Carte Analiza Economico Financiara

CUPRINS
INTRODUCERE 7
Unitatea de învăţare 1 9
Bazele teoretico – metodologice ale analizei economice şi financiare
1.1. Introducere 9
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 9
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare 10
1.3.1. Conţinutul analizei economico – financiare 10
1.3.2. Etapele procesului de analiză economico-financiară 11
1.3.3. Tipuri de analiză economică 11
1.3.4. Metode, tehnici şi instrumente utilizate de analiza economico - 13
financiară
1.4. Îndrumător pentru autoverificare 14
Analiza cifrei de afaceri
2.1. Introducere 17
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 18
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare: 18
2.3.1. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri 18
2.3.2. Analiza structurii cifrei de afaceri 22
2.3.3. Analiza factorială a cifrei de afaceri 24
2.3.4. Reflectarea modificării cifrei de afaceri în principalii indicatori 28
economico-financiari ai societăţii comerciale
2.3.5. Utilizarea corelaţiei şi regresiei în analiza cifrei de afaceri 28
Analiza Rentabilităţii
3.1. Introducere 37
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 38
3.3.1. Situaţia generală pe baza contului de profit şi pierdere 39
3.3.2. Analiza factorială a profitului 40
3.3.3. Analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate 42
Analiza Situaţiei Financiar-Patrimoniale
4.1. Introducere 47
5
4.3.1. Bilanţul, instrument de bază al analizei financiar patrimoniale 48
4.3.2. Analiza patrimoniului firmei 51
4.3.3. Analiza corelaţiei fond de rulment, nevoia de fond de rulment, trezoreria 57
netă
4.3.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii firmei 60
4.3.5. Analiza corelaţiei creanţe – obligaţii 61
4.3.6. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante 63
Analiza resurselor umane
5.1. Introducere 69
5.3.1. Analiza cantitativă a forţei de muncă 70
5.3.2. Analiza structurii forţei de muncă 71
5.3.3. Analiza mobilităţii şi stabilităţii forţei de muncă 71
5.3.4. Analiza productivităţii muncii 72
Analiza Dotării Tehnice
6.1. Introducere 77
6.3.1. Analiza volumului şi dinamicii mijloacelor fixe 78
6.3.2. Analiza structurii mijloacelor fixe 79
6.3.3. Analiza utilizării potenţialului tehnic 80
6.3.4 Analiza stocurilor de materiale 84
Particularităţi ale analizei economice şi financiare în unităţile din comerţ
şi turism
7.1 Introducere 91
7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 91
7.3 Conţinutul unităţii de învăţare 92
7.3.1. Analiza cheltuielilor de circulaţie în cadrul firmelor cu profil de comerţ 92
7.3.2. Analiza stocurilor de mărfuri şi a vitezei de circulaţie a mărfurilor 98
7.3.3. Particularităţi ale analizei economico-financiare în unităţile de turism 103
6
INTRODUCERE
Disciplina Analiza economico – financiară reprezintă un anasamblu de concepte,

tehnici şi instrumente de tratare a informaţiilor cu scopul diagnosticării stării unei entităţi
economice, a aprecierii nivelului calitativ al performanţelor acesteia în condiţiile existenţei
unui mediu concurenţial dinamic.
Cursul de faţă asigură cadrul conceptual, metodologico aplicativ al cunoaşterii şi
folosirii resurselor umane, privind aspect ale producţiei şi comercializării acesteia,
gestionarea potenţialului intern, costuri, rentabilitate, situaţie financiar-patrimonială,
riscuri.
Această lucrare stă la baza formării viitorilor economişti, dar este importantă şi
pentru specialiştii din domeniul financiar-contabil,analiza economico-financiară fiind un
instrument de bază folosit de managerii firmelor pentru realizarea obiectivelor propuse,
pentru urmărirea creşterii performanţelor, cât şi pentru luarea celor mai bune decizii privind
dezvoltarea viitoare a firmei.
Este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu caracter teoretico-
aplicativ ca urmare a faptului că mediul economic în care îşi desfăşoară activitatea o firmă
este în permanentă mişcare, ca urmare a acţiunii factorului timp care produce modificări
semnificative în costul resurselor materiale, umane şi financiare. Astfel, dinamismul
mediului economic în care activează orice firmă îi pune permanent acesteia problema
adaptării la noile condiţii, respectând criteriile de competitivitate şi eficienţă.
Obiectivele cursului
Obiectivele principale ale manualului sunt: înţelegerea rolului analizei economice în procesul
decizional al unei întreprinderi, cât şi a legăturii indisolubile cu activitatea financiar-
contabilă; asigurarea suportului teoretic şi metodologic pentru celelalte discipline care
tratează diferite laturi ale activităţii.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va fi în măsură:

- să identifice termeni, relaţii, procese, să percepă relaţii şi conexiuni în cadrul
disciplinelor de studiu;
- să utilizeze corect termenii de specialitate din domeniul economico-financiar;
- să definească concepte ce apar la disciplina Analiza economico-financiară;
- să capete o capacitate de adaptare la noi situaţii apărute pe parcusul studierii disciplinei
Analiză economico-financiară.
- să descrie stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii la disciplina
Analiza economico-financiară;
- să transpună în practică cunoştinţele dobândite în cadrul cursului;
- să adopte un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri, angajaţilor;
- să colaboreze cu specialişti din alte domenii.
Resurse şi mijloace de lucru
Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de

material publicat pe Internet sub formă de sinteze, studii de caz, aplicaţii, software utile,
necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul
convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode
interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea
practică a noţiunilor predate.
Structura cursului
Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:
Bazele teoretico – metodologice ale analizei economice şi

Unitatea de învăţare 1.
(4 ore)
financiare Unitatea de învăţare 2. Analiza cifrei de afaceri (4 ore)
Unitatea de învăţare 3. Analiza rentabilităţii (4 ore)
Unitatea de învăţare 4. Analiza situaţiei financiar-patrimoniale (4
ore) Unitatea de învăţare 5. Analiza resurselor umane (4 ore)
Unitatea de învăţare 6. Analiza dotării tehnice (4 ore)
Particularităţi ale analizei economice şi financiare în unităţile din
Unitatea de învăţare
comerţ şi turism (4 ore)
Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea
vor avea următoarele subiecte:
1. Analiza cifrei de afaceri la o firmă din turism sau comerţ (2 ore)

2. Analiza rentabilităţii la o societate comercială cu profil de turism sau comerţ (2 ore)
3. Diagnosticarea situaţiei financiar patrimoniale la o firmă de turism sau comerţ (2 ore)
4. Analiza economico financiara. Studiu de caz pe o societate cu profil de turism
sau comerţ (2 ore)
Metoda de evaluare:
Examenul final la această disciplină este un examen scris, sub formă de întrebări grilă,
însă cuprinde atât întrebări grilă cu argumentare, simple (fără argumentare) cât şi din
întrebări grilă sub formă de aplicaţii (rezolvarea unor probleme), ţinându-se cont de
participarea la temele de control ale studentului.
Unitatea de învăţare 1
Bazele teoretico – metodologice ale analizei economice şi financiare
Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Conţinutul analizei economico – financiare
1.3.2. Etapele procesului de analiză economico-financiară
1.3.3. Tipuri de analiză economică
1.3.4. Metode, tehnici şi instrumente utilizate de analiza economico - financiară
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
1.1. Introducere
Analiza economico-financiară presupune studiul

permanent şi temeinic al performanţelor economico-
financiare, cunoaşterea procesului formării lor, însuşirea unui
ansamblu de metode şi tehnici de analiză şi, mai ales,
identificarea măsurilor pentru evoluţia normală a fenomenelor
şi proceselor economice şi reducerea riscului operaţional şi
financiar. În condiţiile economiei de piaţă, analiza economico-
financiară trebuie să fie instrumentul de bază indispensabil
managerilor în adoptarea deciziilor şi supravegherea activităţii
desfăşurate pentru creşterea eficienţei.
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:

- cunoasterea obiectului, tipologiei analizei
economico- financiare si a utilizatorilor rezultatelor
acesteia;
- prezentarea conţinutului (etapelor) analizei
economico-financiare;
- deprinderea cu mărimile utilizate, metodele, tehnicile
si procedeele analizei economico financiare;
- prezentarea sistemului de informaţii si a organizării
activităţii practice de analiză economico financiară
Competenţele unităţii de învăţare:
– studenţii vor putea să definească noţiunea de analiză
economico fimanciară;
– studenţii vor înţelege ce presupune procesul de
analiză economico finaciară;
– studenţii vor putea identifica tipurile de analiză
economică, ce sunt grupate după anumite criterii;
Timpul alocat unităţii: 4 ore
1.3.1. Conţinutul analizei economico – financiare

Mediul economic în care îşi desfăşoară activitatea o
firmă este în permanentă mişcare, ca urmare a acţiunii
factorului timp care produce modificări semnificative în costul
resurselor materiale, umane şi financiare. Astfel, dinamismul
mediului economic în care activează orice firmă îi pune
permanent acesteia problema adaptării la noile condiţii,
respectând criteriile de competitivitate şi eficienţă.
Pentru aceasta este necesar ca managementul firmei să
cunoască situaţia actuală a firmei, să identifice punctele slabe
şi punctele forte ale acesteia. Analiza reprezintă aşadar prima
etapă în stabilirea măsurilor necesare corectării deficienţelor şi
accentuării laturilor pozitive ale activităţii firmei.
Analiza economico – financiară reprezintă un
anasamblu de concepte, tehnici şi instrumente de tratare a
informaţiilor cu scopul diagnosticării stării unei entităţi
economice, a aprecierii nivelului calitativ al performanţelor
acesteia în condiţiile existenţei unui mediu concurenţial
dinamic.
Analiza economico-financiară studiază fenomenele
economice prin descompunerea lor în elemente componente,
cu scopul identificării cauzelor de ordin primar care le
generează, a factorilor care stau la baza formării acestora.
Diagnosticarea înseamnă identificarea variabilelor
cheie ale stării şi dinamicii fenomenelor, a interacţiunii dintre
acestea, cu scopul de a proiecta măsuri de corecţie a
influenţelor negative asupra performanţelor firmei şi de
amplificare a celor favorabile.
1.3.2. Etapele procesului de analiză economico-financiară
Etapele principale ale procesului metodologic de

realizare a analizei financiare sunt următoarele:
1. Delimitarea obiectivului analizei presupune constatarea
anumitor fapte, fenomene, rezultate. Rezultatele pot fi
consemnate sub forma gradului de realizare a indicatorilor
programaţi sau normaţi. Delimitarea obiectivului se face în
timp şi spaţiu, utilizând anumite metode de evaluare şi calcul.
2. Construirea bazei informaţionale necesare analizei.
Formarea bazei informaţionale reprezintă o etapă de maximă
importanţă deoarece reprezintă punctul de plecare al întregului
proces. Sursele informaţionale sunt multiple şi variate. Ele pot
fi localizate atât în cadrul firmei analizate – date operative,
tehnice, financiare, contabile, organigramă, etc., cât şi în
exteriorul său – publicaţii de specialitate, studii şi analize
sectoriale, rapoarte elaborate de organizaţii de ramură,
informaţii de natură statistică.
3. Prelucrarea bazei informaţionale. Necesitatea acestei etape
rezidă atât în asigurarea fiabilităţii datelor şi informaţiilor
colectate, eliminarea neconcordanţelor potenţiale, cât şi
asigurarea în timp a comparabilităţii indicatorilor valorici.
4. Analiza situaţiei de fapt, a mecanismului prin care cauzele
interne, şi, respectiv externe influenţează evoluţia
fenomenului analizat. În acest sens analistul financiar
dispune de un aparataj metodologic complex, format din
metode, tehnici şi instrumente ştiinţifice.
5. Stabilirea programului de acţiune şi etapizarea acestuia.
Se impune eşalonarea în timp a măsurilor propuse, precum şi
cuantificarea eforturilor financiare necesare adoptării lor şi
respectiv a efectelor scontate (diminuări de costuri şi/sau
majorări de venituri sau încasări).
6. Aplicarea măsurilor propuse.
7. Monitorizarea rezultatelor obţinute şi efectuarea
corecţiilor (actualizărilor). Necesitatea acestei ultime etape
este justificată tocmai de dinamica mediului economic în
ansamblu şi de validarea efectelor estimate iniţial.
1.3.3. Tipuri de analiză economică
Se deosebesc mai multe tipuri de analize economice,

grupate după diferite criterii:
1.Din punct de vedere al momentului la care se efectuează
analiza şi al momentului desfăşurării fenomenului:
a. Analiza post-factum (post - operativă sau analiza realizării
obiectivelor): constituie un element de supraveghere şi reglare
a modului de funcţiune a unei întreprinderi; presupune
cercetarea rezultatelor economice potrivit relaţiilor cauzal-
funcţionale, ea dovedindu-şi utilitatea în activitatea practică a
întreprinderii, prin aceea că furnizează informaţii
privind gradul de realizare a obiectivelor programate,
respectiv încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obţinut în
limitele estimate, ca fiind normale; se bazează pe valori certe
(cunoscute); presupune cercetarea unor fenomene încheiate, a
modului de realizare a unor obiective pe baza descompunerii
în elemente şi a stabilirii factorilor; priveşte trecutul şi
prezentul; dacă separăm prezentul de trecut, se mai poate crea
o categorie a analizei şi anume, analiza concomitentă sau
curentă, care se desfăşoară concomitent cu desfăşurarea
fenomenului; ca tip de analiză post-factum, care se poate
îmbina şi cu analiza prospectivă, se întîlneşte analiza-
diagnostic prin care se obţin aprecieri asupra ansamblului unei
întreprinderi, asupra unei subdiviziuni organizatorice
sau asupra unei probleme. Aprecierea în
sine nu poate fi considerată ca fiind şi suficientă, dacă nu sunt
luate în considerare şi măsurile menite a contribui la
remedierea unor situaţii nefavorabile pentru întreprindere.
b.Analiza previzională sau analiza prospectivă bazată pe
modele de prognoză presupune determinarea evoluţiei viitoare
a unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor (a
relaţiilor de cauzalitate), a acţiunilor în perspectivă, inclusiv în
luarea în considerare şi a altor factori decît cei
cunoscuţi;constituie o etapă premergătoare în elaborarea
strategiei activităţii economico-financiare a întreprinderii; este
utilizată de către centrele de decizie pentru stabilirea
obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare; se bazează
pe valori incerte (presupuse).
În condiţiile economiei de piaţă, angajarea unei
investiţii solicită în mod obligatoriu, elaborarea de scenarii
prin care se prefigurează rezultatele viitoare ale realizării
acesteia.
2.Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale sau al
determinărilor cantitative ale fenomenelor, se disting:
a.Analiza calitativă – presupune abordarea sistemică a
fenomenelor, cercetarea cibernetică, care conduce în final la
elaborarea de modele în care sunt surprinse elementele,
factorii şi legăturile de interdependenţă ale fenomenelor;
b.Analiza cantitativă – presupune cercetarea fenomenului
prin determinări numerice exprimate în unităţi concrete de
măsură(fizice şi valorice). În cadrul analizei cantitative se
folosesc pe scară largă metodele matematice moderne.
3.După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem:
a.Analiza microeconomică - cercetează fenomenele
economice care au loc la nivelul individului sau unui agent
economic. Acest tip de analiză se ocupă cu studierea
rezultatelor obţinute, a factorilor de influenţă şi a rezervelor de
sporire a eficienţei activităţii desfăşurate;
b.Analiza macroeconomică - cercetează fenomenele
economice care au loc la nivelul ramurii, al economiei
naţionale sau al economiei mondiale şi operează cu mărimi
agregate (produs intern brut, produs social, venit naţional,
etc.)
4.După modul de urmărire în timp a fenomenelor, distingem:
a.Analiza statică - studiază fenomenele economice şi
legăturile de condiţionare care determină starea sau nivelul
acestora la un moment dat;
b.Analiza dinamică - abordează procesele şi fenomenele
economice în mişcarea şi condiţionarea lor reciprocă,
evidenţiind poziţia pe care o deţin şi modificările survenite în
diferite momente ale evoluţiei lor. Pe baza analizei dinamice
se stabilesc factorii care acţionează asupra schimbării
poziţionale a fenomenelor economice, precum şi tendinţele în
evoluţia viitoare.
Analiza statică şi cea dinamică se îmbină în mod reciproc,
ceea ce permite cunoaşterea fenomenelor economice la un
moment dat, precum şi evoluţia lor într-o anumită perioadă de
timp.
5.După specificul studierii fenomenelor distingem:
a. Analiza economico-statistică – apelează la metodele şi
modelele statistice clasice, dar adaptate la specificul activităţii
desfăşurate(indicatorii medii, relativi, metodele cercetării
selective, indicatorii ce caracterizează seriile cronologice, etc);
b.Analiza economico-financiară – în care se regăsesc
corelaţiile în activitatea economică(de exploatare, financiară şi
extraordinară);
c. Analiza financiară – are în vedere fluxurile financiare care se
formează la nivelul unei firme, modul de gestionare a
patrimoniului şi de plasare a capitalului.
6.În funcţie de delimitarea obiectivului analizat, se pot stabili
următoarele tipuri de analiză:
a.Analiza pe ramuri;
b. Analiza pe probleme(cifră de afaceri, rentabilitate, etc).
În procesul de analiză economică este necesară
îmbinarea tuturor tipurilor de analiză, ceea ce permite
cunoaşterea temeinică a evoluţiei fenomenelor economice în
timp şi spaţiu, în vederea fundamentării ştiinţifice a deciziilor
de reglare şi optimizare a întregii activităţi economico-sociale.
1.3.4. Metode, tehnici şi instrumente utilizate

de analiza economico - financiară
Instrumentul operaţional fundamental îl reprezintă un

sistem de indicatori economico-financiari care pot fi grupaţi
în:
- indicatori ai resurselor(materiale, financiare, umane);
- indicatori ai consumului de resurse(cheltuieli);
- indicatori de rezultate(efecte);
- indicatori de eficienţă(compararea efortului depus cu
efectul obţinut).
În funcţie de cele două laturi fundamentale ale analizei,
latura calitativă şi latura cantitativă, metodele analizei se
subdivid astfel:
 Metode ale analizei calitative,care vizează esenţa
fenomenului, depistarea legăturilor cauzale;
 Metode ale analizei cantitative, ce au ca scop cuantificarea
elementelor sau factorilor ce explică fenomenul.
Metodele şi procedeele analizei calitative sunt:
Diviziunea şi descompunerea rezultatelor;
Gruparea;
Comparaţia rezultatelor.
Metodele şi procedeele analizei cantitative sunt:
metoda substituirilor în lanţ;
metoda balanţieră;
metoda corelaţiei;
metoda ABC;
metoda scorurilor.
Sinteza unităţii de învăţare 1

Analiza economico-financiară studiază fenomenele economice prin
descompunerea lor în elemente componente, cu scopul identificării cauzelor de ordin
primar care le generează, a factorilor care stau la baza formării acestora.
Etapele principale ale procesului metodologic de realizare a analizei financiare
sunt următoarele: delimitarea obiectivului analizei, construirea bazei informaţionale
necesare analizei, prelucrarea bazei informaţionale, analiza situaţiei de fapt, a
mecanismului prin care cauzele interne, şi, respectiv externe influenţează evoluţia
fenomenului analizat, stabilirea programului de acţiune şi etapizarea acestuia, aplicarea
măsurilor propuse, monitorizarea rezultatelor obţinute şi efectuarea corecţiilor
(actualizărilor).
Există mai multe tipuri de analize economice, ce sunt grupate dupa mai multe
criterii:
 în funcţie de momentul în care se efectuează analiza şi momentul
desfăşurării fenomenului:
analiza post-factum, analiza previzională;
 din punct de vedere al determinărilor cantitative ale fenomenelor
distingem: analiza calitativă, analiza cantitativă
 după nivelul la care se desfăşoară analiza:
analiza microeconomică, analiza macroeconomică
 după modul de urmărire în timp a fenomenelor:
analiza statică, analiza dinamică
 după specificul studierii fenomenelor distingem:
analiza economico-statistică, analiza economico-financiară, analiza financiară
 în funcţie de delimitarea obiectivului analizat, se pot stabili următoarele tipuri de
analiză:
analiza pe ramuri, analiza pe probleme(cifră de afaceri, rentabilitate, etc).
Metodele analizei se subdivid astfel:
 metode ale analizei calitative, care vizează esenţa fenomenului, depistarea legăturilor
cauzale;
 metode ale analizei cantitative, ce au ca scop cuantificarea elementelor sau factorilor ce
explică fenomenul.
Concepte şi termeni de reţinut
 analiza economico - financiară, diagnosticare

 analiză post factum, analiza economico-statistică
 analiza previzională, analiza dinamică, analiza statică
 indicatori economico-financiari
 substituire în lanţ, corelatie
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Ce studiază disciplina analiza economico financiară ?

2. Identificaţi etapele principale ale procesului metodologic de realizare a
analizei financiare.
3. Ce presupune analiza calitativă si cea cantitativă?
4. Ce tipuri de analiză distingem în funcţie de specificul studierii fenomenelor?
5. Prezentaţi metodele, tehnicile şi instrumentele utilizate de analiza economico
– financiară.
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Analiza financiară constă:

a) într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit aprecierea situaţiei
financiare a unei întreprinderi;
b) într-un ansamblu de decizii luate de către managerii unei întreprinderi pe
baza indicatorilor financiari calculaţi;
c) determinarea stării de solvabilitate a unei întreprinderi la un moment dat;
d) într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit aprecierea situaţiei economice
a unei întreprinderi
2. Scopul analizei financiare este:
a) de a identifica punctele forte şi punctele slabe ale unei întreprinderi;
b) de stabilire a unui diagnostic asupra situaţiei financiare a unei întreprinderi când
sunt identificate punctele tari si punctele slabe ale gestiunii financiare;
c) oferirea de informaţii financiare utilizatorilor externi;
d) de a furniza date despre lichiditatea întreprinderii;
3. După modul de urmărire în timp a fenomenelor în timp analiza económico-financiară este:
a) analiză cantitativă şi analiză calitativă;
b) analiză internă şi analiză externă;
c) analiză statică şi analiză dinamică;
d) analiză microeconomică şi analiză macroeconomică
4. În funcţie de delimitarea obiectivului analizat, se pot stabili următoarele tipuri de analiză:
a) analiză statică şi analiză dinamică;
b) analiză previzională şi analiză post factum;
c) analiză calitativă şi analiză cantitativă;
d) analiza pe ramuri, analiza pe probleme(cifră de afaceri, rentabilitate, etc.)
5. Din punct de vedere al momentului la care se efectuează analiza şi al momentului
desfăşurării fenomenului distingem:
a) analiză internă şi analiză externă;
b) analiză statică şi analiză dinamică;
c) analiză previzională şi analiză post factum;
d)analiză cantitativă şi analiză calitativă
Bibliografie:
1. Işfănescu A., Robu V., Hristea A.M., Vasilescu C, Analiză economico-financiară, suport curs
ASE Bucureşti, Biblioteca Digitală.
2. Lungu Ion, Secară Mirela, Ceauşescu Andreea, Analiză economico-financiară, Editura Ex
Ponto, Constanţa, 2004.
3. Niculescu, M., Analiza economică în turism şi comerţ, Editura Universităţii Creştine "Dimitrie
Cantemir", Bucureşti, 1994.
4. Pivotă Dan, Analiză economico-financiară, Editura Europolis, Constanţa, 2001.
Analiza Cifrei De
Afaceri
Cuprins
2.1. Introducere
2.3.1 Analiza dinamicii cifrei de afaceri
2.3.2. Analiza structurii cifrei de afaceri
2.3.3. Analiza factorială a cifrei de afaceri
2.3.4 Reflectarea modificării cifrei de afaceri în principalii indicatori economico-
financiari ai societăţii comerciale
2.3.5. Utilizarea corelaţiei şi regresiei în analiza cifrei de afaceri
2.4. Îndrumar pentru autoverificar
2.1. Introducere
Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor

din operaţiuni comerciale efectuate de o firmă, respective
vânzarea de mărfuri şi produse într-o perioadă de timp
determinată. În cifra de afaceri nu se includ veniturile
financiare şi veniturile extraordinare.
Potrivit noilor reglementări contabile conforme cu
Directivele europene, cifra de afaceri netă cuprinde sumele
rezultate din vânzarea de produse şi furnizarea de servicii care
se înscriu în activitatea curentă a entităţii,după deducerea
reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea adăugată, precum
şi a altor taxe legate direct de cifra de afaceri. Cifra de afaceri
se determină pe baza formularului de sinteză “Contul de Profit
şi Pierdere”.
Nivelul acestui indicator este în măsură să dea o
imagine despre poziţia pe piaţă a firmei respective, despre
forţa pe care o reprezintă firma în sectorul respectiv de
activitate.
Trebuie făcută distincţia între cifra de afaceri care
reprezintă un indicator de efect şi profit care este un indicator
de eficienţă. Sunt frecvente cazurile când un volum ridicat de
vânzări înregistrat de către o entitate are la bază costuri foarte
mari care duc la un nivel minim de profitabilitate sau chiar la
pierderi din activitatea de exploatare.
învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare

- cunoaşterea, calculul şi modelarea indicatorilor care
caracterizează rezultatele activităţii de producţie şi
comercializare;
- măsurarea şi interpretarea acţiunii principalilor indicatori care
influenţează rezultatele activităţii de producţie şi
comercializare;
- cuantificarea consecinţelor modificării principalilor indicatori
ai producţiei şi comercializării asupra indicatorilor economico-
financiari ai firmei
Competenţele unităţii de învăţare

– studenţii vor şti să definească noţiunea de cifră de
afaceri;
–aceştia vor putea să facă o analiză a evoluţiei în timp a cifrei de
afaceri cu ajutorul indicatorilor statistici ce
caracterizează o serie cronologică: indicatori absoluţi, relativi
şi medii.
– studenţii vor fi în măsură să facă o analiză factorială a cifrei
de afaceri pe baza metodei substituirilor în lanţ.
2.3.1 Analiza dinamicii cifrei de afaceri
Literatura de specialitate, prezintă cifra de afaceri ca

fiind:
cifră de afaceri totală, reprezintă încasările totale
realizate de o firmă, în preţuri curente;
cifră de afaceri medie, reprezintă cifra de afaceri
realizată de o unitate de produs vândută:
CA
CA  , unde:
Q
CA – cifra de afaceri în preţuri
curente Q – producţia vândută în
unităţi fizice
cifră de afaceri marginală, reflectă cifra de afaceri
adusă de o unitate suplimentară de producţie vândută
CAm
CA CA1  CA0
g
 
Q Q1  Q0
ΔCA – variaţia cifrei de afaceri
Δ Q– variaţia producţiei
cifră de afaceri critică reprezintă cifra de afaceri care
asigură acoperirea cheltuielilor, astfel încât profitul să fie zero:
CAmin CF
 1  , unde: CF – cheltuieli fixe; RV – marja brută
RV
CV
sau rata cheltuielilor variabile RV  , unde:CV – cheltuieli
CA
variabile
Analiza cifrei de afaceri vizează următoarele aspecte:
1.Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri;
2.Analiza factorială a cifrei de afaceri;
3.Reflectarea cifrei de afaceri în principalii indicatori
economico-financiari ai entităţii.
Analiza cifrei de afaceri a unei firme trebuie să dea
răspuns la mai multe întrebări, cum ar fi:
- Care sunt sursele principale de venituri ale societăţii
comerciale?
- Care este evoluţia lor în ultimii ani, şi cât de stabile sunt?
- Care este tendinţa acestor surse în viitorul apropiat?
- Cum sunt determinate veniturile şi care este modul lor de
măsurare?
În analiza surselor de venituri este important să se
plece de la caracterizarea întreprinderii în funcţie de modul de
operare, respectiv dacă operează pe o singură piaţă sau pe mai
multe, deoarece fiecare piaţă poate avea o evoluţie proprie, cu
influenţe asupra rezultatelor obţinute de firmă.
Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri se
realizează cu ajutorul indicatorilor statistici ce caracterizează
o serie cronologică: indicatori absoluţi, relativi şi medii.
În condiţiile unei economii de piaţă instabile, pentru o
apreciere reală a rezultatelor entităţii, se impune corectarea
indicatorului cifră de afaceri cu indicele mediu al preţurilor în
scopul eliminării efectului inflaţiei, factor exogen care nu
reflectă efortul propiu al entităţii.
Pentru a exemplifica analiza în dinamică a cifrei de afaceri,
vom lua exemplul unei societăţi comerciale din sectorul
comerţ, a cărei cifră de afaceri este analizată pe o perioadă de
9 ani, conform datelor din tabelul 2.1.
Tabel 2.1.Dinamica cifrei de afaceri în perioada 2000-2008
Anul Cifră de afaceri (mii
RON)
2000 540
2001 600
2002 575
2003 520
2004 490
2005 560
2006 620
2007 690
2008 750
1. Indicatorii absoluţi pe care îi vom calcula sunt:

a. Indicatorii de nivel – reprezentaţi chiar de termenii seriei
„yt”, t  1, n ; y1 = 540,……y9 = 750;
b. Modificările absolute:
- cu bază fixă (  t / 1 ):  t / 1  yt  y1 , unde t  2, n
- cu bază în lanţ (  t / t 1 ):  t / t 1  yt  yt 1 , unde t  2, n
Calculele sunt prezentate în tabelul 2.2.
Tabel 2.2. Modificarea absolută a cifrei de afaceri
Anul Cifră de Modificarea absolută
afaceri  t/1 t/t-1
(mii RON) (mii RON) (mii RON)
2000 540 - -
2001 600 60 60
2002 575 35 -25
2003 520 -20 -55
2004 490 -50 -30
2005 560 20 70
2006 620 80 60
2007 690 150 70
2008 750 210 60
2. Indicatorii relativi (modificările relative) care caracterizează

seria sunt: indicele de dinamică şi ritmul de dinamică.Valorile
acestor indicatori sunt calculate în tabelul 2.3.
a. Indicele de dinamică (de creştere / descreştere) care poate
fi:
yt
-cu bază fixă ( I t / 1 I t / 1% 
 100 , unde t  2, n ;
y1
):
yt
-cu bază în lanţ ( I t / t 1 I t / t 1%   t 100 , unde t  2, n .
): 1
y
b. Ritmul de dinamică (de creştere / descreştere) care poate
fi
: y t  y1
- cu bază fixă ( Rt / 1 ): Rt / 1  100 sau
y1
Rt / 1 %  I t / 1 % 100% ; yt  yt 1
y 100 sau
-cu bază în lanţ( Rt / t 1 ): Rt / t 1 t 1
Rt / t 1 %  I t / t 1 % 100% .
Valorile acestor indicatori sunt calculate în tabelul 2.3.

