1) Pasii inserarii Implantului:

2) Proprietati biomateriale
3) Proprietati Titan
4) Clasificare material de augmentare
5) Combustia osoasa
6) Clasificare implanturi
7) Reguli incizie
8) Contraindicatii implant
9) Instrumentarul in implantologie
10) Avantaje incarcare imediata
11) Tipuri de materiale dpdv embriologic
12) Investigatii imagistice in implantologie
13) Osteointegrarea e favorizata de...
14) Implantul Subperiostal. Etape de laborator.
15) Ocluzia cu protecţie mutuală
16) Etape protezarea provizorie folosind conformatoare din metilceluloza:
17) Tehnica chirurgicala directa(clasica) de sinus lift ,avantaje
18) Condiţii care limitează avantajele tehnicii directe de sinus lift:
19) Etapa 1 si 2 chirurgicala de inserare a implantului lama. Etapa 1:
20) Implantul subperiostal. Etape chirurgicale.
21) Zonele anatomice importante pentru utilizarea implantului subperiostal sunt la
maxilar:
22) Implantul subperiostal. Modalitati de prevenire a esecurilor.
23) Ocluzia balansată
24) Ocluzia lingualizată
25) Funcţia ocluziei de grup
26) Posibilităţi de agregare ale suprastructurii protetice la infrastructură:
27) Complicaţiile potenţiale care ar putea apărea in tehnica directa de sinus lift:
28) Tehnica chirurgicală internă (modernă) de sinus lift:
29) Indicatii post operator sinus lift:
30) Principalele cauze ale periimplantitelor sunt:
31) Pentru a asigura sănătatea ţesuturilor periimplantare, medicul trebuie să realizeze
următoarele deziderate:
32) Atribuţiile pacientului:
33) Atribuţiile igienistului:
34) Atribuţiile medicului:
35) Contraindic absolute ale sinus lift direct
36) Complicatii absolute ale sinus lift direct
1. Pasii inserarii Implantului:
1) Anstezie
2) Incizie
3) Marcare
4) Forarea primara a neoalveolei
5) Verificare paralelism
6) Prelucrare neoalveola primara
7) Alezarea
8) Tesirea cilindrica
9) Tarodarea
10) Montarea implantului
2. Proprietati biomateriale
1) Lipsa nocivitatii locale si generale
2) Sa nu fie:
- Toxice
- Alergice
- Cancerigene
- Radioactive
3) Compatibile:
- Biologic
- Mecanic
- Functional
4) Rezistente la coroziune
5) Sa se ada[teze usor la tehnologiile clinice si de laborator
6) Sa asigure transmiterea fortelor ocluzale pe tesuturile de sustinere  rezistenta
7) Rezistenta la tractiune
8) Modul de elasticitate favorabil
9) Sa permita sterilizarea
3. Proprietati Titan
1) Biocompatibilitate
2) Conductibilitate termica redusa
3) Densitate scazuta
4) Rezistent la coroziune
5) Pret de cost mai mic decat aurul
4. Clasificare material de augmentare
a. Sintetice:
- Pe baza de biosticle
- Pe baza de fosfat tricalcic
- Pe baza de hidroxiapatita
b. Nesintetice
- Material autologe ( intraorale – extraorale )
- Material omologe ( FDBA – DFDBA )
c. Membrane
- Rezorbabile : fibre de celuloza hibrida, latex, politetrafluoroetilen expandat
- Nerezorbabile : sintetice, natural
5. Combustia osoasa
Orice frezaj al osului se face sub racier cu ser fiziologic steril minim 50 ml/min pentru a preveni
supraincalzirea osului peste 47 grade Gelsius; depasirea cu un grad peste aceasta valoare conduce la
osteonecroza, cu aproximativ 1mm/diametru  implant sortit esecului
6. Clasificare implanturi
- Endoosoase : ac, lama, surub, cilindru
- Juxtaosoase : subperiostale partiale/totale
7. Reguli incizie
- Incizia trebuie sa fie la distanta de locul de implantare mezial si distal
- Incizia trebuie sa fie continua, sectionandu-se in acelasi timp gingivo-mucoasa si periostul  varful
lamei bisturiului in contact permanent cu osul
