Conu Leonida faţă cu Reacţiunea

De I.L.Caragiale
,,Conu Leonida faţă cu Reacţiunea’’, de I.L.Caragiale (1880) este o operă ce
aparţine genului dramatic.
Titlul piesei revelează două tipuri de conflict ce domină opera: unul exterior și
altul interior. Numele protagonistului, atașat apelativului familiar „conu’’,
sugerează ridicolul în care cade personajul principal, a cărui esență contrastează
puternic cu aparențele afișate. Aceasta rezultă într-un conflict interior ce devine
deosebit de comic, întrucât conu’ Leonida nu mai participă activ de multă vreme la
viața politică și nu a fost niciodată un om cu adevărat educat din punct de vedere
politic. Convins că sursa zgomotelor misterioase ce se aud de afară este o veritabilă
„reacțiune”, republicanul ce sălășluiește în persoana lui se îngrozește, iar
protagonistul este convins că a devenit ținta reacționarilor agresivi.
Tema este reprezentată de moravurile societăţii româneşti, văzută prin ochii lui
Caragiale.
PERSONAJE:
CONUL LEONIDA, pensionar - 60 de ani
COANA EFIMIȚA, consoarta lui - 56 de ani
SAFTA, slujnica lor
Acțiunea piesei are loc într-o odaie modestă de mahala bucureşteană. Conu’
Leonida, veteran în politică, cititor de gazete şi republican get-beget, este un
pensionar în vârstă de şaizeci de ani, foarte convins de calitățile sale, pe care e
doritor să le pună în slujba unei posibile republici. Îmbrăcat «în halat, în papuci şi
cu scufia de noapte», discută pe teme politice cu soția lui, Efimiţa. Se observă
atitudinea înflăcărată a personajului, care pare că nu se află în propriul cămin, ci în
tribună sau la berărie, iar nevasta pare a fi înlocuit auditoriul obișnuit.
Conu Leonida îi povestea sotiei sale despre cum au trăit el si prima lui nevastă
evenimentele din 1866,când a fost rasturnat de pe tron domnitorul Alexandru Ioan
Cuza. Aflând dintr-o revistă cei doi s-au pregătit şi au plecat la revoluţie, în centrul
oraşului.Acolo erau diferiţi oamenii,iar evenimentu a durat trei săptămanii. Efimița,
uimită și curioasă, îl tot întreba pe conul Leonida, dornică să știe mai multe. Conul
Leonida continuă, spunându-i că pană și hungerosul Garibaldi (pronunțat de el
Galibardi) a scris o scrisoare națiunii române. După el, revoluționar italian, cu
numai o mie de oameni, îl speriase și pe Papă. Acesta, ca să îl îmbineze, îl pusese
să îi boteze un copil.
Papa nu are copii, prelații catolici nu au voie să se însoare). Scrisoarea lui
conținea numai patru propoziții. "Bravos națiune! Halal să-ți fie! Să trăiască
Republica! Vivat Prințipatele Unite !". După un timp cei doi hotărâră să se culce,
că era trecut de douăsprezece. "Mița" și "bobocul", cum se alintau ei unul pe altul,
mai schimbară câteva vorbe înainte de a adormi. Conul Leonida o întrebă pe coana
Efimița dacă a chemat servitoarea dimineață să facă focul devreme. li explică apoi
ce procopseală e cu republica nu mai plăteşte nimenea bir (adică impozite), apoi
fiecare cetățean ia o leafă bună pe lună, egală cu a celorlalți, başca pensia. În
sfârşit, se face moratoriu, pentru ca nimeni să nu mai aibă dreptul să-și plătească
datoriile. Efimița, pe bună dreptate, întrebă de ce nu se face atunci mai repede
republică. Ea află de la bobocul că nu vor reacționarii. lar la întrebarea de unde se
vor plăti lefurile dacă nu mai plăteşte nimeni impozite, află ă asta este treaba
statului. Si adormiră. După ce un ceas din apropiere vesti ora unu din noapte, se
auziră încet, apoi tot mai tare, focuri de armă și chiote. Coana Efimita sări din pat
se duse la fereastră și la uşă. Nu mai auzi nimic se închină și se culcă la loc,
crezând că a visat. Nici nu ațipi bine că se auziră iar detunături și strigăte. Sări,
aprinse lampa, se uită pe sub paturi și în dulap. Stinse lampa, se închină și se culcă
din nou. De îndată se auziră alte salve și chiote. Sări și îl strigă pe conul Leonida,
se repezi spre patul lui, se împiedică de un scaun.
Efimița îi spuse conului Leonida, buimac şi înspăimântat, că afară e revoluție, că
se aude o adevărată bătălie, cu pistoale, puști, țipete, chiote. Cum afară nu se mai
auzea nimic, conul Leonida îi spuse că e ordin de la poliție să nu tragă nimeni cu
arma în oraş. el o lămuri că, din cauza unei discuții, intri la o idee, de la asta
fandacsia e gata, apoi din fandacsie cazi în ipohondrie. Aşa că probabil a visat. Şi
se culcară la loc. Dar nu apucară să se culce bine că se și auziră din nou
împuşcături şi strigăte. Se ridicarà amândoi, speriați. Coana Efimița, cu satisfacție
că ea a avut dreptate, îl întrebă pe conul Leonida, pe rând, dacă e idee, fandacsie,
ipohondrie Conul Leonida, căutând in ziar, descoperi un articol în care se spunea
că reacțiunea stă la pândă și chemarea ca națiunea să fie deșteaptă, adică trează.
Ultima idee il făcu să regrete că ei dormeau Apoi începu sä se teamă că vor veni
peste ei, fiindcă el e cunoscut de toți ca republican. Cei doi hotărárä sä fugă la
Ploiești, la neamurile Efimiței, dar pe când strângeau lucrurile şi baricadau usa cu
mobilele auziră batai în ușă Stinseră lampa și tăcură. Bătăile se repetară. Pe când se
sfătuiau ei în soaptă ce să facă, să se ascundă în dulap ori să sară pe fereastră, o
auziră pe Safta, servitoarea, cum bombănea la uşă. Apoi bătu şi mai tare și le strigă
să deschidă, ca să facă focul. Înlăturară baricada şi îi dädură drumul în casă Uimiți,
aflară că zgomotul venea de la cheflii ce sărbătoriseră Lăsata Secului. Printre ei,
fusese și ipistatul. Beat fiind, trăsese cu pistolul, cum era obiceiul la această
sărbătoare. Coana Efimita prinse ocazia și îi zise bobocului, cu umor, că parcă nu
era voie să se tragă focuri în oraş. El răspunse imediat că a tras chiar poliția, ceea
ce o făcu pe Efimița să exclame că mai rar cineva care să le știe pe toate, cum le
știe dumnealui. Aşa a stat Conu Leonida față cu reacțiunea