Wilhelm Wundt – între reflectarea lumii materiale şi a celei spirituale

Ştiinţa psihologiei, până la Wilhelm Wundt, parcursese multe încercări doctrinare

şi speculative, încercări destul de temerare care însă nu au avut un suport care să
poată cuantifica exact fenomenul psihic în general. Altfel spus, ca orice ştiinţă, ce
deja avea un obiect de studiu, trebuia să existe un mediu dedicat acestui proces
care se dorea a fi profund ancorat în demonstrabil şi cuantificabil. Aceasta a fost
condiţia esenţială care a putut plasa psihologia în rândul celorlalte ştiinţe:
realizarea primului laborator experimental.

Această reuşită, de a integra psihologia ca ştiinţă de sine stătătoare se leagă de

viaţa şi personalitatea lui Wilhelm Wundt (1832-1920), de programul său
investigativ şi organizatoric pus în aplicare la Leipzig, care a avut înrăurire pentru
tot ceea ce a urmat ulterior. Evenimentul trebuie raportat la înfiinţarea în 1979 a
primului laborator de psihologie experimentală, ca şi la activitatea laborioasă a lui
Wundt din a doua parte a vieţii sale, când, pentru el, viaţa psihică a devenit o
funcţie dependentă de condiţiile sale sociale de manifestare.

Actitivitatea lui Wundt a venit pe un tărâm pregătit îndelung de predecesorii

filosofi naturalişti, fiziologi, care au pregătit un cadrul propice pentru apariţia şi
dezvoltarea psihologiei. Printre ei se numără Johann Freidrich Herbart, autor al
unei lucrări cu titlul Psihologie Ştiinţifică, în care şi-a propus studiul vieţii psihice
cu ajutorul metodelor matematicilor, Weber şi Gustave Fechner, care au descris
matematic existenţa pragurilor difernenţiale necesare producerii senzaţiilor,
rezultate care au fost de atunci încoace în centrul a numeroase comentarii şi analize
critice.

Acest german celebru şi prolific „nu a fost un geniu spectaculos", scrie Paul
Fraisse, „dar activitatea lui prodigioasă, erudiţia, eficienţa şi influenţa pe care a
exercitat-o au făcut din el creatorul psihologiei experimentale".

1
Biografie:

Wilhelm Max Wundt s-a născut pe 16 august 1832 în Neckarau, lângă Mannheim,
care pe atunci aparţinea de Baden, în cadrul Confederaţiei Germanice. Tatăl lui,
Maximillian Wundt, a fost un părinte iubitor, dar un pastor nu prea eficient, care a
dus mai departe - fără tragere de inimă, potrivit spuselor fiului său - tradiţia
pastorală a familiei. Mama lui, Maria Friederike Arnold, provenea dintr-o familie
burgheză cultivată. Wundt a manifestat de timpuriu interes faţă de cărţi, viaţa lui
interioară fiind dominată de visuri şi fantezii. În anul 1848, a devenit unul dintre
tinerii susţinători ai revoluţiei pe străzile Vienei şi a fost alături de camarazii săi,
martor la acţiunile în forţă ale armatei prusace care a sugrumat Republica de la
Baden. Mai târziu, Wundt avea să descrie activităţile sale revoluţionare din
adolescenţă ca pe una din experienţele majore ale vieţii lui. Wundt a studiat la
universităţile din Tubingen şi Heidelberg; la aceasta din urmă şi-a luat licenţa în
medicină în 1855. Nu a practicat medicina; în schimb, în 1857 a început să predea
fiziologia la Universitatea Heidelberg, devenind asistent în laboratorul lui
Hermann Helmholtz. După o boală misterioasă, care s-ar putea să fi fost accentuată
de o depresie, Wundt şi-a revenit animat de dorinţa de a realiza ceva concret.
Prima lui carte, apărută în 1858, aborda problema mecanismelor mişcării
musculare. Dar ulterior atenţia lui s-a îndreptat spre probleme care aveau să devină
într-o zi elementele de bază ale psihologiei academice. Ca şi alţi psihologi din
perioada de început a acestei ştiinţe, Wundt a fost influenţat în mare măsură de
pregătirea sa fiziologică. Cartea lui Beitrage zur Theorie der Sinneswahrnelmung
(„Contribuţii la o teorie a percepţiei senzoriale"), publicată în 1862, este
considerată lucrarea de căpătâi a psihologiei experimentale. În 1863 apare
Vorlesungen uber die Menschen und Thierseele („Lecturi pe tema psihologiei
umane şi animale"). Apoi, Wundt a publicat în 1865 prima ediţie a Manualului de
psihologie umană. Iar una din cele mai preţioase şi reuşite contribuţii a fost seria de
prelegeri ţinute în 1873 şi 1874, care aveau să stea la baza lucrării Grundzuge der
physiologischen psychologie („Principiile fiziologiei psihice"). Această carte,
conform unei recenzii contemporane, reprezenta „o tratare ştiinţifică specializată a
relaţiilor dintre corp şi conştiinţă".

