Tehnici Chirurgicale 2016 Igna C Isbn - 978-606-785-001-7

TEHNICI CHIRURGICALE VETERINARE
CORNEL IGNA
1
CORNEL IGNA
Editia a V-a
Revăzută și adăugită
2
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale
IGNA CORNEL
Tehnici chirurgicale veterinare/Cornel, Igna
Ed. a 5-a, rev. - Timișoara, 2015, Ed.Agroprint
628 p.; il.; 28 cm
Bibliogr.
ISBN . 978-606-785-001-7
3
CORNEL IGNA
4
CĂTRE CITITORI
Efortul de a scrie, dar mai ales de a ilustra această carte, a fost în permanență
dominat de ideea de a ajuta viitorii specialiști în chirurgia veterinară să-și scurteze
perioada de formare prin acceptarea și aplicarea unor informații verificate.
În realizarea acestui deziderat mă simt dator să spun că cea mai mare influență
asupra a tot ceea ce urmează este rezultatul școlii din care fac parte și, în primul rând,
a conducătorilor ei, profesorii Marin Moldovan și Simion Bolte, lângă care am avut
norocul să mă formez și să muncesc în ultimii 15 ani.
Prin Tehnici chirurgicale veterinare sper să fi realizat un instrument de lucru,

nepretențios, dar poate util pentru a fi consultat în practica chirurgiei de fiecare zi, ca
un adevărat “caiet de notițe”. Din ansamblul preocupărilor unui chirurg veterinar am
ales partea cea mai practică, lăsând intenționat deoparte toate considerațiile
etiologice, patogenice, diagnostice și prognostice, nu pentru că chirurgul nu ar trebui
să le cunoască, ci pentru că abordarea lor ar fi lărgit enorm un cadru limitat strict la
“pașii operatori”. Lipsește, deasemenea, detalierea anesteziei, contenției și
monitorizării pre-, intra- și postoperatorii considerată inoportună, pe de o parte, de
rațiuni editorial, iar de pe altă parte, de inutilitatea redării rezumative a unor corelații
strict necesare cu patologia chirurgicală extrem de complexă ca și de considerentul că
în pregătirea medicului veterinar momentul în care este suscitat interesul pentru
tehnicile chirurgicale noțiunile omise sunt considerate deja însușite.
Redactarea lucrării este în mod intenționat lipsită de pretenții, atât datorită

modestiei subiectului (descrierea unor tehnici operatorii uzuale adresate unei patologii
obișnuite) cât și a faptului că în afara selecției, ordonării și prezentării, conținutul
propriu-zis al lucrării nu îmi aparține, procedeele descrise neavând nimic original,
multe noțiuni generale sau chiar amănunte regăsindu-se și în multe alte cărți,
manuale, tratate, monografii sau articole, fapt care explică și absența citărilor.
Ilustrarea textului am considerat-o necesară pentru a surprinde esențialul unor

proceduri tehnice, facilitând astfel înțelegerea lor.
Doresc să mulțumesc familiei, colegilor și colaboratorilor pentru ajutorul și

sugestiile lor, asigurându-i de întreaga mea receptivitate la sfaturile și criticile menite
să îmbunătățească o nouă eventual ediție.
Autorul
Timișoara, 1999
5
CORNEL IGNA
6
PREFAȚĂ LA EDIȚIA I
Ideea de a scrie o carte este o dorință firească a fiecărui cadru didactic.
Împlinirea ei este condiționată totdeauna de perseverență, autoperfecționare și
compararea cu modelele anterioare. Reușita deplină poate fi numai atunci când la
baza scopului propus stă utilitatea reală a cărții și adresabilitatea precisă către cititorul
ei, altfel nu se poate vorbi de carte ca cel mai eficient și stabil mijloc de transmitere a
informației și de instrucție individuală. De aici rezultă și calitățile ce trebuie să le
îndeplinească o carte de specialitate și anume să conțină informații exacte, verificabile
și reproductibile în exersarea profesiei și să fie scrisă concis și coerent.
Pentru realizarea acestor deziderate minimale, autorul sau autorii cărții trebuie ei
înșiși să posede o experiență profesională în gestionarea practică a informației redată
în carte, atât în ceea ce privește aplicarea ei pe cazul clinic, cât și în ceea ce privește
demonstrarea eficienței metodelor și tehnicilor descrise în carte, ceea ce presupune
să se recunoască de către studenți, colaboratori și colegii de breaslă, calitatea și
competența de dascăl și clinician în același timp.
Cartea de față îndeplinește condițiile și dezideratele de mai sus și umple un gol

informațional, având în vedere că de la ultima apariție a unei lucrări cu referire numai
la tehnicile chirurgicale veterinare au trecut peste 15 ani. Selectarea judicioasă a
tehnicilor operatorii după criteriul utilității lor pentru instruirea studenților și pentru
medicul veterinar practician, precum și renunțarea la informațiile ce sunt regăsite în
alte lucrări, dă cărții caracterul de real ghid practic. Ilustrația, care ca execuție aparține
în întregime autorului, susține și completează în mod fericit textul întregii cărți.
Prof. univ. dr. Simion Bolte
Titularul disciplinei de Patologie și Clinică Chirurgicală
Laureat al Premiului Academiei Române
Ediția I – 1999, Ed. Brumar-Timişoara I.S.B.N. 973-9295-37-1 (386 pag)
7
CORNEL IGNA
PREFAȚĂ LA EDIȚIA a II –a
Lucrarea Tehnici chirurgicale veterinare elaborată de Prof. Dr. Cornel Igna şi

editată de Brumar Timişoara în 1999 a fost pentru mine ca profesor universitar şi ca
medic veterinar practician un eveniment editorial deosebit de interesant prin conţinutul
său şi prin modul de redactare cu totul deosebite şi extrem de utile atât celor care
doresc să înveţe, adică studenţilor în medicină veterinară, precum şi practicienilor
care, prin natura muncii lor sunt puşi în situaţia de a efectua diverse intervenţii
chirurgicale pe animale.
Aşa cum am prevăzut încă de la apariţia acestei cărţi ea a fost foarte bine primită
de cei cărora le era adresată şi într-un timp scurt, cu toate că tirajul a fost relativ
mare, s-a epuizat.
Ideia autorului de a reedita această lucrare revizuită şi îmbogăţită cu elemente noi
apărute în domeniu, în ultimii trei ani este, după părerea noastră binevenită.
Sunt convins că această ediţie nouă va fi la fel de bine apreciată de studenţii şi
medicii veterinari care vor avea privilegiul de a şi-o achiziţiona în biblioteca
personală, unde trebuie pusă în rândul întâi, ca o realizare editorială de excepţie
prin utilitatea ei.
Pentru medicii veterinari practicieni în teritoriu, această lucrare ar trebui să-şi
găsească un loc în “trusa de teren”, ea fiind un ghid practic preţios pentru intervenţiile
chirurgicale.
Prof. univ. Dr. Horia Cernescu
Laureat al premiului Academiei Române
Ediția a II-a – 2001, Ed. Brumar-Timişoara I.S.B.N. 973-8057-16-7 (396 pag)
8
PREFAȚĂ LA EDIȚIA a III –a

Lucrarea „Tehnici chirurgicale veterinare” elaborată de Prof.univ.dr. Cornel Igna a
ajuns la a III-a ediţie. Indiferent de unghiul sub care am fi ispitiţi să emitem judecăţi
asupra calităţii acesteia, solicitarea ei de către specialişti spune totul. O carte utilă
studenţilor, o carte utilă medicului veterinar practician.
Redactarea unui asemenea ghid practic operator nu a fost uşoară, autorul fiind
obligat să selecteze tehnicile considerate utile specialistului. Selecţia s-a bazat pe o
bună pregătire de specialitate şi pe experienţa personală, garanţii asupra solidităţii
conţinutului.
Prezentarea actului operator în succesiunea evenimentelor şi exemplificarea

schematică reprezintă un mod original de redactare, care face din tehnica operatorie o
cale accesibilă, nu imposibilă. Această manieră editorială nu ar fi fost posibilă fără
„gândire chirurgicală”, care a dirijat întreaga activitate a autorului.
Suntem convinşi că apariţia aceste ediţii, completată cu noi tehnici operatorii,

va fi primită cu acelaşi interes, fiecare student şi medic veterinar căutând să-şi
perfecţioneze arta mânuirii bisturiului. Cartea este redactată pe înţelesul tuturor,
eliminând „balastul” redacţional. Prezentarea operaţiilor este logică, incat nu exista
regiune corporala in care bisturiul sa nu fie utilizat cu succes. Prin conţinutul său
reprezintă sufleorul fidel al medicului veterinar.
Pentru modul în care a gândit-o, pentru valoarea ştiinţifică şi practică a lucrării îl

felicit pe autor. Prin elaborarea acestei lucrări s-a achitat de obligaţiile profesionale
faţă de cei mai tineri, care se pregătesc pentru consacrare şi succesiune.
Iaşi, 4 iulie 2005
Prof.univ.dr. Ioan Burtan
Titularul disciplinei de Patologie şi clinică chirurgicală
Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi
Ediția a III-a – 2005, Ed. Brumar-Timişoara I.S.B.N. 973-602-132-7 (478 pag)
9
CORNEL IGNA
10
PREFAȚĂ LA EDIȚIA a IV –a
Recitind textul scris, în Către cititori, la prima ediție a lucrării, am constatat că

primele paragrafe își păstrează valabilitatea.
Angajamentele ultimului paragraf au făcut posibilă apariția celei de a patra
ediții.
Doleanțele exprimate de studenții cursului de Tehnici chirurgicale ai Facultății
de Medicină Veterinară din Timișoara, de a regăsi noțiuni referitoare la manoperele
chirurgicale de bază, de pregătiri preoperatorii, ca și recomandări (indicații) pentru
aplicarea tehnicilor prezentate, constituie modificări operate încă de la ediția
precedentă și care au fost menținute și în prezenta ediție. Au fost revizuite, actualizate
și comasate sau excluse unele tehnici operatorii, cerință impusă de scurgerea a peste
12 ani de la prima redactare.
Rămâne nesatisfăcută cerința celor care își doreau să regăsească citări
bibliografice în textul cărții. Explicațiile pentru acest minus al materialului constau, în
primul rând, în imposibilitate descoperiri în noianul de informații din literatura de
specialitate a paternității corecte a fiecărui procedeu, iar alcătuirea unei liste a
lucrărilor care tratează sau descriu acel procedeu ar fi depăsit ca volum, în multe
cazuri, textul prezentat. În al doilea rând, materialul ar fi pierdut, prin suraîncărcarea
cu citări, din caracterul său de „instrument de lucru nepretențios”.
Toate celelalte mențiuni ale ultimului paragraf își păstrează actualitatea și
valabilitate și pentru materialul prezentei ediții.
Autorul
Timișoara, 2011
Ediția a IV-a – 2011, Ed. Brumar-Timişoara I.S.B.N. 978-973-602-666-9 (478 pag)
11
CORNEL IGNA
12
ABREVIERI
A amper
a artera
alin aliniatul
AM animale mari (ecvine, bovine)
am animale mici (carnasiere, animale de blană)
Am animale mijlocii (ovine, suine)
ap aponevroza
art articolul
c.m. celiotomie mediană
cca circa
cm centimetru
cu corn uterin
DC debitul cardiac
DTCP diferenţa între Tc şi Tp
DU debit urinar
EEA End to End Anastomosis - aparat de sutură prin agrafare pentru anastomoze intestinale
termino-terminale
EEG electroencefalogramă
EKG electrocardiogramă
ELL enteroanastomoză latero-laterală
ELT enteroanastomoză latero-terminală
etc et cetera
ETL enteroanastomoză termino-laterală
ETT enteroanastomoză termino-terminală
FC frecvenţa cardiacă
fig figura
FSM Fascia – Skin Manual – aparat de sutură prin agrafare pentru aponevroze și piele
GIA Gastro Intestinal Anastomosis - aparat de sutură prin agrafare pentru anastomoze digestive
13
CORNEL IGNA
gr greacă
h hernie
Ht hematocrit
î.e.n. înaintea erei noastre
L lombar
lat latină
LDS Ligating Dividing Stapling – aparat de efectuat ligature și secționări tisulare
ll ligament larg
ls ligament suspensor al ovarului
m metric
m muşchi
mEP sistemul metric al Farmacopeei Europene de clasificare a grosimii firelor de sutură
ml mililitru
mm milimetru
mo mezoovar
ms mezosalpinx
n nerv
NLA neuroleptanalgezie
N-NLA narco-neuroleptanalgezie
nr numărul
o ovar
P pulsul
Pa presiunea arterială
PaCO2 presiunea arterială parţială a CO2
PaO2 presiunea arterială parţială a O2
PaP presiunea arterială pulmonară
PC performanţa cardiacă
PVC presiunea venoasă centrală
PvO2 presiunea venoasă parţială a O2
14
PVP presiunea venoasă periferică
SaO2 saturaţia în O2
sol soluție
T toracal
TA Thoraco-Abdominal - aparat de sutură prin agrafare pentru organe toracice și digestive
Tc temperatură corporală centrală
Tp temperatură corporală periferică
TRC timp de reumplere capilară
TS timp septic
v vena
V volt
VEM volum expirator maxim
VIM volum inspirator maxim
–  figura
o
grad
15
CORNEL IGNA
16
INTRODUCERE
Chirurgia1 este ştiinţa medicală ce are ca obiect studiul bolilor care se tratează
prin acţiuni manuale exercitate asupra organismului, fie direct, fie prin intermediul unor
instrumente sau aparate, de regulă sub anestezie şi în condiţii de asepsie şi
antisepsie.
Chirurgia, disciplină de bază în profilul profesional al medicului veterinar,
cuprinde următoarele părţi:
1. Propedeutica2 chirurgicală, în cadrul căreia se studiază problemele
premergătoare sau care în mod obligatoriu anticipează actul operator propriu-zis,
respectiv, asepsia şi antisepsia, contenţia, tehnica examinării şi pregătirii animalelor
pentru operaţie, injecţiile şi puncţiile, anestezia loco-regională şi generală,
traumatologia accidentală, biologia procesului de vindecare şi cicatrizare a leziunilor
traumatice, complicaţiile aseptice şi septice postraumatice, resucitarea şi
reechilibrarea principalelor funcţii precum şi terapia nespecifică sau conexă terapiei
chirurgicale.
2. Medicina operatorie, în cadrul căreia se studiază manoperele chirurgicale
de bază (diereza,, exereza , sutura, hemostaza şi drenajul) şi tehnicile operatorii
specifice regiunilor corporale sau bolilor chirurgicale.
3. Patologia şi clinica bolilor chirurgicale, în cadrul căreia se studiază
etiopatogenia, simptomatologia, diagnosticul, prognosticul, profilaxia şi tratamentul
bolilor chirurgicale, respectiv a acelor bolicare de regulă sunt localizate în anumite
regiuni sau organe care nu sunt curabile prin mijloace medicamentoase originale.
Această parte a chirurgiei veterinare cuprinde mai multe capitole care, în medicina
umană, constituie specialităţi medicale dinstictive, ca spre exemplu: oncologia,
oftamologia, otorinolaringologia, ortopedia.
În prezent chirurgia, prin complexitate, este considerată o ştiinţă
interdisciplinară, progresul ei a fost şi este condiţionat de cel realizat în domeniul
anatomiei normale şi patologice, fiziologiei, fiziopatologieiprecum şi cel realizat în
domeniul histologiei, biochimiei, biofizicii şi ameliorăriianimalelor. Interdisciplinaritatea
stă la baza concepţiei chirurgiei moderne în care decizia aplicării actului chirurgical
(intervenţiei operatorii) trebuie să aibă în vedere particularităţile fiziologice,
fiziopatologice şi anatomice ale regiunii pe care se operează şi ale animalului în
1
Chirurgia (lat): cheir = mână; ergon = muncă
2
Propedeutică (gr): pro – înainte; paidetikos – a instrui
17
CORNEL IGNA
ansamblu, consecinţele imediate şi ulterioare ale agresiunii chirurgicale şi mai ales

prognoza zooeconomică, respectiv gradul de recuperare sau de creştere a
potenţialului bioproductiv al animalului operat. Cu alte cuvinte chirurgul veterinar
trebuie să posede temeinice cunoştinţe de biologie şi patologie dar în egală măsură şi
de zootehnologie.
18
ISTORICUL CHIRURGIEI VETERINARE
“Cine nu cunoaşte istoria profesiunii

sale, este un străin în propria casă”
(august Postolka, Viena 1887)
Trecutul chirurgiei cuprinde trei perioade principale:1. - preistorică, 2. -

perioada dintre primele documente şi începutul chirurgiei veterinare moderne şi
3. - perioada chirurgiei moderne ştinţiifice.
În perioada preistorică (10-20.000 ani în urmă) singurele dovezi asupra
practicării intervenţiilor chirurgicale la animale sunt reprezentate de oase, ale căror
forme atestă faptul că în neolitic se executa castrarea şi se cunoşteau efectele ei la
bovine. De asemenea săpăturile arheologice au scos la iveală cranii de oameni, oi şi
cai trepanate cu ajutorul uneltelor lucrate din silex, fără să se ştie în ce scop. Treptat,
odată cu civilizaţia primitivă, se dezvoltă şi măestria de a îndepărta suferinţele
oamenilor şi animalelor. Se identifică oameni cu calităţi în acest sens “vindecători”,
făuritorii ancestraliai medicinei.
Perioada dintre primele documente şi începutul chirurgiei veterinare moderne
prezintă o serie de dovezi care după cronologie şi aria geografică pot fi epuizate
astfel: perioada Egiptului antic, Greciei antice, Romei antice, evuli mediu şi perioada
Renaşterii.
În Egiptul antic, papirusul veterinar din KAHUN (2000 î.e.n.) cuprinde
procedee de examinare a animalelor, noţiuni despre semnele de boală şi despre
tratarea plăgilor. Se practică de asemenea castrarea la tauri puşi la îngrăşat. La
egipteni bovinele erau sanctificate. Astfel sub figura vacii se ascundea zeiţa ISIS,
patroana medicinii. Taurul era încarnarea terestră a lui OSIRIS, iar tauri sacri Apis şi
Menvis au fost onoraţi ca zei.
În Mesopotamia (ţara dintre fluviile Tigru şi Eufrat, leagănul civilizaţiei
asiriene şi chaldeene, cuprinde Babylonul, capitala imperiului lui Hammurabi, Ninive,
capitala Asiriei şi Our Chaldea, Iracul de azi) s-a elaborat vesticul cod a lui
19
CORNEL IGNA
HAMMURABI (regele Babylonului 1728-1686 î.e.n.), în care sunt informaţii mai

precise cu privire la practicarea unor intervenţii chirurgicale, la caracterul
organizatoric şi la onorariile persoanelor care efectuau tratamente chirurgicale la
animale,precum şi cu privire la despăgubirea proprietarilor în caz de nereuşită. În
aceeaşi perioadă evreii practicau cu succes castrarea la tăuraşi prin zdrobirea
testicolelor sau prin smulgerea cordoanelor testiculare. Animalele castrate nu pot fi
aduse ca jertfe.
În Persia antică a existat un tratat de medicină bovină scrisă pe foi de palmier,
în care era descris tratamentul principalelor boli.
În India veche, o serie de documente arată, de asemenea, că se practicau
intervenţii chirurgicale şi se tratau plăgile. Deoarece exista credinţa că omul şi
animalul sunt egali, cei cese ocupau de sănătatea animalelor se bucurau de aceiaşi
consideraţie ca şi cei ce se ocupau de sănătatea oamenilor. Este dovedită existenţa
sălilor de operaţie şi a instrumentarului necesar. În perioada Brahmană o atenţie
deosebităs-a acordat elefantului. Ca şi instrumentar chirurgical se utiliza bisturiul,
foarfeca, acele, fierăstrăul, lanţeta, pensele şi alte instrumente şi se aplica
cauterizarea, rubefacţia, vezicaţia şi venisecţia. Dintre operaţii, pe lângă castrarea
masculilor, se mai practicau amputările, herniotomia şi diferite intervenţi obstetricale.
Pentru a sublinia importanţa chirurgiei, trebuie amintită lucrarea “Bolile elefantului”din
perioada Brahmană a lui Palakapia, medic veterinar al regelui Romapada, care
cuprinde patru capitole: boli mari, boli neânsemnate, boli chirurgicale şi boli
amestecate. Lucrarea dezvăluie progresul ştiinţific al timpului, aplicarea metodelor
terapeutice raţionale alături de cele magice.
În perioada budistă animalele erau protejate prin lege ca şi omul. O
consideraţie deosebită s-a acordat bovinelor, vaca fiind considerată mama zeilor.
Regele Asoka (270-233 î.e.n.) înfiinţează spitale şi azile pentru oameni şi animale.
Spitalele veterinare au dăinuit până în zilele noastre. În aceste spitale activau medici
veterinari ai statului cu retribuţii speciale.
În China antică se practica medicina raţională şi deopotrivă cea mistică
sacerdotală. Se cunoşteau numeroase medicamente, clasificate după acţiunea lor
20
(purgative, vomitive, diuretice şi sedative) care se vindeau la magazinele specializate.

În tratamentul multor boli se folosea acupunctura şi moxapunctura (cauterizarea).
În Grecia antică, medicina hipocratică (sec. IV î.e.n.) devine populară şi
contribuie şi la progresul medicinei veterinare. Xenofon (445-354 î.e.n.) şi Aristotel
(384-322 î.e.n.) au descris o serie de intervenţii chirurgicale cum ar fi: castrarea la
armăsar, taur, porc şi cocoş, precum şi castrarea la scroafă şi cămilă, sutura
plăgilor şi cauterizarea. (Aristotel, filosof şi enciclopedist, fiul lui Nichomacus,
medicul lui Amyntas, regele Macedoniei, este considerat şi întemeietorul anatomiei
comparate).
În Roma antică, deoarece munca manuală era desconsiderată, medicina este
practicată de greci. CELSUS (40-20 î.e.n.), PLINIUS (23-79 e.n.), COLUMELLA (40
e.n.) şi GALENUS (131-203 e.n.) în operele lor descriu şi o serie de boli şi intervenţii
chirurgicale între care castrarea vierului şi tratamentul prin vezicaţie, imobilizarea
fracturilor, etc. Se concep o serie de noi instrumente ca speculumul, aparatul de
suspensie, travaliu etc.
De la cartaginezi a rămas un voluminos tratat de agricultură, scris de Mago în
limba feniciană pe la 250 î.e.n. în care sunt prezentate bolile vitelor şi castrarea
armăsarilor şi taurilor prin mai multe procedee.
În perioada următoare, după căderea Romei, în imperiul bizantin importanţa
medicinei veterinare a crescut, apare celebra lucrare “HIPPIATRICA” o
impresionantă colecţie de cunoştinţe de medicină veterinară de până atunci (ordonată
de împăratul bizantin Constantin al VII-lea- 905-959 e.n.) care cuprinde numeroase
noi tehnici operatorii şi tratamente la animale, între care drenarea abceselor prin
termocauterizare, laparatocenteza, amputarea rectului în prolapsul rectal, etc. Se
perfecţionează instrumentele chirurgicale şi metodele de contenţie.
În eviul mediu progresele medicale sunt foarte reduse, mai ales în ţările
europene. În ţările arabe se acordă importantă crescând calul, ceea ce determină
apariţia unei literaturi hipologice (AVICENNA 980-1037) şi se aprofundează tot mai
mult domeniul patologiei ecvine (ABU ZAKARIA, ABU BEKR sec XIII). Se practică,
pe lângă operaţile cunoscute, extracţia dentară, venisecţia, miotomia, osteotomia,
suturile.
21
CORNEL IGNA
În perioada renaşterii apar o serie de lucrări de patologie veterinară şi se

întrezăresc zorii chirurgiei moderne, bazată pe aprofundarea studiului anatomiei. În
perioada 1200-1300 se fac progrese în domeniul creşterii şi exploatării animalelor, mai
ales a calului. Multă vreme a dominat lucrarea lui Jordanus Ruffus intitulată “De
medicina equorum”. Fondatorul vechii şcoli de chirurgie de la bologna, Teodorico
dei Borgognoni (1205-1298) a practicat pentru prima dată în e.n. anestezia
generală la cal, folosind seminţe de Hyoscianus niger cu efect narcotic. Se
concepe primele travalii pentru contenţia şi suspendarea calului, în vederea
potcovitului şi tratării fracturilor. În sec. XIV apare “La chirurgie des chevaux” autor
anonim, în care se descrie ca noutate castrarea armăsarilor în poziţie patrupedă.
Treptat se perfecţionează asistenţa sanitar-veterinară şi se pune bazele unor instituţii
elementare de şcolarizare, asfel în Spania la sfârţitul secolului al XV – lea, se
introduce obligativitatea unui examen pentru toţi cei ce practicau medicina veterinară
şi potcovitul cailor. Urmează operioadă spectaculoasă (1520-1700) care culminează
cu cezariana la vacă, efectuată pentru prima dată de englezii CRAWSHAY şi
HAWARD (1636), operaţia de hernie, rezecţia intestinală, traheotomia de urgenţă şi
trepanaţia sinusurilor. Robertson practica la armăsar castrarea cu clupe.
Chirurgia veterinară modernă, este legată de înfinţarea primelor şcoli de
medicină veterinară în Europa (Lyon 1762, Alfort 1765, Torino 1769, Compenhaga
1773, Viena 1777, Hanovra 1778, Dresda 1780, Bologna 1783, Berlin 1790, Londra
1792, Madrid 1793, Berna 1806, Jena 1816) în cadrul cărora se dezvoltă chirurgia ca
o disciplină de sine stătătoare. Apare o serie de lucrări şi se introduc noi tehnici
operatorii. Astfel în 1772 Lafosse descrie operaţia de extirpare a fibrocartilajului
complimentar, în 1822 Dietrichs, publică mai multe lucrări, între care deschiderea
pungilor guturale (hiovertebrotomia) şi consolidează atributele de ştiinţă şi de artă ale
chirurgiei; Lambert (1802-1851) perfecţionează tehnica suturilor, Gunther (1794-
1858) introduce tehnica nevrectomiei şi tenotomiei iar Viborg (1759-1822) pune
bazele anatomice ale pungilor guturale şi descrie tehnica hivertebrotomiei prin
triunghiul anatomic ce-i poartă şi azi numele.
În perioada anilor 1800-1900) apar numeroase manoale de chirurgie
veterinară şi asistăm la salutul calitativ de trecere de la chirurgia empiric-anatomistă la
22
chirurgia fiziologică, efectuată sub anestezie şi în condiţii tot mai corespunzătoare de

asepsie şi antisepsie.
Principalele descoperiri intedisciplinare care au stat la baza progresului în
chirurgia modernă ştiinţifică au fost următoarele:
- anestezia generală cu eter în 1842 de către Morton şi Jackson, cu
cloroform de către fiziologul Marie Jean Pierre Flourens (1845-1846), care a
experimentat-o pe animale şi apoi în 1846 a fost introdusă la om de către Simpson şi
ce cu cloralhidrat 1869 de către Liebrich;
- analgezia locală cu cacaină de către Reclus 1862;
- drenajul cu tub de cauciuc (Chassaignac 1859);
- antisepsia (Sammelweis 1847 – Budapesta) confirmată abia în 1867 de
Lister şi Pirogov, care folosesc în acest scop fenolul şi apa clorurată;
- hemostaza prin forcipresură (Pean şi Coerberle 1868);
- pansament cu vată în scopul de a filtra microbii (Guerin 1873);
- termocauterizarea (Paquelin 1876);
- asepsia (Pasteur, Halsted 1878);
- razele X (Rontegen 1895);
- boala postoperatorie (Leriche 1933);
- chimioterapia (Domag 1934);
- antibioterapia (Flemming şi Florey 1938);
- narcomiorelaxarea (Bovet 1947, foloseşte flaxedilul, primul miorelaxant
sintetic);
- narcoza potenţializată (Laborit şi Huguenard 1950);
- neuroleptanalgezia (De Castro şi Mundeleer 1958-62).
23
CORNEL IGNA
ISTORICUL ŞI EVOLUŢIA CHIRURGIEI VETERINARE

ÎN ROMÂNIA
Pe teritoriul patriei noastre sunt numeroase dovezi care atestă practicarea

medicinei veterinare încă din antichitate. Astfel de exemplu geto-dacii cunoşteau
tratamentul fracturilor prin imobilizarea cu atele de lemn, castrarea armăsarilor. La
Grădiştea Muncelului s-a găsit o veritabilă trusă chirurgicală. În Dacia romană
pătrunde odată cu romanii şi o serie de practici medical veterinare, larg răspândite în
marele imperiu roman de răsărit, cunoscut sub denumirea de imperiul bizantin. Este
interesant de arătat faptul că vechii germani au preluat castrarea armasarilor de la
valachi, dovadă făcând-o denumirea dată cailor castraţi de “cai valachi”.
Ca şi în alte ţări, până la înfiinţarea primei şcoli veterinare în 1856, medicina
veterinară şi implicit şi chirurgia era practicată de empirici.O statistică din 1861 arată
că în Ţara Românească şi în Moldova funcţionau în total 15 medici veterinari. În
acelaşi an se pun bazele organozatorice ale învaţamântului medical veterinar şi se
definitivează programele analitice în care disciplina de chirurgie este de sine
stătătoare şi cu probă obligatorie de examen începând cu anul 1864. Până la primul
război mondial chirurgia (Mica chirurgie, Operaţii şi cura bolilor externe, Medicina
operatoare şi teoretică, Medicina operatoare şi anatomia topografică – denumiri date
disciplinelor de chirurgie) a fost predată de profesorii Enicek, M. Colben, I. Popescu,
Paul Oceanu. După 1920, chirurgia se predă în cadrul celor două discipline, de
propedeutică şi medicină operatoare şi de patologie şi clinică chirurgicală. Prima a fost
predată de profesorul M. Fălcoianu, şi apoi de profesorul Ion Bucică, iar cea de-a
doua de ilustrul profesor Gh. Udrischi (1867-1958) care s-a distins ca o personalitate
proeminentă a medicinei veterinare româneşti. S-a remarcat prin contribuţii valoroase
în domeniul perfecţionării tehnicilor operatorii (a efectuat prima amputaţie de membru
anterior la cal şi prima proteză ortopedică) şi în domeniul anesteziei, folosind în
premieră mondială tehnica blocajului analgezic în diagnosticul şchiopăturilor.
24
Profesorul I. Bucică (1882-1957) a pus bazele învăţământului ortopedic

veterinar şi ascos primul tratat practic de podologie.
Conducerea disciplinelor este preluată de profesorul Gh. Ionescu şi
Apostoleanu, apoi de profesorul Octavian Vlăduţiu. După cel de-al doilea razboi a luat
fiinţă cea de-a doua Facultate de Medicină Veterinară la Arad, unde disciplina de
Medicină operatoare a fost predată de Dr. Vasile Mihu, iar cea de Patologie şi clinică
de profesorul Eugen Pastea. În 1962 au luat fiinţă cele trei facultăţi de la Cluj, Iaşi şi
Timişoara.În intervalul de timp scurs de atunci chirurgia veterinară se dezvoltă, având
un corp didactic de prestigiu, format din profesorii O Vlăduţiu, I. Murgu, D. Stancu, I.
Grigorescu, Maria Temelcu, I. Miclăuş, Leau Octavian la Bucureşti; Vl. Căpăţână, I.
Cristea, Al. Cociu, N. Mateş la Cluj; Gh. Ionescu, N. Moroşanu, N. Burtan la Iaşi şi M.
Moldovan, I. Deaconescu, D. Theodorescu şi S. Bolte la Timişoara. Se întreprind
cercetări în aproape toate domeniile chirurgiei, în care un loc important îl ocupă cele
din domeniul anesteziei şi terapiei intensive, chirurgiei abdominale şi afecţiunilor
aparatului locomotor. S-au editat valoroase lucrări între care un loc de frunte îl deţine
Tratatul de patologie chirurgicală a animalelor domestice (O. Vlăduţiu, 1962 şi 1966),
Chirurgia de campanie (Vl. Căpăţână, 1954), Chirurgia experimentală (Vl. Căpăţână,
T. Giurgiu, 1972), Oftamologia veterinară (E. Pastea, 1962, M. Moldovan, S. Bolte,
1984), Intervenţii chirurgicale la animale (J. Grigorescu, 1968), Agresologie, anestezie
şi terapie intensivă în medicina veterinară (S. Bolte, M. Moldovan, 1981) şi altele.
25
CORNEL IGNA
26
CAPITOLUL I
INTERVENŢIA CHIRURGICALĂ
27
CORNEL IGNA
Chirurgia3 este o ramură a medicinei în care activitatea se bazează,

prepondenent, pe aplicarea unor procedeee manual-instrumentale de vindecare,
denumite operaţii (intervenții operatorii).
Printr-o intervenţie chirurgicală (operaţie) sunt realizabile următoarele
obiective:
- descoperirea unor regiuni şi/sau formaţiuni anatomice pentru a acţiona
direct asupra lor (explorări invazive directe, cateterizări, precizări de diagnostic);
- îndepărtarea corpurilor străine şi a colecţiilor naturale sau patologice
(incizie, puncţie, excizie, extracţie, drenaj);
- restabilirea integrităţii în discontinuităţile tisulare apărute în urma unor boli
sau a unor intervenţii chirurgicale (suturi, imobilizări, bandaje, sinteze, plastii,
protezări);
- inducerea unor modificări biologice cu efect, în general, favorabil asupra
producţiei animaliere (castrare, vasectomie, masculi genitostimulatori, ecornare);
- realizarea modificării aspectului exterior al animalului, cu scop curativ,
pentru a se încadra în estetica normală (intervenții care redau aspectul normal după
afecțiuni traumatice sau neoplazice care desfigurează și/sau mutilează animalul).
Legea nr. 205/2014 republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 320 din 30
aprilie, 2014 reglementează în capitolul IV, articolul 19, desfășurarea intervențiilor
chirurgicale:
“ (1) Animalele sunt supuse interventiilor chirurgicale numai in cazurile motivate.
(2) Interventiile chirurgicale se efectueaza sub anestezie locala sau, dupa caz,
generala, numai de catre medici veterinari.
(3) Interventiile chirurgicale se efectueaza in spatii autorizate, cu exceptia situatiilor

in care interventia se impune la fata locului.
(4) Manoperele medicale care pot provoca suferinta animalului trebuie efectuate de
catre medicul veterinar.”
Legea nr. 205/2014 la art.5, alin. (2) stabilește că: “deținătorilor de animale le
este interzis să aplice rele tratamente și cruzimi”, încadrând la art 6, alin (2),
litera i – “intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal
sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secționarea
corzilor vocale, ablația ghearelor, colților ciocului și dinților;” - drept act de
cruzime față de animale, care conform art. 25, alin 1: “constituie infracțiune și se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.”
3
Chirurgia (lat): cheir = mână; ergon = muncă
28
În practica chirurgiei veterinare la animalele de fermă, realizarea obiectivelor unei

operaţii este condiţionată permanent de conceptul rentabilităţii zooeconomice. Spre
deosebire de medicul uman, medicul veterinar nu lucrează pentru pacient (animal) ci
pentru proprietarul acestuia (Bolte, 1988). Şansele de recuperare postoperatorie a
potenţialului productiv al animalului tratat reprezintă factorul decizional primordial
pentru orice intervenţie. Proprietarul animalului trebuie corect informat şi ajutat în a-şi
exprima consimţământul pentru o anumită opţiune.
În chirurgia animalelor de companie apar frecvent situaţii în care implicările
emoţional-convive sau umanitar-frustrante ale proprietarilor impun adoptarea de soluţii
terapeutice care au ca unic scop menţinerea vieţii pacientului (amputaţiile de membre,
mamectomiile totale) sau crearea confortului habitant al proprietarului (histerectomiile,
castrările).
29
CORNEL IGNA
1.1 INDICAŢIA OPERATORIE
Decizia de a practica o intervenţie chirurgicală presupune o motivaţie obiectivă şi

şi o evaluare cât mai exactă a factorilor de risc. În raport de acestea şi de obiectivul
urmărit operaţiile pot avea indicaţii absolute şi relative.
Indicaţia absolută presupune efectuarea actului operator ca unică soluţie pentru
realizarea obiectivului urmărit (Exemplu: operaţia reprezintă singurul act terapeutic
care poate salva viaţa unui armăsar cu hernie inghinală strangulată; ecornarea viţeilor
reprezintă soluţia tehnologică pentru întreţinerea fără risc în sisteme de creștere libere
(nelegată); orhidectomia vierilor adulţi este unicul remediu de îmbunătăţire calitativă
(organoleptică) a cărnii acestora animale etc.) – Bolte - 1988.
Indicaţia relativă include situaţiile în care:
- există şi alte posibilităţi terapeutice;
- primează criteriul economic (cheltuielile operatorii depăşesc 15-20% din
valoarea animalului) (N. Moroşanu - 1983);
- prognoza operatorie este rezervată, fie datorită terenului biologic
(animalele în vârstă, tarate), fie datorită incertitudinii de a recupera
potenţialul productiv sau de a evita mutilări funcţional-estetice care ar face
dificiă menţinerea animalului în viaţă;
- natura bolii nu periclitează viaţa animalului, constituind cel mult un
prejudiciu estetic (lipoame subcutanate, diverse cicatrici inestetice,
pentadactilia).
În activitatea practicată chirurgului este pus frecvent în situaţia de a selecta între

“posibil” şi “imposibil”, de a decide între operabil şi inoperabil. În aprecierea situaţiilor
intervin o multitudine de factori obiectivi şi subiectivi. Punerea în balanţă a şanselor de
reuşită şi a riscurilor implică aprecierea părţii de “raţional” şi de “temerar” (Waiss -
1965), respectiv a utilităţii intervenţiei, a limitelor proprii, a dotării, a corectitudinii
anticipării evoluţiei, a evaluării tuturor posibilităţilor terapeutice şi a estimării
probabilităţilor de reuşită.
Rezolvarea eternei dileme, a alegerii între tratamentul medical şi cel chirurgical,
trebuie să se bazeze pe perceptul conform căreia nici o afecţiune sub pretextul
curabilităţii medicale nu trebuie lăsată să evolueze şi să ajungă la un stadiu de
gravitate deosebită când evoluţia ei ar putea fi stopată printr-o operaţie oportună. A
executa o intervenţie chirurgicală fără a-i cunoaşte bine limitele de acţiune este
contraindicat.
30
Indicaţia rămâne o decizie deosebit de importantă, dar aceasta este legată de

natura procesului patologic şi de complexitatea intervenţiei. În enunţarea indicaţiei
operatorii este absolut necesară să se precizeze momentul optim pentru efectuarea
operaţiei (vezi clasificarea intervenţiilor chirurgicale). Alegerea momentului cel mai
favorabil pentru execuţia unei operaţii este dificilă atunci când indicaţia operatorie a
fost enunţată în condiţii de incertitudine şi bazată pe un diagnostic prezumptiv
(sindromul de abdomen acut, traumatismele craniene etc.). În domeniul patologiei
chirurgicale veterinare în cazurile devenite îndoielnice sub presiunea agravantă a
scurgerii timpului, abţinerea de la execuţia operaţiei este prejudiciabilă.
Contraindicaţiile generale sau de principiu ale execuţiei operaţiei se referă la:
animalele cu risc operator crescut cauzat de insuficienţe cardio-respiratorii şi/sau
hepato-renale, la animale cu boli intercurente nechirurgicale care se pot agrava sau
pot complica boala postoperatorie, la animalele aflate în stări fiziologice sau de
producţie speciale (ex: gestanţă avansată) şi la animalele cu boli infecto-contagioase.
În acest ultim caz dacă totuşi se impune a fi făcute operaţii ele se vor efectua în
condiţii speciale de carantină, sau se vor amâna până la stingerea focarului de boală
şi ridicarea măsurilor de carantină (Bolte - 1988).
31
CORNEL IGNA
1.2 PREGĂTIREA INTERVENŢIEI CHIRURGICALE
Pregătirea preoperatorie include un complex de acţiuni menite:

- să aducă organismul animalului bolnav în starea de a face faţă solicitării
operaţiei;
- să asigure condiţii materiale optime (sală de operaţie, aparatură,
instrumentar, materiale, medicamente) pentru desfăşurarea operaţiei;
- să asigure realizarea de către chirurg şi echipa sa a dezideratelor igienico-
medicale necesare pentru reuşita operaţiei.
De pregătirea corespunzătoare a operaţiei depinde în mare măsură succesul
operator, fapt ce impune o planificare şi organizare judicioasă.
1.2.1 Pregătirea animalului pentru operaţie
Pregătirea animalului pentru operaţie trebuie să fie precedată de informarea

proprietarului asupra diagnosticului, prognosticului şi a riscurilor actului operator.
Medicul veterinar trebuie să prezinte proprietarului o situaţie reală din punct de
vedere a perspectivelor postoperatorii imediate şi la distanţă atât ca rentabilitate
economică sau incertitudini care planează asupra evoluţiei cât şi ca eventuale condiţii
speciale de viaţă necesare pentru pacient (mai ales la animalele de companie).
Adesea, în acest din urmă caz, medicul veterinar este obligat la o adevărată pregătire
pshiologică a proprietarului.
Asumarea responsabilităţii intervenţiei chirurgicale se face numai după
informarea obiectivă, completă şi conştientizată a proprietarului de la care se obţine
un acord scris – vezi modelul elaborat și aprobat de Consiliul Național al Colegiului
Medicilor Veterinari din România prin Hotărârea 34/01.12. 2012 – figura 1.1. a-c.
32
Fig. 1.1a - Modelul de consimțământ pentru acceptarea procedurilor

medicale/operatorii - elaborat și aprobat de Consiliul Național al Colegiului Medicilor
Veterinari din România prin Hotărârea 34/01.12. 2012
33
CORNEL IGNA
Fig. 1.1b - Modelul de consimțământ pentru acceptarea procedurilor

34
Fig. 1.1c - Modelul de consimțământ pentru acceptarea procedurilor

35
CORNEL IGNA
Pregătirea animalelor bolnave pentru operaţie cuprinde mai multe etape şi se

adresează corectării tulburărilor biologice şi/sau tarelor organice şi de asemenea, a
regiunii pe care se va opera. Dezideratele pregătirii preoperatorii a animalelor sunt
comune pentru toate intervenţiile chirurgicale şi de ordin special impuse de
particularităţile terenului patologic şi/sau ale tipului de operaţie.
Pregătirile preoperatorii comune
1) Igiena corporală se execută minuţios inainte de fiecare operaţie, de regulă
prin: despotcovit dacă este cazul, ţesălare, periere şi chiar spălare urmată de duşarea
antiseptizantă sau uscarea cu mijloace antiseptizante (radiaţii infraroşii, ultraviolete) în
cazul operaţiilor laborioase.
2) Dieta preoperatorie cuprinde două etape. Pentru operaţiile programate în
prima etapă se instituie o dietă corectivă pentru dezechilibrele nutritive (raţii
hiperproteice, energizante, vitaminizante, mineralizante). Indicaţiile acestei etape
vizează animalele cu boli cronice (neoplazice, fonduri rahitice, anemice, hipotrepsice,
cahectice etc.) fiind realizabilă într-o perioadă mai lungă de timp.
A doua etapă corespunde unei diete restrictive limitată în timp la un interval de
18-48 de ore înaintea operaţiei. Dieta restrictivă se referă la reducerea raţiei furajere
până la suprimarea ei în seara dinaintea zilei în care se face operaţia. Dieta restrictivă
evită riscurile complicaţiilor cardio-respiratorii întâlnite în cazul imobilizărilor
decubitalo-anestezice, fiind o necesitate absolută în cazul intervenţiilor pe tubul
digestiv.
3) Medicaţia preoperatorie urmăreşte corectarea unor dezechilibre existente,
induse de starea de boală, prevenirea unor complicaţii consecutive operaţiei (septice,
hemoragice etc.) şi totodată ameliorarea rezistenţei generale a organismului (tonice
generale).
Pregătirea preoperatorie medicamentoasă se face în funcţie de statusul terenului
biologico-patologic al animalului şi de tipul intervenției chirurgicale care urmează a fi
efectuate. În stările care constituie urgenţe chirurgicale pregătirile medicamentoase
preoperatorii (reechilibrarea hidro-electrolică, acido-bazică, respiratorie, cardio-
vasculară) iniţial preced şi apoi însoţesc actul operator pe toată durata desfăşurării lui.
Pregătiri preoperatorii speciale
Pregătirea animalelor cu afecţiuni abdominale se desfăşoară în condiţii

normale în cazul operaţiilor programate şi se limitează la măsuri de evitare a riscurilor
anastezico-chirurgicale în cazul urgenţelor (sindromul de abdomen acut), datorită
primatului operaţiei în faţa presiunii agravante a trecerii timpului.
Măsurile pregătitoare constau, în funcţia de necesităţi, în:
36
- evacuarea dubului digestiv (intubaţie gastrică, aspiraţie gastrică, clismă

evacuatoare, vomă provocată, clisme purgative);
- prevenirea regurgitării pasive sau anastezice (vezi anestezia);
- antisepsia preoperatorie a tubului digestiv prin administrarea orală sau prin
clisme antibiotice (kanamicină, neomicină, gentamicină, tetraciclină, geomicină) sau a
chimioterapicelor (ftalisulfatiazol, metronidazol, demetridazol);
- reechilibrarea energetică şi hidro-electrolitică prin perfuzarea animalelor cu
simdroame abdominale acute însoţite de stări de şoc şi a animalelor denutrite
(hidrolizate de proteine, aminoacizi esenţiali, lipide).
Pregătirea animalelor anemice presupune:
- combaterea hipovolemiei şi/sau hipoxiei prin transfuzii, perfuzii, cu
substituenţi de plasmă;
- simularea activităţii organelor hematopoetice cu vitamina B12 şi eritrogeneza
prin administrarea unor preparate pe bază de fier.
Pregătirea animalelor dezhidratate. Ruperea echilibrului hidro-electrolitic se
întâlneşte mai frecvent în ocluziile şi în afecţiunile gastrice cu vomă incoercibilă.
Pregătirea pentru operaţie a animalelor dezhidratate se face numai după stabilirea cu
exactitate a tipului şi gradul de dezhidratare după criterii clinice şi paraclinice,
instituindu-se apoi măsurile de compensare a dezechilibrelor înregistrate (rehidratare
orală, perfuzii etc). Intervenţiile chirurgicale pot fi, de regulă, amânate până la
restabilirea homeostaziei hidro-electrolitice.
Pregătirea animalelor cu afecţiuni hepatice constă în principal în:
- completarea regimului alimentar prin perfuzii cu lizate proteice şi aminoacizi
esenţiali;
- corectarea hipovitaminozelor, în special administrarea vitaminei K;
- anestezia trebuie să recurgă la substanţe care nu sunt metabolizate în ficat
(protoxid de azot, ciclopropan).
Pregătirea animalelor cu afecţiuni respiratorii. Pentru animalele cu afecţiuni
pulmonare acute operaţia este contraindicată. La animalele cu afecţiuni cronice
(bronşiectazie, emfizem, cornaj) se va urmări în primul rând reducerea secreţiilor prin
administrarea de antisecretorii (atropină, glicopirrolat), instituirea ventilaţiei artificiale
oxigenoterapiei şi administrarea de analeptice respiratorii. Se va căuta poziţionarea
convenabilă a animalului, înlăturarea timpanismului şi evacuarea spaţiului pleural de
lichide sau gaze pentru a favoriza expansiunea pulmonară.
Va fi preferată, întotdeauna, anestezia inhalatorie în circuit închis datorită
avantajului conferit de posibilitatea asistării (manuale sau mecanice) respiraţiei.
Pregătirea animalelor obeze este de lungă durată urmărind printr-un regim
alimentar adecvat slăbirea. Obiectivele imediate sunt:
- asigurarea unei ventilaţii pulmonare adecvate;
37
CORNEL IGNA
- prevenirea complicaţiilor digestive, a timpanismului – prin sondaj şi aspiraţia

gastrică;
- prevenirea medicamentoasă a riscului crescut de tromboze şi/sau embolii;
- inducţia anestezică prudentă, preferând anestezia inhalatorie.
Pregătirea animalelor în stare de şoc se face diferenţiat în funcţie de forma
etiopatogenică, stadiul evolutiv şi insuficienţa organică sau funcţională predominantă.
Intervenţiile chirurgicale vor fi amânate până la ieşirea animalelor din stare de şoc iar
în cazurile cu indicaţie operatorie de urgenţă se va urmări compensarea principalelor
dezechilibre.
Pregătirea animalelor cu afecţiuni uro-genitale presupun în mod special
golirea vezicii urinare prin cateterism sau puncţie, instituirea antibioticoterapiei pentru
prevenirea infecţiilor tractului urinar administrarea de diuretice, spasmolitice,
efectuarea de spălături vezicale, vaginale, măsuri pentru restabilirea echilibrului
electrolitic şi acido-bazic.
Pregătirea animalelor în vârstă (senile) este importantă deoarece un animal
bătrân este fie obez, fie un denutrit, de multe ori dezhidratat şi întotdeauna cu
posibilităţi limitate de menţinerea a homeostaziei. Prin pregătirea preoperatorie se va
urmări:
- îmbunătăţirea constantelor fiziologice prin administrarea de tonice
generale, analeptice cardio-respiratorii, hormoni, mijloace stimulante nespecifice;
- asistarea respiraţiei şi obligatoriu monitorizarea principalilor parametrii
vitali.
Monitorizarea preoperatorie
Monitorizarea ca acţiune de supraveghere continuă prin măsurare şi înregistrare
a valorilor principalilor parametrii fiziologici debutează în activităţiile chirurgicale
întotdeauna în perioada preoperatorie. Orice intervenţie chirurgicală, indiferent de
amploare, trebuie desfăşurată cel puţin sub o monitorizare clinică.
În mod curent, pentru operaţii, este preferată monitorizarea instrumentală a
principalilor parametrii hemodinamici şi respiratori, renali şi metabolici. Obţinerea
continuă a datelor referitoare la statusul biologic al animalului supus operaţiei permite
un control riguros al influenţelor şi repercursiunilor agresiunii chirurgicale şi totodată
posibilitatea reevaluării procedeului, a tacticii terapeutice (Kolatz - 1993).
Parametri monitorizaţi în mod obişnuit într-o operaţie sunt: pulsul dinamica
ventilaţiei, presiunea arterială, presiunea venoasă, volumul respirator, consumul de
oxigen al ţesuturilor, temperatura şi debitul urinar (tabelul 1.1.).
38
Tabelul 1.1
MONITORIZAREA ACTULUI OPERATOR
(prelucrare după Ghergariu şi colab. – 1985, Kanekosi şi Cornelius – 1971, Kolata
– 1993, Konotlemnbolt – 1992)
SECTORUL PARAMETRUL METODA DE VALORI NORMALE

INVESTIGAT MONITORIZARE
1 2 3 4
Tineret Adulte Tineret Adulte
ascultaţie, palpaţie, Cal 50-70 36-40 Suine 100-110 60-80

monitor electric audibil,
Frecvenţa cardiacă Bovine 70-100 30-60 Câine 100-120 70-100
ECG intraoperator
(FC)
Ovine 80-100 60-80 Pisică 110-140 100-130
Cabaline – se aud în mod normal 4 zgomote. S1, S2, S3, şi S4.
Zgomote cardiace ascultaţie Bovine – se aud doar S1şi S2 . La administrarea iv de sol. cu Ca se pot
(intensitate, ritm) auzi şi S3 şi S4 Ovine, suine – în general audibile doar s1 şi S2...
Cîine – doar S1 şi S2 , intervalul dintre acestea este foarte scurt

pentru a permite ascultaţie separată.
CARDIAC
Ritm – la toate specile cord ritmic; aritmie sinusală la câine
E C G durata (sec): P-R; Unda P interval P-R complex QRS interval Q-T
QRS; Q-T
Ritm Cal 0,16 sec 0,48 sec 0,14 sec 0,5-0, 75 sec
- forma undelor P, R şi T
Câine 0,04 sec 0,06-0,13 sec 0,05sec 0,15-0,25 sec
Pisică 0,04 sec 0,05-0,09 sec 0,04 sec 0,12-18 sec
Performanţa ecocardiografie
cardiacă (PC)
Debitul cardiac metoda Stewart - Cal 29000 ml Ovine 3980 ml

(minut volumul) Hamilton cu oximetru
Câine 1450 ml Bovine 34800 ml
(DC) fixat periferic
Puls (P) (ritm, palpatoriu, sist. Doppler frecv. / minut Idem valori FC
durata, amplitudine, cu afişaj digital şi audio
tensiune)
Presiunea arterială oscilometric, Doppler, Cal 9-12 cm col. Hg Suine 8-15 cm col Hg
(PA) manometric direct,
Bovine 13-14 cm col Hg Câine 11-13 cm col Hg
pletismografic
Ovine 8-12 cm col Hg Pisică 10-12 cm col Hg
Presiunea arterială manometric prin cateter 20-40 mm Hg sistolic , 5-10 mm Hg diastolic,

pulmonară (PAP) Swan- Ganz
VASCULAR media 10-20 mm Hg
39
CORNEL IGNA
Presiunea venoasă manometric cu set cal 6-15 cm. col. H 2O câine 2-12 cm. col. H 2O
centrală Becton-Dickinson sau
bovine 8-14 cm. col. H 2O pisică 1-10 cm. col. H 2O
Batlen
(PVC)
ovine 6-12 cm. col. H 2O
1 2 3 4
VASCULAR Timp de compresie manuală

reumplere tehnica Doppler
< 2 secunde
capilară (TRC) electromagnetic
rezonanţă magnetică
Rezistenţa inspecţie, palpaţie mu-

periferică coase, tehnica
microsferelor
Hematocrit (Ht) cenrifugare-ap. Hedin; cal 32-48 % suine 36-43 %
rezistenţa electrică – ap. bovine 24-46 % câine 37-55 %

Erytrovolmet
ovine 27-45 % pisică 30-45 %
Timp de sângerare, metoda Duke (minute) Timp Timp Timp
Timp de coagulare, metoda White sângerare coagulare recalcificare
Timp de recalcificare metoda Howel cal 10-15 15-30 5-18
bovine 5-13 8-13 5-18
ovine 8-17 4-8 2
suine 1-2 10-15 -
SANGVIN câine 2,30-3,30 4-8 1,50-4
pisică 2,30-4,30 - -
Leucogramă Numărare, formula Leucocite Formulă leucocitară % Trombocite

2 2
leucocitareă mii/mm Neu. Limfo. Mon. Eoz. Bazo. mm/mm
cal 7-12 36-75 20-65 2-10 2-12 0-4 1-3,5
bovine 4-10 15-47 45-75 2-7 2-20 0-2 1-8
ovine 4-12 10-50 40-75 0-6 0-10 0-3 2,5-7,5
suine 11-12 28-47 39-62 2-10 0,5-11 0-2 3-6,5
câine 6-14 60-77 12-30 3-10 2-20 rare 2,5
RESPIRATOR Gaze sanguine PaO2 metoda Astrup (mm Hg) PaO2 PaCO2 PvO2
PaCO2 monitor GAS-STAT cabaline 85-90 38-40 36-47
PvO2 bovine 80-110 30-50 -

ovine 75-140 30-40 -
suine 75-80 30-40 -

câine 85-105 30-44 -
pisică 100-115 28-35 -
40
1 2 3 4
RESPIRATOR Frecvenţa respiratorie Inspecţie palpaţie respiraţii /minut tineret adulte
cal 10-20 9-18
bovine 18-20 15-18
ovine 18-20 16-18
suine 26 13-15
câine - 22
pisică - 26
Volumul respirator Volum respirator (l/min)

(inspirator VIM)
cal 60-70 suine 9-15
(expirator VEMM)
ventilometric bovine 50-90 câine 3-6
ovine pisică 0.8-1
Centrală Periferică Temperatura rectală armăsar 37,6 ovine 39,1

Diferenţa între 0
TEMPERATURA sonde termistor ( C) bovine de lapte 38,6 suine 39,2
Tcentrală şi T
periferică (DTCP) bovine de carne 38,3 câine 38,9
pisică 38,6
RENAL Debit urinar cateterism vezical cabaline 10-20 ml/kg/zi suine 5-30 ml/kg/zi
bovine 17-45 ml/kg/zi câine 20-100 ml/kg/zi
ovine 10-40 ml/kg/zi pisică 20-40 ml/kg/zi
reflexe clinic Reflexe profunde - tendinoase: rotulian, metatarisian, plantar,

supracarpian
Superficiale - cutanate: grebănului la cal, abdominal la cal, scrotal,

cremasterian la cal, mamar, penireal, anal la câine, caudal la cal,
plantar la câine
- mucoaselor: palpebral sau camean, de deglutiţie,
NERVOS strănutului, palatin, masticaţiei , pupilar
activitatea electrică EEG unda α ritm 8-13

a SNC unda β frec.13-30 cicli/sec
EEG unda δ 0,5-3 cicli/sec

unda θ 4-7 cicli/sec
41
CORNEL IGNA
1 2 3 4
Na K
mg/100 ml mEq/l mg/100 ml mEq/l
cal 290-360 126-156 13-22 3,5-5,6
Ionogramă Na, K, Cl, bovine 310-360 134-156 16-22 4-5,6

HCO3
electric (anion-gap) ovine 245-360 150-156 17-23 4,2-5,8
suine 320-370 140-160 19-23 4,8-5,8
câine 290-360 135-156 14-20 3,5-5,1
pisică 145-158 - 4-5 -
Cl HCO 2
mg/100 ml mEq/l mEq/l
cal 370-375 90-106 21,7-29,4
bovine 350-375 97-111 20,7-28,9
ovine 350-375 98-101 20,3-26,7
suine 350-375 100-105 18,1-27,1
câine 350-375 108-109 18,1-24,5
pisică - 107-129 16,4-22
NaHCO3 deficit baze cal 0 la +4 mEq/l suine - bovine 0 la +3 mEq/l

ovine 0 la +2 mEq/l câine 0 la -4 mEq/ pisică -1 la -8l mEq/l
Calcemia titrometric specto foto cal 120 mg% bovine 100-105 mg% suine 93-98 mg%
metric
câine 101 mg % ovine 110-120 mg% pisică 82 mg%
pH-ul potenţiometric cal 7,4 suine 7,57 ovine 7,49
bovine 7,5 câine 7,4
lactat-acid lactic cal 14 mg/l suine 10 mg/l ovine 10mg/l

METABOLIC bovine 2 mg /l câine 12 mg/l
creatin fosfochinaza cal 0,5 - 0,8 UI/l câine 1,7 UI/l
ovine 0,8 - 1,2 UI/l pisică 1,9 UI/l
sorbital cal 0-5, 8 UI/l câine 1,0 UI/l pisică 1,0 UI/l
dehidrogenaza
bovine 0,36-5,8 UI/l ovine 4,5 UI/l
Proteina plasmatică refractometru de cal 6-8,5g% bovine 6-8 g% ovine 6-7,5 g%

buzunar
suine 6,8 g% câine 6-7,5g% pisică 6-7,5 g%
FLUIDUL cantitate drenaj puncţie 100-200 ml la cabaline 5 ml la bovine

ABDOMINAL
refractometric, cal proteină < 20g/l câine proteină 11%, albumină/globulină
proteină leucogramă numărare formula 3 cloruri 5 mg% celule nucleate/mm 3244 neutrofile % 59,5
leucocitară limfocite % 10 monocite % 30,4 eozinofile % 0,2
fosfatul
42
Pregătirea câmpului operator

Se face de regulă înainte de pătrunderea animalului în sala de operaţie şi numai
în cazuri de excepţională urgenţă după aşezarea pe masa de operaţie.
Aşezarea animalului pe masa de operaţie
Se execută de către personalul sălii respective în aşa fel încât regiunea pe care
se va opera să fie expusă cât mai bine, asigurând un aces optim. Tipul decubitului şi
poziţia pe masa de operaţie se aleg în funcţie de tipul operaţiei, localizarea procesului
patologic dar şi de specie, conformaţiei corporală, preferinţa chirurgului. Fixarea pe
masă prin legarea cu chingi, frânghii, chiostecuri este necesară în situaţiile în care se
impune schimbarea poziţiei şi/sau se imprimă mesei de operaţie poziţii care facilitează
accesul chirurgului. În mod obişnuit aşezarea pe masa de operaţie se face cu animalul
sedat. Utilizarea saltelelor vacumate facilitează imobilizarea animalului în anumite
poziții decubitale forțate (exemplu – decubitul dorsal).
Rumegătoarele se vor aşeza în decubit lateral drept (pentru prevenirea
timpanismului ruminalşi a depresiei respiratorii consecutive) şi numai în mod
excepţional în decubit lateral stâng pe o saltea circulară pentru a evita aplantizarea
abdomenului. Plasarea sub gât a unei perne are rolul de a devia esofagul şi traheea
într-un plan superior, evitându-se aspiraţia pulmonară a lichidelor regurgitate. Această
măsură poate fi substituită de intubaţia esofagului şi traheei cu sonde cu balonaş de
etanşeizare.
Cabalinele vor fi aşezate de preferinţă în decubit lateral stâng ceea ce previne
timpanizarea cecului şi implicit fenomenele patologice consecutive (durerea – colică-
inhibarea motilităţii intestinale şi depresia respiraţiei).
În cazul unor hernii voluminoase sau eventraţii animalele de talie mare vor fi
aşezate pe masa de operaţii care să asigure antideclivitatea conţinutului (sacul
herniar, masa viscerală) herniat sau eventrat.
Schimbarea aşezării pe masa de operaţie trebuie să se facă cu prudenţă,
trecerea din decubit lateral în decubit dorsal antrenând frecvent fenomene patologice
cardio-vasculare (stări sincopale, aritmii cardiace, colaps).
1.2.2 Pregătirea materialelor pentru operaţie
Include: alegerea şi pregătirea aparaturii şi medicaţiei pentru terapia intra- şi

postoperatorie, a echipamentului de protecţie pentru animal şi pentru echipa
chirurgicală, a mijloacelor de contenţie, a instrumentarului, a materialelor pentru
hemostază, sutură, drenaj şi pansament.
43
CORNEL IGNA
1.2.3 Pregătirea chirurgului şi a echipei chirurgicale
Cuprinde două etape:

- pregătirea igienico-medicală;
- pregătirea teoretico-pshiologică.
Pregătirea teoretică a chirurgului şi a echipei sale are la bază perceptul conform
căzuia “operaţiile se vor efectua după metode precise şi cunoscute în prealabil de
către toţi membrii echipei chirurgicale”. În acest sens este obligatorie instruirea
profesională minimală a întregului personal ajutor şi atunci când echipa de lucru este
nou formată sau are membri care nu a mai lucrat, este de asemenea obligatoriu
instructajul de protecţia muncii (Bolte - 1988).
Pentru chirurg pregătirea teoretică a operaţie presupune revizuirea anatomiei şi a
detaliilor de tehnică operatorie. Pregătirea pshiologică este mai uşor de realizat în
cazul operaţiilor programate şi se realizează rutinier, “în fugă”, frecvent în timpul
spălării mâinilor în cazul urgenţelor chirurgicale. Pregătirea psihică a chirurgului
constă în anticiparea mentală a problemelor şi dificultăţilor pe care le va întâmpina în
cursul operaţiei, a posibilelor accidente şi a celor mai bune soluţii de adoptat.
Cunoştinţele teoretice şi experienţa chirurgului trebuie să însoţească, nu să
înlocuiască pregătirea atentă a operaţiei.
44
1.3 ACTUL OPERATOR
Operaţia4 (intervenţia chirurgicală) reprezintă acţiunea executată de medic

(chirurg) cu mâinile şi instrumentele asupra unor ţesuturi sau organe pentru tratarea
unor boli, inducerea unor modificări biologice cu efect favorabil asupra producţiilor sau
realizarea unor modificări estetice.
Procedeul chirurgical este un mod sistematic de executare a unei operaţii
bazat pe conceptele metodicii chirurgicale. Chirurgia actuală include o gamă largă de
procedee sângerânde şi nesângerânde, bine codificate şi standardizate.
Metodica5 chirurgicală reprezintă un ansamblu de norme, reguli şi principii a
căror respectare este indinspensabilă pentru practicarea unei operaţii.
Principiile de bază ale metodicii chirurgicale sunt: asepsia, hemostaza,
expunerea adecvată şi manevrarea blîndă a ţesuturilor.
(Exemplu: operaţia – ecornare
procedee – 1. distrugerea mugurelui;
codificare: a) cauterizare chimică
b) termocauterizare;
c) excizie;
d) combinat (excizie – cauterizare).
2. amputarea coarnelor.
codificare: a) simplă;
b) constricţie elastică;
c) autoplastie cutanată).
Elemente de metodică:
- alegerea procedeului de ecornare este condiţionată de: scopul operaţiei,
vârsta, sezonul în care se operează, starea fiziologică a animalului etc.
- reguli: - anestezia este necesară la animalele peste 7 zile de viaţă în mod
deosebit la ecornarea prin constricţie elastică, procedeu care va fi evitat în ultima
perioadă de gestaţie sau în plină lactaţie (durere, avort, scăderea, producţiilor);
- hemostaza - prin cauterizare – atenţie la scurgerile caustice;
- intraosoasă prin lezarea endoteliului vascular;
4
operația (lat. operațio) = lucrare, muncă
5
metodă (gr. hodos) = cale (căi, reguli de dirijare a minții și a acțiunii) – V. Săholeanu
45
CORNEL IGNA
- închiderea comunicării cu sinusul frontal (previne apariţia sinuzitelor, şi a

parazitozelor care sunt mai frecvente în anumite sezoane);
- aspectul estetic – apariţia rudimentelor de coarne poate fi evitată prin
recurgerea la ecornarea cu autoplastie cutanată.
Standardizare:
- ecornarea chimică – viţei în prima săptămână de viaţă,
- ecornara prin termocauterizare – viţei între 2-4 săptămâni;
- ecornarea combinată – de preferat până la o lună, evitând apariţia
rudimentelor de corn;
- ecornarea simplă – tineret bovin între 3 luni şi 1 an,
- ecornarea prin constricţie elastică – imposibilităţi de asigurare a efectuării
normale a altui procedeu, (dezavantaje – dureroasă, durata lungă de timp până la
producerea necrobiozei și căderea cornului);
- ecornarea cu autoplastie cutanată – bovine adulte (toate situaţiile).
1.3.1 Clasificarea intervenţiilor chirurgicale

(după Igna şi Bolte – 1997)
După scopul urmărit:

a) Operaţii zoo-tehnologice prin care se urmăreşte realizarea unor modificări
corporale sau funcţionale menite să favorizeze producţia sub aspect cantitativ şi
calitativ; să permită aplicarea unei anumite tehnologii de creștere sau să prevină
apariţia unor boli.
Exemplificări: ecornarea la bovine, castrarea, codotomia la suine,
cutaneoectomia perineală la ovine, operaţiile pentru creearea de masculi
genitostimulatori (deviere de penis, vasectomie, criptorhidie provocată, scurtarea
penisului), transplatul de zigoţi sau de embrioni, producerea de animale libere de
germeni specifici etc.
b) Operaţii terapeutice care urmăresc tratarea unor boli. Acestea poate fi:
- operaţii radicale;
- operaţii ajutătoare;
- operaţii paleative.
1. Operaţia radicală este unicul act terapeutic care înlătură boala existentă.
Exemplu: eterectomia în gangrena intestinală, operaţia de hernie, exenterația
orbitei în avulsia globului ocular.
46
2. Operaţia ajutătoare precede şi facilitează aplicarea unor tratamente.

Exemplu: traheotomia provizorie, pericardocenteza, ruminotomia, cantotomia etc.
3. Operaţia paleativă ameliorează starea de boală prin întâlnirea simptomelor
funcţionale fără a produce vindecarea bolii propriu-zise. Exemplu: nevrectomia digitală
înlătură şchiopătura, calul putând fi utilizat încă o perioadă de timp la muncă, fără însă
a vindeca osificarea fibrocartilajelor complementare.
c). Operaţii pentru precizarea diagnosticului. Exemplu: puncţia, biopsia,
celiotomia exploratorie.
d). Operaţii estetice care realizează în scop curativ modificări ale exteriorului
animalelor (otectomii, codotomii, dactilectomii – după procese traumatice și
neoplazice).
e). Operaţii experimentale practicate în scop de cercetare ştiiinţifică sau de
exersare şi verificare a unei tehnici operatorii noi.
II. După momentul execuţiei:

a) Operaţii cu caracter de urgenţă care trebuie executate în timpul cel mai
scurt posibil, actul operator fiind singurul mijloc prin care se poate salva viaţa
animalului.
Exemplu: traheotomia în stările asfixice, ligatura vasculară în hemoragiile
masive, operaţia în hernia strangulată, histerotomia etc.
b) Operaţii ocazionale
c) Operaţii sezoniere practicate în anotimpurile care oferă cele mai mari şanse
de reuşită. Operaţia de castrare a masculiilor este preferabil să fie executată
primăvara devreme sau toamna târziu când nu există călduri excesive şi nici vectori
animaţi.
d) Operaţii programate care se pot amâna pentrul momentul în care există
condiţii corespunzătoare de reuşită. Exemplu: operatiile în herniile simple
(necomplicate), operaţia în eventrație.
III. După amploarea intervenţiilor:

a) Operaţii simple executate de regulă într-un singur timp operator
(ruminocenteza, deschiderea unui abces etc.).
b) Operaţii complexe, care presupun mai mulţi timpi operatori şi interesează
planurile anatomice din profunzime, recurgându-se la manopere chirurgicale multiple
cum ar fi: incizia,dilacerarea, extirparea, hemostaza, sutura.
47
CORNEL IGNA
c) Operaţii de mare chirurgie sunt intervenţii complexe efectuate pe viscere

sau părţi anatomice din profunzime, execuţia lor necesită timp şi comportă, de regulă,
riscuri sporite.
IV. După condiţiile de lucru:

- operaţii aseptice şi
- operaţii septice.
V. După procedeul aplicat:

- operaţii clasice (tipice) care respectă o tehnică operatorie cunoscută şi
- operaţii personale în care operatorul utilizează un procedeu original.
Calităţile operaţiei: sigură, simplă, definitivă, potrivită cazului, clară în judecată

şi execuţie, rapidă şi fiziologică(V. Fluture - 1987).
Caracterul de siguranţă pentru o operaţie este dat de o indicaţie corectă şi o
execuţie adecvată a procedeului selectat.
Simplitatea este conferită în mod de execuţie prin reglarea gesticii chirurgicale.
Controlarea modului de lucru trebuie să fie o preocupare permanentă pentru
perfecţionare şi simplificare.
Caracterul definitiv presupune anticiparea rezultatului final al operaţiei după
vindecarea şi efectuarea operaţiei conform posibilităţilor particulare ale cazului legat
de structura morfologică, de dispoziţia anatomică dar şi de viziunea chirurgului asupra
modului de vindecare. Fiecare manevră trebuie executată precis şi efectuată complet,
pentru a nu mai reveni.
O operaţie “potrivită cazului” presupune alegerea procedeului, manevrelor şi
gesturilor în funcţie de animal, varianta anatomică, leziunea produsă de afecţiune,
starea ţesuturilor şi factorii biologici locali şi generali.
Claritatea raţionamentelor şi execuţiei unei operaţii sunt dependente de modul
în care chirurgul utilizează cunoştinţele teoretice şi practice în pregătirea şi rezolvarea
chirurgicală a unui caz. Raţionamente, selecţii, opţiuni şi decizii sunt necesare
permanent atât în operaţii desfăşurate după un procedeu clasic, cât mai ales în faţa
cazurilor care solicită pentru efectuarea actului chirurgical îmbinarea experienţei cu
capacitatea inventivă a chirurgului. Claritatea se obţine prin respectarea în gândire a
noţiunilor de biologie şi a “logicii viului” precum şi prin respectarea în execuţie a
normelor metodicii şi tehnicii chirurgicale.
48
Rapiditatea operaţia trebuie înţeleasă ca o noţiune de ritm operator. Ritmul

optim permite chirurgului să efectueze operaţia în modul cel mai corespunzător
abilităţii sale. Chirurgul modifică ritmul operaţiei în funcţie de regiunea în care
operează şi de situaţia patologică întâlnită. Operaţia se va desfăşura rapid în regiunile
sau în timpii operatori în care un grad redus de risc, lent şi meticulos în situaţii
potenţial periculoase. Importanţa încadrări în timp este evidentă în operaţiile cu
caracter de urgenţă.
Respectarea tiparelor fiziologicului într-o operaţie începe de la pregătirea şi
anticiparea mentală a execuţiei şi continuă cu adaptările intraoperatorii la fondul
biologic al animalului bolnav. Un act chirurgical reprezintă o agresiune (o sumaţie de
plăgi şi contuzii) pe care chirurgul prin reglare gesturilor şi manevrelor trebuie să ştie
să o reducă la minimum necesar. Evaluarea permanentă a consecinţelor leziunilor
produse şi anticiparea posibilităţilor de vindecare a acestora ajută chirurgul să menţină
organismul operat în cadrul limitelor fiziologice ale speciei.
Timpul operator reprezintă o etapă a unei intervenţii chirurgicale în care se
realizează un obiectiv subordonat scopului operaţiei.
Există operaţii executate într-un singur timp operator (operaţii simple), dar de
regulă, intervenţiile chirurgicale cuprinde mai mulţi timpi operatori.
Un timp operator constă din diverse manopere necesare pentru îndeplinirea unui
anumit procedeu şi atingerea scopului operaţiei. Timpii operatori se succed în ordinea
rezolvării procedeului.
Exemplificare: O operaţie pentru enteroexcluderea unei anse gangrenate (enterectomie)
se desfăşoară conform următorilor timpi operatori:
1 – celiotomia;
2 – explorarea abdomenului;
3 – expunerea segmentului afectat;
4 – pexia exteriorizantă a segmentului bolnav;
5 – izolarea cavităţii abdominale;
6 – enterectomia (excluderea ansei gangrenate);
7 – enteroanastomoza (refacerea continuităţii tubului digestiv);
8 – toaleta (lavajul) stomiei;
9 – controlul hemostazei;
10 – toaleta cavităţii peritoneale;
11 – refacerea (sutura) peretelui cavităţii abdominale.
49
CORNEL IGNA
Unii timpi operatori reprezintă manopere chirurgicale de bază. O atenţie

deosebită trebuie acordată timpilor septici în care se poate contamina câmpul
operator. Timpii septici trebuie anticipaţi, recunoscuţi în cursul operaţiei în aşa fel încât
contaminarea să fie minimă.
1.3.2 Tehnica chirurgicală
Tehnica chirurgicală reprezintă un ansamblu de deprinderi (priceperi) manual

instrumentale şi de mijloace materiale auxiliare (instrumentar, aparatură,
medicamente) care ghidate de normele metodicii chirurgicale relizează actul operator.
Componentele fundamentale ale tehnicii chirurgicale sunt gestul şi manevra
chirurgicală.
Gestul chirurgical reprezintă o mişcare a mâinii executată din articulaţia
acesteia şi/sau a degetelor cu un scop bine determinat.
Manevra sau manopera chirurgicală reprezintă o succesiune de gesturi care
realizează o secvenţă dintr-un act operator.
Exemplificare: Manopera: incizia, compusă din următoarele gesturi:
- fixarea tegumentului prin întindere între degetul mare şi degetul arătător,
- prinderea bisturiului cu mânerul fixat în podul palmei şi degetul arătător în
sprijin pe partea opusă tăişului;
- dozarea profunzimii inciziei prin gradarea apăsării degetului arătător;
- imobilizarea mâinii;
- mişcarea liniară a antebraţului pe lungimea dorită pentru incizie.
Scopul tehnicii chirurgicale este conservarea ţesuturilor, evitând traumatismul
operator excesiv, pentru a obţine o vindecare rapidă.
O tehnică chirurgicală adecvată presupune:
1. gesturi precise rapide şi care să nu împiedice observarea câmpului operator;
2. menajarea ţesuturilor din câmpul operator, evitând tracţiunile excesive,
depolisările, contuziile prin apăsare, formarea hematoamelor şi/sau a seroamelor,
uscarea ţesuturilor;
3. reducerea manoperelor chirurgicale la minimum necesar, evitând repetarea
lor;
4. evitarea contaminării microbiene;
5. evitarea sau limitarea la strictul necesar a introducerii materialelor străine în
plaga operatorie.
50
Reglarea tehnicii chirurgicale presupune elaborarea unei metodologii de lucru

care controlează permanent respectarea condiţiilor prezentate anterior.
Reglarea tehnicii debutează cu alegerea materialelor şi a instrumentarului
adecvat cazului, continuând cu controlul exactităţii şi eficienţei gesturilor, manoperelor
şi în final a procedeelor.
În regula tehnicii chirurgul ţine cont în mod conştient de particularităţile cazului,
numărul şi calificarea ajutoarelor, dotarea materială de care dispune, preocupat
permanent pentru simplificare şi perfecţionare dar limitat în mod involuntar de
experienţa practică şi teoretică dobândită anterior.
Operaţia este în primul rând un act intelectual, gândirea dominând întreaga
activitate a unui chirurg. Sub aspect tehnic gândirea este solicitată în două direcţii:
- formarea şi completarea unei concepţii privind selectarea unui procedeu
chirurgical şi
- execuţia actului operator, în mod deosebit, în adoptarea deciizilor de
particularizare a tehnicii la individualităţile cazului operator.
Prima direcţie include pregătirea strategiei chirurgicale iar cea de a doua a
desăvârşirii tacticii operatorii.
Strategia chirurgicală reprezintă modul în care totalitatea cunoştinţelor teoretice
şi practice sunt utilizate pentru vindecarea animalului bolnav.
Strategia chirurgicală include alegerea procedeului, a momentului intervenţiei,
evaluarea riscului, anticiparea şi prevenirea complicaţiilor. Stabilirea strategiei
chirurgicale pentru un anumit caz presupune recurgere la raţionamente, selecţii,
obţiuni, şi decizi necesare atât pentru execuţia unei operaţii clasice, cât mai ales,
pentru rezolvarea situaţiilor complexe care solicită în mod deosebit experienţa şi
capacitatea inventivă a chirurgului.
În elaborarea strategiei chirurgicale chirurgul apelează la cunoştinţele proprii şi
adeseori la opiniile colegilor mai experimentaţi, respectând următoarele principii de
bază:
- ţelul final este cel economic, realizabil numai cu mijloace umanitare;
- se alege procedeul operator cel mai simplu, mai expeditiv şi mai raţional din
punc de vedere terapeutic;
- planul strategic preoperator este perfectibil şi modificabil în ori ce moment
intra-sau postoperator;
- pregătirea tehnică şi psihică adecvată (verificarea instrumentarului,
rememorarea detaliilor unui procedeu, reevaluarea mentală a riscurilor şi a măsurilor
de contractare).
51
CORNEL IGNA
Tactica operatorie este modul în care se soluţionează leziunea şi se efectuează

procedeul chirurgical. Ea însumează raţionamente, experienţă, forţă de intuiţie şi de
adaptare rapidă la situații concrete rezolvând un caz particular conform principiilor
tehnicii chirurgicale
În cursul actului operator raţionamentul este legat de selecţia gestului cel mai
potrivit ţinând cont de: particularităţile de structură morfologică şi/sau de dispoziţie
anatomică a cazului; modificările aduse de traumatismul operator şi de posibilităţile şi
modul de vindecare.
Aceste condiţii ale fondului biologic al animalului bolnav solicită imaginaţia şi
inventivitatea chirurgului pentru a aborda tactica optimă de disecţie (mai ales în cazul
blocurilor inflamatorii sau neoplazice) şi pentru a anticipa topografia definitivă
postoperatorie a regiunii operate (mai ales în cazul anastomozelor digestive). Ţinând
cont de aceste aprecieri, se introduce în decizia chirurgicală criteriul biologic:
- se alege, din mai multe variante tehnice, manevra chirurgicală care asigură
cea mai rapidă vindecare;
- se modifică planul iniţial al intervenţiei, efectuându-se o altă variantă, tehnică
sau chiar alt procedeu prin care se obţine aceleaşi rezultate dar se evită apariţia unor
complicaţii (V. Fluture - 1987).
Deciziile referitoare la tactica chirurgicală au la bază, după Fluture V. - 1987,
următoarele percepte:
- nu trebuie începută efectuarea unui procedeu până când expunerea nu este
corespunzătoare;
- se păstrează poziţia câştigată şi se execută numai ceea ce este util;
- gesturile şi manoperele se eşalonează astfel încât să se lucreze de la simplu la
complex;
- trebuie adoptat procedeul cel mai potrivit condiţiei particulare a cazului operat.
O tactică ireproşabilă necesită o permanentă confruntare a posibilităţilor şi
bazelor fiziopatologice ale diferitelor procedee chirurgicale cu datele obţinute în urma
explorării intraoperatorii, reuşita fiind asigurată în măsura în care chirurgul va şti să
aleagă din numeroasele procedee şi tehnici pe cea mai corespunzătoare cazului dat.
Chiar dacă erorile tactice nu sunt urmate de sancţiunea imediată şi gravă a
deficienţelor de tehnică, ele se manifestă în timp prin rezultate nesatisfăcătoare,
categorisite de obicei ca schelele postoperatorii (Gerota - 1982).
52
1.3.3 Conceptul chirurgical
Conceptul chirurgical este o noţiune care defineşte un sistem de apreciere

personal (al fiecărui chirurg) de selectare a procedeului operator, a momentului
intervenţiei şi a variantei tehnice de soluţionare, presupunând:
- cunoaşterea aprofundată a anatomiei, fiziologiei şi fiziopatologiei;
- studiul comparativ, analitic şi critic a diverselor tehnici operatorii;
- analiza nesubiectivă a rezultatelor proprii în aplicarea unui anumit procedeu;
Rezultatele menționate de literatura de specialitate este necesar să fie

verificate experimental şi alături de rezultatele proprii trebuie supuse testului timpului
care confirmă sau infirmă valoarea unui procedeu.
1.3.4 Chirurgul şi educaţia chirurgicală
Domeniul larg de acţiune al medicului veterinar chirurg şi complexitatea actului

chirurgical, impun o foarte bună pregătire profesională, teoretică şi practică, temeinice
cunoştinţe de anatomie, fiziologie, fiziopatologie, de patologie în general şi de
patologie chirurgicală în special. Calităţile de chirurg se formează prin mult exerciţiu
clinic şi operator. A fi un chirurg bun presupune, pe lângă manualitate şi creativitate,
multă previziune, decizie rapidă, răbdare, fineţe, echilibru nervos, prezenţă de spirit,
rezistenţă fizică şi mult raţionament clinic.
Optimismul, curajul şi reuşita se bazează pe un diagnostic sigur, pe o evaluare
obiectivă şi competentă a riscurilor şi a accidentelor posibile şi a condiţiilor de lucru
(dotare, ajutorare, îngrijire, adăpost etc.).
Trebuie reţinut că orice operaţie, indiferent de amploarea ei, are un anumit
potenţial de risc, motiv pentru care execuţia, presupune o organizare temeinică,
respectiv o cunoaştere cât mai exactă a situaţiei, în primul rând sub aspect profesional
(tehnică operatorie, anestezie, contenţie etc.), în al doilea rând sub aspectul terenului
biopatologic (particularităţi de specie, rasă, vârstă, sex, stare fiziologică, boală) şi în al
treilea rând sub aspectul dotării şi al condiţiilor de lucru (anestezice, instrumentar,
materiale, medicamente, spitalizare) – Igna şi Bolte - 1997.
Chirurgul veterinar trebuie să ştie să lucreze cu oamenii şi să formeze echipa de
lucru, ceea ce presupune să fie: de caracter, ordonat, precis în acţiuni şi în decizii,
53
CORNEL IGNA
lucid în acţiuni mai ales atunci când operaţia creează stări de tensiune provocate de
accidente sau complicaţii imprevizibile – Igna şi Bolte - 1997.
Chirurgul trebuie să aibă o preocupare permanentă pentru perfecţionarea
pregătirii sale teoretice şi practice. Pregătirea teoretică presupune revizuirea
anatomiei, a detaliilor de tehnică şi achiziţia din literatură a unor procedee noi supuse
judecăţii de valoare prin prisma conceptului chirurgical personal. Dezvoltarea
manualităţii se face prin exersarea gesturilor, manoperelor, şi procedeelor sub
permanenta presiune a perfecţionării în experimente şi activitatea clinică cotidiană.
Pregătirea unui chirurg sub aspect tehnic (al experienţei tehnice) se
desăvârşeşte în trei etape. În prima etapă chirurgul îşi însuşeşte o tehnică identică cu
a celor de la care învaţă principiile elementare ale meseriei.
Etapa a doua se caracterizează prin asimilare şi căutare. Chirurgul renunţă la un
balast inutil sau chiar nefavorabil de gesturi şi cunoştinţe (date perimate), modifică o
parte din lucrările învăţate, dezvoltînd anumite laturi care îi convin temperamental şi
intelectual, ajungând la un stil chirurgical propriu.
Ultima etapă defineşte stabilizarea formării chirurgului în care se produce
selecţia a ceea ce este posibil, practic şi verificat prin repetiţie atât în ceeia ce priveşte
indicaţia cât şi tehnica operatorie.
1.3.4 Echipa chirurgicală
Operatorul este persoana care conduce actul operator şi care dispune ce

trebuie să facă ajutoarele. Reproşurile nu au loc în timpul actului operator, o atitudine
adecvată faţă de colaboratori definind spiritul de echipă.
Chirurgul îşi desfăşoară activitatea în linişte şi concentrare, controlând
permanent activitațile desfășurate de întreaga echipă.
Ajutorul este cel care ajută chirurgul la efectuarea operaţiei. În funcţie de tipul şi
amploarea operaţiei, numărul şi calificarea ajutoarelor poate fi diferită. În mod obişnuit
se recurge la două ajutoare: un ajutor care instrumentează (serveşte echipa cu
instrumentele necesare) şi un al doilea ajutor care facilitează munca chirurgului în
câmpul operator. Intervenţiile laborioase solicită mai multe ajutoare. Numărul de
ajutoare trebuie redus la strictul necear pentru a evita creşterea contaminării şi
dispersarea responsabilităţilor.
Ajutorul care instrumentează are misiunea de a prezenta instrumentele
necesare echipei operatorii, în raport cu timpul respectiv. După folosirea lor, primeşte
instrumentele şi le aşează , curate, în ordine la locul lor pe masă.
54
Ajutorul (oarele) din câmpul operator în mod obişnuit se aşează pe partea

opusă operatorului în faţa acestuia, în aşa fel încît să poată interveni rapid, sigur şi
fără a-l jena pe chirurg. În situaţiile în care este nevoie de mai multe ajutoare acestea
vor ocupa locurile indicate de operator. Ajutorul principal (mâna a doua) trebuie să
cunoască exact procedeul ce urmează a fi aplicat, timpii şi tehnica de lucru.
Activitatea lui constă în menţinerea expunerii, efectuarea hemostazei provizorii,
prezentarea suturilor şi menţinerea câmpului operator ordonat. Interferenţa ajutorului
în activitatea chirurgului trebuie restrânsă la strictul necesar.
Anestezistul este o persoană cu calificare medicală şi specializare în domeniu
care pregăteşte, asistă şi supraveghează din punct de vedere anestezic, al reanimării
şi terapiei intensive fiecare animal pre-, intra-şi postoperator. Existenţa unui anestezist
calificat este o necesitate pentru chirurgia veterinară care degrevează chirurgul de la
dispersarea atenţiei şi concentrării asupra actului operator propriu-zis. Relaţiile
existente între chirurg şi anestezist sunt de colaborare, bazate pe respectul
competenţelor, într-o activitate în echipă în care chirurgul are totuşi rolul principal, de
coordonator. Între chirurg şi anestezist trebuie să existe un consult bilateral pre- şi
postoperator, pe când intraoperator fluxul informaţional este unidirecţionat de la
anestezist spre chirurg. Acest sistem de lucru acordă dreptul de decizie în problemele
de strictă specialitate, în momentele cele mai potrivite, pentru ambii protagonişti,
anestezist şi chirurg.
Cu responsabilitate profesională anestezistul asigură instalarea şi menţinerea
anesteziei la parametrii necesităţi de fiecare tip de intervenţie, particularizând-o în
funcţie de individualitatea pacientului (specie, rasă, tip morfologic etc.) şi de stare
patologică. Anestezistul montorizează în mod obligatoriu un număr minim de
parametrii pentru controlul funcţiilor vitale şi asigură informarea permanentă a
chirurgului pe toată durata desfăşurării operaţiei. Intraoperator executarea unor
manopere de reanimare-compensare şi terapie intensivă presupune acordul
chirurgului asupra tipului acestora şi a momentului de debut, chirurgul fiind singurul în
măsură să coreleze corect statusul clinic şi paraclinic al pacientului cu situaţia din
câmpul operator.
55
CORNEL IGNA
56
57
CORNEL IGNA
CAPITOLUL II
TEHNICI CHIRURGICALE DE BAZĂ
58
2.1 DIEREZA
Diereza reuneşte un ansamblu de manopere (puncție, incizie, disecţie

chirurgicală,) care fie au ca scop realizarea accesului la focarul patologic sau la
ţesuturile pe care urmează a se efectua timpii operatori specifici, fie constituie elemente
componente ale unor manopere complexe de exereză chirurgicală.
2.1.1 Puncţia (centeza6)
Puncţia este manopera chirurgicală de pătrundere cu un ac sau cu un trocar într-

un organ, ţesut, cavitate naturală sau neoformată a organismului.
După scopul urmărit puncţiile pot fi: exploratoare (de diagnostic) şi terapeutice.
Puncţia exploratoare se efectuează pentru a releva existenţa unei colecţii de
fluide (chist sero-sangvinolent, hematom, abces) şi/sau pentru a preleva cantităţi de
conţinut lichidian (sânge urină, lichid cefalorahidian, lichid peritoneal, sinovie, puroi
etc.) sau ţesut (puncţie biopsică: hepatică, splenică, renală, tumorală, osoasă etc.)
care să confirme sau să fundamenteze precizarea unui diagnostic.
Puncţia terapeutică urmăreşte îndepărtarea produselor lichidiene din

acumulările patologice, mai ales exsudatele din organism, (puncţia evacuatoare)
şi/sau introducerea unor medicamente.
După modul în care se realizează evidenţierea, recoltarea sau îndepărtarea

acumulărilor patologice sau a ţesuturilor puncţiile pot fi: simple, aspirative și biopsice.
Puncţiile simple evidenţiază şi/sau evacuează colecţii lichidiene cu densitate şi

vâscozitate redusă care curg gravitaţional înafara organismului sau pot fi colectate în
pungi colectoare (conectate la acul de puncție prin intermediul unui cateter) - fig. 2.1
(după Igna şi Bolte – 1997). Tot în categoria puncțiilor simple intră și centezele care
facilitează accesul în cavitățile organismului (torace, abdomen, articulații) a
6
- kentesis (gr) = înţepătură
59
CORNEL IGNA
instrumentarului pentru intervenții endoscopice (toracoscopie, laparascopie,

celioscopie, artroscopie). La locul de elecție se practică o incizie cutanată de 1-2 cm
(butonieră) prin care se va introduce un trocar cu stilet. După pătrunderea în cavitate,
stiletul trocarului se retrage iar pe canula rămasă se introduce echipamentul de
endoscopie. Există mai multe tipuri de canule-trocar care permit creerea de portaluri
specifice (pentru camera video, pentru insuflarea abdomenului, pentru intrare-
evacuare lichide, portaluri pentru instrumenta chirurgical, etc.).
Puncţiile aspirative recurg la absorbirea lichidelor, colecţiilor, sau a

fragmentelor de ţesut cu ajutorul seringii, aspiratorului chirurgical sau a trompei de vid
- fig. 2.2 (după Igna şi Bolte – 1997).
b
a
Fig. 2.1 – Puncție articulară simplă (a), dispozitiv de colectare (b)
60
Fig. 2.2 – Artrocenteză aspirativă
În cazul puncţiilor biopsice menţinerea fragmentului de ţesut prelevat în

interiorul lumenului acului se poate realiza prin aspirație sau prin utilizarea unor ace
speciale (cu dispozitive de captură) - fig. 2.3.
Fig. 2.3 – Puncție biopsică
În practică, se execută următoarele puncţii: flebocenteza, toracocenteza,

ruminocenteza, celiocenteza, pericardocenteza, artrocenteza, puncţia rahidiană,
puncţia vezicii urinare, puncţia biopsică a diferitelor organe (ficat, rinichi, splină, oase),
61
CORNEL IGNA
puncţia unor procese patologice (colecţii purulente, colecţii sero-sanguine, tumori etc.)
și puncții pentru intervenții endoscopice.
Regulile centezei
- Tundere, spălarea, radere şi antisepsia riguroasă și repetată a locurilor de elecţie.
- Respectarea locurilor clasice de elecţie previne lezarea accidentală a trunchiurilor
vasculo-nervoase.
- Centezele exploratoare pentru evidenţierea unor colecţii se vor practica în prima
parte antideclivă a tumefacţiilor sau a cavităţilor.
- După puncţionarea pielii traversarea celorlalte structuri se va face cu acul
transpoziţionat câţiva milimetri faţă de orificiul cutanat de a evita crearea unei
comunicări directe (potenţial comunicant) cu exteriorul.
- Puncţiile evacuatoare se practică în punctul cel mai decliv al colecţiei.
- Pentru centezele evacuatoare se utilizează ace sau trocare cu calibru mare, vârf
scurt şi ascuţit întrucât în majoritatea cazurilor lichidele sunt dense şi vâscoase.
- Adaptarea la ac sau trocar a dispozitivelor de aspiraţie se va face prin intermediul
unui cateter pentru a evita accidentele şi complicaţiile cauzate de deplasările
necontrolate ale acului în timpul mişcărilor intempestive ale animalului.
- Centezele evacuatoare ale viscerelor tubului digestiv se efectuează sub protecţia
unei suturi în bursă a seroasei viscerale care în final asigură închiderea orificiului de
puncţie, prevenind contaminarea ulterioară.
- Evacuarea unor conţinuturi lichidiene trebuie să se facă în cantităţi care să nu
perturbe echilibrul umoral şi barostatic.
- Puncţia cavităţilor seroase (pleură, pericard, arahnoidă) poate provoca reflexe
inhibitoare care pot fi prevenite printr-o anestezie corespunzătoare a animalului.
62
2.1.2 Incizia
Incizia este manopera de tăiere a ţesuturilor prin care, de regulă, se iniţiază

crearea căii de acces (abord) la ţesuturile pe care se va efectua operaţia propriu-zisă
şi/sau prin care se realizează disocierea ori îndepărtarea parţială sau totală a unui
ţesut sau organ.
Incizia se execută cu bisturiul sau cu alte instrumente cu lamă tăioasă.
Manoperele de incizie se denumesc prin adăugarea sufixului tomie7 la numele
ţesutului, organului sau cavităţii incizate. Exemple: ţesuturi: miotomie, tenotomie;
organe: gastrotomie, histerotomie; cavităţi: celiotomie, toracotomie. Când incizia are
ca scop evidenţierea de elemente vasculare, nervoase, articulare şi osoase poartă
denumirea de descoperire.
Clasificarea inciziilor se face dependent de mai multe criterii:
a) Profunzimea (fig. 2.4) - incizii superficiale care interesează doar un strat
anatomic;
- incizii profunde care se realizează prin tăierea
mai multor planuri anatomice fie plan cu plan fie în bloc.
b) Forma (fig. 2.5) - incizii liniare simple cu aspect drept sau curb;
- incizii compuse din mai multe incizii liniare şi care în
final au aspect de litere (V, T, Y, U, H, X), de felie de pepene, de semilună, vârf de
săgeată etc.
a b
7
- tome (gr.) = secţiune, tăietură
63
CORNEL IGNA
Fig. 2.4 – Incizie superficială (a); incizie profundă (b)
a b
Fig. 2.5 – Incizii liniare simple cu aspect drept și curb (a); incizii compuse (b)
c) Direcţia (fig. 2.6) - incizia planurilor anatomice se poate realiza de la

exterior înspre profunzime;
- incizii de la interior spre exterior, atunci când se

deschid cavităţi.
d) Numărul tăierilor - unice
- multiple.
64
a b
Fig. 2.6 – Incizie de la exterior înspre profunzime (a); incizie de la interior spre
exterior (b)
Alegerea tipului de incizie se face în funcţie de: conformaţia anatomică a

animalului, diagnosticul preoperator, indicaţia operatorie, procedeul chirurgical,
modificările morfologice anticipate a fi întâlnite şi condiţia biologică a pacientului.
Condiţiile inciziei, cale de abord sunt:
- acces larg şi direct asupra leziunii, ţesutului sau organului vizat –

deziderat realizabil printr-o incizie plasată corespunzător, interesând cât mai puţine
ţesuturi, suficient de mare pentru a permite vizualizarea tuturor elementelor anatomice
implicate şi execuţia sigură a celorlalte manopere operatorii;
- conservatoare, sacrificând cât mai puţine elemente vasculo-nervoase

importante pentru a nu fi urmată de modificări funcţionale, motorii sau senzitive;
- estetică, respectând liniile de forţă tegumentare şi cutele naturale ale pielii

cea ce previne apariţia cicatricilor vicioase, inestetice.
Condiţiile inciziei de exereză sunt:
- să fie precedată de măsuri de hemostază preventivă;
- să urmeze o direcţie şi o formă care să permită refacerea cu consecinţe

funcţionale şi estetice minime;
- să fie efectuată în ţesut sigur sănătos.
65
CORNEL IGNA
Tehnica inciziei.
Principii:
- incizia se face plan după plan, cu o singură tăietură pentru fiecare strat;
- execuţia este lentă pentru a putea observa rezultatul şi a regla direcţia şi

adâncimea;
- adâncimea inciziei se reglează prin modificarea forţei de apăsare imprimată

bisturiului;
- etajarea în trepte a planurilor anatomice incizate uşurează recunoaşterea şi

refacerea integrităţii ţesuturilor (se micşorează lungimea inciziei planurilor anatomice
pe măsura înaintării în profunzimea organismului, aşa încât o plagă să fie mai largă la
suprafaţă decât în profunzime);
- incizia să fie regulată şi rectilinie evitând ondulaţiile, oblicitatea tranşelor de

secţiune şi formarea fundurilor de sac - fig. 2.7 (după Igna şi Bolte – 1997);
- disocierea ţesuturilor trebuie să se realizeze prin tăiere şi nu prin rupere sau

zdrobire;
- pentru deschiderea cavităţilor incizia ultimului plan (peritoneu, pleură) va avea

ca suport o sondă canelată sau va fi practicată sub protecţia degetelor (indexului sau
între index şi medius) fiind preferabilă, atunci când este posibil, înlocuirea bisturiului
cu foarfecele;
- prelungirea sau completarea inciziei este necesară în situaţiile în care incizia

iniţială nu permite o expunere corespunzătoare sau atunci când explorarea
intraoperatorie a descoperit leziuni asociate;
- deschiderea unor colecţii se face cu un bisturiu la care s-a limitat (prin

înfăşurarea unei faşe) lungimea tăişului lamei pentru a evita lezionarea ţesuturilor din
profunzime;
- manevrarea bisturiului este dependentă de ţesutul incizat.
66
Fig. 2.7 Incizie rectilinie (a), incizii incorecte – anfractuoasă și respectiv oblică (b)
Incizia tegumentară. Se plasează policele şi mediusul de la o mână, de o

parte şi de alta a viitoarei incizii, întinzând pielea şi stabilizând-o. Întinderea trebuie să
fie uniformă. Se incizează pornind cu bisturiul aproape în poziţie verticală după care
se înclină la un unghi de 15-45% faţă de piele, dependent de grosimea acestuia, şi se
verticalizează din nou la capătul inciziei. Dacă incizia trebuie să fie mai lungă decât
zona de piele întinsă, se mută degetele de la mâna ajutătoare pe măsura progresării
secţiunii cutanate, fără a ridica bisturiul.
Scarificaţia constă în incizarea multiplă a pielii sau a mucoaselor. Inciziile, de
obicei paralele între ele, sunt superficiale, nu depăşesc în profunzime stratul vascular
superficial al ţesutului respectiv. Scarificaţia se practică pentru combaterea unor
elemente de stază sau în scop proflogistic - fig.2.8 (după Igna şi Bolte – 1997).
Fig. 2.8 – Scarificația
67
CORNEL IGNA
Incizia ţesutului conjunctiv subcutanat se realizează în mod obişnuit

concomitent cu incizia pielii şi pe aceiaşi lungime. Când se operează animalele cu
ţesut adipos bogat se recomandă incizia separată a pielii şi apoi a ţesutului
subcutanat. Incizia ţesutului adipos trebuie să urmeze acelaşi plan vertical, evitând
decolarea de pe substratul subiacent şi crearea de funduri de sac sau zone
devitalizate.
Incizia fasciilor şi a aponevrozelor. Se execută o butonieră cu bisturiul în

fascia unui muşchi şi introducând lama unei foarfece se completează incizia pe
lungimea dorită. Incizia se recomandă a fi paralel cu direcţia fibrelor musculare
subfasciale, utilizând foarfecele pentru a evita tăierea muşchiului.
Incizia aponevrozelor se face tot cu bisturiul, în acelaşi plan vertical cu incizia

tegumentului şi a ţesutului conjunctiv subcutanat. Incizia este bine să respecte direcţia
fibrelor musculare (liniile de forţă ) deoarece în caz contrar, afrontarea, pentru
refacerea integrităţii, este dificilă şi însoţită frecvent de deşirări.
În cazul existenţei succesive a mai multor planuri aponevrotice (celiotomiile

ventro-laterale) inciziile se execută, atunci când este posibil, în planuri decalate pentru
ca suturile să nu se suprapună, ceea ce conferă un plus de rezistenţă peretelui.
Inciziile liniei albe se execută cu bisturiul strict pe linia mediană, evitând pătrunderea
în tecile muşchilor drepţi abdominali.
Incizia musculară se practică rar pentru crearea accesului operator fiind, de

obicei, substituită cu dilacerarea în lungul fibrelor. Dilacerarea începe instrumental prin
introducerea unei pense hemostatice între două fascicule musculare. Se deschid
braţele pensei creând o butonieră în care se introduc indexurile ambelor mâini. Cu
cele două degete se execută o tracţionare liniară divergentă în lungul fibrelor
musculare ceea ce produce separarea muşchiului. Dilacerarea pe lungimi mici poate fi
executată şi printr-o mişcare similară a braţelor pensei sau foarfecelui.
Inciziile musculare transversale sunt mai puţin frecvente ca manoperă de creere
a accesului operator, practicarea lor fiind supusă respectării următoarelor principii:
- prevenirea retractării capetelor muşchiului secţionat se face înainte de

secţionare, prin inserarea unor fire de sutură în “U”, transfixic prin toată grosimea
muşchiului şi a fasciei de acoperire, în cele două viitoare capete;
- hemostaza prealabilă a fibrelor musculare (ligaturi de grosimi mici de fascicule);
68
- forma inciziei, atunci când este posibil va fi oblică, a literei “Z” sau “V”, modele
care uşurează execuţia suturii conferind un puls de soliditate.
Inciziile musculare de exereză, utilizate mai frecvent în amputaţii, trebuie să fie

dimensionate în așa fel încât să permită refacerea integrității (sutura). Stabilirea
nivelului la care se execută incizia musculară de exereză este dependentă de gradul
de retracţie a capetelor muşchiului secţionat şi de lungimea în repaus a capetelor
muşchilor secţionaţi, elementele hotărâtoare pentru execuţia, vindecarea şi
funcţionalitatea bontului de amputaţie.
Incizia tendoanelor se execută ca remediu paleativ pentru o serie de afecţiuni
locomotorii, îndeosebi la cabaline (arcare, buletură, pas de cocoş) şi de asemenea
pentru realizarea unor plastii tendinoase. Tenotomiile se execută cu instrumente
tăioase speciale, denumite tenotoame – fig. 2.9.
Fig. 2.9 – Tenotomia
Incizia viscerelor este condiţionată de următoarele:
- clamparea temporară a pediculului vascular al organului care urmează a fi

incizat ca măsură de limitare a hemoragiei intraoperatorii;
- poziţionarea în zone cu vascularizaţie redusă;
- tranşele de incizie în cazul organelor parenchimatoase (ficat splină) trebuie

executate sub o formă concavă care să permită ulterior afrontarea capsulei organului
prin sutură;
- izolarea organelor cavitare (stomac, rumen intestin, uter) de restul cavităţii

peritoneală pentru a preveni contaminarea acesteia cu conţinut alimentar sau produse
69
CORNEL IGNA
patologice (fig. 2.10) – frecvent în medicina veterinară se recurge la menţinerea

exteriorizării prin pexii;
- laxitatea mucoasei organelor cavitare impune utilizarea foarfecelui pentru

incizia acestui strat.
Fig. 2.10 – Incizia intestinului (colonotomie la cal)
Incizia vasculară de exereză ridică problema hemostazei care este

recomandabilă să fie definitivată în prealabil prin ligaturare, iar incizia să se execute
între cele două ligaturi. Ligaturile vor fi mediate perivascular pentru a evita deraparea
lor după retracţia vasculară consecutivă secţionări. Inciziile vasculare de diereză
interesează incomplet diametrul vasului, fiind transversale şi longitudinale. Inciziile
transversale servesc, de regulă, pentru cateterizări iar inciziile longitudinale pentru
anastomoze (şunturi arterio-venoase) sau dezobstrucţii. Indiferent de scopul urmărit,
timpii iniţiali de execuţie sunt identici:
- incizia tecii vasculare (ţesut conjunctiv lax) în lungul traiectului vascular;
- identificarea vasului, dilacerarea instrumentală boantă pe toată circumferinţa,

respectând colateralele importante;
- ridicarea vasului din teaca vasculară (decolarea) se face prin încărcarea

vasului pe două fire de sutură care se tracţionează moderat;
- întreruperea circulaţiei prin clamparea totală sau parţială a vasului;
- incizia se face cu bisturiul iar lărgirea inciziei vasculare cu un foarfece fin.
Manevrele de dilacerare şi decolare vasculară trebuie făcută cu multă blândeţe,

mai ales asupra venelor, care au un perete mai subţire.
70
2.1.3 Disecţia chirurgicală
Disecţia este actul chirurgical prin care se identifică şi se pune în evidenţă

elementele anatomice, organe şi/sau leziuni patologice. Disecţia chirurgicală se
deosebeşte de cea anatomică prin faptul că pune în evidenţă numai elementele
necesare efectuării actului operator, menajând şi conservând ţesuturile.
Efectuarea disecţiei presupune din partea chirurgului următoarele condiţii (V.
Fluture - 1987): - cunoştinţe anatomice desăvârşite;
- imaginarea leziunilor şi modificărilor de poziţie produse de procesele
patologice şi/sau de operaţiile anterioare ;
- recunoaşterea rapidă şi exactă a ţesuturilor evidenţiate prin disecţie;
- alegerea tipului de disecţie şi a instrumentelor potrivite.
Tehnici de disecţie
Secţionarea constă în divizarea prin tăiere a ţesuturilor. Secţionarea se face cu
bisturiul, foarfecele dalta, ferestrăul etc. Bisturiul se ţine la 45 o faţă de ţesuturi,
mişcarea imprimată vârful fiind una de pătrundere-tăiere concomitent cu îndepărtare
laterală a lamei pentru vizualizarea efectului. Foarfecele se manevrează cu policele şi
inelarul, indexul şi mediusul asigurând conducerea şi stabilizarea. Gestul de
secţionare cu foarfecele este frecvent însoţit în timpul disecţiei de mişcări de
dilacerare executate cu vârful – fig. 2.11.
Fig. 2.11 – Secționarea
71
CORNEL IGNA
Dilacerarea realizează separarea ţesuturilor prin ruperea elementelor de

legătură dintre acestea, în locurile de minimă rezistenţă, denumite planuri de clivaj –
fig. 2.12. Dilacerarea se execută digital cu indexul sau cu un tampon montat pe index
şi instrumental cu foarfecele, pensa hemostatică, tamponul montat în pensă, sonde
butonate. Indexul este ideal pentru dilacerare deoarece permite sesizarea zonelor
rezistente şi a trunchiurilor vasculare, iar prin presiune digitală controlată realizează
individualizarea cu riscuri minime a diverselor elemente anatomice.
Dilacerarea instrumentală se utilizează pentru a pătrunde în planul dintre ţesuturi

pe care le îndepărtează apoi prin deschiderea braţelor foarfecelui sau a pensei
hemostatice. Dilacerarea cu tamponul montat în pensă sau cu sonde butonate
serveşte la evidenţierea şi clarificarea unor elemente anatomice din masa de
ţesuturile conjunctive şi adipoase înconjurătoare.
Fig. 2.12 – Dilacerare manuală
Decolarea constă în ridicarea unui plan tisular de pe altul – fig. 2.13. Realizarea
decolării implică gesturi de secţionare şi de dilacerare alternată, executate cu
instrumentar specific (bisturiu, foarfece) şi/sau cu instrumente speciale denumite
decolatoare, sindesmotoame.
72
a b
Fig. 2.13 – Decolare gingivală (a), decolare periostală (b)
Tipuri de disecţie
Disecţia boantă realizează separarea ţesuturilor prin desfacerea legăturilor
dintre ele în planurile de clivaj şi individualizarea unor elemente anatomice de
ţesuturile vecine. Disecţia boantă uzează de diverse tehnici de dilacerare. Direcţia
disecţiei este în lungul elementelor anatomice care trebuie evidenţiate. Disecţia
boantă a ţesuturilor cu rezistenţă crescută poate duce la pierderea planului de clivaj,
soldându-se cu ruperea organelor disecate sau aflate în vecinătate. Recunoaşterea
planului de clivaj se face după aspectul fibros, lamelar, albicios care îl deosebeşte de
celelalte structuri tisulare. Planurile de clivaj sunt formate, în cele mai multe cazuri, din
ţesut conjunctiv fibros.
Disecţia tăioasă asigură separarea ţesuturilor rezistente prin secţionare.

