SARCINA

METODELE ȘI MEDICAȚIA
CONTRACEPTIVĂ

CLAUDIA-MIHAELA TANASE
 CUPRINS 
Argument

Introducere  
 
Capitolul 1
Fiziologia maternă şi a placentei
1.1. Morfofiziologia placentei
1.2. Circulația placentară
1.3. Funcția de schimb a placentei
1.4. Funcția imunologică a placentei
1.5. Lichidul amniotic
1.6. Modificări metabolice din punct de vedere al fiziologiei materne
1.6.1 modificările metabolismului apei și electroliților
1.6.2 metabolismului glucidic
1.6.3 metabolismul lipidic
1.6.4 metabolismul proteic

Capitolul 2
Diagnosticul sarcinii
2.1 Diagnosticul sarcinii în trimestrul I
2.1.1 diagnosticul clinic al sarcinii
2.1.2 diagnosticul de laborator al sarcinii
2.1.3 diagnosticul ecografic al sarcinii
2.1.4 diagnosticul sarcinii oprite în evoluție (avortul reținut)
2.2 Diagnosticul sarcinii în trimestrul II
2.3 Diagnosticul sarcinii în trimestrul III
2.4 Amniocenteza
2.5 Amnioscopul
Capitolul 3

Management antepartum
3.1 Diagnosticul de sarcină în trimestrul III şi antepartum
3.2 Explorări privind starea mamei; îngrijirile de acordat
3.3 Explorări vizând starea fătului şi a anexelor fetale
3.3.1 monitorizarea BCF (înregistrarea cardiotocografică)
3.3.2 examenul ecografic
3.3.3 metoda saline
3.3.4 metode biochimice
3.3.5 amniocenteză
3.3.6 amnioscopia
3.3.7 măsurarea debitului placentar cu xenon 133
3.4 Conduita

Capitolul 4

Metodele și medicația contraceptivă

 
 
Concluzii
Bibliografie- 7 surse bibliografice
Anexa- opis figuri
•  
Introducere

 
Lucrarea intitulată „Sarcina. Metodele și medicația contraceptivă” este structurată în patru capitole,
fiecare capitol cuprinzând aspecte relevante referitoare la tema lucrării.
 
• În primul capitol, numit „Fiziologia maternă şi a placentei”, am prezentat aspecte generale cu
privire la morfofiziologia placentei și la funcțiile acesteia pe tot parcursul sarcinii. De asemenea, am
evidențiat modificările care survin din punct de vedere metabolic.
 
• În capitolul al doilea, numit „Diagnosticul sarcinii”, am prezentat starea sarcinii în diferite etape
ale dezvoltării.
 
• Al treilea capitol prezintă ,,Management antepartum”, unde am descris starea mamei și a fătului și,
totodată, îngrijirile care trebuie acordate, prin intermediul unor metode de explorare.
 
• Cel de-al patrulea capitol descrie metodele și medicamentația contraceptivă care asigură evitarea
unei sarcini nedorite.
 
 
 CAPITOLUL 1-Fiziologia maternă şi a placentei

o Morfofiziologia placentei
Originea placentei este dublă: ovulară, ce provine din trofoblast, şi maternă, ce provine din
decidua bazală. După formarea oului şi începerea diviziunilor celulare, către ziua a 4-a de dezvoltare,
celulele oului se vor polariza în 2 structuri – trofoblast şi embrioblast. Trofoblastul înveleşte practic oul şi
reprezintă structura primară din care se va dezvolta placenta. În dezvoltare, trofoblastul se va diviza la
rândul său în două straturi, unul intern- citotrofoblastul şi unul extern- sinciţiotrofoblastul sau stratul
sinciţial extern. Trofoblastul este un sinciţiu cu mai mulţi nuclei.
De reținut: sângele matern nu se întâlnește cu sângele fetal. Interfața este asigurată de peretele
vilozității coriale. Deci schimbul dintre cele două circulații - maternă și vilozitară - se face prin
intermediul peretelui vilozității coriale.

o Circulația placentară
Circulația în teritoriul fetal și intravilozitar. Cele 2 artere ombilicale ce pleacă de la fat se divid în
artere din ce în ce mai mici până la nivelul rețelei capilare vilozitare. Rețeaua vilozitară este drenată
în sens invers de vene care urmează în sens invers traiectul arterelor, confluând în ultimă instanță în
vena ombilicală.

o Funcția de schimb a placentei.