2
Laboratorul din Leipzig – sediul naşterii psihologiei experimentale

În 1875, Wundt a devenit titularul catedrei de filozofie la Universitatea din

Leipzig, post ce i-a fost oferit datorită pregătirii sale în domeniul ştiinţelor
naturale. Savantul s-a acomodat exemplar cu cerinţele postului academic, astfel că
a rămas la Leipzig vreme de 45 de ani. Universitatea a devenit un laborator, o
instituţie prolifică, o Mecca pentru studenţii veniţi din Statele Unite şi alte ţări,
inclusiv Rusia. Într-adevăr, impactul exercitat de Wundt se datorează în mare
măsură activităţii lui de profesor exercitată în acest loc unde a supervizat peste
două sute de dizertaţii doctorale şi a influenţat o întreagă generaţie de iluştri
psihologi din Statele Unite, printre care G. Stanley Hali, James Cattell şi Edward
Titchener. Dar cea mai importantă contribuţie pe termen lung a lui Wundt a
constituit-o ponderea pe care a acordat-o experimentului. În 1879 a înfiinţat oficial
Institutul de Psihologie Experimentală, foarte asemănător cu Laboratorul de
Antropometrie fondat de Francis Galton în aceeaşi perioadă. Wundt şi studenţii lui
publicau rezultatele experimentale în revista Philosophische Studieri („Studii de
filozofie"). Lucrând cu subiecţi reali, ei măsurau şi înregistrau, punând în aplicare
o tendinţă statistică rămasă şi astăzi valabilă în psihologie. Deşi Wundt se baza
parţial pe introspecţie, care avea să fie abandonată mai târziu de psihologi, multe
din investigaţiile lui asupra diverselor aspecte ale percepţiei, expresiei etc. au ţinut
seama de mecanismele de control care generează rezultate obiective. Wundt era
conştient de limitele metodei experimentale. El a elaborat şi o a doua metodă de
abordare psihologică, examinând procesele gândirii superioare; această abordare
reprezintă un alt aspect al uriaşei moşteniri lăsate de el. Wundt a întrunit calităţile
de psiholog social, antropolog cultural, filozof şi sociolog, prin sublinierea
contextului social, prin analiza culturală, ca şi prin studiul limbajului. El a scris în
1886 o carte pe tema eticii, Ethik, iar în 1889 System der Philosophie. În 1900, la
vârsta de 68 de ani, a publicat primul volum din Volkerpsychologie, căruia, în
următorii 20 de ani, aveau să i se adauge alte nouă volume. Titlul, în traducere
literală Psihologia populară, poate să inducă în eroare; de fapt, Wundt îşi propunea
să introducă miturile, obiceiurile şi utilizarea limbajului în contextul cultural şi
istoric. Deşi Herman K. Haeberlin consideră seria drept „o abordare ingenioasă", el
scrie că schema lui Wundt „se prăbuşeşte atunci când o pui în aplicare". Seria nu s-
a bucurat de aprecierea psihologilor experimentatori, care au considerat-o mult
prea metafizică. Influenţa lui Wundt în domeniul psihologiei este într-o oarecare

