Sunteți pe pagina 1din 235

www.nida.netai.

net

An 12 C 1
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA
TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
(continuare la cursul nr. 48, An 11)

Prin urmare, în viziunea înţelepţilor din Extremul Orient, sexualitatea taoistă nu este doar
Fântâna Veşnicei Tinereţi, ci şi o minunată soluţie ce permite reconcilierea acelei obsedante dileme,
care a chinuit majoritatea misticilor occidentali, dintre dorinţa sexuală pură şi devoţiunea spirituală
autentică. Această dualitate chinuitoare, aducătoare de nesfârşite conflicte interioare (în cazul
fiinţelor ignorante), este chiar mai prezentă de-a lungul istoriei umanităţii decât ne-am putea noi
imagina. Pe de o parte, anumite influenţe sociale contemporane promovează descătuşarea
instinctelor sexuale până la un nivel periculos, animalic, degradant. Pe de altă parte, majoritatea
religiilor lumii denunţă activitatea sexuală ca fiind un obstacol primejdios, ilustrat simbolic printr-
un demon perfid ce se opune spiritualităţii autentice. Ambele viziuni extremiste generează însă
numeroase probleme, care se extind şi ele pe un spectru la fel de variat, de la bolile venerice şi până
la cele psihice datorate refulărilor şi neîmplinirii unui instinct normal (căci nu întâmplător a înzestrat
Înţelepciunea Divină fiinţa umană cu organele, funcţiile şi trăirile sexuale). Astfel de viziuni sunt,
deci, în egală măsură mutilante şi nesatisfăcătoare, căci fiinţa umană are deopotrivă atât instincte şi
impulsuri erotice, sexuale, cât şi sublime aspiraţii spirituale, divine. La fel ca şi tradiţia milenară
yoghină tantrică, taoismul elimină dilema punând instinctul sexual sublimat să servească unui scop
spiritual. Tehnicile iniţiatice ale sexualităţii taoiste permit experimentarea directă şi "tangibilă" a
comuniunii extatice şi plenare cu Dumnezeu, împărtăşind o iubire profundă şi autentică, învăţând în
primul rând să dăruiască şi să primească reciproc această iubire, cei doi iubiţi pot ajunge să trăiască
nemijlocit îndumnezeirea şi astfel să înţeleagă natura divină, căci a experimenta iubirea pură şi
necondiţionată pe care o inspiră, în acest caz, fuziunea amoroasă transfiguratoare realizată cu
continenţă, înseamnă a trăi în comuniune cu Dumnezeu (aşa cum atestă, de altfel, majoritatea
religiilor lumii). Exemplificând acelaşi principiu divin în termeni mai tehnici şi mai pragmatici,
metodele sexualităţii taoiste implică o bună cunoaştere a anumitor puncte specifice de acupunctură
şi a reflexologiei energetice şi nervoase (elemente ezoterice pe care noi le-am prezentat deja în
cadrul cursurilor noastre de YOGA) ce permit cuplului plin de iubire să-şi transmute energia
creatoare, erotică şi să o sublimeze apoi pe niveluri superioare ale fiinţei, trezindu-şi astfel sublime
capacităţi intuitive şi spirituale.
Fără îndoială că mulţi filosofi şi înţelepţi şi-au pus întrebarea: „De ce există oare în om
dorinţa de a trăi comuniunea cu Divinul?" Cel care este orb din naştere nu va înţelege niciodată
plenar semnificaţia şi forţa luminii. În mod similar, fără a experimenta comuniunea cu Dumnezeu,
noi nu vom înţelege niciodată adevărata semnificaţie, măreţie şi forţă a lui Dumnezeu. El este însăşi
Viaţa; El este pretutindeni, nelimitat de spaţiu şi timp, El este însăşi Eternitatea şi Absolutul.
Preafericit este cel care înţelege cu adevărat natura lui Dumnezeu, care este mereu "aproape" de El,
devenind în final una cu El.
Din nefericire, numeroşi oameni ignoranţi au ajuns să creadă (şi apoi chiar să simtă aceasta),
datorită dogmelor rigide şi a educaţiei aberante, că sexualitatea este un păcat murdar. Necunoscând
legătura tainică dintre sexualitate şi spiritualitate, înţelegerea lor a fost lipsită astfel de unul dintre
sensurile fundamentale ale experimentării şi cunoaşterii Naturii Divine. Astfel, ei au fost siliţi să
caute alte căi, adeseori mult mai anevoioase, de apropiere de Dumnezeu. Însă, pe parcursul unor
asemenea căutări, adesea înverşunate, mulţi oameni ajung să-şi dezvolte autentice complexe şi
frustrări sexuale, care, în mod evident, vor acţiona ca nişte blocaje în calea aspiraţiilor lor spirituale
autentice.
Metodele taoiste tradiţionale, care includ învăţăturile privind sexologia taoistă, ajută fiinţa
umană să caute divinitatea înlăuntrul ei, eliberând-o astfel de aspectele exterioare ale religiilor, de
temple, preoţi, dogme, ritualuri etc. Spre deosebire de diferitele religii, care susţin că unicul mod de
a-L găsi pe Dumnezeu îl constituie credinţa şi rugăciunea, taoismul pune un mare accent pe practica
activă concretă. Pentru taoişti, cunoaşterea autentică, plină de iubire, şi autodisciplina sunt suficiente
pentru a putea stăpâni metodele inefabile şi secrete ale comuniunii directe cu Dumnezeu.
Vechii taoişti nu erau nicidecum nişte simpli filosofi dominaţi de viziuni abstracte, ci mai
degrabă ei ar putea fi comparaţi cu nişte oameni de ştiinţă pragmatici (ei studiau ştiinţa supremă şi
sacră a comuniunii totale şi permanente cu Dumnezeu). Dacă ei experimentau o tehnică nouă, iar
aceasta nu dădea rezultatele scontate, se renunţa imediat la ea; dacă descopereau un procedeu mai
eficient, îl foloseau imediat. Ei nu promiteau discipolilor lor mari recompense după părăsirea
definitivă a corpului fizic, ci le vorbeau despre obţinerea imediată a rezultatelor şi realizărilor
spirituale profunde, chiar în această viaţă.
De aceea, ar fi incorect să definim taoismul doar ca o simplă teorie filosofică. Chiar ţinând
cont de toate rigorile culturii moderne, el poate fi considerat drept o ştiinţă complexă şi, în acelaşi
timp, o cale de îndumnezeire. Dar, indiferent ce denumire sau definiţie i-am da, este cert că taoismul
reprezintă un mijloc ideal de prelungire a vieţii, de îmbunătăţire a sănătăţii, a bunăstării psihice,
mentale şi spirituale, şi chiar de atingere a imortalităţii. În afara sexualităţii taoiste, mai există, în
cadrul taoismului, încă şase discipline care promovează autocontrolul şi autoeducarea complexă a
fiinţei umane. Aşadar, putem vorbi despre „Cei şapte piloni ai taoismului".
Cel care, practicând metodele taoiste, va urmări să îl realizeze plenar pe Dumnezeu în propria
sa fiinţă, revelându-şi natura sa divină, îşi va putea controla totodată cu uşurinţă propria sa condiţie
umană. El va putea depăşi astfel boala, stresul, tristeţea şi toate dorinţele inferioare şi va manifesta,
în final, forţele eterne şi omniprezente ale vieţii şi armoniei atât în fiinţa sa, cât şi pretutindeni în
jurul său. Pentru aceasta, el trebuie să urmeze principiile celor „Şapte piloni ai taoismului". Acest
sistem complet de transformare lăuntrică cuprinde următoarele şapte discipline de autoeducare:
1. Filosofia taoistă;
2. Arta taoistă a revitalizării şi regenerării;
3. Taoismul şi dieta alimentară revitalizantă;
4. Arta taoistă a vindecării;
5. Taoismul înţelepciunii sexuale;
6. Arta taoistă a stăpânirii de sine (Arta taoistă a autocontrolului);
7. Taoismul succesului.
Deşi în cursurile care urmează ne vom axa îndeosebi asupra înţelepciunii taoiste a fuziunii
amoroase cu continenţă (Taoismul înţelepciunii sexuale), aceasta nu poate fi înţeleasă în adevărata
sa profunzime fără a o integra în contextul mai larg al principiilor celor „Şapte piloni ai taoismului".

Filosofia taoistă
Filosofia taoistă dezvăluie într-un mod unic logica ascunsă, divină, a proceselor vieţii, precum
şi semnificaţia destinului fiinţei umane. Ea se concretizează într-o colecţie de principii directoare, ce
trebuie urmate atât de către individ, cât şi de colectivitate în ansamblu, pentru a putea fi atinsă
fericirea şi elevarea spirituală. Bazându-se pe descoperirea prin revelaţie spirituală a legilor ascunse
şi eterne ale universului, filosofia taoistă furnizează, în virtutea principiilor rezonanţei şi analogiei,
informaţii detaliate asupra căilor corecte ce asigură succesul în arta conducerii (chiar la nivel
politic), în promovarea armoniei sociale şi ridicarea bunăstării oricărei fiinţe umane.

Arta taoistă a revitalizării şi regenerării


Această ştiinţă iniţiatică cuprinde un ansamblu de exerciţii aşa-zis „interne", prin care puterea
înnăscută de vindecare şi regenerare a fiinţei umane este trezită şi direcţionată către diferitele organe
interne şi glande, prin intermediul energiilor subtile benefice, purificatoare.
Aceste exerciţii "interne" sunt exact opusul celor aşa-zis „externe", practicate astăzi pe scară
largă, cum sunt: înotul, atletismul, jogging-ul, tenisul, karatele etc. Deşi exerciţiile „externe" au ca
efect „construirea" unui corp fizic armonios, aceasta se face adesea în detrimentul energetic al
organelor interne. Acest lanţ al cauzalităţilor subtile sfârşeşte- de multe ori, în cazul
suprasolicitărilor din sportul de performanţă, de exemplu prin apariţia diverselor boli, şi chiar printr-
o îmbătrânire prematură. Dimpotrivă, exerciţiile „interne" energizează întreaga noastră fiinţă,
armonizează diferitele etaje energetice, conferind deci, printre nenumăratele efecte benefice, şi o
mai bună funcţionare a organelor interne.
O primă categorie de exerciţii „interne" include acele tehnici desemnate să corecteze poziţiile
corporale uzuale: cea aşezat întins, cea de meditaţie, cea specifică mersului şi diferitelor activităţi
curente. Exerciţiile taoiste de acest gen au fost create în strictă concordanţă cu legile naturii şi
cuprind: cinci exerciţii purtând nume de animale (având fiecare efecte specifice corespondente unor
atribute şi însuşiri deosebite ale acelor animale), opt exerciţii „direcţionale", douăsprezece exerciţii
„zodiacale" şi douăsprezece exerciţii „ale nervilor". Tot în această grupă de tehnici iniţiatice intră şi
exerciţiile taoiste clasice intitulate: exerciţiul Căprioarei, exerciţiul Cocorului şi exerciţiul Broaştei
Ţestoase.
A doua categorie de exerciţii „interne" poartă în mod generic numele de „Meditaţia
meridianelor", cunoscută şi sub numele de „Meditaţia călătoriei în jurul lumii" (aici „lumea" fiind
expresia metaforică a universului în miniatură al fiinţei umane) sau, mai simplu, „Contemplarea
taoistă". Această meditaţie are o putere de vindecare uriaşă, fiind folosită pentru revitalizarea,
purificarea, echilibrarea şi rafinarea sistemului energetic al NADI-urilor.
Dacă tehnicile de acupunctură şi acupresură (care îşi au, de fapt, sursa tot în acest tip de
meditaţie) sunt, în general, destinate să-i ajute pe alţii (deoarece anumite puncte focar bioenergetice
nu pot fi stimulate de către noi înşine), meditaţia asupra meridianelor de acupunctură este o tehnică
folosită eminamente pentru autovindecare şi supradinamizare energetică armonioasă.
A treia categorie de exerciţii „interne" cuprinde exerciţiile de respiraţie „cosmică" sau
„energetică". Prin aceste tehnici de control al suflului, energia poate fi absorbită (prin intermediul
unui proces de rezonanţă cu sursele infinite de energie din macrocosmos) prin punctele de
acupunctură care sunt şi ele nişte sui-generis centri miniaturali de emisie şi recepţie a energiei. În
viziunea taoistă, acest tip de exerciţii reprezintă un pas esenţial în atingerea unei stări de armonie
lăuntrică, în autovindecare şi în trezirea din stare de latenţă a unor canale subtile (NADI-uri) de
legătură şi rezonanţă cu energiile din macrocosmos.

Taoismul şi dieta alimentară revitalizantă


De regulă, dieta normală serveşte în primul rând satisfacerii plăcerilor noastre, datorită
gustului, mirosului sau formei pe care le au diferitele feluri de mâncare. Dar, adeseori, ea nu asigură
suficiente substanţe nutritive pentru a menţine fiinţa umană într-o stare continua de sănătate şi
vigoare. De aceea, ea trebuie suplimentată cu alimente „mai puternice", şi anume cu anumite plante,
regim alimentar care constituie, în tradiţia taoistă, aşa-numitul „al doilea nivel al dietei".
Aşa cum ştim deja, plantele au numeroase proprietăţi pe care ştiinţa modernă încă nu le-a
descoperit. Se estimează în mod curent că în lume există circa un milion de varietăţi de plante.
Dintre acestea, doar o parte insignifiantă a fost examinată prin mijloace modeme de analiză şi,
oricum, această cercetare s-a orientat în special asupra efectelor în plan fizic, ignorând adesea
efectele de natură subtilă.
În trecut, taoiştii au studiat perioade lungi de timp calităţile vindecătoare ale plantelor. De
exemplu, se ştie că, în urmă cu mii de ani, chirurgii de atunci foloseau drept anestezic infuzia unui
anumit tip de plantă, ale cărei efecte durau şase ore (fără efecte secundare). În pofida a ceea ce s-ar
putea crede, chirurgia era foarte dezvoltată în acele timpuri imemoriale. Conform unor texte
străvechi, chirurgii din acele vremuri erau capabili să extragă organul bolnav al pacientului, pe care
îl „spălau" în diferite soluţii vegetale, după care îl „asamblau" înapoi în corp. Totuşi, oricât de
spectaculoasă şi eficientă ar părea această inedită metodă de vindecare, pe măsura trecerii timpului
s-a renunţat la această practică medicală, căci s-a înţeles că ea reprezintă doar un tratament prea
brutal şi incomplet al bolii, şi că cea mai bună soluţie este totuşi prevenirea acesteia. Medicii taoişti
au realizat faptul că orice boală, inclusiv tumorile, este rezultatul unui anumit mod greşit de viaţă.
Chiar şi intervenţiile chirurgicale realizate în mod constant nu ar putea preveni recidiva tumorilor, în
timp ce o transformare radicală a stilului de viaţă şi de hrană poate face veritabile minuni.
Din perspectiva învăţăturii milenare taoiste, mâncarea care se găseşte astăzi în supermarket-
uri este cea mai proastă hrană disponibilă. Dumnezeu a creat nenumărate legume, fructe, cereale şi
plante medicinale pentru a fi consumate de noi, dar majoritatea oamenilor ignoră sau au uitat cu
desăvârşire acest aspect. Acesta este şi motivul pentru care taoiştii au numit aceste plante nespus de
valoroase pentru noi "hrana uitată". Procesul de eliminare a acestor alimente deosebit de hrănitoare
şi regenerante a durat mii de ani, oamenii ajungând să selecteze doar ceea ce excită mai puternic
simţurile gustului, mirosului sau vederii. Chiar şi în cazul cultivării plantelor care intră acum în
dieta lor obişnuită, oamenii au urmat aceeaşi tendinţă.
Aşa cum tradiţia orientală afirmă, „noi suntem ceea ce mâncăm". Dacă mâncăm alimente mai
„puternice" din punct de vedere energetic, devenim noi înşine mai puternici. Dacă mâncăm alimente
mai armonioase, sănătatea noastră se îmbunătăţeşte şi ea. Şi, reciproc, cu cât mâncăm alimente mai
„slabe" energetic, cu atât mai vulnerabili devenim în faţa nenumăratelor boli. Comparând cu atenţie
un arbore de magnolie cu o rădăcină de ţelină, vom constata că primul este mult mai puternic decât
ţelina. Continuând investigaţia, vom afla că, într-adevăr, arborele de magnolie are o valoare
medicinală mai mare decât ţelina. Astfel, proprietăţile sale benefice contribuie la fortificarea
ţesuturilor stomacului şi întăresc organele sexuale ale femeii. Ginseng-ul este un alt exemplu de
aliment „puternic", căci creşte doar în regiuni muntoase, cu un climat rece şi aspru, şi totuşi se
afirmă că poate supravieţui mai bine de 1000 de ani. Este uşor de imaginat ce efecte poate avea o
asemenea vitalitate asupra fiinţei umane. Prin contrast, morcovul creşte doar într-un climat
temperat, iar viaţa sa durează doar trei luni. Deşi valoarea sa nu este de neglijat, ea va fi totuşi
proporţională cu puterea lui, în nici un caz comparabilă cu cea a ginseng-ului.
= VA URMA =

An 12 C 2
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI (continuare
la cursul nr. l, An 12)
Arta taoistă a vindecării
La fel ca şi arta taoistă a revitalizării, taoismul vindecării redistribuie armonios, echilibrează
şi elevează energia vitală. Diferenţa constă în faptul că arta taoistă a revitalizării este folosită pentru
propria regenerare şi vindecare, în timp ce arta taoistă a vindecării este utilizată în vederea
vindecării celorlalţi.
Arta taoistă a vindecării mai este numită şi Tui-Na. Ea constă, în esenţă, într-o formă de
masaj ce urmează meridianele energetice ale corpului, reglând astfel funcţiile vitale ale acestuia.
Acest gen de operare va fi, de asemenea, expus în cadrul cursurilor noastre de yoga atunci când vom
prezenta felul în care este dinamizat şi purificat corpul eteric, folosind forţa de control mental de la
nivelul lui AJNA CHAKRA. În plus, prin folosirea a şaisprezece tehnici specifice din Tui-Na, pot
fi, de asemenea, repuse la locul lor organele interne deplasate.

Taoismul înţelepciunii sexuale


Această ramură a învăţăturii taoiste revelează principiile iniţiatice deosebit de valoroase ale
realizării fuziunii amoroase cu continenţă şi ale sublimării energiei sexuale, în scopul îmbunătăţirii
sănătăţii, armonizării relaţiei de cuplu şi desăvârşirii spirituale. Arta taoistă a stăpânirii de sine (Arta
taoistă a autocontrolului) Această ştiinţă străveche excepţional de profundă şi valoroasă ne învaţă să
pătrundem cu înţelepciune (prin puterea minţii) în interiorul universului fascinant al fiinţei noastre
sau al celorlalţi, să folosim cu luciditate energiile care ne înconjoară permanent în vederea realizării
oricăruia dintre scopurile benefice pe care ni le propunem, devenind astfel proprii noştri stăpâni şi
fiind capabili să controlăm perfect energiile şi conjuncturile cu care ne confruntăm în viaţa de zi cu
zi.
Astfel, pentru a facilita relaţiile interpersonale armonioase şi elevate, precum şi pentru a
reduce stresul, taoiştii au dezvoltat următoarele metode:
1. Persoriologia - aceasta este ştiinţa străveche care ne revelează abilităţile specifice şi
înzestrările caracteristice, atitudinile curente, trăsăturile benefice de caracter, precum şi condiţiile şi
stările de sănătate sau boală. Înţelepciunea taoistă revelează chiar şi faptul că anticiparea instinctivă
a unor evenimente ulterioare este reflectată spontan în unele dintre cele 108 subregiuni ale feţei,
generând astfel un autentic sistem subconştient de avertizare pe care l-am putea decripta.
2. Sistemul amprentelor- ne revelează aspectele moştenite ale personalităţii, precum şi
tendinţele stării de sănătate. El ne avertizează asupra slăbiciunilor înnăscute, dar ne oferă totodată
informaţii şi cu privire la potenţialul personal şi profesional aflat într-o tendinţă naturală de continuă
dezvoltare.
3. Numerologia taoistă - ne permite punerea în evidenţă a structurilor cauzale ale existenţei şi
a circumstanţelor vieţii noastre.
4. Sistemul astrologie al Stelei Nordului - fiind o ştiinţă ezoterică mai comprehensivă
(KARMA) şi mai ştiinţifică chiar decât astrologia occidentală actuală, ne revelează cu o mare
precizie destinul, rezultatele financiare şi diferitele condiţionări existenţiale. În plus, ea descrie
atributele fizice, mentale şi spirituale ale fiinţelor iubite, ale soţiei/ soţului şi copiilor etc.
5. Direcţiologia - cuprinde un studiu al legilor fizice ale naturii, îndeosebi cele ale
electromagnetismului, realizat însă dintr-o perspectivă mai profundă, subtilă şi unificatoare. O
cunoaştere completă a acestor forţe şi a vectorilor ce le caracterizează intensitatea, direcţia şi sensul
ne permite să ne orientăm (noi înşine şi chiar şi unele dintre lucrurile noastre) în anumite poziţii
exacte, compatibile cu influenţele electromagnetice şi eterice, pentru a trăi în armonie cu legile
naturii şi pentru a ne facilita astfel atingerea ţelurilor propuse. La nivel colectiv, această ştiinţă
secretă poate fi folosită pentru a reduce luptele sau conflictele interne ale unui grup şi pentru a
promova buna înţelegere între membrii acestuia. Această ştiinţă străveche mai este folosită încă şi
astăzi în Japonia, în organizarea diferitelor departamente ale unor companii de succes.
6. Simbologia - se referă la formele şi simbolurile legate de acele legi subtile care se află
tainic în spatele evenimentelor. Spre exemplu, această ştiinţă poate fi folosită pentru a determina
modificări ale vremii sau cursul afacerilor; ea revelează de asemenea unele practici de autoapărare
etc.

Taoismul succesului
Acest domeniu al înţelepciunii taoiste ne dezvăluie mecanismul precis al derulării marilor
evenimente ale vieţii, precum şi forţele subtile şi cauzale care modelează şi determină toate
evenimentele. Taoiştii au descoperit metode analitice de studiu al acestor forţe primare ale
existenţei, au identificat anumite modele şi legi ce guvernează cursul oricărei schimbări şi au
sistematizat strategii de succes care să se suprapună acestor modele ale evoluţiei creaţiei. Taoismul
succesului ne ajută să ne adecvăm acţiunile zilnice în concordanţă cu legile universale şi divine ale
transformării, astfel încât fiecare aspect al vieţii să devină mai plăcut şi înălţător. Fiind un veritabil
instrument clar, eficient şi totodată plăcut al înţelepciunii taoiste, taoismul succesului se divide în
trei părţi:,
1. Studiul simbolurilor şi semnelor ascunse care ne revelează schimbările perpetue ce au loc
pretutindeni în macrocosmos. Aceste fenomene sunt guvernate de legi precise, definite într-un mod
oarecum similar (dar desacralizat) în Occident, de către fizică, chimie, biologie, geometrie, algebră
şi alte ramuri ale matematicii.
2. Taoismul transformărilor, sau studiul ezoteric al filosofiei sociale şi al psihologiei
tranzacţionale, este reprezentat de analiza ocultă a celor şaizeci şi patru de hexagrame. Fiecare
hexagramă este compusă, aşa cum ştim, din şase linii, iar fiecare dintre acestea reprezintă, printre
altele, o anumită treaptă în dezvoltarea şi evoluţia relaţiilor dintre individul care recurge la această
metodă de investigare şi ceilalţi. Recunoaşterea unui anumit model cauzal ne permite dezvoltarea
ulterioară a unei strategii a succesului, detaliată şi precisă, care să anihileze total cauzele eşecului.
Această ramură a taoismului este nepreţuită pentru toţi cei care doresc să-şi îmbunătăţească statutul
existenţial, să-şi amplifice puterea interioară şi exterioară, să-şi armonizeze relaţiile familiale, să-şi
întărească poziţia socială şi să preîntâmpine greutăţile şi neplăcerile de orice fel.
3. Practica propriu-zisă a anticipării evenimentelor, cunoscută şi ca Sistemul Spaţiu- Timp I-
Ching. Acest sistem se bazează pe principiul ciclicităţii sau, altfel spus, pe acel principiu
fundamental potrivit căruia tot ceea ce s-a petrecut la un moment dat se va mai petrece cândva, şi tot
ceea ce se va petrece ulterior s-a mai petrecut, într-o formă sau alta, analogic, în trecut. Taoiştii din
vechime au înţeles că timpul, având un caracter relativ, este, în ultimă instanţă, iluzoriu, fapt
confirmat şi de fizica actuală. La fel precum Einstein, însă mult înaintea lui, şi ei au studiat diferite
situaţii şi ipostaze în sistemul spaţio-temporal. Astfel, ei au ajuns să dezvolte anumite mijloace de
interpretare simbolică, principială şi cauzală a evenimentelor care au loc în interiorul conceptului
nostru de timp. Sistemul ocult complex I-Ching avea să devină astfel cheia „magică" pentru a
prevedea viitorul.
Aceste ramuri ale unei cunoaşteri străvechi a umanităţii reprezintă „Cei şapte piloni ai
taoismului", meniţi să ne ajute să aducem lumina înţelegerii superioare, divine, în fiecare aspect al
existenţei noastre de zi cu zi. Ei au fost desemnaţi să satisfacă complet necesităţile şi aspiraţiile
noastre fireşti, într-o manieră care să ne permită să progresăm constant şi ferm către convingerea că,
într-o zi, vom atinge ţelul mult visat al nemuririi spirituale.

PREVENIREA ÎMBĂTRÂNIRII ŞI NEMURIREA


Elemente teoretice şi practice
Atunci când celulele şi ţesuturile corpului nostru sunt sănătoase şi capabile să se autogenereze
la nesfârşit, noi nu mai îmbătrânim şi astfel chiar şi moartea corpului fizic poate fi abolită. Atunci
când capacitatea de regenerare este blocată, corpul se îmbolnăveşte. În concluzie, pentru a preveni
boala, soluţia firească este protejarea sistemului imunitar. Astfel, un străvechi aforism taoist
precizează în mod succint că imunitatea este un dar al vieţii armonioase, perfect echilibrate:
„Cel care nu contactează niciodată bolile uşoare,
Nu va contacta niciodată nici bolile moderate.
Cel care nu va contacta niciodată boli moderate,
Nu le va contacta niciodată nici pe cele grave.
Iar cel care nu contactează niciodată boli grave
Nu va muri niciodată."
Cu alte cuvinte, cel care ştie să-şi menţină în permanenţă o stare de invulnerabilitate subtilă şi
fizică va avea o capacitate înaltă de rezistenţă la boală şi, în consecinţă, nu va avea „sensibilităţi" şi
nu va putea fi afectat de viruşi şi microorganisme. Este evident faptul că un corp sănătos şi puternic
din punct de vedere energetic poate rezista oricărei forme de boală; în schimb, unul slab şi
vulnerabil poate fi doborât de cel mai insignifiant factor alogen perturbator. Deci, ideea
fundamentală care se reliefează astfel este că, pentru a preveni moartea, tot ceea ce trebuie făcut este
să ne protejăm întotdeauna, în primul rând, de bolile uşoare.
Actuala viziune a ştiinţei medicale contemporane asupra vindecării poate fi asemănată cu
abordarea clasică a stării de război: ea găseşte microorganismul răspunzător de declanşarea bolii şi
se străduieşte să îl extirpe cu orice preţ. Sub impulsul acestei mentalităţi s-au inventat şi sunt
folosite pe scară largă antibioticele şi toate celelalte medicamente.
Taoiştii preferă însă o cu totul altă abordare, mult mai armonioasă şi înţeleaptă, în loc să
studieze boala, decrepitudinea şi fenomenul morţii, ei studiază viaţa şi sănătatea, precum şi
metodele de menţinere a lor. Taoiştii ştiau că, în definitiv, există milioane de agenţi perturbatori,
microorganisme şi viruşi diferiţi şi că, prin urmare, este inutil să încerci să îi extermini pe toţi. Ei au
înţeles că singura abordare corectă, aflată într-o deplină armonie cu legile divine, este aceea de a
menţine corpul sănătos, astfel încât acesta să reziste singur împotriva oricărui „intrus". Aceasta îl
salvează atât pe acel potenţial om bolnav de suferinţa bolii în timp ce aşteaptă efectele medicaţiei,
cât şi pe cercetătorii medicinii actuale de a-şi asuma imposibila sarcină de a descoperi şi a anihila
fiecare agent patogen de pe pământ care ar putea cauza boala. Înţelepciunea taoistă afirmă, pe drept
cuvânt, că este mult mai uşor să previi un dezastru, decât să îi compensezi ravagiile.
Metoda taoistă de menţinere a eternei tinereţi şi fericiri porneşte deci de la o idee foarte
simplă ce trebuie să fie reţinută. Ea previne aşadar pierderea energiei, considerată a fi principala
cauză de slăbire a organismului şi de "invitare" a agenţilor patogeni.
Diferitele structuri sau, altfel spus, corpuri ale fiinţei umane, fie că sunt mai grosiere sau mai
subtile, sunt fiecare în parte precum o baterie electrică: funcţionarea lor necesită energie. Atunci
când fiinţa umană „funcţionează" perfect, ea necesită chiar un maximum de energie ce exprimă
starea sa de forţă. Dacă nivelul energetic global al unei persoane scade sub 70% din capacitatea sa
normală, acea persoană se va simţi foarte rău, la aproximativ 50% ea va fi spitalizată, la aproximativ
20% se va afla în comă, iar la aproximativ 2% va muri.
Dacă vom privi o persoană care tocmai a decedat (şi-a părăsit corpul
fizic), vom constata că trupul său fizic nu s-a schimbat prea mult: acelaşi chip,
aceleaşi mâini, aceleaşi picioare; întregul corp fizic pare intact şi neschimbat.
Singura diferenţă dintre un cadavru şi o fiinţă vie constă în energia prezentă în
structurile sale. Fiinţa vie are "bateria" încărcată, în timp ce aceea a cadavrului este
complet descărcată.
Pierderi de energie, rezultate în urma unui inerent consum energetic, au loc
în fiecare secundă din zi. De îndată ce deschidem ochii dimineaţa, începem să ne
cheltuim o parte din energia vitală. Această descărcare se produce chiar şi
atunci când ne limităm doar la a privi o imagine, cu atât mai mult dacă aceasta este
în mişcare. Aproape toate activităţile noastre zilnice îşi aduc aportul la descărcarea „bateriei"
noastre vitale, incluzând aici privitul la televizor, conversaţiile, visarea cu ochii deschişi, mersul,
acţiunea de a mânca sau chiar de a gândi şi mai ales nenumăratele griji pe care ni le facem. Actul
sexual realizat fără controlul energiilor erotice, sau chiar şi cel în care se realizează continenţa, dar
care este dominat de impulsul dorinţelor inferioare, este o cauză foarte importantă de pierdere a
energiei vitale. Mânia, gelozia, invidia şi celelalte emoţii negative risipesc şi ele o altă cantitate
uriaşă de energie. Pe de altă parte însă, practica HATHA YOGA, gândurile benefice, care ne pun în
rezonanţă cu sursele infinite de energie din macrocosmos, precum şi fuziunea amoroasă plină de
tandreţe, dragoste şi transfigurare, realizată cu continenţă, reprezintă modalităţi de a ne reîncărca
„bateria" vitală, fapt ce ne demonstrează că nu absolut orice acţiune duce inevitabil la un consum
energetic şi că există nenumărate căi de a ne regenera în mod conştient.
Fotografiile realizate pe baza efectului Kirlian (vezi imaginea de mai sus) sunt şi ele o dovadă
(mai recentă) a pierderii de energie în activităţile curente, mai ales în cele realizate mecanic,
inconştient. Aceste fotografii, făcute cu echipamente generatoare a unor trenuri de impulsuri de
înaltă tensiune, surprind imaginea emisiei energetice a corpului nostru eteric. Degetele unei mâini,
spre exemplu, apar înconjurate de nişte radiaţii diferit colorate, asemănătoare unui halou cu forme şi
dimensiuni variabile. De asemenea, au fost puse în evidenţă schimbări ale strălucirii şi mărimii
haloului atunci când au loc transferuri energetice importante. De exemplu, valorile celor doi
parametri (strălucirea sau, altfel spus, luminozitatea şi mărimea aurei) se reduc atunci când persoana
atinge un obiect cu un nivel energetic în mod semnificativ inferior. Este evident, deci, că energia
vitală este şi ea guvernată de aceleaşi legi cunoscute în fizica fenomenelor materiale: ea se transferă
din zonele de „presiune" mai mare în zone cu o „presiune" mai joasă. Aşadar, ori de câte ori
interacţionăm aurie cu o persoană care are un nivel energetic mult mai slab decât al nostru, vom
suferi o pierdere sau, altfel spus, o descărcare energetică. Semnificativ şi celebru în această direcţie
este episodul din viaţa lui Iisus Cristos în care o femeie bolnavă s-a apropiat pe la spate de Iisus, s-a
atins de poala hainei Sale şi, prin aceasta, s-a vindecat de o scurgere de sânge de care suferea de 12
ani. În acel moment, Iisus a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?" Această întrebare a părut iniţial
neobişnuită celor din jurul Său, iar Petru chiar l-a răspuns: „Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi
Te strâmtorează, şi Tu zici: Cine este cel care s-a atins de Mine?" Prin urmare, deşi erau mulţi
oameni care se aflau în apropierea Sa, nivelul lor energetic comun nu atrăgea în nici un fel atenţia
lui Iisus. În momentul în care femeia bolnavă s-a atins de poala hainei Sale, El a simţit această
modificare a nivelului energetic şi de aceea i-a răspuns lui Petru: „S-a atins cineva de Mine. Căci am
simţit o putere care a ieşit din Mine."
Evident, aceste concluzii referitoare la pierderile noastre de energie trebuie reţinute,
interpretate şi aplicate cu mult bun simţ căci, pe de altă parte, frica paranoică de a nu-i atinge pe
ceilalţi pentru a nu pierde energie este ea însăşi o cauză mult mai puternică de dezechilibru şi de
pierderi energetice.
= VA URMA =

An 12 C 3
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
PREVENIREA ÎMBĂTRÂNIRII ŞI NEMURIREA.
Elemente teoretice şi practice (continuare la cursul nr. 2, An 12)
Experimentele realizate cu ajutorul fotografiilor Kirlian asupra fumatului au demonstrat că
acest obicei nociv consumă enorm de multă energie vitală. După numai zece minute de fumat,
fotografiile nu mai indică aproape nici un fel de radiaţie energetică în jurul fumătorului. Şi mai
uluitoare au fost experimentele realizate asupra unui grup de oameni aşezaţi pe un singur rând,
oameni care se ţineau cu toţii de mână. Dacă persoana aflată la un capăt al şirului astfel creat fuma,
nivelul energetic scădea cu rapiditate la întregul grup, până la ultima persoană. Efecte similare s-au
obţinut şi în cazul drogurilor şi alcoolului.
Orice formă de pierdere energetică semnificativă, cum este, de exemplu, şi boala, are drept
efect inevitabil îmbătrânirea. Fără energie, celulele şi ţesuturile organismului îşi opresc procesul de
regenerare şi sfârşesc prin a muri. De aceea, taoiştii consideră că pierderea masivă a energiei trebuie
întotdeauna prevenită şi, din acest motiv, „bateria" vitală individuală trebuie să fie în mod continuu
reîncărcată.
În mod obişnuit, „bateria" vitală (care este formată din corpul eteric şi din structurile
superioare acestuia) se reîncarcă, în cazul oricărei fiinţe umane, prin aportul energetic adus în
special de hrană şi de somn. Din nefericire, unii oameni nu reuşesc să împlinească corect aceste
două cerinţe fundamentale ale fiinţei lor şi, într-un asemenea caz, metodele taoiste pot fi de mare
ajutor.
„Bateria" vitală umană se reîncarcă în mod natural în fiecare noapte, în timpul somnului.
După ce activităţile zilei, gândurile şi concentrarea noastră asupra unui domeniu sau altul al
existenţei proprii ne-au „cheltuit" o mare parte din energia disponibilă, ne simţim obosiţi şi ne
culcăm, astfel încât corpul nostru să poată să se reîncarce energetic. Somnul relaxează, destinde şi
energizează zonele de proiecţie a punctelor de acupunctură plasate pe diferitele meridiane şi permit
astfel energiei cosmice să pătrundă prin punctele de acupunctură, să „călătorească" prin meridiane,
pentru ca apoi, „convertită" într-o vitalitate mai grosieră, specifică structurii fizice, să încarce vital
fiecare celulă a corpului. Astfel, când ne trezim dimineaţa, „bateria" noastră vitală este din nou
încărcată, iar potenţialul energetic este din nou ridicat. Dacă „mecanismul" lăuntric al corpului
nostru fizic funcţionează excelent, printr-un tainic proces firesc şi spontan, fiecare „componentă"
are grijă de sine însăşi, iar noi nu trebuie să ne preocupăm de nimic pentru a restabili starea de
armonie şi vitalitate inerentă vieţii. Dar, atunci când nu dormim bine, aceste procese naturale sunt
blocate. Spre exemplu, dacă grijile şi stresul constant ne provoacă o stare de insomnie,
împiedicându-ne astfel să dormim cât ar trebui, „bateria" noastră vitală se va descărca treptat,
nemaifiind capabilă să se încarce la potenţialul său maxim.
De aceea, pentru a putea dormi bine, înainte de culcare trebuie să renunţăm să ne mai gândim
la problemele şi la conflictele de peste zi. În viziunea maeştrilor taoişti contemporani, acesta este şi
motivul pentru care Iisus Cristos ne-a sfătuit să evităm să mai fim mânioşi după apusul soarelui şi să
urmărim să rezolvăm orice conflict de peste zi până în acel moment.
Uneori, energia obţinută din hrană şi somn nu poate compensa totuşi întreaga pierdere vitală
cauzată de tensiunile, stresul şi anxietatea acumulate peste zi. Alteori, blocajele noastre lăuntrice
pot, de asemenea, împiedica reîncărcarea „bateriei" noastre vitale. În asemenea cazuri, aportul
energetic trebuie completat printr-un proces purificator pe care taoiştii îl numesc exerciţiul
„renaşterii".
Sexualitatea necontrolată este o altă „supapă" prin care fiinţele umane pot pierde foarte multă
energie, atunci când ignoră recomandările taoismului. Actul sexual realizat fără controlul
potenţialului erotic creează o mare tensiune, care, la rândul ei, blochează punctele de intrare şi de
ieşire ale meridianelor şi, implicit, abilitatea structurii eterice de a recepta energie. În plus, în cazul
unui cuplu în care există dizarmonii profunde, persoana cu un nivel energetic foarte scăzut va
absorbi o mare cantitate de energie de la fiinţa umană cu care interacţionează erotic. Chiar dacă cei
doi iubiţi se află, din punct de vedere vital, aproximativ la acelaşi nivel energetic, ei vor pierde
împreună o cantitate semnificativă de energie vitală prin actul sexual, dacă acesta este realizat fără
continenţă. Aceasta este explicaţia pentru care numeroşi oameni obişnuiţi suferă de aşa-numitele
„depresii post-coit", imediat după o interacţiune erotică în care nu au realizat continenţă amoroasă.
Pentru a compensa aceste efecte devitalizante ale sexualităţii necontrolate, taoiştii afirmă că
trebuie să „renaştem". Ei înţeleg prin această formă de renaştere elevarea continuă a nivelului
energetic prin realizarea fuziunii amoroase cu continenţă însoţită întotdeauna de sublimarea elevată
a energiei sexuale rezultate în urma transmutării potenţialului erotic. Acesta este, spun înţelepţii
taoişti, unul dintre scopurile majore ale organelor sexuale. Prin urmare, ele nu contribuie numai la a
da naştere unei noi fiinţe umane, ci pot, de asemenea, conduce la o autentică renaştere (regenerare) a
individului pe multiple planuri.

Renaşterea
Taoiştii denumesc adesea organele sexuale prin termenul generic de „cuptor". Similitudinea
constă în faptul că atât organele sexuale, cât şi cuptorul ajută la generarea şi amplificarea „focului",
în cazul nostru, a energiei sexuale. În general, fără un cuptor noi nu vom putea utiliza eficient
energia focului şi, prin urmare, nu vom putea pregăti hrana pentru a ne susţine, cu ajutorul ei, viaţa.
Multe funcţii vitale ale organismului depind de energia sexuală. Termenii de „cuptor" şi de „foc",
folosiţi de alchimiştii taoişti din vechime, dar păstraţi cu sfinţenie drept un mare secret, descriu deci
un aspect al procesului tainic de renaştere a fiinţei.
Un alt termen alchimic străvechi cu conotaţii sexuale este „apa". „Apa" reprezintă, în acest
caz, totalitatea secreţiilor glandelor adrenale, urina formată în rinichi şi eliminată prin vezica
urinară, limfa, precum şi secreţiile glandelor sexuale şi fluidele sexuale. Semnificaţia conceptului
mai cuprinde uneori, într-un sens mai larg, chiar şi organele şi glandele din care provin aceste
secreţii.
Învăţătura taoistă susţine că orice fiinţă se naşte din „apă" şi „foc". Aici, cele două concepte
integrează simbolic o sferă mai vastă şi oarecum diferită de cea a elementelor TATTVA-ice care
sunt desemnate prin acelaşi nume. În acest sens, o analogie interesantă poate fi făcută şi cu afirmaţia
lui Iisus: „Adevărat, adevărat vă spun vouă, numai cel născut din apă şi Spirit va putea pătrunde în
împărăţia Cerurilor." În taoism, organele sexuale şi cele urinare sunt considerate a fi „organe-
surori". Ceea ce le leagă este elementul apă, împărţirea aceloraşi arii anatomice şi a aceloraşi orificii
(în cazul bărbatului), precum şi efectele reciproce pe care ie au unul asupra celuilalt (de întărire sau,
altfel spus, potenţare ori slăbire sau, altfel spus, inhibare), într-un ciclu perpetuu.
În continuare, vor fi oferite câteva explicaţii suplimentare asupra acestui subiect, considerat a
fi de o importanţă majoră în taoism.

Anusul- un indicator al vârstei biologice


Vârsta cronologică (numărul de ani pe care i-am trăit din momentul naşterii până în prezent)
poate fi un indicator relativ al îmbătrânirii corpului fizic, dar adevărata noastră vârstă este, de fapt,
cea biologică, căci ea reflectă sănătatea corpului nostru fizic, „vitalitatea" structurilor subtile şi
indică în plus gradul de extindere al schimbărilor morfologice şi psihomentale. În viziunea
înţelepciunii taoiste, un prim indicator al vârstei biologice îl reprezintă condiţia anusului, mai exact
puterea muşchilor sfincterului anal, deoarece se consideră că aceştia aparţin aceleiaşi „unităţi
energetice" ca şi glandele sexuale. Atunci când glandele sexuale sunt puternice şi muşchi anali vor
fi şi ei puternici, şi invers. Un exemplu concret îl poate constituii dificultatea de a introduce un
termometru, chiar foarte subţire, în anusul unui sugar. În cazul copiilor mici încordarea anusului
persistă până când apare nevoia de defecaţie, acesta fiind singurul stimul ce determină relaxarea
anusului. La adulţi, muşchii anali sunt mult mai slabi. Aceştia pot deveni uneori atât de slabi, încât
persoanele respective (mai ales persoanele în vârstă) au chiar dificultăţi în a-şi controla eliminarea
fecalelor, atunci când dau drumul gazelor intestinale. Conform învăţăturii taoiste, acesta este un
indicator foarte clar al îmbătrânirii biologice. Tot astfel, se ştie că persoanele care au suferit de un
atac de cord îşi pierd adeseori controlul asupra contracţiei sfincterului anal. Adesea, ei nu îşi mai pot
reţine deloc fecalele. Aşadar, taoismul afirmă că, din punct de vedere biologic, o persoană, este cu
atât mai în vârstă cu cât anusul său devine mai „slab".
Interesant şi demn de reţinut este însă şi faptul că anusul nu reprezintă numai un indicator
pentru a MĂSURA vârsta biologică, ci el poate fi chiar antrenat pentru a o MODIFICA. Astfel, prin
efectele adesea uimitoare de reîntinerire. Taoismul demonstrează faptul că este posibil să ne
reducem vârsta biologică, de exemplu, prin practicarea Exerciţiului Căprioarei, aşa cum va fi el
prezentat ulterior în cadrul cursurilor noastre de YOGA. Acest exerciţiu constă în practicarea
anumitor mişcări musculare, asociate cu o concentrare mentală adecvată, care au drept efect
revitalizarea glandelor sexuale şi, implicit, a întregii noastre fiinţe.

Expunerea la lumina soarelui


Lumina soarelui are excelente calităţi germicide (distruge germenii dăunători), iar expunerea
la soare ajută implicit la menţinerea sănătăţii şi la sterilizarea zonelor anale şi vaginale. Acesta este,
de altfel, un excelent tratament pentru hemoroizi.
Unii maeştri taoişti numesc anumite infecţii vaginale şi hemoroizii „bolile leneşilor", căci ele
nu rezultă decât ca urmare a neglijării acestor zone. Spălarea regulată şi expunerea la soare previn,
de regulă, aceste neplăceri, sau ajută la vindecarea lor.
Între tehnicile de expunere plenară la soare a acestor zone, taoismul recomandă " Exerciţiul
adorării Soarelui în care, în loc să ne înclinăm trunchiul şi capul către soare, aşa cum ne-ar putea
sugera titlul, ne vom apleca cu spatele la el, astfel încât să expunem anusul la lumina directă a
soarelui. Exerciţiul poate fi practicat şi în poziţia culcat cu faţa la sol, dar trebuie să ne asigurăm că
anusul şi chiar organele sexuale sunt cu adevărat expuse la lumina soarelui"
"Gura şi anusul sunt cele două deschizături importante ale corpului fizic, aflate la capetele
tractului digestiv. Funcţiile pe care ele le îndeplinesc, ingerarea şi respectiv, excreţia, sunt la fel de
importante. Din păcate, majoritatea oamenilor le tratează extrem de inegal. În general, oamenii se
spală pe dinţi şi îşi curăţă gura cu apă de trei-patru ori pe zi, neglijându-şi însă aproape cu
desăvârşire anusul. Rezultatul constă adesea în apariţia unor probleme serioase la nivelul acestuia
sau a organelor sexuale aflate în vecinătatea sa. În cazul îmbolnăvirii, chiar şi după perioade de
recuperare, prin îngrijiri medicale, ele nu revin la starea lor originară de sănătate şi oricum rămân
neglijate în continuare. În final, rezultatele pot fi adesea fatale.

BĂRBATUL
Mărimea şi forma penisului. Cum pot fi acestea modificate
În tradiţia sexualităţii taoiste se consideră că, deşi mărimea şi forma penisului sunt
determinate prin naştere, ele pot fi totuşi semnificativ îmbunătăţite. Corpul bărbatului îşi opreşte
creşterea în jurul vârstei de 24 de ani, dar penisul său poate continua totuşi să crească şi după aceea.
Studiile ştiinţifice au arătat faptul că, în cazul unor bărbaţi, penisul îşi continuă creşterea, chiar dacă
într-un mod foarte lent, până la moartea acestora. Există situaţii în care penisul bărbatului continuă
să crească în lungime şi în diametru, fiind ajutat şi de mişcările specifice de scuturare pe care orice
bărbat le realizează după urinare cu scopul de a elimina ultimele picături de urină.
Din punct de vedere erotic, cea mai bună formă a penisului este considerată a fi cea „de
ciupercă". Aşa-numitul penis „ciupercă" prezintă cele mai potrivite structuri şi caracteristici pentru a
satisface o femeie, mai precis, un cap mare şi gros şi un trunchi ceva mai subţire. Capul mare al
penisului este preferat de către femeie deoarece el asigură cea mai buna stimulare sexuală, şi conferă
un excelent masaj al pereţilor vaginului şi al punctului G. Plăcerea experimentată de femeie va fi cu
atât mai mare cu cât ea va atinge mai uşor orgasmul plenar.
Pe de altă parte, forma cea mai puţin preferată a penisului este considerată a fi cea
triunghiulară sau în formă de creion, cu un cap subţire şi ascuţit şi cu un trunchi mai gros. Iniţiaţii în
taoismul sexual afirmă că este mult mai greu de satisfăcut o femeie dacă bărbatul are un asemenea
penis. Totuşi, posesorul unui penis cu o astfel de formă nu trebuie să dispere, căci forma sa poate fi
modificată. Oferim în continuare trei tipuri de exerciţii iniţiatice taoiste care permit această aparent
magică transformare:
1) masăm penisul cu degetele mâinii drepte, întotdeauna dinspre bază spre cap, imitând
mişcarea de mulgere; în acest fel, sângele este dirijat spre capul penisului, determinând ţesuturile
acestuia să se întindă din ce în ce mai mult.
2) masăm trunchiul penisului până când acesta devine foarte tare (ca o piatră); contractăm
apoi musculatura zonei de inserţie a penisului şi menţinem contracţia până când penisul îşi pierde
din nou erecţia, după care reluăm masajul; repetarea acestui exerciţiu are ca efect producerea unor
erecţii din ce în ce mai ferme.
3) după practicarea celor două exerciţii iniţiatice anterioare timp de minim 7 minute fiecare,
ne aşezăm pe un scaun, cu tălpile sprijinite ferm pe sol şi cu coapsele depărtate; ţinând cu degetele
mâinii drepte penisul erect la baza sa, îl vom balansa în stânga şi în dreapta astfel încât să lovească
alternativ fiecare coapsă. Procedăm ferm, dar nu până la durere. Acest exerciţiu repetat sistematic în
fiecare zi va întări foarte mult capul penisului, îi va îmbunătăţi forma - aducându-1 gradat până la
forma de ciupercă. Exerciţiul are şi rolul de scădere a senzitivităţii penisului.
Unii oameni se întreabă de ce tradiţia taoistă, la unison cu cea tantrică, afirmă că ar fi de dorit
o desensibilizare a penisului. În condiţiile în care majoritatea bărbaţilor sunt mai degrabă interesaţi
să devină mai senzitivi din punct de vedere sexual. Desensibilizarea nu produce însă neapărat, o
reducere a plăcerii sexuale. Dimpotrivă, ea are drept efect prevenirea ejaculării, ceea ce oferă
posibilitatea experimentării unor stări de orgasm mult mai puternice şi mai ample decât cele trăite
anterior. Aceste trăiri excepţional de intense au loc numai atunci când devenim capabili să ne
controlăm perfect energia sexuală, stopând ejacularea şi anulând chiar impulsul către o astfel de
stare pentru a o transforma în „injaculare" (proces care va fi explicat în detaliu ulterior). În plus,
„amorţirea" terminaţiilor nervoase aflate în capul penisului permite bărbatului să facă dragoste o
perioadă mult mai lungă de timp, ceea ce conduce la sporirea satisfacţie şi a plăcerii extatice în
cazul ambilor iubiţi. Pe măsură ce vom începe să practicăm numeroasele tehnici secrete pe care le
vom revela în cadrul acestor cursuri, vom descoperi că organele şi glandele noastre sexuale devin
din ce în ce mai puternice. Cu cât aparatul nostru sexual devine mai puternic, cu atât mai tineri şi
mai plini de energie (vitală şi nu numai) ne vom simţi. Această reîntinerire a organelor sexuale
permite atingerea unor potenţialităţi excepţionale, căci ea conferă reunirea energiei debordante a
adolescenţei cu experienţa şi înţelepciunea maturităţii.
Foarte mulţi bărbaţi îşi doresc o mărire a penisului lor, indiferent cât de mare este deja acesta.
Asemenea preocupări şi îngrijorări sunt însă uneori exagerate, căci mărimea penisului nu reprezintă
factorul decisiv în satisfacerea erotică a unei femei, în schimb, forma acestuia este adesea mult mai
importantă.
Mărimea penisului este cu adevărat importantă numai din două puncte de vedere: 1) efectul
psihologic pe care îl are de regulă un penis mic asupra posesorului său; 2) compatibilitatea sa cu
vaginul partenerei. Al doilea motiv este însă cu mult mai important.
= VA URMA =

An 12 C 4
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CCI PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI

BĂRBATUL (continuare la cursul nr. 3, An 12)


Ejacularea
Aparatul genital masculin este alcătuit din testicule (gonada masculină), din calea spermatică
şi glandele anexe (prostata, veziculele seminale) şi din organele genitale externe (penisul şi scrotul)
(vezi Fig. 1). Testiculele au rolul de a forma spermatozoizii şi hormonii sexuali masculini.
Ejacularea este un proces complex care, din punct de vedere fiziologic, este controlat de
centri situaţi la nivelul măduvei spinării. Ea constă în expulzarea lichidului spermatic din organele
sexuale masculine accesorii în uretra prostatică şi progresiunea lichidului seminal sub presiune de-a
lungul uretrei peniene până la orificiul extern. Sperma este formată în prostată, testicule, căi
spermatice şi veziculele seminale şi este eliminată oarecum secvenţial de la nivelul acestor organe.
Iniţial, lichidul spermatic provine din expulzia repetată a secreţiilor prostatei în uretra
prostatică. Secreţia expulzivă a prostatei este provocată de contracţii regulate ale acesteia, care au
putut fi înregistrate obiectiv. După unii autori, în timpul ejaculării (în cazul în care nu a fost
realizată continenţa sexuală) este posibil ca bărbatul să experimenteze până la 21 de contracţii ale
prostatei. O persoană cu tulburări ale acestei glande poate avea, de exemplu, doar cinci contracţii,
iar în unele cazuri chiar una singură ceea ce conduce, în cazul omului obişnuit care nu practică
continenţa sexuală, şi la o diminuare a intensităţii trăirii erotice.
Urmează apoi o fracţiune bogată în spermatozoizi provenită din testicule în special şi din
căile spermatice ce pornesc de la nivelul testiculelor (în care se depozitează secreţiile testiculelor) şi,
în final, o fracţiune terminală cu origine în veziculele seminale.
O importanţă crescută a fost acordată de numeroşi autori compoziţiei biochimice a spermei
deoarece aceasta oferă posibilitatea aprecierii stării funcţionale a glandelor reproducătoare la bărbat
corelat cu aceste secvenţe ale expulziei spermei.
Atunci când un bărbat obişnuit, de vârstă medie, care nu cunoaşte, ignoră sau nu aplică
revelaţiile cu privire la controlul potenţialului erotic prin continenţă sexuală şi care, din acest motiv,
în finalul fuziunii amoroase ejaculează, el pierde circa o lingură de sămânţă (circa 2,5-3.5 ml la o
ejaculare: 1 ml de spermă conţine aproximativ 100.000.000 de spermatozoizi). Potrivit ultimelor
cercetări ştiinţifice, valoarea nutritivă şi energetică a acestei cantităţi este inimaginabil de mare şi
include în proporţii perfect armonioase, proteine, minerale, aminoacizi, etc.
Sperma mai conţine şi o mare cantitate de energie subtilă vitală: de aceea, şi în concepţia
taoistă, la fel ca şi în cea yoghină, ejacularea este sinonimă cu o mare pierdere energetică. Faptul
este demonstrat cu prisosinţă de epuizarea pe care o resimte "bărbatul după ejaculare". Aşadar,
ejacularea reprezintă o mare pierdere inutilă pentru bărbat, generând o diminuare semnificativă a
stării de forţă deopotrivă la nivel spiritual, mintal, afectiv şi fizic, căci prin acest gest instinctiv fiinţa
umană îşi pierde cu inconştienţă energia vitală, milioane de celule spermatice, hormoni, substanţe
nutritive, controlul asupra propriei erecţii, ba chiar şi o parte din personalitatea sa creatoare.
După ejaculare, toate organele şi glandele sunt „epuizate" din punct de vedere energetic, dar
îndeosebi cele sexuale. Conform cunoaşterii taoiste, cel ignorant care îşi direcţionează cu
inconştienţă astfel energia, de sus în jos, exclusiv în sfera plăcerii şi pasionalităţii animalice,
eliminând-o apoi prin ejaculare, ajunge în final să aibă în mod inexorabil soarta oricărui om
obişnuit, adică vlăguirea, bătrâneţea şi, în cele din urmă, moartea. Prin contrast, cel care îşi
direcţionează energia în sens opus, adică ascendent, spiritualizând şi cosmizând erotismul şi iubirea
în toate ipostazele lor înălţătoare, va trăi Viaţa Divină, devenind astfel nemuritor (evident, din punct
de vedere spiritual). În acest scop, maeştrii taoişti din vechime au căutat cu asiduitatea celui însetat
de nemurire şi, în final, au descoperit o cale divină pentru ca orice fiinţă umană conştientă şi lucidă
să se poată bucura de nenumărate orgasme fără ejaculare, din ce în ce mai profunde şi mai beatifice,
păstrându-şi astfel propria energie vitală şi utilizând-o apoi în multiple alte scopuri profund
benefice.
În principiu, soluţia oferită de taoişti este aşa-numita ,,injaculre” prin care energia vitală nu
mai este pierdută şi, în consecinţă, erecţia poate fi menţinută un timp mult mai îndelungat. Aceasta
va permite bărbatului s ă conducă femeia prin cele nouă niveluri ale orgasmului complet, veritabile
etape ale plăcerii beatifice pe care le vom explica în detaliu ulterior (orgasmul obişnuit pe care îl
experimentează, în general, femeile se situează abia la nivelul patru pe această scală).
Punctul ,,magic" care poate preveni ejacularea, poate prelungi erecţia şi creşte longevitatea
Bărbatul care urmează principiile şi recomandările practice ale sexologiei taoiste atinge starea
extatică de orgasm însă FĂRĂ să, ejaculeze; în locul acestui proces, el ,",injaculează", sau, altfel
spus, orientează ascendent energiile sexuale. Pentru ca acest proces să poată fi mai uşor realizat,
taoismul recomandă ca, ori de câte ori energia sexuală atinge intensităţi care sunt greu de controlat
pentru persoana în cauză, să se apese ferm cu degetele punctul de acupunctură VC 1 (punct situat pe
meridianul Vas Concepţie, în centrul perineului, între anus şi sex -vezi Fig. 2). Prin presarea
punctului de acupunctură VC 1, sensul descendent,
obişnuit, al energiei sexuale poate fi inversat, ceea ce are
ca efect o trăire mult mai amplă şi mai cuprinzătoare a
stării de orgasm fără ejaculare.
Acest punct de acupunctură este cunoscut ca
punctul JEN MO. Când este apăsat cu degetul, acest
punct poate fi reperat cu uşurinţă pentru că zona în care se
află se simte sub forma unei mici scobituri în regiunea
respectivă.
Este necesar să precizăm că punctul JEN MO trebuie să fie întotdeauna apăsat înainte de a
apărea în zonă contracţiile involuntare specifice ejaculării. Astfel energia erotică începe cu adevărat
să urce în interiorul fiinţei noastre prin NADI-urile şi prin meridianele ce pornesc din acest punct şi
deci nu mai este expulzată în afară ca în cazul ejaculării obişnuite. Este greşită concepţia conform
căreia presarea acestui punct de acupunctură trebuie să se facă exact în momentul ejaculării, atunci
când apar contracţiile involuntare din zona perineală. Chiar dacă sperma nu mai este expulzată în
exterior, o parte din ea ajunge întotdeauna în vezica urinară şi este eliminată apoi odată cu urina. De
aceea, este greşită mentalitatea unor autori taoişti care afirmă ca, prin presiunea asupra lui VC 1 în
momentul ejaculării, sămânţa este integral reciclată în prostată sau reasorbită în sânge. Pin urmare,
presarea acestui punct se realizează ori de câte ori energia erotică devine foarte intensă şi greu de
controlat, iar apăsarea zonei se menţine până când transmutarea şi sublimarea sau, altfel spus,
„injacularea" este completă.
Datorită valorii sale excepţionale în cadrul acestui procedeu, punctul JEN MO a fost
supranumit, în unele lucrări occidentale de popularizare a sexualităţii taoiste, „punctul de un milion
de dolari". Presarea acestui punct se poate realiza cu uşurinţă şi, cu puţină practică, ea poate fi
executată chiar fără ca femeia cu care fuzionăm amoros să ştie aceasta, evident, în situaţia în care
între noi nu există încă o intimitate suficient de mare pentru a-i destăinui aceste secrete iniţiatice
străvechi. În momentul în care simţim că energia erotică devine prea intensă, ne rotim uşor
trunchiul, localizăm, punctul şi îl presăm în degetele suficient de puternic pentru a determina
ascensiunea rapidă a energiei sexuale prin meridianul Vas de Concepţie (prin coloana vertebrală, la
nivel subtil). Localizarea punctului este extrem de importantă. Dacă presăm prea aproape de scrot,
potenţialul erotic transmutat în energie tinde să se menţină la nivelul lui SWADHISTHANA
CHAKRA, iar sublimarea nu se va mai realiza pe etajele superioare ale fiinţei noastre. În acest caz,
ea devine o energie de tip APANA VAYU şi chiar este posibil ca această energie subtilă să se
elimine la prima micţiune.
Dacă presăm prea aproape de anus, însuşi procesul transmutării potenţialului erotic devine
ineficient şi, prin urmare, nu se obţine controlul energiei sexuale. În ambele cazuri beneficiile
exerciţiului sunt mult diminuate. Până la stăpânirea perfectă a tehnicii, putem apăsa cu trei degete
(inelarul, mijlociul şi arătătorul) pentru a fi siguri de reuşită. În cazul în care rezultatele nu se ridică
încă la înălţimea aşteptărilor, nu trebuie să ne lăsăm descurajaţi, căci adevărata măiestrie nu se
obţine decât printr-o practică asiduă.
AVERTISMENT! Dacă suferim de o infecţie sau de o inflamaţie a prostatei, trebuie să
consultăm în prealabil un medic pentru a ne lămuri asupra naturii ei şi pentru a o vindeca înainte de
a începe să folosim tehnica presării punctului JEN MO. Până când afecţiunea respectivă va dispare
putem, în schimb, să practicăm contracţia sfincterului anal (ASHWINI MUDRA).
În cazul practicanţilor începători sau a celor cu o voinţă slabă, care nu reuşesc încă să
realizeze perfect continenţa sexuală, presarea punctului VC 1 trebuie să se realizeze cu fermitate
neapărat cu mult înainte de a sesiza iminenţa ejaculării. În astfel de situaţii limită, la care nu este
totuşi absolut deloc recomandat să ajungem, presiunea asupra acestei zone poate opri in extremis
ejacularea. În asemenea cazuri, după prevenirea ejaculării prin presarea punctului, există o metodă
simplă prin care putem verifica dacă sămânţa a fost transmutată în energie, iar substanţele rămase în
urma acestui misterios proces alchimic au trecut în final în sânge, sau dacă s-a scurs în vezica
urinară fără a putea genera astfel o transformare reală a fiinţei, Pentru această verificare nu avem
decât să urinăm într-un pahar. Dacă urina prezintă norişori albicioşi, este evident că sperma s-a
vărsat în vezica urinară. După o ora sau două, sămânţa se depozitează pe fundul paharului lăsând
urina limpede. S-a constatat faptul că, chiar şi în timpul ejaculării obişnuite, circa o treime din
spermă trece în vezica urinară.
Aşa cum precizam anterior, taoismul nu este nicidecum o ştiinţă pur teoretică. El conferă
excepţionale rezultate benefice practice imediate. Astfel timpul fuziunii amoroase, presăm punctul
amintit, nu numai că vom simţi o plăcere intensă, dar vom începe să experimentăm şi
binecuvântările unei veritabile renaşteri pe multiple planuri.
În cazul femeilor, un proces similar îl constituie oprirea ciclului menstrual prin practicarea
Exerciţiului Căprioarei specific pentru femei. Când sângerarea se opreşte, femeia nu va mai pierde
marea cantitatea de energie conţinută în sânge. Oprirea menstruaţiei se produce în mod natural în
timpul menopauzei. Exerciţiului Căprioarei anticipează însă această recuperarea energetică, ceea ce
amplifică foarte mult rezervele vitale ale unei femei.
Conform cifrelor statistice, în timpul primilor 40 de ani de viaţă, rata mortalităţii este relativ
egală la bărbaţi şi la femei. Putem explica această situaţie prin simplul fapt că pierderile energetice
se fac relativ proporţional, la bărbaţi prin ejaculare, iar la femei prin orgasme cu descărcare, dar mai
ales prin menstruaţie. Pentru persoanele aflate în jurul vârstei de 50 de ani, statisticile arată cu totul
alte cifre: rata mortalităţii la femei scade cu 25% faţă de cea a bărbaţilor. Nu este mai puţin adevărat
că multe femei aflate la această vârstă încetează să mai sângereze odată cu intrarea în menopauză, în
timp ce bărbaţii obişnuiţi continuă încă să ejaculeze. Această cifră se dublează pentru persoanele
aflate în jurul vârstei de 60 de ani, când aproape nici o femeie nu mai are ciclu menstrual, în timp ce
mulţi bărbaţi mai ejaculează încă. Pentru septuagenarii de sex masculin, rata mortalităţii este cu
75% mai mare decât pentru femei. Faptul că unii bărbaţi continuă să ejaculeze aproape întreaga
viaţă este un motiv extrem de valid, deşi cel mai adesea trecut cu vederea, care explică de ce există
atât de multe văduve şi atât de puţini văduvi.
= VA URMA =

An 12 C 5
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI

BĂRBATUL
"Punctul „magic" care poate preveni ejacularea, poate prelungi erecţia şi creste
longevitatea (continuare la cursul nr. 4, An 12)
Unii oameni ataşaţi de o mentalitate gregară vulgară continuă să considere că oprirea
ejaculării este nenaturală, indiferent câte argumente le oferă tradiţiile taoistă şi tantrică împotriva
ejaculării. Cu siguranţă că în subconştientul unor astfel de fiinţe, subconştient dominat de multiple
temeri, limitări, bariere şi neputinţe, se ascunde ideea că moartea este un dat natural şi că noi nu
trebuie să ne împotrivim acesteia, într-adevăr, ejacularea şi moartea sunt naturale, dar numai la un
nivel de conştiinţă strict uman sau, altfel spus, individual, egotic. Atunci când o fiinţă umană are
însă acces la un nivel divin de conştiinţă, ceea ce era considerat nenatural într-un plan inferior (de
exemplu, continenţa sexuală, conştiinţa transfiguratoare a eternităţii şi, implicit, nemurirea) devine
acum nu doar firesc, dar şi necesar.
Conform învăţăturii taoiste, în „spatele" vieţii umane există întotdeauna, în mod tainic, o
Viaţă Divină. Dumnezeu ne-a lăsat Liberul arbitru pentru a alege între moarte şi oportunitatea de a"
atinge Divinul sau, altfel spus, viata veşnică şi omniprezentă a fiinţei umane care a atins eliberarea
spirituală. Dacă optăm pentru a doua variantă, tradiţia taoista afirmă ca este absolut necesar să
oprim ejacularea (bărbatul) şi orgasmul cu descărcare precum şi ciclul menstrual (femeia),
acţionând mereu în conformitate cu principiile fundamentale ale acestei învăţături spirituale
străvechi. Un rol important în realizarea acestor divine deziderate îl are şi maniera în care practicăm
Exerciţiul Căprioarei.
În cazul în care au fost angrenate procese de transmutaţie şi de sublimare, golirea prostatei -
fenomen asociat în acest caz cu resorbţia energiei în structurile subtile - se face de obicei într-un
ritm mult mai lent decât în cazul ejaculării obişnuite (când golirea prostatei se poate produce foarte
rapid). Aplicând, atunci când simţim că este necesar, presiunea asupra punctului JEN MO,
fenomenele de transmutare a potenţialului sexual asociat spermei, ce duc şi ele la golirea prostatei,
se pot face mult mai lent, timp de ore în şir. Ne putem deci imagina trăiri şi stări erotice extaziante
mult mai intense şi mai ample decât cele obişnuite, care să dureze ore în
şir!
Aflat în directă legătură cauzală, dar chiar şi mai important decât
durata şi intensitatea orgasmului, este faptul că energia spirituală rezultată
în urma proceselor de sublimare a energiei sexuale, precum şi substanţele
nutritive conţinute în sămânţă, se îndreaptă în totalitate asupra propriei
noastre fiinţe. Cele şapte glande principale sunt energizate, pielea şi
încheieturile sunt lubrefiate, sistemul nervos funcţionează armonios şi este
stimulat să prevină diferitele tulburări cum, ar fi, de exemplu, scleroza
multiplă.
În acupunctură, „punctul de un milion de dolari” este considerat o
veritabilă „poartă energetică" prin care corpul nostru eliberează încontinuu
energie către mediul înconjurător. Nici măcar abstinenţa sexuală nu poate
preveni în totalitate această importantă scurgere de vitalitate. Pe de altă
parte, tradiţia taoistă afirmă că, în realitate, cel care poate bloca complet
această scurgere de vitalitate este contactul sexual realizat întotdeauna cu
continenţă. O altă cale de prevenire a pierderilor de energie vitală vizează
poziţiile noastre de şedere. Poziţia taoistă de şedere, care are
ca efect blocarea descărcărilor energetice spontane, este aceea în care
aşezam călcâiul unui picior chiar sub punctul JEN MO (VC 1), astfel încât acesta să fie presat cât
mai mult timp. Vârful limbii este un alt punct prin care poate fi pierdută energia vitală. De aceea, în
meditaţia taoistă, precum şi în timpul fuziunii amoroase, mai ales în momentele de maximă
intensitate a plăcerii erotice, se recomandă, la fel ca şi în cazul tehnicii yoghine KHECHARI
MUDRA, să întoarcem limbă înapoi şi să o sprijinim cu vârful de bolta palatină.
Tehnica presării punctului de acupunctură VC 1 poate fi, de exemplu, foarte utilă şi atleţilor
înaintea unei competiţii. Înaintea întrecerii sportive, mulţi sportivi au tendinţa de a se relaxa
realizând o fuziune amoroasă. Presarea punctului VC I în vederea transmutării potenţialului erotic
ori de câte ori plăcerea atinge culmi „periculoase", le va spulbera orice îngrijorare cu privire la
consecinţele penibile ale unei posibile ejaculări, iar în felul acesta, în momentul competiţiei ei se vor
simţi plini de vitalitate.
Pe de altă parte, femeile pot beneficia foarte mult de pe urma cunoaşterii acestui punct, căci
ele îşi vor putea ajuta iubiţii să obţină un maxim de virilitate, dinamism spiritual şi stări de
beatitudine în urma fuziunii amoroase realizate întotdeauna cu continenţă. Atunci când presarea
punctului se face de către femeia iubită, plăcerea bărbatului creşte considerabil. Occidentalii care au
asimilat aceste străvechi secrete iniţiatice au afirmat, cu stilul lor mai mercantil şi profan, că, în
acest moment, punctul de un milion de dolari va deveni un punct de un miliard de dolari.
În cazul în care un bărbat suferă de ejaculare precoce, presarea punctului JEN MO va preveni
acest fenomen penibil, dar, de cele mai multe ori, aceasta nu va conduce la o vindecare definitivă. O
cauză mai profundă a ejaculării premature este „slăbirea” prostatei. Această situaţie trebuie
remediată prin alte metode, cum ar fi Exerciţiul Căprioarei, o tehnică taoistă care întăreşte prostata.

EXERCIŢIUL CĂPRIOAREI ÎN VARIANTA SA PENTRU BĂRBAŢI


Reîntinerire şi creşterea perioadei de erecţie
Cu mii de ani în urmă, marii înţelepţi taoişti, aflaţi permanent într-o stare de intimă
comuniune cu natura, au studiat îndelung şi au selectat în final trei animale a căror longevitate poate
constitui un exemplu pentru oameni: căprioara, cocorul şi broasca ţestoasă. Între acestea, căprioara
s-a remarcat şi prin abilităţile sale sexuale şi reproductive deosebit de puternice. Analizând cu
atenţie comportamentul ei, înţelepţii au observat că aceasta îşi contractă adesea anusul. Studiind
rezultatele unui astfel de exerciţiu, taoiştii l-au adoptat rapid şi astfel s-a născut ceea ce avea să se
numească Exerciţiul Căprioarei.
Acest exerciţiu îndeplineşte patru obiective importante. Înainte de toate, el întăreşte ţesuturile
organele sexuale. În al doilea rând, el are ca efect sublimarea (ascensionarea) energiei prin cei şase
centri ele forţă, CHAKRA-e, spre SAHASHRARA, ceea ce conduce la rafinarea şi aprofundarea
stărilor spirituale (în ezoterismul oriental se afirmă că există în acest sens un canal subtil (NADI)
prin care energia asociată hormonilor este condusă de la prostată spre glandele adrenale şi apoi spre
celelalte glande). Concomitent, circulaţia sângelui în zona abdominală este mult sporită. Acest aport
suplimentar de sânge ajută la transportul substanţelor nutritive şi al energiei sămânţei către restul
corpului.
Când energia erotică este sublimată până la nivelul glandei pineale (aflată în legătură cu
SAHASHRARA ), un fior deosebit de intens (însoţit de senzaţii vibratorii) începe să ascensioneze
pe şira spinării, până când ajunge în zona capului. Senzaţia nu este foarte departe de cea a
orgasmului şi exprimă manifestarea energiei fundamentale, KUNDALINI SHAKTI.
Cel de-al treilea beneficiu important ce derivă din practicarea sistematică a Exerciţiului
Căprioarei este capacitatea obiectivă de autoanaliză. Dacă unul dintre centrii de forţă, CHAKRA,
este mai puţin dinamizat sau „funcţionează" mai slab decât ceilalţi, energia care urcă pe
SUSHUMNA NADI se va opri mult mai mult la nivelul acestuia, generând o acumulare uneori
dureroasă, ceea ce ne indică un blocaj, o stare de vulnerabilitate sau dizarmonie şi, implicit,
necesitatea acordării unei atenţii deosebite acestei zone. Dacă energia sublimată ajunge în
SAHASHRARA cu uşurinţă, aceasta ne indică faptul că toţi centrii de forţă „funcţionează"
armonios şi corect, că structura energetică este purificată şi că nu avem blocaje lăuntrice.
Cel de-al patrulea beneficiu important al Exerciţiului Căprioarei este acela că sporeşte
virilitatea şi disponibilitatea sexuală şi permite astfel celor doi iubiţi să prelungească oricât de mult
doresc actul sexual care va fi trăit cu din ce în ce mai multă voluptate elevată. În timpul actului
amoros obişnuit, realizat fără continenţă, după expulzarea spermei, atunci când bărbatul nu mai are
ce să ejaculeze, el nu-şi mai poate menţine erecţia şi, în consecinţă, nu mai poate face dragoste.
Prelungirea actului amoros se poate realiza însă cu ajutorul Exerciţiului Căprioarei, prin
transmutarea potenţialului energetic acumulat în spermă şi schimbarea direcţiei energiei dinspre
zona subtilă corespunzătoare organelor sexuale spre cea corespunzătoare celorlalte glande şi vaselor
de sânge.
Un alt avantaj al exerciţiului constă în faptul că el protejează prostata, prin amplificarea
fenomenelor de transmutare intensă a conţinutului acesteia. În situaţia în care Exerciţiul Căprioarei
nu se aplică absolut deloc, dar se realizează totuşi controlul erotic al ejaculării, prostata rămâne
expandată (datorită conţinutului său neexpulzat) o perioadă lungă de timp, până când sămânţa este
totuşi transmutată, dar mult mai lent. Această ignorare a tehnicilor yoghine sau taoiste de
transmutare intensă a potenţialului erotic (a spermei) poate deveni periculoasă în timp, căci extensia
continuă conduce la pierderea elasticităţii prostatei, fapt care afectează funcţionarea ei normală.
Mai putem menţiona, de asemenea, beneficiile mentale şi spirituale ale Exerciţiului
Căprioarei. Printre efectele sale importante se află şi sublimarea rapidă şi intensă a energiei sexuale
şi vitale în forme superioare de energie (în special energie supramentală şi spirituală), ceea ce
conduce, în timp, la îmbunătăţirea şi elevarea capacităţilor mentale şi la obţinerea păcii lăuntrice
aducătoare de forţă şi aspiraţie spirituală.

Tehnica propriu-zisă de realizare a Exerciţiului Căprioarei în cazul bărbaţilor


Exerciţiul poate fi practicat stând în picioare, şezând sau culcat.

PRIMA ETAPĂ
Această etapă are drept scop stimularea manifestării fluidului vital esenţial, OJAS, şi,
implicit, producerea sămânţei (spermei).
1. Frecaţi viguros palmele între ele, timp de minim 2-3 minute, până când se încălzesc
datorită energizării lor puternice în plan eteric.
2. Cuprindeţi cu mâna dreaptă (făcută căuş) testiculele, fără să apăsaţi prea tare. Important
este să simţiţi căldura palmei, expresie a vitalităţii în plan eteric.
3. Plasaţi palma mâinii stângi întinsă, dar relaxată, în zona pubiană, cu două degete mai jos de
ombilic.
4. Presând uşor pe piele, numai atât cât să simţiţi foarte clar căldura palmei mâinii stângi, în
zona pubiană, executaţi 108 mişcări de rotaţie în sensul acelor de ceasornic.
5. Frecaţi din nou, cu vigoare, palmele, exact ca la punctul 1.
6. Reluaţi etapele de mai sus, dar inversând poziţia palmelor. Acum, în timp ce palma mâinii
stângi cuprinde testiculele, cele 108 rotaţii ale palmei mâinii drepte în zona pubiană se vor face în
sensul invers acelor de ceasornic. Concentraţi-vă asupra efectelor subtile de profundă energizare a
zonei masate şi conştientizaţi cum creşte cantitatea de căldura şi, implicit, energia eterică de natură
erotică (de altfel, la fel ca şi în practica yoga, în toate exerciţiile taoiste concentrarea mentală asupra
scopului subtil pentru care sunt realizate mişcările fizice este foarte importantă şi are ca efect
îmbunătăţirea netă a rezultatelor). Totuşi, tradiţia taoistă recomandă ca în nici un caz să nu vă
folosiţi puterea minţii pentru a vă imagina flăcările unui foc izbucnind în zona pubiană. Acest gen
de operare poate fi periculos deoarece poate perturba energia subtilă a Apei (APAS TATTVA) care
îşi are sediul natural în această parte a fiinţei umane. Lăsaţi procesul să-şi urmeze calea sa firească.

ETAPA A DOUA
1. Contractaţi cât mai puternic posibil muşchii sfincterului anal, aducându-i astfel cât mai în
interior; veţi simţi ca şi cum întreaga zonă anală este aspirată în sus.
2. După ce simţiţi că aţi obosit practicând această contracţie, vă opriţi pentru câteva secunde
şi vă relaxaţi, detensionând în special muşchii sfincterului anal.
3. Repetaţi apoi contracţiile anale, la fel de puternic. Procesul va dura atâta timp cât nu veţi
simţi nici un disconfort. Pe durata acestei etape trebuie să vă concentraţi pentru a simţi senzaţia
vibratorie (asemănătoare unui veritabil şoc electric) ascensionând de-a lungul coloanei vertebrale.
Senzaţia apare în mod natural şi durează la început numai câteva fracţiuni de secundă. În această
etapă nu este cazul să forţăm amplificarea acestui proces prin evocarea unor imagini mentale.
Prin urmare, chiar dacă nu o numesc la fel, înţelepţii taoişti au conştientizat şi e existenţa şi
efectele excepţionale ale energiei fundamentale KUNDALINI, în fiinţa umană.

Sfaturi şi recomandări suplimentare


a) La începutul practicii este posibil să constataţi că nu puteţi menţine contracţia puternică a
sfincterului anal decât o perioadă foarte scurtă de timp. Insistaţi, reluând cu tenacitate exerciţiul.
După câteva săptămâni veţi constata că puteţi prelungi aproape nelimitat această practică
excepţional de valoroasă pentru evoluţia spirituală.
b) Pentru a determina efectele Exerciţiului Căprioarei asupra glandei prostate, puteţi realiza
următorul test: atunci când urinaţi, urmăriţi să opriţi complet jetul de urină numai prin contracţiile
muşchilor anali. Dacă reuşiţi acest lucru, înseamnă că exerciţiul este eficient.
c) Contracţia muşchilor anali masează uşor - prin presiunea pe care o exercită - glanda
prostată. Atunci când - în urma practicii Exerciţiului Căprioarei - se declanşează procesul intens de
transmutare a potenţialului erotic, este posibil uneori ca prostata să se contracte spontan. Iniţiaţii
taoişti afirmă că astfel ea intră în spasme şi, prin aceasta, este experimentat un mic orgasm fără
ejaculare, deşi în acel moment fiinţa nu realizează o fuziune amoroasă.
d) Este recomandabil să practicaţi acest exerciţiu zilnic, dimineaţa la trezire şi seara înainte de
culcare.
Exerciţiul Căprioarei poate corecta, de asemenea, numeroase tulburări sexuale, inclusiv
ejacularea precoce, secreţia insuficientă de hormoni sexuali, infecţii ale testiculelor, visele erotice
obsedante (urmate adesea de poluţii nocturne), precum şi impotenţa. În mod particular, el este
eficace în tratarea ejaculării precoce şi, de asemenea, în amplificarea controlului asupra potenţialului
erotic şi, implicit, în realizarea cu succes a continenţei sexuale, îndeosebi dacă bărbatul îl practică
IMEDIAT ÎNAINTE de a face dragoste. Pornind de la practica Exerciţiului Căprioarei, un alt secret
iniţiatic al sexualităţii taoiste constă în faptul că, dacă bărbatul îşi relaxează muşchi anali atunci
când penetrează în vaginul femeii iubite şi îi contractă atunci când se retrage, activitatea sa erotică
va fi mult îmbunătăţită atât în ceea ce priveşte controlul energiei sexuale cât şi în ceea ce priveşte
plăcerea trăită. În taoism ejacularea prematură şi chiar pierderea spermei atunci când îţi propui
totuşi să controlezi energia sexuală sunt considerate, de regulă, ca fiind probleme de natură
psihologică, exprimând o tendinţă exagerată şi limitatoare către plăcerea lipsită de un orizont
spiritual. Visele erotice obsesive sunt considerate, de către medicina actuală, ca fiind normale. Din
punctul de vedere taoist însă, acestea nu sunt considerate deloc normale, ci indică, la nivel
fiziologic, o slăbiciune a glandei prostate!
= VA URMA =

An 12 C 6
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTA
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
BĂRBATUL
EXERCIŢIUL CĂPRIOAREI ÎN VARIANTA SA PENTRU BĂRBAŢI (continuare la
cursul nr. 5, An 12)

În timpul actului sexual, tensiunea erotică creată se amplifică pe o perioadă care durează
primele circa douăzeci d e minute, după care această energie se resoarbe treptat şi spontan fără nici
un efort, prin sublimare, glanda prostată jucând un rol un fundamental în acest proces spiritualizant
al fiinţei umane, dar numai dacă această glandă este sănătoasă. Dacă prostata este slăbită, ea nu va
putea realiza fenomenul de sublimare, tensiunea erotică se va amplifica din ce în ce mai mult şi
apoi, aproape inevitabil se va declanşa ejacularea.
Exerciţiul Căprioarei este atât de eficient încât el anihilează spontan „visele umede",
începând chiar din prima noapte după începerea practicii. În ceea priveşte ejacularea precoce, s-a
constatat că majoritatea bărbaţilor care se confruntă cu acest fenomen sunt fie persoane tinere şi
neexperimentate în ce priveşte fuziunea amoroasă, fie persoane care muncesc prea mult (pană la
extenuare), persoane care au un sistem nervos mai slab, etc. Toţi aceştia suferă, aproape fără
excepţie, de o debilitare şi sensibilitate extremă, la nivelul prostatei (ca de altfel şi la nivelul
întregului sistem nervos) şi, din acest motiv, cel mai mic stimul erotic va declanşa mecanismul de
ejaculare, fără a face posibile fenomenele benefice de transmutare a potenţialului erotic şi de
sublimare a energiei rezultate în planuri superioare ale fiinţei. În ultimă instanţă funcţionarea corectă
a glandei prostate nu poate fi ignorată nici măcar de către o fiinţă care s-a decis să practice
abstinenta sexuală, pentru că incapacitatea de a transmuta potenţialul erotic se va resimţi, mai
devreme sau mai târziu, prin stări de tensiune şi frustrare ca facere imposibilă o autentică evoluţie
spirituală armonioasă şi aducătoare de beatitudine. Prin urmare, este recomandat ca toate persoanele
care suferă de ejaculare precoce să desensibilizeze glanda prostată prin practicarea Exerciţiului
Căprioarei care întăreşte şi îmbunătăţeşte funcţionarea acestei glande. Este important să reţinem
faptul că afecţiunile prostatei pot fi nu doar vindecate, ci mai ales PREVENITE, prin Exerciţiul
Căprioarei. De altfel, acesta este util chiar şi în cazul altor afecţiuni, căci, în virtutea proceselor
benefice de transmutare pe care le coordonează, el întăreşte la modul general, imunitatea corpului
faţă de agenţii patogeni. Spre exemplu, o răceală poate fi vindecată cu uşurinţă prin simpla
practicare, timp de o oră a etapei a doua a Exerciţiului Căprioarei.

Principalele probleme fizice ale bărbatului


Potrivit învăţăturilor ezoterice ale sexologiei străvechi taoiste, o erecţie puternică este
susţinută de patru tipuri de energie:
1. energia subtilă a sângelui;
2. energia subtilă a muşchilor (de pildă, o tulburare musculară - nu neapărat în zonele erogene
- poate împiedica erecţia);
3. energia nervoasă (erecţia este împiedicată de problemele nervoase, de tulburările mentale,
ori de lipsa de concentrare adecvată);
4. energia subtilă a oaselor (cancerul oaselor sau artrita împiedică procesul erectil).
În timpul actului sexual şi a interacţiunilor subtile reciproce dintre cei doi iubiţi, toate cele
patru tipuri de energie se transmit de la bărbat la femeie. Atunci când bărbatul nu poate intra în
erecţie, aceasta se datorează faptului că unul sau mai multe tipuri de energie din cele amintite mai
sus lipseşte sau este mult diminuată (medicina actuală recunoaşte adesea drept cauză UNICĂ a
erecţiei sângele ce invadează vasele sanguine ale penisului).
Verificarea erecţiei
Venind în sprijinul unor afirmaţii străvechi ale sexologiei taoiste, cercetările ştiinţifice actuale
au demonstrat că unghiul erecţiei penisului variază odată cu vârsta. Din acest motiv, unghiul pe care
îl face penisul erect cu trunchiul poate fi folosit ca indicator al vârstei biologice şi, implicit, al stării
de sănătate a bărbatului respectiv.
Corelaţia dintre vârsta biologică şi unghiul pe care îl face penisul erect cu trunchiul, numit şi
„unghiul erecţiei", poate fi mai uşor memorată studiind poziţia degetelor mâinii în cazul în care
degetele sunt răsfirate, iar palma este întinsă şi plasată perpendicular pe sol, astfel încât degetul
mijlociu să fie paralel cu solul:
1) penisul erect al unui adolescent formează un unghi de circa 45° cu trunchiul şi corespunde
poziţiei degetului mare în cazul în care palma este întinsă şi plasată astfel încât degetul mijlociu să
fie perpendicular pe trunchi.
2) între 20 şi 30 de ani, un bărbat sănătos va avea un „unghi al erecţiei" de circa 60°, ceea ce
corespunde poziţiei degetului arătător.
3) între 30 şi 40 de ani, un bărbat sănătos va avea un „unghi al erecţiei" de circa 90°,
reprezentat de poziţia degetului mijlociu.
4) între 40 şi 50 de ani, „unghiul erecţiei" este de circa 105° şi corespunde poziţiei degetului
inelar.
5) vârstei de peste 50 de ani îi corespunde un „unghi al erecţiei" de circa 135°, simbolizat în
exemplul nostru de poziţia degetului mic.
Atunci când un bărbat îşi determină unghiul erecţiei şi îl încadrează într-una din categoriile de
mai sus, această operaţie simplă îi va indica vârsta biologică şi starea de sănătate. Altfel spus, cu cât
sunt mai sănătoase glandele sexuale ale bărbatului şi cu cât musculatura zonei perineale va fi mai
puternică, cu atât mai mic va fi unghiul erecţiei sale şi cu atât va fi mai sănătos întregul său
organism.

Autostimularea şi reflexologia masculină


Încă de la început este necesar să facem o diferenţă clară între masturbare şi autostimulare.
Diferitele religii şi culturi occidentale au condamnat masturbarea, timp de secole. Masturbarea
presupune stimularea unei zone particulare a penisului până la ejaculare. Pe de altă parte,
autostimularea reprezintă, în cazul bărbatului un masaj armonios al penisului şi al zonelor erogene,
realizat în vederea trezirii şi amplificării conştient controlate a energiei erotice. Niciodată
autostimularea nu trebuie să conducă la ejaculare şi, chiar mai mult decât atât, ea nu trebuie să
vizeze nici măcar atingerea orgasmului. Din punctul de vedere al sexualităţii taoiste, masturbarea
este nesănătoasă datorită pierderii sămânţei şi a energiei vitale. Mai există însă şi un alt motiv
important pentru care masturbarea este nesănătoasă. Cei care sunt familiarizaţi cu reflexologia
piciorului ştiu că tălpile conţin terminaţiile multor NADI-uri, precum şi a unor meridiane şi că
anumite zone ale tălpii piciorului se corelează în mod precis cu diferite părţi şi organe ale corpului.
Masarea acestor puncte şi zone ale tălpii piciorului energizează reflex, simultan şi organele
corespondente lor. În mod similar, tradiţia taoistă ne revelează faptul că şi în cazul penisului există o
anumită reflexologie proprie acestuia (vezi Fig. 1). De exemplu, zona reflexă corespondentă inimii
(de la nivelul penisului) este cel mai uşor de stimulat. Atunci când bărbatul îşi masează şi
stimulează această zonă, el experimentează o mare plăcere şi poate atinge rapid stări de orgasm. În
timpul masturbării, această arie este stimulată firesc, cel mai adesea în detrimentul celorlalte zone
reflexe. Într-un astfel de caz, concomitent, inima este şi ea suprastimulată, în timp ce alte organe
sunt complet neglijate, ceea ce creează, în decursul timpului, un grav dezechilibru lăuntric.
Prezentăm în continuare istoria unui cuplu, relatată de un vestit consilier în probleme sexuale,
care ilustrează consecinţele unui astfel de dezechilibru. Un cuplu căsătorit a venit să consulte acest
consilier după ce bărbatul suferise de ceea ce el considera că este un atac de inimă. Fiind imediat
spitalizat, el a fost examinat de o echipă de specialişti, care nu i-a găsit însă nici un fel de afecţiune
cardiacă şi, în consecinţă, l-a trimis acasă. Dar cei doi tineri nu au fost totuşi satisfăcuţi de această
rezolvare superficială a situaţiei şi, aflând că respectivul consilier studiase sexologia taoistă, s-au
decis să îl viziteze. Consilierul i-a întrebat când s-a produs „atacul de inimă", iar ei i-au răspuns că
acesta a avut loc în jurul orei 9 seara. Întrebaţi fiind ce făceau la acea oră, ei au răspuns stânjeniţi că
făcuseră dragoste. „Şi cum anume?”, a urmat întrebarea. În urma insistenţelor medicului, cei doi au
fost nevoiţi să recunoască faptul că practicaseră amor oral, partea cea mai solicitată fiind exact capul
penisului bărbatului, moment în care s-a şi produs „atacul de inimă". Consilierul le-a explicat atunci
că acea parte a penisului corespunde reflex, din punctul de vedere al sexualităţii taoiste, inimii şi
plămânilor şi că respectiva stimulare a însemnat ceva mai
mult decât putea să suporte inima bărbatului. Ceea ce ei
consideraseră a fi un atac de inimă, nu fusese altceva
decât o creştere rapidă a ritmului şi intensităţii bătăilor ei,
datorată suprastimulării. În final, el i-a sfătuit să nu mai
repete în acel mod stimularea orală a penisului.
Prin urmare, din punctul taoist de vedere,
stimularea inegală, dezechilibrată, a diferitelor zone ale
penisului este dăunătoare. De aceea, în orice contact
sexual trebuie evitata stimularea intensă a unei singure
părţi a penisului. Maeştrii taoişti afirmă că, chiar şi în
cazul autostimulării erotice, este preferabilă şi recomandată stabilirea unui echilibru dinamic, în
funcţie desigur şi de caracteristicile fiecărui individ echilibru la care fiecare poate ajunge printr-o
practică amoroasă înţeleaptă.
În ceea ce priveşte masturbarea, aceasta este dăunătoare din motivele expuse mai înainte. Pe
de altă parte, sexologia taoistă afirmă că, dacă autostimularea se face în mod echilibrat, cuprinzând
şi stimulând toate zonele erogene ale penisului şi, dacă este realizată întotdeauna fără ejaculare şi
chiar fără a se atinge starea, de orgasm, ea nu poate provoca nici un rău.
Din nefericire, masturbarea este foarte uşor de practicat şi chiar mulţi tineri o realizează în
exces. Pur şi simplu, oamenii inconştienţi nu realizează cât de multă energie vitală pierd printr-o
aşa-zisă „banală descărcare" sau, altfel spus, ejaculare şi, în consecinţă, continuă astfel de practici
până când este prea târziu, adică atunci când rezervorul vital este epuizat şi şi-a pierdut capacitatea
de regenerare.
Pe de altă parte, autostimularea nu este privită în taoism ca o problemă de moralitate, ci drept
un fapt obiectiv, eliberat de orice semnificaţii etice sau religioase, care are însă efecte bine
determinate ce pot fi profund benefice dacă este vorba despre un masaj erotic ce urmează principiile
ezoterice tradiţionale sau, dimpotrivă, foarte nocive dacă este vorba despre masturbare. Persoanele
care se masturbează în exces şi care nu controlează potenţialul erotic pot fi uşor identificate prin
culoarea foarte palidă a tenului lor, cu tente gălbui, prin privirea inertă, lipsită de vioiciune şi viaţă,
datorată pierderii constante de energie, prin gândirea înceată, lipsa de ambiţie şi stările depresive
care le caracterizează.
Conform povestirilor „Bătrânei Văduve" (texte specifice învăţăturii taoiste), masturbarea
urmată de ejaculare poate conduce, în timp, la pierderea acuităţii vizuale şi chiar la orbire, la
pierderea memoriei şi la tulburări mentale grave. De altfel, orice activitate sexuală care nu respectă
în mod constant principiile fundamentale taoiste şi tantrice conduce în mod inevitabil exact la
aceleaşi efecte, căci pierderea energetică rezultată prin ejaculare afectează profund glanda pituitară
(aflată în legătură cu AJNA CHAKRA), care controlează funcţia memoriei. Simultan, sunt afectate
sistemul circulator şi metabolismul general al corpului.
Pe de altă parte, dacă practica autostimulării erotice urmează toate recomandările sexualităţii
taoiste, adică se realizează FĂRĂ ejaculare şi, în plus, chiar Fără să se atingă starea de orgasm,
urmând de asemenea şi principiul stimulării echilibrate, iniţiaţii taoişti afirmă că putem să repetăm
acest proces de nenumărate ori pe zi, fără să ne provocăm vreun rău, ba chiar putând beneficia de pe
urma lui, căci întregul corp este în mod armonios energizat atunci când penisul este masat şi
stimulat uniform. În mod suplimentar, taoiştii consideră că autostimularea astfel realizată reprezintă
o metodă foarte eficientă de a mări capacitatea de control asupra potenţialului erotic şi de a elimina
tendinţa către ejaculare precoce.

Impotenţa
Impotenţa, înţeleasă ca fiind incapacitatea de a atinge ori de a menţine o erecţie
satisfăcătoare, este întotdeauna rezultatul anumitor afecţiuni. De cele mai multe ori, ea este cauzată
de probleme ale prostatei. Dacă această situaţie persistă o perioadă suficient de lungă, bărbatul va
sfârşi prin a-şi pierde complet orice interes cu privire la activitatea sexuală. Potrivit învăţăturii
taoiste, problemele prostatei (şi implicit impotenţa) se datorează „folosirii" ei necorespunzătoare.
Soluţiile pe care le oferă, în această direcţie, sexualitatea taoistă sunt: antrenarea muşchiului
pubococcigian, practicarea regulată a Exerciţiului Căprioarei şi un regim alimentar adecvat.

Exerciţii taoiste care ar trebui practicate zilnic pentru întărirea şi controlul muşchiului
pubococcigian
În viziunea tradiţiei taoiste, antrenarea muşchiului pubococcigian constituie o practică cheie
în trezirea şi controlul energiei sexuale. De aceea, orice bărbat care doreşte să stăpânească arta
amorului cu continenţă sexuală va trebui să acorde o deosebită atenţie exerciţiilor de întărire a
muşchiului pubococcigian (care este desemnat în lucrările de specialitate drept muşchii PC).
Precizăm că muşchiul PC se întinde între osul pubian şi vârful coccisului, susţinând planşeul
pelvian. La bărbaţi, acesta este muşchiul care se contractă spasmodic în momentul ejaculării. La
femei, acest muşchi se contractă spasmodic în timpul orgasmului cu descărcare a potenţialului
sexual.
Dacă muşchiul PC este puternic, el contribuie atât la intensificarea plăcerii erotice, cât şi la
controlul energiei sexuale. Iată de ce putem spune că antrenarea muşchiului PC este indispensabilă
atunci când avem în vedere practicarea amorului cu continenţă sexuală.
Un principiu iniţiatic taoist revelează faptul că întotdeauna contracţia unei zone musculare
atrage după sine localizarea spontană a energiei în acea zonă. În cazul contracţiei puternice a
muşchilor pelvieni (în mod specific a muşchiului pubococcigian) energia sexuală este focalizată în
acea zonă şi apoi este ascensionată către centrii de forţă superioară la aceasta contribuind şi
focalizarea mentală asupra coloanei vertebrale. Cu alte cuvinte, muşchiul PC poate fi transformat
într-un adevărat „sistem, de pompare a energiei sexuale în interiorul corpului şi către planurile
superioare ale fiinţei umane. Bineînţeles, că şi focalizarea mentală ocupă un rol determinant în
ascensionarea energiei sexuale. De aceea, contracţiile puternice ale muşchiului PC trebuie să fie
însoţit de focalizarea atenţiei către centrii superiori ai fiinţei (ANAHATA CHAKRA,
VISHUDDHA CHAKRA, AJNA CHAKRA şi SAHASHRARA). Astfel, energia sexuală acumulată
şi mult amplificată în urma fuziunii amoroase este pusă în stare de dinamism şi efervescenţă de către
contracţiile muşchiului PC care contribuie la amplificarea fenomenelor de transmutare biologică a
potenţialului erotic. Energia rezultată este direcţionată apoi cu ajutorul forţei mentale spre zonă sau
centrul de forţă în care ne focalizăm, determinând trăirea unor stări de orgasm specifice centrului de
forţă respectiv.
= VA URMA =

An 12 C 7
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ
TRĂIM O VIAŢĂ MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI
FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
Exerciţii taoiste care ar trebui practicate zilnic pentru întărirea şi controlul muşchiului
pubococcigian (continuare la cursul nr. 6, An 12)
Un alt beneficiu al unei bune dezvoltări a muşchiului pubococcigian, în cazul bărbaţilor, este
reducerea problemelor legate de prostată, De asemenea, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei,
întărirea muşchiului PC conduce la reducerea problemelor care pot apărea la nivelul vezicii urinare.
Din punct de vedere strict fiziologic, aceste efecte benefice se datorează faptului că antrenarea prin
contracţii a masei musculare din zona pelviană creşte fluxul sanguin în această zonă, ceea ce asigură
o excelentă sănătate a organelor genitale şi a vezicii urinare.

