Conf.univ.dr.

Felicia Maxim

Cursul nr.5 Drept instituțional al UE

Ordinea juridica Uniunii Europene

A.Considerații generale
B.Principii ale aplicării ordinii juridice a Uniunii Europene
C.Izvoarele dreptului Uniunii Europene
A.Considerații generale
Abordarea aspectelor privind izvoarele dreptului Uniunii Europene, necesită clarificarea unor
concepte care stau la baza cercetării acestora. În acest sens, ar trebui clarificată noțiunea de ordine
juridică a Uniunii Europene, conceptul de acquis unional, dar și conținutul principiilor aplicabile.În
ceea ce privește ordinea juridică a Uniunii Europene, literatura de specialitate ne oferă o serie de
definiții prin care se încearcă identificarea conținutului complex al acesteia. Astfel, conform doctrinei,
ordinea juridică a Uniunii Europene este definită ca fiind un ansamblu organizat de norme juridice,
structurate ierarhic, norme care sunt exprimate prin izvoarele specifice ale dreptului Uniunii Europene,
norme care sunt elaborate conform unor proceduri clar stabilite în plan normativ, iar sancționarea
nerespectării acestora intervenind în condițiile stabilite prin actele unionale. 1 În literatura de
specialitate a dreptului Uniunii Europene se subliniază că ordinea juridică a Uniunii Europene poate fi
definită ca ansamblul normelor care reglementează raporturile în care este implicată UE. În acest sens,
identificându-se raporturile dintre Uniunea Europeană și statele membre, raporturile dintre Uniunea
Europenă și statele care sunt în proces de aderare, statele candidate , precum și statele asociate,
raporturile dintre Uniunea Europeană și statele terțe, dar și cu organizațiile internaționale, precum și
raporturile dintre aceasta și particulari. Având în vedere principiile care stau la baza raportului dintre
dreptul Uniunii Europene și dreptul intern al statelor membre, și anume principiile aplicării directe,
imediate și prioritare, putem afirma că normele Uniunii Europene pot fi considerate parte integrantă a
sistemului de drept intern al fiecărui stat membru. 2 Conform Glosarului sintezelor existent pe site-ul
oficial al UE ,, Acquis-ul” UE este corpusul de drepturi și obligații comune care le revin tuturor țărilor
UE în calitate de membri ai UE. Acesta este într-o continuă evoluție și cuprinde:conținutul, principiile
și obiectivele politice ale tratatelor;legislația adoptată în contextul aplicării tratatelor și a jurisprudenței
Curții de Justiție a UE;declarațiile și hotărârile adoptate de UE;măsurile care au legătură cu politica
externă și de securitate comună;măsurile privind justiția și afacerile interne;acordurile internaționale
încheiate de UE și cele încheiate între țările UE în domeniul activităților UE.Țările candidate au

1
Gyula Fabian, Drept instituțional al Uniunii Europene, Ediția a-2-a, Editura Hamangiu, 2018.p 70.
2
Gabriel Liviu Ispas, Daniela Panc, Drept instituțional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu, 2019, p.67

1
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

obligația de a accepta acquis-ul înainte de a putea adera la UE. Derogările de la acquis sunt acordate
numai în circumstanțe excepționale și au o sferă limitată. Țările candidate trebuie să încorporeze
acquis-ul în ordinea juridică națională până la data aderări la UE și au obligația de a-l aplica începând
cu data respectivă.’’3

Doctrina de specialitate a scos în evidență faptul că dreptul Uniunii Europene este o ordine
juridică derivată din dreptul internațional, diferențele dintre cele două sisteme de drept rezultând din
raportul dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul intern al statelor membre.4

Având în vedere definițiile privind ordinea juridică a Uniunii Europene, se pot identifica
particularităţile dreptului UE, particularități care-l diferenţiază în primul rând de dreptul internaţional
prin următoarele trăsături:normele dreptului UE se aplică direct, ceea ce înseamnă ca se aplică statelor,
dar şi persoanelor fizice şi juridice; beneficiază de un sistem coercitiv mixt internaţional şi naţional;
dispune de o instanţă cu competenţă obligatorie şi caracter permanent, în marea lor majoritate normele
de drept UE devin aplicabile fără ca statele să declanşeze procedura de exprimare a consimţământului
pentru fiecare act în parte; marea majoritate a normelor UE sunt create prin acte adoptate de instituţiile
UE. De aici rezultă faptul că dreptul UE are o funcţie de integrare şi nu de cooperare. Spre deosebire
de dreptul intern, dreptul UE nu reglementează toate domeniile vieţii sociale şi se aplică şi relaţiilor
interstatale.5

B. Principii ale aplicării ordinii juridice a Uniunii Europene

Prezentarea izvoarelor dreptului Uniunii Europene, trebuie precedată de analiza

principiilor fundamentale ale dreptului Uniunii Europene, și anume: principiul atribuirii de
competențe, principiul împuternicirii implicite, principiul echilibrului instituțional, principiul
subsidiarității, principiul proporționalității, principiul cooperării loiale, principiul aplicării
imediate, principiul aplicării directe, principiul aplicării prioritare, principiul transparenței și
democrației și principiul egalității de tratament.

a.Principiul atribuirii de competențe

Conform art. 5 din TUE, delimitarea competențelor Uniunii este guvernată de principiul
atribuirii. Exercitarea acestor competențe este reglementată de principiile subsidiarității și
proporționalității. (2) În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acționează numai în limitele
competențelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor
3
https://eur-lex.europa.eu/summary/glossary/acquis.html?locale=ro
4
Adrian Nastase, Bogdan Auresu, Drept internațional public, editia 9, Editura C.H.Beck, București, 2018,p.46.
5
Gyula Fabian, Drept instituțional al Uniunii Europene, Ediția a-2-a, Editura Hamangiu, 2018.p 72.

2
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

stabilite prin aceste tratate. Orice competență care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparține
statelor membre.
Conform Tratatului de la Lisabona, Uniunea îsi urmăreste obiectivele prin mijloace
corespunzătoare, în funcţie de competenţele care îi sunt atribuite prin tratate. Orice competenţă care
nu este atribuită Uniunii prin tratate aparţine statelor membre.Uniunea respectă egalitatea statelor
membre în raport cu tratatele, precum si identitatea lor naţională, inerentă structurilor lor
fundamentale politice şi constituţionale, inclusiv în ceea ce priveste autonomia locală şi regională.
Aceasta respectă funcţiile esenţiale ale statului şi, în special,pe cele care au ca obiect asigurarea
integrităţii sale teritoriale, menţinerea ordinii publice şi apărarea securităţii naţionale. În special,
securitatea naţională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru. În temeiul
principiului cooperării loiale, Uniunea şi statele membre se respectă şi se ajută reciproc în
îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.Statele membre adoptă orice măsură generală sau
specială pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele
instituţiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale şi se
abţin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.Delimitarea
competenţelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii. Exercitarea acestor competenţe este
reglementată de principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. În temeiul principiului atribuirii,
Uniunea acţionează numai în limitele competenţelor care au fost atribuite de statele membre
prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competenţă care nu
este atribuită Uniunii prin tratate aparţine statelor membre. În temeiul principiului subsidiarităţii, în
domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă şi în măsura în
care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la
nivel central, nici la nivel regional si local, dar datorită dimensiunilor si efectelor acţiunii
preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.
În cazul în care tratatele atribuie Uniunii competenţă exclusivă într-un domeniu
determinat, numai Uniunea poate legifera şi adopta acte cu forţă juridică obligatorie, statele
membre putând să facă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru
punerea în aplicare a actelor Uniunii. În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competenţă
partajată cu statele membre într-un domeniu determinat, Uniunea şi statele membre pot
legifera şi adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu. Statele membre
îşi exercită competenţa în măsura în care Uniunea nu şi-a exercitat competenţa. Statele membre îsi
exercită din nou competenţa în măsura în care Uniunea a hotărât să înceteze să şi-o mai exercite.
Statele membre îsi coordonează politicile economice şi de ocupare a forţei de muncă în conformitate
cu condiţiile prevăzute în prezentul tratat, pentru definirea cărora Uniunea dispune de

