4.

COMPETENŢELE UNIUNII EUROPENE

4.1. Principiile stabilirii competenţelor Uniunii Europene .................................. 92

4.2. Domeniile de competenţă ale Uniunii Europene ...........................................96
4.3. Uniunea Europeana, spaţiu de libertate , securitate şi justiţie ..................... 98
Rezumat ........................................................................................................ 106
Teste de autoevaluare .................................................................................. 106
Lucrare de verificare ................................................................................... 107
Bibliografie minimală .................................................................................. 108

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
 să explici care sunt principiile de bază pentru stabilirea competenţelor
Uniunii Europene ;
 să evidenţiezi domeniile de competenţă ale Uniunii Europene;
 să descrii modul de impartire a acestor competenţe;
 să înțelegi Uniunea Europeană, atât ca spațiu socio-politic dar si
juridic prin cele trei componente definitorii: libertatea, securitatea şi
justiţia .

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

Drept european 91
Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

4.1. Principiile stabilirii competenţelor Uniunii Europene

4.1.1. Personalitatea juridică a Uniunii Europene
Tratatul de la Lisabona conferă în mod expres Uniunii Europene, personalitate
juridică prin articolul 47 TUE care prevede, „Uniunea are personalitate
juridică.”. Astfel, Uniunii i se recunoaşte capacitatea de a intra în nume propriu
în raporturi juridice cu alte entităţi, adică va putea face parte din organizaţii
internaţionale, va putea iniţia şi face obiectul procedurilor derulate de instanţe
internaţionale. Prevederile art.47 privind personalitatea juridică a UE trebuie
corelate cu prevederile art.1, al 3. „Uniunea se substituie Comunităţilor
Europene şi îi succedă acesteia.” deoarece, acest articol prezintă o importanţă
deosebită. Astfel, conform teoriei dreptului, succesiunea implică un transfer al
funcţiilor şi patrimoniului Comunităţilor Europene către Uniunea Europeană,
ceea ce face ca implicit şi Tratatul instituind Comunitatea Europeană să fie
înlocuit de Tratatul asupra Funcţionării Uniunii Europene.
Un aspect important, în ceea ce priveşte instituirea personalităţii juridice
Uniunii, este acela că se renunţă la structura pe 3 piloni, în cadrul unei perioade
de tranziţie de 5 ani.
După intrarea în vigoare a TL, UE este persoană juridică de drept public, şi în
consecinţă beneficiază doar de prerogativele care sunt necesare atingerii
obiectivelor cuprinse în tratate.
Privitor la personalitatea juridică internă a Uniunii Europene, conform art. 335
TFUE, în fiecare dintre statele membre, Uniunea are cea mai largă capacitate
juridică recunoscută persoanelor juridice de către legislațiile interne. Drept
urmare, Uniunea poate, în special, să dobândească sau să înstrăineze bunuri
mobile şi imobile şi poate sta în justiție, în acest scop fiind reprezentată de
Comisie.
Cu toate acestea, Uniunea este reprezentată de fiecare instituție, în temeiul
autonomiei lor administrative, pentru chestiunile referitoare la funcționarea lor.
Personalitatea juridică internațională a Uniunii Europene reiese din
dispozițiile art. 216 TFUE, care stabileşte că Uniunea poate încheia acorduri cu
una sau mai multe țări terțe sau organizații internaționale, în cazul în care se
prevede astfel în tratate sau în cazul în care încheierea unui acord fie este
necesară pentru realizarea, în cadrul politicilor Uniunii, a unuia dintre
obiectivele stabilite prin tratate, fie este prevăzută printr-un act juridic
obligatoriu al Uniunii, fie poate influența normele comune ori poate modifica
domeniul de aplicare a acestora. Potrivit aceluiaşi articol, acordurile încheiate
de Uniunea Europeană sunt obligatorii pentru instituțiile Uniunii şi pentru
statele membre. De asemenea, art. 217 TFUE prevede că Uniunea Europeană
poate încheia acorduri cu una sau mai multe țări terțe sau organizații
internaționale, pentru a crea o asociere caracterizată de drepturi şi obligații
reciproce, de acțiuni comune şi proceduri speciale.
Drept european 92
Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

4.1.2. Principiile de bază pentru stabilirea competenţelor Uniunii Europene

Sistemul distribuirii competenţelor şi exercitării lor în comun între instituţiile
comunitare previne orice alunecare spre concentrarea puterii la una dintre
instituţiile UE.
După lecturarea art. 5 TUE, în ceea ce priveşte competenţele Uniunii se poate
trage concluzia că există trei principii de bază pe care se bazează stabilirea
acestora, şi anume:
- principiul atribuirii de competenţe;
- principiul subsidiarităţii;
- principiul proporţionalităţii.
Scopul acestor principii este de a asigura un echilibru între garantarea
personalităţii statelor şi realizarea obiectivelor Uniunii.
- Principiul atribuirii de competenţe este prevăzut de art. 5 al.2 TUE, potrivit
căruia „Uniunea acţionează numai în limitele competenţelor care i-au fost
atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite
prin aceste tratate.” Conform acestui principiu, statele membre au înzestrat UE
cu mijloacele de acţiune în vederea atingerii unor obiective, iniţial
preponderent economice, dar care s-au diversificat în timp. Uniunea trebuie să
se limiteze la aceste mijloace şi să nu recurgă la instrumentele care nu i-au fost
atribuite de state, şi de asemenea trebuie să îşi justifice fiecare acţiune raportat
la ansamblul acestor mijloace.
Principiul atribuirii de competenţe îşi are corespondentul în dreptul
internaţional public denumit principiul specialităţii organizaţiilor
internaţionale. Principiul atribuirii de competenţe a fost stabilit, la început, prin
Tratatul de constituire al Comunităţii Economice Europene confirmat ulterior
prin Tratatul ce instituie Comunitatea Europeană TCE în art. 5, după care a fost
translatat prin Tratatul de la Lisabona în Tratatul asupra Uniunii Europene. În
continuare acelaşi articol prevede că ,,orice competenţă care nu este atribuită
Uniunii prin tratate aparţine statelor membre” .
Art. 13 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevede ca
„Fiecare instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite prin
tratate, în conformitate cu procedurile, condiţiile şi scopurile prevăzute de
acestea”.
În opinia Curţii de Justiţie, atribuirea de competenţă – potrivit art. 5 din TCE –
are natura juridică a unui transfer ireversibil, precizându-se în continuare că
este vorba despre „o comunitate dotată cu atribuţii proprii… şi mai precis cu
puteri reale născute dintr-o limitare de competenţă sau transfer de atribuţii de la
state la Comunitate; transferul ce se realizează de la state, din ordinea lor
juridică, internă, în profitul ordinii juridice comunitare priveşte drepturile şi
obligaţiile ce corespund dispoziţiilor tratatului şi antrenează (…) o limitare
definitivă a drepturilor lor suverane”.
Drept european 93
Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