Identificarea muşchiului PC
Pentru a putea realiza exerciţiile de întărire a acestui muşchi trebuie în primul rând să
identificăm. Pentru localizarea muşchiului PC, aşezăm două degete, fără să exercităm presiune.
Înapoia testiculelor, în continuare, simulăm actul micţiunii şi ne imaginăm că vrem să întrerupem
jetul de urină. Muşchiul care se va încorda pentru a întrerupe jetul de urină este muşchiul PC. Pentru
a-l localiza şi mai uşor este recomandat să facem a ceastă identificare chiar atunci când dorim să
urinăm.

Exerciţiul nr. 1 pentru întărirea şi controlul muşchiului PC


1. Contractăm muşchiul PC şi menţinem contracţia timp de 3-5 secunde. Nu este cazul să ne
reţinem respiraţia cât timp păstrăm muşchiul contractat. Prin urmare, pe întreaga durată a
exerciţiului respirăm cât se poate de normal.
2. Relaxăm muşchiul PC timp de aproximativ 3 secunde.
3. Repetăm paşii 1 şi 2 de 10 până la 50 de ori.
Unul dintre avantajele acestui exerciţiu este că îl putem practica oriunde şi oricând. Putem
realiza această tehnică simplă în timpul KRIYA-urilor de dimineaţă, imediat după ce mergem la
toaletă, în timp ce ne uităm la televizor sau în cursul oricărei activităţi de rutină.

Exerciţiul nr. 2 pentru întărirea şi controlul muşchiului PC


1. Inspirăm şi ne concentrăm asupra zonelor prostatei, perineului şi anusului.
2. Fără a realiza o retenţie pe plin, expirăm şi contractăm muşchiul PC în jurul prostatei şi în
jurul anusului, contractând în acelaşi timp muşchii din jurul ochilor şi ai gurii. Acest gest implică
închiderea cât mai puternică a pleoapelor şi strângerea buzelor.
3. Fără a realiza o retenţie pe vid, inspirăm şi ne relaxăm, decontractând muşchiul PC şi
muşchii din jurul ochilor şi din jurul gurii.
4. Repetăm paşii 2 şi 3, contractând muşchii în timp ce expirăm şi relaxându-i în timp ce
inspirăm, de 10 până la 50 de ori.

Sfaturi şi recomandări suplimentare


Datorită legăturilor energetice subtile care există între aceste zone, contractarea muşchilor din
jurul ochilor şi din jurul buzelor ne va ajuta să contractăm mult mai ferm muşchiul pubococcigian.
Se recomandă să practicăm aceste două exerciţii de două ori pe zi.
Există două greşeli curente pe care cei care încep practicarea acestor exerciţii au tendinţa să le
facă:
1. Exagerarea numărului de contracţii musculare încă de la primele şedinţe. Ca oricare alt
muşchi, muşchiul PC suprasolicitat poate să ne producă febră musculară, devenind dureros. Într-un
astfel de caz nu trebuie să ne impacientăm, dar este necesar să receptăm corect acest avertisment
înţelegând că nu mai este cazul să forţăm. Cel mai înţelept mod de a proceda constă în a creşte
gradat numărul de contracţii musculare din cadrul acestor şedinţe.
2. Contractarea altor muşchi în locul sau împreună cu muşchiul PC. Când realizăm exerciţiile
pentru întărirea muşchiului PC trebuie ca muşchii abdominali, ai coapselor şi ai şezutului să rămână
relaxaţi. Desigur, la început este admis să îi încordăm şi pe aceştia, dar continuând să practicăm
vom reuşi să izolăm muşchiul PC.
În timpul exerciţiilor nu este cazul să ţinem degetul pe muşchiul PC. Vom putea să-l simţim
mult mai bine dacă închidem ochii şi ne focalizăm mental în zona respectivă. Însă, dacă mai avem
încă probleme cu localizarea muşchiului PC, putem fie să ţinem degetul arătător pe muşchi, la
primele execuţii, fie să efectuăm exerciţiile de fiecare dată când urinăm, urmărim să întrerupem
curgerea urinei, până când conştientizăm muşchiul sfincterelor urinare şi muşchiul PC.
Pentru ca muşchiul PC să ajungă să fie „în formă", sunt necesare circa 3-4 săptămâni, în care
va trebui să practicăm zilnic aceste exerciţii. Odată adus într-o stare funcţională corespunzătoare,
exerciţiile zilnice vor continua până când vom obţine succesul total şi definitiv în blocarea completă
a descărcării energiei sexuale prin ejaculării, în timpul în fuziunilor amoroase.
O modalitate foarte simplă care ne poate ajuta să realizăm practica zilnică şi sistematică a
acestor exerciţii constă în a asocia realizarea lor cu diferite evenimente cotidiene, cum ar fi
momentul trezirii, dimineaţa, cititul oricărei cărţi sau momentul culcării, seara.
O metodă taoistă foarte simplă şi eficientă de verificare a fermităţii muşchiului PC constă în
ridicarea şi coborârea unui prosop aşezat pe penisul erect prin contractarea acestui muşchi. Se ştie că
în practica taoistă avansată adepţii folosesc chiar greutăţii.
Vă reamintim că „pe maestru îl face exerciţiul" şi că „un gram de practică valorează cât tone
de teorie".
Exerciţiu avansat pentru dezvoltarea şi mai puternică a muşchiului PC
După aproximativ 3-4 săptămâni de practică zilnică a exerciţiilor pentru întărirea muşchiului
PC, putem aborda următorul exerciţiu:
1. Inspirăm, focalizându-ne atenţia asupra zonei pelviene.
2. Fără a rămâne în retenţie pe plin, expirăm, contractăm muşchiul PC şi menţinem contracţia
timp de 10-15 secunde.
3. Inspirăm şi ne relaxăm, detensionând muşchiul PC. Menţinem relaxarea timp de
aproximativ 5 secunde.
4. Repetăm paşii 2 şi 3 de 10 până la 50 de ori, contractând muşchiul PC 10-15 secunde în
timp ce expirăm şi relaxându-1 5 secunde în timp ce inspirăm.
Este posibil să avem nevoie de mai multe săptămâni pentru a ajunge la un număr de 50 de
contracţii de lungă durată la o şedinţă. În nici un caz nu trebuie să fim nerăbdători.
Practicând gradat, vom face de fiecare dată atâtea contracţii câte ne sunt cu putinţă, fără a
forţa. Atunci când vom începe să simţim în minunatele lor rezultate, vom vedea că nu ne vom mai
putea lipsi de aceste exerciţii.

FEMEIA
Sânii
În sexologia taoistă, sânii, împreună cu vaginul, uterul şi ovarele, sunt priviţi ca părţi esenţiale
ale sistemului reproducător feminin. Atât în timpul preludiului amoros, cât şi în timpul sarcinii şi
alăptării, sânii sunt stimulaţi, ei fiind strâns legaţi de organele genitale prin impulsuri nervoase,
hormonale etc. (relaţie care, de altfel, stă la baza Exerciţiului Căprioarei în varianta sa pentru
femei).
Structura şi organizarea internă a sânilor este foarte complexă. Interferenţa sinergică delicată
a nenumăratelor capilare, nervi, glande lactare, vase limfatice, precum şi a altor structuri subtile,
energetice aflate la nivelul sânilor, poate fi cu uşurinţă deteriorată prin diferite atitudini sau acţiuni
necorespunzătoare. Orice afecţiune la nivelul ţesutului sânilor conduce, implicit, la acumulări
energetice nocive şi blocaje interioare, ce se pot concretiza apoi în chisturi, care pot genera ulterior
cancer (sânul este atât de delicat, încât chiar şi numai consumul de cofeină urmat de acumularea de
cofeină în organism poate genera chisturi la nivelul lui, aşa cum demonstrează cele mai recente
studii în domeniu). Iar atunci când acest fenomen se petrece în mod concret, întregul sistem
reproducător al femeii este dezechilibrat.
În consecinţă, sânii sunt foarte sensibili şi, deşi pot fi foarte uşor masaţi, ei nu trebuie
niciodată atinşi în mod necorespunzător de către femeie sau de către iubitul ei. De aceea, taoismul
afirmă că bărbatul nu trebuie niciodată să muşte, să sugă puternic sau să ciupească sânii femeii.
Contactul trebuie să se limiteze la o mângâiere excitantă sau la sărutări uşoare şi pline de delicateţe.
Sânii şi sfârcurile se pot totuşi acomoda pentru o perioadă limitată la o stimulare mult mai
intensă, şi anume cea specifică alăptării. Aşa cum ştim, sarcina modifică foarte profund aceste
organe, astfel încât mama să poată tolera suptul copilului. Dar chiar şi această perioadă de adaptare
încetează după opt sau zece luni, iar prelungirea nejustificată a alăptării poate determina apariţia
unor puternice blocaje energetice. De altfel, după această vârstă, nici necesităţile nutriţionale ale
copilului nu mai corespund laptelui matern.
Blocajele izvorând din practicile enumerate mai sus (sau alte blocaje ale circuitului energetic)
pot fi eliminate prin Exerciţiul Căprioarei în varianta sa pentru femei. Acesta conduce atât la
purificarea canalelor limfatice şi sanguine, cât şi a celor energetice, astfel încât procesele naturale
specifice de autopurificare ale corpului să poată reveni la normal, eliminând în acest mod orice
blocaj energetic existent.
Vaginul
Vaginul are o remarcabilă capacitate de extindere şi contracţie laterală, dar nu-şi poate
schimba foarte mult şi lungimea (în general, se consideră că aptitudinea sa maximă de lungire este
de două lăţimi de deget). Circumferinţa sa se poate însă modifica suficient de mult pentru a permite
capului şi corpului copilului să treacă prin el, la naştere (Fig. 1).
În acţiunea sa de penetrare spre capătul vaginului, penisul activează fiecare zonă sensibilă a
acestuia, iar zonele sale reflexogene se vor uni în mod corespunzător, printr-un fenomen de tainică
polarizare, cu cele ale vaginului. Astfel, zona penisului corespunzătoare în mod reflex inimii se va
„alinia" exact în dreptul zonei cu proprietăţi reflexe similare din vagin etc. Aceste „alinieri" joacă un
rol foarte important în poziţiile amoroase vindecătoare (care vor fi prezentate ulterior).
În realitate, penisul ideal este cel care se potriveşte perfect cu „partenerul" său, deci cu
vaginul femeii cu care bărbatul fuzionează amoros. Spre exemplu, un bărbat cu un penis mare va
crea mari probleme unei femei cu vaginul strâmt şi scurt, în schimb va oferi cele mai mari satisfacţii
unei femei cu un vagin mare. Pe de altă parte, un bărbat cu un penis mai scurt decât vaginul femeii
iubite nu o va putea satisface complet pe aceasta; în schimb, el va putea să satisfacă pe deplin o
femeie cu vaginul mai scurt. Aceste afirmaţii urmăresc să spulbere mitul conform căruia
dimensiunea cât mai mare a penisului reprezintă elementul absolut în satisfacerea sexuală a oricărei
femei, în realitate singurul lucru care contează cu adevărat fiind compatibilitatea dintre penis şi
vagin.
Atunci când o femeie cu vaginul mai scurt decât penisul bărbatului iubit fuzionează sexual cu
acesta, problemele pot fi mari. O metodă taoistă străveche foarte simplă recomandată pentru femeile
aflate în cuplu cu bărbaţi al căror penis este mai lung decât vaginul lor constă în a lega o batistă la
baza organului masculin, astfel încât acesta să nu mai poată pătrunde în vagin pe toată lungimea lui.
Un alt efect secundar binefăcător al metodei este acela că produce o uşoară tumefiere a capului
penisului, ceea ce va spori plăcerea ambilor iubiţi. În plus, bărbatul îşi va prelungi erecţia mai mult
decât de obicei.
O altă cale de a evita pătrunderile dureroase în vagin este aceea de a schimba poziţia sexuală
astfel încât femeia să deţină în permanenţă controlul mişcărilor. În acest sens, cea mai simplă
postură amoroasă este aceea în care femeia se află deasupra bărbatului, dar mai există numeroase
altele, cu acelaşi efect. Femeia poate aprecia cel mai bine extinderea plăcută şi excitantă a vaginului
în urma unei penetrări armonioase şi ea îşi poate ajusta poziţia astfel încât să limiteze la dorinţă
această penetrare.
= VA URMA =

An 12 C 8
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI

FEMEIA (continuare la cursul nr. 7, An 12)


Concepţia taoistă referitoare la cele nouă niveluri ale orgasmului feminin
Orgasmul unei femei diferă în mod fundamental de cel al bărbatului. Ignorarea acestor
diferenţe între stările de orgasm ale bărbatului şi cele ale femeii este una dintre cauzele
numeroaselor suferinţe şi conflicte ale umanităţii. Pe curba plăcerii, orgasmul masculin cu ejaculare
poate fi asemuit unui vârf ascuţit (vezi Fig.1 A şi B); orgasmul feminin cu descărcare se aseamănă
unei serii de pante mereu în creştere, urmate în final, după momentul descărcării, de o pantă cu o
descreştere ceva mai lină (vezi Fig.1 B). Prin urmare, este logic şi evident faptul că singura cale care
poate conduce un cuplu la adevărata compatibilitate şi disponibilitate sexuală, însoţită de plăcere,
satisfacţie erotică, fericire şi împlinire la fiecare fuziune amoroasă este calea înţelegerii cât mai
profunde a acestor două tipuri de orgasm şi eliminarea completă a ejaculării în cazul bărbatului şi a
descărcării în cazul femeii, procese reprezentate în Fig. 1
A şi B prin curbele descendente specifice.
Pentru a facilita studiul referitor la orgasmul feminin,
acesta a fost împărţit, în tradiţia taoistă, în nouă trepte
sau stadii ale experienţei extazului. În realitate, aceste
trepte sau etape caracteristice se întrepătrund în diferite
grade, creând experienţe complexe şi nuanţate pe
multiple niveluri. O femeie aflată în starea de orgasm
fără descărcare poate fi comparată cu un lotus înflorit. O
femeie care experimentează un orgasm COMPLET, pe
toate cele nouă niveluri, trece prin nouă stadii de
înflorire până când ajunge să se deschidă complet,
dăruindu-se fără rezerve, total, bărbatului iubit care i-a
oferit această divină fericire şi împlinire paradisiacă (Fig.
2).

Fiecare nivel al orgasmului energizează anumite părţi ale corpului şi induce un anumit
răspuns observabil şi previzibil al femeii (vezi tabelul următor):
Nivel Organ energizat în mod preponderent Răspuns previzibil
1. PLĂMÂNII Femeia oftează, respiră greu şi salivează
abundent.

2. INIMA În timp ce îşi sărută iubitul, femeia îşi foloseşte


mai plenar limba. Potrivit înţelepciunii chineze,
există o legătură subtilă importantă între inimă şi
limbă.
3. SPLINA, PANCREASUL ŞI STOMACUL Pe măsură ce muşchii i se tonifică, femeia îşi
strânge tot mai tare iubitul în braţe.

4. RINICHII ŞI VEZICA URINARĂ Femeia experimentează o serie de spasme


vaginale uşoare (acestea nu au însă nici un fel de
legătură cu cele care însoţesc orgasmul cu
descărcare al femeii şi care sunt cu mult mai
intense, ca manifestare) şi începe să secrete şi mai
abundent fluide erotice.

5. OASELE Articulaţiile osoase ale femeii se relaxează


complet şi totodată ea va resimţi tendinţa de a-şi
muşca uşor partenerul.
6. FICATUL ŞI SISTEMUL NERVOS Femeia se ondulează precum un şarpe, cuprinzând
spontan, cu braţele şi cu picioarele sale, bărbatul
iubit.

7. SÂNGELE Sângele femeii începe "să fiarbă" şi ea aspiră să-şi


atingă bărbatul iubit, cu frenezie, peste tot.

8. MUŞCHII Muşchii ei se relaxează în totalitate. Ea va resimţi


şi mai intens tendinţa de a-l muşca uşor; se atinge
şi se freacă cu trupul ei mai ales de pieptul
bărbatului iubit.

9. ÎNTREGUL CORP ESTE ÎN MOD EXTATIC Femeia trăieşte un "colaps" extatic, asemănător
ENERGIZAT unei "mici morţi" (expresie a transcenderii
egoului şi a conştiinţei individuale, limitate). Ea
se abandonează complet bărbatului iubit şi este
perfect deschisă oricărei solicitări pline de iubire
a acestuia.
Secreţiile sexuale sau, altfel spus, fluidele erotice pe care le produce femeia în timpul acestor
faze ale orgasmului fără descărcare nu seamănă nici ele cu cele ale bărbatului.
Numeroşi bărbaţi şi chiar unele femei confundă spasmele vaginale specifice nivelului 4 al
orgasmului (aşa cum este el descris în concepţia taoistă) cu
vibraţiile foarte plăcute, profund energizante, care apar în tot
trupul, specifice orgasmului total fără descărcare (clitoridin,
vaginal şi cervico-uterin). Din nefericire, multe dintre manualele
actuale de sexologie susţin şi ele acelaşi punct de vedere, mai ales
atunci când sunt scrise de către bărbaţi. În unele dintre aceste
tratate se consideră că femeile au acelaşi tip de orgasm ca şi
bărbaţii, că ating un vârf ce se menţine ceva mai mult decât în
cazul bărbaţilor, după care urmează o cădere (singura diferenţă
fiind că această cădere este mai lentă decât la bărbaţi). Aceste
opinii sunt însă cât se poate de greşite. Acest fals orgasm total a
fost definit drept starea de „fuziune" de către majoritatea
manualelor occidentale de sexologie. El a fost descris ca aducând fericirea perfectă sau suprema
armonie. Unii s-au întrecut chiar în a-l descrie metaforic drept cel mai înalt „tărâm" paradisiac pe
care îl poate atinge un cuplu. În realitate însă, există „tărâmuri" de armonie şi de fericire mult mai
înalte decât acesta, dar ele sunt accesibile numai celor iniţiaţi în artele orientale ale amorului cu
continenţă.
Odată ce femeia a atins nivelul 4 al orgasmului, este mult mai uşor pentru un bărbat
iniţiat, care deţine controlul asupra potenţialului său erotic, să o ghideze spre formele superioare de
orgasm. Mişcările uşoare, pline de iubire şi tandreţe, sunt acum suficiente pentru ca ea să
„avanseze" spre nivelul superior, nivelul 5, apoi spre următorul, până când atinge nivelul 9, care
constituie în Concepţia taoismului amoros, orgasmul complet, cosmic, absolut.
Adevăratul scop al metodelor taoiste de prelungire a erecţiei bărbatului, este acela de a
permite femeii să avanseze până la cel de-al 9-lea nivel al orgasmului care corespunde unei stări de
profundă elevare spirituală şi de cosmizare transfiguratoare a fiinţei. Dacă o femeie are probleme la
nivelul anumitor organe (rinichi, stomac etc.) este posibil ca aceasta să se datoreze dezechilibrului
rezultat prin nedepăşirea constantă a unui anumit nivel, inferior, al orgasmului. Trăirea limitată a
plăcerii erotice şi a orgasmului pe un anumit nivel inferior creează deci, în timp, un dezechilibru
energetic în organul corespondent acelui nivel.
Superenergizarea extazică a corpului şi transfigurarea profundă ce se obţin prin atingerea
celui de al 9-lea nivel al orgasmului conferă o trăire atât de plenară şi de armonioasă încât poate
vindeca numeroase probleme de sănătate. Mai este important să menţionăm aici că, întrucât
satisfacţia erotică, fericirea profundă, şi starea de transfigurare a femeii se datorează în mare parte
bărbatului cu care aceasta fuzionează amoros, este datoria divină a bărbatului să realizeze asupra ei
această fascinantă şi magică transformare. Dacă iubita sa nu este suficient de satisfăcută erotic, vina
aparţine de cele mai multe ori bărbatului. Pe de altă parte, dacă bărbatul reuşeşte să ofere femeii o
satisfacţie şi o împlinire totală, el va primi dragostea ei necondiţionată.
Autostimularea şi reflexologia feminină
Şi în acest caz este necesar să facem diferenţa dintre masturbare şi autostimulare. În
accepţiunea taoistă, autostimularea reprezintă un masaj echilibrat şi armonios realizat de o persoană
asupra propriilor sale zone erogene, masaj în care nu se ajunge niciodată până la starea de orgasm cu
descărcare şi nici măcar până la starea de orgasm fără descărcare. Aceste recomandări şi precauţii
sunt necesare pentru a opri absolut orice tendinţă de a orienta energia erotică în sens descendent şi
de a împinge stimularea până la limita descărcării.
Problema principală care poate apărea în cazul femeilor în legătură cu autostimularea este
similară cu cea descrisă anterior în cazul bărbaţilor: adeseori ele îşi stimulează clitorisul, ignorând
sau acordând mai puţină atenţie canalului vaginal. În termenii reflexologiei, vaginul este tainic
„legat" de anumite organe importante ale corpului, la fel ca şi penisul, dar zonele de proiecţie ale
acestor organe (la nivelul vaginului) se regăsesc aici în ordine inversă (vezi Fig. 3).
Studiind punctele reflexogene ale vaginului, vom observa că zona de proiecţie a rinichilor se
află la intrarea în vagin, fiind urmată succesiv de zona de proiecţie a ficatului, apoi cea a splinei, cea
a plămânilor şi cea a inimii. Prin urmare, în timpul unui raport sexual armonios, între penisul
bărbatului şi vaginul iubitei sale se produce un contact energizant şi polarizator între diferitele zone
reflexogene plămâni-plămâni, inimă-inimă etc., stabilindu-se astfel o corespondenţă de o
compatibilitate holografică între zonele penisului şi cele ale vaginului. În acest mod, cei doi iubiţi îşi
stimulează reciproc atât bioenergia, cât şi activitatea diferitelor organe ale corpului. Înţelepţii taoişti
susţin că aceasta este forma ideală şi cea mai plăcută de reflexologie. Totodată, ea reprezintă o
modalitate magică şi fascinantă prin care cei doi iubiţi devin cu adevărat unul.
Dacă femeia se autostimulează într-un mod dezechilibrat, adică fără să-şi stimuleze uniform
întreaga arie vaginală, pot apărea numeroase probleme, dintre care enumerăm numai câteva:
tulburări ale rinichilor şi ale tractului urinar, hipertensiune, retenţia apei, tulburări ale ciclului
menstrual etc.
Multe femei acuză o senzaţie imperioasă de urinare atunci când se autostimulează
preponderent în zona clitorisului. Acesta se află în apropiere de intrarea în vagin şi este în legătură,
din punct de vedere reflexogen, cu rinichii şi cu vezica urinară. Stimularea clitorisului energizează
simultan (până în exces) aceste organe. Epuizaţi, rinichii îşi pierd abilitatea de a filtra corect fluidele
corpului, ceea ce conduce, în timp, la retenţia fluidelor şi la tulburări de metabolism (îngrăşare).

EXERCIŢIUL CAPRIOAREI (VARIANTA PENTRU FEMEI) - O MODALITATE


TRADIŢIONALĂ SIMPLĂ DE VINDECARE ŞI ÎNTINERIRE
Sexologia taoistă revelează o metodă prin care femeile pot să-şi suspende complet
menstruaţia. Această metodă excepţională este denumită Exerciţiul Căprioarei în varianta sa pentru
femei.
În mod obişnuit, o dată pe lună pereţii interiori ai uterului se îngroaşă, în vederea
„implantării" unui eventual ovul fertilizat. Dacă un ovul este fertilizat de un spermatozoid el se
ataşează de pereţii îngroşaţi ai uterului şi începe astfel să absoarbă substanţele nutritive purtate de
sânge, dezvoltându-se şi devenind, după perioada cuvenită, un făt. Dacă fertilizarea nu se produce, o
parte din mucoasa uterului (împreună cu o cantitate de sânge) va fi eliminată şi astfel se vor pierde
multe substanţe nutritive. Aceasta este menstruaţia.
Unul dintre efectele importante ale Exerciţiului Căprioarei este suspendarea completă a
menstruaţiei. Există femei care sunt reticente la acest proces, considerându-1 „nenatural".
Înţelepciunea taoistă afirmă că, în realitate, nu există nici un motiv de îngrijorare: încetarea
menstruaţiei nu este un fenomen ciudat; de altfel, el se produce în mod natural în timpul
menopauzei, al sarcinii şi uneori chiar şi în timpul alăptării.
Când o femeie este însărcinată, corpul ei foloseşte toate substanţele nutritive şi respectiv
energia (care înainte erau irosite în procesul menstrualei) pentru dezvoltarea ovulului fecundat.
După naştere, dacă mama îşi alăptează pruncul, este posibil ca menstruaţia să nu fie reluată imediat,
iar în acest caz energia va fi direcţionată către sâni.
Oprind menstruaţia prin Exerciţiul Căprioarei, femeia îşi cultivă aptitudinea de a-şi
redirecţiona energia lăuntrică asociată sângelui menstrual pentru a „hrăni" şi tonifia glandele
sexuale şi, în general, întreaga fiinţă.
= VA URMA =

An 12 C 9
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ CUM
NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE TRANSFIGURATOARE,
REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O STARE DE IUBIRE PURĂ,
ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ MAI LUNGĂ ŞI MAI
SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
EXERCIŢIUL CĂPRIOAREI (VARIANTA PENTRU FEMEI) - O MODALITATE
TRADIŢIONALĂ SIMPLĂ DE VINDECARE (continuare la cursul nr. 8, An l2)

Există şi multe alte beneficii ale Exerciţiului Căprioarei, care sunt demne de reţinut. Unul
dintre ele este stimularea producerii pe cale naturală a hormonilor estrogeni, care sunt direcţionaţi
apoi spre vagin, uter, sâni şi ovare. Creşterea cantităţii acestor hormoni diminuează foarte mult
simptomele specifice menopauzei şi determină întinerirea. Un beneficiu suplimentarii constituie
faptul că, aceşti hormoni fiind produşi în mod natural, organismul va avea tendinţa să echilibreze
spontan aportul lor energetic prin producerea şi a altor substanţe valoroase, ÎN MOD
PROPORŢIONAL (este demn de menţionat faptul că acest fenomen nu se petrece şi în cazul
injectării estrogenului artificial, când aproape întotdeauna apar probleme de supra sau subdozare).
Exerciţiul Căprioarei elimină, de asemenea, şi multe alte probleme conexe cu ciclul
menstrual. Printre acestea cităm: labilitatea emoţională, tulburările hormonale, crampele etc.
Vaginul beneficiază şi el de pe urma Exerciţiului Căprioarei, el devenind mai strâmt, mai musculos
şi mai flexibil. Aşadar, o femeie înţeleaptă poate beneficia foarte mult de pe urma Exerciţiului
Căprioarei, iar plăcerea bărbatului cu care ea fuzionează amoros este mult sporită. Naşterile pot lărgi
vaginul, slăbind musculatura acestuia, ceea ce conduce la o scădere considerabilă a satisfacţiei
amoroase reciproce. De aceea, în cazul femeilor care au născut, Exerciţiul Căprioarei trebuie
practicat intens pentru ca vaginul lor să-şi recapete tonusul şi dimensiunile iniţiale. (În plus, vom
oferi în continuare şi o tehnică suplimentară, foarte simplă dar extrem de eficientă, pentru a spori
plăcerea bărbatului cu care femeia fuzionează amoros: atunci când acesta o penetrează, ea relaxează
musculatura vaginului; când el se retrage, ea încordează cât mai puternic musculatura vaginului,
ceea ce va face ca sângele să aflueze în cantitate mare spre vârful penisului bărbatului, sporind
excitaţia acestuia, în felul acesta, energia erotică se amplifică progresiv, iar starea de extaz amoros
survine cu o mult mai mare uşurinţă.)

Tehnica propriu-zisă de execuţie a Exerciţiului Căprioarei în cazul femeilor


Atunci când femeia va practica ambele etape ale exerciţiului, va
urmări să simtă energia declanşată în glandele ei sexuale urcând de-
a lungul coloanei vertebrale până în zona inimii şi apoi a capului.
Unificarea minţii (sau, altfel spus, a tendinţelor mentale şi a
gândurilor) cu corpul fizic reprezintă, în concepţia taoistă, o condiţie
esenţială pentru transmutarea şi sublimarea armonioasă a energiei
sexuale. Scopul ultim (cu adevărat divin) al acestui exerciţiu iniţiatic
este aducerea energiei sexuale sublimate până la nivelul glandei pineale
(aflată în tainică legătură cu SAHASHRARA).

PRIMA ETAPĂ
1. Vă aşezaţi în poziţia şezând cu picioarele încrucişate, într-o
postură oarecum similară lui SIDDHASANA, astfel încât să puteţi
presa cu unul dintre călcâie deschizătura vaginului (vezi Fig. 1).
Dacă nu reuşiţi acest lucru (datorită lipsei de mobilitate), plasaţi un
obiect rotund şi destul de dur (cum ar fi, de exemplu, o minge de
dimensiuni foarte mici) la nivelul clitorisului. Veţi resimţi spontan o
senzaţie plăcută datorată stimulării zonei genitale şi a amplificării
energiei sexuale care va iradia de la acest nivel.
2. Frecaţi viguros palmele una de cealaltă până când acestea se energizează şi se încălzesc.
3. Plasaţi apoi mâinile direct pe sâni, fără a-i strânge, astfel încât să puteţi simţi transferul
energetic şi al căldurii la nivelul lor.
4. Masaţi sânii uşor, cu mişcări circulare fie în sensul de dispersie, fie în sensul de stimulare,
în funcţie de efectele urmărite. Pentru dispersia energiilor stagnante în această zonă mâna dreaptă va
executa o mişcare de rotaţie în sensul invers acelor de ceasornic (sensul YANG), iar simultan mâna
stângă va realiza o mişcare de rotaţie în sensul acelor de ceasornic (sensul YIN) (masarea sânilor se
realizează dinspre interior spre exterior - vezi Fig. 2). Efectul acestui masaj este de prevenire a
apariţiei chisturilor şi a cancerului de sân, de tonifiere a sânilor. Sensul de stimulare este acela în
care mâna dreaptă va executa o mişcare de rotaţie în sensul acelor de ceasornic (sensul YIN), iar
mâna stângă va executa o mişcare de rotaţie în sensul invers acelor de ceasornic (sensul YANG)
(masarea sânilor se realizează dinspre exterior spre interior) şi are ca efect
mărirea sânilor (vezi Fig. 3).
5. Executaţi minim 36 de rotaţii, crescând gradat durata masajului
până la maxim 360 de rotaţii (eventual în două şedinţe) zilnic. După ce
menstruaţia a fost suspendată, femeia nu mai trebuie să execute 360 de
rotaţii zilnic; maxim 100 de rotaţii, de două ori pe zi, vor fi suficiente
pentru ca menstruaţia să nu revină.

ETAPA A DOUA
Această fază a exerciţiului poate fi practicată în poziţia şezând sau culcat.
1. La început, contractaţi muşchii vaginului şi pe cei ai anusului, ca şi cum aţi urmări să
închideţi cele două orificii, după care realizaţi o ascensiune a rectului cât mai sus, în interiorul
corpului, printr-o contracţie şi mai puternică a sfincterului anal. Rămâneţi astfel atâta timp cât nu
simţiţi nici un disconfort.
2. Vă relaxaţi câteva secunde şi reluaţi apoi cu şi mai multă vigoare contracţiile. Puteţi realiza
această succesiune contracţie-relaxare ori de câte ori doriţi.

Sfaturi şi recomandări suplimentare


a) Pentru a obiectiva forţa contracţiilor musculare, femeia îşi poate introduce un deget în
vagin atunci când le realizează.
b) Clitorisul şi labiile mici sunt foarte sensibile şi de aceea trebuie să fie şi ele masate şi
stimulate prin intermediul Exerciţiului Căprioarei. Acesta este scopul presiunii călcâiului (sau a
mingiei) la nivelul clitorisului. Puteţi obţine acelaşi efect realizând o stimulare cu mâna, dar, în acest
caz, trebuie să masaţi labiile pe întreaga lor suprafaţă interioară, mişcând mâna (degetele) în sensul
acelor de ceasornic. De asemenea, femeia îi poate permite bărbatului iubit să îi maseze labiile şi
zona intrării în vagin, fapt care este chiar mai benefic, datorită transferului energetic polar (acelaşi
lucru este valabil şi în cazul practicării Exerciţiului Căprioarei de către bărbat, de data aceasta
femeia iubită fiind cea care cu o mână îi cuprinde testiculele iar cu cealaltă execută mişcarea de
rotaţie în zona pubiană a iubitului său).
Dacă femeia oboseşte ţinându-şi ambele palme pe sâni şi masându-i, ea poate folosi succesiv
câte o mână, cu care însă va masa sânul opus. Cu mâna liberă ea poate eventual să stimuleze erotic,
prin masaj, deschizătura vaginului. În sexologia taoistă mai este cunoscută şi varianta în care
bărbatul masează sânii femeii, în timp ce ea îşi masează labiile şi zona intrării în vagin. După cum
se poate remarca, Exerciţiul Căprioarei în varianta sa pentru femei poate fi abordat în multiple
moduri pentru a putea fi adaptat conform preferinţelor individuale.
La început, contracţiile musculaturii anale şi vaginale vor părea greu de menţinut o perioadă
mai lungă de timp. Practicând consecvent, veţi reuşi însă această performanţă din ce în ce mai bine.
Este indicat să se practice exerciţiul dimineaţa, imediat după trezire, şi seara, înainte de
culcare, şi de asemenea să se evite atingerea mameloanelor deoarece acestea sunt extrem de
sensibile şi pot fi cu uşurinţă suprastimulate.

MENSTRUAŢIA
Aparatul genital feminin este structurat în mai multe părţi, printre care: vaginul, uterul,
ovarele şi sânii. Legătura dintre acestea se poate observa cel mai bine în timpul sarcinii, naşterii şi
alăptării. Pe durata sarcinii menstruaţia încetează, ceea ce face ca sângele, împreună cu energia sa
vitală, care în alte condiţii ar fi fost iremediabil pierdute, să contribuie acum la hrănirea fătului.
După naştere, în urma unor procese de transmutaţie biologică, anumite substanţe şi energii asociate
lor sunt „convertite" în lapte, în acelaşi scop. În unele cazuri chiar, reluarea menstruaţiei se face
numai atunci când alăptarea a încetat. Stimularea sânilor, fie prin alăptare, fie prin masaj (ca în
Exerciţiul Căprioarei), tonifică şi energizează în realitate întregul sistem genital. De aceea, femeile
iniţiate consideră acest exerciţiu ca fiind foarte important. În plus, el este şi foarte plăcut, unele
dintre femei atingând chiar orgasmul, în timpul realizării sale.
Exerciţiul Căprioarei suspendă menstruaţia din motive similare celor pentru care menţionam
că, în cazul unor femei, alăptarea are acelaşi efect. În timpul practicii Exerciţiului Căprioarei, corpul
femeii reacţionează oarecum în acelaşi mod ca atunci când copilul suge la sân, iar sângele şi implicit
energia erotică şi vitală sunt direcţionate dinspre uter spre sâni. Taoişti numesc acest fenomen
„întoarcerea sângelui", căci el reenergizează într-un mod tainic întregul corp fizic al femeii, dar
îndeosebi organele sexuale şi timusul. Datele istorice demonstrează că, în special în Orient, femeile
faimoase pentru frumuseţea lor erau iniţiate şi utilizau constant această tehnică, chiar şi după ce
năşteau mai mulţi copii.
Perioada necesară opririi complete a ciclului menstrual variază de la o femeie la alta. Pentru
majoritatea femeilor este suficientă o perioadă de până la şase luni, dar există şi situaţii în care unele
femei au nevoie de mai bine de un an până la atingerea unui succes complet. Tot ceea ce putem
spune în acest sens este că, dacă Exerciţiul Căprioarei va fi practicat cu consecvenţă, acest fenomen
benefic se va produce, cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu.
Exerciţiul Căprioarei nu trebuie să fie practicat în timpul sarcinii, căci energia generată de el,
combinată cu stimularea crescândă a glandelor sexuale, ar putea conduce la o naştere prematură. În
timpul ciclului menstrual însă, majoritatea femeilor care îl practică mărturisesc că resimt o stare de
detensionare şi bine interior aproape spontană. Exerciţiul Căprioarei mai are şi avantajul de a
elimina durerile menstruale şi de a amplifica şi eleva potenţialul erotic. Suspendarea completă a
menstruaţiei se va produce cu condiţia să ajungem să realizăm zilnic numărul maxim de rotaţii,
masajul fiind întotdeauna însoţit de o cât mai bună concentrare mentală asupra acestuia.
Atunci când practicăm Exerciţiul Căprioarei este foarte important să ne concentrăm asupra
scopului său elevat, divin, căci este foarte uşor să ne stimulăm energia sexuală, dar nu este la fel de
uşor să o sublimăm la nivelul lui SAHASHRARA.
Tradiţia taoistă afirmă că, prin practicarea Exerciţiului Căprioarei, procesul de îmbătrânire
biologică se va opri exact în punctul în care am început practica exerciţiului. Dacă, spre exemplu, o
femeie a început tehnica la vârsta de 20 de ani şi o execută cu tenacitate, ea nu va arăta niciodată
mai în vârstă decât la 20 de ani. Chiar dacă acest fapt poate părea uimitor, explicaţia se bazează pe
fenomenele tainice de transmutaţie ce revelează existenţa unor potenţialităţi excepţionale ale fiinţei
umane, chiar şi la nivelul corpului fizic. Deci, cu cât Exerciţiul Căprioarei este început mai
devreme, cu atât mai pregnantă va fi starea noastră de tinereţe, vitalitate şi sănătate.

Atitudinea taoismului amoros faţă de problemele sexuale ale femeilor


În viziunea medicinii moderne, o aşa-zisă modalitate de a „vindeca" anumite probleme
sexuale grave este înlăturarea uterului. De asemenea este folosită blocarea sau înlăturarea trompelor
uterine pentru ca femeia să nu mai rămână însărcinată. Acest punct de vedere nu coincide însă
absolut deloc cu cel taoist, care consideră chiar aceste acţiuni ca pe un veritabil „păcat capital", căci
prin ele diferite părţi vitale ale aparatului genital feminin sunt grav afectate. Organele sexuale joacă
un rol fundamental în viaţa femeii. Dacă unul singur dintre ele este înlăturat, toate celelalte vor
suferi în egală măsură. Spre exemplu, se ştie deja faptul că multe femei suferă de dureri de cap,
nervozitate, indigestie, fierbinţeli şi false „atacuri de cord" în urma unei histerectomii (îndepărtare
pe cale chirurgicală a uterului). Cum aparatul genital influenţează în mare măsură buna funcţionare
a glandelor endocrine, colapsul său poate avea consecinţe grave asupra întregului organism. De
aceea, taoismul recomandă cu insistenţă să fie evitate procedurile chirurgicale (cu excepţia celor
absolut necesare) la acest nivel.
Exerciţiul Căprioarei, în varianta sa pentru femei, ajută chiar şi în situaţii de histerectomie,
căci energizează celelalte glande endocrine şi compensează astfel în parte dezechilibrul hormonal
produs de pierderea uterului şi a ovarelor, dar în acest caz trebuie să îi recunoaştem şi limitele, căci
el nu va fi niciodată capabil să producă un nou organ.
Chisturile la nivelul sânilor se datorează diferitelor blocaje ale circulaţiei sângelui şi a
bioenergiei pe care acesta o vehiculează. Practica Exerciţiului Căprioarei elimină aceste blocaje,
purificând circuitul energetic şi sanguin. El ajută, de asemenea, şi în tratamentul unor afecţiuni ce
pot apărea la nivelul uterului, de tipul tumorilor fibroase.
Avortul cauzează ÎNTOTDEAUNA puternice dezechilibre fizice şi subtile în corpul femeii.
Ovulul fecundat se „ataşează" cu putere de uterul femeii şi face efectiv parte din corpul acesteia
timp de două, trei luni sau chiar mai mult, până în momentul avortului. În timpul avortului, fătul
este smuls din uter, pe care îl răneşte profund, creând chiar premisele unui viitor cancer. Din punctul
taoist de vedere, avortul este un act lipsit de înţelepciune. În cazul în care bărbatul realizează perfect
continenţa sexuală, iubita sa nu se va confrunta niciodată cu asemenea situaţii chinuitoare şi
traumatizante.

Fuziunea amoroasă transfiguratoare, realizată întotdeauna cu continenţă, între un


bărbat şi o femeie care se iubesc
Aşa cum precizam în cursul anterior, diagrama plăcere-timp a orgasmului unui bărbat care nu
realizează continenţa sexuală este asemănătoare unui vârf de munte. Pentru a-l atinge, bărbatul
depune un anumit efort, atât din punct de vedere fizic, cât şi emoţional, iar în final va pierde o mare
cantitate de substanţe nutritive, hormoni şi o energie deosebit de importantă pentru viaţă. Imediat
după ce atinge „vârful" plăcerii, bărbatul ejaculează şi astfel se prăbuşeşte epuizat, cu un sentiment
de gol interior, de dezamăgire, vinovăţie, mânie, somn sau... foame. Cel mai adesea, el îşi va simţi
ochii şi gura uscate, va avea dureri de cap, senzaţie frecventă de urinare, va acuza o stare de
nervozitate, de slăbiciune, de devitalizare şi îmbătrânire. Imediat după ejaculare, el va avea
dificultăţi în a atinge o nouă erecţie. Altfel spus, urmând o metaforă taoistă, în câteva secunde „leul"
se transformă într-un „căţel pleoştit". Cel mai frecvent, imediat după ejaculare, bărbatul se întoarce
cu spatele la femeie şi adoarme, lăsându-şi astfel iubita abandonată între paradis şi infern. Urmându-
şi numai instinctul fizic, bărbatul nu va fi niciodată capabil să-şi „conducă" iubita dincolo de nivelul
patru al orgasmului. Fiind nesatisfăcută, aceasta se umple treptat de frustrări, resentimente şi mânie.
= VA URMA =

An 12 C 10
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI

Fuziunea amoroasă transfiguratoare, realizată întotdeauna cu continenţă, între un


bărbat şi o femeie care se iubesc (continuare la cursul nr. 9, An 12)
În teoria taoistă, acest nivel patru al orgasmului (descris şi încurajat de cele mai multe
manuale moderne de sexologie) este numit „orgasmul obişnuit". Din punctul taoist de vedere, tot
acest efort îndârjit, egotic, al bărbatului, urmat de o gravă pierdere de energie, pentru numai o
jumătate de secundă de plăcere, este „neeconomic", lipsit de valoare şi de înţelepciune. Din
nefericire, bărbatul ignorant se poate abţine foarte greu de la această dorinţă instinctivă de ejaculare.
Pornind de la premisa că ar fi absurd ca bărbaţii să elimine complet din viaţa lor activitatea sexuală,
taoiştii au conceput o cale iniţiatică ce asigură un maxim de plăcere şi fericire interioară, fără nici un
fel de suferinţă sau de pierdere, numită „Orgasmul Superior".
Aplicând continenţa sexuală, bărbatul poate experimenta nenumărate orgasme în timpul unui
singur act sexual. Ca intensitate a plăcerii, Orgasmul Superior măsoară aproximativ 90-95% pe
„scara orgasmică", este repetitiv şi durează oricât de mult timp doreşte bărbatul. Orgasmul obişnuit
cu ejaculare poate atinge ocazional 100% pe „scara orgasmică", dar durează circa o jumătate de
secundă. Palierul aflat foarte aproape de vârful corespunzător nivelului maxim al plăcerii sexuale
reprezintă zona în care reflexul ejaculării devine iminent, ea fiind denumită din acest motiv şi „zona
de non-retur". Utilizând tehnicile taoiste special concepute în vederea realizării continenţei sexuale,
bărbatul poate experimenta stări elevate de plăcere amoroasă ce par să-l scoată din succesiunea
inerentă a temporalităţii, deschizându-i conştiinţa către perceperea eternităţii, fără a mai suferi de
angoasa specifică orgasmului obişnuit.
Prezentăm, în continuare, felul în care tradiţia taoistă recomandă să fie aplicată continenţă
sexuală: atunci când bărbatul atinge aproximativ 85% din nivelul maxim al plăcerii, moment în care
impulsul ejaculării tinde să devină puternic (acesta putând fi provocat de eventualele stimulări
suplimentare), el încetineşte mişcările specifice fuziunii amoroase şi aplică etapa a doua a
Exerciţiului Căprioarei în varianta sa pentru bărbaţi. Energia sa sexuală este atunci sublimată gradat,
iar nivelul plăcerii scade astfel până la aproximativ 60-70%. În acest moment, el poate relua
mişcările specifice fuziunii amoroase. Treptat, pe măsură ce capătă o experienţă din ce în ce mai
profundă, bărbatul învaţă să se apropie din ce în ce mai mult de nivelul plăcerii specifice „zonei de
non-retur", dar va trebui să fie foarte lucid şi vigilent pentru a nu ceda NICIODATĂ tentaţiei de a
pătrunde în acea zonă.
Chiar şi la nivelul corpului fizic, procesele fiziologice sunt diferite în cazul orgasmului
obişnuit cu ejaculare faţă de cel superior în care este aplicată perfect continenţă sexuală. În mod
normal, atunci când este stimulată până la nivelul punctului în care „nu mai există întoarcere",
prostata începe să se golească pompând sperma afară printr-o serie de contracţii puternice. Însă,
atunci când bărbatul îşi însuşeşte corect şi aplică în mod concret continenţa sexuală, mişcările
prostatei şi ale tuturor organelor sexuale sunt pe deplin controlate. În primul rând, nu este permisă
stimularea dincolo de acel punct de „non-retur"; apoi, prostata este golită în mod gradat de conţinut
prin contracţiile conştiente şi perfect controlate ale sfincterului anal, caracteristice Exerciţiului
Căprioarei. În acest proces, conţinutul ei este golit treptat, dar într-o direcţie opusă celei din timpul
ejaculării, şi anume înspre interior şi în sus. Acest proces alchimic a fost numit injaculare şi, prin
intermediul său, sămânţa este transmutată iar energia rezultată este condusă spre alte zone ale
corpului, fiind destinată „hrănirii" glandelor, nervilor etc. Simultan, bărbatul experimentează o
plăcere de tip orgasmic, dar care este totuşi în acest moment mult amplificată (atât temporal, cât şi
în sens calitativ) datorită aportului suplimentar de energie rezultat în urma fenomenelor de
transmutare. Femeia iubită receptează la rândul ei o plăcere suplimentară, mult mai amplu resimţită
în fiecare „por" al fiinţei sale.
Contracţiile sfincterului anal previn ejacularea într-un mod similar presării punctului VC 1
(procedeu prezentat în cursurile anterioare), dar cele două tehnici sunt totuşi diferite deoarece
continenţa sexuală obţinută prin controlul perfect al contracţiei sfincterului anal este mult
superioară. Prin controlul mereu sporit asupra potenţialului erotic care creşte, la rândul său, în mod
exponenţial, bărbatul reuşeşte, în cazul continenţei sexuale, să trăiască oricât de multe orgasme
doreşte, iar nivelul plăcerii erotice controlate creşte şi el cu mult mai mult decât acel iniţial 100% de
pe scara orgasmului cu ejaculare.
Prin controlul perfect al potenţialului erotic, realizat de ambii iubiţi, actul sexual poate
continua ore întregi, plăcerea orgasmică atingând niveluri nebănuite până atunci. Un alt avantaj
fundamental al continenţei sexuale este acela că ea permite bărbatului să-şi „conducă" iubita prin
toate cele nouă niveluri ale orgasmului complet. Oferind iubitei sale fascinaţia unei plăceri
amoroase oceanice, bărbatul va primi la rândul său iubirea ei necondiţionată.

Ce reprezintă, în viziunea taoistă, Orgasmul Superior avansat


Pentru cei care au atins măiestria în tehnica continenţei sexuale, taoiştii au revelat o metodă
avansată care va permite cuplului iniţiat în această fascinantă artă a iubirii experimentarea unei
plăceri chiar şi mai mari. Prin ea, bărbatul nu va mai trăi stările specifice descreşterii nivelului de
excitaţie amoroasă, menţinându-se constant la nivelul cel mai înalt la care controlul potenţialului
erotic nu reprezintă o problemă. Femeia beneficiază şi ea, căci, pe lângă stările de orgasm trăite la
unison cu iubitul ei, vaginul său va fi stimulat constant şi foarte intens.
Această metodă taoistă recomandă următoarea atitudine: în timpul fuziunii amoroase,
bărbatul va expira foarte lent în timp ce penetrează în vaginul iubitei şi va inspira foarte lent în timp
ce se retrage cu penisul din vaginul acesteia. Dacă practica se realizează într-o stare de relaxare şi
totală naturaleţe, ea asigură un ritm foarte stabil care sporeşte în mod constant plăcerea, previne
tendinţa către ejaculare şi menţine un grad ridicat de atenţie şi de concentrare asupra controlului
propriu-zis al energiei erotice şi al sublimării acesteia. Atunci când bărbatul atinge o limită a plăcerii
erotice care tinde să îl apropie de punctul de „non-retur", el îşi modifică modul de a acţiona. El va
inspira ca şi până acum în timpul retragerii, însă în mod suplimentar îşi va contracta simultan
sfincterul anal, ceea ce va determina o uşoară tumefiere a capului penisului său. Retragerea
penisului uşor tumefiat masează pereţii vaginului, oferind în felul acesta femeii o stare de plăcere
indescriptibilă. Când îşi penetrează iubita, bărbatul se relaxează profund şi expiră. În acest mod, el
poate menţine un înalt nivel al plăcerii oricât de mult timp doreşte.
Cele două tipuri de orgasm superior despre care vorbeşte sexualitatea taoistă unifică trupul,
sufletul şi mintea, conducând la o adevărată explozie de energie, plăcere rafinată şi creativitate
superioară.
Adevăratele învăţături taoiste tradiţionale insistă în special asupra unificării dintre minte şi
trup. Aceasta conduce la o stare perfectă de sănătate şi longevitate, fiind realizată astfel o punere în
acord chiar cu Sursa Primordială sau Principiul Suprem al Vieţii, Dumnezeu Tatăl. Separarea,
izolarea este asociată cu decrepitudinea şi principiul morţii. De aceea, taoismul consideră că atunci
când, în timpul jocului erotic, mintea unei persoane se concentrează asupra unui alt obiect decât
acela al fuziunii amoroase, ea creează un veritabil perete despărţitor între două aspecte
fundamentale ale aceleiaşi fiinţe: trăirea erotică propriu-zisă şi conţinutul mental. Din acest motiv,
taoismul susţine că, atunci când un cuplu fuzionează amoros, cei doi iubiţi trebuie să se focalizeze
neapărat numai asupra trăirilor elevate şi cosmizate inerente actului amoros realizat cu continenţă şi
să resimtă o iubire reciprocă din ce în ce mai mare. În caz contrar, ei pot ajunge la tulburări mentale
grave, cum ar fi schizofrenie, personalitate dublă etc. De aceea, taoismul condamnă vehement atât
disocierea minţii de actul erotic, cât şi reveria pasivă în timpul fuziunii amoroase.
Actul sexual este reprezentat simbolic, în taoism, sub forma hexagramei focului. Ca şi focul,
sexualitatea generează viaţă atunci când este folosită corect, dar distruge viaţa atunci când este
folosită incorect. Astfel, cei care ignoră recomandările taoismului sexual şi ignoră aşa-numita
spiritualitate a sexualităţii, vor fi mai devreme sau mai târziu „devoraţi de foc", după cum ne învaţă
înţeleptul taoist Pao Piao Tse.

Efectele vindecătoare ale continenţei sexuale


Continenţă sexuală nu are doar rolul de a oferi bărbaţilor şi femeilor posibilitatea accederii la
Orgasmul Superior avansat, ci are şi efecte profund vindecătoare. Ne vom referi în continuare la
efectele vindecătoare ale continenţei sexuale, mai ales asupra bărbatului, aşa cum au fost ele extrase
din lucrarea taoistă tradiţională Su Nu Ching. Comentatorii acestei lucrări susţin totuşi că numărul
efectiv de fuziuni amoroase realizate cu continenţă la care se fac referiri în această lucrare are, mai
degrabă, semnificaţii simbolice şi deci nu trebuie luat stricto senso, aceste fuziuni amoroase
reprezentând, de fapt, veritabile trepte către desăvârşire. Aspectul cel mai important însă este acela
că, cu cât bărbatul reuşeşte să realizeze mai bine continenţă sexuală, cu atât mai sănătos el devine,
datorită energizării şi transformării întregii sale fiinţe.

Numărul de fuziuni
amoroase cu
continenţă realizate
succesiv (deci fără Beneficii
să fi intervenit
ejacularea)

1. Întăreşte şi energizează întregul corp.


2. Întăreşte şi energizează suplimentar ochii şi urechile.
3. Întăreşte sistemul imunitar, sporeşte capacitatea de
rezistenţă la boală şi opreşte procesul de îmbătrânire.
4. Întăreşte şi energizează organele interne.
5. Îmbunătăţeşte sistemul circulator şi previne infarctul şi
varicele.
6. Energizează oasele şi previne artrita.
7. Energizează şi tonifică sistemul muscular.
8. Amplifică foarte intens aura bioenergetică.
9. Vindecă orice boală.
10. Bărbatul trăieşte o stare de conştiinţă foarte elevată, datorită
energizării plenare a glandei pineale şi, implicit, a
dinamizării lui SAHASHRARA.

Teoria taoistă a vindecării prin continenţă sexuală are la bază capacitatea excepţională a
spermei de a hrăni corpul şi de a susţine energetic toate structurile subtile ale fiinţei. În viziunea
taoistă, ca şi sângele, sperma este de natură YIN, reprezentând un aspect al energiei lunare, pasive,
feminine a corpului şi a universului. Când sămânţa este resorbită prin fenomenele specifice de
transmutare, întregul corp este revitalizat, iar celulele sale sunt regenerate.
Spre deosebire de tradiţia budistă, taoismul acordă o importanţă mult mai mare corpului fizic;
de aceea taoiştii nu recomandă incinerarea corpului fizic după părăsirea definitivă a acestuia prin
aşa-zisa moarte. Budiştii consideră că încarnarea, şi deci existenţa corpului fizic, este cea care
cauzează întreaga suferinţă a lumii. Punctul taoist de vedere integrează ideea că este mult mai
eficient să-ţi perfecţionezi chiar şi corpul fizic AICI şi ACUM, în planul fizic, spiritualizându-l şi
alchimizându-l, pentru a-l ridica astfel deasupra durerii şi suferinţei lumeşti.

Seturile de Nouă
Tradiţia taoistă afirmă că absolut toate meridianele despre care se vorbeşte în acupunctură au
zone de corespondenţă, printr-o tainică reflectare, în penis (în cazul bărbatului), respectiv în vagin
(în cazul femeii), într-un mod similar celui în care ele se reflectă astfel şi la nivelul ochilor,
mâinilor, picioarelor şi urechilor. Aşa cum am mai precizat, aceste zone se numesc zone
reflexogene. Reflexologia este ştiinţa stimulării acestor trasee energetice de la nivelul acestor
„magice zone-oglindă", în scopul energizării şi regenerării organelor corespondente. Între
numeroasele forme de reflexologie, cea a tălpii piciorului este cea mai cunoscută. Beneficii similare,
în condiţii însă cu mult mai plăcute, oferă şi un cu totul alt gen de reflexologie, păstrat multă vreme
secret, denumit în tradiţia iniţiatică a taoismului sexual Setul de Nouă.
Pentru a înţelege mai bine consecinţele şi natura corespondenţei dintre zonele reflexogene de
la nivelul organelor sexuale şi anumite organe interne, să luăm exemplul plămânilor. Dacă este
stimulată doar această arie reflexă a plămânilor situată la nivelul penisului, bărbatul va începe să
gâfâie sau, altfel spus, să respire greu. Acest indiciu este cât se poate de vizibil şi exemplifică într-
un mod concret corespondenţa tainică dintre zona reflexă de la nivelul penisului şi organul reflectat.
Această reflectare trebuie înţeleasă similar şi în cazul unor efecte mai puţin vizibile, dar la fel de
reale, manifestate în raport cu alte organe.
În timpul fuziunii amoroase propriu-zise, este posibil ca penisul să nu fie masat uniform şi
armonios, datorită contactului inegal dintre diferitele zone ale penisului şi diferitele părţi ale
pereţilor vaginului, ceea ce va conduce la stimularea mai puternică a respectivelor zone ale
penisului şi ale vaginului în detrimentul altora. De aceea, pentru stimularea „proporţională" sau,
altfel spus, echilibrată a tuturor zonelor reflexogene ale penisului se poate folosi tehnica secretă a
taoismului amoros denumită Setul de Nouă.
Pentru început, cei doi iubiţi trebuie să aleagă o postură amoroasă uşor de realizat, care să
permită bărbatului şi femeii un control adecvat al potenţialului erotic. Spre exemplu, unele cupluri
preferă să realizeze iniţial postura misionarului. În continuare, bărbatul va începe să pătrundă cu
penisul în vagin mai superficial sau mai adânc, aceste mişcări fiind alternate într-o succesiune
precisă şi grupate în seturi de câte zece penetrări. La începutul fuziunii amoroase doar capul
penisului bărbatului va penetra în vagin, de nouă ori, după care bărbatul va penetra cu întregul
penis, dar numai o singură dată. Acesta reprezintă ceea ce în taoism a fost numit un prim Set de
Nouă (deşi în realitate sunt zece penetrări). Urmează un al doilea set, ce cuprinde opt penetrări
superficiale şi două profunde. Apoi un al treilea set, în care proporţia va fi de şapte penetrări
superficiale la trei penetrări profunde şi se continuă astfel până când se ajunge la o penetrare
superficială, urmată de nouă penetrări profunde. Se obţin astfel nouă seturi, adică un total de
nouăzeci de penetrări. În termenii preponderenţei polare YIN - YANG, aceste forme distincte de
penetrare pot fi descrise astfel:

Set Penetrări Penetrări YIN


YANG (profunde)
(superficiale)
1 9 1

2 8 2
3 7 3
4 6 4
5 5 5
6 4 6
7 3 7
8 2 8
9 1 9
An 12 C 11
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
Seturile de Nouă (continuare la cursul nr. 10, An 12)

De îndată ce bărbatul va încheia un „Set Complet de Nouă" (cele nouăzeci de penetrări) fără
să piardă absolut deloc controlul asupra potenţialului erotic, el va începe imediat un altul. În această
direcţie, taoismul sexual nu impune nici un fel de limite. Se afirmă chiar că, cu cât vor fi mai multe
penetrări, cu atât rezultatele în diferitele planuri (fiziologic, psihic, mental şi spiritual) vor fi mai
profunde şi mai diverse.
Dacă vom constata că în derularea acestor cicluri vom întâlni totuşi dificultăţi datorită
suprastimulării erotice care ne depăşeşte puterea de control, putem practica numai o parte (un număr
restrâns de secvenţe) a Seturilor de Nouă. Când vom simţi că suntem suficient de puternici pentru a
controla potenţialul erotic şi în cazul realizării altor cicluri ale Setului de Nouă, care anterior ne
apăreau a fi mult prea excitante, le vom integra şi pe acestea şi vom continua astfel gradat până când
vom reuşi să realizăm Seturi de Nouă Complete. Asociate întotdeauna cu continenţa sexuală şi cu
Exerciţiul Căprioarei, Seturile de Nouă pot induce în fiinţa noastră o stare de orgasm mult mai
amplă şi mai profundă.
În mod specific, în cazul bărbaţilor, realizarea Seturilor de Nouă conferă şi un alt avantaj:
datorită stimulării armonioase a capului şi a trunchiului penisului, controlul potenţialului erotic este
mult îmbunătăţit şi, prin aceasta, stările de plăcere şi de orgasm se intensifică. Maeştrii taoişti care
au studiat aceste aspecte tainice afirmă că aceasta se datorează faptului că stimularea trunchiului şi
în special a „gâtului" penisului (care determină în general, la omul obişnuit, dorinţa de ejaculare)
este echilibrată de stimularea capului penisului, ce reduce această dorinţă, amplificând în schimb
aptitudinea de a sublima în mod ascendent energiile erotice.
Ritmul mişcărilor în timpul Seturilor de Nouă este stabilit prin intimul acord al celor doi
iubiţi. Totuşi, cele mai armonioase rezultate şi cea mai intensă şi rafinată plăcere se obţin atunci
când mişcările se realizează destul de lent. Când penisul este aproape complet retras din vagin,
acesta din urmă se va contracta într-un efort instinctiv de a-l reţine. Această reacţie automată
intensifică experienţa erotică şi psihologică a femeii, căci ea va aştepta cu nerăbdare următoarea
penetrare. Pentru a spori starea de plăcere, femeia va trebui să facă un efort conştient de a-şi
contracta vaginul atunci când bărbatul se retrage, la fel ca în cazul Exerciţiului Căprioarei.
Contracţiile vor genera un şi mai intim contact şi o atingere mângâietoare sporită, ceea ce se traduce
printr-o stimulare şi o plăcere delicios amplificate.

Posturile amoroase vindecătoare care sunt tradiţional recomandate în taoism


Aceste posturi erotice iniţiatice se bazează pe utilizarea şi stimularea armonioasă a diferitelor
zone reflexogene ale penisului şi ale vaginului, în scopul vindecării. Fiecare dintre aceste posturi
sexuale vindecătoare au fost cu înţelepciune alese astfel încât să aplice o presiune distinctă asupra
anumitor zone ale penisului şi ale vaginului, acţionând astfel reflex asupra organelor corespondente.
Aceste tainice posturi amoroase taoiste au fost testate, practicate şi autentificate timp de mii de ani
de către nenumăraţi maeştri şi iniţiaţi ai taoismului.
Cele Opt Posturi Amoroase Vindecătoare pentru Bărbaţi
Dragostea terapeutică, realizată numai cu continenţă, urmăreşte în toate situaţiile să
controleze ritmurile şi posturile abordate în timpul actului sexual şi ea reprezintă un subiect extrem
de important pentru medicina orientală.
Fuziunea amoroasă realizată numai cu continenţă, care are în vedere în primul rând efectele
terapeutice, se inspiră din faptul că anumite posturi amoroase secrete declanşează în fiinţa celor care
se iubesc anumite procese de rezonanţă cu energii subtile din macrocosmos şi canalizează energia
rezultantă, prin sublimare, în diferite feluri, ajutând astfel corpul, psihicul şi mintea să se focalizeze
şi să corecteze gradat dezechilibrele energetice apărute în timp.
Amorul realizat de ambii iubiţi, cu continenţă şi într-o stare de profundă intimitate, este
întotdeauna însoţit de evidente modificări respiratorii, de armonizarea ritmului cardiac, de
modificări profund binefăcătoare ale circulaţiei, ale secreţiilor glandulare şi de extraordinare
echilibrări ale activităţii cerebrale. Corpul, după cum se ştie, are capacitatea de a crea el singur
remedii şi antidoturi pentru orice boală sau suferinţă cu care se confruntă; în timpul actului amoros
realizat cu continenţă nu este nevoie decât de a impulsiona - printr-o focalizare fermă şi adecvată -
procesul curativ sau metabolic corect. Tehnicile posturale şi respiratorii tradiţionale din HATHA
YOGA s-au dovedit de mii de ani a fi foarte eficiente în a ajuta corpul să se vindece chiar şi în cazul
celor mai grave boli existente. Practica atentă, constantă şi inteligentă a tehnicilor amoroase
orientale, realizate cu continenţă, poate face ca aceste rezultate să fie rapide şi eficiente dacă ambele
principii tainice, atât cel masculin (YANG ( + )), cât şi cel feminin YIN (-)), lucrează mai mereu în
deplină armonie şi se complementează reciproc.
Atât dragostea terapeutică taoistă, cât şi cea tantrică pun întotdeauna accentul pe continenţă,
pe ritm, pe intimitatea şi comuniunea plenară a celor doi iubiţi şi pe abordarea profund
transfiguratoare a diferitelor posturi amoroase specifice. De acestea pot beneficia în scurt timp toate
părţile corpului femeii şi bărbatului, acest gen de fuziune amoroasă - care nu face să apară vlăguirea
- având, de asemenea, un efect tonic şi chiar declanşând iluminarea spirituală.
Deşi este fundamental destul de simplă, această disciplină amoroasă vindecătoare îi cere mai
ales bărbatului să-şi perfecţioneze puterea de retenţie a spermei pentru a-şi transmuta şi sublima
integral, în forme înalte de energie, potenţialul său sexual. Rolul femeii în dragostea terapeutică,
realizată cu continenţă, este acela al unei iniţiatoare. Ea trebuie să fie armonios structurată corporal
şi plină de vitalitate, pentru a invoca, prin puterea ei de transfigurare, forţele vitalizante ale naturii.
Astfel, energiile sale mentale, emoţionale, vitale, precum şi secreţiile ei amoroase încărcate de
fluide subtile se dovedesc a fi esenţiale pentru armonizarea corpului, psihicului şi minţii iubitului ei.
În timp ce bărbatul se concentrează constant şi intens asupra retenţiei spermei şi a canalizării corecte
a energiilor subtile rezultante, ajutând-o astfel şi pe iubita sa să-şi transmute în energie potenţialul
sexual, rolul femeii este acela de a se abandona într-o „dăruire completă", eliberând astfel, prin
declanşarea proceselor benefice de REZONANŢĂ, energiile subtile vindecătoare care sunt captate
prin intermediul mentalului ei; forţa sa YIN (-) este atunci considerabil întărită şi astfel, datorită
comuniunii cu sursele nesfârşite de forţă din macrocosmos, puterile ei fortifiante şi vitalizante sunt
mult amplificate. Tradiţiile secrete sexuale ale Orientului afirmă că, dacă o femeie manifestă cu
adevărat, prin transmutarea integrală a potenţialului ei sexual în energie, minunatele ei puteri de
regenerare şi reîntinerire, potenţialul ei vindecător devine practic fără limite.
Chiar dacă în continuare ne vom referi în mod preponderent la aspecte şi efecte de natură
fizică, este evident faptul că aceste posturi amoroase terapeutice pot conferi şi profunde efecte
spirituale.
Mai întâi vom prezenta câteva posturi vindecătoare în care bărbatul este „pacientul", iar
femeia este „vindecătorul". Prin urmare, el va beneficia în mod specific în sensul vindecării, dar şi
ea va beneficia la rândul ei, căci aceste posturi amoroase terapeutice stimulează producerea de
hormoni sexuali, care ameliorează problemele menstruale şi amplifică vitalitatea. Deşi scopul
principal al acestor posturi amoroase este vindecarea, totuşi orgasmul şi plăcerea erotică, chiar dacă
nu constituie priorităţi absolute, nu trebuie să fie niciodată ignorate. Taoismul amoros precizează că,
în acest caz, important este să realizăm cifra minimă de Seturi de Nouă care este recomandată, sau
atât cât ne este accesibil din punct de vedere al capacităţii de control al potenţialului erotic,
conştientizând însă faptul că reducerea numărului de Seturi de Nouă va avea ca efect prelungirea
perioadei de însănătoşire.
În continuare, vom descrie pe scurt fiecare dintre aceste posturi amoroase vindecătoare,
precum şi efectele lor specifice. Deşi ne vom referi doar la posturile propriu-zise, este evident că cei
doi iubiţi nu trebuie să ignore NICIODATĂ şi celelalte etape ale jocului amoros, şi anume
consacrarea fructelor fuziunii amoroase către Dumnezeu (sau, în mod specific, având în vedere că se
urmăreşte vindecarea, către Marea Putere Cosmică a Compasiunii, TARA), transfigurarea fiinţei
iubite, preludiul, iar după actul erotic propriu-zis, realizat conform recomandărilor ce vor urma,
postludiul şi meditaţia de recunoştinţă faţă de Dumnezeu (sau faţă de Marea Putere Cosmică a
Compasiunii, TARA).
Postura amoroasă vindecătoare nr. 1: este recomandată
pentru probleme legate direct de sexualitate cum ar fi, de
exemplu: impotenţă, ejaculare precoce, precum şi dificultăţi în
perceperea plăcerii şi atingerea orgasmului. Această metodă
secretă ajută la focalizarea şi sublimarea energiilor specifice
sămânţei vitale (spermei) ale bărbatului şi, în acelaşi timp,
vindecă treptat orice sângerare sau rană existentă la nivelul vaginului femeii.
Femeia se întinde pe o parte (mai întâi pe partea stângă, apoi pe partea dreaptă), cu şoldurile
astfel răsucite încât pelvisul să fie orientat în sus. Bărbatul vine deasupra ei şi o penetrează. Se
recomandă să se realizeze cel puţin 2 Seturi de Nouă în fiecare zi (câte un set pentru fiecare dintre
cele două poziţii ale femeii), timp de minim 15 zile.
În cazul în care bărbatul suferă de impotenţă, fuziunea amoroasă va trebui să fie realizată
gradat, cu multă răbdare din partea femeii şi tandreţe, pentru ca bărbatul să câştige treptat mai multă
încredere în el însuşi. Extrem de puţini bărbaţi sunt complet impotenţi. Majoritatea celor care suferă
de impotenţă mai păstrează totuşi anumite energii şi capacităţi sexuale. În astfel de situaţii, taoismul
recomandă ca, la început, să fie introdus penisul cu mâna în vagin şi să se stabilească apoi un ritm
propriu amplificării plăcerii. Treptat, erecţia va deveni din ce în ce mai puternică, iar în foarte multe
cazuri bărbatul va fi complet restabilit după trecerea celor 15 zile în care acest gen de fuziune
amoroasă se realizează zilnic, după recomandările expuse mai sus.
Dacă bărbatul are dificultăţi în ceea ce priveşte perceperea plăcerii şi atingerea orgasmului,
aceasta se datorează, de regulă, faptului că el nu este în totalitate „prezent" în timpul fuziunii
amoroase, mintea sa fiind preocupată de cu totul alte probleme. În astfel de cazuri putem spune că el
suferă de o „personalitate dublă", căci o parte din el realizează fuziunea amoroasă, în timp ce o altă
parte se gândeşte la cu totul altceva. Postura amoroasă nr. 1 are avantajul că, fiind oarecum mai
puţin obişnuită, îl determină pe bărbat să se concentreze asupra actului erotic propriu-zis, prevenind
astfel reveriile mentale sau gândurile parazite.
Postura amoroasă vindecătoare nr. 2: este recomandată pentru o hiperenergizare globală.
Femeia se aşează pe spate, cu capul şi umerii sprijiniţi de o pernă mare şi înaltă, fiind astfel
uşor înclinată în faţă. Această poziţie a coloanei vertebrale curbează uşor vaginul, permiţând
penisului să fie masat corect. Bărbatul vine, deasupra iubitei
sale şi o penetrează. În această postură amoroasă se recomandă
să fie realizate cel puţin 3 Seturi de Nouă pe zi. În aproximativ
20 de zile, corpul va fi pe deplin energizat.
La rândul său, femeia beneficiază şi ea de pe urma
fuziunii amoroase realizate în această postură, căci astfel îi sunt
stimulate şi energizate anumite organe interne.
Postura amoroasă vindecătoare nr. 3: este recomandată
pentru revitalizarea şi regenerarea organelor interne, îndeosebi a
ficatului şi a rinichilor.
Atât bărbatul, cât şi femeia sunt întinşi pe o parte
(bărbatul pe partea stângă, iar femeia pe partea dreaptă), stând
faţă în faţă. Femeia îşi ţine piciorul de dedesubt întins, iar piciorul de deasupra îndoit, în timp ce
bărbatul o penetrează.
Se recomandă să fie realizate cel puţin 4 Seturi de Nouă zilnic, timp de minim 20 de zile.
Postura amoroasă vindecătoare nr. 4: este recomandată pentru ameliorarea şi vindecarea
unor boli ale măduvei oaselor, pentru situaţii în care oasele sunt foarte friabile, în cazuri de
predispoziţie la fracturi şi artrită. Ajută, de asemenea, în tratamentul leucemiei.
Femeia stă culcată pe partea stângă, cu piciorul stâng îndoit în spate cât mai mult posibil.
Piciorul drept este întins. Bărbatul se aşează faţă în faţă cu ea şi
găseşte un unghi în care devine posibil să-şi introducă penisul în
vaginul iubitei sale. El se poate aşeza paralel cu ea, sau într-o
poziţie parţial oblică. Se vor realiza cel puţin 5 Seturi de Nouă,
de 5 ori pe zi, timp de minim 10 zile.
Postura amoroasă vindecătoare nr. 5: este recomandată pentru
ameliorarea şi vindecarea unor probleme ale vaselor sanguine,
inclusiv varice şi îngroşarea arterelor. Este indicat să fie realizată
atât în tratamentul hipertensiunii, cât şi al hipotensiunii, dacă
acestea se datorează lipsei de elasticitate a vaselor de sânge.
Această postură amoroasă este similară celei anterioare, cu
excepţia faptului că femeia se aşează pe partea dreaptă, fiind cu
piciorul drept îndoit spre spate cât mai mult posibil, în timp ce
piciorul ei stâng este menţinut întins. Bărbatul o penetrează
dintr-un unghi oblic sau direct. Se vor realiza cel puţin 6 Seturi
de Nouă, de 6 ori pe zi, timp de minim 20 de zile.
= VA URMA =

An 12 C 12
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI INTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNATOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
Posturile amoroase vindecătoare recomandate în tradiţia taoistă. Cele Opt Posturi
Amoroase Vindecătoare pentru Bărbaţi (continuare la cursul nr. 11, An 12)

Postura amoroasă vindecătoare nr. 6: este recomandată pentru ameliorarea şi eliminarea


tulburărilor legate de mărirea vâscozităţii sângelui, inclusiv probleme legate de presiunea sanguină.
Bărbatul se aşează culcat pe spate, relaxat. În momentul penetrării, femeia se află deasupra
iubitului ei, fiind orientată cu faţa către el, sprijinindu-se pe genunchi. În această poziţie ea nu se
mişcă deloc, mişcările (în sus şi în jos) fiind realizate numai de către bărbat, care se află sub trupul
femeii. Se vor realiza cel puţin 7 Seturi de Nouă, de 7 ori pe zi, timp de minim 10 zile.
Această postură amoroasă este benefică în tratamentul anemiei, al hipotensiunii, al slabei
calităţi a sângelui şi în cazul existenţei unor cheaguri de sânge.
Acestea din urmă pot cauza foarte multe probleme organismului
şi se datorează unui deficit energetic; această carenţă energetică
determină încetinirea circulaţiei sângelui şi creşterea
temperaturii corpului, fenomene în urma cărora sângele se
îngroaşă şi formează cheaguri. Ele se acumulează în diferite
zone ale corpului, generând dureri, infecţii şi chiar tumori.
Postura amoroasă vindecătoare nr. 7: este recomandată
pentru ameliorarea şi vindecarea unor probleme ale sistemului
limfatic.
Bărbatul se aşează pe spate şi rămâne cât mai relaxat, iar femeia
îngenunchează aşezându-se deasupra lui, sprijinindu-se pe
palme şi pe genunchi. După penetrare, femeia se poate mişca
uşor, iar iubitul ei este liber să se mişte după dorinţă, având
totuşi grijă să menţină în permanenţă un control perfect asupra
potenţialului erotic. Se realizează cel puţin 8 Seturi de Nouă pe
zi, de 8 ori pe zi, timp de minim 15 zile.
Postura amoroasă vindecătoare nr. 8: este recomandată
pentru revitalizare şi pentru obţinerea unei stări generale de
sănătate.
Pornind din poziţia în genunchi, femeia se lasă pe spate, venind
cu tălpile sub coapse (eventual îşi poate aşeza o pernă sub spate). Bărbatul se aşează deasupra ei şi o
penetrează din faţă, direct (deci nu oblic). Se realizează cel puţin 9 Seturi de Nouă, de 9 ori pe zi,
timp de minim 10 zile.
Aceste minunate modalităţi de a ne recăpăta starea de sănătate au la bază principiul taoist
potrivit căruia, dacă în timpul fuziunii amoroase poziţia corpului femeii este cu înţelepciune aleasă,
poziţia vaginului acesteia va fi la rândul ei modificată într-un mod adecvat, stimulând în urma
actului sexual propriu-zis diferite zone ale penisului şi, implicit, în virtutea reflexologiei, diferite
zone şi organe ale corpului fizic. Astfel, în fuziunea amoroasă, bărbatul realizează una dintre aceste
opt posturi sexuale terapeutice în scopul trăirii unei stări elevate de plăcere, în care energia sexuală
este sublimată şi direcţionată în primul rând în vederea vindecării, în timp ce femeia, trăind la rândul
ei stări neobişnuit de intense de extaz, îl ajută cu o atitudine plină de iubire. Aceste „roluri" sau,
altfel spus, atitudini lăuntrice în jocul amoros se inversează atunci când se realizează Cele Şapte
Posturi Amoroase Vindecătoare pentru Femei.

Cele Şapte Posturi Amoroase Vindecătoare pentru Femei


În taoismul sexual se afirmă că, spre deosebire de femeie, care resimte şi ea nenumărate
beneficii în ceea ce priveşte sănătatea prin realizarea celor Opt Posturi Vindecătoare pentru Bărbat,
acesta beneficiază mai puţin (din punctul de vedere al vindecării) de pe urma posturilor ce vor fi
descrise în continuare. Pe de altă parte, starea de intimitate şi chiar de disoluţie osmotică,
transfiguratoare, a celor doi, care rezultă în urma practicării acestor posturi şi atitudini amoroase,
conferă atât bărbatului, cât şi femeii stări extatice inefabile de expansiune cosmică a conştiinţei.
În cadrul posturilor amoroase tămăduitoare, factorul cel mai important în obţinerea efectului
vindecător îl reprezintă gradul de penetrare a penisului bărbatului în vaginul iubitei sale căci, aşa
cum precizam anterior, diferitele zone reflexogene ale femeii sunt localizate în mod precis în
anumite zone aflate de-a lungul vaginului. Ca o modalitate generală de operare, pentru toate aceste
posturi se recomandă ca, de îndată ce bărbatul o penetrează, femeia să îşi rotească pelvisul cât mai
amplu pentru a-şi masa astfel vaginul şi pentru a trăi stări din ce în ce mai ample şi mai nuanţate de
plăcere. Când este necesar, bărbatul îi va spune femeii să încetinească ritmul pentru a putea menţine
în permanenţă un control perfect asupra potenţialului erotic, în timpul procesului de vindecare,
realizat prin intermediul acestor posturi amoroase vindecătoare, bărbatul nu trebuie să ejaculeze
căci, într-un asemenea caz, nu numai că potenţialul său erotic scade în mod dramatic, dar însuşi
fenomenul vindecării fiinţei iubite este stopat, şi întregul procedeu trebuie reluat din nou de la
început (deoarece iniţiaţii taoişti au sesizat că, într-un astfel de caz, nefericit, efectele benefice
cumulative ale zilelor anterioare de practică a acestor posturi vindecătoare se diminuează foarte
mult).
Aşadar, rotaţiile pelvisului vor înlocui, în exerciţiile iniţiatice care urmează, Seturile de Nouă,
despre care am menţionat în cazul posturilor vindecătoare pentru bărbaţi şi vor trebui, la rândul lor,
realizate de maxim 9 ori pe zi, timp de cel puţin 10 zile.
Postura amoroasă vindecătoare nr. 1: este recomandată în cazuri de lipsă de energie, care
ajunge să se exprime în mod specific prin slăbirea vederii, transpiraţie în exces, stări de slăbiciune,
leşin, bătăi rapide ale inimii, precum şi în cazuri în care respiraţia este slabă, superficială sau rapidă.
Femeia se întinde pe spate. Bărbatul vine deasupra iubitei sale şi, după o perioadă de preludiu
şi penetrări superficiale pregătitoare, el o penetrează cât mai adânc cu putinţă. Ea îşi roteşte cu
senzualitate pelvisul mai întâi în sensul acelor de ceasornic (YIN), apoi în sensul invers acelor de
ceasornic (YANG). Bărbatul este focalizat asupra energiei
erotice care apare şi se amplifică, ceea ce îl ajută să îşi păstreze
erecţia. În plus, el nu face nimic altceva decât să-şi menţină
poziţia cu penisul pătruns cât mai profund în vaginul iubitei
sale, atât timp cât consideră ea că este necesar pentru a atinge
stări erotice profunde, care generează la rândul lor tainice
energii menite să catalizeze prin sublimare, fenomenul
vindecării. În acest fel, femeia poate savura stări profunde de
orgasm fără descărcare. Totuşi, reamintim că în posturile
vindecătoare orgasmul nu reprezintă o prioritate absolută, iar
efectele fiziologice benefice survin chiar şi în cazul în care
femeia nu atinge orgasmul.
Postura amoroasă vindecătoare nr. 2: este recomandată pentru probleme ale pancreasului şi
ficatului, îndeosebi în cazuri de diabet, stări febrile, precum şi atunci când există dureri la nivelul
picioarelor, datorate perioadelor lungi de stat în picioare. Postura are efecte profund benefice şi la
nivelul tuturor încheieturilor corpului.
Femeia se aşează pe spate şi îşi încolăceşte picioarele în mod precis în jurul şoldurilor
bărbatului cu care ea fuzionează amoros (deci în nici un caz ele nu sunt plasate în jurul spatelui sau
la nivelul umerilor acestuia). Bărbatul se sprijină numai pe mâini şi pe genunchi, şi îşi penetrează
iubita astfel încât penisul său să stimuleze în special zonele de proiecţie la nivelul vaginului ale
pancreasului şi ficatului; femeia îşi roteşte bazinul în ambele sensuri (atât în sensul YIN, cât şi în
sensul YANG) atât timp cât simte că este necesar pentru
dinamizarea energiilor erotice vindecătoare.
Postura amoroasă vindecătoare nr. 3: este recomandată
pentru îmbunătăţirea activităţii stomacului, splinei şi a organelor
genitale; ea are efecte benefice pentru orice problemă de natură
digestivă.
Femeia se întinde pe spate şi îşi încrucişează picioarele în
jurul taliei bărbatului iubit, pe care îl cuprinde, de asemenea, şi
cu braţele. Bărbatul stă sprijinit pe mâini şi pe genunchi, iar
penisul său penetrează numai pe jumătate în vaginul iubitei sale.
În continuare, femeia realizează cu şoldurile mişcări ample de
rotaţie mai întâi în sensul acelor de ceasornic (YIN) şi apoi în
sensul invers acelor de ceasornic (YANG), în timp ce bărbatul
rămâne nemişcat în erecţie.
Postura amoroasă vindecătoare nr. 4: este recomandată în
cazuri de retenţie a apei în organism, probleme ale rinichilor şi
ale vezicii urinare, sânge îngroşat, febră mare, otrăvire cu lichide, precum şi în cazuri de tulburări
ale activităţii glandei pituitare. În viziunea taoistă, retenţia apei în
organism este o problemă tipic feminină ce exprimă o
amplificare excesivă a energiei receptive, YIN, care încetineşte
circulaţia sângelui, prin comprimarea vaselor de sânge. Aceasta
duce la creşterea temperaturii corpului şi la apariţia cheagurilor
de sânge.
Bărbatul se întinde pe spate, iar femeia vine deasupra lui şi
se aşează în genunchi, cu spatele la el. Ea potriveşte penisul
erect al iubitului ei în vaginul său şi continuă să-l ţină cu mâna,
căci numai capul penisului trebuie să o penetreze. În timpul
acestei fuziuni amoroase, femeia îşi roteşte bazinul mai întâi în
sensul acelor de ceasornic, sensul YIN, apoi în sensul invers
acelor de ceasornic, sensul YANG.
Postura amoroasă vindecătoare nr. 5: este recomandată
pentru îmbunătăţirea activităţii sistemului nervos şi a ficatului, pentru tratarea ulcerului şi a
dificultăţilor de vedere.
Tradiţia taoistă consideră că, în general, tulburările de natură nervoasă sunt, de asemenea,
probleme tipic feminine, fiind o expresie a amplificării energiei de tip YIN.
În taoism se afirmă că, atunci când funcţionarea organelor genitale este dizarmonioasă sau
este blocată, menstruaţia este afectată, ceea ce are drept consecinţă un dezechilibru hormonal, care,
la rândul său, perturbă sistemul nervos. În general, femeile au mai multe probleme psihice şi
nervoase decât bărbaţii, iar acestea sunt adeseori mai dificil de tratat, căci structura subtilă astrală a
femeii este mai delicată şi mai vulnerabilă decât cea a bărbatului.
Bărbatul se întinde pe spate, iar femeia vine deasupra lui şi se aşează în genunchi, orientată cu
faţa către el. Penetrarea penisului în vagin se va realiza alternativ, o dată superficial, o dată adânc.
Femeia va fi aceea care se mişcă, atât vertical, în sus şi în jos, cât şi unduind bazinul pentru a realiza
rotaţii ale vaginului în cele două sensuri (mai întâi YIN şi apoi YANG). Masajul organelor sexuale
va fi astfel foarte profund şi complet.
Postura amoroasă vindecătoare nr. 6: este recomandată în cazul existenţei unor blocaje
energetice la nivelul meridianelor, sau atunci când există dureri de cap, circulaţie redusă a sângelui
ori în probleme menstruale.
Bărbatul se aşează pe spate, fiind cât mai relaxat. Femeia se aşează în genunchi, cu bazinul
deasupra bazinului lui şi îşi apropie trunchiul de cel al iubitului său, sprijinindu-se pe cotul mâinii
stângi. Ea cuprinde penisul bărbatului cu cealaltă mână şi, mişcându-se unduitor şi uşor, ajută la
penetrarea penisului în vaginul ei, pe jumătate. Ea va ţine tot timpul penisul bărbatului în mână
(aceasta pentru a controla în permanenţă profunzimea pătrunderii, precum şi datorită faptului că este
destul de dificilă introducerea lui în această poziţie). Ea va realiza mişcări de rotaţie a pelvisului atât
în sensul acelor de ceasornic, sensul YIN, cât şi în sensul invers acelor de ceasornic, sensul YANG.
Postura amoroasă vindecătoare nr. 7: este recomandată în
cazuri în care au existat pierderi de sânge, anemie, circulaţie sanguină
insuficientă, precum şi atunci când pielea este palidă şi uscată.
Aceasta este o postură amoroasă uşor de realizat. Femeia se
aşează pe spate, cu genunchii la piept şi cu tălpile orientate în sus.
Bărbatul îngenunchează în faţa ei şi o penetrează foarte adânc. Apoi el
rămâne nemişcat, în timp ce femeia îşi roteşte bazinul mai întâi în
sensul acelor de ceasornic, sensul YIN, apoi în sensul invers acelor de
ceasornic, sensul YANG. Această postură amoroasă permite penetrarea
adâncă, până la nivelul colului uterin.
Pentru a se obţine rezultatele binefăcătoarei scontate, tehnicile amoroase vindecătoare pentru
femei prezentate mai sus solicită de regulă mai puţin timp decât cele recomandate pentru bărbaţi.
Cincisprezece minute sunt adeseori suficiente pentru ca rotaţiile senzuale ale pelvisului femeii să fie
realizate într-un mod aducător de armonie, împlinire amoroasă şi sănătate, în timp ce realizarea
Seturilor de Nouă necesită uneori ceva mai mult timp.
= VA URMA =
An 12 C 13
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
Posturile amoroase vindecătoare recomandate în tradiţia taoistă
(continuare la cursul nr. 12, An 12)

Repetăm încă o dată avertismentul imperativ că nu trebuie


NICIODATĂ, sub NICI UN MOTIV, să se ajungă la
pierderea potenţialului erotic prin descărcare, în cazul
femeii, sau prin ejaculare, în cazul bărbatului, cu atât mai
mult în timpul realizării posturilor amoroase vindecătoare.
Menţionăm în plus că erecţia prelungită a penisului este un
element absolut necesar în stimularea corectă a zonelor
reflexogene. De regulă, este imposibilă realizarea acestor
posturi amoroase vindecătoare fără practicarea perfectă a
continenţei şi fără o capacitate de menţinere îndelungată a
erecţiei.
Posturi amoroase cu efecte regeneratoare şi vindecătoare
generale, care vor fi resimţite atât de către bărbat, cât şi
de către femeie
Prezentăm în continuare anumite posturi amoroase care au
efecte vindecătoare generale atât pentru bărbat, cât şi pentru
femeie atunci când cei doi realizează continenţă sexuală.
Seturile de Nouă pot fi realizate în combinaţie cu aceste
posturi pentru a potenţa sinergie efectele propriu- zise statice
de stimulare erotică inerente acestor străvechi posturi
vindecătoare secrete taoiste. De regulă, patru sau cinci Seturi
de Nouă sunt suficiente pentru a se obţine efectele benefice
vindecătoare dorite.
1. DRAGONUL: Femeia se aşează pe spate cu picioarele depărtate. Bărbatul vine deasupra
ei, în postura tipică a misionarului (Fig. 1).
2. TIGRUL: Femeia se aşează sprijinindu-se pe genunchi şi pe coate, iar bărbatul o
penetrează fiind în genunchi, în spatele ei (Fig. 2).
3. MAIMUŢA: Femeia se aşează pe spate cu picioarele înlănţuite în jurul umerilor
bărbatului, în timp ce el o penetrează frontal (Fig. 3).
4. GREIERUL: Femeia stă întinsă pe burtă având eventual o pernă aşezată sub ea. Bărbatul
se aşează deasupra ei, sprijinindu-se pe coate şi pe genunchi şi o penetrează pe la spate (Fig. 4).
5. BROASCA ŢESTOASĂ: Femeia se aşează pe spate
cu genunchii strânşi la piept. Bărbatul, aşezat în
genunchi, o penetrează frontal şi, simultan, îi masează
sânii apăsând cu delicateţe asupra picioarelor ei. În acest
caz, femeia este aceea care realizează mişcările necesare
penetrărilor superficiale sau profunde specifice setului de
nouă (Fig. 5).
6. PASĂREA PHOENIX: Femeia stă întinsă pe spate.
Bărbatul îi ridică cu tandreţe picioarele în sus şi o
penetrează frontal, stând în genunchi (Fig. 6).
7. IEPURELE: Bărbatul se întinde pe spate, iar femeia
vine deasupra lui, sprijinindu-se pe palme şi pe genunchi,
fiind orientată cu spatele la el (Fig. 7).
8. PEŞTELE: Bărbatul se întinde pe
spate, iar femeia vine deasupra lui, cu
faţa către el (Fig. 8).
9. COCORUL: Bărbatul stă pe un
scaun, iar femeia se aşează în poala lui;
ea realizează mişcările necesare Setului
de Nouă în timp ce el o ajută,
mişcându-i fesele (Fig. 9).

Alte posturi amoroase vindecătoare


Este cunoscut faptul că o durere de cap
poate fi cauzată de anumite poziţii incorecte ale corpului
fizic, menţinute perioade îndelungate de timp. În
decursul fuziunii amoroase, posturile erotice incorecte
pot conduce la stări de stres, tensiuni musculare, întinderi de ligamente, sau chiar la deplasarea
vertebrelor. Excesele sexuale în care bărbatul îşi loveşte cu putere bazinul de bazinul femeii pot
conduce, de asemenea, la dureri de spate. În plus, ejaculările (în cazul bărbaţilor) şi descărcările (în
cazul femeilor) determină devitalizări generale care se resimt zile în şir după o astfel de fuziune
amoroasă nereuşită.
În viziunea taoistă, rezolvarea acestor probleme care au drept cauză o atitudine greşită asupra
erotismului se poate face tot prin intermediul sexualităţii, dar printr-o abordare iniţiatică, realizată în
spiritul învăţăturilor taoiste tradiţionale. De exemplu, dacă bărbatul are dureri de spate, el ar trebui
să stea întins, cu o pernă sub cap. Femeia se va aşeza deasupra lui şi va realiza încet toate mişcările
amoroase, în Seturi de Nouă. Bărbatul nu va face altceva decât să-şi concentreze atenţia asupra
spatelui şi asupra energiei plăcerii care se sublimează în energii curative, aducătoare de alinare şi
vindecare. Această atitudine poate ajuta, în plus, la eliminarea tuturor eventualelor blocaje
energetice de la nivelul lui SUSHUMNA NADI.
Dacă femeia are dureri de spate, ea se va aşeza cât
se poate de confortabil punându-şi o pernă sub cap.
Bărbatul va veni deasupra ei şi va realiza încet şi cu
tandreţe mişcările specifice, în timp ce femeia va genera
lăuntric o conexiune şi unificare mentală între zona
spatelui şi cea a vaginului. În felul acesta, ea va direcţiona starea de plăcere şi de relaxare dinspre
vagin spre spate, acolo unde energia benefică astfel sublimată va produce efecte curative (Fig. 10).
Tradiţia taoistă afirmă, de asemenea, că mai ales în cazuri de miopie (sau în cazul altor
tulburări de vedere), în timpul actului amoros va trebui să ţinem în permanenţă ochii închişi.
Această atitudine va amplifica şi va menţine o anumită formă a energiei subtile a focului la nivelul
ochilor, căci, în tradiţiile oculte este cunoscut faptul că foarte multă energie biomagnetică este emisă
şi chiar se poate pierde prin vedere, mai ales în timpul fuziunii amoroase.
Energia uriaşă care se induce reciproc se amplifică sinergie şi se transmite, prin fenomene de
rezonanţă, în timpul actului amoros şi poate fi folosită apoi, prin sublimare înţeleaptă, în diferite
moduri, în funcţie de scopul benefic urmărit. Spre exemplu, referindu-ne în continuare în primul
rând la efecte de natură fizică (asupra cărora taoismul sexual pune un mare accent), bărbatul îşi
poate vindeca afecţiunile ochilor cu rapiditate prin atingerea unui aşa-numit Orgasm Superior
(realizat deci cu continenţă) urmat de practicarea unor exerciţii speciale pentru ochi. Pentru aceasta,
se recomandă ca, imediat după trăirea extatică a stării de orgasm, să rotim globii oculari mai întâi în
sensul acelor de ceasornic (sensul YIN), apoi în sensul invers (sensul YANG). În continuare îi vom
mişca de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, iar apoi de sus în jos şi de jos în sus. Unii
maeştrii taoişti afirmă că nu atât mişcările în sine sunt cele mai importante în acest caz, cât
concentrarea mentală continuă şi profundă asupra ochilor, însoţită de aspiraţia de a simţi cât mai
plenar sublimarea energiei sexuale până la nivelul ochilor.
Procedura este oarecum similară şi în cazul afecţiunilor urechilor, al durerilor de dinţi etc.
Uneori, anumite posturi sexuale neinspirat alese pot genera dureri la nivelul gâtului. Taoismul
sexual afirmă că, în unele dintre cazuri, durerile pot fi eliminate prin simpla inversare a posturii
amoroase, ceea ce are drept consecinţă o compensare polară a deficitului unei anumite forme de
energie. De exemplu, dacă aceste dureri apar în timp ce facem dragoste într-o postură amoroasă în
care suntem întinşi pe partea dreaptă a corpului, atunci o vom schimba cu cea similară ei, dar în care
ne sprijinim pe partea stângă a corpului.
Taoismul afirmă faptul că, practic, orice parte a corpului fizic şi orice aspect al universului
psihomental al unei fiinţe umane pot fi energizate şi vindecate, utilizând pentru aceasta energia
sexuală sublimată în mod adecvat.
Vindecarea durerilor din zona lombară (durerile de şale)
În viziunea terapiei tradiţionale taoiste, durerile din zona lombară (durerile de şale) sunt
generate de una sau mai multe dintre următoarele cauze: funcţionarea defectuoasă a intestinului
gros, a rinichilor sau a organelor sexuale. Pentru a îndepărta complet aceste dureri sunt recomandate
anumite posturi sexuale specifice. Când bărbatul are dureri în zona lombară, femeia se va întinde pe
spate, în timp ce el se aşează deasupra ei, sprijinindu-se doar pe genunchi, fiind orientat cu faţa către
ea. Astfel, spatele său va fi uşor curbat, iar mişcările lui vor fi foarte lente. Această postură permite
energiei sexuale să urce până în zona lombară şi să se acumuleze la acest nivel, generând efecte
curative profunde. Procesul este similar şi în cazul în care
femeia este cea care acuză dureri în zona lombară (de această dată
bărbatul rămâne întins pe spate şi femeia se aşează în
genunchi deasupra lui, arcuindu-şi uşor trunchiul şi
mişcându-se lent - Fig.11). Vindecarea va fi mult mai rapidă dacă
va fi însoţită de o cât mai bună concentrare asupra zonei
lombare şi asupra energiilor erotice sublimate care sunt
orientate la acest nivel în scopuri curative.
Precizăm încă o dată un aspect esenţial, şi anume că toate
aceste efecte benefice pot să apară NUMAI cu condiţia absolut necesară ca ambii iubiţi să realizeze
în permanenţă continenţa amoroasă.

Corelaţia ezoterică dintre diferitele perioade ale zilei şi vindecarea prin intermediul
energiei amoroase a unor zone precise ale fiinţei umane
Aşa cum am precizat deja anterior în cadrul lecţiilor despre presopunctură, în concepţia
taoistă, fiecărui organ al corpului fizic îi corespunde o anumită perioadă din zi în care el şi
meridianul energetic ce îi este asociat din punct de vedere subtil sunt în mod natural şi spontan
activate şi stimulate. Prin urmare, pentru a se obţine o eficienţă maximă în vindecarea, prin
metodele taoiste de fuziune amoroasă, a anumitor afecţiuni, se recomandă ca interacţiunea erotică
dintre cei doi iubiţi să se realizeze exact în intervalul de timp corespunzător energizării maxime a
organului care trebuie să fie vindecat.

