PROBLEMATICA EVALUĂRII 

ÎN EDUCAȚIA FIZICĂ
ŞCOLARĂ

Igor ARSENE, dr.,conf.,univ.

rogienesra@gmail.com

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG LA USEFS!

CHISINAU– 2022
 Evaluarea în educaţia fizică şcolară este un instrument prin care se
realizează măsurarea şi aprecierea calităţii procesului de educaţie
fizică.
Ea are rolul de a stabili dacă sistemul respectiv îşi îndeplineşte
funcţiile sau nu, adică dacă îşi realizează obiectivele sau nu. În
acelaşi timp, o evaluare cât mai obiectivă a randamentului
sistemului de educaţie fizică, în general, şi a subsistemului educaţiei
fizice, în special, reprezintă o condiţie sine qua non pentru adoptarea
unor măsuri menite să amplifice succesul acţiunii de educaţie.

Procesul de evaluare a educaţiei fizice şcolare, fiind o parte

componentă a procesului de evaluare a acţiunii educaţionale, nu se
deosebeşte cu mult de acest proces, dar este evident că are şi anumite
particularităţi.
Evaluarea în educaţia fizică şi sportivă reprezintă, în principal,
acţiunea de recoltare, prelucrare şi interpretare a rezultatelor obţinute
la un test (o probă), în scopul de a lua cele mai bune decizii.
A INTENŢIE
(SCOPURI, OBIECTIVE)

OBIECT (ACTIVITATE, PROCES,

SISTEM) DE EVALUAT

MĂSURARE

APRECIERI (JUDECĂŢI)

C ACŢIUNI/ DECIZII
Criterii de evaluare
Sintetizând punctele de vedere ale specialiştilor care s-au ocupat
de problema evaluării în educaţia fizică şcolară (A. Dragnea, I.
Şiclovan, E. Firea etc.), şi particularizând la educaţia fizică şcolară,
Gh. Cârstea (1993, 1999, 2000) consideră că metodele de evaluare
corespund unor criterii de evaluare, cum ar fi:
-progresul realizat de subiect;
- cantitatea şi, mai ales, calitatea elementelor însuşite în raport
cu prevederile programei de specialitate;
- capacitatea subiectului de aplica elementele însuşite;
- capacitatea de practicare a exerciţiilor fizice în activitatea
independentă a subiectului;
- nivelul cunoştinţelor teoretice privind practicarea cunoştinţelor
fizice însuşite de subiect;
- atitudinea subiectului faţă de disciplina de învăţământ
“educaţie fizică”;
- nivelul dezvoltării fizice a subiectului.
 Clasificarea metodelor de evaluare
Din perspectiva criteriilor menţionate, autorul citat realizează
următoarea clasificare a metodelor de evaluare:
Metode de verificare:
- trecerea unor probe de motricitate specifice unor sisteme de
evaluare;
- trecerea unor probe de motricitate stabilite de fiecare cadru
didactic;
- trecerea unor probe de cunoştinţe teoretice de specialitate;
- măsurarea unor indici de dezvoltare fizică armonioasă;
- executarea de către subiecţi a unor deprinderi şi priceperi motrice
în condiţii analoage probei, ramurii sau activităţii respective;
- executarea de către subiecţi a unor deprinderi şi priceperi motrice
în condiţii concrete de concurs, desfăşurate conform regulamentului
oficial;
- îndeplinirea de către subiecţi a unor sarcini speciale de natură
metodico-organizatorică;
- observarea curentă a subiecţilor şi înregistrarea datelor
Metode de apreciere şi notare:
- metoda aprecierii verbale;
- metode de apreciere şi notare scrise;
- metoda aprecierii şi notării, pe baza unor norme sau
baremuri (metoda absolută);
- metoda aprecierii şi notării prin comparaţia
rezultatelor la nivelul unui grup de subiecţi;
- metode de apreciere şi notare pe baza progresului
individual;
- metode de apreciere şi notare pe baza nivelului de
execuţie tehnică sau tactică a unor deprinderi şi priceperi
motrice, în condiţii de exersare parţială sau globală;
- metode de apreciere şi notare a modului de
îndeplinire, de către subiecţi, a unor sarcini speciale,
metodice sau organizatorice.
OBIECTUL EVALUĂRII ÎN EDUCAŢIA FIZICĂ ŞCOLARĂ

