Stadiile dezvoltării psiho-sexuale ( Freud ) - seria psihanaliză

 După Freud, dorința noastră sexuală ne face să căutăm plăcerea în diferite părți ale corpului, în timpul
diferitelor stadii ale dezvoltării psihosexuale. Această dorință el a denumit-o libido, pe care-l folosim să
experimentăm plăcerea în zonele erogene în timpul celor 5 stadii ale dezvoltării. Principalele zone erogene
sunt gura, anusul și zona genitală.  

  Stadiul Oral (de la naştere şi la vârsta de 1 an)

Pe parcursul acestei etape copilul obţine cea mai mare satisfacţie prin stimularea buzelor,
gurii, limbii, gingiilor. Pe parcursul acestei etape copilul obţine cea mai mare plăcere sugând şi înghiţind.
După apariţia dinţilor, copilul se bucură de plăcerea agresivă muşcând sau mestecând. Dacă copilul se
bucură prea mult de actul masticaţiei, el poate să rămână fixat în acest stadiu. Va avea o personalitate
receptivă oral, gura rămânând zonă erogenă. El va găsi plăcere în fumat, alimentare excesivă şi va rămâne
o persoană naivă care "înghite" prea uşor ideile.
Hrănirea copilului la sânul mamei este un element cheie pentru înțelegerea acestei perioade de
dezvoltare. Principalul scop al stadiului oral constă în interiorizarea alegerii obiectale a individului, care
este mamelonul. Nevoile copilului sunt satisfăcute cu un minimum de frustrare sau de anxietate, la fel ca
și obținerea obiectului plăcerii, ceea ce contribuie la eliminarea ambivalenței psihice (bineînțeles, în cazul
în care în viața copilului există o sursă de satisfacție a acestor necesități).
  Creșterea dinților reprezintă trecerea către cea de-a doua fază a stadiului oral, adică faza oral-
sadică. În această perioadă copilul le poate răspunde celor din jur prin intermediul mușcatului, al
gânguritului, al plânsetului sau al zâmbetului. Sugerea propriului deget este considerată ca fiind
expresia autoerotică a copilului, un tip de mecanism de apărare care are ca scop neutralizarea anxietății
cauzate de lipsa mamei. În acest sens, copilul își satisface nevoile sexuale, dar nu și pe cele nutritive.

Stadiul Anal (1-3 ani)

Pe parcursul acestui stadiu copilul învaţă cum să-şi controleze musculatura sfincterului anal. Copiii
obţin cea mai mare satisfacţie din exercitarea controlului musculaturii anusului în timpul eliminării sau
retenţiei. Freud consideră că pedeapsa excesivă aplicată copiilor în această etapă poate duce la fixarea
personalităţii în această etapă (personalitate compulsivă).
De această dată zona erogenă este cea a anusului, acesta din urmă reprezentând sursa principală a
plăcerii. Plăcerea este obținută prin reducerea tensiunii existente la nivel fizic înaintea defecării. Faza
principală a stadiului anal constă în obținerea satisfacției pe baza distrugerii sau pierderii obiectelor.
Impulsul sadic îl predomină pe cel erotic, iar copilul poate manifesta comportamente agresive față de
încercarea părinților de a implementa „antrenamentul toaletei”. În cea de-a doua fază a stadiului anal
copilul începe să manifeste un interes crescut față de propriile fecale, prin intermediul plăcerii erotice pe
care o resimte în urma defecării. Conform perspectivei psihanalitice, dacă acest comportament este
acceptat și valorificat de către părinți atunci personalitatea copilului se va dezvolta într-un mod armonios.
În caz contrar, copilul va încerca să adopte alte modalități de obținere a plăcerii anale, prin abținerea de la
defecare până în momentul în care presiunea devine atât dureroasă, cât și stimulativă din punct de vedere
erotic.
 Freud consideră că acest tip de plăcere este de natură masochistă și narcisistă, constituind
fundamentul obținerii satisfacției erotice prin păstrarea unor anumite obiecte și a aranjării acestora într-un
mod excesiv, curat și ordonat. Altfel spus, acest tip de personalitate este caracterizat de tendința orientată
către combaterea propriilor conflicte prin intermediul nevoii extreme de curățenie și de ordine.
Nerezolvarea conflictului din stadiul anal poate determina dezvoltarea unei personalități rigide în perioada
maturității, caracterizată de manifestarea unor comportamente agresive în încercarea de a face față
stresului.
Dacă până în jurul vârstei de doi ani părinţii au fost în general subordonaţi nevoilor copilului, la
această vârstă intervine din partea părinţilor o cerinţă considerată de Freud foarte importantă: folosirea
toaletei. Obişnuirea copilului cu toaleta a fost considerată de Freud crucială în dezvoltarea personalităţii.
