Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Burghelea Cristina
MICROECONOMIE
- suport de curs pentru I.D. -
Bucureşti, 2018
0
Cuprins
Cuprins .............................................................................................................. 1
Introducere......................................................................................................... 3
Scopul şi obiectivele disciplinei ........................................................................... 3
Cerinţe preliminare ............................................................................................ 3
Conţinutul materialului de studiu......................................................................... 4
Recomandări de studiu........................................................................................ 5
Recomandări privind evaluarea ........................................................................... 7
Test de evaluare iniţială ...................................................................................... 8
2
Introducere
Scopul acestui material de studiu constă în dezvoltarea unui suport informaţional care să
constituie o bază teoretică solidă, pe care studenţii să o poată utiliza în cadrul activităţilor asistate
ale disciplinei „Microeconomie” şi care să le ofere o viziune de ansamblu asupra principiilor şi
elementelor de bază cu care operează microeconomia, precum şi a conectării acestora cu realitatea
concretă.
3
Cerinţe preliminare
4
Conţinutul materialului de studiu
Materialul este structurat în trei unităţi de studiu. În prima unitate sunt abordate noţiuni
generale privind originea și analiza nevoilor de consum, aspecte legate de cererea de consum, dar și
expunerea factorilor determinanți ai comportamentului consumatorilor. În încheierea primei unități
de învățare este prezentată o dezbatere privind tipologia comportamentului consumatorului.
Cea de-a doua unitate este destinată analizei comportamentului producătorului care cuprinde
aspecte legate de analiza costurilor factorilor de producție, tipologia și evoluția costurilor de
producție, dar și funcțiile de cost și nu în ultimul rând comportamentul întreprinzătorului și reducerea
costului.
Ultima unitate de studiu este rezervată problematici mecanismului existent între cerere și ofertă.
Astfel sunt prezentate aspectele legate de definirea cererii, prezentarea factorilor de influență ai
cererii, prezentarea și interpretarea elasticității cererii în funcție de preț, dar și expunerea reperelor
economice ale ofertei.
Recomandări de studiu
Modul în care este organizat acest material didactic, prin prezentarea subiectelor teoretice,
conceptuale şi aplicative, practice tratate, reclamă parcurgerea resursei de învăţământ în ordinea în
care este subdivizat conţinutul, fiecare unitate de studiu, precum şi temă aplicativă în parte fiind
construite pe baza celor prezentate anterior şi cu referire la acestea. Ca atare, trecerea la unitatea de
studiu, inclusiv temă aplicativă nou/nouă implică lecturarea, înţelegerea şi asimilarea celor
precedente, dar şi exersarea în construirea abilităţilor. Totodată este necesar ca toate exerciţiile şi
lucrările practice să fie rezolvate şi efectuate complet şi corect, pentru a confirma cunoaşterea
noţiunilor prezentate şi formarea deprinderilor de operare cu elementele specifice contabilităţii de
gestiune.
Însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor şi abilităţilor solicită acordarea sistematică a
unui timp pentru învăţare, în funcţie de capacitatea de concentrare în studiu individual a fiecărui
student. Recomandările cer ca atenţia continuă a studenţilor să nu fie mobilizată mai mult de două-
trei ore. Pentru obţinerea rezultatelor în învăţare, exprimate în forma competenţelor cognitive, tehnice
sau profesionale şi afectiv-valorice, menţionate în fişa disciplinei la secţiunea obiective, propunem cel
puţin trei ore de studiu individual pe săptămână pentru această disciplină, divizate în două-trei
şedinţe, cu păstrarea aceluiaşi ritm şi în sesiunea de examene.
Formatul grafic al modului de redare a informaţiilor în cuprinsul unităţilor de studiu şi temelor
aplicative, este unul care a rezervat un spaţiu liber în marginea din stânga a paginii, cu titlul de
manşetă, destinat consemnării de către studenţi de idei, explicaţii sau alte informaţii suplimentare
care să îi ajute în înţelegerea şi acumularea de cunoştinţe sau în formarea de abilităţi şi deprinderi cu
privire la contabilitatea de gestiune.
Materialul de studiu conţine inserate o serie de pictograme, "semnalizarea" prin intermediul
acestor indicatori textuali urmărind să ajute pe cursanţi să îşi găseasca drumul în jurul textului
parcurs. Aceste „indicatoare” trebuie să fie uşor de asociat cu tipul de activitate recomandat şi au
următoarele semnificaţii:
Simbol Descriere
Obiective
Teme de reflecţie
5
Fişier audio
Bibliografie
Test de evaluare
Glosar
Rezumat
De reţinut
De notat
Răspuns greşit
Răspuns corect
Prezentare curs
Exerciţii
Cuvânt cheie
Studiu individual
Timp de lucru
6
Recomandări privind evaluarea
Pe parcursul acestui material veţi regăsi cu regularitate (centralizate la finalul fiecărei unităţi
de studiu) teste de autocontrol, utile pentru autoevaluarea dumneavoastră pe parcursul semestrului,
constând în întrebări şi teme aplicative, sub forma exerciţiilor, lucrărilor practice şi a studiilor de caz
Pe tot parcursul suportului de curs a fost realizată o testare formativă, care să evalueze
progresul înregistrat de student, să ofere îndrumare corectivă, să determine necesitatea acordării
unor îndrumări adiţionale, să asigure reconcentrarea studentului asupra rezultatelor dorite de
programul de instruire. Răspunsurile la testele de evaluare din prezentul material vor fi prezentate
cadrului didactic în ziua examenului şi reprezintă 50% din nota finală.
La finalul procesului de instruire are loc o evaluare sumativă, ce cuprinde testarea calitativă şi
cantitativă a învăţării de către student a problematicii cursului, în cadrul examenului. Această
evaluare contribuie la luarea de decizii privind continuarea la un nivel avansat a procesului de
învăţare şi instruire, remedierea cunoştinţelor insuficient sau greşit acumulate şi înţelese de student,
pregătirea studentului pentru transferarea unor cunoştinţe asimilate în cadrul unei alte situaţii de
instruire.
7
Test de evaluare iniţială
Răspuns:
.......
2. Ce înțelegeți prin cerere? Dar prin ofertă? (2 puncte)
Răspuns:
.......
3. Cum ați defini consumatorul? Dar producătorul? (2 puncte)
Răspuns:
.......
4. Precizaţi care sunt factorii de producție pe care îi cunoașteți. (1punct)
Răspuns:
.......
5. Clasificaţi costurile. (1 punct)
Răspuns:
.......
6. Exemplificați modalitățile de reducere a costurilor. (1 punct)
Răspuns:
.......
7. Enumerați 3 factori de influență ai cererii. (1 punct)
Răspuns:
.......
8
Unitatea de studiu 1. Comportamentul și teoria consumatorului
Cuprins
1.1.Introducere ........................................................................................ 9
1.2.Obiectivele unităţii de studiu .............................................................. 9
1.3.Delimitări privind apariția și analiza nevoilor de consum ...................... 10
1.3.1. Scopul teoriei consumatorului .........................................................................15
1.3.2. Motivele consumului ...................................................................................... 15
1.3.3.Cererea de consum ........................................................................................... 17
1.4.Factorii determinanți ai comportamentului consumatorului .................. 19
1.5.Dezbatere privind tipologia comportamentului consumatorului ............ 21
1.6.Rezumatul unităţii de studiu ............................................................... 24
1.7.Test de autoevaluare .......................................................................... 25
1.8.Concluzii .......................................................................................... 25
1.1. Introducere
Unitatea de studiu de debut al acestui material de studiu, intitulat
„Comportamentul și teoria consumatorului”, discută despre apariția și
analiza nevoilor de consum, scopul teoriei consumatorului, motivele și
cererea de consum, factorii determinanți ai comportamentului
consumatorului, precum şi dezbaterea privind tipologia comportamentului
consumatorului.
Cunoştinţe preliminare
Pentru înţelegerea şi delimitarea clară a comportamentului și teoriei
consumatorului, precum şi pentru factorii determinanți și tipologia
comportamentului consumatorului sunt necesare cunoştinţele dobândite în
cadrul disciplinelor Economie și Economie aplicată.
9
1.3. Delimitări privind apariția și analiza nevoilor de
consum
1
Hatos, A., Zamfir, C., Stanescu, S., Analiza nevoilor, în Enciclopedia dezvoltării
sociale, Editura Polirom, Iaşi, 2007, pp. 44-52
13
mai puţin de această valoare, sunt considerate sărace.
b) Nevoi resimţite – acele nevoi raportate la preferinţele indivizilor .
Exemplu: În urma unui studiu cu privire la metodele contraceptive, realizat în
rândul femeilor, s-a stabilit că acestea preferă ca medicii ginecologi să le
trateze cu mai multă grijă şi empatie.
c) Nevoi exprimate – acele nevoi identificate în baza răspunsurilor, anumitor
indivizi, la diferite probleme.
Exemplu: Aglomeraţiile de la sistemul de serviciu social al unei primarii care
oferă tichete de transport gratuite pentru pensionari, arată că acest tip de
serviciu acoperă o nevoie reală.
d) Nevoi comparative - acele nevoi care sunt recunoscute prin compararea
utilizării anumitor servicii, de către grupuri asemănătoare
Exemplu: În două comune mari din judeţul Bihor în care există
populaţii rrome aflate în condiţii de sărăcie similare, ratele ajutorului social
sunt foarte diferite. Într-o comună, 700 de familii primesc ajutor social, pe
când în cealaltă comună doar 5. Aceste înregistrări evidenţiază faptul că
instituţiile răspunzătoare nu îşi îndeplinesc îndatoririle. Soluţia în acest caz
este o informare cât mai precisă şi corespunzătoare a locuitorilor, cu privire la
drepturile şi condiţiile de acordare a ajutoarelor pentru venitul minim
garantat.
e) Indicatori de risc – reprezintă caracteristicile care prezic problemele ce pot
apărea pe viitor.
f) Nevoi de întreţinere – nevoi identificate cu ajutorul serviciilor sociale.
Soluţiile arată ce trebuie făcut pentru a găsi o rezolvare a problemelor.
Acestea pot fi descrise pe trei dimensiuni:
a) eficacitate - să existe dovezi că soluţia rezolvă problema.
b) fezabilitate - infrastructura, costurile şi resursele umane implicate de
implementarea soluţiei propuse.
c) gradul de utilizare – dovezi că membrii grupului ţintă folosesc sau adoptă
soluţia.
Etapele analizei nevoilor
1. Identificarea utilizatorilor şi a utilităţii
Utilizatorii analizei sunt cei care au drept de decizie şi membrii publicului
care pot fi afectaţi de acestea. Cunoaşterea modului în care rezultatele analizei
vor fi folosite îl va ajuta pe cercetător să se axeze pe rezolvarea problemelor
fiecăruia.
2. Descrierea populaţiei ţintă şi a mediului de servicii
Caracteristicile importante ale target-ului sunt reprezentate de aspecte
precum: dispersia geografică, mijloacele de transport disponibile, căile de
acces etc.
3. Identificarea nevoilor
În această etapă se urmăreşte descoperirea problemelor grupului ţintă şi
căutarea soluţiilor pentru rezolvarea acesteia.
4. Evaluarea nevoilor
În momentul în care problemele şi soluţiile au fost identificate, este
necesar ca informaţiile să fie integrate pentru a produce recomandări pentru
acţiune.
5. Comunicarea
Această etapă joacă un rol foarte important în analiza nevoilor. O simplă
eroare în transmiterea rezultatelor, şi toate constatările pot fi puse în pericol.
Principiile analizei nevoilor
1. Rezultatele trebuie să fie de încredere.
14
2. Procesul de evaluare trebuie să fie cât mai explicit şi transparent.
3. Evaluarea nevoilor trebuie să fie participativă şi inclusivă.
Evaluarea trebuie să fie eficientă în termeni de cost şi timp.
