Unitatea de învățare U. I.1.

Psihodiagnoza personalității. Prezentare generală

Cuprins
1.1. Introducere ...............................................................................................................
1.2. Competențe ................................................................................................................
1.3. Scurt istoric................................................................................................................
1.4. Metode de evaluare în psihodiagnoza personalității ................................................

1.1. Introducere
În testarea psihologică se întâlnesc două mari grupuri de teste: unele care testează
inteligența, aptitudinile cognitive, funcționarea neuropsihică și achizițiile și a doua
categorie, destinată personalității, care vizează tipuri de personalitate, trăsturi de
personalitate, motivație, interese, adaptare interpersonală sau abilități sociale și
simptomatologie psihiatrică. De prima categorie ne-am ocupat la cursul de
psihodiagnoza aptitudinilor și inteligenței. Din a doua categorie vom selecta în
acest curs câteva dintre cele mai cunoscute și utilizate chestionare.
O altă diferență care se impune între cele două domenii de testare vine din metodele
utilizate. Pentru inteligență și aptitudini se folosesc în primul rând teste (metode
cantitative, structurate, obiective), ce au limită de timp sau complexitate și
dificultate crescândă. Pentru psihodiagnoza personalității se recomandă
combinarea de metode calitative (observația, interviul, unele tehnici proiective) cu
metodele cantitative (chestionare, scale). Aceste metode nu sunt cu limită de timp,
nu presupun răspunsuri corecte sau greșite, ci depind de alegerile și răspunsurile
persoanei testate pentru a colecta datele și a le prelucra fie prin raportare la etalon,
fie folosind teorii și cunoștințe din formarea de specialitate.

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unități, studenții vor fi capabili:

• Să descrie metodele utilizate în psihodiagnoza personalității
• Să explice aplicabilitatea și limitele acestor metode.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

1.3. Scurt istoric

Tratatele de psihodiagnoza personalității menționează ca prime dovezi de utilizare a

testelor pentru a clasifica și identifica punctele forte, respectiv dificultățile pe care le are o
persoană ca datând din China antică (3000 B.C), când s-au găsit dovezi că pentru a face parte
din armata imperială, soldații erau testați atât în ceea ce privește aptitudinile cât și
personalitatea. Tot legat de confruntări politice și războaie este și următoarea dovadă de
utilizare a testelor și anume verificarea și testarea recruților pentru participarea la primul război
mondial (odată cu intrarea SUA în război). Strategii militari și-au dat seaamna că, deși este
nevoie de voluntari și de resursă umană pentru a fi trimisă pe front, este riscant să dotezi cu
muniție orice persoană ce se prezintă la serviciul de recrutări. De aceea, pornind de la inventare
psihiatrice și criterii de diagnostic pentru tulburările psihice au propus o listă de enunțuri (itemi
le spunem acum) la care recrutul trebuia să răspundă cu adevărat sau fals (în funcție de cum i
se potrivea lui respectiva descriere). Acest prim test de personalitate – Woodworth Personal
Data Sheet (WPDS), este la fel de celebru ca testul de inteligență Binet-Simon. Ambele au avut
nevoie de reformulări și modificări, dar ambele au deschis porțile pentru domeniul testării
psihologice. Bineînțeles, WPDS avea multe neajunsuri, având validitate de fațadă ridică, adică
permitea să îți dai seama cu ușurință ce măsoară și, în consecință, respondentul putea să aleagă
răspunsul după cum creade că îi este lui util. Acest prim test a avut doar valoare de screening
(distingea între apt pentru front sau inapt) și nu formula nici profile de personlitate, nici
diagnostice clinice.
Ca răspuns la principala limită a testului (transparența lui) au apărut și au devenit foarte
populare testele proiective (anii ‘20-‘40). Mai întâi Rorschach (celebrul test al petelor de
cerneală), apoi TAT, ambele solicitând respeondentul să povestească ce vede în imaginile
ambigue care îi erau prezentate. Aceste teste (probe proiective) se sprijineau pe ipoteza că o
persoană va relata în răspunsuri informații legate de interesele, preocupările, dificultățile
proprii. Tehnicile proiective, apărute la început de secol trecut sunt populare și astăzi, dar destul
de controversate.
În istoricul testării personalității, un moment foarte important este virarea din nou, spre
chestionare și teste obiective deoarece cele proiective erau tributare specializării
psihodiagnosticuanului și nu își dovediseră validitatea. În ’43 apare MMPI (Minnesota
Multihasic Personality Inventory), test ce introduce scale de validare pentru a verifica
corectirudinea răspunsurilor și tendința de a trișa, urmat de CPI (California Psychological
Inventory), 16 PF (16 Personality Factors).
După o perioadă fără prea multe inovații în domeniul testării personalității (se utilizează testele
existente și se fac numeroase studii de validare), anii ‘80 - ‘90 vin cu o revigorare a domeniului
aducând specializare şi diversificare în ceea ce privește chestionarele de personalitate.
În prezent foarte importante sunt verificările legate de caracteristicile psihometrice ale
testelor: se verifică fidelitatea, validitatea, standardizarea instructajului, a cotării, dar si
raportarea rezultatelor, un test fiind cu atât mai util cu cît aceste calități sunt dovedite.
O altă atenție deosebită este acordată conținutului itemilor: se reformulează enunțurile ce
conțin stereotipuri, care pot leza persoana, care sunt discriminatorii sau încalcă intimitatea.
Considerentele etice nu se raportează numai la instrumente ci și la specialiști: sunt
recomandate standarde profesionale și cerințe deontologice pentru utilizarea testelor.
Chestionarele de personalitate nu mai sunt în prezent limitate doar pentru cunoașterea
speciliaștilor sau a ”subiecților” testați cu scopuri precise. Publicul larg are acces la teste, ele
sunt popularizate în media scrisă, dar și vizuală și digitală. Acest lucru are consecințe atât
pozitive cât și negative: testele sunt demitizate, nu mai generează atâta anxietate și reținere, dar
accesibilitatea crescută face ca persoanele testate să poată anticipa răspunsurile și modul în care
acestea se scorează.
Tendințele viitoare în psihodiagnoza personalității sunt îndreptate către includerea
descoperirilor științifice în ceea ce privește cauzele interne ale personalității (explicațiile
biologice) și conceperea de teste care țin cont de aceste descoperiri. Tehnologia ajută și ea,
testele computerizate în care sarcinile sunt pe calculator, nefiind reduse la selecția de răspunsuri
la enunțuri ci presupunând răspuns la stimuli vizuali, timp de reacție, măsurători fizilogice, etc
(Sava, 2011). Asistăm la o reducere a numărului de teste tip creion-hârtie și o creștere a celor
computerizate, cu sarcini ce nu se reduc la lectura unui enunț și selectarea unei variante de
răspuns.
Să ne reamintim.... Istoric:
– China, 3000 B.C.
– Primul Război Mondial - Woodworth Personal Data Sheet
– 1921 testul Rorschach, SUA - 1932
– 1935 TAT (Murray şi Morgan)
– 1943 MMPI.......CPI; 16 PF......
–  anii ‘50 - ‘70
– anii ‘80 - ‘90 - specializare şi diversificare
Prezent şi viitor:
– validitate, analiza de itemi
 – preocupări etice (stereotipuri, discriminare .... intimitate)
– standarde profesionale
– accesul la teste, popularizare şi conştiinţa publică
– descoperiri ştiinţifice
– tehnologia (computer, internet)