- Mentinerea in permanenta a unui punc de sprijin pe versantul vestibular al crestei edentate sau pe
dintii marginali bresei edentate
- Decolare muco-periost cu blandete, fara traumatism excesiv
8. Contraindicatii implant
 Contraindicatii sistemice:
- Imunodeficienta
- HTA mjora
- Endocardita
- Diabet zaharat insulin-dependent
- Ciroza hepatica
- Corticoterapie
- Afectiuni psihotice
- Consum de droguri
- Neoplasme care au facut/fac radio/chimioterapie
- Maladia endocrino ne controlabila
 Contraindicatii locale
- Igiena bucala deficitara
- Rest radicular in grosimea crestei alveolare
- Neoplasme maxilare
- Afectiuni ale mucoasei bucale
- Procese inflamatorii locale
- Oferta osoasa insuficienta
- Pat osos slab calitativ
- Status cervico oro facial postradioterapie
9. Instrumentarul in implantologie
 Intrumentarul classic (chirurgie dentoalveolara) : bisturiu, decolator, departator, elevator,
chiureta, foarfeca, sonda, fir de sutura, camp comrese sterile, ac, port ac, etc….
 Instrumentar specific:
- Trusa de instrumentar propriu fiecarui system de implante
- Freze special pentru forarea patului osos caracteristic fiecarui gen de implant
- Dispozitiv indicator de parallelism
- Chei si port chei
- Port implanturi
- Dispozitiv indicator de adancime
- Implant sablon
- Stalpi analogi
- Suruburi de acoperire
- Fiziodispenser
- Micromotoare chirurgicale la care se adapteaza piesa de mana dreapta si contraunghi
- Piesa contraunghi special autoclavabila
10. Avantaje incarcare imediata
- O singura interventie pentru extractive si insertie implant
- Se evita sau se limiteaza resorbtia postextractionala:
 Obtinere rezultat satisfacator dpdv functional si esthetic
- Posibilitatea plasarii implant intr-o zona cu volum osos limitat
- Evitarea forarii une corticale osoase operationale care genereaza cea mai mare cantitate de caldura
- Reperare foarte usoara a zonei de insertie a implantului
11. Tipuri de materiale dpdv embriologic
 Autologe (autogene) – autoplastie (de la acelasi organism)
 Omologe (alogene) – homeoplastie (de la un individ al aceleaiasi specii)
 Heterologe (xenogene) – heteroplastie (de la un individ de alta specie)
 Aloplastice – aloplastie (materiale sintetice)
12. Investigatii imagistice in implantologie
 Radiografii retroalveolare izometrice ortoradiale (RIO)
 RIO cu reţea
 Ortopantomografia – cea mai importantă
 Radiografii laterale ocluzale
 Tomografie computerizată (CT)
 Rezonanţă magnetică nucleară (RMN)
13. Osteointegrarea e favorizata de...
 Biocompatibilitatea materialului - Ti şi aliajele sale posedă proprietăţi mecanice optime pentru un
material de implant; se oxidează instantaneu, în aer oxizii săi fiind extrem de stabili în diferite
ipostaze fiziologice ale organismului
 Designul implantului - este nevoie de un contact cât mai mare în suprafaţă între implant şi os.
 Textura suprafeţei - Stratul de oxizi de titan care se formează instantaneu la suprafaţa implantului
permite integrarea biologică a acestuia prin incorporarea de ioni de Ca şi PO4 din calusul iniţial.
 Tehnica chirurgicală
 Condiţiile de încărcare - Condiţiile de punere în funcţie şi încărcare diferă la implanturile de stadiul I
faţă de cele de stadiul II. Aceste condiţii influenţează calitatea interfeţei os/implant. Încărcarea
imediată duce la formarea unui ţesut fibros de interpoziţie la câine, spre deosebire de implanturile
care se încarcă tardiv (stadiul II), unde de cele mai multe ori contactul este de tipul implant/os (85-
90% din cazuri).
