Sunteți pe pagina 1din 11

Gabriela Kelemen 1

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială UDK: 371.95


Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad
ISBN 978-86-7372-114-9, 15 (2009), p.272-282
Originalan naučni rad

EDUCATIONAL MODELS ADAPTATED TO


GIFTED CHILDREN

MODELE EDUCATIVE ADAPTATE


COPIILOR SUPRADOTAŢI

__________________________________________________________

Abstract: Gifted children manifest themseves through attitudes, dispositions and


habits that turn to account their open mind, objectivity, impartiality. They commonly
practice metacognition, analyzing their own thinking process. The intelectual training that
must lie at the basis of any activity/lesson requires planning, problem solving, strategic
decision, recommendation of methodologies, communication and use of others’ experience
in a critical manner. Orientation of learning must be achieved on the basis of analysis of
the educational optimum and its planning for the future. Gifted children are driven by a
special curiosity, they are eager to understand the waythe whole universe operates, being
capable of imagining improvements or reforms, of producing socially useful values.
Key words: Gifted children, curiosity, attitudes, dispositions, improvements
__________________________________________________________

1. Caracteristici ale procesului instructiv-educativ cu copiii


supradotaţi

Orice copil supradotat identificat de părinţi sau de şcoală trebuie


să beneficieze de programe educaţionale care să le favorizeze dezvoltarea
potenţialului nativ, astfel încât să acceadă la performanţe, care să fie
convertite în final în competenţe cu impact social. Complexitatea
personalităţii supradotaţilor determină o gândire serioasă în privinţa
elaborării şi implementării programelor instructiv-educative. Copiii
supradotaţi dezvoltă capacităţi de învăţare diferite de a celorlalţi copii,
bazate pe modele de gândire specifice:
¾ gândirea critică ce evaluează ideile şi argumentele în mod
creativ;
¾ construcţia de modele ce dă un sens logic lumii şi care pot fi
utilizate în practică;
¾ construcţia de argumente logice care permit validarea sau
respingerea unor concepte;

1
kely@rdslink.ro
G. Kelemen: EDUCATIONAL MODELS ADAPTATED TO GIFTED CHILDREN
_________________________________________________________________________

¾ considerarea şi reconsiderarea evidenţei, care permite


descoperirea de legi ce se afla în spatele evidenţei şi nu sunt transparente
la prima vedere;
¾ gândirea morală ce permite abordarea sub spectrul
responsabilităţii diferitelor acţiuni şi găsirea optimului strategic de
abordare a unei situaţii.
Toate aceste particularităţi necesită pregătirea specială a
profesorilor care lucrează cu copii supradotaţi şi care trebuie să îşi
dezvolte stiluri de predare adecvate şi necomune educaţiei de masă.
Copiii supradotaţi se remarcă prin atitudini, dispoziţii şi obiceiuri
ce valorifică mintea deschisă, obiectivitatea şi imparţialitatea. Ei practică
în mod obişnuit metacogniţia, analizându-şi propriul proces de gândire.
Antrenamentul intelectual ce trebuie să stea la baza oricărei
activităţi/lecţii necesită planificarea, rezolvarea de probleme, decizia
strategică, recomandarea de metodologii, comunicarea şi utilizarea
experienţei altora în mod critic. Direcţionarea învăţării trebuie să se
realizeze pe baza analizei optimului educaţional şi planificarea pentru
viitor a acestuia. Copiii supradotaţi sunt conduşi de o curiozitate aparte,
ei sunt avizi de a înţelege cum funcţionează întreg universul, fiind
capabili să îşi imagineze îmbunătăţiri sau reformări, să producă valori
utile din punct de vedere social. De aceea, programele educaţionale
pentru supradotaţi trebuie să răspundă unor cerinţe educative care să se
plieze pe caracteristicile specifice ale gândirii lor care:
¾ ridică probleme şi întrebări vitale pe care le formulează clar şi
precis;
¾ culege şi evaluează informaţii relevante folosind abstracţii
pentru a le interpreta;
¾ ajunge la concluzii bine gândite şi la soluţii, testându-le pe
criterii şi standarde relevante;
¾ gândeşte deschis şi nedogmatic în cadrul sistemelor de gândire
alternative, recunoscând şi evaluând presupunerile proprii, implicaţiile şi
consecinţele;
¾ comunică efectiv cu alţii construind soluţii pentru diferite
probleme.
Din aceste motive supradotatul cu gândire critică este auto-
disciplinat, auto-direcţionat, auto-monitorizat şi auto-corectiv, foloseşte
strategii riguroase şi abilităţi deosebite în manevrarea acestora. De
asemenea, el dezvoltă abilităţi deosebite în rezolvarea de probleme şi în
comunicarea acestora. Din aceste motive profesorii care lucrează cu
această categorie de copii, trebuie, la rândul lor, să aibă abilităţi
deosebite şi un profil psiho-intelectual compatibil cu cel al elevilor.
Deoarece copiii supradotaţi prezintă caracteristici particulare de
dezvoltare, s-a construit pretutindeni în lume un sistem educativ ce