Execuţia disecţiei tăioase se face numai după individualizarea şi recunoaşterea
formaţiunilor anatomice din plaga operatorie. Recunoaşterea ţesuturilor presupune, de
multe ori, divizarea boantă, cu o pensă hemostatică, în mici porţiuni care se
examinează prin transparenţă şi ulterior se secţionează.
Disecţia hidraulică constă în injectarea unei soluţii izotonice (cloruro-sodice)

între două elemente anatomice unite. Presiunea lichidului depărtează elementele
acolate şi permite o disecţie mai uşoară şi în condiţii de siguranţă - fig. 2.14 (după
Igna şi Bolte – 1997).
73
CORNEL IGNA
Fig. 2.14 – Disecție hidraulică
Disecţia chirurgicală debutează, de obicei, prin secţionare şi continuă să se

desfăşoare prin alternarea procedeelor boante cu cele tăioase. Disecţia chirurgicală
trebuie să evite traumatizarea excesivă a ţesuturilor, contaminarea şi devitalizarea
ischemică a acestora. Asigurarea unei hemostaze perfecte este indispensabilă pentru
o disecţie corectă. Utilizarea unei hemostaze prealabile între ligaturi este indicată în
disecţia ţesuturilor bine vascularizate.
În disecţia formaţiunilor neoplazice este preferabilă utilizarea bisturiului electric

care prezintă avantajul efectuării concomitente a hemostazei prin termocauterizare.
Se evită astfel scheletizările vasculare întinse şi apariţia unor zone candidate la
devitalizare datorită bonturilor de hemostază numeroase şi voluminoase.
74
2.2 EXPLORAREA, EXPUNEREA ŞI EXTERIORIZAREA

CHIRURGICALĂ
Explorarea chirurgicală recurge la inspecţie, palpaţie şi disecţie

complementară, ca manopere de investigaţie intraoperatorie. Explorarea are ca scop
confirmarea, completarea şi corectarea diagnosticului preoperator, fiind un timp
obligatoriu al oricărei operaţii terapeutice. Explorarea orientează tactic intervenţia.
În practică explorarea chirurgicală dobândeşte o importanţă în situaţiile care

atestă o insuficienţă, mai mult sau mai puţin justificată, a diagnosticului preoperator
(sindromul de abdomen chirurgical acut), caracterul explorator devenind primordial -
celiotomie8 exploratorie – fig. 2.15.
Fig. 2.15 – Explorarea abdomenului la cabaline
Condiţiile explorării chirurgicale
- Orientarea explorării chirurgicale se face după criterii dobândite prin examen clinic
şi investigaţii paraclinice complete.
8
- celiotomie (gr.): koilia – abdomen; tome - secţiune
75
CORNEL IGNA
- Explorarea se execută metodic, sistematic şi complet. Scopul explorării este de

identificare a leziunilor dar verdicitatea diagnosticului este conferită doar de măsura în
care ele justifică simptomele animalului.
- Neconcordanţa între aceste elemente impune extinderea explorării, identificând şi

alte modificări patologice care, chiar dacă nu au contingenţe directe cu leziunea
pentru care se intervine, pot complica desfăşurarea operaţiei şi/sau evoluţia
postoperatorie.
- Explorarea chirurgicală trebuie să permită obţinerea de informaţii precise şi
complete în condiţiile existenţei unor factori limitativi ai acestui deziderat.
- Alegerea tacticii şi tehnicii de explorare adecvate cazului presupune o cunoaştere
exactă a valorii informative şi a riscurilor fiecărei gest operator.
Expunerea chirurgicală este o manoperă care asigură vizualizarea leziunii şi a
principalelor repere anatomice din câmpul operator – fig. 2.16. Expunerea se obţine
prin:
- depărtarea corespunzătoare a marginilor plăgii;
- menţinerea organelor din vecinătate în afara câmpului operator;
- tracţionarea organelor, mezourilor şi ţesuturilor în direcţie corespunzătoare.
Poziţionarea animalului pe masa de operaţie şi posibilitatea modificării acesteia

în cursul intervenţiei alături de plasarea corespunzătoare a inciziei-cale de abord sunt
factori care concură la îmbunătăţirea expunerii. Depărtătoarele, pensele tractor şi
izolările asigură expunerea chirurgicală. Izolarea cu câmpuri a tranşelor de secţiune
permite pe lângă menţinerea organelor din vecinătate în afara câmpului operator şi o
asigurare împotriva contaminării, mai ales în operaţiile care comportă un timp septic.
Fig. 2.16 – Expunerea câmpului operator
76
Exteriorizarea reprezintă manopera de aducere a unor formaţiuni anatomice

(oase, vase, organe etc.) la nivelul plăgii cutanate sau în afara organismului – fig.
2.17. Exteriorizarea este unul din principiile de bază ale tehnicilor operatorii,
îndeosebi, pe organele din cavitatea abdomeno-pelvină. Pot fi exteriorizate organe cu
mezouri lungi şi laxe. Pentru exteriorizarea unor organe (duoden, splină etc.) este
necesară, câteodată, disecţia unor acolări ligamentare (lig. hepato-duodenal, lig.
spleno-renal). Prin exteriorizare se uşurează execuţia unor timpi operatori (disecţie,
sinteză) şi se reduce contaminarea.
Fig. 2.17 – Exteriorizarea intestinului (câine)
Fixarea. Menţinerea exteriorizării (fixarea) se poate face manual, cu pense

tractor, cu fire tractoare, cu dispozitive speciale sau prin pexii 9.
Fixarea manuală, deşi este cea mai puţin traumatizantă, prezintă dezavantajul
prezenţei mâinilor ajutorului în câmpul operator ceia ce înrăutăţeşte expunerea.
Utilizarea penselor sau a firelor tractoare poate duce la rupturi şi/sau la

compresiuni cu efecte ischemice. Dispozitivele de fixare cu cârlige sau pense la un
cadru fix (dispozitivul Căpăţână, Weingart, DFT 01) sunt utilizate doar în operaţiile pe
rumen – fig. 2.18.
Pexiile sunt fixări cu fire de sutură amplasate sero-musculare sau sero-cutanat

(în puncte separate sau în surjet) utilizate pentru menţinerea exteriorizării organelor
cavitare mari (rumen, abomas, uter).
9
- pexie (gr): fixare
77
CORNEL IGNA
Fig. 2.18 – Ruminopexie (dispozitiv Weingart)
78
2.3 EXEREZA
Exereza10 include un complex de manopere chirurgicale de îndepărtare parţială

sau totală a unui ţesut sau organ. Individualizarea exerezelor se face prin adăugarea
sufixului ectomiei11 la denumirea organului sau ţesutului înlăturat: otectomie,
mamectomie, miectomie, ovariectomie, histerectomie, orhidectomie etc.
Procesele de exereză chirurgicală sunt:
- excizia, rezecţia, fenestraţia, raclajul, amputaţia – care se bazează pe
manopere tăioase ca: incizia, secţionare, răzuire, ferăstruire;
- strivirea liniară, ligatura, torsiunea – realizate prin zdrobirea ţesuturilor;
- avulsia, extracţia în care îndepărtarea se face prin smulgere – extirpare12;
- ablaţia – procedeu bazat pe combinarea manoperelor tăioase cu cele
netăioase.
1. Excizia13 este procedeul de exereză totală sau parţială a unui ţesut folosind
instrumente tăioase – fig. 2.19. Exciziile cutanate, musculare şi aponevrotice
deservesc în principal chirurgia plastică şi reparatorie. Ele asigură regularizarea
marginilor defectelor, îndepărtarea exceselor, a transformărilor patologice şi
pregătirea terenului pentru realizarea sintezelor (suturilor).
Fig. 2.19 – Excizia ventriculului laringian

2. Rezecţia14 este exereza parţială a unui organ sau a unui ţesut, uzând de
manopere tăioase. Ţesuturile şi organele alungite se rezecă prin efectuarea a două
10
- exereza (gr): îndepărtare
11
- ectomie (gr): ek – înafară; tome - secţiune
12
- extirpaţio (lat.): înlăturare, smulgere, desrădăcinare
13
- excido (lat): a scoate tăind
14
- reseco (lat.): a reteza
79
CORNEL IGNA
secţionări la extremităţile porţiunii de înlăturat: coastă, nerv, vas, intestin etc.

Termenul de rezecţie este utilizat prin extensie şi pentru a desemna exereza completă
a unor organe: stomac, uter, splină etc. În aceste cazuri specificarea întinderii
rezecţiei a devenit o regulă: rezecţia gastrică subtotală sau totală, histerectomie totală
sau subtotală etc.
Rezecţia dentară include procedee de îndepărtare a colţilor dentari (rezecţia

colţilor) şi procedee de îndepărtare parţială a rădăcinii dinţilor (rezecţia apicală) în
tratamentul granuloamelor – fig.2.20. Se utilizează dălţi, cleşti speciali şi freze.
Fig. 2.19 – Rezecție dentară apicală (a vârfului radacinii unui dinte)
3. Fenestraţia este procedeul de exereză a unei porţiuni de os sau de cartilaj.

Prin fenestraţie se pătrunde într-o cavitate osoasă (cutie craniană, canal neural, canal
medular, cornet dentar) sau într-o articulaţie.
Când se execută cu trepanul, porţiunea înlăturată are formă de rondelă,

procedeul fiind denumit trepanaţie – fig. 2.20. Procedeul este utilizat pentru crearea
accesului operator în: cavitatea nazală, sinusuri, cutia craniană.
Exereza unui cartilaj articular poartă denumirea de extruzie15 (menisc, disc

intervertebral etc.). Se folosesc cleşti speciali, freze, burghie sau dălţi. 16
15
- extruzio (lat): a da afară, a scoate
80
Fig. 2.20 – Trepanația sinusurilor la cabaline
Burghierea (sfredelirea – forarea) este procedeul de executare a unei găuri

cu ajutorul burghiului – fig.2.21. Exereza prin burghiere este utilizată pentru
amorsarea unor fenestraţii întinse (decolatoare) şi pentru forarea orificiilor de montaj a
materialelor de osteosinteză (cerclaje, broşe, tije, şuruburi).
Fig. 2.21 – Burghierea capului femural
Frezarea este o manoperă de exereză parţială prin aşchiere a ţesutului osos,

de regulă ţesutul dentar – fig. 2.22. Se utilizează instrumente speciale, freze, care
81
CORNEL IGNA
devin active prin rotire. Frezele pot fi acţionate electric (motor) sau pneumatic
(turbină).
Prin frezare se poate realiza: tăieri ale ţesutului osos, îndepărtări abrazive,
prelucrarea unor canale, cavităţi osoase, lustruiri.
Îndepărtarea calotei craniene – decalotarea se execută cu ferăstrăul electric sau

cu dalta (vezi operaţia de cenuroză).
Fig. 2.22 – Frezarea dentară
Laminectomia17 este procedeul de exereză parţială a apofizelor vertebrale

pentru a accede la canalul neural. Se utilizează cleşti speciali, pense ciupitoare şi
freze – fig. 2.23.
Fig. 2.23 – Laminectomie
4. Raclajul18 este operaţiunea de îndepărtare prin răzuire a unor ţesuturi sau

depuneri patologice.
17
- laminectomie: lamina (lat.) – lamă, ektome(gr) - excizie
82
Raclajul. serveşte pentru:

- exereza parţială de suprafaţă (curăţire) a unor ţesuturi bolnave (infectate)
utilizând lingura Volkman sau chiureta;
- îndepărtarea ovulului fecundat de uter – chiuretaj;
- crearea accesului operator la formaţiuni anatomice închise în cutii corn-

copită, onglon – cu cuţitul în ansă (Buss), reneta, cuţitoaia Chelciov, freze speciale;
- îndepărtarea cornului crescut în exces la copită sau onglon – procedeul

denumit trimaj – fig. 2.24.
Fig. 2.24 – Trimaj
Prin raclaj se îndepărtează ţesuturile devitalizate, necrozate sau neoformate din

cavităţile naturale (articulaţii, nas), tendoane, ligamente (plăgi, cheloid), oase (procese
osteomielitice, cartilaje dezarticulări), alveole dentare, ulcerele, traiectele fistuloase
(greabăn) etc.
Rabotajul dentar (pilirea) este o modalitate specială de îndepărtare prin

răzuire a excrescenţelor dentare rezultate în urma tocirii (muşchii tăioase, dinţi de
ferăstrău etc.). Pentru rabotaj se folosesc pile speciale sau freze electrice cu discuri
sau pietre abrazive – fig. 2.25.
18
- rasio (lat): radare- răzuire
83
CORNEL IGNA
Fig. 2.25 – Instrumentar pentru rabotajul dentar
5. Amputaţia este exereza unei porţiuni distale dintr-o extremitate corporală:

urechi , coarne, membre, penis, coadă. Amputaţia membrelor reprezintă îndepărtarea
porţiunii distale în urma secţionării osului – fig 2.26.
Fig. 2.26 – Amputația falangei a II-a la bovine
84
Dezarticulaţia este un procedeu de exereză a unei porţiuni distale dintr-o

extremitate corporală cu schelet osos (membre, coadă), practicată în limitele unei
articulaţii.
Tehnica exerezei extremităţilor cu schelet osos cuprinde, indiferent de procedeu

(amputaţie sau dezarticulare), trei timpi operatori:
- secţionarea părţilor moi;
- secţionarea osului (în dezarticulaţie secţionarea capsulei şi a ligamentelor

articulare) şi toaleta capătului osos;
- confecţionarea bontului de amputaţie.
6. Histotripsia19 cuprinde procedee de exereză destinate unor ţesuturi sau

organe pediculate.
Strivirea liniară este procedeul de exereză în care aplicarea unor

instrumente speciale (pense de castrare, ecrasorul Chassaignac, amigdalotom) pe
pediculul unor organe (testicul, ovar, tonsile) realizează zdrobirea, hemostaza
(angiotripsia) şi separarea ţesuturilor – fig. 2.27.
Fig. 2.27 – Strivirea lineară a pediculului ovarian cu ecrasorul Chassaignac
19
- histotripsie (gr): histos- ţesut luare, răpire
85
CORNEL IGNA
Torsiunea are aceleaşi indicaţii. Mecanismul prin care se realizează exereza

constă în răsucirea pediculului în jurul axului propriu până când se rupe – fig. 2.28.
Torsiunea poate fi limitată, când se fixează o pensă pe pedicul cu rol de a împiedica
progresia răsucirii spre baza acestuia şi totodată delimitează nivelul de la care se face
ruperea.
Fig. 2.28 – Torsiune limitată a cordonului testicular
Torsiunea nelimitată permite răsucirea pediculului pe toată lungimea lui,

ruperea putându-se produce la nivele diferite.
Ligatura este un procedeu de exereză a unor formaţiuni apendiculare

localizate în exteriorul organismului (papiloame, coarne, coadă, penis etc.). Exereza
se datorează fenomenului de necrobioză lentă, consecutiv întreruperii circulaţiei
sanguine provocate de ligatură. Ligatura elastică se utilizează pentru a realiza o
strivire progresivă a unor formaţiuni cu perimetrul larg (cheloid, penis, uter, coarne,
coadă). Se folosesc fâşii sau cordoane (tuburi ) de cauciuc înfăşurate strâns în mai
multe ture şi menţinute prin înnodare la nivelul dorit pentru desprindere (de regulă la
baza pediculului). Pentru coarne, testicule şi coadă există inele speciale (ecadou) de
cauciuc care realizează constricţia – fig. 2.29.
86
Fig. 2.29 – Castrare la berbec cu ligatură elastică (inel de ecadou)
7. Extirparea include procedee de înlăturare prin smulgere, dezrădăcinare.
Avulsia este exereza ţesuturilor cornoase (copită, onglon, unghie) realizată

prin smulgere – fig. 2.30. Tehnica operatorie constă în delimitarea peretelui de corn de
bureleţi (cutidural şi perioplic) şi deprinderea prin smulgere a ţesutului cherafilos,
detaşându-l de ţesutul podofilos.
Fig. 2.30 – Avulsia parțială a peretelui copitei
87
CORNEL IGNA
Extracţia este manopera prin care se îndepărtează din organism dinţii,

fragmentele de os, cristalinul şi corpurile străine (exo şi endogene) – fig. 2.31.
Excluderea prin extracţie presupune utilizarea unor pense speciale care permit
dislocarea, accesul şi scoaterea prin smulgere.
Fig. 2.31 – Extracție dentară
8. Ablaţia20 este exereza unui organ sau formaţiuni patologice prin manopere
multiple (disecţie, decolare, dilacerare, excizie) – fig. 2.32. Termenul se utilizează
pentru îndepărtarea chirurgicală a glandei mamare, ovare testicule, tumori etc.
Fig. 2.32 – Ablația glandei mamare la cățea
20
- ablatio (lat): îndepărtare, luare, răpire
88
2.4 HEMOSTAZA
Hemostaza21 – oprirea unei hemoragii22, se poate realiza spontan (prin

mijloacele proprii ale organismului) şi terapeutic.
1. Hemostaza spontană (fiziologică) se înregistrează ca unic mecanism de

oprire a unei sângerări în hemoragiile produse prin lezionarea vaselor cu calibrul mic
(subcutanate, parenchimatoase, viscerale, capilare).
Oprirea hemoragiei este rezultatul unui complex de reacţii, care se succed în
timp, în cadrul a trei etape (Toombs şi Bauer - 1993).
Prima etapă (vasculară) începe imediat după lezarea vasului sanguin, cu

constricţia acestuia prin mecanism reflex declanşat de traumatismul mecanic, În urma
vasoconstricţiei spastice diminuă pierderea de sânge.
În a doua etapă (endotelio-plachetară) are loc astuparea discontinuităţii
endoteliului vascular. Se produce agregarea trombocitelor şi aderarea lor la marginile
plăgii pe fibrele conjunctive formând trombusul plachetar (cheag alb).
În faza a treia (plasmatică) are loc coagularea propriu-ziză care asigură oprirea
definitivă a hemoragiei.
Trombusul plachetar se transformă în tromb fibrino-placheto-eritrocitar (cheag
roşu) care după reunirea marginilor discontinuităţii vasculare este supus fibrinolizei.
Hemostaza spontană se realizează în 2-5 minute postlezional (Sălăgeanu – 1982).
21
- hemostasis (gr.): haima: sânge, stasis - oprire
22
- hemoragie (gr.): haima – sânge, regnymi – rupt, sfărâmat
89
CORNEL IGNA
Prezentarea factorilor coagulării

(dupăTutuianu – 2007)
- factorul I (fibrinogenul) formează coagulul stabil de fibrină, prin intervenţia

factorilor de coagulare II → IIa şi XIII→ XIIIa.
- factorul II (protrombina) este sintetizat în ficat în prezenţă vitaminei K.

Participă, după activare, la formarea reţelei de fibrină
- factorul IIa (trombina) este o enzimă (protează) care activează, pe lângă alţi
factori şi trombocitele şi antitrombina (factorul III), participand în paralel la formarea
unui sistem anticoagulant endogen (antitrombina III - inhibă factorii Xa şi IIa).
- factorul III, factorul tisular (FT) sau tromboplastina tisulară este un

cofactor pentru factorul VII. FT este o glicoproteină care se sintetizează extrahepatic.
- factorul IV (calciul ionic) leagă factorii Xa şi Va de fofolipidele plachetare, care
împreună activează II (protrombina). Factorul Xa şi factorul Va
- factorul V (proaccelerina) este un cofactor pentru factorul Xa cu care

formează un complex legat de fosfolipide numit protrombinază, care este intens
activat pe suprafaţa plachetară şi care, în prezenţa calciului, scindează protrombina
(factorul II), la trombină (factor IIa). Factorul Va este inhibat de către proteina C.
- factorul VII (proconvertina) este o protează care împreună cu cofactorul său

(FT sau IIIa) activează factorului IX. Prin activare, proconvertina (VII) trece în
convertină (VIIa).
- factorul VIII (factorul antihemofilic A) este un cofactor pentru factorul IX.

Factorul VIII circulă legat de factorul von Willebrand, care este o proteină cu rol
important în adeziunea trombocitară şi formarea trombusului iniţial, plachetar. VIIIa
este inhibat de către proteina C.
- factorul IX (factorul antihemofilic B) formează împreună cu factorul VIII

tenaza care activează factorul X.
- factorul X (factorul Stuart-Power) este o protează care impreună cu factorul

V, calciu şi fosfoloipidele plachetare, formează complexul protrombinaza, care
activează factorul II. Factorul X este activat de către tenază. O activare patologică a
factorului X este realizată de către factorul procoagulant din cancer.
- factorul XI (factorul antihemofilic C) este activat de catre factorii II şi XII şi

activează factorul IX.
90
- factorul XII (factorul Hageman) este activat la contactul cu fibrele de

colagen. Activează fibrinoliza şi XI
- factorul XIII (factor stabilizator al reţelei de fibrină) polimerizează

moleculele monomere de fibrina.
2. Hemostaza terapeutică se face printr-o serie de procedee medicamentoase

sau chirurgicale.
A. Hemostaza medicamentoasă se poate realiza pre-, intra-şi postoperator prin

administrarea unei medicaţii hemostatice (vezi şi Clinica terapeutica chirurgicală
veterinară – partea I).
După mecanismul de acţiune medicaţia hemostatică se clasifică în:

I. Hemostatice23 generale (sistemice):
Hemostaticele specifice (vitamina K, ionii de calciu, protamina, fibrinogenul) sunt

active în hemoragiile datorate deficitului unor factori ai coagulării.
Hemostaticele nespecifice (Adrenostazinul, Etamsilatul-Dicynone, Venostat,

Gelatina, Clauden, Haemostop, Extractul de Alchemilla) sunt active în hemoragiile
cauzate de factori traumatici (inclusiv chirurgicali).
II. Hemostaticele locale (Fibrina, Trombină, Săruri de metale-fier, aluminiu,
cupru, Fenazona, Oxiceluloza) favorizează coagularea sângelui prin precipitarea
proteinelor sanguine sau prin rolul de matrice a coagulului.
III. Hemostaticele antifibrinolitice (Acidul amino-caproic, Trasylol) inhibă
enzimele proteolitice implicate în fibrinoliză. Hemoragiile prin creşterea fibrinolizei apar
după operaţii pe abdomen, pulmon, prostată, uter, în pancreatita acută şi în
sindroamele posttraumatice.
IV. Hemostaticele vasoconstrictoare (Norartrinal, Adrenalină, Ergomet) sunt
utile în hemoragiilor pe suprafeţe întinse sau în cavităţi sângerânde.
23
- hemostatice: medicamente care opresc sângerarea
91
CORNEL IGNA
B. Hemostaza chirurgicală include diverse manopere temporare sau definitive

făcute asupra vasului care sângerează cu scopul de a reduce la minim pierderile de
sânge.
Hemostaza reprezintă un proces intricat cu incizia, disecţia şi extirparea unui

organ sau leziuni. Hemostaza completă este condiţia unei disecţii corecte. Atunci când
se disecă trebuie să existe suficientă expunere pentru a putea efectua hemostaza
chiar dacă un vas este lezat în mod neprevăzut. Hemostaza se face uneori la sfârşitul
unui timp de disecţie sau a unei incizii, alteori se face pe măsură ce manevrele
progresează (Fluture V. – 1987).
Hemostaza chirurgicală poate fi: preventivă, provizorie şi definitivă.

I. Hemostaza preventivă presupune întreruperea temporară a circulaţiei
sângelui în teritoriul pe care se operează. Timpul de întrerupere a circulaţiei nu trebuie
să depăşească o oră. Hemostaza preventivă realizată prin aplicarea garoului sau a
benzii Esmarch se utilizează în intervenţii chirurgicale care necesită un câmp
operator exsang24 (chirurgia acropodiului) sau există risc hemoragic mare (amputaţia
penisului). Hemostaza preventivă realizată cu pense vasculare (Satinscky-Ionescu,
Dieffenbach) este utilă pentru chirurgia vasculară.
Chirurgia de exereză cu risc hemoragic mare recurge la hemostaza preventivă

realizată fie prin compresiune indirectă cu pense de baraj sau clupe, fie la fire de
aşteptare trecute în jurul vaselor din teritoriu asupra căruia se va interveni chirurgical.
Hemostaza preventivă cu fire de aşteptare este deosebit de utilă în intervenţii care
presupun disecţii laborioase a unor pediculi vasculari şi implicit risc hemoragic
crescut. În timpul operaţiei un ajutor poate realiza hemostaza, ori de câte ori este
nevoie, prin punerea sub tensiune (tragere) a capetelor firului de aşteptare montat la
distanţă de câmpul operator. La terminarea operaţiei firul de aşteptare se scoate.
II. Hemostaza provizorie este acţiunea de oprire temporară a unei hemoragii
până când este posibilă realizarea hemostazei definitive. Hemostaza provizorie se
foloseşte în urgenţe, ca prim ajutor pentru oprirea unei hemoragii. În acest scop se
recurge la compresiunea directă în focarul hemoragic sau la compresiunea la distanţă,
exercitate în amonte de locul sângerării (în cazul hemoragiilor arteriale).
a) Compresiunea directă se poate realiza digital, direct în plagă, prin apăsarea

capătului vasului lezat sau prin aplicarea peste plaga a unui pansament compresiv,
fixat strâns, cu o faşă elastică.
24
- exang (lat): ex – lipsit, sang - sânge
92
b) Tamponarea constă în comprimarea succesivă a plăgii cu tampoane de tifon

sterile. Hemostaza prin tamponament este definitivă doar în hemoragiile capilare, în
mod obişnuit, este o metodă provizorie care permite reperarea vaselor lezionate şi
aplicarea unor mijloace hemostatice definitive. În plăgi profunde şi în cavităţi
hemoragice se foloseşte sacul Mickulicz. Hemostaza prin pansament compresiv şi
tampon compresiv (sac Mickulicz) devine definitivă după 24-48 de ore. Aceste
procedee se aplică de la început ca mijloace definitive în hemoragii care nu
beneficiază de un alt tip de hemostază (copită, onglon, orbită, vagin, cavitate nazală).
c) Compresiunea la distanţă se realizează prin apăsare digitală sau

compresiune circulară (garou). Apăsarea digitală la distanţă este o metodă
provizorie la care se apelează de urgenţă în hemoragiile arteriale. Oprirea sângerării
se face prin comprimarea arterei pe planul osos învecinat proximal de leziune (artera
brahială – faţa medială a humerusului; arteră femurală – faţa medială a femurului –
triunghiul Scarpa; artera coccigiană – la baza cozii pe feţele laterale şi ventrale ale
vertebrelor coccigiene). Compresiunea circulară se obţine prin aplicarea unui garou.
III. Hemostaza definitivă se realizează prin:
- forcipresură;
- ligatură vasculară;
- cauterizare;
- sutura plăgii;
- restaurarea vasculară.
Forcipresura, ligatura şi cauterizarea se adresează doar vaselor a căror

întrerupere anatomică nu lasă teritorii ischemice care pot evolua spre necroză (Vexler
şi Dănilă, 1984).
Precizarea locului de sângerare se face îndepărtând sângele acumulat prin

tamponare sau prin spălare-aspiraţie. Procedeul de spălare este util în cazul cu
sângerări abundente când doar plasarea aspiraţiei în apropierea originii hemoragiei
permite identificarea leziunii. Când sângerarea este difuză se favorizează producerea
hemostazei spontane prin aplicarea pentru 5-10 minute a unei compresiuni locale cu
un tampon, după care se revine prin forcipresură şi/sau ligatură pentru stoparea
definitivă a sângerării.
93
CORNEL IGNA
a) Forcipresura (pensarea) constă în strivirea pereţilor vasului cu ajutorul

penselor hemostatice (Pean, Kocher, Halstead, Mosquito, Faure, Guzon) – fig. 2.33.
Leziunea endotelială astfel produsă permite formarea trombusului hemostatic.
Forcipresura singură asigură hemostaza definitivă doar a vaselor de calibrul mic.
Fig. 2.33 – Forcipresură
O variantă de forcipresură mediată este angiotripsia în care strivirea pereţilor

vasculari se face împreună cu ţesuturile înconjurătoare (cordon testicular, pedicul
ovarian). Metoda se utilizează în castrarea masculilor şi femelelor. Pentru strivire se
folosesc pense speciale (Burdizzo, Eschino-Eschini, Reimers, Hetzel etc.) şi
ecrasoare (Chassaignac), realizându-se, practic, o exereză prin strivire lineară –
fig.2.34.
Fig. 2.34 – Angiotripsia cordoanelor testiculare cu o pensă Reimers

(orhidectomie la armăsar)
94
b) Ligatura vasculară. Vasele mari şi mijlocii se ligaturează după pensarea lor –

fig. 2.35. Pensa hemostatică se aplică strict pe vasul care sângerează, prinzând cât
mai puţin ţesut adiacent. Pentru hemostaza în adâncimea plăgii se utilizează pense
lungi, curbe. Vârful pensei hemostatice trebuie să depăşească puţin capătul vasului
pentru a permite agăţarea ligaturii sub pensă, evitând deraparea.
Fig. 2.35 – Ligatură vasculară
Înlocuirea pensei hemostatice cu o ligatură constă în legarea capătului vasului

secţionat. Ligatura se face cu fir resorbabil sau neresorbabil, împletit sau
monofilament. Dacă vasul lezat este de calibru mare se va utiliza material
neresorbabil. Catgutul se foloseşte doar pentru ligatura vaselor mici deoarece are
dezavantajul gonflării prin hidratare ceea ce slăbeşte nodul şi permite reluarea
hemoragiei. Grosimea firului de ligatură se alege în raport de calibrul vasului
secţionat.
Prezentarea pensei pentru ligatură presupune ridicarea acesteia, gest care

permite trecerea firului în spatele ei. Menţinerea firului de ligatură pe pediculul
vascular se asigură prin ridicarea vârfului pensei hemostatice. Ligaturarea firului
trecut circular în jurul vasului se definitivează prin execuţia a două noduri. Pensa
hemostatică se deschide după sau în timp ce se strânge primul nod deoarece o
eliberare târzie a vasului din pensă poate fi cauza secţionării acestuia cu firul sau a
retracţiei vasului când eliberarea precede strângerea ţesutului în primul nod. Nodul
trebuie să fie întotdeauna chirurgical, bine strâns şi cu sprijin eficace. Când se
utilizează fire care alunecă (nailon, mersilen, mătase) se recomandă stabilizarea
ligaturii prin trei sau chiar patru noduri (Orsoni - 1976).
Secţionarea capetelor firului de legătură se face la 1 mm de noduri. Capetele se

lasă mai lungi la catgut şi la firul monofilament – 3-4 mm. Pentru vasele situate
superficial, subcutanat, nodul se orientează pe partea opusă pielii pentru a nu jena
95
CORNEL IGNA
afrontarea prin sutură a marginilor plăgii. Pentru vasele situate pe pereţii plăgii în
profunzime nodul va fi orientat spre fundul plăgilor.
Ligatura vaselor pensate se face imediat pentru a realiza o expunere

corespunzătoare a câmpului operator şi pentru a evita smulgerea lor în timpul
execuţiei altor manevre.
Pentru hemostaza în profunzime când prezentarea pensei hemostatice nu se

poate face după tehnica descrisă anterior se recurge la:
- tracţionarea pensei în plan vertical pentru a forma un “con de ţesut” pe care se

coboară prima buclă a ligaturii şi se menţine până la strângere cu indexul, sau
- plasarea unei alte pense lângă pensa aplicată pe vas iar nodul făcut la
suprafaţă este menţinut pe vas prin depărtarea celor două pense.
Ligatura vaselor mari este recomandat să fie dublă, la distanţă de 0,5-2 cm un fir
de altul. Pentru a evita retracţia vasului şi deraparea ligaturii, unul din fire se trece
mediat prin ţesutul perivascular sau transfixic - fig. 2.36 (după Igna şi Bolte – 1997).
Fig. 2.36 – Ligatură vasculară mediată
În cazul unor ţesuturi friabile se preferă sutură-ligatură prin trecerea unui fir în
“U” în jurul vasului pensat. În hemoragiile provocate de necroza vasculară septică
ligatura vasculară se face la distanţă şi întotdeauna într-o porţiune sigur sănătoasă. În
mediul septic se va folosi material resorbabil deoarece, prin resorbţia lui de către
ţesuturi, nu va putea întreţine infecţia (Angelescu - 1985).
96
Ligatura vaselor conţinute în ligamentele şi mezourile unor organe (splină,

stomac, intestin) presupune împărţirea acestora în pediculi (cu câte 2-3 vase) care se
ligaturează - fig. 2.37 (după Igna şi Bolte – 1997). Pentru pediculizare se pun în
tensiune mezourile şi se identifică prin transparenţă sau palpare vasele conţinute.
Străbaterea ţesuturilor în tensiune cu vârful unei pense hemostatice realizează
disocierea necesară formării pediculilor. Prin orificiul creat se înconjoară pediculul şi
se ligaturează un fir la o extremitate a breşei şi al doilea la cealaltă extremitate. Se
secţionează pediculul între cele două ligaturi. Bonturile de ţesut restant cuprinse în
ligaturi nu trebuie să fie voluminoase pentru a nu se produce necroza şi/sau infecţia
lor. În chirurgie de exereză ligatura dinspre organul extirpat poate fi înlocuită cu o
pensă hemostatică.
Fig. 2.37 – Ligatură vaselor mezenterice
O modalitate rapidă de efectuare a pediculizării şi hemostazei o constituie

utilizarea aparatului LDS (Ligating Dividing Stapling) care efectuează concomitent
agrafarea (clipsuri metalice) ambelor capete ale vasului conţinut în pedicul şi
secţionarea acestuia - fig. 2.38 (după Igna şi Bolte – 1997).
97
CORNEL IGNA
Fig. 2.38 – Ligatură vasculară cu aparatul LDS (Ligating Dividing Stapling)
Mecanismul obliterării vasului ligaturat constă în modificarea tunicilor lui. Sub

influenţa strângerii firului de ligatură tunica internă şi media se rup, răsfrângându-se în
lumenul vasului. Tunica externă este mai rezistentă, ea asigurând suportul pe care se
strânge firul şi conferă stabilitatea nodului.
c) Cauterizarea asigură hemostaza vaselor mici. Mecanismul hemostatic constă

în coagularea albuminelor care astupă vasul lezat. Cauterizarea hemostatică se
realizează prin agenţi fizici (termocauterizare, electrocauterizare) şi prin substanţe
chimice (nitrat de argint - creioane, permanganat de potasiu - pulbere, perclorură de
fier - soluţie 4 %) vezi capitolul 2.5.
d) Sutura plăgii realizează hemostaza prin alipirea uşor compresivă a pereţilor

sângerânzi ai unei plăgi. Sutura se poate efectua în bloc, cu un fir în “U” sau “X”
trecute la distanţă de plagă, sau în surjet plan cu plan. Pentru hemostaza tranşelor
sângerânde ale organelor parenchimatoase se recurge la sutura în “U” în bloc
(capitonaj) iar atunci când este posibil se suturează şi capsula. Sutura în surjet
endoversat este utilizată pentru hemostaza plăgilor, organelor cavitare (uter, stomac,
colon).
e) Restaurarea vasculară se realizează prin sutură, în cazul arterelor mari sau a

venelor importante.
98
Controlul hemoragiei intraoperatorii
Controlul imediat:
- apăsare cu indexul sau comprimare între index şi police;
- tamponare;
- tensionarea ţesutului care conţine vasul lezat prin ridicare pe deget sau
foarfece, pensă etc.;
- garou, pensă de baraj, clupă etc.;
- pensare.
Controlul definitiv:
- clarificarea câmpului operator prin spălare-aspiraţie;
- individualizarea elementelor vasculare prin optimizarea expunerii şi/sau

prelungirea disecţiei;
- ligatura vasculară, sutură-ligatură, restaurarea vasculară.
Analize de laborator pentru depistarea coagulopatiilor
În vederea depistărilor coagulopatiilor sau a hipercoagulabilităţii, se pot

efectua mai multe analize şi teste pentru depistarea abaterilor de la coagularea
normală a sângelui.
• Numarul de celule plachetare (anucleate) sangvine
Numarul de plachete (structure subcelulare) este cuprins in mod normal intre

150 000 si 450 000 pe milimetrul cub de sange. Pe un frotiu de sange examinat
microscopic in imersie se pot observa 8-15 plachete sangvine / camp microscopic -
valori considerate normale la caine
• Timpul de coagulare în vitro
Se măsoară timpul de coagulare a unei picături de sânge depusă pe o

lamelă. Timpul de coagulare în vitro creşte peste valoarea normală în coagulopatiile
99
CORNEL IGNA
hemoragice şi scade sub pragul de 6 minute în hipercoagulabilitate.Valoarea normală

este de 6-12 minute.
• Timpul de sangerare a mucoasei bucale
In mucoasa bucala se executa una sau doua incizii de 1mm profunzime. Se

măsoară timpul de sangerare. Valoarea normală la caine se situeaza sub 4 minute.
• Timpul de protrombină
Timpul de protrombină (timpul Quick) măsoară timpul de coagulare

determinat de factorii de origine hepatică, dependenţi de prezenţa vitaminei K . .
Timpul de protrombină se prelungeşte în hipovitaminoza K şi în intoxicatiile cu
substanţe cumarinice. Timpul Quick se scurtează în hipervitaminoza K. Valoarea
normală a timpul Quick (timpul de protrombină) la caine este de 10-16 secunde.
• Timpul de trombină
Timpul de trombină, reprezintă o măsurătoare, prin care se stabileşte durata

coagulării sângelui în prezenţa trombinei (factorul II) o enzimă care produce
transformarea fibrinogenul în fibrin. Valoarea normal a timpului de trombina la caine
este de 12 secunde.
100
2.5 CAUTERIZAREA
Cauterizarea25 este procedeul chirurgical care prin mijlocirea agenţilor fizici sau
chimici realizează distrugerea ţesuturilor normale sau patologice. Principiul cauterizării
constă în coagularea proteinelor celulare.
Mijloacele fizice sunt reprezentate de căldură şi electricitate. Substanţele chimice

(caustice) utilizate sunt acizi, baze sau săruri metalice ale unor acizi.
Cauterizarea prin căldură (termocauterizare) recurge la: dangale (înroşite la
flacără), termocautere (funcţionează cu benzină), galvanocauter (cu rezistenţă
electrică) – fig. 2.39.
Indicaţii:
- excizia sau distrugerea unor tumori vegetante ale tegumentelor sau

mucoaselor ;
- cauterizarea unor plăgi produse prin muşcătură de şarpe;
- hemostaza definitivă a unor vase de calibru mic;
- revulsii (linii, puncte de foc) – metodă depăşită.
25
- kauterion (gr): fier înroşit
101
CORNEL IGNA
Fig. 2.39 – Ecornare prin termocauterizare
Cauterizarea prin electricitate (electrocauterizarea) reprezintă tot o tehnică de

termocauterizare care se bazează pe folosirea curentului de înaltă frecvenţă (bisturiu
electric) în funcţie de intensitatea şi frecvenţa căruia se obţine coagularea sau
secţionarea ţesuturilor.
Indicaţii:
- hemostaza vaselor mici;
- exereza unor formaţiuni tumorale;
- incizia organelor cavitare cu conţinut septic;
- incizia colecţiilor purulente.
Bisturiul electric este la ora actuală cel mai folosit mijloc de cauterizare din
chirurgie - fig. 2.40. Curentul de secţiune sau de coagulare se poate folosi alternativ în
cursul unei operaţii. Pentru hemostaza vaselor mici şi a suprafeţelor sângerânde se
utilizează curent electric de 5-7 A şi 6 V şi electrod activ (pozitiv) cu suprafaţă mare.
Secţionarea ţesuturilor se face cu un electrod subţire, sub formă de lamă, la parametrii
electrici de 7,5 A şi 6 V.
102
Fig. 2.40 – Hemostază prin cauterizare cu bisturiul electric
Cauterizarea chimică recurge la:
- acizi: azotic, lactic, tricloracetic, fenic;
- săruri ale metalelor: nitrat de argint, perclorura de fier, clorura de zinc (sol. 10-15%),
sulfatul de cupru, permanganatul de potasiu;
- baze: hidroxid de sodiu.
Indicaţii:
- tratamentul unor tumori papilomatoase;
- ecornare (distrugerea mugurelui cornual) - fig. 2.41;
- terapia ulcerelor localizate pe tegumente sau mucoasele aparente;
- distrugerea ţesutului de granulaţie crescut exuberant într-o plagă sau pe

traiectul unei fistule;
- hemostaza unor suprafeţe sângerânde.
103
CORNEL IGNA
Fig. 2.41 – Ecornare prin cauterizare chimică (hidroxid de sodiu)
Aplicarea substanţelor caustice se pot face prin badijonare, injectare, (soluţiile),

fricţionare (creioane, batoane), pomădare (unguente) sau pudrare (pulberi, cristale).
Pentru a evita extinderea cauterizării în vecinătate ţesuturile din jur se ung cu
vaselină, uneori fiind recomandată şi aplicarea unui pansament protector uscat.
104
2.6 SINTEZELE CHIRURGICALE
Sunt manopere chirurgicale de reconstituire a integrităţi anatomice a ţesuturilor

care au suferit discontinuităţi traumatice accidentale sau intenţionate (operatorii).
Reconstituirea chirurgicală a ţesuturilor lezate se poate face prin:
- sutură (rafie, cusătură);
- lipire (procedee adezive);
- agrafare (suturi mecanice);
- fixare mecanică.
Principiile reconstituirii chirurgicale
- Asepsia şi antisepsie riguroasă a instrumentarului, a materialelor de refacere şi a

ţesuturilor.
- Reconstituirea planurilor anatomice se face din profunzime spre suprafaţă.
- Respectarea vascularizaţiei şi inervaţiei zonei reconstituite.
- Punerea în contact (afrontarea) să se realizeze între ţesuturi de acelaşi fel,

respectând cât mai fidel forma, topografia şi funcţionalitatea ţesutului sau organului
reconstituit.
- Materialele utilizate pentru reconstituire trebuie să fie tolerate de către ţesuturi şi să

asigure rezistenţa refacerii până la realizarea vindecării, respectiv, până la obţinerea
continuităţii şi rezistenţei biologice a ţesuturilor.
105
CORNEL IGNA
2.6.1 Suturile (Rafiile, Cusăturile)
Sunt manopere chirurgicale de reconstituire cu ajutorul firelor (materialelor de

sutură) a continuităţii ţesuturilor sau a planurilor anatomice care au suferit
discontinuităţi prin actul operator intenţionat sau prin diverse traumatisme accidentale.
Indicaţiile şi contraindicaţiile suturilor
Suturile sunt parte integrantă a oricărui act operator soldat cu diereza şi/sau
exereza ţesuturilor, fapt care permite includerea lor în categoria manoperelor
chirurgicale de bază.
Indicaţiile majore sunt: - reunirea ţesuturilor şi planurilor anatomice incizate sau
secţionate în scop operator şi a plăgilor accidentale după ce acestea au fost în
prealabil antiseptizate; şi - închiderea plăgilor penetrante cu deschiderea cavităţilor
naturale (torace, abdomen), a plăgilor organelor cavitare (stomac, rumen, vezică
urinară etc.) şi a plăgilor vaselor mari, care prezintă riscul hemoragiilor mortale sau a
celor care nu beneficiază de celelalte metode de hemostază.
Contraindicaţiile se limitează numai la plăgile contuze (cu distrucţii tisulare)
susceptibile infecţiilor anaerobe şi la plăgile puternic supurative.
Vor beneficia de sutură toate plăgile, indiferent de vechimea lor, cu condiţia unui
drenaj eficient şi a măsurilor de antisepsie locală şi generală. O plagă suturată corect
are şansele unei cicatrizări şi vindecări rapide şi cu mai puţine sechele funcţionale.
2.6.1.1 Materiale de sutură

Numărul mare de materiale de sutură care au fost propuse şi întrebuinţate
chirurgie denotă atât strădanea de a abţine materiale corespunzătoare, cât şi faptul că
încă nu există un material de sutură care să fie unanim acceptat (tabelul 2.1).
Materialul de sutură trebuie să asigure afrontarea ţesuturilor separate operator şi
menţinerea lor în contact până la constituirea unei cicatrice rezistente. Calităţile
materialului de sutură ideal au fost stabilite cu multă exactitate fiind cunoscuţi
principalii parametrii fizici, chimici şi biologici (Boothe - 1993).
Proprietăţile fizice ale materialului de sutură ideal sunt:
- rezistenţa la locul de aplicare până la consolidarea biologică a cicatricei;
- rezistenţa la tracţiune;
106
- grosimea identică pe toată lungimea şi structura uniformă fără a stânjeni

procesul de cicatrizare;
- fineţe, supleţe (elasticitate), maleabilitate (să alunece uşor prin ţesuturi fără a le
secţiona);
- uşor manevrabile (atât uscate cât şi umede), să prezinte siguranţă şi rezistenţă
la înnodare;
- să nu îşi modifice dimensiunile sau calităţile mecanice în contact cu mediile
lichide ale organismului;
- să prezinte posibilităţi de conservare şi păstrare îndelungată;
- producere economică.
Proprietăţile biologico-chimice:
- reacţie tisulară redusă sau absentă;
- să nu favorizeze apariţia şi/sau cantonarea infecţiei;
- să fie sterile şi să îşi păstreze celelalte proprietăţi după supunerea la manopere
de antiseptizare;
- să fie resorbabile, menţinându-şi rata de resorbţie în toate ţesuturile sau
umorile;
- perioada de resorbţie sau de degradabilitate cunoscută anticipat şi care să
demareze după ce vindecarea este completă;
- firele şi produşii de metabolizare rezultaţi să nu prezinte acţiune toxică, alergică,
mutagenică şi cancerigenă.
Un asemenea material de sutură ideal, cu aceste proprietăţi, nu există. La
alegerea materialului de sutură chirurgul trebuie să ţină cont de leziune şi de
caracteristicile fizice şi chimice ale materialului utilizat.
107
CORNEL IGNA
Tabelul 2.1
TIPURI DE MATERIALE DE SUTURĂ
Denumi- Denumirea comercială Originea Tipul Rezistenţa Securita Mane- Reacţia Durata şi modul de Observaţii
rea materialu- la întindere -tea la vrabi- tisulară degradare
generică lui înnodare litatea
descripti-
vă
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
MATERIALE RESORBABILE DE ORIGINE BIOLOGICĂ
1. Catgut - Tiger Gut (Davis-Geck) Laniere din Resorbabil Relativ Scade la Foarte Crescută 6-12-16 zile, iniţial se Util în suturile seroaselor, de
simplu - C. normal (Eticon) submucoasa din material scăzută se umezea- bună uneori chiar produce o hidroliză regulă provoacă inflamaţie
- C. ralenti (Fandre) intestinală biologic reduce lă exagerată urmată de proteoliză şi fibroasă locală
- Rectigut (Peters) după 1 fagocitoză
- Brandy-Catgut-G săptă-mână
(Bruneau) la 1/3
- C. chirurgical - (UMB)
- Hicon (HIcare Suture,
HLL Lifecare Ltd, India)
- Plain gut (Covidien,
USA)
2. Catgut - Tangut (Robert-Carriere- Laniere din Resorbabil Relativ Scade la Foarte Crescută 15-20 de zile, iniţial se Util în anastomozele
iodat Laderle) submucoasa din material scăzută umezea- bună produce o hidroliză intestinale după rezecţii
- C. iodat chirurgical intestinală biologic lă urmată de proteoliză şi tumorale, împiedi-că
(UMB) tratată cu fagocitoză reimplantare formaţiunilor
săruri de iod neoplazice pe tranşa de
sutură
3. Catgutul -Brandy –Endogut Laniere din Resorbabil Relativ Scade la Foarte Crescută 15-25 zile până la 2-3 Se tinde să fie înlocuit cu
cromat (Bruneau) submucoasa din material scăzută umezea- bună luni, iniţial se produce o materiale sintetice
- C. chrome (Ethicon) intestinală biologic lă hidroli-ză urmată de resorbabile
-C. cromat (UMB) tratate cu proteoliză şi fagocitoză
- Sorbal (Fandre) săruri ale
-Chromgut (Robert- acidului
Cariere-Laderle) cromic
-Soft-catgut chrom
(Braun)
- Chromic gut și Mild
chromic gut (Covidien,
USA)
108
MATERIALE RESORBABILE SINTETICE

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
4. Acid - Dexon-S (Davis Geck) Polimer al Material Crescută Bună Bună Iniţial Resorbit după 60-90 de Caracteristicile fizice pot fi
poliglicolic - Dexorit (Davis Geck) acidul glicolic sintetic moderată zile prin hidroliză, con-trolate, rata de absorbţie,
(PGA) - Ercedex (Robert- resorbabil dar scade obţinându-se reacţia tisulară scăzută,
Carriere -Laderle) în timpul subproduse de performanţe crescute în
- Bicril (BioSinntex, resorbirii degradare (CO2 şi H2O) ţesuturile contaminate sau
România) infectate. Este net superior
-Surgicryl PGA (SMI AG catgutului.
Belgia)
- Hincryl (HIcare Suture,
HLL Lifecare Ltd, India)
-Bicril și Bicril rapid
(BioSintex, România)
-WEGO-PGA
(Wegosuture, China)
- Surgisorb, Surgiquik
(Sutures Ltd, Marea
Britanie)
- Dexon-Plus (Davis- Polimer al Material Crescută Foarte Foarte Iniţial Resorbit după 60-90 de idem
Geck) acidului sintetic bună bună moderată zile prin hidroliză,
glicolic sulfatat resorbabil dar scade obţinându-se
în timpul subproduse de
resorbirii degradare (CO2 şi H2O)
5. Poliglac- - Vicryl (Ethicon) Copolimer de Material Crescută Foarte Bună Iniţial Resorbit după 60-90 de Caracteristicile fizice pot fi
tin - 910 - Polisorb (U.S. surg. acid glicolic şi sintetic bună moderată zile prin hidroliză, controlate, rata de absorbţie,
Corp) acid lactic resorbabil dar scade obţinându-se reacţia tisulară scăzută,
- Polysorb Covidien sulfactat cu în timpul subproduse de performanţe crescute în
USA) stearat de resorbirii degradare (CO2 şi H2O) ţesuturile contaminate sau
-Surgicryl 910 calciu infectate. Este Indicat pentru
Polyglactine (SMI AG țesuturi moi. Nu este indicat
sau
Belgia) în oftalmologie
- Hinglact (HIcare poliester
Suture, HLL Lifecare Unele produse (Vicryl
sintetic de
Ltd, India) rapide, Velosorb) se
glycolide -
-WEGO-PGLA absorb complet in 40-50
60%,
(Wegosuture, China) de zile
dioxanone
- Velosorb 14% si
(Covidien,USA) trimethylene
- Biosyn(Covidien,USA carbonate
- Surgilactin (Sutures 26% (Biosyn)
Ltd, Marea Britanie)
109
CORNEL IGNA
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
6. Polidioxa- - P.D.S. (Ethicon) Polimer de sintetic Foarte Bună Exce- Modestă Îşi menţine 58% din Configuraţia monofilamentară
non -Surgicryl PDS (SMI AG) Polidioxanonă resorbabil crescută lentă încă de la rezistenţa la 4 săpt. rezistenţa şi absorbţia de
- Hidox (HIcare Suture, început după implantare. aprox. 2-3 ori mai mare decât
HLL Lifecare Ltd, India) devenind Resorbţia se desă- a Dexonului sunt avantaje
- PDOx (BioSintex, aproape vârşeşte în aprox. 6 luni incontestabile
România) nulă în prin degradare hidrolitică
- MONOx (BioSintex, timpul
România) resorbţiei
-WEGO-Pdo
(Wegosuture, China)
- Monosorb (Sutures
7. Poligle- - Hynocril (HIcare Copolimer sintetic Inițial foarte Foarte Foarte Scăzută Pierde 75% din Reacție tisulară minimă
caprone 25 Suture, HLL Lifecare compus din resorbabil, ridicată bună bună rezistență la 14 zile și
Ltd, India) 75% glycolide mono- 100% la 21 de zile. Se
-Surgicryl Monofast - și 25% Є- filament absorbr complet după 4
Polyglecaprone 25 (SMI caprolactone luni de la implantare
AG Belgia)
- Caprosyn (Covidien,
USA)
- Monocryl (Ethicon)
- Surgicaprone (Sutures
8. Poliglico- - Maxon Caprosyn Glicolid si resorbabil, Excelentă Excelen- Exce- Modesta comparabilă cu PDS Reduce incidența infecțiilor
nat (Covidien, USA) trimetilen mono- comparabi- tă lentă
carbonat filament lă cu PDS
MATERIALE NERESORBABILE NATURALE
9. Mătase - Mătase (UMB, Fire împletite Material Moderată Bună Foarte Moderată Fragmentarea mecanică Utilizarea contraindicată în
naturală Romania) sau ţesute din biologic bună sau şi ruperea se produce ţesuturi contaminate şi
- Silikam (Bruneau) produsul de neresorba- crescută într-un an de zile infectate
-Deknatel (Fandre) secreţie al bil
- White silk (Medicor) viermilor de
- Seracap (R.C.L) mătase
- Silk (Davis-Geck)
- Mersilik (Ethicon)
- Silky-Polydek (SSC) Unele produse
- Supersilik (Robert- comerciale pot
Carriere-Landerle) fi acoperite cu
-Silk surgical silicon
(Wegosuture, China)
- Sofsilk (Covidien, USA)
110
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
10. Aţă - Linatrix (Bruneau) Fire vegetale Material Scăzută Bună Facilă Crescută În câteva luni pierde din Nerecomandat ca material de
chirurgicală - Linovax (Robert- de in biologic rezistenţa mecanică sutură în suturile digestive
din in Carriere-Laderle) neresorba-
bil
11. Aţă - Coton (Bruneau; - Fire vegetale Material Scăzută, Bună cu Rea Crescută Fragmentare mecanică Nerecomandat ca material de
chirurgicală Davis-Geck) din bumbac biologic creşte în pericolul în aprox. 1 an de zile sutură în suturile digestive
din bumbac - Ethicot (Ethicon) (vegetal) stare tăierii
neresorba- umedă ţesutu-
bil rilor
MATERIALE NERESORBABILE SINTETICE
DERIVATI POLIAMIDICI
12. Nailon - Crinofil Monoderm Filament Material Crescută Bună Rigidi- Foarte Nailonul pierde foarte Atenţie la înnodare
(Fandre) extras de sintetic înră- tate scăzută puţin din puterea de
- Flexocrin (Bruneau) – poliarnid monofil utăţindu- mare întindere, eliberând
- Cardiocrin (Rico) neresorba- se radicali poliarnid cu
- Sebvarrofonal (Robert- bil propor- proprietăţi biostabile şi
Carriere-Laderle) ţional cu de inhibare a infecţiei
- Peterlon (Peters) creşterea
- Crin de nailon (UMB) grosimii
- Dermalon (Davis-
Geck)
-Ethilon (Ethicon)
- Ethicrin (Ethicon)
-Nylon surgical
(Wegosuture, China)
- Monosof, Dermalone,
(Covidien, USA)
- Ethilon tresse (Ethicon) Fir sintetic de Material Crescută Crescută Bună Bună spre De foarte lungă durată Atenţie la înnodare
- Aţă chirurgicală (UMB) poliamid sintetic foarte bună
- Hexanyl (Fandre) neresorba-
- TI. CRON (Cyanamid) bil din
- Nylvert (Braun) poliamid
- Hisil (HIcare Suture, ţesut în
HLL Lifecare Ltd, India) şiret
- Surgilon (Davis-Geck) Polimer sintetic Crescută Bună Foarte Foarte De foarte lungă durată Este cu 40% mai rezistent
poliamidic neresorba- bună scăzută decât mătasea, reacţie
bil din tisulară redusă, se
poliamid manevrează foarte uşor
împletit şi
tratat cu
silicon
111
CORNEL IGNA
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
- Suprylon (Davis-Geck) Polimer Material Crescută Bună Foarte Dacă mem- De foarte lungă durată Neindicat pentru implantarea
-Vetafil Braunamid poliamidic sintetic bună brana permanentă în ţesuturi.
(Bruneau) neresorba- tubula-ră se Pierde din rezistenţă prin
- Dafilon (Braun) bil din sparge autoclavare.
- Ethilon (Ethicon) poliamid reacţia tisu-
- Endolene (Ruhland) inclus într-o lară creşte
membrană foarte mult
tubulară
Surgisorb M (Sutures Caprolactonă Material Superioară Bună Bună Intermedi- Permanent Superior nailonului
Ltd, Marea Britanie) polimerizată sintetic de fată de ară Excelent pentru piele
tip poliamid nailon
DERIVATI POLIESTERICI
13. Poliester - Ethicot (Ethicon) Poliester Material Crescută Scazută Bună Scăzută Permanent Bun pentru suturi durabile
- Darcon (Davis-Geck) tereftalic sintetic
- Dacrylene (Fandre) împletit neresorba-
- Super Terylene bil
(Peters)
- Ethibond (Ethicon) Polimer Material Foarte Bună Bună Scăzută Substanţa folosită Reactie puternică în medii
- Ethiflex (Ethicon) tereftalic sintetic crescută pentru sulfatare se contaminate
- Flexidene (Braun) sulfatat neresorba- fragmentează în timp
- Ligalene (Bruneau) bil crescând reacţia tisulară
- Polidek (Medicor) Polimer Material Foarte Relativ Foarte Scăzută De lungă durată Se manevrează mai uşor
- Ecrylene (Ethicon) tereftalic sintetic crescută bună bună decât poliesterul sulfatat
- Cardiogal (Braun) impregnat cu neresorba-
teflon bil
polibutilat
-Tyeron (Tycron ) Poliester idem Foarte Bună Bună Scăzută De lungă durată Bun pentru implantări
impregnat cu crescută prostetice
silicon
- Perlon (Medicor) Polimer de Material Foarte Relativ Bună Scăzută Permanent Material rezistent. durabil
- Relon (UMB) răşină extras neresorba- crescută bună
- Novafil (Covidien, sintetic bil împletit
USA)
14. Poli- - Novafil (Covidien, Fibre de Material Material cu Foarte Foarte Scăzută Permanent Recomandat pentru suturile
butester USA) polybutester neresorba- elasticitate bună bună peretelui abdominal,
(tereftalat de bil și caracteristici superioare
policlicol și plasticitate poliesterilor, polietilenei și
polibutilena) remarcabilă polipropilenei
112
POLIMERI POLIOLEFINICI
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
14. Polipro- - Prolene (Davis-Geck) Hidrocarbură Material Foarte Bună Bună Extrem de Permanent nereactiv Excelent pentru suturi foarte
pilenă - Hinsurg (HIcare de polidefin neresorba- crescută scăzută fine
Suture, HLL Lifecare polimerizat bil monofil
Ltd, India)
WEGO-Polypropylene
(Wegosuture, China)
- Surgipro (Covidien,
USA)
15. Poli- - Dermalene (Fandre) Etilenă sintetic Crescută Bună Bună Scăzută Pierde încet din capaci- Rezistent la contaminarea
etilenă - Fithene (Medicor) polimerizată neresorba- tatea de rezistenţă şi din bacteriană
- Mersilene (Ethicon) liniar bil puterea de înnodare
MATERIALE METALICE
16. Agrafe Hemoclip, Versaclip Aliaj de oţel Material Foarte Excelent Foarte Toleranţă Permanent. Se pot Utilizarea pentru hemostaza
de oţel şi LDS-15 LDS-15 WGIA, inoxidabil şi sintetic robustă ă bună crescută controla radiografic. rapidă pe pediculi vasculari
tantalium TA tantalium neresorba- Material inoxidabil, ca şi în gastro-
bil neutru electric, apirogen enteroanastomoze
17. Fir de - Argint monofil Material Crescută Bună Scăzut Scăzută Permanent Puţin utilizate datorită
argint sintetic ă preţului de cost
neresorba-
bil
18. Fir de - Bronz monofil Material Crescută Slabă Scăzut Scăzută Permanent Foarte rar utilizat
bronz sintetic ă
neresorba-
bil
19. Agrafe Agrafe Michel Aliaj de argint Material Crescută Bună Bună Scăzută Ridicabile după Utilizate exclusiv la sutura
de argint alpaca neresorba- cicatrizare pielii
bil
113
CORNEL IGNA
Evaluarea corectă a rezistenţei ţesuturilor şi a ratei de recuperare după

traumatism reprezintă un prim criteriu de selecţie a materialului de sutură. Un alt
parametru util selecţiei materialului de sutură optim, este reprezentat de rezistenţa
firului care nu trebuie să fie mai mare decât a ţesutului pentru care este folosit. O
sutură ideală trebuie să deţină o anumită consistenţă, caracteristică drastic limitată de
cerinţele morfofuncţionale ale ţesutului suturat, condiţie frecvent eludată de
majoritatea chirurgilor care motivează utilizarea unor fire supradimensionate de un
plus de rezistenţă. Utilizarea unor fire subţiri prezintă avantajul unui traumatism local
minim atât prin fir cât şi prin noduri care sunt mult mai suple (tabelul 2.2). Pe plan
mondial, la ora actuală, datorită diversităţii materialelor de sutură şi a notării grosimii
acestora s-a acceptat ca unic sistem de clasificare, din punct de vedere al calibrului,
sistemul metric adoptat de Farmacopeea Europeană (tabelul 2.3).
Caracteristicele biologice ale materialelor de sutură şi ale ţesuturilor trebuie
considerate ca o unitate reactivă neomogenă, toate tipurile de fire producând o reacţie
tisulară ce durează minim 5 zile.
Tabelul 2.2
Ghidul pentru selecţia materialului de sutură
TIPUL CALIBRUL FIRULUI

MATERIALULUI DE
ŢESUTUL (clasificarea metrică-m EP)
SUTURĂ
Animale mari Animale mici
Cutanat neresorbabil mono 3 –5 1,5 - 2
sau multifilament
Subcutanat resorbabil mono sau 2 –3,5 1,5 – 2
multifilament
Fascial resorbabil mono sau 3,5 – 5 2 – 3,5
multifilament
Muscular resorbabil mono sau 3 – 3,5 2 – 3,5
multifilament
Tendinos neresorbabil 5-6 2 – 3,5
monofilament
Viscere resorbabil mono sau 2 – 3,5 1–3
multifilament
Vascular resorbabil 2 -3 1,5 – 3
(ligaturi) multifilament
Vascular neresorbabil 0,7 - 1 0,7 – 1
(suturi) monofilament
Nervi neresorbabil 0,5 - 1 0,7 - 1
monofilament
114
Tabelul 2.3
Corespondenţă între numerotaţia metrică şi codificarea tradiţională a principalelor
fire de sutură
(după Sevestre şi Knecht C. D. şi colab)
Clasificarea Diametrul Clasificarea Clasificarea conformă Farmacopeei române

nu-merică în mm USP
Catgut In Mătase Nailon Dacron
decimală – (Farmacopeea
metric EP USA)
(Farmacopeea
europeană)
0,01 0,001 - - - - - -
0,1 0,01 - - - - - -
0,2 0,02 -100 - - - - -
0,3 0,03 -90 - - - - -
0,4 0,04 -80 - - - - -
0,5 0,05 -70 - - - - -
0,7 0,07 -60 - - - - -
1 0,1 -50 00000 - 0000 000 000
0 0
1,5 0,15 -40 0000 000 000 000 000
2 0,2 -30 000 00 00 00 00
2,5 0,25 - - 0 - - -
3 0,3 -20 00 1 0 0 0
3,5 0,35 -10 - 2 0 bis - -
4 0,4 1 0 - 1 1 1
4,5 0,45 - - 3 - - -
5 0,5 2 1 4 - - 1
bis
6 0,6 3 şi 4 2 5 2 2 2
7 0,7 5 3 6 3 3 3
8 0,8 6 4 - 4 4 4
9 0,9 - 5 - 5 5 -
10 1 - - - 6 - -
115
CORNEL IGNA
Materialele resorbabile
Materialele resorbabile (absorbabile) de sutură sunt metabolizate şi asimilate de

organism în timpul şi după realizarea cicatrizării plăgilor. Firele resorbabile sunt
confecţionate fire de material biologic (de origine animală), fie de materiale sintetice
(acid poliglicolic sau polidioxanonă).
Materialele resorbabile biologice
Catgutul
Este materialul de sutură cel mai frecvent utilizat în suturile ţesuturilor interne
(Angelescu – 1985)). Catgutul este preparat din submucoasa intestinului de oaie, mai
rar de bovine sau suine, în urma unui proces tehnologic destul de complicat (curăţire,
degresare, laniere, uscare, întindere, împletire) - Stancu - 1969. Catgutul se
sterilizează prin tindalizare, livrându-se bobinat (0,5 – 1.5 m) şi înfoliat în soluţie
antiseptică şi conservantă de oxid de etilenă sau prin radiaţii gamma când se
comercializează în plicuri duble, vacuumate – fig. 2.42.
Fig. 2.42 - Catgut simplu
Grosimea (calibrul) firului de catgut este dependentă de numărul de laminare

care participă la împletire, numerotarea fiind diferită de la un sistem conveţional de
măsură la altul (tabelul 2.6.3).
Pentru creşterea rezistenţei şi a timpului de resorbţie firele de catgut se tratează
cu diverse săruri (de iod sau ale acidului cromic). Tratamentul cu săruri de crom nu
influenţează grosimea firului – fig. 2.43, modificând doar timpul de absorbţie şi
intensitatea reacţiei tisulare (Knecht şi colab. – 1981, Lwanga - 1986). În funcţie de
gradul de cromare, iodare sau taninare Farmacopeea Statele Unite ale Americii
116
(U.S.P.) clasifică catgutul chirurgical în patru tipuri: tip A – plain (netratat), tip B (tratat
superficial cu crom), tip C (tratat mediu cu crom), tip D (tratat “extra” cu crom) şi tip E
(tratat cu iod). Prin cromare se reduce gradul de hidratare al catgutului, crescându-i
rezistenţa la tracţiune şi timpul de remanenţă în ţesuturi.
Fig. 2.43 - Catgut cromat
Resorbţia catgutului de către ţesuturi depinde de specie, organul suturat,

vascularizaţia ţesutului respectiv, prezenţa infecţiei, grosimea firului, modul de tratare,
de sterilizare şi modul de manevrare în timpul rafiei. Iniţial, se constată absorbţia de
apă, firul de catgut se umflă producând o slăbire a nodului şi a suturilor, împiedicând
sau prelungind procesul de cicatrizare. După hidratarea firului urmează o reacţie
tisulară în care macrofagele dezagregăşi digeră catgutul, absorbând resturile.
Absorbţia catgutului, care este fapt albumină străină, poate provoca o sensibilizare a
organismului, iar la o nouă operaţie în care se va utiliza catgut pot să apară fenomene
de anafilaxie (Teubner - 1971). Reacţiile de tip anafilactic pot să stea şi la baza
apariţiei aderenţelor peritoneale sau a formelor de epiplonită postoperatorie.
Studiul reacţiilor histologice ale ţesuturilor digestive suturate cu catgut relevă
apariţia frecventă a reacţiilor inflamatorii însoţite de microabcese la locul de implantare
al firelor (Gupta şi colab. - 1985, Igna - 1996). Reacţia tisulară (inflamatorie) mai
intensă şi de durată observată la rafiile cu catgut se datorează în principal structurii de
suprafaţă şi metabolizării enzimatice. Procesele supurative determină o reacţie
inflamatorie importantă în jurul firului de catgut şi o scădere accentuată a rezistenţei
datorată demarării cu 3-7 zile mai devreme a fenomenului de resorbţie. Firele groase
de catgut au o perioadă de resorbţie mai lungă, chiar peste 120 zile. Procesul
resorbtiv demarează de la locurile în care suprafaţa netedă a firului a fost deteriorată,
constatare cu implicaţii deosebite în manipularea instrumentală a firului în timpul rafiei.
Catgutul simplu se resoarbe în 7-16 zile dar sunt şi autori care afirmă că o resorbţie
completă necesită 30-120 de zile (Varma şi colab. - 1981). Catgutul cromat se
resoarbe în totalitate în 60-90 zile. Resorbţia catgutului prezintă o variabilitate
117
CORNEL IGNA
individuală marcntă, timpul de dezagregare variind de la 3-1-4 zile la unii indivizi la

peste şase luni la alţii.
Firele de colagen
Sunt preparate din tendoane (cangur, ren, balenă, bovine, pisică, şobolan),
aponevroze sau piele şi au fost recomandate pentru suturile tracrului digestiv încă din
anul 1929. Dezavantajul prelucrării manuale a impus o perioadă de abandonare a
utilizării firelor de colagen în practica clinică, ele reintrând în actualitate după anul
1965 când s-a reuşit prepararea “colagenului reconstituit”, totodată fiind demonstrată
superioritatea acestuia faţă de firele de catgut (Ganivert şi Bilweiss - 1978).
Firele de colagen din tendoane pot fi utilizate pentru suturi fie ca atare, fie sub
formă cromată. Dezavantajul acestui tip de fier constă în neuniformitatea calibrării,
modul pretenţios de conservare (temperaturi scăzute – 2 până la – 40 C, sau imersie
în soluţii de cloramină 2%, penicilină) şi pierderea treptată a calităţilor la păstrarea
timp îndelungat. Fâşiile de piele prezintă dezavantajul unei integrări tardive (peste
două săptămâni), dermul suferind un proces de metaplazie şi hiperplazie cu formarea
unui ţesut fibro-elastic de neoformaţie. De pe fâşiile de piele (nedezepidermizate),
epidermul dispare după aproximativ 3-4 săptămâni iar glandele sebacee după
aproximativ trei luni, locul lor fiind ocupat de celule macrofage provenite din ţesutul de
granulaţie.
Firele de colagen reconstituit prezintă calităţi superioare firelor de catgut,
utilizarea lor în rafii fiind motivată de: - omogenitatea histologică - spre deosebire de
firele de catgut care conţin şi resturi de glande digestive, fibre musculare, lipoizi; -
inducerea unei reacţii inflamatorii reduse şi neinfluenţarea negativă a procesul de
cicatrizare; - rezistenţa mare, de cca. patru ori faţă de catgut, calitatea datorată
orientării pluridirecţionale a fibrelor constituente; - proprietăţile germicide; - generarea
de reacţii imunitare minime sau chiar nule; - resorbţia completă mai tardivă, la 15-20
de zile iar firele cromate la 60 de zile; - reacţiile aderenţiale minime; - elasticitatea şi
manevrabilitatea firului.
Dezavantajul firelor de colagen reconstituit sunt: rezistenţă scăzută la tracţionare
a firelor de calibrul mic şi, uneori, resorbţie “în vivo”.
Plasele şi foiţele de colagen au fost exprimate pentru închiderea plăgilor
operatorii sau accidentale ale pereţilor abdomenului şi ale organelor abdominale
cavitare, fixarea lor făcându-se în general cu substanţe adezive (compuşi acrilaţi),
metodologie care nu a intrat însă în uzul curent. În prezent, colagenul sub formă de
fire este tot mai puţin utilizat, dar datorită metodelor moderne de reconstituire nano-
structurală a peliculelor de colagen acestea sunt utilizate tot mai frecvent ca suport
biologic de încarcare celulară (frecvent cu celule stem mezenchimale) pentru
118
acoperirea defectelor structurale ale diverselor ţesuturi (cartilagii, oase, vase, derm,
etc) sau ca pelicule hemostatice – fig. 2.44.
Fig. 2.44 – Pelicule de colagen
119
CORNEL IGNA
Materiale resorbabile sintetice
Acidul poliglicolic (PGA)

Materialele de sutură poliglicolice se încadrează în categoria firelor resorbabile
sintetice. Firele de polimeri PGA sunt formaţiuni filamentoase fine tratate cu extracte
de acid hidroxiacetic şi comercializate sub denumirea de Dexon, Dexorit, Serafit,
Ercedex etc – fig. 2.45.
Fig. 2.45 – Fire de acid poliglicolic
Grosimea materialului este determinată de numărul de filamente care participă la

împletire. Firele sunt prezentate în pungi de plastic sau staniol, în formă de jurubiţe, cu
lungimea de 0,5-1 m, montate uneori (grosimile mici) în ace atraumatice. Pungile şi
materialul de sutură sunt sterilizate prin radiaţii gamma.
Materialele din PGA sunt fine, manevrabile, înnodându-se uşor şi sigur,
recomandându-se totuşi formarea nodului din trei bucle (Hickman Walker – 1980).
Datorită confecţionării polifilamentoase prin împletire firul este uşor abraziv având un
efect de fierăstruire asupra ţesuturilor inflamate (Knecht şi colab. – 1981).
Rezistenţa firelor PGA este de 1,5-2 ori mai mare decât a catgutului cromat iar
elasticitatea este remarcabilă 15-35%. Materialul se aseamănă ca structură cu
mătasea uscată şi îşi menţine forţa tensilă atât în prezenţa lichidelor normale cât şi a
celor infectate, nefiind hidrofob şi nici gonflabil.
Resorbţia firelor de PGA este regulată şi se realizează în totalitate după 40-50
zile până la 80 de zile fără a provoca inflamaţii sau reacţii de granulom de corp străin
120
(Igna – 1996). Rezistenţa firelor este foarte bună pierderile avănd loc graduat spre
sfârşitul procesului de resorbţie, astfel la 60 de zile firul de Dexon păstrează încă 20%
din rezistenţa iniţială (Postelthwait – 1974). Resorbţia firelor de PGA are loc printr-un
proces lent de hidroliză. Utilizat pentru rafiile gastrice firul PGA nu se modifică în
primele cinci zile, spre deosebire de catgut care expus sucului duodenal îşi pierde
rezistenţa în prima zi (Perey şi Walter – 1975, Igna – 1996). Dintre toate tipurile de
materiale de sutură resorbabile PGA, se pare că, produsul comercial, Dexon-Plus are
parametri cei mai buni (Bolte şi Igna – 1993).
Acidul poliglactic (poliglactic – 910 P.I.A.)

