Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de

legea penală, săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.

Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine
semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu
prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.

În teoria dreptului penal, prin etape ale activităţii infracţionale se înţeleg fazele,
căile prin care trece fapta infracţională în desfăşurarea ei până la producerea rezultatului
(iter-criminis, calea infracţională).
În evoluţia sa această activitate parcurge anumite faze: apariţia ideii infracţionale,
deliberarea, luarea hotărârii, pregătirea infracţiunii, tentativa de infracţiune (începerea
executării) şi finalizarea infracţiunii prin producerea rezultatului dorit. Pornind de la
teza că numai acţiunile (inacţiunile) pot fi recunoscute infracţiuni şi de la periculozitatea
lor pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale, legiuitorul a incriminat numai
actele de pregătire, tentativa şi producerea rezultatului prejudiciabil. Astfel, art.25 CP
incriminează actele de pregătire şi tentativa, dacă nu au ajuns în faza producerii
rezultatului din motive ce nu au depins de voinţa făptuitorului drept infracţiuni
neconsumate, iar în cazul producerii rezultatului - drept infracţiuni consumate.
Apariţia ideii, deliberarea şi luarea hotărârii, ultima chiar şi exteriorizată, dacă nu
au fost materializate prin acţiuni de pregătire sau de tentativă, au rămas în afara legii
penale.

Etapele activităţii
infracţionale

Pregătirea Tentativa Infracţiunea

consumată

I. PREGĂTIREA DE INFRACŢIUNE
Articolul 26.
(1)Se consideră pregătire de infracţiune înţelegerea prealabilă de a săvârşi o
infracţiune, procurarea, fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor, sau
crearea intenţionată, pe altă cale, de condiţii pentru săvârşirea ei dacă, din cauze
independente de voinţa făptuitorului, infracţiunea nu şi-a produs efectul.

1
(2) Răspunderii penale şi pedepsei penale sunt supuse numai persoanele care au
săvârşit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave, grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave.
1. În alin.1 art.26 CP se dă o definiţie mai desfăşurată a pregătirii de infracţiune . Din
această definiţie rezultă că, pentru a considera o activitate drept act de pregătire pedepsit
penal, activitatea trebuie să fie caracterizată de anumite semne obiective şi subiective.
La semnele obiective se referă prevederile alin.1 art.26 CP privind crearea
condiţiilor pentru săvârşirea infracţiunii şi întreruperea actelor de pregătire din cauze
independente de voinţa făptuitorului.
Cerinţa alin.1 art.26 CP privind caracterul intenţionat al actelor de pregătire
constituie semnele subiective ale pregătirii de infracţiune.

2. Din felul în care se manifestă actele de pregătire, ele pot fi de natură intelectuală ori
materială. Un act de pregătire de natură intelectuală poate fi înţelegerea prealabilă de a
săvârşi o infracţiune.
Actele de pregătire de natură materială constau din procurarea, fabricarea sau
adaptarea mijloacelor ori a instrumentelor în vederea săvârşirii infracţiunii. Alin.1 art.26
CP nu a enumerat în mod exhaustiv toate actele posibile de pregătire de infracţiune. Prin
expresia sau crearea intenţionată, pe altă cale, de condiţii pentru săvârşirea ei legiuitorul
a recunoscut că orice acte de pregătire efectuate cu scopul săvârşirii infracţiunii cad sub
incidenţa alin.1 art.26 CP. Aceste acte de pregătire pot fi de natură intelectuală
(procurarea de informaţii şi de date privitoare la săvârşirea infracţiunii, plănuirea
infracţiunii şi repartizarea rolurilor între participanţi, înţelegerea prealabilă cu alte
persoane de a procura sau comercializa bunurile furate etc.) şi de natură materială
(pregătirea unor ascunzişuri pentru tăinuirea uneltelor infracţiunii, bunurilor furate etc.,
pregătirea unor documente personale false pentru a evita identificarea după săvârşirea
infracţiunii etc.).