Perioada (ore) Organele preponderent energizate


03-05 plămânii
05-07 intestinul gros
07-09 stomacul
09-11 splina şi pancreasul
11-13 inima
13-15 intestinul subţire
15-17 vezica urinară
17-19 rinichii
19-21 muşchii constrictori ai inimii
21-23 Trei Focare (cele şapte glande)
23-01 vezica biliară
01-03 ficatul

Dintre aceste intervale, taoismul consideră că cea mai puţin favorabilă perioadă pentru a
realiza o fuziune amoroasă cu efecte vindecătoare este cea cuprinsă între orele 21-23, căci atunci
corpul este deja suprastimulat datorită dinamizării meridianului Trei Focare. Pe de altă parte, unii
maeştrii taoişti afirmă că cea mai bună perioadă pentru a realiza fuziunea amoroasă este cea din
jurul orei 6 dimineaţa sau, în general, înaintea orei la care răsare soarele. În taoism se afirmă că este
chiar recomandat să facem dragoste în lumina discretă şi fascinantă a razelor soarelui aflat la răsărit.
= VA URMA =

An 12 C 14
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
(continuare la cursul nr. 13, An 12)

Evocările taoiste amoroase de Dimineaţă şi de Seară


Înţelepciunea taoistă străveche ne revelează sintetic, într-un aforism celebru, o veritabilă
ecuaţie a evoluţiei spirituale în cuplu: „Dacă însumăm Iubirea cu Adevărul, obţinem o Dragoste
Adevărată." Această formă sublimă şi pură de iubire - căreia am putea să-i spunem şi „Marea
Iubire" - are o calitate cu totul diferită de cea a aşa-zisei „iubiri sociale" dependentă de toate
regulile, prejudecăţile şi convenienţele lumii în care trăim. Ea uneşte în profunzime două inimi,
aspect fundamental în viaţa celor doi, care nu poate fi însă realizat niciodată prin aşa-zisa iubire care
intervine de obicei în relaţiile sociale banale dintre doi oameni care se plac. La modul ideal, iubirea
unui bărbat pentru iubita sa, alături de care aspiră cu sinceritate să evolueze pe o cale spirituală, ar
trebui să difere fundamental de orice gen de sentimente vehiculate în cadrul relaţiilor sociale
obişnuite dintre oameni, când aceştia, pentru a evita să devină vulnerabili faţă de cei din jurul lor, nu
lasă niciodată ca ceilalţi să pătrundă în profunzimile cele mai adânci ale sufletelor lor.
Exact la fel ca şi în concepţia marilor maeştri tantrici, înţelepţii taoişti afirmă că bărbatul şi
femeia trebuie să fuzioneze nu doar în plan fizic, ci şi la nivel mental şi spiritual, aspect pe care doar
o relaţie amoroasă plină de iubire, pasionalitate, transfigurare, precum şi conştiinţa sacralităţii îl face
pe deplin posibil. Atracţia polară dintre un bărbat şi o femeie, generatoare de o tainică şi înălţătoare
fascinaţie, conduce la vindecare şi echilibrare lăuntrică reciprocă, fiind cu atât mai plenară cu cât ea
se realizează pe multiple planuri, în sensul complementării şi fuziunii osmotice a energiilor sinergie
potenţate (în planurile fizic, energetic, psihic, mintal şi spiritual).
Potrivit învăţăturii taoiste, fiecare parte a corpului fizic este sfântă; în plus, fiinţa umană are în
egală măsură nevoie de hrană, de împlinire atât sufletească, cât şi amoroasă, de armonie, pace,
bucurie, precum şi de revelaţii şi realizări spirituale, divine. Sexologia taoistă revelează căile prin
care o asemenea viaţă poate fi pe deplin posibilă.
Pe de altă parte, taoismul afirmă că suferinţa ca atare nu are NIMIC spiritual în ea, iar „a
suferi de dragul spiritualităţii" este o sintagmă care exprimă, chiar prin ea însăşi, o contradicţie.
„Suferinţa de dragul elevării spirituale" are în realitate rădăcini egotice, căci omul nu a fost forţat
niciodată de către Divin să sufere. Dumnezeu a dat omului o şansă prin acordarea liberului arbitru.
Nu trebuie, în nici un caz, să ne imaginăm că, prin suferinţă, noi ne plătim o datorie faţă de Divin,
căci Acesta, fiind Atotputernic şi perfect detaşat, nu are practic nevoie de nimic de la noi, El
deţinând totul în „mâinile" Sale. Dumnezeu este înlăuntrul fiecăruia dintre noi; de aceea, pentru a-L
mulţumi pe El, trebuie mai întâi de toate să atingem noi înşine starea plenară de mulţumire.
Dorinţa lui Dumnezeu este să devenim fiinţe perfecte pentru a trăi în permanenţă o stare de
comuniune cu El. Chiar dacă un bărbat şi o femeie mai sunt caracterizaţi încă de numeroase limitări,
dacă se iubesc profund şi dacă între ei există o compatibilitate amoroasă, aceasta arată că ei pot
deveni, împreună, un cuplu perfect şi armonios, ceea ce
corespunde într-adevăr supremei dorinţe Divine. Una
dintre tehnicile secrete taoiste prin care această
comuniune plenară în cuplu devine cu adevărat
posibilă, este aşa-numita „Evocare amoroasă de
Dimineaţă şi de Seară".
Pentru a practica Evocarea amoroasă de
Dimineaţă, bărbatul şi femeia vor realiza împreună postura misionarului (femeia este întinsă pe
spate, cu picioarele desfăcute, în timp ce bărbatul se aşează deasupra ei). Apoi, rămânând cu ochii
închişi, ei îşi vor uni într-o îmbrăţişare strânsă şi pasională braţele şi picioarele, iar buzele şi
organele sexuale vor rămâne într-o atingere intimă, senzuală. Mişcările vor fi extrem de lente,
păstrate numai la limita menţinerii erecţiei, şi este evident că atât bărbatul, cât şi femeia vor realiza
întotdeauna continenţa amoroasă perfectă. Apoi, cei doi iubiţi vor savura cu o divină încântare
momentele de tainică şi sacră intimitate pe care le trezeşte o asemenea caldă apropiere aducătoare
de o profundă linişte a sufletului, mărturisindu-şi în continuare sentimentele prin gesturi pline de
transfigurare şi iubire. Taoismul afirmă că, aşa cum ziua trebuie începută prin Evocarea amoroasă
de Dimineaţă, ea trebuie încheiată, în virtutea unei magice ciclicităţi a iubirii reciproc împărtăşite,
prin Evocarea amoroasă de Seară, care va fi realizată într-un mod similar. Prima dintre ele are
efectul de a învigora trupurile şi sufletele celor doi iubiţi, trezindu-le la o viaţă profundă şi adevărată
în universul atotcuprinzător al iubirii, iar cealaltă are rolul de a relaxa corpul fizic şi structurile
subtile după activitatea unei zile.
Fuziunea atinsă de cuplu în timpul acestor inefabile evocări ale iubirii este atât de plenară,
încât ea îi unifică şi îi ridică pe cei doi iubiţi transfiguraţi într-o sferă de conştiinţă situată cu mult
dincolo de limitele timpului şi spaţiului specifice existenţei comune. Chiar dacă, în mod concret, ele
sunt realizate de fiecare dată numai câteva minute, din punct de vedere subiectiv, pentru cei doi
îndrăgostiţi ele vor părea o fascinantă cufundare în eternitate căci pentru ei, în acele clipe, iubirea se
ridică deasupra determinismelor temporale. Orgasmul trăit la unison de către cei doi iubiţi în timpul
Evocării amoroase de Dimineaţă poate dura nedefinit, perioadă în care ei vor rămâne complet
relaxaţi, într-o stare de extatică meditaţie. La începutul practicii, până când se ajunge la o deschidere
lăuntrică totală între cei doi iubiţi, pot apare vibraţii şi tremurături ale corpului precum şi alte semne
evidente şi explicite ale atingerii orgasmului fără ejaculare sau descărcare. Cu timpul, acestea vor
dispărea sau, mai bine spus, vor deveni din ce în ce mai discrete, printr-un fenomen spiritual de
interiorizare şi resorbţie în Sinele Suprem Divin, ATMAN, a tuturor emoţiilor şi trăirilor prezente
atunci, aceasta odată cu purificarea structurilor lăuntrice şi cu amplificarea capacităţii de control a
celor doi asupra potenţialului erotic.
Atunci când, în cazul bărbatului, tensiunea amoroasă va deveni prea intensă, riscând să se
apropie de punctul de „non-retur", acesta va trebui să realizeze cu fermitate contracţiile recomandate
în Exerciţiul Căprioarei. Practic, realizarea celor două evocări amoroase îi va permite bărbatului să
atingă treptat un asemenea nivel de intimă cunoaştere amoroasă a femeii iubite încât el nu va mai
avea nevoie în viitor de aplicarea Seturilor de Nouă aşa cum sunt ele recomandate în taoismul
sexual (care, din anumite puncte de vedere, este destul de mecanică) pentru a-şi conduce iubita
divinizată prin periplul paradisiac al celor nouă faze succesive ale orgasmului. Ea se va deschide
lăuntric total faţă de el şi va intra spontan în starea de meditaţie extatică în care conştiinţa celor două
individualităţi distincte se estompează până la o totală disoluţie. Măiestria în practica acestor
inefabile evocări ale iubirii reprezintă practic calea cea mai rapidă şi completă către marea împlinire
a desăvârşirii spirituale şi, de aceea, în unele tratate taoiste se afirmă chiar că, în definitiv, toate
celelalte tehnici oferite discipolilor nu au alt scop decât să îi pregătească pentru aceste evocări.
Meditaţia este adesea greşit înţeleasă, fiind identificată cu un banal proces mental
discriminativ sau chiar cu o formă de concentrare. Atunci când se confruntă cu o problemă, oamenii
obişnuiesc să spună: "O să meditez asupra ei", înţelegând prin aceasta că se vor gândi intens asupra
ei din diferite puncte de vedere. În viziunea globală şi pătrunzătoare a înţelepciunii taoiste,
adevăratul scop al meditaţiei este însă creşterea lucidităţii şi a receptivităţii pline de iubire faţă de
Principiul Suprem, TAO, sau, altfel spus, faţă de Dumnezeu, care este Adevărata şi Profunda
Realitate ce străluceşte tainic reflectată în Conştiinţa Sinelui Suprem, ATMAN, a fiecăruia dintre
noi.
Din acest motiv, taoismul amoros afirmă că cele mai eficiente şi plăcute forme de meditaţie
sunt cele două evocări amoroase descrise anterior. Ele combină de asemenea starea de fuziune cu
Dumnezeu, cu procesele de vindecare şi regenerare vitală, care nici ele nu trebuie să fie ignorate.
Totuşi, obiectivul principal al acestor fascinante evocări este atingerea stării de unitate sau, cu alte
cuvinte, deplina împăcare şi armonizare prin cufundare disolutivă în Sine. Odată ce o fiinţă umană
ajunge să trăiască graţia divină a fuziunii amoroase realizate în această plenitudine şi sacralitate, ea
nu va mai avea niciodată tendinţa de a-şi dori o relaţie amoroasă obişnuită axată eminamente pe
atracţia carnală.
Astfel, înţelepţii taoişti au înţeles cu detaşare că, datorită influenţei dominatoare a trupului şi
a materialităţii, în cazul omului obişnuit iubirea a degenerat adeseori în desfrâu, iar emoţiile şi-au
pierdut puritatea conferită de intimitatea şi transparenţa comuniunii inspiratoare cu Dumnezeu.
Iubirea a ajuns astăzi să fie adesea identificată cu dorinţa fizică, ea a fost desacralizată complet, iar
nevoia esenţială de iubire a omului se subordonează de cele mai multe ori instinctului sexual. În
plus, teoriile sexuale justificative ale diferiţilor aşa-zişi experţi sexologi occidentali au tendinţa de a
genera la rândul lor noi teorii şi idei alienante, lipsite de orizontul spiritual, clădite în lumea
dualităţii pe argumente şi contra-argumente, ajungându-se astfel la un adevărat hăţiş teoretic în care
orice poate fi justificat, astfel încât capacitatea de discernământ - şi aşa destul de slăbită a omului
contemporan - ajunge să fie aproape complet anihilată. Maeştrii taoişti contemporani consideră că
situaţia va continua să plutească în această sinistră derivă atât timp cât „canalele" tainice ale
comunicării între Spiritul Divin, minte şi suflet sunt blocate de puterea sumbră, mereu în creştere, a
materialismului care conduce implicit la ocultarea luminii Spiritului Divin. Rezultatul acestei
nefericite distribuţii dizarmonioase a puterii care domină tiranic voinţa fiinţei umane obişnuite şi
liberul său arbitru este boala, durerea, iar în final moartea, căci trupul singur, cu instinctele sale
primare inerente, nu poate să ştie tot ceea ce este cu adevărat bun pentru el. De aceea, vorbind
despre relaţiile existente între trup, structurile subtile şi Spiritul Divin, ATMAN, maeştrii taoişti
contemporani surprind alienarea din ce în ce mai adâncă a fiinţei umane, printr-un proces de
continuă îndepărtare de Sursa Divină, în care la început apare diviziunea, apoi separarea şi, în
sfârşit, moartea.
Potrivit învăţăturii taoiste, sufletul ar trebui să asculte numai de Spiritul divin sau, altfel spus,
de influenţele inspiratoare ale Conştiinţei Supreme şi nicidecum de capriciile trupului fizic. Urmând
această cale a mântuirii, trupul fiinţei umane se va disciplina, iar umanitatea, în ansamblul ei, îşi va
regăsi armonia pierdută, căci toate acţiunile sale se vor acorda din nou cu Voinţa Divină sau, altfel
spus, cu Principiul Divin Suprem, TAO.
De exemplu, cele Nouă Niveluri ale Orgasmului Feminin şi Seturile de Nouă ajung să
disciplineze gradat mintea celor care practică în mod concret aceste modalităţi iniţiatice, astfel încât
ei îşi vor pierde orice înclinaţie spre desfrâu şi pasiuni strict carnale, deschizându-se în schimb către
Iubirea Divină. De altfel, întreaga învăţătură taoistă (incluzând tehnicile şi posturile amoroase
recomandate de ea) promovează buna înţelegere, bunătatea, altruismul, plăcerea extatică,
împărtăşirea reciprocă, fericirea şi Iubirea Adevărată. Îndeosebi prin aplicarea Evocărilor amoroase
de Dimineaţă şi de Seară, cei aflaţi pe această cale spirituală vor deveni capabili să înceapă şi să îşi
încheie întotdeauna ziua în iubire şi pace, eliberaţi de orice îngrijorări şi conflicte. Treptat, amprenta
acestor două atitudini divine realizate în două momente importante ale fiecărei zi va impregna subtil
fiecare clipă a existenţei noastre.
Taoiştii consideră că dacă Suprema înţelepciune Divină, TAO, sau, altfel spus, Dumnezeu,
ne-a dăruit fiecăruia un corp fizic, atunci acesta trebuie folosit şi disciplinat (şi nicidecum neglijat).
El ne poate fi de un real folos pentru ca noi să putem interveni eficient în planul fizic, ajutându-ne să
transformăm imperativele spirituale în realizări concrete.
Atunci când ne lăsăm inspiraţi şi guvernaţi de Spiritul Divin, trupul nostru se energizează, se
transfigurează şi se spiritualizează şi el. În timpul Evocărilor amoroase de Dimineaţă şi de Seară,
bărbatul se uneşte cu femeia iubită nu numai în plan fizic, ci şi sufletesc. Continuând zi de zi această
practică sublimă a iubirii, femeia are tendinţa să se deschidă complet în faţa iubitului ei, devenind
astfel, prin polarizarea creată, pur receptivă (pur YIN), în timp ce bărbatul se dăruieşte ei în
totalitate, devenind (în virtutea acestei polarizări cauzale, arhetipale) pur emisiv (pur YANG).
împreună ei vor crea o structură androginală caracterizată de un echilibru perfect YIN-YANG. Cu
cât acest genuin (veritabil) echilibru este mai mult timp menţinut, cu atât el va atrage prin rezonanţă
energiile armoniei, ale creativităţii şi spiritualităţii din macrocosmos, şi, implicit, ale Iubirii
Adevărate, Divine, care vor „îmbrăca" aurele celor doi iubiţi. Conform legii oculte a rezonanţei, se
va produce astfel un transfer energetic grandios dinspre macrocosmos spre microcosmosul lăuntric
expansionat al cuplului, până când minţile celor doi iubiţi vor depăşi frontierele mentalului raţional.
Ei vor pătrunde apoi prin conştiinţa lor expansionată, într-un univers infinit şi extatic, în care cu
adevărat ei devin UNUL, fiind scăldaţi în lumina iluminatoare a Spiritului Suprem Absolut, dincolo
de formă sau de diviziune, dincolo de polaritate şi de atribute.
În cazul cuplurilor obişnuite se spune că discordiile maritale „încep în pat şi se sfârşesc la
tribunal". „Patul" revelează numeroase imperfecţiuni, atât ale bărbatului, cât şi ale femeii, nu doar
cele de natură sexuală, dar şi altele, în plan afectiv, mental etc. Omul este imperfect datorită
ignoranţei sale şi, atâta timp cât el se va complace în această stare, el va avea numeroase lecţii de
învăţat şi nenumărate greşeli de corectat. Un excelent îndrumător spiritual pentru noi prin acest hăţiş
al condiţionărilor îl reprezintă chiar aceste Evocări ale Iubirii. Calea obişnuită, ce conduce adeseori
la despărţire sau la divorţ, nu înseamnă o lecţie învăţată, căci aceste gesturi nu fac altceva decât să
redea oamenilor libertatea de a-i blama pe alţii pentru propriile lor greşeli şi de a-şi relua mereu şi
mereu tendinţele inferioare în conjuncturi exterioare diferite. Despărţirea sau divorţul şi apoi crearea
unei alte relaţii de cuplu şi recăsătorirea sunt adeseori adevăraţi agenţi de răspândire a durerii în
lume. De aceea, în situaţia în care există orice fel de probleme în cuplu, maeştrii taoişti recomandă
calea multilateral armonizatoare şi divină a celor două Evocări ale Iubirii.
Scopul esenţial al Evocărilor taoiste amoroase de Dimineaţă şi de Seară este deci acela de a
transforma relaţia dintre un bărbat şi o femeie într-o relaţie arhetipală de Iubire Adevărată, Divină.
Această inefabilă comuniune între cei doi nu poate fi predată sau învăţată teoretic, şi nici nu este o
expresie a sentimentalismului sufletesc, precum iubirea romantică. Originea ei este pur spirituală,
căci ea izvorăşte spontan şi firesc din Inima Spirituală a celor doi iubiţi, în timpul celor două
Evocări ale Iubirii. Odată descătuşată, această formă pură şi înălţătoare de iubire va impregna şi va
străbate apoi întreaga existenţă a acestora, răspândindu-se simultan în nesfârşite ecouri subtile şi
asupra celor din jur şi infuzând benefic o întreagă arie al cărei focar tainic de iradiere spirituală va fi
cuplul respectiv.
= VA URMA =

An 12 C 15
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTIMENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
(continuare la cursul nr. 14, An 12)

Criterii de alegere a fiinţei împreună cu care putem realiza un cuplu ideal


Marii înţelepţi ai acestei planete, chiar dacă au făcut parte din tradiţii spirituale diferite, au
fost de acord, în unanimitate, în ceea ce priveşte ideea că omul devine întotdeauna exact ceea ce el
gândeşte. Puterea gândului este atât de mare încât, mai devreme sau mai târziu, direct proporţional
cu intensitatea sa, el se va materializa. Prin urmare, prin intermediul unei mentalizări benefice şi
corecte, putem concretiza orice şi chiar putem, astfel atrage către noi o fiinţă iubită care să fie ideală
din toate punctele de vedere. În această direcţie, iniţiaţii taoişti ne învaţă că tot ceea ce avem de
făcut este să ne concentrăm cu maturitate şi discernământ asupra viziunii noastre cu privire la fiinţa
iubită împreună cu care am putea crea un cuplu spiritual perfect şi apoi să o vizualizăm pe aceasta
cu ardoare şi tenacitate, având credinţa lăuntrică netulburată că ea există deja în realitate. Legile
rezonanţei oculte declanşate în plan mental sunt atât de puternice şi operează cu o precizie
inexorabilă încât, dacă procedăm corect, vom reuşi pe această cale să atragem spre noi, printr-o
întreagă suită de aparente "coincidenţe" (în realitate, inevitabile determinisme cauzale ce se vor
concretiza în fermecătoare sincronicităţi), o fiinţă umană care corespunde extraordinar de bine
imaginii ideale pe care ne-am creat-o anterior şi pe care am vizualizat-o constant.
În China Antică, părinţii potenţialilor viitori soţi făceau numeroase investigaţii (printre care
multe cu caracter ocult) înainte să accepte logodna celor doi. Aceste criterii nu ar trebui absolut
deloc ignorate nici în zilele noastre. Ei strângeau informaţii privind tendinţele generale ale familiei
persoanei cu care copilul lor urma să se căsătorească şi se foloseau în special de citirea simbolică a
caracteristicilor faciale, ca metodă străveche prin care se poate determina sănătatea şi personalitatea
individuală. Foloseau, de asemenea, Sistemul astrologie al Stelei Nordului pentru a determina soarta
viitorului cuplu. Totul era făcut cu dragoste şi înţelepciune, fără interese meschine, ceea ce
conducea adesea la crearea unor cupluri foarte Stabile, fericite, chiar ideale. În respectiva perioadă
istorică, guvernată de legile pline de bun simţ ale unei ştiinţe izvorâte din observaţii şi experienţe
milenare, s-au înregistrat foarte puţine divorţuri, deşi acestea erau pe atunci perfect libere.
Această metodă străveche de selecţie avea o serie de avantaje faţă de aşa-zisa autoselecţie
larg folosită în zilele noastre. Tradiţia taoistă consideră că riscul creării unui cuplu format din două
persoane care în realitate sunt incompatibile este considerabil diminuat dacă în prealabil se
realizează citirea simbolică a caracteristicilor faciale şi dacă sunt studiate compatibilităţile şi
incompatibilităţile astrologice. Evident, libertatea de a alege o fiinţă faţă de care resimţim profunde
afinităţi sufleteşti nu este absolut deloc ignorată, dar, în plus, cuplurile sunt astfel mult mai protejate
împotriva ameninţării dureroaselor conflicte şi despărţiri.
Sistemul astrologie al Stelei Nordului este un subiect mult prea vast pentru a putea fi analizat
- cel puţin deocamdată - în cadrul cursurilor noastre de YOGA integrală. Vom oferi totuşi câteva
criterii esenţiale în ceea ce priveşte analiza facială.

Analiza facială simbolică: determinarea intuitivă a caracteristicilor organelor sexuale,


aşa cum a fost revelată aceasta de taoismul sexual
Chiar şi în zilele noastre putem ţine cont de anumite recomandări şi tehnici oculte taoiste
pentru a obţine astfel o cunoaştere mai directă şi mai intimă a fiinţei iubite. Teoria taoistă susţine că,
în virtutea Principiului reflectării Totului în parte şi a părţii în Tot, chipul unei persoane ne
revelează aproape orice aspect referitor la fiinţa umană în cauză. Personalitatea completă a unei
fiinţe umane poate fi dezvăluită, prin corespondenţe şi reflectări tainice, aceluia care cunoaşte
tehnica iniţiatică taoistă a analizei faciale. În plus, mărimea şi forma vaginului ori a penisului pot fi
şi ele cunoscute anticipat prin examinarea feţei şi a degetelor, fapt foarte important, căci în cursurile
anterioare am precizat deja despre necesitatea compatibilităţii celor două organe sexuale. Spre
exemplu, din punctul de vedere al compatibilităţii amoroase, iubitul ideal al unei femei cu vaginul
adânc va fi în mod necesar un bărbat cu penisul lung, în timp ce o femeie cu vaginul larg va fi mult
mai satisfăcută amoros de către un bărbat cu penisul gros.
Iată cele câteva "chei" care ne oferă indicii preţioase referitoare la mărimea şi forma
penisului, corespondenţe care s-au dovedit adevărate în proporţie de 90%. Prin urmare, ele nu au un
caracter absolut şi, în plus, adesea mai multe date fiziologice şi morfologice trebuie coroborate cu
înţelepciune pentru a se obţine o evaluare corectă.

„Semnele” exterioare cu privire la dimensiunile penisului:


1. Nasul şi degetele lungi ale unui bărbat ne indică faptul că acesta are un penis lung.
2. În mod similar, nasul şi degetele scurte indică un penis scurt.
3. Nasul lung şi degetele scurte (sau invers) indică un penis de lungime medie.
4. Dimensiunea vârfului nasului indică grosimea penisului.
5. Forma penisului este, în general, similară formei degetului mare de la mână. Când acesta
are formă de „ciupercă", penisul va avea capul mare şi trunchiul subţire. Atunci când degetul mare
are o formă triunghiulară, ei corespunde unui penis de formă triunghiulară (trunchiul gros şi capul
ascuţit).
6. Buzele groase şi mari indică un penis mare.

„Cheile” referitoare la natura şi forma vaginului sunt cu mult mai numeroase:


1. O femeie cu gura mică şi cu degetele scurte are, de regulă, un vagin îngust şi scurt.
2. Buzele mari şi groase indică un vagin mare şi „cărnos".
3. Femeile cu ochii adânciţi în orbite au vaginul adânc.
4. La fel, în cazul femeilor cu pleoapele subţiri.
5. Femeile cu pleoape groase şi cărnoase au vaginul scurt. Vaginul este cu atât mai scurt cu
cât pleoapele sunt mai cărnoase.
6. Dacă femeia are ochii exoftalmici (foarte bombaţi), vaginul ei va fi încă şi mai scurt.
(Numeroşi bărbaţi aleg femeile cu vaginul scurt pentru că acesta le permite pătrunderea prin „cea
de-a doua poartă" a femeii, în uter.
7. Femeile mioape au, în general, un vagin adânc. Cu cât ochii sunt mai miopi, cu atât vaginul
va fi mai adânc.
8. Ochii mari şi lăcrimoşi indică un vagin mare şi foarte umed. Secreţiile vaginului, ca şi cele
ale ochilor, „izvorăsc" foarte rapid.
9. O femeie cu gura mare (lată) şi buze subţiri are un vagin îngust şi lung.
10. Buzele încreţite sau proeminente, ori structura oaselor mai proeminentă indică un vagin
elastic. El îşi poate modifica forma, pentru a fi mai mare sau mai mic, în funcţie de dimensiunea
penisului bărbatului, dar este cu siguranţă foarte umed, cald şi catifelat. El vibrează şi „tremură"
datorită energiei erotice exuberante şi este, în general, considerat de către bărbaţi ca fiind cel mai
savuros şi aducător de nesfârşite plăceri. Taoiştii îl numesc adesea „vaginul vorbitor".
11. O femeie dură, care nu-şi manifestă niciodată emoţiile, are, în mod corespunzător, vaginul
uscat şi tare.
12. Obrajii şi maxilarele înguste indică un vagin mic şi îndoit. Dacă el este doar puţin curbat,
nu vor fi nici un fel de probleme. Dacă însă curbura este foarte mare, va fi necesar un penis lung
pentru ca femeia să poată atinge orgasmul cervico-uterin.
13. Fruntea îngustă şi nasul turtit indică un vagin scurt şi larg.
14. Dacă oasele obrazului sunt proeminente (aşa-numitele „oase de văduvă"), femeia are
vaginul foarte adânc şi o dorinţă sexuală foarte puternică. Acest tip de femeie nu este preferată, în
general, căci se consideră că ea îşi „consumă" sau chiar îşi „devorează" din punct de vedere sexual
bărbatul iubit. Evident, aceste aspecte nu mai sunt valabile atunci când bărbatul a atins controlul
perfect asupra potenţialului său erotic.
15. Dacă femeia face gropiţe în obraji, aceasta arată că vaginul ei este foarte scurt, fiind
probabil chiar un vagin „cu două inele" sau, altfel spus, un vagin în care accesul la nivelul colului
uterin se realizează cu uşurinţă.

Prezentăm, în continuare, câteva „indicii” ale unor trăsături faciale care reprezintă semne
cu caracter erotic împărtăşite atât de către bărbaţi, cât şi de către femei:
1. Liniile de la colţul ochilor ne indică faptul că persoana respectivă are o puternică înclinaţie
sexuală şi că este uşor de abordat. Cu cât numărul liniilor este mai mare şi cu cât ele sunt mai adânc
gravate, cu atât mai mare este, de regulă, această înclinaţie erotică. În schimb, o persoană fără riduri
în această zonă manifestă, în general, o dorinţă sexuală redusă, sau chiar o tendinţă ascetică.
2. Cutele din jurul gurii indică, în mod similar, o puternică
dorinţă sexuală.
3. La fel, în cazul persoanelor cu o bărbie lungă, puternică.
Intensitatea forţei şi a atracţiei sexuale depinde de
combinaţia acestor ultime elemente, de numărul lor şi de cât de
pronunţate sunt ele. Totuşi, ele pot fi modificate întrucâtva şi prin
influenţa exercitată de celelalte trăsături ale personalităţii.

Preludiul amoros
În viziunea taoismului amoros, preludiul actului sexual
reprezintă o etapă absolut necesară şi foarte importantă în
amplificarea stării de intimitate şi pentru a se putea atinge apoi, în mod
firesc, în timpul fuziunii amoroase, o stare de profundă împlinire
euforică. În timpul preludiului, bărbatul şi femeia trebuie să îşi
asume succesiv rolul activ, YANG, dăruind cu generozitate şi
iubire plăceri cât mai rafinate celuilalt care atunci îşi asumă un rol
preponderent pasiv, Y1N, receptând stările de plăcere elevată.
Taoismul sexual revelează chiar existenţa unor aşa-zise
„meridiane ale preludiului amoros", care cuprind aproape toate
punctele importante în stimularea plăcerii amoroase. Unul dintre
aceste meridiane este meridianul Stomac ce porneşte din regiunea
ochilor, coboară prin zona gâtului, a mameloanelor şi trece apoi prin
regiunea canalului inghinal (chiar dacă meridianul Stomac îşi
continuă traseul şi mai departe de-a lungul piciorului, stimularea sa în
timpul preludiului amoros se opreşte în zona inghinală) (vezi Fig. 1).
Pentru început, bărbatul îşi asumă rolul activ, YANG. El o va
îmbrăţişa pe iubita sa cu mâna stângă, în timp ce cu degetele
mâinii drepte îi masează uşor, cu mişcări circulare, tandre,
clitorisul şi deschizătura vaginală. Simultan, -el o sărută delicat şi senzual, mângâind-o cu buzele, cu
limba şi chiar cu căldura pasională a respiraţiei, pe ochi, de fapt pe pleoapele închise şi în jurul
acestora, timp de câteva minute. Bărbatul continuă apoi aceleaşi gesturi senzuale de-a lungul
meridianului Stomac, coborând dinspre ochi spre obraji, apoi spre gură, spre ureche, spre gât, spre
piept ş.a.m.d. Odată ajuns la sân, el va trebui să-i sărute uşor sfârcul şi să realizeze cu buzele, care
vor fi atunci uşor umede, mişcări circulare în jurul acestuia. Apoi, realizând aceleaşi tandre şi
senzuale mângâieri, el coboară spre abdomen şi în sfârşit se opreşte în zona inghinală. După ce a
parcurs astfel întregul meridian pe partea stângă a trupului, bărbatul va trebui să reia aceleaşi gesturi
erotice stimulatoare şi pe „ramura" din partea dreaptă a meridianului Stomac.
După această primă parte a preludiului, urmează o a doua, în care este stimulat amoros
meridianul Rinichi. Partea din acest meridian care va fi stimulată în timpul preludiului amoros
începe cu punctul R 1 din talpa piciorului şi sfârşeşte la nivelul organelor genitale, trecând prin
partea interioară a piciorului (vezi Fig. 2); punctul R 1 (Fig. 3) se află pe meridianul Rinichi, la
unirea treimii anterioare cu cele două treimi posterioare ale tălpii piciorului, în fosa (adâncitura)
formată prin flectarea (îndoirea) degetelor. Punctele erotice stimulatoare de pe acest meridian sunt
activate pe rând, într-un mod similar celui descris anterior, prin sărutări, prin jocurile mângâietoare
ale limbii, prin căldura excitantă a respiraţiei, dar şi prin masarea acestora cu mâna. Astfel, se vor
parcurge succesiv cele două „ramuri" (NADI-uri) ale meridianului Rinichi, începând mai întâi cu
piciorul stâng.
Fiecare dintre aceste două părţi ale preludiului amoros ar trebui să dureze între 10 şi 20 de
minute. Iniţiaţii taoişti afirmă că, dacă preludiul este bine realizat, chiar şi numai această fază o
poate conduce pe femeie până la cel de-al 4-lea nivel al orgasmului. Dacă fuziunea amoroasă
propriu-zisă începe din acest punct de înaltă şi rafinată receptivitate erotică, femeia va atinge apoi cu
uşurinţă şi celelalte trepte sacre ale plăcerii până la cel suprem, al nouălea nivel al orgasmului. La
rândul ei, femeia poate folosi aceleaşi mijloace şi procedee pentru a dărui nebănuite plăceri
bărbatului, încă din timpul preludiului amoros.
O altă manieră tradiţională taoistă în care trebuie abordat preludiul amoros este următoarea:
se începe prin a mângâia delicat cu mâinile umerii iubitei, apoi braţele până la coate. Se revine la
umeri, apoi se mângâie gâtul şi apoi din nou zona claviculelor. În continuare, mângâierile coboară
spre sâni şi abdomen, până la YONI, unde se masează cu delicateţe clitorisul. Chiar dacă dorinţa şi
excitaţia sexuală sunt foarte puternice în această fază, penetrarea nu trebuie totuşi să aibă loc. Mai
întâi trebuie să fie recunoscute cele şase semne ale dorinţei care trebuie să apară atunci la fiinţa
iubită (semne care vor fi prezentate în cursul următor) şi abia după aceea se recomandă realizarea
penetrării, care atunci va trebui să fie medie şi nu totală. Când bărbatul va simţi declanşarea energiei
şi a căldurii, va trebui să penetreze în forţă şi în profunzime, pentru a dispersa căldura.
= VA URMA =
An 12 C 16
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
(continuare la cursul nr. 15, An 12)

Exerciţiul taoist al linguriţei


Acest exerciţiu iniţiatic taoist, în pofida simplităţii sale, ajută cuplul de îndrăgostiţi să atingă o
stare de relaxare şi armonie transfiguratoare, înainte de a începe fuziunea amoroasă propriu-zisă. În
prima parte a exerciţiului, cei doi iubiţi trebuie să se aşeze pe o parte şi să se îmbrăţişeze, unul dintre
ei (bărbatul la început) fiind cu faţa spre spatele femeii (vezi Fig. 1). Această postură a celor doi
iubiţi se aseamănă oarecum cu două linguriţe aranjate cu grijă într-un sertar. Persoana din spate
respiră uşor, suflând aerul cald al respiraţiei sale senzuale pe
gâtul fiinţei iubite. Este preferabil ca cei doi să respire la
unison. După un timp, ei vor ajunge să trăiască o stare de
fascinantă intimitate şi vor deveni atât de liniştiţi, încât îşi vor
putea auzi reciproc bătăile inimii. Opţional, după
aproximativ şapte minute, cei doi îşi pot schimba între ei
poziţiile şi repetă exerciţiul, în acest caz femeia fiind cea
care îmbrăţişează bărbatul.
În cea de-a doua etapă a sa, exerciţiul taoist al linguriţei presupune crearea, conştientizarea şi
amplificarea unei aure bioenergetice de calm profund şi infinită iubire în jurul cuplului astfel
îmbrăţişat. Pentru a se obţine mai uşor acest efect se pot folosi în mod suplimentar şi anumite lumini
discrete şi colorate (preferabil roşu şi violet), precum şi o muzică suavă şi relaxantă. Se recomandă
ca, în această a doua etapă, bărbatul să fie cel care îmbrăţişează femeia. Cei doi vor vizualiza că se
topesc în lumina divină a iubirii.
A treia etapă a tehnicii presupune atingerea unei stări de profundă fericire, pe acelaşi fond de
linişte lăuntrică şi iubire, care va face ca cei doi să renunţe spontan la toate gândurile obsesive, la
griji, tensiuni şi probleme. După atingerea acestei stări de intimă comuniune, însoţită de o relaxare
profundă, fizică, psihică şi mentală, cuplul poate începe fuziunea amoroasă propriu-zisă, eventual cu
aplicarea Seturilor de Nouă. Exerciţiul taoist al linguriţei poate fi de asemenea şi un excelent
preludiu la evocările taoiste amoroase de Dimineaţă sau de Seară.

CELE 64 DE ARTE SECRETE ALE AMORULUI TAOIST


Tradiţia antică taoistă afirmă că unul dintre scopurile principale ale numeroaselor arte şi
tehnici amoroase este acela de a dărui stări de fericire extatică şi trăiri pasionale spiritualizante din
ce în ce mai profunde fiinţei iubite cu care se realizează continenţă amoroasă în actul erotic
transfigurator şi sacru.
Unul dintre aspectele esenţiale care sunt prezentate în tratatele secrete străvechi despre
sublima artă de a face dragoste cu continenţă este acela că uniunea amoroasă propriu-zisă nu trebuie
să se realizeze înainte ca femeia să fie cuprinsă de o vie şi intensă plăcere erotică, urmare firească a
diferitelor tehnici şi metode (masaj, mângâieri, sărutări etc.) din perioada preludiului amoros. În
general vorbind, cele 6 semne care arată o mare excitaţie şi starea de intensă plăcere erotică la
femeie sunt următoarele: 1) întărirea clitorisului; 2) vibraţii ca nişte „frisoane" în tot corpul
(expresie a dinamizării energiei fundamentale KUNDALINI); 3) creşterea căldurii corporale; 4)
apariţia unor secreţii feminine abundente; 5) înroşirea feţei şi 6) fixitatea privirii.
Se afirmă de asemenea că, dacă bărbatul, dominat de porniri instinctive grosiere, forţează
femeia să facă dragoste cu el împotriva voinţei acesteia, el acţionează atunci precum fiinţele
inferioare şi va acumula astfel extrem de multă KARMA negativă.
Întrucât actul erotic plenar transfigurator nu implică doar obţinerea unei mari plăceri şi fericiri
extatice pentru femeie, ci în egală măsură acest sublim deziderat este valabil şi pentru bărbat, devine
evident faptul că atât femeile, cât şi bărbaţii trebuie să ajungă în mod gradat la cunoaşterea profundă
a celor 64 de arte secrete ale amorului transfigurator cu continenţă care deschid cu adevărat, pentru
orice fiinţă umană iniţiată, „porţile fericirii celeste". Obiectivul principal al celor 64 de arte ale
amorului transfigurator cu continenţă este, deci, acela de a stimula cât mai mult fantezia şi simţurile,
servindu-ne pentru aceasta de toate mijloacele adecvate care conduc la depăşirea frontierelor unui
act amoros banal, caracterizat de trăiri şi instincte comune. Astfel, unele zone ale corpului fizic, care
de cele mai multe ori rămân ignorate şi nu sunt atinse absolut deloc conştient în cadrul actului erotic
obişnuit, sunt acum mult sensibilizate şi armonios stimulate la maxim, graţie unei cunoaşteri
profunde care este expusă în detaliu, cu o minuţiozitate şi o precizie de-a dreptul ştiinţifică, în cadrul
celor 64 de arte secrete ale amorului taoist cu continenţă.
Un prim secret fundamental al acestui inestimabil ansamblu străvechi de cunoştinţe iniţiatice
referitoare la arta amorului este acela că cei doi iubiţi trebuie să contemple cu adorare şi
transfigurare şi în acelaşi timp să-şi stimuleze cu multă iubire şi gingăşie, unul altuia, pe rând, toate
cele nouă zone erogene importante care sunt menţionate de tratatele taoiste: 1) urechile; 2) gâtul; 3)
axilele (subsuoarele); 4) obrajii; 5) buzele; 6) coapsele; 7) zona plexului solar; 8) sânii şi 9) zona
vaginului (incluzând clitorisul) în cazul femeii, respectiv zona penisului (incluzând testiculele), în
cazul bărbatului. învăţăturile taoiste despre arta amorului afirmă că, pe lângă mângâierea acestor
zone (cu mâinile, cu buzele, cu limba sau cu alte părţi ale corpului), cei doi iubiţi trebuie să mai facă
uz şi de un întreg "arsenal" al gesturilor erotice, care implică gemetele, râsul, diferitele tipuri
excitante de interjecţii, aplicarea unor atingeri şi împingeri uşoare realizate cu palmele pe fese, pe
coapse sau pe mâini, a unor muşcături senzuale, foarte uşoare, sau a unor ciupituri excitante care
sunt realizate într-un mod delicat, totul fiind precum un joc viu şi plin de creativitate, caracterizat în
acelaşi timp şi de un erotism rafinat dar foarte pasional. Pentru a aprofunda şi mai mult plăcerea
care apare în actul amoros realizat întotdeauna cu continenţă, în acest sublim joc spontan se aplică
în plus şi cunoaşterea iniţiatică dobândită din cele 64 de arte ale amorului transfigurator cu
continenţă, care sunt împărţite în 8 secţiuni: 1) îmbrăţişările; 2) sărutările; 3) ciupiturile şi semnele
excitante uşoare, care sunt realizate pe piele; 4) muşcăturile senzuale delicate; 5) posturile amoroase
principale în uniunea sexuală dintre un bărbat şi o femeie care se iubesc; 6) manifestarea sunetelor
erotice; 7) gesturi şi acţiuni masculine, de tip YANG, care sunt realizate de către o femeie vitală şi
senzuală; 8) modalităţile distincte de fuziune amoroasă.
În celebrul tratat oriental KAMA SUTRA care, după cum se ştie, tratează aspectele legate de
arta amorului transfigurator extatic, înţeleptul Vatsyayana (care este autorul acestui text hindus,
foarte mult popularizat, despre arta erosului) afirmă că el interpretează „cele 64 de arte" mai mult în
sens metaforic decât literal, sugerând că această sintagmă vrea să sugereze faptul că există practic
foarte multe tehnici amoroase care trebuie cunoscute şi aplicate în cadrul angrenării amoroase
transfiguratoare realizată cu continenţă. Astfel, textul KAMA SUTRA este conceput în 7 secţiuni şi
36 de capitole. Vatsyayana a redactat această lucrare în aşa fel încât ea să cuprindă 64 de subiecte
distincte, care încep cu expunerea sintetică a conţinutului acestui tratat (KAMA SUTRA) şi se
termină cu prezentarea diferitelor metode de seducţie erotică şi a unor reţete afrodisiace bazate pe
diferite plante. Totuşi, în cadrul prezentării noastre, vom face o distincţie clară între „cele 64 de
arte" din KAMA SUTRA (care, la modul general, se referă şi la diversele cunoştinţe profane pe care
trebuie să le aibă o femeie aşa-zis-perfectă, începând, de pildă, cu abilitatea de a cânta şi sfârşind cu
dexteritatea de a practica gimnastica) şi „cele 64 de arte" secrete taoiste care se referă în mod strict
doar la aspectele iniţiatice ale actului amoros transfigurator realizat cu continenţă. Pe lângă cele 64
de arte ale amorului transfigurator cu continenţă, atât tradiţia taoistă, cât şi tradiţia tantrică hindusă
menţionează o a doua categorie de acţiuni erotice, care implică aşa-numitele „acţiuni incerte" (sau,
mai bine zis, opţionale). În continuare, vom realiza o expunere sintetică a tuturor acestor arte
străvechi iniţiatice ale amorului transfigurator cu continenţă.

Prima secţiune a Celor 64 de arte: Îmbrăţişările


Principalul obiectiv al îmbrăţişărilor şi „înlănţuirilor" cu mâinile, cu braţele şi chiar cu
picioarele între cei doi iubiţi este acela de a realiza o stimulare cât mai intensă a senzaţiilor erotice şi
de a produce astfel o eliminare a inhibiţiilor de natură erotică sau afectivă ce ar putea încă să mai
existe în această etapă a fuziunii amoroase. În conformitate cu descrierile tradiţionale taoiste, sunt
expuse opt forme principale de îmbrăţişări şi atingeri între doi iubiţi:
1) atingerea: cei doi iubiţi se ating unul de celălalt cu o totală naturaleţe şi spontaneitate,
aparent întâmplător, dar în realitate fiind animaţi de impulsul inspirator şi transfigurator al aspiraţiei
către o totală fuziune;
2) străpungerea: femeia se împinge cu sânii în spatele bărbatului iubit;
3) sprijinirea: bărbatul împinge uşor femeia în timp ce o sprijină de un perete şi îi muşcă
foarte uşor şi senzual obrazul sau umărul;
4) liana: sprijinindu-şi abdomenul de cel al femeii, bărbatul se împinge în sus;
5) urcatul în copac: fiind în picioare, aşezaţi faţă în faţă, femeia îşi pune piciorul stâng peste
piciorul drept al bărbatului, iar celălalt picior (piciorul drept al femeii) peste şoldul lui;
6) vântul care agită arborele de palmyra: în picioare şi presându-şi coapsele de cele ale
bărbatului, femeia îşi mişcă şi îşi agită trunchiul, privindu-l mereu în ochi pe iubitul ei;
7) drapelul în vânt: în picioare sau aşezaţi la sol, cei doi iubiţi se îmbrăţişează, ea înlănţuindu-
l cu picioarele la nivelul superior al coapselor şi atingându-şi sânii de pieptul său;
8) amestecarea apei cu laptele: cei doi iubiţi, fiind complet dezbrăcaţi, în pat, se îmbrăţişează
strâns şi pasional.

A doua secţiune a celor 64 de arte iniţiatice ale amorului transfigurator cu continenţă:


Sărutările
În taoismul amoros sunt menţionate nouă zone de mare receptivitate erotică, ce sunt cele mai
adecvate pentru a fi sărutate în timpul fuziunii amoroase cu continenţă. În cazul femeii, acestea sunt:
1) urechile; 2) gâtul; 3) obrajii; 4) axilele; 5) buzele; 6) coapsele; 7) zona plexului solar; 8) sânii şi
9) zona vaginului. În enumerarea sa din KAMA SUTRA, care, în pofida celebrităţii sale, rămâne
totuşi un tratat exoteric de popularizare a artei amorului oriental, Vatsyayana nu precizează zona
vaginului, justificând această omisiune prin faptul că nu toţi bărbaţii sunt dispuşi să accepte şi
sărutarea acestei zone. (În felul acesta el a vrut să facă lucrarea mult mai accesibilă şi pentru
persoanele pline de inhibiţii şi prejudecăţi aberante.) Mângâierile şi sărutările trebuie să aibă o
ordine de succesiune bine precizată în vederea trezirii şi direcţionării corecte a energiei erotice. Este
necesar ca ele să înceapă întotdeauna din partea superioară a trupului (umeri, axile), pentru a coborî
mai apoi, treptat, spre zona inferioară a trupului (plexul solar, coapse). Sărutările trezesc,
dinamizează şi concentrează forţa dorinţei şi a pasiunii erotice de aşa manieră încât mişcările celor
doi iubiţi devin cu repeziciune din ce în ce mai intense şi mai înfocate. Textele taoiste descriu în
mod succint opt forme principale de sărutări ale diferitelor zone ale trupului, care exprimă tot atâtea
modalităţi, mai mult sau mai puţin evidente, de angrenare în preludiul jocului amoros cu continenţă.

A treia secţiune a celor 64 de arte iniţiatice ale amorului transfigurator cu continenţă:


Ciupiturile şi uşoarele semne excitante care sunt realizate pe piele
Scopul acestor manifestări, în cadrul actului amoros, este acela de a amplifica şi mai mult
dorinţa erotică şi de a crea totodată un fel de „semnal excitator" pentru stimularea unei forme cu
totul deosebite de memorie, care se referă la evocarea plăcută şi intensă, din nou şi din nou, a unei
astfel de fuziuni amoroase, cu toate senzaţiile erotice beatifice savuroase şi cu emoţiile sale
transfiguratoare. Tradiţia taoistă afirmă că, în timpul aşa-zisei „lupte" aducătoare de extaz şi
efervescenţă pasională, expresie a unui joc liber, extrem de incitant dar totuşi mereu plin de
tandreţe, mai ales în timpul preludiului amoros, dacă cei doi iubiţi se ciupesc cu gingăşie şi îşi lasă
uşoare semne excitante cu unghiile, mai ales pe piept şi în creştetul capului, aceasta va avea ca
rezultat, în viitor, amintirea neobişnuit de clară, vie şi plăcută a experienţei lor intime excepţionale.
Ciupiturile şi semnele uşoare realizate cu unghiile pot avea diferite grade de intensitate: de la
atingerea uşoară a pielii cu vârfurile degetelor, până la ciupiturile delicate şi urmele vagi şi foarte
uşoare lăsate de unghii, specificându-se însă faptul că ele nu trebuie să fie niciodată, sub nici un
pretext, adânci sau dureroase. Coapsele, fesele şi sânii pot fi ciupite uşor cu unghiile. Pe ele pot fi
astfel lăsate uşoare şi discrete semne ale iubirii pasionale, dar axilele, penisul şi vaginul trebuie să
fie doar foarte uşor atinse şi ciupite în mod delicat, fără a utiliza unghiile. Textele taoiste precizează
în mod suplimentar faptul că, iniţial, în momentul atingerii trupurilor, este indicat să se ciupească
uşor mai întâi umerii şi coatele; apoi, când se apropie momentul penetrării vaginale, este bine să se
stimuleze astfel cu delicateţe sânii; în timpul actului amoros propriu-zis se recomandă să fie făcute
uşoare semne excitante cu unghiile pe fese şi şolduri. Unele femei foarte vitale şi cu un erotism
debordant adoră să fie ciupite, pişcate şi să li se lase asemenea uşoare semne incitante pe diferite
zone ale corpului lor, aceasta fiind chiar o condiţie importantă pentru dinamizarea extrem de
puternică a pasiunii şi a energiilor sexuale. Tradiţia tantrică hindusă precizează chiar că vederea
urmelor de uşoare pişcături sau muşcături pe sâni, pe gât, pe coapse etc. era considerată ca fiind o
sursă importantă de stimulare a imaginaţiei erotice, la care făceau apel chiar şi cei din aristocraţia
cea mai înaltă. Anumite forme foarte rafinate şi aluzive de seducţie implicau trimiterea unor cadouri
(cum ar fi, de exemplu, flori sau fructe) care erau acoperite cu uşoare urme de ciupituri sau
muşcături, ceea ce era de natură să contribuie o dată în plus la trezirea simţurilor şi a dorinţelor
erotice ale destinatarului.

A patra secţiune a celor 64 de arte iniţiatice ale amorului transfigurator cu continenţă:


Muşcăturile senzuale şi delicate
Atunci când pasionalitatea erotică dintre cei doi iubiţi creşte foarte mult, ei se mângâie
frenetic, îşi trec cu pasiune şi senzualitate degetele unul prin părul celuilalt şi îşi muşcă în mod
reciproc, cu senzualitate şi delicat, anumite zone ale trupului, având însă fiecare întotdeauna grijă să
nu producă niciodată nici cel mai mic fior de durere fiinţei iubite. Ca şi în cazul celorlalte secţiuni
anterioare, precum şi a celor care vor urma, există şi aici opt diviziuni sau forme specifice de
manifestare erotică, de la muşcăturile uşoare ale buzei inferioare a iubitei (sau, respectiv, a
iubitului), până la muşcăturile delicate pe fese şi pe coapse.
= VA URMA =

An 12 C 17
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ CUM
NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE TRANSFIGURATOARE,
REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O STARE DE IUBIRE PURĂ,
ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ MAI LUNGĂ ŞI MAI
SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI CELE 64 DE ARTE
SECRETE ALE AMORULUI TAOIST (continuare la cursul nr. 16, An 12)
A cincea secţiune a celor 64 de arte iniţiatice ale amorului transfigurator cu continenţă:
Posturile amoroase principale în uniunea sexuală dintre un bărbat şi o femeie care se iubesc
Spre deosebire de textul hindus KAMA SUTRA, în care la această secţiune sunt prezentate 8
posturi sexuale, tradiţia taoistă specifică foarte multe posturi şi variante ale acestora. De exemplu, în
general, sunt menţionate nu mai puţin de 20 de astfel de posturi amoroase, dintre care 8 sunt
considerate a fi principale, iar 12 secundare. În unele texte tradiţionale, mai întâi sunt expuse 4
dintre posturile amoroase secundare, apoi urmează cele 8 posturi amoroase fundamentale, iar după
aceea celelalte 8 posturi amoroase secundare. Potrivit concepţiei taoiste, actul amoros transfigurator
realizat întotdeauna cu continenţă trebuie să conţină o varietate de posturi amoroase care să
faciliteze dinamizarea cât mai intensă şi divin nuanţată a energiilor subtile ale cuplului respectiv,
precum şi amplificarea nenumăratelor valenţe ale dorinţei lor erotice. Sunt menţionate, astfel,
grupele principale de posturi amoroase în care bărbatul este deasupra, în care femeia este deasupra,
în care picioarele femeii sunt aşezate pe umerii bărbatului, în care cei doi iubiţi sunt aşezaţi pe o
parte, în care cei doi iubiţi sunt în picioare, în care poziţia lor este inversată etc. Atunci când în
timpul fuziunii amoroase intervine starea de oboseală, cei doi iubiţi trebuie să se odihnească,
atingându-şi frunţile, iar mai apoi, după ce această regenerare vitală şi repolarizare s-a produs, să
reînceapă şi mai frenetic jocul amoros pentru a trăi astfel plenar, la unison, plăcerea şi fericirea
extatică divină.

A şasea secţiune a celor 64 de arte iniţiatice ale amorului transfigurator cu continenţă:


Manifestarea sunetelor erotice
Tradiţia taoistă expune 8 forme distincte de sunete erotice pe care cei doi iubiţi le pot
manifesta în timpul fuziunii lor amoroase cu continenţă. Aceste sunete sunt asociate cu cele ale unor
specii de păsări: porumbelul, cucul, păunul, gâscă, prepeliţa, porumbiţa, precum şi cu sunetul
specific unei albine în stup. Interjecţiile erotice pe care femeia le exprimă în mod spontan sunt
întotdeauna în legătură cu diferitele grade de intensitate ale trăirii ei erotice, manifestându-se prin
suspine, gemete, diferite sunete întretăiate sau nearticulate, dar şi prin scurte propoziţii care evocă
starea ei de satisfacţie plenară, cum ar fi: „Ce fericire!", „E divin!" etc.
Uneori, intensitatea şi totodată profunzimea extraordinară a plăcerii şi fericirii extatice pe care
o resimte o fac să rostească aproape în mod inconştient cuvinte care exprimă în mod sintetic intuiţia
revelatoare a lui TAO sau, altfel spus, a Conştiinţei Unice, Eterne şi Omniprezente a lui Dumnezeu.

A şaptea secţiune a celor 64 de arte iniţiatice ale amorului transfigurator cu continenţă:


Gesturile şi acţiunile cu caracter masculin (de tip YANG) care pot să fie realizate de către o
femeie vitală şi senzuală
În timpul actului amoros transfigurator cu continenţă, inversarea posturii amoroase clasice
(sau, altfel spus, venirea femeii deasupra bărbatului) este considerată de tradiţia taoistă ca fiind
propice mai ales pentru femeile foarte pasionale, dar de asemenea şi pentru acei bărbaţi care sunt
acvitalizaţi, obosiţi sau obezi. Această postură amoroasă este cunoscută ca fiind cea în care femeia
îşi asumă rolul preponderent activ, YANG, şi „înlocuieşte" astfel activitatea şi mişcările bărbatului.
Totuşi, taoismul afirmă că această postură amoroasă trebuie evitată atunci când cuplul doreşte să
aibă un copil sau când femeia este deja însărcinată.

A opta secţiune a celor 64 de arte iniţiatice ale amorului transfigurator cu continenţă:


Modalităţile distincte de fuziune amoroasă
În cadrul textului hindus KAMA SUTRA despre arta amorului oriental, în secţiunea a doua a
lucrării, consacrată uniunii amoroase, în al nouălea capitol se oferă recomandări cu privire la amorul
oral, AUPARISHTAKA, însă unele tratate din tradiţia taoistă înlocuiesc această modalitate de a
realiza fuziunea erotică prin prezentarea posturilor amoroase care sunt specifice penetrării pe la
spate a femeii. Menţionăm faptul că aceste modalităţi nu se referă la amorul anal, ci tot la penetrarea
vaginală. Tradiţia taoistă specifică faptul că aceste modalităţi de penetrare pe la spate (dintre care 8
sunt principale) au scopul de a amplifica foarte mult plăcerea femeii şi trăirile ei orgasmice.

Elemente esoterice suplimentare, din tradiţia secretă taoistă, referitoare la practica


fuziunii amoroase transfiguratoare, realizată întotdeauna cu continenţă
Aşa cum precizam anterior, în multe dintre textele taoiste care tratează subiectul artei
amorului transfigurator cu continenţă se specifică în mod repetat că unul dintre scopurile principale,
sau chiar dezideratul principal al uniunii amoroase, este acela de a oferi femeii iubite o stare de
împlinire plenară pe toate planurile: erotic, afectiv, mental şi spiritual. Aceasta reprezintă însă o
modalitate de a oculta anumite adevăruri mai profunde, deoarece acele persoane care sunt în mod
real iniţiate în tainele spiritualităţii taoiste vor înţelege faptul că această stare extatică, cu adevărat
plenară, pe care ajunge să o trăiască femeia în timpul actului amoros, implică practic întotdeauna
(graţie manifestării unor ample şi complexe procese de rezonanţă) o trăire analoagă, ca intensitate şi
profunzime, din partea bărbatului (trăire care este totuşi nuanţată şi receptată într-o multitudine de
forme de expresie, în funcţie de caracteristicile specifice individualităţii celor doi iubiţi).
Taoismul sexual, la fel ca şi tantrismul, afirmă că actul amoros transfigurator realizat
întotdeauna cu continenţă nu reprezintă nicidecum un act mecanic, o „gimnastică" a celor două
trupuri (al bărbatului şi al femeii) care etalează atunci diferite tehnici posturale, oricât ar fi acestea
de complexe. Dimpotrivă, uniunea amoroasă transfiguratoare, realizată întotdeauna cu continenţă,
trebuie înţeleasă în primul rând ca o experienţă totală, atât a trupului, cât şi a sufletului. În această
direcţie, este interesant să menţionăm exemplul sugestiv al unui mare maestru al artei taoiste a
amorului. Dintr-o anumită perspectivă, el compară stilul mecanic dar lipsit de o autentică trăire
interioară al unora care practică arta amorului cu continenţă cu dexteritatea şi tehnica remarcabilă pe
care le-a obţinut un pianist după mulţi ani de antrenament. Totuşi, pentru a accede la starea de extaz
divin a fuziunii în TAO sau, altfel spus, în Conştiinţa Supremă a lui Dumnezeu, în timpul angrenării
amoroase cu continenţă trebuie să fie în mod transfigurator integrate cele mai profunde dimensiuni
ale sufletului şi simţirii noastre. În cazul pianistului din exemplul oferit anterior, este clar că acesta
va deveni un artist autentic numai atunci când va îmbina într-un mod desăvârşit tehnica îndelung
exersată cu imaginaţia elevată şi cu simţirea sa profund inspiratoare.
Aşadar, în virtutea revelaţiilor făcute până acum cu privire la taoismul amoros, devine evident
faptul că această concepţie referitoare la actul erotic cu adevărat divin este asemănătoare concepţiei
tantrice, în care armonia aspectelor fizice este mereu asociată profundei armonii sufleteşti şi
spirituale. Pentru obţinerea acestui divin deziderat, am văzut că tratatele taoiste recomandă o serie
întreagă de tehnici şi procedee, multe dintre ele fiind foarte asemănătoare cu cele din practica
YOGA; Astfel, taoismul pune accentul, de asemenea, asupra importanţei practicării tehnicilor de
control al suflului, afirmând că respiraţia ritmică (care implică inspiraţia, retenţia pe plin şi expiraţia
suflului, împreună cu conştientizarea dimensiunilor şi efectelor subtile ale actului respirator
conştient realizat) este esenţială pentru menţinerea stării de sănătate perfectă a structurilor noastre
fizice şi subtile şi că, de asemenea, ritmarea suflului joacă un rol foarte important în aproape toate
stările noastre meditative. De aceea, înaintea începerii jocului amoros este bine ca cei doi iubiţi să
practice un anumit interval de timp, la unison, diferite tehnici specifice de PRANAYAMA. Aceasta
va avea ca rezultat crearea unei punţi energetice rezonante de legătură între structurile lor subtile şi
sufleteşti, făcând, de asemenea, ca voinţa lor benefic orientată să acţioneze atunci la unison.
În plus, în taoismul amoros se afirmă că este necesar să se ia în consideraţie anumite elemente
de ordin practic a căror ignorare (chiar dacă ele ar putea, la prima vedere, să pară doar nişte simple
amănunte) conduce adesea la penibile eşecuri. Aceste aspecte adiacente sunt: temperatura
ambientală (deoarece în camera respectivă nu trebuie să fie nici prea cald, dar nici prea rece), faptul
de a nu începe jocul amoros cu stomacul prea plin (după o masă copioasă) sau, dimpotrivă, cu
stomacul gol (când se resimte o acută senzaţie de foame), sau faptul ca mişcările senzuale ale celor
doi iubiţi în timpul actului amoros să nu fie nici prea rapide, şi nici prea profunde, în această
direcţie, maeştrii taoişti în arta amorului transfigurator cu continenţă au stabilit cu o rigoare aproape
ştiinţifică diferitele modalităţi de penetrare a yoni-ului femeii de către lingamul bărbatului,
profunzimea acestor penetrări, precum şi variaţiile sau ritmurile de mişcare a bazinului şi a
coapselor celor doi iubiţi.
În ceea ce priveşte penetrările, pe lângă noţiunile ezoterice cu privire la Seturile de Nouă, sunt
definite şase moduri principale în care acestea (penetrările) pot fi realizate:
1) „sceptrul de jad" (lingamul) pătrunde în „peştera misterioasă" (yoni) şi avansează lent către
capătul ei, mişcându-se astfel ritmic, din ce în ce mai adânc, până când se atinge, treptat,
profunzimea-maximă.
2) lingamul este frecat în sus şi în jos la intrarea „peşterii misterelor" (yoni-ul) (sau această
intrare este lovită în mod delicat de către lingamul în erecţie) până când este descoperit „cuţitul
adorat" (clitorisul), întocmai cum - folosind o metaforă a artei taoiste a amorului - un minereu
preţios este lovit din nou şi din nou până când el se sparge şi se ajunge astfel la miezul lui din jad
pur.
3) lovirea ceva mai puternică a clitorisului realizată de bărbat cu lingamul său în erecţie,
întocmai cum mojarul loveşte substanţa din bol pentru a se obţine pulberea.
4) lingamul realizează mai multe penetrări de adâncime medie, după care el loveşte delicat
labiile mari (în stânga şi în dreapta) ale vulvei.
5) „sceptrul de jad" (lingamul) este împins puţin în interiorul „porţii de jad" (yoni) şi apoi el
este retras, realizându-se mai multe astfel de penetrări superficiale şi lente.
6) „sceptrul de jad" (lingamul) şi „poarta de jad" (yoni) se întâlnesc tumultuos, ca două
avalanşe de zăpadă care se amestecă în căderea lor de pe munte.
În ceea ce priveşte profunzimea penetrărilor, tradiţia taoistă citează adesea dialogul celebru
dintre miticul împărat Galben care îi cere sfatul în această direcţie lui Sou-Nu, faimoasa curtezană
iniţiată în tainele amorului transfigurator cu continenţă, astfel încât, prin intermediul acestuia (al
amorului transfigurator realizat întotdeauna cu continenţă), să se obţină cât mai multe rezultate
benefice şi transformări spirituale. Sou-Nu îi explică împăratului Galben o primă regulă de bun simţ,
din păcate însă deseori ignorată, şi anume că bărbatul va trebui să îşi dezvolte starea de empatie şi să
ţină seama atunci de reacţiile erotice pe care le are femeia şi, în funcţie de acestea, să utilizeze
metoda cea mai adecvată. De pildă, ritmul celor nouă penetrări superficiale, care sunt urmate de o
penetrare profundă (a zecea) constituie fără îndoială una dintre cele mai bune metode de a iniţia
fuziunea amoroasă. Mişcările nu trebuie să fie nici prea rapide, dar nici prea lente.
Expresiile care sunt folosite în textele taoiste sunt pe cât de încântătoare şi romantice, pe atât
de ermetice pentru un necunoscător al tainelor amorului sacru. De exemplu: „...atunci trebuie
realizate mai multe penetrări până la Coarda lui Luth, apoi câteva lovituri puternice împotriva
Dinţilor Castelului de Apă..." Aceste denumiri semnifică, în realitate, în acest context, diferitele
profunzimi ale vaginului femeii. Astfel, cu privire la arta amorului transfigurator cu continenţă,
tradiţia taoistă distinge existenţa în interiorul vaginului femeii a nu mai puţin de opt asemenea „văi"
sau, altfel spus, zone erogene cu proprietăţi specifice, capabile să inducă stări distincte de extaz
amoros:
1) Coarda lui Luth, care se află la o distanţă de aproximativ 2,5 cm de intrarea în vagin.
2) Dinţii Castelului de Apă, care se află la o distanţă de aproximativ 5 cm de intrarea în vagin.
3) Izvorul (Pârâiaşul), care se află la o distanţă de aproximativ 7,5 cm de intrarea în vagin.
4) Perla Neagră, care se află la o distanţă de aproximativ 10 cm de intrarea în vagin.
5) Proprietatea Văii, care se află la o distanţă de aproximativ 12,5 cm de intrarea în vagin.
6) Camera Profundă, care se află la o distanţă de aproximativ 15 cm de intrarea în vagin.
7) Poarta Interioară, care se află la o distanţă de aproximativ 17,5 cm de intrarea în vagin.
8) Polul Nord, care se află la o distanţă de aproximativ 20 cm de intrarea în vagin.
În ceea ce priveşte metoda celor nouă penetrări superficiale care sunt urmate de o penetrare
profundă, mai precizăm, în mod suplimentar, şi faptul că taoismul recomandă ca fiecare pătrundere
să fie coordonată cu respiraţia (sau, cu alte cuvinte, cu suflul bărbatului). Penetrările superficiale
sunt considerate cele care se situează între Coarda lui Luth (2,5 cm) şi Izvor (Pârâiaş) (7,5 cm), iar
penetrările mai profunde sunt cele care se situează între Perla Neagră (10 cm) şi Proprietatea Văii
(12,5 cm). Textele taoiste indică şi alte tipuri distincte de realizare a penetrărilor, scopul unor astfel
de clasificări fiind acela de a crea, în cadrul jocului sacru amoros, nelimitate posibilităţi de variaţie a
stilului, a poziţiilor amoroase etc. Profunde sau superficiale, lente sau rapide, directe sau oblice,
penetrările nu trebuie în nici un caz să rămână aceleaşi pe durata jocului amoros, deoarece fiecare
tip sau modalitate de penetrare îşi are propriile sale efecte şi caracteristici.
Variaţia ritmului şi diversitatea posturilor amoroase care sunt abordate sunt esenţiale pentru
stimularea sinergică şi rafinarea plăcerii erotice sau, cu alte cuvinte, a libidoului şi pentru
aprofundarea pasiunii care este atunci trăită cu o intensitate paroxistică. De exemplu, o altă
clasificare mai generală a posturilor amoroase, realizată de către anumiţi maeştri taoişti, indică 4
posturi amoroase fundamentale şi 26 de variaţiuni ale acestora. Cele 4 posturi amoroase (sau, mai
bine zis, grupe de posturi amoroase) sunt:
1) Postura îngustă (bărbatul este deasupra femeii) (Fig. 1).
2) Cornul Licornului (femeia este deasupra bărbatului) (Fig. 2).
3) Îmbrăţişarea intimă (postura în care bărbatul şi femeia se află faţă în faţă, aşezaţi pe o
parte) (Fig. 3).
4) Peştele care se dăruieşte Soarelui (postura amoroasă în care cei doi iubiţi se aşează pe o
parte, iar femeia este cu spatele la bărbat (Fig. 4). Cei doi iubiţi pot aborda această postură amoroasă
fiind întinşi fie pe partea stângă, fie pe partea dreaptă. Denumirea este valabilă şi pentru postura
amoroasă în care femeia este întinsă cu faţa în jos, iar bărbatul se află deasupra ei).
În ceea ce priveşte variaţiunile acestor grupe de posturi amoroase, ele sunt practic
nenumărate, căci nu depind decât de imaginaţia creatoare a cuplului şi de caracteristicile mediului
ambiant.

= VA URMA =

An 12 C 18
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRĂ LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
(continuare la cursul nr. 17, An 12)

Aspecte esoterice referitoare la fluidul esenţial regenerator în tradiţia taoistă se consideră că


fluidul vital esenţial al corpului fizic uman este sângele, iar esenţa sângelui o reprezintă aşa-numitul
fluid regenerator care se află în strânsă legătură cu energia noastră sexuală. Întreaga noastră condiţie
şi sănătate fizică, claritatea noastră mentală, puterea de judecată etc., depind de acest fluid esenţial.
Atunci când bărbatul sau femeia se confruntă cu anumite boli grave, ori atunci când sunt întreţinute
în mod repetat relaţii sexuale, lipsite de fundamentul iubirii, cu prostituate sau cu fiinţe foarte
devitalizate, menţinerea într-o condiţie energetică optimă a acestui fluid regenerator esenţial este
grav perturbată, acest fapt având repercusiuni directe (mai mult sau mai puţin evidente). În general
vorbind, astfel de cupluri (chiar şi dacă doar unul dintre cei doi se confruntă cu astfel de probleme)
nu pot concepe copii, iar dacă totuşi aceasta se petrece, atunci copilul fie moare prematur, fie se va
confrunta cu afecţiuni severe, în special la nivelul corpului său fizic.
Observarea atentă a naturii ne-a revelat faptul că, adeseori, dacă două lucruri se ating, se
ciocnesc sau se lovesc cu putere, rezultatul acestei „confruntări" va fi generarea unui anumit tip de
esenţă. De exemplu, atunci când doi nori se întrepătrund în timpul unei furtuni, sau când două beţe
de lemn uscat sunt frecate îndelung, rezultatul final va fi acela al apariţiei unei manifestări
luminoase, având natura focului. Tot astfel, se ştie că untul reprezintă (dintr-un anumit punct de
vedere) însăşi esenţa laptelui, însă, pe de altă parte, atunci când nu se acţionează în mod efectiv
pentru obţinerea lui, se spune că untul se găseşte într-o stare potenţială - sau, altfel spus, latentă - în
interiorul laptelui. Totuşi, atunci când laptele este „bătut" sau agitat în mod corespunzător în
interiorul unui vas, acţiunea de „batere" şi căldura care este astfel generată au ca efect final
separarea gradată a esenţei laptelui, care este untul. În mod asemănător, „fluidul regenerator"
reprezintă esenţa sângelui. El se află în acesta (în sânge) într-o formă potenţială. Astfel, taoismul
afirmă că, dacă, prin analogie cu exemplul laptelui, sângele este „bătut" (sau, cu alte cuvinte, el este
„activat") în timpul fuziunii amoroase realizată cu continenţă, dintre un bărbat şi o femeie care se
iubesc, puterea din ce în ce mai intensă a pasiunii lor „încălzeşte" sângele şi, întocmai precum untul
„apare" din lapte, tot astfel în corpul uman va lua naştere „chintesenţa sângelui", care este aşa-
numitul fluid regenerator esenţial.
Pentru a accentua importanţa acestuia, tradiţia taoistă afirmă că şapte „picături” de hrană
esenţială produc o picătură de sânge şi că o cană de sânge conţine o singură picătură de fluid
regenerator. La modul general vorbind, în ceea ce priveşte forma exterioară, nu există diferenţe
semnificative între trupul unei femei şi cel ai unui bărbat. Astfel, nu există nimic cu care bărbatul să
fie înzestrat şi care să nu se regăsească într-o anumită măsură reflectat şi în corpul femeii. Chiar şi
penisul şi testiculele bărbatului au corespondenţa lor omoloagă în cazul organelor sexuale feminine.
Astfel, lingamului îi corespunde, în corpul femeii, clitorisul. În timpul actului amoros, acesta se
întăreşte şi se măreşte, procesul fiind asemănător cu cel al erecţiei lingamului, la bărbaţi. Cele două
părţi ale pielii scrotului au ca echivalent, în cazul femeii, pereţii vaginali. Pe de altă parte, cercetările
medicale au ajuns la concluzia că bărbatul deţine la nivelul stomacului un fel de matrice organică ce
este capabilă să provoace, în anumite momente sau pentru anumite perioade de timp, umflarea
uşoară a sânilor (la bărbaţi). De asemenea, lingamul este străbătut prin mijloc de un canal care este
similar canalului vaginal.
Este cunoscut cazul unei anumite comunităţi din Pakistan, care trăieşte în regiunea Lotiyana
de pe valea Indusului. Femeile din această zonă sunt foarte pasionale. Clitorisul lor este gigantic
(prin raport cu mărimea medie a unui clitoris), depăşind cu mult labiile vaginale şi având
aproximativ dimensiunile unui lingam de mărime mică. De aceea, multe dintre aceste femei sunt
chiar capabile să întreţină raporturi amoroase reciproce, ca în cazul unui cuplu (format dintr-un
bărbat şi o femeie). Prin urmare, atât în cazul femeii, cât şi în cazul bărbatului, trăsăturile feminine
şi masculine sunt deopotrivă prezente, însă caracteristicile fizice precum şi intensitatea şi
specificitatea pasionalităţii amoroase sunt determinate mai ales de predominanţa uneia sau a alteia
dintre aceste trăsături.
În general vorbind, în cazul bărbatului pasionalitatea este relativ uşor de stimulat în timpul
angrenării erotice, însă în cazul femeii reacţia erotică este mult mai lentă, implicând o complexă
interacţiune organică şi subtilă a mai multor zone ale fiinţei sale.
În ceea ce priveşte femeia, orgasmul ei cuprinde practic întregul trup şi nu poate fi localizat şi
identificat într-o singură regiune. În general, toate zonele interioare şi exterioare ale părţilor aşa-zis
„intime" ale femeii (sânii, regiunea de sub ombilic, coapsele, interiorul vaginului, fesele) sunt atunci
impregnate de energia plăcerii şi a fericirii erotice. Tocmai de aceea se afirmă adeseori că întregul
trup al femeii reprezintă, în realitate, un imens organ sexual al plăcerii erotice rafinate.
Unele şcoli tantrice şi taoiste afirmă că, de la începutul şi până la sfârşitul fuziunii amoroase
şi uneori chiar şi mult timp după aceea, orice femeie senzuală, trezită erotic, secretă în permanenţă,
la nivel vaginal, un fluid regenerator. Mai mult decât atât, taoismul afirmă faptul că, prin focalizarea
conştiinţei noastre oriunde în corpul fizic, nervii organului respectiv se vor activa, ceea ce va atrage
după sine o mai mare forţă energetică şi implicit o dinamizare suplimentară a fluidelor noastre
lăuntrice. De pildă, dacă ne este foame şi privim un fel delicios de mâncare, în mod automat
glandele noastre salivare se vor activa corespunzător, producând mai multă salivă. Deopotrivă,
fericirea profundă şi tristeţea copleşitoare, precum şi multe alte stări emoţionale intense, determină
de cele mai multe ori apariţia lacrimilor în ochi.
Acelaşi principiu face ca, atunci când o femeie este cuprinsă de pasiune erotică, fluidul ei
feminin esenţial să intre într-o stare specifică de „efervescenţă", care îi dinamizează astfel, la rândul
său, întreaga fiinţă. Dacă însă anumite sentimente puternice care se manifestă în fiinţa noastră sunt
oprite, reprimate sau, altfel spus, dacă ele sunt blocate în mod ferm să-şi urmeze cursul lor firesc de
exteriorizare, atunci energia lor subtilă specifică se va îndrepta către diferite zone ale fiinţei, aflate
în legătură cu centrii inferiori de forţă sau către zona inimii, având în vedere faptul că aceasta
reprezintă, la nivel subtil, un veritabil centru al sentimentelor. Aşa se explică, de pildă, faptul că
aproape toţi cei care preferă să trăiască în solitudine, refuzând contactul cu oamenii, sau care îşi
impun prin forţa proprie a voinţei lor egotice un anumit regim emoţional restrictiv, fără a exista
totuşi în cazul acestora absolut deloc o perspectivă spirituală autentică, suferă de un exces de
energie vitală care, dacă nu este sublimată şi nici distribuită în mod armonios, poate produce grave
perturbări în primul rând la nivelul inimii.
Pe măsură ce fluidul specific erotic feminin este creat şi emis în timpul angrenării amoroase,
vaginul devine din ce în ce mai lubrefiat, iar femeia savurează o plăcere din ce în ce mai mare, care
cuprinde şi impregnează, la nivel fizic, fiecare celulă a fiinţei sale.
Învăţăturile taoiste cu privire la arta amorului transfigurator cu continenţă afirmă că reacţiile
fiziologice şi subtile ale bărbatului şi ale femeii diferă în ceea ce priveşte crearea şi manifestarea
fluidului vital regenerator. Pe de altă parte, deşi în timpul angrenării amoroase femeia produce multe
secreţii vaginale, nu toate dintre acestea sunt totuşi de natura fluidului vital regenerator.
În cazul unui cuplu care nu realizează continenţă sexuală şi care, de pildă, face dragoste de
mai multe ori, succesiv, pe parcursul unei nopţi, la prima angrenare amoroasă fluidul subtil
regenerator al bărbatului (şi, în strânsă legătură cu acesta, sămânţa lui virilă, sperma) este emis
repede, deoarece atunci pasiunea sa erotică şi, implicit, energia amoroasă este foarte intensă. În
cazul femeii însă, adeseori anumite aspecte tainice legate de manifestările fluidului său regenerator
se prezintă invers; astfel, mai ales dacă preludiul nu s-a realizat într-un mod adecvat, la prima
fuziune amoroasă dorinţa ei erotică poate fi uneori mică sau cel mult de intensitate medie, însă ea se
va amplifica apoi din ce în ce mai mult, pe măsură ce cuplul se angrenează în jocurile amoroase
următoare.
Prin urmare, acei bărbaţi înţelepţi care nu emit niciodată (prin ejaculare) sperma şi care, în
consecinţă, nu îşi risipesc fluidul regenerator, deci cei care practică cu succes continenţă sexuală,
dobândesc aşa-numita „putere falică" impresionantă din perspectiva oamenilor ignoranţi, expresie a
acumulării armonioase şi constante a potenţialului erotic, fiind astfel capabili, de asemenea, să ofere
iubitei lor o imensă putere erotică extaziantă rezultată din conjugarea dintre tensiunea polară şi
intensitatea amoroasă a fuziunii lor profunde.
În consecinţă, femeile devin mult mai pasionale, se dăruiesc, iubesc şi se angrenează din ce în
ce mai mult (atât din punct de vedere emoţional, cât şi din punct de vedere erotic) pe măsură ce
actul amoros cu continenţă se prelungeşte, potenţând starea de extaz. Faptul că cei doi iubiţi ajung
astfel să trăiască nenumărate stări inefabile de orgasm îi pune atunci în rezonanţă cu infinitele
energii înălţătoare şi pure ale extazului lui Dumnezeu (ANANDA), iar acest tainic fenomen este de
natură să le amplifice şi mai mult dorinţa de a face dragoste şi de a se topi reciproc în iubire. Totuşi,
este bine să precizăm că cei doi iubiţi nu trebuie să fie preocupaţi în mod egotic doar de obţinerea
orgasmului, sau să-şi imagineze că actul amoros nu reprezintă altceva decât un „mijloc" de a atinge
starea de orgasm. O astfel de atitudine limitată, lipsită de o perspectivă spirituală veritabilă, este
profund distructivă, în special la nivel afectiv, şi ea poate chiar să determine, în timp, apariţia unui
blocaj energetic şi emoţional între cele două fiinţe umane care alcătuiesc cuplul respectiv. Pe de altă
parte, acele cupluri binecuvântate şi preafericite care realizează perfect continenţă sexuală şi care
cunosc trăirile inefabile şi deosebit de intense ale stării de orgasm, dar care totodată nu sunt ataşate
de atingerea acestora (cu alte cuvinte, nu le privesc ca fiind un scop în sine), vor fi capabile să
experimenteze aspecte mult mai profunde, deopotrivă arhetipale, cosmice şi extatice ale artei
amorului transfigurator cu continenţă.
Învăţăturile taoiste revelează, în această direcţie, o altă cheie tainică, deosebit de valoroasă
pentru cei care o înţeleg şi ştiu să o aplice cu succes, şi anume că, pentru a realiza culmi din ce în ce
mai înalte ale trăirii orgasmatice, trebuie „construit" sau, altfel spus, înălţat mai întâi „edificiul"
plăcerii extatice. Acest grandios „edificiu" interior, care înnobilează şi transfigurează orice trăire şi
orice gând propriu, se realizează mai ales atunci când cei doi iubiţi, având mişcări line şi unduitoare
(ca într-un sui-generis dans erotic) se apropie de cât mai multe ori succesiv de starea de orgasm, însă
nu trăiesc niciodată orgasmul cu ejaculare (bărbatul) sau cu descărcare (femeia) (prin urmare, cei
doi se apropie dar nu depăşesc niciodată acel punct de „non-retur" de pe curba plăcerii amoroase).
Dacă este cazul, ei se vor opri un timp scurt (în care pot realiza amândoi contracţiile indicate în
cadrul Exerciţiului Căprioarei), după care vor reîncepe „dansul" amoros de la un nivel energetic
mult amplificat.
Trăirea plenară transfiguratoare şi cosmizată a stării de orgasm fără ejaculare (în cazul
bărbatului) sau fără descărcare (în cazul femeii) pe multiplele niveluri şi dimensiuni ale fiinţei celor
doi iubiţi trebuie să fie însă precedată de încetarea mişcărilor senzuale şi lente de „dans erotic",
chiar înainte de apariţia propriu-zisă a orgasmului, în acele momente, este necesar ca ei să inspire
cât mai profund, pe nas, şi să vizualizeze cum întreaga energie subtilă, care este atunci angrenată în
trăirea pe care o au, se răspândeşte în întregul trup, hrănind fiecare celulă a sa şi determinând în
fiinţa lor experienţa profundă a iubirii complet detaşate şi a stării de unicitate divină.
Realizând această tehnică relativ simplă de cel puţin 4-5 ori succesiv, cei doi îndrăgostiţi vor
fi capabili să experimenteze la un moment dat (amândoi simultan ori fiecare pe rând) o stare chiar şi
mai profundă, cosmică, de orgasm, copleşitoare prin intensitatea şi bogăţia ei subtilă. În acele
fascinante momente, în care toate barierele conştiinţei lor individuale se năruie, este foarte indicat să
se aplice ASHWINI MUDRA şi MULA BANDHA (în general vorbind, să se contracte întreg
planşeul muşchilor pubococcigieni) şi să se vizualizeze simultan, cu putere, ascensiunea energiei
erotice subtile luminoase pe SUSHUMNA NADI, până la nivelul creştetului capului,
SAHASHRARA.

Etica spirituală taoistă a amorului transfigurator şi a iubirii desăvârşite


În principalele texte ale înţelepciunii taoiste, care tratează subiectul jocului amoros
transfigurator cu continenţă, sunt precizate diferitele aspecte care se constituie în ceea ce vom numi
etica amorului în cuplu. Aceasta se referă mai ales la eliminarea tendinţei de a nega, de a ignora sau
de a nu lua în consideraţie faptele şi acţiunile care generează suferinţa fizică şi psihică a fiinţei
iubite împreună cu care realizăm un cuplu. În principiu, această morală a conduitei în relaţia
amoroasă de cuplu este fundamentată pe o totală libertate corect înţeleasă, pe care cei doi şi-o
acordă reciproc, pe lipsa constrângerii dominatoare (sau a restricţiilor egotice), a pretenţiilor absurde
sau a solicitărilor egoiste de tot felul şi a minciunii. Etica amoroasă a taoismului face deci apel la
respectul reciproc între cei doi iubiţi, respect care apare în mod firesc într-o relaţie de cuplu
armonioasă ce manifestă mereu spontaneitate, încredere bazată pe iubire necondiţionată şi bună
dispoziţie. În continuare vom analiza, pe scurt, aspectele cele mai importante ale eticii amorului
transfigurator într-o relaţie de cuplu.
1) Niciodată nu trebuie să se nege sau să se ignore anumite aspecte fundamentale (cum
sunt cele de natură sexuală) care apar sau care există în mod firesc în relaţia dintre un bărbat
şi o femeie care se iubesc.
Unul dintre aceste aspecte fundamentale (care adeseori este ignorat cu bună ştiinţă de
diferitele religii ale lumii) este acela că atracţia de natură erotică dintre bărbat şi femeie se află la
baza însăşi a existenţei rasei umane. În conformitate cu ideologia majorităţii curentelor religioase,
adepţii acestora preferă adeseori viaţa în solitudine (de pildă, călugării creştini, budişti etc.) sau,
dacă totuşi ei continuă să trăiască în mijlocul societăţii, adoptă un stil de viaţă care exclude cu
obstinaţie orice formă de interacţiune sexuală sau relaţie amoroasă. Cu toate acestea, nu trebuie să
uităm nici o clipă faptul că, în ultimă instanţă, fiecare fiinţă umană care există pe această planetă a
venit pe lume în urma unui act de procreaţie, care, în mod evident, a implicat o relaţie de natură
sexuală între un bărbat şi o femeie.
Scrierile taoiste tradiţionale comentează acest aspect cu o evidentă ironie: „Textele hinduse
afirmă faptul că brahmanii (sacerdoţii, casta cea mai înaltă din hinduism) s-au născut din gura lui
Brahma. Aceasta este totuşi destul de greu de crezut, mai ales că, pe de altă parte, nimeni nu poate
nega faptul că orice om, indiferent cărei caste hinduse (dintre cele patru) îi aparţine, s-a născut
totuşi prin intermediul organului sexual feminin."
. = VA URMA =

An 12 C 19
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
Etica spirituală taoistă a amorului transfigurator şi a iubirii desăvârşite (continuare la
cursul nr. 18, An 12)

Cele mai multe dintre religii au impus aşadar o adevărată „prohibiţie" a sexualităţii, ceea ce
contravine naturii fundamentale a omului. Scrierile înţelepciunii taoiste, utilizând anumite expresii
ocultate, precizează în această direcţie: „Cum ar putea aşa-zisa moralitate religioasă sau mondenă
(socială) să reprime această sublimă pasiune naturală care este proprie fiinţei umane? Cum ar
putea să fie corectă interdicţia de a te bucura de fericirea inefabilă ce este inerentă reţelei de
NADI-uri a celor cinci CHAKRA-e, care se găsesc în cetatea lui VAJRA (alcătuită din cele şase
esenţe)!"
În acest text „cele cinci CHAKRA-e" reprezintă cinci dintre cei şapte centri subtili de forţă
care, în taoism, sunt asociaţi celor cinci zone principale ale trupului: creştetul capului
(SAHASHRARA), baza gâtului (VISHUDDHA CHAKRA), mijlocul pieptului (ANAHATA
CHAKRA), zona ombilicului (MANIPURA CHAKRA) şi zona de la baza coloanei vertebrale
(MULADHARA CHAKRA). Deşi existenţa lui SWADHISTHANA CHAKRA şi AJNA CHAKRA
este bine cunoscută iniţiaţilor taoişti, ei au preferat să oculteze aceşti doi centri de forţă. „Cetatea lui
VAJRA” reprezintă corpul fizic al fiinţei umane, iar cele „şase esenţe" sunt, de fapt, substanţele şi
energiile subtile ale Pământului, Apei, Focului, Aerului, ale canalelor energetice (NADI-uri) şi ale
picăturilor de extaz divin (SOMA), inerente fiinţei umane.
Taoismul tratează aspectul delicat al sexualităţii, în societatea contemporană, de pe o poziţie
matură şi plină de înţelepciune: „Lupul este carnivor, în timp ce căprioara este ierbivoră. Fără să
îşi compare între ele cele două moduri de a se hrăni, flecare dintre aceste animale îşi urmează
cursul obişnuit al vieţii în stilul său propriu, trăind împreună şi întovărăşindu-se cu alte animale
care au acelaşi stil de viaţă cu al său. Prin urmare, nu are sens să ne impunem cu forţa propria
voinţă în 'universul' de activităţi şi concepţii al altor oameni, pentru a-i determina să acţioneze
împotriva dorinţei şi aspiraţiei lor.
Fiecare dintre noi apreciază în modul său propriu ceea ce este bun sau rău, adecvat sau
nepotrivit etc. Trebuie, de aceea, să învăţăm să acţionăm întotdeauna în conformitate cu propriile
noastre aspiraţii benefice. Orice alte dezbateri sau argumentaţii asupra acestui subiect nu ar face
decât să ne epuizeze în mod inutil forţele."
Totuşi, pe de altă parte, aceleaşi scrieri precizează că, atunci când fiinţa umană simte, în
profunzimea inimii ei, aspiraţia năvalnică de a se elibera de abisalul ciclu al renaşterilor succesive şi
se hotărăşte, în urma unei analize pline de discernământ, ca, pentru aceasta, să se retragă şi să
practice diferite austerităţi sau procedee spirituale în solitudine, aceasta este o hotărâre benefică ce
trebuie urmată fără ezitare.

2) Eliminarea constrângerilor aberante reciproce şi a prejudecăţilor (sau a imaginaţiei


necontrolate şi distructive)
Absenţa constrângerilor reciproce se referă, de asemenea, la unul dintre aspectele
fundamentale ale relaţiei amoroase dintre un bărbat şi o femeie, care trebuie să implice întotdeauna
aspiraţia de amplificare a plăcerii şi a fericirii celuilalt şi nu de folosire sau de constrângere a sa în
mod egoist, pentru satisfacerea unor dorinţe instinctuale, grosiere. Învăţăturile taoiste subliniază aici
faptul că, chiar dacă budismul consideră pasionalitatea amoroasă ca fiind una dintre cauzele
suferinţei umane, în ultimă instanţă ea (pasionalitatea amoroasă) este totuşi lipsită de nocivitate şi
nu reprezintă, în sine, un păcat. În această direcţie, înţelepciunea tantrică şi taoistă nuanţează această
idee într-un mod absolut necesar unei înţelegeri corecte, precizând că pasionalitatea amoroasă
devine o cauză a suferinţei doar atunci când ea nu reprezintă fructul unei iubiri adevărate, al unor
intenţii pure şi pline de sinceritate sau atunci când aceasta se naşte pe substratul unei dorinţe egoiste
şi animalice de satisfacere grosieră a unor instincte sexuale primare şi necontrolate. Totuşi, sunt
recomandate şi în taoism unele restricţii şi autoimpuneri, care ţin însă mai mult de condiţia psiho-
somatică a fiinţei umane. Astfel, femeile care urmează să nască foarte curând sau cele care au mari
dureri în perioada sarcinii, cele care sunt bolnave, precum şi cele care sunt prea în vârstă sau,
dimpotrivă, care sunt prea tinere, nu trebuie să se implice în relaţii amoroase pline de pasiune.
Reciprocitatea sentimentelor reprezintă, în taoism, însăşi inima sau, altfel spus, esenţa eticii
amoroase. Aceasta implică recunoaşterea unei compatibilităţi pe toate planurile între cei doi iubiţi
care exclude, prin urmare, orice ierarhizare (care ar putea proveni, de pildă, din idei preconcepute,
gânduri impure etc.).
Pe de altă parte, recunoaşterea nenumăratelor calităţi şi virtuţi ale amorului transfigurator cu
continenţă depinde într-o mare măsură de renunţarea la diferitele prejudecăţi sau concepte
imaginative eronate care, dacă sunt supuse unei analize mai adânci, ne revelează faptul că nu se
fundamentează pe nimic real. În această direcţie, un vechi aforism al înţelepciunii taoiste afirmă că
„Sexualitatea este denigrată cu cuvinte abile de cea mai mare parte dintre oameni, însă tot ea este
adorată, în taină, în inima fiecărei fiinţe umane."
În ceea ce priveşte prejudecăţile oamenilor cu privire la ceea ce ei consideră a fi adecvat sau
nu, propriu sau impropriu în legătură cu diferitele zone ale trupului, un fragment dintr-un străvechi
text taoist afirmă: „Cine este capabil să distingă cu adevărat şi să judece corect care dintre părţile
superioare sau inferioare ale trupului uman sunt proprii sau improprii anumitor activităţi, discuţiei
asupra lor sau adorării? Cum se poate desemna care sunt acele zone „bune" sau „rele" aparţinând
părţilor superioare sau inferioare ale trupului uman? Faptul că partea superioară a trupului este
considerată „satisfăcătoare" şi „mai bună", în timp ce partea inferioară a trupului este întotdeauna
acoperită şi ascunsă, denotă o concepţie eronată şi un comportament ridicol. "Aşadar, departe de
orice fel de inhibiţii şi prejudecăţi aberante, taoismul (ca de altfel şi învăţăturile sistemului spiritual
tantric) promovează deschiderea şi expansiunea neîngrădită a trăirilor sufleteşti pozitive, precum şi
expresia plenară a unui erotism liber consimţit de cei care se iubesc cu adevărat. Dimpotrivă,
atitudinile închistate, care cel mai adesea provin dintr-o moştenire culturală revolută, împiedică
manifestarea plenară a unei relaţii amoroase echilibrate, blocând astfel accesul spre adevărata
fericire extatică a jocului erotic transfigurator.

3) Crearea reciprocă a unei stări stabile şi inefabile de bine, de bucurie şi de încredere,


aspecte ce prefigurează armonia divină
O astfel de armonie aducătoare de fericire în relaţia amoroasă de cuplu este indispensabilă în
procesul evoluţiei spirituale accelerate a celor doi iubiţi, evoluţie care, în acest caz, este realizată
prin intermediul tehnicilor de amor transfigurator cu continenţă. Tradiţia taoistă recomandă în mod
repetat ca relaţia dintre cei doi iubiţi să aibă drept suport principal iubirea adevărată şi profundă,
care să fie mereu susţinută de „pilonii" respectului reciproc. Într-o astfel de relaţie, sentimentele şi
trăirile care sunt împărtăşite de cei doi sunt primite cu multă bucurie şi respect de către fiecare în
parte.

„Aspectele interzise" - Interdicţii fireşti şi restricţii absolut necesare impuse în cadrul


artei taoiste a fuziunii amoroase cu continenţă
Potrivit sexologiei taoiste, este considerată total neînţeleaptă iniţierea unui act sexual în
anumite circumstanţe nefaste. În asemenea momente şi situaţii, actul amoros poate fi periculos
pentru sănătatea, echilibrul lăuntric şi bunăstarea generală a celor doi iubiţi. Aceste circumstanţe
nefaste sunt numite de către taoişti „Aspectele interzise" şi li se acordă o importanţă deosebită.
Înţelegerea necesităţii lor porneşte în primul rând de la conceptul taoist al echilibrului energetic.
Sănătatea, în viziunea taoistă, este sinonimă cu echilibrul perfect al energiilor în interiorul organelor
şi meridianelor corpului. Aşa cum am mai precizat, activitatea sexuală şi amoroasă este foarte
stimulativă şi energizantă pentru întreaga noastră fiinţă atunci când este realizată corect. Totuşi,
dacă procesele de sublimare a potenţialului erotic sunt insuficient angrenate, ea stochează şi chiar
acumulează în exces perturbator, în zona genitală, energia subtilă vitală pe care o preia de la alte
organe. De aceea, în anumite cazuri, cum sunt cele de boală sau de oboseală excesivă, activitatea
sexuală poate spori un dezechilibru energetic deja existent.
În plus, actul sexual îi deschide foarte mult pe cei doi iubiţi în faţa energiilor subtile din
imediata lor apropiere. Preluarea acestor energii poate fi foarte benefică, dar, în anumite momente
nefaste sau în unele circumstanţe dizarmonioase, ea poate avea efecte negative şi poate provoca un
dezechilibru energetic în întreaga noastră fiinţă. Absolut toate aceste interdicţii, pe care le vom
prezenta în continuare, rămân valabile chiar şi în cazul în care o persoană realizează întotdeauna
perfect continenţă sexuală.
Iată aşadar care sunt, conform înţelepciunii taoiste, aspectele interzise (deci situaţiile şi
momentele în care nu este indicat să se realizeze fuziunea amoroasă):
1. Atunci când o persoană se află sub influenţa alcoolului. În acest caz, ea este deja foarte
stimulată psihic şi astralizată, şi de aceea ea se află cel mai adesea în rezonanţă cu energii subtile
grosiere (şi chiar cu entităţi subtile grosiere), astfel încât suprastimularea produsă de fuziunea
amoroasă poate fi dăunătoare atât pentru corpul fizic, cât şi pentru structurile subtile asociate
acestuia.
2. O interdicţie similară este dată şi pentru persoanele aflate sub influenţa drogurilor sau a
medicamentelor (în acest ultim caz, dezechilibrul este chiar dublu, pe de o parte datorită bolii, şi pe
de altă parte datorită medicaţiei).
3. Când fiinţa umană este foarte obosită. În timpul fuziunii amoroase, zona genitală este
dinamizată şi chiar suprasolicitată pe „cheltuiala" energetică a restului trupului. Când nivelul
energetic al fiinţei umane este deja redus, el va scădea încă şi mai mult datorită angrenării amoroase
care va absorbi o parte suplimentară din această energie subtilă aurică.
4. Când fiinţa umană este grav bolnavă. Motivele sunt similare cu cele prezentate anterior.
5. Când fiinţa umană suferă de boli venerice ori de hepatită. Aceste boli sunt cel mai adesea
contagioase pe cale sexuală. În plus, în cazul hepatitei, chiar şi atunci când nu este contagioasă,
corpul are nevoie de foarte multă energie pentru a se autovindeca. Ficatul şi vezica biliară sunt
foarte slăbite, iar activitatea sexuală le răpeşte o parte importantă din energia necesară vindecării.
6. După o intervenţie chirurgicală. Este recomandat să se aştepte timp de 28 de zile după o
operaţie sau, în cazul unor probleme mai grave, până la refacerea completă a pacientului.
7. În timpul sarcinii. Fuziunea amoroasă în această perioadă poate atinge sau chiar răni fătul.
Din nefericire, unii oameni ignoră acest lucru, iar mulţi copii pot avea ulterior tulburări nervoase
datorită acestui motiv. Cel puţin în perioada ultimelor trei luni de sarcină ESTE COMPLET
INTERZIS ca mama să realizeze fuziuni amoroase. Perioada de abstinenţă ar trebui, de asemenea,
prelungită şi în prima lună de după naştere, timp necesar refacerii corpului fizic al mamei şi
reechilibrării sale energetice.
8. Când fiinţa umană este foarte furioasă. Furia sau oricare altă emoţie inferioară, dacă
domină psihicul unei persoane care interacţionează erotic, determină amplificarea mult mai rapidă
în aură, prin rezonanţă cu energii similare din macrocosmos, a aceloraşi tendinţe malefice. În plus,
se ştie că, din punct de vedere fiziologic, mânia face să crească numărul bătăilor inimii, respiraţia
devine greoaie, iar cantitatea de toxine eliberată în corpul fizic sporeşte.
9. După băile sau duşurile foarte fierbinţi. Se ştie că apa fierbinte suprastimulează corpul fizic
şi structurile eterice. De aceea, se recomandă să aşteptăm cel puţin 30 de minute înainte de a începe
fuziunea amoroasă. De asemenea, se recomandă ca, în prealabil, să se realizeze Exerciţiul
Căprioarei sau alte tehnici yoghine de transmutare a potenţialului erotic.
10. Imediat după masă. Activitatea digestivă necesită foarte multă energie. Dacă dorim să
evităm bolile digestive sau hernia, se recomandă să aşteptăm cel puţin 30 de minute după ce am
mâncat, înainte de a începe fuziunea amoroasă.
11. În timp ce ochii sunt deschişi şi se focalizează pe un obiect anume. În tradiţia taoistă se
consideră că, în timpul stării de veghe, foarte multă energie vitală se pierde prin ochi care, în cea
mai mare parte a acestui interval (starea de veghe), sunt ţinuţi deschişi. Dacă în timpul fuziunii
amoroase ochii sunt menţinuţi în permanenţă deschişi, fiinţa umană poate pierde chiar şi mai multă
energie vitală prin intermediul acestora. De aceea, în taoism se recomandă în mod expres să facem
dragoste cu ochii închişi, ceea ce favorizează concentrarea mentală şi, implicit, controlul asupra
potenţialului erotic.
12. În timpul călătoriilor lungi cu maşina, trenul sau avionul.
13. În unele locuri aşa-zis sfinte (temple, biserici, cimitire etc.). Potrivit concepţiei iniţiaţilor
taoiştilor, o parte dintre spiritele şi entităţile mai puţin elevate care locuiesc în plan subtil în aceste
zone pot deveni agresive, indignate sau chiar geloase. Evident, dacă forţa noastră lăuntrică şi
echilibrul psihomental sunt foarte bune, putem ignora aceste precauţii. În cazul celor care sunt încă
labili din punct de vedere psihic, chiar dacă ar putea considera aceasta ca fiind doar o superstiţie, o
logică de bun simţ ne face să ne gândim că, dacă avem de ales, nu are rost să riscăm inutil.,
14. În timp de război sau în perioada unor grave conflicte sociale. În asemenea perioade
energia înconjurătoare este foarte dezechilibrată şi haotică, iar fuziunea amoroasă ne poate face
foarte receptivi la această energie.
15. În timpul furtunilor violente, pentru motive similare.
16. În timpul unui cutremur de pământ, a eclipselor de lună sau de soare, sau în timpul
schimbărilor subite ale vremii (ale temperaturii sau vântului).
17. Când este lună plină - aşa cum se ştie deja, în această perioadă energia subtilă a lunii este
excesiv de puternică şi poate crea predispoziţie către anumite rezonanţe psihomentale inferioare. În
plus, prezenţa acestui exces de energie va conduce oricum la o suprastimulare nesănătoasă.
18. La apusul soarelui, când, datorită stării crepusculare, energia cosmică este mai redusă şi
uşor perturbată.
19. În timpul solstiţiilor. Câmpul electromagnetic al pământului se schimbă în aceste zile, iar
energia atmosferică este foarte haotică (echinocţiile nu sunt însă absolut deloc dăunătoare).
= VA URMA =

An 12 C 20
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PORĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
(continuare la cursul nr. 19, An 12)

Eugenia
Taoiştii afirmă că, dacă un copil se naşte cu anumite defecte fizice sau cu probleme mentale,
responsabilitatea poate aparţine într-o mare măsură părinţilor, datorită neatenţiei lor în momentul
concepţiei sau după aceea. Dacă un cuplu doreşte să aibă un copil care să se nască într-o stare de
sănătate perfectă, învăţătura Extremului Orient afirmă că este esenţial ca în timpul concepţiei şi în
toată perioada sarcinii cei doi părinţi să respecte cu stricteţe anumite principii:
1. Copilul nu trebuie conceput într-un moment de beţie, sau dacă unul dintre părinţi este
alcoolic. Copiii născuţi în aceste condiţii au mari probleme cu ficatul sau pot suferi chiar de grave
afecţiuni mentale şi tulburări nervoase.
2. Copilul nu trebuie conceput dacă unul dintre părinţi este foarte obosit. În caz contrar, el se
poate naşte cu o structură bolnăvicioasă, nefiind deloc rezistent la diferiţii agenţi patogeni.
3. Copilul nu trebuie conceput în vreme de război sau atunci când în ţară există tensiuni
sociale puternice, căci în caz contrar el va fi hiperactiv (excesiv YANG) şi va avea o natură
violentă. Acest principiu este valabil şi în cazul în care unul dintre părinţi sau amândoi sunt
implicaţi într-o luptă pentru putere sau trăiesc o continuă surescitare provocată de politica firmei în
care lucrează, dacă între cei doi părinţi există conflicte puternice şi chiar dacă ei trebuie să lupte cu
îndârjire pentru existenţa zilnică.
4. Copilul nu trebuie să fie conceput în timpul unei furtuni violente, căci, în acest caz,
rezistenţa lui la boală va fi mult slăbită.
5. Concepţia nu trebuie să aibă loc la apusul soarelui, deoarece, într-un asemenea caz, copilul
se poate naşte cu grave tulburări de vedere.
6. Copilul nu trebuie conceput atunci când unul dintre părinţi se află sub influenţa drogurilor
sau a medicamentelor, căci ar putea să se nască cu tulburări nervoase ori mentale. Regula se aplică
şi în cazul în care chiar şi doar unul dintre părinţi este fumător.
Înţelepţii taoişti afirmă că regulile enunţate anterior nu ar trebui să fie privite doar ca nişte
simple sugestii sau recomandări opţionale, ci ca imperative absolut necesare, bazate pe argumente
solide, imperative stabilite în mod ştiinţific pe parcursul a mii de ani de observaţii şi analize, de
către iniţiaţii taoişti din vechime.
În plus faţă de aspectele deja menţionate, taoismul consideră că, în vederea procreării unui
copil sănătos, părinţii ar trebui să mai respecte anumite cerinţe: 1) să aibă o alimentaţie sănătoasă şi
profund vitalizantă; 2) să fie ei înşişi într-o stare de sănătate perfectă; 3) să gândească în mod
pozitiv şi transfigurator; 4) să trăiască într-un mediu liniştit şi armonios; 5) este, de asemenea, foarte
important ca ei să se iubească profund şi să se înţeleagă foarte bine unul cu celălalt.

