Modificari structurale ale interfeţei materno-fetale

şi evoluţia postnatală a copilului

Conducător Ştiinţific : Prof. Univ. Dr. Anastasiu Doru Mihai

Doctorand Dr. Ilie Rodica

CUPRINS

LISTA DE ABREVIERI
INTRODUCERE
CAPITOLUL I – INTERFAŢA MATERNO-FETALĂ, DATE DIN LITERATURĂ

1.1 – Implantarea – interacţiunea embrio-maternă

1.1.1. Stadiile iniţiale ale dezvoltării embrionare
1.1.2. „Dialogul materno-embrionic”
1.1.3. Factorii necesari unei implantări corecte

1.2 – Consideraţii imunologice privind interfaţa materno-fetală

1.2.1. Imunologia implantării şi formarea mai multor interfeţe materno-fetale
1.2.2. Trofoblastul fetal şi expresia HLA
1.2.3. Eschivarea imună a trofoblaştilor
1.2.4. Populaţiile de celule imunologice de la nivelul IMF
1.2.5. Reglarea imună specifică fetală de către celulele T materne
1.3 – Interfaţa materno-fetală
1.3.1. Structura interfeţei materno-fetale
1.3.2. Morfologia structurilor ce asigură schimburile materno-fetale
1.4 – Homeostazia interfeţei materno-fetale

CAPITOLUL II – HIPOXIA FETALĂ, AFECTAREA PLACENTARĂ ŞI RCIU

1. – Modificări hemodinamice în hipoxia fetală

2. – Hipoxia fetală cronică si stresul oxidativ
3. – RCIU

CAPITOLUL III – STUDII PERSONALE

CAPITOLUL IV – MATERIAL SI METODĂ

4.1 MATERIALUL DE STUDIU - SELECŢIA CAZURILOR

4.2. METODE DE PRELUCRARE HISTOLOGICĂ A PLACENTEI

4.2.1. – Metode de colorare convenţionale
4.2.2. – Metode imunohistochimice

4.3 METODE DE PRELUCRARE A DATELOR

CAPITOLUL V – REZULTATE

5.1. – HIS
5.1.1 – Leziunile placentare din HIS, prin coloraţii histologice uzuale
5.1.2 – Leziunile placentare din HIS, prin coloraţia imunohistochimică
5.1.3 – Date clinice privind nou-născuții proveniți din mame cu HIS
5.2 – DZG
5.2.1. – Leziunile placentare din DZG, prin coloraţii histologice uzuale
5.2.2. – Leziunile placentare din DZG, prin coloraţia imunohistochimică
5.2.3. – Date clinice privind nou-născuții proveniți din mame cu DZG

5.3 – SCORUL GIP

CAPITOLUL VI – DISCUŢII

6.1. – LEZIUNI HISTOLOGICE PLACENTARE, PRIN COLORATII UZUALE

6.1.1. – Semnificaţia leziunilor histologice din HIS
6.1.2. – Semnificaţia leziunilor histologice din DZG

6.2. – LEZIUNILE PLACENTARE PRIN COLORARE IMUNOHISTOCHINICA

PENTRU ANTICORPI MONOCLONALI
6.2.1. – Leziunile placentare din HIS, prin coloraţia imunohistochimică
6.2.2. – Leziunile placentare din DZG, prin coloraţia imunohistochimică

6.3. – DATELE CLINICE ALE NOU-NASCUŢILOR

CAPITOLUL VII – CONCLUZII

7.1. – CONCLUZIILE STUDIULUI HISTOLOGIC

7.2. – EVOLUŢIA POSTNATALĂ PRECOCE – CONSECINŢELE AFECTĂRII
INTERFEŢEI MATERNO-FETALE
7.3 – PROPUNERI DE INVESTIGAŢIE SISTEMATICĂ PLACENTARĂ, PRIN
PROTOCOALE DE EXAMINARE

