Sunteți pe pagina 1din 1

Malul Siretului

de Vasile Alecsandri ( 1821 – 1890 )

Poet, dramaturg , folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Aca -demiei
Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice, Vasile Alecsandri s-a născut la 21 iulie 1821
în apropiere de Bacău, iar copilăria și-a petrecut-o la Mircești (lângă Roman ), fiind considerat creatorul
pastelului în literatura română.
Poezia „Malul Şiretului” este unul dintre cele mai izbutite pasteluri ale lui Alecsandri, fiind o creaţie
reprezentativă , atât prin tehnica artistică, cât şi prin atmosfera emoţională.
Pastelul este o specie literară a genului liric care are la bază descrierea unui tablou de natură,poetul
exprimându-și direct sentimentele în fața tabloului zugrăvit.
Pastelurile lui V.Alecsandri înfățișează câmpiile și luncile Moldovei,ilustrând natura cu toate
frumusețile ei , natura veselă și plăcută , iarna ,primăvara sau vara , pe furtună și când e cer senin. Forțele
naturii : vântul ,ploaia,viscolul,ninsoarea sunt benefice pentru viața oamenilor, prevestind o recoltă bogată .
Titlul ilustrează locul mirific care l-a inspirat pe Alecsandri în această poezie, malul râului Şiret, care
curgea prin apropierea meleagurilor atât de dragi poetului, moşia de la Mirceşti.
Începutul poeziei redă imaginea artistică a momentului unic al întâlnirii dintre noapte şi dimineaţă.
Poezia „Malul Şiretului” este structurată în patru catrene, cu versuri lungi de 15-16 silabe, trăsătură
tipică pastelurilor lui Alecsandri. Acest pastel, apreciat în mod deosebit, se particularizează prin două aspecte
inedite: lirismul subiectiv evidenţiat de prezenţa persoanei întâi, auctoriale (în strofele a doua şi a treia) şi nota
meditativă a poeziei din ultima strofă. Peisajul este realizat prin îmbinarea discretă a planului terestru cu cel
universal cosmic.
Strofa întâi descrie momentul incert al dimineţii devreme, când ziua se îngână cu noaptea, când întreaga
natură pare adormită, iar deasupra luncii Şiretului plutesc „aburii uşori ai nopţii”, ce par fantasme, comparaţia
provocând o puternică stare emoţională. Imaginea motorie a ceţii care „se despică” printre ramurile
copacilor este însoţită de imaginea vizuală a râului personificat, care „se-ncovoaie sub copaci ca un balaur”.
Comparaţia este de factură mitologică, asemenea metaforei „mişcă solzii lui de aur”, care sugerează curgerea
lentă a valurilor unduitoare ale râului. Epitetul cromatic „solzii de aur” exprimă fiorul provocat de lumina
strălucitoare care se reflectă în undele apei.
Strofa a doua denotă prezenţa eului liric, sugerat prin pronume şi verbe de persoana I, cum ar fi: „Eu mă
duc”, „mă aşez”, „privesc”. Aşezat pe „malu-i verde” poetul este un privitor, un admirator al priveliştii, fiind
încântat de curgerea continuă a râului personificat: „apa curge şi la cotiri ea se perde”, „cum se schimbă-n
vălurele”, „cum adoarme la bulboace”. Paralelismul sintactic al versurilor accentuează descrierea curgerii
râului, imagine completată şi de epitetele descriptive „prundişul lunecos” şi „malul năsipos”. Imaginile
artistice devin treptat dinamice, redând parcă emoţiile crescânde ale poetului. Personificarea Şiretului
sugerează armonia dintre peisaj şi poet.
Strofa a treia începe cu imaginea delicată a salciei pletoase care se apleacă deasupra undelor Şiretului,
tabloul fiind dinamizat brusc de un peşte care „saltă-n aer dup-o viespe sprintioară” şi de raţele sălbatice care
se abat din zborul lor, aşezându-se pe undele râului. Trebuie remarcate în această strofa epitetele care
evidenţiază detaliile peisajului:„salcie pletoasă”, „viespe sprintioa -ră”, „apa-ntunecată”.
Ultima strofa accentuează ideea că acest pastel nu descrie doar un peisaj natural, ci şi unul al sufletului,
evidenţiind lirismul subiectiv al poeziei. Atitudinea eului liric este meditativă sugerându-se ideea că gândurile
şi sentimentele sale sunt atrase de valurile mişcătoare ale râului „şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la
vale.” Eul liric se detaşează parcă de natura înconjurătoare, contemplând fascinat şi încremenit de
admiraţie lunca ce clocoteşte de viaţă, iar privirea lui descoperă şi o mică „şopârlă de smarald”, care
personificată se uită curios la el.
Pastelul „Malul Şiretului” conţine descrierea unei dimineţi de vară pe malul râului Siret, înfăţişat în
frumuseţea şi farmecul ei deplin, totul fiind învăluit în lumină şi strălucire, imagine care se îmbină cu trăirile
eului liric. Pastelul transmite armonia dintre poet şi peisaj şi eternizarea acestui moment de inspiraţie poetică.

S-ar putea să vă placă și