Deficiente LOB PARIETAL
Deficiențe LOB FRONTAL
schimbarea personalității și
comportamentului social pierderea
spontaneității dificultăți de planificare
dificultate de completare a taskurilot
complexe repetarea acelorași acțiuni
rigiditate mentală ușurința de a fi distrus
schimbări de stare diminuarea gîndirii
abstracte dificultăți în rezolvarea de probleme
dificultăți de limbaj și găsire a cuvintelor
pierderea abilității de a realiza mișcări simple
ale părților corpului
planificare
raționament
rezolvare de probleme
moralitate
personalitate
abilități sociale recunoașterea și reglarea
emoțiilor funcții motorii
zona de vorbire motorie Broca
Deficiențe CRBL
tremur
mișcări involuntare ale ochilor
lipsa coordonării mușchilor
mușchi slab
i inabilitatea de a judeca distanța când ești pe
loc
inabilitate de a realiza mișcări rapide
Apraxia - pierderea capacității de a efectua
mișcări intenționate învățate
Agnozia - pierderea abilității de a recunoaște
prin senzații și memorie
Afazia - afectarea structurii și a organizării
limbajului
Afazia wernicke - afectarea structurii și a
organizării limbajului fluent receptiv
Afazia broca - afectarea structurii și a
organizării limbajului expresiv non fluent
nonverbal
Disartria - deficiențe în articularea și
enunțarea limbajului
Wernice afectează înțelegerea Broca
afectează fluență
Agnozia vizuală - inabilitatea de a copia
potrivi sau identifica stimuli vizuali
Prosopagnosia - inabilitatea de a recunoaște
fețe
dificultatea de a numi obiecte
dificultatea de a scrie cuvinte
inabilitatea de a realiza mai multe sarcini în același timp
inabilitatea de a focusa atenția vizuală probleme de citire
slaba coordonare ochi mână
confuzia orientării stânga dreapta
dificultate în a rezolva calcule matematice
dificultate în a desena
percepție vizuală slabă
lipsa conștientizării anumitor părți ale ale propriului corp
sau a spațiilor din împrejurimi
Deficiențe LOB OCCIPITAL
deficiențe de vedere pierderea vederii color
 defecte de VEDERE
dificultăți în LOCALIZAREA obiectelor în mediu
halucinații vizuale
AGNOZIA: dificultatea de identificarea a culorilor
iluzii vizuale, vedere inexactă
incapacitatea de a recunoaște cuvintele
dificultăți în recunoașterea obiectelor desenate
AGNOZIA DE MIȘCARE: incapacitatea de a recunoaște mișcarea unui
obiect
dificultăți în citire/scriere
 Funcția: sistemul percepției vizuale și culori
Deficiențe LOB TEMPORAL
dificultatea de a înțelege cuvinte rostite
dificultatea de a identifica și verbaliza obiecte dificultate de
a se concentra
pierderea memoriei pe termen scurt
interferențe în memoria de lungă durată comportament
agresiv
schimbare în interesul sexual
vorbire persistentă
dificultatea de a localiza obiecte în mediu
inabilitatea de a categoriza obiecte
lipsa empatiei
centrarea pe sine
pierderea în gândire
revenirea spontană la realitate
înțelegere
limbaj
auz
vorbire
memorie
zona senzorială de vorbire wernicke
1. Procesarea inputului auditiv.
2. Recunoașterea obiectelor vizuale
3. Stocarea de lungă durată a informațiilor oferite de
simțuri
PATOLOGII IMPORTANTE DE PROCESARE VIZUALA: agnozie
vizuala, prosopagnozieAUDITIVE si de LIMBAJ: surditate corticala,
amuzie, afazieDE MEMORIE: amnezie anterogradaEPILEPSIE DE
LOB TEMPORALHALUCINATII AUDITIVE
LOB FRONTAL
LOB TEMPORAL
LOB PARIETAL
 I. Lobul Frontal

Subdiviziuni ale Lobului Frontal

1. Cortexul Motor Primar (verde)

Cortexul motor primar este principalul responsabil de realizarea și coordonarea mișcărilor individuale
realizate de om. Cortexul motor se ocupă de mișcări comune, elementare, pe care le utilizăm cu frecvență.
2. Cortexul Premotor (albastru)

Cortexul premotor se ocupă de comportamentele și mișcările mai complexe. De asemenea, el dispune

de un repertoriu de mișcări și le selectează pe cele potrivite.
Cortexul premotor poate fi împărțit în două zone: aria laterală, care e responsabilă de selectarea
comportamentelor potrivite, ca reacție la stimuli veniți din mediu și de asemenea, orientate către acești
stimuli; și aria suplimentară, responsabilă de selectarea comportamentelor optime, în funcție de
cunoștințele internalizate și care sunt adecvate pentru stimuli veniți din interior (amintiri, gânduri etc.)

3. Cortexul Prefrontal

frontal lateral medial

Cortexul prefrontal, prin participarea sa la Rețeaua Default Network și la alte sisteme cognitive și
emoționale, controlează procesele cognitive care selectează comportamentele potrivite, la timpul și locul
potrivit. poate fi împărțit în trei zone:

a. Zona dorsolaterală, (albastru închis) responsabilă de selectarea de comportamente potrivite în funcție

de memoria de scurtă durată

b) Cortexul orbitofrontal,(albastru de ăsta) responsabil de luarea de decizii legate de emoții și recompense

. Acesta joacă un rol central în învățarea prin asocierea stimulilor, care rezultă în asocierea anumitor stimuli
cu recompense, iar a altora cu pedepse. Pacienții cu leziuni în zona cortexului orbitofrontal întâmpină
dificultăți în adaptarea conduitei lor la contextele sociale, și adesea se comportă excentric sau comit gafe.

c) Regiunea ventromedială (albastru de ăsta) prefrontală, responsabilă de selectarea de comportamente

potrivite în funcție de context. Contextul poate fi construit în funcție de stimuli imediați veniți din mediu,
sau de cunoștințele anterioare, incusiv cunoașterea sinelui.
 4. Cortexul Cingular Anterior

Cortexul cingular anterior contribuie la o rețea legată de saliență, care operează pentru a modula alte
rețele cerebrale. Acesta are contribuții și la luarea de decizii, judecățile morale, alocarea atenției și
anticiparea unor recompense.

VENTROLATERAL VENTROMEDIAL DORSOMEDIAL

Hipoactivare la pacienți cu diferite
patologii
Conexiuni aferente/eferente- hub
pentru expresia emoțională
Bias negativ în depresie și ruminație
negativă în diferite patologii
Stimuli plăcuți/ aserivi, decizii,
inhibare sau reglare emoțională,
procesare stimuli sociali
Top-down, meta-cognitiv, procsele
auto-referențiale-imagerie,
ruminație, procese sociale complexe
precum empatia
Hiper și hipoactivitate în timpul
imageriei mentale- PTSD, depresie

FUNCȚII:

 Funcții mentale superioare

LIMBAJ: afazia Broca (înțelege dar nu poate vorbi)
INFLEXIBILITATE ÎN GÂNDIRE
SCHIMBĂRI DE PERSONALITATE (comportament social)
REZOLVARE DE PROBLEME (raționament)
FUNCȚII MOTORII (piederea mișcărilorcorpului – paralizie)
SCHIMBĂRI EMOȚIONALE
ATENȚIA (incapacitatea de a se focusa asupra unei sarcini)
Persistența unui singur gând
Pierderea spontanietății în interacțiunea cu ceilalți
 Alte funcții:
personalitatea, implicat în urmărire, simțul sinelui, activitate
motrică voluntară, conștientizarea mediului
Responsabil pentru funcționarea și judecata executivă,
rezolvarea problemelor, răspunsuri și stabilitate emoțională,
vorbirea, limbajul, memoria prin obișnuință

Au rol intr-o varietate de functii incluzand:

Personalitate,comportament si aptitudini sociale
Emotii si dispozitie
Rationament si luarea deciizilor
Initiativa si planificare
Memorie
Miscare
Miros
Vorbire
Asimetria lobilor frontali: pe ce e specializată fiecare emisferă
În cea mai mare măsură, lobul frontal stâng are un rol relevant în realizarea de mișcări legate de limbaj
(precum vorbitul) în timp ce lobul frontal drept joacă un rol mai important în mișcările nonverbale,
precum expresiile faciale. Bineînțeles, asimetria lobilor frontali este relativă, deoarece ambii lobi joacă un
anumit rol în realizarea marii majorități a comportamentelor.

