UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA’’ IAȘI

FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE

SPECIALIZAREA ASISTENTĂ SOCIALĂ
ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ

POLITICI SOCIALE

Coordonator disciplină: Lect. Univ. Dr. Ana-Maria Andronache

Tutore: Lect. Univ. Dr. Ana-Maria Andronache

Studentă: Damian ( căsăt. Rusu) Ramona

Anul II – ID
Semestrul I – Grupa 2

2020

0
 CUPRINS

1. Ce este politica socială și care sunt funcțiile ei?.......................pag.2-3

2. Care sunt cele patru argumente majore în favoarea unei politici sociale comune
a Uniunii Europene?..................................................................pag. 3-4
3. Ce este și care sunt elementele esențiale ale modelului social
european?...................................................................................pag.5-6
4. Prezentați un scurt istoric al politicilor sociale în UE!..........pag.6-7
5. Conform clasificării lui Gosta Esping – Andersen, se pot distinge trei mari tipuri
de regimuri politice ale bunăstării ( Welfare State Regimes): regimul liberal
( american), regimul conservator ( german) și regimul social-democrat
( scandinav). Prezentați unul la alegere……………………….pag. 7-8
6. Analizați, la alegere, un agent al politicilor sociale!...............pag.8-9
7. Bibliografie…………………………………………………….pag.9

1
 1. Ce este politica socială și care sunt funcțiile ei?

Politica socială cuprinde activităţi şi principii ale societăţii care orientează modul în
care statul intervine şi reglementează relaţii între indivizi, grupuri, comunităţi şi instituţii
sociale.
Liliana Mihuţ definește politica socială ca fiind sau ar trebui să fie, un raspuns la
problemele sociale ale unei anumite comunităţi, respectiv ale anumitor grupuri expuse în mai
mare masură diferitelor riscuri.
Profesorul Catalin Zamfir, afirma că politica socială poate fi înţeleasă ca ansamblul
reglementărilor, măsurilor şi activităţilor întreprinse în principal de stat în scopul modificării
parametrilor vieţii sociale a unei comunităţi, într-un sens considerat dezirabil la un moment
dat. Altfel spus, politica socială se concretizează în prevederi legislative specifice, hotărâri şi
reglementări administrative, programe sociale, transferuri de venit cum ar fi impozitele,
taxele, respectiv pensiile, alocaţiile, îndemnizaţiile, bursele, din cadrul sistemelor de
asigurări şi asistenţă socială) finanţarea, producerea şi furnizarea de bunuri şi servicii sociale
pentru populaţie, conform unei definiţii ,,de dicţionar" formulată de I. Marginean.
Politica socială defineste setul de politici publice ce urmaresc realizarea protectiei sociale si
a bunăstării. Ca disciplină academică, politica socială este o arie multidisciplinară, ce
foloseste concepte si metode din economie, stiintă politică, sociologie, asistentă socială,
psihologie, management, filozofie si drept.

Funcțiile politicii sociale sunt:

 Funcţiile reglative- sunt funcțiile legate de faptul că mecanismele de reglare
specifice pieţei nu pot prin ele însele să asigure bunăstarea socială fiind nevoie
de intervenţia statului. Prin caracterul lor, intervenţiile caută să reglementeze o
serie de disfuncţii sau conflicte prin mecanisme de negociere contribuind astfel
la menţinerea ordinii sociale.
 Funcţiile compensatorii- sunt functiile care se mobilizează împotriva unor
consecinţe negative asupra societăţilor care-şi au originea într-un anumit tip de
dezvoltare ce nu utilizează în totalitate forţa de muncă şi nu poate contracara
inegalitatea social-economică.