1.4. Metode de evaluare în psihodiagnoza personalității

Când ne referim la evaluarea personalității ne referim la acele metode care caută să

identifice ceea ce este stabil în modul în care o persoană se comportă, gândește, simte.
Personalitatea este constantă, consistentă și modelabilă, constituind cauza internă a
comportamentului. Odată ce putem identifica elementele stabile, putem explica comportamente
actuale și face predicții cu privire la viitoare comportamente. Când informațiile colectate sunt
cantitative (sub formă de scoruri), aceste scoruri se compară cu scorurile obținute de alte
persoane și putem identifica prin ce sunt la fel oamenii și prin ce diferă. Scorurile brute și cele
standard (ale etaloanelor) permit plasarea persoanelor în categorii, tipuri, clase de respondenți.
În psihodiagnoza personalității contează și ceea ce este specific, unic unui individ, iar pentru a
obține aceste informații, datele cantitative sunt interpretate nu doar în raport cu un etalon, dar
și unele în raport cu altele la persoana testată (se fac asocieri și comparații intre valorile
obținute) sau, se utilizează metode calitative. Metodele calitative nu sunt înalt standardizate dar
permit identificarea particularului și individualizarea interpretării. În această categorie intră
observația și interviul și o parte din tehnicile proiective.
Selectare uneia sau alteia dintre categoriile mari de metode de psihodiagnostic depinde
de scopul urmărit: triere, identificarea tipului de personalitate, explicarea unui comportament,
selecție, diagnostic, propunere plan de intervenție, etc.
Metodele cantitative sunt reprezentate de chestionarele de personalitate, ce măsoară
trăsături, dimensiuni/ factori sau tipuri de personalitate. Numele sub care sunt întâlnite aceste
instrumente poate conține denumirea de chestionar, inventar sau scală. Diferențele între cele 3
denumiri nu sunt importante ci țin mai ales de opțiunea autorilor respectivelor instrumente. În
U.I. 4 vor fi oferite mai multe informații despre cum se grupează aceste instrumente.
O distincție este însă necesară între trăsătură, dimensiune și tip de personalitate (Luca,
2013):
• Trăsătura de personalitate este o caracteristică dispozițională a unei persoane
constantă în timp și trans-situațional cu valoare empirică dar și teoretică.
 • Factorul/ dimensiunea de personalitate este un construct extrem de elaborat, derivat
prin analiza factorială a manifestărilor personalităţii, care reuneşte ciorchini de trăsături
ce au tendinţa să se asocieze la majoritatea indivizilor.
• Tipul de personalitate vizează maxima generalitate, căci el reuneşte trăsăturile şi
factorii într-un model explicativ care poartă asupra unui mare număr de oameni, pe care
îi clasifică în scopul predicţiei.
Prezentul curs este structurat pe:
- Metode calitative de evaluare: observația, interviul, tehnicile proiective (unele dintre
acestea transformă răspunsurile in coduri si scoruri si por fi interpretate cantitativ)
- Metode cantitative de evaluare: chestionare de personalitate, scale de evaluare
comportamentală
Selectția chestionarelor care intră în portofoliu pentru partea practică a disciplinei s-a
făcut ținând cont de cât de cunoscute și utile sunt aceste teste, de cât de accesibile sunt
studenților și nu în ultimul rând de modalitățile diferite de scorare și intepretare. Prin selecția
a 4 chestionare, studenții vor exersa 4 modalități distincte de scorare și interpretare, penru a fi
familiarizați cu tehnici diferite și pentru a putea apoi să transfere aceste cunoștințe la alte
chestionare cu care vor lucra în profesie.

Rezumat
Psihodiagnoza este activitatea specifică care foloseşte intermedierea prin
diferite tipuri de instrumente pentru a obţine informaţii valide despre structura,
dinamica psihică şi personalitatea unei persoane. Evaluarea personalității este
un domeniu complex care presupune utilizarea de metode calitative și
cantitative, de chestionare obiective sau tehnici proiective. Selectarea metodelor
și a instrumentelor folosite va ține cont de obiectivele evaluării, de
accesibilitatea testelor, dar și de caracteristicile respondentului.
 Unitatea de învățare U. I.4.

Chestionarele de personalitate. Strategii de construcție a

chestionarelor

Cuprins
4.1. Introducere ...............................................................................................................
4.2. Competențe ................................................................................................................
4.3. Definire și strategii de construcție ............................................................................
4.4. Recomandări și cerințe în construcția chestionarelor .............................................
4.5. Limitele metodei chestionarului ...............................................................................

4.1. Introducere
Evaluarea personalității are ca scop surprinderea caracteristicilor relativ constante
în timp și transituațional ce pot fi atribuite unei persoane. Atfel se poate realiza o
încadrare a persoanei în anumite tipuri de personalitate sau in anumite categorii, dar
se pot identifica și diferenţele interindividuale.
Ca domeniul al psihologiei, psihodiagnoza personalității are la dispoziție mai multe
metode de evaluare (cele calitative, discutate in U.I. 2 si U.I. 3) dar si cantitative,
obiective, de tipul chestionarelor.

4.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unități, studenții vor fi capabili:

• Să descrie specificul testelor obiective.
• Să enunțe recomandări care se utilizează în construirea testelor de
personalitate.
• Să exemplifice chestionare de personalitate construite prin strategii diferite
• Să argumenteze limitele metodei chestionarelor.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

4.3. Definire și strategii de construcție

Chestionarele reprezintă o colecție de enunțuri prin care se culeg informații despre

reacții, comportamente observabile, răspunsuri fiziologice, sentimente, cogniții, dispoziții,
trebuințe, interese, atitudini ale unei persoane sau reacțiile altora față de propria persoană,
precum și date biografice. Fiecare item este construit pentru a exemplifica o trăsătură specifică
de personalitate iar subgrupurile de itemi similari sunt însumate pentru a-i da individului un
calificativ pe fiecare scală de trăsături.

