Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

Examen Psihologie Cognitivă

Student: Rîpă Ecaterina

Anul III, IFR


GÂNDIREA LATERALĂ
EDWARD DE BONO

Gândirea reprezintă resursa supremă a omenirii

Conceptul de gândire laterală a fost introdus în 1967 de Edward De Bono, în volumul


New Think apărut la Basic Books, New York . Ideea principală a acestui concept este că
multe probleme de care ne lovim necesită pentru rezolvare lor abordarea din mai multe
perspective, până la găsirea celei care poate conduce la o soluţie. De peste treizeci de ani,
numele lui Edward de Bono este sinonim peste tot în lume cu creativitatea, educaţia gândirii
şi succesul prin inventivitatea deliberatã. El explică împrejurările în care a apărut acest
concept. Fiind preocupat de gândire, în general, de gândirea creativă şi perceptuală, în
special, ca şi de sistemele cu autoorganizare, el a ajuns la concluzia existenţei unui alt fel de
gândire decât gândirea liniară, secvenţială, logică.

Subsistemul cognitiv al omului atinge punctul culminant al complexităţii, organizării şi


eficienţei sale la nivelul gândirii. Luată în forma sa constituită şi consolidată, aşa cum se
prezintă la adulţi, şi cum de altfel a fost tratată de cercetarea psihologică tradiţională, până la
J. Piaget, gândirea pare a fi o entitatea psihică cea mai enigmatică şi plină de mister. Gândirea
omului nu este uniformă, nu funcţionează la fel la toţi oamenii sau la unul şi acelaşi om în
momente şi în situaţii diferite. Iată de ce, de-a lungul timpului, s-a lansat şi apoi s-a accentuat
ideea existenţei mai multor tipuri sau moduri de gândire.

Gândirea laterală este strâns legată de intuiţie, creativitate şi dispoziţie. Gândirea laterală
înseamnă a vedea şi a interpreta în moduri şi expresii diferite lucruri şi idei care erau văzute
şi interpretate în acelaşi fel; a restructura vechile tipare, a evada din obişnuit şi a construi noi
modele; a genera nu numai noi idei, ci şi a declanşa conflicte între ideile opuse, între cele
vechi şi cele noi; a lucra prin salturi, nu prin „paşi mărunţi” ; a ajunge la o soluţie concretă
nouă, interesantă chiar dacă paşii au fost eronaţi; a schimba încadrarea în clase şi sisteme
ceea ce fost introdus la un moment dat într-un sistem poate fi introdus la un alt moment într-
altul; a opera nu doar cu elementele relevante, ci şi cu cele irelevante; a permite ca elementele
spontane ale gândirii să influenţeze gândirea planificată, sistematică, sau invers.

Gândirea laterală este, după opinia lui De Bono, concomitent o atitudine faţă de informaţie şi
o metodă de folosire a acesteia, în cadrul ei informaţia fiind folosită pentru a schimba
structura sistemului şi nu pentru a deveni parte componentă a lui.

De Bono precizează că termenul „gândire laterală” poate fi folosit în două sensuri: unul
specific, gândirea laterală fiind în acest caz un set de tehnici sistematice utilizate pentru
schimbarea percepţiilor şi conceptelor şi generarea unora noi, altul general- gândirea laterală
fiind din această perspectivă explorarea unor posibilităţi şi abordări multiple în locul urmăririi
unei singure abordări. Deşi autorul ia în considerare ambele accepţiuni, este într-o mai mare
măsură preocupat de prima.

Atitudinea faţă de gândirea laterală este una de curiozitate datorită faptului că acest concept
este nou şi plin de inovaţie. Pentru persoanele trecute cel puţin prin primul nivel de
învăţământ, cel primar, este destul de dificil să fie creative datorită obiceiurilor şi metodelor
de gândire tradiţionale.

Gândirea laterală este un mod de folosire a minţii . Cum lucrează mintea? Necesitatea de a
dezvolta gândirea laterală vine din felul în care funcţionează mintea. Deşi acest sistem de
procesare a informaţiei pe care îl numim minte este foarte eficient, ea are anumite limitări
specifice. Aceste limitări sunt inseparalibe de avantajele sistemului, de vreme ce ambele
deriva direct din natura sistemului.