Transferul ireversibil, în concepţia Tratatului de la Lisabona, însă, trebuie

privit sub rezerva prevederilor potrivit cărora ,,orice stat membru poate hotărî
(...) să se retragă din Uniune”. Prin urmare, transferul este ireversibil, eventual,
pe durata în care statul are calitatea de membru al Uniunii.
- Principiul subsidiarităţii este prevăzut de art. 5 al.3 TUE, conform căruia
„în domeniile în care nu sunt de competenţa sa exclusiva, Uniunea intervine
numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi
realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la
nivel regional şi local, dar datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii
preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.”
Aşadar, principiul subsidiarităţii asigură ca decizia comunitară să fie luată cât
mai aproape de cetăţean, verificând, constant, ca acţiunea întreprinsă la nivel
comunitar să fie justificată în raport cu posibilităţile pe care le oferă nivelul
naţional, regional sau local. Tot conform art. 5 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene, principiul subsidiarităţii este fundamental
pentru funcţionarea Uniunii Europene (UE), mai precis pentru luarea deciziilor
la nivel european.
Mecanismele de control al principiului subsidiarităţii sunt stabilite prin
Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
Tratatul de la Lisabona a reformat acest protocol, pentru a îmbunătăţi şi a
consolida acest control.
Protocolul, introdus prin Tratatul de la Amsterdam, prevedea deja respectarea
anumitor obligaţii, chiar pe parcursul elaborării proiectelor legislative. Astfel,
înainte de a propune un act legislativ, Comisia trebuie să elaboreze o carte
verde. Cărţile verzi constau în consultări publice. Acestea permit Comisiei să
obţină avizul instituţiilor naţionale şi locale şi ale societăţii civile privind
oportunitatea unei propuneri legislative, în special în privinţa principiului
subsidiarităţii.
În plus, protocolul adaugă obligaţia Comisiei de a însoţi proiectele de acte
legislative de o fişă prin care să se demonstreze respectarea principiilor
subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
Tratatul de la Lisabona aduce ca noutate participarea deplină a parlamentelor
naţionale la controlul principiului subsidiarităţii. Într-adevăr, parlamentele
naţionale exercită acum un dublu control:
- ele dispun de un drept de opoziţie în cursul elaborării proiectelor
legislative. Astfel, ele sunt în măsură să trimită o propunere legislativă
înapoi la Comisie, în cazul în care consideră că principiul subsidiarităţii nu
se respectă.
- prin intermediul unui stat membru, ele pot contesta un act legislativ în faţa
Curţii de Justiţie a UE, în cazul în care consideră că principiul
subsidiarităţii nu se respectă.

Drept european 94
Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

Tratatul de la Lisabona permite totodată participarea Comitetului Regiunilor la

controlul principiului subsidiarităţii. La fel ca şi parlamentele naţionale,
Comitetul poate, de asemenea, să conteste în faţa Curţii de Justiţie a UE un act
legislativ care nu ar respecta principiul subsidiarităţii.
- Principiul proporţionalităţii este consacrat de art.5 al.3 TUE care prevede
că „acţiunea Uniunii, în conţinut şi formă, nu depăşesc ceea ce este necesar
pentru realizarea obiectivelor tratatelor.” Astfel, aplicarea acestui principiu se
face în strânsă legătură cu prevederile Protocolului nr.7 anexat Tratatului de la
Amsterdam, care spune că aplicarea principiului proporţionalităţii presupune
aprecierea necesităţii măsurii, nedepăşirea a ceea ce este necesar pentru
atingerea obiectivului urmărit şi caracterul cât mai puţin constrângător al
măsurii pentru destinatarii săi. Pentru a fi respectat acest principiu, tratatele
comunitare prevăd ca înainte de a propune un act legislativ, Comisia
procedează la consultări extinse. După caz, aceste consultări trebuie să aibă în
vedere dimensiunea regională şi locală a acţiunilor preconizate. În caz de
urgenţă excepţională, Comisia nu procedează la consultările menţionate.
Comisia îşi motivează decizia în cadrul propunerii.
Se poate aprecia ca subsidiaritatea şi proporţionalitatea sunt principii conexe
principiului atribuirii. Ele stabilesc în ce măsură UE îşi poate exercita
competenţele care îi sunt atribuite prin intermediul tratatelor. În temeiul
principiului proporţionalităţii, mijloacele la care recurge UE pentru a realiza
obiectivele stabilite prin tratate nu pot depăşi strictul necesar.
La cele trei principii se adaugă şi o serie de principii democratice prevăzute de
Titlul II TUE care prevede în art.9 „În toate activităţile sale, Uniunea respectă
principiul egalităţii cetăţenilor săi, care beneficiază de o atenţie egală din
partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor sale.”, iar în art.10.al.1
„funcţionarea Uniunii se întemeiază pe principiul democraţiei reprezentative”,
iar al.2 explică acest principiu, „cetăţenii sunt reprezentaţi direct, la nivelul
Uniunii, în Parlamentul European. Statele membre sunt reprezentate în
Consiliul European de şefii lor de stat sau de guvern şi în Consiliu de
guvernele lor, care la rândul lor răspund în mod democratic fie în faţa
parlamentelor naționale, fie în faţa cetăţenilor.” În fine în art. 5.al.3 TUE se
prevede că „Orice cetăţean are dreptul de a participa la viaţa democratică a
Uniunii.” de unde se desprinde principiul democraţiei participative.
La toate aceste principii se adaugă un principiu cu aplicaţie generală, şi anume
principiul transparenţei, prevăzut de art.15, al.1 TFUE, „În scopul
promovării unei bune guvernări şi asigurării participării societăţii civile,
instituţiile, organele, oficiile şi agențiile Uniunii acţionează respectând în cel
mai înalt grad principiul transparenţei.”

