Tehnica probelor

Tehnica exerciţiilor fizice în general şi ca atare a alergării de viteză în mod special, nu

trebuie apreciată numai din punct de vedere cinetic (al succesiunii mişcărilor pasului) ci, şi mai
ales, după forţele care intervin în desfăşurarea ei, adică după dinamica acestora. Ca atare,
evoluţia cinetică a mişcărilor, urmează doar o componentă a tehnicii cu caracter spaţio-
temporal, în timp ce exerciţiile de atletism (alergarea de viteză, spre exemplu) se exprimă mai
ales pe baza unor procese dinamice, procese integrate de altfel evoluţiei cinetice. Se poate deci
afirma că, tehnica înseamnă în esenţă, exploatarea raţională şi economică a posibilităţilor
cinetice şi dinamice.
Când analizăm tehnica, luăm în considerare două aspecte importante care influenţ ează
rezultatul final, în funcţie de cât de bine sunt stăpânite şi anume: tehnica pasului şi tehnica
probei.

Metode de instruire în atletism

Metoda de bază a instruirii, în lecţia de educaţie fizică, cu teme din atletism, este metoda
practică (de acţiune), metoda exersării. Forma unitară, general aplicabilă, conform căreia se
desfăşoară învăţarea tehnicii exerciţiilor (probelor) de atletism, se numeşte:
schema tip de învăţare a tehnicii.
Însuşirea tehnicii unui exerciţiu de atletism, impune înţelegerea de către subiecţii, a ceea
ce trebuie însuşit, prin prezentarea şi reprezentarea corectă a execuţ iei tehnice. Acest fapt,
concretizat în activitatea de predare (de către profesor) şi activitatea de însuşire (de către elev),
presupune:
un proces pedagogic de transmitere a informaţiilor de către profesor şi însuşire de către
discipol;
în care între profesor şi discipol se stabilesc relaţii de comunicare, conlucrare, cooperare,
unde subiectul este direct angajat la propria sa instruire;