Comunicarea înseamnă transfer de informaţii. Dacă vrem ca o anumită persoană să execute o


anumită operaţie, îl putem îndruma prin instrucţiuni amănunţite, spunându-i exact ce să facă.
Aceste instrucţiuni trebuie să fie precise şi scurte, sub forma de coduri sau modele, pentru a
putea fi transmise într-un timp cât mai scurt.

Comunicarea prin intermediul codurilor poate să funcţioneze numai dacă exista anumite
tipare prestabilite. Aceste tipare, care pot fi foarte complexe, sunt reanalizate în prealabil şi
pot fi folosite numai accesând un anumit cod. Acest cod poate fi un simbol care acţionează ca
un cuvânt declanşator, care identifică şi accesează modelul pe care îl dorim. Cuvântul
declanşator poate fi un nume de cod real, de exemplu un titlu de film, sau doar o parte din
informaţia pe care o căutam, care va scoate la iveală şi restul acesteia.

Gândirea laterală semnifică un mod de a gândi care urmăreşte schimbări în percepţii,


concepte şi idei prin utilizarea unor instrumente specifice. Gândirea creativă este o deprindere
mentală pe care oricine poate să o achiziţioneze - dacă îşi doreşte. Instrumentele gândirii
laterale pot fi învăţate, exersate şi folosite într-o manieră deliberată. Este foarte dificil să fii
creativ cu obiceiurile si metodele de gândire tradiţionale. Gândirea laterală nu este altceva
decât abilitatea de a gândi creativ, și de a ieși în mod degajat din “zona de confort”, concept
care se poate referi atât la rezolvarea ingenioasă a problemelor personale, cât și a celor legate
de inspirație, imaginație sau propria afacere și abordarea subiectelor dintr-o perspectivă
neașteptată. Gândirea laterală presupune renunțarea la limite de orice fel, îndepărtarea
modului de gândire tradițional, și eliminarea prejudecăților din minte.

Gândirea laterală este strâns legată de intuiţie, creativitate şi dispoziţie, toate au aceeaşi
bază, însă gândirea laterală este un proces deliberat. Este un mod de folosire a minţii, ca şi
gândirea logică, dar de alt tip.

În vreme ce creativitatea se rezumă la descrierea unui rezultat, gândirea laterală este


descrierea unui proces. Un rezultat poate fi doar admirat şi consacrat, pe când un proces poate
fi învăţat pentru a fi folosit. În jurul creativităţii s-a creat o anumită mistică a talentului şi a
intangibilului. Această perspectivă poate fi explicată în lumea artei, unde creativitatea implică
sensibilitate artistic şi rezonanţă emoţională, darul expresivităţii. Dar viziunea în cauză îşi
pierde justificarea în afara lumii artistice. Creativitatea a început să fie apreciată din ce în ce
mai mult ca element esenţial al schimbării şi al progresului, evoluţiei. A ajuns chiar să fie mai
preţuită decât cunoaşterea sau tehnica, deoarece acestea au reuşit să fie uşor accesibile oricui.
Pentru a ajunge să folosim creativitatea, e nevoie să o detaşăm de această aură mistică şi să o
privim ca pe o modalitate de a ne folosi mintea. În aceasta constă gândirea laterală.
Creativitatea este o abilitate nu un talent. A avea o idee creativă nu este acelaşi lucru cu a
avea o idee diferită, ceea ce o face pe prima să fie aplicabilă este eficienţa. Spre exemplu
ideea de a face o uşă nouă, şi anume una triunghiulară nu este deloc creativă ci doar diferită,
ea neavând o eficienţă mai mare decât o ușă dreptunghiulară.

Gândirea laterală este foarte diferită de gândirea verticală sau logică, cea tradiţională. În
gândirea verticală, înaintăm prin paşi secvenţiali, ce trebuie să aibă fiecare justificare, un
exemplu este matematica. Când gândim lateral, obiectivul gândirii nu este corectitudinea ci
eficienţa. E adevărat, pentru a gândi eficient trebuie să gândim corect. A gândi corect
înseamnă a avea dreptate mereu. A gândi eficient înseamnă a avea dreptate doar în final.
Gândirea verticală sau logica presupune existenţa corectitudinii pe parcursul întregului
demers, ea face o selecţie prin excludere, negaţia este instrumentul folosit pentru a exclude.
Gândirea laterală ne permite să facem erori pe parcurs, dar în final trebuie să avem totuşi
dreptate.

