DR.

NICOLAE POSTOLACHE

ISTORIA UNIVERSAL A KINETOTERAPIEI

 Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale
Postolache, Nicolae
Istoria universal a kinetoterapiei / Nicolae Postolache
- Bucureşti: Editura Funda iei România de Mâine, 2007.
184 p., 20,5 cm.
ISBN: 978-973-725-905-9
615.825

© Editura Funda iei România de Mâine, 2007

Coperta 1: Pictur mural din mormântul unui medic – Saqqara (Egipt),

datând din 2330 î.Hr. (foto: Fausto Dorelli, Lidell Lucy, Ghid
complet de masaj, PRO Editura, Bucureşti, 2002)
 UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE EDUCA IE FIZIC ŞI SPORT
Specializarea Kinetoterapie şi motricitate special

DR. NICOLAE POSTOLACHE

ISTORIA UNIVERSAL
A KINETOTERAPIEI

EDITURA FUNDA IEI ROMÂNIA DE MÂINE

Bucureşti, 2007
 CUPRINS

Introducere …………………………………………………………. 9

1. Kinetoterapia – o activitate specific uman …………………… 11

1.1. Kinetoterapia ca disciplin universitar ……………………... 11
1.2. Obiectivele principale ale tratamentului kinetoterapeutic …... 13
1.3. Izvoarele istoriei kinetoterapiei ……………………………... 14
1.4. Cronologia apari iei şi evolu iei kinetoterapiei ……………… 14
1.5. Influen a mediului geografic şi climatic …………………….. 15

2. Practici kinetoterapeutice în lumea Orientului antic …………. 19

2.1. Kinetoterapia în China şi Japonia …………………………… 21
2.2. Mesopotamia (Irakul antic) …………………………………. 29
2.3. Egipt …………………………………………………………. 31
2.4. Iudeea şi Imperiul Persan …………………………………… 35
2.5. India …………………………………………………………. 37

3. Concep iile greco-romane despre kinetoterapie şi rela iile ei

cu gimnastica, igiena şi medicina ……………………………… 45
3.1. Ştiin a gimnasticii medicale în Vechea Elad ……………….. 45
3.2. Rolul suprasolicitat al hidroterapiei în Roma antic ………… 57

4. Practici, obiceiuri şi credin e cu valoare terapeutic

la str moşii noştri geto-daci …………………………………….. 75
4.1. Norme ale terapiei în „epoca” lui Zalmoxis ………………….. 75
4.2. Analogii cu alte sisteme terapeutice ………………………….. 87

5. Un mileniu de kinetoterapie medieval (sec. IV – XIV) ………. 93

5.1. Repere sintetice ……………………………………………… 93
5.2 Kinetoterapia şi civiliza ia islamic arhaic …………………. 99
5
 6. Renaşterea kinetoterapiei occidentale …………………………. 104
6.1. Moştenirea medieval în terapeutic ………………………… 104
6.2. Reînviorarea studiilor care au condus la trezirea şi avântul
kinetoterapiei ………………………………………………… 107

7. Dimensiunile şi semnifica iile kinetoterapiei în Epoca Modern ….. 112

7.1. Expansiunea spre modernitate ……………………………….. 112
7.2. Kinetoterapia de la sfârşitul sec. XVIII la sfârşitul Primului
R zboi Mondial (1918) ………………………………………. 116
7.3. Practici kinetoterapeutice tradi ional-populare care s-au
men inut pân azi …………………………………………….. 142

8. Kinetoterapia în Epoca Contemporan ………………………... 152

8.1. Perioada interbelic …………………………………………... 152
8.2. Kinetoterapia contemporan dup al Doilea R zboi Mondial …... 161

Bibliografie …………………………………………………………. 179

6
 Istoria universal a kinetoterapiei, realizat de
prof.univ.dr. Nicolae Postolache, abordeaz un domeniu
mai pu in cunoscut al Kinetoterapiei, şi anume Istoria sa.
Nu cunosc s fi ap rut prea multe încerc ri în domeniu,
dar nota dominant a lucr rii este apropierea
domeniului Kinetoterapiei de Educa ie fizic şi sport –
fapt salutar.
În preg tirea de baz în orice domeniu,
cunoaşterea istoriei acestuia este obligatorie şi certific
nivelul cultural general pe care trebuie s -l ating orice
absolvent, aşa c studiul istoriei Kinetoterapiei devine un
element definitoriu în preg tirea oric rui kinetoterapeut.
Lucrarea este interesant şi instructiv , dezvolt
interesul kinetoterapeutului pentru lectur şi erudi ie
pentru a putea fi, în primul rând, un specialist cultivat în
domeniul s u de activitate.

Prof. univ. dr. Elena Lumini a Sidenco

Kinetoterapia. O ştiin c reia istoricul Nicolae

Postolache îi deschide cu îndr zneal por ile în
România, întocmindu-i povestea atâta vreme ocultat sau
neîn eleas .
O carte profund , având ca ornament Speran a, o
carte urm rind s -i scoat din seara înfrângerii pe
oamenii atinşi de nenoroc, redându-le desc tuşarea din
suferin şi bucuria mişc rii.

Acad. F nuş Neagu

7
8
 INTRODUCERE

Studiile şi cercet rile întreprinse în ultimii ani în domeniul

medicinii, igienei, culturii fizice, educa iei şi culturii, în genere, au
relansat ideea potrivit c reia valorile kinetoterapeutice au un rol din
ce în ce mai important în via a cotidian , subliniind faptul c oamenii
ac ioneaz asupra maladiilor de tot felul în func ie de credin ele, ideile,
tradi iile, cunoştin ele de specialitate şi, prin intermediul lor, interpre-
teaz starea real de s n tate.
Indiferent de formulare, aceste idei şi atitudini privind trata-
mentul prin mişcare, exerci iu şi al i factori nu au deloc un caracter
de noutate. Ele ne vin din vechime şi s-au consacrat din momentul
când primii oameni au început s -şi trateze suferin a cu ajutorul
masajului, b ilor, exerci iilor fizice adecvate etc.
Cercetarea acestor momente ale apari iei şi evolu iei kinetote-
rapiei în vederea alc tuirii unei istorii universale se face pentru prima
dat în ara noastr .
Rod al unor preocup ri îndelungate, istoria acestui produs
cultural încearc s ofere cititorilor (îndeosebi studen ilor care se
specializeaz în kinetoterapie) câteva repere utile pentru în elegerea
universului contemporan al omului suferind ca parametru biologic
universal care încununeaz elementele de medicin preventiv în
primul rând, de igien , de psihologie şi filozofie, elemente pentru care
termenul „kinetoterapie” devine insuficient.
C ci este clar c universul acestui domeniu se desf şoar nu
numai pe t râmul spiritului, lumea sa cuprinzând deopotriv atât
natura fizic , senzorial , cât şi pe cea psihic , v zute în totalitatea lor.
Este un început, inclusiv de ordin conceptual şi metodologic,
care de acum înainte va trebui doar completat cu alte terapii şi
analize ale culturii şi civiliza iei postmoderne.

9
 Prin asemenea Istorii, care con in în mod virtual întreaga
evolu ie, domeniul kinetoterapiei se îmbog eşte cu cea mai profund
expresie a sa: ştiin a. Or, nu cunoaştem complet o ştiin , atâta vreme
cât nu i-am studiat şi nu-i cunoaştem trecutul, care variaz de la o
cultur la alta, pentru a-i putea în elege şi explica prezentul. Aducem,
şi aici, mul umirile noastre kinetoterapeu ilor bucureşteni D. Buiac,
Emilian Şerban, Sergiu Alexandru, M d lina Aioanei, precum şi
universitarului Pásztai Zoltan de la facultatea de profil din Oradea.

Bucureşti, 2007

Autorul

10
 1. KINETOTERAPIA – O ACTIVITATE SPECIFIC UMAN

1.1. Kinetoterapia ca disciplin universitar

Obiectivul istoriei kinetoterapiei ca disciplin universitar este

de a întemeia ştiin a acestui domeniu. Caracterul de ştiin al domeniului
este justificat de multitudinea de patologii care dateaz de când exist
omul pe p mânt.
Istoria principalelor momente ale evolu iei kinetoterapiei universale
ca disciplin , absolut necesar celui ce se calific sau se perfec io-
neaz în acest domeniu, ne lipseşte deocamdat . Nu numai nou .
Or, tratarea istoriei kinetoterapiei ca o component a culturii şi
civiliza iei devine îns şi ştiin a ei. Cercetarea şi scrierea istoriei în
spa iu şi timp a acestui domeniu, trebuie f cute de specialişti (istorici),
întrucât ei au cunoştin ele necesare unui asemenea demers: evolu ia
tratamentului prin mişcare cu ajutorul exerci iului fizic, în primul rând.
Am c utat s introducem istoria kinetoterapiei în istoria universal
a culturii şi civiliza iei, deoarece acesta este şi scopul unanim: de a
intra şi r mâne în istoria lumii şi nu de a persista la marginile ei.
Kinetoterapia are o dezvoltare de sine st t toare, marcat de
evenimente majore de ordin social-istoric, are ritmul şi legile ei de
evolu ie, o cronologie specific . Chiar studiul corpului omenesc, fie el
suferind, s n tos sau capabil de performan e, este o problem de
istorie, este o tem istoric , ce antreneaz în evolu ia sa îns şi istoria
universal a culturii şi civiliza iei, începând cu cea a lumii vechi.
Aceast tem îşi afirm existen a din chiar momentul când omul
şi-a dat seama c organismul s u, integritatea fiin ei sale, ca atare,
devin adev rate poteci spre cultur , ar tându-i unde îi sunt limitele în
demersul de a tr i s n tos şi cât mai mult timp.
Istoria a avut grij s fac totul la timpul potrivit şi de aceea este
considerat o carte de c p tâi, o ştiin a faptelor succesive, o ştiin
despre oameni în timp. Nimic nu se poate explica şi în elege f r istorie.
O activitate sau o ar care nu îşi cunoaşte trecutul este ca un
copil care nu îşi cunoaşte mama.
11
 Istoria kinetoterapiei este ştiin a despre gândirea şi crea ia ştiin ific
şi tehnic în timp cu privire la ameliorarea s n t ii şi integrit ii
fiin ei umane prin toate mijloacele cunoscute: exerci iu, aer, ap ,
cuvânt, sacru etc.
Pentru meritele de a fi în acelaşi timp o ştiin pluridisciplinar ,
integratoare, care asigur o viziune unitar despre lume şi via şi care
ofer posibilitatea structur rii într-un tot unitar a cunoştin elor dobândite
de omenire de-a lungul timpului cu privire la terapia prin mişcare şi
prin alte mijloace, istoria kinetoterapiei a devenit o disciplin univer-
sitar de prim ordin.
Cu privire la locul, rolul şi func iile ei, s-au f cut aprecieri înc
din Antichitate. Interesul sporit pentru aceast istorie cârmuit de
ra iune este explicabil prin valen ele sale instructiv-educative, prin
faptul c oamenii, popoarele caut şi g sesc în trecut cunoştin e şi
explica ii pentru prezent şi c i de urmat pentru viitor.
În cadrul facult ilor cu profil kinetoterapeutic, istoria acestei
activit i se înscrie între disciplinele de înv mânt care îşi aduc un
aport substan ial la formarea unui specialist de un înalt nivel profe-
sional, cu o logic istoric şi o gândire multidisciplinar .
Acest loc privilegiat în ansamblul disciplinelor universitare de
profil se datoreaz , în primul rând, obiectului cunoaşterii istorice:
evolu ia în timp şi spa iu a practicilor şi ideilor care alc tuiesc azi ceea
ce numim kinetoterapie.
În al doilea rând, se datoreaz valen elor sale formative: educa ia
kinetoterapeutic a viitorului specialist, cultivarea dragostei pentru
aceast activitate multimilenar şi a respectului pentru ceea ce au
realizat înaintaşii: concepte, no iuni specifice, norme, principii, legi cu
un grad mare de generalitate, cum ar fi maxima in balneis salus* sau
cutuma din balada noastr popular Chira Chiralina: „Cine nu ştie
s -noate/ Voiniceşte sau pe spate/ Nevasta l-o bate/ Pe bun dreptate”.
Or, odat cu înotul a ap rut obligatoriu şi salvarea de la înec.
În mişcarea sa istoric , fenomenul kinetoterapeutic a cunoscut
restructur ri profunde, îmbog indu-se cu fiecare nou etap . Cunoaş-
terea lui, de la origini pân în zilele noastre, contribuie la formarea
culturii de specialitate şi, în acelaşi timp, la progresul domeniului.

* În b i este s n tatea – dicton latin.

12
 1.2. Obiectivele principale ale tratamentului kinetoterapeutic

– Corectarea posturilor normale.

– Reducerea hipertoniei, a spasticit ii sau spasmelor intermitente
pentru ca mişcarea s se poat face f r efort.
– Creşterea tonusului muscular la copiii cu paralizii de tip flasc,
cu nevoi speciale, pentru reeducarea neuromotorie.
– Dezvoltarea cât mai normal a mişc rilor mai importante, cum
ar fi: controlul capului, rostogolirea, târârea, ob inerea şi men inerea
pozi iei aşezat, cvadripedia, sta iunea biped , mersul etc.
– Reeducarea echilibrului în pozi ii diferite de activitate.
– Reeducarea sensibilit ii şi proprioceptivit ii.
– Prevenirea şi corectarea contracturilor, devia iilor şi deforma iilor.
– Înv area mişc rilor obişnuite ale vie ii cotidiene şi ob inerea
unor reac ii posturale adecvate: echilibru, alternan e ale tonusului etc.

Toate aceste obiective ale tratamentului kinetoterapeutic se vor

realiza prin exerci ii pasive, active cu ajutor, active.
Kinetoterapeutul a trebuit s cunoasc am nun it evolu ia motorie
a copilului pentru a interveni cu mijloace adecvate. El a fost prevenit
de practic s aib mereu în vedere c statica şi pozi ionarea corect în
diferite pozi ii, precum decubit dorsal, decubit ventral, decubit
heterolateral, pe genunchi, cvadripedic şi ortostatic, sunt etape esen iale
în dezvoltarea motorie a fiin ei umane.
Aproximativ identice sunt obiectivele în ceea ce priveşte domeniul
activit ilor sportive, unde vorbim de refacere, relaxare, recuperare etc.
– Istoria reac iilor la tratament.
– Diagnosticarea mai precis şi mai rapid a anormalit ii.
– Ob inerea în timp optim a înc lzirii (introducerii şi reintroducerii
treptate a organismului în efort), a relax rii şi refacerii.
– Tratamentul de înalt profesionalism a unor începuturi de
lordoze, scolioze, cifoze, picior strâmb etc.
– Alegerea celor mai indicate mijloace pentru o stimulare
complex : motric , kinestezic , vizual , auditiv etc.
– Utilizarea unor metodici ştiin ifice: şedin e, repet ri, manevre,
exerci ii, jocuri.

13
 1.3. Izvoarele istoriei kinetoterapiei

1. Etnografia – ramur a istoriei care studiaz via a şi obiceiurile

popoarelor, inclusiv via a lor sportiv , medical ,
igienic etc.
2. Arheologia – izvoare nescrise (materiale. Progresele de ordin
material şi tehnic au fost cele care au gr bit
evolu ia kinetoterapiei şi accesul nostru la ea);
– izvoare scrise: literatura şi presa cu con inut
terapeutic sau limitrof.

1.4. Cronologia apari iei şi evolu iei kinetoterapiei

Izvoarele istorice fac dovada c automasajul, hidroterapia,

psihoterapia etc. s-au practicat şi s-au dezvoltat din cele mai vechi
timpuri. Exist în istoria universal a kinetoterapiei mai multe perioade
mari în care numeroasele acumul ri şi dezvoltarea continu a acestui
domeniu sunt greu de cuprins în întregul lor. Nu ştim, de pild , ce
reprezint în arta statuar neolitic din România (a doua jum tate a
sec. V î.Hr.) pozi ia pe care o are Gânditorul (Cultura Hamangia),
figurin descoperit la Cernavod , lâng Dun re şi aflat şi azi la
Muzeul de Istorie a României. Singurul lucru sigur pe care îl putem
afirma este c fiecare perioad poate fi considerat baz de dezvoltare
pentru urm toarea şi de evolu ie a domeniului spre universalitate şi
des vârşire. Aceste perioade în care omul este principalul autor, mai
precis trupul s u care are nevoie de alinarea suferin ei, ca parametru
biologic universal, vor fi tratate am nun it în cursul expunerii noastre,
începând din momentul când ra ionalitatea se manifest în conştiin ,
voin şi fapt pân azi.
– Revolu ia neolitic 6000 – 2900
– Orientul antic 2900 – sec. III d.Hr.
– Vechea Elad şi Roma antic 2000 – sec. IV
– Bizan ul şi Islamul sec. V – sec. XIV
– Umanismul şi Renaşterea sec. X – sec XVII
– Epoca Modern sec. XVII – 1918
– Epoca Contemporan 1918 – pân azi

Kinetoterapia este de o vârst cu omul, fiind o activitate

multimilenar . Ea dateaz de când cunoaştem reumatismul, suferin a,
14
accidentele, insomniile şi migrenele, psihozele, tabagismul şi
alcoolismul, stresul etc., iar terapia acestei multitudini de maladii şi
patologii nu are o vârst precis şi nimeni, nicio epoc nu îşi poate
revendica meritele privind întâietatea în tratamentul, cu ajutorul
mişc rii, al devia iei coloanei, membrelor, al afec iunilor articula iilor,
oaselor, ligamentelor, afec iunilor circulatorii (scleroze, nevroze cardiace,
pericardite) sau de alt natur . Doar o cronologie a materialelor
adiacente este posibil .
Se în elege c în istoria kinetoterapiei ceea ce a evoluat nu au
fost exerci iile, jocurile, mişc rile din hidroterapie; manevrele
masajului şi de salvare de la înec sunt aceleaşi azi ca în Antichitate. A
evoluat, în schimb, baza material : instala iile, aparatele, tehnologia.
Aici, în acest domeniu, s-a produs schimbarea, evolu ia din
Antichitate şi pân azi.
Dispunem azi de alte forme şi planuri de pozi ionare (scaune,
blocuri de burete), de cilindri, rulouri, balansoare, forme de
suspensie, module, dispozitive adecvate, multifunc ionale, mingi
medicinale gonflabile, juc rii ca aparate medicinale, într-o gam
impresionant de culori şi m rimi. Toate au o anumit elasticitate,
duritate, greutate şi complexitate, potrivit vârstei şi sexului, patologiei
şi, mai ales, evolu iei tratamentului.

1.5. Influen a mediului geografic şi climatic

Tucidide, Polibiu şi al i c rturari iluştri ai Greciei antice considerau

mediul geoclimatic unul dintre factorii determinativi în istorie. Leg tura
de cauzalitate între mediu şi activitatea terapeutic este atât de strâns ,
încât se reflect în majoritatea manifest rilor cu acest con inut.
Întreaga via a unui popor, scria savantul Nicolae Iorga (1985,
p. 13), „este adeseori hot rât într-un chip decisiv şi fatal, c ruia nu i
se poate împotrivi, de aria geografic pe care a trebuit s se dezvolte”.
Diferen ierile geoclimatice se transmit în kinetoterapia unei ri,
devenind esen iale uneori. În condi iile excesive din zonele arctic şi
tropical , unde starea de necesitate este permanent , neputând fi
înl turat niciodat , omul acestor locuri este silit mereu s -şi îndrepte
aten ia asupra naturii, asupra razelor arz toare ale soarelui, ori asupra
gerului ghe ii (Hegel, 1971, p. 80). Deci şi tipurile de boli, de accidente
etc. vor fi specifice zonei, iar mijloacele de tratare a lor vor ine seama
de aceste condi ii geoclimatice, mai ales c fenomenul de influen are
15
între culturi nu era un lucru facil în vremea str veche a plugului de
lemn ori a toporului de silex, de pild .
Inegal şi contradictorie este contribu ia / influen a mediului şi
în ceea ce priveşte aportul la dezvoltarea kinetoterapiei a acestor zone:
platoul lipsit de ap cu stepele sale din Asia Central , pustiurile din Arabia,
ale Berberiei din Africa şi cele aflate în America de Sud, şesurile
v ilor din China, India, Babilonia, Egipt, coastele Spaniei, Fran ei etc.
Aşadar, între elementele care au stat la baza apari iei şi evolu iei
kinetoterapiei, cum ar fi: necesitatea, starea economic (hrana, locuin a,
rezerva de materii prime, energia), stabilitatea şi densitatea popula iei,
factorul social-cultural, tradi ia etc., mediul geografic şi climatic
ocup un loc aparte prin leg turile sale fireşti cu istoria str veche a
acestei activit i terapeutice.
F r a-i m ri importan a ori a i-o diminua, mediul geoclimatic
şi-a avut şi îşi are influen a sa asupra limitelor dezvolt rii kinetoterapiei,
iar, dintr-un anumit punct de vedere, a reprezentat chiar factorul de
baz care a gr bit sau a încetinit aceast dezvoltare.
Azi, mediul, clima din rile industrializate conduc la modalit i
anormale de postur şi de mişcare, la lipsa de func ionare a unor
activit i neuromusculare.
Inciden a mediului poluant este de 2 – 2,5/1000 de copii n scu i vii.
În rile în curs de dezvoltare propor ia este mai mic . Progresele
terapeutice, în obstetric îndeosebi, men in în via şi cazuri de
imaturitate şi prematuritate care la spartani (şi nu numai) erau sortite
dispari iei.
Succesul se datoreaz şi consult rii specialiştilor de c tre p rin i
la primele semne de boal , ceea ce nu modific teza potrivit c reia
mediul geoclimatic constituie sursa a numeroase boli ale p rin ilor, ale
mamei îndeosebi, în timpul sarcinii.
În sens larg, mediul semnific ansamblul factorilor fizici şi
biologici, care influen eaz o unitate vital . Restrâns numai la biologie,
mediul înseamn tot ceea exercit asupra fiin ei vii, deci şi a omului, o
anumit influen , mijlocindu-i via a şi comunicarea cu lumea exterioar ,
acest tot traducându-se în ansamblul factorilor fizici, chimici, biologici
şi sociali susceptibili s aib efecte directe sau indirecte, imediate sau
întârziate asupra lor. To i aceşti factori ai mediului sunt, la rândul lor,
ei înşişi influen a i de organismele din jur, într-un feedback, respectiv
într-un schimb continuu şi necesar de ac iuni şi reac ii. Pe scurt,
mediul poate fi considerat ca fiind determinant, organismul
16
impunându-se în modelarea tuturor func iilor sale, chiar şi ale celor
ereditare.
Dar factorului geografico-climatic îi revine un rol esen ial şi în
diversificarea remediilor de origine vegetal şi animal . Alte remedii
vor folosi ciobanii de la munte, ori agricultorii din câmpia B r ganului
şi altele pescarii din Delta Dun rii, de pild , deşi cu to ii fac parte din
acelaşi popor. Ocupa iile dominante şi-au manifestat identitatea şi în
cadrul kinetoterapiei la toate popoarele lumii; nu întâmpl tor ortopedia
popular a cunoscut o dezvoltare aparte acolo unde locuitorii,
ocupându-se cu t ierea p durilor, plut ritul, prelucrarea lemnului,
vân toarea, erau mai expuşi luxa iilor şi fracturilor cauzate de acci-
dentele de munc . O pozi ie geografic prea izolat , mai sesiza istoricul
Gh. Br tescu, poate explica relativa s r cie a arsenalului terapeutic
empiric, pe cât vreme colectivit ile aflate la r scrucea unor drumuri
şi chiar civiliza ii pot contracta mai lesne împrumuturi etnoiatrice.
Aşa cum se va putea constata, localizarea unor practici şi tehnici
terapeutice a fost dictat şi de religia fiec rui popor, de treapta pe care
s-a aflat în evolu ia sa istoric .
Şamanismul, cultivat intens pân de curând în Asia central şi în
zona arctic şi subarctic a acestui continent, a stimulat apari ia şi
r spândirea unor tehnici „medicale” extatice, bazate pe credin a p r sirii
temporare voluntare a trupului de c tre suflet. Mircea Eliade (1951,
p. 19-20) a cercetat acest fenomen şi a expus câteva dintre practicile
vindec toare specifice, punând aceast specificitate pe seama şama-
nismului a c rui arie geografic şi climatic a avut un rol hot râtor
asupra labilit ii nervoase a locuitorilor ei, expuşi aici mai mult decât
oriunde manifest rii anumitor psihopatii.
C ci, mai afirm în încheierea valorosului s u studiu Gh. Br tescu
(p. 258-259), realitatea localiz rii unor tehnici terapeutice (tradi ional-
populare, dar preluate apoi de medicina cult ) în anumite arii
geografice, culturi şi civiliza ii trebuie identificat şi recunoscut ca
atare. Acupunctura şi moxa, de pild , au fost practicate pân acum
câteva secole doar în China şi în inuturile de iradiere imediat a
civiliza iei acestei ri. Oricâte înnoiri li s-au adus, apoi, de c tre cei
care le-au preluat, caracterul na ional al acestor practici terapeutice
multimilenare nu poate fi contestat de nicio evolu ie social-istoric .
În încheiere, trebuie s fim de acord c mediul geografic,
rânduirea anotimpurilor şi a s rb torilor religioase au jucat un rol
cheie în dinamica şi dimensiunile evolu iei kinetoterapiei la un popor
17
sau altul. Medicii, în primul rând, au fost cei care au f cut leg turi
directe între apari ia durerilor sau a bolilor şi mediul extern, mediul
geografic, climatic, alimenta ie, propriet ile calitative ale apei, aerului
şi alimentelor, natura muncii, orele de mas şi de odihn , vârsta şi
constitu ia bolnavului, puterea de rezisten şi obiceiurile sale, starea
neuropsihic , ereditatea etc.
Colaborarea medicului cu natura a gr bit efectele terapeutice
aşteptate. Din aceast colaborare medicul a devenit mai cunosc tor în
problemele structurii corpului, ale „naturii” acestuia, ale modurilor
sale de reac iona şi ale însuşirilor benefice ale mişc rilor.

18
 2. PRACTICI KINETOTERAPEUTICE
ÎN LUMEA ORIENTULUI ANTIC

În istoria milenar a ansamblului tehnicilor şi procedeelor utilizate

pentru tratamentul unor patologii, abateri de la normal, maladii pe care
natura uman le-a suferit în evolu ia sa, popoarele Orientului antic
ocup un loc de frunte, întrucât au acumulat o cantitate important de
material informativ, de practici, puncte de vedere şi perspective de
abordare care au alc tuit ceea ce numim azi kinetoterapie.
Numai datorit faptului c trecutul kinetoterapiei a fost abordat
secven ial, pe arii restrânse şi ultraspecializate, pierzându-se din
vedere ansamblul fenomenului, nu dispunem azi de o istorie a sa la
nivelul exigen elor şi particularit ilor obiectului de studiu.
Absen a unui program de cercetare şi interpretare a culturii
tradi ionale orientale privitoare la kinetoterapie, cât şi a principalelor
instrumente de lucru (bibliografii, edi ii critice de texte, corpusuri de
texte şi tipologii, lucr ri monografice etc.) a limitat foarte mult
cunoaşterea şi explicarea rosturilor, semnifica iilor şi mecanismele interne
ale acestui vast complex cultural cuprins azi sub cupola kinetoterapiei.
Datorit interzicerii practicilor yoga, gimnasticii aerobice şi
analitice, artelor mar iale, psihoterapiei etc., în rile comuniste nu s-a
putut crea o „banc de date” şi o bibliografie tematic . Dar nici nu putem
aştepta înc un deceniu, de pild , pentru a recupera aceast r mânere
în urm , mai ales c izvoarele directe referitoare la kinetoterapia
oriental sunt destul de pu ine.
Totuşi, datele de care dispunem sau ştim sigur c pot fi recuperate
ori completate, ne permit s afirm m c cele dintâi reflec ii, formul ri,
crea ii ştiin ifice, tehnice şi cunoştin e care au f cut posibile marile
progrese ale kinetoterapiei universale au ap rut la unele popoare ale
Orientului antic: egipteni (în nord-vestul Africii, de-a lungul Nilului),
chaldeeni şi asirieni (în Mesopotamia, de-a lungul fluviilor Tigru şi
Eufrat), evrei şi fenicieni (pe coasta cea mai r s ritean a M rii
Mediterane), mezi şi perşi (în podişul Iran), indieni şi chinezi etc.
La aceste popoare practica şi ideea amelior rii şi înt ririi s n t ii
prin mişc ri şi exerci ii din afara muncii s-au constituit de milenii în
19
manifest ri specifice de tip tradi ional-popular, reflectate în mituri şi
legende, precum şi în izvoare de alt natur . Epopeea lui Ghilgameş,
poemele indiene Ramayana şi Mahabharata, c r ile religioase ale lui
Zoroastru – la perşi, izvoarele arheologice şi documentele etnofolclorice
sunt doar câteva dintre sursele care strecoar c tre prezent vechimea
impresionant a unor teme majore din crea ia ştiin ific şi tehnic pe
t râmul kinetoterapiei – rod al unor observa ii atente, cunoştin e,
procedee şi practici combinate uneori cu credin e religioase, supersti ii
şi chiar vr jitorii. Astfel de izvoare de aproape 5000 de ani ne ajut s
identific m urmele unor progrese şi performan e ale omului în lupta sa
cu spa iul, timpul şi materia, pentru refacerea st rii de s n tate şi s
cunoaştem universul celor care se exerseaz conştient în arta de a
dobândi o via s n toas un timp cât mai îndelungat sau o perfor-
man mai bun . Perenitatea kinetoterapiei de-a lungul mileniilor este
prin ea îns şi cel mai conving tor argument pentru valoarea
inestimabil a acestei terapii prin mişcare de o vârst cu homo sapiens.
Primii kinetoterapeu i, de la Big Bang sau de la Potop (circa
3500 î.Hr.) încoace, au fost p rin ii (mama în special), ei calificându-se
şi specializându-se de-a lungul timpului, înv ând prin descoperire,
genera ie de genera ie, aproape tot ceea ce moştenim azi în materie de
kinetoterapie. Nu se ştiu exact nici data şi nici locul form rii acestor
primi specialişti, îns dovezile materiale, urmele arheologice şi logica
istoriei ne trimit cu gândul c nicio societate a Orientului antic nu a
r mas indiferent la componentele care alc tuiesc kinetoterapia.
No iunile şi categoriile create în aceast zon pentru a desemna
baza tehnico-material a kinetoterapiei (arc, minge, baston, conducerea
corect a carului, ambarca iei etc.), organele corpului şi func iile sale,
tratamente şi practici recuperatorii sau de dezvoltare armonioas (de
tipul artei masajului şi a hidroterapiei, al gimnasticii medicale, al
presopuncturii şi acupuncturii), cât şi pentru exprimarea şi în elegerea
corect a m surii, armoniei, echilibrului, perfec iunii, preciziei în int ,
îndemân rii, rezisten ei, agilit ii etc., se suprapun din punct de vedere
semantic peste semnifica iile lor moderne. Aceste no iuni, aceste baze
categoriale ale unei realit i distincte, ca şi practicile şi tehnicile din
educa ia fizic şi sportul Orientului antic, şi-au l sat totuşi por ile
deschise, pentru ca, ulterior, s poat primi şi alte sensuri sau semni-
fica ii. Eventual, unele provenite în urma cultiv rii, instruirii şi perfec-
ion rii prin antrenament a fiin ei umane, nu numai în limitele

20
trebuin elor obişnuite de calit i şi deprinderi psihomotrice, dar şi
peste aceste limite şi chiar la limita limitelor, ca în zilele noastre.
Nu ne propunem aici s aducem un elogiu nejustificat trecutului;
vrem doar s prezent m obiectiv câteva aspecte antologice din care
rezult c în Orientul antic au ap rut bazele de lansare în lumea ştiin ei
kinetoterapiei, baze ce dau de gândit şi azi celor care caut r d cinile
gândirii şi crea iei tehnico-ştiin ifice ale acestui domeniu.
Kinetoterapia din aceast parte a lumii, respectiv din Orientul
Extrem, se conduce dup principiul potrivit c ruia nu exist alte
mijloace de tratament în vederea vindec rii şi recuper rii decât cele
naturale. Natura este considerat mama întregii vie i în acest univers
şi, totodat , marea vindec toare a tuturor bolilor şi nenorocirilor a
c ror surs se afl în acea conduit greşit care violeaz ordinea
Universului. Natura are întotdeauna dreptate. Erorile şi defectele apar in
omului – constata Al. Humbold (1769-1859).
Între terapeuticile cele mai eficiente se num r şi educa ia psihic
(sau psihoterapia), educa ie ce vizeaz dezvoltarea judec ii care-i
permite omului s -şi st pâneasc s n tatea, s o in sub control,
pentru a o men ine în stare optim un timp cât mai îndelungat.

2.1. Kinetoterapia în China şi Japonia

Cultura fizic medical chinez trebuie în eleas ca formând un

tot unitar cu cultura în cadrul c reia a ap rut şi s-a dezvoltat. Ea are o
vechime de aproximativ 5000 de ani, China fiind una din rile care au
pus bazele kinetoterapiei universale. Înc din neolitic, era elaborat în
China o ampl farmacopee a ierburilor, care vor fi folosite ca mixturi
în tratamentul unor afec iuni şi în energizarea organismului.
Este o epoc în care cei ce au dat con inut ştiin ific şi juridic
practicilor kinetoterapeutice sunt marii legislatori şi în elep i din
aceast ar . Pe la anii 2700 î.Hr. apar în scrierile chinezeşti cele dintâi
referiri la un adev rat sistem de posturi şi mişc ri cu scop terapeutic.
Este vorba de sistemul Kung Fu de calmare a durerilor şi a altor
simptome cauzate de entorse, devia ii de coloan , unele interven ii
chirurgicale etc. (vezi şi Tudor Sbenghe, 2002, p. 7). Acest medic este
cel care creeaz no iunea de educa ie fizic medical , care ulterior se
va numi cultur fizic medical . Prin aceast sintagm se în elegea un
sistem original pe care suveranul Hoan-Ti l-a introdus şi în ritualul
religios chinez. Din documentarea noastr de pân acum s-ar p rea c
21
kinetoterapia ar fi domeniul în care geniul ştiin ific chinez s-a
manifestat în modul cel mai eficient. El a generat şi pre ioase valori
filosofice referitoare la problematica vie ii şi a omului. Masarea şi
fric ionarea locurilor dureroase au fost unele dintre primele şi cele mai
simple mijloace inventate de oameni pentru alinarea suferin elor. A pune
cu blânde e mâna pe locul dureros, a mângâia fruntea fierbinte a unui
suferind, a încerca s îndep rtezi din corp cauzele r ului, au fost la
început gesturi spontane, intuitive, care produceau subiectiv efecte
binef c toare – nota în una dintre c r ile sale distinsul profesor Adrian
Ionescu. Primele informa ii despre folosirea sistematic a masajului în
Extremul Orient dateaz din 2600 î.Hr. şi efectelor sale li se atribuie o
semnifica ie magic . Manevrele, indiferent de scop – fiziologic,
profilactic, terapeutic – erau înso ite de formule sau gesturi rituale,
descântece, cuvinte neîn elese provenite din tradi iile religioase. Dincolo
de inten iile şi scopurile specifice, faptul c masajul se practica şi de c tre
membrii cultului religios nu îi diminua cu nimic din binefacerile sale
asupra organismului. Nu dispunem de date sigure privitoare la primii
oameni care au folosit masajul ca practic terapeutic laicizat sau
religioas . Ceea ce ştim din acumul rile istoriei, culturii şi civiliza iei
universale ne permite s afirm m c practicarea lui a fost omniprezent la
chinezi, egipteni, indieni şi la alte popoare vechi care în gândirea lor au
înzestrat trupul cu o imens şi paradoxal înc rc tur filozofic .

Pozi ii în gimnastic Kong Fu la chinezi

22
 La aceste popoare, aşa cum reiese şi din paginile acestei c r i,
masajul este asociat cu alte procedee de tratament şi, în special, cu
aplica ii calde locale, ungeri cu diferite substan e nemedicamentoase,
mişc ri pasive şi active ale membrelor, incanta ii etc.
La chinezi, procedurile de masaj erau simple şi se executau lent,
dar st ruitor. Abstrac iile filozofice, de felul «la o boal nemeritat , nu
folosi medicamente, te vei vindeca de la sine» sau «cel care-şi d
seama de boal nu este bolnav» invitau şi ele la valorizarea naturii
lucrurilor în orice terapie. Pe la anii 2000 î.Hr. apar în China acupunctura,
presopunctura, micromasajul, alimenta ia energetic şi gimnastica
energetic . Începând de la aceast dat se impun substan ele extracte
din plante, minerale, animale, precum şi o serie de practici, cum ar fi:
vindecarea cu ajutorul energiei mâinilor (bioenergia), cu ajutorul unor
rug ciuni, incanta ii (cuvinte magice). Şi ast zi se foloseşte sacroterapia
sau isihasmul, tratarea prin rug ciune, prin sacru, considerându-se c
adev ratele cauze ale dezvolt rii in de for e tainice, supranaturale
care scap cunoaşterii omului.
Tot în China îşi fac apari ia şi alte practici, cum ar fi medita ia –
concentrarea asupra muşchilor care lucreaz , dar f r s aib loc lucrul
mecanic. Este o concentrare asupra lor, a celor care doar simuleaz
mişcarea, f r a o efectua.
Aşadar, cu aproximativ dou milenii înaintea naşterii lui Hristos,
China îşi aducea contribu ia la kinetoterapia universal şi medicina
profilactic cu câteva realiz ri remarcabile menite s îmbun t easc
starea general a s n t ii popula iei prin selectarea unor exerci ii şi
mijloace cu grad maxim de utilitate.
Erau exerci ii de gimnastic , exerci ii terapeutice de facilitare
neuromuscular proprioceptiv sau de biofeedback destinate întinderii
şi suple ei anumitor p r i ale corpului sau numai ale membrelor,
exerci ii de respira ie (pe care le întâlnim şi în sistemul Yoga), masaje
şi mobiliz ri ale membrelor, precum şi exerci ii zoomorfe din gama
jocurilor celor cinci animale: maimu a, cerbul, tigrul, ursul şi crocodilul.
Acest ansamblu de exerci ii, bine alc tuite, care imit mersul, târârea,
s ritura, înotul, zborul acestor animale, era folosit cu bune rezultate
vindec toare în tratarea unor afec iuni, în remedierea unor defecte
fiziologice şi atitudini vicioase, cât şi pentru destinderea organismului.
În Statele Unite – şi nu numai – asemenea exerci ii intr ast zi în
programele de înviorare destinate taberelor.

23
 Dup anul 1000 încep s fie aplicate în medicina chinez
principiile Yang şi Yin (pozitiv – negativ), o originalitate a gimnasticii
chinezeşti care dureaz şi în zilele noastre. Tot acum se va impune şi
teoria celor cinci elemente fundamentale ale universului: p mânt,
metal, ap , foc şi lemn, elemente care îşi au coresponden e la om.
Focul – inima şi circula ia sângelui, metalul – pl mânul etc., tabloul
„Coresponden elor” trebuind a fi cunoscut de orice medic pentru a
putea ac iona eficient. Se consider c Yang reprezint energia solar
şi Yin, energia lunar . Între aceşti doi poli sau energii oscileaz totul
în lume.
Presopunctura este un masaj de provenien oriental în care
degetele execut presiuni pe anumite puncte ale corpului în scopul
alin rii suferin elor, elimin rii tensiunii şi oboselii, al combaterii
simptomelor diferitelor boli. Chinezii au descoperit 361 de puncte
esen iale de presopunctur pe care le-au cartografiat şi de la ei le
moştenim şi noi, ast zi. Ele sunt situate de-a lungul „meridianelor” – o
vast re ea de „canale subtile” prin care circul energia. Se cunosc
24 de meridiane principale (12 de fiecare parte a corpului), fiecare
dintre ele având dou trasee: unul – intern, aflat în leg tur direct cu
organul cu care se leag sau îl traverseaz şi altul – extern cu sediul în
piele, respectiv în zona unde apare „proiec ia” organului.
Presopunctura, ca şi acupunctura de altfel, constând dintr-un sistem
variat şi minu ios elaborat de în ep turi intracutanate şi intramusculare,
înso ite de o cauterizare sui generis, de fapt o excitare suplimentar
prin c ldur concentrat , dar f r atingerea locului în epat, îşi are
fundamentarea teoretic în conceptele filozofice, religioase, medicale
şi psihologice ale culturii şi civiliza iei chineze care pleac de la premisa
c toate fenomenele din macro- şi microcosmos, inclusiv via a şi
s n tatea, depind de jocul celor dou energii: yin (negativ) şi yang
(pozitiv) şi de echilibrul lor. Nu numai corpul uman în întregime îşi
are energia specific , ci şi fiecare organ în parte. Prin anumite tehnici
şi procedee, diete, gimnastici energetice, b i, acupunctur şi mai ales
presopunctur se poate interveni în armonizarea acestor energii.
Asem n tor cu presopunctura de factur chinezeasc este masajul
japonez, shiatsu (shi – deget, atsu – presiune), constând din ap sarea
riguroas a anumitor puncte ale corpului, timp de câteva secunde,
pentru stimularea energiei (Ki).
În jurul anului 500 î.Hr. apar primele texte medicale privind
acupunctura, iar dup anul 300 î.Hr. apar şi primele servicii şi institu ii
24
menite s califice şi valorifice specialişti şi specialit i în tratamentul
diferitelor boli, tumori etc. la oameni şi la animale.
O întreag ştiin , hipiatria – ştiin a t m duirii cailor de curse –,
a fost dezvoltat pornind de la chinezi, de c tre fenicieni.
Gimnastica pasiv sub forma masajului a cunoscut şi ea o mare
dezvoltare, iar maseurii chinezi, unii dintre ei orbi, dar cu atât mai
aten i la lucrul mâinilor, ştiind s insiste asupra anumitor „puncte
vitale” (puncte ce au stat şi la temelia vechii practici a acupuncturii), a
c ror masare garanta rezultate terapeutice superioare, erau pre ui i
deopotriv pe acelaşi plan cu bunii chirurgi şi internişti (Istoria
universal a medicinii, p. 100).
Şi în China, unde trasul cu arcul, scrima, conducerea carului
erau chemate s contribuie la dezvoltarea multilateral a viitorului nobil
înc de la o vârst fraged , istoria fenomenului de care ne ocup m
trecea prin legi identice, str b tând aceleaşi faze ca orice alt ştiin :
copil rie, adolescen , maturitate. Tragerea cu arcul era un sport tradi-
ional-popular dintre cele mai vechi, care a evoluat înso it de prescrip ii
riguroase, p strate cu sfin enie – însemne ale unei ordini morale şi
sociale. Existau, de pild , Marele Tir (da se), practicat la ceremonii
oficiale, cu prec dere de c tre Fiul Cerului, apoi Tirul oaspe ilor (bin
she) veni i la curtea împ ratului, Tirul campestru (xiang she) sau Tirul
banchetului (yan she), cu o participare mai larg .
Calmul şi concentrarea maxim pe care le impuneau trasul cu
arcul, pentru a dobândi precizia absolut , umilin a suferit de cel învins,
care, potrivit ritualului, trebuia s înmâneze înving torului r splata
(premiul), fac din acest sport un element tradi ional-popular cu
profunde valen e educative şi terapeutice.
Deşi chiar înainte de etapa Djang-go (începutul secolului VI)
ap ruser instruc iuni medicale cu un personal specializat numeros:
terapeu i, dieteticieni, farmacologi, împ r i i în clase potrivit cu gradul
de competen , un moment de seam în evolu ia kinetoterapiei chinezeşti
şi universale îl reprezint momentul Kong Zi, „maestrul Kong”,
latinizat – Confucius (551-478). El este creatorul sistemului filozofic
religios ce-i poart numele, potrivit c ruia scrima şi conducerea
carului constituiau dou din cele „şase arte liberale”.
Pentru faptul c s-a ocupat de tratarea unor maladii (îndeosebi a
celor datorate congestion rii, tulbur rilor unor func ii etc.), cu ajutorul
unor exerci ii fizice adecvate, selectate din gama celor pentru înt rirea

25
s n t ii şi dezvoltarea psihofizic armonioas , Confucius poate fi
considerat întemeietorul gimnasticii medicale.

Statuia lui Kong Zi (Confucius),

din sala Da Cheng
Ştiin a antic a kinetoterapiei a beneficiat foarte mult de cunoş-
tin ele din domeniile biologiei, medicinii şi farmaciei chineze. În
medicin se practicau inject rile şi acupunctura. Aceasta din urm
vizeaz anumite puncte ale pielii (stabilite riguros printr-un total de
800) cu scopul de a restabili raportul dintre yin şi yang – cele dou
principii cosmogonice ini iale în mitologia chinez . Se afirm c
echilibrul vie ii organismului uman depinde de buna func ionare, în
trup, a for elor opuse yin-yang.
O schem a altern rii circulare a lui yin şi yang, ce pare a fi
înscris în Steaua lui David, a fost identificat în urm cu 30 de ani pe
pere ii Templului de la Şinca Veche din ara noastr .
O doctrin budist r spândit în întreaga Asie, inclusiv în
Japonia, cel mai îndep rtat punct al Orientului, d mult b taie de cap
şi ast zi, deoarece pare incredibil : nu trebuie s ştii s tragi cu arcul,
ci s ob ii calmul, concentrarea, autocontrolul pentru a reuşi în a atinge
inta. Acest postulat era cunoscut şi în eles aievea în ara Soarelui
R sare, deschis mereu unor p trunderi din Apus (China şi Coreea):
„Nu trebuie s te gândeşti dac nimereşti inta ori nu, ci trebuie
s te concentrezi la inuta corpului şi la puterea sufletului t u – se
adresa un pedagog japonez elevilor s i. Dac ele sunt bune, s geata
nimereşte singur în int . Dac n-a nimerit, pricina eşecului se afl în
sufletul t u, iar nu în modul cum ai ochit”.
26
 L sând la o parte faptul c „modul cum ai ochit” inta cu s geata
(prob la care aveau acces şi tinerele) este trecut aparent pe ultimul
plan, contrar antrenamentului ştiin ific de azi, important în aceast
axiom specific Orientului antic este faptul c pune problema cauzei.
Apari ia determinismului, a explic rii fenomenelor sau fenomenului
care produce (ne)reuşita într-o practic sportiv sau alta, ca rezultat al
unor cauze materiale, provenite din mediul înconjur tor, sau al unor
factori endogeni este una dintre tezele cele mai fecunde ale Antichit ii.
„Cauza eşecului” este, de fapt, una din cele cinci întreb ri la care
trebuie s r spund orice lucrare de istorie a ştiin ei, şi anume, cea mai
grea: „de ce?” – întrebare ce presupune acceptarea unor cauze
obiective de dependen a fenomenelor.
Se subîn elege c întrebuin area arcului şi s ge ii presupune o
cunoaştere corect a corela iei între propriet ile acestora, pe de o
parte, şi utilizarea lor concret în momentul respectiv, pe de alta.
Acest act de cunoaştere este cu atât mai evident cu cât activitatea
pentru perfec ionarea lui este mai ampl .
Se încearc o deschidere a ochiului spiritual, a ochiului min ii
din interior, pentru a vedea clar şi concret realitatea înconjur toare. În
acest caz, concentrarea, medita ia anuleaz calitatea şi contribu ia
ochiului care a ochit.
Şi totuşi, la trasul cu arcul, f r a fi budişti, şi f r a folosi tipul
de tehnic specific chinezilor, sirienii s-au dovedit cei mai buni, fapt
ce a f cut s fie supranumi i „arcaşii deşertului oriental”. De unde şi
paradoxul evolu iei contradictorii a istoriei fenomenului. Acelaşi
rezultat, dar c i diferite.
Medicina tradi ional japonez are ca fundament medicina
energetic chinez întemeiat pe principiul yin şi yang, precum şi
unele practici medicale indiene. Japonezii au creat şi dezvoltat o serie
de terapii originale, grefate pe specificul na ional, sub numele de
Kampo Schiatsu (punctopunctur cu degetele), moxa (punctopunctur
cu ierburi aprinse), amo (forme speciale de masaje şi diete) etc. De
asemenea, au pus la punct şi perfec ionat Sokushindo (ştiin a
piciorului), o reflexologie complex sau do-inul, o disciplin care
combin exerci iul fizic cu masajul, respira ia, nutri ia şi medita ia.
Istoria kinetoterapiei mai re ine din civiliza ia Extremului Orient
asiatic – chinezi, japonezi şi coreeni – ideea potrivit c reia a şti s
conduci caii drept, s trimi i s geata la int , s - i ascu i inteligen a în
scrim (cu sabia sau cu bastonul) înseamn a gândi corect. Privitor la
valabilitatea acestei axiome, ştiin a a demonstrat c în conştiin a fiec rei
27
fiin e vii se împletesc determin ri multiple de natur fizic , biologic
şi chiar cosmic , de natur economic , psihologic şi chiar religioas ,
ori provenite din capacitatea omului de a reflecta realitatea, de a o
cunoaşte şi, pe m sura cunoaşterii, de a ac iona apoi liber. Pe aceast
conexiune este budismul, vechiul popor japonez dezvoltând o concep ie
proprie, o cultur tradi ional , structurat în patru forme: sumo sau
lupta corp la corp, kendo sau scrima (cu bastonul ori cu sabia), kyudo
sau „calea”, trasul cu arcul şi judo, devenit sport olimpic.
Sumotorii, prin antrenamentele lor zilnice, ca o profesie, prin
regimuri de alimenta ie, odihn şi refacere a for elor, întocmite ştiin ific
şi p strate în secret, prin tratamente speciale şi stimulente necunoscute
marelui public, prin celelalte activit i specifice cantonamentului îndelung
sau desf şurate în acele corpora ii ambulante (aflate sub patronajul
unui staroste), par s fie primii în istorie care au introdus şi cultivat
profesionismul în sport.
Celelalte trei sporturi practicate de japonezi se situau la polul
opus, în sensul c se cultiva afirmarea superiorit ii inteligen ei motrice,
a studiului şi gândirii tactice, a suple ei, mobilit ii, vitezei de execu ie
etc. asupra for ei brute, calit i care s-au perpetuat în timp pân ast zi.
În jurul anilor 225 î.Hr. apare boxul chinezesc, un mijloc terapeutic
alc tuit dintr-un complex de exerci ii asem n toare unui dans. Câ iva
ani mai târziu, celebrul medic Hua-To (190-260 d.Hr.), personaj
legendar c ruia i se atribuie câteva scrieri despre gimnastica medical ,
masaj şi fizioterapie, supranumit „dumnezeul chirurgiei”, asociaz în
chip fericit exerci iile fizice şi hidroterapia la mijloacele de recuperare
de dup interven iile sale chirurgicale. El a elaborat o gam larg de
exerci ii şi mişc ri, în care corpul şi psihicul vor fi tratate împreun .
Problema trinit ii corp-psihic-spirit va fi preluat şi dezvoltat în
Europa antic de c tre medicii şi filozofii greci, interesa i s afle care
este rolul dominant în aceast ecua ie din care nu se vede decât fizicul.
Aşadar, cultura fizic medical chinez a fost şi ea influen at de
confucianism şi taoism, iar din secolul al II-lea d.Hr. şi de budism.
Ne oprim aici, deocamdat , citându-l pe un mare maestru de
kyudo: „ultimul stadiu al activit ii este inactivitatea; ultimul stadiu al
trasului cu arcul este netrasul; ultimul stadiu al cuvântului este
t cerea”, pentru a reaminti c datoria istoriei pe care ne-am propus s
o refacem este de a discerne care sunt, cum, unde, când şi de ce au
ap rut ideile, gândurile, crea iile ştiin ifice şi tehnice de genul celor
prezentate pân acum la popoarele Orientului şi cât de pre ioase şi
utile sunt ele pentru progresul cunoaşterii.
28
 2.2. Mesopotamia (Irakul antic)

Kinetoterapia şi educa ia fizic din Mesopotamia ( ara dintre

Tigru şi Eufrat) au constituit chiar izvoare de inspira ie pentru autorii
basoreliefurilor şi monumentelor de la Jerichon (Cisiordania, Palestina) –
cea mai veche aşezare uman din lume, cel mai mare oraş, datând de
acum şapte mii de ani, a c rui existen de-a lungul Iordanului constituie
un fenomen misterios, Teli-Asmar (templul Aba) de la Bagdad
(templul Al-Chafaji), Teil-Adjrad şi altele.
Numeroase izvoare istorice surprind în plin efort lupt tori,
boxeri, c l re i, atle i, înot tori, tr g tori la int , vân tori de acum
5000 de ani sau atest prezen a b ii vindec toare, a apoterapiei. Ele nu
ofer şi alte date ce ar interesa studiul nostru, l sându-ne s deducem
c ştiin a asiro-babilonian în acest domeniu r mâne o ştiin tradi io-
nal , în sensul c aceast cunoaştere ştiin ific a terapiei şi recuper rii
p streaz o structur „totalitar ”. Ştiin a sumero-babilonian este
influen at mult de magie şi divina ie. În medicin , aceast limit a fost
dep şit , deoarece, pe lâng vraci, existau şi medici care cunoşteau şi
practicau examenul clinic, masajele, cataplasmele etc. În lista de
semne alc tuit la anii 3500 î.Hr. de sumerieni, în scriere cuneiform ,
sunt cuprinse şi ştiin ele despre om (particularit ile fizice, p r i ale
corpului), ştiin ele naturale (calul, de pild ), tehnice (materiale: arcuri,
s ge i, ambarca ii), geografice (ape, mun i) etc.
La astrologii asiro-babilonieni apare ideea potrivit c reia pozi ia
constela iilor zodiei în care s-a n scut omul îi determin drumul în
via , s n tatea şi boala.
Creşterea şi dresarea cailor, cât şi studiile pentru ameliorarea
rasei şi a performan elor acestora, constituiau şi ele activit i militar-
sportive importante ale asirienilor din sec. al XIX-lea î.Hr. Începând cel
pu in de la aceast dat , profesiunea de „antrenor de cai”, ce îngloba şi
cunoştin ele ştiin ifice şi tehnice în materie de hipoterapie acumulate
pân atunci, cap t o mare importan , cursele de cai şi care (carul, cel
care a asigurat stabilitatea imperiilor asirian, egiptean şi hitit în cel de-al
doilea mileniu) fiind considerate practici sportive accesibile numai
celor antrena i îndelung. M iestria cu care artiştii Mesopotamiei au
redat în basoreliefuri musculatura cailor presupunea un studiu atent al
anatomiei lor, cel pu in al celei exterioare, în timpul antrenamentelor
şi al curselor.
Un prim tratat de dresare a cailor dup toate regulile şi cunoş-
tin ele ştiin ifice şi tehnice ale Antichit ii a fost scris în statul hiti ilor,
29
având capitala Hattuşa, popula ie indo-european , aşezat în a doua
jum tate a mileniului III î.Hr. în partea de sud-vest a Asiei Mici, a c rei
art a avut o importan deosebit în transmiterea culturii babiloniene
popoarelor preelenice din bazinul mediteranean.
Era firesc ca toate aceste popoare de c l re i ai stepei Asiei Centrale,
care spre începutul mileniului al II-lea au ajuns în nomadismul lor
pân în Iran şi Iudeea, iar la sfârşitul acestui mileniu pân în China, s
dea lumii un asemenea tratat hipic. Putem afirma c b rba ii acestor
popoare s-au n scut c l re i, ei fiind şi cei care au inventat pantalonii
de c l rie strânşi la glezn pentru a se deplasa mai rapid. Tot ei erau şi
arcaşi renumi i, foarte abili, tr gând s ge i de la mare distan ,
abilitate pe care o posedau şi sci ii, sarma ii, dar şi ge ii din Dobrogea,
potrivit m rturisirilor lui Ovidiu.
În ceea ce priveşte apoterapia, avem dovezi clare c asirienii (în
nordul Mesopotamiei)* înotau craul, în vreme ce babilonienii (în sudul
Mesopotamiei) nu foloseau aceast tehnic . Stilul craul este redat
foarte sugestiv de fresca de la palatul regal din Ninive – oraşul-
capital unde exista de fapt o şcoal renumit pentru antrenamentul
metodico-ştiin ific al nobililor şi prin ilor prin exerci ii fizice şi sporturi.
La British Museum se afl un basorelief al palatului Assour-Natsiz –
Apal din Kalhou (datând dinaintea fond rii Alexandriei), unde pot fi
v zute trei personaje înotând în lungul fortifica iilor. Primul înota
craul, în timp ce ceilal i doi, sus inu i pe ap de un fel de baloane din
piele, umflate cu aer, pe care le in în mâna stâng , taie energic apa cu
mâna dreapt .
Tot la Ninive se afl şi celebra bibliotec a regelui asirian
Assurbanipal (668 – 626 î.Hr.), o banc de informa ii (20.000 de
t bli e de lut), pentru cunoaşterea întregii vie i sportive şi medicale a
Mesopotamiei. Unele t bli e cuprindeau indica ii igienico-sanitare
privitoare la terapia şi farmacia vremii. Printre aceste c r i de lut se
g sea şi epopeea legendarului Ghilgameş din Uruk, în care sunt redate
întâmpl ri din mileniile IV-II î.Hr. (obiceiuri, fapte de vitejie, Potopul
etc.), inclusiv unele descrieri ale practicii masajului şi întrebuin rii
uleiurilor necesare, ob inerea şi folosirea acelei plante miraculoase
denumit „B trânul redevine tân r”, rolul apei purificatoare etc.

