INTERVENȚII DE NURSING PENTRU RECOLTAREA PROBELOR BIOLOGICE

Pregătirea pacientului pentru recoltarea sângelui

Analizele de laborator pot confirma sau infirma diagnosticul clinic. Ele:

 reflectă evoluţia bolii;

 reflectă eficienţa tratamentului;

 confirmă vindecarea;

 semnalează apariţia unor complicaţii

De asemenea, examinările de laborator permit depistarea unor cazuri de boli
infecţioase precum şi persoanele purtătoare de germeni patogeni, ele având rol în profilaxia
bolilor contagioase.
Utilitatea şi obiectivitatea rezultatelor examenelor de laborator depind de modul cum
se efectuează examenul de laborator. Recoltarea produselor biologice sau patologice este
efectuată de asistenta medicală, în majoritatea situaţiilor.
Trebuie avut în vedere faptul că există o serie de factori variabili intrinseci, cum sunt sexul,
vârsta, rasa sau sarcina, ce pot infuenţa rezultatele determinărilor de laborator. Din acest
motiv, pentru unele analize, interpretarea rezultatelor se face în funcţie de intervalele
biologice de referinţă aferente vârstei sau sexului.
Există şi factori extrinseci ce pot duce la modificări ale rezultatelor la unele teste de laborator.
Printre factorii extrinseci se pot enumera alimentaţia, fumatul, postul, exerciţiul fizic sau
altitudinea.
In general, pentru a se evita interpretarea eronată a datelor de laborator, recoltarea probelor
biologice se va face după 12 ore de pauză în alimentaţie, hidratare şi activitate fizică redusă.
Medicamentele, unele procedee sau proceduri diagnostice sau terapeutice la care este supus
pacientul îşi pot exercita efectele şi asupra testelor de laborator.
Recoltarea probelor se face cu pacientul în condiţii bazale, de preferinţă, înaintea
procedurilor diagnostice sau terapeutice, ( ideal între orele 7 şi 9 dimineaţa, în condiţii
”à jeun”- pe nemâncate); pentru evaluarea metabolismului lipidic se recomandă ca
recoltarea să se efectueze după 12 ore de la ultima masă.
Se recomandă o perioadă de post de 12 ore înainte de recoltarea sângelui pentru analize
de laborator (minim 4 ore). Pacienţii nu au voie să mănânce, să bea cafea sau să fumeze.
Se recomandă o perioadă de efort fizic redus înainte cu 12 ore şi de 30 minute de repaus
fizic înainte de recoltare.
Când probele de sânge nu sunt recoltate în condiţii bazale, trebuie ţinut seama de
efectele adiţionale pe care le pot produce efortul fizic (chiar şi efortul fizic moderat poate
determina o creştere a glucozei, acidului lactic, proteinelor serice, CK), precum şi a stării
emoţionale sau ritmului circadian care poate afecta anumiţi parametri.
Din păcate atât în urgenţă cât şi în secţiile de terapie intensivă acest lucru nu este întotdeauna
posibil. In acest caz informaţiile relevante obţinute din anamneza pacientului precum şi din
documentaţia care îl însoţeste vor trebui consemnate atât pe buletinul de solicitare cât şi pe
buletinul cu rezultatele testelor de laborator astfel încât ele să fie interpretate şi ulterior ţinând
cont de aceşti factori.
Pregătirea recoltării probelor biologice
Primul pas este reprezentat de completarea / verificarea cererii de analize, cerere care
trebuie realizată într-un format standard şi care trebuie să conţină:

 datele de identificare ale pacientului (nume, prenume pacient, CNP) şi vârsta

pacientului,

 solicitantul investigaţiilor,

 natura probei şi locul anatomic de provenienţă (dacă se impune),

 analizele solicitate,

 data şi ora recoltării,

 data şi ora recepţiei probei în laborator,

 menţiuni speciale (se vor trece variabilele care ţin de pacient şi care pot infuenţa
rezultatul investigaţiei).
RECOLTAREA SÂNGELUI VENOS - este intervenţie cu rol delegat!
Precauţii generale:
Identificarea pacientului:
Identificarea pacientului este foarte importantă pentru că asistenta medicală trebuie să se
asigure că proba recoltată aparţine pacientului notat pe formularul de solicitare a analizelor.
Asistenta medicală care face puncţia venoasă nu va recolta nicio probă biologică dacă
nu are acceptul pacientului sau a tutorelui (după caz).
Un pacient are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală. Implicaţiile refuzului
sau opririi unei astfel de intervenţii trebuie explicate cu grijă pacientului.
Consimţământul informat trebuie solicitat şi obţinut de fiecare dată când se pune problema
unei noi proceduri medicale/chirurgicale diagnostice/curative şi nu este valabilă exprimarea
lui doar o singură dată (de ex., la începutul internării pentru tot ce va decurge în acea
internare).
Toate obiecţiile din partea pacientului se raportează medicului/asistentei. Abordarea
pacientului diferă în funcţie de statusul său mental.

Pacientul conştient: în acest caz sunt sugerate următoarele etape:

 se cere pacientului să-şi spună numele complet, adresa, CNP (cel mai corect aceste
date se iau din actul de identificare);
 se compară aceste informaţii cu cele existente pe formularul de solicitare;
 orice neconcordanţă sesizată se clarifică înaintea recoltării probei biologice.
 Pacientul comatos, inconştient sau care doarme:
 se iau toate măsurile necesare pentru a anticipa orice mişcare necontrolată din partea
pacientului (fie în timp ce se introduce acul în venă, fie în timp ce acul este în venă);
 pacientul care doarme trebuie trezit înaintea recoltării probei biologice;
 pacientul trebuie identificat înaintea recoltării probei biologice cu ajutorul asistentei
sau a medicului.
Pacientul semiconştient, prea tânăr, incompetent mental sau care nu comunică în
aceeaşi limbă cu asistentul medical:
 se solicită unui apropiat datele de identificare / traducerea /sau după caz, trebuie să
identifice pacientul;
 se compară aceste informaţii cu cele de pe formularul de solicitare a testelor şi după
brăţara de identificare a pacientului;
 se rapoartează persoanei responsabile orice neconcordanţă sesizată, astfel încât
pacientul să fie identificat înaintea recoltării probei biologice.
Pacientul neidentificat, în urgenţă:
 se atribuie pacientului un număr de identificare temporar;
 se aleg formularele corespunzătoare testelor solicitate şi se înregistrează cu numărul de
identificare;
 se completează cu etichete necesare care se aplică pe formularele de solicitare şi pe
probele biologice;
 se atribuie număr de identificare permanent acordându-se atenţie transcrierii corecte a
datelor de identificare temporară.
Pacientul conştient, odată admis în camera de recoltă este invitat să se aşeze pe
scaunul de recoltă. Se cere pacientului să se aşeze comod şi să se relaxeze.
Se cere pacientului să nu aibă nimic în gură (gumă de mestecat, termometru, etc)
Unele teste necesită ca pacientul să nu fi mâncat sau să elimine din dietă anumite alimente
înainte ca proba să fie recoltată. Se încearcă liniştirea pacientului.
Acordul informat al pacientului sau a tutorelui (după caz) este un imperativ pentru
orice intervenţie medicală!
Puncţia venoasă periferică este o manoperă elementară pe care orice asistent
medical, indiferent de specialitate, trebuie să şi-o însuşească.
Puncţia venoasă periferică - DEFINIŢIE: crearea unei căi de acces într-o venă
periferică prin intermediul unui dispozitiv special (fluturas, canulă, ac Holder).
Abordul venos periferic poate să aibă următoarele scopuri:
 recoltarea de sânge;
  administrarea de medicamente, soluţii perfuzabile sau transfuzii de sânge sau
derivate.

CONTRAINDICAŢII:
 extremitate slab perfuzată, cu edeme mari, arsuri, fracturi;
 infecţii tegumentare, flebite, tromboze;
 paralizia membrului.

LOCURI DE PUNCŢIE:
 venele dorsale ale mâinii;
 vena radială, venele antebraţului;
 “M”-ul plicii cotului (cefalică, cubitală, bazilică);
 venele dorsale ale piciorului, vena safenă internă;
 venele epicraniene (temporală superficială, retroauriculară, occipitală şi
frontală);
 vena jugulară externă.

Când este necesar un abord venos de scurtă durată (recoltarea de sânge), acesta se
poate realiza cu ajutorul unui ac, după care acul este retras.
Dacă este necesar un abord venos mai îndelungat acesta se va realiza prin montarea
unui cateter venos periferic (CVP): canulă de plastic cu mandren metalic care va fi retras după
pătrunderea în venă, rămânând pe loc doar canula de plastic, canulă care poate fi menţinută
chiar şi 2-3 zile în anumite condiţii (în funcţie de calitatea canulei: PVC, teflon, poliuretan)
Cateterele venoase periferice – CVP - pot fi de diferite dimensiuni, existând un cod de
culoare în funcţie de grosimea cateterului. Dimensiunea canulei care urmează a fi montată va
fi corespunzătoare calibrului venei.
Cel mai frecvent abord este la nivelul sistemului venos cav superior - membrele
superioare. Abordul la nivelul membrelor inferioare este utilizat în special la copil şi mai rar
la adult datorită riscului de tromboflebită.
Un abord deloc de neglijat şi extrem de util în urgenţă când nu se reuşeşte canularea venelor
de la nivelul membrelor este cel de la nivelul venei jugulare externe.
Poziţia Trendelenburg crescând presiunea venoasă în teritoriul cav superior permite o mai
bună vizualizare a venelor jugulare externe (jugularele devin turgescente).
La nou-născut abordul venos periferic se poate face uşor la nivelul venelor
epicraniene. De asemenea în urgenţă abordul intraosos la nivelul tibiei poate fi folosit pentru
resuscitarea volemică până la montarea unui CVP.
cateter venos periferic (CVP)
Materiale necesare recoltării:
Materialele trebuie să fie disponibile în orice locaţie în care se efectuează puncţia
venoasă:
  cărucioarele utilitare: trebuie să fie proiectate astfel încât să fie uşor manevrabile
şi să permită depozitarea temporară a echipamentelor necesare;
 tăvile şi stativele de colectare a sângelui: simple, uşoare, cu spaţii şi
compartimente suficiente pentru diferitele echipamente necesare;
 mănuşi: latex, vinil, nitril. Unele persoane pot face dermatite de la purtatul
mănuşilor de latex. In acest caz trebuie să se folosească mănuşi de nitril,
polietilen sau mănuşi de bumbac (sub mănusile de latex sau de plastic);
 ace şi holdere: acele şi holderele trebuie să fe compatibile cu tuburile de recoltare
folosite. Dimensiunile acelor pentru puncţia venoasă variază de la 19G la 23G.
Acele trebuie să fie întotdeauna sterile, de unică folosinţă;
 Acul se va alege de grosimea corespunzătoare particularităţilor fizice ale
pacientului, poziţiei venei şi volumului de sânge ce urmează a fi recoltat;
 seringile sterile: în general recoltarea cu ac şi seringă trebuie evitată din motive
de siguranţă. Uneori este necesar să fie disponibile şi seringi sterile de diferite
dimensiuni;
 tuburi de recoltare a sângelui venos: acestea sunt sterile şi concepute pentru a
obţine un volum predeterminat de sânge;
 leucoplast, tăviţa renală, aleză;
 garouri: în locaţia în care se face recoltarea trebuie să se găsească garouri.
Acestea pot fi :