Drept european 95
Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

Sarcina de lucru 1
Explicaţi în 5-7 rânduri principiul subsidiarităţii.

Sarcina de lucru va fi verificata de către tutore in cadrul întâlnirilor

tutoriale.

4.2. Domeniile de competenţă ale Uniunii Europene

Tratatul de la Lisabona clarifică repartizarea competenţelor între Uniunea
Europeană (UE) şi statele membre. El dă un răspuns întrebării: „Cine face ce în
Uniunea Europeană?”, ceea ce este un element determinant al democratizării
Europei, în măsura în care aceasta întăreşte responsabilitatea diferitelor niveluri
de putere.
Împărţirea competenţelor între UE şi statele membre este stabilit astfel:
Uniunea dispune de competenţe pe care statele i le atribuie în Tratatul de la
Lisabona; toate celelalte competenţe continuă să aparţină statelor. Acest
principiu de atribuire garantează că Uniunea nu poate să-şi extindă
competenţele în defavoarea celor ale statelor fără acordul acestora.
Astfel, se introduce pentru prima dată în tratatele fondatoare o clasificare
precisă prin care se diferenţiază trei competenţe principale: competenţele
exclusive, competenţele partajate şi competenţele de sprijinire .

4.2.1.Competente exclusive
In cazul in care tratatele atribuie Uniunii competenta exclusiva intr-un domeniu
determinat, numai Uniunea poate legifera si adopta acte cu forța juridica
obligatorie. Statele membre pot face acest lucru numai in cazul in care sunt
abilitate de Uniune sau pentru punerea in aplicare a actelor Uniunii.
Uniunea Europeană deţine competenţa exclusivă în următoarele domenii:
- uniunea vamală;
- stabilirea regulilor concurenţiale necesare pentru funcţionarea pieţei
interne;
- politica monetară pentru statele care au adoptat moneda euro;
- conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune în
domeniul pescuitului;
- politica comercială comună;

Drept european 96
Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

De asemenea, competenţa Uniunii este exclusivă în ceea ce priveşte încheierea

unui acord internaţional în cazul în care această încheiere este prevăzută de un
act legislativ al Uniunii, ori este necesară pentru a permite Uniunii să îşi
exercite competenţa internă, sau în măsura în care aceasta ar putea aduce
atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare a
acestora.

4.2.2.Competente partajate
În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competenţă partajată cu statele
membre într-un domeniu determinat, Uniunea şi statele membre pot legifera şi
adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu(Articolul 4
din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene).
După cum am aflat, principiul subsidiarităţii are ca scop tocmai stabilirea
nivelului de intervenţie cel mai potrivit în domeniile competenţelor partajate
între UE şi statele membre. Poate fi vorba despre o acţiune la nivel european,
naţional sau local. În toate cazurile, UE poate interveni numai dacă este în
măsură să acţioneze în mod mai eficace decât statele membre.
Statele membre își exercită competenţa în măsura în care Uniunea nu şi-a
exercitat competenţa. Statele membre își exercita de asemenea competenţa în
măsura în care Uniunea a hotărât să înceteze să şi-o mai exercite.
Competenta partajabila este atribuita UE in următoarele domenii principale:
- piaţa internă;
- politica socială pentru aspectele prevăzute în TFUE;
- coeziune economică, socială şi teritorială;
- agricultura şi pescuitul, exclusiv conservarea resurselor biologice marine;
- mediu;
- protecția consumatorilor;
- transportul;
- reţelele transeuropene;
- energia;
- spaţiul libertății, securității şi justiţiei;
- problemele comune ale siguranţei în materie de sănătate publică .

4.2.3.Competenţe de sprijinire
Conform prevederilor articolului 4 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene, în anumite domenii UE nu poate să intervină decât pentru a sprijini,
coordona sau completa acţiunea statelor membre. Prin urmare, ea nu dispune
de putere legislativă în aceste domenii şi nu poate să se implice în exercitarea
competenţelor care le revin statelor membre.

