Episcopia Romanului

Întemeierea Episcopiei de la Roman a fost întotdeauna un mister pentru istoricii

români, din această cauză nu avem o dată clară care sa ateste acest edificiu religios.

Romanul era, la finele secolului al XIV-lea, o localitate veche. Cea dintâi aşezare de
pe vatra oraşului, din zilele noastre, avea particularităţi de tip rural. Treptat, în contextul
condiţiilor economico-sociale din secolul XIV, localitatea aceasta a căpătat înfăţişarea unui
oraş care, pentru un timp, a avut o importanţă politică mai deosebită. Oraşul era apărat de o
fortificaţie militară care, pe vremea domnului Roman I (1392-1394), potrivit vestigiilor
arheologice descoperite, a fost reconstruită şi consolidată. De reţinut faptul că oraşul oferea
condiţii prielnice organizării şi funcţiotnării unui centru eparhial. 1

Cu toate acestea, in istoriografia romana, sunt două ipoteze cu privire la întemeierea

episcopiei Romanului și anume:2

Cea dintâi aparține episcopului Melchisedesc Ștefanescu. Bazându-se pe “Acta

patriarchatus Constantinopolitani”, unde sunt mențiuni privitoare la ierarhia bisericească a
Moldovei pe la sfarșitul secolului XIV, acesta admite că episcopia, respectiv mitropolia
Romanului, ar fi existat cu mult timp înainte de Alexandru cel Bun. Melchisedec crede ca
Alexandru cel Bun nu ar fi întemeietorul de drept al Mitropoliei si Episcopiilor Moldovei, ci
numai organizatorul acestora. Acesta vede in persoana episcopului Meletie, menționat intr-o
scrisoare a patriarhului din Constantinopol, alături de Iosif al Sucevei, pe pastorul episcopiei
Romanului inca din secolul XIV3. De-a lungul timpului nu s-au gasit dovezi suficiente pentru
a admite aceste teorii.4

1
Melchisedec Ștefanescu, Cronica Romanului și a Episcopiei de Roman, vol. I, Bucuresti, 1875, p. 92.
2
Scarlat Porcescu, Episcopia Romanului în secolul XV,întemeiere si organizare, Editura “Bucovina”, I. E. Torouțiu,
București, 1941, p. 5.
3
Melchisedec Ștefanescu, op. cit., p. 106.
4
Scarlat Porcescu, op. cit., p. 5.
 Cea de-a doua parere este sprijinită de toți istoricii români contemporani. Dupa
aceștia, episcopia Romanului a fost intemeiată de Alexandru cel Bun. În acest caz, există
dovezi solide și anume cuvintele Vornicului Grigore Ureche: “ Mai facut-a Alexandru și al
doilea episcop, după mitropolit, la sfânta mănastire ce este in oraș în Roman si i-au dat
eparhie o parte din tinuturi, de sub munte in gios”5.

În sprijinul acestei teorii mai există și un hrisov de danie din timpul acestuia pentru
biserica Sfanta Vineri din 16 septembrie 1408, prin care se dăruiau doua sate 6. Din acest
hrisov se mai constată faptul că la biserica de la Roman se afla mormantul mamei
domnitorului, Cneaghina Anastasia. 7 Probabil aceasta este și motivul ce l-a determinat pe
domnitor să aleagă Romanul ca oraș de reședința pentru noua intemeiata episcopie din Tara
de jos. Prin crearea episcopiei acesta cinsteste memoria mamei sale. 8

Cu toate acestea, nu găsim nici o mențiune cu privire la existența unui scaun

episcopal care ar fi fost la acea vreme in Roman. Ca atare se poate afirma sigur că în anul
1408 nu exista inca episcopie la Roman. Exista numai biserica cu hramul Sfanta Parascheva,
care probabil a fost zidita de Roman Voda, intemeietorul orasului. 9

Profesorul Nicolae Iorga, pe baza unui hrisov de la Ștefan cel Mare din data de 4
aprilie 1488 care confirma mitropolia romanului sub conducerea unui episcop Vasilie, vede
in persoana lui Alexandru cel Bun drept întemeietorul de drept al mitropoliei de la Roman. În
hrisov era vorba despre dania bunicului său Alexandru si anume satele: ``Leucosauții din sus
de târgul roman, cu dijma din varza si Dragomireștii din jos de târgul Roman, cu podul
umblator peste Moldova si cu dijma din pestele proaspat ce se va vana pe hotarul
lor.``Aceste sate au fost mai intai daruite bisericii Sfanta Vineri in 1408, cand nu exista
episcopie, apoi au fost trecute in inventarul imobiliar al noii infiintate episcopii si confirmate

5
Ibidem , p. 6.
6
Ion Vicovan, Istoria bisericii ortodoxe române, vol. I, Editura Trinitas, Iași, 2002, p. 126.
7
Mihai Costachescu, Documente Moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, vol. I, documente interne, Editura Viata
Romaneasca, Iași, 1931, p. 63.
8
Scarlat Porcescu, op. cit., p. 9.
9
Nicolae Dobrescu, Istoria bisericii române, Editura Tipografia Romaneasca, București, 1912, p. 111.
ca atare in anul 1458 si in anul 1488 de catre Stefan cel Mare. In urma acestora putem admite
ca domnitorul Alexandru cel Bun, este intemeietorul episcopiei Romanului. 10