2
Stancu, S., Microeconomie. Comportamentul agenţilor economici. Teorie şi aplicaţii,
Editura Economică, Bucureşti, 2006, p.43
3
Ratneshwar, S., Mick, D., G., Huffman, C., The Why of Consumption, Editura
Routledge, 2000, p.3
15
Consumul joacă un rol foarte important şi definitoriu în
economie, iar cunoaşterea acestuia ar putea ajuta la echilibrarea
situaţiei economice. Însă, este foarte greu de determinat exact motivele
care îi induc consumatorului ideea de achiziţie şi mai mult decât atât,
factorii decizionali spre alegerea unui anumit brand. Fiecare
consumator fiind diferit de restul, aşa sunt şi motivele acestuia. Astfel,
deciziile sunt atât de diversificate şi diferite pe cât sunt şi indivizii între
ei.
16
1.3.3.Cererea de consum
Evoluţia preţurilor
4
Gorelov, E., Rojco, A., Raport: Influenţa preţurilor asupra bunăstării populatiei prin prisma
indicatorilor statistici, Editura Moldova CISR, 2010, p. 6
17
Evoluţia veniturilor şi cheltuielilor de consum
Aşa cum am prezentat şi mai sus, unul dintre cei mai importanţi indicatori de
influenţare a consumului îl reprezintă nivelul preţurilor. Dar, totodată acestea
influenţează indirect şi volumul de consum. În momentul în care puterea de cumpărare
a banului scade, atunci şi consumul va fi pe măsură. Aşadar, un alt indicator important
definitoriu în consum, este reprezentat de venit. În momentul în care ritmul de creştere
al preţurilor este peste cel al veniturilor, atunci, volumul de consum se va diminua
considerabil.5
Până la instalarea crizei, consumul a avut un ritm de creştere considerabil,
întrucât nivelul veniturilor creştea mai rapid decât cel al preţurilor astfel:
Tabelul nr. 1.2.
Evoluţia veniturilor şi cheltuielilor de consum
2008 inclusiv 2009 inclusiv
2007 2008
I II III IV I II
total total
trim trim trim trim trim trim
Preţurile serviciilor şi
bunurilor de consum +12,3 +12,7 +14,7 +16,2 +11,9 +8,5 +3,2 -0,9
Venituri disponibile
nominale +21,3 +16,7 +23,7 +20,9 +14,4 +9,8 +2,9 -2,9
Venituri disponibile
reale +8,0 +3,5 +7,9 +4,0 +2,6 +1,2 -0,3 -2,0
Cheltuieli de consum
nominale +17,4 +9,7 +19,0 +11,0 +6,5 +4,8 -2,5 -0,4
Cheltuieli de consum
reale +4,5 -2,7 +3,8 -4,5 -4,8 -3,4 -5,5 +0,5
Sursa: www.insse.ro şi calculele autorilor
Conform datelor de mai sus, se poate observa că anul 2008 a fost un an în care
atât preţurile, cât şi veniturile au avut un ritm mai scăzut de creştere faţă de anul
precedent, iar începând cu anul 2009, s-a putut observa o scădere atât a veniturilor cât
şi a consumului populaţiei, acest lucru datorându-se crizei economice ce s-a instalat în
România.
Clasificarea consumului
a) Consum productiv – influenţat de mai mulţi factori:
- modul de organizare al producţiei;
- normele de consum specifice,
- tehnologiile de fabricaţie.
5
Gorelov, E., Rojco, A., Raport: Influenţa preţurilor asupra bunăstării populatiei prin prisma
indicatorilor statistici, Editura Moldova CISR, 2010, pp. 7-8
18
Fiecare firmă îşi stabileşte anumite obiective în cercetarea consumului. Acestea
sunt reprezentate prin stabilirea proporţiilor în care nevoile de consum duc la o
valorificare eficientă a resurselor interne ale companiei
b) Consumul neproductiv
Consumatorul însuşi este un individ complex şi divers, particularităţi care se
atribuie şi cercetării consumului.
Factorii explicativi ai comportamentului consumatorului cuprinde:
- factori individuali;
- factori sociali;
factori culturali.
6
Boier, R., Comportamentul consumatorului, Editura Graphix, Iaşi, 1994, pp. 30-51
7
Cătoiu, I., Teodorescu, N., Comportamentul Consumatorului, Teorie şi practică, Editura Economică,
Bucureşti, 1997, pp. 25-45
19
Fig. nr. 1.2. Factorii care influenţează comportamentul consumatorului8
8
Kotler, P., Principals of Marketing, Editura Prentice Hall Inc., 1999, p. 336
9
Moore, T., E., Sublimal Advertising, What You See is What You Get, Journal of Marketing,1982, pp. 38-47
10
Dubois, P., L., Jolibert, A., Muhlbacher, H., Marketing management: a value creation process,
Editura Houndmills, Basingstoke, Hampshire, Palgrave Macmillan, New York, 2007, pp. 59-60
20
- percepţie selectivă;
- percepţie distorsionată;
- percepţie subiectivă.
b) Motivaţia – la baza fiecărei decizii pe care un individ o ia, stau nişte motivaţii,
care îl îndeamnă pe acesta să aleagă, sau să se îndrepte spre un anumit produs.
- Motiv de direcţionare;
- Motiv de energizare.
Tipologia motivelor în viziunea lui M. Golu şi A. Dinu11:
a) În funcţie de origine: primare (înnăscute) şi secundare (dobândite);
b) În funcţie de organizare: neintegrate şi integrate;
c) În funcţie de valoare: pozitive (cu valoare adaptivă) şi negative (cu efecte
dezadaptive);
d) În funcţie de importanţă: inferioare (cu valoare scăzută şi trecătoare) şi
superioare( cu valoare majoră);
e) În funcţie de consolidare: vitale (provoacă dezechilibre grave) şi modulare
(interese, aspiraţii);
f) În funcţie de sursă: raţionale (dominante) şi emoţionale (legate de satisfacerea
anumitor nevoi psihologice ale individului);
c) Învăţarea – experienţa acumulată de un individ care îl poate ajuta în luarea
unei decizii. Printre tehnicile de învăţare, putem enumera:
- tehnica învăţării prin condiţionarea clasică de tip pavlovian;
- tehnica învăţării instrumentale;
- tehnica învăţării cognitive.
d) Atitudinea – modul unui individ de a reacţiona faţă de un anumit obiect, într-un
mod pozitiv sau negativ.
Elementele atitudinii:
- Elementul cognitiv – reflectă ansamblul credinţelor unui individ asupra unui
anumit bun sau serviciu;
- Elementul afectiv – reflectă reacţia afectivă a unui individ faţă de un bun sau
serviciu;
- Elementul comportamental – reflectă înclinaţia spre a acţiona în vederea
achiziţionării, sau nu, a unui produs sau serviciu.
Cele trei componente ale atitudinii se află într-o strânsă legătură, evidenţiată de
modelul Lavidge şi Steiner:12
Notorietate → Înţelegere → Atitudine →Preferinţa → Convingere → Cumpărare
11
Golu, M., Dicu, A., Introducerea în psihologie, Editura Ştiintifică, Bucureşti, 1972, p. 196
12
Lavidge, R., Steiner, G., A model for Productive Measurement of Advertising Effectiveness Journal of
Marketing, 1961, pp. 4, 25, 59-62
21
Fiecare dintre aceste tipologii ale consumatorului, pot fi regăsite atât la un singur
individ, cât şi la mai mulţi. În funcţie de gradul de implicare al acestuia, putem
clasifica comportamentele astfel:
a) Consumatorul complex
Individul are la cunoştinţă toate mărcile care produc bunul dorit, şi este conştient de
diferenţele dintre acestea.
b) Consumatorul care tinde să reducă diferenţele între produse
Consumatorul are în vedere toate mărcile existente care produc respectivul bun, însă
alege doar câteva pe care le analizează în vederea deciziei corecte de achiziţionare.
c) Consumatorul obişnuit
Consumatorul ştie deja ce vrea să cumpere. Acesta cunoaşte deja ce marcă de produs
i-a adus cele mai mari satisfacţie, apelând astfel la fidelitate şi inerţie.
d) Consumatorul orientat spre diversificare
Consumatorul are la dispoziţie o gamă variată de mărci. Deşi a folosit deja
câteva dintre ele, care i-au adus satisfacţii, acesta preferă să aleagă o marcă nouă
pentru a testa piaţa şi a diversifica alegerile.
Deci, pentru a putea crea un traseu şi a înţelege deciziile pe care un consumator
le ia în vederea achiziţionării unui bun, specialiştii trebuie să cunoască mai întâi
consumatorul, şi felul lui de a lua aceste decizii. Astfel, în funcţie de acestea,
marketerii îşi pot da seama de factorii care influenţează consumul.
O altă clasificare a consumatorului este făcută de Gabriel şi Lang în lucrarea
apărută în anul 1995 şi identifică alte 9 tipologii comportamentale, şi anume:13
a) consumatorul ca alegător – În această postură, consumatorul trebuie să facă o
alegere echilibrată, care să îi permită acestuia o satisfacere a nevoilor cât mai
completă. În acest caz, acesta face apel la raţiune şi pune în balanţa atât calităţile cât şi
defectele fiecărui produs/serviciu în parte, pentru ca la final să îl aleagă pe cel mai
optim.
b) consumatorul ca şi comunicator – În postura de comunicator, consumatorul
achiziţionează bunuri sau servicii, prin intermediul cărora să se facă remarcat sau să
transmită diverse mesaje. Acest lucru, datorită rolului societăţii în viaţa fiecărui individ
în parte, unde toţi încearcă să iasă în faţă cu ajutorul diverselor metode.
c) consumatorul ca cercetător – Această tipologie nu are ca scop o satisfacere a
nevoilor imediată, ci mai degrabă o satisfacere pe termen lung. Astfel, consumatorul
reuşeşte să consume produse din cele mai diversificate, pentru a putea ajunge într-un
anumit punct în care alegerea făcută să aibă ca bază un studiu al pieţei.
d) consumatorul în căutarea identităţii - Identitatea se dobândeşte de-a lungul
vieţii. Astfel, în viziunea celor doi, Gabriel şi Lang, consumatorul mai poate fi
perceput ca fiind o persoană singuratică şi neliniştită, aflându-se în căutarea propriei
personalităţi.
e) consumatorul ca hedonist/în căutarea plăcerii – Consumatorul este într-o
căutare perpetuă a plăcerilor vieţii şi a lucrurilor care îl fac fericit.
f) consumatorul ca victimă – indivizii pot foarte uşor să devină nişte victime ale
societăţii. Pieţele de desfacere pot fi uneori înşelătoare, jucându-se cu mintea
consumatorului. Astfel, cei mai vulnerabili sunt copii, bătrânii sau persoanele bolnave.
g) consumatorul ca rebel - În dorinţa de afirmare şi de ieşire în evidenţă, unii
consumatori tineri pot recurge la metode de rebeliune pentru a ieşi în faţă. Acest lucru
13
Aldrige, A., Consumption, Editura Polity Press, Cambridge, 2003, pp. 10-14
22
se poate observa în comportamentul persoanelor, care se răsfrânge şi asupra acţiunilor
acestora – tinerii care îşi rup blugii în semn de nonconformism.
h) consumatorul ca activist – Activismul în cadrul consumatorului poate fi
privit ca o mişcare socială. Gabriel şi Lang disting patru faze ale activismului
consumatorului: mişcarea cooperativă (implicând principiile mutualităţii, investind
drepturile membrilor, şi nu acţionarilor), mişcări politice (mişcarea iniţiată de Ralph
Nader, care promova ideea consumatorului ca cetăţean şi critica corporaţiile mari
pentru politicile lor anti-consum).
i) consumatorul ca cetăţean – Afirmaţia conform căreia cetăţenii au fost reduşi
la simpli consumatori, implică o pierdere a unor promisiuni politice. Cetăţenia
înseamnă egalitate, pe când consumul înseamnă o inegalitate.
