ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCATIEI CERCETARII ŞI INOVĂRI

UNIVERSITATEA DE NORD, BAIA MARE, SECŢIA DE TEOLOGIE

ORTODOXĂ PASTORALĂ

REFORMA IN ANGLIA

-LUCRARE DE SEMINAR-

PROFESOR: STUDENT:

Dani Dorinel Bizău Marius

Baia Mare
2011
 1

Cuprins

Încă din secolul al XV-lea Anglia fuses e zguduită din temelii

de ,, Razboiul de 100 de ani,,(1339-1453), care în reali tate a durat mult

mai puţin, ş i in care Anglia ocupase Franţa pentru un anumit timp, se

termin ase cu pierderea tuturor teritoriilor ce le cîstigase aceas ta pe

con tin ent , lăsând astfel ţara istovită ,fara putere. Razboiul ce urmează,

al ,, Celor doua Roze,, (1455-1485), adica lupta între cele doua case

regale, Lancaster şi York. În sfârş it , in anul 1485 Henrik al VII-lea din

casa Tudorilor reus este cu propriile maini sa instaoreze o monarhie

absoluta si refacera Angliei cu o uimitoare rapiditate, iar multe

constructi din aces t timp erau in stil gotic.

Lui Henric al VII-lea îi urmeaza in 1509 fiul sau de 18 ani Henric

al VIII-lea , suveran la fel de abil ca si tatăl său, însă mai despotic decat

el, ş i cu un caracter volubil şi fără moralitate. Cancelar îi este cardinalul

Wolsey, care intentiona să devina papă si care în reali tate conducea

biserica engleză ca ş i un papă, mai ales de când Adrian al VI-lea îl

f acuse legat pe viaţă cu puteri foarte extinse.

Îndată după dispariţia lui Luther, Henric al VIII-lea compuses e o

scrier e polemica împotriva lui, fapt pentru care Leon al X-lea îi conferă

titlu l de ,,apărător al credinţei,, , titlu pe care regii englezi îl poartă ş i

astăzi. Ceia ce îl va împinge pe Henric să se separe de Biserică, nu au

fost motivele teologice ci o problemă de căsătorie.

1
Ludwing Herting, istoria bisericii, Berlin 1967,p,352;
2 Ibidem, p.353;
 El era căsătorit cu Ecaterina, fiica lui Ferdinand de Spania ş i a

Isabelei, si sora Ioanei cea Nebună, mama lui Carol al V-lea.La inceput,

căsătoria a fost fericită; apoi, Henric al VIII-lea începe să îş i înş ele

2 soţia, sfârş ind prin a concepe un plan de casatorie cu amanta de momen t

Ann Boleyn, pe care voia să o faca regină. Printr-o argumentare

sof isticată, este conceput în mod forţat un proces bisericesc de divorţ

unde Wolsey va colabora. La început, cardinalul crezuse că era vorba

doar de separarea de Ecaterina; mai târziu îi va lipsi curajul să se

retraga.

Aces te tratative fără rezultat dintre rege si papă vor dura mai mulţi

ani iar Wolsey moare în dizgraţia completă a regelui. In locul său ,

Hen ric îl pune pe arhiepiscopul de Canterbury Thomas Cranmer, o

p ersoana docilă ş i fară conş tiinţă. Imediat, el declară invaliditatea

căsători ei cu Ecaterina. Henric nu aş teptase nici macar aceasta declaraţie

a arh iepiscopului pentru a o proclama în mod oficial regină pe Ann

Boleyn. Acum papa Clement al VII-lea nu mai poate spera la nimic decat

sa îş i faca datoria ş i il declara că atât timp cît Ecaterina trăi eş te,

căsătoria cu Ann este invalida , ş i-l excomunică pe rege. Henric

reacţioneaza in 1534 când proclama în Parlament separarea Bisericii

en gleze de cea romană, şi inlocuieş te jurisdicţia papală pentru Anglia cu

sup remaţia regelui.

