Structura cuaternară a proteinelor

Hemoglobina
Funcţia biologică a hemoglobinei

Student: Nastase Georgiana-Aviana

Anul III
IIPCB

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

 Cuprins
•
1. Introducere .......................................................................................................... 3
2. Hemoglobina ....................................................................................................... 4
3. Rolul hemoglobinei ........................................................................................... 7
4. Complexarea liganzilor ................................................................................... 8
5. Modificarea structurală a hemoglobinei în prezența oxigenului 10
6. Anemia cu celule în seceră-afecțiunea moleculară a hemoglobinei
12
7. Concluzii ..............................................................................................................14
8. Bibliografie .........................................................................................................16

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

 1. Introducere

Structura cuaternară se referă la modul cum se unesc subunităţile

proteice. Enzimele care catalizează asamblarea acestor subunităţi poartă
denumirea de holoenzime, în care o parte poartă denumirea de subunităţi
reglatoare şi subunităţi catalitice.[1]

Studierea unui număr mare de proteine unitare având cea mai diferită
provenienţă a dovedit că ele nu constau dintr-un singur lanţ polipeptidic ci din
mai multe. Asemenea proteine sunt astfel complexe formate din mai multe
lanţuri polipeptidice. În soluţie, în anumite condiţii (pH) aceste complexe de
proteine pot fi desfăcute în lanţuri separate care sunt denumite şi subunităţi
sau protomeri şi care au tot caracter de proteină. • Subunităţile se pot reuni.
Structura care defineste conformatia unei proteine formata dintr-un număr
definit de subunităţi se numeşte structură cuaternară. Deci mai multe
structuri terţiare sunt unite între ele formând construcţii mai complicate,
structuri cuaternare. Forţele de atracţie sunt aceleaşi ca în structurile terţiare
dar ele acţionează în acest caz intermolecular unind catene polipeptidice sau
elice alfa diferite. • Principiul structurii cuaternare este foarte răspândit şi
poate fi aproape întotdeauna aplicat mai ales dacă greutatea moleculară a
proteinei depăşeşte 100.000.[2]

Aceasta asociere implică două tipuri de ansambluri proteice:A.Primul

tip, în care subunităţile sunt, din punct de vedere structural, foarte diferite, iar
organizarea lor spaţială depinde de natura specifică a interacţiilor dintre
subunităţile diferite. În general, aceste ansambluri prezintă forme geometrice
foarte neregulate. Al doilea tip, în care agregatele moleculare sunt alcătuite

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

 din copii multiple ale unuia sau mai multor tipuri de subunităţi diferite.
Datorită recurenţei interacţiilor structurale specifice dintre subunităţi,
asemenea agregate formează, în general, aranjamente regulate din punct de
vedere geometric.[1]

Subunităţile pot fi sub forma unor copii multiple ale unui singur lanţ
polipeptidic (homomultimer) sau ele pot reprezenta lanţuri polipeptidice
distincte (α2β2 în hemoglobina umană). • În ambele cazuri subunităţile se
împachetează sub forma unor unităţi individuale, distincte, posedând
structuri secundare şi tertiare proprii. • Asocierea dintre molecule necesită
complementaritate fizică şi spaţială. Majoritatea proteinelor au evoluat în aşa
manieră încât nu interacţionează cu marea parte a proteinelor cu care vin în
contact. • Aranjamentele subunităţilor dintr-o proteină comparativ cu altele
defineşte structura cuaternară a enzimei. Schimbările din structura
cuaternară a unei proteine/enzime pot avea consecinţe dramatice în decursul
actului catalitic.[2]

2. Hemoglobina

Hemoglobina este formata din 4 lanţuri polipeptidice, din care câte două
sunt identice şi denumite lanţul alfa şi lanţul beta. • Lanţul alfa este format din
141 de aminoacizi şi conţine relativ mai multe grupări acide decât lanţul beta,
format din 146 aminoacizi. Secvenţa aminoacizilor este determinată genetic
(deci ereditar), după cum s-a observat la diferite hemoglobine cunoscute
(hemoglobina fetală, hemoglobina normală a adulţilor şi alte hemoglobine
legate de manifestări patologice care se deosebesc mai ales prin schimbarea
unui singur aminoacid).

Lanţurile sunt împăturite în mod asemănător cu mioglobina, existând

aceleaşi zone elicoidale şi neelicoidale, cu excepţia zonei terminale care
lipseşte. Anumite mici devieri sunt condiţionate de succesiunea oarecum
diferită a aminoacizilor. • Inelele de hem sunt plasate câte unul la fiecare lanţ
polipeptidic în cavităţi de forma unor pungi, uşor accesibile de la exterior - aici
este fixat oxigenul.[2]

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

 Hemoglobina este pigmentul roșu care transportă oxigenul din
sânge,conținut în globulele roșii (eritrocite). Este compus din patru subunități,
două lanțuri polipeptidice a și două b, dintre care fiecare conține o grupare
heme cu fier (Fe) .Structura detaliată a fiecăreia dintre lanțuri a fost definită și
legarea reversibilă a oxigenului este explicată de două structuri distincte ale
hemoglobinei. Sinteza celor două lanțuri a și b de hemoglobină sunt controlate
de gene specifice care sunt activate în diferite momente ale dezvoltării. [3]

Figura 1 Vederea 3 D a hemoglobinei

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

 Aceasta prezintă 4 subunităţi roşu şi galben, iar unitatea hemică e verde.
Numele de hemoglobină este format din hem şi globină, denumire ce denotă
faptul că hemoglobina are la bază proteine globulare cuplate cu o grupare
hem. Proteinele care au structura cuaternară sunt hemoglobina, ADN
polimeraza şi canalele ionice, dar şi nucleozomi şi nanotubuli, care sunt
complexe multiproteice. Fragmentele proteice pot suferi transformări în
structura cuaternară, transformări care se reflectă fie în structurile
individuale fie în reorientările fiecărei subunităţi proteice. Numerele
subunităţilor din oligomerice sunt denumite prin adăugarea sufix-ului -mer
(grecescul pentru subunitate), precedat de numele subunităţii, astfel:[2]

Porțiunea proteică, numita globulină, este formată din două lanțuri α

(141 resturi fiecare) și două lanțuri β (146 resturi fiecare). Deoarece
hemoglobina este o moleculă mare, a fost nevoie de mult timp și efort pentru a
stabili structura tridimensionala a acesteia, realizată de Max Perutz, John
Kendrw și colegii lor în 1959. Subunitățile hemoglobinei sunt aranjate în părti
simetrice (figura 2), fiecare parte având o subunitate α si β. Hemoglobina
poate fi descrisă asftel ca un tetramer sau un dimer de protomeri αβ. [4]
mioglobina leaga oxigenu si e comp a sangelui, inima si muschi

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

Figura 2 Structura cuaternală a deoxihemoglobinei. Analiza difracționară de raze X a deoxihemoglobinei
(hemoglobina fără legatură cu molecula de oxigen a hemului) arată cum cele patru polipeptide sunt împachetate
împreună. a) reprezentare tip panglică. b). modelul spațial. Subunitățile alfa sunt reprezentate în gri și albastru
deschis, cele beta în roz și albastru închis. Grupările hemo sunt reprezentate cu roșu

3. Rolul hemoglobinei

Aproape tot oxigenul transportat de sânge la animale este legat și

transportat de hemoglobină în eritrocite (globule rosii). Eritrocitele umane
normale sunt mici (6 - 9µm în diametru), discuri biconcave. Sunt formate de la
celulele stem precursoare numite hemocitoblaste. În procesul de maturare,
celula stem produce celule fiice care formează cantități mari de hemoglobină
și apoi își pierd organele intracelulare - nucleu, mitocondrii, și reticulul
endoplasmatic. Astfel, eritrocitele sunt celule incomplete, vestigiale, destinațe
să supraviețuiască doar aproximativ 120 de zile.

Principala lor funcție este aceea de a transporta hemoglobina, care este

dizolvată în citosol la o concentrație foarte mare (~ 34% după greutate). În
sângele arterial care trece din plămâni prin inima la țesuturile periferice,
hemoglobina este de aproximativ 96% saturate cu oxigen. În sângele venos
revenind la inima, hemoglobina este saturată doar de aproximativ 64%. Prin
urmare, fiecare 100 ml sânge care trece printr-un țesut eliberează

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

 aproximativ o treime din oxigenul pe care îl transportă sau 6,5 ml de O2 g
la presiunea atmosferică și temperatura corpului.

Mioglobina, curba sa de legare hiperbolică pentru oxigenul (Figura 3)

este relativ insensibil la mic modificări ale concentrației de oxigen dizolvat și
deci funcționează bine ca o proteină de stocare a oxigenului. Hemoglobină, cu
subunitățile sale multiple și site-urile de legare O2, este mai potrivit pentru
transportul oxigenului. După cum vom vedea, interacțiunile între subunitățile
unei proteine multimerice poate permite un răspuns extrem de sensibil la
mici schimbări în concentrație de ligand. Interacțiuni între subunități în
hemoglobină provoacă modificări conformaționale care se modifică afinitatea
proteinei pentru oxigen. Modulația legarea de oxigen permite proteinei de
transport O2 să răspundă la modificările cererii de oxigen de către țesuturi.[4]

Figura 3 O curbă care descrie legarea de oxigen la mioglobină. Presiunea parțială a O2 în aer este
exprimată în kilopascali (kPa). Oxigenul se leagă strâns de mioglobina, cu un P50 de doar 0,26 kPa

4. Complexarea liganzilor

Atunci când oxigenul se leagă de ionul de Fe, are loc o contracție a

atomului de Fe determinînd mutarea în interioriul planului porfirinic,
concomitent cu îndepărtarea de atomul de oxigen și apropierea de restul

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

 histidinic. La hemoglobina umană legarea oxigenului este de tip cooperativ.
Hemoglobina are afinitate pentru oxigen, afinitate crescută de saturarea
moleculei cu oxigen; primul atom de oxigen legat influențează forma site-ului
de legare pentru următorul atom. Acest lucru este posibil, cînd datorită
oxigenării hemoglobinei, subunitățile proteice ale acesteia suferă modificări,
modificări ce se traduc prin schimbări în întregul complex hemoglobinic
determinînd ca altor subunități să le crească afinitatea pentru oxigen.

Legarea oxigenului de hemoglobină este scăzută în prezența

monoxidului de carbon, deoarece acesta intră în competiție pentru site-urile
de legare, monoxidul legându-se de preferință în aceleași locuri ca și oxigenul.
Dioxidul de carbon are un alt situs de legare, neafectând formarea
complexului HbO. Sub infleunța anhidrazei carbonice, dioxidul de carbon se
scindează în acid carbonic instabil care se descompune imediat punînd în
libertate ionul carbonat HCO3- și un proton H+.

CO2 + H2O → H2CO3 → HCO3- + H+

Monoxidul de carbon afectează legarea

oxigenului de hemoglobină, datorită afinității de circa 200 de ori mai mare
față de oxigen. Acest lucru este tradus prin aceea că o cantitate extrem de mică
de CO (provenit de exemplu din fumul de țigară, eșapamentul automobilelor),
reduce foarte mult capacitatea de legare a O2 de către hemoglobină.
Monoxidul formează carboxihemoglobina, un compus extrem de stabil, de
culoare roșu strălucitor. Asemănător cu monoxidul de carbon se comportă și
ionii CN- (cian), SO (monoxidul de sulf), NO2 (dioxid de azot), S2- (sulfit). Toți
acești compuși manifestă afinitate crescută pentru ionul de Fe de care se leagă

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

 fără a-i schimba starea de oxidare, și mai grav neinhibând legarea
oxigenului, determinînd intoxicații grave. Oxidarea Fe2+ la Fe2+ deteremină
conversia hemoglobinei la hemiglobină sau methemoglobină, compus care nu
poate lega oxigenul. În sîngele normal hemoglobina este protejată printr-un
sistem reducător de această transformare. Însă anumiți anioni de tipul
oxidului nitros N2O, sau dioxidului de NO2, sunt capabili să transforme o
fracție foarte mică de hemoglobină în methemoglobină, acest lucru neavînd
importanță medicală (NO2 este nociv prin alt mecanism, în timp ce N2O este
folosit în anestezii de scurtă durată, ceea ce nu permite afectarea
hemoglobinei. La populațiile aclimatizate la înălțimi mari concentrația de
esterului glicerin-2-3-difosfat sanguin este mult crescută, ceea ce permite
transportul unor cantități mai mari de oxigen la nivelul țesuturilor în
condițiile unei presiuni a oxigenului scăzută.[4]

5. Modificarea structurală a hemoglobinei în prezența oxigenului

Analizele de raze X au arătat două conformații ale hemoglobinei: R și T

(Fig. 3). Deși oxigenul se leagă de hemoglobină în oricare din cele două stări,
are o afinitate mai mare pentru hemoglobina în starea R. Legarea oxigenului
stabilizează starea R. Când oxigenul este absent, starea T este mai stabilă și
este conformația predominantă a deoxihemoglobinei.

T și R provin de la cuvintele „Tensionat” și „Relaxat”, deoarece starea T

este stabilizată de un număr mai mare de perechi de ioni. Legarea O2 la
hemoglobină în starea T declanșează o schimbare de conformație ăn starea R.
Când întreaga proteină se afla sub această tranziție, structura subunităților

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

 individuale se schimbă puțin, dar perechile de subunități αβ alunecă una
sub alta și se rotesc, îngustând spațiul dintre subunitățile β.

În acest proces, anumite perechi de ioni care stabilizează starea T sunt

rupte și unele noi sunt formate.

Figura 4 Tranziția T-R. (PDB ID 1HGA și 1BBB) În aceste reprezentări ale

dezoxihemoglobinei, ca în figura 4, subunitățile β sunt albastre, iar subunitățile α
sunt gri. Lanțuri laterale încărcate pozitiv și capetele de lanț implicate în perechi de
ioni pozitivi sunt arătate în albastru, iar ceilalți ioni negativi în roșu. Lys C5 al
fiecărei subunități și Asp FG1 din fiecare subunitate sunt vizibile, dar nu sunt
etichetate. . Trecerea de la starea T la starea R schimbă subunitatea perechi
substanțial, afectând anumite perechi de ioni. Cel mai vizibil, componentele
carboxilice ale subunităților implicate în perechi de ioni în starea T, rotiți în starea R
spre centru a moleculei, unde nu mai sunt în perechi de ioni. Un alt rezultatul
dramatic al tranziției T - R este o îngustare al orificiului între subunități.[4]

Hemoglobina rezolvă problema suferind o trecerea de la o stare de

afinitate scăzută (starea T) la a stare de afinitate înaltă (starea R) fiind mai
multe molecule de O2 legate. Drept urmare, hemoglobina are un model hibrid
sigmoid, curbă de legare pentru oxigen (Figura 5). O proteină cu o singură
subunitate cu o legătură ligandă unică nu poate produce o curbă de legare
sigmoidă. Chiar dacă legarea produce o schimbare conformațională - deoarece
fiecare moleculă de ligand se leagă independent și nu poate afecta legarea
unei alte molecule. În contrast, O2 se leagă la subunitățile individuale ale
hemoglobinei poate modifica afinitatea pentru O2 în subunitățile adiacente.
Prima moleculă de O2 care interacționează cu deoxihemoglobina se leagă slab,
deoarece se leagă de o subunitate în starea T. Legarea sa duce totuși la
conformație modificări care sunt comunicate cu cele adiacente subunități,

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

 ușurând moleculele suplimentare de O2 să se lege. De fapt, tranziția T n R
are loc mai mult ușor în a doua subunitate odată ce O2 este legat de prima
subunitate. Ultima (a patra) moleculă O2 se leagă de heme într-o subunitate
care este deja în starea R și prin urmare, se leagă cu o afinitate mult mai mare
decât prima moleculă.[4]

Figura 5curba de legare sigmoidă (cooperativă). Curba de legare poate fi privită ca o curbă hibridă
care reflectă o tranziție de la o stare de afinitate scăzută la o stare de afinitate înaltă. Cooperarea, as
manifestată printr-o curbă de legare sigmoidă, face mai multă hemoglobina sensibilă la micile
diferențe de concentrație de O2 între țesuturi și plămâni, permițând hemoglobinei să lege oxigenul în
plămâni (unde pO2 este mare) și eliberat în țesuturi (unde pO2 este scăzut).[4]

6. Anemia cu celule în seceră-afecțiunea moleculară a hemoglobinei

Marea importanță a secvenței de aminoacizi în determinarea structurii

secundare, terțiare și cuaternare ale proteinelor globulare, funcțiile biologice
sunt demonstrate de anemia celulară cu boală ereditară umană. Se cunosc
aproape 500 variante genetice ale hemoglobinei în populația umană; toate,
dar câteva sunt destul de rare. Cel mai mari variații constau în diferențe dintr-
un singur aminoacid reziduu. Efectele asupra structurii și funcției
hemoglobinei sunt adesea minore, dar uneori pot fi extraordinare.

Fiecare variație de hemoglobină este produsul unei gene alterate. Genele

variante se numesc alele. pentru că oamenii au, în general, două copii ale
fiecărei gene, individualul pot avea două copii ale unei alele (fiind astfel
homozigot pentru acea genă) sau o copie a fiecăreia din două alele diferite

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

 (deci heterozigote). Anemia cu celule în formă de seceră, este o boală
genetică în care un indivd a moștenit alela pentru hemoglobina cu celule
secera de la ambii părinți. Eritrocitele acestor indivizi sunt mai puține și, de
asemenea, anormale. Pe lângă un an număr neobișnuit de mare de celule
imature, sângele conține multe eritrocite lungi, subțiri, în formă de semilună
care arată ca lama unei seceri (Figura 6). Când hemoglobina din celulele
secera (numită hemoglobină S) este deoxigenată, devine insolubilă și
formează polimeri care se agregă în fibre tubulare (Figura 7). Normal
hemoglobina (hemoglobina A) rămâne solubilă la deoxigenare. Fibrele
insolubile ale hemoglobinei deoxigenate S sunt responsabili pentru forma de
secera deformată din eritrocite și proporția de celule bolnave crește foarte
mult pe măsură ce sângele este deoxigenat.

Anemia cu celule în formă de seceră este periculoasă pentru viață și

foarte dureroasă. Oamenii devin slabi, amețiți și lipsiți de respirație și, de
asemenea, cu o frecvență crescută a pulsului. Conținutul de hemoglobină din
sângele lor este doar aproximativ jumătate valoarea normală de 15 până la 16
g / 100 ml, deoarece scelulele sunt foarte fragile și se rup ușor; aceasta rezultă
în anemie (lipsă de sânge”). [4]

Figura 6 compararea eritrocitelor normale, în formă de cupă (a) cu eritrocitele în formă variabilă
văzute în anemia cu celule în formă de seceră(b), care variază de la normal la spinoasă sau în formă
de secera.[4]

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

Figura 7 Hemoglobină normală și cu celule secera. (a) Diferențe subtile între conformațiile
hemoglobinei A și hemoglobinei S rezultă dintr-o singură schimbare de aminoacizi în lanțuri. (b) Ca
urmare din această modificare, dezoxihemoglobina S are un plasture hidrofob suprafața sa, care
determină agregarea moleculelor în șuvițe care aliniați-vă în fibre insolubile.[4]

7. Concluzii

Structura cuaternară se referă la modul în care se unesc subunitățile

proteice. Enzimele care catalizează asamblarea acestor subunități poartă
denumirea de holoenzime, în care o parte poartă denumirea de subunități
reglatoare și subunități catalitice.

Hemoglobina este o proteina de pe globulele sangvine rosii, care ajută la

transportul oxigenului. Testarea hemoglobinei masoara nivelul acesteia in
sangele pacientului. Valoarea scazută a hemoglobinei defineste anemia.
Nivelurile hemoglobinei variaza de la persoana la persoana. De obicei, barbatii
au niveluri mai ridicate decat femeile.

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

 Hemoglobina contine 4 molecule proteice unite intre ele – 2 lanturi alfa
globulina si doua de beta globulina.

Multe proteine au multiple subunități de polipeptide. Asocierea lanțurilor

polipeptidice poate servi la diverse funcții. Multe proteine formate din mai
multe subunități au roluri regulatorii; îmbinarea moleculelor mici poate afecta
interacțiunea dintre subunități, provocând schimbări mari în activitatea
proteinei la schimbări mici de concentrație ale moleculelor cu rol de reglare.
În alte cazuri, subunități separate pot lua alte roluri precum cataliza. Unele
asocieri ca proteinele fibroase servesc unor roluri structurale primare. Unele
ansambluri mari de proteine sunt locul unor reacții complexe în mai multi
pași.

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE

 8. Bibliografie

[1] C. Rasmol, “cuaternară a proteinelor . Programele,” pp. 1–19.

[2] “Structura proteinelor.”

[3] S. Diego, “R Winslow , University of California, San Diego, CA, USA & 2006,” 2006.

[4] M. M. C. David L. Nelson, Lehninger Principles of Biochemistry (4th Ed.). 2005.

Nastase Georgiana IIPCB BIOCHIMIE