DREPTUL UE

CURS 3

Conţinut:
PERSONALITATEA JURIDICĂ A U.E
PRINCIPIILE SPECIFICE DREPTULUI UE

1. ASPECTE GENERALE PRIVIND DOBÂNDIREA ŞI EXERCIŢIUL

PERSONALITĂŢII JURIDICE DE CĂTRE ORGANIZAŢIILE
INTERNAŢIONALE

►Ce înseamnă personalitate juridică?

Personalitatea juridică reprezintă o caracteristică a subiectelor de drept care au organe

de conducere şi un patrimoniu propriu destinat realizării unui anumit scop.

Ea reprezintă capacitatea unei persoane juridice de a dobândi drepturi şi a-şi asuma

obligaţii, încheind acte juridice în calitate de subiect de drept, prin reprezentanţii ei legali.

În momentul înfiinţării unei organizaţii internaţionale, statele fondatoare o investesc

cu anumite competenţe pentru ca ea să le promoveze o serie de interese comune. Astfel, o
asemenea organizaţie capătă personalitate juridică proprie şi diferită de cea a statelor care au
format-o. Această personalitate juridică,organizaţia internaţională o poate exercita atât în
ordinea juridică internă a statelor ei membre, cât şi în ordinea juridică internaţională.

Observaţie:personalitatea juridică de drept intern a organizaţiei internaţionale

reprezintă capacitatea ei de a fi titulară de drepturi şi obligaţii de drept intern, pe teritoriul
oricărui stat membru, pentru a realiza scopurile pentru care a fost creată.

Personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale este expres consacrată în

tratatul de constituire a ei, care e opozabil tuturor statelor membre.

Noţiunea de personalitate juridică internaţională este strâns legată de cea de subiect

de drept internaţional, pentru că pentru identificarea unui subiect de drept internaţional
trebuie să se constate dacă acesta are personalitate juridică în ordinea juridică internaţională,
adică dacă are capacitatea de a acţiona în plan internaţional.

Curtea Internaţională de Justiţie, într-un aviz consultativ (din 11 apr.1949) a arătat că:

″ONU este subiect de drept internaţional, fapt ce înseamnă că este titulară de drepturi şi
obligaţii internaţionale şi, drept urmare, are capacitatea de a se prevala de drepturile sale pe
cale de reclamaţie internaţională.″ Cutea a ajuns la concluzia că: ″ organizaţia este o persoană
internaţională(...) ceea ce înseamnă că este capabilă să posede drepturi şi obligaţii
internaţionale.″

►Care sunt efectele juridice ale personalităţii juridice ale Organizaţiilor Internaţionale?

Acelea că, în calitate de subiecte de drept internaţional, aceste Organizaţii au:

1.capacitatea de a încheia acorduri internaţionale cu alte Organizaţii Internaţionale sau state,

în baza Convenţiei de la Viena privind dreptul tratatelor(1986)
2. dreptul lor de legaţie(similare celor aplicabile misiunilor diplomatice ale statelor şi
agenţilor diplomatici)

3. posibilitatea de a prezenta reclamaţii internaţionale- pentru pagube suferite de ele ca entităţi

sau de agenţii lor.

Observaţie: reclamaţiile internaţionale sunt: protestul, cererea de anchetă, negocierea,

cererea de a supune cauza unui tribunal arbitrar sau Curţii Internaţionale de Justiţie.

4. posibilitatea de a întocmi- singure, independent, sau împreună cu statele lor membre, norme
şi reguli de drept internaţional, de control şi/sau sancţionare în raport cu statele membre.

2. PERSONALITATEA JURIDICĂ A U.E

2.1.Până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona

a. Înainte de întrarea în vigoare a Tr. de la Maastricht

Până la data adoptării acestui tratat au existat cele trei Comunităţi, fiecare cu propria
personalitate juridică distinctă de cea a statelor membre(SM), situaţie menţinută şi după
Tratatul de fuziune, şi după Actul Unic European.

b. După adoptarea Tr. de la Maastricht(1993)

Acest tratat a menţinut calitatea de subiecte de drept internaţional ale Comunităţilor-

fiecare cu propria personalitate juridică. El mai prevedea că U.E se bazează pe Comunităţile
europene, completate cu politicile şi formele de cooperare prevăzute de tratat.

c+d. După adoptarea Tr de la Amsterdam(1999)şi Urmare a adoptării Tr.de la

Nisa(2003)

În perioada negocierilor pentru acest tratat de la Amsterdam exista preocuparea SM pentru

acordarea pesonalităţii juridice Uniunii,dar, totuşi, nici acest tratat nu a rezolvat problema.