Eliminarea fecalelor produce plăcere, dar această acţiune nu se mai poate produce la întâmplare, ca
înainte, ci este controlată temporal şi spaţial de către părinţi. Copilul învaţă însă că are o armă controlabilă
la dispoziţie, pe care o poate folosi împotriva părinţilor. În cazul în care obişnuirea cu toaleta nu decurge
aşa cum ar trebui (dacă părinţii sunt prea duri şi solicitanţi, sau copilul are dificultăţi de învăţare), copilul
poate să reacţioneze în două moduri posibile: unul dintre moduri este de a defeca unde şi când este interzis
de către părinţi, sfidând încercarea părinţilor de a regla acest proces. În cazul în care copilul găseşte
această tehnică satisfăcătoare pentru reducerea tensiunii şi o utilizează frecvent, va dezvolta ceea ce Freud
numea personalitatea anal agresivă, care se va manifesta la vârstele mature prin comportamente ostile,
cruzime şi tendinţa de a considera oamenii ca obiecte care pot fi posedate; un al doilea mod prin care
copilul poate să reacţioneze este prin reţinerea fecalelor, care de asemenea produce plăcere şi poate fi o
tehnică utilă de manipulare a părinţilor. Acest comportament constituie baza dezvoltării personalităţii
anal retensivă, descrisă ca fiind încăpăţânată, rigidă, foarte conştiincioasă şi cu obsesii privind curăţenia
(Freud, 2001)

Stadiul Falic (3-6 ani)

În această etapă organele genitale devin sursă principală de plăcere. Copiii încep să-şi atingă organele
genitale şi să fie atraşi de părinţii de sex opus. Freud consideră că orientarea spre zona genitală se produce
la nivel inconştient, copiii nefiind conştienţi de instinctele incestuoase. Copii au sentimente puternice de
atracţie faţă de părintele de sex opus: fiica devine "fata tatei", iar fiul "băieţelul mamei". Această atracţie
produce conflicte inconştiente şi anume complexul Oedip la băieţi şi complexul Electra la fete.
Se consideră că fiecare bărbat doreşte inconştient doreşte să-şi ucidă tatăl şi să-şi posede
sexual mama (drama “Oedip” scrisă Sofocle). Deoarece aceste dorinţe sunt inacceptabile, ele sunt blocate
de conştiinţă. Copilul se teme inconştient că dacă aceste impulsuri se vor dezlănţui îşi va înfuria tatăl.
Băiatul se teme că tatăl îi va pedepsi dorinţa sexuală faţă de mamă prin exterminarea organelor genitale.
Această teamă este denumită de Freud anxietatea castrării. Teama îl va determina pe băiat să îşi reprime
dorinţele faţă de mamă şi să evite furia tatălui prin identificarea mai puternică cu acesta.
Complexul Electra începe atunci când fetele realizează că nu au falus la fel ca şi băieţii.
Inconştient fetele cred că mama este cea care deja le-a castrat şi le blamează pentru acest lucru.
Rezultatul este transferarea dorinţei şi dragostei de la mamă spre tată, în speranţa de a împărţi cu acesta
din urmă falusul pe care ea l-a pierdut. Atracţia sexuală faţă de tată trebuie să se transforme în afecţiune,
conform cerinţelor sociale. După o perioadă de ataşament primar faţă de tată, fetele încep să se identifice
cu mama.
În acest stadiu sunt descoperite diferențele dintre sexe: copilul descoperă că nu toți indivizii umani
beneficiază de același tip de organ reproducător. O cantitate semnificativă a libidoului este îndreptată către
explorarea zonei genitale, a masturbării și a exprimării interesului sexual. Masturbarea trece printr-o fază
considerată crucială: părinții suprimă în general această activitate, iar copiii obișnuiesc să refuleze dorința
conștientă de masturbare până la finalul stadiului falic. Întocmai această refulare a dorinței de masturbare
influențează puternic modul în care personalitatea individului se dezvoltă pe parcursul evoluției sale.

Stadiul Latent (6-11 ani)

În această perioadă interesul sexual este relativ inactiv. Dorinţa sexuală a fost reprimată prin
rezolvarea conflictului Oedip şi Electra. Energia sexuală este reorientată prin procesul de sublimare şi
convertită în interes faţă de şcoală, sporturi şi alte activităţi. Pentru a trece cu succes prin această etapă,
copilul trebuie să-şi dezvolte un anumit grad de competenţă în aceste arii. Stadiul latent constituie cel de-
al patrulea stadiu de dezvoltare psihosexuală și se petrecere între 5-6 și 11-12 ani. Rezolvarea
conflictului oedipian permite orientarea energiei psihice către activități al căror scop nu mai constă în
obținerea plăcerii fizice. În acest sens, stadiul latent nu beneficiază de nici o zonă erogenă ca punct de
interes principal. Practic, copilul caută și identifică o serie de activități pe care le realizează în funcție de
propriile interese, activități care pot reprezenta un fundament pentru viitoare sa orientare profesională.
La începutul acestei perioade structurile majore ale personalităţii, id-ul, ego-ul si superego-ul, sunt în mare
formate. Următorii cinci-şase ani reprezintă o perioadă de linişte, instinctul sexual este sublimat în
activităţi şcolare, sport şi alte hobby-uri. Freud a fost criticat pentru lipsa de interes acordată acestei
perioade, alţi teoreticieni considerând că etapa este una cu probleme şi conflicte proprii, implicând
integrarea în grupul de prieteni şi adaptarea la mediul lărgit (Engler, 1999).

Stadiul genital (peste 11 ani)

Odată cu perioadă pubertară reapare interesul de a obţine plăcerea prin intermediul organelor
genitale. Masturbarea devine frecventă ca urmare a apariţiei primelor orgasme. Interesul sexual şi
romantic devin motive centrale. Deoarece în urma rezolvării complexului Oedip şi Electra părinţi au
încetat să mai fie obiecte ale dorinţei sexuale, instinctele sexuale sunt îndreptate spre indivizi de aceeaşi
vârstă. Indivizii sunt capabili să iubească pe altcineva la fel de mult sau chiar mai mult decât propria
persoană. Acest lucru va sta la baza relaţiilor care caracterizează stadiul genital şi apoi perioada de
maturitate. Sublimarea continuă să fie importantă în această perioadă, iar instinctele sexuale şi cele
inconştiente sunt transformate în energie, care va susţine căsătoria, creşterea copiilor şi exercitarea unei
meserii.
Stadiul genital se caracterizează printr-un nivel matur al copilului din punct de vedere
neurofiziologic şi dacă individul nu a dobândit vreo fixaţie majoră într-unul dintre stadiile anterioare acum
se poate angaja într-o relaţie heterosexuală normală (Freud, 2001).