Acest tip de gândire se axează pe restructurarea acestor modele (intuiţia) şi determinarea


unor modele noi (creativitatea). Gândirea laterală şi cea verticală sunt complementare. Este
necesară exersarea amândurora şi totuşi în educaţie, accentul a fost pus întotdeauna în mod
exclusiv pe gândirea verticală.

Copilul preşcolar este prin natura sa creativ datorită imensei sale curiozităţi, a
freamătului permanent pentru a cunoaşte tot ceea ce se petrece în jurul său. În
perioada preşcolară imaginaţia se exprimă viu prin tot ceea ce face copilul la grădiniţă la
toate activităţile. Stimularea potenţialului creativ al preşcolarilor impune utilizarea unor
strategii euristice care implică preşcolarul în activitatea de descoperire, de rezolvare de
probleme, de investigare a realităţii şi strategiile creative care pun accentul pe gândire
laterală, spontaneitate, originalitate.

Dintre metodele bazate pe acţiunea fictivă, jocul ocupă un rol important în strategia de
educare a creativităţii. Preşcolarii creativi se diferenţiază de restul grupului prin diferite
comportamente specifice. Foarte curioşi, vin cu soluţii neobişnuite, cu idei originale, au
iniţiativă şi au un spirit de observaţie foarte dezvoltat, pun întrebări adecvate, fac conexiuni
între elemente aparent fără nici o legătură, explorează noi posibilităţi, manipulează,
controlează simultan mai multe idei, învaţă rapid şi uşor, au o memorie bună, imaginaţie vie,
vocabular vast. Metodele interactive sunt foarte eficiente în dezvoltarea creativităţii şi
stimularea învăţării de lungă durată, cât şi a gândirii laterale. Dăm ca exemplu o activitate de
educare a limbajului în care am folosit metoda celor şase pălării gânditoare, unde copiii au
avut posibilitatea să îşi exprime ideile originale şi să dea dovadă de spirit de observaţie.

Avantajele metodei cele “Șase pălării gânditoare” ajută la cresterea productivității, la


consolidarea relațiilor în cadrul echipelor, la creșterea motivației, la luarea deciziilor în timp
scurt, deoarece accentul se pune pe schimbări ale comportamentului celor implicați, prin
regulile pe care fiecare dintre pălării le impune și care trebuie respectate. Acest concept care
este folosit în toată lumea, de la elevi până la adulți, începând cu vârsta prescolară, permite
celui care gândește la găsirea unei soluții, să facă lucrurile pe rând, astfel el fiind capabil să
separe emoția de logică, creativitatea de informație. Cele șase pălării permit dirijarea gândirii,
așa cum un dirijor își conduce orchestra, rezultând o îmbinare extraordinară a instrumentelor
prin note și sunete musicale. Prin această metodă, accentul se pune mai mult pe “ce poate fi”
decât pe” ce este”- nu pe cine are dreptate și cine nu.

Dacă gândim lateral, nu ne impunem punctul de vedere ca fiind singurul corect. Nu ne


certăm cine are dreptate și cine nu, nu punem etichete, nu schimbăm vorbe ce pot supăra.
Acceptăm variantele celor din jur și ne dăm seama că uneori ei sunt cei care fac cea mai bună
alegere, ei au cele mai originale idei. Învățăm să considerăm orice variantă posibilă și
interesant modul în care vede altcineva aceeași situație. Devenim empatici, deschiși,
comunicativi, interesați de alte idei, diferite de cele pe care le-am găsit noi. Devine tot mai
interesant să provoci copiii în diverse situații și să vezi ce idei pot apărea. Învățăm alături de
copii să lucrăm în echipă, să eliminăm înverșunarea, stresul și să obținem mai multe variante
bune pentru rezolvarea unei singure probleme. Nu ne mai deranjează răspunsurile ce par a nu
avea nimic comun cu întrebarea, încercăm să privim lumea prin ochii copilului și vom vedea
o altă realitate, poate mai frumoasă ca cea închistată de reguli, de căi plauzibile, de negații.
Copiii se bazează pe intuiție, puțină cunoaștere și pe curajul de a spune ce gândesc, fără
teama că vor greși

Bibliografie:

Edward de  Bono, (2011), Gândirea laterală (traducere Sabina Dorneanu), Editura Curtea Veche,
București

Roco, M., (2001), Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom, Iaşi