Exemplu
Itemul: Incerc adesea feluri de mâncare noi și străine face parte din scala
Deschidere față de experiență
Itemul: Imi plac cu adevărat majoritatea persoanelor pe care le întâlnesc, face
parte din scala Extraversie

Așadar chestionarele vizează, trăsături, factori sau dimensiuni și structuri globale ale
personalității prin care subiectul se autodescrie. Sunt metode obiective/ structurate de evaluare,
deoarece presupun enunțuri gata formulate și modalități de răspuns prestabilite, reguli de
aplicare și reguli de scorare. Aceleași întrebări sunt adresate tuturor participanților, iar
rezultatul se interpretează prin raportarea şi compararea cu o populaţie de referinţă, testată în
condiții identice. Chestionarele de personalitate, atunci când îndeplinesc criteriile psihometrice
legate de fidelitate, validitate și sensibilitate, au statut de test. Cu cât valorile ce verifică
fidelitatea în toate formele ei sunt mai mari, cu atât avem mai multă încredere în rezultatele
obținute prin respectivul chestionar. Trebuie însă menționat că valoarea fidelității test-retest
rareori atinge pragul de .90, orice valoare situată între 0.80 și .89 fiind considerată, pentru
chestionarele de personalitate ca foarte bună.
Scopul chestionarelor este de a permite diagnoza personalității (apreciază starea de fapt,
constată), dar şi să permită prognoza (anticipează categorii viitoare de comportamente în
situații de interes). Ca urmare, menirea lor este să ajute la înțelegerea personalității și la
aniticiparea unor răspunsuri pe care individul le va avea în contexte de viață, de aceea este
important ca rezultatele obținue prin chestionare să fie utile pentru mai multe categorii de
persoane: cel ce a fost testat, specialistul, alți beneficiari ai rezultatelor testării care pot
valorifica rezultatul (părinți, profesori, angajatori, medici, specialiști din diverse domenii).
 Cu aceste cerințe importante, la contrucția chestionarelor poate și de multe ori trebuie
să contribuie teoria (ce se știe despre personalitate și structura ei), dar și experiența,
comportamentele și reacțiile oamenilor, modul lor de a descrie persoanele, modul lor de a
înțelege și a se raporta la situații.
Kaplan si Sacuzzo (2013) au identificat 2 mari strategii de elaborare a chestionarelor:
prima – deductivă și a doua – empirică.
În cadrul fiecărei strategii pot fi utilizate mai multe metode de generare și selecție a
itemilor ce vor compune un chestionar.
Metoda deductivă presupune utilizarea deducției și a raționamentului logic pentru a
formula itemi, enuțurile acestora reflectând constructul pe care îl măsoară. Acești itemi au
validitate de fațadă și din lectura lor înțelegi la ce fel de trăsături fac referire.
Strategiile deductive, sunt la rândul lor de două feluri: teoretice și prin conținut logic.
Strategia teoretică presupune ca un chestionar să se sprijine pe o teorie și să reflecte respectiva
teorie (de ex. numărul de factori de personalitate pe care îi menționează teoria trebuie să apară
întocmai in chestionar). Scalele rezultate sunt omogene, enunțurile țin cont de ceea ce
menționează teoria cu privire la respectiva caracteristică. A doua categorie este cea prin
conținut logic, în care specialiștii se străduiesc să deducă conținutul itemilor, aceștia având
directă legătură cu trăsătura măsurată. Se recurge la logică și metodă intuitivă pentru a crea o
plajă de itemi din care sunt selectați cei pe care deducția logică îi consideră a fi mai potriviți
cu obiectivul chestionarului. Primele chestionare de personalitate au fost elaborate astfel, dintre
care cel mai citat exemplu este Woodworth personal data sheet, un chestionar apărut ca
necesitate de a diferenția între persoane sănătoase psihic și cele cu risc de dezvoltare a
tulburărilor psihice pentru a-i putea recruta să lupte în primul răsboi mondial. Itemii enunțau
probleme de adaptare și dezordini emoționale, iar răspunsurile afirmative (care confirmau
prezența respectivului comportament/gând sau sentiment) semnalau problemele psihice. De la
un anumit punctaj in sus, respectivii recruți erau respinși. Problema acestui chestionar, care are
valoare istorică, dar e depășit în prezent, este validitatea lui de fațadă. Oamenii testați puteau
falsifica răspunsurile, dacă doreau, iar specialișii nu aveau cum să îi diferențieze de cei care
răspundeau corect (cinstit). De aceea, această strategie are problema validității de fațadă, care
trebuie reținută ca limită.
Strategiile empirice se bazează pe colecție de date și analiză statistică pentru a
determina semnificația răspunsurilor și selecția itemilor. Și această strategie are două variante:
analiza factorială și criteriul de grup.
 Prin analiza factorială, o colecție de itemi este analizată pentru a reține itemii care au
varianță comună, reducând și grupând itemii până se obține cel mai mic număr de factori care
explică cea mai multă varianță din datele respective. Factorii vor fi apoi numiți cu etichete care
să reflecte conținutul lor. Strategia ce decurge din criteriul de grup are 3 variante: grup de
contrast, criteriul extern, criteriu cheie. Prin criteriul de grup se înțelege un grup de respondeți
care au în comun o anumită caracteristică. Colecția de itemi (care au sau nu legătură logică cu
trăsătura măsurată) este administrată grupului criteriu și unui alt grup considerat a reflecta
populația generală. Toți itemii care diferențiază semnificativ între cele 2 grupuri sunt reținuți
pentru a alcătui chestionarul.
În continuare sunt selectate persoane care sunt cunoscute ca având respectiva
caracteristică la nivel înalt și sunt testate cu itemii selectați și apoi puși în comparație (contrast)
cu un lot de control. Să presupunem că dorim să construim un chestionar care evaluează
anxietatea. Prima etapă a fost să reținem, din baza de itemi, doar pe aceea care au diferențiat
între subiecții anxioși și populația generală. Apoi, în pasul 2 subiecții au fost testați cu alte
chestionare ce măsoară anxietatea (sau aveau diagnostic clinic) iar itemii selectați au fost
verificați dacă diferențiază între cei anxioși și cei nonanxioși. Prin criteriul extern se poate
stabili o măsurătoare obiectivă (pentru anxietate, nivelul de cortizol în salivă). Un grup de
persoane este evaluat cu itemii selectați (sau cu itemii din colecție) pentru a vedea ce itemi
diferențiază semnificativ între cei care au nivelul cortizolului salivar crescut și cei care îl au
scăzut (strategia criteriului extern). Pentru persoanele care au fost grupate în lotul anxios se
poate colecta apoi o serie de informații – descriptori prin terți, istoric familial, etc și apoi se
verifică dacă alte persoane selectate prin itemii aleși vor avea aceleași caracteristici cu cei
testați și verificați (criteriul cheie).
Desigur, toate aceste strategii se pot intercala, completa reciproc și nu exclud procedee
de verificare a omogenității scalelor. De reținut este că, în cazul strategiilro deductive itemii
formulați au legătură cu contrusctul măsurat, reflectă teoria și sunt logice (itemii pt anxietate
pot fi enunțați sub forma: ”Îmi fac multe griji”, ”Am probleme să adorm noaptea”, ”Sunt
tensionat/ă în cea mai mare parte a timpului”, etc).
În cazul strategiei empirice, itemii nu trebuie să aibă legătură logică cu constructul
măsurat, atâta timp cât itemul respectiv s-a dovedit a discrima semnificativ între anxioși și
nonanxioși (de ex. utem avea itemi de timpul ”Prefer anotimpul iarna” sau ”De câte ori am
ocazia, călătoresc cu trenul”).
 Să ne reamintim....
Chestionarele reprezintă o colecție de enunțuri prin care se culeg informații
despre reacții, comportamente observabile, răspunsuri fiziologice, sentimente,
cogniții, dispoziții, trebuințe, interese, atitudini ale unei persoane sau reacțiile
altora față de propria persoană. Sunt instrumente obictive, cantitative, care se
completează prin auto-evaluare.
În costrucția chestionarelor se folosesc 2 strategii: deductive și empirice.
• Strategii deductive (utilizează raţiunea şi logica):
strategii teoretice (itemii reflectă teoria, scale omogene)
strategii prin conţinut logic (itemul descrie comportamentul/ trăsătura dedusă
logic).
• Strategii empirice (utilizează colecţie de date şi analiza statisică):
analiză factorială (identifică dimensiunile personalităţii)
criterii de grup (itemii sunt selectaţi după mai multe etape de testare):
• grup de contrast
• criteriu extern
• criteriu cheie.