Poliglactinul 910 (PLA) – fig. 2.46, comercializat și sub denumirea de Vicryl, este
un polimer sintetic resorbabil de glicolid şi lactid în proporţie de 9/1 (Lwanga – 1986).
Acidul poliglactic se prezintă sub formă monofilamentară (firele subţiri) sau sub
formă împletită (firele groase), fiind vopsite în violet pentru a putea fi recunoscute mai
uşor. Aranjamentul spaţial al lactidului reduce afinitatea firelor de Vicryl pentru apă şi
încetineşte pierderea rezistenţei (Detrie – 1976).
Analiza rezistenţei mecanice a firelor de Vicryl trebuie corelată cu rezistenţa
iniţială, gradul pierderii rezistenţei şi gradul de consolidare a leziunii. Raportul între cei
trei parametrii este independent de calibrul firului fiind influenţat doar de intensitatea
solicitărilor mecanice, de variiaţile de temperatură şi/sau pH (Craig şi colab – 1973).
Firele de Poliglactin – 910 la ori ce interval de timp sau grosime prezintă o rezistenţă
mecanică superioară firelor PGA, catgutul şi materialelor sintetice neresorbabile:
Poliamid, Prolene, mătase, Mersilen. Pierderea rezistenţei este accentuată în mediu
alcalin şi la temperaturi ridicate (Blomstedt şi colab. – 1977).
121
CORNEL IGNA
Fig. 2.46 – Fire de acid poliglactic
În primele 21 de zile Vicrylul pierde liniar din rezistenţă (aprox. 20), mai evident la
suturile intestinale (aprox 80-90% datorită hidrolizei mai rapide). Raportul dintre
vindecarea leziunilor suturate şi rezistenţa firelor este sinergic, asfel la 70 de zile
leziunile nu se mai recunosc iar resorbţia completă a firului se încheie la cca. 90 de
zile. Resorbţia Poliglactinului –90 (PLA) are loc prin hidroliză, în prima fază (21 zile)
nefiind evidenţiată nici o participare enzimatică. Resorbţia firului de Vicryl începe după
21 de zile şi se încheie după 70 de zile.
Vicrylul are calităţi foarte bune la înnodare, cu noduri sigure şi fixe şi o perfectă
manevrabilitate, rezultat al împletirii şi acoperirii cu un amestec copolimer. Reacţia
ţesuturilor în urma suturii cu PLA-910 minimă şi de scurtă durată, neremarcăndu-
sediferenţe legate de specia animalului sau de prezenţa animalului sau de prezenţa
infecţiei la locul suturii.
Polidioxanonul (P.D.S.)
Polidioxanonul este un material sintetic resorbabil monofil, considerat, la ora
actuală, firul cel mai bun, care se apropie cel mai mult de cerinţele materialului de
sutură ideal – fig. 2.47.
122
Fig. 2.47 – Fire de PDS
Firele de PDS răspund în mod optim la patru cerinţe fundamentale (Diop şi

colab. – 1993, Igna – 1996):
- pierderea înceată a rezistenţei mecanice, asfel după 14 zile rezistenţa

mecanică păstrată este de 75%, 50%, după 28 de zile şi de 14% după 56 de zile;
- produce distrucţii tisulare minime fiind monofil, elastic, cu suprafaţă netedă şi

penetrabilitate foarte bună;
- nu prezintă capilaritate şi deci nici potenţial de cantonare sau difuzie a infecţiei,

pretându-se pentru rafiile ţesuturilor infectate;
- timp de resorbţie îndelungat, peste 180 de zile.
Rezistenţa la tracţiune a PDS este mai mare decât a materialului monofil

neresorbabile (nailon, polipropilenă) şi de aproximativ două ori mai bună decât a
catgutului. Nodurile efectuate cu fire de polidioxanon (PDS) prezintă o rezistenţă bună
şi o siguranţă asemănătoare cu a firelor de catgut, fapt datorat suprafeţei netede.
Manevrabilitatea firelor PDS este etichetată drept mediocră în comparaţie cu
materialele din PGA sau PLA- 910 (Albers şi colab. – 1982).
Resorbţia are la bază metabolizarea hidrolitică care demarează târziu, după 75

de zile şi se încheie la 90-120 de zile.
123
CORNEL IGNA
Polidioxanonul este bine tolerat de către ţesuturi producând reacţii minime,

histologic niciodată nu au fost remarcate macrofage, granulocite sau celule gigant.
Poligliconatul
Poligliconatul este un material sintetic resorbabil monofil sintetizat din acid
glicolic și trimetilen carbonat. Este comercializat sub denumirea de Maxon – fig. 2.48.
Proprietățile mecanice sunt similare firelor de polidioxanon. Absorbția firelor de
poligliconat are loc la 6-7 luni după implantarea în țesuturi când sunt dezintegrate de
macrofage.
Fig. 2.48 – Fire de poligliconat
Poliglecaprona
Poliglecaprona (fig. 2.49) este un material sintetic resorbabil monofil care posedă
calități mecanice (rezistență la tensiune, elasticitate, manevrabilitate) ridicate, iar
postimplantare produce o reacție tisulară minimă. Firele de poliglecapronă își pierd în
totalitate rezistența mecanică după 21 de zile, resorbindu-se mai rapid decât firele de
PDS.
124
Fig. 2.49 – Fire de poliglecapronă
Materiale neresorbabile
Materialele de sutură neresorbabile nu sunt descompuse în ţesuturile în care au

fost implantate, menţinându-şi structura şi încapsulându-se într-o masă de ţesut
fibros. Dogma utilizării materialelor neresorbabile numai pentru rafiile amovibile a ieşit
din actualitate odată cu apariţia firelor neresorbabile sintetice care nu sunt inerte şi pot
rămâne timp nedefinit în ţesuturi, reacţia tisulară de delimitare fiind minimă.
Firele neresorbabile utilizate pentru cusături chirurgicale sunt confecţionate fie

din material biologic (in, bumbac, m[tase), fie din materialul sintetic (poliester,
polietilenă, polipropilenă, nailon) sau din metale.
Fire neresorbabile din material biologic
Mătase naturală
Firul de mătase naturală se prepară din produsul viermilor de mătase (Bombix

mori) prin răsucire sau ţesere (în tresă sau şiret ) în grosimi diferite şi se sterilizează
prin fierbere sau autoclavare -– fig. 2.50. Pentru a creşte rezistenţa şi consistenţa
firelor şi pentru a reduce capilaritatea acestea sunt tratate cu silicon sau ceară şi cu
iod sau albasrtu de metilen pentru a le spori vizibilitatea. Conservarea se face în folii
uscate deoarece în lichid mătasea pierde considerabil din rezistenţa mecanică.
125
CORNEL IGNA
Firul de mătase prezintă o rezistenţă mare la tracţiune, este uşor de manipulat şi

înnodat şi relativ bine tolerat de către ţesuturi. Dezavantajul major este dat de efectul
de capilaritate, cantonând şi/sau perpetuând procesele infecţioase de pe linia de
sutură unde adesea dau naştere unor traecte persistente cu tendinţă de fistuluzare
(Vlăduţiu şi colab. – 1962).
Fig. 2.50 – Fire de mătase
Mătasea era recomandată pentru rafiile muco-mucoase ale tubului digestiv , cu

poziţionarea nodurilor în lumen având avantajul că nu favorizează formarea pe
capetele firului a formaţiunilor precalculare. Amplasarea perforată este însoţită
întotdeauna de eliminarea firelor în lumenul digestiv.
Degradarea firului de mătase are loc prin fragmentare mecanică care în mod
obişnuit survine în aproximativ un an de zile. Pierderea rezistenţei mecanice se
cifrează la aproximativ 30% în timp de 14 zile şi 60% în timp de 30 de zile (Knecht şi
colab. – 1981).
Firul de in
Reprezintă o fibră vegetală transformată în material de sutură prin calibrare,

răsucire uşoară, apretare şi impregnare. Se sterilizează prin autoclavare.
126
Firul de in este suplu, rezistent, uşor de manipulat, nederapant şi prezintă un nod

stabil, caracteristici datorate structurii sale aderenţiale. Chiar dacă clasificările actuale
includ firul de in în categoria materialelor neresorbabile, acesta este absorbit treptat,
în aproximativ doi ani, fiind înlocuit cu ţesut fibros. După Temelcu Maria 1983
resorbţia firelor utilizate pentru rafiile rumenului sau intestinului are loc în 1-3 luni,
fenomen datorat structurii celulozice a acestora.
Dezavantajele majore ale utilizării firului de in sunt: efectele iritative, capilaritatea

şi riscul fistuluzării, care apare mai ales în cazul firelor amplasate perforant, favorizând
formarea unor veritabile traecte comunicative între lumenul digestiv şi cavitatea
peritoneală (Necula – 1973). Calităţile negative ale firelor de in se ameliorează
considerabil în urma tratării cu inovax (Simici – 1976). Deşi este destul de bine tolerat,
în jurul firului, timp de 20-30 zile după implantare, se menţine un fenomen de
congestie intensă care favorizează apariţia, cu regularitate, a unui proces aderenţial.
Firul de bumbac
Este un produs vegetal rezultat în urma împletirii sub formă de fir a mai multor
fibre, fiind unul din cele mai fine materiale de sutură neresorbabile naturale.
Firul de bumbac este un material de sutură rezistent, nu se umflă în contact cu

lichidele tisulare, nodul este sigur dar prin strângere poate tăia ţesuturile. Degradarea
firelor imolantate în ţesuturi debutează, la aproximativ un an de zile, prin fragmentare
mecanică succedată de o fază resorbtivo-reacţională care la aproximativ doi ani de
zile se finalizează prin formarea granuloamelor de corp străin (Grigorescu – 1973).
Manevrabilitatea firelor de bumbac este mediocră atât datorită necesităţii umezirii

prealabile, cât şi a faptului că se lipesc de mănuşile chirurgicale (Knecht şi colab. –
1981).
Ţesuturile tolerează greu firele de bumbac, comparativ cu cele de in, suturile fiind
înconjurate de procese aderenţiale masive constituite la scurt timp după amplasare.
Datorită caracteristicilor de capilaritate firele de bumbac favorizează cantonarea şi
difuzarea infecţiei (efectul de micromeşă) ca şi apariţia fistulelor.
Setolina (Crinul de Florenţa)
Se prepară din glandle sericigiene ale viermilor de mătase, prin tratare cu diverse
substanţe. Se sterilizează prin fierbere sau autoclavare şi pentru menţinerea supleţii
se conservă în alcool glicerinat. Firele de setolină sunt mai puţin bine calibrate, nu se
127
CORNEL IGNA
umflă prin imbibiţie, sunt rezistente şi nederapante. Sunt bine tolerate şi de către
ţesuturi cu toate că prezintă un accentuat potenţial de dren capilar. Firul de setolină nu
poate fi utilizat pentru rafiile tubului digestiv deoarece, datorită lipsei de plasticitate,
este tăios, puţin maleabil şi înţeapă organele din vecinătate (Caba- 1971).
Firele de păr din coama sau coada cabalinelor
Sunt materiale de sutură rezistente, bine suportate de către ţesuturi şi nu se

umflă în contact cu lichidele. Prezintă unele inconveniente legate de rigiditatea
crescută, alunecarea uşoară, nesiguranţa nodurilor şi rigurozitatea sterilizării (două
fierberi la 100o şi conservare în alcool 70 vol.).
Firele ordinare de lână
Sunt comparabile din punct de vedere al rezistenţei şi maniabilităţii cu firele de

bumbac. Dezavantajul major al acestei categorii de materiale este reprezentat de de
capilaritatea accentuată şi de reacţia tisulară care este mult mai intensă comparativ cu
ori care din materialele de sutură.
128
Fire neresorbabile din material sintetic
Firele neresorbabile din material sintetic sunt uniforme, rezistente și bine tolerate
de către ţesuturi, calităţi care au care au determinat o acceptare şi utilizare crescăndă
şi în chirurgia veterinară. La ora actuală se utilizează produși de sinteză din trei
categorii de derivați: poliamidă, poliesteri și poliolefine.
Derivați poliamidici
Nailonul
Este un fir sintetic (polimer poliamidic – Knecht 1981) care poate fi preparat dub
formă de fier unic (monofil) sau multifil (polifil) obţinut prin răsucire, împletire sau
ţesere - fig. 2.51.
Nailonul monofil (crinul de nailon) este rezistent la tensionare, cu suprafaţă
netedă, calibru uniform, relativ inerent neabsorbabil. Este un fir necapilar,
nehigroscopic şi relativ rezistent la acţiunea enzimelor şi sucurilor digestive.
Coeficientul de degradare se cifrează la aproximativ 15% / an. Degradarea are loc
printr-un proces foarte lent de hidroliză.
Fig. 2.51 – Fire de nailon
129
CORNEL IGNA
Dezavantajele principale sunt date de nesiguranţa nodurilor (coeficient de frecare

redus), caracterul derapant şi rupere la locurile de fixare. Pentru a realiza un nod
stabil sunt necesare 3-4 bucle. Nailonul monofil este puţin flexibil, înnodându-se mult
mai greu, nodurile rezultate sunt dure iar capetele firelor produc iritaţia ţesuturilor din
vecinătate.
Utilizat pentru rafiile gastro-intestinale nailonul monofil se elimină mai repede şi
produce un proces congestiv asemănător ca intensitate cu cel indus de firul de
mătase. Firul de nailon prezintă, prin radicalul poliamid conţinut, un efect bacteriostatic
local (Crane – 1983).
Nailonul polifil este un fir ţesut în şiret şi tratat pentru reducerea capilarităţii.
Datorită supleţei, rezistenţei, şi sterilizării eficiente este frecvent utilizat. Firul este
flexibil uşor de manevrat şi produce un nod relativ stabil, riscul derapării şi desfacerii
nodurilor fiind mai redus decât la nailonul monofil. Vindecarea plăgilor suturate cu fir
de nailon monofil evoluează mai rapid şi mai regulat decât cele suturate cu mătase
deşi au fost constatate frecvent reacţii (Igna – 1996).
Pentru rafiile gastro-intestinale sunt, în general, de preferat firele de nailon cu
structură omogenă în faţa firelor împletite care datorită structurii fibrilare favorizează
cantonarea infecţiei în spaţiile interfibrilare precum şi difuzarea prin capilaritate a
secreţiilor septice (efect de micromeşă). Enterorafiile executate cu nailon produc o
cicatrice fibroasă, puţin rezistentă, iar capetele firelor, ca şi la mătase, constituie locul
de predilecţie pentru formarea enteroliţilor. Reacţii tisulare minime au fost observate în
cazul utilizării firelor de nailon împletit tratat cu silicon – Surgilon (Hackett – 1989).
Caprolactona (poli-glicoli-co-caprolactona - PGCL)

Caprolactona (fig. 2.52) este un material sintetic (poiamidic), resorbabil, polifil cu
o rezistență superioară firelor de nailon.
Fig. 2.52 – Fire de caprolactonă
130
Derivați poliesterici
Firele de poliester (esterii tereftalici)

Sunt materiale de polimerizare sintetică, rezultate în urma împletirii (Dacron
Ethicot) sau a ţeserii (Relon) şi ulterior al tratării cu silicon (Tyemon, Ticron), telefon
(Tevdek, Polydek), nailon (Terylene) sau a sulfatării (Ethibond, Ligalene). Materialele
poliesterice prezintă o rezistenţă mecanică remarcabilă, o capilaritate redusă şi o
reactivitate tisulară minimă (Crane – 1983) – fig. 2.53. Utilizate pentru suturile gastro-
intestinale favorizează vindecarea leziunilor (Houlton şi Brearly – 1985). Defectul
acestui tip de fire este prezentat de elasticitatea accentuată, reprezentând riscul
alunecării şi desfacerii nodurilor, impediment ce poate fi evitat prin utilizarea constantă
a nodului dublu pătrat şi a buclei a treia de siguranţă. Este posibil ca după o durată
mai lungă de timp firele de poliester să fie complet resorbite (Hickman şi Walker –
1981).
Fig. 2.53 – Fire de poliester
Firele de polibutester
Polibutesterul este un material de sutură obținut din combinarea tereftalatului
de de poliglicol cu cel de polibutilenă, având caracteristici asemănătoare atât firelor
poliesterice, cât și firelor de polipropilenă (caracteristici bune de rezistență și
manevrabilitate la înnodare).
Derivați poliolefinici
Firele de polietilenă şi polipropilenă (fig. 2.54)
131
CORNEL IGNA
Sunt fire monofilamentoase rezultate în urma polimerizării liniare a

hidrocarburilor. Firele prezintă o rezistenţă ridicată, capilaritate asemănătoare
nailonului, sunt relativ inerente şi uşor de manevrat, necesitând însă o înnodare cu
minim trei bucle (Crowe – 1978). Firele de propilenă prezintă o securitate remarcabilă
la înnodare și rezistența nodului, spre deosebire de cele de polietilenă care au, din
acest punct de vedere, un comportament asemănător nailonului. Reacția țesuturilor în
care au fost implantate fire de polietilenă sau de polipropilenă este minimă.
Fig. 2.54 – Fire de polietilenă (Mersilene) și polipropilenă

Materialele metalice
Se prepară din oţel inoxidabil, nichel, bronz, aluminiu, tantal, vitalium, vanadiu,
cupru cositorit, argint sau magneziu, sub formă de fire (fig. 2. 55) sau de agrafe.
132
Fig. 2.55 – Fire de oțel inoxidabil
O largă răspândire în practica chirurgicală au câştigat în ultimele decenii

clipsurile (agrafele) metalice amplasate cu ajutorul diverselor modele de pense
mecanice (Archibald şi Catcoot – 1984, Fain şi colab. – 1975, Goligher şi colab. 1979,
Ravitch şi Steichen – 1973). În prezent majoritatea dispozitivelor de agrafare sunt de
unică folosință
Agrafele utilizate la ora actuală sunt confecţionate din oţel inoxidabil sau din titan
fiind apirogene, electrostatice, sterilizabile prin fierbere, necorozive, nu se descompun
în mediile organismului şi nu provoacă reacţii de respingere sau de înglobare (Pothier
- 1979). Agrafele din oţel inoxidabil nu provoacă reacţii fibroase locale sau în
vecinătate, ele nemodificând nici pH-ul ţesuturilor în care au fost implantate. Clipsurile
sunt nedeformabile, rezistente, necesând pentru deschidere o forţă de peste 35
kg/cm2, şi produc un traumatism local manifestat prin edem mult mai redus decât cel
produs de firele clasice de sutură. Caracterul needemaţiant este imprimat de forma
clipsurilor care este a literei “B” în cazul aparentelor GIA, EEA, şi TA (utilizate pentru
rafiile digestive), producând o minimă strangulare a ţesuturilor, respectiv sub forma
literei “U” la aparatul LDS unde este necesară ligatura fermă şi sub forma cifrei “8” în
cazul aparatului FSM pentru a conferi rezistenţa (Ravitch şi colab. – 1975, Sacks –
1964) – vezi și instrumentarul pentru suturi. În ultimul timp au apărut agrafele
resorbabile confecționate din acid poliglicolic.
2.6.1.2 Adezivii tisulari
133
CORNEL IGNA
Descoperirea în anul 1949 a proprietăţilor adezive ale derivaţilor cyanonoacrilaţi

a deschis posipilităţi largi de utilizare în domeniul chirurgiei, ca înlocuitor a materialelor
clasice de sutură.
Acţiunea adezivă a substanţelor cyanoacrylate se bazează pe polimerizarea
anionică care necesită pentru inducere un inhibitor al acidităţii şi un factor termic
reprezentat de apă sau alcool. Reacţia de polimerizare este rapidă şi exotermică. În
condiţiile refacerii integrităţii ţesuturilor cu materiale adezive cyanoacrylate inducerea
polimerizării este asigurată de lichidele organismului care au un pH suficent de alcalin
(Healey şi colab. – 1965).
Aplicarea monomerilor cyanoacrylici pe seroasa intestinală provoacă o reacţie
locală severă caracterizată printr-un edem masiv (Pechereau – 1979). Gilbert şi colab.
– 1954, descoperă descompunerea polimerilor cyanoacrylici în mediul apos printr-o
reacţie de hidroliză rezultând un compus al formaldehidei. Absorbţia derivaţilor
cyanoacrylici se realizează la locul aplicării (biodegradare), calea de eliminare fiind
cea renală, asfel la 107 zile nu se mai constată decât o cantitate foarte mică.
La ora actuală din derivaţii cyanoacrylici sunt utilizaţi pe scară largă monomerul
Metil2 Cyanoacrylat (M2CA). Cyanoacrylatul (IBC-Butyl, Dermabond, Coapt, Histoacryl
- produse ale firmelor Ethicon şi Braun) şi Trifluoroizopropil cynoacrylat (MBR 4197) –
fig. 2.56.
Produsele comerciale sunt lichide transparente sau colorate (Histoacrylul este
albastru), autosterilizabile, vâscoase care degajă la polimerizare în apă o căldură de
10,15+0,2 kcal. Polimerizarea are loc în 10-60 secunde după aplicarea pe ţesuturi
(Ellet - 1978). M2CA prezintă un grad înalt de histotoxicitate, un potenţial inflamator
remarcabil şi cel puţin la şobolan un efect oncogen cert. Monomerii IBC şi MBR 4197
sunt superiori produsului M2 CA, neexistând semnalări în legătură cu toxicitatea sau
potenţialul lor oncogen.
Aplicarea adezivilor cyanoacrylici necesită instrumentar confecţionat din Teflon
sau din material plastic siliconat, în ultimul timp apărând produse de tip spray.
134
Fig. 2.56 – Adezivi tisulari - Dermabond (Ethicon) și Histoacryl (Braun)
Experimentările materialelor adezive în anastomozele tubului digestiv la câine au

relevat o rată a mortalităţii postoperatorii, datorită dezunirilor anastomotice, de peste
30%, aderenţe masive îndeosebi omentale şi o stare inflamatorie locală care persistă
până la opt săptămâni (O’Neill – 1968). Rezultate mai bune au fost obţinute în cazul
lipirii termino-terminale exoversate, cu sacrificarea mucoasei, decât cu tehnica
endoversată. Dintre modalităţile tehnice de anastomozare adezivă este preferabilă
execuţia latero-laterală faţă de cea termino-terminală. Încercările de utilizare a
adezivilor în anastomozele prin telescopare (invaginaţia) au relevat o importantă
economie de timp (aproximativ 40%) şi o rată mai scăzută a insucceselor (circa 20%)
(Linn şi colab. – 1966). Ţesuturile digestive traumatizate, traiectele fistuloase pot
beneficia de o închidere etanşă prin aplicarea adezivilor cyanocrylaţi după o prealabilă
apoziţie seroasă la seroasă. În acest domeniu adezivii tisulari mai sunt utilizați la
etanşeizarea suturilor laxe sau cu fire distanţate.
135
CORNEL IGNA
Adezivi cyanoacrylici au cunoscut o vogă deosebită în lumea chirurgicală între

anii 1963-1974. Sinteza unor produşi noi cu eficienţă şi tolerabilitate crescută nu s-a
realizat însă până în prezent, iar sfera indicaţiilor utilizării materialelor cyanoacrylici s-
a restrâns la acolările cutanate.
2.6.1.3 Instrumentar pentru suturi
Pentru efectuarea suturilor sunt necesare ace şi instrumente de manevrare a

acestora. Acele sunt confecţionate din oţel inoxidabil, clasificându-se după modul de
manipulare în ace cu mâner şi ace manevrabile cu port-acul.
Acele chirurgicale cu mâner

Deși există o multitudinea de tipuri de ace cu mâner (Reverdin, Bergeret,
Deschamp, Doyen, Gerlach, Cooper, Halster, Mottaz, Emmet, Moij, Baufre, Pozzi etc.)
– fig. 2.57 - utilitatea lor practică este mult diminuată atât datorată calibrului lor, a
vârfului tăietor cât mai ales a faptului că pentru realizarea suturii trebuie să treacă de
de două ori prin acelaşi ţesut, producând un traumatism exagerat.
Ac Reverdin Ac Deschamps Ac Cooper Ac Syme
136
Ac Gerlach Ac Doyen
Fig. 2.57 – Ace cu mâner
Acul model Reverdin este alcătuit dintr-un mâner ce se continuă cu o tijă subţire
(acul propriu-zis) şi care se termină cu vârful unui ac rotund sau turtit. Pe partea
laterală stângă a tijei se află un şanţ pe care culisează o altă tijă lamelară manevrată
cu ajutorul unui buton montat pe faţa superioară, la unirea acului cu mânerul şi care
deschide şi închide un orificiu (urechea acului) situat la 3-4 cm de vârf. Acele au
forme, grosimi, lungimi şi curburi diferite în raport cu ţesuturile pentru care se
utilizează.
Acum model Bergeret este asemănător acului Reverdin cu deosebirea că este
mult mai subţire, rotund şi cu vârful curb (3/8-4/8 dintr-un cerc).
Acele cu bobină de fir (mosor) de tip Bruchet, Metois sau Singer (fig. 2.58) au
fost utilizate pentru suturi în fire separate, prezentând acelaşi dezavantaj al
traumatizării suplimentare, pentru amplasarea unui singur fir fiind necesară o dublă
traversare (dute-vino) a planurilor anatomice.
137
CORNEL IGNA
Fig. 2.58 – Ac Singer cu mâner și bobină de fir

(după http://medicalalumni.otago.ac.nz/artefacts/surgery.html)
Acele chirurgicale manevrabile cu port-acul

Pentru efectuarea suturilor se întrebuinţează ace de diferite forme, cu secţiune
rotundă şi mai rar triunghiulară. Cerinţele chirurgicale actuale reclamă ace cu vârful
foarte bine ascuţit, (pentru a pătrunde cu uşurinţă prin ţesuturi fără a le rupe), trecerea
de la vârf către corp să fie lină şi să ofere la mijlocul curburii o priză solidă pentru
portac necesară conducerii cu siguranţă. Acele chirurgicale pot fi clasificate după mai
multe criterii care, de regulă, servesc la alegerea acului potrivit pentru țesutul și tipul
de sutură care urmează a fi realizate – fig. 2.59.
După forma lor, acele se clasifică în drepte, semicurbe şi curbe, cu secţiunea
vârfului triunghiulară sau rotundă.
După modelul de încărcare a firului de sutură acele manevrabile cu port-acul se
clasifică în:
138
- ace cu urechi fixe de formă rotundă, ovală (modele Haghedorn, Kirby, Pater-
son) triunghiulară (modelele Doyen, Kalt, Payr);
- ace cu ureche simplă cu resort
- ace cu ureche dublă cu resort (incorect cunoscute sub denumirea de
Haghedorn) în care firul se încarcă prin presare între capetele libere ale urechii care
se alătură în forma literei “V”;
- ace atraumatice sau “sertizate” care au firul de sutură montat în continuarea
corpului şi de aceeaşi grosime cu el fără a prezenta nici un relief la unirea lor.
a) Acele drepte, asemănătoare celor de croitorie se folosesc mai ales pentru
suturile digestive, îndeosebi cele cu vârful rotund. Există şapte dimensiuni cuprinse
între 20 şi 65 mm lungime. Acele drepte se utilizează că precădere pentru suturile
efectuate pe tubul digestiv exteriorizat şi, mai ales, a surjetului, executat mult mai
rapid cu un asfel de ac.
b) Acele semicurbe (ace sanie) se prezintă sub două tipo-dimensiuni, între 20 şi
40 mm, cu secţiunea vârfului triunghiulară sau plată şi de regulă cu urechi cu resort.
c) Acele curbe se prezintă sub opt dimensiuni între 12 şi 50 mm, mai multe grade
de curbură, în funcţie de corespondenţa faţă de un segment de cerc şi pot fi cu
secţiunea vârfului triunghiulară, plată sau rotundă. Acele curbe sunt mai uşor de
manevrat în profunzime şi pot prinde succesiv toate planurile anatomice ale tranşei de
sutură, oricare ar fi direcţia lor. În chirurgia digestivă este preferabilă folosirea acelor
cu secţiune rotundă, mai puţin traumatizante, în locul celor cu secţiune triunghiulară,
care, deşi au o capacitate de penetraţie tisulară superioară (muşchi, piele), prezintă
inconvenientul de a fi tăietoare datorită marginilor ascuţite.
CRITERII ȘI SIMBOLURI UTILIZATE PENTRU SELECTAREA ACELOR DE SUTURĂ MANEVRABILE CU
PORTACUL
VÂRFUL
TIPUL VÂRFULUI SIMBOLUL
1. conic 
2. bont 
3. conic tăietor
4. piramidă triunghiulară
5. piramidă triunghiulară inversată
6. spatulă
139
CORNEL IGNA
FORMA CORPULUI ACULUI
1/4 din cerc
3/8 din cerc
1/2 din cerc
5/8 din cerc
drept
CAPATUL ACULUI (URECHEA)
Ureche fixă
Ureche cu arc
Ureche cu arc dublu
cu fir fixat în montură
cu fir sertizat
Fig. 2.59 – Criterii și simboluri utilizate pentru selectarea acelor de sutură manevrabile cu
portacul
d) Acele atraumatice reprezintă un important pas înainte de tehnica suturii
chirurgicale, în general, şi a chirurgiei digestive, în special. Datorită egalităţii dintre
diametrul acului şi firul montat în continuitate (prin sertizare), se asigură o penetraţie
uşoară a acestuia şi o colmatare perfectă a canalului tisular rămas după trecerea
acului, diminuând prin aceasta posibilitatea unei hemoragii sau secreţi nedorite.
Examenul microscopic pune net în evidenţă diferenţa dintre ruptura oricărui ţesut
traversat, de bucla unui fir trecut cu un ac cu ureche şi aspectul neted şi regulat al
canalului plăgii creat în urma trecerii acului atraumatic.
Un ac atraumatic de bună calitate prezintă, de la vârf către corp, o zonă de
trecere care se îngroaşă treptat, în zona de mijloc devenind plat ceea ce favorizează
priza cu portacul, evitându-se rotirile sau devierile de la direcţia de penetraţie
imprimări iniţial.
140
Acul de sutură se alege în funcţie de grosimea, consistenţa şi localizarea

ţesutului care urmează să fie suturat. Mărimea trebuie aleasă în aşa fel încât
porţiunea de la vârful acului până la priza port-acului să fie suficient de lungă, ca să
iasă din ţesut şi să poată fi reapucată cu uşurinţă. În profunzime – spaţii strâmte – se
poate utiliza un ac scurt, cu o curbă semicirculară, care poate fi manevrat pe loc, prin
mişcări de rotaţie.
Grosimea acului şi a materialului de sutură determină mărimea orificiului produs
la trecerea prin ţesuturi. Dacă peretele digestiv este subţire şi orificiul produs prin
sutură mare, edemul inflamator care se formează nu este suficient ca să etanşeizeze
spaţiul dintre fir şi marginea orificiului, loc prin care se vor observa scurgeri digestive
chiar şi după intervalul de timp de şase ore considerat ca necesar pentru realizarea
colmatării fibrinoase.
Pensele port-ac
Pensele port-ac sunt instrumente sunt instrumente cu ajutorul cărora se
manevrează acele în trecerea lor prin ţesuturi. Există la ora actuală o mare diversitate
de tipuri care au lungimea şi forme diferite, fiind adaptate lucrului în suprafaţă sau în
profunzime precum şi în anumite zone topografice.
Pensa port-ac model Mathieu – fig. 2.60 - prezintă braţe articulare, încurbate la
bază şi prevăzute la caoetele proximale, cu un sistem excentric de fixare, format din
trei dinţi pe un braţ şi un dinte pe celălalt. Prin strângerea lor, braţele se fixează cu
primii doi dinţi, iar strângerea peste cel de-al treilea dinte desface braţele automat cu
ajutorul unui arc în formă de “S” fixat între braţe. Pensa port-ac Mathieu este modelul
cel mai utilizat în Europa fiind comod şi ergonomic. Modele asemănătoare cu port-acul
Mathieu sunt sunt pensele port-ac de tip Roser sau Langhebeck, la care manevra de
deschidere necesită detaşarea manuală a plăcuţei cremaliere dintre braţe sau tipul
Ermold al cărui vârf prezintă un lăcaş special pentru prinderea acului.
Fig. 2.60 – Portac Mathieu
141
CORNEL IGNA
Pensa port-ac model Hegar - fig. 2.61 - are forma unei pense hemostatice lungi
cu braţele mai groase şi firul mai scurt, ceea ce îi conferă soliditate. Porţiunea care
prinde acul poate fi dreaptă (tipul Mayo-Hegar) sau curbă (tipurile Finochietto,
Metznbaum), permiţând sutura în regiuni mai puţin bine expuse. Închiderea port-acului
se face ca şi la pensele hemostatice. Modelul Hegar este similar cu tipul de pensă
port-ac Doyen utilizată în Franţa.
Fig. 2.61 – Portac Mayo-Hegar

Pensa port-ac model Olson-Hegar – fig. 2.62 - sau modelul Gillies reprezintă o
combinaţie între braţele unei pense hemostatice confecţionate sub formă de lame de
foarfece şi care terminal se lăţesc, servind pentru prinderea acului.
Fig. 2.62 – Portac Olson-Hegar

Pensa port ac model Wertheim – fig. 2.63 - este asemănătoare pensei Hegar, cu
deosebirea că are braţele mai groase, în forma literei “S” sau curbe, oferind
posibilitatea efectuării rafiilor în zone mai puţin expuse vederii.
142
Fig. 2.63 – Portac Wertheim
Pensele port-ac se aleg în funcţie de profunzimea la care urmează a fi efectuată

sutura şi de mărimea acului utilizat.
Instrumentar pentru sutura mecanică
Reactualizată în ultimele două decenii sutura mecanică beneficiază la ora

actuală de o gamă largă de aparate grupate în trei mari categorii:
- Clipsuri metalice (Versa-clip, Hemoclip, Michel). Instrumentar de rutină (pensa
de aplicare asemănătoare penselor portac-ac) pentru aplicarea de agrafe în forma
literei ”U” utilizat pentru hemostaza vasculată selectivă şi suturi cutanate – fig. 2.64
sau instrumente automatizate (care conțin și pot aplica succesiv mai multe clipsuri) –
fig. 2.65.
143
CORNEL IGNA
a a
a
b c
Fig. 2.64 – Instrumentar pentru aplicarea de clipsuri (a – pense, b – dispozitive cu clipsuri, d –

detaliu al vârfului unei pense încărcate cu un clips înainte de aplicare)
Fig. 2.65 – Aplicator automat de clipsuri pentru ligaturi vasculare
144
- Instrumentar de sutură cu agrafe (Auto- Suture) grupate în trei mari tipuri:

F.S.M., T.A., L.D.S.
- Instrumentar “suturematic” de tip GIA, EEA şi Endo (pentru intervenții
endoscopice) utilizat pentru anastomoze digestive, care realizează concomitent
aplicarea agrafelor pe ambele tranşe şi secţionarea ţesuturilor între cele două rânduri
de sutură.
Aparatele “auto-suture” şi “suturematic” presupune funcţionarea în doi timpi:
comprimarea ţesuturilor atât cât să ajungă în poziţia ideală pentru sutură, urmată de
aplicarea agrafelor. Instrumentele sunt asfel concepute încât să evite triturarea
devitalizarea ţesuturilor, permiţând dozarea compresei asupra acestora, iar suturile
obţinute sunt neischemiante. După modificările aduse, agrafele (având iniţial forma
literei “U”) capătă forma literei “B” formă care permite trecerea vaselor nutritive.
F.S.M. (fascia-skin manual) – fig. 2.66 - permite sutura aponevrezelor şi a
tegumentelor.
Fig. 2.66 – Aparat (stapler) de tip FSM

Instrumentele T.A. (Thoraco-Abdominal) – fig. 2.67 - sunt formate în principal
din două braţe în formă de “L” care alunecă unul pe celălalt. Una din ramurile
orizontale conţine cartuşul cu agrafe, iar cealaltă reprezintă suprafaţa pe care se
realizează îndoirea agrafelor. Prin apăsarea mânerului are loc introducerea agrafelor,
apoi îndoirea lor. Se aplică două rânduri de agrafe în zig –zag care asfel asigură
etanşeitatea suturii. Cartuşele cu agrafe pot avea lungimea de 30,de 55 sau de 90
mm. Înălţimea agrafelor folosite este de 3,8 sau de 4,5 mm. Aceste instrumente sunt
utilizate mai ales pentru închiderea bonturilor, partea situată distal de linia de sutură
putând fi îndepărtată cu ajutorul unui bisturiu. Se foloseşte pentru închiderea breşelor
după utilizarea aparatului GIA sau pentru realizarea anastomozelor termino-terminale.
145
CORNEL IGNA
Fig. 2.67 – Aparate (staplere) de tip TA

L.D.S. (ligating and dividing stapler) – fig. 2.68 – (vezi și cap. 2.4.), se prezintă
sub forma unui pistolet la a cărei capăt se ataşează dispozitivele port-agrafe alcătuite
din două croşete cu şină care servesc pentru glisarea şi îndoirea agrafelor şi care sunt
separate de o lamă cupantă. Există două tipuri de dispozitive cartuş potr-agrafe: 15 –
care utilizează agrafe în forma literei “U” confecţionate din fir latde 0,35-0,64 mmcu o
lungime de 5,79 mm folosite pentru ţesuturile normale şi dispozitivul 15 W cu agrafe
“U” cu lungimea de 8 mm destinate ţesuturilor groase. Instrumentul aplică monoplan
două agrafe, secţionând ţesutul dintre ele. Poate fi utilizat pentru: scheletizarea
stomacului, realizarea hemostazei pe vasele mezenterice în reacţiile intestinale şi
pentru hemostazăîn ovarectomie .
Fig. 2.68 – Aparat LDS

G.I.A. (Gastro Intestinal Anastomosis) – fig. 2.69 – se compune din două
subansamble, unul care conţine cartuşul cu agrafe, celălalt suprafaţa de îndoire.
Aparatul uneşte două lumene efectuând concomitet sutura posterioară şi anterioară şi
realizează simultan, cu ajutorul unei lame tăioase aflate în construcţia sa, secţiunea
între cele două suturi. Seturile de capse pot avea lungimea de 50 sau de 99 mm.
Aparatul poate servi la executarea unor anastomoze gastriointestinale când pentru
146
introducerea celor două subansamble se practică câte o breşă în stomac, respectiv în

intestin, breşe ce pot fi ulterior închise cu aparatul T.A. Instrumentul este util în
realizarea anastomozelor latero-laterale şi în procedeele chirurgicale de “bypass”.
Fig. 2.69 – Aparate (staplere) de tip GIA
E.E.A. (End to End Anastomosis) – fig. 2.70 – este un instrument cilindric care
se aseamănă cu un simoindoscop, fiind alcătuit dintr-o tijă lungă, având la vârf un
dispozitiv ce conţine cartuşul cu agrafe, un cuţit circular şi o piesă glisantă pe tijă care
poate fi îndepărtată sau apropiată de cartuş sau cuţit. La celălalt capăt există un
sistem de manipulare şi declanşare. Aparatul este destinat anastomozelor intestinale
termino-terminale, fiind introdus intraluminal. În vederea realizării anastomozelor este
necesară efectuarea unei suturi în bursă pe ambele capete intestinale. Printr-o breşă
aparatul este introdus în lumen până când vârful capătului conic depăşeşte sutura în
bursa amplasată distal. Piesa glisantă se plasează în segmentul proximal înaintea
închiderii acestuia în bursă. Se strâng cele două suturi în bursă, se apropie vârful
conic de piesa glisantă până la gradul compresiune dorit şi se declanşează aparatul
care introduce două rânduri circulare de agrafe iar cuţitul secţionează ţesutul situat
înăuntrul suturii. Se formează asfel o anastomoză endoversată biplan. Instrumentul
poate fi utilizat pentru intestine cu un diametru al lumenului de maxim 31 mm.
147
CORNEL IGNA
Fig. 2.70 – Aparate (staplere) de tip EEA
Endo (pentru intervenții endoscopice) – fig. 2.71. Această categorie include

un instrumentar de tip “suturematic” utilizat pentru hemostază și anastomoze
digestive realizate endoscopic. Se realizează concomitent aplicarea agrafelor pe
ambele tranşe tisulare şi secţionarea ţesuturilor între cele două rânduri de sutură.
Fig. 2.71 – Aparat (stapler) de tip Endo
2.6.1.4 Clasificarea suturilor
Suturile se clasifică după următoarele criterii:
148
a – după momentul aplicării în raport cu producerea plăgii: primare, când se aplică în

primele ore şi secundare când se aplică mai târziu;
b – după întindere: complete, când se închide în totalitate plaga şi incomplete, când

se lasă spaţii pentru drenaj;
c – după planurile suturate: monoetajate (simple) - bietajate -  şi treitajate - ;
d – după numărul de planuri încorporate în sutură: plan cu plan și în bloc;
e – după profunzimea planului suturat: superficiale și profunde;
f – după scopul urmărit: de afrontare (de închidere) şi de susţinere sau de rezistenţă ,

când se prind în sutură planuri mai îndepărtate;
g – după tehnica utilizării firelor: suturi cu fire în puncte separate -  şi suturi în fir
continuu (surjet) - .
h – după organul sau ţesutul suturat: cutanate, musculare, intestinale etc. Sutura are
şi denumirea de “rafie”, sufix care se adaugă la baza cuvântului care denumeşte
organul suturat (ex: enterorafie, histerorafie etc.);
i – după modelul în care se realizează coaptarea tranşelor: afrontante (apoziţionate)
margine la margine - , endoversate (inversate) cu marginile răsfrânte spre interior -

, exoversate (eversate) cu marginile răsfrânte spre exterior -  - vezi şi tabelele
2.4 – 2.6).
149
CORNEL IGNA



 
  
150
Tabelul 2.4
SUTURI AFRONTATE
TIPUL SUTURII CARACTERISTICI UTILIZARE
GENERALE
Puncte separate simple asigură afrontare bună, precisă, uşor de piele, ţesut conjunctiv subcutanat,
aplicat, strângerea excesivă poate duce la vase, nervi, fascii, tub digestiv
la răzbuzare
Gambe sutură simplă în puncte separate anastomoze intestinale

modificată, asigură o etanşeitate superioară
suturii simple în puncte separate, previne
eversarea
Închidere mai bună decât la sutura în piele în special în amputările de

puncte separate, rezistentă la tensiune, degete, coadă şi hernii
Puncte de sutură în X
previne eversarea
execuţie rapidă, economică, apoziţionare piele, ţesut conjunctiv subcutanat,

bună, pretabilă la plăgi sub tensiune fascii, vase, tub digestiv
Surjet simplu
redusă, strângerea excesivă poate
determina ischemie locală
Surjet întretăiat similar cu surjetul simplu, rezistentă, sigură, piele, diafragmă, penis, uter, organe
hemostatică parechimatoase
Punct de sutură tip Lecene, închiderea a două planuri anatomice cu piele, ţesut conjunctiv subcutanat,
“8”, Moser acelaşi fir, rezistenţă pleoape
Sutura în “U” (amplasat sutură de rezistenţă piele, fascii, aponevroze, muşchi

orizontal sau vertical)
Sutura lanţ atunci când firele de sutură sunt mai subţiri piele, muşchi, fascii în zone aflate
decât necesarul sau tensiune exagerată sub tensiune, organe
parenchimatoase
Puncte de sutură strivitoare varianta punctului simplu cu strivirea tub digestiv

(crusching) mucoasei, musculoasei şi seroasei prin
strângerea firelor
Schmieden, Bell suturi penetrante sau doar a stratului mucos tub digestuv
151
CORNEL IGNA
Tabelul 2.5
SUTURI ENDOVERSATE
TIPUL CARACTERISTICI GENERALE UTILIZARE
SUTURII
Lembert sutură neperforantă în puncte separate viscere cavitare, sutura
sau în surjet fasciilor, hernii
Halsted variantă a suturii Lembert în fire pentru planul al doilea de
separate amplasate în “U” sutură al viscerelor
cavitare
surjet neperforant, penetrează doar viscere cavitare
Cushing până în submucoasă şi endoversează (anastomoze)
tranşele de sutură mai puţin decât
Lembert
Connel surjet perforant similar cu sutura (anastomoze) viscere
Cushing cavitare
surjet Cushing peste pensă, util în cazul bonturi intestinale,
Parker-Kerr închiderii de bonturi când este necesar anastomoză termino-
şi al doilea plan de sutură terminală aseptică
în bursă o variantă circulară a suturii Lembert endoversarea bonturilor,
fixarea tuburilor de dren,
închiderea orificilor de
puncţie, cura prolapsului
rectal
Tip “U” O’ rezistentă, capacitate hemostatică, tub digestiv
Connel chiar ischemiantă
Jobert perforantă cu trecerea firului de două ori tub digestiv
prin fiecare margine
Fruchaud sutura în puncte separate cu un singur tub digestiv
fir amplasat penetrant se obţine o
sutură endoversată biplan
Blair-Donatti sutură în puncte separate, penetrantă, tub digestiv
foarte rezistentă
Hertzog sutură în puncte separate, endoversare tub digestiv
minimă a tranşelor de sutură
Gely sutură în puncte separate, bună
coaptare a marginilor plăgii, dezavantaj tub digestiv
încreţirea tranşei de sutură
în “L” tip sutură în puncte separate, realizează
Roman egalizează marginilor plăgii tub digestiv
Plahotin- sero-musculoasă, foarte etanş tub digestiv
Sadowski
sutură de etanşeizare, peritonizare, utilă tub digestiv
Bledinger ca ultim plan de sutură în rafiile
multietajate
152
Tabelul 2.6
SUTURI EXOVERSATE
TIPUL SUTURII CARACTERISTICI GENERALE UTILIZARE
“U”vertical oferă o rezistenţă crescută piele, ţesut conjunctiv

subcutanat, fascii
eversarea e dependentă de tensiunea piele, ţesut conjunctiv
aplicată suturii şi de gradul de subcutanat, fascii
“U” orizontal
penetrare în ţesuturi
fir de rezistenţă, rezistentă piele, ţesut conjunctiv
cu burdoneţi subcutanat, fascii,
combinare cu sutura de
afrontare în zonele de
solicitare maximă
Gillies – vertical, asigură tensionarea necesară piele, ţesut conjunctiv
(aproape- pentru apropierea marginilor plăgii subcutanat, fascii,
departe, departe- fără a fi necesară compresiunea hernii
aproape) acestora în timpul execuţiei
De întărire pe străbate piele, ţesutul conjunctiv combină sutura de
burdonet central subcutanat, fascia eversându-le, cu afrontare a pielii şi a
(faşă de tifon) nodul deasupra unui burdonet, planurilor subcutanate
închide efectiv spaţiile moarte
Continuă afrontare cu eversare în funcţie de piele, ţesut conjunctiv
orizontalăîn zig- tensiune, asigură o cicatrizare rapidă subcutanat, fascii
zag
Jourdan fire separate amplasate extramucos, tub digestiv
nepenetrant
153
CORNEL IGNA
154
2.6.1.5 Tehnica suturilor
Tehnica suturii chirurgicale cuprinde mai mulţi timpi în funcţie de materialul folosit
(fire, agrafe, substanţe adezive).
În executarea suturilor cu fire se disting trei timpi operatori:
1. trecerea (implantarea) firului prin planurile de sutură;
2. afrontarea marginilor plăgi;
3. înnodarea firelor.
1. Implantarea firului de sutură

- Utilizarea acului cu ureche cu arc dublu.
Încărcarea firului în ac se realizează de către ajutorul care instrumentează.
Acesta fixează acul cu porţiunea sa plată (la mijlocul său) în braţele port-acului spre
vârful acestuia. Se prinde port-acul şi firul de sutură într-o mână, în aşa fel încât
capătul lung al firului să nu atârne şi cu cealaltă mână se aprinde între index şi police
celălalt capăt al firului şi sprijinindu-l pe vârful port-acului îl apasă perpendicular
fixându-l în lamele urechii acului. Capătul scurt al firului nu trebuie să depăşească
câţiva centimetri pentru a nu se înnoda în timpul manipulării.
- Utilizarea acului atraumatic nu necesită încărcarea firului în urechile acului,
firul fiind ataşat din fabricaţie acului.
Manevrarea portacului
După ce portacul a fost încărcat sau cu un ac și fir de sutură - , , , ajutorul îl
înmânează chirurgului cu braţele lungi spre mâna acestuia - . Când firul este lung
ajutorul ţine de capătul liber al acestuia pentru a evita agăţarea de alte instrumente
ieşirea din câmpul operator şi contaminarea.
Chirurgul imobilizează planul de sutură (piele, muşchi, vas, intestin) cu o pensă
chirurgicală după care împinge acul să pătrundă perpendicular prin toată grosimea
stratului respectiv - ,  evidenţiindu-l bine pe partea opusă. Pentru extragere se va
elibera acul din port-ac se fixeaxă vârful acului cu pensa şi se prinde apoi cu port-acul,
evitând prizele pe zona ascuţită a acului şi implicit deteriorarea lui. Se repetă manevra
pe celălalt versant al plăgii pătrunzând de la interior spre exterior - . După scoaterea
acului din ţesut, capătul lung al firului se prinde cu pensa, continuând tracţiunea
uşoară a firului până când ajunge la o dimensiune care să permită înnodarea - .
Manevra de scoatere a acului va fi executată din încheietura mâinii, respectând
curba acului (pentru a nu leza ţesuturile traversate). Distanţa de la marginea plăgii
până la locul de implantare a firului variază în funcţie de ţesut şi de tipul de sutură.
155
CORNEL IGNA


 
 
156
- Utilizarea acului Reverdin. Se trece acul Reverdin prin ţesut cu urechea

închisă. Se deschide urechea acului iar ajutorul cu o pensă anatomică introduce
capătul liber al firului în urechea acului fie direct, fie printr-o alunecare uşoară de la
vârf spre bază. Operatorul închide urechea acului şi îl retrage din ţesut în timp ce
ajutorul menţine celălalt capăt al firului. Se recomandă utilizarea acului Reverdin
pentru sutura plăgilor la care ambele margini ale plăgii pot fi transfixiate cu acul într-o
singură mişcare.
- Utilizarea acului Mooij. Acul Mooij se introduce prin împingere, după ce în
prealabil marginile plăgii au fost imobilizate cu pensa sau cu degetele de către un
ajutor. Firul se încarcă în vârful acului printr-o buclă la unele din capetele firului. În
timpul retragerii acului acului firul este menţinut într-o tensiune uşoară de către ajutor.
Prin retragerea acului firul este implantat în ţesuturi.
2. Afrontarea plăgii se realizează concomitent cu strângerea şi înnodarea
firului, atunci când aceste sa implantat corect şi atunci când plaga nu se află sub
tensiune, sau prin apropierea buzelor plăgii cu ajutorul unei pense hemostatice sau cu
ajutorul degetelor. Pentru a uşura afrontarea se tensionează longitudinal buzele plăgii
fie cu două pense, fie cu două fire, manoperă care uşurează şi implantarea corectă a
firelor.
3. Înnodarea firului este operaţiunea cea mai importantă, de care depinde în
bună parte rezistenţa suturii. În practică s-au impus mai multe tipuri de noduri – fig.
2.72 - după cum urmează:
- nodul simplu (nodul bunicii) este nerecomandat;
- nodul dublu pătrat este frecvent utilizat;
- nodul “cheie” este recomandat doar pentru ligaturi vasculare şi pentru sutura
plăgilor care nu sunt tensionate, deoarece se poate desface;
- nodul “chirurgical” este utilizat pentru afrontarea plăgilor cu buzele îndepărtate
şi sub tensiune şi atunci când se folosesc fire a căror înnodare este mai puţin sigură.
Nodul simplu Nodul patrat Nodul cheie Nodul chirurgical
Fig. 2.72 – Tipuri de noduri
157
CORNEL IGNA
Indiferent de tipul nodului, acestea trebuie să fie constituit din cel puţin trei bucle
după cum urmează: prima de afrontare, a doua de fixare şi a treia de siguranţă.În
cazul suturilor cutanate, mai a celor plasate în regiunile în care animalul se poate linge
sau scărpina, se recomandă a se efectua noduri cu 4-5 bucle. În cazul suturilor
intestinale, vezicale şi în general al ţesuturilor uşor iritabile se vor evita nodurile cu mai
mult de trei bucle, deoarece acestea pot constituit spine iritative ce conduc la reacţii
de corp străin.
Înnodarea se poate realiza manual sau instrumental – fig. 2.73.
Strângerea nodurilor se face până la limita afrontării corecte, fără a se ajunge la
strivirea ţesuturilor, exprimată în primele zile prin durere şi tulburări circulatorii locale,
care se complică apoi cu necroză şi supuraţie.
a b c

d e f
Fig. 2.73 – Innodarea cu portacul și o pensă
Tăierea capetelor firului după înnodare se face cu foarfecele la cca 1 mm de nod în

cazul suturilor plasate în interiorul țesuturilor și la cca 3-4 mm de nod la suturile
tegumentare. La animalele de rentă lungimea capetelor firelor înnodate poate fi mai
mare cu 1-2 mm.
158
2.6.1.6 Suturile tegumentare
Condiţiile şi principiile suturii tegumentare

- Afrontarea perfectă, sutura coaptând tranşele de secţiune tegumentară “faţă în
faţă”.
- Realizarea unei tensiuni cât mai mici asupra marginilor plăgii.
- Absenţa spaţiilor sub planul suturii cutanate. Acest deziderat este satisfăcut de
suturile de tip în “8”, Lecene şi Gillies în cazul rafiilor în puncte separate sau de
capitonajul subcutanat. Capitonajul subcutanat se efectuează cu fir resorbabil inserat
în surjet în zig-zag. Tehnica descrisă reduce tensiunea exercitată asupra suturi
tegumentare şi anulează spaţiile din profunzime.
- În cazul unor grosimi ilegale ale marginilor pielii ce urmează să fie afrontate prin
sutură se va mobiliza o porţiune din hipodermul marginii mai înalte pentru a fi
inclavată sub dermul marginii mai subţiri pentru a aduce suprafeţele celor două
margini la acelaşi nivel.
- O sutură estetică se realizează cu ace de tip Hagedorn evitând utilizarea acelor
Reverdin, Mooij, Gerlach care decolează epidermul în timpul manevrării şi produc
orificii cutanate mari, inestetice.
Metode de sutură. Sutura tegumentelor se poate face cu fire separate, metodă
de elecţie, sau cu fir continuu (surjet).
Tehnici de sutură în puncte separate

Sutura simplă în care firul condus de ac pătrunde prin epidermul unei margini a plăgii
şi apoi traversează versantul opus - .
Sutura în “U” orizontal este o sutură de rezistenţă. Firul de sutură trece prin piele de
la exterior spre interior într-o margine a pielii, pătrunde în sens invers pe marginea
opusă, apoi urmează o buclă paralelă cu plaga după care trece prin piele din afară
spre înăuntru şi iese pe marginea de debut a suturii - .
Sutura în “U” vertical (Blair-Donatti) se execută prin efectuarea a patru împunsături:
firul trece prin piele la distanţă de buzele plăgii, pătrunde în profunzime traversând
ambii pereţi, iese prin piele pe versantul opus, urmează o buclă perpendiculară pe
direcţia plăgii, pătrunzând în piele pe aceeaşi parte şi urmează un traiect subcutanat
cu ieşire pe marginea cealaltă, înainte de împunsătura iniţială - .
159
CORNEL IGNA


160
Sutura în “X” cunoaşte patru variante tehnice de execuţie - .
Cunoscută şi sub denumirea de fir orizontal încrucişat al saltelarului, se execută prin

puncţionarea tegumentului de pe o margine a plăgii, se încarcă epidermul şi dermul,
se trece oblic pe partea opusă, ieşind prin piele şi urmând o buclă paralelă cu plaga
după care pătrunde prin piele şi oblic, încrucişând în X bucla din profunzime, iese pe
marginea de început a suturii - a.
Varianta tehnică cu încrucişare la suprafaţă - b plasează buclele paralele cu plaga

în profunzime.
Ultimele două tehnici - c conferă o deosebită rezistenţă la tracţiune, buclele fiind

perpendiculare pe plagă (în profunzime sau la exterior) şi având aceiaşi încrucişare
peste sau subtegumentară.
Sutura Gillies -  abordează marginile plăgii după tehnica departe-aproape-

aproape-departe.
161
CORNEL IGNA
a
b
c
162
Sutura Lecene se execută la plăgile profunde, firul pătrunzând într-o margine a

plăgii dinspre piele în profunzime, trece pe partea opusă, formează o buclă care
prinde ambii versanţi din profunzimea plăgii şi iese apoi în cealaltă margine a plăgii
tegumentare - .
Sutura în “8” prealabil pentru plăgile a căror profunzime necesită o închidere

concomitentă a planurilor din adâncime şi a pielii. Firul de sutură urmează traseul
epiderm-derm, traversează pe versantul opus al plăgii, pătrunde în planl profund,
trece în partea opusă şi iese prin cealaltă margine a pielii - .
Sutura Moser -  are aceleaşi indicaţii ca şi rafia “8” executându-se

asemănător, în “8” în profunzime şi în “U” la piele.
Sutura laţ se face după tehnica punctului simplu, dar firul de sutură este pus în
două; unul din capetele libere ale firului va fi trecut prin laţul format pe partea opusă a
plăgii, urmată apoi de strângerea lui printr-un nod - . Sutura în laţ se aplică în cazul
utilizării unor fire prea subţiri faţă de grosimea tegumentelor sau când ţesuturile
suturate se află în tensiune mare.
Suturile de rezistenţă (de întărire, cu burdoneţi) sunt utilizate ca mijloc adjuvant

al rafiilor tegumentare în situaţiile în care există o tensiune permanentă exagerată
(risc de dehiscenţă) asupra marginilor pielii - .
Sutura de întărire presupune amplasarea între firele unei suturi cutanate a unor
puncte de sutură amplasate la distanţă (tehnica departe-departe) - .
Sutura cu burdonet este asemănătoare cu cea precedentă cu deosebirea că

firele utilizate pentru consolidare sunt amplasate în “U”, buclele fiind sprijinite pe
protecţii (tuburi de cauciuc, catetere, nasturi, tifon) care impiedică tăierea pielii - .
163
CORNEL IGNA
 


 
164
Tehnici de sutură în fir continuu
Sutura (surjetul) simplă se efectuează cu un singur fir pe toată lungimea plăgii -

. Buclele care unesc marginile plăgii sunt amplasate oblic, fiind vizibile pe linia de
sutură.
Surjetul întretăiat (cusătura cojocărească) se execută ca şi cel simplu, cu
deosebirea că, ieşirea firului, trecut prin marginile plăgii, se face prin interiorul buclei -
. Acest tip de sutură se aplică la tegumentele aflete sub tensiune, îndeosebi la
animalele mari.
Sutura intradermică constă în trecerea unui fir subţire alternativ în marginile
plăgii, strict intradermic, buclele fiind plasate paralel cu plaga. Fiecare buclă porneşte
puţin în urma locului de ieşire a buclei precedente - . Asigurarea firului se face prin
turtirea unei plăcuţe de plumb pe capetele firului (sigilii cu plumb) sau prin noduri
făcute la piele la începutul şi sfârşitul suturii. În timpul inserării firului tensiunea
aplicată pe aceasta trebuie să fie moderată pentru a nu încreţi plaga.
La rafiile în fir continuu, dacă lungimea liniei de sutură este mare, firul trebuie
înnodat din loc în loc pentru a fi scos mai uşor
Tehnici de agrafare
Sintezele tegumentare cu agrafe (clipsuri) metalice (vezi și fig. 2.64 și 2.65)
prezintă avantajul unei execuţii rapide şi regulate dar la animale ele se pot desface
uşor, ducând la dehiscenţe ale plăgii. La ora actuală se folosesc agrafele de tip Michel
(aliaj, argint-alpaca) şi clipsurile F.S.M. (Fasicia-Skin Manual).
Tehnica de aplicare a agrafelor Michel: - ajutorul pune în contact marginile
plăgii cu două pense chirurgicale; - agrafa fixată în şanţurile pensei Michel se aşează
perpendicular pe plagă; - prin strângerea pensei dinţii agrafei pătrund în piele, fixând
marginile plăgii - .
Tehnica de aplicare FSM. Agrafele (clipsurile) din oţel inoxidabil cu înălţimi de
3,8-4,5 mm se găsesc dispuse în set (30-90 mm) într-un aparat special (FSM).
Aparatul funcţionează în doi timpi: I comprimă pielea afrontând-o margine la margine;
II inseră clipsurile, îndoindu-le sub forma cifrei 8 (vezi și fig. 2.6.6. Pentru scoatere se
folosesc pense speciale care se introduc sub partea exterioară a agrafei şi prin
strângere se redresează curbura acesteia, ieşind din piele - .
Suturile metalice -  - se utilizează mai puţin la animale deoarece se pot
desface cu uşurinţă.
165
CORNEL IGNA



166
Sintezele tegumentare adezive (sutura chimică) sunt rar utilizate în medicina

veterinară. Se badijonează marginile plăgii – fig. 2.74 - cu o substanţă polimerizabilă
(metil cianoacrilat, butilcianoacrilat) după care se afrontează perfect, menţinându-le în
contact strâns timp de un minut. În prezent sunt disponibili adezivi cu acțiune rapidă
(polimerul metil-2-cianoacrilat, etil-2-cianoacrilat - sub denumiri comerciale de
Superglue și Krazyglue), polimerul n-butil-cianoacrilat – sub denumirea comercială de
Indermil și Histoacryl și polimerul 2-octil cianoacrilat - sub diferite denumiri comerciale
de LiquiBand, SurgiSeal, FloraSeal și Dermabond. Pentru o sutură chimică reuşită
trebuie plasate fire resorbabile în profunzime care să anuleze tensiunea de la nivelul
marginilor cutanate ale plăgii şi de asemenea hemostaza realizată trebuie să fie
perfectă, în caz contrar, pelicula de monomer nu aderă la ţesuturi.
Fig. 2.74 – Acolare tegumentară cu adeziv
167
CORNEL IGNA
2.6.1.7 Suturile musculare
Muşchii scheletici sunt formaţi din fascicule longitudinale, în alcătuirea cărora

intră fibre musculare. Fasciile care căptuşesc la exterior muşchii contribuie la
alunecarea lor în timpul contracţiei, la fixarea şi menţinerea formei acestora. Structura
fibro-conjunctivă a fasciilor conferă rezistenţa necesară suturii musculare.
Condiţiile şi principiile suturii musculare

- sutura musculară se execută în regim de urgenţă pentru a evita reacţiile şi
formarea cicatricelor perilezionale;
- sacrificiul de ţesut muscular să fie cât mai redus (rupturi, dilacerări);
- sutura se va efectua în poziţia de maximă relaxare a muşchiului pentru a realiza
o apropiere corespunzătoare a capetelor acestuia;
- sutura pielii să nu se suprapună peste cea musculară pentru a nu se cicatriza în
bloc;
- înnodarea firelor se va face cu blândeţe, fără tracţiune, pentru a evita
disocierea fibrelor;
- sutura fasciei musculare este obligatorie, contribuind esenţial la rezistenţa
miorafiei.
Tehnica suturii musculare

Pentru sutura muşchilor se utilizează fire resorbabile. În cazul unor solicitări
puternice vor fi preferate firele resorbabile sintetice şi chiar firele neresorbabile
(polimerii poliamidici şi esterii tereftalici).
Disocierile în lungul fibrelor musculare vor fi suturate în puncte separate simple
sau chiar în surjet simplu sau întretăiat (atenţie la ischemia produsă).
Secţiunile parţiale ale muşchilor se refac prin puncte separate de sutură
amplasate în “X”sau în “U”.
Secţiunile complete ale muşchilor se suturează cu fire în “U” orizontal, trecute în
bloc prin toată masa muşchiului.
Postoperator, sutura muşchilor membrelor presupune imobilizarea regiunii (atele,
bandaj, suspendare în chingi) pentru un interval de 12-14 zile (timp necesar refacerii
continuităţii fibrelor secţionate). Mobilizarea precoce a unui muşchi suturat (punerea
lui în tensiune) este riscantă, putând provoca dehiscenţa plăgii urmată de reacţia
musculară şi imposibilitatea apropierii şi refacerii.
168
2.6.1.8 Suturile tendoanelor

(Tenorafia)
Sutura tendoanelor secţionate parţial sau total trebuie executată în primele ore
de la producerea plăgii. Amânarea tenorafiei duce la îngreunarea reparării secundare
datorită retracţiei capetelor, degenerescenţei capetelor tendonului secţionat (în special
capătul proximal) şi al riscului crescut de infecţie a tecilor tendinoase.
Condiţiile şi principiile suturii tendoanelor

- asepsie şi antisepsie riguroasă,
- descoperirea capetelor tendonului secţionat prin manevre de flexie forţată,
eventual mărirea inciziei cutanate;
- prepararea capetelor tendonului-excizia elementelor divitalizate, regularizarea
marginilor (bisturiu foarte bine ascuţit);
- menţinerea capetelor în plagă se face prin ancorarea lor cu fir atraumatic trecut
prin peritendon;
- firele utilizate pentru sutură trebuie să fie rezistente (Polidioxanon, Dexon,
monomeri carbonici, fire metalice) şi montate în ace atraumatice.
Metode de sutură
Sutura în cască (Sterling Bunnell) utilizează un singur fir de sutură care
traversează de două ori fiecare capăt de tendon, urmând direcţii perpendiculare una
pe cealaltă - .
Sutura Tihonin recurge la trei fire de sutură trecute prin tendon la trei niveluri şi
planuri diferite. Firele se amplasează după tehnica punctului simplu de sutură - .
Sutura Le Dentu se realizează tot pe două meridiane perpendiculare unul pe
altul. Fire separate de sutură se amplasează între capetele tendonului. Perpendicular
pe această linie de sutură şi la distanţă faţă de capete se trece un fir de întărire - .
Procedeul se aplică la sutura tendoanelor care nu culisează în teci sinoviale.
Sutura cu fir dublu (în laset de cizmar, Cuneo). Firul trece prin tendon la
distanţa de 2-4 cm de locul secţionării. Ambele capete ale firului urmează un traseu cu
minim două încrucişări în “X” în fiecare porţiune de tendon - . Pentru uşurinţa
execuţiei se preferă firele armate la ambele capete cu ace. Un procedeu asemănător
este suturat Iselin în care există o singură încrucişare în „X” în fiecare capăt al
tendonului.
169
CORNEL IGNA
 
 

170
Sutura Schwartz presupune ligaturarea transfixică a capetelor tendonului pentru

a evita deşirarea acestora. Afrontarea se face cu două fire trecute transversal,
deasupra ligaturii, câte unul prin fiecare capăt al tendonului. Înnodarea firelor
transversale se face prin părţile laterale ale tendonului - .
Sutura Magda se realizează prin trecerea transfixică a unui fir de sutură prin
câte un sfert de grosimea tendonului. Se plasează asfel patru fire, de o parte şi alta a
tendonului, câte două pentru fiecare capăt. Firele se leagă pe părţile laterale ale
tendonului plasând un nod pe capătul proximal şi un nod pe capătul distal - .
Sutura în “U”. Amplasarea buclei în U se face în grosimea capătului proximal al
tendonului, capetele firului fiind exteriorizate, după trecerea simplă (din tranşa de
secţiune la exterior), în porţiunea distală - .
Sutura în cravată (Decker-Vredan). Firul pătrunde prin grosimea tranşei de
secţiune, iese şi face o buclă laterală, traversează tendonul şi face o buclă la cealaltă
margine, iese prin capătul secţionat şi pătrunde în celălalt capăt urmând traseul în
sens invers - .
Sutura suprapusă transfixică se practică în mod excepţional la tendoanele
subţiri. Firul de sutură trece transfixic, în forma literei “U”, prin grosimea capetelor
suprapuse ale tendonului - 
Sutura Sandwich. Extremitatea proximală a tendonului se secţioneză în cioc de
clarinet” şi se introduce în el capătul distal al tendonului. Firele de sutură de
amplasează transfixic în “U” între marginile laterale ale telescopării. Sutura se
completează cu fire simple amplasate la marginile despicăturii - .
Sutura în “Z” se utilizează pentru refacerea tendoanelor secţionate oblic. Se
regularizează capetele tendonului în forma literei “L”. Reunirea capetelor se face cu
fire separate, plaga suturată având forma literei “Z” - .
Secţiunile oblice ale tendoanelor se pot sutura şi simplu, cu fire separate, fixând
la început cele două unghiuri - .
Sutura tecii sinoviale se execută întotdeauna pentru a preveni cicatrizarea
aderenţială “în bloc” cu tendonul.
Accidentele cele mai frecvente întâlnite în sutura tendoanelor sunt lezarea
trunchiurilor vasculare şi deşirarea capetelor tendonului. Formarea de hematoame
secundare favorizează infecţia. Dilacerarea fibrelor tendonului datorită strângerii
excesive a firelor este un accident grav care compromite sutura primară.
171
CORNEL IGNA


 
 
172
Îngrijiri postoperatorii
Imobilizarea regiunii (membrului) într-opoziţie relaxată, utilizând bandaje gipsate
sau suspendând animalul pentru 15-20 de zile.
Prevenirea infecţiei (antibiotico-şi/sau chimio terapiei locală şi generală).
Complicaţii
- Infecţia plăgii,
- Necroza capetelor tendonului (fire de sutură strânse excesiv, fire prea dese);
- Cicatrici aderente (frecvente în cazul suprapunerii straturilor de sutură);
- Vicii funcţionale ale segmentului respectiv (pierderi de ţesut tendinos, suturi
făcute sub tensiune).
173
CORNEL IGNA
2.6.1.9 Suturile vasculare

(Angiorafia)
Peretele vaselor sanguine este alcătuit din trei tunici: internă (endarteră sau
endovenă), formată dintr-un endoteliu, sub care se găseşte o reţea de fibre elastice şi
colagene; mijlocie (media) alcătuită din fibre musculare netede aşezate circular;
externă (adventicea) cu o structură din fibre elastice, colagene şi nervoase.
Condiţiile şi principiile suturii vasculare

- Manevrarea chirurgicală a vaselor trebuie să se facă cu blândeţe, traumatizarea
endoteliului intimei pentru a preântâmpina apariţia trombozei.
- Controlul permeabilităţii vasului înainte de sutură.
- Firele utilizate pentru sutură să corespundă grosimii peretelui suturat (fire subţiri
– fine) şi de preferat cu structură monofilamentară (monofil).
- Nu se va interpune adventicea vasului între marginile plăgii suturate deoarece
împiedică vindecarea şi constituie un suport pentru trombozare.
- Lumenul vascular va fi conservat la maxim, preferând tehnicile de sutură
eversate.
- Sutura aplicată trebuie să fie etanşă, nestenozantă, netrombozantă şi
rezistentă, fără a împiedica creşterea diametrului vasului.
- Heparinoterapie intraoperatorie (injectare în vasul lezat).
- Antibioticoterapie şi terapie cu vasodilatatoare timp de 7-10 zile postoperator.
Indicaţii:
- Leziuni ale vaselor mari şi/sau vase terminale, a căror ligatură ar compromite
irigaţia segmentului respectiv;
- Transplantul de organe;
- Terapia chirurgicală a anevrismelor.
Tehnica suturii vasculare

Se decoperă vasul lezat şi se clampează cu pense Dieffenbach (bulldog) în
amonte şi în aval de leziune. Vasele mari cu leziuni longitudinale pot fi clampate cu
pensa Toma Ionescu (Satinsky), obturând numai o parte din lumen.
Disecţia venei sau arterei va elibera vasul de o parte şi de alta a leziunii.
Regularizarea capetelor vasculare, practicată în cazul plăgilor contuze, va urmări
pătrunderea în ţesut sănătos – se excizează şi adventicea răzbuzată.
Sutura vasului se face în funcţie de felul plăgii.
174
Sutura plăgilor longitudinale se poate face în puncte separate sau în fir

continuu.
La capetele plăgii vasculare se vor plasa fire tractoare, care vor fi ţinute în
tensiune de ajutor, uşurând afrontarea pereţilor vasculari prin sutură - a.
La plăgile cu dimensiuni mici firele tractoare plasate la mijlocul plăgii pot schimba
orientarea suturii din longitudinală în transversală, artificiu tehnic care concură la o
mai bună conservare a lumenului vasului - b.
Sutura continuă începe cu un nou nod, care se face întotdeauna în afara
lumenului vascular. Pentru fiecare înţepătură, manipularea vasului se face prinzând cu
pensa anatomică numai adventice. Trecerea firului de sutură prin pereţii plăgii trebuie
riguros controlată evitând mişcările laterale şi ferăstruirea pentru a nu creea orificii
parietale mari.
Tensionarea firului de sutură se face prin tracţionarea lui perpendicular faţă de
planul suturat şi numai după ce fiecare buclă a fost plasată la jumătatea distanţei
dintre două înţepături. Angiorafiile plăgilor longitudinale se execută în mod obişnuit în
surjet eversat (sutură de saltelar).
Sutura din puncte separate se face după tehnica eversată cu fire simple sau în
“U” cu nodurile plasate în afara lumenului.
Plăgile transversale incomplete se suturează identic cu discontinuităţile
longitudinale. Cel mai frecvent, plăgile vasculare transversale sunt complete şi pentru
refacerea lor este necesar să se recurgă la o tehnică de anastomoză.
Anastomoza termino-terminală se poate realiza prin sutură continuă eversată
sau în puncte separate eversate - 
Pentru uşurarea manevrelor şi pentru calibrarea circumferinţelor prin capetele
vasului se trec (2-4) fire tractoare. Sutura debutează între două – trei fire tractoare
(tehnica triangulaţiei), continuând apoi pe întreaga circumferinţă, mereu între două fire
tractoare tensionate de ajutor. Unii autori plasează mai multe fire tractoare (Vasilescu
– 2005), amplasarea firelor de sutură pe circumferinţa vasului respectând tehnica
hexagonului sau a octogonului.Aceaste tehnici facilitează afrontarea şi eversarea
suturii, prevenind stenozarea.
Când există pierderi de ţesut vascular între capetele vasului ce urmează să fie
anastomozat se va recurge la interpunerea de grefe vasculare (de regulă un fragment
de venă) sau de proteze sintetice.
175
CORNEL IGNA
a
b
176
Anastomozele termino-terminale pot fi realizate, de asemenea prin suturi

ancorate pe inele de vitalium sau polivinil (Marcenac, 1974) -  sau prin suturi
(mecanice) cu aparate ca AST-8 sau Nakayama - .
Anastomoza termino-laterală se foloseşte pentru reimplantarea arterială.

Construirea unui asfel de anastomoze presupune secţionarea vasului de implantat
(implantului) în bizou (oblic), lungimea anastomozei trebuind să fie de aproape două
ori mai mare decât calibrul. Fixarea vasului implantat se face cu fire în “U” la ambele
extremităţi ale inciziei longitudinale. Sutura circumferenţială este identică cu cea
prezentată la anastomoza termino-terminală - .
O sutură vasculară corect executată sângerează puţin în momentul restabilirii

fluxului sanguin (declampare). Orificiile parietale cauzate de sutură se acoperă cu un
tromb neobstructiv. Dacă săngerarea continuă şi după 3-5 minute este obligatorie
amplasarea de fire suplimentare care să completeze etanşeitatea suturii primare.
Complicaţia postoperatorie cea mai redutabilă este ischemia cauzată de

tromboza vasului la nivelul suturii. Atitudinea terapeutică în acest caz ca şi în situaţia
unor hemoragii secundare presupune reintervenţia de urgenţă pentru completarea
suturii sau dezobstrucţia vasului (Vasilescu – 2005).
177
CORNEL IGNA

 
178
2.6.1.10 Suturile nervilor

(neurorafia)
Sutura unui nerv periferic este indicată în orice întrerupere parţială sau totală a
continuităţii acestuia.
Nervul periferic este alcătuit din fibre nervoase, grupate în fascicule, învelite într-
o teacă conjunctivo fibroasă (perinerv). La exterior tot nervul este îmbrăcat într-o
teacă mai groasă (epinerv).
După secţionare în capătul distal al unui nerv au loc fenomene de
degenerescenţă Walleriană, proliferarea celulelor tecii Schwann cu formare de ţesut
conjunctiv cicatricial-gliomul. În capătul proximal al nervului secţionat are loc,
inconstant, un fenomen de degenerare urmat de o creştere a axonilor care, dacă
suprafeţele celor două capete sunt apropiate şi bine orientate, reuşesc să refacă, în
timp, continuitatea fibrei nervoase. Când s-a format un gliom al capătului distal
creşterea axonală proximală este dezordonată formând nevromul.
Condiţiile şi principiile suturii nervilor

- Manevrarea delicată a ţesuturilor nervoase (instrumente microchirurgicale,
material de sutură foarte fin, hemostază perfectă etc.).
- Alinierea corectă a capetelor nervului presupune o chirurgie desfăşurată sub

microscop (Opmi, Kleinert- Weck). Timpii operatori sunt: epineurectomie, disecţia
fasciculelor nervoase (neuroliza), aproximarea (apropierea capetelor nervului) şi
coaptarea prin sutură (Ionescu, 1989).
- Evitarea tensiunii asupra suturii (sutura sub tensiune duce la creşterea

volumului cicatricei, ceea ce impiedică creşterea axonală).
- După sutura nervului se va aşeza într-un pat muscularintegru, evitând

alăturarea la suturi ale straturilor învecinate, risc de formare a unor cicatrici fibroase
sclerozante.
179
CORNEL IGNA
Tehnica suturii
Orice procedeu chirurgical de reparare a trunchiurilor nervoase periferice se

desfăşoară în patru timpi: prepararea capetelor, aproximarea, coaptarea, menţinerea
coaptării.
Pentru prepararea capetelor secţionate este necesară descoperirea capetelor
nervului şi expunerea lor. Delimitarea macroscopică a nervului (disecţia) trebuie
limitată la strictul necesar, conservând vascularizaţia extrinsecă a acestuia ceea ce
permite suturarea în condiţi optime.
Epinevrectomia (excizia circulară a epinervului se face cu foarfeca
microchirurgicală sub microscop) permite delimitarea şi înlăturarea nevromului
posttraumatic. Excizia epinervului este obligatorie în cazul suturii secundare
epineurale şi în cazul suturii perineurale deoarece ţesutul epineural proliferează mai
repede decât ţesutul perineural, interpunându-se între fasciculele nervului.
Neuroliza este procedeul prin care nervul este eliberat chirurgical din cicatricea
care îl încastrează. Neuroliza externă poate fi efectuată macroscopic prin eliberarea
nervului din cicatricea epinervului. Neuroliza internă presupune utilizarea
microscopului pentru disecţia dlimitantă a grupelor de fascicule nervoase. Disecţia se
face pe calea septurilor interfasciculare fără a leza perinervul. Secţionarea
perinervului compromite fasciculul nervos conţinut.
Aproximarea, prin care se realizează apropierea celor două capete de nerv,
trebuie să evite răsucirea suprafeţelor şi tensionarea filetelor nervoase. Apropierea
capetelor se face cu două fire subţiri trecute prin epinerv la distanţă de locul viitoarei
suturi.
Coaptarea poate fi: - directă (neurorafia) şi - indirectă (grefa de nerv)
După modelul în care se realizează alinierea componentelor unui triunghi nervos
coaptarea directă poate fi: - epineurală (externă) prin epineurorafie (sutură epineurală)
şi - fasciculară (fascicul la fascicul) prin sutură perineurală.
Menţinerea coaptării se obţine prin sutură utilizând fire polimerice sintetice
monofilamentare (nailon) fire (10/0-11/0) montate în ace atraumatice.
180
I. Sutura epineurală (epineurorafia) este tehnica de sutură cel mai frecvent

utilizată pentru refacerea continuităţii unui nerv periferic fiind simplă, rapidă şi poate fi
executată sub o mărime minimă (Hoerlein -1971).
Se execută o tranşă nouă de secţiune la ambele capete ale nervului (această
manoperă aplicabilă în cazul unor leziuni recente, suplineşte epinevrectomia) - a.
Această regularizare a suprafeţelor se face prin tăiere cu un bisturiu fin, foarte bine
ascuţit.
Aproximarea se face cu două fire de ghidaj - b.
Coaptarea se realizează şi se menţine prin amplasarea pe întreaga circumferinţă
a nervului de fire separate trecute strict prin epinerv) - c. Alinierea capetelor se face
urmărind vasele epinervului şi dispoziţia fasciculelor.
II. Sutura perineurală (fasciculară) presupune excizia circumferenţială a

epinervului la ambele capete ale nervului şi disecţia pe grupe de fascicule.
Sutura fiecărui grup de fascicule se face trecând un singur fir de sutură prin
perinerv, rar fiind necesare două puncte de sutură pentru un fascicul - .
Sutura perineurală permite alinierea perfectă a fasciculelor motorii şi senzitive
corespondente.
Complicaţii postoperatorii
- Infecţia plăgii
- Nevromul denotă o afrontare incorectă sau chiar trecerea firului de sutură prin
fibrele nervoase.
- Modificări de sensibilitate şi/sau motricitate ale segmentului corporal
corespunzător nervului suturat.
181
CORNEL IGNA
a
b
c
182
2.6.1.11 Suturile digestive
Suturile digestive au creat, întotdeauna, contraverse şi dileme actualizate

permanent şi întreţinute, în primul rând, de dificultatea alegerii din cele peste 300 de
procedee recomandate de literatură (Prasad şi colab. – 1972, Simici – 1976) a
variantei optime de execuţie.
Sutura gastro-intestinală este o manoperă chirurgicală prin care două tranşe
digestive sunt puse în contact şi se solidarizează între ele în scopul reparării unei
discontinuităţi a peretelui digestiv sau în vederea efectuării unei anastomoze.
Condiţiile şi şi principiile suturii digestive:
1) Evitarea infecţiei, consecutiv revărsării conţinutului din tubul digestiv în

cavitatea abdominală sau în plagă, prin izolarea organului.
2) Umectarea organului exteorizat cu soluţie clorură-sodicăizotonă, călduţă la
0 C.
38
3) Evitarea tracţionării brutale a mezourilor.
4) Marginile plăgii să fie regulate şi să prezinte o vascularizaţie
corespunzătoare (arteră pulsatilă la un centimetru de tranşa de secţiune).
5) Respectarea vascularizaţiei suprafeţelor ce urmează a fi unite, firele fiind
trecute paralel cu vasele parietale.
6) Sutura să fie precedată de hemostaza perfectă a tranşelor de secţiune
pentru a evita formarea unor colecţii sanguine sau seroase între marginile plăgii.
7) Evitarea ischemiei produsă de pense de baraj, care pot fi înlocuite cu
succes de bureţi umeziţi ţinuţi de ajutor sau de aplicarea tehnicii cu lumen deschis şi
fire tractoare.
8) Se pune în contact porţiuni cu lungimi egale. În caz contrar se
periclitează etanşeitatea. Corectarea incongruenţelor se face prin tehnici speciale.
9) Evitarea tensiunii asupra suturii. Rafia se va executa între suprafeţe
complet libere, neaderente la planurile din vecinătate ceea ce previne ischemia şi
fistulizarea.
10) Obligativitatea includerii în pasul de sutură a stratului submucos,
indiferent de tehnica de execuţie (endoversată, eversată, ivaginantă sau prin
183
CORNEL IGNA
apoziţionare). Submucoasa reprezintă stratul cel mai important pentru vindecarea

suturilor digestive, fiind bine vascularizată, cu capacitate de sfincterizare a firelor
(etanşeizare) şi foarte rezistentă la distensie şi tracţiune.
11) Asigurarea zonei deperitonizare situată mezenteric se face prin acolarea
cu un fir în “U” a foiţelor peritoneale care înconjoară viscerul.
12) Etanşeitatea perfectă. Execuţia unei suturi etanşe presupune respectarea
congruenţei suprafeţelor de sutură., o afrontare corectă şi o spaţializare
corespunzătoare între firele de sutură.
Suturile în surjet asigură o etanşeitate mai bună decât suturile cu fire separate.
13) Neocluzionarea şi nestenozarea lumenului digestiv.
Atunci când lungimea unei plăgi intestinale longitudinale nu depăşeşte diametrul
ansei respective, tehnica de enterorafie transversală asigură un calibru suficent.
Plăgile longitudinale care depăşesc diametrul intestinului nu pot fi suturate transversal
deoarece se creează o deformare accentuată a ansei respective prin turtirea ei.
Stenozarea sau chiar ocluzionarea lumenului intestinal este favorizată de utilizarea
suturilor endoversate, eversate, telescopate, a surjetului şi, mai ales, de multiplicarea
straturilor de sutură. Studii recente (Igna C. – 1996) au demonstrat că suturile
eversate produc stenozări mai accentuate decât suturile endoversate, iar aderenţele
cu potenţial stenozant sunt mai frecvente. Suturile apoziţionate realizate prin tehnici
de aproximare sau de strivire produc cea mai mică stenozare (Bellengher – 1984).
14) Individualizarea suturilor este un principiu fundamental care urmăreşte
particularizarea execuţiei tehnice în funcţie de individ şi de terenul biologic afectat.
184
Clasificarea rafiilor digestive ţine cont de mai multe criteri:
1. Numărul de planuri suturate:

- monoplan - ;
- biplan - ;
- triplan (mai rar, în general nerecomandat).
2. Modul de implantare a firului;

- fire (puncte) separate - ;
- fir continuu (surjet) - .
3. Modul de afrontare a pereţilor tubului digestiv;

- apoziţionate - ;
- exoversate - ;
- endoversat - ;
- telescopate - ;
4. Modul în care straturile anatomice sunt străbătute de firul de sutură:

- perforante (în bloc) - ;
- neperforante - ;
5. Materialul utilizat pentru acolare:
- suturate (fire de sutură);
- agrafare (mecanice) – clipsuri metalice;
- lipire (materiale adezive).
185
CORNEL IGNA
 



 


 


186

Tehnici de sutură cu fire separate
Avantaje (V. Fluture, 1984): - sutura se face fără stenozare şi îşi păstrează
elasticitatea; - vindecarea este mai bună, materialul de sutură fiind mai puţin; - este
mai uşor de efectuat în profunzime; - permite, la organismele în dezvoltare, creşterea
anastomozelor.
Dezavantaje: - execuţia necesită o durată mai lungă de timp; - efectuarea unui număr
mare de noduri generatoare, în funcţie de locul în care sunt plasate, fie de obliterări fie
de acolări aderenţiale; - necesită individualizarea hemostatică a vaselor din tranşă.
1. Punctul de sutură simplă, penetrant – firul trece oblic peretele digestiv
prinzând mai multă seroasă decât mucoasă, iar înnodarea se face în interiorul
lumenului. Amplasarea oblică a firului de sutură evită prolabarea mucoasei între
tranşele digestive suturate - .
2. Punctul de sutură strivitor (“crusching”) este o variantă a punctului simplu, în
care firele se leagă strâns pentru a secţiona sero-musculara şi mucoasa, rămânând
ancorate numai în submucoă - .
3. Punctul de sutură eversat tip Albert străbate toate straturile peretelui
digestiv, realizând o afrontare muco-mucoasă cu nodurile plasate în contact cu
seroasa - .
4. Punctul de sutură perforant, eversat în “U” se execută în mod asemănător
cu precedentul, amplasând firul în ansă orizontală pe o margine a peretelui lumenului
digestiv, respectiv capetele firului se înnoadăpe marginea opusă - .
5. Punctul de sutură în “U”, tip O’ Connel este un model de rafie perforantă,
endoversată. Firul de sutură realizează bucla de “U” în interiorul lumenului pe una din
margini, cealaltă servind ca suport pentru înnodare - .
6. Punctul de sutură tip Gambee este total (penetrant) şi numai parţial
endoversat (numai mucoasa digestivă). Firul de sutură se implantează prin toate
straturile unei margini a peretelui digestiv, revenind pe aceeiaşi parte doar prin
mucoasă şi submucoasă, trecut apoi pe marginea opusă unde străbate submucoasa
şi mucoasa şi apoi din lumen trece din nou perforant prin toate straturile (mucoasă,
submucoasă, musculară şi seroasă) înnodându-se la exterior - . Sutura realizată
prin puncte de tip Gambee endoversează submucoasa şi mucoasa, evitând
prolabarea şi eversează planurile sero-musculare. Firele trecute după model Gambee
pot fi legate strâns, strivind seroasa şi musculoase, tehnica “crusching” de afrontare a
celor două planuri.
7. Punctul de sutură tip Jobert executat prin trecerea firului prin toate straturile,
de câte ori prin fiecare margine, cu înnodare în afara lumenului realizează o rafie
perforantă, endoversată - .
8. Punctul de sutură tip Fruchaud realizează practic, cu un singur fir o rafie
totală, endoversată, biplan. Prima implantare a firului de sutură este perforantă,
similară cu tehnica punctului Jobert, continuând apoi cu unul din capetele firului o
amplasare extramucoasă de tip Lembert (din marginea opusă a locului de ieşire a
primei bucle şi încheind cu plasarea nodurilor pe suprafaţa seroasei) - .
187
CORNEL IGNA
 



188
9. Punctul de sutură tip Blaier-Donatti constă în trecerea perforantă a firului de

sutură, realizând o buclă în “U”, în plan vertical cu nodurile plasate în seroasă.
Tehnica prezentată -  eversează marcant tranşa de sutură, oferind totodată un plus
de soliditate. Posibilitatea trecerii firului în mod asemănător dar cu înnodare în
interiorul lumenului digestiv este dezvoltată datorită endoversării stenozante pe care o
realizează.
10. Punctul de sutură tip Herzog se abate de la tehnica punctului în “U” vertical
doar prin trecere a firului plasat în profunzime prin muchiile marginilor inciziei. Această
modalitate de rafie realizează o endoversare minimă a tranşelor suturate.
11. Punctul de sutură tip Gely este perforant, endoversat, având următoarea
traectorie: perforant-perforant cu pas oblic de traversare a inciziei; traversarea plăgii
cu vizualizarea firului, urmând apoi în sens retrograd plasamentul; penetrant-penetrant
cu traversare oblică (se obţine cu încrucişare în “X”) şi înnodare la exterior - . Acest
tip de sutură realizează o bună coaptare a marginilor plăgii, prezentând însă
dezavantajul “încreţirii” tranşei de sutură.
12. Punctul de sutură eversat, extramucos, tip Jourdan trece prin seroasă,
musculară şi submucoasăfără a penetra mucoasa. Înnodarea firului se face înafara
lumenului - .
13. Punctul de sutură tip Lembert realizează o rafie endoversată, neperforantă
firul de sutură fiind trecut sero-musculo-seros - .
14. Punctul de sutură tip Halstead se inseră ca o buclă în forma literei “U”,
plasând în plan orizontal, după tehnica Lembert - . Sutura de tip Halstead este, de
asemenea, o rafie endoversată, neperforantă (Wingfield şi Rawlings – 1983).
15. Punctul în “L” tip Roman presupune o trecere a firului după tehnica
Lambert, urmărind egalizarea marginilor plăgii tubului digestiv. Pe versantul cu
lungimea mai mare implantarea firului este paralelă cu plaga iar pe versantul opus,
mai scurt, respectă tehnica clasică – perpendicular pe incizie - .
189
CORNEL IGNA



190
Tehnici de sutură în fir continuu

În sutura în fir continuu se foloseşte un singur fir care este implantat succesiv în
marginile plăgii în trei timpi: fixarea firului prin nodul de debut; coaptarea tranşelor prin
inserarea firului; finalizarea suturii printr-un nod terminal.
Avantaje: - coaptare etanşă; - hemostatică; - execuţie rapidă; - afrontare uniformă.
Dezavantaje: - ischemia tranşei de sutură; - riscul dehiscenţei plăgii dacă firul se
rupe într-o porţiune; - stenozarea lumenului prin plisarea peretelui ca urmare a
strângerii excesive a firului .
1. Sutura în fir continuu simplu (clasică, de croitorie) în care firul trece
perforant prin straturile peretelui digestiv (pe o tranşă de la seroasă la mucoasă, iar pe
cealaltă de la mucoasă la seroasă) - .
2. Sutură în fir continuu întretăiat (plăpumărească, mattress) rezultă în urma
trecerii firului, la fiecare pas prin bucla precedentă. Prin această manevră se
urmăreşte creşterea rolului hemostatic al suturii, o siguranţă sporită în etanşeizare şi
prin poziţia perpendiculară a firului faţă de marginile plăgii se împiedică plisarea
acestora - .
3. Sutura tip Schmieden este frecvent utilizată pentru rumino-şi gastrorafie
când de regulă interesează fie toate straturile peretelui digestiv, fie numai mucoasa.
Inserarea firului se face prin începerea fiecărui pas din interiorul lumenului - .
4. Sutura de tip Bell este asemănătoare cu tehnica precedentă firul fiind trecut
însă, la fiecare pas, de la seroasă înspre mucoasă. Ambele tehnici realizează o
afrontare corectăfără endo-sau eversarea tranşelor - .
5. Sutura în zig-zag prezintă mai multe variante. Diferenţele constau în numărul
de straturi ale peretelui digestiv străbătute de firul de sutură şi în modul de trecere a
firului de la margine a plăgii la alta. Firul străbate marginile plăgii într-o succesiune de
fir în formă de “U” cu buclă paralelă cu tranşele inciziei pe care, prin strângerea
surjetului, le endoversează.
Metoda Connel (Connel-Mayo) constă în trecerea perforantă a firului prin peretele
digestiv cu bucla transversantă, perpendicular pe tranşele de secţiune, rezultând o
endoversare a acestora - .
Metoda Cusching presupune o sutură endoversată, extramucoasă, cu firul trecut
prin seroasă, musculară şi submucoasă, respectând modul de implantare prezentat
la tehnica precedentă - .
191
CORNEL IGNA


192
Metoda Bledinger este la fel o sutură endoversată, extramucoasă cu firul trecut

doar prin seroasă şi musculară - .
Metoda Plahotin-Sadowski sau Guard. Firul este trecut numai prin sero-
musculoasă, traversând oblic plaga asfel încât segmentele de perete încărcate pe fir
sunt mai lungi decât distanţele libere de pe versantul opus - . La celelalte metode
de sutură în zig-zag, prin trecerea perpendiculară a firului peste plagă, aceste
mărimi sunt egale.
6. Sutura Lembert reprezintă o tehnică de implantare a firului asemănătoare cu
sutura Lembert întreruptă, respectiv sero-musculo-seros în fiecare margine cu
traversare perpendicular pe linia de incizie. Rafia în fir continuu tip Lembert este o
sutură endoversată, extramucoasă - .
7. Sutura în bursă (pungă de tutun) serveşte de regulă pentru închiderea unor
orificii viscerale de formă circulară. Firul este implantat, prin pasuri egale, de jur
împrejurul plăgii, trecând prin seroasă, musculară şi submucoasă - 
.
Suturile mecanice
Suturile mecanice cu agrafe realizează o coaptare a tranşelor digestive
asemănătoare cu cea obţinută în urma aplicării rafiilor în puncte separate perforante.
Avantaje: - edem tisular minim; - nu produce strivirea buzelor plăgii şi nici necroza
lor; - etanşeitate perfectă; - comprimare egală pe toată lungimea sau circumferinţa
plăgii; - control radiologic al prezenţei materialului implantat; - execuţie rapidă.
Dezavantaje: - preţ de cost ridicat; - hemoragie intensă; - includerea materialului
mecanic timp de mai mulţi ani în cicatrice şi uneori eliminarea în lumenul digestiv.
Tehnica suturilor mecanice – vezi și capitolul 2.6.1.3.
Anastomozele cu suport mecanic

Anastomozele cu suport mecanic sunt rar practicate în chirurgia actuală. Astfel
de anastomoze au fost descrise pentru intestin.
Anastomoza cu buton se utilizează pentru realizarea anastomozelor intestinale
termino-terminale. Există mai multe modele de butoane anastomotice (Denans,
Jaboulay-Lumiere) care sunt alcătuite, în principiu, din două piese canelare. Piesele
fixate separat la câte un capăt al anselor de anastomozat, se pot coapta prin
îmbucare, afrontând totodată şi suprafeţele de intestin (Simici – 1976) - . Datorită
dezavantajelor (de riscul necrozei ţesuturilor strivite şi posibilitatea ocluziei intestinale
prin încastrarea butonului) la ora actuală tehnica este abandonată.
193
CORNEL IGNA



194
2.6.1.12 Suturile organelor parenchimatoase
Indicaţii: tratamentul rupturilor splinei, ficatului, rinichilor, rezecţii parţiale de

splină, ficat, pulmon (lobectomii(, nefrotomii.
Condiţiile şi principiile suturii organelor parenchimatoase
- Hemostaza trebuie să fie asigurată de sutură, îndeosebi în cazul plăgilor
profunde, unde o sutură limitată la suprafaţă poate antrena în profunzime dezvoltarea
unui hematom disecant.
- Rezistenţa suturii trebuie asigurată prin utilizarea unor tehnici de rafie care să
nu producă deşirarea parenchimului.
Tehnica suturilor
Pentru a îndeplini dezideratele principale ale refacerii organelor parenchimatoase
sutura plăgilor se face în două rânduri succesive, un rând cu rol hemostatic şi
respectiv, al doilea rând de afrontare-rezistenţă (Nica – 1983) - .
Hemostaza tranşelor de rupere sau de secţiune a organelor parenchimatoase se
poate asigura prin plombajul lor cu burete hemostatic (celuloză oxidată, colagen
micronizat) sau cu epiplon menţinute cu puncte de sutură separate în “U” sau în “X”
trecute prin toată grosimea parenchimului -  (Annis şi Allen – 1976).
Sutura hemostatică poate fi executată şi în surjet întretăiat, surjet laţ (Nica -
1983) -  sau cu fire separate amplasante în dublu “U” (Ţepeneu – 1996) - .
Afrontarea marginilor plăgilor splenice, hepatice şi renale se face cu un al doilea rând
de sutură (puncte separate simple, în “U”, surjet întretăiat) trecut prin capsula
organului şi ancorat superficial în parenchim.
În rezecţiile pulmonare sutura bronhiei (închiderea în bont) se face cu puncte
separate simple amplasate prin arcul cartilaginos al ultimului inel rezidual bronhic.
195
CORNEL IGNA


196
2.6.1.13 Îngrijirile postoperatorii ale suturilor
Se rezumă la examinarea zilnică, urmărindu-se reacţia inflamatorie, drenajul,

caracterul secreţiilor şi comportamentul local al firelor. Se recomandă cu plăgile
suturate să fie protejate de pansamente mai ales în cazul celor plasate în regiunile la
care animalul poate ajunge să se lingă sau să se scarpine. Pansamentul suturat este
cel mai eficient în cazul plăgilor operatorii efectuate în condiţii aseptice. În toate
cazurile se vor lua măsuri de protecţie şi de igenă corespunzătoare.
La apariţia colecţiilor sau a supuraţiei (infecţiei), se vor desface unul sau mai
multe fire şi se va asigura drenajul şi antisepsia corespunzătoare.
Dacă, din diferite motive, firele se desfac înainte de formare cicatricei, acestea se
vor reaplica. Când există un proces supurativ extins, sutura se va desface complet
pentru a se putea asigura drenajul şi antisepsia. Sutura se va replica numai când a
apărut ţesutul de granulaţie. În toate aceste cazuri este contraindicată operaţia de
vivifiere sau de chiuretare a ţesutului de granulaţie. Atunci când pielea este aderentă
şi nu se poate deplasa, pentru a realiza acoperirea ţesutului de granulaţie şi afrontare,
se recomandă decolarea acesteia şi la nevoie excizia marginilor plăgii (dacă acestea
sau fibrozat).
Scoaterea firelor de la suturile cutanate se face după 7 – 8 zile la câine şi cal, 10
– 12 zile la porc, oaie şi 12 – 14 zile la taurine. Se vor scoate mai repede firele din
regiunile bine vascularizate şi cu piele fină (pleoape, urechi) şi mai târziu cu regiunile
cu pielea mobilă (articulaţii, extremităţi) şi la animalele mai bătrâne sau cu deficienţe
metabolice (vezi factorii de cicatrizare a plăgilor).
La scoaterea firului, indiferent de tehnica de implantare se va urmări ca partea de
la exterior a firului să nu fie trasă prin ţesuturi, de aceea firul se taie într-o parte cât
mai aproape de piele.
197
CORNEL IGNA
2.7 Drenajul
Drenajul este manopera chirurgicală prin care se asigură evacuarea conţinutului

lichid (secreţii, excreţii, puroi, sânge) din cavităţile naturale ale organismului
(peritoneală, pleurală) şi/sau din cavităţile de neoformaţie (plăgi, abcese, tumori,
chişti, flegmoane etc.).
Indicaţii
1. Drenajul plăgilor operatorii este necesar în caz de:
- contaminare importantă prin proces septic;
- hemostază imperfectă;
- lambouri şi decolări.
2. Drenajul plăgilor accidentale se impune în caz de:

- plăgi contuze, delabrante;
- plăgi contaminate cu corpuri străine,
- plăgi care deschid căi excretorii şi/sau secretorii.
3. Drenajul peritoneal practicat în scop profilactic are următoarele indicaţii:

- anticiparea acumulării de secreţii sero-limfatice ca urmare a unor manopere
operatorii caracterizate prin decolări întinse, disecţii extensive, hemostază imperfectă;
- posibilitatea producerii dehiscenţei unei suturi (gastrice, intestinale);
- operaţii de evisceraţie, plăgi accidentale penetrante şi/sau perforante;
- operaţii pe organe cu inflamaţii acute sau cu conţinut purulent.
Indicaţiile drenajului peritoneal terapeutic :
- colecţii purulente în cavitatea peritoneală sau în organele parenchimatoase;
- extravazate de bilă şi/sau suc pancreatic;
- peritonită acută generalizată.
198
4. Drenajul pleural are ca obiective:

- menţinerea expansionării pulmonare (după pneumotoraxul accidental sau
operator) prin eliminarea aerului;
- evacuarea produselor lichidiene – sânge, exsudat, puroi – din cavitatea
toracică.
Principiile drenajului
Alegerea materialului şi metodei de drenaj se face ţinând cont de localizarea

colecţiei, cantitate şi calităţile produsului ce urmează a fi evacuat, posibilitatea
refacerii colecţiei, morfofiziologia cantităţii drenate (dispoziţie anatomică, mişcările pe
care le execută sau la care este supusă). Tipul de drenaj trebuie să corespundă
debitului secreţiilor şi timpului anticipat de menţinere a drenului.
Poziţionare drenului trebuie să respecte: - aşezarea capătului interior al
drenului în partea cea mai declivă a colecţiei; - aşezarea drenului se face, de obicei, în
centrul procesului patologic; - cel mai scurt traiect către exterior; - traiect liniar fără
cutări; - evitarea contactului cu vasele sanguine, nervii sau organele (risc de
comprimare – ulcerare a acestora sau de obturarea drenului).
Exteriorizarea drenului se supune următoarelor reguli: - drenul se
exteriorizează printr-o contraincizie pentru a evita scăderea rezistenţei cicatricei
operatorii ca şi scurgerea lichidelor în plagă-infecţie, dehiscenţa suturii, ulceraţie,
cicatrici atone etc.; - plasarea capătului exterior al drenului este dependentă de
metoda de drenaj.
Fixarea drenului este obligatorie, executându-se cu fire de sutură ancorate în
piele şi înnodare în jurul drenului.
Supravegherea drenajului este necesară pentru a evita suprimarea
intempestivă prin smulgerea drenurilor de către animal sau prin colmatarea tuburilor.
Funcţionalitatea drenului se apreciază urmărind cantitatea şi aspectul produselor
evacuate. Dezobstruarea unui dren tubular se face, după caz, fie prin aspiraţie, fie prin
mobilizarea minimă (1-2 cm) spre exterior.
Suprimarea drenajului se face atunci când se constată: - diminuarea până la
absenţă a lichidului de drenaj; - dezinfiltrarea plăgii şi a ţesutului din jur; - depăşirea
perioadei de risc (drenuri profilactice).
199
CORNEL IGNA
Metode de drenaj
După scopul urmărit:

1. Drenajul preveniv (profilactic) se instituie intraoperator atunci când
condiţiile operatorii (contaminare, inflamaţie, hemostază imperfectă, suturi deficitare,
decolări, debridări, durată mare a intervenţiei etc.) indică posibilitatea apariţiei infecţiei
sau a acumulărilor lichidiene.
2. Drenajul curativ (terapeutic) se instituie pentru evacuarea revărsatelor
(aeriene, hemoragice, chiloase, purulente etc.) deja existente.
După modul de realizare a evacuării (Miller – 1993):
1. Drenajul pasiv realizează evacuarea lichidelor prin scurgere gravitaţiona-lă

sau prin ascensiune capilară.
Drenajul pasiv gravitaţional – asigură evacuarea cu ajutorul drenurilor tubulare

plasate în punctul cel mai decliv al unei colecţii. Pe acelaşi principiu fizic (legea
gravitaţiei) se bazează şi “drenajul postural” care presupune aşezarea animalului într-
o poziţie care să favorizeze scurgerea şi acumularea lichidelor în zona cea mai
declivă.
Drenajul pasiv capilar recurge la drenuri textile (tifon, mătase, nailon) care
realizează un sistem capilar în care lichidele progresează independent de gravitaţie.
2. Drenajul activ (aspirativ) evacuează lichidele prin aspirarea lor cu seringa sau
cu aparate speciale (pompe de vid, aspiratoare chirurgicale).
200
Materiale de drenaj
Tuburile din cauciuc sau material plastic sunt cele mai utilizate, existând mai
multe tipuri:
- tubul Penrose este confecţionat din cauciuc subţire având diametrul interior de
1-2 cm - ;
- tubul simplu din cauciuc desulfurizat, latex, polietilenă sau silastic, are diverse
diametre şi este prevăzut la capătul interior cu unul sau mai multe orificii laterale - ;
- tubul ţigaretă este un tub din cauciuc cu lumenul străbătut de o meşă de tifon
(dren capilar) - ;
- tubul cu lumen dublu asigură evacuarea lichidelor prin lumenul mai gros iar prin
celălalt permite intrarea aerului sau spălarea cu lichide a cavităţii - ;
- tubul Redon este din material plastic prevăzut cu multiple orificii laterale
punctiforme - .
- tubul Foley -  - este un tub flexibil de cauciuc natural care prezintă două
canale, unul prin care se asigură evacuarea lichidelor de drenaj, iar al doilea face
legătura cu un balonaș situat la vârful cateterului. Posibilitatea introducerii în balonaș
de lichide sau aer asigură remanența cateterul Foley în cavitațile în care a fost montat.
Dezavantajele drenajului prin tuburi sunt: permit contaminarea din afară, se pot
colmata, iritante pentru ţesuturi producând reacţii de copr străin produc traiecte
fistuloase atunci când se menţin mai mult timp.
Lamele din cauciuc sau material plastic, netede sau ondulate, sunt utilizate
pentru drenajele superficilae pasive - .
Tifonul se foloseşte sub formă de meşe (fitil), asigurând drenajul capilar al
secreţiilor. Dezavantajul acestui tip de dren este imbibiţia rapidă cu fibrină care
anihilează funcţia capilară a meşei.
Firele de setolină sau nailon (Temelcu – 1983) se utilizează în mănunchiuri, fiind
folosite pentru drenajul capilar al spaţiilor subcutanate - .
Aparatura pentru drenaj
Aparatura de aspiraţie (sistemele de vid) mai frecvent utilizată pentru drenajul
chirurgical include:
- aspiratoarele chirurgicale portabile cu presiune reglabilă;
- trompele de vid cu acţionare hidraulică (jet de apă);
- staţiile centrale de aspiraţie.
Borcanele colectoare pot fi unice sau multiple în funcţie de tipul de drenaj utilizat.
Tuburile de legătură între dren şi borcanele colectoare sunt confecţionate din
cauciuc sau material plastic şi înainte de folosire sunt în mod obligatoriu sterilizate.
201
CORNEL IGNA
   



202
Tehnici de drenaj
Drenajul spaţiilor subcutanate se practică cu drenuri pasive din meşe de tifon
sau din fire setolină-nzlon.
Drenajul colecţiilor intratisulare (chisturi serosanguinolente, abcese,
flegmoane) este pasiv realizat cu tuburi simple, tuburi ţigaretă sau meşe de tifon.
Drenurile se schimbă cu altele noi, sterile sau după caz se suspendă după 24 de ore,
maxim 48 de ore.
Drenajul plăgilor necavitare se asigură prin metode de drenaj cu tuburi simple,
Redon, ţigaretă, meşă de tifon, lame de cauciuc sau fire de setolină-nailon, dependent
de tipul plăgii, cantitatea şi calitatea secreţiilor. Drenarea plăgilor operatorii cu decolări
şi disecţii întinse (mamectomii, extirparea unor tumori) se face cu meşe de tifon care
au şi rol hemostatic. Drenajul preventiv al unei plăgi nesupurate se suprimă după 24
de ore cel mult 48 de ore.
Drenajul cavităţii peritoneale se realizează prin:
1. Drenuri simple (tuburi-lame) care funcţionează prin declivitate – gravitaţie şi
prin presiune intraperitoneală.
2. Drenajul cu meşă şi drenul tub-ţigaretă care funcţionează prin capilaritate se
suprimă după 3-4 zile pentru anu favoriza infecţia.
3. Drenajul aspirativ închis se face printr-un dren tubular racordat la un borcan
colector cu presiune negativă.
4. Drenajul aspirativ continuu utilizează 2-3 drenuri tubulare racordate la o sursă
se aspiraţie continuă. Presiunea de aspiraţie trebuie să fie de 15 până la 30 cm
coloană apă. Acest tip de drenaj poate fi asociat cu lavajul continuu sau intermitent al
cavităţii abdominale.
Drenajul cavităţii toracice se face cu drenuri tubulare şi poate fi:
- Simplu (sifonaj) -  – în care evacuarea se realizează pasiv prin forţa mişcărilor
expiraratorii. În timpul inspiraţiei lichidul din borcanul colector urcă în tubul de legătură
cu animalul până la valori (10-20 cm) care egalizează presiunea negativă realizată în
torace. Acest tip de drenaj este indicat pentru evacuarea secreţiilor pleurale
inflamatorii. Momentul suprimării drenajului se recunoaşte prin absenţa mişcărilor
oscilatorii ale lichidului din borcanul colector care corespunde reexpansionării
complete a pulmonului.
- Aspirativ. Este cel mai folosit în chirurgia veterinară fiind indicat în caz de
pneumotorax. Sistemul de drenaj pleural aspirativ poate fi:
- drenajul continuu – cu un borcan colector - ;
- drenaj intermitent cu trei borcane colectoare -  (mai rar utilizat).
203
CORNEL IGNA


204
Suprimarea drenajului pleural presupune corelarea creşterii presiunii negative din

pleură cu mişcările de extragere a tubului de dren şi închiderea, cu un fir în bursă a
orificiului din peretele toracic. Firul de sutură se montează în prealabil. O execuţie
corectă evită intrarea aerului în pleură (pneumotorax).
Incidente, accidente şi complicaţii ale drenajului
- Obturarea drenului are loc prin colabare, colmatare, (cheaguri de sânge,
sfaceluri tisulare, dopuri de fibrină sau imbibiţie cu fibrină în cazul meşelor).
- Ieşirea drenului sau pătrunderea lui în totalitate în cavitate este consecinţa
nefixării sau a fixării incorecte la liele.
- Lezarea şi compresiunea unor vase sau nervi este posibilă în cazul plasării
topografice incorecte a drenurilor.
- Infecţia traectului de drenaj se produce în cazul scurgerii secreţiilor pe lângă
dren. Această complicaţie este întâlnită mai frecvent la drenurile din meşă de tifon.
- Infecţia ascendentă exogenă a cavităţii drenate se datorează prelungirii
nejustificate a drenajului.
- Evisceraţia pe traectul drenului.
- Fistuluzarea este consecinţa unui drenaj suprimat prea rapid sau a unui traect
prea larg în jurul tubului.
- Ulceraţii ale unor organe din cavitatea drenată apar în cazul utilizării tip
îndelungat a unor drenuri rigide plasate în contact cu peretele organelor respective
(intestine, stomac etc.).
- Abcesele reziduale sunt urmarea drenajului ineficient sau incomplet al
cavităţilor.
205
CORNEL IGNA
206
CAPITOLUL III
CRIOCHIRURGIA
207
CORNEL IGNA
Crioterapia26 chirurgicală este o metodă terapeutică de distrugere controlată,

nesângeroasă, a unor ţesuturi prin congelare (răcire sub punctul crioscopic).
Reducerea bruscă a temperaturii ţesuturilor vii la valori de – 200C produce, prin
mecanisme cu acţiune directă (formare de cristale de gheaţă intra şi/sau extracelular)
şi indirectă (stază, tromboză şi infractizare vasculară), distrugerea celulelor
componente (mazur – 1970). Controlul distrucţiei tisulare se asigură prin reglarea
vitezei de congelare-decongelare. Intensitatea efectelor crioterapiei este proporţională
cu temperatura agentului criogen, durata aplicării şi tipul de ţesut supus congelării. O
distrucţie tisulară mare se asigură la o viteză ridicată de congelare în asociaţie cu o
decongelare lentă. În crioterapia chirurgicală, în mod normal, distrucţia unei unei
porţiuni de ţesut necesită unul sau două cicluri de congelare-decongelare (Holmberg –
1993).
Ţesuturile reacţionează diferenţiat la congelare dependent de cantitatea de apă
continuă, de tipul de celule din structură şi de vascularizaţie. O rezistenţă crescută la
criodistrucţie prezintă ţesauturile care conţin cantităţi reduse de apă (corneea, oasele,
nervii periferici). În zonele cu irigaţie vasculară redusă (urechi, piele care acoperă
proeminenţe osoase, pleoape etc.) crioterapia produce leziuni întinse, uneori greu
controlabile.
Leziunile de crionecroză cutanată induse prin congelare se vindecă normal
(inflamaţie, granulaţie, epitelizare) cicatricele fiind mult mai reduse decât cele obţinute
după vindecarea arsurilor (Li – 1980)
Agenţi criogeni
Freonul este utilizat ca adjuvant în chirurgia cataractei (extracţia cristalinului) şi
mult mai rar ca agent de criodistrucţie.
Clorura de etil (Kelenul) determină refrigeraţia ţesuturilor pe care este aplicat
fără a induce efecte criodistructive. Se utilizează pentru obţinerea unei anestezii
superficiale de contact şi/sau pentru a realiza vasodilataţia locală şi ridigizarea
ţesuturilor.
Zăpada carbonică se obţine prin ejectarea atmoasferică şi distensia bruscă a
bioxidului de carbon lichid (comprimat la 50 de atmosfere) – Vulcan şi Mozaceni –
1988. Se utilizează sub formă de spray sau de butelii care alimentează diverse tipuri
de sonde criochirurgicale (incorect denumit criocautere27).
26
- crioterapia (gr.): Kryos – frig, therapie – tratament
27
- criocautere (gr): Kryos – frig, kauterion – a arde cu fierul înroşit
208
Temperatura obţinută cu zăpada carbonică oscilează între – 800C şi – 960C.