Tabel 2.3. Indicatorii relativi ai cifrei de
afaceri
An Cifră Indicatorii de dinamică(relativi) ai cifrei de
de afaceri
afaceri It/1 % It/t-1 % Rt/1 % Rt/t-1 %
(mii
RON)
2000 540 100,00 100,00 - -
2001 600 111,11 111,11 11,11 11,11
2002 575 106,48 95,83 6,48 -4,17
2003 520 96,29 90,43 -3,71 -9,57
2004 490 90,74 94,23 -9,26 -5,77
2005 560 103,70 114,28 3,70 14,28
2006 620 114,81 110,71 14,81 10,71
2007 690 127,77 111,29 27,77 11,29
2008 750 138,88 108,69 38,88 8,69
3. Indicatorii medii pe care îi vom calcula sunt:

a.Nivelul mediu: seria prezentată fiind o serie de intervale,
nivelul mediu se calculează cu ajutorul mediei aritmetice,
astfel:
 yt 5345
n

y t 1   593,88 mii RON; deci cifra de afaceri
n 9
medie anuală a fost de 593,88 mii RON.
b.Modificarea medie absolută:
n
 t / t 1
n / 1  210
 t 2
 ;    26,25 mii RON
9/1
n n 9 1 8
1 1
În medie creşterea anuală a cifrei de afaceri, în perioada 2000-
2008 , a fost de 26,25 mii RON.
c.Indicele mediu
n
I 1
n  n1 I
I t / t 1 t 2 n/1 ; I 91 I 9 / 1 1,3888  1,042
8
(104,2%)
d.Ritmul mediu
R %  I %  100%  104,2%  100%  4,2%
Cifra de afaceri s-a modificat(a crescut) în medie cu 4,2%
anual.
2.3.2. Analiza structurii cifrei de afaceri
Pentru analiza structurii cifrei de afaceri se pot utiliza

mărimile relative de structură, pentru a determina ponderile
categoriilor de venituri ce compun cifra de afaceri.
Exemplu: pe baza datelor din contul de profit şi pierdere
al SC Alfa SRL din anul 2009, din sfera comerţului, rezultă
următoarele date(tabelul 2.4): venituri din vânzarea mărfurilor
– 4870 mii RON, venituri din producţia vândută – 2130 mii
RON şi cifră de afaceri – 7000 mii RON.
Tabel 2.4. Structura cifrei de afaceri la SC Alfa SRL
Nr.crt Venituri(mii RON) Valoare Mărimi
(mii relative de
RON) structură(%)
1 Venituri din vânzarea mărfurilor 4870 69,57

(707)
2 Producţia vândută 2130 30,43
(701+702+703+704+705+706+
708)
3 Cifră de afaceri(rd 1+rd2) 7000 100
Conform datelor din tabelul 2.4 se constată că, cea mai

mare pondere în totalul cifrei de afaceri o reprezintă veniturile
din vânzarea mărfurilor, respectiv 69,57%, urmată de
producţia vândută cu o pondere de 30,43%(venituri din chirii,
venituri din prestări de servicii, venituri din alte activităţi, etc).
Tot pentru analiza în structură a cifrei de afaceri mai
poate fi utilizat şi:

2
ng
- coeficientul de concentrare (Gini-Struck) G  i
,
n
unde: 
Gi – ponderea activităţii “i” în cifra de afaceri 1
totală n – numărul de termeni ai seriei.
Apropierea coeficientului de concentrare de zero (G ia
valori între 0 şi 1) semnifică o distribuţie relativ uniformă a
activităţilor desfăşurate pe structurile implicate în calcul, în
timp ce o apropriere de 1, arată un grad ridicat de specializare
pe o anumită activitate.
-indicele Herfindbal, utilizat pentru a măsura gradul de
n
diversificare al activităţii H   2
. În cazul în care H tinde
gi
i1
spre 1/n rezultă că cifra de afaceri este repartizată în proporţii
egale între activităţile care formează obiectul de activitate al
organizaţiei.
Informaţiile furnizate de analiza structurală a cifrei de
afaceri sunt multiple:
-ponderea deţinută de diferitele produse(mărfuri)în totalul
vânzărilor;
-ponderea diferitelor categorii de venituri în total cifră de
afaceri;
-ponderea diferiţilor clienţi şi a pieţelor de desfacere în total
cifră de afaceri;
-ierarhizarea clientelei firmei în ordinea importanţei(cu
ajutorul metodei ABC).
Pentru sfera distribuţiei sau a producţiei, o modalitate
deosebit de utilă în analiza structurii cifrei de afaceri pe
produse, clienţi, furnizori este utilizarea metodei
ABC(Paretto). Această metodă evidenţiază faptul că produsele
comercializate se clasifică în trei grupe:
 grupa A: 10-15% din totalul produselor realizează 60-
70% din cifra de afaceri totală;
 grupa B: 25-30% din totalul produselor realizează 25-
30% din cifra de afaceri totală;
 grupa C: 65-70% din produse dau 10-15% din cifra de
afaceri totală.
Grupa A cuprinde produsele a căror viteză de rotaţie
este mare, dar care au o marjă comercială redusă.
Grupa B cuprinde produse a căror viteză de rotaţie şi
marjă comercială se află foarte aproape de media organizaţiei.
Grupa C cuprinde produse cu o marjă comercială mare,
dar viteză de rotaţie scăzută.
În baza acestor coordonate poate fi reprezentată grafic
curba teoretică a cifrei de afaceri. Curba reală, specifică
fiecărei societăţi, nu se identifică perfect cu cea teoretică, deşi
tendinţa se menţine.
În funcţie de poziţia curbei efective faţă de cea
teoretică se fac interpretări asupra structurii cifrei de afaceri:
când curba reală este situată deasupra curbei teoretice,
produsele grupei A deţin o pondere importantă în structura
cifrei de afaceri, iar sortimentul este redus; când curba reală se
află sub curba teoretică, firma dispune de un număr mare de
articole la grupele B şi C.
Metoda ABC presupune parcurgerea următoarelor etape:
 ordonarea nomenclatorului de produse în sensul
descrescător al valorii vânzărilor pe articole;
 determinarea vânzărilor cumulate;
 stabilirea grupelor de semnificaţie;
 trasarea curbei teoretice şi a curbei reale;
 interpretarea rezultatelor economice şi propunerea unor măsuri
pentru eficientizarea activităţii.
Exemplu: SC Beta SRL comercializează 6 produse.
Situaţia realizării cifrei de afaceri pe cele 6 categorii de
produse este prezentată în tabelul 2.5.
Tabel 2.5. Cifra de afaceri SC Beta SRL

Prod. Vânzări Prod. Vânzări Vânzări Ponderi(%) în:
mii RON ABC cumulate Prod CA
(mii
RON)
1 800 3 1000 1000 20% 32,05%
2 650 6 920 1920
3 1000 1 800 2720 40% 48,41%
4 920 2 700 3420
5 700 5 750 4170
6 320 8 650 4820
7 580 7 580 5400 40% 19,54%
8 150 9 320 5720
9 750 4 150 5870
10 120 10 120 5990
Total 5990 - 5990 - 100 100
Rezultă că activitatea firmei nu se concentrează

semnificativ pe anumite produse. Toate sunt produse
importante, astfel că excluderea unui articol de la vânzare
afectează activitatea întreprinderii. Este necesară o
aprofundare a analizei eficienţei gestiunii stocurilor şi a vitezei
de rotaţie a cestora.
Utilitatea metodei ABC constă în definirea politicii de
aprovizionare a întreprinderii, pe grupe de produse(comerţ),
precum şi a puterii de negociere în raport cu clienţii/furnizorii
(pentru toate domeniile).
2.3.3. Analiza factorială a cifrei de afaceri
Cifra de afaceri evoluează sub influenţa unor factori

direcţi şi indirecţi specifici domeniului de activitate al firmei.
Scopul analizei factoriale este determinarea corelaţiei dintre
aceşti factori de influenţă şi indicatorul analizat şi găsirea
soluţiilor pentru îmbunătăţirea performanţelor viitoare.
Analiza factorială a cifrei de afaceri se realizează
diferenţiat, în funcţie de domeniul de activitate(producţie,
comerţ, turism), întrucât factorii de influenţă şi relaţiile de
cauzalitate sunt specifice.
Pentru analiza factorială a cifrei de afaceri se utilizează
metoda substituirilor în lanţ, care se foloseşte pentru
măsurarea influenţei factorilor asupra modificării fenomenelor
(sau rezultatelor economice), atunci când între fenomenul
analizat şi factorii săi de influenţă există o legătură de tip
funcţional, exprimată sub forma relaţiei de produs sau raport
între factori. Se mai numeşte şi metoda substituţiei factorilor.
Esenţa metodei constă în determinarea succesivă a
influenţei fiecărui factor asupra modificării fenomenului
analizat, ceilalţi factori rămânând constanţi.
Principiile care stau la baza acestei metode sunt
următoarele:
scrierea factorilor în relaţiile de cauzalitate se face în ordinea
condiţionării lor economice, adică întâi factorii
cantitativi şi apoi cei calitativi;
 substituirea factorilor se realizează în mod succesiv, începând cu
factorii cantitativi şi terminând cu cei calitativi;
 factorul care a fost substituit anterior rămâne substituit până la
sfârşitul perioadei analizate şi se ia în calcul la valoarea lui
efectivă;
 factorul care nu a fost substituit se ia în calcul la valoarea sa
programată sau din perioada de bază.
Astfel, pentru a exemplifica metoda substituirilor în
lanţ, vom considera un un fenomen sau rezultat economic,
notat cu R care este influenţat de trei factori, notaţi cu a, b, c,
între care există o relaţie de produs între factori, exprimaţi în
mărimi absolute. Presupunem că mărimea fenomenului
analizat în perioada de bază sau programată (notată cu R0) şi
în perioada efectivă (notată cu R1) va fi:
R0  a0  b0  c0 ; R1  a1  b1  c1
Analiza fenomenului economic porneşte de la
determinarea modificării absolute (ΔR) care se calculează
astfel:
R  R 1  R 0  (a1  b1  c1 )  (a 0  b 0 c0 )
Influenţa modificării sau variaţiei efective a fiecărui

factor faţă de valorea programată (sau din perioada de bază)
asupra modificării absolute se stabileşte în mod succesiv,
astfel:
a
R  (a1 b 0  c0)  (a 0  b0  c0 )  R  R0
b
R  (a  b  c )  (a  b  c )  R  R
1 0 1 0 0
1
c
R  b c) b  )  R  R
(a (a c
1 1 1 1 1 0 1
a b c
Rezultă că: R  R  R  R
Ca principale modele de analiză factorială pentru activitatea
industrială pot fi utilizate:
n
 CA   qi  pi ;
i1
 CA  N   CA
Qf Qf
N
Mf Mfp
 CA  N    Q CA unde:
N Mf Mfp  Q
CA-cifră de afaceri;
q-cantitatea vândută;
p-preţul mediu de vânzare(exclusiv
TVA); N-numărul mediu de salariaţi;
Qf-producţia marfă
f Q
fabricată; -
productivitatea muncii; N
CA
- cifra de afaceri la 1 leu producţie fabricată sau gradul de
Qf
valorificare al producţiei fabricate;
Mf – valoarea medie a activelor fixe;
Mfp - valoarea medie a activelor fixe productive;
Mf
- gradul de înzestrare tehnică;
N
Mfp
- ponderea activelor fixe productive;
Mf
Q
- randamentul activelor fixe productive.
Mfp
Ca principale modele de analiză factorială pentru activitatea
de comerţ şi turism pot fi utilizate:
legătura dintre cifra de afaceri şi capacitatea reţelei
comerciale:
CA  S  CAm
2 S
g si
 CAm2i
, unde:
100
S – suprafaţa comercială;
CAm2 – vânzarea medie pe metru pătrat;
gsi – distribuţia suprafeţei comerciale pe grupe de mărfuri;
CAm2i – vânzarea pe metru pătrat şi grupa de mărfuri.
legătura dintre cifra de afaceri şi venitul mediu adus de
un turist:
CA  T VT , unde:
T – numărul mediu de turişti;
VT – venitul mediu adus de un turist.
legătura dintre cifra de afaceri şi resursa umană:
T
CA  Ls V s , sau CA  N p   Z CA unde:

Np T Z
Ls- numărul de locuri de muncă;
Vs – încasare medie pe fiecare loc de
muncă; Np – numărul de angajaţi;
T/Np – productivitatea muncii;
Z/T – durata medie a unui sejur;
CA/Z – încasarea medie pe zi/turist.
legătura dintre cifra de afaceri şi numărul de personal:
CA CA
CA= N  unde:N – numărul de personal; -
N N
productivitatea muncii.
legătura dintre cifra de afaceri şi numărul de turişti:
CA  N Ntz CA
  , unde:N - numărul de turişti; N –
t t tz
N t N tz
numărul de turişti-zile, N tz
iar este durata medie a sejurului.
Nt
Exemplu: considerăm o unitate hotelieră care prezintă
următoarele valori ale indicatorilor conform datelor din tabelul
2.6.
Tabel 2.6 Cifra de afaceri
Nr. Indicatori Perioada Perioada Diferenţă
crt. precedentă curentă
1 Cifra de afaceri 147.000 360.000 213.000
CA – RON
2 Numărul de 210 320 130
turişti Nt
3 Numărul de 1470 2880 1410
turişti-zile
4 Ntz medie a
Durata 7 9 2
sejurului –zile
5 Cifra de afaceri 100 125 23
pe zi-turist
CA
mii RON
N tz
Pentru analiza fa ctorială a cif rei de afacer i realizată de

Ntz
unitate a hotelieră vom utiliza modelul: AN   CA
N tz .
t
Nt
Modificarea totală a cifrei de afaceri este:
N CA N CA
CA  CA1  CA  N t1 tz1 1 tz0 0
  N   
0 t0
N t1 Ntz1 N t 0 N tz 0
 320  9 125  210  7  100  360.000  147.000  213.000RON
Influenţa factorilor este:

1. influenţa numărului de turişti:
N CA N CA
CA Nt  N t1  tz 0
 0
 t0 
tz 0
 0
N t0 N tz N N t0 N tz 0 
0
 320  7  100  210  7  100  224 .000  147 .000  77 .000 RON
2. influenţa duratei medii a sejurului

N CA N CA
CA Ntz  N t1 tz1 0 tz0 0
 N N  N t1  N N _ 
t1 tz0 t0 tz0
Nt
 320  9 100  320  7 100  288.000  224.000  64.000RON
3. influenţa cifrei de afaceri (încasări) pe zi turist

N CA N CA
CA CA  N t1 tz1 1 tz1 0
 N N  N t1  N N 
Ntz t1 tz1 t1 tz0
 320  9 125  320  9 100  360.000  288.000  72.000RON
Verificarea calculelor:
ΔCA= CA Nt + CA Ntz  CA CA =77.000+64.000 +72.000 =
Nt Ntz
213.1 RON
După cum se remarcă, toţi trei factorii au contribuit la
creşterea cifrei de afaceri.
Creşterea cu 130 a numărului de turişti a contribuit la
creşterea cifrei de afaceri cu 77.000 RON , ceea ce înseamnă
creşterea calităţii serviciilor, eficienţa funcţiei comerciale a firmei.
Creşterea duratei medii a sejurului cu 2 zile a contribuit la
creşterea cifrei de afaceri cu 64.000 RON, ceea ce a contribuit
implicit şi la creşterea încasărilor pe zi turist.
În turism, strategia creşterii cifrei de afaceri vizează numărul
de turişti şi, în consecinţă gradul de ocupare a capacităţii de cazare şi
prin urmare ansamblul de măsuri ce conduc la creşterea acesteia
(promovarea serviciilor pe piaţa internă şi externă, calitatea lor).
2.3.4 Reflectarea modificării cifrei de afaceri în

principalii indicatori economico-financiari ai
societăţii
comerciale
Creşterea, respectiv diminuarea cifrei de afaceri se reflectă

în mod favorabil sau nefavorabil asupra următorilor indicatori:
1. asupra profitului brut:
(CA1 Pr0 Pr
 CA 0 , unde:  pr reprezintă profitul mediu la 1
CA CA
)
0
leu cifră de afaceri.
2. asupra ratei rentabilităţii economice:
(CA  CA )pr
1 0
100 , unde At reprezintă activul total al firmei.
At1
3. asupra ratei rentabilităţii financiare a capitalului
permanent:
(CA  CA )pr
1 0
100 , unde Kp reprezintă capitalul permanent al
Kp1
firmei.
4. asupra vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante:
Ac0  T Ac0  T
 , unde Ac reprezintă soldul mediu al activelor
CA1 CA 0
circulante şi T este perioada analizată exprimată în zile.
5. asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe:
CA1  CA 0
1000 , unde Mf reprezintă valoarea mijloacelor
Mf1
fixe ale întreprinderii.
2.3.5. Utilizarea corelaţiei şi regresiei în analiza cifrei de

afaceri
Fenomenele şi procesele care au loc în realitatea

obiectivă se găsesc într-o relaţie de interdependenţă reciprocă.
Unele legături sunt evidente, altele se manifestă prin relaţii de
cauzalitate în lanţ, altele se realizează cu un anumit decalaj,
altele sunt independente între ele.
Pentru a le caracteriza în mod obiectiv trebuie să
pornim de la faptul că asupra fenomenelor social-economice
acţionează un număr de factori principali şi secundari,
esenţiali şi neesenţiali, sistematici şi aleatori, care se află într-o
interdependenţă unilaterală sau reciprocă. Statistica, cu
ajutorul unei game variate de procedee şi metode, poate studia
manifestarea concretă a acestor legături, le poate exprima
cantitativ, precum şi din punct de vedere al intensităţii cu care
se produc. Metodele folosite în studiul interdependenţei sunt
corelaţia şi regresia statistică.
Regresia se bazează pe interpretarea legăturilor
statistice cu ajutorul funcţiilor din analiza matematică.
Regresia ne arată în ce măsură (ca formă analitică) o
variabilă este dependentă de altă variabilă (sau de alte
variabile), iar corelaţia cuprinde în plus şi măsura gradului în
care o variabilă este dependentă de o altă variabilă (sau de mai
multe variabile).
Legăturile dintre fenomenele şi procesele economice
apar fie ca legături statistice (stochastice), fie ca legături
funcţionale. Particularitatea legăturilor de tip statistic constă în
faptul că una sau mai multe caracteristici factoriale
(independente, exogene sau cauză), exercită o anumită
influenţă asupra unei alte caracteristici y, denumită
caracteristică rezultativă (dependentă, endogenă sau efect).
Legăturile funcţionale se întâlnesc când există o singură cauză
care produce acelaşi efect, dacă condiţiile rămân neschimbate.
Relaţia matematică dintre fenomenul-efect şi
fenomenul-cauză, pentru legăturile de tip funcţional este: yi = f
(xi)
Aceasta este o metodă analitică prin intermediul căreia
se evaluează legăturile dintre variabile cu ajutorul unor funcţii
denumite funcţii de regresie.
În funcţie de numărul factorilor (x1 , x2 , ... , xn) care
influenţează caracteristica rezultativă, avem:
– regresie unifactorială sau simplă – dacă funcţia include un
singur factor variabil;
– regresie multifactorială sau multiplă – dacă funcţia include
mai mulţi factori variabili.
Modelele de regresie unifactorială descriu legătura
dintre două variabile y şi x, considerând că x este singurul
factor determinant, toţi ceilalţi factori având acţiune constantă
şi neglijabilă asupra caracteristicii dependente y.
Ecuaţia de regresie este: Y = f (x) + ε.
Cele mai cunoscute modele de regresie unifactorială sunt:
-modelul liniar :Y=a+bx; modelul prezentat este specific
tipului de legătură dintre două caracteristici care variază în
progresie aritmetică şi este folosit în statistică ca fiind modelul
de bază pentru stabilirea şi interpretarea celorlalte funcţii de
regresie;
2
-modelul parabolei de gradul doi: Yx  a  bx  cx ;
-modelul hiperbolic: b
a
Yx x
x
-modelul exponenţial: Yx  ab i
Parametrii a, b şi c au conţinut de medii şi se determină
cu ajutorul unor metode specifice, cum ar fi metoda celor mai
mici pătrate, care presupune ca suma pătratelor abaterilor
dintre
valorile empirice (reale) – y – şi valorile teoretice (ajustate) –
Yx – să fie minimă, adică:
  y i  Yx   sau   y i  a  bxi   min .
2 2
min
În descrierea dependenţei dintre factorii de influenţă şi
fenomenul economico-financiar analizat sunt folosite o serie
de regresii, iar intensitatea legăturii este dată de coeficientul şi
raportul de corelaţie, calculaţi după relaţiile :
r
 x i  x  y i  y   x i  x  y i  y 

y / x
 x i  x 2 i y 
n x y y 2
Ry / x  1
 yixi  
2
Y
   yi 
y 2
În cazul legăturii de tip liniar se verifică relaţia:
R y / x  ry / x i .
Pentru a exemplifica metoda corelaţiei şi regresiei în
analiza cifrei de afaceri vom considera o unitate hotelieră de
pe litoralul românesc care, în perioada 2000-2009, a înregistrat
următoarele valori ale numărului de turişti sosiţi(mii turişti) şi
ale cifrei de afaceri(mii lei), conform tabelului 2.7.
Tabel 2.7 Cifra de afaceri
Perioada Număr turişti Cifră de

sosiţi (mii afaceri (mii
2000 turişti)
4 lei)25
2001 5 36
2002 8 57
2003 12 85
2004 7 52
2005 6 48
2006 14 96
2007 3 21
2008 9 62
2009 11 78
În relaţia dintre cele două variabile , numărul de turişti

reprezintă variabila independentă sau factorială(x), iar cifra de
afceri este variabila dependentă sau rezultativă(y).
Pentru a evidenţia corelaţia dintre cele două variabile
vom reprezenta grafic seria cu ajutorul graficului de corelaţie
conform figurii 2.1:
Fig.2.1.
Legătura dintre numar turişti şi cifră de afaceri
Cifră de af
120 0 2 4 6 8 10 12 14 16
100
nr. turişti
80
60
40
20
0
Graficul de corelaţie ne arată o legătură directă, de tip

liniar între cele două variabile.
a).Determinarea parametrilor funcţiei de regresie
Deoarece legătura între cele două variabile este de tip
liniar, ecuaţia funcţiei de regresie este: Yx  a  b  xi . Fiind o
serie bidimensională fără frecvenţe, pentru a afla valorile celor
doi parametrii a şi b este necesar să se rezolve sistemul de

ecuaţii normale: na  b x i   y i
 2
 a x i  b x i   x i y i
Urmărind elementele necesare rezolvării acestui sistem
de ecuaţii, se vor înscrie datele în tabelul de calcul 2.8.
Tabel 2.8. Parametri fuctiei de regresie

2 2
Nr.de CA 2 xi yi YX I ( yi  Y X )
x i y i2 I yi  y)
turişti yi
xi
Col.1 Col. Co Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8
2 3
4 25 16 100 625 29,06 16,48 961
5 36 25 180 1296 35,96 0,0016 400
8 57 64 456 3249 56,66 0,1156 1
12 85 144 1020 7225 84,26 0,5476 841
7 52 49 364 2704 49,76 5,0176 16
6 48 36 288 2304 42,86 26,4196 64
14 96 196 1344 9216 98,06 4,2436 1600
3 21 9 63 441 22,16 1,3456 1225
9 62 81 558 3844 63,56 2,4336 36
11 78 121 858 6084 77,36 0,4096 484
Total 560 741 5231 36988 57,0144 5628
79
Având calculate toate elementele, sistemul de ecuaţii va fi:

 10a  79b  560
 .
 79a  741b  5231
Rezolvând sistemul de ecuaţii se obţin
valorile: a = 1,46 şi b = 6,90.
b)Calculul valorilor funcţiei de regresie
Deci, ecuaţia medie de estimare a legăturii liniare dintre
număr de turişti şi cifră de afaceri este: Y X=I 1,46 + 6,90 xi , iar
calculele sunt prezentate în coloana 6 a tabelului 2.8.
c)Calculul coeficientului de corelaţie şi raportului de corelaţie
Pentru stabilirea intensităţii legăturii dintre cele două
caracteristici statistice trebuie să se calculeze un indicator
sintetic de corelaţie, şi anume raportul de corelaţie. Raportul
de corelaţie se calculează cu ajutorul formulei:
Ry / x  1
 yixi 2 1  57,0144
 
Y = 5628  0,99
   yi 
Pentruy 2verificarea liniarităţii funcţiei care estimează
legătura dintre cele două variabile se calculează coeficientul
de corelaţie utilizând formula:
n xi yi    xi  yi 
ry / x  =

nx 
  ny
2 x 
i 
i
2 2
y 
i
2
i
\  10  5231  79  560
ry / x =  0,99
 10  741  792 10  36988  560  2
Întrucât coeficientul de corelaţie şi raportul de corelaţie

au aceeaşi valoare(0,99) putem afirma faptul că legătura dintre
cele două variabile analizate este liniară şi foarte strânsă.
Totodată se verifică relaţia R y / x  ry / x .

Cifra de afaceri este un indicator care evidenţiază volumul activităţii agentului
economic, locul deţinut de acesta în sectorul său de activitate, poziţia pe piaţă, capacitatea
de a lansa activităţi profitabile.
Cifra de afaceri este un indicator de efect, stabilind performanţa comercială a firmei. Este
considerat un indicator fundamental întrucât exprimă volumul veniturilor obţinute din
operaţiunile comerciale pe o perioadă de un an.
Teoria economică evaluează cifra de afaceri cu ajutorul următorilor indicatori: cifra de
afaceri totală, medie, marginală, cifra de afaceri prag (critică).
Analiza cifrei de afaceri vizează următoarele aspecte:
 Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri;
 Analiza factorială a cifrei de afaceri;
 Reflectarea cifrei de afaceri în principalii indicatori economico-financiari ai entităţii.
Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri se realizează cu ajutorul indicatorilor
statistici ce caracterizează o serie cronologică: indicatori absoluţi, relativi şi medii.
În condiţiile unei economii de piaţă instabile, pentru o apreciere reală a rezultatelor
entităţii, se impune corectarea indicatorului cifră de afaceri cu indicele mediu al preţurilor
în scopul eliminării efectului inflaţiei, factor exogen care nu reflectă efortul propiu al
entităţii.
Pentru analiza structurii cifrei de afaceri se pot utiliza mărimile relative de
structură, pentru a determina ponderile categoriilor de venituri ce compun cifra de afaceri.
Tot pentru analiza în structură a cifrei de afaceri mai poate fi utilizat şi:

2
ng
- coeficientul de concentrare (Gini-Struck) G  i
, unde:
n
Gi – ponderea activităţii “i” în cifra de afaceri 
totală n – numărul de termeni ai seriei. 1
Indicele Herfindbal este utilizat pentru a măsura gradul de diversificare al activităţii
n
H   gi .
2
i1
Pentru sfera distribuţiei sau a producţiei, o modalitate deosebit de utilă în analiza
structurii cifrei de afaceri pe produse, clienţi, furnizori este utilizarea metodei
ABC(Paretto). Utilitatea metodei ABC constă în definirea politicii de aprovizionare a
întreprinderii, pe grupe de produse(comerţ), precum şi a puterii de negociere în raport cu
clienţii/furnizorii(pentru toate domeniile).
Cifra de afaceri evoluează sub influenţa unor factori direcţi şi indirecţi specifici
domeniului de activitate al firmei. Scopul analizei factoriale este determinarea corela ţiei
dintre aceşti factori de influenţă şi indicatorul analizat şi găsirea soluţiilor pentru
îmbunătăţirea performanţelor viitoare.
Pentru analiza factorială a cifrei de afaceri se utilizează metoda substituirilor în lanţ,
care se foloseşte pentru măsurarea influenţei factorilor asupra modificării fenomenelor (sau
rezultatelor economice), atunci când între fenomenul analizat şi factorii săi de influenţă
există o legătură de tip funcţional, exprimată sub forma relaţiei de produs sau raport între
factori. Se mai numeşte şi metoda substituţiei factorilor.
Creşterea, respectiv diminuarea cifrei de afaceri se reflectă în mod favorabil sau
nefavorabil asupra următorilor indicatori: profitului brut, ratei rentabilităţii economice, ratei
rentabilităţii financiare a capitalului permanent, vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante,
eficienţei utilizării mijloacelor fixe.
Fenomenele şi procesele care au loc în realitatea obiectivă se găsesc într-o relaţie de
interdependenţă reciprocă. Unele legături sunt evidente, altele se manifestă prin relaţii de
cauzalitate în lanţ, altele se realizează cu un anumit decalaj, altele sunt independente între
ele. Pentru a le caracteriza în mod obiectiv trebuie să pornim de la faptul că asupra
fenomenelor social-economice acţionează un număr de factori principali şi secundari,
esenţiali şi neesenţiali, sistematici şi aleatori, care se află într-o interdependenţă unilaterală
sau reciprocă. Statistica, cu ajutorul unei game variate de procedee şi metode, poate studia
manifestarea concretă a acestor legături, le poate exprima cantitativ, precum şi din punct de
vedere al intensităţii cu care se produc. Metodele folosite în studiul interdependenţei sunt
corelaţia şi regresia statistică.
Regresia se bazează pe interpretarea legăturilor statistice cu ajutorul funcţiilor din
analiza matematică. Regresia ne arată în ce măsură (ca formă analitică) o variabilă este
dependentă de altă variabilă (sau de alte variabile), iar corelaţia cuprinde în plus şi măsura
gradului în care o variabilă este dependentă de o altă variabilă (sau de mai multe variabile).

Cifră de afaceri; analiză factorială; indicatori statistici; marimi relative de structură; metoda
substituirlor în lanţ; corelaţie; regresie
1. De cine este influenţată cifra de afaceri în evoluţia ei?