14. Implantul Subperiostal. Etape de laborator.
In laborator: tehnicianul toarnă primul model din gips superdur. Modelul este analizat de către medic. Se
stabilesc numărul conectorilor principali şi secundari şi numărul bonturilor protetice ce urmează a fi
realizate, după care modelul este amprentat cu agar-agar pentru a se realiza modelul duplicat. Urmeaza:
Amprentarea modelului preliminar în scopul duplicării; Modelul duplicat (cu implantul desenat de către
medic); Macheta din ceară; Ambalarea; Turnarea prin succiune în mediu de argon; Dezambalare si
prelucrare implantului periostal
15. Ocluzia cu protecţie mutuală
Principiul ocluziei cu protecţie mutuală presupune protecţia asigurată de dinţii anteriori pentru dinţii
posteriori şi invers.
Dinţii posteriori protejează anteriorii în RC, preluând o mare parte a forţelor ocluzale, pe care le transferă
ATM-ului.
În timpul mişcării de protuzie caninul şi dinţii posteriori sunt protejaţi de incisivi, iar în mişcarea de
lateralitate incisivii şi dinţii laterali sunt protejaţi de canini.
Se considera cel mai complet model de ocluzie pentru dentiţia naturală intr-un DVO pastrat de dinţii
laterali.
Contactele interdentare de tipul cuspid-fosetă asigură un maxim de suport dinţilor în toate direcţiile; iar
forţele se aproprie de axul lung al dinţilor.
16. Etape protezarea provizorie folosind conformatoare din metilceluloza:
Amprentarea câmpului protetic
Turnarea modelelor de lucru
 Completarea spatiilor edentate cu dinti acrilici sau din ceara
 Realizarea unui orificiu in centrul modelului, care va servi la aspiratia aerului dintre folie si model
Ramolirea foliei si aspirarea acesteia la suprafata modelului
Indepartarea foliei de pe model si sectionarea acesteia la nivelul coletului dintilor
Conformatorul va fi încărcat cu acrilat autopolimerizabil fluid
Cand acrilatul ajunge in faza semiplastica va fi aplicat pe campul protetic
Conformatorul va fi mobilizat de pe campul protetic la fiecare 30’’
Conformatorul va fi indepartat cand acrilatul trece in etapa de priza exoterma (moment marcat de
inceperea cresterii temperaturii masei de acrilat)
Dupa indepartarea foliei, piesa protetica va fi prelucrata, finisata si lustruita, dupa care va fi cimentata
provizoriu.
17. Tehnica chirurgicala directa(clasica) de sinus lift
Tehnica debutează cu o incizie pe coama crestei alveolare plasată 1-2 mm spre palat pornind de la nivelul
tuberozităţii maxilare până la nivelul PM 1 superior, care se continuă cu o incizie verticală de aproximativ
15mm.
După decolarea mucoperiostală se stabileşte locul de realizare a ferestrei. Inainte de aceasta trebuie
stabilită cu exactitate limita peretelui anterior al sinusului, precum şi locul cel mai facil de abordare a
osteotomiei.
Prin percuţie şi ajutat de o lumină puternică se stabileste locul unde se va realiza osteotomia, care trebuie
să fie plasată la aproximativ 6-8 mm de peretele anterior, aproximativ 10 mm de coama crestei, acolo unde
grosimea osoasă este cea mai redusă.
Cu ajutorul unei freze sferice de Ø=3 mm cu turaţie redusă şi bogat irigată se realizează osteotomia pe
conturul marcat anterior fie prin punctare cu o freză de diametru mic, fie prin marcare cu creion de os.
Manevra trebui făcută cu delicateţe pentru a nu perfora mucoasa Schneideriană în timpul osteotomiei.
Cu un fuloar bont, prin palpare uşoară în centrul tablei osoase circumscrisă de osteotomie, se constată
dacă osteotomia este completă.
Aceasta este completă dacă sub presiune fragmentul osos se înfundă uşor spre cavitatea sinusală.
Dacă înfundarea este parţială, ori se definitivează osteotomia cu freza iniţială, ori se fracturează prin lovire
uşoară cu ciocan de teflon a unui instrument bont, fixat în centrul fragmentului osos.