2
  Funcţiile de apărare- sunt funcțiile care caută să lupte împotriva unor
perturbări interne cauzate de o rată înaltă a criminalităţii, folosirea drogurilor,
violenţă.
 Funcţiile protective- aceste funcții au în vedere protejarea populaţiei în raport
cu anumite situaţii de risc care au devenit din ce în ce mai numeroase în
societăţile contemporane. Aici intră asigurările de bătrâneţe, de boală sau
incapacitate de muncă. Tot în acest context se înscrie şi politica de protecţie a
unor grupuri sociale defavorizate cum ar fi persoanele cu handicap, familiile
numeroase, adolescenţii şi tinerii.
 Funcţiile de satisfacere a unor nevoi colective - sunt legate de acele nevoi
colective care nu pot fi acoperite eficient prin mecanismele de funcţionare
specifice pieţei. Învăţământul, sănătatea, cultura , ştiinţa întră în sfera politicilor
sociale prin acele programe care au drept obiectiv asigurarea accesului la
servicii educaţionale, medicale, la ceea ce reprezintă dezvoltare tehnologică şi
ştiinţifică

2. Care sunt cele patru argumente majore în favoarea unei politici

sociale comune a Uniunii Europene?

Cele patru argumente majore în favoarea unei politici sociale comune a Uniunii
Europene sunt:
 Coeziunea socială – conform Tratatului de la Amsterdam – 1997 este cel
mai recent şi mai cuprinzator concept al politicii sociale, susţine o politică
mult mai largă a Uniunii Europene și anume politica de coeziune. Acest
uriaş domeniu de activitate este finantat din 3 fonduri structurale: - Fondul
European pentru Dezvoltare Regională ( ERDF ) - Fondul European Social (
ESF ) - Fondul European pentru ,,Ghidare" (asistenta) si Garantare Agricola
(FAGGF). Coeziunea socială garantează : dreptul la protecția sănatății ,
dreptul la securitate socială, dreptul la asistență socială si medicală, dreptul
de a beneficia de servicii sociale,dreptul copiilor și adolescenților la protecție
împotriva pericolelor fizice și morale, dreptul muncitorilor migranți si al
familiilor lor la protecție si asistență, dreptul persoanelor vârstnice la o
protectie socială.

3
 Libera circulaţie a muncitorilor (termenul oficial ,,workers" se referă la
toate categoriile de lucrători, indiferent de domeniu şi de nivelul de
calificare) decurge în mod evident din principiul fundamental al liberei
circulaţii a persoanelor în Uniunea Europeană. Pentru ca acest principiu să fie
deplin funcţional era nevoie să se asigure ,,transferabilitatea drepturilor
lucrătorilor dincolo de graniţele naţionale" astfel încât persoanele care se
angajează într-o altă ţară să nu-şi piardă securitatea socială de care s-au
bucurat în ţara lor de origine. Această mobilitate în domeniul pieţei muncii
este poate singura măsură socială importantă pe care o prevedea Tratatul de
la Roma în art. 48-51, în sensul că muncitorii care se mută dintr-o ţara în alta
vor beneficia de drepturile sociale existente în ţara gazdă.
 Eficienţa economică - a constituit un argument serios în favoarea
dezvoltării politicii sociale a Uniunii Europene. Prin serviciile specifice pe
care le asigura, politica socială poate însemna, pe lânga legitimitate politică
pentru regimul industrial-capitalist, o forţă de muncă mai sănătoasă şi mai
bine educată, ceea ce se traduce într-o creştere a eficienţei economice. Acest
argument, în mod evident de inspiraţie neo-marxista, a sensibilizat totuşi
factorii de decizie din Europa occidentală şi a condus în timp la adoptarea
unui buget sporit şi a unor măsuri stimulative care au crescut considerabil
performanţele în educaţie şi medicină.
 Dumpingul social şi turismul social, ca riscuri majore ale inegalităţilor
privind standardele de viaţă din ţările membre, au apărut in anii '60 şi s-au
intensificat în anii '70-'80 tocmai ca urmare a realizării liberei circulaţii a
muncitorilor pe teritoriul Uniunii Europene. Aceste situaţii au fost semnalate
de ţările puternic dezvoltate din nord-vestul continentului, care s-au văzut
nevoite să facă faţă unui val de muncitori din regiunile sudice ale Europei. În
contextul dispariţiei frontierelor, ţările cu nivele joase de protecţie socială
puteau efectiv să-şi ,,exporte" surplusul de forţă de muncă internă spre ţările
puternic dezvoltate, prin această formă de turism social. Admiterea Greciei,
Spaniei şi Portugaliei în anii '80 în Comunitatea Economică Europeană a
sporit teama ţărilor bogate din nord-vestul Europei şi a facut ca, prin
reprezentanţii lor în Comisia Europeană, acestea să exercite presiuni pentru
adoptarea unei politici sociale rezonabile la nivel comunitar. Este de prevazut