*
Începând din mileniului III î. Hr. babilonienii au devenit st pânii
militari şi politici ai Mesopotamiei. Lor le-au urmat în hegemonie asirienii,
care au primit de la sumerieni (aşeza i acolo mai demult) cunoştin ele şi
civiliza ia lor înfloritoare.
30
 Cultura sumerian (sudul Mesopotamiei) a influen at mult
cultura semit , care atinge apogeul în timpul dinastiei ilustrat de
regele Hammurabi (1793 – 1750 î.Hr.), pe Eufratul mijlociu şi în
Asiria, având ca centru principal Babilonul, oraş în ara Akkadului.

2.3. Egipt

În Egiptul antic, numeroase practici şi jocuri, dintre care unele

au evoluat în probe şi ramuri sportive, puneau într-o conexiune aparte
îndemânarea motric a tân rului, spiritul de observa ie, agerimea
ochiului şi a gândului, rapiditatea execu iei, precizia, for a, puterea de
rezisten etc. Aceste însuşiri conturau din ce în ce mai clar modelul
ideal (al epocii, bineîn eles) al omului de dincolo de procesul muncii,
al omului care utilizeaz mijloacele educa iei fizice şi ale sportului din
anumite considerente.
Pentru egipteni, frumuse ea omului se reg sea în des vârşirea
corpului şi nu a figurii.
Cu toate c numeroşi pictori şi sculptori au realizat cu m iestrie
trupuri vânjoase, bine legate, de tineri şi tinere, totuşi de inem pu ine
informa ii sau texte care s ne indice preocup rile, ideile şi mijloacele
specifice care conduceau la asemenea rezultate. În Egiptul antic nu a
existat o ştiin , stricto sensu, a gimnasticii medicale, ci mai curând un
ansamblu de cunoştin e, o preştiin a domeniului. În orice caz, tentativa
fiin ei umane de a-şi perfec iona deprinderile motrice, de a redobândi
prin exerci ii starea de armonie şi echilibru psihofizic, de a folosi
masajul în tratarea unor r ni sau boli ale corpului este gr itoare şi
suficient de sugestiv chiar şi în imaginile sau inscrip iile de pe pere ii
cavourilor şi în celelalte izvoare de care dispunem pentru aceast
zon : sculpturi, papirusuri etc.
Cele mai importante colec ii ce sugereaz o asemenea tematic
se g sesc la Luxor (capitala rii din anul 1500 î.Hr), important centru
religios, precum şi la Beni-Hassan, localitate în partea de mijloc a
Egiptului, unde se afl celebrele fresce din mormintele faraonilor
dinastiilor XI şi XII, din perioada Regatului Mijlociu (2040-1730).
Multe alte sporturi, jocuri, exerci ii de for , de agilitate, gimnastic
artistic şi mai ales analitic (vezi şi N. Petrovski, A. Belov, 1958,
p. 431), precum şi materiale sau obiecte legate de practicarea lor,
numeroase juc rii şi jocuri de copii surprind atât de mult prin origi-
nalitatea lor, încât ast zi nu le mai putem stabili în totalitate trebuin a
sau echivalen a.
31
 Scene de masaj pictate pe pere ii mormântului
unui medic din Saqqara, Egipt,
datând din 2330 î.Hr.

Masaj şi automasaj la vechii egipteni

Gimnastica analitic ocupa un loc de cinste şi s-a bucurat de un

prestigiu pe care nu l-a avut la niciun alt popor antic, nici chiar la
greci. Potrivit lui C. Kiri escu (1964, p. 62), ea cuprindea exerci ii de
ridicare a bra elor şi picioarelor, torsiuni, tensiuni din diferitele pozi ii,
extensii ale picioarelor în pozi ii dificile, ca de exemplu: pornind din
pozi ia „croitor” sau „şezând” cu picioarele încrucişate, îndoiri ale
trunchiului în pozi ia „pod” etc.
În Egipt, primul dasc l de gimnastic şi de orchestra ie* era
considerat însuşi Osiris. Aceast zeitate reprezenta Nilul şi Soarele, iar
Soarele şi Nilul, la rândul lor, erau simboluri ale vie ii omeneşti.
În Egipt, considerat un dar al Nilului, medicina, prescrip iile cu
privire la bolile trupeşti şi, în genere, sfera consult rilor şi deciziilor
privind diferitele ac iuni ce se întreprind în via , erau în mod hot râtor
*
Orchestrica – arta dansului în Antichitatea greac .
32
influen ate de cele mai variate supersti ii, avându-şi izvorul în oracole
şi în practicile magiei (G.W. Fr. Hegel, 1968, p. 203-204). Aici
medicina în ansamblu avea un caracter magic şi, îndeosebi, astrologic.
Alte desene şi picturi murale par s deschid o poart c tre
aten ia ce o acordau vechii egipteni tehnicii de ml diere a coloanei
vertebrale prin intermediul anumitor exerci ii acrobatice, jocuri
gimnastice şi cu mingea. Singurul sens pe care-l putem da imaginilor
multiple de pe monumentele demnitarului în elept Ptah-Hotep şi de pe
calcarul piramidei în trepte de la Saqqara (cel mai vechi edificiu din
piatr din lume, construit în timpul Regatului Vechi 2778-2263), ce
par s sintetizeze universul vie ii sportive şi igienice a epocii, este
acela c astfel de practici şi mijloace (din gimnastic atletic grea,
scrim , c l rie etc.) pulsau constant în societatea egiptean , fiind un
bun educa ional al copiilor şi tineretului de ambele sexe. Ele redau
exerci ii de flexie dorsal , total , pân la atingerea solului cu palmele,
exerci ii sau jocuri în care b ie ii sus in, în echer, fete cu corpul întins,
înclinat înapoi, cu spinarea rigid , ag ate cu bra ele întinse de cele ale
b ie ilor (probabil, un fel de morişc ) sau învârtindu-se în jurul lor,
exerci ii sau jocuri precum c l ria pe umerii partenerului, „omul
mort”, ridicarea celui r nit (accidentat) şi evacuarea lui.
La egipteni, îngrijirea corpului era de neconceput f r ungerea
cu diferite uleiuri şi parfumuri şi apoi frecarea lui cu t mâie de bun
calitate. Papirusurile, frescele, basoreliefurile şi sculpturile scoase la
iveal de arheologi redau scene de masaj şi de preparare a unguentelor,
precum şi descrieri de procedee şi sfaturi pentru maseuri, ce dateaz
de acum cinci mii de ani. Preo ii egipteni, de pild , foloseau masajul
în scopul activiz rii circula iei, elimin rii toxinelor şi al stimul rii
nervilor. R mase nedescifrate pân acum, unele tehnici folosite de ei
par s le fi oferit vindec ri miraculoase (v. şi P. Montet, 1973, p. 122).
În Egipt a întâlnit Hipocrate (a fost în Alexandria) pentru prima
dat interzicerea practicii înf ş rii noilor n scu i, urm rirea atent a
alimenta iei sugarului şi apoi a copilului mic, prescrierea practic rii
exerci iilor fizice şi a jocurilor în aer liber înc de la cea mai fraged
vârst etc. Reîntors în Grecia, cel care avea s fie considerat p rintele
medicinii, avea s recomande, la rându-i, în scopuri terapeutice,
igiena, b ile, exerci iile fizice, jocurile, masajul, suda iile şi mijloacele
medicamentoase vegetale, înv ând de la egipteni c în cursul oric rei
boli natura, respectiv organismul, physis, cum îl numea el, reprezenta
factorul esen ial, iar terapeutica, medicamenta ia şi medicul având
doar un rol secundar.
33
 Practica exerci iilor şi jocurilor era urm rit şi observat cu
aten ie de c tre specialiştii Egiptului antic, de la care mai afl m c
for a şi rezisten a erau antrenate cu mult înainte de a se primi hrana (ca
şi în zilele noastre, de altfel), din ra iuni pe care azi le punem doar b nui.
Datorit alimenta iei, regimului de via şi de antrenament dup
normele ra ionale la care ajunsese ştiin a vremii, tinerii egipteni ce
apar în activit ile sau întrecerile nautice, de lupte clasice şi libere, de
ridicare a greut ilor etc., figurate în basoreliefurile lui Ptah-Hotep şi
de la Kaum-el-Ahmar, sunt înf işa i cu un sistem muscular bine
dezvoltat, cu muşchi „lucra i” în antrenamente specifice prealabile.
Pe pere ii monumentelor funerare mai pot fi v zute scene din
jocurile cu mingea, foarte r spândite în rândul tineretului de ambele sexe,
dup cum o atest num rul mare de desene şi de mingi multicolore de
piele, papirus sau bile de lut ars, pasate cu mâna sau aruncate la int ,
precum şi scene de înot şi vâslit. Ambarca iile egiptene sunt uşoare, cu
prora ascu it , pe care vâslaşii le puneau în mişcare pe marele fluviu
cu o singur b taie a vâslelor. Înc din mileniul IV î.Hr. se încercau pe
Nil ambarca iile cu pânze, iar dup unificarea Egiptului (3100), naviga ia
cu b rci din m nunchiuri de trestie devenise frecvent .
Desenele descoperite la Gâlf Kebir în deşertul libian, ce atest
vechimea de aproape 9000 de ani a înotului utilitar, vin s se adauge
celebrului papirus egiptean care red în detaliu tehnica de bras din anii
3000 î.Hr. Aproximativ la aceeaşi dat a ap rut no iunea craul în
scrierea egiptean sub forma unei hieroglife care a fost înlocuit apoi
cu alte ideograme în jurul anilor 1200 î.Hr. Aceast înlocuire a permis
unor specialişti s concluzioneze c marcheaz un declin în prac-
ticarea înotului şi a hidroterapiei la vechii egipteni. Apoterapia şi
purificarea cu ajutorul apei jucau îns un mare rol în Egiptul antic.
Privind ast zi asemenea reprezent ri (sau acea hieroglif din
scrierea egiptean ce reda schematic o tabl cu figuri de joc, ale c rui
reguli nu mai pot fi reconstituite) ori alte desene-idee, oare exager m
noi atunci când le înzestr m cu informa iile şi semnifica iile ce stau la
baza unor crea ii ştiin ifice şi tehnice din domeniul ce ne st în
aten ie? Noi credem c nu. O parte din hieroglife sunt pur figurative,
desenul lor înf işând însuşi obiectul: ambarca ia, arcul etc. Alte
hieroglife înf işeaz ac iunea: a merge, a alerga, a zburda. Poate c
aceste simboluri, pictograme, semne, ideograme ori numai unele
imagini aveau sensul de a provoca gândirea, de a ordona sau de a g si
noi solu ii, noi mijloace şi metode de reechilibrare, armonizare sau
amplificare a puterilor şi energiilor umane.
34
 În Egiptul antic din vremea faraonului Amenhotep II (1435-1410),
se cunoştea faptul c efortul depus în cultivarea fizicului, în jocuri şi
distrac ii cu caracter ludic, amplificat mereu prin exerci ii pentru
dobândirea unei st ri mai bune, exercit deopotriv atât aparatul
senzorial, cât şi pe cel motric şi presupune solicitarea func iei psihice
a percep iilor, senza iei, gândirii, concentr rii, imagina iei etc.
Atât în Egipt, cât şi în Mesopotamia kinetoterapia avea la baz
ideea potrivit c reia efectele terapeutice pot fi gr bite atunci când
medicul colaboreaz cu natura.

2.4. Iudeea şi Imperiul Persan

Spre deosebire de Egipt, unde legisla ia sacerdotal era sever ,

la evrei, dup cum rezult din legile mozaice şi Vechiul Testament,
b ile şi masajul au cunoscut o mare înflorire în Antichitate. Moise*
însuşi le cunoştea valoarea atunci când afirma c omul ar muri dac nu
s-ar cur a prin aceste practici. B ile erau considerate ca având efect
miraculos, vindec tor, de reîmprosp tare a for elor şi de men inere a
s n t ii.
Nefiind un popor r zboinic, stimulentul pentru punerea în valoare
a poten ialului fizico-militar şi pentru cultivarea unor calit i psihofizice
nu a existat în Antichitate la evrei. Asemenea mesopotamienilor, aceast
na iune mic pre uia doar via a prezent . Judecând dup pasajele din
Biblie, principalul izvor pentru reconstituirea vie ii sociale, politice şi
culturale, pu ine exerci ii de atletism, înot, mânuirea armelor, pu ine
jocuri şi întreceri cu caracter de „loisir” au fost practicate de popula ia
Regatului Israel şi al Iudeei. Într-un fragment din „Cântarea Cânt rilor”
(3,6-11) sunt pomeni i totuşi „şaizeci de voinici dintre cei mai voinici
din Regatul Israel. To i ştiu cum se poart sabia, to i sunt maeştri în
r zboi şi fiecare are sabia la şold, de teama întâmpl rilor de noapte” –
ştiin şi tehnic sau meşteşug dobândite prin exerci ii, prin antre-
namente specifice prealabile.
Totuşi, acelaşi Moise interzicea redarea figurativ a corpului
omenesc, din care cauz avem pu ine izvoare referitoare la cultivarea
sau tratarea lui prin exerci ii şi alte mijloace kinetoterapeutice. Textele
cele mai relevante din care ne putem da seama c poporul israel avea
cunoştin e suficiente despre via a sportiv , medico-igienic şi kinetote-

*
Exodul lui Moise din Egipt a avut loc la 1500 î.Hr.
35
rapeutic ce se desf şura în Vechea Elad şi Roma antic se afl în
Sfânta Biblie, în Noul Testament, în întâia carte a Sfântului Apostol
Pavel c tre Corinteni.
„To i cei care se lupt la jocurile de obşte, se supun la tot felul
de înfrân ri. Şi ei fac lucrul acesta ca s capete o cunun , care se
poate veşteji; noi s facem lucrul acesta pentru o cunun care nu se
poate veşteji.
Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg, M lupt
cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci m port aspru cu
trupul meu şi-l in în st pânire (subl. n.), ca nu cumva, dup ce am
prop v duit altora, eu însumi s fiu lep dat” (Corinteni 9; versetele
24-27);
sau:
„M-am luptat lupta cea bun , mi-am ispr vit alergarea, am p zit
credin a” (2 Timotei, 4; versetele 7-8);
„În mijlocul acestor b ltoace, el îşi întindea mâinile, cum le
întinde înot torul ca s înoate; dar Domnul îi doboar mândria şi face
de nimica dib cia mâinilor lui” (Isaia, 25; versetul 11);
„Aşadar, nu atârn nici de cine vrea, nici de cine alearg , ci de
Dumnezeu, care are mil ” (Romani, 25, versetul 16).
C r ile de cult con ineau o serie de recomand ri şi reguli igienice,
chiar şi indica ii privitoare la folosirea masajului.
Din aceleaşi izvoare mai afl m despre încercarea f cut de marele
preot Iason de a introduce exerci iile fizice dup modelul grecesc de
cultivare şi reeducare a fizicului, încercare care nu a reuşit, deoarece
concep iile despre via ale evreilor erau deosebite de cele greceşti, iar
preo imea s-a ridicat cu indignare împotriva aceste profan ri a „vechii
credin e” prin introducerea unor „obiceiuri p gâneşti” (vezi şi
C. Kiri escu, 1964, p. 66).
Cât priveşte istoria kinetoterapiei la perşi, ca şi la vecinii şi
rudele lor, mezii, dou popoare indo-europene prin care Iranul intr în
istoria antic , datele de care dispunem sunt pu ine. Ştim doar c str -
moşii iranienilor de azi erau la curent cu înv turile lui Lao-Tsen,
Song-Tsen, Confucius, Budha, Mahavira, Nagarjuna şi al ii, precum şi
cu ale altor în elep i care au elaborat, cu mult înainte, ştiin a medical
a Indiei.
De altfel, toate marile religii şi filozofii asiatice armonizau medicina
cu ordinea Universului şi de la acest adev r porneşte şi istoria
kinetoterapiei în aceast zon . Aşa f cuser şi evreii care credeau,
36
potrivit Talmudului, c organismul are 365 de tendoane (tot atâtea câte
figurau în Canonul medical chinez), ceea ce corespunde num rului
zilelor soarelui. Îngrijirea cu aten ie a p mântului şi a culturilor,
respectarea vie ii şi protec ia acordat animalelor utile, bun voin a,
dreptatea, echitatea în rela iile umane, pe scurt, mijloacele care fac s
progreseze victoria Binelui (Istoria universal 1, p. 336) sunt şi
mijloace între care ac ioneaz şi se mişc toate terapiile.
S ştii s c l reşti, s tragi cu arcul şi s spui adev rul, aceast
formul vestit rezuma cam toate elurile educa iei persane în
Antichitate.
Gimnastica medical persan g sea în asemenea elemente
resursele şi instrumentele terapeutice de care avea nevoie. Este
interesant de re inut şi faptul c , pentru înl turarea ame elii, perşii
obişnuiau s foloseasc exerci ii de rota ie – ceea ce r mâne o
descoperire important . Asemenea altor popoare ale Orientului, mezii
şi perşii au folosit frecvent masajul ca tratament al r zboinicilor r ni i
în lupte, precum şi hidroterapia.

2.5. India

Dintru început trebuie precizat c kinetoterapia indian se afla

într-o leg tur genetic cu religia şi filozofia acestei culturi care exprim
şi încurajeaz detaşarea, cât şi jertfirea a tot ceea ce ine de sim uri.
Cultura indian prearic din mileniul III î.Hr. a avut contacte numeroase
cu cea sumero-babilonian şi egiptean . Acest fapt nu a schimbat cu
nimic con inutul doctrinei sale în ceea ce priveşte renun area la tot
ceea ce ine de sim uri, la dorin ele şi la chem rile lumeşti, întrucât
obiectivul final îl constituie neantul conştiin ei, anihilarea vie ii
spirituale şi chiar a celei fizice.
Arienii, vechii indieni, au oferit domeniului nostru, între altele,
impresionantele piscine din mileniul III î.Hr. de la Mohenjo-Daro
(oraş pe Indus în actualul Pakistan) ale c ror urme au mai putut fi
surprinse în 1925 de arheologi, care au remarcat atât înalta tehnic de
construc ie a unor astfel de edificii, cât şi concep ia înaintat despre
func ionalitatea lor.
Aceste vestigii ale unei ri care pare c nu are o istorie veche în
acest domeniu relev un stadiu înaintat de igien public , dar sunt
s race în alte informa ii privitoare la cunoştin ele ştiin ifice ale poporului
care le-a creat. Pitagora a c l torit în India unde a primit înv tura
37
brahmanilor. Întors în Europa, citim în Apuleius, el a început s
prop v duiasc metempsihoza*.
Istoricul şi geograful Strabon deplângea lipsa informa iilor privi-
toare la India, aşa cum deplângem şi noi ast zi s r cia datelor despre
efortul spiritual care duce la ieşirea din lumea aparen elor şi despre
gândirea şi reflec iile „gimnosofiştilor”, acei în elep i goi, considera i
adep i ai jainismului, doctrin filozofic -religioas a unei secte budiste
din sudul Indiei, care prop v duieşte între altele autoperfec ionarea
moral şi ascetismul ca mijloace principale ale mântuirii.
Abia în epoca roman , şi datorit intensific rii comer ului, a
avut loc o adev rat extindere a schimburilor intelectuale. Atunci India
avea s se ini ieze în medicina grecilor, imitându-le probabil şi ceva
din kinetoterapie şi din via a lor sportiv . În genere, India nu datoreaz
elenismului decât un nou sens al frumuse ii.
În cele 100.000 de versuri ale Vedelor, în care se spune c „se
afl totul”, ca într-o enciclopedie a civiliza iei indiene vechi, sunt
încorporate normele şi sfaturile vremii referitoare la masaj. Îns şi
practica religioas îi obliga pe credincioşi s se fric ioneze cu uleiuri
speciale în fiecare diminea .
De la aceeaşi gândire şi crea ie indian provin şi ideile ori cunoş-
tin ele referitoare la unele maladii, ordinea moral a lumii (pe care unii
specialişti o consider apropiat de determinismul ştiin ific), informa ii
cuprinse în nemuritoare oper Veda (ştiin , cunoaştere), realizat în
sanscrit între anii 1500-500 î.Hr**. În Vede se vorbeşte pe larg de
exerci iile terapeutice recomandate în reumatismul cronic şi în alte boli.
În medicina ayurvedic , tehnicile de masaj cu caracter igienic
sau ritual se cereau a fi însuşite şi aplicate în urm toarea succesiune:
fa , trunchi, membre, iar masarea acestora din urm se efectua în ritm
rapid, de la r d cin spre extremit i (vârful degetelor), ca şi cum se
încerca prin ele s se arunce r ul în afara corpului. O armat numeroas
de profesionişti se specializau în arta masajului constând din neteziri,
presiuni şi fr mânt ri ale p r ilor moi ale corpului, nu atât pentru
punerea în valoare a binefacerilor sale curative şi estetice, cât pentru a

*
Concep ie potrivit c reia, dup moarte, sufletul trece prin corpul mai
multor vie uitoare.
**
Vezi şi E. Occhipinti, 2004, în cronologia c reia Vedele, tratate de
medicin indiene, sunt plasate la o dat mult anterioar , respectiv 11.000
î.Hr, datare aventuroas cu care nu suntem de acord.
38
face sesizabil substan a sacr a întregii fiin e. În masajul estetic, cum
îl numim azi, practicat pe atunci în camere speciale, se foloseau
unguente cu ambr , terebentin , t mâie, mosc şi multe, multe alte
mixturi şi uleiuri aromate de care India nu ducea lips .
Alte opere sau texte neştiin ifice prin obiectul lor de studiu, dar
care fac aluzii la o ştiin elaborat , teoretic şi practic despre
lucrurile din natur , cuprind cunoştin ele vremii privitoare la dans,
b i (în apele fluviilor sau lacurilor considerate sacre), droguri, igien ,
regim alimentar, preg tirea fizico-militar etc. Sunt opere numite
sastra („scriere”, „scriere sfânt ”), din care se degaj îndeosebi
progresele însemnate ale medicinii vedice.
Din astfel de izvoare afl m, de pild , c cei care se bucurau de
un mare prestigiu în India primelor secole de dup naşterea lui Buddha
(559 î.Hr.), omul-Dumnezeu, erau medicii care slujeau ştiin a terapeuticii
şi aplicau cunoştin ele şi m surile ce alc tuiau „ştiin a vie ii lungi”
(Jahur-Veda) sau „ştiin a despre longevitate” (Ayurveda).
Dar prestigiul şi gloria în aceast ştiin nu veneau de la sine,
întrucât cine cunoaşte numai o singur ştiin – se spunea în
Susrutasamita – nu poate aspira s ajung maestru în aceast ştiin .
Dobândirea longevit ii presupunea o vast cultur – teoretic şi practic –
despre organism, deci „mai multe ştiin e pe lâng cea medical ”, care
şi ea, la rându-i, potrivit unui alt text (Carakasamhita), se împ r ea în
dou : una care promova puterea şi vitalitatea omului s n tos şi alta
care trata bolile (N. V t manu şi G. Br tescu, 1975, p. 74 şi urm.).
Tradi iile, tehnicile, tratatele igienico-medicale p strate, între care
şi cele enumerate, au dobândit o mare autoritate în primele secole ale
erei actuale, constituind sursele principale pentru cunoscuta Ayurveda
sau Veda vie ii lungi – baza medicinii indiene propriu-zise. Acest
tratat con ine o teorie ra ional privitoare la func iile organice şi la
perturb rile lor; cinci erau materiile elementare ce compun Universul
(p mântul, apa, focul, vântul şi spa iul) şi ele alc tuiau, de fapt, corpul
omenesc. Lor le corespundeau esuturile solide, umorile, bila, suflul şi
cavit ile organelor. Din cele cinci elemente, doar trei sunt considerate
a fi foarte active, echilibrul lor asigurând s n tatea, iar dezechilibrul
provocând boala şi moartea. Cele 3 sunt: bila, flegma şi mai ales suflul.
Elementul cel mai important, ca agent al motricit ii vitale, era
considerat suflul, care se identific cu vântul, motor universal. În
mitologia vedic , suflul vital (prana în sanscrit ), identificat de
timpuriu cu o divinitate cu acest nume, reprezenta centrul oric rei
fiin e, localizat în regiunea inimii.
39
 De fapt, prana nu avea o localizare anatomic ; se considera c
el circul prin cavit i şi canale cunoscute doar de marii specialişti.
Suflul era elementul care vehiculeaz percep iile între organele de
sim şi inim , locul unde acestea sunt combinate în scopul de a
alimenta func ionalitatea spiritului. Suflul respirator sau respira ia
propriu-zis nu este altceva decât o parte a suflului universal, iar
respira ia este singurul mod în care putem influen a suflul, prin voin ,
şi putem ac iona asupra spiritului. Unul dintre elementele esen iale ale
sistemului yoga este tocmai reglarea şi st pânirea suflului respirator.
Potrivit tratatului, anotimpurile, climatul şi m surile igienice şi
de cultur fizic * luate de individ stimuleaz sau încetinesc ac iunea
celor trei elemente organice (cele din interiorul extremelor). În tempe-
ramentul individului poate s predomine unul sau altul dintre elemente,
în func ie de condi iile în care a fost z mislit şi i s-a dezvoltat organismul.
Stimul rile puternice ale ac iunii unuia sau altuia dintre elementele
organice sub influen a circumstan elor externe şi a greşelilor de igien
alimentar sau de igien şi cultur fizic general produc dezechilibrarea
func iilor şi perturb ri morbide.
Una dintre cele mai faimoase discipline practice create de vechea
în elepciune indian pentru a conduce, dup exerci ii îndelungi, la o
anumit autonomie fiziologic şi, mai ales, psihic , capabil s înl ture
agita ia şi suferin a, instaurând în locul lor calmul, este yoga. Ea nu
este doar un sistem de gimnastic medical , aşa cum s-a crezut şi se
mai crede, ci un sistem complex de educa ie şi cultur psihofizic , de
re ete şamanice, ce are ca scop st pânirea corpului şi poten area în
gradul cel mai înalt, prin exerci ii, adesea ascetice, a rezervelor de
energie ale organismului omenesc care, de obicei, r mân necunoscute
şi, ca atare, nefolosite (vezi şi Istoria Universal 1, p. 586; N. V t manu
şi G. Br tescu, 1975, p. 77-78).
O gam larg de tehnici şi cunoştin e din arta sau ştiin a de a tr i
îndelung şi s n tos a oferit-o casta brahmanilor, a preo ilor din secolele
urm toare, a c ror atotputernicie religioas a fost consolidat prin
Codicele sau Legile lui Manu. Deşi şi-a îndreptat privirile şi spre
medicin , aducând cunoştin e temeinice în patrimoniul culturii şi ştiin ei
universale, aceast cast a p strat în tain multe adev ruri cu care am
fi putut în elege fenomene ca acestea: cum îşi croiesc drumul legile
performan ei, care este structura biopsihic ce îi determin pe unii s

*
Sintagm pe care noi o definim ca atitudine fa de mişcare.
40
se consacre marilor eforturi şi recordurilor într-o întrecere sportiv cu
semenii, iar pe al ii, practicilor de oprire a respira iei, de m rire a
elasticit ii diafragmei – bineîn eles, prin exerci ii şi antrenamente
îndelungi – sau de suprimare a func iilor senzoriale pân la morti-
ficarea trupului, pentru a se refugia din „normal”, ca în cazul unor
practici ale sistemului yoga ş.a.m.d.
Tehnicile şi exerci iile de control al respira iei, de aten ie şi
concentrare prelungite, ajunse pân în zilele noastre, pun în eviden
îns conceptul de „limit ” şi, odat cu el, adev rul cu valoare de lege
şi în ştiin a educa iei fizice şi sportului, potrivit c ruia nu to i cei care
se antreneaz devin performeri sau recordmeni, ci numai aceia care au
anumite aptitudini şi se decid s şi le cultive pentru a le afirma public.*

*
Autogene-treningul, deşi nem rturisit, a preluat din plin aceste tehnici,
iar în momentul în care occidentalii s-au preg tit fiziologic pentru asaltul
Cosmosului, pilo ii navelor moderne şi-au completat multiplul lor antrenament
cu ajutorul unor yoghini indieni. Numai c yoga se prezint sub aspectul s u
teoretic şi practic ca un energitism, în cadrul c ruia sunt subsumate cele dou
aspecte, fizic şi psihic, pe care mentalitatea european obişnuieşte s le opun .
(Vezi Istoria medicinii universale, p. 109 şi 125 şi Ion Vianu, 1975, p. 101-102,
din care re inem c , abordând metodele de relaxare, se obişnuieşte s se amin-
teasc faptul c ele deriv din anumite procedee de trans şi extaz ale misticei
orientale, în special budiste). Cu toate acestea, din punct de vedere istoric,
nimic nu leag metodele folosite în psihoterapia contemporan de aceste
practici şi trebuie s vedem în similitudinea lor un simplu efect de convergen .
Ast zi tehnicile de relaxare cele mai folosite sunt în num r de dou :
relaxarea muscular progresiv a lui Jacobson şi antrenamentul autogen al lui
Schultz. Nu facem decât s pomenim pe cea dintâi, pu in folosit în
psihoterapia contemporan , deşi utilizat în ultima vreme ca procedeu de
induc ie în „desensibilizarea” lui Wolpe.
Metoda antrenamentului autogen a lui Schultz este într-o leg tur
genetic cu hipnoza. Marele neurolog Oskar Vogt care, al turi de contribu iile
lui importante în morfologia creierului, s-a ocupat şi de hipnoz , a descris
fenomenul „autohipnozei”. În esen , era vorba despre urm torul fenomen:
anumi i subiec i erau capabili s intre în stare de somn hipnotic, repetând ei
înşişi în gând formulele utilizate de hipnotizator. Pornind de la aceast
descoperire, J.H. Schultz a elaborat un procedeu special, denumit de el
„antrenament autogen” şi calificat drept „autorelaxare concentrativ (Konzentrative
Selbstentspannung). În fond, în încercarea lui Schultz putem remarca acelaşi
efort de a dep şi hipnoza c reia i se poate mereu reproşa defectul de a l sa
subiectul pasiv, de a nu-l antrena în procesele redobândirii echilibrului
emo ional şi dispari iei simptomelor. Dar starea pe care antrenamentul autogen
41
 Pe de alt parte îns , istoria universal a kinetoterapiei şi a
antrenamentului va trebui s recunoasc şi s consemneze faptul c
arta, ştiin a sau tehnica descoperirii sinelui şi a st pânirii de sine,
îmbog ite mereu cu cunoştin ele şi experien ele fiec rei genera ii,
sunt la fel de utile preg tirii performan ei ca şi realiz rile în planul
cunoaşterii care au asigurat progresele (auto)educa iei şi ale
(auto)antrenamentului.
Cum mitologia indian (Upanişadele) considera trupul o piedic
în calea contopirii sinelui cu sufletul universal, ascetismul fiind pentru
budism calea de a atinge nirvana, este lesne de în eles dezinteresul
acestui popor pentru performan ele în sport.
La gimnastica din sistemul yoga, la concentrarea menit s
domine succesiv p r ile corpului şi s înt reasc func iile organelor, la
exerci iile de respira ie pranayama (care se practic în Himalaia şi
Tibet în cadrul şcolii Hatha-Yoga), se mai ad ugau, pentru poten area
organismului, elixirurile.
Soma, de pild , era considerat în mitologia indian o b utur de
absorb ie a for ei, un elixir ame itor, îns fortifiant, identificat uneori
cu b utura nemuririi: amrita, pe care o beau doar zeii vedici şi acei
oameni care erau h r zi i s ajung în cer. Şi în Iranul antic exista un
zeu al drog rii, Haoma, dup numele plantei respective, din care se
prepara o b utur sacr , menit s asigure s n tatea prosper şi, mai
cu seam , frumuse ea femeilor, men inându-le tinere ea, iar b rba ilor,
vigoarea şi for a.

este de presupus c o induce nu este câtuşi de pu in un „somn” (nici m car

hipnotic), ci presupune, dimpotriv , o aten ie de o anumit calitate, o veghere
a conştiin ei, dirijat de data asta înspre propriul corp.
Ceea ce este mai pu in uşor de în eles, dar, în acelaşi timp, esen ial, în
metoda lui Schultz, este c aceast autoconcentrare este în acelaşi timp şi o
relaxare. Întoarcerea c tre propriul corp nu presupune pânda anxioas a
survenirii unei disfunc ii organice, ci, dimpotriv , printr-un eficace mecanism
de autosugestie, ascultarea liniştit , destins , a maşinii umane în optimul ei de
func ionare. În acelaşi timp autococentrarea presupune întoarcerea temporar de
la rela ia perturbant cu lumea înconjur toare, o odihn absolut a func iei de
rela ie. Odihn activ îns , care pune în joc for ele volitive ale individului. Cu
toate acestea, nu poate fi vorba în antrenamentul autogen de o „educare a
voin ei”, în sensul naiv al metodelor voluntariste, ci de o cucerire treptat şi
sistematic a autocontrolului pornind de la st pânirea simpl a unor func ii
foarte accesibile voin ei şi urcând treptat c tre structuri organice pe care
experien a curent le consider autonome în raport cu activitatea deliberat ”).
42
 Exista credin a c Varuna, considerat Domnul lumii, ar fi fost
cel care, între altele, a pus acea calitate fizic a vitezei în cal şi în om.
Un num r de 36.000 de zei şi-ar afla s laşul, în acelaşi timp, în om
spre a-l sus ine în via . Aceşti zei detestau mirosul de carne şi vin.
În sfârşit, nu trebuie pierdut din vedere c şi tratatele hipocratice
con in o serie de medica ii indiene, care au menirea de a ar ta drumul
fericirii prin s n tate, o cale simpl , deschis tuturor, fie ei boga i sau
s raci, savan i sau ignoran i, cale elaborat prin înv turile lui Lao-Tsen,
Song-Tsen, Confucius, Buddha, Nagarjuna şi, mai înaintea acestora,
de c tre al i în elep i indieni.
S-ar putea spune, în concluzie, c mai toate kinetoterapiile orientale
insist pe o schimbare complet de atitudine în fa a vie ii. Faptul c
mai to i chinezii, japonezii, birmanezii etc. au o atitudine zâmbitoare
explic oarecum şi elul final al kinetoterapiei din aceast parte a lumii
unde leg tura dintre corp şi spirit a fost admis de religii şi filosofii
înc de acum cinci milenii.
Acelaşi Hipocrate, care încerca în sec. V î.Hr. s construiasc o
medicin ra ional în Grecia sa, v zuse în Orient şi o terapie ecvestr
sau hipoterapie. Ne-am mai referit în cuprinsul acestui capitol la
metoda utiliz rii resurselor echita iei în terapeutica (psihosomatic şi
somatic ) oriental . Rela ia subtil stabilit între om şi animal – aici
calul – va influen a pozitiv s n tatea omului care se va armoniza cu
mediul înconjur tor, se va socializa şi acest lucru este mai vizibil în
cazul persoanelor cu handicap, fie psihic, fie fizic, c ci, în ultim
instan , kinetoterapia nu urm reşte în sine decât dobândirea st rii de
s n tate, de mul umire, de în elegere a sinelui şi a celor din jur.
Acompaniamentul mişc rilor ritmice ale calului cu mişc rile locomotorii
ale bolnavului, asociate cu c ldura corpului acestui animal, domesticit
de oamenii Asiei Centrale (Mesopotamia etc.) înc din mileniul III î.Hr.,
contribuie foarte mult la armonizarea psihomotric . Lumea modern a
Occidentului abia în secolul XVIII a recunoscut, în particular,
binefacerile hipoterapiei clasice. În ultimul secol îns , gimnastica
medical a v zut în acest mijloc un «instrument terapeutic» ideal care
nu poate fi comparat cu un altul.

43
 *
* *

Orientul nu trebuie supraapreciat, dar nici subevaluat. Orice

istorie trebuie s acorde un rol aparte cunoştin elor teoretice şi practice
de natur kinetoterapeutic (de masaj, în primul rând: neteziri, fric iuni,
prin ap sare etc. asociate cu gimnasticile energetice) provenite din
China, Japonia, Coreea, Vietnam, India, Egipt etc. Dintre acestea,
India şi China sunt rile care în Antichitate au acordat posturilor şi
mişc rilor umane importan a care li se cuvenea pentru a fi folosite în
scopul men inerii, restabilirii sau stimul rii func iei.

Cele opt entit i materiale principale, cu simbolurile

şi semnifica iile lor

44
 3. CONCEP IILE GRECO-ROMANE
DESPRE KINETOTERAPIE ŞI RELA IILE EI
CU GIMNASTICA, IGIENA ŞI MEDICINA

3.1. Ştiin a gimnasticii medicale în Grecia antic

Cu toate c primele cunoştin e şi realiz ri au fost preluate din

cultura şi civiliza ia popoarelor Orientului, grecii au aerul de a fi
reinventat ştiin a gimnasticii medicale. De fapt, ei sunt cei care au
inventat metoda ştiin ific de terapie. Acest lucru a fost posibil,
întrucât, cu mult înaintea lor, chaldeenii, egiptenii, chinezii, indienii şi
al ii adunaser un num r mare de practici, observa ii şi idei care au
permis dezvoltarea ulterioar a tehnicii unor ramuri ale kinetoterapiei.
Grecii n-au t g duit niciodat împrumuturile şi influen ele pe
acest t râm provenite de la popoarele mai vechi şi nici nu au pretins c
ar fi fondat ştiin a gimnasticii medicale. Prin ei îns , cuceririle şi
progresele înregistrate în Orientul antic pe acest t râm au p truns în
Europa şi s-au f cut cunoscute ca tehnici şi metode ale kinetoterapiei
în sensul modern al termenilor. Pentru cele trei continente, Marea
Mediteran şi Grecia aveau s fie elementul unificator şi centrul istoriei
universale al kinetoterapiei antice.
Dac vrem s afl m cine au fost grecii în materie de kinetoterapie,
acest lucru se reg seşte în poemele homerice, în scrierile lui Hipocrate,
Platon, Aristotel, Plinius cel B trân şi al ii. Din ele rezult clar c Greciei
antice îi revine meritul de a fi leag nul exerci iului fizic, al gimnasticii
profilactice şi terapeutice. În plus, nuditatea era asociat educa iei şi
cultiv rii organismului, devenite o regul general pentru practicarea
exerci iilor fizice în şcoal şi în concursurile cu public, fapt datorat
climatului cald al Eladei. De la acest rol determinant al climei s-au
constituit istoric şi celelalte practici care necesitau nuditatea: b ile,
masajul, ungerea corpului cu untdelemn, pres rarea lui cu nisip.
A concura f r echipament era mai lejer sau chiar indicat, dac ne
amintim de legenda potrivit c reia la un concurs din secolul al VII-lea î.Hr.
atletul Orsippos era s piard cursa din cauza eşarfei care-i servea drept
şor şi la care a trebuit s renun e, deoarece acesta îi împiedica mişc rile.
Unul dintre creatorii medicinii şi farmaciei din perioada mistic
a Greciei este Kiron, cel despre care se spune c ar fi dirijat educa ia
psihofizic a iluştrilor Ahile, Nestor, Esculap, Castor şi Polux, ini iindu-i
în arta şi ştiin a de a-şi men ine s n tatea.
45
 Cum majoritatea practicienilor nu prea au întreprins studii şi
observa ii teoretice, considerând c menirea lor principal o constituie
ac iunea metodic şi bine informat , ştiin a gimnasticii, una dintre
experien ele umane fundamentale, şi-a continuat drumul în Antichitate
al turi de mai vechii şi cunoscu ii ei parteneri: medicina, igiena,
filozofia, biologia, farmacia, arta etc.
În medicina lui Esculap*, în preocup rile filosofului şi matemati-
cianului Pitagora (înving tor la pugilat la Jocurile de la Olympia), precum
şi în considera iile celebrului maestru de gimnastic şi campion la
pentatlon Ikkos din Tarent, se reg sesc numeroase idei şi observa ii de
valoare cu privire la alimenta ia ra ional a gimnaştilor şi atle ilor,
ra ionalizarea preg tirii lor, utilizarea sistematic a exerci iilor fizice,
a b ilor, masajelor, unguentelor corporale cu untdelemn sau cu
ceroma (un amestec de untdelemn, cear şi rân sau nisip) etc.
B i publice existau la Atena înc din secolul V î.Hr., iar num rul
lor a început s creasc datorit binefacerilor acestui mijloc igienic şi
terapeutic. Clien ii g seau aici fie c zi plate dispuse în jurul unei s li
circulare, fie piscine cu ap înc lzit . Aceste localuri publice erau
înc lzite şi conduse, în numele proprietarului, de un „şef de baie” care
f cea încas rile la intrare, între inea ordinea interioar şi supraveghea
munca sclavilor, adic a „b ieşilor”.
Ca peste tot, b ieşii se îngrijeau de înc lzire, îi stropeau cu ap
pe cei care se sp lau, îi frecau cu ulei, asigurându-le o refrişare şi un
confort cât mai prelungit. Se pare c în unele localuri existau şi s li de
baie rezervate femeilor. În absen a s punului, descoperit mai târziu, se
folosea fie un carbonat de sodiu impur, extras din p mânt, fie o solu ie
de potasiu ob inut din cenuşa de lemn, fie o argil special . Mai
afl m din aceeaşi surs c baia se f cea de obicei înaintea mesei de

*
Esculap (Asklepios) – medic renumit al Greciei antice, considerat
întemeietorul medicinii. Cunoscut în mitologia grecilor ca fiu al lui Apolo şi
al nimfei Coronis, adorat ca un zeu, lui Esculap i s-a ridicat un templu în
Argolida, cel de la Epidaur, pentru a i se perpetua gloria în arta medicinii. În
secolul IV (î.Hr.) sanctuarul a cunoscut o mare înflorire, devenind celebru pentru
vindec rile miraculoase petrecute în incinta lui pe baz de somnoterapie. „La
l satul serii, pelerinii se culcau sub porticul de incuba ie (ábaton, coimeterian)
şi adormeau acolo. Ei erau vindeca i în timpul somnului, de cele mai multe
ori şi ca urmare a unui vis în care-l vedeau pe Ascleipos … atingându-le şi
tratându-le partea bolnav din trup sau „revelându-se o prescrip ie” pe care ei
se gr beau s-o urmeze de îndat ce se trezeau” (R. Flacelière, 1991, p. 200).
46
sear , obicei atât de împ mântenit, încât expresia „a face baie” era
practic sinonim cu „a merge la cin ” (R. Flacelière, 1991, p. 134-135).
Interesat de studiul fenomenului, de eficacitatea şi progresul
disciplinei care avea s p şeasc dincolo de limitele stricte ale subiectelor
ei, de care se prevalase pân atunci metodologia altor discipline, condu-
c torul de gimnaziu, pedotribul şi medicul Herodikos din Selymbria*
(428-347 î.Hr.) a reuşit s pun la punct o metodologie proprie, opus
concep iilor terapeutice „oficiale”. El a oferit contemporanilor un
sistem închegat de exerci ii fizice, de tehnici de masaj şi norme ale
gimnasticii igienice şi terapeutice, pe care le prescria ca remedii ale
diferitelor boli. Recomandând exerci ii fizice violente sau marşuri
lungi, Herodikos a intrat astfel în „gura” criticii.
Critica era în parte justificat , deoarece mul i şarlatani se d deau
drept medici sau t m duitori care lucrau cu ajutorul formulelor magice
sau prin interpretarea viselor. Pe de alt parte, mul i medici adev ra i
dispuneau de sclavi care le slujeau ca ajutoare şi, în timp, dobândeau o
oarecare experien în arta vindec rii fracturilor, entorselor şi a
luxa iilor etc., experien pe care o valorificau apoi în schimbul unei
retribu ii asupra atle ilor, r ni ilor din r zboaie etc.
Sistemul lui Herodikos a fost considerat empiric de c tre Hipocrate
din Cos (460-377 î.Hr.), cel care a ilustrat cu numele s u şi începu-
turile medicinii sportive antice. El scria c „nimic nu este mai
periculos pentru un febril decât exerci iul fizic şi masajul”.
Ca unul ce fusese câştig tor al cununii de laur la întrecerile de
aruncare a greut ii din cadrul celei de a 83-a edi ii a Jocurilor Olimpice,
Hipocrate a fost primul care a efectuat studii detaliate asupra diferitelor
exerci ii naturale şi artificial create, mai mult sau mai pu in violente,
eviden iindu-le efectele fiziologice. În cartea sa, Despre articula ii, el

* Vezi şi T. Sbenghe, op. cit., p. 8, unde Herodikos (scris Herodicus)

apare ca fiind profesorul de gimnastic şi masaj al lui Hipocrate şi totodat
primul medic grec care se ocup şi scrie despre valoarea exerci iului fizic,
metoda terapeutic pe care şi-a aplicat-o sieşi vindecându-se de o maladie
considerat pe atunci incurabil . Elevilor s i cu un fizic mai debil le reco-
manda sportul – boxul şi luptele corp la corp, iar pacien ilor febrili, mersul
f r întrerupere pân la 30 km. În cartea sa Ars gymnastica, imagineaz un
sistem de exerci ii extrem de complicat, despre care eruditul scriitor roman
Pliniu (23-79 d.Hr.) afirma c nu poate fi în eles f r a avea cunoştin e
serioase de geometrie.
47
preciza c „Organele nu-şi conserv capacitatea lor func ional decât
gra ie utiliz rii şi a unui exerci iu adecvat. To i cei care se vor purta
astfel îşi vor asigura o bun s n tate, o dezvoltare armonioas şi o
lung tinere e”. Hipocrate considera c masajul poate înt ri o articula ie
în epenit . El tonific esuturile, dac este executat cu putere şi le
înmoaie atunci când este executat cu modera ie.
Hipocrate este primul medic al Antichit ii care a sesizat şi argu-
mentat ştiin ific rela iile existente între mişcare-muşchi, imobilizare-
atrofie muscular , precum şi valoarea exerci iului fizic pentru refacerea
for ei musculare şi chiar pentru refacerea şi recuperarea capacit ilor
mintale (T. Sbenghe, p.8).
Bazat pe studii îndelungi şi observa ii directe, el a demonstrat
ştiin ific influen a masajelor, b ilor de mare, a ungerii corpului lupt -
torilor cu untdelemn sau cu pulbere, concluziile sale din Terapeutica
bolilor servind mult progresului practicii în domeniu. Dup cunoştin ele
noastre, Hipocrate este cel care a pus în circula ie termenul de
hipoterapie pentru a desemna tratamentul unor maladii cu ajutorul
calului, prin c l rie. El a sus inut şi l udat ritmul binef c tor al calului
asupra „c l re ului” bolnav. Hipoterapia a fost încurajat de greci,
întrucât era practica cea mai eficient care îi ajuta pe solda ii r ni i s
revin mai repede în armata c lare.
Acelaşi Hipocrate, str lucitul reprezentant al secolului lui Pericle,
a ajuns la adev rul c alimentele şi activitatea fizic exercit ac iuni
opuse asupra organismului, dar contribuie laolalt la între inerea şi
înt rirea s n t ii. Astfel de date şi concluzii au sl bit certitudinile
unor simpli practicieni, au condus la progresul gimnasticii în genere şi
la îmbog irea orizontului ei ştiin ific ca activitate interdisciplinar .
Totuşi, experien a pedotribilor, sili i de îns şi meseria lor s
practice o adev rat medicin a gimnaziilor, a fost în m sur s contri-
buie, şi ea, la fundamentarea viziunii medico-biologice a practicienilor
hipocratici. Pedotribii şi gimnaştii se vedeau obliga i „prin îns şi
natura îndeletnicirii lor” s ofere asisten medical de urgen , mai
ales cu caracter traumatologic. Jocurile sportive, destul de brutale când
era vorba de pugilat şi de lupte, „prilejuiau deseori accidente, precum
frângerea oaselor sau smulgerea urechilor” şi, pân la venirea medicului,
ei trebuiau s intervin (N. V t manu, G. Br tescu, p. 104, R. Flacelière,
1991, p. 129). Aşa a luat fiin o adev rat „kinetoterapie a gimnaziilor”,
alc tuit din experien a pedotribilor, gimnaştilor şi dieteticienilor,
maseurilor şi ortopezilor – specialişti pe care deontologia muncii lor îi
48
obliga s intervin în anumite momente ale procesului preg tirii
gimnaştilor şi atle ilor. Existau în Grecia antic medici pentru atle i,
aşa cum în Roma antic vom întâlni medici pentru gladiatori.
Primele aplica ii ale masajului, hidroterapiei, automasajului legate
de activitatea desf şurat în palestrele gimnaziilor şi arenele amfiteatrelor
au ap rut la greci şi romani. Folosirea masajului şi automasajului ca
mijloc de preg tire fizic şi de refacere a diferitelor categorii de atle i
a p truns în istoria universal a kinetoterapiei prin intermediul Vechii
Elade. Masajul era practicat atât înaintea întrecerilor pentru a preveni
oboseala şi eventualele accident ri cauzate de efortul maxim, cât şi
dup întreceri, cu scopul de a înl tura oboseala şi a reface organismul
pentru un nou efort. Specialiştii în masaj (aliptes) cunoşteau
manevrele şi succesiunea lor care se practic şi în zilele noastre,
ajutându-se de diferite uleiuri şi pulberi de nisip fin, amestec care era
apoi îndep rtat cu ajutorul unui instrument din lemn, de os sau de
bronz, cu lama dreapt sau curb (în forma unei seceri), numit strigil –
opera ie urmat de sp lare.
Câteva lucr ri de art – sculpturi şi picturi – ne înf işeaz
asemenea scene de masaj, automasaj şi igien personal din lumea atle ilor.
Sistemul pedotribului din Selymbria a fost ironizat şi de c tre
Platon (427-348 î.Hr.), „cel lat” în umeri, cândva concurent la lupte în
cadrul Jocurile Istmice şi Nemeice, care scria: „Herodikos a inventat
un sistem gimnastic care a început a-l tortura pe el însuşi şi apoi pe
mul i al ii dup dânsul” (Republica, C.3).
Conceptul de gimnastic nu exista înc şi nimeni nu se chema pe
atunci gimnast, dup cum nici la Platon numele de gimnastic nu se
g seşte prea des. El numeşte, de obicei, pedotrib pe cel ce se ocupa de
aceast art . Arta gimnaştilor a început a fi practicat cu pu in înainte
de timpul lui Platon, când s-a întemeiat şi sportul atleticii.
Gimnastica era o parte a igienei şi relativ la amândou ne-a
instruit Hipocrate, ar tând ce trebuie ştiut despre clim , locuri, ape,
vânturi şi anotimpuri, tot aşa despre alimente, b uturi şi ocupa ii,
descriindu-le precis pe toate, c ci în acestea consta dieta. Se pare îns
c Platon a numit întreaga art a trupului dup parte, zicând aceste arte
gimnastic în loc de igien , fie pentru c gimnastica este prin exce-
len apanajul celor s n toşi, fie pentru c socotea c numai aceasta
are nevoie de un diriguitor – scria la rându-i, Galenus, celebrul medic
al lui Marc Aureliu, ale c rui scrieri (sec II d.Hr.), al turi de cele ale
lui Hipocrate, pot fi considerate cele mai de seam tratate de medicin
şi kinetoterapie ale Antichit ii.
49
 Esculap (Asklepios) Strigilis Strigilis

La Platon, acest mare reformator în materie de gimnastic , apar

întâia oar no iunile de antrenament, gimnast, specialist în antrenarea
atle ilor, ambidextrie, ra ionalizarea alimenta iei şi a exerci iilor în
vederea dobândirii puterii fizice etc. (Republica, III, XV, 410 b). El
este, de altfel, unul dintre primii care au pus bazele ştiin ifice ale
problemelor de pedagogie privitoare la gimnastic . În câmpul acestei
activit i – practic şi teorie – el a introdus şi alimenta ia ra ional ,
b ile, masajul, odihna etc., elemente care pân atunci erau incluse
doar în terapeutic .

