CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE”R.

PACALO”

SUPORT TEORETIC

“NAŞTEREA PREMATURĂ
SARCINA SUPRAMATURATĂ
NAŞTEREA ÎNTÂRZIATĂ”

Profesor G. Arhirii
 PLANUL LECŢIEI :

1. Noţiune, cauzele naşterii premature.

2. Evoluţia naşterii premature.

3. Particularităţile fătului prematur.

4. Conduita în naştere prematură.

5. Profilaxia naşterii premature.

6. Sarcina prelungită sau supramaturată

7. Particularitățile copilului supramaturat

8. Etiologia și patogeneza sarcinii supramaturate

9. Clinica și diagnosticul sarcinii supramaturate

10. Evoluția sarcinii și nașterii întîrziate

Naşterea prematură se declanşează în limita dintre 22 - 37 săptămîni de
sarcină. Frecvenţa naşterii premature e de 5 - 8%. Fătul născut la
acest termen este numit f ă t i m a t u r :

 masa lui poate varia de la 1000 pînâ la 2500 gr

 lungimea corpului de la 35 - 45 - 47cm

Prematuritatea este asociata cu imaturitatea funcţională a organelor şi

sistemelor de organe ale fătului.

Particularităţile copilului prematur:

 mărimea capului constituie aproximativ 1/3 din lungimea

corpului (la feţii maturi acest raport este de 1/4
 membrele inferioare sunt mai scurte, pielea este de culoare roşie
uscată acoperită cu lanugo, şi vernix cazioza
 pavilioanele urechilor sunt moi
 unghiile sunt slab dezvoltate şi nu ajung pînă la vîrful degetelor
 oasele craniului sunt moi, mobile, de multe ori se suprapun unul
peste altul
 la băieţi testiculele nu sunt coborlte In scrot, labiile mici la fetiţe nu
sunt acoperite de labiile mari

Prematuritatea constituie o problemă foarte serioasă, deoarece este

urmată dee complicaţii grave, atît pentru mamă cit şi pentru făt:

 In urma naşterilor premature 75 copii din 1000 de cazuri se

nasc morţi.
 Din 1000 de născuţi vii 86 copii imaturi mor în perioada
perinatală.
 Mortalitatea creste cu atît mai mult cu cît termenul de
sarcină este mai mic. Dintre copiii imaturi născuţi cu masa
corpului pînă la 1500gr. fiecare al doilea, al treilea moare.
 In staţionarele specializate pentru primirea naşterilor
premature şi îngrijirea prematurilor cu această masă
mortalitatea scade plnâ la 25%, datorită asistenţei medicale
contemporane, dirijării raţionale a travaliului, aparaturii
moderne şi terapiei intensive a nou-născuţilor

Totuşi, nici progresul medical nu este în stare să asigure în cazul

prematurităţii o generaţie complect sănătoasă. Nu mai puţin de 40 la sută
dintre copii care au supraveţuit după o naştere prematură rămîn pe viaţă
invalizi, fiind purtători de patologie neurologică.
Etiologia prematurităţii este variată, după ABUREL cauzele
prematurităţii se împart In 4 categorii:

I. CAUZE PATOLOGICE MATERNO – FETALE

a) infecţiile acute - ale căror germeni pătrund prin bariera

placentarâ pot determina întreruparea sarcinii. Gripa carea este cea mai
frecvent mtîlnită, datorită contagiozităţii ridicate are o influenţă
nefavorabilă asupra fătului prin acţiune toxică. Hepatita epidemică
poate fi cauza declanşării unei naşteri premature, fără să se poată
preciza modul de acţiune.

b) infecţiile cronice:
 Luesul constituia altă dată una din cauzele cele mai
frecvente ale avortului spontan şi ale naşterilor premature
prin leziunile placentare pe care le determină. In prezent,
frecvenţa este mult scăzută datorimă măsurilor de depistare
şi tratament.
 Malaria provoacă naşterea prematură prin hipertermie, prin
stare toxică şi tulburarea metabolismului vitaminei C.
 Tuberculoza poate deasemenea declanşa naşterea prematură.
 Unele boli parazitare ca toxoplazmoza, listerioza, ricketsiozele,
Inafarâ de rolul în producearea embriopatiilor şi fetopatiilor, pot
acţiona şi ca agenţi ai naşterii premature.

