UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI DREPT

ADMINISTRATIE PUBLICA

REFERAT
EVOLUTIA FINANTELOR PE ACTUALUL
TERITORIU AL ROMANIEI IN PERIOADA
FORMARII POPORULUI ROMAN

Coordonator:

Prof. Univ. Dr. BOTA-MOISIN ANTON-FLORINEL

Studenti:

Aldoiu Alina

Badea Elena Alina

Dogaru Grigore

PITESTI

2021
Evolutia finantelor publice pe actualul teritoriu al Roamaniei in perioada
formarii poporului roman

Perioada formarii poporului roman marcheaza inceputul primului mileniu d.

Hr., in perioada in care romanii au cucerit Dacia. Primul mileniu este perioada
care a început la 1 ianuarie, anul 1 al erei noastre și s-a încheiat la 31
decemberie 1000 era noastră, în Calendarul iulian.

În Europa și Marea Mediterana, primul mileniu a fost un moment de mare

de tranziție. Al II-lea secol a văzut apogeul Imperiul Roman, urmat de declinul
treptat în timpul antichității târzii, simultan cu răspândirea creștinismului și
marile migrații. A doua jumătate a mileniului este caracterizata ca
începutul Evului Mediu în Europa, și marcat de extinderea Vikingilor în
Occident, expansiunea Imperiului Bizantin  în est, și a cuceririlor islamice
din Orientul Apropiat, Africa de Nord și Peninsula Iberica, culminând cu Epoca
de Aur a Islamului (700-1200). În Asia de Est, primul mileniu a constat în mari
progrese culturale, în special răspândirea budismului în Asia de Est.
În China, Dinastia Han este înlocuită cu Dinastia Jin și mai târziu cu Dinastia
Tang până în Secolul al X-lea, când are loc o nouă fragmentare în cele cinci
dinastii și perioada celor zece Regate. În Japonia, o creștere bruscă a populației,
urmată atunci de utilizarea uneltelor de fier de către fermieri, a crescut
productivitatea și randamentul culturilor. A fost înființată dinastia Yamato.
Subcontinentul indian a fost împărțit în numeroase regate de-a lungul primului
mileniu. În Mesoamerica, primul mileniu a fost o perioadă de creștere enormă
cunoscuta sub numele de epoca clasica (200-900). Teotihuacan s-a dezvoltat
într-o metropolă, civilizatia Maya devenind imperiul dominant în Mezoamerica.
În America de Sud, culturile pre-incase de coastă au înflorit, prin producerea
obiectelor metalice impresionante și celor mai bune produse de ceramica văzute
în lumea antică. În America de Nord, cultura Mississippi s-a extins de la
sfârșitul mileniului în Mississippi și văile râurilor Ohio. S-au construit
numeroase orașe, Cahokia, cea mai mare, a fost baza orașului de azi, Illinois,
având 30.000 de locuitori în 1250.

Poporul român s-a format așadar pe un teritoriu vast care se întindea la

nordul și la sudul Dunării, înglobând fostele provincii romane Dacia și Moesia.
Prima sinteză a fost aceea dintre daci și romani și stă la baza formării poporului
român.  A doua sinteză se produce diferit la nordul și la sudul Dunării, în
decursul mai multor secole, între populația daco-romană și
populațiile slave venite între secolele V-VII.
 In ceea ce priveste aparitia finantelor, este bine cunoscut faptul ca orice tip
de organizare umana necesita costuri, iar cu cat este mai complexa, cu atat
aceste costuri sunt mai considerabile. Comuna primitiva, dupa cum se stie, nu a
cunoscut statul si nici organismele prestatale. In aceasta oranduire, diferitele
functii publice ce tineau de organizarea muncii in comun, aplanarea conflictelor
dintre ginți si triburi, apararea membrilor unui trib impotriva altor triburi, erau
indeplinite de oameni alesi de intreaga comunitate. Odata cu impartirea
societatii in clase sociale, a aparut necesitatea unei institutii de constrangere
menite sa apere proprietatea privata, sa ocroteasca interesele stapanilor de sclavi
impotriva sclavilor, iar aceasta institutie era statul.

