Industria ospitalităţii

„... Fiţi primitori de oaspeţi ...”

Ospitalitatea – între bunele maniere şi industrie

Indiferent de cultura la care apelăm pentru a desluşi sensul cuvântului „ospitalitate”această noţiune trezeşte în
fiecare din noi gânduri şi sentimente diferite, în funcţie depoziţia pe care o ocupăm faţă de această sferă de activităţi,
de rolul pe care ni-l asumăm,de receptor sau de furnizor de asemenea servicii.
Dicţionarul Explicativ al Limbii Românedefineşte ospitalitatea ca fiind „primirea, găzduireabunăoferită
cuiva”. În Le Petit Laroussegăsim definită ospitalitatea ca reprezentând „acţiunea de primire şi găzduire în spaţii
proprii,cu bunăvoinţă şi cordialitate, a unor persoane”, iar Oxford Dictionary of Current Englishcalifică ospitalitatea
ca fiind „primirea şi găzduirea clienţilor, vizitatorilor şi străinilor,cu cordialitate şi bună reputaţie”.
Receptorii ospitalităţii percep această sferă de servicii subforma primirilor prietenoase însoţite de mâncare şi
băutură bună şi de o atmosferă familială.Pe de altă parte, cei care oferă aceste servicii au uneori impresia că, în ciuda
eforturilor lor,clienţii pot fi uneori mofturoşi şi nerecunoscători. Indiferent de poziţia pe care o ocupă, dereceptori sau
furnizori de ospitalitate, este cert că această sferă de activităţi a influenţatvieţile tuturor oamenilor, dezvoltându-se de-
a lungul timpului de la o activitate domestică launa comercială.Pe plan mondial se constată o dezvoltare constantă şi
continuă a industriilor turisticăşi a ospitalităţii. Pentru a-i primi pe cei care călătoresc prin lume, la propriu şi la
figurat,industria hotelieră se extide şi ea, ţinând pasul cu cerinţele acestora.
Pentru mulţi oameni,faţada, aspectul sau chiar localizarea determină prima impresie, care rămâne şi care
estecea mai importantă. Industria hotelieră, mai mult decât oricare alta, este orientată puterniccătre oameni. Ceea ce
creează acea impresie durabilă clienţilor este eficacitatea, eficienţaşi ospitalitatea oamenilor care, prin atitudinea şi
amabilitatea lor, îi determină subconsţientsă revină.Industria ospitalităţii, pentru majoritatea oamenilor, este formată
numai din hoteluri şirestaurante.
Pornind însă dela sensul original al noţiunii de ospitalitate,industria ospitalităţii poate fi definită, în sens
larg, ca o serie de activităţi comerciale care asigurăcazarea şi/sau servicii de alimentaţie persoanelor care sunt departe
de casă, indiferentdacă pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp.1 Altfel spus, din industria ospitalităţiifac
parte nu numai mari hoteluri şi restaurante, ci şi o gamă largă de activităţi comercialecum ar fi: casele de oaspeţi,
snack-barurile şi unităţile fast-food.
Esenţa ospitalităţii o reprezintă asigurarea alimentaţiei, agrementului şi găzduiriipentru aceia care sunt
departe de casă.
Bazele acestei activităţi au fost puse în Europa, înEvul Mediu, de către mănăstirile care funcţionau ca şi „case
de oaspeţi” pentru peleriniicreştini. Ulterior, activitatea s-a extins prin înfiinţarea hanurilor pentru călători, localizate
de-a lungul principalelor artere de circulaţie. Dezvoltarea hanurilor şi hotelurilor apare astfelstrict legată de
dezvoltarea călătoriilor şi vacanţelor. Evoluţia tehnologiilor în domeniultransportului a permis accesul unei mase
largi de consumatori de călătorii de plăcere sau de afaceri, generând o nevoie acută de capacităţi de cazare şi de
servire a mesei pentrupersoanele aflate în călătorie.Este general acceptat faptul că ospitalitatea, ca atribut al bunelor
maniere, reprezintăun obiectiv primordial al turismului. Considerată pe drept o adevărată artă,arta ospitalităţii este
menită să structureze relaţii cu clienţii în favoarea unităţii prestatoare de servicii, într-oasemenea manieră, încât
consumatorul produselor şi serviciilor să simtă într-adevăr căeste tratat ca un oaspete dorit. În plus, mai mult decât a o
practica ocazional, ospitaliatea adevenit o adevărată profesie.
Ospitalitatea profesionalăpoate fi definită, aşadar, ca fiind„procesul de asigurare a confortului şi securităţii
psihologice şi fiziologice a clientului, în timpul de consumare a produselor solicitate, în incinta unităţii
prestatoare.”În acest context, se poate accepta dezvoltarea acestui atribut la scară industrială?Privită din punct de
vedere al amplorii şi caracteristicilor investiţiilor (mărime şi mod derecuperare), precum şi a faptului că acest sector
al vieţii economice este unul intensiv înmuncă, industria ospitalităţii este similară industriilor consacrate. În ciuda
acestui fapt, înliteratura de specialitate mai persistă rezerve cu privire la utilizarea acestei terminologii, dar mai ales în
legătură cu aria de cuprindere a industriei ospitalităţii. Astfel, o serie de autoriconsideră ca făcând parte din acest
domeniu de activitate doar serviciile de cazare şialimentaţie, poate şi datorită faptului că aceste două prestaţii sunt
oferite în aceleaşi incintecare funcţionează asemănător unor unităţi industriale; alţi autori însă consideră potrivită
oabordare mai largă, incluzând şi serviciile de agrement şi chiar şi cele de comercializare aproduselor. Se poate
aprecia că acest al doilea punct de vedere se apropie de accepţiuneamodernă a turismului, în spiritul căreia ocuparea
plăcută, agreabilă a timpului liber alvacanţei este cel puţin tot atât de importantă ca şi asigurarea condiţiilor de
deplasare,găzduire şi hrană.
Din punct de vedere al poziţionării sale în sfera activităţilor economice, industria ospitalităţii face parte dintr-
un grup mai larg de activităţi economice, numit turism. Turismul se referă la un grup de industrii ce asigură serviciile
esenţiale necesare publicului călător.
Printre aceste servicii pot fi enumerate:
•transport (închirieri de maşini, agenţii de voiaj etc.)
•magazine specializate (magazine de cadouri, magazine de suveniruri, magazine cevând produse cu caracter
local etc.)
•alimentaţie (restaurante, baruri, unităţi fast-food etc.)
•cazare (hoteluri, case de oaspeţi, găzduirea conferinţelor şi expoziţiilor etc.)
•activităţi de timp liber (evenimente sportive şi festivaluri).
Având un impact major asupra dezvoltării economice, turismul este privit ca oprioritate de către guvernele
celor mai multe ţări. Parte componentă a turismului, industriaospitalităţii se dezvoltă rapid, îndeosebi în acele zone
unde turismul s-a dezvoltat recent.
Creşterea rapidă a acestei industrii poate fi atribuită următorilor factori:
•extinderea internaţionalizării afacerilor, fapt ce a condus la sporirea călătoriilor şi la creşterea spectaculoasă a
călătoriilor de afaceri;
•creşterea prosperităţii economice, care înseamnă venituri suplimentare şi, înconsecinţă, posibilitatea de a
cheltui mai mult pe călătorii;
•îmbunătăţirea serviciilor de transport, îndeosebi în ceea ce priveşte călătoriacu avionul.
Analizând sfera activităţilor cuprinse în industria ospitalităţii se poate observa că nutoate afacerile din această
industrie sunt orientate spre profit. Există o serie de afaceri careurmăresc cu preponderenţă obţinerea unui profit
(restaurantele şi hotelurile comerciale),însă în acelaşi timp sunt promovate şi afaceri non-profit în scopul promovării
beneficiilor şibunăstării pentru membrii lor (cluburi private, catering industrial pentru birouri şi fabrici,cazarea şi
asigurarea alimentaţiei în spitale, universităţi şi alte instituţii). Orice venitsuplimentar realizat pe baza acestor
activităţi este de obicei reinvestit în afacere.