c) intoxicatiile profesionale pot fi cauză de naşteri premature printr-o

acţiune toxică asupra oului, substanţele toxice trecînd prin filtrul
placentar.

d) boli organice sau de sistem:

 bolile hepatice cronice şi mai ales cele asociate cu icter pot favoriza
întreruperea prematură a sarcinii.
 nefropatiile cronice, mai ales cele hipertensive sau cu insuficienţă
renală incipientă, pot să produă avortul sau naşterea prematură sunt
şi ele factori favorizanţi frecvent tntîlniţi
 gestozele deasemenea ocupă un loc important printre cauzele naşterii
premature, datorită leziunilor vasculare, utero-placentare şi
tlburârilor de metabolism
 disfuncţia sau insuficienţa placentară ca organ de schimb între
mamă şi făt, placenta suferă influenţa bolilor generale sau locale
materne, care acţionează mai ales asupra hemodinamicii sale şi
prin modificări metabilice. Astfel se poate cita hipertensiunea
arterială, diabetul, şi placenta praevia etc.
 stări neuro-psihice ca: emoţiile puernice, spaima, o durere deosebită
acţionează asupra scoarţei cerebrale, determinînd focare de
exitaţie de la care pornesc impulsuri patologice la uter. La nivelul
terminaţiilor nervoase ale sitemunului nervos vegetativ, se produce
o hipersecreţie de acetilcolină şi adrenalină care fac să înceapă
contracţiile uterine
 II. CAUZE CARENŢIALE

Factorii carenţiali sunt reprezentaţi în special prin insuficienţa

vitaminelor A,C,D,E şi a proteinelor din alimentaţia gravidelor.
Asfel sunt:
 hipovitaminoza A, prin carenţa de consumare a laptelui, untului,
ouâlor;
 hipovitaminoza D, prin hipoglicemie secundară, la nivelul muşchiului
uterin, prin consumare insuficientă de peşte, ficat, unt, ouă,
care determină şi hipovitaminoza E.
 u n r o l î n d e t e r m i n a r e a n a ş t e r i i p r e m a t ur e i s e a t r i b u i e
hipovitaminozei C (cu acţiune în metabolismul progesteronului)
prin consumare insuficientă de citrice

III. CAUZE MECANICE

Trebuie avute în vedere:
 traumatismele accidentale sau cele operatorii (intervenţiile pe
cale abdominală),
 cauzele mecanice obstetricale, cum ar fi sarcina multiplă,
sarcina cu hidramnius (distenzia uterină), hipoplazia uterinâ,
fibromul uterin şi malformaţiile uterine, care nu suportă
hiperdistensiuni prin creşterea oului, insuficienţă cervicală,
 ruptura prematură spontană a membranelor,
 microtraumatismele cauzate de trepidaţii, eforturi fizice
prelungite etc. Acestea din urmă acţionează direct prin
creşterea exitabilităţii uterului şi pot duce la o naştere
prematură.

În principiu naşterea prematură este cauzată nu numai de un singur

factor, deci este vorba de o etiologie multifactorială.

Evoluţia naşterii premature este similara unei naşteri obişnuite cu

excepţia prezenţei semnelor prodromale.
Naşterea prematura poate să înceapă sau prin declanşarea
contracţiilor sau prin scurgerea prematură a lichidului amniotic.
Naşterea poate să evoluieze rapid sau să complice cu anomalii ale
forţelor de cotracţii (insuficienţa primară sau secundară, contracţii
necoordonate).
Datorită insuficienţei placentare cronice naşterea prematură este
asociată de diferite complicaţii printre care accentuăm hipoxia fătului,
asfixia nou-născutlui, moartea intrauterină şi traumele cerebrale ale
fătului, hemoragii materne.
Datorită complicaţiilor numeroase naşterii premature este considerată -
patologicâ.
Organizarea corectă a ajutorului medical la o naştere
prematura depinde de:
 termenul sarcinii;
 evoluţia clinică (eminenţa unei naşteri premature sau naştere
declanşată);
  cauza principală ce a declanşat naşterea
 starea obstetricală prezentă
 starea sistemului feto-placentar, starea intrauterină a fătului (masa
corpului probabilă, gradul de hipoxia, gradul de maturitate
pulmonar a fătului);
 starea căilor naştere şi a colului uterin;
 integritate pungii amniotice
 lipsa sau prezenţa infecţiei;

