Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Resursele de Apa Ale Terrei
Resursele de Apa Ale Terrei
FACULTATEA DE ISTORIE-FILOSOFIE-GEOGRAFIE
SPECIALIZAREA GEOGRAFIE
Resurse de apă
ANUL III – SEMESTRUL II
Denumirea
Resurse de apă (curs)
disciplinei
Numărul orelor pe
Facultatea Istorie, Geografie, Filosofie
semestru/activităŃi
Lucrări
Total Curs
Specializarea: Geografie practice
28 14 14
Obligatorii
Discipline (condiŃionate)
conexe
Recomandate
ConŃinut
(descriptori) 1. RESURSELE DE APĂ. DEFINIRE, TIPURI DE RESURSE,
INFLUENłA ACTIVITĂłII UMANE ASUPRA RESURSELOR DE
APĂ
Apa ca resursă naturală
Resursele de apă atmosferice
Resursele de apă ale uscatului
Resursele de apă ale Oceanului Planetar
InfluenŃa activităŃii umane asupra resurselor de apă
7. APLICAłIE DE TEREN:
Amenajarea hidrorehnică complexă de pe râul Jiu în zona IşalniŃa pentru
alimentarea cu apă a centrului urban Craiova şi a Platformei Industriale
IşalniŃa
Coordonator de
Gradul didactic, titlul Semnătura
disciplină
Vasile Pleniceanu Conf. univ. dr.
I. RESURSELE DE APĂ. DEFINIRE, TIPURI DE RESURSE, INFLUENłA ACTIVITĂłII
UMANE ASUPRA RESURSELOR DE APĂ
1.1. Apa ca resursă naturală
1.2. Resursele de apă atmosferice
1.3. Resursele de apă ale uscatului
1.4. Resursele de apă ale Oceanului Planetar
1.5. InfluenŃa activităŃii umane asupra resurselor de apă
I. RESURSELE DE APĂ.
DEFINIRE, TIPURI DE RESURSE, INFLUENłA ACTIVITĂłII UMANE
ASUPRA RESURSELOR DE APĂ
Apa este cu certitudine, prin geneză şi evoluŃie, o resursă naturală, vitală pentru existenŃa
vieŃii pe Terra, vulnerabilă şi limitată în timp şi spaŃiu, dar regenerabilă „graŃie” circuitului natural
al acesteia pe Terra, cu existenŃa şi evoluŃie perpetuă.
La nivel global prezenŃa apei se datorează proceselor fizice, chimice şi chiar biologice care
se manifestă la nivelul planetei noastre, precum şi evoluŃiei în anumite ere şi perioade geologice a
Terrei.
În prezentarea tipurilor de resurse se va remarca modul de formare şi existenŃa a acestora,
precum şi acele categorii de resurse care se regenerează şi care îşi determină într-un mod diferit evoluŃia
spaŃială şi temporală, şi o altă categorie, ce reprezintă aşa-zisele ape fosile, prezente în interiorul scoarŃei
terestre şi care nu participă la complexul căilor şi formelor de mişcare ale apei – cunoscut sub
denumirea de circuitul apei în natură.
În sensul celor prezentate, apa constituie o resursă virtuală/vitală atât de necesară vieŃii pe
Terra, pentru toate geosferele învelişului geografic, inclusiv pentru activitatea umană – antropică.
Astfel, apa ca resursă naturală poate fi împărŃită în două mari categorii distincte, şi anume:
- resurse de apă - generate ca existenŃă şi determinate ca evoluŃie – de circuitul apei în natură,
şi cu rol primordial de regenerare şi reîmprospătare continuă a acestui element natural;
- rezerve de apă – care se constituie în categoria acelor ape care nu participă la circuitul
natural şi implicit nu sunt supuse unui proces de reciclare.
În aceste condiŃii diferenŃele pot continua şi la modul de gospodărire, pentru resurse se poate
realiza atât o gospodărire cantitativă şi calitativă, chiar şi în scopul modificării distribuŃiei în timp şi
spaŃiu a acestora, pe când pentru rezerve acestea pot fi supuse numai unui proces de folosire.
O similitudine între cele două categorii, totuşi, există în sensul că, oricând una poate constitui o
alternativă pentru cealaltă. Specialiştii în domeniu consideră că din punctul de vedere al posibilităŃilor de
utilizare – de fapt ceea ce interesează practica exploatării în diferite scopuri – resursele de apă pot fi
împărŃite în :
• resurse totale
• resurse utilizabile
Resursele totale, în logica noŃiunii reprezintă cantitatea sau volumul total de apă existent într-
o/într-un unitate/domeniu acvatic (ape de suprafaŃă indiferent de starea lor de agregare, ape
subterane etc), pe când resursele utilizabile sau exploatabile sunt acelea care, efectiv, se pot folosi în
condiŃii economice viabile.
Pentru a înŃelege mai bine diferenŃa între resurse totale şi resurse exploatabile, este suficient
să amintim; pentru cursurile de apă, reŃinerea în albia minoră a râului un debit minim necesar
existenŃei şi dezvoltării ecosistemelor acvatice- debitul de servitute - , iar pentru apele subterane
situaŃia devine mai clară, între rezervele de apă determinate prin situaŃii de specialitate şi
„capacitatea” de cedare a acviferelor funcŃie de caracteristicile hidrogeologice ale rocilor.
2_________________________________________________________________Resurse de apă
Analizând cele două noŃiuni, cea de resurse totale a căror existenŃă şi evoluŃia fiind bine
exprimate de ştiinŃele geografice şi cea de resurse utilizabile – o noŃiune mai mult cu un caracter
tehnic şi economic, se face precizarea că deseori se confuză termenele resursă şi sursă.
Astfel, o resursă - tehnic exploatabilă devine sursă – atunci când resurse este efectiv în exploatare
pentru o anumită folosinŃă, sau este „în pregătire„ pe baza unui proiect sau documentaŃie de specialitate
pentru a fi exploatată într-un anumit scop.
În contextul celor prezentate totuşi resursele de apă care prin existenŃa, cunoaştere şi
folosirea lor, fac obiectul gospodăririi raŃionale şi judicioase a apelor cuprind de fapt toate formele
sub care se manifestă circuitul apei în natură.
Astfel, cu provenienŃă naturală, pe Terra se întâlnesc trei categorii de resurse ce fac obiectul
gospodăririi apelor şi care pot fi grupate după cum urmează:
resurse de apă atmosferică;
resurse de apă ale uscatului;
resurse de apă marine şi oceanice.
În explicarea categoriilor respective de resurse, punctul de vedere oferit de ştiinŃele
naturii, prin excelenŃă geografia este cel mai viabil.
Din punctul de vedere al hidrologului, ca geograf, una din caracteristicile principale ale apei,
o constituie mobilitatea, adică mişcarea, caracteristică generată de influenŃa energiei solare primită
de Terra, prin intermediul căreia apa îndeplineşte funcŃia de principal mijloc de legătură, schimb de
materie şi energie, între toate geosferele globului terestru.
Pe aceste considerente, atmosfera constituie spaŃiul gazos, în care apa se găseşte în cantităŃi
apreciabile, sub forma celor trei stări de agregare: vapori, ce asigură umiditatea aerului, lichidă,
care determină precipitaŃiile lichide, ceaŃa, burniŃa etc şi solidă, care generează precipitaŃiile solide,
chiciura, grindina ş.a. deci, prin citcuitul apei, în componenta sa din atmosferă, în segmentul
evaporaŃie – condensare, apa capătă pentru planeta noastră o importanŃă deosebită, de altfel, bine
redată în capitolele din cuprinsul lucrării de faŃă.
Din punctul de vedere al specialistului cu pregătire tehnică în domeniul gospodăririi apelor,
precipitaŃiile rezultate prin ciclul natural al apei participă în mod indirect în caracterizarea resurselor
de apă ale uscatului.
esurse de apă stătătoare, care cuprind toate categoriile de lacuri, indiferent de geneza şi
mărimea lor, până la nivelul mărilor şi fără legătură cu Oceanul Planetar;
resursele de apă subterane, determinate de existenŃa apelor freatice – ca o verigă directă şi
imediată la circuitul apei în natură, apele de medie şi mare adâncime, precum şi alte
categorii de ape cantonate în roci solubile etc;
resursele din apa în stare solidă, care sunt constituite din gheŃari, gheŃuri, zăpezi veşnice şi
anotimpuale.
Acest tip de resure, la rândul lor, se împart în resurse ale zonei litorale şi resurse ale zonei de
larg, fiecare cu specifivul lor.
ImportanŃa şi modul de apreciere a resurselor prin intermediul procesului tehnic de gospodărire a
apelor, va fi analizată în următoarele capitole, prin care se şi subliniază schimburile puternice între toate
categoriile de ape existente pe Terra.
Într-o evoluŃie reciprocă, creşterea necesităŃilor pentru apă şi de bună calitate, odată cu
creşterea numerică a populaŃiei şi a diversităŃii preocupărilor societăŃii umane, a crescut în mod
inevitabil şi influenŃa activităŃii omenirii asupra resurselor de apă.
Activitatea umană determină modificări considerabile ale resurselor naturale de apă. Aceste
influenŃe se manifestă în următoarele privinŃe:
• asupra repartiŃiei resurselor de apă între diferitele categorii de resurse;
• asupra repartiŃiei în timp sau în spaŃiu în cadrul aceleiaşi categorii .
InfluenŃele de primul tip sunt mult mai profunde şi, în acelaşi timp, mai greu de stabilit din
punct de vedere cantitativ.
În primul rând, există activităŃi antropice cu influenŃe care modifică sensibil însuşi regimul
precipitaŃiilor. S-au constatat reduceri considerabile ale precipitaŃiilor în vecinătatea unor zone
industriale ca urmare a emanaŃiilor de fum şi de abur de pe platformele industriale; implicit, aceste
reduceri ale cantităŃii de precipitaŃii influenŃează, cel puŃin local, resursele de apă. De asemenea,
poluarea atmosferică şi formarea smogului duc la reducerea evaporaŃiei, atrăgând implicit şi o
reducere a umidităŃii atmosferice şi o influenŃă corespunzătoare asupra precipitaŃiilor.
Modul de amenajare a teritoriului unui bazin modifică condiŃiile de scurgere a apei chiar
înainte de a ajunge în râuri. Despăduririle şi introducerea în cultură a anumitor plante, cum sunt cele
prăşitoare pe terenurile în pantă, accelerează procesul de şiroire, şi implicit duc la o o diminuare a
resurselor de apă subterană. De asemenea, creşterea importantă a gradului de urbanizare, cu întinse
suprafeŃe construite şi asfaltate, măreşte scurgerea de suprafaŃă în special în perioadele de viituri.
IntervenŃiile în albia râurilor modifică şi ele condiŃiile de scurgere şi implicit distribuŃia în
timp a resurselor.
Consumul apei pentru diferite activităŃi umane duce la o reducere a resurselor de apă, fenomen
ce se resimte nu numai în tipul de resursă captată, ci şi în celelalte tipuri de resurse. Astfel, prelevarea
unor debite subterane va influenŃa şi resursele de suprafaŃă prin diminuarea alimentării din straturile
4_________________________________________________________________Resurse de apă
subterane. Pe de altă parte, restituŃiile apei utilizate atrag după sine nu numai modificări calitative, ci şi
modificări cantitative; de exemplu, în urma unor irigaŃii intensive, se constată o sporire a resurselor de
apă subterană, reflectată printr-o creştere a nivelului apelor subterane.
Se resimt influenŃe considerabile datorate lucrărilor de gospodărire a apelor care au, prin
definiŃie, efectul de a modifica repartiŃia în timp şi spaŃiu a resurselor de apă.
Toate aceste influenŃe sunt variabile în timp, în funcŃie de activităŃile umane la un moment
dat. De aceea, cu excepŃia unor zone foarte puŃin populate unde această influenŃă este neglijabilă
(zone din ce în ce mai puŃine pe suprafaŃa Globului), toate datele înregistrate cu privire la resursele
de apă sunt afectate de activitatea umană.