Conţinutul industriei ospitalităţii

Cazarea turistică
Cazarea turistică alături de serviciile de alimentaţie sunt elementele componente aleindustriei hoteliere,
industrie care are ca domeniu de referinţă totalitatea proceselor desfăşurate în unităţile de cazare, generate de
primirea, sejurul şi plecarea călătorului.Serviciul de cazare vizează, prin conţinutul său, crearea condiţiilor şi
confortului pentruadăpostirea şi odihna călătorului.Ca rezultat al industriei hoteliere, serviciul de cazare se prezintă ca
o activitatecomplexă, decurgând din exploatarea capacităţilor de cazare, fiind alcătuit dintr-un grupajde prestaţii
oferite turistului pe timpul sejurului în unităţile de cazare. În general, princapacităţi de cazare se înţeleg acele „dotări
de bază materială care asigură înnoptarea şiodihna turiştilor pe o anumită durată de timp, în baza unor tarife
determinate, diferenţiate înfuncţie de gradul de confort oferit pe perioada din an (sezonalitatea) în care suntsolicitate.”
Capacităţile de cazare cuprind totalitatea formelor de cazare (hoteluri, moteluri,hanuri, cabane, popasuri
turistice etc.) care, în vederea asigurării unui sejur cât maiatractiv, oferă turiştilor condiţii optime de adăpostire
(înnoptare).Dezvoltarea şi calitatea serviciului de cazare sunt dependente de existenţa uneibaze tehnico-materiale de
cazare (hoteluri, moteluri, hanuri, case de odihnă, cabane,popasuri turistice etc.) adecvate, cu dotări corespunzătoare,
care să ofere turisţilor condiţiioptime şi să îndeplinească, după caz, şi alte funcţii. Totodată, serviciul de cazare
esteinfluenţat de dotarea cu personal a capacităţilor de cazare, de nivelul de calificare alucrătorilor, modul de
organizare a muncii în unităţile hoteliere
.Industria hotelieră, considerată în cele mai multe ţări ca o activitate distinctă aeconomiei, are ca domeniu de
referinţă totalitatea proceselor desfăşurate în unităţile decazare în legătură cu primirea, sejurul şi plecarea călătorului.
Conţinutul industriei hotelierea evoluat paralel cu dezvoltarea capacităţilor de cazare şi implicarea lor în
activitateaturistică, îmbogăţindu-se cu noi funcţii şi forme de prestaţii. La început, existenţa hotelului,unitate
reprezentativă pentru capacităţile de cazare şi suport material al industriei hoteliere,a fost legată de efectuarea unor
deplasări în alte scopuri decât cele turistice, cele mai multedintre dotările de această natură fiind amplasate de-a
lungul drumurilor sau în centreleurbane, dotările erau mai modeste, iar funcţiile relativ simple. Pe măsura
intensificăriicirculaţiei turistice, a consacrării turismului şi transformării lui într-un fenomen de masă, acrescut
numărul unităţilor destinate găzduirii oaspeţilor temporari, fiind preferate pentruamplasare zonele din afara oraşelor,
zone turistice.
Experienţa mondială ne arată că nu atât bogăţia atracţiilor turistice din anumite zonele transformă pe acestea
în zone de interes turistic, cât existenţa unor condiţii şi echipăriminimale care să confere turiştilor confortul de care
aceştia au nevoie. Industria hotelieră contribuie, prin prezenţa sau absenţa sa în anumite zone, la valorificarea
potenţialuluituristic, putându-se constitui ca un stimulent pentru dezvoltarea turismului, dar în acelaşitimp putând
reprezenta şi o importantă piedică în calea promovării acestuia. Acest fapt prezintă o importanţă deosebită pentru
orientarea investiţiilor şi direcţionarea dezvoltăriisectorului hotelier.Având o legătură de la parte la întreg, industria
hotelieră şi activitatea turistică audezvoltat de-a lungul timpului relaţii complexe, de intercondiţionare reciprocă.
Astfel, dacă dezvoltarea industriei hoteliere este strict legată de circulaţia turistică, şi dezvoltareaturismului
este condiţionată de existenţa unor spaţii de cazare, de nivelul de echipare, decalitatea si varietatea prestaţiilor oferite.
Oricât de atractiv ar fi un obiectiv turistic, înabsenţa unor amenajări destinate odihnei şi agrementului, prezenţa
turiştilor în zonarespectivă rămâne la stadiul de deziderat.
Industria hotelieră, responsabilă pentrurealizarea acestor condiţii prin crearea de noi capacităţi de cazare şi
modernizarea celor existente, apare, astfel, ca principală promotoare a dezvoltării turismului, a stimulăriicirculaţiei
turistice şi, în special, a sporirii duratei sejurului.Nivelul de dezvoltare a industriei hoteliere reprezintă, de asemenea,
măsurasatisfacerii nevoii pentru turism a populaţiei. Sporirea veniturilor băneşti, urbanizarea,creşterea timpul liber
etc. au provocat mutaţii în comportamentul consumatorilor, în sensulintensificării cererii turistice a acestora, a
manifestării unor exigenţe mai mari în privinţacalităţii serviciilor. Servicii hoteliere insuficiente în raport cu nevoile
populaţiei sau calitativnecorespunzătoare, pe lângă efectele negative asupra odihnei şi recreerii oamenilor, vor
determina schimbări în destinaţia veniturilor şi disponibilităţile de timp şi, indirect, scăderi încirculaţia turistică.
Alături de serviciile de transport, alimentaţie şi agrement, serviciul de cazarehotelieră reprezintă, una dintre
prestaţiile de bază solicitate de turist pe durata călătorieisale. În condiţiile diversificării şi integrării obiectivelor de
cazare, serviciul hotelier nu se mailimitează la cazarea propriu-zisă, ci este completat de o serie de prestaţii
suplimentarefiind, în fapt, rezultatul unei varietăţi de activităţi. Varietatea lor este dependentă decondiţiile pe care le
oferă baza tehnico-materială sub aspectul tipului de construcţie,categorie de confort, gradul de dotare etc.
Printre principalele activităţi ce dau conţinut serviciului hotelier, conceput în ideeasatisfacerii complexe a
cererii turiştilor şi călătorilor, se numără:
•cazarea propriu-zisă şi serviciile complementare ei – presupune existenţa unor spaţiiadecvate şi a dotărilor
necesare asigurării odihnei şi igienei turistului; primirea şidistribuirea corespondenţei/mesajelor, păstrarea obiectelor
de valoare, spălatul şicălcatul lenjeriei, curăţirea hainelor şi a încălţămintei, manipularea bagajelor,asigurarea
parcării autoturismelor etc. sunt servicii pe care unităţile de cazare le potoferi suplimentar cazării;
•alimentaţia şi serviciile specifice asociate ei – nefiind obligatoriu prezentă în toateunităţile, acolo unde
funcţionează trebuie să nu afecteze odihna turisţilor si desfăşurarea celorlalte activităţi; ca servicii
complementare pot fi menţionate:rezervările, room-service-ul, organizarea unor mese festive;
•activităţi cultural artistice şi de agrement – prezente în special în unităţile destinateturismului de sejur mediu
şi lung, de odihnă şi a celor de categorie superioară,implică existenţa unor dotări adecvate petrecerii timpului liber şi
divertismentului:terenuri de sport, piscine, saune, săli de gimnastică, jocuri mecanice etc., toateînsoţite de personal
specializat pentru asistarea turiştilor;
•serviciile de informare şi intermediere– au ca scop satisfacerea cât mai deplină acerinţelor turiştilor, unităţile
de cazare mijlocind între turiştii proprii şi prestatorii deservicii specializate: repararea sau întreţinerea unor obiecte
aflate în dotareaturiştilor, diverse comisione, rezervări de locuri în mijloacele de transport etc.;
•activităţi comerciale– de vânzare a unor produse necesare turistului pe duratasejurului: ilustrate şi efecte
poştale, ziare, reviste, cărţi, cosmetice etc.;
•activităţi cu caracter special – oferite la cererea individuală a turiştilor.