Dacă în demersul nostru ne-am ocupa de evaluarea întregului sistem în care

este integrată educaţia fizică, atunci am avea posibilitatea să afirmăm că
evaluarea în educaţia fizică şcolară are în centrul său evidenţierea eficienţei
procesului instructiv-educativ prin câteva aspecte, care ar constitui, de fapt, şi
obiectul evaluării:
- evaluarea randamentului sistemului;
- evaluarea structurilor sistemului;
- evaluarea legilor şi a normelor interne care să-i asigure eficienţa ar constitui
obiectul evaluării.
După părerea noastră, obiectul evaluării în educaţia fizică şcolară este
determinarea eficienţei procesului instructiv-educativ, ceea ce presupune evaluarea
următoarelor aspecte:
- gradul de realizare a obiectivelor;
- eficienţa programelor folosite în acest;
- oportunitatea structurilor şi a formelor organizatorice;
- activitatea celor doi factori participanţi (profesor-elev); în viziune
cibernetică, ar însemna evaluarea calităţii intrărilor şi ieşirilor.
 Totuşi, fără a minimaliza rolul important al evaluării programelor,
structurilor şi formelor de organizare, considerăm că principalul obiect al
evaluării în educaţia fizică şcolară este determinarea eficienţei activităţii
elevului, iar prin aceasta, indirect, a activităţii profesorului.
Obiectul evaluării îl constituie capacităţile elevului dobândite în educaţia
fizică şcolară sau, mai corect spus, elevul şi capacităţile sale din perspectiva bio-
psiho-sociale. Cu alte cuvinte, obiectul evaluării în educaţia fizică şcolară nu
trebuie să fie conceput şi realizat numai prin măsurarea şi aprecierea
rezultatelor obţinute de elevi în procesul instructiv-educativ de educaţie fizică,
ci trebuie să ia în calcul atât aspectele morfologice, fiziologice şi psihologice
care au determinat obţinerea rezultatelor respective, cât şi implicaţiile lor
sociale.
Din această perspectivă, în educaţia fizică şcolară se evaluează:
- aspecte somatice;
- aptitudini;
- capacităţi;
- achiziţii (deprinderi motrice, priceperi motrice, cunoştinţe de
specialitate);
- atitudini (care influenţează major aptitudinile şi achiziţiile).
 Pentru a avea o imagine cât mai exactă a modului în care se face evaluarea în
Europa, prezentăm şi conţinutul bateriei de teste EUROFIT.
EUROFIT este rezultatul unui program european care a urmărit unificarea
probelor pentru evaluarea capacităţii motrice a tineretului din această zonă.
Bateria de teste EUROFIT cuprinde:
Date de identificare:
- vârstă;
- sex.
Măsurători antropometrice:
- înălţime;
- greutate;
- patru plici pentru determinarea ţesutului adipos.
Teste motrice:
- rezistenţa cardio-respiratorie (testul cursă navetă 20 x 50 m, testul pe bicicleta
ergometrică);
- puterea (putere statică: dinamometrie de mână; putere explozivă: săritura în
lungime de pe loc);
- anduranţa musculară (putere funcţională: menţinut atârnat;
- puterea trunchiului: ridicări în aşezat din culcat dorsal);
- viteza (viteză de alergare: navetă 10 x 5 m; viteza de mişcare a mâinii: masa pentru
„atinge plăcile”);
- flexibilitatea (mobilitate din aşezat: flexia trunchiului înainte din poziţia aşezat);
- echilibrul total al corpului (echilibru în poziţia Flamingo).
ASPECTE SOMATICE SI FUNCTIONALE
Unul dintre obiectivele principale ale educaţiei fizice în special şi al celorlalte
activităţii motrice în particular este acela de contribui la o dezvoltare fizică
armonioasă.
În acest scop, se urmăreşte:
- proporţionalitatea între indicii somatici;
- proporţionalitatea între indicii funcţionali;
- armonizarea indicilor somatici şi funcţionali.
Pentru a se verifica realizarea acestor deziderate în educaţia fizică şcolară dar
şi în celelalte activităţii motrice, conducătorul procesului trebuie să urmărească
dinamica unor parametri : greutate corporală, înălţime, amplitudine, frecvenţă
cardiacă, frecvenţă respiratorie etc.
Plecând de la premisa că în educaţia fizică şcolară se trece prin diferite etape
de dezvoltare, fiecare cu particularităţile sale (de exemplu, etapa vârstei
pubertare, când se produce o “explozie” a creşterii), considerăm că evaluarea
aspectelor somatice şi funcţionale este foarte importantă, deoarece condiţionează
direct programarea efortului şi a conţinutului metodelor şi mijloacelor folosite în
educaţia fizică şcolară.
Obiectul evaluării în educaţia fizică şcolară nu trebuie să fie numai măsurarea
şi aprecierea rezultatelor obţinute de elevi, ci trebuie să se ia de asemenea în calcul
modificările şi achiziţiile fiziologice şi psihologice care au contribuit la obţinerea
rezultatelor respective, precum şi implicaţiile sociale ale acestora.
Evaluarea somato-funcţională vizează parametri
măsurabili la intervale variabile de timp unii chiar de
mai multe ori în cursul activităţii prestate: puls,
tensiune arterială, frecvenţă respiratorie şi alţii la
intervale mai mari, deoarece efectele se instalează în
timp: înălţime, greutate, perimetre, diametre.
Evaluarea somato-funcţională cuprinde:
- evaluarea aparatului locomotor;
- evaluarea funcţională.
Somatometria reprezintă un ansamblu de măsurători
antropometrice pe baza cărora, prin calcularea unor
indici specifici, se apreciază nivelul de creştere şi gradul
dezvoltării fizice.
 Măsurătorile antropometrice se efectuează cu: taliometrul (pentru
înălţime, bust), banda metrică, caliperul, rigla gradată, echerul. Pe baza datelor
recoltate, se determină o serie de indici antropometrici, cum ar fi indicii de
proporţionalitate, care sunt foarte importanţi pentru aprecierea dezvoltării
fizice.