Atle i cur ându-şi nisipul de pe corp cu strigiliul sau supunându-se

manevrelor maseurilor

Dar, ceea ce n-a sesizat „critica” vremii este faptul c sistemul

lui Herodikos a obligat pe al i cercet tori s -l perfec ioneze. În plus,
prin crea ia sa, Herodikos a preconizat formarea în locul pedotribilor
(adev ra ii st pâni ai palestrelor, adesea proveni i din rândurile practi-
cienilor, ale foştilor atle i, care erau maeştri empirici) a gimnaştilor, a
profesorilor preg ti i ştiin ific în şcoli superioare. Aici ei puteau c p ta
cunoştin e medicale, pedagogice, filosofice, puteau studia conforma ia
corpului, aptitudinile, temperamentul etc., pentru a fi capabili s
50
dirijeze ştiin ific procesul instructiv-educativ, s prescrie cele mai
adecvate exerci ii, regimuri de efort, de alimenta ie şi odihn etc.
Încet, încet, gândirea medical se îndep rta de credin ele magice
şi for ele nedeterminate care înconjoar omenirea, religia Greciei
clasice fiind printre cele mai pu in fanatice din câte au existat
vreodat . Grecii erau mai pu in înclina i spre lumea de dincolo decât
egiptenii şi mai indiferen i la lupta cosmic dintre bine şi r u decât
orientalii. De aceea, al turi de templu, de sanctuar se aflau şi stadionul
şi spitalul, ca edificii fundamentale ale terapeuticii moderne, bazat
deopotriv pe empirism şi pe ra ionament.
Chiar Jocurile patruanuale, inaugurate în anul 776 î.Hr., şi-au
luat certificatul de naştere din ritualul şi ceremonialul desf şurate pe
muntele Olimp şi apoi în templul lui Zeus din Olympia. G zduind
asemenea monumente în frunte cu sanctuarul, cu templul zei ei Hera,
Olympia devenea pentru mai bine de un mileniu incinta sacr st pânit
de Zeus, unde se trecea în revist , o dat la patru ani, tot ceea ce se
realizase mai de pre în via a elenilor. Putem aprecia c bog ia obser-
va iilor de anatomie, fiziologie, influen a mediului, psihologia pacientului,
transpuse apoi în tratatele binecunoscutului Corpus hipocratic – oper
colectiv , au fost f cute deopotriv în stadion, spital şi templu.
Vechea kinetoterapie greac manifesta leg turile cele mai profunde
ale poporului cu stadionul sau palestra, templul şi spitalul. Asclepios
şi Higeea, cuplul de zei-medici de la Epidauros, atr geau acolo mul imi
dornice de tratament şi vindec ri miraculoase.
Toate cet ile pre uiau aceste institu ii care şi-au demonstrat
valoarea în dezvoltarea, vindecarea şi purificarea fiin ei umane. Ele
erau însemnele medicinii psihosomatice, care aborda omul în ansamblu:
fizic-suflet-psihic.
În elegem, de aici, dorin a de a c uta şi dobândi frumuse ea şi
bun tatea (Kalos kai agathos), doctrin inspirat din cultura egiptean ,
unde cele dou concepte coexistau într-unul singur, în vreme ce în
cultura elen abia la începuturile creştinismului Kalos „frumos” a
c p tat şi sensul de „bun”. La acest ideal de perfec iune se ajungea
printr-o educa ie îngrijit , armonioas , aplicat la toate componentele
fiin ei umane.
În drumul s u c tre o disciplin autonom , gimnastica medical
din Vechea Elad a trecut prin mai multe dezbateri cu privire la cât
este de real s n tatea, cine o constat , cu ce mijloace şi metode se
poate men ine, redobândi şi înt ri, cine sunt specialiştii, care este de
fapt obiectul ei de studiu ş.a.m.d.
51
 Cel care a f cut lumin în acest sens, oferind o mostr de a privi
din untru ac iunea muşchilor care efectueaz mişcarea, a fost marele
filosof Aristotel (384-322), autorul celebrei defini ii a gimnasticii:
„ştiin a care studiaz ce exerci ii convin majorit ii – şi, dac este
posibil, tuturor cet enilor – şi ce nu, sau numai atle ilor” (Politica, 1,
134, 2b).
De fapt, Aristotel este cel care a înscris ştiin a mişc rii (numit
azi kinesiologie), respectiv „ştiin a exerci iilor corporale” (c reia i-a
acordat un spa iu larg în Politica) între ştiin ele care reuşeau „a
cuprinde complet o ordine întreag de fapte” şi „a studia f r excep ie
tot ce se refer la obiectul s u special” (c. VI, cap. I, par. 1). Tot
Stagiritul este cel care, vorbind despre cauze, preciza c „S n tatea
(este) cauz pentru plimbare”, fapt ce apare ca ra ionament de la sine
în eles (Fizica, II, 1, 1926).
În exerci iile gimnastice (specifice „sufletului vegetativ”), mai
sublinia el, „trebuie s se separe vârstele deosebite”, s se respecte
principiul îngreuierii treptate, sexul, constitu ia.
Aristotel critic ignoran a unor popoare în gimnastic şi laud
eforturile acelora care au reuşit s se înal e în istorie şi cu ajutorul
exerci iilor de tot felul, aşa cum reuşiser s o fac geto-dacii, prin
în elepciunea m surilor luate de regele lor Burebista (sec. I î.Hr.). De
altfel şi în înv turile lui Zalmoxis figureaz astfel de recomand ri
care îi vor conduce pe geto-daci la alc tuirea unui cod de reguli de
via simpl , curat şi s n toas . Acest cod avea în vedere orient rile,
potrivit c rora apa, aerul şi locurile curate influen eaz favorabil
constitu ia individului, ca şi masajul, gimnastica, vinul consumat cu
modera ie.
Şi Philostratos din Lemnos (sec. III-IV) considera gimnastica o
ştiin care îmbin medicina cu arta pedotribiei, respectiv cunoştin ele
medicale şi igienice cu cele psihopedagogice ale pedotribului. Cartea
acestui retor şi sofist intitulat De arte gymnastica (Despre arta
gimnasticii) abordeaz o arie larg de concep ii, mijloace, metode
greceşti de gimnastic medical , eviden iindu-se influen a lor asupra
s n t ii. Philostrat nu se fereşte s arate, totuşi, c exerci iile atletice
au o valoare superioar comparativ cu cele ale gimnasticii igienice,
recomandate de medici şi de pedotribi. Înc din vremea sa, medicina şi
gimnastica medical evoluaser atât de mult, încât necesitau existen a
unei vaste culturi de specialitate, din ce în ce mai greu de st pânit de
unul singur.
52
 „Toat medicina nu o poate st pâni unul singur, ci unul se pricepe
la r ni, altul la friguri, un al treilea trateaz cu succes suferinzii de
ochi. Şi deoarece înseamn mult a exersa chiar numai o mic parte din
ea, medicii pot cu dreptate s afirme c o cunosc pe toat . Gimnastica
nu ar putea s o numeasc nimeni ca specialitate a sa în întregul ei;
c ci cine cunoaşte exerci iile de alergare nu va pricepe nimic din
lupt ” afirma Philostratos.
Nu mai pu in celebru a fost medicul şi chirurgul grec Antilus
(sec. II-III), considerat a fi al turi de înaintaşii s i „adev ratul întemeietor
al gimnasticii terapeutice” (C. Kiri escu, 1964, p. 86).
Lucrarea sa de baz , Cum trebuie s se trateze bolnavii singuri,
cuprinde toate exerci iile fizice practicate sau cunoscute în epoca sa,
înso ite de virtu ile lor fiziologice, profilactice şi terapeutice.
Aşa, de pild , alergarea era considerat un exerci iu bun în
tratamentul şi vindecarea sciaticii, lupta distrugea gr simea, tumorile
şi hidropiziile, s riturile, jocul cu mingea, mânuirea armelor, gesticula ia,
conducerea cercului erau indicate pentru ob inerea altor efecte
terapeutice ş.a.m.d. Medicul Antilus punea un accent atât de mare pe
practicarea exerci iilor fizice în tratarea unor maladii, încât unele
dintre recomand rile lui par ast zi exagerate şi chiar aberante.
Numeroase capitole ale lucr rii sale se preocup de eviden ierea
valorilor terapeutice ale exerci iilor fizice, cum ar fi:

Mersul pe teren accidentat (c. IV)

Acest exerci iu înt reşte pneuma*, face trupul şi, mai ales,
picioarele, flexibile şi în acelaşi timp d putere p r ilor puse în mişcare.
El face, de asemenea, carnea pietroas , şi ne sileşte s întrebuin m,
alternativ, toate p r ile fibroase; (…) Dac , pe lâng asta, punem pe
cei ce merg pe un teren accidentat s poarte haltere, acest exerci iu
este unul dintre cele mai grele, pentru c pune deopotriv în activitate
şi p r ile superioare şi pe cele inferioare ale trupului.

Alergatul
Alergatul, fiind socotit o plimbare violent , este considerat a fi
printre exerci iile greşite. Acest tip de exerci iu este recomandabil a fi
f cut f r restric ii de anotimp. El este apreciat a fi benefic pentru
s n tate şi atunci când este practicat în timpul iernii, ba chiar şi pe
c ldurile toride ale verii. Recomandarea alerg rii este binevenit .
*
Respira ia, suflul.
53
 Alergatul slujeşte ca s înc lzeasc trupul, s deştepte pofta de
mâncare, s fortifice activitatea natural , s înt reasc stomacul…
Deosebit de interesant ni se pare faptul c , în cadrul acestei
ramuri atletice, Antilus distinge diferite feluri de alergat; dup calitate,
cantitate şi alte puncte de vedere asem n toare…, ele sunt destul de
numeroase. Este, mai întâi, un fel de alergat care const în a alerga
înainte în linie dreapt şi care se numeşte cu numele generic alergare;
e apoi un altul care const în a alerga înapoi şi care se numeşte
anatrohasm şi, în sfârşit, e un al treilea fel, care const în a alerga în
cerc şi care se numeşte peritrohasm. Alergarea înainte are propriet ile
pe care le-am enumerat. Anatrohasmul face bine capului, ochilor,
cefei, stomacului şi şalelor, pentru c nu e repede… Peritrohasmul e
favorabil pieptului şi picioarelor, dar nu convine bolilor de cap.
Alergarea îmbr cat înc lzeşte carnea şi produce sudoarea. Alergarea
f r veşminte nu produce mult sudoare, dar ea risipeşte sucurile în
chip eficace, prin evaporarea încetul cu încetul, şi înt reşte şi usuc trupul.
Dup cum se poate lesne observa, fiecare tip de alergat pe care îl
enumer este pus în rela ie direct cu un animal, tip de boal , ceea ce
eviden iaz faptul c Antilus n-a fost numai teoretician, ci şi
practician, sau, cum am spune ast zi, un kinetoterapeut avizat.

Jocul numit corycos (asem n tor cu punching-bagul de ast zi)

Se umple sacul numit corycos cu sâmburi de smochine sau cu
f in , pentru oamenii slabi, şi cu nisip, pentru cei voinici. M rimea lui
trebuie s fie adaptat for ei şi vârstei acelora care joac . Îl ag m de
tavanul gymnasiului la o distan de sol aşa ca fundul sacului s fie în
dreptul buricului aceluia care exerseaz . Cei care se joac cu el îl in
cu mâinile şi îl balanseaz cu amândou deodat , întâi încet şi apoi
mai tare, alergând dup el când o porneşte înainte şi ferindu-se de el
când se întoarce, pentru ca s nu fie izbi i cu for . Apoi îi dau drumul
din mâini, izbindu-l foarte puternic, aşa ca s fie împinşi înapoi când
sacul revine, dac nu sunt aten i. Uneori se duc în întâmpinarea lui ca
s -l prind în mâini, alteori îl primesc în piept, cu bra ele întinse,
alteori se întorc şi îl primesc pe spate. Jocul corycos poate s fac
trupul musculos şi s dea putere. E un exerci iu bun pentru umeri şi
pentru tot trupul, şi e priincios tuturor m runtaielor, din pricina
loviturilor pe care le primim.
Dup cum se poate constata, jocul în sine şi, în special, cel
denumit „corycos” este apreciat a fi un remediu esen ial în fortificarea
54
organismului, el putând fi utilizat deopotriv atât de oameni cu o
constitu ie fizic mai pu in dezvoltat , cât şi de cei „voinici”.
Esen ial aici apare faptul c anticul medic Antilus a sesizat
oportunitatea doz rii exerci iilor în vederea men inerii st rii de
s n tate în func ie de tipul de organism al utilizatorului. De asemenea,
nu trebuie s minimaliz m nici faptul c , în condi iile acelor timpuri,
niciun exerci iu prezentat nu apare f r o justificare medical , f r
rolul benefic al acestuia asupra organismului uman.
Desigur, de-a lungul mileniilor, a avut loc o selec ie a
exerci iilor, a mişc rilor ce in de ceea ce numim ast zi kinetoterapie,
multe din cele cunoscute ca benefice la un moment dat, ca acest joc
corycos spre exemplu, nu au trecut proba timpului. Dar important
r mâne c de-a lungul vremii omenirea a avut în vedere aceast rela ie
deosebit de important : mişcare – s n tate şi a utilizat exerci iul fizic
fie pentru ob inerea st rii de bine, fie pentru tratarea unor boli.

Cum trebuie s arunc m halterele

Jocul cu halterele e un exerci iu dur… El exerseaz bine umerii
şi îi face c rnoşi, dar nu e bun nici pentru piept, nici pentru cap. E o
deosebire în felul de a arunca halterele: uneori le arunc m întinzând şi
îndoind bra ele rând pe rând, alteori numai le inem în mân , întinzând
bra ele înainte, f r s le mişc m. De obicei facem şi cu bra ele o mic
mişcare şi aceia care le exerseaz merg şi le agit ca pugiliştii. Uneori
îndoim şira spin rii, armonizând aceast mişcare cu o uşoar îndoire a
bra elor. Primul fel de exerci iu produce efectele enumerate; al doilea
înt reşte picioarele şi nervii…; al treilea ajut şirii spin rii şi şalelor,
dar e foarte sup r tor pentru cap.
Exersarea organismului prin jocul „halterelor” era considerat la
grecii antici o metod kinetoterapeutic important , mai ales atunci
când utilizatorul avea în vedere dezvoltarea umerilor, înt rirea
picioarelor etc. Acest joc putea fi utilizat în mai multe moduri, dar
indiferent de felul în care era abordat, era necesar a fi luate în consi-
dera ie şi consecin ele nocive asupra unor segmente ale corpului uman.

Jocul cu mingea
Jocul cu mingea înlesneşte mişc rile… şi fortific func iile
vitale. El e de mai multe feluri, dup m rimea mingilor de care ne
slujim. C ci sunt mingi mici, mari, foarte mari, mijlocii şi goale pe
din untru. Sunt trei feluri de mingi mici, care difer în m rime şi
55
fiecare slujeşte la un exerci iu special; e, mai întâi, o minge foarte
mic , cu care juc torii se exerseaz înghesuindu-se tare unul într-altul
şi inând mâinile cât mai apropiate, ca s arunce mingea; acest exerci iu
este foarte folositor picioarelor, pentru c e întov r şit de sfor area
acestor organe; el ajut , de asemenea, spatelui şi coastelor, cât şi
bra elor, când sunt sl bite; apoi, înt reşte carnea.
Este apoi un alt fel de minge, pu in mai mare ca cea dintâi, de
care ne slujim punând antebra ul împotriva antebra ului celorlal i
juc tori, dar f r ca trupurile s se ating sau s se aplece unele spre
celelalte, în timp ce se execut mişc ri variate şi schimbând locul din
pricina trecerii mingii de la un juc tor la altul. Acest joc e cel mai
frumos dintre toate exerci iile cu mingea, pentru c îns n toşeşte
trupul, îi înlesneşte mişc rile, dându-i în acelaşi timp şi putere,
înt reşte vederea şi nu congestioneaz capul.
Este apoi un al treilea fel de minge mic , care e mai mare decât
cea din urm şi cu care juc torii se joac , aşezându-se la oarecare
distan . Acest joc e de dou feluri, dup cum e jucat, dac juc torii
r mân pe loc sau alearg . Când ei r mân pe loc, mingea e aruncat cu
for ; acest joc foloseşte bra elor şi ochilor. Jocul cu mingea, jucat
alergând, e tot aşa de folositor ca şi cel de mai sus pentru bra e şi ochi,
dar el mai foloseşte şi picioarelor, din pricina alergatului, cât şi şirei
spin rii, din pricina flexiunilor pe care trupul le face în timpul
alergatului. (…)
Cât despre jocul cu mingea mare, el difer de celelalte nu numai
prin m rimea mingii, ci şi prin atitudinea bra elor, c ci în toate
speciile de care am vorbit mâinile sunt întotdeauna puse mai jos ca
umerii, pe când la acesta, ele sunt deasupra capului şi astfel, în timpul
exerci iului, partea c rnoas a şalelor e dat înapoi. Câteodat , juc torul
merge în vârful picioarelor, c utând s ridice bra ele, alteori sare, când
mingea îi trece pe deasupra capului. Acest exerci iu înt reşte tot
corpul şi prieşte capului …
Mingea mare de tot înt reşte bra ele în timp ce e azvârlit (o
arunc m cu ambele mâini, din pricina m rimii ei), dar, pentru c
loviturile pe care le pricinuieşte sunt tari, ea e v t m toare nu numai
bolnavilor şi convalescen ilor, ci, în anumite privin e, şi oamenilor s n toşi.
Mingea goal , numit sac, produce, ca exerci iu, acelaşi efect ca
jocul cu mingea, care se joac alergând. Dar nu e nici prea uşor, nici
prea elegant … (în româneşte de Şt. Bezdechi)

56
 Jocul cu mingea, fie ea mai mare sau mai mic , este şi va
r mâne pân în zilele noastre o metod de fortificare şi tratare a
organismului, a „func iilor sale vitale”. Ac iunea favorabil a jocului
cu mingea, dup cum ne spune în acest fragment medicul Antilus,
difer în func ie de m rimea acesteia şi de tipul de exerci iu folosit.
Este vorba aici de o terapie prin mişcare, dar suntem avertiza i c
folosirea ei neadecvat poate avea efecte nedorite atât la omul bolnav,
cât şi la cel convalescent şi chiar la omul s n tos.
În sfârşit, şi Theon din Alexandria (sec. IV), matematician şi
astronom, şi-a legat numele de kinetoterapia greac , alc tuind o
voluminoas enciclopedie a gimnasticii (în 16 c r i), care s-a pierdut,
oper în care a dezvoltat pe larg teoria masajului şi aplica iile sale.

*
* *

Toate aceste scrieri, apar inând medicilor, filozofilor, litera ilor,

practicienilor în ale gimnasticii, care au încercat s caute, s dezbat ,
s afle şi s formuleze principiile cele mai adecvate de ac ionare
asupra f pturii umane, sunt o dovad concludent a interesului
neobişnuit de care s-a bucurat kinetoterapia în Grecia antic .

3.2. Rolul suprasolicitat al hidroterapiei în Roma antic

Scriitorul şi totodat atletul şi scenaristul francez Gilbert Prouteau

(n. 1918) men iona undeva c latinii au redus sportul la o igien f r
entuziasm, la hidroterapie. M re ia olimpic li se p rea vestigiul întârziat
al unei civiliza ii pe care au pr dat-o. Au pr dat-o în sec. II î.Hr., când
Grecia a fost cucerit de romani.
Într-adev r, Italia antic a dat un alt în eles exerci iilor fizice
iradiate din Vechea Elad şi Orientul mediteranean. Baia romanilor
era totodat gimnaziu, club şi for.
Kinetoterapia de factur roman poart pecetea urbaniz rii masive.
Din aceast cauz , destinul istoric al civiliza iei romane a fost s scrie
capitolul cel mai consistent al hidroterapiei universale.
În timpurile mai vechi, romanii nu obişnuiau s fac b i calde, ci
numai reci, sc ldându-se în apele Tibrului, îndeosebi dup exerci iile
efectuate pe Câmpul lui Marte. Ei credeau pe atunci c b ile calde
moleşesc şi chiar sl besc organismul.
57
 C tre secolul II î.Hr. aceast concep ie avea s se schimbe radical
şi ca dovad stau num rul mare de b i publice de care dispuneau
romanii, b i care func ionau sub supravegherea permanent a edililor.
Ele au ap rut ini ial în Campania, iar începând din vremea consulatului
lui L. Cornelius Sulla (88-78 î.Hr.) le afl m şi la Pompei.
Treptat aceste edificii, ce derivau din palestra greac , deveneau
un model de crea ie în care se afirma spiritul civic şi practic al
romanilor. În timpul Imperiului b ile au devenit foarte luxoase şi au
luat numele grecesc thermae.
În anul 33 î.Hr. se spune c existau la romani 170 de b i parti-
culare care, în pofida concuren ei instala iilor imperiale, au r mas a fi
gratuit utilizate (P. Grimal, 1973, p. 347; T. Iord nescu, 2003, p. 112).
Romanii au lansat deviza in balneis salus (în b i este s n tatea),
deci nu în exerci iile fizice din palestrele greceşti, cu toate c numele
de thermae este tot de origine greceasc . Bazinele de ap , care în palestre
serveau la sp larea atle ilor, la înl turarea nisipului şi uleiului ce le
acoperea corpul în timpul lucrului de pe pistele şi arenele de exerci ii,
au c p tat în Italia antic alte dimensiuni şi semnifica ii terapeutice.
B ile au devenit elementul principal al termelor romane – institu ii
amplasate în spa ii care s permit plimbarea şi odihna, nu numai baia,
de la deschiderea lor (în jurul orei 10) şi pân la apusul soarelui.
O realizare arhitectonic original , din ce în ce mai fastuoas ,
sunt aceste stabilimente romane, ale c ror înc peri şi instala ii pentru
aducerea apei, înc lzirea ei şi a spa iilor anexe, evacuarea apei
reziduale etc. au împânzit întreg Imperiul roman.
Urmele lor mai pot fi v zute azi şi în castrele construite în
Dacia, dup transformarea unei p r i a ei în provincie roman .
Instala iile şi confortul variau în func ie de clientel , îns în ceea
ce priveşte succesiunea procedeelor, tehnicilor terapeutice, ea era cam
aceeaşi, atât pentru cei înst ri i, cât şi pentru „plebei”:
– apodyterium (vestiarul termei);
– frigidarium (o sal rece prev zut cu duş pentru a stimula
suda ia);
– tepidarium (o sal c ldu );
– sudatorium (etuv pentru activarea transpira iei. Aici se r mânea
mai mult. Apoi urma ungerea);
– caldarium (baie de aburi supraînc lzit pentru a provoca
transpira ia abundent ).

58
 Aproape fiecare sal era prev zut cu bazine sau c zi în care se
puteau sc lda sau înota. Unii autori mai enumer şi laconicum sau baia
de c ldur uscat , de sudoare (assa sudatio) numit astfel, deoarece se
credea c era folosit de spartani. Era o sal de form circular în care
lumina venea prin cupol , sal în care se concentra o mare c ldur .
Despre aceste b i romanii credeau c ajut la digestie.
Urmau apoi plimbarea, conversa iile, eventual lectura în s lile
bibliotecii sau în aer liber etc.
Masajului i se acorda o aten ie deosebit de c tre ambele sexe.
Existau înc peri speciale, în care un corp de masori profesionişti,
profila i fie numai pe ungerea corpului (alyptes) cu diferite uleiuri, creme
şi balsamuri rare, aduse din întreg Imperiul, fie doar pentru masaj
(frictores), f ceau din aceast terapie o art ce se dorea înc un omagiu
adus de romani igienei corporale, pe lâng baia propriu-zis . De fapt,
valoarea igienic a b ilor, practicate cu exagerarea şi rafinamentul
introduse de romani, era îndoielnic şi o descriere documentat a
acestui aspect ne ofer C. Kiri escu (p. 131), din care cit m: „ele au
transformat îngrijirile trupului într-un pretext pentru o via de pl ceri
şi trând vie. Totuşi, nu s-ar putea nega b ilor şi un rol pozitiv: au
r spândit o oarecare obişnuin pentru cur enia corporal , pentru
exerci ii fizice şi pentru desf t rile cititului şi ale artelor.
Cele mai importante dintre b ile cl dite de împ ra ii romani în
Roma* au fost termele lui Caracalla, una din minunile arhitectonice
ale lumii vechi, care acopereau o suprafa de 11 hectare, şi termele
lui Diocle ian, pe o suprafa de 13 hectare. Erau stabilimente nu
numai uriaşe ca dimensiuni, dar şi foarte complicate ca instala ii.
Termele lui Caracalla erau astfel amenajate, încât 2300 persoane
puteau face baie în acelaşi timp, iar în cele ale lui Diocle ian se puteau
îmb ia cu 700 mai mult peste aceast cifr . Aveau piscine cu ap rece,
c ldu şi cald : frigidarium, tepidarium şi caldarium. Una din ele, de
form circular , avea 30 m diametru, alta avea form de dreptunghi,
de 56/24 m. Mai erau s li de suda ie uscat şi de aburi, b i de cad ,
duşuri etc. Cupolele, sus inute de stâlpi de granit, se ridicau la 14 m
în l ime**. Ca anexe ale b ilor erau gr dini şi promenade r coritoare

*
Terme impozante au construit şi împ ra ii: Agrippa, Claudiu, Nero,
Titus, Traian.
**
Autorul are în vedere tepidariumul termelor de la Stabiae, construite
în stil pompeian.
59
cu fântâni, xyste şi saloane de odihn , s li de gimnastic , de jocuri şi
de masaj, exedre, biblioteci, muzee. În p r ile exterioare, sub porticuri,
se aliniau numeroase pr v lii. În aceast împerechere a preocup rilor
de mediu fizic şi intelectual, într-o atmosfer de via public şi de
satisfac ie artistic , sta originalitatea concep iei romane. Sub aceast
form specific , romanii au acceptat importarea educa iei fizice
greceşti, r mânând îns ferm ostili atletismului de form pur elen ,
c ruia îi imputau imoralitatea exhibi iilor nudiste, dep rtarea de la
meseria r zboiului şi preocup rile estetice. Nuditatea nu era admis
decât în interiorul stabilimentelor de b i şi, acolo unde nu existau
stabilimente separate pentru cele dou sexe, separa ia se f cea prin
orarul de frecventare diferit.
Numeroşi medici, gimnaşti şi terapeu i greci, atraşi de glorie sau
de bog ii, se stabileau la Roma, aducând cu ei obişnuin a de a
practica gimnastica şi masajul. Dac gimnastica nu a putut „concura”
cu exerci iile r zboinice ale romanilor, în schimb masajul, executat de
sclavi sau de cei afla i în captivitate, a devenit în scurt timp o practic
nelipsit din regimul de via al romanilor boga i.
Se practica un masaj igienic de diminea , pentru înviorare, şi un
altul seara, pentru refacere, relaxare şi odihn . Cel mai r spândit era
masajul aplicat în terme sau în b i publice.
Baia patricianului roman era lung şi complicat . De obicei,
începea cu o şedin de atletism sau de joc cu mingea. Apoi, romanul
f cea baie uscat într-o sudatoria unde, într-o atmosfer de etuv , îşi
activa transpira ia. Dup aceasta trecea în caldarium; aici, temperatura
era tot ridicat , dar putea s fac duş cald şi s -şi cure e pielea, r zând-
o cu strigilul. Dup ce se usca, trecea spre piscina cu ap c ldu ,
tepidarium, pentru transpira ie, şi la sfârşit de tot f cea o baie rece în
frigidarium. Dup baie se întindea pe b nci ori pe paturi, pentru
odihn , şi era luat în primire de masori, apoi de alyptes, care-i ungeau
corpul şi-l parfumau. În b ile populare masajele se executau prin
fric iuni reciproce. Urmau, dup preferin e, plimb rile igienice pe sub
porticurile de marmur ale xystelor, care erau pavate cu mozaicuri
artistice şi împodobite cu capodopere ale artei statuare ca: Hercule
Farnese, Flora, Taurul Farnese, Laocoon; în timpul plimb rilor aveau
loc discu ii.
În chipul acesta, romanul bogat îşi petrecea o mare parte a
timpului s u în baie.
Aceasta f cea parte integrant din via a public .
60
 Cele descrise pân acum se refer în principal la Roma din
perioada imperial *, când romanii ajung în contact cu acel popor care
avea menirea s devin , dup ei, poporul universal-istoric.
Multe dintre aceste practici, mai pu in „kinetoterapeutice”, cum
ar fi luxul şi desfrâul, au fost aduse la Roma din Asia, iar bog iile
aduse ca prad de r zboi din tot Imperiul.
Nic ieri nu se poate vedea mai bine modul cum au degenerat
exerci iile fizice, gimnastica şi atletismul ca la Roma. Opozi ia
romanilor fa de aceste activit i, fa de motricitate şi kinetoterapie
avea s coste îns şi existen a Imperiului.
Popula ia acestuia, moleşit în s n tatea şi dezvoltarea ei, datorit
num rului mare de ore pe zi petrecute în b ile publice şi în tribune, la
spectacolele din circuri, amfiteatre şi hipodromuri, a devenit atât de
vulnerabil încât Imperiul avea s fie cucerit de neamurile migratoare.
Romanii socoteau c exerci iile fizice sunt bune doar pentru
sclavi, pentru preg tirea militarilor (majoritatea lor mercenari) şi a
gladiatorilor. Doar medicii lor au în eles şi mediatizat valoarea adev rat
a kinetoterapiei.
Ei au promovat-o şi în afara situa iilor cauzate de cele întâmplate
în arene, hipodromuri sau în antrenamentele pentru spectacolele din
aceste locuri, locuri despre care celebrul arhitect Vitruvius (sec. I î. Hr.)
scria: „Îmi pare nimerit s vorbesc acum şi despre cl dirile palestrelor,
cu toate c azi nu mai sunt în obiceiurile italice; voi explica pe acelea
care ne-au r mas şi cum se fac ele la greci.
În palestre se fac cur i cu peristiluri p trate sau dreptunghiulare,
aşa fel ca perimetrul lor s m soare o lungime de dou stadii, ceea ce
grecii numesc diaulos.
Porticurile din jurul cur ilor trebuie s fie pe trei dintre laturi
simple, iar pe a patra, cea orientat spre miaz zi, duble, pentru ca,
atunci când se isc furtuni înso ite de vânt, ploaia s nu p trund pân
în p r ile lor din fund.
În cele trei porticuri simple se vor construi exedre înc p toare cu
scaune, pentru ca filosofii, retorii şi ceilal i care se complac în studii
s poat discuta şezând.

*
Imperiul Roman cuprindea întreaga lume civilizat , de la Oceanul
Atlantic pân la fluviul Tigru, din interiorul Africii pân la Dun re (Pannonia,
Dacia). Aceeaşi r spândire a c p tat-o şi cultura fizic medical de factur
greac , dup cucerirea Greciei de c tre romani.
61
 În porticul cel dublu se vor aşeza urm toarele anexe:
La mijloc, sala efebilor, care e o exedr foarte înc p toare cu
scaune, având l imea egal cu 2/3 din lungime; la dreapta acesteia se
va g si coriceul; al turi, conisteriul, iar dup conisteriu, în dreptul
aripii cu portic, baia rece denumit de greci lutrón.
La stânga s lii efebilor se va aşeza aşa-numitul elaeothesium, iar
al turi de elaeothesium, baia c ldu , din care se merge spre sala
focurilor, într-o arip a porticului.
Al turi de baia rece şi sala focurilor, se va instala baia de
suda ie, de dou ori mai lung decât lat , care va avea într-o parte baia
de aburi, propor ionat cum s-a scris mai sus, iar în partea opus b ii de
aburi, baia cald .
… Porticul acesta cu trotuare şi platform este numit de greci
xystós, pentru c la ei, în timpul iernii, atle ii exerseaz în stadioane
acoperite.
Asemenea xyste se pare c trebuie construite astfel: între cele
dou porticuri s se g seasc o perdea de arbori sau planta ii de platani,
cu alei de plimbare, între arbori şi bazine cu ap lucrate din beton.
De asemenea, lâng xyst şi dublul portic trebuie s se amenajeze
locuri de plimbare sub cerul liber, pe care grecii le numesc
paradromides, iar ai noştri xysta, unde atle ii ies şi se exerseaz iarna
în zilele senine.
În sfârşit, în partea din fund, trebuie s se construiasc un stadion
astfel pl nuit ca un mare num r de oameni s -i poat privi în voie pe
atle i luptând…” (Despre arhitectur , c V, cap. XI. În româneşte de
G.M. Cantacuzino, Traian Costa, Grigore Ionescu).
Nu ştim dac dup planurile lui Vitruvius sau dup un proiect
propriu, dar în vremea marelui arhitect un oarecare Mecenas „a fost
cel dintâi care a construit la Roma un bazin cu ap cald pentru înot” –
scria istoricul grec Cassius Dio (sec. III d.Hr.) în opera sa Istoria
roman (LV, 7).
Am adus în fa a cititorului aceste exemple, deoarece ele prezint
scenele pe care se manifestau o bun parte din activit ile kinetotera-
peutice. Acestea, dar şi acele locuri naturale, unde nu a intervenit
omul, cum ar fi muntele, marea, p durea etc.
„…E de necrezut cum activitatea şi mişcarea trupului pot
stimula gândirea, iar singur tatea p durii care te împresoar şi îns şi
liniştea des vârşit care se cere la o vân toare sunt tot atâtea îndemnuri
vii la cugetare…”, recunoştea în Scrisorile (I, 6) sale celebrul avocat
Pliniu cel Tân r (62-113 d.Hr.), contemporan cu Juvenal.
62
 Între c rturarii romani care s-au apropiat în aceast perioad de
sfera de cuprindere a kinetoterapiei se num r şi medicul Cornelius
Aulus Celsius. El nu a introdus categorii sau metodologii noi, îns a
scris despre rolul deosebit de important pe care îl au mersul pe jos şi
exerci iul fizic în ansamblu în refacerea bolnavilor cu hemiplegie sau
cu alte paralizii. El indica masajul în tratamentul afec iunilor reumatice
şi al sechelelor dup r nirile din r zboi.
Celsius a promovat valorile kinetoterapiei la o manier ce îl
situeaz deasupra lui Hipocrate, care îl influen ase. Datorit argumenta iei
sale de neclintit, Celsius a fost numit „Cicero al medicinii” şi consi-
derat unul dintre cei mai mari medici romani.
Într-o vreme când termele slujeau din ce în ce mai pu in refacerii
şi relax rii atle ilor, Celsius continua s recomande igiena, gimnastica,
exerci iile fizice practicate cu modera ie, alerg rile, jocurile, plimb rile
în aer liber, b ile, ungerea epidermei, declama ia cu voce tare etc.,
toate propor ionate şi dozate în func ie de vârst , constitu ie anatomic ,
profesie, anotimp şi starea s n t ii. Apari ia transpira iei nu era consi-
derat decât un semn al oboselii şi un indiciu c exerci iile trebuie
reduse sau oprite, aprecia medicul şi enciclopedistul Celsius
(C. Kiri escu, 1964, p. 130).
La creşterea interesului pentru cultivarea deopotriv a trupului şi
a min ii a contribuit prin scrierile sale satirice şi poetul latin Juvenal
(42-125).
El a încercat s remedieze o limit a lumii romane, propunându-şi
s aduc în centrul aten iei tratarea în egal m sur atât a igienei
trupului, cât şi a spiritului. Prin celebrul hexametru Optandum est ut
sit mens sana in corpore sano* (Satira I), Juvenal a r mas un simbol
şi în istoria universal a kinetoterapiei.
Mutilarea trupului reprezenta principala mutilare a eului, de aici
şi nevoia de masaj şi cultivarea fizic a acestuia.
Dar nu numai Roma redusese atât de mult aria kinetoterapiei, ci
şi celelalte oraşe ale Imperiului. În secolul al II-lea, epoca ascensiunii
sociale a provinciilor, un cet ean din Vieux (în apropiere de Caen), de
pild , care fusese de 4 ori magistrat municipal, a construit pe cheltuiala
sa terme, a oferit 4 zile de jocuri în amfiteatru, închiriind 32 de perechi
de gladiatori pentru enorma sum de 320.000 de sester i**. Aceste

*
E de dorit ca o minte s n toas s fie într-un corp s n tos.
**
Aproximativ 160.000 de franci.
63
oferte au condus indirect la o uzur a kinetoterapiei, redus tot mai
mult la ceea ce se realiza în terme: b ile şi masajul.
În acelaşi secol II, când termele constituiau cl direa ideal şi
confortabil a oric rei localit i a Imperiului, o localitate ca Timgad
(în Tunisia) avea 12 terme la o popula ie de 15.000 de locuitori. Adeseori
se construia apeductul necesar pentru alimentarea celor 3 s li: rece,
c ldu şi cald , ale acestor b i „turceşti”, unde trebuia s transpiri din
belşug în aburi înainte de a plonja în piscin (Ist. Univ., p. 639).
Şi tot în acel secol II, medicul Galen (Galenius), n scut în Pergam
(138-210), considerat o culme a medicinii şi igienei greco-romane,
punea la punct toate cunoştin ele empirice în materie de anatomie,
leacuri pe baz de plante, masaj şi exerci ii terapeutice, dozate în func ie
de starea pacientului. El recomanda masajul înainte şi dup exerci iile
corporale. Metodologic, Galenus a preluat de la înaintaşi descrierea
principalelor manevre de masaj (fric iunile, netezirile, presiunile,
stoarcerile şi flagel rile), distingându-le şi clasificându-le dup intensitate
(în puternice, moderate şi uşoare), durat (lungi, medii şi scurte) etc.
Cele cuprinse în cartea sa Despre igien vor fi utilizate şi în secolul
al XVII-lea. O vreme, Galen a func ionat ca medic al gladiatorilor din
Roma, post foarte important care l-a pus în leg tur cu r ni ii şi
accidentele din aceast categorie: atle i, gladiatori etc.
Cunoştin ele teoretice şi practice acumulate în materie de
medicin , patologie, fiziologie, farmacologie şi terapeutic , le-a ordonat
în numeroase c r i, dintre care trei se refer direct la practica exerci-
iilor fizice: Despre exerci iul cu mingea mic , Despre igien sau
Ştiin a igienei şi Trasybul (nume de personaj fictiv).
În prima carte el atribuie jocului cu mingea, foarte accesibil
tuturor, o mare importan igienico-social , scriind: „cât de bune sunt
exerci iile pentru s n tate, o Epigenes, şi cum trebuie ele f cute
înainte de mas , au spus îndeajuns filosofii şi medicii cei mai buni din
Antichitate, dar nimeni n-a explicat pân acum cât de bun este
exerci iul cu mingea.
E drept, deci, s spun eu ce ştiu despre acest joc, pentru ca s
judeci tu, care cunoşti cel mai bine dintre to i acest exerci iu, ca s
foloseasc şi altora c rora le vei împ rt şi cele spuse de mine. Afirm,
aşadar, c cele mai bune exerci ii sunt acelea care nu numai c pot
folosi trupului, dar desfat şi spiritul. To i cei care au descoperit
vân toarea, amestecând în aceast activitate osteneala cu pl cerea şi
ambi ia, erau oameni în elep i, care cunoşteau perfect firea omeneasc .
64
Fiindc în firea omeneasc are atât de mare influen activitatea
spiritului, încât mul i, prin desf tare, s-au vindecat de boli şi mul i s-au
îmboln vit din pricina sup r rilor. Nu e nicio boal trupeasc atât de
puternic , încât s nu poat fi biruit de spirit. Aşadar, nu trebuie
deloc s nesocotim aceste activit i ale sufletului, de orice natur sunt,
ba trebuie s le d m o aten ie cu atât mai mare, cu cât sufletul e mai
puternic decât trupul. Acest lucru este comun tuturor exerci iilor
îmbinate cu desf tare, dar concluziile speciale pe care le procur jocul
cu mingea le voi l muri acum.
Mai întâi de toate, lesniciunea. C ci, dac te gândeşti cât pre-
g tire şi timp reclam celelalte exerci ii, cum e, de pild , vân toarea,
vei vedea bine c nici cei care se ocup cu politica, nici cei care se
dedau artelor sau ştiin elor n-au vreme s se îndeletniceasc cu o
asemenea ocupa ie, care reclam şi bog ie, şi r gaz suficient. Numai
jocul cu mingea e atât de democratic, încât şi cel mai s rac om poate
avea la îndemân cele necesare pentru preg tirea lui. C ci n-are
nevoie nici de plase, nici de arme, nici de cai, nici de câini de
vân toare, ci numai de o singur minge, şi înc mic . Şi e atât de
comod pentru activitate, c din pricina lui nu eşti silit s neglijezi nicio
ocupa ie. C ci ce joc poate fi mai la îndemân şi mai apropiat de orice
stare şi de orice meserie omeneasc ? (…). Iat cât de mare e lucrul
datorat lesniciunii pe care-l ofer acest joc. Şi te po i convinge totodat
c e cel mai complet, dac iei în considera ie rezultatele, influen a şi
natura diverselor exerci ii. Te vei încredin a c unul e mai violent,
altul moale, altul pune în mişcare mai mult p r ile de sus ale trupului,
altul pe cele de jos, ca şalele, capul, mâinile sau toracele. Dar, ca s
pun în mişcare deopotriv toate p r ile trupului şi s reclame sfor ri
de la cele mai violente pân la cele mai uşoare, nu vei g si niciun alt
exerci iu decât cel cu mingea mic , acesta fiind şi foarte iute şi foarte
lent, dup cum o vrei şi dup cum crezi c are nevoie trupul. Dac
crezi de cuviin , el poate s pun deopotriv în mişcare toate p r ile
trupului, sau, dup necesitate, o anume parte mai mult decât alta. C ci,
când juc torii stau înghesui i la un loc, c utând s se împiedice unul
pe altul de a prinde mingea, aceasta constituie un exerci iu foarte
violent, prin azvârlirea capului înapoi, amestecat cu multe figuri de
lupt , obosind gâtul prin aplecarea capului pe spate, înt rind coastele,
pieptul şi pântecele prin încol cirea bra elor, prin împingeri, prin
ap sare, cât şi prin celelalte figuri de lupt . În acest timp se sfor eaz
violent şi şalele şi picioarele. Şi acest joc reclam şi mersul pe loc, iar
65
mersul înainte, cât şi s rirea în l turi pe care le necesit , ajut foarte
mult picioarelor, şi dac trebuie s spunem adev rul, niciun alt
exerci iu nu mişc aşa de armonic toate p r ile trupului. C ci la cei
care merg înainte se pun în activitate al i muşchi şi alte tendoane, iar
când merg înapoi intr în func iune al ii deosebi i, precum, de
asemenea, al ii, când trebuie s sari în l turi. Numai c cel care
recurge numai la un fel de mişcare, ca alerg torii, de pild , îşi exercit
inegal diverse p r i ale trupului.
Dup cum ajut picioarelor, acest joc e priincios şi mâinilor, pe
care le deprinde s prind mingea în orice pozi ie. C ci, prin varietatea
atitudinilor, exercit violent diferi i muşchi, aşa c , pe rând, fiecare
muşchi intr în activitate sau st în repaus, încât s nu exers m
exclusiv pe unii, l sându-i pe ceilal i cu totul inactivi. C exerseaz şi
vederea, se poate constata uşor din aceea c , dac cineva nu observ
atent mişcarea mingii şi direc ia în care alearg , risc s n-o prind . Pe
lâng aceasta, exerseaz şi spiritul, prin grija pe care juc torul o are de
a nu da mingea prea jos şi de a-l împiedica pe adversar s-o prind .
Grija singur îl sl beşte pe om, îns când e îmbinat cu un joc
oarecare şi cu o anumit ambi ie şi aduce la sfârşit o pl cere, ajut în
gradul cel mai mare şi s n t ii trupului, şi inteligen ei sufletului. Şi
este cel mai mare avantaj al unui exerci iu acela de a folosi în acelaşi
timp şi trupului şi sufletului, fiec ruia conform naturii sale. Şi e uşor
de constatat c exerseaz în chipul cel mai eficace şi pe unul şi pe
cel lalt, mai ales în acele direc ii pe care legile, regii cet ii poruncesc
generalilor s le cunoasc mai bine. C ci a ataca la vreme, a prinde
iute ocazia, a smulge avantaje adversarului, fie silindu-l, fie atacându-l
pe neaşteptate, cât şi a p stra ceea ce au câştigat, sunt virtu i ale
bunilor generali. Într-un cuvânt, generalul trebuie s fie un ho şi un
paznic perfect, c ci acesta este esen ialul artei sale. Dar exist vreun
alt exerci iu mai potrivit s te înve e din vreme sau s p strezi ce ai
câştigat, sau s salvezi ce ai pierdut, sau s ghiceşti dinainte gândul
adversarului? M-ar surprinde dac cineva ar afirma c exist (…).
Deci recomand în chipul cel mai c lduros un exerci iu care este
în stare s procure şi s n tate trupului, şi simetrie membrelor, şi virtute
sufletului, foloase pe care, pe toate, ni le aduce jocul cu mingea. El e
în m sur şi s dezvolte spiritul în toate direc iile, şi s exerseze
deopotriv toate p r ile trupului, lucru care contribuie foarte mult la
s n tate şi realizeaz şi simetria înf iş rii, nef când pe om nici gras
nici diform, nici de o sl biciune exagerat , ci apt pentru treburile ce
66
reclam for , ca şi pentru cele care cer iu eal . Aşadar, cât priveşte
violen a exerci iului, acesta nu r mâne în urma niciunuia. Acum, s
vedem în ce m sur poate fi şi foarte lin. C ci şi de un asemenea
exerci iu avem nevoie, fie din pricina unei vârste prea tinere sau prea
înaintate, care nu poate suporta sfor ri prea violente, fie când avem s
risipim oboseala sau s ne refacem dup o boal . Dar şi în aceast
privin cred c este superior oric rui altul, c ci nu exist exerci iu
mai lin, dac -l faci cu modera ie; inând media şi nedep rtându-te de
m sura cuvenit , trebuie când s înaintezi uşor, când s stai pe loc,
nef când o sfor are prea mare; pe lâng aceasta, e bine s recurgi la
masaj lin cu untdelemn şi b i calde. Acest joc e cel mai moderat, aşa
c e foarte folositor şi celui care are nevoie de odihn , şi foarte eficace
pentru bolnavul care vrea s -şi recapete puterea, tot atât de priincios şi
pentru copil, şi pentru b trân.
Cel care vrea s se foloseasc cum trebuie de acest exerci iu
trebuie s ştie urm toarele lucruri: dac vreodat , din pricina unei
munci necesare, cum se întâmpl adesea, pui la contribu ie prea mult
partea de sus sau de jos a trupului, fie, de pild , numai mâinile sau
numai picioarele, po i, cu acest joc, pe de o parte, s recreezi partea
trupului obosit mai înainte şi s pui în mişcare – pentru a restabili
echilibrul cu partea obosit – p r ile care au stat cu totul în inactivitate.
C ci a arunca energic mingea de la o distan suficient odihneşte
partea inferioar a trupului şi pune într-o mişcare mai violent partea
superioar , precum, pe de alt parte, dac uzezi mai mult de alergat
repede de la o distan mai mare şi arunci mai rar mingea, pui în
mişcare mai mult partea de jos a trupului. Sprinteneala şi repeziciunea,
f r o sfor are prea intens , exerseaz mai ales respira ia, pe cât
vreme încordarea întrebuin at când arunci, te înşfaci şi foloseşti
diverse figuri de lupt cu ceilal i juc tori, încordeaz şi înt reşte mai
mult trupul. Dac îns la acest joc îmbini iu eala cu sfor area, exerci iul
astfel f cut este cel mai violent dintre toate şi înt reşte deopotriv şi
trupul, şi respira ia.
Nu mi-e cu putin s precizez în scris pân la ce grad trebuie
împins sau modelat acest exerci iu pentru fiecare caz în parte – c ci
cantitatea de exerci iu necesar în fiecare caz e nedeterminabil – ci
numai practica îns şi, care şi aici e, ca de obicei, suveran , e în stare
s descopere şi s ne înve e acest lucru. Pentru c nici calitatea singur
nu poate fi folositoare, dac e stricat de cantitate. Dar aceasta e
sarcina pedotribului, care e chemat s dirijeze astfel de exerci ii” (în
româneşte de Şt. Bezdechi).
67
 În cea de-a doua carte, Despre igien sau Ştiin a igienei, Galenus
abordeaz problema, foarte disputat la vremea sa, a gimnasticii în
raport cu alte ştiin e, întrebându-se: Este igiena de domeniul medicinii
sau al gimnasticii?
„… Deci, dac , fiind cineva întrebat ce e medicina, ar r spunde
c e arta care vindec bolile şi conserv s n tatea, r spunsul ar fi
inexact, c ci ar face din igien o parte a medicinii, dup cum iar şi
acela care ar afirma c medicina se ocup numai de bolnavi ar exclude
din domeniul ei medicina. Tot astfel, dac cineva ar spune c gimnas-
tica se ocup cu conservarea s n t ii, ar anticipa chestiunea, dup
cum şi acela care ar afirma c ea produce buna stare, ar presupune
chestiunea ca rezolvat . C ci, fie c cineva vrea s dea o defini ie sau
numai o descriere a acestor arte, nu trebuie s nege întrebarea sau s-o
afirme f r demonstra ie, ci s încerce s dovedeasc , începând de la
premise recunoscute. N-ar fi oare mai bine s spunem c medicina e
arta al c rei scop e s n tatea, iar gimnastica e aceea al c rei scop e
buna stare şi s stabilim aceste determin ri sumare ca principii? Dar şi
astfel vom exclude anticipat din domeniul gimnasticii igiena şi o vom
pune, f r examen prealabil, în domeniul medicinii. C ci dac scopul
acestei arte ar cuprinde şi igiena, discu ia s-ar împ r i în dou , fiindc
medicina nu s-ar m rgini numai s conserve s n tatea, ci s-o şi
produc , atunci când nu exist . Dar cei care s-ar opri la aceast solu ie
ar da naştere la o problem tot atât de mare, c ci cel care admite aşa
ceva va fi nevoit s admit c şi scopul gimnasticii e dublu: unul, s
produc buna stare, altul, s-o conserve. Dar dac e aşa, pe lâng cele
dou subdiviziuni ale medicinii vom fi nevoi i s stabilim c , şi în
gimnastic , o parte e consacrat conserv rii bunei st ri a trupului. Şi,
întrucât buna stare e de dou feluri: natural şi atletic , ar fi s
r spundem şi la întrebarea: pe care dintre aceste dou feluri de bun stare
îl realizeaz gimnastica? Ar fi, deci, necesar s c ut m alte dou noi
arte. Astfel, aceste arte s-ar ridica la un num r de şase: trei care
conserv scopul în vederea c ruia s-au inventat şi alte trei care îl
produc. C ci trei sunt scopurile pe care le urm rim: s n tatea, buna
stare natural şi buna stare atletic , e necesar ca num rul acestor arte
s se ridice la cifra ar tat mai sus…
Şi, tot aşa, despre momentul oportun, despre cantitatea şi calitatea,
nu numai a exerci iilor, ci şi a masajului, a vorbit pe larg Hipocrate. Se
pare îns c Platon a numit totul (întreaga art a trupului) dup parte,
zicând acestei arte gimnastic în loc de igien , fie pentru c
68
gimnastica e prin excelen apanajul celor s n toşi, fie pentru c
socotea c numai aceasta are nevoie de un diriguitor …
… Ei ce zici? Cum vom numi pe Hipocrate şi pe confra ii lui,
întrucât acum purt m un nume, nu dup arta general a îngrijirii
trupului, ci numai dup acea parte a acestei arte, care se ocup cu
vindecarea bolilor? C ci, dup cât se vede, confra ii de azi se ocup cu
toate domeniile acestei arte (a trupului), nel sând la o parte nici partea
care se ocup de exerci iile gimnice. Astfel, luând la început fiin
partea întâi a acestei arte generale a trupului, adic terapeutica, care s-
a şi impus mai mult, mai târziu, dup mult vreme, s-a ad ugat la ea şi
arta conserv rii s n t ii şi igiena şi s-a întâmplat, cu timpul, c
întreag aceast art a trupului s se numeasc cu numele unei p r i
(medicina), cum s-a întâmplat şi în multe alte domenii. (…) Aşa c nu
e deloc nefiresc ca azi cineva, fiind întrebat din ce art face parte
igiena, s r spund : din medicin , fiindc numele acesta, extinzându-se
asupra unui domeniu mai mare (…) cu drept cuvânt şi Hipocrate şi
ceilal i s-au numit medici, c ci ei ştiu c p r ile mai importante ale
acestei arte generale sunt dou , şi anume: terapeutica şi igiena. Ei ştiu,
iar şi, c gimnastica este o parte a igienei, dup cum s-a ar tat mai
sus. Prin urmare, dup cum Hipocrate, Diocles, Praxagoras, Philotimos
şi Herophilos cunoşteau întreag aceast art a trupului, precum ne
arat şi scrierile lor, tot aşa Theon, Tryphon şi ceilal i, care s-au
ocupat cu acea caricatur de art (atletica), dup cum iar şi ne arat
scrierile lor, şi care numesc un anumit fel de exerci iu, preg tire, pe
altul perfect, iar pe altul apoterapie, ar tând totodat în ce perioad şi
în ce chip trebuie s se exerseze atletul. Aşa c am tot dreptul s m
minunez când cei care exerseaz pe atle i sus in c igiena e o parte a
artei lor. C ci, de vreme ce arta lor nu e nici m car o parte a adev ratei
gimnastici, iar aceasta din urm e doar o subdiviziune a igienei, ce
trebuie s mai discut m despre aceast caricatur de art (atletica),
care nici nu constituie m car o parte din arta general a trupului şi
conduce o îndeletnicire care a fost reprobat nu numai de Platon şi de
Hipocrate, ci şi de to i ceilal i medici şi filosofi?
Iar dac e vorba s asiste pe un prieten bolnav, apoi sunt cei mai
neputincioşi când e vorba fie s dea un sfat, fie o mân de ajutor. Şi
totuşi, cei mai neferici i dintre aceştia, care n-au avut norocul s înving
vreodat la vreun concurs atletic, deodat se decoreaz cu numele de
gymnaşti. Ba unii dintr-înşii încearc s scrie sau despre masaj ori
buna stare a trupului, sau despre s n tate şi exerci ii gymnice, apoi
69
cuteaz s se apuce şi s discute în chestiuni de care n-au habar, ca
acela care, nu demult, reproşa lui Hipocrate c nu se pricepe în
chestiunea masajului. Ci, când apoi venir la mine unii dintre medicii
şi înv a ii care erau de fa , rugându-m s le explic ce este cu
aceast problem , iar de pe urma explica iilor mele reieşea c cele mai
bune p reri în acest domeniu erau cele emise pe vremuri de Hipocrate,
deodat , înfigându-se înaintea noastr un gymnast de aceştia, autodidact
şi improvizat, se apuc s dezbrace b iatul ce-l adusese cu sine şi ne
pofti s le ar t m cum trebuie masat şi exersat, sau, dac nu ştim, s
t cem din gur , s nu mai vorbim de masaj şi de gimnastic . Şi, ca s
ne conving mai mult, r cnea la noi: „Când a intrat Hipocrate în vreun
gymnaziu, când a intrat în vreo palestr ? Ba nu ştia nici m car s ung
bine cu untdelemn (pe vreun om care vrea s fac exerci ii).” Individul
acesta striga şi, fireşte, neîng duindu-şi nicio pauz , nu putea s aud
nici explica ia pe care eu o d deam celor de fa , ar tându-le c
nefericitul sta f cea la fel ca buc tarul şi brutarul care cuteaz s
discute despre însuşirile orzului sau ale pâinii şi apoi întreab : „Când a
fost vreodat Hipocrate în buc t rie sau în moar ? S preg teasc întâi
o pl cint , s fac o pâine, un sos sau o mâncare şi apoi s vorbeasc
despre ele!”… (în româneşte de Şt. Bezdechi).
Ştiin a igienei cât şi Trasybul, cea de a treia carte, cuprind
interesante dezbateri privind rela iile dintre igien şi gimnastic . Odat
cu creşterea importan ei kinetoterapiei, terapeutica şi igiena deveneau
componentele ce defineau de fapt medicina, acea ştiin a corpului în
în elesul cel mai general. Cum din igien f cea parte şi gimnastica,
acest mijloc important de men inere şi înt rire a s n t ii f cea parte
implicit şi din medicin . În viziunea lui Galenus numai exerci iile care
necesit efort în efectuarea lor sunt folositoare, deoarece numai
acestea ac ioneaz asupra pneumei, principiul vital.
Naturalistul C. Kiri escu crede c prin efectele asupra pneumei,
c ldura animal sporeşte, iar organele, frecându-se unele de altele,
devin mai tari, mai rezistente la îmboln viri. C ldura sporit înlesneşte
prefacerile nutritive din organism: fluidele se sub iaz , canalele şi
porii se dilat , iar func iile de eliminare se îndeplinesc mai eficient
(op. cit., p. 86).
În sfârşit, ar mai fi de re inut şi aici din opera lui Galenus, un
bun cunosc tor al mecanicii corpului uman, faptul c el considera
exerci iile şi jocurile gimnastice cu mult mai importante decât cele
igienice şi terapeutice: masajele, b ile, regimul medicamentos etc.
70
 Cel care a decodat la fel de bine ca Galenus rolul kinetoterapiei,
ar tând c tratarea cu ajutorul mişc rii „elimin umorile, evacueaz
materiile inutile, înmoaie p r ile tari, îngraş , transform sau înc lzeşte
unele p r i”, a fost Flavius Phylostratos (sec. III-IV). Deşi nu era
medic, acest retor şi sofist a realizat o lucrare foarte important despre
gimnastic *, despre istoricul, tehnicile şi însemn tatea acestui mijloc
terapeutic.
Câteva pasaje din Gymnasticon (în greac ) sau De arte
gymnastica (atunci când a ap rut cu titlul latinizat) le red m şi noi,
dat fiind valoarea lor documentar .

Phylostratos, Despre gimnastic (cap. 14-15; 46; 50-51; 56; 58)

14. Cum s concepem, aşadar, gimnastica? Cum altfel, decât a o

socoti drept o ştiin , alc tuit din medicin şi din arta pedotribului,
care este îns mai complet decât aceasta din urm , iar din prima este
numai o parte …
…Toate felurile de figuri de lupt care exist le va ar ta
pedotribul, hot rând momentul, intensitatea şi durata, mai departe,
cum se poate ap ra cineva sau cum poate z d rnici ap rarea altuia;
îns şi gymnastul va putea s predea aceste dexterit i, dac atletul
înc nu le cunoaşte. Între acestea se prezint ocazia de a participa la
lupt sau la pancra iu, ori de a evita superioritatea adversarilor, sau de
a o para, lucru pentru care gymnastul nu ar avea nicio aptitudine, dac
el n-ar pricepe şi arta pedotribului. Pân aici, ambele arte sunt
asemenea. Îns a cur i fluidele corpului, a îndep rta cele prisositoare,
a înmuia p r ile tari, a îngr şa sau a preface anumite p r i sau a le
înc lzi ine de arta gymnastului. Aceste lucruri ori nu le cunoaşte
pedotribul, ori, dac va avea vreo cunoştin , o va aplica în mod
nepotrivit b ie ilor şi astfel doar va chinui sângele fraged. Deci într-
atât este gimnastica mai complet decât arta mai sus-numit , iar la
medicin se refer în modul urm tor: bolile pe care le numim catare şi
hidropizie şi ftizii şi felurile de epilepsie le lecuiesc medicii cu o în e-
p tur sau cu o po iune sau cu un plasture, îns gimnastica le combate
prin diet şi prin masaj. Dac îns unul are o fractur sau o ran sau o
tulburare a luminii ochiului sau o scrântitur a vreunui membru, trebuie
s fie dus la medici, deoarece gimnastica nu se ocup cu aşa ceva.