Tactica în cazul iminenţei de naştere prematură:

 spitalizarea şi regim strict la pat

 i/v sulfat de magneziu 25% su formă de picături cu viteza de 15-20
pic/min;
 administrarea inhibitorilor prostaglandinelor (indometacinâ, acid
acetil salicilic);
 administrarea b-mimeticilor (partusisten, bricanil, alupent, ritodrin)
- relaxarea musculaturii uterine (concomitent este indicată izoptinâ
pentru profilaxia şi combaterea tahicardiei)
 Preparatele numite ameliorează circulaţia feto-placentarâ, accelerează
fluxul de sînge în spaţiul intervilozitar şi normalizează starea fătului.
Tratamentul cu partusisten începe prin adminisrarea intravenoasă
sub formă de picături, apoi în comprimate
 terapia sedativâ pentru a combate stresul cronic în care se
află femeia (nozepam, tazepam, tinctură de valerianâ ), şi
respectarea strictă a eticii medicale;
 administrarea spazmoliticelor (no-spa );'
 combaterea insuficienţei fetoplacentare (administrarea
antiagreganţilor (curantil, trental, sol. glucoza);

Terapia individuală - (în dependenţă de cauza ce a declanşat

naşterea prematură)

 profilaxia hipoxiei fătului

 profilaxia detresei respiratorii cu dexametazonâ
 fizioterapia: electroanalgezia, acupunctura
 oxigenarea în barocameră
 în mod individual strict după indicaţii se foloseşte plasmoforeza

PARTICULARITĂŢILE DIRIJĂRII NAŞTERII PREMATURE

Au drept scop reducerea mortalităţii infantile. Este necesara o atenţie

deosebită din caza hipersensibilităţii copilului imatur,

PERIOADA DE DILATARE
În majoritatea cazurilor tactica este conservativă (în dependenţă
de situaţia obstetricală). De regulă:
 se fac observaţii dinamice asupra caracterului contracţiilor uterine;
 se păstrează integritatea maximal posibilă a pungii amniotice
(regim la pat);
  se stabileşte starea intrauterină a fătului şi placentei
(ultrasonografia);
 se înregistreazâ dinamic funcţia cordului fetal (cardiotocografia,
observări cardiomonitorice)
 tactul vaginal se face fin şi strict după indicaţii;
 profilaxia hipoxiei fătului (glucoza, cocarboxilaza, acid ascorbic,
sigetină, inhalarea oxigenului);
 spazmolitice (no-şpa, papaverina);
 analgezia şi electroanalgezia;
 corijarea anomaliilor forţelor de contracţie.

PERIOADA DE EXPULZIE:
 se urmăreşte biomecanismul naşterii;
 se continuă profilaxia hipoxiei fătului (glucoza ş.a)
 pentru a micşora forţa de presiune a planseului pelviperineal asupra
craniului moale a fătului imatur (profilaxia traumatismului cerebral
fetal) naşterea are loc fără protejarea perineului. Se efectuează larg
şi precoce perineotonia sau epiziotonia sau se face anestezia
paravaginalâ cu novocaină şi lidază;
 se iau măsuri pentru a preveni sau a încetini o naştere rapida;
 profilaxia hemoragiei intracerebrale şi fragilităţii vaselor;
 profilaxia hemoragiei în perioada de decolare a placentei;
 naşterea este condusă în prezenţa neonatologului;
 nou-născutul este primit şi examinat pe o măsuţă încălzită
special sau pentru reanimare în caz de necesitate, aparate
pentru intubare şi respiraţie artificială, oxigen.
Intervenţiile chirurgicale, operaţie cezariană se efectuiazâ după
indicaţii, fin şi la timp.

TACTICA MEDICALA ÎN FUNCŢIE DE VÎRSTA SARCINII:

l.Dacă contracţiile uterine încep la o vîrstă a sarcinii de 22-34

săptămîni se administrează terapia necesară pentru păstrarea sarcinii (cu
condiţia că starea intrauterină a fătului este satisfăcătoare, punga
amnioticâ este intactă, colul uterin este scurtat sau deschis nu mai
mult de doi centimetri, lipsesc semnele unei infecţii.