Şi acum însă societatea impune norme privind exprimarea sexuală, pe care adolescentul trebuie să le
respecte, dar conflictul este minimizat prin utilizarea sublimării. Energia sexuală a vârstei poate fi parţial
satisfăcută prin urmărirea unor scopuri acceptate social, iar satisfacerea completă se realizează prin
clădirea unei relaţii normale cu o persoană de sex opus. Într-o dezvoltare normală, tipul genital trebuie să
îşi găsească satisfacţia în dragoste şi muncă.
Stadiul genital reprezintă cel de-al cincilea și ultimul stadiu de dezvoltare psihosexuală,
manifestarea sa având loc în perioada prepubertății, începând cu vârsta de 12-13 ani. În acest stadiu are
loc o reactivare a interesului sexual, însă de această dată energia psihică este orientată către o
persoană din exteriorul familiei, de obicei o persoană de sex opus cu un nivel al dezvoltării biologice
asemănător cu cel al persoanei care realizează investirea libidinală. Altfel spus, libidoul existent la nivelul
autoerotismului infantil este orientat către o altă persoană. În același stadiu se dezvoltă și capacitatea de
reproducere, iar organizarea impulsurilor sexuale este considerată ca fiind completă.
Zona erogenă principală este zona genitală, în timp ce gura și anusul devin zone auxiliare de
obținere a plăcerii.
Toate acele experiențe pe care copilul le trăiește în legătură cu conflictele sale psihice pe parcursul
tuturor celor cinci stadii de dezvoltare psihosexuală, toate necesitățile referitoare la zonele erogene și toate
implicațiile pe care le au condițiile de comportament impuse de societate, precum și nerezolvarea
conflictelor și refularea lor, pot determina apariția unor fixații la nivelul psihicului care au capacitatea de a
influența dezvoltarea unei personalități blocate în cadrul unui conflict referitor la o anumită zonă erogenă.
Astfel că toate aceste cinci stadii sunt, în viziunea lui Freud, esențiale în înțelegerea modului de
dezvoltare a personalității umane și, mai mult decât atât, esențiale pentru modalitatea în care
personalitatea respectivă urmează să se dezvolte.

COMPLEXUL OEDIP ŞI COMPLEXUL ELECTRA

Stadiul falic este cel în cadrul căruia are loc manifestarea complexului lui Oedip (pentru băieți)
și a complexului Elektra (pentru fete). Freud a fost criticat fiindcă nu a studiat îndeajuns de mult
complexul Elektra (denumirea acestuia complex a fost dată de Carl Gustav Jung) și pentru că s-a orientat
preponderent asupra complexului lui Oedip. Pentru o explicație mai amănunțită a acestuia din urmă vă
invit să accesați articolul dedicat lui. În continuare o să ofer doar o scurtă explicație a complexului
respectiv. La baza complexului lui Oedip se află tragedia grecească „Oedipus Rex”, scrisă de către
Sofocle, a cărei subiect principal constă în faptul că în urma unei profeții Oedip își ucide tatăl și se
căsătorește cu propria sa mamă. Pe parcursul stadiului falic, băiatul se confruntă cu existența dualității
sentimentale care se manifestă prin intermediul investițiilor erotice pe care le realizează asupra părintelui
de sex opus (adică asupra mamei), dar și prin investițiile realizate asupra părintelui de același sex (adică
asupra tatălui).
  La nivelul fundamental al complexului lui Oedip se manifestă atât identificarea ambivalentă cu
figura paternă, cât și investirea libidoului asupra figurii materne. Conflictul principal este reprezentat
de încercarea copilului de a prelua locul tatălui, care este văzut ca fiind o sursă de competiție sau o figură
amenințătoare (totuși, copilul își dorește și să se identifice cu propriul tată, ceea ce determină existența
ambivalenței), precum și de încercarea de obținere a gratificării din partea mamei, dar și de a o poseda pe
aceasta din punct de vedere sexual.
  Complexul lui Oedip nu este o manifestare patologică în sine. Rezolvarea cu succes a conflictului
perioadei falice constă în refularea tendințelor sexuale și abandonarea investirii libidoului la nivelul
imaginii materne prin intermediul identificării cu imaginea paternă. Conform lui Freud, identificarea
primară cu imaginea tatălui constituie modalitatea de rezolvare a conflictului, însă există
posibilitatea apariției unei identificări ambivalente (la nivelul ambilor părinți) sau a unei identificări cu
imaginea părintelui de sex opus.
 Dezvoltarea Supraeului este determinată de imaginea paternă, prin intermediul introiecției
autorității paterne, dar și prin împrumutarea modelului său de interrelaționare cu sexul feminin.
Complexul castrării este o altă modalitate de rezolvare a complexului lui Oedip: copilul dezvoltă o
anxietate de castrare în fața tatălui său, pe care îl vede ca pe o posibilă amenințare la adresa propriului său
penis – copilul crede că tatăl său va încerca să-i taie penisul cu scopul de a elimina competiția în obținerea
atenției din partea mamei. Nerezolvarea conflictului creează dificultăți la nivelul personalității, în perioada
pubertății. Spre exemplu, puberul se poate confrunta cu alegeri ale obiectelor oedipiene sau cu dificultăți
față de respingerea fantasmelor produse de imaginea inconștientă a mamei din copilărie. Freud este de
părere că la baza apariției nevrozelor se află nerezolvarea complexului lui Oedip. În perioada
adolescenței, existența conflictului oedipian poate conduce la dezvoltarea comportamentelor deviante, la
apariția delincvenței juvenile, prin intermediul suprimării simbolice a agresivității proiectate pe imaginea
tatălui, ceea ce determină existența unui complex de vinovăție la nivel inconștient a cărei diminuare se
realizează prin intermediul pedepsei. De asemenea, reprimarea ostilității față de propriul tată poate
determina proiecția agresivității spre acte de tip criminal sau pe figuri autoritare, precum organele de
justiție.