BIBLIOGRAFIE

LISTA DE ABREVIERI

HIS = Hipertensiunea indusa de sarcină

DZG = Diabet zaharat gestaţional
IMF = Interfaţa materno-fetală
RCIU = Retardul de creştere intrauterină
GIP = Gradul de Insuficienţă Placentară
VG = Vârsta Gestațională
GN = Greutatea la Naștere
DZ = Diabet Zaharat
LS = Lot de Studiu
LC = Lot de Control
INTRODUCERE

Primul organ care se formează într-o sarcină, este placenta, organ temporar, de legatură între
mamă şi copil. Placenta controlează schimburile metabolice şi de oxigen dintre mamă şi făt,
produce factorii şi hormonii de creştere şi asigură transferul nutrienţilor care susţin creşterea
fetală.Succesul sarcinii presupune evitarea respingerii acesteia de către sistemul imunitar matern.
Celulele fetale şi materne vin în contact direct în decidua, care este o membrană mucoasă foarte
specializată, ce joacă un rol cheie în toleranţa fetală, şi permite dezvoltarea interfeţei materno-
fetale (IMF).

Cheile de bază pentru o sarcină umană de succes sunt conversia fiziologică a arterelor spiralate,
şi consecutiv, perfuzia placentară adecvată. O placentaţie defectuoasă, cu invazie trofoblastică
diminuată şi insuficienţă de remodelare a arterelor spiralate determină un rezultat nefavorabil al
sarcinii cu urmări ca pierderea precoce a acesteia, retardul de creştere intrauterină (RCIU)
sau/şi HIS. Aceste complicaţii ale sarcinii constituie factorii predispozanţi, cu un impact major,
în dezvoltarea bolilor din viaţa adultului. Funcţia placentară anormală – constând în creşterea
rezistenţei vasculare, transportul impropriu de nutrienţi şi gene imprimate epigenetic – are un
impact important asupra adaptării fetale a programării.

STUDII PERSONALE

Ipoteza de lucru şi obiectivele studiului

Cercetarea placentei ar trebui să reprezinte pentru întreaga comunitate medicală o problemă

prioritară, deoarece reprezinta un jurnal valoros al evoluţiei prenatale a fiinţei umane. La
naştere, acest organ trebuie studiat sistematic, şi conservat o perioadă lungă de timp, pentru a
extinde cercetarea sa anatomopatologică, în cazul evoluţiei nevaforabile a nou-născutului. În ţara
noastră cercetarea placentei este în prezent o problem aproape ignorată.Pornind de la aceste
premize, cercetarea personală îşi propune să realizeze următoarele obiective:

1. Delimitarea a două grupe majore de afecțiuni materne cu impact major asupra placentației,
dezvoltării placentare, și implicit, a dezvoltării fetale: HIS și DZG.

2. Realizarea pe baza unor criterii de includere și excludere, a două loturi omogene de nou-
născuţi prin selectarea celor cu cel mai ridicat grad de risc, pentru ambele afecţiuni.

3. Prelevarea placentelor pentru studiul morfopatologic, pentru ambele categorii patologice.

4. Realizarea a două grupe egale de nou-născuți, reprezentând loturile de control (modelul de

studiu CAZ-CONTROL), precum si prelevarea placentelor corespunzătoare, realizându-se
astfel, si cele două loturi de studiu histologic de control;

4
5. Identificarea şi evaluarea principalelor leziuni specifice ale IMF care susţin o concordanţă
cu patologia perinatală, pentru fiecare grup în parte.

6. Validarea ipotezei prognozate, că placenta este un martor important al unor evenimente

patologice ale perioadei prenatale, căci anumite modificări morfologice ale IMF, devin un
marker specific al unor dereglări din perioadei sarcinii, cu consecințe patologice, postnatal.
Cercetarea morfologică placentară a fost focalizată pe IMF, structură de schimb deosebit de
complexă, care aparţine atât mamei, cât şi fătului, structură a cărei lezare şi suferinţă are
determinism în patologia perinatală, şi în unele aspecte ale patologiei adultului.

