Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Scrisoarea I Comentariu
Scrisoarea I Comentariu
de Mihai Eminescu
- Comentariu literar –
Sursele poemului sunt Imnul Creaţiunii și Imnul lui Prajapati din opera hindusă Rig-
Veda, Istoria naturală și teoria cerului scrisă de Immanuel Kant ca și teoriile cosmogonice
ale acestuia, toate percepute prin prisma filosofului german A. Schopenhauer. Aceste opere
stau la baza unei concepții materialiste asupra lumii și mai ales la o abordare cosmologică
materialistă. Alte surse pot fi considerate si Prelegeri din filosofia religiei de Hegel, Poemul
naturii de Lucrețiu sau o serie de mituri folcorice românești. Din toate aceste surse, Mihai
Eminescu dă naștere unei opere de sorginte filosofică, „Scrisoarea I” .
„Scrisoarea I” este și o meditație filosofică despre spațiu și timp, despre tema fortuna
labilis, având și accente de satiră la adresa societății contemporane sau accente elegiace
referitoare la soarta omului de geniu pe pământ și în eternitate.
Primul tablou marchează cadrul nocturn dominat de astrul tutelar al nopții, luna, stăpână
a universului și martoră atât a destinului universului cât și al celui individual („Lună, tu,
stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci / Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci”). În
1
acest tablou larg dimensionat sunt sugerate spaţii întinse, contemplate, care insinuează treptat
meditaţia eului liric asupra scurgerii ireversibile a timpului („Mii pustiuri scânteiază sub
lumina ta fecioară / Şi câti codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! / Peste câte mii de
valuri stăpânirea ta străbate, / Cân pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate”). Finalul
tabloului surprinde ideea căderii în vis preluată de la Schopenhauer, în acest tablou asistând
la o substituţie a ochiului poetului prin cel al lunii, lucru posibil doar in spaţiu oniric.
Tabloul al III-lea este structurat pe trei părţi : momentul haosului, urmat de geneza
universului şi de extincţia sa. Această parte este „o cosmogonie în care grandiosul şi
sublimul se convertesc într-un stil metaforic de avengură” (Iustina Itu). G. Călinescu afirmă
că „Perspective cosmice... se numără printre cele mai largi şi mai sugestive pe care le-a
născocit vreodată fantezia romantică.(...)Naşterea lumii depăşind izvorul vedic metafizic al
inspiraţiei, capătă o concreteţe care impun date ale ştiinţei, înfăţişate în devenire şi
complexitate. Te simţi dintr-o dată martor ocular al creaţiei.”
Prima secvenţă a tabloului este una descriptivă, dându-se o expresie artistică concretă
unor abstracţiuni. Tabloul dă întrega măsură a originalităţii eminesciene în ceea ce priveşte
realizarea unor cosmogonii. Totul este caracterizat printr-o amploare şi grandoare deosebită a
„zborului” cosmic. Introducerea în cadrul cosmogoniei a condiţiei omului de geniu surprinde,
tocmai prin atributele acestuia de a stăpâni mental spaţiul şi timpul.
Penultimul tablou al poemului este consacrat condiţiei omului de geniu într-o societate în
care e dispreţuit şi neînţeles. Satira socială, transfomată în meditaţie cu caracter moral este
plină de indignare şi amărăciune. Meditaţia începe cu imaginea bătrânului care revine în plan
real. Este surprinsă ideea identităţii tuturor semenilor în faţa destinului. Individul , fie el
geniu sau om de rând, se loveşte de inexorabilul destin al timpului. Poate spera omul de
geniu la nemurire prin opera sa ? Acestei întrebări i se răspunde tăios: gloria şi nemurirea
sunt iluzii. Poetul îi stigmatizează pe cei care caută picanteria şi biograficul, care îşi clădesc
un nume pe renumele altcuiva. Sunt reliefate ipocrizia, lauda, nepăsarea, incompetenţa,
reaua credinţă, comoditatea şi ignorarea valorii societăţii contemporane. Funeraliile
dascălului nu sunt altceva decât un spectacol jucat de actori care doresc a se împăuna cu
valoarea celui decedat : „Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,/Splendid ca o
ironie cu priviri nepăsătoare... /Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel/ Nu slăvindu-te
pe tine... lustruindu-se pe el.” Ideea finală a tabloului este tristă, ilustrând în prim plan
pesimismul schopenhaurian al zădărniciei efortului spiritual : „Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi
s-o sfarmi... orice ai spune /Peste toate o lopată de ţărână se depune.”