Chestionarele de personalitate pot fi împărţite în două mari categorii: chestionare de

personalitate care sondează o singură trăsătură - unifazice sau mai multe trăsături - multifazice.
Chestionarele unifazice vizează o singură dimensiune/ trăsătură de personalitate, au scopuri
precise, consistență internă ridicată și validitate de conținut ridicată. Sunt foarte utilizate în
cercetare pentru că pot fi puse în relație cu alte trăsături și fiind mai scurte, nu consumă mult
timp în completare. Chestionarele multifazice vizează mai multe trăsături, sunt complexe,
permit realizarea unui profil de personalitate. Scalele care măsoară o dimensiune/ factor au
consistență internă, dar e posibil ca în cadrul unui chestionar multifazic, dimensiunile/ factorii
să coreleze între ei. Si aceste chestionare pot fi folosite în cercetare, însă rolul lor este mai
degrabă să sprijine practicienii din diferite domenii ale psihologie în formularea de diagnostice,
propunerea de intervenții, formularea de recomandări.

Exemple
Chestionare unifazice:
• BDI (Beck depression inventory)
• STAI (chestionarul de anxietate ca stare / trăsătură)
• Chestionar de stres
• Chestionarul stimei de sine Rosenberg
• Chestionar de furie
• Chestionarul lipsei de speranță
Chestionare multifazice:
• CPI (California Psychological Inventory)
 • MMPI (Minnesota Multiphasic Personality Inventory)
• MBTI (Myers Briggs typological inventory)
• BSRI (Bem sex role inventory)

4.4. Recomandări și cerințe în construcția chestionarelor

Dincolo de strategiile de construcție, atunci când formulăm itemi și dorim să îi adunăm

într-un chestionar, există câteva recomandări. În primul rând, se recomandă ca titlul
chestionarului/ inventarului/ scalei să nu conțină în titlu numele constructului pe care îl
măsoară. De ex, să nu scriem chestionar de anxietate, ci o denumire prescurtată (STAI-X1,
pentru anxietate).
După titlu urmează instructajul care trebuie să fie clar, simplu, se subliniaza confidentialitatea
si necesitatea parcurgerii intregului chestionar. Enunțurile itemilor trebuie să fie scurte, simple,
cu un vocabular adecvat grupului ţintă, fără neologisme sau duble negații.
În ceea ce privește scala de măsurare, acestea pot fi dihotomice sau de tip Likert (în n
trepte). Alegerea tipul de răspuns propus în chestionar depinde de ceea ce urmărim în testare.
Răspunsurile dihotomice (adevărat/ fals; da/ nu) diferențiază mai bine intre opțiunile
respondenților, dar îl forțează la un răspuns care poate nu reflectă foarte bine realitatea (sunt
situații în care adevărat/ fals nu descriu potrivit o situație, iar respondentul ar dori să aibă o
variantă de mijloc). Scalele în n trepte (puternic acord, acord, dezacord, puternic dezacord) pot
fi cu opțiuni cu număr par (și, din nou, nu avem opțiune de mijloc) sau cu număr impar (în care
avem variantă de mijloc, deci acoperim mai bine plaja de situații, dar riscăm ca mulți respondeți
indeciși să opteze pentru această variantă și atunci răspunsurile grupului să nu difere foarte
mult intre ele). Indiferent pentru ce optăm, variantele de răspuns trebuie să fie disjuncte între
ele.
Printre erorile mai des întâlnite în chestionare sunt:
- utilizarea abrevierilor (de ex. pentru o tulburare – ADHD), abrevieri cu care
respondenții nu sunt familiarizați.
- imprecizie: faceţi des sport (ce înseamnă des?? zilnic, de 3 ori pe săptămână???
de 3 ori pe lună???) – se recomandă utilizarea unor variante de răspuns grupate
pe frecvență
cât alcool consumați? (se recomandă facilitarea reamintirii: cât alcool consumaţi în medie când
sunteţi la o petrecere?)
- dubla chestionare (sunteţi ordonat şi punctual)
- dubla negaţie: studenţii nu ar trebui să nu finalizeze.......
- răspunsuri sugerate: nu credeţi că este indicat să renunţaţi la fumat?
- răspunsuri cu conţinut emoţional: abuzurile sunt...care este percepţia dvs faţă de
bătaie...
 - schimbarea ordinii de răspuns (3 = acord, la alt enunț 3 = dezacord)
- oferirea unor variante de răspuns care nu sunt acoperitoarea: referitor la relația
dvs de cuplu, în prezent sunteți: căsătorit, divorţat, necăsătorit (lipseşte văduv)

Aplicația 1
• Identificați erorile din formulările următoarelor variante de răspuns:
Întotdeauna, rareori, câteodată, niciodată
Între 1 şi 3; între 3 şi 5
Foarte importantă, importantă, semnificativă, nesemnificativă
Foarte mare, mare, important, nesemnificativ

