NEBUNOIU PETRICA

AN I MAT IFR

REFERAT

SALARIUL

APRILIE 2020

Introducere
 “Dacă vreţi ca omul să-şi consacre muncii
sale tot timpul şi toată energia sa, daţi-i un
salariu care să-l pună deasupra preocupărilor
pecuniare.”
Henri Ford

Există în literatura de specialitate suficiente referiri la rolul salariului, în cadrul

pieţii muncii, în activitatea economică în general. Există totodată şi opinii care
pun în discuţie rolul salariului ca “singurul regulator al pieţii muncii”. Datele
statistice scot în evidenţă, mai degrabă, o zonă de echilibru rezultată, în principal,
din seturi de politici sociale, fiscale, monetare. Viaţa nu poate fi lasată exclusiv în
seama salariului şi a muncii. Unii consideră că trebuie asigurate surse de venituri
pentru existenţă, chiar şi atunci când anumiţi oameni nu vor să muncească.
Indiferent dacă ne referim la câştigul salarial, la venitul salarial sau, pur şi simplu,
la salariu, asocierea acestor categorii au conţinut şi un rol legate, în principal, de
satisfacerea trebuinţelor fiziologice şi de securitate şi existenţă şi, respectiv, a
motivaţiei economice.
Atât teoria cât şi practica din domeniul salarizării consumează existenţa unor
legături directe între nivelul şi structura salariului. Prin prisma factorilor de
producţie, salariul reprezintă suma plătită pentru a obţine serviciul factorului
muncă, un venit ce revine posesorului acestui factor datorită participării lui la
activitatea economică. Esenţa salariului decurge în mod direct din economia de
piaţă. El este o formă specifică de venit care revine factorului muncă în anumite
condiţii social-economice. Aceste condiţii sunt cele a pieţii muncii, în care
posesorul factorului muncă – persoană liberă din punct de vedere juridic dar care
nu dispune de alte resurse productive – închiriază forţa sa de muncă, oferă
serviciile muncii sale, pe bază de contract, altor agenţi economici care deţin şi
ceilalţi factori de producţie. Ca urmare, salariul apare ca venit ce reprezintă “preţul
unei munci închiriate şi întrebuinţate de un întreprinzător”.
Salariul se formează în cadrul tranzacţiilor între cel care are nevoie de serviciile
factorului muncă şi posesorul acestui factor, pentru un preţ, acesta este nivelul
salariului.
Formarea salariului are loc în cadrul unor relaţii complexe prilejuite de
angajarea, uitlizarea şi remunerarea muncii ca factor de producţie. Din acest punct
de vedere problemele care au preocupat teoria şi practica economică sunt cele
referitoare la nivelul sau mărimea salariului, precum şi cele privind formele de
salarizare practicate în economia de piaţă.

Capitolul I. Evoluţia salariului. Noţiuni principale.