3
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

competenţă.Uniunea este competentă, în conformitate cu dispoziţiile Tratatului privind Uniunea

Europeană, să definească şi să pună în aplicare o politică externă şi de securitate comună, inclusiv să
definească treptat o politică de apărare comună. În anumite domenii şi în condiţiile prevăzute în
tratate, Uniunea este competenta să întreprindă acţiuni de sprijinire, coordonare sau
completare a acţiunii statelor membre, fără a înlocui însă prin aceasta competenţa lor în aceste
domenii. Actele Uniunii obligatorii din punct de vedere juridic, adoptate pe baza dispoziţiilor
tratatelor referitoare la aceste domenii, nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege şi a
normelor administrative ale statelor membre. Întinderea şi condiţiile exercitării competenţelor
Uniunii sunt stabilite prin dispoziţiile tratatelor referitoare la fiecare domeniu.
Competenţa Uniunii este exclusivă în următoarele domenii: (a) uniunea vamală; (b) stabilirea
normelor privind concurenţa necesare funcţionării pieţei interne; (c) politica monetară pentru statele
membre a căror monedă este euro; (d) conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii
comune privind pescuitul; (e) politica comercială comună. De asemenea, competenţa Uniunii este
exclusivă în ceea ce priveste încheierea unui acord internaţional în cazul în care această încheiere
este prevăzută de un act legislativ al Uniunii, ori este necesară pentru a permite Uniunii să îşi
exercite competenţa internă, sau în măsura în care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune
sau ar putea modifica domeniul de aplicare a acestora.
Competenţa Uniunii este partajată cu statele membre în cazul în care tratatele îi atribuie o
competenţă care nu se referă la domeniile menţionate anterior. Competenţele partajate între
Uniune şi statele membre se aplică în următoarele domenii principale: (a) piaţa internă; (b) politica
socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat; (c) coeziunea economică, socială si teritorială;
(d) agricultura si pescuitul, cu excepţia conservării resurselor biologice ale mării; (e) mediul; (f)
protecţia consumatorului; (g) transporturile; (h) reţelele transeuropene; (i) energia; (j) spaţiul de
libertate, securitate si justiţie; (k) obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică,
pentru aspectele definite în tratat. În domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice şi spaţiului,
Uniunea dispune de competenţă pentru a desfăsura acţiuni şi, în special, pentru definirea şi punerea
în aplicare a programelor, fără ca exercitarea acestei competenţe să poată avea ca efect împiedicarea
statelor membre de a-şi exercita propria competenţă. În domeniile cooperării pentru dezvoltare şi
ajutorului umanitar, Uniunea dispune de competenţă pentru a întreprinde acţiuni şi pentru a duce o
politică comună, fără ca exercitarea acestei competenţe să poată avea ca efect lipsirea statelor
membre de posibilitatea de a-şi exercita propria competenţă. Statele membre îşi coordonează
politicile economice în cadrul Uniunii. În acest scop, Consiliul adoptă măsuri şi, în special,
orientările generale ale acestor politici. Statelor membre a căror monedă este euro li se aplică
dispoziţii speciale.Uniunea ia măsuri pentru a asigura coordonarea politicilor de ocupare a forţei de

4
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

muncă ale statelor membre şi, în special, prin definirea orientărilor acestor politici.Uniunea poate
adopta iniţiative pentru a asigura coordonarea politicilor sociale ale statelor membre.
Uniunea este competentă să desfăşoare acţiuni de sprijinire, de coordonare sau completare
a acţiunii statelor membre. Prin finalitatea lor europeană, aceste acţiuni au următoarele domenii:
(a) protecţia şi îmbunătăţirea sănătăţii umane; (b) industria; (c) cultura; (d) turismul; (e) educaţia,
formarea profesională, tineretul si sportul; (f) protecţia civilă; (g) cooperarea administrativă.
b.Principiul împuternicirii implicite
Reglementarea principiului atribuirii de competențe nu a elimininat toate cazurile în care decizia
ar trebui luată la nivelul Uniunii Europene. În acest caz s-a promovat principiul împuternicirii
implicite. Conform acestui principiu competențele existente și obiectivul care urmează a fi realizat
implică puterile necesare. Subliniem faptul că UE un poate avea puteri nelimitate în baza acestui
principiul, condițiile exercitării acestuia în baza prevederilor art. 352 TFUE fiind clar stabilite.

Articolul 352(Clauza de flexibilitate)

(ex-articolul 308 TCE)
(1) În cazul în care o acțiune a Uniunii se dovedește necesară în cadrul politicilor definite în
tratate, pentru a atinge unul dintre obiectivele menționate în tratate, fără ca acestea să fi prevăzut
atribuțiile necesare în acest sens, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei și
după aprobarea Parlamentului European, adoptă măsurile corespunzătoare. Atunci când adoptă
dispozițiile respective în conformitate cu o procedură legislativă specială, Consiliul hotărăște, de
asemenea, în unanimitate, la propunerea Comisiei și după aprobarea Parlamentului European.
(2) Comisia, în cadrul procedurii de control al principiului subsidiarității menționate la
articolul 5 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, atrage atenția parlamentelor
naționale asupra propunerilor întemeiate pe prezentul articol.
(3) Măsurile întemeiate pe prezentul articol nu pot implica armonizarea actelor cu putere de
lege și a normelor administrative ale statelor membre în cazul în care tratatele exclud o astfel
de armonizare.
(4) Prezentul articol nu poate fi folosit pentru atingerea obiectivelor din domeniul politicii
externe și de securitate comună și orice act adoptat în conformitate cu prezentul articol trebuie să
respecte limitele prevăzute la articolul 40 al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea
Europeană.