3. Latura obiectivă a pregătirii de infracţiune are un şir de particularităţi.

Actele de pregătire nu fac parte din latura obiectivă a infracţiunii ce se pregăteşte şi
sunt exterioare acesteia. Ele numai creează condiţii pentru săvârşirea infracţiunii. De
exemplu, pregătirea unei arme de foc pentru săvârşirea unui atac tâlhăresc nu se
cuprinde în latura obiectivă a tâlhăriei prevăzute în art.188 CP şi se consideră criminală
numai în baza alin.1 art.26 CP.
Actele de pregătire nu lezează nemijlocit obiectul infracţiunii zămislite. În cazul
actelor de pregătire, de exemplu, a furtului, patrimoniul victimei presupuse nu este lezat,
însă se creează o stare de pericol potenţială pentru această valoare socială ocrotită de
legea penală.
Actele de pregătire, nefiind obligatorii, sunt posibile la toate infracţiunile
intenţionate.

2
 Actele de pregătire trebuie să fie săvârşite numai de persoana care are nemijlocit
intenţia de a săvârşi infracţiunea ca autor sau coautor al ei. Atunci când ele sunt
înfăptuite de altă persoană, decât autorul sau coautorii, constituie acte de complicitate
(alin.5 art.42 CP).

4. Actele de pregătire pot fi pedepsite numai în cazul în care "din cauze independente de
voinţa făptuitorului, infracţiunea nu şi-a produs efectul". Prin expresia din alin.1 art.26
CP infracţiunea nu şi-a produs efectul se înţelege că actele de pregătire nu au ajuns până
la etapa începerii tentativei sau în cazul infracţiunilor cu componenţe formale - până la
săvârşirea primei acţiuni ce constituie latura obiectivă a acestor componenţe de
infracţiuni. În atare cazuri infracţiunea trebuie să nu-şi producă efectul din motive
independente de voinţa făptuitorului. De exemplu, în cazul violului, refuzul care a fost
determinat de imposibilitatea continuării ulterioare a acţiunilor criminale în virtutea
unor împrejurări apărute contrar voinţei vinovatului nu poate fi considerat benevol şi,
prin urmare, nu exclude răspunderea penală. Dacă actele de pregătire sunt întrerupte
din motive subiective (mila faţă de victimă, teama de răspunderea penală etc.), va fi
considerată renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii, care, conform art.56 CP,
constituie temei pentru liberarea de răspunderea penală pentru pregătirea infracţiunii. În
acest caz persoana poartă răspunderea penală doar pentru acţiunile pregătitoare deja
săvârşite în vederea producerii rezultatului infracţiunii, cu condiţia că ele conţin
elementele constitutive ale altei infracţiuni consumate (alin.3 art.56 CP).

5. Latura subiectivă a pregătirii de infracţiune constă în caracterul ei intenţionat. Mai

mult, în cazul pregătirii de infracţiune făptuitorul acţionează cu intenţie directă. El îşi dă
seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor de pregătire a infracţiunii, prevede
posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile de pe urma infracţiunii pe care o
pregăteşte şi doreşte să săvârşească această infracţiune. Infracţiunile din imprudenţă nu
pot să apară sub formă de acte de pregătire.
6. Alin.2 art.26 CP prevede răspunderea penală numai pentru persoanele care au
săvârşit acte de pregătire a unei infracţiuni intenţionate mai puţin grave, grave, deosebit
de grave şi excepţional de grave. În cazul pregătirii unei infracţiuni uşoare, legiuitorul a
considerat că actele de pregătire nu prezintă gradul prejudiciabil caracteristic infracţiunii
şi le-a lăsat în afara incriminării.

7. Răspunderea penală a făptuitorului în cazul pregătirii de infracţiune se stabileşte

conform articolului corespunzător din partea specială a CP, ca pentru infracţiune
consumată, cu trimitere la art.26, respectându-se prevederile art.75 şi 81 CP. Dacă
actele de pregătire a unei infracţiuni prin natura lor constituiau o altă infracţiune, suntem
în prezenţa unui concurs de infracţiuni. De exemplu, pentru procurarea ilegală a unei
arme de foc cu scopul pregătirii unui omor intenţionat, făptuitorul va fi tras la

3
răspundere penală pentru pregătirea omorului intenţionat în baza art.145 CP raportat la
art.26 CP, iar pentru procurarea ilegală a armei de foc - şi în baza art.290 CP.

8. Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel, încât ele se consumă din momentul
începerii actelor de pregătire. În aceste situaţii făptuitorul poartă răspunderea penală în
baza articolului din partea specială a CP, în care sunt incriminate ca infracţiuni distincte
actele de pregătire (mai detaliat a se vedea p.3 al comentariului la art.25 CP).