I.1. Scurt istoric despre salariu

Termenul de salariu a fost folosit iniţial în armata romană, pentru a desemna
suma de bani pe care o primeau soldaţii romani pentru a-şi cumpăra sarea
(salarium). Ulterior, termenul de salariu s-a folosit în sensul de venit al unei
persoane care munceşte pentru altcineva, faţă de care este dependentă juridic sau
economic. În funcţie de calitatea beneficiarului de venit, termenul de salariu a
cunoscut şi alte denumiri cum ar fi: leafă – pentru funcţionarii civili; soldă –
pentru militari; retribuţie – pentru cadre superioare; simbrie – pentru personalul
casnic. De-a lungul secolelor, noţiunea de salariu şi-a modificat şi diversificat
semnificaţia. Adam Smith a văzut în salariu o categorie naturală de răsplată a
muncii. În concepţia lui David Ricardo, salariul reprezenta o parte din valoarea
creată de muncitor în procesul de producţie. Karl Marx defineşte salariul ca fiind
forma transformată a valorii forţei de muncă, respectiv preţul ei. Legea lui Lassale
consideră forţa de muncă drept marfă, preţul ei fiind salariul, care este determinat
de costul de producţie ce reprezintă strictul minim necesar pentru a permite unui
lucrător să trăiască, să se întreţină şi să se perpetueze.
Salariul poate fi analizat atât din prisma factorilor de producţie, reprezentând
suma plătită pentru a obţine serviciul factorului muncă – salariată, ca element al
costului de producţie, cât şi ca venit alături de rentă, dobândă şi profit. Analiza
salariului ca venit are la bază faptul că salariul se obţine după ce munca s-a
consumat în activitatea pentru care a fost angajată, deducâdu-se din preţul încasat
pe bunul la producerea căruia a contribuit. Salariul nu a existat în toate timpurile,
cu toate că factorul muncă a participat dintotdeauna la procesul de producţie, la
activitatea economică. Salariul, privit ca venit al persoanelor care participă la
activitatea economică, este o categorie care a apărut în anumite condiţii social-
economice. Salariul nu se referă la venitul din muncă al oricărei persoane, ci
numai la venitul din muncă al unei persoane angajată la altă persoană, căreia îi
închiriază forţa de muncă.
Noţiunea de salariu este o categorie specifică economiei de piaţă, fiind
considerată ca un venit ce revine factorului muncă datorită participării
nemijlocite, alături de factorul de producţie – capital, în activitatea
economică.Condiţiile care determină această participare sunt acelea în care
posesorul forţei de muncă nu posedă altceva decât aptitudini fizice şi intelectuale
ca sursă de subzistenţă. Deci, categoria de salariu, a apărut pe o anumită treaptă
de dezvoltare a producţiei de mărfuri, odată cu sistemul economic capitalist, în
condiţiile omului liber din punct de vedere juridic, şi lipsit de bunuri de producţie
şi de subzistenţă, fiind nevoit să-şi închirieze capacitatea sa de muncă altei
persoane posesoare de alţi factori de producţie, de care devine dependent
economic şi juridic. Salariul n-a existat în toate timpurile, el apare treptat numai
cu apariţia în societate a unor oameni lipsiţi de unelte de producţie, care posedă
numai forţa muncii lor ca izvor de existenţă. Îndeosebi în ordinea capitalistă
salariul este una din formele cele mai avansate de venit.
 În condiţiile contemporane, salariul reprezintă cea mai frecventă formă de venit,
nivelul lui condiţionând situaţia economică a unui număr însemnat de persoane.
El reprezintă circa 80% din venitul naţional al ţărilor dezvoltate. Salariul apare nu
pur şi simplu ca preţ al muncii, ci ca preţ al închirierii forţei de muncă a unor
oameni liberi juridic şi economic şi ca preţ al serviciilor aduse prin munca depusă
de către aceştia. În sens restrâns salariul reprezintă plata forţei de muncă care
creează bunuri şi servicii.