Drept european 97
Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

Competenta de a acționa pentru sprijinirea, coordonarea şi suplimentarea

acţiunilor statelor membre se manifestă în următoarele domenii:
- protecţia şi ameliorarea sănătăţii umane;
- industria;
- cultura;
- turismul;
- educaţia, formarea profesională, tinerii şi sportul;
- protecţia civilă;
- cooperarea administrativă.
Uniunea mai dispune de competenţele: de a desfăşura acţiuni, în domeniile
cercetării, dezvoltării tehnologice şi spaţiului, în special, pentru definirea şi
punerea în aplicare a programelor şi de a întreprinde acţiuni şi pentru a duce o
politică comună, în domeniile cooperării pentru dezvoltare şi ajutorului
umanitar, fără ca exercitarea acestor competenţe să poată avea ca efect
împiedicarea statelor membre de a-şi exercita propria competenţă .

Sarcina de lucru 2
Explicaţi în 3-4 fraze domeniile de competenţă ale UE.

Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore in cadrul întâlnirilor

tutoriale.

4.3. Uniunea Europeana, spaţiu de libertate , securitate şi justiţie

Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, fostul pilon III al Uniunii conform
Tratatului de la Maastricht (T.U.E.) a fost înglobat în Tratatul privind
Funcţionarea Uniunii Europene şi pus în sarcina instituţiilor Uniunii. Sunt
prevăzute politici comune privind controlul la frontiere, dreptul de azil,
imigrarea, cooperarea judiciară în materie civilă, cooperarea judiciară în
materie penală, cooperarea poliţienească. În acest domeniu, Consiliul European
defineşte orientările strategice şi operaţionale iar Consiliul, la propunerea
Comisiei, adoptă măsurile pentru punerea în aplicare a politicilor Uniunii
prevăzute pentru acest domeniu de cooperare.

Drept european 98
Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

Toate cele trei componente, libertatea, securitatea şi justiţia constituie

elemente definitorii ale Uniunii Europene, atât ca spațiu socio-politic dar si
juridic, fiind consacrate de Tratatul de la Lisabona ca sediu primar al materiei.

4.3.1.Cetăţenia Uniunii şi drepturile fundamentale

Printre dispoziţiile Tratatului de la Lisabona se regăsesc şi cele referitoare la
cetăţenia europeană şi drepturile fundamentale. Astfel, textul tratatului prevede
în articolul 20 al. 1. TFUE că „Se instituie cetăţenia Uniunii. Este cetăţean al
Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru. Cetăţenia
europeană nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci se adaugă acesteia.” Textul
tratatului este foarte clar, astfel că cetăţenia Uniunii Europene este condiţionată
de cea naţională a unui stat membru, care le conferă cetăţenilor un plus de
drepturi. Avantajul cetăţeniei europene este dat de posibilitatea exercitării
drepturilor din conținutul său pe întreg teritoriul Uniunii şi de o consolidare
indirectă a drepturilor fundamentale.
Principalele drepturi ce decurg din conţinutul cetăţeniei europene sunt
prevăzute de articolul 20 TFUE şi sunt, fără a fi o enumerare exhaustivă,
următoarele:
- dreptul de a circula şi a rămâne în mod liber pe teritoriul statelor membre;
- dreptul de vot şi de eligibilitate la alegerile Parlamentului European cât şi la
alegerile municipale;
- dreptul de protecţie diplomatică şi consulară;
- dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European;
- dreptul de iniţiativă cetăţenească faţă de Comisie pentru a o invita să
prezinte o propunere de act juridic despre un anumit subiect;
- dreptul de a recurge la Mediatorul european;
- dreptul de a se adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii în
una dintre limbile tratatelor şi de a primi un răspuns în aceeaşi limbă;
- dreptul de a îşi face cunoscut şi de a schimba în mod public punctul de
vedere faţă de toate domeniile de acţiune ale Uniunii;
- dreptul de acces la documentele şi instituţiile Uniunii.
Aceste prevederi se completează cu cele din articolul 6 TUE care prevede că:
„(1) Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum
a fost adoptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeaşi valoare
juridică cu cea a tratatelor.
Dispoziţiile cuprinse în cartă nu extind în niciun fel competenţele Uniunii
astfel cum sunt definite în tratate.(...)

Drept european 99
Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

(2) Uniunea aderă la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi

a libertăţilor fundamentale. Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite în
tratate, nu sunt modificate de această aderare.
(3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenţia
europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi
astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre
constituie principii generale ale dreptului Uniunii.”
Din lectura textului se desprinde concluzia că Tratatul de la Lisabona conferă
forţă juridică Cartei drepturilor fundamentale, care după cum se poate observa,
nu este incorporată în textul TL, aşa cum se încercase a se proceda în cazul
Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa. Ea a fost proclamată în mod
solemn de Parlamentul European, Consiliu şi Comisie.
Carta preia drepturile înscrise în texte deja consacrate precum Convenţia
europeană a drepturilor omului sau alte documente europene , Carta socială
europeană, Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale
muncitorilor, Convenţiile Consiliului Europei privind drepturile omului şi
biomedicina şi protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor
cu caracter personal. Drepturile menţionate sunt structurate într-un preambul şi
6 capitole:demnitate, libertăţi, egalitate, solidaritate,cetăţenie, justiție. Acestora
li se adaugă o secţiune privind prevederile generale.
În ceea ce priveşte aderarea la Convenţia Europeană pentru Protecţia
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, a fost elaborată în cadrul
Consiliului Europei fiind deschisă pentru semnare la Roma pe data de 4
noiembrie 1950 şi intrând în vigoare în septembrie 1953. Obiectivul a fost de a
demara implementarea colectivă a unor drepturi enunţate în Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului din 1948 adoptată de ONU.
Un alt aspect important legat de cetăţenia Uniunii reglementat de TL, este cel
referitor la iniţiativa cetăţenească. Această prevedere presupune că, un milion
de oameni – din populaţia de 500 de milioane a UE – dintr-un număr de state
membre pot cere Comisiei Europene să înainteze noi propuneri de politici, aşa
cum se desprinde din articolul 11, al.(4) „La iniţiativa a cel puţin un milion de
cetăţeni ai Uniunii, resortisanţi ai unui număr semnificativ de state membre,
Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în limitele atribuţiilor sale, o
propunere corespunzătoare în materia în care aceşti cetăţeni consideră că este
necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor.”