273
G. Kelemen: EDUCATIONAL MODELS ADAPTATED TO GIFTED CHILDREN
_________________________________________________________________________

respectă aceste caracteristici particulare şi care poate valorifica enormul


potenţial intelectual şi aptitudinal al supradotaţilor, direcţionând
influenţele educaţionale în mod deosebit de educaţia de masă, spre
stimularea acestora. Programe educaţionale eficiente pentru supradotaţi
frecvent citate în literatura de specialitate sunt următoarele:
¾ metoda rezolvării creative a problemelor a lui Parnes (1977);
Sidney J.Parnes a fost fondatorul fundaţiei pentru educaţie creativă, el a
studiat o viaţă modalităţile prin care se pot realiza programe educative
care să vină în sprijinul elevilor pentru soluţionarea problemelor în
învăţare şi pentru dezvoltarea gândirii creative, el susţinea necesitatea
diferenţierii curriculum-ului.
¾ modelul triadei de îmbogăţire a lui Renzulli (The Enrichment
Triad Model, 1977, 1985). Joseph S.Renzulli dezvoltă un program de
educare a supradotaţilor bazat pe experienţe de învăţare diferenţiate, care
cuprinde: activităţi de instruire în grup, activităţi exploratorii generale,
activităţi de investigare individuală sau în grupuri mici.
¾ stâlpii totemici ai talentului multiplu al lui Calvin W.Taylor
(1978); Taylor, prin propriile cercetări lansează o teorie (bazată pe
modelul structurii inteligenţei a lui Guilford 2 privind stimularea şi
dezvoltarea talentelor creative multiple prin instrumente educative
oportune. El susţine ideea că fiecare individ se remarcă printr-un talent
specific. De aceea, în abordarea sa el subliniază că pot fi descoperite mai
mult de 10% de copii talentaţi dincolo de evaluarea prin testele de
inteligenţă, dacă se iau în considerare şi alte aspecte şi el propune 9 arii
cum ar fi: rezultate academice, gândire productivă, planificare,
comunicare, produse, decizii, aplicare, relaţii, discernământ. El susţine,
de asemenea, ideea că, dacă stimulăm motivaţia elevilor pentru învăţare,
ei îşi vor dezvolta abilităţile potenţiale într-un mod accentuat.
¾ programul de accelerare de la Universitatea John Hopkins
(Stanley, 1980). Acest program cuprinde mai multe modalităţi de
accelerare: intrarea în şcoală mai devreme decât vârsta admisă, trecerea
peste o clasă sau două, studiul într-un ritm mai rapid a unor materii,
studiul în clase paralele (la unele discipline poate frecventa clasa a II-a,
iar la alte discipline clasa a IV-a), plasarea copilului/elevului în clase cu
copii de acelaşi nivel intelectual, participarea la programe de pregătire
specială etc.

2
Guilford (1967), a definit inteligenţa ca un produs al unei serii de factori încadraţi în schema
tradiţională a elaborării informaţiei având o structură tridimensională: stimul - organism - răspuns,
abilitate necesară procesării informaţiei, informaţie pe care individul o poate discerne în câmpul său
perceptiv, iar poziţia primului factor central g variază în funcţie de pachetul de teste. Aşadar, se
generau diverse structuri ierarhice în funcţie de datele problemei.