Cu un decolator rotunjit la capete (fără a avea muchii tăioase) se decolează mai întâi mucoasa
Schneideriană pe conturul liniei de osteotomie dinspre aceasta spre cavitatea sinusală.
Este foarte important ca în acest moment şi pe tot parcursul decolării mucoasei sinusale de os
decolatoarele să fie în contact permanent cu osul, cu vârful orientat către acesta.
După ce s-a realizat decolarea pe conturul osteotomiei la 3-4 mm fragmentul osos împreună cu mucoasa
sinusală devine mobil în timpul manevrelor respiratorii.
In acest moment se poate detaşa fragmentul osos circumscris de osteotomie care se poate utiliza în
amestec cu materialul de augmentare după ce a fost fărămiţat.
Dacă creasta alveolară are o înălţime de minim 5 mm care să asigure stabilizarea primară a implanturilor,
se poate trece apoi la realizarea neoalveolelor în care vor fi inserate minim 3 implanturi ale căror
dimensiuni vor fi de cel puţin Ø=5mm şi o lungime de minim 12 mm pentru a putea asigura longevitate
implantului, dat fiind forţele masticatorii de la acest nivel.
După o compactare prealabilă a materialului de augmentare în jurul implanturilor, marginile osoase ale
fereastrei sunt bizotate iar aceasta este protejată cu membrane rezorbabile fixate cu pinuri adecvate
pentru a evita riscul de a plonja ţesut fibros în materialul de augmentare. Se practică sutura plăgii, iar
protezarea provizorie, care de obicei în aceste situaţii se face cu proteze acrilice parţiale sau totale, impune
rebazarea acestora cu material soft de tip „Visco-gel” sau „Kerr-Fitt”.
Incărcarea protetică a implanturilor se va face la aproximativ 7 luni.
Avantaje:
Această tehnică dă posibilitatea implantologului:
să reconstruiască maxilarul superior atrofiat
să înlocuiască proteza mobilă a pacientului cu o lucrare protetică fixă
să reducă atrofierea progresivă şi continuă a crestei alveolare terminale
18. Condiţii care limitează avantajele tehnicii directe de sinus lift:
orice sinuzită acută sau cronică sau altă stare patologică a sinusurilor trebuie eliminate preoperator
tehnica este relativ dificilă
implantologul trebuie să posede cunoştinţe şi pregătire adecvată, precum şi capacitatea de a trata
eventualele incidente apărute intraoperator sau complicaţii postoperatorii
lipsa unui instrumentar şi materiale adecvate fac imposibilă abordarea acestei tehnici
se poate produce perforarea mucoasei Schneideriene, fapt ce impune sutura acesteia dacă este posibil,
fixarea unei membrane rezorbabile la locul defectului sau în ultimă instanţă înlăturarea acesteia
19. Etapa 1 si 2 chirurgicala de inserare a implantului lama. Etapa 1:
1. Intervenţia chirurgicală începe cu incizia şi decolarea lamboului mucoperiostal, după care urmează
modelarea tablei osoase, cu reducerea tuturor muchiilor ascuţite sau a exostozelor prezente la acest nivel.
2. Forarea neoalveolei se face cu freze calibrate, cu diametru crescând, până ce se obţine cavitatea
corespunzătoare implantului care va fi inserat. Frezele sunt prevăzute cu marcaje, pentru a determina
lungimea de lucru. Este indicat ca după fiecare etapă de forare să se efectueze splălături cu ser fiziologic
steril.
3. Verificarea cavităţii osoase se face cu ajutorul unor sonde de măsură, după care se fac spălături, pentru a
îndepărta orice particulă de os restantă după preparare
4. Insertia implantului se face mai intai prin pozitionarea atunci cand exista aripioare laterale in
concordanta lacasurile create in neoalveola, pozitionare care se face manual, folosind suportul de
transport al implantului care este prevazut la ambalajul implantului, asupra caruia se exercita dupa
pozitionare o usoara presiune manuala pentru o stabilizare initiala, iar dupa indepartarea suportului,
insertia implantului se definitiveaza cu un instrument de poziţionare, pe care se aplică lovituri dozate de
ciocan. Ciocanul este prevazut cu cap de teflon pentru a atenua socul mecanic asupra campului primitor de
implant.