Ultrior, nici tratatul de la Nisa nu a schimbat nimic referitor la această problemă.

e. Personalitatea juridică a UE din perspectiva prevederilor Tratatului de instituire a

unei Constituţii pentru Europa(2004)

Aceast tratat a prevăzut fără dubii personalitatea juridică a UE. Chiar dacă nu a intrat în
vigoare, ulterior, inovaţiile cuprinse în el, inclusiv aceasta, au fost incluse în Tr. de la
Lisabona.

2.2. La intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona(2009)

Personalitatea juridică a UE a fost explicit prevăzută în Tratat, conform căruia UE se

substituie Comunităţii Europene şi îi succede. Mai mult, el prevede expres, în art.47TUE, că
aceasta înseamnă că are personalitate juridică:

a. de drept intern (art.335TFUE)- în fiecare SM .

Este de menţionat că UE are cea mai extinsă personalitate juridică recunoscută

persoanelor juridice de legislaţiile interne. În baza ei, UE poate:
 →înstrăina bunuri mobile şi imobile

→sta în justiţie, situaţie în care e reprezentată de Comisia Europeană. Pentru chestiuni

referitoare la funcţionarea administrativă, UE va fi reprezentată de fiecare instituţie.

b. Internaţională- în baza căreia, aşa cum rezultă din prevederile TFUE, UE poate:

- 1. Încheia acorduri cu unul sau mai multe state terţe sau organizaţii internaţionale:

* în situaţiile în care se prevede aşa în Tratate sau când se impune pentru îndeplinirea
unuia dintre obiectivele ei referitoare la politicile unionale şi cuprinse în Tratate;
*pentru asociere bazată pe drepturi şi obligaţii reciproce, acţiuni comune, proceduri
speciale

Acordurile dintre UE şi state terţe sau Organizaţii Internaţionale sunt negociate şi

încheiate conform unei proceduri prestabilite care implică faptul că, Consiliul e cel care(
art.218TFUE):
+ autorizează începerea negocierilor
+ adoptă direcţiile de negociere
+ autorizează semnarea
+ încheie acordurile

- 2. Influenţează normele comune sau poate modifica domeniul de aplicare a lor.

REŢINE:
Tratatul prevede că acordurile încheiate de UE sunt obligatorii pentru instituţiile UE şi
pentru SM ale ei.

3. Limitele exercitării de către UE a personalităţii juridice în cadrul competenţelor

ei
Exercitarea personalităţii juridice de către UE e limitată, iar aceasta se prevede expres
în Declaraţia nr.24 anexată la Tr. de la Lisabona, privind personalitatea juridică a UE(″
Uniunea nu e autorizată, în nici un fel, să legifereze sau să acţioneze în afara competenţelor
care-i sunt conferite de către SM prin tratate″).

3.1. Delimitarea competenţelor UE prin tratatele europene şi jurisprudenţa CJUE, şi

principiile exercitării acestor competenţe

TUE prevede că delimitarea competenţelor UE se guvernează de principiul

atribuirii.

CJUE a decis, cu privire la atribuţiile date Comunităţii Europene de SM(cauză 1971,

Comisia Europeană c. Rep. Franceză), că ele o dată atribuite, nu mai pot fi preluate de SM,
decât în temeiul prevederilor exprese ale unui Tratat.

