Sunteți pe pagina 1din 1

Ion Luca Caragiale este cel care duce la perfecțiune comedia de moravuri ca specie în literatura

română. Inițial, piesa avea un titlu dublu: „D’ale carnavalului” sau „Bărbierul galant”. Principala
modalitate de caracterizare a personajelor și de construire a situațiilor în care sunt puse îl
constituie comicul. „D’ale carnavalului” reprezintă unul dintre cele patru titluri din ciclul
comediilor de moravuri scrise de Caragiale.

Ca în orice text dramatic, personajele se situează în prim-plan. Autorul se retrage „în spatele
cortinelor” folosindu-se de didascalii și indicații scenice ,,(citind nervos)”, ,,(dezolată)”. De
altfel, textul dramatic conține și personaje: Mița și Pampon. Modul de expunere predominant
este dialogul, personajele folosindu-se de replici pentru a comunica. Se remarcă prezența unor
momente care stârnesc râsul, anume comicuri de situație, limbaj, nume. Cele doua personaje se
consideră reprezentați ai burgheziei, dar au porecle și diminutive mita- Maria, Pampon-poreclă.

În urma tuturor aspectelor prezentate putem concluziona faptul că textul ,,D’ale carnavalului” de
Ion Luca Caragiale aparține genului dramatic, fiind o comedie de moravuri.

S-ar putea să vă placă și