Drept european 100

Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

Sarcina de lucru 3
Explică într-un paragraf de 10-15 15 rânduri drepturile conferite de
cetățenia UE. Selectează şi descrie în fraze minimale (3) funcţiile
Comisiei Europene.

Sarcina de lucru va fi verificata de către tutore in cadrul întâlnirilor

tutoriale.

4.3.2. Controlul la frontiere, dreptul de azil şi migrarea.

Plecând de la asigurarea exercitării libertăţilor fundamentale în cadrul U.E. dar
şi al unui înalt nivel de securitate, Uniunea acţionează prin măsuri comune în
domeniul controlului la frontierele externe, al azilului şi al imigrării pe baza
principiului solidarităţii între state.
Astfel, spaţiul de libertate, securitate şi justiţie este asigurat prin:
- absenţa oricărui control asupra persoanelor la trecerea frontierelor interne
ale Uniunii Europene;
- realizarea unui sistem integrat de securizare şi administrare a frontierelor
externe;
- politica comună a vizelor şi altor premise de şedere de scurtă durată;
- condiţiile în care resortisanţii ţărilor terţe pot circula liber , pentru anumite
perioade, în interiorul Uniunii Europene.
Consiliul are abilitatea de a hotărî, după consultarea Parlamentului, în
conformitate cu procedura legislativă specială, dacă este necesar, cu privire la
paşapoarte, cărţi de identitate, permise de şedere sau alte documente asimilate,
fără a aduce atingere competenţelor statelor membre.
In conformitate cu Convenţia de la Geneva din 28 iulie 1951 şi cu Protocolul
din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor, precum şi cu alte
reglementări internaţionale în domeniu, Uniunea Europeană dezvoltă o politică
comună cu privire la dreptul de azil, protecţia subsidiară şi protecţia temporară
a resortisanţilor ţărilor terţe care au nevoie de protecţie internaţională, cu
respectarea principiului nereturnării. In acest scop Parlamentul European şi
Consiliul, prin procedura legislativă ordinară adoptă acte normative pentru
întreg spaţiul Uniunii Europene care vizează:
- Un regim unitar de azil în favoarea resortisanţilor ţărilor terţe, valabil în
toată Uniunea Europeană;

Drept european 101

Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

- Un regim unitar de protecţie subsidiară pentru resortisanţii ţărilor terţe

care, fără să obţină azil European, au nevoie de protecţie internaţională;
- Un sistem comun de protecție temporară a persoanelor strămutate în cazul
unui aflux masiv;
- Proceduri comune de acordare şi de retragere a regimului unitar de azil sau
de protecţie subsidiară;
- Criterii şi mecanisme de determinare a statului membru responsabil de
examinarea unei cereri de azil sau de protecţie subsidiară;
- Norme referitoare la condiţiile de primire a solicitanţilor dreptului de azil
sau de protecţie subsidiară;
- Parteneriatul şi cooperarea cu ţările terţe pentru gestionarea fluxului de
persoane care solicită drept de azil , protecţie subsidiară sau temporară.
Consiliul, cu consultarea Parlamentului , şi la propunerea Comisiei poate
dispune anumite măsuri provizorii în situaţii speciale când unele dintre statele
membre se confruntă cu un aflux de resortisanţi din țările terţe. De altfel,
Uniunea Europeană înfăptuieşte o politică comună în domeniul imigrării în
scopul de a face funcţionale mecanismele de gestionare eficientă a fluxurilor de
migranţi, pentru tratarea echitabilă a resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie
de şedere ilegală în oricare dintre statele membre U.E. şi nu, în ultimul rând
pentru prevenirea şi combaterea fenomenelor imigrării ilegale şi a traficului de
persoane.
In acest scop, prin procedura ordinară, Parlamentul European şi Consiliul
adoptă acte normative pentru:
- Stabilirea condiţiilor de intrare şi de şedere precum şi a normelor de
acordare de către statele membre U.E. a vizelor şi permiselor de şedere pe
termen lung, inclusiv în vederea reîntregirii familiei;
- Definirea drepturilor resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere
legală pe teritoriul unui stat membru precum şi condiţiile care reglementează
libertatea de circulaţie şi de şedere în celelalte state membre;
- Prevenirea imigrării clandestine şi a şederii ilegale, inclusiv expulzarea şi
repatrierea persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală;
- Combaterea traficului de persoane, în special de femei şi copii.
Tot pentru aceasta, Uniunea Europeană poate încheia cu ţările terţe acorduri
privind readmisia în ţările lor de origine sau de provenienţă a resortisanţilor
ţărilor terţe care se află pe teritoriul lor fără îndeplinirea condiţiilor legale de
şedere.