Conflictele falice sunt cele mai complexe şi ca teorii sunt greu de acceptat în cultura occidentală
pentru că implică noţiunea de incest. Conflictul central al stadiului falic se află în dorinţa incestuoasă a
copilului pentru părintele de sex opus, însoţită de dorinţa de a înlocui sau de a distruge părintele de acelaşi
sex.
Pe baza acestui conflict apare unul dintre cele mai cunoscute concepte propuse de Freud:
complexul Oedip, denumit după eroul grec descris în Oedip rege, de Sofocle; Oedip îşi ucidea tatăl şi se
căsătorea apoi cu mama sa, neştiind cine sunt aceştia de fapt. Complexul Oedip funcţionează diferit pentru
cele două sexe: mama devine obiectul iubirii pentru băiat, care prin fantezii şi comportament îşi exprimă
dorinţa sexuală pentru ea; băiatul vede un obstacol în cale, tatăl, care este perceput ca adversar şi
ameninţare, deoarece are cu mama o relaţie pe care el nu o poate avea. Împreună cu dorinţa de a lua locul
tatălui apare însă şi frica de acesta; copilul se teme că tatăl îi va tăia organul genital, sursa plăcerilor şi a
dorinţei sexuale. Un alt complex descris de Freud este cel al castrării (anxietatea de castrare) care joacă
un rol atât de mare încât băiatul este nevoit să reprime dorinţa sexuală pentru mamă, ceea ce reprezintă de
fapt rezolvarea complexului Oedip. Aceasta implică o puternică identificare cu tatăl, de la care va prelua
atitudini şi comportamente. În planul structurilor de personalitate, rezolvarea conflictului duce la
dezvoltarea superego-ului.
Versiunea feminină a complexului Oedip, complexul Electra, a fost mai puţin elaborată (în
mitologia greacă, Electra şi-a amăgit fratele să îşi ucidă mama şi pe iubitul acesteia, care îi uciseseră
anterior tatăl). Obiectul iniţial al iubirii fetei este mama, pentru că ea este văzuta ca sursă a hranei şi
siguranţei.; în timpul stadiului falic obiectul iubirii devine însă tatăl, Freud punând această transformare pe
baza faptului că fata descoperă că băieţii au un organ sexual extern, iar ea nu. Vinovată pentru „castrarea”
fetei este considerată mama, care este iubită din ce în ce mai puţin, iubirea fiind transferată spre tată,
pentru că el posedă organul preţuit. Cu toate că îşi iubeşte tatăl, în acelaşi timp îl şi invidiază,
dezvoltându-se invidia de penis. Freud nu a fost foarte clar care este rezolvarea conflictului Electra,
accentuând doar că fata ajunge să se identifice cu mama şi să reprime iubirea faţă de tată. Totuşi,
conflictul nu poate fi niciodată rezolvat cu adevărat, ceea ce ar duce la o dezvoltare mai redusă a
superego-ului feminin.
Complexul Oedip şi modul în care este rezolvat acesta determină relaţiile adulte cu persoanele de
sex opus. Nerezolvarea lui poate prelungi anxietatea castrării sau invidia de penis, dând naştere aşa
numitei personalităţi falice, narcisiste şi cu dificultăţi de stabilire a unor relaţii heterosexuale mature.
Astfel de persoane au nevoie de o continuă recunoaştere şi apreciere a calităţilor lor unice, şi câtă vreme
primesc aceste întăriri vor funcţiona eficient. Bărbaţii cu acest tip de personalitate vor încerca să îşi
exprime masculinitatea, etalându-şi cuceririle sexuale. Femeile îşi vor exagera feminitatea şi o vor folosi
pentru a cuceri bărbaţii (Schultz, 1986).
 Complexul oedipal, cunoscut și ca complexul Oedip, este un termen folosit de Sigmund Freud în
teoria sa de dezvoltare psiho-sexuală pentru a descrie sentimentele copilului de dorință pentru părintele
său de sex opus, gelozia și furia față de el sau ea -parent părinte. În esență, un băiat simte că se luptă cu
tatăl său pentru posesia mamei sale, în timp ce o fată simte că se luptă cu mama ei pentru afecțiunile
tatălui ei. Potrivit lui Freud, copiii își văd părinții de același sex ca și rivali ai atenției și afecțiunilor
părintelui de sex opus.
Originea Complexului Oedipal
Freud a propus pentru prima dată conceptul complexului oedipal în cartea sa din 1899 "
Interpretarea viselor" , deși nu a început să utilizeze în mod formal termenul complex Oedipus până în
anul 1910. Conceptul a devenit din ce în ce mai important în timp ce el a continuat să-și dezvolte
conceptul de dezvoltare psiho-sexuală.
Freud a numit complexul după personajul din Oedipus Rex, care omoară accidental pe tatăl său și
se căsătorește cu mama sa.
În mitul grecesc, Oedipul este abandonat la naștere și astfel nu știe cine sunt părinții săi. Numai
după ce la ucis pe tatăl său și sa căsătorit cu mama sa, el își însușește adevărata identitate.
Cum funcționează complexul Oedip?
În teoria psihanalitică, complexul Oedip se referă la dorința copilului de implicare sexuală cu părintele de
sex opus, în special atenția erotică a băiatului asupra mamei sale. Această dorință este păstrată din
conștiința conștientă prin represiune, dar Freud credea că încă mai avea o influență asupra
comportamentului copilului și că a jucat un rol în dezvoltare
Ce este un complex Oedip?