Studiul resurselor nu poate fi desprins de studiul acestor influenŃe, atât în privinŃa analizelor
datelor înregistrate din trecut, care trebuie supuse unor corecŃii pentru a deveni omogene, cât şi în
privinŃa regimului viitor. Studii asupra resurselor de apă, bazate exclusiv pe înregistrări ale
fenomenelor hidrologice sau hidrogeologice, fără a fi corelate cu studiul modului de amenajare a
bazinului în momentul efectuării măsurătorilor, îşi pierd mult din valoare. Asemenea studii pot fi
utilizate pentru caracterizarea regimului râurilor la un moment dat, însă nu pot fi folosite pentru
caracterizarea unui bazin hidrografic şi cu atât mai puŃin la studii de gospodărire a apelor.
Apreciind importanŃa şi cunoaşterea resurselor de apă subliniem faptul că apa este o materie
primă deosebit de preŃioasă pentru care nu există soluŃii alternative.
Resurse de apă__________________________________________________________________5
Resursă naturală, apa – unul dintre cele mai răspândite elemente pe Glob – participă în toate
procesele fizice, chimice şi biologice care au loc pe Pământ. Astfel, apa este prezentă în mod
esenŃial în evoluŃia şi desfăşurarea vieŃii pe planeta noastră, precum şi în evoluŃia şi modificarea
continuă a scoarŃei terestre.
Pentru activitatea umană nu lipsit de importanŃă este rolul apei aproape în exclusivitate în
toate domeniile vieŃii economice. Dealtfel, evoluŃia civilizaŃiei umane constituie o certitudine în
definirea rolului şi importanŃa apei.
În baza celor prezentate anterior apa de pe „suprafaŃa” Terrei se găseşte pretutindeni: în
compoziŃia chimică a mineralelor şi implicit a rocilor, în litosferă ca apă subterană, pe suprafaŃa scoarŃei
terrestre sub forma marilor întinderi marine şi oceanice, în lacuri, zone umede, râuri, şi gheŃari, în
atmosferă, sub cele trei stări de agregare, şi nu în ultimul rând în biosferă – subliniind astfel că apa
constituie şi dovedeşte a fi un element fundamental al Terrei.
Totalitatea acestor forme de existenŃă a apei formează hidrosfera - una dintre cele patru
geosfere – între care există o interacŃiune şi intercondiŃionalitate, alcătuind dealtfel ceea ce numim
învelişul geografic al Globului terrestru.
În aprecierea imenselor cantităŃi de apă precum şi a existenŃei pe înălŃime şi în adâncime, limita
inferioară a învelişului respectiv se situează la nivelul suprafeŃei mantalei Terrei, în care litosfera
atinge grosimi de 17 km în medie, cu remarca, 35 km sub continente şi 5 km sub oceane. În înălŃime
limita superioară se află în atmosferă, greu de precizat, dar măsurătorile au determinat că umezeala,
indiferent sub ce formă, se întâlneşte în procent de 90% în aerul de până la 5 km înălŃime de la
suprafaŃa Pământului.
În concluzie, putem aprecia că în toate geosferele, atât în latitudine şi longitudine, cât şi pe
verticală, respectiv în altitudine şi profunzime, apa se constituie într-un înveliş continuu.
Definitoriu pentru rolul şi importanŃa apei îl constituie şi faptul că în natură aceasta se prezintă
sub cele trei stări de agregare:
sub formă de vapori - se găseşte îndeosebi în atmosferă, în sol şi mai în profunzime în
subsol;
sub formă lichidă - stare fizică a apei ce interesează resursele de apă, aceasta se
întâlneşte în oceane şi mări cu cele mai mari volume de apă, dar şi în lacuri, în marile
sisteme fluviatile, toate celelalte cursuri de apă, precum şi în alte categorii de ape deloc
de neluat în seamă, respectiv a apelor subterane freatice şi de adâncime;
sub formă solidă - apa se găseşte în gheŃurile polare, în gheŃarii şi zăpezile montane, în
gheaŃa subterană şi în precipitaŃiile sub formă solidă, zăpadă sub toate stările de
manifestare, precum şi în grindină.
Înainte de a da un sens profund lucrării noastre şi în contextul că Ńara noastră de curând a devenit
membru cu drepturi şi obligaŃii ferme şi stabile a Uniunii Europene – deci Ńară eminamente europeană,
se impune să precizăm şi importanŃa apei.
Desigur nu numai aprecieri, ci şi preocupări în literatura de specialitate s-au făcut în acest
domeniu, dar mai puŃin cu respectarea principiilor, directivelor şi conceptelor privind dezvoltarea
durabilă ceea ce presupune armonizarea evoluŃiei economice şi sociale, cu respectarea protecŃiei
mediului.
Pentru a ne apropia de subiect, precizăm încă odată că apa are un rol şi o importanŃă
deosebită în existenŃa vieŃii („apa este viaŃa”), în apariŃia chiar a vieŃii pe planeta noastră, precum şi
într-o multitudine, chiar în exclusivitate în multe domenii economico-sociale, mergând până acolo
în a fi un important factor modelator al scoarŃei terrestre.
6_________________________________________________________________Resurse de apă
În principal, importanŃa apei îşi pune amprenta într-o abordare modernă europeană în
domeniile: ecologie, economie şi în societatea umană.
Având convingerea că nu se aduce în exclusivitate noutăŃi, dar anumite precizări se impun a
fi subliniate, cu alte cuvinte:
nici un organism nu poate trăi fără apă;
ecosisteme sunt esenŃiale pentru civilizaŃie;
în economie îndeplineşte funcŃii multiple (materie primă în diferite
industrii, mijloc şi cale de transport, irigarea culturilor agricole, turism şi
agrement, etc.);
bunăstarea unui popor se măsoară în cantitatea utilizată pentru nevoi
personale.
Deci, apa este un element indispensabil vieŃii şi progresului omenirii. În acelaşi timp, apele pot determina
şi efecte distructive deosebite.
Element primordial al mediului înconjurător, apa exercită şi o influenŃă considerabilă asupra
întregii ambianŃe.
În cadrul funcŃiei ecologice apa exercită numeroase atribuŃii, de genul: mediul de viaŃă
pentru flora şi fauna acvatică, realizează umiditatea solului pentru existenŃa şi dezvoltarea
mircoorganismelor, îndeplineşte funcŃia de îndepărtare a reziduurilor naturale etc. ImportanŃa apei
pentru întreaga activitate a umanităŃii a condus, din timpuri foarte îndepărtate, la acŃiuni şi eforturi
pentru amenajarea şi stăpânirea ei.
În epoca modernă , omenirea solicită într-o măsură din ce în ce mai mare resursele de apă,
respectiv noi prelevări pentru folosinŃele de apă, evacuarea reziduurilor în emisar, conservarea
sistemului ecologic terestru în scopul supravieŃuirii umanităŃii şi implicit protecŃia hidrosferei pe
plan mondial.
Principiile de bază în vederea îmbunătăŃirii convieŃuirii umane cu apele (după François
Guérquin&al., 2003):
apa este esenŃială pentru viaŃă, pentru fiinŃele umane şi pentru ecosisteme;
accesul la apă este un drept uman;
cooperarea şi dialogul privind aspectele legate de apă conduc la cele mai mari beneficii
pe termen lung;
solidaritatea trebuie să funcŃioneze între bogaŃi şi săraci şi între utilizatorii de apă din
amonte şi aval;
transparenŃa este esenŃială când se tratează aspecte aşa sensibile ca cele legate de
apă;
asigurarea apei pentru toŃi utilizatorii în acord cu principiile durabile implică un cost
care trebuie recuperat de la toŃi cei care beneficiază, şi anume societatea în general.
Consumul neraŃional de apă fără a respecta principiile durabilităŃii degradează ecosistemele
şi reduc capacitatea lor de a asigura servicii şi bunuri vitale pentru omenire.
Resurse de apă__________________________________________________________________7
Denumirea SuprafaŃa %
continentului (mil. km2)
Europa 10,50 7,0
Asia 44,35 29,8
Africa 29,80 20,0
America de Nord 24,35 16,3
America de Sud 17,77 11,9
Australia,Oceania 8,93 6,0
Antarctica 13,30 9,0
Total 149,00 100,0
(după Atlasul Geografic general, 1974 )
8_________________________________________________________________Resurse de apă
Tabelul 3.2
RepartiŃia oceanelor
Denumirea SuprafaŃa %
oceanului (mil. km2)
După cum se remarcă cele două emisfere ale Globului sunt ocupate diferenŃiat atât de
apă, cât şi de uscat, apa predominând în ambele emisfere, dar cu o extindere deosebită în cea
sudică (Fig. 3.1).
Volumul de apă pe Glob, rezultat din însumarea tuturor componentelor învelişului
geografic – hidrosfera,respectiv din oceane, mări şi lacuri, ape curgătoare, ape subterane, umezeala
solului, gheŃari şi zăpadă, zone umede, litosferă şi atmosferă, totalizează aproximativ 1400 mil. km3
(Tab. 3.3).
Prezentarea datelor din tabelul 3.3. indică faptul că volumul apelor aparŃinând Oceanului
Planetar, depăşeşte cu foarte mult pe cel oferit de uscat, respectiv 1336000000 km3, faŃă de numai
49984610 km3.
Deşi există o astfel de diferenŃiere majoră rolul şi importanŃa apelor continentale este covârşitor
pentru om şi activitatea umană, precum şi în modelarea şi morfologia scoarŃei terrestre.
Precizări recente, respectiv din „Assessement of Water Ressources and Water Availability în
the World” U.N.E.S.C.O. 1997, volumul total de apă pe Terra este de aproximativ 1385984000
km3. Cel mai mare volum se află în Oceanul Planetar, respectiv 1338000000 km3, ceea ce
Resurse de apă__________________________________________________________________9
reprezintă 86,5% din total la care se adaugă până la 97,47% alte categorii de ape (mări interioare,
lacuri etc) pe care le considerăm ca apă sărată.
Din categoria principalelor ape continentale apele subterane reprezintă aproximativ 23 400 000
3
km , ceea ce însumează 1,7%, din care participă la circuitul în natură sau în alte schimburi cu alte
categorii de ape, gheŃarii 24064000 km3 de apă (1,74%), lacurile 176 400 km3 (0,017%), apa din
atmosferă 12 900 km3 (0,001%), apa din râuri 2120 km3 şi alte categorii de ape care reprezintă un
procent foarte mic.
Tabelul 3.3
Resursele generale de apă ale Terrei
SuprafaŃa Volumul Grosimea
Categoria acoperită stratului %
(km2) (km3) de apă
(m)
(După World water balance and water resources of the Earth, 1998)
În esenŃă, putem aprecia că din cantitatea totală de apă de pe Terra, cel mult 2,53% o
constituie apa dulce, din care 69,56% se găseşte în gheŃari, 30,06% este cantonată în subteran şi
doar 0,27% reprezintă apa necesară pentru folosinŃele de apă, precum şi pentru existenŃa şi
dezvoltarea ecosistemelor.
De altfel, acest volum de apă joacă un rol foarte important în circuitul apei în natură (Fig.
3.2).
10_________________________________________________________________Resurse de apă
Apa pe Terra
2,53%
Apa sărată
Apa dulce
97,47%
Apa dulce
69,56%
70,00%
60,00%
50,00%
30,06%
40,00%
30,00%
20,00%
0,11% 0,27%
10,00%
0,00%
GheŃari Apa subterană Rest apă Apa
dulce disponibilă
Se subliniează încă o dată că resursele de apă dulce ale Terrei sunt disponibile în principal în
sistemele fluviatile, lacuri, gheŃari şi în subteran, reprezentând în schimb numai 2,53% din totalul
resurselor naturale de apă ale planetei.
Totuşi, din cantitatea de apă dulce care prin calităŃile ei poate fi folosită de om, aproximativ
68,7% (24.364.100 km3) este stocată sub formă de gheaŃă sau cea a zăpezilor veşnice, cantonate
îndeobşte la cei doi poli geografici şi mai puŃin în regiunile montane înalte. Din această cantitate, 88,6%
(21.600.000 km3) este cantonată în Antarctica, 9,5% (2.340.000 km3) în Groenlanda, iar diferenŃa de
1,9% (124.100 km3) - în zonele arctice şi în regiunile munŃilor înalŃi.