2. Dacă sarcina depâşesete termenul de 34 săptămîni

menţinerea sarcinii nu mai are nici un rost.

TACTICA MEDICALA LA SCURGEREA LICHIDULUI

AMNIOTIC:

l.La vîrsta sarcinii de 22-34 săpt., la o prezentaţie occipitală fără

patologie obstetricalâ sau extragenitală, atunci cînd colul este format şi
starea intrauterină a fătului este satisfăcătoare, lipsesc semnele de
einfectare, tactica este conservativă:
 regim strict la pat;
 termometria;
 controlul pulsului;

  controlul dinamic al cordului fetal;
 profilaxia infecţiei;
 administraea antibioticilor;
 terapia tocolitică;
 profilaxia destresei respiratorii;

Păstrarea sarcinii se face pînă la 36 săpt. în genere fiecare săptamînă

cîştigatâ înseamnă foarte mult pentru fătul imatur.

2.Dacă lichidul amniotic se scurge după 34 săpt. de sarcină tactica

medicală depinde şi de colul uterin. Colul se pregăteşte pentru naştere,
administrînd un fon medicamentos compus din estrogeni, glucoza,
vitamine, calciu, urmat de declanşarea naşterii prin intermediul
prostaglandinei. Individual se hotărăşte necesitatea operaţiei cezariene.

PROFILAXIA NAŞTERII PREMATURE

 se evidenţiază contingentul de femei cu avorturi

habituale, naşteri premature, avorturi spontane
 se efectuiază un control minuţios (cînd femeia nu este
gravidă) pentru a determina cauza prematuritâţii;
 se acordă un tratament necesar conform cauzei stabilite;
 în sarcină se determină gradul de risc al
prematurităţii, se pregăteşte un plan individual de
conducere asarcinii
 se internează şi se acordă ajutorul necesar în momentele
critice ale sarcinii.

REABILITAREA

Se face în mod individual. Etapele:

 Tratamentul general şi antiinflamator (stimulator biogeni, terapie

sedativâ, fizioterapie, factori balneari etc.);

 Controlul special pentru a stabili cauza prematurităţii (controlul

hormonal, histerosalpingografia, histeroscopia, ultrasonografia,
laparoscopia, biopsia indometriul, control imunologic, genetic etc.)

 Terapia patogenetică pînâ la o altă sarcină.

 Terapia individuală necesară In timpul sarcinii.

Scopul final al tuturor masurilor susnumite prevede:

 Prevenirea naşterii premature prin perfecţionarea controlului

periodic al gravidelor;
 Diminuarea traumatismului perinatal prin dirijarea raţională a
naşterii; asigurarea condiţiilor optime de creştere raţională a imaturilor în
saloanele şi secţiile specializate.
 Sarcina prelungită sau supramaturată
este o formă rară de terminare anormală a sarcinii

Definirea exactă a stării de sarcină prelungită este extrem de dificilă,

datorită controverselor asupra duratei normale a sarcinii, datoritâ
necunoaşterii exacte a datei fecundaţiei, precum şi datorită variaţiilor
individuale ale duratei ciclului menstrual.
In mod practic trebuie făcută o deosebire între o sarcină prelungită
cronologic, din care rezultă un făt fără semne de supramaturitate şi o
sarcină prelungită patologic, din care rezultă un făt matur, cu semne
caracteristice.
Durata sarcinii normale este de 273-280 zile (40 săpt.). In unele
cazuri declanşarea contracţiilor uterine si naşterea are loc la sau după
sâptămlna 42 de sarcinâ(294 zile). In acelaş interval cronologic distingem
sarcină prelungită'şi sarcină supramaturată. Denumirile diferă de starea
copilului la naştere.
Dacă fătul la o sarcină de peste 41- 42 săptămîni nu se deosebeşte
prin nimic de un făt matur, atunci vorbim despre o sarcină
prelungită. Dacă fătul prezintă semne de supramaturitate, vorbim despre o
sarcină supramaturată.
PARTICULARITĂŢILE COPILULUI SUPRAMATURAT

 Pielea este de o culoare verzuie, uscată cu pete de descuamaţie, cu

m ac e raţie pe palme şi tălpi.
 Turgorul cutanat este scăzut, lipseşte vernix cazeoza.
 Stratul subcutanat este slab dezvoltat.
 Volumul capului este mărit, oasele craniului sînt masive şi dure,
suturile sînt înguste, fontanelele se micşorează şi devin mai puţin
elastice,
mobilitatea reciprocă a oaselor diminuiază. ceia ce complică
nasterea - configuraţia craniului devine nereductibiiă, crescînd
traumatismul cerebral al fătului si traumarea căilor de naştere.
 Unghiile sînt lungi, în cazuri avansate devin fragile, se rup uşor.
 Paralel cu seninele de supramaturitate la copil se găsesc si schimbări
patologice în placentă:
- semne de regresie, calcificări, regiuni necrozate etc.