Consumul de bunuri şi servicii este structurat pe un model complex de
cunoaştere. Aici, foarte important este consumatorul şi capacitatea lui de a lua cele mai
bune decizii, care, într-un final să îi aducă maximum de satisfacţii.
Un model de consum reflectă deciziile consumatorului în vederea cumpărării
unui anumit bun sau serviciu. În funcţie de deciziile şi alegerile consumatorului se pot
defini diferite modele de consum, care ajută specialiştii în clasarea comportamentului
consumatorilor.
Două modele de consum pot avea zone asemănătoare, sau coincidenţe. Acestea
apar în cazul în care anumite premise obiective ale comportamentului consumatorului
au la dispoziţie foarte puţine opţiuni.14
Cultura este un factor important în luarea deciziilor. Aceasta reprezintă credinţe,
tradiţii, artă, tot ce presupune crearea unui traseu al continuităţii. Identitatea culturală
creează clasele sociale, respectiv diverse modele de consum. Cultura este definiţia
societăţii, şi anume, comportamentul indivizilor fundamentat şi acceptat de societatea
din care acesta face parte.15
Însă, în orice comunitate, există diferenţe culturale, care se reduc la tensiuni
sociale. Comunicarea interpersonală devine dificilă, având repercusiuni asupra
studiului comportamentului consumatorului. Pentru a putea reduce această tensiune, şi
a crea un mediu propice studierii corecte a consumului, trebuie introduse anumite
valori comune. În general, fiecare generaţie schimbă modelele de consum, în
concordanţă cu experienţele şi culturile lor, pe care le transmit mai departe, din
generaţie în generaţie. Astfel, se creează un ciclu al modelelor de consum care sunt
într-o continuă schimbare şi modernizare, arătându-le astfel dinamismul.
Fiecare model de consum are în componenţa sa diferite module, care la rândul
lor sunt alcătuite din trebuinţe de consum esenţiale,16 printre care menţionăm:
a) Trebuinţe de adăpostire;
b) Trebuinţe de nutriţie;
c) Trebuinţe de educaţie;
d) Trebuinţe de integrare social culturală;
e) Trebuinţe de întreţinere a locuinţei;
f) Trebuinţe de înzestrare a locuinţei;
g) Trebuinţe de menţinere a sănătăţii.
14
Stanciu, M., Modele de consum ale populaţiei României în Calitatea vieţii în România, Editura Expert,
Bucureşti, 2008, p, 152
15
Gherasim, A., Studiul pieţei, Editura Economică, Bucureşti, 2006, pp. 45-46
16
Stanciu, M., Studii şi Cercetări Economice, vol.42, Academia Română, INCE, CIDE, Bucureşti, 2006,
p.3
23
Proprietăţile motivaţiei:
- Este compusă din energie şi direcţie;
- Pot fi vizibile şi ascunse;
- Pot fi generate de factori interni sau externi;
- Pot avea valenţe pozitive sau negative;
- Pot fi generate de dorinţa de a reduce o anumită tensiune;
- Consumatorii sunt motivaţi în vederea atingerii unor scopuri;
- Consumatorii încearcă să menţină un echilibru între dorinţele de stabilitate şi cele de
varietate;
- Motivaţia reflectă diferenţele individuale.
O foarte mare eficienţă în manipularea deciziilor consumatorilor, o are
publicitatea sugestivă, care are rolul de a sugera indivizilor motive puternice în
favoarea alegerii produsului sau serviciului respectiv. Spre deosebire de publicitatea
informativă, cea sugestivă este mult mai abuzivă şi nu are simplul rol de a informa, ci
şi cel de a influenţa consumatorul.
Conform Dicţionarului de Economie, noţiunea de Echilibrul consumatorului,
este definită ca nivelul maxim al utilităţii totale de care beneficiază un consumator din
bunurile cumpărate cu un anumit buget (venit). În condiţiile constrângerii bugetare,
consumatorul trebuie să aleagă o variantă de combinare a diferitelor cantităţi din
bunurile disponibile care poate fi achiziţionată şi, totodată, să corespundă preferinţelor
sale. Utilitatea totală rezultată din aceste bunuri este maximă atunci când utilităţile
marginale sunt proporţionale cu preţurile lor. De exemplu, în cazul a două bunuri x şi
y: dacă Umx şi Umy, Px şi Py reprezintă utilităţile marginale şi, respectiv, preţurile
bunurilor, atunci utilitatea totală este maximă când: Umx / Px = Umy / Py.
Generalizând, rezultă că echilibrul consumatorului este atins atunci când raporturile
dintre utilităţile marginale şi preţurile tuturor bunurilor sunt egale.17
Conform Dicţionarului de Economie, noţiunea de Comportament iraţional al
consumatorului, este definită ca ipoteză avansată de Garry Becker prin care
demonstrează că ipoteza comportamentului raţional (de maximizare a utilităţii
(satisfacţiei) nu este o condiţie necesară pentru deducerea unei curbe a cererii cu pantă
negativă.18
Sarcină de învăţare
1.1. Definiţi în manieră proprie microeconomia.
1.2. Dezvoltaţi factorii care influențează comportamentul consumatorului.
1.3. Realizaţi o dezbatere pe tema tipologiei consumatorului de bunuri și servicii de
larg consum.
1.8. Concluzii
Microeconomia reprezintă componenta ştiinţei economice care studiază procesele,
faptele, actele şi comportamentele individuale ale agenţilor economici, privitoare la modul
cum se iau deciziile individuale într-o economie la nivelul menajului, al firmei, sau al unei
industrii. Ea se bazează pe micro-analiză, iar deciziile sunt individuale; piaţa, oferta, cererea,
preţul constituie preocupări ale microeconomiei, iar comportamentul omului izolat -
consumator individual sau producător individual - este privilegiat.
Microeconomia se ocupă şi de probleme de dimensiuni la fel de mari ca cele cu
care se ocupă macroeconomia. Ceea ce o diferenţiază constă în tipul de abordare şi nu
în tipul de scară abordată.
Arată cum funcţionează fiecare piaţă, cum aleg producătorii şi consumatorii şi cu
ce consecinţe.
Conceptul de comportament al consumatorului, este definit ca totalitate a
acţiunilor tipice ale consumatorilor care vizează maximizarea satisfacerii utilităţii.
Acesta este influenţat de preferinţele consumatorului, de intensitatea acestora, de
nivelul preţurilor, de mărimea venitului disponibil etc. .
25
Unitatea de studiu 2. Comportamentul și teoria producătorului
Cuprins
2.1.Introducere .......................................................................................... 26
2.2.Obiectivele unităţii de studiu ................................................................ 26
2.3.Identificarea și analiza factorilor de producție ........................................ 27
2.3.1.Factorii de producție ................................................................................... 27
2.3.2.Analiza costurilor factorilor de producție ..................................................... 28
2.4.Clasificarea costurilor ................................................................................ 33
2.4.1.Evoluția costurilor de producție ........................................................................ 37
2.4.2.Prezentarea funcțiilor de cost ............................................................................ 38
2.5.Expunerea comportamentului întreprinzătorului și modalități de reducere a costurilor
.................................................................................................................................... 41
2.6.Rezumatul unităţii de studiu ................................................................. 48
2.7.Test de autoevaluare ............................................................................ 48
2.8.Concluzii………………………………………………………………….48
2.1. Introducere
Unitatea de studiu de debut al acestui material de studiu, intitulat
„Comportamentul și teoria producătorului”, discută despre identificarea și
analiza costurilor factorilor de producție, clasificarea și evoluția costurilor de
producție, prezentarea funcțiilor de cost, precum şi expunerea
comportamentului întreprinzătorului și a modalităților de reducere a
costurilor.
Cunoştinţe preliminare
Pentru înţelegerea şi delimitarea clară a comportamentului și teoriei
producătorului, precum şi pentru factorii determinanți și tipologia
comportamentului producătorului sunt necesare cunoştinţele dobândite în
cadrul disciplinelor Economie și Economie aplicată.
19
Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrotă, N., Gavrilă, I., Ghiţă, P., T., Gogoneaţă, C., Popescu,
C., Suciu, C., M., Dicţionar de Economie, Ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 114
20
Idem. pp. 466-467
27
2.3.2. Analiza costurilor factorilor de producție
21
http://dexonline.ro/
22
http://www.dictionar-economic.ro
23
Popescu, D., Istoria gândirii economice din antichitate pânâ la sfârşitul secolului al XX-lea, Editura
Continent, Sibiu, 1999
24
Say, J., B., Triaté d’économie politique, 3e éd., Paris, 1827
25
Keynes, J., M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1970
28
consumarea de factori de producţie, pentru producţia şi desfacerea mărfurilor şi
serviciilor lor.
De asemenea se face distincţie între costul contabil şi costul economic. Costul
contabil reprezintă ansamblul cheltuielilor măsurabile în bani pe care agentul economic
le suportă în mod efectiv pentru plata materiilor prime, combustibilului, achiziţionarea
şi apoi amortizarea capitalului fix, plata obligaţiilor fiscale etc. Aşadar costul contabil
include cheltuielile explicite pe care firma le face pentru achiziţionarea de la alţi agenţi
economici a factorilor de producţie necesari.
Costul economic are o accepţiune mai largă, incluzând în costurile unei firme şi
sumele pe care aceasta le-ar fi plătit pentru achiziţionarea unor factori pe care aceasta îi
deţine în proprietate. Acest tip de cost ar trebui luat în considerare atunci când se
vorbeşte de rentabilitatea unui agent economic.26
Trebuie menţionat faptul că, noţiunea de cost de producţie nu se identifică în
toate cazurile cu noţiunea de cheltuială. Cheltuiala este generată de regulă, de o plată,
cu alte cuvinte, de utilizarea disponibilităţilor băneşti, fie pentru constituirea stocurilor
de valori materiale, fie pentru onorarea obligaţiilor de orice fel. Cheltuielile se cuprind
integral în costul de producţie numai atunci când valorile materiale achiziţionate se
consumă productiv în acelaşi moment. În practica economică se foloseşte totuşi
noţiunea de cheltuieli de producţie cu sensul de cost de producţie.
Având în vedere cele prezentate putem concluziona că ne aflăm în faţa unei
categorii valorice care execută un circuit propriu şi îndeplineşte anumite funcţii
economice. Compensarea valorică a resurselor necesare reproducerii condiţiilor
materiale şi personale ale producţiei, este considerată cea mai importantă dintre
acestea. Însă recuperarea numai a costului în urma vânzării mărfii, asigură condiţiile
reluării doar pe scară simplă a procesului de producţie. K. Marx sublinia faptul că
există o limită în ceea ce priveşte nivelul inferior până la care se poate reduce preţul de
vânzare al mărfurilor. Costul este condiţia sine qua non a reproducţiei simple, întrucât
dacă preţul la care se vinde marfa se situează sub nivelul costului, el nu va oferi nici
posibilitatea reproducţiei simple. De aceea prin raportarea diferitelor rezultate la
costuri, firma poate cunoaşte eficienţa folosirii fiecărei unităţi monetare cheltuite,
având posibilitatea descoperirii rezervelor de care dispune, şi sporirea pe această cale a
capacităţii ei de concurenţă.27
Pe termen scurt, firma îşi poate permite să piardă echivalentul costurilor fixe.