Datorită capacităţii reduse de răcire a zăpezii carbonice utilizarea ei în criochirurgie se
limitează la tratamentul leziunilor cutanate mici (cu diametrul sub 3 cm) – Holberg –
1993.
Azotul lichid este agentul criogen cel mai frecvent utilizat atât sub formă de spray
cât şi ca agent de răcire a sondelor chirurgicale - . Capacitatea de răcire a azotului
lichid este de – 1900C.
Tehnica de lucru
Pregătirea câmpului operator necesită tunderea largă a regiunii ce va fi supusă
criochirurgiei. Antisepsia locală deşi nu este necesară este preferabil a fi executată
atunci când se recurge la tehnici de anestezie locală şi/sau la montarea de ace sonde
de măsurare a temperaturii ţesuturilor din vecinătatea câmpului operator - .
Anestezia constă în majoritatea cazurilor în neuroplegia sau neuroleptanalgezia
animalului. Analgezia locală prin infiltraţii cu xilină cu adrenalină sau lidocaină cu
epinefrină facilitează prin vasoconstrucţia indusă instalarea unei congelări rapide cu
decongelare lentă.
Biopsia ţesutului ce urmează a fi distrus printr-un procedeu criochirurgical este
utilă în tumori, pentru a preciza extincţia proceselor neoplazice şi implicit a limitelor
criodistrucţiei (Holmberg – 1993).
Aplicarea sondelor criochirurgicale cu vârful (capătul activ) pe suprafaţa
ţesuturilor produce o congelare sub formă emisferică în profunzimea acestora - .
Exercitarea unei presiuni de apăsare asupra ţesuturilor cu capătul activ al sondei
criochirurgicale duce la creşterea în diametru şi în adâncime a emisferei congelate.
Aproximativ 75% din ţesutul inclus în emisfera congelată este distrus. Temperatura de
00C care apare la margineleemisferei congelate nu produce distrucţia ţesutului.
Controlul ariei congelate se face prin inspecţie, palpaţie şi măsurarea
intratisulară a temperaturii (sonde termistor). Temperatura de – 200C înregistrată de o
sondă termistor indică distrugerea ţesutului în care a fost implantată.
Indicaţii criochirurgiei sunt: tumori cutanate benigne sau maligne, cancere ale
cavităţii orale (epulisuri), adenoame şi fistule perianale, cheloide cicatriciale, cheloide
spontane, tumori palpebrale, dermoiduri, distichiazis, epitelioame bazocelulare mici
(Bolte – 1988, Mateş – 1992, Holmberg – 1996).
Contraindicaţii: tumori osoase (risc de fracturare spontană), afecţiuni ale marilor
vase (risc de embolism), tumori cutanate (liza celulelor mastocitare eliberează cantităţi
mari de histamină şi heparină inducând eritem local şi descuamări întinse).
209
CORNEL IGNA

 
210
Complicaţii postchirurgicale
Edemul local consecinţa creşterii permeabilităţii vasculare în urma vasodilataţiei

induse de agenţii criogeni. Tratamentul corect aplicat duce la retrocedarea edemului
în 48 de ore.
Hemoragia este de regulă neânsemnată, rar fiind necesară ligatura vaselor sau
sutura plăgii.
Necroza apărută consecutiv tratamentului criochirurgical se încadrează în tiparul
gangrenei uscate şi nu necesită un tratament special.
Depigmentarea şi chiar depilarea sunt consecinţe ale distrugerii prin congelare
a melanocitelor şi/sau foliculilor piloşi.
211
CORNEL IGNA
212
CAPITOLUL IV
CHIRURGIA LASER
213
CORNEL IGNA
Utilizarea razei laser (light amplification by stimulated by emission of radiation) se

bazează pe efectele acesteia asupra ţesuturilor animale (Vulcan şi Mozaceni – 1988):
- efectul termogen (de încălzire a ţesuturilor) permite denaturarea, cauterizarea şi
separarea diatermică a ţesuturilor, util pentru utilizarea manoperelor de exereză,
diereză şi hemostază;
- efectul electric (lasere cu impulsuri) determină modificări ale constantelor fizice
tisulare, mergând până la distrucţii moleculare;
- efectul fotochimic (multifotonic) de absorbţie preferenţială a razei (unele lungimi
de undă) de unele componente celulare sau produse fotosensibilizabile (hema
toporfirina IV cu afinitate pentru celulele neoplazice) – induce modificări, mai ales,
asupra sistemelor enzimatice;
- efectul mecanic de producere de unde mecanice şi de ultrasunete apare în
cazul utilizării razei laser în cavităţi închise (ochi, vezică urinară etc.);
- efectul ne-liniar determină dublarea sau triplarea efectului multifotonic (specific
laserelor cu impulsuri foarte scurte).
Un aparat laser de uz chirurgical este format din cinci părţi componente
principale: mediul specific, sursa de energie pentru excitarea mediului specific,
cavitatea obtică rezonatoare (fotorezonatorul), căile de transmitere a razei laser
(oglinzi sau fibre optice) şi sistemul de focalizare optică a razei laser (capul de tăiere).
Energia eliberată din sursa de energie (electrică, chimică sau spot luminos)
excită mediul specific (bioxid de carbon, argon, heliu, neon, arseniura de galiu,
neodymium) care emite radiaţia laser. Fotorezonatorul amplificăşi focalizează fluxul
laser care prin căile de transmitere ajung la capătul de tăiere. La aparatele cu spectru
laser invizibil capulde tăiere este dotat cu o lumină pilot (vizibilă) care permite ţinerea
şi dirijarea precisă a fasciculului. Laser.
Un aparat laser se caracterizează prin:
- lumina undei emise – 1 de la infraroşu la ultraviolet;
- energia sa (puterea) exprimată în Waţi (W);
- densitatea puterii exercită asupra ţesuturilor (W/cm2);
- energia eliberată pe suprafaţa de impact (jouli/cm2).
Efectele biologice ale radiaţiilor laser sunt redate în tabelul 4.1.
214
Lasere chirurgicale
Laserul cu dioxid de carbon (CO2) -  emite un fascicul invizibil în infraroşu. În
terapia chirurgicală este recomandat pentru incizii, excizii, cu fotovaporizare
(volatilizare) a ţesuturilor infectae, displazice sau neoplazice cu localizare pe piele sau
mucoase, hemostază (îndeosebi în regiunile cu reţele vasculare capilare bogate),
refacerea continuităţii (biosinteză) nervilor, vaselor, intestinului, canalului deferent,
oviductelor etc.(Crane – 1993, English – 1990, Payne – 1997).
Laserul Nd-YAG (Neopdymium depod – Yttium Aluminium Garnet) - emite un
fascicul în infraroşu, util în chirurgia oftalmologică (Nasisse – 1990).
Laserul cu Argon -  emite un fascicul în domeniul albastru-verde şi prezintă
indicaţii elective în chirurgia oftalmologică (Crane – 1993) şi în cea dermatologică
(Vulcan şi Mozaceni – 1988).
Laserul cu Heliu-Neon (He-Ne) - emite în spectru roşu şi este utilizat pentru
efectele sale cicatrizante.
Tabelul 4.1
Efectele biologice ale radiaţilor laser (după Crane S., 1993)
Procesul Densitatea puterii Efectul

Fotochemoliză < 1 W/cm2 Reacţi biochimice mediate de
lumină.
Fotochemosinte Activarea proceselor de sinteză şi
ză cataliză.
Fotopiroliză 1 – 100 W/cm2 Cauterizări sub 1000C.
Fotopiroliză 100 - 1milion Vaporizarea rapidă a apei din
W/cm2 celule şi ţesuturi. Explozii ale
celulelor.
Unde 1000 – 109 W/cm2 Efecte mecanice
fotocaustice
Fotoexplozii > 108 W pulsaţii Explozii celulare prin
supraîncălzirea apei intracelulare.
Fotoplasmoliză > 1010 W/cm2 Câmpuri electrice intense cu
acţiune intramoleculară
215
CORNEL IGNA
 
 

Tehnica de lucru
Pregătirea câmpului operator este clasică. Ca precauţii: ochelari de protecţie
pentru animal (lentile de sticlă obişnuite), înlăturarea suprafeţelor strălucitoare şi/sau
reflectorizante (instrumentar nichelat, cromat, câmpuri din folii de polietilenă) mai ales
în jurul câmpului operator dar şi din sala de operaţii (Vulcan şi Mozaceni – 1988).
Anestezia preferabilă este cea pe pivot narcotic stabil. Utilizarea narcozei
inhalatorii incumbă riscuri de incendii şi explozie în cazul utilizării laserelor cu CO 2, iar
utilizarea unui alt tip de laser presupune folosirea de sonde de intubaţie din material
216
ceramic lasero-rezistent (tuburile din plastic sau cauciuc se topesc şi există riscul
autoaprinderii).
Timpi operatori (Vulcan şi Mozaceni – 1988).
- Reglarea capacităţii de emisie a densităţii puterii şi a modului de emisie a
fascicolului (continuu sau în impulsuri) în funcţie de efectul dorit a fi realizat şi de tipul
de ţesut pe care se lucrează (vascularizaţie, conţinută de apă, hemoglobină, pigmenţi,
conductibilitate termică). Utilizarea laserului în emisie prin impulsuri determină efecte
explozive asupra celulelor (fotopiroliză, fotoexplozii),
- Focalizarea se reglează din capul de tăiere. Focalizarea undei laser pe o
suprafaţă mică (100-150 mm) realizează tăierea ţesuturilor iar pentru a obţine
coagulări, cauterizări-carbonizări sau volatilizări (evaporizări) este necesară o
focalizare pe o suprafaţă mai mare de ţesut.
- Deplasarea undei laser pe suprafaţa ţesuturilor produce efectul de tăiere,
profunzimea secţiunii fiind condiţionată de viteza de deplasare a fasciculului laser şi
de localizarea sa. Efectul hemostatic se obţine prin defocalizarea şi refocalizarea
spotului laser.
Măsuri de protecţie a personalului sălii de operaţii (Crane – 1993):
- numărul de persoane din sala de operaţie va fi cel strict necesar,
- personalul sălii va purta ochelari de protecţie;
- este interzisă ţintirea cu lumina pilot în afara câmpului operator,
- durata fiecărei emisii laser va fi anunţată explicit (începutul şi sfârşitul emisiei),
cu voce tare, pe toată durata acesteia fiind interzise pătrunderile în câmpul operator
ca şi ori ce mişcare în sala de operaţie.
Avantajele chirurgiei laser sunt: precizia şi fineţea inciizilor, controlul perfect al
exerezelor şi distrucţiilor tisulare, modificarea minimă a ţesuturilor aflate la marginile
inciziei, obţinerea unui câmp operator fără sângerare ca şi sterilizarea suprafeţei plăgii
operatorii.
217
CORNEL IGNA
218
CAPITOLUL V
TEHNICI OPERATORII - ANEXELE

GLOBULUI OCULAR
219
CORNEL IGNA
5.1 BLEFARORAFIA - SUTURA PLĂGILOR PALPEBRALE -
Indicaţii: plăgi palpebrale recente, plăgi palpebrale rezultate în urma

îndepărtării cicatricelor vicioase, tratamentul colobomelor palpebrale congenitale sau
dobândite.
Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator (regiunea
periorbitară se tunde şi se rade; se spală cu apă şi săpun steril; antisepsia
tegumentelor. antisepsia sacilor conjunctivali).
Anestezie: loco-regională, achinezie palpebrală – , neuroplegie, NLA sau
N-NLA în raport de specie.
Contenţie: decubit lateral sau sterno-abdominal la animalele de talie mică şi
decubit lateral la animalele de talie mare.
Instrumentar: pense chirurgicale şi anatomice, pense hemostatice, foarfece
drepte şi curbe, bisturiu, ace de sutură, portac şi material de sutură (neresorbabil:
nylon monofil, polipropilenă, polietilenă şi resorbabil: catgut, acid poliglicolic,
polidioxanonă, etc).
Tehnica operatorie
Vivifierea şi regularizarea marginilor plăgii se execută numai în mod
excepţional, când afrontarea nu este posibilă.
Plăgile superficiale (tegumentare) se suturează în puncte separate simple cu

fir neresorbabil monofil (nylon, polipropilenă, polietilenă) – .
Plăgile profunde se suturează mono sau bietajat.

monoetajat „8 vertical” cu material neresorbabil monofil – , , ; atenţie la
marginea liberă a pleoapei care se reface după o tehnică specială ( inserţia
materialului de sutură se face prin cantul pleoapei, fiind apoi dispus în forma „U”
vertical sau în „X”.) – .
bietajat în puncte separate simple
 Conjunctiva palpebrală şi tarsul cu fire resorbabile (naturale sau sintetice) amplasate
în puncte separate simple şi înnodate spre exterior – .
 Pielea cu muşchiul orbicular al pleoapelor cu fir neresorbabil monofil, puncte separate
simple (material neresorbabil) –  şi .
Protecţia plăgii suturate se asigură la animalele de talie mică printr-un colier
Elisabethan – . La animalele de talie mare plaga suturată se protejează printr-un
căpăstru special sau prin legarea la iesle din două părţi (două pene de căpăstru).
Auto-traumatizarea datorată pruritului de vindecare poate duce la dehiscenţe ale plăgii
sau la constituirea de cicatrici vicioase.
Plaga interesează un teren biologic predispus la o vindecare rapidă (o zonă
cu mobilitate mare şi ţesut cutanat fin - subţire), condiţii care lasă să se întrevadă
posibilitatea anticipării cu 1 – 2 zile a perioadei după care se face extragerea firelor de
sutură de la piele.
220






 






221
CORNEL IGNA
5.2 ANCHILOBLEFARONUL CHIRURGICAL
Indicaţii: plăgi corneene,ulcere corneene, operaţie pregătitoare pentru

enucleerea globului ocular, operaţie temporară paleativă în entropionul spastic.

Anestezie: loco-regională, achinezie palpebrală, neuroplegie, NLA sau N-NLA

în raport de specie.
Contenţie: decubit lateral
Instrumentar: pensă anatomică, ace de sutură, portac, burdoneţi din cauciuc,

plastic sau nasturi, foarfece.
Tehnica operatorie
Închiderea fantei palpebrale se face cu material de sutură monofil

neresorbabil (nylon, polipropilenă, polietilenă) amplasat în "U" orizontal.
Traiectul pasului de sutură: transfixic prin burdonet, piele, tars (nu penetrează
conjunctiva palpebrală) iese prin marginea liberă a pleoapei superioare , penetrează
marginea liberă a pleoapei inferioare, tarsul iese prin piele şi burdonet, urmează apoi
traiectul orizontal (bucla "U"-lui) şi traversând burdonetul reface traseul descris – ,
, .
Când anchiloblefaronul chirurgical este executat ca timp operator de pregătire
a enucleerii globului ocular traiectul pasului de sutură este simplu, perforant prin
marginile libere ale celor două pleoape principale, fără a recurge la amplasarea de
burdoneţi. Cele 3 – 4 fire de sutură se lasă nesecţionate, servind ca fire tractoare.
Pentru rapiditatea execuţiei este preferată realizarea anchiloblefaronului
chirurgical printr-o sutură în surjet simplu.
Elisabethan. Firele de sutură se înlătură după cca. 8 zile în cazul executării
anchiloblefaronului cu scop de protecţie a corneei.
222


223
CORNEL IGNA
5.3 BLEFAROPROTECŢIA POLULUI ANTERIOR AL GLOBULUI

OCULAR PRIN ACOPERIRE CU PLEOAPA A III-a
Indicaţii: plăgi corneene, ulcer cornean.

tegumentelor, antisepsia sacilor conjunctivali).
Anestezie: neuroplegie, NLA sau N-NLA şi blocaj al nervilor infratrochlear şi

frontal.
Contenţie: decubit lateral.
Instrumentar: pensă anatomică, ace de sutură, portac, burdoneţi din

cauciuc, plastic sau nasturi, foarfece.
Tehnica operatorie
Acoperirea polului anterior al globului ocular cu pleoapa a III-a se menţine prin

trei puncte de sutură amplasate în "U" orizontal între pleoapa a III-a şi pleoapa
superioară. Materialul de sutură este monofil neresorbabil.
Traiectul pasului de sutură principal: transfixic prin burdonet şi prin pleoapa

superioară de la exterior spre interior – , trece prin conjunctiva şi pe sub tarsul
pleoapei a III-a (braţul vertical al "T"-ului acestuia) –  după care traversează
pleoapa superioară de la interior spre exterior şi iese prin burdonet – . Firul principal
nu trebuie să treacă prin conjunctiva de pe faţa internă a pleoapei a III-a – .
Alte două fire de sutură se amplasează de o parte şi alta a firului principal, ele
ancorând pleoapa a III-a de braţele orizontale ale "T"-ului tarsului – , firul traversând
conjunctiva pleoapei – .
Elisabethan. Firele de sutură se înlătură după 5-7 zile.
224




225
CORNEL IGNA
5.4 CANTOTOMIA
Indicaţii: blefarofimoză, drenaj retrobulbar, cantoplastie, luxaţia globului

ocular, aplicarea procedeului Poulard în tratamentul entropionului, intervenţii pe globul
ocular.

Anestezie: neuroplegie, NLA sau N-NLA şi blocaj al n. frontal a ramurii

zigomatice a n. maxilar şi a n. auriculo-palpebral.
Instrumentar: foarfece drept, pensă chirurgicală, ac de sutură şi portac.
Tehnica operatorie
Se secţionează cu foarfecele comisura temporală a fantei palpebrale până la

rebordul osos al orbitei – .
Sutura este condiţionată de indicaţiile cantotomiei incluzând:

Lărgirea fantei palpebrale când marginile plăgii se cos fiecare separat, afrontând, în
puncte separate simple, cu material monofil neresorbabil, conjunctiva palpebrală la
piele –  şi ;
Refacerea unghiului temporal care include două modalităţi de execuţie.
Varianta monoplan: puncte separate în "8" sau puncte separate simple penetrante, cu
material monofil neresorbabil, refăcând comisura palpebrală –  şi ;
Varianta biplan: conjunctiva palpebrală se suturează în puncte separate simple cu fir

resorbabil iar pielea (al II-lea plan) în puncte separate simple cu material monofil
neresorbabil –  şi .
Elisabethan. La animalele de talie mare plaga suturată se protejează printr-un
sau la constituirea de cicatrici vicioase. Firele de sutură se înlătură după 5-7-12 zile.
226




 
 
227
CORNEL IGNA
5.5 PROCEDEE OPERATORII UTILIZATE ÎN TRATAMENTUL

ENTROPIONULUI
Indicaţii: tratamentul operator al răsfrângerii marginii uneia sau a ambelor

pleoape principale înspre globul ocular
Cele două procedee operatorii prezentate sunt recomandate la cazurile cu
forme uşoare de entropion, fără modificări ireversibile ale tarsului.
tegumentelor.).
Anestezie: NLA sau N-NLA şi blocaj al nervului auriculo-palpebral.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pensă chirurgicală, pense anatomice, ace de
sutură şi portac.
Procedee operatorii
Procedeul Berlin (în felie de pepene)
Se excizează un lambou cutanat în formă de "felie de pepene" (lungimea

lamboului depăşeşte cu câţiva milimetri lungimea porţiunii de pleoapă răsfrânte spre
globul ocular iar lăţimea lamboului este condiţionată de gradul de răsfrângere a
pleoapei) –  şi .
Sutura marginilor plăgii cutanate, puncte separate simple cu material

neresorbabil – , trebuie să readucă pleoapa în poziţie normală.
Procedeul Scleich (în vârf de săgeată)
Excizia cutanată are formă de vârf de săgeată, cu vârful orientat în direcţia

unghiului palpebral temporal – .
Sutura plăgii cutanate se face în puncte separate simple cu material

neresorbabil, începând din partea cea mai dehiscentă a plăgii – ,  şi .
228






 
229
CORNEL IGNA
5.6 PROCEDEE OPERATORII UTILIZATE ÎN TRATAMENTUL

ECTROPIONULUI
Indicaţii: tratamentul operator al răsfrângerii marginii uneia sau a ambelor

pleoape principale spre exterior.
Procedeul de autoplastie cu lambou glisant în „V – Y” (Samson-Wharton sau
Hobday) se aplică în ectropionul cicatriceal, iar procedeul de scurtare a pleoapei
inferioare prin tarsectomie simplă în ectropionul senil şi paralitic (aton).
tegumentelor.).
Anestezie: loco-regională, achinezie palpebrală, neuroplegie, NLA sau N-NLA
în raport de specie.
Instrumentar: pense chirurgicale şi anatomice, pense hemostatice, foarfece
drepte şi curbe, bisturiu, ace de sutură şi portac
Procedee operatorii
Procedeul Samson-Wharton (Hobday sau V - Y)
Incizie cutanată în "V" cu deschiderea spre marginea liberă a pleoapei la 2-3

milimetri de aceasta, depăşind uşor lungimea răsfrângerii – .
Dilacerarea lamboului şi glisarea lui spre marginea liberă a pleoapei

exoversate – .
Sutura cutanată (puncte separate simple cu material neresorbabil) începe de
la vârful "V"-ului – , plaga suturată luând aspectul literei "Y" – .
Procedeul de scurtare a pleoapei inferioare
Excizie triunghiulară a pleoapei (mărimea bazei triunghiului este dictată de

gradul de răsfrângere a pleoapei) – . Structura incizată include: pielea, tarsul şi
conjunctiva palpebrală.
Sutura pleoapei se face biplan în puncte separate simple:

- conjunctiva palpebrală cu fir resorbabil şi noduri orientate spre exterior – ;
- pielea cu material neresorbabil – .
230


 

 
231
CORNEL IGNA
5.7 BLEFARECTOMIA PLEOAPEI A TREIA
Indicaţii: prolapsul total al pleoapei a III-a, hipertrofia pleoapei a III-a, infiltraţia

plasmocitară a pleoapei a III-a, tratamentul radical al adenomului glandei anexe a
pleoapei a III-a, în epifora cronică (se înlătură concomitent cu pleoapa şi glanda
lacrimală accesorie situată la baza pleoapei a III-a).
Pregătiri preoperatorii: regiunea periorbitară se spală cu apă şi săpun

steril. Antisepsia tegumentelor. Antisepsia sacilor conjunctivali.
Anestezie: NLA sau N-NLA, blocaj al nervului infratrochlear, eventual şi

anestezie locală prin instilaţii.
Contenţie: decubit sterno-abdominal sau decubit lateral.
Instrumentar: pensă chirurgicală, foarfece curb, pense hemostatice.
Tehnică operatorie
Deschidere şi imobilizare manuală a pleoapelor principale – .
Pleoapa a III- se prinde cu pensa chirurgicală, îndepărtând-o de globul ocular

– .
Extirparea pleoapei a III-a prin secţionare cu foarfecele, cât mai aproape de

baza ei de implantare – .
Tamponament compresiv (1-3 minute) cu rol hemostatic al plăgii operatorii –

.
Antisepsia sacilor conjunctivali (colire sau unguente cu antibiotice şi
antiinflamatorii).
232


233
CORNEL IGNA
5.8 REPOZIȚIONAREA GLANDEI ANEXE A PLEOAPEI a III-a28
Indicaţii: hipertrofia glandei anexe a pleoapei a III-a însoțită de prolapsul

pleoapei a III-a.
Instrumentar: pensă chirurgicală, foarfece curb, pense hemostatice, ac
portac.
Tehnică operatorie
Deschidere şi imobilizare manuală a pleoapelor principale.

Pleoapa a III- se prinde cu pensa chirurgicală, îndepărtând-o de globul ocular
și se menține eversată cu ajutorul a două fire tractor – .
Se execută două incizii curbe în conjunctiva bulbară a pleoapei a III- a -. Se
dilacerează cu o pensă hemostatică sau cu vârful unui foarfece oftalmic, plecând de la
incizia median și creând un mic buzunar în unghiul nazal al globului ocular.
Marginile inciziei conjunctivei sunt mobilizate și trase peste suprafața glandei
annexe – unde sunt fixate printr-o sutură în surjet – .
Începerea și terminarea suturii se face pe suprafața exterioară a pleoapei a
treia, unde se plasează și nodurile în așa fel încât să nu irite suprafața ocular. Se lasă
nesuturate două lacune (spații) la capetele incizie pentru a permite drenajul secrețiilor
lacrimale – .
Prin sutură glanda anexă a fost înfundată în buzunarul creat pe suprafața
bulbară a pleoapei – .
antiinflamatorii).
28
după:
Moore CP (1983) Alternative technique for prolapsed gland of the third eyelid (replacement technique).
In: Bojrab MJ (ed) Current techniques in small animal surgery. 2nd edn. Lea & Febiger, Philadelphia. 52-
53
Morgan RV, Duddy JM & McClurg K (1993) Prolapse of the gland of the third eyelid in dogs: A
retrospective study of 89 cases (1980 to 1990). J Am Anim Hosp Assoc 29: 56-60
234





235
CORNEL IGNA
5.9 REPOZIȚIONAREA GLANDEI ANEXE A PLEOAPEI a III-a PRIN

ANCORARE LA MARGINEA ORBITEI 29
Indicaţii: hipertrofia glandei anexe a pleoapei a III-a însoțită de prolapsul

pleoapei a III-a.
Instrumentar: pensă chirurgicală, foarfece curb, pense hemostatice.
Tehnică operatorie
Se incizează pielea, pe o lungime de cca 1,5 cm, la marginea ventrală a

orbitei – .
Un fir sintetic neresorbabil se ancorează prin incizia tegumentară practicată
anterior, în periostul situat pe fața internă a arcadei orbitare – .
Firul este inserat pe fața bulbară a pleoapei a III-a prin glanda anexă
hipertrofiată – .
Acul se reintroduce, prin punctul de ieșire, din nou în interiorul glandei pe
care o străbate în direcția unghiului nazal al globului ocular – .
Se reintroduce acul, prin punctul de ieșire din parenchimul glandei anexe, și
trecând din nou prin glandă se orientează spre fața bulbară a pleoapei a III-a, ieșind în
incizia tegumentară – , unde se înnoadă. Strângerea și înnodarea firului duce la
înfundarea și repozitionarea glandei anexă – .
Se aplică un punct de sutură separat pentru afraontarea marginilor plăgii
tegumentare.
antiinflamatorii).
29
Zigler's (minor) modification of Stanley's modification of the original Kaswan Martin technique –
după: Eye Vet - Zigler Veterinary Professional Corporation http://www.eyevet.ca/cherry.html
236
 
 



237
CORNEL IGNA
5.10 PERMEABILIZAREA CONDUCTULUI LACRIMO-NAZAL
Indicaţii
- în scop de diagnostic irigarea canalului lacrimo-nazal permite decelarea
următoarelor afecţiuni: atrezia congenitală a orificiului nazal a canalului lacrimo-
nazal, dacriocanaliculita ulceroasă, stenoza congenitală sau inflamatorie a canalului
lacrimonazal, anomalii de situare topografică a punctelor lacrimale, fistule ale
canalului lacrimo-nazal;
- în scop terapeutic irigarea canalului lacrimo-nazal se practică pentru înlăturarea
cauzelor obstrucţiei (parazitism cu Thelazii, obturări cu dacrioliţi).
Anestezie: neuroplegie, animale retive - NLA sau N-NLA şi anestezie de

contact în cazul recurgerii la tehnica anterogradă.
Contenţie: animalele mici în decubit, animalele mari în staţiune patrupedă

sau în decubit lateral.
Instrumentar - sondă Bowmann, sondă simplă pentru canalele lacrimale,

cateter de plastic (cu diametrul de 2,42 mm), seringă 5-10 ml, soluţie cloruro-sodică
0,9 %.
Tehnică
A) Permeabilizarea prin irigare anterogradă
Examinarea şi vizualizarea punctelor lacrimale – .
Introducerea sondei simple şi irigarea canalului cu seringa ataşată la sondă –

.
B) Permeabilizarea prin irigare retrogradă
Examinarea, vizualizarea şi apoi cateterizarea orificiului nazal al conductului

lacrimo-nazal – .
Irigarea canalului cu seringa ataşată la cateter – .
238
 
 

239
CORNEL IGNA
240
CAPITOLUL VI
TEHNICI OPERATORII - REGIUNEA

NASULUI
241
CORNEL IGNA
6.1 TREPANAŢIA CAVITĂŢII NAZALE
Indicaţii: necroze ale corneţilor nazali, corpi straini, osteomielite cu sechestru

osos, fracturi prin înfundare, procese neoplazice, osteodistrofii fibroase, procese
infecţioase cu colecţii purulente închistate, paraziţi, micoze.
se tunde şi se rade; se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele).
Anestezie: NLA sau N-NLA (preferabil narcoză inhalatorie) şi blocajul
analgezic al nervului infraorbitar.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pensă chirurgicală, pense hemostatice,
decolator de periost, trefin şi/sau trepan, extractor rondelă - tir, dălţi, ciocan chiuretă,
respingătoare, canule traheale (unidirecţională şi bivalvă), ace de sutură, portac.
Tehnică operatorie
Hemostază medicamentoasă preoperatorie.

Traheotomie provizorie - obligatorie la cal – vezi cap. 11.
Incizia pielii. Loc de elecţie: ventral de linia de linia care uneşte unghiurile
nazale ale ochilor la 1-2 cm. lateral de planul sagital median al capului – .
Incizia şi decolarea periostului.
Centrarea coroanei trepanului cu piramida în locul amorsat (dăltuit) în
prealabil.
Decuparea rondelei de os - se imprimă mânerului trepanului o mişcare de
rotaţie cca. 1/2 - 3/4 dintr-o tură, urmată, până la formarea şanţului de tăiere, de
revenire şi înaintare, continuate apoi (până la tăierea completă) de o mişcare de rotire
continuă – .
Extragerea rondelei de os cu tirul.
Lărgirea accesului (atunci când este necesară) impune efectuarea a două
orificii de trepanaţie, apropiate unul de altul , peretele despărţitor dintre acestea
ridicându-se cu dalta – .
Plaga operatorie se închide bietajat: periostul în surjet simplu cu fir resorbabil
natural iar pielea în puncte separate simple cu material neresorbabil.
Îngrijiri postoperatorii:
Antibioticoterapie timp de 3-5 zile. Drenul exteriorizat pe una sau pe ambele
nări se suprimă în momentul în care se consideră că s-a depăşit perioada de risc.
Dacă a fost necesară aplicarea unui tampon compresiv în cavitatea nazală acesta se
înlătură după 24-48 de ore. Îngrijirea traheotomiei provizorii (vezi cap. 11).
Traheotomia provizorie se suspendă în momentul vindecării leziunilor din cavitatea
nazală (5 – 10 zile), când este posibilă reluarea respiraţiei pe nas.
242


243
CORNEL IGNA
6.2 TREPANAŢIA SINUSURILOR
Indicaţii: sinuzite cronice, corpi straini, mucocel, osteomielite cu sechestru

osos, fracturi prin înfundare, procese neoplazice, procese infecţioase cu colecţii
purulente închistate (empiemuri sinusale), paraziţi, micoze, extracţii dentare prin
respingere la animalele de talie mare, în scop de diagnostic.
Anestezie: NLA sau N-NLA şi blocaj analgezic loco-regional (n. frontal, n.
cornual, n. infraorbitar) dependent de sinusul pe care se intervine.
Instrumentar: asemănător cu cel utilizat pentru trepanaţia cavităţii nazale,
mai puţin canule traheale.
Locuri de elecţie
Cabaline
Sinusul frontal (două locuri de elecţie) – :
- superior de linia care uneşte mijlocul apofizelor orbitale şi la 3 cm. lateral de
planul sagital median al capului;
- sub linia care uneşte unghiurile nazale ale ochilor şi la 3 cm. lateral de planul
sagital median al capului.
Sinusul maxilar (două sinusuri necomunicante) – :
- sinusul maxilar superior în treimea aborală a dreptunghiului delimitat de
creasta facială (maxilară) paralela cu creasta care pleacă din unghiul nazal al ochiului
şi cele două perpendiculare care unesc aceste paralele;
- sinusul maxilar inferior în treimea rostrală a dreptunghiului delimitat anterior
sau deasupra vârfului spinei maxilare.
Bovine
Sinusul frontal (pluricompartimentat) – ;
- pe cepul osos al cornului;
- la 2-3 cm rostral de creasta intercornuală şi 3 cm lateral de planul sagital al
capului.
Sinusul maxilar – :
- la 2 cm deasupra spinei maxilare.
Câine
Sinusul frontal - între procesul zigomatic (rudimentul apofizei orbitale) şi planul
sagital median al capului – .
Sinusul maxilar (mic, recesual) se deschide prin burghiere – .
Tehnică operatorie - identică cu trepanaţia cavităţii nazale. Traheotomia

provizorie nu este necesară.
Antibioticoterapie timp de 3-5 zile. Drenul se suprimă în momentul în care a încetat
scurgerea sau se consideră că s-a depăşit perioada de risc septic.
244





 
245
CORNEL IGNA
246
CAPITOLUL VII
TEHNICI OPERATORII – CAVITATEA

ORALĂ
247
CORNEL IGNA
7.1 OPERAŢIA ÎN TICUL SUPTULUI LA BOVINE
Indicaţii: ticul suptului este o afecţiune întâlnită la bovine, constând în

prelevarea de lapte prin supt de către un animal adult de la un alt animal coabitant. Pe
lângă diminuarea producţiei de lapte (nerentabilizarea exploatării) ticul suptului
reprezintă şi un factor favorizant sau chiar un agent cauzal al mamitelor la bovine.
Afecţiunea se întâlneşte mai frecvent în fermele de bovine cu întreţinere în stabulaţie
liberă.
Au fost incercate mai multe metode de prevenire (ungerea mameloanelor cu substanţe cu gust
neplăcut, botniţe, inele, palete nayale cu ţepi) care oferă rezultate pasagere, doar până când animalul cu un astfel
de tic (viciu) învaţă să ocolească mijlocul de protecţie sau se obişnuieşte cu el. Au fost imaginate şi mai multe
tehnici chirurgicale de tratament: apexectomia totală sau parţială a limbii (metoda Berthet, metoda Maynall, metoda
Swenson, metoda Tadmor), plasarea sublinguală de inele metalice, exereza de lambouri din mucoasa linguală
(metoda Radomir). Toate aceste procedee prezintă dezavantajul unei rate ridicate de recidivă (peste 45 %). Mc
Cormack şi colab. a pus bazele unui procedeu de exereză a unui lambou eliptic din mucoasa linguală de pe faţa
ventală a limbii. În urma aplicării acestui procedeu animalul este pus în imposibilitatea modelării limbii după
mamelonul ugerului şi nu mai poate realiza gutiera de sucţiune (şantul necesar creeării vidului pentru supt).
Recidivele după aplicarea acestui procedeu sunt de 10-15%.
Bolte şi colab. perfecţionează acest procedeu prin extinderea mărimii lamboului rezecat (lungime,
lăţime, adâncime). Cicatricea fibroasă rezultată în urma vindecării este mai fermă, readaptarea limbii la modelarea
necesară pentru supt fiind îngreunată foarte mult. Acest fenomen explică rata redusă a recidivelor raportate (1-
3%). În textul de mai jos este redat acest procedeu.
Pregătiri preoperatorii: antisepsia cavităţii orale.

Anestezie: neuroplegie şi blocaj analgezic al nervilor linguali şi hipogloşi.
Contenţie: poziţie patrupedă în travaliu cu fixarea capului.
Instrumentar: bisturiu, foarfece drept şi curb, pensă chirurgicală, pensă,
hemostatică, ac de sutură şi portac.
Tehnică operatorie
Procedeul Mc Cormack modificat de Bolte şi colab. - 1989
Exteriorizarea limbii – .
Excizia unui lambou muco-muscular de pe faţa ventrală a limbii – . Lamboul
are lungimea de 12 – 16 cm., fiind plasat la cca. 1,5 –2 cm. medial de marginile limbii
şi tot la aceeaşi distanţă aboral de vârful limbii – , pe secţiune având o formă
triunghiulară – .
Hemostaza vaselor linguale prin forcipresură şi ligatură vasculară .
Sutură monoplan în puncte separate simple cu material neresorbabil – .
Îngrijiri postoperatorii: firele de sutură se desprind singure după vindecarea

plăgii. În cazul apariţiei glositei postoperatorii se recomandă injectarea
intermandibulară de antibiotice.
248
 

 
249
CORNEL IGNA
7.2 RABOTAJUL DENTAR LA CAL
Indicaţii : regularizarea suprafeţei tablei dentare masticatorii prin

îndepărtarea neregularităţilor rezultate în urma tocirii dinţilor (uzură fiziologică ca şi
cea cauzată de diverse anomalii sau alte boli care afectează dinţii).
Pregătiri preoperatorii: antisepsia cavităţii orale.
Anestezie: neuroplegie iar la animalele retive NLA şi blocaj analgezic bilateral

al nervului mandibular la ieşirea din cutia craniană.
Contenţie: poziţie patrupedă în travaliu cu fixarea capului sau în decubit

lateral pe masa de operaţie.
Instrumentar: speculum oral, cleşti pentru rezecţia colţilor, dălţi, ciocan, pile
de rabotaj sau aparat electric de rabotaj model Lehoscki .
Tehnica de lucru
Rezecţia colţilor se poate face cu o daltă cu lăţimea tăişului de maxim 8 mm

(evitarea dislocării). Dalta se loveşte scurt şi rapid cu un ciocan uşor. Detaşarea
colţilor urmează o direcţie de clivaj convexă motiv pentru care aplicarea dălţii se face
mai jos decât nivelul dorit pentru viitoarea suprafaţă dentară – .
Îndepărtarea colţilor cu cleşti dentari de rezecţie se face prin ciupire din

aproape în aproape (risc ridicat de dislocare şi/sau fisuri dentare).
Nivelarea cu pila dentară se face prin mişcări succesive, înainte şi înapoi,

executate pe întreaga lungime a tablei dentare. Se utilizează pile diferite pentru
arcada maxilară –  şi respectiv mandibulară – . Utilizarea aparatului electric de
rabotaj este comodă, sigură şi rapidă .
Controlul palpatoriu manual al suprafeţei nivelate.
Lavajul cavităţii orale cu soluţie de permanganat de potasiu 1: 100 - 1:3000.

Seroprevenţie antitetanică (5.000 UAI / animal).
250


251
CORNEL IGNA
7.3 EXTRACŢIA DENTARĂ PRIN AVULSIE

(la animalele de companie)
Indicaţii: anomalii numerice (poliodonţie, pseudopoliodonţie), anomalii de

poziţie (heterotopie), anomalii de direcţie, traumatisme dentare soldate cu dislocări,
fracturi cu deschiderea camerei pulpare, carii profunde cu infecţia pulpei dentare,
procese infecţioase localizate peridentar cu distrugerea ligamentului alveolo-dentar,
fistule dentare, periodontită osificantă, tumori dentare.
Pregătiri preoperatorii: antisepsia cavitaţii orale cu clorhexidină.
Anestezie: NLA sau N-NLA şi blocaj analgezic regional al nervului mandibular
(alveolo-mandibular, mentonier) sau maxilar (infraorbitar), în funcţie de localizarea
dintelui bolnav.
Contenţie: decubit lateral sau sterno-abdominal.
Instrumentar: speculum oral, sindesmotom, elevatoare dentare,
depărtătoare, cleşti de extracţie (diferite modele – ).
Tehnică operatorie
Decolarea gingiei cu un sindesmotom gingival – .
Dislocarea dintelui presupune prinderea şi fixarea coroanei dintelui în cleştele
de extracţie – şi ruperea ligamentului alveolo-dentar (luxarea) în urma executării
unor repetate de răsucire şi laterale – .
Extracţia propriu-zisă – .
Extracţia molarilor şi premolarilor cu rădăcini multiple divergente impune
secţionarea dintelui (divizarea rădăcinilor prin tăiere cu freza electrică) – , , .
Avulsia dintelui. Orientarea forţei de extragere este dictată de direcţia de
orientare a rădăcinilor (vertical pentru cleşti, uşor posterior pentru restul incisivilor,
posterior pentru premolari şi anterior pentru molari) .
Tamponament compresiv hemostatico-antiseptic al alveolei dentare.
Seroprevenţie antitetanică.
Antibioticoterapie pe cale generală, dependent de indicaţiile (diagnosticul)
aplicării extracţiei dentare.
În primele 4-5 zile de la operaţie se vor evita raţiile furajere bazate pe produse
lactate.
252
 
 


 
253
CORNEL IGNA
7.4 EXTRACŢIA DENTARĂ A CANINILOR

(la animalele de companie)

poziţie (heterotopie), anomalii de direcţie, traumatisme dentare soldate cu dislocări,
fracturi cu deschiderea camerei pulpare, carii profunde cu infecţia pulpei dentare,
procese infecţioase localizate peridentar cu distrugerea ligamentului alveolo-dentar,
fistule dentare, periodontită osificantă, tumori dentare.
Pregătiri preoperatorii: antisepsia cavitaţii orale cu clorhexidină.
Anestezie: NLA sau N-NLA şi blocaj analgezic regional al nervului mandibular
(alveolo-mandibular, mentonier) sau maxilar (infraorbitar), în funcţie de localizarea
caninului (inferior sau superior).
Contenţie: decubit lateral sau sterno-abdominal.
Instrumentar: speculum oral, sindesmotom, elevatoare dentare,
depărtătoare, freze, unit sau motor stomatologic, cleşti de extracţie, pensă
chirurgicală, portac, ac.
Tehnică operatorie
Extracția caninilor inferiori

Extracţia caninilor (permanenţi sau caduci) impune o tehnică specială de
extracţie prin deblocarea linguală: incizia gingiei (linia punctată) – ; decolarea
gingiei; detaşarea sau cu freza a peretelui lingual al alveolei dentare – ; deblocare şi
extracţia caninului – ; sutura plăgii gingivale – .
Extracția caninilor superiori

Extracţia caninilor (permanenţi sau caduci) impune o tehnică specială de
extracţie prin deblocarea laterală: incizia gingiei – ; decolarea gingiei – ;
detaşarea cu dalta sau cu freza a peretelui labial al alveolei dentare; deblocare
laterală şi extracţia caninului – ; sutura plăgii gingivale – .
Antibioticoterapie pe cale generală, dependent de indicaţiile (diagnosticul)
aplicării extracţiei dentare.
lactate.
254


  
255
CORNEL IGNA
7.5 EXTRACŢIA DENTARĂ PRIN AVULSIE

(la animalele de talie mare)

poziţie, anomalii de direcţie, traumatisme dentare soldate cu dislocări, fracturi cu
deschiderea camerei pulpare, carii profunde cu infecţia pulpei dentare, procese
infecţioase localizate peridentar cu distrugerea ligamentului alveolo-dentar, fistule
dentare, periodontită osificantă, tumori dentare.
Pregătiri preoperatorii: antisepsia cavitaţii orale prin spălături cu
permanganat de potasiu sau cu clorhexidină.
Anestezie: NLA sau N-NLA şi blocaj analgezic regional în funcţie de
topografia dintelui bolnav (nervul maxilar, infraorbitar, nervul mandibular, alveolo-
mandibular, mentonier).
Instrumentar: speculum oral, cleşti pentru extracţia premolarilor, cleşti pentru
extracţia molarilor, plăcuţe suport, sindesmotoame.
Tehnica operatoare
Decolarea gingiei cu simdesmotomul.

Dislocarea dintelui prin mişcări repetate de lateralitate şi răsucire imprimate
dintelui fixat ferm în cleşte.
Avulsia premolarilor se face utilizând cleştele de extracţie ca o pârghie de
gradul II – .
Pentru extracţia molarilor se apasă pe mânerul cleştelui spre maxilarul din
care se extrage dintele (pârghie de gradul I), după ce în prealabil suportul metalic se
introduce între cleşte şi tabla dentară – .
Direcţia de acţiune a forţei de extragere este dată de orientarea rădăcinii
dinţilor – .
Tamponament compresiv hemostatico-antiseptic al alveolei dentare.
Antibioticoterapie pe cale generală și alte îngrijiri dependent de indicaţiile
(diagnosticul) aplicării extracţiei dentare.
256


257
CORNEL IGNA
7.6 EXTRACŢIA DENTARĂ PRIN RESPINGERE

(la animalele de talie mare)
Indicaţii: afecțiuni dentare traumatice sau neoplazice soldate cu distrugerea coroanei

dintelui, periodontită osificantă.
tegumentelor și antisepsia cavitaţii orale prin spălături cu permanganat de potasiu sau
cu clorhexidină. Imagini radiologice pentru identificarea radăcinii dintelui implicat.
Anestezie: N-NLA şi blocaj analgezic regional în funcţie de topografia dintelui bolnav
(nervul maxilar, infraorbitar, nervul mandibular, alveolo-mandibular, mentonier).
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pensă chirurgicală, pense hemostatice, decolator de
periost, trefin şi/sau trepan, extractor rondelă - tir, dălţi, ciocan chiuretă, respingătoare,
ferăstrău pendulant, ace de sutură, portac, speculum oral, sindesmotoame.
Tehnica operatoare
Incizia pielii pe o lungime de câțiva centimetrii. Loc de elecţie: dependent de
premolarul sau molarul care urmeaza a fi extras, extraoral; poate fi necesară
abordarea prin trepanație a sinusului maxilar (inferior sau superior) sau a mandibulei
(măselele mandibulare).
Pentru extragerea prin respingere a M2 şi M3 inferiori în prealabil m. maseter trebuie
incizat, manoperă în timpul căreia există posibilitatea rănirii arterei maseterice.
La extracţia Pm3 superior atenţie a nu se leza n. infraorbitar şi artera nazală laterală;
molarilor mandibulari - n. alveolar inferior; iar la M1superior - artera, vena facială şi a
canalului parotidian.
Descoperirea osului (maxilar sau mandibular), incizarea și decolarea periostului,
efectuarea trepanației – vezi și capitolul 6.
După descoperirea rădăcinilor dintele va fi divizat în două sau mai multe fragmente
(cu dalta sau cu ferăstrăul pendulant) pentru a permite luxarea și mobilizarea.
Se plasează un respingător dentar pe radăcina corespunzătoare unui fragment și prin
antrenare cu un ciocan se expulzează dintele în cavitatea orală –  și . Un ajutor
are în acest timp operator mâna introdusă în cavitatea orală, informând permanent
chirurgul asupra progresiei luxării și extruzării dintelui implicat
Chiuretarea atentă a cavității alveolare și/sau a sinusului este urmată de un lavaj
abundant.
Deschiderea alveolară se astupă cu un material hemostatico-resorbtiv (polivinil
siloxan).
Plaga operatorie se închide prin sutură - vezi și capitolul 6.
Îngrijiri postoperatorii: Seroprevenţie antitetanică. Antibioticoterapie și analgezice
pe cale generală și alte îngrijiri dependent de indicaţiile (diagnosticul) aplicării
extracţiei dentare.
258
259
CORNEL IGNA
7.7 TONSILECTOMIA
Indicaţii: amigdalită flegmonoasă, abcese tonsilare, neoplazii.
Pregătiri preoperatorii: antisepsia cavitaţii orale prin spălături cu

clorhexidină.
Anestezie: NLA sau N-NLA şi analgezie de contact asupra tonsilelor.
Contenţie: decubit sterno-abdominal.
Instrumentar: speculum oral, pense chirurgicale, pense hemostatice, foarfece

sau amigdalotom.
Tehnică operatorie
Exteriorizarea tonsilei din cripta sa prin tracţionare cu o pensă – .
Aplicarea unei pense hemostatice pe pediculul tonsilei – .
Exereza tonsilelor se face cu foarfecele sau cu amigdalotomul – .
Hemostaza se asigură prin tamponament cu o soluţie de 1 % de adrenalină. O

exereză cu electrocoagulare concomitentă se poate executa cu cuţitul în ansă a
bisturiului electric – .
Antibioticoterapie pe cale generală, dependent de evoluţie.

lactate.
260




261
CORNEL IGNA
262
CAPITOLUL VIII
TEHNICI OPERATORII - URECHI
263
CORNEL IGNA
8.1 REZECŢIA PERETELUI LATERAL AL CONDUCTULUI AUDITIV

EXTERN LA CÂINE
- PROCEDEUL HINZ -
Indicaţii: otită externă cronică purulentă, proliferativă, ulceraţii cronice a

canalului auditiv, fistule, tumori şi în unele cazuri de otită medie.
Anestezie: NLA sau N-NLA şi blocajul analgezic al primei perechi de nervi
cervicali.
Instrumentar: bisturiu, pensă chirurgicală, sondă butonată, pense de baraj,
pense hemostatice, ace de sutură, portac.
Tehnică operatorie
Procedeul Hinz (excizie în "V")
Aprecierea profunzimii porţiunii verticale a conductului auditiv extern prin

introducerea unei sonde butonate – .
Delimitarea cu pense de baraj a unui "V" pe peretele lateral a porţiunii

verticale a conductului auditiv extern – .
Rezecţia cu bisturiul a lamboului triunghiular, delimitat de cele două pense –

.
Hemostaza se asigură prin forcipresură şi/sau electrocoagulare.
Plaga cutanată se suturează în puncte separate simple cu material

neresorbabil – 4. Sutura plăgii operatorii include numai tegumentul (extern şi de pe
faţa internă a urechii), exceptând categoric cartilajul articular. Materialul de sutură este
neresorbabil, amplasat în puncte separate simple sau în surjet simplu (mai rar).
Protecţia plăgii suturate se asigură printr-un colier Elisabethan. Auto-
traumatizarea datorată pruritului de vindecare poate duce la dehiscenţe ale plăgii sau
la constituirea de cicatrici vicioase. Firele de sutură se înlătură după 7-10 zile.
264



265
CORNEL IGNA
8.2 REZECŢIA PERETELUI LATERAL AL CONDUCTULUI AUDITIV

EXTERN LA CÂINE
- PROCEDEUL ZEPP -

cervicali.
Procedeul Zepp (excizie dreptunghiulară)
Delimitarea lamboului dreptunghiular (lăţime egală cu lăţimea peretelui lateral

al conductului auditiv extern , lungime - dublul distanţei dintre tragus şi proiecţia
externă a deschiderii porţiunii orizontale a conductului auditiv) – .
Incizia pielii pe trei laturi ale dreptunghiului delimitat anterior – .
Decolarea lamboului cutanat care va păstra la nivelul tragusului, legătura cu

tegumentul de pe faţa internă a conductului auditiv – .
Secţionarea cartilajului inelar şi a pielii de pe faţa internă a conductului până la

nivelul ramurii orizontale a conductului auditiv –  şi .
Rabatarea ventrală a lamboului de peretele lateral a conductului auditiv şi

redimensionarea lungimii acestuia prin excizia surplusului de piele – .
Sutura se face în puncte separate simple cu material neresorbabil – .

Amplasarea firului de sutură la nivelul plăgilor situate pe conchia urechii respectă
tehnica prezentată la procedeul Hinz. Materialul de sutură este neresorbabil, amplasat
în puncte separate simple sau în surjet simplu (mai rar).
la constituirea de cicatrici vicioase.
266
 


267
CORNEL IGNA
8.3 REZECŢIA PORŢIUNII VERTICALE A

CONDUCTULUI AUDITIV EXTERN LA CÂINE

cervicali.
Tehnica operatorie
Identificarea proiecţiei externe a deschiderii porţiunii orizontale a conductului

auditiv extern prin reperare cu o sondă butonată – .
Incizia tegumentului subauricular, pornind de sub (1-2 cm) punctul de reper
stabilit anterior spre tragusul urechii de unde incizia se continuă circular pe marginea
deschiderii porţiunii verticale a conductului auditiv – . În porţiunea situată în interiorul
conchiei auriculare (peretele medial al conductului auditiv) se incizează şi cartilajul
auricular – .
Decolarea lambourilor cutanate care se rabatează lateral.
Disecţia circulară a porţiunii verticale a conductului auditiv, secţionând
inserţiile musculare şi fasciale de la joncţiunea cartilajului auricular cu cartilajul inelar,
rabatând înspre înafară porţiunea verticală a conductului auditiv – .
Hemostaza prin forcipresură şi electrocoagulare.
Secţionarea transversală a porţiunii verticale a conductului auditiv care este
înlăturată – .
Deschiderea porţiunii orizontale a conductului auditiv se suturează la piele (în
locul de debut al inciziei tegumentare) în puncte separate simple cu fire neresorbabile
monofilament.
Sutura lambourilor cutanate (puncte simple cu material neresorbabil), plaga
îmbrăcând forma literei "T" – .
268



 
269
CORNEL IGNA
8.4 TRATAMENTUL OPERATOR AL OTHEMATOMULUI

LA CÂINE
Indicaţii: colecţii sangvine între pielea urechii şi cartilajul auricular neresorbite

în timp de 8 zile. Afecţiunea este mult mai rar întâlnită la pisică, beneficiind de acelaşi
tratament chirurgical. Tehnicile de drenaj simplu ca şi cele de drenaj aspirativ sunt
frecvent însoţite de recidive. Eficacitatea tehnicii prezentate (drenaj – sutură acolantă)
este dependentă de înlăturarea cauzelor care de regulă determină animalul să se
autotraumatizeze.
se tunde; se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele).
cervicali.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pensă chirurgicală, pense hemostatice, ace
de sutură, portac.
Tehnică operatorie
Incizia longitudinală sau eliptică a pielii de pe faţa internă a conchiei

auriculare – .
Drenajul cavităţii othematomului (scurgerea părţii lichidiene şi extracţia
coagulului), eventual chiar chiuretarea şi lavajul cavităţii (soluţii saline).
Acolarea prin sutură a pielii desprinse – decolate - de la cartilagiu de către

colecţia sanghină. Sutura se execută în puncte separate în “U” vertical, inserate
perforant –  (trecute prin ambele feţe ale conchiei auriculare). Se preferă utilizarea
materialeor de sutură resorbabile naturale (biologice).
Suturile se amplasează liniar, paralel cu incizia de drenaj – . Distanţa dintre

două puncte de sutură, ca şi între două rânduri de sutură este de 0,5 – 1 cm. Firele de
sutură se tensionează lejer-moderat.
270


271
CORNEL IGNA
8.5 OTECTOMIA
Indicaţii: plăgi accidentale, colobome care dau pacientului un aspect de

animal mutilat. Otectomia (cuparea urechilor) pentru modificarea aspectului unui
animal conform așa-ziselor standarde de rasă este interzisă prin lege.


cervicali.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pensă chirurgicală, pense hemostatice, ace

de sutură, portac.
.
Tehnică operatorie
Stabilirea lungimii urechii și marcarea (ciupire cu foarfecele) reperului – .

Aplicarea clupei sau a pensei de baraj, urmând respectarea cât mai fidelă a
viitoarei forme a urechii – .
Amputarea pavilionului prin secționarea cu bisturiul manipulat razant la
marginea clupei sau a pensei – .
Corectarea bazei pavilionului printr-o excizie curbă, executată cu foarfecele,
de la treimea mijlocie a pavilionului spre tragusul urechii – .
Definitivarea hemostazei prin forcipresură și tamponament.
Sutura plăgii operatorii include numai tegumentul (extern și de pe fața internă
a urechii), exceptândcategoric cartilajul articular – .
Materialul de sutură este neresorbabil, amplasat în puncte separate simple
sau în surjet simplu – .
272



273
CORNEL IGNA
274
CAPITOLUL IX
TEHNICI OPERATORII –
DIVERTICULELE TUBELOR AUDITIVE
275
CORNEL IGNA
9.1 HIOVERTEBROTOMIA
Indicaţii: empiemul pungilor guturale, guturolite.
Anestezie: N-NLA.
Contenție: decubit lateral.
Instrumentar: bisturiu, pensă chirurgicală, pense hemostatice, foarfece,

depărtătoare, ace de sutură, portac.
Tehnică operatorie
Procedeul Viborg
Loc de elecție: triunghiul Viborg – .
Incizia pielii pe o lungime de 6.8 cm, paralel cu marginea inferioară a

mușchiului sternocefalic – .
Incizia fasciei parotidiene
Dilacerarea în profunzime sub parenchimul glandei parotide, reperarea și

palparea arterei carotide.
Exteriorizarea diverticulului trompei auditive (pungii guturale) și incizia

acestuia – . Când exteriorizarea nu este posibilă, deschiderea diverticulului se face
sub degetul menținut ca reper pe artera carotidă.
Montarea unui dren tubular, fixat cu un punct de sutură la piele –  .
Sutura plăgii cutanate în fire separate simple, neresorbabile – .

Plaga suturată se protejează prin legarea animalului la iesle din două părţi
(două pene de căpăstru). Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie
profilactică.
276





277
CORNEL IGNA
278
CAPITOLUL X
TEHNICI OPERATORII - COARNE
279
CORNEL IGNA
10.1 ECORNAREA VIŢEILOR
Indicaţii:
- scop economic – rentabilizarea exploatării frontului de furajare, prevenirea
accidentelor în timpul coabitării mai ales în sistemele de întreţinere în stabulaţie liberă;
- scop terapeutic – fracturi ale coarnelor, creşteri vicioase, avulsii ale tecii de corn,
osteomielite.
se tunde; se spală cu apă şi săpun steril; se usucă).
Anestezie: neuroplegie (Xilazină 0,05 mg/kg) şi infiltraţii analgezice în jurul

mugurelui cornual.
Contenţie: patrupedă cu imobilizarea capului.
Instrumentar: bisturiu, foarfece curb şi/sau decornator Roberts – , creion de

ecornare cu hidroxid de sodiu şi/sau termocauter.
Tehnica operatorie
Procedeul combinat (excizie - cauterizare)
Protecţia pielii din jurul mugurelui cornual prin uncţionarea cu vaselină neutră
sau un unguent tipizat (pentru prevenţia arsurilor cauzate de scurgerea substanţei
caustice).
Excizia pielii mugurului cornual cu bisturiul – , foarfecele sau decornatorul

Roberts –  şi .
Cauterizarea pielii:
- chimică (se fricţionează locul denudat cu creionul de ecornare

timp de 20-20 secunde) – , sau
- termică (se aplică pe locul denudat termocauterul, executând

uşoare mişcări circulare, timp de 3-5 secunde) – .
280



 
 
281
CORNEL IGNA
10.2 ECORNAREA CU AUTOPLASTIE CUTANATĂ
Indicaţii: aceleasi cu cele prezentate pentru ecornarea viţeilor. Procedeul

este recomandat pentru ecornarea bovinelor adulte, prezentând avantaje certe –
închiderea sinusului frontal, vindecare rapidă, aspect estetic bun, creşterea ulterioară
a unor rudimente cornuale fiind exclusă, influenţează negativ mult mai puţin
principalele producţii (lapte, spor în greutate) - faţă de procedeele de amputare simplă
sau prin constricţie elastică.
Anestezie: neuroplegie, blocaj analgezic loco-regional (nervul cornual, şi

infiltraţii pericornual).
Contenţie: poziţia patrupedă în travaliu cu imobilizarea capului.
ferăstrău Gigli, depărtătoare, chiuretă, raşpilă, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Incizia pielii pericornual, conservând şi decolând atent bureletul cutidural.

Incizia se prelungeşte liniar pe creasta intercornuală (4-5 cm) şi în sens ventral pe
creasta frontală laterală, 4-5 cm, înspre globul ocular -1.
Descoperirea bazei cornului prin decolare şi rabatare laterală a lambourilor

cutanate.
Secţionarea (tăiere cu fierăstrăul Gigli) cornului cât mai aproape de bază -2.
Hemostaza prin forcipresură şi ligatură.
Rotunjirea marginilor osoase cu raşpila sau cu chiureta.
Sutura lambourilor cutanate în puncte separate simple cu material

neresorbabil - 3.
Pansament protector antiseptic fixat prin sutură.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii mai ales în timpul verii. Pansamentul şi
firele de sutură se înlătură după 12-14 zile.
282


283
CORNEL IGNA
284
CAPITOLUL XI
TEHNICI OPERATORII – GLANDELE

SALIVARE
285
CORNEL IGNA
11.1 EXTIRPAREA CHIŞTILOR GLANDELOR SALIVARE LA CÂINE
Indicaţii: retenţia secreţiei salivare (chiştii salivari) apar în urma obturării

canalelor glandelor sublinguale (Rivinius, Bartholin) sau mandibulare (Wharton).
Obturarea poate fi cauzată de corpi străini exogeni şi mai rar pe cale endogenă –
calculi – litiază salivară.
Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator. Antisepsia
cavităţii orale este obligatorie.
Anestezie: NLA sau N-NLA.
Contenţie: în decubit.
Instrumentar: speculum oral, bisturiu, foarfece, pensă chirurgicală, pense
hemostatice, depărtătoare, ace de sutură, portac.
Tehnici operatorii
Drenajul chistului sublingual

Implantarea perforantă în peretele chistului a unui fir de sutură neresorbabil
polifilament care se înnoadă lejer – , acesta acţionând ca dren capilar. Firul este
îndepărtat după vindecare (4-7 zile). În caz de recidivă este necesară extirparea
pereţilor laterali ai chistului sublingual.
Extirparea chistului sublingual
Excizia peretelui lateral – .

Pensulaţii cauterizante (soluţii 10 % de clorură de zinc) a peretelui profund
rămas nerezecat şi aderent la feţele laterale ale limbii (el reprezintă submucoasa
cavităţii sublinguale laterale).
Extirparea chistului glandei mandibulare

Incizia pielii (8-10 cm) paralel cu vena jugulară, caudal de ramura recurbată a
mandibulei – .
Dilacerarea şi izolarea glandei mandibulare.
Pensarea şi ligaturarea pediculului glandei – .
Secţionarea pediculului glandei (rezecţia glandei) şi sutura bontului în bursă.
Amplasarea drenului (24-48 ore) şi sutura pielii în puncte separate simple cu
material neresorbabil – .
Antibioticoterapie timp de 3-5 zile.
Antisepsia cavitaţii orale, timp de 4-5 zile de 2 ori / zi – în cazul extirpării
chistului sublingual. Protecţia plăgii suturate şi a materialului de drenaj (iniţial) se
asigură în cazul extirpării chistului glandei mandibulare prin aplicarea unui colier
Elisabethan.
286






287
CORNEL IGNA
288
CAPITOLUL XII
TEHNICI OPERATORII – FARINGE,

LARINGE, TRAHEE, ESOFAG
289
CORNEL IGNA
12.1 FARINGOSTOMIA
Indicaţii: tubaj pentru hrănire artificială cu scurtcircuitarea cavităţii orale

(afecţiuni ale cavităţii orale cu imposibilitatea efectuării masticaţiei). Mai rar pentru
efectuarea intubaţiei traheale în cazul recurgerii la tehnici de anestezie inhalatorie la
animale care necesită intervenţii operatorii (câmp operator liber) în interiorul cavităţii
orale.
Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator. Antisepsia

cavităţii orale este obligatorie.
Anestezie: N-NLA
Instrumentar: speculum oral, bisturiu, foarfece, pensă chirurgicală, pense

hemostatice, ace de sutură, port ac.
Tehnică operatorie
Palparea endoorală a osului epihyoid şi plasarea indexului ca punct de reper,

aboral şi deasupra de amigdală şi de deschiderea esofagului – .
Incizia pielii în regiunea cervicală ventro-laterală pe suportul reprezentat de

index – .
Dilacerarea atentă a ţesuturilor, pătrunzând în cavitatea orală.
Plasarea unei sonde prin cavitatea orală şi extragerea capătului prin plaga
operatorie cu o pensă hemostatică – .
Plasarea celuilalt capăt al sondei în esofag – . Ancorarea sondei (tub de

polietilenă sau preferabil sondă endotraheală) cu un fir de sutură la marginile plăgii
tegumentare.
Protecţia sondei împotriva smulgerilor intempestive se asigură prin aplicarea
unui colier Elisabethan. După suspendarea sondajului, plaga operatorie nu se
suturează, lasând-o să se vindece secundar (prin înmugurire).
290


291
CORNEL IGNA
12.2 VENTRICULECTOMIA ORALĂ
Indicaţii: neuropatie laringiană recurentă (hemiplegie laringiană idiopatica)

când este recomandată asocierea ventriculectomiei cu procedee de plastie laringiană
sau de aritenoidectomie, obstrucţia tractului respirator superior prin hiperplazia
ventriculilor laringieni (cornaj).
Anestezie: N-NLA.
Contenție: decubit sterno-abdominal cu limba tracționată rostral.
Instrumentar: speculum oral, spatulă sau/și laringoscop, pensă chirurgicală și

pense hemostatice cu brațe lungi, foarfece curb cu brațe lungi, bisturiu (eventual
bisturiu electric), canule traheale.
Tehnică operatorie
Traheotomia provizorie (opțional vezi capitolul 12.6).
Exoversarea mucoasei ventriculului, pătrunzând cu o pensă în cavitatea
acestuia – . În unele cazuri
acest timp operator nu este necesar, mucoasa ventriculară fiind herniată și
ocupând orificiul glotic – .
Secționarea expansiunii ventriculare cu foarfecele sau cu bisturiul electric –
.
Hemostaza se realizează prin tamponament cu soluție 1:2000 de adrenalină
sau prin electrocoagulare.
Repetarea timpilor operatori pentru celălalt ventricul.
Intubație oro-traheală (atunci când nu s-a practicat traheotomia), sonda
retrăgându-se atunci când apare reflexul de deglutiție.
Animalul trebuie supravegheat permanent în primele 2-3 zile, crizele asfixice
datorate apariţiei edemului laringian fiind relativ frecvente şi cu evoluţie supraacută.
Administrarea de fenilbutazonă în primele două zile. Antisepsia zilnică a plăgii
operatorii. Antibioticoterapie profilactică.
292


293
CORNEL IGNA
12.3 VENTRICULECTOMIA LARINGIANĂ

(la câine)

Anestezie: N-NLA, fiind preferabilă narcoza inhalatorie pentru a evita
traheostomia provizorie.
Contenţie: decubit dorsal cu capul în extensie.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense chirurgicale, pense hemostatice,
depărtător autostatic (Gelpi, Weitlaner, Balfour), freze extractoare, canule traheale
unidirecţionale.
Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator.
Administrarea de 4,4 mg x kg-1 de fenilbutazonă previne edemul laringian
postoperator.
Tehnică operatorie
Traheotomie provizorie opțional – vezi capitolul 12.6.
Incizia pielii în planul median al gâtului, între cartilajul cricoid și primul inel
traheal – .
Incizia ligamentului (membranei) crico-tiroidian. La rasele mici se incizează și
cartilajul tiroid.
Asigurarea accesului în cavitatea laringiană prin aplicarea depărtătorului
autostatic – .
Excizia cu foarfece curb a corzii vocale false și a corzii vocale adevărate
împreună cu mușchiul vocal (linia punctată) - (aspect pe secțiune) – , procesele
vocale ale aritenoidului rămânând intacte – .
Mucoasa laringiană rămasă în urma exciziei se suturează în surjet simplu cu
fir resorbabil –  (aspect pe secțiune). Se repetă timpii operatori pe cealaltă parte.
Hemostaza se asigură prin tamponament cu soluţie 1 % de adrenalină sau
prin electrocoagulare.
Intubaţie oro-traheală (atunci când nu s-a practicat traheotomia), sonda
retrăgându-se atunci când apare reflexul de deglutiţie.
Sutura ligamentului crico-tiroidian se face în puncte separate simple cu fire
neresorbabile, fără a pătrunde în lumenul laringelui.
Ţesutul conjunctiv subcutanat se suturează în surjet simplu cu material
resorbabil.
Plaga cutanată se coase cu material neresorbabil în puncte separate simple.
294




295
CORNEL IGNA
12.4 VENTRICULECTOMIA LARINGIANĂ

(la cabaline)
Anestezie: N-NLA, fiind preferabilă narcoza inhalatorie pentru a evita
traheostomia provizorie.
Contenţie: decubit dorsal cu capul în extensie.
depărtător autostatic (Gelpi, Weitlaner, Balfour), freze extractoare, canule traheale
unidirecţionale.
Administrarea de 4,4 mg x kg-1 de fenilbutazonă previne edemul laringian
postoperator.
Tehnică operatorie
Traheotomie provizorie (opţional) vezi cap. 12.6.
Incizia pielii în planul median al gâtului, între cartilajul cricoid şi primul inel
traheal – .
Incizia ligamentului (membranei) crico-tiroidian – .
Asigurarea accesului în cavitatea laringiană prin aplicarea depărtătorului
autostatic - Hobday (depărtarea m. sternohioidian şi a m. omohioidian) – .
Pătrunderea cu o pensă cu braţe lungi în ventriculul lateral, lărgind
deschiderea.
Introducerea frezei extractoare în ventriculul lateral şi prin mişcări uşoare de
rotaţie şi tracţiune se exteriorizează expansiunea mucoasei laringiene (aspect
saculiform) – .
Excizia mucoasei se face cu foarfecele – .
Se repetă timpii operatori pentru ventriculul de pe cealaltă parte.
Hemostaza se asigură prin tamponament cu soluţie 1 % de adrenalină sau
prin electrocoagulare.
Intubaţie oro-traheală (atunci când nu s-a practicat traheotomia), sonda
retrăgându-se atunci când apare reflexul de deglutiţie.
Sutura ligamentului crico-tiroidian se face în puncte separate simple cu fire
neresorbabile, fără a pătrunde în lumenul laringelui.
Ţesutul conjunctiv subcutanat se suturează în surjet simplu cu material
resorbabil.
Plaga cutanată se coase cu material neresorbabil în puncte separate simple.
296


297
CORNEL IGNA
12.5 TRAHEOTOMIA DE URGENŢĂ
Indicaţii: edem glotic, spasm laringian, flegmon perifaringian, empiem al

diverticulelor tubelor auditive, corpi străini, paralizii bilaterale ale nervilor recurent şi
facial, fractura oaselor nazale, hemoragii nazale masive.
Pregătiri preoperatorii: de regulă se rezumă la o simplă antisepsie locală,
neexistând timpul necesar pentru o pregătire de rutină, viaţa animalului fiind pusă sub
presiunea agravantă a trecerii timpului – stare de urgenţă chirurgicală maximă.
Anestezie: rar există timpul necesar pentru realizare, NLA sau N-NLA.
Contenţie: foarte fermă; poziţie patrupedă cu fixarea capului la animalele mari
şi decubit lateral sau dorsal la animalele mici.
Instrumentar: bisturiu, ac de seringă (traheotom Thompson).
Tehnica operatorie
Loc de elecţie: la limita dintre treimea superioară şi treimea mijlocie a gâtului –
.
Fixarea traheei în planul median superficial al gâtului se realizează prin

palpaţie manuală transcutanată – .
Puncţia traheei cu menţinerea acului ca punct de reper - ghid (este o

manoperă opţională).
Deschiderea traheii se realizează prin introducerea bisturiului cu vârful până la

lumenul traheal şi incizarea longitudinală a 2-4 inele traheale – .
Accesul aerului se asigură prin plasarea a două fire lungi de sutură în

marginile plăgii traheale care se trec şi se înnoadă peste gâtul animalului –  sau se
rezecă în plaga traheală o deschidere circulară sau dreptunghiulară. Când se dispune
de un traheotom Thompson –  se incizează doar pielea iar lamele traheotomului se
introduc între două inele traheale care prin îndepărtare (închiderea mânerelor
traheotomului) –  asigură accesul aerului. Aceste manopere asigură transportul
animalului până la o unitate medicală specializată.
În condiţii de clinică se introduce o pensă hemostatică în lumen se

îndepărtează marginile plăgii traheale, plasând un tub sau o canulă traheală - (vezi
traheotomia provizorie, cap. 12.6).
Animalul trebuie transportat de urgenţă într-o clinică de specialitate a cărei
dotare să permită efectuarea traheotomiei provizorii şi înlăturarea sau combaterea
cauzelor care au declanşat criza asfixică.
298




 
299
CORNEL IGNA
12.6 TRAHEOTOMIA PROVIZORIE
Indicaţii: cele enumerate în cazul traheotomiei de urgenţă în situaţiile care

impun menţinerea suspendării căilor aeriene superioare (menţinerea respiraţiei
traheale) până la înlaturarea definitivă a cauzelor. Ca timp operator pregătitor pentru
efectuarea ventriculectomiei, laringotomiei, trepanaţiei cavităţilor nazale, cordectomiei
vocale, anastomozelor traheale în cazul plăgilor traheale cu pierdere de substanţă.
Anestezie: NLA sau N-NLA (diferenţiat în funcţie de specie).
Contenţie: decubit dorsal cu capul în extensie uşor declivă.
canule traheale (unidirecţionale sau bivalve) – , ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Traheotomia transversală
Loc de elecţie: în plan median la limita dintre treimea superioară şi treimea
mijlocie a gâtului (inelele transversale 3-6) – .
Incizia longitudinală a pielii şi a fasciei cervicale superficiale – .
Dilacerarea în lungul fibrelor a muşchilor sternotiroidieni şi sternohioidieni cu
evidenţierea traheei – .
Incizia transversală, pe circa 50-60 % din circumferinţă, a ligamentului inelar
dintre inelele traheale 4 şi 5 – .
Plasarea a două fire de sutură în marginile plăgii traheale uşurează plasarea
canulei – .
Pielea se suturează în puncte separate simple cu material neresorbabil.
Suspendarea traheotomiei transversale se face după maxim 8 ore (altfel
apare necroza mucoasei şi inelelor traheale ) şi presupune: extragerea canulei,
curăţirea traheei (mucus, sânge), sutura plăgii traheale cu material resorbabil
amplasat în puncte separate simple numai prin ligamentul interinelar, sutura pielii.
Traheotomia cu lambou (flap)

Diferă de tehnica precedentă doar prin modul de creare a unui acces
intratraheal mai larg. Deschiderea traheei se practică pe lungimea a 2-3 inele traheale
învecinate printr-un lambou în formă de "U" –  şi  sau a două lambouri laterale –
 şi .
Suspendarea traheotomiei (se poate face după săptămâni sau luni) şi
presupune în plus faţă de tehnica anterioară excizia ţesutului de granulaţie format
între marginile plăgii traheale şi canulă sau plaga se lasă nesuturată, să evolueze spre
o vindecare secundară prin înmugurire.
Canula traheală se schimbă zilnic cu una sterilă. Antisepsia zilnică a plăgii
operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Animalul va fi întreţinut în condiţii perfecte de
igienă a adăpostului, respectând cu atenţie microclimatul (temperatură, umiditate,
încărcătură microbiană, pulberi).
300










301

CORNEL IGNA
12.7 TRAHEOSTOMIA
Indicaţii: în scop paleativ în afecţiuni incurabile care provoacă obstrucţia

căilor aeriene superioare (tumori intranazale, laringiene).
Anestezie: NLA sau N-NLA (diferenţiat în funcţie de specie).
Contenţie: decubit dorsal cu capul în extensie uşor declivă.
Instrumentar: bisturiu, pensă chirurgicală, pense hemostatice, foarfece, ace
de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Loc de elecţie: acelaşi din traheotomia provizorie.
Stomia mucoasă
Incizia longitudinală a pielii a gâtului şi decuparea unui lambou centrat pe

inelele traheale 4-6 – .
Dilacerarea longitudinală a muşchiului sternohioidian cu evidenţierea traheei –
.
Rezecţia unui lambou dreptunghiular traheal (2-3 inele traheale) – , fără a
perfora mucoasa traheală.
Fixarea traheei în planul superficial al gâtului. Ancorare în puncte separate
simple cu material neresorbabil monofilament, a adventicei traheale (neperforant) la
marginile muşchiului sternohioidian – .
Incizia longitudinală a mucoasei traheale –  şi pexia ei la piele cu fire
neresorbabile în puncte separate simple concomitent cu sutura plăgii cutanate – .
Stomia cu lambouri
Incizia longitudinală a pielii pe linia mediană a gâtului cu decuparea unui

lambou dreptunghiular centrat pe inelele traheale 4-6 – . Următorii doi timpi
operatori identici cu cei de la procedeul precedent.
Confecţionarea lambourilor traheale (din 2 sau 4 inele traheale) presupune
incizia traheei sub formă de "H" – .
Rabatarea lambourilor traheale, rostral şi aboral – , este urmată de pexia lor
la marginile plăgii cutanate (puncte separate simple cu material neresorbabil) – .
Antisepsia zilnică a stomiei. Antibioticoterapie profilactică. Animalul va fi
întreţinut pentru tot restul vieţii în condiţii perfecte de igienă a adăpostului, respectând
cu atenţie microclimatul (temperatură, umiditate, încărcătură microbiană, pulberi).
Traheostomia se poate proteja cu filtre schimbabile, fixate peste deschiderea traheală
cu benzi adezive.
302








303
CORNEL IGNA
12.8 ESOFAGOTOMIA CERVICALĂ
Indicaţii: obstrucţii esofagiene prin corpi străini sau împâstare (când

mobilizarea retrogradă sau respingerea corpului obstruant, efectuată sub protecţia
unei medicaţii antispastice şi miorelaxante, eşuează), diverticuli esofagieni, dilataţii
esofagiene, tumori.
Anestezie: NLA sau N-NLA (preferabil narcoză inhalatorie).
Contenţie: decubit lateral drept.
Instrumentar: sondă esofagiană, bisturiu, pense chirurgicale , penă

anatomică, pense hemostatice, depărtătoare, foarfece, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Sondaj esofagian (ca reper opţional).
Incizia pielii deasupra venei jugulare şi paralel cu aceasta –  şi .
Dilacerarea ţesutului conjunctiv (fascia cervicală mijlocie, celuloasa
esofagului) şi descoperirea esofagului –  (este contraindicată exteriorizarea
acestuia).
Incizia longitudinală a peretelui esofagian –  (atenţie timp septic) şi
toaletarea lumenului.
Sutura esofagului se execută biplan:
- muco-submucoasa în surjet simplu cu fir neresorbabil – ;
- musculoasa în surjet simplu cu material resorbabil sintetic – .
Montarea unui dren, suspendabil după 24 de ore – .
Sutura fasciei cervicale în puncte simple cu material resorbabil – .
Sutura pielii în puncte separate simple cu material neresorbabil – .
Elisabethan. La animalele de talie mare plaga suturată se protejează prin aplicarea
unui gâtar sau prin legarea la iesle din două părţi (două pene de căpăstru). Antisepsia
zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. În primele zile furajarea se va
face conform unui regim dietetic adecvat (iniţial – 24-36 de ore, total restrictiv (dietă
absolută) apoi lichidian - 1-3 zile, cu trecere treptată – 2-4 zile printr-o dietă semi-
lichidă spre o alimentaţie normală.
304




 


305
CORNEL IGNA
306
307
CORNEL IGNA
CAPITOLUL XIII
TEHNICI OPERATORII – VENA

JUGULARĂ
308
13.1 FLEBECTOMIA JUGULAREI
Indicaţii: plăgi accidentale multiple, tromboflebită hemoragică, tromboflebită

supurativă.

Anestezie: NLA sau N-NLA în raport cu specia.
Contenţia: în decubit lateral.

Tehnica operatorie
Loc de elecţie: jgheabul jugular delimitat de muşchii sternomandibular
(ventral) şi cleidomastiodian (dorsal) – .
Incizia longitudinală a pielii deasupra muşchiului sternomandibular – .
Dilacerarea şi izolarea venei jugulare – .
La capetele porţiunii de vas care urmează a fi îndepărtată, pe ţesut sănătos

se aplică două pense hemostatice – .
Proximal şi respectiv distal de pensele hemostatice, la distanţă de 1-2 cm, se

trece, imediat transadventicial (nu perforant) câte un fir neresorbabil monofilament,
ligaturând vena – .
Secţionarea venei jugulare se face , la ambele capete, între ligaturi şi pensa

hemostatică (razant cu pensa) –  şi se îndepărtează segmentul detaşat.
Pielea se suturează în puncte separate simple cu material neresorbabil.
unui gâtar sau prin legarea la iesle din două părţi (două pene de căpăstru). Antisepsia
zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică.
309
CORNEL IGNA
 

 
 
310
311
CORNEL IGNA
CAPITOLUL XIV
TEHNICI OPERATORII – TORACE
312
14.1 TORACOCENTEZA
Indicaţii: scop de diagnostic şi terapeutic pentru hidrotorax, pneumotorax,

hemotorax, pleurezie.

Anestezie: neuroplegie sau NLA şi blocajul analgezic al n. intercostal

corespunzător spaţiului în care se lucrează.
Contenţie: în poziţie patrupedă.
Instrumentar: ace de injecţie, trocare, canule de robinet cu 2-3 căi, catetere,

seringi de mare capacitate, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie
Loc de elecţie:
- la animalele mari în spaţiul intercostal VI dreapta şi VII
stânga la nivelul articulaţiilor condro-costale –  şi ;
- la animalele mici în spaţiul intercostal V sau VI, ventral –
.
Confecţionarea unei butoniere cutanate (1 cm) prin incizarea pielii cu bisturiul

la mijlocul distanţei dintre două coaste.
Introducerea acului sau trocarului care au ataşată canula cu robinet şi seringa

perpendicular pe peretele toracic – iar după pătrunderea în cavitatea pleurală poziţia
lor se schimbă sub un unghi de 450 , –  pentru a nu leziona pulmonul.
Execuţia timpului operator mijlocit de puncţia toracică (aspiraţie, drenaj

pleural, administrare medicamentoasă, etc.).
Extragerea acului de puncţie se face brusc.
Plaga cutanată se închide printr-un punct de sutură.
Aplicarea unui pansament protector poate fi benefică. Animalul va fi
supravgheat atent pentru a depista precoce apariţia pneumotoraxului ca posibilă
complicaţie postoperatorie.
313
CORNEL IGNA




314
14.2 TORACOSTOMIA
Indicaţii: scop terapeutic – asigurarea drenajului evacuaţional în hidrotorax,

pneumotorax, hemotorax, pleurezie.
Anestezie: neuroplegie sau NLA şi blocajul analgezic al n. intercostal
corespunzător spaţiului în care se lucrează.
Contenţie: poziţie patrupedă sau decubit sterno-abdominal la carnasiere.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, catetere cu silicon sau
polivinil, ace de sutură, portac, aspirator chirurgical şi montaj aspirativ.
Tehnica operatorie
Loc de elecţie:
- animalele mari - idem toracocenteză;
- la carnasiere în al VIII-lea spaţiu intercostal la nivelul
articulaţiilor condro-costale – .
Incizia longitudinală a pielii (3 - 4 cm) în mijlocul spaţiului intercostal.
Perforarea peretelui toracal inclusiv a pleurei cu o pensă hemostatică – ,

montând tubul de dren – .
Sutura în bursă dublă a plăgii musculo-pleurale în jurul tubului de dren –  (fir

neresorbabil).
Extragerea capătului extern al cateterului printr-o contraincizie cutanată

practicată dorsal de locul de puncţie – . Cateterul prezintă un plasament intratoracic
şi unul scurt subcutanat – .
Sutura plăgii cutanate – .
Ataşarea tubului de dren la un sistem de aspiraţie continuă sau periodică.
Suspendarea stomiei presupune extragerea cateterului de drenaj. Scoaterea

cateterului se va face brusc la sfârşitul unui timp inspirator. Animalul va fi supravgheat
atent pentru a depista precoce apariţia pneumotoraxului.
unui gâtar sau prin legarea la iesle din două părţi (două pene de căpăstru). Aplicarea
unui pansament protector al plăgii operatorii poate fi benefică. Antisepsia zilnică a
plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică.
315
CORNEL IGNA





 
316
14.3 TORACOTOMIA INTERCOSTALĂ
Indicaţii: abordarea operatorie a organelor din cavitatea toracică (esofag,

pulmon, cord, vase).
Anestezie: N-NLA cu narcoză inhalatorie în circuit închis şi posibilitatea
asistării respiraţiei şi blocaj al nervului intercostal corespunzător spaţiului în care se
lucrează (la speciile cu mediastin perforat - ecvine, carnasiere) şi neuroplegie cu
blocaj al nervului intercostal la rumegătoare.
Contenţie: decubit lateral (ecvine, carnivore) , staţiune patrupedă în travaliu
(bovine).
depărtătoare, depărtător autostatic, ace de sutură, portac, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie
Loc de elecţie: mijlocul spaţiului intercostal corespunzător proiecţiei
topografice a organului din cavitatea toracică pentru care se intervine.
Incizia pielii în mijlocul spaţiului intercostal paralel cu rebordul costal – .
Incizia muşchilor (dependent de poziţionarea accesului - m. marele dorsal, m.
dinţat dorsal, m. oblic extern al abdomenului, m. dinţat ventral, m. intercostali) – ,
poziţionarea secţionării este identică cu cea de la piele.
Incizia fasciei endotoracice şi a pleurei parietale – .
Aplicarea depărtătorului autostatic şi îndepărtarea coastelor, lărgind accesul
în cavitatea toracică.
Închiderea plăgii toracice şi ulterior vindecarea este uşurată de aplicarea a 3-4
fire de sutură trecute circumcostal (la coastele din jurul plăgii) – .
Fascia endotoracică şi pleura se suturează în surjet simplu (pas des - etanş)
cu fir resorbabil – . Închiderea suturii se face în timpul unei mişcări inspiratorii,
concomitent cu aspiraţia aerului pătruns în cavitatea toracică (rezolvarea
pneumotoraxului).
Musculatura intercostală se suturează des în puncte separate simple cu
material resorbabil.
Sutura pielii se face în puncte separate simple cu fir neresorbabil, în final
înnodându-se firele trecute circumcostal – .
Protecţia plăgii suturate se asigură printr-un pansament protector-antiseptic,
la animalele de talie mică aplicându-se şi un colier Elisabethan. La animalele de talie
mare plaga suturată se protejează prin aplicarea unui gâtar sau prin legarea la iesle
din două părţi (două pene de căpăstru). Antisepsia zilnică a plăgii operatorii.
Antibioticoterapie profilactică.
317
CORNEL IGNA
  

14.4 TORACOTOMIA CU REZECŢIE COSTALĂ
318

pulmon, cord, vase), cura fracturilor costale multifragmentare cu perforare pleurală.

Anestezie: N-NLA cu narcoză inhalatorie în circuit închis şi posibilitatea

asistării respiraţiei şi blocaj al nervului intercostal corespunzător spaţiului în care se
lucrează (la speciile cu mediastin perforat - ecvine, carnasiere) şi neuroplegie cu
blocaj al nervului intercostal la rumegătoare.
Contenţie: decubit lateral (ecvine, carnivore) , staţiune patrupedă în travaliu

(bovine).

depărtătoare, depărtător autostatic, decolator de periost, ferăstrău Gigli, pentru
animalele mici osteotom (costotom), ace de sutură, portac, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie:
Incizia longitudinală pielii fasciei şi musculaturii pe mijlocul lăţimii coastei de

rezecat – .
Incizia periostului (în lungul coastei) –  şi decolarea lui de pe ambele feţe ale
coastei – .
Secţionarea coastei cu ferăstrăul Gigli –  şi îndepărtarea ei (lungimea

segmentului costal rezecat condiţionează lărgimea accesului în cavitatea toracică).
Incizia periostului de pe faţa endotoracică a coastei concomitent cu pleura

parietală – .
Refacerea integrităţii peretelui toracici include timpii operatori asemănători cu

cei din toracotomia intercostală. Musculatura intercostală este afrontată cu fire
resorbabile amplasate în puncte separate simple prin periostul coastei rezecate - 6.
Rezolvarea pneumotoraxului este identică toracotomiei intercostale.
la animalele de talie mică aplicându-se şi un colier Elisabethan. La animalele de talie
mare plaga suturată se protejează prin aplicarea unui gâtar sau prin legarea la iesle
din două părţi (două pene de căpăstru). Antisepsia zilnică a plăgii operatorii.
Antibioticoterapie profilactică.
319
CORNEL IGNA

 


 
320
14.5 TORACOTOMIA PRIN STERNOTOMIE MEDIANĂ

LA CÂINE

pulmon, cord, vase), cura fracturilor costale multifragmentare cu perforare pleurală.

Anestezie: N-NLA cu narcoză inhalatorie şi respiraţie asistată.
Contenţie: decubit dorsal.

depărtătoare, depărtător autostatic, decolator de periost, osteotom, daltă şi/sau freză
electrică cu disc de tăiere, ace de sutură, portac, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie:
Incizia pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat pe linia mediană a toracelui,

având ca suport sternul – .
Incizia musculaturii pectorale şi descoperirea sternului – .
Sternotomia mediană longitudinală cu osteotomul, dalta sau cu freza – , la

animalele tinere este realizabilă cu bisturiul. Pentru o bună coaptare şi refacere a
peretelui toracal este recomandat a lăsa nesecţionat fie manubriul sternal, fie
apendicele xifoid al sternului. Concomitent cu sternotomia are loc şi secţionarea
pleurei parietale (aderentă la stern), deschizând cavitatea toracică.
Închiderea cavităţii toracice presupune:

- osteosinteza sternului cu fire metalice amplasate în "X" şi ancorate
de joncţiunile costo-sternale – ;
- sutura stratului muscular în puncte separate simple cu material
resorbabil;
- sutura ţesutului conjunctiv subcutanat în surjet endoversat (tehnica
Lembert sau Cushing) cu materiale de sutură resorbabile;
- sutura pielii în puncte separate simple cu fire neresorbabile.
Rezolvarea pneumotoraxului prin toracocenteză aspiratoare.
Protecţia plăgii suturate se asigură printr-un pansament protector-antiseptic şi
un colier Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie
profilactică.
321
CORNEL IGNA




322
14.6 PERICARDOCENTEZA LA BOVINE
Indicaţii : hidropericard, reticulo-pericardită traumatică.