5. Ultimul timp al primei faze chirurgicale este reprezentat de sutura mucoperiostala a plagii chirurgicale.
Postoperator se recomandă o radiografie panoramică de control.
In faza 2 chirurgicala se indeparteaza capusonul mucoperiostal ce acopera implantul cu bisturiul circular, se
indeparteaza surubul de cicatrizare si se monteaza bontul protetic, care se pune in relatie de paralelism cu
dintii vecini implicati in restaurarea protetica (daca este cazul) si in relatie protetica cu antagonistii si cu
dintii vecini.
20. Implantul subperiostal. Etape chirurgicale.
Timpul I chirurgical începe cu anestezie, urmată de incizia mucoperiostului, decolarea largă a lambourilor,
chiuretarea şi regularizarea osului. Zona expusă se va amprenta cu materiale de amprentă de consistenţă
vâscoasă. In amprenta obţinută se toarnă modelul de gips.
A doua etapă chirurgicală constă în plasarea implantului subperiostal pe patul osos primitor de implant,
care se poate realiza în două moduri:
-plasarea implantului imediat după timpul I chirurgical (în aceeaşi zi în care a fost realizată amprentarea)
-plasarea tardivă a implantului, după minim 3 săptămâni de la prima intervenţie, dar nu mai târziu de 45 de
zile, deoarece există riscul modificării câmpului osos, care poate avea drept conseciţă imposibilitatea
utilizării implantului
Această etapă debutează cu anestezie, incizia şi decolarea mucoperiostului, cu precizarea că în acest
moment este foarte important să urmărim limitele de contur ale implantului, pentru a nu risca să facem o
decolare insuficientă. Implantul se plasează pe os, iar micile inadvertenţe se augmentează cu material de
augmentare.
Se suturează cu atenţie, sutura reprezintand un factor cheie pentru succesul tratamentului, asigurand
izolarea acestuia de mediul septic bucal. Important este şi tratamentul postoperator cu antibiotice şi
antiinflamatoare. După sutură, bonturile protetice vor fi slefuite la forma lor finală.
21. Zonele anatomice importante pentru utilizarea implantului subperiostal sunt la maxilar:
-suprafaţa palatină a crestei edentate
-spina nazală anterioară
-eminenţa canină
-apofiza zigomatică
-proeminenţa malară
-hamulusul pterigoidian
-sinusul maxilar
-vestibulul nazal
Indicatii: atât la maxilar cât şi la mandibulă, este reprezentată de atrofia osoasă severă
22. Implantul subperiostal. Modalitati de prevenire a esecurilor.
1. Conectorii nu trebuie aplicaţi peste exostoze, reliefuri ascuţite sau unghiuri osoase exprimate, deoarece
forma pe care o va dobândi conectorul ce va traversa aceste zone va determina iritaţii ale mucoperiostului,
având drept consecinţă infectarea sau chiar necroza acestuia, ceea ce va duce la expunerea conectorului în
cavitatea bucală.
2. Liza osoasă indusă de factorul micorbian local, dar mai cu seamă existenţa unei porţi de comunicare
între mediul septic endo-bucal şi câmpul osos pe care se sprijină implantul subperiostal sunt de asemenea
consecinţe ale unui concept deficiar al implantului.
3. Conectorii secundari (care nu au montate bonturi) trebuie să aibă o grosime de minim 0,5mm şi o lăţime
de minim 2mm. Un conector cu lăţime foarte mică poate cauza resorbţie osoasă, în timp ce unui prea gros
împietează aderearea periostului la os.
4. In zonele linguale, respectiv palatinale ale crestelor, pelotele trebuie să fie solide, late, dar fenestrate,
deoarece sprijinul pe aceste arii va conferi rezistenţă la mişcările anterioare şi laterale ale limbii.
Fenestraţiile numeroase vor permite periostului să plonjeze şi să se reataşeze la os, reducând şi greutatea
implantului.