În urma cercetării unor pacienți cu leziuni în lobul frontal, s-a observat faptul că:

-fluența verbală depinde în mare măsură de lobul frontal stâng

-învățarea verbală depinde mai de grabă de lobul stâng, dar leziunile în lobul drept pot cauza dificultăți de
învățare verbală, iar leziunile care afectează ambii lobi frontali

În copierea unor designuri, lobul frontal drept joacă un rol mai important.

-Orientarea în timp nu depinde de un anumit lob frontal. Pacienții cu leziuni într-un singur lob frontal nu
aveau probleme cu orientarea în timp, ci doar pacienții care au suferit leziuni în ambii lobi frontali.

-Înțelegerea și utilizarea proverbelor depinde de ambii lobi frontali în aproape aceeași măsură.

Construirea de blocuri (block construction) depinde în mai mare măsură de lobul frontal drept.

-Lobii frontali stâng și drept ar putea juca roluri diferite în procesarea memoriei: cortexul prefrontal stâng
are un rol mai important în memorie, în timp ce cortexul prefrontal drept e mai des angajat în procese de
recuperare a amintirilor.

-Este adesea sugerat că funcțiile elementare, folosite și de strămoșii noștri sunt bilateral, în timp ce, funcțiile
dezvoltate mai târziu de oameni, sunt adesea localizate într-o emisferă sau alta, care e specializată pe acea
funcție.

Cortexul orbitofrontal se activează atunci când procesăm sunete neplăcute, și atunci când trebuie să
învățăm noi informații vizuale.

Tulburări legate de lobii frontali

1. Leziuni ale lobilor frontali

Pacienții care au suferit daune în zona lobilor frontali întâmpină de cele mai multe ori dificultăți în
planificarea sarcinilor, în luarea de decizii sau în alegeri; în ignorarea stimulilor perturbatori și în
concentrarea pe sarcină. De asemenea, aceștia prezintă o eficiență scăzută a memoriei de lucru.

Regiunea dorsolaterală este specializată pe alegerea comportamentelor și mișcărilor potrivite, în

funcție de datele din memoria de lucru/ scurtă durată.
 Pacienții cu leziuni ale lobilor frontali, vor avea dificultăți în inhibarea comportamentelor orientate
către stimulii veniți din exterior.

Pacienții cu leziuni în zona cortexului orbitofrontal întâmpină dificultăți în adaptarea conduitei lor la
contextele sociale, și adesea se comportă excentric sau comit gafe.

Pacienții cu leziuni în zonele ventrale sau mediale adesea își pierd conceptul de sine și uită detalii legate
de propria lor personalitate.

Categorii de simptome ale leziunilor de lob frontal (în paranteză sunt

trecute regiunile afectate asociate)

a. Tulburări ale funcțiilor motorii -incapacitatea de a realize mișcări fine

-pierderea puterii
-programare și organizare ineficientă a mișcărilor (premotor, dorsolateral)
-coordonarea privirii (frontal eye fields)
-Afazie Broca (Aria Broca)
b. Pierderea gândirii divergente
-spontaneitate redusă
-capacitate redusă de a forma strategii (dorsolateral)
-pierderea capacității de a estima frecvențe (Dorsolateral)

c. Controlarea environmentală slabă a comportamentului

-slabă inhibare a reacțiilor (prefrontal)
-limitarea învățării asociative (dorsolateral)
-asumare de riscuri și încălcarea regulilor (prefrontal)
-pariuri și asumarea de riscuri în mod absurd (Orbital)
-Self regulatory disorder

d. Memorie de lucru limitată

-oferirea de răspunsuri încete și întârziate

Alte simptome
-comportament social anormal (orbital)
-comportament sexual alterat (orbital)
-dificultăți în discriminarea stimulilor olfactivi (orbital)

Studiile arată că leziunile în lobul frontal îngreunează copierea mișcărilor și expresiilor faciale, dar
nu afectează semnificativ copierea mișcării brațelor.

Pacienții care au suferit atacuri cerebrale în Aria lui Broca au dificultăți în utilizarea gramaticii în
limbajul vorbit. Oamenii care suferă atacuri cerebrale în Aria lui Broca extinse spre regiunile mediale-
frontale rămân adesea muți.
O diferență relevantă între leziunile din lobul frontal și cele din lobul parietal sau temporal este
performanța la sarcinile de gândire divergentă. Adesea, oamenii care au suferit leziuni în lobul
frontal, se descurcă la testele IQ la fel de bine, pentru că ele implică gândire convergentă (care merge pe
principiul că există o singură soluție pentru o problemă). Pentru a testa dacă un pacient și-a pierdut
gândirea divergentă, îi putem cere să enumere în ce moduri poate fi folosit un cuier, sau în general, un
obiect cu mai multe utilizări.
Pacienții cu leziuni frontale adesea își pierd spontaneitatea în limbaj. Când sunt rugați să enumere cât
mai multe cuvinte care încep cu o anumită literă, ei enumeră de obicei puține cuvinte. De asemenea, ei
adesea au scrisul tremurat, caută în jurul lor obiecte care încep cu litera respectivă și atunci când erau
rugați să listeze cuvinte cu litera c doar din patru litere, ei încălcau de multe ori regula.

Multe studii psihiatrice din secolul XX arată că, leziunile suferite în zona cortexului orbitofrontal au
șanse mai mari de a aduce schimbări semnificative de personalitate decât cele suferite în zona
cortexului prefrontal dorsolateral.
Pacienții care suferă leziuni frontale stângi, sunt mai predispuși spre a dezvolta pseudodepresie (stare
constantă de tristețe și apatie, izolare socială, nepăsare față de cei din jur etc.) , în timp ce, pacienții cu
leziuni frontale drepte, sunt mai predispuși spre a manifesta pseudopsihopatie. (comportamente
sexuale exacerbate, dezinhibare, impulsivitate, neînfricare)