7. Realizarea unui scor al gradului de insuficiență placentară (GIP), prin a cărui utilizare să
se poată realiza la momentul nasterii, corelații rapide (absolut necesare neonatologului in
urgenţe) între complexul lezional al IMF, și manifestările patologice postnatale.Cercetarea
pleacă de la dovezile a numeroase studii, care susţin că hipoxia precoce determină multiple
tulburări vasculare, imunologice și metabolice materno-fetale, urmate în final de modificări
structurale ireversibile. Acestea, reunite într-un scor GIP, studiat imediat după naștere au scopul
de a încerca stabilirea retrospectivă a gradului afectării hipoxice a nou-născutului, cu prevenirea
și/sau corecția modificărilor clinice, înainte de a fi prea târziu.

MATERIALUL DE STUDIU

Studiul s-a realizat la Clinicile de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie ale Spitalului Clinic

Județean de Urgență Timișoara, cu avizul conducerii acestora. De asemenea, a fost avizat de
Comisia de etica a UMF Victor Babeș din Timișoara și a Spitalului Clinic Județean de Urgență
Timișoara.
PRELEVAREA SPECIMENELOR

Specimenele de studiu pentru HIS şi DZG au provenit din fragmentele recoltate imediat după
naştere de la cele 68 de placente ale pacientelor cu HIS, şi respectiv, gravidele normotensive
(control), iar alte 30 de placente au furnizat fragmentele recoltate de la gravidele cu DZG, şi
respectiv, de la gravidele cu sarcină normală (control).

Pentru fiecare placentă, s-au prelevat câte 5 fragmente de secţiune, din următoarele zone
distincte, ale fiecarei placente faţa fetală, secţiunea mediană, faţa maternă, amnion şi corion.

Eşantioanele astfel prelevate, au fost fixate în formalină tamponată în concentraţie de 10%, timp
de 24-48 de ore, fiind utilizate apoi pentru prelucrarea lor specifică corespunzând celor 3 tipuri
de coloraţii histologice convenţionale, şi respectiv, 3 tipuri de anticorpi monoclonali, prin meto-
de imunohistochimice.

SELECTIA CAZURILOR
Pentru nou-născutii rezultați din mame cu HIS:

5
  Criteriile de includere au fost următoarele: Vârsta Gestațională (VG) ≥ 28 săptămâni;
Greutatea la Naștere (GN) ≥ 1000g şi <2500 g; mama cu HIS, fără complicații; sarcină
unică; evoluție neonatală favorabilă, cu externare la domiciliu; prezența în grade variabile
a unei patologii hipoxice neonatale conform cotației SARNAT

 Criteriile de excludere au fost urmatoarele: VG < 28 săptămâni; GN < 1000 g; sarcină

gemelară; deces în perioada neonatală; patologie gravă asociată (infecție, malformații
congenitale, asfixie perinatală); mama cu HIS cu complicații.
S-a realizat astfel un lot de studiu de 34 nou-născuți din mame cu HIS și un lot de control egal,
corespunzător (conform modelului de studiu CAZ-CONTROL). Aceste loturi au fost definite ca
Lot de Studiu (LS) și Lot de Control (LC).
Pentru nou-nascutii rezultati din mame cu DZG:

 Criteriile de includere au fost următoarele: VG < 37 saptamâni; mama cu DZG

necomplicat (au fost excluse cazurile de DZ preexistent sarcinii); sarcină unică; evoluție
neonatală favorabilă, cu externare la domiciliu; prezența în grade variabile a unei
patologii hipoxice neonatale conform cotației SARNAT.