5. In zonele cu densitate mare osoasă, pelotele nu trebuie să fie prea voluminoase sau prea numeroase. De
mare importanţă sunt pelotele ce se sprijină pe spina nazală anterioară, eminenţele canine, precum şi zona
palatinală a crestei maxilare, sau zona mentonieră la mandibulă.
6. De câte ori este posibil, o bară continuă vestibular anterior trebuie să fie înlocuită cu extensii vestibulare,
legate cu conectori. Astfel, fiecare parte a implantului nu va avea o influenţă mare asupra celorlalte; în caz
de nevoie, aceasta poate fi îndepărtată prin tăierea conectorului.
7. Implanturile pot fi aplicate chiar dacă conectorii secundari sau pelotele secundare nu sunt adaptate
intim la os. Insă, în punctele cheie de sprijin adaptarea trebuie să fie perfectă. In acest caz, deficienţele
minore pot fi augmentate cu granule de hidroxi-apatită sau os liofilizat.
8. Postoperator, pacienţii purtători de implanturi subperiostale, vor fi monitorizaţi din 24 în 24 de ore timp
de 9-10 zile, până se îndepărtează firele de sutură. Cu acest prilej se poate evalua integrarea muco-
periostală a implantului.
23. Ocluzia balansată
Ocluzia balansată se bazează pe cele trei teorii clasice: cele trei puncte de balans ocluzal ale lui Bonwill,
curba lui Spee si teoria sferica a lui Monson.
În ocluzia balansată (cunoscuta şi sub numele de ocluzie complet echilibrată sau echilibrată bilateral), dinţii
pacientului au contact simultan în timpul intercuspidării maxime sau al mişcărilor masticatorii excentrice
mandibulare.
O ocluzie balansată este considerată ideală pentru pacienţii edentaţi total, ea fiind extrem de dificil de
realizat la pacienţi cu dentiţie şi parodonţiu natural.
Ocluzia balansată se întâlneşte la dinţii naturali în momentul în care aceştia sunt foarte abrazaţi, iar
folosirea acestui model pentru realizarea unor lucrări pe implanturi este încă o temă controversată.
24. Ocluzia lingualizată
Ocluzia lingualizată poate fi definită ca o schemă ocluzală ce foloseşte cuspidul palatinal maxilar ca
principal element ocluzal. Integrarea ocluzală necesită curbe de compensare antero-laterale şi medio-
sagitale la nivelul arcadei mandibulare ce vor permite o articulare balansată între cuspizii palatinali
superiori şi dinţii mandibulari în timpul masticaţiei.
Există un număr de avantaje ale ocluziei lingualizate, cum ar fi o scădere a forţelor verticale şi laterale ce
acţionează asupra crestelor edentate.
Acest model poate fi folosit pentru toate tipurile de relaţii intermaxilare şi este uşor de adaptat.
Cel mai important este faptul că acest tip de ocluzie conferă pacientului o estetică deosebită.
25. Funcţia ocluziei de grup
În această schemă ocluzală dinţii ar trebui să recepţioneze forţele în axul lor lung.
În mişcarea de lateralitate stresul ocluzal trebuie transmis tot la nivelul arcadei dentare şi nu trebuie să fie
interferenţe în poziţia de intercuspidare maximă.
Dezocluzia dinţilor trebuie să fie posibilă iar dinţii trebuie să se întâlnească în mişcarea de lateralitate fără
interferenţe.
Datorită faptului că ocluzia de grup nu creează efecte negative, ea poate fi realizată uneori şi în ocluzia
lingualizată sau cea balansată şi este mai uşor de refăcut decât ocluzia mutual protejată.
Această schemă ocluzală este cea mai potrivită pentru realizarea ajustărilor ocluzale şi pentru tratamente
protetice de dimensiune redusă.