Complexul oedipal, cunoscut și ca complexul Oedip, este un termen folosit de Sigmund Freud în teoria sa
de dezvoltare psiho-sexuală pentru a descrie sentimentele copilului de dorință pentru părintele său de sex
opus, gelozia și furia față de el sau ea -parent părinte. În esență, un băiat simte că se luptă cu tatăl său
pentru posesia mamei sale, în timp ce o fată simte că se luptă cu mama ei pentru afecțiunile tatălui ei.
Potrivit lui Freud, copiii își văd părinții de același sex ca și rivali ai atenției și afecțiunilor părintelui de
sex opus.
Originea Complexului Oedipal
Freud a propus pentru prima dată conceptul complexului oedipal în cartea sa din 1899 " Interpretarea
viselor" , deși nu a început să utilizeze în mod formal termenul complex Oedipus până în anul 1910.
Conceptul a devenit din ce în ce mai important în timp ce el a continuat să-și dezvolte conceptul de
dezvoltare psiho-sexuală.
Freud a numit complexul după personajul din Oedipus Rex, care omoară accidental pe tatăl său și se
căsătorește cu mama sa.
În mitul grecesc, Oedipul este abandonat la naștere și astfel nu știe cine sunt părinții săi. Numai după ce la
ucis pe tatăl său și sa căsătorit cu mama sa, el își însușește adevărata identitate.
Cum funcționează complexul Oedip?
În teoria psihanalitică, complexul Oedip se referă la dorința copilului de implicare sexuală cu părintele de
sex opus, în special atenția erotică a băiatului asupra mamei sale. Această dorință este păstrată din
conștiința conștientă prin represiune, dar Freud credea că încă mai avea o influență asupra
comportamentului copilului și că a jucat un rol în dezvoltare.
Freud a sugerat că complexul Oedip a jucat un rol important în etapa falică a dezvoltării psiho-sexuale. El
a crezut, de asemenea, că finalizarea cu succes a acestei etape implică identificarea cu părintele de același
sex care, în cele din urmă, ar duce la dezvoltarea unei identități sexuale mature.
Potrivit lui Freud, băiatul dorește să-și posede mama și să-l înlocuiască pe tatăl său, pe care copilul îl
consideră drept un rival pentru afecțiunile mamei.
Complexul oedipal apare în stadiul falolic al dezvoltării psiheloxelor cu vârste cuprinse între trei și cinci
ani. Etapa falică servește ca un punct important în formarea identității sexuale.
În acest stadiu al dezvoltării, Freud a sugerat că copilul dezvoltă o atracție sexuală față de părintele său de
sex opus și ostilitatea față de părintele de același sex.
Semnele complexului Oedip
Deci, care sunt unele dintre semnele complexului oedipal? Freud a sugerat că există o serie de
comportamente pe care le implică copiii, care sunt de fapt un rezultat al acestui complex. Unele
manifestări comportamentale ale complexului ar putea implica un băiat să-și exprime posesivitatea mamei
sale și să-i spună tatălui să nu-l îmbrățișeze sau să-l sărute pe mama sa. Fetițele de la această vârstă pot
declara că intenționează să se căsătorească cu tații atunci când cresc.
Ce este un complex Oedip?
Complexul oedipal, cunoscut și ca complexul Oedip, este un termen folosit de Sigmund Freud în teoria sa
de dezvoltare psiho-sexuală pentru a descrie sentimentele copilului de dorință pentru părintele său de sex
opus, gelozia și furia față de el sau ea -parent părinte. În esență, un băiat simte că se luptă cu tatăl său
pentru posesia mamei sale, în timp ce o fată simte că se luptă cu mama ei pentru afecțiunile tatălui ei.
Potrivit lui Freud, copiii își văd părinții de același sex ca și rivali ai atenției și afecțiunilor părintelui de
sex opus.
Originea Complexului Oedipal
Freud a propus pentru prima dată conceptul complexului oedipal în cartea sa din 1899 " Interpretarea
viselor" , deși nu a început să utilizeze în mod formal termenul complex Oedipus până în anul 1910.
Conceptul a devenit din ce în ce mai important în timp ce el a continuat să-și dezvolte conceptul de
dezvoltare psiho-sexuală.
Freud a numit complexul după personajul din Oedipus Rex, care omoară accidental pe tatăl său și se
căsătorește cu mama sa.
În mitul grecesc, Oedipul este abandonat la naștere și astfel nu știe cine sunt părinții săi. Numai după ce la
ucis pe tatăl său și sa căsătorit cu mama sa, el își însușește adevărata identitate.
Cum funcționează complexul Oedip?
În teoria psihanalitică, complexul Oedip se referă la dorința copilului de implicare sexuală cu părintele de
sex opus, în special atenția erotică a băiatului asupra mamei sale. Această dorință este păstrată din
conștiința conștientă prin represiune, dar Freud credea că încă mai avea o influență asupra
comportamentului copilului și că a jucat un rol în dezvoltare.
Freud a sugerat că complexul Oedip a jucat un rol important în etapa falică a dezvoltării psiho-sexuale. El
a crezut, de asemenea, că finalizarea cu succes a acestei etape implică identificarea cu părintele de același
sex care, în cele din urmă, ar duce la dezvoltarea unei identități sexuale mature.
Potrivit lui Freud, băiatul dorește să-și posede mama și să-l înlocuiască pe tatăl său, pe care copilul îl
consideră drept un rival pentru afecțiunile mamei.
Complexul oedipal apare în stadiul falolic al dezvoltării psiheloxelor cu vârste cuprinse între trei și cinci
ani. Etapa falică servește ca un punct important în formarea identității sexuale.
În acest stadiu al dezvoltării, Freud a sugerat că copilul dezvoltă o atracție sexuală față de părintele său de
sex opus și ostilitatea față de părintele de același sex.