Teste folosite pentru a testa funcțiile pacienților care au suferit leziuni ale
lobilor frontali
a. Testul Wisconsin de Sortare a Cărților (Wisconsin Card-Sorting Test). Este cel mai bun test
pentru a testa funcționarea cortexului prefrontal dorsolateral. Subiecții sunt rugați să împartă
cartonașele în două grămezi, în funcție de un anumit criteriu indicat de o carte. Când subiecții își dau
seama care e regula de sortare, doctorul schimbă regula. Regulile le cer subiecților să sorteze cărțile
în funcție de simbolul de pe ele, culoarea simbolului, număr etc.
b. The Thurstone Word-Fluency Test- subiecții trebuie să spună sau să scrie cât mai multe cuvinte
care încep cu o anumită literă, în cinci minute, iar apoi să scrie cât mai multe cuvinte din patru litere
care încep cu altă literă, în patru minute. Pacienții cu leziuni în cortexul prefrontal se descurcă la
acest test, însă cu greutate. Pacienții cu leziuni în zona dorsomedială stângă (deasupra cortexului
cingular anterior) se descurcă cel mai prost la acest test. Pacienții cu leziuni orbitale se descurcă doar
puțin mai bine.
c. The Gotman-Milner Design-Fluency Test: subiecții trebuie să deseneze cât mai multe desene
abstracte simple în cinci minute. Pacienții cu leziuni frontale vor desena puține desene, care de
obicei nu vor fi abstracte, ci chiar vor reprezenta obiecte reale, iar uneori vor desena același lucru de
mai multe ori. Această sarcină detectează cel mai bine pacienții cu leziuni frontale în emisfera
dreaptă.
d. Tower of Hanoi/ Tower of London. În ambele teste, subiecții primesc diverse forme și discuri de
dimensiuni diferite, care trebuie mutate din pozițiile inițiale la noi poziții, în funcție de anumite
reguli. De exemplu, un disc mare nu poate fi pus pe un disc mai mic. Pacienții care au suferit leziuni
frontale (indiferent de emisferă) vor avea dificultăți în această sarcină.
 e. Self-Ordering Task (Petrides și Milner): un bun test pentru memoria de scurtă durată. Pacienții
primesc un pachet de cărți. 12 stimuli verbali și nonverbali sunt desenați pe fiecare cartonaș, însă
mereu așezați altfel. Sarcina pacienților e să arate câte un stimul de pe fiecare cartonaș, fără a arăta
același stimul de două ori. Pacienții cu leziuni frontale (indiferent de emisferă) reduce performanța la
partea verbal a sarcinii, dar pacienții au dificultăți la partea non-verbală doar dacă au suferit leziuni
frontale în emisfera dreapta.
f. Teste ale funcțiilor motorii: includ teste de putere, viteză de apăsare repetată a degetului și mișcări
secvențiale. Puterea și viteza apăsării cu degetul e redusă la pacienții cu leziuni în precentral sau
postcentral. Alte teste pentru funcțiile motorii sunt: Kimura Box Test, Kolb and Milner’s Facial
Sequence Test.
g. Token Test: util pentru a verifica dacă pacienții suferă de afazie. Deși e adesea crezut că leziunile
din Aria Broca pot cauza doar deficite de producere a limbajului, s-a demonstrat că astfel de leziuni
pot cauza probleme și în înțelegerea limbajului.
h. Orice Test Standard de Pronunțare Literă cu Literă (Spelling Test) poate fi folosit pentru a
verifica dacă pacientul a suferit leziuni în zona facială (asociată cu scrierea corectă a cuvintelor)
i. În absența unui deficit de limbaj, localizarea leziunilor frontale în stânga sau în dreapta poate fi
dificilă, deoarece multe funcții ale lobilor frontali se suprapun. În acest caz, pentru a identifica dacă
leziunea a avut loc în stânga, putem evalua clinic dacă pacientul suferă de pseudodepresie, iar
pentru a identifica leziuni din emisfera dreaptă, putem verifica dacă pacientul suferă de
pseudopsihopatie.

2. Sindromul Korsakoff: o tulburare metabolic a sistemului nervos central, adesea asociată cu

alcoolismul cronic. Pacienții cu acest sindrom, adesea au suferit daune în zona dorsomedială a
talamusului, din cauza consumului de alcool. Ei se descurcă prost la Testul Sortării Cărților al lui
Wisconsin, dar și la teste de memorie spațială, precum cel de întârziere a răspunsului (Delayed
Response).
Mare parte din simptomele Sindromului Korsakoff sunt legate de amnezie. Pacienții cu acest sindrom se
manifestă astfel: își pierd amintirile legate de evenimente care au avut loc atât înainte de apariția bolii
cât și după apariția bolii. De asemenea, ei suferă de Amnezie de fixare (pacientul nu își amintește ce s-a
întâmplat acum câteva minute); Confabulare: amintiri inventate sunt considerate reale și adesea în
amintirea trecutului pacientul își perturbă amintirile, amestecându-le cu evenimente imaginate;
Conversații cu conținut redus; Lipsă de comprehensiune a cauzelor și efectelor unui eveniment într-un
anumit context (lack of insight) și apatie (pierderea interesului pentru orice activitate și atitudine
indiferentă).

Adesea, dependenții de substanțe manifestă comportamente impulsive și manifestă perseverență până la

nivelul compulsiv. Aceste simptome sunt asociate cu deteriorarea lobilor frontali.

Dependența de droguri schimbă structura neuronală în regiunile orbitofrontale și cele medial prefrontale la
șobolani. Dependența de droguri este de asemenea asociată cu anormalități în structura prefrontală și în
funcționarea ei.

Stresul prelungit este corelat cu schimbări în structura neuronală din Cortexul Prefrontal, fapt care afectează
memoria de scurtă durată și comportamentul orientat către scopuri.
 II. Lobul Parietal

Notă: pe lângă clasificarea de mai jos, autorii au folosit o altă clasificare, pe care o voi include într-un desen.

Subdiviziuni ale lobului parietal

1. Girusul postcentral

Cortexul somatosenzorial (tactil) este situat aici.

2. Lobul parietal superior

Contribuie la orientarea în spațiu

3. Girusul supramarginal

Fiind situat în apropierea Zonei lui Wernicke, joacă un posibil rol în verbalizarea percepțiilor și în
înțelegerea limbajului.

4. Girusul angular

Joacă un rol esențial în realizarea de calcule, în cogniția spațială și are contribuțiile sale la buna
funcționare a limbajului.

Girusul supramarginal și girusul angular sunt adesea numite împreună Lobul Parietal Inferior.

(LS: sulcus lateral, CS: sulcus central, IPS: sulcus intraparietal, STS:sulcus temporal superior, PN: crestatura
preoccipitala)
 Lobul parietal poate fi divizat în două zone funcționale. Lobul parietal anterior, care participă în cea
mai mare măsură în funcțiile somatosenzoriale (tactile). A doua zonă, este cortexul parietal
posterior,

Funcția primară a lobului parietal este ghidarea mișcărilor corporale (în special a membrelor și a
capului) către locații spațiale specifice. Regiunea parietală superioară este mai dezvoltată la oameni
decât la maimuțe, fapt care permite nu doar manipularea fizică a obiectelor, ci și manipularea mintală
și realizarea de funcții vizuo-spațiale legate de navigarea în spațiu și de memoria de scurtă durată.

Regiunea inferioară parietală s-a dezvoltat pentru a sprijini procesele legate de cogniția spațială și de
rețeaua parieto-prefrontală pentru atenție spațială.

Lobul parietal poate fi împărțit în două arii funcționale majore: zona anterioară și zona posterioară. Zona
anterioară e cortexul somatosenzorial, iar zona posterioară constituie cortexul parietal posterior.

Conexiuni ale cortexului parietal

Funcțiile lobului parietal

Dacă distingem în lobul parietal două regiuni: regiunea anterioară (somatosenzorială) și regiunea
posterioară (spațială), putem identifica două contribuții ale lobului parietal.

Zona anterioară se ocupă de procesarea senzațiilor și percepțiilor somatice.

Zona posterioară e specializată în principal pe integrarea inputului sensorial venit din regiunile
vizuale și somatice și într-o mai mică măsură din alte regiuni, având ca scop controlarea mișcărilor-
apucarea, apropierea de obiecte, ca mișcări ale întregului corp în spațiu.

Cortexul parietal posterior de asemenea joacă un rol semnificativ în imagistica mintală, mai ales în
rotirea obiectelor și în navigarea prin spațiu.

Ne asumăm faptul că lumea din jurul nostru este așa cum o percepem, iar creierul nostru construiește o
hartă a acestei lumi, care se află în concordanță cu toate simțurile noastre.