274
G. Kelemen: EDUCATIONAL MODELS ADAPTATED TO GIFTED CHILDREN
_________________________________________________________________________

¾ matricea de îmbogăţire a lui Tannenbaum (1983). Abraham


J.Tannenbaum a studiat modalităţile prin care poate fi îmbunătăţită
educaţia copiilor supradotaţi cu disabilităţi, cu rezultate şcolare slabe, pe
cei veniţi din medii culturale diferite, studii publicate în cartea sa de
referinţă publicată în 1983: Psychological and Educational Perspectives.
El insista pe necesitatea şcolilor sau claselor speciale pentru copiii dotaţi.
¾ planul Piramida, realizat de D.Cox (1985). Modelul propus de
Cox pentru copiii supradotaţi vizează analiza şi evaluarea lucrărilor
realizate de elevi pe bază de teme date sau la libera lor alegere; analiza şi
compararea notelor obţinute la diferite obiecte de studiu; teste
psihologice pentru reliefarea diferitelor componente structurale
(percepţie spaţială, discriminare cromatică, spirit de observare,
reprezentare plană şi spaţială, probe de tip labirint, urmărire linii,
punctare, atingere etc.).
¾ modelul elevului autonom, creat de G.Betts (1985), fiecare elev
trebuie să beneficieze de o abordare diferită în funcţie de profilul
individual pe baza cărora să fie create programe distincte;
¾ modelul educaţional integrativ, realizat de S.Kaplan (1986)
(apud. Stănescu, 2002, p. 69-95). Şi el este adeptul învăţării diferenţiate
pentru supradotaţi prin utilizarea unui curriculum flexibil, gruparea
copiilor după capacităţi şi aptitudini în clase sau grupe omogene.
¾ programul Purdue creat de John F.Feldhusen este un program
dedicat dezvoltării gândirii creative şi a celor patru calităţi ale acesteia:
flexibilitate, fluenţă, originalitate şi elaborare.
Modalităţile de educaţie a copiilor capabili de performanţe
superioare pot fi clasificate în funcţie de:
- orientarea spre o definiţie sau mai multe definiţii ale
supradotării;
- orientarea asupra ipotezelor;
- sau orientarea ideologică sau de politică educaţională.
Educaţia copiilor supradotaţi presupune programe educative
speciale, uneori clase speciale, ore suplimentare, profesori special
pregătiţi pentru a lucra cu supradotaţii şi alte implicaţii de ordin
economico-financiar. Toate aceste implicaţii necesare educării copiilor
supradotaţi se justifică din punct de vedere social, prin aportul pe care
aceşti copii îl vor avea în viitor asupra societăţii, şi atunci putem afirma
cu certitudine că beneficiari vor fi, în egală măsură, individul care
valorifică de oferta socială, dar şi societatea prin retroacţiunea viitoare 3 ,

3
Terman nota în 1926 că: resursele talentului intelectual sunt cela mai preţioase pentru o naţiune şi
de o inegalabilă importanţă pentru binele individului”. Concepţie care este subliniată în lucrările sale
de către Daddario (1977) care afirma că un “copil supradotat care ia hotărârea să urmeze o carieră
ştiinţifică trebuie să se străduiască să achiziţioneze o înţelepciune dincolo de cea comună -

275
G. Kelemen: EDUCATIONAL MODELS ADAPTATED TO GIFTED CHILDREN
_________________________________________________________________________

astfel încât tot mai mult se insistă pe crearea unor condiţii speciale pentru
asigurarea dezvoltării acestor copii excepţionali la nivelul maximei lor
potenţialităţi. Cercetătorii şi practica au demonstrat că programele
şcolare obişnuite şi şcoala de masă nu asigură maximizarea potenţialului
individual al supradotaţilor, ei trebuie încurajaţi şi sprijiniţi printr-o
instruire specializată şi diferenţiată (Borland, 1986).