La resursele de apă dulce se adaugă şi 23.416.500 km3 care se găseşte în solul îngheŃat
(permafrost) din zona circumpolară, din care cu puŃin peste 50% poate fi utilizabilă. Totalitatea
resurselor de apă dulce ale Terrei este redată în tabelul 3.4.
Analizate la nivelul continentelor, resursele de apă dulce ale planetei - calculate de diferiŃi
autori şi instituŃii de specialitate diferă foarte puŃin, dar valorile obŃinute sunt destul de concludente
pentru a ne forma o imagine asupra disponibilităŃilor de apă de care dispun continentele funcŃie de
nevoile actuale şi de perspectivă ale locuitorilor acestora, indiferent cum sunt folosite resursele
respective, şi mai ales în evoluŃia societăŃii umane pe aceste teritorii, situaŃie redată în figura 3.3 şi
tabelul 3.4.
Tabelul 3.4
Resursele de apă dulce ale Pământului
Forma în care se află apa SuprafaŃa ocupată Volumul de apă
(km2) km3 %
GheŃari şi zăpezi veşnice 16.227.500 24.064.100 68,698
GheaŃa din permafrost 21.000.000 300.000 0,856
Ape subterane 134.800.000 10.530.000 30,060
Umiditatea solului 82.000.000 16.500 0,047
Apa din lacuri 1.236.000 91.000 0,260
Apa din mlaştini 2.682.000 11.470 0,033
Apa din râuri 148.800.000 2.120 0,006
Apa biologică 510.000.000 1.120 0,003
Apa atmosferică 510.000.000 12.900 0,037
Total apă dulce 35.029.240 100,000
(după World water balance and water resources of the Earth, 1998)
12_________________________________________________________________Resurse de apă
Privită cu atenŃie Harta fizică a lumii (planiglobul), se remarcă cu uşurinŃă că reŃeaua hidrografică
mai ales cea a marilor sisteme fluviatile, nu are o distribuŃie uniformă. Cauza fiind determinată de
condiŃiile climatice specifice fecărei zone latitudinale, precum şi de extensiunea geografică a bazinelor
acestora.
Resursa specifică de apă pe Terra este de 7900 m3/an şi locuitor, iar pe continente situaŃia
fiind redată în tabelul 3.5.
Tabelul 3.5
RepartiŃia resurselor de apă pe continente
Raportat la toate râurile de pe Terra, volumul scurgerii anuale este de circa 44538 km3, iar
volumul exploatabil este de aproximativ 12000 km3/an la care se adaugă 2000 km3 ce reprezintă
volumul regularizat prin lacuri.
DistribuŃia resurselor de apă pe primele trei bazine hidrografice, ca şi suprafaŃă, se prezintă
astfel: Amazon – 6920 km3/an, Gange – 1389 km3/an şi Congo – 1300 km3/an; pe când Dunărea se
situează pe locul 16 în lume cu 225 km3/an.
În România resursa de apă specifică este apreciată la 1780 m3/an şi locuitor, din acest punct
de vedere Ńara noastră deŃine locul 21 în Europa (Tab. 3.6).
Gestionarea resurselor de apă a râurilor se face la nivelul fiecărei Ńări, dar cele mai bogate
cursuri de apă sunt redate pe continente în tabelul 3.7.
Debitele medii multianuale şi volumele principalelor râuri de pe Terra la nivelul
continentelor.
Tabelul 3.7
Debitele medii multianuale şi volumele principalelor râuri de pe Terra, pecontinente
Nr.crt. Râul Debitul mediu Stocul anual
multianual (m3)
(m3/s)
Europa
1 Volga 10000 31,5 x 1010
2 Dunăre 6500 20,5 x 1010
3 Neva 3000 9,56 x 1010
4 Rin 2330 7,35 x 1010
5 Ron 1800 5,67 x 1010
6 Pad 1750 5,51 x 1010
7 Vistula 1200 3,78 x 1010
8 Don 900 2,83 x 1010
9 Elba 710 2,23 x 1010
10 Nipru 700 2,21 x 1010
11 Loire 350 1,10 x 1010
12 Siret 229 7,2 x 109
13 Prut 105 3,3 x 109
Asia
1 Gange-Brahmaputra 39000 123 x 1010
Resurse de apă__________________________________________________________________15
Nr.crt. Râul Debitul mediu Stocul anual
multianual (m3)
(m3/s)
2 Yang-Tze 22000 69,4 x 1010
3 Iruadi 13500 42,5 x 1010
4 Gange 13500 42,5 x 1010
5 Mekong 13000 41,0 x 1010
6 Obi 11000 37,7 x 1010
7 Enisei 10000 31,5 x 1010
8 Amur 9000 28,4 x 1010
9 Lena 8000 25,2 x 1010
Africa
1 Congo 70000 220,7 x 1010
2 Zambezi 22000 69,4 x 1010
3 Niger 15000 47,2 x 1010
4 Nil 38000 11,9 x 1010
America de Nord
1 Mississippi 20000 63,1 x 1010
2 Mackenzie 16000 47,3 x 1010
3 Sf. LaurenŃiu 15000 47,2 x 1010
America de Sud
1 Amazon 212000 668,4 x 1010
2 Parana 40000 126,1 x 1010
3 Orinoco 14000 44,1 x 1010
Australia
1 Murray 19000 59,9 x 1010
(M. Amăriucăi, 2000)
Debitele acestor mari sisteme fluviale sunt rezultatul condiŃiilor climatice, precum şi
extensiunii geografice a bazinelor proprii, aşa cum de fapt precizam anterior. O serie de date
morfometrice şi hidrologice pentru câteva astfel de sisteme fluviatile sunt relevante.
Amazonul este cel mai mare fluviu al Terrei, atât ca lungime, cât şi ca suprafaŃă a bazinului
hidrografic şi debit de apă. Lungimea este de 7025 km (până nu demult pe primul loc pentru această
caracteristică era Nilul), o suprafaŃă a bazinului de 7180000 km2 şi un debit mediu multianual de
212000 m3/s.
Congo este apreciat ca al doilea mare sistem fluviatil din lume ca suprafaŃă a bazinului hidrografic,
cât şi ca volum de apă, iar ca lungime a cursului de apă se situază pe locul nouă. Lungimea cursului de apă
este de 4370 km, suprafaŃa bazinului de 3,7 mil. km2 şi realizează un debit mediu multianual de 70000
m3/s.
O caracteristică esenŃială a fluviului o constituie faptul că realizează o reŃea fluviatilă de
peste 25000 km, din care 12000 km sunt navigabili .
Totodată fluviul propriu-zis şi afluenŃii săi dispun de cel mai mare potenŃial hidroenergetic
din lume, care se apreciază la 20% din resursele mondiale.
Nilul este considerat al doilea fluviu din lume ca lungime, şi anume 6671 km, cu o suprafaŃă
a bazinului de 2,87 mil km2, şi un debit mediu de 38000 m3/s.
Iangtzi (Chang Jiang) este cel mai mare fluviu al continentului asiatic şi al treilea din lume
după Amazon şi Nil. Are o lungime de 6300 km, o suprafaŃă a bazinului hidrografic de 1,8 mil. km2
şi un debit mediu de 22000 m3/s.
16_________________________________________________________________Resurse de apă
Gangele şi Brahmaputra sunt cele mai mari şi importante fluvii ale Asiei de Sud. Gangele
are o lungime de 2700 km şi o suprafaŃă a bazinului de 1,12 mil. km2. Brahmaputra are o lungime
de 2900 km şi o suprafaŃă a bazinului de 935000 km2.
Cele două fluvii, înainte de vărsare confluează şi formează o deltă uriaşă (peste 100000 km2),
realizând un debit de 39000 m3/s.
Obi se caracterizează printr-un număr de peste 150000 de râuri - ca afluenŃi, desfăşurându-şi
cursul într-o vastă formă mlăştinoasă. Are o lungime de 5410 km, o suprafaŃă a bazinului de 3,0
mil. km2 şi un debit de 11000 m3/s.
Mississippi este cel mai mare fluviul al Americii de Nord, şi împreună cu afluentul său Missouri,
realizează o lungime de 6215 km, o suprafaŃă a bazinului de 3,21 km2 şi un debit de 20000 m3/s.
Parana este considerat „Nilul” Americii de Sud, realizează o lungime de 4035 km, o
suprafaŃă a bazinului de 2,65 mil. km2 şi un debit mediu multianual de 40000 m3/s.
Murray reprezintă cel mai amre fluviu al Australiei, şi împreună cu afluentul cău principal Darling,
realizează o lungime de 8750 km, o suprafaŃă a bazinului de 1,8 mil. km2 şi un debit de 19000 m3/s.
Volga este cel mai mare fluviu al Europei, având o lungime de 3530 km, o suprafaŃă a
bazinului de 1,36 mil. km2 şi un debit de 10000 m3/s. Prin amenajările hidrotehnice realizate pe
cursul de apă propriu-zis şi afluenŃii principali fluviul Volga face legătura între Marea Caspică şi
Marea Albă.
Dunărea constituie al doilea fluviu din Europa şi al 24-lea de pe Terra, având o lungime a
cursului de apă de 2860 km, o suprafaŃă a bazinului de 805300 km2 şi un debit mediu multianual de
6500 m3/s.
Într-un capitol anterior precizam că Dunărea este fluviul internaŃional cel mai important, iar
într-un capitol separat se va prezenta în detaliu importanŃa socio-economică pentru Europa Centrală
şi de Est a fluviul Dunărea.
Fără a efectua aprecieri exhaustive asupra evoluŃiei rolului apei, mai ales a celei cantonate în
cursurile de apă pentru dezvoltarea societăŃii umane, putem totuşi formula câteva aprecieri privind
folosirea şi importanŃa apei din râuri ca factor de mediu.
Alături de cele mai mari sisteme fluviatile prezentate succint anterior, participă şi cursurile
de apă mijlocii şi mici care oferă un mediu favorabil pentru flora şi fauna acvatică continentală,
precum şi alte domenii de activitate ca cel alimentar, energetic, agricol, navigaŃie, agrement ş.a.
De altfel, în carul fiecărui capitol se fac referiri privitoare la importanŃa apei pentru toate
domeniile vieŃii economico-sociale, precum şi modul de valorificare a diferitelor categorii de ape în
diversitatea activităŃii umane.
Referitor la resursele de apă continentale, în principal ape dulci - deşi limitate, apele din
lacuri indiferent de originea şi categoria lor, au un rol deosebit în susŃinerea tuturor activităŃilor
umane , precum şi ca mediu propice pentru întreaga varietate a florei şi faunei acvatice.
În aprecierea cumulată a suprafeŃei ocupate de multitudinea lacurilor de pe Terra, cu suprafaŃă mai
mare sau egală de 0,01 km2, se estimează la 2,7 mil km2, ceea ce reprezintă 1,8% din suprafaŃa uscatului.
Ca element specific variabilitatea suprafeŃei lacurilor esteexplicabilă în sensul că aceasta depinde de fapt
de natura oscilaŃiilor de nivel a unităŃilor lacustre, de fapt cu distribuŃie pe toate zonele latitudinale şi
etajele altitudinale ale Globului.
Apreciat, prin interpretarea relaŃiei dintre suprafaŃă şi adâncimea medie, şi în sensul
dterminării directe a volumului celor mai mari şi mai cunoscute lacuri de pe Terra
(Herdendorf,1990 şi Meyheck,1995), volumul total al lacurilor ajunge la aproximativ 180000 km3.
Resurse de apă__________________________________________________________________17
În categoria marilor lacuri “Marea” Caspică oferă un procent de 45% din volumul total al
lacurilor. Urmează apoi primele zece lacuri ale lumii şi ulterior altele o sută, în funcŃie de suprafaŃă.
Inventarierea lacurilor de pe Terra, iniŃial la nivel naŃional şi apoi la nivel global, a constituit
întotdeauna preocuparea hidrologilor – limnologi. Realitatea timpurilor actuale arată faptul că
lacurile mari,a dică cele cu suprafaŃă mai mare de 500 km2, au fost bine studiate şi implicit
inventariate.