Dacă firma este capabilă să îşi recupereze costurile variabile, aceasta poate să-şi
continue activitate şi să încerce ca pe viitor să-şi mărească eficienţa pentru a obţine
profit. Firma îşi poate continua activitate până la punctul, care în această figură este
reprezentat cu litera „C”, punctul care desemnează că o firmă ajunsă într-o astfel de
situaţie este obligată să-şi încheie activitatea (shutdown point). Acest punct se află la
intersecţia dintre costul marginal şi costul variabil mediu (minimul CVM).
Pe termen scurt, echilibrul se realizează la producţia de echilibru pe termen scurt
pentru care este satisfacută condiţia: P = Cmg . 30
29
Lipsey, R., G., Chrystal, K., Alec, Economics, Editura Oxford University Press, USA, 2011, pp.141-143
30
Angelescu, C., Dinu, M., Gavrilă, I., Popescu, C., Socol, C., Economie, Editura Economică, ediţia a opta,
Bucureşti, 2009, p.115
31
Lipsey, R., G., Chrystal, K., A., Economics, Editura Oxford University Press, USA, 2011, p.146
30
egalează costul total mediu (CTM). Echilibrul se va realiza la nivelul punctului de
minim al CTM astfel condiţia de echilibru pe termen lung va fi:
P = Vmg = Cmg = CTM 32
Un alt aspect esenţial în ceea ce priveşte analiza pe termen lung a concurenţei
perfecte este acela că cererea este perfect elastică în raport cu preţul pieţei. Funcţia
venitului mediu şi cea a venitului marginal coincid cu funcţia cererii firmei. Pentru că
funcţia cererii este perfect elastică,firma nu poate creşte preţul peste cel al pieţei. Dacă
vor decide să adopte această strategie, vânzarile vor scădea drastic către zero. Firmele
nu au nici un motiv să micşoreze preţul sub cel al pieţei deoarece pot vinde la preţul
deja existent pe piaţă.
Firmele aflate în concurenţă perfectă nu au nici un fel de putere de piaţă (market
power). Astfel ei nu pot avea nici o influenţă asupra preţului de piaţă, firmele fiind
primitoare de preţ pe această piaţă. Acestea nu au nici un stimulent să-ţi facă
publicitate deoarece chiar şi cel mai puternic producător de pe o astfel de piaţă,
indiferent dacă vinde tot ce produce sau nu vinde absolut nimic, preţul de pe piaţă va
rămâne neschimbat.33
Echilibrul pe termen lung în competiţia perfectă prezintă un model de alocare
eficientă a resurselor. Preţul reflectă beneficiile marginale ale consumatorului, cât şi
costul marginal al producătorului. Consumatorul final stabileşte o valoare a bunului
(preţul pe care sunt dispuşi şi pot să-l plătească) egală cu costul de producţie al
respectivului bun.
Concurenţa perfectă reprezintă un model teoretic sau un criteriu prin care se
evaluează performanţele unei pieţe, elemente care se bazează pe aceasta egalitate:
Bmg =P = Cmg 34
Beneficiul marginal (Bmg) al consumatorului este reflectat de preţul pe care poate
şi este dispus să-l plătească. Costul marginal reflectă costul de oportunitate pentru
societate.
32
Hall, R., Lieberman, M., Economics: Principles and Aplication, 5th edition, South Western, SUA,
2008, pp.227-234.
33
Lipsey, R., G., Chrystal, K., Alec, Economics, Editura Oxford University Press, USA, 2011, pp.153-
156
34
Reynolds, L., Alternative Microeconomics, Boise State University, SUA, 2005, pp.8-9
35
Mankiw, G., Priciples of Microeconomics, 6th edition, South-Western Cengage Learning, SUA, 2008,
pp.331-333
31
Fig. nr. 2.2. Creşterea profitului pe termen scurt
În această figură sunt prezentate 2 cazuri:
În cazul (a) firma realizează profit deoarece preţul depăşeşte costul total mediu
(P>CTM). Aceste profituri pe termen scurt vor determina intrarea altor firme pe piaţă.
Acest lucru va conduce la o micşorare a cererii pentru firmele care sunt deja pe piaţă
(curba cererii se mută mai la stânga). Aceasta micşorare a cererii va conduce în mod
firesc la o scădere a profiturilor pentru firmele deja existente pe piaţă.
În cazul (b), preţul este mai mic decât costul total mediu, astfel, pe termen scurt,
firma nu realizează profit, rezultă că cea mai bună decizie pe care o poate lua
respectiva firmă este minimizarea pierderilor. În acest caz, firmele încep să iasă de pe
piaţă, astfel consumatorii având o gamă mai redusă de produse asemănătoare pe care
le pot alege.
Această scădere a numărului de firme va produce o creştere a cererii pentru
firmele care au rămas pe piaţă. În altă ordine de idei, pierderile determină şi
încurajează părăsirea pieţei de către unele firme, acest fenomen având ca rezultat
deplasarea curbei cererii către dreapta.
36
Hall, R., Lieberman, M., Economics: Principles and Aplication, 5th edition, South Western, SUA,
2008, pp.277-281
32
Fig. nr. 2.3. Maximizarea profitului pe termen lung
Pentru a conchide cu privire la echibrul pe termen lung, pe o piaţă cu o
concurenţă monopolistică, trebuie remarcate două aspecte importante care reliefează
asemănarea acestei pieţe atât cu monopolul, respectiv cu concurenţa perfectă.37
Primul element, care evocă asemănarea cu monopolul, este faptul că preţul pe
această piaţă este mai mare decat costul marginal. Acest lucru reiese din condiţia de
maximizare a profitului care cere ca venitul marginal să fie egal cu costul marginal, iar
panta negativă a cererii face ca încasarea marginală să fie mai mică decât preţul. Al
doilea aspect al concurenţei monopolistice reflectă o trasătură comună cu concurenţa
perfectă: preţul este egal cu costul total mediu. Această concluzie reiese din faptul că
libera intrare şi ieşire de pe piaţă creează situaţia în care profitul economic va ajunge la
o valoare nulă.
37 nd
Krugman, P., Wells, R., Economics,2 edition, Worth Publishers, USA, 2009, p.422
33
modificările intervenite în volumul producţiei, iar celelalte se află într-o dependenţă
strictă de aceasta.
Astfel:
CV = f(Q)
34
Din relaţia de mai sus rezultă faptul că, evoluţia costurilor totale se găseşte
întotdeauna într-o relaţie direct cu creşterea producţiei. Ele pot creşte în ritmuri egale,
mai mici sau mai mari decât volumul producţiei. În exemplul de mai sus se observă că
totalul costurilor nu creşte în rate egale. Pe producător nu-l costă prea mult trecerea de
la fabricarea unui produs la două produse sau chiar trei. Dar, atunci când firma
depăşeşte limita a patru produse, atât costurile variabile, cât şi cele totale încep să
crească vertiginos.
Acest lucru se explică prin faptul că firma are o capacitate de producţie suficientă
pentru producerea a patru, maxim cinci produse pe săptămână. Depăşirea acestui
volum de producţie implică modificări costisitoare de utilaje, mărirea numărului de
angajaţi, sau rezolvarea altor probleme speciale, ceea ce conduce la creşterea mult mai
rapidă a cheltuielilor decât a producţiei. Progresivitatea costului total este dependentă
şi de acţiunea legii productivităţii marginale a factorilor de producţie. Aceasta este
definită în economia politică sub forma unui raport dintre creşterea producţiei obţinute
şi creşterea factorului de producţie, în condiţiile în care volumul tuturor celorlalţi
factori rămâne constant.
35
Tabelul nr.2.2.
Evoluţia costurilor marginale
şi, CM =
iar , ∆Q→ 0
atunci, CM’ =
CM’ =
Trasarea grafică a curbei costului marginal ne arată că ea atinge un punct minim
în cazul unei producţii cuprinsă între 3 şi 4 produse pe săptămână (a se vedea figura nr.
2.5). Aceasta înseamnă că faza de minim o înregistrăm atunci când:
36
Fig. nr. 2.5. Graficul curbei costului marginal
37
medii pe unitatea de produs CM1, CM2, CM3 ne apar în calitatea de costuri pe termen
scurt.
Dacă privim din perspectiva timpului, când operăm cu n variante, atunci curba
costurilor medii pe unitatea de produs pe termen lung (CML) va uni toate punctele de
minim ale tuturor curbelor pe termen scurt, având forma unui U alungit.
Fig. nr. 2.7. Curba costurilor medii pe unitatea de produs pe termen lung
38
Costurile fixe sunt acele costuri care sunt independente de producţie, în vreme
ce cele variabile se modifică dacă producţia se modifică.
Exemplu:
Costuri fixe: chiria, dobânda, iluminatul şi încălzirea etc.
Costuri variabile: cheltuielile cu materii prime, materiale, salariile directe,
energia etc.
Costul total este suma costurilor fixe şi a celor variabile, fluctuaţiile acestuia
reproducând, deci, variaţiile costului variabil. Prin urmare, formula costului total va fi
următoarea:
CT = CF + CV,
unde: CT reprezintă costul total, CF costul fix, CV costul variabil.
Deşi costul total oferă informaţii privitoare la cheltuielile globale ale firmei, el nu
este suficient pentru a putea aprecia eficienţa firmei. Eficienţa se poate calcula numai
comparând cheltuielile cu rezultatele obţinute. 38
De aceea un indicator foarte important pentru firme este costul mediu. Costul
mediu exprimă costul pe unitate de produs şi este redat prin: CTM = CT/Q unde, CTM
reprezintă costul mediu, iar Q producţia. În acelaşi mod se poate calcula şi costul
variabil mediu şi costul fix mediu: CVM = CV/Q; CFM = CF/Q.
Costul marginal reprezintă o altă categorie importantă de costuri. El este definit
ca fiind ,,diferenţa dintre ansamblul cheltuielilor de fabricaţie necesare unei producţii
date şi suma cheltuielilor necesare aceluiaşi volum al producţiei, plus sau minus o
unitate.”39 Prin urmare atunci când volumul producţiei creşte ne situăm în cazul unui
cost marginal de dezvoltare, iar când producţia este în descreştere – un cost marginal
de regresie.
Costul marginal poate fi costul suplimentar generat de o cantitate suplimentară.
Astfel se poate discuta de două categorii de costuri marginale:
1. Costul marginal pe termen scurt, care presupune că volumul suplimentar este
efectuat fără extinderea capacităţilor, cele libere existente permiţând creşterea
producţiei cu mijloace constante.
2. Costul marginal pe termen lung, care ţine seama de costurile suplimentare
generate de extensia viitoare a instalaţiilor considerată progresiv necesară pentru
acumularea de producţii suplimentare.
Relaţia dintre costurile medii şi costurile marginale:
38
Dudian, M., Huru, D., Dobre, M., Tănase, I., Marinaş, M., Crăciun, L., Economie, Editura All Beck,
Bucureşti, 2005
39
Idem
39
Fig. nr. 2.8. Interferenţe dintre costurile medii şi cele marginale
40
Dudian, M., Huru, D., Dobre, M., Tănase, I., Marinaş, M., Crăciun, L., Economie, Editura All Beck,
Bucureşti, 2005
40
de la un produs la altul în funcţie de consumul factorilor de producţie;
de la un producător la altul în cazul aceluiaşi produs, ca urmare a înzestrării
diferite cu factori de producţie;
de la o perioadă la alta în cazul aceluiaşi producător ca urmare a modificărilor
în dotarea tehnică.
Curba costului total pe termen lung se formează unind punctele de minim ale
curbelor costului total pe termen scurt. Observăm că la creşterea continuă a volumului
producţiei, costul total mediu scade până la un punct de minim, după care începe să
crească.
Întrucât, de la un nivel al producţiei CTM începe să crească, e necesar ca decizia
de a mări producţia să nu aibă caracter permanent, în cadrul unui orizont lung de timp.