2. Adaptarea curriculum-ului şcolar pentru copiii supradotaţi

Curriculum-ul propus de politicile educaţionale, deşi un element


deosebit de important în planificarea educaţiei, totuşi are carenţe în
acordarea unui sprijin real copiilor supradotaţi.
De aceea, în literatura mondială, iar odată cu adoptarea legii
privind copiii supradotaţi, şi în România, se vorbeşte de un curriculum
diferenţiat, ca modalitatea de adaptare a obiectivelor, conţinuturilor, a
strategiilor didactice de predare, învăţare şi evaluare la posibilităţile
aptitudinale, la nivelul posibilităţilor cognitive, afective şi motrice, la
ritmul şi la stilul de învăţare al tinerilor supradotaţi, capabili de
performanţă înaltă 4 .
Se impune, astfel, ca în procesul de educare a copiilor
supradotaţi să se utilizeze un curriculum diferit de cel oferit de programă,
adaptat nivelului superior de receptivitate al acestor copii, îmbogăţit pe
domeniile de interes ale acestora şi diferenţiat, astfel încât, să satisfacă
nevoia de cunoaştere a supradotaţilor. Recurgerea la un curriculum
special oferă posibilitatea copiilor supradotaţi să asimileze conţinuturi
care să le satisfacă capacităţile cognitive excepţionale, astfel încât să
acceadă la performanţe şcolare conform posibilităţilor lor, să le
îmbogăţească şi să le aprofundeze capacităţile, să le dezvolte
comportamente specifice, să-şi exerseze abilităţile înalte şi să-şi formeze
competenţe necesare unor rezultate de performanţă în domeniile de
interes. Oferind posibilitatea copiilor supradotaţi să aleagă trasee
curriculare diferenţiate, să selecteze materiile de studiu spre care
manifestă aptitudini, ei pot accede rapid şi cu uşurinţă la cunoştinţele
care aparţin domeniului lor de interes, ei pot să îşi formeze şi dezvolte
aptitudinile creative într-o modalitate care să le faciliteze accesul la
excelenţă şi realizare.
O metodă cu rezultate excelente, frecvent folosită în educarea
copiilor supradotaţi, este mentoratul, copilul supradotat aflat sub
umbrela educativă a unui mentor este ajutat şi consiliat în a-şi urma
vocaţia. Astfel, copilul supradotat beneficiază de programele de

înţelepciune în care cunoştinţele nu sunt acumulate doar pentru sine, ci cu scopul de a îmbunătăţi
şansele naţiunii în a-şi realiza obiective şi ţeluri democratice” (p. 185).
4
Legea privind educaţia tinerilor supradotaţi capabili de performanţă înaltă.

276
G. Kelemen: EDUCATIONAL MODELS ADAPTATED TO GIFTED CHILDREN
_________________________________________________________________________