*
Ştiin a sau arta pedotribului din sistemul de gimnastic al Greciei antice.
71
 15. Cu acestea cred a fi ar tat ce raporturi are gimnastica cu cele
dou ştiin e; socotesc îns c mai pot face urm toarea observa ie cu
privire la ea.
Toat medicina n-o poate st pâni unul singur, ci unul se pricepe
la r ni, altul la friguri, un al treilea trateaz cu succes suferinzii de
ochi … Şi deoarece înseamn mult a exersa chiar numai o mic parte
din ea, medicii pot cu dreptate s afirme c o cunosc pe toat . Gimnastica
îns n-ar putea s-o numeasc nimeni ca specialitate a sa în întregul ei.

50. Cei prea graşi, fie c fac exerci ii uşoare, fie grele, trebuie
trata i cu masaj, de sus în jos, pentru ca s coboare prisosul din p r ile
mai importante. Pentatle ii trebuie antrena i într-unul dintre exerci iile
uşoare, alerg torii nu încordat, ci cu r gaz, şi numai p şind ceva mai
energic, pugiliştii trebuie s exerseze pugilatul în chip uşor şi numai
cu lovituri marcate (în aer). De asemenea, lupta şi pancri iul sunt lupte
drepte*, totuşi se ajunge, în mod necesar, şi la lupta pe p mânt. Astfel,
trebuie s exerseze şi lupta la p mânt, îns stând mai mult deasupra
decât dedesubt, şi niciodat s nu se rostogoleasc , pentru ca corpul s
nu primeasc vreo ran . Şi, la antrenament, atât atle ii uşori, cât şi cei
grei trebuie s îşi înmoaie muşchii prin masaj cu pu in gr sime (…).

46. Antrenorii mai s vârşesc şi greşeala urm toare: dezbrac pe

b iatul atlet şi-l antreneaz ca pe un b rbat format, pe urm îl pun s -şi
umple pântecele, s se preumble în timpul antrenamentului (…) Prin
aceasta, iau b ie ilor, ca nişte educatori r i, pofta de mişcare şi îi
obişnuiesc cu neactivitate, la amânarea lucr rii, la trând vie şi la o
şov ial nepotrivit cu vârsta lor. Mişcarea ar trebui exersat ca în
şcoala de lupt . În eleg mişcarea pasiv a picioarelor ca la masajul
blând şi a bra elor ca la masajul tare şi b iatul trebuie totodat s bat
din palme, fiindc , astfel, aceste exerci ii sunt mai vesele. Fenicianul
Helix antren dup aceast regul nu numai pe b ie i, ci chiar b rba i
forma i, şi stârni o neasem nat mai mare admira ie ca to i cei care, pe
cât ştiu, practicau aceast art de refacere.

51. Dac atle ii au prea mult vin în corp, exerci iile de greutate
mijlocie le provoac sudoare; asemenea oameni îmbuiba i nu trebuie
antrena i nici prea încordat, nici l sa i odihnei, c ci este mai bine a

*
Lupte în picioare.
72
elimina fluidul stricat, ca sângele s nu se vat me din cauza lui.
Antrenorul îi va usca şi-i va fric iona, folosindu-se de o mic cantitate
de gr sime, ca porii s nu se astupe.

56. Dintre felurile de praf, cel de lut este propriu pentru cur ire
şi restabilirea propor iilor normale, în caz de exces. Praful de c r mid
serveşte ca s deschid porii şi s provoace n duşeala, pulberea de
bitum – ca s înc lzeasc ceea ce este r cit; pulberea neagr şi cea
galben dau şi luciu şi fac corpul mai frumos la vedere, ca un corp
nobil şi bine format. Îns pulberea trebuie pres rat cu mâna mai
slobozit şi cu degetele întredeschise, ca praful s fie mai mult
pulverizat decât îngr m dit, pentru ca pe atlet s cad pulberea fin .

58. Cei care fac b i de soare în orice fel de lumin solar fac o
greşeal , îns cei cu experien şi cei inteligen i nu se soresc oricând,
ci numai atât cât le face bine. C ci, pe vânt de nord şi pe timp f r
vânt, razele soarelui sunt curate şi binef c toare, deoarece r zbat din
eterul cel clar; îns pe vânt de sud şi când cerul e acoperit, ele sunt
umede şi prea calde, astfel c mai degrab ostenesc decât înc lzesc pe
atle i. Am descris astfel zilele cu soare binef c tor. Dar trebuie s
expunem la soare mai mult pe flegmatici, ca s exudeze ce prisoseşte,
în timp ce colericii trebuie s fie îndep rta i de el, ca s nu îngr m dim
foc peste foc. Şi anume, cei înainta i în vârst trebuie s se soreasc
culca i, nemişca i, expuşi la raze ca şi cum s-ar pr ji, iar cei tineri şi
dârzi, exersând activ tot felul de mişc ri, aşa precum descriu eleenii.
Iar baia de abur şi ungerea uscat , fiindc privesc gimnastica mai
necultivat , o vom l sa lacedemonienilor, ale c ror exerci ii nu se
aseam n nici cu pancratiul, nici cu pugilatul. Totuşi, lacedemonienii
înşişi declar c ei nu se ocup cu aceste specii de lupt în vederea
concursurilor, ci numai spre a se fortifica, şi aceast afirma ie cores-
punde cu biciuirea lor, deoarece o lege la ei prescrie biciuirea lâng
altar (în româneşte de El. Bezdechi).
Un alt medic de origine greac care a descris într-o lucrare cu
caracter enciclopedic metodele de tratament prin exerci ii fizice şi
masaj a fost Oribasius. Acest medic al împ ratului Iulian Apostatul
(361-363), care îşi f cea un titlu de mândrie din faptul c era şi medic
al gladiatorilor din Roma, recomanda sportivilor s se maseze atât în
timpul antrenamentelor, cât şi al competi iilor.
El s-a remarcat prin contribu ia adus la constituirea kinetote-
rapiei profilactice, atr gând aten ia specialiştilor c pentru a preveni
73
accidentele cauzate de trecerea rapid de la mişc ri prea puternice sau
în mare vitez (smuciri, rupturi de muşchi şi ligamente), atle ii trebuie
s îşi preg teasc introducerea treptat a organismului în efort prin
fric iuni executate cu modera ie. De la Oribasius au r mas multiple
descrieri de aplicare a masajului, care sunt valabile şi în zilele noastre –
aprecia marele specialist român Adrian Ionescu (1994, p. 18).
Inseparabile de civiliza ia roman , b ile de soare de pe terase,
b ile în bazinele termelor sau piscinelor particulare, la care s-a referit
şi Phylostratos, r mân într-adev r un specific al kinetoterapiei Romei
antice, cu toate c nici grecii nu le-au ignorat. Înc Pausanias (perieget
grec din sec. II d. Hr.), în c l toria sa prin Grecia nota, de pild , c în
multe puncte ale cet ii Corint exist b i, unele construite din banii
tezaurului public, iar altele construite cu cheltuiala împ ratului Adrian.
Cele mai vestite sunt b ile din preajma templului lui Poseidon; ele au
fost zidite de b rbatul spartan Eurycles şi împodobite cu marmur de
diferite feluri (C l torie în Grecia, II, 3, 5; în româneşte de Maria
Marinescu-Himu).
Prin urmare, nu mai mir pe nimeni faptul c Roma dispunea
c tre sfârşitul secolului IV d. Hr. de un num r de 854 de terme. Aşa
dup cum nu constituie o curiozitate c mari „jocuri”, procesiuni şi
competi ii de care poporul era foarte dornic, încep s fie inserate în
calendarul religios (Istoria Universal , 1, p. 410).
Rolul Romei în kinetoterapia antic universal este, în primul
rând, acela de a fi intermediat realiz rile civiliza iei greceşti pe acest
t râm pentru a fi cunoscute şi de Apusul modern, respectiv de
popula iile Fran ei, Marii Britanii, Germaniei etc.
Dup împ r irea Imperiului Roman şi c derea Imperiului Roman
de Apus (476), tradi ia îngrijirii şi trat rii corpului prin intermediul
masajului, exerci iilor fizice, hidroterapiei etc. a fost continuat o
vreme de Imperiul Roman de R s rit (Bizan ul), dar f r a mai atinge
succesul de pân atunci cunoscut la Roma.

74
 4. PRACTICI, OBICEIURI ŞI CREDIN E CU VALOARE
TERAPEUTIC LA STR MOŞII NOŞTRI GETO-DACI

4.1. Norme ale terapiei în „epoca” lui Zalmoxis

Izvoarele istorice care ne stau la îndemân pentru a reconstitui

aria de r spândire şi frecven a terapeuticii la str moşii noştri nu abund
în date, fiind îns suficiente pentru a creiona un tablou general al
domeniului.
Cele mai concludente sunt legate de normele şi faptele privind
îngrijirea psihofizic din vremea regelui, zeului şi medicului Zalmoxis.
Sunt izvoare directe ce prezint un trecut a c rui cunoaştere nu trebuie
ignorat sau ocolit . Ele ne ofer posibilitatea de a-i cunoaşte mai bine
pe vecinii sau contemporanii lor şi, mai ales, de a evalua realist nivelul
atins de medicina antic , greco-roman şi leg turile sufletului cu
trupul din filozofia clasic .
În cele ce urmeaz vom încerca s schi m câteva aspecte ale
acestei problematici aşa cum reies ele din descrierile f cute în timp de
diferi i autori, pornind de la cei antici.
Între cei care au prezentat calitatea de „terapeut” a lui Zalmoxis
şi a discipolilor s i, medici şi sacerdo i în acelaşi timp şi au explicat
tainele artei sale medicale se num r şi Platon. În Charmides (156 d-e)
filozoful grec pune în gura în eleptului Socrate ceea ce el vrea s ne
fac a în elege privitor la multitudinea aspectelor din epistemologia
medicinii* zalmoxiene:
*
În istoria lor ilustrat , despre inventarul arheologic al geto-dacilor,
Ion Miclea şi Radu Florescu prezint şi trusa chirurgical , piese din fier c lit,
mânere din bronz cu decor nielat, trus ce cuprinde aproape aceleaşi tipuri ca
şi instrumentarul chirurgical clasic în uz pân ast zi: bisturiu (1-12 cm),
sond fragmentar (1-9,15 cm), lamel (1-12,5 cm) şi sond (1-15 cm),
remarcabile prin luxul şi rafinamentul decora iei de pe mânere. Tehnica
nielajului, de origine oriental , constând din încrustarea de metal în metal, nu
era foarte larg r spândit în epoc şi prezen a acestor piese astfel decorate, la
Tomis, tr deaz nu numai leg turi destul de strânse cu marile centre metalurgice
din Orient, din care Damascul a r mas celebru pân târziu, în Evul Mediu, ci
şi existen a unui practician de prestigiu şi cu posibilit i mari, care inea s -şi
manifeste pozi ia profesional şi prin calitatea artistic a instrumentului
75
 „Eu (Socrate) am înv at aceast incanta ie (descântec), acolo, în
oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zalmoxis, despre care
se zice c îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acela c
(medicii) greci aveau dreptate s cuvânteze, aşa cum v-am ar tat
adineauri. Dar, Zalmoxis, ad uga el, regele nostru, care este şi zeu, ne
spunea c dup cum nu trebuie s încerc m a trata ochii, f r s inem
seama de cap, nici capul nu poate fi tratat, ne inându-se seama de
corp, tot astfel trebuie s -i d m îngrijire trupului dimpreun cu
sufletul, şi iat pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe
boli: (anume) pentru c ei nu cunosc întregul pe care-l au de îngrijit.
Dac acest întreg este bolnav, partea nu poate fi s n toas . C ci, zicea
el (ucenicul lui Zalmoxis medicul), toate lucrurile bune şi rele – pentru
corp şi pentru om în întregul s u – vin de la suflet şi de acolo curg (ca
dintr-un izvor) ca de la cap la ochi. Trebuie deci – mai ales, în primul
rând – s vindec m izvorul r ului, ca s se poat bucura de s n tate
capul cu tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindec cu
incanta ii (descântece).
Aceste incanta ii sunt vorbele frumoase, care fac s se nasc în
suflete în elepciunea. Odat ivit aceasta şi dac st ruie, este uşor s
se bucure de s n tate şi capul şi trupul. Când m înv a leacul şi
incanta iile spunea: «S nu te înduplece nimeni s -i t m duieşti capul
cu acest leac – de aici cuvântul farmacie, ca şi dacul farmec – dac nu-
i încredin eaz mai întâi sufletul ca s i-l t m duieşti cu ajutorul
incanta iei. Iar acum – zicea el – aceasta e cea mai mare greşeal a
oamenilor: ca unii medici s caute în chip deosebit o vindecare sau
cealalt (a sufletului şi a trupului)». Şi m pov uia foarte st ruitor s
nu m las înduplecat de nimeni – oricât de bogat, dintr-un neam ales,

folosit (http://www.dacii.ro). Alt trus medical este cea descoperit la

Drobeta romano-bizantin , compus din piese de bronz şi piatr : cohlear
(cohlear – situat în cohlée, parte a urechii interne, format dintr-un canal osos
r sucit în spiral ) de bronz, sond de bronz, bisturiu de bronz îndoit; penset
de bronz, linguri din os pentru droguri, plac oficinal din tuf vulcanic de
diferite dimensiuni.
Istoricul clujean Ion Hora iu Crişan descrie pe larg trusa de la
Gr diştea de Munte, care cuprindea: „lama unui cu it de fier cu ap r tori de
bronz (un bisturiu), o penset de bronz, o tablet de tuf vulcanic, compus din
silica i, care se presar pe r ni şi ulcera ii ca absorbant şi cicatrizant, şi cinci
mici borc naşe de lut pentru p strat alifii”. La acestea se mai adaug
instrumentele descoperite la cetatea Piatra Roşie, la Poiana şi la Ocni a.
76
sau oricât de frumos ar fi – s fac altfel. Deci, eu, pentru c i-am jurat,
şi sunt nevoit s -i dau ascultare, îi voi da în adev r ascultare. Şi dac
vrei – potrivit pove elor str inului – s -mi încredin ezi mai întâi
sufletul t u, pentru a-l vr ji cu incanta iile tracului, î i voi da şi leacul
pentru cap. Dac nu, nu- i pot ajuta cu nimic, scumpe Carmide”.
Din cele de mai sus, re inem constatarea filosofilor Platon şi
Socrate c medicii traci, discipolii lui Zalmoxis, erau superiori medicilor
eleni; c predau ucenicilor leacurile odat cu incanta iile – epodele*,
sub jur mânt, aşa cum îi înv aser medicul-rege Zalmoxis care, la
rândul s u, le înv ase de la înaintaşi. O asemene filozofie a terapiei,
care abordeaz structural întreaga fiin uman , respectiv c nu po i
trata partea f r a ine seama de întreg şi nici întregul f r a avea în
vedere partea, este una dintre cele mai actuale. Acest tip de abordare
holistic a s n t ii omului nu era considerat deplin , dac ar fi fost
neglijat partea sufleteasc . Ori, este un fapt arhicunoscut medicilor c
optimismul, dorin a puternic a bolnavului de se îns n toşi îşi aduc o
contribu ie considerabil la redobândirea st rii optime de s n tate.
În descântecele, în incanta iile practicate geto-dacii tratau sau
t m duiau cu prioritate sufletul, pentru ca, abia dup aceea, s se fac
trecerea la vindecarea propriu-zis a trupului. De asemenea, deducem
c jur mântul pe care medicii îl depun ast zi – jur mântul lui
Hipocrate – nu e imposibil a fi o reminiscen a culturii medicale geto-
dace cunoscute în lumea greac pentru unele principii de terapeutic
pe care le-a transmis medicilor eleni.
Platon îi considera pe medicii traci superiori celor greci, deoarece,
scria el, înainte de a trata trupul şi boala, ei îngrijeau sufletul, concept
nel murit satisf c tor de c tre marele înv at grec.
Multe dintre obiceiurile şi tradi iile românilor de ast zi, ca şi
cele din trecut, relatate de istoricii antici despre vechii locuitori ai
spa iului carpato-danubiano-pontic, indic destul de clar credin a în
transmigra ia sufletelor, ei considerându-se nemuritori.
Şederea lui Zalmoxis trei ani sub p mânt şi revenirea în al
patrulea an, aşa cum o afirm tradi ia, se poate interpreta ca o ini iere,
dar şi ca o credin în revenirea într-un alt trup. În memoria acestui
fapt, ge ii reactualizau ciclic leg tura cu Zeul, prin trimiterea unui
mesager c tre acesta. Faptul c cel ales spre a fi sacrificat era ucis

*
Epoda – a treia parte a cântecului unui cor, dup strof şi antistrof ,
în teatrul antic grecesc.
77
confirm credin a ge ilor c Zalmoxis se afl pe t râmul mor ilor şi c
„duhul” sacrificatului nu era distrus prin moarte, ci îşi continua
existen a în alt mod.
Ritualul de trimitere la fiecare patru ani a solului ilustreaz , la
rându-i, alte aspecte ale credin ei ge ilor. Faptul c cel sacrificat era
aruncat mai întâi în sus, c tre cer, cât şi obiceiul inciner rii mor ilor
dezv luie caracterul uranic al zeilor ge i. Trimisul urma s cad apoi
în trei suli e ce simbolizau întreitul stâlp al cerului, respectiv o punte
de trecere spre t râmul lui Zalmoxis, zeu celest, c ruia geto-dacii îi
trimiteau periodic un mesaj care trebuia s ajung la Dumnezeul lor,
nev zut (vezi şi Aurelia B lan Mihailovici, 2001, p. 28). Moartea
solului avea semnifica ia accept rii şi primirii lui de c tre zeul aflat pe
„t râmul mor ii”.
În mitologia şi tradi iile româneşti se spune şi azi c , dup
moarte, duhul omului mai r mâne în preajma casei patruzeci de zile de
la moarte, dup care se face un parastas considerat osp ul de r mas
bun înainte ca acesta s se înal e în „v zduh”.
Cuvântul „v zduh” defineşte spa iul de deasupra p mântului,
„zona unde se v d duhurile”. Duhul este reprezentat în iconografia
popular cu aripi sau chip de pas re.
„Întâiul stâlp al cerului”, simbolizat de cele trei suli e, s-a p strat
în tradi iile româneşti în ritualul sacrificiului. Potrivit interpret rii
textului lui Herodot de c tre D.I. Ghica şi Rowlison, mai mul i ge i
se aşezau la rând, fiecare inând în mâini câtre trei suli e. Acestea nu
puteau fi paralele, ci la distan una de alta şi inute nemişcate cu dou
mâini. Dac s-ar fi aflat lipite una de alta, nu şi-ar fi atins scopul. Cel
mai probabil, suli ele erau inute de aşa manier , încât vârfurile s fie
r sfirate în evantai. Acest simbol a fost asociat în perioada creştin
crucii, simbol al nemuririi şi al leg turii dintre Cer şi P mânt.
Pe turlele unor biserici româneşti (vezi: Patriarhia Român ,
Biserica Scaune, Biserica Popa Nan etc.) exist cruci care au suprapuse
dou suli e pornind de la baza crucii, formând un „V”, ceea ce ne duce
cu gândul la str vechii „stâlpi ai cerului”.
În sprijinul acestei teorii, ca o atestare a credin ei în transmi-
gra ia sufletului, se afl relatarea lui Iulian Apostatul, care îi atribuie
împ ratului Traian cuvintele: „Ge ii au fost cei mai viteji … şi
(datorau vitejia) nu numai puterii trupului lor, ci şi pentru c fuseser
convinşi s se poarte vitejeşte de sl vitul lor Zalmoxis, crezând c nu
mor, ci numai îşi schimb locuin a”.
78
 Consider m c balada Miori a este, în fapt, o prelungire a unor
vechi datini şi credin e care ne vin din vechimea geto-dac ; ea
ilustreaz firea de totdeauna a românului care nu vede în moarte o
nenorocire, ci doar un mare eveniment al trecerii spre Dincolo. În fa a
mor ii inevitabile, Ciob naşul nu disper şi îşi suport soarta f r s se
revolte, c utând s şi-o fac favorabil şi s r mân el însuşi. Înfr it
cu muntele, apa, vegeta ia, animalele, p durea, prin moarte, el se
reintegreaz naturii în mod natural.
La daci, care cunoşteau faptul c , prin puls, inima provoac
respira ia ritmic , temelia des vârşirii consta în conectarea la ritmul
cosmic care se f cea înc de la „z mislire” (naştere). Pentru a func iona
perfect, corpul copilului trebuia „înv at” s respire corect înc din
pântecele mamei. Via a în microcosmosul mamei se men inea prin
„puterea duhului”, iar dup naştere, prin „puterea sufletului”, respirând
autonom.
Lumina era foarte important la naştere. Lumân rile din cear
curat se aprindeau în casele în care se petreceau naşterea sau
moartea. Naşterea avea loc în ap , iar bazinul era identic cu pântecele
mamei; „cada” era f cut din lut ars şi pe fundul acesteia se încrusta
semnul crucii din argint (în unele zone din nordul Dobrogei şi Ucraina
se mai vorbeşte şi azi de prunci „n scu i în van de argint”, pentru ca
mama s nu se chinuie la facere).
În Dacia preistoric , aşa cum afirm Nicolae Densuşianu, nu se
n şteau copii cu handicap decât arareori. Existau specialişti preo i care
depistau ce fel de sarcin duce viitoarea mam . Dac nu erau depista i
imediat dup concep ie şi veneau totuşi pe lume, ei erau trata i ca to i
ceilal i, nef cându-se nicio diferen . Se considera c omul cu handicap
indica afec iunea de care sufer comunitatea în care s-a n scut.
O întreag literatur istoriografic ne convinge c în Dacia
exista o preocupare constant pentru cur enie şi igien , demonstrate
prin tradi iile vestimentare ( inute speciale pentru dormit, pentru lucru,
pentru s rb toare), prin preocuparea pentru sp latul şi albitul es turilor,
dezinfectarea vanelor din lemn în care se sp lau şi îşi îmb iau pruncii
(foloseau fumul de pucioas , saramura etc.), cum de altfel se mai
practic şi azi în zona Vrancei. Semnificativ în acest sens este şi
preocuparea deosebit pentru igien şi confortul spa iilor de locuit.
În folclorul unor zone din Ardeal se vorbeşte despre aşa-zisele
case rotitoare ale dacilor, case „care se învârtesc dup soare”. Acestea
erau dotate cu moar , beci şi saun sau b i termale. Despre „casele
79
rotitoare” se spunea c ieşeau din timp, iar cel care locuia în ele nu
murea, ci se regenera. B trânii nu mureau niciodat în casa care se
rotea. Cu trei zile înainte de moarte, ei intrau în casa destinat mor ii şi
aşteptau acolo momentul trecerii pe „t râmul cel lalt”. Se spune c ei
ştiau dinainte cu mult timp ziua mor ii. Tinerii urm reau cu aten ie
afec iunile b trânilor din neamul lor pentru a îndrepta din timp afec-
iunile copilului ce urma s se nasc , prin corectarea atitudinii viitoarei
mame. Despre b rbatul şi femeia care mureau în aceeaşi zi se spunea
c „au tr it într-o singur suflare”. În acest caz, casa în care avusese
loc asemenea eveniment era dezmembrat şi se construia din ea un rug
pe care erau arşi amândoi.
O mare aten ie se acorda alimenta iei. Datorit unei hrane s n toase
şi suficiente, precum şi a unei vie i active, ce însemna norme şi
obiceiuri rezultate din în elegerea profund a legilor viului (esen a
vie ii), dacii erau un popor deosebit de s n tos şi viguros. Alimenta ia
lor era alc tuit astfel încât predominante erau laptele şi mierea de
albine. Rareori se consuma carnea animalelor sacrificate. Creşterea
albinelor era o ocupa ie care se afla la mare cinste la daci. Ca şi în
timpurile str vechi, pân aproape de zilele noastre a r mas obiceiul de
a se aprecia „zestrea” fetei dup cantitatea de cear curat de albine pe
care o primea la c s torie. Ceara era p strat în forme speciale pe tot
parcursul vie ii şi din ea se confec ionau lumân rile de nunt , de
botez, de s rb toare şi de îngrop ciune.
Pentru daci, postul reprezenta perioada de timp în care corpul
era preg tit pentru aşa-zisa alimenta ie cu razele soarelui. Prima
perioad de preg tire era de trei zile, a doua, de nou zile, iar cea de a
treia, de 40 de zile, când trupul se preg tea pentru alimenta ia cu
lumin , procedeu asem n tor cu ceea ce numim azi selenoterapie.
Aceast preg tire se aplica aspiran ilor la gradul de preot.
Trecerea de la un tip de alimenta ie la altul se realiza numai dup o
preg tire special , deoarece aceasta presupunea o în elepciune profund
pe care omul o putea atinge prin cunoaştere.
În Dacia, oamenii des vârşi i purtau haine albe brodate (ca cele
ale lui Zalmoxis), erau chibzui i în toate şi doar faptele vorbeau despre ei.
Deşi dacii erau un popor cu o vitalitate şi s n tate recunoscute,
datorate modului specific de via , totuşi comunitatea nu era ocolit de
boli. De aceea, exista o preocupare evident pentru vindecare şi,
implicit, pentru p strarea st rii de s n tate. În rândurile lor existau
medici care cunoşteau toate bolile şi erau renumi i, mai ales prin
80
„vindecarea cu mâinile”. Cei mai buni specialişti erau considera i cei
care aveau mai pu ini bolnavi în comunitatea pe care o aveau în grij .
Se trata pacientul în mod holistic, respectiv fizic, psihic şi spiritual.
Pe aproape toat aria geografic a României întâlnim o
preocupare constant a oamenilor pentru terapiile neconven ionale şi
pentru folosirea plantelor de leac, aşa-zisele „leacuri b beşti”, care nu
de pu ine ori şi-au dovedit valoarea terapeutic .
În Dacia exista credin a c plantele sunt „darul de tain ” al lui
Zalmoxis, pentru c ele p strau şi ref ceau leg tura cu mama Geea.
Deteriorarea acestei leg turi conducea la dezechilibre energetice grave
ce afectau atât sufletul, cât şi trupul.
Dac la cele de mai sus ad ug m plantele medicinale citate în
lucrarea lui Dioscorides, în care unele apar cu nume dacice, vom
în elege interesul deosebit pe care îl prezentau leacurile medicilor
daci. Metoda terapeutic zalmoxian cu incanta ii şi plante medicinale
mai poate fi întâlnit şi azi în unele regiuni ale rii.
Unele boli psihice erau tratate prin simularea îngrop rii bolnavului
de c tre preo i, care controlau şi vegheau întreaga procedur . Pacientul
era pus s -şi sape singur o groap , în care apoi cobora şi era „îngropat”,
l sându-i-se un cap t de sfoar şi un l caş pentru ca s aib aer. De
cap tul sforii se lega un clopo el prin care bolnavul anun a dac nu
mai putea suporta tratamentul. P mântul echilibra ceea ce era p mântesc,
devenind una cu trupul. Procedura dura pân la 12 ore, timp în care
zeul p stra leg tura cu bolnavul prin b taia în toac , pentru ca acesta
s nu se simt abandonat. Astfel tratat, bolnavul „ieşea din timp”, iar
când era scos la suprafa c p ta senza ia c a stat foarte pu in în
groap şi era vindecat. Prin intermediul zeilor, for ele naturii veneau
în ajutorul omului, t m duindu-l.
Mai afl m de la sursa noastr , kinetoterapeutul Sergiu Alexandru,
c în prezent tr ieşte la ipova, în Basarabia, un b trân (Moş Faur)
care foloseşte aceeaşi metod de „vindecare a r t cirii” pe care o
aplic depresiilor cu tendin e de suicid, celor atinşi de schizofrenie etc.
El consider c bolile psihice sunt o consecin a fricii şi „atunci când
este îngropat, sinucigaşul învinge moartea şi îi apare dorin a de a tr i.
Stând în p mânt, doar cu el însuşi, suferindul se elibereaz de toate
«programele” primite din exterior. El primeşte o hot râre numai de la
el însuşi, f când s moar tot ceea ce este r u în om. Dezgroparea este
ca o înviere. Când iese la suprafa , el porneşte totul de la zero. Omul
începe o nou via ”. Promitem s revenim asupra acestei terapii.
81
 În Dacia şi cerşetoria era considerat o boal grav şi se trata la
fel ca afec iunile psihice. Familia în care existau mai mult de doi
cerşetori era izolat de societate.
Rela ia dintre gunoaie şi boli era descifrat de c tre str moşii
noştri. În consecin , în curtea fiec rei case exista un cuptor special
pentru arderea gunoaielor. Din r m şi ele acestora se f ceau chirpici şi
se ridicau arcuri pentru animale. Aruncarea gunoiului era aspru
pedepsit .
Un alt obicei r mas de la daci este l sarea hranei la soare, înainte
de mas , câteva minute pentru a fi binecuvântat . În acest timp se
spunea rug ciunea.
Renun area lui Zalmoxis la cele lumeşti, retragerea sa în Muntele
sfânt Cogaionon – un important centru religios dacic de la Sarmizegetusa
Regia, capitala Daciei, din ultimele dou secole dinainte de cucerirea
roman –, hr nirea lui şi a ucenicilor* cu vegetale fundeaz ori înal
la rangul de virtute sih stria, anahoretismul, c lug ria, monahismul
sacral al „înv turilor” poporului. C lug rii daci, aşa-zişii eremi i, deşi
în aparen izola i de lume, erau totuşi în momentele cruciale în
permanent leg tur cu lumea din jur. Principiile religiei lui Zalmoxis
sunt axate pe nemurirea sufletului şi pe respectarea vegetarianismului,
ceea ce îl apropie de pitagoresm. Izvoarele greceşti îl percep pe
Zalmoxis, cunoscut şi sub numele de Gebeleisis, ca f când parte din
categoria special a acelor vindec tori apolonici, care erau cunoscu i
sub numele de iatroman i, categorie de doctori sau vindec tori prin
profe iile lui Apolo şi ale fiului acestuia Asklepios, considerat zeul
medicinii.
Ar fi lipsit de sens s cread cineva c ştiin a medical dacic ,
astronomia, artele, ar fi o treab de import. Poate c legile frumoase,
acele belagines, de care vorbeşte Iordanes, legi alc tuite de Zalmoxis,
vor c p ta din partea hermeneuticii moderne aten ia cuvenit , şi atunci
vom şti mai multe despre aceste „t bli e trace” care cuprindeau reguli
scrise de p strare a s n t ii, potrivit cu înv mintele „fizicii”, adic
ale naturii. În a sa Istoria roman în 31 de c r i, Ammianus
Marcellinus (330 – circa 400 d.Hr.), descriind popula ia, oraşele mai
de seam din Tracia, între care şi Dionysopolis, Tomis şi Calatis,
scria: „Se ştie, dup cum s-a aflat din necontenite zvonuri, c mai to i
ranii care locuiesc în inuturile de munte, pe în l imile pomenite mai
sus, ne întrec pe noi în privin a deplin t ii puterilor trupeşti şi a

*
Şi Deceneu este unul dintre ucenicii şcolii zalmoxiene.
82
privilegiului unei vie i mai îndelungate, iar lucrul acesta, cred ei, st în
leg tur cu faptul c nu se îmbuib cu necur enia mânc rurilor calde,
ci, mereu în puterea vârstei, îşi r coresc trupurile cu stropi reci de
rou , sunt st pâni pe dulcea a unui aer curat şi simt înaintea tuturor
razele soarelui d t tor de via , r mânând pân acum neatinşi de relele
civiliza iei umane” (Izvoare, II, 117-163). Aşadar, înc o confirmare a
faptului c ceea ce natura a f cut la început, trebuie s facem şi noi,
urmaşii de peste milenii.
Mai întâi vicerege, apoi rege, Zalmoxis a fost şi dasc l de
medicin . Strabon îl socotea pe „Zalmoxis din vechime” profet, vrednic
de domnie, care „l-a convins pe rege s -l fac p rtaş la domnie”. Apoi,
filosoful Socrate m rturisea la rândul s u c ar fi înv at de la un
medic trac, adept al lui Zalmoxis, pe care îl considerau „regele nostru”,
acele descântece, pre uite de greci, pe care le-au numit epode. Acele
descântece rostite în cor cu voce tare erau lipsite de mister şi aveau un
caracter deschis – tr s tur comun cu cele ale romanilor, de care erau
foarte apropiate.
„C luşarii”, dans ini iatic cu profunde semnifica ii, era dansat
numai de c tre b rba i şi transmitea în „cer”, prin ritm, rug ciunile
pentru vindecare sau pentru inaugurarea s rb torilor. Fiecare lun a
anului avea o semnifica ie, iar începutul ei era marcat de o s rb toare.
De asemenea, fiecare lun avea un patron, o gazd care se ocupa de
organizarea serb rii, iar acest statut se dobândea în urma unui concurs
organizat anual pe 21 martie.
Astfel, luna ianuarie – patrona S rb toarea ritmului şi presupunea
concursuri de dans; luna februarie g zduia S rb toarea Faurului,
când meşteşugarii îşi etalau îndemânarea şi produsele. Luna martie
începea cu S rb toarea p mântului, când era celebrat mama Geea.
În luna aprilie era S rb toare Domnului şi se marca „Ziua
nemuririi” (24-25 aprilie). În luna mai, de S rb toarea Vibra iei, se
organizau concursuri de interpretare la diferite instrumente muzicale.
În luna iunie, de S rb toarea Apei, se organizau întreceri sportive,
atât în ap , cât şi pe malurile apelor. În luna iulie se s rb torea Puterea
Focului, când, între altele, fl c ii petreceau o noapte întreag s rind
peste foc sau dansând pe jeratic. August g zduia S rb toarea Animalelor
şi constituia un prilej de a celebra esen a divin a fiec rui animal, fie
el domestic ori s lbatic. Un loc de cinste revenea cailor, considera i
însumarea unor calit i deosebite (supunere, frumuse e, mândrie).
S rb toarea era deschis de lupta dintre doi boi, care erau v zu i
ca o sintez a unor însuşiri ale poporului dac şi apoi român: blajin şi
puternic, dar capabil la nevoie şi de confruntare.
83
 În septembrie se celebra sunetul, iar cei cu calit i vocale se
întreceau în cântat şi chiuit. Luna octombrie era s rb toarea roadelor
şi prilejuia organizarea unui târg înaintea iernii. În noiembrie avea loc
S rb toarea Vinului şi se organizau degust ri de vinuri.
Luna decembrie g zduia S rb toarea Soarelui – prilej de dans,
muzic , închin ri ce aminteau c soarele nu a plecat definitiv, ci doar
se odihneşte pentru a fi mai puternic în prim var . Pentru str moşi,
Dumnezeu era soarele şi tot în decembrie se s rb torea şi ziua lui
Zalmoxis (pe 24-25). Era considerat cea mai important s rb toare a
dacilor, la aceast dat soarele aflându-se cel mai aproape de P mânt.
Din tezaurul terapeutic al dacilor s-au p strat pân azi nenum rate
leacuri şi remedii naturale pe care le vom reg si în România rural .
Unele dintre ele s-au men inut nealterate de veacuri datorit în elep ilor
satului, p strându-şi efectele benefice în îngrijire, altele îns au fost
„îmbog ite” datorit ignoran ei oamenilor.
Este o certitudine faptul c remediile autentice, binef c toare s-au
p strat pân azi datorit bunului sim ancestral al acestui neam.
Majoritatea lor au efecte aproape miraculoase, fapt eviden iat prin
cercet ri ştiin ifice riguroase, ceea ce a condus în timp la producerea
de medicamente extrem de valoroase.
Prezent m şi noi câteva dintre aceste leacuri naturale care au
f cut obiectul multor lucr ri de terapii naturale:
- pentru dureri în gât se f cea gargar cu macerat la rece (6 ore
la întuneric) din frunze de nuc şi sare gem , f r a fi înghi it;
- pentru calmarea tusei se puneau pe timpul nop ii, la gât şi pe
piept, cataplasme cu brânz proasp t de vaci înc lzit , urm rindu-se
s se men in calde câteva ore. Se administra pacientului lapte cu
miere de albine şi unt, care se bea foarte fierbinte. Terapiile str vechi
cu produse apicole şi pastorale erau frecvente la toate popoarele. Dacii,
îns , erau renumi i cresc tori de albine şi cunoşteau valoarea terapeutic
a produselor stupului. Unele principii vindec toare ei le-au înv at din
via a albinelor. R nile, de pild , le tratau cu amestec de propolis, r şin
de brad şi cear de albine, amestec care prevenea infectarea r nilor şi
asigura o cicatrizare rapid .
Fiind buni cunosc tori ai traseelor energetice şi a punctelor cheie
vindec toare, preo ii daci realizau vindec ri miraculoase prin în ep turi
de albin în unele puncte numai de ei ştiute. Şi azi se mai foloseşte
aceast metod în afec iuni articulare, musculare, inflamatorii, în
reumatism etc.
Majoritatea terapiilor afec iunilor reumatismale şi ale aparatului
locomotor au fost determinate de specificul mediului geoclimatic al
84
geto-dacilor. Pe teritoriul lor se aflau, ca şi ast zi, de altfel, multe locuri
cu un poten ial terapeutic natural deosebit: izvoare termale şi minerale,
lacuri s rate, zone vulcanice cu n moluri ce con ineau diferite compozi ii
minerale, mine de sare etc.
Înc din Antichitate pe teritoriul României de azi – la Techirghiol,
B ile Felix, la Amara, Turda, Iaşi etc. – se practicau împachet rile cu
n mol sulfuros şi expunerea la soare, urmate de b i s rate, pentru
tratarea reumatismului şi a afec iunilor articulare. Alte sta iuni termale,
cunoscute în Dacia înainte de romani, se aflau la Germisara (B ile
Geoagelui), Ad Aquas (B ile de la C lan), B ile Felix (B ile de lâng
Oradea Mare), Ad Mediam (B ile Herculane) etc.
Argilele (de culoare alb , roz, verde) erau folosite pentru tratarea
unor afec iuni interne, indigestii, a ulcerului etc., uneori şi în amestec
cu pulberi de plante. Femeile foloseau argila şi pentru înfrumuse are,
datorit calit ii antiseptice a acestei roci sedimentare, alc tuit din
silica i de aluminiu, foarte r spândit în natur .

Fa ada şi interiorul anticelor B i de la Herculane

Piatr de altar al c rei Aesculap şi Hygeaea – divinit i ocrotitoare

text atest vechimea şi garante ale terapiei balneare
sta iunii Herculane de la B ile Herculane
(sec. II d.Hr.)
85
 La aceste „leacuri ale p mântului” se mai al tur şi terapia cu
ajutorul s rii, îndeosebi pentru tratarea afec iunilor respiratorii, în
Dacia şi în România aflându-se numeroase mine de sare.
Un alt remediu era sarea gem înc lzit şi pus într-un s cule de
pânz de in, aplicat pe piept sau pe frunte (în caz de sinuzit ). B ile
fierbin i la picioare se f ceau în vase speciale de lut ars în care se
punea ap de izvor, pentru înc lzirea c rei se ad ugau pietre de râu
înfierbântate în foc şi sare natural . Aplicarea de-a lungul coloanei
vertebrale a unor buc i de roc vulcanic , înc lzit sau r cit în ap
(cald sau rece) era o metod de echilibrare energetic a centrilor de
for ai organismului, cu efecte vindec toare deosebite. Aceast metod
arhaic se practic azi pe scar larg în toat lumea. La noi ea se
folosea şi pentru vindecarea frigidit ii şi a impoten ei, pentru corectarea
deregl rilor ciclului menstrual, în afec iuni nervoase (depresii, oboseal
cronic ). Unii vindec tori populari din zona Moldovei o mai utilizeaz
şi ast zi cu bune rezultate.
Pentru r celi şi fierbin eal cel mai bun remediu îl ofereau
ventuzele din lut ars. Pentru aplicarea lor, se confec iona un s cule
dintr-o pânz de in în mijlocul c reia se punea o gr m joar de sare
natural cristalizat . Se adunau col urile pânzei la mijloc şi se lega
s cule ul cu o sfoar . Capetele acestuia se înmuiau în uic de prun ,
apoi se aprindeau, se treceau peste gura ventuzelor înainte de a se
aplica de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Se tratau astfel
afec iunile reumatismale şi chiar pneumoniile.
R celile femeilor se vindecau prin aplicarea de comprese calde
cu cear de albine sau t râ e de grâu înc lzite şi f cute ca o m m lig tare.
Pentru cur irea din ilor se prepara o past de argil alb , cenuş
din lemn de prun, rachiu de prune şi sare gem .
Pentru dureri lombare se înc lzea o lespede de gresie şi se
aplica pe zona dureroas peste o blan de iepure.
Pentru înt rirea oaselor se administrau plante mineralizate
(Spum ri , Ochiul-boului, Coada-şoricelului, Rostopasc ) cu gust amar.
Pentru vindecarea rapid a fracturilor se f ceau plasturi din lut
ars pisat, t râ e şi rachiu de drojdie care se aplicau pe zona fracturii
apoi se imobiliza zona cu atele de brad.
Faptul c , prin tradi ie, aceste remedii şi multe altele s-au p strat
pân în zilele noastre atest preocuparea poporului dac pentru între-
inerea s n t ii prin mijloace naturale, în armonie deplin cu natura,
conform credin elor ancestrale în transmigra ia sufletului şi a nemuririi.
86
 4.2. Analogii cu alte sisteme terapeutice

Dup cum am putut constata din capitolul precedent, cel pu in o

parte din practicile terapeutice isihaste actuale prezint asem n ri cu
practicile terapeutice extrem-orientale, asem n ri care nu sunt întâm-
pl toare. Ele sunt rodul unor leg turi puternice între tradi iile celor
dou zone, precum şi al unor „schimburi de experien ” petrecute de-a
lungul vremii. Conform teoriei „Potopului lui Noe”, roirea popula iilor
ariene spre Asia a pornit din teritoriul dac, în urma inund rii actualului
bazin al M rii Negre (http://www.earth.columbia.edu, http://sites.inka.de).
Aceast teorie, corelat cu studiile lingvistice, demonstreaz c pe
lâng men inerea unor simboluri şi legende asem n toare sau chiar
identice, se poate constata şi o asem nare a tradi iilor medicale.
Elementele terapeutice de presopunctur , de pild , se reg sesc în
masajul ascendent puternic pe antebra , cunoscut în popor sub numele
de „tras”. P strat pân azi prin filiera daco-roman , aceast practic
terapeutic de provenien extrem-oriental era indicat pentru tratarea
rapid a lipotimiilor, gastralgiilor, crampelor abdominale, indigestiilor
etc. „Trasul” este identic cu o tehnic de masaj japonez numit koatsu,
pe traseul stimulat prin aceast metod aflându-se punctele de
presopunctur „bariera intern ” şi „fundul v ii”.
Şi trasul de urechi, „urechitul” este tot o manevr de presopunc-
tur , lobul urechii, dar şi urechea în ansamblu reprezentând o bogat
zon reflexogen la care se apeleaz pentru a fi activat aten ia
elevului, pentru îmbun t irea digestiei etc.
Pe vârful urechii se afl „punctul aten iei” şi pe lobul ei „punctul
în elepciunii” din care cauz în toate reprezent rile lui Buddha lobii
urechilor apar supradimensiona i, ceea ce semnific în elepciunea
deosebit a marelui fondator al religiei. Tot pe relieful urechii se
g sesc şi punctele de presopunctur indicate în terapia convulsiilor,
migrenelor, nevralgiilor, obezit ii, stimularea meridianelor care trec
prin ureche, având efecte benefice şi asupra digestiei.
Frecarea urechilor, a mâinilor, a t lpilor sunt gesturi universale,
menite s activeze aceste zone reflexogene în care îşi are reşedin a
energetic întregul corp. Pentru o mai bun stimulare a zonei
reflexogene palmare, tradi ia oriental recomand utilizarea unor bile
adecvate ca m rime şi greutate.
Frecarea, tragerea, tonifierea, chiar muşcarea degetului sau a
altor puncte (zone) pentru ameliorarea durerii sau tratarea unor
afec iuni mai complexe sunt aceleaşi ca la terapeu ii chinezi.
87
 Atât aceştia, cât şi terapeu ii populari din nordul Moldovei şi
Bucovina recurgeau la frecarea şi chiar muşcarea degetului mic al
mâinii bolnavului de epilepsie aflat în criz pentru a-l ajuta s -şi revin .
Diferen a, dac o putem numi aşa, provine din faptul c manualele
de presopunctur descriu acel punct situat la r d cina degetului mic de
la mân , numit „bucuria de a tr i”, recomandând tonifierea lui în
cazuri de pierdere a cunoştin ei. Acest punct mai este numit şi „punctul
cioclilor”, la el apelând groparii Evului Mediu pentru a se convinge c
nu au de-a face cu o moarte aparent (Ivan Sabin, 1998; Aurel
I. Candrea, 1990).
Şi în terapia durerilor de cap sunt de consemnat analogii între
practicile tradi ionale ale daco-românilor şi cele ale altor popoare.
Medicii egipteni, de exemplu, recomandau pentru tratarea cefaleelor,
fric ionarea capului (pentru stimularea şi echilibrarea a numeroase
puncte energetice), precum şi bandajarea lui. De aici provine şi
expresia „Nu te lega la cap dac nu te doare”.
Rolul psihicului în starea de bine şi în p strarea armoniei şi
echilibrului, în viziunea medicinii geto-dacilor, are asem n ri cu
perceperea lui în Orient.
Tradi ia musulman , de pild , pune pe seama Profetului dogma
potrivit c reia toate bolile au ca surs lenea, prostia şi l comia, dar ea
este mai veche. La fel şi în medicina tibetan , care consider s n tatea
o chestiune de echilibru – principiu care ar fi fost enun at de Dalai-
Lama, conduc torul religios al Tibetului.
În realitate, şi aceast medicin , ca şi cea geto-dac abordeaz
starea general a s n t ii individului privit ca întreg şi nu ca
ansamblu al unor p r i.
O varietate de circumstan e precum dieta, stilul de via ,
condi iile de munc , de odihn etc. pot deregla acest echilibru natural
al întregului, dând naştere celor mai neb nuite boli.
Cât priveşte existen a unor schimburi între culturi, men iunea
istoricului Herodot despre practica fumatului de cânep de c tre
neamurile trace, în scopul ob inerii unor st ri euforice şi poate chiar
pentru narcoz ori anestezie constituie un bun exemplu. Pentru a ob ine
aceste rezultate, dacii ar fi trebuit s aib acces la specia de cânep
indian Cannabis sativa, întrucât cea care creştea pe meleagurile lor
nu avea componen a chimic care s -i confere astfel de propriet i
(Mih escu Claudiu Octavian, 2001).
Ast zi nu putem s nu remarc m anumite asem n ri frapante
între sistemele medicale proprii celor dou arii culturale.
88
 Unul dintre elementele considerate absolut specifice culturii
asiatice este yoga. Practicat în zilele noastre în România, yoga nu îşi
are r d cinile în vreo tradi ie local , ci este importat din cultura şi
tradi ia oriental . Aceasta nu exclude ipoteza existen ei unor cunoştin e
asem n toare pe teritoriul dac, ob inute fie printr-un schimb, fie
printr-o evolu ie pornit din aceeaşi tulpin . Se constat , de exemplu,
asem narea exerci iului propus de ieromonahul moldav Gheorghe
Ghelasie cu un exerci iu practicat mult vreme de casta r zboinic
indian kshatriya, exerci iu numit „Salutul soarelui” sau Prabuddha –
Veda – S rya – Namask ra, nume ce poate fi tradus prin: „salutul
vedic care deschide în rela ia cu soarele”. Rela ia cu soarele poate fi
asimilat rela iei cu divinitatea c utat prin intermediul exerci iului
ieromonahului citat (Revista Român de Yoga, 2001). Modul de
efectuare a exerci iului yoghin este complex, dar are la baz aceeaşi
suit de aplec ri şi ridic ri ale corpului pe ritmul respirator, ca şi
exerci iul lui Gheorghe Ghelasie.
Alte dovezi care atest existen a unor cunoştin e similare la
str moşii noştri sunt cele propuse de cercet toarea Nineta Crainici
care a identificat pe fa a anterioar a unei figurine datând din mileniul
V î.Hr. (cultura Turdaş) 8 linii verticale asem n toare traseelor
electrodermale reprezentate pe schemele moderne de reflexoterapie.
Pe o statuet , apar inând culturii Gumelni a – Jud. C l raşi (mileniul
IV î.Hr), sunt desenate 5 chakre (centre energetice principale) apar inând
meridianului Guvernor, asem n tor unei scheme hinduse din mileniul
I î.Hr., iar în „coafura” de femeie din cultura Rastu (mileniul IV î.Hr.)
pasionata cercet toare a identificat trasee similare celor din acupunctura
chinez .
Numeroase statuete apar inând culturii Gumelni a, cât şi coiful
de aur de la Co ofeneşti – Prahova, datând din prima jum tate a
secolului IV î.Hr., prezint unele proeminen e, care se aseam n
întrucâtva cu reprezent rile hinduse ale celor „o mie de petale”. S fie
oare o întâmplare obiceiul românului dintotdeauna de a se sc rpina pe
cap, atunci când nu ştie ce s fac sau s spun , gest activator al
energiilor craniene şi, implicit, al capacit ii de rezolvare a problemelor? –
se întreab Nineta Crainici, ştiin a nepronun îndu-se înc ferm.
Cuplul de statuete de la Hamangia, Gânditorul şi Femeie şezând,
la care ne-am mai referit la începuturile acestei c r i, merit o aten ie
deosebit pentru pozi ia Gânditorului care este una extrem de corect
modelat , cu tr s turi realiste remarcabile care însumeaz o serie de
89
simetrii complexe. Potrivit unui mic manual de Do-In, „Ca s stai bine
în pozi ia aşezat, trebuie s te aşezi pe «cele dou ischioane», oase
aflate sub fese. Ca s stai aşezat „în mod natural” drept, cu spatele
întins în sus, este deajuns ca bazinul s poat s se echilibreze pe
aceste dou puncte de sprijin. Or, totul depinde de şolduri. Dac ele
sunt suple, genunchii pot s se desfac spre exterior şi inuta dreapt a
spatelui se realizeaz f r efort. Dac nu, genunchii „urc ” la urechi,
trunchiul se înclin spre spate şi în regiunea anatomic numit „şale”
se instaleaz tensiuni musculare, surs de dureri dorsolombare. Pentru
evitarea oric rei nepl ceri, este destul s te supraînal i – recomand
manualul: aşeaz , de exemplu, o pern mare sub bazin” (Leygues
Anne Béatrice, 2003). Este exact ceea ce face Gânditorul, luându-şi

Gânditorul de la Hamangia şi perechea sa

pozi ia de b rbat c zut pe gânduri aşezat pe un suport nu prea înalt,

asem n tor sc unelelor utilizate vreme de multe veacuri de ranii
români*.
*
În interpretarea, original , a Ninetei Crainici aşezarea membrelor
inferioare şi superioare ale statuetei prezint axe de simetrie care se suprapun
peste traseele electrodermale. Prin punerea în contact a coatelor şi
genunchilor, precum şi a mâinilor cu fa a, în zona temporo-maxilar , se
produc schimburi şi echilibr ri energetice. Studiile efectuate au demonstrat
efectele de echilibrare a tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac, precum şi
senza ia de calmare a subiec ilor care au adoptat aceast pozi ie. Silueta
Gânditorului poate fi încadrat într-o piramid cu baza p trat . Despre
influen a energiilor formelor piramidale, mai ales despre cele de tip egiptean,
cu baza p trat , exist numeroase studii. Ce-i drept, marea majoritate a
acestor studii nu cerceteaz influen a piramidelor asupra fiin ei umane, dar
domeniul merit cercetat. Se constat o oarecare asem nare cu simetria pira-
midal a yoghinilor afla i în pozi ia Lotus, cu rezerva c piramida yoghin are
baza triunghiular , ceea ce modific sensibil tipul de ac iune bioenergetic .
90
 *
* *

Acultura ia în sistemul terapeutic al geto-dacilor s-a produs şi ca

urmare a contactelor cu tradi ia arab . Tradi ia medical musulman

Exist totuşi în practica yoga lucrul cu patru parteneri aşeza i în pozi ia

Lotus, spate în spate, ceea ce d naştere unei simetrii piramidale cu baz
p trat similar celei a Gânditorului de la Hamangia. Pozi ia adoptat de
Gânditor nu este singular . O statuet apar inând aceleiaşi perioade istorice,
dar altei culturi, cea cucutenian , prezint o pozi ie similar , ob inut îns
f r ajutorul „sc unelului”. Şi o figurin african prezint omul în aceeaşi
pozi ie „gânditoare”, parc pentru a eviden ia capacitatea de control a min ii,
de liniştire.
Piramida pare a fi ocupat un rol important în via a str moşilor noştri,
dat fiind r spândirea lor destul de mare: în zona Vrancei, în Ha eg, la Sona
etc. Chiar şi în via a de zi cu zi a ranilor, piramida joac un rol important.
De cele mai multe ori fânarele sunt prev zute cu „acoperişuri” mobile, de
form piramidal (aşa cum este cel al casei de la Ieud, aflat azi la Muzeul
Satului), iar leag nele sunt legate de cele mai multe ori din cele patru col uri,
sforile sau lan urile formând o piramid cu baza p trat .
Statueta Gânditorului prezint şi o serie de simetrii plane, pentagonale
pentru imaginea din fa şi cea din spate, şi triunghiular pentru imaginea din
profil. Atât pentagonul, cât şi triunghiul se reg sesc frecvent în elementele
artei populare româneşti, elemente considerate pân nu de mult a fi strict
decorative.
Şi partenera Gânditorului, Femeia şezând prezint o pozi ie foarte
corect a corpului. Gravid fiind, în ultimele luni de sarcin , ea adopt o
pozi ie dreapt , cu extensia centurii scapulo-humerale, ceea ce influen eaz
respira ia prin favorizarea unei mai bune mobilit i a diafragmului.
Dac yoga nu este considerat , şi la drept vorbind nici nu este, o
metod de tratament, chiar dac influen eaz în mod pozitiv s n tatea
(N.C. Tufoi, 1979), exist alte tehnici orientale care p trund treptat în terapia
durerii. Laolalt cu acupunctura, merit a fi pomenite şi „rudele” sale, preso-
punctura, care nu necesit precau ii atât de mari sau instrumente specifice, şi
ignipunctura sau agnipunctura (de la sanscritul „agni”, care înseamn „foc”).
Aceasta din urm este o metod care îmbin acupunctura clasic cu efectele
sinergice ale c ldurii şi uneori cu aromoterapia.

91
 (inclusiv cea egiptean ) şi-a prelungit influen ele pân în lumea geto-
dacilor, iar istoricii şi etnografii care se ocup de aceste culturi ştiau
foarte bine în ce a constat realitatea acestor terapii, dintre care unele se
mai p streaz şi în zilele noastre.
Dar, despre acest aspect vom mai avea prilejul s vorbim atunci
când ne vom ocupa de kinetoterapia tradi ional-popular (par. 7.3).