TAO al fericirii şi al comuniunii extatice în cuplu


Tradiţia taoistă afirmă că adevărata bunăstare fizică şi psihică a două fiinţe umane de sex
opus, aflate într-un cuplu, nu se poate manifesta, în epoca actuală, fără jocurile amoroase cu
continenţă şi fără apropierile tandre şi senzuale dintre cei doi iubiţi. Cu toate acestea, omul
contemporan a „uitat" reţeta fericirii şi a armoniei în cuplu. Sufletul lui este mai mereu trist, iar el îşi
simte inima „grea", deoarece ignoră legile armoniei divine care guvernează echilibrul întregii
Creaţii.
În unul dintre textele celebre ale taoismului cu privire la învăţăturile artei amorului
transfigurator, împăratul Huang-Ti, având inima grea şi încărcată de tristeţe, o întreabă pe una dintre
consoartele sale ce trebuie să facă pentru a scăpa de această povară sufletească. Sou-Nu, celebra sa
iubită şi cunoscătoare a tainelor profunde ale sexualităţii, îi răspunde atunci cu multă înţelepciune,
afirmând că întreaga slăbiciune (atât a corpului fizic, cât şi a sufletului omului) îşi are sursa în
modul greşit de a face dragoste. O altă consoartă mult iubită a împăratului, care se numea Hsan-Nu,
îi explică apoi acestuia că orice fiinţă din macrocosmos a fost creată pornind de la „îmbinarea"
armonioasă dintre YIN şi YANG, adică dintre principiul feminin universal şi principiul masculin
universal. Hsan-Nu afirmă: „Atunci când YANG se află în armonie cu YIN, toate problemele se
rezolvă ca prin farmec, iar atunci când YIN se află în armonie cu YANG, toate obstacolele dispar
cu desăvârşire."
Această armonie a totului trebuie să se regăsească în mod special în cadrul actului amoros
transfigurator realizat întotdeauna cu continenţă. Pentru aceasta, iniţiaţii taoişti veritabili au afirmat
întotdeauna fără echivoc că, în cazul în care nu se doreşte procreerea, bărbatul nu trebuie niciodată
să ejaculeze şi nici femeia nu trebuie să-şi descarce potenţialul amoros, ceea ce reprezenta în trecut
o constatare evidentă pentru toţi cei cu o autentică forţă de pătrundere spirituală. În această direcţie,
este binecunoscută afirmaţia sfântului creştin Augustin: „Omnia animalia post coitum tristia sunt",
ceea ce este perfect adevărat, deoarece ejacularea este departe de a constitui culmea plăcerii şi a
extazului celor doi iubiţi în timpul actului amoros, ea desemnând în realitate exact sfârşitul brusc şi
nedorit al trăirilor sublime.
În textele taoiste, aceste aspecte esenţiale ale controlului asupra ejaculării şi dobândirii
perfecţiunii în arta amorului transfigurator sunt menţionate adeseori (la fel ca în textele tantrice
hinduse) sub forma unui dialog generic şi chiar arhetipal între o femeie şi un bărbat, în care femeia,
punând mai multe întrebări, vrea să afle de la iubitul ei tainele amorului. De pildă, într-unul din
aceste texte taoiste, Tsai-Nu (care era o altă consoartă a împăratului Huang-Ti), îl întreabă pe
înţeleptul P'en-Tsu: „Se spune că bărbatul simte o mare plăcere atunci când ejaculează, însă atunci
când practică Tao (arta taoistă a amorului transfigurator realizat întotdeauna cu continenţă) el nu
mai ejaculează deloc. Oare aceasta nu duce la diminuarea plăcerii lui?" P'en-Tsu a răspuns:
„Absolut deloc! După ejaculare bărbatul se simte obosit, urechile îi ţiuie, pleoapele îi sunt grele şi
atunci el vrea să doarmă. El resimte o sete acută, iar membrele îi sunt inerte şi aparent anchilozate.
Chiar dacă în timpul ejaculării bărbatul se bucură de câteva clipe de plăcere (plăcere care,
comparativ cu stările în care se realizează amorul transfigurator cu continenţă, are totuşi o mică
intensitate), după aceea el se va confrunta cu o perioadă de mai multe ore de penibilă slăbiciune.
Această situaţie nu poate să însemne, în nici un caz, adevărata voluptate şi satisfacţie interioară.
Dacă, dimpotrivă, bărbatul îşi va controla în mod perfect energia sexuală şi astfel va bloca
total, întotdeauna, procesul ejaculării, trupul său va deveni mult mai viguros, auzul său se va
rafina, iar vederea i se va ascuţi. Atunci când el practică amorul cu continenţă, dragostea lui
pentru iubita sa va creşte din ce în ce mai mult, ca şi cum nu ar putea să se sature vreodată de ea.
Aceasta este, într-adevăr, voluptatea nesfârşită..."
Dintr-o altă perspectivă, ejacularea implică şi o dimensiune psihologică angoasantă pentru
bărbat, deoarece acesta ştie că, de fapt, atunci când ejaculează, el nu o mai poate satisface amoros pe
iubita sa. Satisfacţia amoroasă în cazul femeii necesită câteva cicluri complete de stimulare şi
angrenare erotică, ceea ce implică o erecţie prelungită a lingamului bărbatului. Aceste aspecte erau
cunoscute cu mii şi mii de ani în urmă în China antică, fiind expuse în textele taoiste şi chiar în cele
ale medicinii tradiţionale. De pildă, înţeleptul Soen Se-Mo afirma: „Dacă bărbatul îşi pierde
sămânţa lui virilă, fără îndoială că el se va îmbolnăvi, îşi va epuiza foarte mult resursele energetice
şi va muri repede. Acesta este aspectul cel mai important pe care ar trebui să-l păstreze viu
întotdeauna (şi cu atât mai mult atunci când face dragoste) un bărbat în memoria sa."
Cum poate cunoaşte însă un bărbat dacă iubita sa este total satisfăcută din punct de vedere
sexual? Răspunsul constă în a observa cu atenţie reacţiile ei. Există, în această direcţie, nişte semne
sau indicii care arată fără greş starea în care se află femeia. Acestea sunt:
1) obrajii i se înroşesc, iar urechile se încălzesc, ceea ce demonstrează că ea doreşte să
înceapă actul amoros propriu-zis cu iubitul ei. Bărbatul trebuie să realizeze atunci penetrări
superficiale şi să fie în continuare foarte atent la reacţiile iubitei sale.
2) nasul femeii transpiră, iar sfârcurile sânilor se întăresc. Bărbatul trebuie să ştie atunci că
focul dorinţei ei erotice a devenit şi mai pătimaş. Lingamul poate penetra atunci până la jumătatea
vaginului, însă nu mai mult, aşteptând o amplificare şi mai mare a dorinţei femeii.
3) în gemetele sale de plăcere, vocea femeii devine puternică, gâtul i se usucă, ochii sunt pe
jumătate închişi, iar respiraţia sacadată. Acestea sunt semnele care arată că dorinţa ei s-a amplificat
foarte mult. Învăţăturile taoiste afirmă că, în acest stadiu, „sceptrul de jad" (lingamul) se poate
mişca liber, după bunul plac al bărbatului.
4) yoni-ul femeii devine foarte umed, iar focul dorinţei „se apropie de zenit". Yoni-ul ei
emană magice fluide regeneratoare la fiecare mişcare a bărbatului, care atunci poate să alterneze
penetrările: una la dreapta, alta la stânga, una lentă, alta rapidă etc.
5) femeia îşi ridică picioarele şi, desfăcându-le, cuprinde în mod pasional cu ele trupul
iubitului ei. Acesta este semnul că „dorinţa ei amoroasă a devenit maximă, iar mişcările ei devin
unduitoare precum valurile mării."
În vederea obţinerii controlului desăvârşit asupra ejaculării, maeştrii taoişti recomandă ca
începătorul în această artă sublimă a amorului cu continenţă să nu fie nici foarte excitat, şi nici
foarte pasional atunci când face dragoste. Pentru aceasta, femeia nu trebuie să fie nici prea
seducătoare, şi nici foarte vitală, iar „Poarta ei de jad" (yoni-ul) nu trebuie să fie prea strâmtă. Unul
dintre maeştrii amorului taoist, Wou-Hien, recomandă chiar ca, în această perioadă de noviciat,
bărbatul să realizeze numai penetrări uşoare, după care lingamul să fie retras afară din yoni chiar cu
mult înainte de a ajunge la punctul de non-retur (când survine ejacularea). Dacă excitarea bărbatului
creşte foarte mult, el trebuie să-şi retragă lingamul până când acesta rămâne doar 2-3 centimetri în
interiorul vaginului şi mai apoi, după ce îşi recapătă calmul, să reînceapă penetrările profunde. Dacă
bărbatul se află în această etapă caracterizată de un control destul de slab al potenţialului erotic, se
recomandă ca el să realizeze cicluri formate din trei penetrări superficiale şi o penetrare profundă.
Dacă începătorul în arta amorului transfigurator cu continenţă simte că se apropie totuşi
destul de mult de punctul de non-retur (de la care nu mai poate controla emisia seminală), el trebuie
să recurgă atunci la procedeul „blocajului". Acest procedeu poate fi realizat în două moduri: 1)
retrăgând complet lingamul din yoni, se reduce cu rapiditate intensitatea plăcerii erotice, care
anterior ameninţa să devină periculoasă, prin presiunea realizată de degetele mâinii asupra coroanei
glandului, timp de 2-3 secunde; 2) metoda tradiţională taoistă, propusă de maestrul Wou-Hien, se
bazează pe controlul suflului. „Avantajul acestei metode", afirmă acest maestru, „este aceea a
utilizării ei simple. De exemplu, în timp ce bărbatul realizează cicluri formate din 'trei penetrări
superficiale şi o penetrare profundă', el poate să închidă ochii şi gura şi să respire atunci profund,
fără să forţeze, pe nas. Când simte că se apropie de punctul în care ar putea să nu îşi mai poată
controla ejacularea, el trebuie să se ridice cu o mişcare rapidă şi să-şi retragă „sceptrul de jad”
(lingamul) până când acesta mai rămâne în interiorul yoni-ului doar 2-3 cm. În această poziţie,
bărbatul trebuie să rămână nemişcat şi să respire profund, ridicându-şi diafragma (întocmai ca la
UDDIYANA BANDHA), în timp ce, va realiza contracţia fermă a musculaturii din zona pubo-
coccigiană şi cea a anusului. Dacă, procedând astfel, el îşi va îndrepta gândul spre orice aspect
înălţător, sublim, care este de natură să-i inhibe tendinţa de emisie seminală, el îşi va regăsi foarte
repede calmul şi va putea mai apoi să continue jocul amoros. Unul dintre aspectele esenţiale în
însuşirea atitudinii care conduce la starea perfectă de continenţă amoroasă este acela că bărbatul
trebuie să ştie întotdeauna să se oprească sau să se retragă în miod corespunzător în momentul
precis în care excitarea lui se amplifică foarte mult.
Dacă el nu respectă acest sfat elementar, atunci nici o metodă nu-i va mai putea fi de vreun
folos.
Bărbatul care aplică această metodă va putea să-şi controleze cu uşurinţă tendinţele
descendente ale energiei erotice, asociate cu ejacularea, fără să se mai confrunte cu senzaţiile
penibile care însoţesc ejacularea şi fără să piardă deloc din fermitatea „sceptrului său de jad”.
Astfel, el va putea să-şi controleze cu succes energia, să rămână calm, încrezător în forţele proprii
şi senin în sufletul său. Procedând în acest mod, el va putea să satisfacă în aceeaşi noapte chiar şi
zece femei, dar pentru aceasta el nu trebuie să realizeze mai puţin de 5000 de penetrări în cazul
fiecăreia dintre ele."
Prin controlul asupra ejaculării care, pentru un om ignorant şi neiniţiat în aceste taine, poate
să pară aproape magic, bărbatul ajunge la viziunea beatifică a unei realităţi subtile mult superioare şi
divin expansionată, deoarece, practic vorbind, nu există sfârşit (nici din punctul de vedere temporal,
şi nici din cel al intensităţii şi profunzimii trăirii) pentru jocul amoros în care el este angrenat. În
cartea sa „Apologia simţurilor", John Cowper Powys se referă tocmai la starea inefabilă de
conştiinţă care poate fi obţinută de un cuplu în care cei doi se iubesc, se transfigurează şi practică
întotdeauna continenţă sexuală: „Extazul plenar pe care îl resimt cei doi iubiţi îi 'evidenţiază' într-
un mod tainic faţă de restul universului. Ei se aseamănă atunci cu miraculoasa fiinţă androginală,
având o dublă natură (în acelaşi timp feminină şi masculină) pe care Platon o evocă în lucrarea sa
'Banchetul'. Ei devin astfel două suflete topite alchimic într-unui singur, ceea ce reprezintă o stare de
conştiinţă excepţională trăită empatic, la unison. Se spune că, fiind astfel conţinuţi amândoi în
„cochilia opalescentă” a izolării de lumea exterioară, bărbatul menţine femeia în starea de semi-
transă extatică, lucidă, perpetuă, în timp ce ea (femeia), răspunzând la iubirea bărbatului printr-un
etern vis de abandonare totală în braţele lui, preferă mai curând să moară decât să revină, din această
cosmică şi îmbătătoare trăire beatifică, la starea de conştiinţă obişnuită!"
Cu privire la afirmaţiile lui John Cowper Powys, este necesar să facem totuşi unele precizări.
„Visul" pe care îl trăieşte femeia se dovedeşte a fi, de fapt, un veritabil act de emancipare creatoare,
ca un prinos de iubire şi devoţiune pe care ea îl aduce bărbatului. Nivelurile extrem de subtile ale
Realităţii Divine la care cei doi iubiţi au acces atunci prin miracolul şi graţia Iubirii, deşi îi
„evidenţiază" într-un mod tainic faţă de restul universului, nu îi izolează şi nici nu îi exclud din
lumea manifestată, ci, dimpotrivă, îi propulsează în mijlocul unei existenţe active, care însă acum
este profund transfigurată. Înţelepciunea orientală ne confirmă în mod sublim aceasta, afirmând că:
„În inimile noastre trăiesc şi se desfăşoară Lumile Manifestării."
În legătură cu amorul care este realizat cu o perfectă continenţă, textele taoiste
precizează că, dacă bărbatul nu ejaculează atunci când face dragoste o dată, el îşi va fortifica foarte
mult trupul. Dacă el nu va pierde sămânţa virilă nici la al doilea act amoros, atunci auzul lui va
deveni mai fin, iar vocea sa va fi mai pătrunzătoare. La al treilea act amoros cu continenţă, toate
bolile şi toate afecţiunile uşoare ale bărbatului vor dispărea. La al patrulea, el va „gusta" cu adevărat
din pacea inefabilă a sufletului său. A cincea oară, atât activitatea inimii sale, cât şi circulaţia
sângelui prin trupul său se vor îmbunătăţi foarte mult. A şasea oară, rinichii săi vor funcţiona
perfect. A şaptea oară, fesele şi coapsele lui vor deveni foarte puternice. A opta oară, corpul său va
deveni suplu şi zvelt. A noua oară, el va trăi o viaţă lungă. Iar a zecea oară el va deveni Nemuritor
(din punct de vedere spiritual). Evident, aceste afirmaţii nu trebuie să fie luate ad literam, ele
sugerând mai degrabă transformările profunde prin care fiinţa umană trece odată cu fiecare etapă a
evoluţiei capacităţii de control a potenţialului erotic, etape care sunt asociate simbolic cu numărul de
fuziuni amoroase realizate fără a ejacula.
= VA URMA =

An 12 C 21
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
TAO al fericirii şi al comuniunii extatice în cuplu (continuare la cursul nr. 20, An 12)

Cel care este iniţiat în tainele amorului transfigurator cu continenţă şi îi respectă neabătut
principiile, dăruieşte total şi necondiţionat în jocul mirific al dragostei dar, cu toate acestea, nu se
lasă niciodată subjugat de pasiune. Contrar aparenţelor, extazul amoros al celor doi iubiţi nu
aparţine acestei lumi materiale. Fuziunea contrariilor complementare (YIN-YANG) care are loc
atunci serveşte drept „hrană" „embrionului spiritual" nemuritor care le esenţializează fiinţa. Astfel,
legendele taoiste afirmă că împăratul Huang-Ti „creatorul civilizaţiei, al veşmintelor şi al numelor
de familie", fiind iniţiat în arta amorului transfigurator cu continenţă, a dobândit nemurirea
spirituală. El a făcut dragoste cu continenţă într-o singură noapte cu 1200 de femei şi a obţinut astfel
eliberarea spirituală. Pe de altă parte, maeştrii taoişti contemporani constată, plini, de compasiune,
că bărbaţii obişnuiţi din zilele noastre fac dragoste doar cu o singură femeie şi îşi ruinează viaţa,
deoarece ei nu cunosc sau ignoră tainele învăţăturilor secrete ale amorului transfigurator cu
continenţă.

Unele aspecte fundamentale care, în concepţia tradiţiei spirituale taoiste, corelează


forţele subtile ale macrocosmosului cu amorul transfigurator realizat întotdeauna cu
continenţă
Unul dintre textele iniţiatice taoiste clasice aparţinând şcolii spirituale HOUANG- LAO se
structurează pe baza dialogului dintre miticul împărat Galben şi maestrul său, învăţătorul Celest.
Prezentăm în continuare câteva fragmente semnificative din această lucrare esoterică denumită
„Unificarea dintre YIN şi YANG", scrisă pe la începutul celei de-a doua jumătăţi a celui de-al
treilea mileniu, înainte de Cristos. Textul este consacrat revelării diferitelor tehnici sexuale (ce
includ întotdeauna continenţă sexuală) precum şi a beneficiilor excepţionale ale acestora. El a fost
redescoperit abia de-curând, în anul 1974, iar aceasta reprezintă una dintre puţinele traduceri ale sale
în vreuna dintre limbile europene.
Împăratul Galben l-a întrebat pe învăţătorul Celest: „Ce animă sufletele noastre? Ce face ca
plantele şi arborii să crească şi să se dezvolte? Ce determină soarele să strălucească cu atâta
forţă?"
Atunci, învăţătorul Celest i-a răspuns: „YIN şi YANG sunt atributele fundamentale ale ordinii
universale. Când oamenii ignoră această ordine intrinsecă şi acest echilibru universal, ei se
confruntă cu suferinţe de tot felul. Dacă, dimpotrivă, ei vor absorbi în mod armonios forţele vitale
subtile ale acestor două principii universale (care sunt YIN şi YANG), ei vor trăi o viaţă plină de
fericire şi vor prospera mereu. Trebuie să absorbi energia subtilă YIN pentru a consolida energia
subtilă YANG înlăuntrul fiinţei tale. Abia atunci vei obţine cu adevărat claritatea minţii şi vei putea
folosi cu succes colosala putere ascunsă înlăuntrul fiinţei tale.
Pentru ca să absorbi în mod eficient energia subtilă YIN trebuie să-ţi fortifici organele interne
şi să-ţi echilibrezi funcţiile metabolice de aşa manieră încât energia subtilă să nu mai poată părăsi
organismul. Atunci când vei absorbi energia subtilă YIN este foarte important să fii calm, chiar dacă
pasiunea erotică te-a cuprins şi excitarea a crescut. Respiră profund, inspirând pe gură, dar nu mai
mult de cinci ori, absorbind şi direcţionând astfel energia subtilă la nivelul inimii, iar apoi
focalizează această energie subtilă răcoroasă la nivelul tuturor organelor interne, calmând astfel în
scurt timp agitaţia lor. Imaginează-ţi că proiectezi această energie în carnea, în pielea şi chiar în
firele tale de păr şi în porii pielii tale, pentru a obţine astfel efectele maxime."
Atunci împăratul Galben l-a întrebat pe învăţătorul Celest: „Care sunt cauzele pentru care
omul îmbătrâneşte şi apoi moare? Şi ce anume îi permite să trăiască?" Învăţătorul Celest a răspuns:
„Amorul dintre un bărbat şi o femeie poate să reprezinte atât cauza decrepitudinii şi a morţii lor,
cât şi cauza unei vieţi foarte îndelungate. În primul caz, energia vitală este pierdută în mod
sistematic prin ejaculare (în cazul bărbatului) sau descărcare (în cazul femeii), în timp ce în al
doilea caz sunt respectate şi aplicate principiile fundamentale ale amorului cu continenţă şi ale
echilibrului YIN- YANG. Atunci când faci dragoste, mişcările trebuie să fie în general lente, pentru
a putea acţiona (prin transmutare şi sublimare) în mod eficient asupra giganticei energii sexuale
care este atunci declanşată. Conservarea acestei energii (prin aplicarea perfectă a continenţei
sexuale) şi continua ei amplificare înlăuntrul fiinţei tale va îndepărta orice boală din trup şi îţi va
asigura o viaţă lungă şi fericită.
De asemenea, poţi obţine indicaţii preţioase examinând cu atenţie stările energetice ale
cerului şi ale pământului, pentru a putea mai apoi să aplici aceste observaţii în propria ta fiinţă. O
bună metodă de a dobândi energie vitală este aceea de a o proiecta la nivelul membrelor şi a
tuturor extremităţilor corpului. Atunci când atât zona superioară (capul, umerii), cât şi zona
inferioară (picioarele) ale corpului au fost vitalizate, condiţia fizică a trupului nostru devine
excelentă. Respiraţia trebuie să fie profundă, calmă şi prelungă. Energia impură (din mediul
ambiant) favorizează îmbătrânirea, în timp ce energia proaspătă (din mediul ambiant) favorizează
longevitatea. În general vorbind, o fiinţă umană armonioasă dispersează şi elimină energiile sale
viciate în timpul nopţii şi absoarbe noi energii subtile purificatoare în timpul dimineţii.
Există însă unele interdicţii în ceea ce priveşte modul de absorbţie a energiei vitale. De
pildă, primăvara trebuie să se evite inspirarea vaporilor calzi şi poluaţi. Vara trebuie evitat aerul
cald şi umed. Toamna se va evita chiciura şi promoroaca, iar iarna se vor evita frigurile foarte
intense.
Respiraţia matinală are drept scop „înmagazinarea " unei cât mai mari cantităţi de energie
vitală, deoarece dimineaţa este începutul unui nou ciclu diurn al naturii. Energiile vechi, viciate,
vor fi astfel îndepărtate şi altele noi şi proaspete le vor lua imediat locul. Respiraţia din timpul zilei
este relativ înceată şi egală, nepermiţând nici o abatere de la starea de echilibru vital al
organismului. Respiraţia din timpul nopţii va trebui să fie cât mai profundă, lentă şi de lungă
durată, permiţând astfel urechilor să nu perceapă agitaţia exterioară, pentru ca somnul să fie cât
mai profund."
Împăratul Galben a întrebat: „Care sunt regulile de bază pentru a ne păstra şi chiar a ne
amplifica energia vitală în timpul fuziunii amoroase?"
Învăţătorul Celest a răspuns: „Pentru aceasta trebuie să cunoşti principiile de bază ale
manifestării energiilor polare complementare YIN şi YANG, aşa după cum ţi le-am expus anterior;
trebuie, de asemenea, să acorzi o atenţie deosebită alimentaţiei, care trebuie să fie vegetariană,
proaspătă şi hrănitoare; trebuie să abordezi jocul erotic în mod lent şi pe deplin relaxat; trebuie să
nu ejaculezi niciodată, chiar dacă excitaţia sexuală este foarte mare. Dacă vei respecta toate
acestea, vei putea trăi sute de ani, având o sănătate perfectă."
Împăratul Galben a întrebat: „Care este esenţa energiei subtile vitale a omului?" Învăţătorul
Celest a răspuns: „Nici un tip de energie umană nu este mai importantă decât energia lui sexuală.
Când energia sexuală este reprimată, îşi fac apariţia germenii diferitelor boli. Pe de altă parte,
dacă energia sexuală este pervertită, nu poate avea loc reproducerea. Din această cauză,
longevitatea reprezintă o consecinţă directă a conservării energiei sexuale. Cei care suferă de
afecţiuni cronice se confruntă, în mod invariabil, cu mari probleme sexuale, cu blocarea anumitor
canale subtile energetice şi, de asemenea, cu instabilitatea afectivă. Longevitatea provine mai ales
prin acumularea şi angrenarea armonioasă a energiei vitale la diferitele etaje ale fiinţei umane."
Împăratul Galben a întrebat: „Care sunt regulile ce trebuie respectate în timpul jocului
amoros cu continenţă astfel încât trupul să absoarbă cât mai multă energie vitală şi astfel viaţa să
fie mult prelungită?"
Învăţătorul Celest a răspuns: „Acţiunile pe care trebuie să le săvârşeşti atunci constau, la
modul esenţial, într-o alternanţă a vidului şi a plinului. Mai întâi, îţi vei întinde bine mâinile şi
picioarele şi îţi vei curba fesele. Mai apoi îţi vei relaxa coapsele şi muşchii anusului, dar vei păstra
erecţia fermă a lingamului tău. În al treilea rând, vei închide ochii, gura şi îţi vei astupa urechile,
atrăgând astfel energia subtilă din ce în ce mai mult spre interior pentru a hrăni creierul. În al
patrulea rând, îţi vei înghiţi saliva şi vei bea lapte. Astfel, toate forţele tale vitale se vor manifesta
în toată splendoarea şi strălucirea lor, conferindu-ţi o viaţă lungă şi prosperă."
Apoi împăratul Galben a întrebat: „Am auzit că unii înţelepţi, care sunt cunoscători ai
tainelor amorului taoist,- absorb energia subtilă YIN pentru a-şi amplifica foarte mult vitalitatea şi
totodată pentru a dobândi o stare de conştiinţă foarte clară. Ce trebuie să fac pentru a reuşişi eu în
această direcţie?"
Învăţătorul Celest a răspuns: „Trebuie să te expui luminii Soarelui şi a Lunii (în cazul Lunii,
doar în perioada de influenţă benefică), pentru a te impregna cu energia lor vitală specifică. Apoi
este necesar să mănânci muguri de pin şi de cedru şi să bei lapte de vacă. Astfel, vei putea învinge
bătrâneţea şi îţi vei recăpăta curând forţele vitale pe care le-ai pierdut. Evită folosirea focului
atunci când se găteşte hrana, în timpul lunilor de vară. Foloseşte, în locul focului, o oglindă sau o
lupă pentru focalizarea luminii.
În ceea ce priveşte activitatea sexuală, să ştii că starea de calm profund şi relaxare a minţii
şi a trupului îţi va conferi o forţă lăuntrică extraordinară. 'Bate', mai apoi, cu Tija ta de jad
(lingamul) la Poarta de jad (yoni-ul) atunci când nu eşti nici prea încordat, dar nici prea relaxat."
O altă clasificare a tipurilor de penetrare, denumită „Cele zece modalităţi de penetrare" din
tradiţia taoistă cuprinde: 1) stimularea părţii superioare a vaginului; 2) stimularea părţii inferioare a
vaginului; 3) stimularea zonei din stânga a vaginului; 4) stimularea zonei din dreapta a vaginului; 5)
penetrarea du-te-vino rapidă; 6) penetrarea lentă; 7) penetrarea cu frecvenţă scăzută; 8) penetrarea
cu frecvenţă ridicată; 9) penetrarea superficială; 10) penetrarea profundă.
Respiraţia haotică şi rapidă este indiciul unui impuls erotic interior foarte intens. Respiraţia
puternică indică manifestarea orgasmului. Gemetele indică amplificarea plăcerii erotice odată cu
introducerea „sceptrului de jad" (lingamul) în „poarta de jad" (yoni) a femeii. Respiraţia foarte
discretă este un semn al trăirii extazului divin. Vibraţiile corpului fizic al femeii indică faptul că ea
doreşte ca actul amoros să se prelungească încă mult timp. Semnele care arată necesitatea încheierii
jocului amoros sunt: curgerea nasului la femeie, buzele palide, mâinile şi picioarele tremurând.
Atunci, bărbatul trebuie să se oprească imediat şi să aştepte până ce erecţia dispare. Energia vitală
abundentă pătrunde organele interne ale celor doi iubiţi, producând astfel efecte tainice minunate.
Împăratul Galben a întrebat: „YIN şi YANG, cele nouă orificii ale trupului, cele douăzeci de
puncte importante ale trupului, toate acestea se nasc împreună (odată cu naşterea corpului fizic),
însă doar organele noastre genitale, mor sau îşi pierd funcţia lor principală înaintea tuturor. De
ce?"
Atunci, învăţătorul Celest a răspuns: „Pentru că organele genitale nu sunt folosite în cea mai
mare parte a timpului. Ele nu ajută nici la actul hrănirii, nici la cel al băutului. Plasarea lor este
ascunsă privirii şi ele nu sunt expuse nici la lumina soarelui. Adeseori ele sunt folosite în mod
abuziv şi grosier. Noi evităm să le numim şi ocolim, de asemenea, subiectele de discuţie care sunt în
legătură cu ele. De aceea, deşi organele noastre sexuale se nasc împreună cu corpul fizic, îşi pierd
primele funcţiile lor."
Dacă erecţia este scurtă, aceasta semnifică faptul că zona respectivă nu a fost suficient de
mult energizată. Dacă erecţia nu este destul de fermă, aceasta semnifică faptul că muşchii zonei
pelviene nu sunt suficient de energizaţi. Dacă totuşi erecţia este fermă, dar îi lipseşte „căldura
specifică", aceasta arată faptul că ea este oarecum mecanică, iar trăirea afectivă nu este încă
angrenată în jocul amoros respectiv.
Energia vitală a fiinţei umane este prezentată în tradiţia taoistă ca fiind caracterizată
de 8 plusuri şi de 7 minusuri. Acestea desemnează, de fapt, tot atâtea atitudini creatoare (în cazul
celor 8 plusuri) sau, dimpotrivă, distructive (în cazul celor 7 minusuri) pe care o fiinţă umană le
poate avea cu privire la energia sexuală. Cele 8 plusuri sunt: 1) controlul energiei sexuale; 2)
producerea umidităţii; 3) cunoaşterea momentului oportun; 4) acumularea energiei vitale; 5)
umectarea; 6) fortificarea stării energetice; 7) menţinerea stării de plenitudine; 8) stabilizarea
erecţiei. Cele 7 minusuri sunt: 1) închiderea; 2) fuga; 3) epuizarea; 4) impotenţa; 5) problemele de
natură afectivă; 6) alienarea; 7) irosirea energiei.
Pentru a folosi în mod adecvat cele 8 plusuri ale energiei, trebuie să ţinem seama de câteva
acţiuni specifice.
1) Astfel, în primul rând, nu trebuie să uităm niciodată de necesitatea absolută a controlului
energiei erotice.
2) În plus, este bine să ne trezim dimineaţa în zori şi să ne spălăm cu apă rece, să ne
menţinem coloana vertebrală dreaptă, să ne relaxăm fesele, să ne contractăm periodic musculatura
pubo-coccigiană şi să „hrănim" cu energie organele noastre sexuale. Toate acestea se referă la ceea
ce taoismul numeşte „producerea umidităţii".
3) Atunci când preludiul amoros este abordat cu plăcere de ambii iubiţi şi ei aspiră să
realizeze în continuare fuziunea amoroasă, aceasta se numeşte „cunoaşterea momentului oportun".
4) În timpul actului amoros, muşchii perineului trebuie contractaţi, ceea ce se numeşte
„acumularea energiei vitale".
5) Mişcările de du-te-vino nu trebuie să fie nici prea rapide, nici prea lente, menţinând
totodată un deplin control asupra lor. Aceasta se numeşte „umectarea".
6) Atunci când bărbatul vrea să se ridice din pat (la sfârşitul actului amoros), se recomandă ca
el să mai rămână totuşi acolo până când va avea o nouă erecţie, atitudine care poartă numele de
„fortificarea energiei".
7) Înainte de sfârşitul angrenării amoroase, care trebuie să fie realizată întotdeauna cu
continenţă şi într-o stare de profundă transfigurare şi iubire reciprocă, se recomandă să respirăm cât
mai conştient şi mai profund; de asemenea, vom evita agitaţia atât la nivelul trupului, cât şi a minţii,
ceea ce ne va permite să absorbim cu o mai mare eficienţă energia subtilă benefică şi spiritualizantă
şi să realizăm astfel o stare amplă de calm şi seninătate. Aceasta se numeşte „menţinerea stării de
plenitudine".
8) La sfârşitul fuziunii amoroase se recomandă ca bărbatul să îşi retragă lingamul din yoni
când încă mai este în erecţie, ceea ce se numeşte „stabilizarea erecţiei".
În ceea ce priveşte cele 7 minusuri, acestea se referă la următoarele aspecte:
1) Atunci când actul amoros este dureros, aceasta se numeşte „închiderea interioară".
2) Atât transpiraţia abundentă, cât şi ejacularea, dacă survin în timpul actului sexual, sunt
denumite „fuga exterioară".
3) Hiperactivitatea erotică produsă datorită dorinţelor sexuale necontrolate a fost în mod
sugestiv denumită de taoişti „epuizarea".
4) Lipsa forţei sexuale, deşi dorinţa de a realiza actul amoros există, se numeşte „impotenţă".
5) Realizarea actului sexual în mod mecanic şi fără un anumit control interior aducător de
armonie este denumită „problemă de ordin afectiv".
6) Forţarea realizării actului sexual în lipsa dorinţei pentru aceasta se numeşte „alienare".
7) Terminarea jocului amoros prea repede, datorită ejaculării, se numeşte „irosire".
Prin urmare, dacă se vor cultiva cu atenţie atitudinile înţelepte şi creatoare denumite de taoişti
cele 8 plusuri şi dacă, pe de altă parte, se vor elimina cele 7 minusuri ale energiei, ochii şi urechile
se vor purifica foarte mult, trupul va deveni agil şi plin de forţă, energia sexuală va fi din ce în ce
mai mare, iar viaţa va fi foarte lungă şi prosperă din toate punctele de vedere.
= VA URMA =

An 12 C 22
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATĂ ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI ÎNTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SĂNĂTOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
Unele aspecte fundamentale care, în concepţia tradiţiei spirituale taoiste, corelează
forţele subtile ale macrocosmosului cu amorul transfigurator realizat întotdeauna cu
continenţă (continuare la cursul nr. 21, An 12)

Tradiţia taoistă prezintă, de asemenea, pe lângă poziţiile clasice ale amorului transfigurator cu
continenţă, şi cele zece aşa-zis „rafinamente" la care trebuie să ajungă un bărbat, precum şi „cele opt
modalităţi de penetrare". Cele zece „rafinamente" ale artei amorului transfigurator cu continenţă
sunt: 1) energizarea; 2) înghiţirea salivei proprii; 3) controlul perfect al erecţiei; 4) stimularea
clitorisului; 5) intuirea perfectă a momentelor care sunt propice pentru anumite acţiuni sau iniţiative
în timpul jocului amoros; 6) comuniunea afectivă în timpul fuziunii amoroase; 7) mişcările
preponderent lente în timpul realizării penetrării; 8) atingerea şi trăirea constantă a unei stări de
plenitudine amoroasă şi spirituală; 9) trăirea simultană a orgasmului cu cel al fiinţei iubite şi 10)
relaxarea fizică şi psihică din finalul angrenării amoroase.
„Cele opt modalităţi de penetrare" reprezintă o altă clasificare a tipurilor de penetrare, mai
generală în comparaţie cu cea prezentată în cursurile anterioare, care avea un caracter mai specific.
Aceste modalităţi fundamentale de penetrare sunt: 1) în sus; 2) în jos; 3) la stânga; 4) la dreapta; 5)
profund; 6) superficial; 7) rapid şi 8) lent.
Stăpânind cu măiestrie toate aceste aspecte ale artei amorului transfigurator, va trebui mai
întâi să dirijăm energia subtilă la nivelul organelor sexuale, pentru a permite astfel purificarea şi
energizarea canalelor subtile energetice (NADI-uri) din acea zonă precum şi revigorarea nervilor,
ligamentelor şi muşchilor din zona pubo-coccigiană. De asemenea, este necesar ca, la anumite
intervale de timp, să ne reţinem suflul, pentru a putea să dirijăm cu mai multă eficienţă fluxurile de
energie subtilă la nivelul respectiv. În mod suplimentar, pentru atingerea unei stări de plenitudine
afectivă şi bogăţie senzorială în timpul fuziunii amoroase, este necesar să ne însuşim, în mod gradat,
capacitatea de a conduce energia subtilă în orice zonă internă (organ intern) a trupului, precum şi la
nivelul pielii. Vaginul, labiile mari şi mici, pereţii vaginului, colul uterin, toate acestea trebuie
stimulate în mod adecvat, pentru a determina astfel amplificarea la maxim a energiei erotice. Un
bărbat înţelept, bun cunoscător al artei amorului transfigurator cu continenţă, nu se precipită
niciodată în timpul jocului amoros, nu este dominator, nu forţează nici o situaţie, dar nici nu ezită
atunci când momentul este oportun pentru a amplifica energia şi plăcerea erotică a iubitei sale. El
este mereu vigilent atât faţă de propriile sale trăiri interioare, cât şi faţă de cele ale iubitei sale şi se
mişcă adeseori lent pentru a menţine un deplin control asupra energiei sale sexuale şi, de asemenea,
pentru a prelungi cât mai mult angrenarea amoroasă.
Este bine, de asemenea, ca, la anumite intervale de timp, să inspirăm pe gură şi să expirăm pe
nas (exact ca la SITAKARI PRANAYAMA), ceea ce va avea drept rezultat eliminarea energiilor
viciate şi acumularea unor energii „proaspete", pline de vitalitate.
Înţelepţii taoişti afirmă că bărbatul este preponderent YANG, iar această tendinţă este
asociată exteriorului, în timp ce femeia este preponderent YIN, această tendinţă fiind asociată
interiorului. De aceea, stimularea bărbatului se face mai ales la exterior, pe când stimularea femeii
este mai mult de factură interioară. Tradiţia taoistă numeşte aceasta „logica lui YIN şi YANG", care
exprimă într-un mod tainic însăşi raţiunea de a fi a femeii şi a bărbatului. Este esenţial ca în
manifestarea plăcerii erotice, atât la bărbat, cât şi la femeie, să se avanseze în etapele jocului amoros
cât mai lent, fără grabă şi să se continue astfel cât mai mult timp. Dacă bărbatul va proceda în acest
mod, iubita lui va fi deosebit de mulţumită şi satisfăcută, dăruindu-i la rândul ei dragostea
necondiţionată. Aceia care sunt capabili să pună în aplicare în mod desăvârşit toate aceste secrete
ale artei amorului, sunt denumiţi de către tratatele taoiste „Cavaleri Celeşti".
Ce stări resimt practicanţii avansaţi ai continenţei sexuale
În conformitate cu opinia maeştrilor orientali, la practicanţii amorului cu continenţă sexuală,
o culme a senzaţiilor erotice apare de regulă între al 28-lea şi al 32-lea minut al comuniunii
amoroase fără descărcare seminală. Această formidabilă stare de plăcere elevată şi progresivă, de o
intensitate şi de o profunzime extraordinară, este de altă natură decât orice trăire erotică resimţită
vreodată până atunci. Ea rezultă în special datorită unei super-orgasmatice transmutări a
potenţialului sexual care, în plus, face să se destindă profund întreaga musculatură a corpului.
Urmează o foarte clar perceptibilă transformare a acestei extraordinare stări de fericire paroxistică şi
hipererotică, pe măsură ce direcţiile curenţilor subtili energetici sunt inversate, şi simultan se
produce o expansiune şi o mare rafinare la nivelul stărilor de conştiinţă.
Percepţia la nivelurile intime şi profunde ale fiinţei devine tot atât de clară ca şi senzaţiile
provenind de la aspectele exterioare sau vizibile. Acum se sesizează chiar şi circulaţia prin NADI
uri, la nivelul corpului subtil, a energiilor PRANA-ice, precum şi o neobişnuită energizare a
acestuia. Viziunea în această experienţă amoroasă cu continenţă sexuală se amplifică, depăşind cu
mult sfera viziunii normale. În cursul fuziunii amoroase cu continenţă sexuală totul se petrece ca şi
cum am avea microscoape în loc de ochi, cu care discernem detalii scânteietoare, ca nişte bijuterii
fascinante, în tot ceea ce ne cade sub privire. Putem spune că vedem, într-adevăr, pentru prima oară.
Gustul, şi el, este intensificat. Mirosul este unul dintre aspectele cele mai sublime ale acestei
experienţe: în această direcţie, totul este ca şi cum am respira pentru prima oară în viaţă, amintindu-
ne, cu un fel de amuzament amestecat cu uimire, că obişnuiam să considerăm aerul ca fiind un gaz
oarecare, fără miros. În timpul fuziunii amoroase cu continenţă sexuală descoperim cu uimire că
respirăm de fapt o atmosferă compusă din milioane de benzi olfactive microscopice, alcătuite din
frecvenţe vibratorii, explodând în nări ca un mesaj extatic.
Atingerile de orice fel devin electrice şi hiper-erotice. Dacă, în cursul unei asemenea stări,
unul dintre iubiţi îi mângâie celuilalt o anumită parte a trupului cu degetele, imediat zeci de mii de
terminaţii bioenergetice explodează parcă acolo, într-o stare infinit delicioasă. O energie extatică
ascendentă palpită de-a lungul întregului trup sub forma unui fior, se topeşte într-o stare beatifică şi
se propagă până la creier, unde izbucnesc zeci de sfere luminescente multicolore, făcându-ne să
resimţim o plăcere intensă, pură şi delicată. Mâna celui care atinge pare a se afla la mare distanţă,
prin ea ţâşnind fluide care iradiază din toate părţile. Cineva îşi amintea de un moment, în cursul
propriei sale experienţe, în care iubita s-a aplecat către el şi i-a atins uşor palma mâinii cu un deget.
Imediat, mii de terminaţii nervoase „au explodat" în mâna lui într-un dulce orgasm. O energie
stranie a început apoi să palpite de-a lungul braţului său şi s-a revărsat către creier, unde alte mii de
celule „au explodat", dându-i o stare de plăcere pură. şi delicată. El avea o senzaţie netă de dilatare
şi întreaga sa fiinţă părea enormă. Degetul iubitei sale părea că se află la zeci de kilometri distanţă,
încărcat cu o infinitate de canale energetice, iradiind energie din toate părţile, val după val; o aleasă
energie emana din degetele sale, curenţi de îmbătări eterate, delicate, fremătătoare circulau de la
degetul ei la mâna acestuia. Extazul era super-erotic, încărcat de o bucurie îmbătătoare, plenar
beatifică.
Simţim sufletul fiinţei iubite întocmai cum ne simţim propriul suflet
Descriem în continuare ceea ce resimt, în cazul unei foarte reuşite transmutaţii şi sublimări a
potenţialului sexual, cei doi iubiţi care au fost angrenaţi în jocul erotic amoros fără descărcare
(ejaculare). Primul aspect pe care îl remarcă un asemenea cuplu este o incredibilă amplificare a
acuităţii senzoriale. Realul este identificat şi, în mod simultan, perceput ca fiind foarte complex; el
apare acum îmbogăţit în semnificaţii şi mai elevat decât cel banal, perceput înainte; fiecare detaliu al
lumii înconjurătoare, care ne captează atenţia, ne apare el însuşi ca fiind o lume.
Survin mutaţii uluitoare în semnificaţia reprezentărilor (în sens spiritual). Se petrec
transformări în calitatea coordonatelor lumii manifestate: timp accelerat, spaţiu dilatat, cauzalitate
fluentă. Devenim capabili de o nouă apreciere estetică (totul este frumos!).
Cunoaşterea intelectuală apare acum întrupată şi deloc abstractă. La nivelul substanţei care
alcătuieşte lucrurile, sesizăm un joc de forme mişcătoare, subtil luminoase şi colorate. Se realizează
o inefabilă sinestezie a simţurilor (asociaţii între senzaţii de natură diferită care dau impresia că sunt
unul simbolul celuilalt).
Apare un sentiment de libertate interioară, asociată cu o trezire superioară a intuiţiei (al
şaselea simţ), care face să apară pentru prima oară o stare de profunzime fără confuzie. Apar
multiple noutăţi de ordin fenomenal. Se produce estomparea eu-lui inferior, egotic şi empiric.
Survine o pasageră anihilare a egoului (dispariţia egoismului) şi, simultan, pierderea senzaţiei
singularităţii ontologice (eu nu mă mai simt precum o insulă în apele zbuciumate ale realităţii, ci
fuzionat pe deplin, întocmai ca o picătură reintegrată în oceanul infinit).
Subiect şi obiect, sunt percepute ca polarităţi aliate; nu mai există nici un fel de teamă sau
tensiune faţă de ceea ce ne tulbura înainte. Se declanşează spontan o introspecţie deschisă. Survin
legături de mutualitate între forma noastră, acţiunile noastre şi vecinătatea înconjurătoare, atât
imediată, cât şi foarte îndepărtată. Este conştientizată starea unui dinamism erotic de reciprocitate
între intern şi extern. Are loc estomparea ipocriziei şi a convenţionalităţii; fiinţa redevine naturală,
spontană.
Se realizează eliberarea de condiţionarea socială, care este indusă prin sugestie
mimetică sau spirit de imitaţie gregar. Se trezeşte simţul unităţii (corelarea opuşilor, identitatea
inverşilor, complementaritatea contrariilor). Se atinge o înţelegere universală a complexităţii
realului.
Dobândim o prezenţă totală faţă de noi înşine, lumea ne apare ca un joc amoros îmbibat de
bucurie, armonie şi mister. Devenit coregrafie exaltantă, întregul spectacol al existenţei este
încântare şi include şi ceea ce era insignifiant, obscur, grosier, banal, oarecare. Are loc o dezvoltare
a empatiei care ne permite, chiar la mare distanţă, să percepem inefabil, telepatic, sufletul fiinţei
iubite, întocmai aşa cum ne simţim pe noi înşine, cu întreaga bogăţie de trăiri şi aspiraţii minunate.
Experimentăm o beatitudine autogenerată, concomitent cu impresia delicioasă că suntem dilataţi în
imensitate şi uniţi cu cosmosul pe care, graţie unei enigmatice rezonanţe, îl simţim manifestându-se
acum prin fiinţa noastră. Gradat, se amplifică un extaz intern, care ne face să trăim o fericire
exuberantă şi care ne înlesneşte deschiderea faţă de fluxul misterios al spiritului, începe o
participare entuziastă la un proces global, feeric şi nesfârşit, somptuos, inundat de vrajă, catifelat,
delicat, splendid, intens în sine. Prin rafinatele trăiri amoroase realizate cu continenţă sexuală,
viziunea interioară devine extrem de subtilă.
Pentru oricine a practicat în mod corect metodologia amorului cu continenţă sexuală, apare în
mod clar că, în afara ei, stările erotice pe care le poate atinge o fiinţă umană, indiferent cât de
înzestrată sexual ar fi ea, sunt palide, sărace şi limitate ca amploare şi profunzime, deoarece ea nu
controlează energia amoroasă gigantică pusă în joc prin sexualitate şi cel mai adesea o pierde inutil
înainte să înceapă să o folosească de fapt. Dacă, din ignoranţă, procedează mereu astfel, omul în
cauză nu va putea atinge niciodată culmea reală a plăcerii, ratând de fapt nu numai împlinirea şi
fericirea amoroasă, ci şi desăvârşirea spirituală posibilă totodată prin amorul cu continenţă.
Erotismul cu continenţă sexuală creează şi transformă în mod natural o uriaşă cantitate de
energie din potenţialul sexual, pe care o rafinează şi o sublimează. În cazul fiinţelor umane care nu
practică tehnicile de transmutare şi sublimare cu continenţă sexuală, acest potenţial creator gigantic
este cel mai adesea risipit inutil şi ireversibil în maxim 10-15 minute, prin contact sexual cu
ejaculare.
Fiecare celulă a corpului său face dragoste cu fiecare celulă a corpului iubitei
Amorul cu continenţă sexuală eliberează şi transformă o impresionantă cantitate de energie
vitală, transmutând potenţialul sexual în energie amoroasă. Sub efectul acestei tehnici, trăirea
sexuală se intensifică şi se rafinează ca prin miracol. Aceasta produce în mod spontan o erecţie de
foarte lungă durată şi, de asemenea, sensibilitatea femeii este amplificată de zeci de ori. Dacă se
compară modul în care făceaţi amor înainte (oricare ar fi fost gradul de plăcere sau de extaz pe care
gândeaţi că l-aţi obţinut) cu cel de acum, în care realizaţi continenţă sexuală, veţi constata că primul
mod se aseamănă cu împerecherea cu un manechin luat din vitrina unui magazin.
În subtila comuniune senzorială şi celulară pe care o procură continenţă sexuală, putem
petrece ore în şir făcând amor numai cu respiraţia noastră. În timp ce bărbatul trăieşte în mijlocul
miilor de modificări ale simţurilor şi ale celulelor, iubita sa face la fel. De regulă, comuniunea
sexuală pune în acţiune chimia sa proprie de presiuni şi de interacţiuni de natură foarte locală, la
nivelul a ceea ce sexologii numesc zone erogene. De îndată ce facem amor sub efectul acestei
metode, totul se petrece ca şi cum fiecare celulă a corpului nostru (şi, după cum se ştie, avem
miliarde) ar face amor cu fiecare dintre celulele iubitei noastre. Atunci mâna bărbatului nu-i
mângâie doar pielea, ci se scufundă pur şi simplu, topindu-se în ancestralele surse ale extazurilor
care dorm în corpul ei. Această inexprimabilă şi profundă beatitudine hiper-erotică este numită în
textele tantrice SAMARASA şi este asemănată cu extazul divin SAMADHI în celelalte forme de
YOGA.
În antrenarea bărbatului pentru a realiza continenţă sexuală (femeia este în mod natural
înzestrată să realizeze controlul potenţialului sexual) se pune mai ales o mare importanţă pe un
control total al ejaculării. O asemenea performanţă, la început greu de atins, implică, pe lângă o
concentrare mentală specifică, un mare control de sine şi o totală stăpânire la nivelul mecanismelor
sexuale.
Cuplul va descoperi că există mai multă dragoste şi mai multă fericire
Înţelepciunea orientală arată că, prin amorul cu continenţă sexuală, mintea celor doi iubiţi
pluteşte liberă şi oglindeşte fidel realitatea superioară. Condus deasupra halucinantelor iluzii, cuplul
capătă viziunea panoramică a straniilor impulsuri hipnotice colective. În acelaşi timp, capătă
cunoaşterea intuitivă, genială, care vine din eternul necunoscut, atât din interiorul, cât şi din afara
lor. Ei intră astfel conştienţi în fondul secret al naturii, în lumea artistului şi în lumea geniului. În
zilele noastre, când facultatea raţională seacă a omului modern ne-a transformat viaţa, înzestrându-
ne cu mijloace imediate de distrugere şi limitare, există, mai mult ca niciodată, o urgentă nevoie
pentru această expansiune şi uluitoare călătorie a sufletului.
Unii critici superficiali sau raţionaliştii sceptici pot să argumenteze repede că o asemenea
proiecţie, cu totul ieşită din comun, este o străveche formă a fugii de realitate. Din reflex,
materialismul exacerbat consideră orice experienţă spirituală intuitivă drept un fenomen clinic. Cu
toate acestea, dincolo de toate speculaţiile, în mod sigur amorul cu continenţă sexuală îi ghidează pe
aspiranţii perseverenţi către un plan superior şi esenţial al existenţei, un plan în care fiecare cuplu cu
adevărat iubitor va descoperi încântat şi uimit că există mai multă dragoste, mai multă fericire şi, din
punct de vedere al sensului final, mai multă stabilitate profund armonizatoare.
= VA URMA =

An 12 C 23
NOŢIUNI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA SEXUALITATEA TAOISTĂ
CUM NE AJUTĂ PRACTICA TAOISTĂ A FUZIUNII AMOROASE
TRANSFIGURATOARE, REALIZATA ÎNTOTDEAUNA CU CONTINENŢĂ ŞI INTR-O
STARE DE IUBIRE PURĂ, ÎNĂLŢĂTOARE, NECONDIŢIONATĂ, SĂ TRĂIM O VIAŢĂ
MAI LUNGĂ ŞI MAI SANATOASĂ, FIIND MULT MAI FERICIŢI ŞI ÎNŢELEPŢI
(continuare la cursul nr. 22, An 12)

Orgasmul multiplu fără descărcare, în cazul continenţei sexuale, este cel mai rapid şi cel
mai eficient procedeu de reîntinerire
Pentru orice fiinţă umană inteligentă este evident că amorul cu continenţă sexuală, ca
modalitate de fuziune amoroasă superioară, perfect naturală şi cu totul lipsită de pericole, este cel
mai puternic afrodisiac pe care omul l-a cunoscut vreodată. Acesta produce bărbatului, spontan şi
fără a fi urmată de epuizare, o erecţie neîntreruptă, ore în şir. Simultan, face să se mărească de zeci
de ori sensibilitatea femeii la plăcere, permiţându-i să resimtă un număr impresionant de orgasme
fără descărcare sexuală.
Prin amorul cu continenţă sexuală, bărbatul trăieşte îmbătat de plăcere în mijlocul zecilor de
modificări euforice ale simţurilor, iar femeia realizează trăiri distincte. În acelaşi timp, fiecare dintre
cei doi resimte empatic şi telepatic o gamă largă a senzaţiilor şi trăirilor celuilalt. Efectul euforic
excepţional şi multiplele fenomene parapsihice sunt un alt secret fundamental în cazul amorului cu
continenţă. Tocmai din această cauză, de mii de ani, fenomenele amorului cu continenţă sexuală au
făcut în India obiectul unor cercetări experimentale, rezervate celor puţini, care au depăşit modul
vulgar de a concepe amorul fizic drept ceva ruşinos, penibil şi degradant, care urmăreşte doar
perpetuarea speciei.
În cartea sa Twentynine Forever ("Douăzeci şi nouă pentru totdeauna"), Berkeiey Publishing
Co, New York, 1978, fascinantul model şi practicantă tantrică, Oleda Baker, recomandă orgasmul
drept cel mai rapid şi mai eficient procedeu de reîntinerire cunoscut femeii încă din antichitate.
Oleda arată că ea personal s-a bazat pe ideala echilibrare hormonală indusă prin orgasme frecvente,
controlate (fără descărcare), extrem de lungi, care i-au conferit, între altele, o excepţională
prospeţime şi tinereţe, dublate de o perfectă sănătate şi un farmec feminin uluitor.
Apar gradat numeroase rezultate practice
Printre nenumăratele efecte profund binefăcătoare ce se pot atinge în cazul practicanţilor
avansaţi ai amorului cu continenţă sexuală, menţionăm câteva rezultate practice generale, uşor
sesizabile după un timp de către orice cuplu care aplică aceste tehnici rezervate celor puţini:
- simultan cu stările extraordinare de plăcere şi fericire, se produce regenerarea rapidă a
energiei vitale, a puterii bioenergetice a celui care atinge succesul pe această cale;
- rafinarea ieşită din comun a sensibilităţii, amplificarea puterii simţurilor;
- trezirea capacităţilor paranormale: telepatie, intuiţie, clarviziune, premoniţie;
- pentru practicanţii avansaţi, scurgerea timpului trăit şi îmbătrânirea sunt considerabil
încetinite şi inversate, întocmai cum trăirea amoroasă devine tangentă cu infinitul; succesul în cazul
amorului cu continenţă sexuală oferă celui sau celei care controlează perfect propriul potenţial
sexual, o uluitoare longevitate, dublată de o potenţă sexuală ieşită din comun, aproape nealterată de
trecerea timpului;
- remarcabile fenomene de transmisie fluidică curativă la distanţă, capacităţi bioenergetice
curative prin simpla emisie de fluide vitale (bioenergetice), manifestate mai ales prin mâini şi ochi
(întocmai cum există la celebra vindecătoare din Rusia, Djuna);
- energia psihoerotică sublimată întăreşte memoria şi puterea de concentrare mentală,
capacitatea de evocare sau vizualizare a anumitor aspiraţii; totodată, potenţialul sexual astfel
transmutat stimulează capacitatea de a rechema anumite stări sau imagini din trecut şi de a intui
viitorul necunoscut;
- datorită stării de transă amoroasă, apar spontan viziuni extraordinare, telepatic spirituale,
astrale şi sublime (comunicări cu cea de-a 4-a dimensiune); cei doi iubiţi se dedublează şi călătoresc
în misteriosul univers astral numai prin intermediul conştiinţei, ajungând în sferele suprasensibile
("lumile paralele" ale parapsihologiei) unde, datorită captării şi acumulării unor energii cosmice
sublime, divine, resimt stări inefabile de fericire şi extaz;
- utilizarea unor procedee extrem de rafinate extrasenzoriale (pentru a se amplifica la maxim
stările de beatitudine amoroasă în cuplu) face ca energiile sexuale să se sublimeze gradat,
modificându-şi permanent sensul de curgere, în raport cu direcţia de manifestare a fluxului normal.
Aceasta le permite celor doi iubiţi să pătrundă prin telepatie şi clarviziune în misterele insondabile
ale naturii şi universului, iar în cele din urmă să atingă înţelepciunea prin desăvârşire.
Raportul tainic direct dintre plăcerea sexuală intens transfiguratoare trăită în timpul fuziunii
amoroase cu continenţă şi realizarea spirituală Tradiţia taoistă, la fel ca şi tradiţia tantrică, descrie
unirea amoroasă transfiguratoare dintre un bărbat şi o femeie care se iubesc ca fiind un act
eminamente sacru. Atunci când fuziunea amoroasă cu continenţă este plenar transfiguratoare,
trupurile celor doi devin receptaculul divin al manifestării unei fericiri şi a unei plăceri
inexprimabile. Orice posibilă percepţie grosieră sau impură este atunci în mod spontan stopată
datorită incompatibilităţii sale cu frecvenţele elevate de rezonanţă ale simţurilor celor doi iubiţi, iar
aceştia se simt atunci pe deplin eliberaţi de orice gând, concepţie sau idee despre frică, ruşine sau
alte asemenea emoţii negative. Atunci, în îmbrăţişarea lor tandră, divin protectoare şi plină de o
fericire extatică, acţiunile sacralizate care sunt săvârşite cu trupul, cu vorba (prin exprimare divin
inspirată) sau cu gândul, devin perfect pure. Atât conştiinţa bărbatului, cât şi conştiinţa femeii acced
atunci la un nivel spiritual foarte elevat.
Concepţiile tradiţiilor tantrice şi taoiste în ceea ce priveşte amorul transfigurator extatic cu
continenţă, precum şi descrierile proceselor subtile, având o profundă natură spirituală, care au loc
în timpul angrenării erotice sunt foarte asemănătoare. Astfel, cele două tradiţii consideră, la unison,
că fluidul subtil regenerator (SOMA) provine din zona capului şi are o natură răcoroasă, suavă şi
extatică, fiind de aceea comparat cu energia subtilă a lunii. În timpul actului amoros, el se
răspândeşte în mod gradat, de sus în jos, în structurile subtile (în întreaga reţea de NADI-uri) şi apoi,
printr-un proces de cristalizare, el îşi face simţită prezenţa în corpurile fizice ale celor doi iubiţi,
ceea ce va duce la apariţia şi manifestarea unor aspecte, forţe şi trăiri foarte subtile şi pure ale
conştiinţei individuale. În ceea ce priveşte acest aspect, tradiţia taoistă consideră că natura
predominantă a conştiinţei individuale specifice oricărei fiinţe umane poate fi cuantificată în funcţie
de predominanţa uneia dintre cele trei forme distincte de manifestare ale acesteia: grosieră, subtilă şi
foarte subtilă.
În ceea ce priveşte nivelul grosier, acesta este familiar aproape tuturor fiinţelor umane
obişnuite, deoarece el se referă la starea persoanei care percepe diferitele tipuri de senzaţii care
corespund celor cinci simţuri (mirosul, gustul, vederea, pipăitul şi auzul). Pentru a înţelege însă cât
mai bine concepţiile taoiste asupra acestor aspecte, este important să considerăm cele cinci forme de
conştiinţă senzorială nu doar ca pe nişte banale senzaţii care sunt primite din exterior, ci în egală
măsură ca fiind cinci sui-generis conştiinţe individuale, care sunt ataşate unor sfere diferite de
existenţă şi activitate: sfera subtilă a mirosurilor (mirosul), sfera subtilă a gusturilor (gustul), sfera
subtilă a culorilor şi a formelor (văzul), sfera subtilă a obiectelor tactile (pipăitul) şi sfera subtilă a
sunetelor (auzul). În conformitate cu tradiţia taoistă, aceste cinci tipuri de conştiinţă senzorială
formează nivelul grosier al conştiinţei individuale.
Următorul nivel de subtilitate îl constituie conştiinţa mentală obişnuită, care cuprinde 88 de
tipuri de concepte şi categorii mentale, clasificate la rândul lor în trei mari grupe.
Cea de-a treia formă de conştiinţă individuală, cea foarte subtilă, se revelează mai ales în
timpul proceselor de meditaţie profundă sau în timpul fuziunii amoroase realizată cu continenţă şi
plină de iubire transfiguratoare. Atunci, diferiţii curenţi sau fluxuri de energie subtilă care animă de
obicei nivelurile mai grosiere ale conştiinţei [1) conştiinţa senzorială şi 2) conştiinţa mentală] sunt
reţinute, controlate şi interiorizate, deci, altfel spus, focalizate spre interiorul fiinţei, ceea ce va
provoca apariţia unor stări superioare de conştiinţă, care nu reprezintă altceva decât manifestarea şi
totodată revelarea gradată a conştiinţei fundamentale Supreme, a Sinelui Divin Nemuritor,
ATMAN.
Potrivit experienţelor spirituale ale marilor maeştri taoişti, primul nivel profund de conştiinţă
care se manifestă în timpul fuziunilor amoroase spiritualizante ajunge să fie tradus simţurilor
noastre transfigurate ca o lumină alb-strălucitoare care se află pretutindeni. Atunci, toate concepţiile
mentale relative şi dualizante îşi încetează activitatea şi conştiinţa noastră individuală este umplută
de această viziune extatică, ce mai păstrează totuşi încă o natură uşor dualistă. Conştiinţa însăşi se
transformă gradat într-o imensitate alb-strălucitoare şi omniprezentă. Tradiţia taoistă o compară cu
cerul limpede care este umplut de lumina lunii pline. Astfel, chiar în timpul fuziunii amoroase,
atunci când se atinge acest înalt nivel de conştiinţă, orice conceptualizare încetează şi nu mai apare
nimic altceva în afara acestei viziuni de lumină alb- strălucitoare, care este însăşi expresia
conştiinţei noastre individuale, care a devenit acum transparentă şi receptează nealterat Conştiinţa
Supremă a Sinelui Divin, ATMAN.
Printr-o absorbţie şi mai profundă la nivelul energiei care susţine această rafinată manifestare
a conştiinţei se pătrunde într-un plan chiar şi mai subtil, în care se percepe un ocean energetic
nesfârşit, de o fascinantă culoare diafană roşie sau portocalie (menţionăm totuşi că gradul extrem de
înalt de vibraţie a acestei lumini a conştiinţei face ca aceasta să reprezinte o manifestare mult mai
elevată decât curenţii subtili coloraţi roşu sau portocaliu.) Această percepţie este comparată de
iniţiaţii taoişti cu cerul limpede care este inundat de lumina strălucitoare a soarelui.
Conştiinţa individuală profund transfigurată rămâne în această stare extatică foarte subtilă o
anumită perioadă de timp, după care ea îşi pierde chiar şi acest fragil suport, printr-o absorbţie şi
mai profundă în energia care constituie fundamentul ei, pătrunzându-se astfel într-un stadiu al
conştiinţei încă şi mai subtil. Întreg spaţiul nesfârşit al conştiinţei este atunci perceput de culoare
negru intens (în legătură cu vidul beatific absolut, care acum este intuit), starea fiind denumită în
taoismul amoros ezoteric „cea care este aproape de desăvârşire". Conştiinţa însăşi devine atunci
această aparenţă neagră care totuşi mai comportă încă un foarte subtil grad de dualitate. Această
imensitate neagră a vidului este comparată cu cerul fără lună, imediat după asfinţitul soarelui, când
stelele încă nu au apărut. Tradiţia taoistă menţionează faptul că, în prima parte a acestei faze de
percepţie, adeptul rămâne perfect conştient de această experienţă extatică, pentru ca, mai apoi, el să
transceandă încetul cu încetul conştiinţa „spaţiului negru absolut", ajungând astfel la nivelul ultim şi
fundamental al conştiinţei, care este lumina divină infinită şi fără de suport a Sinelui Divin Etern
(ATMAN). Această stare de desăvârşire spirituală este comparată cu cerul simplu, clar şi limpede,
care în acest caz este lipsit complet de influenţele dualiste ale luminii lunii, a soarelui sau de negrul
tenebrelor profunde. Este, am putea spune, în mod analogic, acea condiţie a cerului din zori, chiar
înainte ca soarele să răsară. Această stare extatică de plenară revelare a Sinelui este infuzată de o
nesfârşită beatitudine spirituală, în care toate aparenţele şi iluziile se dizolvă şi în care este
transcensă orice dualitate.
Atât tradiţia taoistă, cât şi tradiţia tantrică afirmă cu putere că plenitudinea acestei stări
profunde de iluminare spirituală poate fi trăită cu uşurinţă în timpul orgasmului supraconştient şi
foarte intens al actului amoros transfigurator realizat întotdeauna cu continenţă. Plăcerea
orgasmatică ce se manifestă atunci este atât de
intensă, încât Conştiinţa individuală devine în totalitate spontan absorbită şi fascinată de această
trăire extrem de profundă. Ea abandonează atunci orice interes către aparenţele sau manifestările
iluzorii şi se identifică cu grandoarea nesfârşită a lui TAO sau, altfel spus, a Realităţii Supreme şi
Fundamentale, care este Sinele Divin Esenţă, ATM AN.
În lumina acestor revelaţii iniţiatice deosebit de valoroase pentru desăvârşirea noastră
spirituală, arta amorului transfigurator cu continenţă ne apare, deci, ca fiind unul dintre cele mai
elevate şi mai rapide mijloace de a explora profunzimile nebănuite ale conştiinţei şi de a obţine
astfel eliberarea completă de dorinţe şi de iluzie. În această direcţie, tradiţia taoistă ne oferă un
exemplu sugestiv pentru a înţelege mai bine această modalitate excepţional de eficientă ele
desăvârşire spirituală. Exemplul se referă la naşterea şi dezvoltarea unei insecte în interiorul unui
lemn umed, hrănindu-se din acest lemn. Aici, lemnul reprezintă dorinţa erotică propriu-zisă, insecta
este, metaforic vorbind, conştiinţa stării de beatitudine, iar consumarea lemnului exprimă eliminarea
gradată a dorinţelor efemere prin manifestarea cât mai plenară şi mai intensă, reluată mereu şi
mereu, a fericirii extatice care prefigurează beatitudinea supremă a Sinelui. Trăirea plenară a acestei
fericiri extatice are la bază totuşi, întotdeauna, o primă motivaţie mai concretă, care poate fi, de
pildă, dorinţa de contemplare a trupului gol al iubitei, al surâsului ei divin, îmbrăţişarea ei sau, mai
ales, fuziunea amoroasă transfiguratoare. În experimentarea acestei beatitudini supreme este
inerentă şi perceperea vidului absolut al existenţei, care conduce în mod rapid la arderea completă a
oricăror tipuri de emoţii grosiere sau manifestări perturbatoare, cum ar fi: dorinţa personală egotică,
ignoranţa, posesivitatea, gelozia etc.
În tradiţia taoistă, ca şi în budismul tibetan, uniunea indivizibilă dintre beatitudine şi
realizarea conştiinţei vacuităţii este explicată în termenii contopirii dintre subiect şi obiect, deşi în
realitate această fuziune dintre beatitudine şi conştiinţa vacuităţii se află cu mult dincolo de orice
dualitate. Conştiinţa fericirii extatice reprezintă, în concepţia taoistă, „subiectul" care realizează
existenţa vacuităţii supreme, care este percepută ca „obiect". Tradiţia taoistă menţionează această
distincţie cu scopul de a sublinia faptul că manifestarea stării de fericire extatică trebuie să fie
folosită cu înţelepciune pentru a susţine realizarea spirituală supremă, cea în care se revelează natura
cea mai profundă a Realităţii Divine, care este Vidul Suprem Transcendent. În felul acesta, înţelepţii
taoişti demonstrează că, atunci când este atins în mod conştient cel mai subtil nivel al conştiinţei
fiinţei umane, se experimentează totodată în mod spontan şi starea de vacuitate supremă, expresie
foarte profundă şi intimă a Realităţii Supreme, Dumnezeu.
Pentru ca fiinţa umană să poată avea acces mai rapid la acest nivel fundamental al Realităţii
Supreme, tradiţia taoistă precizează că este necesară amplificarea la maxim a plăcerii sexuale,
utilizând pentru aceasta tehnici specifice ce includ continenţă sexuală şi dinamizarea intensă, prin
sublimare, a potenţialului erotic şi a energiilor subtile elevate aflate la diferitele etaje superioare ale
fiinţei. Una dintre aceste tehnici constă, de pildă, în oprirea în diferite momente de maximă
intensitate amoroasă a mişcărilor „sceptrului de jad" (lingamul) în „peştera misterelor" (yoni-ul),
pentru a permite astfel senzaţiei de plăcere şi de fericire să se răspândească în întreaga fiinţă. Într-
adevăr, aşa cum am mai precizat anterior, taoismul recomandă ca, atunci când, în urma actului
amoros dinamic, se percepe o mare plăcere în zona din vârful lingamului sau în zona cea mai
profundă a vaginului, trebuie să se înceteze orice mişcare, pentru a permite sentimentului de fericire
euforică şi totodată de plăcere năvalnică să se răspândească extatic în întreaga noastră fiinţă. Apoi,
se vor reîncepe mişcările de du-te-vino şi se va relua astfel procedeul de multe ori, succesiv, ceea ce
va permite o extraordinară amplificare şi difuziune a energiei fericirii extatice în fiinţele celor doi
iubiţi. Într-o astfel de situaţie, adică atunci când fericirea transfiguratoare şi plăcerea extatică
vibrează în tot trupul, atenţia se va orienta în mod natural către etajele superioare ale fiinţei, fără a
mai fi necesar ca ea (atenţia) să se focalizeze în zona organelor sexuale. Această excepţională stare
de conştiinţă care, în pofida plenitudinii pe care ne-o conferă, ne face să întrezărim vacuitatea
Realităţii Supreme Transcendente, este asimilată în taoism experienţei orgasmului total, care
semnifică trăirea la nivel cosmic, global, a naturii noastre divine, unice, care ne defineşte, în esenţă,
pe fiecare dintre noi.
= VA URMA =

An 12 C 24
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ

Definirea Presopuncturii Esoterice


„Citiţi şi investigaţi întotdeauna totul cu o minte foarte deschisă. Amintiţi-vă mereu că
Adevărul este întocmai ca un diamant cu foarte multe faţete; diferitele lui aspecte apar în momente
diferite, pe măsură ce ghizii spirituali ai umanităţii consideră că este necesar ca anumite
imperative divine să fie împlinite." Diwhal Khul
Presopunctura Esoterică poate fi privită drept o veritabilă cale către vindecarea şi armonizarea
totală a fiinţei umane. Ea reprezintă o formă mai complexă de Presopunctură ce include şi
vizualizarea benefică creatoare, în vederea inducerii unor stări de rezonanţă cu structuri energetice
arhetipale din Macrocosmos. Medicina chineză este practicată de câteva mii de ani, integrând
deopotrivă ştiinţa herbologiei chineze şi acupunctura clasică. Acupunctura şi Presopunctura
Esoterică utilizează, în linii mari, teoria clasică a acupuncturii chineze, la care adaugă însă şi o serie
de alte elemente iniţiatice preluate din sistemul tantric al CHAKRA-elor, din YOGA, din geometria
tainică sacră şi chiar unele referitoare la Arborele Vieţii din tradiţia Cabala.
Pe măsură ce înţelegerea noastră referitoare la dezechilibrele propriului câmp energetic
devine mai profundă, este firesc să aspirăm să corectăm aceste dezechilibre chiar de la nivelul
cauzelor lor profunde. În cadrul cursului nostru de YOGA integrală vom revela şi conceptele
fundamentale din Presopunctura Esoterică ce au rolul de a ne ajuta să devenim mai conştienţi de
niveluri din ce în ce mai subtile ale vindecării, devenind astfel capabili să iniţiem o „Vindecare pe o
Frecvenţă Tainică Superioară" atât în cazul propriei noastre fiinţe, cât şi pentru orice altă persoană.
În loc să trateze simptomele dezechilibrului energetic, „Vindecarea pe o Frecvenţă Tainică
Superioară" urmăreşte mai degrabă să echilibreze frecvenţele de vibraţii mai subtile, situate în afara
spectrului de frecvenţe explorat de acupunctura şi Presopunctura clasică, ale câmpului energetic
eteric asociat în mod strict corpului fizic, grosier. Fiind o modalitate de elevare şi armonizare a
fiinţei noastre, Presopunctura Esoterică reprezintă atât o metodă rapidă de transformare spirituală,
cât şi o cale către vindecarea mai profundă şi mai completă care ar trebui să fie utilizată ca un nobil
adjuvant al Medicinii Chineze Tradiţionale (MCT) şi al tratamentelor tradiţionale de acupunctură.
Un alt obiectiv al Presopuncturii Esoterice constă în stabilirea directă a unei inefabile
conexiuni puternice şi armonioase cu lumile spirituale superioare. Prin conectarea conştientă la
aceste câmpuri energetice superioare, noi putem ajunge să ne privim propriile dezechilibre lăuntrice
într-o lumină diferită. Procesele de amplificare energetică şi de armonizare pe frecvenţe şi niveluri
mai subtile, la care se adaugă înţelegerea plenar conştientă a acestor fenomene, conduc în mod
firesc către o stare de punere la unison cu Voinţa lui Dumnezeu şi la trezirea şi înflorirea sufletului.
La rândul ei, această trezire spirituală va iniţia spontan expansiunea vibraţiei energiei iubirii pure în
câmpul nostru energetic, ajutându-ne enorm în procesul de vindecare şi de echilibrare energetică pe
toate nivelurile. Prin urmare, în viziunea Presopuncturii Esoterice, expansiunea câmpului de forţă al
energiei iubirii este însăşi esenţa transformării spirituale şi a „Vindecării Complete". Fără o
asemenea trezire autentică a sufletului şi a CHAKRA-ei Inimii (ANAHATA CHAKRA) este
imposibil să-i vindecăm pe alţii (sau pe noi înşine). Dacă ANAHATA CHAKRA nu este trezită şi
dinamizată în mod armonios, trebuie cel puţin să devenim conştienţi de acest fapt şi să facem apoi
toate eforturile pentru a atinge acest sublim obiectiv (aici este important să nu se confunde forţa
vindecătoare superioară a iubirii cu forţa inferioară a energiei sexuale care nu este controlată înţelept
în vederea declanşării proceselor de transmutaţie şi sublimare).
Originea complexului sistem străvechi al acupuncturii şi presopuncturii nu este cunoscută.
Există diferite teorii care încearcă să explice dezvoltarea acestuia, dar care nu reuşesc să acopere
întregul domeniu, mai ales dacă ţinem seama de faptul că există efectiv sute de puncte de
acupunctura şi Presopunctura, fiecare dintre acestea având funcţii multiple. Numărul imens de
puncte de acupunctură şi Presopunctura, la care se adaugă necesitatea operării specifice pentru
diferite tipuri de dezechilibre energetice, demonstrează în mod clar faptul că este imposibil ca
acupunctura şi Presopunctura tradiţională să fi fost descoperite prin mijloace empirice de către fiinţe
umane profane. Dacă ţinem seama şi de incredibila complexitate a sistemului de meridiane
energetice, devine evident că fiinţa umană a dobândit această ştiinţă excepţională printr-o inspiraţie
divină dintr-o Sursă superioară, inaccesibilă cunoaşterii empirice, strict raţionale.

Noţiuni fundamentale despre felul în care informaţiile tainice sunt codificate în adâncul
fiinţei noastre
În fiinţa umană, atât celulele corpului fizic, cât şi cele ale corpurilor subtile conţin diferite
informaţii codificate. Această codificare nu reprezintă altceva decât expresia unei inteligenţe
profunde a Creaţiei (PRAKRITI) stocată atât la nivel celular, cât şi pe niveluri mai subtile. Fiecare
celulă dispune de o inteligenţă a ei, indiferent dacă informaţiile respective sunt codificate sau nu, iar
această inteligenţă este stocată sub formă de memorie. Cantitatea uriaşă de informaţii stocată în
trupul uman (nu doar la nivelul creierului) este copleşitoare. În lucrarea sa „Viziuni", fizicianul
Michio Kaku afirmă că „ADN-ul uman deţine de o sută de trilioane de ori mai multe informaţii
decât cele care sunt stocate într-un computer extrem de sofisticat. În Acupunctura şi Presopunctura
Esoterică termenul de „codificare" este folosit pentru a descrie informaţiile codificate sau inteligenţa
stocată la nivel celular (fizic sau ne-fizic). Există o anumită inteligenţă stocată în mod specific în
diferite puncte sau zone ale fiinţei umane, cum sunt, de exemplu, CHAKRA-ele. Anumite zone,
cum sunt punctele utilizate în Presopunctura Esoterică, deţin informaţii tainice deosebit de valoroase
pentru evoluţia spirituală a fiinţei umane în cauză. Această inteligenţă stocată nu poate fi de regulă
transferată minţii conştiente (şi implicit creierului - la nivel fizic) până când nu este eliberată sau,
altfel spus, scoasă din potenţialitate; unul dintre mijloacele prin care ea poate fi eliberată este
inserarea acelor de acupunctură sau realizarea presopuncturii în acele zone.
Codificarea se referă la faptul că o mare parte dintre informaţii nu poate fi tradusă sau
descifrată de mintea raţională, conştientă. Termenul indică implicit şi faptul că este nevoie de un
„cifru" pentru a decodifica informaţiile. De multe ori, informaţiile stocate în corpul fizic nu sunt
codificate, ci doar bine ascunse. În această direcţie, Presopunctura şi chiar tehnicile chinezeşti de
masaj ce constau dintr-un masaj foarte profund al ţesuturilor eliberează „informaţiile" stocate la
nivel celular (fizic). Prin apăsarea unei anumite zone a corpului fizic o perioadă suficient de lungă
de timp, din mintea subconştientă iese la suprafaţă un eveniment din trecut care era de multă vreme
ancorat în ea. Dacă abordăm punctul de vedere strict raţionalist, ne putem întreba la nesfârşit cu
scepticism sau uimire: cum este posibil ca apăsarea unei zone corporale să declanşeze amintirea
unui eveniment petrecut cu mult timp în urmă? Acest exemplu demonstrează însă în mod
incontestabil faptul că celulele şi ţesuturile corpului fizic au o memorie a lor, care poate fi astfel
accesată.
Se pune întrebarea dacă informaţiile codificate care nu aparţin corpului fizic pot fi de
asemenea accesate prin metode similare. Structurile Esoterice Rezonante ale Codificării despre care
vom vorbi în cadrul Presopuncturii Esoterice reprezintă grupuri geometrice de puncte de
Presopunctura care au capacitatea de a debloca mari cantităţi de informaţii „stocate" atât pe nivelul
eteric, cât şi pe nivelurile superioare. Pentru ca fenomenul de „deblocare" să se poată produce este
totodată nevoie de o concentrare mentală suficient de puternică şi de o vizualizare benefică specifică
ce este asociată cu stimularea propriu-zisă a punctelor de Presopunctură. Informaţiile tainice
codificate nu se referă numai la evenimentele care s-au petrecut în existenţa actuală, ci şi la cele din
vieţile anterioare. Prin urmare, Structurile Esoterice Rezonante ale Codificării se referă la un grup
particular de puncte de Presopunctură care, dacă sunt dinamizate într-o anumită ordine, deblochează
memoria sau inteligenţa stocată la nivelul celular. Fiecare set de Structuri Esoterice Rezonante ale
Codificării poate fi considerat ca o sui-generis poartă potenţială care deschide calea către nivelurile
de conştiinţă elevată şi către lumile subtile superioare. Acest proces depinde de nivelul de conştiinţă
pe care l-a atins fiinţa umană căreia i se dinamizează o astfel de structură. Structurile Esoterice
Rezonante ale Codificării pot fi privite ca nişte „procedee de decodificare" sau ca nişte instrumente
care ne pot ajuta să ne reactivăm memoria noastră latentă şi potenţialităţile noastre ascunse.
Dacă termenul de Structuri Esoterice Rezonante ale Codificării pare confuz sau nesugestiv, ne
putem gândi la aceste structuri ca la nişte „aparate de decodificat cifruri", care facilitează astfel
accesul la informaţiile codificate. Scopul Structurilor Presopuncturii Esoterice este deci acela de a
ajuta fiinţa umană să descopere niveluri superioare de conştiinţă şi să ajungă astfel cât mai repede la
trezirea şi plenară înflorire spirituală. Structurile Presopuncturii Esoterice permit activarea acelor
energii tainice care sunt necesare pentru deblocarea şi decodificarea informaţiilor benefice stocate
înlăuntrul fiinţei noastre.
Într-o lucrare celebră, „Universul holografic", autorul, fizicianul Michael Talbot, citează
cercetările fizicienilor Jahn şi Dunne referitoare la o particulă subatomică numită anomalon (de la
grecescul anomalos care înseamnă neregulat), ale cărei proprietăţi diferă în funcţie de laboratorul în
care acestea au fost înregistrate. Talbot afirmă: „Imaginaţi-vă că aveţi o maşină care îşi schimbă
culoarea şi proprietăţile în funcţie de cel care o conduce! Fenomenul este foarte curios şi pare să
sugereze că realitatea anomalonului depinde de cel care îl descoperă." Fizicienii care studiază
fizica cuantică s-au întrebat adesea: oare poate avea conştiinţa cercetătorului care observă
anomalonul un efect direct asupra proprietăţilor acestuia? Mergând un pas mai departe, ne putem
întreba: poate astfel conştiinţa noastră să creeze, în mod concret, realitatea?