II. TENTATIVA DE INFRACŢIUNE

Articolul 27.
Se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată
îndreptată nemijlocit spre săvârşirea unei infracţiuni dacă, din cauze independente de
voinţa făptuitorului, aceasta nu şi-a produs efectul.
1. Sub aspect obiectiv - tentativa implică efectuarea unor acte ce fac parte din latura
obiectivă a infracţiunii începute, iar sub aspect subiectiv presupune caracterul
intenţionat al acestor acte.
2. Sub aspect obiectiv tentativa reprezintă, în primul rând, un început de executare a
acţiunii îndreptate nemijlocit împotriva valorii sociale ocrotite de CP. Făptuitorul, prin
actele de executare, atentează la obiectul concret şi creează pericolul real de a-i cauza o
daună, iar în unele cazuri chiar îi cauzează o anumită daună. De exemplu, în cazul
tentativei de omor, nu este necesară o încadrare suplimentară a urmărilor reale survenite
pentru victim.
Tentativa de infracţiune cu componenţe formale este posibilă numai atunci când
latura lor obiectivă se constituie din diferite acţiuni prevăzute în dispoziţiile normei de
incriminare. De exemplu, violul se consideră infracţiune consumată din momentul în
care s-a început raportul sexual. Dacă faţă de victimă se aplică forţa fizică sau
ameninţarea cu scopul de a săvârşi un raport sexual cu ea, dar acest scop n-a fost atins
din motive ce nu depind de voinţa vinovatului, toate cele săvârşite urmează a fi
calificate ca tentativă de viol .
De regulă, actele de executare a tentativei se săvârşesc prin acţiuni. Însă art.27 CP nu
exclude tentativa şi prin inacţiuni. În teoria dreptului penal posibilitatea tentativei prin
inacţiune este discutabilă. Cei care pledează pentru existenţa tentativei prin inacţiune, de
obicei, îşi argumentează opinia prin exemplul devenit clasic: o mamă, în scopul uciderii
copilului nou-născut, nu îl hrăneşte.
3. O altă trăsătură a aspectului obiectiv al tentativei constă în faptul că acţiunea a cărei
executare a fost începută nu şi-a produs efectul din cauze independente de voinţa
făptuitorului.
Cauzele independente de voinţa făptuitorului care împiedică producerea efectului în
cazul tentativei sunt diverse. Ele se constituie din împrejurări apărute contrar voinţei
4
făptuitorului, care întrerup acţiunile şi fac imposibilă continuarea lor sau care înlătură
producerea rezultatului. În funcţie de gradul de realizare a tentativei, ea poate apărea în
formă întreruptă (neconsumată) sau în formă consumată.
Tentativa întreruptă (neconsumată) este atunci când acţiunea începută este întreruptă
şi nu mai poate fi continuată pentru a-şi produce efectul din cauze independente de
voinţa făptuitorului. De exemplu, există tentativa întreruptă când, în scopul de a omorî
victima, infractorul îi aplică lovituri cu cuţitul în regiunea cutiei toracice, însă acţiunea
nu a fost dusă până la sfârşit din cauză că partea vătămată s-a apărat şi au intervenit alte
persoane.
Tentativa este consumată în cazul în care acţiunea a început şi a fost dusă până la
capăt, dar nu s-a produs rezultatul, el fiind înlăturat, din cauze ce nu depind de voinţa
făptuitorului. De exemplu, constituie tentativă consumată fapta persoanei care nu a avut
posibilitatea de a dispune de bunurile sustrase din punga victimei din cauză că a fost
observată de victimă şi de alte persoane şi reţinută îndată de ei.
Dacă persoana a renunţat, benevol şi definitiv, la ducerea până la capăt a
infracţiunii, ea nu poate fi trasă la răspunderea penală şi se liberează de răspundere
penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii, cu excepţia
cazurilor în care actele tentativei conţin o altă infracţiune consumată (art.56 CP).
Renunţarea de bună voie la infracţiune poate apărea nu numai la întreruperea voluntară
a actelor de tentativă, ci şi în cazul înlăturării producerii rezultatului. De exemplu, o
persoană, după ce a administrat o substanţă otrăvitoare victimei cu intenţia de a o ucide,
fiindu-i milă de chinurile ei, îi dă un antidot, cheamă salvarea, lămureşte medicilor ce
otravă i-a dat victimei şi, datorită acestor măsuri, îi salvează viaţa. În cazul dat
făptuitorul nu va răspunde pentru tentativa de omor, ci numai pentru urmarea efectiv
produsă până la înlăturarea morţii victimei.
4. Tentativa sub aspect subiectiv se distinge prin caracterul intenţionat al actelor ei.
Practica judiciară a RM recunoaşte constant că tentativa de infracţiune poate fi săvârşită
numai cu intenţie directă.
De asemenea, s-a explicat instanţelor judecătoreşti că, la soluţionarea cauzelor cu
privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a constrângerii psihice, trebuie
constatat faptul dacă inculpatul a acţionat cu scopul de a săvârşi raportul sexual şi dacă
forţa aplicată a servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul. Numai dacă există atare
circumstanţe, acţiunile vinovatului pot fi recunoscute drept tentativă de viol şi numai ele
dau posibilitatea de a delimita tentativa de viol de alte acte criminale (acte de desfrâu,
huliganism, cauzare a leziunilor corporale, insultă etc.)
5. În funcţie de caracterul intenţionat al tentativei şi al cauzelor ce înlătură producerea
rezultatului, tentativa poate apărea sub formă de tentativă asupra unui obiect nul sau de
tentativă cu mijloace nule.
Tentativă asupra unui obiect nul este atunci când persoana atentează la valorile
sociale ocrotite de legea penală, însă acţiunile comise nu au pricinuit şi nu au putut