26. Posibilităţi de agregare ale suprastructurii protetice la infrastructură:
a. agregarea prin cimentare
b. agregarea prin înşurubare
c. agregarea prin mijloace speciale de menţinere, sprijin şi stabilizare
27. Complicaţiile potenţiale care ar putea apărea in tehnica directa de sinus lift:
-dehiscenţa cu expunerea membranei
-infecţia – este întotdeauna o potenţială problemă în orice procedeu chirurgical care implică o grefă
-pierderea potenţială a implanturilor
28. Tehnica chirurgicală internă (modernă) de sinus lift:
Această tehnică este pretabilă în situaţia în care înălţimea crestei este de aproximativ 6-8 mm şi prezintă o
dimensiune vestibulo-orală de aproximativ 8-10 mm pentru a permite inserarea unor implanturi al căror
diametru mai mare să vină să compenseze un suport corespunzător forţelor masticatorii de la acest nivel.
Prin această tehnică, elevaţia mucoasei schneideriene şi compensarea spaţiului dintre aceasta şi podeaua
sinusală nu trebuie să fie mai mare de 2-3 mm. Altfel există riscul perforării mucoasei sinusale şi
compromiterea intervenţiei prin această metodă.
Tehnica constă în: anestezie, incizie, decolare, marcare şi prepararea neoalveolei până la nivelul podelei
sinusale, fără a o penetra.
Practicianul percepe în acest moment o opoziţie ce se datorează corticalei compacte de la acest nivel, şi
permanent se corelează cu marcajele de pe freză şi dimensiunea verticală a crestei edentate decelată
radiologic.
Pentru prelucrarea diametrului final al neoalveolei se succed după freza de Ø=2mm, fie freze spadă, fie se
utilizează osteotoame, cu ajutorul cărora, concomitent cu calibrarea neoalveolei se realizează şi o
condensare osoasă laterală.
După ce s-a realizat calibrarea prin una din metodele de mai sus, cu un osteotom de diametru
corespunzător cu cel final al neoalveolei se realizează fracturarea corticalei podelei sinusale de la acest
nivel prin loviri succesive blânde cu un ciocan cu cap de teflon, urmărind în permanenţă marcajele
existente pe osteotom.
Vom avea în vedere ca, din punctul de plecare când osteotomul este în contact cu corticala podelei
sinusale, acesta să nu se înfunde mai mult de 2-3 mm, pentru a nu perfora membrana schneideriană,
considerat fiind prin experimente că acesta este nivelul mediu de extensibilitate a mucoasei sinusale
sănătoase, fără a fi supusă riscului de perforare.
Dacă situaţia impune inserarea mai multor implanturi, pentru următoarele neoalveole se procedează
urmând aceeaşi succesiune de manevre.
Se depune materialul de augmentare, care de asemenea va fi condensat prin manevre blânde, ajutaţi fie
de un condensator de mână, fie de osteotomul utilizat la elevaţie. Se va avea în vedere ca în timpul
condensării să nu se creeze tensiuni foarte mari, pentru că şi în acest moment există riscul perforării
mucoasei.
Se inseră implantul după tehnica cunoscută, şi dacă se intenţionează a se insera mai multe implanturi,
manevrele de inserare vor fi precedate la fiecare implant în parte de depunerea materialului de
augmentare în fiecare neoalveolă.
Se montează şuruburile de cicatrizare, se suturează şi se lasă în repaus 5-6 luni, după care se procedează la
montarea bonturilor protetice, protezare provizorie şi protezare definitivă.
29. Indicatii post operator sinus lift:
Pacientul va fi prevenit după interventie să nu facă manevre de aspiraţie şi expiraţie nazală puternică (să
nu-şi sufle nasul, să nu-l penseze când strănută) timp de 7-10 zile.
Pentru igiena locală endonazală se recomandă instilaţii cu soluţii antiseptice şi mucosolvante (Bixtonim) şi
toaletarea locală cu tampoane de vată îmbibate în aceste soluţii, pentru a permeabiliza căile respiratorii şi
pentru a asigura confortul pacientului.
30. Principalele cauze ale periimplantitelor sunt:
Pacientul nu s-a igienizat corect
Unele zone nu au fost suficient de accesibile pentru ca pacientul să realizeze o igienizare corespunzătoare
Bontul protetic nu a fost montat corect
In jurul implantului a existat o zonă prea mare de ţesut nekeratinizat, care s-a transformat într-o pungă
Nu s-au respectat regulile de protezare
- Pierderea osoasă mai poate fi cauzată de supraîncărcarea ocluzală, de cantonarea submarginală a plăcii
bacteriene, sau de însumarea mai multor factori.