Problema mai dificilă este atunci cand încercam să precizăm timpul exact cand a fost
întemeiată această episcopie. Istoricii îl aprobă ca intemeietor al episcopiei pe Alexandru cel
bun, dar au anumite rezerve in privința unui an concret. Raportându-ne la domnia lui
Alexandru ce se încheie in anul 1432, putem spune că aceasta a fost intemeiată până la
sfarșitul acestei date.11

La 7 ianuarie 1403, Alexandru vorbește despre episcopia țării sale la singular si îi

daruiește două moșii situate lângă Suceava. Din actul acesta se constată faptul că nu mai
existau alte centre episcopale. Nici într-un caz în anul 1408 nu exista episcopie la Roman,
asa cum rezulta din hrisovul de danie din anul acesta.

Din cele ce urmează se va putea constata că episcopia a fost intemeiată de Alexandru

între anii 1408-1413. În sprijinul acestei teorii plecăm de la întemeierea episopiei de la
Rădauți, despre care sunt informații mai vechi.

În primul rând consemnarile Vornicului Ureche, de unde se constată faptul că

episcopia de la Rădauți ca si cea de la Roman este întemeiată de Alexandru. Cea de-a doua
teorie aparține profesorului Nicolae Iorga, care vede in dania domnitorului pentru biserica
gropniță din Rădauți ce consta in 50 de sate, un fel de mănăstire a cărei egumen ținea loc de
episcop pentru parțile de sus. Adevaratul întemeietor al episcopiei trece Ștefan cel Mare, care
a legat Pocuția cu Snyatinul si Colomeia de ierarhia Moldovei prin nou intemeiata episcopie
de la Rădauți.12

Se pare că lucrurile stau altfel cu aceasta episcopie. În documentele anterioare lui

Ștefan cel Mare, există un hrisov de la domnitorul Alexandru cel Bun din 6 iulie 1413 de
unde se constata că acesta dăruiește soacrei sale, Doamna Anastasia, satul Cotmanul Mare,
cu cătunele Suhoverhului, Hliviscea, Davidauti si spre Valeva, pana sub dumbrava…``…iar
după trecerea ei din viață, toate acestea mai sus numite sate să fie in stapanirea episcopiei
10
Scarlat Porcescu, op. cit., p. 10.
11
Nicolae Dobrescu, op. cit., p. 112.
12
Mihai Costachescu, op. cit., p. 64.
Rădauți a sf Nicolae, unde sunt îngropați moșii noștrii si a rămaie ca bunuri ale sale, pentru
ca sfanta episcopie sa se bucure de venitul lor in veci.``

Din acest act se vede că în anul 1413, episcopia din Rădauți exista. într-adevar nu este
specificat episcopul care păstora acolo, însa felul în care se vorbește în hrisovul amintit
despre episcopia din Rădauți este concoludent. Această danie este confirmată episcopiei din
Rădauți, unde era episcop Ioanichie, de către Stefan cel Mare in 26 august 1503. 13

Ocupându-se de ierarhia bisericească în Moldova, Dimitrie Cantemir observa că, în

această ţară, sunt trei scaune eparhiale : Roman, Rădăuţi şi Huşi; „dintre acestea numai celui
de Rădăuţi şi Huşi i s-a dat titlul de episcop pe când cel de Roman s-a chemat arhiepiscop
fiindu-i îngăduit ca, la liturghie, să poarte mitră; totuşi asupra celorlalţi colegi ai lui nu are
nici o jurisdicţie şi nu le este superior decât prin întâietate”. Era, apoi, datina ca, în scaunul
vacant al mitropoliei să treacă episcopul Romanului, la Roman al Rădăuţilor iar la Rădăuţi al
Huşilor ; alegerea se făcea pentru acest din urmă scaun. La solemnităţile religioase care
aveau loc în catedrala mitro¬politană episcopul de Roman şedea alături de mitropolit în
strănile din dreapta iar episcopii de Rădăuţi şi Huşi în cele din stânga. În ajunul Bobotezei
episcopul de Roman săvârşea serviciul religios în biserica de la curte iar mitropolitul venea
la curte după ieşirea de la catedrala mitropolitană ca să dea domnului crucea spre a o săruta şi
spre a-1 stropi cu agheazmă. Din vechime numai episcopii din Roman aveau dreptul de a
purta pateriţe (cârje) ferecate cu argint, pe când ceilalţi purtau pateriţe negre. 14

Conferind episcopului Ghedeon dreptul de a purta „pateriţa cu cornurile şi legăturile

ferecate în argint”, domnul Moldovei Grigore Ghica, subliniază, în actul cu data noiembrie
7247 (1739), că episcopia Romanului este „mai veche şi mai cinstită decât alte episcopii ale
acestei ţări, al doilea scaun după mitropolitul ţării”.15

13
Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, Volumul II, hrisoave si carti domnesti 1493-1593, București,
1913, p. 224.
14
Scarlat Porcescu, op. cit., p. 11.