 Criteriile de excludere au fost următoarele: sarcina gemelară; deces in perioada

neonatală; mama cu DZ complicat; patologie gravă asociată a nou- născutului.
S-au constituit astfel cele două loturi de nou-născuți din mame cu DZG, adică LS format din 15
nou-născuți, și respectiv, LC, egal ca număr.
Diagnosticul de suferință neonatală hipoxică s-a bazat pe datele clinice incluse în Clasificarea
SARNAT, pe examenul neurologic al nou-născutului și pe evo-luția sa ulterioară. Pe aceste baze
s-au putut clasifica nou-născuții cu manifestări hipoxice în forme ușoare, moderate și severe.
Pentru ambele categorii de patologie, au fost analizaţi comparativ, un număr de 15 parametri care
au vizat indicatorii fizici şi de maturitate ai nou-născuţilor precum şi problemele de adaptare şi
patologie hipoxică neonatală ale acestora

METODELE DE STUDIU

METODELE DE PRELUCRARE HISTOLOGICĂ A PLACENTELOR

Metodele de colorare convenţionale

Cele 5 fragmente de secţiuni, recoltate ca specimene de studiu (descrise anterior), au fost supuse
tehnicilor corespunzătoare coloraţiilor Hematoxilină-Eozină , Trichrom Masson şi respectiv,
Van Gieson.
Metodele imunohistochimice

Am decis fixarea timp de 48 de ore în soluţie de formalină tamponată 10%, fragmentele recoltate
imediat după naştere, pentru un număr de 15 placente ale pacientelor cu HIS, şi respectiv, 7

6
placente, pentru DZG. După deparafinare și rehidratare, specimenele au fost pregătite pentru
procedura de imunohistochimie.

Pentru demascarea antigenului CK 7 s-a efectuat tratamentul tesutului de studiat pentru a induce
epitopul de demascare, folosind soluția pentru demascarea antigenului cu pH 6, pentru CK 5 –
timp de 30 minute, la 99 grade C – iar pentru vimentină – timp de 5 minute, la 99 grade C. După
pasul de blocare a peroxidazei endogene, specimenele au fost incubate timp de 30 de minute la
temperatura camerei, după cum urmează : CK 5 (monoclonal şoarece, clona XM26, RTU, Leica
Microsystems), CK 7 (monoclonal şoarece, clona RN7, Leica Microsystems), și respectiv,
Vimentine (clona V9, RTU, Dako Carpinteria USA). S-a continuat cu NOVOLINK Polymer
System, iar drept cromogen am utilizat Diamino-bezidina. Supracolorarea s-a efectuat folosind
Hematoxilina modificată Lillie’. Pentru negativ control, nu a fost adaugat anticorpul marker.
Reacţia pozitivă a fost evaluată pentru toţi marcherii ca moderată la nivel membranar, şi intensă la
nivelul citoplasmatic, iar reprezentarea pentru scala :1 cm în figură reprezintă 50 μm in-situ.

METODE DE PRELUCRARE A DATELOR

Prelucrarea datelor histologice si imunohistochimice. Pentru examinările microscopice ale

specimenelor recoltate, am utilizat microscopia optică folosind un microscop AmScope, folosind
după structura de evidenţiat, obiective cu o mărire, de x10, x20, x40 şi x100. Imaginile au fost
capturate cu o cameră digitală de tip High speed de 1.3 Megapixeli, si prelucrate apoi pe un
computer (ce avea instalat program Windows 7), prin intermediul programului ACDSee Pro 5.

Prelucrarea statistică a datelor clinice ale nou-născuţilor. Baza de date a fost construită într-
un fişier Excel, prin introducerea secvenţială a datelor, după documentele (foaia de observaţie)
fiecărui pacient. Studiul statistic al datelor a fost efectuat cu ajutorul programului SPSS 17.0.
Pentru prelucrarea statistică s-au utilizat metode parametrice şi neparametrice.

Rezultatele au fost considerate semnificative statistic la p<0,05, pentru un interval de încredere

de 95%, si puternic semnificative statistic la p<0,01, pentru un interval de încredere de 99%.
REZULTATE
Leziunile histologice placentare din HIS, prin coloraţii histologice uzuale
Scopul examinărilor histologice a constat, în principal, în studierea structurii IMF, a leziunilor
vilozităţilor terminale, a arteriolelor spiralate ale deciduei materne – mai ales tunicile intimă şi
medie ale acestora – a amnionului şi a corionului, urmărind decelarea leziunilor lor, precum şi a
altor degenerări semnificative.
Prin compararea placentelor din cele două loturi prelevate de la mamele cu HIS, cel de control,
am obţinut rezultatele statistice ale leziunilor histologice din (Graficul 1), astfel :