Anestezie: neuroplegie şi blocaj analgezic al nervului V intercostal stâng cu

infiltraţie analgezică la locul de elecţie.
Instrumentar: bisturiu, pense hemostatice, trocar cu stilet, ace de sutură,

portac.
Tehnica operatorie
Procedeul paraxifoidian (Moussu)

Contenţie: decubit dorsal sau lateral drept.
Puncte de reper: linia albă, arcul hipocondral stâng, orificiu de
pătrundere sub hipocondru a venei mamare externe.
Loc de elecţie: pe bisectoarea unghiului format între linia albă şi
hipocondru, se incizează pielea pornind în sens anterior pe o distanţă de 10 cm, de la
locul în care aceasta este intersectată de linia care trece prin orificiul venei mamare şi
cade perpendicular pe linia albă – .
Dilacerarea inserţiei muşchiului drept abdominal şi a ţesutului grăsos
paraxifoidian, pătrunzând în mediastin şi simţind sacul pericardic – .
Puncţia pericardului se face introducând trocarul pe lângă deget şi
orientându-l antero-ventral – .
Drenajul sacului pericardic.
Sutura pielii în puncte separate simple cu fire neresorbabile.
Procedeul intercostal
Contenţie: în poziţie patrupedă
Loc de elecţie: spaţiul intercostal V, imediat deasupra venei toracice
externe.
Timpii operatori sunt identici cu cei din toracocenteză. Profunzimea
pătrunderii acului până la sacul pericardic variază în raport cu vârsta şi talia animalului
între 4-8 cm.
Antibioticoterapie profilactică. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Animalul
va fi supravgheat atent pentru a depista precoce apariţia pneumotoraxului ca posibilă
complicaţie postoperatorie.
323
CORNEL IGNA




324
14.7 PERICARDOTOMIA LA BOVINE
Indicaţii : hidropericard, reticulo-pericardită traumatică în scopul salubrizării

carcasei pentru abatare şi mai rar pentru prelungirea vieţii, amânarea abatării (animal
gestant – până la parturiţie).
Anestezie: neuroplegie, blocajul analgezic al nervilor IV-VI intercostali stângi
şi a nervului toraco-ventral stâng.
Contenţie: patrupedă în travaliu cu membrul anterior stâng în faţa liniei de
aplomb.
depărtătoare, depărtător autostatic, decolator de periost, ferăstrău Gigli, ace de
sutură, portac, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie
Toracotomie cu rezecţia coastei a V stângă în aria de proiecţie a cordului (5-
20 de cm lungime), –  - vezi capitolul 13.4.
Sutura sacului pericardic la marginile plăgii pleurei parietale (pericardopexia)
se execută în surjet simplu – .
Deschiderea, explorarea şi toaletarea sacului pericardic – .
Desfacerea firului de pericardopexie.
Pericardorafia sub dren (tub de polivinil) se face în surjet simplu sau puncte
separate simple cu material resorbabil.
Închiderea cavităţii toracice se face prin suturi etajate:
- pleura şi fascia endotoracică în surjet simplu cu fir resorbabil;
- musculatura intercostală se afrontează în puncte separate simple cu
material resorbabil trecute prin foiţele (endo şi exotoracică) periostului coastei
rezecate (vezi capitolul 14.4);
- muşchiul dinţat ventral toracic în bloc cu ţesutul conjunctiv subcutanat
în puncte separate simple cu fire resorbabile;
- pielea în puncte separate simple cu material neresorbabil – ,
ancorând şi obturând tubul de dren –  şi – .
Rezolvarea pneumotoraxului este identică toracotomiei intercostale (vezi
capitolul 14.3).
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Animalul
va fi supravgheat atent pentru a depista precoce apariţia piotoraxului şi/sau a
pneumotoraxului ca posibile complicaţii postoperatorii.
325
CORNEL IGNA

 
326
327
CORNEL IGNA
CAPITOLUL XV
TEHNICI CAVITATEA ABDOMINALĂ
328
15.1 ANATOMIA CHIRURGICALĂ A PERETELUI ABDOMINAL
1. Sistematizarea pe regiuni a abdomenului

peretele ventral
- abdominală cranială (xifoidiană, hipocondrală);
- mezogastrică (ombilicală);
- abdominală caudală (prepubiană, inghinală).
peretii laterali
- hipocondrului
- flanc (fosa paralombară, coarda flancului, teşitura);
- ventro-laterală.
peretele cranial
peretele caudal
peretele dorsal
2. Straturile anatomice pe regiuni (stâlpii de rezistenţă ai cavităţii abdominale).
peretele ventral
(fascia superficială, m pielos, tunica abdominală, linia albă, inelul ombilical, fascia m
oblic extern, fasciile m oblic intern, m drept abdominal, tendonul prepubian, fascia
transversă, peritoneul)
peretii laterali
(fascia superficială, m pielos, tunica abdominală, m oblic extern (stâlpul coxo-costal),
m oblic intern, fascia transversă, peritoneul)
peretele cranial –diafragma
(porţiunile: lombară, costală, sternală, centrul frenic; orificiile: aortic, esofagian, al
venei cave)
peretele dorsal
(corpurile vertebrale toraco-lombare, ligamentul longitudinal lombar, m. psoas mare,
m. psoas mic, m. iliac, m. pătratul lombelor, mm. intertransversari)
peretele caudal - diafragma pelvină
(fundurile de sac a lui Douglas: sacro-rectal, pararectale, recto-vezical, vezico-pubian
// recto-genital şi genito-vezical)
3. Proiecţia organelor pe pereţii cavităţii abdominale.
4. Zone abdominale cu risc chirurgical (ombilicală, perineală, inghinală, triunghiul

herniar al flancului)
329
CORNEL IGNA
15.2 CELIOTOMIA
30
Celiotomia , deschiderea cavităţii abdominale reprezintă modalitatea de
abordare a organelor, viscerelor şi ţesuturilor din cavitatea abdomeno-pelvină (aparat
digestiv, urinar, reproducător), pentru aplicarea directă a unor procedee terapeutice
(operatorii) specifice şi pentru cura unor afecţiuni ale pereţilor abdominali (hernii).
Clasificare:
Criterii: plasament, direcţie, lungime
- celiotomii ventrale:
- longitudinale
- mediane xifo-ombilicale,
centrate ombilical,
ombilico-pubiene,
xifo-pubiene
- paramediane xifo-ombilicale,
centrate ombilical,
ombilico-pubiene,
xifo-pubiene
- transversale anterioare
mijlocii,
posterioare
- inghinale
- celiotomii laterale (laparatomii31)
- postcostală
- sublombară - lungă
- scurtă - înaltă (dorsală)/- joasă (ventrală)
- subilială
- subhipocondrală
- subcostoabdominală
- celiotomii vaginală (colpotomia32)
Inventar tehnici operatorii

Celiotomia mediană
Celiotomia paramediană
Celiotomia postcostală (laparatomia postcostală)
Celiotomia sublombară (laparatomia)
Celiotomia subilială
Celiotomia subhipocondrală
30
Koilia(gr) – burtă, abdomen; tomie (gr) – a tăia, a inciza
31
lapara (lat) – flanc, lombe; tomie (gr) – a tăia, a inciza
32
colpos (gr) – vagin; tomie (gr) – a tăia, a inciza
330
15.2.1 CELIOTOMIA MEDIANĂ
Indicaţii: abordarea chirurgicală a organelor şi viscerelor din cavitatea

abdominală (stomac, ficat, pancreas, intestine, uter, ovare, testicule ectopice, vezică
urinară, rinichi, prostată), accesul la diafragmă, cura herniei ombilicale (vezi şi
capitolele 15.3. – 15.4. Abordarea pe linie albă prezintă o serie de avantaje: execuţie
simplă şi rapidă, acces operator larg şi incizie conservatoare pentru vasele, nervii şi
muşchii abdominali.
Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator

(regiunea se tunde; se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele).
Pregătirile speciale sunt dependente de afecţiunea care reclamă intervenţia – vezi
cap. 1.2.1.
Anestezie: generală de tip N-NLA, dependent de specie. Se preferă

narcoza inhalatorie.
Instrumentar: bisturiu, pense chirurgicale, sondă canelată, foarfece, pense

Tehnica operatorie
Puncte de reper: apendicele xifoid al sternului, cicatricea ombilicală,

marginea anterioară a pubisului, linia albă.
Sistematizare:
- celiotomie mediană (c. m.) xifo-pubiană (lungă) – ;
- c. m. xifo-ombilicală (anterioară) – ;
- c. m. ombilicală (mijlocie-mezogastrică) – ;
- c. m. ombilico-pubiană (posterioară-retroombilicală) – .
Incizia longitudinală a pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat pe mijlocul

feţei ventrale a abdomenului – . Hemoragia este puţin importantă, putând fi
controlată prin tamponament compresiv.
Reperarea liniei albe şi efectuarea unei butoniere (care deschide cavitatea

abdominală) –  şi .
331
CORNEL IGNA
 


 

332
Completarea inciziei liniei albe cu bisturiul sau cu foarfecele – ,  şi – .

Protecţia deschiderii (organelor şi viscerelor abdominale împotriva lezării accidentale)
este asigurată de o sondă canelată , de braţele pensei chirurgicale –  sau de indexul
şi mediusul mâinii chirurgului – .
Ligamentul falciform este incizat sau rezecat cu foarfecele –  şi .

Includerea acestuia în sutura care închide cavitatea abdominală constituie un factor
de risc, favorizând apariţia dehiscenţei plăgii operatorii.
Sutura peritoneului şi a ţesutului fibros al liniei albe se poate executa în

surjet simplu la animalele mici – . La câinii din rasele de talie mare ca şi la animalele
obeze se recomandă sutura în puncte separate simple.
La animalele de talie mare sutura peritoneului şi a ţesutului fibros al liniei

albe se execută în puncte separate simple -– , utilizând fire resorbabile. Sunt
recomandate materialele resorbabile sintetice.
La animalele de talie mare se execută, în plus, o sutură de întărire (puncte

separate în "U" orizontal) amplasată prin fasciile superficiale (aponevroza m. oblic
extern şi aponevroza superficială a m. oblic intern) ale m. dreptului abdominal – .
Sutura ţesutului conjunctiv subcutanat în surjet de tip endoversat cu

material resorbabil – .
Sutura pielii în puncte separate simple cu fire neresorbabile între care (la 2-
3 puncte) la animalele mari se interpun puncte amplasate în "U" vertical – .
Tratamentul specific ca şi stabilirea regimului furajer postoperator sunt
condiţionate de afecţiunea de bază care a reclamat intervenţia operatorie.

la animalele de talie mică aplicându-se şi un colier Elisabethan. Frecvent se recurge şi
la pansamente aplicate prin îmbrăcare (camaşă Alfort).
La animalele de talie mare plaga suturată se protejează printr-un pansament

protector-antiseptic şi prin aplicarea unui gâtar sau prin legarea la iesle din două părţi
(două pene de căpăstru). Mai rar se recurge la pansamente aplicate prin îmbrăcare.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii.
Antibioticoterapie profilactică (opţional). Seroprevenţia antitetanică.
333
CORNEL IGNA



 



 


15.2.2 CELIOTOMIA PARAMEDIANĂ
334
Indicaţii: aceleasi cu celiotomia mediană (vezi cap. 15.2.1.), fiind practicată

mai ales la masculi pentru a ocoli furoul. Este practicată mai frecvent la animalele de
talie mică.
Pregătirile speciale sunt dependente de afecţiunea care reclamă intervenţia – vezi
cap. 1.2.1.
Anestezie: generală de tip N-NLA, dependent de specie. Se preferă
narcoza inhalatorie.
Tehnica operatorie
Loc de elecţie: lateral de linia albă şi de furou - metoda fiind utilizată mai ales
la masculi pentru un acces abdominal posterior (retro-ombilical).
Incizia pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat paralel cu linia albă –  şi
furoul – .
Dubla ligatură şi secţionarea ramurii venoase care traversează regiunea – .
Secţionarea aponevrozei m. oblic extern şi a aponevrozei superficiale a m.
oblic intern, pătrunzând în teaca m. drept abdominal –  şi .
Decolarea m. drept abdominal şi retragerea sa spre lateral cu ajutorul
depărtătoarelor – . Unii autori preferă pătrunderea prin masa m drept abdomial pe
care îl dilacerează în lungul fibrelor.
Incizia aponevrozei profunde a m. oblic intern şi a m. transvers abdominal –
.
Incizia peritoneului – vezi celiotomia mediană.
Închiderea abdomenului se face prin suturi etajate – :
- peritoneul în fir continuu (surjet simplu) cu material resorbabil;
- m. transvers al abdomenului şi aponevroza profundă a m. oblic
intern în surjet sau puncte separate simple cu material resorbabil;
- aponevroza superficială a m. oblic intern şi aponevroza m. oblic
extern în surjet simplu sau puncte separate simple cu material resorbabil;
- sutura ţesutului conjunctiv subcutanat în surjet de tip endoversat
cu material resorbabil .
la pansamente aplicate prin îmbrăcare (camaşă Alfort). Antisepsia zilnică a plăgii
operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Vezi şi cap. 15.2.1.
335
CORNEL IGNA
 
 



336
15.2.3 CELIOTOMIA POSTCOSTALĂ

(laparatomia postcostală)
Indicaţii: abordarea organelor din cavitatea abdominală, fiind practicată mai

ales la animalele de talie mare pentru abordarea rumenului, abomasului, rinichilor.
se tunde; se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele). Pregătirile
speciale sunt dependente de afecţiunea care reclamă intervenţia – vezi cap. 1.2.1.
Anestezie: N-NLA (animale mici); N-NLA; blocaj analgezic paravertebral L I,
LII, LIII şi nerv toracic - 18 (cabaline); neuroplegie, blocaj paralombar L I, LII şi nerv
toracic - XIII (bovine).
Contenţie: decubit lateral (animale mici şi cabaline), poziţie patrupedă în
travaliu (bovine).
Tehnica operatorie
Loc de elecţie: ventral de apofizele transverse lombare (2-15 cm), caudal de
ultima coastă (2-10 cm), paralel cu rebordul costal în sens dorso-ventral pe o lungime
care variază în funcţie de specie, talia animalului, scopul operaţiei (7-30 cm) – .
Incizia pielii şi a tunicii abdominale (fascia superficială şi profundă), expunând
m. oblic extern – .
Incizia m. oblic extern – .
Dilacerarea fibrelor m. oblic intern (în lungul fibrelor şi prin depărtarea
marginilor plăgii musculare se evidenţiază aponevroza m. transvers – .
Incizia verticală a aponevrozei m. transvers (a stratului adipos mai ales la
cabaline) şi a peritoneului – .
Sutura etajată a peretelui abdominal presupune:
- surjet simplu cu fir resorbabil, înglobând peritoneul şi aponevroza m.
transvers abdominal – ;
- surjet simplu sau puncte separate simple cu material resorbabil,
afrontând m. oblic intern – ;
- surjet simplu cu fir resorbabil care străbate m. oblic extern şi tunica
abdominală – ;
- sutura pielii în puncte separate simple cu material neresorbabil – .
La animalele de talie mare plaga suturată se protejează prin aplicarea unui
gâtar sau prin legarea la iesle din două părţi (două pene de căpăstru). Antisepsia
zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Seroprevenţia antitetanică.
337
CORNEL IGNA
  

  

338
15.2.4 CELIOTOMIA SUBLOMBARĂ

(laparatomia)
Indicaţii: abordarea organelor din cavitatea abdominală, fiind practicată mai
ales la animalele de talie mijlocie şi mare pentru abordarea uterului, ovarelor,
testiculelor ectopice, cecumului, mai rar a intestinelor (ansele colonului, intestin
subţire) şi pentru cura herniei şi eventraţiei ventro-laterale (celiotomie sublombară
scurtă, joasă).
Anestezie: N-NLA (animale mici); N-NLA; blocaj analgezic paravertebral L I,
LII, LIII şi nerv toracic - 18 (cabaline); neuroplegie, blocaj paralombar L I, LII şi nerv
toracic - XIII (bovine).
Contenţie: decubit lateral sau poziţie patrupedă în travaliu (bovine).
Tehnica operatorie
Loc de elecţie: mijlocul regiuni abdominale laterale sub apofizele transverse
lombare (2-10 cm ), în direcţia dorso-ventrală pe o lungime variată (în raport de
specie, talia animalului, scopul operaţiei), putând fi "dorsală", limitată la golul flancului
sau "ventrală", interesând scobitura flancului – .
Incizia şi refacerea straturilor peretelui abdominal lateral în celiotomia

sublombară dorsală implică timpi operatori similari celiotomiei postcostale.
Particularităţile anatomice din zona ventrală a regiunii abdominale laterale
(peretele este constituit numai din suprapuneri aponevrotice) –  cunoscută sub
denumirea de "triunghiul herniar al flancului" impun tehnici speciale de incizie şi
refacere a plăgilor după celiotomia sublombară ventrală:
- incizia aponevrozei m. oblic extern este orientată oblic dorso-ventro-
caudal, continuând cu dilacerarea în direcţia fibrelor musculare – ;
- incizia aponevrozei m. oblic intern se execută oblic dorso-ventro-
cranial, respectând orientarea fibrelor musculare ale oblicului intern – ;
- incizia aponevrozei m. transvers şi a peritoneului este verticală,
dorso-ventrală – ;
- fiecare plan aponevrotic este suturat individual cu puncte separate
amplasate în "U" – . , ;
- sutură cu puncte separate de tip Halstead a tunicii abdominale – ;
- sutură de rezistenţă la piele (puncte separate în "U" sprijinite sau nu
pe burdoneţi) şi sutură de afrontare a pielii în puncte separate simple – .
339
CORNEL IGNA



    

340

15.2.5 CELIOTOMIA SUBILIALĂ
Indicaţii: abordarea organelor din cavitatea abdominală, preponderent la

animalele de talie mijlocie şi mare pentru abordarea uterului, ovarelor şi testiculelor
ectopice şi mai rar a intestinelor (colon).
Anestezie: NLA sau N-NLA în raport cu specia, preferând narcoza
inhalatorie şi infiltraţie analgezică pe linia de incizie.
Tehnica operatorie
Loc de elecţie: sub aripa iliumului (2-15 cm în raport de specie), ventral de
stâlpul coxo-costal (coarda flancului) în direcţie oblică dorso-ventro-cranială pe o
lungime corespunzătoare speciei, taliei animalului şi scopul operaţiei – ,  şi .
Incizia aponevrozei m. oblic extern respectă direcţia de orientare a fibrelor

acestui muşchi – .
Incizia m. oblic intern începe în porţiunea musculară, continuând cu diereza

aponevrozei în direcţia orientării fibrelor musculare – .
Incizia verticală a m. transvers (respectă orientarea fibrelor musculare – .
Peritoneul este incizat oblic dorso-ventro-cranial (ca şi pielea) – .
Refacerea prin sutură a peretelui abdominal include:

- fiecare plan aponevrotic este suturat individual cu puncte separate
amplasate în "U";
- sutură cu puncte separate de tip Halstead a tunicii abdominale ;
- sutură de rezistenţă la piele (puncte separate în "U" sprijinite sau nu
pe burdoneţi) şi sutură de afrontare a pielii în puncte separate simple.
Timpii operatori sunt asemănători ca derulare (succesiune) şi execuţie cu cei
din celiotomia sublombară ventrală – vezi cap. 14.2.4.
341
CORNEL IGNA
 



  
342
15.2.6 CELIOTOMIA SUBHIPOCONDRALĂ
Indicaţii: abordarea organelor din cavitatea abdominală – abomas şi mai

rar intestine. Este mai frecvent practicată la bovine.
Anestezie: NLA sau N-NLA în raport cu specia, preferând narcoza
inhalatorie şi infiltraţie analgezică pe linia de incizie.
Tehnica operatorie
Loc de elecţie: pornind de la vena subcutanată abdominală (vena epigastrică
caudală superficială) şi la 5-10 cm posterior de hipocondru în sens ventro-dorsal pe o
distanţă de 20-25 cm (foarte uşor în sens caudal, aproape paralel cu hipocondru) – 
şi .
Incizia pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat.
Dilacerarea muşchiului oblic extern în lungul fibrelor şi depărtarea marginilor

plăgii – .
Dacă este necesar lărgirea accesului, muşchiul drept abdominal va fi incizat

parţial iar vena subcutanată abdominală va fi ligaturată şi incizată – .
Dilacerarea m. oblic intern şi a m. transvers abdominal ( în lungul fibrelor) –

.
Peritoneul este secţionat cu foarfecele – .
Sutura peretelui abdominal se execută în surjet simplu cu material resorbabil,

afrontând în straturi separate peritoneul şi m. transvers al abdomenului (I), m. oblic
intern (II) şi m. oblic extern (III) – .
Pielea se suturează în puncte separate cu fire neresorbabile.
343
CORNEL IGNA


 



344
15.3 TEHNICI OPERATORII - HERNII

Definiţie: Hernia este o deplasare ectopică (părăsirea sediului topografic normal) a unui organ sau ţesut printr-o
breşă (naturală sau patologică) a peretelui din vecinătate şi care prezintă elemente componente specifice. Ex: h.
epiplonului – breşa=inelul ombilical; h. musculară – breşa=ruptura fasciei de acoperire)
Elemente componente:
- învelişul herniei (piele, ţesut conjunctiv subcutanat)
- sacul herniar (peritoneu)
- inelul herniar (breşa parietală Ex: naturale – inel ombilical, traiect inghinal; patologice – deşirări, dezinserţii, rupturi
ale pereţilor: diafragmă, funduri de sac ale diafragmei pelvine, perete abdominal vento-lateral, etc).
- conţinutul herniei (organul sau ţesutul herniat Ex: epiplon, vezică urinară, intestin, etc)
Denumiri:
- criterii
- regiunea în care este plasat inelul herniar (Ex: h ombilicală, h. diafragmatică, h perineală)
- conţinutul herniei denumirea se formeză prin adăugarea la denumirea organului herniat a sufixului
33
cel (Ex: cistocel – h vezicii urinare, epiplonocel – h epiponului, histerocel – h uterului)
- după răspunsul la manopera de reducere a conţinutului (palpare profundă)
- h reductibile = conţinutul refulează în cavitatea părăsită
- h ireductibile = conţinutul nu păraseşte sacul herniar, nu refulează în cavitate (h strangulate sau existenţa de
aderenţe între sac şi conţinut) – criteriu foarte important pentru decizia operatorie şi selecţia timpilor operatori.
- după volumul herniei – mici, medii, voluminoase.
- etiologie – h congenitale, h dobândite (de obicei de natură traumatică)
Diagnostic diferenţial: faţă de eventraţie, evisceraţie (tumori, abces, hematom, chist seosangvinolent)
Principii operatorii şi timpi decizionali:
- reductibilitatea – se impune sau nu deschiderea sacului herniar (kelotomia)
- volumul - se impune sau nu rezecţia sacului herniar (kelectomia)
- afrontarea marginilor breşei parietale este posibilă ? Da – ce tip de sutură? Nu – autoplastie sau plastie sintetică
15.3.1 TRATAMENTUL OPERATOR AL HERNIEI OMBILICALE

Anestezie: neuroplegie, NLA sau N-NLA în raport cu vârsta şi specia.
Contenţia: decubit dorsal.
Instrumentar: bisturiu, pensă chirurgicală, pense hemostatice, depărtătoare,
foarfece, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Incizia longitudinală a pielii în herniile de dimensiuni mici –  şi "în felie de
pepene" la herniile voluminoase – .
Izolarea sacului herniar prin dilacerare – .
Repunerea în cavitatea abdominală, a conţinutului sacului herniar şi
închiderea (sutura) inelului herniar.
Variante de execuţie:
 hernii (h) mici, reductibile - taxis manual, pentru repunere fără
deschiderea sacului herniar şi sutură în bursă (inel mic) –  sau sutură Gutman
(puncte separate Lembert) – , pentru închiderea inelului;
 h. voluminoase reductibile - repunere prin torsionarea sacului – ,
ligatura transfixică (fir resorbabil) la baza sacului – , rezecţia sacului – , vivifierea
marginilor inelului herniar – , sutura inelului cu puncte separate în "U" – ;
33
koel (gr) – hernie, umflătură
345
CORNEL IGNA
 


 


  




346
 h. ireductibile - deschiderea sacului herniar şi înlăturarea cauzelor care au

indus ireductibilitatea conţinutului herniei - desfacerea aderenţelor (debridare) –  sau
incizia comisurii inelului herniar în cazul strangulării– , examinarea conţinutului şi
aprecierea viabilităţii masei herniate, repunerea conţinutului (prin taxis) în cavitatea
abdominală. Rezecţia surplusului de sac herniar (procedeu cunoscut şi sub denumirea
de kelotomie– , sutura sacului (peritoneului) cu puncte separate resorbabile în "U" –
 şi sutura inelului vivifiat – linia punctată - (ţesutul fibros al liniei albe) cu puncte
separate în "U" – . O variantă pentru ultimii timpi operatori o reprezintă sutura
perforantă Wolf, în "U" – , afrontând concomitent peritoneul şi inelul herniar;
 h. voluminoase cu imposibilitatea afrontării prin sutură a marginilor

inelului herniar - vizează interpunerea şi fixarea prin sutură între marginile inelului a:
sacului herniar folosit ca tampon biologic (metoda Olivkov) – , sau a unei porţiuni din
omentul mare (omentopexie –  sau a unei plase de nylon, acid poliglicolic sau
polihexametil adipamid – . Sunt de preferat procedeele care protezează breşa
abdominală (sac herniar, oment, plase sintetice) în faţa afrontărilor sub tensiune a
marginilor inelului herniar.
 h. voluminoase la animale cu perete abdominal slab dezvoltat, lax

se închide peritoneul (sacul herniar) separat iar inelul herniar printr-un procedeu de
întărire prin dedublarea peretelui ("vestă peste pantaloni") – . Atenţie la tensiunea
imprimată prin afrontare.
Sutura ţesutului conjunctiv se face în puncte separate amplasate după

tehnica Halstead (Lembert în "U"), întăreşte suplimentar peretele abdominal. O
variantă este sutura în surjet endoversat - cu material resorbabil sintetic – 
(săgeata).
Pielea se coase în puncte separate simple cu fire neresorbabile.

la pansamente aplicate prin îmbrăcare (camaşă Alfort).
La animalele de talie mare plaga suturată se protejează printr-un pansament
protector-antiseptic şi prin aplicarea unui gâtar sau prin legarea la iesle din două părţi
(două pene de căpăstru). Mai rar se recurge la pansamente aplicate prin îmbrăcare.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică.
Seroprevenţia antitetanică.
Regimului furajer postoperator va urmări să evite supraîncărcările care pot
tensiona suturile. Regimul de mişcare va evita suprasolicitările, impunându-se
creşterea treptată a intensităţii eforturilor la care sunt supuse animalele operate
(îndeosebi în cazul herniilor voluminoase).
347
CORNEL IGNA






 




 
348
15.3.2 TRATAMENTUL OPERATOR AL HERNIEI INGHINALE LA

FEMELE

Instrumentar: bisturiu, pensă chirurgicală, pense hemostatice, depărtătoare,
Tehnica operatorie
Incizia pielii pe linia mediană – , în cazul herniilor voluminoase se preferă
incizie centrată pe formaţiunea globuloasă de formă eliptică cu excizia suplimentului
tegumentar (felie de pepene).
Dilacerarea (disecţia) şi izolarea sacului herniar – .
Procedeul operator în h. reductibile

 Repunerea conţinutului herniar prin torsionarea sacului;
 Aplicarea unei ligaturi transfixice cu material resorbabil la baza sacului
herniar şi rezecţia acestuia deasupra ligaturii;
 Bontul ligaturat se repune prin traiectul inghinal în interiorul cavităţii
abdominale;
 Sutura inelului herniar (inelul inghinal superficial) în puncte separate
simple sau în "U" cu material resorbabil sintetic – . Atenţie la comisura caudo-
medială pe unde trec artera şi vena pudendă externă şi nervii inghinali.
Procedeul operator în h. ireductibile

 Deschiderea sacului herniar – , evidenţiind conţinutul şi rezolvând
cauza ireductibilităţii: secţionarea aderenţelor –  sau lărgirea inelului inghinal prin
secţionarea cu bisturiul butonat a comisurii antero-laterale (în cazul h. strangulate) –
;
 Repunerea conţinutului herniar şi rezecţia sacului herniar – .
 Sutura sacului herniar în puncte separate simple cu fire resorbabile
sintetice; a inelului inghinal superficial cu fire amplasate în “U” şi a ţesutului conjunctiv
subcutanat (fir resorbabil amplasat în surjet endoversat) – .
În cazul herniilor voluminoase cu dilacerări subcutanate importante trebuie
analizată oportunitate drenării acestui spaţiu.
Sutura pielii în puncte separate simple cu material neresorbabil.
Protecţia plăgii suturate se face într-un mod similar cu cea prezentată la cura
herniei ombilicale. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică.
Regimului furajer postoperator va urmări să evite supraîncărcările care pot tensiona
suturile. Regimul de mişcare va evita suprasolicitările, impunându-se creşterea
treptată a intensităţii eforturilor la care sunt supuse animalele operate (îndeosebi în
cazul herniilor voluminoase).
349
CORNEL IGNA


350
15.3.3 TRATAMENTUL OPERATOR AL HERNIEI

INGHINALE LA MASCULI
(câine, vier)

Instrumentar: bisturiu, bisturiu butonat, pensă chirurgicală, pense
hemostatice, pense de castrare, foarfece, depărtătoare, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
În herniile inghinale la câine şi vier sacul herniar deformează peritoneul de la
nivelul inelului inghinal profund, îmbrăcând aspectul literei "Y" –  (un braţ este
reprezentat de sacul herniar, patologic, celălalt reprezintă teaca vaginală, diverticul
peritoneal normal).
Procedeul operator cu orhidectomie
Incizia pielii centrat deasupra inelului inghinal, respectându-i direcţia, oblic
latero-medial, cranio-caudal – .
Dilacerarea şi izolarea sacului herniar, evidenţiindu-l în plaga operatorie – .
Incizia sacului herniar continuată caudal cu gâtul tecii vaginale, evidenţiind
conţinutul sacului herniar, cordonul testicular şi testiculul – .
Ligatura transfixică a cordonului testicular (fir resorbabil), secţionarea acestuia
şi ablaţia testiculului – .
Repunerea în cavitatea abdominală a bontului de cordon testicular şi a
conţinutului herniar.
Excizia surplusului de sac herniar.
Sutura sacului herniar împreună cu inelul inghinal superficial în puncte
separate simple cu fire resorbabile – .
Sutura ţesutului conjunctiv subcutanat şi sutura pielii sunt asemănătoare cu
tratamentul operator al herniei inghinale la femele.
Incizia (opţional) de dren a învelitorii testiculare de pe partea cu hernia şi
orhidectomia clasică pe partea opusă.
Procedeul operator fără orhidectomie
Următorii timpi operatori au o derulare diferită de procedeul anterior:
 se incizează doar sacul herniar –  care după repunerea conţinutului şi
excizia surplusului se suturează (singur) în puncte separate simple;
 sutura inelului inghinal superficial este incompletă, în comisura caudo-
medială rămânând un spaţiu de trecere pentru teaca vaginală (cordonul testicular) –
 şi .
351
CORNEL IGNA








352

SCROTALE REDUCTIBILE
Contenţie: decubit dorsal preferabil şi pentru armăsari care pot fi totuşi
imobilizaţi şi în decubit lateral (stâng).
Tehnici operatorii
Procedeul operator cu orhidectomie
Include două variante de execuţie:
Varianta I - este simplă, pretabilă pentru cura herniei cu inel(e) inghinal(e)
larg(i) – tehnica fără kelotomie.
Incizia pielii deasupra inelului inghinal la câine– , vier şi a învelitorilor testiculare,
ca pentru orhidectomie la armăsar – .
Izolarea sacului herniar prin dilacerare (se izolează teaca vaginală care conţine
testiculul şi masa herniată); manopere mai complexe necesită animalele cu testicule
situate perianal (câine, vier), putând fi necesară şi incizia învelitorilor testiculare – .
Repunerea conţinutului herniar - se fixează testiculul în fundul tecii vaginale care se
torsionează – .
Ligatura trasfixică a cordonului testicular (fir resorbabil) şi ablaţia testiculului (vezi şi
orhidectomia) – .
Închiderea traiectului inghinal prin ancorarea bontului de cordon testicular la
marginile inelului inghinal superficial – .
Timpii operatori următori sunt similari cu cei descrişi în tratamentul operator al
herniei inghinale.
Varianta II - timpii operatori sunt identici cu cei ce vor fi descrişi în tratamentul
operator al herniei scrotale ireductibile (capitolul 15.3.5) – tehnica kelotomiei
(deschiderii sacului herniar).
Procedeul operator fără orhidectomie
Este acceptat în h. scrotale cu etiologie traumatică, la indivizi care nu au în
aderenţă antecedente herniare.
Incizia pielii – .
Evidenţierea prin dilacerare a gâtului tecii vaginale – .
Repunerea conţinutului herniar prin taxis manual (transcutanat şi extravaginal).
Închiderea traiectului inghinal - puncte separate simple cu fire resorbabile. Pe la
comisura caudo-medială se lasă un spaţiu strâmt nesuturat prin care va trece
cordonul testicular – .
Obliterarea parţială a gâtului tecii vaginale printr-un fir de sutură resorbabil sintetic
– .
Sutura ţesutului conjunctiv subcutanat (surjet endoversat). - Sutura pielii (puncte
separate simple).
Îngrijiri postoperatorii sunt similare cu cele prezentate la cura herniei
inghinale.
353
CORNEL IGNA





 
 


 354

SCROTALE IREDUCTIBILE

Contenţie: decubit dorsal preferabil şi pentru armăsari care pot fi totuşi
imobilizaţi şi în decubit lateral (stâng).
Tehnica operatorie
Incizia pielii deasupra inelului inghinal (câine– , vier– ) sau, la armăsari
incizie clasică a învelitorilor testiculare (ca pentru orhidectomie) – .
Evidenţierea prin dilacerare a gâtului tecii vaginale - 4.
Secţionarea tecii vaginale (sacului herniar) evidenţiind conţinutul herniar – .
Ligatura cu material resorbabil a cordonului testicular şi efectuarea
orhidectomiei – . Acest timp operator poate fi eludat dacă se doreşte menţinerea
funcţiei reproductive - procedură recomandată doar în cazul animalelor de mare
valoare biologică cu hernii traumatice. Menţinerea testiculului implică riscuri crescute,
incidenţa complicaţiilor postoperatorii fiind ridicată. Detaliile de tehnică pentru
procedeul operator fără orhidectomie au fost prezentate în cap. 15.3.4.
Rezolvarea cauzelor care împiedică repunerea conţinutului herniar în
cavitatea abdominală - desfacerea aderenţelor (debridare) sau incizia comisurii
inelului herniar în cazul strangulării. În acest din urmă caz este necesară incizia
comisurii craniale a inelului inghinal, incizia fiind orientată în direcţie cranio-laterală.
Examinarea conţinutului herniei şi aprecierea viabilităţii masei herniate,
repunerea conţinutului (prin taxis) în cavitatea abdominală.
Rezecţia surplusului de sac herniar (procedeu cunoscut şi sub denumirea de
kelotomie).
Sutura sacului herniar împreună cu inelul inghinal profund în puncte separate
simple cu fire resorbabile sau ligaturarea trasfixică a sacului herniar (mai rar posibilă).
Sutura ţesutului conjunctiv subcutanat (fir resorbabil amplasat în surjet
endoversat).
Operaţia poate fi continuată la câine şi vier cu sutura pielii în puncte separate
simple cu fire neresorbabile. Incizia (opţional) de dren a învelitorii testiculare de pe
partea cu hernia şi orhidectomia clasică pe partea opusă.
La armasar este posibilă lăsarea deschisă a plăgii burselor testiculare (ca în
orhidectomie) sau recurgerea la bursectomie, procedeu care presupune efectuare
orhidectomiei pe parte opusă; incizia pielii în jurul gâtului ambelor pungi testiculare
urmată de exereza acestora; sutura biplan cu material resorbabil a ţesuturilor situate
subcutanat în plaga de castrare; sutura pielii în puncte separate simple cu fire
neresorbabile.
Sunt similare cu cele prezentate la cura herniei inghinale.
355
CORNEL IGNA



356
15.3.6 TRATAMENTUL OPERATOR AL HERNIEI FEMURALE

Instrumentar: bisturiu, pensă chirurgicală, pense hemostatice, pense de

castrare, foarfece, depărtătoare, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Incizia pielii este amplasată lateral de inelul inghinal, în direcție oblică cranio-
caudală, orientată latero-median – .
Izolarea sacului herniar. Timpii operatori de repunere în cavitatea abdominală a
conținutului herniar sunt condiționați de tipul herniei (reductibilă, ireductibilă), fiind
asemănători ca principii și execuție cu cei prezentați la tratamentul operator al h.
inghinale la femele - (vezi capitolul 15.3.2).
Închiderea canalului femural se face în puncte separate de sutură (fire
resorbabile sintetice sau neresorbabile monofilament) care afrontează marginea
laterală a inelului inghinal (ligamentul inghinal) la fascia mușchiului pectineu –  și .
Pentru a spori soliditatea închiderii canalului femural, în cazul unor hernii
voluminoase, se recurge la al doilea plan de sutură, reunind marginea medială a
inelului inghinal superficial (aponevroza m. oblic extern) cu aponevroza femurală – 
și . Această sutură obturează și inelul inghinal superficial.
La masculi, comisura caudală a inelului inghinal se lasă nesuturată pe o porțiune
care să permită trecerea cordonului testicular – .
Sutura pielii în puncte separate simple, cu material neresorbabil.
Sunt similare cu cele prezentate la cura herniei inghinale.
357
CORNEL IGNA
 



358

VENTRO-LATERALE (EVENTRAŢIEI)
(triunghiul herniar al flancului)

Tehnica operatorie
Incizia semi-eliptică a pielii în lungul axului mare al tumefacţiei herniare – , ,  şi
.
Dilacerarea şi izolarea sacului herniar.
Deschiderea sacului herniar – , examinarea conţinutului şi desfacerea aderenţelor.
Periviscerita adezivă la sacul herniar este frecventă la animalele mari la care execuţia
intervenţiei operatorii este temporizată în mod intenţionat pentru a permite dispariţia
fenomenelor inflamatorii, (consecutive traumatismului care a provocat hernia), creând
posibilitatea ancorării suturii de închidere a breşei parietale în structuri aponevrotice
rezistente.
Repunerea conţinutului herniar în cavitate abdominală.
Excizia surplusului de sac herniar care este apoi suturat cu fire resorbabile sintetice
amplasate în "U" după tehnica suturii de dedublare –  şi . În cazul eventraţiilor
(breşe parietale mari inclusiv peritoneale) din ţesuturile cicatriceale ale sacului de
eventraţie se creează două lambouri care vor fi suturate dedublat ("redingotă" sau
"vestă peste pantaloni") – . Imposibilitatea închiderii breşelor de eventraţie impune
recurgerea la grefe de substituţie cu material heteroplastic (plasă de nylon, Dexon)
sau autoplastic (fascia lată, piele dezepidermizată). Grefele se plasează
intraperitoneal – .
Sutura planurilor aponevrotice (ap. m. transvers, ap. m. oblic intern, ap. m. oblic
extern) se face în direcţia deşirării, cu material resorbabil sintetic amplasat în puncte
separate simple.
Tunica abdominală se suturează endoversat cu puncte separate tip Halstead (vezi şi
celiotomia sublombară).
Pielea este suturată în puncte separate "U" cu buclele sprijinite pe burdoneţi (sutură
de rezistenţă) iar marginile plăgii cutanate în puncte separate simple (sutură de
afrontare).
Protecţia plăgii suturate se face într-un mod similar cu cea prezentată la cura herniei
ombilicale. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică.
Seroprevenţia antitetanică. Regimului furajer postoperator va urmări să evite
supraîncărcările care pot tensiona suturile. Regimul de mişcare va evita
suprasolicitările, impunându-se creşterea treptată a intensităţii eforturilor la care sunt
supuse animalele operate (îndeosebi în cazul herniilor voluminoase).
359
CORNEL IGNA
 
 





360

VENTRALE PREPUBIENE
Indicaţii: tratamentul chirurgical al herniei ventrale prepubiene este

realizabil la animalele de talie mică. La animalele de talie mare reancorarea
tendonului prepubian creează eforturi tensionale care duc la deşirarea tendonului.
Anestezie: N-NLA, preferând narcoza inhalatorie.
Contenţie: decubit dorsal cu membrele trenului posterior flexate lateral.
Tehnica operatorie
Incizia prepubiană a pielii în direcţie longitudinală în plan median – .
Evidenţierea breşei herniare (rupturii tendonului prepubian) prin aplicarea
depărtătoarelor – .
Aproximarea închiderii breşei (verificarea posibilităţii de afrontare şi a tensiunii
asupra suturii) dictează - alegerea variantei operatorii.
I. Închiderea prin suturi de întărire

Burghierea unor orificii în marginea cranială a pubisului – .
Marginea caudală a plăgii tendonului prepubian este ancorată cu fire în "U" la
pubis (prin orificiile practicate în acesta) – .
Marginea cranială a plăgii tendonului prepubian este suturată cu puncte
separate simple resorbabile la suprafaţa tendonului prepubian (sutură de dedublare) –
.
II. Închiderea prin heterogrefă (plasă de nylon) dublă de substituţie

Burghierea unor orificii în marginea cranială a pubisului – .
Două plase de nylon, plasate una sub şi cealaltă deasupra marginii craniale a
pubisului, sunt fixate cu fire de sutură amplasate prin pubis şi marginea caudală a
plăgii tendonului prepubian (fire separate neresorbabile, monofilament) –  şi .
După acoperirea breşei herniare plasele sunt ancorate, în mod similar la
marginea cranială a tendonului prepubian –  şi .
Protecţia plăgii suturate. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii.
Antibioticoterapie profilactică. Seroprevenţia antitetanică.
Regimului furajer postoperator va urmări să evite supraîncărcările care pot
tensiona suturile. Regimul de mişcare va evita suprasolicitările, impunându-se
creşterea treptată a intensităţii eforturilor la care sunt supuse animalele operate.
361
CORNEL IGNA
 



362
15.3.9 TRATAMENTUL OPERATOR AL HERNIEI PERINEALE

Indicaţii: herniile perineale se întâlnesc la animalele de talie mică. Succesul
tratamentului chirurgical este condiţionat de rezistenţa structurală a diafragmei pelvine
şi de posibilitatea refacerii integrităţii acestei prin sutură.
Pregătiri preoperatorii: dietă restictivă cu 12-24 ore înainte de operaţie,
golirea porţiunii terminale a colonului prin clisme evacuatoare (purgative) repetate în
preziua operaţiei şi înainte de operaţie când este recomandată şi antiseptizarea
acestei porţiuni (clismă medicamentoasă antimicrobiană); cateterizarea vezicii urinare
este impusă de faptul că peste 20 % din cazurile cu hernie peritoneală sunt datorate
retroflexiei vezicii urinare; pregătiri clasice pentru creerea câmpului operator (regiunea
Anestezie: N-NLA, preferând anestezia inhalatorie.
Contenţie: decubit lateral sau decubit sterno-abdominal în, cazul herniilor
bilaterale. Este recomandată şi înclinarea mesei de operaţie, cu trenul posterior uşor
ridicat.
Tehnica operatorie
Începerea propriu-zisă a operaţiei este precedată de introducerea unui
tampon steril în rect şi sutura în bursă a anusului – , pentru a evita poluările
accidentale ale câmpului operator cu materii fecale.
Incizia pielii şi fasciei peritoneale este plasată lateral de anus sub forma unei
curbe uşoare – .
Izolarea prin dilacerare a sacului herniar şi excizia stratului adipos
înconjurător – . Atenţie la artera, vena şi nervul pudend.
Hemostaza se definitivează prin ligaturi şi/sau electrocoagulare.
Deschiderea sacului herniar, repunerea conţinutului herniar în cavitatea
abdominală – , excizia surplusului de sac şi sutura peritoneului (sacului) în puncte
separate simple (fire resorbabile sintetice) – .
Închiderea breşei parietale prin sutura în puncte separate (fire resorbabile
sintetice sau neresorbabile monofilament) a muşchiului sfincter anal extern la
muşchiul coccigian – .
O variantă pentru închiderea breşei parietale (hernii voluminoase, ţesuturi
parietale deteriorate) presupune ridicarea de pe arcada ischiadică (dezinserţie
periostală) a unui lambou din muşchiul obturator intern, care este apoi suturat cu m.
sfincter anal extern şi m. coccigian. O altă variantă o constituie plastia sintetică, în
care defectul este obturat cu o plasă din material sintetic. Plasa este encorată cu fire
de sutură la m. sfincteranal extern şi la m. coccigian.
Sutura fasciei perineale în surjet endoversat cu fir resorbabil.
Protecţia plăgii suturate. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii şi după fiecare
defecare. Antibioticoterapie profilactică. Regimului igieno-dietetic instituit postoperator
va urmări să evite stările de constipaţie (tensionările intraabdominale) generatoare de
eforturi mari în timpul defecaţiei.
363
CORNEL IGNA





364
15.3.10 TRATAMENTUL OPERATOR AL HERNIEI DIAFRAGMATICE

depărtător autostatic (Finochietto sau Balfour), depărtătoare simple, ace de sutură,
portace (un portac pentru suturi în adâncime).
Tehnica operatorie
Accesul la diafragmă este asigurat frecvent de celiotomia mediană xifo-
ombilicală (vezi capitolul 15.2.1) şi mult mai rar prin toracotomie intercostală sau
toracotomie prin sternotomie (capitolul 14.5).
Expunerea breşei diafragmei prin retractarea laterală a rebordurilor costale şi
retrogradă a ficatului – .
Desprinderea aderenţelor dintre masa herniară şi marginile breşei
diafragmatice se face prin disecţie boantă. Retragerea masei herniare în cavitatea
abdominală – .
Sutura breşei diafragmatice (material resorbabil sintetic) se face în puncte
separate (simple sau în "U") sau în surjet (simplu sau întretăiat) – .
Breşele diafragmatice de dimensiuni mari pot fi acoperite cu grefe de
substituţie autogene (dublu pedicul omental, lambou pediculat din fascia transversă şi
peritoneu –  şi ).
Toracocenteză sau toracostomie (cu aspirare) pentru rezolvarea
pneumotoraxului operator (vezi capitolele 14.1 şi 14.2). Sutura căii de acces
presupune în cazul celiotomiei xifo-ombilicale suturi etajate: sutura peritoneului şi a
ţesutului fibros al liniei albe se poate executa în surjet simplu la animalele mici (la
câinii din rasele de talie mare ca şi la animalele obeze se recomandă sutura în puncte
separate simple) iar la animalele de talie mare se execută în puncte separate simple,
utilizând fire resorbabile sintetice, în plus, o sutură de întărire (puncte separate în "U"
orizontal) amplasată prin fasciile superficiale; sutura ţesutului conjunctiv subcutanat în
surjet de tip endoversat cu material resorbabil; sutura pielii în puncte separate simple
cu fire neresorbabile între care (la 2-3 puncte) la animalele mari se interpun puncte
amplasate în "U" vertical. Pentru închiderea cavităţii toracice după toracotomia prin
sternotomie este necesară: osteosinteza sternului cu fire metalice amplasate în "X" şi
ancorate de joncţiunile costo-sternale; sutura stratului muscular în puncte separate
simple cu material resorbabil; sutura ţesutului conjunctiv subcutanat în surjet
endoversat (tehnica Lembert sau Cushing) cu materiale de sutură resorbabile; sutura
pielii în puncte separate simple cu fire neresorbabile.
Protecţia plăgii suturate la animalele de talie mică se asigură printr-un
pansament protector-antiseptic şi un colier Elisabethan. La animalele de talie mare
plaga suturată se protejează prin aplicarea unui gâtar sau prin legarea la iesle din
două părţi (două pene de căpăstru). Animalul va fi supravgheat atent pentru a depista
precoce apariţia pneumotoraxului ca posibilă complicaţie postoperatorie. Antisepsia
365
CORNEL IGNA





366
15.3.11 TRATAMENTUL OPERATOR AL HERNIEI HIATALE

(REFLUXULUI ESOFAGIAN) LA CÂINE

depărtător autostatic (Finochietto sau Balfour), depărtătoare simple, ace de sutură,
portace (un portac pentru suturi în adâncime).
Tehnica operatorie
Celiotomia mediană xifo-ombilicală (vezi capitolul 15.2.1).
Expunerea hiatusului esofagian –  (vezi şi capitolul 15.3.10).
Retragerea polului gastric herniat în cavitatea abdominală. Uneori reuşita este
condiţionată de frenotomie (incizia de lărgire a hiatusului) şi desfacerea eventualelor
aderenţe.
Incizia membranei freno-esofagiene, circumferenţial hiatusului – .
Plasarea fundului stomacului sub esofag – , manoperă pentru realizarea
căreia poate fi necesară uneori o secţionare parţială a omentului – .
Realizarea fundoplicaturii se face cu fire separate neresorbabile amplasate
neperforant (perete gastric - esofag - perete gastric) – .
Înnodarea ultimelor fire se face cu stomacul repus în poziţie normală
(suspendarea tubului de polietilenă care a asigurat expunerea) – .
Sutura omentului (dacă este cazul).
Verificarea digitală a deschiderii hiatale (rezistenţa normală este similară cu
cea opusă de sfincterul anal) – .
Toracocenteză sau toracostomie (cu aspirare) pentru rezolvarea
pneumotoraxului operator, dacă este cazul (vezi capitolele 14.1 şi 14.2).
Sutura plăgii peretelui abdominal prin suturi etajate: sutura peritoneului şi a
ţesutului fibros al liniei albe se poate executa în surjet simplu (la câinii din rasele de
talie mare ca şi la animalele obeze se recomandă sutura în puncte separate simple);
sutura ţesutului conjunctiv subcutanat în surjet de tip endoversat cu material
resorbabil; sutura pielii în puncte separate simple cu fire neresorbabile
Protecţia plăgii suturate la animalele de talie mică se asigură printr-un
pansament protector-antiseptic şi un colier Elisabethan. La animalele de talie mare
plaga suturată se protejează prin aplicarea unui gâtar sau prin legarea la iesle din
două părţi (două pene de căpăstru). Animalul va fi supravgheat atent pentru a depista
precoce apariţia pneumotoraxului ca posibilă complicaţie postoperatorie. Antisepsia
367
CORNEL IGNA


 

 
368
15.4 TEHNICI OPERATORII - TUB DIGESTIV
15.4.1 PRINCIPII GENERALE ÎN CHIRURGIA

TUBULUI DIGESTIV
Pregătiri preoperatorii
Decomprimarea tubului digestiv (sondaj., puncţii evacuatoare la cazurile cu distensii gastro-
intestinale.
Fluido-terapie corectivă. Hipovolemia, stările de deshidratare, dezechilibrele acido-bazice
sunt frecvent întâlnite la pacienţii cu suferinţe abdominale.
Reechilibrarea funcţiei cardiace. Tulburările cardiace afectează 25-42 % din animalele cu
disfuncţii abdominale tratabile chirurgical.
Medicaţie analgezică. Calmarea durerii la animale cu sindrom de abdomen acut este o
cerinţă imperativă pentru prevenirea stărilor de şoc.
Evacuarea intestinului (clisme purgative) reduce riscul de contaminare intraoperatorie.
Tratamentul antimicrobian (sulfamido- şi/sau antibioticoterapie) în pregătirea tubului
digestiv are rolul de a reduce încărcătura septică a acestuia.
Contenţia în decubit lateral antrenează la animalele mari depresii respiratorii. Bovinele se
vor contenţiona de preferinţă în decubit lateral drept (se previne timpanismul ruminal şi
depresia respiratorie consecutivă) şi numai în mod excepţional în decubit stâng pe o saltea
circulară (se evită aplatizarea abdomenului). Devierea esofagului şi traheei în plan superior
(plasarea unei perne sub gât) sau intubaţia lor previne aspiraţia pulmonară a lichidelor
regurgitate. Cabalinele se vor contenţiona de preferinţă în decubit stâng pentru a preveni
timpanizarea cecului. În cazul herniilor voluminoase vor fi preferate poziţiile decubitale care să
faciliteze repunerea conţinutului herniar în cavitatea abdominală.
Instrumentarul pregătit pentru operaţie trebuie să cuprindă două seturi de instrumente.
Primul set este destinat execuţiei timpilor aseptici iar al doilea set pentru efectuarea timpilor
septici. Fiecare set de instrumentar se aşează separat pe câte o masă de instrumentar fiind
deservite de două ajutoare care instrumentează fără a-şi intersecta activitatea şi
instrumentele.
Intraoperator
Celiotomie largă care să permită o expunere şi exteriorizare adecvată.
Explorare metodică, sistematică şi completă a întregii cavităţi abdominale.
Expunerea (vizualizarea) tubului digestiv poate fi intracavitară şi extracavitară. Expunerea
extraabdominală (extracavitară) presupune exteriorizarea şi fixarea (pexia) unei porţiuni din
tubul digestiv la nivelul plăgii cutanate sau în afara organismului. O expunere chirurgicală
adecvată se realizează prin depărtare (retractare) realizată manual sau/şi instrumental, prin
tracţionare (manual, pense tractoare, fire tractoare) prin izolare (menţinerea organelor din
vecinătate în afara câmpului operator) şi prin poziţionarea animalului pe masa de operaţie.
În timpul expunerii este necesară umezirea organului (aspersarea sau înconjurarea cu
tampoane umede) cu soluţii cloro-sodice izotone, călduţe (cu sau fără adaus de antibiotice).
Izolarea segmentului de tub digestiv pe care se operează şi/sau a tranşelor de secţiune ale
tubului digestiv este obligatorie în toate intervenţiile cu timpii septici. În operaţiile care
presupun deschiderea (cavităţii sau lumenului) tubului digestiv este recomandată izolarea cu
câmpuri impermeabile de culori diferite (câmpuri de o culoare realizează izolarea în timpii
369
CORNEL IGNA
aseptici de debut şi operaţiei , câmpuri care sunt dublate (acoperite) de câmpuri de altă
culoare, menţinute pe toată durata execuţiei timpilor septici şi ridicate în final pentru execuţia
ultimilor timpi aseptici (ai operaţiei). Pentru a evita scurgerile intracavitare izolarea în timpul
execuţiei timpilor septici se face cu câmpuri impermeabile iar în jurul plăgii tubului digestiv se
plasează bureţi speciali (cu rol absorbant).
Fixarea segmentului digestiv exteriorizat se poate face manual (digital, pense tractoare, fire
tractoare), prin fire de sutură (pexii) la structurile învecinate sau cu dispozitive de fixare
(pentru rumen exită mai multe tipuri de dispozitive: Căpăţână, Weingart, DFF – 01; - vezi şi
cap. 14.4.2.6). Fixarea digitală este mai puţin traumatizantă dar prezintă dezavantajul ocupării
unui spaţiu important din câmpul operator.
Deschiderea lumenului (cavităţii) tubului digestiv se face sub protecţia penselor de baraj
(intestinale, de coprostază) care previn contaminarea consecutivă revărsării conţinutului
digestiv. Pensele de baraj se aşează în amonte şi respectiv în aval de sectorul în care se face
deschiderea tubului digestiv.
Departajarea clară a timpilor septici şi aseptici. Timpii septici (notaţi cu în descrierea
tehnicilor cu TS) încep odată cu deschiderea unei cavităţi sau a lumenului tubului digestiv,
încheindu-se după sutura etanşă a deschiderii şi lavajul (diminuarea contaminării) acesteia.
Se va folosi instrumentar separat pentru timpii aseptici de instrumentarul utilizat la timpii
septici (depozitarea instrumentarului "septic" în cursul operaţiei se poate face într-o soluţie
dezinfectantă). Trecerea chirurgului şi a ajutoarelor de la timpii septici la execuţia timpilor
aseptici va fi precedată de ridicarea câmpurilor "septice", schimbarea mănuşilor (igienizarea
mâinilor), schimbarea echipamentului de protecţie (halat). Lavajul final al suturii tubului
digestiv în expunerile intracavitare trebuie să fie masiv şi urmat de aspiraţie. Lichidul de lavaj
este o soluţie cloro-sodică izotonă, călduţă, cu sau fără adaus de antibiotice. În închiderile
multietajate lavajul va fi practicat după fiecare strat de sutură. Contaminarea intraoperatorie
poate fi importantă prin conţinut dar şi prin transudare limfatică.
Verificarea viabilităţii segmentului(lor) de tub digestiv afectat constituie un timp decizional
foarte important el condiţionând atât extinderea rezecţiilor cât şi selectarea metodei de
refacere a continuităţii tubului digestiv. Există mai multe teste de apreciere a viabilităţii tubului
digestiv: proba clorurii de sodiu, a compreselor, cu fluoresceină, etc.
Manevrele şi procedeele intrabdominale influenţează funcţia peristaltică şi absorbţia tubului
digestiv. Trebuie evitate manevrările forţate. Dacă există aderenţe între diferitele viscere ale
tubului digestiv, acestea se disecă prin sacrificarea viscerului care se apreciază că urmează
sa fie rezecat sau dimpotrivă la care eventuala leziune are consecinţe mai mici şi mai uşor de
reparat. Aderenţele recente (1-2 săptămâni postinflamaţie) se desfac prin disecţie boantă.
Blocurile inflamatorii cu aderenţe strânse, bine organizate necesită o disecţie tăioasă.
Tumorile abdominale, de regulă prin volumul lor, deplasează din sediul topografic normal o
serie de elemente anatomice. Exereza maselor tumorale care trebuie să respecte principiile
chirurgiei oncologice va fi precedată de identificarea şi izolarea (disecţia) elementelor
anatomice deplasate.
Alegerea metodei de sutură a tubului digestiv – vezi capitolele.2.6.1.11 şi tabelele 15.1 și
15.2.
370
Tabelul 15.1
Ghid de selecție a tipurilor de suturi afrontante utilizate în rafiile digestive
Tipul suturii Caracteristici generale Utilizare

Puncte separate simple sigură, afrontare bună, gastrorafii, enterorafii,
precisă, ușor de aplicat, anastomoze intestinale
strângerea excesivă poate
duce la răsbuzare
Puncte separate tip sutură simplă în puncte anastomoze intestinale
Gambee separate modificată, asigură
o etanșeitate superioară celei
simple în puncte separate,
previne exoversarea
Punctul de sutură în X închidere mai bună decât la rar utilizat - rumen
sutura în puncte separate,
rezistentă la tensiune,
previne exoversarea
Punct de sutură tip Lecene, închiderea a două straturi rar utilizat
în 8, Moser digestive cu același fir,
rezistentă
Sutura în U (amplasat sutură de rezistență rar utilizat
orizontal sau vertical)
Punct de sutură variantă a punctului simplu tub digestiv - anastomoze
strivitor (crushing) cu strivirea mucoasei,
musculoasei și seroasei prin
strângerea firelor
Surjet simplu execuție rapidă, economică, toate segmentele tubului
cu o bună apoziționare, digestiv - unde nu există
pretabilă la tranșe sub pericolul de ischemie,
tensiune redusă, strângerea enterorafii, anastomoze
excesivă poate determina
ischemia locală
Surjet întretăiat similar cu surjetul simplu, rar utilizat
rezistentă, sigură,
hemostatică
Surjet Schmieden, Bell suturi penetrante totale sau stomac, rumen, abomas
doar a stratului mucos
371
CORNEL IGNA
Tabelul 15.2
Ghid de selecție a tipurilor de suturi endoversate utilizate în rafiile digestive
Tipul suturii Caracteristici generale Utilizare

Fruchaud sutură în puncte separate cu un intestin
singur fir amplasat penetrant se
obține o sutură
endoversată biplan
Jobert sutură în puncte separate intestin
perforante, cu trecerea firului de
două ori prin fiecare margine
Herzog sutură în puncte separate, intestin
endoversare minimă a tranșelor
de sutură
Gely sutură în puncte separate, bună stomac, rumen
coaptare a marginilor plăgii,
dezavantaj încrețirea
tranșei de sutură
Halstead variantă a surjetului Lembert rar utilizată ca al doilea plan
executat în fire separate de sutură al viscerelor
amplasate în "U" cavitare
in "U" de tip O'Connel rezistentă, capacitate stomac, rumen
hemostatică, chiar ischemiantă
Blair-Donatti sutură în puncte separate, rumen
penetrantă, foarte rezistentă
în "L" tip Roman sutură în puncte separate, enterorafii,
realizează egalizarea marginilor enteroanastomoze
plăgii
Lembert sutură neperforantă în puncte stomac, rumen, abomas
separate sau în surjet
Cushing surjet neperforant, penetrează frecvent utilizată în enterorafii
doar până în submucoasă și și în enteroanastomoze
endoversează tranșele de sutură
mai puțin decât sutura Lembert
Connell surjet perforant similar cu sutura frecvent utilizată în enterorafii
Cushing și în enteroanastomoze
Parker-Kerr surjet Cushing peste pensă, util enteroanastomozele
în cazul închiderii de bonturi termino-terminale aseptice
intestinale când este necesar și
al doilea plan de sutură
Surjet Plahotin- sero-musculoasă, foarte etanșă, ultim plan de sutură în rafiile
Sadowski segmentele de perete încărcate multietajate
cu fir sunt mai lungi decât
distanțele libere de pe versantul
opus
Surjet Bledinger sutură de etanșeizare, ultim plan de sutură în rafiile
peritonizare multietajate
în bursă o variantă circulară a suturii în sutura bonturilor intestinale,
surjet de tip Lembert fixarea tuburilor de dren
372
15.4.2 TEHNICI OPERATORII - STOMAC, COMPARTIMENTE

GASTRICE
15.4.2.1 ESOFAGO - CARDIO - MIOTOMIA
Indicaţii: stenoza cardiei, afecţiune mai frecventă la câine şi la bovine.

Pregătiri preoperatorii: dietă restictivă cu 12-36 ore înainte de operaţie;
pregătiri clasice pentru creerea câmpului operator (regiunea se tunde; se spală cu apă
şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele); sondaj oro-esofago-gastric (ruminal).
Anestezie: NLA sau N-NLA, preferând narcoza inhalatorie, în plus la bovine
blocajul nervului intercostal stâng VIII.
Contenţie: decubit dorsal pentru carnasiere, decubit lateral drept pentru
bovine.
Instrumentar: bisturiu, pensă chirurgicală, pense hemostatice, depărtătoare
(de preferat autostatic - Balfour), ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Celiotomia mediană xifo-ombilicală la carnasiere (vezi cap. 15.2.1) şi acces
operator prin rezecţia coastei a VIII-a stângă, la aproximativ 15-20 cm sub articulaţia
condro-costală, la bovine – , vezi şi cap. 14.4. Rezecţia coastei a VIII-a realizează la
bovine accesul în cavitatea abdominală (între diafragmă şi ficat).
Expunerea moderată, intraabdominală (retracţie laterală a rebordurilor costale şi
caudală a ficatului) a esofagului şi a polului cranial al stomacului – .
Incizia membranei freno-esofagiene în jurul hiatusului esofagian (diafragma) – .
Expunerea joncţiunii esofago-gastrice (esofago-ruminale) – .
Incizia longitudinală a seroasei şi muscularei esofagului şi stomacului (2-8 cm în
raport de specie şi talia animalului), fără a leza submucoasa şi mucoasa –  şi ,
(atenţie la n. vag plasat pe faţa toracică a esofagului).
Dilacerarea atentă a fibrelor musculare în plaga operatorie, îndeosebi a fibrelor
musculare oblice din primul strat muscular al stomacului – . Prolabarea în plagă a
mucoasei indică suficienţa dilacerării. Hemoragia este controlabilă prin tamponament.
O altă variantă tehnică presupune excizia unui lambou dreptunghiular din sero-
musculara esofago-cardio-gastrică.
Sutura peretelui abdominal la carnasiere se face etajat: sutura peritoneului şi a
orizontal) amplasată prin fasciile superficiale (aponevroza m. oblic extern şi
aponevroza superficială a m. oblic intern) ale m. dreptului abdominal; sutura ţesutului
conjunctiv subcutanat în surjet de tip endoversat cu material resorbabil; sutura pielii în
puncte separate simple cu fire neresorbabile între care (la 2-3 puncte) la animalele
mari se interpun puncte amplasate în "U" vertical.
Îngrijiri postoperatorii: protecţia plăgii suturate la animalele de talie mică se
asigură printr-un pansament protector-antiseptic (cămaşa Alfort) şi un colier
Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică.
373
CORNEL IGNA




 
374
15.4.2.2 GASTROTOMIA
Indicaţii: corpi străini, tumori, dilataţie gastrică, obstrucţie esofagiană

intratoracică. Afecţiunile sunt relativ frecvente la carnasiere.
se tunde; se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele); sondaj oro-
esofago-gastric (decomprimare).
Anestezie: NLA sau N-NLA (preferabilă fiind narcoza inhalatorie).
Instrumentar: două seturi de instrumentar (I - pentru timpii aseptici, II- pentru
timpii septici ai operaţiei): bisturie, foarfece, pense chirurgicale, pense hemostatice,
pense în "T", pense de baraj, depărtătoare, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Celiotomia mediană xifo-ombilicală (vezi capitolul 15.2.1).
Exteriorizarea curburii mari a stomacului şi clamparea porţiunii exteriorizate cu
pense de baraj, asigurând astfel fixarea, menţinerea exteriorizării stomacului şi
protecţia împotriva poluării în timpul deschiderii – .
Incizia peretelui gastric poate fi transversală (perpendiculară pe curburile
stomacului) sau longitudinală (paralelă cu marea curbură) - 2, efectuată într-o zonă
mai puţin vascularizată – , (timp septic - TS).
Explorarea intragastrică presupune ridicarea pensei de baraj şi aspirarea
conţinutului sub protecţia a două fire tractoare sau penselor în "T" fixate pe marginile
plăgii stomacului – , (TS).
Sutura biplan a peretelui gastric (I - fir continuu neresorbabil monofilament
amplasat în surjet simplu sau Schmieden sau Bell, înglobând submucoasa şi
mucoasa – , (TS); II - surjet Cusching cu material resorbabil sintetic care afrontează
endoversat sero-musculara – .
Lavajul suturilor şi repunerea stomacului în cavitatea abdominală.
Sutura peretelui abdominal se face etajat: sutura peritoneului şi a ţesutului
fibros al liniei albe se poate executa în surjet simplu (la câinii din rasele de talie mare
ca şi la animalele obeze se recomandă sutura în puncte separate simple); sutura
ţesutului conjunctiv subcutanat în surjet de tip endoversat cu material resorbabil;
sutura pielii în puncte separate simple cu fire neresorbabile.
Protecţia plăgii suturate se asigură printr-un pansament protector-antiseptic
(cămaşa Alfort) şi un colier Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii.
Antibioticoterapie profilactică. Regim igieno-dietetic: în primele 24-36 de ore, total
restrictiv (dietă absolută), apoi lichidian - 1-3 zile, cu trecere treptată – 2-4 zile printr-o
dietă semi-lichidă spre o alimentaţie normală
375
CORNEL IGNA



376
15.4.2.3 GASTROSTOMIA PROVIZORIE LA CÂINE

Indicaţii: dilataţie gastrică (torsiune gastrică) - pentru decomprimare.
Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator (regiunea se tunde;
se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele); atenţie la refacerea
echilibrului hidro-electolitic şi acido-bazic.
Instrumentar: două seturi de instrumentar (I - pentru timpii aseptici, II- pentru timpii
septici ai operaţiei): bisturie, foarfece, pense chirurgicale, pense hemostatice, pense
în "T", pense de baraj, depărtătoare, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Procedeul de gastrostomie pe cateter
Incizia peretelui abdominal drept (5-10 cm) la nivelul articulaţiilor condro-costale
aproximativ 4-5 cm caudal de ultima coastă –  şi  (celiotomie subhipocondrală -
vezi capitolul 15.2.6).
Contraincizia (1 cm) peretelui abdominal, lateral de plaga de celiotomie şi plasarea
unui cateter Foley (nr. 1 - 3) – .
Plasarea unei suturi în bursă (fir neresorbabil monofilament inserat neperforant) pe
peretele gastric exteriorizat în plagă – . Incizia stomacului şi plasarea cateterului
Foley (umflarea balonaşului, strângerea suturii în bursă) - (TS) – .
Pexia stomacului (2-4 cm) la peritoneu presupune în prealabil scarificarea
suprafeţelor. Pentru acolare se utilizează cu 3-4 fire separate simple dintr-un material
resorbabil sintetic – .
Sutura plăgii de celiotomie (sutura peritoneului şi a ţesutului fibros al liniei albe se
poate executa în surjet simplu (la câinii din rasele de talie mare ca şi la animalele
obeze se recomandă sutura în puncte separate simple); sutura ţesutului conjunctiv
subcutanat în surjet de tip endoversat cu material resorbabil; sutura pielii în puncte
separate simple cu fire neresorbabile). Ancorarea la piele (puncte separate) a
cateterului.
Procedeul clasic de gastrostomie (fistulă gastrică)
Celiotomia subhipocondrală (paracostală) – vezi cap. 15.2.6. Pexia peretelui gastric la
marginile tegumentare ale plăgii peretelui abdominal (surjet simplu cu material
neresorbabil) – .
Incizia peretelui gastric – . O variantă executivă constă în efectuarea pexiei peretelui
gastric la marginile plăgii peritoneale urmată de incizia peretelui gastric şi suturarea
marginilor plăgii mucoasei gastrice la piele –  şi .
Protecţia plăgii suturate se asigură printr-un pansament protector-antiseptic (cămaşa
Alfort) şi un colier Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie
profilactică. Regim igieno-dietetic: în primele 24-36 de ore, total restrictiv (dietă
absolută), apoi lichidian - 1-3 zile, cu trecere treptată – 2-4 zile printr-o dietă semi-
lichidă spre o alimentaţie normală. După normalizarea situaţiei (absenţa dilataţiei
stomacului, timpanismului se poate trece la suspendarea stomiei gastrice (extragerea
cateterului sau la desfacerea pexiei gasto-tegumentare, gastrorafie, repunerea
stomacului în abdomen şi sutura plăgii de celiotomie) – vezi şi capitolul 15.4.2.2.
377
CORNEL IGNA




 
 



378
15.4.2.4 GASTROPEXIA
Indicaţii: torsiune cu dilataţie gastrică – pentru prevenirea recidivelor. Afecţiunea este
frecventă la câinii de talie mare.
se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele); atenţie la refacerea
echilibrului hidro-electolitic şi acido-bazic.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, depărtătoare, pensă chirurgicală, pense hemostatice,
ace de sutură, portac, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie
Celiotomie mediană xifo-ombilicală (vezi capitolul 15.2.1). Decomprimarea (puncţie
sub protecţia unei suturi în bursă şi aspirarea conţinutului) şi detorsionarea
stomacului. Expunerea joncţiunii gastro-pilorice (faţa ventrală a pilorului).
Procedeul de gastropexie liniară
Pexia în surjet simplu (fir resorbabil sintetic) a sero-muscularei pilorice la peritoneul şi
fascia transversă a peretelui abdominal ventro-lateral drept – . O altă variantă
tehnică presupune incizia liniară a stratului sero-muscular al antrului piloric şi de
asemenea a peritoneului şi fasciei transverse (pe aceeaşi lungime) a peretelui
abdominal ventro-lateral drept – . Marginile celor două incizii se afrontează prin
două suturi efectuate în surjet simplu cu fir resorbabil.
Procedeul de gastropexie cu lambou
Varianta circumcostală
Crearea unui lambou dreptunghiular din sero-musculara antrului piloric – . Lamboul
trebuie să conţină o ramură arterială a a. gastro-epiploice drepte. Incizia peritoneului
şi a m. transvers abdominal (atenţie la inserţiile diafragmei) la nivelul articulaţiei
condro-costale, în lungul coastei a XI-a sau a XII-a, care se expune prin dilacerare –
. Plasarea lamboului în jurul coastei –  şi fixarea lui în puncte separate de sutură
(fire resorbabile sintetice) la marginile plăgii pilorice (la locul iniţial) – . Marginile
inciziei peretelui abdominal se fixează prin puncte separate de sutură, lângă lamboul
circumcostal la peretele gastric – .
Varianta cu gaică peritoneală
Este asemănătoare gastropexiei circumcostale, lamboul gastric trecându-se printr-o
gaică confecţionată în peretele abdominal (două incizii transversale paralele) doar din
peritoneu şi fascia m. transvers al abdomenului.
Sutura peretelui abdominal se face etajat: sutura peritoneului şi a ţesutului fibros al
liniei albe se poate executa în surjet simplu (la câinii din rasele de talie mare ca şi la
animalele obeze se recomandă sutura în puncte separate simple); sutura ţesutului
puncte separate simple cu fire neresorbabile.
Îngrijiri postoperatorii: protecţia plăgii suturate se asigură printr-un pansament
protector-antiseptic (cămaşa Alfort) şi un colier Elisabethan; antisepsia zilnică a plăgii
operatorii; antibioticoterapie profilactică; regim igieno-dietetic: în primele 24-36 de ore,
total restrictiv (dietă absolută), apoi lichidian - 1-3 zile, cu trecere treptată – 2-4 zile
printr-o dietă semi-lichidă spre o alimentaţie normală.
379
CORNEL IGNA
 
 



380
15.4.2.5 GASTRECTOMIA PARŢIALĂ
Indicaţii: tumori gastrice.

se tunde; se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele);
decomprimare gastrică prin sondaj oro-esofago-gastric.
Instrumentar: două truse (I - timpi aseptici, II - timpi septici) compuse din:
bisturie, foarfece, pense chirurgicale, pense hemostatice, pense de baraj,
Tehnica operatorie
Celiotomie mediană xifo-ombilicală - incizia longitudinală a pielii şi a ţesutului
conjunctiv subcutanat pe mijlocul feţei ventrale a abdomenului este urmată de incizia
linie albe şi a peritoneului - vezi şi capitolul 15.2.1.
Explorarea abdomenului, expunerea stomacului şi stabilirea ariei afectate.
Exteriorizarea, izolarea stomacului şi fixarea (determinarea) limitelor rezecţiei.
Ramurile vasculare ale a. gastrice stângi şi ramurile omentale ale a. gastro-
epiploice stângi care converg spre aria de rezecţie sunt ligaturate şi secţionate odată
cu omentul aferent – .
Aplicarea penselor de baraj şi a unor fire tractoare, în peretele gastric
sănătos, pe marginile ariei de rezecţie – .
Excizia peretelui gastric – , (TS).
Sutura biplan a breşei gastrice:
· Surjet (simplu, Schmieden, Bell) cu fir neresorbabil monofilament sau
resorbabil sintetic amplasat în muco-submucoasă – , (TS);
· Surjet endoversat (Cusching, Bledinger) cu fir resorbabil (de preferat
sintetic) inserat sero-muscular – , (TS).
Lavajul suturilor, ridicarea penselor de baraj şi repunerea stomacului în
cavitatea abdominală.
Sutura plăgii peretelui abdominal (vezi celiotomia mediană).
Sutura peretelui abdominal: peritoneului şi ţesutul fibros al liniei albe în surjet
simplu (la câinii din rasele de talie mare ca şi la animalele obeze se recomandă sutura
în puncte separate simple); ţesutul conjunctiv subcutanat în surjet de tip endoversat
cu material resorbabil; pielea în puncte separate simple cu fire neresorbabile.
Protecţia plăgii abdominale se asigură printr-un pansament protector-
antiseptic (cămaşa Alfort) şi un colier Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii.
dietă semi-lichidă spre o alimentaţie normală.
381
CORNEL IGNA



382
15.4.2.6 RUMINOTOMIA
Indicaţii: reticuloperitonită traumatică, supraîncărcarea rumenului, indigestie

spumoasă.
Anestezie: neuroplegie, blocaj analgezic al nervului TXIII, blocaj paralombar LI
şi LII şi infiltraţie analgezică pe linia de incizie.
Contenţie: poziţie patrupedă în travaliu.
Instrumentar: seturi separate de instrumentar pentru timpii septici şi timpii
aseptici ai operaţiei, incluzând: bisturie, foarfece, pense chirurgicale, pense
hemostatice, pense în "T", ace de sutură portace şi eventual dispozitive de fixare a
rumenului.
Tehnica operatorie
Celiotomie postcostală stângă: incizia pielii şi a tunicii abdominale (fascia
superficială şi profundă), expunând m. oblic extern care este apoi incizat; dilacerarea
fibrelor m. oblic intern; incizia verticală a aponevrozei m. transvers şi a peritoneului –
vezi şi cap. 15.2.3.
Explorarea cavităţii abdominale şi exteriorizarea în plaga parietală a unei
porţiuni din sacul ruminal dorsal (mai puţin vascularizate).
Pexia cutanată a rumenului (surjet simplu între derm şi sero-musculara
ruminală) –  şi  şi izolarea cu câmpuri a cavităţii abdominale.
Deschiderea cavităţii ruminale (incizia peretelui), menţinând exteriorizarea cu
ajutorul penselor în "T" fixate pe marginile plăgii ruminale – , (TS).
Aplicarea dispozitivului de fixarea a rumenului – ,  și , (TS) sau fixarea
prin puncte separate de sutură, care ancorează la piele muco-submucoasa ruminală –
, (TS).
Explorarea cavităţii ruminale.
Înlăturarea fixării plăgii ruminale (dispozitive sau fire).
Ruminorafia poate fi executată biplan –  și  (TS) sau monoplan, surjet
endoversat (Connel sau Cusching) cu fir resorbabil sintetic – , (TS).
Lavajul suturii ruminale, extragerea firului care realizează pexia cutanată a
rumenului şi repunerea lui în cavitatea abdominală.
Unele situaţii patologice necesită montarea în cavitatea abdominală a unor
tuburi de dren exteriorizate prin contraincizii sau a unor catetere peritoneale pentru
administrări medicamentoase topice, catetere exteriorizate în plaga operatorie.
Sutura etajată a peretelui abdominal presupune: surjet simplu cu fir
resorbabil, înglobând peritoneul şi aponevroza m. transvers abdominal; surjet simplu
sau puncte separate simple cu material resorbabil, afrontând m. oblic intern; surjet
simplu cu fir resorbabil care străbate m. oblic extern şi tunica abdominală; puncte
separate simple cu material neresorbabil la piele - vezi celiotomia postcostală, cap.
15.2.3.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Regim
igieno-dietetic dependent de afecţiunea pentru care s-a intervenit chirurgical.
383
CORNEL IGNA
  

 
 
 




384
15.4.2.7 ABOMASOTOMIA LA BOVINE

Indicaţii: corpi străini, supraîncărcarea abomasului.
Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator (regiunea se
tunde; se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele); atenţie la
refacerea echilibrului hidro-electolitic şi acido-bazic.
Anestezie: neuroplegie, blocaj analgezic al n. T 13, blocaj paralombar L1, eventual
şi L2 şi infiltraţie analgezică pe linia de incizie.
Contenţia: patrupedă în travaliu sau decubit lateral stâng (doar în mod
excepţional).
Instrumentar: seturi separate de instrumentar pentru timpii septici şi timpii aseptici
ai operaţiei, incluzând: bisturie, foarfece, pense chirurgicale, pense hemostatice,
pense în "T", ace de sutură portace.
Tehnica operatorie
Celiotomia subhipocondrală dreaptă (incizia pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat;
dilacerarea muşchiului oblic extern în lungul fibrelor şi depărtarea marginilor plăgii;
dacă este necesar lărgirea accesului, muşchiul drept abdominal va fi incizat parţial iar
vena subcutanată abdominală va fi ligaturată şi incizată; dilacerarea m. oblic intern şi
a m. transvers abdominal ( în lungul fibrelor); secţionarea peritoneului - vezi şi
capitolul 15.2.6).
Exteriorizarea cheagului în plaga operatorie (în cazul dilataţiilor şi/sau deplasărilor
abomasale cu sau fără torsiune exteriorizarea este spontană) – . Evacuarea gazelor
şi lichidelor abomasale se realizează prin puncţie evacuatoare executată sub protecţia
unei suturi în bursă – . Explorarea abdomenului (trebuie precizată existenţa torsiunii
cheagului). Criteriile de apreciere sunt poziţia pilorului şi existenţa cutelor de torsiune
între cheag şi foios sau între foios şi reţea – . Izolarea abomasului şi incizia
peretelui, (TS). Explorarea intraabomasală şi evacuarea conţinutului solid se face sub
protecţia unor fire tractoare sau a penselor în "T" fixate la marginile plăgii abomasului
– , (TS). Abomasorafia biplan este asemănătoare gastrorafiei (I - fir continuu
neresorbabil monofilament amplasat în surjet simplu sau Schmieden sau Bell,
înglobând submucoasa şi mucoasa (TS); II - surjet Cusching cu material resorbabil
sintetic care afrontează endoversat sero-musculara (vezi şi capitolul 15.4.2.2).
Lavajul suturilor şi repunerea cheagului în cavitatea abdominală, în poziţie
topografică normală (detorsionat). Prevenirea retorsionării se poate face prin:
abomasorafia peritoneală liniară –  sau cu plică peritoneală (vezi descrierea
tehnicilor de gastropexie, capitolul 15.4.2.8.) sau prin omentopexie peritoneală (foiţa
superficială a omentului mare din vecinătatea pilorului şi curburii mari a stomacului
este fixată la peritoneul parietal din zona hipocondrului drept cu un fir neresorbabil
monofilament inserat în surjet simplu pe o lungime de 10-15 cm – .
Sutura peretelui abdominal se execută în surjet simplu cu material resorbabil,
intern (II) şi m. oblic extern (III). Pielea se suturează în puncte separate cu fire
neresorbabile - vezi şi celiotomia subhipocondrală, cap. 15.2.6.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Regim igieno-
dietetic dependent de afecţiunea pentru care s-a intervenit chirurgical.
385
CORNEL IGNA
 





386
15.4.2.8 TRATAMENTUL OPERATOR ÎN DISTOPIILE

ABOMASALE LA BOVINE
- Deplasarea abomasului în stânga -
Indicaţii: corpi străini, supraîncărcarea abomasului.

se tunde; se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele); atenţie la
refacerea echilibrului hidro-electolitic şi acido-bazic.
Anestezie: neuroplegie şi blocaje analgezice dependente de varianta tehnică
adoptată.
Contenţie şi instrumentar: dependente de procedeul operator.
Tehnica operatorie
Procedeul de abomasopexie transcutanată (blind stick)
Repoziţionarea abomasului. Contenţionarea animalului în decubit lateral
drept care, în timpul efectuării unui masaj puternic şi profund stâng, se schimbă în
decubit dorsal (se menţine presiune palpatorie) şi apoi în decubit lateral stâng – .
Verificarea repoziţionării abomasuluise face prin ascultaţie şi prin
determinarea pH-ului lichidului de puncţie (lichidul abomasal este acid).
Puncţia dublă a abomasului (ace groase), distanţa între ace fiind de 10-15
cm. Prin lumenul acelor se introduc burdoneţi (bastonaşe) cu mijlocul ancorat cu un fir
lung neresorbabil – ,  și .
Tracţionarea firelor burdoneţilor, concomitent cu scoaterea acelor, realizează
fixarea peretelui abomasal la peritoneul parietal, fixare menţinută prin înnodarea firelor
la piele –  şi .
Procedeul de omentopexie prin celiotomie în flancul stâng (Metoda Utercht)
Contenţie, anestezie loco-regională şi instrumentar - vezi celiotomia
postcostală, cap. 15.2.3.
Celiotomia post costală stângă: incizia pielii şi a tunicii abdominale (fascia
superficială şi profundă), expunând m. oblic extern care este apoi incizat; dilacerarea
fibrelor m. oblic intern; incizia verticală a aponevrozei m. transvers şi a peritoneului –
vezi şi cap. 15.2.3.
Exteriorizarea foiţei superficiale a omentului mare şi la 10-15 cm de inserţia
ei pe abomas se inseră pe o distanţă de 12-18 cm un fir neresorbabil ale cărui capete
se lasă lungi (aproximativ 1 metru) înafara cavităţii abdominale – . Firul poate fi
inserat şi în seo-musculara cheagului – abomasopexie – .
Se împinge abomasul pe sub rumen, readucându-l în hipocondrul drept.
Capetele firului inserat în oment se trec transparietal, lateral stânga (cca. 10
cm) de la linia mediană –  (omento- sau abomasopexie transparietală). Distanţa
dintre fire va fi de 10-15 cm. Înnodarea firelor la piele realizează omentopexia şi
implicit fixarea abomasului.
Sutura etajată a peretelui abdominal presupune: surjet simplu cu fir
resorbabil, înglobând peritoneul şi aponevroza m. transvers abdominal; surjet simplu
sau puncte separate simple cu material resorbabil, afrontând m. oblic intern; surjet
simplu cu fir resorbabil care străbate m. oblic extern şi tunica abdominală; puncte
separate simple cu material neresorbabil la piele - vezi şi celiotomia postcostală, cap.
15.2.3.
387
CORNEL IGNA



 
388
Procedeul de omentopexie prin celiotomia dublă - în flancul stâng şi în flancul drept

Anestezie loco-regională, contenţie şi instrumentar - vezi celiotomia postcostală, cap.
15.2.3.
Celiotomia post costală stângă: incizia pielii şi a tunicii abdominale (fascia superficială
şi profundă), expunând m. oblic extern care este apoi incizat; dilacerarea fibrelor m.
oblic intern; incizia verticală a aponevrozei m. transvers şi a peritoneului – vezi şi cap.
15.2.3.
Celiotomie post costo-hipocondrală dreaptă (de la nivelul articulaţiei condro-costale
XIII): incizia pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat; dilacerarea muşchiului oblic
extern în lungul fibrelor şi depărtarea marginilor plăgii; dacă este necesar lărgirea
accesului, muşchiul drept abdominal va fi incizat parţial iar vena subcutanată
abdominală va fi ligaturată şi incizată; dilacerarea m. oblic intern şi a m. transvers
abdominal ( în lungul fibrelor); secţionarea peritoneului - vezi şi capitolul 15.2.6.
Repoziţionarea abomasului. Ajutorul, poziţionat în flancul stâng, împinge pe sub
rumen abomasul iar operatorul, prin flancul drept, îl ajută trăgând uşor de foiţa
superficială a omentului mare –  şi .
Omentopexia peritoneală are o execuţie identică cu cea prezentată la abomasotomie.
Sutura peretelui abdominal stăng: în surjet simplu cu fir resorbabil, înglobând
peritoneul şi aponevroza m. transvers abdominal; în surjet simplu sau puncte separate
simple cu material resorbabil, afrontând m. oblic intern; în surjet simplu cu fir
resorbabil care străbate m. oblic extern şi tunica abdominală; în puncte separate
simple cu material neresorbabil la piele - vezi şi celiotomia postcostală, cap. 15.2.3.
Sutura peretelui abdominal drept se execută în surjet simplu cu material resorbabil,
intern (II) şi m. oblic extern (III). Pielea se suturează în puncte separate cu fire
neresorbabile - vezi şi celiotomia subhipocondrală, cap. 15.2.6.
Procedeul de abomasopexie prin celiotomie mediană
Contenţie şi instrumentar - vezi celiotomia mediană, capitolul 15.2.1.
Celiotomie mediană centrat ombilical (incizia longitudinală a pielii şi a ţesutului
conjunctiv subcutanat pe mijlocul feţei ventrale a abdomenului; incizia linie albe;
incizia peritoneului) - vezi şi capitolul 15.2.1.
Repoziţionarea abomasului.
Abomasorafie liniară peritoneală, fixând curbura mare a abomasului la peritoneul din
vecinătatea dreaptă a liniei albe –  (vezi şi procedeul de gastropexia liniară la
carnivore, tehnica de execuţie fiind asemănatoare – capitolul 15.4.2.4.).
Sutura breşei de celiotomie (peritoneul şi a ţesutul fibros al liniei albe în puncte
separate simple, utilizând fire resorbabile; o sutură de întărire (puncte separate în "U"
aponevroza superficială a m. oblic intern) ale m. dreptului abdominal; surjet de tip
endoversat cu material resorbabil prin ţesutului conjunctiv subcutanat; pielea în puncte
separate simple cu fire neresorbabile între care (la 2-3 puncte) se interpun puncte
amplasate în "U" vertical) – vezi şi capitolul 15.2.1.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Regim igieno-
dietetic bazat pe aport ridicat de furaje fibroase. Combaterea acidozei.
389
CORNEL IGNA


390
15.4.2.9 PILOROMIOTOMIA
(Fredet - Ramstedt)
Indicaţii: stenoză pilorică. Afecţiunea este frecventă la câine.

Instrumentar: bisturiu, pense chirurgicale, pense hemostatice, foarfece,

depărtătoare (de preferat autostatic - Balfour), ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Celiotomie mediană xifo-ombilicală (vezi şi capitolul 15.2.1): incizia
longitudinală a pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat pe mijlocul feţei ventrale a
abdomenului este urmată de incizia linie albe şi a peritoneului.
Explorarea abdomenului, localizarea pilorului şi exteriorizarea lui în plaga
operatorie – .
Când exteriorizarea nu este posibilă se eliberează pilorul prin secţionarea
ligamentului hepato-gastric – .
Incizia seroasei şi muscularei pilorului pe faţa sa antimezenterică – . În urma
inciziei mucoasa pilorică herniază –  şi .
Hemoragia pilorică este neînsemnată, putând fi controlată prin tamponament.
Repunerea pilorului în cavitatea abdominală.
Sutura plăgii din peretele abdominal:
- rezecţia ligamentului falciform;
- sutura peritoneului şi a ţesutului fibros al liniei albe se poate executa în surjet
simplu (la câinii din rasele de talie mare ca şi la animalele obeze se recomandă
sutura în puncte separate simple);
- sutura ţesutului conjunctiv subcutanat în surjet de tip endoversat cu material
resorbabil;
dietă semi-lichidă spre o alimentaţie normală.
391
CORNEL IGNA


 

392
15.4.2.10 PILOROPLASTIA
Indicaţii: stenoză pilorică. Afecţiunea este frecventă la câine.
Instrumentar: două truse (I - timpi aseptici, II - timpi septici) compuse din:
bisturie, foarfece, pense chirurgicale, pense hemostatice, pense de baraj,
Tehnica operatorie
Celiotomie mediană xifo-ombilicală (vezi şi capitolul 15.2.1): - incizia
longitudinală a pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat pe mijlocul feţei ventrale a
abdomenului este urmată de incizia linie albe şi a peritoneului.
Explorarea abdomenului, localizarea pilorului şi exteriorizarea lui în plaga
operatorie. Când exteriorizarea nu este posibilă se eliberează pilorul prin secţionarea
ligamentului hepato-gastric (vezi şi capitolul 15.4.2.9).
Procedeul longitudinal - transversal (Heincke - Mikolicz)
Incizie longitudinală antimezenterică a tuturor straturilor (seroasă,
musculară, submucoasă, mucoasă) pilorului – , (TS). Montarea a două fire tractor la
mijlocul plăgii pilorice care se transformă într-o plagă transversală – , (TS).
Sutura plăgii transversale cu fire resorbabile sintetice sau neresorbabile
monofilament (surjet simplu sau surjet endoversat neperforant) – , (TS).
Procedeul "Y - U"
Incizie în forma literei "Y" pe faţa antimezenterică a pilorului şi a antrului
piloric – . Incizia interesează toate straturile - (TS).
Lamboul antral este tras (avansat) spre baza inciziei pilorului (baza "Y"-
lui) – , (TS) şi suturat în surjet simplu sau endoversat neperforant – , (TS).
Procedeul cu anastomoză latero-laterală duodeno-pilorică (Finney)
Pilorul şi duodenul incizate longitudinal – , (TS) sunt apoziţionate latero-
lateral printr-o sutură în puncte separate simple neperforante – , (TS) (tranşa
posterioară).
Continuarea suturii pe tranşa anterioară – , (TS).
Stratul doi de sutură se va executa în surjet endoversat – .
Crearea comunicării între antrul piloric şi duoden se poate face şi prin
secţionarea lor în "U" (procedeul Finney) - sau prin două incizii paralele (procedeul
Jaboulay) (TS).
Hemoragia din plăgile pilorice poate fi controlată prin tamponament şi
forcipresură. Lavajul extrabdominal al plăgii pilorice cu soluţie călduţă izotonă de
clorură de sodiu. Repunerea pilorului în cavitatea abdominală.
Sutura peretelui abdominal: peritoneul şi ţesutul fibros al liniei albe în surjet
cu material resorbabil; pielea în puncte separate simple cu fire neresorbabile.
Îngrijiri postoperatorii: similare cu cele din piloromiotomie.
393
CORNEL IGNA
  

  


 

 394

15.4.2.11 PILORECTOMIA CU ANASTOMOZĂ GASTROINTESTINALĂ
Indicaţii: tumori gastro-pilorice, ulcere pilorice la carnivore şi mai rar la suine.

Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator (regiunea se
tunde; se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele); decomprimare
gastrică prin sondaj oro-esofago-gastric.
Instrumentar: două truse (I - timpi aseptici, II - timpi septici) compuse din: bisturie,
foarfece, pense chirurgicale, pense hemostatice, pense de baraj, depărtătoare, ace de
sutură, portac.
Tehnica operatorie
Celiotomie mediană xifo-ombilicală: incizia longitudinală a pielii şi a ţesutului
linie albe şi a peritoneului (vezi şi capitolul 15.2.1).
Exteriorizarea, expunerea şi izolarea regiunii gastro-pilorice.
Localizarea canalului coledoco-pancreatic (la carnasiere) şi a canalului coledoc
(la suine). Fixarea limitelor rezecţiei pilorice, hemostaza preventivă (ligaturare) a
vaselor conţinute de omentul mare şi mezenter, aflate în limitele rezecţiei şi plasarea
penselor de baraj – . Excizia pilorului, a porţiunii aferente de oment şi mezenter (în
formă de "V") şi plasarea unor fire tractoare în unghiurile (mezenteric şi
antimezenteric) al fiecărei tranşe (intestinală şi gastrică) de secţionare – , (TS).
Procedeul de anastomoză gastro-duodenală termino-terminală

(Gastroduodenostomie - Billroth I)
Egalizarea tranşelor de secţiune prin reducerea diametrului breşei gastrice
(sutura cu fir nersorbabil sintetic în surjet endoversat Cusching, închizând parţial
breşa pe curbura mică a stomacului) –  şi , (TS). Reunirea tranşelor de rezecţie prin
sutură (surjet endoversat Cusching cu fir resorbabil sintetic) –  şi , (TS).
Procedeul de anastomoză gastro-jejunală latero-laterală (Gastrojejunostomie -

Billroth II)
Închiderea tranşelor de rezecţie (gastrică şi duodenală) prin sutură - vezi crearea
unui bont intestinal (enteroanastomoza latero-laterală şi sutura gastrică biplan -
capitolul 15.4.2.2, – , (TS). Fixarea marginii antimezenterice a jejunului la curbura
mare a stomacului prin sutură în surjet endoversat Cusching cu fir resorbabil sintetic
(lungimea suturii va fi egală cu diametrul viitoarei comunicări) – . Incizia stomacului
şi jejunului pe marginile suturii anterioare – , (TS). Reluarea firului de sutură de pe
tranşa posterioară (faţă de câmpul operator – vizual - şi completarea închiderii
comunicării gastro-jejunale - sutura tranşei anterioare –  şi , (TS).
Lavajul suturilor, ridicarea penselor de baraj şi repunerea anastomozei în
cavitatea abdominală. Sutura peretelui abdominal: peritoneul şi ţesutul fibros al liniei
albe în surjet simplu (la câinii din rasele de talie mare ca şi la animalele obeze se
recomandă sutura în puncte separate simple); ţesutul conjunctiv subcutanat în surjet
de tip endoversat cu material resorbabil; pielea în puncte separate simple cu fire
neresorbabile.
Îngrijiri postoperatorii: similare cu cele din piloromiotomie.
395
CORNEL IGNA
 
 









396
15.4.3 TEHNICI OPERATORII - INTESTINE
15.4.3.1 ENTEROTOMIA
Indicaţii: ocluzii mecanice – îndepărtarea corpurilor obstruante.
se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele); decomprimare
gastrică prin sondaj oro-esofago-gastric – revezi şi cap. 15.4.1.
Anestezie: neuroplegie, NLA sau N-NLA (narcoza inhalatorie fiind de preferat) şi
blocaje analgezice loco-regionale în raport cu specia şi calea de abord aleasă.
Contenţia: în raport cu specia, calea de abord aleasă şi segmentul intestinal afectat.
Instrumentar: truse separate pentru timpii aseptici, respectiv septici: bisturie,
foarfece, depărtătoare, pense chirurgicale, pense anatomice, pense hemostatice,
pense de baraj, ace de sutură, portace, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie
Celiotomie - vezi capitolul 15.2 (15.2.1-15.2.6), dependent de segmentul interesat,
patologia acestuia şi specie. O abordare largă este conferită de celiotomia ventrală
mediană sau paramediană. Explorarea cavităţii abdominale, exteriorizarea, izolarea şi
aplicarea penselor de baraj pe segmentul intestinal afectat – . Incizia peretelui
intestinal se poate face longitudinal pe marginea antimezenterică – , (TS) sau
transversal (secţionare incompletă) – , (TS), corpul străin obstruant servind drept
suport. Extragerea conţinutului intestinal şi curăţirea marginilor plăgii intestinale (TS).
În cazul ocluziilor intestinale prin supraîncărcare (împâstare) sau cu fecaloame
multiple golirea de conţinut se poate complet prin lavaj intestinal. Prin breşa de
celiotomie se introduce un tub de cauciuc, cu dimensiuni adaptate calibrului intestinal,
iar peretele intestinal se etanşează pe acesta printr-o sutură în bursă – . Tubul se
racordează alternativ când la o sursă de apă călduţă (curentă, sub presiune uşoară),
când la un aspirator chirurgical. Taxisul manual blând efectuat în timpul lavajului
asigură modificarea conţinutului care poate fi aspirat sau adus fie în apropierea breşei
de celiotomie, fie a ampulei rectale (fecaloamele colonului) de unde poate fi extras -
(TS). Sutura monoplan a plăgii intestinului subţire în surjet endoversat (Connell sau
Cushing) –  şi sutură biplan pentru intestinul gros - surjet simplu muco-submucos şi
surjet Cusching sero-muscular, toate cu material resorbabil sintetic – , (TS). Plăgile
de dimensiuni mici se pot transforma din longitudinale –  în transversale –  cu
avantajul unei reduceri minime a lumenului intestinal (TS). Lavajul suturii şi repunerea
segmentului intestinal în cavitatea abdominală. Evaluarea necesităţii instituirii
drenajului peritoneal. Sutura plăgii peretelui abdominal - vezi capitolul 15.2 (14.2.1-
15.2.6). Intervenţiile care reclamă particularizări (cecotomia) – vezi continuarea.
Protecţia plăgii suturate se asigură printr-un pansament protector-antiseptic (cămaşa
Alfort) şi un colier Elisabethan. La animalele de talie mare plaga suturată se
protejează prin aplicarea unui gâtar sau prin legarea la iesle din două părţi (două pene
de căpăstru). Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică.
Regim igieno-dietetic: în primele 24-36 de ore, total restrictiv (dietă absolută), apoi
lichidian - 1-3 zile, cu trecere treptată – 2-4 zile printr-o dietă semi-lichidă spre o
alimentaţie normală.
397
CORNEL IGNA





 


398
CECOTOMIA LA ANIMALELE DE TALIE MARE

(Tiflotomia la bovine şi cabaline)
Indicaţii : dilatări şi torsiuni ale cecumului, împâstare, obstrucţii.