Unii autori prezintă aceste servicii din prisma funcţiilor pe care le îndeplinesc,respectiv:
funcţia de odihnă şi igienă- are menirea să ofere un adăpost confortabil clienţilor,constituind de fapt raţiunea pentru
care au fost create structurile respective deprimire;
funcţia de alimentaţie;
funcţii complementare– constituie o completare firescă a funcţiilor de cazare şialimentaţie şi includ prestaţiile
destinate petrecerii agreabile a timpului pasageruluipe timpul sejurului său într-un complex hotelier;
funcţii productive;
funcţii comerciale;
funcţii intermediare.Între aceste servicii sau funcţii, se stabilesc relaţii de interdependenţă, iar în funcţiede
specificul fiecărei unităţi hoteliere unele pot apărea într-o proporţie mai mare, altele potapărea foarte puţin sau deloc,
dar în acelaşi timp nu este exclus să apară şi serviciisuplimentare celor menţionate.

Alimentaţia publică
Alimentaţia publică reprezintă una dintre laturile importante ale servirii turistice,încadrându-se în categoria
serviciilor de bază. Deşi ca activitate economică, alimentaţiapublică nu este destinată să satisfacă în exclusivitate
nevoia consumatorului – turist, ea seasociază tot mai frecvent activităţilor de turism, iar dinamica ei este din ce în ce
mai multinfluenţată de evoluţia circulaţiei turistice.Privită prin prisma calităţii sale de componentă a produsului
turistic, respectiv aserviciilor de bază, alimentaţia publică determină calitatea prestaţiei turistice în ansamblulei,
influenţează conţinutul şi atractivitatea ofertei turistice cu multiple implicaţii asupradimensiunilor şi orientării
fluxurilor turistice.Considerată, din punct de vedere economic şi social, drept un stadiu avansat depregătire a hranei
pentru populaţie, alimentaţia publică, este influenţată, în evoluţia sa, denivelul de dezvoltare economică, de condiţiile
de viaţă şi muncă ale oamenilor de structura demografică, profilul ocupaţional şi mentalitatea locuitorilor. De
asemenea, o contribuţieimportantă la dinamica sa revine fenomenului turistic, respectiv amplorii, ritmurilor
şiorientării acestuia.
Din punct de vedere al conţinutului, alimentaţia reuneşte într-un tot unitar următoarele activităţi de
profil
•activităţi de depozitare şi păstrare– cu organizare şi desfăşurare proprie, adaptatătipologiei unităţilor şi
condiţiilor materiale ale acestora, activităţi care necesită dotărispecifice: camere frigorifice, magazii etc.;
•activităţi de producţie– care asigură realizarea preparatelor culinare şi de cofetărieprin transformarea unor
materii prime de origine vegetală şi animală, în spaţii specialamenajate: bucătăria centrală, secţiile de preparate şi
semipreparate, carmangerie,laborator de patiserie-cofetărie etc.;
•activităţi pentru servirea consumatorilor – în saloanele propriu-zise ale restaurantelor şi în alte spaţii cu
destinaţie comercială; în această sferă de activităţi intră, pe de oparte, activităţi comerciale prin care se asigură
vânzarea, desfacerea cătreconsumatori a preparatelor obţinute în compartimentele de producţie şi a altor produse,
preparate sau nepreparate, activităţi similare activităţilor de vânzare amărfurilor cu amănuntul, iar pe de altă parte,
activităţi de prestări de servicii care auca obiectiv crearea condiţiilor şi facilităţilor pentru consumul imediat şi pe loc
alpreparatelor culinare, de cofetărie sau a băuturilor.
Parte integrantă a prestaţiei turistice, alimentaţia manifestă, în acest context, o seriede particularităţi care
trebuie avute în vedere în proiectarea şi organizarea activităţii:
să fie prezentă în toate momentele importante ale consumului turistic -staţii de îmbarcare, mijloacele de
transport, la locurile de destinaţie şi sejur, înpunctele de agrement. Numai astfel, serviciul de alimentaţie publică va
răspundesarcinii de a asigura ansamblul condiţiilor pentru ca turistul, aflat temporar în afarareşedinţei permanente,
să-şi poată procura hrana necesară, cu atât mai mult cu câtalimentaţia este principala cale de satisfacere a nevoilor
fiziologice de hrană aleturiştilor, indiferent de locul de petrecere al vacanţei, forma de turism sau modalitatea
de angajare a prestaţiei;
să asigure o diversitate structurală a produselor şi serviciilor - impunându-se existenţa unei tipologii largi a
unităţilor (din punct de vedere al categoriei deconfort, profilului, mărimii, formei de servire), şi adaptarea activităţii
(varietatesortimentală, program, structura serviciilor etc.) faţă de locul şi momentul în caresunt oferite prestaţiile. Tot
pentru îndeplinirea acestei cerinţe, de diversitate şiadaptabilitate, este necesară şi corelarea serviciilor de alimentaţie
cu particularulformei de turism (cu importanţă deosebită în cazul turismului balneo-medical), atâtdin punct de vedere
al varietăţii sortimentale oferite, cât şi al orarului de funcţionare.Totodată, serviciile de alimentaţie trebuie să
răspundă în egală măsură cerinţelor turiştilor autohtoni şi străini;
să reprezinte un element de selecţie a destinaţiilor de vacanţă sau chiar motivaţia principală a călătoriei –
Legătura dintre serviciile de alimentaţie publicăşi oferta turistică este profundă, de intercondiţionare reciprocă, de
dezvoltaresincronă. Ea dobândeşte noi valenţe în condiţiile în care gastronomia devine unelement de selecţie a
destinaţiilor turistice, când celelalte componente ale oferteituristice sunt sensibil apropiate sau comparabile. In ultimii
ani s-a impus din ce in ce mai evident un nou produs turistic, având drept principală motivaţie gastronomia,lansându-
se astfel o nouă formă de vacanţă, „vacanţa gastronomică” (pescărească,vânătorească etc.). Diversitatea şi
originalitatea gastronomică se constituie, prinurmare, ca element de atracţie principală sau complementară, fapt ce
explică şijustifică atenţia acordată acestui domeniu de servire turistică.
Analizând sectorul alimentaţiei publice în ansamblul lui, adică din punctul de vedereal satisfacerii atât a
nevoilor populaţiei rezidente cât şi ale turiştilor, se poate observa cursulascendent pe care l-a înregistrat acest sector
al serviciilor. Această evoluţie ascendentă,rezultat al acţiunii unui complex de factori (creşterea gradului de
urbanizare, modificări înstructura obiceiurilor de consum, accentuarea mobilităţii populaţiei, tendinţa de sporire
atimpului liber, intensificarea călătoriilor turistice), atestă rolul tot mai important pe carealimentaţia publică îl
îndeplineşte în viaţa economică şi socială, multiplicarea funcţiilor sale.