Cum am mai men ionat, exist pe teritoriul vechii Dacii suficiente

materiale arheologice care atest cunoaşterea şi practicarea unor tehnici
identice sau apropiate celor extrem-orientale.
Pe o statuet de aproximativ 7 centimetri, apar inând culturii
Gumelni a, circa 5 km est de Olteni a, este incizat un romb în zona plexului
solar, de la care pornesc linii c tre puncte, plasate aparent aleatoriu pe
suprafa . Nineta Crainici le aseam n cu reprezentarea punctelor simetrice
Meridian Pl mân 1, aflate în dreptul umerilor, al radia iei bilaterale a acestui
meridian în zona pulmonar inferioar şi a muşchiului diafragmatic, zon
reprezentat de rombul incizat. Zona indicat de rombul incizat este
str b tut de numeroase meridiane, fiind un important nod energetic.
Nu întâmpl tor, practican ii artelor mar iale consider c aici este
concentrat sau ar trebui s fie concentrat energia întregului corp,
recomandând-o pentru o mai bun utilizare, atât în situa ii de lupt , cât şi în
via a normal .
O alt statuet , de mai mari dimensiuni (circa 60 centimetri),
apar inând aceleiaşi culturi Gumelni a, prezint şi ea aceste puncte incizate,
care redau un romb situat în regiunea epigastric , precum şi o serie de linii ce
pot reprezenta atât leg tura biologic între punctele unite, cât şi sensul de
circula ie a energiilor în interiorul corpului. Aşadar, se poate remarca
r spândirea rombului în arta veche româneasc , poate ca o reprezentare
simbolic a concentr rilor energetice. Este o ipotez .
92
 5. UN MILENIU DE KINETOTERAPIE MEDIEVAL
(SEC. IV – XIV)

5.1. Repere sintetice

Evul Mediu (sec. V-XIII, iar pentru Europa r s ritean pân spre
mijlocul secolului XIX) este perioada care a durat aproape un mileniu
de „tranzi ie” de la Antichitate la Modernitate. În acest r stimp, care
începe de la pr buşirea Imperiului Roman de Apus (476) şi pân în
secolul XIV, când se defineşte spa iul european, s-au derulat marile
migra ii (sec. IV-XIII), s-au format noi popoare, noi state şi spa ii
culturale: italienii, francezii, spaniolii, portughezii, englezii, popoarele
slave, poporul român, popoarele finlandez, maghiar etc. (sec. XI-XV).
Lumea german , francez , anglo-saxon a primit de-a gata cultura
fizic medical roman . Mai pu in pe cea greceasc , mai complet , pe
care nici romanii nu şi-au însuşit-o.
Biserica a r mas pentru mult vreme moştenitoarea tradi iilor
kinetoterapeutice ale Antichit ii, cu toate c misiunea ei – şi nu
numai a ei – era de a propaga şi sus ine prin mijloace specifice acea
porunc a lui Iisus Hristos: <S fi i des vârşi i, cum des vârşit este
Tat l vostru din ceruri>.
În acest demers, biserica nu a fost singur . Numeroase scrieri
etico-filozofice prop v duiau nevoia de autoperfec ionare a omului
pentru dobândirea autocontrolului, a st pânirii de sine în fa a încer-
c rilor vie ii prin dominarea condi iei sale fizice şi psihice, exercitând
o puternic influen asupra creştinismului timpuriu.
Între aceste scrieri se afl şi cele apar inând filozofului şi omului
de stat roman Seneca (4 î.Hr – 65 d.Hr.). Potrivit eticii acestui repre-
zentant de seam al stoicismului târziu, omul trebuie s se supun
destinului în via a exterioar . În pesimismul s u, filozoful îndeamna la
senin tate sufleteasc , la o via rupt de orice meschin rie, la dispre ul
fa de bunurile materiale, la cultivarea sim ului drept ii, iubirii
semenului, a egalit ii (Viorica Ramba, 1997, p. 130). Prin creştinism,
care din secolul VIII devenise religia Occidentului, noua „civiliza ie
feudal ” european îşi îndrepta privirile spre Roma – Vestul, sau spre
Constantinopol – R s ritul, în vreme ce Nordul va deveni protestant.
Imperiul Romano-Bizantin, cu reşedin a la Constantinopol
(denumit „noua Rom ”), a adoptat limba greac ca limb oficial de
93
cultur (din sec. VI) în detrimentul celei latine, şi-a însuşit civiliza ia
elen p strând tradi iile vechii romanit i. El a fost continuatorul
civiliza iei greco-romane, mul umindu-se în domeniul kinetoterapiei
s nu aduc reglement ri în raporturile sale cu societatea. Societate
preocupat mai pu in de stabilirea st rii de s n tate a cuiva, a mijloacelor
de tratare a bolilor, în condi iile când textele Bibliei, neîn elese îndeajuns,
circulau sub forma: „te sup r mâna ta dreapt , reteaz-o şi arunc-o de
la tine. Este mai bine ca unul dintre membrele tale s putrezeasc decât
ca trupul întreg s fie aruncat în fl c rile iadului”. Cu alte cuvinte,
ceea ce ar fi putut tulbura cur enia sufletului, trebuia distrus. Dispre ul
fa de cele p mânteşti şi de corpul omenesc pe care-l propov duiau
biserica oficial , cât şi dezinteresul pentru corectarea alc tuirii lui au
condus volens nolens şi la diminuarea preocup rilor de natur s
stimuleze evolu ia kinetoterapiei.
Ne însuşim şi noi observa ia teologului Sarah Coakley de la
Universitatea Harvard, exprimat recent (2003, p. 84), din care rezult
c cei preocupa i de studierea Vechiului Testament s-au c znit mult
s descopere dac autorii Bibliei au acceptat no iunea de trup şi suflet
sub forma îmbin rii a „dou entit i distincte sau dac , pentru aceştia,
nu exist decât o singur entitate, pe care noi (dar nu şi autorii Bibliei)
o numim fiin uman sau om”.
Nu este locul aici s trecem în revist etapele civiliza iei iudaice
cu privire la trup, total deosebit de suflet, şi la conflictul dintre ele. Un
asemenea demers presupune mai întâi a fi l murit procentul influen ei
gândirii greceşti şi a Orientului asiatic, ceea ce conduce la alte implica ii.
De aceea, este suficient concluzia c în secolele IV-V în Imperiul
Bizantin, devenit tot mai grecesc, asist m la o înflorire a medicinii şi
kinetoterapiei, datorat atât medicilor de talia lui Oribasius, Aetius,
Paul din Egina ş.a., cât şi condi iilor de via mai bune decât în
Occident, care au permis, cel pu in la Constantinopol, înfiin area unor
spitale frumoase, bine organizate, dotate şi cu cabinete pentru terapie.
Totuşi, pe plan european, kinetoterapia acestei prime perioade a
suferit un puternic regres. Va trebui s aştept m Renaşterea pentru a
putea consemna un nou impuls c tre teoria şi practica kinetoterapiei
moderne.
În schimb, în afara grani elor Europei vremii, în India se producea
o adaptare a vechilor tehnici yoga la specificul secolelor IV-VI, fapt
ce i se atribuie lui Pantanjali. În c r ile sale el descrie o anumit form
de yoga pe care o numeşte Raja Yoga (Yoga regal ), care urm reşte
94
în special oprirea mişc rilor gândului, organul spiritual suprem, pentru
a se putea atinge stadiul final, adic punerea întregii personalit i
psihice într-o pozi ie aleas , fix . Ea mai este numit şi yoga cu opt
membre, deoarece se bazeaz pe opt elemente tehnice:
– înfrânarea (castitatea, s nu faci r u, s nu furi);
– disciplina (cur irea, asceza, devotamentul);
– posturile sau pozi iile (asanele);
– controlul respira iei (prana);
– retractarea (neutralizarea activit ii motorii şi senzoriale);
– fixarea aten iei (asupra unui obiect, sunet sau gând);
– medita ia asupra acestuia;
– pozi ionarea psihismului asupra acestuia.
Sunt foarte multe sisteme yoga care conduc la „eliberare”, dar
şase sunt cele mai importante:
– Raja Yoga – calea disciplininarit ii sistematice;
– Bgakti Yoga – calea devota iunii;
– Jnana Yoga sau yoga cunoaşterii;
– Karma Yoga – calea îndeplinirii obliga iunilor sociale;
– Kundalini Yoga – ramur sau cale practicat de cei ce vor s
ating un control deosebit asupra corpului;
– Ari Vidia – o cale special ce pretinde un grad înalt de
st pânire a trupului şi min ii, precum şi o filozofie anume.
Potrivit scrierilor lui Mircea Eliade, tehnica yogin începe odat
cu practicarea posturilor şi a controlului respira iei. Aceste prime
trepte mai poart numele de Hatha Yoga (ha – for pozitiv , tha –
for negativ , yoga – leg tur ) sau Yoga fiziologic .
O parte din aceste tehnici se practic în scopul elimin rii unor
obişnuin e vicioase (tabagism, alcoolism etc.) sau pentru trezirea
energiilor, corectarea unor st ri negative (psihoze, insomnii), ca şi
pentru men inerea sau înt rirea s n t ii în general. A prezenta yoga
sau chiar Hatha Yoga ca un sistem de educa ie fizic , cum o întâlnim
în multe lucr ri, mai ales cele cu caracter materialist vulgar, este o
manier total neştiin ific . Literatura cu aceast tematic , din ce în ce
mai consistent şi în ara noastr , consider yoga nu numai o tehnic ,
ci o ştiin pentru activizarea spiritului. Deci nu doar o educare a
sim urilor, un autocontrol al lor, ci un ansamblu de reguli care se
aplic subconştientului, conştientului sau supraconştientului, pentru a
putea modifica în acelaşi timp corpul, mintea şi sufletul, a învinge
boala şi chiar a st pâni moartea. Este o metod prin care se urm reşte
95
unirea dintre fiin a fragmentar şi condi ionat cu absolutul, o încercare
fantastic de a uni mecanica şi biomecanica, anatomia, fiziologia,
psihologia, filozofia, religia, etica şi morala, educa ia fizic şi înc alte
nenum rate domenii şi cunoştin e într-un tot. Este unul dintre cele mai
mari eforturi de sintez pe care ştiin a modern începe s le
întreprind sub denumirea de multidisciplinaritate, ştiin e integrate,
interdisciplinare, holistice etc., aprecia D. Buiac (p. 22).
Unii cercet tori caut originile yog i în „tapas” şi „ascez ”,
lucru infirmat de realitate deoarece yoghinul, deşi îşi impune o
disciplin aparte, nu caut s -şi mortifice sau s -şi violenteze corpul,
ci, dimpotriv , s -l perfec ioneze, s -i dea putere, s n tate şi linişte.
Nu trebuie s confund m exhibi ioniştii şi fachirii cu adev ra ii
yoghini. Originile yog i au putut fi urm rite în textele vechi înc din
opera vedic şi în tratatele medicale şi nemedicale din secolul V î.Hr.,
când fiziologia pneumatic , analiza şi teoriile psihologice ajung la
concluzia c trupul uman este o microparte a Universului şi este format
din cinci elemente: apa (ce d naştere lichidelor organice), focul (bila),
vântul (suflul), spa iul (organele caviforme) şi p mântul (p r ile solide –
carnea, oasele). Din cele cinci elemente, doar trei sunt active, echilibrul
lor asigurând s n tatea, iar dezechilibrul lor provocând boala. Acestea
sunt flegma, bila şi suflul.
Suflul sau prana circul prin nadisuri, canale care nu au neap rat
o localizare anatomic .
Prana, for a vital , este cea care pune în leg tur suflurile organice
cu aerul exterior, uneşte corpul fizic cu celelalte p r i ale fiin ei.
Suflurile antreneaz în ele sângele şi celelalte materii, vitalizând
şi între inând focul interior, diger alimentele prin „coacere” sau
„r scoacere”, permite degluti ia şi excre ia, precum şi alte fenomene.
Un suflu interior pune în mişcare membrele, întreaga activitate fizic
depinzând de acest „motor”.
Tot suflul este acela care vehiculeaz percep iile între organele
de sim şi inim , locul unde sunt combinate pentru a alimenta func io-
nalitatea spiritului.
Suflul respirator – sau respira ia propriu-zis – nu este altceva
decât o parte a acestui suflu universal, şi, totodat , singurul mod prin
care el poate fi influen at prin voin şi ac iunea indirect asupra
spiritului.
Unul din elementele esen iale ale yog i este tocmai reglarea şi
st pânirea suflului respirator. Privit din acest unghi, yoga ne apare ca
96
o disciplin psihosomatic sus inut de o teorie coerent şi pus la
punct prin nenum rate tehnici. Este unul din aspectele care au f cut şi
face ca yoga s se bucure de pre uirea multor grupuri, religioase sau
savante, de indivizi care caut salvarea în cursul vie ii ori dup moarte,
care vor s de in for e fizice sau psihice deosebite, inclusiv o s n tate
perfect . Unul din secretele supravie uirii yog i este acela c s-a putut
adapta la vremurile noi (vezi şi Elio Occhipinti, 2004, p. 78 şi urm.).
În ceea ce priveşte kinetoterapia chinez din aceeaşi perioad
medieval , ea continua s fie considerat o ştiin care studiaz , al turi
de medicin , diferitele manifest ri ale energiei umane în scopul
dezvolt rii unor tehnici şi practici destinate sus inerii şi restabilirii
echilibrului respectivei energii, atunci când aceasta este afectat de
factori perturbatori interni sau externi. În cultura tradi ional chinez ,
omul r mânea mai departe „rodul unirii hierogamice a Cerului cu
P mântul” (Elio Occhipinti, p. 173).
În Imperiul Bizantin, unde un împ rat ca Anastasius I (491-518)
c uta s g seasc un echilibru între manifest rile din Hipodrom, re i-
nerile de ordin religios şi respingerea atacurilor neamurilor migratoare,
medicii, kinetoterapeu ii, profesorii de gimnastic şi antrenorii greci
îşi continuau nestingheri i activitatea. Grecia înf ptuia astfel mai departe
o str lucit oper educativ şi civilizatoare. Autoritatea ei fusese atât
de mare, chiar şi printre popoarele aşa-zise barbare, încât kinetoterapia
dezvoltat în Antichitate va supravie ui şi în Evul Mediu, sub diferite
forme. Ea se va reg si în Antiohia, Siria, Armenia, Bithynia,
Nicomedia etc.
Armenia antic , aflat acum în grani ele Imperiului Bizantin, a
continuat s organizeze jocuri asem n toare celor de la Olympia,
jocuri numite navasartiene, prilejuite de s rb toarea Navasart, întru
cinstirea anual a zeului local Amanor – zeul fructelor.
Timp de şase zile (11-16 august), la Bagavan (pe afluentul r s -
ritean al Eufratului), armenii de peste tot participau la întrecerile
sportive de tip olimpic. De la istoricul Eghishe (sec. V) re inem
îndemnurile adresate participan ilor: „Nu uita i de untdelemn şi
cunun şi de ramurile de salcie”, ceea ce confirm continuitatea unor
practici olimpice şi kinetoterapeutice greceşti (vezi detalii în cartea
noastr Olimpismul…, 2004, p. 95-96).
Aproximativ în secolul V d.Hr. a tr it medicul Caelius
Aurelianus, autorul c r ii Despre bolile cronice şi al altor scrieri în
care prezint pe larg concep iile sale asupra kinetoterapiei, tehnicilor
97
şi exerci iilor recomandate în paralizii, reumatism, afec iuni postope-
ratorii, asupra ordinei altern rii celor pasive cu cele active, asupra
ritmului de lucru, momentului introducerii repausului etc.
Sunt concep ii asupra kinetoterapiei care dep şesc cu mult pe
acelea ale înaintaşilor, ba chiar şi pe cele întâlnite în scrierile din
timpul unui mileniu de dup el (T. Sbenghe, 1987, p. 9) prin valoarea
şi actualitatea lor. Aproape întreaga kinetoterapie medieval european
se reg seşte sintetizat în opera lui Caelius Aurelianus care analizeaz
şi descrie coerent valoarea hidrokinetoterapiei, tehnicile şi exerci iile
din suspendare şi cu contragreut i în cazul scripetoterapiei. Lui i se
datoreaz introducerea conceptului de „analepsie”, care în kinetoterapia
modern s-ar traduce prin ac iunea de restabilire, de recuperare
medical , sintagm introdus înc de Hipocrate.
În China medieval , masajul a dobândit în cadrul medicinii o
importan egal cu cea a altor tehnici terapeutice, ca acupunctura de
pild , abia în timpul dinastiei Tang (618-907), când se considera a
avea loc „Renaşterea chinez ”. Maseurii se bucurau de aceeaşi pre uire
ca şi medicii şi aveau o sec ie distinct , proprie în cadrul Spitalului
Imperial. Dar, începând din epoca dinastiei Sung de Nord (960-1279),
tehnicile de masaj au intrat pe o pant descendent , accentuat şi mai
mult spre finalul dinastiei manciuriene Ching (1644-1911).
Ar fi o leg tur for at s corel m aceast involu ie cu ceea ce
numim obscurantismul Evului Mediu european, involu ie care s-a
r sfrânt şi asupra preocup rilor de natur kinetoterapeutic , datorit
canoanelor bisericeşti care dezavuau for a, armonia şi frumuse ea
corpului omenesc.
Totuşi, nu sunt de ignorat fr mânt rile interne manifestate prin
dezbateri teologico-doctrinare şi prin erezii, prin tensiunile cauzate de
raporturile bisericii cu statul şi cu alte religii care au f cut ca, vreme
de secole la rând, Europa s ignore şi ceea ce se instaurase în
kinetoterapie ca o cucerire ştiin ific , nemaivorbind de a aduce ceva
nou pe acest t râm.
Noul în kinetoterapie, dac îl putem caracteriza astfel, a ap rut
prin dezvoltarea vie ii monahale, care a condus la intensificarea
creştin rii ranilor, precum şi a evangheliz rii oraşelor. În evolu ia sa,
creştinismul s-a folosit de un larg şi variat arsenal care, aşa cum vom
vedea, a cuprins şi sistemul kinetoterapeutic.
Cu trecerea timpului, exerci iile fizice, jocurile devin, din mijloace
kinetoterapeutice, adev rate sporturi, practicate cu ardoare de toate
clasele sociale.
98
 Atât de mare era entuziasmul pentru jocurile sportive, de pild ,
încât episcopul Catherius din Longobardia (sec. X) a trebuit s
intervin pentru a le diminua sau reduce la maximum timpul pe care
li-l dedicau clericii de sub jurisdic ia sa. Episcopul se plângea c
preo ii se gr besc s termine repede liturghiile pentru a lua parte la
lupte, cursele de cai şi care, întrecerile de tir, scrim , înot etc.
Însuşi Sfântul Cuthbert excela în tinere e în exerci ii de alergare,
s ritur , lupte şi în jocul cu mingea, dup cum se men ioneaz în
diverse manuscrise provenite din ara Galilor, ceea ce deschide un
nou capitol în rela ia Bisericii (a celei anglo-saxone îndeosebi) cu
loisir-ul şi kinetoterapia Evului Mediu.

5.2. Kinetoterapia şi civiliza ia islamic arhaic

În Evul Mediu centrul cultural al omenirii se mut în r s rit.

Islamul, care nu înseamn numai o religie monoteist întemeiat
de Profetul Muhamad (Mahamed: 570-632), ci înseamn o întreag
civiliza ie, cu un cadru legislativ unic, cu structuri politice specifice şi
tradi ii morale şi sociale care se reclam de la aceast religie, s-a
manifestat cu vigoare în spa iul spiritual european, îndeosebi în
secolele VIII-XI. Coranul, cartea sfânt a Islamului, nu încurajeaz
asceza, celibatul sau monahismul, nu se adreseaz sfin ilor sau celor
des vârşi i, ci tuturor, recomandându-le evitarea exceselor (M. Eliade,
apud Viorica Ramba, 1997, p. 146-147) – prevederi datorit c rora
medicina arab s-a în l at foarte mult.
Arabii au f cut descoperiri importante în medicin şi au contribuit
la mijlocirea r spândirii lor în Europa. Pretutindeni au respectat civi-
liza ia şi realiz rile rilor învinse, inclusiv în domeniul hidroterapiei
şi kinetoterapiei. Ei nu s-au comportat ca nişte distrug tori şi o dovad
sunt denumirile anatomice din arab (cefalic , safen , sesamoidit
etc.), precum şi termele r mase intacte prin locurile pe care le-au
cucerit. Ba, dimpotriv , califii omeiazi au pus s li se construiasc şi
lor, la est de Iordan, de exemplu, asemenea edificii în stil roman.
În Qusayr’ Amra, de pild , se reg sesc terme romane cu sal
rece, sal c ldu , etuve şi hipocaust, care fac dovada c hammamul
musulman este moştenitorul direct al termelor romane (Istoria
Universal II, p. 66).
De altfel, în cursul secolelor VII-VIII are loc fuziunea arabo-
roman în Spania, Galia şi chiar în Italia de Nord, ceea ce s-a resim it
99
şi în con inutul domeniului ce ne st în aten ie. Totuşi, mistica
islamic şi-a transmis particularit ile sale, îndeosebi dup prima
treime a secolului VIII, când se precizeaz organizarea noilor imperii
şi se afirm triumful celor trei religii care împart lumea: creştinismul,
islamismul şi budismul.
Al turi de scrierile unei pleiade de medici, filozofi, igienişti etc.,
care şi-au pus amprenta asupra evolu iei kinetoterapiei pe parcursul
celor patru-cinci secole (sec. VIII – XIII), perioad ce reprezint
vârsta de aur a Islamului, se situeaz şi cultura fizic medical
popular . Bog ia proverbelor arabe, de pild , s-a r sfrânt cu câteva
mesaje elegante şi în limbajul „secret” al kinetoterapiei: „Rana fizic
se vindec , dar cea f cut de vorba r ut cioas sângereaz mereu”;
„Cerneala savantului este mai folositoare decât sângele martirilor”;
„Un om care exercit puterea suprem nu are dreptul s se înfurie”;
„Cel mai mare r u pentru un b trân este s aib un buc tar bun şi o
so ie tân r ”; „Raiul pe p mânt este pe spinarea calului”. De altfel,
zicala „Calul întinereşte omul” apare în toate limbile la intrarea în
manejuri sau grajduri, semn c red un adev r universal.
Arabii au fost intermediari între lumea occidental , dominat de
franci şi de Biserica Catolic şi lumea oriental , unde Imperiul Chinez
T’ang, fiind înc puternic, a stopat înaintarea arab spre est (mijlocul
secolului VIII).
Este de presupus c , din aceast înaintare, arabii au putut afla
suficiente informa ii referitoare la kinetoterapia chinez . Aceasta în
cazul când nu ar fi cunoscut-o pân atunci. De altfel, cum se putea s
nu fie cunoscut o lucrare de baz pentru studiul acupuncturii, de
pild , intitulat Nei Jing Su Wen, scris între anii 1000 şi 400 î.Hr. şi
transcris de mai multe ori dup aceea sau cele patru c r i ale farma-
copeei chinezeşti atribuite perioadei dinastiei T’ang (618-906 d.Hr.)?
Pe de alt parte, chiar în vremea contactelor celor dou culturi,
Wang Ping strângea pân la anul 762 materialul existent despre
aceast terapie, material ce st la baza edi iilor actuale.
Pornind de la asemenea sinteze chineze şi indiene, de la lucr rile
lui Hipocrate, Galien ş.a., musulmanii cunosc sau redescoper pe
înv a ii greci şi romani, traduc din operele lor în arab şi elaboreaz
apoi studii ştiin ifice de valoare. Ca urmare a acestui proces de
emancipare intelectual , Al-Mamun, de pild , a fondat la Bagdad în
832 o şcoal şi un observator în „Casa În elepciunii”, care era condus
de medicul nestorian Hunayn Ibn Ishaq.
100
 Într-adev r, ştiin a medical înregistreaz mari progrese şi
Paradisul în elepciunii, scris de Al-Tabari, va r mâne pentru secole,
cartea de baz a medicilor musulmani.
Numeroase plante, ceaiuri, parfumuri, uleiuri participau la
kinetoterapia musulmanilor, în care b ile ocupau un loc central.
Autorit ile urbane se preocupau de aduc iunea apei, pentru a alimenta
nenum ratele b i (hammam-uri), frecventate de toate clasele societ ii
cu aceeaşi ardoare cu care asigurau aprovizionarea oraşelor cu
alimente. În secolul X, de pild , la Cordoba, inima califatului spaniol,
existau 113.000 de case, 6.300 de palate, 6.338 de moschei, 80.000 de
pr v lii dar şi 913 b i* (Ist. Univ. II, p. 128).

Scen de masaj ilustrat în Canonul – oper

fundamental a lui Avicenna (980-1037)

*
O descriere a unor aspecte din aceste b i a fost f cut de Mehmet
Ablai (1968, p. 277): „Locuitorul care mergea acolo nu se ducea numai
pentru cur enie, ci şi pentru a-şi petrece câteva ore pl cute, favorizate de
felul cum erau instalate şi organizate b ile. Intrând într-o baie, trecea mai
întâi la vestiar unde, dup ce se dezbr ca, era poftit în camera a II-a. În aceast
înc pere era aşezat pe nişte mese de marmur şi dat pe mâna maseurilor, care
nu-l l sau s plece pân nu venea maestrul masor, ca s vad c într-adev r
masajul a fost complet şi eficace. Dup aceea clientul era trecut în camera
a III-a, unde începea s puneala cu ap cald şi rece. În urma tuturor opera iilor
acestea, clientul intra în camera a IV-a unde era şters şi uscat, i se d dea un
halat şi papuci, dup care era poftit pe sofale. Acolo, întins comod era servit
cu cafea şi cu o narghilea în ambian a discu iilor care reîncepeau ca la
cafenea sau bazar. La fel ca şi în vechea Rom şi în Orientul arab, b ile au
fost un minunat loc de întâlnire şi de cunoaştere reciproc . În ambele societ i,
b ile au fost institu iile publice de prim ordin, c rora atât oficialitatea, cât şi
publicul le d deau aten ia cuvenit , în ceea ce priveşte între inerea şi
înzestrarea lor.”
101
 Nu avem prea multe date cu privire la terapeutica arab din
aceste stabilimente, dar intuim c nu diferea prea mult de cea greco-
roman , de unde proveneau şi curentele filozofice aristotelice sau
sistemele de gimnastic medical .
Sunt cunoscute contribu iile însemnate ale lui Ibn-Sina (Avicenna,
cu numele s u latinizat, 980-1037), supranumit Al-Shayk al Rais
(Principele printre înv a i) [Ibn-Roşd sau Rushd]), (Averroes, latinizat,
1126-1198), Ibn-Tufail (Abubacer, latinizat, 1111-1185), al filozofului,
teologului şi medicului evreu Rambam, cunoscut sub numele latin
Maimonide, al lui Ibn-Badja (latinizat Avempac, sec. XII) şi ale altor
gânditori la studiul ştiin elor naturii şi ale omului, precum şi la mijlo-
cirea r spândirii lor în Europa. Nu mai pu in celebru a fost şi medicul
Abukosis (Abdul Kasim) din Cordoba (1157), cunoscut chirurg şi mai
ales prin opera sa. Împ r it în trei p r i: 1) Folosirea cauterului,
2) Cu itul (în chirurgie) 3) Fracturile şi luxa iile, cartea sa a întrecut în
actualitate orice tratat de medicin folosit de occidentali, fiind
reimprimat pân în anul 1861 (Mehmet Abhai, 1968, p. 242). Cei doi
mari medici ai Orientului, Avicenna şi Haly Abbas, sunt v dit interesa i
şi de exerci iul fizic pe care îl prescriu nu numai în scop terapeutic, ci
şi profilactic. „Dac oamenii îşi exerseaz corpurile prin mişcare şi
munc la momente potrivite – scria Avicenna – ei nu vor mai avea
nevoie nici de medici, nici de remedii.” Alte asemenea precepte se
întâlnesc frecvent în scrierile sale Canalul medicinii şi Cartea vindec rilor.
În aceiaşi termeni a gândit şi a scris şi marele teolog, filozof şi
medic evreu Mamonide, care a fost, totodat , principalul promotor al
interdependen ei între corp şi spirit, numit azi medicin psihosomatic .
Autor al multor opere originale din care rezult c aceast cunoaştere
deplin are ca surse ra iunea cu demonstra ia sa exact , sim urile şi
imagina ia (care reveleaz adev rurile tradi iei), Mamonide, om al
bisericii, era convins de puterea vindec toare a naturii. De aceea, el a
atribuit igienei, masajului şi gimnasticii ra ionale un rol foarte important
atât în profilaxie, în dezvoltarea echilibrului şi armoniei, cât, mai ales,
în terapeutic .
Nu-i mai pu in adev rat îns c , în genere, în cultur , ştiin , în
art , ca şi în practica educa iei, de altfel, în viziunea eruditului creştin
medieval unitatea şi armonia fiin ei umane, men inerea echilibrului
între o minte s n toas şi un corp s n tos nu mai intereseaz atât de
mult ca la greci; ele sunt zdruncinate, adaptându-se noilor condi ii.

102
 *
* *

În Antichitate, cât şi în Evul Mediu, oamenii au reuşit s fac uz

de propria percepere a complexit ii trupului, mai mult decât suntem
noi în stare ast zi, în cazul unei perceperi mai mult exacte, devenite
între timp un domeniu specializat (A. Louth, 2003, p. 123).
Cheia pentru în elegerea kinetoterapiei medievale se afl în
studiul fenomenului religios. Chiar universit ile, care începeau s
apar în Europa occidental în jurul anului 1200, trebuiau s aib
Facultatea Superioar de Teologie, Drept şi Medicin . Abia mai târziu
s-au putut separa, aşa cum avea s fiin eze la Salermo vestita Şcoal
de Medicin (de la medere – a vindeca).

Hage prescriind un descântec pentru un felah

103
 6. RENAŞTEREA KINETOTERAPIEI OCCIDENTALE

6.1. Moştenirea medieval în terapeutic

Din capitolul precedent am putut afla care a fost viziunea

medieval asupra dezvolt rii şi tratamentului trupului prin mijloacele
care compun educa ia fizic şi gimnastica medical .
Era o viziune opus idealului lumii vechi, în care se creaser acele
ramuri ale terapeuticii care au cunoscut apoi cea mai ampl r spândire:
– helioterapia;
– hidroterapia;
– balneoterapia;
– terapia cu remedii de origine mineral .
Creştinismul crease un alt ideal; unul în care ecoul exclama iei
plin de indignare a teologului obscurantist Tertulian (cca. 160-220) a
acoperit întreg mileniul: Palaestrica diaboli negotium*.
Dac un p rinte al bisericii creştine caracterizase astfel exerci iile
din palestre, el condamnase, de fapt, la involu ie şi dec dere tot ceea
ce pân atunci realizase ştiin a amelior rii s n t ii trupului fizic.
Dar afurisenia lui asupra nudit ii nu s-a oprit aici. S-a mers atât
de departe în ostracizarea trupului (privit numai ca surs a dorin elor,
impulsurilor şi emo iilor), încât i-au fost afectate pân şi preocup rile
pentru îngrijirea lui, pentru igiena personal zilnic .
Anahore ii şi asce ii au proscris b ile, cur enia şi igiena personal ,
baia şi înotul, considerându-le „lucruri inutile, ruşinoase pierderi de
timp” (C. Kiri escu, p. 159), ceea ce va eclipsa pentru mult vreme
trupul civilizat, trupul social.
Cu asemenea pece i şi cu împotrivirile fa de orice cercetare în
domeniul antropologiei, psihologiei, anatomiei şi fiziologiei omului,
nici nu-i de mirare c se ştiau atât de pu ine lucruri despre preg tirea
fizic , despre anamneza durerii, despre rela ia dintre ra iune şi trup şi,
mai cu seam , despre nou-n scu ii, care îşi începeau via a f r a fi
luate în seam impulsurile trupului condamnat de literatura
patristic **.

*
Exerci iile corporale sunt opera diavolului.
**
A p rin ilor bisericii.
104
 Cu toate acestea, nu au încetat s apar scrieri despre prezen a
unor mentalit i diferite de cele ale vremii, ca cele privitoare la
obiceiurile, credin ele şi practicile cu valoare terapeutic ale geto-
dacilor. Înc în secolul X, Suidas (950-1000) mai consemna faptul c
„Ge ii îi aduceau jerfe (lui Zalmoxis) ca lui Cronos” – dovad a
recunoaşterii meritelor sale ca „om, rege şi zeu” –, cum îşi intitula un
capitol al comunic rii sale inut la Academia Roman tracologul Iosif
Constantin Dr gan.
Ceva mai târziu, între anii 959-976, Leon, diaconul din Asia Mic ,
îl numea pe Zalmoxis „În eleptul”, aşa cum a şi fost, deoarece a
propagat înv turi despre un trai mai în elept decât al grecilor, f când
numeroşi discipoli din rândurile lor.
Din cauza dispre ului fa de pl cerile carnale, carnea şi oasele
(în principal ale femeii) reprezentând subiecte dintre cele mai neglijate,
pu ine lucruri despre masaj s-au putut scrie în Europa în perioada
Evului Mediu.
Datorit restric iilor care au f cut ca moştenirea medieval în
terapeutic s fie atât de s rac , num rul celor r maşi pe câmpul de
lupt , neintervenindu-se asupra trupului lor, care putea fi salvat a fost
exagerat de mare.
Fenomenul se accentueaz îndeosebi în perioada cruciadelor
(sec. XI-XIII), când cavalerismul şi-a avut epoca sa culminant . Începând
din secolul XIV, când cavalerismul intr în declin, cruciadele
dovedindu-şi ineficien a, clerul şi-a schimbat radical atitudinea fa de
aceast form creştin a condi iei militare. În afar de edictele
conciliilor, tot mai nefavorabile, ba chiar în opozi ie fa de cava-
lerism, capii bisericii au mers pân acolo, încât celor r ni i mortal în
întrecerile cavalereşti (turniruri) li se refuza împ rt şania.
Astfel, trupul uman (S ma) ar fi devenit „trup duhovnicesc”,
adic o persoan mântuit în totalitatea ei de „faptele firii p mânteşti”
(Galateni 5:19-21).
Aceast considera ie este dovedit şi de „gimnastica” ascetic ,
religioas . Canoanele corporale duhovniceşti, metaniile şi rug ciunile
personale, ca şi ceremonialul liturgic, utilizate de c tre p rin ii isihaşti
bizantini, începând din sec. V, pentru a g si liniştea şi concentrarea
interioare, sunt o comoar terapeutic aflat lâng noi, şi nevalori-
ficat îndeajuns.
În izvoarele copte (ale egiptenilor creştini) din secolele VII-VIII,
invoca ia scurt cunoscut sub numele de „rug ciunea lui Iisus ”,
105
constând din cuvintele „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieşte-m pe mine”, este strâns legat de ritmul respira iei
(Guillaumont, 1974, p. 66-71), de pild .
P. Gulianu şi Mircea Eliade, care au studiat valen ele terapiei
isihaste, descrise pentru prima dat de autorii greci din secolele XIII şi
XIV, ca Nichifor din Singur tate, Grigorie Sinaitul, Grigorie Palamas,
au consemnat şi câteva aspecte care intereseaz istoria kinetoterapiei
universale. Practicat la început de c lug rii bizantini de la muntele
Athos (vezi şi Dic ionar al religiilor), isihasmul recomand , în primul
rând, o anumit pozi ie a corpului în timpul rug ciunii: cu capul
aplecat şi b rbia în piept, eventual între genunchi, pozi ie ce difer de
pozi ia lotus din yoga, unde spatele trebuie inut drept.
Al doilea aspect vizeaz reglarea respira iei: se încetineşte ritmul
şi, în acelaşi timp, se coordoneaz cu rug ciunea lui Iisus: „Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-m pe mine”, primele
cuvinte rostindu-se odat cu inspirarea aerului, iar restul odat cu
expirarea lui. Simultan cu controlul respira iei, cel de-al treilea aspect,
isihastul practic cercetarea interioar , c utând locul inimii, pentru
ca inima şi mintea s poat fi unite (Sarah Coacley, 2003, p. 117-118).
În a sa Istorie a religiilor, Mircea Eliade numeşte tehnicile
isihaste, atât de mediatizate ast zi, „preliminarii ascetice”, asem n toare
cu pranayama din sistemul yoga. Tot aici trebuie men ionat şi faptul
c medicii armeni din secolele XI-XIII cunoşteau leg tura anatomic
dintre creier, m duva spin rii şi nervii periferici, precum şi interac-
iunea fiziologic dintre acestea, ceea ce le-a permis s avanseze în
metoda tratamentului prin sugestie şi prin folosirea muzicii
(T. Grigorian, 1993, p. 313).
Din cele prezentate pân acum rezult c în ceea ce priveşte
corporalul, învelişul exterior, acesta s-a bucurat de o prezen mai
pu in vizibil în terapeutica medieval .
O corec ie în acest domeniu o va face Renaşterea, în timpul
c reia interesul fa de kinetoterapie avea s fie resuscitat îndeosebi în
secolul al XVI-lea, datorit studiilor şi cercet rilor unei pleiade de
medici, în frunte cu doctorul francez Ambroise Paré (1510-1571),
Vesalius şi elevii s i Realdo Colombo (1516-1559) şi Gabrielle Faloppio
(1525-1562), Bartolomeo Eustochio (1520-1574), Geronimo Cardanus
(1501-1576), ultimul fiind şi autorul lucr rii Despre îngrijirea
s n t ii ap rute la Basel în 1582.

106
 6.2. Reînviorarea studiilor care au condus la trezirea
şi avântul kinetoterapiei

Renaşterea, fenomen cultural european care apare mai întâi în

via a oraşelor Genova, Vene ia, Padova, Floren a şi republicilor
medievale ale Italiei secolului XIV, a reactivat şi revolu ionat întreaga
terapeutic dominat de ideologia feudalo-bisericeasc timp atât de
îndelungat. Ea se înscrie în marea aspira ie c tre ceea ce au însemnat
gloria Vechii Elade şi m re ia Romei antice. Noua cultur laic
umanist invit la eliberarea spiritual a omului, la cunoaşterea şi
valorificarea deplin a for elor şi frumuse ilor naturii înconjur toare,
la n zuin a spre perfec iune, armonie, frumos şi încredere în propriile
capacit i. Schimb ri majore s-au petrecut în structura perceperii
Omului şi în modelul uman oferit. Cum am mai afirmat, mistica
creştin glorifica sufletul în defavoarea trupului, acesta din urm fiind
considerat purt torul pasiunilor şi instinctelor distructive, sursa tuturor
durerilor şi bolilor.
Pân la a fi re/descoperit în goliciunea din sculpturile antice care
îi înf işau frumuse ea şi armonia, trupul uman a stat multe secole
ascuns sub faldurile epocii medievale, din care nu erau l sate vederii
decât fa a palid , degetele mâinilor şi picioarelor. Respectul vie ii,
grija pentru ocrotirea ei şi recuperarea unor func ii afectate temporar
înc nu îşi ocupaser locul cuvenit în experien a şi ştiin a veacurilor
prerenascentiste. Sculpturile, picturile, cuvântul scris, mişcarea, exerci iul
vor avea o mare influen în trezirea la via şi renaşterea structurilor
kinetoterapiei dominate pân atunci de creştinismul medieval.
Deschiz torii drumului pe care avea s se înscrie şi kinetoterapia
sunt gânditorii remarcabili ai Renaşterii şi Umanismului. Din aceast
pleiad de figuri str lucite a f cut parte şi umanistul italian Pietro
Paolo Vergerio (1349-1428). El este autorul tratatului de educa ie De
ingenuis moribus et liberalibus (Despre puritatea moravurilor şi
studiul artelor liberale), tip rit la 1474, la aproximativ dou decenii de
la inven ia tiparului, în care recunoaştem anticul dicton latin al lui
Juvenal (mens sana …), sub forma: „Cine posed un spirit clar şi un
corp puternic, trebuie s se îngrijeasc de amândou ”. Ideea a fost
preluat şi de spaniolul Ludovic Vives (1492-1540), c p tând forma:
„Corpul trebuie s fie s n tos, pentru ca şi sufletul s fie s n tos”.
Autorul acestei parimii este totodat cel care a recomandat
exerci iile şi jocurile pentru dezvoltarea for ei, îndemân rii, precum şi
107
pentru educa ia militar a tineretului. Dar cel care avea s -l dep şeasc
pe Vergerio a fost elevul s u, Vittorino di Rambaldoni da Feltre
(1378-1476). Acest vene ian, considerat cel mai de seam pedagog al
Renaşterii italiene, este fondatorul unui sistem de educa ie şi al unei
şcoli deschise la Mantova în 1423, Casa Giocosa (Casa voioşiei), în
care educa ia intelectual , moral , religioas şi fizic se realizau în
propor ii ra ionale şi dup modelul vechilor greci.
Aceeaşi viziune asupra omului o întâlnim şi în tratatul pedagogic
De educatione liberorum et eorum claris moribus (Despre educa ia
copiilor şi a frumoaselor lor deprinderi) al lui Maffeo Vegio (1406-1458).
Autorul manifesta o grij deosebit pentru respectarea principiilor
pedagogice şi a normelor igienice în timpul practic rii exerci iilor
fizice şi a jocurilor, pentru a nu obosi corpul debil al copiilor şi a nu le
afecta s n tatea.
Secolul al XV-lea, secol în care spitalele vremii acordau infir-
milor (b rba i ori femei) îngrijiri gratuite, pe lâng ap curat şi s n -
toas , verdea şi ludoterapie, aşa cum se proceda în marele edificiu
Santa Maria Nuova din Floren a, se încheia cu apari ia a înc dou
lucr ri care reactualizau concep iile despre igien şi valoarea terapeutic
a exerci iilor fizice, concep ii întâlnite în Antichitatea greac . Este
vorba de enciclopedia lui Antonius Gazius din Padova, intitulat
Florica Corona – o culegere a celor mai valoroase precepte ale
medicinii lui Hipocrate şi Galen – şi de lucrarea Rosa Gallica, la fel
de valoroas , alc tuit de Sympharien Champier – medicul regilor
francezi Carol al VIII-lea şi Ludovic al XII-lea. Multe alte c r i şi
c r ulii ale Renaşterii vizau igiena sub toate aspectele ei: a alimen-
ta iei, odihnei etc.
Pentru p strarea s n t ii „veghea i asupra regimului vostru
alimentar; dac suferi i de constipa ii, de exemplu, evita i unele alimente
ca brânza, peştele, precum şi vinurile, în special cele dulci; face i-v în
fiecare diminea fric iuni, face i mişcare mai mult decât în mod
obişnuit; nu v voi învinui dac ve i juca cu mingea în fiecare
diminea ” – cam astfel de sfaturi primea florentinul, de pild , în
vremea familiei Medici (I. Lucas – Dubreton, 1976, p. 251).
Dar cel care fixeaz oarecum limitele ultimei perioade a Evului
Mediu este celebrul artist al Renaşterii, Leonardo da Vinci, care a tr it
între anii 1452-1519. Studiind mişc rile corpului omenesc, ceea ce i-a
permis s descrie apoi ac iunea muşchilor sinergici care iau parte la
realizarea mersului, alerg rilor, s riturilor, arunc rilor etc., Leonardo
da Vinci – pictorul, sculptorul, savantul, tipul omului universal al
108
Renaşterii – participa, de fapt, la reg sirea dinamismului kinetote-
rapiei de la începutul secolului XVI când, odat cu Reforma, se f urea
o nou viziune despre om, via şi societate. Studiile şi experien ele
sale l-au condus la descoperirea mecanismelor menite s îmbun t -
easc randamentul mişc rilor umane, mecanisme ale c ror principii
de func ionare sunt valabile şi în zilele noastre. Lui i se al tur ceva
mai tân rul Michelangelo (1475-1564), un alt exponent al Umanismului
Renaşterii, care a t iat în marmur sau a zugr vit corpuri herculeene,
torsuri atletice, statice sau în mişcare, ce degaj exuberan prin
musculatura lor lucrat , încordat ca pentru a efectua o alergare,
s ritur , escaladare sau pentru tirul cu arcul.
Dintre scrierile ap rute în acest secol XVI, secol al Renaşterii,
care pare s marcheze începuturile unei ere noi, respectiv zorii
kinetoterapiei moderne, trebuie men ionat cartea lui Leonard Fuchs
din Tübingen, intitulat Institutiones Medical, care în capitolul
„Despre mişcare şi repaus” amplific rolul exerci iilor fizice: de la
simple structuri motrice, c tre cele necesare terapiilor ocupa ionale.
În stadiul actual al document rii noastre poate fi considerat ,
într-adev r, prima carte „în care apare ideea terapiei ocupa ionale”
(T. Sbenghe, p.10). Ei i se vor al tura altele scrise de acum şi în
limbile na ionale, nu doar în latin , precum cartea în limba francez a
celebrului medic Ambroise Paré (1510-1571), în care se subliniaz
obligativitatea exerci iilor de gimnastic dup fracturile membrelor.
Scrieri r zle e sau lucr ri integrale cu aceast tematic sunt
numeroase şi în prima jum tate a secolului XVI, în r spândirea c rora
un rol deloc de neglijat l-au avut extinderea tiparului, a marilor
drumuri comerciale (pe mare şi pe uscat), a centrelor universitare,
marile descoperiri geografice, academiile cavalereşti şi, nu în ultimul
rând, etnoiatria şi sacroterapia.
În scrierile lor, englezul Thomas Morus (1478-1535), germanul
Martin Luther (1483-1546), suedezul Olahus Magnus (1489-1558),
medicul Thomas Elyot (1490-1546), supranumit „p rintele educa iei
engleze”, apoi medicul şi scriitorul francez Rabelais (1500-1553),
precum şi contemporanii s i – umanistul german Joachim Camerarius
(1500-1574) şi medicul (dar şi filozoful) italian Geronimo Cardanus
(1501-1576), cel dintâi medic al Renaşterii, în Opus-ul c ruia (Despre
îngrijirea s n t ii, ap rut la Basel, în 1582) încearc o sistematizare
a exerci iilor fizice şi a efectelor lor, pe afec iuni, vârste etc. – se
ocup cu studiul metodelor de prelungire a vie ii şi de men inere a
s n t ii prin intermediul exerci iilor fizice şi al altor mijloace cu
109
coeficien i crescu i în profilaxie şi terapie la diferite vârste, cum ar fi
echita ia terapeutic .
Spa iul nu ne permite s prezent m mai în detaliu meritele acestor
titani ai Renaşterii în domeniul ce ne preocup . Dar este suficient s
ne oprim, ca exemplu, asupra lui Martin Luther, c lug rul din ordinul
augustinilor, cunoscut mai mult drept reformator religios al Germaniei
şi mai pu in ca adept al gimnasticii medicale şi meloterapiei. Din
scrierile acestui fondator al protestantismului, intitulate Tischreden
(Cuvânt ri inute la mas ), rezult c şi corpul are dreptul la îngrijire,
c „muzica alung triste ea şi melancolia, gimnastica face corpul
robust şi puternic, men inându-l s n tos. Gimnastica îndep rteaz de
tineri bolile, destr b larea şi be ia”.
O mare influen asupra cristaliz rii noului drum al kinetote-
rapiei au avut-o şi scrierile pedagogului londonez Richard Mulcaster
(The Elementary, 1582, de pild ), a c ror originalitate const în
exerci iile pe care le recomand pentru fiecare anotimp (pentru iarn :
vorbirea tare, dansul, râsul, învârtirea în cerc, scrima etc.; pentru var :
mersul, alergarea, înotul, c l ria, trasul cu arcul etc.), precum şi
celebrele Essais ale lui Michel de Montaigne (1533-1592). Autor al
celebrei fraze: „Nu-i de ajuns s -i înt rim sufletul, trebuie s -i înt rim
şi muşchii”, cuget torul francez îndeamn la c lirea organismului şi
educarea trupului în acelaşi timp cu a min ii – idee dominant în epoc .
Dar reforma proprie kinetoterapiei început la mijlocul secolului
XVI, când se tip reşte una din primele c r i de gimnastic – cea a
medicului Christobal Mendez, intitulat Libro del Exercicio, s-a resim it
mai adânc dup anul 1569, odat cu apari ia c r ii Ars gymnastica a lui
Hieronymus Mercurialis (1530-1606), reeditat de şapte ori în secolul
urm tor. Medic şi filozof la Roma, apoi profesor la Universitatea din
Padova, Mercurialis îşi considera cartea ca fiind folositoare „nu numai
pentru medici, ci pentru to i acei care doresc s cunoasc Antichitatea
şi p strarea s n t ii”.
În partea medical a operei sale Mercurialis defineşte gimnastica
drept arta care însumeaz efectele tuturor exerci iilor corporale, înlocuind
termenii latini exercitium sau exercitatio, care circulau pân atunci.
Câteva idei din aceast capodoper merit a fi eviden iate şi aici,
deoarece au influen at cam tot ceea ce s-a scris ulterior în domeniu:
– orice individ s n tos trebuie s -şi execute în mod regulat
exerci iile (ideea profilaxiei);
– pentru bolnavi trebuie alese exerci ii care s nu le agraveze
boala (ideea selec ion rii exerci iilor);
110
 – exerci iile sunt deosebit de utile în perioada convalescen ei
bolilor (ideea recuper rii func ionale);
– exerci iile se vor prescrie fiec rui individ în parte (ideea
individualiz rii gimnasticii);
– pentru sedentari, exerci iile sunt obligatorii (ideea necesit ii,
chiar şi pentru oamenii s n toşi);
– exerci iile trebuie f cute pentru fiecare parte a corpului (ideea
unit ii de mişcare a organismului) etc. (T. Sbenghe, p. 10). O gimnastic
neadecvat , r u dozat , poate avea efecte nocive asupra organismului.
Pe lâng gimnastica clasic , de inspira ie greac , Mercurialis a
recomandat masajele şi b ile, atât de familiare terapeuticii romane,
înt rind credin a medievalilor c asemenea mijloace posed efecte
profilactice şi terapeutice.
Dar şi umaniştii, şi reformatorii germani, englezi, suedezi,
francezi etc. au întreprins studii şi cercet ri care au condus la trezirea
kinetoterapiei din somnul medieval care o cuprinsese. C ci, aşa cum a
rezultat din cele prezentate, în Evul Mediu kinetoterapia greceasc nu
a fost luat ca baz a trat rii s n t ii omului. Totul a fost dat în seama
bisericii, m n stirilor, episcopatelor, a ordinelor religioase. Pu ine
practici kinetoterapeutice au p truns abia dup Reform în lumea
catolic : Germania, Scandinavia, Anglia, iar la na iunile slave, cu
predilec ie agricole, aproape c au r mas necunoscute, cu excep ia
hidroterapiei practicat în aşa-zisele „b i”.
Atât în rile catolice, cât şi în cele protestante s-a dezvoltat,
indirect, vr jitoria şi de aici un şir de nenum rate procese contra r ului
produs de ea, cu deosebire în secolul al XVI-lea.
La catolici, aceste practici de vr jitorie, ca şi Inchizi ia, în
genere, erau încredin ate dominicanilor prin intermediul c rora justi ia
criminal a cunoscut cea mai înalt groz vie. Afl m de la Hegel c
dac persoana acuzat de vr jitorie leşina, din sl biciune, în cursul
torturii, „asta însemna c diavolul i-a dat somn; dac era scuturat de
spasme, se spunea c diavolul din ea râde, iar dac rezista cu t rie,
însemna c diavolul îi d putere” (op. cit., p. 396). Aceste persecu ii
barbare s-au întins ca o epidemie peste Italia, Fran a, Spania,
Germania etc. În Elve ia, la Glarus, înc la 1780, a fost ars de vie o
vr jitoare pentru practicile ei terapeutice lumeşti de îndep rtare a
r ului din organism.
Dar, în cele din urm , Renaşterea a produs schimbarea aşteptat
şi în domeniul kinetoterapiei, şi anume: restaura ia Antichit ii. Dac
în practic a fost mai greu, cel pu in în literatura de specialitate acest
obiectiv a fost dep şit.
111
 7. DIMENSIUNILE ŞI SEMNIFICA IILE KINETOTERAPIEI
ÎN EPOCA MODERN

7.1. Expansiunea spre modernitate

În prima perioad a Epocii Moderne care se situeaz între

Revolu ia burghez din Anglia (mijlocul şi sfârşitul secolului al XVII-lea)
şi Revolu ia francez (1789), starea general a kinetoterapiei a fost
marcat de înflorirea ei datorat realiz rilor materiale ale civiliza iei,
din ce în ce mai industrializate. În kinetoterapeutica modernit ii
secolelor XVII-XVIII, în scrierile medicale sau numai kinetoterapeutice
tot mai numeroase, continu s pulseze redescoperirea valorii terapeu-
tice a exerci iilor fizice şi a metodicii efectu rii lor. Joseph Duchesne,
medicul lui Henric al IV-lea, folosind limbajul elevat al modernit ii,
scria: „Exerci iul este un lucru salutar, care garanteaz omului evitarea
multor infirmit i şi boli; el d corpului agilitate, înt reşte nervii şi
articula iile”. La fel se f cea în eles medicul şi fiziologul italian
Sanctorius Sanctorius, în cinci dintre cele şapte c r i ale operei sale, în
care predomin eviden ierea valorilor kinetoterapeutice ale unor
exerci ii accesibile, cum ar fi mersul pe jos f r de care – spunea el –
nu poate exista o bun respira ie.
În bilan ul acestei prime etape se înscriu şi realiz rile în materie
de biomecanic ale matematicianului Alfonso Barelli (1608-1679) din
Neapole, datorit c rora kineziologia a cunoscut o aprofundare
ştiin ific nemaiîntâlnit pân atunci. Studiile sale fizico-matematice
asupra mecanismului de func ionare a articula iilor şi muşchilor (la om
şi la vertebrate), au ap rut în anul 1679, sub titlul De motum
animalium. Aceast lucrare st la baza anatomiei func ionale a apa-
ratului locomotor şi a ortopediei moderne. Împreun cu studiile inau-
gurate de şcoala mecanicist , fondat la începutul secolului al XVII-lea,
de c tre Fabricio Aquapendante, studii care se opuneau concep iei
şcolii medico-chimiste (unde via a şi organismul în ansamblu erau
privite numai ca o înl n uire de fenomene umorale), cartea lui Barelli
a zdruncinat şi ultimele temelii ale culturii fizice medievale.
Şcoala mecanicist sus inea idei şi concep ii apropiate de adev r,
interesat fiind de mişcarea efectuat în cadrul exerci iilor fizice şi în
alte structuri motrice, mişcare pe care o studia prin prisma matematicii
şi a legilor mecanicii. Valorificarea rezultatelor acestor studii de c tre
112
kinetoterapie a apropiat-o şi mai mult de legile naturii. Treptat, odat
cu aprofundarea cunoştin elor despre structura intern şi aspectul
exterior al diverselor organe, aparate şi sisteme, ca şi despre raporturile
de vecin tate dintre ele, etapa anatomiei descriptive şi topografice a
început a fi dep şit . Au ap rut studii şi cercet ri, precum şi publica ii
distincte cu privire la semnifica ia morfologic a diverselor structuri,
la rostul lor, la cauzele care le-au determinat apari ia. Astfel, s-a ajuns
la stabilirea unei corela ii dintre organe şi func iile lor şi apoi la
elaborarea legii biologiei generale: „func ia creeaz organul”
(Georgeta Nenciu, 2005, p. 13).
Aceast reform la scar european poate fi comparat chiar cu
Marele compendiu al acupuncturii şi moxibustiei (Zhen Jiu Da Cheng)
redactat de c tre Yang Jizhou (1555-1620), în 10 volume, una dintre
lucr rile fundamentale ale medicinii tradi ionale chineze.
O adev rat renaştere s-a petrecut şi în domeniul hipoterapiei.
Secolul al XVII-lea a redescoperit importan a acestei terapii, ale
c rei r d cini coboar pân în Antichitate, şi acest fapt este meritul
medicului englez Thomas Sydenham. El este cel care a demonstrat c
practicarea c l riei, a deplas rii c lare, se în elege, este un remediu,
un leac, un „medicament” pentru vindecarea tuberculozei. A fost de
ajuns acest semnal pentru ca hipoterapia s fac în continuare o bun
carier . În secolul XVIII, medicul englez Francis Füller se ocupa mai
în am nun ime, în a sa Medicina şi Gymnastica (1705), de acest mijloc
terapeutic, pe care îl g sea foarte bun pentru tratarea pacien ilor
nevrotici, ipohondrici, cu afec iuni neuromotorii etc.
Medicina şi Gymnastica, tradus în anul 1750 şi în limba
german , a trezit acelaşi interes în epoc pe care l-a trezit Orthopedia
lui Nicolas Andry de Boisregard (1658-1742), cel care a definit şi
dezvoltat pe larg arta prevenirii şi cercet rii deforma iilor corpului,
începând cu cele ale copilului – vârst a educa iei care l-a preocupat şi
pe remarcabilul preot englez John Milton (1608-1674), care i-a
consacrat un adev rat tratat: Treatise of Education.
Cele dou volume ale Ortopediei profesorului parizian angajat
în promovarea kinetoterapiei sunt, de fapt, un r spuns la întrebarea pe
care şi-o pusese în teza sa de doctorat: „Este exerci iul cel mai bun
mijloc pentru a prezerva s n tatea?” Volumele alc tuiesc un tratat
autentic de gimnastic medical preventiv şi corectiv , o pledoarie
pentru mişcarea în aer liber şi practicarea exerci iului fizic diferen iat:
pentru creştere, sl bire, p strarea sau redobândirea mobilit ii, creşterea
113
for ei musculare, corectarea curburilor patologice ale coloanei
vertebrale etc.
Trebuie sesizat c aceşti autori, inclusiv Nicolas Andry care se
n ştea la pu in timp dup moartea lui William Harwey (1578-1657),
au putut cunoaşte mai am nun it structura şi intimitatea corpului
omenesc datorit descoperirii circula iei sângelui, în 1628, de c tre
acest Harwey, care a pus bazele fiziologiei moderne. Marea descoperire
a mai stimulat apoi apari ia în întreg secolul absolutismului (1610-1715)
a numeroase lucr ri care, studiind cauzele unor boli profesionale, au
putut recomanda exerci iile fizice şi celelalte mijloace compensatorii
pe categorii de ocupa ii.
Înc la 1700 profesorul din Padova, Bernardino Ramazzini
(1633-1714), a întreprins asemenea studii, pe care le-a publicat apoi în
valoroasa lucrare De morbis artificum diatriba (Despre bolile mese-
riaşilor), ap rut în anul 1700. Specialistul italian s-a preocupat de
consecin ele patologice ale muncii profesionale în raport cu ambian a,
pozi ia corpului în timpul lucrului, compozi ia materialelor cu care se
lucreaz etc. El a ajuns cu studiile sale şi în domeniul sportului de
performan , ob inând o serie de date şi informa ii care i-au permis s
precizeze tulbur rile de care sufer sportivii dup efort. Rela ia dintre
munca depus şi for a muscular , valoarea repausului în alternan cu
mişcarea, valoarea unor sporturi pentru dezvoltarea anumitor grupe
musculare au fost identificate, la vremea sa, şi de c tre Andry în
Ortopedia sa.
La rândul s u, H. Gaspar Abel, adresându-se unei categorii aflat
la intersec ia profesional – studen ii – cu o carte despre Igien ,
ap rut în anul 1707, prezenta un capitol de „Exerci ii fizice”
compensatorii. El recomanda studen ilor dansul, scrima, c l ria,
luptele, patinajul, s riturile, b ile, ar tând avantajele şi dezavantajele
lor, timpul şi modalitatea în care se pot practica sub aspect metodic
etc. Despre exerci iile şi mişc rile ocupa ionale (de munc ) s-a ocupat
în lucrarea sa, publicat în anul 1708 cu titlul Diserta ii fizico-medicale,
şi medicul german Fr. Hoffmann. Un întreg capitol al c r ii (al VII-lea),
intitulat „Mişcarea, considerat cea mai bun medicin pentru corp”,
cuprinde idei privitoare la multiplele valen e ale kinetoterapiei. Ele
vizeaz intima corela ie dintre mişcare şi boal , dintre mişcare şi
eficien a medicamentelor.
Nimic nu favorizeaz circula ia atât de bine ca mişcarea:
contrac ia muşchilor contract vasele, în special venele, accelerând-o.
114
 • În sta iunile balneare, mişcarea pe care o face pacientul
parcurgând distan a pân la apele minerale are o valoare mai mare
pentru s n tate decât îns şi apa b ut .
• Colica biliar este tratat cel mai bine prin exerci iu şi mai
ales prin c l rit, mersul cu c ru a etc.
• Exerci iile poten eaz efectul unor medicamente pân într-atât
încât, în absen a lor, medica ia devine ineficient .
• Exerci iul fizic şi mişcarea previn guta.
• Mişc rile ocupa ionale (de munc ) fac parte din exerci iile
terapeutice, prelungind via a (T. Sbenghe, p. 11).
În c utarea unor metode şi mijloace cât mai adecvate pentru a-i
reda omului capacitatea de munc , lumina interioar şi capacitatea de
a dispune de sine dup propria-i voin , profesorul universitar
Friedrich Hoffmann, de la Facultatea de Medicin din Halle, a
experimentat îndelung influen a c l riei asupra unor bolnavi care nu
puteau merge. Tratându-şi cu succes pacien ii în şaua calului, marele
medic a scris apoi valoroasa carte Von Reiten und seinem herrlichen
Nutzen (Despre c l rie şi fericitele sale foloase), ap rut în anul 1719.
Kinetoterapia acestui secol, îmbog it şi cu alte lucr ri, cum ar
fi cele semnate de Stahl, Boerhaave şi al ii, a avut în vedere categorii
sociale dintre cele mai variate, printre acestea fiind şi scriitorii – o
categorie profesional mai aparte.
Scriind în a doua jum tate a secolului XVIII, De la santé des
gens de lettres (Despre s n tatea scriitorilor), medicul Samuel Tissot
recomanda oamenilor de litere terapia ocupa ional de rigoare, respec-
tiv acele exerci ii fizice compensatorii, active, capabile în primul rând
s înl ture efectele sedentarismului (vezi şi S. Todea, 2001, p. 31). El
a studiat atent şi mişc rile din timpul practicii altor meserii,
recomandând pentru fiecare terapia ocupa ional potrivit , capabil a
men ine starea de s n tate, terapie aflat în acord compensator cu
solicit rile muncii depuse. O asemenea lucrare era cu atât mai nece-
sar vremii, cu cât, odat cu revolu ia industrial , omul a fost supus
standardiz rii şi unor repet ri nemaiîntâlnite pân atunci a mişc rilor,
ceea ce avea repercusiuni negative asupra st rii de s n tate.
În a doua jum tate a secolului al XVIII-lea, dat ce coincide cu
izbucnirea revolu iei industriale din Anglia, extins apoi în restul
Europei, avea s aduc cu sine scrierile despre fizioterapie ale
medicilor Christian Jonh (1757), J.G. Zimmerman (1786) şi ale
filozofului şi enciclopedistului francez Denis Diderot (1713-1784)
115
(una din c r i). Este perioada în care asist m nu numai la îmbog irea
teoretic , ci şi la o ampl dezvoltare a bazei tehnico-materiale a
kinetoterapiei ca efect al aceleiaşi revolu ii industriale. Ea marcheaz
apari ia unor instala ii, dispozitive şi a unei aparaturi speciale pentru
gimnastica medical : cal-balansoar suspendat, scaun vibrator etc., pe
care nu le vom întâlni în orizontul asiatic. Tot acum a ap rut Botanica
sau flora Armeniei, o lucrare monumental scris între anii 1794 şi
1818 de talentatul medic şi naturalist Stephanos Schrimanian, în care
sunt descrise morfologic 800 de plante cu propriet ile lor curative, cu
modul lor de folosire, cu identificarea bolilor în care puteau fi
utilizate. Cartea medicului armean, considerat a fi unicat în tot
Orientul, îşi p streaz pân azi valoarea ştiin ific .
Avem de-a face cu o cultur fizic medical în primenire, cu
idei, proceduri, şedin e de masaj, aparate şi dispozitive noi, cu o
conştientizare a ideii de kinetoterapie, disipate pe ocupa ii
profesionale, cu o înalt tehnic european . Aceast primenire a
marcat kinetoterapia din ultimul sfert al secolului XVIII şi pe
continentul american. Optica societ ii cu privire la binefacerile
acestui tip de terapie se modificase considerabil. Rezultatele ob inute
şi cotate ca fiind foarte utile societ ii, aveau s plaseze
kinetoterapeutul pe o treapt mai înalt a piramidei sociale.