îmbunătăţire a performanţelor personale prin lecţii suplimentare,


individualizate şi prin extinderea zonelor de studiu specifice sub
supravegherea şi monitorizarea unei persoane cu competenţă în domeniul
de interes.
Într-o clasă „normală” de elevi, profesorii, fac distincţia între
copiii foarte buni, buni şi mai puţin buni, în funcţie de care trebuie să-şi
organizeze predarea. Cunoscându-şi foarte bine clasa de elevi, profesorul
are posibilitatea de a planifica predarea diferenţiat. Poate împărţi clasa pe
grupuri valorice, informaţii mai puţine pentru cei mai puţin receptivi şi
dotaţi, cunoştinţe mai avansate sau mai extinse pentru elevii foarte buni.
Strategiile de diferenţiere ţin de stilul de organizare a acţiunii didactice
de către profesor. Pentru elevii excepţionali poate recurge la următoarele
procedee:
• alegerea secvenţelor curriculare conform aptitudinilor
supradotaţilor;
• extinderea complexităţii activităţilor, explorarea în profunzime
a conceptele şi aplicarea la situaţii/probleme noi;
• planificarea unor activităţi cross-curriculare, prin care elevii
sunt încurajaţi să depăşească graniţele curriculum-ului obişnuit, să
rezolve probleme din viaţa reală sau cele cu relevanţă socială;
• accelerarea asimilării conţinutului materiile şcolare în ritmul
specific lor, saltul peste anumite informaţii redundante, sau fără
importanţă majoră.
Un aspect care trebuie avut în atenţie se referă la acei elevi care
dovedesc abilităţi înalte într-un anumit domeniu, dar care nu se manifestă
consistent prin rezultatele şcolare, fie că nu au răbdare să urmărească
explicaţiile profesorului, fie că fac erori elementare datorită învăţării în
salturi, fie că nu pot genera transferul la alte domenii apropiate. Mulţi
dintre ei evită sarcinile noi, asumarea riscului pentru a nu se expune la
eşec, deoarece nu au deprinderile sau strategiile necesare pentru a le face
faţă sau au deprinderi greşit formate: de lectură, scris, calcul numeric, nu
ştiu să caute informaţiile într-o carte sau bibliotecă, nu au strategii de
rezolvare a problemelor. Adeseori dovedesc inabilităţi în situaţii sociale
din cauza lipsei de încredere în sine, a unei stângăcii de natură fizică în
jocuri sau în rezolvarea practică a unor probleme tehnice. Profesorii, prin
strategiile oferite de munca diferenţiată, sunt cei care pot recupera lipsa
acestor deprinderi sau le pot corija pe cele greşit formate.
Unii copii supradotaţi nu se pot adapta sistemului şcolar de
masă, datorită personalităţii lor cu totul şi cu totul unice şi de aceea ar fi
necesare alte modalităţi de parcurgere a etapelor şcolare. În străinătate,
există posibilitatea frecventării şcolilor speciale, sau a cursurilor speciale,
saltul peste o clasă sau două, chiar instruirea la domiciliu. Există cazuri
de copii supradotaţi care nu au frecventat niciodată o şcoală ”normală”.

277
G. Kelemen: EDUCATIONAL MODELS ADAPTATED TO GIFTED CHILDREN
_________________________________________________________________________

De multe ori, copiii supradotaţi nu se remarcă prin nimic care


să-i diferenţieze ca atare în şcoală, dimpotrivă rezultatele lor şcolare pot
fi mediocre. Supradotarea există, dar nu se manifestă vizibil întotdeauna,
nu este „transparentă”. De asemenea, supradotarea nu se manifestă
întotdeauna din primii ani de şcoală, ea se poate dezvolta printr-o
educaţie specializată, prin cultivarea intereselor cognitive şi a
aptitudinilor speciale. De cele mai multe ori, supradotaţii se regăsesc
printre elevii cu rezultate medii, de aceea şcoala, profesorii au datoria de
a facilita şi de a construi un mediu de învăţare prin care supradotaţii să
fie stimulaţi să îşi releve şi dezvolte aptitudinile, talentele, dotările.
Stimularea cognitivă şi sprijinul afectiv-emoţional al copiilor cu potenţial
intelectual şi aptitudinal înalt ar trebui să se realizează în clasă, acest
aspect, însă, necesită alte tipuri de organizare şcolară şi alte modalităţi de
implementare a curriculum-ului şcolar.

3.Organizarea claselor şi a grupelor pentru copiii supradotaţi

În sistemul educaţional modern, modul de organizare al claselor


şi al grupelor de elevi este privit cu multă seriozitate. Este deosebit de
importantă modalitatea prin care profesorii îşi organizează orarul,
aranjamentele grupale în interiorul clasei, predarea conţinuturilor,
materialele didactice pe care le utilizează, modalităţile de îmbinare a
metodelor didactice, forma de prezentare a unităţilor de învăţare,
evaluarea. Toate nu fac altceva decât să reflecte încercări de soluţionare a
întrebării: “cum să organizez o clasă numeroasă de elevi astfel încât să
tratez individual pe fiecare copil în parte, pentru a-i activiza posibilităţile
la maximum. Ar fi necesar, să se ia în considerare câteva aspecte pentru
obţinerea unor rezultate bune în activitatea şcolară cu supradotaţii:
• gruparea elevilor în funcţie de nivelul de performanţă, cu nivel
intelectual asemănător, cu abilităţi comune, cu preferinţe asemănătoare,
cu nivel de dezvoltare cât mai apropiat;
• atenţie mai mare acordată constituirii orarului şcolar,
adecvarea lui la necesităţile copiilor, în general, şi ale supradotaţilor în
special, care au nevoie să lucreze în ritmul lor pentru a avea sentimentul
continuităţii învăţării şi al acumulărilor cognitive;
• aranjarea flexibilă a mobilierului, astfel încât să nu limiteze
posibilităţile de grupare a copiilor pe centre de interes şi accesul facil la
resursele prezente în clasă (hărţi, cărţi, dicţionare, atlase, enciclopedii,
calculator);
• libertatea de mişcare oferită copiilor în clasă, prin care elevii
sunt încurajaţi să-şi asume responsabilitatea propriei învăţări, să ştie să
utilizeze resursele disponibile în clasă, să lucreze într-o atmosferă
liniştită alături de alţii.