2. Ce aspecte vizează analiza cifrei de afaceri?
3. Care este scopul analizei factoriale?
4. Explicaţi metoda substituirilor în lanţ.
5. Cum se interpretează evoluţia structurii cifrei de afaceri dacă:
G1 = 0,72
G0 = 0,19 unde G este coeficientul de structură Gini-Struck
1. Cifra de afaceri este:

a) valoarea încasărilor unui întreprinderi, pe o anumită perioadă de timp;
b) totalitatea veniturilor realizate de o întreprindere, pe o anumită perioadă de timp;
c) valoarea veniturilor realizate de o întreprindere din vânzarea produselor realizate, a
mărfurilor şi respectiv a serviciilor prestate, pe o anumită perioadă de timp.
2. În calculul cifrei de afaceri se includ veniturile realizate din:

a) dobânzile încasate;
b) serviciile prestate de terţi;
c) semifabricatele vândute
3. În Analiza economică, analiza factorială este utilizată pentru:
a) determinarea dinamicii indicatorilor;
b) determinarea factorilor care influenţează evoluţia unui indicator;
c) calculul indicatorilor
4. Pe baza datelor din tabelul următor să se calculeze şi analizeze cifra de afaceri reală:
Indicator t tn+1 tn+2
CA pr. curente (mil. lei) 7.500 7.900 8.200
Indicele preţurilor IP 100 200 300
CA reală
Explicaţi evoluţia cifrei de afaceri reale.
5. Pe baza datelor din tabelul următor să se calculeze şi analizeze structura cifrei de afaceri:
Sector t0 t1
Abs. % Abs. %
Alimentar 400 600
Nealimentar 500 300
Alimentaţie publică 100 100
Total
6. Pe baza următorilor indicatori:
Nr. Crt. Indicatori Simbol Perioada analizată

Bază Curentă
1 Producţia exerciţiului Pex 1.400 1.600
2 Consumatori intermediari M 400 600
3 Fondul total de muncă(ore) TMC 280 000 270 000
Calculaţi pe baza analizei factoriale mărimea influenţei modificării factorilor de gradul al II-
lea asupra producţiei exerciţiului (fondul total de timp de muncă şi productivitatea medie
orară) şi verificaţi această relaţie:
ΔVAPex (TMC ) = ? ΔVAPex (Wh ) = ?
Bibliografie:
1. Biji Mircea, Biji Maria Elena, Lilea Eugenia, Anghelache Constantin, Tratat de statistică,
Editura Economică, Bucureşti, 2002
2. Biji Maria Elena, Secară Mirela, Popa Graţiela, Statistică, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2006
3. Biji Maria Elena, Secară Mirela, Brânză Graţiela, Statistică. Teorie şi aplicaţii, Editura Ex
Ponto, Constanţa, 2010
4. Cristache Silvia Elena, Metode Statistice de calcul şi analiză a eficienţei economice în
comerţ, Editura ASE, Bucureşti, 2003
Analiza Rentabilităţii
Cuprins
3.1. Introducere
3.3.1. Situaţia generală pe baza contului de profit şi pierdere
3.3.2. Analiza factorială a profitului
3.3.3. Analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate
3.1. Introducere
Analiza rentabilităţii se realizează pe seama „contului de

profit şi pierdere”, care arată modul în care s-a ajuns la o
anumită stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de
venituri şi cheltuieli.
Cheltuielile desemnează în expresie valorică raporturi
patrimoniale cu privire la angajarea şi utilizarea resurselor
economice în cadrul activităţilor desfăşurate de entitatea
patrimonială. Ele indică folosinţele de resurse, fiind constituite,
în mare parte din valori de plătit sau plătite în contrapartidă cu
materii prime, materiale şi mărfuri cumpărate, cu lucrările şi
serviciile prestate pentru întreprindere, precum şi pentru
angajamentele pe care întreprinderea a consimţit să le plătească
Referitor la venituri, acestea exprimă raporturi
patrimoniale privind bogăţia obţinută din activităţile
desfăşurate şi din proprietatea deţinută. Într-o altă interpretare
ele indică resursele obţinute, fiind constituite din valorile
primite sau de primit în contrapartidă cu vânzarea bunurilor,
executarea de lucrari şi prestarea de servicii către terţi.
În raport de natura lor, cheltuielile sunt grupate pe feluri de
activităţi : de exploatare, financiare şi extraordinare.
Astfel, cheltuielile de exploatare cuprind în principal,
următoarele feluri de cheltuieli: cheltuieli cu materii prime şi
materiale, cheltuieli privind mărfurile, cheltuieli cu serviciile şi
lucrările primite de la terţi, cheltuieli cu personalul, cheltuieli
cu impozite, taxe, alte cheltuieli de exploatare.
Cheltuielile financiare cuprind: pierderi din creanţe legate
de participaţii, cheltuieli din diferenţe nefavorabile de curs
valutar, cheltuieli privind dobânzile, cheltuieli privind sconturi
acordate clienţilor, alte cheltuieli financiare.
Cheltuielile extraordinare conţin pierderile determinate de
calamităţi naturale şi alte evenimente similare.
Cheltuielile cu provizioanele, amortizările şi ajustările
pentru depreciere sau pierdere de valoare, precum şi
cheltuielile cu impozitul pe profit , calculate potrivit legii, se
evidenţiază distinct în funcţie de natura lor.
Veniturile se diferenţiază şi ele pe feluri de activităţi,
exploatare, financiară şi extraordinară, în funcţie de natura
rezultatelor.
Veniturile din exploatare sunt cele provenite din vânzările de
produse, mărfuri, producţia de imobilizări, din executarea de
lucrări şi prestarea de servicii către terţi, precum şi alte venituri
din exploatare.
Veniturile financiare cuprind: venituri din participaţii sub
formă de dividende şi dobânzi cuvenite din creanţe imobilizate,
diferenţele pozitive de curs valutar, venituri din sconturi
obţinute
de la furnizori, dobânzi de încasat pentru active circulante, alte
venituri financiare.
Veniturile extraordinare cuprind: subvenţiile pentru
evenimente extraordinare şi alte venituri asimilate.
Prin compararea veniturilor cu cheltuielile se determină
rezultatul exerciţiului. Acesta îmbracă forma de profit, în
situaţia în care veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, şi
pierdere, în situaţia când veniturile sunt mai mici decât
cheltuielile.
În consecinţă, pe baza structurii veniturilor şi cheltuielilor
vom avea:
rezultatul exploatării(Rexpl) care se obţine ca diferenţă
între veniturile şi cheltuielile din exploatare;
rezultatul financiar(Rfin) care se obţine ca diferenţă
între veniturile şi cheltuielile financiare;
rezultatul extraordinar(Rextr) care se obţine ca diferenţă
între veniturile şi cheltuielile extraordinare.
Astfel rezultatul exerciţiului va fi:
RE=Rexpl+Rfin+Rextr. Scopul analizei
rentabilităţii îl constituie stabilirea
performanţelor proprii în ceea ce priveşte capacitatea actuală şi
în perspectivă de a genera profit, ca singură sursă care poate
asigura dezvoltarea activităţii.
Analiza rentabilităţii priveşte mai multe aspecte:
analiza situaţiei generale pe baza contului de profit şi
pierdere ;
analiza factorială a profitului ;
analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate.

învăţare
- cunoaşterea principalilor indicatori de măsurare a rentabilităţii;

- dezvoltarea abilităţii de a aplica modelele de analiză factorială
a profitului şi a rentabilităţii;
- identificarea factorilor care influenţează rentabilitatea firmei şi
a măsurilor pentru îmbunătăţirea activităţii acesteia;
- prezentarea legăturii care există între rentabilitate şi riscurile
firmei
-studenţii vor putea aplica modele de analiză factorială a

profitului;
- totdata ei vor înţelege cum se face analiza rentabilităţii
cu ajutorul ratelor de rentabilitate.
3.3.1. Situaţia generală pe baza contului de profit şi

pierdere
Analiza structurală a profitului are rolul de a evidenţia

ponderea şi dinamica rezultatelor aferente celor trei categorii de
activităţi care se desfăşoară în cadrul unei întreprinderi: de
exploatare, financiară şi extraordinară.
Exemplu: contul de profit şi pierdere al unei societăţi
comerciale din sectorul turismului este prezentat în tabelul 3.1.
Din analiza contului de profit şi pierdere a societăţii comerciale
se observă că, în ultimii doi ani firma a realizat profit. În anul
2009, profitul brut al societăţii a crescut cu 280 mii RON
comparativ cu anul 2008, respectiv cu 100%, ceea ce reprezintă
un aspect pozitiv al activităţii firmei, arătând faptul că firma
este rentabilă.
În structură, se constată că, în anul 2008, 60,71% din
creşterea profitului se datorează rezultatului din activitatea de
exploatare, iar în anul 2009 tendinţa se menţine, ba chiar creşte
la 64,28%. Acest aspect reprezintă o situaţie normală, care
atestă eficienţa activităţii de bază a firmei, respectiv prestări
servicii cazare şi alimentaţie publică, ponderea veniturilor
realizate din aceste activităţi în total venituri fiind de 92% în
anul 2008 şi de 90% în anul 2009.
Trebuie remarcată totodată şi contribuţia rezultatului
financiar în total profit, respectiv de 32,29% în anul 2008 şi
35,72% în anul 200
Tabel 3.1 Contul de profit şi pierdere

Nr.cr Indicatori Nr.rd 2008 2009
t (mii RON) .
1 Cifră de afaceri 01 2580 2920
netă (rd.02 plus
03)
Producţia vândută 02 1850 2100
Venituri din vânzarea 03 730 820
mărfurilor
2 Alte venituri din exploatare 04 220 310
3 TOTAL VENITURI DIN 05 2800 3230
EXPLOATARE
(rd.01 plus 04)
4 Cheltuieli cu 06 1210 1300
mat.prime, material
consumabile
Cheltuieli cu energia, apa 07 200 230
Cheltuieli cu mărfurile 08 560 580
5 Cheltuieli cu salariile 09 660 760
6 TOTAL CHELTUIELI 10 2630 2870
DIN EXPLOATARE
(rd.06 la 09)
7 PROFITUL DIN 11 170 360
EXPLOATARE
(rd.05 minus rd.10)
8 TOTAL VENITURI 12 1080 1230
FINANCIARE
FINANCIARE
10 PROFITUL/PIEDEREA 14 110 200
FINANCIAR
(rd.12 minus rd.13)
11 TOTAL VENITURI 15 0 0
EXTRAORDINARE
EXTRAORDINARE
13 PROFITUL/PIEDEREA 17 0 0
EXTRAODINARĂ
(rd.15 minus rd.16)
14 VENITURI TOTALE 18 3880 4460
(rd.05 plus 12 plus 15)
15 CHELTUIELI TOTALE 19 3600 3900
(rd.10 plus 13 plus 16)
16 PROFITUL BRUT 20 280 560
(rd.18 minus19)
17 Impozit pe profit 21 45 90
18 PROFIT NET 22 235 470
3.3.2. Analiza factorială a profitului
Analiza factorială a profitului presupune stabilirea

factorilor care influenţează asupra acestuia şi a cuantificării
contribuţiilor acestor factori la modificarea totală a profitului.
Luând în considerare diversitatea de forme sub care se prezintă
profitul la nivel de întreprindere, analiza factorială a acestuia
poate fi aprofundată având în vedere următoarele categorii de
rezultate: rezultatul brut al exerciţiului, rezultatul exploatării şi
rezultatul aferent cifrei de afaceri.
1.Analiza factorială a rezultatului înaintea
impozitării(profitul brut total)
Modelul de analiză este:
Pb=Vt pr unde: Vt– venitul total, iar pr - profitul mediu la 1 leu
venituri totale calculat ca raport între profitul brut şi venituri
totale.
Pentru exemplificare vom folosi datele din tabelul 3.1.
Contul de profit şi piedere al societăţii comerciale ce activează
în domeniul turismului:
Modificarea profitului conform acestui model este:
  
Pb =Pb1-Pb0= Vt1  pr1  Vt0  pr0  =560-280= +280 mii RON
din care :
- influenţa modificării veniturilor totale este:
   
Pb Vt = Vt 1  pr0  Vt 0  pr0  pr0 Vt 1  Vt 0  =0,07216(4460-
3880)=+42 mii RON
influenţa modificării profitului mediu la 1 lei venituri
totale
   
Pb = Vt1  pr1  Vt1  pr0  Vt1 pr1  pr0 =4460(0,12556-
pr  
0,07216)=+238 mii RON.
Pb= Pb Vt  Pb pr =42 mii RON238 mii RON=280 mii RON
Se constată că profitul brut al societăţii a crescut cu 280
mii RON în anul 2009 comparativ cu 2008, ca urmare a creşterii
veniturilor totale a firmei cu 42 mii RON(14,9%) şi ca urmare a
creşterii profitului mediu cu 238 mii RON, acest aspect
reliefând eficienţa activităţii firmei în domeniul turismului,
precum şi capacitatea firmei de a fi rentabilă.
2.Analiza factorială a rezultatului aferent cifrei de afaceri
Modelele de analiză sunt:
 Pr = CA  unde: CA – cifra de afaceri, iar pr - profitul
pr
mediu la 1 leu cifră de afaceri.
CA
 Pr= Ae  unde: Ae – valoarea activelor
Pr
Ae CA
economice(active imobilizate şi active circulante) aferente
exploatării, CA - gradul de valorificare a activelor economice,
Ae
Pr
- profit la 1 leu cifră de afaceri.
CA
În scopul exemplificării metodologiei profitului aferent
cifrei de afaceri vom utiliza datele din tabelul 3.1 :
Modificarea profitului conform acestui model este:

 Pr =Pr1-Pr0= CA1  pr1  CA0  pr0   
= (2920  0,1917808)  (2580  0,1085271) = 560-280=+280 mii
RON din care :
- influenţa modificării cifrei de afaceri este:
  
 PrCA = CA1  pr0  CA 0  pr0  pr0 CA 1  CA o  
=0,1085271(29
20-2580)=+37 mii RON
-influenţa modificării profitului mediu la 1 leu cifră de
afaceri este:
 =  pr  
 pr  CA 
 pr =2920(0,1917808- 
Pr CA 1
CA 1 1 0
pr 1 1 0
pr
0,1085271)=+243 mii RON.
Pr=  PrCA   Prpr =37 mii RON243 mii RON=280 mii RON
Se constată că profitul brut al societăţii a crescut cu 280
mii RON în anul 2009 comparativ cu 2008, ca urmare a
creşterii
cifrei de afaceri a firmei cu 37 mii RON şi a creşterii profitului
mediu aferent cifrei de afaceri cu 243 mii RON
3.3.3. Analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de

rentabilitate
Rentabilitatea şi eficienţa sunt trăsăturile fundamentale

ale economiei şi autonomiei financiare care angajează agenţii
economici pe calea realizării unor profituri cât mai mari.
Eficienţa economică este forma concretă cu cea mai largă sferă
de acţiune pe care o îmbracă raţionalitatea în domeniul
activităţii economice. Ea reprezintă o cerinţă fundamentală care
se impune oricărei activităţi economice şi acţiunii oricărui
agent economic.
O forma a eficienţei este şi rentabilitatea activităţii
economice. Aceasta se realizează atunci când respectiva
activitate are capacitatea de a produce profit. Ratele de
rentabilitate sunt constituite prin raportarea unui rezultat, fie la
sursele angajate, fie la fluxul de activitate care l-a generat.
În cele ce urmeaza, se vor aborda cele mai importante
rate, utilizate în practica economica:
- rata rentabilităţii comerciale;
- rata rentabilităţii economice;
- rata rentabilităţii financiare.
1. Rata rentabilitatii comerciale Rc arata eficienţa politicii
comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare şi
desfacere), şi mai ales a politicii de preţuri.
RE
Formula de calcul este: Rc= 100 unde:
CA
Rc - rata rentabilitatii
comerciale; RE - rezultatul din
exploatare; CA - cifra de afaceri.
Pentru exemplificare vom prelua datele din Contul de profit
şi pierdere al societăţii comerciale ce activează în domeniul
turismului(tabel 3.1) şi calculele le vom realiza în tabelul 3.2.
În anul 2009, societatea a înregistrat o rată a rentabilităţii
comerciale superioară celei înregistrate în anul precedent, ca
urmare a creşterii profitului aferent activităţii din exploatare cu
111,76% în anul 2009 faţă de anul 2008 şi a creşterii cifrei de
afaceri cu 13,18%.
Tabel 3.2 Rata rentabilităţii comerciale
Nr.crt. INDICATORI 2008 2009 INDICI DE
DINAMICĂ
(%)
1 Cifră de 2580 2920 113,18
afaceri (mii
2 RON) din
Rezultatul 170 360 211,76
exploatare
(mii RON)
3 Rata 6,58 12,32 -
rentabilităţii
comerciale
Societatea a desfăşurat o activitate comercială eficientă şi
rentabilă, în domeniul său de activitate, având ca obiective
sporirea vânzărilor, creşterea puterii de negociere cu furnizorii
şi obţinerea unor preţuri de achiziţie avantajoase,
accelerarea
vitezei de rotaţie a stocurilor, optimizarea cheltuielilor.
2. Rata rentabilităţii economice Re se determină ca raport între
profitul brut obţinut de către entitate şi valoarea capitalului
permanent sau profit net si valoarea activelor totale. Această
rată arată eficienţa utilizării capitalului total disponibil, fără a
lua în considerare structura de finanţare a acestuia(surse proprii
sau împrumutate).
Formula de calcul este: Pb Pn
Re= 100 sau Re= 100 unde:
Kpr At
Re - rata rentabilitatii
economice; Pb - profit brut;
Kp - capital
permanent.; Pn – profit
net;
At – active totale.
Pentru exemplificare vom folosi datele din tabelul 3.3,
date preluate din Contul de profit şi pierdere al societăţii
comerciale ce activează în domeniul turismului(tabel 3.1).
Tabel 3.3. Rata rentabilităţii economice
Nr.c INDICATORI 2008 2009 INDICI DE
rt. DINAMICĂ
(%)
1 Profit brut 280 560 200
(mii RON)
2 Capital 6900 7518 108,96
permanent
3 (mii RON)
Rata 4,05 7,45 -
rentabilităţii
economice
În anul 2009 se remarcă o creştere a ratei rentabilităţii
economice, ca urmare a creşterii profitului brut cu 100% în
anul 2009 faţă de anul 2008 şi, creşterii capitalului permanent
cu 8,96%. Această creştere a ratei rentabilităţii economice
denotă eficienţa utilizării mijloacelor materiale şi financiare
alocate întregii activităţii a întreprinderii. Sporirea rentabilităţii
economice se poate realiza, fie pe seama aceelerării vitezei de
rotaţie a activelor economice, fie prin creşterea marjei
comerciale. În practica economică, aceste două posibilităţi sunt
diferit valorificate în funcţie de natura activităţii. De exemplu,
pentru aceeaşi cifră de afaceri sunt necesare mai multe mijloace
economice în industrie decât în comerţ.
3. Rata rentabilităţii financiare Rf se determină ca raport între
profitul net obţinut de entitate şi capitalul propriu. Aceasta rată
măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al resurselor
proprii ale firmei. Rentabilitatea financiară remunerează
proprietarii întreprinderii prin acordarea de dividende şi prin
creşterea rezervelor care, în fapt, reprezintă o creştere a averii
proprietarilor.
Formula de calcul este: Pn
100 unde:
Rf=
Kpr
Rf - rata rentabilităţii financiare;
Pn - profit net;
Kpr - capital propriu.
Pentru exemplificare vom folosi datele din tabelul 3.4:
Tabel 3.4. Rata rentabilităţii
financiare
Nr.crt. INDICATORI 2007 2008 INDICI DE
DINAMICĂ
(%)
1 Profit net(mii RON) 235 470 200
2 Capital propriu 2900 4500 155,17
(mii RON)
3 Rata 8,10 10,44 -
rentabilităţii
financiare
În anul 2009 se constată o creştere a ratei rentabilităţii
financiare ca urmare a creşterii profitului net cu 100%; acest
lucru ne arată eficienţa folosirii capitalului, cu efecte pozitive
asupra creşterii rezervelor şi averii acţionarilor. Majorarea
rentabilităţii financiare se poate realiza prin sporirea capitalului
investit, prin folosirea intensivă a imobilizărilor, creşterea
volumului de activitate, iar venitul obţinut prin îndatorare să fie
superior costului datoriilor.
Scopul analizei rentabilităţii îl constituie stabilirea performanţelor proprii în ceea

ce priveşte capacitatea actuală şi în perspectivă de a genera profit, ca singură sursă care
poate asigura dezvoltarea activităţii.
Analiza rentabilităţii priveşte mai multe aspecte:
analiza situaţiei generale pe baza contului de profit şi pierdere
;
analiza factorială a profitului ;
analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate.
Analiza rentabilităţii se realizează pe seama „contului de profit şi pierdere”, care arată
modul în care s-a ajuns la o anumită stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de
venituri şi cheltuieli.
Analiza structurală a profitului are rolul de a evidenţia ponderea şi dinamica
rezultatelor aferente celor trei categorii de activităţi care se desfăşoară în cadrul unei
întreprinderi: de exploatare, financiară şi extraordinară.
Analiza factorială a profitului presupune stabilirea factorilor care influenţează
asupra acestuia şi a cuantificării contribuţiilor acestor factori la modificarea totală a
profitului. Luând în considerare diversitatea de forme sub care se prezintă profitul la nivel
de întreprindere, analiza factorială a acestuia poate fi aprofundată având în vedere
următoarele categorii de rezultate: rezultatul brut al exerciţiului, rezultatul exploatării şi
rezultatul aferent cifrei de afaceri.
O forma a eficienţei este şi rentabilitatea activităţii economice. Aceasta se
realizează atunci când respectiva activitate are capacitatea de a produce profit. Ratele de
rentabilitate
sunt constituite prin raportarea unui rezultat, fie la sursele angajate, fie la fluxul de activitate
care l-a generat.
Cele mai importante rate utilizate în practica economica sunt:
- rata rentabilităţii comerciale;
- rata rentabilităţii economice;
- rata rentabilităţii financiare.

Rentabilitate, analiza factorială a profitului, rentabilitate economică, rentabilitate comercială,
rentabilitate financiară. rezultatul exploatării

1. Care este rolul analizei structurale a profitului?
2. Ce modele de calcul a ratei rentabilităţii economice cunoaşteţi?
3. Cum se determină rata rentabilităţii financiare?
4. Prezentaţi principalele rate de rentabilitate utilizate în analiza financiară a
firmei. Formule de calcul, modele de analiză.
5. Să se interpreteze următoarea situaţie:
IPn = 110%; IMb = 115%; ICA = 112%; IRF = 80%, unde:
Pn – profitul net al exerciţiului;
Mb – marja brută faţă de costul bunurilor vândute;
CA – cifra de afaceri netă;
RF – rezultatul financiar
1. Rata rentabilităţii este un indicator care măsoară:
a) gradul de utilizare muncii;
b) gradul în care utilizarea diverselor resurse (inclusiv a
veniturilor) aduce profit;
c) gradul de utilizare a stocurilor.
2. Eficienţa politicii comerciale şi, mai ales, de preţ a întreprinderii este caracterizată prin:
a) rata rentabilităţii comerciale;
b) rata rentabilităţii economice;
c) rata rentabilităţii financiare.
3. Rentabilitatea financiară desemnează:
a) eficienţa cu care întreprinderea îşi utilizează resursele de care dispune;
b) eficienţa costurilor de realizare a producţiei sau a celor de circulaţie;
c) capacitatea întreprinderii de a obţine profit net prin utilizarea
capitalurilor proprii.
4. Analizaţi dinamica ratelor de rentabilitate cunoscute dacă se cunosc următoarele date:
Indicatori To T1
Cifra de afaceri (lei) 200.000 240.000
Cheltuieli aferente cifrei 180.000 220.000
de afaceri (lei)
Active totale (lei) 90.000 100.000
Capital propriu (lei) 85.000 90.000
Profitul brut (lei) 25.000 30.000
Profitul net (lei) 21.000 25.200
5. Rezultatul exploatării se află cu formula:

a) venituri de exploatare – cheltuieli de exploatare + profit brut;
b) venituri de exploatare – cheltuieli de exploatare;
c) venituri de exploatare + cheltuieli de exploatare;
d) venituri totale – cheltuieli totale.
Bibliografie:

comerţ, Editura ASE, Bucureşti, 2003
2. Dinu Eduard, Analiza economică şi financiară a firmei, Editura ASE, Bucureşti, 2003.
3. Işfănescu A., Stănescu C., Băicuşi A., Analiză economico-financiară cu aplicaţii în
societăţile comerciale industriale de construcţii şi transporturi, Editura Economică,
Bucureşti, 1999.
Ponto, Constanţa, 200
Analiza Situaţiei Financiar-Patrimoniale
Cuprins
4.1. Introducere
4.3.1. Bilanţul, instrument de bază al analizei financiar patrimoniale
4.3.2. Analiza patrimoniului firmei
4.3.3. Analiza corelaţiei fond de rulment, nevoia de fond de rulment, trezoreria netă
4.3.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii firmei
4.3.5. Analiza corelaţiei creanţe – obligaţii
4.3.6. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante
4.1. Introducere
Într-un sistem economic concurenţial, obiectivul major al

întreprinderii este maximizarea valorii sale, respectiv creşterea
averii proprietarilor acesteia (maximizarea averii acţionarilor
pentru societăţile închise şi maximizarea cursului titlurilor
pentru societăţile cotate la bursă).
Aceasta implică desfăşurarea activităţii firmei în condiţii
de rentabilitate superioară şi în acelasi timp menţinerea
solvabilităţii şi a echilibrului financiar.

învăţare
-stabilirea patrimoniului net, respectiv a valorii contabile a

averii acţionarilor;
-stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii firmei;
-determinarea flexibilităţii financiare a acesteia pe baza
tabloului fluxurilor de trezorerie;
-caracterizarea eficienţei fluxurilor patrimoniale;
-întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli şi a
planurilor de finanţare
-studenţii vor înţelege care este utilitatea bilanţului

patrimonial şi a celui funcţional cand vor face o analiza a
situaţiei financiare a unei întreprinderi;
-aceştia vor putea explica în ce constă importanţa analizei
corelate a creanţelor şi obligaţiilor unei societăţi comerciale;
-ei vor şti să calculeze şi să interpreteze fondul de rulment
net global, nevoia de fond de rulment şi trezorerie netă.