4
 ca lărgirea spre Est a Uniunii Europene, în deceniul următor, să produca un
nou val de dumping social, dacă nu se adoptă din timp măsurile necesare
pentru reducerea inegalităţilor socio-economice existente în prezent.

3. Ce este și care sunt elementele esențiale ale modelului social

european?

Modelul social european – este un concept răspândit la nivel european şi recunoscut

oficial, find menţionat frecvent în documentele oficiale ale Uniunii Europene. Deși are
anumite responsabilități nu este definit explicit, ci doar este caracterizat prin sisteme sociale
capabile să le ofere cetăţenilor un nivel ridicat de protecţie socială şi coeziune socială.
Coeziunea socială a fost considerată principala caracteristică a modelului social
european,prin promovarea acesteia statele membre au în vedere implementarea seturilor de
acţiuni care să asigure oportunităţi pentru toţi cetăţenii UE şi, în consecinţă, să reducă riscul
excluziunii sociale.
Modelul social european este întâlnit în mod curent atât în mediul academic cât şi în
discursul politic, este folosit pentru a descrie experienţa europeană în încercarea de
promovare simultană a creşterii economice şi a coeziunii sociale, dar şi pentru a se marca o
delimitare faţă de modelul american., Termenul de model social european în percepţia multor
analişti economici şi decidenţi politici face referire în mod implicit sau explicit la modelul
american, pe care aceştia îl consideră ca un contraexemplu,mai exact un exemplu negativ faţă
de care Europa îşi declină orice apropiere.
Jacques Delors la mijlocul anilor ’90 a folosit termenul de „model social european”
(MSE) pentru a defini o alternativă la forma americană a capitalismului pur de piaţă.
Una dintre primele definiţii formulate pentru MSE apare în „Carta Albă a Politicii
Sociale” (Comisia Europeană 1994), care face referire la termen mai mult într-o formă
normativă. Cu acest prilej, termenul este definit printr-un set de valori comune ce trebuie
respectate, şi anume: militare pentru democraţie, libertate personală, dialog social,
oportunităţi egale pentru toţi, solidaritate şi securitate socială exprimată faţă de indivizii
defavorizaţi din societate. Printre cele mai clare definiţii oficiale ale termenului se numără
însă, cea menţionată în Concluziile Preşedinţiei Consiliului European de la Nisa din
decembrie 2000, şi anume în Anexa 1, unde descrierea Agendei Sociale Europene stipulează:
„modelul social european – caracterizat în particular de un sistem care oferă un nivel ridicat

5
al protecţiei sociale, de importanţa dialogului social şi de serviciile de interes general care
acoperă activităţile vitale pentru coeziunea socială – se bazează în ciuda diversităţii
sistemelor sociale ale Statelor Membre – pe un fundament comun de valori”.

Elementele esențiale ale modelului social european sunt:

 un nivel ridicat al protecţiei sociale cu servicii de interes general

 existenţa dialogului social, care presupune coordonarea politicilor cu acordurile
colective, negociate de partenerii sociali
 o atenţie deosebită acordată coeziunii sociale
 un set de valori esenţiale comune, ca de pildă: pluralismul politic, politica
nediscriminatorie, toleranţa, solidaritatea şi egalitatea între femei şi bărbaţi, un
nivel cât mai ridicat al ocupării, creşterea durabilă şi neinflaţionistă,
competitivitatea economică, calitatea vieţii şi a mediului înconjurător.