41. Declarația cu privire la articolul 352 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
Conferința declară că trimiterea la obiectivele Uniunii prevăzută la articolul 352 alineatul (1)
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are în vedere obiectivele stabilite la
articolul 3 alineatele (2) și (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană și obiectivele stabilite la
articolul 3 alineatul (5) din tratatul menționat, referitoare la acțiunea externă, în temeiul părții a
cincea din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. În consecință, se exclude

5
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

posibilitatea ca o acțiune întemeiată pe articolul 352 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene să urmărească exclusiv obiectivele stabilite la articolul 3 alineatul (1) din Tratatul
privind Uniunea Europeană. În acest context, Conferința subliniază că, în conformitate cu
articolul 31 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, nu pot fi adoptate acte
legislative în domeniul politicii externe și de securitate comună.

c. Principiul echilibrului instituțional

Conform acestui principiu, instituțiile UE pot acționa numai în baza atribuțiilor stabilite prin
tratate, având obligația respectării competențelor stabilite pentru fiecare instituție din structura
organizatorică a UE.
,,Principiul echilibrului instituțional din UE presupune că fiecare dintre instituțiile Uniunii
trebuie să acționeze în concordanță cu atribuțiile care îi sunt conferite prin Tratate, conform
repartizării competențelor. Principiul decurge dintr-o hotărâre pronunțată în 1958 de Curtea de
justiție, În termenii cei mai simpli, acesta se referă la relația dintre cele trei instituții principale ale
UE: Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană. Dinamica dintre aceste trei
organisme a evoluat considerabil de-a lungul anilor, prin adoptarea de noi tratate. În special
competențele Parlamentului European s-au extins, acestuia acordându-i-se drept de codecizie cu
Consiliul (în temeiul procedurii legislative ordinare) în majoritatea domeniilor de politică ale UE,
precum și competențe bugetare mai ample.’’6

d.Principiul subsidiarității și principiul proporționalității

În temeiul principiului subsidiarității, în domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă,
Uniunea intervine numai dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate
în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional și local, dar datorită
dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii. Instituțiile
Uniunii aplică principiul subsidiarității în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor
subsidiarității și proporționalității. Parlamentele naționale asigură respectarea principiului
subsidiarității, în conformitate cu procedura prevăzută în respectivul protocol. În temeiul
principiului proporționalității, acțiunea Uniunii, în conținut și formă, nu depășește ceea ce este
necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor. Instituțiile Uniunii aplică principiul
proporționalității în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și
proporționalității.

6
https://eur-lex.europa.eu/summary/glossary/institutional_balance.html?locale=ro

6
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

Fiecare instituție asigură în permanență respectarea principiilor subsidiarității și

proporționalității definite la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Înainte de a propune
un act legislativ, Comisia procedează la consultări extinse. După caz, aceste consultări trebuie să
aibă în vedere dimensiunea regională și locală a acțiunilor preconizate. În caz de urgență
excepțională, Comisia nu procedează la consultările menționate. Comisia își motivează decizia în
cadrul propunerii.Comisia transmite parlamentelor naționale proiectele sale de acte legislative și
proiectele sale modificate, în același timp în care le transmite organului legislativ al Uniunii.
Parlamentul European transmite parlamentelor naționale proiectele sale de acte legislative, precum și
proiectele sale modificate. Consiliul transmite parlamentelor naționale proiectele de acte legislative
emise de un grup de state membre, de Curtea de Justiție, Banca Centrală Europeană sau Banca
Europeană de Investiții, precum și proiectele modificate. La adoptarea acestora, rezoluțiile
legislative ale Parlamentului European și pozițiile Consiliului se transmit de către acestea
parlamentelor naționale. Proiectele de acte legislative se motivează în raport cu principiile
subsidiarității și proporționalității. Orice proiect de act legislativ ar trebui să cuprindă o fișă detaliată
care să permită evaluarea conformității cu principiile subsidiarității și proporționalității. Fișa
menționată anterior ar trebui să cuprindă elemente care să permită evaluarea impactului financiar al
proiectului în cauză și, în cazul unei directive, evaluarea implicațiilor acesteia asupra reglementărilor
care urmează să fie puse în aplicare de statele membre, inclusiv asupra legislației regionale, după
caz. Motivele care conduc la concluzia că un obiectiv al Uniunii poate fi realizat mai bine la nivelul
Uniunii se bazează pe indicatori calitativi și, ori de câte ori este posibil, pe indicatori cantitativi.
Proiectele de acte legislative au în vedere necesitatea de a proceda astfel încât orice obligație,
financiară sau administrativă, care revine Uniunii, guvernelor naționale, autorităților regionale sau
locale, operatorilor economici și cetățenilor să fie cât mai redusă posibil și proporțională cu
obiectivul urmărit. În termen de opt săptămâni de la data transmiterii unui proiect de act legislativ în
limbile oficiale ale Uniunii, orice parlament național sau orice cameră a unui parlament national se
poate adresa președintelui Parlamentului European, al Consiliului și, respectiv, al Comisiei un aviz
motivat în care să se expună motivele pentru care consideră că proiectul în cauză nu este conform cu
principiul subsidiarității. După caz, fiecărui parlament național sau fiecărei camere a unui parlament
național îi revine sarcina de a consulta parlamentele regionale cu competențe legislative. În cazul în
care proiectul de act legislativ în cauză este emis de un grup de state membre, președintele
Consiliului transmite avizul guvernelor respectivelor state membre. În cazul în care proiectul de act
legislativ este emis de Curtea de Justiție, de Banca Centrală Europeană sau de Banca Europeană de
Investiții, președintele Consiliului transmite avizul instituției sau organului în cauză. Parlamentul
European, Consiliul și Comisia, precum și, după caz, grupul de state membre, Curtea de Justiție,

7
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

Banca Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiții, în cazul în care proiectul de act
legislativ european este emis de acestea, țin seama de avizele motivate adresate de parlamentele
naționale sau de o cameră a unuia dintre aceste parlamente naționale. Fiecare parlament național
dispune de două voturi, repartizate în funcție de sistemul parlamentar național. În cadrul unui sistem
parlamentar național bicameral, fiecare dintre cele două camere dispune de un vot. În cazul în care
avizele motivate privind nerespectarea de către un proiect legislativ a principiului subsidiarității
reprezintă cel puțin o treime din totalul voturilor atribuite parlamentelor naționale în conformitate cu
alineatul (1) al doilea paragraf, proiectul trebuie reexaminat. Acest prag este de o pătrime în cazul
unui proiect de act legislativ prezentat în temeiul articolului 76 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene referitor la spațiul de libertate, securitate și justiție. În urma acestei reexaminări,
Comisia sau, după caz, grupul de state membre, Parlamentul European, Curtea de Justiție, Banca
Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiții, în cazul în care proiectul de act legislativ este
emis de acestea, pot hotărî fie să mențină proiectul, fie să îl modifice, fie să îl retragă. Această
decizie trebuie motivată. De asemenea, în cadrul procedurii legislative ordinare, în cazul în care
avizele motivate privind nerespectarea de către un proiect de act legislativ a principiului
subsidiarității reprezintă cel puțin o majoritate simplă din voturile atribuite parlamentelor naționale
în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf, proiectul trebuie reexaminat. Ca urmare a unei
astfel de reevaluări, Comisia poate hotărî fie să mențină propunerea, fie să o modifice, fie să o
retragăÎn cazul în care decide menținerea propunerii, Comisia va trebui să justifice, printr-un aviz
motivat, motivele pentru care consideră că propunerea este conformă cu principiul subsidiarității.
Acest aviz motivat, precum și avizele motivate ale parlamentelor naționale, vor trebui prezentate
organului legislativ al Uniunii, pentru a putea fi luate în considerare în cadrul procedurii:

(a înainte de încheierea primei lecturi, organul legislativ (Parlamentul European și Consiliul)

) examinează compatibilitatea propunerii legislative cu principiul subsidiarității, ținând
seama în special de motivele invocate și împărtășite de majoritatea parlamentelor naționale,
precum și de avizul motivat al Comisiei;