Agrementul turistic

În societatea contemporană, conceptelor de odihnă, recreere şi distracţie, li seasociază noi valenţe o dată cu
atribuirea unui caracter activ acestor procese. Astfel, sepune un accent din ce în ce mai mare pe crearea şi dezvoltarea
unor activităţi (servicii) caresă contribuie la satisfacerea nevoilor fizice şi psihice ale turisţilor, într-un cadru care
săpermită deconectarea din cotidian şi, totodată, petrecerea plăcută şi instructivă a timpuluiliber.Din punct de
vedere conceptual, agrementul turistic reprezintă „ansamblulmijloacelor, echipamentelor, evenimentelor şi
formelor oferite de unităţi, staţiuni sau zone turistice, capabile să asigure individului sau unei grupări sociale o stare
de bună dispoziţie,de plăcere, să dea senzaţia unei satisfacţii, unei împliniri, să lase o impresie şi o amintire
favorabile”.
Agrementul turistic apare, aşadar, ca fiind un element fundamental pentrudezvoltarea nevoilor turiştilor,
format dintr-o varietate de activităţi de agrement şi acţionândpe multiple planuri, aspecte care îi conferă caracterul de
componentă de bază a prestaţieituristice. Printre principalele obiective ale agrementului se numără: destinderea
şireconfortarea fizică a turiştilor, divertismentul şi dezvoltarea capacităţilor acestora,satisfacţia psihică prin
activităţi cultural-distractive şi instructiv-educative, amuzamentul,comunicarea şi sporirea volumului de cunoştinţe
etc.
Organizaţia Mondială a Turismului acordă o atenţie deosebită civilizaţiei timpuluiliber, apreciind că, în
perspectiva anilor viitori, timpul liber nu va mai fi considerat doar untimp rezidual în raport cu timpul de muncă, ci
tinde tot mai mult să se transforme într-onouă calitate, în sensul lărgirii orizontului de cunoaştere şi de odihnă activă
pentrureconfortare. Se apreciază, astfel, că strategia de dezvoltare a agrementului ar trebui săţină cont de profilul,
structura şi specificul staţiunilor; motivaţiile, aspiraţiile şi aşteptărileturiştilor şi să asigure o implicare efectivă a
turistului în desfăşurarea programelor dedivertisment, nu numai ca spectator, ci şi ca participant activ.
Din punct de vedere a cererii turistice asistăm la două grupe distincte de solicitări pentru formule de vacanţă:
cererea „clasică”, din partea turiştilor care optează pentruvacanţe tradiţionale (consumatori care au devenit turişti în
perioadele trecute şi care rămânfideli formulelor de vacanţă cu care s-au obişnuit sau categorii de clientelă care din
cauzalipsei de experienţă turistică se lasă influenţate de anturajul lor şi manifestă o cerere conformă cu aspiraţiile
acestora), şi forme noi de cerere pentru variantele de vacanţeactive, inedite, cu elemente de surpriză, care, în contrast
cu vacanţele tradiţionale, devincunoscute sub denumirea de „vacanţe autentice” (accesate în principal de categorii
declientelă dispuse să îşi reconsidere conceptul de petrecere a timpului liber, în special tineri).
În acest context, apare evident faptul că, serviciilor turistice tradiţionale (cazare,masă şi într-o anumită măsură
transport şi programe de vizitare), care prin natura lor vor continua să constituie componente majore ale
aranjamentelor turistice globale, li se alăturăo nouă componentă – serviciile de agrement. Creşterea rolului
agrementului în satisfacereanevoilor turiştilor nu ne mai permite să considerăm aceste servicii ca fiind
prestaţiimarginale, solicitate ocazional, ci ele au devenit motivaţii decizionale pentru acceptareaofertelor de „vacanţe
active”, transformându-se chiar în motivaţie turistică propriu-zisă şigenerând noi tipuri de vacanţe: schi, alpinism,
echitaţie, tenis, vânătoare şi pescuit, turismcultural etc.
Privit în calitate de componentă de bază a serviciului turistic, agrementulîndeplineşte şi o serie defuncţii
, diferenţiate în raport cu nevoile turiştilor sau aleorganizatorilor de vacanţe.
Astfel, în concordanţă cucerinţele turistului , agrementul vizează, în primul rând,satisfacerea nevoilor sale
fizice de odihnă, destindere şi mişcare prin stimularea activităţilor sportive şi punerea la dispoziţie a unor dotări
specifice: terenuri de sport, trasee pentrudrumeţie sau alpinism, pârtii de schi, bazine de înnot etc. În al doilea rând,
prin serviciile deagrement se urmăreşte reconfortarea psihică a turistului, prin activităţi cultural-distractive
şiinstructiv-educative, care au ca obiectiv crearea unei atmosfere de destindere, amuzamentşi comunicare, contribuind
la îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe ale turistului.
 Din punctul de vedere alorganizatorilor de turism, agrementul apare, în special, caun factor de competitivitate
a staţiunilor sau unităţilor, de creştere a atractivităţii acestora. Înacelaşi timp reprezintă şi un mijloc de individualizare
a produselor şi de personalizare adestinaţiilor, cu efecte stimulative asupra circulaţiei turistice.
Nu în ultimul rând trebuie menţionat aportul pe care agrementul îl poate aduce laprelungirea sezonului
turistic, mai exact la atenuarea sezonalităţii activităţii, dotărilespecifice serviciilor de agrement reducând sensibil
dependenţa ofertei de cadrul natural.Altfel spus, agrementul menţine produsul turistic pe o coordonată optimă,
armonizeazărelaţiile dintre cererea şi oferta turistică, satisfăcând o multitudine de motivaţii turistice.
Cel mai frecvent, organizarea agrementului se particularizează pe formele de turism cunoscute, clasificate în
funcţie de destinaţiile de călătorie sau forma de turism: de litoral,montan – de iarnă şi de vară, balnear, în oraşe (pe
trasee turistice), de week-end.
În funcţiede criteriile care stau la baza clasificării lui, agrementul poate fi:
după spaţiul de desfăşurare:- închis (club, hotel, teatru, cinema, discotecă etc.)- în aer liber (grădini
publice, parcuri de distracţii, stadioane, complexuri sportiveetc.)
în funcţie de sezonul turistic:- de iarnă (sporturi de iarnă)- de vară (sporturi de vară)- permanent
după numărul de participanţi
în funcţie de modalitatea de participare a vizitatorilor:- activ- pasiv
în funcţie de scop:- competitiv- ca scop în sine
după vârsta participanţilor:- pentru copii- pentru tineri- pentru adulţi- pentru vârsta a treia
în funcţie de preţ:- gratuit- preţ unic- de lux.

Una dintre cele mai complexe modalităţi de clasificare a prestaţiilor de agrement areînsă în vedere conţinutul
acestora, respectiv:
•animaţia de pură deconectare– de ruptură în raport cu activităţile cotidiene (băi desoare şi mare, plimbări,
drumeţii, vizitarea unor obiective, întâlniri cu rudele şiprietenii etc.);
•animaţia recreativă– reprezentată, în principal, de parcurile de loisir: generale (cu instalaţiide distracţie şi/sau
populate cu personaje din basme sau benzi desenate), tematice(nautice, planetariu, zoologie), rezervaţii şi cazinouri;
•animaţia comercială– reprezentată de efectuarea unor cumpărături uzuale sau specifice(cadouri, amintiri,
articole de artizanat);
•animaţia orientată spre realizarea unei depline forme (condiţii) fizice– reprezentată detipologia largă a curelor
– de la cea balneară, ca produs medical, la cele de slăbire,înfrumuseţare, fitness – şi de practicarea unor diverse
sporturi ca modalitate de întreţinerea sănătăţii;
•animaţia culturală– are ca obiectiv cunoaşterea, formare şi educarea turistului, cu accentepe latura morală a
personalităţii sale, fiind reprezentată de activităţi cum sunt: vizite lamuzee şi case memoriale, participarea la
evenimente culturale, burse de studii, sejururi deînvăţare a unor limbi străine etc.;
•animaţia spectacol – reprezentată de vizite în natură pentru a admira diversitateapeisagistică, bogăţia florei şi
faunei, evenimente teatrale, cinematografice, muzicale,competiţii sportive etc.;
•animaţia gastronomică– exprimată prin prezenţa la expoziţii sau concursuri de artă culinarăşi circuite cu temă
specifică (cunoaşterea bucătăriei tradiţionale a unor zone, degustări devinuri);
•animaţia profesională– se adresează de regulă unui public specializat: târguri şi expoziţii,congrese, circuite
având un conţinut industrial, agricol etc.
Principalele tendinţe ce se înregistrează la scară mondială în ceea cepriveşte oferta pentru servicii de agrement
le reprezintă dezvoltarea continuă,cantitativă şi calitativă, şi diversificarea formelor şi mijloacelor de agrement puse
ladispoziţia turiştilor pentru a se asigura petrecerea cât mai agreabilă a timpului liber.