4.5. Limitele metodei chestionarului

Utilizarea chestionarelor în diagnosticul personalității este o metodă larg răspândită,
care de cele mai multe ori produce rezultate valoroase. Există însă câteva limite pe care
specialiștii le menționează. Fiind o metodă ce presupune auto-evaluare, un risc legat de
valoarea datelor culese vine din limitarea impusă de cît de bine se cunoaște și se evaluează
persoana. Fiecare răspunde la întrebări/ enunțuri cât de bine se pricep. Mai mult, dacă nu
înțelege formularea, alegerea răspunsului va fi tot imprecisă.
O altă sursă de eroare poate veni din dezirabilitatea răspunsurilor. Persoanele
chestionate doresc să se prezinte într-o lumină facvorabilă, ca rumare, vor falsifica
răspunsurile pentru a corespude cu ceea ce anticiepază ei că se dorește. Pentru a reduce
efectul dezirabilității sociale, multe chestionare au incluse scale de validitate care măsoară
această tendință.
Chestionarele sunt colecții de enunțuri și variante de răspuns gata structurate. Persoana
testată nu poate să aleagă decât dintre variantele puse la dispoziție. Dar oamenii se
deosebesc prin așa numitele stiluri de răspuns. Acest stil de răspuns modifică realitatea
atunci când persoana e indecisă, sau nu înțelege bine, sau s-a plictisit, nu e foarte atentă sau
motivată să completeze. În atfel de situații unii aleg răspusurile care merg pe acord, alții pe
dezacord, unii aleg varianta de mijloc, alții variatele de la extreme. Se poate să răspundă
prin ghicire sau să aibă răspunsuri lipsă. O altă posibilitate este tendința unor respondenți
de a prefera răspunsurile bizare/ neaşteptate în dorința de a-și demonstra unicitatea.
Chestionarele raportează răspunsurile la un etalon, ceea ce permite încadrarea persoanei
într-o categorie. Acest lucru reduce din individualizarea interpretării, pentru că etaloanele
ne arată prin ce sunt la fel oamenii. Ține de experiența și priceperea examinatorului să
personalizeze interpretarea rezultatelor.
Și tot o limită în ceea ce privește individualizarea interpretărilor rezultatelor provine din
faptul că aplicarea chestionarelor presupune colectarea răspunsurilor prin format creion
hârtie (enunțurile și răspunsurile sunt gata elaborate), sau electronic, fără a putea completa
răspunsurile cu explicații sau limbaj nonverbal prezent în interacțiunea față în față.
Alegerile nu se pot completa sau nuanța decât prin completarea evaluării cu alte metode
(interviu, observație).

Rezumat
Chestionarele sunt metode obiective, structurate de evaluare a personalității. Pot
fi de tip unifazic sau multifazic, construite prin strategii deductive sau empirice.
În construcția lor trebuie ținut cont de câteva recomandări care reduc apariția
erorilor de evaluare. Cu toate acestea, evaluarea prin chestionare are limite
provenite tocmai din faptul că se bazează pe auto-descriere.
 Unitatea de învățare U. I.5.

Contributia lui H.J. Eysenck la elaborarea de teste psihologice

Cuprins
5.1. Introducere ...............................................................................................................
5.2. Competențe ................................................................................................................
5.3. Fundamentarea teoretică a testului EPQ ..................................................................
5.4. Prezentare test, scorare și interpretare ....................................................................
5.5. Aplicabilitate și limite ale testului .............................................................................

5.1. Introducere
Hans Jürgen Eysenck (1916-1997) a fost unul dintre marii contributori în domeniul
psihologiei, teoriile lui facilitând mai buna înțelegere a personalității și a
inteligenței. Fiind un adept al teoriile interacționiste, Eysenck și-a dedicat eforturile
înțelegerii modului în care organizarea și funcționarea cerebrală este răspunzătoare
de ”structura personalității”, identificând trei dimensiuni ale personalității:
extraversia, neuroticismul și psihoticismul. Deși a generat multe controverse, nu
numai cu privire la dimensiunile personalității, cercetările lui Eysenck au
impulsionat domenii învecinate cu psihologia și au permis confluența psihologiei cu
matematica, statistica, mai recent genetica și neurobiologia. Acest curs se centrează
pe contribuția lui Eysenck la domeniul testării personalității și prezintă Eysenck
Personality Questionnaire – EPQ, un chestionar care a cunoscut mai multe variante
și îmbunătățiri de-a lungul timpului și se bucură de recunoaștere și astăzi.

5.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unități, studenții vor fi capabili:

• Să enunțe explicațiile teoretice pentru dimensiunile personalității în
viziunea lui Eysenck.
• Să administreze și să scoreze chestionarul
• Să raporteze scorurile la etalon și să interpreteze rezultatele obținute.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

5.3. Fundamentarea teoretică a testului EPQ

Interesul lui Eysenck în creearea unui chestionar care să evalueze personalitatea este
rezultatul unei situații foarte nesatisfăcătoare existente în perioada anilor `40. La cel moment
personalitatea era văzută ca ansamblu de zeci și zeci de trăsături, ce se alăturau pentru a crea
un eventual profil și care erau măsurate cu tot atâtea chestionare. O sursă de culegere de date
destul de importantă (până la Eysenck) pentru a identifica trăsături de personalitate era
reprezentată de lexic, iar persoanele laice furnizau descrieri și răspundeau la întrebări pentru a
sprijini cercetătorii să asocieze trăsăturile între ele, să decidă care etichete sunt mai potrivite și
care întrunesc mai mult acord. Eysenck a înțeles și a susținut destul de devreme că ceea ce
vedem la nivel de comportament sau denumim cu etichetele trăsăturilor este de fapt rezultatul
funcționării cerebrale. O primă direcție de cercetare a îndreptat-o înspre identificarea unor
măsurători obiective pentru funcționarea cerebrală. A doua direcție importantă de studiu a fost
identificarea unor metode statistice care să permită reducerea numărului de trăsături la un
număr satisfăcător, care care să aibă și susținere în dovezile furnizate de studiile pe activitatea
corticală.
Așadar, pentru Eysenck (1967) comportamentul observabil este rezultatul predispozițiilor
ereditare în interacțiune cu mediul. Substratul constituțional funcționează regulat și predictibil,
iar acest lucru permite formularea de predicții cu privire la comportament în diferite
circumstanțe.
Folosind măsurători fiziologice (EEG în timpul desfășurării de activități; conductanța pielii,
ritmul cardiac), răspunsuri la chestionare, analize biografice, observații, studii experimentale
(EEG în timpul expunerii la diferiți stimuli) și, bineînțeles, analiza factorială, Eysenck a redus
inițial numărul de trăsături la doua dimensiuni de personalitate:

- Extraversia (deseori descrisă ca extraversie – introversie)

și
- Nevrotismul (deseori descris ca nevrotism – stabilitate emoțională).
Ambele dimensiuni au fost relaționate cu nivelul de activare corticală bazală, care este
dispozițională (înnăscută), dar prin două sisteme diferite:
- cortico - reticulat pentru extraversie și
- cortico – limbic, pentru nevrotism.
Sistemul cortico-reticulat este alcătuit din talamus, sistemul reticulat activator ascedent
(SRAA) și scoarța cerebrală. Stimulii exteriori ajung la scoarța cerebrală prin proiecțiile
talamice, dar activarea cortexului este mediată de SRAA. Extraverții și introverții au niveluri
diferite de activare bazală înnăscută. La extraverți, acest nivel este mai scăzut, iar în prezența
stimulilor externi acest nivel crește până atinge un optim de stimulare. La introverți, nivelul de
excitație bazală este mai ridicat, iar în prezența stimulilor externi, acest nivel crește și poate
atinge repede pragul resimțit ca incomfortabil.
Așa se explică de ce extraverții caută stimularea externă și se simt comfortabil în interacține cu
stimuli senzoriali sau sociali mai intenși, în timp ce introverții se îndepărtează de acești stimuli
și încearcă să reducă nivelul sau durata stimulării externe, mai ales dacă intensitatea acesteia
este mai ridicată.

Exemplu – experiment amuzant

2 grupuri echivalente de persoane cu excepția dimensiunii extraversie –
introversie, au fost solicitate să lipească cu bandă scotch cât de multe colete pot,
într-un interval de timp prestabilit. Pentru a umezi scotch-ul, ambele grupuri au
avut la dispoziție aceeași cantitate de zeamă de lămâie pe care o puteau folosi
pentru a-și stimula salivația. La finalul intervalului de timp, performanța
introverților a fost mai bună decât a extraverților. Explicația vine din faptul că ei
au produs mai multă salivă (având pragul de excitație mai redus decât extraverții)
și au putut umezi mai multa bandă scotch pentru a lipi coletele. Extraverții au
consumat zeama de lămâie, dar având nevoie de mai multă excitație externă, nu
au salivat la fel de mult și nu au putut lipi la fel de multe colete.
Fun fact:
Răspunsul la substanțe psihotrope
• Introverții, fiind mai mult activați ca nivel bazal, au nevoie de mai puțin
stimulent decât extraverții pentru a atinge acelaşi nivel de activare
comportamentală. Efectul euforizantelor – este mai puternic la introverți; pentru
a atinge aceeaşi stare, extraverții ingerează o cantitate mai mare de euforizante.
Răspunsul la substanțe depresoare:
• Introverții au nevoie de o cantitate mai mare de astfel de substanțe pentru a se
relaxa; la cantități de alcool egale, extraverții se îmbată mai tare decât introverții.
(Luca, 2013)

Aplicația 1
 Faceți predicții cu privire la performanța introverților/ extraverților în
memorarea unei liste de cuvinte în timp ce în camera în care sunt se aude
muzică. Cine va memora mai multe cuvinte sau mai repede?

Nevrotismul – stabilitatea emoțională sunt explicate prin sistemul cortico-limbic, care

coordonează activitatea sistemului nervos vegetativ. Și pentru această dimensiune nivelul de
activare bazală poate fi ridicat (dispozițional), cum este cazul persoanelor caracterizate de
nevrotism, sau scăzut, pentru persoanele stabile emoțional.
Activarea sistemului cortico-limbic se petrece mai ales în prezența stimulilor aversivi
de natură emoțională (frică, incertitudine, amenințare), iar la persoanele cu nivel de excitație
ridicat, răspunsul vegetativ va fi mult mai amplu, iar persoanele vor resimți anxietate, niveluri
crescute de stres și emoționalitate negativă.

Aplicația 2
Faceți predicții cu privire la nivelul de stres resimțit în sesiune de către persoane
caracterizate de nevrotism înalt, respectiv scăzut. Care sunt câteva din
comportamentele pe care respectivele persoane le pot manifesta în ziua
examenului?

Psihotismul este al treilea factor identificat de Eysenck ca având contribuție în

variabilitatea comportamentală și în explicațiile legate de patologie. Substratul biologic pentru
psihoticism este reprezentat de nivelul de hormoni androgini la care este expusă persoană, cei
care au un nivel mai ridicat de secreție de testosteron având și niveluri mai înalte de
psihoticism. Nivelurile foarte ridicate la dimensiunea psihoticism pot fi predictori pentru
tulburări de natură antisocială, criminalitate, sau tulburări psihotice, dar, în cea mai mare parte,
această dimensiune face referire la trăsături ce sunt întâlnite în situații de normalitate psihică.
Cercetările științifice care au dorit să verifice validitatea explicațiilor biologice pentru
cele trei dimensiuni de personalitate identificate de Eysenck au confirmat rezultatele acestuia,
cu câteva excepții. Au existat unele studii care au pus în evidență rezultate contrare teoriei lui
Eysenck în ceea ce privește dimensiunea extraversie - introversie (Iliescu, Sulea, 2015). La
aceste inconsistențe, Eyseck a răspuns cu o extindere a teoriei, propunând mecanismul de
inhibiție transmarginală, activat de către introverți atunci când nivelul de stimulare depășeste
nivelul optim și trece în suprastimulare. În astfel de condiții, SRAA activează inhibiția
transmarginală la nivelul cortexului, pentru a proteja introverții. Prin comparație, extraverții
sunt mai rezistenți la stimuli intenși, SRAA nu activează inhibiția transmarginală pentru că nu
există risc de suprastimulare, iar nivelul de excitație corticală ajunge să fie mai ridicat la
extraverți, comparativ cu introverții, care s-au protejat (ceea ce, fără explicația suplimentară,
ar fi exact inversul a ceea ce a susținut Eysenck).
Alte studii care au avut rezultate contradictorii sunt cele care au verificat validitatea
implicării hormonilor androgini în dimensiunea psihotism. Până în prezent, pentru această
dimensiune nu există suficient consens.
În schimb, în ceea ce privește nevrotismul, în prezent sunt multe cercetări care confirmă
și continuă teoria lui Eysenck, căutând să identifice genele răspunzătoare de nivelul de
excitabilitate al sistemului nervos vegetativ.
Să ne reamintim....
Eysenck propune un model tridimensional al personalităţii:
• Extraversia - introversia: teoria nivelului înnăscut al excitării nervoase
(SRAA)
o Extraversia: activare corticală bazală redusă, pentru a atinge
optimul de funcţionare caută stimulare externă (excesivă)
o Introversia: activare corticală bazală intensă, pentru a atinge
optimul de funcţionare evită stimulare externă (excesivă)
• Nevrotism – stabilitate emoțională: instabilitate emoţională (sistem
limbic)
o Nevrotismul: Activare subcorticală intensă în prezenţă
stimulilor emoţionali (mai ales în situaţii stresante), răspuns
comportamental (emoţional) excesiv în raport cu caracterul
anxiogen (ameninţător) al stimulilor
o Stabilitatea emoţională: Activare subcorticală redusă în
prezenţă stimulilor emoţionali, răspuns comportamental
(emoţional) adecvat sau chiar redus în raport cu caracterul
anxiogen (ameninţător) al stimulilor
• Psihoticism: activism şi agresivitate (sistem hormonal androgin)
o Psihoticism înalt: agresivitate, egocentrism, lipsă de empatie
o Psihoticism scăzut: empatie, interesele celorlalți mai mari decât
interesele personale