Recunoașterea obiectelor

Informația spațială este necesară pentru a determina relația dintre obiecte. Locația obiectului trebuie
determinată în funcție de punctul de vedere al individului.

Ghidarea mișcărilor

Cercetările confirmă rolul zonei posterioare parietale în ghidarea vizuo-motorie. Majoritatea

neuronilor din regiunea parietală posterioară sunt active atât în timpul inputului sensorial cât și în timpul
mișcării.

Răspunsurile neurnoilor parietali posteriori au două caracteristici comune: În primul rând, ei primesc un
input care combină informații senzoriale, motivaționale și motorii. În al doilea rând, activitatea lor se
intensifică atunci când un individ își îndreaptă atenția către o țintă sau se deplasează fizic către ea.
Acești neuroni sunt așadar specializați pe transformarea informațiilor senzoriale în ordine care
direcționează atenția și ghidează mișcările motorii. Așadar, putem spune cu încredere că leziunile din
zona parietală posterioară vor afecta ghidarea mișcărilor și probabil, detectarea evenimentelor
senzoriale.

Transformare Senzoriomotorie

Transformarea senzoriomotorie constituie o actualizare constantă și rapidă a percepțiilor noastre legate

de părțile corpului nostrum și de mișcările pe care le facem, pentru a ne coordona cu success mișcările.

Neuronii din zona parietală posterioară produc semnalele necesare pentru realizarea acestui process.

Aria PRR este activă atunci când un individ execută mișcarea unei extremități a corpului (membre sau
cap) dar și când se pregătește să facă această mișcare.

Navigarea Spațială

Când navigăm prin lume, putem lua ruta corectă în mod subconștient. Pentru a face asta, avem la
dispoziție o hartă mintală și o listă cu ceea ce avem de făcut în fiecare locație spațială. Această listă
poartă numele de Route Knowledge. Este puțin probabil ca această listă sa fie localizată într-o singură
zonă din creier. Cu toate acestea, studiile pe pacienți cu leziuni, ar sugera o important implicare a
regiunii mediale parietale (MPR) care include regiunea parietală ventral PRR-ului dar și cortexul
cingular posterior.

Complexitatea informațiilor spațiale

Conceptul de stânga-dreapta este centrat pe punctul de vedere al individului și nu necesită mișcare.

Pacienții cu leziuni parietale posterioare nu pot distinge stânga de dreapta.

De asemenea, pacienții cu leziuni parietale posterioare au dificultăți în realizarea manipulărilor mintale.

Alte funcții ale lobilor parietali

Pacienții care suferă de leziuni în zona parietală, adesea suferă de acalculie, inabilitatea de a realiza
operații aritmetice. Deși ei, de obicei nu întâmpină dificultăți în realizarea de calcule simple, spre
exemplu 984-23, vor eșua în calcule care implică realizarea de hărți și relații spațiale… spre exemplu
983-24. Patru fiind mai mare decât trei, este nevoie să scădem din următoarea cifră, fapt care e dificil
pentru acești pacienți. Acest fapt, indică aspectul spațial al realizării de calcule matematice.

În mod similar cu aritmetica, limbajul este dependent de relațiile spațiale. Spre exemplu “Prietenului
fratelui meu” și “Fratelui prietenului meu” conțin aceleași cuvinte, dar așezarea lor în frază le schimbă
radical sensul. Pacienții cu leziuni în lobul parietal pot înțelege elementele lingvistice individuale, însă
au dificultăți în înțelegerea unei fraze întregi.

Această abilitate ar putea fi dependentă de regiunea polisenzoriale din juncțiunea temporoparietală.

Lobul parietal posterior (regiunea dinspre lobul occipital) controlează ghidarea mișcărilor vizuo-
motorii, totul fiind făcut într-o manieră egocentrică (din perspectiva individului). Controlarea
mișcărilor motorii și vizuale este esențială în ajungerea la obiecte, apucarea și manipularea lor. Regiunea
polimodală a cortexului parietal posterior este important în aspecte legate de relațiile spațiale, precum
aritmetica, cititul, rotirea mentală a obiectelor și manipularea imaginilor vizuale.
  inabilitatea de a fi atent la mai multe obiecte în același timp
ANOMIA: incapacitatea de a numit obiecte
AGRAFIA: incapacitatea de a scrie
ALEXIA: probleme cu cititul
orientarea dreapta- stânga
DISCALCULIA
APRAXIA: pierderea abilităţilor de a executa anumite mişcări sau gesturi, chiar daca exista vointa pentru a
le efectua
atenția vizuală
coordonarea ochi-mână
 Funcții
implicat în percepția VIZUALĂ, TACTILĂ,
cunoașterea stânga-dreapta, orientarea corpului
înțelegerea informațiilor senzoriale care permit înțelegerea conceptelor
obiectiv îndreptate cu mișcări voluntare?

Tulburări asociate cu lobul parietal

Simptome somatosenzoriale ale leziunilor parietale

Deteriorarea girusului postcentral este de obicei asociată cu schimbări în pragurile minime senzoriale,
pacienții având niște praguri minime foarte ridicate pentru simțurile lor, în special pentru simțul tactil.
Printre alte simptome, se numără: tulburări ale simțului poziției, deficiențe ale percepției tactile.
Pacienții cu leziuni în girusul postcentral au dificultăți în detectarea unor atingeri ușoare pe piele și în a
determina dacă au fost atinși de unul sau două obiecte și în a localiza unde au fost atinși în jumătatea de
corp opusă emisferei afectate. Când erau legați la ochi, acești pacienți aveau dificultăți în a ști dacă
degetele mâinii opuse emisferei afectate erau mișcate pasiv.

Tulburări Somatoperceptuale

Astereognoză: inabilitatea de a recunoaște natura unui obiect prin atingere. Teste ale percepției tactile a
calității obiectului pot demonstra astereognoza. Aceste teste urmează următoarea procedură: este plasat
un pattern în palma unui pacient legat la ochi pentru cinci secunde. Apoi, obiectul este retras din palma
pacientului și pus într-o grămadă cu alte cinci patternuri. Pacientul trebuie să își dea seama care din cele
șase cuburi cu patternuri a fost ținut în mână.

Un alt test, oferă pacientului un grup de patternuri, pe care acesta îl investighează prin atingere. Apoi,
pacientul trebuie să identifice patternul potrivit într-o grămadă.

Extincția simultană, poate fi demonstrată doar printr-o procedură specială de testare. Sunt prezentați
pacientului în mod simultan doi stimuli tactili, fie în aceeași zonă a corpului, fie în zone diferite.
Obiectivul testului, este să descoperim acele situații în care ambii stimuli ar fi raportați ca fiind aplicați,
deși a fost aplicat doar unul, sau în care pacientul raportează că un singur stimul a fost aplicat, când au
fost aplicați amândoi. Eșecul de a raporta un stimul este numit Extincție și este asociat de obicei cu
deteriorări ale cortexului somatic secundar (PE și PF), în special în lobul parietal din emisfera dreaptă.

Atingere amorțită (Numb Touch)

Atunci când pacienții sunt atinși, ei nu vor simți asta, însă vor fi capabili ulterior să indice unde au fost
atinși.

Agnozii Somatosenzoriale

Astereognozia este una din cele mai comune agnozii somatosenzoriale.

Cealaltă este Asomatognozia care e caracterizată prin pierderea cunoașterii și simțirii propriului corp și
a condiției în care se află acesta.