Anestezie: - bovine neuroplegie şi blocaj analgezic a nervilor TXIII, LI şi LII ;
- cabaline N-NLA şi blocaj analgezic TXVIII, LI, LII şi LIII .
Contenţie: - bovine staţiune patrupedă în travaliu;
- cabaline decubit lateral drept.
Instrumentar: bisturie, foarfece, pense chirurgicale, pense hemostatice,
pense în "T", depărtătoare, ace de sutură şi portace repartizate în două truse (pentru
timpii aseptici respectiv pentru timpii septici).
Tehnica operatorie
Celiotomie sublombară dreaptă: incizia pielii; incizia oblică dorso-ventro-
caudal a aponevrozei m. oblic extern şi dilacerarea în direcţia fibrelor musculare;
incizia oblică dorso-ventro-cranial a aponevrozei m. oblic intern, respectând orientarea
fibrelor musculare; incizia verticală a aponevrozei m. transvers şi a peritoneului - vezi
şi capitolul 14.2.4.
Explorarea cavităţii abdominale şi expunerea cecului – . Exteriorizarea este
posibilă la bovine –  - la cabaline exteriorizarea este imposibilă, fiind necesară pexia
cutanată a cecului – .
Izolarea cavităţii abdominale.
Incizia peretelui cecal (incizia transversală nu intersectează vasele
cecumului) – , (TS). La bovine în torsiunile cecumului este suficientă evacuarea
conţinutului lichid al acestuia (evacuare pe tub sub protecţia unei suturi în bursă –  şi
apoi detorsionarea lui. Evacuarea conţinutului cecal (TS) şi explorarea interiorului
cecului şi a primei anse colice. Se verifică orificiile ileo-cecal şi ceco-cecal. La
cabaline conţinutul împâstat din cec şi colon necesită, în unele cazuri, înmuierea şi
evacuarea lui prin manopere de lavaj intestinal – , (TS). Sutura bietajată a plăgii
cecului (I surjet simplu penetrant prin toate straturile; II surjet endoversat Cusching -
ambele straturi cu fire resorbabile sintetice) – , (TS).
Lavajul suturilor, (la cal desfacerea pexiei cutanate) şi repunerea cecului în
Sutura plăgii peretelui abdominal începe cu peritoneul şi grăsimea
subperitoneală, incluzând apoi fiecare plan aponevrotic în parte cu puncte separate
amplasate în "U" (fascia transversă, aponevroza oblicului intern, aponevroza oblicului
extern), tunica abdominală cu puncte separate de tip Halstead şi pielea cu o sutură de
rezistenţă (puncte separate în "U" sprijinite sau nu pe burdoneţi) şi apoi de afrontare
(puncte separate simple) - vezi celiotomia sublombară, capitolul 15.4.2.4.
(cămaşa Alfort) şi un colier Elisabethan. La animalele de talie mare plaga suturată se
protejează prin aplicarea unui gâtar sau prin legarea la iesle din două părţi (două pene
de căpăstru). Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică.
Seroprevenţia antitetanică. Regim igieno-dietetic dependent de afecţiunea pentru care
s-a intervenit chirurgical.
399
CORNEL IGNA





400
15.4.3.2 ENTERECTOMIA
Enterectomia34 enteroexcluderea, reprezintă o tehnică chirurgicală care constă în extirparea
unui segment intestinal. După enterectomie următorul timp operator constă în mod obişnuit în refacerea
continuităţii tubului digestiv.
Indicaţii - urgenţă chirurgicală datorată devitalizării peretelui intestinal şi / sau obturării lumenului;
potenţial toxico-septic evident: gangrene intestinale (cauzate de strangulări herniare, încarcerare,
invaginare - prolaps, volvulus); obstucţii cu corpi străini de dimensiuni mari care compromit vitalitatea
peretelui intestinal; tromboze ale vaselor mezenterice, deşirări întinse ale mezenterului; perforaţii
intestinale, fistule intestinale, plăgi intestinale întinse; tumori.
Tehnici de enteroexcludere (enterectomie):
- Procedeul clasic de exereză - cu lumen intestinal deschis.
- Procedeul aseptic de exereză - cu lumen intestinal închis.
Tehnici de refacere a continuităţii tubului digestiv după entrectomie:
- enterorafie (Ex. Cecectomia – enterorafie în bont, diverticulectomia ileonului – enterorafie liniară);
- enteroanastomoză suturată manual sau prin agrafare mecanică (termino-terminală, latero-laterală,
termino-laterală, latero-terminală).
Alternative:
35
- stomia (enterostomia – colostomia), presupune enterotomie şi deschiderea lumenului intestinal la
piele – vezi colostomia provizorie la cal;
- derivaţia internă (by-passul) – nu presupune enterectomia segmentului afectat ci devierea tranzitului
pentru a scurtcircuita ace segment (vezi gastrojejunostomia Bilroth II). Procedeele alternative sunt
aplicabile în tumori, plăgi intestinale, enteroanstomoze „pe teren deficitar,” care necesită pentru
vindecare „punerea în repaus” (absenţa tranzitului).
PRINCIPII TEHNICE ÎN ENTERECTOMII
Identificarea porţiunii de rezecat (întinderii devitalizării) se poate face prin mai multe
probe:
A. Proba clorurii de sodiu – la pudrarea cu cristale de clorură de sodiu sau la
aspersarea cu soluţii hipertone o ansă viabilă, cu posibilităţi de recuperare, reacţionează după
10 – 15 minute prin hiperemie puternică (colorare în roşu aprins).
B. Proba compreselor – segmentul suspect este învelit în comprese umede călduţe
timp de 10 – 15 minute, după care recolorarea seroasei în roz, pulsarea vaselor mezenterice
şi apariţia mişcărilor peristaltice indică viabilitatea intestinului.
C. Proba cu fluoresceină – la 5 – 10 minute după injectarea de fluoresceină în vasele
mezenterice se poate evidenţia, în cazul unei anse viabile, prin examinare în lumină
ultravioletă distribuţia substanţei în peretele intestinal.
Fixarea limitelor rezecţiei se face în ţesut sigur sănătos -1 (zona rezecată este mai
întinsă în cazul neoplaziilor) şi bine vascularizat. O arcadă vasculară pulsatilă trebuie să
existe la maxim 0,5 – 1 cm. de tranşa de secţiune –2.
Secţionarea intestinului trebuie să fie perfect perpendiculară sau uşor oblică
convergent spre marginea mezenterică –3, evitând compromiterea vascularizaţiei.
Incongruenţele de calibru în cazul anastomozelor termino-terminale se rezolvă prin
secţionări oblice –4 sau în rachetă –5 şi 6.
34
Enteron (gr) – intestin; ectome (gr) – extirpare, exereză, îndepărtare
35
Enteron (gr) – intestin; stoma (gr) – gură = anus contra naturii, creerea unei deschideri la piele a lumenului unei
anse intestinale
401
CORNEL IGNA






402
15.4.3.2.1 ENTERECTOMIA CU ENTERORAFIE (fără anastomoză)
Inventar de tehnici:
- Tiflectomia la bovine
- Tiflectomia la carnivore
- Diverticulectomia ileonului.
TIFLECTOMIA (CECECOTOMIA) LA BOVINE

Indicaţii : dilatări şi torsiuni ale cecumului.
Anestezie: - bovine neuroplegie şi blocaj analgezic a nervilor T XIII, LI şi LII .
Contenţie: - bovine staţiune patrupedă în travaliu.
Instrumentar: bisturie, foarfece, pense chirurgicale, pense hemostatice,
pense în "T", depărtătoare, ace de sutură şi portace repartizate în două truse (pentru
timpii aseptici respectiv pentru timpii septici).
Tehnica operatorie
Celiotomie sublombară dreaptă: incizia pielii; incizia oblică dorso-ventro-
caudal a aponevrozei m. oblic extern şi dilacerarea în direcţia fibrelor musculare;
incizia oblică dorso-ventro-cranial a aponevrozei m. oblic intern, respectând orientarea
fibrelor musculare; incizia verticală a aponevrozei m. transvers şi a peritoneului - vezi
şi capitolul 15.2.4.
Foiţa superficială a omentului mare este retractată cranial, permiţând
exteriorizarea cecului – .
Evidenţierea ligamentului ileo-cecal, şi ligaturarea dublă a ramurilor cecale a
a. şi v. ileo-ceco-colice –  şi secţionarea lui între ligaturi.
Ocluzionarea dublă a lumenului cecal prin aplicarea de pense hemostatice –
.
Excizia cecului prin secţionare razantă cu pensele hemostatice – , (timp
operator cu potenţial septic).
Sutura "aseptică" în surjet endoversat Cusching peste pensă – , dublată de
o sutură Lembert în surjet – . Ambele suturi se execută cu materiale resorbabile
sintetice.
Lavajul suturii şi repunerea joncţiunii ileo-ceco-colice în cavitatea abdominală.
Sutura plăgii peretelui abdominal începe cu peritoneul, planurile aponevrotice
în puncte separate amplasate în "U" (fascia transversă, cu aponevroza oblicului intern
apoi aponevroza oblicului extern), tunica abdominală cu puncte separate de tip
Halstead şi pielea cu o sutură de rezistenţă (puncte separate în "U" sprijinite sau nu
pe burdoneţi) şi apoi de afrontare (puncte separate simple) - vezi şi celiotomia
sublombară, capitolul 15.4.2.4.
Seroprevenţia antitetanică. Regim igieno-dietetic dependent de evoluţia
postoperatorie a animalului.
403
CORNEL IGNA


 



404
TIFLECTOMIA LA CÂINE
(Cecectomia la câine)
Indicaţii : tiflite flegmonoase, gangrenoase, abcedate (fistulizate).

Anestezie: N-NLA cu narcoză inhalatorie.
pense de baraj, ace de sutură, portac, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie
Celiotomie mediană centrată ombilical: incizia longitudinală a pielii şi a ţesutului
linie albe şi a peritoneului (vezi şi capitolul 15.2.1).
Explorarea abdomenului şi exteriorizarea cecumului – .
Conţinutul cecului este împins prin taxis manual în colon şi aplicarea penselor
de baraj pe colon şi ileon.
Ligaturarea dublă a ramificaţiilor a. şi v. ileo-cecale –  şi .
Secţionarea ligamentului ileo-cecal printre ligaturi – .
Aplicarea unei pense hemostatice cât mai aproape de colon, ocluzionând
diverticulul cecal – .
Se ligaturează cecul sub pensă (fir neresorbabil monofilament) – .
Excizia cecului prin secţionare între pensă şi ligatură (timp operator cu potenţial
septic).
Înfundarea bontului de rezecţie prin aplicarea a 2-4 puncte separate de sutură
tip Lembert cu material resorbabil –  sau printr-o sutură în bursă – .
Lavajul suturii, ridicarea penselor de baraj şi repunerea intestinului în cavitatea
abdominală. Revizuirea câmpului operator şi evaluarea necesităţii instituirii drenajului
peritoneal.
cu material resorbabil; pielea în puncte separate simple cu fire neresorbabile (vezi şi
capitolul 14.2.1).
Antibioticoterapie profilactică. Regim igieno-dietetic dependent de evoluţia
405
CORNEL IGNA






406
DIVERTICULECTOMIA ILEONULUI
(Excizia diverticulului Meckel)
Indicaţii: anomalii diverticulare ale ileonului (diverticul Meckel) şi patologia de

tip inflamator a diverticului (diverticulite flegmonoase, gangrenoase, abcedare,
strangulare într-un inel herniar) afecdţiuni întâlnite mai ales la carnasiere. Diverticulul
Meckel trebuie excizat întotdeauna, indiferent dacă este sau nu patologic.
Instrumentar: trusă pentru timpii aseptici şi respectiv trusă pentru timpii
septici, compuse din bisturiu, foarfece, pensă chirurgicală, pense hemostatice, pense
de baraj, ace de sutură, portac, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie
Celiotomie mediană centrată ombilical: incizia longitudinală a pielii şi a
ţesutului conjunctiv subcutanat pe mijlocul feţei ventrale a abdomenului este urmată
de incizia linie albe şi a peritoneului (vezi şi capitolul 15.2.1).
Explorarea abdomenului şi exteriorizarea segmentului de ileon care prezintă
apendicele (diverticulul Meckel) – . De regulă, diverticulul se află plasat pe faţa
antimezenterică a ileonului. La unele animale acesta este descoperit în sacul unei
hernii ombilicale – .
Îndepărtarea conţinutului intestinal din segmentul exteriorizat prin taxis
manual, izolarea acestuia şi aplicarea penselor de baraj – .
Ligaturarea mezoului diverticulului, inclusiv a vaselor care irigă diverticulul şi
excizia lui de la marginea mezenterului – . În multe cazuri diverticulul nu prezintă un
mezou propriu.
Excizia în "V" a diverticulului – , (TS).
Sutura transversală a ileonului, monoplan endoversat în surjet Cusching cu fir
resorbabil sintetic –  şi , (TS).
Lavajul suturii, ridicarea penselor de baraj şi repunerea intestinului în cavitatea
abdominală. Revizuirea câmpului operator şi evaluarea necesităţii instituirii drenajului
peritoneal.
cu material resorbabil; pielea în puncte separate simple cu fire neresorbabile (vezi şi
capitolul 15.2.1).
Antibioticoterapie profilactică. Regim igieno-dietetic dependent de evoluţia
407
CORNEL IGNA







408
15.4.3.2.2 ENTERECTOMIA CU ANASTOMOZĂ (enteroanastomoza)
TEHNICI DE ENTEROEXCLUDERE

Contenţie: în decubit (tipul decubitului este impus de sectorul intestinal
afectat, calea de acces-tipul celiotomiei, specie); la bovine în unele situaţii este
posibilă şi contenţia în poziţie patrupedă.
Instrumentar: trusă pentru timpii aseptici şi trusă pentru timpii septici,
incluzând bisturie, foarfece, pense anatomice, pense chirurgicale, pense hemostatice,
pense de baraj, ace de sutură, portac.
Tehnici
Celiotomie (tipul accesului este condiţionat de segmentul intestinal abordat şi
de specie) preferabilă în toate cazurile şi la toate speciile în condiţii de dotare
corespunzătoare este celiotomia mediană.
Explorarea abdomenului şi identificarea leziunii (tipul: inflamatorie, neoplazică,
ischemiantă-necrozantă). Aprecierea viabilităţii segmentului intestinal, respectiv a
extinderii devitalizării (vezi capitolul 15.4.3.2).
Exteriorizarea segmentului intestinal afectat –  izolarea cavităţii abdominale
şi fixarea limitelor rezecţiei – .
Un timp decizional hotărâtor îl constituie alegerea metodei de refacere a
continuităţii tubului digestiv (modalitatea de anastomozare) care condiţionează, în
mare măsură, selectarea tehnicii de exereză (enteroexcludere):
- exereza clasică (cu lumen intestinal deschis);
- exereza aseptică (cu lumen intestinal închis).
În alegerea tehnicii de exereză se va ţine cont de tipul leziunii, localizarea acesteia,
condiţia biologică a animalului şi congruenţa dintre diametrele segmentelor intestinale
rămase după rezecţie.
Expunerea mezourilor (ligamentelor, mezenterului), identificarea
vascularizaţiei (transluminare) şi verificarea vascularizaţiei viitoarei tranşe de secţiune
(arcadă vasculară pulsatilă la maxim 1,5 cm depărtare) – .
Ligaturarea dublă a vaselor mezoului (fire neresorbabile) – .
Îndepărtarea conţinutului intestinal din segmentul exteriorizat prin taxis
manual şi clamparea lumenului cu pensele de baraj (coprostază). Pensele de baraj se
aplică numai pe intestin (se evită clamparea mezenterului) la distanţă faţă de viitoarele
tranşe de secţiune – . Distanţa variază în funcţie de specie (3-5 cm la a.m. şi 7-10
la A.M.) şi segmentul intestinal (mai mică pentru intestinul subţire, mai mare pentru
intestinul gros).
Excizia mezoului în "V", cu deschiderea spre intestin, trecând printre ligaturi –
. Când ansa rezecată are lungime mare, excizia mezoului se va face sub formă de
trapez, baza fiind ligaturată prin pedicularizare.
În cazul unor afecţiuni neoplazice limitele rezecţiei se stabilesc la aproximativ
10 cm proximal şi distal de tumoră. Vasele conţinute în mezoul coresounzător vor fi
ligaturate la originea lor din vasele mezenterice.
409
CORNEL IGNA


410
Dacă leziunea intestinului este de tip ischemic, ireversibilă se va extinde

rezecţia şi la segmentul intestinal proximal modificat în urma distensiei.
Sunt de preferat exerezele în ţesut sănătos decât anastomozele efectuate în
ţesut patologic.
Procedeul clasic de exereză - cu lumen intestinal deschis

Clamparea lumenului intestinal cu două pense hemostatice aplicate în
continuitatea viitoarei linii de excizie (pe ţesut sigur sănătos) şi secţionarea intestinului
razant cu pensele hemostatice – , (TS). Se exclude intestinul împreună cu mezoul şi
cele două pense hemostatice.
Hemostaza prin ligatură a arcadei vasculare de pe tranşele de secţiune,
arcadă poziţionată între foiţele mezenterului – , (TS). Alunecarea ligaturii în timpul
manipulărilor operatorii se soldează, în cele mai multe cazuri, cu formarea unui
hematom masiv, deoarece vasele se retractă în grosimea mezoului.
Lavajul capetelor intestinale rămase după excizie pentru a diminua riscul
contaminării în timpul efectuării anastomozorafiei.
Se verifică pulsabilitatea arterei terminale şi starea peretelui intestinal
(aspectul mucoasei intestinale). Hemoragia mucoasei intestinale este controlabilă prin
tamponament.
Procedeul aseptic de exereză - cu lumen intestinal închis

Clamparea lumenului intestinal se face cu patru pense hemostatice (două în
aval - aboral şi două în amonte - oral). Pensele se aplică una lângă cealaltă (numai pe
peretele intestinului fără mezenter) spaţiul dintre ele fiind plasat în continuarea
viitoarei linii de excizie a mezoului – .
Secţionarea intestinului între pensele hemostatice –  (timp potenţial septic).
Bisturiul se manevrează cu tăişul în contact intim cu pensa hemostatică plasată spre
segmentul intestinal sănătos pentru a realiza o secţionare razantă.
Bonturile intestinale rămase după îndepărtarea segmentului rezecat rămân
închise cu pensă hemostatică aferentă. Datorită traumatizării excesive a ţesutului
enteric inclus în pesele hemostatice, în timpul realizării anastomozorafiei acesta va
trebui răsfrânt spre lumen – endoversat, fiind predispus la necrozare.
Procedeul aseptic de exereză (cu lumen închis) permite refacerea continuităţii
tubului intestinal prin anastomozorafii termino-terminale, de tip Parker-Kerr sau
confecţionarea închiderilor în bont în cazul anastomozelor latero-laterale.
Procedeul aseptic de exereză poate fi executat şi cu instrumentar de tip
suturematic – suturi mecanice (agrafare) – care permite executarea
enteroanastomozelor latero-laterale. Segmentul de rezecat se clampează la fiecare
capăt cu câte o pensă hemostatică. Aplicarea aparatului de tip TA, proximal şi
respectiv distal de pensele utilizate pentru clamparea lumenului, realizează închiderea
biplan (două rânduri de agrafe), în bont, a capetelor intestinului. Realizarea
anastomozei poate fi continuată prin suturi clasice (manuale) sau mecanic cu aparatul
GIA.
411
CORNEL IGNA


412
TEHNICI DE ENTROANASTOMOZĂ
Modalităţile actuale de refacere a continuităţii tubului digestiv – enteroanastomoză – includ

atât tehnici de sutură manuală – anastomozorafie cât şi tehnici de sutură mecanică –
anastomozoagrafare (vezi şi capitolul 2.6). Pentru ambele modalităţi, coaptarea tranşelor de secţiune a
intestinului poate fi făcută: termino-terminal, latero-lateral, termino-lateral sau latero-terminal. În toate
situaţiile în care situaţia nantomotopografică permite se preferă anastomozele termino-terminale,
coaptare considerată fiziologică. După modul de respectare a direcţiei tranzitului intestinal
anastomozele pot fi izoperistaltice (respectă liniaritatea tranzitului oral – aboral) sau anizoperistaltice
(direcţia pe segmentul proximal fiind oral-aboral şi respectiv aboral-oral pe segmentul distal). După
numărul de planuri (rânduri) de suturi sau de agrafe anastomozele pot fi: mono sau biplan. Suturile
etjate triplan sunt ieşite din uz. Recomandăm (conform codificărilor actuale) anastomozele monoplan
pentru intestinul subţire şi cele biplane pentru intesinul gros, în special pentru colon.
Inventar de tehnici:
I. - enteroanastomoza termino-terminală
Ia - procedeul cu lumen deschis (clasic)
- monoplan (amputarea rectului)
- biplan (rezecţia colo-rectlală)
Ib - procedeul aseptic Parker-Kerr (cu lumen închis)
II. – enteroanastomoza latero-laterală
- jejuno-cecală la cabaline
- ceco-colică la cabaline
- colonică la cabaline
III. – enteroanastomoza termino-laterală
- jejuno-cecală la cabaline
Ia. ENTEROANASTOMOZA TERMINO-TERMINALĂ CU LUMEN DESCHIS
Mucoasa prolabată se excizează cu foarfecele – , (TS). Apropierea tranşelor de secţiune,

extremitatea distală şi proximală, mezou la mezou – , (TS).
Enteroanastomozorafia
Asigurarea zonei deperitonizate (situată între foiţele mezenterului) printr-un punct de sutură
perforant amplasat în "U" între cele două tranşe (suturi în puncte separate) sau cu o buclă în "U" (suturi
în surjet) – . Plasarea unor fire tractor de egalizare a tranşelor – , (TS). Amplasarea firelor de sutură
(TS). Tehnica de amplasare (tipul punctului de sutură) dictează modul de afrontare:
 apoziţionat (afrontat cap la cap, margine la margine, bond la bond); strângerea firelor poate fi
normală (afrontată) – a și – b sau exagerată (strivitoare "crusching") tăind mucoasa şi seroasa
intestinului – c;
 endoversat (inversat) – d și– e;
 exoversat (eversat) – f şi – g.
Adâncimea amplasării firului de sutură în peretele intestinal imprimă caracterul perforant – h sau
neperforant – i (de preferat) al suturii.
Tehnica anastomozorafiei monoplan
recunoaşte două variante de execuţie a căror alegere este condiţionată de posibilitatea de
"răsucire" a tranşelor ce trebuiesc suturate.
A. Anastomoză de suprafaţă cu tranşe răsucibile
- Amplasarea firelor de sutură (indiferent de tipul punctului de sutură - separat sau surjet) ,
afrontante şi/sau penetrante începe cu faţa posterioară a tranşelor, cu intestinul răsucit –  şi continuă
pe faţa anterioară după derăsucirea intestinului – .
B. Anastomoza în profunzime cu tranşe nerăsucibile
- Se execută sutura tranşelor posterioare (depărtate de chirurg). Utilizarea tehnicilor de rafie în
puncte separate presupune înnodarea firelor în interiorul lumenului intestinal – . Sutura se începe de
la punctul sau bucla în "U" aplicată pe marginea mezenterică. Se continuă sutura pe tranşa anterioară
(apropiată de chirurg) închizând întreaga circumferinţă a intestinului. Sutura în puncte separate poate fi
executată fie cu poziţionarea nodurilor extraluminal –  sau în lumen – .
413
CORNEL IGNA
 


a 
d f

b
c e g
a
h i

 





414
Tehnica anastomozorafiei biplan

recunoaşte aceeaşi condiţionare a execuţiei suturii ca de altfel şi modalităţi de realizare
similar cu cele prezentate la tehnica monoplan.
A. Anastomoza cu tranşe răsucibile

Indiferent de tehnica punctului de sutură, separat sau în surjet, sutura se realizează
identic cu execuţia monoplan, manoperele succedându-se în aceeaşi ordine, întâi pentru
planul I (profund) şi apoi pentru planul II (superficial).
- Primul plan de sutură este indicat să realizeze o afrontare apoziţionată, firul (firele)
putând fi implant prin toate straturile intestinului sau numai prin cele profunde (exceptând de
regulă seroasa şi musculara) – 
- Planul al doilea de sutură afrontează apoziţionat sau endoversat
straturile prin care trece, în mod obişnuit seroasa şi musculara intestinului –  şi .
B. Anastomoza cu tranşe nerăsucibile

- Sutura sero-musculară (planul al II-lea) a tranşei posterioare. În cazul suturii în sujet
după închiderea tranşei posterioare se abandonează (trece în rezervă) firul, menţinând
tensiunea de afrontare excitată asupra lui – .
- Inserarea primul plan de sutură (prin toate straturile sau numai prin cele profunde
muco-submucos) începe prin afrontarea tranşei posterioare – , continuând pe întreaga
circumferinţă a intestinului – .
- Reluarea planului doi de sutură pe tranşa anterioară – încheie anastomoza. În
cazul suturilor în surjet se continuă inserarea firului, "trecut anterior în rezervă". Fiecare din
cele două planuri de sutură poate fi realizat fie în puncte separate fie în surjet (fir continuu).
Opţiunea pentru una din cele patru variante posibile (I - separate-separate, II - separate-
surjet, surjet-separate) impune o selecţie care trebuie să ţină cont de elementele numeroase:
segmentul intestinal (calibru, vascularizaţie, septicitatea conţinutului), terenul patologic tratat,
specie, materialul de sutură disponibil, preferinţa şi experienţa chirurgului pentru o anumită
tehnică, condiţiile de supraveghere şi de tratament postoperator, etc.
Ridicarea penselor de baraj.
Sutura breşei mezenterice (puncte separate simple sau surjet simplu cu material
resorbabil) – .
Lavajul anastomozei şi repunerea intestinului în cavitatea abdominală.
Revizuirea câmpului operator şi evaluarea necesităţii instituirii drenajului peritoneal.
Procedele prezentate pentru enteroanastomoza cu lumen deschis sunt aplicabile în

majoritatea intervenţiilor care au presupus recurgerea la enteroexcludere. Intervenţiile care
reclamă particularizări (rezecţia colorectală , amputarea rectului) vor fi prezentate în cele ce
urmează.
415
CORNEL IGNA
 

 
 


 
416
TEHNICA ENTERO-ANASTOMOZO-AGRAFĂRII
TERMINO-TERMINALE
Anastomoza termino-terminală realizată cu aparatul EEA este

endoversată, biplan (plasează două rânduri de agrafe).
Anastomozarea a două anse intestinale, presupune închiderea în bont a
ambelor capete ale intestinului printr-o sutură în bursă sau în surjet endoversat
Cushing peste o pensă hemostatică (vezi detalii de execuție în prezentarea
enteroanastomozei termino-terminale aseptice Parker-Kerr) – . În unul dintre
segmente, la o distanță de câțiva cm de viitoarea anastomoză se creează o breșă
(enterotomie longitudinală) care să permită introducerea în lumen a aparatului – . Se
desface ușor închiderea în bont a segmentului intestinal distal și se introduce capul
aparatului EEA –  după care sutura în bursă se restrînge – . Se coaptează cele
două părți ale aparatului, concomitent realizând și coaptarea bonturilor intestinale.
Prin declanșarea pârghiei de agrafare cele două segmente intestinale sunt acolate
endoversat cu două rânduri de agrafe – . Concomitent cu agrafarea cuțitul
aparatului secționează țesutul intestinal situat înspre lumenul intestinal, dincolo de
cele două rânduri de agrafe, eliminând astfel riscul stenozării lumenului – .
După realizarea anastomozei breșa de enterotomie poate fi închisă prin sutură
manuală sau mecanică cu aparatul TA (biplan exoversat) –  (săgeata).
Anastomozele termino-terminale realizate cu aparatul TA sunt, în general,

pretabile la animalele de talie mare. Realizarea este fezabilă prin utilizarea tehnicii
triangulației (Fossum T – 2013). Dependent de lungimea agrafării care poate fi
realizată la o aplicare există cartușe pentru aparatele TA-45 (45 mm) și TA-90 (90
mm). Anastomozele realizate cu aparatul TA sunt exoversate, biplan (două rânduri de
agrafe sunt plasate la fiecare aplicare).
Tehnica triangulației36
Se acolează capetele intestinale prin plasarea, la distanțe egale pe intreaga
circumferință, a trei fire tractor care împart viitoarea anastomoză în trei tranșe – .
Se mențin tensionate două fire și pe tranșa existentă între ele se aplică
aparatul TA. După realizarea agrafării excesul de țesut se rezecă – .
În mod asemănător se reaplică aparatul TA și pe următoarele două tranșe,
completând sutura pe întreaga circumferință – .
La cabaline unde diametrul anselor intestinale este mai mare și riscul
stenozării prin endoversare este mai redus se poate endoversa linia de agrafare a
anastomozei printr-o sutură manuală în surjet Cusching.
36
după Fossum Theresa Welch – 2013
417
CORNEL IGNA


  
418
REZECŢIA COLO-RECTALĂ PRIN ABORD ABDOMINAL

CU OSTEOTOMIE PUBIANĂ
Indicaţii: tumori ale colonului descendent.

acestei porţiuni (clismă medicamentoasă antimicrobiană); pregătiri clasice pentru
creerea câmpului operator (regiunea se tunde; se spală cu apă şi săpun steril; se
antiseptizează tegumentele).
Contenţie: în decubit dorsal.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, depărtătoare
(depărtător autostatic), pensă chirurgicală, pense de baraj, ace de sutură, portac,
instrumentar pentru osteotomie (osteotom, dălţi, ciocan, discuri tăietoare şi burghie cu
sursă de antrenare manuală, electrică sau pneumatică), dispozitiv de strâns sârme,
aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie
Incizie cutanată prepubiană cu prelungire caudală peste pubis. La masculi
incizia ocoleşte penisul, interesând pielea şi fascia. Ramurile arterei pudende externe
vor vi ligaturate. Incizia pe planul median al pubisului (simfiza pubiană) permite
decolarea muşchilor gracilis şi adductor, descoperind pubisul – .
Osteotomie triplă a pubisului – . Osteotomia este precedată de burghierea
dublă a pubisului de o parte şi de alta a fiecărei linii de osteotomie – . Această
manoperă facilitează alinierea bazinului în timpul refacerii prin osteorafie.
Celiotomie oblică, pornind de la una din liniile de osteotomie practicate în
pubis -3. Incizia peretelui abdominal interesează în sens oblic aponevrozele muşchilor
oblici şi una din bandeletele dreptului abdominal şi peritoneul, iar după intersectarea
liniei albe continuă în lungul acesteia –  și . Poate fi practicată şi o celiotomie
mediană care implică însă dificultăţi de reconstrucţie (vezi tratamentul operator al
herniei ventrale prepubiene – capitolul 14.3.7).
Rabatarea laterală a peretelui abdominal şi a pubisului – .
Enterectomie colo-rectală, procedeul cu lumen deschis – .
Enteroanastomoză termino-terminală biplană executată manual sau mecanic
cu aparatul EEA. Lavajul anastomozei.
Osteorafia pubisului cu fire metalice amplasate în “X” – .
Sutura etajată a breşei de celiotomie (peritoneul, tecile aponvrotice ale
oblicului intern împreună cu dreptul abdominal, aponevroza oblicului extern , muşchii
gracilis şi adductor, ţesutul conjunctiv subcutanat şi pielea).
Protecţia plăgii suturate (camaşa Alfort). Membrele posterioare vor fi legate
între ele în 8 pentru a evita abducţiile accidentale. Regimul de mişcare va fi
restricţionat. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Regim
igieno-dietetic: în primele 24-36 de ore, total restrictiv (dietă absolută), apoi lichidian -
1-3 zile, cu trecere treptată – 2-4 zile printr-o dietă semi-lichidă spre o alimentaţie
normală.
419
CORNEL IGNA
  

420
AMPUTAREA RECTULUI PRIN ABORD PERINEAL
Indicaţii: tumori ale ampulei rectale, diverticule rectale, fistule rectale,

polipoză, abcese rectale.
Contenţie: în decubit sterno-abdominal.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense tractoare de ţesuturi (Allis), pense
hemostatice, depărtătoare (depărtător autostatic), pensă chirurgicală, pense de baraj,
ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Incizia semicirculară a pielii din jurul anusului – . Incizia uneşte cele două
puncte (tuberozităţi) ischiatice.
Disecţia ţesutului subcutanat, expunând ambele fose ischio-rectale (stângă
şi dreaptă) şi zona suprarectală – .
Secţionarea muşchilor: rectococcigian (de lângă inserţia pe vertebrele
coccigiene) şi bilateral (stâng, drept) a muşchiului ridicător al anusului – .
Disecţia boantă expune întreaga circumferinţă a tubului rectal.
Stabilirea limitelor rezecţiei şi amplasarea firelor tractoare – .
Rezecţia rectului – .
Anastomoza termino-terminală prin sutură biplan. În cazul efectuării
manuale a suturii execuţia primului plan (muco-submucos)se face în surjet simplu cu
fir resorbabil sintetic. Planul al doilea (musculo-seros) în surjet endoversat cu material
resorbabil sintetic. O modalitate rapidă de efectuare a anastomozei o constituie
utilizarea suturii mecanice cu aparatul EEA – vezi pentru detalii de execuţie „entero-
anastomozo-agrafarea”.
Lavajul anastomozei.
Sutura plăgii cutanate: puncte separate simple cu fire neresorbabile.
Protecţia plăgii suturate (colier Elisabethan). Antisepsia zilnică a plăgii
operatorii şi după fiecare defecare. Antibioticoterapie profilactică.
Regim igieno-dietetic: în primele 24-36 de ore, total restrictiv (dietă absolută),
apoi lichidian - 1-3 zile, cu trecere treptată – 2-4 zile printr-o dietă semi-lichidă spre o
alimentaţie normală. În continuare se va stabili un regim alimentar care să evite stările
de constipaţie (tensionările intraabdominale) generatoare de eforturi mari în timpul
defecaţiei.
421
CORNEL IGNA
 


422
AMPUTAREA PROLAPSULUI RECTAL
Indicaţii: prolaps rectal total atunci când tratamentul conservator (vezi

capitolul 15.4.3.3) a eşuat sau când prolapsul a recidivat, de asemenea în prolapsul
ireductibil şi/sau atunci când mucoasa prolabată prezintă leziuni necrotice. În cazul
prolapsului recidivat se recomandă completarea tratamentului (amputarea) cu
colopexia colonului descendent (vezi capitolul 15.4.3.4).
Pregătiri preoperatorii: porţiunea prolabată se spală cu apă şi săpun steril
după care se antiseptizează în mod repetat.
Anestezie: N-NLA, fiind posibilă execuţia şi sub anestezie epidurală sacro-
cocigiană posterioară (caudală, joasă).
Contenţie: animalele de talie mare în decubit lateral, la bovine fiind posibilă
si menţinerea poziţiei patrupede sub anestezie epidurală; la animalele de talie mică în
decubit sterno-abdominal cu trenul posterior ridicat.
Instrumentar: bisturiu, pensă chirurgicală, ace lungi de seringă, foarfece,
Tehnica operatorie
Fixarea rectului se face prin trecerea în cruce a două ace de seringă, prin
cilindrii rectali prolabaţi, la aproximativ 1 cm. caudal de anus – .
Fixarea se poate face la aceeaşi distanţă faţă de anus prin fire de sutură
resorbabile amplasate în “U”, inserate circumferenţial prin ambii cilindrii rectali
(mucoasă-submucoasă-musculară-seroasă -- seroasă-musculară – musculară-
seroasă -- seroasă-musculară-submucoasă-seroasă) – . Două fire se vor lăsa
nesecţionate, servind ca fire tractoare.
Secţionarea porţiunii prolabate la cca. 0,5 –1 cm. caudal de acele sau firele
de fixare –  şi .
Sutura perforantă, în puncte separate simple cu fire neresorbabile, a cilindrilor
rectali pe întreaga circumferinţă a tranşei de secţiune, realizând practic o ETT
(suturată monoplan în cazul utilizării fixării cu ace şi suturată biplan în cazul fixării cu
fire în “U”) – .
Repunerea anastomozei în canalul anal.
defecare. Antibioticoterapie profilactică.
În perioada postoperatorie imediată se va recomanda un regim furajer dietetic,
evitând stările de constipaţie (tensionările intraabdominale) generatoare de eforturi
mari în timpul defecaţiei.
Pentru prevenirea recidivelor este foarte importantă depistarea şi înlăturarea
cauzelor declanşante şi/sau favorizante.
423
CORNEL IGNA
 
 

424
Ib. ENTEROANASTOMOZA TERMINO-TERMINALĂ PROCEDEUL CU

LUMEN ÎNCHIS
(ENTEROANASTOMOZA ASEPTICĂ, PARKER-KERR)
Indicaţii: enteroexcluderi cu risc ridicat de contaminare septică

(supraîncărcare, timpanism intestinal) în condiţiile în care s-a luat decizia refacerii
continuităţii lumenului digestiv prin anastomozarea termino-terminală a capetelor
intestinale în condiţiile în care tranşa de anastomoză este răsucibilă.
Tehnică operatorie
Sutură peste pensă în surjet endoversat Cusching, a fiecărui bont intestinal –
. Endoversarea trebuie să fie minimă. O endoversare exagerată poate cauza
stenoza sau chiar ocluzia lumenului.
Scoaterea penselor hemostatice se face concomitent cu strângerea firelor şi
endoversarea marginilor plăgii intestinale – .
Capetele firelor de la cele două bonturi se menţin sub tensiune (păstrează
închiderea etanşă), servind totodată şi ca fire tractor, de apropiere şi aproximare a
tranşelor – .
Sutura în puncte separate simple sau în surjet simplu a celor două bonturi pe
întreaga circumferinţă –  şi . Acest plan de sutură este cel care realizează practic
enterorafia anastomozei. Se începe cu tranşa situată în profunzime (cu intestinul
răsucit) – , inserarea debutând de la marginea mezenterică spre cea
antimezenterică. După ce tranşa din profunzime a fost complet suturată se răsuceşte
intestinul, continuând sutura pe tranşa superficială (dinspre chirurg) – . Tehnica de
sutură, în puncte separate simple sau în surjet simplu, fiind executate prin inserare
neperforantă pe închideri provizorii, în bont, acţionează tot prin endoversarea
marginilor ceea ce măreşte potenţialul de stenozare a lumenului. Faţă de perceptele
existente în literatura de specialitate, recomandăm amplasarea suturii în surjet
Cusching, pasul de inserţie paralelă a firului în imediata proximitate a suturii de
închidere în bont reducând mărimea endoversării.
Extragerea firelor suturii Cushing –  deschide lumenul intestinal, eliberând
anastomoza.
Sutura mezenterului (puncte separate simple sau surjet simplu cu material
resorbabil).
Revizuirea câmpului operator şi evaluarea necesităţii instituirii drenajului
peritoneal.
425
CORNEL IGNA





426
II. ENTEROANASTOMOZA LATERO-LATERALĂ ( ELL)
Refacerea continuităţii tubului digestiv prin EEL este indicată la animalele de

talie mare (ecvine) în:
- anastomoza jejuno-cecală;
- anastomoza ceco-colică (supraîncărcările cecului);
- anastomoza colonică după rezecţii întinse (ansele II – III).
Aceste particularizări vor fi prezentate în continuare. La animalele de talie
mică ELL poate fi evitată, aproape în toate situaţiile, recurgând la ETT cu artificii
tehnice de egalizare a tranşelor de secţiune – vezi capitolul 15.4.3.2.
ELL JEJUNO-CECALĂ
Indicaţii: situaţii patologice (vezi şi indicaţiile enterectomiei) care reclamă
enteroexcluderi ale porţiunii distale a jejunului şi respectiv ale ileonului. Anastomozele
jejuno-ileale, datorită precarităţii vascularizaţiei acestor segmente, sunt
nerecomandate.
Tehnica operatorie
Enterectomie jejuno-ileală, procedeul aseptic (vezi tehnica Ib.). Rezecţia
ileonului se face scurt în vecinătatea joncţiunii ileo-cecale – .
Închiderea în bont (sutură în surjet peste pensă –  urmată de a doua rafie în
surjet endoversat Lembert – ) a jejunului şi a ileonului. Confecţionarea bonturilor în
cazul rezecţiilor cu lumen deschis se poate executa printr-o sutură în bursă cu
endoversarea marginilor plăgii de secţionare – primul plan, TS, urmat de planul doi în
sujet Lembert. Pentru închiderea în bont se poate utiliza şi sutura mecanică cu
aparatul TA (90).
Acolarea prin sutură în surjet endoversat Cusching a feţei antimezenterice a
ileonului la peretele cecului – , capetele firului fiind menţinute în continuare sub
tensiune.
Incizia longitudinală a peretelui cecal şi jejunal, de o parte şi alta a suturii – ,
creând viitoarea comunicare –TS.
Sutura întregii circumferinţe a comunicării jejuno-cecale create, sutură perforantă
în surjet simplu – , TS.
Reluarea suturii Cusching, completând planul doi de sutură pe întreaga
circumferinţă a anastomozei (tranşa dinspre chirurg) – .
Creerea anastomozei se poate face prin acolare mecanică cu aparatul GIA (50
sau 80). Se execută în cec şi în jejun câte o breşă de 1-2 cm prin care se introduc
braţele aparatului GIA. După inserţia agrafelor (strângerea braţelor aparatului) se
acţionează pârghia de secţionare, realizând practic comunicarea, prin secţionarea
ambilor pereţi intestinali între cele două rânduri de agrafe. Lungimea comunicării este
aproximativ 8 cm. Retragerea aparatului este urmată de sutura breşei rămase prin
procedee manuale clasice. Această variantă este extrem de expeditivă.
Lavajul anastomozei precede sutura mezenterului jejunului la faldul ileo-cecal –
.
427
CORNEL IGNA


428
ELL CECO-COLICĂ
Indicaţii: obstucţii mecanice ale comunicării ceco-colice în special pentru

prevenirea recidivelor (o alternativă o reprezintă pentru aceste cazuri jejuno- sau
ileocolostomia de bypass în care şansele de supravieţuire a animalului sunt
condiţionate de capacitatea de a compensa absenţa funcţionării cecului) şi invaginaţii
ceco-colice (prognosticul postoperator fiind rezervat spre grav).
Tehnica operatorie
Ca şi în cazul anastomozei jejuno-cecale există două variante de execuţie:
prin anastomozorafie şi prin anastomozoagrafare.
Abordarea operatorie a cecului şi a ansei I a colonului (colonul ventral drept)
este realizabilă doar prin celiotomie mediană.
Izolarea atentă a cavităţii abdominale
Cecotomie, cu evacuarea conţinutului şi cecorafie – vezi şi cecotomia.
Expunerea cecului şi a colonului ventral drept şi refacerea izolărilor câmpului
operator.
Ancorarea prin surjet endoversat Cusching a peretelui colonului – ansa I - ,
între tenia (banda) musculară laterală şi cea ventrală şi peretele cecal dintre tenia
laterală şi cea dorsală – , capetele firului menţinându-se sub tensiune.
Incizia longitudinală a peretelui cecal şi a peretelui colonului, de o parte şi alta
a suturii – , TS, crează deschiderea viitoarei comunicări anastomotice. Lungimea
inciziilor condiţionează lărgimea comunicării ceco-colice. Lungimea inciziilor trebuie să
fie egală cu diametrul colonului ventral drept. O comunicare subdimensionată va
acţiona ocluzant iar una supradimensionată va favoriza golirea foarte rapidă a cecului.
Sutura în surjet simplu perforant a întregii circumferinţe a comunicării ceco-
colonice – , TS. Acesta constituie primul plan al unei închideri bietajate.
Reluarea suturii Cusching, completând planul doi de sutură pe întreaga
circumferinţă a anastomozei (tranşa dinspre chirurg) – .
Anastomozoagrafare se realizează cu aparatul GIA (50 sau 80). După ancorarea
prin sutură manuală a cecului la colon pe o distanţă care să depăşească cu cca 2 cm,
la ambele capete lungimea viitoarei comunicări, se execută în cec şi în ansa ventrală
a colonului drept câte o breşă de 1-2 cm prin care se introduc braţele aparatului GIA.
După inserţia agrafelor (strângerea braţelor aparatului) se acţionează pârghia de
secţionare, realizând practic comunicarea, prin secţionarea ambilor pereţi intestinali
între cele două rânduri de agrafe. Retragerea aparatului este urmată de sutura breşei
rămase prin procedee manuale clasice. Se reia planul al doilea de sutură (surjetul
Cusching de ancorare ceco-colică), completând închiderea pe tranşa situată spre
chirurg şi închizând totodată şi breşele rămase după extragerea aparatului GIA.
Anastomoza creată , prin ambele variante de execuţie, este izoperistaltică.
429
CORNEL IGNA


430
ELL COLONICĂ
Indicaţii: infarctizări, invaginaţii, ischemie postdilataţională sau

postdistopică, volvulus, obstrucţii prin hiperplazie intramurală, obstucţii mecanice cu
necroze sau abcedări. Extinderea, localizarea şi tipul leziunii dictează dimensiunea
enteroexcluderii. Prezentăm tehnica de enterectomie a colonului stâng (ansa ventrală
- II şi cea dorsală – III) fiind dimensiunea maximă de exereză a colonului compatibilă
cu supravieţuirea.
Tehnica operatorie
Există două variante de execuţie: prin anastomozorafie şi prin
anastomozoagrafare.
Abordarea operatorie este realizabilă doar prin celiotomie mediană.
Explorarea cavităţii abdominale este urmată de exteriorizarea întregului colon (drept şi
stâng– . Izolarea atentă a cavităţii abdominale
Enterectomie aseptică (vezi tehnica.) cu excluderea colonului stâng, ansele II
(ventrală) şi III (dorsală), fixând limita rezecţiei proximale în faţa curburii (flexurii)
sternale dintre ansele I (ventrală dreaptă) şi II (ventrală stângă), respectiv limita distală
posterior de curbura diafragmatică dintre ansele III (dorsală stângă) şi IV (dorsală
dreaptă) – .
Sutură biplan, confecţionând bonturile anselor I şi IV : primul plan în surjet
endoversat Connel peste pensă şi planul doi în surjet Lembert – . Pentru închiderea
în bont se poate utiliza şi sutura mecanică cu aparatul TA (90), fiind necesară câte o
aplicare pe fiecare ansă.
Acolarea prin surjet endoversat Cusching a anselor I şi IV ale colonului pe o
lungime de minim 20 –25 de cm., în imediata vecinătate a bonturilor – , capetele
firului menţinându-se sub tensiune.
Crearea gurii de comunicare între cele două anse printr-o incizie plasată de o
parte şi de alta a suturii – , TS. Pentru a evita formarea fundurilor de sac porţiunile
de colon care depăşesc distal incizia trebuie să fie cât mai scurte, fiind recomandată şi
crearea unei comunicări mai largi printr-o incizie în formă de potcoavă.
Sutura în surjet simplu, pe întreaga circumferinţă, a comunicării create
anterior – , TS. Reluarea surjetului Cusching, completând planul doi de sutură pe
toată circumferinţa anastomozei (tranşa dinspre chirurg).
Anastomoza creată este anizoperistaltică – .
431
CORNEL IGNA




432
ANASTOMOZOAGRAFARE COLONICĂ LATERO-LATERALĂ LA CABALINE

REALIZATĂ CU APARATUL GIA.
Anastomozoagrafare se realizează cu aparatul GIA (50 sau 80) tehnica de

execuţie fiind similară cu cea din ELL ceco-colică. În unele cazuri, pentru menţinerea
unei stome corect dimensionate este necesară aplicarea aparatului GIA la ambele
capete ale viitoarei comunicări (proximal sau oral respectiv distal sau aboral). Cele
patru breşe de inserţie a aparatului se închid cu planul doi de sutură – surjetul
endoversat Cusching.
Se închid incomplet în bont capetele colonului prin aplicarea aparatului TA,

lăsând neagrafată (liberă) câte o porțiune de 1-2 cm, situată antimezenteric pe fiecare
capăt intestinal. Prin aceste deschizături se introduc în lumenul intestinal brațele
aparatului GIA – . După inserția agrafelor (strângerea brațelor aparatului) se
acționează pârghia de secționare. Prin secționarea ambilor pereți intestinali între cele
două rânduri de agrafe se realizează comunicarea între cele două anse.
Retragerea aparatului este urmată de o reaplicare a aparatului TA și excizia
surplusului de țesut (agrafările inițiale) – . Se endoversează linia de agrafare
rezultată după ultima aplicare a aparatului TA printr-o sutură manuală în surjet
Cusching.
433
CORNEL IGNA
434
III. ENTEROANASTOMOZA TERMINO-LATERALĂ (ETL)

JEJUNO-CECALĂ LA CAL
Indicaţii: situaţii patologice (vezi şi indicaţiile enterectomiei) care reclamă

enteroexcluderi ale porţiunii distale a jejunului şi respectiv ale ileonului. Procedeul
este aplicabil aunci când porţiunea de ileon aflată în vecinătatea joncţiunii ileo-cecale
nu este afectată (necrozată). Această variantă de execuţie este preferată de unii
chirurgi în dauna anastomozei latero-laterale deşi anastomoza termino-laterală este
predispusă la stenozare prin edemul şi inflamaţia postoperatorie a mucoasei jejunului.
Tehnica operatorie
Enterectomie jejuno-ileală. Rezecţia ileonului se face scurt (cca 20 cm) în
vecinătatea joncţiunii ileo-cecale, prin procedeul aseptic – vezi Ib.
Rezecţia jejunului se execută după tehnica cu lumen deschis – vezi Ia., TS.
Se recomandă utilizarea unor pense de baraj moi (se vor evita strângerile excesive)
pentru a evita compromiterea vascularizaţie.
Închiderea biplan în bont a ileonului – . Pentru închiderea în bont se poate
utiliza şi sutura mecanică cu aparatul TA (90).
Dacă ileonul are aspect necrotic el va fi invaginat în cecum. Marginile cecale
ale valvulei ileo-cecale se închid printr-o sutură în surjet simplu. Joncţiunea ileo-cecală
este greu abordabilă prin celiotomia mediană ventrală.
Jejunul este plasat pe peretele cecului la aproximativ 20 de cm. distal de
joncţiunea ileo-cecală, cu axul său lung perpendicular pe axul cecului, de care este
acolat printr-o sutură endoversată Cusching în surjet – , TS. Sutura se practică în
apropierea tranşei de secţiune a jejunului, iar în final se menţine sub tensiune.
Incizia peretelui cecal lângă sutura de acolare jejuno-cecală – , TS.
Lungimea inciziei va fi egală cu diametrul jejunului.
Sutura în fir continuu simplu a tranşei jejunale la plaga cecului, începând cu
planul de deasupra suturii Cusching – , TS şi continuând pe întreaga circumferinţă
– , TS.
Reluarea surjetului Cusching, completând planul doi de sutură. Atenţie
deosebită trebuie acordată corectitudinii inserării materialului de sutură, pasurile mari
pot duce la încreţirea suturii şi ulterior la dehiscenţa anastomozei iar diatanţarea
excesivă faţă de tranşa de secţiune cauzează stenoze sau chiar ocluzii.
Sutura mezenterului jejunului la tenia (banda musculară) dorsală a cecului şi
la faldul ileo-cecal – .
435
CORNEL IGNA


436
15.4.3.2.3 ENTERECTOMIA CU ENTEROSTOMIE
Stomia reprezintă o deschidere artificială creată între un organ cavitar şi

peretele abdominal. Timpii operatori includ: realizarea mobilizării organului cavitar
spre peretele abdominal, creerea breşei în peretele abdominal, exteriorizarea
organului, deschiderea cavităţii organului exteriorizat, fixarea acestuia la tegumente.
În continuare sunt redate câteva particularizări tehnice.
AMPUTAREA RECTULUI PRIN TUNELIZARE

PROCEDEUL “ PULL-THROUGH “
Indicaţii: tumori ale ampulei rectale, diverticule rectale, fistule rectale,

polipoză, abcese rectale.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense tractoare de ţesuturi (Allis), pense
hemostatice, depărtătoare (depărtător autostatic), pensă chirurgicală, pense de baraj,
Tehnica operatorie
Plasarea a patru fire tractoare la joncţiunea dintre anus şi rect – .
Incizia circulară a peretelui rectal – .
Disecţia rectului concomitent cu tractarea lui prin sfincterul anal cu o pensă
Allis – .
Incizia longitudinală a tubului rectal exteriorizat permite plasarea primului
punct de sutură între joncţiunea ano-rectală şi peretele colo-rectal – .
Amputarea rectului se face concomitent cu amplasarea suturilor de
reconstrucţie (puncte separate simple perforante înnodate în lumen) cu material
neresorbabil –  şi .
operatorii şi după fiecare defecare. Antibioticoterapie profilactică.
Regim igieno-dietetic: în primele 24-36 de ore, total restrictiv (dietă absolută),
apoi lichidian - 1-3 zile, cu trecere treptată – 2-4 zile printr-o dietă semi-lichidă spre o
alimentaţie normală. În continuare se va stabili un regim alimentar care să evite stările
de constipaţie (tensionările intraabdominale) generatoare de eforturi mari în timpul
defecaţiei.
437
CORNEL IGNA


 

438
COLOSTOMIA PROVIZORIE LA CAL
Indicaţii: plăgi ale peretelui rectal la cabaline, chiar şi în condiţiile în care

sutura transrectală a rupturii a putut fi efectuată. Vindecarea plăgilor rectale necesită
punerea în repaus a segmentului afectat pentru cca două săptămâni. Acest deziderat
este realizabil prin scurtcircuitarea tranzitului – creerea stomiei (a unui anus contra
naturii).
Pregătiri preoperatorii: clasice, necesare creării câmpului operator (regiunea
Anestezie: N-NLA şi blocaj analgezic paravertebral stâng L I – LIV.
Contenţie: decubit lateral drept.
Instrumentar: două seturi de instrumentar pentru timpii aseptici şi respectiv
septici, compuse din bisturie, foarfece, pense hemostatice, pense de baraj, pense
chirurgicale, depărtătoare, ace de sutură, portace.
Tehnica operatorie
Se cunosc două variante de execuţie. Ambele procedee debutează prin:
- celiotomie sublombară joasă sau celiotomie subilială – vezi capitolele 15.2.4
şi 15.2.5;
- exteriorizarea colonului descendent (micului colon).
Procedeul de colostomie (coloproctie) terminală

Enterectomia colonului descendent (micul colon, colonul subţire), fără rezecţie
de ansă – , TS. Capătul distal enterectomizat va fi închis (suturat) clasic în bont.
Capătul proximal al colonului se fixează prin suturi (peritonizează) la peritoneul
parietal – , în partea ventrală a plăgii operatorii.
Sutura breşei de celiotomie permite trecerea ansei colonului – . Între ansa
exteriorizată şi peretele abdominal trebuie să poată pătrunde un deget pentru a avea
siguranţa nestrangulării ansei intestinale.
Mucoasa colonului exteriorizat este fixată în puncte separate simple (material
neresorbabil) la piele –  şi .
Procedeul de coloproctie în continuitate (“în ţeavă de puşcă”)

O porţiune de ansă din micul colon se exteriorizează în plaga operatorie pe o
baghetă şi se fixează în puncte separate de sutură la peritoneul parietal –  şi .
Sutura breşei de celiotomie şi deschiderea longitudinală a ansei colonului mic –
, TS, este urmată de sutura în puncte separate simple cu fire neresorbabile a
mucoasei plăgii colonice la piele –  şi , TS.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii şi după fiecare defecare. Tegumentul situat
sub colostomie se uncţionează cu vaselină neutră pentru a evita apariţia iritaţiilor
chimice. Seroprevenţie antitetanică. Antibioticoterapie profilactică.
Reanastomozarea colonului mic se face după 12 – 15 zile, recurgând la

enterectomia coloproctiei şi la ETT (vezi capitolele 14.4.3.2 şi 14.4.3.2.1). Examenul
transrectal confirmă vindecarea peretelui rectal şi justifică suspendarea colostomiei.
439
CORNEL IGNA

 
 

440
15.4.3.3 REDUCEREA MANUALĂ A PROLAPSULUI RECTAL
Indicaţii: prolaps rectal parţial sau total, forme recente în care nu au

survenit leziuni ireversibile ale mucoasei prolabate. În cazul prolapsului recidivat se
recomandă completarea tratamentului (sutura în bursă) cu colopexia colonului
descendent (vezi capitolul 15.4.3.4).
Pregătiri preoperatorii: porţiunea prolabată se spală cu apă şi săpun steril
după care se antiseptizează în mod repetat. Este recomandat ca spălarea să se
efectueze cu apă rece pentru a reduce edemul inflamator.
Anestezie: neuroplegie sau NLA, fiind posibilă execuţia şi sub anestezie
epidurală sacro-cocigiană posterioară (caudală, joasă).
Contenţie: animalele de talie mare în poziţie patruprdă (contenţie ca
pentru montă la femele)sau în decubit lateral; la animalele de talie mică în decubit
sterno-abdominal cu trenul posterior ridicat.
Instrumentar: bandă Esmarch, pensă chirurgicală, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Înfăşarea porţiunii prolabate –  cu o faşă umezită cu soluţie Burow rece şi
lăsarea în repaus 10 – 15 minute pentru reducerea edemului. Tot în acelaşi scop la
animalele de talie mare peste faşă se poate aplica banda Esmarch, intensificând
strângerea în sens distal – .
Uncţionarea porţiunii prolabate cu un unguent cu antibiotice.
Reducerea prolapsului rectal prin taxis moderat şi progresiv, repunând în
poziţie anatomică rectul – .
Sutura în bursă a anusului – , cu fir neresorbabil amplasat la cca. 1 –1,5
cm. în jurul deschiderii anale. Strângerea suturii în bursă trebuie să prevină recidiva,
dar să permită defecarea ( la animalele de talie mică strângerea se face pe suportul
reprezentat de indexul operatorului) – . O strângere excesivă a suturii ocluzează
deschiderea anală, condiţie în care animalul va face eforturi mari pentru finalizarea
defecării (tenesme), favorizând recidiva.
Protecţia suturii, îndeosebi la animalele de talie mică (aplicare unui colier
Elisabethan). Antisepsia zilnică a suturii şi după fiecare defecare. Antibioticoterapie
profilactică. Firul de sutură se înlătură după 5-10 zile.
Pentru prevenirea recidivelor este foarte importantă depistarea şi înlăturarea

cauzelor declanşante şi/sau favorizante.
441
CORNEL IGNA


 
442
15.4.3.4 COLOPEXIA
Indicaţii: după repunerea manuală a prolapsului rectal ca şi după

amputarea prolapsului pentru a preveni recidivele.
Anestezie: N-NLA.
Instrumentar: bisturiu, pense hemostatice, depărtătoare (depărtător
autostatic), pensă chirurgicală, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Repunerea manuală a prolapsului rectal – vezi capitolul 15.4.43.3 sau
amputarea prolapsului – vezi capitolul 15.4.3.2.1. Oricare din cele două procedee
(comportă timpi septici care necesită o şedinţă operatorie aparte) trebuie să preceadă
efectuarea colostomiei.
Celiotomie mediană ombilico-pubiană – : - incizia longitudinală a pielii şi a
ţesutului conjunctiv subcutanat pe mijlocul feţei ventrale a abdomenului este urmată
de incizia linie albe şi a peritoneului - vezi şi capitolul 15.2.1.
Explorarea abdomenului, expunerea colonului descendent (micului colon,
colonul subţire).
Exteriorizarea colonului descendent, tracţionându-l uşor în sens cranial şi
întinzând rectul, sub control digital (manual) – .
Fixarea colonului (colopexia) cu două – trei puncte de sutură separate
simple (material resorbabil sintetic) la marginile peritoneului din plaga de celiotomie –
. Inserarea firelor de sutură în colon este neperforantă, interesând doar seroasa şi
musculara acestuia – .
aponevroza superficială a m. oblic intern) ale m. dreptului abdominal; sutura ţesutului
puncte separate simple cu fire neresorbabile între care (la 2-3 puncte) la animalele
mari se interpun puncte amplasate în "U" vertical – vezi şi capitolul 15.2.1.
Protecţia plăgii suturate, îndeosebi la animalele de talie mică (aplicare unui
colier Elisabethan şi/sau a cămăşii Alfort). Antisepsia zilnică a plăgii operatorii.
Antibioticoterapie profilactică. Seroprevenţie antitetanică.
443
CORNEL IGNA

 
444
15.5 TEHNICI OPERATORII - ORGANE DIN CAVITATEA

ABDOMINALĂ
15.5.1 SPLENECTOMIA LA CARNASIERE

Indicaţii: splenomegalie, splenosis, tumori splenice, anomalii (splină bifidă),
afecţiuni hematologice de origine neoplazică, torsiune splenică – splenectomie totală;
abcese splenice, traumatisme însoţite de rupturi grave ale parenchimului splenic –
splenectomie parţială sau totală, dependent de extinderea şi severitatea leziunilor.
se tunde; se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele); atenţie la
refacerea echilibrului volemic şi hidro-electolitic şi la corectarea tulburărilor de
coagulare.
Contenţie: în decubit dorsal sau în decubit lateral drept.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, depărtătoare, pense de baraj, pense
hemostatice, pensă chirurgicală, ace de sutură, portac, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie
 Celiotomia mediană mezogastrică (vezi capitolul 15.2.1.) sau, după preferinţă,
celiotomie postcostală stângă (vezi capitolul 15.2.3).
 Alicarea câmpurilor de izolare a cavităţii abdominale şi explorarea cavităţii. În cazul
proceselor neoplazice vor fi explorate şi regiunile cu posibile spline accesorii.
 Aplicarea depărtătoarelor şi prin manopere blânde de taxis manual se exteriorizează
splina. Manevrarea splinei se face manual cu foarte multă atenţie pentru a evita
ruperea accidentală a capsulei şi hemoragia consecutivă.
Splenectomia totală
Identificarea vaselor din ligamentul gastrolienal care converg spre hilul splenic (a. şi
v. splenică şi a. şi v. gastroepiploice stângi ) – . Ligaturarea dublă a vaselor
identificate anterior (fire resorbabile ) – . Secţionarea ligamentului gastrolienal
printre ligaturile vasculare –  (linia punctată). Repunerea bontului ligamentar în
Splenectomia parţială
Identificarea leziunii traumatice ( rupturii , hematomului postlezional ) şi delimitarea
porţiunii de splină care va fi supusă exerezei ( îndepărtării ). Ligatura vaselor din
ligamentul gastro-splenic aferente porţiunii de rezecat – . Clamparea cu o pensă de
baraj a parenchimului splenic şi rezecţia polului detaşat traumatic – . Sutura
tranşei splenice restante se face cu fir resorbabil ( preferabil sintetic ). Sutura poate fi
realizată în puncte separate în dublu “U” –  şi  sau în surjet dublu întretăiat – .
Facultativ bontul de amputaţie poate fi protejat prin omentopexie (sutura unui lambou
pediculat din omentul mare) –  şi . Repunerea splinei în cavitatea abdominală
este precedată de un lavaj insistent cu soluţie izotonă cloruro-sodică încălzită la
temperatura corpului. Evaluarea necesităţii instituirii drenajului.
 Închiderea prin sutură a breşei de celiotomie (vezi capitolul 15.2.1 sau 15.2.3).
Protecţia plăgii suturate, îndeosebi la animalele de talie mică (aplicare unui colier
Elisabethan şi/sau a cămăşii Alfort). Antisepsia zilnică a plăgii operatorii.
Antibioticoterapie profilactică. Corectarea tulburărilor volemice şi de coagulare.
445
CORNEL IGNA




 
446
15.5.2 COLECISTECTOMIA LA CARNASIERE
Indicaţiile extirpării vezicii biliare sunt: colecistitele, colecistolitiază (calculi) şi

foarte rar pentru neoplazii ale colecistului.
Contenţie: în decubit dorsal..
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, depărtătoare (depărtător
autostatic), pensă chirurgicală, ace de sutură, portac, aspirator chirurgical. Poate fi
nevoie şi de o trusă pentru timpii septici.
Tehnica operatorie
Celiotomie mediană xifo-ombilicală (vezi capitolul 15.2.1).
Alicarea câmpurilor de izolare a cavităţii abdominale şi explorarea cavităţii.
Expunerea feţei viscerale a ficatului – .
Izolarea câmpului operator. Verificarea topografiei, integrităţii şi libertăţii luminale
a canalului coledoc. Dacă este nevoie, printr-o enterotomie de dimensiuni reduse a
duodenului proximal (1-1,5 cm) prin papila duodenală se cateterizează canalul
coledoc (cateter subţire) şi prin irigare se verifică permeabilitatea acestuia - TS.
Sutura clasică a enterotomiei duodenului (vezi capitolul 15.4.3.1), TS. Un canal
coledoc permeabil permite continuarea procedurii. Un canal nepermeabil impune
reorientarea spre colecistoduodenostomie (vezi capitolul 15.5.3) sau
colecistoduodenostomie.
Disecţia veziculei biliare începe printr-o incizie a peritoneului visceral, între fundul
veziculei biliare şi ficat – . Planul de clivaj, astfel amorsat, va fi continuat prin
alternarea disecţie boante cu cea tăioasă (cu foarfecele Metzenbaum), eliberând
vezicula biliară din fosa hepatică – .
Hemoragia declanşată este minimă şi poate fi controlată prin tamponament.
Artera cistică împreună cu canalul cistic sunt clampate şi dublu ligaturate la cca.
5mm. de canalul coledoc – . Se vor utiliza fire neresorbabile.
Secţionarea arterei şi a canalului cistic –  permite ridicarea (ablaţia) colecistului
(veziculei biliare).
Suprafaţa hepatică expusă în urma îndepărtării colecistului din fosa vezicii biliare
nu se suturează.
Lavajul al câmpului operator. Evaluarea necesităţii instituirii drenajului.
Breşa de celiotomie se închide clasic prin sutură – vezi capitolul 15.2.1.
Protecţia plăgii suturate, îndeosebi la animalele de talie mică (aplicare unui colier
Elisabethan şi/sau a cămăşii Alfort). Antisepsia zilnică a plăgii operatorii.
Antibioticoterapie profilactică sau curativă (7-10 zile). Corectarea tulburărilor volemice
eventual şi al celor nutriţionale. Reconsiderarea necesităţii drenajului.
447
CORNEL IGNA





448
15.5.3 COLECISTODUODENOSTOMIA LA CARNASIERE
Indicaţii: colecistite prin obstrucţia coledocului.

Instrumentar: două seturi de instrumentar pentru timpii aseptici şi septici -
bisturiu, foarfece, depărtător autostatic, depărtătoare, pense hemostatice, pense de
baraj, pense chirurgicale, ace de sutură, portac, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie:
Celiotomie mediană xifo-ombilicală – vezi capitolul 15.2.1.
Alicarea câmpurilor de izolare a cavităţii abdominale şi explorarea cavităţii.
Expunerea feţei viscerale a ficatului.
Disecţia boantă a veziculei biliare din fosa ei hepatică (vezi capitolul 15.5.2.),
atenţie la protejarea arterei cistice .
Puncţia veziculei biliare şi aspirarea bilei – .
Aducerea duodenului (ansa descendentă, porţiunea proximală) cu faţa
antimezenterică în vecinătatea veziculei biliare şi aproximarea lungimii comunicării
(stomei ) dintre cele două formaţiuni (3-4 cm.) tensiunea de menţinere în contact a
formaţiunilor trebuie să fie minimă – . Unii chirurgi preferă să realizeze acolarea
celor două formaţiuni printr-o sutură în surjet simplu cu fir resorbabil
Clamparea duodenului la nivelul pilorului şi distal de locul viitoarei stome – .
Izolarea cu comprese a câmpului operator intraabdominal (veziculă biliară –
duoden).
Crearea gurii de comunicare prin incizia (3-4 cm) colecistului şi a duodenului
pe marginea antimezenterică – . Conţinutul duodenal se aspiră - TS.
Anastomoza dintre duoden şi colecist se realizează prin sutura monoplan în
surjet simplu perforant sau Connel cu fir resorbabil – , TS.
Timpi operatori similari în derulare comportă şi tehnica colecistojejunostomiei.
Anastomoza se realizează între colecist şi porţiunea proximală a jejunului. Această
procedură prezintă avantajul descreşterii incidenţei postoperatorii a maldigestiei
lipidelor dar şi dezavantajul creşterii incidenţei ulcerului duodenal.
Declamparea duodenului. Lavajul aspirativ al stomei (soluţie izotonă clorură-
sodică). Evaluarea necesităţii instituirii drenajului. Ridicarea izolărilor.
Sutura plăgii abdominale (celiotomiei) – vezi capitolul 15.2.1.
Antibioticoterapie profilactică sau curativă (7-10 zile). Corectarea tulburărilor volemice
eventual şi al celor nutriţionale. Reconsiderarea necesităţii drenajului.
449
CORNEL IGNA


450
15.5.4 PANCREATECTOMIA PARŢIALĂ LA CARNASIERE
Indicaţii: pancreatită focală, abcese, chisturi, neoplasme (insulinoame cu

noduli solitari, gastrinoame, carcinoame).
Pregătiri preoperatorii: monitorizarea glicemiei, fluidoterapie dependent de
nivelul glicemiei (Dextroză sau soluţie Ringer lactat); insulinoterapie la o glicemie de
peste 300 mg x dl -1; dietă absolută cu 12 ore înainte de operaţie; preperative clasice
pentru creerea câmpului operator (regiunea se tunde; se spală cu apă şi săpun steril;
se antiseptizează tegumentele).
Anestezie: anestezie generală cu narcoză inhalatorie (la câine:
anticolinergice, analgezice opioide, barbiturice sau propofol pentru inducţia narcozei,
halothan sau izofluran pentru menţinerea narcozei; la pisică: diazepam, ketamină în
doze reduse şi narcoză inhalatorie).
Instrumentar: bisturiu, foarfece, depărtătoare, pense hemostatice, pense
chirurgicale, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Identificarea ariei pancreatice afectate, stabilind limitele rezecţiei (la
aproximativ 1 – 2 cm. de leziune, în ţesut sigur sănătos) şi izolând zona (câmpuri,
comprese). În cazul tumorilor injectarea intravenoasă de albastru de metilen (3mg /kg
diluat în 250 ml soluţie cloruro-sodică izotonă) permite identificarea ariei afectate.
Pancreatectomia parţială poate viza lobii pancreatici drept sau stâng, fiind
contraindicată extinderea exciziei la corpul pancreasului (cca. 8 cm.) datorită
imposibilităţii de a conserva vasele pancreatico-duodenale şi canalele excretoare
(coledoco-pancreatic şi accesoriu). Exereza a peste 80% din pancreas scade
considerabil rata supravieţuirii postoperatorii.
Procedeul disecţie-ligatură
Incizia ligamentului duodenal pentru evidenţierea lobului drept al pancreasului
– -a. sau a omentului mare pentru relevarea lobului pancreatic stâng – -b.
Porţiunea pancreatică supusă rezecţiei va fi separată prin disecţie boantă cu o pensă
hemostatică, alternativ pe o aţă şi pe cealaltă, punând în evidenţă canalele
pancreatice şi vasele de sânge – . Ligatura dublă a canalelor interlobulare şi a
vaselor şi excizia pancreasului distal de ligaturi – .
Procedeul ligaturii strivitoare
Incizia unei butoniere în ligamentul duodenal sau în oment, de o parte şi alta
a pancreasului, la nivelul stabilit pentru excizie – . Se trece un fir neresorbabil prin
cele două butoniere –  şi se înnoadă strâns, strivind şi secţionând parţial ţesutul
pancreatic – . Distal de ligatură se rezecă pancreasul cu foarfecele – . Sutura
breşelor din ligamentul duodenal sau din omentul mare cu fire resorbabile.
Sutura plăgii de celiotomie – vezi capitolul 15.2.1.
Antibioticoterapie profilactică sau curativă (10-14 zile). Dietă absolută timp de 2-5 zile,
fluidoterapie, nutriţie parenterală.
451
CORNEL IGNA



  
452
15.5.5 HEPATECTOMIA PARȚIALĂ LA CARNASIERE
Indicaţii: rupturi traumatice ale parenchimului hepatic, hematoame

subcapsulare, tumori.

Instrumentar: bisturiu, foarfece, depărtător autostatic, depărtătoare, pense

hemostatice, pense de baraj, pense chirurgicale, electrocoagulator, ace de sutură,
portac, aspirator chirurgical.
Tehnică operatorie
Identificarea leziunii și stabilirea limitelor rezecției hepatice.
Izolarea cu comprese a ficatului (lobul supus rezecției).
Incizia fină a capsulei hepatice – .
Prin strivire manuală și manopere de disecție boantă se expun pe tranșa de
separare vasele sangvine și căile biliare – .
Forcipresura și ligatura (fir resorbabil natural sau sintetic) a vaselor și căilor
biliare – .
Hemoragia vaselor mici se controlează prin tamponament și, la nevoie, prin
electrocoagulare.
Definitivarea rezecției hepatice și lavajul aspirativ (soluție călduță cloruro-
sodică izotonă) al plăgii.
Amplasarea în parenchimul hepatic de la nivelul plăgii a unor puncte de sutură
în dublu „U”, cu material resorbabil sintetic (vezi capitolul 2.6.1.12).
Persistența unei hemoragii capilare în plaga hepatică poate fi controlată prin
plasarea și fixarea cu fir resorbabil a omentului peste plaga hepatică.
Ridicarea izolărilor.
Sutura peretelui abdominal - vezi capitolul 15.2.1.
453
CORNEL IGNA


454
15.6 TEHNICI OPERATORII - REGIUNEA ANALĂ ȘI PERIANALĂ
15.6.1 ADENECTOMIA PERIANALĂ

(extirparea glandelor perianale)
Indicaţii: tumori (adenoame, carcinoame) şi adenite perianale abcedate

sau fistulizate care nu au cedat la tratamentul medicamentos. Aceste afecţiuni se
întâlnesc la carnasiere, mai frecvent la canide.
Pregătiri preoperatorii: antibioticoterapie; corectarea dezechilibrelor
hidro-elctrolitice şi acido-bazice (hipercalcemie, acidoză); golirea porţiunii terminale a
colonului prin clisme evacuatoare (purgative) repetate în preziua operaţiei şi înainte de
operaţie; preparative clasice pentru creerea câmpului operator (regiunea se tunde; se
spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele).
Anestezie: N-NLA.
Instrumentar: bisturiu, sondă butonată, foarfece, pense hemostatice,
pensă chirurgicală, ace de sutură, portac, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie
În cazul tumorilor la masculi se recomandă efectuarea în prealabil a

orhidectomiei – vezi capitolul 16. La femele invadarea limfonodurilor regionale este
aproape o regulă.
Identificarea deschiderii glandei perianale (pe joncţiunea ano-tegumentară
în dreptul cifrelor 4-5 şi respectiv 7-8 ale unui cadran de ceas) şi cateterizarea ei cu o
sondă butonată – .
Incizia pielii – vârful sondei servind ca punct de reper – .
Disecţia atentă a glandei, eliberând-o de conexiunile cu ţesuturile
înconjurătoare – . Rezecţia tumorilor se va extinde minim 1 cm în ţesut sănătos.
Sunt frecvente cazurile când se recurge la anoplastia perianală – vezi capitolul
15.4.3.2.2.
Secţionarea canalului glandei perianale – .
Sutura ţesutului conjunctiv subcutanat în surjet cu fir resorbabil sintetic – .
Sutura pielii în puncte separate simple cu materiale neresorbabile – .
colier Elisabethan). Antisepsia zilnică a plăgii operatorii şi după fiecare defecare.
Antibioticoterapie profilactică. Firul de sutură se înlătură după 7-10 zile.
Examenul histo-patologic poate clarifica diagnosticul şi orienta terapia.
Prognosticul postoperator este favorabil pentru tumorile benigne şi rezervat-grav în
cele maligne datorită potenţialului lor metastazant.
455
CORNEL IGNA



456
15.6.2 ANOPLASTIA ÎN FISTULELE PERIANALE
Indicaţii: fistule şi abcese rectale, perirectale şi perianale consecutive

infecţiei glandelor anale şi perianale; tumori perirectale abcedate perianal; hemoroizi
infectaţi. Aceste afecţiuni sunt mai frecvente la animalele de companie.
pense tractor (Allis, Babcock), ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Sondajul (cu o sondă butonată) a traiectelor fistuloase fixează profunzimea
rezecţiei canalului anal.
Incizie cutanată plasată circular în jurul anusului, incluzând toate deschiderile
traiectelor fistulare – .
Disecţia anusului de la ţesuturile subiacente – . Dependent de severitatea
leziunilor sfincterul anal extern este conservat sau rezecat (parţial sau complet).
Rezecţia anusului – .
Sero-musculara peretelui rectal este suturată în puncte separate simple
(material resorbabil) la ţesutul conjunctiv subcutanat – .
Muco-submucoasa rectului se suturează în puncte separate simple (material
neresorbabil monofil) la piele – .
operatorii şi după fiecare defecare. Antibioticoterapie profilactică. Firele de sutură se
îndepărtează după 8-12 zile.
Stabilirea un regim alimentar care să evite stările de constipaţie (tensionările
intraabdominale) generatoare de eforturi mari în timpul defecaţiei şi consecutiv
dehiscenţa stomiei.
Secţionarea sfincterului anal extern se poate face fără consecinţe deosebite.

Rezecţia sfincterului anal intern duce la apariţia incontinenţei fecale – posibilitate care
reclamă informarea preoperatorie a proprietarului.
457
CORNEL IGNA
 




458
15.6.3 ANOPLASTIA ÎN ATREZIA ANUSULUI
Indicaţii: atrezia și imperforarea anusului.

Pregătiri preoperatorii: pregătiri clasice pentru creerea câmpului operator
pense tractor (Allis, Babcock), ace de sutură, portac.
Tehnică operatorie
Centrat pe mijlocul presupusului orificiu anal se practică două incizii cutanate în
cruce – .
Se decolează și se excizează vârfurile celor patru lambouri, evitând lezionarea
sfincterului anal extern – .
Evidențierea în plaga operatorie a fundului de sac rectal este ușurată de
comprimarea manuală a abdomenului.
Plasarea a două fire tractor-egalizatoare între fundul de sac rectal și piele – .
Excizia circulară a fundului de sac rectal – .
Anoplastia se realizează prin două straturi de sutură – .
Sero-musculara peretelui rectal este suturată în puncte separate simple
(material resorbabil) la țesutul conjunctiv subcutanat.
Muco-submucoasa rectului se suturează în puncte separate simple (material
neresorbabil monofil) la piele.
Protecția plăgii suturate (colier Elisabethan). Antisepsia zilnică a plăgii
operatorii și după fiecare defecare. Antibioticoterapie profilactică. Firele de sutură se
îndepărtează după 8-12 zile.
Stabilirea un regim alimentar care să evite stările de constipație (tensionările
intraabdominale) generatoare de eforturi mari în timpul defecației și consecutiv
dehiscența stomiei.
459
CORNEL IGNA





460
TRATAMENTUL ÎN PLĂGILE RECTULUI

LA ANIMALELE DE TALIE MARE
15.6.4 SUTURA PLĂGILOR RECTALE
Indicații: plăgi rectale la cabaline de gradul 3 și 4 în care nu există poluare cu

fecale a cavității peritoneale
Anestezie: neuroplegie și blocaj epidural sacro-coccigian posterior.
Contenție: în poziție patrupedă, ca pentru montă.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, portac, ace de sutură.
Tehnică operatorie
Plăgile situate în apropierea anusului se suturează în puncte separate simple,
amplasate perforant.
Primul punct de sutură se aplică la marginea distală a plăgii, servind ca fir
tractor de exteriorizare a plăgii prin sfincterul anal extern – , sutura efectuându-se
din afară – . De multe ori accesul este facilitat de secționarea sfincterului anal
extern.
Plăgile situate în profunzime (la distanță de anus) presupun efectuarea suturii
cu o singură mână, introdusă în rect. Se folosesc fire lungi, manipulabile de la exterior
(înnodate), amplasate perforant în puncte separate simple. Sunt preferate firele
resorbabile sintetice de tipul polidioxanonului.
Execuția este dificilă, în cele mai multe cazuri sutura nu este etanșă, fiind
necesară recurgerea la protejare suturii de poluarea cu fecale prin montarea
intrarectală a unei linii de colo-rectale care se menține până la vindecarea plăgii (10 -
12 zile).
defecare. Antibioticoterapie profilactică.
461
CORNEL IGNA
462
463
CORNEL IGNA
464
CAPITOLUL XVI
TEHNICI – APARATUL GENITAL

MASCUL
465
CORNEL IGNA
16.1 OPERAŢII GENITO-TEHNOLOGICE

Indicaţii. Metodele operatorii genito-tehnologice sunt utilizate pentru creerea de:
- masculi stimulatori folosiţi ca "masculi excitanţi" (tactil, olfactil, optic, acustic) al femelelor cu
"călduri şterse";
- masculi încercători - depistatori ai femelelor în călduri;
- masculi donatori de spermă (devierea laterală a penisului permite recoltarea spermei fără al
mai dirija cu mâna în vaginul artificial - se evită reflexul de inhibare; procedeu practicat rar);
Metode operatorii: devierea penisului, scurtarea penisului, provocarea criptorhidiei
abdominale sau prin vasectomie.
16.1.1 DEVIEREA PENISULUI
Devierea operatorie laterală a penisului împiedică efectuarea intromisiunii.

Dependent de unghiul sub care se face devierea se obţin masculi stimulatori şi
încercători - transpoziţionarea se face sub un unghi de 45-55 sau masculi donatori de
spermă - devierea este de 30 lateral dreapta.
Devierea penisului se practică la berbec, vier şi taur. Vârsta optimă pentru
operaţie este de 5-8 luni. Există mai multe procedee operatorii de realizare a devierii
peniene.
(regiunea se tunde; se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele)
Anestezie: NLA şi infiltraţie analgezică locală.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, pensă de baraj, sonde
canelate, pensă chirurgicală, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
PROCEDEUL ALIEV-BAŞIROV
Clamparea fina cu o pensă de baraj a orificului preuţial previne contaminarea
câmpului operator. Incizia în formă de “U” a pielii şi ţesutului conjunctiv subcutanat din
jurul penisului – . O incizie cutanată liniară, pornind de la baza laturii drepte a inciziei
anterioare, de lungime egală cu aceasta, orientată oblic cranio-lateral dreapta, sub un
unghi de 55° faţă de axul penisului – . Decolarea marginilor inciziei oblice
pregăteşte patul receptor pentru penis – . Decolarea pielii, prepuţului şi a penisului
de pe peretele abdominal şi transpoziţionarea acestui lambou în “patul” creat anterior
unde se fixează cu puncte separate simple de sutură (fire neresorbabile) – . Sutura
cu fire neresorbabile a marginilor tegumentare ale locului donator al penisului – .
PROCEDEUL ŞIPILOV
Tehnica este asemănătoare cu cea precedentă, existând următoarele
modificări:
- incizia pielii din jurul prepuţului este redusă la treimea cranială a penisului – ;
- prin reamplasarea spre dreapta va fi deviată doar treimea cranială a penisului – .
466




  
PROCEDEUL ROMMEL
467
CORNEL IGNA
Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator -

regiunea tegumentară se tunde, se spală cu apă şi săpun steril după care se
antiseptizează. Sacul prepuţial necesită şi el spălarea cu apă şi săpun steril, urmată
de antisepsie (irigaţii cu bethadină sau chiar cu permanganat de potasiu 1o/oo.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, sonde canelate,
preducea, pensă chirurgicală, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Incizia circulară în jurul orificiului prepuţial pe o rază de 2 –4 cm. (dependent
de specia şi talia animalului) şi dilacerarea de la peretele abdominal a lamboului creat
împreună cu sacul prepuţial – .
Se introduce o sondă canelată pe linia mediană a penisului înspre scrot
(pentru orientare), incizând apoi pielea – .
Lateral dreapta sau stânga se excizează o rondelă cutanată cu dimensiuni
egale cu rondela decupată din jurul orificiului prepuţial –  (preferăm pentru uşurinţa
executări şi corectitudinea exciziilor să folosim o preducea de marcat cele două
rondele, sau chiar un pahar aşezat cu gura în jos şi utilizat ca ghidaj al bisturiului).
Poziţionarea rodelei trebuie să respecte devierea laterală faţă de mediana ventrală a
abdomenului (linia albă) sub un unghi de 30 până la 45-55.
Se dilacerează bont un traiect subcutanat, pornind de la decupajul anterior
spre baza inciziei longitudinale (spre scrot) – .
Se detaşează prin dilacerare boantă şi tăioasă penisul de la peretele
abdominal iar deschiderea prepuţială cu pielea decupată sunt îmbrăcate cu un deget
de mănuşă pentru a evita contaminarea noului traiect şi implicit complicaţiile septice -
3. Hemoragia declanşată prin dilacerarea corpului penian poate fi controlată prin
tamponament şi forcipresură. Rar este necesară recurgerea la hemostaza prin ligatură
a capetelor vaselor secţionate.
Se introduce o pensă de la decupajul lateral prin tunelul subcutanat pregătit
anterior şi prinzând orificiul prepuţial (protejat de degerul de mănuşă) se trage penisul
în noua poziţie – .
Se suturează pielea orificiului prepuţial la marginile decupajului circular în
puncte separate simple – . Se utilizează fire din material neresorbabil monofil,
preferând firele de nylon care nu se îmbibă cu urină.
Pentru regularizarea liniară a inciziei circulare din jurul prepuţului se recurge
la tehnici de plastie cutanată. O variantă simplă constă în excizia unui un triunghi
cutanat în continuarea arcului de cerc cu orientare cranială –  (linia punctată). Plaga
astfel reorientată (din defect circular în jurul prepuţului în longitudinală plasată în
continuitate, cu incizia de descoperire a corpului penian) se suturează în puncte
separate, reunind marginile celor două incizii în planul median al abdomenului – . Se
utilizează acelaşi tip de materiale de sutură ca şi cel folosit pentru ataşarea orificiului
prepuţial.
468



469
CORNEL IGNA
PROCEDEUL SIK-MARLOT
Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator - regiunea

tegumentară se tunde; se spală cu apă şi săpun steril după care se antiseptizează.
Sacul prepuţial necesită şi el spălarea cuapă şi săpun steril, urmată de antisepsie
(irigaţii cu bethadină sau chiar cu permanganat de potasiu 1 o/oo).
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, sonde canelate, preducea,
pensă chirurgicală, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Incizie circumprepuţială – . Lateral dreapta sau stânga (pe un arc de cerc de 30-
55 dependent de tipul de mascul dorit a se obţine) faţă de orificiul prepuţial se face
un decupaj tegumentar circular –  (vezi şi procedeul Rommel). O incizie de 2-4 cm.
a pielii în apropierea bazei scrotului – , urmată de detaşarea prin dilacerare a
penisului de la peretele abdominal. Porţiunea decupată din prepuţ este protejată cu un
deget de mănuşă şi apoi penisul este exteriorizat prin incizia de la baza penisului.
Din decupajul tegumentar lateral în direcţie oblică spre baza scrotului se
dilacerează un traiect subcutanat cu o pensă cu care se prinde apoi penisul şi se
trage în noua poziţie – . Se suturează în puncte separate (fire nersorbabile monofil)
orificiul prepuţial decupat, la pielea din noua poziţie – . Pentru a putea efectua
sutura liniară a decupajului circumprepuţial se excizează căte un triunghi cutanat cu
baza pe arcul de cerc al defectului (cranial şi caudal). Se suturează apoi şi incizia de
la baza scrotului – .
PROCEDEUL ADDIS-COLOMBO

Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, pensă de baraj, sonde
canelate, pensă chirurgicală, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
În faţa orificiului prepuţial se execută o incizie în arc de cerc – . Lateral dreapta
incizia este prelungită liniar spre baza scrotului – . O altă incizie delimitează un arc
de cerc de aproximativ 30-40, suprafaţă de pe care se îndepărtează pielea - 4. Se
dilacerează penisul de la peretele abdominal şi pielea dintre incizii formând un lambou
glisant care va fi tracţionat lateral şi fixat prin sutură – 5. Pentru o mai bună aderenţă
între lamboul glisant şi peretele abdominal se vor amplasa fire de sutură în "U".
Îngrijiri postoperatorii în devierea penisului

Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Firele suturii
tegumentare se înlătură după 10-12 zile. Cicatrizarea plăgilor are loc după 20-25 de
zile când prezentând manifestări sexuale normale masculii cu penis deviat pot fi
utilizaţi genitotehnologic.
470
 



471
CORNEL IGNA
16.1.2 SCURTAREA PENISULUI
Tehnicile cunoscute sub denumirea de scurtare a penisului au ca scop

creerea de masculi stimulatori-încercători prin inducerea unor modificări peniene care
să împiedice realizarea exteriorizării penisului (împidică efectuarea intromisiunii şi a
ejacularii intravaginale). Modificările induse chirurgical sunt scurtarea lungimii corpului
penian la vier şi acolarea chirurgicală a corpului penian la structuri tisulare situate în
interiorul furoului (creerea imposibilităţii exteriorizării penisului) la taur.
16.1.2.1 SCURTAREA PENISULUI LA VIER

Anestezie: neuroplegie (Azaperone – Stresnil) şi infiltraţie analgezică
locală.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, pensă de baraj, pensă
chirurgicală, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Incizia pielii pe o lungime de 6-8 cm pornind în sens cranial de la ultima
pereche de mameloane, centrat pe linia mediană a penisului – .
Se dilacerează penisul exteriorizând o buclă de 20-25 cm. Dilacerare boantă şi
tăioasă a penisul de la peretele abdominal poate provoca o hemoragie controlabilă
prin, tamponamen, forcipresură şi ligatură vasculară. Bucla exteriorizată se răsuceşte
cu 180 de grade – .
La locul de încrucişare al buclei peniene se aplică 4 fire resorbabile între
albugineea celor două segmente – ,  şi . Se utilizează fire resorbabile sintetice.
Atenţie trebuie accordată tehnicii de implantare a firelor de sutură pentru a nu perfora
corpii cavernoşi.
Se dilacerează bont una din marginile inciziei cutanate, creând un buzunar
subcutant care să permită repoziţionarea buclei peniene.
Se introduce ansa în buzunarul subcutant creat şi se suturează pielea în
puncte separate simple cu material neresorbabil – .
tegumentare se înlătură după 10-12 zile. O aderenţă fibroasă a buclei peniene se
realizează în cca o lună de zile de la operaţie. După 1-2 luni vierii cu penis scurtat pot
fi utilizaţi genitotehnologic.
472




473
CORNEL IGNA
16.2.1.2 SCURTAREA PENISULUI LA TAUR

Cateterizarea uretrei uşurează identificarea ulterioară a feţei dorsale a penisului.
Anestezie: neuroplegie (xilazină) şi infiltraţie analgezică locală. Blocajul
nervilor pudenzi produce relaxarea penisului, ceea ce ar îngreuna execuţia timpilor
operatori (dimensionarea retracţiei).
Contenţie: în decubit lateral drept.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, pensă chirurgicală,
Tehnica operatorie
Incizia longitudinală a prepuţului (cca.10cm) pe faţa sa laterală stângă, la
mijlocul distanţei dintre orificiul prepuţial şi pungile testiculare – .
Disecţia boantă a ţesuturilor din jurul penisului, care va fi exteriorizat parţial
în plaga operatorie – .
Disecţia trebuie continuată apoi în plan median pentru a permite şi
expunerea ulterioară a ţesutului fibros al liniei albe. Se va evita lezarea ramurilor
vaselor sangvine care traversează regiunea pentru a nu se forma hematoame mari
care pot compromite soliditatea ancorării suturilor.
Se împinge penisul spre pungile testiculare (cca 10cm), manopera putând fi
uşurată de un ajutor care transcutanat exercită tracţiuni asupra “S-ului” penian.
Prin albugineea penisului, pe faţa dorsală a acestuia (recunoaştere uşurată
de palparea cateterului), se plasează 3 – 4 puncte separate de sutură cu material
sintetic neresorbabil – . Distanţa între firele de sutură trebuie să fie de 1 – 2 cm.
Atenţie trebuie accordată tehnicii de implantare a firelor de sutură pentru a nu perfora
corpii cavernoşi.
Firele plasate prin albugineea peniană se ancorează la linia albă –  şi .
În momentul inserării şi respectivm al înnodării punctelor de sutură penisul trebuie să
fie poziţionat în furou, glandul aflându-se la 8 – 15 cm. distanţă faţă de orificiul
prepuţial – .
Sutura plăgii tegumentare a prepuţului se execută cu fire neresorbabile
amplasate în puncte separate simple.
tegumentare se înlătură după 12-14 zile. O aderenţă fibroasă rezistentă, între corpul
penian şi linia albă, se rconstituie în cca o lună de zile de la operaţie. În acest interval
de timp taurii operaţi trebuie feriţi de stimului sexuali care prin declanşarea unor erecţii
repetate să compromită fixarea penisului în furou. După aproximativ 2 luni taurii cu
penis scurtat (fixat în furou) pot fi utilizaţi genitotehnologic.
474


475
CORNEL IGNA
16.1.3 CREAREA MASCULILOR AZOOSPERMICI

Procedeele chirurgicale de creare a masculilor genitotehnologici
azoospermici37 trebuie să respecte ca deziderat principal păstrarea intactă a
manifestărilor şi reflexelor sexuale. Provocarea criptorhidiei38 abdominale şi
vasectomia sunt tehnici chirurgicale care răspund acestui deziderat. Eventuala
confuzie cu masculii castraţi poate fi înlăturată prin menţionarea efectelor castrării:
aspermie39, absenţa comportamentului sexual, absenţa sau involuţia evidentă a
testiculelor. Masculii vasectomizaţi şi cei cu criptorhidie abdominală provocată sunt
azoospermici dar deoarece pot efectua monta (intromisiunea) există riscul de a
transmite unele boli genitale. Monta este nefertilă.
16.1.3.1 PROVOCAREA CRIPTORHIDIEI ABDOMINALE
Criptorhidia abdominală provocată chirurgical (plasarea intraabdominală a

testiculelor) se poate executa la vieri şi berbeci. Datorită temperaturii abdominale în
testicule, apar modificări, linia spermatogenică nu se mai dezvoltă, iar după
aproximativ 45 zile de la operaţie masculii devin azoospermici dar cu comportamentul
sexual neinfluenţat.
Anestezie: N-NLA.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, depărtătoare, pense hemostatice, pensă
Tehnica operatorie
Incizia pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat deasupra inelului inghinal
inferior orientată în axul lung al acestuia – . Izolarea testiculului şi a cordonului
testicular acoperită de tunica vaginală –  şi . Cu bisturiul protejat de degetul
arătător se incizează comisura cranio-laterală a traiectului inghinal – . Fără a răsuci
cordonul testicular se introduce testiculul acoperit de tunica vaginală în cavitatea
abdominală – . Se suturează cu fire separate resorbabile amplasate în "U" breşa
abdominală şi inelul inghinal – . Sutura pielii în puncte separate simple cu fire
neresorbabile. Se procedează în mod identic cu testiculul (canalul deferent) de pe
partea opusă.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Firele
suturii tegumentare se înlătură după 7-12 zile.
37
Azoospermie = a (gr) – fără, privativ; zoon (gr) – animat; sperma (gr) – spermă. Masculi în a
căror ejaculate lipsesc spermatozoizii.
38
Criptorhid = kripptos (gr.) – ascuns; orchis (gr.) – testicul. Oprirea testicululelor pe parcursul
traiectul de migrare se soldează cu absenţa poziţionării lor în pungile testiculare (scrotale).
După nivelul la care are loc oprirea testiculelor, criptorhidia poate fi abdominală sau inghinală
(testicul plasat in canalul inghinal fără a depăşi (caudal sau ventral) nivelul inelului inghinal
inferior).
39
Aspermie = a (gr) – fără, privativ; sperma (gr) – spermă. Masculi fără spermă.
476





477
CORNEL IGNA
16.1.3.2 VASECTOMIA
Vasectomia40 presupune întreruperea continuităţii canalului epididimar sau a

canalului deferent anulând eliminarea spermatozoizilor. Masculii supuşi vasectomiei
devin azoospermici. Procedeele de vasectomie sunt: epididimectomia parţială şi
rezecţia limitată a canalului deferent. Vasectomia este mai frecvent practicată la
berbec şi taur şi mai rar la câine. Unii proprietari de câini consideră vasectomia o
metodă de contracepţie definitivă (împiedicarea procreării) mult mai acceptabilă decât
castrarea. Motivaţiile sunt de ordin estetic şi etologic, creând confort psihic
proprietarului (comportamentul sexual al animalului de companie preferat nu este
abolit).
VASECTOMIA PRIN EPIDIDIMECTOMIE PARŢIALĂ

(regiunea din jurul câmpului operator se tunde; câmpul operator se spală cu apă şi
săpun steril; după care se antiseptizează).
Anestezie: neuroplegie sau NLA la taur şi berbec şi NLA sau N-NLA la
câine.
Contenţie: ca pentru orhidectomie – diferenţiat în funcţie de specie:
- taur - decubit lateral drept cu legarea membrului posterior stâng în “8” (vezi şi
orhidectomia la taur) este posibilă şi execuţia sub contenţia în poziţie patrupedă cu
membrele posterioare legate în „8” (vezi castrarea taurului prin tripsia cordonului
testicular) sau legate ca la iepe pentru montă;
- berbec - în decubit, poziţia şezând (vezi şi castrarea la berbec şi ţap);
- câine – decubit dorsal.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, , pense hemostatice, pensă chirurgicală,
Tehnica operatorie
Incizia fundului fiecărei pungi testiculare, paralelă cu rafeul median – .
Incizia tecii vaginale şi evidenţierea cozii epididimului – .
Excizia în pană a unei porţiuni mici (1/0,5 cm.) din epididim –  şi  (astfel
este secţionat multiplu canalul epididimar şi ulterior se obstruează prin formarea unei
cicatrice conjunctive).
Sutura cu 1-2 fire separate resorbabile a epiorchiumului – .
Sutura pungilor testiculare în puncte separate simple cu fire neresorbabile –
.
Seroprevenţie antitetanică. Firele de sutură a pungilor testiculare se înlătură după 7-
12 zile.
40
Vasectomie = vas (lat) – vas, canal; ektome (gr) – excizie, rezecţie, ablaţie. Procedeu de rezecţie a
unei porţiuni din canalul epididimar sau din canalul deferent.
478
 



479
CORNEL IGNA
VASECTOMIA PRIN REZECŢIA LIMITATĂ A CANALULUI DEFERENT

LA TAUR ŞI BERBEC

(regiunea din jurul câmpului operator se tunde; câmpul operator se spală cu apă şi
săpun steril; după care se antiseptizează).
Anestezie: neuroplegie sau NLA la taur şi berbec şi NLA sau N-NLA la
câine.
Contenţie: ca pentru orhidectomie – diferenţiat în funcţie de specie:
- taur - decubit lateral drept cu legarea membrului posterior stâng în “8” (vezi şi
orhidectomia la taur) este posibilă şi execuţia sub contenţia în poziţie patrupedă cu
membrele posterioare legate în „8” (vezi castrarea taurului prin tripsia cordonului
testicular) sau este aplicată contenţia pentru montă de la iepe;
- berbec - în decubit, poziţia şezând (vezi şi castrarea la berbec şi ţap);
Instrumentar: bisturiu, foarfece, , pense hemostatice, pensă chirurgicală,
Tehnica operatorie
Pe faţa posterioară a cordoanelor testiculare, deasupra testiculului (4-5 cm la
taur, 2-3 cm la berbec, 1-2 cm la câine) se practică o incizie longitudinală, de 1-4 cm,
care interesează pielea şi tunica vaginală – . Testiculul este necesar sa fie tracţionat
în sens distal şi menţionat în această poziţie care facilitează reperarea canalului
deferent.
Alături de cordonul vasculo-nervos testicular într-o cută a peritoneului
(mezodeferenţialul) se identifică ductul deferent şi se exteriorizează în plaga
operatorie – .
La extremităţile canalului deferent exteriorizat, pe sub el se trec două fire
resorbabile, ligaturându-l – . Ligaturile se efectuează la extremităţile porţiunii
exteriorizate.
Între cele două ligaturi se excizează o porţiune din canalul deferent
(aproximativ 1cm la berbec şi cca 3 cm la taur) – .
Se procedează în mod identic cu testiculul (canalul deferent) de pe partea
opusă.
Incizia cutanată se suturează în puncte separate simple cu fire neresorbabile
– .
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică este rar
necesară. Seroprevenţie antitetanică. Firele de sutură de la piele se înlatură după 7-
12 zile.
480





481
CORNEL IGNA
16.2 TEHNICI OPERATORII – FUROU, PENIS
16.2.1 CIRCUMCIZIA
Indicaţii: fimoza falsă datorată lungimii exagerate a furoului, fimoză

adevărată (stenoza congenitală sau dobândită a orificiului prepuţial), parafimoză
(strâmtarea orificiului prepuţial face dificilă sau chiar imposibilă retragerea penisului în
furou), tumori ale prepuţului, după amputarea penisului când se impune
redimensionarea lungimii prepuţului la noua lungime a penisului pentru a evita
urinarea în furou Probleme de exteriorizarea a penisului din furou apar cu frecvenţă
mai mare la tauri, datorate în principal lungimii exagerate a prepuţului. Stenoza
congenitală sau dobândită a orificiului prepuţial este mai frecventă la câine şi vier.
16.2.1.1 CIRCUMCIZIA LA TAUR

(EXCIZIA PREPUŢULUI)

de antisepsie (irigaţii cu bethadină sau chiar cu permanganat de potasiu 1 o/oo.
Anestezie: neuroplegie sau NLA, blocaj analgezic al nervilor pudenzi şi
infiltraţie analgezică locală.
Contenţie: în decubit lateral drept, mai rar în decubit dorsal.
Tehnica operatorie
Întinderea porţiunii prolabate a prepuţului şi stabilirea întinderii rezecţiei – .
Linia de amputaţie va avea direcţie oblică, ceea ce va imprima noului orificiu prepuţial
o formă ovală, reducând riscul apariţiei unei parafimoze în timpul vindecării plăgii
operatorii.
Plasarea circulară în peretele furoului, distal de linia de amputaţie, a unui
rând de suturi în puncte separate în “U” (fire resorbabile sintetice) –  şi . Este
recomandată amplasarea intercalată a suturilor.
Concomitent cu incizia furoului, în faţa rândului de suturi în “U”, se suturează
circular în surjet întretăiat (fir resorbabil sintetic) marginile plăgii prepuţiale (tegumentul
extern afrontat la cel intern – lamina interna) – .
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Aplicarea de unguente cu antibiotice pe
linia de sutură poate împiedica formarea aderenţelor între penis şi plaga prepuţială.
Antibioticoterapie profilactică. Firele suturii tegumentare se înlătură după 10-12 zile.
482


483
CORNEL IGNA
16.2.1.2 CIRCUMCIZIA LA CÂINE

(EXCIZIA PREPUŢULUI)

de antisepsie (irigaţii cu bethadină).
Tehnica operatorie
Stabilirea întinderii rezecţiei se face în funcţie de afecţiunea pentru care se
intervine. Reperele de orientare sunt: poziţia glandului în raport cu orificiul prepuţial,
întinderea proceselor tumorale, raportul dintre diametrul orificiului furoului şi diametrul
glandului.
Secţionarea longitudinală pe faţa ventrală a furoului cu foarfecele – .
Lungimea secţiunii condiţionează noua poziţie a orificiului prepuţial
Decuparea cu foarfecele a celor două lambouri triunghiulare delimitate prin
secţionarea anterioară – . Prin varierea unghiului sub care sunt executate cele două
secţionări se stabileşte diametrul noului orificiu prepuţial. Un unghi redus de aplicare a
foarfecelui va duce la o oblicitate mare a secţiunii şi implicit la o deschidere mai mare.
Un oarecare grad de oblicitate este indicat pentru a imprima deshiderii o formă ovală
care previne stenoza orificiului furoului (recidiva fimozei sau apariţia unei parafimoze),
Sutura în puncte separate simple cu material neresorbabil a plăgii cutanate
longitudinale. Întinderea acestei suturi (lungimea pe care se face) reglează, de
asemenea, mărimea şi orientare noii deschideri prepuţiale. Sutura deschiderii furoului
(extremitatea craudală a plăgii) se face prin apoziţia afrontantă a pielii la tegumentul
intern al furoului (lamina interna) – . Se utilizează fire din material neresorbabil
monofil, preferând firele de nylon care nu se îmbibă cu urină.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Firele
suturii tegumentare se înlătură după cca 7 zile.
484


485
CORNEL IGNA
16.2.2 MIECTOMIA RETRACTORILOR PENISULUI LA TAUR
Indicaţii. Imposibilitatea exteriorizării penisului din furou datorită scurtării

congenitale a muşchilor retractori penieni se întâlneşte la taurii de rasă Friză şi se
transmite recesiv (Cox - 1987).
Morfopatologic se observă metaplazia fibroasă a muşchiului retractor al
penisului care se prezintă ca două bandelete fibroase cu originea pe faţa ventrală a
primei vertebre coccigiene şi cu inserţia distală pe convexitatea caudală a flexurii
sigmoide a penisului.
Datorită caracterului ereditar al acestei afecţiuni, tratamentul chirurgical,
constând în miectomia retractorilor penieni, este la ora actuală descurajat sau chiar
prohibit în ţări ca Olanda.
tegumentară se tunde, se spală cu apă şi săpun steril după care se antiseptizează.
Anestezie: neuroplegie sau NLA, blocaj al nervilor pudenzi şi analgezie
locală prin infiltraţie.
Contenţie: în decubit lateral drept sau în decubit dorsal cu membrele
posterioare în flexie.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, pensă chirurgicală, ace
de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Incizie post-scrotală pe linia mediană (vezi şi miectomia retractorilor penieni).
Incizia este plasată median în zona perineală la jumătatea distanţei dintre scrot şi
anus – .
Pentru evidenţierea bandeletelor muşchiului retractor al penisului se
alternează monopere de disecţie boantă şi tăioasă – . Hemoragia declanşată este
controlabilă prin tamponament şi forcipresură.
După expunerea celor două bandelete musculare prin manopere de decolare
acestea sunt ridicate, pe lungimea câmpului operator, de pe corpul penian. Se rezecă
cu foarfecele câte o porţiune de 8 –10 cm. din fiecare bandeletă a m. retractor penian
– . Hemoragia declanşată este minoră şi rezolvabilă prin tamponament.
În urma acestei rezecţii musculare “S”-ul penian normal –  se şterge – ,
realizându-se alungirea penisului.
Sutura în surjet simplu sau inserat după tehnici de endoversare a ţesutului
conjunctiv subcutanat, utilizând materiale resorbabile.
Plaga cutanată se închide în puncte separate simple (fire neresorbabile) – .
tegumentare se înlătură după 10-12 zile. În perioada postoperatorie precoce este
recomandată întreţinerea animalului într-un mediu cu stimuli sexuali intenşi care
favorizează erecţia.
486


487
CORNEL IGNA
16.2.3 FIXAREA PENISULUI ÎN FUROU LA ARMĂSAR
Indicaţii: paralizii ale penisului (forme incipiente, fără complicaţii septice),

degerături.
periprepuţială se tunde, se spală cu apă şi săpun steril după care se antiseptizează.
Sacul prepuţial necesită şi el spălarea cu apă şi săpun steril, urmată de antisepsie
(irigaţii cu bethadină sau chiar cu rivanol 2 o/oo sau permanganat de potasiu 1o/oo.
Anestezie: N-NLA şi blocajul analgezic al nervilor pudenzi.
Contenţie: în decubit dorsal sau decubit lateral stâng.
de sutură, portac.
Tehnici operatorii
Procedeul Adam
Excizia unui manşon din tegumentul penisului – .
Hemostaza se asigură prin forcipresură şi ligatură – .
Sutura în puncte separate simple cu fir resorbabile sintetice, afrontând
marginile plăgii – .
Procedeul de scurtare a m. retractor al penisului

Procedeul este aplicabil şi la taur.
Incizie a pielii, ţesutului conjunctiv şi fasciilor perineale (superficială şi
profundă) în zona perineală, în plan median la jumătatea distanţei dintre scrot şi anus
– .
Evidenţierea prin disecţie a muşchiului retractor al penisului – .
Efectuarea unei cute din ambele bandelete ale m. retractor al penisului care
se dimensionează prin tracţiuni în aşa fel încât penisul să fie în furou – .
La baza cutei se aplică o sutură în “U” orizontal cu fir resorbabil – .
Rezecţia cutei deasupra suturii –  şi .
Creasta musculară rămasă după rezecţia cutei se suturează în surjet întretăiat
cu material resorbabil – .
Sutura în surjet cu fir resorbabil a fasciilor perineale.
Plaga cutanată se suturează cu fire neresorbabile amplasate în puncte
separate simple.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. În cazul procedeului Adam aplicarea de
unguente cu antibiotice pe linia de sutură poate împiedica formarea aderenţelor între
penis şi prepuţ. Seroprevenţie antitetanică. Antibioticoterapie profilactică. Firele suturii
tegumentare se înlătură după 7-10 zile.
488

 


 

489
CORNEL IGNA
16.2.4 AMPUTAREA PENISULUI
Indicaţii: paralizia penisului, tumori, traumatisme grave infectate, hematoame

mari, fractura osului penian la câine. O frecvenţă mai mare a afecţiunilor care impun
amputarea penisului este constatată la câine şi la ecvine.
16.2.4.1 AMPUTAREA PENISULUI LA CAL

METODA CLINICII TIMIŞOARA

regiunea periprepuţială se tunde, se spală cu apă şi săpun steril după care se
de antisepsie (irigaţii cu bethadină sau chiar cu rivanol 2 o/oo sau permanganat de
potasiu 1o/oo.
Anestezie: N-NLA cu narcoză inhalatorie şi blocaj analgezic al n. pudenzi.
Contenţie: în decubit dorsal (de preferat) sau în decubit lateral stâng.
Instrumentar: cateter uretral, garou, bisturiu, pense hemostatice, foarfece,
pensă chirurgicală, pensă anatomică, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Cateterizarea uretrală a vezicii urinare (golirea acesteia), cateterul fiind menţinut
pe loc – .
Aplicarea unui garou pe porţiunea liberă a penisului, imediat în faţa bureletului
care marchează fundul sacului prepuţial – .
Descoperirea uretrei printr-o incizie pe faţa ventrală a penisului –  şi izolarea
acestuia împreună cu m. uretral şi m. ischio-uretral pe o lungime care depăşeşte cu 4-
7 cm. în sens cranial nivelul de amputaţie.
Incizia circulară a tegumentului penian se face cu atenţie pentru a nu leziona
numeroasele vase (adevărate plexuri venoase) aflate subcutanat pe partea dorsală şi
laterală a corpului cavernos – .
Hemostaza vaselor subcutanate se face prin ligaturi mediate cu catgut – .
Amputarea corpului cavernos se face în vârf de săgeată orientat caudal – ,
ceea ce permite ulterior o afrontare etanşă.
Bontul de amputaţie al corpului cavernos se închide biplan, un şir de puncte
transfixice în "U vertical" cu catgut (firele sunt perpendiculare pe trabeculele
conjunctive, închizând areolele corpului cavernos) –  şi o sutură în surjet întretăiat
cu catgut a albugineei – . Se ridică garoul verificând hemostaza.
Uretra deschisă pe faţa ei ventrală –  împreună cu muşchii uretral şi ischio-
uretral se suturează peste bontul corpului cavernos (cu fire neresorbabile) la
tegumentul penian – . Se realizează astfel o uretrostomă largă în evantai şi totodată
un fals gland penin. Urestroma având musculatura proprie este activă, permiţând
finalizarea micţionării şi evitând astfel scurgerea urinei în furou.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Aplicarea zilnică de unguente cu
antibiotice pe bontul penian. Seroprevenţie antitetanică. Antibioticoterapie profilactică.
Firele suturii tegumentare se înlătură după 7-12 zile.
490











 491

CORNEL IGNA
16.2.4.2 AMPUTAREA PENISULUI LA CÂINE

de antisepsie (irigaţii cu soluţii antiseptice tolerate de mucoase).
Instrumentar: cateter uretral, garou, bisturiu, pense hemostatice, foarfece,
pensă chirurgicală, pensă anatomică, osteotom (costotom), ace de sutură, portac.
Tehnici operatorii
Amputarea parţială
Plasarea unei sonde uretro-vezicale – a.
Retractarea manuală a furoului caudal de bulbul glandului şi fixarea provizorie
cu 1-2 puncte de sutură – b.
Aplicarea garoului – b.
Secţionarea penisului prin două incizii convergente formând două volete
laterale – c şi punând în evidenţă osul penian şi uretra – .
Secţionarea cu un osteotom a osului penian cât mai scurt posibil – .
Secţionarea uretrei la 3-4 mm. cranial de incizia corpului penian (vârful
voletelor) – .
Sutura în puncte separate cu fire neresorbabile a celor două volete peniene –
.
Porţiunea de uretră care depăşeşte bontul penian se secţionează longitudinal
–  şi apoi se suturează cu fire neresorbabile peste bontul penian – , creând astfel
o uretrostomă largă – .
Se desface garoul, verificând hemostaza.
Ajustarea lungimii furoului la noile dimensiuni ale penisului (scurtarea
acestuia) –  şi .
Amputarea totală
Cateterizarea uretrei.
Incizarea unui lambou cutanat eliptic din regiunea prepuţului şi scrotului.
Orhidectomia bilaterală a animalului cu ligatura transfixică a cordoanelor
testiculare (vezi castrarea câinelui).
Descoperirea uretrei, în zona prescrotală şi scrotală, este urmată de
deschiderea ei longitudinală (1-2 cm), care să permită ulterior crearea unei
uretrostome.
Secţionarea penisului la limita regiunii scrotale şi sutura bontului penian.
Acesta va fi ulterior ancorat cu un fir de catgut la ţesuturile subiacente.
Uretrostomia realizată prin sutura uretrei, incizate în plan median ventral, cu
fire neresorbabile la piele, este indicat să fie practicată în zona scrotală pentru a evita
scurgerea continuă a urinei a pielii (vezi şi uretrostomia).
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. După amputaţia parţială pe bontul penian
se vor aplica zilnic unguente cu antibiotice. Antibioticoterapie profilactică. Firele suturii
tegumentare se înlătură după cca 7 zile.
492
a b c
 
 


 


493

CORNEL IGNA
16.3 CASTRAREA
Castrarea este un act medical prin care se realizează anularea funcţiilor:

germinativă (gametogenă), exo- şi endocrină a gonadelor (testicul, ovar).
Metode de castrare:
1. -hormonală (au fost abandonate datorită efectului cancerigen al cărnii
provenite de la astfel de animale);
2. -iradierea gonadică cu raze X, ultrascurte sau laser (neintrate în uzul curent);
3. -imunobiologică (nu anulează şi funcţia exo- şi endocrină a gonadelor);
4. -angiotripsia atrofiantă - practicabilă la masculi - bisturnajul (răsucirea
transcutanată a vaselor spermatice), strivirea percutanată a vaselor spermatice cu
pensa Burolizzo sau Eschino-Eschini) şi ligatura vaselor spermatice;
5. -exereza gonadică (orhidectomia, ovariectomia).
Indicaţii:
- zootehnice (îndepărtarea de la procreere a animalelor cu tare, boli, anomalii
transmisibile ereditar);
- zootehnologice (la animalele supuse recondiţionării pentru abataj se pot forma
loturi mixte, diminuă frecvenţa şi intensitatea stărilor conflictuale, asimilarea hranei
este mai bună);
- economice (masculii devin docili putând fi utilizaţi la tracţiune /la vier şi la ţap se
elimină mirosul neplăcut al cărnii/ la animalele de blană se îmbunătăţeşte calitatea
blăniţelor/ se potenţează îngrăşarea / scroafe, cocoş, nutrie, iepure, se prelungeşte
lactaţia / vacă, oaie, se evită înmulţirea nedorită / animalele comunitare);
- la cererea proprietarului pentru suprimarea instinctelor genezice la animalele
de companie (evitarea gestaţiilor nedorite, îmbunătăţirea confortului de coabitare /
îndosebi la pisici, se evită efectele secundare ale administrării necontrolate de
anticoncepţionale (piometru, dereglări hormonale, tumori);
- terapeutice (afecţiuni ale gonadelor / orhite, afecţiuni traumatice, tumori
testiculare, degenerescente chistice ovariene, malformaţii ovariene, tumori ovariene,
tumori mamare, transmiterea unor boli venerice / morvă, bruceloză, durină,
trichomonoze, tumori Sticker);
- experimental (cercetări endocrinologice).
16.3.1 CASTRAREA ARMĂSARILOR ŞI TAURILOR
Datorită indicaţiei, majoritar, zooeconomice a castrării masculilor

animalelor de fermă aceste afecţiuni vor fi organizate sub formă de companii
primăvara şi toamna. Având caracter de masă castrarea este preferabil să fie
executată dimineaţa pentru a putea supraveghea animalele şi eventual a remedia
precoce accidentele postoperatorii.
Animalele destimate pentru tracţiune vor fi castrate la o vârstă mai avansată
(pentru a se încheia dezvoltarea şi consolidarea aparatului locomotor) iar cele
crescute pentru carne se vor castra la o vârstă mai tânără.
Pregătiri preoperatorii generale. Animalele se ţin la o dietă absolută timp de
12 ore. Examinarea clinică a animalelor şi îndeosebi a regiunii testiculare. In caz de
494
dubii se va verifica, prin examen transrectal la animalele mari, lărgimea inelelor

ingvinale.
Castrarea se face la 18 luni la armăsarii din rasele uşoare şi la peste 24 de
luni la armăsarii din rasele grele şi comune. La tauraşi, pentru obţinerea boi, castrarea
se face la vârsta de 12-18 luni, când scheletul este bine dezvoltat. La bovinele pentru
carne (destinate îngrăşării) castrarea se face la vârsta de 9-10 zile sau după înţărcare.
Anestezie: la armăsari, în condiţiile unei clinici dotate se preferă utilizarea
narcozei inhalatorii beneficiind de toate avantajele oferite de aceasta sau asocierile
xilazină-butorhanol. Când castrarea se face cu armăsarul contenţionat în poziţie
patrupedă se utilizează NLA cu Imobilon (Aceppromazina+Etorfină), sau xilazină, sau
detomidină şi opţional infiltraţia analgezică intratesticulară (procaină, xilină, sau
bupivacaină). În condiţii de teren îndeosebi la armăsarii din rasele perfecţionate se
recurge la administrarea de analgezice nonopioide (xilazină, detomidină) evitând
utilizarea derivaţiilor fenotiazinici (relaxează penisul expunându-l accidentelor) sau a
narcozei (relaxează inelele ingvinale amplificând riscul evisceraţiei). Nu recomandăm
infiltraţiile analgezice ale cordonului testicular şi/sau ale testiculelor pentru procedeele
care presupun contenţionarea animalelor în decubit deoarece durata instalării
analgeziei (10-15 min) impune menţinerea animalului într-un decubit forţat prelungit
(anestezic+operator) ceea ce măreşte considerabil riscul apariţiei unor accidente şi
complicaţii.
La tăuraşi este eficientă anestezia cu un produşi xilazinici.
Contenţie: poziţie patrupedă sau decubitală - decubit dorsal pe masa de
operaţie sau în decubit lateral stâng cu legarea membrului posterior drept în "8".
Metode de castrare
A. Castrarea prin angiotripsie
- Cu cleşti speciali
- Prin ligatura cordonului testicular
Avantaje: aseptică; expeditivă; cu mai puţine riscuri postoperatorii; animalul poate fi
folosit imediat la muncă.
Dezavantaje: instinctul genezic dispare în câteva luni; edemul inflamator scrotal poate
fi masiv şi dispare lent prin plimbarea animalului după 10-14 zile; poate apare
gangrena învelitorilor testiculare; la armăsarii bătrâni cu cordoane testiculare groase
sunt frecvente insuccesele (nesuprimarea funcţiei testiculare).
Contraindicaţii: hernii ingvino-scrotale, colecţii scrotale, tumori testiculare, timp prea
rece sau prea călduros (ischemia sau vasodilataţia zonelor strivite complică
fenomenele de necrobioză cu gangrene uscate sau gangrene umede).
B. Orhidectomia
Castrarea prin ablaţia testiculelor se poate realiza prin mai multe metode:
- castrarea cu "testicul descoperit", sunt incizate toate învelitorile testiculare iar
exereza este doar testiculară;
- castrarea cu"testicul acoperit", se incizează tunica externă şi mijlocie a învelitorilor
testiculare iar exereza testiculului se face împreună cu tunica internă (punga
vaginală) a burselor testiculare;
- castrarea cu bursectomie, exereza testiculelor se face împreună cu toate învelitorile
testiculare.
495
CORNEL IGNA
16.3.1.1 CASTRAREA PRIN TRIPSIA CORDOANELOR TESTICULARE
16.3.1.1.1 CASTRAREA ARMĂSARILOR
Pregătiri preoperatorii: câmpul operator se spală cu apă şi săpun steril după

care se antiseptizează repetat.
Instrumentar: cleşte stop cordon, pensă Burdizzo.
Tehnica operatorie
Operatorul fixează testiculul în fundul pungii testiculare, menţinând cordonul testicular

întins, în timp ce cu cealaltă mână împinge cordonul testicular în direcţie cranială. Ajutorul
prinde întregul cordon în cleştele stop cordon, iar operatorul efectuează controlul aplicării
cleştelui – .
Operatorul preia cleştele stop cordon şi fixează gura pensei Burdizzo pe cordonul
testicular – .
Ajutorul strânge provizoriu pensa, iar operatorul face un nou control al fixării în
întregime a cordonului testicular în pensă. Ajutorul strânge pensa, pentru 20-30 de secunde,
strivind cordonul testicular, moment în care se aude un zgomot specific.
Pensa Burdizzo se mai aplică odată la 2-3 cm distanţă de prima aplicare, când dacă
prima strivire a fost corectă animalul nu mai simte durerea.
Se procedează identic şi cu cordonul opus, având grijă ca liniile de strivire ale celor
două cordoane testiculare să fie plasate intercalat pentru a nu produce gangrena pungilor
testiculare.
496
497
CORNEL IGNA
16.3.1.1.2 CASTRAREA TAURULUI

Contenţie: în poziţia patrupedă cu legarea membrelor posterioare în “8”sau în

decubit lateral drept cu legarea membrului posterior stâng în “8”.
Instrumentar: pensă Burdizzo sau cleşte Eschino-Eschini.
Tehnica operatorie
Operatorul se plasează în spatele animalului –  și .
Se tracţionează ventral testiculul, fixându-l cu o mână în fundul sacului scrotal – .
Deasupra testiculului (cca. 4-6 cm) se identifică cordonul testicular, fixându-l cu cealaltă
mână într-un pliu lateral al pielii scrotale – .
Ajutorul aplică pensa Burdizzo, strivind cordonul testicular (pensa se menţine închisă
timp de 20-30 de secunde) – .
La tineret pensa se aplică o singură dată, iar la animalele adulte de 2 ori, intercalând
liniile de strivire de la cele două cordoane – .
Se procedează identic şi cu cordonul testicular opus.
498



 

499
CORNEL IGNA
16.3.1.2 CASTRAREA ARMĂSARILOR ŞI TAURILOR PRIN

LIGATURA VASELOR SPERMATICE

Contenţie: în decubit lateral stâng cu legarea membrului posterior în “8” la armăsar

şi decubit lateral drept la taur cu legarea membrului posterior în “8”.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, , pense hemostatice, pensă chirurgicală, ace de

sutură, portac.
Tehnica operatorie
Tracţionarea testiculului asigură întinderea cordonului testicular. Incizia longitudinală a

pielii cordonului testicular – .
Se dilacerează digital cordonul testicular, izolând cordonul vasculo-nervos – .
Se ligaturează cu material resorbabil (catgut cromat) cordonul vasculo-nervos, firul fiind

trecut transfixic prin mezovascular – .
Sutura pielii în puncte separate simple cu fire neresorbabile – .
500


501
CORNEL IGNA
16.3.1.3 ORHIDECTOMIA ARMĂSARILOR
- PROCEDEUL CU TESTICUL DESCOPERIT -
Pregătiri preoperatorii: câmpul operator se spală cu apă şi săpun steril

după care se antiseptizează repetat.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, , pense de castrare (emasculatoare –
Reimers, Serra, Megelle, Verboczi, Hausmann, Frank).
Tehnici operatorii
Metoda cu armăsarul în decubit
Contenţie: în decubit lateral stâng cu legarea membrului posterior drept în

“8”
Timpii operatori
Se prinde cu o mână testiculul stâng, trăgându-l uşor spre exterior, în timp ce cu
cealaltă mână introdusă sub testicul se prinde cordonul acestuia fixând testiculul în
fundul sacului scrotal – .
Incizia tuturor învelitorilor testiculare, paralel cu rafeul median la 2 cm de acesta
şi pe o lungime de 10-15 cm – .
Operatorul menţine cordonul testicular întins, desprinde teaca vaginală externă –
 şi răsuceşte testiculul cu 180-720 –  pentru a aduce cordonul vascular în unghiul
de închidere a braţelor pensei unde forţa de strivire este mai mare.
Ajutorul aplică pensa de castrare pe cordon cât mai aproape de inelul inghinal –
, când pensa de castrare lipseşte din dotare hemostaza poate fi asigurată printr-o
ligatură transfixică prin mezovascular cu catgut cromat – .
Se procedează identic cu testiculul drept. Pensele se menţin pe cordonul
testicular timp de 5 minute la armăsarii în vârstă de până la 5 ani şi un număr de
minute egal cu numărul anilor peste această vârstă.
Se secţionează cordoanele testiculare imediat sub pensa de castrare (unele
pense au cuţit de secţionare propriu) sau la 2-3 cm de ligatura transfixică. Plăgile de
castrare nu se suturează.
502







503
CORNEL IGNA
Metoda cu armăsarul în poziţie patrupedă
Contenţie: în poziţie patrupedă cu legarea membrelor posterioare ca pentru

montă.
Timpii operatori
Operatorul se poate plasa în spatele animalului sau în partea lui stângă cu faţa
spre crupa armăsarului – .
Se imobilizează testiculul prin fixarea fermă de cordonul testicular trăgând uşor

în sens ventral – .
Succesiunea timpilor operatori este identică cu orhidectomia descoperită în

decubit – ,  şi .
504




505
CORNEL IGNA
- PROCEDEUL CU TESTICUL ACOPERIT -
Pregătiri preoperatorii: câmpul operator se spală cu apă şi săpun steril

după care se antiseptizează repetat.
Anestezie: neuroplegie sau NLA.
“8”.
Reimers, Serra, Megelle, Verboczi, Hausmann, Frank), ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Fixarea testiculului în fundul sacului scrotal – .
Incizia scrotului şi dartosului la 2 cm de rafeul median, paralel cu acesta pe
o lungime de 10-15 cm – .
Printr-o disecţie digitală eventual cu tampon montat se separă testiculul şi
cordonul acestuia acoperit de teaca vaginală şi de ţesutul conjunctiv al tunicii mijlocii
(celuloasa - fascia spermatică externă) – .
Eliberarea polului caudal al testiculului se face fie prin ruperea fie prin
secţionarea ligamentului director al testiculului (Gubernaculum testis).
După torsionarea testiculului şi a cordonului cu 180-720 (vezi castrarea cu
testicul descoperit) operatorul, ţinându-le întinse cu mâna dreaptă, îndepărtează cu
partea dorsală a mâinii stângi învelitorile testiculare spre inelul inghinal, facilitând
aplicarea pensei de către ajutor – .
Se procedează în mod identic cu celălalt testicul.
Hemostaza vaselor cordoanelor testiculare este o manoperă identică cu
cea din orhidectomia cu testicul descoperit (acelaşi necesar de timp).
Închiderea traiectului inghinal este opţională, putând fi realizată prin două
variante tehnice.
1. - Ligatură dublă transfixică a cordonului testicular amplasată deasupra
pensei de castrare – . Ligatura se strânge progresiv până ce firul pătrunde în ţesut.
Când pensa de castrare lipseşte din dotare o ligatură bine strânsă (material
resorbabil) poate asigura hemostaza. Exereza testiculului se face prin secţionarea
cordonului testicular la 2 cm. sub ligatură – .
2.- Aplicarea clupelor de castrare. Capătul liber al braţelor clupei se strânge
cu un cleşte special –  (realizând strivirea hemostatică a cordonului), iar apoi se
leagă cu un fir rezistent – . Cordonul testicular se secţionează la 3 cm. sub clupe –
. Ridicarea clupelor se face după o săptămână prin secţionarea firului de la unul din
capete. Porţiunea necrozată din cordon se elimină spontan după o săptămână de la
ridicarea clupelor.
506





507
CORNEL IGNA
- PROCEDEUL CU ORHIBURSECTOMIE -
Pregătiri preoperatorii: câmpul operator peritesticular se tunde, se spală

cu apă şi săpun steril după care se antiseptizează repetat.
Anestezie: xilazină+butorphanol, detomidină+butorphanol şi/sau opţional

narcoză inhalatorie.

“8” sau îm decubit dorsal cu membrele posterioare în flexie.

Reimers, Serra, Megelle, Verboczi, Hausmann, Frank), ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Se prind bursele testiculare tracţionându-le uşor în sens ventral – .
Incizia pielii în jurul gâtului ambelor pungi testiculare – .
Dilacerarea ţesutului conjunctiv şi a tunicii medii, evidenţiind şi individualizând

cordoanele testiculare – .
Aplicarea emasculatoarelor pe cordoanele testiculare acoperite de teaca

vaginală – , respectând aceleaşi reguli de hemostază şi exereza ca la metodele
precedente.
Sutura biplan cu material resorbabil a ţesuturilor situate subcutanat în plaga de

castrare – .
Pielea se suturează în puncte separate simple cu fire neresorbabile – .
508


 


509
CORNEL IGNA
16.3.1.4 ORHIDECTOMIA LA TAUR

Anestezie: neuroplegie (xilazină).
Contenţie : poziţia patrupedă sau decubit lateral drept cu legarea membrului

posterior stâng în “8”.
Instrumentar: bisturiu. foarfece .pense de castrare (Reimers .Serra

.Verboczi. White. Hausman. Franck). pense hemostatice. pensă chirurgicală. portac,
ace de sutură.
Metode operatorii: - cu taurul contenţionat în poziţie patrupedă;
- cu taurul contenţionat în decubit.
Procedee operatorii:
 cu testicul acoperit
 cu bursectomie
 cu testicul descoperit;
Tehnica operatorie
Indiferent de procedeul operator (cu testicul descoperit, acoperit sau cu

bursectomie) timpii operatori sunt identici cu cei din orhidectomia armăsarilor,
exceptând incizia pungilor scrotale care este înlocuită cu excizia fundului scrotal.
Extremitatea ventrală a sacului scrotal (1-3 cm) se excizează – , eliberând

polul caudal al ambelor testicule.
După excizie teaca vaginală subiacentă se retractă permiţând izolarea ulterioară

– .
Orhidectomia acoperită (cu extirparea pungii vaginale) este preferabilă deoarece

evită apariţia hidrocelului de castrare, complicaţie postoperatorie frecventă.
510
511
CORNEL IGNA
16.3.2 CASTRAREA LA BERBEC ŞI ŢAP

care se antiseptizează repetat. Pentru orhidectomie este necesară şi tunderea zonei
peritesticulare.
Anestezie: neuroplegie.
Contenţie: în decubit, poziţia şezând – .
Instrumentar: pensă Burdizzo sau cleşte de aplicat inele de ecadou pentru
castrarea prin tripsia cordonului testicular şi bisturiu, foarfece emasculatoare
(Verboczi, Hausman) pentru orhidectomie.
Metode şi procedee operatorii:

- tripsia cordonului testicular - cu pensa Burdizzo;
- cu inele de ecadou;
- orhidectomie - cu testicul acoperit

- cu testicul descoperit
- cu bursectomie
Tehnici operatorii
Procedeul de tripsie prin compresiune elastică
La miei în primele zile de viaţă se aplică la baza pungilor testiculare –  inele
elastice de cauciuc (inele ecadou) –  cu ajutorul unor cleşti speciali – , şi .
Procedeul de tripsie cu pensa Burdizzo

Se tracţionează ventral testiculul, fixându-l cu o mână în fundul sacului scrotal.
Deasupra testiculului (cca. 1-3 cm) se identifică cordonul testicular, fixându-l cu
cealaltă mână într-un pliu lateral al pielii scrotale. Ajutorul aplică pensa Burdizzo,
strivind cordonul testicular (pensa se menţine închisă timp de 10-20 de secunde). La
tineret pensa se aplică o singură dată, iar la animalele adulte de 2 ori ,intercalând
liniile de strivire de la cele două cordoane. Se procedează în mod identic cu testiculul
opus. Vezi detalii imagistice în tripsia cordonului testicular la taur.
Procedee de orhidectomie
Pentru procedeele cu testicul acoperit sau descoperit se excizează extremitatea
ventrală a sacului scrotal, eliberând polul caudal al ambelor testicule. După excizie
teaca vaginală subiacentă se retractă permiţând izolarea ulterioară. Derularea
următorilor timpi operatori
Orhidectomia acoperită (cu extirparea pungii vaginale) este preferabilă deoarece
evită apariţia hidrocelului de castrare, complicaţie postoperatorie frecventă la berbecii
şi ţapii castraţi cu testicul descoperit. Tehnica este identică tehnicilor de orhidectomie
la taur şi respectiv armăsar.
Orhidectomia cu bursectomie este mult mai rar practicată, tehnica operatorie
fiind asemănătoare orhibursectomiei armăsarilor.
512
 

 
513
CORNEL IGNA
16.3.3 ORHIDECTOMIA VIERILOR

Anestezie: neuroplegie (azaperone).
Contenţie: pentru tineret se preferă imobilizarea trenului posterior de către
un ajutor care suspendă animalul -1-5, iar pentru vierii adulţi contenţia în decubit
dorsal -8, cu membrele posterioare legate în flexie forţată.
Instrumentar: bisturiu. foarfece .pense de castrare (Reimers .Serra
.Verboczi. White. Hausman. Franck). pense hemostatice. pensă chirurgicală. portac,
ace de sutură.
Tehnici operatorii
Orhidectomia vieruşilor de 2 – 3 săptămâni

Incizia scrotului, dartosului şi tunicii medii la 1-2 cm de rafeul median şi paralel
cu acesta – .
Izolarea testiculului acoperit cu teaca vaginală.
Se aplică o pensă hemostatică pe cordonul testicular cât mai aproape de
bursele incizate – .
Exereza testiculului se face cu o pensă curbă aplicată deasupra pensei
hemostatice prin torsiunea limitată a cordonului – .
Se procedează identic cu celălalt testicul.
Plăgile operatorii se tratează deschis prin plombaj antiseptic (Manis, Suzotril
pulv.).
Orhidectomia vierilor de 3 – 4 luni

Incizia învelitorilor testiculare separat pentru fiecare testicul – , sau o incizie
unică pe rafeul median – .
Izolarea boantă a testiculelor şi individualizarea cordoanelor testiculare – .
Aplicarea pensei de castrare )se menţine aplicată timp de 3 – 4 minute) – .
Exereza testiculelor prin secţionarea cordoanelor testiculare distal de pensa de
castrare (razant la braţele pensei).
Orhidectomia vierilor adulţi

Tehnica de lucru este asemănătoare cu cea descrisă la vierii în vârstă de 3-4
luni – , ,  şi , exceptând izolarea testiculului care se face prin dilacerare
boantă. Manopera este greoaie şi adesea e necesar ca ţesutul fibros de la podul
posterior al testiculului (Gubernaculum testis) să fie secţionat – .
514




 




 515

CORNEL IGNA
16.3.4 ORHIDECTOMIA CÂINELUI
Pregătiri preoperatorii: tunderea zonei, spălarea câmpului operator cu apă

şi săpun steril după care se antiseptizează repetat.
portac, ace de sutură.
Tehnici operatorii
Procedeul cu testicul acoperit
Incizia pielii, în plan median, imediat în spatele bulbului penian – .
Împingerea unui testicul în plaga operatorie –  este urmată de incizia
celuloasei şi fibroasei şi de dilacerare şi izolarea testiculului – .
Pensarea cordonului testicular – .
Sub pensa hemostatică se execută ligaturare transfixică cu fir resorbabil a
cordonului testicular – .
Exereza testiculului se efectuează cu bisturiul, manevrându-i tăişul razant cu
pensa hemostatică – .
Se procedează în mod identic cu celălalt testicul.
Sutura plăgii cutanate (puncte separate simple cu material neresorbabil.
Procedeul prezintă dezavantajul neefectuării drenajului gravitaţional spontan
al pungilor testiculare şi în cazul apariţiei unor complicaţii postoperatorii traumatice
(inflamaţie scroto-dartroică) sau septice (edemul inflamator al burselor testiculare)
pentru instituirea drenajului este necesară incizia pungilor scrotale.
O variantă de execuţie o constituie abordarea operatorie prin incizia fiecărei
pungi testiculare urmată de izolarea boantă a testiculelor şi individualizarea
cordoanelor testiculare, aplicarea penselor hemostatice, efectuarea ligaturii transfixice
a cordonului testicular şi exereza testiculelor prin secţionarea cordoanelor testiculare
distal de pensele hemostatice (razant la braţele pensei). Bursele testiculare rămân
nesuturate, vindecându-se secundar.
Procedeul cu bursectomie
Incizia eliptică a burselor testiculare (scrot dartos) – .
Izolarea testiculelor şi individualizarea cordoanelor testiculare prin disecţie
boantă (vezi şi orhibursectomia armăsarilor).
Pensarea cordoanelor testiculare şi ligaturarea lor transfixică, sub pensele
hemostatice.
Secţionarea cordoanelor testiculare razant cu pensele hemostatice.
Sutura în surjet simplu cu material resorbabil a ţesuturilor situate subcutanat
în plaga de castrare.
Sutura pielii în puncte separate simple cu fire neresorbabile.
516






517
CORNEL IGNA
16.3.5 ORHIDECTOMIA MOTANULUI (COTOIULUI)
Pregătiri preoperatorii: epilarea scrotului ambelor pungi testiculare –  şi

eventual tunderea părului din zona peritesticulară. Spălarea câmpului operator cu apă
şi săpun steril şi antisepsia acestuia.
Anestezie: NLA sau N-NLA (rar practicată).
Contenţie: decubit sterno-abdominal cu trenul posterior ridicat.
Instrumentar: bisturiu, pense hemostatice, foarfece, portac, ace de sutură.
Tehnici operatorii
Procedeul cu testicul acoperit

Imobilizarea testiculelor în pungile testiculare şi incizarea acestora –  , (scrot
şi dartos).
Incizia şi dilacerare celuloasei şi fibroasei duce la izolarea testiculului.
Exteriorizarea testiculelor şi pensarea cordoanelor testiculare –  şi .
Pensele hemostatice se menţin aplicate 1-2 minute. Recurgerea la aplicarea unei
ligaturi cu material resorbabil pe fiecare cordon testicular este opţională.
Exereza testiculelor se poate face cu bisturiul, manevrându-i tăişul razant cu
pensa hemostatică (vezi orhidectomia câinelui) sau prin torsionare limitată – .
Ridicarea penselor de hemostază de pe cordoanele testiculare şi verificarea
eficacităţii hemostazei.
Pungile testiculare rămân nesuturate, vindecându-se secundar.
Procedeul cu testicul descoperit

Incizia tuturor învelitorilor testiculare (scrot, dartos, celuloasă, fibroasă
vaginală externă), exteriorizând testiculele.
Pensarea cordoanelor testiculare. Pensele hemostatice se menţin aplicate 1-2
minute.
În mod opţional se poate recurge şi la ligatura simplă sau transfixică cu fire
resorbabile a cordoanelor testiculare.
Exereza testiculelor prin secţionarea cordoanelor testiculare deasupra
penselor hemostatice şi/sau a ligaturilor – .
O variantă de execuţie constă în separarea tunicii vaginale de cordonul
spermatic (canal deferent, plexul papiniform, a. şi v. testiculară) care se pensează
lângă scrot – .
Se secţionează cu foarfecele tunica vaginală sau cordonul spermatic imediat
sub testicul
Se înnodă între ele tunica vaginală şi cordonul spermatic, pe suportul
reprezentat de pensa hemostatică – .
Se desface pensa hemostatică şi se excizează testiculul (se secţionează
deasupra nodului elementul anatomic nesecţionat anterior, fie teaca vaginala, fie
cordonul spermatic). Se verifică eficacitatea hemostazei.
518
 







519
CORNEL IGNA
16.3.6 ORHIDECTOMIA MASCULILOR DE IEPURE

Tehnici operatorii
Procedeul prin ligatură elastică

Acest procedeu este aplicabil doar la iepurii adulţi După aducerea şi fixarea
testiculelor în bursele testiculare, la baza acestora (gâtul burselor) se aplică câte o
ligatură elastică. Procedeul este extrem de dureros şi traumatizant.
Orhidectomia clasică
Procedeul este mai facil de executat la iepurii adulţi. La iepurii tineri mobilizarea
şi fixarea testiculelor este mult mai dificilă.
Aducerea testiculelor( prin masaj abdominal) în bursele testiculare şi fixarea lor
manuală – .
Incizia fiecărei burse testiculare – , este urmată de exteriorizarea testiculelor
acoperite (în sacul vaginal) – 
Aplicarea pe cordoanele testiculare a penselor hemostatice –  şi exereza
acestora prin torsiune limitată – .
Procedeul cu acces inghinal

Incizarea pielii la 0,5-1 cm cranial de baza furoului – .
Dilacerarea ţesutului subcutanat şi descoperirea celor două bandelete ale m.
drept abdominal.
Evidenţierea, la 0,5 - 1 cm lateral de linia mediană, a pungilor vaginale ale
testiculelor. Exteriorizarea pungilor vaginale se face, pe rând, cu ajutorul unei pense
chirurgicale – .
Plasarea testiculului in sacul vaginal, izolarea cordonului testicular și după ce a
fost torsionat se aplică pensa hemostatică.
Exereza testiculară se face prin torsiune limitată.
Sutura plăgii cutanate se face cu un singur fir neresorbabil amplasat in
profunzime după o tehnică de amplasare –  care să permită închiderea
concomitentă şi a celor două inele inghinale.
520
 





521
CORNEL IGNA
16.3.7 ORHIDECTOMIA MASCULILOR DE NUTRIE

Tehnici operatorii
Orhidectomia clasică
La masculii de nutrie pungile testiculare, practic lipsesc (animale spontan endo-
exorhide). Exteriorizarea prin palpație abdominală și mobilizarea inghinală a
testiculelor ca şi fixarea extrabdominală este dificilă.
Aducerea testiculelor( prin masaj abdominal) în bursele testiculare şi fixarea lor
manuală – .
Incizia fiecărei burse testiculare – , este urmată de exteriorizarea testiculelor
acoperite (în sacul vaginal) – .
Aplicarea pe cordoanele testiculare a penselor hemostatice –  şi exereza
acestora prin torsiune limitată – .
Plăgile pungilor testiculare rămân nesuturate, vindecându-se secundar.
Procedeul cu acces inghinal

Incizarea pielii la 0,5-1 cm cranial de baza furoului – .
Dilacerarea ţesutului subcutanat şi descoperirea celor două bandelete ale m.
drept abdominal.
Evidenţierea, la 0,5 - 1 cm lateral de linia median, a bursei eritroide
(diverticulelor testiculare). Exteriorizarea acestora se face cu ajutorul unei pense
chirurgicale – .
Plasarea testiculului in sacul vaginal, izolarea cordonului testicular si după ce a
fost torsionat se aplică pensa hemostatică.
Se procedează identic cu celalalt testicul.
Exereza testiculară se face prin torsiune limitată.
Sutura plăgii cutanate se face cu un singur fir neresorbabil amplasat in
profunzime după o tehnică de amplasare –  care să permită închiderea
concomitentă şi a celor două inele inghinale.
522
 
 

523
CORNEL IGNA
16.3.8 CRIPTORHIDECTOMIA ARMĂSARILOR
Indicaţii: critorhidia la ecvine este o anomalie genetică cu o incidenţa

dependentă de rasă. Din totalul de indivizi criptorhizi localizarea abdominală se
întâlneşte la cca 75% din cazuri, din care în 42% din caturi localizarea este unilaterală
dreaptă. Criptorhidismul bilateral se regăseşte la 14% din indivizii criptorhizi, în 8% din
cazuri afecţiunea fiind bilaterală.
Pregătiri preoperatorii: tunderea zonei, spălarea câmpului operator cu apă şi
săpun steril urmată de antiseptizare repetată a regiunii.
Anestezie: N-NLA, preferabilă fiind narcoza inhalatorie.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, pensă Ochsner (“en
coeur”), pense de castrare, pensă chirurgicală, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Incizia pielii deasupra inelului inghinal extern – 1.
Dilacerarea ţesutului conjunctiv şi evidenţierea inelului inghinal extern şi a
canalului inghinal – 2.
În criptorhidismul inghinal canalul este ocupat de testiculul incomplet migrat –
2.
Se deschide (incizează) tunica vaginală, iar după vizualizarea testiculului (de
cele mai multe ori este mic şi anormal dezvoltat), acesta se prinde cu o pensă,
exteriorizându-l – 3. Succesiunea ulterioară a timpilor operatori este identică cu cea
din castrarea cu testicul descoperit – vezi orhidectomia armăsarilor.
În criptorhidismul abdominal se introduce pensa “en coeur” în canalul inghinal
şi se prinde tunica vaginală (procesul vaginal – expansiune a peritoneului parietal)
împreună cu inserţia gubernaculumului testis, exteriorizându-le în plaga operatorie –
4.
Se deschide cu foarfecele procesul vaginal.
Prin tracţiuni uşoare asupra gubernaculumului testis se exteriorizează
epididimul testiculului ectopic care se pensează şi se exteriorizează în plagă împreună
cu testiculul – 5. În cazul ruperii gubernacumulului se lărgeşte accesul spre cavitatea
abdominală (celiotomie inghinală) prin incizia comisurii cranio-laterale a inelului
inghinal – 6, 7 şi 8. În unele cazuri este necesară închiderea prin sutură a celiotomiei
inghinale şi abordarea abdomenului prin laparatomie sublombară sau subilială (vezi
capitolele 14.2.4 şi 14.2.5). Se explorează cavitatea abdominală, căutând testiculul.
Reperarea acestuia poate fi înlesnită de identificarea palpatorie a ampulelor canalului
deferent situate dorsal de vezica urinară. Continuând palparea canalului deferent în
sens cranial se găseşte epididimul şi testiculul. Terminarea canalului deferent fără
epididim semnifică absenţa testiculului.
Pe cordonul testicular se aplică pensa de castrare – 9, sau în cazul unui
cordon scurt se execută o ligatură cu fir resorbabil sintetic. Exereza testiculului sau a
testiculelor.
Se închide canalul inghinal prin suturarea cu fir resorbabil sintetic a inelului
inghinal exterior (superficial) sau a peretelui abdominal (în cazul în care s-a recurs la
celiotomie).
Sutura plăgii cutanate în puncte separate simple cu material neresorbabil.
524







525
CORNEL IGNA
16.3.9 CRIPTORHIDECTOMIA CÂINELUI
Indicaţii: critorhidia la carnasiere reprezintă o cauză favorizantă a dezvoltării

seminoamelor (tumorilor testiculului nemigrat sau migrat incomplet).
Pregătiri preoperatorii: tunderea zonei, spălarea câmpului operator cu apă şi
săpun steril urmată de antiseptizare repetată a regiunii.
Anestezie: N-NLA, preferabilă fiind narcoza inhalatorie.
Instrumentar: bisturiu, pense hemostatice, pensă chirurgicală, depărtătoare,
Tehnica operatorie
Criptorhidectomia inghinală
Incizia pielii deasupra inelului inghinal extern – 1.
Dilacerarea ţesutului conjunctiv, evidenţiind testiculul poziţionat în canalul
inghinal – 2. Testiculului se prinde cu o pensă şi prin tracţiuni uşoare se aduce în
câmpul operator.
După secţionarea tunicii vaginale seexteriorizează testiculul – 3 şi 4.
Pensarea cordonului testicular.
Sub pensa hemostatică se execută ligaturare cu fir resorbabil a cordonului
testicular.
Exereza testiculului.
Se închide canalul inghinal prin suturarea cu fir resorbabil sintetic a inelului
inghinal exterior (superficial).
Sutura plăgii cutanate în puncte separate simple cu material neresorbabil.
Criptorhidectomia abdominală
Celiotomie mediană prepubiană ,incizia pielii - 5, retractarea laterală a
penisului şi descoperirea prin dilacerare a liniei albe, incizia acesteia – 6, deschizând
abdomenul.
Retractarea laterală a peretelui abdominal ventral şi descoperirea
gubernacumulului testis, care traversează inelul inghinal intern – 7.
Testiculul este adus în plagă prin tracţionarea blândă a gubernacumulului
testis – 8.
Pensarea, ligaturarea simplă sau transfixică şi secţionarea cordonului
testicular realizează exereza testiculară – 9.
Secţionarea gubernacumulului testis permite îndepărtarea testiculului – 9.
Sutura plăgii de celiotomie (sutura peritoneului şi a ţesutului fibros al liniei albe
se poate executa în surjet simplu (la câinii din rasele de talie mare ca şi la animalele
obeze se recomandă sutura în puncte separate simple); sutura ţesutului conjunctiv
subcutanat în surjet de tip endoversat cu material resorbabil; sutura pielii în puncte
separate simple cu fire neresorbabile).
526






527
CORNEL IGNA
16.3.10 CLAPONAJUL (CASTRAREA COCOȘILOR)
Anestezie: Hipnogal (100.150 mg x kgcorp per os).
Contenție: în decubit lateral.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, croșet, amigdalotom, pense anatomice,

depărtător autostatic (Gelpi), portac, ace de sutură.
Tehnică operatorie
Deplumarea ultimelor spații intercostale.
Incizia peretelui abdominal în ultimul spațiu intercostal sau în spatele ultimei

coaste, pornind decliv de la articulația costo-vertebrală pe o lungime de 3.5 cm – .
Aplicarea unui depărtător autostatic – .
Ruperea, cu croșetul, a peretelui sacului aerian abdominal – .
Exereza testiculului cu amigdalotomul cu ansă –  prin strângerea progresivă

a ansei sau cu polipotomul electric, ambele testicule fiind îndepărtate prin aceeași
incizie sau se execută pe partea opusă o celiotomie analoagă.
Plaga cutanată se închide prin sutură cu fire separate, neresorbabile.
528


529
CORNEL IGNA
16.4 INGRIJIRI POSTOPERATORII ÎN CASTRARE
În primele 24 de ore postoperator este necesară supravegherea atentă a

trezirii animalului din anestezie. Seroprevenţia antitetanică este obligatorie la toate
speciile susceptibile.
Postoperator în urma castrării prin metode nesângeroase, de tripsie a
cordoanelor testiculare, la animalele de talie mare (bou, cal) se produce un uşor edem
al învelitorilor testiculare care se remite spontan după 7-10 zile. Plimbarea uşoară la
pas ca şi mişcarea liberă în padoc sau pe păşune favorizează remisiunea edemului. În
cazurile grave este obligatorie monitorizarea atentă a stării generale a animalului,
îndeosebi temperatura, pentru a depista precoce complicaţiile septice. Acestea sunt
rare în cazul tripsiei cordoanelor testiculare Apariţia unui edem masiv poate necesita
1-2 administrări de antinflamatorii.sistemice.
Reluarea activităţii fizice, în cazul animalelor de sport sau tracţiune este
recomandat să se facă imediat postoperator (6-24 de ore).
La animalele supuse castrării prin orhidectomie monitorizarea atentă a
evoluţiei postoperatorii, în primele trei zile, se face prin examen clinic zilnic, evaluând
starea generală, aspectul local şi temperatura corporală.
Se va accorda importanţă protecţiei plăgilor operatorii (mai ales a plăgilor
deschise, nesuturate) împotriva contaminării ambientale accidentale şi/sau a celor
mijlocite de vectori animaţi (muşte). Animalele operate vor fi întreţinute în adăposturi
curate cu aşternut corespunzător. La animalele de fermă, în prima sătămână
postoperator, este recomandată întreţinerea în boxe individuale. Antisepsia plăgii
operatorii va fi efectuată până la vindecare ori de câte ori este considerat necesar.
Antibioticoterapia profilactică nu este uzitată în mod curent. Posibilitatea administrării
profilactice de antibiotice va fi evaluată individual pentru fiecare caz în parte, ţinând
cont de procedeul operator, de condiţiile de întreţinere şi în principal, de evoluţia
postoperatorie. Se va urmări şi existenţa drenajului spontan. Suspiciunea închiderii
premature a plăgii operatorii şi a formării de colecţii în pungile testiculare impune
verificarea digitală a existenţei drenajului (se îmbracă o mănuşă sterilă, se
antiseptizează plaga şi se introduce indexul în profunzimea plăgii). Protejarea plăgilor
deschise împotriva vectorilor animaţi, mai ales în sezoanele călduroase, se face prin
aspersarea directă pe plăgă şi/ sau în jurul lor a unor soluţii care fie prin mirosul lor
(eter iodoformat), fie prin compoziţie alungă sau combat muştele. Măsurile de
protejare a plăgilor operatorii împotriva autotraumatizării sunt necesare la animalele
de companie şi pot fi realizate prin aplicarea unui colier Elisabethan.
530
Furajarea animalelor castrate va fi reluată treptat pentru a evita colicile

datorate supraîncărcării abdominale postdietă.
Regimul de mişcare va urmări în faza postoperatorie imediată asigurarea unor
plimbări uşoare la pas timp de 20-30 de minute de 2-3 ori pe zi, ceea ce împidică
închiderea prematură a plăgilor cutanate, favorizând drenajul. După 5-6 zile animalele
pot fi întreţinute în padocuri sau pe păşune, beneficiind de un regim de mişcare
autoimpus. Reluarea antrenamentelor la animalele de sport sau a serviciului de
tracţiune se va face trepta după cca 2-3 săptămâni.
531
CORNEL IGNA
16.5 ACCIDENTE ŞI COMPLICAŢII ALE CASTRĂRII MASCULILOR
16. 5.1 ACCIDENTE ALE CASTRĂRII MASCULILOR
Clasificare:
- de contenţie
- de anestezie
- intraoperatorii
Accidente de contenţie
1. escoriaţii, plăgi, contuzii - terenul pe care se face contenţia este inadecvat
(pietre, cioburi, etc.)
2. arsuri în lanţ - manipulare necorespunzătoare a frînghiilor
3. dezinserţii musculare, rupturi musculare, entorse, luxaţii, fracturi (coxal, femur,
coaste)
- trântire brutală pe teren dur
- imobilizarea defectuoasă a membrului posterior
- nesincronizarea mişcărilor echipei care efectuează contenţia
4. fractura coloanei vertebrale - imobilizarea defectuoasă care permite cifozarea
animalului
5. rupturi ale viscerelor (stomac, ficat, splină)
- nerespectarea dietei restrictive preoperatorii
- trîntiri brutale cu nerespectarea decubitului indicat
6. pareze, paralizii (n. fibular, n. radial, n. facial)
- legare necorspunzătoare
- trântiri brutale
7. fenomene patologice cardio-vasculare (stări sincopale, aritmii cardiace, colaps) –
schimbarea imprudentă a decubitului (trecerea animalului din decubit lateral în decubit
dorsal)
8. accidentarea personalului ajutător
- materiale de contenţie inadecvate
- necunoaşterea metodei de contenţie
- coordonarea incorectă a echipei
Accidente de anestezie
1. sincopa reflexă - absenţa anesteziei (frecventă la armăsarii din rasele
uşoare, la cotoi);
2. din cauze anestezice propriu-zise (de inducţie, de profunzime, de trezire);
3. de risc anestezic preexistent - teren patologic (accidente respiratorii,
cardiovasulare, digestive, hepatice, renale, neuromusculare, oculare);
4. de tehnică anestezică (iatrogene).
532
Accidente intraoperatorii
1. EVISCERAŢIA - ieşirea viscerelor (mezouri, anse intestinale) prin traiectul

inghinal în plaga operatorie.
Cauze: - lărgimea exagerată a inelelor inghinale (anotimpul călduros, animale
bătrâne folosite intens la montă, metode anestezice inadecvate şi / sau supradozare
anestezică)
- deşirarea inelelor inghinale (tracţionarea exagerată a cordoanelor
testiculare)
Prevenire: examinarea completă a animalului preoperator (inclusiv examen
transrectal prin care se va preciza dimensiunea inelelor inghinale).
Când se constată animale cu inele inghinale largi se va alege unul din
următoarele procedee de orhidectomie:
 cu testicul acoperit şi ligatură dublă transfixică a cordonului testicular
 cu testicul acoperit şi cu traiectul inghinal închis prin ancorarea bontului de cordon
testicular la marginile inelului inghinal superficial - vezi tratamentul operator al herniei
scrotale reductibile
 cu testicul acoperit şi fixarea clupelor de castrare pe cordonul testicular
Tratament
Operaţia are caracter de urgenţă.
- Se reperează şi se evidenţiază în plaga de castrare cordonul testicular. Când
evisceraţia survine după efectuarea orhidectomiei aducerea în plagă a bontului de
cordon testicular este o manoperă dificilă, dar este obligatorie reperarea tecii vaginale.
- Se aplică 2 – 3 pense hemostatice pe marginile tecii vaginale. Un ajutor preia
pensele menţinându-le sub tensiune, evidenţiind traiectul inghinal.
- Operatorul repune prin taxis manual blând conţinutul eviscerat prin traiectul
inghinal în cavitatea abdominală.
- Închiderea traiectului inghinal se face prin sutură. Tehnicile de sutură sunt
identice cu cele utilizate în tratamentul herniei inghinale sau al herniei scrotale.
2. HEMORAGIA
Poate apare în timpul operaţiei – hemoragie primară sau postoperator – hemoragie
secundară.
După sursa sângerării:
hemoragia provenită din vasele cordonului testicular;
hemoragia provenită din vasele învelitorilor testiculare.
Cauze:
o tendinţe de hemofilie (măgar);
o animale bătrâne cu scleroza pereţilor vaselor cordonului testicular;
o angiotripsie incompletă ( pensă defectuoasă, nerespectarea timpului necesar
de efectuare a hemostazei);
o desprinderii trombusului obliterant;
o căderii sau desfacerii ligaturii de pe bontul cordonului testicular;
o secţionarea accidentală a cordonului testicular (în urma aplicării pensei de
castrare cu cuţitul spre inelul inghinal);
533
CORNEL IGNA
o ruperea cordonului testicular ( tracţionarea exagerată a cordonului;

tracţionarea exagerată sau accidentală a pensei de castrare; în momentul ridicării
animalului din decubit în cazul castrării cu clupe);
Prevenire:
- orhidectomie cu testicul acoperit şi ligatură dublă transfixică a cordonului
testicular, respectarea cu stricteţe a timpului necesar pentru hemostaza prin
angiotripsie.
Tratament
Hemoragia provenită din vasele învelitorilor testiculare, de obicei ea este
neînsemnată, şi se opreşte spontan.
Hemoragia cordonului testicular impune:
o Prinderea şi exteriorizarea cordonului testicular.
o Reaplicarea pensei de castrare sau atunci când nu este posibil se aplică o
ligatură transfixică.
o Când bontul cordonului testicular nu se poate prinde traiectul inghinal este
căptuşit cu comprese de tifon (tamponament compresiv sau sac Mickulicz) ca şi bursa
testiculară iar plaga operatorie se închide cu câteva fire de sutură. Tampoanele se
extrag după 24 – 48 de ore. Pe cale generală se administrează hemostatice
(fitomenadion, ser gelatinat, săruri de calciu). Se monitorizează hemodinamic
animalul.
o Deteriorarea constantelor hemodinamice impune celiotomia inghinală de
urgenţă şi definitivarea hemostazei (ligatură) bontului de cordon testicular aflat în
interiorul cavităţii abdominale.
3. RUPTURA RECTULUI apare pe fondul unui teren patologic favorizant

preexistent (proctite, leziuni ale mucoasei rectale) datorită eforturilor animalului.
Tratament – vezi sutura plăgilor rectului şi colostomia.
4. PROLAPSUL RECTAL recunoaşte aceleaşi cauze ca şi ruptura rectului.
Prevenire – un ajutor exercită o presiune externă asupra sfincterului anal în
timpul eforturilor animalului; anestezierea animalului.
Tratament – vezi tratamentul prolapsului rectal.
5. STOPUL CARDIORESPIRATOR este datorat traumatismului operator
exagerat (animale din rase perfecţionate cu temperament nervos, aplicarea incorectă
a pensei Burdizzo când durerea resimţită la prima aplicare se însumează cu cea
resimţită la a doua aplicare).
Prevenire – recurgerea la anestezie.
6. SINCOPA REFLEXĂ
534
16.5.2 COMPLICAŢII ALE CASTRĂRII MASCULILOR
Clasificare:
 Traumatice
 Septice
COMPLICAŢIILE TRAUMATICE ALE CASTRĂRII MASCULILOR
1. INFLAMAŢIA SCROTO-DARTOICĂ îmbracă un aspect edematos al pungilor

testiculare consecutiv castrării prin angiotripsie percutanată. Plimbarea animalului
duce în majoritate cazurilor la remiterea afecţiunii. În cazurile care nu retrocedează se
va suspiciona un edem inflamator septic.
2. EVISCERAŢIA vezi accidentele intraoperatorii.
3. HEMORAGIA vezi accidentele intraoperatorii.
COMPLICAŢII SEPTICE ALE CASTRĂRII MASCULILOR

Clasificare:
 Septice aerobe
 Septice anaerobe
Complicaţii septice aerobe ale castrării masculilor
1. FLEBITA DE CASTRARE este o complicaţie relativ uşoară, care trece de cele

mai multe ori neobservată.
Cauze: se produce atunci când cordonul testicular a fost secţionat prea jos (la
baza conului vascular).
Simptomatologie. Apare de obicei la cal după 2 – 5 zile de la castrare şi se
caracterizează printr-un edem inflamator de mărime variabilă, putând cuprinde şi
bursele testiculare. La examenul cordonului testicular se observă aspectul lui
edemaţiat, îngroşarea pereţilor venelor spermatice care prezintă lumenul obliterat cu
trombi infectaţi. Secreţia este la început seroasă, apoi devine purulentă. Tratamentul
include igienizarea locală a plăgii şi stimularea reactivităţii organismului prin plimbare
zilnică.
2. EDEMUL INFLAMATOR SEPTIC AL BURSELOR TESTICULARE este întâlnit
mai frecvent la cal şi porc.
Cauzele principale sunt nerespectarea condiţiilor de asepsie intraoperator, incizii
scurte care nu permit drenajul, adăpostirea postoperatorie în condiţii neigienice.
Simptomatologie. Afecţiunea se caracterizează printr-o tumefacţie accentuată caldă şi
dureroasă a pungilor testiculare. Marginile plăgii operatorii sunt aderente. Edemul se
extinde cuprinzând furoul, peretele abdominal ventral şi perineul fiind însoţit de
modificarea stării generale a animalului.
535
CORNEL IGNA
Tratamentul are la bază asigurarea drenajului (deschiderea largă a plăgilor de

castrare) şi antisepsia locală a acestora (pudre de antibiotice, chimioterapice,
aspersarea cu eter iodoformat 10%). În cazurile grave se instituie antibioticoterapia pe
cale generală.
3. HIDROCELUL DE CASTRARE reprezintă acumularea de lichid peritoneal între
foiţele tecii vaginale. Apare mai frecvent la ţap, berbec şi armăsar.
Cauze: animale castrate cu testicul descoperit la care neextirparea tecii vaginale
poate favoriza acolarea lor (sudarea) şi ulterior acumularea de lichid peritoneal.
Inciziile de dimensiuni reduse favorizează acolarea marginilor plăgii, iar dilataţia
anormală a gâtului tecii vaginale favorizează pătrunderea lichidului peritoneal în
cavitatea nou formată.
Simptomatologie: la cîteva zile după castrare se observă o tumefacţie cu aspect de
testicul. La palpare tumefacţia este fluctuantă şi reductibilă. Tumefacţia îşi măreşte
volumul în timpul deplasării animalului şi diminuă în repaus.
Tratament: deschiderea largă a plăgilor operatorii, debridarea pungii vaginale,
secţionarea gătului tecii vaginale şi a cordonului rămas.
Prevenire: castrarea prin procedeul cu testicul acoperit.
4. ABCESELE CORDONULUI TESTICULAR
Cauze: nerespectarea măsurilor de antisepsie în cursul operaţiei, întreţinerea
animalelor castrate în condiţii necorespunzătoarea de zooigienă.
Simptomatologie: respectă fazele evolutive clasice (I. Inflamatorie şi de infiltraţie
purulentă II formarea colecţiei purulente III abcedării spontane). Bursele testiculare
sunt tumefiate, zona centrală este fluctuentă, periferic edem inflamator, durere, febră,
jenă în mers.
Tratament: intervenţia chirurgicală constă în deschiderea abceselor, asigurarea
drenajului, extirparea ţesuturilor necrozate şi devitalizate, administrarea locală de
antibiotice.
5. FUNICULITA prezintă două forme evolutive: acută şi cronică.
Funiculita acută este întâlnită mai frecvent la vieri şi mai rar la armăsar.
Cauze: nerespectarea măsurilor de antisepsie în cursul operaţiei, întreţinerea
animalelor castrate în condiţii necorespunzătoarea de zooigienă.
Simptomatologie: debutează prin simptome generale alarmante (adinamie,
anorexie, febră} iar local se observă inflamaţia accentuată a burselor testiculare şi a
bontului de cordon testicular iar din plaga de castrare se scurge o secreţie seroasă,
fetidă. În absenţa tratamentului infecţia se extinde în cavitatea abdominală apărând
peritonita.
Tratamentul este chirurgical. Se deschid larg plăgile de castrare, la nevoie se
măresc inciziile. Se izolează cordonul testicular până în porţiunea sănătoasă. Se
aplică pensa de castrare sau o ligatură pe porţiunea sănătoasă a cordonului testicular
extirpând porţiunea infectată. Plăgile de castrare se debridează larg, se asigură
drenajul, se tratează deschis prin pudrare cu antibiotice sau chimioterapice. Pe cale
generală, până la vindecare, se administrează antibiotice.
Funiculita cronică reprezintă o induraţie proliferativă a bontului de cordon
testicular. Este mai frecventă la armăsari.
Cauze: infecţia cu Staphylococcus pyogenes aureus şi / sau cu Botyomyces equi
(mai rar).
536
Simptomatologie: afecţiunea recunoaşte trei forme evolutive, dependent de

localizare – f. extrainghinală, f. inghinală, f. abdominală, putând fi uni sau bilaterală.
I. Funiculita extrainghinală debutează prin apariţia unei neoformaţiuni de natură
conjunctivă, dură, scleroasă, roşietică. Acoperită de puroi este localizată perifunicular
şi este vizibilă între marginile plăgii de castrare întârziind cicatrizarea. Mărimea
neoformaţiunii oscilează de la mărimea unui ou la a unui cap de copil. Pe măsură ce
neoformaţiunea creşte apare şchiopătura iar animalul slăbeşte.
II. Funiculita inghinală se manifestă prin hipertrofia scleroasă a cordonului
testicular în traiectul inghinal. Jena în mers apare încă de la început.Palparea regiunii
relevă existenţa pe traiectul inghinal a unei neoformaţii fistulizate. Starea generală a
animalului este afectată (anorexie, apatie, febră).
III. Funiculita abdominală reprezintă forma cea mai gravă. Procesul de scleroză
depăşeşte inelul inginal superior. Debutul este însoţit de colici uşoare. Supuraţia
neoformaţiunii declanşează o peritonită gravă.
Tratamentul constă în extirparea neoformaţiunii:
- Blocarea traiectelor fistuloase cu tampoane îmbibate într-o soluţie antiseptică
- Incizia în felie de pepene a tesuturilor din jurul neoformaţiunii
- Izolarea prin dilacerare a neoformaţiunii
- Aplicare unei ligaturi pe o porţiune sănătoasă de cordon
- Exereza cordonului împreună cu noformaţiunea, aplicând pensa de castrare
sub ligatură
- Antisepsia medicamentoasă a plăgii
- Montarea unui dren pentru 1 – 3 zile
- Antibioticoterapie pe cale generală până la vindecare.
5. PERITONITA ACUTĂ apare în urma abceselor cordonului testicular şi / sau
a funiculitei netratate.
Complicaţii septice anaerobe ale castrării masculilor

1. EDEMUL MALIGN apare la berbec şi ţap.
Cauze: contaminarea plăgii de castrare cu Bacillus oedematiensis în asociere cu o
floră piogenă.
Simptomatologie: boala apare după 2 – 3 zile şi se caracterizează printr-o infiltraţie
sero-hemoragică a burselor care progresează rapid cuprinzând faţa ventrală a
abdomenului şi faţa internă a coapselor. Iniţial zona din jurul plăgii de castrare este
dureroasă şi crepită la palpare, apoi devine insensibilă, rece, de o culoare albăstruie.
Exsudatul este filant, fetid de culoare roşiatică. Starea generală este afectată.
Tratamentul constă în debridarea chirurgicală a focarului infecţios, excizarea
ţesuturilor devitalizate şi asigurarea unui drenaj eficient. Antisepsie medicamentoasă
locală. Pe cale generală se instituie până la vindecare antibioticoterapia.
2. GANGRENA TRAUMATICĂ este o complicaţie gravă, întâlnită mai ales la
berbec şi porc.
Cauze: traumatism operator exagerat care lasă în plaga de castrare ţesuturi
devitalizate susceptibile la infecţii cu o floră anaerobă.
537
CORNEL IGNA
Simptomatologie: marginile plăgilor au aspect livid, fiind acoperite cu un exsudat

seros, fetid, cu bule de gaz. Edemul cuprinde bursele testiculare şi se propagă spre
furou şi faţa ventrală a abdomenului. Starea generală este modificată (anorexie,
apatie, modificarea marilor funcţii).
Tratamentul preconizează:
- antisepsia mecanică a focarului infecţios,
- asigurarea drenajului,
- antisepsie medicamentoasă locală,
- infiltraţii perifocale cu ser antigangrenos,
- antibiotico sau chimioterapie pe cale generală.
3. TETANOSUL apare în urma contaminării plăgilor de castrare cu Clostridium
tetani.
Prevenire: seroprevenţie antitetanică.
538
CAPITOLUL XVII
TEHNICI – APARATUL GENITAL

FEMEL
539
CORNEL IGNA
17.1 OVARIECTOMIA
Indicaţii: vezi capitolul 16.3 – castrarea. Ovariectomia în scop terapeutic este

practicată mai ales pentru tumori ale ovarelor. Ovariectomia în scop ecomomic se
practică mai ales la scroafele întreţinute în sistem gospodăresc. La animalele de
companie operaţia este efectuată de regulă la cererea proprietarului.
17.1.1 OVARIECTOMIA PRIN COLPOTOMIE LA IAPĂ ŞI VACĂ
Procedeul este contraindicat la animalele cu infecţii vaginale, uterine şi/sau

urinare.
Pregătiri preoperatorii: dietă preoperatorie restrictivă de 36 de ore; la iepe
cu 12 ore înainte de operaţie se administrează prin tubaj naso-gastric 3-4 l de ulei
mineral; antibioticoterapie profilactică debutează cu 4 ore înainte de intervenţie;
evacuarea rectului prin exploraţie rectală; evacuarea vezicii urinare prin sondaj; pe
coadă se aplică prin înfăşare un pansament protector; zona perineală se spală cu apă
şi săpun steril după care se antiseptizează repetat; vaginul se irigă cu soluţii
antiseptice călduţe (bethadină sau chiar cu permanganat de potasiu 1o/oo).
Anestezie: neuroplegie (xilazină la vacă, detomidină la iapă), blocaj epidural
sacro-coccigian posterior şi analgezie de contact a fundului vaginului – .
Contenţie: în travaliu cu femela legată ca pentru montă.
Instrumentar: colpotom (bisturiu), ecrasor (Chassaignac).
Tehnica operatorie:
Protejând colpotomul cu indexul –  se introduce mâna în vagin şi se
secţionează fundul de sac dorsal al vaginului pe o lungime de 4-5 cm – .
Se deşiră peretele vaginal pătrunzând cu mâna în cavitatea abdomeno-pelvină.
Cu lanţul ecrasorului fixat pe mână – , urmărind un corn uterin se identifică ovarul
care se introduce în bucla ecrasorului.
Ajutorul strânge bucla ecrasorului şi începe secţionarea pediculului ovarian prin
mişcări rare 2 - 4 dinţi /minut.
Ovarul este menţinut tot timpul în palmă de operator şi odată detaşat este scos afară.
Celălalt ovar se extirpă la fel.
Plaga vaginală nu se suturează ea vindecându-se secundar prin înmugurire în
aproximativ 14 zile.
Dietă restrictivă pentru furajele de volum. Antibioticoterapie profilactică timp de
5-7 zile. Seroprevenţie antitetanică. Este preferabilă întreţinerea legată a femelelor
(eventual pe un pat înclinat cu trenul posterior ridicat), evitând adoptarea poziţiilor
decubitale care pot favoriza apariţia evisceraţiei postoperatorii.
540
 



17.1.2 OVARIECTOMIA PRIN CELIOTOMIE LA IAPĂ
541
CORNEL IGNA
Ovariectomia la iapă este o intervenţie chirurgicală majoră a cărei dificultate

majoră o constituie limitarea anatomo-topografică a expunerii ovarelor. Accesul pentru
extirparea ovarelor se poate realiza prin colpotomie (vezi tehnica precedentă), prin celiotomie
sau prin laparoscopie. Ovariectomia efectuată în scop teraputic pentru extirparea tumorilor
granuloasei ovariene (mai frecvente) se poate executa unilateral în cazul afectării unui singur
ovar. Ovariectomia pentru eliminarea comortamentului tipic perioadei estrale oferă rezultate
parţiale, 35% din iepele ovariectomizate continuând să aibă manifestări tipice căldurilor.
Tratamentul nimfomaniei severe prin ovariectomie are de asemenea eficacitate îndoielnică,
manifestările comportamentale putând avea şi o altă cauză decât afecţiunile ovariene.
Pregătiri preoperatorii: dietă preoperatorie restrictivă de 36 de ore; cu 12
ore înainte de operaţie se administrează prin tubaj naso-gastric 3-4 l de ulei mineral;
antibioticoterapie profilactică cu 4 ore înainte de intervenţie; administrare de
antiinflamatorii nesteroidice; pentru creerea câmpului operator regiunea se tunde, se
spală cu apă şi săpun steril şi se antiseptizează.
Anestezia şi contenţia sunt condiţionate de tipul de celiotomie practicat..
emasculator (pense de castrare – vezi modelele de la castrarea masculilor), ecrasor
Chassaignac, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie este dependentă de alegerea metodei de abordare a
ovarelor. Celiotomia poate fi (vezi subcap. aferente capitolului 15.2):
o mediană prepubiană, imediat în faţa glandei mamare – ;
o paramediană (dificil de executat);
o inghinală, deasupra inelului inghinal superficial în axul lung al acestuia;
o sublombară;
o subilială.
Indiferent de tehnica de abordare a ovarelor execuţia ulterioară a timpilor operatori
este similară. Explorarea abdomenului începe din bazin, pornind de la cervix,
continuând cu uterul şi înaintând palpatoriu spre vârful cornului uterin se va descoperi
ovarul, ca o formaţiune globuloasă cu o scobitură pronunţată (fosa de ovulaţie).
Ovarele sunt aduse pe rând în plaga operatorie şi în pediculul ovarian se injectează
un analgezic local (lidocaină 2%, procaină 2% - 5–10ml.). După câteva minute
ovarele sunt extirpate cu o pensă emasculator care se menţine pe pediculul ovarian
timp de 5 – 8 minute – . În cazul imposibilităţii exteriorizării ovarelor în plaga
operatorie, chirurgul cu ansa ecrasorului fixată pe mână pătrunde în abdomen,
reperează ovarul şi îl prinde între degete. Transferă apoi ansa ecrasorului peste ovar,
fixând-o în jurul pediculului ovarian – . Un ajutor strânge lent lanţul ecrasorului (2 – 3
dinţi pe minut), realizând exereza ovarului prin secţionarea hemostatică a pediculului
ovarian – . În exereza tumorilor ovariene este preferabilă ligaturarea transfixică
multiplă (fire resorbabile) a pediculului ovarian –  urmată de secţionare – . Breşa
de celiotomie se închide standard – vezi subcap. aferente capitolului 15.2.
Seroprevenţie antitetanică. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Administrarea
de analgezice antiinflamatorii nesteroidice pentru 1-2 zile. Antibioticoterapie
profilactică timp de 5-7 zile. Firele suturii tegumentare se înlătură după 8-12 zile.
Reluare activităţii după 30-40 de zile.
542
 



543
CORNEL IGNA
17.1.3 OVARIECTOMIA LA VACĂ
Pregătiri preoperatorii: dietă preoperatorie restrictivă de 36 de ore;

antibioticoterapie profilactică cu 4 ore înainte de intervenţie; pentru creerea câmpului
operator regiunea se tunde, se spală cu apă şi săpun steril şi se antiseptizează.
Anestezie: neuroplegie, blocaj analgezic paravertebral sau paralombar L2 –
L4 şi infiltraţie analgezică pe linia de incizie.
Contenţie: în poziţie patrupedă (laparatomie) sau în decubit lateral drept
(acces inghinal).
emasculator (pense de castrare – vezi modelele de la castrarea masculilor), ecrasor
Chassaignac, ace de sutură, portac.
Tehnici operatorii
Procedeul prin laparatomie

Celiotomie subilială în flancul stâng (vezi capitolul 15.2.5) – . Ovarele se por
aborda şi prin laparatomie sublombară (vezi capitolul 15.2.4).
Explorarea abdomenului începe din bazin, palpând cervixul, coarnele uterine
şi apoi ovarele.
Operatorul trece ansa ecrasorului peste ovar, fixând-o în jurul pediculului
ovarian –  (vezi şi ovariectomia la iapă). Exereza ovarului se face în interiorul
cavităţii abdominale prin strângerea lentă (2 – 3 dinţi pe minut) a lanţului ecrasorului
de către un ajutor. După ce ovarul detaşat este scos din abdomen se procedează în
mod identic cu ovarul congener.
Breşa operatorie din peretele abdominal se închide prin sutură – vezi
capitolele 15.2.4 şi 15.2.5.
Procedeul prin acces inghinal

Incizia pielii deasupra inelului inghinal superficial pe o lungime de 6 – 8 cm. –
.
Dilacerarea ţesutului conjunctiv aflat în canalul inghinal –  şi perforarea cu o
pensă hemostatică a peretelui profund al canalului inghinal (peritoneul).
Explorarea abdomenului se face cu două degete introduse prin plaga
operatorie înspre cavitatea pelvină – . Se palpează vezica urinară, între aceasta şi
peretele ventral al rectului descoperind ovarul.
Exteriorizarea pe rând a ovarelor şi exereza lor cu o pensă de castrare
(emasculator) – . Hemostaza este de minim 2 minute.
Sutura inelului inghinal inferior (superficial) se face cu material resorbabil
amplasat în puncte separate în “U”.
Sutura în surjet (material resorbabil) a ţesutului conjunctiv subcutanat.
Sutura pielii (puncte separate simple cu fire neresorbabile).
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii.. Antibioticoterapie profilactică timp de 5-7
zile. Firele suturii tegumentare se înlătură după 10-12 zile.
544




 
545
CORNEL IGNA
17.1.4 OVARIECTOMIA LA SCROAFĂ
Pregătiri preoperatorii: dietă preoperatorie restrictivă de 24 de ore; creerea

câmpului operator prin raderea regiunii, spălare cu apă şi săpun steril şi antiseptizare
repetată.
Anestezie: neuroplegie (Azaperone – Stresnil) şi infiltraţie analgezică pe linia
de incizie.
Contenţie: decubit lateral drept cu o înclinaţie caudo-cranială de 10-250 şi membrul
posterior stâng fixat în extensie. În condiţii de teren scroafa se fixează pe o scară care se va
înclina pentru a permite deplasarea masei intestinale înspre diafragmă, uşurând găsirea
ovarelor.
Instrumentar: bisturiu, pense hemostatice, foarfece, ovariotom (Hetzel), ac de
sutură (Moij, Reverdin).
Tehnica operatorie:
Operatorul se plasează în spatele scroafei.
Incizia pielii pe o lungime de 4-5 cm. pornind de sub unghiul extern al iliumului pe linia
care îl uneşte cu penultimul mamelon la scrofiţe –  şi cu 2-4 cm. mai jos şi mai in faţă la
scroafe – .
Dilacerarea ţesutului adipos subcutanat şi a musculaturii (m. oblic intern, m. oblic
extern şi m. transvers al abdomenului).
Perforarea peritoneului, în timpul unei mişcări respiratorii de expir, cu indexul –  şi
 sau cu o pensă hemostatică – , evitând decolarea acestuia de la peretele abdominal.
Identificarea ovarului se face cu cele două degete (indexului şi medianul) introduse în
cavitatea abdominală cu care se va descrie un semicerc postero-antero-superior – ,
prinzând şi exteriorizând iniţial ovarul stâng –  şi .
Ovarul se ablaţioneză împreună cu bursa ovariană (mezosalpinxul) cu ovariotomul
(Hetzel) menţinut pe pediculul ovarian cca. 1 minut – , sau prin torsiune limitată între două
pense hemostatice.
Ovarul drept se identifică la fel sau se procedează la depănarea cornului uterin stâng
până la bifurcaţie de unde se continuă pe cornul drept până la ovar – , a cărui exereză se
face la fel.
Controlul plăgii operatorii pentru a nu exista anse intestinale între planurile musculare.
Se dezleagă membrul posterior stâng ceea ce permite afrontarea planurilor musculare
dilacerate .
Închiderea plăgii operatorii prin sutura pielii în fire separate simple cu material
neresorbabil.
Imposibilitatea depistării ovarelor impune lărgirea breşei de celiotomie şi introducerea
mâinii în cavitatea peritoneală pentru identificarea şi exteriorizarea ovarelor. În aceste situaţii
plaga operatorie va fi suturată bi- sau trietajat , peritoneul şi musculatura cu fire resorbabile ,
pielea cu fire neresorbabile.
Seroprevenţie antitetanică. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii Firele suturii
546
 


 






 547

CORNEL IGNA
17.1.5 OVARIECTOMIA LA CĂŢEA ŞI PISICĂ

Procedeul prin celiotomie mediană
Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator prin tunderea

regiunii, spălare cu apă şi săpun steril şi antiseptizare repetată.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, depărtător autostatic, pensă
chirurgicală, croşet, ace de sutură, portac.
Tehnică operatorie
Celiotomie ventrală longitudinală mediană ombilico-pubiană, pornind de la 1 cm de
ombilic pe o distanţă de 3-6 cm spre pubis – .
Izolarea şi exteriorizarea ovarelor se poate face prin explorare digitală (indexul şi
mediusul) –  sau cu un croşet introdus în contact cu peretele abdominal iar în profunzime
se răsuceşte cu ansa spre plagă şi se exteriorizează uşor cu cornul uterin agăţat de croşet –
– . La femelele tinere pentru a reuși exteriorizarea ovarului poate fi necesară secționarea
ligamentului suspensor al ovarului.
Identificarea elementelor periovariene (ligamentului suspensor al ovarului, ovar,
mezoovar, oviduct, mezosalpinx, arteră și venă ovariană).
Hemostaza poate fi realizată cu:
a) - două fire de catgut trecute prin mezoovar, un fir se înnoadă împrejurul arterei şi
venei ovarienei –  iar celălalt fir peste mezosalpinx, oviduct şi ramura arterei uterine medii –
; sau
b) - cu o pensă hemostatică se face o breşă în mezoovar (caudal de artera şi vena
ovariană) prin care se introduce o pensă hemostatică, clampând artera şi vena ovariană – 
iar sub pensă se aplică apoi o ligatură cu un fir resorbabil – ; a doua pensă se aplică pe
oviduct şi ramura arterei ovariene medii –  și . Pentru siguranță se poate aplica o ligatură
și sub a doua pensă.
Exereza ovarului se poate face:
a) - prin secţionare cu foarfece deasupra ligaturilor – ; sau
b) - prin secţionarea mezoovarului (cu artera şi vena ovariană) deasupra ligaturii şi
primei pense hemostatice iar detaşarea ovarului se face prin torsiune limitată de a doua
pensă hemostatică – .
Plaga abdominală închide prin sutură (vezi capitolul 15.2.1) şi se protejează cu un
pansament antiseptic suturat sau îmbrăcat.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Protecţia
plăgii operatorii prin îmbrăcare cu o cămaşă Alfort şi/sau un colier Elisabethan. Firele
suturii tegumentare se înlătură după 7-10 zile.
548



 




549
CORNEL IGNA
17.1.6 OVARIECTOMIA LA PISICĂ

Procedeul prin laparatomie sublombară

regiunii, spălare cu apă şi săpun steril şi antiseptizare repetată.
Anestezie: NLA sau N-NLA
Contenţie: în decubit lateral drept –  sau sterno-abdominal în dispozitive
speciale – .
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, depărtător autostatic, pensă
chirurgicală, croşet, ace de sutură, portac.
Tehnică operatorie
Celiotomie sublombară pe o linie ce uneşte apofiza transversă a vertebrei L 4 (câţiva

centimetrii sub aceasta) cu penultimul mamelon pe o lungime de 3-4 cm. –  și .
Cu un croşet se abordează şi apoi se exteriorizează cornul uterin şi ovarul stâng – .
Hemostaza poate fi realizată cu două pense hemostatice aplicate una pe mezoovar,
clampând artera şi vena ovariană și a doua pe oviduct şi ramura arterei ovariene medii iar sub
pense se aplică ligaturi cu fire resorbabile – .
Exereza ovariană se face prin secționare cu foarfecele între pensele hemostatice și
ligaturi – .
Pentru ovarul drept se deplasează în sens ventral colonul descendent peste care se
introduce croşetul prinzând şi exteriorizând cornul uterin şi ovarul drept –  care se
ablaţionează la fel. Abordarea ovarului drept se poate face şi prin depănare (vezi ovariectomia
la scroafă).
Plaga abdominală se închide prin sutură.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Protecţia plăgii operatorii
prin îmbrăcare cu o cămaşă Alfort şi/sau un colier Elisabethan – . Firele suturii tegumentare
se înlătură după 7-10 zile.
550


 

 
551
CORNEL IGNA
17.1.7 LIGATURA OVIDUCTELOR LA CARNASIERE
Indicaţii: suprimarea funcției reproductive cu păstrarea instinctelor genezice.

Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator prin
tundrea regiunii, spălare cu apă şi săpun steril şi antiseptizare repetată.
Anestezie: N-NLA.
depărtătoare (depărtător autostatic), pense de baraj, ace de sutură, portac.
Tehnică operatorie
Celiotomie mediană postombilicală - vezi capitolul 15.2.1.
Explorarea abdomenului, identificarea și exteriorizarea unui ovar în plaga
operatorie – .
Identificarea elementelor periovariene (ligamentului suspensor al ovarului - ls, ovar -
o, mezoovar - mo, oviduct, mezosalpinx -ms, arteră și venă ovarian, corn uterin – cu,
ligament largi - ll) – .
Identificarea mezosalpinxului (pliului lateral al bursei ovariene - m.s.) care
suspendă oviductul – .
Identificarea oviductului pe a cărui lungime se aplică două ligaturi (fir
neresorbabil monofilament) mediate prin mezosalpinx – .
Secționarea oviductului între cele două ligaturi – . Este posibilă și rezecarea
unei porțiuni de oviduct dintre cele două ligaturi – .
Se procedează identic cu oviductul de pe partea opusă.
Plaga peretelui abdominal se închide clasic prin sutură - vezi capitolul 15.2.1.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Protecţia plăgii operatorii
prin îmbrăcare cu o cămaşă Alfort şi/sau un colier Elisabethan – . Firele suturii tegumentare
se înlătură după 7-10 zile.
552





553
CORNEL IGNA
17.1.8 OVARIOHISTERECTOMIA LA CARNASIERE
Indicaţii: prolaps uterin cu leziuni ireversibile, piometru, metrite cronice,

neoplasme, plăgi întinse cu ţesuturi devitalizate (rezultate în cele mai multe cazuri în
urma distociilor şi a unor manopere obstetricale inadecvate, gangrena uterului,
neoplasme.
Anestezie: N-NLA.
depărtătoare (depărtător autostatic), pense de baraj, ace de sutură, portac.
Tehnică operatorie
Celiotomie mediană ombilico-pubiană - incizia longitudinală a pielii şi a ţesutului
conjunctiv subcutanat pe mijlocul feţei ventrale a abdomenului este urmată de incizia linie albe
şi a peritoneului - vezi şi capitolul 15.2.1.
Exteriorizarea în plaga operatorie a unui corn uterin şi a ovarului – .
Plasarea a două pense hemostatice pe ligamentul ovarian (conţine a. şi v.
ovariană) –  iar a treia pensă hemostatică se plasează pe ligamentul utero-ovarian
(mezoovar, ligament propriu) între cornul uterin şi ovar – .
Secţionarea ligamentelor ovariene se face între ovar şi a doua pensă
hemostatică.
Plasarea unei ligaturi (material resorbabil) sub prima pensă hemostatică – ,
care se ridică, urmată de o a doua ligatură amplasată transfixic prin ligamentul ovarian
–  şi secţionarea acestuia – .
Repetarea procedurilor pentru ovarul de pe partea opusă ( – ).
Dilacerarea boantă a ligamentelor late (largi) ale uterului, până la bifurcaţia
coarnelor uterine – .
Plasarea a două pense hemostatice (sau de baraj) pe corpul uterin caudal de
bifurcaţia coarnelor uterine – .
Ligatura a. şi v. uterine (material resorbabil) în spatele pensei plasate pe uter,
pe ambele feţe ale corpului uterin – .
Secţionarea uterului razant cu pensa hemostatică – .
Închiderea în bont a corpului uterin printr-o sutură (material resorbabil)
Cusching peste pensă – .
Sutura plăgii de celiotomie - vezi capitolul 15.2.1.
Îngrijiri postoperatorii.
Protecţia plăgii operatorii prin îmbrăcare cu o cămaşă Alfort şi/sau un colier
Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Combaterea stărilor de şoc.
Antibioticoterapie timp de 5-7 zile. Firele suturii tegumentare se înlătură după 7-10
zile.
554


 
 





  
555
CORNEL IGNA
17.2 ACCIDENDE ŞI COMPLICAŢII ALE CASTRĂRII FEMELELOR
Accidente de contenţie sunt mai rare decât cele întâlnite în castrarea

masculilor. La scroafele foarte grase adesea, efortul pe care îl fac pentru a se
sustrage contenţiei se soldează cu decese subite datorate unei cardiomiopatii de
stres.
Accidente de anestezie (vezi castrarea masculilor).
ACCIDENTE OPERATORII
SINCOPA – datorată absenţei anesteziei.

DECOLAREA PERITONEULUI este rezultatul efectuării incorect a perforării
peritoneului (la scroafă) fapt ce predispune la eventraţii sau evisceraţii. Când la
perforarea peritoneului se întâmpină rezistenţă, pentru a preveni decolarea, se
recomandă efectuarea cu o pensă a unui pliu peritonial în care se face o butoniere cu
foarfeca. Tratamentul decolării peritoneale constă în sutura în surjet a breşei
peritoneului cu fir resorbabil.
PERFORAREA INTESTINULUI apare în urma secţionării sau perforării
brutale, nedozate, a peritoneului mai ales la scroafele neţinute la dietă, dar şi la iapă şi
la vacă în ovariectomia prin colpotomie. Poluarea cu materii fecale a cavităţii
abdominale expune animalul la riscul instalării unei peritonite grave. Tratamentul
constă în lavajul cavităţii peritoniale şi enterorafia perforaţiei.
RUPEREA CORNULUI UTERIN şi deşirarea mezoovarului şi/sau
ligamentului larg se întâlneşte mai ales la scrofiţe în timpul manoperei de depănare.
Tratamentul vizează lărgirea breşei abdominale, ligatura arterelor şi venelor ovariene
şi uterine, apluicarea unei suturi endoversate pe bontul restant de corn uterin.
HEMORAGIA INTERNĂ survine din:
- manipularea greşită a colpotomului soldată cu lezarea aortei abdomile;
- tracţiuni exagerate ale ovarului cu ruperea vaselor ovariene conţinute de
mezoovar ;
- aplicarea greşită sau insuficientă a penselor de castrare (ovariotoame) sau a
ecrasorului;
- deraparea ligaturilor sau desprinderea lor prin deşirarea mezoovarului.
556
Tratamentul constă în reintervenţie precoce cu asigurarea hemostazei şi

compensare volumică(vezi partea I-a, hemostaza, terapia intensivă, traumatologiea).
Hemoragiile aortei abdominale sunt extrem de grave motiv pentru care se recomandă
abaterea animalului.
557
CORNEL IGNA
COMPLICAŢII POSTOPERATORII DUPĂ OVARIECTOMIE
SEROMUL este o colecţie limfo-sero-sansvinolentă care se formează într-un

spaţiu de clivaj între două planuri anatomice ca urmare a traumatismelor operatorii
exagerate ale peretelui abdominal. Prognosticul este în general favorabil,
neexcluzându-se riscul infecţiei.
Tratamentul constă în evacuarea colecţiei prin puncţie, stimularea resorbţiei
lichidine şi acolării structurilor anatomice decolate (rubefacţii).
SUPURAŢIA PLĂGII OPERATORII survine în urma nerespectării măsurilor
de asepsie şi antisepsie operatorie şi/sau menţinerii femelei în condiţii de igienă
necorespunzătoare.
Tratamentul constă în drenajul colecţiilor, antisepsie locală masivă, repetată
şi administrarea de antibiotice pe cale generală.
EVENTRAŢIA apare mai frecvent la scroafe în urma unei breşe parietale
operatorii exagerate sau a decolării peritoneului şi la animalele mici în urma suturii
defectuoase a peretelui abdominal ventral
Pentru tratament vezi capitolul cu tehnicile operatorii în herniile voluminoase
şi în eventraţie.
EVISCERAŢIA este întâlnită la căţea şi pisică, fiind adesea consecinţa
smulgerii firelor de sutură cutanată cu dinţii.
Tratamentul presupune dializa peritoneală cu soluţii hipotone şi antibiotice,
vivifierea marginilor plăgii peretelui abdominal, montarea unor mijloace de drenaj,
suturarea peretelui abdominal. Antibiotico- sau chimioterapie pe cale generală.
HERNIA TRANSMEZENTERICĂ este întâlnită la iapă şi vacă în ovariectomia
prin flanc cauzată de perforarea mezenterului cu lanţul ecrasorului. Simptomatologia
este tipică sindromului de abdomen chirurgical acut.
Tratamentul presupune reintervenţia operatorie precoce şi sutura breşei
mezenterice.
PERITONITA recunoaşte drept cauze perforarea intestinului şi/sau
nerespectarea regulilor de asepsie şi antisepsie (vezi şi castrarea masculilor).
Tratamentul presupune dializa peritoneală cu soluţii hipotone şi antibiotice,
instituirea drenajului peritoneal. Antibiotico- sau chimioterapie pe cale generală.
558
CHIŞTII MEZOOVARULUI ŞI/SAU MEZOSALPINXULUI apar în urma

ligaturi cu fire neresorbabile, la scroafă, căţea şi pisică şi prin iritaţia locală produsă
determină călduri false. Preventiv se recomandă ca ovariectomia să fie însoţită de
extirparea bursei ovariene şi a mezosalpinxului. Tratamentul constă celiotomie şi
extirparea chiştilor.
559
CORNEL IGNA
17.3 HISTEROTOMIA
Indicaţii: exces de volum al fătului, angustie pelvină, prezentări şi poziţii distocice nerezorvabile
prin manopere obstetricale, torsiuni şi hernii ale uterului gestant, atrezie vulvo-vaginală, spasm al
cervixului, hidropizia învelitorilor fetale, fetuşi morţi emfizematoşi, obţinerea de produşi germ-free.
Histerotomia (operaţia cezariană) este o urgenţă chirurgicală.
17.3.1 HISTEROTOMIA LA IAPĂ

Histerotomia la iapă este o urgenţă chirurgicală, execuţia ei în timp optim condiţionând rezultatul final,
respectiv supravieţuirea mamei şi a fătului. Analiza factorilor care stau la baza eşecului intervenţie arată ca în 95 %
din cazuri educaţia medicală precară a proprietarului de cai reprezintă principalul factor limitativ.
Într-un studiu întreprins în ţară (Igna şi Bolte – 2004) pe 54 de iepe (1988-2003) sunt relevate numeroase şi
grave tare în pregătirea profesională a proprietarilor, 68,5 % dintre aceştia fiind surprinşi de iminenţa fătării,
sesizând târziu sau manifestând dezinteres faţă de dramatismul evoluţiei unei parturiţii distocice. Sprijinul medicului
a fost solicitat în 74 % din cazuri după 24 de ore de la declanşarea parturiţiei. Prezentarea în unităţi medicale cu
servicii specializate de chirurgie s-a făcut în 92 % din cazuri după o temporizare excesivă care a dus la depăşirea
intervalului util pentru operaţie, prognosticul vital pentru făt fiind nul, iar şansele de supravieţuire ale mamei
scăzând considerabil. La 85 % din cazurile la care s-a recomandat tardiv intervenţia chirurgicală, transferul
animalului în condiţii de clinică a fost precedat de intervenţii empirice eşuate de rezolvare a distociei: tracţionări
excesive ale extremităţilor fetuşilor; fetotomii incomplete; manipulări intrauterine soldate cu deşirări ale peretelui
uterin; explorare intrauterină cu contaminare externă.
Observaţiile comparative pe cazuri cu distocii recente, sub 2 ore şi cu fetuşi vii şi pe cazuri cu distocii de
peste 12 ore de la declanşarea parturiţiei, arată că există o corelaţie directă între prognosticul defavorabil şi timpul
scurs de la declanşarea parturiţie. Din analiza evoluţiei cazurilor luate în studiu, rezultă că diagnosticul de distocie
şi de operabilitate trebuie precizat în primele 1 – 4 ore de la declanşarea parturiţiei, iar operaţia are o prognoză
favorabilă dacă se efectuează în acest interval temporar. După 6 ore de la debutul parturiţiei, prognosticul devine
defavorabil pentru mânz, şansele de supravieţuire scăzând cu 20 – 25 % la fiecare trei ore scurse peste intervalul
optim. După declanşarea fătării şansele de supravieţuire ale iepei, ca şi cele ale unei evoluţii postoperatorii fără
complicaţii, scad cu 5 – 10 % la fiecare trei ore scurse peste intervalul de 15 – 18 ore. Comparativ cu datele
referitoare la timpul oportun pentru histerotomia bovinelor este de remarcat că pentru ecvine durata intervalului
între declanşarea fătării şi momentul optim pentru efectuarea operaţiei cezariene se reduce cu peste 75 %.
Cazuistica clinică analizată în acest studiu demonstrează că în momentul parturiţiei doar 8 % din proprietarii de
iepe au adoptat o conduită judicioasă.
Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator prin tunderea regiunii, spălare cu apă şi
săpun steril şi antiseptizare repetată. Antisepsia cavităţii vaginale.
Anestezie: N-NLA (preferabil cu narcoză inhalatorie).
Contenţie: dependent de modul de abordare (tipul celiotomiei) în decubit lateral drept sau în decubit
dorsal.
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, depărtătoare tip valvă, pensă chirurgicală, frânghiuţe
sau lanţuri pentru extracţia fătului, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie.
Celiotomie subilială sau mediană ombilico-pubiană. Explorarea cavităţii abdominale şi exteriorizarea unei
porţiuni din cornul uterin gestant – , (de regulă marea curbură). Incizia peretelui uterin – . Incizia anexelor
fetale şi dirijarea scurgerii lichidelor la exteriorul abdomenului, sau chiar aspirarea lor mai ales în cazul fetuşilor
emfizematoşi. Explorarea cornului uterin şi exteriorizarea (în funcţie de poziţia şi prezentarea fătului) fie a
membrelor posterioare, fie a membrelor anterioare şi a capului – . Extragerea fătului – . Unul sau două
ajutoare menţin uterul exteriorizat, prevenind retracţia lui în cavitatea abdominală şi implicit poluarea acesteia cu
lichide fetale (risc ridicat de peritonită si şoc toxico-septic în cazul fetuşilor morţi - emfizematoşi). Când extragerea
placentei nu este posibilă cu uşurinţă (desprindere greoaie) ea se îndepărtează doar 5-10 cm de la marginile plăgii
uterine pentru a nu fi inclusă în sutura plăgii uterine. Histerorafia (sutura uterului) se va efectua biplan extramucos
cu fire resorbabile. Primul strat de sutură, efectuat în surjet simplu include sero-musculara uterului – . Stratul al
doilea de sutură include tot sero-musculara uterului, fiind inserat un surjet endoversat (surjet Cushing sau Lembert)
– . Plaga de celiotomie se închide prin sutura etajată a peretelui abdominal – vezi capitolul 15.
Îngrijiri postoperatorii. Seroprevenţie antitetanică. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Combaterea
stărilor de şoc. Antibioticoterapie profilactică timp de 7-10 zile. Firele suturii tegumentare se înlătură după 8-12 zile.
Reluare activităţii după 30-40 de zile.
560
 


561
CORNEL IGNA
17.3.2 HISTEROTOMIA LA VACĂ

regiunii, spălare cu apă şi săpun steril şi antiseptizare repetată. Antisepsia cavităţii vaginale.
Anestezie: neuroplegie, blocaj analgezic, regional TXIII, LI, L II şi infiltraţie analgezică pe
linia de incizie.
Contenţie: în poziţie patrupedă sau în decubit (lateral drept, stâng sau dorsal).
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, depărtătoare tip valvă, pensă
chirurgicală, frânghiuţe sau lanţuri pentru extracţia fătului, ace de sutură, portac.
Tehnici operatorii
Sub contenţia în poziţie patrupedă
Celiotomie sublombară ventrală sau subilială în flancul drept sau stâng, dependent de
localizarea gestaţiei  –  (– supraomental; – infraomenal dreapta; – infraomenal
stânga; – extraomenal).
Explorarea cavităţii abdominale şi exteriorizarea parţială a cornului uterin gestant. În
celiotomia executată în flancul drept pentru abordarea cornului uterin gestant localizat
supraomental sau infraomental este necesară îndepărtarea în sens cranial a foiţei (–lor)
omentale –  și . După exteriorizarea cornului uterin gestant omentul se introduce sub
acesta în scopul menţinerii masei intestinale şi evitării evisceraţiei intraoperatorii. În celiotomia
subilială executată în flancul stâng pentru abordarea cornului uterin gestant localizat
extraomental sau infraomental este necesară tracţionarea în sens cranial a fundului de sac
caudo-dorsal al rumenului – . Foiţa externă a omentului rămâne situată ventral sau după
cornul uterin – . Este preferabilă exteriorizarea unei porţiuni de uter care conţine membrele
sau capul fetusului – . Când nu se reuşeşte este indicată exteriorizarea unei porţiuni din
apropierea vârfului cornului uterin. Incizia peretelui uterin se face în lungul marii curburi a
porţiuni exteriorizate, evitând marile vase – .
Exteriorizarea membrelor posterioare sau a capului şi a membrelor anterioare care vor fi
legate cu frânghiuţe sau lanţuri, mijloace care vor permite unor ajutoare să extragă fătul – .
În momentul extragerii are loc exteriorizarea unei porţiuni uterine mai mari, situaţie care
trebuie menţinută de către operator şi un ajutor, facilitând ulterior sutura plăgii uterine înafara
cavităţii abdominale. Extragerea placentei sau atunci când nu este posibil, îndepărtarea ei din
vecinătatea plăgii uterine (se evită includerea anexelor fatale în straturile de histerorafie).
Introducerea în cavitatea uterină a unei medicaţii specifice preponderent antiinfecţioasă
(bujiuri, pesarii). Sutura uterului se realizează cu materiale resorbabile. Tehnica de
histerorafie este identică cu cea prezentată la iapă. Închiderea plăgi abdominale prin sutură –
vezi capitolul 15.
562
 
 

 
563
CORNEL IGNA
Sub contenţia în decubit
Variante de celiotomie ( dependent de localizarea gestaţiei, tipul distociei , stare fătului ):
- sublombară sau subilială (dreaptă sau stângă) –  şi ;
- paramediană (dreaptă sau stângă) –  şi ;
- mediană ombilico-pubiană (până în faţa glandei mamare) – .
Explorarea cavităţii abdominale şi exteriorizarea parţială a cornului uterin gestant – .
Izolarea cu câmpuri sterile a cavității abdominal.
Abordarea uterului gestant localizat infraomental (în bursa omentală între cele două feţe
ale omentului) ca şi pentru localizarea supraomentală (deasupra foiţei omentului profund)
procedura este identică cu cea prezentată în accesul prin flancul drept sub contenţie în poziţie
patrupedă.
O abordare facilă a cornului uterin gestant localizat extraomental (dispoziţie topografică

rară) este posibilă prin oricare din cele trei variante de celiotomie. Ceilalţi timpi operatori
(exteriorizarea uterului, histerotomia, extragerea fătului, histerorafia, închiderea prin sutură a
plăgii de celiotomie) sunt identici cu cei prezentaţi anteriori.
Îngrijiri postoperatorii. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Combaterea stărilor de

şoc. Antibioticoterapie profilactică timp de 5-7 zile. Firele suturii tegumentare se înlătură după
12-14 zile.
564


 

565
CORNEL IGNA
17.3.3 HISTEROTOMIA LA SCROAFĂ

raderea regiunii, spălare cu apă şi săpun steril şi antiseptizare repetată.
Anestezie: neuroplegie sau NLA şi infiltraţie pe linia de incizie.
Contenţie: decubit lateral ( drept sau stâng) sau în decubit dorsal în funcţie
de procedeul operator.
de sutură, portac.
Tehnica operatorie.
Pentru abordarea uterului gestant există trei modalităţi de celiotomie:
 sublombară – ;
 ventro-laterală –  (asemănătoare cu celiotomia subhipocondrală de care diferă doar
prin direcţie, care este cranio-caudală, paralel cu vena epigastrică;
 mediană – .
Explorarea cavităţii abdominale şi exteriorizarea bifurcaţiei şi a corpului uterin –
.
Izolarea cavităţii abdominale.
Incizia corpului uterin în imediata apropiere a bifurcaţiei coarnelor uterine – ,
este soluţia tehnică preferabilă. În imposibilitatea abordării corpului uterin, este
necesară exteriorizarea şi incizarea pe rând întâi a unui corn uterin şi apoi, după
extragerea fetuşilor, a celuilalt corn uterin.
Extragerea fetuşilor se face de către operator în timp ce un ajutor mobilizează
prin palpaţie, fiecare fetus, spre plaga uterină – . Se extrag întâi toţi fetuşii dintr-un
corn uterin şi apoi se trece la extragerea purceilor din celălalt corn uterin. De regulă
fiecare purcel este extras împreună cu placenta aferentă. Când învelitorile fetale nu se
desprind cu uşurinţă, ele vor fi lăsate pe loc pentru a fi eliminate ulterior spontan.
În fiecare corn uterin se introduce o medicaţie antiseptică specifică (în mod
obişnuit bujiuri sau pesarii cu antibiotice sau chimioterapice).
Se verifică libertatea corpului uterin (eventuala angajare şi blocare a unui fetus).
Histerorafia (sutura uterului) se va efectua biplan extramucos cu fire resorbabile.
Primul strat de sutură, efectuat în surjet simplu include sero-musculara uterului. Stratul
al doilea de sutură include tot sero-musculara uterului, fiind inserat un surjet
endoversat (surjet Cushing sau Lembert).
Sutura plăgii de celiotomie – vezi capitolul 15.
Seroprevenţie antitetanică. Antibioticoterapie timp de 5-7 zile. Antisepsia zilnică a
plăgii operatorii. Combaterea stărilor de şoc.
566
 

 

567
CORNEL IGNA
17.3.4 HISTEROTOMIA LA CARNASIERE

Anestezie: NLA sau N-NLA (cu narcoză inhalatorie).
de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Celiotomie mediană ombilico-pubiană - incizia longitudinală a pielii şi a ţesutului
conjunctiv subcutanat pe mijlocul feţei ventrale a abdomenului este urmată de incizia linie albe
şi a peritoneului - vezi şi capitolul 15.2.1.
Expunerea uterului gestant –  şi izolarea carităţii abdominale.
Incizia corpului uterului – , (atenţie a nu provoca deşirarea bifurcaţiei).
Angajarea prin presiune digitală extrauterină a primului fetus în plaga uterină –
.
Extracţia fetusului. Secţionarea învelitorilor fetale – , exteriorizarea parţială a
fetusului, clamparea şi secţionarea cordonului ombilical – , extracţia fetusului şi apoi
a placentei – .
O metodă mai expeditivă constă în extracţia fetuşilor înveliţi în placenta intactă.
După extracţie un ajutor va acorda primele îngrijiri (secţionarea placentei, clamparea
şi secţionarea cordonului ombilical, asigurarea libertăţii căilor aeriene, supravegherea
respiraţiei noilor născuţi.
Angajarea şi extracţia celorlalţi fetuşi presupune reluarea manoperelor 3-6.
Histerorafia (sutura uterului) –  se va efectua biplan extramucos cu fire
resorbabile.
Primul strat de sutură, efectuat în surjet simplu include sero-musculara uterului
– .
Stratul al doilea de sutură include tot sero-musculara uterului, fiind inserat un
surjet endoversat (surjet Cushing sau Lembert) – .
Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii.
Combaterea stărilor de şoc. Antibioticoterapie timp de 5-7 zile.
568
 




569
CORNEL IGNA
17.4 EPISIOTOMIA LA CARNASIERE
Indicaţii: facilitarea accesului operator la vagin, caracter de operaţie

pregătitoare pentru exereza hiperplaziei vaginale, a tumorilor vaginale, tratamentul
operator al prolapsului vaginal.
Anestezie : N-NLA (preferând narcoza inhalatorie).
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense de baraj, pense hemostatice, pensă
Tehnica operatorie
Secţionarea comisurii dorsale a vulvei este orientată spre anus – .
Depărtarea laterală a penselor de baraj expune cavitatea vaginală – .
Reconstituirea vaginului, a comisurii dorsale a vulvei şi a perineului superior se
face prin sutură, Primul plan de sutură afrontează în puncte separate simple cu fir
resorbabile mucoasa vaginală – .
Musculatura vaginului este suturată cu material resorbabil amplasat în surjet
simplu – .
Sutura pielii se execută în puncte separate simple cu material neresorbabil –
.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică (opţional).
Protecţia plăgii operatorii prin aplicarea unui colier Elisabethan. Firele suturii
570





571
CORNEL IGNA
17.5 TRATAMENTUL OPERATOR AL HIPERPLAZIEI VAGINALE

LA CĂŢEA
Instrumentar cateter (sondă) uretro-vezical, bisturiu, foarfece, pense de

baraj, pense hemostatice, pense chirurgicale, eventual bisturiu electric şi/sau
electrocauter, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Sondaj uretro-vezical (va permite identificarea uretrei, evitând secţionarea

acesteia) – .
Episiotomie –  – vezi și capitolul 17.4.
Incizia mucoasei hiperplaziate trebuie să se situeze, pe cât posibil, în planul

median al vaginuui, , având formă eliptică – .
Hemostaza se controlează prin forcipresură şi/sau electrocoagulare.
Sutura liniară a plăgii vaginale se execută în puncte separate simple cu fir

resorbabil – .
Sutura planurilor anatomice separate prin episiotomie - vezi tehnica

precedentă.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Protecţia

plăgii operatorii prin aplicarea unui colier Elisabethan. Firele suturii tegumentare se
înlătură după 7-10 zile.
572





573
CORNEL IGNA
17.6 AMPUTAREA PROLAPSULUI VAGINAL LA CARNASIERE
Indicaţii: prolaps vaginal vechi cu leziuni profunde, infectate, gangrena

mucoasei prolabate.
Anestezie: N-NLA.
Contenţie: în decubit sterno-abdominal cu trenul posterior ridicat.
Instrumentar: cateter (sondă) uretro-vezical, bisturiu, foarfece, pense

hemostatice, pensă chirurgicală, pense de baraj, ace de sutură, portac.
Tehnică operatorie
Episiotomie - vezi capitolul 17.4. Cateterizarea uretrală a vezicii urinare – .
Proximal de masa prolabată cei doi cilindrii vaginali (extern şi intern) sunt
acolaţi prin puncte de sutură în “U” (material resorbabil) amplasate pe întreaga
circumferinţă – . Secţionarea masei prolabate la cca. 1 cm. distal de linia de sutură
plasată anterior – .
Refacerea continuităţii tubului vaginal se face prin sutura în surjet simplu cu fir
resorbabil a celor doi cilindrii – . Firul de sutură este amplasat perforant prin ambii
cilindrii. Repunerea bontului de amputaţie în conductul vaginal. Sutura plăgii de
episiotomie - vezi capitolul 17.4.
Antisepsia plăgii operatorii. Antibioticoterapie profilactică. Protecţia plăgii

operatorii de episiotomie prin aplicarea unui colier Elisabethan. Firele suturii
574
 



575
CORNEL IGNA
17.7 TRATAMENTUL CONSERVATOR AL

PROLAPSULUI UTERIN LA VACĂ
Anestezie: blocaj analgezic sacro-coccigian caudal şi opţional neuroplegie.
Contenţie: în poziţie patrupedă în travaliu.
Instrumentar: ac Gerlach.
Tehnica operatorie
Înfăşarea porţiunii prolabate cu o faşă umezită cu o soluţie salină izotonă rece

pentru a favoriza reducerea edemului porţiunii prolabate. Peste faşă se poate aplica,
în acelaşi scop, banda Esmarch, intensificând strângerea în sens distal. Reducerea
prolapsului uterin (după înlăturarea feşii şi uncţionarea cu antibiotice a porţiunii
prolabate) se face prin taxis moderat şi progresiv, repunând uterul în poziţie
anatomică.
Prevenirea recidivelor se face prin sutura labiilor vulvare.
Incizia pielii deasupra comisurii dorsale a vulvei (cca. 1 cm.) şi sub comisura
ventrală a vulvei (cca. 3 cm.) – .
Introducerea acului Gerlach prin grosimea unei labii vulvare (între cele două
incizii). Retragerea acului antrenează un şiret de sutură – .
Introducerea acului Gerlach prin grosimea celeilalte labii vulvare (între cele două
incizii). În momentul retragerii acului acesta va antrena capătul liber al şiretului
(capătul exteriorizat deasupra comisurii vulvare dorsale – .
Înnodarea capetelor şiretului se face la nivelul plăgii cutanate situate sub

comisura vulvară ventrală – .
Antisepsia zilnică a plăgilor operatorii. Şiretul se înlătură după maxim 14 zile.
576
 



577
CORNEL IGNA
578
579
CORNEL IGNA
CAPITOLUL XVIII
TEHNICI – APARATUL URO-GENITAL
580
18.1 URETROMIA LA TAUR
Indicaţii: calculi urinari obstruanţi ai lumenul uretrei. La taur calculii urinari

ostruează lumenul uretral cu predilecţie la nivelul „S-ului” penian (flexurii sigmoide) şi uneori în
dreptul arcadei ischiadice.
tunderea regiunii, spălare cu apă şi săpun steril şi antiseptizare repetată.
Antiseptizarea penisului şi a furoului.
Anestezia: neurologie şi blocaj analgezic sacro-coccigian caudal sau NLA / N-
NLA şi blocaj analgezic al n. pudenzi.
Instrumentar: cateter uretral, bisturiu, foarfece, pense hemostatice, pensă
chirurgicală, pensă anatomică, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Sondajul uretral permite identificarea locului obstrucţiei.
Localizarea palpatorie a porţiunii distale a flexurii sigmoide şi a capătului
cateterului.
Incizia pielii în planul median al feţei ventrale a penisului – .
Disecţia planurilor anatomice şi exteriorizarea penisului în plaga operatorie –
.
Reperarea inserţiilor, pe faţa ventrală a penisului, a celor două bandelete ale
m. retractor penian permite identificarea în plan median ventral a uretrei şi implicit a
locului ( prima convexitate a “S” penian) în care are loc cel mai frecvent blocaj cu
calculi.
Incizia uretrei pe suportul reprezentat de calcul(i) – .
Extragerea calculului (lilor) – .
Cateterizarea uretrei, verificând libertatea lumenului pe întregul traiect.
Sutura uretrei se face în puncte separate simple sau în surjet simplu cu
material resorbabil – . Pentru a evita stenozarea lumenului uretrei este recomandată
efectuarea suturii pe suportul reprezentat de cateter.
Sutura pielii în puncte separate simple – .
Cateterul uretral se menţine timp de 5-7 zile, fixându-l printr-un punct de
sutură la marginile orificiului prepuţial. Remanenţa postoperatorie a cateterului uretro-
vezical previne apariţia stenozelor uretrale. Administrarea zilnică pe cateter, timp de 3-
5 zile, a antisepticelor urinare (albastru de metilen, metenamin, uroformin, etc).
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii cutanate. Antibioticoterapie profilactică
timp de 3-5 zile (opţional). Fluido-terapie.
581
CORNEL IGNA



 

582
18.2 URETROTOMIA LA CÂINE
Indicaţii: calculi urinari obstruanţi ai lumenul uretrei. La câine calculii urinari

ostruează lumenul uretral blocându-l cu predilecţie la nivelul osului penian (caudal de acesta)
ca şi perineal, în locul în care uretra trece peste planul osos reprezentat de arcada ischiadică
(subpubic).
Antiseptizarea penisului şi a furoului. Atenţie la refacerea echilibrului hidro-electrolitic
şi acido-bazic.
Instrumentar: sondă uretrală, bisturiu, foarfece, pense hemostatice, pense
chirurgicale, pense anatomice, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Incizia pielii pe linie mediană ventrală a penisului în spatele bulbului glandului
–  sau atunci când procesul patologic este localizat în porţiunea perineală a uretrei
incizia se face între scrot şi anus – .
Disecţia chirurgicală fină a uretrei deasupra calculului – .
Depărtarea din plaga operatorie a m. retractor penian – .
Incizia uretrei în lungul axului său pe suportul reprezentat de calcul este urmată de
extracţia calcului – . De regulă blocajul se realizează prin îngrămădiri de calculi şi mai rar
printr-un calcul unic.
Sondarea de control a întregii lungimi a uretrei şi golirea vezicii urinare.
Sutura plăgii uretrale peste sondă în puncte separate cu material resorbabil fin –  şi
apoi sutura în fir continuu cu catgut a ţesuturilor periuretrale – .
Sutura pielii în puncte separate cu fire.
Monitorizarea cu atenţie a debitului urinar. Cateterul uretral se menţine timp
de 5-7 zile, fixându-l printr-un punct de sutură la marginile orificiului prepuţial.
Remanenţa postoperatorie a cateterului uretro-vezical previne apariţia stenozelor
uretrale. Administrarea zilnică pe cateter, timp de 3-5 zile, a antisepticelor urinare
(albastru de metilen, metenamin, uroformin, etc) previne apariţia şi/sau evoluţia
infecţilor urinare.
Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii cutanate.
Antibioticoterapie profilactică timp de 3-5 zile (urocultură). Fluido-terapie.
Monitorizarea electroliţilor sangvini (atenţie la nivelul potasiului).
583
CORNEL IGNA
 





584
18.3 URETROSTOMIA LA TAUR
Indicaţii: calculi urinari obstruanţi care au lezat lumenul uretrei, făcând

imposibilă refacerea continuităţii uretrei prin uretrorafie, stenoze uretrale, obstrucţii
uretrale recidivante, obstrucţii neoplazice ale porţiunii terminale a uretrei (inoperabile).
tunderea regiunii, spălare cu apă şi săpun steril şi antiseptizare repetată. Atenţie la
refacerea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic.
Anestezia: neurologie şi blocaj analgezic sacro-coccigian caudal sau NLA / N-
NLA şi blocaj analgezic al n. pudenzi.
Tehnica operatorie
Incizia pielii în planul median al feţei ventrale a penisului la cca. 10 cm. în
spatele pungilor scrotale – .
Disecţia planurilor anatomice şi exteriorizarea penisului în plaga operatorie –
.
Se pun în evidenţă arterele şi venele dorsale ale penisului care se ligaturează
la cca. 6 - 8 cm. de locul de amputaţie al penisului – .
Amputarea penisului –  se face fără exereza porţiunii distale. Segmentul
penian proximal trebuie să fie suficient de lung (10 – 12 cm.) pentru a evita
tensionarea excesivă în momentul ancorării la piele.
Prin secţionare longitudinală cu foarfecele se deschide uretra pe o lungime de
4 – 5 cm. – . Inserţia cateterului steril şi golirea vezici urinare.
Ancorarea bontului de amputaţie la marginile plăgii cutanate se face cu fire
trecute transfixic prin uretră, corpul cavernos, corpul spongios şi albugineea – .
Cu fire separate neresorbabile se suturează uretra la piele, realizându-se
uretrostoma perineală – . Se preferă utilizarea firelor de nylon monofil care nu se
îmbibă cu urină.
Completarea închiderii plăgii cutanate prin amplasarea de fire separate simple
cu materiale neresorbabile – .
Cateterul uretral se menţine timp de 5-7 zile, fixându-l printr-un punct de
sutură la marginile stomei. Remanenţa postoperatorie a cateterului uretrostomo-
vezical previne apariţia stenozelor uretrale şi permite sdministrarea zilnică, timp de 3-5
zile, a antisepticelor urinare (albastru de metilen, metenamin, uroformin, etc).
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii cutanate. Antibioticoterapie profilactică
timp de 3-5 zile. Fluido-terapie.
Firele suturii tegumentare, inclusiv uretro-cutanate se înlătură după 12-14
zile.
585
CORNEL IGNA


 
  
586
18.4 URETROSTOMIA LA CÂINE

imposibilă refacerea continuităţii uretrei prin uretrorafie, stenoze uretrale, obstrucţii
uretrale recidivante, fracturi ale osului penian, obstrucţii neoplazice (inoperabile) ale
porţiunii terminale a uretrei.
Antiseptizarea penisului şi a furoului. Antibioticoterapie preoperatorie. Atenţie la
refacerea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic.
Anestezia: N-NLA cu narcoză inhalatorie.
Instrumentar: cateter uretral, bisturiu, foarfece, pense hemostatice pensă
Tehnica operatorie
Cateterizarea uretrei.
Incizia unui lambou cutanat eliptic din regiunea prepuţului şi scrotului –  şi .
Orhidectomia bilaterală a animalului cu ligatura transfixică a cordoanelor testiculare –
proceeul cu bursectomie (vezi capitolul 16.3.4).
Descoperirea uretrei, în zona prescrotal şi scrotală, deschiderea ei
longitudinală (1-2 cm) va permite ulterior crearea unei uretrostome – . Inserţia
cateterului steril şi golirea vezici urinare.
Secţionarea penisului la limita regiunii scrotale –  şi sutura bontului penian care
ulterior va fi ancorat cu un fir de catgut la ţesuturile subiacente – .
Uretrostomia realizată prin sutura uretrei, incizate în plan median ventral, cu fire
neresorbabile la piele, este indicat să fie practicată în zona scrotală –  pentru a evita
scurgerea continuă a urinei pe piele. În cazul unui câmp operator dificil în zona scrotală,
uretrostoma va fi plasată perineal.
Monitorizarea cu atenţie a debitului urinar. Cateterul uretral se menţine timp
de 5-7 zile, fixându-l printr-un punct de sutură la marginile uretrostomei. Remanenţa
postoperatorie a cateterului uretrostomo-vezical previne apariţia stenozelor uretrale.
Administrarea zilnică pe cateter, timp de 3-5 zile, a antisepticelor urinare (albastru de
metilen, metenamin, uroformin, etc) previne apariţia şi/sau evoluţia infecţilor urinare.
Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii cutanate şi a uretrostomei.
587
CORNEL IGNA




18.5 URETROSTOMIA LA MOTAN
588

imposibilă refacerea continuităţii uretrei prin uretrorafie, obstrucţii uretrale recidivante
(sitaţii frecvent întâlnite la această specie), stenoze uretrale, obstrucţii neoplazice
(inoperabile) ale porţiunii terminale a uretrei.
şi acido-bazic. Antibioticoterapie preoperatorie.
Anestezie: N-NLA, cu narcoză inhalatorie. Utilizarea ketaminei este
contraindicată.
chirurgicală, ace de sutură, cateter, bisturiu, foarfece, pense hemostatice, pensă
Tehnica operatorie
Sutura în bursă a sfincterului anal extern.
Efectuarea orhidectomiei – , (incizia tuturor învelitorilor testiculare - scrot,
dartos, celuloasă, fibroasă vaginală externă, exteriorizând testiculele; pensarea
cordoanelor testiculare şi ligaturarea lor cu fire resorbabile; exereza testiculelor prin
secţionarea cordoanelor testiculare deasupra penselor hemostatice).
Incizia unui lambou cutanat eliptic care include penisul şi pungile scrotale – .
Decolarea lamboului cutanat, secţionarea bridei fibroase subpenienine şi a m.
ischiocavernos – . Se insistă cu dilacerarea subpeniană, decolând uretra.
Cateterizarea uretrală este urmată de secţionarea m. retractor penian – .
Incizia longitudinală a uretrei pe suportul reprezentat de sondă – .
Sutura marginilor plăgii uretrale la piele (puncte separate simple cu material
neresorbabil monofil) – .
Amputarea penisului –  este urmată de închiderea bontului de amputaţie
concomitent cu definitivarea uretrostomiei. Firele de sutură sunt trecute transfixic prin
uretră, corpul spongios, corpul cavernos şi albugineea bontului penian de amputare,
fiind ancorate la marginile plăgii cutanate – .
Monitorizarea cu atenţie a debitului urinar. Cateterul uretral se inseră opţional,
menţinându-l timp de 5-7 zile, prin fixare cuun punct de sutură la marginile
uretrostomei. Administrarea zilnică pe cateter, timp de 3-5 zile, a antisepticelor urinare
(albastru de metilen, metenamin, uroformin, etc) previne apariţia şi/sau evoluţia
infecţilor urinare.
Protecţia plăgii operatorii prin aplicarea unui colier Elisabethan. Antisepsia
zilnică a plăgii operatorii (uretrostomei).
589
CORNEL IGNA
 




590
18.6 CISTOCENTEZA ŞI CATETERIZAREA PERCUTANATĂ A

VEZICII URINARE LA CÂINE
Indicaţii: glob vezical, detoxifiere uremică (uremie postenală) în condiţiile

imposibilităţii efectuării sondajului evacuator al vezicii urinare.

tunderea regiunii, spălare cu apă şi săpun steril şi antiseptizare repetată. Atenţie la
refacerea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic. Antibioticoterapie preoperatorie.
Anestezie: neuroplegie sau NLA şi infiltraţie analgezică subcutanată la locul

de elecţie.
Instrumentar: trocar cu mandren, cateter vezical, preferabil sondă Foley.
Tehnica operatorie
Reperarea topografiei vezicii urinare se face prin palpare profundă, anterior de
marginea pubisului – .
Fixarea vezicii urinare se execută prin traversul peretelui abdominal, între
police şi restul degetelor la animalele de talie mică – .
Perpendicular pe peretele abdominal se introduce, până în vezică, un trocar
cu mandren – .
Mandrenul se extrage –  şi se verifică prin aspirare cu o seringă efectuarea
corectă a cistocentezei – .
Prin lumenul trocarului se introduce o sondă Foley – .
Introducerea de lichid în balonaşul sondei Foley –  asigură remanenţa
acesteia în vezica urinară.
Retragerea trocarului de puncţie şi ancorarea sondei la piele – .
Monitorizarea cu atenţie a debitului urinar. Fluido-terapie. Administrarea, pe
sonda Foley, a antisepticelor urinare (albastru de metilen, metenamin, uroformin, etc)
previne apariţia şi/sau evoluţia infecţilor urinare. Protecţia sondei Foley prin aplicarea
unui colier Elisabethan.
Antibioticoterapie profilactică timp de 3-7 zile (urocultură). Monitorizarea
electroliţilor sangvini (atenţie la nivelul potasiului) şi a nivelului uremiei.
Suspendarea sondei percutanate se face în momentul existenţei certitudinii
detoxifierii uremice şi a creării condiţiilor necesare pentru tratamentul chirurgical al
obstrucţiei iniţiale.
591
CORNEL IGNA



 



18.7 CISTOTOMIA LA CARNASIERE

592
Indicaţii: litiază vezicală, neoplasme, rupturi ale vezicii urinare,.

şi acido-bazic.
Anestezie: N-NLA, de preferat cu narcoză inhalatorie.
Instrumentar: cateter uretral, garou, bisturiu, pense hemostatice, foarfece, pensă
chirurgicală, pensă anatomică, depărtător autostatic, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Se goleşte vezica urinară prin cateterism uretral remanent –  şi .
Celiotomie prepubiană mediană (ombilico-pubiană - incizia longitudinală a pielii şi a
ţesutului conjunctiv subcutanat pe mijlocul feţei ventrale a abdomenului este urmată de incizia
linie albe şi a peritoneului - vezi şi capitolul 15.2.1) sau paramediană (-incizia pielii şi a
ţesutului conjunctiv subcutanat paralel cu linia albă şi furoul; ligatură şi secţionarea ramurii
venoase care traversează regiunea; secţionarea aponevrozei m. oblic extern şi a aponevrozei
superficiale a m. oblic intern, pătrunzând în teaca m. drept abdominal; decolarea m. drept
abdominal şi retragerea sa spre lateral cu ajutorul depărtătoarelor; incizia aponevrozei
profunde a m. oblic intern şi a m. transvers abdominal; incizia peritoneului) după caz –  și
.
Explorarea cavităţii abdomeno-pelvine cu exteriorizarea vezicii urinare – .
Protejarea cu câmpuri sterile împotriva poluării accidentale.
Incizarea longitudinală a peretelui vezicii urinare într-o zonă mai puţin vascularizată (faţa
ventrală - unii autori preferă faţa dorsală) – .
Irigarea vezicii urinare cu soluţie cloruro-sodică 0,9 % călduţă – .
Extragerea cu pensa a calculilor – .
Verificarea neangajării unui calcul în colul vezicii urinare – .
Cistorafia se execută biplan - mucoasa în surjet simplu sau Schmieden cu fir resorbabil
–  şi sero-musculara în surjet endoversat – . Unii autori recomandă o sutură monoplan
extramucoasă.
Repunerea vezicii urinare în cavitatea abdomeno-pelvină.
Monitorizarea cu atenţie a debitului urinar. Cateterul uretral se menţine timp de 1-
3 zile, fixându-l printr-un punct de sutură la marginile orificiului prepuţial. Administrarea
zilnică pe cateter a antisepticelor urinare (albastru de metilen, metenamin, uroformin,
etc) previne apariţia şi/sau evoluţia infecţilor urinare.
Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii cutanate.
593
CORNEL IGNA



 


 

594
18.8 TEHNICA OPERATORIE ÎN OMFALURIE
Indicaţii: persistenţa canalului urac.

tunderea regiunii, spălare cu apă şi săpun steril şi antiseptizare repetată. Golirea
vezicii urinare prin cateterism uretral.
Anestezie: N-NLA, de preferat narcoză inhalatorie.
Instrumentar: cateter uretral, pensă de baraj, bisturiu, foarfece, pense
hemostatice, depărtător autostatic, pensă chirurgicală, pensă anatomică ace de
sutură, portac.
Tehnica operatorie
Golirea prin cateter a vezicii urinare, şi obliterarea cu o pensă de baraj a furoului
la masculi.
Incizia fusiformă a pielii în planul median al zonei ombilicale – .
Disecţia ombilicului, detaşându-l de la peretele abdominal – .
Celiotomia mediană, incizând sub aspect fusiform linia albă în jurul cordonului
ombilical – .
Cu indexul introdus în canalul urac se eliberează complet cordonul ombilical din
aderenţele la peretele abdominal. Palpatoriu se verifică prezenţa unor abcese pe
traiectul canalului urac
În prezenţa unui proces purulent pe traiectul urac acesta se ligaturează în
intrarea în vezica urinară se clampează cu o pensă de baraj.
Rezecţia canalului urac – .
Sutura biplan a vezicii urinare – , vezi şi cistotomia.
Sutura plăgii peretelui abdominal prin suturi etajate: sutura peritoneului şi a ţesutului
fibros al liniei albe se poate executa în surjet simplu la animalele mici (la câinii din rasele de
talie mare ca şi la animalele obeze se recomandă sutura în puncte separate simple) iar la
animalele de talie mare se execută în puncte separate simple, utilizând fire resorbabile
sintetice, în plus, o sutură de întărire (puncte separate în "U" orizontal) amplasată prin fasciile
superficiale (aponevroza m. oblic extern şi aponevroza superficială a m. oblic intern) ale m.
dreptului abdominal; sutura ţesutului conjunctiv subcutanat în surjet de tip endoversat cu
material resorbabil; sutura pielii în puncte separate simple cu fire neresorbabile între care la
animalele mari, la 2-3 puncte, se interpun puncte amplasate în "U" vertical – vezi şi capitolul
14.2.1.
La animalele de talie mică protecţia plăgii operatorii se face printr-un pansament
protector-antiseptic şi prin îmbrăcare cu o cămaşă Alfort şi/sau prin aplicarea unui
colier Elisabethan. La animalele de talie mare plaga suturată se protejează printr-un
pansament protector-antiseptic şi prin aplicarea unui gâtar. Antisepsia zilnică a plăgii
operatorii cutanate.
Antibioticoterapie profilactică timp de 7-12 zile (septicemia este posibilă).
Seroprevenţie antitetanică la speciile susceptibile.
595
CORNEL IGNA


 

596
18.9 PROSTATECTOMIA LA CÂINE

Indicaţii: neoplasme prostatice (fără metastaze), abcese extinse, chişti prostaatici
de dimensiuni mari
regiunii, spălare cu apă şi săpun steril şi antiseptizare repetată. Golirea vezicii urinare prin
cateterism uretral.
Anestezia: N-NLA cu narcoză inhalatorie.
Instrumentar: cateter urinar, bisturiu, foarfece, pense hemostatice, depărtător
autostatic, pensă chirurgicală, ace de sutură, portac, aspirator chirurgical, bisturiu electric.
Tehnici operatorii
Cateterizarea uretrei şi celiotomie ventrală paramediană –  (vezi capitolul 15.2.2). La

câinii tineri sau pentru o execuţie mai uşoară poate fi nevoie de osteotomie pubiană (vezi şi
rezecţia colo-rectală).
Bascularea vezicii urinare cu faţa dorsală spre chirurg, identificarea canalelor deferente
şi secţionarea acestora între două ligaturi cu catgut – .
***
Prostatectomia totală
Disecţia prostatei prin incizarea capsulei sale conjunctive şi dilacerarea boantă,
ligaturând ramurile vasculare care converg spre vezica urinară – . Atenţie la ramurile
vasculare şi nervoase dorsale. Hemoragia este controlată prin electrocoagulare şi ligaturi
vasculare. Secţionarea uretrei înainte de colul vezicii urinare şi respectiv după glanda prostată
–  care este astfel înlăturară – . Reintroducerea sondei uretrale în vezică. Apropierea
capetelor uretrei –  şi anastomozarea ei prin puncte separate de catgut sau PDS amplasate
în tunica uretrală – , fără a fi perforante.
Prostatectomia subtotală
Secţionarea uretrei înainte de colul vezicii urinare se face cu bisturiul electric, intrând
cca 5mm în masa prostatei (se conservă cu certitudine sfincterul vezical, prevenind
incontinenţa urinară). Ceilalţi timpi operatori sunt similari prostatectomiei totale.
Prostatectomia subtotală intracapsulară
Incizia cu bisturiul electric a septului median ventral al prostatei. Excizia cu bisturiul
electric a parenchimului prostatic cu excepţia a 2-4 mm care rămâne aderent la capsulă. Se
rezecă şi uretra cu excepţia unei punţi de 3-5mm situate pe faţa ei dorsală. Lavajul câmpului
operator. Sutura capsulei prostatice peste cateterul inserat în vezică. Sutura este biplan: I-
surjet simplu cu PDS; II surjet endoversat cu PDS sau cu poligliconate (Maxon).
***
Lavajul cavităţii abdominale. Repunerea vezicii urinare în cavitatea abdomeno-pelvină.
Plasarea omentului în jurul anastomozei uretro-vezicale. Refacerea integrităţii peretelui
abdominal - vezi capitolul 15.2.2.
Monitorizarea cu atenţie a urinării – incontinenţa urinară este frecventă după
prostatectomia totală. Cateterul uretral se menţine timp de 10 zile, fixându-l printr-un punct de
sutură la marginile orificiului prepuţial. Administrarea zilnică pe cateter a antisepticelor urinare
(albastru de metilen, metenamin, uroformin, etc) previne apariţia şi/sau evoluţia infecţilor
urinare. Protecţia plăgii operatorii prin îmbrăcare cu o cămaşă Alfort şi/sau un colier
Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii cutanate. Antibioticoterapie profilactică timp
de 7-10 zile. Fluido-terapie. Alimentaţie dietetică, evitând constiparea animalului. Firele suturii
597
CORNEL IGNA
 

 
 
598
18.10 NEFROTOMIA LA CÂINE
Indicaţii: calculi urinari cu localizare renală.

tunderea regiunii, spălare cu apă şi săpun steril şi antiseptizare repetată. Fluido-
terapie (atenţie la echilibrul acido-bazic – acidoza metabolică este frecventă).
Monitorizarea diurezei.
Anestezia: N-NLA cu narcoză inhalatorie. Se preferă utilizarea
acepromazinei (efect hipotensiv). Ketamina trebuie evitată. Pentru inducerea narcozei
se va utiliza propofolul sau tio-barbituricele. Menţinerea narcozei este recomandat să
se facă cu izofluran.
Contenţie: în decubit dorsal sau lateral (dependent de calea de abord).
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, depărtător
autostatic, pense de clampaj vascular (bulldog sau Satinsky), catetere, pensă
chirurgicală, pensă anatomică, ace de sutură, portac, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie
Celiotomie mediană centrată ombilical (mijlocie) - vezi capitolul 15.2.1 sau
celiotomie postcostală – 1 (vezi capitolul 15.2.3).
Izolarea rinichiului şi plasarea unei pense hemostatice vasculare pe pediculul
vascular renal – 2.
Incizia rinichiului în lungul marii curburi pe o distanţă şi profunzime care să
asigure accesul la calcul – 3.
Extragerea calculului -4 şi spălarea rinichiului cu o soluţie cloruro - sodică 0,9 % cu
adaus de antibiotic. Hemostaza se asigură prin tamponament. Inserţia în ureter a unui cateter
fin permite irigarea acestuia, verificându-i şi permeabilitatea.
Apropierea parenchimului renal prin puncte transfixice în "U" vertical cu catgut fin,
PDS sau polygiconate (Maxon) – 5.
Afrontarea marginilor inciziei renale prin puncte de sutură în "U" orizontal (cu braţele
paralele cu incizia) cu catgut fin, PDS sau polygiconate (Maxon) – 6. Sutura in surjet cu fir
resorbabil a capsulei renale. Ridicarea pensei vasculare.
Lavajul câmpului operator.
Repunerea rinichiului şi închiderea breşei de celiotomie - vezi capitolele
15.2.1 şi 15.2.3.
Monitorizarea cu atenţie a urinării – oliguria este frecventă după nefrotomie,
debitul filtrării prin rinichiul operat scade cu 25-50%. Puncţie abdomianala şi
determinarea creatininei din fluidul abdominal poate diagnostica uroperitoneul
(revărsarea de urină în abdomen) – dehiscenţele suturilor. Protecţia plăgii operatorii
prin îmbrăcare cu o cămaşă Alfort şi/sau un colier Elisabethan. Antisepsia zilnică a
plăgii operatorii cutanate. Antibioticoterapie profilactică timp de 7-10 zile. Fluido-
terapie. Firele suturii tegumentare se înlătură după 7-10 zile.
599
CORNEL IGNA
 

 
 
600
18.11 NEFRECTOMIA TOTALĂ LA CÂINE
Indicaţii: neoplasme renale, chişti renali, hidronefroză severă, plăgi renale

grave.
tunderea regiunii, spălare cu apă şi săpun steril şi antiseptizare repetată. Fluido-
terapie (atenţie la echilibrul acido-bazic – acidoza metabolică este frecventă).
Monitorizarea diurezei.
Anestezia: N-NLA cu narcoză inhalatorie. Se preferă utilizarea
acepromazinei (efect hipotensiv). Ketamina trebuie evitată. Pentru inducerea narcozei
se va utiliza propofolul sau tio-barbituricele. Menţinerea narcozei este recomandat să
se facă cu izofluran.
Contenţie: în decubit dorsal sau lateral (dependent de calea de abord).
Instrumentar: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, depărtător autostatic,
pense de clampaj vascular (bulldog sau Satinsky), pensă chirurgicală, pensă
anatomică, ace de sutură, portac, aspirator chirurgical.
Tehnica operatorie
Celiotomie mediană centrată ombilical (mijlocie) - vezi capitolul 15.2.1 sau
celiotomie postcostală – vezi capitolul 15.2.3. Explorarea cavităţii abdominale.
Izolarea rinichiului, evidenţiindu-l în breşa de celiotomie pe pulpa indexului –
.
Deperitonizarea rinichiului printr-o decolare digitală fină – .
Disecţia pediculului vascular renal se face prin secţionări cu o foarfecă fină, pornind
în lungul ureterului şi dilacerând cu indexul ţesutul conjunctiv – .
Hemostaza pediculului vascular renal este asigurată prin plasarea unei pense
hemostatice în vecinătatea parenchimului renal şi sub aceasta a încă două pense
hemostatice – .
Între ultimele două pense hemostatice pediculul vascular este ligaturat cu un fir de
catgut – .
Secţionarea pediculului renal se face între prima şi a doua pensă hemostatică,
înlăturând rinichiul. Se ligaturează individual fiecare element al pediculului renal – .
Breşa de celiotomie se suturează obişnuit - vezi capitolele 15.2.1 şi 15.2.3.
Monitorizarea cu atenţie a urinării – oliguria este frecventă după nefrotomie,
debitul urinar scade cu peste 50%. Monitorizarea PVC. Protecţia plăgii operatorii prin
îmbrăcare cu o cămaşă Alfort şi/sau un colier Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii
operatorii cutanate. Puncţia abdominală poate releva in cazul suspicionării derapării
ligaturilor vasculare apariţia hemoperitoneului. Antibioticoterapie profilactică timp de 7-
10 zile. Fluido-terapie. Firele suturii tegumentare se înlătură după 7-10 zile.
601
CORNEL IGNA


 

602
603
CORNEL IGNA
CAPITOLUL IX
TEHNICI – GLANDA MAMARĂ
604
19.1 MAMECTOMIA PARŢIALĂ (SIMPLĂ) LA CARNASIERE

- lumpectomia -
Indicaţii: tumori mamare localizate la o singură mamelă. Fac excepţie

carcinoamele inflamatorii care sunt extrem de agresive şi inoperabile (chirurgia acestora nu
are nici măcar valoare paleativă). Asocierea rezecţiei neoplaziilor mamare cu
ovariohisterectomia este recomandată pentru a evita diseminarea, metastazarea în cavitatea
abdominală.
Pregătirile speciale sunt dependente de stadiul neoplaziei şi gradul în care aceasta
influenţează starea generală a animalului.
Instrumentar: bisturiu (eventual bisturiu electric), foarfece, pense
hemostatice (de preferat şi electrocoagulator), pensă chirurgicală, ace de sutură,
portac.
Tehnica operatorie
Incizia longitudinală a pielii pe tumefacţia neoplazică – .
Când există tumori aderente la piele incizia practicată va avea formă eliptică –
.
Hemostaza preventivă (chirurgie cu vas închis) prin dubla pensare a vaselor
sanguine evidenţiate – . Înainte de secţionarea vasului, între cele două pense,
fiecare viitor capăt vascular va fi ligaturat – . În unele cazuri este suficientă numai
electrocoagularea, dar există cazuri (vase mari, respectare strictă a principiului
ablastiei) care necesită atât ligatură cît şi electrocoagulare.
Disecţia masei tumorale şi expunerea unui ţesut mamar normal de jur
împrejurul masei tumorale. În unele cazuri (noduli tumorali bine delimitaţi) este
posibilă exprimarea masei tumorale prin simplă presiune digitală (lumpectomie).
Excizia tăioasă ( este preferabilă utilizarea bisturiului electric) a masei tumorale
(în ţesut sigur sănătos) sau a pediculului conjunctiv al nodulilor tumorali circumscrişi –
. Este necesară şi îndepărtarea limfonodulului mammelei ablaţionate.
Sutura în surjet cu fir resorbabil a ţesutului conjunctiv subcutanat – . Analiza
necesităţii instituirii drenajului. În cazul exerezei unor mase tumorale mari pot fi
necesare după planuri de sutură a testului conjunctiv subcutanat.
Sutura plăgii cutanate în puncte separate cu fire neresorbabile. Aplicarea unui
pansament protector antiseptic.
Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii cutanate. Suspendarea drenajului
după 24-48 de ore. Firele suturii tegumentare se înlătură după 7-10 zile.
605
CORNEL IGNA


 

19.2 MAMECTOMIA REGIONALĂ ŞI MAMECTOMIA COMPLETĂ

UNILATERALĂ LA CARNASIERE
606
Indicaţii: tumori mamare multiple localizate la diverse mamele. Fac excepţie

carcinoamele inflamatorii care sunt extrem de agresive şi inoperabile (chirurgia acestora nu
are nici măcar valoare paleativă). Asocierea rezecţiei neoplaziilor mamare cu
ovariohisterectoia este recomandată pentru a evita diseminarea, metastazarea în cavitatea
abdominală. Deoarece mamectomia bilaterală este dificil sau chiar imposibil de executat se
recomandă executarea mamectomiei unilaterale în etape (întâi un lanţ mamelonar, drept sau
stâng şi după 14-20 de zile ablaţia celuilalt).
Pregătirile speciale sunt dependente de stadiul neoplaziei şi gradul în care aceasta
influenţează starea generală a animalului.
Instrumentar: bisturiu (eventual bisturiu electric), foarfece, pense
hemostatice (de preferat şi electrocoagulator), pensă chirurgicală, ace de sutură,
portac.
Tehnica operatorie
Incizia eliptică a pielii în jurul mamelelor afectate - mamectomie regională – 
sau a întregului lanţ mamelonar, drept sau stâng, mamectomie completă unilaterală –
.
Hemostaza este identică cu cea prezentată la mamectomia parţială.
Disecţia boantă şi tăioasă eliberează mamelele afectate sau întregul lanţ
mamelonar. Este indicată menţinerea intactă a capsulei mamare. Cel mai favorabil
plan de disecţie începe de la marginile plăgii cutanate, continuând prin ţesutul
conjunctiv pericapsular şi pe sub glanda mamară – .
Pentru mamelele toracice poate fi necesară extinderea exciziei la peretele
toracic reprezentat de muşchii pectorali. Iar pentru mamelele abdominale
desprinderea de tunica abdominală e asigurată de tracţiuni combinate cu disecţii
bonte –  şi numai în mod excepţional se recurge la secţionarea fasciei. Mamela
inghinală este izolată împreună cu stratul adipos subiacent. Vena şi artera epigastrică
caudală superficială (emergentă prin inel inghinal) sunt ligaturate dublu, fiind apoi
secţionate între ligaturi – .
Ramurile arteriale şi venoase desprinse din trunchiului pudend (care converg
spre vulvă) sunt ligaturate sau cauterizate.
Refacerea planurilor anatomice se face prin sutură în mod identic cu tehnica
prezentată la mamectomia parţială.
Drenajul gravitaţional prin meşa de tifon este necesar doar atunci când între
straturile de sutură se menţin spaţii de acumulare (moarte).
Elisabethan. Antisepsia zilnică a plăgii operatorii cutanate. Suspendarea drenajului
după 24-48 de ore. Firele suturii tegumentare se înlătură după 7-10 zile.
607
CORNEL IGNA



 
608
19.3 TREIONORAFIA LA VACĂ

(Sutura plăgilor mamelonare)
Indicaţii: plăgi ale mamelonului, fistule de lapte.

Pregătiri preoperatorii: glanda mamară se spală cu apă şi săpun steril
după care se antiseptizează.
Anestezia: neuroplegie, blocaj analgezic circular la baza mamelonului şi
analgezic de contact cu lidocaină 2% (nu procaină) introdusă în canalul papilar.
Contenţie: în staţiune patrupedă cu imobilizarea membrelor posterioare
sau în decubit lateral pe masa de operaţie (de preferat).
Instrumentar: garou (tub de cauciuc), bisturiu, foarfece, pense de baraj,
canulă mamelonară, ace de sutură, pensă chirurgicală, portac.
Tehnică operatorie
Aplicarea unui garou la baza mamelonului şi obturarea canalului papilar – .
Debridarea marginilor plăgii mamelonare şi excizia ţesuturilor devitalizate.
Sutura mucoasei canalului papilar şi a sinusului galactofor mamelonar se
execută cu material resorbabil inserat în surjet simplu – .
Sutura sub mucoasei (al doilea plan de sutură) este identică cu rafia mucoasei
– .
Afrontarea celorlalte ţesuturi mamelonare (stratul muscular-erectil şi pielea) se
realizează prin puncte de sutură în “u” vertical cu material neresorbabil – .
Înlăturarea garoului.
Montarea în canalul papilar a unei canule –  (din material plastic cu sistem de
automenţinere în canal) care să permită drenajul pasiv al secreţiei lactate, fie
continuu, fie la anumite intervale de timp.
Protecţia plăgii operatorii prin aplicarea unui unguent cu antibiotice, pelicule de
antibiotic (spray) sau a unui strat de colodiu iodoformat. Antisepsia zilnică a plăgii
operatorii cutanate. Canula mamară se înlocuieşte cu alta la 2-4 zile. Deschiderea
canulei de minim două ori pe zi permite drenajul pasiv al secreţiei lactate. Prin canulă
se introduc zilnic în sfertul respectiv soluţii sau unuente cu antibiotice. Firele suturii
tegumentare se înlătură după 14 zile.
609
CORNEL IGNA
 
 

610
611
CORNEL IGNA
CAPITOLUL XVIII
TEHNICI – COADĂ
612
20.1 CODOTOMIA LA CÂINE
Indicaţii: gangrena cozii, fistule osteomielitice ale vertebrelor coccigiene,

necroze osoase lae vertebrelor coccigiene, tumori. Codotomia estetică este interzisă
de lege.
Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator (coada
şi regiunea din jurul ei se tunde, se spală cu apă şi săpun steril după care se
antiseptizează).
Anestezie: neuroplegie sau NLA şi blocaj analgezic circular al cozii
cranial de la locul amputaţiei.
Instrumentar: garou, bisturiu, foarfece, pense hemostatice, pensă
Tehnica operatorie
Aplicarea garoului la baza cozii – .
Identificarea prin palpaţie a spaţiului intervertebral corespunzător lungimii cozii
impuse de standardul rasei sau de extinderea procesului patologic.
Incizia curbă a pielii de pe faţa dorsală a cozii şi apoi pe faţa ei ventrală – .
Inciziile se întâlnesc pe feţele laterale ale cozii, descriind două lambouri – .
Decolarea lambourilor, identificând vizual spaţiul intervertebral corespunzător
locului ales pentru amputaţie – .
Secţionarea cozii prin dezarticulare practicată printr-un disc intervertebral – .
Hemostaza se asigură prin forcipresură şi chiar ligatura principalelor trunchiuri
vasculare – . Chiuretarea discului intervertebral.
Plaga se suturează în puncte separate simple cu fir neresorbabile –  şi .
Protecţia plăgii operatorii prin aplicare unui colier Elisabethan. Antisepsia
zilnică a plăgii operatorii cutanate. Antibioticoterapie dependent de indicaţiile operaţiei.
613
CORNEL IGNA





 


614
615
CORNEL IGNA
BIBLIOGRAFIE
1. ADAMEŞTEANU, I. - Yatropatiile în medicina veterinară. Ed. Ceres, Bucureşti,

1974.
2. ADAMEŞTEANU, I., CĂPĂŢÂNĂ, V-. Urgenţe în medicina veterinară. Ed.
Ceres, Bucureşti, 1973.
3. ADAMS, B.S., FESSLER, J.F. - Atlas of Equine Surgery, Ed.W.B. Saunders
Company; 1st ed, 2000
4. AMANN, K. - Le sutures en chirurgie canine. Ed. Vigot, Paris, 1975.
5. AMANN, K. Textbook of large animal surgery. Ed. Williams & Wilkins, Baltimore,
1974.
6. AMSTUTZ, H.E. - Bovine Medicine and Surgery, 2nd ed. Ed. American
Veterinary Publications, Goleta, 1980.
7. ANDERSON, R., EDNEIY, A. (s. red.) - Practical animal handling. Ed. Pergamon
Press, Oxford, 1991.
8. ANGELESCU, N. - Tehnici elementare de chirurgie. Ed. Medicală, Bucureşti,
1985.
9. ANNIS, J., ALLEN, A. - Atlas de Chirurgie Canine. Ed. Vigot, Paris, 1976.
10. ARCHIBALD, Y. Chirurgie canine, vol. I, Ed. Vigot, Paris, 1973.
11. ARCHIBALD, Y., CATCOTT, J. (s. red.) - Canine and feline Surgery, vol. I, Ed.
American Veterinary Publications, Santa Barbara, 1984.
12. ARTHUR, G.H. - Veterinary reproduction and obstetrics, 4th ed. Ed. Bailliere &
Tindall, Londra, 1975.
13. AUER, J. A. (s. red.) - Equine Surgery. Ed. W.B. Saunders Company,
Philadelphia, 1992.
14. AUER, J. A., STICK J, A. - Equine Surgery, 2nd ed. Ed. W.B. Saunders,
Philadelphia,1999.
15. BAKER, G. J. - Dental Diseases. American Veterinary Publications, Santa
Barbara, 1993.
16. BAKER, G.J. - Dental morphology, function and pathology. In: Proceedings
American Association of Equine Practitioners: 37, p. 83-93, 1991.
17. BAXTER, G.M. - New surgical techniques and instrumentation. Ed. W.B.
Saunders, Philadelphia, 1996.
616
18. BELLOWS, J. - Oral surgical equipment, materials and techniques. In: Bellows J.
(editor). Small Animal Dental Equipment, Materials and Techniques. A primer.
Blackwell Publishing, Victoria, Australia, p. 297-328, 2004.
19. BERGE, E., WESTHUES, M. - Precis de cirurgie veterinaire. Ed. Vigot, Paris,
1967.
20. BERGE, E., WESTHUES, M. - Tierarztliche operationslehre. Ed. Parey, Berlin,
1956.
21. BLIDARIU, T. - Chirurgie generală (Note de curs şi lucrări practice). Lito. I.A.
Bucureşti, 1974.
22. BOJRAB M.J., SMEAK D. D., BLOOMBERG M. S. - Disease Mechanisms in
Small Animal Surgery, 2nd ed. Ed. Lippincott Williams & Wilkins, Baltimore,
1993.
23. BOJRAB, J. (s. red.) - Current techniques in small animal surgery. Ed. Lea-
Febiger, Philadelphia, 1990.
24. BOJRAB. M.J. (s. red.) - Current Techniques in Small Animal Surgery, 4th ed.
Ed. Lippincott Williams & Wilkins, Baltimore, 1998.
25. BOLTE, S., IGNA, C. - Chirurgie veterinară. Ed. Brumar, Timişoara, 1997.
26. BOLTE, S., IGNA, C. - Clinica si terapeutica chirurgicală veterinară – Patologia
capului. Ed. Mirton, Timisoara, 1993.
27. BOLTE, S., IGNA, C. - Clinica şi terapeutica chirurgicală veterinară, partea I-a
(Propedeutică şi traumatologie generală). Ed. Mirton, Timişoara, 1994.
28. BOLTZ, W., DIETZ Q., SCHLEITER, H., TEUTCHER, L. Lehrbuch der
Speiziellen Veterinar Chirurgie, vol.I, II. Ed. Gustav Fischer, Jena, 1975.
29. BOUTROS, C.P., KOENIG, J. - A combined frontal and maxillary sinus approach
for repulsion of the third maxillary molar in a horse. Canadian Veterinary Journal
42, 286-288, 2001.
30. BURTAN, I. - Chirurgie regională veterinară. Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi,
2000.
31. CADIOT, J., ALMY, J. - Traite de therapeutique chirurgicale, vol. I, II, Ed. Vigot
Freres, Paris, 1923, 1924.
32. CAPELLO, V., GRACIS, M. - Dental instruments and equipment. In: Lennox
A.M. (editor). Rabbit and Rodent Dentistry Handbook. Zoological Education
Network,
33. CAPELLO, V., GRACIS, M. - Extraction of mandibular incisor teeth. In: Lennox
Network, Florida, USA, p. 229-232, 2005.
34. CAPELLO, V., GRACIS, M. - Extraction of maxillary incisor teeth. In: Lennox
Network, Florida, USA, p. 233-237, 2005.
35. CAPELLO, V., GRACIS, M. - Intraoral extraction of aradicular hypsodont cheek
teeth. In: Lennox A.M. (editor). Rabbit and Rodent Dentistry Handbook.
Zoological Education Network, Florida, USA, p. 2, 2005.
617
CORNEL IGNA
36. CAPELLO, V., GRACIS, M. - Extraoral extraction of aradicular hypsodont cheek

teeth. In: Lennox A.M. (editor). Rabbit and Rodent Dentistry Handbook.
Zoological Education Network, Florida, USA, p. 243-247, 2005.
37. CARMICHAEL, D.T. - Surgical extraction of the maxillary fourth premolar tooth in
the dog. Journal of Veterinary Dentistry 19, 231-233, 2002.
38. CĂPĂŢÂNĂ, V. - Ghid de chirurgie operatoare veterinară, Ed. Ceres, 1980.
39. CĂPĂŢÂNĂ, V., GHERGARIU, S., ENACHE, T. - Urgenţe medico-chirurgicale
veterinare, vol.II. Ed. Ceres, Bucureşti, 1989.
40. CĂPĂŢÂNĂ, V., GIURGIU, T. - Ghid de chirurgie experimentală. Ed. Ceres,
1976.
41. CĂPĂŢÂNĂ, V., GRIGORESCU, I., MOLDOVAN, M., MURGU, I. - Chirurgie
veterinară. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.
42. CĂPĂŢÂNĂ, V., MARINESCU, I., VARACHIU, N. - Chirurgia veterinară de
campanie. Ed. Militară, Bucureşti, 1954.
43. CIUBAR, V.K. - Medicină operatoare veterinară. Ed. Agro-Silvică, Bucureşti,
1954.
44. CLERC, B. - Ophtalmologie veterinaire. Ed. Le Point Veterinaire, Paris, 1981.
45. CONSTANTINESCU, GH., RADU, C., PALICICA, R. - Anatomia topografică a
animalelor domestice. Ed. Facla, Timişoara, 1982.
46. COŢOFAN, V., PALICICA, R., VALENTINA HRIŢCU, ENCIU, V. - Anatomia
animalelor domestice, vol. I. Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, 1999.
47. COX, J. Surgery of the reproductive tract in large animals. Ed. University Press,
Liverpool, 1987.
48. CRISTEA, I. - Chirurgie şi clinică chirurgicală, vol. I, Propedeutică chirurgicală.
Lito. I.A. Cluj-Napoca, 1979.
49. CRISTEA, I. (s. red.) - Propedeutică chirurgicală şi tehnică operatorie veterinară,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
50. CROSSLEY D.A., PENMAN S. (eds), - BSAVA Manual of Small Animal
Dentistry, 1995.
51. DEACONESCU, I., THEODORESCU, D. - Lucrări practice de propedeutică
chirurgicală şi medicină operatoare. Lito. I. A. Timişoara, 1972.
52. DIXON, P.M. - Dental extraction and endodontic techniques in horses.
Compendium on Continuing Education for the Practicing Veterinarian 19, 628-
637, 1997.
53. DIXON, P.M. - Dental extractions in horses: indications and preoperative
evaluation. Compendium on Continuing Education for the Practicing Veterinarian
19, 366-375, 1997.
54. DIXON, P.M., DACRE, I. - A review of equine dental disorders. The Veterinary
Journal 169, 165-187, 2005.
55. DIXON, P.M., DACRE, I., DACRE, K., TREMAINE, W.H., MCCANN, J.,
BARAKZAI, S. - Standing oral extraction of cheek teeth in 100 horses (1998-
2003). Equine Veterinary Journal 37, 105-112, 2005.
618
56. DIXON, P.M., GERARD, M.P. - Oral cavity and salivary glands. In: Auer J.A. en
Stick J.A. (editors). Equine Surgery. 3de ed., Saunders – Elsevier, Missouri,
USA, p. 321-351, 2006.
57. DIXON, P.M., TREMAINE, W.H., PICKLES, K., KUHNS, L., HAWE, C.,
McCANN, J., MCGORUM, B.C., RAILTON, D.I., BRAMMER S. - Equine dental
disease Part 4: a longterm study of 400 cases: apical infections of cheek teeth.
Equine Veterinary Journal 32, 182-194, 2000.
58. DUPONT, G.J. - Journal Veterinary Dentistry, v12, pp 9-13 1995.
59. ESPINASE, J. (s. red.) - Chirurgie bovine. Ed. Societe Francaise de Buiatrie,
Alfort, 1987.
60. EVANS, H., LATTUNTTA, A. - Miller`s Guide to the dissection of the dog. Ed.
W.B. Saunders, Philadelphia, 1971, 1979.
61. EVANS, L.H., TATE, L.P., LaDOW, C.S. - Extraction of the equine 4th upper
premolar and 1st and 2nd upper molars through a lateral buccotomy. In:
Proceedings American Association of Equine Practitioners 28, p. 249-252,1981.
62. FITCH, P.F. - Surgical extraction of the maxillary canine tooth. Journal of
Veterinary Dentistry 20, 55-58, 2003.
63. Florida, USA, p. 194-212, 2005.
64. FLUTURE, V. - Principii şi tehnici de chirurgie. Ed. Facla, Timişoara, 1987.
65. FOSSUM WELCH, THERESA , DUPREY PARDI, LAURA - Small Animal
Surgery, Ed. Mosby; 2nd ed, 2002
66. FOSSUM WELCH, THERESA, HEDLUND, CHERYL S.,, HULSE, A.D.,
JOHNSON, ANN L., HOWARD, B.S., WILLARD, D.M., GWENDOLYN,
CARROLL L. - Manual of Small Animal Surgery. Ed. Mosby, St. Louis, 1999.
67. FUBINI, SUSAN L., DUCHARME N.G. - Farm Animal Surgery, Ed. W.B.
Saunders Company, 2004.
68. GAUGHAN, E.M. - Dental surgery in horses. Veterinary Clinics of North America:
Equine Practice 14, 381-397, 1998.
69. GHEŢIE, V. - Anatomia animalelor domestice, vol. I. Ed. Academiei, Bucureşti,
1971.
70. GHEŢIE, V. - Anatomia animalelor domestice. Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1967.
71. GHEŢIE, V., HILLEBRAND, A. - Anatomia animalelor domestice, vol. I, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1971.
72. GHIŢESCU, T. - Probleme de chirurgie experimentală. Ed. Academiei R.P.R.,
Bucureşti, 1955.
73. GORREL, CECILIA. - Tooth Extraction. In: Gorrel C. (editor). Veterinary
Dentistry for the General Practitioner. WB Saunders Co, Edinburgh, UK, p. 157-
174, 2004.
74. GRIGORESCU, I. Propedeutică şi medicină operatoare. Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1973.
619
CORNEL IGNA
75. GRIGORESCU, L. - Intervenţii chirurgicale la animale. Ed. Agrosilvică,

Bucureşti, 1968.
76. HARARI, J. - Small Animal Surgery Secrets, Ed Hanley & Belfus; 1st ed, 2000
77. HARARI, J.J., HARARI, D. Small Animal Surgery Secrets, 1st ed,. Ed Hanley &
Belfus, Londra, 2000.
78. HARVEY, C.E. - Extraction of feline teeth. In: Bellows J. (editor). Dental
equipment, materials and techniques. A primer. Blackwell Publishing, Victoria,
Australia, p. 137, 2003.
79. HARVEY, C.E. - Veterinary Dentistry. Ed. W.B. Saunders, Philadelphia, 1985
80. HAWKINS, J.F., DALLAP, B.L. - Lateral buccotomy for removal of a
supernumerary cheek tooth in a horse. Journal of the American Veterinary
Medical Association 211, 339-340, 1997.
81. HICKMAN, J. - Equine Surgery and Medicine, vol. I. Ed. Academic Press,
Cambridge, 1985.
82. HICKMAN, J., WALKER, R.G. - An Atlas of Veterinary Surgery, Ed. John-Wright
and Sons, Bristol, 1980.
83. HOBDAY, F.T.G. - Castration and Ovariectomy. Ed. Johnston, Edinburgh, 1914.
84. HOLMSTROM, S.E., FROST, P., EISNER, E.R. - Veterinary Dental Techniques,
2nd edition, Saunders 1998.
85. IGNA, C. - Suturile şi anastomozele tubului digestiv la animale, Ed. Brumar,
Timişoara, 1996.
86. IGNA, C. - Tehnici chirurgicale veterinare. Ed. I şi a II-a. Ed. Brumar, Timisoara,
1999, 2001.
87. IONESCU, DOINA - Microchirurgia nervilor periferici. Ed. Medicală, Bucureşti,
1989.
88. KAPATKIN, A.S., MARRETTA, S.M., SCHLOSS, A.J. – Problems associated
with basic oral surgical techniques. Problems in Veterinary Medicine 2, 85-109,
1990.
89. KNECHT, C.D., ALLEN, A., WILLIAMS, D., JOHNSON, J. Fundamental
Techniques in Veterinary Surgery, 3rd ed. Ed. W.B. Saunders, Philadelphia,
1987
90. LEGENDRE, L. - Extraction of the lower cuspid with minimal stress. Canadian
Veterinary Journal 38, 449-450, 1997.
91. LEGENDRE, L. - Extraction of the upper cuspid with minimal stress. Canadian
Veterinary Journal 37, 692-694, 1996.
92. LOBPRISE, H.B., WIGGS, R.B. - The Veterinarian's Companion for Common
Dental Procedures, AAHA Press 2000.
93. MacDONALD, M.H., BASILE, T. WILSON, W.D., PUCHALSKI, S.M.,
SCHEUCH, B.C. - Removal of maxillary tooth fragments and root remnants in
standing horses. In: Proceedings American Association of Equine Practitioners –
Focus on Dentistry, p. 148-155, 2006.
620
94. MAGDA, I.I. - Chirurgie operatoare şi bazele anatomotopografice la animalele

domestice. Ed. Kolos, Moscova, 1970.
95. MARCENAC, L.N. - Chirurgie generale veterinaire. Ed. Maloine, Paris, 1974.
96. MARETTA, S.M. - Surgical extraction of the mandibular first molar tooth in the
dog. Journal of Veterinary Dentistry 19, 46-50, 2002.
97. MATEŞ, N. - Chirurgie generală. Propedeutică şi tehnică chirurgicală veterinară.
Ed. Medicală Veterinară, Bucureşti, 1997.
98. MATEŞ, N., OANĂ, L. - Propedeutică şi tehnică chirurgicală veterinară. Tipo
Agronomia Cluj-Napoca, 1996.
99. Mc ILWRAITH C.W., ROBERTSON J.T. - Equine Surgery: advanced
techniques, 2nd ed. Ed. Lippincott Williams & Wilkins, Baltimore, 1998.
100. McILWRAITH, C.W., TURNER S. - Equine surgery: advanced techniques. Ed.
Lea & Febiger, Pennsylvania, 1987.
101. MOLDOVAN, M., BOLTE, S. - Oftalmologie veterinară. Ed. Ceres, Bucureşti,
1984.
102. MOLDOVAN, M., MURGU, I., MOROŞANU, N., CRISTEA, I. - Patologie şi
clinică chirurgicală. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
103. MOROŞANU, N. - Chirurgie generală. Lito.I.A. Iaşi, 1978.
104. MOROŞANU, N. - Compendiu de chirurgie veterinară. Ed. Ceres, Bucureşti,
1987.
105. O’CONNOR, J.P. - Dollar’s veterinary surgery. General operative and regional,
3th ed. Ed. Bailliere & Tindall and Cassell, Londra, 1938.
106. OEHME, F.W. - Textbook of Large Animal Surgery. Ed. Williams & Wilkins,
Baltimore, 1974.
107. PAŞTEA, E. - Elemente practice de oculistică veterinară. Ed. Agro-Silvică,
Bucureşti, 1961.
108. PAŞTEA, E. (s. red.) - Anatomia comparată a animalelor domestice, vol. I, II.
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.
109. PAVAUX, C. - Atlas en couleurs d’anatomie des bovins. Ed. Maloine, Paris,
1982.
110. PAVLETIC, M.M. - Atlas of Small Animal Reconstructive Surgery, Ed.W.B.
Saunders Company; 2nd ed, 1999
111. PENTEA, M. - Splanchnologie veterinara. Ed. Mirton, Timişoara, 2000.
112. PLAHOTIN, M.V., GOLICOV, A.N., SITOV, S.T., BELOV, A., LIPOVSKII K.A. -
Obsciaia veterinarnia hirurgia. Ed. Kolos, Moscova, 1966.
113. POP, A. - Elemente de chirurgie. Ed. Welther, Sibiu, 1943.
114. RADU, C. - Curs de anatomie. Lito. I.A. Timişoara, 1985.
115. RIEBOLD, T.W., GOBLE, D.O., GEISER, D.R. - Large animal anesthesia. Ed.
Iowa State Univ. Press, Ames, 1982.
116. ROBINSON, N.E. (s. red.) - Current therapy in equine medicine, ed. 2nd. Ed.
W.B. Saunders, Philadelphia, 1987.
621
CORNEL IGNA
117. SEICIU, F., BLIDARIU, T. - Terapia chirurgicală a aparatului genital şi a glandei

mamare. Ed. Ceres, Bucureşti, 1976.
118. SEVESTRE, J. - Elements de chirurgie animale. Ed. Point Veterinaire, Paris,
1980.
119. SHUTTLEWORTH, A.C., SMYTHE, R.H. - Clinical veterinary surgery, vol. II.
Ed. Crosby Lockwood, Londra, 1960.
120. SILBERSIEPE, E., BERGE, E., MULLER, H. - Lehrbuch der Speiziellen
Chirurgie fur Tierartz. Ed. Enke, Stuttgart, 1965.
121. SLATTER, D.H. - Textbook of Small Animal Surgery, 3rd ed. Ed. W.B.
Saunders, Philadelphia, 2002.
122. SLATTER, D.H. - Textbook of Small Animal Surgery. Ed. W.B. Saunders,
Philadelphia, 1985.
123. SMITH, M.M. - Lingual Approach for Surgical Extraction of the Mandibular
Canine Tooth in Dogs and Cats, Journal of the American Animal Hospitals
Association vol.32, pp 359 -364, 1996.
124. SMITH, M.M. - Lingual approach for surgical extraction of the mandibular
canine tooth in dogs and cats. Journal of the American Animal Hospital
Association 18, 48-49, 2001.
125. SMITH, M.M. - Surgical extraction of the mandibular canine tooth in the dog.
Journal of Veterinary Dentistry 18, 48-49, 2001.
126. SNYDER, J.R., MARKEL, M.D. - Advances in equine abdominal surgery. Ed.
W.B. Saunders, Philadelphia, 1989.
127. STANCU, D. - Clinica şi terapeutica chirurgicală la animale. Ed. Ceres,
Bucureşti, 1984.
128. STANCU, D. - Ghid de chirurgie în fermele de animale. Ed. Ceres, Bucureşti,
1988.
129. STASHAK, T.S. - Equine Wound Management. Ed. Lea & Febiger,
Pennsylvania, 1991.
130. TAMAS, L., FELLNER, F. - Allatorvosi sebeszeti mutettan. Ed. Mezögazdásagi
, Budapesta, 1996.
131. TAMAS, L., FELLNER, F. - Állatorvosi sebészeti mutettan. Ed. Mezögazdásagi
, Budapesta, 1960.
132. TANEY, K.G., SMITH, M.M. - Surgical extraction of impacted teeth in a dog.
Journal of Veterinary Dentistry 23, 168-77, 2006.
133. TAYLOR, R., McGEHEE, R. - Manual of Small Animal Postoperative Care,
Ed.Williams & Wilkins; 1st ed, 1995
134. TAYLOR, R., McGEHEE, R. - Manual of Small Animal Postoperative Care, 1st
ed. Ed. Williams & Wilkins, Baltimore, 1995.
135. TUDOR, D., CONSTANTINESCU, G.M. - Nomina anatomica veterinaria –
ediţie bilingvă. Terminologie internaţională şi română. Ed. Vergiliu, Bucureşti,
2002.
622
136. TURNER, S., McILWRAITH, W. - Techniques in Large Animal Surgery. Ed. Lea
& Febiger, Pennsylvania, 1987.
137. Mc ILWRAITH C.W., ROBERTSON J.T. - Equine Surgery: advanced
techniques, 2nd ed. Ed. Lippincott Williams & Wilkins, Baltimore, 1998.
138. VERSTRAETE, F.J. - Proceedings 9th Annual Meeting European College of
Veterinary Surgeons, Bern, Switzerland. July 2000. pp 7-9.
139. VERSTRAETE, F.J.M. - Instrumentation and technique of removal of
permanent teeth in the dog. Journal of the South African Veterinary Association
54, 231-238, 1983.
140. VEXLER, L., DĂNILĂ N. - Mica chirurgie. Ed. Junimea, Iaşi, 1984.
141. VLĂDUŢIU, O. - Patologia chirurgicală a animalelor domestice, vol. II. Ed.
Academiei, Bucureşti, 1966.
142. VLĂDUŢIU, O. - Patologie chirurgicală, vol. I. Ed. Academiei R.S.R., 1962.
143. VLĂDUŢIU, O., MURGU, I., CÎMPEAN, N., BLIDARIU, T. - Lucrări practice de
tehnică şi terapeutică chirurgicală. Medicina operatoare. Lito. I.A. N. Bălcescu,
Bucureşti, 1969.
144. VULCAN, P., MOZACENI A.V. - Chirurgia dematologică. Ed. Junimea, Iaşi,
1988.
145. WALKER, D.F., VAUGHAN, J.T. Bovine and equine urogenital surgery. Ed.
Lea & Febiger, Philadelphia, 1980.
146. WEAWER, D. Bovine surgery. Ed. Blackwell, London, 1986.
147. WHITE, A.N., MOORE, J.N. Current Techniques in Equine Surgery and
Lameness, 2nd ed. Ed. W.B. Saunders, Philadelphia, 1998.
148. WIGGS, R.B., LOBPRISE, H.B. - Veterinary Dentistry - principles and practice,
Lippincott 1997.
149. WINGFIELD, W., RAWLINGS, C. Kleintier Chirurgie. Ed. P. Parey, Berlin,
1983.
150. ZOLL, K. - Veterinary dental extraction instruments. Journal of Veterinary
Dentistry 8, 7, 1991.
623
CORNEL IGNA
624
CUPRINS
Către cititori ..................................................................................................... 5
Prefață la editia I ............................................................................................. 7
Prefață la editia a II-a ...................................................................................... 9
Prefață la editia a III-a ..................................................................................... 11
Prefață la editia a IV-a ..................................................................................... 13
Abrevieri .......................................................................................................... 15
Introducere .................................................................................................... 19
Istoricul chirurgiei veterinare ....................................................................... 21
Istoricul și evoluția chirurgiei veterinare în România ................................ 26
CAPITOLUL I
1 INTERVENȚIA CHIRURGICALĂ ............................................................... 29
1.1 Indicația operatorie ................................................................................ 32
1.2 Pregătire intervenției chirurgicale .......................................................... 34
1.2.1 Pregătirea animalului pentru operație ........................................ 34
1.2.2 Pregătirea materialelor pentru operație ...................................... 45
1.2.3 Pregătirea chirurgului și a echipei chirurgicale ........................... 46
1.3. Actul operator ....................................................................................... 47
1.3.1 Clasificarea intervențiilor chirurgicale ........................................ 48
1.3.2 Tehnica chirurgicală ................................................................. 52
1.3.3 Conceptul chirurgical ................................................................. 55
1.3.4 Chirurgul și educația chirurgicală .............................................. 55
1.3.5 Echipa chirurgicală .................................................................... 56
CAPITOLUL II
2 TEHNICI CHIRURGICALE DE BAZĂ ........................................................ 59
2.1. Diereza ................................................................................................. 60
2.1.1 Puncția ...................................................................................... 60
2.1.2 Incizia ........................................................................................ 64
2.1.3 Disecția chirurgicală .................................................................. 72
2.2 Explorarea, expunerea și exteriorizarea chirurgicală ............................ 76
2.3 Exereza ................................................................................................. 80
2.4 Hemostaza ............................................................................................ 90
2.5 Cauterizarea .......................................................................................... 102
2.6 Sintezele chirurgicale ............................................................................ 106
2.6.1 Suturile ...................................................................................... 107
2.6.1.1 Materiale de sutură ....................................................... 107
2.6.1.2 Adezivii tisulari .............................................................. 135
2.6.1.3 Instrumentar pentru suturi ............................................. 137
2.6.1.4 Clasificarea suturilor ...................................................... 149
625
CORNEL IGNA
2.6.1.5 Tehnica suturilor ............................................................ 154

2.6.1.6 Suturile tegumentare ..................................................... 158
2.6.1.7 Suturile musculare ........................................................ 167
2.6.1.8 Suturile tendoanelor ...................................................... 168
2.6.1.9 Suturile vasculare .......................................................... 173
2.6.1.10 Suturile nervilor ........................................................... 178
2.6.1.11 Suturile digestive ......................................................... 182
2.6.1.12 Suturile organelor parenchimatoase ........................... 194
2.6.1.13 Îngrijiri postoperatorii ale suturilor ............................... 196
2.7. Drenajul ................................................................................................ 197
CAPITOLUL III
3 CRIOCHIRURGIA ....................................................................................... 205
CAPITOLUL IV
4 CHIRURGIA LASER ................................................................................... 211
TEHNICI OPERATORII
CAPITOLUL V
5 ANEXELE GLOBULUI OCULAR ............................................................... 217
5.1 Blefarorafia ............................................................................................ 218
5.2 Anchiloblefaronul chirurgical ................................................................. 220
5.3 Blefaroprotecţia polului anterior al globului ocular prin acoperire
cu pleoapa a III-a ....................................................................................... 222
5.4 Cantotomia ............................................................................................ 224
5.5 Procedee operatorii utilizate în tratamentul entropionului ..................... 226
5.6 Procedee operatorii utilizate în tratamentul ectropionului ..................... 228
5.7 Blefarectomia pleoapei a treia ............................................................ 230
5.8 Repoziționarea glandei anexe a pleoapei a III-a ................................... 232
5.9 Repoziționarea glandei anexe a pleoapei a III-a prin ancorare la
marginea orbitei .......................................................................................... 234
5.10 Permeabilizarea conductului lacrimo-nazal ......................................... 236
CAPITOLUL VI
6 REGIUNEA NASULUI ............................................................................. 239
6.1 Trepanaţia cavităţii nazale................................................................... 240
6.2 Trepanaţia sinusurilor ........................................................................... 242
CAPITOLUL VII
7 CAVITATEA ORALĂ .................................................................................. 245
7.1 Operaţia în ticul suptului la bovine ................................................. 246
7.2 Rabotajul dentar la cal ...................................................................... 248
7.3 Extracţia dentară prin avulsie (la animalele de companie) ............... 250
7.4 Extracţia dentară a caninilor (la animalele de companie) ................. 252
626
7.5 Extracţia dentară prin avulsie (la animalele de talie mare) ............... 254
7.6 Extracţia dentară prin respingere (la animalele de talie mare) .......... 256
7.7 Tonsilectomia ....................................................................................... 258
CAPITOLUL VIII
8 URECHI ...................................................................................................... 261
8.1 Rezecţia peretelui lateral al conductului auditiv extern la câine -
procedeul Hinz ............................................................................................. 262
8.2 Rezecţia peretelui lateral al conductului auditiv extern la câine -
procedeul Zepp ............................................................................................ 264
8.3 Rezecţia porţiunii verticale a conductului auditiv extern la câine ... 266
8.4 Tratamentul operator al othematomului la câine ................................... 268
8.5 Otectomia .............................................................................................. 270
CAPITOLUL IX
9 DIVERTICULELE TUBELOR AUDITIVE ................................................... 273
9.1 Hiovertebrotomia ................................................................................... 274
CAPITOLUL X
10 COARNE ................................................................................................... 277
10.1 Ecornarea viţeilor .............................................................................. 278
10.2 Ecornarea cu autoplastie cutanată .................................................... 280
CAPITOLUL XI
11 GLANDELE SALIVARE ........................................................................... 283
11.1 Extirparea chiştilor glandelor salivare la câine .................................. 284
CAPITOLUL XII
12 FARINGE, LARINGE, TRAHEE, ESOFAG .............................................. 287
12.1 Faringostomia ................................................................................... 288
12.2 Ventriculectomia orală ....................................................................... 290
12.3 Ventriculectomia laringiană (la câine) ............................................. 292
12.4 Ventriculectomia laringiană (la cabaline) ........................................ 294
12.5 Traheotomia de urgenţă .................................................................. 296
12.6 Traheotomia provizorie ..................................................................... 298
12.7 Traheostomia .................................................................................... 300
12.8 Esofagotomia cervicală ..................................................................... 302
CAPITOLUL XIII
13 VENA JUGULARĂ ................................................................................... 305
CAPITOLUL XIV
14 TORACE ................................................................................................... 309
14.1 Toracocenteza .................................................................................. 310
627
CORNEL IGNA
14.2 Toracostomia .................................................................................... 312

14.3 Toracotomia intercostală ................................................................... 314
14.4 Toracotomia cu rezecţie costală ....................................................... 316
14.5 Toracotomia prin sternotomie mediană la câine ............................... 318
14.6 Pericardocenteza la bovine ............................................................... 320
14.7 Pericardotomia la bovine ................................................................... 322
CAPITOLUL XV
15 CAVITATEA ABDOMINALĂ .................................................................... 325
15.1 Anatomia chirurgicală a peretelui abdominal .................................... 326
15.2 Celiotomia ......................................................................................... 327
15.2.1 Celiotomia mediană ............................................................. 328
15.2.2 Celiotomia paramediană ...................................................... 332
15.2.3 Celiotomia postcostală (laparatomia postcostală) ................ 334
15.2.4 Celiotomia sublombară (laparatomia) .................................. 336
15.2.5 Celiotomia subilială ............................................................. 338
15.2.6 Celiotomia subhipocondrală ................................................ 340
15.3 Tehnici operatorii - hernia ............................................................... 342
15.3.1 Tratamentul operator al herniei ombilicale .......................... 342
15.3.2 Tratamentul operator al herniei inghinale la femele ........... 346
15.3.3 Tratamentul operator al herniei inghinale la masculi
(câine, vier) ....................................................................................... 348
15.3.4 Tratamentul operator al herniei scrotale reductibile .......... 350
15.3.5 Tratamentul operator al herniei scrotale ireductibile ........ 352
15.3.6 Tratamentul operator al herniei femurale .......................... 354
15.3.7 Tratamentul operator al herniei ventro-laterale
(eventraţiei) ....................................................................................... 356
15.3.8 Tratamentul operator al herniei ventrale prepubiene .......... 358
15.3.9 Tratamentul operator al herniei perineale ........................... 360
15.3.10 Tratamentul operator al herniei diafragmatice .................... 362
15.3.11 Tratamentul operator al herniei hiatale (refluxului
esofagian) la câine ............................................................................ 364
15.4 Tehnici operatorii - tub digestiv ........................................................ 366
15.4.1 Principii generale în chirurgia tubului digestiv ................... 366
15.4.2 Tehnici operatorii - stomac, compartimente gastrice ........... 370
15.4.2.1 Esofago - cardio – miotomia ................................ 370
15.4.2.2 Gastrotomia .......................................................... 372
15.4.2.3 Gastrostomia provizorie la câine .......................... 374
15.4.2.4 Gastropexia .......................................................... 376
15.4.2.5 Gastrectomia parţială ......................................... 378
15.4.2.6 Ruminotomia ........................................................ 380
15.4.2.7 Abomasotomia la bovine ...................................... 382
15.4.2.8 Tratamentul operator în distopiile abomasale la
bovine - deplasarea abomasului în stânga ............................ 384
15.4.2.9 Piloromiotomia ..................................................... 388
15.4.2.10 Piloroplastia .......................................................... 390
628
15.4.2.11 Pilorectomia cu anastomoză gastrointestinală ... 392

15.4.3 Tehnici operatorii - intestine ................................................ 394
15.4.3.1 Enterotomia ............................................................ 394
Cecotomia la animalele de talie mare ......... 396
15.4.3.2 Enterectomia .......................................................... 398
15.4.3.2.1 Enterectomia cu enterorafie (fără
anastomoză) ......................................................... 400
Tiflectomia (cececotomia) la bovine .................. 400
Tiflectomia la câine ........................................... 402
Diverticulectomia ileonului ................................. 404
15.4.3.2.2 Enterectomia cu anastomoză
(enteroanastomoza) ............................................. 406
Tehnici de entroanastomoză ..................... 410
Ia. Enteroanastomoza termino-terminală cu 410
lumen deschis ........................................................
Tehnica entero-anastomozo-agrafării termino-
terminale ............................................................. 414
Rezecţia colo-rectală prin abord abdominal cu 416

osteotomie pubiană ............................................
Amputarea rectului prin abord perineal .............. 418
Amputarea prolapsului rectal ............................. 420
Ib. Enteroanastomoza termino-terminală
procedeul cu lumen închis (enteroanastomoza 422
aseptică, Parker-Kerr) ............................................
II. Enteroanastomoza latero-laterală (ELL) ......... 424
ELL jejuno-cecală ............................................ 424
ELLceco-colică ................................................. 426
ELL colonică ..................................................... 428
Anastomozoagrafare colonică latero-laterală
la cabaline realizată cu aparatul GIA ............... 430
III. Enteroanastomoza termino-laterală (ETL)
jejuno-cecală la cal ................................................. 432
15.4.3.2.3 Enterectomia cu enterostomie ............. 434
Amputarea rectului prin tunelizare procedeul
“ pull-through “ ………………………………... 434
Colostomia provizorie la cal ................................ 436
15.4.3.3 Reducerea manuală a prolapsului rectal .............. 438
15.4.3.4 Colopexia ............................................................. 440
15.5 Tehnici operatorii - organe din cavitatea abdominală .................... 442
15.5.1 Splenectomia la carnasiere ................................................... 442
15.5.2 Colecistectomia la carnasiere .............................................. 444
15.5.3 Colecistoduodenostomia la carnasiere ................................. 446
15.5.4 Pancreatectomia parţială la carnasiere ................................. 448
15.5.5 Hepatectomia parțială la carnasiere ...................................... 450
15.6 Tehnici operatorii - regiunea anală și perianală ............................ 452
15.6.1 Adenectomia perianală ......................................................... 452
629
CORNEL IGNA
15.6.2 Anoplastia în fistulele perianale ............................................ 454

15.6.3 Anoplastia în atrezia anusului ............................................... 456
15.6.4 Sutura plăgilor rectale ........................................................... 458
CAPITOLUL XVI
16 APARATUL GENITAL MASCUL ............................................................. 461
16.1 Operaţii genito-tehnologice ............................................................... 462
16.1.1 Devierea penisului .................................................................. 462
16.1.2 Scurtarea penisului ............................................................... 468
16.1.2.1 Scurtarea penisului la vier ....................................... 468
16.2.1.2 Scurtarea penisului la taur ...................................... 470
16.1.3 Crearea masculilor azoospermici ............................................ 472
16.1.3.1 Provocarea criptorhidiei abdominale ........................ 472
16.1.3.2 Vasectomia .............................................................. 474
16.2 Tehnici operatorii – furou, penis ........................................................ 478
16.2.1 Circumcizia .............................................................................. 478
16.2.1.1 Circumcizia la taur ..................................................... 478
16.2.1.2 Circumcizia la câine .................................................. 480
16.2.2 Miectomia retractorilor penisului la taur ............................... 482
16.2.3 Fixarea penisului în furou la armăsar ................................... 484
16.2.4 Amputarea penisului ............................................................. 486
16.2.4.1 Amputarea penisului la cal ........................................ 486
16.2.4.2 Amputarea penisului la câine .................................... 488
16.3 Castrarea ......................................................................................... 490
16.3.1 Castrarea armăsarilor şi taurilor ............................................. 490
16.3.1.1 Castrarea prin tripsia cordoanelor testiculare ............. 492
16.3.1.1.1 Castrarea armăsarilor ................................ 492
16.3.1.1.2 Castrarea taurului ....................................... 494
16.3.1.2 Castrarea armăsarilor şi taurilor prin
ligatura vaselor spermatice ......................................... 496
16.3.1.3. Orhidectomia armăsarilor .......................................... 498
16.3.1.4 Orhidectomia la taur .................................................. 506
16.3.2 Castrarea la berbec şi ţap .................................................... 508
16.3.3 Orhidectomia vierilor ............................................................ 510
16.3.4 Orhidectomia câinelui ........................................................... 512
16.3.5 Orhidectomia motanului ...................................................... 514
16.3.6 Orhidectomia masculilor de iepure ...................................... 516
16.3.7 Orhidectomia masculilor de nutria ....................................... 518
16.3.8 Criptorhidectomia armăsarilor .............................................. 520
16.3.9 Criptorhidectomia câinelui ................................................... 522
16.3.10 Claponajul (castrarea cocoșilor) ........................................... 524
16.4 Îngrijiri postoperatorii în castrare ...................................................... 526
16.5 Accidente şi complicaţii ale castrării masculilor ............................ 528
16.5.1 Accidente ale castrării masculilor .......................................... 528
16.5.2 Complicaţii ale castrării masculilor ..................................... 531
630
CAPITOLUL XVII
17 APARATUL GENITAL FEMEL ................................................................ 535
17.1 Ovariectomia ..................................................................................... 536
17.1.1 Ovariectomia prin colpotomie la iapă şi vacă ........................ 536
17.1.2 Ovariectomia prin celiotomie la iapă .................................... 538
17.1.3 Ovariectomia la vacă ............................................................ 540
17.1.4 Ovariectomia la scroafă ....................................................... 542
17.1.5 Ovariectomia la căţea şi pisică ............................................. 544
17.1.6 Ovariectomia la pisică .......................................................... 546
17.1.7 Ligatura oviductelor la carnasiere ........................................ 548
17.1.8 Ovariohisterectomia la carnasiere ........................................ 550
17.2 Accidende şi complicaţii ale castrării femelelor ................................ 552
17.3 Histerotomia ..................................................................................... 556
17.3.1 Histerotomia la iapă ............................................................. 556
17.3.2 Histerotomia la vacă ............................................................ 558
17.3.3 Histerotomia la scroafă ....................................................... 562
17.3.4 Histerotomia la carnasiere .................................................. 564
17.4 Episiotomia la carnasiere ................................................................ 566
17.5 Tratamentul operator al hiperplaziei vaginale la căţea .................... 568
17.6 Amputarea prolapsului vaginal la carnasiere .................................. 570
17.7 Tratamentul conservator al prolapsului uterin la vacă ...................... 572
CAPITOLUL XVIII
18 APARATUL URO-GENITAL ................................................................... 575
18.1 Uretromia la taur ............................................................................. 576
18.2 Uretrotomia la câine ........................................................................ 578
18.3 Uretrostomia la taur ......................................................................... 580
18.4 Uretrostomia la câine ...................................................................... 582
18.5 Uretrostomia la motan ..................................................................... 584
18.6 Cistocenteza şi cateterizarea percutanată a vezicii urinare la câine 586
18.7 Cistotomia la carnasiere .................................................................. 588
18.8 Tehnica operatorie în omfalurie ...................................................... 590
18.9 Prostatectomia la câine ................................................................... 592
18.10 Nefrotomia la câine ......................................................................... 594
18.11 Nefrectomia totală la câine .............................................................. 596
CAPITOLUL XIX
19 GLANDA MAMARĂ ................................................................................. 599
19.1 Mamectomia parţială (simplă) la carnasiere .................................... 600
19.2 Mamectomia regională şi mamectomia completă unilaterală la
carnasiere .................................................................................................. 602
19.3 Treionorafia la vacă .......................................................................... 604
631
CORNEL IGNA
CAPITOLUL XX
20 COADA ...................................................................................................... 607
20.1 Codotomia .......................................................................................... 608
BIBLIOGRAFIE .............................................................................................. 611
632
633

Tehnici Chirurgicale 2016 Igna C Isbn - 978-606-785-001-7

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnici Chirurgicale 2016 Igna C Isbn - 978-606-785-001-7

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEHNICI CHIRURGICALE VETERINARE

TEHNICI CHIRURGICALE VETERINARE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale

Tehnici chirurgicale veterinare/Cornel, Igna

Ed. a 5-a, rev. - Timișoara, 2015, Ed.Agroprint

628 p.; il.; 28 cm

Prin Tehnici chirurgicale veterinare sper să fi realizat un instrument de lucru,

Redactarea lucrării este în mod intenționat lipsită de pretenții, atât datorită

Ilustrarea textului am considerat-o necesară pentru a surprinde esențialul unor

Doresc să mulțumesc familiei, colegilor și colaboratorilor pentru ajutorul și

Cartea de față îndeplinește condițiile și dezideratele de mai sus și umple un gol

Prof. univ. dr. Simion Bolte

Titularul disciplinei de Patologie și Clinică Chirurgicală

Laureat al Premiului Academiei Române

Ediția I – 1999, Ed. Brumar-Timişoara I.S.B.N. 973-9295-37-1 (386 pag)

Lucrarea Tehnici chirurgicale veterinare elaborată de Prof. Dr. Cornel Igna şi

Prof. univ. Dr. Horia Cernescu

Laureat al premiului Academiei Române

Ediția a II-a – 2001, Ed. Brumar-Timişoara I.S.B.N. 973-8057-16-7 (396 pag)

PREFAȚĂ LA EDIȚIA a III –a

Prezentarea actului operator în succesiunea evenimentelor şi exemplificarea

Suntem convinşi că apariţia aceste ediţii, completată cu noi tehnici operatorii,

Pentru modul în care a gândit-o, pentru valoarea ştiinţifică şi practică a lucrării îl

Iaşi, 4 iulie 2005

Prof.univ.dr. Ioan Burtan

Titularul disciplinei de Patologie şi clinică chirurgicală

Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi

Ediția a III-a – 2005, Ed. Brumar-Timişoara I.S.B.N. 973-602-132-7 (478 pag)

Recitind textul scris, în Către cititori, la prima ediție a lucrării, am constatat că

Ediția a IV-a – 2011, Ed. Brumar-Timişoara I.S.B.N. 978-973-602-666-9 (478 pag)

AM animale mari (ecvine, bovine)

am animale mici (carnasiere, animale de blană)

Am animale mijlocii (ovine, suine)

c.m. celiotomie mediană

DTCP diferenţa între Tc şi Tp

ELL enteroanastomoză latero-laterală

ELT enteroanastomoză latero-terminală

ETL enteroanastomoză termino-laterală

ETT enteroanastomoză termino-terminală

î.e.n. înaintea erei noastre

LDS Ligating Dividing Stapling – aparat de efectuat ligature și secționări tisulare

ls ligament suspensor al ovarului

mEP sistemul metric al Farmacopeei Europene de clasificare a grosimii firelor de sutură

PaCO2 presiunea arterială parţială a CO2

PaO2 presiunea arterială parţială a O2

PaP presiunea arterială pulmonară

PVC presiunea venoasă centrală

PvO2 presiunea venoasă parţială a O2

PVP presiunea venoasă periferică

TA Thoraco-Abdominal - aparat de sutură prin agrafare pentru organe toracice și digestive

Tc temperatură corporală centrală

Tp temperatură corporală periferică

TRC timp de reumplere capilară

VEM volum expirator maxim

VIM volum inspirator maxim

ansamblu, consecinţele imediate şi ulterioare ale agresiunii chirurgicale şi mai ales

ISTORICUL CHIRURGIEI VETERINARE

“Cine nu cunoaşte istoria profesiunii

Trecutul chirurgiei cuprinde trei perioade principale:1. - preistorică, 2. -

HAMMURABI (regele Babylonului 1728-1686 î.e.n.), în care sunt informaţii mai

(purgative, vomitive, diuretice şi sedative) care se vindeau la magazinele specializate.

În perioada renaşterii apar o serie de lucrări de patologie veterinară şi se

chirurgia fiziologică, efectuată sub anestezie şi în condiţii tot mai corespunzătoare de