01.

Wreel Leabll- Glieocaliltu( curti penlru studon/il ill medicina

COMPONENTA GLUCIDICA A MEMnRANEI

i nafara de lipide ~i proteine, in structurarea membranelor se intalnesc si glucidc. in ceca ce urmcaza vom folosi termenul de componentl gJucidicil a membranefor ~i nu de glucide membranare, pentru a fi, prin exprirnare, mai aproapc de reafitatea biologlca. Motivatia acestci preferinte este data de faptul d. in membrane Ie celulare (ca ~i in endomembrane) glucide Ie III ' g~sesc ca entita]! (macro)molecularc individuate. ci sunt grefate pc un purtator lipidic sau protc.c, ea strueturi oligozaharidice, rnai rar polizaharidice. Ele sunt dispuse intotdeauna pe versantul extern al membranelor celulare formAnd ceca ce denumim gJjcocalix. ind de la ineeput, in baza afirmatiei anterioare ~i rememorind faptul cA pc versantul intern 81 membrane lor se ana citoscheletul asociat, putem puncta faptul cA aceste doul structuri din organizarea mernbranelor sporesc asimetria acestora. in cele ce urmeazl, abordAnd aspecte generate referitoare la preze.ua glucidelor In organizarea membranelor, vom adanci argumenlarea nu numai pcntru caractcrul asimetric al structurarii acestora, dar ,i pentru eterogenitatea lor ~ipentru comportamentul fluid manifestat bidimensional.

De(ini(ia glicocalixul ui

Glicocalixul reprezinta Invelisul glueidic al celulelor, constituit din structuri oligozaharidice inserate pe lipide ale foitel exteme a bistratului, sau pe proteine (ectoproteine,

respectiv ectodomeniile proteinelor transmembranare). <

Din punet de vedere al structurii biochimice globale, trei sunt cornponentele mernbranare ce participli la structurarea glicocalixufui: glicolipidele. glicoproteineJc ~i protcoglicanii. Grosimea glicocalixului este, in medie, intre 20 ~i 50nm, variind de la un tip de celula la altul, dar ~i pentru aceeasi celula de la un domeniu membranar la altul (spre exernplu la celulele epiteliilor unistratificate lntre polul apical ,i eel latero-bazal). 0 regulA pe care 0 aplicam in lntelegerea grosimii glieocalixului este eli aeesta are 0 grosime eu atat rnai mare. eu cat celulele sunt rnai rutin implicate in interactiuni cu alte celule, sau cu substrate din matricea extracelulara. Aplicand aceasta regula vom intui di glicoealixul eel mai gros il prezinta celulele sanguine. Pe de alta parte, la celulele epiteliilor monostratifieate, polul apical are un glicccalix mai abundent, fata de polul latero-bazal.

in cele ce urrneaza Yom discuta aspectele cu caracter general legate de organizarea glicocalixului, intructu complexitateasi diversitatea structural! a lanturilor oligozaharidice de fa nivelul aeestui lnvelis glucidic al celulelor face abordarea detaliilor ineficienta ~i far~ justificare in raport ell scopul nostru: cunoasterea organizarii membrane] la nivel molecular, pentru a lntelege functionarea ei ca un sistem integrat. Aeeast! modalitate de trrtare nu va afecta cu nimic intelegerea organizarii acestei componente structurale a membranelor ~i a rolului ei.

in structura glicccalixului nu participll toate monozaharidele existente in natura. Numai sapte intra in alcatuirea lanturilor oligozaharidice ale glicol>ipidelor ~( gJicoproteillelor.' Acestea sunt, intr-o ordine lipsitl de 0 anumita sernnificatie: glucoza (Glc), gatactoza (Gal), manoza (Man), fucoza (Fuc), N-acetil~glucozamina (GIcNAc), N-acetil-galacfozamina (GaINAc) ~i acizii sialici (SA). Spunem aeizi sialici (lapJural) ~i nu folosim singularul deoarece ne referim la o clasa de glucide ce derivii din struetura de bazi aaeldului neuraminic, un glucid ell 9 atomi de carbon in molccula, eel din pozitia 1 anSndu-se lntr-o grupare carboxil (de unde ~i numele de acid). De la acesta deriva primii reprezentanti a doua serii: acidul N-accfil-ncuramillic (NANA), eel rnai raspandit ~i aclrlul N-glicolil-ncuntminic. Dar diversitatea acizilor sialici IlU se oprcste aici, deoarece reprezentantii de bazA pot Ii O-acetilali 18 hidroxilii de la carbonii 4, 7. 8 ~i/sau 9.

Dr.lfirella Lea"" - Glicoca/;~u~ curs ":(llru stua« Jli In medici",

Tiniind cont cn pot fi mono-, di-, sal! ehiar tri-acetilati ne faccm 0 idee mai cxacta asupra divcrsitatii cntitatilor moleculare incluse sub muncie de clasa acizi sialici.

inafnra de aceste sapte monozaharide, in proteoglicani.lntalnh» ~i xiloza (monozaharidul prin care se leaga structura glucidicA de 0 serin! din partea proteicii), ea ~i acizi uronlci (acid glucuronic ~i acid iduronic).

. Dintre monozaharidele mentionate numai Fue este din seria L, toate celelalte aparlinfi' seriei D.

Din enumerarea monozaharidelor ce participl 18 structurarea lanturilor oligr polizaharidice ce organizeaza glieocalixul ne facem 0 primA idee asupra eterogenitatii structurale a acestuia. Dar lucrurile nu se opresc doar la acestnivel. Pentru substantierea caracterului eterogcn al structurarii mcmbranelor (indus de lipide Ii amplificat de proteine) trebuie sa sublinicm c! infiruirea glucidelor in Janturile oligozaharidice nu este eceiasi diferind in!.., glicolipide ~i glicoproteine, diferind intre divesele glicolipide, diferind intre diversele glicor.roteine. Mai mull Iegarea monozaharidelor intre elc se poate face in mai multe moduri, Intrucat exist! mai multe grupAri hidroxil disponibile. E drept eli nu toate din aceste posibilitaf sunt utiJizate de celule, Acestea sunt limitate de tipurile de glicoziUrans(eraze pe care 0 anum itA celula Ie are in reticulul endoplasmic ~i in complexul Golgi, organitele unde structurile glucidice din g IicoJip ide. glicoproteine, sau proteoglicani sunt biosintetizate. Aceste enzime sunt stereospecifice, astfel cli legarea pas cu pas a glucidelor unul de altul nu este intampUitoare.

intre glicolipide, glicoproteine fi proteoglicani exist! insemnate diferente structurale la nivelul componentei glucidice.

Glicolipidele, care eonstituie I()oAI (procente rnoleculare) dintre lipidele membranate, contin un singur lant oligozaharidic, de regula neramificat. Lanturile glucidice din glicolipide contin, in general, mai purine monozaharide (rarpeste 13~15). Pentru a avea 0 imagine corecta a organizarii spatiale a Ianturilor; vom mentiona ca acestea nu au traiect liniar ci sunt "contorsionate", tocmai datorita orientarii gruparilor hidroxil utilizate la lungirea oligomerului glucidic (rezultat al stereospeciflcltatil glicoziltransferazelor).

Glicoproteinele contin usual mai multe Ianturi oligozaharidice grefate pe lantul polipeptidic. lnserarea se poate face la azotul amidic al unei asparagine aflate intotdeauna intra secventa consens (vezi la "Reticulul endoplasmic"), sau I. hidroxilul dintr-o serlna, ori dintro t r conina. in primul caz structurile glucidiee se numesc N~glicozidicc, in eel de-a I doilea 0- glicozidicc. Structurile O-glicozidice (legate la serinlli sau treonina) sunt abundente in glieoproteinele de tip rnucinic. Structurile N-glicozidice contin Man, cele O-gJicozidice nu. Lanturile oligozaharidice ale glicoproteinelor sunt ramificate. Ramificarea se face dup! principiul dihotomic (adica din fiecare punet de ramificare pleacA numai doul ramuri). De regula, din cate se cunoaste pan~ in prezent, exist3 unul sau doua puncte de ramificare, astfel incat fiecare structura oligozaharldica din glicoproteine poate fi biantenara sau triantenara. Structurile vligozaharidice ale glicoproteinelor contin un numar semnificativ mai mare de monozaharide, in com para tie cu ce1e ale glicolipidelor,

Privind succesiunea monozeharidelor in Ianturile oligozaharidice din glicolipide :-;i glicoproteine, se pot face urmatoarele afirmatil eu caracter de regulA: (i) glucoza, atunci cand se afla, nu se gasesteniciodata in pozqie tennina14 a lanlului; (ii) acizH siallc], atunei cand se afla (~i de regula se afla), se gasesc intotdeauna in pozitia terminall a lantului. Regula nu este inelileata nici atunci cand 0 molecula de acid sialic se ana subterminal. Aceasta lnseamna en lanturile sc

pol tcrmina ell acizi sialici legati unul de altul. .

Desi proteoglicanii sunt slab reprezentati la nivelul membrane lor celulare'A contributia lor la structurarca glicocalixului nu poate fi neglijata. din eel putin doua motive. In primul nlnd inciirci'itura lor ghrcidica depascste cu mult componenta proteica (90-95% de mllsi'i glucide, 5- 10% maxim protcinii in structura protcoglicanilor) ~i, in al doilea rand, slructurile glucidicc sunt

2

Dr.lfKce.1 Le~llu • Glicoca/irul, Curs pantru studen,i; in mediclnA

cclc mai lungi dintrc toate celc inlalnitc la niveful glicocalixului. Lanturile polizaharidice ale protcoglicanilor poarUi denumirea de g!icOZ/llllhwg!icfllli. Glicozaminoglicani i sunt structuri polizaharidice neramificatc, formate din unitlili dizaharidice repetitive alcatuite dintr-un zahar, sau aminozahar ~i un acid uronic (acid glucuronic sau iduronic). Exceptia de 18 aceasta descrierc de principiu a compozitiei mofeculare 0 prezintli keratan sulfatii in care unitatile dizaharidice repetitive contin Gal (un zahar) ~i GlcNAc (derivat de aminozahar). De subliniat putc: . tncarcatura negativa a proteoglicanilor provenitl atat de la acizii uronici contlnuti cat ~i J(.; ra sulfatarile pe care Ie pot contine zaharurile sau amino zaharurile prezente in moleculele gl icozam inoglicanilor.