Asomatognozia are mai multe varietăți: anosognozia (neconștientizarea sau negarea unei boli pe care
pacientul o are), anosodiaforia (indiferență la boală), autopagnozia (inabilitatea de a localiza și de a
numi părțile corpului și asimbolia pentru durere, caracterizată prin absența reacțiilor tipice la durere,
precum retragerea reflexivă a părții afectate.

Asomatognoziile pot afecta o parte sau ambele părți ale corpului, deși de cele mai multe ori, ele se
manifestă pe partea stângă, ca rezultat al leziunilor din emisfera dreaptă.

O excepție de la această regulă este Autopagnozia, sau agnozia degetelor, o condiție în care o persoană
nu este capabilă fie să arate spre degete ale mâinii sau să își arate degetele unui examinator.

Există o relație curioasă între agnozia degetelor și discalculie (dificultatea în realizarea de operații
aritmetice). Când copiii învață să numere, de obicei își folosesc degetele. Putem prezice că, copiii care
nu pot să își folosească degetele pt a număra vor avea dificultăți în a învăța aritmetică.

Simptome ale Deteriorării Regiunii Posterioare Parietale

Sindromul Balint

Pacientul avea acces la 100% din câmpul său vizual, poate recunoaște, folosi și numi obiecte, imagini și
culori în mod normal. Dar, manifestă aceste simptome neobișnuite: Își poate mișca ochii dar nu îi poate
fixa pe stimuli vizuali specifici;
Simultagnozie (când atenția e îndreptată spre un obiect, el nu mai observă alți stimuli. Când era
atenționat, putea să identifice și alți stimuli, dar în scurt timp, reveni la comportamentul său de neglijare
a altor stimuli.
Ataxie optică: pacientul nu poate face mișcări ghidate vizual.
Sindromul Balint este rar, dar ataxia optică este un simptom comun al leziunilor din zona
posterioară a lobului parietal și se poate dezvolta atât după leziuni unilaterale cât și bilaterale.
O pacientă care suferea de acest sindrom, investigată de Damasio și Benton avea dificultăți în
îndreptarea mâinii către obiecte pentru a le apuca. De obicei, își poziționa mâna la câțiva centimetri
distanță de obiect, apoi explora suprafața pe care se afla obiectul până ajungea la el. În mod interesant,
pacienta nu avea probleme cu mișcările care nu necesitau ghidare vizuală, precum încheierea nasturilor
de la cămașă sau ducerea unei țigări la gură.
Deficitul în mișcările ghidate de vedere și în orientarea privirii sunt cel mai probabil cauzate de leziuni
ale regiunii parietale superioare (aria PE). Ataxia optică nu este cauzată de leziuni în zona parietală
inferioară, fapt care ne indică distincția dintre cele două regiuni.
Neglijență Contralaterală (Contralateral Neglect)

O tulburare cauzată de leziuni ale lobului parietal drept.

Deși pacienții cu această tulburare nu au defecte ale câmpului vizual sau pareză, ei manifestă
următoarele simptome:

Ei au tendința de a neglija latura stângă a propriului corp dar și elementele din mediu, care se află în
stânga lor. Când sunt rugați să ridice brațele, își ridică doar brațul drept, însă dacă sunt apucați de brațul
stâng și rugați să îl ridice, o vor putea face. Când sunt rugați să deseneze un ceas, vor înghesui toate
cifrele în jumătatea dreaptă a ceasului. Când se îmbracă, se vor concentra doar pe latura dreaptă a
corpului lor, iar când se bărbieresc, își rad doar părul de pe partea dreaptă a feței. Nu în cele din urmă, ei
nu își dau seama că e ceva în neregulă cu ei (anosoagnozie). Colectiv, aceste simptome constituie
neglijența contralaterală.

Pacienții cu această problemă de asemenea, au dificultăți în a combina blocuri pentru a forma designuri
(constructional apraxia, termenul necesită traducere) și au dificultăți în a desena. Când copiază un desen,
reproduc cu success doar partea dreaptă a acestuia, încercând ulterior să adauge linii pentru a corecta
greșelile făcute. De aemenea, ei au dificultăți în realizarea de hărți, care sunt de cele mai multe ori
eronate și disproporționate, însă nu au probleme în a ști unde se află, ce zi este și în a recunoaște fețele
cunoscuților. Vorbitul, cititul și scrisul sunt de asemenea, în cea mai mare măsură, intacte.

Pentru ca neglijența contralaterală să aibă loc, e nevoie ca leziunile să afecteze atât sulcusul intraparietal
și girusul angular.

Trebuie remarcat faptul că, neglijența contralaterală se poate manifesta ocazional și în urma unor leziuni
în lobul frontal, în cortexul cingular, dar și în unele structure subcorticale, precum zonele laterale ale
hipotalamusului.

Lobul parietal primește input de la toate regiunile senzoriale, iar integrarea senzațiilor în percepții,
poartă numele de morfosinteză, iar întreruperea acestei funcții e cunoscută drept amorfosinteză.

Neglijența este asumată ca fiind unilateral, deoaorece în absența funcțiilor emisferei drepte, emisfera
stângă încă este capabilă să realizeze sinteze spațiale rudimentare, care previn neglijarea jumătății drepte
a lumii.

Recunoașterea obiectelor
Deși pacienții cu leziuni parietale pot recunoaște obiecte cu care sunt familiari, dacă acestea sunt
prezentate la unghiuri obișnuite, ei au dificultăți în recunoașterea lor, când sunt prezentate la unghiuri
anormale. Ei nu au un deficit în formarea unui gestalt, sau a unui concept al obiectului, ci mai de grabă
în clasificarea perceptuală (mecanismul de categorizare a informației ca aparținând sau nu unui anumit
concept).

Acest deficit al lobului parietal este asociat de obicei cu leziuni în lobulul parietal inferior din lobul
parietal drept.

Sindromul Gerstmann și alte Simptome ale Leziunilor Lobului Parietal Stâng

Pacienții cu sindromul Gerstmann suferă de agnozie a degetelor, asomatognozie. Aceștia nu sunt

capabili să numească sau să recunoască degetele de la mâini. Printre alte simptome se numără
confuzia dintre stânga și dreapta, agrafia (incapacitatea de a scrie) și acalculia (incapacitatea de a realize
operații aritmetice).

Aceste simptome sunt rezultatul unor leziuni în lobul parietal stâng, in zona Girusului Angular (Aria
PG).

Alte simptome ale lezării lobului parietal stâng (care nu sunt incluse în Sindromul Gerstmann):
tulburarea funcțiilor limbajului, agrafie (incapacitate de a scrie), dislexie (dificultăți de citire), disfazie
(limbaj lent și nestructurat, plin de greșeli gramaticale). Mai enumerăm apraxie (incapacitatea de a
combina blocuri sau bucăți pentru a forma designuri și dificultatea de a învăța secvențe de mișcări)

Discalculie (incapacitate de a realiza calcule aritmetice

Dificultăți de a-și aminti stimuli sau numere relevante

Incapacitate de a distinge între stânga și dreapta.

Apraxia

Apraxia e o tulburare a mișcărilor corporale, caracterizată prin pierderea mișcărilor fine și precise,
nefiind cauzată de slăbirea musculaturii, paralizie, deteriorare a intelectului, tremurat necontrolat sau
comprehensiune redusă.

Apraxie ideomotorie: pacienții nu sunt capabili să copieze mișcări sau să facă gesturi, de exemplu să
salute cu mâna. Pacienții cu leziuni posterioare parietale stângi, adesea manifestă apraxie ideomotorie.
Ei nu pot copia mișcări ale brațelor făcute de altă persoană, deși cei care au suferit leziuni în lobul
parietal drept nu vor avea probleme la această sarcină.