4.3.1. Bilanţul, instrument de bază al analizei financiar

patrimoniale
Analiza financiar-patrimonială utilizează informaţii

furnizate de bilanţul contabil, de bilanţul patrimonial şi de
bilanţul funcţional. Aceste situaţii informaţionale prezintă
patrimoniul sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor agentului
economic, dar şi sub aspectul echilibrului financiar al acestuia
şi al nevoilor financiare şi a modului de finanţare a acestora.
Prin patrimoniu se înţelege totalitatea bunurilor, a
valorilor economice pe care le gestionează o entitate
economică precum, şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
(cuantificabile în bani) pe care aceasta şi le asumă.
Cuantificarea patrimoniului în plan global şi structural
se realizează prin bilanţul contabil. Bilanţul contabil este
procedeul folosit de metoda contabilităţii, prin care se
înfăptuieste dubla reprezentare a situaţiei patrimoniale şi a
rezultatelor obţinute sub dublu aspect:
de active – utilităţi (structura materială);
de pasive – resurse (structura financiară).
Bilanţul cuprinde situaţia patrimonială la un moment
dat, exprimând în acelaşi timp rezultatul utilizării şi
valorificării acestui patrimoniu în perioada dată, el furnizând
informaţii generale cu privire la situaţia economică şi
financiară a entităţii economice precum şi relaţiile ei
economice cu alte unităţi.
Structura bilanţului contabil
ACTIVUL cuprinde bunurile reale, bunurile corporale
( terenuri, clădiri, materii prime, materiale, mărfuri, etc.),
bunurile financiare şi monetare (titluri de participare, creanţe,
bani în casă, etc.) şi bunurile necorporale ( fond de comerţ,
brevete,licenţe,etc.).
Activul bilanţier cuprinde două mari grupe : active imobilizate
şi active circulante.
A. Activele imobilizate reprezintă o parte a capitalului economic
al persoanei juridice care se caracterizează prin :
- durata existenţei în firmă mai mare de 1 an ;
- îşi transmit valoarea treptat asupra rezultatelor firmei şi nu se
consumă la prima utilizare.
Activele imobilizate sunt constituite în trei grupe :
I. imobilizări necorporale;
II. imobilizări corporale; III.imobilizări
financiare. I.Imobilizările
necorporale cuprind :
- cheltuielile de constituire;
- cheltuielile de dezvoltare;
- concesiuni, brevete, licente, mărci, drepturile şi alte valori
similare ;
- fondul commercial;
- alte imobilizări necorporale, avansurile şi imobilizările
necorporale în curs de execuţie.
II. Imobilizările corporale ( sunt numite active fixe sau active
tangibile) şi cuprind :
- terenuri ;
- mijloace fixe ( construcţii,instalaţii tehnice şi masini, alte
instalaţii, utilaje şi mobilier) ;
- avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie.
III. Imobilizări financiare
Reprezintă valorile financiare investite de entitate pe
termen lung, sub formă de titluri şi creanţe financiare în scopul
obţinerii de venituri financiare sub forma dividentelor sau
dobânzilor, prin creşterea valorii capitalizate sau prin
realizarea de beneficii din comercializarea acestor investiţii.
Imobilizările financiare cuprind :
-titlurile de participare(acţiuni) ;
- interese de participare deţinute ;
- creanţe imobilizate.
B. Activele circulante
Cuprind toate valorile sub forma : stocurilor, inclusiv
valoarea serviciilor pentru care nu a fost întocmită factura şi a
producţiei în curs de execuţie,a creanţelor, a investiţiilor
financiare pe termen scurt şi a disponibilităţilor băneşti.
Activele circulante cuprind :
-stocuri ;
- creanţe ;
- investiţii financiare pe termen scurt ;
- disponibilităţi băneşti.
C. Cheltuieli înregistrate în avans
PASIVUL grupează resursele de care dispune
societatea comercială pentru a finanţa utilizările sale, structura
sa fiind diferită după cum a avut sau nu loc repartizarea
rezultatului.
Pasivul bilanţului contabil, înainte de repartizarea
profitului cuprinde :
-datorii ;
- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli ;
- venituri în avans ;
- capital social şi rezerve.
Structura bilanţului patrimonial
Între datele furnizate de bilanţul contabil şi realitatea
economico-financiară a întreprinderii analizate pot să apară
diferenţe. Din acest motiv, majoritatea analiştilor financiari
consideră că se impune operarea cu un aşa zis “bilanţ suport al
analizei”. Prin valoarea teoretică şi utilitate practică se disting:
bilanţul patrimonial şi bilanţul funcţional.
Bilanţul patrimonial serveşte ca bază pentru analiza
financiar-patrimonială deoarece prezintă activele în funcţie de
gradul de lichiditate, de capacitatea acestora de a se transforma
în numerar, iar pasivele după gradul de exigibilitate, adică cât
timp pot fi folosite de organizaţie. Informaţiile obţinute din
bilanţul patrimonial servesc evaluării organizaţiei, stabilirii
solvabilităţii acesteia, dar şi analizei structurii financiare.
Principiile care stau la baza determinării bilanţului
patrimonial, sunt:
- pentru activ: ordinea inversă a lichidităţii (aptitudinea
posturilor de activ de a se transforma în numerar);
- pentru pasiv: ordinea inversă a exigibilităţii (timpul cât sursa
respectivă rămâne la dispoziţia întreprinderii).
Astfel, luând ca punct de pornire bilanţul contabil,
pentru a stabili bilanţul patrimonial se impun unele tratări
(corecţii) ale informaţiilor acestuia, după cum urmează:
A. În activ:
a) eliminarea activelor de natura nonvalorilor (activelor fictive).
Aceste elemente sunt înscrise în activul bilanţului contabil dar
care, din punctul de vedere al lichidităţii nu au nicio valoare
întrucât nu dau naştere unui flux de numerar. Principalele
active de natura nonvalorilor sunt: cheltuielile de constituire,
cheltuielile de repartizat asupra exerciţiilor financiare
următoare, primele privind rambursarea obligaţiunilor,
debitorii din capital subscris şi nevărsat, diferenţe de conversie
de activ.
Pentru eliminarea acestor elemente din bilanţul
patrimonial se procedează astfel:
- cheltuielile de constituire, debitorii din capitalul subscris şi
nevărsat şi cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciţii
financiare se scad din activ şi concomitent din capitalurile
proprii;
- primele privind rambursarea obligaţiunilor: se scad din activul
bilanţului contabil şi din pasiv din împrumuturi şi datorii
asimilate pe termen mediu şi lung;
- diferenţele de conversie activ: se elimină din activul bilanţului
contabil şi se corectează în sensul scăderii capitalurilor proprii,
întrucât reprezintă o pierdere latentă.
b) includerea în activele imobilizate a activelor circulante cu
termen de lichiditate mai mare de un an;
c) cuprinderea în activele circulante sau în activele imobilizate, în
funcţie de
lichiditatea sumelor înregistrate la “Decontări din operaţiuni în
curs de clarificare” (soldul debitor al contului 473);
d) efectele scontate neajunse la scadenţă sunt creanţe cedate
băncii pentru care s-a înregistrat o creştere a disponibilităţilor,
în consecinţă cu valoarea acestora se majorează activele
circulante (creanţele), concomitent cu majorarea creditelor pe
termen scurt.
B. În pasiv:
Corecţiile mai sus menţionate, generează modificări cu
caracter de consecinţă şi în pasivul bilanţului. Pe lângă acestea,
se impun a fi efectuate şi următoarele:
a) datoria fiscală latentă, aferentă subvenţiilor pentru investiţii,
provizioanelor reglementate şi provizioanelor pentru riscuri şi
cheltuieli, precum şi altor elemente de capitaluri proprii, se va
include în categoria datoriilor pe termen scurt sau pe termen
mediu şi lung după natura acestora;
b) veniturile înregistrate în avans, în funcţie de conţinutul lor, se
includ în datorii pe termen scurt sau datorii pe termen mediu şi
lung;
c) cu diferenţele de conversie pasiv se majorează capitalurile
proprii, ele reprezentând un profit potenţial.
d) datoriile totale ale întreprinderii se grupează în două mari
categorii:
- datorii pe termen scurt, cele care au un termen de exigibilitate
sub un an;
- datorii pe termen mediu şi lung, cele care au un termen de
exigibilitate mai mare de un an.
4.3.2. Analiza patrimoniului firmei
Una din concepţiile bilanţului este cea patrimonială,

potrivit căreia bilanţul este un inventar al averii entităţii. Aşa
cum am mai precizat, prin patrimoniu se înţelege totalitatea
bunurilor, a valorilor economice pe care le gestionează o
entitate economică, precum şi totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor (cuantificabile în bani) pe care aceasta şi le asumă.
Definirea noţiunii de patrimoniu reprezintă o premisă a
formulării principalelor preobleme ale analizei acestuia.
Analiza situaţiei generale a patrimoniului pe baza
structurii activului şi pasivului bilanţului întreprinderii
Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea
şi urmărirea evoluţiei ponderii diferitelor elemente
patrimoniale(de activ şi de pasiv).
Ratele de structură patrimonială oferă posibilitatea
exprimării bilanţului în procente şi permite identificarea
caracteristicilor majore ale structurii bilanţului oferind de
asemenea posibilitatea realizării de analize comparative în
timp şi spaţiu.
Luând în calcul datele din tabelul nr.4.1. BILANŢ
CONTABIL la SC Alpha SA vom calcula şi interpreta ratele
de structură ale activului şi pasivului acestei societăţi
comerciale pe perioada anilor 2008 şi 2009, exprimat în lei:
Tabel 4.1. BILANŢ CONTABIL
ACTIV 2008 2009 PASIV 2008 2009
Imobilizări 9550 9984 Capital 300000 300000
necorporale social
Imobilizări 574200 526400 Rezerve 97500 49200
corporale
Imobilizări 730 730 Provizioane 42000 22750
financiare
Total 584480 537114 Rezultatul 55670 25425
Active exerciţiului
Imobilizate
Stocuri 301640 309500 CAPITAL 495170 397375
PROPRIU
Clienţi 70120 120000 Datorii cu 394850 354500
scadenţă
mai mare
de un an
Alte 9050 25480 Avansuri şi 4225 3750
creanţe aconturi
primate
Investiţii 41875 43620 Furnizori şi 25840 95289
financiare conturi
pe termen assimilate
scurt
Disponibili 12500 24700 Alte datorii 99580 209500
tăţi băneşti pe termen
scurt
Total 435185 523300 TOTAL 524495 663039
Active DATORII
Circulante
Total Activ 1019665 1060414 TOTAL 1019665 1060414
PASIV
Ratele privind structura ACTIVULUI sunt:
1.Rata activelor imobilizate (%) = active imobilizate/ total
active. Această rată reflectă ponderea activelor imobilizate în
patrimoniul total al întreprinderii. Diferitele elemente de active
imobilizate justifică utilizarea unor rate complementare.
a) Rata imobilizărilor necorporale (%) = imobilizări
necorporale/total active. Mărimea acestui indicator reflectă
ponderea elementelor necorporale în total active imobilizate
ale întreprinderii; de regulă, în cazul firmelor româneşti
valoarea acestora este redusă, în timp ce în alte ţări, cum ar fi
SUA, ponderea imobilizărilor necorporale depaşeşte 50%
(licenţe, brevete, mărci, etc).
b) Rata imobilizărilor corporale(%)=imobilizări
corporale/total active. Această rată reflectă ponderea
capitalurilor fixe în patrimoniul total şi valoarea ei depinde de
specificul activităţii firmei şi de caracteristicile tehnice ale
întreprinderii, înregistrând valori diferite de la o ramură la alta.
c) Rata imobilizărilor financiare(%)=imobilizări
financiare/total active. Aceasta reflectă intensitatea
legăturilor şi relaţiilor financiare pe care firma le-a stabilit cu
alte firme cu ocazia operaţiilor de creştere externă(titluri de
participare, creanţe imobilizate, etc); această rată are valori
mari în cazul firmelor de investiţii financiare, de valori
mobiliare, fonduri mutuale, etc.
2.Rata activelor circulante(%) = active circulante/total
active.
a) Rata stocurilor (%) = stocuri/total active. Acest indicator
înregistrează valori mari în cazul firmelor cu activitate de
producţie, cu ciclu lung de fabricaţie, precum şi a acelor firme
cu specific de distribuţie de bunuri materiale.
b) Rata creanţelor comerciale (%) = clienţi şi conturi
asimilate/total active. Rata creanţelor comerciale este
influenţată de natura clienţilor şi de termenele de plată pe
care firma le acordă partenerilor săi.
c) Rata disponibilităţilor băneşti+investiţii pe termen scurt
(%) = disponibilităţi băneşti +investiţii pe termen scurt
/total active.
Ratele privind structura PASIVULUI sunt:
1.Rata stabilităţii finanţării (%) = capital permanent/ total
pasive. Această rată este un indicator global al stabilităţii
finanţării şi reflectă ponderea surselor pe care le are
întreprinderea pentru o perioadă mai mare de un an.Capitalul
permanent este format din capitalul propriu la care adăugăm
datoriile pe termen lung.
2.Rata autonomiei financiare(%) = capital propriu/capital
permanent. Acest indicator ne arată ponderea surselor proprii
în finanţarea mijloacelor economice ale firmei şi înregistrează
valori diferite în funcţie de politica financiară a întreprinderii şi
de rentabilitatea ei. Se recomandă ca valoarea acesteia să fie
mai mare de 50%, adică capitalul propriu(resursele interne)
trebuie să reprezinte cel puţin jumătate din total resurse, adică
din capitalul permanent.
3.Rata datoriilor pe termen scurt(%) = datorii pe termen
scurt/total pasiv. Această rată ne arată ponderea datoriilor cu
termen de scadenţă până într-un an în total datorii ale firmei.
4.Rata datoriilor totale(%) = datorii totale/total pasiv.
În cazul firmei analizate, ratele de structură ale
activului şi pasivului, calculate pe baza datelor din bilanţ, se
prezintă astfel conform tabelului 4.2:
Firma aparţine sferei productive, respectiv unui sector
care necesită o dotare tehnică semnificativă, fapt reflectat de
ponderea mare a activelor imobilizate în total active în ambele
perioade analizate(57,32% în 2008 şi 50,65% în 2009).
Deşi firma dispune de autonomie şi stabilitate
financiară, se înregistrează totuşi o deteriorare a situaţiei
financiare în anul 2009 comparativ cu anul 2008, ceea ce
impune o reorientare a politicii financiare pe perioada
următoare.
Tabel 4.2. Calculul ratelor de structură la SC Alpha SA
Rata stabilităţii financiare(%) 87,29 70,90
RATE DE STRUCTURĂ(%) 2008 2009
Rata autonomiei 55,64 52,85
Rata activelor imobilizate(%) 57,32 50,65
financiare(%)
Rata datoriilor pe 12,71 29,10
Rata 0,94 0,94
termen scurt(%)
imobilizărilor
Rata datoriilor totale(%) 51,44 62,53
necorporale(%)
Rata imobilizărilor corporale(%) 56,31 49,64
Rata imobilizărilor 0,07 0,07
Rataactivelor
Rata imobilizărilor
financiare(%) corporale este42,68
circulante(%) foarte apropiată de cea
50,65
a activelor imobilizate,
Rata stocurilor(%) ceea ce demonstrează
29,58 ponderea29,19foarte
mare a acestor bunuri în totalul imobilizărilor.
Rata creanţelor(%) 7,76 În dinamică,
13,72 se
observăRata
că în anul 2009 rata activelor imobilizate
disponibilităţilor 5,33 şi, implicit
6,44 şi
a imobilizărilor corporale, scade de unde putem spune că
băneşti(%)
societatea nu a mai realizat investiţii în active fixe, iar din cele
existente o parte s-au amortizat complet şi au fost scoase din
patrimoniu.
Valoarea redusă a ratelor imobilizărilor financiare şi
necorporale semnifică o activitate de investiţii financiare
restrânsă pe termen lung şi, de asemenea în active intangibile.
Activele circulante deţin o pondere de 42,68% în anul 2008,
valoare care creşte în anul 2009 la 50,65%. Această majorare
s-a realizat preponderent pe seama creanţelor(clienţi +alte
creanţe)
al căror indice de creştere este de 183,76%. Această situaţie
poate fi determinată de creşterea volumului activităţii, de
acordarea unor termene de plată mai lejere pentru clienţi, dar şi
de apariţia unor clienţi incerţi(clienţi neâncasaţi la scadenţă),
fapt care nu avantajează firma. Se recomandă completarea
analizei cu informaţii referitoare la structura creanţelor dupa
natura lor, scadenţe şi termene de plată.
Din punctul de vedere al ratelor de structură a pasivului,
întreprinderea prezintă o stabilitate financiară ridicată, dar care
s-a degradat în timp( de la 87,29% în 2008 la 70,90% în 2009).
De asemenea firma dispune de autonomie financiară, ponderea
capitalului propriu în capitalul permanent fiind de 55,64% în
anul 2008 şi scăzând la 52,85% în anul 2009; această scădere
se datorează micşorării capitalului propriu ca urmare a creşterii
datoriilor pe termen mediu şi lung. Rata datoriilor totale a
crescut simţitor în anul 2009 la 62,53%, mai ales pe seama
datoriilor pe termen scurt ceea ce a mărit gradul de îndatorare
al firmei.
Analiza patrimoniului net(propriu) şi a surselor financiare
Patrimoniul net reflectă activele întreprinderii
negrevate de datorii. Patrimoniul net exprimă averea
acţionarilor stabilită pe baza bilanţului patrimonial. Acest
indicator este echivalentul activului net contabil (formă de
evaluare patrimonială a firmei). Patrimoniul net, se poate
determina în două moduri: ca diferenţă
între activul total şi datoriile totale (exprimare materială a
patrimoniului net); ca sumă a surselor de finanţare a acestuia.
Având în vedere componenţa materială a patrimoniului net,
respectiv prima modalitate de calcul, creşterea acestuia se
înregistrează atunci când ritmul activelor totale devansează
ritmul datoriilor totale.
Analizând sursele de finanţare a patrimoniului net se
pot întâlni, de regulă, următoarele aspecte:
- dinamica cea mai accentuată o înregistrează sursele constituite
pe seama rentabilităţii întreprinderii: rezervele legale până la
limita prevăzută de lege, fondurile proprii majorate pe seama
profitului net ca urmare a deciziei acţionarilor;
- capitalul social se modifică doar în cazul unor noi aporturi,
respectiv a unei
finanţări din surse externe (ale vechilor acţionari sau ale unor
noi acţionari) şi/sau prin conversia unor datorii în capital social
(stingerea unor datorii în schimbul unui pachet de acţiuni);
- rezultatul reportat poate fi profit nerepartizat (şi atunci
determină creşterea
patrimoniului net) sau pierdere neacoperită (caz în care
determină diminuarea patrimoniului net).
Deci, patrimoniul net poate să crească pe seama surselor
interne (rentabilitatea întreprinderii) şi pe baza unor surse
externe (aporturi, primirea cu titlu gratuit a unor active,
conversia unor datorii în capital social).
Pornind de la bilanţul contabil al SC Alpha SA (tabel
4.1) şi făcând corecţiile necesare rezultă bilanţul
patrimonial(tabel 4.3). Din tabelul 4.3. se va constata că,
patrimoniul net al firmei a scăzut în anul 2009 cu 97795 lei
comparativ cu anul 2008, ca urmare a faptului că ritmul de
creştere a datoriilor în anul 2009 a fost mult mai mare decât
ritmul de creştere a activului total; trebuie remarcat şi creşterea
gradului de îndatorare a firmei, mai ales pe termen
scurt(datoriile pe termen scurt au crescut cu 178894 lei în anul
2009 comparativ cu anul 2008).
Tabel 4.3. Bilanţ patrimonial Sc Alpha SA

Elemente de 2008 2009 Diferenţe
calcul(lei)
Active 584480 537114 -47366
imobilizate
Active 435185 523300 +88115
circulante
Total activ 1019665 1060414 +40749
Capital propriu 495170 397375 -
Datorii pe 394850 354500 -40350
termen
mediu şi lung
Datorii pe 129645 308539 +178894
termen scurt
Total pasiv 1019665 1060414 +40749
Patrimoniul 495170 397375 -97795

net
Structura bilanţului funcţional

Bilanţul funcţional are rolul de a oferi o imagine asupra
modului de funcţionare din punct de vedere economic a
întreprinderii, punând în evidenţă utilizările şi sursele
corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare.
Ciclurile întreprinderii sunt: de investiţii, de exploatare,
de finanţare şi de trezorerie). Ciclul de investiţii cuprinde
achiziţionarea de active imobilizate, iar ciclului de exploatare
îi corespund fluxurile de aprovizionare, producţie şi distribuţie
(vânzări) atât sub forma unor fluxuri fizice, cât şi a unor
fluxuri financiare.
Ciclul de finanţare cuprinde ansamblul operaţiunilor
dintre întreprindere şi proprietarii de capital (acţionarii şi
creditorii întreprinderii).
Fluxul de finanţare permite ca întreprinderea să facă
faţă decalajului dintre fluxul de lichidităţi de intrare şi de ieşire
provocat de ciclul de exploatare.
Stabilirea bilanţului funcţional se realizaeză avându-se
în vedere următoarele principii:
- activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută (se are în
vedere valoarea de intrare în patrimoniu);
- imobilizările închiriate, deţinute în leasing sau în locaţie de
gestiune sunt integrate în activ şi, corespunzător, în pasiv la
“Împrumuturi şi datorii asimilate” datorită faptului că ele
servesc ciclului de exploatare;
- conceptul de activ fictiv nu mai este operaţional;
- cheltuielile ce privesc exerciţiile financiare următoare se
asimilează activelor imobilizate;
- efectele scontate neajunse la scadenţă, debitorii privind
capitalul subscris şi nevărsat, primele privind rambursarea
obligaţiunilor şi diferenţele de conversie de activ şi de pasiv se
tratează în acelaţi mod ca şi la elaborarea bilanţului
patrimonial;
- amortizarea şi provizioanele sunt incluse în pasivul bilanţului
funcţional ca surse aciclice (care rămân la dispoziţia
întreprinderii o perioadă mai mare de un an).
Principiile menţionate provoacă anumite corecţii ale
informaţiilor cuprinse, caz în care bilanţul funcţional va avea
următoarea formă (figura 4.1.):
Bilanţul funcţional permite aprecierea structurii
financiare a întreprinderii, stabilirea din punct de vedere
funcţional a fondului de rulment, necesarului de fond de
rulment şi trezoreriei nete.
Fig.4.1. Structura bilanţului funcţional
ACTIV PASIV
I.Active aciclice/stabile I Pasive aciclice/stabile
- capitaluri proprii
- amortizare
- provizioane de orice natură
- datorii financiare pe o
perioadă mai mare de un
II Active ciclice an
II. Pasive ciclice de exploatare
aferente exploatării: (datorii faţă de furnizori,
-stocuri salariaţi,
-creanţe aferente exploatării bugetul de stat etc.)
III Active ciclice din afara III. Surse ciclice din
exploatării afara exploatării
-creanţe din afara exploatării (furnizori de imobilizări,
dividende de plată etc.)
IV Trezoreria de activ: IV Trezoreria de pasiv:
-disponibilităţi -credite pe termen scurt
4.3.3. Analiza corelaţiei fond de rulment,

nevoia de fond de rulment, trezoreria
netă
Fondul de rulment(FR) reprezintă marja de siguranţă

a întreprinderii, impusă de diferenţele dintre sumele de încasat
şi sumele de plătit, precum şi de decalajul dintre termenul
mediu de transformare a activelor circulante în lichidităţi şi
durata medie în care datoriile pe termen scurt devin exigibile.
Existenţa unui fond de rulment suficient de mare, mai
ales în cazul firmelor cu activitate de producţie, este
determinată de faptul că, în cazul datoriilor pe termen scurt
probabilitatea de plată a acestora este de 100%, în timp ce
pentru activele circulante probabilitatea de transformare în
disponibilităţi nu este întotdeauna de 100%, ca urmare a
existenţei unor stocuri fără mişcare sau cu mişcare lentă,
precum şi a unor creanţe incerte.
Fondul de rulment deteminat pe baza bilanţului
contabil este:
FR=Active circulante – Datorii pe termen scurt
Fondul de rulment poate fi analizat şi pe baza bilanţului
patrimonial şi a bilanţului funcţional.
Fondul de rulment patrimonial se poate determina în
două moduri:
a) FR = Capital permanent - Active imobilizate
Fondul de rulment este partea din capitalul permanent
folosită pentru finanţarea activelor circulante.
Fondul de rulment patrimonial poate fi descompus în:
fond de rulment propriu (FRp) şi fond de rulment împrumutat
(FRî).
FRp = Capitaluri proprii - Active
imobilizate FRî = Datorii pe termen mediu
şi lung
b) FR = Active circulante - Datorii pe termen scurt
În acest caz, noţiunea de fond de rulment rezultă prin
punerea în corespondenţă a lichidităţii activelor circulante cu
exigibilitatea datoriilor pe termen scurt. Fondul de rulment
permite aprecierea pe termen scurt a riscului de incapacitate de
plată.
Deoarece bilanţul funcţional reflectă o serie de aspecte
imposibil de evidenţiat prin bilanţul contabil, specialiştii
recomandă ca fondul de rulment să fie calculat în baza
acestuia, evidenţiindu-se în acest fel resursele de care dispune
organizaţia pentru finanţarea activelor ciclice (adică a
exploatării): FR=Resurse stabile – Active stabile
În analiza financiară, pentru aprecierea fondului de
rulment se pot folosi şi următorii indicatori:
-viteza de rotaţie a FR care trebuie să fie între 30 şi 90 de zile:
FR
 360 , unde FR=fond de rulment, CA=cifră de afaceri;
CA
-rata de finanţare a activelor circulante:
FR
100 , unde FR=fond de rulment, AC=active circulante;
AC
-gradul de finanţare a necesarului de fond de rulment, care
trebuie să ia valori mai mari de 100%:
FR
100 , unde unde FR=fond de rulment, NFR= necesar de
NFR
fond de rulment.
Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă
diferenţa dintre nevoile temporare şi sursele temporare,
respectiv suma necesară finanţării decalajelor, care se produc
în timp, între fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie
determinate, în principal, de activitatea de exploatare.
Necesarul de fond de rulment determinat pe baza
bilanţului contabil se calculează astfel:
NFR=Stocuri+Creante - Datorii pe termen scurt
Pe baza datelor din bilanţul patrimonial necesarul de
fond de rulment se poate determina astfel:
NFR = Active circulante - Datorii pe termen scurt
( exclusiv disponibilităţi băneşti) (exclusiv credite pe termen
scurt)
Necesarul de fond de rulment reflectă, în esenţă,
activele circulante de natura stocurilor şi creanţelor nefinanţate
pe seama obligaţiilor pe termen scurt (surselor atrase).
Obligaţiile pe termen scurt de natura celor faţă de furnizori,
salariaţi, bugetul de stat etc., până în momentul plăţii lor
reprezintă o sursă atrasă de finanţare a activelor circulante.
Pe baza bilanţului funcţional necesarul de fond de
rulment se determină astfel:
NFR = Alocări ciclice - Surse ciclice
Nevoia de fond de rulment se poate descompune în
două componente: necesarul de fond de rulment din exploatare
şi necesarul de fond de rulment din afara exploatării.
NFR = NFRE + NFRAE
NFRE = Active ciclice aferente exploatării - Surse ciclice
aferente exploatării
NFRAE = Active ciclice din afara exploatării - Surse ciclice
din afara exploatării
În analiza financiară, pentru aprecierea necesarului
fondului de rulment se pot folosi şi următorii indicatori:
-viteza de rotaţie a NFR:
NFR
 360 , unde NFR=necesar fond de rulment, CA=cifră de
CA
afaceri; acest indicator se poate calcula şi pe categorii de
necesar de fond de rulment:
NFRE NFRAE
 360 şi  360 unde, NFRE= necesar de fond de
CA CA
rulment din exploatare, NFRAE= necesar de fond de rulment
din afara exploatării, CA=cifră de afaceri.
Accelerarea vitezei de rotaţie a necesarului de fond de
rulment din exploatare este un aspect pozitiv şi influenţează
disponibilităţile firmei.
Mărimea necesarului de fond de rulment din exploatare
este influenţată de: natura activităţii, durata ciclului de
fabricaţie, viteza de rotaţie a stocurilor şi creanţelor, nivelul de
activitate etc.
Trezoreria netă (TN) este indicatorul care exprimă
corelaţia dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment,
reflectând situaţia financiară a firmei, atât pe termen mediu şi
lung, cât şi pe termen scurt.
Pe baza bilanţului contabil trezoreria netă se calculează
astfel:
TN=FR - NFR
Trezoreria netă se poate calcula pe baza bilanţului
funcţional astfel:
TN= Ta – Tp în care: Ta reprezintă trezoreria de activ,
respectiv soldurile debitoare ale conturilor de disponibilităţi şi
plasamente; Tp - trezoreria de pasiv, respectiv soldurile
creditoare ale conturilor de credite pe termen scurt.
Trezoreria netă pozitivă este un excedent monetar al
exerciţiului financiar, fiind obţinut ca urmare a unei activităţi
rentabile. În cazul în care necesarul de fond de rulment este
constant, atunci trezoreria netă pozitivă este echivalentul
profitului net, diminuat cu dividendele plătite în cursul
aceleiaşi perioade, la care se adună amortizarea.
Trezoreria netă negativă reflectă un deficit monetar la
sfârşitul anului şi care a fost acoperit pe seama creditelor pe
termen scurt. În situaţia în care necesarul de fond de rulment
este constant, trezoreria netă negativă este efectul înregistrării
de pierderi. Atunci când întreprinderea realizează produse
rentabile, dispune de piaţă (de aprovizionare şi de desfacere),
dar înregistrează o creştere a necesarului de fond de rulment,
ca urmare a dezvoltării activităţii, constatarea unei trezorerii
nete negative nu semnifică o situaţie economico-financiară
nefavorabilă, ci înregistrarea unui decalaj între termenul mediu
de transformare a stocurilor şi creanţelor în lichidităţi şi durata
medie de onorare a obligaţiilor pe termen scurt.
4.3.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii firmei
Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor

patrimoniale de a se transforma în bani, aceasta putând fi şi un
criteriu de grupare a posturilor din bilanţ. Se poate stabili cât
din valoarea activului se află sub formă lichidă în conturile de
disponibilităţi băneşti, şi cât pot să devină lichide in perioada
imediată(creanţe, stocuri).
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de
a- şi onora obligaţiile de plată la scadenţă.Capacitatea de plată
semnifică solvabilitate imediată, respectiv semnifică
capacitatea mijloacelor băneşti la un moment dat sau pentru o
perioadă scurtă(de regulă 30 de zile) de a acoperi obligaţiile
scadente pentru aceeaşi perioadă.
Indicatorii lichidităţii sunt:
1. Rata lichidităţii generale:
Lg = Active circulante/Datorii curente
Datoriile curente sunt formate din obligaţiile către furnizori,
cele fiscale şi salariale, creditele pe termen scurt. Se apreciază
că situaţia lichidităţii generale este satisfăcătoare în condiţiile
încadrării acesteia în intervalul 1,2 -1,8 .
2. Rata lichidităţii curente(intermediare):
Lc=Active circulante-stocuri/Datorii curente
Potrivit teoriei nord-americane această rată este cunoscută sub
denumirea de testul acid. Această rată este de obicei
subunitară, intervalul considerat ca satisfăcător fiind cuprins
între 0,65 – 1.
3. Rata lichidităţii imediate:
Li = Disponibilitati şi plasamente/Datorii curente
În teoria economică această rată este cunoscută sub denumirea
de rata solvabilităţii imediate. Valori satisfăcătoare între 0,65-
1.
Solvabilitatea se poate exprima cu ajutorul mai multor
indicatori dintre care menţionam:
1. Rata solvabilităţii patrimoniale:
Sp = Capital propriu/Capital propriu +credite totale
Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază
că trebuie să se încadreze în limitele 0,3 – 0,5, iar peste 0,5
situaţia se poate considera ca fiind normală.
2. Rata solvabilităţii generale:
Sg = Active totale/Datorii totale
Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite
de activele firmei. Cu cât valoarea solvabilităţii generale este
mai mare decât 1, cu atât situaţia financiară de ansamblu a
firmei este mai bună.
Pe baza datelor din bilanţul contabil al SC Alpha SA(tabel
4.1) s-au calculat urmatoarele valori ale ratelor de lichiditate şi
solvabilitate conform tabelului 4.6.
Tabel 4.6 Ratele de lichiditate şi solvabilitate
INDICATORI 2008 2009
Rata lichiditatii generale Lg 3,36 1,7
Rata lichiditatii 1,03 0,69
curente(intermediare) Lc
Rata lichiditatii imediate Li 0,42 0,22
Rata solvabilitatii patrimoniale 0,55 0,52
Sp
Rata solvabilitatii generale Sg 1,94 1,6
Concluzii: în ambele perioade valorile acestor indicatori sunt

considerate normale, în dinamică înregistrându-se o diminuare
a valorilor acestor indicatori în 2009, în special la rata
lichidităţii curente şi generale, care coboară sub limita admisă
de 1,8. Această tendinţă de scădere s-a înregistrat datorită
faptului că activele circulante au crescut într-un ritm mai mic
decât datoriile pe termen scurt (20,25%<37,99%).Lichiditatea
generală a ajuns la valori mai mici decât nivelul minim
acceptat, acest aspect dovedind că firma nu are o capacitate de
plată a creditelor pe termen scurt.
4.3.5. Analiza corelaţiei creanţe – obligaţii Creanţele
reprezintă valorile avansate temporar de