 garouri de unică utilizare, preferabil fără latex;

 garouri de tip cauciuc/textile, cu sistem de închidere;

 manşeta de tensiometru cu o presiune aplicată de 40 mm Hg;

Garourile trebuie îndepărtate imediat în cazul contaminării sau suspectării
contaminării cu sânge sau cu alte lichide.
 antiseptice: pentru pregătirea zonei de puncţie sunt necesare antiseptice, ca de
exemplu:

 alcool izopropilic sau alcool etilic 70%;

 povidonă iodură 1-10% pentru badijonaj, (soluţie dezinfectantă

Betadină) sau gluconat de clorhexidină pentru hemoculturi;

 dezinfectant fără alcool în cazul testării alcoolului în sange (ex.

clorhexidină)
 tampoane de tifon, preambalate: trebuie evitate tampoanele de vată deoarece
acestea pot disloca dopul plachetar de la nivelul puncţiei venoase;
 container rezistent la înţepături: conform reglemantărilor în vigoare;
 gheaţă sau frigider;
  bandaje adezive;
 anestezie locală unguent EMLA (amestec de lidocaină 2.5% şi prilocaină 2.5%).
 manual de referinţă al testului, ce trebuie să conţină următoarele informaţii:
tipul tubului de recoltare, volumul minim necesar de sânge, manevrare specială,
precauţii ce trebuie avute în vedere;
Asistenta medicală, pentru a efectua puncţia venoasă trebuie să parcurgă
următoarele etape pentru recoltarea sângelui venos:
 a) să pregătească formularul de primire;
 b) să identifice pacientul;
 c) să verifice restricţiile de dietă ale pacientului;
 d) să ansambleze echipamentele necesare şi să aleagă tuburile ( vacutainerele )de
recoltare corespunzătoare;
 e) să aşeze pacientul corespunzător pentru execuţia tehnicii;
 f) să aplice garoul, să se asigure că mâna ( pumnul ) pacientului este închisă şi să
 aleagă locul de puncţie;
 g) să-şi pună mănuşile de protecţie ( sterile pentru hemocultură );
 h) să cureţe – dezinfecteze locul de puncţie;
 i) să efectueze puncţia venoasă şi imediat ce sângele începe să curgă, să ceară
pacientului să deschidă mâna ( pumnul );
 j) să folosească ordinea corectă de recoltare;
 k) să elibereze şi să îndepărteze garoul;
 l) să aplice un tampon peste locul de puncţie venoasă;
 m) să îndepărteze acul acţionând sistemul de siguranţă, conform instrucţiunilor
producătorului;
 n) să aplice presiune pe locul de puncţie, să se asigure că sângerarea s-a oprit şi
să bandajeze braţul;
 o) să eticheteze tuburile ( vacutainerele) şi să înregistreze ora recoltării;
 p) să răcească proba biologică (dacă este cazul);
 q) să trimită tuburile cu sânge, etichetate corect, la compartimentele
corespunzătoare din laborator
Poziţionarea pacientului
• Aşezarea pacientului în poziţie şezândă:
Pacientul este rugat să întindă braţul pe suportul special al scaunului de recoltă astfel încât să
formeze o linie dreaptă de la umăr la încheietura mâinii; se evită hiperextensia.
• Aşezarea în clinostatism:
In situaţiile în care recoltarea nu poate fi efectuată în poziţie şezândă (pacient imobilizabil,
anxios, cu stare generală alterată, etc), pacientul este culcat în decubit dorsal. Pacientul este
rugat să întindă braţul astfel încât să formeze o linie dreaptă de la umăr la încheietura
mâinii.
Se realizează sprijinirea braţului care urmează să fie puncţionat fie prin sprijin pe un suport
fix, fie de către o altă persoană la nivelul suprafeţei pe care este culcat, sau chiar uşor mai jos
decât suprafaţa de clinostatism (pentru a evita regurgitarea aditivilor din vacutainere în
momentul recoltării).
Tehnica puncţiei venoase periferice

Toate accesoriile utilizate la recoltarea sângelui trebuie inspectate în vederea depistării

eventualelor defecte şi în privinţa datei de valabilitate!
Obligatoriu, desigilarea acului se face în faţa pacientului!

 pacientul va fi poziţionat în decubit dorsal;

 Asistentul medical va fi echipat cu mănuşi sterile;
 Asistentul medical care puncţionează trebuie să-şi pună mănuşi înainte de
efectuarea puncţiei venoase, pentru fiecare pacient!
 membrul superior ce urmează a fi puncţionat va fi poziţionat decliv (gravitaţia va
accentua staza venoasă);
 se aplică garoul aproape de locul puncţiei. Plasarea garoului la distanţă face ca patul
venos în care se adună sângele să fie mai mare şi implicit venele care urmează a fi
puncţionate vor fi mai puţin umplute.
Garoul va fi strâns în aşa fel încât va fi întreruptă doar circulaţia venoasă nu şi cea
arterială (oprirea circulaţiei arteriale va face dificilă umplerea venoasă);

 Poziţionarea garoului: 7,5 cm – 10 cm deasupra locului puncţiei venoase;

 Dacă se utilizează manşeta tensiometrului, se va aplica o presiune de 40 mm Hg.
 Aplicarea garoului pentru alegerea venei nu trebuie să depăşească 1 minut (se evită
astfel hemoconcentrarea, infltrarea sângelui în ţesut). Dacă pacientul are o problemă la
nivelul pielii, garoul poate fi aplicat peste halat sau se poate folosi o bucată de faşă.
 Inchiderea pumnului: pomparea prea viguroasă a pumnului poate duce la modificări
ale concentraţiei unor parametri analizaţi;
 după plasarea garoului pacientul este rugat să închidă şi să deschidă pumnul de mai
multe ori ceea ce va duce la creşterea fluxului sanguin în membrul respectiv cu o mai
bună vizualizare a venelor;
 se identifică vena ce urmează a fi puncţionată:
Alegerea venei:
 venele se aleg cu atenţie deoarece sunt o cale de acces şi pentru
perfuzii, transfuzii sau de administrare a unor produse terapeutice;
 pentru puncţia venoasă pot fi folosite venele cubitale mediane (situate
mai aproape de suprafaţa pielii, mai staţionare, mai puţin dureroase, la
inserţia acului şi este mai puţin probabilă lezarea unor nervi dacă
 plasarea acului este defectuoasă), venele cefalice şi venele de pe partea
dorsală a mâinii;
 pentru puncţia venoasă nu trebuie folosite venele de pe partea ventrală
a încheieturii, venele de la gleznă sau de la nivelul extremităţilor
inferioare (pentru acestea se va cere permisiunea medicului).
 Venele sistemului cav inferior sunt mai predispuse la tromboze şi
mobilitatea bolnavului este mult redusă, fapt pentru care sunt
utilizate în cazuri extreme.
 VENA TEMPORALĂ SUPERFICIALĂ

Procedura pentru alegerea venei:

 localizarea venei se va face prin palpare şi urmărirea traiectului venei de câteva ori;
 pentru alegerea preliminară a venei poate fi folosit un garou dar acesta trebuie eliberat
şi reaplicat după 2 minute;
 se dezinfectează zona pe o suprafaţă largă prin folosirea unui tampon cu alcool
izopropilic 70% sau a unui tampon cu alcool gata pregătit (disponibil comercial);
 dezinfecţia zonei se face cu o mişcare circulară de la centru către periferie;
 zona dezinfectată este lăsată apoi să se usuce la aer (se previne astfel hemoliza şi
disconfortul pacientului determinat de senzaţia de arsură când este efectuată puncţia).
Nu se suflă peste locul dezinfectat ce urmează a fi puncţionat!
 Se infiltrează aria de puncţie cu anestezic local sau se foloseşte o cremă cu anestezic
(EMLA), mai ales la copii.
 se fixează pielea sub nivelul locului de puncţie cu policele mâinii stângi;
 se ia acul sau CVP în mâna dreaptă fără a atinge cu mâna sau cu obiectele din jur zona
cateterului care urmează a fi introdusă în venă. Se pătrunde prin piele la un unghi de
10o-15o până în venă după care înaintăm cu acul sau CVP de-a lungul venei.
 Tehnica montării CVP
Inserţia unui cateter de vena periferică
presupune selectarea unui cateter adecvat, a
unui loc de puncţionare şi a unei vene potrivite,
aplicarea de garou, dezinfectarea locului ales,
puncţionarea venei şi introducerea cateterului.
Selectarea cateterului şi a locului de inserţie se
va face în funcţie de tipul, durata şi frecvenţa
tratamentului pe care pacientul le are prescrise,
accesibilitatea patului venos al pacientului,
vârsta şi constituţia fizică a pacientului.
Dacă este posibil, se va alege o venă la braţul sau mâna nondominantă.
Locurile preferate de puncţionare venoasă sunt vena cefalică şi basilică a braţului şi
venele de pe partea dorsală a mâinii. Se pot aborda şi venele de la nivelul piciorului , dar
creşte riscul de tromboflebită.
Un cateter periferic permite adminstrarea de soluţii lichide, sânge şi derivate din
sânge, şi menţine accesul venos permanent. Inserţia unui cateter periferic este contraindicată
la braţul sau mâna care prezintă leziuni, edeme, arsuri, la braţul sau mâna corespunzătoare
plăgii operatorii la pacientele mastectomizate.
De obicei, dacă o venă este lezată ( hematom , echimoză etc) se va alege un nou loc de
puncţionare, întotdeauna deasupra zonei lezate, niciodată sub zona lezată.
In cazul în care montăm un CVP, pentru a evita străpungerea vasului după ce vârful CVP a
ajuns intravascular, fapt marcat de apariţia unei picături de sânge la capătul transparent al
mandrenului, acesta va fi menţinut pe loc împingându-se în continuare în venă doar canula de
plastic prin culisare pe mandren.
După ce canula de plastic a fost introdusă în totalitate intravenos se desface garoul, mandrenul
metalic va fi retras cu o mână, în timp ce mâna cealaltă va comprima vena pe canulă pentru a
evita extravazarea de sânge.
Se spală canula cu ser heparinat după care se ataşează căpăcelul, trusa de perfuzie sau seringa
cu medicaţia care trebuie administrată.
Fixarea CVP se va face cu benzi adezive de leucoplast pe care se va nota data şi ora la care a
fost montată canula .
Întreţinerea unui cateter venos periferic
 zona în care este montat cateterul va fi
frecvent inspectată pentru a observa eventual
apariţia inflamaţiei (flebita) care necesită
extragerea imediată a cateterului;
 după terminarea administrării medicaţiei sau
soluţiilor perfuzabile pe cateter acesta va fi
spălat cu ser heparinat şi închis;
 un cateter nefolosit se va spăla cel puţin de
două ori pe zi cu ser heparinat;
 murdărirea leucoplastului cu sânge sau
udarea lui cu soluţii perfuzabile face
obligatorie schimbarea lui.
 ÎNLOCUIREA CATETERELOR

Cateterul venos periferic este de ales când terapia nu durează peste 5 zile.
Complicaţiile apar când terapia periferică se extinde de la zile la săptămâni. Locul de inserţie
se rotează la 48-72 de ore. Când acest lucru este ignorat, apar complicaţii.
 Cateterele Periferice – se schimbă la 48 ore!
 Cateterele Centrale – se schimbă la 14 zile (nu pentru cele siliconate sau din silicon)!
 În caz de: eritem la locul de inserţie, semne de flebită, secreţii purulente la locul de
inserţie, suspiciunea unei infecţii de cateter – SCHIMBAREA LOCULUI DE
ABORD VASCULAR !
 Vârful cateterului înlocuit se va da obligatoriu la examen bacteriologic.

NU SE FORŢEAZĂ INJECTAREA PE CATETERUL OBSTRUAT - PERICOL DE

EMBOLIE !!

  MANIPULAREA CATETERELOR

 Se face în condiţii de asepsie riguroasă

 Utilizarea mănuşilor este obligatorie
 Recoltarea şi injectarea pe cateter se efectuează NUMAI prin intermediul
“robinetului”.
 După recoltarea pe cateter, acesta se spală cu ser fiziologic până la îndepărtarea
completă a urmelor de sânge de pe cateter şi robinet.  
 Atenţie la coloana de aer!

Puncţia venelor centrale trebuie efectuată cu respectarea strictă a tuturor principiilor

care asigură securitatea actului medical.

Montarea cateterului venos central CVC este executată de către medic şi se indică în:

 măsurarea presiunii venoase centrale sau a presiunii din artera pulmonară;

 infuzie rapidă de fluide;

 acces periferic intravenos dificil;

 hemofiltrare, hemodializă, plasmafereză;

 inserţia temporară a unui pacemaker cardiac;

 administrarea de medicamente inotrope, vasoactive,iritante ale venelor

periferice / chimioterapie;

 nutriţie parenterală.

Procedura puncţiei venoase când se folosesc holdere:

Recipientele de recoltă ce necesită desigilare (ace, holdere, tampoane de exsudat, etc) se
arată pacientului înainte de desigilare pentru a se confirma sigiliul de sterilitate!

 se introduce acul în holder (dacă nu este preambalat);

 Inainte de puncţionarea venei, introduceţi acul în tubul de recoltare, fixaţi-l prin rotire
uşoară în sensul acelor de ceasornic!

Montarea acului şi prinderea holderului

 se desprinde carcasa din plastic a acului;

 se verifică acul dacă are vârful bine ascuţit;

 se montează în condiţii de sterilitate acul la holder;

 se ţine ansamblul format din holder şi tub între degetul gros şi index;

 Acul de puncţie trebuie să fie orientat cu bizoul în sus!

 In timpul introducerii tubului în holder, presiunea de împingere se va exercita asupra

celor două degete ce susţin aripioarele holderului şi nu asupra vârfului acului aflat în
venă; In tot acest timp sistemul ac-holder rămâne nemişcat fiind susţinut de mâna
aflată sub holder;

 se asigură poziţia braţului (orientat în jos pentru a preveni refuarea);

 se ataşează acul/holderul la tubul de recoltare;

 se ţine braţul pacientului fix, distal de locul unde se intenţionează puncţionarea

(degetul mare va fi cu 2,5 – 5 cm deasupra locului puncţiei venoase);

 se pregăteşte pacientul informându-l că urmează efectuarea punctiei;

 Se recomandă aplicarea garoului în jurul braţului la cca 7-10 cm deasupra locului unde
urmează să se efectueze puncţia; Se evită staza venoasă prelungită, deoarece activează
fibrinoliza;

 Se infiltrează aria de puncţie cu anestezic local sau se foloseşte o cremă cu anestezic

(EMLA), mai ales la copii.

 se puncţionează vena la un unghi de inserţie al acului de 30° sau mai puţin;

 se păstrează acul în venă cât mai stabil posibil, se conectează primul tub la ac şi se
menţine tubul sub locul de puncţie când acul este în venă;

 se desface garoul imediat după ce sângele începe să curgă; nu se modifică poziţia

tubului până când acesta nu este indepărtat de la ac; După ce începe să curgă sângele
în vacutainer se cere pacientului să desfacă pumnul;

 în timpul recoltării nu este permis contactul între sângele din tub şi dopul tubului;
  se lasă tubul să se umple până când vacuumul este epuizat şi curgerea sângelui
încetează; în acest fel pentru tuburile cu aditivi se asigură un raport corect între
sânge/aditiv;

Când se foloseşte principiul de aspirare şi nu vacuumul, se trage uşor înapoi pistonul până
când acesta atinge baza tubului (în felul acesta se asigură un raport corect între sânge şi
aditiv).
Când sângele nu mai curge se îndepărtează tubul de la ac, se acoperă partea acului care
înţeapă dopul, se opreşte curgerea sângelui până când tubul este ataşat la ac / holder; pentru
probe suplimentare se reia procedura; ultimul tub (sau după caz unicul) se deconectează de la
ac înaintea scoaterii acului din venă.
ATENȚIE: Intâi se scoate tubul din ac, apoi acul din venă!
Imediat după recoltarea fiecărui tub care conţine aditiv, se asigură omogenizarea amestecului
sânge/anticoagulant prin răsturnarea tubului de 5 – 10 ori; nu se agită puternic pentru a se
evita producerea hemolizei! Pentru tuburile care au folosit principiul de aspirare, se
blochează pistonul la baza tubului şi se închide brusc după amestecare.
La sfârşitul puncţionării, aplicaţi imediat un tampon compresiv pentru a asigura
hemostaza şi a evita formarea hematomului (durata recomandată a compresiei  5
minute); la sfârşit acoperiţi zona cu un pansament steril!
Inainte ca pacientul să părăsească scaunul / patul de recoltare, asistenta verifică
hemostaza la locul puncţiei şi aplică un plasture de protecţie.
In cazul în care sângerarea continuă se menţine presiunea la locul puncţiei şi se aplică
un bandaj compresiv. Dacă după încă 5 minute nu se opreşte sângerarea, pacientul se
aşează în clinostatism cu poziţionarea membrului superior puncţionat în poziţie ridicată
şi se anunţă medicul.
Acul de puncţie NU va fi reintrodus în teacă (pentru a evita înţeparea), îndoit sau tăiat,
ci va fi depus într-un container de plastic de culoare galbenă, rezistent la reziduuri
înţepătoare sau tăietoare, marcat cu simbolul pentru risc biologic.
DIMENSIUNI catetere

VÂRSTA ≤6 ≤ 2 ani ≤ 3 ani ≤ 5 ani ≤ 7 ani ≤ 10 ani ≤ 14 ani

(ani) luni

Canulă (G) 22-24 20-22 18-22 18-22 18-20 18-20 16-20

i.v.

Fluturaş 23-25 23-25 21-23 21-23 21-23 21-23 19-21

(G)

Precauţii în timpul recoltării:

 Nu se recoltează sânge de pe branulă/ cateter;

 Se evită staza venoasă prelungită, deoarece activează fibrinoliza!

 Vacutainerele se omogenizează uşor prin răsturnare uşoară, fără să fie agitate energic
pentru a nu se activa plachetele (să nu facă spumă!).

 După recoltarea probelor de sânge, asistenta înregistrează în Foaia de Observaţie/

Dosarul de îngrijire/ Registrul de Recoltare :

 Ora la care a fost recoltată proba;

 Numele şi prenumele pacientului – în Registrul de Recoltare;

 Codul de bare atribuit cererii şi recipientelor cu produse patologice recoltate de la

pacient;

 Tipul şi numărul vacutainerelor şi recipientelor recoltate de la pacient;

 Semnătura asistentului medical care a recoltat sângele pentru analize, pe biletul

de trimitere către laborator şi în foaia de observaţie a pacientului spitalizat.
ATENȚIE!