31. Pentru a asigura sănătatea ţesuturilor periimplantare, medicul trebuie să realizeze următoarele
deziderate:
- să inhibe formarea plăcii bacteriene
- să împiedice colonizarea timpurie cu bacterii a suprafeţei implantului
- să elimine toată placa bacteriană existentă
- să modifice componenţa plăcii bacteriene, de la microorganisme patogene la nepatogene
Medicul sau igienistul trebuie să arate pacientului cum se folosesc aceste instrumente în fiecare sector al
arcadei dentare. Medicul trebuie să realizeze acest instructaj imediat după finalizarea lucrării protetice
definitive.
Medicul trebuie să documenteze eficacitatea igienizărilor pe care le efectuează pacientul şi să verifice
integritatea sistemului de menţinere al piesei protetice (cimentare, înşurubare, etc.).
32. Atribuţiile pacientului:
- pacientul trebuie să aibă o eficienţă de minim 85% în controlarea plăcii bacteriene
- trebuie să folosească perii de mână sau rotative, înmuiate in clorhexidină
- trebuie să folosească aţă dentară, fire sau benzi înmuiate în clorhexidină
- dacă pacientul are obturaţii fizionomice din materiale compozite pe dinţii naturali, în loc să clătească gura
cu clorhexidină va folosi beţişoare cosmetice înmuiate în clorhexidină cu care va badijona porţiunea
cervicală a implantului şi joncţiunea cu ţesuturile moi
Notă: pacientul va realiza igienizarea cel puţin o dată pe zi, de preferinţă seara înainte de culcare
33. Atribuţiile igienistului:
- să verifice eficienţa controlului formării plăcii bacteriene, având drept scop un procent de 85%
- să verifice existenţa modificărilor inflamatorii (sângerări, colecţii purulente, edeme)
- dacă survin modificări patologice, igienistul va măsura adâncimea pungii cu o sondă de plastic
- să realizeze detartraj numai supragingival (sau foarte puţin subgingival) folosind anse de detartraj din
material plastic
- să observe eventualele descimentări sau deşurubări ale piesei protetice
- în toate situaţiile, asistenta igienistă va instiinta medicul, care va decide dacă se impune intervenţia sa sau
nu
34. Atribuţiile medicului:
- medicul are obligaţia să cheme la control pacientul la fiecare 3-6 luni (intervalul este în funcţie de gradul
de igienă orală a pacientului)
- trebuie să verifice eficienţa controlului plăcii bacteriene, menţinând-o peste 85%
- trebuie să realizeze radiografii la fiecare 18-24 luni pentru a monitoriza schimbările în relieful osos
- dacă suprastructura este mobilizabilă, medicul trebuie să o îndepărteze şi să o igienizeze în soluţie
ultrasonică la fiecare 18-24 luni
- dacă trebuie intervenit la nivelul unui implant, în cazul apariţiei unei periimplantite, medicul îl va
degranula, detoxifia şi va augmenta defectul osos
- un implant “reparat” va fi repus în funcţie după 10-12 săptămâni de aşteptare. Fiecare procedură
chirurgicală va fi documentată prin radiografii şi imagini.
- medicul va impune pacientului prin angajament scris prezentarea la controalele periodice şi îl va
atenţiona asupra delimitării de orice responsabilitate în situaţia în care pacientul nu se va prezenta la
control.
35. Contraindic absolute ale sinus lift direct
 eficite imunitare majore, HTA majoră, endocardite, diabetici insulinodependenţi
ciroze hepatice
afecţiuni pulmonare cronice obstructive
îmbolnăviri frecvente cu utilizare periodică de steroizi
bolnavi cu neoplasme care au făcut sau vor face radioterapie sau chimioterapie
maladii endocrine necontrolabile
afecţiuni psihotice
consumul de droguri
36. Complicatii absolute ale sinus lift direct
 dehiscenţa cu expunerea membranei
 infecţia – este întotdeauna o potenţială problemă în orice procedeu chirurgical care implică o grefă
 pierderea potenţială a implanturilor