(b)în cazul în care, cu o majoritate de 55 % a membrilor Consiliului sau cu o majoritate a

voturilor exprimate în Parlamentul European, organul legislativ consideră că propunerea
legislativă nu este compatibilă cu principiul subsidiarității, aceasta nu va mai fi examinată.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu privire la acțiunile

referitoare la încălcarea principiului subsidiarității de către un act legislativ, formulate, în
conformitate cu normele prevăzute la articolul 263 din Tratatul privind funcționarea

8
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

Uniunii Europene, de un stat membru sau transmise de acesta în conformitate cu dreptul său intern în
numele parlamentului său național sau al unei camere a acestuia. În conformitate cu normele
prevăzute la articolul menționat, astfel de acțiuni pot fi formulate și de Comitetul Regiunilor
împotriva actelor legislative în vederea adoptării cărora Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene prevede consultarea respectivului comitet. În fiecare an, Comisia prezintă Consiliului
European, Parlamentului European, Consiliului și parlamentelor naționale un raport privind
aplicarea articolului 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Respectivul raport anual se
transmite, de asemenea, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor. 7

18. Declarația cu privire la delimitarea competențelor la TFUE

Conferința subliniază că, în conformitate cu sistemul partajării competențelor între Uniune și
statele membre, astfel cum este prevăzut în Tratatul privind Uniunea Europeană și de Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, orice competență care nu a fost atribuită Uniunii prin
tratate aparține statelor membre.
În situația în care tratatele atribuie Uniunii competențe partajate cu statele membre într-un
anumit domeniu, statele membre își exercită competența în măsura în care Uniunea nu și-a
exercitat competența sau a hotărât să înceteze să și-o mai exercite. Această ultimă situație poate
să apară atunci când instituțiile competente ale Uniunii hotărăsc să abroge un act legislativ, în
special pentru a garanta mai buna respectare în mod constant a principiilor subsidiarității și
proporționalității. Consiliul poate solicita Comisiei, la inițiativa unuia sau a mai multora dintre
membrii săi (reprezentanți ai statelor membre) și în conformitate cu articolul 241 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, să înainteze propuneri de abrogare a unui act legislativ.
Conferința salută declarația Comisiei, potrivit căreia aceasta va acorda o atenție deosebită
respectivelor solicitări.
În același sens, reprezentanții guvernelor statelor membre, întruniți în cadrul Conferinței
interguvernamentale, conform procedurii ordinare de revizuire prevăzute la articolul 48
alineatele (2) - (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană, pot decide să modifice tratatele pe
care se întemeiază Uniunea, inclusiv în vederea extinderii sau reducerii competențelor atribuite
Uniunii în tratatele menționate anterior.

e. Principiul cooperării loiale

Conform art. 4 din TUE, orice competență care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparține
statelor membre. Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și
identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în
ceea ce privește autonomia locală și regională. Aceasta respectă funcțiile esențiale ale statului și, în
special, pe cele care au ca obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și
apărarea securității naționale. În special, securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă a
7
PROTOCOLUL (nr. 2) PRIVIND APLICAREA PRINCIPIILOR SUBSIDIARITĂȚII ȘI
PROPORȚIONALITĂȚII

9
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

fiecărui stat membru. În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă
și se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate. Statele membre adoptă orice
măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care
rezultă din actele instituțiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a
misiunii sale și se abțin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor
Uniunii. În vederea asigurării echilibrului instituțional, instituțiile Uniunii Europene acționează
conform atribuțiilor stabilite în normele de bază, totodată asigurând și o colaborare corespunzătoare.
f. Principiul aplicării imediate
În ceea ce priveşte raportul dintre dreptul UE şi dreptul intern al statelor membre, acest este
guvernat de concepţia monistă impunându-se respectarea acestuia de către statele membre. Monismul
decurge şi din însăşi natura Uniunii Europene, sistemul UE nu poate funcţiona decât în monism,
singurul principiu compatibil cu ideea unui sistem de integrare. În aceste condiţii dreptul UE este
integrat în mod firesc în ordinea juridică internă a statelor, fără a fi necesară vreo formulare specială
de introducere; normele UE îşi ocupă locul în ordinea juridică internă, ca drept al UE;judecătorii
naţionali sunt obligaţi să aplice dreptul UE.
g. Principiul aplicării directe
Dreptul UE are capacitatea de a completa în mod direct patrimoniul juridic al persoanelor
particulare cu noi drepturi şi/sau obligaţii, atât în raporturile lor cu alte persoane, cât şi în relaţiile lor
cu statul căruia îi aparţin.
În mod concret, efectul direct sau aplicabilitatea directă reprezintă dreptul oricărei persoane de
a cere judecătorului să i se aplice tratate, regulamente, directive sau decizii ale UE. Aplicabilitatea
directă însă presupune îndeplinirea unor cerinţe, şi anume: reglementarea trebuie să fie în primul rând
clară şi precisă, altfel judecătorul naţional nu va putea să deducă efectele sale practice în planul
aplicării; reglementarea trebuie să fie completă şi perfectă din punct de vedere juridic, în sensul că
trebuie să fie suficientă , iar în cele din urmă reglementarea trebuie să fie necondiţionată.

10
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

Acţiunea practică a principiului aplicabilităţii directe variază în funcţie de diferite categorii de

norme ale UE. Aplicabilitatea directă permite subiectelor de drept intern să solicite judecătorilor
naţionali asigurarea respectării drepturilor conferite de către norma UE ce deţine această calitate. În
concluzie norma UE creează drepturi pe care jurisdicţiile interne sunt obligate să le protejeze.
Modalităţile concrete de protejare a drepturilor nu decurg din dreptul UE, ci din sistemele juridice
ale statelor membre. Aplicabilitatea directă presupune sancţionarea statelor membre care nu au luat
măsurile de executare necesare aplicării dreptului UE.
h. Principiul aplicării prioritare
Aplicabilitatea directă şi imediată în ordinea juridică internă a statelor membre, presupune
contactul dintre dreptul UE cu dreptul naţional. Impactul va fi diferit după cum inevitabilele conflicte
vor fi rezolvate în favoarea unuia sau a celuilalt. Dreptul UE nu conţinea, până la Tratatul de la
Lisabona, nici o reglementare expresă prin care să se confirme prioritatea dreptului UE asupra
dreptului intern al statelor membre, dar conflictul dintre acestea nu putea fi rezolvat decât prin
recunoaşterea supremaţiei primului asupra celui de-al doilea.
În concluzie prioritatea reprezintă „o condiţie esenţială” a dreptului UE, realizarea unei Pieţe
Comune impunând aplicarea uniformă a dreptului UE, fără de care nu se produce integrarea.
În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a eventualului conflict dintre dreptul UE şi cel
naţional, Curtea îşi radicalizează poziţia şi nu lasă sistemelor juridice naţionale nici o posibilitate de
opţiune. Astfel judecătorul naţional însărcinat să aplice dispoziţiile dreptului UE, are obligaţia să
asigure efectul deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice
dispoziţie contrară a legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără ca el să fie nevoit să solicite sau să
aştepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin procedeu constituţional.