 Nu se recoltează sânge din braţul în care se administrează intravenos diverse

lichide. Se va recolta din celălalt braţ.

 Dacă nu este posibil atunci recoltarea se va efectua după întreruperea completă a

perfuziei, la cel puţin 2 minute de la întrerupere. Se va nota dacă recoltarea a fost
efectuată proximal sau distal faţă de locul perfuziei.

 Dacă pacientul se află sub tratament cu heparină sodică (administrare din 4 în 4

ore sau din 6 în 6 ore), recoltarea se va efectua înainte de administrarea unei
doze;

 Dacă pacientul se află sub tratament cu heparină fracţionată (administrare din

12 în 12 ore), recoltarea se va efectua la jumătatea intervalului dintre cele 2
administrări

 Inainte de recoltare, asistenta care efectuează recolta va chestiona pacientul cu

privire la următoarele situaţii:

 Dacă face tratament cronic cu medicamente, cu ce anume şi de cât timp;

 Dacă face tratament cu anticoagulante orale, cu ce anume şi când a luat ultima

doză; în cazul în care pacientul a luat doza înaintea recoltării se solicită acestuia
repetarea recoltării în altă zi înainte de luarea tratamentului. Dacă pacientul
refuză se menţionează acest lucru pe cerere.

 Dacă pacienta solicită analize posibil asociate stării de sarcină (analize de

coagulare pentru sindrom antitrombofilic, anticorpi anti grup sanguin, etc) se
notează pe cerere vârsta sarcinii.
În dreapta – sânge proaspăt recoltat. În stânga - sânge recoltat pe anticoagulant (EDTA) şi
lăsat să sedimenteze. Se observă separarea de plasmă a elementelor celulare, care au
sedimentat la fundul eprubetei. Plasma este lichidul transparent şi uşor gălbui aflat deasupra.
Procedura puncţiei venoase când se foloseşte seringa:

 se ansamblează acul cu seringa;

 se ţine braţul pacientului fix, distal de locul unde se intenţionează puncţionarea

(degetul mare va fi cu 2,5 – 5 cm deasupra locului puncţiei venoase);

 se pregăteste pacientul informându-l că urmează puncţia;

 se puncţionează vena sub un unghi de inserţie de 30° sau mai mic;

 se scoate uşor volumul de sânge dorit ţinând acul cât mai stabil în venă;

 se dă drumul la garou imediat ce sângele începe să curgă;

 se foloseşte aceeaşi ordine de recoltare ca la sistemul de recoltare cu tub;

 se scot dopurile la tuburile de recoltare şi se transferă cantitatea de sânge

corespunzătoare în fiecare tub pentru asigurarea unui raport corect între sânge şi
aditiv;

 se ataşeaza dopurile la tuburile de recoltare;

 se omogenizează sângele cu aditivul prin răsturnarea tuburilor.

Ordinea de recoltare - DECIZIA CONSTITUIE ROL PROPRIU!
Atunci când se recoltează mai multe probe biologice în timpul unei singure puncţii
venoase, la acelaşi pacient, folosind sistemul holder, ordinea de recoltare a tuburilor este
următoarea:
1. flaconul pentru hemocultură;
2. vacutainere pentru coagulare (dop albastru)
3. vacutainer pentru ser cu/fără activator de coagulare, cu/fără gel (dop roşu)
4. vacutainer cu heparină cu sau fără gel separator de plasmă (dop verde)
5. vacutainer cu EDTA pentru hemogramă (dop mov)
6. vacutainer cu citrat pentru VSH (dop negru)
7. vacutainer cu inhibitor de glicoliză (dop gri)
In cazul în care nu se recoltează hemocultura, ordinea este:
1. vacutainer pentru ser (dop galben, transparent sau roşu)
2. vacutainer pentru coagulare (dop albastru)
3. vacutainer cu heparină (dop verde)
4. vacutainer cu EDTA pentru hemogramă (dop mov)
5. vacutainer pentru VSH (dop negru)
6. vacutainer cu inhibitor de glicoliză (dop gri)
Atunci când se foloseşte seringa, transferul sângelui începe cu tubul pentru testele de
coagulare!
Vacutainerele sunt tuburi de recoltare cu vacuum şi prezintă multiple avantaje.
Materialul plastic al tubului asigură menţinerea sigură a vidului interior şi recoltarea exactă a
cantităţii de sânge necesar pentru determinare, dopurile sunt confecţionate parţial din cauciuc
moale, ceea ce permite o bună penetrare a acestora de către dispozitivele de tip cap-piercer
din dotarea aparatelor, în plus este eliminat riscul ruperii acestor dispozitive.
Acul şi holderele trebuie să fie compatibile cu sistemul de vacutainere.
Materialul din care sunt produse dopurile, elimină riscul producerii fenomenului de
"împroşcare" la deschiderea tubului. Pericolul de spargere a vacutainerelor este minim, după
utilizare se pot incinera.

Recoltarea pentru examene biochimice care sunt realizate cu sânge integral sau plasmă se face
folosind ca aditiv (substanţă anticoagulantă) heparina. Se utilizează heparina-sare de sodiu
sau heparina-sare de litiu. Heparina împiedică sângele să coaguleze prin inactivarea
protombinei. (Protrombina este implicată într-unul din stadiile procesului de coagulare).
Se utilizează 0,1-0,2 mg de heparină la 1ml sânge

Determinarea concentraţiei de glucoză în sânge integral (determinarea glicemiei) se face pe

sângele venos recoltat cu fluorură de sodiu. Se utilizează 2mg fluorură de sodiu (pulbere)
pentru 1ml sânge.
Tuburile Beckton- Dickinson:

Vacutainer Roşu 5 ml, analizã serică;

Vacutainer Roşu 6 ml, analizã serică;

Vacutainer Mov 3 ml, hemogramă;

Vacutainer Gri 3 ml, glicemie ;

Vacutainer Negru 5 ml, pentru VSH ;

Vacutainer Negru 1,8 ml, pentru VSH ;

Vacutainer Albastru 4.5 ml, teste de coagulare

Vacutainerele EDTA sunt, în general folosite pentru determinări heamtologice ale sângelui
integral. Ele sunt disponibile într-o gamă largă de dimensiuni şi sunt atât din plastic cât şi din
sticlă şi pot fi identificate după capacul violet.
In general, substanţa K2 sau K3 sare potasică de EDTA (Ethylene Diamine Tetra Acetic acid)
este folosită ca anticoagulant.
Amestecarea recomandată: tuburile EDTA trebuie întoarse uşor la 180º de 8-10 ori. Tubul BD
Vacutainer K3 EDTA Aprotinine este disponibil pentru teste care necesită un inhibitor al
enzimei proteice. Acest tub este identificat printr-un capac roz convenţional.
O agitare energică a vacutainerelor produce hemoliza plasmei şi activarea coagulării
făcând proba improprie efectuării analizei!

Tuburi separatoare de ser (BD SST II AVANSAT)

Tuburile BD Vacutainer SST II Advance sunt folosite pentru obţinerea şi separarea serului din
probele de sânge. Tuburile sunt disponibile într-o gamă variată de dimensiuni şi pot fi
identificate după capacul auriu. Ele sunt din plastic.
Tuburile BD Vacutainer SST II Advance conţin siliciu pentru a activa coagularea probei şi un
gel care formează o barieră între sângele coagulat şi ser după centrifugare. Amestecarea
recomandată: Tuburile BD SST II Advance trebuie întoarse uşor la 180º - 5-6 inversii.

Tuburi cu ser rapid (BD RST)

BD vacutainer Rapid ser Tub (RST) este un produs nou şi inovator de la BD care se va
furniza laboratoroarelor cu o probă de ser atunci când situaţia o cere. BD vacutainer Rapid
Serum tub asigură o probă coagulată în 5 minute de la colectarea sângelui. Tubul conţine o
bază de trombină şi agent pe bază de gel pentru coagulare. Amestecarea recomandată:
Tuburile BD Vacutainer cu RST trebuie întoarse uşor la 180º de 5-6 ori.

Tuburi cu ser
Tuburile pentru biochimie BD Vacutainer sunt de obicei folosite pentru determinări
biochimice. Tuburile pentru determinări biochimice sunt, de asemenea disponibile cu aditivul
Thrombin, care accelerează în mod semnificativ procesul de coagulare. Acestea sunt
identificate prin capacul portocaliu.
Tuburile pentru biochimie sunt disponibile într-o gamă largă de mărimi, atât din plastic cât şi
din sticlă şi pot fi uşor identificate după capacul roşu. Tuburile pentru biochimie din plastic
sunt siliconate pe pereţii interiori pentru a accelera procesul de coagulare.
Tuburi plasmă (heparină)
Tuburile pentru biochimie BD Vacutainer sunt de obicei folosite pentru determinări în
plasmă. Ele sunt disponibile într-o gamă largă de mărimi, atât din plastic cât şi din sticlă şi
pot fi uşor identificate după capacul verde.
Concentraţia de Litiu şi Sodiu Heparină este de 17 UI/ml de sânge. Amestecarea
recomandată: Tuburile cu plasmă trebuie întoarse uşor la 180º de 8-10 ori.

Tuburi de coagulare (citrat de sodiu)

Tuburile cu citrat sunt de obicei folosite pentru studiile de coagulare. Ele sunt disponibile într-
o gamă largă de mărimi atât din plastic cât şi din sticlă şi pot fi uşor identificate prin
capacul bleu. Aceste tuburi conţin soluţie de citrat tamponat folosit ca anticoagulant pentru
studiile de coagulare.
Amestecarea recomandată: Tuburile de coagulare trebuie întoarse uşor la 180º de 3-4
ori.
Tuburi glucoză
Tuburile BD Vacutainer Fluoride/Oxalate şi tuburile BD Vacutainer Fluoride/EDTA sunt
folosite în determinarea glucozei. Tuburile sunt din plastic şi pot fi identificate după
capacul gri.