4. Prezentați un scurt istoric al politicilor sociale în UE!

Politicile sociale în Uniunea Europeană au depudat în 1957 cu Tratatul de la Roma

care a pus bazele politicii sociale prin articolele sale referitoare la libera circulație a
muncitorilor și la libertatea de stabilire a acestora, în contextual creării unei pieți comune.
Instrumentul de finanțare a fost ,, Fondul Social European”
În 1986 a fost adoptat ,, Actul Unic European” prin care s-as pus accentual pe sănătate
și siguranța la locul de muncă, s-a introdus dialogul social si conceptul de coeziune
economică și socială. Instrumentul de finanțare a fost ,, Fondul de coeziune economică si
socială”.
Anul 1989 constituie un moment important , se adoptă primul document programmatic
al politicii sociale și anume ,, Carta Socială” prin care se stabilesc drepturile sociale
fundamentale și direcțiile de acțiune ale politicii sociale.
În 1990 ,, Tratatul de la Maastricht”, ratificat în 1992 stabileste ca unul dintre
obiectivele Uniunii este atingerea unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și al
protecției sociale, egalitatea între femei si bărbati, cresterea standardelor de viață și a calității
vieții.

6
 Un an mai târziu, în 1991 a fost adoptat ,, Protocolul Social’’ prin care se clarifică
obiectivele politicii sociale și anume combaterea excluziunii sociale, dezvoltarea resurselor
umane, promovarea ocupării forței de muncă, îmbunatățirea condițiilor de viață si de muncă.
În 1993 a fost lansată ,, Cartea Verde’’ în care se discuta despre viitorul politicilor
sociale, iar în anul 1994 a fost lansată ,, Cartea Albă’’ în cadrul căruia se stabilesc prioritățile
politicii sociale pâna in anul 2000.
În anul 1997 prin ,, Tratatul de la Amsterdam’’ , ratificat în 1999 a fost abrogat
,, Protocolul Social’’ , a fost lansat ,, Acordul Social’’ și a fost integrat un nou articol în
Tratatul UE cu privire la ocuparea forței de muncă cunoscut sub numele de ,, Titlu VIII’’.
Anul 2000 constituie un moment important în evoluția politicii sociale prin
elaborarea ,, Strategiei de la Lisabona’’ prin care se stabilește obiectivul pe zece ani al
Uniunii Europene, reprezentat de transformarea economiei comunitare în cea mai competitive
economie bazata pe cunoaștere.
În același an a fost adoptată și ,, Agenda Politicii Sociale’’ care a preluat obiectivele
specific si elementele strategiei ce tin de politica socială și le- a convertit într-un program de
acțiune pe o durata de 5 ani, care constituie cadrul politicii sociale actuale.
În anul 2007 Constitutia europeană, Lisabona : "Uniunea combate excluziunea socială şi
discriminările şi promovează justiţia şi protecţia socială, egalitatea între femei şi bărbaţi,
solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copilului. Aceasta promovează coeziunea
economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea între statele membre".

5. Conform clasificării lui Gosta Esping – Andersen, se pot distinge trei

mari tipuri de regimuri politice ale bunăstării ( Welfare State
Regimes): regimul liberal ( american), regimul conservator ( german)
și regimul social-democrat ( scandinav). Prezentați unul la alegere.

 Regimul social- democrat ( scandinav) - se bazează pe spiritul keynesian al

anilor`40-50, regimul social-democrat se defineşte prin nivele înalte ale cheltuielilor sociale,
fiscalitate ridicată, sector public extins şi o protecţie socială largă, cuprinzând multiple
categorii ale populaţiei, în acest regim sunt încorporate următoarele elemente: universalitatea
drepturilor sociale, egalitatea beneficiilor sociale -indiferent de nivelul veniturilor realizate în
timpul vietii active, intervenţia planificatoare a statului în economie pentru asigurarea
ocupării depline a forţei de muncă, finanţarea predominant bugetară a beneficiilor sociale -pe