Metodo/agia de stud;" a g/icoca/ixu/lli

Prezenta glicocalixului la suprafata celulelor a fost evidentiatl la microscopul electronic prin metode de citochimie ultrastructuraJI atit nespecifice (adica metode care evidentiaza structura, tara a aduce indicii referitoare la compozitie lui biochimidi), cat $i specifice (metode care permit descrierea, cel putin par1iaIA. a biochimiei structurii).

Ca exernplu de metodA nespecifici amintim folosirea rOfului de ruteniu. Acest compus interactioneaza ell sarcinile negative de la nivelul glicocalixului impregnand grosimea acestuia cu nucleii grei ai ruteniului ~i conferind structurii electrono-opacitate. Putem caracteriza prin aceasta metoda glicocalixul sub aspectul grosimii sale ~ia densit!tii lanturilor glucidice care il formeaza.

Ca metoda specific! prezentam citocbimia ultrastructural. cu Iectine. Lcctinelc sunt proteine, sau glicoproteine ce leaga specificstructuri glucidice, au eel putin doua situri delegare identice ~i I1U sunt de origine imun! (adicl nu sunt anticorpi impotriva unor epitopi ce contin glucide). Lectinele mai sunt cunoseute $i sub denumirea de aglutinine deoarece. multumita capacitatii lor de a interacttiona eu structurile glucidice, cat ~i datorita faptului dI. prezinta cel putin doua situri identice de legare, pot agJutina celulele sanguine. Lectinele au fost initial identificate ~i extrase din plante; ulterior activitilti de tip lectinie au fost evidentiate si in organismele animale, fiind implicate intr-o multitudine de procese celulare (vezi c. va exernplificari maijos la "Rolul glicocalixului").

In citochima ultrastructural! lectinele pot fi folosite sub forma nativa, sau cuplate la trasori electrono-opaci (feritlna, peroxidazi de hrean, hempeptizi, aur coJoidal; vezi si informatiile de la lucrarile practice asupra membranei celulare). Folosirea in froma nativa a lectinelor implica utilizarea unor metode in doi pasi, numite metode in sandwich. La primul pas suprafata celulelor este incubate cu lectina aflata in exces 1n solutia folosita. ExcesuJ este apoi indepartat, iar lectinele ramase, atasate specific de componente glucidice ale membrane] (prin unul din siturile de legare), sunt vizualizate prin legarea de glicoproteine corespunzatoare cuplate eu trasori electrono-opaci (prin fixarea pe siturilc de interactiune ramase disponibile). A vntajul acestor metode este ca lectinele sunt folosite eu capacititile de legare (afinitatea ~i specificitatea) nealterate. Afinitatca ~i specificitatea acestor unelte de studiu pot fi afectate in cazul folosirii unor conjugate lectina-trasor electrono-opac, datorit! reactiilor chimice petrecute in timpul cuplarii, sau posibilelor lmpiedicari sterice care pot aplrea in conjugat.

A fost folosita 0 mare gam! de lectine pentru caracterizarea parliala a glicocalixului diverselor tipuri de celule. Amintesc aid pe cele rnai des utilizate, cu glucidul determinant al specificitatii lor.

Concanavalina A (ConA), olectina din Concanavalia ensiformis, care leaga a-Man din miezul trimanozidic al structurilor N-glicozidice, sau a-Ole atlaUl in pozitie terminala, Rezllita ca In nivelul glicocalixului ConA nu se leaga de Glc aceasta nefiind situala in pozitic terminals.

Lcctina I din Ulex enropaeus (UEA I), care recunoaste u-Fuc anaHi. ill pozitie Icrminalli a lantului oligozaharidic.

3

Dr. MiIceJllubu • Gli<;ocaliltul. curs pcntru $(IJ(lcn!il in o"Jdicina

Lectina din Dolicho ... biflorus (DBA) inreractioncaza eu structuri ce contin a-GaiNAc legata de 0 alta GaINAc.

o alta Icctina cc leaga n-GaINAc. insa inserata pe 0 Gal este cea din Helix pomatia (HPA).

_ Pentru p-Gal sunt folosite Iectina din arahide (PNA) ~i/sau lcclina I din Ricinus connnunis

(RCA I). Specificitatile celor doua lectine sunt insl diferite. PNA se Icagi exclusive de Gal f. "lin pozitie terminala, in timp ce RCA I poate recunoaste Ii Gal allatA in pozilie subterminala, d •. _. acidul sialic terminal este inserat la hidroxilul de la carbonul $8SC 81 acesteia. Mai mult ambianta in care galaetoza terminal! se alll in cadrul secventei glucidice este diferiUi. Asadar spec ifie Wi.tiIe eelor doua lectine sunt nuantate.

Au fost folosite doua lectine ,i pentru evidentierea citochimicA a aeizilor sialiei. Accstca sunt lectina din genneni de grau (WGA) ,i lectina din Limllhls polyphemus (LPA). Primrecunoaste acidul sialic N-,4-0-diacetilat, dar ~i P-GlcNAc. Cea de a doua se Jeagi de aeizi sialici ntat din categoria eelor N-aeetilali, cit ~i din categoria celor N-glicolilati.

Nuantarile din specificitatile acestor lectine sunt bine cunoscute sub aspectul secventelor in care trcbuie sl se afle glucidul determinant al specificititjj. Utilizarea lor aduce astfel inforrnatii nu numai asupra prezentei Ii abundentei tipurilor de glucide din cempozitia glicocalixului, dar ~i in ceea ce priveste caracterizarea pallial! a structurilor oligozaharidice, a secventelor acestora. Cu cat spectrul lectinelor folosite este rnai larg,cu atat imaginea asupra gllcocalixului este mai detaliata. in plus combinarea acestor metode cu foJosirea exo-, sau cndogltcozldazelor, pentru degradarea specifica secventiala, sau globalaa lanturilor gJucidice, completeaza fericit caracterlzarea citoehimici a glicocaJixului.

Trebuie insl mentionat eli informatiile complete asupra structurilor glucidice ale glicocalixului Ie aduc tot metodele biochirnice prin care putem segrega intre glicolipide, giicoproteine si proteoglicani, putern izola ~i caracteriza enlitatile moleculare. Speranta in ceca cc priveste rezolvarea problemci caracterizlirii glicocalixului ~i in general a biologiei glucidelor celulare 0 reprezinta biologia moleculara prin capacitatea de a identifica ~i modela bagajul cnzirnatic celular implicat.

Pcntru a integra infor.natiile structurale prezentate rnai sus, cu seopul de a intelege organizarea spatiala a glicocalixului putem rezuma eli acest inveli~ celular trebuie perceput ca 0 liLiera, ca un Uistari~ din ce in ce mai des pe masurA ce patrundem de la exteriorul strueturii catre bistratul lipidic. EI se carcaterizeaza prin eterogenitate compozitionala lji de organizare, sporind asimetria membranelor, deoarece este prezent numai pe versantul extern. Aceasta organizare a sugerat si primele idei asupra functiilor glicocalixului.

Rollil glicoca/ixlIllIi

Prill asenuinare cu rolnl protector al plrlii glucidice din gJicoproteine impotriva actiunii proteazelor, se p". -te afirma eli glicocalixul protejazl structura membranei celulare tmpotriva agresiunilor fizic 'bio)chimiee. Lucrul acesta nu este departe de realitatea biologica. Modul in care cI cstc struci .. at, confers membranei rezistenta mecanica, controland accesul catre strtaturile profunde ale sale, deei catre bistratul lipidic ~i clitrecomponentele proteiee ale acesteia. Rolul acesta este ell aHit rnai important cu cat accesibilitatea faetorilor agresivi aste mai mare. Aceasta este 0 motivatie pentru care eelulele sanguine. sau polii apicali ai celulelor epiteliale dispusc in monostrut all glicocalixul abundent. Mai mult in anumitc situatii in care agresiunile pot fi mai accentuate, mernbranele sunt protejate de secretii glicoproteice abundente (de exernplu in mucoascle gastriee ~i intestinale). Dar glieocalixul nu este, niei pe departe, important numai pentru acest aspect.

4

Dr, &fuel)' Leabu • Glicoc.oltul, curs pentru studcnrjj illllIerficilla

Prill componcntclc acidc din structura lor (acizii sialici, acizii uronici, gruparile sulfat), lanturile oligo-zpoli-zaharidice ale glicocalixului parlicipA la sarcina negativa a suprafctei cclulare. i ncarcatura negativa a suprafetei cehilare, 0 caracteristica general valabila tuturor celulclor, face ca intcractiunile dinte acestea SA nu se poatA realiza dedit sub control celular, in zone (microdomenii) ale membranelor inalt speeializate in realizarea acestei fimctii. in aceste zone se formeaza ceea cc numim jonetiuni celulare (vezi acolo), structuri specializatc lr mernbranelor cu organizari ~i functii diverse. Stabilireajonctiunilor celulare are la baza fenomet a , de recunoastere celulara in care sunt implicate ,i componente glucidice ale membrane lor. Participarea structurilor glucidice (de regula prin glucidul terminal) in fenomenele de recunoastere celulara reprezinta 0 explicatie pentru care glucoza nu se gisc,te in pozitie terminala; glucoza este glucidul aflat liber in umorile organismelor ,i ar competitiona structurile glucidice ale glicocalixului in interactiunile pe care ar trebui sA Ie stabileasca in diferitele procere de recunoastere.