Valorile glucozei din sângele neconservat descresc foarte rapid după colectare deoarece
glucoza este metabolizată de celulele de sânge. Amestecarea recomandată: Tuburile
fluoride/oxalate trebuie uşor întoarse la 180º de 8-10 ori.
Tuburi VSH
Tuburile BD Vacutainer pentru Seditainer sunt folosite pentru măsurarea vitezei de
sedimentare a hematiilor (VSH) fără a fi nevoie de a deschide tubul pentru pipetarea sau
transferul sângelui. Tuburile BD Seditainer pentru VSH sunt din sticlă şi sunt identificate
după capacul negru. Sângele este tras direct în tubul BD Seditainer, tubul trebuie să fie
agitat de 8-10 ori, iar rezultatul poate fi citit în 60 de minute.
Amestecarea recomandată: Tuburile VSH trebuie uşor întoarse la 180º de 8-10 inversii.
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU HEMOCULTURĂ
In mod normal, sângele este lipsit de bacterii.
Hemocultura – metoda de cultivare a bacteriilor din sânge, constituie una din
cele mai importante examinări în laboratorul de microbiologie clinică. Decelarea rapidă a
agenţilor patogeni, inclusiv identificarea lor la nivel de specie şi determinarea patternului de
sensibilitate la antibiotice este importantă deoarece: bolnavii pot fi trataţi cu agentul
antimicrobian corespunzător, prognosticul bolnavilor poate fi îmbunătăţit şi câştigarea
rezistenţei de către patogen poate fi redusă, costul îngrijirii medicale va fi mai mic.
Decelarea rapidă a agenţilor microbieni în sânge, identificarea lor la nivel de specie şi
determinarea paternului de sensibilitate la substanţele antimicrobiene constituie un deziderat
major pentru asigurarea unui tratament corespunzător bolii pacientului, obţinerea scăderii ratei
mortalităţii, reducerea zilelor de spitalizare şi a costurilor aferente acesteia precum şi
reducerea posibilităţii de câştigare a rezistenţei de către agentul patogen respectiv.
În mod uzual sunt cerute trei hemoculturi a 20 ml în primele 24 ore pentru a detecta
bacteriemia sau fungemia. Un studiu academic efectuat demonstrează că prin două
hemoculturi în decurs de 24 de ore se decelează aproximativ 90% dintre bacteriemii şi
prin patru hemoculturi se ajunge la mai mult de 99%.

Obligatoriu, se ţine cont de următoarele reguli:

SE RECOLTEAZĂ CU MĂNUŞI STERILE, IN CONDIȚII DE ASEPSIE PERFECTĂ!

 prelevarea se face înaintea instituirii tratamentului antimicrobian;

 se folosesc recipiente curate şi sterilizate pentru a preveni contaminarea probelor;

 evitarea contactului cu substanţe bacteriostatice sau bactericide a produsului ;

 In unele cazuri trebuie folosite medii de transport sau lichide conservante;

 recipientele de transport se închid ermetic pentru a preveni contaminarea mediului şi

a personalului care manipulează produsul patologic;

 produsul să fie însoţit de un bilet de trimitere completat corect;

 probele să fie etichetate şi transportate la laborator în cel mai scurt timp posibil;
Hemocultura se efectuează pentru:
 identificarea infecţiilor în care bacteriile se răspândesc prin sânge
(septicemie, bacteriemie);
 identificarea infecţiilor fungice generalizate;
 diagnosticul endocarditelor;
 efectuarea antibiogramei;
 Recoltarea Hemoculturii
 Recoltarea se face obligatoriu înaintea instituirii tratamentului cu
antibiotice (AB), în timpul episoadelor de frison (bacteriile sunt eliberate în
sânge în număr mare);
 Recoltarea sângelui se face după asigurarea măsurilor de asepsie locală
pentru prevenirea contaminării probei.
Metodă
 Se recoltează 10-30 ml sânge venos (2-10 ml la copii) ;
 Sângele recoltat se introduce în 2 recipiente cu medii de cultură: unul pentru
cultivarea germenilor aerobi şi unul pentru anaerobi;
 Uneori se poate recolta sânge din mai multe vene pentru a creşte şansa de
identificare a microorganismelor.
Incubarea se face 18-24 ore la 37°C!
Identificarea:
 Se caută modificări privind opacitatea, culoarea, hemoliza, formarea de gaz,
apariţia coloniilor bacteriene;
 În cazul hemoculturilor pozitive vor apărea modificări de obicei în maxim 48 ore
Identificarea infecţiilor fungice necesită o perioadă mai îndelungată (7-10 zile).
Pentru a putea da un rezultat negativ, trebuie ca timp de 7 zile de incubare să nu
apară nici o colonie!
PUNCŢIA ARTERIALĂ
Puncţia arterială poate avea ca scop recoltarea unei probe de sânge arterial pentru
determinarea gazelor sanguine sau montarea unui cateter arterial care să permită atât
recoltarea repetată a gazometriei cât şi monitorizarea invazivă (sângerândă) a tensiunii
arteriale (TA) prin conectarea cateterului arterial la un traductor de presiune.
Comparativ cu monitorizarea TA neinvaziv (pe manşetă) monitorizarea sângerândă a TA este
continuă, pe monitor vom avea afişat în orice moment curba de presiune arterială şi valoarea
TA medii în mmHg.
Pentru montarea cateterului arterial se preferă artera radială a mâinii nedominante,
după evaluarea în prealabil a circulaţiei la nivelul mâinii cu ajutorul testului Allen.
Vascularizaţia mâinii este asigurată atât de artera radială cât şi de cea ulnară care împreună
formează la nivelul mâinii arcada palmară. În situaţia în care apare tromboza arterei radiale
cateterizate (complicaţie rară dar posibilă) vascularizaţia mâinii se va realiza de către artera
ulnară prin intermediul arcadei palmare.
Testul Allen constă în exanghinarea mâinii prin închiderea pumnului urmată de
comprimarea simultană a arterelor radială şi ulnară. O circulaţie bună se evidenţiază prin
recolorarea policelui în mai puţin de 5 secunde de la decomprimarea arterei ulnare (artera
radială menţinându-se comprimată).
 O atenţie deosebită trebuie să acordăm întreţinerii cateterului arterial care va fi
inspectat frecvent, atât el, cât şi tegumentul distal de cateter pentru a putea depista precoce
apariţia unei eventuale zone de ischemie.
Se vor face spălări repetate la nivelul cateterului cu soluţie de spălare (ser fiziologic
heparinat) care va fi complet debulizată orice mică bulă de aer putând produce embolie în
periferie şi în consecinţă ischemierea zonei respective.
Pe cateterul arterial nu se va administra nici un alt preparat în afară de soluţia de spălare
deoarece apare iritaţia endarterei urmată apoi de tromboză.

Testul pentru gazele sanguine arteriale măsoară aciditatea (PH - ul) şi nivelul
oxigenului şi al dioxidului de carbon de la nivelul unui vas de sânge arterial.

Acest test are rolul de a monitoriza capacitatea plămânilor de a pompa oxigenul în

sânge precum şi de a elimina dioxidul de carbon extras din sânge. Pentru realizarea testului
mostra de sânge este prelevată de la nivelul unei artere, deoarece aici poate fi regăsit atât
oxigenul cât şi dioxidul de carbon înainte de a ajunge în ţesuturi.

Parametrii folosiţi cel mai frecvent pentru evaluarea schimbului de gaze sunt
presiunile parţiale ale O2 şi CO2 în sângele arterial (PaO2 şi PaCO2), care nu măsoară
cantitatea de gaze din sânge, ci presiunea sub care gazele sunt dizolvate în sânge. Cantitatea
de gaz din sânge depinde şi de solubilitatea gazului în plasmă şi de capacitatea fiecărei
componente a sângelui de a lega / reacţiona cu gazul respectiv.

Testul pentru gazele sanguine arteriale măsoară:

Presiunea parţială a oxigenului (PO2)- prin care este măsurată presiunea oxigenului
dizolvat în sânge precum şi capacitatea acestuia de a ajunge din alveolele pulmonare în sânge;

Presiunea parţială a dioxidului de carbon ( PCO2)- acest test măsoară cantitatea de dioxid de
carbon dizolvată în sânge, precum şi capacitatea organismului de a elimina acest gaz.

Parametrii normali ai concentraţiei gazelor sanguine arteriale :

 presiunea parţială a oxigenului: 75-100 mm Hg;

 presiunea parţială a dioxidului de carbon: 35-45 mm Hg;