O caracteristică importantă a distribuŃiei densităŃii lacurilor pe Glob o constituie aceea a
numărului de lacuri/l mil. kmp, dar luându-se în considerare şi suprafaŃa acestora (Tab. 3.8).
Tabelul 3.8
SuprafaŃa şi numărul lacurilor la scară globală
SuprafaŃa (km²) Nr. lacuri Obs.
Peste 100.10³ 1 M. Caspică
- 100.10³ - 10.10³ 18 lacuri glaciare şi tectonice
- 10.10³ - 1.10³ 124
- 1.10³ - 10² 1400
- 1,0 – 0,1 1 mil
mai mari de 0,1 7 mil
mai mici de 0,1 8 mil Reprezintă doar 12 % din suprafaŃa
totală a lacurilor
(după Mayback, 1995)
ProporŃia suprafeŃei unui teritoriu ocupat de către lacuri, determinată la scară planetară este de
1,8%.
Concluzionând, putem separa mai multe categorii de lacuri a căror repartiŃie geografică este
determinată de mai multe condiŃii:
cele mai mari lacuri a căror existenŃă şi distribuŃie, ca suprafaŃă şi volum este
favorizată de originea lor. În această categorie se înscriu lacurile tectonice, precum şi
cele situate mult în interiorul continentelor, de genul celor localizate în perimetrul
marilor accidente tectonice, cum ar fi Marele rift Est-African şi anume lacurile
Turkana, Edward, Albert, Kiwu, Tanganyka, Malawi, precum şi lacurile Baikal, Issyk
Kul, Marele lac Sărat, Ciad, Titikaka, Eyre ş.a;
altă categorie de lacuri o reprezintă cele dezvoltate pe scuturile cristaline şi pe marile
câmpii sedimentare, afectate cândva de glaciaŃia cuaternară, unde se realizează şi o
mare densitate a unităŃilor lacustre de pe glob. Ele sunt situate în zona latitudinilor
mari, respectiv în Canda, Alaska, Scandinavia, nord-vestul Rusiei în emisfera nordică
şi Patagonia în emisfera sudică;
marea majoritate a lacurilor existente care sunt cantonate în teritoriile joase ale
câmpiilor situate în zonele temperate şi tropicale, străbătute de fluvii ca Yang Tse
Kiang, Orinoco, Amazon, Congo, s.a.;
cea mai mare categorie de lacuri, cele mai numeroase numeric, sunt cele care nu au
suprafeŃe deosebite şi ocupă numai aprox. 12% din totalul suprafeŃelor lacustre ale
Terrei.
Pentru un geograf, ca şi specialist în domeniul hidrologiei, în ceea ce priveşte aprecierea şi
studiul resurselor de apă, interesează repartizarea spaŃială a unităŃilor acvatice lacustre, volumul
acestora, calitatea apelor, precum şi distribuŃia acestora pe continente – element pe care îl apreciem
în mod deosebit şi bineînŃeles justificat (V. Pleniceanu, 2003).
De altfel, cunoscând evoluŃia geologică, aspectul actual al reliefului, precum şi
caracteristicile climatice ale fiecărui continent, putem aprecia mai bine existenŃa ca număr,
suprafaŃă şi volum a principalelor lacuri naturale şi antropice pe un anumit spaŃiu geografic bine
definit şi determinat – continentul.
18_________________________________________________________________Resurse de apă
Componentă a circuitului şi bilanŃului natural al apei în natură, apele din litosferă (din
subteran), de provenienŃă exogenă şi/sau endogenă, care circulă sau stagnează în porii şi fisurile
rocilor, constituie ceea ce definim apele subterane, ape pe care hidrologii geografi le introduc în
categoria hidrologiei subterane.
Oricum, pentru a realiza o diferenŃiere între cele două mari categorii de ape dulci continentale,
adică apele de suprafaŃă şi apele continentale, care prin elementele proprii – geneză, dinamică, proprietăŃi
fizico-chimice, extensiune etc – vom apela puri şi simplu la termenul de ape subterane (V. Pleniceanu,
2000).
Odată pătrunsă în partea superioară a litosferei, prin infiltraŃie sau condensare, apa provenită
din precipitaŃii sau din cea în stare de vapori, în baza principiului gravitaŃiei urmează o cale proprie,
respectiv o parte revine în atmosferă, prin evaporare, iar o altă parte circulă în subteran formând
unităŃi acvatice de genul stratelor acvifere, lacuri – adevărate zăcăminte staŃionare de apă, cursuri de
apă subterană etc.
Studiul apelor subterane interesează toate categoriile de hidrologi preocupaŃi de cunoaşterea
adâncimii, variaŃiile nivelului piezometric, vitezele şi direcŃiile de curgere ale acestora. ConstituŃia
geologică de profunzime, cât şi la suprafaŃa continentelor şi insulelor, precum şi varietatea condiŃiilor
climatice ce se manifestă pe Terra determină formarea şi existenŃa acestor importante rezerve de ape
subterane de adâncime şi freatice.
Folosite din cele mai vechi timpuri, atât ca apă potabilă, ape minerale şi ape curative.
Studiul apelor subterane a căpătat din ce în ce mai mult interes mai ales în perioada contemporană,
odată cu dezvoltarea aşezărilor umane şi a activităŃilor social-economie, ceea ce a impus şi creşterea
cerinŃelor de apă de o anumită calitte, precum şi asigurarea unor condiŃii igienice şi de tratament
pentru sănătatea populaŃiei. Pe Terra, o evaluare a resurselor de ape subterane freatice şi de
adâncime este greu de luat în consideraŃie, chiar în condiŃiile în care anumiŃi cercetători în domeniu
se încumetă să prezinte anumite valori, deoarece sistemele de explorarea sunt diferite, extrem de
costisitoare, iar rezultatele încă nu au fost coroborate de către toate statele lumii.
Totuşi, câteva rezultate ale resurselor de ape subterane potenŃiale şi exploatabile au fost
stabilite, prin excelenŃă, în Ńările sărace în resurse de suprafaŃă, precum şi în cele cu o economie
puternic dezvoltată.
ŞtiinŃa care studiază gheaŃa în natură se defineşte ca fiind glaciologia, inclusă de fapt
hidrologiei – ca subdiviziune aparte.
Ca ştiinŃă a apei îngheŃate, şi în egală măsură a mediului în care se formează şi care e
conservă, glaciologia se constituie în categoria ştiinŃelor cu un înalt potenŃial pragmatic în sensul
interesului deosebit pe care îl prezintă gheaŃa, cantonată în calotele glaciare şi în gheŃari, care
reprezintă de fapt cea mai importantă resursă de apă dulce de pe Terra.
Aprecierea volumului de apă dulce conŃinut în gheŃuri, precum şi inventarierea gheŃarilor de
pe Terra au fost iniŃiate încă din deceniul şapte al secolului trecut de către International Association
of Scientific Hydrology, sub egida UNESCO, sarcină preluată ulterior de World Glacier Monitoring
Service cu sediul la Zürich. Pe baza primelor estimări realizate la nivelul anilor 1980 şi publicate în
Resurse de apă__________________________________________________________________19
1992 (după C. Smiragla) în ceea ce priveşte suprafaŃa şi repartiŃia gheŃarilor pe regiuni geografice
este redată în tabelul 3.9.
Tabelul 3.9
SuprafaŃa şi repartiŃia gheŃarilor pe regiuni geografice
Regiunea geografică SuprafaŃă (km²)
Europa 53 967
Fosta U.R.S.S. 185 211
Groenlanda 1 726 400
America de Nord 276 100
America de Sud 25 908
Africa 10
Noua Zeelandă şi Insulele
subantarctice 7 860
Antarctida 13586 310
TOTAL 15861766
Islanda
Scandinavia 3 060
MunŃii Alpi şi
MunŃii Pirinei
MunŃii Caucaz şi
MunŃii Ural
Total = 16 317 630 Km²
(după V. M. Kotleakov, 1984)
În ceea ce priveşte răspândirea diferitelor tipuri de gheaŃă pe Terra, situaŃia este redată în
tabelul 3.11.
Tabelul 3.11
Răspândirea diferitelor tipuri de gheaŃă pe glob
Tipul de gheaŃă Masa SuprafaŃa Perioada
[g] [%] [mil. [%] medie
km²] existenŃă
[ani]
GheŃari 2,4 · 1022 97,72 16 11 uscat 9580
GheaŃa 5 · 1020 2,04 32 25 uscat 30 - 75
subterană 4 · 1019 0,16 26 7 ocean 1,05
GheaŃa marină 1 · 1019 0,04 72 14 0,35 - 0,52
Învelişul de 8 · 1018 0,03 64 Pământ 4,07
zăpadă 2 · 1018 0,01 - 19 ocean 4 · 10-3
Aisberg -
GheaŃă
atmosferică
(după V. M. Kotleakov, 1984)
Deci, învelişul glaciaŃiunii actuale ocupă cca. 20% din suprafaşa Terrei şi cca. 115
(16317630 km2)din suprafaŃa uscatului. Dacă se mai adaugă şi cele cca. 7 000 000 km2 de ocean
acoperite cu gheaŃă, putem conchide că hidrosfera permanent îngheŃată este foarte extinsă.
„Rolul calotelor glaciare se regăseşte în principal în menŃinerea unui echilibru, în primul
rând al axei Terrei, în al doilea rând al unui echilibru climatic şi în al treilea rând acestea
reprezintă extrem de valoroase surse de apă potabilă. Nu trebuie să neglijăm nici rolul de
modelator al scoarŃei terestre şi de diversificare a florei şi faunei specifice unor zone reci, dar şi de
limitare a unor activităŃi umane, oferindu-i acestuia condiŃii pentru supravieŃuire” (M. Amăriucăi,
2000). În Antarctica gheaŃa ocupă 13,5 milioane km2, ceea ce reprezintă 85% din totalul terenurilor
de pe glob ocupate cu gheaŃă, respectiv 1/10 din suprafaŃa uscatului. Volumul masei de gheaŃă a fost
estimat la 24,97 mil. km3, din care calota Antarctică 21 600 000 km3 şi în groenlanda 2 340 000
km3. de precizat că 1 km de gheaŃă cântăreşte 900000000 t.
Calculele efectuate cu ajutorul sateliŃilor au estimat că Antarctica are o grosime medie a
calotei de gheaŃă de cca. 2500 m, cea maximă depăşind în unele zone 5000 m. S-a determinat că
topirea acestei imense calote ar duce la o creştere a uscatului acestui continent cu cca. 800 m în
altitudine, iar nivelul Oceanului Planetar ar creşte cu cca. 50 m.
Valorificarea acestor imense cantităŃi de apă stocate în amsele gheŃarilor şi gheŃurilor polare
constituie o problemă a viitorului, fie ca va putea sau nu fi pusă în practică, Ńinând cont de o analiză
atentă a consecinŃelor ce pot avea efecte negatice asupra ecosistemelor.
Resurse de apă__________________________________________________________________21
Nevoile de apă pentru toate folosinŃele de pe Terra au evoluat în timp, de la aproximativ 580
km /s la finele secolului al XIX-lea, la peste 3950 km3/s la nivelul anului 2000.
3
Actualmente, cele mai mari cerinŃe de apă sunt în Asia, reprezentând 57%, America de Nord
peste 18%, iar în Europa aproximativ 14% (Fig. 4.1).
0,80%
4,60%
5,80% Asia
13,60% America de Nord
Europa
Africa
18,20% 57% America de Sud
Australia şi Oceania
Până la nivelul anului 2025 creşterea nevoilor de apă dulce va fi de 1,32 ori faŃă de anul de
referinŃă 2000 (Tab.4.1).
Pentru principalele categorii de folosinŃe, pe Terra situaŃia se prezintă astfel (Tab.4.2):
pentru populaŃie, nevoile acesteia impun apa pentru băut, pregătirea hranei, spălat, igiena
spaŃiilor umane de locuit, udatul spaŃiilor verzi, al grădinilor şi diverse mici servicii industriale
(maşini de spălat, puscine, centrale termice, servicii medicale ş.a.).