7
 Grafic 1. Leziunile histologice ale placentei în HIS

Grupa leziunilor degenerative este cea mai pregnant semnificativă histologic, fiind de 4,5–4,8
ori mai frecventă comparativ cu lotul de control. Intre subgrupele acestui tip lezional – scăderea
numerică şi micşorarea vilozitară (până la “vilozităţi fantomă”), îngroşarea endoteliilor
capilarelor vilozităţilor terminale şi necroza fibrinoidă de la nivelul arteriolelor spiralate,
diferenţele sunt practic, nesemnificative statistic.

Grupa leziunilor proliferative prezintă un vîrf de 3,9 ori mai mare decat lotul de control, prin
subgrupul hipertrofiei musculaturii netede a arteriolelor bazale; fibrozările prin pierderea
capilarelor şi rarefacţia hialină stromală vilozitară, şi respectiv, modificările sinciţiale prin
aglutinare, sunt de 2,3 ori mai mici faţă de vîrful de grup, şi de 2 ori mai mari faţă de control, la
care sunt absente.

Grupa leziunilor circulatorii înfaţişează subgrupul leziunilor endoteliale de 4,5 ori mai mare faţă
de control, dar subgrupele trombozelor şi/sau infarctelor arteriolelor spiralate de 2,2 ori mai
mici, şi respectiv, ateromatozei endoteliale deciduale de 3,3 ori mai mici faţă de virf, însă
absente la control.

Date clinice privind nou-născuții proveniți din mame cu HIS

Parametrii luaţi în studiu au fost analizaţi comparativ, între LS şi LC.

8
Datele prezentate şi ilustrate consemnează un impact major al HIS asupra creşterii şi dezvoltării
fetale, cu afectarea considerabilă a greutăţii fetale cu o diferenţă medie a acestui parametru de
peste 1000 g între cele două loturi.

Gradul de suferinţă cronică cu restricţie de creştere intrauterină precum şi naşterea prematură

semnificativ mai frecvente la cazurile LS au influenţat şi alţi parametri precum : adaptarea
neonatală (scorul APGAR), necesitatea reanimării la naştere şi necesitatea ventilaţiei mecanice
în primele 24 ore de viaţă.

Datele anamnestico-clinice au fost focusate pe patologia hipoxică neonatală a cărei incidenţă a

fost semnificativ mai mare la cazurile LS vs cazurile LC.

Leziunile placentare din DZG, prin coloraţii histologice uzuale

Scopul acestui studiu histopatologic a constat, în principal, în analizarea injuriilor care pot
contribui la modificările patologice ale IMF, la pacientele cu DZG insulino-controlat. Regiunile
investigate au fost vilozităţile terminale, capilarele vilozitare, sinciţiotrofoblastul vilozitar şi
extravilozitar, membranele trofoblastice, celulele Hofbauer, amnionul, corionul, urmărind
decelarea leziunilor lor, precum şi alte zone cu degenerări semnificative.

Prin compararea histologiei placentelor celor două loturi, de la mamele cu DZG, şi respectiv, cel
de control, am obţinut rezultatele statistice ale leziunilor din Graficul 2, astfel:

Grafic 2. Leziuni histopatologice ale placentei în DZG

9
  Grupa leziunilor inflamatorii este cea la care leziunile au fost absente la control, şi doar
câte 1 dată mai mare, pentru cele două subgrupe – vilita, şi respectiv, amnionita.

 Grupa leziunilor degenerative este cea mai pregnant semnificativă histologic. Intre
subgrupele acestui tip lezional, îngroşarea membranei bazale trofoblastice este vîrful de
grup fiind de 4 ori mai mare faţă de control, la care este absentă. Fibroza vilozitară şi
edemul stromal sunt doar câte 1 dată mai mari faţă de control, la care sunt absente.
Necroza fibrinoidă este de 3 ori mai mare faţă de control. Calcificările placentare,
ubicuitar dispuse, sunt de 2 ori mai multe, iar degenerarea hialină, de respectiv, 0,3 ori
mai mare faţă de control.

