Arătați importanța Declarației Schuman.

Declarația Schuman de la 9 mai 1950 a fost o propunere a ministrului francez de externe

din acea perioadă, Robert Schuman, de a crea o nouă formă de organizare a statelor Europei, o
Comunitate supranațională.
Declarația avea câteva scopuri distincte, pe care le trata deopotrivă:
• Nașterea Europei unite;
• Împiedicarea războiului între statele membre;
• Încurajarea păcii pe plan mondial;
• Transformarea Europei printr-un proces pas cu pas (prin comunități supranaționale sectoriale)
cu scopul unificării Europei pe cale pașnică și democratică, incluzând atât Europa de Vest, cât
și cea de Est, despărțite pe atunci de Cortina de Fier;
• Înființarea primei instituții supranaționale din lume și a primei agenții internaționale
anticartel;
• Crearea unei piețe unice în toată Comunitatea;
• Revitalizarea întregii economii europene începând cu sectorul carbonifer și siderurgic prin
procese comunitare similar;
• Îmbunătățirea economiei mondiale și ajutarea țărilor în curs de dezvoltare, cum ar fi cele din
Africa.
Robert Schuman era ceea ce putem numi, un eurooptimist. El aprecia că „Europa nu se va
construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în
primul rând o solidaritate de fapt. Alăturarea naţiunilor europene implică eliminarea opoziţiei
seculare dintre Franţa şi Germania. Orice acţiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul
rând aceste două ţări“. Cheia de boltă a viitorului edificiu european era realizarea unei comunităţi
europene a cărbunelui şi oţelului.
Robert Schuman imagina crearea unei Înalte Autorităţi, precursoarea actualei Comisii
Europene, care să asigure funcţionarea acestui proiect economic.
Declaraţia lui Robert Schuman viza şi crearea planului de strategie economică, în cadrul
căruia, scutirea de taxe vamale a transportului de cărbune şi oţel era piatra de temelie. Pentru a
îndeplini aceste obiective, pornind de la condiţiile de producţie diferite din statele membre,
acesta propunea să se instituie o serie de măsuri cu caracter tranzitoriu, cum ar fi aplicarea unui
plan de producţie şi investiţii, stabilirea unui mecanism compensatoriu pentru egalizarea
preţurilor şi crearea unui fond de restructurare care să faciliteze raţionalizarea producţiei.
Circulaţia cărbunelui şi a oţelului între statele membre va fi imediat scutită de toate taxele
vamale şi nu va fi afectată de ratele de transport diferenţiate. Astfel erau create treptat condiţii
care vor permite o distribuţie cât mai raţională a producţiei, la cel mai înalt nivel de
productivitate.
Robert Schuman l-a informat pe cancelarul german Konrad Adenauer despre acest plan.
Cancelarul german a dat curs propunerii. Ulterior, guvernele Italiei, Belgiei, Luxemburgului şi
Ţărilor de Jos s-au alăturat iniţiativei franco-germane şi au semnat acordul de instituire a
Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, la Paris, în 18 aprilie 1951. Astfel, Declaraţia
Schuman deschidea perspectiva Comunităţilor Europene, care după Actul Unic European,
adoptat la 17 februarie 1986 şi, mai ales după semnarea Tratatului de la Maastricht, la 7 februarie
1992, vor deveni parte componentă a ceea ce numim astăzi Uniunea Europeană.