Măsurătorile antropometrice sunt sistematizate astfel:

- dimensiuni longitudinale: înălţimea, bustul, capul, gâtul, lungimea
membrelor inferioare şi superioare (pe ansamblu şi pe segmente);
- dimensiuni transversale: diametrul bitemporal, diametrul bizigomatic,
diametrul biacromial, diametrul toracic, diametrul bitrohanterian, anvergura,
lăţimea palmei şi a piciorului;
- dimensiuni sagitale: diametrul anteroposterior al capului, al toracelui;
- dimensiuni circulare: perimetrul capului, gâtului, toracelui, abdomenului,
braţului, antebraţului, şoldului, coapsei, genunchiului, gambei, gleznei,
abdominal;
- dimensiuni ale masei somatice: greutatea şi compoziţia corporală;
- determinarea plicilor (plica tricepsului, bicepsului, coapsei, gambei,
subscapulară, iliocrestă, supraspinală, abdominală).
Relaţii de proporţionalitate între:
- măsurătorile antropometrice în plan longitudinal şi statură:
- relaţia bust – statură:
§ indicele Guifrida Ruggeri, cu formula B 100 / I (%);
§ indicele Adrian N. Ionescu, cu formula B – I / 2.
- relaţia trunchi – statură:
§ formula TR x 100 / I (%).
- relaţia lungimea membrelor superioare (inferioare) – statură:
§ formula MS x 100 / I (%), respectiv MI x 100 / I (%).
măsurătorile antropometrice în plan frontal şi statură:
- relaţia anvergură-statură:
- formula ANV x 100 / I (%).
- relaţia diametru biacromial – statură:
- formula D. biacromial x 100 / I (%).
- relaţia diametru bitrohanterian – statură:
- formula D. bitrohanterian x 100 / I (%) etc.
- măsurătorile antropometrice în plan sagital şi statură:
- relaţia diametru toracic anteroposterior – statură:
- formula D. anteroposterior x 100 / I (%) etc.
- măsurătorile antropometrice în plan transversal şi
statură:
- relaţia perimetru toracic – statură:
- indicele Burgusch-Goldstein, cu formula P. toracic x
100 / I (%);
- indicele Erissman, cu formula P. toracic – I / 2.
- relaţia perimetru abdominal – statură:
- formula P. abdominal x 100 / I (%).
- relaţia perimetrul antebraţului – statură:
- formula P. antebraţ x 100 / I (%).
- relaţia perimetrul coapsei – greutatea corporală:
- indicele Milcu-Maicănescu-Georgescu,
cu formula P. coapsei x 100 / G (%).
- relaţia perimetrele segmentelor (braţ, antebraţ,
coapsă, gambă) – statură:
- indicele muscular Pende, cu formula (P. braţ +
P. antebraţ + P. coapsă + P. gambă) / 4 x 100 / I.
- greutatea corporală şi statură:
indicele masei corporale:
- formula G corporală (Kg) / Talie (m);
- indicele de corpolenţă al lui Bouchard;
- indicele de nutriţie al lui Quetelet.
- compoziţia corporală:
testul plicilor (YMCA) (J. R. Morrow & Co., index
120, p. 240).
 Evaluarea funcţională
este foarte importantă în dirijarea activităţilor motrice,
deoarece efectele mijloacelor utilizate se răsfrâng, imediat
sau tardiv, asupra întregului organism. Efectele imediate
sunt utilizate în dirijarea operativă a efortului fizic şi în
stabilirea pauzelor necesare după efort.
Evaluarea cardio-respiratorie se realizează prin
măsurarea frecvenţei cardiace, a tensiunii arteriale, a
capacităţii vitale, a apneei voluntare etc.
Evaluarea capacităţii de adaptare la efort se realizează
prin calcularea testului Ruffier, proba Pachon-Martinet,
proba lui Blake, indicele lui Barach, proba curbei de
oboseală a lui Carlson, proba Gallagher şi Bruoha (pentru
băieţi), proba Harvard, proba Master, proba Flack, proba
Burger, proba Letunov (toate descrise de A. Dragnea,
index 43, p. 161-176).
Multumim pentru atentie