5
pricinui daună din cauza greşelii făptuitorului, deoarece obiectul lipsea în momentul
atentatului sau avea calităţi atât de bune, încât - prin acţiunile întreprinse - nu putea fi
vătămat. De exemplu, dacă făptuitorul a sustras arme, muniţii, substanţe explozive, care
în acel moment nu aveau capacităţile iniţiale, dar el era sigur că cele sustrase au
capacităţile necesare, acesta va purta răspunderea penală pentru tentativă de sustragere a
substanţelor explosive.
Tentativa cu mijloace nule este în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost
posibilă din cauza insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite. De exemplu,
făptuitorul a instalat, cu scopul de a suprima viaţa victimei, un dispozitiv explozibil sub
automobilul ei. Explozia, nefiind puternică, a avut drept efect numai deteriorarea
automobilului şi cauzarea unor leziuni corporale victimei. Vinovatul a fost condamnat
pentru tentativă de omor, deoarece, din cauza insuficienţei mijloacelor folosite de
făptuitor, moartea victimei nu a survenit.

III. INFRACŢIUNEA CONSUMATĂ

1.Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele

constitutive ale componenţei de infracţiune (alin.1 art.25 CP). Prin urmare, infracţiunea
consumată conţine toate semnele ce caracterizează componenţa infracţiunii, şi nu doar
unele, ca în cazul tentativei.
Pentru recunoaşterea infracţiunii drept consumată are importanţă de principiu
momentul consumării infracţiunii. O dată cu consumarea infracţiunii, activităţile
efectuate în fazele precedente în vederea producerii rezultatului îşi pierd propria lor
individualitate, integrându-se în fapta consumată, singura reţinută pentru încadrarea
juridică şi sancţionarea ei.
2. Momentul consumării infracţiunii depinde de construcţia juridică a componenţei
de infracţiune din partea specială a CP.
► Infracţiunile, drept componenţe materiale, se consideră consumate în momentul
survenirii rezultatului. De exemplu, furtul, jaful şi escrocheria se consideră consumate
dacă averea a fost sustrasă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune
de ea la dorinţa sa Au componenţe materiale şi alte infracţiuni prevăzute de partea
specială a CP (art.145, 146, 147, 239, 242, 271 etc.).
► Infracţiunile cu componenţe formale dobândesc forma consumată în momentul
săvârşirii acţiunii prejudiciabile. De exemplu, tâlhăria se consideră consumată din
momentul atacului însoţit de aplicarea sau ameninţarea cu aplicarea violenţei,
periculoase pentru viaţa şi sănătatea victimei, şantajul - din momentul înaintării cerinţei,
însoţită de ameninţare, indiferent de atingerea de către infractor a scopului pus,
circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor acestora se
consideră infracţiune consumată din momentul săvârşirii a cel puţin unei acţiuni din cele
menţionate în art.217 CP.
6
► Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel, încât ele se consumă chiar din momentul
pregătirii lor. De exemplu, intenţia de a dobândi prin banditism arme şi muniţii se
consideră infracţiune consumată din momentul organizării bandei.
O astfel de construcţie au şi infracţiunile de organizare a unei rebeliuni armate
(art.340 CP), organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale (art.282 CP), crearea sau
conducerea unei organizaţii criminale (art.284 CP), organizarea de grupuri criminale în
scopul terorizării condamnaţilor porniţi pe calea corectării sau săvârşirii atacurilor
asupra administraţiei penitenciarelor (art.286 CP) etc.
► Alte infracţiuni se consideră consumate din momentul creării unei stări de pericol
real pentru valoarea socială ocrotită de legea penală. De exemplu, infracţiunea de ecocid
se consideră consumată din momentul în care acţiunile descrise în art.136 CP pot