278
G. Kelemen: EDUCATIONAL MODELS ADAPTATED TO GIFTED CHILDREN
_________________________________________________________________________

Toate aceste aspecte ale organizării claselor oferă şansa unei


instruiri individualizate şi stimulării intereselor cognitive ale
supradotaţilor, chiar dacă educaţia lor se realizează într-o şcoală de masă.

4. Strategiile de învăţare valorificabile pentru o pedagogie activă şi


creativă

De cele mai multe ori posibilităţile economico-financiare sau chiar


de politică educaţională nu permit constituirea unor clase speciale pentru
copiii supradotaţi, care ar necesita nişte condiţii, din start, speciale şi
specializate. Şi în clasele din şcolile de masă se poate realiza un climat
accesibil educării copiilor supradotaţi. Una dintre condiţii ar fi adaptarea
strategiilor didactice. Strategiile de învăţare care se impun în educaţia
copiilor supradotaţi sunt mult mai variate şi diferenţiate decât ar părea la
prima vedere, deoarece, aceşti copii, chiar dacă au capacitatea de a
înţelege mai bine şi aptitudinea de a memora şi reţine cu mai multă
uşurinţă informaţiile, de a prelucra mai rapid cunoştinţele, nu toţi sunt
elevi autonomi şi nu toţi au strategii de învăţare optime şi pe deplin
formate.
De aceea, este important ca domeniile spre care profesorul ar trebui
să-şi îndrepte atenţia atunci când îşi planifică strategiile educaţionale
pentru stimularea abilităţilor elevilor capabili de performanţe superioare
să ţină cont de următoarele aspecte (Renzulli şi Reis, 1985):
¾ dezvoltarea cognitivă continuă;
¾ suportul afectiv-emoţional permanent;
¾ formarea deprinderilor de învăţare eficientă;
¾ formarea abilităţilor de cercetare şi utilizare a materialelor de
referinţă;
¾ formarea abilităţilor de a comunica prin forme orale, scrise şi
vizuale.
Profesorul poate adopta mai multe strategii de a preda cunoştinţele
prevăzute într-un conţinut sau altul, dar trebuie să fie conştient că
anumite abilităţi sau capacităţi se formează numai prin intersecţia mai
multor strategii.

5. Instruirea diferenţiată şi personalizată a supradotaţilor

O altă modalitate de intervenţie educativă optimizată este


instruirea individualizată. Această strategie porneşte de la conceptul sine
qua non că fiecare copil este un unicat, nerepetabil, cu abilităţi,
competenţe şi aptitudini specifice, ceea ce impune o tratare
individualizată. Fiecare supradotat trebuie să beneficieze de o educaţie
absolut personală. Oferind copilului supradotat un program educativ

