TendinŃa modernă reconstructivă în chirurgia parodontală, bazată pe

progresele realizate în cunoaşterea biologiei proceselor de refacere osoasă, a făcut

ca şi defectele osoase parodontale să fie tratate. Acestea pot fi rezolvate fie prin

transformarea atrofiei verticale în atrofie orizontală cu stabilizarea temporară a

fenomenelor la un nivel mai scăzut de implantare osoasă a dinŃilor fie prin umplerea

defectelor osoase cu biomateriale de adiŃie care ca scop atât stimularea refacerii, cel

puŃin parŃiale, a osului alveolar cât şi reducerea mobilităŃii dinŃilor. Aplicarea

biomaterialelor de adiŃie osoasă se face la nivelul geodelor osoase rezultate în urma

chiuretajului pungilor parodontale şi după prealabila pregătire a suprafeŃelor

radiculare.

RaŃionamentul GTR este acela de a împiedica migrarea apicală a epiteliului

prin plasarea unei membrane la nivelul suprafeŃei radiculare cu scopul de a

împiedica contactul dintre Ńesutul gingival şi suprafaŃa rădăcinii şi astfel celulele

derivate din Ńesutul periodontal sunt induse în mod selectiv pe suprafaŃa rădăcinii iar

Ńesutul periodontal este regenerat.

Evaluând avantajele şi dezavantajele membranelor resorbabile şi

neresorbabile am hotărât folosirea în cadrul studiului efectuat a membranelor

resorbabile in 25 de cazuri, iar a celor neresorbabile in 4 cazuri.

În cele 29 de cazuri studiate de leziuni parodontale la ambele arcade utilizând

atât membrane resorbabile cât şi neresorbabile, rezultatele au arătat că apar

expuneri ale membranelor la o lună postoperator în cazul ambelor tipuri de

membrane astfel: 10 cazuri în care au apărut expuneri ale membranei din cele 25 de

cazuri în care s-au folosit membrane resorbabile şi 2 din cele 4 în care s-au folosit

membrane neresorbabile. Deci, expunerea membranei a fost considerată ca o

complicaŃie frecventă în GTR.

Cauza principală a expunerii precoce a membranei este necroza unei zone a

lamboului care acoperă membrana. În GTR, aportul de sânge la nivelul lamboului

este dependent de grosimea lamboului deoarece alimentarea cu sânge de la os

către lambou este împiedicată de prezenŃa membranei.

De asemenea s-a observat faptul că dacă există tensiune în locul în care

lamboul acoperă membrana, alimentarea cu sânge este redusă mai ales în cazul

lambourilor subŃiri. Deci pentru a menŃine alimentarea cu sânge a lambourilor la un

nivel optim în vederea prevenirii necrozei acestora este esenŃial ca în GTR grosimea

gingivală la nivelul lambourilor să fie de minim 1,5 mm.

Deşi expunerea membranei nu este considerată un eşec în GTR creşte în

schimb riscul infecŃiei postoperatorii care reduce substanŃial cantitatea de Ńesut

regenerat.

De aceea în situaŃiile în care apar expuneri ale membranelor este necesar să

se menŃină o igienă orală foarte atentă pentru a preveni apariŃia unor complicaŃii

supurative postoperatorii şi mai mult pentru a preveni extinderea acestora spre

Ńesutul regenerat. Astfel am ajuns la concluzia ca obŃinerea celor mai bune rezultate în GTR

implică o retracŃie gingivală minimă, un defect osos vertical cu pierdere minimă la

nivelul papilei interdentare iar implicarea bifurcaŃiei să fie cât mai redusă. În cazurile

cu retracŃie gingivală minimă, o mare parte din gingia cheratinizată poate acoperi

membrana asigurându-se o închidere perfectă a defectului osos la nivelul căruia s-a

realizat adiŃia. De asemenea, cu cât membrana este plasată mai mult în sens

coronar cu atât se va obŃine mai mult Ńesut nou format. Deci în cazul unei retracŃii

gingivale reduse rezultatele regenerării tisulare sunt mai bune.

In studiul efectuat am incercat sa determin si felul în care este influenŃată

regenerarea tisulară prin GTR de controalele periodice şi rezultatele obtinute după 2-

3 ani.