Asadar, componentele structurale ale glicoealixului (componenteJe glucidice ale mernbranelor) sunt implicate in fenomene dereeunoastere celulari, cu rof in organizarea de tesuturi si organe, atat prin interactiuni ale celulelor intre ele. cAt ~i prin aderarea acestora la substrate extracelulare (la componente alematricei extracelulare). Se formeaza astfel structuri eu caracter permanent. sau ell existentl de lungi duntti. in ciuda caracterului lor permanent sau de lung! durata, aeeste structuri nu trebuie intelese ca rig ide ~i imulabile, Ele sunt intr-o permanents dinamica, raspunzand nevoilor celulei in ceca ce privesteamploarea lor, sau capacitatea de a se forma ~i desface in diferite zone ate membranelor celulare. Caraeterul permanent sau de lunga durata al existentei lor trebuie astfel inteles in sensulcA lntotdeauna celulele prezinta asernenea structuri necesare organizarii tesuturilor.

Fenomenele de recunoastere celulara suot implicate ~i in procese biologice in care interactiunile dintre celulele participante sunt temporare Jii tranzitorii. Exemplificarn prin {I) ceca ce se intampla la cxtravazarea leucoclteler in zonele de inflarnare tisulara si (ii) prin implicarea structurilor glucidice in procesul de fertilizare.

(i) Extravazarea celulelor sanguine are loe printr-un proces al carui efect este trecerea lor printre celulele endoteliale din fluxul sanguin in tesuturi, fenomen dcnumit diapedeza. Diapedeza se produce sub actiunea unei varietlli de stimuli. care depind de ~i diferentiaza procesele biologice ce due la extmvazarea diferitelor tipuri de celule sanguine. Recrutarea leucocitelor aflate.marginal in fluxul sanguin dinvasele de singe ale zone lor inflamatorii, implies structurile glucidice ale glicocalixuluiacestora. Procesele inflamatorii duc la elibcrarea de stimuli care actioneaza asupra unor receptori din membranele celulelor endoteliale, conducand la expunerea pe suprafata luminal! a acestora (in ariile inflamate) a unor glicoproteine cu actrivitate Iectinica, denumite P-selcctinc. Psselectinele (care fac parte din familia seleletinelor) nu sc afla permanent la suprafala endoteliului, eJe fiind stocate in membrana unor structuri veziculare din interiorul celulelor endoteliale ~i expuse tranzitoriu nurnai ca rczultat al stimuliJor eliberati in procesele inflamatorii. P-selectinele au partencri de actiune expusi penn anent pe suprafata limfocitelor ~i anume structuri glucidice din glicocalixul acestora, numite antigene sialilatc Lewls-x. Interactiunile dintre P-sclcctine ,i leucocite sunt de joas! afinilate~flicandu-sc ~i desfacandu-se, asigurand dinamica unui process de rostogolire a leucocitelor pe suprafata endoteliului si incetinindu-Ie deplasarea. Simultan cu expunerea P-selectinelor la suprafata endoteliului, celulcle cndotelialc activate de stimulii eliberati in proceselc inflamatorii exociteaza fuctnrul de activare plachetara (PAF), un compus de natura fosfolipidica. Cele cc urmeaza descriu fenornenele cc se petree in cazul particular al extravazarii limfoeitelor T. Prill Iegarea de rcceptorii de pc suprafata limfocitelor, PAr activcazA prin mecanisme de semnalizarc depcndcntc de RhoGTP-azc (vezi 1<1 semnalizarea celulara) infegrina aLp2. lntcgrinele sunt compusi glicoprotcici transmembranari cu rol in adeziunea celulara, au afinitate ridicatl ~i sunt structum]i

5

Dr, Mlrcl!~ (ubu - Gljcoc~IiJlu~ curs Pl!lItfU stucJen{il in medicina

ea hcterodimeri all. Au specificitate pentru protcine ale matricci extracelulare, sau pcntru protcinc transmernbranare cxpuse pc suprafata unor cclule partenere. Intcgrina aLp2 activata sc Icaga la molecule de adcziunc celulara (CAM) din superfamilia imuneglobulinelor ICAM-I ~i ICAM-2, cxpuse constitutiv la suprafata celulelor endoteliale, Interactiunile intcgrina uLP2llCAM due In atasarea fcnna a limfoeitelor la suprafata endoteliuruiJi la oprirea for din miscarca in care fluxul sanguin Ie antreneaza, Totodata are loc etalarea fi migrnrea lor pe suprafala celulelor endotelia'e panA in zonele jonctionale dintre acestca. Ajunse aici limfocitele se insinuiaza printre doua celu: endoteliale parlsind Jumenul vasului ,i trecAnd in Je$ut pentru a-fi indepJini menirea in zona tisulara inflamata.

Fenomene similare se petree fi la extravazarea monocitelor. in aeest caz integrina implicata este a.MI32.

Iii) Ferilizarea este procesul prin care spermatozoidul fuzioneazA cu ovocitul. Pentrr realizarea acestui proces, spennatozoizii trebuie sii ajungii in tractul reprodacator feminin, unde sufera un fenornen de capacitare ce dureazl 5-6 ore Ja om. Capacitarea consta in modificari ale compozitiei lipid ice ~i glicoproteice a suprafelei capului spermatozoidului, en ~i in cresterea metabolismului §i rnotilitati! celulare a acestuia. Mecanismele acestor transformar! structurale §i functionale nu sunt cunoscute incA in detaliu. Ele sunt declansate de patrunderea anionuJui bicarbonat prin membrana spennatozoidului Ii activarea unei adenifat ciclaze. Spermatozoidul astfel capacitat poate traversa stratul celulelor foliculare ce inconjoarA ovocitul, pentru a ajunge

la zona pelucida, un tnvelis gficoproteic al ovocitului, fonnat din trei glicoproteine denumite 2P I. ZP2 !ii ZP3. Ajuns aici, el se leaga de structuri O-glicozidice ale ZP3, printr-o components a membrane] zonci acrozomale, care prezinta, dupa toate probabiJitii(ife. activitate Iectinica. _Zona. pelucida actioneaza ca 0 bariera ce confer! specificitate de specie fertilizirii. astfel tncat aceasta nu se poate realiza tntre celule ale unor specii diferite. Acest lucru a fost evidentiat prin faptul ca climinarea zonei pelucida a ovocitului permite fertilizarea elementelor aparfinand unor specii diferite. Zigotii hibrizi astfel obtinuti nu sunt ins! viabili, nu se dezvolta. lnteractiunea descrisa mai sus intre spermatozoid ~i ZP3, declansaza ceea ce se nemeste reaetle acrozornalii. Aceasta consta in eliberarea prin exocitoza a continutului vacuolei acrozomaJe, ca urrnare a unui complex proces de semnalizare, indus de legarea spermatozoidului la zona pelucida ~i care are ca effect cresterea concentratiei Ca2+ in eitosolul spermatozoidului. Enzimele eliberate ca urmare a reactiei acrozomale (proteaze ~i hialuronidaze) degradeaza local zona pelucida permitand spermatozoidului sa 0 penetreze ca sa ajunglla membrana ovocituJui de care se leaga ~~ Cll care fuzioneaza. Fuziunea are la baza ectivitatea unei proteine de fuziune din membrana spermatozoidului expusa ca unnare a modiflcarllor induse de reactia acrezornala. Fertilizarea se sfarseste eu ceea ce se numeste reactiacorticali a ovecltulul, care impiedici polispermia, adica fuziunca rnai multor spermatozoizi eu ovocitul. Aeeasta conlera protectia seeundari (de lunga durata) impotriva polispermiei, 0 blocare primara (de scurta durata) a polispermiei are loc pe baza depolarizarii rapide a membranei ovochului in momentul fuziunii ell spermatozoidul, Reactia corticala consta In activarea, in momentul fuziunii ovoeit-spennatozoid, a unei efti de semnalizare prin fosfoinozitide (fosfatidilinozitoli) care are ca efect cresterea concentratiei 012'

in citosolul ovocitului ~i exocitarea continutului enzimatic al granulelor corticale ale acestuia. Enzimele cliberate prin reactia conlcala modifica biochimic structura zonei peJucida, prin clivarea ZP2 ~i degradarea componentei glucidice a ZP3. Aceste modiflcari asigura rezistenta zonei pelucida la legarea altor spermatozoizi. A~ar doua dintre evenimentcle esentiale ale proccsului dc fcrtilizare (rcactia acrozomala a spcrmatozoidului ~i rcactia corticala a ovocitului) ...

implicit participarea directs a unor structuri glucidice. .

Pe fcnomene de recunoastere celularl care implic! structurile glucidicc ale glicocalixului sc bazeaza !ii compatibilitatilc de grup sangnin ale sistenmlui AIJO. Purtntoarele antigenclor de grup sanguin sunt glicolipidc ~i gJicoprotcinc aJlate in membranele celulclor sanguine, cu

6

Dr. Mirtea leabu • Glicocal;xul, curs pcn/ru s /udcn!ii in medicina

structuri oligozaharidicc cu portiuni terminate identicc. Lanlurile glucidice responsabilc dc compatibi I iltiti Ie de grup sanguin au lImllilOarele structuri:

Grupa 0:

Fuca 1-2Galp 1-4GIcNAc- ...

