Sunteți pe pagina 1din 3

PUERICULTURA

Îngrijirea nou-născutului prematur

Copilul prematur este un copil născut prea devreme, înainte de 37 de săptămâni


împlinite de sarcină. Fătul se dezvoltă pe tot parcursul sarcinii, având nevoie de 40
de săptămâni pentru ca organele sale – creierul, plămânii, ficatul, rinichii,
intestinele etc. – să se dezvolte și să permită adaptarea fără probleme la viața
extrauterină.
Dacă dintr-o anumită cauză, sarcina se termină înainte de vreme, înainte de 37
de săptămâni împlinite, pot apărea probleme de adaptare, cu risc crescut de moarte
și dizabilități.
 Factori de risc pentru nașterea prematură
De cele mai multe ori, cauza producerii unei nașteri premature nu este
cunoscută. Chiar dacă mama a fost urmărită corect în timpul sarcinii de către
medic, tot se poate produce o naștere prematură.
Cei mai cunoscuți factori de risc pentru prematuritate sunt: mama să mai fi avut
un copil prematur în antecedente, sarcina gemelară, scurtarea colului uterin,
fumatul, consumul de substanțe (alcool, droguri), vârsta mamei (sub 16 ani sau
peste 35 de ani), afecțiuni apărute în sarcină (hipertensiune arterială, diabet
zaharat, probleme de coagulare a sângelui, infecții uterine sau urinare) sau infecții
cronice ale mamei (boli renale, cardiace, pulmonare).
 Tipuri de prematuritate
În funcție de vârsta de gestație, se disting mai multe tipuri de prematuritate:
a) prematuritate extremă – vârsta gestațională (VG) sub 28 de săptămâni de
gestație;
b) prematuritate mare – VG cuprinsă între 28–32 săptămâni de gestație;
c) prematuritate moderată – VG cuprinsă între 32–34 săptămâni de gestație;
d) prematuritate târzie – VG cuprinsă între 34–36 6/7 săptămâni de gestație.
Cu cât vârsta de gestație este mai mică, cu atât ne putem aștepta ca nou-născutul
prematur să se adapteze mai greu și să apară mai multe complicații.
 Principalele probleme ale nou-născutului prematur
Una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă medicii
neonatologi care îngrijesc nou-născuți prematuri este legată de adaptarea
respiratorie, deoarece plămânii prematuri au deficit de surfactant.
De asemenea, prematurii au risc mare de hemoragii intraventriculare (la nivelul
ventriculilor cerebrali), care, în funcție de gravitate, pot duce la decesul copilului
sau la complicații neurologice pe termen scurt și lung.
Prematurii au risc de a face anemie, care să necesite transfuzii de sânge. Pot, de
asemenea, să facă ictere accentuate și prelungite.
Adaptarea digestivă este dificilă și prematurii cei mai mici trebuie să primească
inițial alimentație parenterală prin perfuzii și, cât de repede, alimentație enterală –
inițial prin gavaj, ulterior la biberon.
Nou-născuții prematuri au risc mare de infecții grave, deoarece imunitatea lor
este scăzută, iar susținerea lor în viață în secțiile de terapie intensivă neonatală
necesită intervenții agresive (intubație, montare de catetere centrale sau de branule,
recoltare de analize).
Este foarte important ca sarcinile să fie urmărite corect și să se stabilească riscul
de naștere prematură. Femeile cu risc de naștere prematură trebuie îndrumate să
nască în centre terțiare, unde să primească îngrijire corespunzătoare.
Administrarea antenatala de corticosteroizi duce la scăderea mortalității și a
complicațiilor la nou-născuții prematuri, scade riscul de detresă respiratorie, de
hemoragie intaventriculară, de enterocolita ulceronecrotică.
Este important ca, după naștere, prematurii să beneficieze de tratament special,
în funcție de gradul de prematuritate și de complicațiile apărute: administrare de
oxigen, ventilație mecanică, administrare de surfactant, alimentație parenterală,
suport hemodinamic, menținerea homeostaziei termice.
Toți nou-născuții prematuri trebuie urmăriți pe parcursul internării și după
externarea din maternitate din punctul de vedere al dezvoltării neuromotorii și
cognitive, precum și din punctul de vedere al complicațiilor oftalmologice și ale
auzului. O echipă medicală complexă – formată din neonatolog, pediatru,
oftalmolog, neurolog pediatru – trebuie să urmărească, împreună cu familia
copilului, dezvoltarea acestuia și să intervină la nevoie.
Prematurii sunt niște mici eroi, care, de când se nasc, trec prin multe și grele
încercări, dar, ajutați de medici și de familie, pot învinge și pot recupera.

S-ar putea să vă placă și