Copiii prezintă semne de supramaturitate în 1/3 - 1/5 din numărul de

naşteri întîrziate. Se ştie de asemenea, că o parte din copii se nasc
supramaturi chiar şi la un termen normal de sarcină.
Sarcina supramaturată prezintă o problemă ce prezintă un interes
deosebit atît ştiinţific cît şi practic, deoarece este urmată de un şir întreg
de complicaţii la naştere şi de o mortalitate perinală crescută
De aceea sarcina supramaturată este considerată patologică.
Conform diferitor autori frecvenţa acestei patologii diferă Intre 1,4 -14 %
în medie - 4%. Ea se întîlneste mai des la primipare, îndeosebi la acelea
de vîrstă înaintată. Deseori supramaturitatea se repetă la una şi aceeaşi
femeie.
 ETIOLOGIA ŞI PATOGENEZA SUPRAMATURITĂŢII

Sînt complicate si studiate insuficient. Un fon premorbid îl constituie

patologia endocrină, dereglările SNC, bolile infecţioase infantile,
infantilizmul, avorturile precedente, inflamaţiile organelor genitale interne
ce duc la lezarea aparatului neuroreceptiv al uterului la patologia ciclului
menstrual. Un rol deosebit de asemenea ti joacă factori ereditari şi
imunitari.
Conform unor concepţii sarcina supramaturată este cauzata de o
boală specifică a fătului, la baza căreia se află patologia sistemului
hipofizar suprarenal. Concepţia se bazează pe anumite fapte reale: copii
supramaturaţi sînt purtători de malformaţii cu mult mai des decît copiii
născuţi la timp, îndeosebi creşte anomalia cerebrală - anencefalia,
microcefalia, hidrocefalia.
Supramaturitatea este strîns legată şi de diferite dereglări ale
sistemului fetoplacentar, dezichilibrarea sistemelor hormonal si umoral.
Accentuăm că rolul principal în patogeneza supramaturităţii îi revine SNC
si patologiei endocrine. Participă desigur şi alţi factori. S-a stabilit că în
caz de sarcină supramaturată are loc lezarea structurilor nervoase în uter
(se dereglează transmisia sinaptică) scade evident secreţia estriolului,
diminuiază capacitatea de fixare a estrogenilor de către uter, se
micâorează numărul receptorilor estrogeni, creşte raportul progesteron-
estrogeni, este insuficientă cantitatea de prostaglandine în lichidul
amniotic (este scăzută sinteza lor sau este micşorată posibilitatea lor de a
se dezintegra din covplexui cu proteine), se dereglează sistemul
chininelor.
Se stimulează procesele glicolitice ce duc la acumularea lactatului
crearea şi creşterea unui deficit energetic. Apare dezechilibru electrolitic,
deficitul de vitamine C,B,P,E.
Toate aceste dereglări duc la o insuficienţă placentară cronică şi ca
urmare patologia fătului. Creşte cerinţa fătului supramaturat în asigurarea
cu oxigen, dar se micşorează rezistenţa lui faţă de hipoxie. Totodată şi
alterările regresive din placentă împiedică transportul oxigenului şi
substanţelor nutritive necesare fătului.

Clinica şi diagnosticul sarcinei supramaturate

Clinica nu este pronunţată şi în mod cronologic poate fi cufundată cu

o sarcină prelungită.