17. Declarația cu privire la supremație

Conferința reamintește că, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție a
Uniunii Europene, tratatele și legislația adoptată de Uniune pe baza tratatelor au prioritate în
raport cu dreptul statelor membre, în condițiile prevăzute de jurisprudența menționată anterior.
În plus, Conferința a hotărât ca Avizul Serviciului juridic al Consiliului, astfel cum figurează în
documentul 11197/07 (JUR 260), să fie anexat prezentului act final:

„Avizul Serviciului juridic al Consiliului din 22 iunie 2007

Din jurisprudența Curții de Justiție reiese că supremația dreptului comunitar este un principiu
fundamental al dreptului comunitar. Conform Curții, acest principiu este inerent naturii
specifice a Comunității Europene. La data primei hotărâri din cadrul acestei jurisprudențe
consacrate (hotărârea din 15 iulie 1964, în cauza 6/64, Costa/ENEL (1)), supremația nu era
menționată în tratat. Situația nu s-a schimbat nici astăzi. Faptul că principiul supremației nu va

11
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

fi inclus în viitorul tratat nu va schimba în niciun fel existența principiului și jurisprudența în

vigoare a Curții de Justiție.

i. Principiul transparenței și democrației

Conform art.10 TUE funcționarea Uniunii se întemeiază pe principiul democrației
reprezentative. Cetățenii sunt reprezentați direct, la nivelul Uniunii, în Parlamentul European. Statele
membre sunt reprezentate în Consiliul European de șefii lor de stat sau de guvern și în Consiliu de
guvernele lor, care la rândul lor răspund în mod democratic fie în fața parlamentelor naționale, fie în
fața cetățenilor lor.Orice cetățean are dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii. Deciziile
se iau în mod cât mai deschis și la un nivel cât mai apropiat posibil de cetățean.Partidele politice la
nivel european contribuie la formarea conștiinței politice europene și la exprimarea voinței
cetățenilor Uniunii.

Conform art. 15 din TFUE

(1)În scopul promovării unei bune guvernări și asigurării participării societății civile,
instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii acționează respectând în cel mai înalt grad
principiul transparenței.

(2) Parlamentul European se întrunește în ședințe publice, de asemenea și Consiliul în cazul în

care dezbate și votează un proiect de act legislativ.

(3) Orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică, care are reședința sau sediul
statutar într-un stat membru, are drept de acces la documentele instituțiilor, organelor, oficiilor și
agențiilor Uniunii, indiferent de suportul pe care se află aceste documente, sub rezerva
principiilor și condițiilor care vor fi stabilite în conformitate cu prezentul alineat.

Principiile generale și limitele care, din motive de interes public sau privat, reglementează
exercitarea dreptului de acces la documente, se stabilesc prin regulamente de către
Parlamentul European și Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară.

Fiecare instituție, organ, oficiu sau agenție asigură transparența lucrărilor lor și elaborează, în
regulamentul său de procedură, dispoziții speciale privind accesul la propriile documente, în
conformitate cu regulamentele menționate la al doilea paragraf.

(4) Dispozițiile prezentului alineat se aplică Curții de Justiție a Uniunii Europene, Băncii
Centrale Europene și Băncii Europene de Investiții numai în cazul în care exercită funcții
administrative.
12
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

(5) Parlamentul European și Consiliul asigură publicarea documentelor privind procedurile

legislative în condițiile prevăzute de regulamentele menționate la al doilea paragraf.

j.Principiul egalității de tratament

,, UE este bazată pe un set de valori care includ nediscriminarea, egalitatea, respectul pentru
demnitatea umană și drepturile omului, inclusiv drepturile persoanelor care aparțin minorităților
(articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană – TUE). UE are
competența de a combate excluziunea socială și discriminarea și de a promova justiția și
protecția socială, egalitatea între femei și bărbați, solidaritatea între generații și protecția
drepturilor copilului.

Articolul 8 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) conferă UE competența
de a introduce măsuri pentru eliminarea inegalităților și îndeamnă Uniunea să promoveze
egalitatea dintre bărbați și femei prin toate politicile sale.

Articolul 153 din TFUE stă la baza măsurilor UE în domeniul egalității de șanse și al egalității de
tratament în materie de încadrare în muncă și de muncă, iar articolul 157 din TFUE recunoaște
principiul egalității de remunerare a bărbaților și a femeilor pentru aceeași muncă sau muncă de
valoare egală. Articolul 19 din TFUE conferă UE competența de a combate discriminarea pe
criterii de gen, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare
sexuală……….. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care este anexată la Tratatul
de la Lisabona, include un capitol intitulat „Egalitate”. Acesta stabilește principiile de
nediscriminare (articolul 21), de diversitate culturală, religioasă și lingvistică (articolul 22) și de
egalitate între bărbați și femei (articolul 23). De asemenea, capitolul tratează drepturile copiilor
(articolul 24), ale vârstnicilor (articolul 25) și ale persoanelor cu dizabilități (articolul 26).’’8

C.Izvoarele dreptului Uniunii Europene

Dacă în domeniul dreptului internaţional avem un text legal care furnizează în mod
indirect o listă a izvoarelor dreptului internaţional, în domeniul dreptului UE regimul izvoarelor
rezultă nu numai din Tratatele institutive, ci şi din practica instituţiilor şi a statelor membre,
precum şi din sistematizarea realizată de chiar Curtea de justiţie a Uniunii Europene. Dacă ne
raportăm la noţiunea de ,, dreptul Uniunii Europene în sens restrâns”, vom face referire la
Tratatele institutive, ca izvoare primare, precum şi la regulile conţinute în actele adoptate de
către instituţiile UE pentru aplicarea Tratatelor institutive. În sens larg, prin dreptul Uniunii

8
https://eur-lex.europa.eu/summary/glossary/equal_opportunities.html?locale=ro

13
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

Europene înţelegem totalitatea regulilor aplicabile în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Astfel putem menţiona izvoarele nescrise, precum principiile generale de drept sau
jurisprudenţa Curţii ori izvoare care îşi au originea în afara ordinii juridice a Uniunii Europene,
precum dreptul izvorât din relaţiile externe ale Uniunii Europene.
Pentru exercitarea competențelor Uniunii , instituțiile adoptă regulamente, decizii,
directive, recomandări și avize. Regulamentul, directiva, decizia, avizul și recomandarea dau
naștere în dreptul Uniunii Europene dreptului derivat. Astfel, în dreptul Uniunii Europene
identificăm izvoarelor primare ale dreptului UE în care se includ cele trei Tratate care au pus
bazele Comunităţilor Europene, precum şi Tratatele şi actele care le modifică, completează şi
adaptează, dar și izvoarele derivate în care se includ regulamentul, directiva, decizia, avizul și
recomandarea. Actele UE sunt încadrate în piramida legislativă după Tratatele institutive.
,,Surse ale dreptului Uniunii și ierarhia acestora

 Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE); Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene (TFUE); și protocoalele la acestea (la tratate sunt anexate 37 de protocoale,
2 anexe și 65 de declarații, care aduc precizări, fără a fi încorporate în textul juridic
propriu-zis)
 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
 Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) este în
continuare în vigoare, ca tratat separat,
 Acordurile internaționale
 Principiile generale ale dreptului Uniunii,
 Legislația secundară.