 Grupa leziunilor proliferative prezintă un vîrf de 4 ori mai mare faţă de lotul de control,
la care lipsesc, prin subgrupul fibrozărilor intra- şi perivilozitare. Modificările sinciţiale
prin aglutinare, sunt de 3 ori mai mari faţă de control, iar hiperplazia celulelor Hofbauer
este de 2 ori mai mare faţă de control, la care este absentă. Corangioza am decelat-o
egală cu cea a lotului de control.

 Grupa leziunilor circulatorii înfăţişează ca vîrf, subgrupul hematiilor nucleate de 4 ori

mai mare faţă de control, la care lipsesc, spre deosebire de edemul intimal şi corial la care
leziunile au fost absente la control, şi doar 1 dată mai mari. Hemoragiile interstiţiale
(intervilozitare) le-am decelat de 3 ori mai crescute decât la control.

Date clinice privind nou-născuții proveniți din mame cu DZG

Parametrii luaţi în studiu au fost analizaţi comparativ, între LS şi LC.

Nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între LS şi LC în privinţa parametrilor fizici ai

creşterii şi dezvoltarii fetale, respectiv greutatea, talia şi perimetrul cranian.

La aceste cazuri nu vorbim de RCIU ci de o creştere şi dezvoltare mai mare decât cea corespun-
zătoare VG.

Gradul de suferinţă fetală (esenţial hipoxică şi metabolică) cu afectarea creşterii şi dezvoltării

fetale, prematuritatea, semnificativ mai frecventă la această categorie au influenţat şi alţi
parametri ai evoluţiei postnatale precum: adaptarea neonatală (scor APGAR), necesitatea
reanimării neonatale precum și necesitatea ventilației mecanice în primele 24 h de viață la
cazurile LS comparativ cu cazurile LC.

SCORUL GIP

Aşa cum am remarcat din analiza modificărilor histologice placentare, atât pentru HIS cât şi
pentru DZG, există multe modificări comune, atât între cele două afecţiuni cât şi între placentele

10
patologice şi cele de control (acestea din urmă fiind normale). Aceste modificări au permis
elaborarea unui scor care să aprecieze Gradul de Insuficienţă Placentară (GIP).

Aşa cum se remarcă in Tabelul 6 , acest scor are o scară de 4 grade de insuficienţă placentară,
cărora le corespund modificări histologice apreciate de anatomopatologul ce examinează fiecare
placentă după naştere; în funcţie de prezenţa sau absenţa modificările constatate, se introduce în
grila 0 sau 1, rezultând prin sumare, un punctaj crescător (gradul IV oferind cel mai înalt grad
de risc lezional şi cel mai mare grad de risc hipoxic postnatal). La apariţia unor simptome
hipoxice ale nou-născutului, în perioada postnatală precoce există o evaluare retrospectivă de
ansamblu, a gradului unei afectări fetale în sarcină, ce poate orienta neonatologul, spre o atitu-
dine terapeutică rapidă.

Tabel 6 Scorul GIP (Gradul de Insuficienţă Placentară)

Acest scor pe care l-am denumit Scor GIP a fost imaginat astfel încât să fie aplicat rapid atât
pentru condiţiile patologice din sarcinile cu HIS şi DZG, cât şi pentru orice situaţie patologică a
mamei care ar conduce la realizarea unei insuficienţe placentare cu consecinţe majore în
creşterea, dezvoltarea şi oxigenarea fetală.

Scorul GIP oferă şi posibilitatea de a valida ipoteza prognozată, că placenta este un martor
important al unor evenimente patologice ale perioadei prenatale determinante pentru evoluţia
postnatala şi , mai ales pentru manifestările hipoxice ale perioadei neonatale. În acest sens am
utilizat Scorul GIP la toate cazurile studiate vs. Cazurile grupului de control pentru a stabili
sensibilitatea (senzitivitatea) şi specificitatea acestei cotaţii.