In primele stadii de dezvoltare a oranduirii sclavagiste, predonima economia

naturala, inchisa, unele functii de publice (de conducere, justitie) fiind onorifice.
Exercitarea acestor functii presupunea procurarea resurselor necesare in vederea
acoperirii cheltuielilor publice legate de intretinerea statului, de construirea de
fortificatii, drumuri, poduri, bai publice in folosul comunitatii. La inceput aceste
resurse erau asigurate pe calea prestatiilor in munca si a darilor in natura la care
erau obligati supusii statului. Abia mai tarziu, cand a inceput sa se dezvolte
economia de schimb, statul sclavagist foloseste resursele banesti pentru
acoperirea cheltuielilor publice.

După primii locuitori, şciţii şi agatîrşii, menţionaţi în izvoarele istorice ca

două popoare barbare şi nomade au venit geţii şi dacii care s-au contopit şi au
format un stat monarhic denumit Dacia, care era format din 12 triburi. In ceea ce
priveste economia, principalele ocupatii in Dacia erau agricultura (în
special cereale, pomi fructiferi și vita-de-vie), creșterea vitelor și oilor și
cunoșteau apicultura; caii erau folosiți mai ales ca animale de povară, dar caii
crescuți de daci aveau și faima de a fi foarte buni în război. Ei făceau comerț cu
cetățile grecești care, pe atunci, se aflau pe țărmul Mării Negre. De asemenea
extrăgeau aur și argint din minele din Transilvania și aveau un comerț înfloritor
cu exteriorul, constatabil și prin numărul mare de monede grecești si romane
descoperite. Primele monede geto-dace au apărut prin secolul al III-lea î.Hr. și le
imitau pe cele macedonene (emise de Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, Filip al
III-lea). Bătute din argint, după cum atestă tezaurele descoperite
la Jiblea (judetul Valcea), Dumbraveni (judetul Vrancea), monedele geto-dace
și-au încetat existența către sfârșitul secolului al II-lea î.Hr și primele decenii ale
secolului I î.Hr., o dată cu pătrunderea în regiune a denarului roman (denarius).
Aceștia vor domina economia dacică inclusiv în secolul al II-lea d.Hr. Explicația
constă în descoperirea unei monetării în cadrul căreia moneda romană
republicană era falsificată în așezarea de la Sarmizegetusa Regia. Numărul mare
de monede romane republicane descoperite pot fi explicate și în acest sens, nu
doar prin relațiile comerciale înfloritoare între lumea dacică și cea greco-
romană. Ulterior, Dacia traiană a continuat, în linii mari, viața economică a
Daciei lui Burebista și Decebal, importul și exportul fiind aproape aceleași ca în
epoca anterioară. Dintre vechile cetăți getice niciuna nu a fost recunoscută de
romani.

Din punct de vedere administrativ, Dacia avea trei feluri de aşezăminte:

coloniile – formate numai din cetaţeni care aveau toate drepturile, municipiile –
aşezăminte cu mai puţine drepturi în comparaţie cu coloniile, deoarece erau
considerate cetăţi străine care totuşi, aveau anumite drepturi în schimbul
serviciilor prestate;și satele, care erau locuite de populaţia autohtonă.
Funcţionarul cu cel mai înalt grad în Dacia se numea pro-consule Trium
Daciarum. El era ajutat în administrarea provinciei de 3 procuratores, câte unul
de fiecare subîmpărţire. Aceşti "procuratores" aveau îndatorirea de strânge dările
şi de a repartiza cheltuielile. Ei erau erau ajutaţi de un corp întreg de funcţionari
fiscali. Dările percepute de la locuitorii din Dacia erau la fel ca cele percepute de
pe tot cuprinsul Imperiului Roman şi erau de două feluri , directe sau indirecte.

Impozitele directe erau: tributum soli, adică darea funciară asupra

proprietăţilor imobiliare și tributum capitis, care era darea pe cap de locuitor şi
era platită numai de cei care nu plăteau darea funciară.