Semnele complexului Oedip
Deci, care sunt unele dintre semnele complexului oedipal? Freud a sugerat că există o serie de
comportamente pe care le implică copiii, care sunt de fapt un rezultat al acestui complex. Unele
manifestări comportamentale ale complexului ar putea implica un băiat să-și exprime posesivitatea mamei
sale și să-i spună tatălui să nu-l îmbrățișeze sau să-l sărute pe mama sa. Fetițele de la această vârstă pot
declara că intenționează să se căsătorească cu tații atunci când cresc.
Complexul Electra
Stadiul analogic pentru fete este cunoscut ca complexul Electra în care fetele simt dorința pentru părinții
lor și gelozia mamei lor. Termenul Complexul Electra a fost introdus de Carl Jung pentru a descrie modul
în care acest complex se manifestă în fete. Freud, însă, credea că termenul complex Oedipus se referea atât
la băieți, cât și la fete, deși credea că fiecare sex îl simte diferit.
Freud a sugerat de asemenea că, atunci când fetele descoperă că nu au un penis, ele dezvoltă invidia și
resentimentul penisului față de mamele lor pentru că "o trimit în lumea atât de insuficient echipată". În
cele din urmă, acest resentiment dă loc identificării cu mama ei și procesului de internalizare a atributelor
și caracteristicilor părintelui ei de același sex.
A fost punctul de vedere al lui Freud despre sexualitatea feminină, care probabil a fost criticată cel mai
mult. Psihanalistul Karen Horney a respins conceptul lui Freud de invidie a penisului și, în schimb, a
sugerat că bărbații trăiesc invidia uterului datorită incapacității lor de a suporta copii.
Ce este un complex Oedip?
Complexul oedipal, cunoscut și ca complexul Oedip, este un termen folosit de Sigmund Freud în teoria sa
de dezvoltare psiho-sexuală pentru a descrie sentimentele copilului de dorință pentru părintele său de sex
opus, gelozia și furia față de el sau ea -parent părinte. În esență, un băiat simte că se luptă cu tatăl său
pentru posesia mamei sale, în timp ce o fată simte că se luptă cu mama ei pentru afecțiunile tatălui ei.
Potrivit lui Freud, copiii își văd părinții de același sex ca și rivali ai atenției și afecțiunilor părintelui de sex
opus.
Originea Complexului Oedipal
Freud a propus pentru prima dată conceptul complexului oedipal în cartea sa din 1899 " Interpretarea
viselor" , deși nu a început să utilizeze în mod formal termenul complex Oedipus până în anul 1910.
Conceptul a devenit din ce în ce mai important în timp ce el a continuat să-și dezvolte conceptul de
dezvoltare psiho-sexuală.
Freud a numit complexul după personajul din Oedipus Rex, care omoară accidental pe tatăl său și se
căsătorește cu mama sa.
În mitul grecesc, Oedipul este abandonat la naștere și astfel nu știe cine sunt părinții săi. Numai după ce la
ucis pe tatăl său și sa căsătorit cu mama sa, el își însușește adevărata identitate.
Cum funcționează complexul Oedip?
În teoria psihanalitică, complexul Oedip se referă la dorința copilului de implicare sexuală cu părintele de
sex opus, în special atenția erotică a băiatului asupra mamei sale. Această dorință este păstrată din
conștiința conștientă prin represiune, dar Freud credea că încă mai avea o influență asupra
comportamentului copilului și că a jucat un rol în dezvoltare.
Freud a sugerat că complexul Oedip a jucat un rol important în etapa falică a dezvoltării psiho-sexuale. El
a crezut, de asemenea, că finalizarea cu succes a acestei etape implică identificarea cu părintele de același
sex care, în cele din urmă, ar duce la dezvoltarea unei identități sexuale mature.
Potrivit lui Freud, băiatul dorește să-și posede mama și să-l înlocuiască pe tatăl său, pe care copilul îl
consideră drept un rival pentru afecțiunile mamei.
Complexul oedipal apare în stadiul falolic al dezvoltării psiheloxelor cu vârste cuprinse între trei și cinci
ani. Etapa falică servește ca un punct important în formarea identității sexuale.
În acest stadiu al dezvoltării, Freud a sugerat că copilul dezvoltă o atracție sexuală față de părintele său de
sex opus și ostilitatea față de părintele de același sex.
Semnele complexului Oedip
Deci, care sunt unele dintre semnele complexului oedipal? Freud a sugerat că există o serie de
comportamente pe care le implică copiii, care sunt de fapt un rezultat al acestui complex. Unele
manifestări comportamentale ale complexului ar putea implica un băiat să-și exprime posesivitatea mamei
sale și să-i spună tatălui să nu-l îmbrățișeze sau să-l sărute pe mama sa. Fetițele de la această vârstă pot
declara că intenționează să se căsătorească cu tații atunci când cresc.
Complexul Electra
Stadiul analogic pentru fete este cunoscut ca complexul Electra în care fetele simt dorința pentru părinții
lor și gelozia mamei lor. Termenul Complexul Electra a fost introdus de Carl Jung pentru a descrie modul
în care acest complex se manifestă în fete. Freud, însă, credea că termenul complex Oedipus se referea atât
la băieți, cât și la fete, deși credea că fiecare sex îl simte diferit.
Freud a sugerat de asemenea că, atunci când fetele descoperă că nu au un penis, ele dezvoltă invidia și
resentimentul penisului față de mamele lor pentru că "o trimit în lumea atât de insuficient echipată". În
cele din urmă, acest resentiment dă loc identificării cu mama ei și procesului de internalizare a atributelor
și caracteristicilor părintelui ei de același sex.