Seringi sânge arterial - Utilizate în măsurarea nivelului gazelor prezente în sângele arterial
cât şi în testele generale, seringile din gama BD Vacutainer sunt construite din material
plastic, fără latex în compoziţie, şi conţin heparină echilibrată cu calciu. Seringile din seria
BD Vacutainer Preset utilizate pentru testarea stării generale de sănătate în sângele integral
dispun de o bară de presiune reglabilă pentru prelevarea cantităţii exacte de sânge cât şi de o
membrană cu ventilare automată pentru eliminarea aerului rezidual.
PUNCŢIA CAPILARĂ
Sângele obţinut prin puncţie capilară este un amestec de sânge provenit din arteriole, venule,
capilare, lichid interstiţial, în proporţii nedeterminabile.
Puncţia capilară este solicitată în special la copiii mici dar şi la adulţi în anumite cazuri, cum
ar fi:
• Arsuri severe şi întinse pe suprafeţe mari;
• Obezitate;
• Tendinţa la tromboze;
• Pacienţi în special vârstnici la care venele superficiale fie nu sunt accesibile fie sunt
foarte fragile;
Precauţii:
• Plânsul excesiv poate influenţa rezultatele unor teste cum ar fi numărătoarea de leucocite. Se
recomandă o perioadă de aşteptare de circa 30 minute între momentul calmării copilului şi
efectuarea propriu-zisă a puncţiei. Dacă proba este recoltată în timpul plânsului se solicită
notarea pe cererea de analize a acestui lucru.
• Dacă un pacient este deshidratat sau prezintă circulaţie periferică săracă (ex. in stare de şoc)
poate fi imposibilă obţinerea unei probe de sânge corespunzătoare.
Zone pentru recoltarea sângelui prin puncţie capilară:
• Suprafaţa palmară a falangei distale a degetului, perpendicular pe amprente, nu paralel cu
acestea;
• Suprafaţa plantară laterală a călcâiului;
• Suprafaţa plantară a degetului mare;
Recomandări:
• La copiii mai mici de un an se recomandă puncţia călcâiului;
• La copiii mai mari şi la adulţi se recomandă suprafaţa palmară a ultimei falange a degetului
mijlociu sau inelar;
• Nu se puncţionează mai profund de 2 mm;
• Nu se obţine sânge din puncţia următoarelor zone:
• Degetul mic;
• Lobul urechii;
• Zona centrală a călcâiului (la copilul mic);
• Dgetele nou-născutului;
• Vârful degetului;
• Un loc puncţionat anterior;
Se recomandă încălzirea prealabilă a locului de puncţie; în felul acesta se creşte fluxul
de sânge la locul puncţiei. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul unui prosop sau
comprese încălzite la maximum 42ºC ţinută timp de 2-3 minute pe locul respectiv
Materiale necesare:
• Tampoane sterile;
• Tampoane cu antiseptice (alcool izopropilic);
• Mănuşi;
• Ac de puncţie ;
• Microtuburi de recoltă (se utilizează în special microtuburi pentru hemogramă – cu dop roşu
şi microtuburi pentru ser – cu dop mov).
Pe microtuburi şi pe cererea de analize se lipesc etichete cu cod de bare, unic,
corespunzător, identic pentru cerere şi microtuburi sau alte recipiente cu produse
recoltate în acelaşi moment, pentru acelaşi pacient.
In cazul în care analizele sunt solicitate în urgenţă, atât pe cerere cât şi pe vacutainere se
lipeşte şi eticheta roşie – urgenţă!
Datorită volumului mic al microtuburilor, eticheta roşie se lipeşte având grijă să nu acopere
cifrele codului de bare de pe eticheta cu cod de bare.
Obligatoriu - Asistenta care efectuează recoltarea poartă mănuşi de protecţie!

 Se aseptizează zona cu un tampon îmbibat în alcool izopropilic;

 Se aşteaptă să se usuce ;

 Se prinde degetul pacientului (sau călcâiul) cu fermitate pentru a preveni

mişcarea bruscă de retragere în momentul înţepăturii;

 Se face o singură înţepătură fermă, adâncă de cel mult 2 mm;

 Prima picătură se şterge blând cu un tampon steril, uscat;

 După formarea celei de a doua picături se aplică microtubul de recoltare;

 Curgerea sângelui poate fi accentuată prin poziţionarea declivă a locului

puncţionat;

 Nu se aplică presiune la locul puncţiei (nu se stoarce) pentru a creşte fluxul de

sânge; se produce hemoliza sângelui şi contaminarea (diluarea) lui cu lichid
interstiţial, ducând la vicierea rezultatelor analizelor cerute;

 După terminarea recoltării se aplică un tampon steril uscat şi se face presiune

asupra locului puncţionat;

 Când se puncţionează călcâiul, după terminarea recoltării se aplică tamponul

steril uscat şi se presează uşor locul puncţiei; se ridică piciorul copilului până se
opreşte sângerarea;

 Nu este recomandată aplicarea de plasturi adezivi peste locurile puncţionate,

deoarece puncţia capilară este efectuată, de regulă, la copii, existând riscul ca
aceştia să le înghită. Dacă puncţia degetului se face la o persoană adultă, se poate
aplica plasture.

 După terminarea recoltării acul cu care s-a făcut puncţia se aruncă în

containerul de deşeuri tăietoare-înţepătoare.
 Perfuzia - introducerea pe cale parenterală (intravenoasă) , picătură cu picătură, a
soluţiilor medicamentoase, pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.
Scop :

 hidratarea şi mineralizarea organismului;

 administrarea medicamentelor la care se urmăreşte un efect prelungit;

 depurativ - diluează şi favorizează excreţia din organism a produşilor toxici:

 completarea proteinelor sau altor componente sanguine,

 alimentaţie pe cale parenterală.

Materiale necesare:

 paduri alcoolizate
 mănuşi
 garou
 cateter pentru vena periferică
 soluţiile de administrat
 seringa cu soluţie normal salină
 perfuzor
 stativ
 fixator transparent pentru cateter
  comprese
Pregătirea echipamentului:

 se verifică medicaţia prescrisă, data de expirare , aspectul soluţiilor de administrat;

 se ataşează perfuzorul la flaconul cu soluţie, în mod steril şi se scoate aerul ;

Montarea unei truse de perfuzie se face în condiţii de maximă sterilitate;

 se desface trusa de perfuzie sterilă; Se montează perfuzorul la flaconul/punga cu
soluţie perfuzabilă;
 se poziţionează stativul cu soluţia perfuzabilă şi perfuzorul ataşat cât mai aproape
de patul pacientului ;
 se confirmă identitatea pacientului;
 se explică procedura pacientului pentru a-i reduce anxietatea (care poate produce
vasoconstricţie şi implicit, un abord mai dificil al venelor) şi a ne asigura de
cooperarea sa ;
 se închide dispozitivul perfuzorului - de reglare a vitezei de picurare;
 se introduce în dopul flaconului sau în punga de perfuzie trocarul camerei de
picurare. Dacă flaconul este din sticlă, lângă trocarul trusei de perfuzie se
introduce şi un ac /tub pentru aer.
 se umple jumătate din camera de picurare prin exercitarea unei presiuni asupra
acesteia;
 se deschide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare şi se umple trusa de
perfuzie cu soluţia perfuzabilă având grijă să se elimine tot aerul de pe tub. Se
închide dispozitivul de reglare a picăturilor, se conectează la cateter după care se
deschide dispozitivul de reglare a picăturilor la ritmul dorit;
 camera de picurare are incorporat un filtru care împiedică particulele de cauciuc
care se pot desprinde din dopul flaconului la introducerea trocarului trusei să
ajungă intravascular. Trusele prin care se administrează soluţii cristaloide sau
coloide (trusele de perfuzie) sunt diferite de trusele prin care se administrează
sânge sau produşi de sânge (truse de transfuzie), diferenţa constă în filtrele
specializate pentru administrarea de sânge şi produşi de sânge.
Trusa de perfuzie

Puncţionarea venei se face în decubit dorsal,

cu membrul superior în abducţie, antebraţul
fixat pe un suport, astfel:
1. Se alege o venă palpabilă şi vizibilă.
2. Se aplică un garou în jurul braţului şi se
cere pacientului să strângă pumnul.
3. Dezinfecţia şi degresarea tegumentului cu
alcool 70%, betadina, clorhexidina sau
tinctură de iod 2%.
4. Se infiltrează aria de puncţie cu anestezic
local sau se foloseşte o cremă cu anestezic
(EMLA), mai ales la copii.
5. Se inseră acul/canula cateterului, prin tegument în venă; apariţia sângelui în ambou
indică faptul că vena a fost puncţionată.
6. Se scoate acul în timp ce canula este avansată.
7. Se conectează la trusa de perfuzie.
8. Se aplică pansament steril.
Evitaţi :

 Fricţiunea viguroasă şi multiplele loviri uşoare ale venelor, în special la persoanele în

vârstă ; pot cauza hematoame şi sau constricţii venoase ;
 Venele mai abordabile sunt cele ale membrelor superioare, nu cele ale membrelor
inferioare (posibilitate de trombozare) ;
 La bătrâni, dacă este posibil, evitaţi venele dorsale ale mâinii, braţul dominant pentru
puncţia venoasă, deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului ;
 Evitaţi venele dorsale fragile, la pacienţii în vârstă sau venele de la o extremitate cu
circulaţie compromisă (în cazuri de mastectomie, dializă , grefă sau paralizii) ;
 Evitaţi zona care este dureroasă la palpare ;

COMPLICAȚII :

Complicaţiile care pot surveni în cadrul terapiei intravenoase pe cateter periferic

trebuie avute în vedere, prevenite, iar, dacă apar, trebuie cunoscute metodele de acţionare în
aceste situaţii. Aceste complicaţii sunt:
 flebitele ( roşeaţa la locul de inserţie şi de-a lungul venei, durere, edem, scleroza
venei, uneori febră) datorate fie păstrării timp îndelungat a unui cateter în venă,
medicamente sau soluţii administrate care au pH prea mare sau prea mic sau
osmolaritate crescută, deplasarea branulei în venă prin fricţionare. Se va îndepărta
cateterul, se vor aplica comprese cu apă călduţă, se anunţă medicul dacă pacientul are
febră. Flebitele pot fi prevenite prin schimbarea la timp a cateterelor şi securizarea lor
printr-o fixare atentă , împiedicând mişcarea în venă ;

 extravazarea soluţiilor ( va apărea o umflătură la locul de inserţie şi în jurul său,