Impozitele indirecte erau: darea numită vicisima heraditatum, care era a 20-
a parte din moştenire adică 5%; darea de sclavi numită vicesima liberatum;
taxele vamale numite potaria.
In anul 271 d. Hr. are loc retragerea armatei și administrației romane din
Dacia Romană, în timpul împăratului Aurelian (270-275 d.Hr.), în condițiile de
criză a Imperiului Roman, provocată de atacurile dacilor liberi, ale migratorilor
germanici și de dificultatea menținerii limes-ului la nord de Dunăre . În epoca
năvălililor barbare( începând cu anul 270, data eliberării Daciei de către romani
până la începutul secolului al XIV – când s-au întemeiat Principatele), singurele
dări erau dijmele şi muncile.
In Grecia Antica si, mai apoi in Imperiul Roman, costul activitatilor publice
a fost finantat direct de catre membrii bogati ai comunitatii. Odata cu cresterea
puterii statului si extinderea activitatilor acestuia, s-a facut simtita nevoia de
venituri permanente si crescatoare. Acestea au fost obtinute prin plati
(contributii) obligatorii care au condus la dezvoltarea unui sistem fiscal.
Imperiul Bizantin, a dispus de un sistem de impozitare sofisticat.
Impozitarea se baza pe prosperitate, iar impozitele erau platite per capita, dupa
averea detinuta. S-a spus, ca in aceasta perioada contribuabilii rau platnici ori
lasau vistieria goala, ori mureau.
In afara caii pasnice de impunere a impozitului in viata sociala, adica prin
extinderea puterii si activitatilor interne ale statului, mai era verosimila si alta
cale. Astfel, este posibil ca originea impozitului sa se afle in transformarea
jafurilor in tribut, impus populatiilor cucerite de catre invingator. Este dificil
insa a gasi originile certe ale impozitului, pentru ca statul, in cautarea de
sustinere financiara ii era indiferent daca tributul era platit de proprii sai cetateni
sau de cei supusi in urma razboaielor.
O teorie poate mai des intalnita, despre originea impozitului si statului este
teoria care se bazeaza pe ipoteza ca primul a dat nastere celui de-al doilea atunci
cand dezvoltarea societatii a permis realizarea unui surplus economic si ca
acesta ar fi fost imediat si in mod regulat acaparat de catre un grup care se
detaseaza de restul comunitatii. Potrivit acestei teorii, surplusul economic insusit
de grupuri de putere este identificat cu impozitul care ar fi constituit temelia
fondarii statului.
De asemena, unele cercetari arata faptul ca primele impozite ar fi aparut in
Europa in timpul Imperiului Roman. Imparatul Diocletian a introdus doua
inovatii. Prima a vizat construirea unui model de finante publice care punea fata
in fata veniturile si cheltuielile publice, avand ca punct de pornire cheltuielile. 
Este dealtfel si prima incercare de a scrie un buget. In acest exercitiu, marimea
impozitelor era calculata (in urma unui recensamant al populatiei, cladirilor,
animalelor si productiei mestesugaresti) astfel incat rezultatul sa fie un buget
echilibrat.
A doua inovatie a fost incredintarea colectarii impozitelor clasei de mijloc.
Membrii acesteia s-au constituit in asociatii profesionale (viitoarele bresle
medievale), cu scopul de a isi apara interesele fata de cei care se sustrageau de la
plata impozitelor.
In momentul in care crestinismul a devenit religie oficiala a Imperiului
Roman, treaba se schimba. Orice plata ceruta de conducatori este justificata si
trebuie acceptata ca atare. Biserica intervine prin vocea Sf. Ioan Gura de Aur,
care  aduce si un argument de microeconomie in ceea ce priveste necesitatea
impozitului. El sustine ca impozitul reprezinta costul de oportunitate al timpului
pe care dregatorii nu il pot dedica propriilor lor probleme. Mai apoi, Sf.
Augustin adauga obligativitatii impozitului si o putere morala, derivata din cea
pe care o aveau guvernantii in calitatea lor de reprezentanti ai lui Dumnezeu. Sf.
Augustin, incercand sa includa ideile lui Aristotel si Platon in teologia crestina,
construieste doua lumi: cea a ordinii perfecte, in care cel inferior se supune celui
superior (cetatea lui Dumnezeu) sau Biserica, respectiv cea a pacatului omenesc,
care aspira la ordinea divina. Progresul catre ordinea divina este posibil doar
daca recunoasterea pacatelor se face prin supunere fata de guvernantii intelepti,
purtatori ai mesajului divin.