7.2. Kinetoterapia de la sfârşitul secolului XVIII la sfârşitul

Primului R zboi Mondial (1918)

Ceea ce caracterizeaz kinetoterapia din aceast perioad este

explozia de manifest ri cu caracter terapeutic, care va deschide o
întreag er pentru terminologia, programele şi metodologia
domeniului. Este perioada celor mai aprinse dezbateri şi a celor mai
multe c l torii ştiin ifice, a edific rii unui înv mânt de specialitate.
O alt caracteristic a perioadei deriv din faptul c aproape to i
creatorii de metode sau sisteme na ionale de gimnastic medical sunt
enciclopedişti, oameni de ştiin , cultur şi art care au voca ii
multiple.
Sunt oameni de ac iune, buni teoreticieni, iar în opera lor se
reflect atât concep iile specifice ale rilor lor în materie de înt rire
sau refacere a s n t ii, cât şi nivelul general atins de kinetoterapia
Epocii Moderne. Epoc la începutul c reia, în unele ri europene se
poate vorbi de trecerea la o adev rat kinetoterapie ştiin ific . Acum
116
au ap rut primele unit i complexe denumite Centre de s n tate
(Centres de santé, Health Center), adev rate dispensare polivalente, în
activitatea c rora metodele profilactice se îmbinau cu cele curative.
Literatura cu con inut terapeutic din a doua jum tate a secolului
XVIII şi primele decenii ale secolului urm tor se afl sub puternica
influen a ideilor Iluminismului medical, mai ales a celui de inspira ie
german .
În Anglia, ca urmare a ascensiunii burgheziei, „cet eanul
luminat”, care luase locul perfectului gentleman, manifesta o dorin
aprig de a c l tori, de a cunoaşte lumea, de a-şi forma deprinderi
practice, exerci iile fizice continuând s ocupe un loc din ce în ce mai
important.
De dou -trei ori pe s pt mân , englezii îşi ocupau dup amiezile
cu tenisul, canotajul şi mai ales cu crichetul – jocul lor na ional. La
începutul secolului XIX clasele privilegiate, mari amatoare de pariuri
pe cai, box semiprofesionist şi curse atletice, au inventat activit ile
sportive în cadrul cluburilor, pentru satisfacerea nevoilor lor de loisir
şi întrecere. În acest context se iveşte Thomas Arnold (1795-1842), un
clergyman, cleric care a studiat istoria, geografia, filozofia, a compus
versuri, dar care în acelaşi timp a cultivat cu deosebit talent şi
exerci iile fizice la Universitatea din Oxford, apoi în pensiunea proprie
de la Lancham. Aici începe Arnold s pun bazele metodei sale în care
sporturile vor constitui un nou mijloc de educa ie şi terapie. „Mergeam
la sc ldat, jucam mingea, f ceam exerci ii gimnastice împreun cu
elevii mei; câteodat tr geam împreun la lope i; ei sim eau, cred,
mare pl cere, iar eu m bucuram ca un copil. Respectul nu suferea
câtuşi de pu in, iar autoritatea mea câştiga din aceasta prin încrederea
şi acea confraternitate ce se stabilise între noi” – îşi amintea Thomas
Arnold despre acest centru multifunc ional de îngrijire a s n t ii (vezi
detalii la D. Strohl, 1936 şi Jaques Rouyer, 1975, p. 183). Metoda lui
Arnold, cel care începând din anul 1829 a condus colegiul din Rugby
timp de 14 ani, consta dintr-o combina ie între educa ia prin sport, în
principal jocuri cu mingea, de echip , şi respectarea regulilor acestora
şi a adversarului.
Reformatorul şi practicianul Arnold nu a scris, în schimb preotul
şi romancierul Charles Kingsley (1819-1875) ne-a l sat câteva scrieri în
care atac viciile societ ii vremii, pentru remedierea c rora recomanda
exerci iile fizice. De aici şi denumirea Muscular Christianism
(creştinism muscular) dat sistemului lansat de el (C. Kiri escu, p. 328).
117
 Thomas Arnold

Opera celor doi reformatori englezi a fost continuat de

Archibald Maclaren (1820-1884) – fondatorul Institutului de Educa ie
Fizic din Oxford şi al unui sistem de gimnastic întemeiat pe igien
şi antropologie – şi de Carl August Georgii, cel care a introdus în
Anglia gimnastica modern . Acest elev al lui P.H. Ling a creat la
Londra un Institut de gimnastic ce a func ionat între anii 1850-1877
cu bune rezultate şi pentru gimnastica medical .
În sfârşit, ar mai fi de inclus în aceast perioad de prosperitate a
sportului englez şi filozoful Herbert Spencer (1820-1903), autorul c r ii de
rezonan universal Despre educa ie intelectual , moral şi fizic (1821).
Pentru studiul nostru este de re inut în primul rând una dintre
concluziile c r ii, care preciza c : orice deteriorare comis voluntar
împotriva s n t ii este un p cat fizic. Cum era de aşteptat, H. Spencer
a aşezat la temelia sistemului creat de el gimnastica practicat de la
cea mai fraged vârst . Copilul trebuia de timpuriu s înceap a-şi
însuşi deprinderi igienice privind alimenta ia, îmbr c mintea, mişca-
rea, munca, evitarea surmenajului şi a oric rui exces. Numai astfel el
poate dobândi o moralitate fizic , conştiin a ap r rii şi îngrijirii
s n t ii, a men inerii echilibrului psihologic şi fiziologic – afirma
Spencer, dovedindu-se înc o dat a fi adept al lui Pestalozzi şi
Rousseau, ca şi suedezul P.H. Ling, de altfel.
118
 P.H. Ling

În Suedia, în aceeaşi perioad , kinetoterapia era legat de

personalitatea enciclopedistului Per Henrik Ling (1776-1839), cel care
a îmbr cat în hain scandinav exerci iile de gimnastic ale Vechii
Elade, din care a alc tuit o metod na ional ce s-a bucurat de un mare
succes. Metoda propus de Ling a venit în întâmpinarea unei Suedii a
c rei popula ie de circa 3 milioane de locuitori era amenin at cu
degenerarea de viciul alcoolismului.
Sub presiunea necesit ii de a se forma oameni s n toşi, capabili
s lucreze într-o industrie în plin afirmare, P.H. Ling creeaz o
metodologie de gimnastic , de fapt un autentic sistem, care sintetiza
cunoştin ele sale de gimnastic şi fiziologie, precum şi tehnicile
terapeutice chineze, egiptene, greceşti şi romane. Acestora li s-a
ad ugat experien a celor cinci ani (1799-1804) petrecu i la
Copenhaga, unde a predat scrima (sportul care îl vindecase de un
început de paralizie reumatic a bra ului drept) şi a urmat cursurile
profesorului de gimnastic Franz Nachtegall de la Universitatea din
capitala Danemarcei. Dup exemplul mentorului s u, Ling a deschis
un curs privat de gimnastic în cadrul Universit ii din Lund (1804),
inaugurând astfel ceea ce avea s se numeasc „masajul suedez” şi
„metoda suedez ”. Elaborarea şi apoi experimentarea sistemului s u în
119
şcolile unde a predat a presupus o activitate îndelungat şi laborioas
în biblioteci, s li de disec ie etc., pentru cunoaşterea perfect a
anatomiei, fiziologiei şi mecanicii umane. Însuşindu-şi cunoştin ele
necesare pentru a imagina noi tehnici kinetoterapeutice şi noi exerci ii,
pe care le va prescrie în diverse afec iuni, P.H. Ling avea s -şi înscrie
numele în galeria personalit ilor meritorii în ştiin ifizarea gimnasticii
medicale. El este cel care a structurat exerci iile fizice în cele trei p r i
(pozi ia de „pornire”, actul dinamic al mişc rii propriu-zise şi
atitudinea impus la sfârşitul mişc rii) şi a aprofundat studiul
contrac iilor musculare. Studiul s u cu privire la contrac ia muscular ,
cu şi f r rezisten , ca şi cel referitor la deosebirile dintre contrac ia
excentric şi cea concentric , i-au permis s eviden ieze adev ratul rol
pe care îl au într-o mişcare musculatura agonist şi cea antagonist .
Încurajat de succesele ob inute, de influen a pe care o avea peste
hotare metoda sa, Ling înainta în 1811 un memoriu autorit ilor
şcolare din Stokholm în care propunea înfiin area unui mare institut
central, înzestrat cu instala iile şi aparatele necesare pentru preg tirea
maeştrilor şi tehnicienilor propagatori ai gimnasticii sale. Abia peste
trei ani, Ling a fost autorizat s înfiin eze în capitala Suediei un
Institut Central de Gimnastic , al c rui conduc tor şi – la început –
unic profesor a fost. Acest aşez mânt terapeutic, apreciat de C. Kiri escu
„leag nul, laboratorul şi câmpul de experien al gimnasticii lui Ling”
(p. 316), a r mas pân azi depozitarul ortodoxiei sistemului, condu-
cându-se dup acelaşi regulament promulgat în 1814. Este primul
Colegiu care oferea în preg tirea sa ore practice şi teoretice de masaj
şi de aici au iradiat pe întreg continentul institute similare, sta iuni
balneare şi turistice care au inclus masajul în terapia durerii.
Abia de acum înainte va trece Ling la definitivarea sistemului
s u pentru care a fost ales membru al Academiei Suediei şi i s-au adus
cele mai înalte onoruri. Sistemul lui Ling se întemeia pe biologie, pe
observa ia structurii şi func ion rii organismului, pe analiza mişc rilor
fiin ei umane, conducându-se dup principiul potrivit c ruia corpul nu
trebuie for at s execute mişc ri precise, ci acestea trebuie adaptate de
aşa manier , încât s corespund formei, necesit ilor şi posibilit ilor
de via ale organismului, ale omului anatomic şi fiziologic.
Aceasta ar fi tr s tura fundamental a sistemului suedezului
Ling care, spre deosebire de înaintaşii s i, foloseşte exerci iul,
mişcarea capabil s corespund întru totul tratamentului maladiei,
deform rii, durerii etc., pentru readucerea omului la normal.
120
 „Anatomia, aceast sfânt genez , trebuie s fie cel mai bun
document al gimnastului: acesta nu trebuie s considere organele
corpului ca o mas mecanic , ci însufle it în toate p r ile ei şi în
consecin ca un instrument totdeauna viu al omului” – scria Ling în
partea întâi (Legile organismului omenesc) a operei sale:
Fundamentele generale ale gimnasticii.
În afar de folosirea exerci iului potrivit la locul potrivit, o alt
originalitate a sistemului suedezului Ling const în faptul c acord o
însemn tate deosebit coloanei vertebrale ca fiind cel mai de seam
organ al mişc rii omului, axa de sprijin a tuturor pârghiilor corpului.
Intrând în intimitatea problematicii, naturalistul C. Kiri escu (op.
cit., p. 320) observa, în leg tur cu rolul coloanei în sistemul de
gimnastic medical al lui Ling, urm toarele elemente semnificative:
bra ele sunt luate în considera ie în func ie de influen a ce-o exercit
asupra abdomenului. Aşadar, la baz se afl concep ia unei strânse
înl n uiri între schelet, musculatur şi organele vie ii vegetative.
F când s varieze for a, durata, ritmul mişc rilor pe care le execut
trunchiul, bra ele şi picioarele, introducând în aceste exerci ii
repeti iile şi combina iile cele mai felurite şi ingenioase, Ling ajunge
s influen eze marile func iuni: respira ia, circula ia, digestia, care sunt
ultimul şi cel mai important dintre elurile pe care le urm reşte
gimnastica sa.
Deşi muşchiul nu este un scop, ci un mijloc, un instrument pus
în slujba marilor func iuni ce dirijeaz via a, în sistemul lui Ling
muşchii dorsali şi cei ai centurii abdominale au c p tat o importan
aparte. Solicitarea acestor muşchi prin exerci ii adecvate asigur
coloanei vertebrale o inut normal , precum şi îndeplinirea în bune
condi ii a func iilor multiple şi variate ale cavit ii abdominale –
aspect neglijat şi chiar ignorat de predecesorii lui Ling, creatori de
şcoli sau sisteme na ionale.
Sistemul propus de Ling pentru regenerarea poporului s u este o
replic modern a celui propus de Platon în Republica sa. Numai c la
definitivarea lui au contribuit doi dintre elevii lui Ling (Liedbeak şi
Georgii) şi mai târziu fiul s u Hjalmar Ling, care s-au ocupat
îndeosebi de fundamentarea teoretic a gimnasticii medicale şi de
stabilirea aplica iilor ei terapeutice.
Dup p rerea noastr , Ling a în eles gimnastica drept un corp de
reguli şi principii ale dezvolt rii organismului şi nu un ansamblu de
exerci ii. Divizarea ei, f cut de Ling pe criterii fiziologice,
121
pedagogice, psihologice şi sociale, reprezint un pas înainte fa de
structura realizat de Antichitatea greac . Când împarte gimnastica în
pedagogic , militar , medical , ortopedic şi estetic , Ling descoper
în cuprinsul ei valen e şi aplica ii igienico-educative care pot fi puse în
valoare numai prin cunoaşterea deplin a legilor dezvolt rii orga-
nismului.
Cu privire la gimnastica medical şi ortopedic din sistemul
suedezului Ling, nu exager m dac afirm m c este componenta cea
mai bine tratat care a f cut apoi cele mai mari progrese. Este meritul
lui Ling de a fi întemeiat mişc rile corpului pe principiile mecanicii
umane şi de a fi stabilit apoi componentele acestor mişc ri, în care
for a este muşchiul, rezisten a este greutatea corpului, iar punctul de
sprijin îl constituie p mântul sau aparatele şi instala iile întrebuin ate
în acest sens. Exerci iile şi mişc rile de reactivare, manevrele masaju-
lui, psihoterapia, mecanoterapia cultivate prin metoda suedezului Ling
au dep şit grani ele Europei, ajungând a fi cunoscute şi pe continentul
american. Executat cu aparate (o aparatur necomplicat ) sau f r
aparate, deci simple (active, f r „ajutorul” cuiva) sau compuse
(semiactive, cu ajutorul unui partener şi cu opunerea unei rezisten e),
aceste exerci ii şi mişc ri sistematizate în chip original de c tre Ling
constituie, împreun cu materialele de rigoare, partea cea mai
important a sistemului s u.
Materialele şi aparatele gimnasticii suedeze sunt crea ii anume,
potrivit nivelului tehnico-ştiin ific al vremii: saltele, bastoane, corzi,
b nci, spaliere, bârna (bomul), calul, lada, scara fix , cadrul de
gimnastic – pe scurt, accesorii ce serveau ca punct fix pentru corpul
care se mişc (vezi şi C. Kiri escu, p. 319 şi 321). Având la baz
asemenea acumul ri în materie de mecanoterapie, metoda de
ameliorare a travaliului muscular fiziologic şi de asuplizare articular
a putut progresa apoi prin aportul adus de elevii lui P.H. Ling. Unul
dintre ei a fost Jonas Gustav Wilhelm Zander care a conceput o suit
de 71 de aparate mecanice, ac ionate de for a muscular a pacientului
prin intermediul pârghiilor şi contragreut ilor, de o for motric
extern sau de propria greutate a corpului. Aparatele tip Zander pro-
movau o mişcare sau determinau contrarezisten e (T. Sbenghe, p. 14).
Privit prin prisma exigen elor de azi „metoda suedez ” îşi are
limitele sale, unele componente tehnice par bizare, inutile şi chiar
contraindicate. Pentru vremea sa, îns , valoarea metodei în ansamblu

122
şi a gimnasticii medicale în particular r mâne incontestabil , Ling
fiind acela care a contribuit la ridicarea gimnasticii la rangul de ştiin .
Introdus în Fran a de c tre doctorul Philippe Tissié, metoda
suedez a fost criticat apoi, deoarece considera omul „ca pe un
manechin articulat şi nimic mai mult”. Critica german o aprecia în
bloc drept o gimnastic curativ , potrivit pentru bolnavi. La fel s-a
pronun at şi critica rus , prin glasul fiziologului Leshaft, care sublinia
empirismul metodei suedeze, mai pronun at în cazul gimnasticii
medicale. Potrivit înv atului rus, Ling a creat o sistem a mijloacelor
de vindecare, f r a fi studiat medicina şi f r a fi cunoscut procesele
patologice; explica iile date de el în aceste probleme bazându-se pe
considerente nu numai metafizice, ci pur şi simplu fantastice
(C. Kiri escu, p. 324).
Acelaşi Leshaft a avut şi cuvinte de laud la adresa sistemului
suedez, apreciindu-i în mod deosebit principiile, cum ar fi cel al
grad rii exerci iilor, şi meritul de a-i înv a pe practican i s respire
(s respire profund şi s expire complet), atât prin mişc ri respiratorii
speciale, cât şi prin întrebuin area metodic a mersului, alerg rii,
s riturii etc.
Meritul imens al metodei suedezului Ling r mâne, în cele din
urm , acela de a fi provocat contemporanii s reflecteze la „mai
binele” gimnasticii, pentru a se realiza înc un pas înainte pe acest
t râm. Urmaşii s i, creatorii şcolii de gimnastic neosuedeze (Victor
Balk, Elin Falk, Niels Bukh ş.a.), au putut, în demersurile lor, s evite
ceea ce fusese criticat în metoda lui Ling: efectele neinten ionale.
Elin Falk, de pild , a schimbat complet întreaga suit de exerci ii
pentru men inerea staticii corpului, care aveau un rol corectiv, fiind
destinate posturilor defectuoase (curburile coloanei, dezechilibrul
bazinului, al centurilor etc.). Or, aceste exerci ii, odat descoperite, au
intrat în practica curent şi stau la baza kinetoterapiei active actuale.
Din inepuizabilul vocabular motric, Elin Falk a ales şi a descris
209 pozi ii şi exerci ii care se reg sesc azi, în majoritatea lor, în
programele de gimnastic . În afara exerci iilor „de men inere”, Elin
Falk a realizat programe ra ionale moderne şi pentru relaxare,
asuplizare (întindere), executate în caden ritmic alternant , pentru
reducerea redorii (rigidit ii, a lipsei suple ei), pentru creşterea for ei
musculare – prin contrac ii concentrice, excentrice şi statice etc. (vezi
şi T. Sbenghe, p. 13).

123
 De rolul exerci iilor ritmice de asuplizare s-a ocupat şi Niels
Bukh – un alt continuator al lui Ling. El a ales şi descris 183 de
exerci ii cu acest rol, f r a le epuiza, bineîn eles, alc tuind o structur
motric distinct , care-i poart numele: „exerci ii de tip Bukh”.
În sfârşit, din galeria şcolii neosuedeze care s-a opus lucrului
static, pozi ional, dominant la P.H. Ling, a f cut parte şi Elli
Björksten. Ea a v zut în motricitate doar acele exerci ii şi mişc ri care
au însuşirea de a ameliora circula ia, de a educa ritmul şi armonia, de a
realiza, prin ritm, un impact psihologic asupra practicantului.
Cu aceste ultime contribu ii în materie de kinetoterapia bolilor
cardiovasculare şi a unor boli neurologice, kinetoterapia suedez
încheia secolul XIX cu o serie de merite pe care istoria universal le
consemneaz , recunoscându-le valoarea.
În Fran a, creatorul unui sistem de gimnastic la scara întregii
ri, sistem bazat pe legi biologice şi adaptat condi iilor în care tr iau
cei c rora le-a fost consacrat este F. Amoros (1770-1848).

F. Amoros

De principiile şi metodele specifice acestui sistem se poate lua

cunoştin din opera sa fundamental intitulat : Manuel pratique des
exercices corporels et des jeux les plus propres à fortifier le corps et
124
ses membres (Manual practic de exerci ii corporale şi de jocurile cele
mai potrivite pentru înt rirea corpului şi a membrelor), lucrare ap rut
în anul 1817.
Spre deosebire de suedezul P. H. Ling, care pornea în metoda sa
de la analiza mecanismului exterior al mişc rilor, pentru a ajunge s
descompun actul motor în elementele sale componente, Amoros
pleca de la principiul creşterii for elor prin spontaneitate conştient .
„Copilul trebuie s simt cum se mişc ” – scria Amoros, judecând
dup valorile epocii sale, valori f r de care nu am fi auzit nici de
Amoros. C ci, pentru a se ivi Amoros pe firmamentul domeniului ce
ne st în aten ie, au existat un Ch. Ballot cu teza sa La paume est-elle
un préservatif contre le rheumatisme? (Mingea, este ea oare un
preventiv împotriva reumatismului?), publicat în 1735 la Facultatea
de Medicin din Paris; un Traité de l’ éducation corporele des enfants
en bas âge (Tratat despre educa ia corporal a copiilor de vârst
fraged ), publicat în 1750 de c tre Des Essarts; un Sabbathier –
profesor la Colegiul din Châllons-sur-Marne – autorul unei valoroase
expuneri istorice a gimnasticii militare, medicale şi atletice a celor
vechi (Des exercices du corps chez les anciens pour servir à
l’education de la jeunesse (Despre exerci iile corporale la cei vechi,
spre a servi la educa ia tineretului), tip rit la 1772; cei doi fra i
medici Tissot şi al ii. Despre Samuel Tissot şi opera sa am mai scris.
Dar asupra operei lui Clément-Joseph Tissot trebuie s z bovim mai
mult, deoarece tradus şi în alte limbi, prezint interes pentru un spa iu
geografic mai larg, fiind, în acelaşi timp, deosebit de interesant .
Publicat la 1780, cartea Gymnastique médicinale et chirurgicale au
Essai sur l’utilité du mouvement ou des differents exercices du corps
et du repos dans la cure des maladies (Gimnastica medical şi
chirurgical sau încerc ri asupra folosului mişc rii sau a diferitelor
exerci ii ale corpului şi despre repaus în tratamentul bolilor) este un
ghid erudit de percepere a exerci iilor fizice ca mijloace inepuizabile
de restabilire şi înt rire a s n t ii.
Clément-Joseph Tissot nu este întru totul original; în demersul
s u s-a inspirat, în primul rând, din pu inele scrieri ale medicului
elve ian Tronchin, care recomanda şi folosea, în tratamentele sale,
exerci ii fizice adecvate, gimnastica şi masajul, îns nu i se poate
contesta meritul de a fi v zut în codul motric şi în claviatura
gimnasticii – limitate la un moment dat – nu doar ceea ce era adev rat
şi vedea oricine, ci şi ceea ce era ştiin ific.
125
 El considera scrima, de pild , nu numai arta atacului şi a
ap r rii, cu valorile educative evidente, ci şi un model de activitate
datorit c ruia corpul cap t acea inut natural , ferm , maiestuoas ,
care confer omului demnitate. Intrând el însuşi în „pielea” celui care
practic , Tissot ajunge la constatarea c cel mai indicat moment pentru
efectuarea exerci iilor este diminea a, deoarece atunci ele ajut
digestia şi faciliteaz evacu rile. Cartea sa abund în explica ii şi
îndrum ri interesante, dup cum interesant r mâne şi împ r irea pe
care o face exerci iilor fizice. Structurarea lor în trei categorii (active,
pasive şi mixte) este rezultatul gândirii celui care a practicat aceste
exerci ii. Active sunt exerci iile clasice, în care mişcarea este produs
în întregime de executant, pasive, sunt cele în care mişcarea este
produs de cauze din afara executantului (leag nul, mersul cu tr sura
etc.), mixte, cele în care mişcarea este produs pe rând, de cel care
execut şi de mijloacele ajut toare: calul, de pild .
Cu toate c în spatele unor demersuri ale lui Clément-Joseph
Tissot reg sim idei apar inând lui Rabelais şi Mercurialis, totuşi prin
modul cum a valorizat exerci iile vocale, medicul francez şi-a dobândit
meritul de a fi fondatorul gimnasticii respiratorii. Cel pu in în Europa.
Aşadar, cam aceste realiz ri avea de cunoscut Amoros pentru a
putea apoi s încerce a ad uga ceva gimnasticii medicale în Fran a
vremii sale, unde cona ionalul s u Lepage realizase lucrarea Cercet ri
istorice asupra medicinii chineze, publicat în Dictionaire des
Sciences Medicales (Dic ionarul ştiin elor medicale), ap rut la Paris,
în 1813, unde a introdus şi consacrat în literatura de specialitate îns şi
termenii masaj şi maseur*. Parcurgându-i opera, în care el împarte
gimnastica medical în patru p r i – igienic , terapeutic , analeptic
(fortifiant ) şi ortosomatic – îl descoperim pe Amoros ca fiind omul
care nu-şi pune decât acele probleme pe care el însuşi le poate rezolva
sau l muri. Şi nimic mai mult.
Dup dispari ia lui Amoros – nume prin care gimnastica
medical francez cunoscuse o perioad de efervescen – a urmat un
interval de timp care nu ofer ceva deosebit istoriei acestui domeniu.

*
Din lucrarea lui Lepage afl m c aceşti termeni provin din chinez
prin filier greac (mssein – care însemna „a fr mânta”). Savary, un alt
savant francez, considera termenul ca fiind de provenien arab , unde mass
înseamn „a ap sa”, ca manevr de prelucrare mecanic a p r ilor moi ale
corpului în scop profilactic sau curativ.
126
Un semnal palid a venit din partea lui Napoleon Laisne, cel mai activ
elev al lui Amoros, directorul adjunct al Şcolii Militare de la Joinville
(creat la 1852), care, f r a fi interesat, a încercat s introduc
exerci iile fizice şi în tratamentele medicale.
Un oarecare reviriment l-au produs scrierile medicilor, care
urm reau s combat concep ia lui Tissot, sus in torul teoriei dup
care trebuie practicate numai acele exerci ii care pot servi ca leac
împotriva bolilor. Dintre aceste scrieri o mare influen a avut-o cartea
lui Charles Londe, La Gymnastique medicale d’apres les lois de la
physiologie, de l’hygiène et de la therapeutique (Gimnastica medical
dup legile fiziologiei, igienei şi terapeuticii). Cartea este un îndrumar
ştiin ific în domeniul gimnasticii medicale, iar capitolul referitor la
corela ia dintre sistemul nervos şi aparatul locomotor a avut un mare
r sunet printre specialişti.
Criza produs în evolu ia gimnasticii medicale franceze sau
rezisten a ei la schimbare au fost întrerupte prin activitatea şi
ini iativele lui George Demény (1850-1917), cel care a creat în Fran a
o metod anume, o ştiin a mişc rii. Este cunoscut faptul c , în
kinetoterapie, aplicarea corect a cunoştin elor de biomecanic poate
scurta perioada de refacere sau recuperare. Totodat , se poate
îmbun t i calitativ îns şi reabilitarea dup traumatisme, accidente,
interven ii chirurgicale etc. şi reduce foarte mult din complexul
infirmit ilor. Or, tocmai acesta a fost terenul de afirmare a sistemului
creat de reformatorul francez, sistem întemeiat pe o gimnastic de
aplica ie. Tr ind într-o nou etap a gândirii ştiin ifice şi tehnice,
Demény a avut astfel posibilitatea de a studia influen a exerci iilor
asupra organismului cu ajutorul procedeelor tehnice ale fiziologiei
moderne: metoda grafic , cronofotografia etc. Beneficiind de acest
avantaj fa de predecesori, Demény a putut apoi s aduc importante
modific ri şi chiar critici gimnasticii suedeze, care se baza doar de
elemente anatomice, considerând omul „un manechin articulat şi
nimic mai mult”. Demény a avut inspira ia de a fi supus mişc rile
gimnastice cercet rilor de laborator, ceea ce i-a permis s le înscrie
grafic, s le descompun cu ajutorul cronofotografiei au ralenti (cu
încetinitorul) şi s le prescrie apoi cu mult precizie, în func ie de
coeficientul maxim de utilitate pentru organism. Prin îndemnul s u
„cu fa a spre natur ” şi nu c tre o gimnastic abstract , Demény se
detaşa atât de gimnastica amorosian , cât şi de cea suedez . În
rezumat, doctrina lui Demény, expus în cartea L’école française,
ap rut în anul 1909 şi completat ulterior prin alte lucr ri ca
127
Mecanisme et education des mouvements (Mecanismul şi educa ia
mişc rilor), se deosebeşte de cea a suedezului Ling din care s-a
inspirat, prin urm toarele elemente: se apropie mult de mişc rile
naturale, necreând mişc ri artificiale în scop corectiv; contrac ia este
înso it de mişcarea total a corpului şi nu se sprijin pe o pozi ie
static , analitic (de aici şi clasificarea diferit a exerci iilor la cei doi:
dup regiuni anatomice la Ling, dup efectele lor fiziologice asupra
organismului la Demény); efectul igienic al exerci iilor este aşteptat de
la punerea în mişcare armonic a ansamblului organelor şi
func iunilor, pe când în gimnastica suedez , doar de la mişcarea
muscular executat izolat de un segment al corpului; Demény se
adreseaz unui om ca unitate psihofizic , pe când Ling unui „corp f r
suflet”, unui schelet îmbr cat cu muşchi, dar lipsit de sistem nervos.

George Demény
Biologismul ştiin ific care l-a limitat pe Demény în funda-
mentarea doctrinei sale, l-a condus pe compatriotul s u Hébert, alt
mare novator, la biologismul filozofic, prezent în epoc . Valoarea
ştiin ific a analizei (descompunerii) mişc rii prin tehnica cinema-
tografic a fost pus la îndoial de adversarii lui Demény. Cel mai
redutabil dintre ei a fost doctorul Philippe Tissié, un sus in tor al
metodei suedeze pure, integrale. Tissié a argumentat c recurgerea la
tehnica cinematografic nu face decât s înregistreze mişcarea (bun
128
sau rea), îns nu o poate crea pe cea mai indicat . Iar observa ia sa nu
era lipsit de adev r. Nu creezi un fapt, descoperindu-l.

Philippe Tissié
Gimnastica educativ alc tuit din exerci iile celei suedeze,
remaniate şi adaptate de G. Demény, şi-a avut epoca sa de glorie.
Glorie în spatele c reia se afl şi câteva merite ale sistemelor de
educa ie create de Des Essarts şi Jean Jacques Rousseau (1712-1778),
îndeosebi în ceea ce priveşte necesitatea întoarcerii la natur . O
compara ie a educa iei fizice la Locke şi Rousseau (Ein Vergleich der
physischen Erziehung bei Locke und Rousseau) a realizat, în anul
1870, V. Saftul (din Braşov), autorul primei teze de doctorat în
filozofie cu o tem din acest domeniu. Revenind la gimnastica lui
Demény, ea şi-a aflat aderen i şi în ara noastr , pe care marele
reformator a vizitat-o.
În luna mai 1914, la invita ia Societ ii „Înainte” – societate de
gimnastic a elevilor Liceului Gh. Laz r din Bucureşti, condus de
profesorul de educa ie fizic Dimitrie Ionescu, George Demény, pe
atunci directorul Cursului Superior de Educa ie Fizic de pe lâng
Sorbona (Paris), a sus inut un ciclu de conferin e în Capital , la Iaşi,
Gala i şi Craiova, înso ite de demonstra ii practice pe tema „Noi metode
de educa ie fizic şi armonia mişc rilor, în special la femeia tân r ”.
129
 În Germania, aşa cum se va vedea, este dificil de a realiza o
sintez coerent a kinetoterapiei din aceast perioad . Este greu,
deoarece Germania este ara în care kinetoterapia a avut o manifestare
multiform , în ciuda faptului c predomin gimnastica profilactic şi
nu cea curativ , terapeutic . Când afirm m c este dificil, avem în
vedere şi problema influen elor. În secolul XVIII, kinetoterapia
german este subjugat de cultura fizic medical francez . În a doua
jum tate a secolului, locul acestei influen e este luat de gimnastica
medical englez care, la rândul ei, a trebuit s cedeze locul celei
suedeze, infiltrat în Germania c tre sfârşitul decadei 1840-1850.
Este cu neputin s contur m caracterul na ional al sistemului
kinetoterapeutic dezvoltat în Germania, unificat în ultimul sfert al
secolului XIX, şi datorit amestecului de experien e pe baza c ruia acest
sistem s-a alc tuit, dând în cele din urm o „filozofie” a omului s n tos.

Johann Cristoph Guts-Muths

În fa a unor manifest ri, în care abund literatura cu con inut
profilactic, de genul Spiele zur Ubung und Erholung des Körpers und
Geistes (Jocuri pentru exercitarea şi refacerea corpului şi spiritului),
publicat la 1796 de Johann Cristoph Guts-Muths; Macrobiotica sau
Arta de a prelungi via a a lui Haufeland, profesor la Facultatea de
Medicin din Berlin, sau Catechism al s n t ii al medicului Bernhard
Christoph Faust, carte care pân în anul 1830 a cunoscut 11 edi ii,
istoria kinetoterapiei nu prea mai are ce s scrie. Ea nu poate decât s
constate c imediat dup Renaştere, gimnastica igienic de factur
german a coborât în mase, cunoscând o larg accesibilitate.
130
 În prefa a edi iei a doua a Catechismului, cea din 1794, autorul
anun a c prima edi ie s-a vândut în 80.000 de exemplare şi a fost
introdus ca manual în şcoli. Timp de peste patru decenii, cele 11
edi ii ale acestei c r i, alc tuit din întreb ri şi r spunsuri, au f cut
educa ie igienic popula iei şcolare, eviden iind valoarea fiec rui
exerci iu gimnastic pentru s n tatea şi dezvoltarea organismului.
Un destin asem n tor l-a avut şi Macrobiotica celuilalt medic
german, Hufeland, reeditat şi tradus în numeroase limbi, printre care
şi în limba român în anul 1844.
Şi omul de ştiin , stabilit la Dessau, Gerhard Ulrich Anton
Vieth (1763-1836) îşi înscrie numele în istoria kinetoterapiei, fiind
unul dintre cei care au sus inut c , prin îns şi natura lor, exerci iile
corporale au ca suport anatomia şi fiziologia uman . În volumul
intitulat Sistemul exerci iilor fizice, al doilea din cele trei, câte
cuprindea monumentala sa Încercare de enciclopedie…, Vieth descrie
cu maxim competen structura corpului omenesc în rela ia sa cu
mecanismul mişc rilor, efectele de pârghie ale oaselor ac ionate de
muşchi, valoarea centrului de greutate.
Descrierile f cute de Vieth exerci iilor de felul: mers, alergare,
s ritur , înot, patinaj sau pozi iilor: stând, suspensie etc., descrieri în
care figureaz condi iile fiziologice şi fizice necesare execu iei lor
perfecte, sunt valabile şi în zilele noastre sub aspectul motiv rii
ştiin ifice. Datorit lor, se poate cunoaşte prin ce este superior un
exerci iu fa de altul. Eruditul înv at german îşi justific conceptul de
sistem, ales ca titlu al unuia din cele trei volume ale enciclopediei sale,
prin diferen ele axiologice pe care le eviden iaz în valoarea
biomecanic a exerci iilor corporale. El realizeaz o prim clasificare a
mişc rilor şi exerci iilor dup diviziunile anatomice: cap, trunchi,
membre superioare şi inferioare, cu subdiviziunile acestora.
În elegându-le mai adecvat valorile, Vieth le clasific apoi diadic, în
func ie de natura (tipul) lucrului, în pasive şi active. În categoria celor
pasive, Vieth enumer şi descrie pozi iile şezând, culcat şi pe scaun,
leg natul, balansul cu ajutorul diferitelor dispozitive, mersul în tr sur
sau în alte vehicule, baia şi frecatul corpului cu peria etc. Active sunt, în
clasificarea sa, exerci iile organelor senzoriale, pozi ia biped vertical ,
mersul, alergarea, c rarea, balansul prin ac iunea for elor proprii,
s riturile libere şi cu pr jina, voltijele etc. În demersul s u, Vieth a fost
favorizat de ierarhiz rile f cute anterior, îndeosebi de c tre medicul
francez Clément-Joseph Tissot, men ionat în paginile anterioare.
131
 Aşa cum am men ionat, gimnastica medical german a suferit
influen e multiple în evolu ia sa. Punctul de plecare al înfloririi sale l-a
constituit sistemul suedezului P.H. Ling, recunoscut unanim pentru
valoarea sa igienic şi ortopedic .
Abia dup anii 1860, gimnastica medical german avea s -şi
croiasc un drum propriu de dezvoltare.
În Elve ia, ara unde a tr it marele pedagog Pestalozzi (1746-
1827), care are merite în conceperea unei gimnastici naturale sau
elementare, în fond, o gimnastic a articula iilor, în fruntea sistemului
kinetoterapeutic se afl contribu ia medicului Tronchin. Valoarea şi
sensul terapeutic ale mişc rilor umane se întemeiaz , la medicul
elve ian, pe con inutul real al actelor omului. În tratamentele sale,
Tronchin a utilizat pe scar larg exerci iile fizice, gimnastica şi
masajul. Pu ine lucr ri scrise ne-au r mas de la acest practician, care
îşi adaug şi meritul de a fi inspirat pe urmaşii s i, în special pe Tissot.

P.H. Clias

De gimnastica medical în Elve ia s-a ocupat în aceast perioad

şi Adolf Spiess (1810-1858), dar un plus de originalitate a adus acestei
activit i Käslin, cunoscut sub numele de P.H. Clias (1782-1854).
132
Originalitatea metodei sale const în folosirea unui num r mare de
aparate şi dispozitive: frânghie, sc ri, cercuri, corzi de s rit, bastoane
etc. Clias a alc tuit trei categorii de exerci ii. Cele din prima categorie
erau recomandate pentru a preveni şi trata anchilozele, sciatica şi
lumbago; cele din a doua categorie pentru a preveni catarul, astma,
curbura spin rii; cele din a treia leucoreea, cloroza, dispepsia, isteria,
melancolia etc. (v şi C. Kiri escu, p. 285).
Tot în Elve ia secolului XIX a tr it şi H.S. Frenkel, cel care a
conceput şi metoda de reeducare a mersului ataxic (suferind de o boal
a m duvei spin rii) şi (mai rar) a cerebelului, caracterizat prin
incapacitatea de a coordona mişc rile, al tabeticului (ataxicului), care
revolu ioneaz kinetoterapia.
Reeducarea mersului fiin ei umane a constituit o preocupare de
prim ordin a kinetoterapiei Epocii Moderne. Îns şi ideea de tratament
prin mişcare are sens şi cap t valoare numai dac repune în func iune
mersul. De acest adev r au fost conştien i to i neurologii şi cardiologii
care s-au apropiat de kinetoterapie.
La intersec ia secolelor XIX-XX, numeroşi specialişti în terapia
bolilor cardiovasculare şi neurologice au încercat s afle şi s
demonstreze rolul diferitelor exerci ii şi mişc ri în redarea mersului
fiin ei umane afectate. Irlandezul William Stokes din Dublin,
germanul Oertel din Munich, fra ii Schot din Anglia întreprind
primele studii bazate pe observa ii îndelungi în urma c rora au putut
demonstra valoarea mersului pe teren plat şi a exerci iului fizic bine
ales pentru reeducarea şi reluarea mersului de c tre cardiaci sau de
c tre cei care au suferit un atac cardiac.
Neurologii Todd şi Erben sunt primii europeni care s-au ocupat
de recuperarea hemiplegicilor, demersurile lor permi ând apoi altor
specialişti s progreseze în alc tuirea unor programe de lucru mai
eficiente. Unul dintre aceştia a fost medicul R. Hirschberg, al c rui
program, „aproape perfect valabil şi azi”, este alc tuit din exerci ii
analitice precise, bazate pe studiul atent al deficitului motor, ceea ce
face indispensabil kinetoterapia (v. şi T. Sbenghe, p. 14).
În România, cunoştin ele şi experien ele cu caracter kinetotera-
peutic nu au f cut obiectul unor cercet ri anume, nici chiar pentru
Epoca Modern . Acelaşi fenomen s-a petrecut şi în alte ri, dup cum
am v zut, şi asta nu pentru faptul c interesul pentru practicile acestei
componente a civiliza iei ar fi fost oarecum limitate. Mai curând
pentru faptul c istoria se ocup îndeosebi de ceea ce este general şi
133
mai pu in de fiecare verig din lan ul evenimentelor. În Istoria
sportului din România (1995) noi am semnalat doar, f r a ne opri
asupra faptului ca atare, c în rile Române, înc din sec. XVI sunt
atesta i documentar teleacii şi frec torii – cei care îndeplineau
serviciul de maseur în b ile publice. Cercet ri anume ar putea coborî
aceast limit în timp sau ar putea extinde aria prezen ei masajului şi
maseurilor nu numai în Bucureşti sau la Iaşi (inclusiv la M n stirea
Trei Ierarhi), ci şi în alte localit i: Cluj, Arad (unde este atestat , la
1821, Şcoala de înot care func iona în cadrul b ii publice), Reşi a,
Braşov, Gala i etc. C l torul otoman din secolul XVII, Evlia Celebi,
sublinia în jurnalul s u m re ia şi luxul b ilor publice de la Iaşi,
întrucât „în toat Europa nu exista o baie atât de str lucitoare”. Se
referea desigur la feredeul din cadrul M n stirii Trei Ierarhi, care se
afla şi în aten ia domnitorului Mihai Racovi , dup cum rezult din
scutirile pe anii 1703 şi 1704 „de toate d rile şi angaralele” acordate
celor care aduceau butuci pentru înc lzirea apei.
În leg tur cu b ile bucureştene din secolele XVI-XIX, un
studiu valoros, intitulat chiar astfel, a realizat istoricul George Potra
(vezi vol. Din tradi iile medicinii…, 1978, p. 47), de unde afl m c
b ile de la cur ile domneşti şi boiereşti, b ile publice (ale m n stirilor,
spitalelor, hanurilor etc.) şi particulare, aveau pardoseala din piatr
înc lzit pe dedesubt, iar al turi de camera de suda ie se aflau
camerele de odihn , masaj şi gustare. Ele dispuneau de aer cald, dup
modelul din lumea bizantin sau greco-turc . Nu se f ceau b i în cad ,
ci numai limpezirea cu ap dup baia propriu-zis de suda ie. Detalii
privitoare la baia Mitropoliei rii Româneşti la 1782 şi la baia de la
Curtea Domneasc la 1798 le afl m în Arhivele Statului (Bucureşti,
Mitropolia rii Româneşti, CCCXXIV – 9) şi, respectiv, ale
Academiei Române (CCCLXXIV – p. 136, 137).
Bucureştiul ultimului deceniu al secolului XIX dispunea şi de
câteva stabilimente particulare, zise „de hidroterapie”, pentru scopuri
igienice şi medicale: b ile Meltzer, Mitrasevschi, Erdreich, Grivi a, iar
c tre anul 1900, Baia Central . La Iaşi, renumit era „feredeul lui
Pogor”.
O descriere din 26 oct. 1826 a c pitanului englez James Edward
Alexander, care frecventase cu prietenii o astfel de baie la Bucureşti,
ne ofer date sugestive despre func ionarea unor asemenea stabili-
mente. „Am fost duşi într-o camer pentru dezbr cat. De acolo pân
într-o mic sal , înalt , umplut cu aburi [care emanau] din trei mici
134
cisterne, unde era introdus apa cald , înc lzit cu cocs, sau apa rece.
Dup ce a ap rut o transpira ie abundent [pe corp], am fost freca i cu
o m nuş de p r, dup aceea [am fost] s puni i, acoperi i cu cl buci,
aruncându-se cantit i de ap cald pe noi. Dup aceea am fost
acoperi i cu grij şi conduşi în camera de îmbr care, unde ne-am
culcat pentru o jum tate de or , hainele fiind schimbate în timp ce ne-
am r corit”.
În mare, cam aceasta era succesiunea opera iilor în asemenea b i,
iar oaspetele englez, deşi impresionat de procedurile la care fusese
supus, nu-şi permitea s fac eventuale compara ii sau s emit judec i
cu privire la evolu ia stabilimentelor de acelaşi tip, pornind de la termele
romane pân în Epoca Modern . Dar nici istoricul modern nu poate
descrie cu mai mult acurate e procedurile aplicate aici, chiar dac la
acestea ar ad uga elemente de ordin arhitectonic, func ional, social etc.
Istoria de care ne ocup m este cea a descoperirilor ştiin ifice în
domeniul kinetoterapiei, fenomen vizibil şi în documentele de arhiv ,
dar mai cu seam în literatura de specialitate creat de-a lungul
timpului.
Una dintre primele lucr ri cu caracter enciclopedic (6 volume),
care cuprinde sfaturi medicale pentru p strarea s n t ii şi prelungirea
vie ii este cartea iluministului ardelean Ştefan Matyus (1725-1802),
medic din Târgu Mureş, publicat în anii 1762-1766 la Bratislava cu
titlul Diaetetica. Istoria kinetoterapiei nu o re ine decât cu titlul
informativ, ca şi cartea doctorului Constantin Caracaş (1773-1828),
publicat postum (1830) la Bucureşti, cu titlul Topografia rii
Româneşti şi observa iuni antropologice privitoare la igiena şi
boalele locuitorilor ei, în care renumitul specialist român acord un
spa iu larg şi problemelor influen ei exerci iului fizic şi a b ilor
corporale asupra s n t ii şi refacerii organismului din punct de vedere
igienic şi terapeutic. Îns , o lucrare care a f cut „carier ” în câmpul
kinetoterapiei este cea a lui Pavel Vasici-Ungureanu – unul dintre
primii români doctori în medicin . Ea a ap rut în anul 1831 cu titlul
Dietetica sau înv tura de a p stra întreaga s n tate, de a domoli
boalele, a se feri de primejdia mor ii şi a se mântui dintr-însa. Titlul
c r ii* ofer el însuşi suficiente explica ii.