5.4. Prezentare test, scorare și interpretare

 Prima dimensiune pentru care Eysenck a propus un chestionar, a fost nevrotismul,
chestionarul fiind denumit Maudsley Medical Questionnaire, apărut în 1952. Șapte ani mai
târziu, Eysenck adaugă itemi pentru măsurarea extraversiei și denumește chestionarul rezultat
- Maudsley Medical Inventory. După mai multe verificări, inclusiv de ordin statistic, în 1964
apare EPI – Eysenck Personality Inventory, un chestionar cu 57 de itemi, 2 forme paralele,
care cuprinde 3 scale: 2 pentru dimensiunile de personalitate extraversie, respectiv nevrotism
și o scală de validare.
Ulterior, în 1975, teoria personalității se îmbogățește cu încă o dimensiune –
psihotism, iar Eysenck editează un nou chestionar – EPQ - Eysenck Personality
Questionnaire, cu 90 de itemi și 4 scale:
– Nevrotism
– Extraversie

– Psihotism

– Minciună (scală de validare).

Scala de minciună (Lie) măsoară tendința de a disimula răspunsurile, iar când

scorurile la această scală depășesc valoarea medie, se consideră că persoana a răspuns
dezirabil social și nu putem avea încredere că la scalele de conținut a răspuns sincer.
Verificări ulterioare asupra scorului la scala Lie au pus în evidență faptul că, atunci când
situația este favorabilă manifestării unui comportament dezirabil (de ex. la tesrea pentru
angajare), scorul la L corelează semnificativ negativ cuu scorul la nevrotism, la valori medii
spre ridicate. Când testara nu are o astfel de miză, aceste corelații nu se identifică. Ca urmare,
sunt propuse două soluții pentru situașia în care scorul la scala de validare este ridicat:
rezultatele nu se interpretează și răspunsurile se invalidează, când valorile sunt pe etalon mai
mari de stanina 7, sau se interpretează rezultatele și se discută asocierea dintre L și N.
Teoretic, cu cât tendinţa spre disimulare este mai mare, cu atât subiectul va alege
răspunsuri care afirmă respectarea întocmai a conduitelor dezirabile formal.
Chestionarul EPQ, este, așa cum spuneam, un chestionar cu 90 de itemi, cu răspunsuri
dihotomice, în care cerința pentru respondent este să selecteze varianta de răspuns care este
cea mai potrivită pentru el. Chestionarul se aplică fără limită de timp, pentru fiecare răspuns
ce corespunde unei scale se acordă un punct, totalul punctelor corecte reprezentând cota
brută, scorul fiind raportat la etalon și apoi interpretat.
 Exemple
Pentru scala extraversie, exemple de itemi sunt mai jos, ambele exemple fiind
cotate cu 1 punct în caz de răspuns afirmativ (A), primul exemplu, sau negativ,
al doilea exemplu:
Sunteți o persoană vorbăreață? (A)
Aveți tendința să rămâneți în umbră (în plan secund) la ocazii sociale? (F)
Pentru scala nevrotism, exemple de itemi sunt mai jos, ambele exemple fiind
cotate cu 1 punct în caz de răspuns afirmativ (A):
Dispoziția dvs se schimbă adesea? (A)
Vă îngrijorează lucrurile îngrozitoare care vi s-ar putea întâmpla? (A)
Pentru scala psihotism, exemple de itemi sunt mai jos, ambele exemple fiind
cotate cu 1 punct în caz de răspuns afirmativ (A), primul exemplu, sau negativ,
al doilea exemplu:
Vă plictisesc persoanele care conduc cu grijă? (A)
V-ar supăra foarte tare să vedeți un copil sau un animal că suferă? (F)
Pentru alocarea itemilor pe scale, consultați postarea de pe platforma e-learning

Scorurile brute la cele 3 dimensiuni se raportază la etalon (în cazul nostru, în stanine), astfel:

Staninele 1, 2, 3 (scoruri Staninele 4, 5,6 (scoruri Staninele 7, 8, 9 (scroruri

scăzute) medii) ridicate)
Introversie ambiversie extraversie
stabilitate emoțională nivel mediu al nevrotism
nevrotismului
psihotism scăzut psihotism mediu psihotism ridicat

Interpretarea scorurilor se face conform recomandărilor din manualul testului EPQ-R