descreşterea temperaturii pielii din zonă, durere, senzaţie de arsură ) prin perforarea
venei sau dislocarea cateterului din venă. Se va opri perfuzia imediat, se va aplica
gheaţă imediat după şi apoi comprese călduţe mai târziu. Extravazarea soluţilor
administrate poate fi prevenită prin verificarea periodică a locului de inserţie a
cateterului, prin aplicarea corectă a fixatorului transparent care permite ca această
verificare periodică să fie foarte uşor de făcut ;
 impermeabilitatea cateterului ( perfuzia nu mai curge , iar dacă pacientul are
infuzomat sau injectomat acesta intra în alarmă) datorită neheparinizării perodice a
cateterului după fiecare administrare, nefolosirii îndelungate sau formării de cheaguri
de sânge atunci când pacientul se plimbă şi sângele umple cateterul şi staţionează
acolo. Permeabilitatea cateterului se poate menţine prin heparinizare sau adminstrare
 de soluţie normal salină după fiecare folosire şi învăţarea pacientului să ţină mâna cu
branula ridicată în dreptul cotului atunci când se plimbă ;
 hematom ( sensibilitate crescută la orice atingere a zonei, vânătaie, impermeabilitate)
datorită perforării peretului opus în timpul inserării cateterului, compresie ineficientă
după îndepărtarea branulei. Se va scoate branula, se va aplica compresie. Formarea de
hematoame poate fi prevenită prin efectuarea corectă a tehnicii de inserţie a
cateterului, de o mărime potrivită venei abordate şi prin eliberarea garoului cât mai
repede posibil după inserţia cateterului ;
 secţionarea cateterului, de obicei capătul acestuia care este introdus în venă, datorită
reinserţiei acului de-a lungul tecii de plastic, în timp ce cateterul este în venă. Se va
încerca recuperarea părţii secţionate dacă este la vedere, dacă nu , se aplică garou
deasupra locului de inserţie şi se anunţă medicul şi radiologul. Secţionarea cateterului
se poate preveni neintroducând niciodată acul înapoi în cateter pentru a încerca
inserţia sa ci se scot amândouă odată şi se încearcă încă o dată inserţia cu alt cateter
 spasme venoase ( durere de-a lungul venei, albirea pielii din jurul venei respective,
rata scăzută de curgere a soluţiei perfuzate chiar dacă perfuzorul este declampat)
datorită administrării inadecvate de substanţe iritative şi în diluţii insuficiente ,
administrării de soluţii perfuzabile reci ( sau transfuzie cu sânge rece), adminstrarea
prea rapidă a soluţiilor chiar dacă sunt la temperatura camerei. Se vor aplica comprese
cu apă călduţă, se va descreşte ritmul de adminstrare. Spasmul venos poate fi prevenit
prin administrarea de sânge şi soluţii la temperaturile potrivite corpului uman ;
 reacţii vasovagale (paloare, lipotimie, colaps brusc al venei în timpul puncţionării,
ameţeală, greaţă, transpiraţii, hipotensiune ) datorită producerii de spasm venos cauzat
de anxietate şi durere . Pacietul va fi aşezat pe pat cu picioarele mai sus decât capul,
este încurajat să respire adânc, se măsoară semnele vitale. Aceste situaţii pot fi
prevenite prin explicarea procedurii pacientului, reducerea anxietăţii acestuia şi
eventual, folosirea unui anestezic local înainte de puncţionarea venei ;
 tromboze ( durere , roşeată , umflătură , impermeabilitate) datorită afectării celulelor
endoteliale ale venelor favorizând formarea de trombi. Se va îndepărta cateterul şi se
va insera într-o altă zonă, se vor aplica comprese cu apă călduţă, se va supraveghea
pacientul şi observa dacă apar semne de infecţie. Formarea trombozelor poate fi
prevenită prin inserţia unui cateter periferic folosind o tehnica corectă, fară a leza
vena;
 infecţii sistemice ca septicemia sau bacteriemia ( febră, frisoane, indispoziţie fără
motiv aparent) datorită unei tehnici nesterile, apariţiei flebitelor severe care
favorizează dezvoltarea organismelor, fixare insuficientă a branulei ceea ce permite
mişcarea ei în venă şi introducerea organismelor în circulaţia sanguină, menţinerea
îndelungată a unui cateter, sistem imun slab dezvoltat sau folosirea unor soluţii
perfuzbile contaminate. Se va anunţa imediat medicul la apariţia semnelor specifice
descrise.
Se va îndepărta cateterul şi se vor obţine culturi de la locul inserţiei, se va tăia cu o
foarfecă sterilă capătul cateterului şi se va trimite la laborator pentru analizare, se vor
monitoriza semnele vitale, se vor administra medicaţia şi antibio-terapia prescrise.
Prevenirea infecţilor sistemice se poate face folosind cu stricteţe o tehnică sterilă atât
la inserţia cateterului cât şi la cuplarea perfuzoarelor la soluţiile de perfuzat şi la
branulă, la întreruperea perfuziilor sau la îndepărtarea cateterului ;
 reacţii alergice ( prurit, bronhospasme, urticarie, edem la locul de inserţie a
cateterului) până la reacţii anafilactice cu stop cardiac , datorate faptului că pacientul
este alergic la substanţa administrată. In acest caz se va opri perfuzia imediat, se
menţin permeabile căile respiratorii, se anunţă imediat medicul, se vor adminstra
 antihistaminicele, antiinflamatoarele şi antipireticele care se prescriu cât şi epinefrina
şi cortizon, dacă se indică. Reacţiile alergice se previn printr-o completă anamneză a
pacientului care să conţină istoricul alergenic al acestuia , efectuarea testării la
medicamente( în special antibiotice) înaintea primei administrări cu monitorizare
atentă timp de 15 minute de la testare sau de la adminstrarea unui nou medicament
fără testare ;
 încărcare circulatorie ( disconfort, turgescenţa venei jugulare, dificultate respiratorie,
creşterea tensiunii arteriale, respiraţie zgomotoasă ( cu “ Horcăială”), dezechilibru
între lichidele eliminate şi cele ingerate administrate, datorat unui calcul greşit al
cantităţii de lichide ce trebuie adminstrate cât şi administrării prea rapide a perfuziei.
In acest caz se ridică capul patului, astfel încât pacientul să stea semişezând , se
administrează oxigen, se anunţă medicul, se administrează diuretice, dacă se prescriu.
Pentru a preveni încărcarea circulatorie se va verifica periodic rata de administrare a
perfuziilor, pentru a observa din timp eventualele dereglări şi schimbări, se calculează
cu atenţie cantitatea care trebuie administrată, se verifică şi se monitorizează diureaza
pacienţilor cu tratament cu soluţii perfuzabile, pentru a putea face un bilanţ hidric
corect ;
 Embolia gazoasă poate fi venoasă sau arterială. Embolia gazoasă venoasă reprezintă
pătrunderea în sistemul venos a aerului datorită unor cauze iatrogene, traumatice şi
după administrarea perfuziilor/ transfuziilor. Multe dintre emboliile gazoase venoase
sunt asimptomatice.
Factorii care infuenţează morbiditatea şi mortalitatea prin embolie gazoasă sunt
reprezentaţi de viteza de intrare a aerului, volumul de aer pătruns în sistemul vascular
şi de poziţia pacientului în timpul emboliei.
Cantităţi mari de aer pot determina sechele majore, apreciindu-se că
pătrunderea unei cantităţi de aer mai mari de 50 ml poate determina
hipotensiune şi disritmii, iar mai mult de 300 ml de aer poate fi fatal.
Embolia gazoasă se manifestă prin dispnee, durere toracică, agitaţie, dezorientare
temporo-spaţială şi pierderea conştienţei. La examenul obiectiv se poate constata
tahicardie, tahipnee, cianoză, alterarea stării de conştienţă, hipotensiune arterială,
murmur precordial (« roata de moară »), convulsii, şoc şi chiar oprire cardiacă.
Se va înlătura perfuzia, se va chema medicul, se va poziţiona pacientul pe partea
stângă, în poziţie Trendelenburg, pentru a permite aerului să intre în atriul drept, se va
administra oxigen.
Prevenirea emboliei se face scoţând aerul cu atenţie din perfuzor, înainte de
cuplare la cateter şi schimbarea flacoanelor cu verificarea perfuzorului, securizarea
conexiunilor dintre perfuzor şi cateter şi dintre perfuzor şi flacon.
Atitudinea asistentului medical în cazul expunerii profesionale accidentale la
produsele biologice
Personalul de îngrijire medico-sanitar este expus unui risc continuu de
contaminare cu agenţi patogeni transmisibili prin sânge, deoarece prin profesiunea
lui, vine în contact cu sânge, lichide biologice contaminate cu sânge sau fluide posibil
infectante de la persoane potenţiale surse de infecţie.
Riscul infecţie diferă în funcţie de mai mulţi factori:

 natura agentului patogen;

 tipul de expunere şi durata expunerii;

 cantitatea de sânge implicată în expunerea accidentală;

 nivelul viremiei din sângele sursei de infecţie în momentul expunerii.

De aceea, profilaxia postexpunere accidentală presupune:
1. Întreruperea actului medical, cu asigurarea securităţii pacientului;

2. Persoana accidentată anunţă imediat cadrul medical superior sau responsabilul SPCIN -
Serviciul de prevenire şi control al infecţiilor nozocomiale - din secţie;

3. Asigurarea îngrijirilor de urgenţă:

În caz de expunere cutanată: se spală imediat locul cu apă şi săpun şi apoi se clăteşte,
după care,se utilizează un antiseptic, timp de contact minim 5 minute: soluţie clorigenă
diluată 1/10, compus iodat în soluţie dermică, alcool 70°, alt dezinfectant cutanat.
În caz de expunere percutană: se spală imediat locul cu apă şi săpun şi apoi se clăteşte
după care se utilizează un antiseptic, timp de minim 5 minute: soluţie clorigenă diluată
1/10, compus iodat în soluţie dermică, alcool 70°, alt dezinfectant cutanat. Este interzisă
sângerarea deoarece poate crea microleziuni care pot accelera difuziunea virusului.
În caz de expunere a mucoaselor: se spală abundant, timp de minim 5 minute, cu ser
fiziologic sau apă în cazul absenţei acestuia.
4. Investigarea persoanei asistate şi a persoanei accidentate pentru virusurile hepatitice B,
C şi virusul imunodeficienţei umane şi adoptarea unei atitudini corespunzătoare.

Profilaxia postexpunere la HIV

Principii:

 se începe cât mai curând posibil, deoarece expunerea trebuie privită ca şi urgenţă şi
trebuie gândită în termen de ore şi nu de zile;

 nu se cunoaşte intervalul de timp după care profilaxia este ineficientă;

 profilaxia se va reevalua după 72 de ore, când se pot obţine date suplimentare despre
sursă. Dacă sursa este HIV negativă, profilaxia se va opri .
Expunere masivă, cu risc crescut:

 înţepăturile profunde, cu dispozitive intravasculare sau ace cu lumen folosite pe cale

intravenoasă sau intraarterială

 toate expunerile la HIV “concentrat“.