Rezultă că fiecare firmă trebuie să-şi dimensioneze optim activitatea, stabilind
producţia ce se poate obţine cu cel mai mic CTM. Aşadar, pe termen lung se constată
existenţa unui punct de optim, de eficienţă maximă.
C(ost) CML
CMT1
CMT2 CMT4
CMT3
0 Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 Q
Figura nr. 2.9. Costul producţiei pe termen lung
În concluzie:
• Pe termen lung, odată cu creşterea producţiei, ca urmare a scăderii CTM,
venitul care excede costul de producţie sporeşte. Acest tip de venit care excede costul
de producţie se numeşte „venit de creştere”, deoarece este obţinut prin sporirea
producţiei pe seama creşterii capacităţii de producţie.
• În consecinţă, pe termen lung, spre deosebire de perioada scurtă, costul
marginal nu mai este afectat de legea productivităţii (randamentelor) marginale
descrescătoare, ci de legea randamentelor de scară, sau legea veniturilor de creştere.
Veniturile de creştere sunt de fapt economii rezultate din obţinerea producţiei mai mari
cu costuri mai mici, rezultând sporirea eficienţei economice.
Echilibrul producătorului
În ceea ce priveşte volumul producţiei, din multitudinea variantelor posibile,
întreprinderea trebuie să aleagă acel volum al producţiei care, în condiţiile date,
maximizează profitul. Este vorba de acea variantă de cantitate de producţie care
asigură o diferenţă maximă între încasările obţinute şi costurile de producţie, deci un
profit maxim.
Încasările pot fi, şi ele, totale, medii şi marginale.
Încasarea totală (It) reprezintă suma totală obţinută în urma desfacerii
producţiei respective; ea se determină ca produs între cantităţile totale vândute şi preţul
de vânzare unitar:
It=PQ
Încasarea medie (Im) înseamnă încasarea pe unitatea de bun vândut; ea nu este
altceva decât preţul unitar
Im=It/Q=PQ/Q
Încasarea marginală (Img) reprezintă variaţia încasării totale, antrenată de către
o variaţie infinit de mică a cantităţii vândute; ea se poate exprima ca spor de încasare
pe unitatea suplimentară de volum-desfacere:
Img=∆It /∆M
Între încasarea medie şi încasarea marginală există aceeaşi relaţie generală ca
între variabilele medii şi cele marginale: sporirea încasării medii decurge din creşterea
încasării marginale; când încasarea medie se micşorează, aceasta înseamnă că
încasarea marginală este în scădere; când încasarea medie este constantă, ea reflectă
menţinerea la acelaşi nivel a încasării marginale.
42
Fig. nr.2.10. Curba înfăşurătoare
Pornind de la figura nr. 2.10, se pot desprinde mai multe concluzii:
a) În faza randamentelor crescătoare, costul mediu descreşte pe termen lung,
ceea ce înseamnă că productivitatea medie a crescut şi, deci, cantitatea produsă
sporeşte mai repede decât cantitatea factorilor utilizaţi; întreprinderea realizează
economii de scară.
b) În faza randamentelor constante, costul mediu este constant pe termen lung,
ceea ce înseamnă că productivitatea medie este constantă, şi, deci, cantitatea produsă
sporeşte în acelaşi ritm cu cantitatea de factori utilizaţi; întreprinderea nu realizează
nicio economie de scară; punctul SME corespunde scării minim eficace. Scara minim
eficace reprezintă acea dimensiune de producţie, începând de la care întreprinderea
atinge costul mediu minim pe termen lung.
c) În faza randamentelor descrescătoare, costul mediu creşte pe termen lung,
ceea ce înseamnă că productivitatea medie se micşorează şi, deci, cantitatea produsă se
măreşte mai puţin repede decât cantitatea de factori utilizaţi; în acest caz,
întreprinderea înregistrează dezeconomii de scară. Dezeconomii de scară se explică
prin aceea că, la un moment dat, factorii de economii de scară se epuizează, având loc,
în schimb, creşteri ale costurilor fixe de gestiune.
43
Curbele productivităţii şi curbele costului mediu şi costului marginal
45
Fig. nr.2.12. Bugetul
Din figura nr.2.12 rezultă că producţia optimală este Q2, ce corespunde
combinării optime a factorilor de producţie muncă şi capital.
Varianta de producţie Q1 poate fi obţinută cu un buget mai mic, iar Q3 este o
variantă de producţie inaccesibilă, depăşind linia de buget.
Analiza costurilor reprezintă un domeniu important în funcţionarea eficientă a
întreprinderii în condiţiile limitării resurselor, sarcina acesteia constând în furnizarea
informaţiilor necesare managerilor în vederea elaborării deciziilor strategice.
În acest context, putem spune că se pot desprinde următoarele idei:
• existenţa cheltuielilor în circuitul economic este inevitabilă şi indispensabilă,
aşadar bunurile produse de către o firmă nu se pot obţine fără cheltuieli, iar costul
reprezintă expresia tuturor acestor consumuri de resurse (cheltuieli) ocazionate de
realizarea unui bun sau a unui serviciu. Costul de producţie este considerat un indicator
calitativ economic a cărui poziţie centrală în cadrul sistemului de indicatori ai firmei
nu poate fi contestată. De asemenea, costul de producţie este integrat în sistemul
indicatorilor economici de măsurare şi apreciere a eficienţei economice;
• noţiunea de cost care cuprinde evaluarea eforturilor implicate de un act
economic, determinat mai ales de activitatea de producţie a cunoscut pe parcursul
dezvoltării gândirii economice mai multe interpretări şi clasificări;
• costul reprezintă un element special în construirea şi aplicarea deciziilor la
orice nivel, motiv pentru care trebuie să se cunoască amănunţit cheltuielile care îl
compun. Cheltuielile de producţie le putem defini ca fiind expresia bănească a oricărui
consum de muncă vie şi materializată din cadrul unui anumit proces economic,
productiv sau comercial ocazionat de îndeplinirea unor sarcini sau a unor obiective
tehnice, economice, sociale etc. şi care are ca rezultat obţinerea de bunuri, servicii şi
alte prestări cu alte destinaţii. Cheltuielile care formează costul unui produs, serviciu
sau lucrare sunt în legătură directă cu modul de desfăşurare şi conţinutul procesului de
producţie şi care, la rândul său, este inseparabil de factorii de producţie: muncă, natură
şi capital. Folosirea factorilor de producţie în procesul productiv duce la consumarea
acestora şi, implicit, la contribuţia lor diferită la formarea cheltuielilor care însumate
constituie costul;
• modul de determinare şi de analiză a costului este influenţat de particularităţile
de organizare a producţiei. Producţia, în dubla ei ipostază de proces economic ce se
desfăşoară într-un anumit cadru organizatoric şi de rezultat al procesului de muncă,
46
generează pe de o parte cheltuieli de organizare, conducere şi control al procesului de
muncă şi, pe de altă parte, cheltuieli aferente produselor obţinute, lucrărilor executate
şi serviciilor prestate;
• contribuţia costurilor în fundamentarea deciziilor este de necontestat şi se reflectă în:
alegerea variantei optime de producţie;
determinarea volumului de activitate;
compararea costului produsului propriu cu cel al produselor similare fabricate
de concurenţă pentru determinarea diferenţelor ce rezultă din modul de organizare a
activităţii, de gradul de înzestrare tehnică, de modul de organizare a muncii şi de
calificare a acesteia, de modul de utilizare a fondului de timp;
crearea posibilităţii exercitării tuturor funcţiilor activităţii de conducere;
crearea unui instrument prin utilizarea antecalculaţiei pentru planificarea
financiară internă, putându-se realiza anumite programe privind evoluţia unor
indicatori ai firmei;
orientarea potenţialilor investitori asupra eficienţei economice a unor noi
activităţi sau asupra înfiinţării de noi firme;
sprijinirea decidenţilor în alegerea soluţiilor ce permit identificarea unor căi
care să pună rapid în evidenţă anomaliile care apar.
Conform Dicţionarului de Economie, noţiunea de Elasticitatea producţiei, este
definită ca sensibilitatea, reacţia producţiei la modificarea resursei variabile, în
condiţiile în care celelalte resurse (factori de producţie) rămân constante.41
Conform Dicţionarului de Economie, noţiunea de Factori de producţie, este
definită ca element de intrare în procesul de producţie, în activităţile economice în
general, reprezentând condiţiile necesare şi suficiente pentru desfăşurarea acestui
proces din care rezultă bunuri economice. Factorii de producţie se concretizează în
resurse şi disponibilităţi aduse în stare activă prin atragerea lor în circuitul economic,
alocarea şi consumarea lor, corespunzător unor destinaţii prestabilite de către agenţii
economici producători. Tipologia factorilor de producţie include atât factori
tradiţionali, respectiv munca, natura şi capitalul, cât şi neofactori, cum sunt: abilitatea
întreprinzătorului, tehnologia, informaţia, managementul.42
Conform Dicţionarului de Economie, noţiunea de Echilibrul producătorului,
este definită ca realizarea, pe termen lung, a unei combinări optimale între factorii de
producţie, care asigură maximizarea producţiei la un cost de producţie total dat sau
obţinerea unui volum de producţie dat cu costuri cât mai mici. Echilibrul
producătorului are loc atunci când se realizează egalitatea între productivităţile
marginale ale factorilor utilizaţi raportate la preţurile acestora sau când raportul dintre
productivităţile marginale ale factorilor care se combină este egal cu raportul dintre
preţul de procurare a acestora De exemplu, dacă avem în vedere factorii capital - k şi
muncă L, este necesară respectarea egalităţii.
41
Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrotă, N., Gavrilă, I., Ghiţă, P., T., Gogoneaţă, C., Popescu, C.,
Suciu, C., M., Dicţionar de Economie, Ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 200
47
Figura nr. 2.13. Echilibrul producătorului
Egalitatea acestor rapoarte este marcată grafic (fig.nr.2.13) în punctul în care
dreapta bugetului este tangentă la isocuantă sau la curba de isoproducţie. Producţia
corespunzătoare acestui punct (E) reprezintă nivelul producţiei la care se va fixa şi
opţiunea sa. Respectarea condiţiilor de ordin tehnic şi economic asigură poziţia de
echilibru a firmei pe termen lung şi capacitatea concurenţială a acesteia. 43
Sarcină de învăţare
1.1. Definiţi în manieră proprie factorii de producție.
1.2. Dezvoltaţi factorii care influențează comportamentul producătorului.
1.3. Realizaţi o dezbatere pe tema bugetului.
2.8. Concluzii
Noţiunea de Comportament al producătorului, este definit ca totalitatea
acţiunilor tipice ale agenţilor economici întreprinzători care vizează atingerea scopului
lor în condiţii de concurenţă. Comportamentul producătorului constă în motivaţia
42
Idem, p. 209
43
Colectiv de coordonare: Angelescu, Coralia; Ciucur, Dumitru; Dinu, Marin; Dobrotă, Niţă; Gavrilă, Ilie;
Ghiţă, Paul, Tănase; Gogoneaţă, Constantin; Popescu, Constantin; Suciu, Christina, Marta, Dicţionar de
Economie, Ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 181
48
deciziilor acestuia cu privire la minimizarea costurilor pentru un nivel dat al producţiei
sau cu privire la nivelul producţiei care va maximiza profitul. Comportamentul
producătorului se manifestă pe termen scurt şi pe termen lung când se disting trei tipuri
de strategii: stabilirea volumului, mărimea profitului pentru un volum dat al producţiei,
în condiţiile minimizării costului de producţie; schimbarea de scară (de dimensiune) a
producţiei prin variaţii ale factorilor de producţie utilizaţi menţinând aceeaşi proporţie;
schimbare de scară a producţiei cu substituiri de factori, modificând raportul dintre
aceştia.