Paradigmele ospitalităţii
Pe măsură ce practica ospitalităţii a început să se extindă şi să devină maiprofesionistă după cel de-al doilea
război mondial, literatura de specialitate a urmărit sădezvolte instrumente specifice care să ajute la îmbunătăţirea
operaţiunilor şi laperfecţionarea managerilor din domeniul industriei ospitalităţii. Astfel, managemntul
ospitalităţii s-a impus ca o disciplină de sine stătătoare.
Deşi la început au existatcontroverse legate de faptul dacă activităţile din industria ospitalităţii pot fi
diferenţiate dealte servicii, definirea unei discipline, a unei paradigme unice pentru ospitalitate se poate face ţinând
cont de următoarele elemente chei:
•management general şi strategiile de afaceri;
 •management operaţional;
•marketing;
•servicii şi cuantificarea performanţelor;
•resursele umane;
•cercetarea.
Management general şi strategiile de afaceri Literatura de specialitate în domeniul managementului general s-
a dezvoltat în ultimii30 de ani. Pe măsura ce mediul de afaceri a devenit din ce în ce mai complex, mai dinamicşi mai
competitiv s-a intensificat nevoia existenţei unor tehnici analitice care să asiste şi săajute la adoptarea deciziilor într-
un asemenea climat. Strategiile de afaceri existente păreausă prescrie cadrul şi instrumentele necesare pentru ca
acestă complexitate să fie mai bineînţeleasă, sistematic planificată, pe baza cărora să se găsească soluţii generice.
Deşi au fost considerate de către unii autori prea prescriptive, considerându-se oportună punereaunui accent
mai puţin pronunţat pe planificarea strategică (Mintzberg, 1994), multe strategiide afaceri implementate cu succes în
alte domenii au fost preluate de autori din domeniulmanagementului ospitalităţii

Managementul operaţional
Unul dintre elementele caracteristice ospitalităţii sunt operaţiunile care constituieprincipala activitate a acestei
industrii, fapt care face ca managerii să fie în primul rândinteresaţi de obţinerea performanţelor în acest domeniu.
Operaţiunile privesc modul în careorganizaţiile reuşesc să ofere clienţilor produsele sau serviciile lor. Foarte multe
firme dinindustria ospitalităţii derulează operaţiuni din ce în ce mai complexe în încercarea de asatisface cât mai
mulţi clienţi, însă adesea standardele de calitate ale firmelor au de suferitde pe urma unei asemenea abordări.
Operaţiunile eficiente sunt cele care pun accentdeopotrivă pe planificare, tehnologie şi resurse umane.
Managementul ospitalităţii dă astfelo valoare deosebită informaţiilor de management operaţional al
serviciilor definit ca fiind„managementul unui sistem care furnizează servicii pentru clienţi şi care
presupuneproiectarea, planificarea şi controlul sistemului.
Industria ospitalitătăţii şi economiile în tranziţie. Un aspect important care trebuie luat în calcul îl reprezintă
găsirea unei căi medianeîntre standardizarea şi adaptarea produselor şi serviciilor oferite, fiecare metodă
avândsusţinere în literatura de specialitate. Astfel, există pe de-o parte autori care susţin cănumai produse şi servicii
cu specificaţii clare pot oferi clienţilor calitate constantă, mai alesîn condiţiile în care personalul pregătit în domeniul
respectiv este în număr restrâns (cumeste bucătarul şef al unui restaurant). Pe de altă parte, unii autori consideră
căstandardizarea şi o varietate scăzută a serviciilor şi produselor nu pot oferi clienţilor ceea ceaceştia merită şi îşi
doresc.

Marketing
Se consideră că după operaţiuni cel mai important element asupra căruia trebuie săse concentreze
managementul unei firme din industria ospitalităţii este marketingul.Aspectul ciclic, dar imprevizibil, al afacerilor din
această industrie necesită atât abilitatea dea face faţă cererii în perioadele de vârf de sezon, cât şi abilitatea de a atrage
clienţi în afarasezonului.
Având o locaţie fixă şi oferind o gamă limitată de produse, firmele trebuie să aibăcapacitatea să atragă în
permanenţă noi clienţi şi să identifice toate oportunităţile dinmediul de afaceri. Problema cu care se confruntă însă
firmele din industria ospitalităţii estefaptul că persoanele implicate în conducere nu dispun de o foarte bună pregătire
îndomeniul marketingului şi sunt în general concentrate asupra mediului intern al organizaţiei.Datorită acestui fapt
firmele de mici dimensiuni au resimţit din ce în ce mai acut nevoiacreării unor consorţii care să le permită se
beneficieze de un număr mai mare de clienţi şide avantajele unei mărci comune. S-a observat că cei mai mulţi clienţi
au tendinţa de a optapentru produse standardizate şi comercializate sub o marcă cunoscută, poate şi
datorităinconsecvenţei furnizării, în trecut, a unei calităţi constante pentru produse şi servicii.Serviciile şi evaluarea
performanţelor
Ca urmare a faptului ca ultimele generaţii de clienţi pun un accent mai mare pecalitate şi valoare, furnizorii de
servicii încearcă în permanenţă să îmbunătăţeascăprocesele prin care sunt obţinute serviciile respective şi să le ofere
cu o calitate constantăclienţilor. Şi pe piaţa serviciilor au început să se impună din ce în ce mai mult standarde
decalitate (atât în domeniul alimentaţiei, cât şi al cazării) şi norme de conduită care asistămanagementul în încercarea
acestuia de a îmbunătăţi permanent calitatea. Manualele cunorme de conduită ajută deopotrivă la formarea,
pregătirea, pe baze uniforme a angajaţilor,oferind în acelaşi timp criterii de evaluare a performanţelor
acestora.Resursele umaneIndustria ospitalităţii este considerată ca fiind o industrie centrată pe personae întrucât
calitatea, obţinerea satisfacţiei şi performanţei depind de oameni. În ciudaabordărilor moderne din domeniul
managementului resurselor umane, cele mai multe firmedin industria ospitalităţii sunt recunoscute ca având un
comportament tradiţional şi uneoriexploatativ vizavi de salariaţi. Cu toate că foarte mulţi autori subliniază legătura
importantăcare există între atitudine şi performanţă, accentul pus pe pregătire este încă slab, poate datorită fluctuaţiei
mari a personalului din această industrie. Cert este însă că, pentru ofirmă din industria ospitalităţii, resursele umane
reprezintă resursa cea mai importantăpentru obţinere de avantaje competitive, fiind în acelaşi timp şi domeniul care
necesită celmai mult o schimbare a modului de abordare.