Atât consumul, cât şi necesarul de apă este în cantităŃi mici şi de o calitate foarte bună, într-
un procent de aproximativ 8-10% din totalul cerinŃelor. Astfel, nevoile concrete pentru populaŃie se
apreciază între 20 şi 500 l/zi şi locuitor.
Tabelul 4.1
Dinamica utilizării apei la nivel continental (km3/an)
Evaluare Previziune
Continent 1900 1940 1950 1960 1970 1980 1990 1995 2000 2010 2025
Europa 37.5 96.1 136 226 325 449 482 455 463 535 559
13.8 38.1 50.5 88.9 122 177 198 189 197 234 256
America 69.6 221 287 410 555 676 653 686 705 744 786
de Nord
29.2 83.8 104 138 181 221 221 237 243 255 269
Africa 40.7 49.2 55.8 89.2 123 166 203 219 235 275 337
27.5 32.9 37.8 61.3 87.0 124 150 160 170 191 220
22_________________________________________________________________Resurse de apă
Asia 414 682 843 1163 1417 1742 2114 2231 2357 2628 3254
249 437 540 751 890 1084 1315 1381 1458 1593 1876
America 15.1 32.6 49.3 65.6 87.0 117 152 167 182 213 260
de Sud
10.8 22.3 31.7 39.6 51.1 66.7 81.9 89.4 96.0 106 120
Australia 1.60 6.83 10.4 14.5 19.9 23.5 28.5 30.4 32.5 35.7 39.5
şi
Oceania 0.58 3.30 5.04 7.16 10.3 12.7 16.4 17.5 18.7 20.4 22.3
Total 579 1088 1382 1968 2526 3175 3633 3788 3973 4431 5235
331 617 768 1086 1341 1686 1982 2074 2182 2399 2764
Notă: Primul rând - cantitatea de apă extrasă;
Al doilea rând – cantitatea de apă utilizată
(Food and Agriculture Organization, 1995)
Volume superioare de apă din categoria apei dulci – ca şi apă potabilă se înregistrează în
Statele Unite ale Americii, ElveŃia şi Canada. În schimb, cele mai mici volume de apă de până la 50
l/zi şi locuitor se remarcă la populaŃia continentelor Africa şi Asia (Tab.4.3). Un element pe care
merită să-l subliniem este acela că populaŃia Globului este în mai mică măsură racordată la sistemele de
canalizare şi implicit la cele de epurare a apelor uzate (Fig. 4.2).
Tabelul 4.2
Dinamica utilizării apei la nivel mondial
pe sectoare de activitate (km3/an)
Sector Evaluare Previziune
1900 1940 1950 1960 1970 1980 1990 1995 2000 2010 2025
PopulaŃie - - 2542 3029 3603 4410 5285 5735 6181 7113 7877
(mil.)
Irrigated 47.3 75.9 101 142 169 198 243 253 264 288 329
land area
(mln.ha)
Agricultură 513 895 1080 1481 1743 2112 2425 2504 2605 2817 3189
321 586 722 1005 1186 1445 1691 1753 1834 1987 2252
Industrie 21.5 58.9 86.7 118 160 219 305 344 384 472 607
4.61 12.5 16.7 20.6 28.5 38.3 45.0 49.8 52.8 60.8 74.1
Municipal 43.7 127 204 339 547 713 735 752 776 908 1170
Use
4.81 11.9 19.1 30.6 51.0 70.9 78.8 82.6 87.9 117 169
Reservoirs 0.30 7.00 11.1 30.2 76.1 131 167 188 208 235 269
Total 579 1088 1382 1968 2526 3175 3633 3788 3973 4431 5235
331 617 768 1086 1341 1686 1982 2074 2182 2399 2764
Notă: Primul rând - cantitatea de apă extrasă;
Al doilea rând – cantitatea de apă utilizată
(Food and Agriculture Organization, 1995)
Resurse de apă__________________________________________________________________23
Tabelul 4.3
Accesul la apă potabilă în Ńările în curs de dezvoltare (pe regiuni) (%)
100
90
80
70
60 PopulaŃia în procente
50 conectată la sistemele
40 de alimentare cu apă
30
PopulaŃia în procente
20
racordată la staŃiile de
10
epurare
0
de a
a
ia
ia
d
op
r ic
or
tin
an
As
N
Af
er Eur
La
ce
O
ica
ica
er
Am
Am
Fig. 4.4 PopulaŃia din principalele oraşe de pe Terra conectată la sistemele de alimentare cu apă
şi canalizare
(OMS şi UNICEF, 2000)
pentru agricultură, cerinŃa de apă este determinată de folosirea acesteia în irigaŃii şi care
asigură irigarea a mari suprafeŃe agricole care produc peste 2/5 din recolte şi aproximativ 3/5 din
cereale. În perspectivă necesarul de apă pentru agricultură va mai creşte cu încă 14%, în scopul
dezvoltării suprafeŃelor irigate cu 20%;
pentru industrie, cele mai mari colume de apă se utilizează în procesele tehnologice de răcire,
îndeosebi în producerea de energie electrică prin termoficare, spălare şi curăŃare a deşeurilor
industriale. Câteva exemple ne oferă indicii în ceea ce priveşte consumurile de apă pentru anumite
produse, şi anume pentru o tonă de fibre sintetice 2000 – 5000 m3 apă, pentru o tonă de cauciuc sintetic
2000 m3 apă etc.
Fig.4.3 Apa exploatată din totalul resurselor de apă (%) la nivelul anilor 1950, 1995 şi 2025
(Food and Agriculture Organization, 1995)
24_________________________________________________________________Resurse de apă
Resurse de apă__________________________________________________________________25
Oricum, cea mai mare parte a apei utilizată în procesele tehnologice industriale se evacuează în
apele de suprafaŃă şi uneori chiar în cele subterane dăunând profund calităŃii acestora. SituaŃia cerinŃelor de
apă în unele Ńări europene este redată în tabelul 4.4.
Tabelul 4.4
CerinŃele de apă (%) în unele Ńări europene în anul 1988
V STRATEGIA EUROPEANĂ ÎN
DOMENIUL APELOR
În dezvoltarea subiectului lucrării de faŃă privind, În principal, resursele de apă ale Terrei, se impune
pe lângă transmiterea de cunoştinŃe asupra axestui vast şi complex domeniu, şi o dezvoltare a unei gândiri
necesare promovării unei strategii în gospodărirea cantitativă şi calitativă a ceea ce denumim – apă.
În sensul celor afirmate, ca Ńară a Uniunii Europene, România trebuie să dezvolte aceleaşi politici în ceea
ce priveşte gospodărirea durabilă a apelor. Totodată, în domeniul respectiv este necesar să se urmărească aceleaşi
principii şi implicit aceeaşi legislaŃie; numai astfel vom evolua şi progresa împreună. Acelaşi lucru este valabil şi
pentru tânăra generaŃie şi mai ales celor care li se adresează lucrarea de faŃă, respectiv studenŃilor geografi,
economişti, ecologi şi ingineri, adică cei care vor fi nevoiŃi să ia decizii în vederea gsetionării şi valorificării
durabile, echilibrate şi eficiente a apelor.
Istoricul activităŃilor ordonate şi coordonate privind norme şi standarde pentru protecŃia
mediului şi prevenirea poluării apelor îşi are începuturile la nivelul anilor 1970.
Pentru perioada 1970-1980, considerată ca Etapa I-a, a avut ca obiectiv protecŃia folosinŃelor de
apă, care stabileşte limite specifice pentru resursele de apă utilizate în diferite folosinŃe de apă,
promovându-se directivele:
Directiva 75/440/EEC privind calitatea apelor de suprafaŃă destinate potabilizării/adică utilizate
pentru producerea de apă potabilă. Deasemenea, prin intermediul documentului respectiv se
stabilesc trei categorii de ape de suprafaŃă (A1, A2, A3) în vederea folosirii lor ca ape potabile în
funcŃie de calităŃile lor fizice, chimice şi microbiologice. Directiva respectivă se regăseşte în
legislaŃia românească sub actul normativ HG 567//2006 şi HG 662/2005 care modifică HG
100/2002;
Directiva 78/659/EEC - privind calitatea apelor în care trăiesc peşti. În legislaŃia noastră HG
563/2006 pentru modificarea HG 202/2002;
Directiva 79/869/EEC - privind metodele de prelevare şi analiză a apelor de suprafaŃă destinate
producerii de apă potabilă;
Directiva 79/923/EEC - privind calitatea apelor pentru moluşte. În legislaŃia românească HG
201/2002;
Directiva 76/160/EEC - privind calitatea apelor din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere,
respectiv HG 459/2002;
Directiva 80/923/EEC, modificată de 98/83/EEC – privind calitatea apei pentru consumul uman.
În legislaŃia românească se regăseşte sub titlul ”Norme de calitate a apei potabile” prin Legea
31/2004 ce modifică Legea 458/2002.
Pentru perioada 1981-2000, considerată ca Etapa a II-a, a avut ca obiectiv reducerea poluării la
sursă, în cadrul căreia s-au elaborat directivele:
Directiva 76/464/EEC - privind poluarea produsă de evacuarea unor substanŃe periculoase în
mediul acvatic. Directiva respectivă este însoŃită de 7 Directive fiice (82/176/EEC; 84/156/EEC;
83/513/EEC; 84/491/EEC; 86/280/EEC; 88/347/EEC şi 90/415/EEC;
Directiva 80/86/EEC - privind protecŃia apelor subterane împotriva poluării produse de unele
substanŃe periculoase. În legislaŃia românească directiva respectivă se găsesc în HG 783/2006
pentru modificarea HG 351/2005;
Directiva 91/676/EEC - pentru protecŃia apelor împotriva poluării cu nitraŃi proveniŃi din surse
agricole. Pentru diminuarea şi schimbarea utilizării îngrăşămintelor ce conŃin compuşi ai
azotului se prevede elaborarea „codului de bune practici agricole”;
Resurse de apă__________________________________________________________________27
Termen nou în literatura de specialitate, dar introdus tocmai pentru unitatea expresiei pentru
domeniul respectiv. Se foloseşte la singular şi deasemeni la plural; este valabil atât pentru apele de
suprafaŃă naturale (curs de apă – râu, lac, ape tranzitorii, ape costiere etc.), cât şi pentru apele de
suprafaŃă cu origine antropică „artificiale” (lac de acumulare, canal deribaŃie etc.), şi pentru corp de apă
subterană sau subterane (un acvifer sau mai multe acvifere).
Succint, termenul sau noŃiunea respectivă, merită să fie detaliată cu scopul vădit pentru
folosirea şi întrebuinŃarea acestuia în activitatea ştiinŃifică şi practică.
Un corp de apă aparŃine unei singure categorii de apă (râu sau lac), iar pentru delimitarea lor sunt
utilizate mai multe criterii:
o caracteristici fizico-geografice şi hiddromorfologice;
o starea contitativă şi calitativa a apelor;
o condiŃiile geologice şi hidro-dinamice;
o limitele ariilor protejate etc.
În completarea conceptelor noi subliniem Categoriile de calitate a apelor prin care se întroduc
5 categorii de calitate respectându-se volumele ecologice, respectiv: calitate foarte bună, bună,
moderată, satisfăcătoare şi nesatisfăcătoare. Toate categoriile de calitate a apelor de suprafaŃă au la
bază principiul că „elementele biologice sunt integratorul tuturor tipurilor de impact”. Starea de calitate
a apelor subterane este definită în stare chimică bună şi nesatisfăcătoare.
Un principiu esenŃial al Directivei Cadrul îl constituie cel al Monitoringului integrat al apelor
prin intermediul căruia se coordonează şi se urmăreşte cunoaşterea stării acesteia în cele cinci categorii
de calitate. CerinŃele de aderare ale României la Uniunea Europeană în domeniul apei vor fi prevăzute
şi tratate într-un capitol separat.
De fapt, cerinŃele organismelor europene implică modernizarea şi dezvoltarea sistemului de
monitorizare, care constă în:
creşterea numărului subsistemelor de monitorizare şi redefinirea lor pentru următoarele
categorii de domenii acvatice – râuri, lacuri, ape tranzitorii, ape costiere, ape subterane şi ape
uzate;
creşterea numărului secŃiunilor de monitorizare, luându-se în considerare unitatea
fundamentală, şi anume, corpul de apă reprezentativ care să permită evaluarea stării ecologice şi
chimice a apelor;
definirea unor noi programe de monitoring, precum şi definirea şi extinderea mediilor de
investigare.