Apraxia construcțională: caracterizată prin tulburarea organizării spațiale. Pacienții nu pot asambla
puzzle-uri, nu pot desena o imagine, nu pot copia o serie de mișcări și expresii faciale și nu pot construi
structuri. Apraxia construcțională poate apărea în urma leziunilor suferite în zona posterioară a lobului
parietal, indiferent de emisferă.

Deficite legate de desenat

Deși aceste deficite pot apărea indiferent de emisfera în care au avut loc leziunile, de obicei efectele sunt
mai severe când este afectată emisfera dreaptă. Pacienții cu apraxie sau afazie stângă desenează cu mai
puține linii și produc imagini care sunt mai dificil de recunoscut. Pacienții cu afazie sau apraxie dreaptă,
au tendința de a omite detalii din partea stângă a desenului și de a roti sau înclina desenul.

Atenția spațială

Un process relevant, realizat de către lobii parietali este cel de disengagement (trecerea atenției de la
un stimul la altul).

Tulburări ale Cogniției Spațiale

Leziunile stângi și drepte au efecte diferite asupra cognițiilor spațiale. Incapacitatea de a utilize
informații topografice este mult mai des asociată cu leziunile din emisfera dreaptă, care pot cauza
pierderea memoriilor legate de împrejurimile familiar, inabilitatea de a indica orașe și țări pe hartă și
inabilitatea de a ne găsi drumul prin mediul în care ne aflăm.

Comparație între lobul parietal stâng și drept

Neglijența unilaterală și inabilitatea de a ne îmbrăca sunt în mai mare măsură cauzate de deteriorarea
lobului parietal drept. Numărarea de cuburi și tăierea de hârtie depinde în totalitate de lobul drept.
Discriminarea între stânga și dreapta depinde în totalitate de lobul stâng. Pierderile topografice sunt în
mai mare măsură cauzate de leziuni pe lobul drept.
Teste utilizate pentru afecțiunile lobilor parietali

Recunoașterea formelor tactile (Tactile Form Recognition). În testul Seguin-Goddard Form Board, un
subiect legat la ochi manipulează zece blocuri de forme diferite (stea, triunghi etc.) și trebuie apoi să le pună în
găuri de forme similare. După ce această parte a testului e încheiată, pacienții trebuie să deseneze masa cu
găurile bazându-se doar pe memoria lor tactilă. Acest test poate detecta posibile leziuni în ariile PG.

Pentru Neglijență Contralaterală este adesea utilizat Testul lui Thomas Schenkenberg. Pacienții trebuie să
marcheze mijlocul a 20 de linii diferite. Fiecare linie are altă lungime și e localizată într-o altă poziție pe pagină.
Pacienții cu neglijență contralaterală nu vor reuși să marcheze mijlocul liniilor de pe partea stângă a paginii.

Testele Mooney Closure Faces Test și Gollin Incomplete Figures Test sunt utile pentru a testa percepția
vizuală. Ambele teste le prezintă pacienților o serie de imagini incomplete care reprezintă porțiuni dintr-un
obiect sau o față, iar pacienții trebuie să îmbine aceste porțiuni pentru a forma un gestalt. Aceste teste sunt
foarte bune pentru a identifica leziuni ale juncțiunii temporoparietale drepte.

Right-Left Differentiation Test: Pacienților le sunt prezentate o serie de desene cu mâini, picioare, urechi etc.
care sunt prezentate la unghiuri și poziții diferite. Pacientul trebuie să își dea seama dacă organul desenat este
unul stâng sau unul drept. Într-o variantă verbală a acestui test, subiecții sunt rugați să facă niște mișcări,
precum atingerea urechii drepte cu mâna stângă. Aceste teste sunt foarte bune pentru a detecta leziuni ale
lobului parietal stâng. Problema este că, și pacienții cu leziuni ale lobului frontal stâng se vor descurca la fel la
aceste teste.

Token Test: Un test de comprehensiune lingvistică. Pacienții primesc 20 de forme de culori diferite. Testul
începe cu sarcini simple, precum atingerea cercului alb și devin treptat tot mai compexe, de exemplu atingerea
simultană a cercului galben mare și a pătratului mare verde. Deși zona Wernicke este în afara lobului parietal,
ea se află lângă Aria PG. De aceea, injuriile suferite în PG pot cauza afazie.

Apraxie. Din păcate, nu exist un test standardizat ideal pentru apraxie. Cea mai bună opțiune de moment e
Testul The Kimura Box Test. Pacienții trebuie să împingă cu arătătorul un buton de pe o cutie, apoi să miște
mâna puțin mai jos și să tragă de un mâner, iar apoi să apese o bară în jos folosindu-și degetul mare. Pacienții cu
apraxie au dificultăți la această sarcină.
 III. Lobul Temporal
Subdiviziuni ale Cortexului Temporal:

1. Girusul temporal superior

Dedicat proceselor auditorii

2. Cortexul inferotemporal
Procese vizuale. Dezvoltarea categoriilor de obiecte este crucială atât pentru percepție, cât și pentru
memorie, iar categorizarea obiectelor depinde de cortexul inferotemporal.

Neuronii inferotemporali nu doar că, contribuie la procesarea inputului vizual, dar ei oferă un mechanism de
reprezentare internă a imaginilor obiectelor. Tot acești neuroni ar putea sta la baza imaginației vizuale.

3. Amigdala
Asocierea dintre inputul senzorial și emoții este un proces crucial, realizat de amigdală. Animalele cu
leziuni în zona amigdalei devin placide și nu reacționează la stimuli amenințători, chiar ignorând
prădători de care s-ar teme în mod natural.

4. Hipocampul și cortexul asociat

Hipocampul conține celule care au rolul de a codifica anumite locuri în spațiu. Această codificare ne
permite să navigăm prin spațiu și să ne amintim mereu unde ne aflăm.
Funcțiile lobului temporal

Lobul temporal conține cortexul auditiv primar, cortexul vizual și auditiv secundar, cortexul limbic, amigdala și
hipocampul. Hipocampul joacă un rol special în organizare amintirii obiectelor în spațiu.

Pe baza anatomiei corticale, putem identifica trei funcții esențiale ale cortexului temporal:

1. Procesarea inputului auditiv.

2. Recunoașterea obiectelor vizuale
3. Stocarea de lungă durată a informațiilor oferite de simțuri

Deteriorarea lobului temporal duce la deficite în identificarea și categorizarea stimulilor. Pacientul nu ar

avea problem în recunoașterea faptului că stimulul este prezent, sau în localizarea lui, deoarece aceste
activități depind mai de grabă de zona posterioară a lobului parietal.

Atunci când auzim sunete, le asociem cu stimuli vizuali. Acest process poartă numele de cross-modal
matching și este dependent de cortexul șanțului temporal superior.

Biological Motion

Animalele dispun de o funcție a lobului temporal, numită biological motion: mișcări care au relevanță
pentru o anumită specie. Spre exemplu, pentru oameni, mișcările ochilor, ale feței, gurii, mâinilor și a
corpului au semnificații sociale. Șanțul temporal superior are rolul de a analiza fenomenul de biological
motion.

Șanțul superior joacă un rol relevant și în percepția socială: analizarea mișcărilor și pozițiilor corporale
pentru a obține informații sociale relevante. Aceste informații joacă un rol esențial în cogniția socială, care
ne ajută să elaborăm ipoteze despre ce credem că vor alți oameni să facă. Șanțul superior este de asemenea
implicat în perceperea sunetelor tipice unei specii. Girusul temporal superior este activat atât atunci când
auzim voci, cât și când auzim melodii.

Pacienții care suferă leziuni temporale în zona șanțului superior vor avea probleme în analizarea
fenomenului de biological motion și implicit, vor avea un deficit de atenție asupra indicilor sociali.