provoca o catastrofă ecologică; ameninţarea cu omorul sau vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii constituie infracţiune dacă a existat pericolul
realizării acestei ameninţări (art.155 CP); punerea intenţionată a altei persoane în pericol
de contaminare cu maladia SIDA constituie infracţiune consumată prevăzută de art.212
CP; infracţiune de terorism consumat constituie chiar şi ameninţarea cu săvârşirea
actelor de terorism (art.278 CP) etc.
► Infracţiunea continuă se consideră consumată în momentul încetării activităţii
infracţionale sau din cauza survenirii unor evenimente care împiedică această activitate
(alin.2 art.29 CP). La această categorie de fapte se referă infracţiunile prevăzute de
art.166, 167, 194, 202, 203 CP etc.
► Infracţiunea prelungită se consumă în momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau
inacţiuni infracţionale (art.30 CP).
3. În alin.2 art.25 CP se dă noţiunea infracţiunii neconsumate, care constă din pregătirea
şi tentativa de infracţiune (a se vedea comentariul la art.26 şi 27 CP).
4. Delimitarea infracţiunii consumate de cea neconsumată are importanţă juridico-
penală. Or, conform alin.3 art.25 CP, răspunderea penală pentru pregătirea şi tentativa
de infracţiune se stabileşte conform articolului corespunzător din partea specială a CP,
ca pentru infracţiunea consumată, cu trimitere la art.26 şi 27 CP.
În afară de aceasta, justa calificare a acţiunilor făptuitorului drept infracţiune
consumată sau neconsumată are şi consecinţe diferite. Astfel, răspunderea penală este
prevăzută numai pentru actele de pregătire a infracţiunii mai puţin grave, grave,
deosebit de grave şi excepţional de grave, ele nefiind pedepsite în cazul infracţiunilor
uşoare (alin.2 art.26 CP). Dispoziţiile art.81 CP pentru infracţiunile neconsumate
stabilesc unele procedee de aplicare a pedepsei mai favorabile decât pentru infracţiunea
consumată şi interzice aplicarea pedepsei de detenţiune pe viaţă pentru infracţiunile
neconsumate.
În funcţie de momentul consumării infracţiunii se rezolvă unele probleme privind
aplicarea amnistiei şi prescripţiei de tragere la răspunderea penală. De exemplu, în cazul
infracţiunii continue amnistia se aplică numai cu condiţia ca acţiunea sau inacţiunea

7
 începută să înceteze până la data intrării în vigoare a actului de amnistie. Dacă
infracţiunea continuă începută până la actul de amnistie durează şi după intrarea lui în
vigoare, amnistia nu se aplică.
5. Formele infracţiunii prevăzute în art.25 CP şi determinate de etapele de desfăşurare a
activităţii infracţionale privesc numai activitatea infracţională, la baza căreia stă intenţia,
ca formă a vinovăţiei. Asemenea forme se exclud în cazul infracţiunilor săvârşite din
imprudenţă.
Clasificarea infracţiunilor

Uşoare Mai puţin Grave Deosebit Excepţional

grave de grave de grave

Articolul 16. Clasificarea infracţiunilor

(1) În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil, infracţiunile prevăzute de

prezentul cod sînt clasificate în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave,
deosebit de grave şi excepţional de grave.
(2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în
calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la 2 ani inclusiv.
(3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală
prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 5 ani inclusiv.
(4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede
pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 12 ani inclusiv.
(5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu intenţie
pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce
depăşeşte 12 ani.
(6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu intenţie
pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.

Bibliografie :

1. Codul Penal al Republicii Moldova (Chişinău-2004);

2. Internet.