Teoria comportamentului producătorului reprezintă o modalitate de studiere a unui
proces logic de decizie care-l determină pe agentul economic producător să caute maximum de
avantaje pornind de la resursele de care dispune.
Conform Dicţionarului de Economie, noţiunea de Elasticitatea producţiei, este definită
ca sensibilitatea, reacţia producţiei la modificarea resursei variabile, în condiţiile în care
celelalte resurse (factori de producţie) rămân constante.
Noţiunea de Factori de producţie, este definită ca element de intrare în procesul de
producţie, în activităţile economice în general, reprezentând condiţiile necesare şi suficiente
pentru desfăşurarea acestui proces din care rezultă bunuri economice. Factorii de producţie se
concretizează în resurse şi disponibilităţi aduse în stare activă prin atragerea lor în circuitul
economic, alocarea şi consumarea lor, corespunzător unor destinaţii prestabilite de către agenţii
economici producători. Tipologia factorilor de producţie include atât factori tradiţionali,
respectiv munca, natura şi capitalul, cât şi neofactori, cum sunt: abilitatea întreprinzătorului,
tehnologia, informaţia, managementul.
Noţiunea de Echilibrul producătorului, este definită ca realizarea, pe termen lung, a
unei combinări optimale între factorii de producţie, care asigură maximizarea producţiei la un
cost de producţie total dat sau obţinerea unui volum de producţie dat cu costuri cât mai mici.
49
Unitatea de studiu 3. Mecanismul existent între cerere și ofertă
Cuprins
3.1.Introducere .........................................................................................50
3.2.Obiectivele unităţii de studiu ...............................................................50
3.3.Definirea cererii..................................................................................51
3.3.1.Prezentarea factorilor de influență ai cererii ...................................................... 55
3.3.2.Prezentarea și interpretarea elasticității cererii în funcție de preț ..................... 57
3.4.Expunerea reperelor economice ale ofertei ............................................... 61
3.5.Rezumatul unităţii de studiu .................................................................66
3.6.Test de autoevaluare ............................................................................66
3.7.Concluzii ........................................................................................... 67
3.1. Introducere
Unitatea de studiu de debut al acestui material de studiu, intitulat
„Mecanismul existent între cerere și ofertă”, discută despre definirea cererii,
despre prezentarea factorilor de influență ai cererii, prezentarea și
interpretarea elasticității cererii în funcție de preț, precum şi expunerea
reperelor economice ale ofertei.
Cunoştinţe preliminare
Pentru înţelegerea şi delimitarea clară a mecanismului existent între
cerere și ofertă sunt necesare cunoştinţele dobândite în cadrul disciplinelor
Economie și Economie aplicată, dar și a cunoștințelor dobândite în unitățile
de învățare nr. 1 și nr. 2.
50
3.3. Definirea cererii
51
comportament, propriu consumatorului raţional, se regăseşte expresia
în legea cererii.
Legea cererii exprimă existenţa unei relaţii negative (inverse)
între cantitatea cerută dintr-un anumit bun economic şi preţul acelui
bun. La preţuri mai mari se achiziţionează cantităţi mai mici, iar la
preţuri mai mici, cantităţi mai mari.
Teoria cererii presupune că agenţii economici sunt indivizi care
obţin un venit din vânzarea factorilor (muncă, pământ şi capital) şi
cheltuiesc acest venit pentru a cumpăra bunuri şi servicii.
Legea cererii reprezintă relaţia conform căreia cantitatea cerută
dintr-o anumită marfă este invers proporţională cu preţul mărfii
respective.46 În momentul în care preţul unitar al unui bun creşte,
cererea pentru acel bun scade şi invers.
Excepţii care contrazic legea cererii:
- există posibilitatea ca anumiţi cumpărători să achiziţioneze bunuri
de la o firmă, la care preţurile sunt mai mari, pentru a economisi timp;
- când preţul şi cantitatea bunului sunt în relaţie directă, creşterea
preţului poate fi însoţită de o sporire a cantităţii cerute, deoarece
diferenţa de preţ va fi compensată de diferenţa de calitate câştigată;
-creşterea preţului poate fi însoţită de o creştere a cantităţii
cerute în situaţia creşterii veniturilor, a numărului de cumpărători, a
preferinţelor.47
Clasificarea cererii de consum
1. După modul de manifestare în timp:
a). curentă – cererea pentru lapte, carne, pâine;
b). periodică – cererea pentru fructe legume;
c). rară – cererea pentru electronice, automobile etc.
2. După tipul deciziei de cumpărare:
a). cerere fermă – pentru produsele de uz curent;
b). cerere spontană – pentru produsele bogate sortimental.
3. După intensitatea cererii:
a). constantă, pentru bunuri de consum curent;
b). crescătoare în condiţiile creşterii puterii de cumpărare, pentru
unele produse alimentare la care consumul este mult redus faţă de
nivelul considerat optim;
c). descrescătoare, în cazurile în care schimbarea modelelor
alimentare determină reducerea cererii pentru unele produse (pâine,
cartofi).
4. După gradul de solvabilitate a trebuinţelor, se pot delimita:
a). cererea efectivă, solvabilă în momentul actual, caz în care
purtătorii ei sunt consumatorii efectivi;
b). cererea potenţială, care poate fi la rândul ei solvabilă dar
fără bază reală (din lipsa ofertei sau necunoaşterea ei, pentru produsele
noi) sau nesolvabilă în prezent, dar cu posibilitatea de a se transforma
în cerere solvabilă, pe măsura creşterii veniturilor consumatorilor.
46
Easca, L., Nedelea, Ş., Teorie şi practica în microeconomie, Editura ASE, Bucureşti,
2002, p. 18
47
Cătoiu, I., Comportamentul consumatorului, Editura Uranus, Bucureşti, 2008, pp.
34-35
52
Cantitatea care este cerută din fiecare produs de către un
consumator raţional este determinată de următoarele variabile:
• preţul produsului;
• preţul celorlalte produse;
• venitul şi avuţia consumatorului;
• diferiţi factori „sociologici”;
• gusturile consumatorului;
•
forţe exterioare controlului uman (ex. Vremea).48
În funcţie de stadiul la care se exprima cererea pentru un bun
poate fi:
• cererea individuală - reprezintă relaţia dintre cantitatea
solicitată de un anumit consumator şi nivelul preţului în anumite
condiţii date.
Programul cererii este o metodă prin care se prezintă relaţia între
cantitatea cerută şi preţ. Este o prezentare numerică care arată
cantitatea care va corespunde anumitor preţuri.
Curba cererii arată relaţia completă între cantitatea cerută şi preţ.
Economiştii vorbesc adesea de condiţiile cererii pe o anumită piaţă
„cunoscută”. În acest caz, ei nu se referă doar la o anumită cantitate
care este cerută la un moment dat, ci la întreaga curbă a cererii, la
relaţia funcţional completă de unde şi faptul că achiziţiile dorite sunt
puse în relaţie cu toate preţurile alternative posibile ale produsului
respectiv.
• cererea pieţei - exprimă relaţia dintre cantitatea cerută dintr-un
bun la nivelul pieţei şi preţul propriu al produsului în anumite condiţii
date. Cererea pieţei se obţine prin însumarea cererilor individuale.
Pentru a explica comportamentul pieţei, este nevoie să cunoaştem
cererea totală a tuturor consumatorilor. Putem obţine un program al
cererii însumând cantităţile cerute de fiecare consumator la un anumit
preţ şi obţinând astfel cantitatea totală cerută la acel preţ.
• cererea pentru o anumită firmă - reprezintă segmentul de cerere
a pieţei pe care îl poate satisface o firmă prin vânzarea producţiei sale
şi se exprimă prin venitul obţinut.
Din punct de vedere grafic relaţia exprimă o curbă care are panta
descrescătoare.
48
Lipsey, R., G., Chrystal, K., A., Principiile economiei, Editura Economică, Bucureşti,
2002, p. 62
53
Figura nr. 3.1. Funcţia de cerere individuală
Sursa: Creţoiu, Gh.; Cornescu, V.; Bucur, I., Economie, Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2011, p. 49;
Fig. nr.3.2. Curba cererii infinit elastică Fig. nr. 3.3. Curba cererii
perfect elastică
55
al consumatorului care urmăreşte maximizarea utilităţii în limita
venitului pe care-l are la dispoziţie.
Cantitatea cerută tinde să scadă pe măsură ce preţul creşte,
exprimă relaţia dintre cantitatea cerută şi preţ, în cazul bunurilor
normale: avem efectul de substituţie şi efectul de venit:
• Efectul de substituţie este atunci când bunul al cărui preţ scade
este cumpărat într-o cantitate mai mare, substituind achiziţionarea şi
consumul altor bunuri, ale căror preţuri nu s-au modificat, dar care
devin relativ mai scumpe.
• Efectul de venit reflectă impactul modificării preţului unui bun
asupra venitului real al consumatorului. Când preţul creşte rezulta ca
venitul va scădea şi se va achiziţiona mai puţin din bunul respectiv şi
mai mult din alte bunuri ale căror preţuri s-au schimbat în mai mici.
Când preţul scade, venitul real creşte şi creşte implicit şi bunăstarea
consumatorului.
Veniturile consumatorilor - oricât de intensă ar fi nevoia de
consum ea poate fi satisfăcută doar atunci când există venitul
disponibil. Dacă veniturile lipsesc nevoia nu se transformă în cerere.
Relaţia dintre veniturile consumatorilor şi cerere duce la împărţirea
bunurilor în bunuri normale şi bunuri inferioare.
Curba lui Engel reprezintă locul geometric al tuturor
combinaţiilor de consum care redau consumatorului un nivel maxim de
satisfacţie atunci când variază doar venitul disponibil. Ea pune în
evidenţă relaţia pozitivă dintre mărimea veniturilor şi mărimea cererii.
49
Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrotă, N., Gavrilă, I., Ghiţă, P., T., Gogoneaţă,
C., Popescu, C., Suciu, C., M., Dicţionar de Economie, Ediţia a doua, Editura
Economică, Bucureşti, 2001, p. 199
50
Elasticitatea este un exemplu a ceea ce matematicienii denumesc ca fiind un număr
pur, adică un număr a cărui valoare este independentă de unităţile în care este
calculat.
58
să se facă referire la valorile lor absolute şi nu la valorile lor
algebrice.51
Elasticitatea este calculată prin raportarea modificării procentuale
a cantităţii cerute la modificarea procentuală a preţului.
Relaţia de calcul pentru determinarea coeficientului de
elasticitate al cererii în funcţie de preţ este:
EC/p = (-∆Q/Q0): (∆P/P0) = (-∆Q/∆P)*(P0/Q0)
Unde:
C= cerere = variabila dependentă;
P = preţ = variabila independentă;
∆Q = variaţia cererii;
∆P = variaţia preţului;
Q0, P0 = reprezintă cantitatea cerută şi preţul la
momentul t0.
51
Lipsey, R., G., Chrystal, K., A., Principiile economiei , Editura Economică,
Bucureşti, 2002, p. 86
59
calitate de variabilă dependentă, cantitatea cerută se află în relaţie
directă sau inversă cu o serie de factori (condiţii), care au rolul de
variabile independente. De exemplu, cantitatea cerută din bunul.x (Qcx)
poate fi influenţată de: preţul bunului x (Px); venitul disponibil mediu
(V); preţul bunurilor substituibile (Ps); preţul bunurilor complementare
(Pc); numărul consumatorilor (N).
Aşadar:
52
Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrotă, N., Gavrilă, I., Ghiţă, P., T., Gogoneaţă,
C., Popescu, C., Suciu, C., M., Dicţionar de Economie, Ediţia a doua, Editura
Economică, Bucureşti, 2001, p. 222
60
decât achiziţia unui bun de scurtă folosinţă, cum ar fi hrană sau anumite
servicii.