Procesarea vizuală în lobul temporal.

Rolul lobului temporal în procesarea vizuală nu este determinat genetic, ca în lobul occipital, ci este mai de
grabă, rezultatul experienței. Neuronii inferotemporali nu doar că, contribuie la procesarea inputului vizual,
dar ei oferă un mechanism de reprezentare internă a imaginilor obiectelor. Tot acești neuroni ar putea sta la
baza imaginației vizuale.

Pacienții care suferă leziuni în lobul temporal drept au șanse mai mari de a nu recunoaște fețe, decât cei cu
leziuni în lobul temporal stâng.

Acest aspect al recunoașterii fețelor este legat și de recunoașterea propriei noastre expresii faciale. Modul în
care ne percem propria expresie facială e diferit de cel în care o fac cei din jur, deoarece suntem obișnuiți cu
a ne vedea fața în oglindă, în timp ce, ceilalți oameni ne văd fața neoglindită.
Percepția auditivă în lobul temporal

Percepția limbajului

Cel mai probabil, mecanismul specializat pe perceperea limbajului se află în lobul temporal stâng.

Lezarea oricărui lob temporal reduce din capacitatea indivizilor de a învăța melodii, însă reținerea
melodiilor este mai de grabă dependentă de lobul drept. Ambele emisfere contribuie în producerea și
înțelegerea muzicii, însă lobul temporal drept joacă un rol mai important în producerea de melodii, în timp
ce lobul stâng joacă un rol mai important în ținerea ritmului.

Asimetria lobilor temporali

Leziunile din zona lobului temporal stâng sunt asociate cu un deficit al memoriei verbale, în timp ce
leziunile din lobul drept sunt asociate cu deficiențe ale memoriei non-verbale. În mod similar, leziunile
temporal stângi sunt asociate cu dificultăți de procesare a sunetelor produse de limbaj, în timp ce leziunile
temporal drepte sunt asociate cu deficite în procesarea anumitor aspecte ale muzicii.

Leziunile de lob drept (dar nu stâng) cauzează incapacitatea de a recunoaște fețe și expresii faciale.

Simptome ale leziunilor

Nouă simptome sunt asociate cu lezarea sau deteriorarea lobilor temporali

1. Tulburare a senzațiilor și percepțiilor auditive

2. Tulburări de percepere a muzicii
3. Tulburări de percepție vizuală
4. Tulburări de selectare a inputului vizual și auditiv
5. Dificultăți de organizare și categorizare a inputului senzorial
6. Inabilitate de a utiliza informații contextuale
7. Deteriorarea memoriei de termen lung
8. Deformarea personalității și a comportamentului afectiv
9. Alterarea comportamentului sexual
Tulburări ale percepției auditive și de limbaj

Halucinații auditive: sunt rezultatul activității neuronale spontane în regiunile auditorii și constituie
perceperea de sunete (și voci) care nu se manifestă cu adevărat în mediul înconjurător.

Pacienții cu leziuni temporale se vor plânge adesea că oamenii vorbesc prea repede, însă acest fapt nu e
datorat vitezei limbajului lor, ci incapacității pacienților de a discrimina sunete care sunt prezentate rapid.
Această problemă e văzută și la oamenii sănătoși, când învață o limbă străină. De asemena, pacienții cu
leziuni temporale, vor avea dificultăți în a stabili ordinea în care s-au produs sunetele. Oamenii sănătoși
au nevoie de o distanță de doar 50 de milisecunde între sunete, însă pacienții cu leziuni temporale au nevoie
de până la 500 de milisecunde.

Tulburări ale percepției muzicale

Pacienții cu leziuni temporal drepte care include cortexul auditiv primar vor avea dificultăți în a diferenția
ascuțimea sunetelor.

Tulburări ale percepției vizuale

De obicei, pacienții cu leziuni temporale nu au defecte severe ale percepției vizuale, dar pot suferi de
anumite probleme.

Tulburări ale selectării inputului vizual și auditiv

Leziunile din lobul temporal stâng cauzează dificultăți în a auzi cuvinte, atunci când ascultăm două
conversații simultan. În mod normal, am putea alege să ne concentrăm doar pe o conversație sau să
oscilăm între cele două, dar pacienții cu leziuni temporale stângi au dificultăți în a face acest lucru.

Pacienții cu leziuni temporale drepte, au dificultăți în a se concentra pe un stimul sau pe altul, atunci când
sunt prezentați stimuli atât în partea stângă cât și în cea dreaptă a câmpului vizual.

Dificultăți de organizare și categorizare

Pacienții cu leziuni temporale au dificultăți în a organiza stimuli și informațiile primite în categorii. De

asemenea, este important de reținut faptul că un obiect poate fi inclus în mai multe categorii (rața poate fi
inclusă în categoriile animale, păsări, organism vii etc.). Pacienții cu leziuni temporale au o oarecare
înțelegere a categoriilor generale și curpinzătoare, dar au dificultăți în înțelegerea categoriilor specifice.

Pierderea memoriei de lungă durată

Psihiatrii au descoperit faptul că înlăturarea bilateral a regiunii mijlocii a lobilor temporali (zona în care sunt
incluși hipocampul și amigdala) rezultă în amnezie pentru toate evenimentele ce au loc după operație.
(amnezie anterogradă).

Deteriorarea cortexului inferotemporal afectează amintirea voită a informațiilor.

Alterarea afectivității și personalității

Stimularea zonelor anterioare și mediale ale lobului temporal produc sentimente de frică.

Epilepsia de lob temporal a fost tradițional asociată cu schimbări de personalitate. Printre simptome, se
numără: egocentrismul, perseverența în discuții legate de problem personale, paranoia, preocupări legate de
religie, predispoziție spre izbucniri agresive.

Schimbări în comportamentul sexual

Un simptom clasic al deteriorării lobului temporal (inclusiv amigdala) este o descărcare și o inhibiție
redusă a instinctelor sexuale. Acest simptom se manifestă însă, doar la leziunile bilaterale.

Teste Psihiatrice
The Wechsler Memory Scale- IV: cel mai bun test pentru memoria verbală.

Dischotic listening; The Visual Object and Space Perception Battery: poate fi folosit pentru a testa
procesarea vizuală și auditivă a pacienților.
 The Rey Complex-Figure Test: cel mai potrivit test pentru funcția memoriei non-verbale (asociată cu lobul
drept). Pacienții primesc un pattern geometric complex și sunt rugați să copieze desenul cât mai precis
posibil. Peste 45 de minute, pacienții sunt rugați să reproducă cât mai mult din figură, folosindu -se doar de
memorie. Este important de reținut că pacienții deprimați sau cu motivație scăzută nu se vor descurca la
acest test, fără să aibă neapărat leziuni ale lobului temporal drept.

Testul Token: recomandat pentru testarea comprehensiunii limbajului. Însă, un deficit de limbaj nu apar
neapărat din cauza leziunilor din zona temporală. Poate fi afectat și lobul parietal sau frontal stâng.

10. Procese senzoriale

IV. Lobul Occipital

Aria V1 (Cortexul striat): este primul nivel de procesare în ierarhie, primind cel mai mare input de informație
și transmițând informații la toate celelalte regiuni occipitale.

V2: Al doilea nivel de procesare, care de asemenea transmite informații la toate regiunile occipitale.

Ipoteza celor două căi:

Atunci când informațiile vizuale părăsesc lobul occipital, ele urmează două căi principale: 1. Calea ventrală
(Ventral Stream/ What Pathway), îndreptată către regiunea inferioară a lobului temporal, această cale ocupându -
se de identificarea și recunoașterea obiectelor și 2. Calea dorsal (Dorsal Stream/ Where Pathway), îndreptată
către regiunile parietale, care se ocupă de procesarea locației spațiale a obiectelor.