Exerciţiul competenţelor UE e condus de principiile:

1. Subsidiarităţii- în baza căruia, în domeniile ce nu sunt de competenţa exclusivă a UE,
ea va interveni numai dacă şi în limitele în care obiectivele dorite nu se pot îndeplini în mod
satisfăcător de SM, nici în plan local, nici regional, dar datorită dimensiunilor şi efectelor lor,
se pot îndeplini mai bine la nivelul UE.
2. Proporţionalităţii- în baza căruia acţiunea UE se limitează, în formă şi conţinut, la
ceea ce e necesar pentru îndeplinirea obiectivelor tratatelor- art. 5 alin.4 TUE
 3.2.Categorii şi domenii de competenţă ale UE
- sunt stabilite de TFUE.
A. Potrivit acestui tratat, în situaţiile în care tratatele atribuie UE competenţa exclusivă într-
un domeniu, numai UE poate legifera şi adopta acte cu forţă juridică obligatorie, iar SM
pot face acest lucru numai dacă UE le abilitează pentru punerea în aplicare a actelor
unionale.(art.2 alin.(2)TFUE)
B. Când Tratatele îi atribuie UE competenţa partajată cu SM, într-un domeniu determinat,
atunci:
→ U.E şi SM pot legifera şi adopta acte juridice cu caracter obligatoriu în acel domeniu(art.2
al.(5)TFUE
→SM îşi exercită competenţa doar în măsura în care UE nu şi-a exercitat-o, şi şi-o vor
exercita din nou atunci când UE a decis să nu şi-o mai exercite pe a sa(ar.2.al.(2)TFUE)
C. Sunt şi domenii în care, în codiţii stabilite prin Tratate, UE are competenţa(doar) de a
sprijini, coordona şi completa acţiunile SM, fără a le înlocui competenţele în acele
domenii(art.2 alin.(5) TFUE).

Concluzie(REŢINE!):
Întinderea şi condiţiile de exercitare a competenţelor UE sunt stabilite prin dispoziţiile
Tratatelor, pentru fiecare domeniu în parte.
Tratatul de la Lisabona a realizat delimitarea clară între competenţele UE şi cele ale
SM.

Observaţie: A se vedea Anexa cu schema competenţelor partajate la nivelul UE

de la finalul cursului!

4. PRINCIPIILE SPECIFICE DREPTULUI UE1

Ele pun în evidenţă specificul dreptului UE faţă de alte ordini juridice de stat sau
internaţionale.

Acestea sunt: 1.principiul atribuirii competenţelor; 2.principiul subsidiarităţii;

3.principiul proporţionalităţii; 4.principiul cooperării loiale.

1. Principiul atribuirii competenţelor

Are ca fundament juridic următoarele dispoziţii:

● Declaraţia nr.24 cu privire la personalitatea juridică a UE, ataşată la Tr. de la Lisabona, ce

prevede că ″ uniunea nu e autorizată, în nici un fel, să legifereze sau să acţioneze în afara
competenţelor care-i sunt conferite de către SM prin tratate″
● art.5 alin.(1)şi al.(2) TUE:
-alin.(1) prevede că delimitarea competenţelor UE e guvernată de principiul atribuirii.
Exerciţiul acestor competenţe e reglementat de principiul subsidiarităţii şi proporţionalităţii;

1
A.Fuerea, Dreptul Uniunii Europene. Principii, acţiuni, libertăţi, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016,pp.37-
44
-alin.(2) prevede că în baza principiului atribuirii, UE acţionează numai în limitele
competenţelor ce i-au fost atribuite de SM prin Tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite
prin aceste Tratate. Orice competenţă ce nu e atribuită Uniunii prin tratate revine SM.

Ce înseamnă:
Potrivit acestui principiu, instituţiile UE duc la îndeplinire numai acele atribuţii ce le-
au fost repartizate de Tratate. Nu e permisă, deci, îndeplinirea altor atribuţii, deduse doar .

2. Principiul subsidiarităţii

Baza juridică: art.5 alin. (3) şi (4)TUE

Ce înseamnă acest principiu:

Conform lui, potrivit art.5 alin.(1)TUE, ceea ce poate fi realizat la nivel naţional de
SM, nu trebuie să facă obiectul activităţii la nivel unional, în comun. Însă, în cazurile în care,
SM nu reuşesc să realizeze obiectivele stabilite prin Tratate, atunci, în mod subsidiar, UE
poate să intervină.