3
măsură mai mult simbolică decât reală, dar ea nu poate fi ignorată. Numele lui
„rămâne indisolubil legat de originile psihologiei experimentale", susţine Kurt
Danziger într-un articol documentat, în care mai adaugă: „Acest lucru este
adevărat, deşi lui nu i se poate atribui nici măcar o singură descoperire ştiinţifică,
vreo remarcabilă generalizare teoretică". Faptul că Wundt a exercitat o puternică
influenţă în ciuda unei contribuţii ştiinţifice nule nu este unic în istoria psihologiei.
Aceeaşi soartă au avut-o membrii unei întregi pleiade de psihologi care au intrat în
uitare o dată cu sfârşitul carierei. B. F. Skinner, al cărui prestigiu era enorm acum
doar 20 de ani, reprezintă un exemplu elocvent în acest sens. Printre aparatele
experimentale ale lui Wilhelm Wundt se numără şi un „măsurător de gânduri", cu
care a încercat să testeze percepţia trecerii timpului. Wundt se simţea tulburat în
faţa a ceea ce considera înrobirea tot mai puternică a omului de către ceas. Ceasul,
scria el, este „primul poliţist" care „a atras după sine îngrădirea libertăţii
personale". În continuare, el a adăugat: „Un instinct natural îi face pe oameni să se
răzvrătească împotriva puterilor care au tendinţa să le reprime independenţa. Putem
iubi orice, oameni, animale, flori, pietre, dar nimeni nu iubeşte poliţia! De
asemenea, ne-am angajat cu toţii, unii mai mult, alţii mai puţin, într-un conflict
permanent cu ceasul... Uneori zbor, alteori mă târăsc ca melcul, iar când mă
gândesc că stau şi omor timpul, mă sinucid de-a binelea".

Wundt a dovedit o largă deschidere conceptuală şi metodologică, capabilă să

cuprindă sub aripa sa cele mai diverse încercări şi iniţiative experimentale ale
acelor vremuri. A avut o deosebită calitate de organizator, de care ştiinţa în faşă a
psihologiei tocmai avea nevoie, şi a reuşit să ofere în cadrul laboratoturui său loc
pentru cele mai diverse metode şi tehnici. A dovedit disponibilitatea de a primi şi
dezvolta acolo tehnologii de laborator adecvate investigaţiilor de experimentale
psihologice aduse din cele mai diverse părţi de lume, de cercetători veniţi la
Leipzig să se instruiască. Însuşirile caracteriale şi organizatorice ale lui Wundt au
fost decisive pentru reuşita întemeierii psihologiei ca ştiinţă de sine stătătoare.

În tot ceea ce s-a întreprins în laboratorul său, Wundt a acordat o atenţie aparte
problemelor de fiziologie, ştiinţa care anterior soluţionase multe din problemele de
bază necesare înfiinţării psihologii. Era domeniul care-l apropia dar care l-a şi
despărţit de dascălul şi şeful său de odinioară, Helmholtz.

4
Wundt – între psihologie şi gândire pluralistă - concluzii

Având o pregătire vastă, un domeniu larg de interes, o aplecare deosebită către

studiu încă din copilărie, Wundt a acoperit prin activitatea sa domenii de cercetare
ca psihologia, filozofia, fiziologia, dar a creat şi diverse corelaţii între aceste
ştiinţe, şi chiar dacă lui nu i se poate atribui nici măcar o singură descoperire
ştiinţifică, vreo remarcabilă generalizare teoretică, locul pe care-l ocupă în prezent
în istoria psihologiei este datorat laboratorului pe care l-a creat şi susţinut la
Leipzig, prin care psihologia a ieşit definitiv din domeniul contemplaţiei.

Alte contribuţii, idei, cu caracter psihologic legate de opera lui Wundt sunt:

- realizarea de numeroase experimente pentru studierea activităţilor senzoriale

şi a celor mentale, a reactivităţilor psihice de diferite feluri, de cercetare a
efectelor senzoriale şi perceptive deja puse în evidenţă de psihofizică

- studierea psihicului din perspectivă comparativă

- împărţirea psihologiei într-un mod dualist: o abordare din perspectiva

ştiinţelor naturii, cea de a doua “spirituală” determinată cultural istoric
“psihologia popoarelor”

- abordarea conştiinţei prin metoda introspectivă, precum şi stabilirea

legităţilor acestor fenomene

- cercetarea voinţei cu metodele introspecţiei

Deşi activitatea şi munca lui Wundt a fost susţinută, organizată, temeinică, datorită
multitudinii de probleme abordate şi studiate, multe dintre ele nu au fost rezolvate
de acesta pe parcursul vieţii sale, neputând fi teoretizate şi nici incadrate în
anumite canoane, deschizând în schimb porţile spre viitoarele abordări ale
fenomenelor psihice, din puncte de vedere indeterminsite.

5
Bibliografie:

Mihai Iosif Mihai - Istoria Psihologiei – Altar al cunoaşterii psihologice Editura

Institutul European, 2007

Mielu Zlate -Introducere în psihologie, Editura Sansa, 1994

Mihai Aniţei – Fundamentele Psihologiei, Editura Universitară, Editura

Universitară 2010

Stanford Encyclopedia Of Philosophy