Diagnosticul se stabileşte pe baza:

 determinării cronologice a termenului de sarcină şi

termenului probabil de naştere, conform datelor ultimii
menstruaţii ovulaţiei probabile, primului control
ginecologic în sarcina prezentă, primelor mişcări fetale.
Controlul obiectiv prezent:

 înălţimea fundului uterin poate fi mai mare ca de

obicei, circumferinţa la nivelul ombilicului este crescută;
 în dinamică după 42 săpt. nu se măreşte masa corpului
gravidei, se micşorează vădit dimensiunele abdomenului
(circumferinţa scade cu 5 - 10 cm.) din cauza rebsorbţiei
lichidului amniotic, masa probabilă a corpului poate fi
mare;
 la tactul vaginal se palpează oasele masive şi dure ale
craniului cu suturi înguste şi fontale micşorate.Paralel se
determină şi starea colului u teri n.
 schimbarea frecvenţei mişcărilor fetale
 datele elctro-fonocardiografiei sau controlului monitor
dinamic care indică semne de hipoxie cronică a fătului;
 amnioscopiei care se execută dinamic la fiecare 2-3 zile
peste o săptămlnă după termenul probabil de naştere şi
evidenţiază la timp schimbările caracteristice
supramaturitâţii:
 lichidul amniotic In cantitate mică, de culoare verde sau
palescsntă sav.meconial, reflexul lichidului redus, "fulgii
de vernix cazioza" se observă mică sau
lipsesc.Membranele se dezlipesc cu greu;
 amniocentezei cu analiza biochimică si morfologică a
lichidului amniotic:
 creatinină supra 3,8 mml/1;
 creşte concentraţia proteinelor fetale cu 50%;
 nivelul glucozei scade 40 % In medie; şi atinge cifrele
 0,56 - 0,33 mml/l(la termen normal l,2-t,22mmjl/l);
 creste îndoit concetraţia acidului lactic(5,9îmmol/l);
 creste cu 50% numărul celulelor epiteliale;
 microscopiei secreţiei glandelor mamare,care indică trecerea
de la colostru la lapte;
 examenului citologic al conţitului vaginal: In dinamică
predomină tipul III-IV;
 determinări radiologice ale nivelului hormonal In sînge şi
lichidului amniotic (pentru supramaturitate este caracteristică
scăderea concentraţiei activi şi creşterea progesteronului);
 ultrasonografiei, care indică semnele specifece
supramaturităţii:
 se schimbă grosimea placentei
 cantitatea de lichid amniotic este scăzută
 In placentă se observă calcinoză
 diametrul biparietal în dinamică nu mai creşte
 oasele craniului sînt masive.
 EVOLUŢIA SARCINII

In sarcina supramaturată se constată mai frecvent ca de obicei

gestozele, iminenţa de avort, şi naşterea cu un travaliu îndelungat,
anemia. Din cauza schimbărilor funcţionale şi morfologice ale placentei
anomalilor circulatoare în sistemul fetoplacentar, fătul suferă de o hipoxie
cronică, ceea ce poate duce la moartea intrauterină a lui.

EVOLUŢIA SARCINII ÎNTlRZlIATE

Prezintă unele particularităţi, care agravează starea parturientei si In

special a fătului:

 ruperea prematură şi precoce a pungii amniotice (ln 25-30% din

cazuri) din cauza schimbărilor morfologice ale membranelor, amniotice şi
a normalităţilor de contracţii uterine în perioada de pregătire a
travaliului;
 scurgerea precoce a lichidului amniotic determină mai frecvent ca de
obicei dilataţia lentă a orificiului uterin, prelungirea duratei naşterii
şi perioadei aiichide şi In consecinţă dezvoltarea endometritei;
 anomalia forţelor de contraţie a uterului(14,68-34,9%) de cele mai
multe ori insuficenţa lor primară sau secundară;
 creşterea duratei naşterii din cauza hipochineziei sau
dischinezleKcontraţiilor necordonate), poate să lungească durata
fiecâriu perioade din cele trei. Perioada de dilatare se lungeşte din
cauza ruperii premature sau precoce a pungii amniotice, pungii plate
sau hipochineziei primare. Perioada de expulzie se lungeşte din
cauza pierderii capacităţii de adaptare a capului fătului(cu oasele
masive şi dure), disproporţia dintre dimensiunile capului si cele ale
bazinului(bazin strlmtat clinic) şi insuficienţa secundară a forţelor de
expulzie. Perioada de delivrenţă se poate iungi din cauza distensiei
uterului;
 hipoxia şi moartea intrauterină a fătului, mortalitatea fiind sporită
de 4-5 ori comparativ cu o naştere normală. Cauzele mortalităţii sînt:
comprimarea excesivă a craniului la expulzia şi traumatizarea
intracebrală, infecţia In naştere, rezistenţa scăzută a fătului pe fonul
hipoxiei cronice şi patologiei specifice maturităţii;
 hemoragia în perioada de delivrenţă şi In perioada postnatală precoce
(6,4 - 18,9%), cauzată de anomaliile de dezlipire si expulzie a
placentei, hipotonia uterină în urma hipochineziei travaliului,
distenziei uterine la un făt mare, infecţiei etc.;
 creşte frecvenţa infecţiei chirurgicale la o naştere întîrziatâ;
forcersul, operaţia cezariană.
 TACTICA OBSTETRICALA LA O SARCINA
SUPRAMATURATA ŞI NAŞTERE ÎNTÎRZIATA

