Anton Semionovici Makarenko

Anton Semionovici Makarenko s-a născut în Ucraina pe data de 13 martie 1888 și a

fost un strălucit practician, dar şi un teoretician  pedagog, precum şi talentat scriitor.
Principalele sale lucrări cu profil pedagogic sunt: Poemul pedagogic (1933), Cartea pentru
părinți (1937), Steaguri pe tunuri (1938). Acesta a urmat gimnaziu și un curs de pedagogie,
iar apoi și-a început cariera de învățător, continuându-și studiile la Institutul Pedagogic din
Poltava (1914-1917). După absolvire a fost numit conducătorul unei școli, iar după 1920 i s-a
încredințat conducerea unor colonii cu scopul reeducării tinerilor cu comportamente sociale
deviante. Principiile pe care le-a folosit în educația acestor copii au fost enunțate ulterior în
lucrările sale Poemul pedagogic, respectiv Marșul anului ’30.
În perioada interbelică pot fi evidenţiate mai multe curente de gândire pedagogică
dezvoltate pe filiera ideilor „educaţiei noi”, printre care şi „pedagogia cooperării” în cadrul
”muncii în echipe”, bazată pe valorificarea particularităţilor individuale ale elevului (Roger
Cousinet, Peter Petersen) sau pe resursele morale ale colectivităţii ( A.S. Macarenko).
Pedagogia lui Makarenko se mulează practic ideologiei comuniste. Aceasta, se bazează pe
colectiv, o noțiune centrală a pedagogiei sovietice, și nu pe individ.(Stănescu Vol. I, p. 23).
Principala idee a pedagogiei rezidă în distincția observată între educație și reeducare. Dacă
educația unui individ presupune o evoluție îndelungată, reeducarea acestuia se poate face
doar printr-o așa numită explozie, un șoc care sa-i spulbere vechile principii și să-l facă ușor
influențabil pentru inocularea unor noi idei.
S2: În viziunea pedagogului sovietic, individului trebuie să i se rezerve o educaţie ,,în si prin
colectiv”. Colectivul reprezintă acel grup de oameni care urmăresc acelaşi scop, desfăşoară
aceeaşi activitate şi au o organizare comună
Colectivul este atât ,,obiect”, cât şi subiect al formării. Makarenko discerne între un
colectiv primar (detaşamentul) şi colectivul general (întreaga colonie). ,,Detaşamentul”
cuprinde 10-12 tineri de vârste diferite, grupaţi în funcţie de preferinţe şi având un scop
apropiat (desfăşurarea aceleiaşi activități). Structurarea unui colectiv este facilitată de
parcurgerea mai multor paşi:
·     avansarea de către educator a unor cerinţe imperative, care trebuiau asimilate de membrii
grupului (ca, de pildă, exigenţa obligatorie de a nu mai fura);
·     formarea ,,activului” în cadrul colectivului, adică polarizarea unui grup mic de elevi care
răspund imperativului avansat în perspectiva atragerii progresive şi a altor tineri, spre
respectarea standardelor avansate;
·     exprimarea şi respectarea cerinţelor de către toţi membrii grupului.
Exigenţele nu erau exprimate direct asupra întregului colectiv, ci erau infuzate indirect de
activul grupului. Profesorul putea interveni şi asupra unui singur individ, astfel încât acesta să
intervină indirect asupra întregului colectiv. Interesul pedagogului sovietic s-a îndreptat mai
mult spre dimensiunea formativă a educaţiei şi mai puţin spre instrucţie. El urmărea
integrarea tinerilor cu probleme sociale în procesul productiv, prin promovarea ,,educaţiei
prin muncă”.
 Un principiu al pedagogiei lui Makarenko constă în acţiunea paralelă, indirectă:
pentru a anatemiza o anumită faptă, nu mă adresez direct individului care a comis-o, ci
colectivului în care persoana este integrată. Abia apoi membrii colectivului vor influenţa
conduita individului în cauză. Se pare că această normă a fost preluată şi exploatată abuziv în
închisorile comuniste, în perspectiva ,,re-educării” insului ,,deviant”, care nu a aderat la
ideologia partidului unic. Reeducarea presupunea anihilarea morală a deţinutului, distrugerea
personalităţii sale şi vizează transformarea deţinutului în torţionar, în ,,educator” al propriilor
colegi. Pedagogia diabolică a reeducării se voia a fi extinsă (şi s-a extins efectiv) dincolo de
zidurile puşcăriilor: demascarea ,,duşmanilor”, prin renegarea valorilor recunoscute, prin
supunere şi obedienţă faţă de mai-marii zilei, prin şedinţe de autoanaliză, etc.
Pedagogia reeducării – inspirată din dispozitivul ideatic al lui Makarenko – este un exemplu
edificator de pervertire a educaţiei în reversul ei, prin transformarea unor strategii parţial
realiste şi benefice în instrument de îndoctrinare şi tortură psihologică.
S3: Dintre toate textele autorului, cel mai mult am fost impresionată de citatul din
„Cartea pentru părinţi”. Acesta, fiind convins de rolul exemplului în educaţie – ca şi de
înclinaţia copilului pentru imitaţie – se adresează părinţilor astfel: “Să nu credeţi că educaţi
copilul numai atunci când vorbiţi cu el, când îl povăţuiţi sau îi porunciţi. Îl educaţi în fiecare
moment al vieţii voastre, chiar şi atunci când nu sunteţi acasă.
Felul cum vă îmbrăcaţi, cum vorbiţi, cum vă bucuraţi sau vă întristaşi, cum vă purtaţi cu
prietenii şi duşmanii, felul cum râdeţi sau citiţi ziarul - toate au pentru copil mare
însemnătate. Copilul vede sau simte cea mai mică schimbare în ton; orice subtilitate a
gândurilor voastre ajunge la el pe căi pe care voi nu le observaţi.”
Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale, deoarece ea
influenţează şi modelează persoana umană. Unii chiar merg mai departe şi susţin că acţiunea
ei asupra persoanei este atât de mare, încât ea egalează acţiunea celorlalte grupuri sociale.
Familia este adevăratul laborator de formare a persoanei. Noi, adulţii, suntem adesea copleşiţi
de grijile zilnice şi ne este tot mai greu să ne aducem aminte cum vedem lucrurile prin
sufletul copilului care am fost.
Părinţii au rol major în disciplinarea copilului, misiune dificilă care presupune
înţelepciune, imaginaţie, răbdare şi multă dragoste.
S4: În concluzie, reprezentantul pedagogiei sovietice, Makarenko emite o serie de
concepte-cadru - oarecum reducţioniste - care au făcut epocă în ţările socialiste. Merită însă
să remarcăm credinţa sa în reformarea omului, indiferent de poziţia în care ajunge la un
moment dat, precum şi străduinţa de a reda societăţii pe acei indivizi care au derapat de la
comportamentul larg acceptat. Adept al educaţiei „în şi prin colectiv”, pedagogul sovietic
scoate în relief virtuţile educogene ale grupului şcolar şi face o pledoarie indirectă pentru
importanţa relaţiilor informale din interiorul „colectivului”. Concluziile sale pedagogice pot
fi fructificate cu succes dacă se elimină absolutizările voite promovate pe scară largă în epoca
comunistă.