279
G. Kelemen: EDUCATIONAL MODELS ADAPTATED TO GIFTED CHILDREN
_________________________________________________________________________

structurat după personalitatea sa şi o susţinere din partea factorilor


educaţionali implicaţi: familie, şcoală, societate, acesta va cunoaşte o
dezvoltare optimală a capacităţilor şi aptitudinilor sale. (Conform
tabelelor nr. III.1.2,3,4,5,6,7- din Anexa 1)
Traseul educării supradotaţilor prin organizarea unei instruiri
diferenţiate şi personalizate se impune de la sine. Educatorul, învăţătorul,
profesorul este cel care va realiza o proiectare a parcursului educativ-
instructiv al copilului supradotat urmărind respectarea următorilor
parametri:
- particularităţile individuale şi de vârstă ale copiilor supradotaţi;
- domeniile de interes ale copilului supradotat;
- domeniile spre care se manifestă aptitudinile sau talentul copilului;
- consilierea permanentă a copilului supradotat;
- menţinerea unei relaţii permanente cu familia.
Respectând acestor cerinţe minime asigură:
- dezvoltarea individuală (copiii/elevii îşi însuşesc concepte,
noţiuni, îşi formează judecăţi, şi-şi dezvoltă abilităţile necesare pentru o
învăţare permanentă);
- participarea la activităţi de îmbogăţire a cunoştinţelor
(copiii/elevii explorează zone extra-curriculare, conştientizând existenţa
numeroaselor surse de informare pe care le pot utiliza în diferite situaţii);
- studiul în profunzime (copiii/elevii au ocazia de a urmări o temă
care-i interesează, o perioadă mai îndelungată în timp, necesară
investigaţiilor şi cercetărilor proprii, precum şi pentru finalizarea
lucrării).
Aceste strategii pot fi utilizate la toate nivelele de învăţământ
pentru elevii cu performanţe deosebite. În cazul nivelelor mai avansate
ale învăţământului (gimnaziu, liceu), elevii sunt stimulaţi să îşi rezerve în
fiecare săptămână un timp de lucru suplimentar sau sunt scutiţi de unele
obligaţii şcolare curente fără importanţă.

6. Strategii instituţionale în sprijinul copiilor supradotaţi. Centrele


de excelenţă pentru copiii supradotaţi

Centrele de instruire specială sunt deosebit de utile prin strategiilor


de instruire specifice educaţiei copiilor supradotaţi şi talentaţi. Aceste
centre cuprind o reţea de specializări pe domenii ştiinţifice, şcoli de artă,
ce sunt orientate către performanţă. Ele constituie centre pilot ce
selectează elevii din reţeaua generală de învăţământ, prin metodologii
speciale utilizate pentru identificarea copiilor supradotaţi şi talentaţi şi
aplică strategii de educare specifice profilurilor de activitate a acestor
centre.
Obiectivele generale urmărite în cadrul acestor centre sunt:

280
G. Kelemen: EDUCATIONAL MODELS ADAPTATED TO GIFTED CHILDREN
_________________________________________________________________________

¾ asigurarea facilităţilor educaţionale pentru copiii cu abilităţi sau


performanţe înalte;
¾ asigurarea unei instruiri adaptate la profilele de personalitate a
supradotaţilor, la capacitatea lor de dezvoltare intelectuală şi de
exprimare creativă, la nevoile lor specifice de integrare socială şi
profesională;
¾ asigurarea condiţiilor şi procedurilor de adoptare a unor trasee
de instruire individualizate, a unui program flexibil cuprinzând cercetări
proprii şi a unui sistem de credite transferabile adaptat specializării
profunde în anumite domenii de interes ale supradotaţilor.
În cadrul acestor centre dezvoltarea curriculum-ului se face
începând de la învăţământul preşcolar până la cel post-universitar pe
toată perioada instruirii, pe categorii de şcolarizare, permiţând instruirea
şi educarea supradotaţilor în funcţie de nivelul intelectual şi de
maturitatea psihologică, criteriul vârstei cronologice fiind secundar.
Centrele au programe de cercetare fundamentală, aplicată sau de
creativitate proprii, obligatorii pentru personalul didactic şi pentru elevi,
dar şi de programe educaţionale, de proiecte educative şi de oferte
curriculare alternative sau produse educative de alte tipuri ce vor fi puse
la dispoziţia sistemului educativ sau pe piaţa educativă. Acestea au în
obiectiv următoarele activităţi:
¾ selectarea copiilor supradotaţi şi talentaţi;
¾ selectarea personalului didactic specializat în educarea copiilor
supradotaţi şi talentaţi;
¾ dezvoltarea de programe educative sprijinite prin granturi;
¾ formarea şi instruirea personalului didactic pentru a lucra cu
aceşti copii;
¾ elaborarea de programe educaţionale adaptate supradotaţilor.
Centrele de excelenţă din Arad îşi desfăşoară activităţile în cele mai
prestigioase unităţi şcolare şi la diferite discipline. De remarcat faptul că,
marea majoritate a orelor pentru excelenţă sunt orientate spre ştiinţe, care
ocupă o pondere majoritară, limbile ocupând un loc minimal per
ansamblu, iar Liceul de artă are centru de excelenţă doar pe disciplina
matematică, când orientarea acestuia este pe domeniul artă: muzică,
desen, sculptură, arhitectura, artă vestimentară etc. Centrele de excelenţă
colaborează cu Ministerul Educaţiei, cu Institutul de Cercetări
Educaţionale, cu Centrul Naţional de Excelenţă, cu organizaţiile
nonguvernamentale de profil din ţară sau străinătate, cu alte centre de
cercetare internaţionale, cu organizaţii internaţionale de profil, cu
universităţi din ţară sau din străinătate, cu oameni de ştiinţă şi cultură din
ţară şi din străinătate.
În concluzie, putem afirma că atunci când şcolarii supradotaţi
beneficiază de condiţii educative specializate pe domeniul lor aptitudinal