Drept european 102

Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

4.3.3. Cooperearea poliţienească în cadrul Uniunii Europene

Cooperarea poliţienească la nivelul Uniunii Europene implică toate autorităţile

competente din statele membre incluzând, îndeosebi, serviciile de poliţie,
serviciile vamale precum şi alte agenţii specializate de aplicare a legii cu
atribuţii în domeniul prevenirii sau al depistării şi al cercetării infracţiunilor.
Această cooperare are în vedere măsuri privind:
- Colectarea, stocarea, prelucrarea, analiza şi schimbul de informaţii
specifice activităţii de poliţie a statelor membre;
- Sprijinirea formării profesionale a personalului precum şi schimbul
reciproc de personal şi de echipamente tehnice de cercetare;
- Tehnicile comune de investigare îndeosebi în domeniile prevenirii şi
documentării în scopul combaterii unor cazuri de criminalitate organizată.
Alături de alte instituţii cu atribuţii importante în domeniu, în cadrul Sistemului
instituţional al Uniunii Europene a fost înfiinţată şi funcţionează Agenţia
Europol. Aceasta are misiunea de a susţine şi consolida acţiunea autorităţilor
poliţieneşti şi altor structuri de aplicare a legii din statele membre precum şi
dezvoltarea cooperării dintre aceste servicii pentru prevenirea si combaterea
criminalităţii grave care poate afecta statele membre, a terorismului şi a
criminalităţii organizate.
Activitatea Europol se află sub controlul Parlamentului European în colaborare
cu parlamentele ţărilor membre şi se desfăşoară îndeosebi cu privire la:
- Colectarea, stocarea, prelucrarea analiza şi schimbul de informaţii
provenind de la autorităţile specializate ale ţărilor membre sau ale unor state
terţe;
- Coordonarea, organizarea şi realizarea de acţiuni de cercetare şi
operative desfăşurate împreună cu statele membre, sau în cadrul unor echipe
comune de cercetare şi după caz, în colaborare cu Eurojust.
Acţiunile cu caracter operativ ale Europol trebuiesc desfăşurate in cooperare cu
autorităţile statelor membre pe teritoriul cărora se derulează şi cu acordul
acestora. Luarea măsurilor coercitive revine în sarcina exclusivă a autorităţilor
naţionale competente.

4.3.4. Cooperarea judiciară în materie penală.

Principiul care se află la baza cooperării judiciare în materie penală în cadrul
Uniunii Europene este principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor
judecătoreşti şi a deciziilor judiciare incluzând aici şi preocuparea de realizare
a apropierii actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor
membre cu privire la acest domeniu.
Măsurile principale la nivelul Uniunii Europene pentru asigurarea cooperării
judiciare în materie penală sunt:

Drept european 103

Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

- Instituirea unor norme şi proceduri care să asigure recunoaşterea în

întreaga Uniune Europeană a tuturor categoriilor de hotărâri judecătoreşti şi
decizii judiciare;
- Prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competentă între statele
membre;
- Sprijinirea formării profesionale şi a specializării magistraţilor şi a
personalului din justiţie;
- Facilitatea cooperării între autorităţile judiciare sau echivalente ale
statelor membre în materie de urmărire penală şi executarea deciziilor.
Pentru a facilita recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti şi a
deciziilor judiciare precum şi pentru a asigura cooperarea poliţienească şi
judiciară în materie penală la nivel transfrontalier, Parlamentul European şi
Consiliul pot adopta, prin procedura ordinară, norme minime cu privire la:
- Admisibilitatea reciprocă a probelor între statele membre;
- Drepturile persoanelor în procedura penală;
- Drepturile victimelor criminalităţii;
- Definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor în domenii ale criminalităţii de
gravitate deosebită cum ar fi: terorismul, traficul de persoane şi exploatarea
sexuală a femeilor şi copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme,
spălarea banilor, corupţia, contrafacerea mijloacelor de plată, criminalitatea
informatică şi cea organizată.
Dedicată cooperării judiciare în materie penală, a fost înființată Agenţia
Eurojust cu misiunea de a susţine şi consolida coordonarea şi cooperarea dintre
autorităţile internaţionale de cercetare şi urmărire penală în legătură cu formele
grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre şi care
impun realizarea unei urmăriri penale pe baze comune , prin operaţiuni
întreprinse de autoritățile statelor membre şi Europol şi prin informaţii
furnizate de acestea.
Atribuţiile Eurojust vizează:
- Începerea de cercetări penale precum şi propunerea de începere a
urmăririi penale efectuate de autorităţile internaţionale competente îndeosebi
cu privire la infracţiunile de natură să aducă atingere intereselor financiare ale
Uniunii Europene;
- Coordonarea cercetărilor şi a urmăririi penale în cazurile susmenţionate;
- Consolidarea cooperării judiciare inclusiv prin soluţionarea conflictelor
de competenţă şi prin strânsa cooperare în cadrul Reţelei Judiciare Europene.
In prezent există preocupări la nivelul Uniunii Europene pentru instituirea unui
Parchet European.

Drept european 104

Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

4.3.5. Cooperarea judiciară în materie civilă

Întemeiată pe principiul recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi
extrajudiciare, cooperarea judiciară în materie civilă cu incidenţa
transfrontalieră include în primul rând, adoptarea unor măsuri de apropiere a
actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.
Cooperarea judiciară în materie civilă are în vedere:
- Recunoaşterea reciprocă, între statele membre, a deciziilor judiciare şi
extrajudiciare şi executarea acestora;
- Comunicarea şi notificarea transfrontalieră a actelor judiciare şi
extrajudiciare;
- Compatibilitatea normelor aplicabile în statele membre în materie de
conflict de legi şi de competenţă;
- Cooperarea în materie de obţinere a probelor;
- Accesul efectiv la justiţie;
- Eliminarea obstacolelor din calea bunei desfăşurări a procedurilor civile,
la nevoie prin favorizarea compatibilităţii normelor de procedură civilă
aplicabile în statele membre;
- Dezvoltarea unor metode alternative de soluţionare a litigiilor;
- Sprijinirea formării profesionale a magistraţilor şi a personalului din
justiţie.