Dacă un număr de consumatori decid să amâne achiziţionarea de
bunuri de folosinţă îndelungată, cu jumătate de an, efectul asupra
economiei poate fi semnificativ.
Bunurile de folosinţă îndelungată, în general, au o cerere
inelastică, pe când multe mărci individuale din aceste produse au cerere
elastică. Acesta este un alt exemplu al afirmaţiei potrivit căreia cu cât
este mai larg definită categoria de bunuri, cu atât există mai puţini
substituenţi şi de aici cu atât este mai mică elasticitatea.
Într-adevăr, indiferent dacă este vorba de bunuri durabile sau de
folosinţă curentă, cele mai multe produse manufacturiere specifice au
substituienţi apropiaţi, iar studiile legate de acestea subliniază că ele
tind să aibă cereri elastic în funcţie de preţ.53
Conform Dicţionarului de Economie, noţiunea de Legea
generală a cererii, este definită ca relaţia inversă (negativă) între
cantitatea cerută dintr-un anumit bun şi preţul bunului respectiv. Dacă
toate celelalte condiţii rămân neschimbate, iar preţul creşte (scade),
atunci cantitatea cerută scade (creşte). Modificarea cantităţii cerute ca
urmare a schimbării preţului se determină prin trecerea de la un punct
la altul de pe curba cererii, iar mărimea relativă a modificării depinde
de elasticitatea cererii în funcţie de preţ.54
53
Lipsey, R., G., Chrystal, K., A., Principiile economiei, Editura Economică, Bucureşti,
2002, pp. 98-99
54
Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrotă, N., Gavrilă, I., Ghiţă, P., T., Gogoneaţă,
C., Popescu, C., Suciu, C., M., Dicţionar de Economie, Ediţia a doua, Editura
Economică, Bucureşti, 2001, p. 272
61
preţului unui bun şi oferta unui alt bun, celelalte condiţii fiind
considerate constante.55
Oferta reprezintă cantitatea maximă dintr-un anumit bun pe
care un vânzător intenţionează să o vândă într-o perioadă
determinată, la un anumit preţ.
Oferta se defineşte în raport cu o anumită marfa, pe o piaţă
concretă, în funcţie de purtătorii ei. Astfel, oferta individuală
desemnează oferta unui producător individual, iar oferta de piaţă
(oferta totală) rezultă din însumarea ofertelor producătorilor
individuali ai unui bun material sau serviciu, O(p) = Σ ofertelor
individuale.
În ambele ipostaze, ea exprimă relaţia de cauzalitate dintre
nivelurile preţului unui bun material sau serviciu şi cantităţile pe care
un ofertant sau un grup de ofertanţi intenţionează să le vândă într-un
interval de timp bine precizat. Aşadar, oferta exprimă relaţia în
legătură cu:
a) cantitatea maximă dintr-un anumit bun, pe care vânzătorii
doresc să o vândă la un anumit preţ unitar;
b) preţul unitar minim pretins de vânzători pentru vânzarea unei
cantităţi dintr-un anumit bun.
Oferta este desfăşurarea în timp a comportamentului economic al
agentului producător. Ofertantul urmăreşte un nivel optim al
producţiei, care îi maximizează profitul şi care corespunde unei cereri
anticipate de el pe piaţa avută în vedere. în funcţie de nivelul cererii,
cantitatea vândută poate fi diferită de cantitatea oferită. Numai cererea
efectivă va determina producţia vândută în final, opţiunile
producătorului putând duce şi la o ofertă excedentară, adică la o
diferenţă între cantitatea oferită şi cantitatea vândută din produsul său.
În funcţie de natura bunurilor, se pot distinge următoarele forme
de ofertă:
a) oferta de bunuri independente (de exemplu, oferta de
calculatoare, autoturisme, confecţii etc.);
b) oferta complementară, când din producţia unor bunuri
principale (de exemplu, producţia de carne, de miere etc.) rezultă unele
bunuri secundare;
c) oferta mixtă, când mai multe bunuri oferite satisfac aceeaşi
cerere (de exemplu: cafea, ceai, lapte).56
Factorii ofertei
Curba ofertei unui bun este construită în ipoteza ca singurul factor
care se modifică este preţul bunului respectiv. Ca şi la cerere,
efectele unei schimbări în preţul unui bun, ceteris paribus, pot fi
arătate ca o mişcare de-a lungul curbei ofertei. O schimbare într-un alt
factor al ofertei, altul decât preţul bunului, conduce la o modificare a
tuturor cantităţilor oferite şi deci la o schimbare a ofertei. Trebuie făcută
55
Idem, p. 330
56
Colectivul de coordonare: Angelescu, Coralia; Dinu, Marin; Gavrilă, Ilie; Popescu,
Constantin; Socol, Cristian, Economie, Ediţia a opta, Editura Economică, 2009, p.88
62
distincţie între cantitatea oferită şi oferta. Oferta înseamnă ansamblul
punctelor preţ-cantitate oferită situate de-a lungul curbei ofertei. Astfel,
fiecărui nivel de preţ îi va corespunde o singură valoare pentru
cantitatea oferită.
Dacă mai mult dintr-un bun este oferit pentru fiecare nivel de
preţ, atunci curba ofertei se deplasează spre dreapta (figura nr.3 . 5 . a).
Aceasta înseamnă creşterea ofertei. Dacă mai puţin dintr-un bun este
oferit pentru fiecare nivel de preţ, curba ofertei se deplasează spre
stânga (figura nr.3.5. b). Aceasta înseamnă reducerea cererii.
Elasticitatea ofertei
Conform Dicţionarului de Economie, noţiunea de Elasticitatea
ofertei, este definită ca gradul de reacţie a cantităţii oferite dintr-un
bun în funcţie de influenţa unui anumit factor. Forma elasticităţii
ofertei este dată de nivelul coeficientului ofertei (ri). în raport cu acest
nivel, oferta poate fi: elastică (n > 1), inelastică sau rigidă (n › 1), cu
elasticitate unitară (η= 1), perfect inelastică (η = ∞). Elasticitatea
ofertei se determină în funcţie de factorul care o influenţează, cum ar
fi:
a). Elasticitatea ofertei în raport cu preţul este dată de
modificarea procentuală a cantităţii oferite dintr-o anumită marfă, ca
urmare a modificării cu 1% a preţului mărfii respective. între cele două
variable există o relaţie directă. Pe o perioadă scurtă de timp, oferta de
pe piaţa unui bun este inelastică (rigidă). Aceasta înseamnă că o
anumită schimbare a preţului, de exemplu o majorare cu 10%,
determină o creştere a cantităţii oferite, dar într-o proporţie mai mică,
de exemplu 5%. Dimpotrivă, pe o perioadă îndelungată de timp oferta
este elastică, deoarece semnalul pozitiv al preţului permite firmelor să-
şi lărgească posibilităţile de producţie.
b). Elasticitatea ofertei în funcţie de cost este reprezentată de
relaţia inversă dintre modificările procentuale intervenite în cantitatea
oferită şi costul de producţie. Profitul economic înregistrează o
creştere, în condiţiile unei oferte elastice şi o reducere când oferta este
inelastică. Profitul economic este constant când o creştere a costului
este proporţional egală cu modificarea cantităţii oferite, costul mediu
total înregistrând în acest caz un nivel minim,
c). Elasticitatea încrucişată a ofertei este determinată de raportul
dintre modificările procentuale intervenite în cantitatea oferită dintr-un
bun (de exemplu, bunul x) şi preţul altui bun (de exemplu, bunul y).
Acesta poate să rezulte, ca produs secundar, din procesul de producţie
al bunului x, sau poate fi obţinut cu resursele utilizate pentru
producerea bunului x.59
Deoarece modificarea preţului şi a cantităţii oferite au sensuri
identice, mărimea acestui coeficient este întotdeauna pozitivă.
În funcţie de valorile coeficientului de elasticitate a ofertei în raport
cu preţul, se disting următoarele tipuri de ofertă:
a). oferta inelastică, când 0 < Eop < 1
O modificare a preţului cu 1% este însoţită de o modificare în
acelaşi sens, însă mai puţin amplă a a cantităţii oferite.
b). oferta cu elasticitate unitară, când Eop = 1
58
Idem, p. 222
59
Idem, p. 200
65
Preţul şi cantitatea oferită evoluează proporţional în acelaşi sens. O
creştere a preţului cu 1% determină creşterea cu 1% a cantităţii oferite.
c). oferta elastică, când Eop > 1
O modificare a preţului cu 1% este însoţită de o modificare în
acelaşi sens, însă mai amplă a cantităţii oferite.
d). oferta perfect inelastică, când E op = 0
Modificarea preţului nu este însoţită de nici-o variaţie a cantităţii
oferite.
e). oferta perfect elastică, când Eop
O modificare a preţului oricât de mică este însoţită de o variaţie
infinită a cantităţii oferite.
În afara elasticităţii ofertei în funcţie de preţ, economiştii
examinează şi elasticitatea ofertei în funcţie de factorii de producţie
precum şi în raport cu impozitarea.60
Conform Dicţionarului de Economie, noţiunea de Legea
generală a ofertei, este definită c relaţia directă/pozitivă dintre
cantitatea oferită dintr-un bun şi preţul de piaţă. Aceasta înseamnă că
unei creşteri (scăderi) a preţului de pe piaţa unei mărfi îi corespunde
creşterea (scăderea) cantităţii oferite. Producătorii vor oferi o cantitate
mai mare la preţuri înalte decât la preţuri scăzute. Legea generală a
ofertei se verifică numai în situaţia când toţi ceilalţi factori rămân
constanţi. Modificarea cantităţii oferite este redată de punctele de pe
curba ofertei, iar mărimea ei depinde de forma elasticităţii ofertei în
funcţie de preţ.61
Sarcină de învăţare
1.1. Definiţi în manieră proprie bunurile durabile și bunurile de
folosință curentă.
1.2. Dezvoltaţi factorii ofertei.
1.3. Realizaţi o dezbatere pe tema elasticității ofertei.
60
Huidumac-Petrescu, C., E., Microeconomie, Editura Libertas Publishing, Bucureşti,
2008, p.96
61
Idem, p. 272
66
ofertă?
1.2.Clarificaţi conceptele de cerere, ofertă, elasticitate şi bunuri.
1.3.Identificaţi interacţiunea existentă între cerere și ofertă.
3.7. Concluzii
Cererea este definită ca fiind cantitatea dorită dintr-un anumit
bun economic, care poate fi cumpărată, într-o perioadă determinată, la
anumite niveluri ale preţului. Cererea reprezintă un semnal efectiv
pentru producători numai dacă dorinţa de cumpărare este susţinută de
capacitatea (mijloacele) de plată.
Cererea rezultă din acţiunile reciproce a mai multor factori cum
ar fi: nevoile de consum, preţurile bunurilor şi venitul disponibil al
consumatorilor.
Elasticitatea cererii, este definită ca modificarea relativă a
cantităţii cerute în funcţie de influenţa unui anumit factor.
Legea generală a cererii, este definită ca relaţia inversă
(negativă) între cantitatea cerută dintr-un anumit bun şi preţul bunului
respectiv.
Funcţia ofertei, este definită ca formă de prezentare a relaţiei
dintre cantitatea oferită pe o anumită piaţă (variabilă dependentă) şi o
serie de factori economici care o influenţează (variabile independente.
De exemplu, cantitatea oferită din bunul x (Qox) este determinată de:
preţul unitar al bunului (Px); preţul factorului muncă (PL); preţul
factorului capital (Pk); preţul altor bunuri care pot fi obţinute cu aceiaşi
factori de producţie (Py); numărul firmelor care produc bunul respectiv
(N) etc. Rezultă că:
Glosar de specialitate
67
Utilitatea economică → Satisfacția unui consumator dat obținută în
condiții determinate de spațiu și timp, prin folosirea unei cantități
determinate dintr-un anumit bun economic .