7
baza unui nivel general înalt de impozitare şi o puternică birocraţie care să deservească
reţeaua serviciilor publice.
Conform teoriei lui Gosta Esping-Andersen, regimul social-democrat îşi găseşte cel
mai fidel caracteristicile în legislaţia şi structura administrativă a securităţii sociale din
Suedia, Danemarca şi Norvegia. Acest model mai este cunoscut sub denumirea de
,,scandinav” (Erikson, 1987), ,,instituţional-redistributiv” (Titmuss, 1958, citaţi de Esping-
Andersen, 1991) sau pur şi simplu ,,suedez” (mass-media). În ceea ce priveşte istoria
proiectului social-democrat.
Principalele caracteristici ale regimului social-democrat, sunt: dimensiunea juridică,
dimensiunea fiscală, dimensiunea socială si dimensiunea ocupatională.
a) Dimensiunea juridică este orientată în sensul respectării principiului
universalismului politicii sociale sau, altfel spus, a drepturilor sociale
constitutionale, garantate tuturor cetatenilor unei tari (Marshall, 1950).
b) Dimensiunea fiscală a bunastarii social-democrate se bazează pe un sistem de
taxare (impozitare) generală si progresivă, mai degrabă decât pe contributiile
angajatilor si angajatorilor la sistemul asigurărilor sociale.
c) Dimensiunea socială se referă la portofoliul bogat al serviciilor de tip
,,welfare" furnizate de autoritatile publice, care prin diversitatea si caracterul
generos al ofertei acoperă largi segmente ale populatiei, de la copii până la
persoane vârstnice.
d) Dimensiunea ocupatională se realizează printr-o politică activă în domeniul
pietei muncii si printr-o preocupare constantă a autoritatilor pentru angajarea
cvasi-completă a fortei de munca. Acest interes special a fost mentinut cu bune
rezultate chiar si în timpul crizei economice din anii '70-'80, fiind unul din
punctele forte ale sistemului scandinav.

6. Analizați, la alegere, un agent al politicilor sociale!

Partidele politice reprezintă unul din actorii politici cu rol fundamental în

identificarea şi definirea problemelor sociale. Partidele reprezentate în parlament precum şi
partidele aflate la guvernare utilizează analiza problemelor sociale pentru a formula politici şi
programe sociale. Dimensiunea socială din activitatea partidelor este explicabilă prin
necesitatea de a da un răspuns problemelor sociale cu care se confruntă societăţile
contemporane.

8
 Datorită accentului pus pe acţiunea politică a partidului politic care are drept obiectiv
participarea la guvernare şi medierea dintre guvernanţi şi guvernaţi,acesta reprezintă o
organizaţie cu caracter permanent, structurat ierarhic şi geografic a cărui finalitate este
exercitarea puterii politice pe baza unui program pentru care a primit un sprijin din partea
electoratului în cadrul unei competiţii politice libere.
Conform lui Maurice Duverger partidele politice pot fi:
- Partide de origine parlamentară acestea apar în contextul existenței institutiei
parlamentului în care grupurile parlamentare s-au format pe baza afinităților politice;
- Partide de origine exterioara parlamentară- reprezintă rezultatul presiunii sociale pe
care diverse sindicate , asociații, societăti de gândire au exercitat-o asupra parlamentelor
pentru reprezentarea intereselor lor predominant sociale

BIBLIOGRAFIE:
1. Prof.dr. George Poede – Curs Politici Sociale.
2. Andrei Vocila – Curs de Politică Socială-
https://andreivocila.com/2010/01/01/curs-de-politica-sociala/.
3. https://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/sociologie/Agenti ai politicilor
sociale39.php.
4. ZAMFIR,Elena, ZAMFIR, Cătălin, Politici sociale în România, Bucureşti,
Ed. Expert, 1999.
5. ZAMFIR, Elena, ZAMFIR, Cătălin, Politici sociale: România în context
european, Bucureşti, Ed. Alternative, 1995.