Tratatele și principiile generale sunt în vârful ierarhiei și reprezintă legislația primară. În urma
intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Carta drepturilor
fundamentale are aceeași valoare. Acordurile internaționale încheiate de Uniunea Europeană
sunt subordonate legislației primare. La un rang inferior se situează legislația secundară:
aceste norme sunt valide doar dacă sunt conforme cu actele și acordurile care prevalează
asupra lor.’’9

a.Izvoarele primare ale dreptului UE

În categoria izvoarelor primare ale dreptului comunitar intră cele trei Tratate care au
pus bazele Comunităţilor Europene, precum şi Tratatele şi actele care le modifică,
completează şi adaptează:
- Tratatul de la Paris din 1951,intrat în vigoare 1952,şi-a încetat efectele în 2002;
- Tratatul de la Roma CEE, semnat 1957,intrat în vigoare 1958;
- Tratatul de la Roma CEEA semnat 1957, intrat în vigoare 1958;
9
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/6/sursele-si-domeniul-de-aplicare-ale-dreptului-
uniunii-europene

14
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

- Convenţia privind anumite instituţii comune, semnată 1957,intrată în vigoare 1958;

- Tratatul instituind un Consiliu unic şi o Comisie unică semnat 1965,intrat în vigoare
1967;
- Actul unic european, semnat 1986, intrat în vigoare 1987;
- Tratatul de la Maastricht semnat în 1992,intrat în vigoare 1993;
- Tratatul de la Amsterdam semnat 1997,intrat în vigoare în 1999;
- Tratatul de la Nisa, semnat 2001, intrat în vigoare 2003;
- Tratatul de la Lisabona, semnat 2007, intrat în vigoare 2009;
- Actele de aderare etc.
Enumerarea prezentată nu constituie decât o exemplificare a actelor care intră în categoria
izvoarelor primare , acestea fiind în număr mult mai mare.
Dacă ar trebui să facem referire la suprematia dreptului UE, regulile din Tratatele UE se
găsesc în vârful ierarhiei ordinii juridice a Uniunii Europene. Nu se poate deroga de la
normele care sunt incluse în categoria dreptului primar, aceste norme sunt numite în literatura
de specialitate norme fundamentale, astfel oricare normă adoptată la nivelul UE trebuie sa fie
în acord cu prevederile din tratatele/dispozițiile care constituie dreptul primar. Izvoarele care
sunt incluse în categoria izvoarelor derivate/secundare, trebuie sa fie adoptate conform
prevederilor din tratate, Cartei Drepturilor Fundamentale si principiilor Dreptului UE. In ceea
ce privește aplicabilitatea directă referitoare la dispozițiile normative din tratate, putem
sublinia faptul că o dispozitie a unui tratat, clară și necondiționată, poate da nastere unor
drepturi care intra direct în patrimoniul particularilor, acestia putând sa invoce prevederea
respectivă în fata instanțelor nationale.

b.Izvoarele derivate
Categoria izvoarelor derivate ale dreptului Uniunii Europene este formată din
ansamblul actelor unilaterale ale instituţiilor, fiind deci în prezenţa unui drept ,,legiferat”.
Denumirea oficială a izvoarelor derivate se găseşte în art. 288 TFUE. Astfel, pentru exercitarea
competențelor Uniunii, instituțiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări și avize.
Actele adoptate de instituțiile UE incluse în categoria dreptului derivat sunt acte juridice
reglementate de prevederile art. 288-292 TFUE și acte normative atipice care întră în marea lor
majoritate în categoria soft law. Conform art. 289 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii
Europene, actele juridice adoptate prin procedura legislativă constituie acte legislative. Prin
dispozițiile Tratatului de la Lisabona se stabilesc două proceduri legislative: procedura
legislativă ordinară și procedura legislativă specială. Procedura legislativă ordinară constă în

15
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

adoptarea în comun de către Parlamentul European și Consiliu al unui regulament, a unei

directive sau a unei decizii, la propunerea Comisiei. În ceea ce privește procedura legislativă
specială, din dispozițiile Tratatului de la Lisabona rezultă că în cazuri specifice prevăzute de
tratate, adoptarea unui regulament, a unei directive sau a unei decizii se poate realiza de către
Parlamentul European cu participarea Consiliului sau de către Consiliu cu participarea
Parlamentului European.Actele legislative sunt actele cu forță juridică obligatorie, cum ar fi:
regulamentul, directiva, decizia.Printr-un act legislativ se poate delega Comisiei competența de
a adopta acte fără caracter legislativ prin care se completează sau modifică anumite elemente
neesențiale ale actului legislativ.
Prin urmare, se poate identifica categoria actelor legislative, acte care sunt adoptate prin
procedura legislativa ordinară sau prin procedura legislativa specială, dar și categoria actelor
nelegislative care se adoptă în proceduri nelegislative.
-Conform art. 288 din TFUE, Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este
obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru. Deci, regulamentul
este principalul izvor de drept al Uniunii Europene, având o influenţă generală. Acesta conţine
prevederi generale şi impersonale. Regulamentul este obligatoriu în toate dispoziţiile sale,
aplicarea acestuia incompletă fiind interzisă. În concluzie prin regulament nu se impune numai
rezultatul ce trebuie atins, ci se pot impune şi modalităţile de aplicare. Regulamentul se aplică
în ordinea juridică internă a statelor membre fără să fie nevoie de parcurgerea vreunei proceduri
specifice de introducere a dispozițiilor acestuia în dreptul intern, ca în cazul tratatelor. Statele
membre sunt obligate să aplice regulamentele în integralitate, fără să intervină în conținutul
acestora sau să determine o modificare a efectelor acestora. Având efect direct, regulamentul
determină nașterea de drepturi și obligații în favoarea sau în sarcina subiectelor de drept cărora
se adresează. Conform art.297 alin(1) din TFUE, regulamentele se publică în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene, intrând în vigoare la data prevăzută în conținutul acestuia, iar în cazul în care
aceasta nu este prevăzută, în a douăzecea zi de la publicare.
Regulamentele au un domeniu de aplicare general, sunt obligatorii în toate elementele lor și
se aplică direct în statele membre. Ele trebuie respectate integral de cei cărora li se aplică
(persoane private, state membre, instituții ale Uniunii). Regulamentele se aplică direct în
toate statele membre încă de la intrarea lor în vigoare, fără a fi necesar un act de
transpunere la nivel național. Regulamentele intră în vigoare la data prevăzută în cadrul
acestora sau, în absența unei prevederi în acest sens, în a douăzecea zi de la publicarea lor
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

16
Conf.univ.dr.Felicia Maxim

Regulamentele urmăresc asigurarea aplicării uniforme a dreptului Uniunii în toate statele

membre. De asemenea, o consecință a regulamentelor este aceea de a face inaplicabile
normele naționale incompatibile cu clauzele materiale pe care regulamentele le conțin. 10

-Conform art. 288 din TFUE, directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar
cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce
privește forma și mijloacele. Directiva leagă statul membru destinatar în privinţa rezultatului
ce trebuie atins, lăsând instanţelor naţionale competenţa în ceea ce priveşte formele şi
mijloacele de realizare. Directiva nu are o influenţă generală spre deosebire de regulament,
adresându-se, ca regulă anumitor state membre. Conform celor menționate în literatura de
specialitate, directiva creează obligația de legiferare pentru statele destinatare. Statele
destinatare au obligația de a transpune dispozițiile directivelor în termenele stabilite, astfel
acestea trebuie să identifice modalitățile concrete de transpunere prin care să se asigure
rezultatul stabilit prin intermediul directivei. Statele destinatare comunică Uniunii Europene
măsurile luate pentru transpunerea directivelor. În principiu, directivele nu sunt direct
aplicabile, dar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât totuși că o dispoziție ar putea,
în mod excepțional, să producă efecte directe într-un stat membru. În consecință, așa cum se
precizează în literatura de specialitate, particularii nu puteau invoca dispozițiile directivelor în
fața instanțelor naționale, dar existená unui număr considerabil de cazuri au determinat
Curtea de Justiție de la Luxemburg să recomande, în mod excepțional, recunoașterea efectului
direct al directivei. Directivele, care au ca destinatare toate statele membre, se publică în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, intrând în vigoare la data prevăzută în conținutul
acesteia, iar în cazul în care aceasta nu este prevăzută, în a douăzecea zi de la publicare.
Celelalte directive trebuie notificate destinatarilor pentru a putea fi opozabile.

