PLANIFICAREA – ACTIVITATE

PREVIZIONALA

- Noţiuni introductive -
Managementul macroeconomic
• Organizează, antrenează resursele disponibile în vederea
soluţionării problemelor care condiţionează într-o măsură
mai mare sau mai mica trebuinţe, interese, aspiraţii ale
întregii societăţi sau ale unor grupuri sociale.
• Acţionează asupra unor mijloace existente în prezent în
vederea realizării unei anumite dinamici economico-sociale
în conformitate cu scopurile de perspectivă.

Necesitatea activităţii previzionale: cu ajutorul său se

explorează tendinţele principale de evoluţie şi implicaţiile
acestora, se canalizează eforturile în direcţiile considerate
convenabile, se adoptă măsuri în vederea restructurării unor
componente ale vieţii economico-sociale.
 Componentele şi etapele managementului macroeconomic

Sursa: V. Nicolae et al., Previziune macroeconomică, Editura ASE, Bucureşti, ediţia a II-a – 2002
Funcţiile managementului
macroeconomic
● Informare
● Prevedere
● Organizare
● Coordonare
● Antrenare
● Control
• Funcţia de informare – asigurarea
informaţiilor necesare; condiţionează calitatea
deciziei şi chiar posibilitatea adoptării ei.

• Funcţia de prevedere (de previziune) – lucrări

de anticipare, de prospectare în timp, având
drept scop elaborarea de previziuni (prognoze,
planuri, programe, proiecte).
Activitatea previzionala
 Predictibilitatea şi controlul asupra viitorului – situaţii posibile
Sursa: Stimson, R.J., Stough, R.R., Roberts, B.H., Regional Economic Development. Analysis and Planning
Strategy, Berlin, Heidelberg: Springer-Verlag, 2006, p.156
Viitorul – funcţie atât de necesitate cât şi de întâmplare → prezenţa pe
parcursul acţiunii atât a unor elemente previzibile, cu caracter determinist cât şi
a unora imprevizibile → previziunile pot fi stabilite în condiţii diferite:

• Previziunea în condiţii de certitudine (cu rezultate sigure, cu efecte

imediate sau pe termen scurt). Rezultatele depind în mod liniar de
condiţiile şi factorii ce determină aceste rezultate. Se bazează pe analiza
deterministă a proceselor.
• Previziunea în condiţii de risc – fără cunoaşterea exactă a rezultatelor,
fiind însă corect anticipate rezultatele posibile şi gradul de risc → decizia
trebuie luată în cazurile simple cu riscul minim, iar în cazurile complexe prin
optimizarea raportului între risc şi costul măsurilor antirisc.
• Previziunea în condiţii de incertitudine – nu pot fi cunoscute nici şansele
rezultatelor şi nici toate rezultatele posibile → factorii de decizie folosesc
informaţii suplimentare pentru a stabili limitele probabilităţilor de apariţie a
unui rezultat (se oferă intervale ale probabilităţii de obţinere a unor
rezultate).
• Previziunea în condiţii de ambiguitate – incertitudinea este generată de
lipsa de informaţii ce ar putea fi relevante sau ar putea face posibilă
realizarea de estimări asupra probabilităţii desfăşurării procesului economic.
• Funcţia de organizare - sistematizarea unei activitaţi sau
domeniu de de activitate pentru a se obţine maximum de
randament. Presupune alegerea elementelor componente
ale acţiunii viitoare şi dispunerea lor într-un sistem,
asigurând structura, coerenţa şi funcţionalitatea acestuia.
• Funcţia de coordonare – sincronizarea tuturor factorilor
implicaţi în acţiunea supusă procesului de management,
astefl încât fiecare factor să depindă funcţional de ceilalţi,
în conformitate cu scopul urmărit.
• Funcţia de antrenare – folosirea unui ansamblu de pârghii
economico-financiare şi sociale prin care se determină, se
potenţează interesul firmelor, al autorităţilor locale, al
populaţiei în direcţia realizării obiectivului stabilit.
• Funcţia de control – evaluarea rezultatelor obţinute şi
compararea lor cu obiectivul stabilit iniţial, adoptându-se
măsuri în vederea eliminării perturbărilor constatate şi
luarii unor masuri de dezvoltare, perfecţionare.
ACTIVITATI – INSTRUMENTE
Prognozare – Prognoze
Programare – Programe
Planificare – Planuri
Proiectare – Proiecte
Previzionare – Previziuni
(termeni generici)

Tipologia previzionala
Prognozarea
• Formă a activităţii previzionale prin care se
anticipează evoluţia probabilă a proceselor şi
fenomenelor, pornind de la experienţa.
anterioară, de la tendinţele conturate şi luând în
considerare schimbările previzibile ce vor avea
loc.
• Nu are menirea să prevadă viitorul în mod
indubitabil, ci să ofere alternative (variante), pe
baza cărora se pot stabili opţiuni concrete în
prezent, în perspectiva unui orizont delimitat în
mod rational.
• Se concretizează în instrumente previzionale
denumite prognoze.
Obiectivele prognozei în domeniul conomico-social:
• Descifrează tendintele dezvoltării economico-sociale pe baza
analizării legăturilor obiective dintre fenomene şi procese.
• Estimează implicaţiile în perspectivă ale tendinţelor de durată
descifrate.
• Apreciază măsura în care posibilul se converteşte în probabil,
luând în considerare ansamblul de factori condiţionali.
• Identifică alternativele posibile de dezvoltare în perspectivă, cu
avantajele şi dezavantajele corespunzătoare fiecăreia, oferind
elemente de judecată pentru ierarhizarea acestor alternative şi,
în consecinţă, pentru alegerea variantei optime.
• Furnizează elementele convenabile de intervenţie şi influenţare,
pentru corectarea unor eventuale abateri de la traiectoriile
anticipate, considerate dezirabile.
Orizontul de timp – condiţionat de natura problemei la
care se referă prognoza sau de scopurile urmărite:

Prognoze pe termen lung (15-35 ani), mediu (5-

10 ani) şi scurt (1-2 ani sau cateva luni).
După sfera de cuprindere, prognozele pot fi:
• La nivel mondial (prognoze macromondiale, inclusiv pe
grupe de ţări, zone geografice, zone de interes
economic)
• La nivelul economiei naţionale (macroprognoze
economico-sociale)
• La nivelul unor activităţi sau sectoare de activitate
• La nivelul unităţilor teritoriale (macroregiuni, regiuni,
judeţe, localităţi) şi alte spaţii (bazine hidrografice,
zone viticole şi pomicole, regionale de cale ferată etc.)
• La nivelul firmelor (microprognoze)
• Pe probleme de sinteză (evoluţia fenomenelor
demografice, a celor ecologice, a celor din domeniul
ştiinţei şi tehnologiei, a proceselor educaţionale etc.)
Pe baza prognozelor se stabilesc strategii şi
politici economico-sociale
Strategia economico-socială – sistem coerent de
prevederi pe termen mediu sau lung, adoptate prin
selectarea unor soluţii preferenţiale dintre mai multe
soluţii posibile (scenarii strategice alternative), după
luarea în considerare atât a teoriei economice şi a
tendinţelor fundamentale cât şi a factorilor aflaţi în
competitie (adesea conflictuali).
Ex.: strategii de restructurare, de redresare, de
consolidare, de dezvoltare
Strategiile se prezintă sub formă de:
• Opţiuni şi preferinţe necuantificate
• Reprezentări numerice, stabilite cu ajutorul unor
parametri exogeni rezultaţi din experienţa proprie
şi/sau din comparaţii internaţionale.
Politica economico-socială – ansamblu de
principii, mijloace, reglementări care orientează
viaţa economico-socială. Reprezintă
transpunerea în practică a strategiei economico-
sociale, apeladu-se, între altele, la instrumente
previzionale operaţionale (planuri, programe).
In legătură cu strategia şi politica economico-socială s-a
conturat conceptul de management strategic (strategiile
economice se aplică prin managementul strategic).

Managementul strategic – procesul prin care managerii

stabilesc direcţia pe termen mediu şi lung a unui sistem
economic (macroeconomic, economia unui sector, a unei
regiuni, a unei firme), definesc obiectivele specific de
acţiune, precizează modalităţile prin care se poate
acţiona potrivit scopului urmărit, ţinându-se seama de
toate circumstanţele interne şi internaţionale relevante.

O componentă de bază a managementului strategic –

evaluarea în dinamică a acţiunilor strategice şi efectuarea
de ajustări în funcţie de schimbarea condiţiilor luate în
considerare initial şi de apariţia unor idei şi metode noi.
 PROCESUL MANAGEMENTULUI STRATEGIC

Sursa: V. Nicolae et al., Previziune macroeconomică, Editura ASE, Bucureşti, ediţia a II-a – 2002
Programarea activităţii economico-sociale –
stabilirea unui itinerariu ce conduce spre un
obiectiv urmărit, prin structurarea
componenetelor şi ierarhizarea priorităţilor

Poate fi:
• Matematică – operează cu modele de
optimizare (funcţie obiectiv, restricţii)
• Euristică – utilizează reguli empirice care
conduc la găsirea de soluţii acceptabile
Programul (ca instrument previzional) – sistem de acţiuni,
lucrări, operaţii eşalonate în timp, având fixate durata,
resursele alocate pe fiecare secvenţă şi distribuirea în
spaţiu

Categorii de programe:
• Mondoeconomice (ex. Cele elaborate de ONU pentru
ajutorarea ţarilor în curs de dezvoltare)
• Macroeconomice
• Sectoriale
• Teritoriale, regionale
• De coordonare operativă (au caracter obligatoriu, se
folosesc la nivel micro)
• De măsuri (organizatorice, tehnologice, financiare,
juridice etc., cu caracter operational)
Planificarea
A planifica – a anticipa evoluţia în perspectivă a unui sistem
economico-social, cu o sferă mai mare sau mai mică de cuprindere în
vederea realizării unei structuri coerente şi, pe cât posibil, optimale de
obiective şi mijloace corespunzătoare.

Planul (ca instrument de previziune) – sistem de decizii sau de

orientări prin care se stabilesc niveluri, ritmuri şi proporţii ale
dezvoltării viitoare pe baza studierii atente a cerinţelor manifestate pe
piaţă precum şi a resurselor disponibile, astfel încât sa se obţină o
activitate întemeiată pe criterii de eficienţă economică, tehnologică,
ecologică şi socială.

In ţările cu economie de piaţă planul nu are şi nu poate avea un

caracter etatist-adminsitrativ, rigid, ci reprezintă un tablou de bord
care reflectă mersul proceselor economice, autoreglate prin
confruntarea cererii cu oferta. Factorii de conducere pot interveni însă
prin pârghii economico-financiare cu caracter stimulativ sau restrictiv,
astfel încât să se îmbine cât mai rational diversele categorii de interese
şi să se poată preveni sau elimina dereglările din activitatea practică.