entitate terţilor (persoane fizice sau juridice) pentru care
urmează să primească un echivalent ( o sumă de bani sau un
serviciu). Din punct de vedere contabil creanţele sunt formate
din clienţi, furnizori-debitori, creanţe privind personalul şi
asigurările sociale, alte creanţe privind statul şi alte instituţii
publice, debitori diverşi, etc.
Obligaţiile(datorii nefinanciare pe termen scurt)
reprezintă surse de finanţare atrase pe o perioadă mai mică de
un an, excluzând creditele bancare. Acestea conţin datoriile
către furnizori, personal, stat, acţionari, avansuri de la clienţi,
etc.
Creanţele şi obligaţiile constituie principalele elemente
care influenţează fluxurile băneşti ale entităţii economice. În
consecinţă, acestea trebuie analizate corelat din punct de
vedere al sumelor şi al termenelor de încasare şi plată.
Indicatorii utilizaţi în acest scop sunt :
1. Durata de imobilizare a creanţelor(Di) :
S  360
Di= d unde : Sd – soldul mediu al creanţelor, Rd – rulajul
Rd
debitor al conturilor de creanţe.
În practică, se utilizează, de obicei, cifra de afaceri(CA)
deoarece bilanţul contabil nu furnizează informaţii referitoare
la rulajul debitor al creanţelor. Astfel, formula de mai sus
devine :
CA
Sd 
Di=
360
unde CA –
cifra de
afaceri.
2. Durata de folosire a surselor atrase(Df) :
S  360
Sc  sau Df= c unde : Sc – soldul mediu al
Df= CA
360
Rc
conturilor de obligaţii, Rc – rulajul creditor al conturilor de
obligaţii, CA – cifră de afaceri.
Corelaţia dintre suma creanţelor şi suma obligaţiilor pe
termen scurt, precum şi dintre Di şi Df generează fluxuri
băneşti care influenţează pozitiv sau negativ disponibilităţile
firmei. Astfel :
a. Dacă Sd=Sc şi Di=Df atunci, cel puţin din punct de
vedere teoretic , se produce o compensare între creanţe şi
obligaţii ;
b. Dacă SdSc şi Di=Df atunci fluxul de disponibilităţi este
influenţat pozitiv deoarece suma încasărilor este superioară
sumei plăţilor, pentru aceeaşi perioadă de timp.
Pe baza celor prezentate se pot construi şi alte variante,
în funcţie de cei patru indicatori, cu semnificaţiile lor
economice.
Corelaţia dintre creanţe şi obligaţii poate fi studiată şi
pe baza balanţei acestora în funcţie de termenele lor de
vechime. Forma acestei balanţe este următoarea(tabel 4.7):
Tabel 4.7 Balanţa creanţelor şi obligaţiilor
Nr. Intervalul Creanţe Obligaţii
Crt. de Sumă % Sumă %
1 vechime
Sub 30 zile
2 30 – 60 zile
3 60 – 90 zile
4 90 – 180 zile
5 180 – 270 zile
6 270 – 1 an
7 Peste 1 an
8 Total
În practică se folosesc intervale de vechime mult mai

mari: până la 90 de zile, între 90 de zile şi un an, peste un an .
În cadrul diagnosticului financiar se cercetează evoluţia
creanţelor şi obligaţiilor, în raport de cifra de afaceri, pentru a
pune în evidenţă raportul dintre imobilizarea capitalului firmei
şi cel care priveşte folosirea surselor atrase.
Pentru exemplificare, vom prelua o parte din date din
bilanţul contabil al SC Alpha SA(Tabel 4.1), rezultând tabelul
4.8:
Din analiza tabelului 4.8 rezultă că, în perioada
analizată, creanţele şi obligaţiile cresc (creanţele – cu 83,75%
în anul 2009 faţă de anul 2008, iar obligaţiile – cu 137,98% în
anul 2009 faţă de anul 2008), în timp ce cifra de afaceri scade
în anul 2009 cu 35,38% faţă de anul 2008, ceea ce influenţează
nefavorabil fluxul de disponibilităţi. Această influenţă este
atenuată parţial de raportul dintre creanţe şi obligaţii, care deşi
în creştere este subunitar, fapt ce compensează parţial,
majorarea gradului de imobilizare a capitalului firmei.
Tabel 4.8 Analiza corelaţiei creanţe – obligaţii
Nr. Indicatori 2008 2009
Crt. lei % lei %
1 Cifră de afaceri 845000 100 546000 64,62
2 Creanţe 79170 100 145480 183,75
3 Obligaţii 129645 100 308539 237,98
4 Raportul 0,61 100 0,47 77,05
creanţe/obligaţii
5 Durata de 33,73 100 95,92 284,37
imobilizare a
creanţelor Di
6 Durata de 55,23 100 203,43 368,33
folosire a
surselor
atrase
Mărimea şi evoluţia celor doi indicatori – durata de
imobilizare a creanţelor şi durata de folosire a surselor atrase -
confirmă concluzia anterior stabilită, în sensul că, deşi
creanţele înregistrează creşteri substanţiale, imobilizarea
fondului de rulment este suplinită de sursele atrase
suplimentar.
Cunoaşterea acestor aspecte este necesară pentru a
putea previziona necesarul de surse pentru finanţarea
exploatării, în perioadele viitoare.
Mai departe, creanţele şi obligaţiile trebuie analizate în
funcţie de gradul de vechime.
4.3.6. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante
Viteza de rotaţie a activelor circulante este un indicator

de eficienţă care reflectă schimbările intervenite în activitatea
întreprinderii (în mod deosebit în activitatea de exploatare).
Viteza de rotaţie a activelor circulante corelează cifra de
afaceri sau o componentă a acesteia cu totalul activelor
circulante sau un anumit element al acestora.
Volumul activelor circulante este dependent de doi
factori şi anume: cifra de afaceri şi viteza de rotaţie a activelor
circulante.
Viteza de rotaţie a activelor circulante sintetizează
aspecte legate de desfăşurarea procesului de aprovizionare şi
producţie, de reducere a costurilor, scurtarea ciclului de
producţie şi a perioadei de desfacere şi încasare a producţiei.
Pentru caracterizarea vitezei de rotaţie a activelor
circulante, în practica economică se folosesc indicatorii:
CA
1.Număr de rotaţii(n) exprimat prin relaţia: n= unde:
Ac
CA- cifră de afaceri şi Ac –soldul activelor circulante(fără
disponibilităţi băneşti).
Ac  360
2. Durata în zile a rotaţiei: Dz= unde: CA- cifră de
CA
afaceri şi Ac – soldul activelor circulante(fără disponibilităţi
băneşti).
Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante vizează în
principal problemele:
- dinamica indicatorilor vitezei de rotaţie;
- analiza factorială a accelerării sau încetinirii vitezei de
rotaţie;
- evidenţierea căilor posibile de accelerare a vitezei de
rotaţie a activelor circulante.
Pe baza datelor din bilanţul contabil al SC Alpha SA
(tabel nr.4.1) au rezultat următorii indicatori, conform tabelului
4.9:
Tabel 4.9 Viteza de rotaţie a activelor circulante
Nr. Indicatori 2008 2009 Indici
crt. dinamică
(%)
1 Stocuri 301640 309500 102,6
2 Clienţi 70120 120000 171,1
3 Alte creanţe 9050 25480 281,5
Total sold active 380810 454980 119,5
circulante(Ac)
4 Cifra de afaceri CA 845000 546000 64,6
5 Număr de rotaţii n 2,21 1,2 -
6 Durata în zile a 162,24 299,98 -
unei rotaţii Dz
Din analiza tabelului 4.9 rezultă că, faţă de anul 2008,

numărul de rotaţii a activelor circulante s-a redus la 1,2 rotaţii,
iar durata în zile a unei rotaţii a crescut de la 162,24 zile la
299,98 zile, ambele aspecte fiind considerate negative.
Încetinirea vitezei de rotaţie cu 138 de zile se datorează
creşterii soldului mediu al activelor circulante cu 20% în anul
2009 faţă de anul 2008, în timp ce cifra de afaceri înregistrează
în anul 2009 o scădere cu 35,4%.
Pentru o analiză mai aprofundată a acestor aspecte vom
proceda la analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor
circulante după următorul model:
Ac1  360 Ac 0  360
ΔDz=  =299,98-162,24=+137,74 zile
CA1 CA 0
Din care:
- datorită influenţei modificării cifrei de afaceri:
ΔDz CA Ac  360 Ac0  380810  380810 
0
=  =25
= CA1  360
360 360
CA 0
546000 845000
1,08-162,24=+88,84 zile
- datorită modificării soldului activelor circulante:
ΔDz Ac Ac  360 Ac0  454980  380810 
1
=  =299
= CA1  360
360 360
CA1
546000 546000
,98-251,08=+48,9 zile.
Încetinirea vitezei de rotaţie a activelor circulante în anul
2009 comparativ cu 2008, s-a datorat atât scăderii valorii cifrei
de afaceri în anul 2009 cu 35,4%, cât şi creşterii soldului
activelor circulante în anul 2009 cu 19,5%. În structură, se
constată că, această creştere a soldului activelor circulante s-a
realizat, în principal , pe seama creşterii soldului clienţilor cu
71,1% în 2008 comparativ cu 2007(clienti neâncasaţi la
termen,
clienţi incerţi sau termene mari de încasare), precum şi a
creşterii soldului „alte creanţe” cu 181,5%.
Dintre căile de accelerare a vitezei de rotaţie menţionăm:
- creşterea ritmului vânzărilor, ceea ce conduce la reducerea
stocurilor de produse destinate vânzării; pentru aceasta trebuie
să se facă eforturi pentru încheierea de contracte de livrare a
producţiei cu posibili noi clienţi, pe pieţe noi de desfacere, cu
precizarea clară a cantităţii, calităţii şi termenelor de livrare;
- controlul operativ şi sistematic al respectării clauzelor
contractuale, atât de către furnizori, cât şi de către clienţi;
- sporirea ritmului de încasare a creanţelor de la clienţi, prin
alegerea celei mai avantajoase forme de decontare, a unor
termene cât mai scurte de încasare a creanţelor; de asemenea
depunerea tuturor eforturilor pentru încasarea creanţelor de la
clienţii care nu-şi respectă scadenţele de plată şi de la clienţii
incerti(dacă există);
- organizarea optimă a urmăririi încasării creanţelor, precum şi
aplicarea unor sancţiuni economice şi financiare în cazul
nerespectării condiţiilor contractuale şi a disciplinei
decontărilor.

Analiza financiar-patrimonială utilizează informaţii furnizate de bilanţul contabil, de
bilanţul patrimonial şi de bilanţul funcţional. Bilanţul cuprinde situaţia patrimonială la un
moment dat, exprimând în acelaşi timp rezultatul utilizării şi valorificării acestui
patrimoniu în perioada dată, el furnizând informaţii generale cu privire la situaţia
economică şi financiară a entităţii economice precum şi relaţiile ei economice cu alte
unităţi. Activul bilanţier cuprinde două mari grupe : active imobilizate şi active circulante.
Pasivul bilanţului contabil, înainte de repartizarea profitului cuprinde : datorii ;
provizioane pentru riscuri şi cheltuieli ; venituri în avans ; capital social şi rezerve.
Bilanţul patrimonial serveşte ca bază pentru analiza financiar-patrimonială
deoarece prezintă activele în funcţie de gradul de lichiditate, de capacitatea acestora de a se
transforma în numerar, iar pasivele după gradul de exigibilitate, adică cât timp pot fi
folosite de organizaţie. Informaţiile obţinute din bilanţul patrimonial servesc evaluării
organizaţiei, stabilirii solvabilităţii acesteia, dar şi analizei structurii financiare. Principiile
care stau la baza determinării bilanţului patrimonial, sunt:
- pentru activ: ordinea inversă a lichidităţii (aptitudinea posturilor de activ de a se transforma
în numerar);
- pentru pasiv: ordinea inversă a exigibilităţii (timpul cât sursa respectivă rămâne la
dispoziţia întreprinderii).
Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea şi urmărirea evoluţiei
ponderii diferitelor elemente patrimoniale(de activ şi de pasiv).
Ratele de structură patrimonială oferă posibilitatea exprimării bilanţului în procente
şi permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanţului oferind de asemenea
posibilitatea realizării de analize comparative în timp şi spaţiu.
Fondul de rulment(FR) reprezintă marja de siguranţă a întreprinderii, impusă de
diferenţele dintre sumele de încasat şi sumele de plătit, precum şi de decalajul dintre
termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidităţi şi durata medie în care
datoriile pe termen scurt devin exigibile.
Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă diferenţa dintre nevoile temporare
şi sursele temporare, respectiv suma necesară finanţării decalajelor, care se produc în timp,
între fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie determinate, în principal, de activitatea de
exploatare.
Trezoreria netă (TN) este indicatorul care exprimă corelaţia dintre fondul de
rulment şi nevoia de fond de rulment, reflectând situaţia financiară a firmei, atât pe termen
mediu şi lung, cât şi pe termen scurt.
Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în
bani, aceasta putând fi şi un criteriu de grupare a posturilor din bilanţ. Indicatorii lichidităţii
sunt: rata lichidităţii generale, rata lichidităţii curente(intermediare), rata lichidităţii
imediate.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de plată
la scadenţă. Indicatorii solvabilităţii sunt: rata solvabilităţii patrimoniale,rata solvabilităţii
generale.
Creanţele reprezintă valorile avansate temporar de entitate terţilor (persoane fizice
sau juridice) pentru care urmează să primească un echivalent ( o sumă de bani sau un
serviciu).
Obligaţiile(datorii nefinanciare pe termen scurt) reprezintă surse de finanţare atrase
pe o perioadă mai mică de un an, excluzând creditele bancare. Acestea conţin datoriile către
furnizori, personal, stat, acţionari, avansuri de la clienţi, etc.
În cadrul diagnosticului financiar se cercetează evoluţia creanţelor şi obligaţiilor, în
raport de cifra de afaceri, pentru a pune în evidenţă raportul dintre imobilizarea capitalului
firmei şi cel care priveşte folosirea surselor atrase.

bilanţ patrimonial (financiar), bilanţ funcţional, patrimoniu net, fond de rulment, nevoia de
fond de rulment, trezoreria netă, lichiditate, solvabilitate, echilibru economico-financiar,
viteză de rotaţie a activelor circulante, fluxurile de trezorerie.

1. Care este semnificaţia patrimoniului net şi care sunt cauzele care pot
determina modificarea acestuia?
2. Care este structura bilanţului patrimonial?
3. Explicaţi ratele ce privesc structura activului şi pasivului.
4. Explicaţi rolul bilanţului funcţional şi identificaţi structura acestuia.
5. Ce este lichiditatea şi solvabilitatea? Prezentaţi indicatorii lichidităţii
6. Cum se determină indicatorii de echilibru financiar, fondul de rulment, nevoia de fond
de rulment, trezoreria netă?
1. Trezoreria netă se calculează pe baza relaţiei:
a) fond de rulment + necesar de fond de rulment;
b) fond de rulment – necesar de fond de rulment;
c) fond de rulment – datorii pe termen scurt;
d) trezoreria de activ + trezoreria de pasiv
2. Solvabilitatea unei firme presupune:
a) capacitatea firmei de a-şi transforma activele în disponibilităţi
băneşti;
b) capacitatea firmei de a-şi onora obligaţiile faţă de stat;
c) capacitatea firmei de a-şi plăti furnizorii de materiale;
d) capacitatea firmei de a-şi achita datoriile la scadenţă.
Nr. Indicatori Simbol N-1 N

Crt.
1 Cifra de afaceri CA 160 000 170 000
2 Sold mediu al ¯ 90 000 115 000
activelor circulante AC
Calculaţi care este influenţa soldului mediu al activelor circulante asupra vitezei de rotaţie a activelor
circulante.
Nr. Indicatori Simbol N-1 N

Crt.
1 Cifra de afaceri Kpr 55.000 65.000
2 Datorii pe DTML 11.500 19.000
termen mediu şi
3. lung imobilizate
Active Ai 40.000 52.000
Calculaţi modificarea procentuală a fondului de rulment în anul N: rFN = ?

Bibliografie:
1. Secară Mirela, Bazele Contabilităţii, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008.

2. Norme metodologice de aplicare a Codului Fiscal, Editura Shik, Bucureşti, 2004.
3. Reglementări contabile pentru agenţi economici, Ministerul Finanţelor Publice,
Editura Economică, Bucureşti.
4. Standarde Internaţionale de Contabilitate 2002, International Accounting
Board, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
5. O.M.F.P. nr.1752/2005, Noile reglementări contabile conforme cu
Directivele Europene, Editura Best Publishing, Bucureşti, 2006.
Unitatea de învăţare
5
Analiza resurselor umane
Cuprins
5.1. Introducere
5.3.1. Analiza cantitativă a forţei de muncă
5.3.2. Analiza structurii forţei de muncă
5.3.3. Analiza mobilităţii şi stabilităţii forţei de muncă
5.3.4. Analiza productivităţii muncii
5.1. Introducere
Potenţialul intern al firmei şi modul de gestionare al

acestuia reprezintă o cale importantă de asigurare a eficienţei
economice a activităţii. Forţa de muncă, alături de mijloacele
fixe şi de obiectele muncii, de calitatea conducerii, alături de
pământ sau de teren agricol, participă direct la realizarea
procesului de producţie.
La nivel microeconomic, problemele pe care le ridică
gestiunea resurselor umane pot fi sintetizate astfel:
 analiza modului de realizare a asigurării cu forţă de
muncă din punct de vedere calitativ şi cantitativ;
 analiza modului de utilizare (exclusiv sau intensiv)
a resurselor de forţă de muncă;
 analiza eficienţei utilizării forţei de muncă.

învăţare
- identificarea indicatorilor specifici analizei cantitative a

forţei de muncă;
- utilizarea metodei ponderii fiecărei categorii în totalul
personalului (ratele de structură);
- analiza mobilităţii şi stabilităţii forţei de muncă pe baza
unui sistem de indicatori;
- calculul productivităţii muncii în baza unor indicatori
valorici
- studenţii vor putea face o analiză pentru a scoate în
evidenţă anumite caracteristici ale forţei de muncă
dintr- o întreprindere;
- pe baza unui sistem de indicatori vor determina
mişcarea de personal dintr-o întreprindere;
- vor sti să stabilească gradul de folosire eficientă a
resursei umane cu ajutorul indicatorului productivitatea
muncii
5.3.1. Analiza cantitativă a forţei de muncă

Analiza cantitativă a forţei de muncă se realizează în
dinamică printr-un ansamblu de indicatori specifici, cum ar fi:
 Numărul de salariaţi la un moment dat cuprinde
toţi salariaţii angajaţi cu contracte individuale de
muncă, pe durată determinată sau nedeterminată,
existenţi la un moment dat (începutul sau sfârşitul
anului).Acest indicator cuprinde şi persoanele care au
lucrat, dar şi persoanele care nu au lucrat aflându-se
în concediu medical, concediu de maternitate, pentru
îngrijirea copilului, concedii de odihnă, concedii fără
plată. Un asemenea indicator pune în evidenţă
ansamblul potenţialului uman, dar nu evidenţiază
gradul de utilizare a acestuia.
 Numărul de personal la un moment dat include, pe
lângă salariaţi, şi persoanele cu contract de prestări
servicii, colaborare, convenţie.
 Numărul mediu de salariaţi se calculează ca o
medie aritmetică simplă a efectivului zilnic de
salariaţi. Se poate calcula la nivelul unei luni, unui
trimestru, semestru sau (cel mai utilizat în analiză) la
nivelul anului.
 Numărul mediu de personal se calculează ca o
medie aritmetică simplă a efectivului zilnic de
personal (salariaţi plus colaboratori).
 Numărul maxim admisibil de personal reprezintă
limita superioară a numărului de personal. Aceasta
este stabilită în funcţie de volumul de activitate şi de
productivitatea medie a muncii luată ca bază de
comparaţie, prin Bugetul de venituri şi cheltuieli.
5.3.2. Analiza structurii forţei de muncă
O asemenea analiză este necesară pentru a scoate în

evidenţă anumite caractersitici ale forţei de muncă dintr-o
întreprindere. Analiza economico-financiară presupune
împărţirea forţei de muncă dintr-o întreprindere dupa ocupaţia
acesteia.
În analiza economico-financiară se utilizează clasificarea
personalului pe ocupaţii, cum ar fi:
a. muncitori: - direct productivi,
- indirect productivi;
b. personal tehnic: - economic, ingineri, subingineri;
c. personal cu pregătire economică;
d. personal de conducere tehnică: maiştri, tehnicieni;
e. personal de conducere şi administrativ;
f. personal de deservire generală: de serviciu, de pază,
pompieri.
O asemenea analiză, în raport cu ocupaţia personalului
pune în evidenţă necesităţile de calificare, de angajare sau de
disponibilizare de personal.
Din punct de vedere structural, potenţialul uman dintr-o
întreprindere poate fi grupat şi după alte criterii, cum ar fi:
a. după vârstă (sub 25 ani, 26-35 ani, 36-45 ani, 46-55
ani, peste 55 ani);
b. după vechimea în întreprindere (sub 1 an, 2-5 ani, 5-
10 ani, ....);
c. după sex;
d. după pregătirea profesională:
- muncitori (calificaţi, necalificaţi);
- personal de specialitate (studii medii, superioare);
- personal tehnic-administrativ (studii medii,
superioare);
- personal de conducere;
e. după funcţiile întreprinderii (cercetare-dezvoltare,
producţie, comercială, personal, financiar-contabilă).
Ca procedeu de analiză se utilizează metoda ponderii
fiecărei categorii în totalul personalului (ratele de
structură).
5.3.3. Analiza mobilităţii şi stabilităţii forţei de muncă
Creşterea performanţei economico-financiare a oricărei

întreprinderi este strâns legată de stabilitatea resurselor umane.
Fluctuaţiile de personal (intrări şi ieşiri de personal) perturbă
orice activitate economică care se regăseşte în nivelul
presupuşilor indicatori economico-financiari.
Sunt însă situaţii în care întreprinderea angajează personal
(prin extinderea activităţii sau prin modificarea structurii
acesteia) sau disponibilizează personal ca urmare a restrângerii
activităţii sau ca urmare a pensionării. Din aceste considerente
se poate spune că în cazul oricărei întreprinderi există o
mişcare
de personal (intrări şi ieşiri).
Mişcarea de personal se caracterizează cu ajutorul unui
sistem de indicatori:
a) Indicatori ai mobilităţii forţei de muncă:
 indicatori ai circulaţiei forţei de muncă:
I
- coeficientul mediu al intrărilor de personal Ci =
NP
unde: I = total intrări de personal în cursul perioadei
Np = numărul mediu de personal
E
- coeficientul mediu al ieşirilor de personal Ce =
NP
unde: E = total ieşiri de personal (din cauze normale) în
cursul perioadei.
- coeficientul mediu al mişcării totale Cm IE
= NP
EN
 indicatori ai fluctuaţiei forţei de muncă Cf =
NP
unde: En = total ieşiri de personal din motive
nejustificate, în cursul perioadei.
b) indicatori ai stabilităţii forţei de muncă.
Între circulaţia şi fluctuaţia forţei de muncă există o
distincţie clară: circulaţia reprezintă mişcarea personalului unei
întreprinderi în cursul unei perioade, atât din punct de vedere al
intrărilor, cât şi din punct de vedere al ieşirilor din cauze
normale: transfer, boala, pensionare , deces, invaliditate, iar
fluctuaţia reprezintă un fenomen anormal care se referă la
ieşirile forţei de muncă din întreprindere fără aprobarea
conducerii întreprinderii, sau prin desfacerea contractului de
muncă, ca urmare a încălcării prevederilor contractului de
muncă.
Analiza pe baza acestor indicatori se realizează în
dinamică pe o perioadă de trei-cinci ani, pentru a putea fi
evidenţiate tendinţele de creştere sau scădere a fenomenului de
mişcare a personalului.
Analiza intrărilor de personal trebuie realizată având în
vedere angajările şi anume sursa acestora.
În privinţa plecărilor de personal trebuie făcută o
distincţie netă între categoria plecărilor normale şi cele având
cauze nejustificate. Pentru a doua categorie, este necesar să fie
stabilite implicaţiile unui asemenea fenomen asupra activităţii
întreprinderi.
5.3.4. Analiza productivităţii muncii
Productivitatea muncii este indicatorul ce caracterizează

gradul de folosire eficientă a resursei umane. Se calculează cu
ajutorul unor indicatori în expresie valorică sau cu ajutorul
unor indicatori în expresie fizică.
I Calculul productivităţii muncii în baza unor indicatori
valorici :
1.Productivitatea medie(W ) se calculează valoric cu ajutorul
indicatorilor: cifra de afaceri, valoarea adăugată, producţia
fabricată destinată vânzării, producţia vândută, valoarea
Q
adăugată netă, după relaţiile de forma : efect/efort - W  unde
T
Q- producţia exprimată valoric(sau cifră de afaceri, valoarea
adăugată), T - consumul total de timp de muncă; efort/efect-
T
W 1000 .
Q
Din aceste considerente, W se încadrează în sistemul de
indicatori ai eficienţei economice.
Întîlnim următoarele modalităţi de calcul a W în
expresie valorică :
Wa  Q unde, Q =-
a) productivitatea medie anuală (Wa ):
Np
producţia în expresie valorică, Np = numărul mediu anual de
personal;
Q
 productivitatea medie zilnică(W z ): Wz unde, tz -
Np 

tz
timpul de muncă exprimat în zile realizat de un salariat într-un
an;
Wh  Q
c) productivitatea medie orară (Wh unde,
): Np  tz 
th
Np  tz  th - consumul de timp total exprimat în ore, th =
timpul de muncă zilnic pe 1 salariat exprimat în ore;
Pentru exemplificare să considerăm cazul unei societăţi
comerciale din domeniul turismului care prezintă următoarea
evoluţie a indicatorilor, conform datelor din tabelul 5.1.
Tabel 5.1.Evolutia indicatorilor
Indicatori Realizat în anul %
anterior curent
Cifră de afaceri (lei) CA 87.080 112.440 129,12
Numărul mediu de salariaţi Np 140 120 85,71
Numărul de zile lucrate de tz 240 210 87,5
1 salariat într-un an
Durata medie a unei zile de th 7,6 7,8 102,63
lucru (ore)
Fond total de timp de T 33.600 25.200 75
muncă (om-zile)
Fond total de timp de T 255.360 196.560 76,97
muncă (om-ore)
Productivitatea Wa 622 937 150,64
medie anuală(lei)
Productivitatea medie zilnică Wz 2,592 4,462 172,14
Productivitatea medie orară Wh 0,341 0,572 167,74
Efectul acestor fenomene asupra productivităţii muncii
anuale poate fi pus în evidenţă şi pe seama relaţiei:
Wa= tz x Wz = tz x (th x Wh ): Wa = Wa1 – Wa0 = 937 – 622
= 315 mii lei/persoană din care :
1. Wa (tz) = Wz0 x (tz1 – tz0) = 2,592 (210 – 240) = - 77,76
lei
2.Wa (Wz) = (Wz1 – Wz0) tz1 = 210 (4,462 – 2,592) = 392,7
lei din care :
1.1.Wa(th) = tz1 x [ Wh0 x (th1 – th0)] = 210 x 0,341 x (7,8 –
7,6) = 14,32 lei
1.2.Wa(Wh) = tz1 x th1 x (Wh1 – Wh0) = 210 x 7,8 x (0,572 –
0,341) = 378,38 lei
Din analiza indicatorilor calculaţi în tabelul 5.1 şi din
analiza factorială a productivităţii muncii rezultă următoarele:
- productivitatea medie anuală a muncii a înregistrat în anul
curent faţă de anul anterior o creştere de 315 lei/angajat,
această creştere datorându-se influenţei a doi factori cu acţiune
directă (timpul exprimat în zile şi productivitatea medie zilnică
Wz) şi a doi factori cu acţiune indirectă (timpul exprimat în ore
şi productivitatea medie orară Wh);
- factorii cu acţiune directă au influenţat diferit variaţia
productivităţii medii anuale Wa : factorul extensiv tz a
influenţat negativ şi în sens nefavorabil creşterea Wa; scăderea
timpului de muncă pe un salariat într-un an de zile de la 240
zile la 210 zile a avut ca efect o diminuare a Wa cu 77,76 lei;
- productivitatea medie zilnică Wz, indicator ce reflectă
utilizarea intensivă a resurselor umane, a influenţat pozitiv şi în
sens favorabil creşterea Wa cu 392,7 lei;
- de asemenea, factorii indirecţi (atît cel extensiv th, cît şi cel
intensiv Wh) au influenţat pozitiv şi în sens favorabil creşterea
Wa;
- pe ansamblu, din cei patru factori de influenţă, trei au acţionat
pozitiv şi în sens favorabil şi unul în sens negativ şi
nefavorabil, rolul hotărâtor avându-l utilizarea intensivă a
resurselor umane (Wz şi Wh), ceea ce înseamnă că
întreprinderea şi-a organizat corespunzător activitatea în
domeniul folosirii eficiente a forţei de muncă.

Analiza cantitativă a forţei de muncă se realizează în dinamică printr-un ansamblu de
indicatori specifici, cum ar fi: numărul de salariaţi la un moment dat, numărul de personal
la un moment dat, numărul mediu de salariaţi, numărul mediu de personal, numărul maxim
admisibil de personal.
Analiza structurii forţei de muncă este necesară pentru a scoate în evidenţă anumite
caractersitici ale forţei de muncă dintr-o întreprindere. Analiza economico-financiară
presupune împărţirea forţei de muncă dintr-o întreprindere dupa ocupaţia acesteia. Ca
procedeu de analiză se utilizează metoda ponderii fiecărei categorii în totalul personalului
(ratele de structură).
Mişcarea de personal se caracterizează cu ajutorul unui sistem de indicatori: indicatori ai
mobilităţii forţei de muncă(indicatori ai circulaţiei forţei de muncă, indicatori ai
fluctuaţiei forţei de muncă), indicatori ai stabilităţii forţei de muncă. Analiza pe baza
acestor indicatori se realizează în dinamică pe o perioadă de trei-cinci ani, pentru a putea fi
evidenţiate tendinţele de creştere sau scădere a fenomenului de mişcare a personalului.
Analiza intrărilor de personal trebuie realizată având în vedere angajările şi anume sursa
acestora.
În privinţa plecărilor de personal trebuie făcută o distincţie netă între categoria
plecărilor normale şi cele având cauze nejustificate. Pentru a doua categorie, este necesar să
fie stabilite implicaţiile unui asemenea fenomen asupra activităţii întreprinderii.
Productivitatea muncii este indicatorul ce caracterizează gradul de folosire eficientă
a resursei umane. Se calculează cu ajutorul unor indicatori în expresie valorică sau cu
ajutorul unor indicatori în expresie fizică.