Această viziune este într-adevăr specifică Presopuncturii Esoterice. De vreme ce avem cu toţii
experienţe proprii şi metode individuale de interpretare şi păstrare a informaţiilor, memoria şi
codificările acestor informaţii sunt unice pentru fiecare persoană în parte. Conştiinţa noastră
influenţează în mod direct felul în care noi răspundem la stimularea Structurilor Presopuncturii
Esoterice. Marele număr de codificări ne sugerează faptul că există un număr infinit de posibilităţi
care pot rezulta ca urmare a tratamentelor şi a operărilor bazate pe Structurile Presopuncturii
Esoterice. Pe de altă parte, toate aceste structuri ne-au fost revelate cu intenţia clară de a ne ridica
nivelul de conştiinţă pe frecvenţele spirituale cele mai înalte, în scopul vindecării complete şi al
accesării la acea tainică înţelepciune străveche care provine direct de la fiinţele umane care au atins
cu adevărat realizarea spirituală supremă sau, altfel spus, îndumnezeirea. De aceea, primele rezultate
ale acestor operări şi tratamente esoterice vor depinde în mod direct de nivelul de conştiinţă al celui
care le aplică.
Energia însăşi include un sistem de memorie şi de codificare a informaţiei extrem de
complex. Aceste informaţii codificate ce subzistă în interiorul energiei pot fi deblocate, la rândul
lor, oferind astfel răspunsuri suplimentare. Energia generată de presiunea exercitată asupra
punctului de Presopunctură este, de asemenea, purtătoarea unor informaţii codificate care pot
debloca energia şi informaţiile asociate acelui punct de Presopunctură aflat la rândul lui în legătură
cu diferite „zone vibratorii" ale fiinţei noastre. Există deci informaţii codificate în punctele de
Presopunctură integrate în Structurile Esoterice ale Presopuncturii, ceea ce face ca, odată cu
realizarea presopuncturii, să fie eliberate şi puse în mişcare o diversitate aproape incredibilă de
energii benefice. Prin urmare, sunt activate deopotrivă informaţiile codificate din punctele de
Presopunctură, CH'I-ul presopunctorului şi cel al pacientului, la care se adaugă acţiunea sinergică a
Structurilor Presopuncturii Esoterice.
În toate structurile geometrice care generează energie benefică există un câmp subtil de forţă
inerent care este substratul oricărei manifestări energetice. Atunci când anumite structuri geometrice
subtile sunt create în interiorul fiinţei noastre prin vizualizare benefică creatoare şi prin dinamizarea
anumitor puncte specifice de Presopunctură (care sunt stimulate şi energizate într-o anumită ordine
precisă), se generează un câmp de energie holografică. Energia holografică generată prin
acupunctura sau Presopunctura esoterică este diferită însă de modelele holografice clasice. Sistemul
„microcosmic" al Presopuncturii Esoterice (diferitele structuri formate din punctele propriu-zise de
Presopunctură), atunci când este în mod înţelept dinamizat, nu accesează doar sistemul
„macrocosmic" al corpului fizic. Dinamizarea diferitelor Structuri ale Presopuncturii Esoterice, în
special cele ale Codificării Esoterice, activează în mod direct energiile specifice care pot deschide
foarte rapid „poarta" subtilă ce ne oferă accesul la informaţiile din întregul Macrocosmos (adică la
Cunoaşterea Universală şi la înregistrările AKASHA-ice).
www.nida.netai.net
Masarea, activarea, actualizarea
„Este absolut sigur că, cu cât ne extindem mai mult cunoaşterea asupra lumii fizice, cu atât
mai amplu şi mai sigur devine fundamentul cunoaşterii noastre superioare." SRI AUROBINDO
Evoluţia energiilor subtile din fiinţa noastră, energii asociate cu Structurile Presopuncturii
Esoterice, poate fi împărţită în trei etape distincte. Cele trei etape majore se referă la acţiunile
energetice care apar ca urmare a realizării stimulării prin Presopunctură, precum şi la „trezirea" pe
care aceste acţiuni o induc fiinţei umane în cauză. Această „trezire" presupune trei faze care depind
direct de nivelul de conştiinţă al practicantului şi de cei al pacientului (sau de propriul nostru nivel
de conştiinţă atunci când realizăm autostimularea şi energizarea acestor puncte). Acestea sunt: 1)
masarea; 2) activarea şi 3) actualizarea. După stimularea şi energizarea punctelor din Structurile
Presopuncturii Esoterice, cele trei etape sunt declanşate secvenţial, în ordinea amintită. În cazul
fiinţelor umane evoluate spiritual, etapele se pot desfăşura aproape simultan. În cazul celor mai
mulţi dintre oameni, la prima şedinţă de Presopunctură esoterică nu se declanşează de regulă decât
etapa masării şi prima fază a activării.
Masarea
Prima etapă, masarea, se petrece atunci când practicantul realizează stimularea şi energizarea
prin Presopunctură şi vizualizare creatoare în locaţiile Structurilor Presopuncturii Esoterice. Aici se
afirmă că practicantul trebuie să respecte întotdeauna cu stricteţe secvenţa corectă de puncte şi să fie
animat întotdeauna de intenţii pure, benefice, spirituale. În cazul în care aceste operări se realizează
asupra unei alte persoane care nu are o pregătire spirituală profundă, faza masării din cadrul unui
tratament prin intermediul dinamizării Structurilor Presopuncturii Esoterice poate părea similară cu
cea specifică unui tratament tradiţional de Presopunctură. Persoana în cauză se va simţi relaxată şi
mai echilibrată din punct de vedere fizic, fără să simtă însă transformări semnificative pe nivelurile
superioare de conştiinţă. Acest fapt este normal la început. Trecerea conştientă pe un nivel superior
de percepţie se poate petrece câteva zile mai târziu, sau chiar ulterior, odată cu alte tratamente ale
Presopuncturii Esoterice.
= VA URMA =
www.nida.netai.net

An 12 C 25
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ

Masarea (continuare la cursul nr. 24, An 12)


Procesul de masare poate fi comparat, din punct de vedere simbolic, cu găsirea unei porţi
ascunse care are foarte multe găuri pentru chei (noi având asupra noastră toate cheile necesare şi
combinaţiile corecte), urmată de introducerea cheilor în găurile corespunzătoare, în ordinea corectă.
Cheile sunt masajele de Presopunctură, iar găurile sunt punctele propriu-zise de Presopunctură. Noi
nu ne putem da seama de existenţa unui prag energetic nou pe care l-am putea trece decât după
descoperirea „porţii" ascunse a unei Structuri a Presopuncturii Esoterice. Masarea nu reprezintă
altceva, analogic vorbind, decât procesul de introducere a cheilor corecte (masarea specifică
presopuncturii) în găurile lor corespondente (punctele de Presopunctură), în ordinea potrivită. În
această etapă, poarta poate fi deschisă, dar nu se realizează încă trecerea dincolo de ea. După
masarea corectă a tuturor punctelor specifice unei Structuri a Presopuncturii Esoterice, procesul de
masare este încheiat. Este posibil însă ca practicantul sau pacientul (în cazul în care metoda este
aplicată unei alte fiinţe umane) să aibă nevoie de câteva şedinţe suplimentare, pentru a dinamiza
energia, CH'I, a respectivei structuri subtile. Prin repetarea energizării prin Presopunctură a aceleiaşi
structuri de mai multe ori, pe măsură ce evoluăm spiritual, noi vom putea experimenta niveluri din
ce în ce mai profunde de trezire lăuntrică. De aceea, între şedinţele de Presopunctură Esoterică se
recomandă să se amplifice starea de receptivitate elevată şi de încredere în Dumnezeu, iar evoluţia
pe calea spirituală se poate accelera prin meditaţie şi prin alte tehnici spirituale.
Activarea
Cea de-a doua etapă evolutivă a procesului transformărilor specific Presopuncturii Esoterice
este activarea. În cazul celor care au un nivel suficient de elevat de conştiinţă şi o mare puritate a
energiilor aurice, „poarta" tainică a Structurilor Presopuncturii Esoterice se va deschide de la sine.
Prin urmare, masarea şi prima etapă a procesului de activare se vor petrece aproape simultan.
Procesul de activare arată faptul că poarta a fost deschisă (simbolic vorbind, cheia a fost
răsucită în broască), iar nouă ni se permite intrarea în acest „sanctuar interior" specific unui nou
nivel de elevare spirituală. Putem conştientiza iniţierea procesului de activare după nivelul de
claritate a minţii şi după starea superioară de conştiinţă care începe să ne influenţeze viaţa.
„Sanctuarul interior" nu este deci altceva decât o zonă tainică din propria noastră conştiinţă în care
ni se permite acum accesul pentru a înţelege în mod direct care este esenţa fiinţei noastre şi pentru a
amplifica la intensităţi excepţionale conexiunea tainică pe care o avem prin rezonanţă cu Forţa
Divină Universală a Vieţii.
În general, după prima etapă a procesului iniţiatic de activare, noi nu am reuşit încă să
explorăm cu adevărat numeroasele compartimente ale „sanctuarului nostru interior". Nu am reuşit
decât să ne facem o idee despre realitatea noastră multidimensională. Altfel spus, urmând termenii
comparaţiei anterioare, deşi ni s-a permis să intrăm pe poartă şi să privim în jur, nu am avut timpul
necesar să înţelegem tot ceea ce am văzut. În fiinţa noastră, Ca replică în miniatură a
Macrocosmosului, există foarte multe niveluri de energii şi informaţii multidimensionale şi, cu cât
vom cunoaşte (prin conştientizare) mai multe dintre ele, cu atât mai numeroase vor deveni energiile
şi informaţiile accesibile nouă din Macrocosmos. Simpla primire a informaţiilor paranormale sau
spirituale nu înseamnă însă că noi am transformat percepţia lor în cunoaştere spirituală efectivă sau
în înţelepciune.
Spre exemplu: după faza masării şi după iniţierea activării este posibil să începem să vedem
aurele astrale ale fiinţelor umane. Acesta este cu siguranţă un dar minunat, dar interpretarea intuitivă
a culorilor, a formei şi a mărimii câmpului auric nu apare imediat. Simpla percepţie a aurelor nu
reprezintă decât o mică parte din informaţiile care ne devin disponibile prin stimularea şi activarea
Structurilor Rezonante ale Presopuncturii Esoterice. Există de asemenea şi numeroase alte „daruri"
spirituale de care putem beneficia pe măsură ce procesul de transformare spirituală prin această
metodă avansează.
Greutatea sau, dimpotrivă, uşurinţa cu care vom reuşi să „întoarcem cheia în broască" şi să
„deschidem poarta" depinde în mod direct de eforturile noastre şi de aspiraţia noastră sinceră cu
privire la transformarea noastră interioară. Dacă vom intra însă pe această sui-generis poartă a
conştiinţei noastre, noi vom avea acces în mod nemijlocit la o parte fundamentală din cunoaşterea
înţelepciunii spirituale străvechi a omenirii. Această etapă face parte integrantă din procesul de
„decodificare", prin care începem să înţelegem o parte din informaţiile pe care noi le avem
încriptate şi depozitate în adâncul fiinţei noastre. Teoretic, orice om are capacitatea de a se conecta
prin rezonanţă la înţelepciunea Străveche a umanităţii sau la Forţa Divină Universală a Vieţii, dar
majoritatea fiinţelor umane nici măcar nu ştiu că aceste informaţii există. Masajul punctelor de
Presopunctură integrate în Structurile Presopuncturii Esoterice ne permite să avem acces şi să
conştientizăm într-un mod tainic informaţiile care ne stau la dispoziţie. Este nevoie însă de foarte
multă muncă, perseverenţă şi focalizare pentru a înţelege pe deplin şi pentru a integra armonios
toate aceste informaţii fascinante în viaţa noastră de zi cu zi.
Actualizarea
Cea de-a treia parte a procesului de decodificare informaţională pe care o declanşează
tratamentele şi operările specifice Presopuncturii Esoterice este actualizarea, care are şi ea, la rândul
ei, numeroase niveluri şi etape. Procesul de actualizare nu se declanşează decât după ce „am trecut
de poartă", adică după ce am pătruns în mintea noastră superioară, supraconştientă. O fiinţă umană
evoluată spiritual poate experimenta aproape simultan masarea, activarea şi primele faze ale
actualizării.
În etapa de actualizare devine evident că adevărata poartă către Mentalul Macrocosmic al lui
Dumnezeu precum şi conexiunea noastră directă prin rezonanţă cu Forţa Divină Universală a Vieţii
o reprezintă sanctuarul interior al minţii noastre supraconştiente. Aceste fenomene excepţionale care
se declanşează la acest nivel dovedesc natura holografică a minţii noastre supraconştiente. Prin
simpla accesare a unei părţi tainice din mintea noastră, noi vom avea acces, prin fenomenul de
rezonanţă, la Mintea Macrocosmică a lui Dumnezeu. Aşa cum se afirmă în tradiţia hermetică şi în
YOGA, microcosmosul reflectă Macrocosmosul. Toate înregistrările şi misterele existente în Mintea
Macrocosmică a lui Dumnezeu sunt accesibile oricărui om care se bazează în transformările sale
spirituale pe Structurile Presopuncturii Esoterice. După stabilirea, prin fenomene de rezonanţă, a
acestei conexiuni, noi căpătăm acces la înregistrările AKASHA-ice şi obţinem astfel o cunoaştere
perfectă a fiinţei noastre şi a interconexiunii pe care o avem cu restul Creaţiei lui Dumnezeu. Astfel,
noi putem înţelege acum în întregime scopul actualei noastre încarnări pe pământ.
Prima etapă a procesului de actualizare nu ne permite încă să realizăm un nivel plenar de
sinteză şi de integrare spirituală. Există foarte multe aspecte care pot fi învăţate şi înţelese
nemijlocit, printr-o continuă stare de comuniune cu Mentalul lui Dumnezeu, iar procesul de învăţare
şi de creştere spirituală nu se opreşte aici. Există niveluri diferite ale înregistrărilor AKASHA-ice şi
încă şi j mai multe niveluri şi compartimente implicate în procesul de actualizare a acestor
excepţionale informaţii iniţiatice.
În budismul ZEN există o parabolă bine cunoscută, în care discipolul îşi întreabă maestrul:
„Învăţătorule, cum pot atinge SATORI (sau, altfel spus, iluminarea)?" Maestrul răspunde: „Taie
lemne, cară apă!" Câteva zile mai târziu, după ce a meditat asupra răspunsului, discipolul îşi
întreabă din nou maestrul: „Învăţătorule, ce voi face după ce voi atinge iluminarea?" Maestrul îi
răspunde: „Vei tăia lemne, vei căra apă!"
Atingerea stării de iluminare, SATORI, NIRVANA, conştiinţa cosmică, sau oricum am dori
să numim acest nivel, nu reprezintă încă etapa finală a realizării spirituale. Iluminarea nu reprezintă
decât prima etapă dintr-un proces gradual, etapă pe care o vom atinge cu toţii, mai devreme sau mai
târziu, dacă ne vom continua „munca" pe acest pian multidimensional al alchimizării fiinţei noastre.
Prin continuarea a ceea ce simţim că este necesar să facem din punct de vedere spiritual, vom putea
atinge însă şi niveluri mai înalte.
Răspunsul „Taie lemne, cară apă!" ne reaminteşte faptul că trebuie să acţionăm înţelept, în
permanenţă, pentru a progresa mai departe din punct de vedere spiritual, în clipa în care începem să
credem că nu mai este nevoie de creştere şi de efort pe calea spirituală, începe stagnarea, blazarea şi,
implicit, urmează chiar căderea. Marii înţelepţi şi-au prevenit întotdeauna discipolii, avertizându-i
că este foarte uşor să cazi înapoi în capcana vibraţiilor negative ale egoului inferior. Dacă permitem
ca în câmpul nostru energetic să pătrundă, în virtutea fenomenului de rezonanţă, vibraţiile grosiere
ale orgoliului, aroganţei şi infatuării, este limpede că nu mai urmăm sfatul: „Taie lemne, cară apă!"
Astfel, stagnarea devine în mod insidios o realitate de necontestat în viaţa noastră.
Deşi, teoretic, procesul de actualizare este aplicabil tuturor CHAKRA-elor, el nu începe cu
adevărat decât după ce s-a realizat armonizarea şi echilibrarea CHAKRA-elor inferioare
(MULADHARA CHAKRA, SWADHISTHANA CHAKRA, MANIPURA CHAKRA) şi după ce,
prin practica YOGA, s-a realizat trezirea conştiinţei la nivelul CHAKRA-elor superioare. Altfel
spus, noi trebuie să fi transcens deja impulsurile necontrolate guvernate de prima CHAKRA, care se
referă la nevoile supravieţuirii de zi cu zi, precum şi cele aflate în legătură cu următoarele două
CHAKRA-e, care guvernează dorinţele şi sentimentele noastre. Activarea intensă a CHAKRA-elor
superioare (CHAKRA inimii - ANAHATA CHAKRA, CHAKRA gâtului - VISHUDDHA
CHAKRA, centrul mental de comandă - AJNA CHAKRA şi SAHASHRARA) trebuie să preceadă
însă procesul de actualizare a lor.
Cu cât ajungem să înţelegem mai multe dintre tainele Creaţiei Iui Dumnezeu şi cu cât ne
dilatăm mai pregnant conştiinţa în multidimensionalitatea existenţei ce caracterizează planurile
subtile elevate, cu atât mai mult vom fi inspiraţi de fiinţele din lumea SHAMBALA-ei precum şi de
alte ierarhii spirituale. Noi începem să realizăm atunci, cu o divină fascinaţie, că, dincolo de nivelul
planetar de conştiinţă, mai există un nivel solar, unul galactic, unul universal, precum şi niveluri
multi-universale, Abia atunci noi vom începe să înţelegem cu adevărat că practica spirituală, şi
implicit procesul spiritual de actualizare, nu încetează de fapt niciodată. Pe acest nivel, SADHANA
(practica spirituală) aduce cu sine o fericire constantă şi o iubire pură, şi conferă de asemenea
câmpul energetic care ne permite realizarea stării de îndumnezeire.
Scurtă recapitulare a noţiunilor fundamentale cu privire la modul de transformare
spirituală prin intermediul Presopuncturii Esoterice
Principalul element pe care trebuie să-l înţelegem este că simpla stimulare prin masare a
punctelor ce formează Structurile Presopuncturii Esoterice nu ne conferă în mod automat
cunoaşterea spirituală directă şi nu ne deschide spontan calea către înregistrările AKASHA-ice şi
către Mentalul Macrocosmic al lui Dumnezeu. Apare însă posibilitatea ca aceste divine şi
binecuvântate efecte să se declanşeze, la momentul oportun, în cazul celor care au efectuat
pregătirea spirituală necesară.
Structurile Presopuncturii Esoterice nu reprezintă decât o sui-generis poartă către realităţile
interdimensionale benefice, dar ne oferă totodată cu siguranţă o cale directă către o dezvoltare
spirituală superioară. Pe măsură ce vom integra noua cunoaştere în viaţa noastră de zi cu zi, vom
putea primi informaţii spirituale noi, mult mai profunde.
Prima etapă, masarea, pune în mişcare câmpul energetic vibraţional necesar pentru accesarea
conştiinţei noastre superioare prin intermediul rezonanţelor cu forţe tainice din Macrocosmos,
rezonanţe induse datorită activării prin Presopunctură şi vizualizare benefică lăuntrică a Structurilor
Presopuncturii Esoterice. Dacă cel care realizează aceste practici nu a atins însă o suficientă puritate
a energiilor sale, această primă etapă nu va declanşa în mod automat intrarea pe un nivel de
conştiinţă superior. Este însă cert faptul că procesul de stimulare prin masare a secvenţelor de
puncte corespunzătoare fiecărei Structuri Esoterice Rezonante activează frecvenţele specifice
necesare pentru ca acest tainic proces să se producă la momentul oportun.
În următoarea etapă, activarea, începem să accesăm şi să înţelegem Realitatea într-o manieră
oarecum diferită. Înţelegem acum interconexiunea noastră cu restul creaţiei şi începem să acceptăm
responsabilitatea care ne revine atât pentru acţiunile pe care le-am realizat, cât şi pentru ceea ce nu
am făcut deşi ar fi trebuit să facem. În această etapă, parcurgem deja primii paşi pe calea către o
spiritualitate mai înaltă.
Cea de-a treia etapă, actualizarea, cuprinde ea însăşi niveluri şi „compartimente" multiple.
Primele faze ne deschid sufletul şi ne fac să intuim Sinele nostru Divin, ATMAN. În fazele
ulterioare ne vom putea „conecta" mult mai direct la natura noastră ultimă, la Sinele nostru Divin,
şi, în mod implicit, la Realitatea Supremă a lui Dumnezeu, în această etapă a actualizării se produce
accesul şi integrarea deplină a clarpercepţiei, clarviziunii, claraudiţiei, precum şi a altor capacităţi
paranormale (SIDDHI-uri), în viaţa noastră de zi cu zi. Pe acest ultim nivel, conştiinţa noastră fiind
centrată mai mereu la nivelul lui SAHASHRARA, noi percepem şi înţelegem totul din perspectiva
multidimensională, macrocosmică, atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. Fiinţele umane înţelepte
aflate pe acest nivel de conştiinţă şi-au transcens toate tendinţele inferioare, în special mânia şi
judecata critică limitatoare. Într-adevăr, oricâte puteri paranormale am avea, dacă nu transcendem
aceste două aspecte inferioare, nu putem ajunge pe niveluri spirituale superioare.
Înţelegerea şi realizarea potenţialului nostru plenar de creştere spirituală reprezintă două
dintre cele mai mari şi mai divine daruri pe care le putem primi. Una dintre căile prin care putem
obţine aceste daruri este şi Presopunctura Esoterică. Cunoaşterea din ce în ce mai profundă a
propriei noastre fiinţe şi a menirii noastre pe pământ, la care se adaugă atingerea potenţialului
suprem al conştiinţei noastre, reprezintă secretele revelate de aşa-numita „vindecare extinsă".
Punctele energetice vibratorii
Pentru a putea înţelege modul în care Presopunctura Esoterică acţionează în mod
transformator atât de eficient la diferitele niveluri ale fiinţei noastre, vom introduce un concept
suplimentar, acela de „puncte energetice vibratorii".
Conceptul de „puncte energetice vibratorii" apare explicat foarte bine în lucrarea lui J.J.
Hurtak, intitulată „Cartea cunoaşterii: cheile lui Enoch". Dr. Hurtak nu intră în foarte multe detalii
legate de aspectele tehnice ale acestor puncte, dar menţionează pe larg efectele pe care le generează
acestea: „Aceste transmisii informaţionale ale punctelor energetice vibratorii asigură
«instrucţiunile» de regenerare pentru fabricarea enzimelor şi proteinelor – cărămizile «noilor
ţesuturi» sau ale «noilor organe» care astfel se pot regenera în planul fizic." Este important să
reţinem faptul că energia generată în punctele stimulate prin metodele Presopuncturii Esoterice
creează vibraţii sonore-luminoase care modifică frecvenţa de vibraţie chiar şi la nivelul corpului
fizic, la nivelul celulelor, în sensul elevării acesteia.
= VA URMA =
An 12 C 26
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
(continuare la cursul nr. 25, An 12)

„Sufletul tainic corporal", cunoscut şi sub numele de „Po" La nivel subtil, plămânii găzduiesc
ceea ce medicina chineză tradiţională numeşte Po, concept care a fost tradus uneori prin „sufletul
tainic corporal". Evident, această sintagmă poate părea paradoxală la prima vedere. În dicţionare,
cuvântul „corporal" este definit în general astfel: „care ţine de corpul fizic, a fi alcătuit sau a avea
legătură cu corpul fizic". Pe de altă parte, medicina chineză tradiţională elucidează semnificaţia
„sufletului tainic corporal", afirmând că acesta („sufletul tainic corporal") reprezintă aspectul cel
mai grosier (fizic) al sufletului, adică acea parte a sufletului care
este indisolubil legată de corpul fizic.
În realitate, structura energetică denumită „sufletul tainic
corporal" sălăşluieşte în corpul astral, iar sediul său, în mod
analogic corespondent în trupul uman, se află la nivelul plămânilor
fizici. Energiile lui Po structurează, printre altele, personalitatea şi
aproape toate trăsăturile individuale pe care le avem în încarnarea
prezentă. Nici Po, nici corpul subtil astral nu îşi păstrează forma
actuală în urma părăsirii definitive a corpului fizic, odată cu aşa-
zisa moarte.
„Sufletul tainic corporal" poate fi accesat prin punctele bilaterale de Presopunctura V 42,
puncte care sunt situate pe meridianul Vezică urinară, la 3 TS'UN-i (bilateral) de linia mediană, în
afara apofizei spinoase a vertebrei D 3 (dorsală 3), în spaţiul 3 intercostal (vezi Fig. 1). Numele
chinezesc pentru V 42 este Po Hu, care este tradus prin „Poarta lui Po" sau, altfel spus, „Poarta către
sufletul tainic corporal". Prin energizarea lui V 42 pot fi tratate unele dezechilibre energetice de la
nivelul plămânilor fizici, care pot genera afecţiuni de genul: tuse, astm, hemoptizie (eliminare de
sânge prin tuse, provocată de o hemoragie a căilor respiratorii) şi dispnee (greutate în respiraţie),
precum şi anumite dezechilibre energetice de la nivelul umerilor. „Sufletul tainic eteric", cunoscut şi
sub numele de „Hun" . În viziunea tradiţională chineză, acea structură energetică ce aparţine
corpului subtil eteric şi care este situată la nivelul ficatului din corpul fizic constituie sediul aşa-
numitului „suflet tainic eteric". O parte din acest „suflet tainic eteric" poate fi accesat prin
intermediul energizării punctelor bilaterale de Presopunctura V 47, puncte aflate în partea din spate
a trupului şi numite în limba chineză Hunmen, termen tradus în general prin «Poarta către „sufletul
tainic eteric"». Teoria acupuncturii tradiţionale chineze susţine faptul că „sufletul tainic eteric" al
omului îşi are sediul în ficat, unde „pătrunde" şi de unde poate „ieşi" prin punctele V 47 (vezi Fig.
1). Punctele V 47 sunt localizate pe meridianul Vezică urinară, la 3 TS'UN-i (bilateral) în afara
apofizei spinoase a vertebrei D 9 (dorsală 9) (în spaţiul al 9-lea intercostal).
Energiile caracterizate de frecvenţele foarte elevate ale corpului subtil mental penetrează atât
fiecare celulă a corpului fizic, cât şi pe cele ale corpurilor eteric şi astral. De aceea, energiile lui Hun
există simultan în câmpul energetic al corpurilor fizic, eteric, astral şi mental. Aşa se explică de ce
în medicina tradiţională chineză se afirmă că „sufletul tainic eteric" îşi are deopotrivă sediul atât în
ficat, cât şi în corpul mental. În lucrările tradiţionale de acupunctură se afirmă că „sufletul tainic
eteric" (numit Huni în limba chineză) este aspectul mental-spiritual al ficatului. Acest aspect mental
al ficatului este cel care ne permite să înţelegem care este direcţia cea mai bună pentru viaţa noastră
şi, în general, care este menirea noastră în această existenţă în planul fizic.
La moartea corpului fizic, „sufletul tainic eteric" părăseşte regiunea corespondentă ficatului
fizic şi trece din plan în plan pentru a se esenţializa în final în planul cauzal. El este acea parte a
sufletului care trece dintr-o încarnare în alta, alături de corpul cauzal, în ceea ce priveşte corpurile
fizic, eteric, astral şi mental, acestea sunt complet diferite la fiecare nouă încarnare. Unicul corp care
persistă de la o încarnare la alta este cel cauzal.
Frecvenţa dominantă sau rata de vibraţie de bază a „sufletului tainic eteric" al unei persoane
conferă temperamentul şi reprezintă „cheia muzicală" a unui individ. În realitate, frecvenţa
temperamentului propriu nu este controlată de zodia de care aparţinem. Procesul este mai degrabă
invers. Fiecare om se naşte într-o anumită configuraţie astrologică bazată pe afinitatea ratei de
vibraţie a lui Hun şi pe energiile pe care le atrage acesta prin rezonanţă. Aceasta arată faptul că o
fiinţă umană obişnuită nu poate să îşi aleagă momentul şi locul în care doreşte să se reîncarneze.
„Cheia" personalităţii noastre are o frecvenţă dominantă care atrage sufletul nostru către o anumită
perioadă şi configuraţie astrologică (deoarece, privind din această perspectivă esoterică, înţelegem
că şi timpul are mai multe frecvenţe de vibraţie). Desigur, mai există şi alţi factori implicaţi în acest
proces, dar atracţia generată de câmpul nostru energetic joacă un rol important în determinarea
momentului în care ne reîncarnăm.
Chinezii din Antichitate considerau că reşedinţa tuturor demonilor şi a spiritelor benefice se
află de asemenea în acest Hun („suflet tainic eteric"). Această idee a pornit de la faptul că „sufletul
tainic eteric" îşi are, în mod analogic vorbind, sediul în ficat, organ care controlează mânia (care
este asociată cu demonii). Un om mânios are o vibraţie rea ce poate atrage prin rezonanţă energii
similare, deci, implicit, şi entităţi aflate pe aceeaşi frecvenţă de vibraţie (în cazul de faţă demoni). Se
afirmă deseori că oamenii care au un temperament excesiv de „aprins" (care se înfurie foarte uşor)
sunt „posedaţi de demoni". Chinezii din Antichitate afirmau, de asemenea, că lumea demonilor şi a
entităţilor subtile rele, malefice, reprezintă o cauză majoră a bolilor trupului. Se ştie că oamenii care
sunt tot timpul furioşi sfârşesc prin a se îmbolnăvi (fizic sau psihic). O altă credinţă a iniţiaţilor
chinezi din Antichitate era aceea că „sufletul tainic eteric" poate părăsi noaptea corpul fizic, în
timpul somnului. La rândul lor, învăţăturile esoterice susţin că, în timpul somnului profund, sufletul
călătoreşte în lumile superioare (cea astrală şi cea mentală), ceea ce confirmă credinţa vechilor
chinezi. Cum ficatul este cel care controlează mânia, visele în care regăsim această emoţie rea
indică un dezechilibru care deja a apărut la nivelul ficatului.
Marele clarvăzător şi iniţiat Charles Leadbeater afirma că adevărata clarviziune o reprezintă
„vederea" la nivelul corpului cauzal. Marea majoritate a mediumilor şi a clarvăzătorilor care au
capacitatea de a revela informaţii din lumi subtile operează de regulă pe diferite planuri astrale şi
mentale, dar nu la nivel cauzal. Procedurile specifice Presopuncturii Esoterice deschid însă şi
această excepţională posibilitate a operării în plan cauzal. Efortul lăuntric constant de a gândi şi de a
acţiona în „termeni energetici" (nu strict materiali, grosieri) conduce la o repolarizare interioară,
până când conştiinţa devine predominant focalizată asupra nivelurilor subtile, iar în cele din urmă ea
se fixează asupra Sinelui Suprem Divin, ATMAN, în mod spontan. În această stare, orice tratament
prin Presopunctura Esoterică devine foarte eficient, iar practicantul beneficiază de „sfera de
protecţie divină" care împiedică pătrunderea energiilor malefice în propria sa aură. Tradiţia secretă a
Acupuncturii şi Presopuncturii Esoterice afirmă că, de fiecare dată când simţim intuitiv o vibraţie
elevată aparte atunci când efectuăm o operare spirituală sau de vindecare, este necesar să realizăm
imediat o introspecţie deoarece este posibil ca o Forţă Benefică Superioară să ne transmită astfel un
mesaj cu privire la necesitatea de a ne armoniza structurile subtile prin aplicarea Presopuncturii
Esoterice. Prin urmare, Presopunctura Esoterică nu este decât una dintre căile ce conduc către
trezirea şi înflorirea spirituală, în această direcţie, iniţiatul Dan Millman spunea: „Oamenii se întorc
în mod spontan către Dumnezeu mai ales atunci când temelia existenţei lor este zdruncinată. Ei
descoperă astfel cutremuraţi că Cel care îi zgâlţâie este chiar Dumnezeu Tatăl." Totodată, în folclor
se afirmă că: „Dumnezeu este refugiul nostru mai ales în nenorocire."
SINERGIA
Savantul R. Buckminster Fuller defineşte astfel conceptul de sinergie: „Sinergia se referă la
comportamentul sistemelor integrate, agregate sau integrale, care nu poate fi prezis de
comportamentul vreunuia dintre componentele sau subansamblele lor, care sunt luate şi analizate
separat de ansamblu." Aşa cum este folosit astăzi în domeniul sănătăţii, conceptul de sinergie
reprezintă în esenţă principiul care afirmă că dacă două sau mai multe componente sunt unite,
totalitatea care rezultă în urma acestei uniuni are însuşiri mult mai complexe şi mai puternice decât
cele la care ne-am fi putut aştepta cunoscând calităţile şi proprietăţile părţilor individuale. Acest
principiu poate fi întâlnit, de pildă, în combinaţiile de plante medicinale care se constituie într-un
remediu ce are efecte mult mai puternice decât cele ale fiecărei plante medicinale luate separat, sau
în aliajele metalice care, de asemenea, au calităţi superioare celor ale metalelor componente.
Principiile sinergice sunt evidente în tratamentele tradiţionale ale presopuncturii. Un
practicant de shiatsu sau de Presopunctură căruia îi lipsesc noţiunile esoterice poate apăsa aceleaşi
puncte de Presopunctură dar nu va genera decât efecte la nivelul trupului. În mod evident, aceasta
nu înseamnă că shiatsu sau Presopunctura nu reprezintă metode minunate de vindecare şi relaxare.
Cunoaşterea exactă a punctelor de Presopunctură şi aplicarea unei presiuni specifice asupra lor nu
este însă suficientă pentru declanşarea efectelor sinergice la nivel subtil. Este absolut necesar să fie
totodată realizată o vizualizare creatoare benefică precisă a unui focar de lumină alb strălucitoare
care iradiază din punctul respectiv. Energia, CH'I, rezultată din combinarea sinergică a
presopuncturii cu vizualizarea creatoare benefică şi concentrarea mentală transfiguratoare vor
deschide atunci calea de acces către corpurile subtile astral, mental şi cauzal, fenomen care nu este
posibil în mod normal prin simpla apăsare a punctului de Presopunctură. Unul dintre efectele
sinergice pe care le declanşează Presopunctura Esoterică se referă deci la stabilirea unei conexiuni
între corpul fizic (trup) şi celelalte corpuri subtile, precum şi a unor conexiuni între aşa- zisele „căi
fizice interne", prin intermediul corpului eteric şi a reţelei de NADI-uri.
Ideea de sinergie este foarte mult prezentă în medicina tradiţională chineză. Simbolul YIN-
YANG este un exemplu perfect de sinergie (vezi Fig. 2). Micul punct alb, YANG, de pe fundalul
negru, YIN, la fel ca şi micul punct negru, YIN, de pe fundalul alb, YANG, arată faptul că tot ceea
ce există în Macrocosmos conţine deopotrivă elemente YIN şi YANG, accente de întuneric şi
lumină, de feminin şi masculin. Într-un sistem energetic echilibrat, perfect integrat în armonia
divină, care înaintează într-o mişcare evolutivă, simbolul YIN-YANG se roteşte, iar astfel jumătatea
albă şi cea neagră se amestecă progresiv, devenind o unitate inseparabilă. Noi nu putem diferenţia
cele două părţi decât dacă sistemul energetic stagnează şi se opreşte din mişcarea de rotaţie.
Aşa cum am mai menţionat, stagnarea, ca expresie a stării de inerţie, conduce întotdeauna la
ceva distructiv. Când calităţile complementare YIN şi YANG se manifestă liber şi armonios în
interiorul unui sistem energetic, ele sunt greu de diferenţiat. Aceasta nu înseamnă însă neapărat că
proporţia dintre ele trebuie să fie întotdeauna de 50%- 50%. În cadrul unui sistem energetic
particular, indiferent care ar fi acesta, putem vorbi doar despre un echilibru relativ. Spre exemplu,
bărbaţii sunt predominant YANG, dar ei au şi unele calităţi YIN. Când principiul YIN şi cel YANG
sunt divin integrate şi se manifestă armonios, sistemul energetic (ansamblul părţilor sale) devine
mult mai puternic decât simpla însumare a celor două componente ale sale, iar aceasta este tocmai o
expresie a sinergiei. Prin urmare, conceptul taoist exprimat prin diagrama YIN-YANG reprezintă,
de asemenea, o ilustrare perfectă a conceptului de sinergie.
Unul dintre „ingredientele" absolut necesare pentru declanşarea efectului sinergie prin
intermediul metodelor Presopuncturii Esoterice este energia misterioasă a meditaţiei. Orice
tratament de Presopunctură beneficiază de un anumit efect sinergie, dar acesta devine cu adevărat
puternic numai în cazul celor care meditează, atât în timpul, cât şi după aplicarea metodelor
specifice, asupra Structurilor Presopuncturii Esoterice.
TRIPANIA
Tripania este un termen folosit în Acupunctura şi Presopunctura Esoterică pentru a descrie o
proprietate nouă care apare prin combinarea a două sau mai multe părţi ale unui ansamblu într-un tot
unitar. Acest termen este înrudit cu cel de sinergie. Aspectul nou şi inefabil care apare în cazul unei
tripanii ţine de regulă de deschiderea către tărâmuri superioare, tainice, şi de accesul în lumile
subtile elevate. Diferenţa dintre tripanie şi sinergie este următoarea: sinergia se referă, într-un mod
sau altul, la energia care rezultă prin combinarea a două sau mai multor părţi componente, energie
care este mai mare decât simpla însumare a energiilor părţilor luate separat. Prin urmare, sinergia se
referă de regulă la proprietăţile fizice care rezultă din combinarea „ingredientelelor", fiind vorba
despre o îmbunătăţire „pe orizontală" a proprietăţilor sistemului. În cazul tripaniei, noi adăugăm o
proprietate care ţine de o dimensiune subtilă a sistemului astfel creat şi nu doar o simplă proprietate
fizică din lumea materială. Tripania implică deci un proces de expansiune a conştiinţei.
Tripania se referă la o altă componentă dimensională care se adaugă efectelor sinergiei. Mai
bine spus, atunci când Structurile Presopuncturii Esoterice sunt aplicate corect şi dinamizate, se
petrece „ceva în plus". Acest „ceva în plus" se referă la conceptul de tripanie. Câmpul vibraţional
tainic ce este creat prin energizarea în ordinea corectă a punctelor care alcătuiesc Structurile
Esoterice Rezonante ale Codificării, câmp vibraţional care permite unor fiinţe umane pregătite
lăuntric accesul la realităţile subtile spirituale, este un efect al fenomenului de tripanie. Există o
putere tainică inerentă ce caracterizează toate punctele de Presopunctură ce fac parte din Structurile
Presopuncturii Esoterice. Acestea devin puncte energetice focar vibratorii atunci când este realizată
stimularea lor în succesiunea corectă. Punctele energetice vibratorii din Structurile Esoterice
Rezonante ale Codificării deschid anumite canale energetice, NADI-uri, care fac legătura cu diferite
alte sisteme energetice din Macrocosmos, într-o veritabilă reţea axiatonală. [În Presopunctura
Esoterică, acest concept, reţea axiatonală, defineşte un câmp energetic geometric manifestat pe
multiple niveluri subtile care înconjoară planeta noastră şi care face legătura cu toate celelalte
planete şi sisteme stelare din univers. Există diferite asemenea reţele axiatonale, cu structuri variate,
care fac posibilă rezonanţa cu diferite energii planetare, stelare şi zodiacale.] De altfel, indiferent
dacă devenim conştienţi sau nu de rezonanţele realizate pe aceste frecvenţe mult mai subtile decât
cele ce caracterizează coordonatele existenţei umane obişnuite, ele se produc oricum. Este însă
foarte important ca noi să înţelegem aceste conexiuni, căci putem accesa astfel în mod conştient
niveluri superioare de conştiinţă şi putem înţelege informaţiile primite în timpul sau după şedinţele
de Presopunctura Esoterică.
Formele geometrice de bază
Crearea unui obiect din vid
Ne putem întreba cum poate „ieşi" Conştiinţa Supremă Manifestatoare din Vidul Suprem
Transcendent şi cum coboară Ea în realitatea noastră tridimensională? Începutul Creaţiei din acel
aşa-zis „Nimic Primordial" este simbolizat adeseori de crearea Punctului Central de la care, prin
iradiere, a luat naştere totul. Înainte de manifestarea Punctului Central a existat însă Vidul
Transcendent. Acest „ceva enigmatic" iniţial creat, simbolizat de punct (Punctul Central), este numit
uneori, în tradiţia cabalistă, „timbra". Cabala numeşte Creaţia lui Dumnezeu „Umbra" sau
Reflectarea Realităţii Superioare Transcendente.
= VA URMA =
An 12 C 27
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
Formele geometrice de bază Crearea unui obiect din vid (continuare la cursul nr. 26, An 12)

Când Cel Necunoscut (Dumnezeu Transcendent) doreşte să se manifeste, El începe prin


crearea unui punct. În acest fel, în timp ce Vidul Transcendent se retrage în sine prin procesul de
resorbţie, Punctul Central pătrunde în existenţă. Acest Punct Central sau „Unul" reprezintă începutul
şi simbolizează manifestarea formei din nemanifestare. Crearea Punctului Primordial pe care am
prezentat-o acum reprezintă varianta simplificată la extrem a creaţiei care porneşte în iudaism din
Ain (Conştiinţa Supremă Nemanifestată), trece prin Ain Soph (Potenţialitatea Eternă şi
Necondiţionată) şi ajunge succesiv în Ain Soph Aur (sau Ain Soph Or, expresie care se traduce prin
Oceanul fără margini al Luminii Divine), iar apoi în Kether care reprezintă Coroana Arborelui
Vieţii (vezi figura de mai jos).
În lumile superioare numite Ain, Ain Soph şi Ain Soph Aur, tot ceea ce există este Energie
Pură, dar aceasta nu este însă identică cu Conştiinţa Pură. Conceptul de Vid Suprem este de fapt o
denumire pentru Realitatea Supremă a Conştiinţei Divine şi nu vom insista asupra lui în cadrul
acestor cursuri de YOGA.
Înainte de orice, Centrul este însăşi expresia directă a
Principiului Suprem al Realului Absolut; Centrul tuturor
centrelor nu poate fi decât Dumnezeu. „Polii sferelor",
afirmă marele mistic şi gânditor din perioada Renaşterii,
Nicolaus Cusanus, „coincid în ultimă instanţă cu centrul
care este Dumnezeu. El (Dumnezeu) este circumferinţă şi
centru, El (Dumnezeu) se află pretutindeni şi nicăieri."
Marele matematician şi filosof Blaise Pascal, citându-l pe
Hermes Trismegistos, afirma: „Dumnezeu este precum o
sferă al cărei centru este pretutindeni, iar circumferinţa
nicăieri." Aceasta înseamnă că prezenţa Sa este universală
şi nelimitată, că Dumnezeu se află, deci, în centrul invizibil
al fiinţei noastre, independent de timp şi de spaţiu.
Dacă, potrivit viziunii lui Nicolaus Cusanus, centrul
reprezintă imaginea coincidenţei contrariilor, atunci el poate
fi înţeles ca un focar de intensitate dinamică. El (centrul)
este locul de condensare şi de coexistenţă al forţelor opuse,
locul celei mai concentrate energii.
Deci, în realitate, centrul nu poate fi înţeles doar ca o
poziţie statică. El este totodată focarul de unde izvorăsc
mişcarea lui Unu către multiplicitate, a interiorului către exterior, a nemanifestatului către
manifestat, a veşnicului către temporar, toate procesele de emanaţie şi de divergenţă, şi unde se
întâlnesc, ca într-o obârşie, toate procesele de resorbţie şi de convergenţă, în căutarea Unităţii.
Energia este atrasă de „Unul" sau, altfel spus, de Punctul Central, dând imediat naştere
dorinţei pentru „altceva", adică pentru o altă variabilă. Această variabilă diferită iniţiază o mişcare
sau, mai bine zis, o expansiune, care conduce treptat la o reflectare prin intermediul dualităţii create,
reflectare numită, în şivaismul caşmirian, conştiinţă de sine, VIMARSHA.
Aşa cum afirmă învăţăturile esoterice, „Unul" nu poate exista singur, astfel încât în
manifestarea duală trebuie să mai existe şi „Altceva". Acest „Altceva" este
absolut necesar pentru dezvoltarea conştiinţei de sine.
Aceasta nu poate fi creată numai de către „Unul". Dacă ar exista numai „Unul", nu ar fi
necesară o conştiinţă de sine. Numai dacă în afara lui „Unu" mai există „Altceva", care poate fi
observat, acest fenomen va crea în mod spontan procesul de conştientizare a acelui „Altceva".
Creaţia aflată pe acest nivel iniţial de luciditate va genera treptat începutul apariţiei conştiinţei
individuale.
Vor urmări să sugerăm în mod grafic acest tainic proces al dinamicii
creaţiei lui Dumnezeu. Pornind de la un punct central, vom trasa un cerc
sau o sferă, indiferent de rază (vezi Fig. 1). Prin urmare, avem un Punct
Central, care simbolizează începutul creaţiei, şi un Cerc care simbolizează
acel „Altceva". Deşi energiile asociate cu Punctul Central şi cu Cercul sunt
interconectate şi inseparabile, ele reprezintă totuşi concepte diferite în
cadrul unui concept global. Punctul din interiorul cercului reprezintă el însuşi un concept
fundamental.
Din punctul de vedere al modului în care este generat, se consideră că cercul este un punct
extins prin expansiune şi din acest motiv se consideră că forma sa ţine de perfecţiune. De aceea,
punctul şi cercul au proprietăţi simbolice comune: perfecţiune, omogenitate, absenţa distincţiei sau a
împărţirii. Cercul poate simboliza, dacă nu perfecţiunile tainice ale punctului primordial, cel puţin
efectele create de acesta sau, altfel spus, lumea manifestată. În acest context, cercurile concentrice
reprezintă gradele şi nivelurile fiinţei, precum şi ierarhiile create. Împreună, ele formează
manifestarea universală a Fiinţei unice şi nemanifestate (Dumnezeu Transcendent). Mişcarea
circulară uniformă este considerată o mişcare perfectă, imuabilă, fără început şi fără sfârşit, fără
variaţii; de aceea, cercul poate simboliza timpul.
Marele maestru spiritual tibetan Djwahl Khul, în lucrarea sa „Tratat despre Focul Cosmic",
scrie: „Punctul simbolizează producerea de căldură în inima materiei, punctul de foc, momentul
primei vibraţii, prima interferenţă a atomului, generată de căldura sa latentă, cu sfera de influenţă
a unui alt atom. Acest fenomen a produs prima radiaţie, prima mişcare de atracţie, care a generat
la rândul ei o mişcare de respingere, şi deci un act creator."
Cercul, care este alcătuit dintr-un număr infinit de puncte, aflate toate la aceeaşi distanţă faţă
de Punctul Central, simbolizează de asemenea şi Eternitatea. Dacă urmăm curba cercului, constatăm
că aceasta revine în punctul său de plecare, ceea ce înseamnă că cercul nu are un început sau un
sfârşit. Dar cercul mai exprimă, în acelaşi timp, şi ideea de hotar sau de limită exterioară.
Acelaşi mare iniţiat tibetan, Djwahl Khul, afirma, în continuare: „Cercul simbolizează inelul
a cărui limită nu poate fi trecută, al materiei nediferenţiate. Totodată, el mai simbolizează şi
sistemul solar, corpul Omului Ceresc şi corpul uman, privite dintr-o perspectivă eterică. Cercul
simbolizează toate aceste concepte în momentul creaţiei lor (la începutul manifestării)."
Pseudo-Dionisie Areopagitul a descris, în termeni filosofici şi mistici, raporturile fiinţei create
cu Cauza sa (Dumnezeu Tatăl), folosindu-se de simbolismul centrului şi al cercurilor concentrice;
cu cât se îndepărtează de unitatea centrală, totul se divide şi se multiplică. Prin perspectiva mişcării
Centripete, în centrul cercului toate razele coexistă într-o unică entitate. Aici un singur punct conţine
în ei toate liniile drepte unificate unitar unele faţă de altele şi toate împreună faţă de principiul unic
din care provin. În centru, unitatea lor este perfectă; dacă se depărtează puţin de centru, distanţele
dintre aceste raze sunt mici; dacă se îndepărtează mai mult de centru, distanţele dintre ele vor fi mai
mari. Pe scurt, cu cât sunt mai apropiate de centru, cu atât uniunea lor reciprocă este mai intimă şi,
în măsura în care se îndepărtează de acesta, distanţele dintre ele cresc.
În budismul Zen se găsesc frecvent desene de cercuri concentrice. Cercurile simbolizează în
acest caz etapele perfecţionării interioare, armonia progresivă a fiinţei umane aflate pe calea
evolutivă.
Am afirmat anterior că Cercul care înconjoară Punctul Central
simbolizează începutul ideii de „Celălalt". Din creaţia „Celuilalt", adică a lui
„Altceva" decât Unitatea Punctuală, s-a născut chiar şi conceptul Vederii
(fizice sau subtile) (ca act fundamental de cunoaştere). Pentru a percepe că
există „Altceva", fiinţa trebuie să fie înzestrată cu simţul văzului. Apariţia
acestui concept atrage după sine necesitatea creării unui alt concept, acela al
Luminii. De pildă, cu văzul nostru obişnuit noi nu putem vedea ceva
exterior nouă dacă afară este întuneric. Pentru a vedea acest „Altceva"
trebuie să existe afară o anumită lumină atât din
punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere
simbolic. Djwahl Khul spunea: „Etapa evoluţionistă
în care omul a învăţat pentru prima oară să, vadă cu
adevărat este foarte veche, dar este cert faptul că
atunci când omul a putut vedea, alegându-şi direcţia
evolutivă cu ajutorul vederii, el a făcut un pas uriaş
înainte şi a intrat astfel pentru prima oară pe Calea
Luminii."
Conceptul de vedere în sensul său cel mai general,
primordial, dă naştere conceptelor de distanţă şi
direcţie. La rândul lor, acestea duc la apariţia
percepţiei. Dacă ar exista numai Unitatea, noţiunea
de direcţie nu ar avea nici un sens. Nu ar fi necesare concepte precum sus şi
jos, est şi vest, nord şi sud, căci nu ar exista nimic cu care Cel Unic să se
compare. Dacă nu există decât Unitate, nu poate exista percepţie sau claritate a direcţiei. Pentru ca
percepţia să apară este necesar să mai existe ceva. Cercul sugerează crearea percepţiei distanţei şi a
direcţiei, dar simbolizează de asemenea şi faptul că mai există ceva, faptul că Unitatea centrală nu
este singură.
Conştientizarea conduce la percepţie, care dă naştere la rândul ei diferitelor simţuri. Acestea
se dezvoltă şi conduc mai devreme sau mai târziu la o conştiinţă superioară. Pentru mintea umană
care caută adevăruri mai profunde, pasul următor constă în descoperirea inefabilă a mai multor
aspecte tainice, care vor trezi la rândul lor o conştientizare din ce în ce mai profundă. În cele din
urmă, această căutare exterioară a unei conştiinţe expansionate va conduce în mod firesc către
cărările universului interior. Pentru ca adevărata expansiune a conştiinţei să se producă, este necesar
ca mai întâi să pătrundem adânc în interiorul fiinţei noastre. La rândul ei, expansiunea interioară va
conduce în cele din urmă la atingerea nivelurilor superioare de conştiinţă şi la realizarea spirituală
supremă.
În ceea ce priveşte tendinţele fundamentale ale Cunoaşterii şi ale
Creaţiei, Cercul şi Punctul Central creează cadrul esenţial de manifestare
a două fluxuri energetice de bază, unul care curge către interior, către
Punctul Central, şi celălalt care curge către exterior, dinspre centru către
periferie (vezi Fig. 2). Apar astfel noţiunile de atracţie şi de respingere,
de involuţie şi evoluţie, toate acestea fiind expresia mişcărilor tainice de
„Inspiraţie" şi „Expiraţie" ale Creaţiei.
Mergând mai departe, în această cosmogonie exprimată în
simboluri geometrice, dacă plasăm şase puncte pe circumferinţa unui
cerc, la distanţe egale între ele, obţinem o structură de genul celei ilustrate
în figura 3a) care exprimă, în mod grafic, conceptul lui Şase care îl
înconjoară pe Unu. Cele şase puncte astfel aranjate dezvoltă apoi
configuraţia celor două triunghiuri extreme (cel superior şi cel inferior)
ale Arborelui Vieţii la care am făcut referire la începutul acestui curs
(vezi Fig. 3b).
Conceptul lui Şase care îl înconjoară pe Unu este important şi
pentru înţelegerea vechilor învăţături iniţiatice referitoare la Floarea Vieţii
(vezi Fig. 4a). Cele şase cercuri cu diametre egale se deplasează către cercul central, până când
circumferinţele lor vor trece prin punctul central al celui de-al şaptelea cerc, sau cercul interior (vezi
Fig. 4b). În învăţăturile esoterice, acesta este un simbol al Macrocosmosului, care include şi Solidele
Platonice, Arborele Vieţii şi multe alte structuri fundamentale care se diversifică apoi până la infinit.
Cele şase cercuri tangente cu cel de-al şaptelea (Fig. 4a) reprezintă etapa de început a învăţăturilor
referitoare la Floarea Vieţii. Cercurile din figura 4b) se extind geometric către infinitate.
Introducere referitoare la Solidele Platonice
Dacă facem abstracţie de cercul din figura 3a) şi unim fiecare dintre cele 6 puncte cu cel
opus, trasând o linie care trece întotdeauna prin punctul central, la fel ca în figura 5, cele trei linii
astfel obţinute alcătuiesc într-un sistem tridimensional cele trei axe ce pot descrie complet poziţia
oricărui punct aflat în acest domeniu sau, altfel spus, în sistemul său de coordonate. Aceste trei axe
pun în
evidenţă de asemenea trei mişcări de rotaţie diferite, în lucrarea sa celebră intitulată „Matematica
minţii cosmice", iniţiatul L. Qordon Plummer afirma: „Indiferent dacă este vorba despre atomi sau
despre stele, toate obiectele sunt supuse mişcărilor de rotaţie şi translaţie în sistemul celor trei axe
de coordonate spaţiale. În cazul unei nave sau al unui vehicul spaţial, aceste trei mişcări sunt
numite rotaţie, tangaj (înclinaţie sau balans) şi înaintare."
Am pus astfel în evidenţă şase puncte exterioare şi trei linii (axe) care se intersectează în
centru. Energiile celor şase puncte exterioare se unesc în Centru, dând astfel naştere unui nou
concept, acela a Unicului Unificat. Aceste trei linii pot fi privite însă şi ca fiind orientate către
exterior (către şase sensuri diferite). Privite prin prisma unui model cosmogonic tridimensional, ele
indică spre nord, sud, est, vest, sus şi jos (adică spre cer şi pământ) (vezi Fig. 6). Din punct de
vedere iniţiatic, se consideră că mai există însă şi un alt sens, mai greu sesizabil în diagrama noastră,
şi care este cel către interior.
= VA URMA=

An 12 C 28
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
(continuare la cursul nr. 27, An 12)

Solidele Platonice
Pornim din nou de la cele şase puncte aflate la distanţe egale între ele pe circumferinţa unui
cerc. Dacă vom uni fiecare dintre aceste puncte cu celelalte două cu care se învecinează, prin linii
drepte, la fel ca în figura 7a), vom obţine un hexagon regulat înscris în cerc. Unim apoi prin linii
drepte fiecare dintre vârfurile acestui hexagon cu toate celelalte vârfuri opuse, la fel ca în figurile
7b) şi 7c). Prin intersecţia acestor linii se obţin numeroase figuri geometrice şi, dacă vom privi în
perspectivă tridimensională, vom remarca unele corpuri geometrice regulate cum ar fi: cubul (Fig.
8), care, în literatura esoterică, reprezintă simbolul umanităţii perfecte, tetraedrul regulat (vezi Fig.
10) sau octaedrul regulat (Fig. 11). Acestea sunt câteva dintre aşa-numitele Solide Geometrice sau
Solide Platonice. O parte importantă a teoriei care stă la baza Geometriei Sacre este teoria Solidelor
Platonice, numite astfel după numele marelui matematician, filosof şi iniţiat Platon. Cele cinci
Solide Platonice sunt: cubul (hexaedrul) (Fig. 8), icosaedrul regulat (Fig. 9), tetraedrul regulat (Fig.
10), octaedrul regulat (Fig. 11) şi dodecaedrul regulat (Fig. 12). Solidele Platonice reprezintă
extensia în spaţiul tridimensional a unor figuri geometrice bidimensionale fundamentale: triunghiul
echilateral, pătratul şi pentagonul regulat. Aceste solide sunt singurele corpuri geometrice cu toate
muchiile şi celelalte elemente egale. Toate suprafeţele care alcătuiesc fiecare dintre cele cinci Solide
Platonice au aceeaşi formă şi mărime. De asemenea, oricare dintre aceste solide poate fi înscris într-
o sferă (astfel încât toate vârfurile sale să fie situate pe sferă).
Caracteristicile celor cinci Solide Platonice sunt următoarele:
1) cubul are 12 muchii, 6 feţe şi 8 vârfuri; din punct de vedere esoteric această structură se
află în tainică legătură cu MULADHARA CHAKRA;
2) icosaedrul regulat are 30 de muchii, 20 de feţe şi 12 vârfuri; din punct de vedere esoteric
această structură se află în tainică legătură cu SWADHISTHANA CHAKRA;
3) tetraedrul regulat are 6 muchii, 4 feţe şi 4 vârfuri; din punct de vedere esoteric această
structură se află în tainică legătură cu MANIPURA CHAKRA;
4) octaedrul regulat are 12 muchii, 8 feţe şi 6 vârfuri; din punct de vedere esoteric această
structură se află în tainică legătură cu ANAHATA CHAKRA;

5) dodecaedrul regulat are 30 de muchii, 12 feţe şi 20 de vârfuri; din punct de vedere esoteric
această structură se află în tainică legătură cu VISHUDDHA CHAKRA.
Dodecaedrul derivă din pentagonul regulat; dacă
douăsprezece pentagoane regulate, fiind legate printr-o sui-
generis spirală, vor fi ridicate şi unite în spaţiu, ele vor
compune solidul
numit dodecaedru. Această trecere de la a doua dimensiune
(planul) la cea de-a treia (spaţiul), plecând de la pentagon,
este considerată de către genialul matematician şi estet
Matila Ghyka „arhetipul ideal al creşterii dinamice".
Trebuie amintit că, potrivit simbolisticii geometrice şi conform corespondenţei cu diferiţi
centri de forţă pe care am oferit-o anterior, tetraedrul regulat (adică piramida triunghiulară care are
toate cele patru feţe triunghiuri echilaterale) reprezintă elementul TATTVA-ic Foc, octaedrul
regulat reprezintă elementul TATTVA-ic Aer, icosaedrul regulat (corp solid cu 20 de feţe care sunt
triunghiuri echilaterale) reprezintă elementul TATTVA-ic Apă, iar cubul reprezintă elementul
TATTVA-ic Pământ. Cât despre dodecaedrul regulat, fiind o expresie a elementului TATTVA-ic
Eter, el simbolizează întregul univers. Acesta este motivul pentru care lui i s-au atribuit în tradiţia
iniţiatică pitagoreică cele mai surprinzătoare calităţi de ordin matematic, fizic şi mistic. În
esoterismul occidental, dodecaedrul regulat este o imagine geometrică a Macrocosmosului, aflată în
subtilă corespondenţă şi analogie cu numărul, formula şi ideea cauzală a acestuia. Tărâmul subtil
legendar al Preafericiţilor are această formă. Ea reprezintă realitatea profundă a Macrocosmosului,
esenţa lui. Fiind un simbol geometric care are o valoare deosebită, dodecaedrul regulat construit pe
baza Numărului de Aur (şi plecând de la pentagonul regulat, a cărui forţă benefică este de asemenea
cunoscută) constituie forma cea mai bogată în semnificaţii cosmogonice şi metafizice şi este
totodată o sursă de armonie şi echilibru. El evocă misterul evoluţiilor de la nivelul fizico-chimic la
cel vital, de la nivelul psihologic la cel spiritual, ceea ce rezumă istoria şi sensul universului.
De-a lungul istoriei ocultismului, nenumărate obiecte misterioase au fost folosite în cadrul
unor ritualuri de magie. Ispita trecerii de la cunoaşterea ocultă la puterea de dominare asupra
celorlalţi este mereu prezentă şi cu ea se confruntă adeseori fiinţele umane care primesc anumite
iniţieri, dar care nu au încă nivelul de conştiinţă necesar transcenderii tentaţiilor inferioare. Folosirea
în scopuri magice reprezintă o pervertire obişnuită a unor simboluri elevate. Valoarea antică şi
profundă a simbolului, care ar fi trebuit să călăuzească sufletul spre o viziune spirituală, divină, a
lucrurilor, a fost uneori răstălmăcită pentru a putea fi folosită în scopuri de dominare. Aceasta a
făcut ca, în anumite grupări oculte, chiar şi dodecaedrul regulat, acest veritabil simbol al
Macrocosmosului, să fie folosit în ritualuri de magie.
În cadrul Presopuncturii Esoterice ne vom focaliza în special asupra cubului şi tetraedrului
regulat, precum şi asupra figurilor geometrice bidimensionale care le compun, şi anume pătratul şi,
respectiv, triunghiul.

Structuri geometrice şi configuraţii energetice utilizate în Presopunctura Esoterică


Vom prezenta în continuare câteva concepte simple care sunt necesare pentru a înţelege
conexiunea dintre figurile geometrice şi Presopunctura Esoterică.
Pătratul şi cubul
Cubul este considerat a fi o structură geometrică extrem de stabilă; la acest lucru se
referă cei care vorbesc despre piatra unghiulară a unei structuri, care are adeseori o formă de cub.
Într-un sens mistic, cubul a fost considerat simbolul înţelepciunii, al adevărului şi al perfecţiunii
morale. El este modelul Ierusalimului viitor, promis de Apocalipsă, care are trei dimensiuni
identice. Este, de asemenea, piatra sfântă, Kaaba, din Mecca, Sfânta Sfintelor Islamului, înălţată în
centrul marii Moschei, edificiu de formă cubică, după cum o indică fără. echivoc numele său (Kaaba
= cub) care conţine celebra „piatră neagră", despre care se spune că a fost dăruită lui Avraam de
către arhanghelul Gabriel.
Cubul are toate feţele sale în formă de pătrat, ceea ce îl asociază cu starea de totalitate, de
dreptate şi de integritate. „A călători în cele patru colţuri ale pământului" este o expresie care
exprimă ideea de totalitate şi de acumulare a unor vaste cunoştinţe, cele patru „colţuri" semnificând
marginile suprafeţei pământului. Pătratul este şi simbolul conceptului de ordine şi stabilitate, adică
opusul haosului. Presopunctorul şi iniţiatul taoist dr. Yitian Ni afirmă că dinamizarea energetică
specifică în mai multe puncte de Presopunctură, care alcătuiesc configuraţii în formă de pătrat,
tonifică sângele şi energia, CH'I, şi, în plus, combate stagnarea acesteia (a energiei) în trup.
Triunghiul
„Triunghiul este simbolul esoteric al lui Buddha." (H. Saraydarian)
Sistemele esoterice rezonante triunghiulare reprezintă cea mai redusă şi mai economică reţea
energetică posibilă. Unul dintre fundamentele Structurilor Esoterice Rezonante ale CHAKRA-elor
şi al Structurilor Esoterice Rezonante ale Codificării, specifice Presopuncturii Esoterice, îl
reprezintă utilizarea configuraţiilor triunghiulare şi a energiilor subtile de formă asociate cu
triunghiurile. În lucrarea sa, „Geodomurile lucrate în lemn", savantul R. Buckminster Fuller afirmă
că: „Triunghiurile reprezintă cea mai puternică formă pe care o cunoaşte omul." Teoria care stă la
baza structurilor tainice prezentate în Presopunctura Esoterică nu se rezumă doar la folosirea
formaţiunilor triunghiulare, dar este cert că acestea joacă un rol fundamental.
Esoteristul şi iniţiatul Geoffrey Hodson, în lucrarea sa „Înţelepciunea ascunsă a Bibliei", vol.
II, afirma următoarele: „Legile geometriei manifestate la nivelul triunghiului, precum şi principiile
numerice care stau la baza acestuia, au o semnificaţie cosmică dacă sunt aplicate proceselor
creatoare, evoluţioniste şi transformatoare... Domnul Dumnezeu este Tatăl sau primul aspect,
vârful triunghiului orientat cu vârful în sus. Mama este Natura (PRAKRITI), în particular substanţa
pre-cosmică, şi este reprezentată de unul dintre vârfurile de la baza triunghiului. Fiul este produsul
uniunii lor, adică universul şi viaţa din el, simbolizat de celălalt vârf al triunghiului, (vezi Fig. 13a)
Triunghiul cu vârful în jos reprezintă cele trei planuri „de concretizare" ale creaţiei, planul fizic
fiind simbolizat de vârful inferior al triunghiului, iar cele emoţional şi mental de cele două vârfuri
superioare." (vezi Fig. 13b).
Triunghiurile de foc şi de apă
R. Buckminster Fuller descrie triunghiul ca fiind „unicul poligon care se poate autostabiliza".
„Orice structură geometrică pe care noi o întâlnim în univers poate fi recunoscută, prin
comparaţie, ca fiind o structură asemănătoare cu o alta pe care noi am văzut-o anterior. Întrucât
triunghiul este singura structură care se automenţine (ca o structură constantă), toate celelalte
structuri pot fi recunoscute numai în virtutea existenţei structurilor lor triunghiulare care le
alcătuiesc. Recunoaşterea, ca act cognitiv în sine, depinde
prin urmare de triangulaţie, privită ca model primordial de
cogniţie. Numai structurile triunghiulare sunt structuri
regenerative. Structurarea triunghiulară stă la baza
integrităţii însăşi." („Sinergetica" - R. Buckminster Fuller)
Ideea de „structuri regenerative" este foarte importantă
atunci când stimulăm Structurile Presopuncturii Esoterice.
Acestea creează un câmp energetic cu o putere excepţională, conectat la vibraţiile subtile care sunt
inerente punctelor de Presopunctură şi implicit la focare tainice de energie din Macrocosmos. În
Presopunctura Esoterică se consideră că valoarea unică a punctelor de Presopunctură care se află în
aceste structuri esoterice rezonante, în comparaţie cu orice alte puncte sau părţi ale trupului, constă
în faptul că acestea (punctele de Presopunctură) preiau energie din Macrocosmos şi pun în vibraţie
reţelele luminoase (structurile subtile regenerative) care stau la baza regenerării celulare. Pentru ca
puterile regeneratoare tainice să poată fi puse în mişcare, este necesar, analogic vorbind, ca toate
piesele puzzle-ului să fie la locul lor.
În afara aspectelor pur tehnice, presopunctorul şi pacientul său trebuie să aibă niveluri de
conştiinţă suficient de elevate pentru a putea iniţia şi amplifica în mod conştient aceste fenomene de
tainică rezonanţă structurală. Nivelul de conştiinţă pe care cei doi ajung să îşi stabilească
interacţiunea trebuie să se fixeze pe o frecvenţă suficient de înaltă pentru „a pune în mişcare"
energia structurilor esoterice rezonante superioare. Dacă cei doi nu se află pe niveluri de conştiinţă
corespunzătoare şi compatibile, este posibil ca regenerarea celulară şi spirituală să nu fie iniţiată, dar
chiar şi acest mod limitat de operare nu este inutil, căci se va produce totuşi o anumită deschidere
către nivelurile superioare de conştiinţă. Toate aceste aspecte sunt legate de conceptele de
triangulaţie şi de „structură regenerativă". Structurile Esoterice Rezonante ale Codificării, precum şi
cele pe care le vom utiliza în vederea trezirii şi dinamizării centrilor subtili de forţă (a CHAKRA-
elor), sunt „structuri regenerative".
Multe dintre aceste structuri energetice esoterice au la bază o triangulaţie (structură în formă
de triunghi echilateral) pe care va fi
necesar să o vizualizăm în timp ce
realizăm stimularea propriu-zisă prin
Presopunctură. Aşa cum ştim, un
triunghi cu vârful în sus, orientat
către cer, simbolizează energia
masculină a lui SHIVA şi „pământul
care se înalţă către cer" (vezi Fig.
14a). Acest triunghi, cunoscut în esoterism sub numele de Triunghi de Foc, simbolizează de
asemenea energiile minţii abstracte, ale înţelepciunii şi ale intuiţiei superioare. Dacă vârful
triunghiului este orientat în jos, către pământ, el simbolizează energia feminină a lui SHAKTI şi
„cerul care coboară pe pământ" (vezi Fig. 14b). Acest triunghi reprezintă, de asemenea, energiile
minţii concrete, ale trupului şi ale sufletului individual, fiind cunoscut în esoterism sub numele de
Triunghi de Apă.
Într-un triunghi echilateral, cele două polarităţi fundamentale (YIN-YANG, Pământ-Cer) sunt
egale în toate privinţele. Cele trei laturi şi cele trei vârfuri ale triunghiului reprezintă Trinitatea (sau
Sfânta Treime, folosind terminologia creştină), care exprimă întotdeauna Unitatea.
Tetraedrul regulat
Dacă trasăm trei linii pornind din trei puncte aflate la distanţe egale pe circumferinţa unui
cerc până în centrul acestuia şi dacă unim cele trei puncte între ele vom obţine figura geometrică din
figura 15. Privită în spaţiu (în reprezentare tridimensională), această figură reprezintă un tetraedru
regulat. Spre deosebire de triunghi, această structură are un interior şi un exterior, şi poate fi
vizualizată spaţial ca o piramidă cu trei feţe şi o bază, toate acestea fiind triunghiuri echilaterale. Din
punct de vedere geometric, acest corp are un număr minim de muchii, de feţe şi de vârfuri necesare
pentru a crea o structură cu volum (care să aibă un interior şi un exterior). Tetraedrul regulat este un
corp geometric foarte stabil şi, chiar dacă este rostogolit pe o direcţie oarecare, după ce se opreşte el
devine la fel de puternic şi de stabil ca şi mai înainte, căci toate feţele sale sunt identice. Dintre toate
corpurile geometrice, sfera conţine cel mai mare volum în raport cu o suprafaţă dată, ceea ce
înseamnă în mod implicit că ea include totodată şi cea mai mare cantitate de energie în raport cu
acea suprafaţă dată, iar, dintre toate poliedrele, tetraedrul regulat conţine cel mai mic volum în
raport cu o suprafaţă dată, ceea ce înseamnă că şi energia pe care o conţine tetraedrul regulat este
minimă (în raport cu acea suprafaţă dată). Dar, pe de altă parte, dintre toate poliedrele, tetraedrul
regulat are capacitatea structurală cea mai mare.
= VA URMA =

An 12 C 29
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
Structuri geometrice şi configuraţii energetice utilizate în Presopunctura Esoterică
(continuare la cursul nr. 28, An 12)

Tetraedrul dublu
Figura 16 prezintă două triunghiuri suprapuse şi este o imagine
binecunoscută nouă, fiind simbolul lui ANAHATA CHAKRA. Ea este
cunoscută în esoterismul creştin sub numele de Steaua lui David. Această
stea cu şase colţuri simbolizează Macrocosmosul, fiind totodată simbolul
bidimensional al aşa-numitei stele Merkabah, cunoscută de către iniţiaţi
drept vehiculul necesar pentru călătoriile în universul cu patru dimensiuni
spaţiale (expresie a lumilor subtile paralele) (vezi figura 17) , în
învăţătura esoterică a geometriei sacre, Steaua Merkabah este considerată
a fi una dintre cele mai sfinte şi mai tainice forme ale creaţiei, ea fiind
alcătuită, în esenţă, din două tetraedre regulate care se întrepătrund.
Pentru a putea aprecia subtilităţile inerente geometriei sacre, oricine se
apropie de această ştiinţă esoterică trebuie să urmărească să înţeleagă
conceptul referitor la energiile de formă (conform căruia fiecare formă
radiază o energie subtilă specifică), Acest concept a ajuns să pătrundă
treptat chiar şi în anumite medii ştiinţifice mai puţin rigide. De exemplu, savantul R. Buckminster
Fuller consideră că tetraedrul dublu - sau, aşa cum îl numesc iniţiaţii, Steaua Merkabah - este
structura cea mai stabilă şi cea mai puternică din univers. Aşa cum ştim, în cazul oricărei structuri
piramidale, se poate vorbi despre o anumită energie misterioasă care există atât în interiorul ei, cât şi
la nivelul vârfurilor sale. Când două tetraedre regulate egale se întrepătrund, distanţele dintre vârfuri
se micşorează, ceea ce va genera, datorită fenomenelor de polarizare structurală, o energie încă şi
mai mare. Prin vectorii tetraedrului, aflaţi într-o interacţiune reciprocă, se creează o stabilitate
multidimensională completă. Combinarea celor două tetraedre regulate pentru a forma Steaua
Merkabah dă naştere unor potenţialităţi multidimensionale încă şi mai mari. Tetraedrul dublu (sau
Steaua Merkabah) mai poate fi privit totodată şi ca un ansamblu de opt tetraedre regulate mai mici
combinate în această configuraţie particulară (vezi figura 17).
Noţiunile prezentate mai sus nu au doar un caracter teoretic şi abstract. Aceste structuri
geometrice se regăsesc şi în natură. În lucrarea sa, „Elixirul nemuririi", Dr. Flanagan afirmă că
unghiul pe care îl formează cei doi atomi de hidrogen în raport cu atomul de oxigen în molecula de
apă este de 104,5°. Dacă apa este însă energizată, acest unghi devine de 109,5°, moleculele apei
alcătuind baza a ceea ce el numeşte „cristalele lichide". Aceste molecule ale apei energizate se
grupează formând tetraedre regulate. S-a constatat că cele mai stabile dintre aceste „cristale lichide"
sunt structurile formate din opt tetraedre regulate unite într-o configuraţie cunoscută sub numele de
Stella Octangula, care are aceeaşi formă geometrică cu Steaua Merkabah (Fig. 17). Aceasta se
obţine prin întrepătrunderea a două tetraedre regulate identice, un Tetraedru de Foc (cu vârful în
sus) cu un Tetraedru de Apă (cu vârful în jos), rezultând un corp geometric caracterizat de opt
vârfuri aflate la o distanţă egală de centrul de greutate. Cele opt vârfuri determină un cub, astfel că
acest corp geometric se înscrie perfect într-un cub.
Această prezentare simplificată şi sintetică referitoare la geometria sacră are rolul de a ne
ajuta să înţelegem mai bine anumite concepte care stau la baza Structurilor Esoterice Rezonante ale
Codificării cu care vom opera în continuare, în plus, vizualizarea creatoare benefică a structurilor
geometrice, îndeosebi a triunghiurilor şi a tetraedrelor, conduce la o mai bună înţelegere a anumitor
învăţături esoterice referitoare la capacitatea de proiecţie a fiinţei umane în anumite lumi subtile.
Tradiţia iniţiatică susţine că energiile mai puternice şi frecvenţele mai înalte generate de formele
triunghiulare şi de alte forme geometrice caracteristice Structurilor Esoterice Rezonante ale
Codificării vor activa memoria celulelor, declanşând astfel procesul tainic de transformare lăuntrică,
de alchimizare şi de trecere a fiinţei umane respective pe un nivel superior de conştiinţă. Iniţiatul şi
clarvăzătorul Geoffrey Hodson afirma: „Lipsa de înţelegere a oamenilor faţă de învăţăturile
spirituale şi esoterice se datorează nu numai faptului că acestea din urmă sunt ascunse în scripturi
cu limbaj simbolic şi în mitologie, ci şi lipsei de interes a oamenilor faţă de ele."
Metode practice suplimentare de dinamizare a punctelor care aparţin Structurilor
Esoterice Rezonante
Pe lângă Presopunctura clasică, la ora actuală sunt cunoscute sisteme, precum acupunctura
eterică sau metoda de vindecare prin activarea luminii eterice, care nu necesită introducerea acelor
fizice. Dar aceste sisteme esoterice sunt utilizate doar de câteva fiinţe umane iniţiate în aceste taine,
fiinţe care au un nivel de conştiinţă foarte elevat.
Structurile Presopuncturii Esoterice care vor fi prezentate în cadrul cursurilor noastre de
YOGA pot fi energizate fie prin Presopunctură, fie prin vizualizare creatoare benefică, fie prin
utilizarea cristalelor. În oricare dintre aceste situaţii se va energiza pe rând fiecare dintre punctele
aparţinând structurii respective şi nu trebuie să uităm să respectăm succesiunea corectă a punctelor
indicată în cazul fiecăreia dintre Structurile Esoterice Rezonante ale Codificării. Folosirea cristalelor
în cadrul acestei metode conferă în plus avantajele specifice energiei caracteristice a cristalului
respectiv. Cel mai bine este să folosim cristale mici de cuarţ, căci anumite structuri esoterice sunt
alcătuite din puncte foarte apropiate. Cristalele se vor aplica timp de minim 5-7 minute pe fiecare
punct de Presopunctură.
În cadrul Acupuncturii şi Presopuncturii Esoterice nu se recomandă folosirea ciocanelor
chiropractice, a bioenergizatoarelor sau a altor dispozitive care sunt la modă astăzi pentru stimularea
punctelor de acupunctură. Deşi sunt foarte utile pentru generarea anumitor efecte benefice în special
la nivelul trupului, aceste dispozitive nu pot armoniza energia, CH'I, la nivelul punctelor de
Presopunctură. De asemenea, nu se recomandă, pentru alinarea durerilor, nici folosirea
dispozitivelor care emit microunde. Nici magneţii nu pot genera starea de coerenţă vibratorie şi nici
nu pot crea CH'I-ul necesar pentru activarea subtilă a punctelor de rezonanţă ale structurilor
esoterice (chiar dacă magneţii aplicaţi pe punctele de acupunctură par a fi instrumente minunate
pentru alinarea durerii).
În acupunctura clasică se menţionează faptul că acele de acupunctură trebuie să fie scoase în
ordinea inversă celei în care au fost introduse. Având în vedere acest aspect, în cazul Presopuncturii
Esoterice apare următoarea întrebare: dacă nu introducem ace în punctele de acupunctură şi nu
aşezăm cristale, cum va fi respectată atunci această „ordine inversă"? Problema poate fi rezolvată
astfel: în finalul stimulării prin Presopunctură şi vizualizare creatoare benefică, opţional, putem
plasa mâna dreaptă deasupra punctului de Presopunctură respectiv şi închidem palma ca şi cum am
scoate un obiect. Putem, face acest gest în ordinea inversă celei iniţiale (în care am realizat
Presopunctura). În cazul în care punctele structurii esoterice respective sunt foarte apropiate unele
de altele, putem vizualiza resorbţia unei lumini subtile alb-strălucitoare în acele puncte în ordinea
inversă celei în care am vizualizat, de exemplu, apariţia acestor focare de lumină subtilă la
stimularea acestor puncte.
Particularităţile Presopuncturii Esoterice
Deşi acupunctura şi Presopunctura, în diferitele lor forme, sunt extrem de eficiente în sine,
Presopunctura Esoterică a fost în mod special concepută pentru a acţiona pe niveluri mai profunde şi
în moduri mai complexe decât sistemul tradiţional oriental care a fost până acum popularizat în
Occident. Presopunctura Esoterică a fost revelată pentru a armoniza structurile şi sistemele
corporale mai subtile, aflate pe niveluri de vibraţie superioare vehiculului grosier (corpul fizic).
Utilizarea sau integrarea Presopuncturii Esoterice în practica personală nu presupune în nici un caz
renunţarea la tratamentul obişnuit al presopuncturii, aşa cum este folosit el mai ales în vederea
vindecării diferitelor perturbări şi dezechilibre la nivel fizic. De multe ori, persoanele bolnave pot fi
foarte bine tratate prin utilizarea unei forme clasice de tratament prin acupunctură sau
Presopunctură. Întrucât vom integra în cadrul acestor cursuri şi o serie întreagă de corelaţii între
teoria acupuncturii chineze şi anumite concepte autentic spirituale din Cabala, geometria sacră şi
sistemul yoghin al CHAKRA-elor, Presopunctura Esoterică poate părea oarecum inedită şi chiar
diferită celor familiarizaţi cu acupunctura şi Presopunctura tradiţională. De aceea, este foarte
important să nu ne ataşăm de anumite idei preconcepute şi să urmărim să ne păstrăm în permanenţă
starea de deschidere interioară, pentru a putea înţelege în mod corect şi pentru a integra cu
înţelepciune aceste revelaţii.
În afară de faptul că operează într-un mod foarte eficient în vederea expansiunii în „regatele"
superioare ale conştiinţei, Presopunctura Esoterică abordează diferit şi tratamentul dezechilibrelor
energetice şi fiziologice, prin comparaţie cu acupunctura şi Presopunctura clasică. Aşa cum vom
remarca, aceste metode ne ajută, printre altele, şi la înţelegerea şi „rezolvarea" dezechilibrelor
emoţionale de ordin general, dar aceasta se va face din perspectiva unui punct de vedere ce
integrează conceptele yoghine şi taoiste. Vom înţelege astfel şi modul în care se realizează
deplasarea sau stagnarea energiei, precum şi refularea dezechilibrelor emoţionale la nivelul
diferitelor CHAKRA-e, precum şi felul în care se pot manifesta apoi aceste blocaje sub forma unor
dezechilibre fizice, dacă nu sunt tratate în mod corespunzător. Deşi Structurile Esoterice Rezonante
ale Codificării care vor fi prezentate în cadrul acestor cursuri de YOGA pot fi folosite şi pentru
tratarea dezechilibrelor fizice şi emoţionale, principalul lor scop este acela de a echilibra frecvenţele
vibratorii ale corpurilor subtile, pentru a ridica astfel treptat nivelul de conştiinţă al persoanei
respective.
Structurile Esoterice Rezonante ale Codificării, precum şi celelalte structuri esoterice de
echilibrare şi armonizare a CHAKRA-elor, pot fi folosite şi pentru tratamentele „obişnuite" ale
corpului fizic. Dacă dorim să ne concentrăm asupra vindecării unei boli de natură fizică, cel mai
bine este să începem cu dinamizarea acelei structuri esoterice rezonante a CHAKRA-ei sau a
codificării care este cea mai apropiată de zonele energetice afectate. Abia apoi se recomandă să
dinamizăm şi punctele de Presopunctură indicate în mod tradiţional care vizează aproape exclusiv
vindecarea prin echilibrarea energiilor la nivelul corpului fizic.
Dacă dorim să armonizăm şi să „aliniem" (prin punerea în stare de coerenţă) frecvenţele
dominante specifice ale corpurilor subtile, nu trebuie să activăm însă alte puncte decât cele care
aparţin Structurilor Esoterice Rezonante ale Codificării. În Presopunctura Esoterică, „mai mult" nu
înseamnă neapărat „mai bine". Dinamizarea mai multor puncte de Presopunctură nu va genera în
mod necesar trezirea şi elevarea conştiinţei fiinţei umane în cauză. În acest caz, secretul operării
eficiente constă în a selecta şi apoi a activa structura esoterică rezonantă care este cea mai potrivită
pentru fiinţa umană respectivă în acel moment. Aceste informaţii esoterice, care reprezintă fără
îndoială o încununare a metodelor acupuncturii şi presopuncturii tradiţionale, sunt revelate în
special celor care aspiră să înţeleagă şi să intre cu uşurinţă în stare de comuniune telepatică prin
rezonanţă cu lumile superioare, precum şi celor care aspiră sincer să parcurgă cât mai repede calea
spirituală, în vederea elevării gradate a nivelului lor de conştiinţă, până la Desăvârşirea Spirituală
Supremă.
Este important să înţelegem de asemenea faptul că, în general, în domeniul artelor
vindecătoare are loc la ora actuală o transformare evolutivă profundă. Apariţia noilor forme de
Vindecare Energetică, precum şi schimbarea paradigmei vindecării, fenomene care survin cu atâta
repeziciune în zilele noastre, impun înţelegerea necesităţii trecerii de la tratamentele strict
fiziologice, „moleculare", la cele bazate pe energie, CH'I (PRANA). Simpla înţelegere a acestui fapt
ajută implicit, prin deschiderea mentală pe care o conferă, la progresul noii paradigme. La ora
actuală, se produce de asemenea şi o transformare profundă la nivel morfogenetic cu privire la
modul fundamental de gândire al umanităţii în ceea ce priveşte felul în care trebuie să fie tratată o
boală. De-a lungul timpului, au existat nenumărate dispute cu privire la adevărata cauză a
dezechilibrelor, problemelor şi bolilor fizice. Dacă oamenii vor începe să îşi dea seama, la nivel
global, de unde provin dezechilibrele lor şi vor deveni astfel conştienţi de modul în care vor putea
declanşa acele transformări benefice capabile să corecteze aceste dezechilibre, ei se vor integra
automat în concepţia superioară asupra vindecării în care demersul vindecător porneşte de la
substratul energiei, CH'I (PRANA). Unele dintre aceste transformări de mentalitate sunt foarte
subtile, dar aceasta nu înseamnă că ele sunt mai puţin importante pentru întreaga noastră existenţă.
Creşterea lucidităţii mentale şi a discernământului, chiar şi numai în anumite domenii ale vieţii,
conduce în mod implicit la elevarea nivelul general de conştiinţă al umanităţii. În esenţă, conceptele
Presopuncturii Esoterice nu sunt altceva decât încă o piesă în marele puzzle al câmpului
morfogenetic elevat, aflat într-o continuă expansiune, al noii atitudini asupra existenţei noastre, ce
caracterizează trecerea către SATYA YUGA.
Noţiuni generale cu privire la câmpurile subtile de forţă
Toate tratamentele tradiţionale de acupunctură sau Presopunctură presupun o deplasare de
energie, CH'I, prin NADI-uri sau meridiane şi se focalizează în principal pe alinarea durerii sau pe
echilibrarea unor dizarmonii de la nivel fizic. De exemplu, şcolile tradiţionale de acupunctură ne
învaţă cum să descoperim acele semne exterioare care indică dezechilibrele fizice, pentru a le putea
elimina şi a aduce astfel o stare de armonie în fiinţa noastră. Aşa cum am mai afirmat anterior,
Presopunctura Esoterică presupune în principal operări în vederea echilibrării şi armonizării
energiilor mai elevate, ale căror frecvenţe sunt caracteristice corpurilor subtile superioare.
Echilibrarea energiei, CH'I, pe nivelurile subtile aduce automat după sine, în virtutea Principiului
Corespondenţei dintre Planuri, şi echilibrarea energiei care se manifestă la nivelul corpului fizic.
Acest fenomen este posibil deoarece dinamizarea punctelor de Presopunctura la nivelul corpului
fizic, dens, permite nu doar direcţionarea energiei, CH'I, spre diferitele organe ale sale, ci şi pe
nivelurile corpurilor eteric, astral şi mental. Structurile Esoterice Rezonante ale Codificării permit
accesul chiar şi la diferitele niveluri ale corpului cauzal.
În continuare, vom urmări să realizăm o paralelă succintă între acupunctura clasică şi fizica
clasică. În secolele XVII-XVIII, legile mişcării elaborate de Isaac Newton erau considerate
principalele legi ale naturii, care fundamentau aşa-numita mecanică newtoniană. Unul dintre
principiile mecanicii newtoniene se referă la înţelegerea noţiunii de forţă şi a manierei în care
interacţionează aceasta cu o „masă" fizică sau, cu alte cuvinte, cu un corp fizic.
Acest principiu al interacţiunii dintre o forţă şi un corp fizic prezintă anumite similarităţi cu
conceptul „Da Qi" din acupunctura chineză, care înseamnă, în traducere etimologică, „sosirea
energiei". Potrivit acestui principiu, presopunctorul trebuie să înceapă prin a realiza o stimulare
mecanică suficient de puternică a punctului de Presopunctura vizat astfel încât pacientul să aibă o
anumită senzaţie fizică foarte clară în punctul respectiv. Senzaţia fizică percepută de pacient indică
„sosirea energiei, (Qi)" în acea zonă. Chiar şi în zilele noastre, foarte mulţi presopunctori consideră
că un tratament de Presopunctură nu poate fi eficient fără presarea fizică viguroasă a punctelor
respective de Presopunctură.
= VA URMA =

An 12 C 30
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
Noţiuni generale cu privire la câmpurile subtile de forţă
(continuare la cursul nr. 29, An 12)

Similaritatea dintre primul principiu al mecanicii newtoniene şi conceptul Da Qi constă în


faptul că amândouă postulează (susţin) că efectul este proporţional cu o cauză exterioară, mecanică.
În cazul mecanicii newtoniene cauza este o forţă mecanică, iar efectul este acceleraţia (modificarea
mişcării) obiectului asupra căruia acţionează acea forţă, În cazul presopuncturii cauza este
stimularea mecanică a punctelor de Presopunctură, în timp ce efectul este senzaţia resimţită de
pacient la nivelul punctului presat, care indică „sosirea energiei", dinamizarea energiei, Qi. În cazul
celor care adoptă conceptul de „sosire a energiei", Da Qi, măsurarea, sau cel puţin senzaţia produsă
de această forţă exterioară care dinamizează energia, Qi, este absolut necesară şi este în mod firesc
legată de apariţia unei transformări benefice.
Pe de altă parte, pentru a obţine rezultate în Presopunctura Esoterică nu este deloc necesară
deplasarea energiei, Qi, la nivel fizic sau, altfel spus, adoptarea conceptului „mecanicist" Da Qi, ci
dimpotrivă. În Presopunctura Esoterică, după presarea continuă şi fermă a punctului nu mai este
necesară nici un fel de stimulare prin rotaţie, în sens YIN sau YANG, ori prin alte tipuri de mişcare.
Presarea delicată dar fermă a punctelor, dublată de intenţia mentală bine formulată şi de vizualizarea
unui focar de lumină subtilă alb strălucitoare la nivelul punctului generează beneficii maxime,
permiţându-i pacientului să obţină rezultate optime care pot fi constatate mai ales la nivelul
corpurilor subtile superioare. Acest aspect este foarte important şi de aceea merită să fie reţinut.
Studiind şi operând în mod direct cu legile mişcării elaborate de Newton, oamenii de ştiinţă
au ajuns însă la un moment dat în impas, ceea ce a condus la apariţia unor noi teorii, mai complexe.
Astfel, în conceptele newtoniene au fost introduse noţiuni noi, în afara celor de forţă, acceleraţie,
viteză şi masă. Două dintre aceste noţiuni se refereau la electricitate şi la energia magnetică. Odată
ce ştiinţa a ajuns la acest nivel, s-a născut un nou concept, cu implicaţii nebănuite, care a permis
gândirii umane să transceandă în întregime modelul newtonian.
În anul 1831, teoriile referitoare la Legea inducţiei electromagnetice au fost prezentate de
fizicianul şi chimistul englez Michael Faraday. Legea lui Faraday afirmă că există o relaţie
cantitativă între un câmp magnetic variabil şi câmpul electric creat de variaţia câmpului magnetic
respectiv. În anul 1873, fizicianul scoţian James Clerk Maxwell şi-a publicat „Tratatul asupra
Electricităţii şi Gazelor". Maxwell este considerat părintele teoriei electromagnetismului. Teoriile
referitoare la electromagnetism au fost dezvoltate în continuare, dând naştere unei noi concepţii
asupra câmpurilor de forţă. S-a descoperit astfel că energiile unui „câmp", aşa cum este el definit în
electromagnetism, pot fi mult mai subtile decât cele asociate noţiunii de „forţă" din mecanica
newtoniană. Altfel spus, un câmp de forţă putea fi studiat fără a se recurge neapărat la conexiunea
cu un corp fizic sau cu o realitate strict fizică, de orice natură ar fi fost aceasta.
La vremea respectivă, ideea de câmp de forţă era atât de nouă şi de profundă, încât noul
concept nu putea fi explicat prin vechiul model newtonian, limitat. Exista o diferenţă vădită între
noţiunea de „forţă" din mecanica clasică şi noţiunea de „câmp" din electrodinamică. Înţelegerea
acestui aspect a modificat radical punctul de vedere referitor la energii. Oamenii de ştiinţă au înţeles
ceva absolut nou, un fapt pe care însă yoghinii şi taoiştii îl cunoşteau în mod empiric de mult
timp. Recunoaşterea iar apoi studierea câmpurilor de forţă au condus la o înţelegere mai profundă a
nivelurilor superioare ale conştiinţei şi au demonstrat faptul că noi suntem tainic conectaţi prin
rezonanţă cu întregul Macrocosmos. Michio Kaku, un celebru fizician teoretician, afirma:
„Câmpurile de forţă pot descrie deopotrivă magnetismul şi gravitaţia galaxiei, dar şi teoria
electromagnetică a lui Maxwell, teoria metrică a lui Riemann şi Einstein... De fapt, teoria
câmpurilor reprezintă limbajul universal al fizicii subatomice şi poate chiar al întregului univers."
Fiecare nou salt în gândirea ştiinţifică a permis înţelegerea mult mai uşoară a modurilor de
gândire ale predecesorilor şi a adus cu sine idei mai bine conturate sau mai avansate. Au apărut
astfel conceptul de electrodinamică şi relaţia acesteia cu lumina. Aşa cum ştim, lumina poate fi
considerată drept un câmp electromagnetic alternativ cu o vibraţie rapidă, care se propagă prin
spaţiu sub formă de unde. Noul mod de gândire a depăşit domeniul fizicii clasice, aducând în prim-
plan un alt punct de vedere referitor la energii, la frecvenţele asociate acestora, la câmpurile de
forţă, precum şi la diferitele niveluri de conştiinţă. Toate aceste descoperiri ştiinţifice recente îşi
găsesc o tainică şi fascinantă corespondenţă în Presopunctura Esoterică. Referitor la necesitatea
transcenderii şabloanelor mentale în vederea receptării intuitive a unor informaţii calitativ
superioare, Gary Zukav afirma în cartea sa celebră, „Dansul maeştrilor Wu Li", următoarele: „Ideea
potrivit căreia nu putem înţelege ceva decât dacă ne facem o imagine în mintea noastră în legătură
cu acel ceva ţine de viziunea newtoniană asupra lumii. Dacă dorim să depăşim acest model
newtonian, este necesar să transcendem însăşi această idee."
Deşi Presopunctura Esoterică operează simultan asupra corpurilor fizic, eteric, astral şi
cauzal, ne vom orienta îndeosebi asupra frecvenţelor subtile ce caracterizează structurile superioare.
Pentru a înţelege mai bine tot ceea ce presupune „universul" Presopuncturii Esoterice, este absolut
necesar să ne raportăm la conceptele de corpuri subtile, câmpuri de forţă (energetice) şi curenţi
subtili coloraţi. După cum ştim, fiecare curent subtil colorat are anumite calităţi vindecătoare
specifice, precum şi afinităţi particulare cu centrul subtil de forţă, CHAKRA, căruia îi corespunde.
Vizualizarea creatoare benefică a culorii care corespunde unei anumite CHAKRA-e sau folosirea
unei surse de lumină colorată care corespunde curentului subtil adecvat declanşează un efect de
armonizare asupra zonei în cauză la nivelul căreia se află structura esoterică rezonantă pe care vrem
să o dinamizăm. În cazul Presopuncturii Esoterice este important să înţelegem faptul că operarea
suplimentară prin vizualizare a culorilor şi a curenţilor subtili coloraţi înseamnă de fapt a acţiona
sinergie asupra câmpurilor de forţă corespondente structurilor esoterice rezonante. Diferitele culori
fizice sau subtile nu sunt altceva decât unde luminoase de frecvenţe diferite cărora le corespund
anumite structuri energetice particulare. Prin urmare, diferitele culori sunt caracterizate de câmpuri
de forţă de frecvenţe, amplitudini şi intensităţi variate.
Dacă am înţeles felul în care Presopunctura Esoterică trezeşte şi dinamizează energiile
benefice care permit comuniunea armonioasă, prin rezonanţă, cu planurile astral, mental şi cauzal,
putem folosi aceste metode pentru a transcende chiar şi dinamizările corpurilor subtile elevate, în
vederea comuniunii ample şi profunde cu Dumnezeu. Presopunctura Esoterică ne oferă posibilitatea
magică de a „călători", prin intermediul structurii noastre supramentale astfel activate, în lumi
fascinante în care regulile universului tridimensional nu se mai aplică. Este însă la fel de important
să înţelegem că transformarea interioară produsă în urma acestor operări iniţiatice de dinamizare a
structurilor esoterice rezonante proprii necesită aspiraţie sinceră, dăruire şi efort spiritual constant.
La ora actuală, există nenumărate elemente perturbatoare care ne pot abate atenţia de la aspectele
spirituale, multe dintre acestea fiind în aparenţă foarte atrăgătoare. În mod evident, fiecare fiinţă
umană are deplina libertate de a-şi stabili singură priorităţile. Calea transformării interioare necesită
întotdeauna răbdare şi perseverenţă. Cu cât înaintăm mai mult pe acest drum, cu atât mai mult ne
dăm seama că în realitate nu există scurtături facile. Pentru a putea fi integrate lăuntric, cât mai
armonios, toate nivelurile diferitelor structuri energetice subtile este necesară înţelegerea şi operarea
conştientă cu diversele câmpuri energetice specifice fiinţei noastre, ceea ce implică în primul rând
să ne putem linişti mintea.

Superstringurile şi conştiinţa
Nu cu foarte mult timp în urmă se credea că atomul este cea mai mică particulă din univers,
care nu mai poate fi divizată. Oamenii de ştiinţă au descoperit însă că acesta este alcătuit la rândul
său dintr-un nucleu în jurul căruia gravitează electroni. S-a mai descoperit apoi că nucleul este el
însuşi alcătuit din protoni şi neutroni. Neutrinul a fost descoperit indirect, din anumite legi de
conservare, şi foarte mult timp nu a putut fi detectat întrucât necesită detectori gigantici. La vremea
respectivă, oamenii de ştiinţă au tras concluzia că cele mai mici patru particule din univers sunt
electronul, protonul, neutronul şi neutrinul. Au existat însă şi fizicieni care au insistat asupra
faptului că trebuie să mai existe şi alte particule fundamentale. Au continuat să apară astfel
descoperiri cu caracter teoretic ale unor particule fundamentale, care erau însă mult prea mici pentru
a putea fi văzute la microscop.
În prima jumătate a anilor '60 a început să prevaleze teoria elaborată de Murray Gell-Mann,
care a introdus conceptul de cuarc. Nimeni nu a văzut vreodată un cuarc. Cum poţi să concepi şi să
demonstrezi o teorie referitoare la anumite particule, fie ele şi subatomice, dacă aceste particule nu
pot fi văzute de nimeni? Şi totuşi, studiind mai mult aceste particule teoretice, fizicienii au
descoperit mai multe elemente care pledează în favoarea existenţei acestora. Au apărut astfel
barionii, mezonii şi leptonii. S-a emis ipoteza că protonul este alcătuit din doi cuarci „up" şi unul
„down", în timp ce neutronul este alcătuit din doi cuarci „down" şi unul „up". Ulterior, fizicienii au
descoperit şi alţi cuarci, cărora le-au dat nume precum cuarci „fermecaţi" (charmed), cuarci „stranii"
(strange), cuarci „top" (vârf) şi cuarci „bottom" (bază). Au apărut chiar teorii despre anti-cuarci şi
anti-materie. Odată cu progresul tehnologiei asistate de calculator şi cu apariţia unor detectori de
particule de înaltă tehnologie şi rezoluţie, au fost descoperiţi tauonii, miuonii, neutrinii tauonici,
neutrinii miuonici şi numeroase alte particule subatomice.
Urmărind să înţeleagă mai multe despre existenţa acestor particule subatomice, savanţii şi-au
dat seama că fiecare dintre ele este înconjurat de un anumit câmp de forţă. Până la ora actuală, au
fost descoperite patru câmpuri fundamentale de forţă care ne afectează existenţa zilnică: câmpurile
electromagnetice, câmpurile gravitaţionale, câmpurile nucleare slabe şi câmpurile nucleare
puternice. Cele mai mici particule care corespund câmpurilor electromagnetice sunt fotonii. Cele
mai mici particule care corespund câmpurilor gravitaţionale sunt gravitonii. Cele mai mici particule
care corespund câmpurilor nucleare puternice sunt gluonii. Cele mai mici particule care corespund
câmpurilor nucleare slabe sunt bozonii Z şi bozonii W. Ceva părea totuşi să lipsească. Fizicienii şi
oamenii de ştiinţă care operau cu aceste patru tipuri de câmpuri de forţă nu reuşeau să le unifice într-
unui singur. Trebuia să existe aşadar un câmp de forţă fundamental, care să le reunească pe toate
cele patru.
Către sfârşitul anilor '60, anumiţi fizicieni teoreticieni, în frunte cu Gabriele Veneziano, au
elaborat teoria stringurilor, dezvoltată la ora actuală sub numele de teoria superstringurilor.
Superstringurile nu sunt particule, dar stau la baza existenţei acestora. Fizicienii au căzut de acord
că superstringurile sunt de aproximativ o sută de miliarde de miliarde de ori mai mici decât un
proton. La nivelul lor nu există decât energia pură, pe care unii savanţi avangardişti o echivalează
chiar cu conştiinţa pură. Mulţi fizicieni contemporani consideră că superstringurile reprezintă
elementele constitutive fundamentale ale universului în care noi trăim.
Ca o concluzie, putem spune că, dacă viziunea fizicii clasice poate fi comparată cu cea a
acupuncturii şi presopuncturii tradiţionale, se poate face, în mod oarecum similar, o paralelă şi între
concepţiile şi modul de abordare specifice fizicii cuantice şi cele ce caracterizează Presopunctura
Esoterică.
Golirea minţii de gânduri parazite este absolut necesară pentru a mări la maxim beneficiile
Presopuncturii Esoterice. Dacă am aspira să putem „traduce" informaţii de pe nivelul planului
cauzal, cu greu am putea găsi limbajul adecvat acestor realităţi subtile, precum şi disponibilitatea
cerebrală raţională (specifică emisferei stângi) de a înţelege şi de a explica ce se petrece în aceste
sfere foarte elevate ale existenţei. De aceea, trebuie să începem acest demers spiritual transformator
prin a ne detaşa complet de gânduri şi de idei preconcepute. Acest proces meditativ de inducere a
stării de vid mental favorizează trezirea şi amplificarea frecvenţelor noastre intuitive care ne vor
oferi accesul, prin fenomenele oculte de rezonanţă, la planurile de existenţă cele mai elevate ale
Macrocosmosului. Abia după ce vom putea controla procesul de inducere conştientă a stării de vid
mental prin eliberarea minţii de gânduri perturbatoare, vom începe să înţelegem aspecte iniţiatice
mai profunde cu privire la tratamentul prin Presopunctura Esoterică.
Atunci când experimentăm metodele Presopuncturii Esoterice pentru prima oară, cel mai bine
este să nu ne aşteptăm la experienţe, senzaţii sau stări ieşite din comun. Aşteptările şi şabloanele
mentale au adeseori drept efect o tendinţă de manipulare şi direcţionare intenţională a gândurilor sau
a conştiinţei, în sensul modificării frecvenţelor de vibraţie ale aurei pentru a obţine exact rezultatele
dorite. Prin urmare, aşteptările lipsite de neutralitatea stării de detaşare au în general drept efect
crearea unui câmp energetic inferior care este prielnic apariţiei dorinţelor egotice. De aceea, de cele
mai multe ori ele dau naştere la dezamăgiri. Pentru a ne putea edifica şi stabiliza realitatea
existenţială proprie pe nivelurile superioare de conştiinţă este necesar să controlăm în mod conştient
energiile inferioare inerente „corpului subtil al dorinţelor" (corpul astral) şi să transcendem
ataşamentul faţă de modul de gândire strict raţional specific emisferei cerebrale stângi. Altfel spus,
trebuie să învăţăm să ne detaşăm de aşteptările fantasmagorice ale unor rezultate facile şi
miraculoase. Atitudinea mentală armonioasă, în care sunt utilizate în mod echilibrat ambele
emisfere cerebrale, reprezintă o cale mult mai înţeleaptă de înţelegere profundă a Presopuncturii
Esoterice. Numai astfel vom învăţa cu adevărat să simţim spiritul autentic al spiritualităţii taoiste, să
„curgem" odată cu fluxul spontan al vieţii aflate în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, fără să ne
împotrivim acestui etern curent spiritual al existenţei. Secretul unui „flux" armonios şi divin al vieţii
poate fi descoperit cu ajutorul Presopuncturii Esoterice. Adevărata vindecare a fiinţei umane constă
deci în punerea la unison cu acest flux natural al vieţii, care trebuie să fie înţeleasă, în sensul ei
plenar, ca Existenţă Divină.
„Aprinderea" „Flăcărilor Gemene Interioare Inferioare" pentru a putea descoperi astfel
„Nestemata Spirituală din Lotusul Inimii" în anumite cercuri spirituale esoterice se foloseşte
noţiunea de „Flăcări Gemene Interioare" care se referă la anumite energii tainice ale fiinţei noastre.
Mulţi dintre oamenii obişnuiţi simt că în viaţa lor lipseşte ceva esenţial şi că au nevoie de prezenţa şi
ajutorul unei fiinţe umane care a atins starea de desăvârşire spirituală, pentru a avea acces la
Totalitatea Divină. Toţi aceşti oameni caută de fapt o sursă exterioară de inspiraţie divină care să
aprindă „scânteia" dinlăuntrul lor sau, altfel spus, care să reaprindă „flacăra" aspiraţiei către
Dumnezeu ce le-ar putea dezvălui semnificaţia autentică a existenţei lor. Cei care nu pot descoperi
deocamdată lumina din interiorul fiinţei lor şi care simt că viaţa nu le este completă fără apropierea
de o altă fiinţă umană capabilă să le trezească această divină inspiraţie revelatoare, vor continua să
caute astfel în exterior „sursa" care să le aprindă „flacăra" interioară menită să îi ghideze fără greş
pe drumul revelării Sinelui Suprem, ATMAN. Aşa s-au născut concepte metafizice precum
„jumătatea cea bună" sau „celălalt eu al nostru". De aceea, când se vorbeşte despre noţiunea de
„Flăcări Gemene", mulţi cred că este vorba despre aceeaşi concepţie care sugerează necesitatea
apropierii de o altă persoană care i-ar putea ajuta să-şi umple golul interior, să se împlinească şi să-şi
continue astfel într-un mod luminos „călătoria" vieţii. Nu aceasta este însă semnificaţia „Flăcărilor
Gemene Interioare" la care face referire Presopunctura Esoterică.
= VA URMA=
An 12 C 31
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
„Aprinderea" „Flăcărilor Gemene Interioare Inferioare" pentru a putea descoperi
astfel „Nestemata Spirituală din Lotusul Inimii" (continuare la cursul nr. 30, An 12)

Definiţia esoterică autentică a „Flăcărilor Gemene" se raportează întotdeauna la „flăcările"