A fost punctul de vedere al lui Freud despre sexualitatea feminină, care probabil a fost criticată cel mai
mult. Psihanalistul Karen Horney a respins conceptul lui Freud de invidie a penisului și, în schimb, a
sugerat că bărbații trăiesc invidia uterului datorită incapacității lor de a suporta copii.
Freud însuși a recunoscut că înțelegerea sa despre femei a fost probabil mai puțin pe deplin realizată.
"Știm mai puțin despre viața sexuală a fetițelor decât despre băieți", a explicat el. "Dar nu trebuie sa ne
facem rusine de aceasta distinctie. La urma urmei, viata sexuala a femeilor adulte este un continent
intunecat pentru psihologie".
Electra complex este unul dintre cele mai faimoase concepte propuse de Carl Gustav Jung.
Acest autor, în calitate de membru al psihodinamice curent și discipol al lui Sigmund Freud, a fost stabilit
la dezvoltarea personalității în timpul copilăriei timpurii a, de acolo, de a propune idei cu privire la modul
în care aceste experiențe lăsați un mod de imprimare să se comporte și să se gândească la ființele umane
odată ce au devenit adulți.
Complexul Electra, legat de teoria dezvoltării psiho-psihologice, este modul în care Jung adaptează
complexul Oedip de la Freud la cazul femeilor. Cu toate acestea, este propus ca ceva mai mult decât o
simplă adaptare a Oedipului la cazul femeii. Să vedem despre ce este vorba.
Cine era Electra?
Jung a fost un învățător foarte concentrat asupra studierii simbolismului, deoarece a avut o mare
importanță în ideile sale despre felul în care mintea umană este, în parte, colectivă și supusă simbolurilor
folosite în cultură. (Vezi teoria despre arhetipuri). De aceea, printre altele, pentru a defini complexul
Oedip, el sa concentrat pe partea mitologiei grecești homerice, în care viața Electra, fiica lui
Agamemnon și Clitemnestra, Regele și regina Micilor.
Legenda spune că era propria mamă a lui Electra sau iubitul ei, care la ucis pe Agamemnon după ce sa
întors de la Războiul războiului. Electra a decis apoi că mama și iubitul ei ar trebui să moară și ia
încurajat pe fratele ei Orestes pentru a răzbuna pe tatăl celor doi care au făcut crimele.
Caracteristicile complexului Electra
Complexul Electra pot fi înțelese ca versiunea feminină a complexului Oedip, dar nu este exact așa.
Deși este adevărat că situația inițială este similară, atracția tatălui de către fiică și că această iubire a
tatălui cauzează o rivalitate a mamei, există diferențe între teoria complexului Oedip și cea a complexului.
din Electra.
Carl Jung credea că legătura emoțională dintre copil și mama lui este mai îngust decât între fiul și
tatăl, astfel încât complexul Electra tinde să fie mai ascunse, deoarece gradul de atașament este mai mare
si compenseaza rivalitate între mamă și fiică.
Frica de pedeapsă
În timp ce în complexul Oedipus copilul de sex masculin se teme că tatăl său îl va arunca, în
complexul Electra fiica ajunge la concluzia că ea a fost deja castrată..
Rezoluția complexului Electra
Potrivit lui Freud și lui Jung, el a trecut prin complexele Oedip și Electra, respectiv, acestea sunt
faze care fac parte din dezvoltarea normală a majorității copiilor. Într-un fel, ei subliniază cum are loc
dezvoltarea psihică a oamenilor din primii ani de viață.
De aceea au crezut că ambele fenomene au fost rezolvate în 2 sau 3 ani, în timp ce în câteva cazuri
rivalitatea dintre copii și părinți, fiice și mame este înrădăcinată și le face să se deterioreze.
În psihologia neo-freudiană , complexul Electra , așa cum a fost propus de Carl Jung în teoria sa a
psihanalizei , este o concurență psihosexuală a unei fete cu mama ei pentru deținerea tatălui ei. În cursul
dezvoltării sale psihosexuale, complexul este stadiul falic al fetei ; experiența analogă a unui băiat este
complexul Oedip . Complexul Electra apare în a treia etapă falică (vârsta între 3 și 6 ani) - din cinci stadii
de dezvoltare psihosexuală : (i) oral , (ii) anal , (iii) falic , (iv) latent și (v) ) Genitalul - în care sursa
plăcerii libidoului se află într-o zonă erogena diferită a corpului sugarului. În teoria psihanalitică clasică ,
identificarea copilului cu părintele de același sex este rezolvarea cu succes a complexului Electra și a
complexului Oedip ; experiența sa psihologică esențială pentru dezvoltarea unui rol și identitate sexuală
matură . Sigmund Freud a propus în schimb ca fetele și băieții să-și rezolve diferit complexele - ea prin
invidia penisului , el prin anxietatea de castrare ; și că rezoluțiile nereușite ar putea duce la nevroză . Prin
urmare, femeile și bărbații care sunt fixați în etapele Electra și Oedipale ale dezvoltării lor psihosexuale ar
putea fi considerate „fixate de tată” și „fixate de mamă”.
Ca termen psihanalitic pentru conflictul psihos fiică-mamă, complexul Electra derivă din
personajul mitologic grecesc Electra , care a trasat răzbunare matricidă cu Orestes , fratele ei, împotriva lui
Clytemnestra , mamei lor și Aegisthus , tatăl vitreg, pentru uciderea lui Agamemnon , tatăl lor (cf.