Grupa A:

Fuca 1- 2Galp 1-4GfeNAc- ... taJ-3

GalNAc

Grupa B:

Fuca 1- 2Galp 1-+4GIcNAc- ... tal-+3

Gal

Grupa AB poarta in amestec ambele antigene ale grupelor A ~i B. Bineinteles eft apartenenta la una dintre grupe este dependent! de tipul de glicoziltransferaze disponibile, ea urmare a exprimarii genelor corespunzitoare. Compatibilititile de grup sanguin se bazeaza pe prezenta in sange a anticorpilor anti-antigene de grup. Indivizii din grupa A contin in plasma lor antiticorpi anti-B care vor aglutina celulele din grupele B ~i AB. Indivizii din grupa B contin anticorpi anti-A, care aglutineaza celulele din grupele A ~i AB. Indivizii din grupa AB nu contin nici un fel de anticorpi ~i sunt primitori universali, deoarece nu pot aglutina celulele indiferent carui grllp ar apartine, ill sfarsit, indivizii din grupa 0, neavand nici structurile glucidice specifice grupei A, nici pc cele specifice grupei B sunt donatori universali, celulele lor sanguine nefiind aglutinate indiferent de anticorpii anti-antigene prezenti,

Structurile glucidice sunt necesare, dar nu neaparat suficiente functionarii receptorilor din mernbranele celulare, Cea mai mare parte dintre rcceptorii suprafetelor celulare, evidentiati piina In prezent, sunt glicoproteine. Pentru unii dintre ei eliminarea componentei gtucidice nu afecteaza esential capacitatea de Iegare a liganzilor, pentru altii da. Pentru cei care i~i pierd afinitatea fata de liganzi, nu se poate, in momentul de fatA. afirma cu certitudine ca structura glucidica este implicata in structurarea locului de legare. Mai degraba se speculeaza crt ar fi yorba de modificari conforrnationale induse de pierderea componentei glucidice, modificari ce ar avea ca efect distrugerea geometriei situ lui de legare.

In concluzie se ponte spune despre componenta grucidicli a membranelor di nuanteaza, uneori intr-o rnaniera de mare subtilitate, functionarea acestei structuri care separa, dar si uncste celula cu mcdiul.

CONSIDERA TIl FINALE ASUPRA ORGANIZARII MOLECULARE A MEMBRANELOR CELULARE

Organizarea membranelor celulare (ca ~i a endomembmnelor) are In baza un bistrat lipidic eterogen, asirnetric ~j Cll proprietati fluide manifestate bidimensional. Acestuia i se adauga proteine care ii confera caracterul unui mosaic (proteine plutind pe, sau cufundate in marea !inidica ce formeaza bistratul).

Modclul mozaicului fluid pcntru organizarea biomembranelor a fast cornpletat prin cvidentierea ~i descrierea unor structuri adiacente: citoscheletul asociat membranei (structura anala pc vcrsantul intern al mcmbranelor) ~i glicocalixul (structure expusa pc versantul extern al rncmbranclor, aldituiUi din lanturi oligo-/poli-zaharidice din compozitia glicolipidelor, glicoprotcinelor !:ji protcoglicanilor din membrana).

7

Dr. Mircea l.e,bu • GI;cOCIlIi)(ul, curs penrru stud. nW ill merf'.ifla

At.it protcincle dH si componcuta glucidid'l a membranelor nu diminucaza ci acccntucaza ~i Ilu<ln(caza caracterul etcrogen, asimetric ~i de Iluid bidimensional al structurarii mcmbranclor cclulare,

Tot ill completarca modclului mosaic fluid sub aspect structural, dar ~i functional all fost definite notiuuile de domenii ~j/S.111 microdomcnii de membranA. Acestea sunt regiuni mai cxtinse (domeniile) sau mai red use (microdomeniile) din suprafata membrane lor a caror compozitie estr diferiUi de a alter zone. Compozitiile difcrite ale domeniiler de membrana (apical versus Iaterohazal) sunt riguros controJate ,i piistrate de celulii.. Compozi,ia ~i exlstenta rnierodorneniilor (caveole, plute lipid ice, structuri eu inveli~ de clatrinll.) au 0 dinamidl rnai accentuata, raspunzand nevoilor in continua schimbare ale cclulelor, nevoi impuse de considerente interne ale ceJulei, sau de stimuli externi la eare eelulcle trebuie sA rAspundA.

Componcntele membranelor fie ele lipide, proteine, strueturi glucidiee au atar roluri structurale cat ~i metabolice. Aceasta dualitate a rolurilor este valabila atat pentru clasele de componente biochirnice ale membrane lor, cit ii pentru entitlli moleeulare (aceiasi molecula poate indeplini atst functii structurale cil $i metabolice).

in ciuda acestei organiziri moleculare eomplexe (puternic eterogena ~j asirnetrica), sau rnai degraba tocrnai datorita ei, biomembranele actioneazl CD sisteme integrate. Detalii asupra functionarii biornembranelor ca sisteme integrate se vor prezenta, in primul rand, la capitolele "Transportu! rnembranar" ~i "Semnalizarea celulara", Veli ana insA aspecte legate de acest comportarnent al membranelor ea sisteme integrate ~i in aile capitote, ell precadere in cele care prezinta organitele celulare delimitate de endomembrane.

I'

8

Dr. MifC(,lI !.(·ubll- Componentn glllddicr; (I membranei (icolloJ:mjia cnrsnlui)

Componenta glucidica a membranei

1. glicolipide;

2. glicoproteine;

3. proteoglicani.

bistrat lipidic

glicocalix

• = monozaharid

: .. -~-----.-' .~------.

I

I

,

I

I

.~~.-.-- .. -- .. -.----i

I

Generalitati asupra compozitiel glucidice a glicocalixului

• Monozaharide componente: Gle, GlcNAc, Gal, GalNAc, Man, Fuc, acizi siallci (SA)

• Gficolipidele: 1 Iant oligozaharidic, neramificat

• Glicoproteinele: mai multe lanturi ologozaharidice, ramificate, inserate N-, sau O-glicozidic

• Proteogficanii: mai multe lanturi polizaharidice neramificate (glicozaminoglicani)

• Consideratii structurale asupra secventei glucidice

I

/)r, Mir(."r!Q 1..l'IIIm - CnmpOIlrttltl g/Ilchlic{; II membrane! {iconografia rursnlul)

Evidentierea glicocalixulu;

Metode nespecifice: rosu de ruteniu

nucleu

plasmalemA

glicocalj"

,

._- -.-. _ _.______,__ ...____".---~.

. -- .. -- .. - .. -- -.- .... - -'1

Evidentierea glicocatixului

Metode specifice: citochimie ultrastructurala cu lectine

. /1~ .. .:.

.. ~ ........ e pi / f';) - .... -1'

.~~l;~~., ....... L,·~·'r.c:-:;"". :"~ :."! ......

"\'

''It' .. r _'

-t, ... " ~

~. ._.:_ .1",.-.· > •

-'i.' ,~,,;~~~:::.~~, -.'

:®~,; .. /~',~(\>-,:'"

.... ~

~i .

e , .'

~

"". I '.A

..... ,:~·· ... 'II.~.s.._t .. i .... ~'

\' ... r : ':_, .... c .• _~r ". ):,

. . -,:.r

., ...... :r •. "

."-- ....

..:... .. .

'.' t . ,'.~p ~'-i .", .~

5, 10-ConA; 6,11- WGA; 7,12- RCA

1

'"

Dr; Mirct!II /,rolm • CompDllellla glucidicti II membrane! (icOflOI:TlIjill cursuhti]

,

Rolul componentei gtucidice membranare

• Rol de protectie a membranei

• Participa la sarcina electrica negativ8 a suprafetoi celulare

• Necesare, dar nu neaparat suficiente functionarii receptorilor

• Participala fenomene de recunoastere celulara: - Purtatoarele antigenelor de grup sanguin

- Extravazarea leucocitelor

- Fertilizarea (fuzionarea spermatozoidului cu ovocitul) .

Structurile glucidice purtatoare ale antigenelor de grup sanguin

Grupa 0: Fuca1-+2Gal~1-t4Glc NAc~ .

Grupa A: Fuca1-+2GalJ31--+4Gfc NAc~ .

ta1-)o3

GalNAc

Grupa B: Fuca1--+2GalJ31-.4Glc NAc---+ ...

ta1--+3

Gal

.1 ncompatibilitati

Grupa A: anticorpi anti-8 Grupa B: anticorpi anti-A

Grupa AS: fara anticorpi Grupa 0: fara anticorpi s

l-~ .. --.---.

Dr: MiTt't!ll J.railll ~ O""POIIt'll11l gIUL'it!it',i a membrane! (ic(JIUlKmji(( cursulul)

-----~~--~1

Diapedeza leucocitelor

in zonele inflamatorii (initierea)

neulwfil

P-SElECTINi.

celulli endoleliali

Diapedeza leucocitelor

in zonele inflamatorii (etapele)

- , \. •. _ •.•• J'

adcrarelll~II':OCiluIui iii cndolelio ,

: (1111~ inlegrWi-ICAMt'."

~._ f

.. {4----~(

diapedeza

Dr. Mirc'CO lellbu- COmpDllelllll gillcidiet; (I membrunei (iconogrofla cursnlni)

Rezumat

]blstrat

lipidic

microdomenii de membrana; domenii de membrana

__ •• r .•••• __ . . ._. ~ .r. _ •• ~~ ...... ~ __ ~. __ ,_"_ --.- __ r __ '" _. •

5

I)r. AlirCN J.('fJ/J1I ~ Cm"pOIltllln g/lU:ltllol (I memhulIIl'i (ictnwJ,:ftljitl cursulnl]

Perspectiva obtinuta prin cunoasterea membranei celulare?

Ira H. Pastan ~i Mark C. Willingham

Journey to the Center of the Cell:

Role of the Receptosome

Science, 214, 504-509 (1981)

.. ~-.

6

~.'.-.'.~

1

1

I

,

"' .' -~

".< .~

- . '~I

.~

::.

.,

'. 1

•• • •• 1

.....