(sau, altfel spus, la structurile sufleteşti arhetipale complementare - masculine şi feminine - care sunt
numite din acest motiv şi gemene) „din interior", şi nu „din exterior". Cei care nu au suficient de
multă răbdare sau care nu au învăţat să caute cu tenacitate, profund, în interiorul fiinţei lor, sau cei
cărora le lipseşte complet respectul faţă de semnificaţia divină a propriei existenţe, nu vor putea
descoperi prea curând „Flăcările Gemene" lăuntrice. Această stare penibilă de complacere în
materialism şi ignoranţă conduce de regulă la o stagnare a energiei şi implicit a conştiinţei pe
nivelurile inferioare ale CHAKRA-elor MULADHARA şi SWADHISTHANA, ceea ce generează
modelul comportamental al incapabilului, al neputinciosului, al celui care aproape mereu se
autocompătimeşte şi îşi autoinduce Sentimentul dureros de a fi incomplet. Dacă alegem însă calea
autentică a transformării spirituale interioare, putem spune că am făcut deja primul pas către
înţelegerea şi apoi către „aprinderea" celor două „Flăcări Gemene" din interiorul fiinţei noastre.
În Presopunctura Esoterică se vorbeşte despre două niveluri ale „Flăcărilor Gemene
Interioare". Pentru a le deosebi, ele au fost numite: „Flăcările Gemene Interioare Inferioare" şi,
respectiv, „Flăcările Gemene Interioare Superioare". Prezentarea noţiunilor şi a recomandărilor
operative cu privire la „Flăcările Gemene Interioare Superioare" nu a fost făcută niciodată până
acum în Occident. De aceea, este foarte important să reţinem încă de la început următoarea idee:
pentru ca „Flăcările Gemene Interioare Superioare", care sunt uneori denumite şi „Ascunse", să
poată fi trezite şi dinamizate într-o manieră naturală, este necesar ca mai întâi „Flăcările Gemene
Interioare Inferioare" să fie unificate prin complementaritate polară şi „aprinse" într-un mod
armonios. În caz contrar, este foarte dificil să deschidem o structură energetică foarte subtilă, care
este denumită în esoterismul oriental „Nestemata Spirituală din Lotus", structură care corespunde
nivelului superior al „Flăcărilor Gemene Interioare". Această structură energetică foarte subtilă este
localizată în CHAKRA Inimii, ANAHATA CHAKRA. Pe de altă parte, „Nestemata Spirituală din
Lotusul Inimii" este o expresie folosită în învăţăturile înţelepciunii străvechi pentru a desemna aşa-
numitul „Foc Spiritual Electric", care este localizat în centrul Lotusului Inimii noastre Spirituale şi
care se manifestă în special pe cel de-al treilea nivel al corpului nostru subtil mental. „Nestemata"
este înconjurată de trei rânduri de petale (petalele Lotusului desemnează în mod simbolic NADI-
urile) şi are un rol fundamental în menţinerea continuităţii sufletului, JIVATMA, de la o încarnare la
alta.
„Aprinderea" „Flăcărilor Gemene Interioare" reprezintă un act iniţiatic profund transformator
care presupune armonizarea mai multor „focuri" lăuntrice, într-o anumită ordine precisă. Deşi
putem activa prin intermediul Presopuncturii Esoterice nivelurile de bază ale energiei şi ale
conştiinţei ce corespund „Flăcărilor Gemene Interioare", este nevoie de foarte multă dăruire
lăuntrică necondiţionată şi aspiraţie către Dumnezeu, precum şi de perseverenţă pentru a atinge
nivelurile superioare de vibraţie ale acestei tainice structuri subtile.
În demersul spiritual transformator pe care îl iniţiază Presopunctura Esoterică, cel mai adesea
se recomandă ca practicantul să se concentreze la început asupra energiilor esoterice ale Rinichilor
şi ale Inimii. Totalitatea energiilor polare de la nivelul Rinichilor şi Inimii, precum şi interacţiunea
energetică dintre acestea alcătuiesc ceea ce taoiştii au numit Shaoyin-ul Tainic. Din punct de vedere
esoteric, sistemul energetic al Rinichilor reprezintă punctul cel mai important de contact al
structurilor noastre subtile cu corpul fizic, prin intermediul căruia se realizează cristalizarea sau,
altfel spus; condensarea energiilor subtile, în timp ce Inima reprezintă zona noastră privilegiată de
legătură cu lumile spirituale. Pentru „a coborî Cerul pe Pământ" şi pentru „a ridica Pământul
la Cer", este necesar să trezim, să fortificăm, să echilibrăm şi să conectăm din punct de vedere
subtil ambele tipuri fundamentale de energii care caracterizează Rinichii şi Inima. Vom
prezenta în continuare, pas cu pas, ceea ce înţelepţii taoişti au numit evoluţia gradată a „Flăcărilor
Gemene Interioare", de la nivelul cel mai de jos de manifestare al acestora şi până la „Nestemata
Spirituală din Lotusul Inimii".
În Presopunctura Esoterică se consideră că, pentru a deschide „Lotusul Inimii" care conţine
„Flăcările Gemene Interioare Superioare", este necesar să trezim, să dinamizăm şi să echilibrăm
„Focul tainic al Inimii", prin energizarea punctului de acupunctură şi presopunctură Shendao (VG
11) (vezi Fig. 1), şi „Focul tainic al Rinichilor", prin energizarea punctului de acupunctură şi
presopunctură Mingmen (VG 4) (vezi Fig. 1). Aceste două focuri sunt denumite „Flăcările Gemene
Interioare Inferioare". Acest nivel inferior al „focurilor" Inimii şi Rinichilor este uşor de accesat
prin metodele Presopuncturii Esoterice, dar este nevoie de răbdare şi perseverenţă pentru a armoniza
cele două energii, astfel încât în final ele să se unifice. Punctul de acupunctură şi presopunctură
Mingmen (VG 4) este localizat pe meridianul Vas Guvernator, sub apofiza spinoasă a vertebrei L2
(lombară 2) (apofiză spinoasă = proeminenţa posterioară a vertebrei situată pe linia mediană, mai
evidentă la aplecarea trunchiului în faţă). În primele etape ale procesului de deschidere a Lotusului
Inimii (ANAHATA CHAKRA), petalele acestuia (NADI-urile asociate acestui centru subtil de
forţă) sunt orientate în jos, către Rinichi şi către punctul Mingmen (VG 4). Când energia Focului
Mingmen („Focul tainic al Rinichilor") vibrează pe frecvenţa corectă, acest foc subtil declanşează
faza iniţială a procesului de aprindere a „Focului tainic al Inimii" în punctul Shendao (VG 11).
Shendao (VG 11) este localizat pe meridianul Vas Guvernator, sub apofiza spinoasă a vertebrei D 5
(dorsală 5), fiind cunoscut şi sub numele de „Calea Spiritului".
Dinamizarea prin presopunctură a celor două puncte (VG 4 şi VG 11) nu este suficientă însă
pentru a activa nivelul inferior ai „Flăcărilor Gemene Interioare". Mai este necesar de asemenea să
acţionăm şi în vederea ridicării energiei fundamentale KUNDALINI prin SUSHUMNA NADI. [Aşa
cum ştim, SUSHUMNA NADI este principalul canal energetic subtil al fiinţei umane care străbate
(în plan subtil) coloana vertebrală prin mijlocul ei. În jurul lui SUSHUMNA NADI ascensionează
IDA NADI, supranumit „Canalul Feminin" datorită caracterului receptiv, YIN, al energiilor pe care
le vehiculează, şi PINGALA NADI, supranumit „Canalul Masculin" datorită caracterului emisiv,
YANG, al energiilor pe care le vehiculează.] Dinamizarea prin presopunctură a celor două puncte de
presopunctură menţionate anterior (VG 4 şi VG 11) nu induce trezirea spontană a energiei
fundamentale KUNDALINI şi ascensiunea ei pe SUSHUMNA NADI decât dacă ne aflăm deja pe
un anumit nivel suficient de elevat de conştiinţă şi dacă ne focalizăm totodată asupra unei stări
elevate de iubire necondiţionată faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu.
Astfel începe fenomenul spiritual excepţional care este denumit în
taoismul esoteric etapa de „aprindere" a „Flăcărilor Gemene Interioare
Inferioare".
Dacă suntem însă preocupaţi mai presus de toate de propria noastră
persoană, de nevoile mărunte şi de dorinţele înlănţuitoare ale acestei
personalităţi mărunte cu care tindem să ne identificăm, de afirmarea şi de
recunoaşterea propriului nostru ego, simpla stimulare prin presopunctură a
punctelor Mingmen (VG 4) şi Shendao (VG 11) nu va „aprinde" în nici un caz „Flăcările Gemene
Interioare" de pe nivelul inferior. De aceea, în Presopunctura Esoterică se precizează că, pentru a
ajunge la acest sublim deziderat, în prealabil este necesar să ne elevăm nivelul de conştiinţă prin
practici spirituale şi în special prin meditaţii de revelare a naturii noastre divine, a Sinelui Suprem,
ATMAN, pentru a depăşi astfel etapa discursivităţii mentale şi a „dialogului mental". Dacă nu ne
putem controla încă fluctuaţiile mentale, sufletul nostru nu va vibra pe acea frecvenţă suficient de
elevată necesară pentru a permite armonizarea frecvenţelor „Focului tainic al Rinichilor" (care este
generat în punctul Mingmen - VG 4) cu „Focul tainic al Inimii" (care este generat în punctul
Shendao - VG 11).
Pe de altă parte, dacă practicantul meditează în mod constant asupra naturii sale divine şi este
capabil să îşi liniştească astfel din ce în ce mai mult mintea, stimularea în succesiunea corectă a
punctelor din Structurile Perceperii Esoterice Rezonante ale Şoaptei Tainice a Inimii sau din
Structura Esoterică Rezonantă a Shaoyin-ului Tainic (structuri energetice pe care le vom prezenta
ulterior), va „instala" sau, altfel spus, va trezi şi va dinamiza în mod automat frecvenţa necesară
pentru ca energia, Qi, a Rinichilor să se integreze armonios cu energia Inimii. Acest proces de
fuziune a celor două „flăcări" ale Rinichilor şi Inimii va permite apoi ascensiunea naturală şi
armonioasă a energiei , fundamentale KUNDALINI prin SUSHUMNA NADI. Uneori putem avea
străfulgerări intuitive cu privire la starea predominantă de conştiinţă ce caracterizează nivelul de
realizare spirituală pe care urmează să-l atingem, dar aceste străfulgerări nu vor putea fi menţinute
perioade mari de timp. Pentru a atinge şi a ne păstra pe un nivel superior de conştiinţă, este
necesar să realizăm în mod constant meditaţii în care să evocăm acele trăiri revelatoare
sublime şi, în paralel, să continuăm dinamizarea celor două puncte (VG 11 şi VG 4) în vederea
trezirii celor două „Flăcări Gemene Interioare Inferioare". Astfel va fi posibil să deblocăm
energia fundamentală KUNDALINI aflată în stare latentă în MULADHARA CHAKRA,
permiţându-i să ascensioneze prin BRAHMA NADI.
Activarea flăcării subtile asociate cu Focul Mingmen (VG 4), „Focul tainic al Rinichilor",
energie aflată în legătură cu SWADHISTHANA CHAKRA, amplifică aptitudinea noastră de a
interacţiona armonios cu ceilalţi în planul fizic. Focul Mingmen simbolizează nivelul inferior al
„Focului Materiei". Flacăra subtilă asociată cu Focul din Shendao (VG 11), „Focul tainic al Inimii",
reprezintă legătura noastră cu lumile spirituale şi simbolizează nivelul inferior al „Focului
Spiritului". Pe acest prim nivel, considerat totuşi inferior, al trezirii, dinamizării şi punerii în stare de
fuziune a celor două „Flăcări Gemene Interioare Inferioare" se realizează armonizarea şi
echilibrarea aspectului material cu cel spiritual, precum şi echilibrarea energiilor polare şi
complementare YIN şi YANG din fiinţa noastră. Acest proces spiritual trebuie să se desfăşoare în
mod conştient.
Marele iniţiat Djwhal Khul, în lucrarea sa „Tratat asupra focului cosmic" afirma: „Spiritul
foloseşte Sufletul ca vehicul al iluminării. Sufletul se foloseşte apoi de „Cuaternarul inferior” ca
mediu de expresie." „Cuaternarul inferior" la care face aluzie acest înţelept este alcătuit din
corpurile fizic, eteric, astral şi mental. Aceste structuri ale fiinţei noastre trebuie să fie profund
echilibrate pentru a se putea activa nivelul inferior al „Flăcărilor Gemene Interioare". După ce
„Flăcările Gemene Interioare Inferioare" încep să „ardă" armonios pe nivelul lor inferior, petalele
exterioare ale Lotusului Inimii (ANAHATA CHAKRA) încep să se desfacă. În această etapă, toate
petalele (NADI-urile) din jurul „Nestematei Spirituale a Lotusului Inimii" sunt orientate în jos, către
Mingmen (VG 4). În tradiţia orientală esoterică se afirmă că, atunci când Lotusul Inimii începe să
înflorească, putem trece la „aprinderea" „Flăcărilor Gemene Interioare Superioare". Acest proces
presupune perceperea, iar apoi deschiderea „Nestematei Spirituale din Lotusul Inimii" (care, aşa
cum precizam anterior, are un rol fundamental în menţinerea continuităţii sufletului, JIVATMA, de
la o încarnare la alta). Procesul trezirii acestor energii tainice ale sufletului trebuie să respecte o
anumită ordine şi gradare evolutivă. CHAKRA-ele trebuie să fie dinamizate şi echilibrate înainte ca
energia KUNDALINI să poată ascensiona în vederea producerii unor fenomene spirituale cu
adevărat excepţionale. Cheia deschiderii armonioase a „Nestematei Spirituale din Lotus" o
reprezintă trezirea intensă şi profundă a energiei fundamentale KUNDALINI. Ar fi însă naiv să
credem că simpla ascensiune a energiei KUNDALINI va deschide toate porţile sufletului nostru şi
va trezi în mod automat toţi centrii de forţă. În realitate, procesul este mai degrabă invers. Toţi
centrii de forţă trebuie să fie treziţi şi dinamizaţi mai întâi, pentru ca energia fundamentală
KUNDALINI să poată ascensiona în mod natural şi armonios. Dacă centrii subtili de forţă (ai noştri
sau ai fiinţei umane căreia i se aplică metodele Presopuncturii Esoterice) nu sunt dinamizaţi în mod
armonios şi echilibraţi, mai înţelept este să realizăm în prealabil dinamizarea punctelor din Structura
Esoterică Rezonantă de trezire, dinamizare şi echilibrare a CHAKRA-elor deficitare (aceste structuri
esoterice vor fi prezentate în cursurile următoare), în plus, este necesar să se realizeze cu
consecvenţă vizualizări creatoare benefice specifice, precum şi alte tehnici de dinamizare şi
echilibrare a CHAKRA-elor, cum ar fi: posturi corporale (ASANA-e) şi tehnici de PRANAYAMA.
În esoterismul oriental se afirmă că noţiunea de „Nestemată Spirituală din Lotus" a fost
revelată în urmă cu mii de ani de către Marii înţelepţi ai Orientului, care cunoşteau natura tainică a
aşa-numitelor „Raze" (energii subtile tainice care caracterizează şi influenţează fiecare individ în
parte, şi care sunt numite în taoism Qi-ul originar sau Prenatal) şi a energiilor macrocosmice
corespondente acestora, precum şi felul în care aceste energii pot fi „conectate" la câmpurile
energetice umane. Aceste câmpuri energetice asociate „Nestematei Spirituale din Lotusul Inimii"
conţin anumite mesaje subtile codificate şi stocate sub forma unor sui-generis „amintiri" din
existenţele noastre anterioare. Aceste „amintiri codificate" pot fi accesate numai prin transformarea
radicală, la nivelul conştiinţei, a fiinţei umane în cauză. Această transformare poate avea loc prin
deplasarea Focarului de Asamblare, în urma trezirii şi ascensiunii gradate - prin meditaţie - a
energiei fundamentale KUNDALINI (evident, după ce s-a realizat în prealabil trezirea, dinamizarea
şi armonizarea energiei la nivelul tuturor centrilor de forţă). Fenomenul de ascensiune a energiei
KUNDALINI poate fi catalizat prin aplicarea constantă a metodelor din Presopunctura Esoterică.
„Nestemata Spirituală din Lotusul Inimii" poate fi privită ca fiind expresia simbolică a unui
inefabil câmp energetic foarte rafinat care, atunci când este perceput prin clarviziune, trezeşte un
sentiment extatic de tainică fascinaţie, oarecum asemănător celui pe care îl avem în faţa celei mai
frumoase pietre preţioase. Ea este descrisă, din punct de vedere simbolic, ca un nucleu energetic de
forma unei flori cu trei petale, în jurul căruia se află alte trei rânduri de petale exterioare. Fiecare
dintre aceste trei straturi exterioare este alcătuit tot din câte trei petale. Obţinem astfel în total nouă
petale exterioare, la care se adaugă cele trei petale ale nucleului interior. În raportarea la „Nestemata
Spirituală din Lotusul Inimii" putem vizualiza astfel mental cele trei rânduri de petale sub forma
unor cercuri concentrice, fiecare grup de câte trei petale încadrând grupul de câte trei petale interior
(la fel ca în cazul petalelor unui trandafir, de exemplu). Există astfel un ansamblu de patru cercuri
concentrice de petale, adică un total de 12 petale care încadrează „Nestemata Spirituală din Lotus".
În ansamblul lor, cele 12 petale (în realitate 12 canale subtile energetice, NADI-uri) sunt cunoscute
sub numele de Lotus. „Nestemata Spirituală", expresie a lui JIVATMA, este unul dintre cele mai
înalte niveluri ale „Flăcărilor Gemene Interioare" şi se consideră că, la fiinţele umane obişnuite, ea
este „ascunsă" de petalele Lotusului.
Pentru a trezi acest nivel al „Flăcărilor Gemene Interioare", presopunctorul trebuie să opereze
în mod conştient, prin meditaţie, pe nivelul planului cauzal. Altfel spus, el trebuie să poată intra într-
o stare profundă de vid mental în timpul meditaţiei asupra Sinelui său divin, ATMAN. Practicanţii
care nu reuşesc încă să depăşească în meditaţie faza „dialogului mental" trebuie să acţioneze în
vederea disciplinării şi controlului propriului mental, continuând şi aprofundând practica meditaţiei
asupra Sinelui Suprem Divin cu credinţa fermă că va veni vremea când dialogul mental se va opri în
mod spontan şi firesc, ca urmare a elevării nivelului lor de conştiinţă. Prin golirea minţii de gânduri
survine starea de transparenţă a minţii faţă de realitatea tainică a lui Dumnezeu, etapă denumită în
esoterism „nivelul minţii lucide". Pentru ca această trezire spirituală să poată avea loc este necesară
mai întâi „aprinderea" anumitor „focuri" din interiorul „Lotusului Nestematei Spirituale". Aceste
focuri simbolice reprezintă de fapt diferite niveluri de conştiinţă care trebuie să fie trezite şi
asimilate. Grupul cel mai exterior de petale (expresie a NADI-urilor prin care circulă anumite
energii specifice) este cunoscut sub numele de „Foc prin Fricţiune" şi poate fi considerat, analogic
vorbind, ca un fel de sămânţă a vieţii noastre interioare. Acest grup înconjoară următorul grup de
petale care este cunoscut sub numele de „Focul Solar". Când „Focul prin Fricţiune" şi „Focul
Solar" „ard" simultan, ele permit „aprinderea" celui de-al treilea cerc de „foc" interior, care este
cunoscut sub numele de „Focul Spiritual Electric". Acesta reprezintă stratul de petale cel mai
apropiat de nucleul central, adică de acel grup de petale care înconjoară direct „Nestemata
Spirituală".
= VA URMA =

An 12 C 32
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
„Aprinderea" „Flăcărilor Gemene Interioare Inferioare" pentru a putea descoperi
astfel „Nestemata Spirituală din Lotusul Inimii"
(continuare la cursul nr. 31, An 12)

Nivelul „Focului prin Fricţiune" reprezintă polaritatea energetică negativă, YIN, şi este
asociat cu „Focul Materiei". În practica spirituală, această etapă în care în fiinţa umană se aprinde
„Focul prin Fricţiune" (şi energia începe să circule liber prin grupul exterior de NADI-uri al acestei
structuri energetice care este comparată în mod simbolic cu un lotus) este denumită faza „de
dezvoltare" şi corespunde etapei „de îngrijire" care urmează după trezirea Sufletului (JIVATMA). În
această perioadă de început a evoluţiei spirituale, nivelul nostru de conştiinţă se centrează încă în
jurul personalităţii noastre limitate şi de aceea noi nu putem străpunge încă vălul iluziei, MAYA. În
fazele anterioare acestei etape, gândurile şi acţiunile noastre erau influenţate de structura noastră
astrală inferioară denumită „corpul dorinţelor". Pe măsură ce învăţăm să ne detaşăm de dorinţele
inferioare şi translatăm astfel pe un nivel superior de conştiinţă, putem spune că am intrat în etapa
de dezvoltare a Sufletului. La acest nivel începem să ne punem întrebări asupra menirii noastre în
viaţă. Când „Focul prin Fricţiune" „arde" sau, altfel spus, vibrează pe frecvenţa corectă, începe să se
manifeste un anumit ansamblu de evenimente spirituale care conduce la fuziunea acestui „foc" cu
cel „Solar" (corespunzător activării energiilor prin cel de-al doilea rând, cel mijlociu, de petale
(NADI-uri) ale „Lotusului Nestematei Spirituale"). Energizarea prin presopunctură a punctului
Mingmen (VG 4 - vezi Fig. 1) în cazul dinamizării Structurilor Esoterice Rezonante ale Perceperii
Tainice a Inimii sau a Structurii Esoterice Rezonante a Shaoyin-ului Tainic (structuri care vor fi
prezentate ulterior) permite trezirea „Focului prin Fricţiune"; VG 4 este localizat pe meridianul Vas
Guvernator, sub apofiza spinoasă a vertebrei L 2 (lombară 2) (apofiză spinoasă = proeminenţa
posterioară a vertebrei situată pe linia mediană, mai evidentă la aplecarea trunchiului în faţă).
Operarea cu energiile subtile ale Rinichilor permite „liniştirea" energiei haotice, CH'I, de la acest
nivel, şi armonizarea ei. În medicina tradiţională chineză, Rinichii sunt cunoscuţi ca organe care au
funcţia subtilă de acumulare de CH'I şi de coborâre armonioasă a energiei în fiinţa umană.
Următorul nivel evolutiv în dezvoltarea Sufletului (JIVATMA) constă în activarea celui de-al
doilea grup de petale, grup cunoscut sub numele de „Focului Solar", care corespunde polarităţii
pozitive, YANG. Această etapă survine atunci când Sufletul trece prin diferitele faze de creştere
lăuntrică, ce permit atingerea unor niveluri superioare de conştiinţă. Etapa „Focului Solar"
reprezintă începutul dezvoltării plenare a Sufletului nostru sau, altfel spus, ăl evoluţiei noastre pe
aşa-numita „cale a Sufletului". Activarea „Focului Solar"
reprezintă deci etapa în care Sufletul (JIVATMA) începe să se
manifeste direct în viaţa noastră de zi cu zi, în care corpul subtil
al dorinţelor inferioare nu ne mai guvernează în mod obsesiv
existenţa. Astfel, noi începem să înţelegem care este menirea
noastră sau, altfel spus, rolul nostru în marele Plan Spiritual
Divin al Jocului Creator al lui Dumnezeu şi să acţionăm
conştient pentru împlinirea acestei meniri.
Într-o fază mai avansată vom putea trece de pe nivelul
personalităţii pe un nivel superior, cunoscut sub numele de
Nivelul Sufletului. Pe acest nivel vom căpăta şi o viziune globală, universală, în ceea ce priveşte
modul nostru de a gândi. Una dintre preocupările majore ale celor care au atins acest nivel spiritual
este aceea de a menţine acest nou şi elevat nivel de conştiinţă nu numai în meditaţii, ci şi în viaţa de
zi cu zi. Cu cât înaintăm mai mult pe această cale a dezvoltării plenare a Sufletului, JIVATMA, cu
atât mai bine şi mai profund începem să înţelegem rolul nostru real în marele Joc Divin al Creaţiei
lui Dumnezeu. În această etapă, semnalele şi mesajele referitoare la rolul care ne revine în marele
Plan Spiritual al Creaţiei lui Dumnezeu devin din ce în ce mai clare şi capătă un caracter imperativ.
Pentru a putea trezi şi dinamiza energia specifică activării sau, altfel spus, „aprinderii" „flăcării
Focului Solar" (care mai este cunoscut şi sub numele de „Focul lui MANAS" sau „Focul Minţii"),
noi trebuie să creăm în mod conştient o stare de coerenţă unificatoare între câmpurile energetice
subtile specifice lui ANAHATA CHAKRA, VISHUDDHA CHAKRA, AJNA CHAKRA şi
SAHASRARA
Pe măsură ce ne continuăm evoluţia spirituală pe acest nivel, cele două „focuri" inferioare
(„Focul prin Fricţiune" şi „Focul Solar") încep să fuzioneze. Următorul pas în această transformare
lăuntrică excepţională constă în vizualizarea şi dinamizarea conştientă a conexiunii dintre cei trei
centri subtili energetici principali care sunt situaţi în plan subtil în zona capului: SAHASRARA,
AJNA CHAKRA şi LALANA CHAKRA (Alta Major), centri care sunt dispuşi într-o formaţiune
triunghiulară.
În continuare, vom face câteva precizări suplimentare cu privire la centrul subtil secundar de
forţă Alta Major. Acesta este o CHAKRA aflată în interiorul craniului, care este cunoscută în
cercurile esoterice sub diferite nume. Numele yoghine cele mai cunoscute sunt: LALANA
CHAKRA, TALUKA CHAKRA şi TALU CHAKRA. În Presopunctura Esoterică, centrul subtil de
forţă Alta Major este cunoscut sub numele de LALANA CHAKRA. „Poarta" energetică de acces
către această CHAKRA şi totodată punctul ei de activare este Feng Fu (VG 16) (Fig. 2). Potrivit
afirmaţiilor marelui yoghin Jaganmohana Tarkalankara, care este totodată o mare autoritate în
TANTRA, există o CHAKRA secretă numită LALANA CHAKRA, situată deasupra lui
VISHUDDHA CHAKRA, în regiunea palatului (cerul gurii). Acelaşi autor afirmă următoarele:
„După ce trece de VISHUDDHA CHAKRA, energia fundamentală KUNDALINI trece prin
CHAKRA secretă numită LALANA şi ajunge în AJNA CHAKRA. Altfel spus, LALANA
CHAKRA şi TALU CHAKRA sunt una şi aceeaşi." Cu privire la LALANA CHAKRA, Swami
Satchidananda Saraswati afirmă, la rândul său, următoarele: „O CHAKRA care este mai puţin
cunoscută yoghinilor neiniţiaţi şi chiar secretă pentru occidentali este CHAKRA numită LALANA,
care este situată deasupra lui VISHUDDHA CHAKRA şi sub AJNA CHAKRA, adică în partea
superioară a coloanei cervicale, aproape de omuşor, dar în interiorul lui SUSHUMNA NADI"
Centrul subtil de forţă Alta Major (LALANA CHAKRA) poate fi activat prin stimularea unui
punct de presopunctură localizat pe linia mediană posterioară a capului, în depresiunea situată direct
sub protuberanţa occipitală. Acest punct de presopunctură este cunoscut sub numele de Feng Fu sau
VG 16 (Fig. 2) şi trebuie să fie activat pentru a susţine trezirea şi dinamizarea CHAKRA-elor din
zona capului, precum şi conexiunea funcţională dintre cunoaşterea prin Iubire, specifică lui
ANAHATA CHAKRA, şi înţelepciunea ce se manifestă prin dinamizarea CHAKRA-elor din zona
capului; VG 16 este situat pe meridianul Vas Guvernator, în fosa (adâncitura) aflată sub
protuberanţa occipitală (proeminenţa osoasă situată în zona postero-inferioară a craniului), la
aproximativ 1 TS'UN deasupra marginii de inserţie a
părului.
Începe să se contureze astfel un alt câmp energetic subtil
foarte elevat, care permite activarea celui de-al treilea grup,
cel interior, de petale (NADI-uri) ale „Lotusului Nestematei
Spirituale". A treia etapă a evoluţiei noastre spirituale o
reprezintă perioada în care, din punct de vedere subtil, în
fiinţa noastră începe să ardă „Focul Spiritual Electric", ce
este cunoscut şi sub numele de „Focul Spiritului". Energiile
Spiritului (energiile cele mai elevate ale manifestării) încep să pătrundă în fiinţa noastră şi chiar şi în
corpul fizic prin intermediul lui SAHASRARA. Pe acest nivel, conştiinţa emoţională specifică
nivelului Sufletului este transcensă, iar noi ajungem pe un nivel superior, acela al Realizării
Spirituale. Cea mai armonioasă cale prin care putem atinge acest nivel este meditaţia profundă
asupra Sinelui nostru Divin, ATMAN, în vederea comuniunii cu Dumnezeu Tatăl. „Focul Spiritual
Electric" nu începe să ardă decât atunci când Spiritul Divin Suprem, ATMAN, dinlăuntrul nostru ni
se revelează. Prin urmare, aprinderea „Focului Spiritual Electric" este expresia şi totodată semnul
subtil tainic al revelării Sinelui nostru Divin, ATMAN. Pe de altă parte, Spiritul Divin, ATMAN, nu
ni se va revela decât după ce are loc eleva rea conştiinţei produsă de ridicarea energiei fundamentale
KUNDALINI prin cele patru puncte-cheie de presopunctură: Mingmen (VG 4) (Fig. 1), Shendao
(VG 11) (Fig. 1), Da Zhui (VG 14) (Fig. 1) şi Feng Fu (VG 16) (Fig. 2). [Punctul VG 11 este
localizat pe meridianul Vas Guvernator,, sub apofiza spinoasă a vertebrei D5 (dorsală 5); punctul
VG 14 este situat pe meridianul Vas Guvernator, între apofizele spinoase ale vertebrelor C7
(cervicală 7 = vertebra proeminentă mai ales atunci când aplecăm capul în faţă) şi D 1 (dorsală 1).]
În această etapă a evoluţiei spirituale, răbdarea, dăruirea necondiţionată faţă de Dumnezeu Tatăl şi
perseverenţa favorizează ridicarea armonioasă a energiei fundamentale KUNDALINI prin SUSHUMNA
NADI.
Precizăm că în realizarea acestui proces este de asemenea foarte importantă activarea şi
unificarea energiilor din centrul subtil secundar de forţă Alta Major (LALANA CHAKRA) (energii
care pot fi dinamizate prin activarea prin presopunctură a punctului Feng Fu - VG 16) cu cele ale lui
AJNA CHAKRA (energii care pot fi dinamizate prin activarea prin presopunctură a punctelor
denumite în Presopunctura Esoterică Ajna 1, Ajna 2, Ajna 3 - vezi Fig. 3) şi cu cele de la nivelul lui
SAHASRARA (energii care pot fi dinamizate prin activarea prin presopunctură a punctului Tian
Man - VG 20; VG 20 (Fig. 2) se află localizat pe meridianul Vas Guvernator, în creştetul capului, la
jumătatea liniei ce uneşte vârfurile celor două urechi, linie ce pleacă vertical de la acestea). Punctul
Ajna 3 este localizat la baza nasului, între sprâncene; punctul Ajna 2 este localizat deasupra lui Ajna
3, în mijlocul frunţii, în zona de proiecţie în planul fizic a centrului subtil de forţă AJNA CHAKRA;
punctul Ajna 1 este localizat deasupra Iui Ajna 2. Distanţa dintre punctele Ajna 1 şi Ajna 3 este
egală cu distanţa dintre extremităţile interioare ale ochilor.
După realizarea acestor inefabile conexiuni energetice şi după fuziunea armonioasă a celor
trei „focuri" („Focul prin Fricţiune", „Focul Solar" şi „Focul Spiritual, Electric") de pe cele trei
niveluri ale „Lotusului Nestematei Spirituale", nucleul energetic central din interiorul petalelor „se
trezeşte", revelând „Nestemata Spirituală din Lotus", care este ascunsă în CHAKRA Inimii
(ANAHATA CHAKRA), adică „Flăcările Gemene Interioare Superioare" din interiorul Inimii
Spirituale. Aceste „Flăcări Gemene Superioare" mai sunt cunoscute şi sub numele de „Scânteia
Divină din Interior". După activarea tuturor celor 12 petale care înconjoară „Flăcările Gemene
Superioare" din interiorul Inimii (ANAHATA CHAKRA) şi după revelarea în cea mai profundă
intimitate a fiinţei sale a Scânteii Divine a Sinelui Suprem Etern, ATMAN, practicantul nu va mai
căuta niciodată în exterior această Scânteie Esenţială a Vieţii căci va şti, cu certitudinea revelaţiei,
că Dumnezeu se află tainic ascuns şi în adâncul fiinţei sale. Acest proces spiritual reprezintă
revelarea deplină a „Nestematei Spirituale din Lotusul Inimii". Când toate cele 12 petale ale
„Nestematei Spirituale din Lotusul Inimii" sunt activate (de fapt, cele 12 NADI-uri de la acest
nivel), se petrece un fenomen spiritual cu totul deosebit: petalele Lotusului îşi modifică orientarea,
îndreptându-se acum către SAHASRARA.
Fiecare dintre noi are înlăuntrul său aceste energii fundamentale denumite „Flăcările Gemene
Interioare". Cele patru structuri esoterice rezonante pe care iniţiaţii le recomandă pentru trezirea şi
dinamizarea acestor „Flăcări Gemene Interioare" sunt: cele două Structuri Esoterice Rezonante ale
Perceperii Vibraţiei Tainice a Inimii, Structura Esoterică Rezonantă a Shaoyin-ului Tainic şi
Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc (pe care le vom prezenta în cadrul următoarelor
cursuri de YOGA).
Etapele esenţiale ale trezirii şi activării „Flăcărilor Gemene Interioare Inferioare" şi a
„nestematei Spirituale din Lotusul Inimii"
Oferim în continuare o scurtă sinteză a criteriilor necesare pentru trezirea şi activarea
„Flăcărilor Gemene Interioare Inferioare" şi a „Nestematei Spirituale din Lotusul Inimii". Indicaţiile
date aici sunt doar nişte linii directoare şi în mod evident nu reprezintă singura cale de acces la
„Flăcările Gemene" din interiorul Inimii Spirituale.
1. Este important să învăţăm să ne liniştim cât mai mult mintea. Dialogul mental face
imposibil accesul la aspectele mai profunde ale Inimii (ale Sufletului, JIVATMA) care sunt
întotdeauna caracterizate de o pace adâncă. Acest spaţiu tainic, tăcut, din interiorul Inimii Spirituale,
care este numit de yoghini DAHAR AKASHA, este locul în care se află ascunse „Flăcările Gemene
Interioare Superioare". De fapt, noţiunea de „Flăcări Gemene Interioare" este o expresie simbolică a
primei tendinţe către dualitate (şi implicit către manifestare) a Scânteii Divine Supreme care este
Sinele nostru Divin, ATMAN. Liniştirea minţii este probabil cel mai important secret care permite
Perceperea „Şoaptei" sau, altfel spus, a Vibraţiei Tainice a Inimii Spirituale. La rândul ei, această
vibraţie tainică permite activarea petalelor (a energiei care trece prin NADI-urile ce înconjoară
„Flăcările Gemene Interioare şi Eterne" de la nivelul Inimii Spirituale). Ca metodă de liniştire şi
purificare a minţii, cea mai eficientă rămâne meditaţia constantă asupra naturii noastre divine,
asupra Sinelui Suprem, ATMAN. Cele două dimensiuni fundamentale ale minţii noastre,
corespunzătoare celor două emisfere cerebrale, trebuie să fie echilibrate, iar toate aspectele sufleteşti
şi emoţionale (care sunt desemnate în mod simbolic prin termenul de „Inimă") trebuie să fie
controlate şi liniştite.
2. Este necesar să înţelegem şi să credem cu tărie că Flacăra Divină a Sinelui Suprem,
ATMAN, există înlăuntrul, şi nu în afara noastră, că ea se află în interiorul Inimii noastre spirituale
şi poate fi făcută să devină atât de intensă încât să ne ilumineze întreaga fiinţă. În cazul celor mai
mulţi dintre oameni, această „Flacără" rămâne însă ascunsă în mijlocul petalelor adormite ale
Lotusului Inimii.
3. Este foarte important să controlăm manifestările energetice, în special pe primele patru
niveluri sau corpuri ale noastre: corpul fizic, cel eteric, cel astral şi cel mental. Altfel spus, trebuie să
ne detaşăm în primul rând de dorinţele sexuale necontrolate şi inferioare, de fascinaţia banilor, de
atracţia faţă de posesiunile materiale şi de dorinţa de putere, şi să nu mai permitem problemelor
mărunte zilnice să ne acapareze în mod meschin existenţa. Aceasta nu înseamnă însă că nu mai
trebuie să ne preocupăm de necesităţile specifice vieţii noastre de zi cu zi. Important este însă ca
aceste aşa-zise nevoi să nu ne mai „guverneze" în mod dominator viaţa. Noi ne putem ocupa cu
detaşare de ele, dar fără a le mai lăsa să ne invadeze existenţa.
4. Trebuie să înţelegem în mod plenar importanţă pe care o au în evoluţia noastră spirituală
acţiunile realizate cu detaşare şi activităţile divin integrate în viziunea sistemului KARMA YOGA,
mai ales cele menite să contribuie la evoluţia spirituală a întregii umanităţi. Indiferent de natura
acestora, adevărata motivaţie a acţiunilor noastre detaşate trebuie să fie iubirea faţă de Dumnezeu şi
iubirea faţă de oameni, şi nicidecum compensaţia financiară sau recunoaşterea calităţilor noastre,
tendinţe inferioare care nu fac altceva decât să ne întărească şi să ne amplifice conştiinţa egotică.
5. Se recomandă în mod deosebit practicarea regulată, timp de cel puţin 90 de minute pe zi, a
exerciţiilor de control al suflului, PRANAYAMA, şi a tehnicilor de SVARA YOGA. În viziunea
taoistă, respiraţia corectă creează o anumită vibraţie superioară la nivelul „Focarului Superior" (Jiao
superior), ceea ce permite o energizare intensă şi elevată a zonelor Plămânilor, Inimii şi Capului.
6. În continuare, trebuie să armonizăm şi să unificăm subtil cele două „Flăcări Gemene
Inferioare": „Focul tainic al Rinichilor" (Focul Mingmen), care este generat în punctul VG 4, şi
„Focul tainic al Inimii" (Focul din Shendao), care este generat în punctul VG 11 (Fig. 1), prin
Presopunctura Esoterică sau prin alte modalităţi. Acest proces trebuie să fie realizat înainte de
trezirea şi deblocarea energiei KUNDALINI în MULADHARA CHAKRA.
7. După ce „Focul tainic al Rinichilor" (Focul Mingmen), amplificat prin dinamizarea prin
presopunctură a punctului VG 4, ajunge să „ardă" şi să lumineze în armonie cu „Focul tainic al
Inimii" (Focul din Shendao), amplificat prin dinamizarea prin presopunctură a punctului VG 11,
energia KUNDALINI poate să înceapă ascensiunea prin BRAHMA NADI. Deblocarea energiei
fundamentale KUNDALINI trebuie să fie declanşată în mod conştient de către noi, mai ales prin
meditaţie.
8. În continuare, trebuie să conectăm şi să unificăm în mod conştient energia celor trei centri
energetici principali din zona capului, centrul Alta Major (LALANA CHAKRA) (care poate fi
activat prin dinamizarea punctului Feng Fu - VG 16), AJNA CHAKRA (care poate fi activat prin
dinamizarea punctelor Ajna 1, Ajna 2 şi Ajna 3) şi SAHASRARA (care poate fi activată prin
dinamizarea lui Tian Man - VG 20).
= VA URMA =

An 12 C 33
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
Etapele esenţiale ale trezirii şi activării „Flăcărilor Gemene Interioare Inferioare" şi a
„Nestematei Spirituale din Lotusul Inimii" (continuare la cursul nr. 32, An 12)

Acest proces de unificare conştientă a energiei celor trei centri energetici principali din zona
capului se realizează şi prin intermediul vizualizării creatoare benefice, după ce s-a produs
energizarea uneia dintre următoarele structuri: cele două Structuri Esoterice Rezonante ale
Perceperii Şoaptei Tainice a Inimii şi Structura Esoterică Rezonantă a Shaoyin-ului Tainic. Având
în vedere faptul că aceste două structuri esoterice rezonante se dinamizează în condiţiile în care
pacientul sau fiinţa umană căreia i se aplică acest mod de operare este aşezată la sol cu faţa în jos,
ne putem pune întrebarea: cum avem acces la centrul de forţă AJNA CHAKRA, localizat în zona
din mijlocul frunţii? În realitate, aceste structuri folosesc punctul Da Zhui (VG 14) (Fig. 1), situat pe
coloana vertebrală, care asigură legătura energetică internă cu glanda pituitară şi cu punctul Yintang
(Ajna 3) (Fig. 2) care este localizat în zona frunţii, între sprâncene. Yintang (Ajna 3) reprezintă una
dintre porţile energetice care fac legătura cu AJNA CHAKRA. După dinamizarea prin
presopunctură a punctului Da Zhui (VG 14) (care este cel de-al 12-lea punct de presopunctură în
toate cele trei structuri menţionate anterior), pacientul trebuie să vizualizeze deplasarea energiei, Qi
(CH'I), dinspre Da Zhui (VG 14) către Yintang (Ajna 3) şi apoi către AJNA CHAKRA (Ajna 2), în
regiunea frontală. După ce s-a realizat dinamizarea punctului Tian Man (VG 20), pacientul trebuie
să conecteze energetic, prin vizualizare creatoare benefică, AJNA
CHAKRA cu SAHASRARA [dinamizată prin intermediul punctului
Tian Man (VG 20) (Fig.3)] şi cu Feng Fu (VG 16) (Fig.3) [punct care
dinamizează centrul secundar de forţă Alta Major (LALANA
CHAKRA)]. Fiinţa umană în cauză trebuie să vizualizeze mental
întreaga structură triunghiulară astfel creată sub forma unor raze de
lumină subtilă alb strălucitoare, în care cele trei vârfuri sunt AJNA
CHAKRA, SAHASRARA şi LALANA CHAKRA.
9. Aşa cum ştim, există trei canale energetice principale, NADI-uri, care
ascensionează în plan subtil de-a lungul coloanei vertebrale:
SUSHUMNA NADI, IDA NADI şi PINGALA NADI. SUSHUMNA
NADI nu este identic cu meridianul Vas Guvernator. SUSHUMNA
NADI este un traseu energetic mult mai rafinat care trece, în plan subtil,
exact prin mijlocul coloanei vertebrale. În jurul său ascensionează
celelalte două NADI- uri (IDA NADI şi PINGALA NADI),
intersectându-se în unele dintre punctele de presopunctură Jia Ji, care
sunt localizate la 0,5 TS'UN-i bilateral faţă de marginea coloanei
vertebrale. În interiorul lui SUSHUMNA NADI există, de asemenea, trei
NADI- uri şi mai subtile, plasate concentric, unul în interiorul celuilalt,
în SUSHUMNA NADI, care are circumferinţa cea mai mare, se găsesc,
în ordine, VAJRA NADI, CHITRINI NADI şi BRAHMA NADI - care
este canalul energetic cel mai subtil şi care are circumferinţa cea mai mică. Atunci când sunt
generate numai fenomene profund spirituale în urma unor trăiri meditative elevate, de exemplu,
energia fundamentală KUNDALINI nu ascensionează decât prin BRAHMA NADI. Atunci când
energia KUNDALINI ascensionează în egală măsură şi prin IDA NADI şi PINGALA NADI, se
produce în mod reflex o activare spontană a patru puncte principale de presopunctură: 1) Mingmen
(VG 4) (Fig. 1), situat sub cea de-a doua vertebră lombară (L2), 2) Shendao (VG 11) (Fig. 1), situat
sub cea de-a cincea vertebră dorsală (D 5), 3) Da Zhui (VG 14) (Fig. l), situat sub cea de-a şaptea
vertebră cervicală (C7), şi 4) Feng Fu (VG 16) (Fig. 3), situat sub protuberanţa occipitală, în
depresiunea dintre cei doi muşchi ai trapezului, în partea posterioară a capului.
10. Trebuie să acordăm o atenţie cu totul specială trezirii şi dinamizării energiei, CH'I, în
punctul Feng Fu (VG 16) (Fig. 3), aflat în legătură cu centrul subtil secundar de forţă Alta Major
(LALANA CHAKRA), pentru ca energia, CH'I, din inimă să poată ascensiona uşor către centrii
subtili de forţă de la nivelul capului. În cazul activării punctului Ferig Fu )VG 16), energia, CH'I,
trezeşte şi armonizează energiile de la nivelul lui medulla oblongata. În cazul în care energia, CH'I,
specifică lui KUNDALINI aflată în ascensiune, se blochează în această regiune, ea poate conduce la
tulburări mentale şi chiar la grave perturbări ale activităţii inimii. Dacă energia KUNDALINI a
ascensionat şi a dinamizat armonios cele patru puncte menţionate anterior (VG 4, VG 11, VG 14 şi
VG 16), energiile polar complementare vehiculate prin IDA NADI şi PINGALA NADI se
intersectează în Feng Fu (VG 16) şi ajung apoi astfel unificate în AJNA CHAKRA.
11. Trebuie să acţionăm prin intermediul vizualizării creatoare benefice în vederea activării şi
fuziunii celor trei „Focuri" esoterice ale „Lotusului Nestematei Spirituale": „Focul prin Fricţiune",
„Focul Solar" şi „Focul Spiritual Electric".
12. Dacă toate etapele descrise mai înainte sunt parcurse cu tenacitate şi dăruire spirituală,
petalele din jurul „Nestematei Spirituale" se vor deschide pe rând, revelând în final „Flăcările
Gemene Interioare Superioare" ascunse tainic în CHAKRA Inimii, ANAHATA CHAKRA. Acesta
reprezintă nivelul de activare completă a „Flăcărilor Gemene Interioare".

Recomandări suplimentare în ceea ce priveşte aplicarea concretă a Presopuncturii


Esoterice
Sistemul educaţional tradiţional promovat în şcoli impune elevilor efectuarea anumitor teme
date pentru acasă. Dacă elevii vor depune un efort suficient de mare pentru rezolvarea acestor teme,
atunci ei vor fi suficient de bine pregătiţi pentru a trece cu bine examenele şi testele care vor urma,
ceea ce le va permite apoi să promoveze pe următorul nivel. În mod analogic vorbind, şcoala vieţii
ne impune de asemenea temele ei. Principala „temă existenţială" a fiecăruia dintre noi este legată de
menirea noastră în această viaţă. Unele fiinţe umane şi-au asumat în mod conştient, înainte de a se
încarna în actuala existenţă fizică, o anumită menire spirituală. Problema celor mai mulţi dintre
oameni este că nu îşi mai amintesc însă deloc în ce constă această menire. În mod evident, noi nu ne
încarnăm pe acest pământ numai pentru a ne câştiga traiul zilnic. Avem cu toţii o menire bine
definită, pe care ne-am asumat-o înainte de a ne încarna şi care merită cu prisosinţă efortul şi
aspiraţia noastră de a o conştientiza şi de a o duce la bun sfârşit. Un aspect al acestei meniri proprii
este şi ceea ce am putea numi „tema noastră pentru acasă". Corpul nostru fizic sau, altfel spus,
trupul, este templul care găzduieşte sufletul nostru; de aceea, noi avem datoria sfântă să-l îngrijim.
La ora actuală, când majoritatea alimentelor pe care le consumăm conţin nenumărate substanţe
chimice nocive (aşa-numiţii „aditivi"), iar multe legume şi fructe sunt modificate genetic,
recomandăm cu insistenţă alimentaţia sănătoasă bazată numai pe alimente cât mai naturale. Corpul
nostru fizic nu a fost conceput pentru a putea supravieţui cu alimentele artificiale, de sinteză, care se
vând la ora actuală în magazine. Substanţele chimice toxice din alimente ne influenţează în mod
negativ nu numai corpul fizic, ci chiar şi nivelul de conştiinţă, împiedicând sau încetinind creşterea
noastră spirituală. Din ignoranţă, mulţi oameni îşi doresc orbeşte să acţioneze în viaţă aproape
exclusiv pe nivelul planului şi corpului fizic. Adevărata noastră „temă pentru acasă" implică însă
apropierea de Spiritul Divin Suprem, ATMAN, şi operarea cu ceea ce chinezii numesc Shen-ul
Superior. În această accepţiune, Shen se referă la ansamblul energiilor emoţionale, mentale şi
spirituale ale unei fiinţe umane, şi îşi are sediul în Inimă. Shen-ul Superior include „Flăcările
Gemene Interioare Superioare". De aceea, este esenţial pentru transformarea noastră spirituală să
urmărim să ne revelăm acest aspect fundamental al fiinţei noastre. Pentru aceasta este nevoie însă de
un efort susţinut, orientat cu înţelepciune şi tenacitate spre practica spirituală şi de dăruire şi iubire
faţă de Dumnezeu. Pe măsură ce evoluăm şi începem să avem acces în mod direct la multiplele
niveluri ale planurilor subtile elevate, „răsplata" devine foarte mare. Munca şi efortul care sunt
necesare diferă însă de la o fiinţă umană la alta. De aceea, fiecare
fiinţă umană care se află pe o cale spirituală trebuie să îşi descopere cu
discernământ propriul echilibru între lumea interioară şi cea
exterioară.
Referitor la această armonie dintre viaţa interioară şi cea
exterioară, Olga Kharitid, în lucrarea sa intitulată „ Intrarea în cerc",
afirma următoarele: „Ambele sarcini necesită o atenţie egală.
Păstrarea echilibrului între ele este o misiune delicată, dar sacră. Dacă uităm de una dintre
direcţii, cealaltă va pune stăpânire pe noi şi va face din noi sclavii ei. Aşa se explică de ce oceanul
nemărginit al Spiritului, căminul Fiinţei Interioare, rămâne un deşert arid şi mort pentru atât de
mulţi oameni. Aceştia cred că lumea exterioară este singurul loc care merită atenţia lor. Dar, mai
devreme sau mai târziu, ei îşi vor da seama de greşeala făcută."
Shen-ul îşi are reşedinţa în Inima noastră şi implică două niveluri, unul superior (aspectul
gânditor) şi altul inferior (aspectul emoţional). Aspectul gânditor al lui Shen are o frecvenţă mult
mai subtilă decât Shen-ul emoţional, care este accesat prin punctul de acupunctură Shenmen (I 7);
punctul I 7 (Fig. 4) se află localizat pe meridianul Inimă, puţin sub pliul pumnului, pe artera cubitală
(arteră a feţei anteromediale a antebraţului). Procesul de trezire şi activare a aspectului superior al
lui Shen poate fi realizat prin dinamizarea Structurilor Esoterice Rezonante ale Perceperii Vibraţiei
Tainice a Inimii sau a Structurii Esoterice Rezonante a Shaoyin-ului Tainic. El implică energizarea
în prealabil a câmpului subtil din zona punctului Shendao (VG 11) asociat „Focului tainic al Inimii"
şi echilibrarea Focului Mingmen (VG 4) din sistemul energetic al Rinichilor. Cei trei centri
energetici principali ai capului: SAHASRARA, AJNA CHAKRA şi Alta Major (LALANA
CHAKRA) trebuie să fie activaţi la rândul lor şi puşi în stare de armonie cu nivelul vibratoriu al
ansamblului energetic Shaoyin (care este format din sistemele energetice polare şi complementare
ale Inimii şi Rinichilor, combinate în mod armonios).
Aparentul paradox al aspectului gânditor al Inimii (aşa cum este denumit aspectul superior al
lui Shen) se referă la faptul că, pentru a trezi această aptitudine superioară în fiinţa noastră, noi nu
trebuie să implicăm în procesele mentale gândirea raţională (care este guvernată de emisfera
cerebrală stângă), ci mai degrabă trebuie să urmărim realizarea unei stări de vid mental pentru a
căpăta o minte lucidă capabilă să reflecte realităţile divine de la nivelul Inimii. Atingerea nivelului
lăuntric al „minţii lucide" presupune pătrunderea în câmpul energetic superior al emisferei cerebrale
drepte şi exprimă exact fenomenul pe care iniţiaţii taoişti l-au numit în mod metaforic „Perceperea
Şoaptei Tainice a Inimii". Cu cât mintea noastră gândeşte mai mult (proces care implică
funcţionarea predominantă a emisferei cerebrale stângi), cu atât mai tare noi ne îndepărtăm de
Perceperea Şoaptei sau, altfel spus, a Vibraţiei Tainice a Inimii.
Pentru dezvoltarea armonioasă a fiinţei noastre, este necesar să găsim acele „căi" prin care
putem alimenta cu energie, PRANA, aspectele superioare ale Inimii noastre (sau, mai bine zis, ale
Sufletului, JIVATMA), astfel încât acestea să îşi atingă potenţialul maxim. Această practică de
energizare a structurilor subtile tainice şi elevate ale Inimii (JIVATMA) poartă, în Presopunctura
Esoterică, un alt nume simbolic, şi anume „Călătoria Sufletului către Dumnezeu". Cei mai mulţi
dintre oameni sunt prinşi în „ritualul" zilnic al supravieţuirii şi nu intuiesc aproape nimic despre
posibilitatea „Călătoriei" Sufletului lor (JIVATMA) către Dumnezeu. De regulă, singurele momente
în care ei încep să-şi dea seama de necesitatea „Călătoriei" sublime a Sufletului lor către Dumnezeu
sunt cele de la sfârşitul vieţii, adeseori doar cele de pe patul de moarte. Dar una dintre dramele
multor oameni în vârstă din ţările aşa-zis civilizate o reprezintă consumul excesiv de medicamente
nocive, care, prin impurificarea NADI-urilor, le blochează acestora într-o mare măsură capacitatea
de acces la realităţile subtile şi îi împiedică să intuiască posibilitatea acestei „Călătorii" a Sufletului
lor către Dumnezeu.
Cea mai armonioasă modalitate de a începe „Călătoria" Sufletului către Dumnezeu constă în
a recunoaşte mai întâi necesitatea unei asemenea incursiuni spirituale, urmată apoi de pătrunderea în
tainele artei de a trăi cât mai mult într-o stare de pace lăuntrică şi linişte. Liniştea autentică nu se
poate naşte însă decât prin meditaţie. Bineînţeles, există şi oameni capabili să îşi liniştească mintea
şi sufletul fără să mediteze, dar ei sunt foarte rari şi cu siguranţă că au realizat practici meditative în
existenţele lor anterioare. Bunăvoinţa nu este suficientă în acest caz, dacă nu este dublată şi de
angrenarea unei voinţe hipervigilente. Evident, „Călătoria Sufletului către Dumnezeu" nu implică o
deplasare fizică - ea este o călătorie interioară care presupune perceperea şi controlul frecvenţelor
subtile ale energiilor din aura fiinţei noastre, ceea ce este cu putinţă numai dacă în prealabil s-a
produs liniştirea minţii.
Pentru a înţelege felul în care Presopunctura Esoterică ne poate eleva conştiinţa, trebuie să
înţelegem mai întâi că aceasta din urmă (conştiinţa) nu are nevoie neapărat de un sediu fizic pentru a
exista şi a supravieţui de la o existenţă la alta, sub forma unor inefabile „amintiri" din vieţile
anterioare. Altfel spus, conştiinţa nu este localizată exclusiv în creier. De aceea, conştiinţa
supravieţuieşte morţii celulelor cerebrale fizice. Această formă a conştiinţei „depozitată" în sufletul
fiinţei noastre sub formă de amintiri din existenţele anterioare poate fi accesată ca informaţie în
anumite condiţii excepţionale. Informaţiile nu sunt altceva decât o formă particulară de CH'I. În
definitiv, scopul nostru este să transformăm aceste amintiri ale itinerariului evolutiv pe care l-a
parcurs sufletul nostru în cunoaştere autentică şi apoi în înţelepciune. Presopunctura Esoterică a fost
concepută de către iniţiaţii taoişti tocmai pentru a putea accesa CH'I-ul depozitat în aura noastră sub
formă de informaţii ancestrale.
Mai mult decât atât, aceste informaţii pot fi nu doar stocate, ci şi blocate sau codificate. De
multe ori, noi blocăm în mod conştient sau inconştient accesul la amintirile care pot fi prea
dureroase pentru noi. Aceste blocaje ne împiedică însă adeseori să să eliminăm limitările mentale iar
prin aceasta îngreunăm procesul de însănătoşire. Presopunctura Esoterică ne oferă capacitatea de a
debloca în mod conştient, controlat, amintirile ascunse profund în memoria noastră subconştientă.
Memoria fiinţei umane are două calităţi importante: a) ea poate fi compactată fără a fi distrusă
şi b) ea este refractibilă. Amintirile compactate nu sunt depozitate liniar şi secvenţial, aşa cum sunt
aşezate, de exemplu, foile de hârtie dintr-un pachet. Refractibilitatea constă, printre altele, în
depozitarea informaţiilor pe mai multe niveluri de conştiinţă, sub formă de amintiri compactate
(esenţializate), care se pot apoi decompacta într-o manieră holografică. într-o structură holografică,
este suficient să avem doar un fragment, pentru a putea recupera ulterior informaţiile depozitate de
întreaga structură. Aceste calităţi ale memoriei (compactibilitatea şi refractibilitatea) fac ca
Presopunctura Esoterică să reprezinte o manieră extrem de eficientă de deblocare a informaţiilor
depozitate sub formă de amintiri care provin cel mai adesea din existenţe anterioare.
Pentru a putea înţelege mai uşor această calitate a memoriei, refractibilitatea, putem face o
analogie cu fenomenul de refracţie a luminii. Atunci când trece printr-o prismă transparentă, o rază
de lumină albă generează prin refracţie o multitudine de culori ale curcubeului, care se văd pe partea
opusă celei prin care a pătruns raza. Acelaşi principiu se aplică şi pentru decodarea şi accesarea prin
intermediul Presopuncturii Esoterice a amintirilor tainice depozitate înlăuntrul fiinţei noastre. Dacă
este dinamizată în mod corect prin presopunctură structura adecvată a codificării şi dacă frecvenţele
energetice din aura fiinţei umane respective sunt eşantionate pentru a fi decodificate, structura
geometrică creată de punctele de presopunctură care sunt stimulate energetic (structură care este în
paralel vizualizată mental) va genera, precum o prismă, un fenomen de refracţie. Punctele de
presopunctură energizate acţionează precum nişte antene care atrag anumite frecvenţe de vibraţie,
generând astfel o transformare fundamentală, un salt la nivelul conştiinţei. Amintirile depozitate pot
fi privite ca nişte „compactări" ale unor informaţii întocmai cum, într-un fractal, structura întregului
este reprodusă analogic, în mic, de orice parte. Este suficientă accesarea şi cunoaşterea unei mici
porţiuni dintr-un asemenea fractal pentru a înţelege apoi, în mod analogic, informaţiile din întregul
fractal. Prin dinamizarea Structurilor Esoterice Rezonante ale Codificării vom putea să accesăm
informaţiile ancestrale depozitate în aceşti sui-generis fractali (sau sui-generis holograme) ai fiinţei
noastre. Altfel spus, noi nu trebuie să energizăm neapărat locul exact în care sunt depozitate
informaţiile sau focarul în care sunt condensate anumite energii specifice din fiinţa noastră.
Refractibilitatea memoriei ne permite să accesăm informaţiile depozitate şi să intrăm în rezonanţă
cu anumite energii fundamentale din Macrocosmos, chiar dacă nu cunoaştem cu exactitate focarul
lor de rezonanţă din fiinţa noastră. Fiecare structură geometrică rezonantă ne permite revelarea mai
multor asemenea „fractali". După energizarea punctelor uneia dintre Structurile Esoterice Rezonante
ale Codificării, principalul criteriu care ne indică faptul că a avut loc accesarea şi înţelegerea corectă
a informaţiilor „holografice" este liniştirea spontană a minţii şi apariţia unor stări de inspiraţie
divină în legătură cu subiectul investigat.
= VA URMA =
An 12 C 34
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
(continuare la cursul nr. 33, An 12)
Structurile tradiţionale de puncte de presopunctură denumite „Fereastra tainică spre
cer" şi „Entitatea subtilă"
În acupunctura tradiţională chineză există două grupe de puncte de acupunctură care poartă
nişte nume foarte interesante. Primul grup este alcătuit din zece puncte de acupunctură şi
presopunctură, şi este cunoscut în literatura de specialitate occidentală sub numele de „Fereastra
tainică spre cer" sau „Fereastra tainică a cerului". Cel de-al doilea set este alcătuit din treisprezece
puncte şi este cunoscut sub numele de „Entitatea subtilă".
Majoritatea punctelor de acupunctură şi presopunctură ale structurii „Fereastra tainică spre
cer" sunt localizate în zona gâtului şi a capului. Dacă vom considera că trupul uman are o formă
oarecum asemănătoare cu reprezentarea cifrei opt, bucla superioară fiind capul iar cea inferioară
trunchiul, gâtul ar fi punctul de tangenţă al celor două bucle. Înţelepţii taoişti afirmă că punctele de
presopunctură şi orificiile din zona capului, precum şi punctele de presopunctură din zona gâtului
sunt precum nişte ferestre mari ale unui pavilion, prin care circulă energia, CH'I. Să ne imaginăm că
regiunea capului reprezintă în mod simbolic lumea celestă, iar trunchiului îi corespunde lumea
pământească, materială; în această viziune metaforică, punctele „Ferestrei tainice spre cer" ar
reprezenta puntea de legătură dintre cele două lumi.
Cele zece puncte ale structurii „Fereastra tainică spre cer" sunt: P 3 (Plămân 3, Tian Fu), St
9 (Stomac 9, Ren Ying), IG 18 (Intestin gros 18, Fu Tu), TF 16 (Trei Focare 16, Tian You), VC 22
(Vas de Concepţie 22, Tian Tu), IS 16 (Intestin subţire 16, Tian Chuang), IS 17 (Intestin subţire 17,
Tian Rong), VG 16 (Vas Guvernator 16, Feng Fu), SI 1 (Stăpânul Inimii 1, Tian Chi) şi VB 10
(Vezică biliară 10, Tianzhu) (vezi Fig. 1, Fig. 2, Fig.3, Fig. 4 şi Fig. 5). Unii dintre acupuncturiştii
moderni consideră şi VB 9 (Vezică biliară 9) ca fiind un punct aparţinând structurii „Fereastra
tainică spre cer".
P 3 (Fig. 1) este situat pe meridianul Plămân, la 6 TS'UN-i deasupra pliului cotului.
St 9 (Fig. 2) este situat pe meridianul Stomac, lateral de unghiul supero-extern al cartilajului
tiroid (mărul lui Adam), pe marginea anterioară a sternocleidomastoidianului, unde se simte artera
carotidă (deasupra bifurcaţiei arterei carotide comune, între carotida internă şi carotida externă)
[muşchiul sternocleidomastoidian = muşchi oblic al gâtului ce se află între apofiza mastoidă
(proeminenţa osoasă aflată inferior şi posterior de orificiul urechii) şi articulaţia dintre claviculă şi
osul pieptului).
IG 18 (Fig. 3) este situat pe meridianul Intestin gros, la 3 TS'UN-i în afara mărului lui Adam,
pe aceeaşi orizontală, pe muşchiul sternocleidomastoidian.
TF 16 (Fig. 3) este situat pe meridianul Trei Focare, posterior şi uşor inferior de mastoidă, pe
marginea posterioară a muşchiului sternocleidomastoidian (mastoidă = fiecare dintre cele două
proeminenţe ale osului temporal, situate dinapoia urechii).
VC 22 (Fig. 2) este situat pe meridianul Vas de Concepţie, în gropiţa substernală, la 0,5
TS'UN-i faţă de marginea superioară a sternului.
IS 16 (Fig. 3) este un punct situat pe meridianul Intestin subţire, pe faţa laterală a gâtului, la
nivelul mărului lui Adam, la 0, 5 TS'UN-i postero-superior faţă de IG 18, la marginea posterioară a
muşchiului sternocleidomastoidian.
IS 17 (Fig. 3) este un punct situat pe meridianul Intestin
subţire, în depresiunea ce se palpează imediat în spatele şi
sub unghiul mandibulei, la marginea anterioară a muşchiului
sternocleidomastoidian (posterior şi inferior).
VG 16 (Fig. 4) este situat pe meridianul Vas Guvernator, în
fosa (adâncitura) aflată sub protuberanţa occipitală
(proeminenţa osoasă situată în zona postero-inferioară a
craniului), la aproximativ 1 TS'UN deasupra marginii de
inserţie a părului.
SI 1 (Fig. 5) este situat pe meridianul Stăpânul Inimii, la 1
TS'UN în afara mamelonului, în spaţiul 4 intercostal.
VB 10 (Fig. 3) este situat pe meridianul Vezică biliară,
înapoia rădăcinii pavilionului urechii, la 1 TS'UN sub VB 9
şi la 1 TS'UN de la linia de inserţie a părului.
VB 9 (Fig. 3) este situat pe meridianul Vezică biliară, la 0,5
TS'UN-i înapoia şi puţin deasupra lui VB 8 (supero-posterior
rădăcinii pavilionului urechii), pe verticala marginii
posterioare a mastoidei, la 2 TS'UN-i de marginea de inserţie
a părului; VB 8 (Fig. 3) este de asemenea situat pe
meridianul Vezică biliară, exact deasupra vârfului
pavilionului urechii, la 1,5 TS'UN-i deasupra liniei de
inserţie a părului.
În ceea ce priveşte structura „Entitatea subtilă", denumirea acesteia ar putea provoca cu
uşurinţă în mintea occidentalului ignorant imagini legate de vrăjitorie, care însă nu au nimic de-a
face cu spiritul autentic al medicinii chineze. De altfel, acesta a fost şi unul dintre motivele pentru
care în Occident nu au apărut suficiente informaţii legate de punctele de acupunctură care permit
conectarea sau, altfel spus, punerea în rezonanţă a pacientului cu „regatele celeste". Ideea că
dezechilibrele sau bolile ar putea fi provocate şi de anumite entităţi subtile pare încă şi astăzi
neştiinţifică multor occidentali. La ora actuală, punctele structurii „Entitatea subtilă" sunt folosite
îndeosebi pentru tratarea maniilor şi a altor tulburări mentale.
Cele treisprezece puncte ale „Entităţii subtile" sunt: VG 26 (Vas Guvernator 26, Shui Gou), P
11 (Plămân 11, Shao Shang), SP 1 (Splină-Pancreas 1, Yin Bai), SI 7 (Stăpânul Inimii 7, Da Ling),
V 62 (Vezică urinară 62, Shen Mai), VG 16 (Vas Guvernator 16, Feng Fu), St 6 (Stomac 6, Jia
Che), VC 24 (Vas de Concepţie 24, Cheng Jiang), SI 8 (Stăpânul Inimii 8, Lao Gong), VG 23 (Vas
Guvernator 23, Shang Xing), VC 1 (Vas de Concepţie 1, Hui Yin), IG 11 (Intestin gros 11, Qu Chi)
(vezi Fig. 6 - Fig. 15) şi Shenxiazhong Feng, un punct suplimentar localizat pe linia mediană de
sub limbă.
VG 26 (Fig. 6) este situat pe meridianul Vas Guvernator, în adâncitura aflată deasupra buzei
superioare, chiar sub nas, la o treime din distanţa dintre nas şi buza superioară, pe şanţul nazolabial
(între septul nazal şi buza superioară).
P 11 (Fig. 7) este situat pe meridianul Plămân, la baza
unghiei policelui, la marginea ei radială.
SP 1 (Fig. 8) este situat pe meridianul Splină-Pancreas, la
baza unghiei halucelui (degetul mare de la picior), medial.
SI 7 (Fig. 7) este situat pe meridianul Stăpânul Inimii, pe
mijlocul pliului anterior al pumnului, între tendoanele
muşchilor palmari.
V 62 (Fig. 9) este situat pe meridianul Vezică urinară, în
fosa (adâncitura) de sub maleola externă (proeminenţa
osoasă laterală a gleznei).
VG 16 (Fig. 4) este situat pe meridianul Vas Guvernator, în
fosa (adâncitura) aflată sub protuberanţa occipitală (proeminenţa
osoasă situată în zona postero-inferioară a craniului), la aproximativ 1
TS'UN deasupra marginii de inserţie a părului.
St 6 (Fig. 10), este situat pe meridianul Stomac, în vârful
proeminenţei musculare ce se formează pe muşchiul maseter (muşchi
al masticaţiei ce ridică mandibula), când strângem forţat din dinţi;
punctul St 6 mai poate fi localizat la 0,5 TS'UN-i deasupra şi înaintea
unghiului mandibulei (osul mobil al gurii având formă de potcoavă).
VC 24 (Fig. 6) este situat pe meridianul Vas de Concepţie, în
centrul şanţului mento-labial, în fosa existentă.
SI 8 (Fig. 11) este situat pe meridianul Stăpânul Inimii, între
metacarpienele 2 şi 3 (oase lungi ale mâinii situate în prelungirea
arătătorului şi, respectiv, degetului mijlociu).
VG 23 (Fig. 12) este situat pe meridianul Vas Guvernator, la 1
TS'UN deasupra inserţiei frontale a părului.
VC 1 (Fig. 13) este situat pe meridianul Vas de Concepţie, în
centrul perineului, între anus şi sex.
IG 11 (Fig. 14) este situat pe meridianul Intestin gros, la
extremitatea externă a pliului cotului.
Shenxiazhong Feng este un punct suplimentar localizat pe linia mediană de sub limbă.
În realitate, frecvenţele energiilor caracteristice punctelor structurilor „Fereastra tainică spre
cer" şi „Entitatea subtilă" includ şi alte vibraţii mult mai elevate decât cele specificate în manualele
occidentale de acupunctură. După cum ne sugerează chiar şi numele celor două grupuri de puncte,
ele reprezintă de fapt tainice conexiuni directe cu lumile subtile celeste.
Precizări suplimentare cu privire la terminologia care este folosită în vederea descrierii
punctelor de presopunctură
Pentru ca această metodă iniţiatică să fie într-adevăr eficientă, este foarte important să
cunoaştem cât mai bine anatomia umană din perspectiva Presopuncturii Esoterice, precum şi
localizarea exactă a punctelor de presopunctură. De aceea, vom face în continuare câteva precizări
suplimentare.
În textele de acupunctură şi presopunctură, termenul „distal" se referă la un punct aflat mai
departe de trunchi şi mai apropiat de extremităţi, în timp ce termenul „proximal" sugerează faptul că
punctul este mai apropiat de trunchi şi mai distanţat de extremităţi. Spre exemplu, punctul IG 4 (Fig.
15) este distal dacă este comparat cu IG 11 (Fig. 14), în timp ce SI 7 (Fig. 7) este proximal prin
comparaţie cu SI 8 (Fig. 11); IG 4 este un punct situat pe meridianul Intestin gros, între
metacarpienele 1 şi 2 (oasele palmei corespunzătoare degetului mare şi arătător), în vârful
proeminenţei musculare evidenţiată când se apropie strâns policele (degetul mare) de index
(arătător).
Atunci când este folosit la măsurarea distanţei dintre punctele de acupunctură, termenul de
cun (TS'UN) reprezintă o unitate relativă de măsură ce desemnează o distanţă egală cu lăţimea
degetului mare de la mână, deci o distanţă de aproximativ 2-2,5 centimetri, dar valoarea sa exactă
variază de asemenea şi în funcţie de localizarea anatomică a respectivului punct de acupunctură sau
presopunctură. În sistemele de măsurare occidentale, unităţile de măsură nu au un caracter relativ şi,
de exemplu, un centimetru este întotdeauna un centimetru, indiferent ce măsurăm. TS'UN-ul variază
însă de la un individ la altul, dar şi în funcţie de locaţiile de pe trupul aceluiaşi individ.
Atunci când sunt folosiţi termenii „superior" şi „inferior" pentru a descrie puncte sau locaţii
de acupunctură sau presopunctură, aceştia nu înseamnă „mai bun" sau „mai rău". „Superior"
înseamnă pur şi simplu că punctul este situat ca localizare deasupra altui punct sau regiuni
anatomice, în timp ce „inferior" înseamnă că punctul este situat dedesubt. Spre exemplu, punctul de
acupunctură IS 17 (Fig. 3) este localizat superior lui IS 16 (Fig. 3); În mod similar, se spune că
prima vertebră lombară (LI) este localizată inferior celei de-a 12-a vertebre toracice (sau dorsale. D
12).
=VA URMA =
An 12 C 35
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
(continuare la cursul nr. 34, An 12)
Structura Esoterică Rezonantă care induce trezirea, dinamizarea şi armonizarea
energiei, CH'I, din palmă.

Această structură esoterică rezonantă (care include numai trei puncte de stimulare pentru
fiecare palmă) permite amplificarea sensibilităţii palmelor la energiile subtile biomagnetice. Dacă
dorim să putem „scana" blocajele şi alte dezechilibre de la nivelul CHAKRA-elor unei alte fiinţe
umane sau chiar de la nivelul centrilor noştri de forţă folosindu-ne de propriile palme, este necesar
să ne putem energiza această structură esoterică aflată în zona palmelor. Acest procedeu esoteric
simplu de energizare este de asemenea foarte benefic pentru toţi cei care urmăresc să transmită
energie prin palme sau mâini, cum sunt cei care practică Reiki, presopunctură, reflexoterapie sau
terapia prin masaj corporal. Punctele de presopunctură care formează această structură sunt: SI 8, I
8 şi Qi al Palmei nr. 3 şi alcătuiesc un triunghi în jurul unei CHAKRA-e secundare situată în
palmă. Această CHAKRA secundară este subordonată, din punct de vedere energetic şi funcţional,
lui ANAHATA CHAKRA.
Primul punct care trebuie să fie stimulat prin presopunctură este SI 8, Lao Gong, care poate fi
tradus prin „Palatul trudei". Punctul SI 8 (Fig. 1 şi Fig. 1a) este situat pe meridianul Stăpânul Inimii,
între metacarpienele 2 şi 3 (oase lungi ale mâinii situate în prelungirea arătătorului şi, respectiv,
degetului mijlociu), în apropierea articulaţiilor metacarpofalangiene, în centrul podului palmei. El
este localizat pe aşa-zisa Linie a Capului, conform ştiinţei oculte occidentale a chiromanţiei (ghicitul
în palmă). În practică, determinarea sa se face strângând tare degetele (cu pumnul strâns). Punctul se
află imediat sub vârful degetului mijlociu.
Semnificaţia „Palatului" în cazul acestui punct se referă la relaţia dintre meridianul Pericard
(Stăpânul Inimii) şi Inimă - care este
cunoscută în literatura chineză şi sub
numele de împărat sau Organul-Rege.
Pericardul înconjoară inima, ceea ce
sugerează ideea „palatului" în care
locuieşte „regele" (inima). Conform
teoriei chineze a Celor Cinci
Elemente, SI 8 este un punct de
rezonanţă cu energia subtilă a focului şi este situat pe un meridian „de foc", fapt care amplifică în
mod semnificativ în fiinţa umană calităţile Elementului subtil Foc.
Cel de-al doilea punct care trebuie să fie energizat prin presopunctură este I 8, Shao Fu, care
poate fi tradus prin „Valul minor" (vezi Fig. 1 şi Fig. 1a). I 8 este situat pe meridianul Inimă şi poate
fi localizat astfel: îndoind ultimele 2 degete (degetul mic şi inelarul) către centrul palmei, punctul
este situat între extremităţile celor 2 degete (între metacarpienele 4 şi 5, în apropierea articulaţiilor
metacarpofalangiene; metacarpienele 4 şi 5 = oasele lungi ale mâinii, corespunzătoare degetului
inelar şi degetului mic). Acesta este tot un punct „de foc" situat pe un meridian „de foc". De regulă,
el este localizat pe Linia Inimii, conform ştiinţei oculte occidentale a chiromanţiei.
Cel de-al treilea punct este localizat între al treilea şi al patrulea os metacarpian, dar mai
aproape de linia transversală a încheieturii mâinii. El este un punct extrameridian care este numit Qi
al Palmei nr. 3 (Fig. 1) şi este localizat între Muntele lui Venus şi Muntele Lunii, conform ştiinţei
oculte occidentale a chiromanţiei. Qi al Palmei nr.3 reprezintă vârful triunghiului din palmă,
triunghi care este orientat cu vârful în jos, către linia transversală a încheieturii mâinii. Cei care au o
sensibilitate foarte mare în ceea ce priveşte detectarea energiei, Qi, prin intermediul palmelor percep
în plan subtil cu uşurinţă triunghiul alcătuit din aceste linii energetice de forţă, chiar şi înainte de
orice stimulare a acestor puncte prin presopunctură. Alţi practicanţi ai Presopuncturii Esoterice nu
reuşesc să perceapă triunghiul de energizare decât după stimularea primelor două puncte (SI 8 şi I
8). Masajul punctelor trebuie să se facă suficient de viguros, astfel încât să fie masate zone situate
până la circa 3 milimetri sub suprafaţa pielii.
Această structură esoterică rezonantă este de mare folos în special pentru acele fiinţe umane
care aspiră să obţină informaţii extrasenzoriale prin „scanarea" aurei, pentru a detecta eventualele
dezechilibre energetice. Pentru a simţi posibilele blocaje care există la nivelul CHAKRA-elor, este
necesar să ne deplasăm mâna foarte lent de-a lungul meridianelor extraordinare Vas Guvernator şi
Vas de Concepţie, la o distanţă de aproximativ 2,5-10 centimetri depărtare de trup. În cazul celor cu
o sensibilitate foarte mare la nivelul palmelor, mâinile pot fi ţinute chiar şi la o distanţă ceva mai
mare de 10 centimetri. Dezechilibrele energetice sunt simţite lăuntric ca nişte mici variaţii ale
nivelului intensităţii câmpului energetic. Cei mai mulţi dintre cei care şi-au dezvoltat o astfel de
aptitudine extrasenzorială simt o modificare foarte subtilă a temperaturii sau a „densităţii"
energetice din zona CHAKRA-ei respective. Dacă pacientul suferă de un dezechilibru asociat cu
energia subtilă a elementului Foc, indiferent dacă este vorba de un deficit sau de un exces de
căldură, se recomandă ca cel care realizează tratamentul prin presopunctură să elimine mai întâi
acest dezechilibru al căldurii, folosind presopunctura tradiţională, plantele medicinale şi o dietă
specifică, înainte de a trece la dinamizarea Structurilor Esoterice Rezonante ale Codificării.
Cei care realizează terapii prin masaj, precum şi practicanţii celorlalte metode de vindecare
care necesită operarea asupra corpurilor subtile ştiu că, în anumite momente, mâinile pot fi reci,
calde sau chiar fierbinţi. Cel mai adesea, atunci când aceştia operează asupra structurilor subtile ale
pacienţilor, mâinile lor se încălzesc în mod evident. În pauza care survine între tratarea a doi
pacienţi, cel mai adesea ele se răcesc. Explicaţia are legătură cu aşa-numitul CH'I cald, necesar
pentru a putea transfera energia, CH'I, către pacient. Când mâinile se răcesc, fenomen care apare de
regulă în intervalul dintre şedinţele de terapie a doi pacienţi, acesta este un semn că trupul elimină
surplusul de CH'I (preluat prin rezonanţă din anumite focare subtile bioenergetice din
Macrocosmos) de la tratamentul precedent, surplus energetic care nu mai este necesar acum.
Această eliminare este mult mai completă atunci când se realizează în mod conştient.
Configuraţia triunghiulară a Structurii esoterice destinate trezirii şi dinamizării CH'I-ului din
palmă cuprinde şi energizează cele două CHAKRA-e secundare care se află în plan subtil la nivelul
palmelor noastre şi care sunt subordonate lui ANAHATA CHAKRA. Această triangulaţie generează
un flux direct de CH'I către centrul subtil de forţă ANAHATA CHAKRA. De aceea, pentru ca
eficienţa operării cu această structură să fie mult mai mare, trebuie să fie mai întâi activat şi
armonizat CH'I-ul din Inimă.
Efectele operării cu această structură esoterică pot fi mult amplificate prin practica YOGA,
precum şi prin Qigong şi Tai Qi. Aceste două arte marţiale au fost create în mod special pentru
fortificarea şi armonizarea CH'I-ului intern. Dintre metodele taoiste, îndeosebi Qigong-ul ajută la
conştientizarea şi la amplificarea CH'I-ului (energiei) din palmă. Ambele arte cuprind de fapt suite
de mişcări ale trupului care au efecte terapeutice.

Structura Esoterică Rezonantă care induce trezirea, dinamizarea şi armonizarea


energiei la nivelul lui SWADHISTHANA CHAKRA
Structura esoterică destinată amplificării energiei, şi în special a energiei de tip YANG, care
aduce o stare de control şi armonie la nivelul lui SWADHISTHANA CHAKRA (vezi Fig. 2) este
alcătuită din cinci puncte tradiţionale de presopunctură: VG 5, V 52 bilateral, Sacral 4 şi VG 4.
Primul punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este VG 5, localizat pe coloana
vertebrală, pe meridianul Vas Guvernator, sub apofiza spinoasă a vertebrei LI (lombară 1 - sub
ultima coastă); (apofiză spinoasă = proeminenţa posterioară a vertebrei situată pe linia mediană, mai
evidentă la aplecarea trunchiului în faţă). Punctul VG 5 este numit în limba chineză Xuanshu sau
San Jia Shu, ceea ce ne arată că el este o „cale" către meridianul SanJiao (meridianul Trei Focare).
În acupunctura chineză, meridianul San Jiao este considerat „ambasadorul" „CH'I- ului originar".
Următoarele două puncte care trebuie să fie stimulate prin presopunctură sunt V 52, bilateral.
Se va dinamiza mai întâi V 52 situat în partea stângă a trunchiului, apoi V 52 din partea dreaptă a
trunchiului. Aceste puncte sunt localizate pe meridianul
Vezică urinară, la 3 TS'UN-i depărtare de linia mediană (de
o parte şi de alta a acesteia), în afara apofizei spinoase a
vertebrei L2 (lombară 2) (Fig. 2). În limba chineză, V 52
este numit Zhi Shi, care este tradus prin „Camera voinţei".
În mod tradiţional, se consideră că aceste două puncte
activează şi fortifică CH'I-ul rinichilor. Această denumire a
lor se explică prin faptul că, în tradiţia chineză, energia
rinichilor controlează puterea voinţei.
Cel de-al patrulea punct este Sacral 4. Acest punct este
situat direct pe coloana vertebrală, în dreptul marginii
inferioare a celei de-a treia vertebre lombare. Punctul este
localizat la mijlocul liniei orizontale care trece prin punctele bilaterale V 24, cunoscute şi sub
numele de Qi Hai Hu, care se traduce prin „Marea de Qi"; V 24 (Fig. 2) se află la 1,5 TS'UN-i în
afara apofizei spinoase a vertebrei L3 (lombară 3). Sacral 4, aflat în partea posterioară a trupului,
este direct opus lui VC 6, aflat în partea anterioară a trunchiului; VC 6 (Fig. 3) se află pe meridianul
Vas de Concepţie, la 1,5 TS'UN-i sub ombilic. Locul de presopunctură în care este localizat punctul
Sacral 4 are un CH'I foarte puternic, prin care se pot armoniza energiile întregii noastre fiinţe.
Ultimul punct al acestei structuri esoterice este VG 4, cunoscut sub
numele de Mingmen. VG 4 (Fig. 2) se află pe meridianul Vas
Guvernator, sub apofiza spinoasă a vertebrei L 2 (lombară 2). VG 4 este
unul dintre cele mai eficiente puncte de acces, tonifiere şi fortificare a CH'I-
ului rinichilor.
Prin energizarea în succesiunea corectă a celor cinci puncte ale Structurii
Esoterice Rezonante de dinamizare a celei de-a doua CHAKRA-e,
SWADHISTHANA CHAKRA, se generează o structură piramidală
alungită care amplifică şi armonizează atât CH'I-ul postnatal, cât şi CH'I-ul originar. Această
structură este special concepută pentru fortificarea şi armonizarea CH'I-ului de la nivelul lui
SWADHISTHANA CHAKRA. Deşi această CHAKRA este numită „sacrală", CH'I-ul ei este
activat şi armonizat prin intermediul regiunii lombare.

Structura Esoterică Rezonantă care induce trezirea, dinamizarea şi armonizarea


energiei la nivelul plexului solar, MANIPURA CHAKRA
Structura esoterică de trezire şi dinamizare în special a energiei de tip YANG, care aduce o
stare de control şi armonie la nivelul CHAKRA-ei plexului solar, MANIPURA CHAKRA, este
alcătuită din cinci puncte de presopunctură. Acestea sunt: Plexul Solar 1, V 47 bilateral, VG 6 şi
VG 8 (vezi Fig. 4). Energizarea acestor puncte în
ordinea corectă generează o structură piramidală.
Primul punct care trebuie să fie stimulat prin
presopunctură este situat pe marginea inferioară a celei
de-a opta vertebre toracice (sau dorsală, D 8), pe
meridianul Vas Guvernator. Acest punct corespunde
energiilor Pancreasului, care reprezintă o parte a
sistemului meridianului Splină-Pancreas. Punctul este
numit Plexul Solar 1.
Următoarele două puncte care trebuie să fie
dinamizate prin presopunctură sunt V 47 (Hunmen),
bilateral, situate de o parte şi de alta a liniei mediane
posterioare. Mai întâi va fi dinamizat prin presopunctură
cel din stânga, apoi cel din dreapta. Aceste puncte sunt localizate la 3 TS'UN-i bilateral în afara
apofizei spinoase a vertebrei D 9 (în spaţiul al 9-lea intercostal) şi corespund energiilor Ficatului.
Termenul Hunmen este tradus adesea prin „Casa lui Hun". Hun este acel aşa-numit „suflet tainic
eteric" despre care am vorbit anterior.
Cel de-al patrulea punct este VG 6 (Jizhong) şi este localizat pe coloana vertebrală, pe
meridianul Vas Guvernator, sub apofiza spinoasă a vertebrei D 11 (dorsală 11). Acest punct
corespunde sistemului energetic al Splinei. Jizhong se traduce prin „Centrul spinal" şi este numit
astfel deoarece el este localizat în mod aproximativ la jumătatea coloanei vertebrale. Un nume mai
puţin cunoscut al lui VG 6 este Shen Zong, tradus prin „Adunarea spiritelor superioare”, ceea ce
sugerează că acest punct este folosit ca loc de adunare a energiei, CH'I, din lumile celeste, adică a
„spiritelor superioare".
Cel de-al cincilea şi ultimul punct al Structurii Esoterice de dinamizare a lui MANIPURA
CHAKRA este VG 8, localizat pe coloana vertebrală, pe meridianul Vas Guvernator, sub apofiza
spinoasă a vertebrei D 9 (dorsală 9). Acest punct este numit în limba chineză Jinsuo, termen tradus
prin „Contracţia muşchiului". În acupunctura chineză se consideră că energia tonusului muscular
este controlată de sistemul energetic al Ficatului.
Această structură esoterică utilizează deopotrivă energiile subtile ale Ficatului şi ale Splinei.
Acestea (Ficatul şi Splina) formează cele două sisteme energetice care permit accesul la energiile
CHAKRA-ei plexului solar (MANIPURA CHAKRA).
= VA URMA =

An 12 C 36
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
(continuare la cursul nr. 35, An 12)
Structura Esoterică Rezonantă care induce trezirea, dinamizarea şi armonizarea
energiei la nivelul CHAKRA-ei Inimii, ANAHATA CHAKRA
Structura esoterică rezonantă de trezire şi dinamizare în special a energiei de tip YANG, care
aduce o stare de control şi armonie la nivelul CHAKRA-ei Inimii, ANAHATA CHAKRA, este
alcătuită din cinci puncte situate în partea posterioară a
trupului (Yang 1, V 44 bilateral, VG 10 şi VG 11) (vezi Fig.
5). Ea are o formă asemănătoare celei a unui diamant.
Primul punct al structurii este situat pe meridianul Vas
Guvernator, pe coloana vertebrală, sub cea de-a patra
vertebră toracică (sau dorsală, D 4). Acest punct trezeşte şi
dinamizează energiile meridianului Stăpânul Inimii, despre
care taoiştii afirmă că permite cel mai bine accesul la
energiile CHAKRA-ei Inimii, ANAHATA CHAKRA. Acest
punct este numit în Presopunctura Esoterică punctul Inimii
sau Yang 1.
Cel de-al doilea punct este V 44 (Shen Tang), situat pe
partea stângă a trunchiului, urmat de V 44 de pe partea dreaptă a trunchiului persoanei căreia i se
realizează această operare prin presopunctură. Shen Tang este tradus deseori prin expresia „Căminul
Spiritului", ceea ce sugerează faptul că acesta este locul în care, conform concepţiei taoiste,
sălăşluieşte „Spiritul". Punctele V 44 sunt localizate pe meridianul Vezică urinară, la 3 TS'UN-i
bilateral în afara apofizei spinoase a vertebrei D 5 (dorsală 5).
Cel de-al patrulea punct este VG 10 (Ling Tai), localizat pe meridianul Vas Guvernator, sub
apofiza spinoasă a vertebrei D 6 (dorsală 6). Toate punctele situate de-a lungul coloanei vertebrale
trebuie să fie stimulate prin presopunctură cu o mare atenţie şi mult mai uşor decât celelalte. Ling
Tai se traduce prin „Turnul Spiritului". Textele taoiste consideră că Inima este „Turnul" Spiritului
Suprem Divin, ATMAN.
Cel de-al cincilea şi ultimul punct al Structurii Esoterice Rezonante de dinamizare a
CHAKRA-ei Inimii, ANAHATA CHAKRA, este VG 11 (Shendao), localizat pe meridianul Vas
Guvernator, sub apofiza spinoasă a vertebrei D 5 (dorsală 5). Shendao se traduce prin „Calea
Spiritului", ceea ce sugerează faptul că dinamizarea acestui punct deschide calea ce conduce către
Spiritul Suprem Divin, ATMAN.

Structura Esoterică Rezonantă care induce trezirea, dinamizarea şi armonizarea


energiei la nivelul Iui VISHUDDHA CHAKRA
Structura esoterică rezonantă de trezire şi dinamizare în special a energiei de tip YANG, care
aduce o stare de control şi armonie la nivelul lui VISHUDDHA CHAKRA, este alcătuită din cinci
puncte de presopunctură (C 5, V 42 bilateral, T 4 şi VG 12)
(vezi Fig. 6).
Primul punct este situat pe meridianul Vas Guvernator,
chiar sub vertebra C 5. Atunci când este masat, acest punct
activează în mod armonios energiile glandei tiroide, care
este asociată cu VISHUDDHA CHAKRA. În Acupunctura
şi Presopunctura Esoterică punctul este numit C 5. Începem
prin a localiza cea de-a şaptea vertebră cervicală (C7), care
este de regulă cea mai proeminentă, fiind locul de joncţiune
dintre gât şi umeri. Vertebra C7 este situată aproximativ la
nivelul umerilor. Pentru a găsi vertebra C5, numărăm în sus,
pornind din C7, două vertebre.
Cel de-al doilea punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este V 42, situat în
partea stângă, urmat de V 42 din partea dreaptă a persoanei la care urmărim să dinamizăm aspectul
de control la nivelul Iui VISHUDDHA CHAKRA. Aceste două puncte sunt numite în limba chineză
Po Ho, denumire ce poate fi tradusă prin „Poarta Sufletului". În medicina chineză, Po reprezintă
„Sufletul tainic corporal", care este „găzduit" în plan bioenergetic în zona activată prin dinamizarea
punctului V 42; V 42 este localizat pe meridianul Vezică urinară, la 3 TS'UN-i (bilateral) de linia
mediană posterioară, în afara apofizei spinoase a vertebrei D 3 (dorsală 3), în spaţiul 3 intercostal.
Cel de-al patrulea punct al Structurii Esoterice Rezonante pentru dinamizarea în special a
energiei de tip YANG a lui VISHUDDHA CHAKRA este situat pe coloana vertebrală, sub cea de-a
patra vertebră toracică (sau dorsală), între vertebrele D 4 şi D 5. De aceea, el este numit în
Acupunctura şi Presopunctura Esoterică T4.
Cel de-al cincilea şi ultimul punct al acestei structuri rezonante este VG 12 (Shen Zhu),
denumire tradusă prin „Coloana trupului". VG 12 este localizat pe meridianul Vas Guvernator, sub
apofiza spinoasă a vertebrei D 3 (dorsală 3). După energizarea prin presopunctură, în ordinea
amintită, a celor cinci puncte, în fiinţa noastră se vor „instala" frecvenţele corecte necesare pentru
armonizarea şi dinamizarea intensă a CHAKRA-ei gâtului, VISHUDDHA CHAKRA.

Structura Esoterică Rezonantă a Triunghiului Indigo


Prezentare introductivă a Structurii Esoterice Rezonante a Triunghiului Indigo
Aşa cum ştim, curentul subtil indigo şi chiar culoarea indigo sunt
deseori asociate cu centrul subtil de forţă AJNA CHAKRA, ceea ce
explică numele acestei structuri din Presopunctura Esoterică. Pentru a
amplifica eficienţa acestui procedeu de dinamizare a lui AJNA
CHAKRA, îi putem sugera fiinţei umane care urmează să-şi
energizeze această structură subtilă să vizualizeze zona asupra căreia
se realizează presopunctura ca fiind inundată de curentul subtil
indigo. Structura Esoterică Rezonantă a Triunghiului Indigo este
alcătuită din cinci puncte de presopunctură. Acestea sunt: Ajna 1,
Indigo 2, Indigo 3, Ajna 3 şi Ajna 2 (vezi Fig. 9).
Pe linia mediană verticală a frunţii există trei puncte situate pe
meridianul Vas Guvernator, prin a căror dinamizare se trezesc şi se
amplifică energiile de la nivelul lui AJNA CHAKRA. Aceste trei
puncte sunt plasate unul deasupra celuilalt, la o distanţă (unul de
celălalt) egală cu jumătate din distanţa dintre extremităţile interioare
ale ochilor. Cel mai de jos punct este Yintang (denumire care a mai
fost transliterată şi prin Inn Trang), situat la baza nasului, chiar între
sprâncene, pe linia mediană verticală a feţei. În traducere, Yintang
(Fig. 7) înseamnă „Palatul Vieţii". Pornind din Yintang (denumit în
Presopunctura Esoterică şi Ajna 3), în sus, se succed celelalte două
puncte care în Presopunctura Esoterică sunt denumite Ajna 2 şi Ajna
1. Punctul cel mai de sus (cel mai apropiat de linia părului) este Ajna
1. Oricare dintre aceste trei puncte (sau toate la un loc) pot fi folosite
în Presopunctura Esoterică pentru trezirea şi dinamizarea energiilor la
nivelul centrului subtil de forţă AJNA CHAKRA, dar această operare
nu se dovedeşte totuşi a fi la fel de eficientă ca şi utilizarea întregii Structuri Esoterice Rezonante a
Triunghiului Indigo.
Punctele cel mai frecvent folosite de către acupunctori şi presopunctori pentru a activa sau
pentru a deschide cel de-al treilea ochi sunt: Yintang (Ajna 3) şi Ajna 2. Însă, aşa cum am precizat,
presarea unui singur punct sau a două puncte nu este la fel de eficientă ca şi activarea întregii
structuri esoterice rezonante din care ele fac parte.
Ordinea precisă de stimulare prin presopunctură a punctelor care aparţin Structurii
Esoterice Rezonante a Triunghiului Indigo este următoarea: Ajna 1, Indigo 2, Indigo 3, Ajna 3
şi Ajna 2.
Începem prin a localiza punctul Yintang (Ajna 3), situat între sprâncene, apoi localizăm
vizual punctele Ajna 2 şi Ajna 1 (vezi Fig. 7). Primul punct care se dinamizează prin presopunctură
este Ajna 1, punct situat deasupra lui Yintang la o distanţă egală cu distanţa dintre extremităţile
interioare ale ochilor. Recomandăm realizarea unor presiuni ceva mai uşoare decât de obicei,
apăsând mai mult în jos, către baza nasului.
În continuare, localizăm punctul Ajna 2, la jumătatea distanţei dintre Ajna 1 şi Yintang, fără
a-l stimula încă prin presopunctură. Presăm un punct situat la o distanţă (faţă de Ajna 2) egală cu
distanţa dintre Ajna 2 şi Ajna 3, pe partea stângă a frunţii. Cel de-al doilea punct al structurii este
numit Indigo 2 şi este localizat la aproximativ 1 TS'UN superior punctului V 2, pe partea stângă a
frunţii. Punctele focar bioenergetice V 2 se află localizate pe meridianul Vezică urinară (Fig. 8), în
zona în care arcada ochiului se uneşte cu baza nasului, mai exact pe verticala dusă din punctul V 1,
la extremitatea internă a sprâncenei, într-o adâncitură din marginea superioară a orbitei; punctul V 1
este situat la 0,1 TS'UN-i deasupra unghiului intern al ochiului (Fig. 8). O cale mai uşoară de a
localiza punctul Indigo 2 constă în a porni de la marginea interioară a ochilor, urcând apoi în sus,
către frunte, până la intersecţia cu linia orizontală care trece prin Ajna 2 (vezi Fig. 9).
Cel de-al treilea punct al Structurii Esoterice Rezonante a Triunghiului Indigo este plasat
lateral faţă de Ajna 2, pe partea dreaptă a frunţii şi este numit Indigo 3 (Fig. 9). La fel ca şi în cazul
punctului Indigo 2, acest punct este superior lui V 2 de pe partea dreaptă a feţei. Linia care uneşte
punctele Indigo 2 şi Indigo 3 este perpendiculară pe linia mediană verticală a frunţii.
Cel de-al patrulea punct al structurii este Yintang (Ajna 3). Aceste patru puncte alcătuiesc o
structură care înconjoară zona lui AJNA CHAKRA.
Cel de-al cincilea şi ultimul punct al Structurii Esoterice Rezonante a Triunghiului Indigo este
Ajna 2 (care reprezintă, de fapt, punctul precis de proiecţie al BIJA-ei centrului subtil de forţă
AJNA CHAKRA). Pentru a ne asigura că energizarea se realizează corect, vizualizăm în
permanenţă şi simultan cele patru puncte din jurul lui Ajna 2 care trebuie să fie perfect echidistante
faţă de acest punct.

Sinteza noţiunilor cu privire la Structura Esoterică Rezonantă a Triunghiului Indigo


Dacă trasăm o linie orizontală imaginară între punctele Indigo 2 şi Indigo 3 şi; unim punctele
exterioare Ajna 1 cu Indigo 2 şi cu Indigo 3, apoi Ajna 3 cu Indigo 2 şi cu Indigo 3, obţinem două
triunghiuri isoscele (triunghiuri cu două laturi egale). Cele două triunghiuri, unul cu vârful în sus,
celălalt cu vârful în jos, simbolizează energia masculină şi, respectiv, energia feminină. întrucât ele
sunt egale, rezultă că energiile YIN şi YANG trezite şi dinamizate în AJNA CHAKRA prin
intermediul acestui procedeu sunt echilibrate. Triunghiul orientat cu vârful în sus îl reprezintă în
mod simbolic pe SHIVA sau, altfel spus, energia masculină, şi este o imagine metaforică a
„Pământului care se înalţă către Cer". Acest triunghi „de foc" simbolizează de asemenea Triada
Spirituală Superioară care, în esoterism, se consideră că este alcătuită din: 1) mintea abstractă
(intelectul superior), 2) voinţa spirituală şi 3) intuiţie. Triunghiul orientat cu vârful în jos o
reprezintă în mod simbolic pe SHAKTI sau, altfel spus, energia feminină, şi este o imagine
metaforică a „Cerului care coboară pe Pământ". Acest triunghi „de apă" reprezintă, în esoterism,
Triada Spirituală Inferioară care este alcătuită din: 1) trup, 2) minte raţională şi 3) sentimente.
Structura Esoterică Rezonantă a Triunghiului Indigo, privită în spaţiu, are forma unei
piramide regulate (vezi Fig. 9). Aşa cum am mai precizat, toate formele piramidale generează un
câmp de forţă uriaş. Echilibrul polar dintre energiile de tip YIN şi cele de tip YANG de la nivelul lui
AJNA CHAKRA creează un câmp armonios de forţă, foarte subtil, care va vibra într-o mişcare cu o
amplitudine din ce în ce mai mare, ceea ce va genera o spontană expansiune cosmică a conştiinţei.

Structura Esoterică Rezonantă care induce trezirea, dinamizarea şi armonizarea


energiei la nivelul lui SAHASRARA
Pentru generarea energiei necesare în vederea activării armonioase a zonei
coronare, SAHASRARA, cel mai eficient mod de operare în Presopunctura
Esoterică este considerat a fi dinamizarea unui ansamblu de patru puncte
(Coronar 1, Coronar 2, Coronar3 şi Coronar4) care este denumit Sishencong
(vezi Fig. 10). Două dintre aceste patru puncte (Coronar 1 şi Coronar 4) sunt
situate de-a lungul meridianului Vas Guvernator, în preajma punctului VG
20. [VG 20 (Fig. 11) se află localizat pe meridianul Vas Guvernator, în
creştetul capului, la jumătatea liniei ce uneşte vârfurile celor două urechi,
linie ce pleacă vertical de la acestea.] Această combinaţie de puncte este
mult mai eficientă pentru trezirea şi amplificarea energiilor din zona
coronară, SAHASRARA, decât stimularea prin presopunctură doar a
punctului VG 20, ea fiind considerată una dintre cele mai importante
structuri energetice din Acupunctura şi Presopunctura Esoterică (în legătură
cu activarea lui SAHASRARA, Presopunctura Esoterică revelează şi o altă
structură rezonantă numită Structura Infinităţii Coronare, structură care va fi
prezentată ulterior).
= VA URMA =

An 12 C 37
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
Structura Esoterică Rezonantă care induce trezirea, dinamizarea şi armonizarea
energiei la nivelul lui SAHASRARA
(continuare la cursul nr. 36, An 12)

În mod concret, începem prin a realiza stimularea prin presopunctură, succesiv, în cele patru
puncte ale structurii Sishencong (Fig. 10); apoi, după ce realizăm o vizualizare creatoare benefică
timp de aproximativ 5 minute, în care percepem curentul subtil alia strălucitor amplificându-se la
nivelul fiecăruia dintre aceste patru puncte, continuăm cu stimularea prin presopunctură a punctului
VG 20 (Fig. 11). Pe de altă parte, precizăm faptul că punctul VG 20 trebuie să fie localizat cu
precizie încă de la început, ca punct de referinţă pentru reperarea celor patru puncte ale structurii
Sishencong. Pentru a localiza punctul VG 20, trasăm o linie imaginară deasupra creştetului capului
care să unească vârfurile celor două urechi şi stabilim locul în care aceasta se intersectează cu linia
mediană verticală. Punctul de intersecţie aflat în creştetul capului stabileşte locaţia exactă a lui VG
20 (vezi Fig. 10).
În timp ce realizăm presopunctura în gruparea de puncte Sishencong, fiinţa
umană căreia i se realizează această operare energizantă şi spiritualizantă
trebuie să vizualizeze un curent subtil luminos fie alb strălucitor, fie de
culoare aurie, de culoarea platinii sau violet, care pătrunde prin
SAHASRARA.
Dintre toate metalele, aurul şi platina au frecvenţele subtile cele mai adecvate
pentru dinamizarea lui SAHASRARA. Curentul subtil violet are şi avantajul
că poate sublima prin vibraţiile sale CH'I-ul vechi, uzat, care nu mai este
necesar fiinţei umane respective, producând o stare de amplă regenerare
lăuntrică prin trecerea energiei pe frecvenţe mai elevate, profund benefice.
Primul dintre punctele structurii Sishencong care trebuie să fie energizat este
situat pe linia mediană verticală a capului, pe meridianul Vas Guvernator,
fiind cel mai apropiat de frunte. Acest punct este denumit Coronar 1 şi este
situat la aproximativ 1 TS'UN anterior faţă de punctul VG 20.
Cel de-al doilea punct care trebuie să fie stimulat prin presopunctură este
situat în partea stângă a capului şi este numit Coronar 2. El se află la
aproximativ 1 TS'UN lateral faţă de VG 20, pe o linie orizontală imaginară perpendiculară pe
meridianul Vas Guvernator. Această linie imaginară urmează conturul cutiei craniene şi uneşte
vârfurile celor două urechi, pe deasupra capului.
Cel de-al treilea punct care trebuie să fie stimulat prin presopunctură este numit Coronar 3 şi
este plasat în mod simetric faţă de Coronar 2, în dreapta, pe aceeaşi linie orizontală care este
perpendiculară pe meridianul Vas Guvernator. Coronar 3 este situat la 1 TS'UN lateral şi la dreapta
faţă de VG 20, adică la 2 TS'UN-i lateral faţă de Coronar 2.
Cel de-al patrulea punct necesar pentru dinamizarea CH'I-ului în vederea activării zonei
coronare, SAHASRARA, este localizat pe linia mediană verticală a capului (pe meridianul Vas
Guvernator), la 1 TS'UN posterior faţă de VG 20. Punctul este denumit Coronar 4. Este important ca
suita de puncte Sishencong să fie dinamizată prin presopunctură exact în această ordine, care este
absolut necesară pentru dinamizarea armonioasă a energiilor ce declanşează vibraţiile elevate
necesare intrării în rezonanţă a zonei coronare cu energiile divine corespondente din Macrocosmos.
În plus, având în vedere eficienţa sa excepţională, menţionăm că această structură esoterică
rezonantă, care este esenţială pentru spiritualizarea fiinţei umane, face parte integrantă şi din alte
structuri esoterice rezonante.
Aşa cum am mai precizat anterior, după energizarea realizată prin presopunctură a celor patru
puncte ale structurii Sishencong, este necesar să vizualizăm amplificarea simultană a curentului
subtil alb strălucitor în fiecare dintre punctele dinamizate, timp de aproximativ 5 minute, înainte de
a realiza presopunctura în punctul VG 20. Iniţiaţii în această formă esoterică de presopunctură
afirmă că, în acest fel, structura Sishencong va stabiliza frecvenţa de bază „purtătoare" de la nivelul
lui SAHASRARA.
Ultimul punct al acestei structuri care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este VG 20.
Cele cinci puncte ale Structurii Esoterice Rezonante care induce trezirea, dinamizarea şi
armonizarea energiei la nivelul lui SAHASRARA, privite în spaţiu, alcătuiesc o piramidă, VG 20
fiind „piatra unghiulară" (vârful piramidei).