Sarcina de lucru 4
Selectează şi descrie în fraze minimale (3) specificul materiilor
cooperării judiciare europene.

Sarcina de lucru va fi verificata de către tutore in cadrul întâlnirilor

tutoriale.

Drept european 105

Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

Rezumat
Tratatul de la Lisabona conferă în mod expres Uniunii Europene,
personalitate juridică fapt ce determină ca aceasta să aibă cea mai largă
capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice de către legislațiile
interne ale statelor membre. Totodată, poate încheia acorduri cu una sau mai
multe țări terțe sau organizații internaționale, acorduri care devin obligatorii
pentru instituțiile Uniunii şi pentru statele membre. In scopul de a asigura
un echilibru între garantarea personalităţii statelor şi realizarea obiectivelor
Uniunii , sistemul distribuirii competenţelor şi exercitării lor în comun se
bazează în principal pe principiile: atribuirii de competenţe, subsidiarităţii si
proporţionalităţii. Conform principiului atribuirii de competenţe fiecare
instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite prin tratate.
Principiul subsidiarităţii asigură ca decizia în cadrul Uniunii Europene să fie
luată cât mai aproape de cetăţean. Conform principiului proporţionalităţii
acţiunea Uniunii, în conţinut şi formă, nu trebuie sa depăşească ceea ce este
necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor. Tratatele Uniunii Europene
diferenţiază trei categorii de competenţe principale: competenţele exclusive,
competenţele partajate şi competenţele de sprijinire delimitând domeniile în
care acestea se manifestă. Tratatul de la Lisabona defineşte cetăţenia
europeană şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor europeni. Cetăţenia
Uniunii Europene este condiţionată de cea naţională a unui stat membru,
care le conferă cetăţenilor un plus de drepturi. Libertatea, securitatea şi
justiţia sunt elemente definitorii ale Uniunii Europene, atât ca spațiu socio-
politic dar si juridic, consacrate de Tratatul de la Lisabona. Sunt prevăzute
politici comune privind controlul la frontiere, dreptul de azil, imigrarea,
cooperarea judiciară în materie civilă, cooperarea judiciară în materie
penală, cooperarea poliţienească.

Teste de autoevaluare
1. Pentru instituțiile Uniunii Europene acordurile încheiate de aceasta au
caracter :
a) benevol;
b) obligatoriu;
c) relativ.

2. Principiile de bază care stau la baza stabilirii Competenţelor UE sunt

a) principiul atribuirii şi principiul proporţionalităţii;
Drept european 106
Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

b) principiul subsidiarităţii şi principiul proporţionalităţii;

c) principiul atribuirii, principiul subsidiarităţii şi principiul
proporţionalităţii.

3. Uniunea Europeană deţine competenţa exclusivă în următoarele

domenii:
a) politica monetară pentru statele membre U.E.;
b) politica comercială comună;
c) politica socială.

4. Cetățenia UE
a) neagă, înlocuieşte cetăţenia naţională;
b) se manifestă în paralel cu ea;
c) completează cetăţenia naţională.

5. Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie este asigurat prin:

a) absenţa oricărui control asupra persoanelor la trecerea frontierelor
interne ale Uniunii Europene;
b) politica comună a vizelor şi altor premise de şedere de scurtă
durată;
c) şi a, şi b.

Lucrare de verificare
Redactează un eseu de 60-70 rânduri (Font 12, Times New Roman la 1,5
rânduri), în care să dezvolţi, pe lângă idei şi informaţii din alte surse,
următoarele aspecte:
- principalele izvoare de drept ale Uniunii Europene;
- principiile stabilirii competenţelor Uniunii Europene;
- sistemul distribuirii competenţelor şi al exercitării lor în comun între
instituţiile Uniunii Europene;
- formele de control al legalităţii în cadrul Uniunii Europene;
- conținutul cetățeniei europene
- principalele forme de cooperare pentru asigurarea Spaţiului de libertate,
securitate şi justiţie.

N.B.: Lucrarea va fi transmisă in termenul specificat pe Platforma Danubius Online spre

a fi verificată si notată si va face parte din nota finala.

Drept european 107

Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

Bibliografie minimală
Diaconu, Nicoleta (2011). Dreptul Uniunii Europene – Tratat. București:
Lumina Lex, pp. 303-322, pp. 483-506.
Fuerea, Augustin (2011). Manualul Uniunii Europene Ed. a Va. București:
Universul juridic, pp. 276-312.
Fabián, Gyula (2012). Drept instituţional al Uniunii Europene. Bucureşti, pp.
56-91, pp. 138-148.
Şandru, Daniel-Mihail (2010) Dreptul Uniunii Europene. București: Ed.
Universitara, pp. 49-60.
Vataman, Dan (2011). Drept instituțional al Uniunii Europene. București: C.H.
Beck
Voicu, Marin (2007) Introducere in dreptul european. București: Universul
juridic, pp. 88-107, pp. 110-129.

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

Unitatea I
1. b, 2. a, 3. a, 4. c, 5. b.
Unitatea II
1. b; 2. c; 3. c; 4. a; 5. c.
Unitatea III
1. c; 2. c; 3. b; 4. a; 5. c.
Unitatea IV
1. b; 2. c; 3. b; 4. c; 5. c.