PROTEINELE MEMBRANARE

Aspecte generale

Modelul mozaic fluid de organizare a membrane lor biolOgice ne ~ti cA,alAturi de lipidele structurale sub formA de bistrat. Ia eonstruqia acestor eomponente celulare partlcipa fi proteinele. Raportul molecular intre lipidele Ii proteineJe ce aJcltuiesc membranelecelulare este - in medie de aproximativ 5011. Acest raport eSte-Ulor de tnteleS tinind cont de faptul cl, de regula, compozipa sub aspectul masei de material organic·la nivetu1 membranelor este de -40% lipide ,i -50% proteine, iar lipidele aunt moleculecu greutate molecularA _micl in timp ce proteinele sunt maeromolecale. Realitatea biologici ate ins! diversl existind fi exceptii de la aceste valori. De exemplu la nivelul teeii de mielinl procentul de mas! pentru lipide este de -80. iar eel al proteinelor de numai -20. De evidenpal, pentru situalia diametral opusa, compozltia de la nivelul mcmbraneimitocondriale interne unde lipidele reprezint! -20%. iar proteinele -80%. Putem enunta oregull de principiu care sugereazl corespondenta intre raportul lipide/proteine dintr-o membranA Ii importanta funCSionail a acesteia: (i)cu cit functiile metabolice ale unci membrane (sau pot1iuni - ceea ce se defineste ca microdomeniu sau domeniu - dintr-o membranA) sunt mai accentuate, cu alit continutul de proteine al acelei membrane este mai ridicat Ji (ii) cu cAt rolul de barieri al unci membrane trebuie sa se manifeste mai pregnant,·cu atit continutul in lipide este mai crescut.

Clasiflciiri ale prote/nelsr ,.mbrqntll'i!

o primA clasiticare a proteinelor membranare se- face in functie de pozitla lor fat! de bistratul lipidic. care permite implrtirea acestora in doul mari categorii:

1. Proteine periferice,sauotrinsecl: aceleproteine care se afll a_te de 0 parte ~i de alta abistratului lipidic, interaclionind·cucapetele hidrofile ale lipidelor;

2. Proteine lntegrale, sau intrinsed: acele proteine care sunt cufundate in bistratul lipidic. strlbatindu-I complet sau partial.

Evldentlerea, descrierea ,i denumiml acestor doul categoriide proteine membranare au fost flcute in deceniul opt al secolului XX, 18 numai doi ani dupl introducerea modelului mozaic fluidprivind organizarea membranelor.

Proteinele periferice reprezintl, tn general. -25% din proteinele unei membrane. sunt extractibile cu solutii saline sau agenJi chelatori. au caracter hidrofil, dupl extragere nu sunt asociate cu lipide ,i i,i plstreazl soJubilitatea in apLln fimcpe de versantul (foita) bistratului lipidic clruia (elreia) ii sunt asociate se clasifielin (i) eetoproteine (proteine periferice asociate foitel exteme a bistratului. 8$8dar expuse la exteriorul membranei celulare sau pe fata luminala a membranelor organitelor) fi (ii) eRdoproteiae (proteine periferice asociate foitei interne a bistratuJui, ~ar expuse peversantul citoplasmatic at membranelor ,i endomembranelor). ,

Au fost evidentiate a~ mai ferme ale proteinelor periferice la bistratul lipidic. prin conjugAri (stabilirea de leglturicovalente) cu componente lipidice. Pentru unele ectoproteine a fost evidentlata 0 cuplare prin carboxilul tenninal la gruparea amino a etanolaminei din capltul liber al structurii glucidice al glieofosfatidHinozitoliior. Fenomenul se numeste glipJare. Partes lipidicl n1mAne in foila extemA a bistratului ,i poartl numele de ancoril glicofosJatidilinodtolkil. Nu sunt deocamdatJ. clar elucidate functiile acestor proteine modificate prin glipiare.

Unele dintre endoproteine se pot &socia tranzitoriu Ii reversibil bistratului lipidic prin reactii de acllare (miristilare. palmitilare, famesilare, granil-geranilare). radicalul acil fiind cufundat in foita intern! a bistratului. ·Aceste modificlri reversibile sunt importante pentru

:j

.J~~~,:--~~~ ..... _",. __ ~

"1!!O!-F -'J';':-=---~~~~>-_'7'~}"~~'~ __ ' ~. """'-""-_ .. ~,': _~~~,...,..-.._. ,..,._._. :-rr-" .. ., ._F'; .... ~,.,-:-- .' _.._.,,_, , .. -. i~,,':";""W£>ij!l%:y *.

... '~1~~~i~~~~r;}'·~;K,y"

..... "'*."......~ an,.,.".,.,.,.",."'..... • r

~.

exprimarea funcliiJor acestor proteine. Mai mult, unele dintre ele, cum ar fi proteineleG mici pot tranzita din starea de' proteinl citosoliel in stareade proteinl perifericll pentru exercitarea functiilor (vezi la semnalizarea celularl).

De mentionat eI atAt proteinele membranare &eilate. cAt ,i cele glipiate au tendinla de . a se acumula tn caveole sau plute lipidice (microclomeniide membrana amintite mai sus la lipidele membranare).

. ~"" -', Proteinele integrale rep~ntI, deregull, -75% din proteinele unei membrane, se pot

•• ) ....... , _, • r ~. .... ., ._ •• .' I """. - , ~ • '.. ~. :_. - .... ., ' •• ' _, _. . •

. ~xtrage din structura bistratului lipidic prin folosirea de detergenti, dupA extragere rlimAn

".asociate cu lipide, sunt insolubile tn apI (dializarea detergentului duce la precipitarea lor prin . floculare) §i IU caracter, amtifil (portiunea hidrofobl fiind reprezentati de zona imersata in

• bistratul lipidie, portiunea/por(iunile hidrofililhidrofile reprezent4nd structurile expuse inafara bistratului ·1ipidic). PrOteinele integrlie esre traverseazI complet bistratul lipidic· sunt denumite proteine tra.smemb ..... re. Cele care sunt partial cufundate in bistratullipidic nu au primit 0 denumire specificl. Mai mUl4 aeestea din unnl au fost considerate pAnA nu de mult a fi practic inexistente. Se specula in favoarea acestei idei pe considerente structurale ~i tennodinamice. Explicalia era cI nu putea fi adoptatl de cItre aceste proteine 0 conformatle care sA asigure hidrofobicitate tn porJiunea de pliere a lanfului polipeptidic in interiorul bistratului lipidic. In momentul de fatA sunt eel pufin doul proteine integrale candidate la imersare partialA in bistratut lipidic aI membranelor elrora Ie apartin: citocromul bs din membrana reticulului endoplasmic ,i Cll'VHlJntl. Ia nivelul membranelor celulelor ee pot struetura caveole ca formationi specializate de membranl (de exemplu celule musculare, celule endoteliale, etc.), Sehimbarea atitudinii comunitAtii stiintifice in privinta acestei situatii este un exemplu al dinamicii CIlf1O,IJterii in biologia celularl ,i al modului rapid in care eoneeptele pot evolua in domeniul cUl108§terii biologiei celulei,

Revenind la proteinele transmembranare. acestora Ii se definesc trei domenii structurale: (i) un ectociomeniu (portiunea expusI po versantul extern al membranei). (ii) un endodomeniu (portlunea expuslpe versantul intern al membranei) §i (iii) un domemniu transmembranar (portiunea ce strIbate bistratul lipidic). in ceea ce priveste modul de organizare structuralla eete- ~i endodomeniiJor lanturile proteice se pot impacheta in aceste zone atAt in portiuni de a-helixuri cat Ii in P-PUuri,8§8 cumse intAmpll cu toate proteinele. Situatia este 08TeCum diferitl pentrudomeniul trlnSmembranar. Pentru acesta, pina acum vreo zece ani a existat accepliunea cI nu poate fi structural decit sub fonnl de a-helix, astfel ineAt sl poatA fi mascate cItre axulacestuia porJiunile hidrofile ale lantulul polipeptidic, iar la exteriorul siu 51 fie expuse pArtile hidrofobe acomodabile cu hidrofobicitatea din profunzimea bistratului lipidic. Se justifica prin acelea$i considerente de ordin structural §i tennodinamie. lntre timp insA, au fust identificate proteine transmembranare care, la nivelul domeniului transmembranar. prezintl ~pliuri orientate in contrasens care se organizeazA asemenea doagelor unui butoiq. astrel incit expuncltre bistra$: zonele hidrofobe ~i ascend cAtre interior structurile hidrofile. Asemenea proteine se intilnesc, de exemplu, in membrana mitocondriala externa fonnind porine. latA un alt exemplu de schimbare de atitutine pc care evolutia cunoasterii realitlJji biologice a impus-o.

. Proteinele transmembranare se pot clasifica ti pe baza altor criterii. Astfel, in functie de numArul de treceri ale lantului polipeptidic prin planul membranei ele se impart in (1) unipas (0 singuri trecere) Ii (Ii) maldpas (mai multe treceri). Este lesne de inteles eil proteinele structurate ca (i-pliuri Ia nivelul domeniului transmembranar (porinele) nu pot fi unipas. in functie de pozilia capltului· amino al lantului polipeptidic proteinele transmembranare se clasifieltn (I) proteine transmembranare de tipull (clnd capltul amino se afla inectodomeniu) ,i (ii) proteine transmembranare de tipulll (cAnd capltul amino se afla in endodomeniu).

Toate aceste clasifielri ne sugereazl marea diversitate de proteine membranare, astfel incAt este elar ci prezenta proteinelor in structura membranelor rapectl caracterul eterogen al strueturirii lor. nuant4ndu-l. In acelati timp cxistenta eeto- ,i endoproteinelor sporeste

.-i

. ',,' ~ .

,.

,.

I.I

2

.c.

j. •••

f~-_ ,. -:....-r

1

.-~

.. ".;

asimetria structuralll a organizlrii moleculare a membranelor, accentuati ,i -de prezenta proteinelor transmembranarecuectodomeniul diferit de endodomeniu, ca fi prin caracterul asimetric al organizlrii lanfUlui polipeptidic clruia Ii putem asocia caracteristici vectoriale (origine,direCJie,sens) .. Vom comenta ceva mai jos efectul Ii impotanta acestor aspecte asupra funclionalitltii membmnelor.