Pentru a veni în sprijinul celor interesaŃi la modul concret în ceea ce priveşte aplicarea
Directivei Cadru pentru Apă 2000/60 a Uniunii Europene prezentăm alăturat figurile pentru urmărirea
elementelor şi parametrilor de calitate la principalele domenii acvatice. Pentru asigurarea stabilităŃii
resurselor de apă, precum şi pentru creşterea lor cantitativă şi îmbunătăŃirea calităŃii acestora (Fig. 5.1,
Fig. 5.2).
În acest context, dar nu ca şi un ultim argument, în conformitate cu prevederile Directivei
Cadru pentru Apă se impune implementarea mai ales pe mari bazine hidrografice şi în special pe
bazine internaŃionale a Planului de Management aşa cum se redă mai jos (Tab. 5.1).
Resurse de apă__________________________________________________________________29
Tabelul 5.1
ConŃinutul cadru al Planului de Management al Bazinului/Districtului Hidrografic
Capitol Denumirea
I Introducere
II Prezentarea generală a bazinului hidrografic
III Caracterizarea apelor de suprafaŃă
IV Caracterizarea apelor subterane
V Identificarea şi cartarea zonelor protejate
VI Analiza economică
VII Monitoringul integrat al apelor
VIII Obiectivele de mediu
IX Programe generale de măsuri
X Programe speciale de măsuri
XI Informarea, consultarea şi participarea activă a publicului
XII Modul de obŃinere a informaŃiilor
XIII Concluzii şi recomandări
De exemplu, Planurile de management ale bazinelor/spaŃiilor hidrografice din România sunt parte
integrantă a Planului de management al districtului hidrografic al Dunării, în conformitate cu prevederile
Directivei Cadru pentru Apă.
30_________________________________________________________________Resurse de apă
Acvifer – strat sau strate de roci geologice cu o porozitate şi o permeabilitate suficientă astfel
încât să permită o curgere semnificativă a apelor subterane, sau prelevarea unor cantităŃi importante de
apă;
Apa de îmbăiere – un râu, un lac, ori părŃi ale acestora, precum şi apa de mare în care îmbăierea
este autorizată, fiind tradiŃional practicată de un număr mai mare de 150 de persoane;
Apa potabilă
• orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori
pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi inndiferent dacă este furnizată prin reŃea
de distribuŃie, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte ambalaje;
• toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea,
conservarea sau comercializarea produselor ori a substanŃelor destinate consumului uman;
Ape ciprinicole – ape care permit sau ar putea permite dezvoltarea populaŃiilor de peşti
aparŃinând speciilor de ciprinide sau altor specii, cum ar fi ştiuca şi bibanul;
Ape de suprafaŃă de categoriile A1, A2 şi A3 – CategoriaA1 – apa de suprafaŃă care necesită tratare
simplă şi dezinfecŃie; Categoria A2 – apa de suprafaŃă care necesită tratare fizică, chimică şi dezinfecŃie;
categoria A3 – apa de suprafaŃă care necesită tratare fizică, chimică avansată, preclorinare şi dezinfecŃie;
Ape salmonicole – ape care permit sau ar putea permite dezvoltarea populaŃiilor de peşti
aparŃinând speciilor de salmonide, precum păstrăv, lipan sau specii de coregoni;
Ape tranzitorii – ape de suprafaŃă parŃial saline, ca urmare a sitării lor în apropierea apelor
costiere şi care sunt semnificativ influenŃate de cursurile de apă dulce;
Ape uzate industriale – orice fel de ape uzate evacuate din incintele în care se desfăşoară activităŃi
industriale şi/sau comerciale;
Ape uzate menajere – ape provenite din gospodării şi servicii, ce rezultă de regulă din
metabolismul uman şi din activităŃi menajere;
Ape uzate orăşeneşti – ape uzate menajere sau amestec de ape uzate menajere cu ape uzate
industriale şi/sau ape meteorice;
Bazin de recepŃie a corpului de apă sensibil – bazin în care se situează evacuările din
localităŃile cu sau fără obiective industriale şi care au mai mult de 10.000 locuitori echivalenŃi, care
influenŃează corpul de apă sensibil;
Bazin hidrografic – suprafaŃa de teren de pe care toate apele de suprafaŃă curg, printr-o
succesiune de pârâuri, râuri şi posibil lacuri în mare parte printr-o singură gură de vărsare, estuar sau
deltă;
Bioacumulare – procesul prin care un produs este preluat şi reŃinut de către un organism viu,
atât din apă, cât şi din frană;
Corp de apă artificial – corp de apă de suprafaŃă creat prina ctivităŃi umane într-un loc unde
înainte nu existau corpuri de apă semnificative;
Corp de apă de suprafaŃă – un element semnificativ al apelor de suprafaŃă, de exemplu: râul, lac de
acumulare, canal, sector de râu, sector de canal, ape tranzitorii sau o parte din apele costiere;
Corp de apă sensibil
• lac natural cu apă dulce, altă apă dulce şi ape costiere, ce se dovedesc a fi eutrofe sau
care în viitorul apropiat pot deveni eutrofe dacă nu se iau măsuri de protecŃie;
Resurse de apă__________________________________________________________________33
• corp de apă de suprafaŃă destinat captării apei pentru potabilizare şi care poate conŃine
concentraŃii de azot mai mari decât cea stabilită în normele referitoare la calitatea apei
cerută pentru apele de suprafaŃă destinate captării apei pentru potabilizare;
Corp de apă subterană – volum distinct de apă subterană dintr-un acvifer sau din mai multe
acvifere;
Dezvoltare durabilă – dezvoltare ce asigură necesităŃile prezentului, fără a compromite cerinŃele
generaŃiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităŃi, în scopul asigurării unei mai bune calităŃi a
vieŃii, în prezent şi pe viitor;
District al bazinului hidrografic – suprafaŃă formată dintr-unul sau mai multe bazine
hidrografice învecinate, împreună cu apele subterane şi costiere asociate, care este identificată ca
unitatea principală de management al apelor;
Epurare primară – epurarea apelor uzate printr-un procedeu fizic şi/sau chimic care implică
reducerea de CBO5 al apelor uzate influente cu cel puŃin 20%, şi a materiilor în suspensie a acestora, cu
cel puŃin 50%;
Epurare secundară – epurarea apelor uzate printr-un procedeu biologic cu decantare secundară
sau printr-un alt procedeu care permite respectarea condiŃiilor prevăzute în normele tehnice în vigoare;
Eutrofizare – proces de îmbogăŃire aal apelor de suprafaŃă cu o serie de compuşi ai azotului şi
fosforului, atorită cauzelor antropice, producând o dezvoltare accelerată şi masivă a algelor şi a
vegetaŃiei subacvatice, asociată cu deteriorarea schilibrului biologic şi calităŃii apei;
ÎmbogăŃire naturală – proces prin care, în absenŃa intervenŃiei antropice, apele primesc din sol
anumite substanŃe aflate în compoziŃia acestuia;
Impact - efectul unei „presiuni” asupra mediului;
Locuitor echivalent – încărcare organică biodegradabilă având un consum biochimic de oxigen
– CBO5- de 60 O2/zi;
Managementul resurselor de apă – totalitate a activităŃilor legale organizatorice, tehnice,
operaŃionale şi financiare necesare pentru a planifica, dezvolta şi gospodări resursele de apă, în vederea
utilizării durabile a acestora;
Monitoringul integrat al apelor – activitate de observaŃii şi măsurători standardizate şi continue
pe termen lung asupra apelor pentru cunoaşterea şi caracterizarea stării şi tendinŃei de evoluŃie a
mediului hidric/acvatic;
Participarea publicului – informare, consultare şi implicare activă a publicului în activităŃile de
gospodărire a apelor;
Poluarea apei
• introducerea, direct sau indirect, de substanŃe sau energie, ca urmare a activităŃii umane,
ale cărei efecte pot fi periclitarea sănătăŃii oamenilor, afectarea ecosistemelor acvatice şi
a celor terestre care depind de acestea, afectarea folosinŃelor de apă şi deterioarerea
ambienŃei naturale;
• orice alterare fizică, chimică sau bacteriologică a apei, peste o limită admisibilă stabilă,
inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de
activităŃi umane, care o fac improprie pentru o folosire normală îns copurile în care
această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea;
Poluare cu nitraŃi – descărcare directă sau indirectă în apele subterane sau de suprafaŃă, de
compuşi ai azotului, ale cărei urmări pot fi: periclitarea sănătăŃii oamenilor, afectarea ecosistemelor
acvatice şi folosinŃelor de apă, precum şi deteriorarea ambianŃei naturale;
PotenŃial ecologic bun – stare unui corp de apă puternic modificat sau unui corp de apă
artificial, definită pe baza stării mai puŃin severe decât starea bună a elementelor biologice
caracteristice unui corp de apă natural similar;
34_________________________________________________________________Resurse de apă
Presiune asupra mediului – efect direct al forŃei motrice asupra mediului, care determină
schimbări ale stării acestuia;
Renaturarea/restaurarea râurilor – totalitate măsurătorilor şi acŃiunilor necesare pentru a aduce
un râu din starea actuală la cel puŃin starea bună;
Resurse disponobile de apă subterană – rată medie anuală pe termen lung a reîncărcării totale a
unui corp de apă subterană, din care se scade rata anuală pe termen lung necesară pentru atingerea
obiectivelor de calitate ecologică a apelor de suprafaŃă şi pentru evitarea oricăror afectări semnificative
ale ecosistemelor terestre asociate;
Riscul la inundaŃii – probabilitate de a se produce o viitură împreună cu pagubele ce pot afecta
viaŃa oamenilor, bunurile acestora, activităŃile economice şi mediul;
Sistemul resurselor de apă – sistem natural al resurselor de apă la care se adaugă infrastructura
de gospodărire a acestora;
Starea apelor de suprafaŃă – expresie genrală a stării unui corp de apă de suprafaŃă,
determinată de starea sa ecologică şi de starea sa chimică;
Starea apelor subterane – expresie generală a stării unui corp de apă subterană, determinată de
cantitatea şi starea sa chimică;
Starea cantitativă – expresie a gradului în care un corp de apă subterană este afectat de prelevările
de apă directe sau indirecte;
Starea chimică – stare atinsă de un corp de apă definită prin raportarea concentraŃiilor
poluanŃilor la standardele de calitate stabilite pentru respectivul corp de apă;
Starea ecologică a apelor de suprafaŃă – stare a ecosistemelor acvatice din apele de suprafaŃă
determinată în funcŃie de elementele biologice, chimice şi hidromorfologice caracteristice;
Starea mediului – caracteristica importantă a mediului, daterminată atât de factorii naturali, câi
şi de cei antropici;
Sub-bazin hidrografic – suprafaŃa de teren de pe care se colectează toate apele de la izvoare
până la vărsare într-un curs de apă (un lac sau o confluenŃă);
SubstanŃe prioritare – substanŃe ce prezintă un risc semnificativ de poluare asupra mediului
acvatic şi prin intermediul acestuia asupra omuluui şi folosinŃelor de apă;
Supraexploatarea apelor subterane – extragere din subteran a unor cantităŃi de apă care
depăşesc pe termen lung, rata medie anuală de realimentare a acviferului respectiv;
Valori limită de emisie – cantitate exprimată prin anumiŃi parametri specifici, concentraŃie şi/sau
nivel al unei emisii, care nu poate fi depăşită pe durata uneia sau mai multor perioade de timp;
Zonă vulnerabilă – suprafaŃă de teren pe care se utilizează intensiv substanŃe fertilizante sau pe
care se cresc intensiv animale, suprafaŃă de pe care se drenează scurgerile difuze ăn apele poluate sau
expuse poluării cu nitraŃi şi care contribuie la poluarea acestor ape.