Resurse umane, analiza cantitativă a forţei de mucă, productivitatea muncii, indicatori
ai mobilităţii forţei de muncă, productivitate medie

1. Prezentaţi indicatorii specifici analizei cantitative a forţei de muncă.
2. Ce metode calcul se utilizează în analiza structurii forţei de muncă?
3. Identificaţi indicatorii specifici mişcării de personal
4. Ce reprezintă productivitatea muncii?
5. Cu ajutorul căror indicatori se calculează productivitatea muncii?
1. Numărul maxim de salariaţi este un indicator ce arată:
a. circulaţia si fluctuaţia forţei de muncă;
b. asigurarea cantitativa cu forţa de muncă ;
c. utilizarea extensivă a forţei de muncă ;
d. structura forţei de muncă;
e. utilizarea intensivă a forţei de muncă
2. Numarul mediu admisibil este un indicator ce arata :
a. circulatia si fluctuatia fortei de munca ;
b. utilizarea extensiva a fortei de munca ;
c. asigurarea cantitativa cu forta de munca ;
d. structura fortei de munca ;
e. utilizarea intensiva a fortei de munca.
3. Utilizarea incompletă a timpului de munca are o serie de consecinte negative asupra
activitatii întreprinderilor , cum ar fi:
1)diminuarea volumului productiei; 2)scaderea productivitatii muncii; 3)folosirea
nerationala a utilajelor de productie; 4)prestarea de ore suplimentare; 5)cresterea
costului de productie; 6)munca în asalt; 7)depasirea absoluta si relativa a numarului de
muncitori.
a. 1+2+3+6+7;
b. 1+2+3+5+7;
c. 2+3+4+5+7;
d. nici o variantă ;
e. toate variantele.
4. Se dau următoarele date:
Nr.crt. Indicatori Perioada de analiza
de bază curentă
1. Cifra de afaceri ( mii lei) 6.819.519 9.116.454
2. Numarul mediu de salariati 406 382
3. Total om-zile lucrate 94.088,63 88.623,42
4. Total om-ore lucrate 728.246 688.604
5. Productivitate anuala 16.796.844 23.865.062
6. Numar zile pe un salariat 231,75 232
7. Productivitatea medie zilnica lei- 72.479,75 102.867,32
8. Durata medie a zilei de lucru( ore) 7,74 7,77
9. Productivitatea medie orara( lei) 9.364,32 13.239,07
Modificarea nivelului productivităţii medii zilnice este egala cu:
a. + 7.049.881 lei / salariat;
b. + 18.337 lei / salariat;
c. + 65.174 lei / salariat
d. - 7.049.881 lei / salariat;
e. - 18.337 lei / salariat.
Bibliografie:
3. Niculescu, M., Analiza economică în turism şi comerţ, Editura Universităţii Creştine
"Dimitrie Cantemir", Bucureşti, 1994.
5. Robu Vasile, Georgescu Nicolae, Analiză economico-financiară, suport curs ASE Bucureşti,
Biblioteca Digitală.
Analiza Dotării Tehnice

Cuprins
6.1. Introducere
6.3.1. Analiza volumului şi dinamicii mijloacelor fixe
6.3.2. Analiza structurii mijloacelor fixe
6.3.3. Analiza utilizării potenţialului tehnic
6.3.4. Analiza stocurilor de materiale
6.1. Introducere
Eficienţa şi viabilitatea unei firme într-o economie

concurenţială, este asigurată şi de măsura în care aceasta
dispune de un potenţial material al cărui parametri tehnici şi
funcţionali corespund noilor exigenţe ale economiei de piaţă.
Aceasta presupune existenţa unor mijloace tehnice
corespunzătoare ca volum, structură, calitate, care să ofere
firmei posibilitatea realizării unei producţii care să asigure
nevolie pieţei interne şi internaţionale, competitive şi eficiente.
Principalele probleme ale analizei utilizării mijloacelor fixe
sunt următoarele:
-analiza volumului, structurii şi calităţii potenţialului tehnic
al firmei şi a reflectării în performanţele de bază ale firmei.
-analiza potenţialului tehnic (mijloacelor fixe) şi a
reflectării în performanţele economic-financiare ale firmei
-analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe

învăţare
- analiza dinamicii mijloacelor fixe şi a

reflectării în performanţele economic-
financiare ale firmei;
- analiza structurii mijloacelor fixe;
- analiza stocurilor de materii prime cu scopul de a
identifica acele oportunităţi de aprovizionare cu
principalele materii prime şi materiale;
- studenţii vor putea determina valoarea medie a

mijloacelor fixe;
- ei vor sti să afle structura potenţialului productiv al unei
întreprinderi pe baza unei serii de indicatori specifici;
- vor putea stabili influenţa modificarea randamentului
mediu orar de utilizare a echipamentelor de lucru
(dotării tehnice) într-o serie de indicatori economico-
financiari la nivel de întreprindere.
6.3.1. Analiza volumului şi dinamicii mijloacelor fixe
Aprecierea volumului mijloacelor fixe are la bază informaţii

furnizate de situaţiile financiare corectate cu informaţii privind
imobilizările de mijloace fixe care nu fac parte din patrimoniul
întreprinderii (este vorba de mijloacele fixe împrumutate sau de
mijloacele fixe pe care le folosesc alte întreprinderi în procesul
de producţie al întreprinderii analizate).
Analiza dinamicii mijloacelor fixe se face pe baza
informaţiilor privind valorile de intrare medii ale mijloacelor
fixe, evaluate în preţuri comparabile.
Valoarea medie a mijloacelor fixe se calculează pe baza
mijloacelor fixe existente la începutul anului, la care se adaugă
valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe şi din care se scade
valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe.
Valoarea medie se poate determina după relaţia :
Mf  S 1  I  E , unde:
I
Vi  nlf ;
i i V  nlfn
i i
E 12
12
S 1 = mijloacele fixe existente la începutul perioadei;
I = valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe;
E = valoarea medie de ieşire a mijloacelor fixe pe categorii;
Vii = valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe categorii;
nlfi = numărul de luni de funcţionare a mijloacelor fixe pe
categorii
nlfni = numărul de luni de nefuncţionare a mijloacelor fixe pe
categorii
Diagnosticarea dinamicii mijloacelor fixe presupune folosirea
unui sistem de indicatori care să permită reflectarea fluxurilor
de mijloace fixe pe cursul unei perioade. Aceşti indicatori sunt :
1) - Coeficientul intrărilor de mijloace fixe ( K I ):
I
KI  , unde:
Mf
I = volumul mijloacelor fixe intrate într-o perioadă de timp;
Mf = valoarea mijloacelor fixe totale.
2) - Coeficientul ieşirilor de mijloace fixe (KE) :
E
KE  , unde:
Mf
E = volumul mijloacelor fixe ieşite din întreprindere într-o
perioadă de timp;
Mf = valoarea mijloacelor fixe totale.
3) - Coeficientul mişcării totale (KMT):
K MT I
 , unde:
E
Mf
I + E = mijloace fixe intrate + mijloace fixe ieşite;
Mf = mijloace fixe totale.
Aprecierea dinamicii mijloacelor fixe trebuie corelată cu
dinamica efectelor utilizării lor (producţia marfă fabricată, cifra
de afaceri, valoarea adăugată, valoarea adăugată netă, profitul).
Spunem că dinamica mijloacelor fixe este pe un trend (o
tendinţă) pozitiv, atunci când indicele de creştere a mijloacelor
fixe este inferior indicelui de creştere a efectului utilizării
mijloacelor fixe:
I Mf I CA ; I Mf I VA ; I Mf IVAN ; I Mf ; I Mf I p
I Qf
6.3.2. Analiza structurii mijloacelor fixe
Analiza structurii potenţialului tehnic relevă politica de

investiţii, precum şi modul de organizare şi administrare a
societăţii. Principalii indicatori utilizaţi în caracterizarea
structurii potenţialului productiv al întreprinderii sunt :
1) Coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe (Ks):
Mf
Ks  i ;
Mf
= acest coeficient pune în evidenţă apartenenţa sectorială şi
modul de organizare a întreprinderii.
2) Coeficientul privind compoziţia tehnologică a capitalului fix
(KT):
Mf ,
K  ;
T
Mf
= acest coeficient (KT) evidenţiază modul de gestionare a
potenţialului tehnic al întreprinderii, întrucît pune în evidenţă
ponderea mijloacelor fixe active (Mf’) în totalul mijloacelor
fixe (Mf).
Calitatea potenţialului tehnic poate fi apreciată nu numai
prin prisma structurii mijloacelor fixe sau a compoziţiei
tehnologice a acestora, dar şi prin gradul de uzură al mijloacelor
fixe.
Se ştie că în procesul de producţie, un mijloc fix îşi
transferă o parte din valoare produselor sau activităţilor la care
ia parte. De aceea, calitatea potenţialului tehnic trebuie
apreciată şi prin gradul de amortizare al acestora.
Aprecierea gradului de amortizare se realizează prin
raportarea amortizării la valoarea brută a imobilizărilor.
Ga  Amortizarea
100 , unde Ga =
Valoarea brută a mijloacelor
fixe
gradul de amortizare ;
3) - Coeficientul de reînnoire a mijloacelor fixe :
Valoarea de achizitie
 100
fixe
Acest coeficient permite evaluarea eforturilor
investiţionale, a orientării politicii investiţionale atunci când :
a)-investiţiile noi sunt la nivelul ieşirilor de mijloace fixe;
b)-investiţiile cresc odată cu mărirea capacităţii de producţie a
întreprinderii.
Aprecierea eficienţei deciziei de investiţie presupune
existenţa unor corelaţii şi în primul rând cu personalul
întreprinderii. Raportul dintre valoarea medie a mijloacelor fixe
şi numărul mediu de personal reflectă gradul de înzestrare
tehnică a muncii şi scoate în evidenţă caracterul mai mult sau
mai puţin capitalizant al combinării factorilor de producţie.
Valoarea medie a mijloacelor , unde:
Git 
fixe
Np
Git = gradul de înzestrare
tehnică; Np = numărul mediu de
personal.
Analiza structurii şi stării mijloacelor fixe trebuie făcută în
corelaţie cu specificul activităţii, cu nivelul tehnic şi tehnologic
practicat de întreprindere.
6.3.3. Analiza utilizării potenţialului tehnic
În analiza utilizării potenţialului tehnic, principalii indicatori

se referă la gradul de utilizare a capacităţii de producţie,
calculat după relaţia :
GU Q max im
Q
CP 
,
unde:
GU CP = gradul de utilizare a capacităţii de producţie
Acest indicator este folosit în determinarea costului
subactivităţii, respectiv a costului neutilizării utilajelor.
Semnificaţia acestui indicator este acea producţie maximă ce
poate fi obţinută într-o perioadă de timp, utilizând
echipamentele (dotarea tehnică) la randamentul prevăzut prin
construcţie şi în condiţii optime de exploatare.
Principalele caracteristici ale capacităţii de producţie ce
decurg de aici sunt .
a)-structura mijloacelor fixe;
b)-gradul de utilizare a
timpului; c)-randamentul
mijloacelor fixe.
Analiza factorială a GUCP scoate în evidenţă utilizarea
extensivă şi utilizarea intensivă a mijloacelor fixe :
GU Nua tul rl
CP  Nu  tu max  100 , unde:
r
max
Nua = numărul de utilaje active (în
funcţiune); Nu = numărul total de utilaje;
rl = randamentul mediu orar al utilajului;
tul = timpul mediu de lucru pe
echipament;
tul / tu max = gradul de utilizare a timpului maxim disponibil;
rl / r max = raportul dintre randamentul efectiv şi randamentul
maxim al echipamentului de lucru;
Nua / Nu = gradul de folosire a dotării tehnice.
Gradul de folosire (utilizare) a dotării tehnice evidenţiază
modul de utilizare extensivă a dotării tehnice. Reducerea
perioadei necesară efectuării reparaţiilor, extinderea perioadei
de exploatare între reparaţii reprezintă rezerve de creştere a
GUCP.
Analiza utilizării timpului de lucru se face pe baza
indicatorului gradul de utilizare a fondului de timp maxim
disponibil (GUT).
GUT  tul
, unde:
tu
max
tul = tipul efectiv lucrat al utilajului;
tu max = timpul maxim disponibil al utilajului.
Timpul maxim disponibil al utilajului rezultă din timpul total
calendaristic din care se scad:
a) - timpul aferent opririlor legale;
b) - timpul aferent opririlor tehnologice;
c) - timpul aferent reparaţiilor.
Timpul efectiv nelucrat va fi analizat pe cauze şi pe termene. În
general, timpul nelucrat este determinat de :
a) - lipsa de comenzi;
b) - lipsa de materiale;
c) - lipsa de forţă de muncă calificată;
d) - defecţiuni mecanice;
e) - prelungirea timpului de reparaţii.
Utilizarea timpului de lucru al utilajelor influenţează în final, o
serie de indicatori economico-financiari, cum ar fi :
a) - valoarea cifrei de afaceri;
b) - valoarea adăugată;
c) - cheltuielile cu amortizarea la 1.000 lei producţie fabricată;
d) – profitul;
e) - eficienţa utilizării resurselor umane;
g) - eficienţa activelor de exploatare;
h) - eficienţa capitalului propriu sau a capitalului permanent . Un
alt indicator îl reprezintă randamentul utilajului (ru):
ru  Q , unde:
Nu
Nu = numărul de utilaje;
Q = producţia fizică sau valorică obţinută.
EXEMPLU - Pentru exemplificare, considerăm capacităţile de
producţie dintr-o întreprindere cu profil industrial, prezentate în
datele menţionate în tabelul 6.1.
Tabel 6.1. Evoluţia indicatorilor
Nr INDICATORI MAXIM EFECTIV
crt 0 1 0 1
1 Numărul de 4 8 4 7
echipamente
2 Timpul de 8 8 7,1 7,4
funcţionare pe
schimb (ore)
3 Numărul de 1 2 1 2
schimburi
4 Timp de 11,4 11,6 11,1 11,3
funcţionare
(luni)
5 Timp mediu 22 22 21 22
lunar (zile)
6 Producţia 6 6,5 6 7
pe oră-
maşină
7 (mp) total de
Timp 8.026 32.666 6.620,04 25.754,96
funcţionare
(ore)
8 Producţie (mp) 48.154 212.326 39.720,24 180.284,72
9 Gradul de 100 100 82,49 84,91
utilizare a
capacităţii
În anul anterior, atât capacitatea maximă de producţie (Q

max), cât şi capacitatea efectivă neutilizată (Q).
Q max = nr echipamente x nr schimburi x timpul total de
funcţionare pe 1 utilaj schimb x producţia pe oră-maşină.
Q 8.026
max 0  4 1  6  48.156 mp ; ;
4 1
6.620,04
Q  4 1  6  39.720,24 mp ;
0
4 1
GU Q Q max
0 
0,24
  82,49 ;
48.156 ;
39.72
Q 32.666
82  6,5  212.329 mp ;
max1
82
25.754,96
Q 72  7  180.285 mp ;
1
72
GU1 Q
  84,91 .
Q
max
Înregistrarea unor coeficienţi subunitari ai gradului de
utilizare a capacităţii de producţie, în cei doi ani analizaţi se
datorează în exclusivitate acţiunii factorilor extensivi. Creşterea
gradului de utilizare a capacităţii în anul curent faţă de anul
anterior, se explică prin creşterea randamentelor echipamentelor
tehnologice, îmbunătăţirea dotării tehnice, extinderea timpului
de funcţionare prin introducerea celui de-al doilea schimb de
lucru, în condiţiile unei compoziţii tehnologice mai slabe şi a
unei utilizări incomplete a timpului disponibil.
În diagnosticarea eficienţei potenţialului tehnic, un rol
important îl are indicatorul randamentul marginal (r marg),
care reprezintă variaţia producţiei la creşterea cu o unitate a
consumului de resursă analizat:
rm argQ
 T
Modificarea randamentului mediu orar de utilizare a
echipamentelor de lucru (dotării tehnice) influenţează o serie de
indicatori economico-financiari la nivel de întreprindere cum ar
fi :
a) - valoarea producţiei fabricate;
b) - cifra de afaceri;
c) - productivitatea muncii;
d) – profitul.
Eficienţa dotării tehnice se analizează cu ajutorul unor modele
factoriale de forma:
1) - Eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de producţia
obţinută:
,
1000 , unde:
Qf Mf  Q max Qf
1000 
Mf Q
max
Mf
,
Mf
,
Mf
= compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe;
Mf
Q max
, = eficienţa mijloacelor fixe direct productive;
Mf
Qf
= gradul de utilizare a capacităţii.
Q max
2) - Eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de cifra de
afaceri:
, CA Mf Qf
1000  
Ca
 1000
Mf Mf
,
Qf
Mf
= prin acest model se evidenţiază evoluţia eficienţei mijloacelor
fixe prin prisma compoziţiei tehnologice (Mf’ / Mf), a eficienţei
mijloacelor fixe active (Qf / Mf’), dar şi al gradului de
valorificare a produselor fabricate destinate vînzării (CA / Qf).
Spre deosebire de primul model, acest model face legătura
dintre utilizarea eficientă a mijloacelor fixe şi rezultatele finale
ale activităţii de producţie.
3) - Eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de profitul
aferent cifrei de afaceri:
,
P
P Mf  Qf  CA 1000
1000  Mf 
Mf , Qf CA
Mf
= prin acest model se evidenţiază, suplimentar celorlalte modele
prezentate, efectul modificării structurii vânzărilor, al
modificării costurilor şi calităţii producţiei, scoase în evidenţă
prin indicatorul profit la 1 leu cifră de afaceri (P / CA).
Aceşti factori de influenţă a eficienţei utilizării mijloacelor
fixe constituie rezerve de creştere a rentabilităţii
6.3.4. Analiza stocurilor de materiale
STOCURILE reprezintă acea parte din activele circulante cu

rol determinant, atât pentru activitatea din domeniul comerţului,
cât şi pentru activitatea din domeniul producţiei. Ele reprezintă
acele produse sau resurse materiale care asigură continuitatea
activităţii (comercială sau de producţie).
Analiza stocurilor de materii prime este necesară în cazul
fiecărei întreprinderi pentru a identifica acele oportunităţi de
aprovizionare cu principalele materii prime şi materiale.
În cazul oricărei înreprinderi, activitatea de aprovizionare
este o activitate dinamică, continuă, planificarea acestei
activităţi se realizează în mod raţional, corelând permanent
necesarul de resurse materiale cu celelalte activităţi ale
întreprinderii.
O aprovizionare corectă şi bine fundamentată poate
determina (influenţa) nu numai costul produsului vândut, dar şi
costurile activelor fixe a căror eficienţă creşte odată cu
îmbunătăţirea utilizării capacităţii de producţie. Aprovizionarea
cu resurse materiale trebuie să urmărească achiziţionarea acelor
resurse în cantităţile şi structura cerută, în condiţii de eficienţă
economică sporită (costurile cele mai reduse). De aceea, se
studiază structura resurselor de aprovizionare pe principalii
furnizori şi zone, precum şi gradul de dependenţă de anumiţi
furnizori.
Desfăşurarea procesului de aprovizionare se realizează pe
baza unor planuri sau programe, iar desfăşurarea efectivă a
aprovizionării presupune respectarea următoarelor etape :
1- asigurarea acoperirii cu contracte a necesarului de aprovizionat,
contractul fiind legea fundamentală în relaţiile de afaceri dintre
parteneri;
2- realizarea programului de aprovizionare trebuie făcut pe total şi
pe categorii de resurse;
3- asigurarea necesarului de producţie din punct de vedere
cantitativ, calitativ şi la termenele de aprovizionare.
Analiza stocurilor de materii prime şi materiale
O asemenea analiză este necesară pentru a evita imobilizările
financiare pe termen mediu şi lung. În desfăşurarea oricărui
proces de producţie, este necesară constituirea de stocuri de
resurse materiale. Însă aceste stocuri trebuie raţional
dimensionate. Dacă nivelul lor depăşeşte un anumit barem sau
volum, ele crează serioase probleme financiare (în mod
deosebit de trezorerie).
În teoria şi practica economică, se pune un accent deosebit
pe prevenirea formării de stocuri supranormative, cu cele 2
mari componente: cu mişcare lentă şi fără mişcare.
Analiza stocurilor de materiale se realizează din punct de
vedere metodologic sub diverse aspecte:
O primă problemă se referă la studierea evoluţiei
stocurilor, comparativ cu dinamica cifrei de afaceri, pentru a
stabili dacă mărimea acestora (a stocurilor) a avut influenţă
favorabilă asupra volumului producţiei şi al vînzărilor (Tabel
6.2.).
Tabel 6.2. Evoluţia stocurilor
An CA Stocuri Indici Indici I ST / I CA CA /ST
mil. materiale (%) (%)
lei mil.lei CA stocuri
1 15.200 4.900 100 100 1,00 3,1

2 16.800 5.790 110,52 118,16 1,07 2,9
3 24.800 9.920 147,61 171,32 1,16 2,5
4 19.100 6.367 77,02 64,18 0,83 3,0

5 35.300 9.290 184,82 145,9 0,79 3,8
Din datele prezentate în tabel pe un interval de 5 ani, se

evidenţiază faptul că stocurile de materiale au înregistrat o
evoluţie oscilantă. În primii 3 ani au crescut semnificativ, însă
nu se poate spune că situaţia a fost mereu favorabilă
întreprinderii, deoarece numărul de rotaţii s-a redus, deci ritmul
mediu al aprovizionărilor a scăzut. O asemenea situaţie se poate
explica, ca fiind dată de :
1-creşterea cererii de piaţă pentru produsele proprii într-un ritm
mai lent decît volumul producţiei;
2-existenţa unei structuri necorespunzătoare a stocurilor de
materii prime necesare procesului de producţie, fapt care ar
determina ştrangulări în procesul de producţie (întreruperi de
flux);
3-pierderii unor furnizori importanţi la anumite materii prime şi
materiale, ceea ce ar face imposibilă realizarea producţiei la
nivelul programat.
Cauzele ce au stat la baza unei asemenea situaţii sunt
multiple. În cel de-al 4-lea an de activitate al întreprinderii, atât
stocurile cât şi vânzările s-au diminuat, iar în ultimul an se
înregistrează cea mai mare creştere a stocurilor şi a cifrei de
afaceri pe fondul unei accelerări a vitezei de rotaţie a acestora.
Este posibil ca societatea să îşi fi modificat politica sau
strategia de dezvoltare.
În condiţii de stabilitate economică, stocurile de materii
prime şi materiale trebuie să evolueze în concordanţă cu
volumul producţiei şi cu cel al vânzărilor.
Un al doilea aspect al analizei stocurilor de materiale se
referă la studierea evoluţiei lor, comparativ cu o bază de
raportare. Orice agent economic trebuie să-şi stabilească o
dimensiune a stocurilor şi să urmărească dacă aceasta este
respectată.
Un al treilea aspect în analiza stocurilor se referă la gradul
de imobilizare a stocurilor. Din acest punct de vedere, gradul de
imobilizare (durata de imobilizare) este dată de relaţia :
S
D   360 , unde:
i
E
S = stocul mediu anual dintr-o resursă materială;
E = ieşirile de materiale din magazie pentru consumuri
interne;
360 = numărul zilelor dintr-un an.
De exemplu, dacă durata medie de stocare este de 30 zile,
stocurile de resurse materiale ce au o durată de rotaţie mai mică
decît această viteză (de 30 zile), fac parte din grupa stocurilor
normale, iar cele care au o viteză de rotaţie cuprinsă între 30 şi
60 zile, reprezintă stocuri cu mişcare lentă, iar cele mai mari de
60 de zile sunt stocuri fără mişcare.
Influenţa utilizării stocurilor de materiale asupra principalilor
indicatori economico-financiari:
a)-volumul producţiei fizice;
b)-valoarea producţiei
obţinute; c)-costul produsului;
d)-profitul unitar;
e)-rata rentabilităţii resurselor consumate pe produs.

Aprecierea volumului mijloacelor fixe are la bază informaţii furnizate de situaţiile
financiare corectate cu informaţii privind imobilizările de mijloace fixe care nu fac parte
din patrimoniul întreprinderii (este vorba de mijloacele fixe împrumutate sau de mijloacele
fixe pe care le folosesc alte întreprinderi în procesul de producţie al întreprinderii
analizate).
Analiza dinamicii mijloacelor fixe se face pe baza informaţiilor privind valorile de
intrare medii ale mijloacelor fixe, evaluate în preţuri comparabile.
Valoarea medie a mijloacelor fixe se calculează pe baza mijloacelor fixe existente la
începutul anului, la care se adaugă valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe şi din care se
scade valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe.
Diagnosticarea dinamicii mijloacelor fixe presupune folosirea unui sistem de indicatori care
să permită reflectarea fluxurilor de mijloace fixe pe cursul unei perioade. Aceşti indicatori
sunt :
 Coeficientul intrărilor de mijloace fixe ( K I I
KI 
): Mf
E
 Coeficientul ieşirilor de mijloace fixe (K E) : K E 
Mf
 Coeficientul mişcării totale (KMT): K

IE
MT 
Mf
Principalii indicatori utilizaţi în caracterizarea structurii potenţialului productiv al
întreprinderii sunt :
Mf
 Coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe (Ks): Ks  i ;
Mf
 Coeficientul privind compoziţia tehnologică a capitalului fix (KT): Mf

,
KT  ;
Mf
Aprecierea gradului de amortizare se realizează prin raportarea amortizării la valoarea
brută a imobilizărilor. Ga Amortizarea
100
 Valoarea brută a mijloacelor
fixe
 Coeficientul de reînnoire a mijloacelor fixe

Valoarea de achizitie
 100
fixe
Raportul dintre valoarea medie a mijloacelor fixe şi numărul mediu de personal reflectă
Valoarea medie a mijloacelor fixe
gradul de înzestrare tehnică a muncii: Git 
Np
În analiza utilizării potenţialului tehnic, principalii indicatori se referă la gradul de

utilizare a capacităţii de producţie, calculat după relaţia :
GU Q
CP  Q max im
Analiza utilizării timpului de lucru se face pe baza indicatorului gradul de utilizare a
fondului de timp maxim disponibil (GUT):
GUT  tul
tu
max
Un alt indicator îl reprezintă randamentul utilajului (ru):
Q
ru  ,
Nu
În diagnosticarea eficienţei potenţialului tehnic, un rol important îl are indicatorul
randamentul marginal (r marg), care reprezintă variaţia producţiei la creşterea cu o
unitate a consumului de resursă analizat:
rm arg Q
 T
Analiza stocurilor de materiale se realizează din punct de vedere metodologic sub
diverse aspecte: o primă problemă se referă la studierea evoluţiei stocurilor, comparativ cu
dinamica cifrei de afaceri, pentru a stabili dacă mărimea acestora (a stocurilor) a avut
influenţă favorabilă asupra volumului producţiei şi al vînzărilor; al doilea aspect al analizei
stocurilor de materiale se referă la studierea evoluţiei lor, comparativ cu o bază de
raportare; al treilea aspect în analiza stocurilor se referă la gradul de imobilizare a
stocurilor. Din acest punct de vedere, gradul de imobilizare (durata de imobilizare) este
dată de relaţia :
S
D   360
i
E
potenţial tehnic; capacitate de producţie; randamentul mediu; eficienţa utilizării activelor
fixe; resurse materiale; stocurile de materiale; potenţialul material al firmelor de producţie.

1.Pe baza căror indicatori se realizează diagnosticarea dinamicii mijloacelor fixe?
2.Care sunt principalii indicatori utilizaţi în caracterizarea structurii potenţialului productiv
al întreprinderii?
3.Ce reprezintă gradul de utilizare al capacităţii de producţie?
4.Explicati care sunt aspectele sub care se realizează analiza stocurilor de materiale din
punct de vedere metodologic
5.Cum se determină gradul de folosire a fondului de timp maxim disponibil şi ce
semnificaţii are (G max)?
1. Analiza utilizării intensive a mijloacelor fixe se face cu indicatorii:

a) gradul de folosire a fondului de timp disponibil;
b) gradul de utilizare a capacităţii de producţie;
c) gradul de programare a fondului calendaristic;
d) randamentul utilajelor;
e) indicele de utilizare intensivă.
Alegeţi varianta corectă:
A (a, b, e); B (b, d); C (b, d, e); D (b, c, d, e).
2. Să se analizeze dinamica stocurilor dacă se cunosc următoarele:
Produse Cifra de afaceri Stocuri

To T1 To T1
A 36.000 40.000 2.000 1.000
B 108.000 108.000 18.000 12.000
3. Pe baza următoarelor informaţii, caracterizaţi eficienţa mijloacelor fixe:
Indicatori To T1
Cifra de afaceri 10 000 25.000
Profitul 2 000 2.050
Valoarea medie a 5 000 20.000
mijloacelor fixe
4. Ce exprimă corelaţia: ISf =125%; ICA = 130%

a) firma are o activitate comercială ineficientă;
b) firma vinde şi ce are pe stoc;
c) firma are o activitate comercială eficientă şi vinde produsele de pe stoc.
Bibliografie:
1. Biji Mircea, Biji Maria Elena, Lilea Eugenia, Anghelache Constantin, Tratat de statistică,
Editura Economică, Bucureşti, 2002.
2. Biji Maria Elena, Secară Mirela, Popa Graţiela, Statistică, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2006.
3. Biji Maria Elena, Secară Mirela, Brânză Graţiela, Statistică. Teorie şi aplicaţii, Editura Ex
comerţ, Editura ASE, Bucureşti, 2003.
Bucureşti, 1999.
Particularităţi ale analizei economice şi financiare în unităţile din comerţ şi turism
Cuprins
7.1. Introducere
7.3.1. Analiza cheltuielilor de circulaţie în cadrul firmelor cu profil de comerţ
7.3.2. Analiza stocurilor de mărfuri şi a vitezei de circulaţie a mărfurilor
7.3.3. Particularităţi ale analizei economico-financiare în unităţile de turism
7.1. Introducere
Integrată în activitatea practică de conducere, tematica

cheltuielilor este o problemă internă a fiecărei întreprinderi, care
trebuie să fie circumscrisă într-un cadru legislativ general,
vizând aspecte organizatorice ale evidenţei, precum şi niveluri
normate pentru unele categorii de cheltuieli.
Asemenea aspecte sunt elemente importante ale conducerii
micro sau macroeconomice prin intermediul pârghiilor
economico-financiare.
În ceea ce priveşte activitatea practică de analiză a
cheltuielilor, aceasta trebuie să fie prin excelenţă o componentă
majoră a managementului intern al firmei care să asigure
realizarea unor costuri competitive.
Modalităţile de realizare şi respectiv de organizare a
muncii, de analiză a problematicii abordate, sunt diferite în
raport de scop, şi subiectul care o realizează.
Cu toate acestea există o metodologie de analiză a
cheltuielilor, care oferă un cadru general posibil de adoptat de
către utilizatori.