*
Titlul original în limba maghiar : O és új Diaetetica (Dietetica veche
şi nou ). Vezi şi C. Kiri escu, op. cit., p. 236, unde se dau anii public rii
1788-1793 (sic).
135
 Doctorul Pavel Vasici-Ungureanu, membru al Academiei
Române din anul 1871, a mai publicat Antropologhia sau Scurt
ar tare despre om (Buda, 1830), precum şi Macrobiotica sau arta de
a prelungi via a, ap rut la Braşov în dou volume (1841-1845).
Macrobiotica indic drept remedii pentru prelungirea vie ii exerci iile
fizice uşoare (alergarea, înotul, c rarea, mersul în echilibru etc.),
folosirea mijloacelor naturale (apa, soarele, traiul în aer liber) şi
alimenta ia ra ional . Macrobiotica, deşi s-a dovedit a fi, în mare, o
prelucrare a c r ii cu acelaşi titlu a faimosului doctor berlinez
Hufeland, socrul boierului moldovean Alexandru Scarlat Sturza,
emigrat în Rusia, îşi are, în epoc , meritul de a fi promovat idei şi
informa ii specifice domeniului. Surprinzând veritabilul fond comun
al conceptului, Pavel Vasici-Ungureanu poate fi considerat ca pionier
al dietoterapiei în ara noastr .
Conceptul de dietetic întâlnit la aceşti scriitori a fost, pân în
zilele noastre, în eles şi folosit de literatura de profil cu sensul de
dietoterapie, mergând pe aceleaşi vechi f gaşuri. „Eu, ca medic, socot
fundamental ca dietoterapia s fie şi s r mân temelia tuturor
eforturilor de vindecare” – scria la un moment dat cunoscutul doctor
R. Gerson, un adept al elimin rii c rnii din alimenta ie în favoarea
crudit ilor.
Teza dietoterapiei a fost teoretizat şi de doctorul elve ian Ernst
Günter, care descoperise acelaşi fond comun de valori pe care le
eviden iaser cu un secol în urm oamenii de ştiin români. Autor al
lucr rilor Dietoterapia şi S tr ieşti f r s fii bolnav, E. Günter
sublinia c în perioada de înflorire a Imperiului Roman solda ii se
alimentau în campanie cu boabe de grâu pe care le purtau în
permanen cu ei şi le mestecau apoi încet şi temeinic, atât în mers, cât
şi dup aceea, fapt ce îi men inea ap i pentru lupt .
Istoria kinetoterapiei consemneaz la loc de cinste numele
medicului igienist, doctor Iacob Felix (1832-1905), considerat a fi
întemeietorul igienei ştiin ifice din România. Remarcabilul s u
Tractat de igien public şi poli ie sanitar (dou volume: 1870 şi
1889), de pild , are meritul de a fi declanşat o activizare a mişc rii
kinetoterapeutice din ara noastr şi, în primul rând, a gimnasticii
medicale şi masajului.
Din postura de membru al Academiei Române, Iacob Felix a
demonstrat influen a binef c toare a exerci iilor asupra cordului şi a
pl mânilor, a mersului pe biciclet şi a lucrului manual în genere,
136
asupra sistemului nervos şi muscular, prin educarea aten iei, preciziei
şi a minu iozit ii. Bun cunosc tor al practicilor kinetoterapeutice
tradi ional-populare ale românilor, cum ar fi „trasul”, „c lcarea cu
ursul” etc., Iacob Felix pledeaz , în scrierile şi rapoartele sale c tre
autorit i (vezi acel Raport general asupra igienei publice, publicat în
anul 1892), pentru cultivarea pe scar larg a gimnasticii medicale, a
jocurilor în aer liber, a masajului etc.
Ini iat în literatura occidental de specialitate, el interpreteaz
valorile acestor mijloace terapeutice în acord cu ideile promovate în
epoc . Acest lucru este eviden iat cu claritate şi de volumul Istoria
higienei, publicat în anul 1903, unde doctorul Iacob Felix îşi prezint
şi concep ia sa privitoare la efectele gimnasticii asupra inimii,
pl mânilor etc., temeiuri suficiente pentru a recomanda şi sus ine
introducerea gimnasticii în şcoli ca disciplin obligatorie pentru copiii
de peste 14 ani.
Interesul ştiin ific fa de valorile terapeutice ale gimnasticii îl
întâlnim şi la medicul şi chimistul C. I. Istrati (1850-1918) – un alt
membru al Academiei Române (din 1899). Cartea sa, Considera iuni
asupra importan ei şi necesit ii gimnasticii din punct de vedere
igienic şi social (Bucureşti, 1880), amplific autonomia şi con inutul
axiologic al acestei activit i civilizatoare. Ea a ap rut la scurt timp de
la intrarea în vigoare a Legii organiz rii serviciului sanitar (iunie
1874), care prevedea (art. 115) ca „în toate stabilimentele publice s
nu fie neglijat educa iunea fizic ”, şi a Regulamentului pentru
Consiliile de igien public şi salubritate, care la art. 20 stipula ca
atribu ie a Consiliilor şi pe aceea „de a inspecta periodic starea
igienic a stabilimentelor de b i şi de nata iune”.
În leg tur cu natura terapeutic a acestui mijloc, importante
contribu ii au adus lucr rile Maestrul de înot ar dean (Arad, 1845),
care trateaz igiena înotului, salvarea de la înec etc., cartea doctorului
I. Mayer intitulat Scurt înv tur despre puterea vindec toare a
b ilor de abur peste tot şi descrierea aşez mântului de b i de abur al
fondului şcoalelor româneşti din Braşov (Braşov, 1857), ca şi cea
semnat de D.I. Aronovici: Înotarea şi aplica iunile ei (Bucureşti,
1893). Şi, desigur, şi altele cu aceeaşi tematic .
Valoros om de ştiin , om politic respectat, prin opera şi
activitatea sa contribuind la prop şirea culturii fizice medicale din ara
noastr , C.I. Istrati îşi va fi adus aportul şi la edificarea Institutului de
Gimnastic Medical şi Ortopedie din Bucureşti, al turi de
137
dr. Alexandru Simion Marcovici, ini iatorul (recunoaşte C.I. Istrati), şi
de profesorul de gimnastic C. Constantiniu. Nu ştim dac exist o
monografie a acestui aşez mânt, unul dintre primele din Europa şi din
lume, dup p rerea noastr , îns ea ar trebui întocmit . Ceea ce ştim
sigur (vezi şi Istoria… noastr , 1995, p. 41) este c la 29 nov/ 11 dec
1879 s-a votat statutul acestui institut, document care ast zi ne
lipseşte.
Considera iunile… lui C.I. Istrati au fost r spândite în rândurile
unui cerc larg de cititori, care redescopereau astfel „propriet ile
preventive şi curative ale mişc rii”.
Asemenea predecesorilor s i, interesa i de problematica terapiei
prin mişcare, aşa cum au fost dr. I.C. Lerescu (Hygien public şi
privat , Bucureşti, 1868), Gh. Moceanu (Istoria, anatomia şi hygiena
gimnasticii dup autorii cei mai renumi i, cu figurele cele principale
traduse de G. Moceanu, Bucureşti, 1876), Ludovic Molnar (Cluj),
Vasile Negrutzi (Iaşi) ş.a., academicianul C.I. Istrati individualizeaz
valorile terapeutice ale gimnasticii, transferând exerci iile c tre
anumite categorii umane: sedentari, adul i, b trâni, fete etc.
În partea a II-a a lucr rii, cea intitulat Gimnastica din punctul
de vedere terapeutic, savantul român trateaz problematica aplic rii
gradate a efortului, a profilaxiei şi tratamentului bolilor interne şi
afec iunilor chirurgicale cu ajutorul exerci iilor adecvate, sus inând
utilizarea în scop profilactic şi curativ a hidroterapiei şi aeroterapiei,
din ra iuni care nu mai necesit alte comentarii.
Consecvent discursurilor sale privitoare la edificarea pe baze
ştiin ifice a unui sistem românesc de gimnastic şi gimnastic
terapeutic , în cadrul c ruia s figureze la loc de cinste ortopedia,
hidroterapia, aeroterapia, inhala iile, electroterapia etc., slujite de
cadrele de specialitate necesare, C.I. Istrati scria spre sfârşitul
secolului lucrarea: Rapoarte asupra organiz rii înv mântului
gimnasticii (Bucureşti, 1898). Lucrarea f cea cunoscut faptul c în
anul precedent se amenajase la Spitalul Pantelimon din capital o sal
modern pentru gimnastic medical – una dintre primele de acest gen
din ara noastr .
Multe alte studii şi consemn ri ce reflect interesul autorilor
pentru problemele legate de trecutul kinetoterapiei în România au
r mas la stadiul de lucr ri de licen şi teze de doctorat sus inute la
Facultatea de Medicin din Bucureşti. Ele con in considera ii
valoroase asupra antropologiei trupului şi terapiei sale prin mişcare,
138
masaj, hidroterapie etc. Dintre cele care pot fi incluse în istoricul
practicii terapeutice din ara noastr sunt dou teze de doctorat, datând
din ultimele dou decenii ale secolului XIX, teze sus inute la
facultatea bucureştean . Este vorba de teza lui R.P. Manga, intitulat
Masajul, istoricul, manipula iunile, ac iunea fiziologic şi tratamentul
câtorva maladii prin acest remediu (reumatismul, anchilozele
fibroase, neuralgiile, artritele etc.), datând din anul 1885, şi de teza lui
N. H lmagiu, sus inut patru ani mai târziu, având ca titlu Masajul şi
mobilizarea ca tratament în unele fracturi.
Ele sunt printre primele lucr ri ce trateaz problematica
evolu iei masajului în practica kinetoterapeutic din ara noastr şi
orice întâietate într-un domeniu se cuvine a fi consemnat spre
aducere aminte, aşa cum am f cut-o şi noi, de altfel.

*
* *

Din cele prezentate rezult , în primul rând, str dania fiec rui
autor de metod , şcoal , doctrin privitoare la gimnastica medical de
a o în l a la nivel na ional sau chiar de a crea un sistem na ional în
domeniu. Noi nu suntem de acord cu cei care v d în acest demers o
„b t lie a sistemelor” (începând cu C. Kiri escu). Sintagma este
împrumutat din secolul anterior („b t lia c r ilor”) şi nu se potriveşte
cu num rul redus al sistemelor a c ror amploare ideologic dep şeşte
mentalitatea unei c r i. Un sistem kinetoterapeutic al Chinei, care, în
ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, redescoperea medicina
tradi ional şi automasajul ca metod profilactic şi terapeutic , nu se
putea „bate” sau confrunta cu cel al Rusiei, de pild , întemeiat de
fiziologul şi pedagogul P.F. Leshaft (1837-1909) la sfârşitul secolului
XIX, pe considera ii de ordin igienic şi pe tradi ii pur ruseşti. Chiar
dac se recunoaşte c , în ceea ce priveşte masajul, acesta a fost
transplantat în Rusia de c tre suedezii De Roon, Berling şi Pauli.
O descriere a b ilor de aburi ruseşti, a metodelor de recrutare şi
calificare a b ieşilor, cât şi a muncii desf şurate de aceştia în vremea
lui P. F. Leshaft o afl m în cartea academicianului francez Henri
Troyat: Via a din fiecare zi din Rusia ultimului ar (Humanitas,
Bucureşti, 1993, p. 48-51).

139
 Ea are valoare istoric *, fiind întemeiat pe o documenta ie
solid şi obiectiv .

*
„Un turist conştiincios trebuia s viziteze b ile de aburi ruseşti. Unele
erau luxoase, cu cabine separate, de trei sau patru ruble intrarea, altele, pentru
oamenii de rând, de la cinci copeici de persoan , unde nu exista decât o sal
comun pentru b rba i şi o alta pentru femei. De îndat ce şi-a dest inuit
inten ia lui Aleksander Vasilievici, acesta i-a propus s -l duc într-un local de
prima mân . Au luat o „cabin separat ” pentru amândoi.
Abia îşi scosese c maşa, când doi zdrahoni p trunser în cabin ,
încordându-şi muşchii. Erau b iaşii pe care Aleksandr Vasilievici îi angajase la
intrare. inuta lor era foarte sumar : un pantalon de pânz , strâns în talie, şi o
gr mad de muşchi pe deasupra. Trecur în camera al turat , pavat cu dale,
supraînc lzit , plin de aburi, unde persista un uşor miros de carne umed . Într-o
clipit , clien ii devenir lut de modelat pe o mas de marmur alb .
B iaşul lui Jean Roussel îl stropi din cap pân la picioare cu ap fierbinte,
îl s puni bine cu o pânz aspr şi îi frec cu putere urechile, gâtul, bra ele,
întreaga anatomie a victimei. Lâng el, Aleksandr Vasilievici gemea sub
eforturile depuse de cel lalt energumen, care avea capul ras şi o bucat de pânz
pe pieptu-i p ros. Întors, r sucit, aşezat cu for a, întins pe burt , fr mântat, tras,
masat, sc rpinat, sp lat, Jean Roussel n-avu timp s -şi vin în fire c şi fu împins,
dincolo de o uşi , într-un nor sufocant de aburi. Nu departe de el, cufundat în
aceeaşi nebuloas , Aleksandr Vasilievici îşi biciuia cu furie trupul cu o m turic
din nuieluşe ca s -şi activeze circula ia sângelui. Chipul lui roşu, lucind de
transpira ie, se leg na în emana iile funinginoase ale sobei. Se b tea, se pedepsea,
pl tea cu încântare greşeala de a fi un om cu epiderm murdar …
Când n-a mai fost decât o bucat de carne op rit , f r via , un duş
rece i s-a ab tut asupra umerilor. Se trezi în vestiar cu un pedicurist aşezat în
fa a lui pe un taburet. Aleksandr Vasilievici, lungit pe o banchet , îşi aprinse
o igar de foi şi savura, cu ochii întredeschişi, voluptatea de a fi curat ca o
copeic nou .
- Niciodat n-o s v sp la i într-o cad atât de bine ca în b ile noastre de
aburi, porii se deschid, carnea respir , cea mai mic murd rie este înl turat .
Crede i-m , faptul de avea o baie modern nu împiedic pe nimeni, în Rusia, s
se duc s transpire, zdrav n fr mântat de mâinile specialiştilor. Oamenii din
popor se duc la baia de aburi în fiecare sâmb t . Pentru ei, e o s rb toare. Cei
din înalta societate, merg într-o cabin separat , ca noi. Lâncezeşti, leneveşti,
p l vr geşti… B ile de aburi cele mai cunoscute din Moscova sunt cele ale lui
Sandunovski. Dar, în oraş, sunt mai bine de o sut . B ile entralnaia, b ile
Poltavskaia… Am s v ar t câteva dintre ele.
Se inu de cuvânt. Timp de opt zile, Jean Roussel a vizitat împreun cu
el diverse b i: unele aveau un aspect foarte modest, altele erau de un lux
140
 Într-adev r, în Rusia din vremea arilor, fiecare sat de o oarecare
importan îşi avea b ile lui de aburi, b i la care se duceau oamenii în
ajunul s rb torilor. „Acolo, separat, b rba ii şi femeile transpirau pân

stupefiant. La cap tul acestei anchete, via a b iaşilor, sau banşciki, n-a mai
avut nici un secret pentru el. Aleksandr Vasilievici i-a explicat c personalul
din fiecare baie public provenea din aceeaşi comun sau din aceeaşi regiune.
Ucenicia începea de la o vârst foarte fraged …
Legea interzice folosirea copiilor sub doisprezece ani în orice fel de
meserie şi a celor sub cincisprezece ani în meserii d un toare s n t ii.
Bineîn eles, trebuie s dai un bacşiş func ionarului care va ad uga câ iva ani
în document. Puştiul abia ştie s citeasc , dar a înv at s se semneze. I se d
o pereche de lapti, un fel de înc l ri împletite din funii de cânep , pu in
lenjerie, o hain veche, şi iat -l plecat s munceasc , s fac avere.
La baia public unde ajunge complet aiurit, i se taie p rul, este cur at
şi înv at cum s fac temenele în fa a clien ilor importan i. În zilele în care
b ile de aburi sunt închise, adic luni şi mar i, face cump r turi pentru
patron, cur s lile cu ap din belşug, îi ajut pe cei mai în vârst s pun
cvas în sticle; în celelalte zile preg teşte m turicile din nuieluşe, al c ror
consum este uriaş. În b ile importante, se distribuie, în ajunul s rb torilor,
aproape trei mii de asemenea m turici care-şi pierd t ria şi se rup repede în
mâinile celor care se biciuiesc cu ele. Solda ii, care vin de la caz rmile lor în
grupuri mari, au dreptul la o singur m turic pentru zece oameni. Copacii
din p durile din preajma oraşului furnizeaz nuieluşele sub iri şi suple. Sunt
transportate acolo cu lungi şiruri de c ru e. Cât despre lemnele de foc, acestea
coboar cu pluta pe râul Moscova, de la Mojaisk.
Baia public este întotdeauna compus dintr-un vestiar, o sal de
s punit şi baia de aburi propriu-zis . Sala de s punit este înc lzit cu o sob
olandez , sala de aburi – cu o sob din piatr sau din font pe care un slujbaş
arunc g le i de ap ca s provoace aburi. Temperatura urc pân la 60 de
grade Réaumur. În acest abur mirositor, b rba ii op ie, se biciuiesc, se
stropesc unii pe al ii, de-a lungul unei întregi zile. Aceeaşi activitate
domneşte şi în sec ia pentru femei. Adev ra ii pasiona i urc pe trepte ca s
transpire mai mult, deoarece c ldura este mai mare spre tavan decât la podea.
În aceast vreme, puştiul nostru, gol pân la brâu, cu un şor în jurul
şoldurilor, face f r încetare cârpe din pânz de sac. De la cinci diminea a şi
pân la miezul nop ii, se sufoc de c ldur . Meseria îi intr cu opinteli în
t rt cu şi în şale. Uneori, de la în l imea unui personaj trandafiriu şi umed,
cu barb lucitoare, îi cade în mân un mic bacşiş. Are cincisprezece,
şaisprezece ani: a înv at s taie unghiile de la picioare şi s scoat b t turile.
La şaptesprezece ani nu mai este considerat ucenic, ci b iaş. Câştigul creşte
odat cu ştiin a.”
141
la leşin, se biciuiau pentru a pune în mişcare sângele, se sc rpinau, se
cur au cu o frenezie nemiloas . Iarna, cei mai curajoşi se t v leau
apoi în z pad . Vara, se îmbr cau la loc şi, înseta i dup o suda ie
violent , se duceau cu to ii s -şi potoleasc setea într-un tractir”
(p. 207), f cându-ne s în elegem cât dreptate se afl în proverbul
popular „Ceea ce e pentru rus s n tate, pentru str in e moarte”.

7.3. Practici kinetoterapeutice tradi ional-populare

care s-au men inut pân azi

Kinetoterapia este o practic str veche întâlnit la mai toate

popoarele asiatice şi ordonat dup normele ştiin ifice ale vremii de
c tre Antichitatea greco-roman . Toate societ ile şi culturile, în
diversitatea istoric a organiz rii lor, au utilizat masajul, hidroterapia,
vindecarea prin spirit, lumin , melodie etc., privind acest proces ca o
dimensiune constitutiv a condi iei umane, prin care se exprim
nevoia şi aspira ia permanent a omului de a tr i s n tos timp cât mai
îndelungat.
Pur şi simplu logica istoriei ne convinge c este imposibil ca un
popor s nu aib tradi iile sale în tratarea durerii, tradi ii ce variaz de
la o cultur la alta. F r aceast component a ritualului iatropic
(medicina din practicile magice), kinetoterapia actual , modern , pur
şi simplu n-ar fi existat. Fie c provine din practicile ce in de zona
sacralit ii ori din cea laic , legat de experien a uman imediat , ea
exprim nevoia permanent a omului de vindecare. Aşa cum din
aceast medicin popular (etnoiatria) a luat naştere medicina ra io-
nal (iatrosofia) şi apoi cea ştiin ific , tot astfel s-au petrecut lucrurile
şi cu kinetoterapia.
Formele ei tradi ional-populare, respectiv vechile practici: b i cu
n mol, hidroterapia, ventuza, fitoterapia, trasul etc. au coexistat vreme
de milenii cu cele ra ionale, beneficiind de influen e reciproce
deosebit de rodnice. Putem vorbi de un salt de la etnoiatrie la
iatrosofie în practicile vindec toare ale unei colectivit i numai dup
ce faza intermediar a kinetoterapiei sacerdotale a fost dep şit , aşa
încât practicile terapeutice ajung definitiv la îndemâna specialiştilor.
Exerci iile fizice (mersul, alergarea, târârea, c rarea, înotul),
b ile, masajul sunt prezente în mai toate tratamentele: dietoterapie,
psihoterapie etc., binefacerile lor devenind valori kinetoterapeutice
înc din faza empirismului medical, p strat şi transmis în forma lui
142
popular , folcloric . Ca purt toare ale acestor valori, exerci iile şi
celelalte mijloace au constituit totodat izvoare de inspira ie pentru o
serie de tehnici şi descoperiri ştiin ifice care au revolu ionat îns şi
practica medical , f când-o mai persuasiv , mai eficient . Ştiin a
modern despre imunitate, de pild , şi nu este un exemplu singular,
s-a n scut din medicina popular (B. Du escu, în Din tradi iile
medicinii, 1978, p. 505)* .

*
Referitor la regimul de via (de munc , odihn şi alimenta ie)
reproducem un pasaj din povestirea Boierul şi fiul s u, culeas de la p storul
Gheorghe Caba de c tre profesorii Ştefan şi Dumitru Costea şi publicat în
exemplara lor monografie Şeitin. O aşezare milenar de pe Mureşul Inferior,
Editura Mirador, Arad, 1998, p. 182 -183: „Tot în vremea trecut a tr it aici
într-un castel un boier care din c snicie a avut numai un singur fiu pe care l-a
iubit ca pe ochii din cap. Ca s nu-l piard , vorba ceea, l-a ferit şi de foc şi de
ap . Ba mai mult, nu l-a l sat s -l ajung undele vântului; s -l ating razele
soarelui, şi nici s cad pe el picurile ploilor. Îşi inea boierul b iatul numai în
saloanele pompoase ale castelului, tol nit pe perini moi …
Cu toate îngrijirile avute şi bun t ile primite, copilul a crescut
pl pând, cam boln vicios şi f r zâmbetul bucuriei şi al mul umirii pe fa .
Am rât, boierul s-a adresat la cei mai vesti i medici ai timpului. Dar în zadar.
Cu toate îngrijirile şi medicamentele prescrise, s n tatea copilului se
înr ut ea. Disperat, ca s nu-şi piard b iatul, boierul a r spândit vestea c
va r spl ti cu mare sum de bani pe acela care va reuşi s aduc bucuria
îns n toşirii fiului s u.
A trecut o bun bucat de vreme şi nimeni nu s-a ivit cu miraculosul şi
mult aşteptatul leac… Atunci, unul dintre ciobanii boierului, mai mult din
mil omeneasc s-a prezentat înaintea st pânului şi i-a spus: «M ria Ta,
cunoaştem mâhnirea care s-a ab tut asupra casei boiereşti şi voiesc s vin în
ajutor. Priveşte la fa a mea şi a celorlal i ciobani şi vezi c ele arat s n tate
şi mul umire. D -mi-l pe M ria Sa boierul cel mic, mie şi într-o lun i-l
redau s n tos şi cu voie bun . În aceast lun s m asculte şi s fac ce spun
eu. Dac nu va fi aşa, s m pedepseşti cum voieşti.»
Boierul, nemaiavând alt alternativ , pentru a-şi salva fiul de la
pierzare, l-a dat în tratamentul ciobanului.
Aci, în aer curat, în prezen a soarelui l-a pus pe micul boier la treab . Îl
trimitea s se întoarc cu oile; s adune surcele pentru foc; s culeag
ciuperci; s aduc ap şi s îndeplineasc alte nevoi ale stânei. La cin ,
odrasla boiereasc a refuzat balmoşul ciob nesc, unicul fel de mâncare la
care a fost poftit şi s-a aşternut somnului aproape mort de oboseal . A doua zi
a fost pus din nou pe treab , adec pe mişcare, dar acum n-a mai refuzat
143
 Istoria contemporan a kinetoterapiei populare este, în mare
parte, deprovincializarea, etapa ultim a desacraliz rii kinetoterapiei
din epocile sau perioadele anterioare şi nimic mai mult.
Pretutindeni, nu numai în Europa, kinetoterapia a rezultat din
kinetoterapia popular care a supravie uit mai mult sau mai pu in, în
func ie de gradul de „teroare” a istoriei şi de provoc rile moderniz rii.
Ocupa iile agricole, cele legate de creşterea animalelor, precum şi
manifest rile tradi ional-populare cu caracter ludic, distractiv sau
sportiv (trânte, oin , lunecarea pe ghea sau pe z pad , urcarea la
munte, înotul, c l ria etc.) au produs şi în mediul rural numeroase
accidente care necesitau tratamente adecvate. Multe din practicile
kinetoterapeutice populare r neşti au trecut prin imita ie la or şeni
ori prin practica direct a ranilor vindec tori în oraşele în care
aceştia migrau din cauze ce ineau de industrializare, dup cum
fenomenul s-a putut petrece şi în sens invers, cu diferite modific ri şi
amelior ri. Unele practici, manevre, proceduri au f cut o carier
str lucit , p trunzând odat pentru totdeauna în repertoriul
kinetoterapiei moderne, cum s-a v zut.

balmoşul. L-a f cut pe micul boier s m nânce cu poft de lup. La o

s pt mân , când a venit p rintele s -l vad , pe cea mai înaintat parte a
obrajilor a ap rut un început de roşea , semnul s n t ii. Dup o lun
împlinit , copilul boierului a fost aproape complet restabilit şi cu vizibile flori
de bujori în obraji.
Pentru a se fortifica deplin, copilul boierului a mai petrecut înc o lun
printre ciobani.
Dup dou luni, complet ref cut şi cu începutul unor deprinderi de
mişcare şi alimenta ie, s-a întors la castel. În cinstea îns n toşirii, boierul a
organizat o petrecere mare la care a invitat numeroşi prieteni şi cunoscu i. La
aceast sindrofie a fost invitat şi ciobanul vindec tor. Acesta, în timpul mesei a
stat lâng uş cu o farfurie şi cu o lingur . Când personalul de serviciu a adus
felurile de mânc ruri la mas , ciobanul a luat din fiecare fel de mâncare câte-o
lingur şi a pus-o în farfuria sa. În timpul serb rii, servindu-se multe feluri de
mâncare, farfuria ciobanului aproape s-a umplut. La sfârşitul mesei, trecând
boierul pe lâng cioban şi v zând conglomeratul din farfurie a întrebat:
«- Ce-ai în farfurie? Seam n cu sp l turile.
- Mânc rurile pe care le-a i servit la mas , a r spuns ciobanul. Aşa sunt
şi în stomacurile M riei Voastre şi de aceea v îmboln vi i. Pentru a fi
s n tos e nevoie de mişcare, aer, soare, şi de mânc ri simple», a încheiat
în eleptul cioban.”
144
 Nimic nu trebuia s primejduiasc via a oamenilor, rani sau
or şeni, indiferent de cauza accidentului: munc , joc, petrecere a
timpului liber etc.
Pân la inventarea şi generalizarea materialelor de protec ie
(saltele, rachete, terenuri acoperite cu gazon sau materiale sintetice),
accidentele cauzate de duritatea unor întreceri sportive au fost destul de
numeroase. Chiar mingea lovit cu palma a produs multe traumatisme
pân c tre începutul secolului al XVI-lea, când a fost inventat racheta.
Dar chiar şi dup aceast dat lucrurile nu se petreceau total diferit.
Astfel, Erasmus îndemna la întoarcerea la jocul ini ial, când mingea era
b tut cu palma: Nulla res melius exercet omnes corporis partes quam
pila palmaria…; imo reticulum, piscatoribus relinquamus, elegantius
est palma uti, Raro luditur palma.*
Întoarcerea la vremurile din urm şi la natur nu a produs şi nici
nu va produce frontiere de „civiliza ie” sau de cultur fizic medical .
Diferen ele între terapiile naturiste din Europa modern şi cele din
Orient, de pild , sau din terapia celor care apar în folclor sub numele
de „s rac cu duhul”, „tâmp”, „blioj”, „bleg” ş.a.m.d. sunt relevante ca
semn distinctiv al unui anumit nivel de civiliza ie numai atunci când le
raport m la voca ia lor universal .
Aceste particularit i ale kinetoterapiei de factur islamic ,
ortodox , catolic etc., care, pretutindeni, îmbin valorile divine cu
ideea de terapie, sunt însemne ale libert ii religioase, spirituale, ale
concep iei despre salvare, prelungire a vie ii, autoterapie etc. Cu greu
ne-am putea închipui vreo suferin sau vreo boal împotriva c reia
poporul s nu fi cunoscut câteva remedii.
Aşezat la hotarul dintre dou lumi, cum remarcau Blaga şi
Eliade, poporul român nu a avut o Renaştere a culturii fizice medicale
în în elesul ei deplin occidental, cu întoarcerea c tre ideile Antichit ii
clasice. Folclorul nostru medical, foarte bogat de altfel, con ine şi
obiceiuri ori practici kinetoterapeutice orientale. Putem totuşi afirma
c , în latura ce ine de terapie, el s-a inspirat din practica vie ii, a
ra iunii şi a experien ei, adev rat poart c tre conturarea unei ştiin e.
C ci, se ştie, orice ştiin porneşte de la condi ia existen ei autentice a
unei experien e în domeniu, experien apt s conduc inductiv de la

*
„Nimic nu pune în func iune toate p r ile corpului decât mingea
b tut cu palma…; ba, plasa s-o l s m pescarilor, mai frumos este s ne
folosim de palm . Se joac rar cu palma.”
145
cauz la efect. Pornindu-se de la realitatea practicii şi experien ei,
kinetoterapia şi-a construit în timp drumul c tre recunoaştere,
indiferent care i-au fost particularit ile etnografice şi etnoculturale,
adic orient rile, con inuturile şi formele specifice de la o zon la alta.
În lumea culturii fizice medicale, omul se întâlnea mereu cu
sine însuşi atunci când trebuia s ia atitudine în fa a aplic rii terapiilor
de reechilibrare a organismului şi de
îns n toşire a lui prin mijloacele şi metodele vremii. În faza
actual de culturalizare a popula iei din mediul rural şi a ac iunilor
metodice de educa ie fizic şi sanitar , terapeutica de factur popular
s-a redus sim itor. Nu îns şi terapeutica naturist .
În capitolul chiar astfel intitulat, din lucrarea sa, Mundus
medicamenti, reputatul şi prestigiosul doctor în medicin Arcadie
Percek, un ap r tor consecvent al medicinii tradi ionale, şi mai cu
seam al celei naturiste, definit de el ca „practic medical care,
folosind o serie de agen i naturali ca aerul, apa, mişcarea, alimenta ia,
frigul, c ldura, plantele, lumina etc., urm reşte echilibrarea
organismului, precum şi lupta împotriva bolilor sau a mor ii”, se
subliniaz rolul pe care îl au to i aceşti factori în punerea organismului
în cele mai propice condi ii de refacere şi de restaurare a echilibrului
şi a s n t ii.
De asemenea, demn de subliniat este faptul c terapia naturist ,
o component important a medicinii tradi ionale, nu şi-a pierdut
actualitatea. O dovad elocvent în acest sens o ofer reconsiderarea
permanent a unor mijloace terapeutice tradi ionale ca:
– folosirea pelinului, a frunzelor de varz , a foilor de ceap ,
p tlagin , a grâului încol it;
– compresele cu aburi (fomentatia);
– baia fierbinte şi baia cu parafin ;
– frec iile;
– compresele (reci şi fierbin i);
– împachet rile (în cearşafuri umede, cu n mol etc.);
– înc lzirea cu sare sau frecarea corpului cu sare umed ,
granulat ;
– masajul cu ghea şi împachet rile cu ghea ;
– inhala iile de abur;
– cataplasma cu mangal (c rbune de lemn ars incomplet) etc.
Acestor mijloace li s-ar putea ad uga postul (ca primenire
trupeasc şi sufleteasc şi ca vindecare), trasul, atât ca masaj, cât şi ca
146
procedeu de punere la loc a oaselor şi ligamentelor*, c lcarea de c tre
urs (pentru afec iunile coloanei sau pe zonele afectate/ inflamate), urs
dresat de igani (ursari), dup care (în Transilvania) se ungea zona cu
un amestec de seu şi „ai” (usturoi), precum şi alte metode practice de
imunizare (variolizare preventiv ), de reducere a luxa iilor şi de
coaptare a fracturilor etc. În cazul c lc rilor pe şale de c tre urs,
bolnavul era aşezat cu fa a în jos, pe o pern mare, în spa iul dintre
dou camere, respectiv pe pragul de lemn, cum se mai putea vedea în
anii de dup al Doilea R zboi Mondial în satele R chitoasa (jud.
Bac u), Independen a şi Piscu (jud. Gala i) şi altele.
În zona Ardealului, în cazul „c derii muşchilor” (lumbago) se
obişnuia ridicarea acestor muşchi prin frec ri înso ite de fr mânt ri de
şale, adic „se scuturau muşchii”. Pentru aceasta se îmbr işa bolnavul pe
la spate, peste mâinile ce se ineau îndoite cu palmele întinse peste obraji,
şi se ridica în sus scuturându-l. Dup ce nu se mai auzea nicio pârâitur ,
se d dea drumul bolnavului. Cel ce scutura muşchii, trebuia s fie om
puternic, se în elege (vezi colec ia revistei F clia lumii, Bucureşti, pe anii
2004-2006, precum şi Carte de medicin popular , Bârlad, 1882, care
cuprinde reguli de igien privitoare la exerci iile fizice).
În zilele noastre, în unele mân stiri de pe teritoriul României se
mai practic şi aşa-zisele „c lc turi monahale”, transmise prin ucenici,
asemenea regretatului p rinte Elefterie de la mân stirea Dervent din
jud. Constan a.
Aceast metod terapeutic str veche consta într-o serie de
interven ii cu talpa şi degetele picioarelor asupra coloanei vertebrale,
în scopul redres rii centrului de greutate al corpului, devierea lui fiind
considerat una dintre cauzele principale ale dezechilibr rii energetice
a omului.
Aproximativ aceleaşi puncte de vedere sunt prezente şi în
monumentala lucrare Despre medicina popular româneasc (1970)
din care re inem c frec turile (trasul) „sunt proceduri fizioterapeutice
populare care amintesc masajul din fizioterapia ştiin ific .
Vindec torul popular utilizeaz frecvent trasul, uneori asociat cu alte
proceduri. Cel mai des se foloseşte la tratamentul durerilor de şale,
v t m turii, reumatismului, alopeciei, apucatului (dambla), c derii

*
-Un oarecare kinetoterapeut Iordache Pintea din Piatra Neam era
foarte cunoscut pentru abilitatea cu care tr gea scrântelile (vezi: D. Hogea,
Din trecutul oraşului Piatra Neam , Piatra Neam , 1936, p. 172.)
147
rânzei, n duşelii, aplecatelor, herniei, scrântiturii etc. La dureri de şale
(c derea muşchilor, r ceal la r runchi) se freac cu un amestec de
untur şi usturoi zdrobit (M guri – Mun ii Apuseni); muşchii c zu i
sunt ridica i prin masaje violente, cu fr mânt ri bruşte pe şale. Pe
alocuri, o femeie care a avut doi gemeni este pus s calce bolnavul pe
şale (R şinari – Sibiu). Un masaj tradi ional în durerile de şale este
c lcatul de c tre urs. Interesant este şi automasajul indicat într-o
practic supersti ioas ; ca s nu te doar şalele la secere, te scoli în
ziua de Paşti pân a nu r s ri soarele şi ridici c ru a în sus, punând
spatele sub inima c ru ei ( epu – Tecuci). Pentru tratamentul
v t m turii femeii dup naştere se maseaz şalele, mâinile şi
picioarele bolnavei; tot prin masaj se ridic şi globul uterin.
Trasul se foloseşte uneori asociat cu balneoterapia, fric iunile
având în acest caz rolul de a irita pielea, f când-o mai permeabil
pentru substan ele medicamentoase. În râie (sc rpineal ), dup
fric iuni energice cu petrol se face baie în apa în care s-a fiert pir
(Livezi – Dolj); se mai recomand fric iuni cu macera ie de tutun în
urin (Breasta – Dolj), cu decoct de coaj de stejar (Mih i a – Dolj),
cu zeam de varz în care s-au fiert bozii (S cui – Dolj) sau cu rachiu
în care s-a fiert s ricic (Bucov – Dolj)”.
Alte linii de gândire în cultura fizic medical popular le afl m
în lucrarea Folclorul medical român comparat, semnat de Aurel
Candrea. Cele enun ate de remarcabilul filolog şi folclorist
reconstituie în mare parte similitudinile etnoiatrice dintre diferitele
zone ale rii sau dintre diferitele popoare. Re inem şi aici procedeul şi
incanta iile de scoatere a apei din urechi de c tre cei c rora li se
înfundau una sau ambele urechi în timpul sc ldatului. Am consemnat
şi noi aceast tradi ie* la care se refer Ion Creang în Amintirile sale:
„Aci s ream într-un picior, aci în cel lalt; aci plecam capul în dreapta
şi la stânga, spuind cuvintele: Auraş p caraş / Scoate apa din urechi, /
C i-oi da parale vechi, / Şi i-oi sp la cofele / Şi i-oi bate dobele”.
S ritul alternativ într-un picior şi altul ni se pare o pova bun pentru
a îndep rta apa din conductele auditive externe. Recitarea presupune
contrac ii ritmice ale muşchilor şi dilatarea orificiului intern al trompei
lui Eustachio, ceea ce permite o aerare mai bun a urechii medii şi
eventuala evacuare a apei. De aceea, departe de a considera c aceşti

*
Vezi cartea noastr N. Postolache şi Maria Postolache, Tradi iile
sportive ale românilor, Bucureşti, 1969.
148
copii recurgeau la un fel de „practic magic ” (A. Candrea, p.1),
constat m c ei foloseau o metod empiric dintre cele mai eficiente
(vezi L. Wasserman şi I. Goldenberg, în Momente din trecutul
medicinii…, p. 47).
Aceste practici terapeutice în rândul c rora ar trebui s mai
înscriem frecatul mâinilor, mângâierea (în primul rând mângâiatul
copilului pe cap pentru a nu mai plânge), cântatul lâng leag nul lui
sau meloterapia pentru înl turarea durerilor de cap, terapia cu ventuze,
plasate mai ales pe spate, în afec iuni datorate în general unor factori
externi precum frigul, umezeala (cu preponderen în zona Moldovei,
Buz ului, Vrancei), s-au îmbun t it mereu, sub influen a progreselor
ştiin ei şi tehnicii, a r spândirii cunoştin elor kinetoterapeutice în
mase, încât unele dintre ele au fost înlocuite sau au disp rut atunci
când nu au fost validate.
În cazul balneoterapiei populare româneşti, lucrurile au stat
altfel. Numeroase studii şi cercet ri de istorie veche, atât de natur
arheologic , literar , etnografic etc., cât şi de alt natur , au scos la
iveal vestigiile balneare daco-romane de pe teritoriul rii noastre.
Ele fac dovada c daco-românii au cunoscut pe deplin efectele
vindec toare ale izvoarelor minerale, cel pu in ale celor termale, şi o
dovad peremptorie în acest sens este continuitatea folosirii lor în
aceleaşi scopuri terapeutice.
Calit ile terapeutice ale apelor termale din ara noastr au fost
eviden iate în permanen atât de izvoarele scrise, cât şi de crea iile
folclorice. Ele fac dovada c amenaj rile termale româneşti au o
vechime bimilenar , fiind printre cele mai vechi din Europa. Cel pu in
B ile Herculane (ulterior Herkulesbad, Herkulesfürdö) erau cunoscute
şi folosite şi de romani (Ad Mediam – dup numele localit ii celei
mai apropiate). Situat pe valea împ durit a Cernei, într-un loc idilic,
aceast sta iune balneoclimateric are 15 izvoare cu ape termale şi
minerale folosite tot timpul anului pentru tratarea afec iunilor
reumatice, nervoase şi nutri ionale.
Procopie, Mitropolitul Chesareei, scria la 6 mai 1778 despre
valoarea terapeutic a B ilor Herculane pe care le încercase. Alte
surse mai pomenesc în plus şi despre obiceiul s tenilor din împreju-
rimi de a veni de s rb tori la aceste b i. Ei intrau în apa fierbinte şi
r mâneau una-dou ore f r întrerupere (N. Marcu, în Despre
medicina popular …, p. 113). Sau se înf şurau pân la gât într-un
cearşaf gros de cânep şi se aşezau pe nişte scânduri la intrarea
149
peşterii numit Grota cu aburi, unde apa se ridic din adâncuri sub
form de vapori (Al. B r cil , 1932, p. 160).
În folclorul nostru medical se semnaleaz numeroase credin e
privitoare la efectele vindec toare ale apei. Aproape de vârful
Semenicului (cel mai înalt dintre mun ii b n eni), unde se afl lacul
Nedeea, mul i bolnavi erau aduşi în ziua de Sânziene (24 iunie) s se
scalde în apa rece care nu se deosebea cu nimic de alte ape de munte.
Dar constituia o terapie popular , ca şi b ile de abur locale la care se
foloseau procedee destul de ingenioase, cel mai frecvent fiind turnarea
ceaiului de muşe el, a o etului etc. peste o c r mid fierbinte care
degaja apoi aburul cu propriet i noi terapeutice.
În afara celor cinci pavilioane pentru b ile propriu-zise, mai
func iona la Herculane şi pavilionul „prof. dr. Marius Sturza” profilat
pe cultur fizic medical , electroterapie şi hidroterapie (George
Potra, în Momente din trecutul medicinii…, p. 208).
Şi b ile de la Oradea (B ile Felix) au intrat de timpuriu în
izvoarele istorice şi în folclor. Din asemenea surse afl m c la 1584
între inerea bolnavilor veni i la b i era asigurat din cheta de duminic
strâns de la public la sfârşitul serviciului divin (vezi şi Eugen Glück,
în vol. Momente din trecutul medicinii..., p. 89), dovad a implic rii
Bisericii în asemenea demersuri caritabile.
Din arsenalul hidroterapeutic popular al rilor Române nu au
lipsit nici b ile, totale sau par iale, afuziunile, duşurile şi b ile de abur.
B ile terapeutice sau sc ld torile erau foarte r spândite. Se
folosea fie apa simpl , fie înnobilat cu diverse substan e – organice
sau anorganice – realizându-se adev rate b i medicamentoase.
În kinetoterapia din sec. XVIII, de exemplu, figureaz la loc de
frunte b ile (numite şi feredee – cuvânt turcesc), unguentele pentru
frec ii (unsori, alifii), în general produse naturale: solu ii alcoolice,
uleioase, o eturi etc. Cataplasmele erau aplicate pe toate regiunile
corpului, în func ie de boala tratat , indica iile populare în acest sens
coincizând, în general, „cu cele din fiziologia ştiin ific , dep şindu-le
îns cu mult în întindere” (N. Marcu, în Despre medicina popular …,
1970, p. 104, 108).
Când kinetoterapia cult , modern a încetat s mai bat pasul pe
loc şi s-a îmbog it cu marile descoperiri ale medicinii veacurilor
XVI-XVII, kinetoterapia popular a fost l sat în urm ; ea îşi f cuse
datoria. Rolurile, scopurile lor au fost identice, nu s-au aflat nicicând
în opozi ie. Ambele tipuri de culturi fizice şi-au împ r it realitatea,
150
luând una de la cealalt ceea ce le trebuia pentru modernizare şi
evolu ie.
Ast zi îns , în plin secol XXI, secol al informa iei rapide şi al
globaliz rii, asist m la un reviriment al practicilor kinetoterapeutice
tradi ionale, practici care nu mai in seama de grani e de niciun fel, fie
ele culturale ori naturale. Astfel, tot mai mul i europeni adopt
exerci iile orientale de tip chinezesc ori indian, pentru ca, la rându-le,
aceştia s fac apel la cunoştin ele şi practicile europene ori
americane.
Este vorba aici nu numai de interna ionalizarea diferitelor
sisteme de kinetoterapie, fapt ce indic un fenomen cu extindere în
plan orizontal, ci şi de unul care are loc în plan vertical. În fa a
invad rii pie elor cu medicamente alopate ale c ror consecin e
colaterale de multe ori nu pot fi prev zute, tot mai mul i oameni se
îndreapt c tre metodele tradi ionale de vindecare, metode care sunt
c utate, în primul rând, în ara de provenien a celui a c rui s n tate
este afectat . Astfel, vechile practici terapeutice na ionale sunt scoase
la iveal şi folosite tot mai mult în dobândirea s n t ii. Aceasta
numim noi dezvoltare pe vertical a fenomenului.
În zilele noastre suntem martori la o revigorare a practicilor
kinetoterapeutice de sorginte tradi ional-popular , la redescoperirea
trecutului acestei ştiin e, pe care lumea contemporan vrea s o
valorizeze la nivelul descoperirilor de ast zi. Şi o şi face, în ambele
sensuri ale dezvolt rii kinetoterapiei, atât în plan orizontal (prin
interna ionalizare), cât şi în plan vertical (prin redescoperirea vechilor
tradi ii na ionale).

151
 8. KINETOTERAPIA ÎN EPOCA CONTEMPORAN

8.1. Perioada interbelic

În urma experien ei zguduitoare a Primului R zboi Mondial,

kinetoterapia a urmat c i diferite în evolu ia sa c tre zilele noastre: în
rile participante la marea conflagra ie au ap rut noi metodologii, iar
în rile nebeligerante ea a urmat un curs firesc de înaintare în caden a
pe care am surprins-o şi noi în paginile anterioare.
Empirismul popular a fost acela care, pe plan istoric, avea s
ocupe mai departe o mare suprafa din baza kinetoterapiei, asigurând
atât pe câmpul de lupt , cât şi în primii ani postbelici tratamentul unor
boli, accidente şi deficien e fizice. În clinici, chirurgii, ortopediştii,
traumatologii şi reumatologii au fost specialiştii cei mai solicita i, ei
fiind primii care au promovat pe scar larg masajul medical.
Dac pân atunci aceast terapie evolua lent, ca în condi ii de
pace, dup anii 1914-1918 masajul folosit ca tratament ajut tor în
reeducarea func ional şi recuperarea r ni ilor şi invalizilor de r zboi a
cunoscut un ritm accelerat de dezvoltare. Nu numai masajul, ci
întreaga kinetologie medical a fost determinat s parcurg un ritm
alert de înaintare, datorit apari iei numeroaselor epidemii care au
f cut nenum rate victime în rândul popula iei. Amploarea lor nu este
cunoscut nici azi cu exactitate, deoarece nu au fost centralizate
niciodat . Statisticile de care dispunem pentru anii 1916-1918 sunt
incomplete şi aproape imposibil de pus în acord cu realitatea. La
pierderile de pe câmpul de lupt s-au ad ugat alte milioane de victime
(majoritatea civile), de mutila i a c ror capacitate de munc a fost
diminuat total sau par ial. Recuperarea acestor infirmi la propor iile
ap rute a perturbat circuitele de cultur fizic medical existente în
rile participante.* Distrugerile de r zboi resim ite în plan economic
şi financiar vor fi „moştenite” de o popula ie îmb trânit şi lipsit de
b rba ii tineri pieri i pe câmpul de lupt . Descreşterea natalit ii şi

*
Vezi detalii în Tanguy, Y., Mam , tata e r nit, 1927.
152
curba naşterilor aproximativ egal cu a deceselor celor de sex
masculin au produs muta ii considerabile în cultura fizic medical
european postbelic .
R zboiul a scos la iveal neajunsurile organiz rii sanitare în
toate rile beligerante. De aici şi necesitatea remedierii lor şi a unor
înnoiri dup încetarea ostilit ilor militare şi încheierea p cii.
Programele de exerci ii concepute la începutul secolului XX de c tre
Rudolph Klapp pentru mobilizarea şi corectarea coloanei, pentru
reeducarea scoliozelor îndeosebi, se dovedeau a fi şi insuficiente şi
necorespunz toare fa de multiplele feluri de accidente care au
transformat în invalizi mii de oameni tineri.
Şcoala Klapp, care de inuse monopolul în materie de terapie a
coloanei în primele decenii postbelice, a trebuit s cedeze acest loc
altor şcoli, altor programe europene – situa ie care a condus la
dezvoltarea kinetoterapiei în ansamblu.
Spitalele, atât cele militare de convalescen i, cât şi cele civile,
aveau s improvizeze spa ii anume pentru kinetoterapie, s le doteze
cu cele mai adecvate şi mai moderne materiale şi dispozitive. Acum, şi
datorit acestui context interna ional, s-a pus cel mai acut problema
cre rii unor s li de kinetoterapie, a unor metodologii moderne, a
organiz rii unor cursuri şi institute pentru formarea kinetoterapeu ilor,
a îmbog irii literaturii de specialitate şi a bazei tehnico-materiale.
Aceleaşi probleme se puneau şi în cazul kinetoterapiei din
Statele Unite.
O legisla ie anume avea s reglementeze în fiecare ar statutul
postbelic al kinetoterapiei ca spa iu al omeniei mai mult decât ca
deschidere a unuia medical specific.
Tot în aceast perioad specialistul francez Bergonie readucea în
actualitate vechea terapie ocupa ional (ergoterapia), o component
important a gimnasticii medicale pentru deficien ii motori, pe care o
generalizeaz spitalele militare din Fran a. Fiind de mare actualitate şi
eficien , ergoterapia a fost preluat din Fran a de c tre germani, chiar
în timpul r zboiului, pentru tratarea r ni ilor din spitalele lor
(T. Sbenghe, 2002, p. 15).
Ca promotori ai kinetoterapiei în aceast perioad sunt de
consemnat francezul P. Koindjy, autorul c r ii Kinesiterapia de
r zboi, englezul N.E. Deane, autorul tratatului Tratamentul
gimnastical al bolilor muşchilor şi articula iilor (1918), americanul
R.T. McKenzie cu valoroasa carte Exerci iul în educa ie şi medicin
153
(1900, reeditat în 1923), care timp de un sfert de secol a fost ghidul
de baz al kinetoterapiei americane şi, bineîn eles, mul i al ii. Între
aceştia se afl şi Rudolph Fick (1866 – 1939), cel c ruia îi revine
meritul de a fi introdus în vocabularul de specialitate termenii
izometrie şi izotonie, descoperitorul varia iei centrului de greutate în
func ie de pozi ia corpului şi a segmentelor, Artur Steindler (1878 –
1959) – autorul valoroasei lucr ri Kineziologia, în care a sistematizat
cum nimeni altul pân atunci n-o f cuse metodele şi mijloacele de
studiu ale mişc rii şi al ii. Unii dintre ei aveau s pun în circula ie mii
de substan e. Este şi cazul lui C. Levaditi şi R. Sazerac, autorii lucr rii
Bismutul ca agent terapeutic (1922), acel metal alb-cenuşiu, sf râmicios
care şi-a dovedit într-adev r valorile terapeutice din acelaşi an în care
insulina, izolat de pancreas, avea s salveze de acum înainte mii de
diabetici de la o moarte fatal . Încetul cu încetul, kinetoterapia de
factur tradi ional-popular îşi diminueaz aria binefacerilor din cauza
inadapt rii la condi iile moderne ale terapeuticii.
Totuşi cultura fizic medical înc era tratat secven ial, pe
domenii restrânse, chiar şi în condi iile când epidemiile şi invalizii de
r zboi afectaser sim itor popula ia Europei.
Absen a unui program de cercetare şi interpretare a
componentelor acestei culturi şi a variantei sale tradi ional-populare,
care s reduc num rul victimelor, s-a resim it câ iva ani buni dup
încetarea r zboiului. Se acumulase un material imens în istoria
îndelungat a domeniului, material care se cerea acum ordonat,
valorizat şi pus într-o ecua ie convenabil . Dar, împ r irea lumii
postbelice în înving tori şi învinşi a împiedicat acest demers,
ab tându-l de la o evolu ie unitar . Aşa se explic de ce unii specialişti
redescopereau ceea ce era descoperit de fapt, nu se hot rau ce direc ie
metodologic s urmeze, nu intuiau care ar putea sau ar trebui s fie
rezultatul final al cercet rilor întreprinse.
Pe de alt parte, caracterul enciclopedic cu care venea cultura
fizic medical din Antichitate, a c rui cunoaştere şi aprofundare
fuseser întrerupte, timp de 5-6 ani, cât duraser ostilit ile, se cerea
acum reasamblat sub o nou cupol .
Altele erau de acum înainte raportul între ştiin ele exacte şi
kinetoterapia de factur tradi ional-popular , precum şi posibilit ile
de r spândire interna ional a bunurilor acumulate în îndelungata sa
istorie de c tre kinetoterapie în ansamblu. Un inventar de subiecte,
teme, metode, materiale etc. cu care s-ar fi putut alc tui un Repertoriu
154
sau un Atlas kinetoterapeutic, nemaivorbind de o Enciclopedie a
acestui vast domeniu – astfel de aspira ii nu s-au putut înf ptui nici
pân azi, dup ştiin a noastr .
Impresia de prosperitate economic , precum şi expansiunea
economic din anii 1924-1929 deveneau tot mai perceptibile, atât în
Europa occidental , cât şi în SUA, dar f r a pune cap t exacerb rii
bolilor ivite dup anii 1920, şi în primul rând a poliomielitei, boal
infectocontagioas care f cuse numeroase victime în primele decenii
ale secolului XX. O febr a petrecerii i-a cuprins pe cei sc pa i de
r zboi, care îşi ascundeau suferin a şi neliniştea, pentru a se uita
infirmitatea.
Micşorându-se num rul b rba ilor, avea s creasc rolul şi
num rul femeilor kinetoterapeut care pân atunci erau nişte excep ii.
Aşadar, c tre aceste direc ii aveau s se îndrepte medicii şi
kinetoterapeu ii. O creştere exploziv a interesului manifestat pentru a
concepe noi tehnici de reeducare func ional , în special a mersului
sechelarilor paraplegici nu pare deloc surprinz toare. A intrat în istoria
universal a kinetoterapiei din aceast perioad numele Wilhelminei
Wright (SUA), de pild , cea care a ameliorat tehnica utiliz rii
membrelor superioare de c tre paraplegici în timpul mersului cu
ajutorul cârjelor. Acest element tehnic este considerat unanim o mare
achizi ie pentru tezaurul exerci iilor terapeutice.
Dincoace de Ocean, în Suedia, J. Arvedson extindea şi mai mult
aceast terapie, alc tuind pentru poliomielitici programe de exerci ii
fizice specifice cu ajutorul c rora s -şi recapete verticalitatea şi s
poat merge. Merite care trebuie cunoscute de istoria universal a
kinetoterapiei are şi savantul român Gh. Marinescu, pentru faptul c a
introdus metoda cinematografic în studiul mersului bolnavilor cu
afec iuni neurologice. Aceast istorie nu poate eluda numele celor care
în anul 1918 au inventat multivibratorul (H. Abraham şi E. Bloch) şi
sonicitatea, respectiv transmiterea energiei mecanice prin vibra ii
sonore (G. Constantinescu), inven ii pe care le folosim şi azi ca bunuri
terapeutice de mare valoare.
Aspira iile oamenilor de a redresa ori corecta ceea ce natura a
f cut altfel la semenii lor, i-au condus c tre binefacerile apei, de la
care se aşteptau vindec ri miraculoase înc din Antichitate, întrucât se
considera c ceea ce este natural face parte din structura Cosmosului,
pe când tot ceea ce este conven ional ine doar de şiretenia uman .

155
 Obiceiul de a efectua exerci ii şi jocuri potrivite, în mediul
acvatic, pentru a înt ri muşchii şi articula iile sl bite prin învingerea
rezisten ei opus de ap este vechi şi întâlnit la toate popoarele. Din
anul 1924, îns , practica respectiv a c p tat numele de hidro-
gimnastic , concept introdus în vocabularul kinetoterapeutic de c tre
americanul Charles Lowman, din Los Angeles, pentru a desemna
exerci iile în ap recomandate copiilor paraliza i.
Gânditorii de mai târziu, preocupa i de ameliorarea poliomie-
litei, au întreprins mereu alte studii de kinetoterapie subacvatic ,
furnizând noi tehnici şi metodologii care au f cut ca hidrogimnastica
s progreseze foarte mult. Atât de mult, încât mediul acvatic ca terapie
a fost modelat sub forma unor tancuri-bazine de camer . Un asemenea
tanc-bazin, o construc ie special pentru hidroterapie, a fost rodul
crea iei inginerului Hubbard din Chicago, construc ie care îi poart
numele.
Interesat deopotriv de tratarea suferin elor umane, dar şi de
rezolvarea problemelor pe care le punea instalarea în interior a
bazinelor Hubbard (mari consumatoare de ap înc lzit pe timpul
iernii), Olive Guthrie-Smith a imaginat o serie de tehnici în care rolul
apei de anulare a gravita iei a fost înlocuit prin suspendarea corpului
de un cadru metalic prin intermediul unor chingi. Din aceast pozi ie,
nou , generat de cadrul-cuşc metalic , imaginat de Olive Guthrie-
Smith s-au putut executa exerci ii şi mişc ri originale, asem n toare
celor pe care le folosesc astronau ii în antrenamentele lor: suspenso-
terapia. Treptat, autoarea şi-a completat exerci iile în acest cadru-
cuşc metalic prin introducerea rezisten elor elastice formate din
arcuri sau benzi de cauciuc, procedeu cunoscut azi sub denumirea de
„terapie cu arcuri” (springtherapy), la care avea s adauge şi scripe i
cu contragreut i – tehnici pe care kinetoterapeu ii le vor perfec iona
dup cel de-al Doilea R zboi Mondial (T. Sbenghe, 2002, p.16).
Dac refacerea, recuperarea neuromotorie şi redarea vie ii
normale a mii de tineri invalizi reprezenta o int principal în primii
ani postbelici, atingerea ei era amenin at de insuficien a cadrelor
preg tite prin cursuri şi institute de formare a lor în num r
corespunz tor nevoilor reale.
Preocup rile pentru îmbun t irea acestei situa ii îşi g sesc
reflectarea în introducerea unor cursuri de masaj şi automasaj,
hidroterapie, gimnastic medical etc. în Institutele de Educa ie Fizic

156
şi Sport, Facult ile şi Academiile de Medicin uman , în creşterea
num rului de studii şi cercet ri, precum şi a literaturii de specialitate.
În România, un curs de masaj aplicat la diverse sporturi era
inaugurat în anul 1921 la Bucureşti şi condus practic şi teoretic de
c tre reputatul doctor Mina Minovici. În anul urm tor, doctorul C.I.
Istrati introducea gimnastica medical între disciplinele de studiu de la
Institutul Na ional de Educa ie Fizic , atunci înfiin at. Şeful catedrei şi
al cursului de gimnastic medical şi masaj în perioada 1922-1925 a
fost Virgil B dulescu. I-a urmat pân în 1947 C. Petre Laz r, autorul
valoroaselor lucr ri, Programe analitice de gimnastic teoretic ,
atletism şi masaj, Antropometria şi exerci iile fizice şi altele.