Cercetarea
În dorinţa obţinerii credibilităţii profesionale şi a unei baze de cercetare proprii,instituţiile de învăţământ
pentru industria ospitalităţii au preferat să-şi dezvolte propriileprograme de cercetare mai degrabă decât a apela la
programele de cercetare a unor discipline similare. Ca urmare a acestui fapt şi a lipsei de experienţă în domeniul
cercetării,adesea, nu a putut fi surprinsă complexitatea şi bogăţia de situaţii din domeniul ospitalităţii.Metodele
cantitative care satisfac nevoia de rigoare sunt încă preferate în faţa metodelor calitative care ajută la o înţelegere mai
bună a fenomenelor, fapt datorat pe de-o partetradiţiei, dar şi ignoranţei. Se apreciază că este necesară o metodă de
cercetare relevantă,proprie industriei ospitalităţii, însă se consideră că va mai trece timp până aceasta va figăsită.
Concluziile la care s-a ajuns până în prezent susţin că industria ospitalităţii este:
•industrie importantă, dar insuficient analizată (cercetată);
•fragmentată, dar cu tendinţă de dominare din partea companiilor de mari dimensiuni;
•centrată pe operaţiuni, dar necesitând o accentuare mai puternică a strategiilor;
•incapabilă să-şi definească corespunzător oferta de produse şi servicii;
•condusă tradiţionalist de manageri cu aptitudini specifice;
•recunoscută pentru productivitatea scăzută, dar necesitând performanţe mai ridicate;
•refractară faţă de pregătirea personalului;
•incapabilă să folosească potenţialul angajaţilor la maxim.