Electra , de Sophocles). Sigmund Freud a dezvoltat aspectele feminine ale teoriei dezvoltării sexuale -
descriind psihodinamica competiției sexuale a unei fete cu mama sa pentru deținerea sexuală a tatălui - ca
atitudine feminină de Edipo și complexul negativ al Oedipului ; totuși, colaboratorul său, Carl Jung, a
inventat termenul de complex Electra în 1913. Freud a respins termenul lui Jung ca fiind incorect din
punct de vedere psihanalitic : „că ceea ce am spus despre complexul Oedip se aplică cu strictețe numai
pentru copilul de sex masculin și că avem dreptate în respingând termenul „complex Electra”, care
urmărește să sublinieze analogia dintre atitudinea celor două sexe ”. Pentru a forma o identitate sexuală
( ego ) discretă , experiența psihosexuală decisivă a unei fete este complexul Electra - competiția fiică-
mamă pentru deținerea tatălui. În stadiul falic (vârsta între 3 și 6 ani), copiii sunt conștienți de corpul lor,
de corpurile celorlalți copii și de corpurile părinților lor, care mulțumesc curiozitatea fizică dezbrăcându-
se și explorându-și unii pe alții și organele genitale - erogenul centru - din stadiul falic; învățând astfel
diferențele de gen fizic între bărbat și femeie, „băiat” și „fată”. Atunci când atașarea sexuală inițială a unei
fete față de mama ei se termină după ce a descoperit că nu are penis , atunci își transferă dorința libidinală
(atașament sexual) către tatăl ei și crește concurența sexuală cu mama ei
 Natura psihodinamică a relației fiică-mamă din complexul Electra derivă din invidia penisului ,
cauzată de mamă, care a provocat și castrarea fetei ; cu toate acestea, după ce și-a aliniat atracția sexuală
cu tatăl ei (heterosexualitate), fata reprima concurența feminină ostilă, de teamă să nu piardă dragostea
mamei sale. Această internalizare a „Mamei” dezvoltă super-ego-ul pe măsură ce fata stabilește o
identitate sexuală ( ego ) discretă . Fără un penis, fetița nu își poate deține sexual mama, așa cum cere id-ul
infantil . În consecință, fata își redirecționează dorința de uniune sexuală asupra tatălui său și, astfel,
progresează spre feminitatea heterosexuală , care culminează cu purtarea unui copil care înlocuiește
penisul absent . Mai mult, după stadiul falic , dezvoltarea psihosexuală a fetei include transferul zonei sale
erogene primare de la clitorisul infantil la vaginul adult . Freud a considerat astfel atitudinea feminină a lui
Oedip („complexul Electra”) ca fiind mai intensă din punct de vedere emoțional decât conflictul Oedipal
al unui băiat, rezultând, potențial, la o femeie cu o personalitate supusă, mai puțin încrezătoare. În ambele
sexe, mecanismele de apărare oferă rezoluții tranzitorii ale conflictelor dintre unitățile Id și cele ale ego-
ului. Primul mecanism de apărare este represiunea , blocarea amintirilor, impulsurilor emoționale și ideilor
din mintea conștientă; totuși nu rezolvă conflictul Id-Ego. Al doilea mecanism de apărare este
identificarea , prin care copilul încorporează, în egoul său, caracteristicile personalității părintelui de
același sex; în așa fel încât să se adapteze, fata facilitează identificarea cu mama, pentru că înțelege că,
fiind femei, niciuna dintre ele nu posedă un penis, deci nu sunt antagoniști. În cazul în care concurența
sexuală pentru părintele de sex opus nu este rezolvată, ar putea apărea o fixare în stadiul falic , ceea ce a
determinat o fată să devină o femeie care se străduiește să domine bărbații (de exemplu, invidia
penisului ), fie ca o femeie neobișnuit de seducătoare (ridicat de sine). stima) sau ca o femeie neobișnuit
de supusă (respect de sine scăzut). La un băiat, o fixare în stadiu falic l-ar putea determina să devină un
om zadarnic, excesiv de ambițios. Prin urmare, manevrarea și rezolvarea satisfăcătoare a părinților a
complexului Electra sunt cele mai importante în dezvoltarea super-ego-ului infantil , deoarece,
identificându-se cu un părinte, fata interiorizează moralitatea ; prin aceasta, ea alege să respecte regulile
societale, mai degrabă decât să fie obligată reflexiv să se conformeze, de teama pedepsei.

Un studiu efectuat în 1921 la pacienții de la un spital mental de stat din New York, privind
semnificația prognostică a conținutului mental în psihoza maniaco-depresivă , a raportat că din 31 de
pacienți maniaco-depresivi studiați, 22 (70%) au fost diagnosticați ca fiind afectați de un Electra complex;
și că 12 dintre cei 22 de pacienți au regresat în stadii incipiente ale dezvoltării psihosexuale . Complexul
Ficțiunea oferă oamenilor posibilitatea de a se identifica cu protagoniștii poveștilor fantastice care
înfățișează ceea ce ar putea fi dacă ar putea acționa după dorințele lor . Adesea, în sprijinul promovării
conformității sociale, mitul , povestea, teatrul sau filmul prezintă o poveste menită să înspăimânte oamenii
să acționeze după dorințele lor. În cursul socializării infantile , basmele îndeplinesc funcția menționată;
băieții și fetele se identifică cu eroul și eroina în timpul aventurilor lor. Adesea, lucrările de eroi și eroină
sunt cauzate de o mamă vitregă malefică care este invidioasă pe el, pe ea sau pe amândouă și le va
împiedica îndeplinirea dorinței. Fetele, mai ales în intervalul de vârstă de trei până la șase ani, se pot
identifica mai ales cu o eroină pentru care dragostea fermecătoare a prințului îi va sili invidia penisului .
Mai mult, povești precum Cenușăreasa au două figuri materne, mama vitregă (societatea) și zana zână ;
mama vitregă reprezintă sentimentele fetei față de mamă; zâna zânei o învață pe fată că mama ei (pasul) o
iubește, astfel, pentru a avea dragostea mamei, fata trebuie să-l imite pe Cenusareasa cea bună, nu pe
păcătoșii răi.