Cererea → cantitatea (bucăți, kilograme, litri etc.) dintr-un bun pe
care un cumpărător sau toți cumpărătorii dintr-un spațiu economic dat
intenționează să o achiziționeze într-o perioadă, la diferite nivele ale
prețului unitar.
Elasticitatea cererii în funcție de preț → sensibilitatea
modificării cererii la modificarea prețului unitar .
Elasticitatea cererii în funcție de venit → sensibilitatea
modificării cererii la schimbarea venitului cumpărătorului .
Factorii de producție → Totalitatea elementelor de care firmele au
nevoie pentru a produce bunuri economice .
Munca → reprezintă o activitate specific umană, conștientă și cu un
scop precis .
Natura → subsumează pământul , apa, resursele minerale și
cosmice la care omul face aăel pentru a produce și pe care le influențează
pein muncă .
Capitalul → ansamblul bunurilor produse prin muncă și utilizate
pentru obținerea altor bunuri / servicii economice destinate vânzării .
Uzura → deprecierea capitalului fix, care sub formă bănească
îmbracă forma de amortizare .
Oferta → cantitatea dintr-un bun economic pe care un
producătorpoate și este dispus să o vândă în decursul perioadei , la un
preț unitar .
Elasticitatea în funcție de preț a ofertei → sensibilitatea ofertei
dintr-un bun X la modificarea prețului unitar .
Costul producției – Totalitatea cheltuielilor efectuate de
producător pentru producerea, depozitarea și vânzarea bunurilor
economice produse de el .
Amortizarea – procesul economic de recuperare treptată a
cheltuielilor făcute cu capitalul fix .
Cheltuieli materiale de producție – totalitatea consumurilor de
capital circulant împreună cu amortizarea capitalului fix .
Concurența – Sistemul de relații între agenții pieței unde fiecare
are libertatea să producă, să vândă și să cumpere ceea ce îi convine, la
prețul și în condițiile pe care le consideră favorabile pentru realizarea
scopului urmărit .
Bunurile – 1. lucrurile asupra carora se exercita drepturile
patrimoniale;
2. lucrurile sau valorile economice care satisfac o
nevoie materială sau spirituală.
Menajele – sunt constituite din rezerve pentru productie (materii
prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, baracamente si
amenajari provizorii si productia, lucrarile si serviciile in curs de
executie), rezervele pentru circulatie (stocuri sau mijloace circulante din
68
sfera circulatiei) care cuprind: semifabricatele destinate livrarii,
produsele finite, marfurile etc.
Producătorul – Persoană sau întreprindere care produce bunuri
material.
Bugetul – 1. Bilanţul veniturilor şi cheltuielilor unui stat, ale unei
întreprinderi etc. pe o perioadă determinată.
2. Totalitatea prevederilor de venituri şi cheltuieli ale
unei familii sau ale unei persoane pentru o anumită perioadă.
Comportamentul – Modalitate de a acționa și de a reacționa în
anumite împrejurări sau situații.
Costurile – 1. Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau
cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu
etc.;
2. preț.
Microeconomie – Disciplină care studiază relațiile economice la
nivelul fiecărei întreprinderi.
Nevoile – Dorințe, preferințe, așteptări care dobândesc un caracter
obiectiv prin conștientizarea și includerea lor în obiceiurile de consum ale
unor popoare.
Consumatorul - Persoană care consumă bunuri, produse etc. .
69
Lucrări de verificare
70
Indicaţii şi răspunsuri la sarcinile de învăţare
71
Bibliografie
1. Akerlof, G., A., The Quarterly Journal of Economics, Vol. 84, No.
3, Aug., 1970
2. Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrotă, N., Gavrilă, I.,
Ghiţă, P., T., Gogoneaţă, C., Popescu, C., Suciu, C., M., Dicţionar de
Economie, Ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti, 2001
3. Angelescu, C., Dinu, M., Gavrilă, I., Popescu, C., Socol, C.,
Economie, Editura Economică, ediţia a opta, Bucureşti, 2009
4. Albu, C., Analiza microeconomică a agenţilor economici în
condiţii de piaţă, Editura ASE, Bucureşti, 2003
5. Aldrige, A., Consumption, EditurPolity Press, 2003
6. Andrei, M., Practici restrictive de concurenţă, Economistul V14,
Nr.1558, 2004
7. Andrei, M., Fundamentul politicii de protecţie a concurenţei,
Revista de Comerţ, V. 5, Nr.6, 2004
8. Badea, L., Concurenţa şi funcţionalitatea pietelor între realiate şi
doctrine, Editura ASE, Bucureşti, 2009
9. Binmore, K., Does game theory work?The bargaining
challenge,The MIT PRESS, USA, 2007
10. Boier, R., Comportamentul consumatorului, Editura Graphix, Iaşi,
1994
11. Carmichael, F., A guide to game theory, Editura Pearson
Education, UK, 2005
12. Cătoiu, I., Comportamentul consumatorului, Editura Uranus,
Bucureşti, 2008
13. Cătoiu, I., Teodorescu, N., Comportamentul Consumatorului,
Teorie şi practică, Editura Economică, Bucureşti 1997
14. Ciucur, D., Gavrilă, I., Popescu, C., Economie, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 2004
15. Cârstea, G., Analiza strategică a mediului concurenţial, Editura
Economică, Bucureşti, 2002
72
16. Creţoiu, G., Cornescu, V., Bucur, I., Economie, Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2011
17. Cruceru, A., Strategii Concurenţiale, Editura Universitară,
Bucureşti, 2006
18. Didier, M., Economie: les regles du jeu, Editura Economica,
Paris, 1989
19. Dima, A., M., Cultura concurenţei în România, Editura ASE,
Bucureşti, 2010
20. Dobrescu, E., Postolache, T., Consemnări Economice, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1990
21. Dubois, P., L., Jolibert, A., Muhlbacher, H., Marketing
management: a value creation process, Editura Houndmills,
Basingstoke, Hampshire; Palgrave Macmillan, New York, 2007
22. Dudian, M., Huru, D., Dobre, M., Tănase, I., Marinaş, M.,
Crăciun, L., Economie, Editura All Beck, Bucureşti, 2005
23. Durand, M., Claude, G., Indicators of International
Competitiveness: Conceptual Aspects and Evaluation, OECD, 1990,
http://www.oecd.org/dataoecd/40/47/33841783.pdf
24. Easca, L., Nedelea, Ş., Teorie şi practică în microeconomie,
Editura ASE, Bucureşti, 2002
25. Galbraith, J., K., Salinger, N., Almost Everyone’ s Guide to
Economics, Editura Houghton Miffin Co., Boston, 1978
26. Gavrilă, I., Gavrilă, T., Popescu, A., Mediul concurenţial şi
politica Uniunii Europene în domeniul concurenţei, Colecţia Prelegeri
Nr. 14, Editura Economică, Bucureşti, 2006
27. Gherasim, A., Studiul pieţei, Editura Economică, Bucureşti, 2006
28. Gilpin, R., Economia mondială în sec. XXI, Editura Polirom, Iaşi,
2004
29. Golu, M., Dicu, A., Introducerea în psihologie, Editura Ştiintifică,
Bucureşti, 1972
30. Gorelov, E., Rojco, A., Raport: Influenţa preţurilor asupra
bunăstării populatiei prin prisma indicatorilor statistici, Editura
Moldova CISR, 2010
73
31. Guitton, H., Economie politique, Vol. I, Editura Dalloz, Paris,
1966
32. Hall, R., Lieberman, M., Economics: Principles and Aplication,
5th edition, South Western, SUA, 2008
33. Hatos, A., Zamfir, C., Stanescu, S. (coord), Analiza nevoilor, în
Enciclopedia dezvoltării sociale, Editura Polirom, Iaşi 2007
34. Huidumac-Petrescu, C., E., Microeconomie, Editura Libertas
Publishing, Bucureşti, 2008
35. Jenny, F., The impact of globalization on competition; 2001,
http://www.compcom.co.za/events
36. Jone, A., J., Game Theory: Mathematical Models of Conflict,
Editura Horwood Publishing, Chichester, 2000
37. Keynes, J., M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a
dobânzii şi a banilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1970
38. Kotler, P., Principals of Marketing, Editura Prentice Hall Inc.,
1999
39. Krugman, P., Wells, R., Economics,2nd edition, Worth Publishers,
USA, 2009
40. Lavidge, R., Steiner, G., A model for Productive Measurement of
Advertising Effectiveness Journal of Marketing, 1961
41. Lesourne, J., Orlean, A., Walliser, B., Evolutionary
Microeconomics, Editura Springer, Berlin, 2006
42. Lipsey, R., G., Chrystal, K., Alec, Principiile economiei, Editura
Economică, Bucureşti, 2002
43. Lipsey, R., G., Chrystal, K., Alec, Economics, Editura Oxford
University Press, USA, 2011
44. Maican, O., Monopolurile comerciale, Revista Tribuna
Economică, nr.9, 2007
45. Mankiw, G., Priciples of Microeconomics, 6th edition, South-
Western Cengage Learning, SUA, 2008
46. Mass-Colell, A., Whinston, M., Microeconomic Theory, Oxford
University Press, New York, 1995
74
47. Mihalache, S., C., Practici în planificarea întreprinderii
concurenţiale, Revista de Comerţ, V.5, Nr.7, 2004
48. Moore, T., E., Sublimal Advertising, What You See is What You
Get, Journal of Marketing,1982
49. Moşteanu, T., Concurenţa. Abordări teoretice practice, Editura
Economică, Bucureşti, 2000
50. Moşteanu, T., Preţuri şi concurenţa, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2000
51. Moşteanu, T., Alexandru, F., Dragomirescu, H., Firma în mediul
concurenţial, Tribuna Economică, Bucureşti, 2000
52. Moşteanu, T., Purcărea, T., Concurenţa. Ghidul afacerilor
performante, Editura Economică, Bucureşti, 1998
53. Nicholson,W., Snyder, C., Microeconomic theory: Basic
principles, Cengage Learning,11th edition, USA, 2011
54. Niţă, D., Dicţionar de Economie, Editura Economică, Bucureşti,
1999
55. Nuţu (Badea), L., Concurenţa şi funcţionalitatea pieţelor: între
realitate şi doctrine, teză de doctorat coordonată de prof. Angela
Rogojanu, Editura ASE, Bucureşti, 2008
56. Pehrsson, A., Strategy antecedents of modes of entry into foreign
markets, Journal of business research,volume 61, 2008
57. Pindyck, R., Rubinfeld, D., Microeconomics, 7th edition, Editura
Prentice Hall, SUA, 2006
58. Piroşcă, G., Teorii şi modele ale concurenţei, Editura ASE,
Bucureşti, 2009
59. Popescu, C., Economie, Editura Biblioteca, Târgovişte, 2006
60. Popescu, D., Economie politică, Editura Economică, Bucureşti,
2000
61. Popescu, D., Istoria gândirii economice din antichitate până la
sfârşitul secolului al XX-lea, Editura Continent, Sibiu, 1999
62. Popescu, G., Evoluţia gândirii economice, ediţia a II-a, Editura
George Bariţiu, Cluj –Napoca, 2002
75
63. Porter, M., Despre Concurenţă, Editura Meteor Press, Bucureşti,
2008
64. Porter, M., Avantajul Concurenţial, Editura Teora, Bucureşti, 2001
65. Rasmusen, E., Games and information, Blackwell Publishers, 1994
66. Ratneshwar, S., Mick, D., Glen, H., C., The Why of Consumption,
Editura Routledge, 2000
67. Russu, C., Economie industrială, Editura Economică, Bucureşti,
2005
76