11
Analiza comparativă a Scorului GIP a dovedit că există diferenţe înalt semnificative (p<0,001)
între placentele patologice studiate (HIS + DZG) şi placentele de control. Această constatare a
permis aprecierea sensibilităţii şi specificităţii scorului ca cel mai important indicator de validare
a rezultatelor lucrării. Cu o sensibilitate de 100% şi o specificitate de 42,86%, pentru un interval
de încredere de 95%, Scorul GIP elaborat poate reprezenta un ghid valoros de apreciere a
insuficienţei placentare, cu o mare valoare practică şi cu o cotă importantă de apreciere a
prognozei pentru gravitatea suferinţei hipoxice postnatale a copilului.

Având o cotă de predictivitate pozitivă de 63,64% şi una de predictivitate negativă de 100%,

Scorul GIP ne arată că este de utilitate maximă în predictivitatea absenţei insuficienţei
placentare (100%), dar are şi o cotă foarte mare de predictivitate a prezenţei insuficienţei
placentare (63,64%).

În concluzie, se poate afirma că Scorul GIP elaborat pe baza acestei lucrări este valoros pentru
practicianul anatomo-patolog în evaluarea retrospectivă de ansamblu a placentei, oferindu-i
acestuia un mijloc util şi rapid de apreciere a insuficienţei placentare ca urmare a afectării
IMF, dar şi neonatologului, pentru cota importantă de prognozare precoce a gravităţii hipoxiei
nou-născutului în perioada postnatală, după gradul afectării fetale în sarcină.

CONCLUZII

1. HIS şi DZG reprezintă un adevărat “cap de serie” al bolilor materne cu impact major asupra
fătului şi nou-născutului prin modificările morfologice ale placentei.

2. Ipoteza de lucru prognozată a fost aceea că placenta este un martor important al unor
evenimente ale perioadei prenatale, modificările sale morfologice fiind un marker al unor
manifestări patologice ale perioadei perinatale şi postnatale.

3. Cercetarea morfologică placentară a fost focalizată pe IMF, adică structura de schimb a cărei
lezare generează patologia perinatală şi suferinţa postnatală a nou-născutului. Se argumentează
astfel, prin cercetările personale, că modificările morfologice ale IMF au drept consecinţă
directă hipoxemia şi hipoxia feto/neonatală, cu consecinţe imediate şi viitoare în dezvoltare, în
special cea neurologică.

4. Cercetarea modificărilor histologice din HIS s-a efectuat pe un numar de 34 de placente

provenite de la mame care au prezentat această patologie şi au născut copii cu restricţie de
creştere intrauterină şi/sau prematuri. Pentru comparaţie au fost cercetate un numar egal de
placente provenite de la mame fără HIS, conform modelului de studiu controlat.

5. Rezultatele cercetării histologice placentare în HIS au ilustrat o incidenţă semnificativă a

leziunilor degenerative, şi proliferative (p<0,05), şi o incidenţă moderată a leziunilor
circulatorii (p<0,001), asociate sau nu, în comparaţie cu leziunile placentelor lotului de control..

12
6. Coloraţia imunohistochimică pentru HIS a evidenţiat retardul de dezvoltare vilozitară
datorat în principal hipoxiei. Aglutinarea vilozitară cu compromiterea IMF este confirmată de
reacţiile deosebit de intense ale Ac anti-CK7 în membranele citotrofoblaştilor vilozitari,
intensă, în zonele de necroză fibrinoidă şi moderată, în aglomerările sinciţiale de orice tip
(muguri, noduri, punţi sau poduri), din vilozitaţile terminale devenite avasculare, demonstrează
compromiterea schimburilor de oxigen, nutriente şi deşeuri, la nivelul IMF al unui număr foarte
mare de vilozităţi.

7. Comparativ cu lotul de control nou-născuţii rezultaţi din mame cu HIS au prezentat cu o

incidenţă semnificativ mai mare (p<0,05) a unor probleme de adaptare si patologie neonatală.