Mai apoi, fiscalitatea in Bizant este descentralizata si numarul impozitelor

este limitat. Principiul care sta la baza organizarii statului este cel al "simfoniei",
care presupune ca Biserica si Imparatul lucreaza impreuna, dar fara sa se
subordoneze unul celuilalt, pentru realizarea binelui general. Politica de
descurajare a conflictelor militare a evitat transformarea cheltuielilor de razboi
in principala sursa de diversificare a impozitelor. Aceasta trasatura a fost
preluata in politica fiscala a Sfantului Imperiu Roman, precum si a
cameralismului.

Reconstruirea puterii politice dupa caderea Romei s-a bazat pe sistemul

feudal. Structura feudala viza instituirea unui sistem militar cu armata
permanenta si disciplinata care se supunea unui singur senior si nu se mai
razboia pentru pamant. Relatiile de vasalitate au in vedere sedentarizarea
populatiei, introducerea in productia agricola a unei suprafete de pamant in
crestere, respectiv dezvoltarea productiei de pe latifundii. Fiscalitatea a suferit
cateva mutatii in sistemul feudal.

Regii au impus vasalilor colectarea unor impozite "extraordinare" destinate

strict apararii, care s-au permanentizat. Dreptul de a colecta impozite a devenit
din suveran senioral, regele transferand catre vasal dreptul de a pretinde plata
impozitelor pe durata asediilor. Controlul asupra productiei de moneda a devenit
principala sursa de venituri pentru rege, avand in vedere abundenta metalului
pretios si colectarea mai usoara a impozitelor in bani.

In concluzie, perioada formarii poporului roman marcheaza inceputul

primului mileniu d. Hr., cand romanii au cucerit Dacia. Războaiele dacice au
reprezentat un triumf uriaș pentru Roma și armatele sale. Traian a anunțat 135
de zile de sărbătoare în întreg imperiul. Minele de aur bogate ale Daciei au fost
folosite de romani, și se estimează ca Dacia a contribuit atunci cu 700 milioane
de dinari pe an la economia romană, asigurând surse importante de finanțare
pentru alte campanii romane. Cele două războaie au reprezentat victorii
importante în cadrul campaniilor expansioniste ale Romei, câștigând sprijinul și
admirația oamenilor pentru Traian. Prin cuceririle ulterioare din Asia, Traian a
realizat cea mai mare întindere din istoria Imperiului Roman. O mare parte a
populației masculine a Daciei a fost ucisă în luptă, trecută în sclavie sau înrolată
în legiuni romane și trimisă să lupte la mare distanță de Dacia, în parte pentru a
descuraja alte rebeliuni. Mai puțin de jumătate din Dacia a fost oficial anexată și
apoi organizată ca provincie a imperiului (Dacia romana).
Perioada de după războaiele dacice a fost, prin folosirea tezaurului dacic și
prin preluarea și extinderea exploatării aurului din Carpații Apuseni, una de
creștere economică susținută și de relativă pace la Roma. A fost început un mare
proiect de construcții, îmbunătățind infrastructura Romei în general. Traian a
devenit cu adevărat un împărat civil, deschizând drumul unor întăriri interne
ulterioare în cadrul imperiului, ca stat unitar și puternic.
Prin urmare, chiar daca este dificil sa stabilim originea exacta a impozitelor,
este posibil ca acestea sa fi aparut in timpul Imperiului Roman, fara a exclude
posibilitatea ca si dacii sa fi avut contributii pentru sustinerea regilor si pentru
organizarea sociala.

Bibliografie:Wikipedia, Revista Transilvaneana de Stiinte Administrative nr.

1(7)/2002-Dan Tudor Lazar, Adrian Inceu, Paul Zai-Evolutia Fenomenului
Fiscal, Ministerul Finantelor-Istoric, Articol-Scurta istorie a taxarii.