Resurse de apă__________________________________________________________________35
Deşi globală, ca geosferă a planetei noastre, chiar mai globală decât noul concept
al politicii mondiale, apa oferă valenŃe deosebite în dezvoltarea, în general, şi durabil în
special, a ceea ce definim - România.
Cunoaşterea şi valorificarea resurselor de apă dintr-un anumit spaŃiu geografic bine
delimitat, şi mai ales pentru o unitate administrativ-teritorială – o Ńară ca România implică
abordarea unei metodologii specifice geografiei apelor care implică o analiză de natură
hidrologică, hidrografică şi economică.
Astfel, hidrologia şi hidrografia studiază legile naturale de provenienŃă, evoluŃia
în timp şi calitatea resurselor de apă, pe când economiei apelor îi revin legile de natură
socială.
Pentru România, din punctul de vedere a ceea ce ne interesează, pe lângă
elementele clasice de resurse naturale de apă ca obiect al hidrologiei generale,
interesează hidrografia ce constă în descrierea şi caracterizarea apelor aparŃinătoare unor
teorii de limitate – bazine hidrografice, calitatea acestor ape, stabilirea legăturilor
reciproce în raport de condiŃiile fizico-geografice proprii acestor spaŃii teritoriale,
precum şi economiei apelor, care de fapt valorifică şi cercetează problematicile
economice ale gospodăririi apelor.
BogăŃia în ape a unei Ńări este dată de multitudinea de râuri, distribuite uniform din
punct de vedere teritorial şi deŃinătoare ale unor debite medii multianuale cu parametrii
deosebiŃi.
România, aşa cum prezentăm în capitolele prezentei lucrări, dispune de o reŃea
hidrografică relativ densă şi care este tributară în marea ei majoritate fluviului Dunărea, respectiv
97,8% acoperind teritoriul Ńării. ExcepŃie face doar un procent de 2,2%, situat în Dobrogea în
care reŃeaua hidrografică este tributară direct Mării Negre. În categoria principalelor resurse
naturale de apă rolul râurilor interioare, indiferent dacă sunt autohtone sau alohtone este
deosebit. La acestea se adaugă lacurile, apele subterane şi fluvial Dunărea (subcapitolele
9.3., 9.4 şi 9.5.). Pe ansamblul teritoriului situaŃia se prezintă astfel (Tab.6.1):
Tabelul 6.1
Resursele ethnic utilizabile ale României
Categoria de resurse Hidrologice Resurse tehnic
utilizabile (mld.m3)
36_________________________________________________________________Resurse de apă
Astfel, scurgerea medie lunară are valori, în general în lunile aprilie şi minime în septembrie,
iar scurgerea sezonieră realizează valori maxime primăvara, uneori până la 50,5%, şi valori
minime toamna, cu valori de 7,4 – 10,5% din scurgerea anuală.
Calitatea apelor este afectată prin poluarea cursurilor de apă din bazinul mureş, pe
râurile Abrud, Geoagiu, certej şi Târnava Mare, în cursul inferior.
Lacuri de acumulare:
- volum total = 163,16 mil. m3
- volum util = 9,05 mil. m3
Lucrări pentru combaterea inundaŃiilor:
- apărări de maluri = 337 km
- regularizări albii = 617 km
- îndiguiri = 810 km
Cursurile de apă din acest perimetru aparŃin „interfluviului” Cerna – Jiu şi
bazinului hidrografic al Jiului propriu-zis. De remarcat că toate cursurile de apă sunt
organisme independente şi se varsă direct în Dunăre.
Din categoria acestora amintim Bahna, JidoştiŃa, TopolniŃa, BlahniŃa, Drincea,
Balasan şi DesnăŃui. Toate cursurile de apă au lungimi modeste, între 18 km (JidostiŃa)
şi 95 km (DesnăŃui), iar suprafeŃele bazinelor hidrografice nu depăşesc cu mult 1700
km2 (DesnăŃui).
Obârşiile cursuriloe de apă îşi au originea în Podişul MehedinŃi, iar celelalte în
Podişul Getic.
RepartiŃia scurgerii în timpul anului realizează valori descrescătoare iarna, vara şi
toamna. Debitele medii ale principalelor cursuri de apă au valori cuprinse între 1,04 m3/s
(Drincea) şi 2,22 m3/s (TopolniŃa).
Sistemul Jiu se constituie în unul din marile sisteme hidrografice ale Ńării, având o
suprafaŃă a bazinului de aproximativ 10500 km2 şi o lungime a râului de 346 km.
Obârşiile râului sunt în CarpaŃii Meridionali, el formându-se de fapt în Bazinul
Petroşani prin unirea a două cursuri de apă, respectiv Jiul de Vest (Românesc), care este
considerat ca izvor şi Jiul de Est (Transilvan).
În bazinul său hidrografic drenează versanŃii sud-vestici ai CarpaŃilor Meridionali,
partea vestică a Piemontului getic şi un sector din Câmpia Olteniei. Principalii afluenŃi îi
primeşte în zona piemontană, din amonte în aval, ŞuşiŃa, Tismana, BistriŃa, Jaleş, JilŃ,
Gilort, Motru, Amaradia şi Raznic.
Diversitatea unităŃilor de relief din bazinul hidrografic, acestea se refelectă în
diversitatea repartiŃiei teritoriale a elementelor bilanŃului hidrologic.
RepartiŃia scurgerii în timpul anului predomină la valori mari pentru majoritatea
cursurilor de apă în perioada de primăvara (aprilie şi mai) şi cu valori mici toamna
(septembrie) şi iarna (ianuarie).
Calitatea apelor este bună, şi ca urmare a diminuării activităŃii miniere şi a altor
activităŃi industriale în spaŃiul geografic al bazinului Jiu.
Scurgerea sezonieră are valori maxime primăvara şi minime toamna, iar scurgerea
medie lunară cu valori maxime în martie şi minime în spetembrie-octombrie. Debitele
medii sunt sub 1 m3/s, pe CălmăŃui şi peste 11 m3/s pe Vedea.
Calitatea apelor este influenŃată de evacuările menajre şi în condiŃiile debitelor
foarte mici, şi chiar a fenomenului secării.
Sistemul Argeş (S=12521 km2, L=340km şi un debit mediu de 64 m3/s). Originile
îniŃiale, înainte de construirea barajului hidroenergetic de la Vidraru ale Argeşului se
constituia din confluenŃa celor două râuri de munte Capra şi Buda.
Originile actuale ale râului sunt contituite de Lacul Vidraru. În aval Argeşul
primeşte principalii afluenŃi: Vâlsanul, (S=358 km2, L=85km), Râul Doamnei (S=182
km2, L=109km), Râul Târgului (S=1087 km2, L=70km), Neajlovul (S=3795 km2,
L=198km), DâmboviŃa (S=2759 km2, L=266 km), regularizată sub forma unui canal
...... pentru a prelua apele menajere ale Bucureştiului, şi deasupra deschis pentru a forma
un luciu de apă.
În cele din urmă, Colentina (S=526 km2, L=98 km) cu numeroase lacuri
amenajate amonte, în intravilanul Bucureştiului şi aval. BilanŃul hidrologic şi scurgerea
medie se modifică odată cu altitudinea şi fapt ce modifică implicit schimbul şi condiŃiile
fizico-geografice.
Totuşi, în bilanŃul hidrologic actual au intervenit modificări profunde prin
realizarea a numeroase construcŃii hidrotehnice în cadrul bazinului hidrografic respectiv.
De altfel, se află în bazinul său, Bucureştiul, cel mai important centru politic,
economic şi cultural-ştiinŃific, impune o folosire raŃională a resurselor de apă realizată şi
ărin construirea complexului hidroenergetic de pe Argeşul superior, precum şi
numeroase derivaŃii în cursurile montane ale apelor, ceea ce a schimbat şi funcŃiile
reŃelei hidrografice, astfel că regimul hidrologic al râului principal a suferit modificări
esenŃiale.
Scurgerea medie lunară şi cea sezonieră realizează valori maxime primăvara (mai
şi iunie) şi valori minime toamna (septembrie şi octombrie).
Calitatea apelor suferă ample modificări mai ales pe râul DâmboviŃa datorită
evacuărilor din municipiul bucureşti.
Sistemul Mostiştea (S=1734 km2, L=92 km).
Rârul propriu-zis îşi are obârşiile în câmpie (Bărăganul de Sud) şi îşi desfăşoară
cursul pe aceeaşi unitate morfologică, afectată de un microrelief format din crovuri şi
ocupat de lacuri de eroziune şi tasare.
PotenŃialul hidrologic al bazinului, de altfel foarte greu de delimitat, este foarte
mic, la postul hidrometric Tămădău deabia se înregistrează un debit de 500l/s.
Specificul sistemului respectiv este datorat numeroaselor lacuri existente de-a
lungul cursului de apă.
Scurgerea apelor este ridicată primăvara (fevruarie şi martie) şi scăzută vara
(august). Fenomenul hidrologic frecvent – secarea pe sectoare în anii secetoşi.
46_________________________________________________________________Resurse de apă
Scurgerea medie lunară şi sezonieră are valori maxime primăvara (aprilie, mai şi
iunie) şi minime toamna şi iarna (octombrie, noiembrie şi ianuarie).
Lacuri glaciare
La noi în Ńară, fac parte şi din categoria lacurilor de munte în sensul că sunt situate
la altitudini de peste l.700 m până la aproximativ 2.300 m, şi sunt localizate în circurile
Resurse de apă__________________________________________________________________51
şi văile din zona alpină, în general de o parte şi de alta a crestelor montane înalte, fiind
rezultatul acŃiunii de eroziune şi acumulare a gheŃarilor cuaternari.
Cele mai numeroase lacuri glaciare sunt situate în CarpaŃi, respectiv în cadrul
masivelor montane din CarpaŃii Meridionali: Făgăraş, Cindrel, Şureanu, Parâng, Retezat,
Borăscu, Godeanu, łarcu, Petreanu, unde se întâlnesc cca. l55 de lacuri, din care un
număr de l33 au caracter permanent. În celelalte lanŃuri montane din CarpaŃii Româneşti,
lacurile glaciare sunt reduse ca număr şi se întâlnesc în MunŃii Rodnei în număr de 23.
La acestea se adaugă şi câteva lacuri glaciare din CarpaŃii Occidentali şi din MunŃii
Bihorului.
După geneza propiru-zisă cât şi după forma lor în plan, lacurile respective se pot
grupa în mai multe subtipuri, şi anume:
lacurile din căldările glaciare sau de circuri şi văi glaciare.
Constituie forma de bază a ceea ce definim lacuri glaciare. Ele reprezintă pentru geografi şi
geologi un mijloc important pentru reconstituirea extensiunii şi succesiunii în timp a
glaciaŃiei cuaternare în Ńara noastră. UnităŃile lacustre respective sunt situate, aşa cum le
arată şi denumirea, în căldările glaciare (locul de staŃionare al foştilor gheŃari), sau în
spatele unor praguri glaciare frecvent acoperite cu depozite morenaice.
Această categorie de lacuri, ocupă o poziŃie centrală în cadrul unui circ glaciar
(căldare), realizând în acelaşi timp suprafeŃe şi adâncimi mari. Astfel, lacul Bucura situat în
MunŃii Retezat are cea mai mare suprafaŃă ca lac glaciar 8,8 ha şi o adâncime de 15,7 m. în
schimb, lacul Zănoaga, din MunŃii Parâng, are o suprafaŃă de 6,5 ha, dar are cea mai mare
adâncime, adică 29,0 m. La aceastea se adaugă şi alte lacuri mai importante: Galeş de 3,6 ha
şi adâncimea de 20,5 m, Bâlea de 4,6 ha şi o adâncime de 11,35, Câlcescu cu 3,6 ha şi o
adâncime de 9,2 m, etc.
Cuveta acestor lacuri şi implicit forma lacurilor , au în general aspect circular,
semicircular şi uneori, aproximativ dreptunghiular, iar în profil transversal, forma literei
„U”, cu laturile larg deschise. Alimentarea cu apă a acestor lacuri are provenienŃă
nivopluvială, adică din precipitaŃii, indiferent de forma de agregare sub care acestea cad
pe suprafaŃa bazinului hidrografic respectiv, de asemeni din numeroşi afluenŃi tributari şi
din izvoare.