8. Coroborând rezultatele cercetării modificărilor morfologice placentare cu cele ale

manifestărilor clinice ale nou-născuţilor rezultaţi din mame cu HIS, am remarcat că impactul
major al modificărilor morfologice placentare la nivelul IMF vizează:

 reducerea numărului de vilozităţi terminale insoţită de reducerea sau atrofia capilarelor

acestora;
 reducerea oxigenării fetale, cu creşterea incidenţei patologiei hipoxice neonatale;
 reducerea nutriţiei fetale cu consecinţe directe asupra creşterii şi dezvoltării fetale prin
incidenţa crescută a RCIU, asociate sau nu cu prematuritatea.

9. Rezultatele cercetării histologice placentare în DZG au ilustrat o incidenţă semnificativă a

leziunilor degenerative ale structurilor care reprezintă IMF, deoarece fiecare caz a prezentat cel
puţin o modificare histologică degenerativă, faţă de control. Deşi semnificativă comparativ cu
lotul de control, incidenţa leziunilor proliferative şi circulatorii a fost moderată (faţă de cea a
leziunilor degenerative).

10. Coloraţia imunohistochimică pentru DZG, a permis decelarea fragmentelor epitopice

exprimate după degenerarea lezională prin suferinţa cronică a IMF.

11. Comparativ cu lotul de control, nou-născuţii rezultaţi din mame cu DZG au prezentat cu o
incidentă semnificativ mai mare (p<0,05), a unor probleme de adaptare şi patologie neonatală.

12. Coroborând rezultatele cercetării modificărilor morfologice placentare cu cele ale

manifestărilor clinice ale nou-născuţilor rezultaţi din mame cu DZG, am remarcat că impactul
major al modificărilor morfologice placentare la nivelul IMF vizează:

 alterarea funcţiilor metabolice si hormonale placentare, prin cresterea numărului de

vilozitaţi terminale si a capilarelor acestora;
 exacerbarea dezechilibrată a nutriţiei fetale cu consecinţă directă asupra creşterii şi
dezvoltării fetale (macrosomie fetală);
 paradoxal, reducerea oxigenării fetale datorate leziunilor degenerative ale IMF, cu
creşterea semnificativă a incidenţei patologiei hipoxice neonatale, are ca rezultat nou-
născutul mare pentru vârsta gestaţională, cu hipoxie perinatală şi adaptare dificilă,
datorită vulnerabilitaţilor metabolice (“uriaşul cu picioare de lut”).

13
13. Rezultatele microscopiei, au consemnat multe modificări asemănătoare (şi/sau comune)
pentru placentele din HIS şi DZG, pentru cele trei grupe lezionale principale, mai ales la nivelul
IMF. Aceasta a permis elaborarea unui scor morfologic care să permită aprecierea GIP pentru
placentele examinate şi validarea rezultatelor cercetării. Scorul GIP cu o specificitate de 100%
şi o senzitivitate de 42,86%, si având şi o cotă foarte mare de predictivitate a prezenţei
insuficienţei placentare (63,64%), oferă o bună posibilitate de apreciere a evoluţiei postnatale a
nou-născuţilor cu risc crescut, rezultaţi din mame cu HIS şi DZG, deoarece insuficienţa
placentară determină imposibilitatea placentei de a asigura necesarul de oxigen şi nutrienţi unui
făt în creştere.

14. Aplicarea scorului GIP la cazurile studiate a ilustrat cu certitudine corelaţia

pozitivăsemnificativă dintre GIP şi tulburările hipoxice peri– şi postnatale în special pentru
scorurile mari, existând o mare concordanţă între scorurile mari ale cotaţiei SARNAT şi
scorurile mari GIP (≥3). La scorurile mai mici, scorul GIP devine un argument morfologic
important pentru suspiciunea clinică şi prevenirea tulburărilor neurologice care debutează mai
târziu, îndeosebi pentru nou-născuţii cu evoluţie postnatală aparent favorabilă.

14