Sinteza noţiunilor privitoare la trezirea, dinamizarea şi armonizarea CHAKRA-elor


prin intermediul Presopuncturii Esoterice
Metodele care au în vedere activarea structurilor esoterice rezonante de presopunctură
referitoare la dinamizarea armonioasă şi profundă a centrilor subtili de forţă reprezintă în esenţă
operări preliminare energizării Structurilor Esoterice Rezonante ale Codificării. Dinamizările
Structurilor Esoterice Rezonante de Armonizare a CHAKRA-elor, structuri care au fost studiate
până acum, trebuie să fie considerate drept sui-generis tratamente şi operări de armonizare
anterioare sau simultane metodelor HATHA YOGA de dinamizare a centrilor subtili de forţă. După
evaluarea intuitivă a energiilor specifice CHAKRA-elor fiinţei umane în cauză, vom stabili care
sunt CHAKRA-ele la nivelul cărora este cel mai imperios necesar să se acţioneze în vederea
energizării şi armonizării lor. Dinamizăm apoi Structurile Esoterice Rezonante corespunzătoare
CHAKRA-elor respective. După ce simţim că energia la nivelul CHAKRA-elor deficitare a fost
amplificată şi echilibrată în mod armonios, putem trece la dinamizarea Structurilor Esoterice
Rezonante ale Codificării.
Beneficiile Presopuncturii Esoterice Presopunctura Esoterică acoperă o gamă foarte largă de
tratamente, dinamizarea Structurilor Esoterice Rezonante ale Codificării fiind doar unul dintre
aspectele ei. Esenţa Presopuncturii Esoterice este legată de „înţelegerea" intuitivă şi de armonizarea
energiilor CHAKRA-elor. Acest proces declanşează la rândul său echilibrarea noastră lăuntrică pe
multiple niveluri: fizic, emoţional, mental şi spiritual. Presopunctura Esoterică are mai degrabă
scopul de a echilibra şi armoniza energiile subtile, fără să includă neapărat şi tratarea corpului fizic.
Pentru problemele obişnuite de sănătate se recomandă să fie practicată presopunctura tradiţională
(sau acupunctura tradiţională, dacă este realizată de un bun practician), cât şi medicina naturistă, iar
la loc de cinste ca eficienţă se află tratamentele cu plante medicinale.
Un aspect foarte important care trebuie înţeles atunci când acţionăm subtil cu ajutorul
Structurilor Esoterice Rezonante ale Codificării se referă la faptul că aceste structuri particulare
reprezintă nişte sui-generis „porţi" către atragerea şi stabilizarea energiilor la nivelul planurilor
subtile superioare corespunzătoare fiecărei CHAKRA-e. O diferenţă esenţială între Structurile
Esoterice Rezonante ale CHAKRA-elor şi cele ale Codificării constă în faptul că primele acţionează
în principal asupra planurilor fizic şi eteric corespunzătoare celor şapte CHAKRA-e. Structurile
Esoterice Rezonante ale Codificării nu numai că amplifică CH'I-ul în zona în care a fost realizată
efectiv energizarea prin presopunctură, dar generează şi stabilizează în plus şi frecvenţele specifice
elevate ce permit, în cazul fiecărei CHAKRA-e, armonizarea vibraţiilor de pe nivelurile corpurilor
subtile superioare cu vibraţiile mai lente corespunzătoare corpului fizic. Astfel, la un anumit nivel al
evoluţiei noastre spirituale, absolut toate CHAKRA-ele ajung să funcţioneze sinergie într-un tot
unitar, şi nu ca focare net distincte. Aceasta reprezintă o etapă de măiestrie în ceea ce priveşte
controlul energiilor în fiinţa noastră deoarece acum nu numai că au fost activate aspectele cele mai
elevate ale centrilor subtili de forţă, ci se obţine şi capacitatea de a stabiliza şi de a concretiza în
planul fizic aceste sublime realizări. Astfel, vibraţiile corespunzătoare nivelurilor elevate ale
CHAKRA-elor pot fi „coborâte" uşor şi „condensate" la nivelul trupului.
Înţelegerea Structurilor Esoterice Rezonante ale Codificării poate fi comparată cu înţelegerea
unei noi formule matematice care este foarte complexă. Dacă nu ne-am pregătit suficient de bine în
prealabil pentru a putea decodifica noua formulă, cifrele şi simbolurile ei nu vor însemna nimic
pentru noi, chiar dacă le vom putea memora. Cel care a practicat metodele Presopuncturii Esoterice
foarte mult, energizând cu regularitate aceste structuri esoterice rezonante, poate atinge cu mare
uşurinţă o stare de extaz şi poate înţelege spontan, intuitiv, informaţiile inefabile primite. În cazul
unor fiinţe umane sceptice şi superficiale, Structurile Esoterice Rezonante ale Codificării pot părea a
fi doar nişte banale succesiuni de puncte tradiţionale de presopunctură, care se îmbină în diferite
configuraţii geometrice. Cei care au atins un înalt nivel de realizare spirituală vor înţelege însă
intuitiv imediat valoarea acestor structuri rezonante tainice, care pot trezi în fiinţa lor, prin rezonanţă
cu energii corespondente din Macrocosmos, energii aflate pe o gamă practic nelimitată de frecvenţe
de vibraţie, evident benefice, elevate, care le vor deschide porţile către alte realităţi
multidimensionale, spirituale. Acest proces de receptare şi „aliniere" a vibraţiilor din propriul nostru
câmp aurie de forţă la noile energii superioare din Macrocosmos, prin folosirea Structurilor
Esoterice Rezonante ale Codificării, reprezintă aşa-numita „aliniere axiatonală". Această „aliniere"
este doar una dintre căile sau, altfel spus, folosind terminologia specifică Presopuncturii Esoterice,
„verigile" care duc către Sinele Suprem Divin, ATMAN. Noţiunea de reţea axiatonală este
specifică Presopuncturii Esoterice şi defineşte un câmp energetic geometric, manifestat pe multiple
niveluri subtile, care înconjoară planeta noastră şi care face legătura cu toate celelalte planete şi
sisteme stelare din univers. Există diferite asemenea reţele axiatonale, cu structuri variate, care fac
posibilă rezonanţa cu diferite energii planetare, stelare şi zodiacale.
Pe măsură ce aprofundăm „conexiunea" noastră inefabilă cu Sinele Suprem Divin, ATMAN,
cu Realitatea Divină din noi, lumile subtile elevate asociate nivelurilor superioare de conştiinţă
încep să se deschidă în noi şi în jurul nostru, ajutându-ne să ne aducem aminte care este menirea
noastră pe această planetă, în timpul actualei încarnări. Accesul la lumile subtile superioare ne poate
ajuta enorm să ne dezvoltăm capacitatea de autovindecare şi de autotransfigurare, precum şi
capacitatea de vindecare şi de impulsionare spirituală a altor fiinţe umane.
Deşi energiile subtile caracterizate de frecvenţe elevate, specifice acestei alinieri axiatonale
despre care am menţionat anterior, sunt generate în mod spontan şi firesc prin intermediul activării
Structurilor Esoterice Rezonante ale Codificării, fiecare fiinţă umană reacţionează în mod specific şi
„absoarbe" în mod diferit aceste energii. Totuşi, indiferent de nivelul de conştiinţă pe care ne aflăm,
toate metodele şi operările pe care le vom prezenta au efecte clare de echilibrare şi armonizare a
energiilor aurice. Unul dintre efectele cele mai importante pe care le generează tratamentele
Presopuncturii Esoterice constă în armonizarea fluxului de energie, CH'I. Echilibrarea şi
armonizarea centrilor subtili de forţă, precum şi a fluxului de CH'I care circulă între diferitele zone
ale fiinţei noastre, stimulează sistemul imunitar şi ne ajută enorm la menţinerea unei stări foarte
bune de sănătate, reprezentând totodată premisa esenţială în vederea unei evoluţii spirituale rapide.
Subliniem de asemenea importanţa meditaţiei şi a vizualizării creatoare benefice realizate
deopotrivă atât de cel care operează dinamizările prin presopunctură, cât şi de cel căruia i se
realizează această dinamizare, ca o condiţie fundamentală a obţinerii unor beneficii maxime în urma
activării Structurilor Esoterice Rezonante ale CHAKRA-elor şi a Structurilor Esoterice Rezonante
ale Codificării. Fără o interiorizare adecvată este foarte greu să beneficiezi plenar de efectele
activării acestor structuri subtile esoterice. Adeseori, Structurile Esoterice Rezonante ale Codificării
ajung să trezească ele însele cunoaşterea latentă intuitivă de care avem nevoie pentru a putea înainta
pe calea transformării spirituale. În anumite situaţii, unele structuri esoterice par să se suprapună, cel
puţin parţial, în ceea ce priveşte rezultatele. În aceste cazuri, este indicat să le alegem pe acelea care,
intuitiv, ni se par cele mai potrivite.
„Tratamentele" prin Presopunctură Esoterică contribuie deci foarte mult la elevarea energiilor
fiinţei noastre şi ne ajută astfel să ne ridicăm conştiinţa pe un nivel superior, accelerând astfel
procesele de trezire şi înflorire spirituală. Trezirea spirituală reprezintă „poarta" către aşa-numita
„Vindecare Extinsă", căci ea declanşează în mod tainic armonizarea şi echilibrarea vibraţiilor
noastre aurice pe toate nivelurile fiinţei noastre. În viziunea acestei tradiţii esoterice, înţelegerea
menirii noastre spirituale în actuala încarnare reprezintă începutul „adevăratei vindecări" a tuturor
corpurilor noastre subtile. Prin urmare, iată de ce este important să avem grijă şi să ne purificăm
deopotrivă corpul fizic, corpul emoţional şi corpul mental. Pe măsură ce nivelul nostru de conştiinţă
se elevează, noi ajungem să descoperim intuitiv, cu mult mai multă uşurinţă, limitările proprii. Când
această „poartă" a trezirii spirituale se deschide, începem să înţelegem că, pentru a fi cu adevărat
fericiţi, este imperios necesar să ne „vindecăm" şi pe nivelurile elevate, spirituale. Termenul de
„vindecare" trebuie să fie înţeles aici în accepţiunea sa cea mai completă şi mai profundă, sugerând
deopotrivă vindecarea de magia iluziei dualităţii, de teama alienantă a singurătăţii şi de confuzia
ignoranţei. „Tratamentele" prin Acupunctura şi Presopunctura Esoterică au aşadar ca rezultat
trezirea şi „vindecarea" spirituală completă. Ele ne ajută să ne activăm frecvenţele superioare de
vibraţie şi, în mod corespunzător, curenţii subtili puri şi luminoşi din aură care pun în mişcare
fluxurile de energie, CH'I, necesare pentru crearea acelor corpuri subtile divinizate, KAYA-uri,
despre care vorbeşte tradiţia spirituală tibetană.
Modul în care trebuie să se realizeze Activarea Structurilor Esoterice Rezonante ale
Codificării
Înainte de a realiza energizarea Structurilor Esoterice Rezonante ale Codificării, este foarte
important ca atât presopunctorul, cât şi cel căruia i se aplică aceste procedee să manifeste o stare de
puritate a intenţiei, consacrând Iui Dumnezeu în mod necondiţionat şi total fructele acestei acţiuni.
De asemenea, ei trebuie să conştientizeze semnificaţia profundă a acţiunii pe care o realizează şi să
înţeleagă exact la ce anume să se aştepte din partea acestor sui-generis tratamente spirituale. Dat
fiind nivelul de conştiinţă actual, relativ scăzut, al umanităţii, în cazul celor mai mulţi dintre
„pacienţi" nu trebuie să li se activeze mai mult de o structură Esoterică Rezonantă a Codificării (sau
a Energizării şi Armonizării CHAKRA-elor) într-o singură şedinţă. Doar în cazuri deosebite, sau
atunci când acţionăm asupra unei fiinţe umane cu o mare puritate aurică, pot fi activate două sau
chiar mai multe structuri esoterice rezonante într-o singură zi. În aceste cazuri, efectuăm o şedinţă în
care dinamizăm o structură esoterică, facem apoi o scurtă pauză de cel puţin 15 minute, după care
putem continua cu o altă şedinţă în care dinamizăm o altă structură esoterică. Atragem însă atenţia
ca cel puţin la început să nu fie activate mai mult de trei Structuri Esoterice Rezonante ale
Codificării în decursul a 24 de ore deoarece memoria la nivel celular (în punctele de presopunctură)
şi creierul fizic au nevoie de mai mult timp pentru a putea integra noile energii de frecvenţe elevate,
activate prin Presopunctură Esoterică, meditaţie şi vizualizare creatoare benefică.
Este foarte important ca operatorul să se asigure că cel căruia i se realizează aceste dinamizări
nu a adormit după ce s-a început procedura de presopunctură. În tot acest interval de timp, putem
realiza o meditaţie la unison, folosind tehnica de LAYA YOGA cu PRANAVA AUM, însoţită de o
vizualizare creatoare benefică, dar cel care realizează propriu-zis presopunctura trebuie să se asigure
că „pacientul" său nu adoarme absolut deloc în timpul şedinţei. În cazul tratamentelor de
acupunctură tradiţionale, somnul după introducerea acelor se dovedeşte de multe ori foarte benefic,
căci aceste tratamente vizează mai ales efecte la nivelul trupului şi mai puţin efecte de natură
subtilă. Odihna ajută fluxul de CH'I să curgă mai liber prin meridiane şi prin întregul trup. Însă, în
cazul Presopuncturii Esoterice, este mult mai eficient ca pacientul să „absoarbă" şi să asimileze în
mod conştient energiile de frecvenţe elevate în corpurile sale subtile, prin rezonanţă cu energiile
corespondente din Macrocosmos. Structurile Esoterice Rezonante ale Codificării creează un câmp
elevat de vibraţie care atrage energii extrem de subtile prin punctele de presopunctură, puncte care
acţionează în acest caz precum nişte sui-generis antene. Simultan, energiile suplimentare pot părăsi
corpul eteric prin meridianele de acupunctură, ceea ce ne va oferi accesul la diferitele reţele
axiatonale. Această ciclicitate a fluxului şi a refluxului energetic este de fapt expresia energiei
„inspiraţiei" şi a „expiraţiei" Creaţiei.
În timpul epocii actuale de decădere spirituală, KALI YOGA, majoritatea oamenilor nu au
acces la tainicele energii şi informaţii care rămân codificate în subconştientul lor. Operarea prin
intermediul acestor structuri geometrice rezonante a fost cunoscută, în general, doar de către iniţiaţii
Înţelepciunii Străvechi, care urmăreau, în meditaţii, să atragă prin rezonanţă, în câmpul lor auric,
frecvenţele superioare de vibraţie. În concluzie, Structurile Esoterice Rezonante ale Codificării
reprezintă una dintre modalităţile inefabile care permit accesul prin rezonanţă la informaţiile
transmise de la diferitele surse benefice din Macrocosmos, pe frecvenţe de vibraţie subtile, elevate.
= VA URMA =

An 12 C 38
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
(continuare la cursul nr. 37, An 12)
Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare
Prezentare generală a Structurii Esoterice Rezonante a Infinităţii Coronare

Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare permite declanşarea unui proces de


armonizare a câmpului energetic spiritual necesar pentru trezirea şi dinamizarea lui SAHASRARA.
Această structură esoterică rezonantă este mult mai puternică decât structura
Sishencong a zonei coronare, care a fost prezentată anterior. Ea permite
amplificarea foarte intensă şi stabilizarea energiilor trezite şi dinamizate la
nivelul zonei coronare. Activarea Structurii Esoterice Rezonante a Infinităţii
Coronare ne poate conduce rapid la următoarea etapă evolutivă, aceea a
energizării plenare a lui SAHASRARA, ceea ce ne va conferi o stare de
profundă transfigurare, luciditate spirituală, detaşare de aspectele limitatoare
şi efemere, precum şi aptitudinea de a comunica în mod spontan şi intim cu
Dumnezeu.
Aproape toate Structurile Esoterice Rezonante ale Codificării, atunci când
sunt plenar activate, au capacitatea de a debloca centrii superiori, ajutând
fiinţa umană să se elibereze rapid de dogme, prejudecăţi şi idei limitatoare,
ceea ce poate reprezenta, în unele cazuri, o experienţă cu adevărat
iluminatoare. Totuşi, datorită transformărilor care sunt uneori foarte rapide,
unele dintre procedeele care vor fi expuse în continuare nu trebuie să fie
experimentate de fiinţe umane care, datorită nivelului lor limitat de conştiinţă,
nu sunt încă pregătite pentru receptarea unor energii foarte intense şi elevate.
Aceste precauţii sunt necesare deoarece metodele Presopuncturii Esoterice pot fi aplicate chiar şi
celor care nu practică YOGA. Yoghinii care au ajuns să primească în cadrul şcolii noastre de
YOGA aceste informaţii secrete cu privire la Presopunctura Esoterică le
pot folosi pentru a ajuta şi pentru a impulsiona spiritual şi alte fiinţe umane, chiar dacă acestea nu
practică YOGA. Întotdeauna însă, operatorul (cel care realizează dinamizarea prin presopunctură a
acestor structuri esoterice rezonante) trebuie să fie un yoghin care a primit în cadrul cursului de
YOGA aceste noţiuni iniţiatice. EI nu va dezvălui fiinţei umane căreia îi aplică această metodă
detaliile tehnice de operare ci doar poziţia punctelor de presopunctură în cazul în care aceasta este
dispusă să realizeze o vizualizare creatoare benefică a acestora şi a structurii energetice create.
Cele patru triunghiuri care alcătuiesc Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare
(vezi Fig. 12) formează un fel de reţea energetică ce favorizează receptarea unui mare număr de
informaţii de natură spirituală care provin din lumile angelice, divine. Această tainică revărsare de
graţie divină şi de informaţii din sfera supramentală conduce la ridicarea foarte accelerată a
nivelului de conştiinţă. Nu orice om este însă capabil să susţină în mod adecvat acest excepţional
proces alchimic de spiritualizare a fiinţei. De aceea este necesar ca fiinţele umane care au anumite
afecţiuni cardiace sau care sunt foarte instabile din punct de vedere emoţional, psihic sau mental să
îşi rezolve mai întâi aceste probleme de sănătate printr-o alimentaţie adecvată, prin tratamente cu
plante medicinale dar mai ales prin practici HATHA YOGA specifice care vizează amplificarea
stării de armonie lăuntrică. Abia apoi se va putea trece, în cazul acestor fiinţe umane, la activarea
Structurii Esoterice Rezonante a Infinităţii Coronare.
Prin energizarea celor două triunghiuri inferioare ale acestei structuri (triunghiuri formate din
punctele 4, 5, 6 şi respectiv 5, 6, 7 - vezi Fig. 12) va lua naştere o configuraţie în formă de diamant
(în partea posterioară a capului) care cuprinde o regiune cunoscută sub numele de CHAKRA
Ascensiunii (Fig. 13). Trezirea şi o anumită activare a energiilor CHAKRA-ei Ascensiunii se
produc în mod spontan în timpul oricărei transformări spirituale lăuntrice. Dinamizarea Structurii
Esoterice Rezonante a Infinităţii Coronare determină o amplificare gradată şi
lentă a acestor energii, ceea ce va permite procesarea noilor informaţii şi
revelaţii primite.
CHAKRA Ascensiunii este localizată posterior faţă de SAHASRARA, tot pe
linia mediană verticală a capului şi corespunde unei regiuni numită în
acupunctură Muntele Kun Lun (vezi Fig. 13); această regiune este în legătură
reflexă cu punctul
VC 4 (Fig. 14), care este folosit în Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de
Foc, structură pe care o vom prezenta ulterior; VC 4 este cunoscut sub numele
de Guan Yuan, care poate fi tradus prin „Trecătoarea Originară". El este
totodată punctul de reuniune energetică a patru meridiane: trei meridiane YIN
ale piciorului (Ficat, Rinichi, Splină-Pancreas) şi meridianul Vas de Concepţie.
Muntele Kun Lun la care ne referim aici nu trebuie să fie confundat însă cu
punctul VC 4 şi nici cu punctul V 60 (Fig. 15), care sunt cunoscute şi ele sub acelaşi nume; VC 4
este situat pe meridianul Vas de Concepţie, la 3 TS'UN-i sub ombilic; V 60 este localizat pe
meridianul Vezică urinară, în fosa (adâncitura) dintre maleola externă şi tendonul lui Ahile
(tendonul care fixează muşchii gemeni şi muşchiul solear al gambei de osul călcâiului, evidenţiat la
ridicarea „în vârful degetelor"), puţin deasupra marginii superioare a calcaneului (osul călcâiului).
Când CHAKRA Ascensiunii este plenar activată, ea dinamizează întreaga zonă coronară,
SAHASRARA şi ANTAHKARANA. Este necesar să menţionăm faptul că există o diferenţă clară
între semnificaţia pe care o are termenul ANTAHKARANA în tradiţia yoghină şi cea pe care o are
în Presopunctura Esoterică. Termenul ANTAHKARANA se traduce în limba română prin
„instrument interior". Conform textului oriental tradiţional SAMKHYA KARIKA,
ANTAHKARANA cuprinde BUDDHI (intelectul), AHAMKARA (conştiinţa individuală) şi
MANAS (mentalul subconştient). Adeseori, în textele clasice de YOGA, termenul
ANTAHKARANA este substituit cu termenul echivalent CITTA („minte" sau „conştiinţă"). În
contextul Presopuncturii Esoterice, cuvântul sanscrit ANTAHKARANA este folosit cu sensul de
„organ spiritual interior" sau „instrument spiritual interior" care ne permite să îl percepem în mod
tainic pe Dumnezeu în fiinţa noastră. ANTAHKARANA reprezintă „puntea de legătură" dintre
mintea raţională şi supramental, dintre diferitele structuri elevate ale fiinţei umane (împreună cu
energiile lor specifice) şi Sinele Suprem Divin, ATMAN. Practic, în accepţiunea Presopuncturii
Esoterice, ANTAHKARANA este o structură energetică subtilă a fiinţei umane care începe (în plan
subtil) de la nivelul lui SAHASRARA şi se înalţă deasupra creştetului capului, făcându-ne să fim
„tangenţi cu infinitul", motiv pentru care a fost denumită în mod metaforic „Podul Curcubeului" sau
„Podul de Lumină Spirituală". Acest inefabil câmp de energie spirituală poate să fie amplificat prin
meditaţie şi prin aspiraţie spirituală constantă.
Meditaţia asupra realităţilor spirituale pe care Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii
Coronare le trezeşte în fiinţa umană revelează aspecte fundamentale referitoare atât la operator (cel
care realizează Presopunctura Esoterică), cât şi la fiinţa umană căreia i se aplică această metodă,
oferind astfel accesul direct la o inefabilă cunoaştere interioară superioară. Fără a realiza astfel de
meditaţii este foarte dificil să fie înţeleasă cu adevărat semnificaţia energiilor şi a frecvenţelor
elevate de vibraţie care sunt trezite şi dinamizate prin intermediul acestei structuri esoterice
rezonante. Meditaţia activează în special emisfera cerebrală dreaptă, punându-ne în stare de
rezonanţă cu anumite energii subtile elevate din Macrocosmos, energii care, printr-un sui-generis
fenomen de feed-back pozitiv, vor dinamiza apoi şi mai intens emisfera cerebrală dreaptă şi ne vor
favoriza astfel accesul la natura noastră divină, la Sinele Suprem, ATMAN. Prin unificarea
frecvenţelor superioare de vibraţie corespunzătoare celor două emisfere cerebrale, la care se va
adăuga dinamizarea intensă a lui ANAHATA CHAKRA, se va crea cadrul necesar pentru a putea
înţelege cu adevărat fenomenele spirituale extrem de complexe care se produc prin activarea
Structurii Esoterice Rezonante a Infinităţii Coronare.

Ordinea precisă de stimulare prin presopunctură a punctelor care aparţin Structurii


Esoterice Rezonante a Infinităţii Coronare
În Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare există şapte puncte de presopunctură
care trebuie să fie masate şi energizate într-o anumită succesiune precisă.
Acestea sunt:
1- 4. punctele structurii Sishencong (Coronar 1- Coronar 4)
5. VB 9 (Tian Chong) „Coloana Celestă", punctul de pe partea stângă
6. VB 9 (Tian Chong) „Coloana Celestă", punctul de pe partea dreaptă
7. VG 16 (Feng Fu) „Casa Vânturilor"
Pentru a trezi şi a dinamiza energiile subtile elevate specifice zonei coronare, SAHASRARA,
ne vom folosi de structura Sishencong (Fig. 16), structură pe care am descris-o anterior în cazul
prezentării Structurii Esoterice Rezonante a lui SAHASRARA. Acest cuvânt, Sishencong, este
tradus deseori prin „Strălucirea Spiritului". Acest grup de puncte de
presopunctură este folosit şi în alte structuri esoterice rezonante, punctele fiind
numite întotdeauna Coronar 1 - Coronar 4 (indiferent de structura esoterică în
care ele sunt integrate).
Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare poate fi cel mai
uşor activată dacă fiinţa umană căreia i se aplică această metodă este aşezată
cu faţa în jos, vertebrele gâtului fiind în linie dreaptă, în prelungirea coloanei
vertebrale. Pentru a menţine gâtul perfect drept putem folosi o pernă. Nu se
recomandă activarea acestei structuri esoterice rezonante atunci când capul
persoanei respective este înclinat într-o parte. Dacă aceasta nu doreşte să se
aşeze cu faţa în jos, ea poate să rămână în poziţie şezând, dar trebuie să aibă
coloana vertebrală cât mai dreaptă pentru ca energiile să circule complet liber
prin SUSHUMNA NADI.
Pentru început, localizăm în zona din creştetul capului punctul de
intersecţie dintre meridianul Vas Guvernator şi linia imaginară care uneşte
vârfurile celor două urechi, pornind vertical de la acestea şi urmând apoi
conturul capului (vezi Fig. 17). Această intersecţie ne arată poziţia punctului
VG 20. Acest punct este folosit doar pentru localizarea punctelor Coronar 1 -
Coronar 4.
Primul punct al acestei structuri (Coronar 1) este situat la aproximativ 1
TS'UN anterior faţă de VG 20, pe linia mediană verticală a capului (Fig. 16).
El reprezintă de fapt şi primul punct din structura Sishencong. Cel de-al doilea
punct (Coronar 2) este situat la aproximativ 1 TS'UN lateral faţă de VG 20, în
partea stângă a capului. Punctul Coronar 3 este situat la aproximativ 1 TS'UN
lateral dreapta faţă de VG 20. Cel de-al patrulea punct al configuraţiei
Sishencong, Coronar 4, este situat la aproximativ 1 TS'UN posterior faţă de
VG 20, pe linia mediană verticală a capului. Atunci când dăm ca repere partea stângă sau partea
dreaptă a capului, ne referim întotdeauna la capul fiinţei umane căreia i se aplică această metodă.
Aşadar, primele patru puncte ale acestei structuri sunt chiar cele folosite pentru activarea
Structurii Esoterice Rezonante de trezire şi dinamizare a lui SAHASRARA. Dar punctul VG 20 care
face parte din Structura Esoterică Rezonantă a lui SAHASRARA nu este inclus şi în Structura
Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare. Punctele structurii Sishencong formează două triunghiuri
isoscele care au o bază comună (linia dintre punctele Coronar 2 şi Coronar 3) şi două vârfuri opuse
(Coronar 1 şi Coronar 4). Triunghiul care are drept vârf punctul Coronar 1 şi care este orientat către
zona anterioară a trupului simbolizează în acest caz energia masculină, a Focului. Triunghiul care
are drept vârf punctul Coronar 4 şi care este orientat către zona posterioară a trupului simbolizează
în acest caz energia feminină, a Apei. Cele două triunghiuri se reflectă reciproc; - ele sunt egale,
ceea ce ne indică necesitatea existenţei unui echilibru energetic YIN-YANG la acest nivel.
Punctele 5 şi 6 ele acestei structuri sunt VB 9 bilateral (Tian Chong) (vezi Fig. 18 şi Fig. 19).
Termenul Tian Chong poate fi tradus prin „Coloana Celestă", ceea ce ne sugerează faptul că în urma
dinamizării prin presopunctură a acestor puncte survine o activare a unor energii spirituale foarte
elevate care ne permit accesul la anumite realităţi tainice, celeste, divine şi care îşi au focarul de
rezonanţă în aceste puncte. Punctele VB 9 sunt situate pe meridianul Vezică biliară, la aproximativ
2 TS'UN-i de linia de inserţie a părului şi la 1 TS'UN în spatele lui VB 8, fiind aşadar mai aproape
de partea posterioară a capului decât punctele VB 8. Pentru o localizare foarte exactă cel mai bine
este să palpăm zona şi să realizăm energizarea prin presopunctură exact acolo unde descoperim o
mică adâncitură. Şi în cadrul acestei structuri se recomandă să dinamizăm prin presopunctură mai
întâi punctul VB 9 de pe partea stângă, apoi cel de pe partea dreaptă. Punctele VB 8 sunt situate pe
meridianul Vezică biliară, la aproximativ 1,5 TS'UN-i superior faţă de vârfurile urechilor, dar nu
sunt folosite în această structură decât ca puncte de referinţă pentru localizarea punctelor VB 9.
Dacă unim punctele VB 8 cu o linie imaginară care trece prin punctul VG 20, ea va intersecta cele
două puncte laterale din structura Sishencong: Coronar 2 şi Coronar 3 (vezi Fig. 18).
Cel de-al şaptelea şi ultimul punct al Structurii Esoterice Rezonante a Infinităţii Coronare este
VG 16. Acesta este localizat în partea posterioară a capului, pe meridianul Vas Guvernator, pe
marginea inferioară a protuberanţei occipitale (vezi Fig. 19). VG 16 este
cunoscut sub numele de Feng Fu şi este unul dintre cele treisprezece puncte
ale structurii „Entitatea Subtilă" pe care am prezentat-o anterior. Feng Fu este
tradus de regulă prin „Casa Vânturilor", expresie ce face o referire directă la
energia subtilă a Aerului. În tratatele de acupunctură tradiţională se consideră
că perturbarea energiei subtile a Aerului generează unele simptome precum
rigiditate, hemiplegie (paralizie care afectează o jumătate - stânga sau dreapta
- a corpului şi care se datorează lezării unui segment al căii nervoase motorii),
tremurături şi tulburări respiratorii mai ales în partea superioară a plămânilor.
VG 16 reprezintă şi un punct de energizare cerebrală, fiind şi unul dintre punctele structurii
denumite „Fereastra tainică spre cer". Alte două nume pentru VG 16 sunt Gui Xue, care este tradus
prin „Orificiul Entităţii Subtile", şi Gui Lin, care este tradus prin „Pădurea Entităţii Subtile"
(punctele structurii „Entitatea Subtilă" sunt folosite la ora actuală în presopunctura clasică în special
pentru tratarea unor simptome care apar în cazul unor boli mentale grave precum schizofrenia,
maniile şi depresiile. În Presopunctura Esoterică se consideră că prin dinamizarea structurii
„Entitatea Subtilă" ne putem conecta, prin fenomene de tainică rezonanţă ocultă, la energiile celeste,
pentru a putea comunica telepatic cu entităţi superioare şi fiinţe angelice).
Iniţiaţii în Presopunctura Esoterică susţin că una dintre frecvenţele superioare de vibraţie care
este generată de dinamizarea punctului VG 16 facilitează conexiunea energetică cu centrul subtil
secundar de forţă Alta Major. În Presopunctura Esoterică se consideră că la nivelul capului există
trei centri subtili energetici foarte importanţi: SAHASRARA (care este în legătură, în plan fizic, cu
glanda pineală), AJNA CHAKRA (care este în legătură, în plan fizic, cu glanda pituitară) şi centrul
subtil secundar de forţă Alta Major (în mod obişnuit, centrul subtil secundar de forţă Alta Major nu
este activat decât în cazul fiinţelor umane care au un nivel elevat de conştiinţă). Pentru a putea
progresa în mod sistematic pe calea spirituală, energiile acestor trei centri subtili de forţă
(SAHASRARA, AJNA CHAKRA şi Alta Major) trebuie să fie în mod sinergie „conectate" între
ele. Dinamizarea prin presopunctură a punctului VG 16 în cadrul acestei structuri esoterice
rezonante trezeşte şi dinamizează cu o eficienţă maximă energiile centrului subtil de forţă Alta
Major. Activarea acestui centru subtil secundar de forţă reprezintă o etapă extrem de importantă în
ascensiunea controlată a energiei fundamentale KUNDALINI, etapă care este, din păcate, ignorată
adeseori de cei preocupaţi în mod egotic să atingă un nivel superior de conştiinţă, deşi nu au atins
încă o stare adecvată de puritate lăuntrică.
= VA URMA =

An 12 C 39
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare
(continuare la cursul nr. 38, An 12)

Sinteza noţiunilor cu privire la Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare


Unind ultimele patru puncte ale Structurii Esoterice Rezonante a Infinităţii Coronare (şi
anume cele două puncte VB 9, VG 16 şi punctul posterior din structura Sishencong - Coronar 4) ca
în figura 20 obţinem două triunghiuri. Acest al doilea set de triunghiuri cuprind află în plan subtil
CHAKRA Ascensiunii (vezi Fig. 22). Structura Esoterică Rezonantă a
Infinităţii Coronare trezeşte şi dinamizează în mod simultan energiile
la nivelul lui SAHASRARA şi la nivelul CHAKRA-ei Ascensiunii, în
plus, prin energizarea zonei mărginite de aceste patru puncte sunt
trezite şi dinamizate energiile necesare pentru a activa aspectul
YANG al centrului subtil de forţă AJNA CHAKRA.
Putem considera structura Sishencong, pe de o parte, şi ultimele patru
puncte menţionate, pe de altă parte, ca fiind cele două bucle ale unui
simbol stilizat al infinitului. Ultimele trei puncte (VB 9 stânga, VB 9
dreapta şi VG 16) formează un triunghi „de apă". Aceste trei puncte
fac parte şi din structura „Fereastra tainică spre cer". Atunci când
punctele VB 9 bilateral şi VG 16 sunt dinamizate prin presopunctură,
acest triunghi generează o energizare suplimentară în zona posterioară
a cutiei craniene care activează puteri paranormale şi energii supramentale asociate lui AJNA
CHAKRA, „alimentând" totodată cu energie, CH'I, CHAKRA Ascensiunii.
În urma stimulării prin presopunctură a tuturor celor şapte puncte ale Structurii Esoterice
Rezonante a Infinităţii Coronare se creează patru triunghiuri „de forţă" şi totodată ia naştere o figură
abstractă asemănătoare cifrei opt, care simbolizează, din punct de vedere esoteric, infinitul, şi care
ne sugerează celebrul principiu hermetic: „Tot ceea ce se află jos este precum tot ceea ce se află sus;
şi tot ceea ce se află sus este precum tot ceea ce se află jos; prin această dispunere unitară sunt
înfăptuite TOATE miracolele Unicului (Dumnezeu) şi astfel apar şi subzistă toate lucrurile, forţele
tainice şi fiinţele care există." Dacă vom analiza cifra opt din punct de vedere simbolic vom constata
că ea nu are nici început şi nici sfârşit. Aceasta reprezintă o confirmare grafică a aceluiaşi principiu
enunţat mai sus şi ne sugerează faptul că tot ceea ce există „jos" este o reflectare a manifestărilor
„de sus" şi invers. Potrivit lui Yitian Ni, practicant al Acupuncturii şi Presopuncturii Esoterice,
structurile care au forma cifrei opt sunt cele mai puternice structuri rezonante de activare a energiei,
CH'I.
Partea superioară a Structurii Esoterice Rezonante a Infinităţii Coronare, adică zona din
interiorul configuraţiei Sishencong, este denumită în mod semnificativ „Lumina tainică a Sferei" din
lumile celeste, superioare. Din împărăţia Tatălui Ceresc (Dumnezeu) energia coboară printr-o sui-
generis poartă (Coronar 4) către partea inferioară a acestei structuri care are forma cifrei opt. Partea
inferioară a cifrei opt (în raport cu cea superioară) simbolizează atât aspectele fizice (în raport cu
cele spirituale), pe de o parte, cât şi fiinţa umană (în raport cu Dumnezeu), pe
de altă parte. Prin urmare, sfera inferioară (umană) se deschide către cea
superioară (Divină), care reprezintă Sursa Supremă a tuturor sferelor
individuale. Astfel, partea inferioară a Structurii Esoterice Rezonante a
Infinităţii Coronare primeşte din Macrocosmos o cantitate uriaşă de energie şi
lumină subtilă alb strălucitoare atunci când această structură esoterică
rezonantă este activată (prin realizarea presopuncturii în punctele ei specifice).
După cum am mai menţionat, această parte inferioară a Structurii
Esoterice Rezonante a Infinităţii Coronare (mărginită de punctele Coronar 4,
VB 9 bilateral şi VG 16) conţine şi o regiune care este numită Muntele Kun Lun acesta este localizat
posterior punctului Coronar 4, la joncţiunea suturii sagitale cu cea lambdoidă, fiind superior
protuberanţei occipitale (vezi Fig. 22). Acest punct corespunzător fontanelei posterioare mai este
denumit şi punctul Lambda. Înţelepţii orientali afirmă că Muntele Kun Lun este asociat cu glanda
pineală, glandă endocrină care se află în legătură cu SAHASRARA. Ei susţin, de asemenea, că
Muntele Kun Lun reprezintă zona secretă prin intermediul căreia fiinţa umană „poate recepta (în
urma unor inefabile fenomene de rezonanţă ocultă) anumite energii tainice din Macrocosmos. Prin
unificarea înţeleaptă a acestora cu energia sexuală şi cu Forţa Originară (CH'I-ul originar) se
formează „Corpul Purificat”." Acesta („Corpul Purificat") corespunde în tradiţia budistă lui
NIRMANAKAYA, Corpul Transformării, care mai este denumit şi Corpul Manifestării Tranzitorii
ori Corpul Emanaţiei. El reprezintă corpul fizic al unei fiinţe umane cu un înalt nivel de evoluţie
Spirituală, care a atins starea de eliberare de obligativitatea încarnărilor în planul fizic. Acest corp
fizic, spre deosebire de corpul fizic al unei fiinţe umane obişnuite, a fost supus unui intens proces de
purificare prin transmutare şi sublimare alchimică. Un aspirant spiritual poate intui natura acestui
corp fizic purificat prin raportarea la corpul său fizic aşa cum îl percepe imediat când se trezeşte din
somn sau aşa cum îi apare el prin evocarea momentului naşterii sale (încarnarea sa în planul fizic).
În plus, pentru a putea percepe mult mai bine Corpul Transformării, se recomandă să fie realizată
cât mai des transfigurarea propriei fiinţe prin raportarea la un model divin. În pofida acestor calităţi
excepţionale, NIRMANAKAYA, corpul purificat al unei fiinţe umane care a atins un înalt nivel de
realizare spirituală, este totuşi supus devenirii.
În continuare, vom face câteva precizări legate de energia sexuală privită din perspectiva
Structurilor Esoterice Rezonante ale Codificării. Pentru ca aspirantul spiritual să poată beneficia de
rezultate excepţionale ca urmare a energizării Structurilor Esoterice Rezonante ale Codificării, în
cadrul sistemului iniţiatic al Presopuncturii Esoterice se recomandă ca el să aspire să îşi controleze
foarte bine energia sexuală şi, implicit, dorinţele sexuale inferioare, şi să fie capabil să canalizeze în
sens ascendent, spiritualizam, energia rezultată prin sublimarea acestora, pentru a amplifica astfel
energiile la nivelul CHAKRA-elor superioare.
După ce au fost trezite şi dinamizate prin presopunctură
energiile subtile în toate punctele Structurii Esoterice Rezonante a
Infinităţii Coronare, fiinţa umană căreia i se realizează
energizarea acestei structuri trebuie să urmărească să „aspire"
lumina spirituală a Graţiei Divine prin întreaga zonă care este
determinată de aceste puncte (zonă în forma cifrei opt). În final,
această lumină subtilă divină alb strălucitoare îi va inunda
întreaga zonă a capului, pentru ca ulterior ea să îi cuprindă şi
restul fiinţei.
Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare
trezeşte şi amplifică disponibilitatea de receptare continuă a luminii spirituale a Graţiei lui
Dumnezeu prin zona din creştetul capului, BRAHMARANDHRA. Structura energetică rezonantă
din partea posterioară a cutiei craniene, formată din punctele Coronar 4, VB 9 bilateral şi VG 16,
este folosită şi în alte structuri esoterice rezonante. Ea face parte din aşa-numita „Reţea Perfectă" a
zonelor corporale în care se realizează Presopunctura Esoterică. Vârfurile opuse ale celor două
triunghiuri (cel superior - Coronar 4 şi cel inferior - VG 16) (vezi Fig. 20) reprezintă punctele de
stabilizare (sau, altfel spus, de „ancorare") energetică ale acestei structuri. Liniile orizontale (care
sunt cunoscute sub numele de „platforme") ale acestei structuri sunt numite astfel deoarece ele
reprezintă „baza" energetică pe care sunt amplificate şi în mod creator nuanţate energiile Structurii
Esoterice Rezonante a Infinităţii Coronare. întrucât este vorba despre două „platforme" (formate din
punctele Coronar 2, Coronar 3 şi respectiv VB 9 stânga, VB 9 dreapta) înseamnă că există două
zone în care energiile se acumulează. Punctele de „ancorare" (Coronar 4 şi VG 16) vor stabiliza în
mod specific frecvenţele de vibraţie ale energiilor acestei structuri esoterice rezonante.
O examinare mai aprofundată a Structurii Esoterice Rezonante a Infinităţii Coronare ne arată
existenţa unei analogii semnificative cu Arborele Cabalistic al Vieţii (vezi Fig. 23 şi Fig. 24).
Primul punct care este dinamizat în cadrul acestei structuri, Coronar 1, reprezintă primul
Sefirot, KETHER, a cărui semnificaţie este „Coroana".
Cel de-al doilea punct masat şi energizat, Coronar 2, situat pe partea stângă (feminină, YIN),
reprezintă Sefirotul BINAH, a cărui semnificaţie este „Inteligenţa".
Cel de-al treilea punct masat şi energizat, Coronar 3, situat pe partea dreaptă (masculină,
YANG), reprezintă Sefirotul CHOKMAH, a cărui semnificaţie este „Înţelepciunea".
Cel de-al patrulea punct din Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii SAHASRARA
Coronare (Coronar 4) corespunde Sefirotului TIPHARETH, care reprezintă „Frumuseţea".
Cel de-al cincilea punct de presopunctură, VB 9, situat pe partea stângă, corespunde
Sefirotului HOD şi simbolizează „Empatia".
Al şaselea punct de presopunctură, VB 9, care
este situat în partea dreaptă, în mod simetric faţă de
punctul anterior, corespunde Sefirotului NETZACH; el
simbolizează „Triumful".
În sfârşit, VG 16, ultimul punct din această
structură rezonantă corespunde Sefirotului YESOD care
simbolizează „Temelia".
Aşa cum ştim, PINGALA NADI, care reprezintă
traseul principal prin care circulă energia masculină
(YANG) în sau Arborele Sefirotic sistemul NADI-
urilor, este asociată cu partea dreapta a trupului, în timp
ce IDA NADI, care reprezintă traseul principal prin care
circulă energia feminină (YIN), este asociată cu partea
stângă a trupului. Ordinea stimulării prin presopunctură a
punctelor acestei structuri corespunde succesiunii
Sefiroţilor din Arborele Vieţii.
Când punctele din Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare sunt dinamizate prin
presopunctură în ordinea corectă şi într-o stare de aspiraţie pur spirituală, ele generează şi amplifică
energiile necesare pentru activarea lui SAHASRARA. Se ştie că, în medie, omul nu foloseşte mai
mult de 5-10% din capacitatea sa cerebrală. Evident, oamenii de ştiinţă s-au întrebat ce se petrece cu
celelalte 90 de procente din potenţialul neuronal. Din punct de vedere esoteric, se ştie că există
anumite frecvenţe foarte elevate de vibraţie ale energiei spirituale care pot fi stabilizate la nivelul
glandei pineale în vederea iniţierii şi menţinerii fenomenelor oculte de rezonanţă cu forţe şi atribute
divine, manifestate ca focare arhetipale de energie din Macrocosmos. Dacă frecvenţele de vibraţie
sunt stabilizate corect la acest nivel şi glanda pineală funcţionează în armonie cu cea pituitară,
energia care rezultă va activa „Lotusul cu o Mie de Petale", SAHASRARA, iar acest fenomen
spiritual reprezintă un pas important în vederea atingerii stării de desăvârşire spirituală.
În perioada care urmează, în care se prefigurează zorii noii epoci a umanităţii, SATYA
YUGA, multe fiinţe umane vor ajunge să-şi trezească din starea de potenţialitate şi să-şi activeze
într-o mare măsură energiile mentale caracterizate de frecvenţele elevate de vibraţie
corespunzătoare celor 90 de procente din capacitatea cerebrală care nu sunt folosite în prezent.
Pentru a atinge un nivel superior de conştiinţă şi pentru a avea o capacitate de pătrundere mentală
mult mărită este necesar ca oamenii să-şi activeze mult mai mult emisfera cerebrală dreaptă (aflată
în legătură cu fenomenele intuitive) şi să-şi extindă astfel potenţialul cerebral utilizat. Prin urmare,
acest potenţial mental şi cerebral nu ne-a fost dat, aşa cum cred mulţi oameni de ştiinţă, pentru
expansiunea cunoaşterii „pe orizontală", ci pentru a avea acces la o cunoaştere mult mai profundă,
pur spirituală. Astfel, vor putea înflori şi percepţiile intuitive cu privire la existenţa supremă a lui
Dumnezeu Tatăl.
Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare este extrem de importantă în perioada
actuală a evoluţiei umanităţii tocmai datorită capacităţii ei de a atrage energiile Sursei Divine sau,
altfel spus, ale lui Dumnezeu Tatăl. Înţelepţii au ajuns cu toţii la concluzia că Adevărul Spiritual nu
se modifică niciodată, dar „percepţia noastră intuitivă asupra Adevărului" şi înţelegerea sau, altfel
spus, decodarea acestei percepţii intuitive se modifică odată cu evoluţia noastră şi cu elevarea
nivelului nostru de conştiinţă. În realitate, pe calea spirituală nu există „scurtături" facile, iar
metodele şi tehnicile propriu- zise contează mai puţin decât devoţiunea spirituală, discernământul,
intenţia pură şi tenacitatea. Există numeroase căi care conduc la iluminare şi la integrarea înţeleaptă
a energiilor „vindecării" spirituale, dar nici una dintre ele nu este lipsită de efort. De aceea, este
necesar să folosim întotdeauna acele metode spirituale care ni se potrivesc cel mai bine în momentul
actual de înţelegere şi care se adecvează cel mai bine nivelului propriu de conştiinţă.
Atragerea prin rezonanţă a energiilor subtile divine la nivelul lui SAHASRARA şi la nivelul
CHAKRA-ei Ascensiunii ne poate ajuta foarte mult în vederea activării şi armonizării celorlalte
CHAKRA-e. Aşa cum am mai precizat, centrii subtili de forţă trebuie să fie treziţi şi într-un mod
armonios activaţi înainte ca energia fundamentală KUNDALINI să poată ascensiona fără a întâlni
blocaje pe SUSHUMNA NADI. Chiar dacă Presopunctura Esoterică pare simplă din punct de
vedere operativ şi metodologic, practicanţii acesteia îi avertizează întotdeauna pe neofiţi că nimeni
nu o poate aplica cu succes, fără a depune eforturi spirituale susţinute, dacă nu a atins deja realizări
spirituale excepţionale în vieţile sale anterioare. Dacă doresc să aibă cu adevărat succes, cei care
aplică Presopunctura Esoterică trebuie să realizeze zilnic meditaţii şi vizualizări creatoare benefice,
să practice de asemenea tehnici yoghine de purificare subtilă a aurei şi să realizeze, într-o stare de
completă detaşare, acţiuni consacrate integral lui Dumnezeu care au drept scop ajutorarea şi
impulsionarea spirituală a umanităţii. La fel ca în orice alt domeniu, beneficiile sunt direct
proporţionale cu eforturile pe care le direcţionăm către scopul pe care ni l-am propus.
= VA URMA =
An 12 C 40
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
(continuare la cursul nr. 39, An 12)
Structura Esoterică Rezonantă a Coloanei de Lumină Divină
Prezentare introductivă a Structurii Esoterice Rezonante a Coloanei de Lumină Divină

Structura Esoterică Rezonantă a Coloanei de Lumină Divină este alcătuită din opt puncte de
presopunctură care sunt situate la nivelul capului. Proiecţia acestor puncte într-un plan care trece
prin punctele structurii Sishencong este o figură geometrică alcătuită din două patrulatere
asemănătoare unor romburi, aflate unul în interiorul celuilalt, care
sugerează forma unui diamant (Fig. 25). Rombul interior este alcătuit
din punctele structurii Sishencong. Structura Esoterică Rezonantă a
Coloanei de Lumină Divină reprezintă un sui-generis sistem de emisie-
recepţie a bioenergiei care acţionează profund benefic asupra fiinţei
umane.
Dinamizarea prin presopunctură a acestei structuri generează în mod
tainic în aura fiinţei noastre anumite energii specifice care ne pot pune
la unison, prin rezonanţă, cu diferite focare benefice de energie din
Macrocosmos şi ne oferă accesul, în mod conştient, la lumile subtile
superioare. În cazul yoghinilor avansaţi, acest inefabil câmp subtil
bioenergetic trezeşte clarviziunea spirituală sau cel puţin dinamizează
energiile necesare pentru ca acest fenomen să se poată produce cu
uşurinţă.
Structura Esoterică Rezonantă a Coloanei de Lumină Divină creează,
de asemenea, un sistem suplimentar de apărare a fiinţei noastre
împotriva energiilor dizarmonioase şi perturbatoare.
Dacă unim cele opt puncte ale acestei structuri ca în figura 25, vom
obţine opt triunghiuri. Atunci (când această structură este energizată în mod armonios, fiecare
triunghi energetic generează o veritabilă pavăză sau, altfel spus, un tainic sistem defensiv. Fiecare
dintre cele opt triunghiuri reprezintă, în concepţia Presopuncturii Esoterice, un sui-generis cod
energetic diferit. Am folosit noţiunea de „cod energetic" prin analogie cu aceea de „cod genetic".
Codul energetic reprezintă un sui-generis mecanism prin intermediul căruia sunt receptate, stocate şi
transmise diferite informaţii cu privire la natura energiilor din aura noastră. Aceste coduri energetice
variază de la un individ la altul. De aceea, noua codificare energetică implementată prin
Presopunctura Esoterică va interacţiona cu vechile informaţii existente în fiinţa noastră, creând o
nouă codificare energetică ce va permite receptarea unor inefabile energii divine care vor produce în
fiinţa noastră o veritabilă impulsionare pe calea spirituală.
Recepţionarea informaţiilor tainice prin intermediul Structurii Esoterice Rezonante a
Coloanei de Lumină Divină poate fi asimilată cu o modalitate de cunoaştere intuitivă directă,
activată spontan în fiinţă (informaţiile vor fi deblocate atât de la nivel subconştient, cât şi de la nivel
supraconştient). Informaţiile recepţionate depind însă într-o foarte mare măsură de nivelul de
conştiinţă al fiecărei fiinţe umane, de trezirea şi conştientizarea centrilor subtili de forţă şi a
structurilor subtile. Noile codificări energetice sau, altfel spus, noile transformări lăuntrice generate
prin accesul direct la o anumită formă inefabilă de cunoaştere spirituală, se produc chiar dacă noi nu
ne dăm seama de acest fenomen. Este posibil să nu realizăm imediat că s-au produs anumite
modificări esenţiale la nivelul înţelegerii noastre mentale, dar, când ne vom confrunta cu o situaţie
dificilă de viaţă în care anterior am fi acţionat egotic şi implicat sau cu un test spiritual, aceste
transformări profunde ne vor face să reacţionăm armonios şi divin integrat. Vom putea conştientiza
plenar efectele acestei operări spirituale atunci când nivelul nostru de conştiinţă se va eleva suficient
de mult.
Ordinea precisă de stimulare prin presopunctură a punctelor care aparţin Structurii
Esoterice Rezonante a Coloanei de Lumină Divină
Ordinea precisă de stimulare prin presopunctură a punctelor care aparţin Structurii Esoterice
Rezonante a Coloanei de Lumină Divină este indicată în figura 27. Mai întâi se dinamizează
punctele rombului exterior, în sens YANG, apoi punctele rombului interior, în sens YIN. Aceste 8
puncte sunt, în ordine:
1. Ajna 2 (corespunzător zonei de proiecţie a lui AJNA CHAKRA)
2. VB 8 (Shuaigu) „Coloana 2", punctul de pe partea stângă
3. VG 16 (Feng Fu) „Casa vânturilor"
4. VB 8 (Shuaigu) „Coloana 2", punctul de pe partea dreaptă
5-8. punctele structurii Sishencong în ordinea: Coronar 1, Coronar 3, Coronar 4 şi Coronar 2.
În structura geometrică a rombului mare (cel exterior), energizarea se începe cu masarea
punctului Ajna 2 (focarul precis de proiecţie a lui AJNA CHAKRA) care în Presopunctura Esoterică
este localizat corect ca aflându-se în mijlocul frunţii, pe linia verticală mediană, la aproximativ 1
TS'UN deasupra punctului Yintang (Ajna 3),aflat între cele două sprâncene (vezi Fig. 26). Yintang
(Ajna 3) nu este stimulat prin presopunctură, dar este folosit ca reper pentru localizarea punctului
Ajna 2.
Cel de-al doilea punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este VB 8 (denumit în
contextul acestei structuri esoterice şi „Coloana 2"), punct care este situat pe partea stângă a capului
(vezi Fig. 28). VB 8 este numit în limba chineză Shuaigu şi este localizat pe meridianul Vezică
biliară, la 1,5 TS'UN-i deasupra vârfului urechii. Atunci când încleştăm dinţii vom sesiza cu
uşurinţă punctul VB 8 deasupra urechii.
Cel de-al treilea punct al rombului exterior este VG 16 (Feng Fu) (vezi Fig. 28), care este
localizat pe meridianul Vas Guvernator, pe linia mediană verticală posterioară a capului, în
depresiunea inferioară protuberanţei occipitale. Terapeutic, VG 16 este
folosit în mod tradiţional în presopunctură şi acupunctură pentru tratarea
tulburărilor mentale, a problemelor legate de voce, a durerilor de cap şi de
gât, a tulburărilor de vedere, a ameţelilor, precum şi a altor probleme
asociate cu dezechilibre ale energiei subtile a Aerului. În plus, VG 16 face
parte şi din grupurile de puncte denumite „Fereastra tainică spre cer" şi
„Marea de măduvă". Chiar numele „Fereastra tainică spre cer" (sau
„Fereastra tainică a cerului") ne arată într-un mod foarte clar faptul că
vechii chinezi erau pe deplin conştienţi de semnificaţia şi de valoarea
acestor puncte care permit accesul la informaţiile provenite atât din lumile
celeste subtile, cât şi de la corpurile cereşti.
Cel de-al patrulea punct al rombului exterior este VB 8 situat pe
partea dreaptă a capului. Prin urmare, aceste patru puncte care alcătuiesc
rombul exterior trebuie să fie stimulate într-o ordine corespunzătoare
sensului YANG, sensul invers acelor de ceasornic (vezi Fig. 27).
Rombul interior este format dintr-un grup de patru puncte cunoscut sub
numele de Sishencong (vezi Fig. 29), configuraţie pe care am prezentat-o
anterior. Poziţia corectă a acestor patru puncte se determină în raport cu
focarul VG 20, situat în creştetul capului, pe meridianul Vas Guvernator,
la jumătatea liniei care uneşte vârfurile celor două urechi, linie ce pleacă
vertical de la acestea. Zona mărginită de punctele Sishencong este una
dintre regiunile prin care „pătrund" în fiinţa umană atât energia luminii
spirituale, cât şi informaţiile vehiculate prin intermediul frecvenţelor
subtile, elevate, de vibraţie.
Astfel, cel de-al cincilea punct al Structurii Esoterice Rezonante a
Coloanei de Lumină Divină este punctul din structura Sishencong denumit
Coronar 1, care este situat la aproximativ 1 TS'UN anterior faţă de VG 20,
pe linia mediană verticală a capului.
Al şaselea punct este punctul din structura Sishencong care este denumit Coronar 3, localizat
la aproximativ 1 TS'UN lateral dreapta faţă de VG 20.
Al şaptelea punct este punctul Coronar 4 din structura Sishencong, care se află la aproximativ
1 TS'UN posterior faţă de VG 20
Ultimul punct al Structurii Esoterice Rezonante a Coloanei de Lumină Divină, al optulea, este
punctul din structura Sishencong aflat în partea din stânga a capului (denumit Coronar 2), la
aproximativ 1 TS'UN faţă de VG 20.
Prin urmare, punctele Sishencong trebuie să fie dinamizate prin presopunctură într-o ordine
corespunzătoare sensului YIN, sensul acelor de ceasornic, deci într-o ordine diferită de cea aplicată
în cazul Structurii Esoterice Rezonante a Infinităţii Coronare şi în cazul Structurii Esoterice
Rezonante care induce trezirea, dinamizarea şi armonizarea energiei la nivelul lui SAHASRARA.
Aşa cum am precizat, în rombul exterior, ordinea de stimulare prin presopunctură a punctelor
urmează sensul invers acelor de ceasornic-, sensul YANG, iar în rombul interior această ordine de
stimulare a punctelor urmează sensul acelor de ceasornic, sensul YIN. Se creează astfel două sui-
generis biocâmpuri rotitoare de sens contrar care, prin potenţialele lor polar opuse, dau naştere unui
câmp de forţă extrem de intens. Energia care pătrunde şi care iese din această zonă creează
conexiunea, prin rezonanţă, cu diferite sisteme axiatonale. Reamintim faptul că, în Presopunctura
Esoterică, conceptul de reţea axiatonală defineşte un câmp energetic geometric manifestat pe
multiple niveluri subtile, care înconjoară planeta noastră şi care face legătura cu toate celelalte
planete şi sisteme stelare din univers. Există diferite asemenea reţele axiatonale, cu structuri variate,
care fac posibilă rezonanţa cu diferite energii planetare, stelare şi zodiacale.

Sinteza noţiunilor cu privire la Structura Esoterică Rezonantă a Coloanei de Lumină


Divină
Cele opt triunghiuri ale acestei structuri, privite spaţial, formează o structură dublu piramidală
care, prin vizualizare creatoare benefică (fiind percepută sub forma unei reţele de raze de lumină alb
strălucitoare), va da naştere unui câmp energetic intens având o frecvenţă foarte elevată de vibraţie.
Toate piramidele, indiferent dacă sunt create în mod concret, fizic, sau dacă sunt generate subtil prin
energizări şi mentalizări adecvate, generează câmpuri subtile de forţă de o intensitate excepţională.
Se generează astfel un biocâmp ascendent foarte puternic, care interacţionează într-un mod profund
benefic şi spiritualizant cu câmpul aurie personal. Această structură dublu piramidală, potenţată de
deplasarea energiilor induse în ea, în special de cea în sensul invers acelor de ceasornic (YANG),
generează un câmp ascendent de energie care atrage, la rândul lui, prin rezonanţă, o mare cantitate
de energie benefică YANG din Macrocosmos. Pe de altă parte, fenomenul de atragere în
microcosmosul fiinţei umane a noilor informaţii spirituale este amplificat de rotaţia energiilor în
sensul acelor de ceasornic (YIN) din rombul interior. Cei care sunt foarte receptivi la frecvenţele de
vibraţie subtile, elevate ale planurilor superioare, angelice, având foarte puţine blocaje energetice,
vor percepe noile informaţii esoterice tainic codificate ca şi cum acestea ar pătrunde foarte profund
în intimitatea fiinţei lor pentru a se repercuta apoi organic până la nivel celular. Se produce astfel un
schimb simultan sau succesiv de energii pe frecvenţe de vibraţie purtătoare diferite (asemănător
mişcării cu dublu sens a inspiraţiei şi a expiraţiei).
Structura Esoterică Rezonantă a Coloanei de Lumină Divină preia energii elevate din
Macrocosmos prin fenomene de rezonanţă subtilă şi reactivează energia prin reţelele luminoase de
NADI-uri; acest fenomen are efecte chiar şi la nivelul corpului fizic, deoarece el se află la baza
regenerării celulare şi a bunei funcţionări a glandelor pineală şi pituitară.
Câmpul de forţă generat prin dinamizarea corectă a punctelor de presopunctură ale acestei
structuri creează cu uşurinţă starea de rezonanţă prin intermediul căreia se face conexiunea cu
reţelele axiatonale globale. În plus, energia generată prin presopunctură în această regiune, energie
caracterizată de o frecvenţă foarte înaltă de vibraţie, dă naştere - datorită rezonanţelor elevate care
apar, amplificate prin vizualizare creatoare benefică şi meditaţie - unor noi informaţii codificate la
nivel celular, în corpul fizic al fiinţei umane. Aceste energii subtile noi, caracterizate de frecvenţe
superioare de vibraţie, pătrund la nivel aurie şi apoi chiar în corpul fizic, în celulele sale, şi elimină
din aură şi din memoria celulară energiile vechi, stagnante, degenerative.
În general, pentru a elimina vechile forme-gând negative, rele şi formele aurice limitatoare ale
fricii şi ale emoţiilor inferioare, configuraţii care au fost create inconştient la nivelul corpului astral,
prin ignoranţă şi obişnuinţă, majoritatea oamenilor au nevoie de mai multe şedinţe de Presopunctură
Esoterică.
= VA URMA =

An 12 C 41
PRESOPUNCTURĂ ESOTERICĂ
Sinteza noţiunilor cu privire la Structura Esoterică Rezonantă a Coloanei de Lumină
Divină (continuare la cursul nr. 40, An 12)

O eficienţă sporită din punct de vedere spiritual se poate obţine dinamizând succesiv atât
Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare (care a fost prezentată anterior), cât şi Structura
Esoterică Rezonantă a Coloanei de Lumină Divină. Aceste două structuri energetice spirituale „de
forţă" vor acţiona astfel sinergie în vederea elevării fiinţei noastre. Iniţiaţii în Presopunctură
Esoterică recomandă totuşi ca energizarea prin presopunctură a acestor structuri să se facă în zile
diferite (în două zile consecutiv) pentru a permite absorbirea separată a CH'I-ului specific fiecăreia
dintre ele în aură şi apoi „condensarea" acestor energii până la nivelul memoriei celulare.
Activarea acestor două structuri energetice aflate în legătură cu SAHASRARA amplifică mult
fenomenul de dinamizare a energiilor necesare pentru trezirea şi dinamizarea acelui aşa-numit „Pod
de Lumină Spirituală", ANTAHKARANA. După cum am mai arătat, există o diferenţă clară între
semnificaţia pe care o are termenul ANTAHKARANA în tradiţia yoghină şi cea pe care o are în
Presopunctură Esoterică. În contextul Presopuncturii Esoterice, cuvântul sanscrit
ANTAHKARANA este folosit cu sensul de „organ spiritual interior" sau „instrument spiritual
interior" care ne permite să ÎL percepem în mod tainic pe Dumnezeu în fiinţa noastră.
ANTAHKARANA reprezintă „puntea de legătură" dintre mintea raţională şi supramental, dintre
diferitele structuri elevate ale fiinţei umane (împreună cu energiile lor specifice) şi Sinele Suprem
Divin, ATMAN. Practic, în accepţiunea Presopuncturii Esoterice, ANTAHKARANA este o
structură energetică subtilă a fiinţei umane care începe (în plan subtil) la nivelul lui SAHASRARA
şi se înalţă deasupra creştetului capului, făcându-ne să fim „tangenţi cu infinitul", motiv pentru care
a fost denumită în mod metaforic „Podul Curcubeului" sau „Podul de Lumină Spirituală". Acest
inefabil câmp de energie spirituală poate să fie amplificat prin meditaţie şi prin aspiraţie spirituală
constantă. Pentru accelerarea fenomenului tainic şi complex de dinamizare a „instrumentului
spiritual interior", ANTAHKARANA, este necesar ca, după activarea uneia sau a ambelor structuri
menţionate mai sus (Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare şi Structura Esoterică
Rezonantă a Coloanei de Lumină Divină), să trezim şi să activăm Structura Esoterică Rezonantă a
„Călătoriei Sufletului către Dumnezeu" (care va fi descrisă mai târziu în cadrul cursurilor noastre de
YOGA.

Structura Esoterică Rezonantă a Energiei Adevărului


Prezentare generală a Structurii Esoterice Rezonante a Energiei Adevărului
Structura Esoterică Rezonantă a Energiei Adevărului a fost revelată de către iniţiaţii în arta
Presopuncturii Esoterice în vederea trezirii şi dinamizării anumitor energii benefice specifice
CHAKRA-ei plexului solar, MANIPURA CHAKRA. Ea este formată din cinci puncte de
presopunctură. Masarea acestor puncte, urmând succesiunea adecvată, trezeşte şi dinamizează în
aură anumite energii având frecvenţe elevate de vibraţie, care ne permit să fim sinceri atât cu noi
înşine, cât şi în relaţiile noastre cu ceilalţi. Dinamizarea Structurii Esoterice Rezonante a Energiei
Adevărului nu are drept efect numai dezvoltarea unor aptitudini speciale de exprimare verbală a
adevărului, ci ne ajută să ne privim cu o mai mare obiectivitate şi să înţelegem care este motivul real
pentru care ne-am încarnat în această existenţă.

Revelaţii cu privire la semnificaţia ocultă a „Inelului dincolo de care în aparenţă nu se


poate trece"
„Inelul dincolo de care în aparenţă nu se poate trece" este un concept care apare în
învăţăturile esoterice orientale şi care susţine că există o limită precis definită şi aparent inexorabilă,
specifică fiecărui nivel de conştiinţă. Trecerea de la un nivel de conştiinţă la altul se realizează
întotdeauna printr-un salt cuantic ce depăşeşte un hiatus. În cazul Presopuncturii Esoterice, „Inelele
dincolo de care în aparenţă nu se poate trece" se referă la „hotarele" dintre diferitele niveluri de
vibraţie ale fiinţei umane (aici fiind incluse toate spectrele de frecvenţe de vibraţie specifice
centrilor subtili de forţă şi corpurilor subtile).
Descoperirea adevărului legat de existenţa noastră, privită în ansamblul ei, implică totdeauna
să realizăm în prealabil o introspecţie şi o confruntare cu ceea ce, în anumite şcoli iniţiatice, se
numeşte „umbra" sau, altfel spus, latura întunecată a personalităţii noastre pe care cel mai adesea,
atunci când ne aflăm pe o cale spirituală, preferăm - din comoditate - să o ignorăm, considerând că
această „zgură" va fi eliminată în mod automat pe parcursul evoluţiei noastre spirituale. În cazul
fiinţei umane obişnuite, latura întunecată a personalităţii („umbra") se referă în special la acea
energie generatoare de conflicte şi dizarmonii pe care egoul o proiectează asupra lumii exterioare. În
realitate, la toţi cei care nu au atins încă realizarea spirituală supremă (desăvârşirea spirituală) există
o latură întunecată a personalităţii, care este o consecinţă a limitărilor şi a ignoranţei întreţinute
existenţe de-a rândul. Deşi nu oricine este dispus să. recunoască şi să accepte această latură
neplăcută a propriei personalităţi, în realitate ea este prezentă, într-un fel sau altul, la toţi cei care nu
au atins încă starea de eliberare spirituală supremă. Numele dat „umbrei" diferă de la o filosofie la
alta, de la o religie la alta.
Există, de asemenea, diferite grade de adâncime ale abisului specific acestei părţi „întunecate"
a personalităţii noastre. Pentru a ne putea valorifica la maxim potenţialul nostru spiritual, va trebui
să recunoaştem cu obiectivitate aspectele limitatoare generate de „umbra" noastră, aspecte specifice
fiecărui nivel de conştiinţă în parte, şi apoi să urmărim să le alchimizăm cu înţelepciune (exact aşa
cum se realizează în cadrul tradiţiei spirituale tibetane KALACHAKRA) transformându-le în
aspecte divine polar opuse. Prin amplificarea discernământului spiritual, fiecare fiinţă umană trebuie
să decidă ea însăşi ce aspect limitator al „umbrei" sale trebuie să fie clarificat şi transcens în primul
rând, după care trebuie să stabilească ce are de făcut în mod concret pentru a realiza aceasta. În
anumite şcoli spirituale străvechi din Orient se considera că abia după rezolvarea completă a
problemei respective (de exemplu: egoismul, gelozia, orgoliul) fiinţa umană poate înainta cu
adevărat pe calea spirituală.
Avansând pe calea spirituală, va trebui să pătrundem apoi din ce în ce mai adânc în „umbra"
noastră pentru a scoate la iveală şi a conştientiza tendinţele inferioare ascunse, care încă ne mai
înlănţuie şi a căror existenţă poate că nici măcar nu o bănuiam la început. În final, prin intermediul
proceselor de purificare, sublimare şi transfigurare, noi trebuie să ajungem să alchimizăm în
întregime fiinţa noastră lăuntrică, înnobilând-o cu strălucirea inefabilă a Sinelui Suprem Divin.
Deoarece unii dintre cei care se află pe o cale spirituală nu se confruntă decât rareori cu
„umbra" lor, ajung să fie convinşi - în mod greşit - că acea parte obscură a personalităţii lor a
dispărut cu desăvârşire. Totuşi, în esoterismul străvechi se afirmă că, chiar dacă practicăm HATHA
YOGA, medităm, consumăm numai alimente naturale, aplicăm diferite metode naturiste de
vindecare, ajungem, mai devreme sau mai târziu, la un „Inel dincolo de care în aparenţă nu se poate
trece". Acesta este în realitate un câmp de forţă care nu ne permite să mai înaintăm pe calea
spirituală până când nu ne rezolvăm problemele ascunse ce corespund nivelului de conştiinţă pe care
ne aflăm atunci. Fiecare etapă a evoluţiei noastre spirituale sau, altfel spus, fiecare nivel de
conştiinţă este delimitat de un astfel de „Inel dincolo de care în aparenţă nu se poate trece", de o sui-
generis barieră pe calea noastră spirituală. Cei mai mulţi oameni nu sunt conştienţi de acest câmp
energetic limitator, iar alţii preferă să-1 ignore, crezând că astfel îl pot evita. Până când nu ne vom
rezolva însă problemele într-o manieră sinceră, pozitivă, noi nu vom putea depăşi acest impas
(descris ca un „inel" care ne constrânge) pentru a trece pe alte niveluri lăuntrice mai profunde, adică
într-o nouă etapă a evoluţiei noastre.
Evident, este necesar să urmărim ca toate conflictele din viaţa noastră de zi cu zi să fie
rezolvate cu înţelepciune şi din acest motiv este util să învăţăm să ne conştientizăm şi apoi să ne
controlăm cât mai bine impulsurile şi dorinţele inferioare ale egoului nostru, căci ele reprezintă
cauza subtilă a tuturor tensiunilor şi suferinţelor vieţii noastre. Astfel, ne vom putea confrunta, cu
obiectivitate şi detaşare, cu cele mai obscure şi mai limitatoare aspecte ale fiinţei noastre, aspecte
care se află încă bine ascunse în străfundurile „umbrei" noastre. Este nevoie însă de timp pentru ca
procesul purificator să se poată realiza pe deplin.
În unele şcoli spirituale străvechi ale Orientului se consideră că partea întunecată a
personalităţii noastre trebuie să fie controlată şi sublimată alchimic prin forţa discernământului
spiritual. În această direcţie, marele iniţiat tibetan Djwhal Khul afirma următoarele: „Din cele mai
vechi straturi ale memoriei noastre, dintr-un trecut adânc înrădăcinat... iese la suprafaţă - din
vieţile şi din experienţele noastre anterioare - rezultanta tuturor tendinţelor instinctuale, a tuturor
atitudinilor mentale greşite pe care le-am moştenit. Privite într-un tot unitar, acestea poartă numele
de 'Umbră'. 'Umbra' nu este altceva decât suma tuturor trăsăturilor negative, rele, ale
personalităţii care mai sunt încă prezente în fiinţă şi care trebuie să fie alchimizate înainte de a se
atinge desăvârşirea spirituală. Fiecare nouă încarnare aduce cu sine anumite progrese lăuntrice,
dar în cazul fiinţei umane obişnuite rămân încă foarte multe reziduuri care nu au fost conştientizate
şi eliminate..."
De-a lungul evoluţiei noastre spirituale, ajungem să ne dăm seama intuitiv când am trecut cu
bine de toate testele ce caracterizează nivelul de conştiinţă pe care ne aflăm la un moment dat.
Indiferent cine considerăm noi că suntem şi ce credem că am realizat, nu ni se va permite să trecem
pe un nivel superior de conştiinţă şi să depăşim astfel „Inelul dincolo de care în aparenţă nu se poate
trece" (care corespunde nivelului nostru actual de conştiinţă) înainte de a rezolva toate problemele
cu care încă ne mai confruntăm pe nivelul pe care ne aflăm. Aceasta este o Lege Esoterică
Universală inexorabilă şi din acest motiv toţi cei care aspiră în mod sincer să evolueze din punct de
vedere spiritual şi să-şi transceandă nivelul obişnuit de conştiinţă sunt nevoiţi să se confrunte cu
„Inelul dincolo de care în aparenţă nu se poate trece". Prin urmare, în procesul evoluţiei spirituale,
noi ne vom confrunta, fără nici o excepţie, cu „Umbra" care se manifestă specific pe fiecare nivel al
conştiinţei noastre. Abia după ce vom trece testul final de pe fiecare nivel sau, cu alte cuvinte, după
ce trecem peste hiatus, vom avea acces la următorul nivel. Pe de altă parte, nu noi suntem
judecătorii care hotărăsc dacă şi când putem trece dincolo de acest „Inel", dar reuşita depinde
aproape în totalitate de eforturile noastre direcţionate cu înţelepciune. După ce acest pas a fost făcut,
ne vom simţi mult mai liberi interior şi mai aproape de Sinele nostru Suprem Divin, ATMAN, acea
„scânteie din Dumnezeu Tatăl" prezentă în fiecare fiinţă umană; de aceea putem spune că astfel,
prin Graţia Sa aducătoare de împlinire şi extaz, Dumnezeu ne transmite
într-un mod inefabil că am trecut cu adevărat testul şi că ne aflăm într-o
nouă etapă a evoluţiei noastre spirituale.
Confruntarea cu „Inelul dincolo de care în aparenţă nu se poate
trece" poate fi considerată un moment de autoobiectivare lucidă şi detaşată a
tuturor acţiunilor, dar şi a ezitărilor (deci a inacţiunilor), a sentimentelor,
intenţiilor şi gândurilor noastre. Activarea Structurii Esoterice Rezonante a
Energiei Adevărului declanşează în fiinţa noastră o sui-generis „Frecvenţă de
vibraţie a Adevărului" care se regăseşte, sub forma armonicilor sale, la
nivelul fiecăruia dintre corpurile subtile ale fiinţei noastre. Această energie indusă tainic în diferitele
structuri ale fiinţei noastre ne conferă forţa spirituală necesară pentru a putea să privim cu
obiectivitate şi detaşare problemele cu care ne confruntăm. Treptat, vom constata că se amplifică
receptivitatea noastră faţă de unele realităţi subtile mult mai elevate, ceea ce va avea drept
consecinţă o rafinare spontană a stării de bun simţ şi a discernământului spiritual. Astfel, anumite
aspecte mai puţin pure, considerate anterior acceptabile (atunci când ne aflam pe un nivel inferior de
conştiinţă), nu vor mai fi considerate la fel şi pe noul nivel mai elevat. Chiar dacă, în evoluţia sa
spirituală, o fiinţă umană nu a ajuns încă, în această existenţă, la un astfel de „Inel dincolo de care în
aparenţă nu se poate trece", Structura Esoterică Rezonantă a Energiei Adevărului va trezi şi va
dinamiza totuşi CH'I-ul necesar pentru a se realiza o armonizare a energiilor, în special a acelora de
la nivelul plexului solar. Structura Esoterică Rezonantă a Energiei Adevărului nu reprezintă
nicidecum un element magic al realizării de sine, ci este de fapt un instrument foarte precis care ne
poate ajuta imens în evoluţia noastră spirituală.
Ordinea precisă de stimulare prin presopunctură a punctelor care aparţin Structurii
Esoterice Rezonante a Energiei Adevărului
1. F 14 (Qi Men) „Poarta Ciclului", punctul care este situat pe partea stângă
2. F 14 (Qi Men) „Poarta Ciclului", punctul care este situat pe partea dreaptă
3. VC 15 (Jiu Wei) „Coada Turturelei"
4. VC 8 ½ „Punctul Descoperirii"
5. VC 10 (Xia Wan) „Ventilatorul Inferior"
Primul punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură în cadrul acestei structuri
esoterice rezonante este F 14 (Fig. 30), localizat în partea stângă a trunchiului, pe partea anterioară a
cutiei toracice; mai exact, punctul F 14 se află pe meridianul Ficat, sub mamelon, în linie dreaptă,
vertical, în cel de-al şaselea spaţiu intercostal (între coastele 6 şi 7).
Al doilea punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este F 14 situat pe partea
dreaptă a trunchiului. Cele două puncte F 14 sunt numite în limba chineză Qi Men, ceea ce se
traduce prin „Poarta Ciclului". F 14 este ultimul punct de pe meridianul Ficat, fiind chiar punctul de
alarmă al meridianului Ficat. Punctele de alarmă (sau punctele Mu) sunt acele puncte de
acupunctură şi presopunctură care indică cel mai bine eventualele dezechilibre existente în sistemul
bioenergetic asociat unui anumit organ (ele pun în evidenţă aceste dezechilibre atunci când sunt
dureroase la pipăit). Punctele Mu sunt localizate în partea anterioară a cutiei toracice. Fiecare dintre
cele 12 meridiane principale de acupunctură are un punct de alarmă. În cazul de faţă, dacă punctul F
14 este dureros la atingere, aceasta indică un dezechilibru energetic la nivelul meridianului Ficat.
Cel de-al treilea punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este VC 15; el este
situat pe meridianul Vas de Concepţie, la 7 TS'UN-i deasupra ombilicului, la vârful apendicelui
xifoid; apendicele xifoid = partea inferioară a sternului; VC 15 este considerat o sui-generis
CHAKRA secundară subordonată lui ANAHATA CHAKRA. Denumirea chineză uzuală pentru VC
15 este Jiu Wei, nume tradus prin „Coada Turturelei", datorită
formei sternului care este-asemănătoare cu coada unei turturele.
Se consideră că regiunea sternului reprezintă „sălaşul" CH'I-ului
(al energiilor) Entităţilor Celeste, dar şi al energiilor CHAKRA-ei
Inimii (ANAHATA CHAKRA).
Primele trei puncte ale acestei structuri alcătuiesc un triunghi „de
foc" (orientat cu vârful în sus).
Cel de-al patrulea punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este localizat pe
meridianul Vas de Concepţie, pe linia mediană verticală anterioară a trunchiului, la aproximativ 0,5
TS'UN-i deasupra ombilicului (VC 8). În Presopunctură Esoterică, acest punct este numit „Punctul
Descoperirii" sau VC 8 ½ („VC 8 şi jumătate"). Denumirea de „VC 8 ½ a fost aleasă în mod
convenţional deoarece punctul este situat la jumătatea distanţei dintre VC 8 (ombilicul) şi VC 9,
localizat la 1 TS'UN deasupra ombilicului.
Ultimul punct al acestei structuri este VC 10 (Xia Wan), localizat pe meridianul Vas de
Concepţie, la 2 TS'UN-i deasupra ombilicului. Xia Wan se traduce prin „Ventilatorul Inferior",
numele său fiind o referire la energiile stomacului. VC 10 este punct de reuniune energetică între
meridianele Vas de Concepţie şi Splină- Pancreas. El reprezintă locul de conexiune cu energiile
subtile ale Splinei care corespund corpului eteric. = VA URMA =

An 12 C 42
PRESOPUNCTURĂ ESOTERICĂ
(continuare la cursul nr. 41, An 12)
Sinteza noţiunilor cu privire la Structura Esoterică Rezonantă a Energiei Adevărului

Atunci când cele cinci puncte ale Structurii Esoterice Rezonante a Energiei Adevărului sunt
dinamizate prin presopunctură în ordinea indicată anterior, în fiinţa noastră sunt trezite şi
amplificate energiile care sunt necesare pentru a putea descifra multe dintre tainele profunde ale
vieţii noastre şi pentru a afla care este menirea noastră în actuala încarnare. Această introspecţie este
necesară pentru a accepta cu detaşare şi fără a ne crea inutile complexe de vinovăţie tot ceea ce ni s-
a petrecut în trecut şi totodată pentru a înţelege că fiecare incident din viaţa noastră, chiar dacă ne-a
apărut ca fiind penibil sau dureros, a fost totuşi necesar pentru ca noi să ajungem la actualul nivel de
maturitate spirituală. Astfel, ne vom da seama că şi incidentele pe care le consideram dureroase,
negative, şi pe care le-am respins multă vreme sunt totuşi necesare pentru a reuşi să explorăm un
spectru cât mai larg al vieţii (atât exterioare, cât şi lăuntrice) şi pentru a învăţa din toate experienţele
noastre. După dinamizarea prin presopunctură a tuturor acestor puncte, urmată de o vizualizare
creatoare benefică a întregii structuri esoterice rezonante, adevărurile interioare cele mai intime vor
începe „să iasă la suprafaţă". Iniţiaţii în Presopunctură Esoterică insistă asupra faptului că cel care
abordează această metodă inedită de catharsis trebuie să urmărească să intre în contact cu „umbra"
sa (sau, altfel spus, cu acea parte întunecată a personalităţii sale), dar aspirând de această dată să
privească cu înţelepciune şi dintr-o perspectivă mult mai creatoare şi mai detaşată incidentele
neplăcute din viaţa sa.
Zona delimitată de punctele acestei structuri este cea la nivelul căreia mulţi oameni afirmă că
simt „senzaţii lăuntrice profunde" care ajung uneori să aibă ecouri chiar la nivel organic; acestea nu
reprezintă nimic altceva decât reacţii în urma comunicărilor subtile empatice cu alte fiinţe umane
sau în urma confruntării cu anumite situaţii de viaţă. De multe ori noi avem asemenea senzaţii
lăuntrice care ne conduc în mod indubitabil spre un inefabil sentiment intuitiv al adevărului, deşi nu
ne putem explica într-un mod raţional cum am ajuns la aceste concluzii. Tot ceea ce putem spune
este că avem o „senzaţie anume" în legătură cu o anumită persoană sau cu o situaţie dată. Această
„senzaţie anume" reprezintă în realitate o „senzaţie empatică intuitivă" care provine, în general, din
sfera de influenţă a plexului solar, fiind asociată cu energiile de tip emoţional şi intuitiv. Activarea
Structurii Esoterice Rezonante a Energiei Adevărului şi concentrarea mentală asupra zonei
delimitate în mod precis de cele cinci puncte care o compun permit trezirea şi dinamizarea
energiilor aurice (necesare pentru revelarea sau pentru reamintirea adevărurilor interioare profunde
ale existenţei noastre şi reprezintă una dintre căile prin care ne putem „conecta", prin tainice
fenomene de rezonanţă ocultă, la sfera puterilor noastre latente superioare.
Pe de altă parte, trebuie să menţionăm faptul că nu oricine va putea dobândi în mod automat
şi imediat capacităţi intuitive şi empatice nelimitate doar dacă i se aplică această metodă de
energizare. Dar, s-a constatat chiar şi din punct de vedere ştiinţific că există puteri latente în noi şi
că acestea sunt controlate de emisfera cerebrală dreaptă. Cei mai mulţi dintre oameni „au uitat" însă
cum se pot „conecta" în mod conştient la această tainică sferă energetică intuitivă a câmpului lor
aurie subtil. Structura Esoterică Rezonantă a Energiei Adevărului trezeşte şi dinamizează exact
energiile subtile asociate frecvenţelor de vibraţie ale „barometrului" nostru interior, care ne
reaminteşte că cel mai eficient remediu împotriva stării de ignoranţă şi limitare îl reprezintă ajutorul
pe care îl acordăm cu iubire şi înţelepciune celorlalţi, consacrând lui Dumnezeu fructele acţiunilor
noastre.
Chiar şi atunci când dinamizăm Structura Esoterică Rezonantă a Energiei Adevărului în cazul
unei fiinţe umane care nu practică YOGA se pot constata efecte pozitive excepţionale. Astfel, s-a
constatat că această structură este în mod deosebit benefică în cazul celor care par mai opaci, mai
„greoi la minte" şi care nu reuşesc să-şi înţeleagă prea bine, datorită unei stări de superficialitate şi
ignoranţă, lecţiile de viaţă prin care trec. Ei se confruntă mereu şi mereu cu aproape aceleaşi situaţii,
repetând parcă la infinit aceleaşi greşeli. Un exemplu comun din această categorie îl reprezintă cei
care, datorită propriilor şabloane mentale şi emoţionale, se simt atraşi în mod repetat de fiinţe
umane de sex opus care au toate aproximativ aceleaşi tendinţe negative şi acelaşi tip de probleme
existenţiale. Ei se apropie şi apoi se îndrăgostesc de o astfel de fiinţă umană dar, din cauza
imaturităţii spirituale şi a incompatibilităţilor, ajung destul de repede la o despărţire dureroasă. Sunt
părăsiţi din nou şi din nou, şi rămân „cu inimile zdrobite" din cauza faptului că refuză să îşi
conştientizeze propriile probleme şi să îşi înveţe astfel lecţia. Ei nu îşi dau seama că, pentru a ieşi
din acest lanţ al suferinţei aparent fără de sfârşit, trebuie să realizeze o introspecţie în care să se
confrunte cu „umbra" lor sau, altfel spus, cu acea parte obscură a personalităţii lor. Prin urmare, este
foarte greu să ne rezolvăm problemele şi să ne continuăm drumul evolutiv, ascendent, dacă nu
suntem în primul rând sinceri cu noi înşine.
Dinamizarea Structurii Esoterice Rezonante a Energiei Adevărului declanşează vibraţiile
aurice elevate care sunt necesare pentru a putea fi eliminate gradat tendinţele psihice inferioare ale
amăgirii, ale neîncrederii şi ale irascibilităţii. În anumite cazuri, discuţiile în contradictoriu şi chiar
şi certurile pot fi creatoare, ajutându-ne să ne obiectivăm şi să ne depăşim tiparele mentale, dar, din
păcate, de cele mai multe ori ele generează tensiuni, minciuni, mânie, lipsa armoniei şi a înţelegerii
reciproce profunde. Toate acestea sunt energii subtile cu efecte constrictive, care nu sunt absolut
deloc compatibile cu deschiderea reală a sufletului şi cu elevarea conştiinţei.
La ora actuală, se vehiculează destul de mult în mediile aşa-zis esoterice din Occident (ca, de
exemplu, în mişcarea New Age) o concepţie comună, exprimată prin afirmaţia: „Toată lumea ne
îndrumă greşit!" Această idee aberantă, răspândită cu abilitate de către francmasonerie, conduce
imediat la concluzia că pe calea spirituală nu avem nevoie de un maestru spiritual, pentru că acesta -
după cum sugerează în mod insidios francmasonii - ar putea să ne deruteze şi să ne limiteze liberul
arbitru şi creativitatea. În realitate, într-o astfel de viziune, tot ceea ce ne poate deruta sau perturba
nu reprezintă decât reflectarea unor probleme interioare. Chiar şi atunci când este vorba despre un
prieten, dacă acesta „ne îndrumă greşit", provocându-ne în final o senzaţie de iritare sau de
respingere, este evident că avem o „zonă" vulnerabilă asupra căreia ar trebui să reflectăm. De
exemplu, în acest caz concret, ar fi necesar să analizăm cu detaşare energiile specifice acestei stări
de iritare, precum şi contextul în care ele apar, urmărind să înţelegem cu luciditate de ce există
această agitaţie şi ce anume din noi înşine se tulbură în prezenţa unor elemente exterioare aşa-zis
perturbatoare. Aproape întotdeauna adevărata problemă nu provine din exterior, ci din interiorul
nostru.
Uneori, problemele din viaţa unor fiinţe umane devin atât de acute, încât acestea au chiar
tendinţa de a ceda psihic. De cele mai multe ori, când situaţia devine prea tensionantă şi aparent
insuportabilă, fiinţa umană în cauză este copleşită de o mare suferinţă şi din această cauză nu mai
poate accepta adevărul cu privire la ea însăşi şi la conjunctura reală în care se află. Atunci ea începe
să inventeze în mod intenţionat, uneori cu multă seninătate, mici neadevăruri sau evenimente
fantasmagorice şi absurde. Ea crede cu naivitate că în acest fel face mai uşor de suportat situaţia în
care se află. Mai devreme sau mai târziu, aceste mici neadevăruri sau aşa-zise „minciuni
nevinovate" pe care tindem să le acceptăm cu o aparentă nevinovăţie degenerează însă până la urmă
în alte tensiuni interioare care vor conduce la noi dezechilibre lăuntrice şi la acumularea unor
energii de frecvenţe de vibraţie inferioare în câmpul nostru aurie. La rândul lor, acestea vor atrage în
aura noastră, prin fenomene oculte de rezonanţă, noi energii având aceleaşi vibraţii distructive.
Astfel se explică valabilitatea în cazul unora (a celor care se complac în menţinerea rezonanţelor
rele, inferioare) a faimoasei legi a lui Murphy care afirmă, cu o mare doză de pesimism şi ironie
cinică, faptul că „lucrurile vor merge pe zi ce trece mai prost". Cei care atrag aproape întotdeauna
energii rele, distructive în aura lor ajung în mod inevitabil, mai devreme sau mai târziu, să joace
preponderent în viaţă rolul victimei.
Există însă şi destule situaţii în care necazurile sau problemele, dacă sunt privite cu
înţelepciune, pot deveni adevărate ajutoare neaşteptate. Tensiunile din viaţa noastră ne ajută să
învăţăm uneori lecţii de o importanţă capitală, care ne vor fi extrem de utile mai târziu. Altfel spus,
în anumite cazuri, dintr-o împrejurare care iniţial pare a fi nefavorabilă se poate naşte ulterior o
situaţie extrem de frumoasă sau o conjunctură binefăcătoare, cu valenţe spirituale. Aşa cum ştim,
perlele se nasc dintr-o anumită specie de scoici. O particulă de nisip pătrunde în scoică şi devine aici
„iritantă", ceea ce sileşte scoica să secrete o substanţă pentru a elimina senzaţia neplăcută şi pentru a
neutraliza „intrusul". Astfel ia naştere perla. Frumuseţea se naşte în acest caz din energia sublimată
a durerii, aşa cum se recomandă să se procedeze şi în cazul operării cu Marea Putere Cosmică
DHUMAVATI. Viaţa este aproape întotdeauna un amestec de lumini şi umbre. În cazul scoicii, cu
cât senzaţia de „iritare" durează mai mult, cu atât mai mare şi mai frumoasă va fi perla care va lua
naştere. Uneori, cele mai utile lecţii de viaţă şi cele mai mari beneficii sunt obţinute din acele situaţii
care ne-au tensionat sau care ne-au solicitat lăuntric cel mai mult.
Energia tainică a Adevărului are o frecvenţă de vibraţie înaltă şi de aceea nu poate atrage
niciodată energii inferioare în câmpul nostru aurie. De asemenea, nici o energie inferioară nu mai
poate rămâne mult timp în incidenţa acestui câmp energetic transformator al Adevărului. Prin
urmare, energiile tainice ale Adevărului şi ale sincerităţii sunt energii divine care generează de cele
mai multe ori în fiinţa noastră stări de expansiune a conştiinţei. Expansiunea conştiinţei măreşte
frecvenţa de vibraţie aurică, fenomen care ne determină să devenim mult mai responsabili pentru
gândurile, intenţiile şi acţiunile noastre. La rândul ei, această responsabilitate amplificată şi profund
asumată implică şi conduce totodată la o mai bună înţelegere şi cunoaştere de sine, şi la aspiraţia de
a ne iubi aşa cum suntem în realitatea noastră divină, de a ne autotransfigura, generând în mod firesc
şi nevoia de a împărtăşi şi celorlalţi din preaplinul sufletului nostru, ajutându-i astfel şi pe ei să
devină fericiţi. Expansiunea conştiinţei este deci un fenomen complex care include recunoaşterea,
conştientizarea şi sublimarea „umbrei" (a tuturor aspectelor inferioare ale personalităţii noastre).
Dinamizarea Structurii Esoterice Rezonante a Energiei Adevărului declanşează un proces de
expansiune a conştiinţei noastre care ne ajută să înţelegem spontan de ce, de exemplu, ne
deranjează, aparent fără motiv, o anumită fiinţă umană sau o anumită situaţie; vom putea da atunci
la o parte, în mod conştient, vălurile ignoranţei şi vom rezolva apoi cu luciditate şi discernământ
problemele şi conflictele cu care ne confruntăm şi care au de fapt aproape întotdeauna şi un substrat
(o cauză) înlăuntrul fiinţei noastre.
După trezirea şi activarea în aura noastră a energiei subtile extrem de rafinate şi pure a
Adevărului, noi nu vom mai putea să gândim negativ sau să facem lucruri care sunt dăunătoare şi
aducătoare de suferinţă pentru fiinţa noastră, pentru cei din jur sau pentru mediul înconjurător. De
exemplu, dacă serviciul pe care îl avem intră în această categorie a acţiunilor şi situaţiilor
perturbatoare pentru noi sau pentru ceilalţi, vom simţi în mod spontan nevoia să ne găsim un alt loc
de muncă în care să nu mai fim nevoiţi să facem compromisuri sau să acţionăm într-un mod
meschin. După ce în aura noastră se va amplifica energia Adevărului, nu ni se va mai părea
„potrivit" să lucrăm într-un domeniu care contribuie, direct sau indirect, la degradarea, în orice
formă ar fi aceasta, a vreunei fiinţe umane, a societăţii sau a planetei. Vibraţiile câmpului nostru
subtil de forţă, care este impregnat de energia subtilă spiritualizantă a Adevărului, nu ne vor mai
permite să ignorăm cu inconştienţă şi indolenţă minciunile şi frecvenţele de vibraţie inferioare, rele,
numai pentru a primi nişte bani. Sinceritatea totală faţă de noi înşine, exprimată pe toate nivelurile
fiinţei noastre, reprezintă totodată expresia unei expansiuni a conştiinţei în lumile subtile superioare
pline de armonie. Reuşind această minunată integrare divină, noi vom realiza paşi importanţi în
direcţia revelării propriei noastre meniri spirituale şi a ducerii ei la bun sfârşit, respectând astfel pe
deplin Voinţa lui Dumnezeu Tatăl.
Aura energetică a oricărei fiinţe umane obişnuite este înzestrată în mod dual atât cu vibraţiile
energetice specifice Adevărului, SATYA, cât şi cu cele ale iluziei, MAYA. De aceea, este foarte
important să alegem în mod conştient şi lucid cât mai des, în cât mai multe situaţii, frecvenţa aurică
de vibraţie asociată Adevărului şi evoluţiei spirituale. Astfel, aceasta va ajunge să predomine treptat
în câmpul nostru bioenergetic. Energiile subtile lăuntrice decodate şi eliberate prin activarea
Structurii Esoterice Rezonante a Energiei Adevărului ne ajută să ne elevăm cu rapiditate, asimilând
frecvenţele de vibraţie benefice şi purificatoare ale Adevărului Suprem. Pentru aceasta, în paralel cu
trezirea şi dinamizarea acestei structuri energetice, trebuie să fim cât mai des cu putinţă sinceri şi
încrezători în autenticitatea căii spirituale pe care o urmăm şi în maestrul nostru spiritual.