Ospitalitatea tranziţiei sau tranziţia ospitalităţii

„În viaţă, e ca şi cum ai cânta solo la vioară în public, învăţând să cânţi pe măsură ce interpretezi” Samuel
Butler, poet englez
Perioada de tranziţie este o perioadă a căutărilor, a identificării modelelor potrivite afi adoptate, a
implementării acestora conform specificului fiecărei ţări.Tranziţia presupune parcurgerea unor etape, plăcute sau mai
puţin plăcute, cuatitudinea optimistă a celor care văd, la capătul tunelului, mai mult decât o „luminiţă”.Sistemul
socialist, în ciuda faptului că a avut ca trăsătură de bază „cooperatismul” sau„caracterul comun” al proprietăţii, a fost
un sistem al individualismului, al „fricii” deinteracţiune între oameni.
Capitalismul aduce cu el munca în echipă şi relaţii socialedezvoltate şi libere. Între acestea există însă
tranziţia, trecerea de la un comportament laaltul, de la o atitudine la alta.Ospitalitatea tranziţiei presupune parcurgerea
acestei perioade cu eleganţă, ţinândcont de modul în care comportamentul fiecărei persoane afectează pe cei din jurul
ei, şiprin extindere, societatea însăşi.Acest fapt prezintă importanţă cu atât mai mult cu cât este unanim recunoscut
faptulcă asistăm, pe plan mondial, la trecerea la un nou tip de economie, chiar la un nou tip desocietate, denumită de
unul din părinţii ei, sociologul de la Harvard - Daniel Bell -„societatea postindustrială”. Această nouă societate se va
baza, după opinia majorităţii cercetătorilor,pe servicii, fiind caracterizată prin preponderenţa sectorului terţiar
asupracelorlalte sectoare ale economiei. Între servicii printre cele care înregistrază o dinamică ascendentă pronunţată
sunt cele din industria ospitalităţii.
Astfel, dacă în societatea industrială se punea accent pe investiţiile „materiale”, în noua societatea
investiţiile„spirituale” (în oameni şi nevoile acestora) vor fi primordiale.Aşadar, economiile denumite „industriale”
vor fi de acum înainte „economii deservicii”1, acestea reprezintă deja în ţările dezvoltate, cu economie de piaţă,
aproximativdouă treimi din valoarea adăugată şi din populaţia angajată în economie.
Se poate spunecă serviciile au încetat să mai fie „invizibile” la începutul anilor ’80, proeminenţa dobândităde
problemele serviciilor, ca o dimensiune majoră a activităţii economice fiind demonstratăde includerea pentru prima
dată, în 1984, a serviciilor în negocierile comerciale subauspiciile GATT, în cadrul rundei Uruguay.
Un rol important îl joacă şi procesul deliberalizarea economiilor în tranziţie şi înmod particular al sectorului
terţiar. Tendinţele de liberalizare, de diminuare a intervenţieistatului în sectorul serviciilor se referă, pe de o parte,
latransferul spre sectorul privat aunei importante părţi din sectorul public , iar pe de altă parte, ladereglementarea
acestuisector. În această privinţă, trebuie menţionat că o bună perioadă de timp, până în anii 1970,chiar în ţările
dezvoltate cu economie de piaţă, sectorul serviciilor a fost unul din domeniilecel mai mult atinse de intervenţia
statului.Referitor la efectele liberalizării în sectorul serviciilor, aşa cum au fost demonstratedin experienţa ţărilor
dezvoltate, ele se referă în principal, la instaurarea şi creştereaconcurenţei care conduce la reducerea tarifelor, ceea ce
antrenează creşterea cererii, cuefecte benefice asupra producţiei şi creării de noi locuri de muncă în serviciile
respective.
Un alt efect important al liberalizării şi al creşterii concurenţei între firmele de servicii este diversificarea
ofertei de servicii şi creşterea nivelului calitativ al serviciilor oferiteconsumatorilor.În ceea ce priveşte
problemareglementărilor în sectorul serviciilor, acestea aureprezentat principala formă de intervenţie a statului în
acest sector.
Reglementările specifice serviciilor cuprind o varietate de forme cum ar fi:reglementări tehnice
(prevăzândexercitarea unei activităţi cu respectarea anumitor norme),reglementări economice (avândca obiect
limitarea accesului într-un sector de activitate),controlul administrativ al preţurilor (tarifelor).Cheia de boltă a
tranziţiei o constituie rezolvarea problemelor proprietăţii, respectiv amodului de realizare a celor patru atribute ale
acesteia: posesiunea, dispoziţia, utilizarea şiuzufructul cu toate efectele ce decurg din manifestarea reală a lor, ca bază
a înfăptuiriicoordonatelor fundamentale ale tranziţiei la economia liberă: restructurarea în corelaţie culiberalizarea
preţurilor şi privatizarea.
Amploarea programelor de privatizare preconizate în ţările Europei Centrale şi deEst, „eclipsează” fără
precedent cele mai ambiţioase programe de privatizare ale ţărilor membre ale OCDE. În primul rând, în aceste ţări,
eforturile s-au concentrat în crearea noilor cadre juridice şi instituţionale necesare realizării programelor de
privatizare. În consecinţă,au fost înfiinţate agenţii specializate de privatizare, cu rolul de a planifica şi pune în
practicămăsurile de privatizare.
În unele ţări, aceste agenţii sunt organisme independente în cadrulGuvernului, beneficiind de o anumită
autonomie pentru acţiunile lor (România, Ungaria), iar în altele sunt ministere (Polonia, Cehia, Slovacia). De