• Schimburile transplacentare se realizează prin mecanisme proprii tuturor membranelor
semipermeabile: difuziune simplă, difuziune facilitată, transport activ, pinocitoză sau endocitoză.
 • Metabolismului glucidic.
Substratul energetic major al fătului este glucoza. Glicemia maternă începe să scadă din săptămână a 10-
a și scade în medie pentru restul sarcinii cu 10 mg/100ml. Organismul gravidei începe să utilizeze cu prioritate
lipidele, pentru acoperirea propriilor nevoi și pentru asigurarea unui disponibil crescut de glucoză pentru făt.
În a 2-a jumătate a sarcinii se înregistrează o creștere a rezistenței la insulina. Aceasta duce la o tendiță
de hiperglicemie postprandială a gravidei, care intensifică pasajul transplacentar al glucozei de la mama la făt.

• Metabolismul lipidic.

Pe parcursul sarcinii se înregistrează o creștere a nivelurilor de lipide totale de la 600 mg% la 1000 mg%
la termen.

• Metabolismul proteic.

Există o serie de procese care cresc nevoile de proteine în sarcină. Aceste procese sunt reprezentate de
către transferul de aminoacizi la făt și dezvlotarea uterului, anexelor fetale și mamogeneza (dezvoltarea sânului)
care necesită cantități crescute de proteine.
 CAPITOLUL 2-Diagnosticul sarcinii
• Diagnosticul clinic al sarcinii se bazează pe 3 elemente fundamentale:
o amenoreea
o manifestările funcționale
o modificările organelor genitale
 Amenoreea reprezintă aproape întotdeauna primul semn de sarcina la o femeie tânăra, normal menstruată și fără o altă
cauza de amenoree.

• Diagnosticul de laborator al sarcinii.

Testele de sarcină se bazează pe determinarea în sângele sau urina femeii gravide a prezenței HCG. Valori ale HCG
în urină de peste 8-10 UI/L sunt specifice sarcinii. Nivelurile HCG evidențiază activitatea trofoblastului și nu faptul că
embrionul este viu. HCG este detectabil din ziua a 7-a de la fecundare, nivelul său plasmatic crește cu 66% la fiecare 48
de ore și se dublează la fiecare 3 zile.
Testele RIA (radioimunoassay) evidențiază nivele serice β-HCG de 1-25 mUI/mL la 7-10 zile de la fecundație (chiar
în momentul ovoimplantației), sarcină fiind diagnosticată cu 5-7 zile înaintea datei la care ar trebui să apară menstruația.
Testele enzimatice de imunoabsorbție (ELISA) depistează nivele de HCG de 5-50 mUI/mL, ce corespund la
aproximativ 15 zile de la fecundație.
Testele RRA (radioreceptorassay) au ca principiu dozarea HCG prin receptorii săi, având o precizie diagnostică de
100% dacă este efectuat la data când ar fi trebuit să apară sângerarea menstruală.

• Diagnosticul ecografic al sarcinii.

În primul trimestru, ecografia evidențiază prezența/absența sacului ovular, identificarea embrionului sau fătului,
numărul feților, prezența/absența activității cardiace, lungimea cranio-caudală, evaluarea uterului și a anexelor fetale.
În primul trimestru, ecografia transvaginală furnizează informații mai precise și mai precoce decât cea
transabdominală. Mărimea sacului ovular se măsoară în sarcinile incipiente. Parametrul ecografic CRL (crown rupm
length) se măsoară între S.7-S.13, permițând stabilirea vârstei gestaționale.
 CAPITOLUL 3-Management antepartum
• Monitorizarea BCF (înregistrarea cardiotocografică)
Monitorizarea BCF se poate face clinic, utilizând stetoscopul obstetrical (pâlnia) sau cardiotocograful, un aparat
care înregistreazî grafic frecvenţa bătăilor cordului fetal şi contracţtiile uterine.

• Variabilitatea BCF
Descreşterea variabilităţii BCF este un răspuns fetal la hipoxie. De asemenea, ciclurile de somn fetal sau
medicamentele pot să scadă variabilitatea BCF. Scăderea variabilităţii BCF în absenţa deceleraţiilor este improbabil a
se datora hipoxiei. 

• Deceleraţii variabile
Deceleraţiile variabile se caracterizează prin scăderea abruptă a frecvenţei BCF şi ferirea ei la normal. Frecvent
sunt urmate de mici acceleraţii. Aceste deceleraţii variază ca amplitudine, durată şi formă. Sunt asociate cu
compresiunea cordonului ombilical şi de obicei coincide cu contracţiile uterine. Deceleraţiile variabile persistente, la
mai puţin de 60 b/min şi cu durata mai mare de 60 sec sunt alarmante. 