 1Spitalizarea, precizarea diagnosticului, stării intrauterine a fătului

masei probabile a fătului proporţiilor fetopelviene, gradul de
maturitate a colului uterin.
 Pregătirea, maturizarea colului uterin:
 administrarea aşa numitul fon estrogenomedicamentos -
 estrogeni 10000 un, glucoza 40% - 20-40ml, vitamine Bl - 6% - 1,0,
Vit C - 5,0 timp de 3-5 zile individual
 electroterapia magnetică;
 electrostimularea areolei glandei mamare, electrostimularea uterului;
 acupunctura;
 declanşarea naşterii (strict individual) pe cale chirurgicală,
medicamentoasă sau combinată;
 prin operaţie cezariană în caz dacă sarcina supramaturată este
asociată de patologie abstetricalâ sau extragenitală, hipoxia
intrauterină a fătului, In caz de situs transversal sau oblic al fătului,
prezentaţiei pelviene, disproporţiei fetopelviene, în cazul cînd
pregătirea colului nu este suficientă;
 dacâ colul este maturizat, gravida se transferă în sala de travaliu,
se face amniotomia si se efectuiazâ declanşarea travaliului;
 admnistrarea i-v sub formă de picături dozate, prostaglandine (F2 A
prostenon) sau oxitocină Sun la 500ml sol. Glucoza 5% sau combinînd
prostaglandinele cu oxitocină;
 folosind electrostimularea uterului;
 dacă punga amniotică aste ruptă se ţine cont de a nu lungi
perioada analichidă si se practică profilaxia infecţiei.
 Declanşarea contracţiilor se face în funcţie de gradul de maturizare a
colului uterin;
 dacă mijloacele folosite pentru declanşarea travaliului nu dau
efectul dorit, dacă a par complicaţii din partea fătului, parturientei
sau forţelor de contracţii, se cercetează oportunitatea efectuării
operaţiei cezariene;
 dacă contracţiile uterine apar spontan, naşterea este dirijata
conservativ folosinr remedii pentru profilaxia hipoxiei
intrauterine a fătulu;

In timpul naşterii întîrziate se efectuiazâ:

 controlul stării parturientei;
 controlul dinamic cardiomonitor al fătului;
 controlul eficienţei contracţiilor uterine şi adm. remediilor
spazmolitice;
 analgezia travaliului
 profilaxia hipoxiei intrauerine a fătului repetată la 3-4 ore;
 profilaxia hemoragiei uterine în perioada de delivrenţă şi lâuziei
precoce
 PROFILAXIA SUPRAMATURITĂŢII

începe din copilărie si In perioada pubertarâ acordîndu-se o atenţie

deosebită dezvoltării fizice şi psihice corecte, se determină grupa ce
poate să prezinte riscul unei supramaturităţii:
 menarha precoce (pînă la 2ani); sau tardivă (peste I5ani);
 patologia ciclului menstrual, infantilizm;
 angine repetate, amigdalita cronică, reumatism
 boli ale aparatului CVS, excretor, obezitate;
 endocrinopatii, boli ginecologice;
 sarcini prelungite In anamneză;

Se fac observaţii dinamice asupra stării gravidei, se apreciază starea

fătului si placentei prin intermediu ultrasonografiei, ce duce o pregătire
intensă pentru naştere: alimentaţie balansată, vitamine, psihoprofilaxie,
electroanalgezie. Se urmăreşte strict dinamica sarcinii pentru a nu depăşi
termenul probabil de naştere