Structura Esoterică Rezonantă a „Căii Spiritului"


Prezentare generală a Structurii Esoterice Rezonante a „Căii Spiritului"
Structura Esoterică Rezonantă a „Căii Spiritului" este alcătuită din şase puncte de
presopunctură şi are o funcţie dublă: 1) de a trezi şi de a dinamiza frecventele de vibraţie specifice
pentru activarea profundă şi armonioasă a CHAKRA-ei Inimii, ANAHATA CHAKRA, în vederea
trezirii şi înfloririi sufletului nostru, şi 2) de a crea o coerenţă sinergică şi unificatoare a energiilor la
nivelul CHAKRA-elor superioare pentru a alcătui acea deschidere tainică spre aspectele divine ale
fiinţei noastre, deschidere care este denumită în mod simbolic „Calea către Spirit" sau „Calea
Spiritului".
Prin energizarea acestei structuri energetice sunt treziţi şi dinamizaţi,
cel puţin parţial, centrii superiori de forţă şi totodată este accelerat procesul
de armonizare a tuturor CHAKRA-elor în vederea trezirii şi ascensiunii
complete a energiei KUNDALINI. Din acest motiv se afirmă că aproape
toate funcţiile esoterice corespunzătoare punctelor tradiţionale de
presopunctură care sunt integrate în această structură vor fi şi ele pe deplin activate prin energizarea
Structurii Esoterice Rezonante a „Căii Spiritului" dacă punctele sunt dinamizate prin presopunctură
în succesiunea corectă. După ce s-a realizat energizarea prin presopunctură a tuturor acestor puncte,
se recomandă ca fiinţa umană în cauză să vizualizeze în mod creator întreaga structură energetică şi
să realizeze meditaţii în vederea trezirii sufletului şi a revelării naturii sale divine, a Sinelui Suprem,
ATMAN. Structura Esoterică Rezonantă a „Căii Spiritului" este de asemenea foarte eficientă şi în
cazul celor care au atins deja un înalt nivel de evoluţie spirituală.
Iniţiaţii în Presopunctură Esoterică menţionează existenţa unor diferenţe între Shen-ul sau
„Spiritul" care se află în Inimă şi care poate fi accesat energetic cel mai uşor prin punctul de
presopunctură 1 7 (Shenmen) (Fig. 32) şi Shen-ul sau „Spiritul" care se află în corespondenţă cu
niveluri superioare ale fiinţei noastre (în special cu SAHASRARA); punctul 1 7 este situat pe
meridianul Inimă, puţin sub pliul pumnului, pe artera cubitală - arteră a feţei anteromediale a
antebraţului. Deşi în limba română se foloseşte un singur cuvânt care să le desemneze pe amândouă,
„Spirit", trebuie făcută totuşi o diferenţă clară între Shen din tradiţia taoistă şi ATMAN din tradiţia
yoghină, care reprezintă o realitate absolută imuabilă, supremă, divină. Shen-ul Inimii, cu care sunt
familiarizaţi cei mai mulţi acupunctori şi presopunctori, este asociat cu activităţile minţii, ale
memoriei, cu luciditatea mentală şi cu „emoţiile inimii" (aşa cum denumesc taoiştii bucuria şi
fericirea), fiind mai degrabă o expresie a Sufletului, JIVATMA, după cum este acesta înţeles în
tradiţia yoghină. Shen-ul de pe nivelul superior, sau „Spiritul" superior, mai este cunoscut uneori şi
ca „Spiritul Originar". Realitatea subtilă asociată Shen-ului superior este mult mai elevată decât cea
precedentă. Shen-ul Originar este considerat a fi nelimitat şi are o conexiune directă cu ceea ce
chinezii numesc Wu Chi. Acest termen este tradus adeseori prin „Vidul Absolut", cu referire la
starea Creaţiei de dinainte de separarea duală în principiile polare complementare YIN şi YANG.
Teozofii numesc această stare „Conştiinţa Nemanifestată" şi ea corespunde fazei lui Ain
(desemnând o etapă care este încă nemanifestatoare) pe Arborele Vieţii din tradiţia cabalistă.
„Spiritul" la care se referă Structura Esoterică Rezonantă a „Căii Spiritului" include atât
„Spiritul" superior (Shen-ul Originar), cât şi energiile Shen-ului care îşi are sediul în Inimă.
Activarea acestei structuri rezonante contribuie şi ea la trezirea şi dinamizarea lui
ANTAHKARANA (care, în contextul Presopuncturii Esoterice, reprezintă organul subtil interior al
percepţiei spiritualizante, divine). Altfel spus, folosind termenii metaforici orientali, energia
dinamizată de această structură va fi utilizată pentru construirea „Podului de Lumină Spirituală".
Structura Esoterică Rezonantă a „Căii Spiritului" dinamizează în mod armonios energiile
CHAKRA-ei Inimii, ANAHATA CHAKRA, dar şi pe cele ale lui VISHUDDHA CHAKRA, AJNA
CHAKRA şi SAHASRARA. Prima funcţie a acestei structuri constă în trezirea şi dinamizarea
energiilor afective, pure, la nivelul lui ANAHATA CHAKRA şi în dinamizarea Shen-ului Inimii. O
activare intensă şi armonioasă a CHAKRA-ei Inimii ne poate ajuta să devenim adevăraţi
„vindecători spirituali", dacă dorim aceasta. În cazul celor care, datorită înglodării în materialism,
nu sunt încă pregătiţi să-şi trezească şi să-şi dinamizeze ANTAHKARANA, acel instrument subtil
interior care face posibilă cunoaşterea directă a Sinelui Suprem ATMAN şi care este de natură să-i
pună în stare de comuniune cu Conştiinţa Supremă a lui Dumnezeu Tatăl, Structura Esoterică
Rezonantă a „Căii Spiritului" contribuie cel puţin la trezirea şi amplificarea energiilor necesare
pentru armonizarea şi „fortificarea" CH'I-ului de la nivelul lui ANAHATA CHAKRA,
VISHUDDHA CHAKRA, AJNA CHAKRA şi SAHASRARA.
= VA URMA =

An 12 C 43
PRESOPUNCTURĂ ESOTERICĂ
(continuare la cursul nr. 42, An 12)
Ordinea precisă de stimulare prin presopunctură a punctelor care aparţin Structurii
Esoterice Rezonante a „Căii Spiritului"
1. VG 20 (Tian Man) „Cele o Sută de întâlniri"
2. IS 11 (Tian Zong) „Adunarea Celestă", punctul care este situat pe partea stângă
3. IS 11 (Tian Zong) „Adunarea Celestă", punctul care este situat pe partea dreaptă
4. VG 11 (Shendao) „Calea Spiritului"
5. VG 14 (DaZhui) „Marea Vertebră"
6. VG 16 (Feng Fu) „Casa Vânturilor"
VG 20 este primul punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură în Structura
Esoterică Rezonantă a „Căii Spiritului" (vezi Fig. 33a şi b). VG 20 se află localizat pe meridianul
Vas Guvernator, în creştetul capului, la jumătatea liniei ce uneşte vârfurile celor două urechi, linie
ce pleacă vertical de la acestea. El trezeşte şi dinamizează CH'I-ul
necesar pentru activarea lui SAHASRARA şi conectarea fiinţei
umane la energiile spirituale superioare ale lumilor angelice şi divine.
Punctul VG 20 este numit în mod metaforic „Cele o Sută de întâlniri"
deoarece se consideră că acesta este punctul în care se „întâlnesc"
toate energiile de natură YANG ale fiinţei umane. Unii chinezi,
adepţi ai taoismului, consideră că acest punct atrage şi energia „Celor
o Sută de Spirite", ceea ce arată că cei din vechime cunoşteau o
modalitate de acces la anumite lumi subtile elevate prin intermediul
dinamizării punctului VG 20. Aceste tainice energii subtile foarte
rafinate, care în trecut erau mult mai ocultate, sunt acum disponibile
pentru aproape toţi cei care manifestă o cât de mică aspiraţie
spirituală sinceră. În acest mod specific de operare, punctul VG 20
activează totodată energiile asociate glandei pineale, glandă care, după cum ştim, se află în
corespondenţă cu SAHASRARA.
Cel de-al doilea punct care trebuie să fie energizat prin presopunctură în cadrul acestei
structuri esoterice rezonante este IS 11 care este situat pe omoplatul stâng. Urmează apoi
energizarea punctului IS 11 care se află plasat simetric opus, pe partea dreaptă a trunchiului. Punctul
IS 11 se află pe meridianul Intestin subţire, la joncţiunea dintre treimea de sus şi cea mediană a
omoplatului cu linia mediană verticală a omoplatului, în centrul fosei subspinoase (depresiune
situată sub proeminenţa osoasă transversală a omoplatului). IS 11 este
numit în limba chineză Tian Zong, expresie tradusă prin „Adunarea
Celestă". Această denumire sugerează faptul că punctul este localizat
într-o zonă în care în fiinţa noastră se pot aduna, în urma fenomenelor
de rezonanţă ocultă, energii subtile care provin din lumile celeste,
superioare.
Cel de-al patrulea punct care trebuie să fie energizat prin
presopunctură este VG 11, numit în limba chineză Shendao. VG 11
este localizat pe meridianul Vas Guvernator, sub apofiza spinoasă a
vertebrei D 5 (dorsală 5). Termenul Shendao se traduce prin „Calea Spiritului", dând astfel numele
întregii structuri esoterice rezonante din care el face parte. Energia subtilă care emană din VG 11
este caracterizată de o frecvenţă de vibraţie elevată foarte stabilă ce face ca VG 11 să reprezinte un
sui-generis punct de stabilizare pentru energiile întregii structuri. În cartea sa, „Acupunctura
chineză", celebrul acupuncturist Georges Soulie de Morant traduce termenul Shendao prin „Calea
Omului Evoluat". Energiile trezite şi amplificate prin activarea acestei structuri declanşează în noi
fluxul subtil tainic şi inefabil al aspiraţiei spirituale, care ne poate accelera evoluţia spirituală; în
plus, energizarea acestei structuri reprezintă o cale directă de acces către CHAKRA Inimii,
ANAHATA CHAKRA, către sufletul nostru, JIVATMA, şi, în final, către Sinele Suprem Divin,
ATMAN.
Cel de-al cincilea punct energizat prin presopunctură în Structura Esoterică Rezonantă a „Căii
Spiritului" este VG 14, care este localizat pe meridianul Vas Guvernator, sub apofiza spinoasă a
celei de a şaptea vertebre cervicale (C7), pe linia mediană verticală posterioară a trupului. Numele
chinezesc al lui VG 14 este Da Zhui, care este tradus prin „Marea Vertebră", cu referire la faptul că
cea de-a şaptea vertebră cervicală este, de regulă, cea mai proeminentă din această regiune. Dacă
trasăm o linie orizontală imaginară de la un umăr la celălalt, regăsim cea de-a şaptea vertebră
cervicală pe această linie, central, exact la intersecţia acesteia cu coloana vertebrală. Unii
acupunctori afirmă că Da Zhui este folosit pentru a echilibra în mod reflex energiile de la nivelul
glandei pituitare. După cum ştim, energiile glandei pituitare sunt în strânsă legătură cu centrul subtil
de forţă AJNA CHAKRA. În plus, VG 14 activează în această structură şi o energie specifică
asociată cu V1SHUDDHA CHAKRA.
Cel de-al şaselea şi ultimul punct al acestei structuri este VG 16, care
este localizat pe meridianul Vas Guvernator, la baza craniului, pe linia
mediană verticală a cefei, direct sub protuberanţa occipitală. Chinezii
numesc acest punct Feng Fu, denumire care este tradusă prin „Casa
Vânturilor". În presopunctură şi acupunctură, punctul VG 16 este folosit în
mod tradiţional la tratarea durerilor de cap, a senzaţiei de gât înţepenit, a
durerilor în gât, a hemoragiilor nazale (epistaxis) şi a tuturor tulburărilor
legate de energia subtilă a „Aerului" (VAYU TATTVA). VG 16 mai este numit şi Gui Shen,
noţiune tradusă prin „Coloana Entităţii Subtile", fiind unul dintre cele 13 puncte ale structurii subtile
denumită „Entitatea Subtilă" (structură pe care am descris-o în cursurile anterioare şi care este
folosită în mod tradiţional la tratarea tulburărilor mentale, a maniilor şi a epilepsiei). Totodată, VG
16 mai este şi unul dintre punctele care aparţin structurii energetice denumite „Fereastra tainică spre
cer". El reprezintă, de asemenea, şi o sui-generis cale directă energetică de acces către centrul subtil
secundar de forţă Alta Major.
După energizarea prin presopunctură a tuturor punctelor care aparţin acestei structuri
esoterice rezonante se recomandă în mod expres ca fiinţa umană în cauză să vizualizeze în mod
creator, benefic, ascensiunea energiilor trezite în fiinţă prin aceste dinamizări către regiunea lui
SAHASRARA şi apoi dincolo de aceasta, precum o coloană de lumină subtilă alb strălucitoare, care
se ridică spre cer. Prin activarea Structurii Esoterice Rezonante a „Căii Spiritului" sunt treziţi şi
dinamizaţi toţi cei trei centri energetici importanţi ai zonei capului: SAHASRARA (care este în
legătură la nivel fizic cu glanda pineală), AJNA CHAKRA (care este în legătură la nivel fizic cu
glanda pituitară) şi centrul subtil secundar de forţă Alta Major. În plus, în cazul celor care sunt
pregătiţi pentru transformări spirituale excepţionale, ea activează şi alte patru CHAKRA-e
secundare secrete, situate în plan subtil în zona capului.
Fiinţa umană căreia i se dinamizează Structura Esoterică Rezonantă a „Căii Spiritului" va
simţi cu o mare intensitate ascensiunea energiilor din ANAHATA CHAKRA către VISHUDDHA
CHAKRA, AJNA CHAKRA şi SAHASRARA. Simultan, se recomandă să se realizeze vizualizarea
creatoare benefică a CH'I-ului menit să trezească şi să dinamizeze cât mai intens
ANTAHKARANA, care, în contextul Presopuncturii Esoterice, reprezintă organul subtil interior cel
mai elevat al fiinţei umane prin care aceasta îl poate simţi pe Dumnezeu şi, poate intra în comuniune
spirituală profundă cu El. În continuare, în vederea comuniunii sale cu Dumnezeu Tatăl, aspirantul
spiritual trebuie să unifice această energie specifică dezvoltării lui ANTAHKARANA cu cea care s-
a acumulat şi s-a amplificat prin centrare în zona de proiecţie a Sinelui Suprem Divin, ATMAN (în
zona pieptului, la 1 TS'UN spre dreapta faţă de punctul VC 17); VC 17 (Fig. 34) este situat pe
meridianul Vas de Concepţie, în zona pieptului, central, la nivelul spaţiului 4 intercostal, pe linia ce
uneşte cele două mameloane, la unirea pătrimii inferioare cu cele trei pătrimi superioare ale
sternului. Energizarea Structurii Esoterice Rezonante a „Căii Spiritului" realizată premergător
centrării în regiunea pieptului determină activarea unei structuri complexe de tip tridimensional.
Această structură este alcătuită din mai multe triunghiuri energetice incluse în alte triunghiuri
energetice şi, la nivel tridimensional, din câteva tetraedre incluse în alte tetraedre, generând, în cazul
celor care sunt elevaţi spiritual şi care sunt sensibili la aceste frecvenţe de vibraţie, un câmp de forţă
excepţional de puternic (vezi Fig. 33a).

Sinteza noţiunilor cu privire la Structura Esoterică Rezonantă a „Căii Spiritului"


Punctele bilaterale IS 11 sunt dinamizate prin intermediul presopuncturii realizate în regiunea
omoplaţilor, în zona care reprezintă baza simbolică a „aripilor" noastre. În cadrul echilibrului YIN-
YANG al meridianelor complementare, meridianul Intestin subţire este asociat cu meridianul Inimă.
În polaritatea astfel creată, energia care circulă prin meridianul Intestin subţire este de natură
YANG, în timp ce energia care circulă prin meridianul Inimă este de natură YIN. Deschiderea şi
întinderea „aripilor" noastre pentru a „învăţa să zburăm" către înălţimi este o expresie metaforică ce
se referă la trezirea şi expansiunea energiilor subtile elevate ale fiinţei noastre care sunt asociate cu
CHAKRA Inimii, ANAHATA CHAKRA, şi cu trezirea sufletului. De aceea, atunci când punctele
IS 11 sunt dinamizate prin presopunctură se recomandă ca aspirantul spiritual să vizualizeze mental
apariţia unor aripi de lumină, pornind din aceste puncte, asemănătoare aripilor unui înger. Evident,
această formă de autotransfigurare generează în mod spontan o stare de mare puritate şi elevare
sufletească.
Una dintre funcţiile meridianului Intestin subţire constă în separarea substanţelor nutritive
care pot fi folosite de organism de cele care nu mai pot fi folosite, adică a celor „curate", pure, de
cele toxice, nocive. Substanţele nutritive care mai pot fi folosite de organismul nostru (substanţele
„curate") sunt absorbite şi transportate prin venele mezenterice (venele care străbat mezenterul, care
este membrana ce leagă intestinul subţire de peretele posterior al abdomenului) către sistemul venos
port hepatic la ficat, pentru a fi descompuse („mărunţite") şi asimilate în conformitate cu necesităţile
organismului. Substanţele toxice sunt eliminate din corpul fizic prin colon şi rect. Din punct de
vedere energetic, pe un nivel mai subtil, PRANA Intestinului subţire separă gândurile şi vibraţiile
aurice superioare („curate") de cele inferioare („toxice"). Tocmai de aceea, funcţionarea armonioasă
a sistemului energetic al Intestinului subţire ne conferă o stare de claritate în luarea deciziilor.
În tratatele de acupunctură tradiţională se menţionează faptul că energia eterică, CH'I, ar
trebui să „curgă" prin fiinţa noastră la fel de liber şi de fluent precum curg râurile în albia lor. Există
patru grupe de puncte de presopunctură cunoscute sub numele de „Cele Patru Mări"; acestea sunt
numite astfel deoarece asigură „curgerea energetică armonioasă" prin meridiane şi permit
acumularea fluxurilor energetice, precum o mare. „Cele patru Mări" sunt: „Marea Hranei", „Marea
Sângelui", „Marea de CH'I" şi „Marea Măduvei Spinării". Alături de VG 20, punctul VG 16 face
parte din categoria denumită „Marea Măduvei Spinării". Prin urmare, ambele puncte „hrănesc"
energetic creierul şi măduva spinării, fiind numite puncte ale „Mării Măduvei Spinării", în tratatele
de medicină chineză se precizează faptul că energiile măduvei nu sunt limitate doar la funcţiile
fiziologice ale măduvei oaselor, aşa cum sunt cunoscute acestea de către ştiinţa occidentală.
Chinezii consideră că măduva este alcătuită din două părţi: măduva oaselor şi măduva spinării.
Presopunctură Esoterică se focalizează asupra CH'I-ului măduvei spinării. Acesta este asociat cu
energiile care trec prin SUSHUMNA NADI şi de asemenea cu energiile creierului şi, implicit, ale
minţii. într-o lucrare străveche de acupunctură, denumită „Coloana miraculoasă", se afirmă:
„Creierul este marea de măduvă."
În cadrul Structurii Esoterice Rezonante a „Căii Spiritului", punctul VG 16 are şi o funcţie
suplimentară, care constă în trezirea, dinamizarea şi armonizarea energiilor centrului subtil secundar
de forţă Alta Major. În Presopunctură Esoterică, CH'I-ul acestui centru subtil secundar de forţă este
accesat prin intermediul punctului VG 16. Centrul subtil secundar de forţă Alta Major reprezintă
unul dintre centrii subtili de forţă importanţi din zona capului, care permit - prin activare - accesul la
niveluri superioare de conştiinţă. Dinamizarea prin presopunctură a punctului VG 16 este ea însăşi o
cale directă de a intra în rezonanţă cu energiile esoterice ale zonei cerebrale. În lucrarea taoistă
„Cele o mie de formule ale ducatului", iniţiatul Sun Si-Miao afirmă: „Capul este conducătorul
suprem, locul în care se concentrează, Spiritul, Shen, al omului." La rândul său, un alt iniţiat taoist,
Li Shin-Zhen, afirmă: „Creierul este reşedinţa Spiritului Originar, Shen." VG 16 este un punct
extrem de important în Presopunctură Esoterică, fiind folosit chiar şi în alte structuri, precum
Structura Esoterică Rezonantă a Infinităţii Coronare, Structura Esoterică Rezonantă a Coloanei de
Lumină Divină şi Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc (următoarea structură pe care o
vom prezenta în cadrul cursurilor noastre de YOGA) pentru activarea aşa-numitelor „regiuni
esoterice ale creierului". O altă funcţie extrem de importantă a punctului VG 16 constă în faptul că
dinamizarea acestuia activează un Sui-generis canal energetic, NADI, existent între el şi
ANAHATA CHAKRA.
Adeseori, în limbajul ocult al învăţăturilor esoterice, „organul central" este considerat a fi
deopotrivă Capul şi Inima. În lucrarea sa intitulată „Lumina sufletului", marele iniţiat tibetan
Djwhal Khul afirma următoarele: „În primele etape ale evoluţiei spirituale, Inima trebuie să fie
organul nostru central; în etapele ulterioare, simultan cu Inima, Capul devine „organul” în care
sălăşluieşte în mod tainic Lumina Adevărului Divin. De-a lungul procesului evolutiv, dezvoltarea
zonei subtile a Inimii (a sufletului) precede în general dezvoltarea zonei subtile a Capului care, dacă
ar fi dinamizată înaintea zonei de proiecţie a Sufletului, ar duce la o gândire hiperraţională, rece şi
aridă. Pe calea spirituală, natura emoţională şi simţurile se dezvoltă adesea înaintea minţii
raţionale..." Atunci când energia fundamentală KUNDALINI ascensionează pe SUSHUMNA
NADI, Centrul Inimii (ANAHATA CHAKRA) trebuie să se deschidă plenar înainte de energizarea
intensă a zonei capului. Din acest motiv, Iubirea trebuie să fie trezită şi amplificată în fiinţa noastră
înainte de a putea folosi apoi în deplină siguranţă Puterea. Lumina Iubirii trebuie să se aprindă deci
şi să ne ghideze înainte ca Lumina Vieţii adevărate să poată fi folosită în mod conştient şi înţelept.
Pentru a ne putea pune la unison cu energiile pure ale Spiritului Divin, noi trebuie să ne
deschidem în prealabil Inima. O Inimă închisă reprezintă un blocaj pe calea către revelarea Sinelui
nostru Divin, ATMAN. Dacă „ne urmăm cu adevărat glasul Inimii" şi dacă aceasta este deschisă la
receptarea vibraţiilor superioare, noi vom fi conduşi în mod natural şi firesc către Sursa noastră
Divină, Sinele Suprem, ATMAN. O Inimă deschisă reprezintă de fapt o sui-generis punte spre
frecvenţele de vibraţie cele mai înalte şi mai tainice ale Creaţiei şi apoi, mai departe, către Sinele
Suprem, ATMAN. Structura Esoterică Rezonantă a „Căii Spiritului" energizează şi armonizează
într-un mod complex ANAHATA CHAKRA şi trezeşte şi amplifică energiile iubirii
atotcuprinzătoare şi necondiţionate, care reprezintă fără îndoială efigia cea mai de preţ a
înţelepciunii. Energiile iubirii necondiţionate, divine şi toate calităţile asociate acestui câmp
energetic înălţător reprezintă unele dintre cele mai înalte atribute divine pe care noi, ca fiinţe umane,
le putem manifesta.
= VA URMA =

An 12 C 44
PRESOPUNCTURA ESOTERICĂ
(continuare la cursul nr. 43, An 12)
Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc
Prezentare generală a Structurii Esoterice Rezonante a Cercului de Foc

Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc este una dintre cele mai complexe şi mai
eficiente structuri din Presopunctură Esoterică. Din acest motiv se recomandă ca ea să fie folosită
îndeosebi de către cei care au făcut eforturi suficient de mari pe calea evoluţiei spirituale şi care au
obţinut rezultate evidente în ceea ce priveşte activarea şi armonizarea CHAKRA-elor şi a
structurilor esoterice rezonante care au fost prezentate anterior, în cadrul cursurilor noastre de
YOGA.
Taoiştii consideră că Focul este un simbol al inteligenţei superioare şi al înţelepciunii. Ei
susţin că prin amplificarea forţei afective a sufletului şi prin folosirea cu înţelepciune a mentalului
superior se poate intra în mod conştient în stare de rezonanţă cu entităţi din lumile subtile
superioare. În fiinţa umană există diferite tipuri de „foc" subtil, în funcţie de câmpurile
bioenergetice umane care le susţin şi le animă. În contextul Presopuncturii Esoterice, noi vom
prezenta doar două categorii dintre acestea: „Focurile Corporale" (Exoterice) şi „Focurile
Necorporale" (Esoterice). „Focurile Corporale" includ la rândul lor mai multe forme de energii
subtile care sunt denumite: „Focul Ficatului", „Focul Inimii", „Focul Deficienţei YIN a Inimii",
„Focul Deficienţei YIN a Rinichilor" şi „Focul Mingmen”. „Focurile Necorporale" (Esoterice) sunt:
„Focul Mistic" şi „Focul Macrocosmic".
Presopunctură Esoterică defineşte „Focul Mistic" ca fiind un aspect particular al „Focului
Macrocosmic". Acesta din urmă reprezintă cea mai elevată formă de energie a focului în interiorul
fiinţei umane. El se manifestă atunci când energia KUNDALINI este pe deplin trezită şi
ascensionată în SAHASRARA. „Focul Mistic" reprezintă acea forţă „de combustie" care este
absolut necesară pentru trezirea şi dinamizarea energiei fundamentale a fiinţei umane, KUNDALINI
SHAKTI. Din acest motiv, el mai este denumit şi „Focul Şarpelui" sau „Focul lui KUNDALINI".
Pe de altă parte, o altă clasificare în funcţie de frecvenţa de vibraţie prezintă trei subdiviziuni ale
„Focurilor Esoterice". Acestea sunt, în ordinea descrescătoare a frecvenţelor specifice de vibraţie:
„Focul Spiritual Electric" (denumit şi „Focul Spiritului"), „Focul subtil Solar" (denumit şi „Focul
subtil al Minţii") şi „Focul subtil prin Fricţiune" (denumit şi „Focul subtil al Materiei").
Unul dintre aspectele importante pe care trebuie să le reţinem este că „Focul" pe care urmărim
să-1 „aprindem" prin energizarea Structurii Esoterice Rezonante a Cercului de Foc nu are nimic de-
a face cu „Focurile Corporale" care sunt în legătură cu meridianul Rinichi, cu meridianul Chong Mo
sau cu „Focul Mingmen" (pe care îl vom prezenta în continuare mai amplu). Meridianul Chong Mo
mai este denumit şi „Calea de trecere", „Răscrucea" sau „Strategul". El este o structură energetică
bilaterală şi simetrică, fiind derivat dintr-un trunchi energetic (NADI) interior comun cu meridianul
Rinichi, meridianul Jen Mo (Vas de Concepţie) şi meridianul Tu Mo (Vas Guvernator). Fiind
denumit şi „Marea celor 12 meridiane" sau „Marea Sângelui", meridianul Chong Mo îndeplineşte
mai multe funcţii, printre care: funcţia trofică (de hrănire) - fiind considerat „Mama celor cinci
organe şi şase viscere", cărora le distribuie energie, CH'I - şi funcţia de coordonare şi de
comunicare, intervenind în echilibrul energetic polar anterior-posterior şi sus-jos al corpului, prin
distribuţia celor trei ramuri (NADI-uri) ale sale: anterioară, posterioară şi inferioară; în plus,
meridianul Chong Mo controlează temperatura corpului, lichidele organice, fecunditatea şi
dezvoltarea sexuală.
„Focurile Corporale" sunt considerate „focuri subtile inferioare". Deşi Structura Esoterică
Rezonantă a Cercului de Foc armonizează şi tonifică energiile tuturor acestor „focuri" subtile, ea a
fost revelată în principal pentru a aprinde în fiinţa umană „scânteile" înălţătoare ale „Focului Mistic"
şi ale „Focului Macrocosmic".
În tratatele de medicină tradiţională chineză, conceptul de „foc" subtil este folosit pentru
definirea anumitor forme specifice de energie care sunt asociate diferitelor organe. În contextul
Presopuncturii Esoterice nu vom face referire decât la „focul" a trei organe YIN: 1) Ficatul; 2)
Inima şi 3) Rinichii. Există şi „focuri" subtile care sunt asociate cu diferite organe YANG, precum
„focul" Stomacului, cel al Intestinului subţire sau cel al Vezicii biliare, dar Presopunctură Esoterică
se orientează aproape exclusiv asupra primelor trei. În cadrul fiecărui tip de „Foc Corporal" există
de asemenea alte subdiviziuni.
Ordinea în care vom prezenta noţiunile referitoare la energiile subtile specifice celor trei
organe YIN nu are nici o relevanţă în ceea ce priveşte importanţa focurilor subtile respective
asociate lor. Numitorul comun al tuturor „Focurilor Corporale" îl constituie faptul că în corpul fizic
(în trup) există o anumită cantitate de căldură. În mod evident, căldura excesivă, la fel ca şi deficitul
de căldură, nu reprezintă stări energetice normale. Atât excesul, cât şi deficitul de căldură reprezintă
stări anormale. Putem găsi în oricare dintre tratatele moderne de acupunctură tratamente care sunt
recomandate pentru eliminarea acestor stări de dizarmonie. Presopunctură Esoterică urmăreşte însă
dinamizarea unor forme mai profunde şi mai complexe de căldură lăuntrică.

„Focul Ficatului"
Primul „foc" subtil pe care îl vom analiza pe scurt este cel al Ficatului. În tratatele de
acupunctură chineză se precizează că una dintre principalele funcţii ale Ficatului constă în
asigurarea unui flux lin şi armonios al energiei, CH'I, prin organism. Întrucât toate organele şi toate
ţesuturile organismului au nevoie de energie, CH'I, este important ca toate sistemele fizice şi
energetice ale fiinţei umane să fie alimentate „fluent" pentru a funcţiona armonios împreună.
Blocajele care apar în calea fluxului normal de CH'I conduc, mai devreme sau mai târziu, la
tulburări şi la boli grave. Când CH'I-ul „curge" liber şi neobstrucţionat în întregul organism, corpul
fizic se află într-o stare de armonie şi de sănătate. „Focul Ficatului" este un tip de foc care, atunci
când se manifestă cu o intensitate mult mărită, evidenţiază existenţa în exces a unei anumite forme
de energie emoţională sau senzorială. El se află în corelaţie cu hiperactivitatea ficatului şi se
amplifică în urma confruntării fiinţei cu emoţii extreme. În epoca actuală, prezenţa excesivă a
acestui tip de foc reprezintă un simptom des întâlnit la oamenii obişnuiţi, fiind atribuit de multe ori
abuzului de alcool, de cafea,, de carne (şi, în general, unei diete necorespunzătoare) şi/sau abuzului
de medicamente. La toţi aceşti factori perturbatori se mai adaugă şi mânia reprimată, frustrările,
invidia şi resentimentele care contribuie - în timp - la acumularea nedorită, în exces, a energiei
„Focului Ficatului".

„Focul Inimii"
„Focul Inimii" reprezintă cel de-al doilea tip de „Foc Corporal". În tratatele de acupunctură
chineză se consideră adeseori că Inima este organul cel mai important din trupul fiinţei umane.
Principalele sale funcţii constau în coordonarea sistemului circulator şi în „găzduirea" lui Shen,
termen care trebuie să fie tradus în acest contex prin „minte supraraţională". Shen este un termen
chinezesc cu mai multe semnificaţii. În medicina tradiţională chineză sunt folosite, de regulă, două
dintre ele. Shen poate fi privit ca fiind mintea supraraţională şi, în acest caz, îşi are sediul în Inimă.
Shen-ul găzduit de Inimă este „spiritul de sinteză şi coordonare a tuturor aspectelor vieţii". O a doua
semnificaţie a lui Shen se referă la totalitatea aspectelor energiilor emoţionale, mentale şi spirituale
ale unei fiinţe umane, caz în care energiile lui Shen sunt legate şi de alte organe YIN, în afară de
Inimă. Acest tip de Shen este tradus de multe ori ca „Spirit". În Presopunctură Esoterică se
consideră că Shen are mai multe niveluri şi calităţi. „Focul Inimii" desemnează în general o stare de
exces a energiei TATTVA-ice a Focului cauzată de multe ori de stări aproape constante de mânie,
care sunt asociate de regulă cu „Focul Ficatului", dar care contribuie şi la amplificarea aspectului
perturbator al „Focului Inimii".
Există şi o anumită formă de căldură care provine dintr-un deficit al energiei ce corespunde
meridianului Inimă şi anume „Focul Deficienţei YIN a Inimii". Anumite deficienţe ale energiei de
natură YIN, care sunt amplificate treptat pe parcursul unei perioade lungi de timp, pot conduce la o
acumulare nedorită de căldură. Întrucât, în tradiţia chineză, atunci când se face referire la corpul
fizic, conceptul de YIN este asociat în special cu sângele, nu putem vorbi despre o „Deficienţă YIN
a Inimii" fără a pune în evidenţă şi o tulburare a sistemului circulator.

„Focul Rinichilor"
Cel de-al treilea tip de foc este cel asociat cu Rinichii. Tradiţia străveche a acupuncturii
clasice afirmă în această direcţie următoarele: „Rinichii sunt consideraţi „Rădăcina Vieţii” sau
„Rădăcina CH'I-ului Precelest” deoarece ei stochează esenţa (energia subtilă a spermatozoidului
tatălui şi a ovulului mamei) care este moştenită de la părinţi în momentul concepţiei." Aceeaşi
tradiţie mai consideră, de asemenea, că există două tipuri principale de „focuri" asociate cu Rinichii.
Primul tip se referă la căldura rezultată dintr-un deficit energetic. Dacă această perturbare energetică
se amplifică şi devine acută, ea se transformă într-un „Foc al Deficienţei YIN" la nivelul Rinichilor.
Cel de-al doilea tip de foc este Focul Mingmen.

Focul Mingmen
O formă mai importantă de căldură asociată cu Rinichii este aşa-numitul Foc Mingmen.
Cuvântul Mingmen este tradus de multe ori prin „Poarta Vitalităţii" sau „Poarta Vieţii" şi este
uneori asociat, din punct de vedere energetic, numai cu rinichiul drept. În tratatele de acupunctură
tradiţională se afirmă că: „Focul Rinichilor acţionează ca o lumină călăuzitoare" şi, de asemenea, se
menţionează că: „Poarta Vitalităţii (Focul Mingmen) este reşedinţa Minţii şi este asociată ou CH'I-
ul Originar. În cazul bărbaţilor, ea stochează esenţa (energia subtilă a spermei), iar în cazul
femeilor este conectată la uter."
Acest tip de „Foc al Rinichilor" este esenţial pentru starea de armonie a energiei, CH'I, a
fiinţei umane. Traducerea termenului Mingmen, „Poartă a Vitalităţii", vorbeşte de la sine despre
importanţa acestui tip de „foc". EI asigură căldura pentru întregul organism fizic, fiind numit şi
„Adevăratul Foc". Focul Mingmen este considerat a fi rădăcina „CH'I-ului Originar" al oricărui om.
Acest „CH'I Originar", sau Yuan Qi cum este el denumit în limba chineză, este CH'I-ul moştenit de
la părinţi în momentul concepţiei, înţelepţii taoişti afirmă că Yuan Qi este stocat în Rinichi, dar are
nevoie de meridianul San Jiao (Trei Focare), care este folosit precum o sui-generis cale de
distribuţie pentru a stimula activităţile funcţionale ale organelor şi ţesuturilor întregului organism.
Din acest motiv, meridianul San Jiao (Trei Focare) este denumit „ambasadorul" lui Yuan Qi
(Energia Originară). În acupunctura tradiţională chineză, funcţionalitatea meridianului Rinichi este
foarte strâns legată de cea a meridianului Chong Mo. Fluxul energetic prin meridianul Chong Mo
urmează fluxul energetic din meridianul Rinichi. Energiile specifice meridianului Chong Mo şi cele
ale Focului Mingmen sunt legate în mod direct de căldură sau, altfel spus, de „focul" subtil. Ele sunt
asociate cu vitalitatea şi cu CH'I-ul întregului organism.

Focurile Esoterice (Necorporale)


„Focul Mistic" („Focul Şarpelui")
„Focul Mistic" este expresia taoistă a energiei fundamentale KUNDALINI, energie cunoscută
uneori şi sub numele de „Focul lui KUNDALINI" sau „Focul Şarpelui". În Presopunctură Esoterică,
termenii de „Foc Mistic", „Foc al lui KUNDALINI" sau „Foc al Şarpelui" au conotaţii sinonime.
Numele biblic al şarpelui este „nahash", care provine de la cuvântul ebraic nhsh. Traducerea ebraică
a acestui cuvânt este „a descifra", care sugerează, de asemenea, natura tainică şi forţa iluminatorie a
energiei KUNDALINI. La fel ca şi înţelepţii yoghini, taoiştii consideră că „Focul lui KUNDALINI"
trebuie să urce în mod natural; ei nu sunt de acord cu forţarea acestui proces în vederea unei
ascensiuni premature.
În ocultismul oriental se consideră că, din punct de vedere energetic, între primele cinci
CHAKRA-e, de la MULADHARA CHAKRA până la
VISHUDDHA CHAKRA, există patru reţele energetice
eterice circulare, dispuse orizontal, câte una între fiecare
pereche de CHAKRA-e, structuri care sunt formate dintr-un
ansamblu de NADI-uri foarte fine (vezi Fig. 35). În zona
capului există de asemenea o reţea energetică ce este însă
caracterizată de o frecvenţă de vibraţie mai subtilă decât cele
anterioare. De asemenea, forma acesteia diferă de cea a
celorlalte. Ea împarte, din punct de vedere energetic, zona
capului prin intermediul unei reţele orizontale şi a unei reţele
verticale, prefigurând astfel o sui-generis cruce energetică.
Dintre cele trei tipuri de „Focuri Esoterice" („Focul subtil prin
Fricţiune", „Focul subtil Solar" şi „Focul Spiritual Electric"),
cel care are energia cea mai puţin elevată este „Focul subtil
prin Fricţiune" („Focul subtil al Materiei"). Acest foc lăuntric
este primul foc ce trebuie să fie „aprins" şi amplificat în cazul
în care aspirăm să ne trezim în mod armonios energia
fundamentală KUNDALINI. Dacă o fiinţă umană ignorantă şi imprudentă încearcă să-şi trezească
prematur energia KUNDALINI şi chiar reuşeşte aceasta, există riscul ca aceste reţele energetice
extrem de subtile să fie în mod ireversibil „arse" (distruse) de „Focul subtil prin Fricţiune" în timpul
procesului de ascensiune a lui KUNDALINI SHAKTI în acest caz, fiinţa umană în cauză se va
confrunta cu probleme majore deoarece anumite canale energetice (NADI-uri) vor fi total sau parţial
distruse. O primă consecinţă deosebit de gravă a acestui fenomen o reprezintă incapacitatea fiinţei
umane de a mai percepe şi de a mai vehicula apoi anumite energii subtile rafinate şi implicit de a
mai avea acces la anumite stări psihomentale şi spirituale elevate. Dacă, în schimb, urmăm cursul
firesc al evoluţiei spirituale sub îndrumarea unui maestru spiritual autentic şi realizăm sistematic
practicile diferitelor forme de YOGA (HATHA YOGA, LAYA YOGA, JNANA YOGA, BHAKTI
YOGA, KARMA YOGA), KUNDALINI SHAKTI se va ridica în mod natural şi profund benefic,
energizând spontan şi armonios şi aceste reţele energetice eterice. Transcenderea stărilor
psihomentale obişnuite (care sunt asociate cu conştiinţa individuală, egotică), stări „alimentate" de
unele dintre aceste reţele energetice eterice, depinde de ridicarea nivelului nostru de conştiinţă,
fenomen care se produce odată cu ascensiunea armonioasă a energiei KUNDALINI pe
SUSHUMNA NADI.
Mai există însă şi un alt aspect care merită să fie clarificat în legătură cu ascensiunea energiei
fundamentale KUNDALINI. În lucrarea sa „Vindecarea esoterică", marele yoghin tibetan Djwhal
Khul afirmă: „Aceia care se autodenumesc esoterişti, dar care de fapt nu sunt decât nişte ignoranţi
aparţinând diferitelor grupări pseudo-oculte, consideră că energia fundamentală KUNDALINI
trebuie să fie, ridicată în forţă pentru a activa astfel toţi centrii subtili de forţă (CHAKRA-ele) şi
pentru a elimina în acest fel instantaneu blocajele existente pe canalele subtile (NADI-urile) aflate în
plan subtil în regiunea coloanei vertebrale. Această generalizare simplistă a unui fenomen extrem de
complex şi fundamental de transformare a fiinţei umane este periculoasă şi reprezintă de fapt o
viziune eronată în care apare o inversare a succesiunii cauzale a fenomenelor. Tradiţia yoghină
autentică recomandă ca focul energiei KUNDALINI să fie ridicat ,spre cer' numai atunci când toţi
centrii subtili de forţă (CHAKRA-ele) sunt treziţi şi dinamizaţi suficient de mult şi atunci când
SUSHCIMNA NADI a fost eliberată de blocajele majore."
În citatul de mai sus se afirmă că CHAKRA-ele trebuie să fie trezite şi chiar suficient de mult
dinamizate înainte ca focul energiei KUNDALINI să poată ascensiona. Deşi Structura Esoterică
Rezonantă a Cercului de Foc trezeşte şi dinamizează CH'I-ul necesar pentru activarea procesului de
„aprindere" a „Focului Şarpelui", ea nu conduce în mod automat, în cazul oricărei fiinţe umane, la
ascensiunea energiei KUNDALINI. Dacă vom examina cu atenţie cele zece puncte de
presopunctură folosite în cadrul Structurii Esoterice Rezonante a Cercului de Foc, vom constata că
fiecare CHAKRA este stimulată şi armonizată în mod reflex prin intermediul unuia sau a mai
multora dintre aceste puncte de presopunctură. Pentru ca „focul" energiei fundamentale
KUNDALINI să fie activat în mod armonios şi plenar trebuie să aibă loc în prealabil fuziunea dintre
„Focul Spiritual Electric", „Focul subtil Solar" şi „Focul subtil prin Fricţiune", precum şi integrarea
în aura noastră a energiilor iubirii divine necondiţionate. În plus, trebuie să se realizeze trezirea şi
activarea armonioasă a tuturor centrilor subtili de forţă.
= VA URMA =
An 12 C 45
PRESOPUNCTURĂ ESOTERICĂ
Structura esoterică Rezonantă a Cercului de Foc. Focurile Esoterice (Necorporale)
(continuare la cursul nr. 44, An 12)

Pentru a trezi şi a dinamiza armonios CH'I-ul CHAKRA-elor, este necesar, conform


recomandărilor Presopuncturii Esoterice, să realizăm mai întâi energizarea intensă a Structurilor
Esoterice Rezonante de armonizare a CHAKRA-elor. În cazul fiinţelor umane care sunt înzestrate
cu o mare puritate lăuntrică şi care au atins un înalt nivel de realizare spirituală, Structura Esoterică
Rezonantă a Cercului de Foc activează încă de la început energiile „Focului Spiritual Electric" (a
treia formă, cea mai elevată, de „Foc Esoteric"). Atunci când se exprimă plenar, „Focul Spiritual
Electric" „aprinde" ceea ce numim „Focul" energiei fundamentale KUNDALINI. „Aprinderea"
„Focului" energiei fundamentale KUNDALINI nu este însă un fenomen sinonim cu trezirea şi
ascensiunea plenară a lui KUNDALINI. Marele yoghin Swami SHIVANANDA afirma că: „În omul
desăvârşit, cei doi centri extremi (centrul rădăcină, MULADHARA CHAKRA, şi cel din creştetul
capului, SAHASRARA) exprimă ,marea dualitate´ care există între materie şi spirit. Aceşti centri
subtili de forţă controlează, într-o unitate perfectă, sensul în care evoluează sufletul (JIVATMA)."
În învăţăturile înţelepciunii esoterice orientale se fac deseori referiri la „Nestemata Spirituală
din Lotus". „Focul Spiritual Electric" este descris în mod simbolic ca fiind cercul interior de petale
ale „Nestematei". Petalele „Nestematei" sunt aranjate în grupuri concentrice de câte trei. La baza
petalelor interioare se află aşa-numiţii „atomi permanenţi" ai corpului fizic, ai corpului astral şi ai
corpului mental. Aceşti „atomi permanenţi" sunt veritabili „germeni" ai fiecăruia dintre corpurile
fiinţei umane; aceştia „supravieţuiesc" de la o încarnare la alta. Tradiţia esoterică face referiri în
special la trei dintre aceştia: atomul permanent al corpului fizic, atomul permanent al corpului astral
şi atomul permanent al corpului mental. Atomul permanent al corpului mental este numit uneori şi
„unitatea permanentă a corpului mental". împreună, toţi aceşti „atomi permanenţi" alcătuiesc Hun-ul
nostru („sufletul tainic eteric") şi definesc tipul Razei care ne este specific (spectrul de frecvenţe de
vibraţie aurice care ne guvernează şi ne influenţează în mod fundamental existenţa).
În lucrarea sa „Tratat asupra Focului Cosmic", marele iniţiat tibetan Djwhal Khul afirma
următoarele: „Lumina din interiorul acestor atomi permanenţi are o strălucire roşiatică. Putem
vorbi despre toate cele trei tipuri de 'focuri' manifestate la nivelul corpului cauzal: 'Focul Spiritual
Electric în centru, 'Focul subtil Solar' în jurul lui, la fel cum flacăra unei lumânări înconjoară
esenţa sau nucleul central al acesteia, şi 'Focul subtil prin Fricţiune', cel care, analogic vorbind, în
cazul flăcării unei lumânări dă strălucirea roşiatică şi care stă la baza flăcării superioare."
Conform acestor învăţături secrete despre natura corpurilor noastre subtile, în vehiculul cauzal al
fiinţei umane are loc contactul polar dintre „Focul Spiritual Electric" (polul Spiritului) şi „Focul
subtil prin Fricţiune" (polul Materiei). Când toate cele trei tipuri de „Focuri subtile", inclusiv cei
Solar (a) Minţii), sunt „aprinse" în corpul cauzal al unei fiinţe umane, începe cu adevărat trezirea şi
ascensiunea pe SUSHUMNA NADI a energiei fundamentale KUNDALINI. De regulă, acest proces
excepţional se declanşează după ce am realizat în prealabil meditaţii profunde asupra naturii noastre
divine, asupra Sinelui Suprem Divin, ATMAN.

Ordinea precisă de stimulare prin presopunctură a punctelor care aparţin Structurii


Esoterice Rezonante a Cercului de Foc
1. Coccis 1,
2. VG 4 (Mingmen)
3. VG 11 (Shendao) „Calea Omului Evoluat"
4. VG 14 (Da Zhui) „Marea Vertebră"
5. VG 16 (Feng Fu) „Casa Vânturilor"
6. VG 20 (Tian Man)
7. Ajna 2
8. VC 22 (Tiantu) „Hornul Celest"
9. VC 10 (Xiawan) „Ventilatorul Inferior"
10. VC 4 (Guan Yuan) „Trecătoarea Originii", „Poarta Sursei"
Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc este alcătuită din zece puncte de
presopunctură. Prin activarea acestei structuri ia naştere un tainic circuit energetic în interiorul
fiinţei noastre (vezi Fig. 36 a şi b). Fluxul energetic generat ascensionează de-a lungul meridianului
Vas Guvernator, pe linia mediană verticală a spatelui, trece peste creştetul capului şi coboară prin
partea din faţă a trupului, prin meridianul Vas de Concepţie. Apoi, de la baza coloanei vertebrale,
energia îşi începe din nou ascensiunea prin meridianul Vas Guvernator, reluând circuitul.
Toate meridianele principale prezintă şi un traiect intern prin care energia se manifestă în
mod divergent faţă de traseul extern (principal) al meridianelor, alimentând astfel energetic organele
interne din trupul nostru care corespund acelor meridiane. Prin urmare, ceea ce în Presopunctură
Esoterică este numit „meridian divergent" reprezintă de fapt traseul intern al unui anumit meridian.
De altfel, denumirea de „meridian divergent" este foarte adecvată deoarece ea ne sugerează în plus
şi funcţia acestor NADI-uri de a distribui energia de la ramura principală (cea exterioară) a
meridianului către diferitele organe interne. În cazul meridianului Trei Focare (Ban Jiao), traseul
intern sau, altfel spus, traseul divergent intern al acestuia porneşte aproximativ din mijlocul
umărului, pătrunde în fosa supraclaviculară şi apoi în torace, vine în contact cu pericardul şi coboară
prin diafragmă până în regiunea abdominală inferioară. Traseul divergent intern San Jiao (Trei
Focare) generează un flux descendent de energie, CH'I, care trece, la nivelul pieptului, prin linia
mediană verticală. O parte a fluxului descendent al Structurii Esoterice Rezonante a Cercului de Foc
se alătură fluxului descendent de CH'I al acestei părţi a NADI-ului divergent intern San Jiao şi
fluxului energetic care circulă prin meridianul Vas de Concepţie. Activarea circulaţiei energiei prin
meridianul Trei Focare face ca energiile armonioase ale focurilor subtile trezite de Structura
Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc să ajungă la diferitele organe interne care sunt asociate
acestora.
Primul punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură în cadrul acestei structuri este
Coccis 1 (Fig. 36a). Acesta se află plasat pe meridianul Vas Guvernator, între punctele VG 1 şi VG
2, în partea de sus a coccisului. Punctul VG 1 este situat în scobitura aflată între vârful coccisului şi
anus. Punctul VG 2 este situat între osul sacru şi coccis, la nivelul hiatusului sacro-coccigian.
Presopunctură poate fi realizată nu numai în partea de sus a coccisului; ci şi în orice alt punct al
coccisului, dar numai pe zona centrală a coloanei vertebrale, acolo unde, în plan eteric, se află
meridianul Vas Guvernator. Este important să avem grijă să nu realizăm presiunea în zona
sacrumului. Dinamizarea acestui punct (Coccis 1) favorizează ascensiunea liberă a energiei, CH'I,
de-a lungul lui SUSHUMNA NADI şi, simultan, „ancorează" sau, altfel spus, stabilizează şi
amplifică CH'I-ul de la nivelul lui MULADHARA CHAKRA.
Cel de-al doilea punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură în cadrul acestei
structuri este VG 4 (Mingmen), care este localizat în partea posterioară a trunchiului, pe coloana
vertebrală, sub cea de-a doua vertebră lombară. Având în vedere că, în cazul celor mai multe fiinţe
umane, punctele de presopunctură situate pe coloana vertebrală sunt mai sensibile decât celelalte
puncte, presiunea exercitată la nivelul acestora va trebui să fie mai mică decât de obicei. În lucrarea
„Fundamentele medicinii chineze", Giovanni Maciocia face următoarea afirmaţie legată de punctul
VG 4: „Acesta este cel mai puternic punct de fortificare (amplificare) a energiei YANG a Rinichilor
şi, în general, a tuturor energiilor YANG ale fiinţei umane... El tonifică şi încălzeşte Focul Porţii
Vitalităţii." Deşi această structură esoterică rezonantă nu a fost concepută în mod special pentru
tonifierea energiei Rinichilor, VG 4 stimulează CH'I-ul sistemelor energetice asociate meridianelor
Rinichi şi Chong Mo. Meridianul Chong Mo este unul dintre Meridianele extraordinare; el mai este
denumit „Calea de trecere", „Răscrucea", „Strategul", „Marea celor 12 meridiane" sau „Marea
Sângelui". Meridianul Chong Mo este o structură energetică bilaterală şi simetrică, fiind derivat
dintr-un trunchi energetic (NADI) comun cu meridianul Rinichi, meridianul Jen Mo (Vas de
Concepţie) şi meridianul Tu Mo (Vas Guvernator).
Cel de-al treilea punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este VG 11 (Shendao),
localizat pe coloana vertebrală, sub cea de-a cincea vertebră toracică. Aşa cum am mai precizat
atunci când am vorbit despre acest punct în contextul prezentării Structurii Esoterice Rezonante a
„Căii Spiritului", Shendao este tradus de regulă prin „Calea Omului Evoluat", fiind asociat cu
energiile expansionate ale CHAKRA-ei Inimii (ANAHATA CHAKRA) şi ale lui SUTRATMA
(Coarda de Aur).
Cel de-al patrulea punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este VG 14 (Da
Zhui), tradus de obicei prin „Marea Vertebră" datorită faptului că punctul este situat sub cea de-a
şaptea vertebră cervicală (C7), care este cea mai proeminentă vertebră a zonei respective. Punctul
permite accesul la energiile glandei pituitare şi implicit generează o energizare specifică la nivelul
lui AJNA CHAKRA.
Cel de-al cincilea punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este VG 16, localizat
pe linia mediană verticală posterioară a capului, în mica depresiune aflată sub protuberanţa
occipitală. El face parte din structura energetică denumită „Fereastra tainică spre cer". Punctul VG
16 reprezintă o cale directă de acces la energiile esoterice ale lui medulla oblongata şi ale sistemului
carotid (sistem care constă din cele două artere situate de o parte şi de alta a gâtului - arterele
carotide comune care se bifurcă fiecare în artera carotidă internă şi externă, la nivelul acestei
bifurcaţii fiind situat sinusul carotidian). Medulla oblongata reprezintă cea mai importantă parte a
creierului (parte vitală pentru existenţa omului în planul fizic), fiind o continuare (ca un bulb) a
măduvei coloanei vertebrale. Ea se situează deasupra pasajului de trecere din osul occipital
(foramen magnum), dar sub proeminenţa de pe suprafaţa ventrală a tulpinii creierului, fiind separată
de aceasta printr-un şanţ orizontal. În medulla oblongata se află centrii vitali de funcţionare a
organismului, care implică activitatea cardiacă, vasomotorie şi respiratorie (coordonate la nivelul
creierului). Lezarea acestei zone foarte sensibile a creierului este totdeauna fatală pentru fiinţa
umană.
În plus, punctul VG 16 este „poarta" sau, altfel spus, zona de proiecţie în planul fizic a
centrului subtil secundar de forţă Alta Major. Prin urmare, atunci când VG 16 este dinamizat în
oricare dintre Structurile Esoterice Rezonante ale Codificării care îl includ, el permite accesul
conştient la energiile extatice ale centrului subtil secundar de forţă Alta Major.
În cadrul prezentării Structurii Esoterice Rezonante a Cercului de Foc vom menţiona şi cea
de-a doua funcţie esoterică a punctului VG 16. Aşa cum am mai precizat, numele chinezesc al lui
VG 16 este Feng Fu, tradus prin „Casa Vânturilor". Din punctul de vedere exoteric, al medicinii
tradiţionale chineze, punctul VG 16 este folosit în tratarea „tulburărilor energiilor subtile ale
Aerului". Aceste simptome includ dezechilibre energetice care se traduc prin stări precum
aversiunea faţă de frigul exterior, dureri de cap, gâtul rigid, hemiplegii (paralizie a unei jumătăţi a
trupului datorate lezării unei părţi a căii nervoase motorii) etc. Semnificaţia şi aplicaţia terapeutică a
„vântului" se referă la controlul exercitat pe această cale asupra anumitor manifestări care sunt
specifice energiei subtile a aerului (VAYU TATTVA), prin intermediul suflului subtil PRANA
VAYU. Semnificaţia cea mai elevată a „vântului" se referă însă la energiile spirituale (ATMA
SHAKTI). Atunci când este dinamizat în cadrul Structurilor Esoterice Rezonante ale Codificării,
VG 16 deschide calea către percepţia celei mai înalte forme de PRANA, cea provenită din lumile
celeste, divine, şi chiar de la Sinele nostru Suprem, ATMAN.
Cel de-al şaselea punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este VG 20. VG 20 se
află localizat pe meridianul Vas Guvernator, în creştetul capului, la jumătatea liniei ce uneşte
vârfurile celor două urechi, linie ce pleacă vertical de la acestea. Acest punct reprezintă „calea
directă" de acces a energiilor subtile către glanda pineală. Stimularea acestui punct trezeşte şi
dinamizează energiile de la nivelul lui SAHASRARA şi de aceea VG 20 este considerat a fi poarta
„Lotusului cu o Mie de Petale" (SAHASRARA).
După energizarea acestor prime şase puncte ale Structurii Esoterice Rezonante a Cercului de
Foc, fiinţa umană în cauză, care până în acest moment a trebuit să rămână întinsă cu faţa în jos
pentru a se putea realiza presopunctură la nivelul acestor puncte, se va ridica, se va aşeza într-o
postură de meditaţie şi, fiind într-o stare de profundă relaxare, va urmări să vizualizeze ascensiunea
energiilor pe SUSHUMNA NADI până la nivelul lui SAHASRARA, conştientizând în mod distinct
energizarea fiecăruia dintre punctele dinamizate anterior prin presopunctură. Această vizualizare
creatoare benefică va trebui să fie realizată timp de minim 30 de minute înainte de a trece la etapa
următoare a energizării Structurii Esoterice Rezonante a Cercului de Foc. Aşa cum precizam, fluxul
energetic amplificat de această structură esoterică rezonantă este ascendent în partea posterioară a
trupului, prin meridianul Vas Guvernator (până în punctul VG 20), şi descendent în partea
anterioară a trupului, prin meridianul Vas de Concepţie. După ce a fost realizată meditaţia de
dinamizare a sensului ascendent al energiilor pe SUSHUMNA NADI şi de energizare prin
vizualizare creatoare benefică a punctelor de presopunctură dinamizate anterior, fiinţa umană
respectivă se va întinde pe spate, având eventual o pernă sub genunchi, pentru ca zona lombară a
coloanei vertebrale să nu fie tensionată. Se va continua energizarea celorlalte puncte ale acestei
structuri, începându-se cu dinamizarea punctului VG 20 (pentru a doua oară) (Fig. 36 a şi b).
= VA URMA =

An 12 C 46
PRESOPUNCTURĂ ESOTERICĂ
Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc (continuare la cursul nr. 45, An 12)
Cel de-al şaptelea punct al Structurii Esoterice Rezonante a Cercului de Foc este Ajna 2, locul
exact de proiecţie în planul fizic a centrului subtil de forţă AJNA CHAKRA (vezi Fig. 36 b). Acest
punct este localizat la aproximativ 1 TS'UN deasupra punctului Yintang (cunoscut în Presopunctură
Esoterică şi sub numele de Ajna 3). Yintang este localizat între sprâncene, în partea de sus a punţii
nazale. În Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc, Ajna 2dinamizează energiile glandei
pituitare, energii care au fost deja trezite prin masarea punctului VG 14.
Cel de-al optulea punct al Structurii Esoterice Rezonante a Cercului de Foc este VC 22, punct
care este localizat pe meridianul Vas de Concepţie, în centrul fosei suprasternale. Numele său
chinezesc este Tiantu care se traduce prin „Hornul Celest", ceea ce sugerează faptul că acest punct
de presopunctură este o cale către tărâmurile angelice. Energizarea punctului VC 22 deschide o cale
directă de acces la CH'I-ul CHAKRA-ei gâtului, VISHUDDHA
CHAKRA.
Cel de-al nouălea punct care trebuie să fie dinamizat prin
presopunctură este VC 10, punct care este localizat pe meridianul
Vas de Concepţie, pe abdomen, la 2 TS'UN-i deasupra ombilicului.
În limba chineză, acest punct este numit Xiawan. Întrucât VC 10,
(Xiawan) este localizat la limita inferioară a stomacului, el este
numit adeseori „Ventilatorul Inferior". Din regiunea punctului VC
10 (care se află pe traseul meridianului Vas de Concepţie) pornesc cele
două căi interne (NADI-uri) ale meridianului Splină-Pancreas,
meridian al cărui traseu energetic trece şi el prin punctul VC 10.
Ramura internă din partea stângă a meridianului Splină-Pancreas
pătrunde în stomac şi în splină, iar ramura internă din partea dreaptă
a meridianului Splină-Pancreas pătrunde în pancreas şi în stomac. În
Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc, calea internă (NADI) cea mai importantă este cea
care pătrunde în Splină, deoarece se consideră că Splina este organul care receptează şi vehiculează
prin rezonanţă energii subtile telurice care sunt emanate de sfera subtilă de forţă a Pământului
(PRANA terestră).
Cel de-al zecelea şi ultimul punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură în cadrul
Structurii Esoterice Rezonante a Cercului de Foc este VC 4 (Guan Yuan), localizat pe meridianul
Vas de Concepţie, la 3 TS'UN-i sub ombilic. întrucât punctul Guan Yuan este considerat a fi „Poarta
CH'I-ului Originar" a întregului corp energetic, el este tradus prin „Trecătoarea Originii" sau „Poarta
Sursei".
VC 4 este punct de proiecţie anterioară pe trunchi a centrului de greutate al trupului în poziţie
„stând în picioare". Atunci când fiinţa umană merge, ea îşi schimbă alternativ greutatea de pe un
picior pe celălalt. Această uşoară mişcare de balans a trunchiului care rezultă în acest fel face ca
punctul VC 4 să se deplaseze şi el în mod corespunzător. Astfel, putem spune că VC 4, centrul de
greutate al trupului nostru, descrie o mişcare spiralată atunci când noi mergem. Apariţia (generată de
mersul pe jos a) acestui sui-generis „vortex energetic" la nivelul centrului nostru de greutate
corporală are rolul de a induce prin fenomene oculte de rezonanţă, în special la nivelul punctului VC
4, o energie telurică foarte intensă. Acest fenomen inedit reprezintă o explicaţie subtilă a efectelor
regeneratoare pe care le are mersul pe jos. Pentru o bună sănătate a organismului, taoiştii recomandă
mersul pe jos zilnic timp de minim 30 de minute. Având în vedere disponibilităţile punctului VC 4
de a asimila energii telurice, înţelegem acum şi raţiunea legăturii subtile tainice pe care Structura
Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc o stabileşte între punctul VC 10 (al nouălea punct al
structurii) şi VC 4 (al zecelea punct al structurii). NADI-ul interior, care este considerat în Structura
Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc traseul energetic cel mai important, porneşte din punctul VC
10 pentru a ajunge la Splină. El vehiculează energii subtile telurice. Prin conexiunea creată între
punctele VC 10 şi VC 4, energiile care circulă prin acest NADI potenţează fenomenele de asimilare
a energiei telurice la nivelul punctului VC 4.
În acupunctura chineză se consideră că prin stimularea punctului VC 4 (Guan Yuan) pot fi
energizate foarte intens meridianele Chong Mo şi Vas de Concepţie. Numeroasele nume simbolice
care i se atribuie acestui punct de presopunctură se datorează faptului că el este considerat a fi sediul
energetic al uterului („camera sângelui"), al „Câmpului de Cinabru inferior" (Tari T'ien-ul inferior)
şi al „Focului Porţii Vieţii".

Focul Macrocosmic
În cazul fiinţelor umane evoluate din punct de vedere spiritual, Structura Esoterică Rezonantă
a Cercului de Foc poate să declanşeze, prin rezonanţă, manifestarea unui proces de acumulare
energetică uriaşă, iar această energie poate fi cu uşurinţă sublimată pe SUSHUMNA NADI către
etajele superioare ale fiinţei. De aceea, ea trebuie să fie una dintre ultimele structuri pe care le vom
activa prin intermediul Presopuncturii Esoterice, după ce au fost realizate în prealabil purificări
energetice şi dinamizări ale centrilor subtili de forţă. În Presopunctură Esoterică, focul energiei
fundamentale KUNDALINI este împărţit în două „Focuri" distincte: „Focul Mistic" („Focul
Şarpelui") - care reprezintă forţa de combustie necesară proceselor iniţiale de trezire şi ascensionare
a energiei KUNDALINI - şi „Focul Macrocosmic" care ia naştere atunci când energia KUNDALINI
a fost pe deplin trezită şi ascensionată în SAHASRARA. Prin urmare, conceptul de „Foc
Macrocosmic" este folosit pentru a indica o manifestare mult mai rafinată şi mai complexă a
energiei „Focului Mistic". Pentru ca „Focul Macrocosmic" să se poată manifesta la nivelul aurei
fiinţei umane, trebuie ca, în prealabil, să fie integrate aurie anumite câmpuri energetice purificatoare
şi spiritualizante. Acestea sunt alcătuite din triunghiuri de forţă sau, altfel spus, triangulaţii, la fel ca
cele prezentate în figurile 37 a-h.
Toate aceste triangulaţii tainice care se stabilesc pe diferite niveluri ale corpurilor subtile ale
fiinţei noastre, privită în integralitatea sa, trebuie să fie interconectate armonios în cadrul unui
circuit energetic unic, menit să activeze apoi în fiinţa umană „Focul Macrocosmic". În mod
suplimentar, este necesar ca fluxurile energetice care circulă prin IDA NADI, PINGALA NADI ŞI
SUSHUMNA NADI să fie integrate de asemenea într-o triangulaţie aducătoare de armonie la
nivelul întregii noastre fiinţe. În plus, cele trei „Focuri subtile" [„Focul Spiritual Electric" (denumit
şi „Focul Spiritului") , „Focul subtil Solar" (denumit şi „Focul subtil al Minţii") şi „Focul subtil prin
Fricţiune" (denumit şi „Focul subtil al Materiei")] trebuie să fi fost deja activate. Aceste trei fluxuri
de CH'I, integrate în mod armonios, sunt cunoscute uneori sub numele de „Triplul Foc al energiei
KUNDALINI". În vederea declanşării fenomenelor spirituale excepţionale care au drept consecinţă
trezirea şi ascensiunea energiei KUNDALINI, forţele noastre creatoare, energiile sufletului şi
energiile prin intermediul cărora conştiinţa noastră individuală se exprimă trebuie să îşi eleveze
frecvenţele de vibraţie. Când toate aceste triangulaţii (câmpuri energetice fundamentale care sunt
generate fiecare de câte trei forţe subtile distincte) sunt activate şi energizate pe frecvenţele lor de
vibraţie specifice, ele vor conduce la trezirea plenară a energiei fundamentale KUNDALINI şi la
ascensiunea acesteia pe SUSHUMNA NADI până la nivelul lui SAHASRARA.
În lucrarea sa „Tratat asupra Focului Cosmic", maestrul spiritual Djwhal Khul afirma
următoarele: „Misterul suprem al vieţii este ascuns în Inimă. Când punctul inferior (MULADHARA
CHAKRA) vibrează, când Triunghiul Sacru (format din AJNA CHAKRA, Alta Major şi
SAHASRARA) străluceşte, când punctul inferior (MULADHARA CHAKRA), centrul median
(ANAHATA CHAKRA) şi vârful (SAHASRARA) sunt conectate între ele şi Focul subtil circulă prin
ele, atunci cele două triunghiuri - cel superior (format din VISHUDDHA CHAKRA, AJNA
CHAKRA şi SAHASRARA) şi cel inferior (format din MULADHARA CHAKRA, SWADHISTHANA
CHAKRA şi MANIPURA CHAKRA) - fuzionează plenar într-o singură Flacără."
Citatul de mai sus se referă într-un mod destul de criptic la trezirea plenară a energiei fundamentale
KUNDALINI, şi nu la o trezire parţială a acestei energii pe care o experimentează de regulă
anumite fiinţe umane în urma unor sporadice experienţe spirituale. Triangulaţia formată prin
dinamizarea punctelor VG 16, VG 20 şi Ajna 2 conferă accesul la energiile originare ale fiinţei
umane (CH'I-ul Originar) şi creează un câmp energetic foarte elevat, cunoscut şi sub numele de
„Triunghiul sacru", „Triplul apex" sau „Triplul Vârf" (vezi Fig. 37 a şi Fig. 38a). VG 16 este
localizat pe meridianul Vas Guvernator, la baza craniului, pe linia mediană verticală a cefei, sub
protuberanţa occipitală. VG 20 este localizat pe meridianul Vas Guvernator, în creştetul capului, la
jumătatea liniei ce uneşte vârfurile celor două urechi, linie ce pleacă vertical de la acestea. Ajna 2
este locul exact de proiecţie în planul fizic a lui AJNA CHAKRA.
Atunci când sunt activate în mod armonios prin intermediul Presopuncturii Esoterice, cele trei
puncte generează următoarele efecte: 1) punctul VG 20 trezeşte şi dinamizează energiile glandei
pineale şi, la un nivel mai rafinat de vibraţie, pe cele ale lui SAHASRARA; 2) punctul VG 16
trezeşte şi amplifică energiile centrului secundar de forţă Alta Major, care se află în legătură cu
medulla oblongata şi cu energiile sufletului nostru, JIVATMA; 3) punctul Ajna 2 trezeşte şi
dinamizează energiile glandei pituitare şi, la un nivel mai rafinat de vibraţie, pe cele ale lui AJNA
CHAKRA, energii care sunt amplificate apoi şi prin stimularea punctului VG 14. Medulla oblongata
(sau bulbul rahidian) reprezintă segmentul inferior al encefalului situat între măduva spinării şi
protuberanţa inelară a encefalului. Constituie un centru nervos important, la nivelul lui fiind sediul
unor centrii neurovegetativi extrem de importanţi. VG 14 (Fig. 38b) este localizat pe meridianul Vas
Guvernator, sub apofiza spinoasă a celei de a şaptea vertebre cervicale (C7). Prin urmare, toate
aceste puncte de presopunctură, atunci când sunt dinamizate, determină energizarea specifică a celor
mai importanţi centri subtili de forţă situaţi în zona capului.
Pentru ca „Focul Macrocosmic" să fie activat, trebuie să fie activată în prealabil Triada
Spirituală sau, altfel spus, Triunghiul Spiritual, care este acea structură energetică ce creează
coerenţa vibratorie între ANAHATA CHAKRA (Forţa Iubirii Divine Atotcuprinzătoare),
VISHUDDHA CHAKRA (Intuiţia Pură a Chemării Divine) şi SAHASRARA (Forţa Comuniunii
Directe cu Dumnezeu) (vezi Fig. 37b şi Fig. 39). Ea amplifică energiile subtile sublime de la nivelul
lui ANTAHKARANA („organul" lăuntric tainic al comuniunii noastre
cu Dumnezeu), în cazul celor care şi-au dinamizat în mod armonios şi
şi-au rafinat energiile subtile care se manifestă la nivelul acestei sublime
realităţi interioare a lui ANTAHKARANA. Este necesar să menţionăm
faptul că există o diferenţă clară între semnificaţia pe care o are termenul
ANTAHKARANA în tradiţia yoghină şi cea pe care o are în
Presopunctură Esoterică. Termenul ANTAHKARANA se traduce în
limba română prin „instrument interior". Conform textului oriental
tradiţional SAMKHYA KARIKA, ANTAHKARANA cuprinde
BUDDHI (intelectul), AHAMKARA (conştiinţa individuală) şi MANAS (mentalul subconştient).
Adeseori, în textele clasice de YOGA, termenul ANTAHKARANA este substituit cu termenul
echivalent CITTA („minte" sau „conştiinţă"), în contextul Presopuncturii Esoterice, cuvântul
sanscrit ANTAHKARANA este folosit cu sensul de „organ spiritual interior" sau „instrument
spiritual interior" care ne permite să îl percepem în mod tainic pe Dumnezeu în fiinţa noastră.
ANTAHKARANA reprezintă „puntea de legătură" dintre mintea raţională şi supramental, dintre
diferitele structuri elevate ale fiinţei umane (împreună cu energiile lor specifice) şi Sinele Suprem
Divin, ATMAN. Practic, în accepţiunea Presopuncturii Esoterice, ANTAHKARANA este o
structură energetică subtilă a fiinţei umane care începe (în plan subtil) de la nivelul lui
SAHASRARA şi se înalţă deasupra creştetului capului, făcându-ne să fim „tangenţi cu infinitul",
motiv pentru care a fost denumită în mod metaforic „Podul Curcubeului" sau „Podul de Lumină
Spirituală". Acest inefabil câmp de energie spirituală poate să fie în mod constant purificat şi rafinat
prin practică spirituală sistematică şi prin menţinerea unei stări constante de aspiraţie spirituală.
= VA URMA =

An 12 C 47
PRESOPUNCTURĂ ESOTERICĂ
Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc. Focul Macrocosmic (continuare la
cursul nr. 46, An 12)
Triunghiul Superior se referă la tainica legătură stabilită între CH'I-ul CHAKRA-ei gâtului
(VISHUDDHA CHAKRA), al lui AJNA CHAKRA şi al lui SAHASRARA (vezi Fig. 40a).
Triunghiul Inferior conectează CH'I-ul CHAKRA-ei Plexului Solar (MANIPURA CHAKRA), al
CHAKRA-ei Sacrale (SWADHISTHANA CHAKRA) şi al CHAKRA-ei Rădăcină
(MULADHARA CHAKRA) (vezi Fig. 40c).
Circulaţia energiei trebuie să se realizeze liber şi
armonios prin ambele triunghiuri (atât cel Superior,
cât şi cel Inferior). Între ele există de asemenea o
tainică legătură directă şi un câmp energetic
inductor foarte complex, care le unifică. Atunci
când energiile câmpurilor generate de aceste două
triangulaţii fundamentale circulă armonios,
procesul de inefabilă acordare a energiilor din
partea superioară a fiinţei umane cu cele din partea
inferioară va declanşa în mod spontan un flux de
energie, CH'I, prin Triunghiul Central, format prin
interacţiunea energetică creatoare dintre VISHUDDHA CHAKRA, ANAHATA CHAKRA şi
MULADHARA CHAKRA (vezi Fig. 40b).
În cadrul unei simetrii inversate, ce caracterizează adeseori relaţia dintre ceea ce este Sus
(Planul sau Nivelul Superior) şi ceea ce este Jos (Planul sau Nivelul Inferior), raporturile energetice
„în oglindă" dintre Triunghiul Superior şi Triunghiul Inferior fac ca lui VISHUDDHA
CHAKRA să îi corespundă MANIPURA CHAKRA, glandei pituitare şi, în plan subtil, lui AJNA
CHAKRA să le corespundă SWADHISTHANA CHAKRA, iar glandei pineale şi, în plan subtil, lui
SAHASRARA, să le. corespundă MULADHARA CHAKRA.
În afara fluxului energetic stabilit prin aceste trei triangulaţii, în conştiinţa noastră trebuie să
mai fie integrate armonios şi energiile subtile şi stările de conştiinţă benefice care caracterizează cei
trei centri subtili de forţă ai Triunghiului lui KUNDALINI: SAHASRARA, ANAHATA
CHAKRA şi MULADHARA CHAKRA (vezi Fig. 41).
După dinamizarea prin presopunctură a tuturor celor zece puncte ale Structurii Esoterice
Rezonante a Cercului de Foc, energia astfel trezită în fiinţa noastră ascensionează prin meridianul
Vas Guvernator, pe partea posterioară a trupului, şi coboară apoi prin meridianul Vas de Concepţie,
pe partea anterioară a trupului.
De fapt, Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc integrează mai multe circuite
energetice care se autogenerează în mod spontan, dar nu vom prezenta decât circuitul principal,
denumit şi traseul circular( (ilustrat în Fig. 42), şi pe cel secundar, denumit şi traseul m formă de opt
(vezi Fig. 43). În cazul celor mai mulţi dintre oameni, fluxul de CH'I va urma traseul indicat în Fig.
42. În situaţia unor fiinţe umane foarte elevate din punct de vedere spiritual, el poate urma, în mod
spontan, datorită absenţei oricăror obstacole în curgerea energiei prin NADI-uri, suplimentar, şi
calea subtilă alternativă indicată în Fig. 43. Pe de altă parte, dacă energia nu urmează traseul subtil
indicat în Fig. 43, aceasta nu înseamnă neapărat că persoana respectivă nu este elevată din punct de
vedere spiritual. Totuşi, adepţii Presopuncturii Esoterice au constatat că, în cazul multor fiinţe
umane cu un înalt nivel de conştiinţă, fluxul energetic circulă în mod predominant pe traseul subtil
indicat în Fig. 43. Tradiţia ocultă a Presopuncturii Esoterice menţionează că mai există şi alte
circuite energetice care trec prin centrii subtili secundari de forţă din zona capului. Aceşti centri
secundari de forţă nu sunt activaţi însă decât în cazul fiinţelor umane elevate din punct de vedere
spiritual care practică în mod constant YOGA, aplică metodele Presopuncturii Esoterice sau care
practică diferite forme profunde de meditaţie.
Fluxul de CH'I ilustrat în Fig. 42 urmează un traseu circular, iar acest fapt are în sine
semnificaţii foarte profunde deoarece, aşa cum ştim, cercul este simbolul esoteric al eternităţii. Pe
de altă parte, fluxul energetic ilustrat în figura 43 urmează un traseu în formă de opt, care reprezintă
simbolul esoteric al infinităţii. Când energia specifică tuturor triangulaţiilor pe care le-am menţionat
anterior este unificată şi ajunge să circule armonios prin „Cercul de Foc", putem spune că fiinţa
umană se află cu adevărat în etapa de început a trezirii plenare a energiei fundamentale
KUNDALINI. O parte din aceste triangulaţii pe care le-am menţionat anterior şi care dinamizează
circulaţia energiei prin Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc sunt evidenţiate în Fig. 44.
După trezirea şi dinamizarea energiilor elevate specifice Structurii Esoterice Rezonante a
Cercului de Foc, se spune că triunghiurile încep „să se aprindă". În realitate, este vorba despre un
fenomen tainic în care, datorită circulaţiei libere a energiilor prin traseele subtile create, anumite
zone importante ale fiinţei noastre sunt energizate foarte intens, fiind practic „invadate" de energia
subtilă extatică a focului purificator. „Aprinderea" Triunghiului Superior şi a celui Inferior (ilustrată
în Fig. 45) se poate produce deopotrivă atunci când CH'I-ul circulă armonios şi din ce în ce mai
intens pe traseul circular (ilustrat în Fig. 42) sau atunci când el circulă pe traseul în formă de opt
(ilustrat în Fig. 43).

Sinteza noţiunilor cu privire la Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de


Foc
Numitorul comun al celor trei „Focuri Corporale" care se manifestă în mod tainic la nivelul
Ficatului, Inimii şi Rinichilor, îl reprezintă căldura pe care aceste focuri o declanşează în interiorul
corpului fizic. „Focul Mistic" şi „Focul Macrocosmic" nu declanşează căldură fizică. Scopul
operărilor energetice bazate pe Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc constă în activarea
unuia dintre aceste ultime două tipuri de Foc („Focul Mistic" sau „Focul Macrocosmic"). În
Presopunctură Esoterică, „Focul Macrocosmic" mai este cunoscut şi sub numele de „Focul
înţelepciunii" şi este activat atunci când energia fundamentală KUNDALINI este în mod plenar
trezită şi ascensionată până la nivelul lui SAHASRARA.
Structura Esoterică Rezonantă a Cercului de Foc ne ajută să ne îmbunătăţim foarte mult
claritatea şi calitatea meditaţiilor şi să ne elevăm spiritual. Realizând meditaţii după ce această
structură a fost în mod armonios activată, vom resimţi cu uşurinţă senzaţii de scufundare în Lumina
Divină, ceea ce va genera o mare claritate şi forţă mentală, precum şi un sentiment inefabil de
restructurare benefică şi de purificare a minţii.
În timpul activării Structurii Esoterice Rezonante a Cercului de Foc se recomandă să ne
focalizăm atenţia asupra deplasării energiei pe un traseu circular care ascensionează de-a lungul
coloanei vertebrale (SUSHUMNA NADI) şi coboară prin partea anterioară a trupului. Energia trece
succesiv prin VISHUDDHA CHAKRA, prin centrul subtil secundar de forţă Alta Major, prin
SAHASRARA, după care coboară, în plan subtil, prin partea anterioară a trupului, trece prin AJNA
CHAKRA şi prin ceilalţi centri subtili de forţă (vezi Fig. 42). După punerea în mişcare a energiilor,
CH'I, pe traseul circular, ne vom relaxa cât mai profund şi, păstrând în permanenţă starea de
interiorizare, vom realiza o meditaţie în care vom vizualiza mental cât mai clar acest traseu
energetic subtil. Vizualizarea creatoare benefică a circuitului energetic poate fi practicată şi în timp
ce se realizează dinamizarea prin presopunctură a punctelor acestei structuri. Prin dinamizarea
Structurii Esoterice Rezonante a Cercului de Foc sunt trezite şi activate în fiinţă energiile cele mai
adecvate procesului de trezire a energiei KUNDALINI. Prin energizarea sistematică a acestei
structuri se vor activa pe deplin în fiinţa noastră „Focul Mistic" şi „Focul Macrocosmic".

Structura Esoterică Rezonantă a Sintezei Globale şi a Integrării Divine


Prezentare generală a Structurii Esoterice Rezonante a Sintezei Globale şi a Integrării
Divine
Structura Esoterică Rezonantă a Sintezei Globale şi a Integrării Divine este alcătuită din patru
puncte tradiţionale de presopunctură. La fel ca şi în cazul celorlalte structuri esoterice, punctele sunt
dinamizate prin presopunctură într-o anumită ordine precisă, ceea ce va da naştere unei configuraţii
geometrice şi unui sens precis de circulaţie a energiei prin ea. Aceasta este una dintre structurile
energetice rezonante excepţionale ale fiinţei umane, căci ea integrează conceptul generalizat de
triunghi. În plus, cele patru puncte care o formează pot fi dinamizate cu o mare uşurinţă. Structura
Esoterică Rezonantă a Sintezei Globale şi a Integrării Divine este o structură foarte simplă, dar care,
pentru a putea fi cu adevărat operativă, necesită totuşi o mare putere de concentrare mentală, linişte
lăuntrică şi o stare de relaxare.
Forţa energiilor celeste care sunt atrase în fiinţa umană prin fenomenele de rezonanţă ocultă
declanşate de această structură poate genera cu uşurinţă o stare de inefabilă integrare a conştiinţei
individuale în Conştiinţa Divină Supremă. Această trăire iluminatoare excepţională se realizează
printr-un tainic proces de receptare şi „ancorare" sau, altfel spus, de fixare în aură a energiilor
superioare şi a inspiraţiilor înălţătoare provenite direct de la Sursa noastră Divină, de la Sinele
Suprem, ATMAN. Dacă putem face să fuzioneze armonios aceste energii foarte elevate cu câmpul
nostru energetic aurie, în scurt timp se va produce o transformare lăuntrică aparent uimitoare la
nivelul conştiinţei noastre, transformare ce se va reflecta imediat în modul în care percepem
realitatea de zi cu zi.
Precizăm totuşi faptul că simpla activare a acestei structuri nu conduce în mod automat la o
stare de conştiinţă supramentală, la omniscienţă sau la o stare de SAMADHI, dar ea elevează
energiile fiinţei noastre până când acestea ating (odată cu repetarea sistematică a acestor procedee
benefice) frecvenţele de vibraţie necesare pentru a putea recepta apoi nemijlocit informaţiile
spirituale de care avem nevoie în vederea unei transformări lăuntrice mult maţ profunde.
După activarea Structurii Esoterice Rezonante a Sintezei Globale şi a Integrării Divine vom
începe să înţelegem şi să decriptăm informaţii şi mesaje spirituale care provin din lumi subtile
paradisiace şi vom căpăta chiar, într-o măsură din ce în ce mai mare, acces la înregistrările
AKASHA-ice referitoare la evenimentele spirituale excepţionale care au avut loc de-a lungul
timpului pe această planetă; meditaţiile pe care le vom realiza vor deveni mult mai profunde şi, dacă
vom avea cu adevărat o mare aspiraţie spirituală, vom fi divin inspiraţi şi vom avea acces la
informaţii provenind direct de la Sursa Supremă Divină, Dumnezeu Tatăl. Doar atunci când a fost
atins cu adevărat acest înalt nivel spiritual, dialogul nostru lăuntric cu Dumnezeu devine autentic şi
viu. Procesul de activare al acestei structuri esoterice rezonante poate conduce totodată la viziuni
din lumea eterică sau astrală, la claraudiţie, clarviziune, telepatie, sau la alte puteri paranormale
benefice.
Pentru dinamizarea cât mai intensă a punctelor care aparţin acestei structuri, cel mai bine este
ca aspirantul spiritual să se întindă la sol cu faţa în sus, cu braţele întinse pe lângă trunchi şi cu
palmele orientate în sus, exact ca în cazul posturii yoghine de relaxare completă, SHAVASANA.

Ordinea precisă de stimulare prin, presopunctură a punctelor care aparţin Structurii


Esoterice Rezonante a Sintezei Globale şi a Integrării Divine
1. VG 20 (Tian Man) „Plenitudinea Celestă", „Integrarea Cunoaşterii şi Transformarea ei în
înţelepciune Divină"
2. SI 8, punctul de pe partea stângă, „Integrarea Energiei Vindecării Spirituale"
3. SI 8, punctul de pe partea dreaptă, „Integrarea Lăuntrică Spirituală" (acest punct are, în
contextul Presopuncturii Esoterice, denumiri distincte în funcţie de poziţia sa - pe mâna stângă sau
pe mâna dreaptă)
4. VC 17 „Punctul Pietrei Unghiulare Coronare"
Toate punctele de presopunctură care aparţin Structurii Esoterice Rezonante a Sintezei
Globale şi a Integrării Divine mai au şi o altă denumire specifică acestei structuri, în afară de cea
chinezească şi de cea simbolică şi numerică (folosită de presopunctorii occidentali). Primul punct
care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este VG 20 (vezi Fig. 46). În această structură,
punctul VG 20 trezeşte şi dinamizează o energie suficient de elevată pentru deschiderea Lotusului
cu o mie de petale, SAHASRARA. Aşa cum am mai precizat, acest punct mai este numit în limba
chineză şi Bai Hui, care înseamnă „Cele o Sută de întâlniri", ceea ce ne
sugerează faptul că în această zonă există o activitate foarte intensă a
CH'I- ului şi că aici converg foarte multe energii deosebit de elevate.
VG 20 mai este cunoscut şi sub numele de Tian Man, sintagmă tradusă
prin „Plenitudinea Celestă", ceea ce ne arată, de asemenea, că în această
zonă există din abundenţă, în plan subtil, o energie foarte rafinată care
susţine stările de comuniune cu lumile celeste, divine.
În Presopunctură Esoterică, acest punct are şi un nume specific ce este
asociat rolului său în această structură: punctul. „Integrării Cunoaşterii şi
Transformării ei în înţelepciune Divină". Această denumire se referă la
fenomenul tainic de cunoaştere directă, nemijlocită, care se realizează
atunci când fiinţa umană se află pe un nivel suficient de elevat de
conştiinţă. Cunoaşterea directă ne aduce întotdeauna anumite informaţii
esoterice care, odată înţelese şi integrate în aură prin trăire lăuntrică
nemijlocită, ne conduc la un stadiu existenţial superior, acela al
înţelepciunii Divine. Cunoaşterea nu este însă sinonimă cu înţelepciunea.
Activarea energetică a punctului VG 20 în cadrul acestei structuri conferă
capacitatea de integrare a aspectelor superioare şi inefabile ale cunoaşterii directe şi de transformare
a acestora în înţelepciune Divină, care reprezintă, în definitiv, forma cea mai înaltă de Cunoaştere.
Prin urmare, reintegrarea şi sinteza tuturor energiilor elevate ale fiinţei umane reprezintă exact
menirea şi sensul activării acestei structuri. Realizarea acestui deziderat înălţător necesită punerea la
unison şi armonizarea tuturor corpurilor noastre subtile.
= VA URMA =
An 12 C 48
PRESOPONCTCIRA ESOTERICĂ
Structura Esoterică Rezonantă a Sintezei Globale şi a Integrării Divine
(continuare la cursul nr. 47, An 12)

Cel de-al doilea punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este SI 8 (Fig. 46 şi
Fig. 47) din palma stângă, căruia, în contextul Presopuncturii Esoterice, i s-a dat numele de
„Integrarea Energiei Vindecării Spirituale". SI 8 este situat pe meridianul Stăpânul Inimii, între
metacarpienele 2 şi 3 (oasele lungi ale mâinii situate în prelungirea arătătorului şi, respectiv, a
degetului mijlociu), în centrul podului palmei. După cum ştim, coordonarea activităţii mâinii stângi
este realizată prin intermediul emisferei cerebrale drepte, care este la rândul ei guvernată de
energiile feminine, YIN, specifice trăirilor intuitive şi emoţionale. În general, se consideră că cele
mai puternice şi mai eficiente forţe vindecătoare sunt asociate cu energiile
compasiunii şi înţelegerii empatice a cauzelor care au declanşat boala,
acestea fiind specifice unei „inimi iertătoare". Toate acestea sunt energii
de natură predominant YIN, feminine.
În Presopunctură Esoterică se consideră că cele trei „componente" aurice
care sunt necesare unui „adevărat vindecător spiritual" sunt energiile
iubirii necondiţionate, ale înţelepciunii şi ale compasiunii. În anumite
tratamente de acupunctură şi presopunctură, trupul pacientului este atins
cu mâna stângă cu scopul de a simţi, prin intermediul ei, dezechilibrele
energetice de la nivelul acestuia. Mâna stângă este şi mâna folosită pentru
acumularea de energie, CH'I. În tratamentele specifice acupuncturii
TOYO HARI, mâna stângă este întotdeauna mâna cu care practicantul
plasează acele de acupunctură la nivelul punctelor care trebuie să fie
stimulate. Acupunctura TOYO HARI, denumită şi acupunctura Zen,
reprezintă un sistem terapeutic bazat pe acupunctură care a fost dezvoltat
în Japonia. Ea este considerată de către adepţii acesteia cea mai subtilă şi
mai „blândă" formă de acupunctură.
Scopul în acupunctură TOYO HARI este să se obţină rezultatele benefice
preconizate, acţionând cât mai puţin posibil asupra corpului fizic. Spre
deosebire de celelalte forme de acupunctură, în TOYO HARI diagnosticul se
bazează în mare măsură pe analiza pulsului, iar în tratament se recurge la
tehnici în care acele nu înţeapă pielea.
Dinamizarea prin presopunctură a punctului SI 8 din palma mâinii stângi,
în cadrul Structurii Esoterice Rezonante a Sintezei Globale şi a Integrării Divine, activează deci
energiile vindecătoare elevate care sunt asociate cu aspectul feminin, YIN.
Cel de-al treilea punct care trebuie să fie dinamizat prin presopunctură este SI 8 (Fig. 47) din
palma dreaptă. În Presopunctură Esoterică el este cunoscut - în această structură - sub numele
specific de „Integrarea Lăuntrică Spirituală". Aşa cum am mai precizat în cursurile noastre
anterioare despre presopunctură, meridianul Stăpânul Inimii, denumit şi meridianul Pericard,
reprezintă o cale mai directă către ANAHATA CHAKRA decât meridianul Inimă. În medicina
chineză, Inima şi Pericardul sunt asociate cu elementul subtil Foc, iar faptul că SI 8 reprezintă un
punct „de foc" pe un meridian „de foc" îi conferă acestuia o energie suplimentară şi un statut
energetic aparte.
Aşa cum ştim, partea dreaptă a trupului (şi implicit mâna dreaptă) este conectată din punct de
vedere nervos şi energetic la emisfera cerebrală stângă, emisferă ce coordonează procesele mentale
ce ţin de logică şi raţiune. Aceasta este mâna pe care, în general, oamenii o pun pe piept atunci când
jură devotament sau supunere altora sau lui Dumnezeu şi totodată este mâna cu care ei se salută.
Aşezarea mâinii „pe inimă" simbolizează apropierea şi „supunerea" mâinii, care este instrumentul
exterior al acţiunii (deci implicit a personalităţii) individuale, în faţa Sinelui Divin Suprem,
ATMAN, care este Adevărata Inimă a fiinţei umane. Mâna plasată în dreptul pieptului, „pe inimă",
semnifică abandonarea voluntară a conştiinţei individuale în faţa Sinelui
Divin Suprem.
Toate aceste atitudini care implică folosirea mâinii drepte ne
demonstrează faptul că fiinţa umană are tendinţa de a adera în mod
spontan la anumite idealuri superioare, asociate cu integritatea sa, ca
fiinţă umană conştientă. Alături de iubirea necondiţionată şi de
înţelepciune, integritatea lăuntrică spirituală este indispensabilă în
procesul de vindecare completă, spirituală, a fiinţei umane sau, altfel
spus, în procesul evoluţiei spirituale. Atât iubirea necondiţionată,
înţelepciunea, cât şi integritatea lăuntrică spirituală reprezintă atribute şi
chiar dimensiuni divine ale existenţei noastre care, în ultimă instanţă, se
bazează toate pe energiile iubirii. În practica vindecării spirituale,
atingerea stării de iubire necondiţionată constituie o etapă superioară. De
aceea, în procesul evoluţiei spirituale această etapă este atinsă abia după ce
conştiinţa individuală, egotică, nu mai are forţa de a ne domina existenţa.
Iubirea necondiţionată este caracterizată de o vibraţie aurică similară, dar
totuşi superioară celei specifice integrităţii lăuntrice spirituale. În
Presopunctură Esoterică se consideră că toţi vindecătorii spirituali care
utilizează această metodă de energizare a structurilor esoterice rezonante trebuie să fie înzestraţi cu
o aură pură, în care să predomine energiile integrităţii lăuntrice spirituale. În plus, este necesar ca ei
să manifeste cât mai des cu putinţă virtuţile inerente acestei forme superioare de energie.
Cel de-al patrulea punct care trebuie să fie dinamitat prin presopunctură în această structură
este VC 17; VC 17 este situat pe meridianul Vas de Concepţie, în zona pieptului, central, la nivelul
spaţiului 4 intercostal, pe linia ce uneşte cele două mameloane, pe osul sternului, la unirea pătrimii
inferioare cu cele trei pătrimi superioare ale sternului (stern = os lung şi plat aşezat în mijlocul părţii
anterioare a toracelui, de care sunt prinse coastele şi cele două clavicule). Punctul VC 17
îndeplineşte multiple funcţii energetice importante. În primul rând, el este un punct de reuniune
energetică pentru meridianele Inimă, Ficat, Splină-Pancreas şi Vas de Concepţie. În al doilea rând,
VC 17 este punct de influenţă (punct Hui) pentru sistemul respirator. El influenţează într-un mod
determinativ procesul subtil al captării în fiinţă a energiei subtile pranice prin inspiraţie. Tocmai de
aceea, acest punct (VC 17) mai este numit şi „Marea Energiei". În Presopunctură Esoterică punctul
VC 17 este considerat a fi un punct esenţial de influenţă energetică pentru focarul cel tainic al
Inimii, fiind numit „Punctul Pietrei Unghiulare".
Punctele de influenţă reprezintă un grup alcătuit din
opt puncte de acupunctură şi presopunctură,
cunoscute în limba chineză ca punctele Hui şi care au
rolul de a energiza benefic, atunci când sunt activate
armonios, cele mai importante elemente constitutive
ale trupului. Alături de punctele bilaterale SI 8, acest
punct contribuie la trezirea, dinamizarea şi
stabilizarea energiilor necesare pentru deschiderea
sufletului, JIVATMA, şi a CHAKRA-ei Inimii,
ANAHATA CHAKRA.
Dacă
toate
punctele Structurii Esoterice Rezonante a Sintezei
Globale şi a Integrării Divine sunt conectate energetic
între ele, aşa cum se arată în Fig. 48, privind această
structură tridimensional constatăm că ea are forma
unui tetraedru. Fiinţa umană căreia i se aplică această
procedură iniţiatică trebuie să vizualizeze creator
energia pornind din punctul VC 17 şi radiind precum
un soare în afara trupului. Ea va vizualiza cum acest sui-
generis soare are momente succesive de
expansiune şi contracţie, ceea ce îi va genera
sentimentul că ea respiră această energie prin punctul VC 17. Acest punct trebuie să fie vizualizat ca
o „piatră unghiulară" sau, altfel spus, ca vârful tetraedrului.
Conexiunea energetică dintre cele patru puncte ale acestei structuri, dublată de aspiraţia
sinceră către Dumnezeu, va genera forţa necesară pentru a putea realiza o veritabilă „respiraţie"
spirituală, expresie a unei inefabile pulsaţii a Iubirii divine „ancorată" în ANAHATA CHAKRA,
dar care va include în interiorul sferei sale de cuprindere, şi implicit în gama sa de vibraţii subtile, şi
VISHUDDHA CHAKRA, AJNA CHAKRA şi SAHASRARA.
Vizualizarea creatoare a tetraedrului având muchiile de lumină subtilă iar vârfurile ca fiind
veritabile surse radiante ale curentului subtil alb strălucitor conferă înţelegerea intuitivă a puterilor
tainice ale acestui tetraedru energetic (şi implicit a Structurii Esoterice Rezonante a Sintezei Globale
şi a Integrării Divine) şi declanşează echilibrarea dinamic polară a energiilor de natură YIN şi
YANG ale fiinţei noastre. În acest caz, energiile care circulă prin meridianele de natură YIN se
orientează ascendent, unindu-se în punctul VG 20, acolo unde se adună în mod spontan şi toate
energiile care circulă prin meridianele de natură YANG. De asemenea, este foarte importantă
vizualizarea creatoare a unui canal (NADI) de lumină subtilă alb strălucitoare între punctele VG 20
şi VC 17 pentru a se putea realiza comuniunea conştientă cu energiile expansionate ale Inimii
(ANAHATA CHAKRA).
Un alt aspect fascinant legat de această structură se referă la conceptul generalizat de triunghi.
După cum ştim, conform geometriei euclidiene, triunghiul este un poligon plan care are trei laturi şi
trei unghiuri. Suma unghiurilor triunghiului este de 180°.
În continuare, vom urmări să analizăm lucrurile dintr-o perspectivă diferită. Să ne imaginăm
trei puncte (A, B, C), aflate la distanţe egale între ele, situate pe suprafaţa unui ovoid (vezi Fig. 49).
Unind aceste puncte prin linii vom obţine o figură geometrică asemănătoare unui triunghi. Proiecţia
acestei forme geometrice pe planul format de cele trei puncte este un triunghi echilateral. Întrucât
este desenată pe suprafaţa curbă a ovoidului, forma geometrică obţinută astfel nu mai corespunde în
mod strict conceptului euclidian de triunghi.
Dacă li s-ar spune să decupeze forma astfel desenată, cei mai mulţi oameni ar tăia şi ar alege
suprafaţa interioară a acesteia, aşa cum se arată în figura 50, considerând că aceasta este singura
formă care ia naştere prin unirea punctelor A, B şi C. Dacă privim însă imaginea dintr-o perspectivă
diferită, putem lăsa suprafaţa interioară a formei triunghiulare intactă, evidenţiind restul suprafeţei
ovoidului la fel ca în figura 51. Zona din exteriorul formei triunghiulare este şi ea mărginită de cele
trei linii. Astfel, realizăm că aria delimitată de cele trei linii trasate între punctele A, B şi C nu se
referă neapărat numai la zona din interior, ci poate fi la fel de bine zona exterioară acestor linii.
Totuşi, în acest caz nu urmărim să alegem una dintre cele două zone (cea interioară şi cea
exterioară) sau să analizăm rigoarea strict matematică a acestui raţionament, ci doar să înţelegem
faptul că acest contur al unei forme triunghiulare desenate pe suprafaţa unui ovoid delimitează atât o
suprafaţă interioară, cât şi una exterioară.
Ovoidul la care ne-am referit anterior poate fi considerat, analogic vorbind, ca fiind aura
aspirantului spiritual care recurge la metodele Presopuncturii Esoterice (vezi Fig. 52). Conceptul
generalizat de triunghi pe care l-am explicat mai sus ne poate ajuta să înţelegem mai bine, tot prin
analogie, fenomenele energetice complexe care se pot manifesta în aura fiinţei umane în urma
activării Structurii Esoterice Rezonante a Sintezei Globale şi a Integrării Divine. Dacă, în plus, vom
conştientiza într-un mod profund faptul că structura generată prin dinamizarea acestor puncte de
presopunctură este mai mult decât un triunghi, fiind de fapt, privită în spaţiul tridimensional, un
tetraedru, şi dacă începem să vizualizăm creator această structură geometrică, se vor produce foarte
uşor fenomene fascinante de trezire şi dinamizare a unor energii elevate şi a unor rezonanţe mentale
aflate cu mult dincolo de gândurile noastre obişnuite. Astfel, se creează o tainică legătură cu energii
elevate şi în special cu energii supramentale din întregul Macrocosmos.
Inefabila conexiune energetică subtilă, care este generată prin fenomene de rezonanţă ocultă,
dintre sistemul nostru eteric axiatonal şi sistemul axiatonal planetar sau alte sisteme axiatonale
superioare, macrocosmice, reprezintă unul dintre obiectivele principale pe care le avem în vedere
atunci când energizăm această structură esoterică şi el poate fi atins cu uşurinţă dacă practicăm în
plus, cu tenacitate şi aspiraţie, tehnici HATHA YOGA, meditaţii şi realizăm cât mai des cu putinţă
acţiuni consacrate lui Dumnezeu, pentru binele umanităţii. În Presopunctură Esoterică, conceptul de
reţea axiatonală defineşte un câmp energetic geometric manifestat pe multiple niveluri subtile, care
înconjoară atât fiinţa umană, cât şi planeta noastră, şi care face legătura energetică cu toate celelalte
planete şi sisteme energetice din Macrocosmos. Există diferite asemenea reţele axiatonale, cu
structuri variate, care fac posibilă rezonanţa cu diferite energii subtile planetare, stelare şi zodiacale.
= VA URMA =

S-ar putea să vă placă și