, ., Primele ,i eele mai detaliate jnforma~i asupra proteinelor membranare au fost obtinute din studiul membTanelor eritrocitare. Motivati_ este simpJI: materialul biologic este usor de obtinut in cantitate suficientl;popu1~a celularl otnogenl este UfOr de asigurat, membranele

" se obtin BrA dificultate printr~un simptufOC hipoton unnat de centrifu~ iar membranele obtinute (numite ,i fantome eritrocitare) nu sunt impurificate cu endomembrane (membrane ale organitelor eelulare), inexistentein acest cal. Proteinele membranelor &Stfel purificate au fost rezolvate prin electroforezl In gel de poliacrilamidl In prezenJi de dodecitsulfat de sodiu (SDS-PAGE). Avantajele acestui tip de electtoforezl constau tn faptul cil detergentul (dodecilsulfatul de sodium numit ,i laurilsulfat de sodiu) pe de 0 parte elibereazl toate proteinele (atAt pe cele periferice, cit Ii pe cele intcgrale) din arhitectura membranei, solubilizsndu-le, iar pe de alt! parte se adsoarbeunitar pelanfUrile polipeptidlce, conferinduIe 0 densitate de sarcinA negativi unitari. In aceste COndi~i migrarea proteinelor se face numai tn functie de greutatea lor moleculari.

Rezultatele unei asemenea abordiri pentru descrierea proteinelor membranei eritrocitare se infltipzA sub forma unui spectru de benzi proteice distribuite Intre 20 ,i 250 kD, care initial au primit denumiri sub formi de cifre (banda 1, banda 2, etc.), nuantindu-se cu, spre exernplu, banda 4.1. banda 4.2,aco1o uncle benzile aplreau ca dublete. Ulterior, unele dintre proteine au primit denumiri specifice. In momentul de fali organizarea ~i funclionarea membrane] eritrocitare poate fi discutatlpe baza inf'orJ:na&.iUor pe care le avem referitor la proteinele ei. Comentariile asupra proteinelor membranei eritrocitare ne vor ajuta sA Intelegem mai aprofundat mganizarea ac:estor macromolecule in arhitectura biomembranelor,' ... care este in strinsllegarurl co funqionalitatea lor.

Vom incepe cu 0 proteinl, de rapt 0 glicoproteinl, numitl glicoforinll. prezentll din abundentA in membranaeritrocitului, care migreazi atipic (se'dispune electroforetic undeva pe la 90kD. de,i masa ei molecularA este de numai -30kD). Este cea mai bine cunoscuta proteina a membranei eritrocitere, subaspectul structurii biochimice. Are 131 aminoacizi, cunoscandu-l-se integral secvenl8; este protein! transmembranarl unipas, tip I (capltul amino in ectodomeniu); ectodomeniul _ mare Ii pOartI, din cAUqtim inmomentul de fatil, 16 lanturl glucidlce care practic dubleazl gabaritul acestei molecule (explicatie pentru migrarea electroforetici atipicl, densitatea de sarcinA negativl pe unitatea de masl este rnai micl decit in mod normal); endodomeniul este mic, purtAnd caplltul carboxil al lantului polipeptidic; domeniul transmembranar este structurat in a-helix fi contine 26 de aminoacizi. Paradoxul este cA, desl structural glicoforina pare a nu _vea secrete. nu i se cuno8Jte functia, Ciudlltenia este cu atAt mai mare cu cAt existleritrocite din a clror membranA glicoforina lipseste, flrA ca functionalitatea slle fie afectatl.

o situatie diametral opusl 0 reprezintlproteina IHIndtl J, despre care avem mai putine informatii structurale, dar _ cIrei func~e este clar stabilitl: este proteina care structureazil canalul anionic de schimb Intre bicarbonat (HCOi) ,iclorurA (Cl'), Este protein\ transrnembranara, are masa moIecularl de -100kD, in jur de 930 aminoacizi fi eel putin 13 treceri in a-helix prin bistratul lipidic (cam 50kD din mass moIecularA); endodomeniul este mare (-400 din aminoacizii care 0 formeaiA, -4OkD) ,i poartl capAtul amino (proteina transmembranarA de tip JI); ectodomenillit mlc, -20aminoacizi, poartll 0 micA fnclrcAturll glucidica (se pareci doar 2 lanturi) ,i reprezintl capAtul earboxil al proteinei ..

Cea de-a treia protein! pe care 0 amintim este spectrinfl, care. fmpreunA cu celelalte doult amintite mai $USt reprezintl peste 60% (procente de masI) din proteinele membranei ~ .. eritrocitare. Spectrina este 0 proteid perifericl situatl pe versantul intern al membranel .

.. ,

j

1

,

3

1

,~

;

p

"u'!;!.,;, ''''~.~~'~~.",..,.,.. . .".~>,.."...,......"",":,:"",_"""",,,,, . 7..:!<.f.""' ... ·:,.".,·.:'!'?"'''ff'''''h,.j!:fl.s.., ... , .. :-.',}.,,~ ."""""?~"¥',,, "II. .' .. ._!$!8-\*~"'~~~Qi;;sg:e.39.';;S;l4S;:P#i!i4\!!M!ii

(asadar 0 endoproteinl) Ii reprezintl componenta de bali a ceca ce numim cltoscheletasoclat

. membranei: '_' :,' ", , .. ; .' .,:;, .. _f.·,.: . '"C,,;

. . Choscheletul asocllll IffeIIIIIlYllfel ate 0 retea de endoproteine cu oehiuri ,i noduri, solidarl membranei prin ataprea I. endodomcniul unor proteine transmembranare. Grosimea acestei structuri membranare este de 5-] Onm. Citoschcletul isoCiaf membranei . este soli dar ,i cu citoscheletul citosolie, re~a de proteine organizatl sub formA de fiJamente sau rnicrotubuli

";;;Ia nlvelul eitoplasmei (vezi ecolo, in cursu) de.!'Matrice citoplasmaticl"), tiind responsabil de ··mentinerea ,ilsau modificarea fonnei celulelor, ca ti de geometria membranei (de exemplar

· .forma biconcavA a eritrocitului. structurarea speclalizlrilor de membranA cum ar ti microvili,

· stereocill, cili, flageli). .

Spuneam cI spectrina este componenta de bali a eitoseheletuJui asociat membranei.

Ea este un heterodimer forinat dintr-o subunitate a (tHpeCtt/nll. -240kD) ,i 0 subunitate 13 (JJspectrin •• -220kD). Cele dod subunitlp cu geometrie fibrilarl se rasucese usor una in jurul alteia tmr-o structurl elicoidall, formAnd baston. flexibi1e eu lungimea de -IOOnm. Rlsucirea este in contra-sens (antiparalel), fiecare bastonq avAnd la capete gruparea aminoterminall a unei subunitAp ,i gruparea carboxi-terminali a eelellalte, Capitul conti nAnd gruparea amino-tenninall a subunitAlii Cl fi gruparea carboxi-tenninall a subunitatii peste nurnit capul bastonasulul, iar ceilialt caplt este coada acestuia. Bestonasele au capacitatea de a interaetioea cate doua, cap 18 cap, formAnd tetrameri lungi de -200nm. Acestl tetrameri fonneazllaturile retelei citoscheletului asociat membranei. Capetele tetramerilor ce reprezinti cozile bastonaselor de spectrini au capacitatea de a se asceia, de regula cAte 5 sau 6. prin interactiuni cu filamente scune de actinl, fonnAnd nodurile rqelei.

A§8dar actin" este 0 altl proteinl ee participl Ia structurarea eitoscheletului asociat membranei, asigurind solidarizarea componentelor acestuia Ia nivelul noduri1or. in forma sa monomericl actina este 0 proteini globularl cu masa de -43kD Ii un diametru de -Snm. La nivelul citoscheletului asocial membranei formeazl fragmente mici, filamentare de 8- J 2 monomeri cu rolul de a asigura asocierea cozilor tetramerilor de spectrinl in nodurilor retelei,

Tot in noduri se localizeazl 0 altl protein! pcrifericl, INmda 4.1, eu masa de -80kD $i conformatle globularl (diametrul -6nm). Banda 4.1 interaqioneazl dinamic, pe de 0 pane cu spectrina fi actina in nodurile reteJei citoscheletale Ii, pe de altA parte. cu endodomeniile benzii 3. sau glicoforine~ contribuind la ataprea citoscheletului pe versantul intern al 'membranei, Rezult! de aici un rol structural pentru paradoxala glicoforin!, dar acesta nu este esentlal, neafectand functiile eritrocitelor care nu expriml glicoforinl.

Atqarea citoscheletului asocial la membrani este insl datoratl in principal unei alte proteine globulare, ""i/rlna (masa molecularl-21 OkD. diametrul -9nm). care se leagl at!t la subunitatea p a spectrinei cit Ii la endodomeniul benzii 3. asigurAnd ancorarea la membrana a citoscheletului asociat la nivelullaturilor ochiurilor.

Pe scurt, citoscheletul asociat membranei este format din tetrameri de spectrina la nivelul laturilor ochiurilor relelei. uncle prin intermediul ankirinei se leap de banda 3 (proteinl transrnembranarl) fi dinmici filamente de actini care leagl cozile tetramerilor de

· spectrinl la nivelul nodurilor rqelei, unde, prin intennedierea benzii 4.1. reteaua se at~azi suplimentar la endodorneniul benzii 3. sau at glicororinei (o altA protein! transmernbranari). Interactlunile afine dintre elementele citoscheletului asociat membranei sunt intr-o dinamic'a permanentl, astfel incit aceastl strvcturi nu este rigid!. ci intr-o continuA modelare care sl satisfacl nevoile celulei.