I.2. Definiţii de bază

Există o mulţime de definiţii ale salariului cum ar fi: “salariul constituie
remunerarea muncii”, “salariul are sensul de venit al unei persoane care munceşte
pentru altcineva, faţă de care este dependentă juridic sau economic”. Există şi alte
interpretări ale salariului; oricum în ştiinţa contemporană există un consens în
privinţa faptului că salariul este preţul la care se vinde şi se cumpără factorul
“muncă”, este o remunerare a muncii depusă de posesorul forţei de muncă.
Potrivit unei teorii lansate de clasicii economiei politice, salariul reprezintă suma
de bani care asigură procurarea bunurilor strict necesare pentru traiul salariatului
şi familiei sale. Deci existenţa salariului este condiţionată de necesitatea
întreţinerii forţei de muncă salariate.
Cea mai nouă teorie a salariului ţine de conceptul “capitalului uman”. În
conformitate cu această teorie, pentru formarea “capitalului uman”, sunt necesare
anumite investigaţii în studii, educaţie etc. Aceste investigaţii, puse în aplicare
prin folosirea “capitalului uman”, dau naştere unor venituri speciale ce îmbracă
forma salariului.
Salariul (denumit şi leafă, soldă, simbrie, etc.) este venitul cel mai frecvent în
lumea contempoarană. Circa 70-90% din populaţia activă a ţărilor cu economie
de piaţă sunt persoane salariate. Salariul reprezintă în medie circa 50-70% din
produsul intern brut al celor mai multe din ţările dezvoltate. Iar în SUA, în
decursul întregului secol XX, salariul, împreună cu veniturile micilor proprietari,
a constituit o mărime şi mai mare – circa 80% din produsul intern brut.
Salariul are o natură dublă. El poate fi analizat: a) din punctul de vedere al
întreprinzătorului, în acest caz salariul constituind un element al costului de
producţie; b) de pe poziţiile posesorului forţei de muncă, adică ale angajatului,
când salariul este o formă a venitului. Astfel, salariul este în acelaşi timp: a) un
element al costului, o cheltuială pentru angajator şi b) o formă a venitului factorial,
un venit pentru angajat.
Din punct de vedere al angajatului, salariul se prezintă sub două forme: salariul
nominal şi salariul real.
Salariul nominal reprezintă suma de bani pe care o primeşte salariatul pentru
munca depusă. Mărimea salariului nominal, care are o tendinţă generală de
creştere, este influenţată de mai mulţi factori, cum ar fi: gradul de dezvoltare
economică a ţării, care determină atît nivelul productivităţii muncii, cât şi
mărimea cheltuielilor pentru formarea forţei de muncă; raportul dintre cererea şi
oferta de muncă; mobilitatea forţei de muncă etc.
Salariul real reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată la
un moment dat cu salariul nominal. Cu alte cuvinte, salariul real exprimă puterea
de cumpărare a salariului nominal.
Potrivit legii salarizării a RM, de domeniul salariului ţin următorii termeni:
Salariul – orice recompensă sau câştig evaluat în bani, plătit angajaţilor de către
angajator sau de organul împuternicit de acesta, în temeiul contractului individual
de muncă, pentru munca executată sau ce urmează a fi executată;
Îndrumar tarifar de calificare – culegere de caracteristici de calificare a
profesiilor sau specialităţilor şi funcţiilor, clasificate în compartimente pe unităţi
de producţie şi feluri de ocupaţii, destinată pentru tarificarea lucrărilor şi
conferirea categoriilor de calificare a muncitorilor şi specialiştilor;
 Grilă de salarii – diapazon de salarii în limitele căruia se stabilesc salariile de
bază concrete pentru funcţii aparte sau grupuri funcţionale de conducători,
specialişti sau funcţionari;
Salariu tarifar – componenta de bază a sistemului tarifar ce determină mărimea
salariului de bază al muncitorului de categoria de calificare respectivă pe unitate
de timp (oră, zi, lună);
Salariu funcţiei – mărimea lunară a salariului de bază stabilită pentru
conducători, specialişti şi funcţionari în dependenţă de funcţia deţinută, calificare
şi specificul ramurii;
Reţea tarifară – totalitatea categoriilor de calificare şi a coeficienţilor tarifari
corespunzători, prin intermediul cărora se stabileşte dependenţa directă a
salariului de bază al muncitorilor de calificarea lor;
Categorie de salarizare – element al reţelei unice de salarizare a angajaţilor din
sectorul bugetar, în baza căruia se determină grila de salarii, stabilită pentru
angajaţi în funcţie de diferenţierea lor conform criteriilor aplicate în domeniile
respective de activitate;
Categorie de calificare – element al reţelei tarifare ce caracterizează nivelul de
calificare al muncitorului. Nivelul iniţial (inferior) de calificare se tarifică cu
categoria I, iar cel mai înalt nivel de calificare – cu categoria VIII;
Coeficienţi tarifari – elemente ale reţelei tarifare care indică de câte ori salariul
tarifar pentru categoria II şi cele următoare ale reţelei tarifare este mai mare decât
salariul tarifar pentru categoria I de calificare, al cărui coeficient tarifar
întotdeauna este egal cu 1,0;
Sector real – totalitatea unităţilor cu autonomie financiară, inclusiv a celor care
beneficiază de dotaţii bugetare, indiferent de subordonarea ramurală, tipul de
proprietate şi forma de organizare juridică;
Sector bugetar – totalitatea unităţilor finanţate de la bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi din sursele extrabugetare, indiferent
de subordonarea ramurală.
 Salariul normal – reprezintă suma de bani pe care salariatul o primeşte în urma
furnizării serviciilor sale de muncă.
Salariul real – reprezintă cantitatea de bunuri materiale şi servicii obţinute la un
moment dat în schimbul salariului nominal