Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dokumen - Tips Masajul Medical
Dokumen - Tips Masajul Medical
I. Noţiuni introductive
Masajul regional – reprezintă masajul regiunii in care este inclusa si zona de tratat;
pe regiunea respectiva vom executa un masaj compus din neteziri, frământări si bateri
pentru stimularea circulaţiei pe întreaga regiune.
Masajul zonal – este masajul concentrat asupra articulaţiilor (elementelor
periarticulare), tendoanelor, ligamentelor, periostului; este compus din neteziri, geluiri,
fricţiuni, vibraţii.
MASAJUL SPATELUI
Scolioza
= deviaţie a coloanei vertebrale in plan frontal;
- in C sau in S (simpla sau dubla);
- se executa in curbura interna a scoliozei un masaj sedativ (- manevre sedative
asupra musculaturii paravertebrale contractate) iar in interiorul curburii
2
executam manevre excitante care sa tonifice musculatura paravertebrala
întinsa, in felul acesta producându-se o echilibrare a regiunii.
Pentru rezultatele cele mai bune masajul se va asocia in mod obligatoriu cu
gimnastica medicala.
Cifoza
= „cocoaşa”;
- in unghiul cifotic maxim vom executa manevre sedative, iar deasupra si
dedesubtul acestei zone vom executa manevre excitante care sa forţeze coloana si
musculatura sa se echilibreze.
Masajul trebuie combinat cu gimnastica medicala.
Spondilita
Se face un masaj sedativ asupra musculaturii spatelui, in special asupra muşchilor
paravertebrali si un masaj zonal uşor asupra articulaţiilor intervertebrale, combinat cu
gimnastică respiratorie pentru a preîntâmpina prinderea articulaţiilor dintre coloana si
coaste si a celor dintre coaste si stern, care ar putea duce mai târziu la probleme
respiratorii destul de grave.
Discopatiile
- sunt afecţiuni ale discurilor intervertebrale (uzuri, degenerări);
- produc dureri locale si contracturi ale musculaturii paravertebrale locale;
- se întâlnesc cel mai frecvent la nivel lombar si cervical.
Se executa manevre sedative (de relaxare) asupra musculaturii paravertebrale si se
face un masaj zonal asupra articulaţiilor intervertebrale si asupra discurilor, masaj care
va produce o creştere de metabolism locala cu fenomen de regenerare. Trebuie sa se
facă apoi, in mod regulat, un masaj de întreţinere.
Hernia de disc
- cel mai frecvent se întâlneşte tot in regiunea lombara;
- apare o iritaţie cu dureri puternice atât locale cat si cu iradieri in lungul
nervului afectat – sciatic;
- in faza acuta, când sunt dureri violente, masajul este contraindicat;
recomandarea principala; repaus realizat fie in decubit ventral cu o perna sub
abdomen, fie in decubit dorsal cu doua perne plasate sub genunchi.
Masajul se va începe in faza subacuta: sedativ asupra regiunii lombare si sacro-
fesiere, si un masaj sedativ sau excitant – după caz – asupra membrelor inferioare.
3
MASAJUL MEMBRULUI INFERIOR
4
Încheiem cu gimnastică pentru articulaţia genunchiului şi pentru tonifierea
muşchiului cvadriceps; de altfel şi în masajul regional trebuie să insistăm pe tonifierea
lui (prin frământări contratimp, bateri etc.).
Masajul mâinii
Putem insista in caz de retracţie a tendoanelor flexorilor degetelor (boala
Dupuytraine); insistam cu masajul zonal: geluiri, fricţiuni si vibraţii pentru elasticizarea
7
tendoanelor. Se mai face in caz de artroza a mâinii, a oaselor carpului, in redori dupa
fracturi, pareze.
Se insista mult cu gimnastica; se fac mişcări de închidere si deschidere a
pumnului, flexia si extensia degetelor si a palmei; abducţia si adducţia degetelor pentru
coordonare (ducem policele pana se întâlneşte cu pulpa fiecărui deget in parte), incheiat
– descheiat singuri la nasturi; in caz de redori: gimnastica in bai călduţe; gimnastica cu
mâinile in tarate înmuiate in apa calda.
In caz de pareze faciale vom face un masaj selectiv (pe musculatura flasca –
tonifiere; pe musculatura normala – masaj de relaxare).
Insistam in mod deosebit pe gimnastica; închiderea si deschiderea ochilor;
închiderea si deschiderea ochilor si a gurii concomitent; ridicarea si încruntarea
sprâncenelor; mandibula dusă înainte si înapoi; lateral dreapta – lateral stânga; vom
insista spre partea afectata pentru a tonifia zona cu musculatura flască; se vor face si
mişcări cu opoziţie; se umfla muşchii obrazului; gimnastica mimicii in oglinda – se
strâmbă pentru reechilibrare); când pacientul poate sa fluiere singur: cazul este aproape
rezolvat.
Cu cât tratamentul este început mai repede, cu atât rezultatele sunt mai bune si mai
rapide; lăsata: se produce asimetrie a feţei etc.
In caz de recuperare după fractură de mandibulă gimnastica se va face unilateral
tot către partea afectata.
MASAJUL CAPULUI
8
- cu partea cubitala a mâinii, de sub mandibula pana la nivelul claviculelor,
simetric pe ambele părţi ale gâtului anterior;
- netezim cei doi muşchi SCM intre index si police de la occipital manubriul
sternal (in masajul cosmetic netezirile se fac in sens invers); se vor executa frământări
uşoare asupra muşchiului SCM cu atenţie in zona carotidei;
In caz de torticolis: frământarea contratimp se va executa selectiv, unilateral.
Geluirea si fricţiunea le vom executa pe clavicule si pe mandibula dar si pe
occipital.
Vibraţia se poate realiza pe toata suprafaţa, in funcţie de scopul urmărit.
Baterea: numai sub forma de ciupituri.
Mişcări – de lateralitate, de rotaţie; când e muşchiul afectat: flexii unilaterale; daca
nu trece in acest fel: aplicam tehnica suprasolicitării pe partea muşchiului contractat.
Putem mobiliza stânga-dreapta inelele esofagului prinzându-le intre index si
police.
Mişcări active: torticolis rebel – gimnastica cu rezistenţă pentru suprasolicitarea,
apoi pentru relaxarea muşchiului contractat.
9
III. REUMATOLOGIE
Poliartrita reumatoidă (p.r.) sau poliartrita cronica evolutiva (p.c.e.) sau poliartrita
cronica primara (p.c.p)
11
Prinderea articulaţiilor: centripeta, de la articulaţiile distale spre centuri (de la
exterior spre interior).
Boala evoluează in patru stadii:
1. apar tumefierile articulare, dureri spontane la mişcare; uneori si degetul in fus;
sunt prinse articulaţiile mici si mijlocii; stare generala de inapetenţa si pierdere
ponderata;
2. încep sa se limiteze mişcările in articulaţii; apare atrofia musculara; apare
osteoporoza; pot fi prinse si articulaţiile sterno-claviculare si temporo-
mandibulare;
3. articulaţiile încep sa se deformeze; apar subluxaţii; apare anchiloza fibroasa si
o atrofie musculara mare;
4. procesul de anchiloza fibroasa si osoasa se definitivează; fixarea degetelor si
genunchilor in poziţii vicioasa; - stadiu terminal.
Examenul de laborator:
- la început nu este concludent;
- VSH-ul creste la 80-100 ml/h;
- apare o uşoara anemie la hemograma;
- la electroforeza proteinelor serice; arata un nr. scăzut de albumine, iar alfa- si
beta-globulinele sunt crescute;
- testele de aglutinare: testul Valer Rozen si Latex: pozitiv, mai târziu; exista si
microteste pentru evidenţierea factorilor reumatoizi (de obicei este vorba de
imunoglobuline: M, G si A);
- stabilirea diagnosticului: in final tot pe semiologie (prinderea articulaţiilor
mici; redoarea articulaţiilor dimineaţa; sensibilitate crescuta/durere la
mobilizare; tumefierea părţilor moi si a articulaţiilor; prinderea articulaţiilor
simetric; semne de osteoporoza; testul reumatic cu imunoglobulinele A, M, G).
Tratament : nu prea exista.
Tratament fizioterapic:
La orice bănuiala fizioterapeutul trebuie sa înceapă tratamentul, pentru a nu se
ajunge in faza in care nu se mai poate face nimic. Pe toate căile vom întări factorii
imunitari; regim de viata, regim alimentar, echilibru munca-odihna; apifitoterapie;
consum sporit de miere, propolis, lăptişor de matca, polen (primăvara-toamna); cura cu
oţet de miere si mere; gimnastica moderata; uşor masaj de întreţinere; cura balneara
(ape sărate); tratament cu înţepături de albine.
Spondilita anchilozanta
13
AFECŢIUNI ALE COLOANEI VERTEBRALE (recapitulare si completare)
Scolioza
Scolioza este o boala evolutiva caracterizata prin una sau mai multe curburi (C sau
S) laterale ale coloanei vertebrale, vizibile in plan frontal, uneori însoţite de rotaţia
vertebrelor, cu tendinţa de compensare superioara si inferioara (- curburile), dar fara o
reducere completa a acestora.
Scoliozele au răsunet asupra morfologiei trunchiului.
Ele pot fi:
- posturale (stăm strâmb);
- de compensare (in cazul unei subluxatii de sold, de exemplu);
- inflamatorii (TBC, osteomielită, miozită, sifilis);
- cauzate de o lombosciatica;
- putem avea deviaţii chiar de natura isterica.
Cea mai frecventa: scolioza idiopatica, cand avem o anomalie de tip muscular,
putând provoca paralizii de diverse grade, cu caracter tranzitoriu sau definitiv; poate
cuprinde mai mulţi sau mai putini muşchi;
Cel mai grav: când apar in perioada de creştere, după poliomielita sau
meningoencefalita; factorii agravanţi: reumatismul. La prepubertate pot apărea si din
cauza unor tulburări de creştere, mai frecvent la fete, probabil din cauza unui exces de
foliculina; exista si cauze endocrine; rahiticii sunt predispuşi; mai rar: cauze
congenitale; uneori si după intoxicaţii.
Scolioze:
- patogene;
- nepatogene.
Musculatura in concavitate este contractata; pe curbura convexa: musculatura este
întinsa si cu forţa redusa. Atunci când apare si o rotaţie vertebrala apare progresiv o
gibozitate costo-musculara, de obicei mai accentuata in zona dorsala.
De partea spre care se rotesc vertebrele apofizele spinoase costo-vertebrale se
înfunda si toata zona apare ca înfundata.
Tratament: gimnastica medicala corelata cu masaj selectiv; la copii si tineri:
reducerile pot fi 100 %.
Cifoza
14
cei care fac eforturi profesionale, in rahitism etc.); sau poate fi de natura traumatica
(după spondilita anchilopoietica, poliomielita etc.).
Tratament: gimnastica medicala si masaj terapeutic.
Discopatia
Spondiloza
Artrozele
Este un sindrom clinic caracterizat prin dureri ale umărului si prin redoare
determinata de leziuni degenerative si inflamatorii ale tendoanelor si burselor de la
nivelul articulaţiei umărului (scapulo-humerala).
Este o diartroza acoperita cu un cartilaj gros. Este o boala reumatismala care
afectează acest cartilaj, atât cel din cavitatea glenoida cat si ligamentele care susţin cele
doua suprafeţe articulare in contact cu capsula. Capsula este întărita superior de
ligamentul coraco-humeral iar anterior de trei ligamente gleno-humerale (superior,
mijlociu si inferior). In PSH toate aceste elemente pot fi afectate, insa mai ales capsula.
Exista si un PSH posttraumatic, când apare un focar de inflamaţii in aceeaşi zona.
PSH - cinci forme clinice:
1. umărul dureros simplu;
2. umărul acut hiperalgic;
3. umărul mixt;
4. umărul blocat;
5. umărul pseudo-paralitic.
16
1. Umărul dureros simplu
Este forma clinica cea mai frecventa (dar si cea mai usoara), la baza fiind o
tendinita, o bursita sau o tenosinovita.
Pacientul acuza dureri moderate la nivelul umărului, mai ales cu ocazia unor
mişcări uzuale sau când poarta unele greutăţi. Durerea poate interveni chiar in timpul
somnului si se intensifica in anumite poziţii.
Putem găsi un punct sensibil subacromial in zona antero-exterioara sau in zona
dureroasa pe fata anterioara a umărului, pe tendonul muşchiului biceps. Sunt afectate in
mod deosebit mişcările de flexie anterioara, abducţie si rotaţie externa. Daca forma este
mai grava, braţul poate fi imobilizat cu o pernuţa in axila, care il tine la 35-45 grade,
intr-o uşoara abducţie, si susţinut de o eşarfa.
Ca tratament se recomanda: repausul umărului; laser terapeutic, masaj, gimnastica.
Când sunt dureri in articulaţie facem gimnastica pe articulaţia sănătoasa (umărul
celalalt) si contracţii izometrice; in faza acuta se va face masaj cu gheata.
3. Umărul mixt
In acest caz inflamaţia se extinde la nivelul tendoanelor, burselor si sinovialei si
produce limitarea mişcării prin contractura musculara antalgica (fără durere).
Pe lângă tratamentul de mai înainte, se recomanda mişcări izometrice cu exerciţii
de relaxare care se pot face uşor, chiar si de către pacienţi singuri. Se pot face bai calde
cu efect calmant, mişcările devenind mai uşoare.
4. Umărul blocat
Mişcările se limitează progresiv, ajungându-se la o blocare aproape completa a
umărului. Apar leziuni inflamatorii ale capsulei gleno-humerale, cu evoluţie către
fibroză.
In acest stadiu gimnastica devine dureroasa, dar trebuie făcută ca sa rupem
aderentele. Se va face un masaj de relaxare pentru atenuarea acestor dureri.
17
5. Umărul pseudo-paralitic
Este o tendoperiostita posttraumatica; se produce o ruptura întinsa a tendoanelor;
uneori se perforează si capsula.
Pacientul nu mai poate face mişcările active; le va executa pasiv; mai intai va fi
destul de dureros, dar ulterior durerea va dispărea treptat.
Se pot face intervenţii chirurgicale, apoi se recomanda kinetoterapie, pentru a
menţine capsula in bunăstare si sa nu devina retractila pentru a recupera forta
musculara si pentru a învăţa mişcări compensatorii.
Osteoporoza
Este o distrofie metabolica a osului, caracterizata prin diminuarea matricei
proteice, cu conservarea componentei fosfo-calcice. Are in mod special cauze
endocrine.
Cauzele apariţiei:
- cel mai frecvent apare la femei, post-menopauza;
- poate apărea si sub forma localizata, in urma unor traumatisme;
- cauze iatrogene: administrarea de anticoagulante precum heparina, de exemplu;
sau exces de medicamente etc.
- cauze metabolice.
Osteoporoza reprezintă aşadar pierderea substanţei calcice din os ca urmare a
unui dezechilibru hormonal si implicit metabolic. Pentru a echilibra formula calciului
din sânge, organismul ia din os; ca urmare, in interiorul acestuia apar geodele (goluri)
ce determina tasări ale osului si astfel, micşorarea înălţimii. In faza avansata, apar
dureri ale oaselor ce se pot fractura uşor.
Osteoporoza trebuie tratata din fazele ei incipiente de osteopenie; aceasta poate fi
determinata chiar prin semne clinice si se evidenţiază la radiografie sub forma unor
pete întunecate.
Analiza densităţii osului se numeşte osteodensimetrie.
Tratamentul alopat: recomanda de obicei pentru faza sa incipienta un medicament
numit Alfa D 3, pentru faza sa medie, tratament injectabil de Miocalcic (calcitonina
sintetica-fiole) iar pentru faza declarata, Fosamax. Toate aceste trei medicamente au
insa reacţii negative puternice. La Fosamax de pilda, riscul cel mai mare îl reprezintă
apariţia ulceraţiilor esofagiene si a iritaţiilor de colon.
Tratamentul fizioterapic:
- presupune in primul rând o alimentaţie echilibrata;
- baza tratamentului va fi constituita de laptişorul de matcă (sublingual, pe
nemâncate, 0,2mg/ 2-3 ori pe zi timp de 6-12 luni) ce trebuie administrat din
faza de premenopauza pentru a regla organismul din punct de vedere hormonal;
18
tratamentul cu tinctura de propolis echilibrează metabolismul si potenţează
sistemul imunitar: 20 picături/zi administrate intr-o singura repriza, amestecat
cu apa, miere sau lapte; se mai poate administra si păstura (polen prelucrat) - 1
linguriţa/zi.
- consum sporit de miere;
- regim igieno-dietetic;
- cura cu oţetul de mere si miere;
- mişcare moderata;
- bai de soare/lumina.
La osteoporoza nu se face fizioterapie ci reflexoterapie si mişcare moderata.
Definitii uzuale
Contuzia: leziune anatomica închisa, fără leziune tegumentara; poate fi: uşoara,
grava, superficiala sau profunda.
Escoriaţia: leziune superficiala a epidermei.
Entorsa: traumatism al articulaţiei, produs printr-o mişcare brusca si brutala;
produce întinderi ale părţilor moi si periarticulare; pot fi uşoare sau grave (fisuri sau
microrupturi ale fibrelor muşchiului).
Luxaţia = se produce atunci cand cele doua suprafeţe articulare ies din capsula
articulara.
Fractura: întreruperea continuităţii unui os; poate fi incompleta sau completa (când
linia de rupere este transversala); poate fi cu deplasare (capetele osoase se deplasează)
sau fără deplasare, deschisa sau închisa.
Escara : este o necroza cutanata printr-o presiune prelungita.
Limfangita acuta: este o inflamaţie a reţelei limfatice dintr-o anumita regiune.
Halus valgus: o deviere si o deformare statica a piciorului, cu devierea laterala a
halucelui.
Halus varus: deviaţia mediana a halucelui.
Hematomul: acumulare de sânge in ţesut prin ruperea unor vase de sânge.
Hidrosadenita: inflamaţie acuta a glandelor sudoripare.
Lipomul: acumulare de ţesut conjunctiv adipos bine delimitata, de consistenta
relativ moale, care se dezvolta in ţesutul subcutanat.
Paralizia: este diminuarea sau dispariţia funcţiei motorii musculare.
Pârghia de gradul I
Punctul de sprijin se afla la mijloc, iar F si R se afla la capete, având acelaşi sens;
ex: articulaţia din coloana vertebrala a primei vertebre (C1: atlas) cu capul (osul
occipital) este o pârghie de gradul I. Greutatea capului in fata reprezintă momentul
forţei F. Forţa rezistenta R este data de muşchii paravertebrali ai coloanei (extensori)
care se inserează pe occipital si pe apofizele transversale ale coloanei. La contractarea
muşchilor paravertebrali, capul este dus pe spate.
Pârghia de gradul II
Punctul de sprijin si F sunt la extremităţi, forţa de rezistenta R la mijloc intre
punctul fix si forţa activa iar forţele au sens diferit. Menţinerea unei greutăţi in mâna cu
braţul îndoit din articulaţia cotului este o pârghie biologica de gradul 2 in care cotul
este punctul fix, forta activa F este muşchiul biceps iar greutatea este forţa rezistenta R.
Pârghia de gradul III
Forţa activa F este la mijloc intre punctul de sprijin si forţa rezistenta R. Poziţia in
picioare (omul in poziţie ortostatica), in echilibru sau in mers este o pârghie biologica
de gradul III la care punctul de sprijin este suprafaţa tălpilor, forţa activa F este data de
muşchii spatelui si de cei posteriori ai membrelor inferioare. Forţa de rezistenta R este
20
data de muşchii anteriori ai abdomenului si ai membrelor inferioare. Când variem
aceste forte: variază poziţia corpului si se declanşează mersul.
21
Scapula (omoplatul) este un os lat cu forma triunghiulara situat in treimea
superioara a spatelui, pe grilajul costal, intre coastele 2 si 7, cu baza in sus; are doua
fete: anterioara (cea dinspre coaste; este concava) si posterioara. Pe fata anterioara se
inserează muşchiul subscapular. Fata posterioara (sau dorsala) este convexa si prezintă
o creasta înalta care se măreşte spre umăr, denumita spina omoplatului. Lateral-exterior
se îngroaşă si formează o apofiza numita acromion(aici se prinde clavicula). Pe
marginea superioara a spinei se insera muşchiul trapez si muşchiul deltoid. Deasupra
spinei se formează fosa supraspinoasă unde se insera muşchiul supraspinos; sub spina
se formează fosa subspinoasă, unde se insera muşchiul subspinos, micul si marele
rotund.
Omoplatul are trei margini:
- de sus (superioara): cea mai subţire; nu se insera muşchi pe ea;
- interna/vertebrala: se insera muşchiul marele dinţat si romboidul;
- externa (spre umăr) – se mai numeşte si faţeta subglenoidiana; pe ea se insera
lunga porţiune a tricepsului.
In unghiul inferior al omoplatului se insera muşchiul subscapular, marele rotund si
fascicule din marele dinţat; in unghiul supero-extern al omoplatului se găseşte cavitatea
glenoida; are forma ovala, priveşte in afara si puţin in sus. Este înconjurata de un
burelet fibrocartilaginos si împreuna formează cavitatea articulara a omoplatului.
Cavitatea glenoida se uneşte cu corpul omoplatului printr-un gât iar pe marginea
superioara a omoplatului se ridica apofiza coracoida (de care se fixează muşchiul
coracoid); pe vârful acestei apofize se insera scurta porţiune a bicepsului si muşchiul
coraco-brahial.
Pe faţa superioara a acestei apofize se insera ligamentele coraco-claviculare si
muşchiul micul pectoral.
Humerus: este un os lung si reprezintă scheletul braţului; extremitatea superioara a
humerus-ului prezintă un cap cu care se prinde de restul osului, o tuberozitate mare
numita trohiter si una mica numita trohin. Capul humeral reprezintă a doua suprafaţa
articulara a articulaţiei umărului ; este neted, rotunjit, orientat in sus si puţin in fata.
Articulaţia scapulo-humerala este cea mai mobila articulaţie din corpul omenesc;
cavitatea glenoida este acoperita de un cartilaj hialin nevascularizat la interior, iar de
jur împrejur se afla un burelet bogat in vase d sânge si nervi.
Cele doua suprafeţe articulare (capul humeral si cavitatea glenoida) sunt menţinute
in contact de o capsula întărita superior de un ligament coraco-humeral si anterior de
trei ligamente gleno-humerale. Capsula articulara se insera pe omoplat pe marginea
externa a bureletului glenoidian.
Ligamentul coraco-humeral: se întinde de la spina coracoida a omoplatului la
marea tuberozitate a humerus-ului. Acest ligament este întărit de tendonul lungii
porţiuni a bicepsului. Ligamentul coraco-brahial este cel mai important ligament al
articulaţiei; el susţine capul humeral si de aceea se mai numeşte si ligamentul suspensor
(al capului humeral).
Cele trei ligamente dintre omoplat si humerus (gleno-humerale0 sunt:
22
- ligamentul supragleno-suprahumeral;
- ligamentul supragleno-prehumeral;
- ligamentul pregleno-subhumeral.
Ele se inseră pe humerus in puncte diferite. Aceste ligamente sunt foarte laxe in
menţinerea contactului intre cele doua suprafeţe articulare, pentru a permite mişcari
ample. Un rol important in menţinerea articulaţiei revine musculaturii umărului, in
special deltoidului. Paralizia deltoidului are drept consecinţa depărtarea suprafeţei
articulare si apariţia frecventa a subluxaţiei de umăr.
O a doua articulaţie a umărului este considerata spatiul dintre deltoid si acromion.
Este o articulaţie interscapulotoracica. Rolul ei este foarte important: participa la
dinamica articulaţiei scapulohumerale; iar procesele inflamatorii sau traumatice de la
acest nivel reduc mişcarea prin durere (sindromul PSH)..
Muşchiul deltoid
Este cel mai mare muşchi al umărului; este superficial si are forma triunghiulara.
Se insera proximal pe marginea anterioara a claviculei, in treimea exterioara, -
fascicul clavicular. A doua inserţie este pe marginea exterioara a acromionului –
fascicolele acromiale. A treia inserţie este pe buza inferioara a spinei omoplatului –
fascicolul spinal. Toate aceste fascicule converg intr-un tendon distal, care se insera pe
fata externa a humerusului.
Acţiunea deltoidului este complexa. Cand ia punct fix pe torace si pe centura
scapulara, el va fi abductor al braţului. Contracţia izolata a fasciculelor claviculare
proiecteaza braţul înainte, iar fasciculele spinale proiectează braţul înapoi.
Ridicarea braţului in lateral până la 90 de grade este realizata de deltoid. Mai sus
de aceasta poziţie, braţul este ridicat de trapez.
Muşchiul coraco-brahial
Este un muşchi fusiform care se insera proximal pe omoplat, pe apofiza coracoida,
împreuna cu scurta porţiune a bicepsului, iar distal se inseră pe fata interna a
humerusului. Când ia punct fix pe apofiza coracoida este proiector al braţului înainte,
iar când are punct fix pe humerus apropie omoplatul de humerus.
KINETOLOGIE
< kinein (- a merge, a se mişca; miscare) + logos (cuvant, discurs, stiinta).
- esthesis: senzatie.
Kinetologie = stiinta care se ocupa cu studiul miscarii.
Kinestezie = ansamblul de senzatii pe care-l are corpul uman in miscare.
Kinetoterapie = terapia prin miscare; pentru perfectioanare miscarii, stimularea
organismului si imbunatatirea starii de sanatate.
Scurta incursiune in istoria kinetoterapiei:
- in China antica: marele chirurg Hua To – introduce gimnastica medicala ca
parte obligatorie intr-un tratament;
- Europa: Hipocrat –parintele gimnasticii medicale; etc.
23
- Asia: celebrul medic Avicena (Abu-Ali-Ibi-Sina) introduce in tratament baile
de soare si aer, regimul alimentar si exercitiii de gimnastica medicala; este cel
dintâi care scrie un tratat de gimnastică;
- etc. etc.
- Şcoala Românească: prof. Haţeganu la Cluj; prof. Adrian Ionescu la Bucuresti.
24
- adducţia: este mişcarea prin care membrul se apropie de planul sagital median
(si adunarea degetelor= tot abducţie); pozitia anatomica a membrului superior
este cu palma in sus sau in fata si cu degetul mare spre lateral;
- rotaţia poate fi: interna; externa; cu mina intinsa, cu cotul indoit la 90 de grade
- supinaţia: este mişcarea de rotatie prin care mâna ajunge cu palma in fata
atunci când cotul este extins sau cu palma in sus cand cotul este indoit la 90 de
grade;
- circumducţia este insumarea tuturor celorlalte miscari;
- genvalg (genunchi in X);
- genvar (picioare in O).
25
prin spate, indoind coatele (atunci miscarea se continua si cu o mica flexie si rotatie
interna).
- Rotatia interna si externa a umarului: rotatia umarului se cerceteaza intotdeauna
cu cotul idoit la 90 de grade; cu cotul intins-se adauga si miscarile de pronatie si
supinatie a antebraţului. Putem cerceta rotaţia din doua poziţii:
1). Cu braţul in adducţie (pe lângă corp), cu coatele îndoite la 90 de grade si cu
aplmele privind înăuntru (- aceasta este poziţia 0-zero); cu o mana sprijinim cotul si cu
cealalta prindem de antebraţ si-l ducem înăuntru si in afara si vedem gradele de rotaţie;
in aceasta poziţie trunchiul împiedica o rotaţie interna maxima;
2). Cu bratul in abducţie la 90 de grade, cu cotul indoit tot la 90 de grade pe
orizontala (antebratul se mentine in plan orizontal); deplasam antebratul in sus si in jos,
cotul ramânând fix; in sus avem rotatia externa si in jos avem rotatia interna, fiecare
atingând circa 90 de grade. Pe lângă miscarea capului humeral se produce si o
basculare a omoplatului; la rotaţia externa cu bratul orizontal avem o mobilitate mai
mare. Daca rotam umarul cu bratul intins atingem 180 de grade.
In articulatia umarului miscarile se realizeaza in toate cele trei planuri:
- in plan sagital: flexia 180 de grade, extensia sau retropulsia 45-50 de grade;
muschii care realizeaza flexia sunt: marele pectoral, micul pectoral si marele
dinţat; muschii care realizeaza extensia sunt: romboidul, trapezul prin
fascicolul transvers si muschiul marele dorsal;
- in plan frontal: abducţia si adducţia; miscarea de rotatie. In cazul abducţiei:
primele 10 grade starterul e supraspinosul; pana la 90 de grade intra in acţiune
si deltoidul; 90-150 de grade: muşchiul trapez si marele dintat; 150-180 de
grade: toţi muschii abductori, dar in special trapezul. In cazul adducţiei: când
coborârea este controlata, participa marele pectoral, dorsalul mare, marele
rotund, subscapularul si coraco-brahialul.
Tot in plan frontal se realizeaza miscarea de rotatie: externa 90 de grade;
interna: 95 de grade.
- in plan transversal (orizontal): antepulsia si retropulsia. Antepulsia sau adducţia
anterioara: 140 de grade; este realizata de muschiul deltoid, prin fascicolul
clavicular, marele si micul pectoral, marele dintat, muschiul subscapulr (care se
intinde). Retropulsia sau adducţia posterioara: 30 de grade; este realizata de
deltoid cu fascicolul spinos, de supraspinos, marele si micul rotund, romboid,
trapez si marele dorsal.
Mişcarea de circumducţie combina toate miscarile, in jurul celor trei axe: brtaul
descrie in spatiu un trunchi de con neregulat, cu vârful in articulatia umarului, numit
conul de circumducţie.
Datele de mai sus reprezinta bilantul functional (articular), permiţând o descriere
concreta si completa a mobilitatii articulare, dând posibilitatea urmăririi eficientei
tratamentului si compararea gradelor de miscare in timpul tratamentului.
26
In gimnastica medicala pe care o vom face dupa traumatisme ale umarului vom
urmari obtinerea gesturilor fiziologice (mişcările de zi cu zi: ducerea mâinii la gura, la
centura, la ceafa, pe cap, la spate etc.).
27
Elementele care frânează de fapt mişcarea sunt muşchii ce fixează articulaţiile.
Muşchii nu au doar efect limitativ asupra mişcărilor ci, împreuna cu capsula articulara,
ligamente si tendoane întăresc articulaţia.
De aceea, la omul viu, mişcarea activa este de amplitudine mai mica decât cea
pasiva.
Asuplizare = mobilitate.
La mişcarea pasiva, muşchii nu sunt contractaţi si de aceea, va avea o amplitudine
mai mare. De pilda, la mişcarea de flexie a antebraţului pe braţ, muşchii flexori ai
antebraţului si braţului in contracţie se îngroaşă si nu permit antebraţului sa se apropie
de braţ.
Particularităţile in mişcările articulare - ca direcţia si amplitudinea - nu depind
doar de forma articulaţiei, ci sunt influenţate de ţesuturile moi ce înconjoară articulaţia
si de forţele ce acţionează asupra părţilor articulate. Exista variaţii in forţa si
amplitudinea mişcării in raport cu tonusul muscular, ce depind si de gradul de pregătire
fizica si de antrenament.
KINETOLOGIE
Scopul kinetoterapiei
Urmărim să ameliorăm capacităţile generale de mişcare si marile funcţiuni
(circulaţia, respiraţia, metabolismul).
Urmărim să ameliorăm funcţiile segmentului/segmentelor interesate si prevenirea
instalării deprinderilor compensatorii vicioase (defectuoase).
Foarte important: urmărim să stimulăm starea psihică. Prin gimnastică se
stimulează circulaţia, creşte frecvenţa cardiacă şi se reglează ritmul prin reglarea
conştientă a respiraţiei. Se echilibrează procesele neurovegetative (sistemul nervos vag
si simpatic), creşte troficitatea ţesuturilor, se produce adaptarea funcţională a tuturor
sistemelor din organism si in final se ajunge la stimularea refacerii organelor bolnave.
La copii se echilibrează procesele de creştere.
Mijloace de recuperare
Recuperarea sănătăţii o facem după sechelele diverselor afecţiuni, pentru refacerea
capacităţii funcţionale (după accidente, traumatisme, intervenţii chirurgicale etc.).
Exista si o terapie ocupaţională care poate crea noi deprinderi printr-o reantrenare
a organismului a organismului la diverse mişcări profesionale (ergoterapie).
In gimnastica la copii folosim jocurile si imitaţia mişcărilor; gimnastica generala
se va face in raport cu vârsta, aptitudinile si afecţiunile persoanei respective.
Gimnastica generala se va combina cu gimnastica respiratorie.
Revine întotdeauna in sarcina terapeutului si psihoterapia.
Legile compensării
Orice persoana care a suferit o pierdere somatica sau funcţionala este capabila sa
se compenseze funcţional. Pentru ca procesul compensării sa fie posibil sistemul nervos
central trebuie sa funcţioneze normal. Pentru a se favoriza dezvoltarea compensării
pierderea funcţionala trebuie semnalata precoce. Compensarea este un proces continuu,
care trebuie antrenat.
Etapele procesului de compensare vor fi progresive.
Metode in kinetoterapie
Metodele reprezintă un grup restrâns de exerciţii fizice care au un anumit scop.
1) Bobath – se bazează pe o reacţie de redresare a capului sau corpului,
urmărind tonifierea muşchilor; se foloseşte in nevrite, când se fac exerciţii fie
de relaxare fie de tonifiere;
2) Watkins (Oxford) – urmăreşte creşterea forţei musculare prin exerciţii cu
rezistenta progresiva;
3) Jacobson – se fac preponderent exerciţii de relaxare, care sunt esenţiale;
4) Kabat – se bazează pe tehnici de facilitare neuromusculare proprioceptive.
Receptorii sunt clasificaţi in trei categorii importante:
- externi - recepţionează stimulii din mediul extern (termic, durere, tactil,
olfactiv, vizual, auditiv, gustativ);
- interni (viscerali) – culeg stimuli de la organele interne;
- proprii - culeg stimuli de la nivelul tendoanelor, muşchilor, articulaţiilor,
ligamentelor si periostului.
Metoda Kabat - se urmăreşte stimularea proprioceptorilor, grăbind răspunsul
mecanismului neuromuscular. Kabat a observat ca majoritatea miscarilor cotidiene sunt
facute in diagonala sau in spirala si ca pentru fiecare segment al corpului exista doua
diagonale de mişcare. A conceput o schema de gimnastica reprezentata prin cate doua
flexii, respectiv doua extensii pe diagonala dreapta-stânga, combinate cu abducţii-
adducţii, rotaţii interne sau externe. De exemplu, se executa rotaţia capului spre stânga
in hiperextensie lateral stânga si apoi la fel spre dreapta; o data cu rotaţia capului,
trunchiul si umerii se rotesc si se flecteaza spre dreapta (respectiv stânga) cu tendinţa
31
de a cobori spre sold.; bărbia, după ce a depăşit linia mediana, vine de sus in jos, cu
privirea îndreptata in jos. Acelaşi lucru se poate face si cu trunchiul.
Greutatea
Organismul uman este compus din: 65-70% apa, 205 proteine si 10% minerale. In
alimentaţie trebuie păstrata o proporţie echilibrata intre glucide (zaharuri si făinoase) –
50-55%, lipide – 25-30% (sunt recomandate lipidele de natura vegetala, mono- si
polisaturate) si proteine –15-25% (aminoacizi esenţiali pe care organismul nostru nu-i
poate produce-sintetiza).
In cazul ideal teoretic, procentul de masa musculara activa trebuie sa fie de 85-
90% iar cel de tesut adipos de 10-15%. Mai mult de 15% ţesut adipos reprezintă exces
de grăsime. In realitate, in general 30 % sau chiar mai mult reprezinta stratul
adipos/grăsimea.
Greutatea corpului depinde de o serie întreaga de factori (ereditari, geografici,
climatici etc). Greutatea ideala a corpului se determina astfel:
- la barbati: inaltimea exprimata in cm –(minus) 100;
- la femei: inaltimea exprimata in cm – (minus) 105.
34
Din punct de vedere al obezităţii ce depaseste cu 5 kg greutatea ideala - tendinţe
de ingrasare; + 10 kg – obezitate de gradul I; + 15 kg – obezitate de gradul II etc.
35
- exerciţii din poziţie ventrala (pe burta): ridicam mana stânga - piciorul drept; +
gimnastica abdominala;
- cu un baston la ceafa: răsuciri cu umărul drept in fata.
37
V. TEHNICI SPECIALE DE MASAJ
38
Masajul de drenaj limfatic manual (după Leduc – şcoala franceza)
Indicaţii:
Drenajul limfatic manual este indicat in:
- in faza iniţiala a tratamentului tuturor formelor de edem de origine venoasa,
cardiaca sau limfatica, cu excepţia edemului elefantiazic congenital (unde un
avem cai limfatice si deci nu avem ce stimula);
- in tratarea proceselor inflamatorii cu conţinut mare de proteine;
- in perioada pre- si post-operatorie a inserţiilor de grefe cutanate;
- tratarea leziunilor cutanate: drenajul limfatic manual al pielii si al ţesuturilor
subcutanate accelerează procesul de regenerare;
- tratarea tulburărilor trofice cauzate de insuficiente arteriale sau venoase.
Drenajul limfatic are de asemenea un efect relaxant, ritmul lent al manevrei
asociat cu blândeţea execuţiei contribuind la relaxarea fizică si psihica a pacientului.
Contraindicaţii:
- procese infecţioase grave;
- recidive metastazice.
Masajul cu gheaţă
41
VI. Masajul bioenergetic după Djuna Davitaşvili
(- „Masajul fără contact”)
42
continua, intr-un tempo constant. Pana la obţinerea unui automatism deplin in
executarea acestor proceduri nu lăsaţi ca atenţia sa va fie distrasa de la acţiunea pe care
o executaţi. Faceţi efortul de a va concentra asupra vârfurilor degetelor si printr-un
susţinut efort interior încercaţi sa va sugeraţi ca va îndreptaţi energiile către ele.
Nu încercaţi sa executaţi procedurile care vor fi descrise dintr-o data.
Perfecţionaţi-vă in timp, lent, căci numai aşa se poate atinge efectul scontat al acţiunii
întreprinse. In mod practic procedurile sunt accesibile tuturor, insa fiecare persoana si
le va însuşi in maniera proprie, atât ca durată de timp cât şi ca rapiditate si ca rezultat al
acţionărilor sale. De aceea trebuie sa aveţi multa răbdare si sa depuneţi sârguinţa de la
bun început; învăţarea metodei presupune un efort constant, constructiv, destul de
extenuant, mai ales in etapele de învăţare, insa acest efort va fi răsplătit atunci când veţi
aduce satisfacţii si sănătate dumneavoastră si celor din jur.
Doar după ce sunteţi convins ca acţiunea executata de dvs. este corecta, ca va
putea fi resimţita de pacient, ca ii produce o reala senzaţie de uşurare prin
îmbunătăţirea stării generale de sănătate o sa puteţi trece la şedinţe care sa fie
îndreptate direcţionat către anumite organe.
Faceţi ca mişcările dvs. sa nu mai necesite nici un fel de încordare mentală
specială, ca ele să devină automate, ritmice si continue pe o durat a de 10-15 minute.
După ce învăţaţi si executaţi foarte corect aceste proceduri puteţi trece la şedinţe
de durată, in care o sa începeţi sa simţiţi in mod evident legătura dintre dvs. si pacient,
fără a mai conştientiza mişcările pe care le faceţi.
Principalele proceduri
Maseurul acţionează in timpul şedinţei asupra biocâmpului pacientului având
mâinile la o distanţă de 5-10 cm de corpul sau capul pacientului. Printr-o mişcare lenta
maseurul va simţi în mâini o senzaţie de căldură, uneori chiar înţepături în vârful
degetelor. Cu timpul, datorită experienţei, maseurul va începe sa perceapă diferite stări
de iradiere a corpului pacientului pe diferite puncte si va învăţa sa descifreze informaţia
pe care organismul uman o transmite in mediul înconjurător.
Pentru început este suficient daca pacientul va simţi căldura mâinii dvs. Puteţi
începe antrenamentele si pe propria persoana. Ţineţi mana cu palma întoarsă in aşa fel
încât ea sa fie deschisa si îndreptata spre corpul pacientului, cu degetele intr-o uşoară
flexie. Mâinile se ţin lejer, fără nici o încordare voită, dar prin concentrarea care se face
asupra lor ele nu pot fi nici total destinse. Fixaţi atenţia asupra vârfurilor degetelor dvs
si doriţi-vă intens, chiar printr-o sugestionare verbala şoptita, sa iradiaţi forţă şi bine.
Începeţi executarea unei mişcări line, plutitoare a mâinilor de-a lungul corpului
pacientului, la început de sus in jos (podul palmei îndreptat in jos), apoi in sens invers
de jos in sus. Deasupra capului pacientului mâinile aproape ating (distanta dintre ele
ajunge la aproape 2-3 cm), se executa o uşoara răsucire si palmele încep sa alunece din
nou in jos. Aceasta mişcare trebuie însuşita temeinic, ea fiind baza de pornire pentru
toate procedurile ulterioare. Cu cat o exersaţi mai mult si devine un automatism, cu atât
începeţi sa simţiţi legătura cu pacientul. Va puteţi imagina situaţia ca si cum aceste
43
mişcări le-aţi executa in apa; apa opune o anumita rezistenta, in acelaşi timp dând si
senzaţia de elasticitate a mişcării, dar nepermiţând o deviere brusca de la traseul
propus.
De regula, prin aceasta procedura se începe şedinţa; este o procedura in care nu
exista un contact fizic strict intre maseur si pacient, dar se creează legătura dintre cei
doi. Mişcările se vor executa atât pe partea din fata cat si pe cea din spate a pacientului.
Antrenamentul acestei mişcări se va face temeinic, întrucât execuţia corecta si eficienta
a acestei proceduri va determina desfăşurarea în continuare a şedinţei.
Alta procedura pe care trebuie s-o exersaţi foarte bine si cu care se face
deschiderea şedinţei de interacţionare este cea sub forma de „intersecţii” – „ochiuri”.
Execuţia acestor mişcări se începe pe deasupra capului pacientului, continuându-se de-
a lungul corpului până in partea inferioara a bustului. Mâinile intr-o stare de relativa
relaxare sunt îndreptate cu vârful degetelor către pacient; degetele sunt uşor îndoite.
Începând de la creştetul pacientului, prin mişcări de intersectare (petrecere a mâinilor
una deasupra alteia), cu gesturi de alunecare lina, la o distanta de corp de 10-12 cm, se
parcurge traseul până in regiunea lombara (şalelor), la care se executa mişcarea de
modificare a direcţiei, înapoi către creştetul pacientului. Si aceste mişcări se efectuează
atât in fata cat si in spatele persoanei supuse tratamentului.
Cele doua mişcări - proceduri descrise mai sus poarta denumirea comuna de
mişcări de difuzare a energiei si stau la baza metodei profilactice. Prin simpla lor
executare, efectuata corect si cu răbdare, maseurul reduce starea de oboseala a
pacientului, se face o reglare a tensiunii arteriale, se îmbunătăţeşte regimul de somn, pe
scurt, se îmbunătăţeşte radical starea generala a pacientului.
Difuzarea energiei este o parte componenta a fiecărei şedinţe de tratament; după
executarea acestor proceduri, organismul pacientului este deja pregătit pentru
recepţionarea şedinţei de tratament propriu-zis. Acest proceduri ridica tonusul general,
mărind capacitatea de lucru a organismului pacientului.
In timpul masajului fără contact pacientul poate adopta trei poziţii; in picioare,
şezând sau culcat. Decizia care se va lua privind poziţia pacientului va fi luata de masor
in funcţie de mai mulţi factori: boala pe care o tratează, particularităţile individuale ale
pacientului, dispoziţia sufleteasca a pacientului etc.
Când poziţia aleasa pentru pacient va fi in picioare, acesta va sta relaxat, cu
mâinile lăsate pe lângă corp, ca intr-un fel de poziţie „pe loc repaus”. In poziţia şezând
mâinile pacientului vor fi relaxate, aşezate pe genunchi, cu palmele îndreptate in sus.
Pentru poziţia culcat nu se dau indicaţii speciale dar este absolut obligatoriu ca
pacientul sa caute sa găsească o poziţie optima in care sa evite orice fel de încordare si
care sa-i dea starea de relaxare.
Locul si poziţia terapeutului sunt determinate de procedura aplicata – in fata, in
spatele sau in lateral de pacient.
Nu exista o ora speciala la care se recomanda executarea şedinţelor; daca şedinţa
se executa corect, orice ora aleasa va fi buna.
44
Şedinţa se începe prin procedurile de difuzare a energiei; prin aceste mişcări se
cuplează organismul pacientului la legătura cu terapeutul si îl aduce intr-o stare de
receptivitate activa.
Durata de executare a fiecărei proceduri va fi de 2-3 minute, la fiecare şedinţa
procedurile repetându-se in aceeaşi ordine; durata medie a unei şedinţe este de 10-15
minute, dar ea variază in funcţie de cazul tratat si de pacient.
La terminarea şedinţei prin masaj fără contact este obligatorie executarea unui
masaj de contact a cutiei toracice si a părţii superioare a spatelui. Mişcările de masaj
tradiţional se executa simultan pe spatele si pieptul pacientului, in sensul acelor de
ceasornic. Orice şedinţa trebuie finalizata cu aceste mişcări ale masajului tradiţional;
ele stimulează activitatea inimii. A timusului, duc la aport fizic sporit de sânge in partea
superioara a plămânilor, întrerup intr-un mod lent, delicat, legătura creata intre terapeut
si pacient.
După ce se însuşesc temeinic, aproape de starea de automatism, mişcările de
difuzare a energiei, se trece la învăţarea celorlalte proceduri care se executa in timpul
tratamentului.
Mişcările de presare - constau intr-o îndepărtare si apropiere a mâinilor in plan
orizontal; palmele se găsesc la o distanta de 10-15 cm una fata de alta, cu degetele
îndreptate spre pacient; palmele terapeutului se apropie si se îndepărtează intr-o
mişcare de îmbinare si dezbinare, ca si cum ar întinde un fir nevăzut pana la o distanta
de 3-5 cm; in funcţie de necesitate, şedinţa se repeta continuu pe o perioada de 5-10
minute.
Mişcările sabie – sunt o varianta a mişcării de presare; pentru aceasta mâinile se
afla in poziţie orizontala, de exemplu la nivelul umerilor pacientului, palmele sunt
îndreptate in jos, degetele întinse către corpul pacientului; se executa mişcări line de
îndepărtare si apropiere a mâinilor cu amplitudine de 5-7 cm, trecând la nivelul
umerilor pacientului.
Mişcarea de extracţie este o mişcare circulara cu degetele in jurul locului bolnav;
in timpul aplicării procedurii degetele mâinii sunt adunate in mănunchi, făcându-se
mişcări de apropiere ai de depărtare de locul bolnav, in plan perpendicular. După ce s-
au executat 5-6 mişcări circulare, degetele sunt îndepărtate de locul in care se aplica
procedura pana la o distanta de 7-10 cm si se face o mişcare fina de scuturare a lor.
Mişcarea de dirijare a energiei se realizează printr-o acţiune a mâinilor dirijata
de direcţia dorita, perpendicular fata de o anumita porţiune a corpului. Mişcarea
necesita cu obligativitate stabilirea legăturii dintre pacient si terapeut (dacă, in poziţie
nemişcata, mâinile terapeutului simt radiaţiile date de corpul pacientului, care ii apar ca
o manifestare a stării de răspuns – frig sau căldură, înţepături, furnicături in
extremităţile degetelor).
Mişcarea de pompare – se executa cu ambele mâini aduse in partea din fata a
corpului pacientului. Mâinile au podul palmei îndreptat in sus; mişcarea începe sa se
execute de la nivelul plexului solar pana in dreptul bărbiei, unde se face o răsucire
semi-brusca, podul palmei se îndreaptă in jos, începând coborârea inversa. Prin
45
procedura de pompare se poate induce si o descărcare energetica, care se va face la
modificarea direcţiei de mişcare a mâinilor, printr-o scuturare energica a mâinilor intr-o
parte.
Mişcarea perie se executa cu mâinile ce degetele foarte încordate pentru a căpăta
poziţia unei aparente gheare ce efectuează o mişcare ce ar sugera perierea locului
bolnav.
Mişcarea de lipire – se executa la o distanta de 7-10 cm de corpul pacientului,
timp in care degetul mare se uneşte cu degetul arătător si mijlociu, ca si cum ar lipsi
ceva.
Mişcarea de presărare a sării - după cum arate denumirea, degetele mâinii
executa o mişcare in care degetul mare trece pe rând peste toate celelalte degete foarte
fin, intr-o maniera in care se sugerează presărarea.
Toate procedurile descrise mai sus compun baza masajului fără contact.
Pentru deprinderea iniţiala este bine sa efectuaţi următorul exerciţiu; imaginaţi-vă
ca intre palmele dvs. îndepărtate la o distanta de 5-8 cm ţineţi o bila elastica. Încercaţi
sa simţiţi căldura care se degaja de la o palma la alta. Începeţi o mişcare de apropiere si
îndepărtare a palmelor, ca si cum aţi presa aceasta mingiuţă elastica. De la amplitudini
de îndepărtare mici (3-4 cm) ajungeţi in timp sa resimţiţi aceleaşi senzaţii si de la o
distanta de 20-30 cm de îndepărtare a palmelor una de alta. După ce un timp ati exersat
sistematic aceasta mişcare cu dumneavoastră puteţi trece la însuşirea principalelor
proceduri ale masajului fără contact.
Ceea ce trebuie reţinut este ca masajul bioenergetic nu are de fapt nişte reguli
speciale; noi am propus aici masajul după Djuna Davitaşvili, insa fiecare persoana are
un potenţial propriu, capacităţi unice, pe care va învaţa sa si le folosească singura in
mod optim, intr-o maniera originala. Masajul bioenergetic se poate face si independent,
insa combinat cu masajul clasic este si mai benefic
46
VII. BALNEOTERAPIE
Hidroterapia - terapia prin intermediul apei (fie simpla fie combinata cu alte
substanţe); factorul sau cel mai activ este cel termic. Factorul termic si cel mecanic
influenţează terminaţiile nervoase ale pielii, transmiţând semnale la creier ce
elaborează la rândul său răspunsuri sub forma reflexelor.
Termoterapia este terapia care foloseşte factorul termic cald, intre 45-80 de grade
prin intermediul căldurii (45-80 grade), apa sub forma de aburi (sauna, împachetări cu
parafina, cu parargil etc.).
47
- bai reci (sub 20 de grade);
- răcoroase (21-33);
- neutre (34-35) temperatura de indiferenţă a apei;
- calde (36-40);
- fierbinţi (40-45); peste 45 grade: insuportabile .
48
Helioterapia – terapia prin intermediul expunerii la soare (helios = soare).
Baia de soare (helioterapie; plaja) – expunerea totala sau parţiala a corpului la
actiunea razelor solare directe si a aerului. Plaja se poate face oriunde este soare.
Iradiatia solara cea mai intensa este la mare, datorita fenomenului de reflexie favorizat
de apa si nisipul plajei si la munte datorita lipsei nebulozităţii si prezentei stratului de
zăpada.
Mod de acţiune: efectele cumulate ale razelor ultraviolete (chimice), infraroşii
(calorice) si luminoase in contextul caracteristicilor unui anumit climat. De regula,
helioterapia este asociata cu aeroterapia (baia de aer) si talasoterapia (baia in mare) sau
baie in lacuri, râuri, ştranduri, piscine. Sub acest aspect se adaugă si efectele
termoterapiei contrastante (cald-rece), cu solicitarea mecanismelor de termoreglare in
ambele sensuri (termoliză1 - termogeneză2).
Helioterpia este un tratament solicitant pentru organism si trebuie făcuta cu avizul
medicului.
Helioterapia la mare – tehnica de aplicare: expunerile la soare se fac progresiv, ca
suprafaţa de piele expusa si durata. Perioada cea mai indicata este intre orele 7-11 a.m.;
după acest interval de timp razele ultraviolete cresc in intensitate si concomitent cu
infraroşiile (calorice) apar si condiţii favorizante pentru accidente. Expunerile la soare
se vor intercala cu perioade de odihna egale, la umbra. In cazul in care nu exista
contraindicaţii se vor intercala si scurte imersii in apa. Orientativ: se poate începe cu
baia de aer de 10 – 15’ (odihna sub cort), urmata de expunerea la soare: 10’ faţă si 10’
spate, urmate de o scurta baie in mare de 5’, ştergerea cu prosopul, schimbarea
costumului cu unul uscat, odihna sub cort 10’ după care totul se repetă. Pentru o
persoana care vine pe plaja la orele 7-8 a.m. durata totala a primelor doua zile poate fi o
ora. In zilele următoare expunerea la soare creste cu 10’, apoi cu 15’-20’-30’. Pentru
cei cu surmenaj fizic si intelectual expunerile al soare vor fi mai scurte, capul va fi
protejat cu o pălărie de soare, indiferent de vârsta. Pomezile grase pentru piele nu sunt
indicate.
Durata expunerii descreşte proporţional cu creşterea orei la care se merge la plaja,
respectiv: cu cât mai devreme, cu atât expunerea poate fi mai lunga, cu cât e mai
aproape de prânz, cu atât durata va fi mai scurta. Persoanele care nu au făcut o pregătire
înainte de a pleca la mare (expuneri la soare in localitatea de reşedinţa) nu trebuie sa
depăşească durata totala de expunere de 60’ in primele 4-5 zile. După acest interval de
timp durata expunerii la soare poate fi crescuta, dar un total de 2 h-2 ,1/2 h prin
expuneri intercalate de odihna la umbra si bai in mare este suficient.
Menţiune: efectul ultravioletelor asupra pielii (eritemul) apare după o perioada de
latenta de 4-6 ore de la terminarea plajei. Datorita brizei marii, care răcoreşte in
1
Termoliza= pierderea de căldura; mecanisme prin care organismul se adaptează la condiţiile create de creşterea
temperaturii mediului ambient. Hidrotermoterapia calda mobilizează organismul uman in sensul declanşării mecanismelor
de termoliza (vezi si termoreglarea).
2
Termogeneza = producere de căldura; mecanisme prin care organismul se adaptează la condiţiile create de scaderea
temperaturii mediului ambient. Hidrotermoterapia rece mobilizează organismul uman in sensul declanşării mecanismelor
de termogeneză.
49
permanenta pielea, supradozarea nu este sesizata. Astfel, in cazul nerespectării
parametrilor indicaţi de medic, pot apărea incidente si accidente ca : arsuri de diverse
grade, insolaţii, crize de tetanie etc.
Pentru ca organismul sa răspundă adecvat solicitării complexului de factori, pe
care in însumează helioterapia, sunt necesare unele precauţii; efectuarea unui consult
medical general pentru depistarea contraindicaţiilor posibile, in condiţii de sănătate
aparenta; respectarea orelor de somn si evitarea consumului de băuturi alcoolice, mic
dejun uşor dimineaţa, evitarea alimentaţiei, cat si a consumului exagerat de lichide pe
plaja.
Indicaţii: profilaxie la copii si adulţi (staţiunile de litoral maritim). Precizare: băile
de soare sunt indicate in general copiilor încă din primele luni de viata, cu unele
precauţii (vezi ultravioletele). Tratament curativ la copii: afecţiuni otorinolaringologice
si traheobronşice, rahitism, hipofuncţii endocrine etc.; la adulţi: astmă alergic,
traheobronşite, afecţiuni ginecologice cronice, hipofuncţii endocrine, unele afecţiuni
dermatologice etc.
Contraindicaţii; cancer (indiferent de tratament prealabil efectuat si de starea
generala bun actuala); TBC pulmonar, afecţiuni reumatismale inflamatorii, in faza
activa, hiperfuncţii glandulare (hipertiroidii, hiperfoliculinie etc.), insuficienta
cardiorespiratorie, ateroscleroza sistemica in faza avansata, hipertensiune arterial in
stadii înaintate, nevroza astenica, boala ulceroasa, epilepsie etc.
51
VIII. ELECTROTERAPIE
Electroterapia este terapia care foloseşte ca agent fizic terapeutic curentul electric.
A. Terapia cu curent electric de joasa frecventa
1. Curenţi diadinamici
Prin intermediul unui strat hidrofil se aplica doi electrozi (unul pozitiv si unul
negativ) prin care trece un curent de joasa frecventa ce variaza intre 50 si 100 Hz.
Procedura presupune un ciclu cu durata de 15 minute in trei faze a cite 5 minute
fiecare: a) curent difazat; b) curent monofazat; c) curent ritmic sincopat.
Polul activ este cel negativ (-); el se va simţi mai intens pentru ca acolo se
acumulează NaCl iar la cel pozitiv, NaHO.
Pacientul trebuie atent supravegheat întrucât se pot produce iritaţii tegumentare si
chiar arsuri.
Curenţii diadinamici produc o creştere circulatorie locala si se mizează pe o
creştere de metabolism local.
3. Curenţi galvanici – sunt curenţi continui unde polul pozitiv este anesteziant
(activ).
Se poate face de-a lungul traseului unui nerv.
Când se pune substanţa hidrofila, se produce ionoforeza (ion pozitiv la polul
pozitiv, ion negativ la polul negativ); intensitatea este de ordinul miliamperilor.
Terapia cu ultrasunete
Radiostatul are un corp activ ce are înglobat un cristal piezoelectric si un cablu de
înalta tensiune ce rezista la înalta frecventa.
Ultrasunetele nu se propaga prin aer ci doar prin mediu dens.
Se lucrează cu c.a. cu frecventa de 80.000 – 100.000 Hz.
Terapeutul poarta mănuşi de bumbac.
Se unge tegumentul cu gel, se aplica traductorul pe piele, fără goluri de aer, se
reglează puterea si US trec din traductor in ţesutul uman.
Puterile mici, de 0,2-0,4 W, produc efecte reversibile. Puterile de 0,6 W au efect
maxim. Puterile de 0,8-1 W au efect ireversibil.
US se propaga si prin apa - se folosesc la răni, arsuri, etc.
Laserul
Laser: acronim in limba engleza de la light amplified by the stimulated emission of
radiation
Laserul terapeutic: LLLT- Low Label Laser Therapy
Energia fotonilor emişi de aparat măreşte capacitatea de regenerare a ţesuturilor.
Parametrii de lucru se aleg in funcţie de tipologia afecţiunii si a pacientului; la
persoanele supraponderale si/sau cu tenul închis (brunete) se folosesc puteri mai mari;
la afecţiunile acute, recente, puteri mai mici iar la cele vechi, cronice, puteri mai mari.
In lucrul cu laserul se delimitează zona ce trebuie tratata si se lucrează pe puncte,
cu sonda poziţionata perpendicular, câte 5-25 de secunde pe fiecare punct, timp de 5-10
minute pentru toata zona.
La sfârşit, se netezeşte zona.
Bioptronul
Foloseşte lumina filtrata; nu pătrunde mai mult de 3 mm. in derma.
53
IX. APITERAPIE
Păstura – este polenul prelucrat natural de către albina; are proprietăţi net
superioare polenului, insa este destul de greu de recoltat, si in cantităţi foarte mici; este
54
cea mai buna protectoare si reconstructoare a ficatului; combinata cu propolisul are
rezultate extraordinare si in hepatita B sau C. Se consuma cam ½ linguriţa pe zi. Foarte
eficienta, pe lângă celelalte afecţiuni mai uşoare, in hepatite si in scleroza multipla.
Propolisul – este produsul natural cel mai apropiat de panaceu. Compoziţia sa este
încă insuficient elucidata. Este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut; este
restructurant si regenerator celular (vindeca răni interne si externe), antitumoral,
inhibând înmulţirea celulara haotica. Conţine o serie întreaga de elemente foarte rare.
Reglează metabolismele intime celulare; conţine foarte multe elemente/uleiuri esenţiale
(printre care si substanţe antibiotice naturale ale plantelor, seva din muguri, exina etc.).
Poate fi folosit:
- sub forma pura, in stare bruta, ca atare; se pot face bobiţe de mărimea unui
sâmbure de vişină si păstrat in miere de salcâm de obicei, ermetic – se
consuma câte o bobiţă pe zi; si sub forma de cataplasme pe răni, bătături,
furuncule;
- cel mai adesea sub forma prelucrata: tinctura de propolis (cu o concentraţie de
30% + alcool natural din cereale de obicei). La adulţi: 20 picături/zi dizolvat in
apa, lapte, ceai; daca afecţiunea este mai grava doza poate fi uşor mărita; la
copii: 3-5 pic/zi; preadolescenţi: 10-15 picături/zi etc.
Foarte eficient in giardia, cel mai eficient in candida; singurul remediu cu adevărat
in paradontoză (trebuie supt sub forma pura; atenţie mare sa nu adoarmă cu el in gura,
căci este caustic; trebuie dizolvat); pentru întărirea imunităţii; in infecţii ascunse.
Se recoltează foarte greu si in cantităţi foarte mici; de aceea – sub forma de
tinctura.
Cel din comerţ: mare atenţie sa scrie pe sticluţa pentru uz intern.
Cura cu oţetul de mere şi miere – cura după dr. Jarvis. Oţetul se face din suc
natural de mere combinat cu miere: fermentat; conţine magneziu, potasiu, calciu, fluor,
brom, iod etc. Este un reglator metabolic.
Se administrează cate doua linguriţe oţet + 1-2 linguriţe de mire; amestecate bine-
bine, intr-o cana cu apa (1-3 ori pe zi); persoanele sănătoase: poate fi administrat
oricând; la cele cu probleme digestive: la ¼ h după masa; la cele cu ulcer activ: nu se
administrează.
Dizolva calciul si uraţii din articulaţii; pentru rinichi este foarte bun; reglează
echilibrul acido-bazic, metabolismul grăsimilor, scade colesterolul si acidul uric; foarte
bun pentru cei cu tendinţe de depuneri calcice, cu guta, cu infecţii renale; indirect:
pentru slăbit; este un excelent energizant pentru omul sănătos.
Fabricarea oţetului de mere si miere: mere spălate, cântărite, rase cu totul pe
răzătoarea mare sau zdrobite; 1 kg mere/2 l apa – 150 g miere /1 l apa; se pun intr-un
butoiaş descoperit si se lasă sa fermenteze la o temperatura de minim 24 de grade; după
doua săptămâni: strecurat, stors prin tifon; sucul – evaluat la loc; la fiecare litru de suc
se pun 50 g de miere; se pune sucul intr-un butoiaş legat cu tifon la gura de data
aceasta; începe faza a doua de fermentaţie, când cidrul rezultat după prima faza, uşor
alcoolic, se lasă sa fermenteze 40-60 de zile, in funcţie de temperatura. Când procesul e
gata: deasupra se formează ca o membrana de 2-3 cm, gelatinoasa si lichidul este
limpede; se da membrana la o parte, se trage cu furtun in alt vas, trecându-se chiar prin
tifon; după doua săptămâni se poate folosi; are o tărie de 4-7 grade; timp de doi ani isi
păstrează calităţile; cantitatea de miere folosita: 150 g - maxim 300 g /litru.
57
X. RECUPERARE MEDICALA
Reumatismul poate lua doua forme: articular acut si abarticular (la muşchi). Este
o boala infecţioasa declanşata de infecţia cu streptococ betahemolitic (in sânge) ca
urmare a unor abcese, infecţii urinare etc., apărute cel mai adesea in copilărie.
Reumatismul se poate instala la nivelul oricarui organ. Când ataca muşchii, poate
genera miozita (inflamaţia muşchilor). Tratamentele moderne sunt eficiente astfel incât
streptococul este înlăturat definitiv. Analize: ASLO si VSH.
In reumatismul infecţios acut tratamentul cu antibiotice este obligatoriu.
Reumatismul articular acut se tratează cu reflexoterapie, gimnastica, sejur in
staţiuni balneare; nu se aplica masaje. Se recomanda si apiterapie pentru intarirea
factorilor imunitari: cura cu tinctura de propolis: la adulţi - 20 picături de 3 ori pe zi; la
copii mai mari de 6 ani – 10-15 picături; la copii mici – 3-5 picături; cura cu oţet de
mere si miere; consum sporit de miere.
Discopatia lombara poate fi fie sub forma lombalgiei (dureri ale CV in zona
lombara) fie sub forma lombosciaticii (dureri al CV in zona lombara si ale piciorului).
In astfel de cazuri nu este afectat doar discul ci si ligamentele.
Tratamentul alopat frecvent uzitat in astfel de cazuri si anume infiltraţiile cu
hidrocortizon, deşi calmează durerile, duc in timp la sclerozarea ţesuturilor si la ruperea
tendoanelor.
Lombalgia (discopatia acuta) se tratează cu masaj cu gheaţă (local) si cu laser.
Sunt contraindicate băile fierbinţi. Masajul terapeutic se aplica numai după ieşirea din
criza iar gimnastica doar la final.
Netratata, lombalgia duce la hernia de disc, apoi la parestezie sau chiar la pareza.
Se manifesta prin dureri violente pe traseul nervului sciatic (in zona L5-S1, L3-
L4).
Tratament: in prima faza doar repaus la pat; apoi, daca se ia decizia intervenţiei
chirurgicale, se începe un tratament preoperator ce urmăreşte delordozarea coloanei
lombare prin relaxarea muşchilor si dilatarea spatiilor intervertebrale. In timpul acestui
tratament, pacientul va avea perna sub genunchi daca este aşezat cu fata in sus si sub
glezne si pântece daca este aşezat cu fata in jos. Daca sta pe o parte se recomanda cu
picior întins si unul flexat spre piept. Tratamentul consta in masaj cu gheata aplicat
paravertebral si fesier in zona dureroasa, laser (cu efect decongestiv si antiinflamator),
reflexoterapie, timp de 5-10 minute de 3 ori pe zi, in serii de 5-15 zile, de-a lungul a 5-
6 luni. Pe măsura ce pacientul îşi revine se renunţa la masajul cu gheata si se trece la
gimnastica uşoara executata din poziţia întins pe spate.
Intervenţia chirurgicala consta in curăţarea sau chiar îndepărtarea discului afectat.
După o astfel de operaţie este absolut necesar un tratament de recuperare având ca scop
evitarea sclerozării ţesutului. Cel mai adesea un astfel de tratament se continua pentru
tot restul vieţii; el consta in masaj terapeutic executat cel puţin o data pe săptămâna sau
măcar doua serii de 10-15 şedinţe de doua ori pe an.
Tuberculoza osoasa duce la înmuierea osului prin apariţia unor fistule osoase si
este adeseori urmarea tuberculozei pulmonare (bacilul lui Koch) care devine rezistenta
si ataca sistemul osos. Ea poate evolua spre gibozitate (cocoaşa) datorita infecţiei cu
morbul lui Pott.
Tratamentul consta in kinetoterapie de echilibrare, masaj selectiv tot pentru
echilibrare (excitant si relaxant), alimentaţie. După echilibrarea musculaturii se
urmăreşte tonifierea musculaturii paravertebrale si abdominale.
Scolioze si cifoze
Vârsta optima de începere a tratamentului: de mici; depistate la timp, pot fi
corectate; la fete: pana la 24 – 25 ani; la băieţi: 26-28 ani.
60
Tratamentul de baza cuprinde: kinetoterapie (inclusiv subacvatica, înot); masajul
este adjuvant, va fi un masaj selectiv pentru reechilibrarea musculaturii; in anumite
situaţii poate fi adjuvanta si reflexoterapia; cura balneara, helioterapie, eventual cura cu
nămol. La kinetoterapie: nu exista programe standard; trebuie conceput un program
pentru fiecare persoana in parte; in general se merge pe gimnastica asimetrica.
Luxaţia este deplasarea anormala a doua suprafeţe articulare care isi pierd
raporturile lor normale si sunt menţinute permanent in aceasta situaţie. Luxaţia poate fi
completa când cele doua suprafeţe articulare nu mai au nici un fel de contact ori
incompleta (subluxaţie) când mai exista un oarecare contact intre suprafeţele articulare.
O data cu ieşirea osului din articulaţie are loc si ruperea bureletului si capsulei
articulare (trauma mecanica).
Tratament: aparat gipsat. Tratamentul de recuperare: apiterapie de regenerare;
gimnastica articulara pe membrul sanatos, reflexoterapie; dupa scoaterea aparatului
gipsat: si LT; apoi masaj si gimnastica pana la recuperare.
62
Boli metabolice
Diabetul - este o boala metabolica ce afectează pancreasul; acesta fie nu mai
produce insulina deloc fie o produce dar in cantitate insuficienta, astfel încât zaharoza
nu mai poate fi metabolizata. Zaharoza circulanta in sânge distruge ţesuturile si vasele
de sânge in special pe cele din retina (ceea ce duce la retinopatie diabetica), pe cele din
membrana rinichilor (scapă in sânge substanţe ce trebuiau prelucrate) si din membrele
superioare si inferioare (ceea ce duce la neuropatia diabetica ce generează arterita
diabetica ce se manifesta îndeosebi prin crampe in moleta).
Diabetul poate fi insulinodependent (apariţie juvenila) sau in timpul vieţii (se
tratează cu sulfamida si regim alimentar).
Semnele sale clinice sunt sete, bulimie, uscăciune in gura, urinari in cantitati mari.
Valorile normale ale zaharului in sânge sunt de 70-140. Până in 180-200 se
controlează cu sulfamida si regim alimentar. Peste 200 apare glucozoria (zahar in
urina).
Tratamentul consta din regim alimentar, regim de viata si mişcare, lăptişor de
matca (scade glicemia si previne degradarea ţesuturilor), cura cu polen, cura cu oţet de
mere si miere (– cu precauţie, numai la cei cu glicemie sub 130); efort fizic mediu
(gimnastica medicala moderat sau simple plimbări in parc), reflexoterapie (minim 15-
20 de şedinţe de doua ori pe an iar in rest cel puţin o şedinţa pe luna, ideal una pe
săptămâna, pentru întreţinere), cura balneara in climat sedativ, de cruţare (nu pe litoral,
nici la cote înalte), fitoterapie (frunze de salvie, de afin - conţin insulina vegetala,
fasole uscata).
63
si miere; tinctura de propolis pentru reglare metabolica; reflexoterapie – foarte
benefica; cura cu ape minerale (Călimăneşti, Olăneşti, Căciulata), izvoare.
Osteoporoza
Poate apărea la orice vârsta, dar cel mai frecvent la femei după menopauza; la
bărbaţi după 40 de ani sau după traumatisme.
Tratamentul fizioterapic: cure cu lăptişor de matca (2-5 g./cura – pauza, apoi iar
cura); tinctura de propolis; cura cu oţet de mere si miere; cura cu polen; gimnastica
uşoara; cura balneara; regim alimentar bogat in produse care conţin Calciu.
Afecţiuni gastrice/Ulcer
Nu trebuie sa se ajungă la ulcer. Regim alimentar in primul rând: mese regulate si
cantitativ mici. Masa: un singur fel; mese mici si dese 3-5/zi; fără lichide in timpul
meselor; echilibru cu factorii de stres; in funcţie de afecţiune: fie lapte cald cu miere,
fie, dimpotrivă, iaurt; tinctura de propolis diluat in lapte (daca îl suporta), in ceai călduţ
(nici rece, nici fierbinte, fără extreme)– îndulcit cu o miere pe care o suporta cel mai
bine. Reflexoterapia: foarte indicata.
Constipaţia
Stare patologică caracterizată prin dificultatea sau imposibilitatea de eliminare a
materiilor fecale; cauzele sunt multiple.
Tratament fizioterapic: regim alimentar, puţin si bogat; lichide multe;
reflexoterapie (insistenta si pe bila, nu numai pe intestine si colon), apiterapie; tărâţe in
apa/lapte cu miere, fructe; gimnastica obligatorie; când tranzitul intestinal se
normalizează – sa avem grija sa-l menţinem.
Migrena rebelă
- cauzata adesea de trio-ul: tulburări biliare, afecţiuni ovariene, după anestezii.
Tratamentul: reflexoterapie, masaj cervical, masajul capului, feţei şi frunţii.
Obezitatea
Reprezinta cresterea greutatii cu mai mult de 5 kg fata de greutatea normala (la
barbati greutatea normala este exprimata astfel: inaltimea in cm – 100; la femei:
inaltimea in cm – 105; ce depaseste: reprezinta tendinte de ingrasare – pana la
obezitate).
Cauzele obezitatii: alimentatia; sedentarismul; cauze glandulare.
Terapia:
- regim alimentar adecvat in raport cu efortul depus;
- gimnastica de intretinere;
- reflexoterapie (insistenta si pe sistemul endocrin).
Dieta: fara alimete rafinate, fara grasimi; multe legume si fructe, cruditati.
64