(Eysenck, Eysenck, Pitariu, Iliescu, Băban, 2008).
Extraverţii se caracterizează prin sociabilitate, optimism, activism, sunt cu inițiativă.
Sunt în același timp superficiali, neglijenţi, predispuşi spre accidente, imprudenţi, hedonişti.
Nu își refuză mici plăceri și de multe ori nu sunt foarte atenți la a avea grijă de sentimentele
celorlalți, mai ales atunci când ar trebui să amâne sau să ignore propriile interese. Nivelul de
aspiraţie este scăzut, dar se supraevaluează, sunt dominatori, cred că le știu pe toate și acceptă
să participe la diferite acțini fără a sta prea mult pe gânduri. Preferă acţiunea, activităţile rapide,
dinamice, se plictisesc cu ușurință și trec repede de la o activitatea la alta fără a le aprofunda.
Atu-ul lor principal este că stabilesc numeroase relaţii interpersonale, sunt plăcuți,entuziaşti,
îndrăzneţi și asertivi.
Introverții sunt rezistenţi la monotonie, perseverenţi, atenți la detalii și cu spirit critic
ridicat. Preferă organizarea, liniștea, sunt conștiincioși și de încredere. Ei au un nivel de
aspiraţie ridicat dar tind să-şi subestimeze propria performanţă, se subevaluează și sunt mai
degrabă persimiști. Tăcuți, meditativi, orientați spre sine, au relaţii interpersonale puţine, dar
stabile. Evită agitația, forfota, petrecerile, sunt mai lenți și rigizi și își controlează bine emoțiile.
Persoanele cu nevrotism ridicat au o capacitate scăzută de adaptare, cu fluctuații
emoționale și reacții impulsive. Au reacții emoționale puternice în prezența stimulilor
aversivi ( în situații interpretate ca amenințătoare, incerte sau stresante), revenind greu la o
stare de normalitate. Sunt tensionate, anxioase, pesimiste. Resimt sentimente de vinovăție și
nemulțumire, au stimă de sine scăzută. Deseori au probleme de somatizare, probleme cu
somnul, sunt anxioase și deprimate. Fiind atât de centrate pe ce poate merge rău, sunt
precaute, sesizează rapid eventualele neconcordanțe, sunt sensibile la reacțiile emoționale ale
celorlalți, au sensibilitate estetică, se emoționează usor.
Persoanele stabile emoțional au reacții emoționale de joasă amplitudine, sunt calme,
controlate, uneori chiar lente în reacții, echilibrate și raționale. După evenimente care au
conținut emoțional negativ, revin cu ușurință la starea inițială.
Persoanele cu psihotism înalt sunt agresive, egocentrice, lipsite de empatie, reci afectiv,
ostile și dure, cu carențe de socializare. De altfel, termenul echivalent pentru psihotism este, la
Eysenck, duritate (tough-mindedness) (Minulescu, 2004). De asemenea, sunt persoane
nonconformiste, cu preferinţă pentru lucruri bizare, creative și cu o capacitate redusă de a
amâna recompensa.
Când psihotismul trece în psihopatologie, sunt întâlniți indivizi cu comportament
antisocial, impulsivi, care consumă droguri, delincvenţi, criminali, cu comportamente violente,
cu preferință pentru violenţă în filme, practici sexuale sadice/masochiste, pot avea
comportament şi ideaţie suicidare.
Persoanele cu scoruri scăzute la psihotism sunt persoane care respectă regulile,
empatice, înalt socializate, care au încredere în oameni și care se angajează în comportamente
pro-sociale. Sunt săritoare, calde, dar mai naive.
Eysenck descrie caracteristicile pentru extremele acestor 3 dimensiuni dar precizează
că acest tablou nu se regăsește complet în realitate ci reprezintă extremele idealizate ale unui
continuum, faţă de care persoanele reale se apropie mai mult sau mai puţin, deci ar fi tipuri
teoretice, abstracte din numeroasele cazuri concrete (Minulescu, 2004).
Valoriile medii ale scalelor nu înseamnă oscilații între extreme ci manifestări mai
atenuate sau incomplete ale acestora.
Pentru că extraversia/ introversia și nevrotismul sunt dimensiuni temperamentale, din
combinația lor se pot obține cele patru temperamente cunoscute de la Galton.
Figura 5.1. ilustrează carateristicile acestor combinații.
 Fig.5.1. Temperamentele în teoria lui Eysenck (după Gregory, 2000).

Calitățile scalei:
- Fidelitate test- retest (o lună) ridicată: E = .89, N = .86, P = .78, L = .84
- Consistența internă are valori peste 0.70 pentru P și peste 0.80 pentru celelalte
scale
- Validitatea de construct dovedită în studii ce au utilizat criterii neurofiziologice,
comportamentale, emoționale, de funcționare cognitivă (Aiken, 1997).

5.5. Aplicabilitate și limite ale testului

Studiile de validare, si adaptare ale chestionarului au continuat și au condus la realizarea unui
chestionar destinat copiilor – EPQ junior, aplicabil la copii cu vârste între 7 la 15 ani, având
etaloane diferențaite pe loturi de băieţi şi fete (deoarece s-a constatat că băîieții obțin scoruri
mai mari la P, iar fetele la E și N).
EPQ-R, care are itemi suplimentari și itemi modificați pentru a reflecta cele mai recente
rezultate ale studiilor de validare, este varianta în uz și cu licență de la acest moment și este
publicată și în România din 2008 (Eysenck, et al, 2008).
Teoria lui Eysenck are un caracter parcimonios și explică elegant diferențe inter-individuale cu
ecou în practică. O contribuție importantă a acestui instrument este că surprinde factori de
personalitate cu determinare biologică, ajutând în acest fel să explicăm comportamentul unei
persoane și să facem predicții pentru comportamnte viitoare. Fiind centrat pe dimensiuni
temperamentale, EPQ identifică dimensiuni stabile, prin a căror combinație putem face un
profil de personalitate valoros.
Scala este utilizată în domeniul educațional, clinic, organizațional, judiciar sau în cercetare,
deoaree oferă informații cu aplicabilitate practică.
Astfel, în domeniul educațional, consilierul școlar poate obține informații valoroase cu privire
la stabilitatea emoțională a elevului, predispoziția lui pentru a socializa, predispoziția pentru
comportament deviante. Poate face recomandări de consiliere vocațională, propune intervenții
pentru a crește eficiența strategiilor de învățare, preveni probleme de adaptare școlară, etc.
În mediul clinic interesează identificarea asocierilor dintre nevrotism și dificultați emoționale,
sau tulburări psihice. Chestionarul ajută și la stabilirea unor obiective de intervenție sau pentru
propunerea unor programe preventive.
În organizații, se poate folosi ca instrument în selecție, pentru recomandări pe strategii de
utilizare a resursei umane, pentru proiectarea de programe de training.
În cercetare, dimensiunile de personalitate propuse de Eysenck pot fi puse în relație cu
comportamente, trăsături de personalitate sau devianțe ajutând la mai buna înțelegere a
funcționării psihice umane.
În ceea ce privește limitele chestionarului, poate cele mai importante derivă din confirmarea
inegală pe care cele 3 dimensiuni de personalitate au obținut-o din studii alternative:
nevrotismul are cea mai mare susținere, iar psihotismul, cea mai scăzută.
O altă limită poate fi structura poate prea economicoasă a personalității, în prezent de mai multă
susținere bucurându-se modelul Big Five și nu Big Three, care este considerat limitat.

Rezumat
EPQ este un chestionar tridimensional de personalitate, evaluând: extraversia,
nevrotismul și psihoticismul. Dimensiunile sunt independente și se plasează pe
un continuum, iar la căpătul fiecărei dimensiuni regăsim caracterisitici specifice.
Din combinația extraversie - introversie cu nevrotismul - stabilitatea emoțională,
putem identifica cele 4 temperamente cunoscute la adulți: coleric, sangvinic,
flegmatic și melancolic.
În prezent, în uz se află chestionarul EPQ-R, care se utilizează în mai multe
domenii ale psihologiei: în context educațional, clinic, judiciar, organizațional
și în cercetare.