subliniat este faptul că în aceste ţăriprivatizarea vizează atât mica precum şimarea privatizare.Mica privatizare
priveşte întreprinderile mici din domenii cum ar fi: comerţul cuamănuntul, artizanatul şi anumite sectoare ale
transporturilor, iar marea privatizare vizeazămarile întreprinderi prin metode ca privatizarea de masă, vânzări prin
licitaţii, oferte publicede vânzare, restituiri MEBO, etc.
Sectorul serviciilor, cuprinzând în general întreprinderi mici şi mijlocii reprezintă unuldintre domeniile cu
cele mai rapide posibilităţi de privatizare şi de progres pentru ţărileEuropei Centrale şi de Est.
Este unanim recunoscut faptul că privatizarea în turism şi servicii ar ajuta larealizarea următoarelor obiective:
•absorbirea forţei de muncă disponibilizate, prin conversiaacesteia către activităţile din domeniul serviciilor şi
turismului, în special;
•obţinerea de valoare adăugată brută în sfera acestor serviciişi a turismului, care să contribuie la formarea PIB;
•dezvoltarea obiectivelor, din punct de vedere material, aleindustriei turismului şi prestărilor de servicii către
populaţie, ale modernizării acestoraşi creării condiţiilor unei bune calităţi superioare în domeniul amintit;
•îmbunătăţirea condiţiilor de conducere a acestor agenţieconomici specializaţi în domeniul serviciilor;
•oferirea acelor servicii, într-o gamă sortimentală diferenţiată,care să satisfacă cerinţele, de la nivelul cel mai
de jos, până la un nivel ridicat depretenţii etc.Turismul, pe plan mondial, a avut un trecut de succes şi i se întrevede
un viitor luminos. Evoluţiile acestui domeniu indică faptul că, în perioada următoare, operaţiunile dinaceastă industrie
vor pune accent pe integrare sistemică şi consolidarea relaţiilor cu clienţii.O provocare majoră o va reprezenta
dinamizarea sectorului IMM-urilor, sector care, angajând un mare număr de firme şi salariaţi, reprezentă „coloana
vertebrală” a oricăreiindustrii.În acelaşi timp, în perioada de tranziţie, trebuie să se pună accent şi
peresponsabilitatea socială şi protecţia mediului înconjurător, firmele care acţionează îndomeniul industriei
ospitalităţii trebuind să conştientizeze aceste aspecte în procesele deadoptare a deciziilor şi să adopte strategii de
afaceri adecvate.Schimbările sociale şi demografice provocă firmele care activează în industriaospitalităţii la
optimizarea continuă a rezultatelor obţinute de forţa de muncă angajată îndomeniu.
Industria ospitalităţii a fost întotdeauna o industrie intensivă în „oameni”. Astfel,percepţia turiştilor referitor la
calitatea serviciilor prestate depinde de calitatea angajaţilor.Un aspect îngrijorător pentru ţările aflate în tranziţie îl
reprezintă scăderea rateinatalităţii, ceea ce conduce la reducerea numărului persoanelor tinere, persoane
care,tradiţional, reprezintă cea mai importantă resursă de muncă pentru industria ospitalităţii. Pede altă parte,
competiţia în creştere din partea celorlalte industrii face ca numărulpersoanelor tinere ce doresc să se implice în
industria ospialităţii să se diminueze continuu.
 O altă cauză a acestei evoluţii o reprezintă nivelul scăzut al salariilor din acest sector deactivitate.În condiţiile
în care complexitatea categoriilor de turiştii şi nevoile acestora sunt încontinuă creştere, firmele din industria
ospitalităţii vor trebui să găsească soluţii pentru aasigura forţa de muncă necesară la toate nivelele.O altă provocare
căreia trebuie să îi facă faţă industria ospitalităţii în ţările întranziţie, o reprezintă tehnologia şi potenţialele barire
financiare care ar putea sta în caleaaccesului la aceasta.
Tehnologia şi îmbunătăţirea proceselor tehnologice se referă, îndomeniul ospitalităţii, în principal, la
sistemele de operare, la comunicaţiile directe cuclienţii, sistemele de rezervare (baze de date ale clienţilor),
telecomunicaţii etc. Adaptareaşi adoptarea corespnzătoare şi eficientă a acestor tehnologii presupune acces la
informaţiisuficiente, la asistenţă şi la fonduri pentru investiţii. În prezent, singurii beneficiari aitehnologiilor moderne
sunt organizaţiile mari care dispun de suficiente resurse pentru ainvesti în modernizări tehnologice
.Operatorii de mici dimensiuni pot beneficia însă de pe urma dezvoltării la scară largăa Internetului, şi a
metodelor proprii acestuia (sistem de rezervări/sistem de distribuţieglobală).
În acelaşi timp, Internetul încurajează turiştii să-şi cumpere ei înşişi, direct,produsul sau serviciul dorit. Deşi
teoretic, Internetul oferă şanse egale firmelor mici de aconcura cu cele mari, putând oferi turiştilor servicii
personalizate la preţuri mai mici, înpractică s-a constatat o reticienţă a clienţilor de a-şi cumpăra ei înşişi, direct,
produsul sauserviciul.Dincolo de aceste repere de care ar trebui să ţină cont, tranziţia ospitalităţii trebuiesă facă faţă,
aşa cum s-a arătat, nu numai provocărilor de ordin economic, ci şi celor denatură socială.
Deşi procesul de tranziţie „vizibil”, din ţările Europei Centrale şi de Est, se vaconsidera la un moment dat
încheiat, el va continua să existe, într-un mod „ascuns”, atâttimp cât va exista societatea umană şi nevoile oamenilor
se vor afla în permanentăevoluţie.