• Deceleraţiile tardive
Au formă de " U " , cu coborâre şi revenire graduală. De obicei sunt de amplitudine mica şi ating apogeul după
vârful contracţiei. Apar atunci când contracţiile uterine determină oxigenare fetală scăzută. Î n cazurile uşoare pot fi
rezultatul hipoxiei SNC. În acurile mai severe pot fi rezultatul depresiei miocardice directe. Devin mai ample odată cu
creşterea severităţii hipoxiei.

• Deceleraţiile precoce
Sunt superficiale şi simetrice cu un ritm similar cu cel ar deceleraţiilor tardive dar ele îşi ating apogeul în acelaşi
timp cu vârful contracţiei. De obicei apar în faza activă a travaliului şi sunt modificări benigne, cauzate de
compresiunea craniului fetal.
 CAPITOLUL 4-Metodele și medicația contraceptive

• Contracepția constă în totalitatea metodelor folosite pentru evitarea sarcinilor nedorite. Unele dintre aceste
metode sunt:
- Bariera contraceptivă
Aceasta reprezintă o barieră din latex, cauciuc sau silicon care împiedică spermatozoizii să ajungă
la ovul: prezervativul, prezervativul pentru femei, diafragma.

- Metode cu hormoni
Hormonii acţionează asupra organelor sexuale ale femeii. Hormonii au efect triplu: Ei împiedică
ovulaţia, nu lasă spermatozoizii să intre în uter şi nu lasă mucoasa uterului să se pregătească pentru sarcină: pilula
contraceptiva, inel contraceptiv, injectie contraceptiva, plasture contraceptiv, steriletul.

- Contracepţia permanentă: sterilizarea

Bărbatul sau femeia trebuie să-şi facă o operaţie pentru a secţiona canalele deferente ale bărbatului sau
trompele uterine ale femeii. Lichidul seminal al bărbatului nu va mai conţine spermatozoizi în timpul raportului
sexual. Ovulele femeii nu mai pot ajunge în uter. Nici bărbatul şi nici femeia nu mai pot face copii.
 CONCLUZII

 
Sarcina reprezintă o stare fiziologică în cursul căreia sunt antrenate modificări la nivelul întregului corp.
După cum am arătat în capitolul 1,  numit „Fiziologia maternă şi a placentei”, placentă are funcții
esențiale în evoluția sarcinii. Acestea interesează atât principalele metabolisme (glucidic, lipidic, protidic,
hidroelectrolitic), cât şi funcţiile organismului (cardiacă, respiratorie, digestivă, renală, endocrinologică etc.).

În al doilea capitol, „Diagnosticul sarcinii”, am ilustrat aspecte necesare pentru o bună evoluţie a sarcinii,
naşterea unui făt sănătos, cu riscuri minime pentru mamă, gravidă trebuie monitorizată constant de către
medicul de familie în colaborare cu medicul specialist ginecolog. Scopul monitorizării unei sarcini este de a
asigura dezvoltarea corespunzătoare a fătului şi îngrijirea, atât din punct de vedere fizic, cât și psihologic, a
mamei.

Pe parcursul capitolului 3 am prezentat starea mamei și a fătului. Pentru orice tip de simptom, se va realiza
o anamneză completă, incluzând date despre antecedentele personale fiziologice şi patologice medicale şi
chirurgicale ale gravidei, antecedente obstetricale, antecedente heredocolaterale, stilul de viaţă - dietă, consum
de alcool sau tutun, precum şi orice medicamente sau substanţe utilizate, alergii medicamentoase şi/sau
alimentare, domiciliu (mediu urban/rural), loc de muncă (mediu toxic). 

În ultimul capitol, al patrulea, am analizat metodele și medicamentația contraceptivă. Acestea au drept

scop împiedicarea pătrunderii spermatozoizilor în vagin sau în uter. Ele pot fi utilizate atât de bărbat, cât și de
femeie.
BIBLIOGRAFIE

1. BECK W. Jr. Obstretică și ginecologie, ediția a 4-a, Editura Medicală Amaltea, București
(2016), pag. 78-89
2. MOGA M. A., Obstretică și ginecologie, Editura Universității Transilvania Brașov, 2010

 
 
***
3. https
://www.zanzu.de/ro/planificarea-familiala-si-sarcina/contraceptia/metode-contraceptive/
4.http://www.cursurigratuite.ro/capitol/130/capitolul_1_Metode_de_contraceptie.html
5.https
://www.geneticcenter.ro/amniocenteza?gclid=Cj0KCQjwl6LoBRDqARIsABllMSZPtHtQft-Yt
QzUUJWaFD7gdILTajy3CTto6NCIrsQp4yzzp5LUnTsaAr4sEALw_wcB
6.https
://www.bbcenter.ro/blog/2016/07/11/amniocenteza-necesara-este-un-test-de-diagnostic-sigur/