învăţare

- analiza structurii cheltuielilor de circulaţie pe baza unor
indicatori specifici;
- analiza factorială a stocului mediu de mărfuri;
- analiza economico-finaciară în unităţile de turism

- studenţii vor fi capabili să facă o analiză a dinamicii şi structurii
cheltuielilor de circulaţie pe baza indicatorilor în cadrul unei
societatăţi comerciale cu profil de comerţ;
- ei vor şti să determine valoarea stocului mediu pe cele două
nivele;
- aceştia vor putea identifica sistemul de indicatori şi
metodologia de calcul şi analiză a eficienţei economice în
turism
7.3.1. Analiza cheltuielilor de circulaţie în cadrul firmelor cu

profil de comerţ-conţinut, structură, clasificarea
cheltuielilor de circulaţie
Funcţionarea eficientă a firmei într-un mediu

concurenţial a cărui dominantă economică o constituie
caracterul limitat al resurselor, necesită gestionarea eficientă a
costurilor care îi grevează rezultatele. La realizarea circuitului
economic: aprovizionare - producţie - stocare -vânzare concură
o serie de cheltuieli care, prin intermediul costurilor, se
constituie în elemente ale preţurilor de vânzare a produselor
(mărfurilor) pe piaţă.
Orice întreprinzător (considerat raţional, care, ţinând
seama de resursele pe care le deţine, ia decizia de a produce
acea marfă care-i permite cea mai bună valorificare a acestora)
ştie că pentru a-şi maximiza profitul este necesar fie să
minimizeze costurile totale cu care obţine un anumit nivel al
producţiei (desfacerilor), fie să maximizeze producţia
(volumul desfacerilor) care se poate obţine cu un nivel dat al
costurilor, să optimizeze aşadar, volumul şi structura
producţiei (circulaţiei mărfurilor).
Activitatea complexă a întreprinderii comerciale
presupune anumite cheltuieli (materiale, cu forţa de muncă)
care formează costurile întreprinderii, ca urmare a mişcării
fizice a mărfurilor de la producători la consumatori, a păstrării
integrităţii cantitative şi calitative a mărfurilor, a operaţiilor de
sortare, ambalare, desfacere etc.
Diversitatea cheltuielilor pe care le presupune
activitatea comercială impune, în scopul analizei, gruparea lor
după anumite criterii, astfel:
1.după natura cheltuielilor distingem:
-cheltuieli de circulaţie propriu - zise, legate nemijlocit de
actele de vânzare -cumpărare;
-cheltuieli de păstrare (sortare);
-cheltuieli cu transportul mărfurilor (o continuare a procesului
de producţie în cadrul procesului de circulaţie şi pentru
procesul de circulaţie);
2.după conţinutul lor avem:
-cheltuieli cu munca vie;
-cheltuieli materiale.
În general, în activitatea comercială se remarcă
ponderea relativ mare, de cca. 60% a cheltuielilor cu forţa de
muncă în cadrul costurilor totale, corespunzător nivelului de
implicare a acestei resurse în desfăşurarea proceselor
economice.
3.după natura proceselor economice şi a mijloacelor economice
care le generează:
-plata muncii personalului din comerţ, inclusiv contribuţia
unităţii economice pentru asigurări sociale;
-consum de mijloace materiale în procesul schimbului
(amortizarea mijloacelor fixe, consum de obiecte de inventar,
de materiale pentru întreţinerea bazei tehnico - materiale, de
ambalaje e.t.c.);
-plata unor servicii şi bunuri furnizate comerţului de diverse
ramuri ale economiei naţionale (transporturi, telecomunicaţii,
energie electrică, termică, e.t.c. );
-pierderi naturale de mărfuri în procesul circulaţiei
(perisabilităţi);
-dobânzi şi speze bancare;
-cheltuieli de administraţie şi conducere;
4.după stadiile de circulaţie a mărfurilor:
-cheltuieli în comerţul cu ridicata;
-cheltuieli în comerţul cu amănuntul.
Potrivit specificului activităţii fiecărei ramuri de comerţ
ponderea grupelor de cheltuieli ca şi nivelul lor relativ sunt
diferite de la o ramură la alta. S-a constatat că circulaţia cu
ridicata se realizează cu cheltuieli mai mici decât circulaţia cu
amănuntul, iar comercializarea mărfurilor alimentare este mai
costisitoare decât cea a mărfurilor nealimentare. În comerţul
cu ridicata ponderea cea mai mare o deţin cheltuielile cu
transportul mărfurilor şi cele de depozitare, faţă de comerţul cu
amănuntul, unde cheltuielile cu salariile personalului şi cu
întreţinerea unităţii ocupă locul principal.
5. după dependenţa faţă de volumul activităţii economice se disting:
-cheltuieli variabile;
-cheltuieli constante.
Cheltuielile variabile se modifică proporţional cu
modificarea volumului activităţii economice (cheltuieli cu
trasportul mărfurilor, cu salariile, pierderile naturale de mărfuri
etc.) în timp ce cheltuielile constante se caracterizează prin
aceea că volumul lor absolut, de regulă, nu se schimbă în
condiţiile modificării volumului circulaţiei mărfurilor. În
majoritatea lor aceste cheltuieli sunt legate de baza tehnico-
materială a unităţii comerciale şi se referă la chiria localurilor,
întreţinerea unităţii, amortizarea mijloacelor fixe etc, şi din
această cauză peste o anumită limită a volumului circulaţiei
mărfurilor ele pot să crească (spre exemplu, creşterea nivelului
desfacerilor de mărfuri presupune creşterea suprafeţei de
depozitare sau desfacere care duce la creşterea cheltuielilor de
întreţinere, amortizare a localurilor etc.).
6. după legătura lor cu procesele de circulaţie:
-cheltuieli directe (ale unităţii operative) care se pot identifica
la nivelul unităţilor operative (magazine, depozite), şi a căror
mărime depinde nemijlocit de volumul fizic al mărfurilor (cu
transportul, cu păstrarea, sortarea, salarii etc);
-cheltuieli indirecte, legate de activitatea întreprinderii în
ansamblul ei (amortizarea mijloacelor fixe, dobânzi, speze
bancare, cheltuieli cu caracter gospodăresc, salariile
personalului de conducere, economic) care se repartizează
asupra cheltuielilor directe pe baza unor chei de repartizare
care pot fi: volumul desfacerilor, volumul salariilor directe
etc). Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor de
circulaţie
Costurile comerţului se exprimă prin intermediul unor
indicatori specifici care permit aprecierea mărimii lor atât în
mod absolut cât şi relativ. Ei sunt proprii atât pentru activitatea
de ansamblu a comerţului, a unei ramuri sau agent economic,
cât şi pentru fiecare grupă de cheltuieli.
Aceşti indicatori sunt:
1.Volumul absolut al cheltuielilor de circulaţie (Ch), ce
reprezintă suma cheltuielilor conform programului sau
conform documentelor de raportare şi generalizare şi de
evidenţă analitică a contabilităţii;
2.Nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie (Nch) care
exprimă mărimea cheltuielilor în raport cu volumul activităţii
economice (desfacerilor) şi se calculează ca raport între
volumul absolut al cheltuielilor şi volumul desfacerilor(cifră
de afaceri), cu relaţia:
Nch Ch
100 unde, Ch – volumul absolut al cheltuielilor de
= CA
circulaţie, CA – cifră de afaceri. Nivelul relativ al cheltuielilor
de circulaţie este un indicator calitativ al activităţii economice,
expresie parţială a eficienţei acesteia, exprimând cheltuielile
necesare pentru desfacerea a 100 sau 1000 lei marfă. Se
calculează pentru comerţul cu amănuntul, cu ridicata, pe
întreprinderi comerciale şi pe total comerţ.
3.Cuantumul reducerii/creşterii nivelului relativ al
cheltuielilor de circulaţie ( N), obţinut prin diferenţa dintre
nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie în perioada
curentă(sau efective) - Nch 1 şi perioada de bază(sau faţă de
program)
Nch0: N = Nch1 - Nch0 .
4.Volumul absolut al economiilor obţinute din reducerea
cheltuielilor de circulaţie (E), care reflectă efectul economic
al reducerii nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie. Se
calculează cu relaţia:
E=CAxN unde CA - cifra de afaceri, N - cuantumul
reducerii/creşterii nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie.
Pentru a ilustra modul de calcul al acestor indicatori vom
considera o societate comercială cu profil de comerţ pentru
care valorile cifrei de afaceri şi a cheltuielilor de circulaţie
totale sunt prezentate în tabelul 7.1, sursele de date fiind
contabilitatea sintetică şi analitică a cheltuielilor de circulaţie,
precum şi situaţiile financiare anuale(contul de profit şi
pierdere):
Tabel 7.1. Calculul indicatorilor cheltuielilor de circulaţie

Indicatori Simbol Perioada Perioada curentă
de bază Programat Realizat
Cifră de CA 12000 13000 13500
afaceri ( mii
lei)
Volumul absolut Ch 1020 1092 1120
al cheltuielilor
de circulaţie(mii
lei)
Nivelul relativ Nch 8,5 8,4 8,3
al cheltuielilor
de circulaţie (%)
Cuantumul reducerii/creşterii nivelului relativ al cheltuielilor

de circulaţie (N), este:
N = Nch1 - Nch0 =8,3%-8,5%= -0,2%.
Volumul absolut al economiilor obţinute din reducerea
cheltuielilor de circulaţie (E) faţă de perioada de bază este:
E=CAxN=13500x(-0,2%)=-2700 mii lei
Se constată că, societatea comercială realizează un
volum sporit al vânzărilor cu cheltuieli relativ reduse de
circulaţie, în anul curent reuşind să realizeze un volum sporit
al vânzărilor cu un nivel relativ mai mic al cheltuielilor de
circulaţie, respectiv cu o scădere de 0,2%(8,3% faţă de 8,5% în
perioada de bază), cu efecte pozitive asupra creşterii volumului
profitului.
Aceasta este însă doar o primă apreciere a cheltuielilor
fiind necesară în continuare analiza evoluţiei pe care o
manifestă diferite categorii de cheltuieli.
Pentru exemplificare considerăm datele din tabelul 7.2,
date care au fost preluate din contul de profit şi pierdere al
unei societăţi comerciale cu profil de comerţ.
Tabel 7.2. Contul de profit şi pierdere
Categorii de Valori ale perioadei
cheltuieli Perioada de
bază Programat Perioada
curentă
Realizat
Sume Nch Sume Nch Sume Nch
(lei) (%) (lei) (%) (lei) (%)
Ch. cu mat.nestocate 800 0,23 600 0,15 336 0,08
Ch. privind 3000 0,86 2000 0,50 2520 0,60
obiectele de inventar
Ch. privind 900 0,26 500 0,125 800 0,19
combustibilul
Ch. priv.energia şi apa 3500 1,00 2000 0,50 2520 0,60
Ch. cu întreţinerea 4800 1,37 3200 0,80 2100 0,50
şi reparaţiile
Ch. cu redevenţe, 800 0,23 1200 0,30 1300 0,31
chirii, locaţii
Ch. cu primele de 1500 0,42 2400 0,60 1480 0,35
asigurare
Ch. cu protocol, 1300 0,37 3000 0,75 2520 0,60
reclamă şi
publicitate
4200 1,20 4500 1,125 6300 1,50
Ch. cu transportul
de bunuri şi personal
1800 0,57 2100 0,525 2500 0,60
Ch. cu deplasări,
detaşări,
800 0,23 900 0,23 1050 0,25
transferuri
Ch. cu serviciile
20550 5,87 20550 5,87 16674 3,97
bancare şi asimilate
Ch. cu salariile
1300 0,37 1300 0,32 1500 0,36
personalului
Ch. de exploatare priv.
45250 12,93 44250 11,06 41600 9,90
Amortizările
Total cheltuieli
2000 0,57 2000 0,50 2800 0,67
exploatare
Ch. din diferenţe
de curs valutar
Ch. privind dobânzile 1500 0,43 1500 0,375 1500 0,36
Total cheltuieli 3500 0,90 3500 0,875 4300 1,024
financiare
Cheltuieli totale 49000 14,0 48000 12,0 46200 11,0
Cifra de afaceri 350000 - 400000 114,28 420000 120
Se poate spune că activitatea de exploatare a firmei se

desfăşoară în condiţii de eficienţă, dovadă nivelul cheltuielilor
de exploatare care descreşte de la 12,928% în perioada de
bază,
la 11,06% programat şi la 9,90% efectiv realizat. Este o
performanţă deosebită a firmei în condiţiile în care cifra de
afaceri creşte cu 20% faţă de perioada anterioară şi cu 5% faţă
de cât programase.
Rezerve de reducere a cheltuielilor se găsesc în grupa
cheltuielilor financiare, al căror nivel creşte, fără a influenţa
însă foarte mult eficienţa de ansamblu a firmei. Aspectul ar
putea fi
considerat negativ doar dacă creşterea cheltuielilor financiare
se datorează creşterii unor categorii de cheltuieli financiare
altele decât cele cu dobânzile.
Deşi sunt posturi de cheltuieli la care se înregistrează
depăşiri ale nivelelor (iniţiale şi programate) se consideră a fi
normale în evoluţia şi dezvoltarea afacerii.
Reducerea cheltuielilor cu salariile personalului, ca
sursă majoră a reducerii cheltuielilor de circulaţie totale, se pot
datora fie unei strategii ce vizează creşterea productivităţii
muncii şi eliminarea cheltuielilor suplimentare cu forţa de
muncă, fie o conjunctură nefavorabilă care a determinat
restrângerea personalului.
Recomandările ce se pot face vizează două direcţii:
analiza detaliată a cheltuielilor care au înregistrat depăşiri ale
nivelelor prevăzute şi eliminarea cheltuielilor nejustificate şi
corelarea cheltuielilor în raport cu efectele obţinute (evoluţia
Ca).
În managementul resurselor (materiale, umane,
financiare) unei firme, înţelegerea conceptelor cost, preţ, profit
este absolut necesară, mai ales pentru orientarea managerilor
spre obiectivele generale ale acesteia: economicitate,
profitabilitate, competitivitate. Calculaţia costurilor şi analiza
lor se constituie atât un instrument informaţional cât şi
instrument de gestiune ce vizează îmbunătăţirea
performanţelor firmei.
Legătura care există între analiza costurilor
(cheltuielilor) şi strategia unei firme se concretizează în două
aspecte: pe de o parte, rezultatele obţinute din contabilitatea şi
analiza costurilor stau la baza deciziilor strategice ale
întreprinderii (contabilitatea de gestiune furnizează informaţii
privind costurile pe produse, servicii, activităţi şi alte structuri
din cadrul întreprinderii), iar pe de altă parte , informaţiile
furnizate de analiza costurilor pot constitui baza unui
ansamblu de micro - decizii care duc progresiv la schimbarea
însăşi a strategiei firmei.
Prin compararea cheltuielilor cu cifra de afaceri
obţinută pe produs/serviciu, se pot calcula marjele, respectiv
rentabilitatea corespunzătoare fiecărui nivel de analiză, iar
analiza comparativă a marjelor şi rentabilităţilor pe produse,
servicii stă la baza deciziilor privind portofoliul de
produse/activităţi al firmei.
Costul activităţii devine astfel un indicator calitativ ce
ocupă o poziţie centrală în sistemul indicatorilor la nivel de
firmă şi al celor folosiţi pentru măsurarea şi aprecierea
creşterii economice.
Costul activităţii nu este o mărime dată şi nu are un
caracter constant, fiind influenţat de o multitudine de factori,
cum ar fi: volumul producţiei şi desfacerilor, structura
desfacerilor, preţurile factorilor de producţie utilizaţi, nivelul
calitativ al forţei de muncă şi al echipamentelor tehnice de
producţie/desfacere, organizarea activităţii etc.
Reducerea costurilor, considerată cale importantă în
creşterea profitului, presupune: perfecţionarea activităţii de
aprovizionare(semnarea unor contracte de aprovizionare
avantajoase, raţionalizarea activităţii depozitelor; reducerea
cheltuielilor materiale;creşterea productivităţii muncii,
creşterea calificării personalului.
7.3.2. Analiza stocurilor de mărfuri şi a vitezei de circulaţie a

mărfurilor
În activitatea de comerţ, dimensionarea optimă a

stocurilor de mărfuri constituie condiţia esenţială a
maximizării efectelor economice. Din acest motiv, ritmicitatea
intrărilor de mărfuri, evitarea apariţiei rupturilor de stoc, dar şi
a constituirii stocurilor supranormative reprezintă condiţii de
bază în asigurarea continuităţii vânzărilor şi maximizarea
rezultatelor.
Stocarea reprezintă un proces complementar celui de
mişcare a mărfurilor ce participă cu o pondere ridicată în
structura activelor comerciale (15-30%), antrenând consumuri
de forţă de muncă, fonduri materiale şi mijloace băneşti.
Stocul de marfă este o formă de materializare a
ofertei, compusă din cantităţile de mărfuri aflate în verigile
circulaţiei, în aşteptarea vânzării, precum şi cele aflate la
producători, într- un anumit volum şi o anumită structură, pe o
perioadă de timp determinată, cu un anumit scop.
Legat de stocuri, principalele probleme care se pun în
faţa agenţilor economici se referă la: stabilirea tipurilor de
stocuri ce trebuie constituite; nivelul acestora.
Literatura de specialitate defineşte trei categorii de
stocuri:
A. stocuri active (regulatoare);
B. stocuri de siguranţă;
C. stocuri conjuncturale.
A. Stocurile active au rolul de a sincroniza procese cu ritmuri
diferite, în măsură să dea continuitate şi să asigure eficienţa
exploatării. Sunt stocuri care se constituie în procesul
desfacerilor, rămân în sfera desfacerilor, şi au un caracter
relativ de pasivitate pentru că are loc o permanentă schimbare
a mărfurilor şi chiar dacă stocul rămâne neschimbat ca
mărime, conţinutul, structura mărfurilor este mereu alta. Mai
sunt numite şi stocuri curente, ca forma cea mai obişnuită de
stoc, compus din mărfuri care asigură necesităţile zilnice ale
comerţului, vânzările dintre două aprovizionări consecutive.
Au fost identificate următoarele categorii de stocuri
active sau curente:
a)după mărimea lor:
- stocuri minime;
- stocuri maxime.
Se apreciază drept stoc minim şi stoc maxim, nivelul cel
mai redus şi respectiv cel mai înalt pe care le ating stocurile în
mişcarea lor, ca rezultat al desfăşurării şi interacţiunii
proceselor de intrare, stocare şi desfacere a mărfurilor.
Între aceste două limite se situează stocul mediu s 
determinat în două variante:
s min
 media aritmetică: s   s max
2
;
s1 sn
 s  
 s2 3
2)media cronologică: s  2 2 , în care:
n 1
s1, s2, …, sn - stocul pentru aceeaşi grupă de mărfuri în diferite
momente;
n = numărul de stocuri.
b)după momentul în care sunt identificate se disting:
a).stocuri iniţiale care sunt constituite la începutul perioadei de
gestiune (trimestru, an) şi condiţionează desfăşurarea normală
a activităţii economice până la prima aprovizionare;
b). stocuri finale, care se înregistrează la sfârşitul perioadei de
gestiune şi se constituie în stocuri iniţiale în perioada
următoare; Analiza stocului mediu de mărfuri
Valoarea stocului mediu se poate determina pe două
nivele:
1. La nivelul grupelor (sortimentelor) de mărfuri, analiza
factorială a stocurilor medii s are la bază relaţia:
s  d  v unde, d - vânzările medii zilnice pe grupe
(sortimente) de mărfuri, v = viteza de circulaţie pe grupe
(sortimente) de mărfuri.
Astfel, pornind de la modelul prezentat mai sus, analiza
factorială va fi:
s  s1  s0  d1  v1  d 0  v0 , în care:
-influenţa modificării vânzărilor medii zilnice:
 
s d 1  v 0  d 0  v 0  v0 1 
 d0 ;
d d 
-influenţa modificării vitezei de circulaţie:
sv   d1  v1  d1  v 0  d 1 v1  v 0 
 
s  s d  sv
2. La nivelul întreprinderii, unde gama sortimentelor
comercializate este foarte mare, stocul mediu total S se
determină prin însumarea volumului valoric al stocurilor medii
 
de la toate grupele şi sortimentele de mărfuri:
n
S  s1  s2  s3   sn sa S   si , unde: s1 ,, sn
u i1
reprezintă stocul mediu al sortimentului 1, 2, .., n.

Având în vedere că s  d  v , relaţia de mai sus se poate
exprima în două variante astfel:
n
a) S  d1  v1  d 2  v2  d n  sau S   d i  vi , în care:
vn i1
di = desfacerea medie a fiecărui sortiment;
vi = viteza de circulaţie caracteristică fiecărui sortiment de
mărfuri. n
 g i  vi
i 1
b) S  D  V  D  , unde:
100
D = este desfacerea medie zilnică pe total unitate;
V = viteza medie de circulaţie la nivelul firmei;
gi = structura vânzărilor;
vi = viteza de circulaţie pe grupe de mărfuri.
Pentru acest model, la nivelul întreprinderii, analiza
factorială este:
S  S1  S0  D1  V1  D 0  V 0
- influenţa modificării desfacerilor medii zilnice la nivelul
firmei:
S(D)  D1  V 0  D 0  V 0
- influenţa modificării vitezei de circulaţie la nivelul firmei:
SV  D1  V1  D1  V 0 , în care:
- influenţa modificării structurii vânzărilor:
n n
 gi1  vi 0 g i0
 vi 0
i1 i1
S (g )  D1   D1 
i
100 100
- influenţa modificării vitezelor de circulaţie pe grupe de
mărfuri:
n n
 gi1  vi1 g i1
 vi 0
i1 i1
S (v )  D1   D1  ;
i
100 100
S  S D   S V   S D   S g i   S vi 
Între stocul mediu şi volumul de activitate există o
relaţie directă. De aceea, creşterea vânzărilor (în condiţiile
unei viteze medii date) duce la creşterea justificată a stocului
mediu, iar creşterea vitezei medii de circulaţie duce în mod
justificat la reducerea acestora.
Analiza vitezei de circulaţie a mărfurilor
Viteza de circulaţie a mărfurilor reprezintă un
important factor care condiţionează mărimea stocului de
mărfuri.
Viteza de circulaţie a mărfurilor exprimă, în număr
de zile, timpul cât mărfurile rămân în medie în sfera circulaţiei
mărfurilor, ca formă de stocare până în momentul desfacerii
lor către consumatori.
În mărimea acestui indicator se reflectă specificul
fiecărei unităţi, condiţiile concrete în care acţionează
complexul de factori care favorizează accelerarea sau conduc
10
0
la încetinirea ei. Ca indicator de eficienţă a utilizării activelor
circulante, viteza de circulaţie a mărfurilor se exprimă prin
durata în zile a
10
1
unei rotaţii:
S S
V  T  , în care: S - stocul mediu, D - vânzarea totală
D D
(cifra de afaceri), D - vânzarea medie zilnică, T - timpul
(numărul de zile corespunzător perioadei la care se referă
volumul desfacerilor de mărfuri).
Această relaţie este folosită în analiza economică
pentru a explica măsura în care volumul vânzărilor de mărfuri
şi stocul mediu influenţează asupra vitezei de circulaţie, fără a
arăta însă, dacă este normală sau exagerat de mare sau care
sunt măsurile ce trebuie să fie luate de conducerea firmei
pentru accelerarea ei, mai ales în condiţiile în care unităţile
comerciale comercializează, de regulă, o gamă variată de
mărfuri, fiecare grupă înregistrând o durată în zile a unei
rotaţii (viteză de circulaţie) specifică, în funcţie de
particularităţile cererii, gradul de solicitare a mărfurilor, natura
relaţiilor cu furnizorii etc.
De aceea, viteza medie de circulaţie la nivelul unităţii
sau întreprinderii comerciale este dependentă de structura
vânzărilor pe grupe sau sortimente de mărfuri (gi) şi de
vitezele de circulaţie individuale (vi), conform relaţiei:
n n
s
  v   di
gi gi
i
i1 i1
V   i
.
100 100
Pentru exemplificarea analizei stocului mediu şi a vitezei de
circulaţie a mărfurilor la o societate comercială cu profil
comerţ, prezentăm în tabelul 7.3. următorii indicatori, pe doi
ani consecutivi, pe două grupe de mărfuri:
Tabel 7.3.Evoluţia indicatorilor
Indicatori Simbol 2008 2009
Volumul desfacerilor anuale D 50000 60000
mii lei
Vânzarea medie zilnică – D 139 167
mii lei/zi
Viteza medie de circulaţie - zile V 15 14
Stocul mediu – mii lei S 2085 2338
Analiza factorială a stocului mediu, la nivel de întreprindere,

porneşte de la modelul: S  D  V unde, D = este desfacerea
medie zilnică pe total unitate; V = viteza medie de circulaţie la
nivelul firmei.
Modificarea stocului medie este:
S  S1  S0  D1  V1  D 0  V 0 =167 14  139 15  2338-
2085=253 mii lei din care:
- influenţa modificării desfacerilor medii zilnice la nivelul
firmei:
S(D)  D1  V 0  D 0  V 0 =167 15  139 15  2505-
2085=420 mii lei
- influenţa modificării vitezei de circulaţie la nivelul firmei:
SV  D1  V1  D1  V 0 =167 14  167 15  2338-2505= -167
mii lei
Verificarea relaţiei:
 
S  S D  S V =420 +(-167)=253 mii lei.
Creşterea stocului mediu de marfă cu 253 mii lei în anul
2009 comparativ cu anul 2008 s-a realizat ca urmare a creşterii
vânzării medii zilnice, ceea ce a determinat o creştere a
stocului mediu cu 420 mii lei în anul 2009 faţă de 2008, în
timp ce reducerea vitezei medii de circulaţie a determinat o
scădere a stocului mediu cu 167 mii lei în anul 2009 faţă de
anul 2008.
Modificarea vitezei medii de circulaţie a mărfurilor este de
o zi în anul 2009 faţă de anul 2008:
S1T S0 T
V  V  V    14-15=-1 zi din care:
1 0
D1 D0
-influenţa modificării volumului desfacerilor este:
V
S0 T S0 T 2085  360 2085  360
D     =12,5-15=-2,5 zile
D1 D0 60000 50000
-influenţa modificării stocului mediu este:
V 

S 
S1T S0 T 2338  360 2085  360
   =14-12,5=1,5 zile
D1 D1 60000 60000
Verificarea relaţiei:

V  VD  V S =(-2,5)+1,5= -1 zi.
O politică eficientă de stocare se materializează în
accelerarea rotaţiei stocurilor, contribuind prin aceasta la
îmbunătăţirea performanţelor întreprinderii, la diminuarea
cheltuielilor şi sporirea veniturilor acesteia. Categoriile de
cheltuieli sensibile la variaţia vitezei de circulaţie a mărfurilor
sunt, în primul rând, cele ocazionate de formarea şi păstrarea
stocurilor şi cele financiare.
Accelerarea vitezei de circulaţie a mărfurilor şi, prin
aceasta, îmbunătăţirea performanţelor întreprinderii necesită:
studierea aprofundată a cererii, încheierea la timp a
contractelor, creşterea exigenţelor manifestate în relaţiile cu
furnizorii pentru a asigura o aprovizionare ritmică şi o gamă
sortimentală care să corespundă cantitativ, calitativ şi
structural cerinţelor pieţei, optimizarea stocurilor de siguranţă
prin sincronizarea fluxurilor de intrare şi ieşire, optimizarea
termenelor de aprovizionare în concordanţă cu condiţiile
concrete ale fiecărei unităţi, extinderea aprovizionării directe,
promovarea formelor moderne de vânzare, folosirea eficientă a
potenţialului material şi uman al întreprinderii.
7.3.3. Particularităţi ale analizei economico-
financiare în unităţile de turism
Activitatea turistică, a cărei ofertă se concretizează în
produsele, acţiunile şi prestaţiile turistice, este deosebit de
complexă şi prezintă particularităţi din cel puţin trei puncte de
vedere:
1) Geografic, oferta turistică este constituită din patrimoniul
turistic al unui anumit spaţiu: ţară, regiune, staţiune etc.,
împreună cu întreaga gamă de dotări care asigură valorificarea
acestuia;
2) Macroeconomic, oferta turistică este constituită din totalitatea
bunurilor şi serviciilor potenţiale destinate consumatorilor
pentru satisfacerea trebuinţelor lor turistice;
3) Microeconomic, pentru o unitate specializată în turism, oferta
este constituită de produsul turistic care se vinde la cerere sau
programat.
Pentru analiza economică prezintă importanţă oferta
turistică la nivel microeconomic, cuantificată prin două
coordonate distincte şi anume:
-cheltuielile turistice ocazionate de consumul de valori şi de
plăţile componente ale produsului turistic;
-veniturile turistice încasate din valorificarea produsului turistic.
Particularităţile care dau complexitate produsului
turistic au implicaţii majore asupra structurilor de cheltuieli şi
venituri turistice şi a reflectării lor în contabilitatea unităţilor
de turism - sursă de informaţii pentru procesul de analiză.
Principalele caracteristici ale produsului turistic cu
implicaţii asupra contabilităţii cheltuielilor şi veniturilor şi
analizei economice sunt:
a) Prezenţa în componenţa produsului turistic a mai multor
subproduse: transport, masă, cazare, agrement etc., care
necesită reflectarea în contabilitate a structurilor de cheltuieli
şi venituri specifice fiecărui subprodus;
b) Prezenţa unor tehnologii diferite care concură la realizarea
produsului turistic: industrială, comercială, alimentaţie
publică, poştă, telecomunicaţii, transporturi, care necesită
reflectarea în contabilitate a structurilor de cheltuieli specifice
fiecărei tehnologii şi structuri tehnico - organizatorice în care
acestea se realizează;
c) Ponderea ridicată în componenţa produsului turistic a
subproduselor turistice nestocabile: locurile în mijloacele de
transport, locurile de cazare în hoteluri etc.;
d) Inexistenţa unei valori reziduale a produsului turistic, în urma
consumului acestuia rămânând cel mult amintiri, cunoştinţe şi
experienţe acumulate;
e) Substituibilitatea subproduselor componente produsului
turistic: avionul cu trenul, hotelul cu campingul etc.;
f) Sfera de cuprindere mai largă sau mai restrânsă a produsului
turistic în funcţie de cererea solicitatorului: numai cazare,
numai masă, numai masă şi cazare etc.;
g)Specific industriei turismului este faptul că atât cheltuielile cât
şi veniturile acestuia sunt puternic influenţate de raportul în
care resursele ocupate se consumă prin utilizare sau neutilizare;
h)Rigiditatea ofertei ce presupune: imobilitatea ofertei şi
producţiei turistice care, pentru a fi consumată presupune
deplasarea consumatorului şi nu a produsului; imposibilitatea
stocării ofertei, deci a adaptării cantitative a ofertei la nivelul
cererii; rigiditate în localizarea capacităţilor sau echipamentelor
de producţie care este amplasat la locul sau în apropierea
elementului atractiv determinând lipsa de alternative sau
variante ale localizării producţiei, imposibilitatea adaptării sale
la variaţiile de tip sezonier ale cererii turistice şi la modificările
calitative ale cererii determinate de diversificarea motivaţiilor,
apariţia de noi mobiluri şi interese. Acest lucru are consecinţe
importante asupra eficienţei şi riscurilor investiţiilor în oferta
turistică.
Investiţiile în industria turistică sunt, în general,
intensive în capital, din cauza costului ridicat al infrastructurii,
dar şi al echipamentului turistic, finanţarea lor angajând
capitalul pe termen lung, iar amortizările făcându-se lent.
Costul de exploatare al capacităţilor de producţie este acelaşi,
fie că unitatea funcţionează sau nu. Aceste restricţii financiare
şi tehnice impun aplicarea unor reguli foarte stricte, atât la
finanţarea cât şi la gestionarea întreprinderilor turistice.
Din punct de vedere metodologic analiza economică se
desfăşoară ca şi pentru celelalte activităţi economice, însă în
turism, pentru că produsul turistic este rezultatul unui
ansamblu de activităţi specifice, sistemul de indicatori şi
metodologia de calcul şi analiză a eficienţei economice se
diferenţiază în funcţie de genul de servicii, astfel:
a) pentru reflectarea eficienţei activităţii de cazare se
foloseşte sistemul de indicatori construit pe baza celor mai
semnificativi indicatori de efort, şi anume: numărul mediu de
personal muncitor , valoarea medie a mijloacelor fixe, valoarea
medie a mijloacelor fixe şi a mijloacelor circulante, cheltuielile
totale ale activităţii de cazare, fondul de salarii, capacitatea
disponibilă exprimată în locuri sau locuri - zile etc. şi a
indicatorilor de efect, respectiv: încasări din prestaţiile
hoteliere de cazare, încasări din prestaţiile suplimentare,
venitul net, profitul, taxa pe valoarea adaugată ş.a.
Sistemul prezentat poate fi completat, într-o analiză
mai profundă, şi cu alţi indicatori de efort, respectiv de efect,
prin combinarea cărora pot rezulta şi alte posibilităţi de
evaluare a eficienţei.
Cei mai semnificativi şi, totodată, operaţionali
indicatori de eficienţă ai activităţii de cazare ar fi următorii:
1. Volumul încasărilor totale(Ît) din turismul intern şi din
turismul internaţional: transport, cazare, masă, tratament,
agrement, servicii suplimentare, vânzări mărfuri, schimb
valutar, alte servicii, taxe, etc.
2. Încasarea medie pe turist şi încasarea medie pe zi turist:
 It ; unde, Nrt – număr turişti, Nrzt
Î

I t Îzt  –
mt ; Nrt Nrzt
număr turişti-zile.
3. Volumul cheltuielilor totale(Cht) din turism intern şi turism
internaţional: transport, cazare, masă, tratament, agrement,
servicii suplimentare, vânzări mărfuri, schimb valutar, alte
servicii, taxe, etc.
4. Cheltuiala medie pe turist şi cheltuiala medie pe zi turist:
Cht 
Cht ; Ch  Cht ; unde, Nrt – număr turişti, Nrzt
zt
Nrt Nrzt
– număr turişti-zile.
5. Profitul rezultat ca diferenţă dintre volumul încasărilor totale
şi volumul cheltuielilor totale.
Vn   It  Cht .
6. Rata rentabilităţii profitului (Rp%) sau rata rentabilităţii (Rr
%), care se calculează ca un raport între totalul profitului şi
totalul mijloacelor care l-au creat:
 P 100 , unde P este profitul şi Ii reprezintă
a) Rp%  
 Ii
volumul încasărilor.
 Rr%  P 100 ;
 Ch t
 Rp% P
 100 , unde  Ff reprezintă volumul
 Ff  
Mc
activelor fixe şi  Mc reprezintă volumul activelor circulante.
7) Productivitatea muncii(W), care exprimă gradul de utilizare a
fortei de muncă:
a) W 
 It 100 unde N este numar mediu al lucratorilor pe
N
un an;
Vn
b) W  100 unde Vn este venitul net;
N
c) W 
 P 100 , unde N reprezintă numărul de lucrători
N
operativi.
8.Coeficientul de utilizare a capacităţii C arată gradul de
uc
ocupare a spaţiilor de cazare într-o anumită perioadă de timp.
El se calculează ca raport între capacitatea de cazare
ocupată sau efectiv folosită într-o perioadă dată(lună, an),
exprimată prin număr de înnoptări sau zile-turist(Nzt) şi
capacitatea teoretică sau maxim posibilă, care se determină ca
produs între capacitatea nominală(Cn) şi număr de zile de
funcţionare(nz):
Cucc N
 zt
.
Cn  nz
9.încasarea medie pe un pat se determină raportând încasările
efective la numărul de paturi;
10.cheltuiala medie pe un pat se obţine raportând cheltuielile
efective la numărul de paturi.
b) reflectarea eficienţei activităţii de alimentaţie publică se
face cu ajutorul sistemului de indicatori care include, pe lângă
mărimile economice cu semnificaţia identică celor din
domeniul cazării, şi câţiva indicatori specifici acestui sector,
atât ai efectelor cât şi ai eforturilor, respectiv: desfacerile de
mărfuri prin unităţile de alimentaţie publică, producţia
culinară, cheltuieli totale, cheltuieli de circulaţie, numărul
mediu al personalului operativ, soldul mediu al mijloacelor
circulante.
Din sistemul indicatorilor de eficienţă economică a
alimentaţiei publice, propus de teoria din domeniu, cei mai
utilizaţi de practica economică sunt:
1. Productivitatea muncii(W), care exprimă gradul de utilizare a
fortei de muncă:
CA
W= unde, CA – cifră de afaceri, Nop – număr mediu al
Nop
personalului operativ.
2. Profitul mediu pe lucrător:
P
p unde P – profitul total, Nop – număr mediu al
Nop
personalului operativ.
3. Cheltuieli de circulaţie la 100(1000) lei desfacere(nivelul
relativ al cheltuielilor):
Ch
Nch= 1001000 lei/100 sau 1000 lei cifră de afaceri unde,
CA
Ch – nivelul cheltuielilor totale, CA – cifră de afaceri.
4. Valoarea desfacerilor pe loc de masă:
CA
Vd= unde, CA – cifră de afaceri şi N – numărul de mese.
N
5.Încasarea medie pe consumator:
ic= CA unde, CA – cifră de afaceri şi Ncons – numărul de
Ncons
consumatori.
6.Afluxul de consumatori la masă:
Ncons
A= unde, Ncons – numărul de consumatori şi Nloc –
Nloc
numărul de locuri.
Pentru o analiză mai profundă, aceşti indicatori pot fi
completaţi şi cu alţii (gradul de utilizare a timpului de lucru,
fluctuaţia personalului, nivelul de calificare, raportul dintre
personalul operativ şi cel tehnico-administrativ, valoarea
2
desfacerilor pe m suprafaţă comercială şi/sau la 1000 lei
fonduri fixe, coeficientul de utilizare ş.a.), prin a căror
semnificaţie rezultă şi alte aspecte ale eficienţei economice a
alimentaţiei publice.
c)evaluarea eficienţei economice a transportului turistic se
particularizează în funcţie de forma de exploatare.
Indicatorii specifici sunt:
1. Coeficientul de utilizare a parcului auto(Cup), care se
calculează ca raport între numărul de zile active masină(Nza)
şi
N
numărul de zile calendaristice masină(Nzc): C  za
up
N zc
Acest indicator măsoară gradul de folosire a
mijloacelor de transport din parcul auto într-o anumită
perioadă de timp. Numărul de zile calendaristice masină(Nzc)
se determină ca diferenţă între numărul de zile calendaristice
ale perioadei de referinţă(lună, an) şi numărul de zile pentru
reparaţii, revizii.
2. Coeficientul de utilizare a capacitaţii de transport( Cuct) se
calculează ca raport între capacitatea efectiv folosită,
exprimată în număr călători- kilometri parcurşi, respectiv
turişti transportaţi(Ckm) şi capacitatea teoretică(maxim
posibilă),
C
reprezentată de numărul de locuri-kilometri(Lkm): C  km
uct
L km
Acest indicator asigură cea mai completă caracterizare
a modului de exploatare a mijlocului de transport.
3.Încasări şi cheltuieli din activitatea de transport structurate
pe turism intern şi internaţional.
Pentru mijloacele de transport închiriate se utilizează
indicatori ca: număr de turisti transportaţi, număr de curse
efectuate, încasarea medie pe zi masină activă, etc.
Pentru mijloacele de transport navale, pe cale ferată şi
aeriene se calculează coeficientul de utilizare a
capacităţii(Cuc), numărul de curse efectuate, numărul mediu
de turisti pe o cursă, numărul orelor de zbor realizate, etc.
Pentru asigurarea unei eficiente sporite a mijloacelor de
transport este necesar a se asigura un raport optim între cele de
capacitate mare, medie şi mică, cunoasterea anticipată a
solicitărilor şi o politică elastică de preţuri şi tarife.
d) pentru evaluarea eficienţei economice a investiţiilor în
turism indicatorii de bază sunt:
1. Volumul capitalului investit sau valoarea investiţiei(Vci), care
reflectă efortul economic pentru realizarea unui obiectiv de
investiţii(hotel, unitatea de alimentaţie publică, baza de
tratament, etc). Se calculează conform formulei: Vci= Id + Ic +
Mo + Cs unde:
Vci- volumul capitalului investit(valoarea
investiţiei); Id - volumul capitalului destinat
investiţiilor directe;
Ic - volumul capitalului destinat investiţiilor colaterale;
Mo - necesarul iniţial de mijloace circulante;
Cs - cheltuieli suplimentare legate de pregatirea cadrelor,
supravegherea lucrărilor etc.
2. Durata de realizare a lucrarilor de investitii(D), investiţii în
obiective noi, modernizări ale obiectivelor existente,
retehnologizări; se exprimă în perioade de timp(luni, ani).
3. Durata de funcţionare a obiectivului (Df), formată din durata
de realizare a investiţiei, durata de atingere a parametrilor
proiectaţi, durata de funcţionare normală, durata eficientă de
funcţionare şi durata de declin.
4. Capacitatea obiectivului se exprimă, în general, în numărul
locurilor de cazare şi respectiv de alimentaţie, sau în mp pentru
suprafeţele destinate altor funcţiuni( magazine, piscine,
agenţii, birouri, etc).
5. Investiţia specifică(Is) arată volumul de investiţii necesar
pentru realizarea unui loc de cazare sau a unui loc de masă în
unităţile de alimentaţie sau a unui mp pentru celelalte
suprafeţe.
a) pentru cazare si alimentaţie publica se folosesc formulele:
c
I  Ic Ia
I
a
 , unde I c reprezintă investiţia specifică
s
Nc ; s
Na
s
pentru cazare(alimentaţie), Ic(a) volumul investiţiilor pentru

cazare(alimentaţie), Nc(a) numarul locurilor de cazare(la mese).
b) pentru fundamentarea proiectelor de investiţii, pentru total
capacităţi se foloseşte relaţia:
Is = I unde Is este investiţia specifică totală, I este volumul
Nc
total al investiţiei, iar Nc reprezintă număul total al locurilor
planificate(cazare şi alimentaţie).
6. Durata de recuperare a investiţiei totale(D) se exprimă în
ani(luni) şi se calculează pornind de la profit sau acumulări
după formulele:
a) daca se are în vedere profitul:
Ik
Dpr  în care Ik este valoarea de investiţie totală majorată
Pt
cu efectul imobilizării, iar Pt este volumul profitului anual.
b) dacă se au în vedere acumulările:
Ik
Da  în care Ik este valoarea de investiţie totală, iar At este
At
volumul acumulărilor anuale.
7. Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor(e)
sintetizează corelaţia dintre profitul anual obtinut în urma
realizarii investiţiei, pe de-o parte şi efortul de capital investit,
pe de altă parte.Pentru obiective noi se calculează astfel:
Ph
e = , unde Ph este profitul anual obtinut ca urmare a
It
realizării investiţiei, iar It este volumul capitalului antrenat
pentru realizarea obiectivului.
e) sistemului turistic - ca ramură organizată pe principiul
conexiunii activităţilor ce concură la realizarea produsului
turistic - i se poate determina eficienţa globală, indispensabilă
în calculele de planificare - urmărire - analiză, prin dubla
agregare a indicatorilor utilizaţi la nivelul unităţilor, adică pe
tipuri de activităţi şi pe ansamblu de activitate desfăşurată în
cadrul ramurii. În acest sens, ca indicatori generali pot fi
reţinuţi:
1.volumul incasărilor totale, din care încasări în valută.
2.încasarea medie pe turist şi încasarea medie pe zi – turis.;
3.cheltuieli totale.
4.Indicele participării turismului la încasările valutare, calculat
ca un raport între veniturile valutare din turism şi veniturile
V
valutare totale; Iv= vt  100, unde Vvt reprezintă venituri
V
valutare din turism, iar V reprezintă venituri valutare totale.
5.Indicele contribuţiei turismului la cheltuielile valutare,
determinat ca raport între cheltuieli-plăţi în valută pentru turism
efectuat de rezidenţi în străinătate şi cheltuielile valutare sau
între importul de bunuri servicii, capital necesar ofertei turistice
şi valoare totală a importului.
Ct It
Ic= 100 sau 100 , în care: Ct - cheltuieli/plăţi în
Cv I
valută pentru turism efectuat de rezidenţi în străinătate, Cv -
cheltuieli valutare, It - importul de bunuri, servicii, capital
necesar ofertei turistice, iar I - importul total.
6.Valoarea adăugată brută în turism faţă de total VAB
reprezintă raportul dintre valoarea adăugată în turism şi total
VAB la nivelul economiei naţionale şi informează asupra
producţiei turistice şi a venitului suplimentar generat numai de
activitatea turistică, permiţănd comparaţii cu activitatea altor
sectoare:
VABt= VAt
în care, VAt este valoarea adaugată creată în
VAn 10
turism, iar Van este valoarea adăugată pe plan naţional.
7.Încasări fiscale, ce arată nivelul încasărilor obţinute din
impozitele directe şi indirecte asupra activităţii turistice. În
comparaţie cu încasările fiscale obţinute din alte ramuri, se
determină ponderea încasărilor fiscale ca un raport între
încasările fiscale turistice şi încasările fiscale totale;
ÎFt
100 în care, ÎFt - încasări fiscale turistice şi ÎF - încasări
ÎF
fiscale totale.
8. Aportul net valutar (Av), indicator de maximă importanţă
pentru eficienţa întregii activităţi de turism, determinat prin
scăderea plăţilor valutare (Cv) legate de activitatea turistică
din totalul încasărilor valutare din turism (Tv):
Av = Tv – Cv.
Dezvoltarea turismului implică asigurarea unei game
largi de servicii şi facilităţi care sunt furnizate direct sau
indirect de o varietate de agenţi din sectorul public sau privat,
caracterizaţi de diferite roluri şi responsabilităţi. Această
natură complexă şi diversă a turismului este poate cea mai
importantă trăsătură şi face dificilă delimitarea altor
caracteristici generale.
Au fost identificate câteva direcţii ale implicării
sectoarelor public şi privat în dezvoltarea turismului:
preocuparea prioritară a sectorului privat în realizarea de profit
şi responsabilizarea mai accentuată a autorităţilor publice,
divizarea intereselor în ambele sectoare în acapararea
sectorului de cazare şi al construcţiilor de agrement, asigurarea
infrastructurii şi conservarea patrimoniului natural şi cultural.
Aceste trăsături sunt departe de a fi universale, pentru că atât
sectorul public şi cel privat pot fi foarte eterogene în structură.
De aceea, turismul nu a fost considerat o industrie, ci
mai mult o colecţie de afaceri a căror singură legătură o
constituia furnizarea (asigurarea) de servicii călătorilor
(turiştilor).
Astăzi, aproape în unanimitate, specialiştii susţin că
există o industrie a turismului, cu foarte multe priorităţi pentru
unele state, datorită lucrurilor comune şi legăturilor de afaceri
determinate de practica călătoriilor interne şi internaţionale.

Activitatea complexă a întreprinderii comerciale presupune anumite cheltuieli
(materiale, cu forţa de muncă) care formează costurile întreprinderii, ca urmare a mişcării
fizice a mărfurilor de la producători la consumatori, a păstrării integrităţii cantitative şi
calitative a mărfurilor, a operaţiilor de sortare, ambalare, desfacere etc.
Diversitatea cheltuielilor pe care le presupune activitatea comercială impune, în
scopul analizei, gruparea lor după anumite criterii, astfel:
după natura cheltuielilor: cheltuieli de circulaţie propriu, cheltuieli de păstrare
(sortare), cheltuieli cu transportul mărfurilor;
după conţinutul lor avem: cheltuieli cu munca vie; cheltuieli materiale;
după natura proceselor economice şi a mijloacelor economice care le generează:
plata muncii personalului din comerţ; consum de mijloace materiale în procesul
schimbului; plata unor servicii şi bunuri furnizate comerţului de diverse ramuri
ale economiei naţionale; pierderi naturale de mărfuri în procesul circulaţiei
(perisabilităţi); dobânzi şi speze bancare; cheltuieli de administraţie şi
conducere;
 după stadiile de circulaţie a mărfurilor:cheltuieli în comerţul cu ridicata;
cheltuieli în comerţul cu amănuntul.
după dependenţa faţă de volumul activităţii economice se disting:cheltuieli variabile;
cheltuieli constante.
după legătura lor cu procesele de circulaţie :cheltuieli directe (ale unităţii operative);
cheltuieli indirecte;
Costurile comerţului se exprimă prin intermediul unor indicatori specifici care permit
aprecierea mărimii lor atât în mod absolut cât şi relativ.
Aceşti indicatori sunt:
 Volumul absolut al cheltuielilor de circulaţie (Ch)
 Nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie (Nch: )Nch Ch
= 100
CA
 Cuantumul reducerii/creşterii nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie
(N): N = Nch1 - Nch0
 Volumul absolut al economiilor obţinute din reducerea cheltuielilor de
circulaţie (E): E=CAxN .
Ca indicator de eficienţă a utilizării activelor circulante, viteza de circulaţie a
mărfurilor se exprimă prin durata în zile a unei rotaţii:
S
S
V 
T
D D
Această relaţie este folosită în analiza economică pentru a explica măsura în care
volumul vânzărilor de mărfuri şi stocul mediu influenţează asupra vitezei de circulaţie, fără
a arăta însă, dacă este normală sau exagerat de mare sau care sunt măsurile ce trebuie să fie
luate de conducerea firmei pentru accelerarea ei.
De aceea, viteza medie de circulaţie la nivelul unităţii sau întreprinderii comerciale
este dependentă de structura vânzărilor pe grupe sau sortimente de mărfuri (gi) şi de
vitezele de circulaţie individuale (vi), conform relaţiei:
n n
s
  v   di
gi gi
i
i1 i1
V   i
100 100
Din punct de vedere metodologic analiza economică se desfăşoară ca şi pentru
celelalte activităţi economice, însă în turism, pentru că produsul turistic este rezultatul unui
ansamblu de activităţi specifice, sistemul de indicatori şi metodologia de calcul şi analiză a
eficienţei economice se diferenţiază în funcţie de genul de servicii, astfel:
a) pentru reflectarea eficienţei activităţii de cazare se folosesc următorii indicatori:
1. Volumul încasărilor totale(Ît) din turismul intern şi din turismul internaţional: transport,
cazare, masă, tratament, agrement, servicii suplimentare, vânzări mărfuri, schimb valutar,
alte servicii, taxe, etc.
2. Încasarea medie pe turist şi încasarea medie pe zi turist:
Î
I t Îzt 
 It ;
mt  Nrzt
Nrt
;
3. Volumul cheltuielilor totale(Cht) din turism intern şi turism internaţional
4. Cheltuiala medie pe turist şi cheltuiala medie pe zi turist:
Cht ; Ch
Cht  zt Cht ;
Nrt  Nrzt
5. Profitul rezultat ca diferenţă dintre volumul încasărilor totale şi volumul cheltuielilor totale.
Vn   It  Cht .
6. Rata rentabilităţii profitului (Rp%) sau rata rentabilităţii (Rr%),
a) Rp% 
 P 100 ;
 Ii
 Rr% P 100 ;

 Ch t
 Rp% 
P  Ff   100
Mc
7) Productivitatea muncii(W), care exprimă gradul de utilizare a fortei de
muncă: a) W 
 It 100
N
Vn
b) W  100
N
c) W 
 P 100
N N zt
 .
Cn  nz
8.Coeficientul de utilizare a capacităţii : ucc
C
9.încasarea medie pe un pat se determină raportând încasările efective la numărul de paturi;
10.cheltuiala medie pe un pat se obţine raportând cheltuielile efective la numărul de paturi.
b) reflectarea eficienţei activităţii de alimentaţie publică se face cu ajutorul sistemului de
indicatori :
1. Productivitatea muncii(W), care exprimă gradul de utilizare a fortei de muncă:
CA
W= unde, CA – cifră de afaceri, Nop – număr mediu al personalului operativ.
Nop
2. Profitul mediu pe lucrător:
P
p unde P – profitul total, Nop – număr mediu al personalului operativ.
Nop
3. Cheltuieli de circulaţie la 100(1000) lei desfacere(nivelul relativ al cheltuielilor):
Ch
Nch= 1001000 lei/100 sau 1000 lei cifră de afaceri unde, Ch – nivelul cheltuielilor
CA
totale, CA – cifră de afaceri.
4. Valoarea desfacerilor pe loc de masă:
CA
Vd= unde, CA – cifră de afaceri şi N – numărul de mese.
N
5.Încasarea medie pe consumator:
ic= CA
Ncons
Ncons
6.Afluxul de consumatori la masă:A=
Nloc
c)evaluarea eficienţei economice a transportului turistic:
N za
1. Coeficientul de utilizare a parcului auto(Cup): C 
up
N zc
Ckm
2. Coeficientul de utilizare a capacitaţii de transport: C 
uct
L km
3.Încasări şi cheltuieli din activitatea de transport structurate pe turism intern şi internaţional.
d) pentru evaluarea eficienţei economice a investiţiilor în turism indicatorii de bază sunt:
1. Volumul capitalului investit sau valoarea investiţiei(Vci), Vci= Id + Ic + Mo + Cs ;
2. Durata de realizare a lucrarilor de investitii(D)
3. Durata de funcţionare a obiectivului (Df)
4. Capacitatea obiectivului
5. Investiţia specifică(Is)
a) pentru cazare si alimentaţie publica se folosesc formulele:
c Ic a Ia
I  ; Is  ,
s
Nc Na
b) pentru fundamentarea proiectelor de investiţii, pentru total capacităţi se foloseşte relaţia:
I
Is =
Nc
6. Durata de recuperare a investiţiei totale(D) se exprimă în ani(luni) şi se calculează pornind
de la profit sau acumulări după formulele:
a) daca se are în vedere profitul:
Ik
Dpr  în care Ik este valoarea de investiţie totală majorată cu efectul imobilizării, iar Pt
Pt
este volumul profitului anual.
b) dacă se au în vedere acumulările:
Ik
Da  în care Ik este valoarea de investiţie totală, iar At este volumul acumulărilor
A
t
anuale.
cheltuială şi cost; cheltuieli totale; cheltuieli de exploatare; cheltuieli financiare; cheltuieli

excepţionale; cheltuieli aferente veniturilor totale; rata medie de eficienţă a cheltuielilor de exploatare;
valoare adăugată
1.Cum se clasifică cheltuielile dupa natura şi conţinutul lor?

2.Prin intermediul căror indicatori se exprimă costurile comerţului? Explicati indicatorii.
3.Ce reprezintă stocarea?
4.Explicaţi cum se poate determina valoarea stocului mediu.
5.Ce sunt stocurile active?
1.Pe baza datelor din tabelul de mai jos să se analizeze dinamica cheltuielilor şi
corelaţia dintre cheltuieli şi cifra de afaceri a firmei „X”:
Indicator 0 1 2
Cheltuieli totale (Ch) - mil. lei 400 600 800
Modificare absolută a cheltuielilor totale - 200 200
(Ch) – mil. Lei
Modificare relativă a cheltuielilor totale - 50 33,33
(Ch %) - %
Indicele cheltuielilor totale; (ICH - 150 133,33
= Ch1*100/Ch0) - %
Cifra de afaceri (Ca) - mil. lei 500 800 1000
Indicele cifrei de afaceri; (Ica = - 160 120
Ca1*100/Ca0) - %
Nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de 800 750 800
afaceri (N)- %0
2.Pe baza următoarelor date să se analizeze cheltuiala de transport:

Indicator 0 1
Cheltuielile de transport totale - Chtr (mil.) 100 225
Număr total de comenzi (aprovizionări) – N 50 100

c
Cantitatea medie de marfă aprovizionată pe 4 5
o comandă – q (tone)
Distanţa medie de transport a unei tone de 25 15

marfă – d (kilometri)
Costul mediu de transport a unei tone de 0,02 0,03
marfă pe
distanţa de un kilometru – (milioane pe
tonakilometru)
Modelul care va fi aplicat este:

Chtr = N c  q  d  c
Bibliografie:

comerţ, Editura ASE, Bucureşti, 2003.
Bucureşti, 1999.
6. Niculescu, M., Analiza economică în turism şi comerţ, Editura Universităţii Creştine
"Dimitrie Cantemir", Bucureşti, 1994.
8. Robu Vasile, Georgescu Nicolae, Analiză economico-financiară, suport curs ASE Bucureşti,
Biblioteca Digitală

Carte Analiza Economico Financiara

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Analiza Economico Financiara

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

Disciplina Analiza economico – financiară reprezintă un anasamblu de concepte,

După parcurgerea acestui curs, studentul va fi în măsură:

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de

Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:

Bazele teoretico – metodologice ale analizei economice şi

Teme de control (TC)

1. Analiza cifrei de afaceri la o firmă din turism sau comerţ (2 ore)

Bazele teoretico – metodologice ale analizei economice şi financiare

Analiza economico-financiară presupune studiul

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

Obiectivele unităţii de învăţare:

Timpul alocat unităţii: 4 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Conţinutul analizei economico – financiare

Etapele principale ale procesului metodologic de

1.3.3. Tipuri de analiză economică

Se deosebesc mai multe tipuri de analize economice,

1.3.4. Metode, tehnici şi instrumente utilizate

Instrumentul operaţional fundamental îl reprezintă un

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Concepte şi termeni de reţinut

 analiza economico - financiară, diagnosticare

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce studiază disciplina analiza economico financiară ?

1. Analiza financiară constă:

Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor

Obiectivele unităţii de învăţare

Competenţele unităţii de învăţare

Timpul alocat unităţii: 4 ore

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1 Analiza dinamicii cifrei de afaceri

Literatura de specialitate, prezintă cifra de afaceri ca

1. Indicatorii absoluţi pe care îi vom calcula sunt:

2. Indicatorii relativi (modificările relative) care caracterizează

Valorile acestor indicatori sunt calculate în tabelul 2.3.

3. Indicatorii medii pe care îi vom calcula sunt:

2.3.2. Analiza structurii cifrei de afaceri

Pentru analiza structurii cifrei de afaceri se pot utiliza

1 Venituri din vânzarea mărfurilor 4870 69,57

Conform datelor din tabelul 2.4 se constată că, cea mai

Tabel 2.5. Cifra de afaceri SC Beta SRL

Rezultă că activitatea firmei nu se concentrează

2.3.3. Analiza factorială a cifrei de afaceri

Cifra de afaceri evoluează sub influenţa unor factori

Influenţa modificării sau variaţiei efective a fiecărui

Pentru analiza fa ctorială a cif rei de afacer i realizată de

Influenţa factorilor este:

2. influenţa duratei medii a sejurului

 320  9 100  320  7 100  288.000  224.000  64.000RON

3. influenţa cifrei de afaceri (încasări) pe zi turist

 320  9 125  320  9 100  360.000  288.000  72.000RON

2.3.4 Reflectarea modificării cifrei de afaceri în

Creşterea, respectiv diminuarea cifrei de afaceri se reflectă

2.3.5. Utilizarea corelaţiei şi regresiei în analiza cifrei de

Fenomenele şi procesele care au loc în realitatea

Perioada Număr turişti Cifră de

În relaţia dintre cele două variabile , numărul de turişti

Graficul de corelaţie ne arată o legătură directă, de tip

Tabel 2.8. Parametri fuctiei de regresie

Având calculate toate elementele, sistemul de ecuaţii va fi:

Întrucât coeficientul de corelaţie şi raportul de corelaţie