Concluzie:în baza principiului subsidiarităţii,

Regula este= competenţa de drept comun aparţine statelor membre

Excepţia de la regulă: intervenţia comună a tuturor SM la nivel de UE. În acest caz se
conturează voinţa statelor de a-şi limita competenţele pentru a oferi competenţe mai multe
Uniunii.
Acest principiu e aplicabil numai în cazurile în care există doar competenţe
împărţite(între SM şi UE), nu în situaţiile existenţei competenţei exclusive a UE.

3. Principiul proporţionalităţii

Temei legal:
•art.5 alin.(4)TUE(Lisabona)- ce prevede că ″acţiunea Uniunii, în conţinut şi formă, nu
depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor Tratatelor.″
•Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii

Ce înseamnă acest principiu:

Semnifică faptul că, în îndeplinirea unei competenţe, UE, dacă are de ales între mai
multe modalităţi de a acţiona, va trebui să recurgă la cea care dă statelor, particularilor şi
întreprinderilor, cea mai mare libertate. Cu alte cuvinte, atunci când există dovezi că e
extrem de necesară adoptarea unei norme la nivel unional, conţinutul ei nu trebuie să
reprezinte un exces de reglementare.

Exemplu: de exemplu, e de dorit să se recurgă la adoptarea unei directive, decât

a unui regulament.

Acest principiu are 3 trăsături:

1. are caracter adecvat
2. are caracter necesar
3. are caracter nedisproporţionat

4. Principiul cooperării loiale

Temei juridic:
- Art. 4 TUE
- Art.13 alin.(2)teza finală TUE
 Conţinut:
În temeiul lui, SM sunt obligate să pună în aplicare dreptul UE, contribuind prin
aceasta la realizarea misiunii ei, şi de a se abţine de la orice acţiuni ce ar putea pune în pericol
îndeplinirea obiectivelor Uniunii.
Cooperarea loială e o regulă a cărei respectare TUE o impune şi instituţiilor unionale.
În art.13 alin.(2) feza finală, se prevede: ″ instituţiile cooperează unele cu altele, în mod loial.″
Cooperarea între instituţii e efectuată în diverse modalităţi, printre care menţionăm:
schimburile de scrisori între Consiliu şi Comisia Europeană, acorduri internaţionale.
 Anexa
DISTRIBUȚIA COMPETENŢELOR ÎNTRE UE ȘI STATELE MEMBRE2

▶ uniune vamală
▶ reglementarea concurenței pe piața
unică
▶ politica monetară a statelor din zona
euro
▶ conservarea resurselor biologice ale
UNIUNEA EUROPEANĂ ESTE
RESPONSABILĂ INDIVIDUAL PENTRU: mării în cadrul politicii comune
privind pescuitul
▶ politica comercială comună
▶ încheierea acordurilor
internaționale, atunci când acest lucru
este prevăzut de legislația UE

▶ piața unică
▶ aspecte de politică socială prevăzute
de Tratatul de la Lisabona
▶ coeziune economică și socială
▶ agricultură și pescuit, cu excepția
conservării resurselor biologice ale
mării
▶ mediu
▶ protecția consumatorilor
▶ transporturi
UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI STATELE SALE
MEMBRE ÎȘI ÎMPART ▶ rețele transeuropene
RESPONSABILITATEA PENTRU: ▶ energie
▶ crearea unui spațiu de libertate,
securitate și justiție
▶ probleme de securitate comună în
domeniul sănătății publice, astfel cum
sunt definite în Tratatul de la
Lisabona
▶ domeniile cercetării, dezvoltării
tehnologice și domeniul spațial
▶ cooperare pentru dezvoltare și
ajutor umanitar
▶ protecția și îmbunătățirea sănătății
umane
DOMENII AFLATE ÎN COMPETENȚA ▶ industrie
STATELOR MEMBRE, ÎN CARE UE POATE ▶ cultură
DEȚINE UN ROL DE ASISTENT SAU ▶ turism
COORDONATOR: ▶ educație, formare profesională,
tineret și sport
▶ protecție civilă
▶ cooperare administrativă

2
Să înțelegem politicile uniunii europene. 12 lecții despre Europa,de Pascal Fontaine, ISBN 978-92-79-34294-3
doi:10.2775/44306