Directivele au caracter obligatoriu pentru statele membre destinatare (unul singur, mai multe
sau totalitatea acestora) în ceea ce privește rezultatul care trebuie atins, dar lasă autoritățile
naționale să aleagă forma și metodele. Legiuitorul național trebuie să adopte un act de
transpunere sau o „măsură națională de punere în aplicare” pentru a transpune directivele
în dreptul intern și să adapteze legislația națională conform obiectivelor definite în directive.
Cetățenilor nu li se conferă drepturi și nici nu li se impun obligații decât după ce a fost
adoptat actul de transpunere a directivei. Statele membre dispun, pentru transpunerea
directivelor, de o anumită flexibilitate care le permite să țină cont de specificul național.
Transpunerea trebuie să se efectueze în termenul stabilit de directivă. Atunci când transpun
directivele, statele membre garantează efectul util al dreptului Uniunii, conform principiului
cooperării loiale consacrat de articolul 4 alineatul (3) din TUE.

10
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/6/sursele-si-domeniul-de-aplicare-ale-dreptului-
uniunii-europene

17
Conf.univ.dr.Felicia Maxim

În principiu, directivele nu sunt direct aplicabile, dar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a
hotărât totuși că o dispoziție ar putea, în mod excepțional, să producă efecte directe într-un
stat membru, fără ca acesta să fi adoptat, în prealabil, vreun act de transpunere, dacă se
reunesc următoarele condiții: (a) transpunerea în dreptul intern nu a avut loc sau s-a efectuat
incorect; (b) dispozițiile directivei sunt imperative și suficient de clare și precise și (c)
dispozițiile directivei conferă drepturi persoanelor.

Atunci când sunt reunite aceste condiții, o persoană poate să invoce dispoziția în cauză în
fața autorității publice. Chiar dacă o dispoziție nu acordă niciun drept persoanelor și, astfel,
sunt reunite doar prima și a doua condiție, autoritățile statului membru au obligația juridică
de a ține seama de directiva netranspusă. Jurisprudența menționată mai sus se sprijină, în
principal, pe argumentele efectului util, al reprimării comportamentelor contrare tratatului și
al protecției juridice. În schimb, o persoană nu poate să invoce direct, împotriva unei alte
persoane (efect numit „orizontal”), efectul direct al unei directive netranspuse Cauza C-
91/92 Faccini Dori, Culegerea de jurisprudență, p. I-3325 și următoarele, punctul 25).

Conform jurisprudenței Curții (cauza Francovich, cauzele conexate C-6/90 și C-9/90), o

persoană poate să ceară repararea unui prejudiciu suferit unui stat membru care nu respectă
dreptul Uniunii. Dacă este vorba despre o directivă netranspusă sau transpusă incorect,
această acțiune este posibilă dacă: (a) directiva are drept scop să confere drepturi
persoanelor; (b) conținutul drepturilor poate fi identificat pe baza dispozițiilor directivei și
(c) există o legătură de cauzalitate între nerespectarea obligației de a transpune directiva și
prejudiciul suferit de părțile lezate. Responsabilitatea statului membru poate fi angajată fără
a fi necesar să se demonstreze vreo greșeală a acestuia.11

Prin urmare, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stability că o directive nettranspusă la

termen sau transpusa în mod incorrect:

 Poate produce un efect direct vertical ascendent

 Nu produce un efect direct vertical descendent
 Nu produce un efect direct orizontal
 Poate produce un efect indirect de interpretare a legislației interne în concordanță cu
prevederile directivei.

Gabriel Liviu Ispas, Daniela Panc, Drept instituțional al Uniunii Europene, Editia a-2-a
Editura Hamangiu 2021

-Conform art. 288 din TFUE, decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în care
se indică destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceștia. Decizia este un act
obligatoriu în toate elementele sale pentru destinatarii desemnaţi .Decizia spre deosebire de
regulament nu are o influenţă generală, iar contrar directivei, decizia este obligatorie în toate
elementele ei, adică atât în ceea ce priveşte rezultatul care trebui atins , dar şi mijloacele de
realizare ale acestuia. Prin urmare, decizia are caracter obligatoriu, conține atât rezultatul care
urmează a fi realizat, dar și mijloacele prin care se ajunge la rezultatul stabilit, deci are un

11
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/6/sursele-si-domeniul-de-aplicare-ale-dreptului-
uniunii-europene

18
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

conținut complet. Se adresează statelor și particularilor, subiecte de drept care sunt

individualizate sau se pot individualiza. Efectul direct recunoscut directivei, creează
posibilitatea nașterii de drepturi în favoarea particularilor. Deciziile se publică în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, intrând în vigoare la data prevăzută în conținutul acestora, iar în
cazul în care aceasta nu este prevăzută, în a douăzecea zi de la publicare. Deciziile trebuie
notificate destinatarilor pentru a putea fi opozabile.

Deciziile sunt obligatorii în toate elementele lor. Atunci când precizează care le sunt
destinatarii (state membre, persoane fizice sau juridice), deciziile sunt obligatorii doar pentru
destinatarii menționați. Deciziile se utilizează pentru soluționarea unor situații concrete,
specifice anumitor destinatari. O persoană poate să își invoce drepturile acordate printr-o
decizie adresată unui stat membru.12

-Recomandarea şi avizul nu au forţă juridică obligatorie, dar pot constituie mijloace eficiente
de orientare a legislaţiilor.

C. Izvoare complementare

În literatura de specialitate a dreptului Uniunii Europene se arată că în categoria izvoarelor

complementare sunt incluse: acordurile internaționale încheiate de Uniunea Europeana,
principiile generale ale dreptului Uniunii, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. 13

Totodată este cazul să menționăm ca se poate identifica categoria izvoarelor nescrise ale
dreptului Uniunii Europene în care se include cutuma, principiile generale de drept și
Jurisprudența Curții de Justitie a Uniunii Europene.

După cum observam, principiile și jurisprudenta Curtii sunt considerate si izvoare

complementare. În ceea ce privește acordurile internaționale, literatura de specialitate subliniază
faptul că acestea nu ar trebui incluse în categoria izvoarelor complementare, fiind poziționate
după tratate în categoria izvoarelor primare. Prin urmare, acordurile internaționale se încheie cu
respectarea dispozițiilor normative specifice dreptului primar, iar legislația derivata/secundară
trebuie adoptată în baza prevederilor incluse în categoria dreptului primar, inclusiv acordurile
internaționale.