C.I. Istrati Virgil B dulescu

Acest demers a fost sus inut apoi de programele şi manifest rile
educative ale unor organiza ii caritabile, culturale, medicale şi sportive
de felul Sec iei medicale a ASTREI din Sibiu (1918 – 1925, dup care
s-a mutat la Cluj), Casa luminii din Mehedin i (Turnu Severin),
Oficiul Na ional de Educa ie Fizic , Complexul de asisten medico-
social „Bariera Vergului” (Bucureşti) şi altele, care aveau caracter
multifunc ional şi interdisciplinar: asisten medico-social , educa ie
fizic , sanitar , cultural şi patriotic , gimnastic medical etc.
157
 Ion Lasc r C. Petre Laz r

Medici de renume, în general lectori competen i, au conferen iat

în perioada interbelic despre „Originile terapeuticii”, „Medicina
na ional sau folclorul nostru medical”, „Despre longevitate. Problema
întineririi” (so ii Victor şi Viorica Gomoiu), despre cultura fizic
medical şi mijloacele ei (Virgil B dulescu, E. T. Petrescu, Ion
Lasc r, Adrian Ionescu – în Bucureşti sau Marius Sturza, fra ii
Ha ieganu – în Transilvania) etc.
Experien a anilor de r zboi care pusese în eviden valoarea
componentei kinetoterapiei în recuperarea soldatului şi în preg tirea
genera iei tinere în ansamblu a atras aten ia guvernan ilor asupra
necesit ii unor m suri legislative.
În România, de pild , ap reau legea din 26 aprilie 1922, prin
care se înfiin a Ministerul S n t ii Publice, Muncii şi Ocrotirilor
Sociale, Legea Educa iei Fizice (iunie 1923), în urma c reia lua fiin
Comisia Sanitar pentru controlul medical al sportivilor de
performan , Legea Sanitar şi de Ocrotire din 14 iulie 1930 etc.
Stimularea cercet rilor în kinetoterapie în vederea scurt rii
timpului de recuperare şi refacere posttraumatic , încurajarea
specializ rilor în alte ri, a traducerilor, precum şi elaborarea unor

158
lucr ri originale au avut darul şi puterea de a influen a contribu ia
medicilor la fundamentarea ştiin ific a kinetoterapiei interbelice.
În ara noastr , ştiin a ca interven ie în kinetoterapie se
recunoştea şi în activitatea desf şurat în sânul Clubului Sportiv al
Mediciniştilor din Bucureşti (1925), al Societ ii Medicale de Educa ie
Fizic (1932), care, din vara aceluiaşi an, a început s tip reasc
periodicul Buletinul Societ ii Medicale de Educa ie Fizic , pân în
anul 1937, când a luat numele de Analele Educa iei Fizice, al revistei
Medicina sportiv , supliment al Clujului Medical (aprilie 1937) etc.
Asemenea manifest ri cu rezonan e europene, la care ar trebui ad ugat
şi acel Congres na ional de medicin aplicat la educa ie fizic şi sport
(24 mai-8 iunie), desf şurat la Cluj şi Bucureşti, unde s-a hot rât şi
organizarea în vara aceluiaşi an, 1937, a cursurilor de medicin
sportiv la facult ile de medicin din cele dou centre universitare,
deci manifest ri de acest gen au contribuit, şi ele, la crearea, în anul
1938, a Academiei Interna ionale de Medicin Legal şi Social .
Nici nu se putea ca România s nu se numere printre fondatorii
acestui for interna ional, de vreme ce aici ap ruser de timpuriu
(sfârşitul sec. XIX) teze de doctorat şi c r i de kinetoterapie pân şi în
oraşe ca Bârladul (Carte de medicin popular , 1882, a doctorului
Cândrescu), Slatina (No iuni de anatomie şi gimnastic , 1898, a
doctorului I. Riza) etc. Pozi ia conferit Exerci iului fizic ca element
de terapeutic , cum îşi intitula una din c r ile sale dr. M. Corneanu
(Bucureşti, 1935), cât şi biomecanicii mişc rilor, care l-a preocupat
mul i ani pe Francisc Rainer, reflect câteva dintre contribu iile
româneşti la abordarea ştiin ific a kinetoterapiei.
În spa iul p cii interbelice, încheiat în capitala Fran ei
înving toare, „privirea” kinetoterapiei, a celei europene în primul
rând, a fost a intit tot c tre aceast instan . În 1933, de pild , ap rea
în limba român Masajul practic şi teoretic general şi par ial, o
prelucrare a Theodorei Athanasiu dup cartea medicului francez
M. de Frumerie, cu toate c şi pân atunci numeroşi specialişti români
de talie – precum Francisc Rainer (cel care a introdus la noi studiul
ştiin ific al mişc rilor corpului), I.Th. Riga, E. Repciuc, Th. Palade,
Ioan Lasc r ş.a. – publicaser c r i valoroase pe aceast tem în care
au fundamentat anatomo-func ional mişcarea ca expresie a fiin ei
umane, au extins con inutul kinetoterapiei prin introducerea masajului
la diverse sporturi şi a programelor de gimnastic în corectarea unor
atitudini (posturi) deficiente. Una dintre ele este cea despre masaj
159
(masajul suedez), publicat în 1930 sub semn tura doctorului
E.T. Petrescu: No iuni de gimnastic medical . Chiar şi cuvântul
masaj, din limba român , provine tot din literatura medical francez .
Sintagma respectiv , prezent şi în lucrarea doctori ei Valentina
Roşca, ap rut în acelaşi an (Elemente de masaj şi gimnastic
medical ), a parcurs apoi faza intermediar „cultur fizic medical ”,
ca disciplin de înv mânt „în cel mai favorabil cadru ştiin ific şi
organizatoric oferit de INEF”, începând din 1922 (vezi Mariana
Cordun, 1999, p. 19), pentru a se impune definitiv sub forma
„kinetologiei medicale”. Pe m sura apropierii de anii noştri, s-ar p rea
c nimic nou în kinetoterapie nu mai poate ap rea. De la ritualul
în l rii mâinilor pentru rug ciune – gest comun tuturor epocilor şi
care înc nu şi-a pierdut valabilitatea – şi pân la programele
complexe de exerci ii aplicate trupului, avem imaginea a aproape tot
ceea ce kinetoterapia a acumulat timp de milenii.
Este meritul fiec rei genera ii de a fi f cut accesibile aceste
programe şi de a fi re-descoperit alte exerci ii şi mişc ri pentru
durerile şi suferin ele trupului, privit ca parte component a naturii
fundamentale a omului.
Alc tuind o eventual antologie a acestor programe şi a textelor
ce le înso esc, am putea afirma c istoria kinetoterapiei şi a
kinesiologiei ca ştiin a mişc rii şi-a îndeplinit misiunea. Nu intr în
obliga ia ei s analizeze dac practicile respective se potrivesc vârstei,
sexului, profesiei, celor din mediul urban/rural, ne/ştiutorilor de carte
etc. şi nici dac aceste practici preced teoriile dezvoltate în jurul lor.
De aceste limite dintre gând şi ac iune se ocup acea ştiin care
studiaz mereu ce exerci ii sunt recomandabile celor cu boli vasculare
periferice (vezi programele de gimnastic descrise de Leo Bürger),
celor cu boli interne (digestive, respiratorii), precum suita exerci iilor
lui Kohlrausch, care dintre exerci iile alese de Ernst Codman din
Boston pentru um r, utilizate şi azi în bun parte pentru periartrita
scapulohumeral în faza subacut , mai sunt de actualitate şi care dintre
ele nu sunt sau ar trebui chiar interzise.
Aceste programe au fost concepute în perioada interbelic şi de
atunci încoace s-au acumulat sisteme de kinetoterapie mult mai
specializate: pentru diferite segmente ale corpului, pentru diferite boli etc.
Multe dintre sistemele kinetoterapeutice lansate la începutul
secolului XX de c tre Klapp, de exemplu, pentru a-l alege pe unul
dintre cei mai cunoscu i creatori, au fost continuate şi completate de
160
al i specialişti, ca cei enumera i mai sus, îns altele au fost abandonate
total sau par ial, deoarece nu au mai trecut probele ştiin ifice
interdisciplinare ale timpurilor actuale.
Specializarea s-a adâncit atât de mult, încât sunt necesare
monografii separate, laicizate, de kinetoterapie şi kinesiologie care s
in seama şi de tradi ie şi mai ales de cultura ce le înso eşte. Nu-i de
trecut cu vederea faptul c modul de receptare a trupului variaz şi azi
de la o cultur la alta.
Morbiditatea prin dureri lombare, mereu în creştere, care a
determinat apari ia unor metode kinetoterapeutice specifice culturii
occidentale, cum sunt cele ale lui Paul Williams, de pild , r mân
necunoscute culturii arabe, la baza c reia se afl Coranul, iar
perceperea complexit ii şi statutului trupului difer foarte mult de
trupul perceput în cadrul tradi iei filosofice engleze sau germane, de
exemplu.
O metod la fel de „îndr znea ” pentru perioada interbelic
putea fi întâlnit în Anglia unde profesorul J.B. Mennell a introdus
tehnicile de manipulare articular în kinetoterapia modern ,
separându-le de tehnica osteopatic şi chiropraxie, din care au derivat.
Aceste tehnici au fost dezvoltate într-un concept unitar de c tre
R. Maigne, ştiut fiind faptul c posesia unui trup presupune masajul şi
manipularea fizic a acestuia (vezi şi T. Sbenghe, 2002, p. 16).

8.2. Kinetoterapia contemporan

dup al Doilea R zboi Mondial

Nu trebuia şi un al doilea r zboi planetar (60 de na iuni de pe

toate continentele, jum tate dintre victimele r zboiului, peste 35 de
milioane de r ni i au fost civili) pentru a evalua puterea de vindecare a
componentelor kinetoterapiei dup dezastrul demografic, atât în
rândul înving torilor, cât şi al învinşilor. Este sinonim cu testarea
gustului p cii dup absen a ei timp de 6 ani de r zboi. Cert este c
lumea de dup vara anului 1945 era o lume traumatizat , care îşi
pierduse echilibrul şi reperele tradi ionale din vremurile paşnice.
Noua ordine mondial instaurat în octombrie 1945 prin crearea
ONU aducea cu sine o serie de institu ii şi organiza ii specializate, cu
voca ie universal , dar competen e limitate. Între ele se vor afla şi
Organiza ia Mondial a S n t ii (OMS), creat în 1946, a c rei
misiune const în combaterea epidemiilor prin suprimarea focarelor de
161
infec ie şi prin vaccinarea generalizat , având func ia complementar
de asisten acordat guvernelor şi de coordonare între state, precum şi
organiza iile interna ionale United Nations Children’s Fund
(UNICEF) şi Crucea Roşie.
Neliniştile reciproce dintre cele dou blocuri antagoniste – un bloc
oriental sau sovietic şi un bloc occidental sau atlantic, deci american –
au coborât pân şi în domeniul educa iei şi al culturii fizice medicale,
împ r ind mijloacele lor de baz în exerci ii terapeutice şi exerci ii
r zboinice. Aceast bipolarizare s-a f cut sim it cu deosebire în anii
1945-1949, iar la alt scar şi în anii decoloniz rii şi apari iei Lumii a
treia, din Asia, Africa şi America Latin (cei trei A): 1945-1966.
Progresele medicinii, datorate noilor metode de investigare şi
mijloacelor terapeutice de vârf din rile industrializate, au permis
recuperarea unei bune p r i din popula ia r nit în r zboi şi reducerea
considerabil a deceselor cauzate de boli microbiene.
Treptat-treptat, kinetoterapia a fost repus în drepturile ei în
societ ile occidentale în primul rând, progresele şi prosperitatea ei,
sesizabile înc din anii reconstruc iei, datorându-se modelului
american în cea mai mare parte.
În primul rând, cultura fizic medical (gimnastica medical ) a
devenit cunoscut pe o arie geografic mult mai vast ca specialitate a
medicinii care are ca obiectiv profilaxia, tratamentul curativ şi
recuperarea deficien elor fizice cu ajutorul complexelor de exerci ii de
gimnastic medical practicat dup reguli bine stabilite.
În al doilea rând, a luat o mare amploare kinetoprofilaxia, ca
urmare a aprofund rii studiilor de kineziologie (ştiin a care priveşte
mişcarea ca fenomen) sau kinetologie (ştiin a care se ocup cu studiul
organismelor vii şi al structurilor care iau parte la aceste mişc ri şi
care, în accep iune curent , se limiteaz la unul din domeniile acestei
ştiin e şi anume aplicarea ei în medicin ) – kinetologia medical .
Parte component a s n t ii publice prin care în elegem ştiin a
ocrotirii s n t ii popula iei, respectiv a ac iunilor complexe de
prevenire a îmboln virilor şi promovarea multilateral a s n t ii, de
readaptare a celor îns n toşi i la via a social , de creştere a capacit ii
de munc şi a longevit ii, kinetoprofilaxia se ocup cu studiul
mişc rii ca mijloc profilactic.
Ea şi-a câştigat o oarecare autonomie şi fa de medicina
sportiv , care r mâne totuşi „gruparea sistematic şi ştiin ific de
manifest ri executate manual sau cu ajutorul unor aparate adecvate
162
asupra tegumentului, având efecte mecanice directe şi reflexe” (vezi şi
Elena Berlescu, 1982, p. 82).
În sfârşit, în al treilea rând, este de consemnat apari ia şi evolu ia
rapid a disciplinelor terapeutice colective, cunoscute sub numele de
socioterapie. Din aceast categorie fac parte metodele terapeutice
aplicabile în cadrul unei colectivit i restrânse: ludoterapia, ergote-
rapia, gimnastica ritmic , „cluburile terapeutice”, cluburile de dans,
fitness, sport, meloterapie, psihoterapie, cura colectiv de relaxare, de
somn, refacere şi recuperare etc.
În studiul intitulat Jocul c luşarilor şi psihodrama, Ion
Cantacuzino în elegea prin acest concept una dintre metodele aşa-
numitei psihoterapii de grup, care s-a dezvoltat în cadrul tratamentului
bolilor mintale, începând din al doilea sfert al sec. XX, mai precis ca
variant a vechii terapii prin sugestie, folosit şi azi ca baz a
terapeuticii mintale. Din aceeaşi surs (vezi Despre medicina
popular româneasc , 1970, p. 225-226) mai afl m c psihodrama a
fost conceput şi aplicat de psihiatrul american, n scut în România,
J. L. Moreno, care a expus-o în cartea cu acelaşi titlu ap rut la New
York în anul 1946 şi în alte studii ulterioare.
Autovindecarea, vindecarea celorlal i prin dans (Jocul
c luşarilor), muzic (inclusiv cea a naturii, a valurilor, a foşnetului
p durii, a susurului apelor, a p s rilor, albinelor etc.), jocuri „en plein
air”, iubirea de aer curat (nu condi ionat!) sunt încurajate în studiile
citate ca modele terapeutice pentru to i cei care s-au îndep rtat de
natur . Conectarea artificialului la natural şi a anormalului la normal,
a înotului în piscin la sc ldatul în râu, a lojei rezervate la tumultul
galeriei, al peluzei, pe scurt adaptarea fiin ei întregi (fizic-mental-
spiritual) la frumuse ile şi armoniile aflate în natur , coordonarea celor
trei corpuri, coordonare în fa a c reia medicina continu s fie
dezarmat , cam acestea sunt sectoarele de ameliorare pe care le va
urm ri kinetoterapia contemporan .
Dac facem o retrospectiv , cum am încercat pân acum,
redescoperim c , pe lâng multe alte mijloace de înl turare a
suferin ei, mai sunt şi melodii, cuvinte şi spirite, exerci ii, jocuri şi
dansuri terapeutice care pot vindeca sau pot contribui la vindecarea
unor boli grave sau la învingerea b trâne ii.
Aşadar, pentru fiecare tip de boal exist cel pu in unul-dou
exerci ii terapeutice pe care kinetoterapia ni le propune de milenii.
Între ele se num r şi ludoterapia (lat. ludus = joc şi gr. therapia =
163
îngrijire), o metod utilizat din vechime pentru ameliorarea
deficien elor de natur psihoneuromotorie. Înc Aristotel recomanda
jocul, îndeosebi copiilor cu handicap psihoneuromotor (HPNM),
pentru efectele sale socioterapeutice şi pentru educarea rezisten ei la
frustrare. În zilele noastre, literatura psihiatric cu acest con inut s-a
îmbog it foarte mult. Lucr rile lui Jean Château, de pild , au
contribuit substan ial la adâncirea datelor acestei problematici (infra)
la care se refer şi omul de ştiin C. R dulescu-Motru într-un
interviu: „Educa ia fizic a fost foarte neglijat în timpul şcolarit ii
mele. Afar de jocurile obişnuite: cu mingea, cu arşicele, de-a r zboiul
şi poarca, n-am cunoscut alte exerci ii corporale în colectiv (subl. N.P.),
cu ceilal i camarazi. La jocuri se ad ugau exerci iile de gimnastic ,
dar foarte sumare şi de care eu adesea eram dispensat, fiind considerat
prea slab pentru a le risca. Sportul mi-a fost cu des vârşire
necunoscut. M-a inut îns s n tos aerul de la ar , pe care îl respiram
în comuna Butoieşti, unde aveam proprietatea moştenit şi unde m
ducem vara spre odihn ”.
În interviul s u, fostul academician român, dup un elogiu f cut
b trâne ii, insista asupra obligativit ii unei psihoterapii adecvate, în
geriatrie. El denun a neglijarea psihoterapiei în medicina din România,
afirmând c „un b trân bolnav la corp, dar s n tos la suflet, capabil de
aten ie prelungit şi de voin tenace este sie însuşi de mare ajutor.”
Într-adev r, cunoaşterea sinelui pentru vindecarea prin spirit sau
prin psihicul altei persoane, înc nu se impusese ca psihoterapie în ara
noastr , ca de altfel în toate rile lag rului comunist, unde asemenea
interven ii se puteau solda cu pierderea locului de munc sau chiar
închisoarea. Aşa a fost cazul cu grupul transcendentalilor.
Diversificarea ramurilor kinetoterapiei a fost posibil şi datorit
crea iilor ştiin ifice şi tehnice de genul: descoperirea primului
neuroleptic, clorpromazina, introdus în terapeutic de c tre H. Laborit
(1952), realizarea primului laser de c tre T. Maiman (1960),
descoperirea unor noi vindec ri prin hipoterapie în afara celei pentru
tratarea tuberculozei consemnat în Anglia în sec. al XVII-lea.
În perioada la care ne referim, un progres substan ial au
înregistrat tehnicile care necesit efort voluntar şi cooperare din
partea pacientului pentru promovarea mobilit ii, a stabilit ii, a
mobilit ii controlate, a abilit ii etc.
Se poate aprecia c aproximativ în deceniul VI au câştigat teren
şi s-au impus tehnicile privitoare la promovarea stabilit ii prin
164
contrac ii izometrice la nivelul de scurtare a muşchilor şi prin
contrac ii izometrice alternative pe agonişti şi antagonişti, f r a se
modifica pozi ia segmentului.
Tehnicile de izometrie scurt , având ca autori pe Th. Hettinger şi
E.A. Müller, au revolu ionat atât programele de kinetoterapie, cât şi
metodologia antrenamentului sportiv.
Înafara lor, tehnicile de facilitare neuromuscular sau, altfel
spus, tehnicile kinetoterapeutice de educare neuromotorie, ce poart
nume ca Bobath, Kabat, Knot, Rood, Vos, Stockmeyer, Brunnström,
András Pet ş.a., au produs cel mai însemnat progres în kinetologia
secolului XX.
Metoda sau conceptul Bobath* const dintr-un tratament în care
baza o constituie inhibi ia mişc rilor exagerate şi facilitarea mişc rilor
normale voluntare. Început în anii 1942-1943, pe pacien i neurologici
la care predomina tratamentul chirurgical, metoda a fost influen at
apoi de ideile altor specialişti. Dintre ei sunt de amintit: András Pet ,
Herman Kabat, Margaret Rood ş.a. (vezi şi Z. Pásztai, 2004, p. 201).
În perioada anilor ’50 existau pu ine şanse pentru un tratament
corespunz tor al paraliziilor spastice. Principiile şi tehnicile de
tratament ale lui Kabat, Temple-Fay, Bobath ş.a., cunoscute şi aplicate
la acea dat , aveau în prim-plan terapia dezvolt rii unor func ii
mentale şi, prin aceasta, a unor func ii corticale. Din anul 1968 s-a
impus metoda Vojta** care aplic principiile locomo iei reflexe (a
mişc rilor reflexe) – un mod de mişcare în flexie, cunoscut sub
numele de flexie tip „lam de briceag”. De la aceast dat , tratamentul
timpuriu al copiilor cu tulbur ri de mişcare de natur cerebral a
devenit de neconceput f r metoda Vojta – constând dintr-o stimulare
a unor modele cu caracter de mişcare, globale, înn scute puse în

*
Karel Bobath (n scut la 14.03.1906) şi so ia sa Cecilia (n scut la
05.12.1907, fost Berta Buse, devenit profesoar de gimnastic ) – ambii
evrei ortodocşi, au pus bazele metodei care le poart numele şi în care
mişcarea (r spunsul motor la un stimul senzitiv) este declanşarea unei
engrame tipice omului (atingere, mers, prehensiune, ridicare, aruncare etc.) şi
nu o contrac ie izolat a unei grupe musculare.
**
Václav Vojta s-a n scut în anul 1917 la Boe Mokrosukz (viitoarea
Republic Cehoslovac ), şi-a terminat studiile medicale la Şcoala praghez
de neurologie, iar din 1968 lucreaz în Germania (vezi: Z. Pásztai, 2004,
p. 202-207).
165
eviden sau activate prin excitan i bine defini i, afla i pe trunchi şi pe
extremit i (punctele Vojta).
Mai înainte îns , în deceniul V, Thomas L. De Lorme şi Arthur
Watkins introduc exerci iile cu rezisten progresiv , care s-au impus
ca o tehnic de baz pentru tonifierea muscular , dup ce şi-au adus
contribu ia pe parcurs la perfec ionarea ei, specialişti ca MacGovern,
Zinovieff, Wagemacker şi al ii.
În acelaşi spectru terapeutic se mai afl metoda Castillo
Morales, aplicabil în cazul varia iilor de tonus muscular provocate de
spasticitate, metoda Margaret Rood (SUA), bazat pe dezvoltarea
secven ial a func iei motorii în patru etape (mobilitatea, stabilitatea,
mobilitatea controlat şi abilitatea – îndemânarea), metoda Medek –
metod dinamic de stimulare kinetic şi modalitate de terapie prin
mişcare destinat dezvolt rii motricit ii grosiere a nou-n scutului şi a
copilului cu tulbur ri în mişcare datorate disfunc iilor neurologice şi
altele. Bazele acestei metode au fost puse de kinetoterapeutul chilian
Ramon Cuevas, între anii 1971 şi 1976.
Aproximativ în aceeaşi perioad apare izokinezia – o metod
kinetic de antrenare a for ei şi rezisten ei musculare care a f cut s fie
reluate şi revizuite unele puncte de vedere cu privire la fiziologie şi
teoretizarea mişc rii.
Prin valorile lor, aceste tehnici au p truns atât de mult în
intimitatea neurofiziologiei mişc rii, încât, practic, au pus bazele unei
noi kinetoterapii, care are largi perspective. Acest salt valoric se
petrece chiar în zilele noastre prin apari ia metodelor de biofeedback
(A. Marrinacci), a metodei „condi ion rii opera ionale” (Fordyce şi
Skinner), a tehnicilor bazate pe componenta motiva ional a
sistemului motor (Kuypers) sau pe efectul tranchilizant al exerci iului
fizic (De Vries şi colaboratorii) etc. (T. Sbenghe, 2002, p. 17).
Dintre metodele expuse, niciuna nu se substituie alteia în
practica kinetoterapeutic . Chiar dac deceniile din urm nu au
cunoscut descoperiri r sun toare în acest domeniu, în schimb ele au
reprezentat un progres incontestabil în problemele teoretice de baz
ale mişc rii, contrac iei musculare, controlului motor, ca şi asupra
activit ii aerobice cu urm rile induse de aceasta asupra organismului.
Totuşi, şi în aceste decenii s-au impus metoda V. Kozijavkin –
Sistem Intensiv de Reabilitare Neurofiziologic (INRS), metoda
Reabilit rii Neuromotorie Avansat (ANR), fondat în 1995 şi altele.

166
 În grupa metodelor de tratament complementare, ale c ror
rezultate se al tur celorlalte metode naturale cu contribu ii însemnate
la restabilirea st rii de s n tate, noi includem:
– meloterapia;
– culturismul;
– stretchingul;
– hipoterapia.

Meloterapia sau terapia prin muzic este o terapie alternativ

str veche, dar mereu actual , fiind folosit într-o gam larg de
afec iuni. În numeroase ri ale lumii s-au dezvoltat centre de cercet ri
de psihofiziologie muzical şi de meloterapie care func ioneaz cu
bune rezultate: în SUA din 1952, urmate de Austria, Germania,
Anglia*, Rusia, iar din anul 1965 şi în Fran a, Danemarca, Olanda,
Italia, Luxemburg, Argentina, Brazilia etc. Rezultatele acestor centre
au condus la crearea, în 1955, a Societ ii Interna ionale pentru
Educa ie Muzical (International Society for Music Education) sub
egida UNESCO şi, câ iva ani mai târziu, a Comitetului Interna ional
de Meloterapie, for sub auspiciile c ruia s-a desf şurat la Paris, în anul
1974, primul congres al terapeu ilor care se ocup de acest domeniu,
tratament ce presupune o cunoaştere profund a omului şi a
universului s u de gândire şi sim ire.
În ara noastr , meloterapia are o tradi ie veche, dr. C.I. Parhon,
dr. Ana Aslan, dr. P unescu-Podeanu şi al ii întreprinzând chiar studii
şi cercet ri pe acest t râm. În anul 1965 ap rea volumul Medicin şi
muzic , semnat de dr. E. Nechifor şi dr. Bocârnea, iar în anul 1987 s-au
desf şurat la Botoşani, pe meleagurile lui George Enescu, lucr rile
simpozionului „Valen ele terapeutice ale muzicii”, lucr ri care au
demonstrat multiplele posibilit i de utilizare a meloterapiei în
patologia uman (vezi Violeta Biro, 2002, p. 174).
Dac r mânem în filosofia s n toas despre om din care face
parte şi kinetoterapia, atunci trebuie s includem aici şi culturismul,
gimnastica ritmic , fitnessul şi, bineîn eles, sporturile pentru sl bire,
c lire, dezvoltarea rezisten ei la îmboln viri etc.
Culturismul este o metod ce foloseşte un ansamblu de exerci ii
cu greut i sau haltere, în scopul form rii unui corp bine propor ionat,

*
În 1958 s-a înfiin at Societatea englez de meloterapie în corela ie cu
Centrul de Formare a meloterapeu ilor la Conservatorul de Muzic din Londra.
167
frumos, chiar puternic, dar armonios dezvoltat. Deşi se pare c actul
de naştere al culturismului îl constituie lucr rile lui Triat din secolul
XIX (ale c rui concep ii au fost dezvoltate de elevii s i, Féval şi Paz,
în Fran a), totuşi, abia în secolul XX, el cunoaşte o integrare complet
în kinetologie, continuându-şi totodat evolu ia pe cont propriu într-o
adev rat ramur sportiv (T. Sbenghe, 2002, p. 16).
O experien de dat recent este metoda stretchingului,
datorat americanului Bob Anderson. Inaugurat în deceniile V-VI ale
secolului XX, tehnica / metoda stretchingului a fost adus într-un
stadiu cu adev rat ştiin ific în ultimele dou -trei decenii. Ea a devenit
azi foarte popular , fiind cea mai r spândit dintre tehnicile kineto în
recuperarea medical rapid , în kinetoprofilaxie şi în preg tirea
sportivilor.
Lumea de dup al Doilea R zboi Mondial mai redescoperea
adev rul vechiului proverb arab: „Raiul pe p mânt este pe spinarea
calului” (vezi supra).
Într-adev r, echita ia terapeutic , terapia cu ajutorul calului
aplicat copiilor handicapa i fizic sau mental, cât şi adul ilor suferind
de poliomielit , Parkinson, lombosciatic etc. s-a dovedit extrem de
benefic . Din anii ’60, tratamentul cu ajutorul calului a fost recunoscut
ca metod terapeutic alternativ şi introdus în sistemul medical din
Germania, Elve ia, Austria, Anglia (unde pân în prezent au fost trata i
peste 10000 de copii bolnavi), Olanda etc. Din anul 1970 asemenea
tratamente au început a fi aplicate şi în Fran a prin intermediul
Asocia iei Na ionale de Reeducare prin Echita ie, al Asocia iei
„Prietenii cardiacilor” etc.
În Norvegia, hipoterapia a început din anul 1953, din ini iativa
unor entuziaşti prieteni ai calului, în frunte cu un medic – profesor de
c l rie, ale c rui lec ii erau pl tite din ajutorul social. În Danemarca,
aceast practic a început mult mai devreme. Cel mai elocvent
exemplu de reuşit a fizioterapiei prin c l rie provine chiar din aceast
ar . Este vorba de Liz Hartel care şi-a petrecut 5 ani din copil rie pe
un scaun cu rotile, din cauza poliomielitei, tratat apoi prin c l rie.
Numele ei a f cut înconjurul lumii la vremea aceea. Calul i-a adus şi
vindecarea, dar şi gloria olimpic în probele de dresaj. Concurând la
Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952) şi Stockholm (1956), Liz
Hartel a cucerit de fiecare dat medalia de argint, fiind prima care a
concurat împotriva b rba ilor în probele de dresaj. Reuşita ei
demonstra c abilitatea este mai important decât inabilitatea, ceea ce
168
a încurajat un grup de norvegieni s creeze un program de recuperare
prin hipoterapie a copiilor cu afec iuni neuromotorii.
Un alt exemplu la fel de gr itor l-a oferit vest-germana Liselott
Linsenhoff, care dup un tratament îndelungat prin c l rie a reuşit s
se vindece de handicapul unei paralizii a picioarelor de care suferise în
adolescen şi s -şi adjudece medalia de aur la proba de dresaj din
cadrul Jocurilor Olimpice de la München (1972). Aceeaşi campioan
olimpic a mai cucerit apoi înc 6 medalii de aur, argint şi bronz la
campionatele mondiale şi europene, demonstrând c lumea poate fi
v zut şi de pe podiumul înving torilor, nu numai de jos în sus sau
dintr-un c rucior.
Rezultatele ob inute în urma tratamentului prin practicarea
c l riei pe aceşti „cai medici”, conştien i parc de rolul lor terapeutic,
au condus la înfiin area Federa iei Interna ionale a manejurilor pentru
handicapa i – for la care sunt afiliate pân în prezent peste 50 de
unit i de profil.
În România, singurul centru de hipoterapie se afl la Floreşti
(5 kilometri de Cluj). Este vorba de Centrul de C l rie Gala al so ilor
Mioara şi Sorin Goia.

Mişcarea olimpic interna ional , prin spiritul ei, ce tinde s

„olimpizeze” lumea, şi-a al turat şi activitatea specific persoanelor cu
handicap, înlesnind crearea unei organiza ii cu sediul la Washington:
Special Olympics International (SOI). Ea are o misiune, un scop, o
169
filozofie şi principii de func ionare bine determinate, fiind cea care
asigur programele na ionale de antrenament şi sistemul competi ional
al sportivilor cu handicap mintal.
Prin defini ie, istoria, inclusiv istoria kinetoterapiei se repet ; nu
exist decât istoria unor varia ii:
– ritualul iatropaic (medicina magic ), deci empirismul kineto-
terapeutic, care dureaz din Antichitate pân prin secolul XVI-XVII;
– etnoiatria (medicina poporului, inclusiv kinetoterapia lui: b ile
cu n mol, hidroterapia, ventuza, fitoterapia, trasul sau frec turile etc.);
– kinetoterapia sacerdotal (în cadrul medicinii mistice sacerdotale);
– iatrosofia (medicina ra ional , cult ) cu kinetoterapia moder-
n , ştiin ific .
Dup p rerea noastr , cam acesta este traseul pe care poate fi
urm rit evolu ia bazelor kinetoterapiei din cele mai vechi timpuri
pân în zilele noastre. Nu sunt analizate exhaustiv niciuna dintre
aceste ipostaze sau perioadele afirm rii lor, întrucât istoria nu le face
inventarul complet, ci îi las cititorului posibilitatea de a sintetiza, de
a-şi reprezenta cu ochii min ii drumul prin istorie al kinetoterapiei. Al
kinetoterapiei, dar şi al slujitorilor ei, acei specialişti care potrivesc şi
mânuiesc exerci iul terapeutic – mijlocul principal al asisten ei de
recuperare medical , dar şi al asisten ei profilactice şi chiar
terapeutice, cum îl caracteriza dr. Tudor Sbenghe.
Kinetoterapia r mâne aşadar terapia prin mişcare ce foloseşte
tehnici anakinetice (imobilizarea, postura) şi kinetice dinamice (activ şi
pasiv ), dar şi statice (contrac ia izometric , relaxarea), tehnici accesibile
numai cadrelor specializate, posibile doar în centre special amenajate şi
dup programe gradate adecvat (vezi şi L. Sandu, 1991, p. 240).
Unde s-au format şi perfec ionat aceste cadre pentru a deveni
buni kinetoterapeu i (în masaj, în relaxare, în manipul ri, tratament
ocupa ional, în mişc ri educa ionale şi limitarea mişc rilor),
balneoterapeu i, climatoterapeu i, meloterapeu i ş.a.m.d.? Este greu de
dat un r spuns satisf c tor. Fiecare ar , fiecare genera ie a învins în
felul ei durerea, suferin a* şi a luat atitudini şi m suri diferite

*
Cea mai complet defini ie este cea dat în anul 1979 de c tre
Comitetul de taxonomie al Societ ii de Studiu al Durerii (International
Association for the Study of Pain – IASP): „Durerea este o experien
senzorial şi emo ional dezagreabil , dat de o leziune tisular veritabil sau
poten ial sau de o descriere cu termeni ce se refer la o asemenea leziune”
(IASP – Classification of chronic pain syndromes – Pain Supl., 1988, 3).
170
(hot râte, complete, par iale etc.) pentru terapia prin programe şi
m suri adecvate.
În România, începuturile înv mântului kinetoterapeutic
dateaz din perioada interbelic . În înv mântul superior, aşa cum am
mai afirmat, înc în 1922, C.I. Istrati a introdus gimnastica medical în
Planul de înv mânt al INEF, astfel c primii absolven i aveau şi
cunoştin e teoretice şi practice de kinetoterapie.
Dup cel de-al Doilea R zboi Mondial, acest institut a creat o
specializare distinct din kinetoterapie (cultur fizic medical , în
terminologia anilor 1948-1950), merite deosebite având profesorul
univ. dr. Adrian Ionescu (1904-1972) licen iat în medicin (1930),
apoi în litere şi filozofie (1932). Este autorul unor lucr ri funda-
mentale, reeditate şi azi, dar şi formatorul unor cadre care dup anii
1983, i-au continuat valoroasa activitate: dr. Ana Cristina Fozza, dr.
Petre Radovici, dr. Viorel Dumitriu, dr. Mariana Cordun ş.a.

Adrian Ionescu

De acest vast domeniu s-a apropiat şi A. Iliescu, un alt cadru de

specialitate, autorul lucr rilor Biomecanica exerci iilor fizice (Editura

171
CNEFS, 1968), Biomecanica exerci iilor fizice şi sportului (Editura
Sport-Turism, 1975) etc.
În anul 1992 s-au înfiin at facult i de kinetoterapie la Bucureşti,
Bac u şi Oradea care fiin eaz şi azi cu bune rezultate.
Este dificil de g sit un termen capabil s acopere ca semnifica ie
toate tipurile de terapii cerute de realitatea infirmit ii omului care,
prin caracteristicile sale somatice şi func ionale, prin capacit ile
mentale şi psihosenzoriale, reprezint un cumul de actualiz ri ale
evolu iei sale ontogenetice şi filogenetice.
Oricum am numi infirmitatea pentru a-l menaja pe cel suferind –
invaliditate, deficien , handicap, dizabilitate, infirmitate etc. –, în
spatele acestor cuvinte se afl ceea ce în limba român se numeşte
durere, suferin . În ara noastr , în prezent exist 425.000 de persoane
cu handicap, dintre care numai 1% au studii superioare şi cam tot
atâ ia au liceul. Şi acest lucru ne conduce la ideea c handicapul
desocializeaz , îi îndep rteaz pe cei din jur.
Din nefericire, România este singura ar a Uniunii Europene în
care nu exist Centre de Reabilitare pentru cet enii în via a c rora a
intervenit o dizabilitate major . Şi asta în condi iile existen ei
Manifestului Dizabilit ii în România, când circul prin documente
mondiale, na ionale şi parohiale tot felul de defini ii ale dizabilit ii,
care mai de care mai contorsionate (vezi Dilema veche, III, 151, 15-21
dec. 2006, p. 9-11, pagini consacrate subiectului), iar în cântecul
popular mai r sun versuri ca acestea: „Nu ştii tu vreo buruian / S
m lecuiesc de-o boal ?”.
La sfârşitul anului 1990 a fost fondat Federa ia Român a
Sportului pentru Persoane cu Handicap, organism care activeaz cu
bune rezultate în componen a Agen iei Na ionale pentru Sport.
Sub egida Federa iei se desf şoar periodic o serie de manifest ri
sportive, cu caracter de mas , încununate cu Jocurile Na ionale ale
Persoanelor cu Handicap, ajunse la a IV-a edi ie, în luna mai 2007, şi cu
participarea la 3 edi ii de var ale Jocurilor Paralimpice.

172
 Mai multe detalii le afl m din Programul general al
manifest rii* din 2-6 mai a.c. desf şurate în Bucureşti.

*
Federa ia Român a Sportului pentru Persoane cu Handicap este o
structur sportiv de drept privat, de utilitate public , f r scop lucrativ, „având ca
membri persoane fizice şi juridice cu activitate specific în domeniu”.
FRSPH a fost fondat în decembrie 1990 şi de atunci, prin membrii s i,
asocia ii şi cluburi sportive, a ob inut o serie de rezultate bune şi foarte bune
atât pe plan na ional, cât şi pe plan interna ional.
România a fost reprezentat la trei edi ii de var ale Jocurilor
Paralimpice: Atena – 1996, prin sportivul Aurel Berbec la powerlifting
(haltere din culcat), Sydney – 2000, prin Adrian Sandu la powerlifting, Atena
– 2004 prin Eduard Novak la ciclism.
Speran a noastr este s particip m la Beijing – 2008 cu mai mul i
sportivi şi la mai multe probe, aşa cum este înscris în Strategia sportului
pentru persoane cu handicap pe perioada 2005-2008: „reprezentarea rii la 4
ramuri de sport”.
Jocurile Na ionale ale Persoanelor cu Handicap, edi ia a IV-a, se
înscriu în Programul Na ional „Revigorarea II” ini iat şi coordonat de
Federa ia Rom n a Sportului pentru Persoane cu Handicap şi sprijinit de
Agen ia Na ional pentru Sport.

173
 *
* *
Din acest tablou general al apari iei şi evolu iei cultiv rii şi
trat rii trupului afectat de un handicap sau de o alt suferin în care
am încercat s prezent m contribu ia diferitelor culturi, epoc de
epoc , rezult c nevoia de kinetoterapie s e afl în continu creştere.

Aceast competi ie nu ar fi fost posibil f r un sprijin deosebit primit

de la partenerii noştri:
¬ Federa ia Român de Atletism
¬ Federa ia Român de Baschet
¬ Asocia ia Municipal de Fotbal Bucureşti
¬ Federa ia Român de Şah
¬ Federa ia Român de Tenis de Mas
¬ Direc ia pentru Sport a Municipiului Bucureşti
¬ Liceul Teoretic „Jean Monnet”, Bucureşti
¬ Colegiul Na ional „I.L. Caragiale”, Bujcureşti
¬ Universitatea „Spiru Haret” – Facultatea de Educa ie Fizic şi Sport
¬ Academia Na ional de Educa ie Fizic şi Sport – Facultatea de
Kinetoterapie
¬ Universitatea de Medicin şi Farmacie „Carol Davila”
¬ Universitatea de Ştiin e Agronomice şi Medicin Veterinar
Fotbalul – un sport îndr git de majoritatea b rba ilor şi nu numai – nu
putea s nu fie practicat cu mult pasiune şi de sportivii cu handicap de auz şi de
cei cu intelect afectat din şcolile speciale, din asocia ii şi cluburi sportive pentru
persoane cu handicap. Echipa reprezentativ a rii noastre are în palmares
medalia de aur ob inut la fotbal redus la Jocurile Paralimpice Madrid – 1992 şi
primul titlu mondial de fotbal în 11 juc tori (reguli FIFA) câştigat la Campionatul
Mondial din Olanda în 1994. Aceste performan e reflect şi preocuparea
comunit ii pentru ca membrii s i cu disabilit i s nu fie marginaliza i.
Tenisul de mas – sport accesibil, este practicat aproape în toate
asocia iile şi cluburile sportive pentru persoanele cu handicap. Pentru ca
întrecerile s fie cu şanse egale pentru fiecare, persoanele cu handicap motor
sunt clasificate în clasele sportive în func ie de gradul de handicap. Aceast
clasificare este interna ional şi federa ia noastr s-a aliniat celorlalate ri cu
mul i ani în urm . Sportivii cu handicap de auz, ca şi cei cu intelect afectat
sunt de in tori ai mai multor medalii ob inute la competi ii interna ionale
oficiale – Jocuri Paralimpice, Jocuri Olimpice ale Surzilor, Campionate
mondiale şi europene.
Şahul – sportul min ii, este mult îndr git de persoanele cu handicap
loco- şi neuromotor, de cele cu handicap de auz şi, nu în ultimul rând, de
persoanele cu handicap de v z, chiar dac aceasta ar p rea imposibil. Echipa
reprezentativ a rii noastre a ob inut locuri fruntaşe şi chiar medalii înainte
de decembrie 1989 la cupele mondiale de şah rezervate nev z torilor.
174
Ea a crescut cu aceeaşi intensitate ca nevoia de afirmare şi exprimare a
trupului şi a calit ilor sale. Aceast tendin a kinetoterapiei de a
câştiga din ce în ce mai mult teren, reuşind uneori s se substituie unor
practici medicale consacrate, are la baz câteva caracteristici care
demonstreaz c marile culturi fizice medicale ale lumii antice sau
moderne n-au fost opera unui singur grup etnic sau rasial, ci s-au
format prin interferen e şi aporturi diferite.

Din progresele în timp ale kinetoterapiei rezult primatul

cunoaşterii ştiin ifice, ceea ce face din slujitorul acestui domeniu al
ştiin ei şi practicii un specialist multidisciplinar, format în sistemul de
valori al anatomiei şi fiziologiei omului, al biomecanicii mişc rilor,
biochimiei şi igienei, al religiei, filosofiei, al educa iei fizice şi sportului.

Baschetul – de câ iva ani, prin cea care a fost Mariana Mihoc, s-a
introdus în ara noastr şi se joac cu mult pasiune baschetul în fotoliu
rulant. Între jocul de baschet practicat în picioare şi cel în fotoliu rulant nu
sunt multe diferen e de regulament.
Jocurile Na ionale ale Persoanelor cu Handicap, edi ia a IV-a, s-au
desf şurat între 3 şi 5 mai 2007, dup cum urmeaz :
3 mai
Fotbal – Complexul Tineretului (stadionul „Iolanda Balaş-Sotter” ), Bucureşti
Tenis de mas – Sala Polivalent , Bucureşti
4 mai
Şah – Sala de joc a Prim riei Sector 2, Bucureşti
Baschet – Sala „Agronomia”, Bucureşti
5 mai
Atletism – Complexul Tineretului (stadionul „Iolanda Balaş-Sotter”),
Bucureşti
175
 Descoperirea şi cunoaşterea tot mai profunde ale circula iei,
psihanalizei, ale subconştientului (unde Freud are un rol fundamental),
ale reflexului condi ionat (de c tre I.P. Pavlov), ale inconştientului
ancestral (de c tre C.G. Jung) au f cut posibile noi metode sau
proceduri, specifice şi de grani , marea problem r mânând de acum
alegerea cea mai potrivit .
Întreaga ascensiune a kineziologiei ca domeniu al ştiin ei din
care face parte şi kinetoterapia s-a f cut cu acelaşi om fizic şi
intelectual care construia piramidele şi zidul chinezesc sau care, în
1990, punea bazele primei terapii genetice asupra unei feti e (de 4 ani
din SUA) ce suferea de un deficit imunitar.
Din studiile noastre rezult c aproape 90% din nivelul ştiin ific
şi tehnic al kinetoterapiei moderne s-a realizat în secolul trecut,
secolul XX.
Numeroase probleme referitoare la destinul kinetoterapiei le
ridic ritmul rapid de urbanizare şi industrializare, noua configura ie a
localit ilor, depersonalizarea, depopularea centrelor marilor oraşe în
favoarea veritabilelor periferii-dormitor (unde se înşir sub form de
176
oraşe anonime alte spa ii uniforme şi monotone), spargerea z voarelor
stabilit ii urbane prin transformarea stilurilor de via în zonele
rurale, datorit ascensiunii or şenilor şi a urbanismului lor, reducerea
speran ei de via a muncitorului manual cu 8 ani fa de rest,
conflictul dintre vârste sau genera ii, statutul medical al b trânilor
(unii dintre ei fac orice terapie pentru a întârzia efectele timpului),
creşterea interesului fa de terapiile orientale, conştientizarea faptului
c s n tatea este un bun personal de care fiecare este r spunz tor, iar
lupta pentru autovindecare îi apar ine etc.

În sfârşit, trebuie recunoscut c realitatea contemporan a

kinetoterapiei ne convinge c solu ionarea problemelor durerii omului
nu este una tehnologic şi c sunt necesare reluarea programului de
vindecare prin admiterea diversit ii metodelor şi instaurarea princi-
piilor valorice în defavoarea modelor sau cerin elor pie ei.

177
178
 BIBLIOGRAFIE

Ablai, Mehmet, Arabii. De la Mecca la Córdoba, Editura Ştiin ific ,

Bucureşti, 1968.
Aioanei, M d lina, Hipoterapia – C lare pe destin, ms., Bucureşti,
2007.
*** Arta prelungirii vie ii, Bucureşti, 1996.
B r cil , Al., B ile Herculane în epoca roman şi credin ele populare
de azi, f.e., f.l., 1932.
Bezdeki, Ştefan, Sportul la eleni, Cluj, 1930.
Biro, Violeta, Terapii alternative, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
Blin, Clement, ABC-ul cunoaşterii de sine, Editura Corint, Bucureşti 2002.
Br tescu, Ghe., sub redac ia, Trecut şi viitor în medicin , Editura
Medical , Bucureşti 1981; idem, „Specificitatea etnic a medicinii populare” în
Despre medicina popular româneasc , Editura Medical , Bucureşti, 1970.
Bucurescu, Adrian, Dacia magic , Editura Arhetip, Bucureşti, 1998.
Budic , Cristian, Kinetoterapia în afec iunile ortopedico-traumatice,
Editura Funda iei România de Mâine, Bucureşti, 2005.
Buiac, Dumitru, Elemente de psihokinetoterapie (curs predat la
Facultatea de Psihologie a Universit ii Titu Maiorescu, în anul universitar
2002/2003).
Buiac, Dumitru, Copilul mic şi nevoia de mişcare, Editura Editis,
Bucureşti, 1994.
Cain, Jacques, Psihanaliz şi psihosomatic , f. e., Bucureşti, 1998.
Candrea, Aurel, Folclorul medical român comparat, Editura Polirom,
Iaşi, 1999.
C lug ri , Alecu Mioara, Zalmoxis, Editura Miracol, Bucureşti, 1999.
Château, Jean, L’enfant et le jeu, Paris, Les editions du Scarabee, 1967.
Coakley, Sarah, Religia şi trupul (traduc tor: Dan Şerban Sava),
Editura Univers, Bucureşti, 2003.
Crainici, Nineta, Bioenergoterapia în tradi ia milenar a poporului
român, Editura Miracol, Bucureşti, 1977; idem, Cum s ne vindec m prin
respira ie şi sunet, Editura Orfeu 2000, Bucureşti, 2003; idem Conceptul
simetriei în intui ia biologic bioenergetic str veche autohton , în
„Dacoromania”, an V, nr. 3-4, 2002.
179
 Crişan, Ion Hora iu, Civiliza ia geto-dacilor, vol. I, Editura
Meridiane, Bucureşti, 1993.
Dafinoiu, Ion, Elemente de psihoterapie integrativ , Editura Polirom,
Iaşi, 2001; idem, Hipnoz clinic , tehnici de induc ie, strategii terapeutice,
Editura Polirom, Iaşi, 2003.
Despre medicina popular româneasc , Specificitatea etnic a
medicinii populare, în Studii, note şi documente, Editura Medical ,
Bucureşti, 1970.
Din tradi iile medicinii şi ale educa iei sanitare, Studii şi note, Sub
red. G. Br tescu, Editura Medical , 1978.
Dr gan, I. şi colab., Cultura fizic medical , Editura Sport Turism,
Bucureşti, 1981.
Eliade, Mircea, Istoria credin elor şi ideilor religioase, 2 vol., Editura
Ştiin ific , 1982; idem, Le chamanisme et les techniques archaiques de
l'extrase, Paris, 1951; idem, Cosmologie şi alchimie babilonian , ed. a 2-a,
Editura Moldova, Iaşi, 1991.
Firimi , C., Exerci iul fizic, un valoros medicament natural, vol. 1 şi
2, Editura Ceres, Bucureşti, 1981.
Flaceliére, Robert, Via a de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle
(Trad. Liana Lupaş), Chişin u, 1991.
Fozza, C.A., Îndrumar pentru corectarea deficien elor fizice, Editura
Funda iei România de Mâine, Bucureşti, 2002.
George, Sergiu Al., Limb şi gândire în cultura indian , Editura
Ştiin ific şi Enciclopedic , Bucureşti, 1976.
Gomoiu, V., Din istoria medicinii şi a înv mântului medical,
Bucureşti, 1923.
Grigorian, Tigran, Istoria şi cultura poporului armean, Editura
Ştiin ific , Bucureşti, 1993.
Grimal, Pierre, Civiliza ia roman , 2 vol. (Trad. Eugen Cizek),
Editura Minerva, Bucureşti, 1973.
Guillaumont, A., The Jesus Prayer among the Monks of Egipt,
Eastern Churches Review 6:1, 1974.
Hegel, G.W.Fr., Prelegeri de filozofie a istoriei, trad. rom. Al. Boboc,
Editura Academiei, Bucureşti, 1971.
Hogea, D., Din trecutul oraşului Piatra Neam , Piatra Neam , 1936.
Huizinga, I., Homo ludens, Humanitas, 1996.
Ifrim, Mircea, Antropologie motric , Editura Ştiin ific şi
Enciclopedic , Bucureşti, 1986.
Ionescu, Adrian, Medicina culturii fizice, EDP, Bucureşti, 1966;
idem, Gimnastica medical , Editura All, Bucureşti 1994.

180
 Iorga, Nicolae, Locul românilor în istoria universal , Editura
Ştiin ific şi Enciclopedic , Bucureşti, 1985.
Istoria medicinii. Autori: V.L. Bologa, B. Du escu, I. Ghelerter ş.a,
Editura Medical , 1963.
Istoria universal , vol. 1, De la origini pân la sfârşitul marilor
imperii, Univers enciclopedic, Bucureşti, 2006.
Istoria universal a medicinii, Editura Medical , Bucureşti, 1970.
Ivan, Sabin, S n tate f r medicamente, Editura RAI, Bucureşti,
1995; idem Un masaj la îndemâna oricui. Presopunctura, Editura Medical ,
Bucureşti, 1983.
* Izvoare privind istoria României, vol. I-II, Editura Academiei,
Bucureşti, 1970.
Kiri escu, Constantin, Palestrica, Editura UCFS, Bucureşti, 1964.
Leon, Nicolae, Istoria natural medical a poporului roman, Analele
Academiei Române, vol. XXV, 1903.
Leveque, Pierre, Aventura greac , vol. 1-2, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1987.
Lexa, Fr., La magie dans l’Égipt ancienne, 3 vol., R. Geuthner, Paris,
1925.
Leygues, Anne Béatrice, Do In, calea energiei, Editura Pro,
Bucureşti, 2003.
Lidell, Lucy, Masajul: ghid practic de tehnici orientale şi occidentale
de masaj, Editura Pro, Bucureşti, 2002.
Louth, Andrew, Trupul în creştinismul catolic din Occident, în
Religia şi trupul, Editura Univers, Bucureşti, 2003.
Lucas-Dubreton, J., Via a de fiecare zi la Floren a pe vremea familiei
Medici (Trad. Gh. Edmond Gussi), Editura Eminescu, 1976.
Lucian, Sandu, Cum trat m durerea, Editura Medical , Bucureşti,
1991.
Mantak, Chiîa, Automasajul tinere ii prin chi, Editura Antet,
Bucureşti, 1996.
Mih escu, Claudiu Octavian, Sacerdotal Medicine and Etnotherapy
in Dacia before the Roman Conquest, http://www.sarmisegetusa.org (2001).
Montet, Pierre, Via a de toate zilele în Egipt pe vremea dinastiei
Ramses (Trad. Ilana Zara), Editura Eminescu, 1973.
Nenciu, Georgeta, Biomecanica în educa ie fizic şi sport. Aspecte
generale, Editura Funda iei România de Mâine, Bucureşti, 2005.
Niculescu, Georgeta, Gimnastica în kinetoterapie, Editura Funda iei
România de Mâine, Bucureşti, 2006.

181
 Noveanu, Dan, Frandes, Corina Daniela, Adjuvante naturale
metabolico-nutritive de uz general şi local, Editura Funda iei Culturale „Ioan
Slavici”, Arad, 2000.
Occhipinti, Elio (coord.), Medicina tradi ional chinez . Tehnici de
prevenire şi tratament, Polirom, 2004.
Pásztai, Zoltan, Kinetoterapie în neuropediatrie, Editura Arionda,
Oradea, 2004.
Pausanias, C l torie în Grecia, vol. 1, Editura Ştiin ific , Bucureşti,
1974.
Petecel, Stela, Antichitatea greco-roman despre sport, Editura Sport-
Turism, Bucureşti, 1980.
Petrovski, N. şi Belov, A., ara Marelui Hapi, Bucureşti, 1958.
Platon, Banchetul şi alte dialoguri, Editura Mondero, Bucureşti, 2002.
Plinius cel Tân r, Opere complete, Editura Univers, Bucureşti, 1977.
Popescu, Gh.A., Terapeutica popular în patologia extern , Cluj,
1927.
Postolache, Nicolae, Istoria sportului în România, Editura Profexim,
Bucureşti, 1995.
Postolache, Nicolae, Olimpismul în istoria civiliza iei, Editura
Saeculum, Bucureşti, 2004.
Postolache, Nicolae, Postolache Maria, Tradi iile sportive ale
românilor, Editura CNEFS, Bucureşti, 1969.
Radu, H., Patologia unit ii motorii, Editura Medical , Bucureşti,
1978.
Ramba, Viorica, Ecologii culturale, Editura Caminante, Bucureşti,
1997.
Rouyer, Jacques, Sport et développement humain, Éditions sociales,
Paris, 1975.
Sabin, Ivan, Presopunctura, un masaj la îndemâna oricui, Editura
Medical , Bucureşti, 1998.
Samarian, Gh.P., Medicina şi farmacia în trecutul românesc 1382-
1775, C l raşi, [1936].
Sbenghe, T., Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei, Editura
Medical , Bucureşti, 1999.
Sbenghe, T., Recuperarea medical a sechelelor posttraumatice ale
membrelor, Editura Medical , Bucureşti, 1981.
Sbenghe, T., Kinetologie profilactic , terapeutic şi de recuperare,
Editura Medical , Bucureşti, 1987.
Sbenghe, T., Kinesiologie. Ştiin a mişc rii, Editura Medical ,
Bucureşti, 2002.

182
 Schneder, Wolf, Omniprezentul Babilon, Editura Politic , Bucureşti,
1968.
Simensky, Teofil, Cultur şi filosofie indian în texte şi studii, Editura
Ştiin ific şi Enciclopedic , Bucureşti, 1978.
Simionescu, Al., Yoga – gândire şi tehnici, Editura Niculescu,
Bucureşti, 1994.
Simu, Oct., Civiliza ia japonez tradi ional , Editura Ştiin ific şi
Enciclopedic , Bucureşti, 1964.
Susan, Mc Daniel şi colab, Psihoterapia ca sistem, Editura Polirom,
Iaşi, 1996.
Şerban, Emilian, Masajul – arta relax rii, Comunicare ştiin ific ,
Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 2007.
Ştefan, Alexandru, Pe urmele lui Zalmoxis, Carpatia, Bucureşti, 2002;
idem, În elepciunea nemuritorilor, Bucureşti, 2003.
Telechi, Nicolae şi colab., Cura balneoclimateric în România,
Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984.
Todea, S.F., Exerci iul fizic în educa ie fizic , sport şi kinetoterapie,
Editura Funda iei România de Mâine, Bucureşti, 2001.
Tufoi, N.C., Yoga – izvor de s n tate, Junimea, Iaşi, 1979.
Turgeon, Madeline, Reflexologia de la A la Z, Editura Polirom, Iaşi,
2001.
V t manu, N., Reflexoterapie modern , Bucureşti, 1934; idem, De la
începuturile medicinii româneşti, Editura Ştiin ific , Bucureşti, 1966.
V t manu, N., Br tescu, Ghe., O istorie a medicinii, Editura
Albatros, Bucureşti, 1975.
Vianu, Ion, Introducere în psihoterapie, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1975.
Vitruvius, Despre arhitectur , Editura Academiei, Bucureşti, 1964.
Winfred, Huber, Psihoterapiile, Editura Ştiin ific şi Tehnic ,
Bucureşti, 1997.

183
 Redactor: Elena-Adriana ZAMFIR
Tehnoredactor: Mihaela STOICOVICI
Bun de tipar: 31.08.2007; Coli tipar: 11,5
Format: 16/70 x 100
Editura Funda iei România de Mâine
Bulevardul Timişoara, nr.58, Bucureşti, Sector 6
Tel./Fax: 444 20 91; www.spiruharet.ro
e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

184