Atât aria V1 cât și V2 contribuie la procesarea culorii, formei și mișcării. Informațiile derivate din ariile
blob (Nu știu ce boala îs alea) merg în Aria V4, considerată o arie a culorii, deși unele cellule din Aria V4
recepteaza atât culoarea cât și forma.

Alte informații pornesc din V1, trec prin V2 și ajung în V5, care e specializată pe detectarea mișcării.

În cele din urmă, inputuri din V1 și V2 ajung în V3, care se ocupă de forma dinamică- forma obiectelor aflate
în mișcare.

Oamenii cu leziuni în V4 pot vedea doar în tonuri de gri și uită conceptual de culoare (nu își amintesc și nu își
pot imagina culori).

Leziunile în Aria V5 elimină abilitatea de a percepe obiecte în mișcare. Pacientul poate vedea obiectele
statice, însă când ele încep să se miște, dispar din câmpul său vizual.
Leziunile din V3 vor afecta perceperea formelor, dar având în vedere că și V4 contribuie la perceperea
formelor, pentru a elimina complet perceperea formelor, ar fi nevoie de o leziune care să străbată și V3 și V4.

Oamenii cu leziuni în V1 se comportă de parcă ar fi orbi, dar inputuri vizuale tot pot ajunge la ariile V3, V4
și V5. De aceea, pacienții cu leziuni în V1 consideră că nu văd nimic, însă pot acționa pe baza informației
vizuale, ceea ce indică că ei încă văd.

Lobul occipital analizează informațiile vizuale în cooperare cu alți lobi. Spre exemplu, șanțul temporal superior,
din lobul temporal, contribuie la analizarea mișcărilor corporale și a mișcărilor/acțiunilor tipice pentru
interacțiunile sociale.

Tulburări ale lobilor occipital

Notă: emisfera dreaptă primește informații de la jumătățile stângi ale ambilor ochi, iar emisfera stângă primește
informații de la jumătățile drepte.

Leziuni ale Ariei V1 rezultă în Hemianopsie omonimă (pierderea câmpului vizual dintr-o anumită jumătate a
unui ochi sau a ambilor ochi. Spre exemplu, pacientul ar putea vedea doar în jumătățile stângi ale ambilor ochi).

Agnozie vizuală: inabilitatea de a combina elemente vizuale individuale pentru a forma patternuri
complete, fapt care determină incapacitatea de a recunoaște obiecte sau reprezentări ale lor și de a le desena sau
copia.

Ataxie optică: un deficit al mișcărilor ghidate vizual ale mâinilor, care nu poate fi atribuit unor defecte
motorii sau somatosenzoriale. Pacienții pot recunoaște și numi obiecte, însă au dificultăți în a le apuca, deoarece
nu pot adopta forma potrivită a mâinii, pentru a apuca corect obiectele.

Agnozii vizuale

Agnozii legate de obiecte

Agnozie aperceptivă: incapacitate de recunoaștere a obiectelor, în condiția în care funcțiile de recunoaștere

a culorii și mișcării nu sunt afectate. Pacienții nu pot dezvolta o percepție a structurii unui obiect sau a unui grup
de obiecte. Ei nu pot recunoaște, copia sau potrivi forme simple. De asemenea, pacienții adesea pot suferi de
simultagnozie: pot percepe forma elementară a obiectelor, dar nu pot percepe decât un obiect pe rând.

Cel mai probabil, agnozia aperceptivă rezultă în urma unor leziuni ale regiunilor laterale ale lobilor occipitali
(ambele emisfere trebuie să fie afectate).

Agnozie asociativă: incapacitatea de a recunoaște un obiect, în ciuda perceperii sale aparente. Un agnostic
asociativ poate copia un desen destul de precis, dar nu poate identifica ce a desenat. Acest deficit legat de
memoria obiectelor nu afectează doar amintirile legate de denumirile și proprietățile obiectelor, ci și
achiziționarea unor astfel de informații. Cel mai probabil, este cauzată de deteriorarea căii ventrale (Ventral
Stream/Pathway)

Alte agnozii vizuale

Cea mai comun afectată regiune în cazul agnoziilor vizuale este granița dintre lobul occipital și cel temporal
prin care trece calea ventrală vizuală (Ventral Stream/Pathway).

Prosopagnozia

Deficitul recunoașterii fețelor. Pacienții cu prosopagnozie nu își pot recunoaște nici propria față în oglindă.
Deși ei nu recunosc fețele, se pot folosi de informațiile oferite de ele. Spre exemplu, la testele de citire pe buze,
ei obțin scoruri normale. De asemenea, ei pot imita expresiile și mișcările faciale ale altor oameni. Pacienții ar
putea să refuze să accepte faptul că nu își pot recunoaște fața, deoarece își asumă că nu pot vedea altceva în
oglindă decât propria lor reflexie. Este important de reținut, că pacienții cu prosopagnozie pot diferenția între
fețele de om și cele de animal și pot recunoaște expresii faciale.

Prosopagnozia rezultă din leziuni bilaterale, în zona juncțiunii temporale.

Alexia

Inabilitatea de a citi. Cel mai probabil rezultată în urma deteriorării regiunii fuziforme din lobul stâng.

Agnozie vizuospațială

Dezorientare topografică- incapacitatea de a ne găsi drumul printr-un mediu familiar, precum cartierul natal.
Pacienții cu această tulburare nu pot recunoaște puncte de reper. De multe ori, pacienții cu această problemă au
dificultăți și în recunoașterea fețelor. Dezorientarae topografică poate fi rezultatul Alzheimerului.

ALTE FUNCȚII:
 defecte de VEDERE

dificultăți în LOCALIZAREA obiectelor în mediu

halucinații vizuale

AGNOZIA: dificultatea de identificarea a culorilor

iluzii vizuale, vedere inexactă

incapacitatea de a recunoaște cuvintele

dificultăți în recunoașterea obiectelor desenate

AGNOZIA DE MIȘCARE: incapacitatea de a recunoaște mișcarea unui obiect

dificultăți în citire/scriere

 Funcția: sistemul percepției vizuale și culori

 CEREBELUL

pierderea capacității de COORDONARE A MIȘCĂRILOE FINE

pierderea capacității de a merge

incapacitatea de a intinde mâna, de a apuca obiecte

incapacitatea de a face mișcări rapide

tremurături, amețeală,

vorbire neclară

HISTAGNOZIA?: mișcarea involuntară a ochiului dintr-o parte în alta

ATAXIA: pierderea controlului musculaturii, în special în extremități

HIPOTONIA?: mușchi slabi

DISMETRIA: incapacitatea de a judeca distanța când stai

 Funcție:

implicat în COORDONAREA ȘI CONTROLUL MIȘCĂRILOR VOLUNTARE, ECHILIBRUL și tonusul

muscular

TRUNCHIUL CEREBRAL

DISFAGIE: dificultatea de a înghiți apă/mâncare

dificultatea de organizare, perceperea mediului

probleme cu ECHILIBRUL și mișcarea

vertis?: amețeală și greață

dificultăți de somn (insomnie, apnea de somn)

 Funcții:

rol în RITMUL CARDIAC, ÎNGHIȚIRE, reflexe de vedere/ sunet,

transpirație, tensiune arterială, temperatură

niveluri de vigilență
abilitatea de a adormi, echilibru

Ganda pituitara ( glanda hipofiza)

Este conectata cu creierul si secreta hormonii care sunt importanti pentru :
Energie
Greutatea corporeala
Crestere
Feritlitate
Echilibrul hidro-electrolitic