Citoscheletul asociat membranei nu este doar I) caracteristicl a membranei eritrocitare.

El se glsefte in toate celuJele Ii este structurat aseminitor. chiar daci unele dintre componente au fost denumite diferit (spre exemplu echivaJenta spectrinei in celulele nervoase este numitAfodtlnll).

Din cele discutate pInI alei RZUlti cI proteinele contribuie la caracteristicile structurale conferite de bistratul lipidic membranelor. OIJanlindu-)e. Astfel proteinele sporese eterogenitatea compozitiei membranelor ca ,i asimetria structural! a aeesteia. Mal mult, in

"

I • !-,

4

8'.

c,

~ ...

_. _ ~a ~i in cazu! Iipi~elorm_embl'8fl8l'e, proteinele au atAt rol st~_c:tunl. cit Ii rol

. ":"-~_ :':."metlbolle:-~\~\':"'~ _;,. 1·~··.~. )."':§'-;~-_~'. -~ ~".:- ·:·: -: i_'~-"'-:1. ~~:~-~\;..:~\;:.- .. ~.~_,,; .• o;._;:-. ~-.O."':~~:,_;,.\i': ... '~··;.~-·'III 1Ii.,'_-~._"-"" ,~ -

o bunA exemplificare &Supra rolului structural al proteinelor membranare it constutuie .. ,-.,j;:comentariul aferent citoscheletului asociat membranei (vezi mai sus);·Se poate adluga rolul -unor proteine transmembranare (tltkllM. integrllt.) til stabilireajoncliunilor dintre celule, la

-. nivelul tesuturilor, cAt Ji dime acestea Ii matricei extracelularl (proteinelilsau glicoproteine

ce structureazi diverse componente tisulare Tntre cclule). Rolul acestora este de a mentine celulele tntr-o ordonare_ coerentl in structurarea tesuturilor, dar Ii de a pennite acestora sA schimbe infonnatii pentrU 0 integrare eficientl. Asta inseamnl cA nu se poate face 0 delimitare lnlre cele dout tipuri de funclii (Iucru ,vaiabil fi pentru lipide dealtfel). Aceleasi entitAli moleculare pot avea atit rol structural cAt Ii metabolic (vezi mai sus, ca exemplu, proteina banda 3 din membrana eritrocitari). AlB stau lucrurile ,i pentru Integrine, care au atat un important rol structural (a~ celulelor la substrat1 cit fi rol tn culcgerea de lnformatii legate de ambianla in care celulele se gIsesc Ii de a decl8llf8 procese celulare menite sa rAspundA specific la conditiile de mediu. Integrinele sunt glicoproteine transmembranare, structurate ca heterodimeri ap (fiecare subunitate - a. sau P - fiind proteine unipas de tipul I). cu rol in aderarea celulelor la matricea extracelularl ,i in transnUtere& de infonnatii legate de caracteristicile fizico-chimice ale structumor macromoleculare din mediul extracelular. Existl. identificate in momentul de fatl, 18 subunitAJi a ,i 8 subunitlti P. care, prin diverse combinatii, structureazi 24 de tipuri distincte de integrine. dUpA informatiile de care dispunem. Acesti diferiti heterodimeri au specificitlti diferite, dacA privim atAt sub aspectul partenerului de interaetiune din matricea extracelularl, cat ,i sub aspectul afinitltilor fatA de acestia, Altfel spus, chiar daci specificitatea integrinelor este un parametru degenerat (mai multe proteine de matrice se leagi de aceiBfi integrinl fi rnai multe integrine leap acelasi proteinl de matrice), atinitatea acestor interacJjuni este diferitl. DacI. rolut structural al integrinelor este relativ bine caracterizat, rolul metabolic al lor (proceseJe de semnalizare pe care Ie declanflZl) este departe de a fi cu claritate eJucidat, dqi nu este contestat de nimeni in

. eomunitatea ftiintiticl. Integrinele sunt implicate in controlul unor procese celulare ea diferentlerea, moartea ceJulari programatl, motilitatea. Toate aceste procese sunt importante alit in organizarea normall a tesuturilor fi organelor, dar ,i in patologii dintre cele mai diverse. in aceste aspeete de biologie nonnall sau paIOlogie celularl, integrinele coopereazl eel putin cu receptorii la factori de crqtere. Clile de semna1izare ce sunt initiate de integrine se intersecteazl cu cele initiate de receptorii la factori de ~. nuantAnd intr..o pJajl )argl capacit1tile celulelor de a rlspunde factorilor extend Ii asigur4nd 0 multitudine de posibilitlti de adaptare.

Detalii asupra rolurilor metabolice ale proteinelor membranare yeti atla la cursurile de transport membranar Ii semnalizare celularl. Aici vem aminti doar In linii genemle cl rolurile .metabollce ale proteinelor membranare se manifesll Tn ceca ee priveste schimburile de informatil ~i substanli dintre celule, sau dintre acestea Ii mediu. Astfel proteinele membrana~e pot ft Hceptorl (pentru honnoni, factori de cl"eftere. citokine, chemokine). trnnsponoll prill ",embrOl,if (canale lonice, pompe ion ice, conexoni). sau fnllISpOllori cu IMmbrtlnif (clatrin!, caveolinl: proteine ce structureazl inveliJuri ale unor microdomenii din membranA pentru a permite invaginarea acestora Ii detaprea sub forml de vezicule. sau fuzionarea unor vezicule eu membrana celularl pentru a realiza precese denumite endocitozi, respeetiv exocitozl.; vezi la transport membranar). Proteinele membranare rnai pot funcliona ca endme (metaloproteinaze pentru cornponente de matrico exlraCelurara, fosfoli~ kinaze, fosfataze), ca proteine implicate in sellUllll/zllre (proteinc platf~ sau schell, proteine 0).

In toate aceste funclii asimetria structurIrii membranei este deosebit de importantl.

Astfel, receptorii, dar ~i proteinele de adeziune (aderinele Ii integrinele) prin asimetria lor

iv

.v ...

~:,; .. :~

r-:

I. 1-· I

~

r

!

1: .:

.,

r-

6

;

r

1

. ~ .. : ..

ciuda complexitatii interactiunilor pe care proteinele membranare Ie stabilesc.Intre ele, sau (dupl cum veti eonstata in numeroase ocazii in parcurgerea cursurilor de biologie celulara) eu structuri lntracelulare, ori din afara celulelor, ele sunt mobile. miJcandu-se in planul

membranei. . _ . '. ... .'

Mobilitatea protelnelor memb'llnar~ consta in mlre,,1 de ,otalle ,i nUlClrl de

traus/alle. '

" MiJC81'C8 de rota,ie J proteinelor membranare injurul. propriei axe, denumitl Ii difuzie ',TOtalionalll, este de eel pufin 1000 de ,ori mai lentl decAl a lipide lor. Este Iesne de tnteles ::_acest lucru gandindu-ne la diferentele de pbarit tntre lipide ,i proteine.

Milcarea de transla(ie. denumitA Ii dVl4fe illler.aJlJ, este ,i ea mult mai lentl decal a lipidelor, fiind in medie de ] 11m1s. Lentoarea difuziei laterate a proteinelor nu trebuie inteleasl numai prin diferenteJe de mlrime Intre acestea ,i lipide, dar ,i prin interactiunile pe care proteinele Ie stabilesc in mod dinamic intre ele, sau eu altestrueturi dinauntrul sau dinafara celulei. Astfel aceiqi proteinl, In acelC8$'i condltil de fluiditate a bistratului lipidic, se poate misca mai repede sau mai Incet in f\mctie de situatia ei functionall de moment. Pe de altA parte,_ migrarea laterali a proteinelormembranare poate fi limitatA, din considerente impuse de nevoile funclionale ale celulelor, numai la anumite domenii ale membranei. De exemplu, celulele polarizate ale epiteliilor unistratificate i,i ereazA ,i i,i pistreazi 0 compozltie proteicl diferitlla nivelulmembranei apicale, fatl de cea de la nivelul membranei latero-bazale; asta deoarece cele doul domenii diferite ale membrane] celulare au functii diferite (vezi ,i la rolul jonctiunilor membranare).

Dovezile experimentale asupra translaliei laterate aproteinelor in planul membranei au venit din observatii colateraJe, nu neaplrat din experimente imaginate Ii' conduse special pentru aceasta.

Prime dovezi au fost aduse in 1970, cind se umilrea obtinerea de celule hibride intre om ,i soarece (.-numitii taeterocarioni). Pentru a se monitoriza fuziunea celulelor ,i obtinerea heterocarionilor,cele doui tipuri de celule au fost marcate cu anticorpi speciflcl, ce purtau fluorescente de culori diferite. In celuJa hibridi s-a observat cl fluorescentele initial localizate sepamt, s-au amestecat dupi. 40 de minute, distribuindu-se unifonnin membrana heterocarionului. AceastA observatie a fost explicatl prin capacitatea proteinelor membranare

~ de a difuza in planul membranelor cArora Ie apartin.

Alte dovezi au venit din observaJiile &Supra fenomenelor de "plllching I capping" pc care Ie-am putea denumi tn rominqte plltare (lIJIIcu/are)'/ tIllotare. in ce constau aceste observatll, LimfociteJe a ciror supra.fatl era marcati iniJjal uniform eu anticorpi pollclonall fluorescentl, prezentau in timp aglomeriri in pete a fluorescentei, iar in cele din 'urma fluoresceeta se aduna in intregime polar, sub forma unci tichii (caJote sferice). Explicatia acestei realitlti experimentale nu putea fi datA decit acceplAnd cA proteinele, distribuite initial unifonn in planul membranei, pot difuza lateral liber, iar ambivalenta ,i caracterul policlonal al anticorpilor folositi, .prin leglri incricipte, contribuiau la unirea partenerilor de reactie in complexe din ce in ce mai mari, sflrlindprin formarea unui complex singular.