În acest caz chimioprofilaxia este recomandată.
Expunere cu risc intermediar:

 tăieturile cu bisturiu prin mănuşi;

 înţepăturile superficiale cu ac cu lumen utilizate pe cale intravenoasă sau intraarterială.
Chimioprofilaxia este discutabilă în cazul în care pacientul sursă este în stadiul
asimptomatic sau prezintă o încărcătură virală scăzută sau indetectabilă.
Expunere cu risc scăzut:

 eroziunile simple epidermice superficiale cu un ac plin (ac de sutură) sau cu lumen de

mic calibru (intramuscular sau subcutanat);

 un contact cutaneo-mucos.
In acest caz tratamentul trebuie discutat ţinând cont de natura exactă a expunerii şi de
statusul pacientului sursă.
Dacă persoana sursă este infectată cu HIV decizia de începere a profilaxiei se bazează
pe:
1. Date clinice: riscul de transmitere a HIV este mult mai ridicat dacă pacientul sursă se
găseşte într-un stadiu avansat de boală, SIDA declarată,
2. Natura lichidului biologic incriminat: contactul cu sângele sau lichide biologice
hemoragice defineşte un accident prin expunere la sânge şi implicit riscul expunerii la
HIV.
Pe de altă parte, HIV a putut fi izolat în alte lichide biologice: spermă, secreţii
vaginale, lapte matern, lichid amniotic, pericardic, peritoneal, pleural, sinovial,
cefalo-rahidian, dar nici un caz dovedit de transmitere profesională prin aceste
lichide nu a fost raportat până acum.
Dacă persoana sursă este HIV necunoscut:
Se analizează riscul de infecţie HIV în funcţie de statusul clinic, biologic şi epidemiologic:
• dacă expunerea este de mare risc, tratamentul este recomandat;
• în cazul riscului intermediar şi scăzut, tratamentul trebuie discutat.

Consiliere postexpunere HIV

Este necesară:
• la apariţia efectelor secundare ale profilaxiei postexpunere;
• la apariţia semnelor şi simptomelor infecţiei acute (febra, rash, infecţii respiratorii);
• pentru prevenirea transmiterii secundare;
• abstinenţa sexuală sau folosirea prezervativelor; interzicerea donării de sânge, organe sau
ţesuturi.
Unitatea sanitară în care s-a produs accidentul:
• asigură prelevarea şi trimiterea eşantioanelor de sânge provenite de la pacientul sursă,
pentru testare, la unitatea desemnată sau asigură efectuarea lor în unitate;
• prelevarea şi trimiterea probelor biologice se va face conform legislaţiei (standardelor)
în vigoare;
• trimite persoana accidentată către serviciul de supraveghere a infecţiilor nosocomiale;
• asigură trimiterea persoanei accidentate către spitalul de boli infecţioase în oricare dintre
următoarele situaţii:
o sursa HIV pozitiv cunoscută;

o sursa HIV cu test rapid pozitiv;

o sursa cu status biologic necunoscut şi cu risc epidemiologic crescut;

o sursa Ag HBs pozitiv / Ac HBs prezenţi;

o sursa Ac HCV pozitiv.

• Asigură trimiterea accidentatului la Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Judeţeană, în

vederea vaccinării antihepatită B, în cazul în care spitalul/secţia de boli infecţioase nu a
putut asigura vaccinarea.

Secţia în care a avut loc accidentul - Persoana accidentată:

• aplică imediat protocolul din "Ghid practic de management al expunerii accidentale la
produse biologice";
• în prima oră de la accident se prezintă la medicul şef de secţie sau la medicul şef de
gardă;
• în termen de 24 de ore se prezintă la responsabilul serviciului de supraveghere a
infecţiilor nosocomiale;
• anunţă medicul de medicina muncii pentru luarea în evidenţă.

Profilaxia post expunere la virus hepatitic B (VHB)

Se face în funcţie de statusul vaccinal antihepatită B şi statusul imunitar al persoanei
expuse (nevaccinat, vaccinat responder sau vaccinat nonresponder, răspuns
necunoscut la vaccin).
1. Dacă pacientul sursă este VHB pozitiv:

 şi persoana accidentată a fost vaccinată complet, se recomandă testarea Ac

HBs; dacă titrul Ac HBs este peste 10 mUI/ml, persoana accidentată este protejată
şi nu este la risc;
  şi persoana accidentată nu a fost vaccinată sau a fost vaccinată incomplet sau
dacă nu se poate determina rapid titrul Ac HBs, se administrează o doză de
vaccin, stabilindu-se ulterior titrul Ac HBs.
Dacă titrul Ac HBs este mai mare de 10 mIU/ml se întrerupe vaccinarea.
b. Dacă titrul Ac HBs este mai mic de 10 mIU/ml se continuă vaccinarea cu schema de
urgenţă (0,1,2 luni şi rapel la 12 luni).
2. Dacă pacientul sursă este VHB negativ:

 şi persoana accidentată a fost vaccinată complet, se recomandă testarea Ac HBs;

 şi persoana accidentată nu a fost vaccinată se recomandă vaccinarea împotriva

hepatitei B după schema obişnuită (0,1,6 luni).
Persoana expusă nu va dona sânge, plasmă, organe, ţesuturi sau spermă.
Nu sunt necesare:
• modificarea practicilor sexuale;
• precauţii speciale pentru prevenirea transmiterii secundare;
• modificarea responsabilităţilor de serviciu;
• în caz de infecţie acută se aplică profilaxia secundară.

Atitudinea în cazul expunerii accidentale la produse biologice infectate cu virus hepatitic

C - constă în stabilirea statusului VHC al pacientului sursă şi a persoanei expuse:

 Dacă anticorpii anti-VHC sunt negativi la pacientul sursă, riscul de transmitere a

VHC trebuie considerat nul.

 Dacă anticorpii anti-VHC sunt pozitivi la pacientul sursă (sau ARN-ul viral este
pozitiv), riscul posibil de transmitere a infecţiei este între 1 şi 7%.

 Se recomandă testarea periodică şi luarea în evidenţă de serviciul de specialitate.

Consiliere postexpunere VHC

Persoana expusă nu va dona sânge, plasmă, organe, ţesuturi sau spermă. Nu sunt
necesare:

 modificarea practicilor sexuale;

 precauţii speciale pentru prevenirea transmiterii secundare;

 modificarea responsabilităţilor de serviciu

Fişa de supraveghere a accidentului post expunere la produse biologice a personalului
sanitar
Categoria profesională
• Data naşterii:
• Sex
• Vechimea în activitatea profesională
• Vechimea în serviciul actual
• Data şi ora accidentului
• Data şi ora declarării
• Statusul vaccinal HVB: - vaccinat complet cu 3 doze;
- în curs de vaccinare;
- nevaccinat.
Circumstanţele accidentului
• Locul producerii accidentului
• Gest de rutină / situaţie de urgenţă
• Câte ore a lucrat înainte de accident
• Primele îngrijiri de urgenţă aplicate da/nu
• Dacă da, timpul scurs de la accident până la aplicare
Natura expunerii
• Înţepare ac: da/nu, tipul acului
• Tăiere: da/nu
• Dacă da: - superficial / profund
• Proiecţie: - sânge da/nu; lichide biologice da/nu, tipul lichidului biologic:
• Locul proiecţiei: ochi, faţă, piele lezată;
• Cantitatea de produs biologic la care a fost expus accidentatul: mică (sub 5 ml), medie
(sub 50 ml), mare (peste 50 ml),
• Timpul de contact cu produsul biologic : mai puţin de 5 min., între 5-14 min., între 15
min-1 oră şi peste o oră.
• Alt tip de expunere:
• Denumirea procedurii efectuate în momentul accidentului
Mecanismul accidentului
• autoaccidentare
• accidentare de către un coleg
• accidentare de către un pacient
• alte mecanisme
Prevenirea
Aplicare măsuri universale de precauţie: da/nu; dacă nu, de ce?
Echipament de protecţie:
• Manuşi: da/nu; nu este cazul; nr. perechi utilizate;
• Mască, Halat
• Protector facial
• Alte
Cum credeţi că acest accident ar fi putut fi prevenit?
Informaţii despre sursa accidentului
• Necunoscută: da/nu
• Cunoscută: da/nu
Pacient (status imunologic confirmat prin date de laborator)
STATUS HIV
• cunoscut, pozitiv, în tratament da/nu, dacă da, precizati tratamentul:
• negativ
• necunoscut, aparţine grup de risc da/nu, dacă da ce grup de risc
STATUS VHB
• cunoscut, pozitiv antigen HBs, în tratament da/nu, dacă da, precizati tratamentul:
• negativ
• necunoscut, aparţine grup de risc da/nu, dacă da ce grup de risc
STATUS VHC
• cunoscut, pozitiv, în tratament da/nu, dacă da, precizaţi tratamentul:
• negativ
Atitudinea în caz de accident
• Măsuri imediate: da/nu; dacă nu, de ce?
1. Spălare cu apă şi săpun: da/nu
2. Antiseptic : da/nu, dacă da, care:
• Testul HIV rapid: da/nu; dacă nu, de ce?
• Examene serologice: da/nu
1. anterior accidentului da/nu
2. iniţiate cu ocazia accidentului:
ƒ HIV ELISA: da/nu
ƒ Antigen HBs: da/nu
ƒ Anticorpi anti HBs: da/nu
ƒ Anticorpi antiHCV: da/nu
• Tratament profilactic: da/nu, dacă da, pentru ce:
• Data începerii tratamentului:
Cine a completat fişa (numele, prenumele, funcţia în clar)
Data
Atribuţii - Medicul şef de secţie sau medicul şef de gardă:

 înregistrează accidentul într-un registru de evidenţă a accidentelor cu expunere la

produse biologice;

 raportează accidentul responsabilului serviciului de supraveghere a infecţiilor

nosocomiale în maxim 24 de ore de la producerea accidentului;

 asigură recoltarea eşantioanelor de sânge de la pacientul sursă, respectând legislaţia

privind testarea voluntară cu consiliere;

 asigură transportul eşantioanelor de sânge provenite de la pacientul sursă, la

laboratorul unităţii cu paturi, în care a avut loc accidentul;

 asigură recoltarea eşantioanelor de sânge de la personalul accidentat, respectând

legislaţia privind testarea voluntară cu consiliere.