Abordarea experimentală a învățării

Învățarea acoperă aproape toate aspectele vieții noastre, intervenind nu numai în

stăpânirea unei noi abilități sau a unor probleme științifice, ci și în dezvoltarea emoțională,
relaționarea socială și chiar în dezvoltarea personalității.
Învățarea poate fi definită ca o schimbare relativ permanentă a comportamentului
determinată de experiență. Modificările comportamentale datorate maturizării (care nu sunt
determinate de experiență) sau stărilor temporare ale organismului (oboseala, stările induse
de droguri) nu sunt incluse în cadrul procesului de învățare.
 Pot fi diferențiate următoarele tipuri de învățare: adaptarea, condiţionarea clasică,
condiţionarea operantă și învăţarea complexă.

Bazele cercetărilor de laborator asupra studiului învățării au fost inițiate de

Ebbinghaus. Urmează cercetările asupra învățării la animale, care au fost explicate conform
modelului asocianist, prin asocieri între evenimente.
Edward Thorndike a realizat un experiment prin care observa comportamentul
pisicilor. El a închis o pisică într-o cutie cu zăvor şi a aşezat în faţa cuştii, în câmpul vizual al
animalului, o farfurie cu hrană. Pisica putea ieşi din cuşcă dacă acţiona zăvorul și, după
numeroase încercări ineficiente, animalul a reuşit în cele din urmă să deschidă zăvorul,
ajungând la mâncare. Repetând experimentul, Thorndike a ajuns la concluzia că pisica se
eliberează din ce în ce mai repede din cuşcă, pentru a-și atinge scopul și a emis ipoteza
conform căreia efectele unei acțiuni au un rol important în dezvoltarea unei viitoare acţiuni,
ipoteză cunoscută sub denumirea de „Lege a efectului”.
În aceeași perioadă, Pavlov, în Rusia, dezvoltă propriile cercetări asupra reflexului
condiționat.
Cele mai multe studii inițiale pe tema învățării au fost realizate din perspectiva
behavioristă. Cercetătorii au studiat și analizat modul în care organismele inferioare învață
asocierea dintre stimuli sau dintre stimul și raspuns, accentul fiind pus pe stimulii externi și
răspuns. Watson, întemeietorul behaviorismului, susține că învățarea la animale, datorită
posibilității extinderii observațiilor și la om, constituie probabil cel mai important subiect
pentru studiul comportamentului. Experimentele sale s-au concentrat asupra condiționării și
decondiționării emoției de frică față de animale la copii.