Conform art. 216 din TFUE, Uniunea poate încheia acorduri cu una sau mai multe țări
terțe sau organizații internaționale, în cazul în care se prevede astfel în tratate sau în cazul în care

12
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/6/sursele-si-domeniul-de-aplicare-ale-dreptului-
uniunii-europene
13
Gabriel Liviu Ispas, Daniela Panc, Drept instituțional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu, 2019, p.86

19
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

încheierea unui acord fie este necesară pentru realizarea, în cadrul politicilor Uniunii, a unuia
dintre obiectivele stabilite prin tratate, fie este prevăzută printr-un act juridic obligatoriu al
Uniunii, fie poate influența normele comune ori poate modifica domeniul de aplicare a acestora.
Acordurile încheiate de Uniune sunt obligatorii pentru instituțiile Uniunii și pentru statele
membre. Conform art. 217 din TFUE,Uniunea poate încheia acorduri cu una sau mai multe țări
terțe sau organizații internaționale, pentru a crea o asociere caracterizată de drepturi și obligații
reciproce, de acțiuni comune și proceduri speciale.Încheierea tratatelor de către Uniunea
Europeană se realizează în baza principiului atribuirii de competențe, în sensul în care atunci
când avem în vedere o competență exclusivă , acordul se încheie de către Uniunea Europeană,
iar în cazul în care avem în vedere o competență partajata , acordul este mixt fiind semnat și de
către Uniunea Europeană și de către statele membre. În conformitate cu jurisprudența Curții de
Justiție a Uniunii Europene (CJUE), dreptul internațional prevalează asupra dreptului (secundar)
al UE: „[P]otrivit articolului 216 alineatul (2) TFUE, atunci când Uniunea încheie acorduri
internaționale, aceste acorduri sunt obligatorii pentru instituțiile Uniunii și, în consecință, au
întâietate față de actele Uniunii”[2].

Cutuma este aproape inexistentă în Dreptul Uniunii Europene, iar atunci când este
identificată trebuie să fie conform dispozițiilor legislative unionale.

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Aai0034
Acordurile internaționale și competențele externe ale UE

SINTEZĂ PRIVIND:
Articolul 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)
Articolul 4 din TFUE
Articolul 207 din TFUE
Articolul 216 din TFUE

CARE ESTE ROLUL ACESTOR ARTICOLE?

Acestea stabilesc competențele juridice ale UE de a negocia și a încheia acorduri
internaționale, precum și competența acesteia, exclusivă sau partajată, de a participa la
asemenea acorduri.

ASPECTE-CHEIE
Acordurile internaţionale (convenții, tratate)

 Acordurile internaționale cu țări din afara UE sau cu organizații internaționale

constituie parte integrantă a legislației UE. Aceste acorduri sunt separate de dreptul
primar și legislația secundară și formează o categorie sui generis. În conformitate cu

20
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

unele hotărâri ale CJEU, acestea pot avea Gefect direct, iar efectul lor juridic este
superior legislației secundare, care trebuie astfel să se conformeze acestora.
 Acestea sunt tratate de drept public internațional și generează drepturi și obligații între
părțile contractante.
 Spre deosebire de actele unilaterale, acordurile nu sunt rezultatul unei proceduri
legislative sau al voinței unice a unei instituții.
 Articolul 216 din TFUE precizează cazurile în care UE este autorizată să încheie astfel
de acorduri.
 În urma negocierii și semnării și în funcție de obiectul în cauză, acestea pot necesita a
fi ratificate de un act de legislație secundară.
 Acordurile internaționale trebuie aplicate în întreaga UE. Acordurile internaționale au
o valoare juridică superioară în raport cu actele unilaterale ale legislației secundare,
care trebuie, prin urmare, să fie conforme cu primele.
 În plus, articolul 207 din TFUE guvernează politica comercială a UE – o competență-
cheie externă a UE și un element central al relațiilor sale cu restul lumii.

Competențele externe ale UE

 UE are personalitate juridică și este deci un subiect de drept internațional, capabil să

negocieze și să încheie acorduri internaționale în nume propriu, adică are competențe
(sau atribuții) în acest domeniu conferite de tratate.
 Dacă obiectul acordului nu intră în competența exclusivă a UE, atunci și țările UE
trebuie să semneze acordul. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de „acorduri
mixte” .

Competență exclusivă și competență partajată

 Repartizarea competențelor între UE și țările UE se reflectă și pe plan internațional.

Astfel, la negocierea și încheierea unui acord internațional, UE dispune fie de
o competență exclusivă, fie de o competență partajată cu țările UE.
 În situațiile în care are competență exclusivă, UE este singura care poate negocia și
încheia un acord. Articolul 3 din TFUE precizează domeniile în care UE dispune de o
competență exclusivă pentru încheierea de acorduri internaționale, inclusiv acorduri
comerciale.
 În situațiile în care UE are o competență partajată cu țările UE, acordul trebuie
încheiat atât de UE, cât și de țările UE. Este vorba, în acest caz, de un acord mixt,
pentru care țările UE trebuie să își dea consimțământul. Acordurile mixte pot necesita,
de asemenea, ca un act intern al UE să fie adoptat pentru a împărți obligațiile dintre
țările UE și UE. Articolul 4 din TFUE precizează care competențe sunt partajate.

Principiile generale ale dreptului Uniunii au fost dezvoltate în principal de jurisprudența

Curții de Justiție a Uniunii Europene. Dintre aceste principii putem enumera : principiul
securității juridice, principiul echilibrului instituțional, principiul așteptării legitime etc.
Analizând jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene putem afirma că aceasta se află la
originea recunoașterii drepturilor fundamentale ca principii generale de drept ale Uniunii. Aceste
principii sunt consacrate acum prin articolul 6 alineatul (3) din TUE, care face trimitere la
drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor

21
 Conf.univ.dr.Felicia Maxim

omului și a libertăților fundamentale și cum decurg din tradițiile constituționale comune ale
statelor membre, precum și din Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene Totuși,
trebuie să menționăm că în ierarhia surselor dreptului Uniunii Europene, acestea ocupă un loc
important. Astfel conform ierarhiei afișate pe site-ul oficial al Uniunii Europene, sursele dreptul
Uniunii Europene sunt prezentate, după cum urmează:

,,Surse ale dreptului Uniunii și ierarhia acestora

 Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE); Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene (TFUE); și protocoalele la acestea (la tratate sunt anexate 37 de protocoale,
2 anexe și 65 de declarații, care aduc precizări, fără a fi încorporate în textul juridic
propriu-zis)
 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
 Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) este în
continuare în vigoare, ca tratat separat,
 Acordurile internaționale
 Principiile generale ale dreptului Uniunii,
 Legislația secundară.

,,Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) este una dintre cele șapte
instituții ale UE. Ea reunește două instanțe, Curtea de Justiție propriu-zisă
și Tribunalul, și are ca responsabilitate jurisdicția Uniunii Europene. Aceste
instanțe asigură interpretarea corectă și aplicarea corespunz ătoare a dreptului
primar și a dreptului secundar al UE pe teritoriul acesteia. Curtea de Justi ție
verifică legalitatea actelor emise de instituțiile UE și hotărăște cu privire la
respectarea de către statele membre a obligațiilor ce le revin în temeiul
dreptului primar și al celui secundar. De asemenea, Curtea ofer ă interpret ări
ale dreptului UE, la solicitarea judecătorilor naționali. ’’14

Cutuma este aproape inexistentă în Dreptul Uniunii Europene, iar atunci când este identificată
trebuie să fie conform dispozițiilor legislative unionale.

14
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/26/curtea-de-justitie-a-uniunii-europene

22