281
G. Kelemen: EDUCATIONAL MODELS ADAPTATED TO GIFTED CHILDREN
_________________________________________________________________________

şi sunt îndrumaţi îndeaproape de profesori dedicaţi, aceştia îşi dezvoltă


optim capacităţile performanţiale până la nivel de excelenţă.

Bibliografie:

• Amabile, Teresa, (1997), Creativitatea ca mod de viaţă, Editura Ştiinţă şi


Tehnică, Bucureşti.
• Benito, Y., (1993), Copiii supradotaţi. Educaţie, dezvoltare emoţională şi
adaptare socială, Editura Polirom, Iaşi.
• Creţu, C., (1997), Psihopedagogia succesului, Editura Polirom, Iaşi.
• Jigău, M., (1994), Copiii supradotaţi, Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti.
• Roşca, Al. (1981), Creativitatea generală şi specifică, Bucureşti, Editura
Academiei Române.
• Jigău, M., Copiii preşcolari supradotaţi. În: Psihologia, nr. 4, 1994.
• Kelemen G., (2006), Gifted children, identification, encouragement and
development, International Symposium, Research and Education in Innovation
Era, Universitatea “Aurel Vlaicu“Arad, (ISBN (13)973-752-107-2, (10)978-973-
752-107-1).
• Serdenciuc, N., L., Copiii cu abilităţi intelectuale înalte şi imaginea de sine.
Revista "Preocupări didactice", nr. 3-4, 1999.
• Stănescu, L., Concepţii educaţionale privind supradotarea intelectuală. În:
Revista de Pedagogie, nr. 4-7, 1993.

Gabriela Kelemen
Univerzitet «Aurel Vlaiku»
Arad
Obrazovni modeli prilagođeni darovitoj deci

Darovita deca se ispoljavaju kroz statove, naklonosti i navike koji govore o


njihovoj otvorenosti, objektivnosti i nepristrasnosti. Često se bave metakognicijom,
analizirajući sopstveni proces mišljenja. Intelektualna obuka koja mora da leži u osnovni
svake aktivnosti/časa zahteva planiranje, rešavanje problema, strateško donošenje odluka,
preporuku metoda, komunikaciju i upotrebu tužih iskustava uz kritički stav. Usmeravanje
učenja mora se odvijati na osnovu nanalize obrazovnog optituma i planiranja za budućnost.
Darovitu decu pokreće posebna radoznalost., oni su željni da razumeju način na koji čitav
univerzum funkcioniše, sposobni su da zamisle poboljšanje reformi i u stanju su da
proiyvedu socijalno korisne vrednosti.
Ključne reči: darovita deca, radoznalost, stavovi, sklonosti, poboljšanja.

282

S-ar putea să vă placă și