15
Ion Vicovan, op. cit., p. 128.
 Întâietatea de onoare pe care o avea episcopul Romanului faţă de ceilalţi episcopi ai
Moldovei decurge canonic, din faptul că acest scaun, ori a fost întemeiat înaintea celui de
Rădăuţi, ori dacă ambele au luat naştere în acelaşi timp, cel de la Roman, în viziunea
domnului, a mitropolitului şi dreptcredincioşilor, adică a factorilor care au avut de spus un
cuvânt în legătură cu necesitatea şi, în cele din urmă, cu întemeierea acestei eparhii, era, fără
nici o îndoială, un centru mai important.16

Având in vedere cele menționate putem ajunge la o concluzie si anume aceea ca

domnitorul Alexandru cel Bun este intemeietorul de drept al episcopiei Romanului, anul în
care a fost constituită aceasta nu poate fi menționat cu exactitate dar putem vorbi de un
interval si anume 1408-1413, după ce, în ţară, erau prezente ordinea şi stabilitatea şi după ce
se aplanase neînţelegerile cu patriarhia ecumenică.

Actuala biserică Sfânta Paraschiva din Roman datează din anul 1550, după cum
indică pisania. Ea a fost începută în 1542, sub domnia lui Petru Rareş, probabil din iniţiativa
episcopului Macarie, cronicarul domniei, şi a fost terminată de Iliaş Rareş, fiul lui Petru
Rareş, şters din pisanie de episcopul Macarie, pentru că trecuse la mahomedanism. 17

Aceasta este construita in plan treflat, cu altarul poligonal la exterior și semicircular în

interior, iar absidele laterale circulare. La exterior, întreaga construcție este ornamentată cu
un brâu "în torsadă" și două rânduri de ocnițe suprapuse, fiind sprijinită de contraforturi ce
sporesc nota de echilibru și eleganță a fațadelor. Sistemul de boltire nu mai prezintă o
structură unitară datorită modificărilor de la începutul secolului al XIX-lea care au afectat
turla și bolta altarului. Astăzi, turla mai păstrează tradiționala boltă moldovenească sprijinită
de arce piezișe, în schimb partea superioară a altarului prezintă forma puțin obișnuită a doi
cilindri care se intersectează.18

Edificiul ridicat în secolul al XVI-lea nu a suferit reparații importante până în vremea

episcopilor Ioanichie (1747-1769) și Leon Gheucă (1769-1786) când s-a lucrat îndeosebi la
turla, altarul și naosul bisericii, fără a se afecta prea mult formele originale. În schimb,

16
Nicolae Dobrescu, op. cit., p. 112.
17
Marina Ileana Sabadoș, Catedrala Episcopiei Romanului, editată de Episcopia Romanului şi Huşilor, 1990, p. 19.
18
Vasile Ursachi, Episcopia Romanului, cercetări arheologice, Editura Filocalia, Roman, 2009, p. 53.
lucrările inițiate de episcopul Gherasim în 1805 au împietat asupra structurii inițiale a
monumentului, fiind calificate de savantul și episcopul Melchisedec Ștefănescu drept un
adevărat "act de vandalism". Atunci, pentru a câștiga spațiu în interior, s-au înlăturat pereții
despărțitori dintre pridvor și pronaos și dintre pronaos și naos, intervenindu-se și cu o pictură
nouă, distonantă, la turlă și pronaos. Ceva mai târziu, în a doua jumătate a aceluiași veac, s-
au adăugat din motive utilitare și cele două anexe ce se mai păstrează și astăzi: veșmântăria și
pridvorul de la intrarea în biserică, mult mai spațios decât alte construcții similare. 19

Bibliografie

Bogdan, Ioan, Documentele lui Ștefan cel Mare, Volumul II, hrisoave si cărti domnești 1493-
1593, București, 1913.

19
Marina Ileana Sabadoș, op. cit., p. 20.
 Costăchescu, Mihai, Documente Moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, vol. I, documente
interne, Editura Viata Romaneasca, Iași, 1931.

Dobrescu, Nicolae, Istoria bisericii române, Editura Tipografia Romaneasca, București, 1912.

Porcescu, Scarlat, Episcopia Romanului în secolul XV,întemeiere si organizare, Editura

“Bucovina”, I. E. Torouțiu, București, 1941.

Sabadoș, Maria, Ileana, Catedrala Episcopiei Romanului, editată de Episcopia Romanului şi

Huşilor, 1990.

Ștefănescu, Melchisedec, Cronica Romanului și a Episcopiei de Roman, vol. I, Bucuresti, 1875.

Ursachi, Vasile, Episcopia Romanului, cercetări arheologice, Editura Filocalia, Roman, 2009.

Vicovan, Ion, Istoria bisericii ortodoxe române, vol. I, Editura Trinitas, Iași, 2002.