AI treilea tip de experimente, de aceastl dati destinatestudiului difuziei laterale a rnoleculelor individuale de rodopsinl (cromoproteinl cu fluorescent! intrinseci) in membranele discurilor celulelor eu bastonqe din retinA, sunt eele care studiazi refacersa

fluorescentei dupl foto-stingere denumitl prescurtat FRAP (de la "Fluorescence Recovery After Photobleachin('). Aceste experimente au permis Ii estimarea eoeflcienttlor de difuzie, asadar aprecierea eantitatiVl a milclrii proteinelor .membranare. Ele se potrealiza ,i pentru proteine care nu sunt fluorescente de la sine, dupi ee acestea au fost marcate eu f1uorocromi. Pe scurt, aceste experimente constau In stingerea fluorescentei unei zone micronice din membrana, prin actiunea unui fascieul de luminl intens Ii puternlc focalizat (de obicei razA laser) ,i in unnlrirea refacerii fluorescenlei tn acea zonA datoritA difuziei moleculelor fluorescente din ceJeJalte zone. neafectate ale membranei. In acest fel se pot masura coeficienti de difuzic pentru proteine di!1 orice tip de ceruli.

- :

5

,',:

structural! permit interacliUQ~ prin ectodomenii cu liganzii speciflci, iar prin endodomenii asigurn transmitereainforma~ei citre interiorul celulei fi declansarea unor procese celulare care se constituie in rlspuns celular la semna1izlrile receptate. De remarcat cA in transductia semnalelor (la receptori, sau integrine) un rol important revine domeniului transmembranar, care. prin capacitatea de a suferi rearanjlri eenformatlonale, asigurl transmiterea informatiei purtate de ligand fi transmise, dinafara celulei in citoplasml, prin interactiunea cu receptorul. lnformatia, ajunsl la nivelul endodomeniului receptorului, este preluatl, prelucrata fi, de regula, amplificatl de participanlii la diversele procese de semnatizare.

, in rezumat, proteinele membranare sporesc eterogenitatea fi asimetria ccmpozltlonala

. ale membranelor fi modulem proprietltile f1uide ale acestora, adicA accentueaza fi modeleazA caraeterisaticile induse de bistratul lipidic. Altfel spus, proteinele membranare coopereaza cu Jipidele alit in structurarea membranei cit fi in perfeetarea funclionalitAtii acesteia, prin rolul lor metabolic, eel care asigurl integrarea celulei cu mediul. in exercitarea rolurilor metabolice proteinele membranare pot antrena alit lipidele membranate, cat fi componente citosolice .

. i

. ':"'";-
:-.~~~
j ,
..
I
-:-~,,~
J . ,

_.I

7

.~} ,.~

;j

J; jj .'i:j

. L~"'l',,·.~.~~~ ..... ,,:o-8."~"~';~"""::l5.?,- ,;;w:a:~ flii!!!)t,.J .,J,£ZLlp!!(,I€ ....... $,_ .. "'"SO ..

~. .

I .

1

I

f .

i

\

~ '.

I ~

·~

,

I I

.. ----- .. "~ .. ~-~ --- ... - ----- - _- --_-- ._ ... -._- -.-.,--.-----.---- .. ~~.-------.-----____...._-----.---.-----.-------~------.---- - .. --~.-+---~.~,------- .. _-._

Dr. If/roM Leabu • ProtflInele metrIJranare (lcotJO!Tafia aJrsJlui)

PROTEINELE MEMBRANARE

~ - ":'"-~ -."1 _.. J

i i

I

.' ,

~ ~·l

PC SM glico-

lipid

~ ~

PE PS

Aspecte generale

- Proportie medie: 50 - 60 % (gravimetric)

- Raport molecular lipide/protelne: 50/1

- Corela~i con~nut de proteine - rol metabolic

Clasificarea proteinelor membranare

'.J

ectoproteine

? /

proteinA transmembranarA

Functie de pozitia fati de bistrat - periferice (extrinseci ) - -25%;

- integrale (intrinseci) - -75%.

Proteln.le extrlnseci: - ectoprotelne;

- endoprotelne.

Protelnete Intrlnseci: - transmembranare;

-1

1

T r.~ ",. T~·_"",,_ • .",,=, ~._ .• _ ••• _'_ •••••• ~ _.~ _._,_. < _~. ~_. ._._' ••

_._-_. - .. ~--~._.n. ,_,.~_ .. -. 7--'~~.- •. ~_.·,_._~_. "",,"h'~ .. ~~. _~....,.." .. -,_._.., •• ..,..._ .. ..,.... __ '"'_""

.~'~f. ~ ~ •• ~~ I'~ ~,.._ ... 'i;.,.,l ,.~. ~ •. _.\ • ." _. ~ ~

Caracteristicile fizico-chim ice

ale proteinelor periferice

• Extractibile cu solutii saline, sau agenti chelatori;

• Au caracter hidrofil:

• Dupa extractie nu poarts lipide asociate ,i i,i pastreaza

solubilitatea in apa: .

. ,

I

Caracteristicile fizico-chimice

ale proteinelor transmembranare

- sa pot extrage din structura membranelor numai cu deterqentl:

- ramAn asociate permanent cu lipide;

- sunt insolubile Tn apa;

- au caracter amfifil.

-'";.-.

ectodomenii

Definirea domeniilor structurale

domenii 1. ectodomeniu;

transmem- 2. endodomeniu;

branare ·3. domeniu transmembranar.

Claslflcant tn funetle de numlrul de trecerl prJn blstratullipldlc:

1. unipas;

2. multipas.

,.

(-

\

i

"

!

I

L . "~.~ _

Clasiflcare In funqle de orlentarea lantuluJ P9lJpeptktlc fatA de blstratullipldlc:

1. tip I - NH2 terminal Tn ectodomeniu;

2. tip II - NH2 terminal Tn endodomeniu.

,

____________ . . __ .. 1

2

.'~.) .

. '~

I

.~

":

Dr. Af/n:ea laIbu· PraleInele metrIJranare (lccncvaUa cursJlui)

Modalitali de structurare

a domeniului transmembranar

.... '.'

'j '.1

./ 1

I

Proteinele membranei eritrocitare

<

Electroforeza in gel de pOliacrilamidA ,i tn prezenta de dodecilsulfat de sodiu (80S-PAGE)

.'

:~~

-glleoforlna: glicoproteinA abundenti; 30 kO;

migrare atipicA; 131 aa; proteinA transmembranari, uipas, tip I; ectodomeniu mare cu 18lan1Uri glucidice; endodomeniu mie; domeniu transmembranar cu 26aa; funcVe necunoscutA.

- banda 3: functia- canal de schimb anionic (HC03-/CI-); .... 100 kO; -930 aa; proteini transmembranari, multipas, tip II; domeniul transmembranar - eel putin 13 treceri tn ahelix prjn bistratullipidie ( .... 50% din masa moleculari); endodomeniul mare, -400 aa, -40kD. poarti gruparea NH2-terminaIA; ectodomeniu mic, -20 aa, doar 2 lanturi glucidice.

!

i 3

L~~ __ . __ ._~ __ . ~ . ~.___ _ . ~. __ ~ ~ I

','- - r--------~--

I

Dr. Mitra Leallu -l'rot!Ilntle """""(ICOIJOfTldIB aJl'SJluI)

Proteinele membranei eritrocitare

Cltoscheletul asoclat membranel- retea de endoproteine,

grosime 5--1Onm '

spectrl"a: proteinA perifericl (endoproteinl); heterodimer, ,_ formA de bastona,; echivaJent Tn alte celule - fodrina.

anklrlna: endoproteinA globularl <+ - 8 x 9,5 nm); se leagA la spectrlnlln prima ei treime; echlvalente In aHe cefuJe - nedina, syndeina.

banda 4.1: proteinA globularA (+ - 6 nm)

actina: protelnA globulari (+ - 5 nm);apare ca oligomer tn nodurile releJei citoscheletaJe asociate membranei.

-.,,--- .. _- ,--- --_----~.---------.--,-----_.-------------.-- .... -- -"

Organizarea spatiala

a citoscheletului asociat membranei

4

\i~l'

- (

I

~ ~

t~ ".

r.'

K l

--.l'

-0

-.

~":or 11

_-l

·4

i

-,

_1

---.----~----_--.------------------------------

i

Dr. Mlrcea lflfbu .PTtMnI/el1B1D'anBre (iconogat1a cursulul)

Mobilltatea proteinelor membranare

Rolul proteinelor membranare

Asigura functiile metabolice ale membranelor, dar au si rol structural.

Functii ale proteinelor membranare:

- Transportori prinmembrana (canale, pornpe, conexoni);

- Transportori cu membrana (clatrinat caveolina);

- Receptori (hormoni, factori de erestere, citokine

chemokine );

- Molecule de adeziune (integrine, aderine);

- Enzime (metaloproteinaze de matrice extracelulara,

fosfolipaze );

-j

. ~

-I

- Proteine de semnalizare;

- Proteine structurale.

5

-,

-;

- ~

4i'."Olilll_1 - I:::.·

;,;;;;; .. ,"

I·::=-

....... -..J

.,;;""";.

J~

"" ;

\

~,ff~;~Sj~:~~'_:".,;<;J~~:'~~j'"~~;~~i1,~'~:"/::';?:: ':~'-~::~"~(, ~~"e~: .'~ '.:~: .. '.!

- .. -.-_.- .. '-- "--"~'~--",'---'_ .-._ ..

i

REZUMAT

• Proteinele completeaza §i nuanteaza eterogenitatea, asimeria §i fluiditatea bldlmenslonala a membranelor

.• Au §i rol structural, dar principala lor menire este de ordlri metabolic, ~sigurand lnteracnunea celulelor cu mediul, participand la o multitudine de procese destinate atat schimbului de substanta, cat §i de informatie

. . . .- _._-_. __ ._-

,

... :.'

i·

-: