Dialogul între religie și știință

                Dialogul dintre Ştiinţă şi Religie este puternic susţinut de tradiţia ortodoxă

bisericească, conform căreia, nu se poate afirma o ruptură între „natură şi har”, între originea şi
sensul care coexistă în lume ca operă raţională a lui Dumnezeu. 

               Ştiinţa şi Religia sunt convergente sau complementare, conflictul dintre ele

apărând acolo unde creatul şi necreatul, originea şi scopul creaţiei sunt considerate ca fiind
opuse. 
În opinia Sfinților Părinţi, cele două puteri, raţiune şi credinţă, coexistă fără probleme într-o
manifestare completă pe care Sfântul Maxim Mărturisitorul o numeşte ,,raţiunea comparativă
care priveşte lucrurile teologic” , iar în cazul raportului natural-supranatural, văd o relaţie
sinergică, unde, la nivelul comuniunii omului cu Dumnezeu, în orice progres - spre exemplu în
cunoaştere şi desăvârşire.

               De aceea, dacă pentru Teologia Ortodoxă nu există un conflict între credinţă şi

raţiune, între natural şi supranatural, nu există motive puternice pentru abordarea relaţiilor dintre
credinţă şi ştiinţă sub semnul adversităţii sau divergenţei. 

           Albert Einstein afirmă că deşi ,,domeniul religiei şi al ştiinţei sunt prin ele însele net
delimitate unul faţă de celălalt”, totuşi ,,între ele se creează puternice relaţii şi dependenţe
reciproce” datorită religiozităţii omului de ştiinţă . ,,Religiozitatea lui stă în uimirea extaziată faţă
de armonia legităţii naturale, în care se dezvăluie o raţiune atât de superioară, încât orice gândire
cu sens şi orânduire omenească reprezintă un reflex cu totul neînsemnat” . Ideea că religia se
opune ştiinţei sau că optând pentru una te împotriveşti celeilalte, este anulată de realitatea de azi
care ne arată că numeroşi savanţi au fost şi sunt profund religioşi. Cei mai mulţi dintre
cercetători au înţeles că fără credinţă în Dumnezeu nu se poate dobândi adevărata
cunoaştere. 

             Doar un dialog autentic între ştiinţă şi religie poate fi o şansă pentru noi oamenii de
a-L iubi mai mult pe Dumnezeu Creatorul, pe omul creat după chipul şi asemănarea Sa, şi
natura întreagă.