Drept european 108

Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

Bibliografie de elaborare a cursului

Anghel, Ion M. (2006). Personalitatea juridică şi competenţele Comunităţilor Europene - Uniunii
Europene. Bucureşti: Lumina Lex.
Bărbulescu, Iordan Gheorghe (2008). Procesul decizional în Uniunea Europeană. Iaşi: Polirom.
Blumann, C., Dubois, L. (2005). Droit institutionnel de l'Union Européenne. Paris: Litec.
Chevontian, Richard (2004). Droit communautaire. Paris. Dalloz.
Corbett,R.; Jacobs, Fr., Shackleton, M. (2007). Parlamentul European. Bucureşti: Monitorul Oficial.
Diaconu, Nicoleta. (2011). Dreptul Uniunii Europene – Tratat. București: Lumina Lex.
Gyula, Fábián (2008). Drept instituţional comunitar. Cluj-Napoca: Sfera juridică.
Favret, J.- M. (2005). L’essentiel de l'Union Européenne et du Droit communautaire. Paris: LGDJ-
Montchrestien.
Fuerea, Augustin(2004). Manualul Uniunii Europene. Bucureşti: Universul Juridic.
Fuerea, Augustin. (2011). Manualul Uniunii Europene Ed. a Va. București: Universul juridic.
Issac, G.; Blanquet, M. (2006). Droit général de l'Union Européenne, Paris: Dalloz.
Manin, Philippe (2005). L'Union Européenne. Institutions - Ordre juridique - Contentieux. Paris: A.
Pedone.
Manolache, Octavian (2006), Tratat de drept comunitar, ed. a II-a, Bucureşti: C. H. Beck.
Mazilu, Dumitru (2005). Integrarea europeană. Drept comunitar şi Instituţii Europene. Bucureşti:
Lumina Lex.
Rifkin, Jeremy (2006). Visul european: despre cum, pe tăcute, Europa va pune în umbră «visul
american». Iaşi: Polirom.
Scăunaş, Stelian (2005). Uniunea Europeană: construcţie, instituţii, drept. Bucureşti: All Beck.
Bercea, Raluca (2007). Drept comunitar. Principii. Bucureşti: C.H. Beck.
Cartou, Louis (2006). L’Union Européenne. Paris: Dalloz.
Clergerie, Jean-Louis ş.a. (2008). L’ Union européenne. 7-e éd. Paris: Dalloz.
Corbett, Richard ş.a. (2007). Parlamentul European. Bucureşti: Monitorul Oficial.
Cotea, Felician (2009). Drept comunitar european. Bucureşti: Wolters Kluwer.
Diaconu, Nicoleta (2011) Dreptul Uniunii Europene – Tratat. București: Lumina Lex.
Dragomir, Eduard (2009). Tratatul de la Lisabona, Bucureşti: Ed. Nomina Lex.
Fabián, Gyula (2010). Drept instituţional comunitar. Bucureşti: Hamangiu.
Fabián, Gyula (2012). Drept instituţional al Uniunii Europene. Bucureşti: Hamangiu.
Fuerea, Augustin (2010). Manualul Uniunii Europene. Ed. a IV-a. Bucureşti: Universul Juridic.
Fuerea, Augustin (2011) Manualul Uniunii Europene. București: Universul juridic.

Drept european 109

Bocaniala Tache Competenţele Uniunii Europene

Gautron, Jean-Claude (2009). Droit Européen. Paris: Dalloz.

Humă, Ioan (2007). Drept comunitar. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.
Isaac, Guy & Blanquet. Marc (2006). Droit général de l’Union Européenne. 9e éd. Paris: Dalloz-
Sirey.
Manin, Philippe (2005). L’Union Européenne. Institutions. Ordre juridique. Contentieux. Paris: Ed. A.
Pedone.
Masson, A. (2009). Droit communautaire. Droit institutionnel et droit matériel. Bruxelles: Éd.
Larcier.
Niţă, Dan & Dragomir, Eduard (2009). Instituţiile Uniunii Europene. Conform Tratatului de la
Lisabona. Bucureşti: Editura Nomina Lex.
Popescu, Roxana M. ş.a. (2009). Drept comunitar european: Caiet de seminar. Bucureşti: Universul
Juridic.
Sauron, Jean-Luc (2010) Curs de instituții Europene. Iași: Polirom.
Sidjanski, Dusan (2010) Viitorul federalist al Europei – Comunitatea Europeana de la origini la
Tratatul de la Lisabona. Iași: Polirom.
Spence, David & Edwards, Geoffrey (2008) Comisia Europeana. București: Monitorul Oficial.
Şandru, Daniel-Mihail (2007). Drept comunitar. Integrarea europeană. Bucureşti: Editura
Universitară.
Şandru, Daniel-Mihail (2010) Dreptul Uniunii Europene. București: Ed. Universitara.
Ştefan, Tudorel (2007). Drept comunitar. Bucureşti: C.H. Beck.
Ştefan, Tudorel ş.a. (2008). Drept comunitar: Culegere de grile şi speţe. Bucureşti: C.H. Beck.
Tudor, Georgiana ş.a. (2006). Jurisprudenţa CJCE. Vol. 1: Principiile dreptului comunitar. Bucureşti:
C.H. Beck.
Ştefan, Tudorel (2007). Drept comunitar. Bucureşti: C.H. Beck.
Tescasiu, Bianca (2009). Instituții Europene – Schimbări si adaptări din perspectiva extinderii UE.
București: C.H. Beck.
Vataman, Dan (2009). Organizații Europene euroatlantice. București: C.H. Beck.
Vataman, Dan (2011). Drept instituțional al Uniunii Europene. București: C.H. Beck.
Voicu, Marin (2007). Introducere in dreptul european. București: Universul juridic.

Drept european 110