Regimul termic al apei lacurilor se află sub influenŃa condiŃiilor locale de relief cu
altitudini de peste 1.700 m şi temperaturi scăzute ale aerului. Încălzirea apelor are loc în
perioada mai-septembrie, realizând la suprafaŃa lacului valori de 6° până la l6-l8°C. În
perioada anotimpului rece, lacurile îngheaŃă pe o adâncime de 30-70 cm. Caracteristica
culorii apei lacurilor este albăstrui-verzuie, cu un indice de transparenŃă foarte mare, de
altfel sunt considerate cele mai limpezi.
lacurile existente în cadrul văilor glaciare
Acestea se situează pe treptele morfologice ale văilor glaciare, de fapt într-un fel de
trepte, de la altitudini mai mari către cele mai joase. Astfel aceste lacuri se desfăşoară în
salbă. Exemplul clasic îl reprezintă cele situate pe valea glaciară Bucura, aval de locul
52_________________________________________________________________Resurse de apă
cu acelaşi nume, respectiv lacurile Florica, Viorica, Ana şi Lia, lacurile Zănoagele
Galeşului (I, II, III) şi lacurile din Valea Rece
Caracteristica acestor lacuri este dată de forma aproximativ dreptunghiulară,
suprafeŃe şi adâncimi mici.
lacurile de baraj morenaic s-au format de-a lungul văilor glaciare după retragerea
şi dispariŃia gheŃarilor. În evoluŃia lor, datorită eroziunii postglaciare, suprafeŃele
lacustre au fost drenate. Din categoria celor care au rămas în timp amintim: lacurile Tăul
Verde din Parâng, Zănoaga Mică şi Slăveiul din Retezat, Bistra şi Netiş, din Petreanu,
Lala Mare, lala Mică, Buhăescu, Pietrosu, Puzdrele, BistriŃa Aurie, din MunŃii Rodnei.
lacurile periglaciare (nivale).
Se dezvoltă în zonele cu morfologie glaciară extinsă din zonele montane, însă sunt
reduse ca număr şi suprafaŃă. Din categoria celor mai reprezentative amintim: Tăul
Vulturilor din MunŃii Şiriu, Baia Vulturilor din Semenic, Tăurile din Satra Pintei din
masivul Călătele. Lacurile respective se formează în cuvete de nivaŃie, în spatele unor
conuri de grohotiş, au un volum mic de apă şi uneori seacă.
Lacuri vulcanice
În România se întâlneşte cel mai lung lanŃ vulcanic neogen din Europa, care a creat
totuşi posibilitatea ca în condiŃiile menŃinerii aproape intacte a craterelor, să se
acumuleze apă în perimetrul lor, determinând astfel posibilitatea prezenŃei unor astfel de
lacuri, totuŃi există în prezent un singur lac de acest fel. Merită să subliniem că astfel de
lacuri au mai existat în perimetrul lanŃului eruptiv din CarpaŃii Orientali, dar ca urmare a
proceselor de eroziune regresivă a unor organisme hidrografice locale, au fost drenate şi
implicit au dispărut ca entităŃi lacustre.
Astfel, în extremitatea sud-estică a lanŃului montan vulcanic din Ńara noastră se situează
lacul Sfânta Ana ca unicul lac de natura respectivă, situat în masivul Puciosul din CarpaŃii
Orientali şi anume în craterul Ciomatu Mare la o altitudine de 950 m în vecinătatea căreia
curge râul Olt, şi foarte aproape de staŃiunea de tratament şi agrement Tuşnad; lacul
propriu-zis are o formă de paletă a unei rachete de tenis, realizând o suprafaŃă medie de 19,6
ha şi o adâncime maximă către vârful paletei de 7,0 m.
Deşi s-au emis numeroase opinii privitoare la geneza lacului, rămânem totuşi la
ideea că lacul Sfânta Ana se încadrează în categoria lacurilor dezvoltate pe relief
vulcanic, atât în ceea ce priveşte profilul transversal al cuvetei lacustre, al provenienŃei
apei din lac (din precipitaŃii), cât şi transparenŃa apei.
În acelaşi crater vulcanic cu lacul Sfânta Ana, eroyiunea a creat o cuvetă lacustră
mlăştinoasă cunoscută sub denumirea de mlaştina Mohoş.
procese secundare de prăbuşire, determinând astfel chiuvete în care ulterior s-a acumulat
apa, formând astfel unităŃi lacustre.
În categoria lacurilor respective se încadrează:
lacurile dezvoltate în calcare
Datorită ariilor restrânse cu relief dezvoltat pe calcar, numărul lacurilor existente în
Ńara noastră este destul de redus.
În afară de domeniul subteran, în marea lor majoritate lacurile dezvoltate la
suprafaŃa masivelor calcaroase au o existenŃă temporară, deoarece comunică pe verticală
cu zonele situate în adâncime, de regulă forme carstice subterane. În categoria acestor
lacuri exemplificăm Zătonul şi GornoviŃa din Podişul MehedinŃi, Rîtu Ponor şi
Vărăşoaia din MunŃii Bihor şi Corongiş din MunŃii Rodna.
În condiŃii, cu totul excepŃionale, când perimetrul cuvetei lacustre este acoperit cu
argile impermeabile, acumularea apei în lac are caracter permanent. Ca exemplu, cităm
lacul Balta din Podişul MehedinŃi şi Iezerul Ighiu din MunŃii Apuseni.
lacurile formate pe masive de sare.
UnităŃile acvatice respective au luat naştere fie prin dizolvarea locală a zăcămintelor
de sare, fie prin prăbuşirea sau tasarea materialelor acoperitoare ale masivelor de sare,
de genul marne, argile, aluviuni etc.)
În sensul celor prezentate, cele mai frecvente lacuri cu o astfel de origine se situează în
perimetrul Sovata-Praid (acul Ursu, Aluniş, Lacul Negru etc.). Curiozitatea lacurilor
respective este dată de faptul că primele două (Ursu şi Aluniş) au luat naştere prin
prăbuşirea unor goluri subterane dezvoltate în masivul de sare, iar cel de-al treilea
(Negru) s-a format prin umplerea cu apă din două cursuri mici de apă, a unei foste ocne.
PrezenŃa lacurilor sărate în Ńara noastră este frecventă în zonele afectate de masive
de sare, respectiv în Podişul Transilvaniei (Ocna Mureşlului, Turda, Ocna Dejului, Sic,
Cojocna şi bine înŃeles Sovata şi Ocna Sibiului), în Depresiunea Maramureş (Ocna
Şugatag, Coştiui) în SubcarpaŃii din sudul CarpaŃilor Meridionali (Gura OcniŃei, Ocnele
Mari, Săcelu, etc.).
lacurile dezvoltate pe formaŃiuni de gips.
Aşa cum arată şi denumirea, chiuvetele lacustre se dezvoltă pe gips acolo unde
acesta se găseşte la suprafaŃa terenului sau la mică adâncime, cauza fiind determinată de
dizolvarea de către apă a formaŃiunilor respective, un fenomen asemănător cu fenomenul
carstic. Lacurile de acest gen sunt foarte rare şi au în general suprafeŃe şi adâncimi mici,
ca de exemplu lacul Învârtita de la Nucşoara – Muscel, cu o suprafaŃă de 2,2 ha şi o
adâncime de 4,8 m.
lacurile formate pe loess sau ale depozitelor loessoide, denumite şi clastocarstice
Depozitele loessoide şi loessurile, acoperă forme morfologice plane, fiind dispuse
în zone cu caracter semiarid. În condiŃiile unor precipitaŃii abundente, depresiunile
lacustre din aceste depozite, puŃin adânci, cu extensiuni diferite, acumulează apa
formând ochiuri de apă.
54_________________________________________________________________Resurse de apă
depozitelor de calcare, spaŃii care au fost invadate de apele mării. Din categoria acestora
lacul Siutghiol – Tăbăcăria şi mlaştinile Comorova şi Hergheliei.
O grupă mai puŃin numeroasă dar caracteristică, o reprezintă zătoanele, ochiuri de
apă prinse între grinduri sau cordoane litorale locale: Periteasca, leahova Mare şi Mică şi
altele.
lacurile relicte, constituie mai mult o curiozitate decât ca mari unităŃi acvatice.
Exemplul clasic îl constituie lacul PeŃea de lângă Oradea, cu ape termale. ImportanŃa
lacului este dată şi de câteva specii floristice şi faunistice, la fel relicte de vârstă terŃiară,
din categoria cărora amintim: Nymphea lotus Thermalis şi Melanopsis Parneyssi.
Lacurile antropice
Considerăm denumirea aleasă ca fiind cea mai adecvată, iar pentru timpurile
actuale, ar putea fi foarte bine completată cu terminologia de lacuri de acumulare
antropice.
În Ńara noastră, practica construirii de lacuri de acumulare, are o veche tradiŃie. Ca
evoluŃie istorică, nu este exclusă posibilitatea existenŃei unor asemenea acumulări încă
de pe timpul romanilor. Astfel de lacuri se întâlnesc în MunŃii Apuseni, construite în
scopul separării minereurilor din perimetrele de exploatare a zăcămintelor aurifere, sau
mai de curînd, lacurile formate în excavaŃia carierelor de lignit epuiyate, din Bazinul
Rovinari cum este cea de la Moi. În urma epuiyării în continuare a carierelor în
funcŃiune, vor apărea noi astfel de lacuri.
În trecut s-au construit numeroase iazuri în Podişul Moldovei, care este şi astăzi
„Ńara” lor caracteristică. La sfârşitul secolului al XIX-lea numărul acestora depăşea
1000. Tot din categoria acumulărilor antropice, realizate până în prima jumătate a
secolului trecut, fac parte heleşteele construite în zone depresionare, prin diguri de
contur, mai ales în Câmpia Crişurilor: Cefa, peste 600 ha, Tamazda, 210 ha, Inad, aprox.
180 ha ş.a. La toate acestea, pot fi adăugate şi lacurile executate în scopul concentrării
căderii de apă în vederea folosirii hidromecanice a potenŃialului lor energetic, în
instalaŃii de genul: mori, piue şi gatere.
SituaŃia actuală a lacurilor antropice este mult modificată datorită lucrărilor
hidrotehnice realizate în secolul XX, şi mai ales a celor executate pe baze ştiinŃifice, pe
majoritatea cursurilor de apă, indiferent de mărimea lor şi în scopul utilizării suficient de
complexe a apei.
În sensul celor prezentate, în Ńara noastră, lacurile antropice se grupează în mai
multe categorii şi anume: lacuri pentru folosinŃă în activitatea minieră în Transilvania şi
Banat, lacuri cu folosinŃă piscicolă şi în sisteme de irigaŃii locale, în Podişul şi Câmpia
Moldovei şi cea a Transilvaniei, şi lacurile formate în ocnele de sare abandonate.
Totuşi, multitudinea lacurilor antropice, ca scop, folosinŃă şi dimensiuni, impune
categorisirea acestora în mai multe tipuri.
În acest sens pe teritoriul României s-au constituit lacuri cu scop hidroenergetic,
lacuri pentru alimentarea cu apă potabilă şi industrială, lacuri de utilitate complexă
Resurse de apă__________________________________________________________________59
subterane), resursele tehnice utilizabile (de bilanŃ) de ape subterane reprezintă cca.
15%. Luând în considerare numai resursele exploatabile de ape subterane de bilanŃ,
raporatat la populaŃia actuală, rezultă o resursă specifică de 425 m3/loc./an.
Rezervele exploatabile de ape subterane potabile, industriale şi destinate
irigaŃiilor însumează 144,6 m3/s, din care 69,4 m3/s în categoriile B şi C1 (valorificate
pentru realizarea de captări de ape subterane) şi 75,2 m3/s în categoria C2 (nevalorificate
în prezent).
Resurse de apă__________________________________________________________________65
Câmpia de Vest la
Nord de Mureş
5%
12%
10% Câmpia Banatului
9%
Podişul Transilvaniei
8% Podişul Moldovenesc
Câmpia Română
12%
44%
Lunca şi terasele
Dunării, inclusiv Delta
Dunării
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