În această separare nu se menţionase nimic despre o nouă

învăţătura reli gioasă ş i despre un nou cult. Pentru mulţi, totul părea a fi

unul din conflictele obişnuite dintre regi si papă, care era destul de

23
Ibidem, p.354
4 Pr. Prof . Ioan Rămureanu,
pr Prof. Milan Şesan,pr. Prof . Teodor Bodogae, ISTORIA BISERICII
UNIVERSALE , vol.2(1054-1982),pg.222
f recvent in Evul Mediu, unul dintre aces tea fiind cel recent dintre Carol

al V- lea, în lupta cu Clement al VII-lea, conflict în care împăratul

rămăses e fidel Bisericii.

În ciuda multor eforturi ale cercetătorilor , dovezile

incon testabile care să confirme că Henric ş i-a ales cu grijă momentul în

care să încerce să anuleze mariajul cu Ecaterina de Aragon s-au dovedit

3 imp osibile de găsit. Trebui e să acceptăm acum că nici cei mai buni

istorici nu au pot aspira la mai mult decât la identificarea perioadei sau a

datei exacte. El avea ceva indoieli inlegatură cu mariajul său cu

Ecaterina iar aceas ta indoiala poate se invârte in jurul unui text din

Vech iul Tes tament : ,, De va lua cumva pe femeia fratelui sau, uraciune

este, că a descoperit goliciunea fratelui său: fara copii să moara,, ,

( Levitic 20:16).

Un lucru foarte important care sa petrecut prin multe alte

intamplari din Anglia a fost în cursul deceniului al doilea a secolului al

XVI- lea, a fost a cardinalului Wolsey care a dizolvat 29 de mici lăcaş uri

de cult ş i le- a preluat proprietă ţile, cu scopul declarat de a înfiinta o

scoala primara în oraş ul său natal, şi un nou colegiu la universitatea din

Oxford. Cel care la ajutat foarte mult la dizolvarile aces tor lacasuri şi

care a mai si continuat a fost consilierul juridic Thomas Cromwell.

În fruntea biserici anglicane, arhiepiscop de Canterbury a fost adus

Matei Parker (1559-1575) care fusese hirotonit de episcopul Barlow şi de

alţi trei episcopi exilaţi. Acesta a redus în 1565 la 39 articlolele

Mărturisiri de credinţa care, prin aprobarea sinodului din 1562 ş i a

p arlamentului din 1571, a devenit carte simbolică anglicană.

3
5 Keith Randell, Henric al VII-lea şi Reforma în Anglia, pg.76-77
In cele 39 de articole există urmatoarele idei protes tante: numai doua

Tain e, negarea transsubstanţiaţiei, a tradiş iei şi puterii papalităţii,

invocarea sfintilor şi cinstirea icoanelor, iar despre mântuire se spunea

că se obţine numai prin credinţă ; se resping dogmele catolice despre

p urgatoriu ş i papalitate, precum şi cea calvinistă despre predes tinaţie.

Astf el Biserica anglicană ocupă o poziţie intermediară intre Catolocism

ş i Protestantism, ceea ce a şi îndemnat mai apoi la tratativele ei cu

Biserica ortodoxă. 4

În timpul domniei a Elisabetei care a fost destul de lungă (1558-

1603) nu toţi englezi au primit noile reforme , uni mai riguroş i,numiţi

, ,n on conformiş ti,, n-au vrut să accepte organizarea episcopala şi de

aceea in anul 1567, au format o scinziune, pe care o credeau mai

apropiată de spiritul Evangh eliei, numită presbiterială sau puritană.

Mai extremiş ti decât aceş tea au apărut ,,independenţii,, care ,

încep ând cu anul 1580, afirmau ca fiecare comunitate bisericească locala

e in dependentă. Pe acestia Elisabeta i-a persecutat o perioadă , dar pâna

la urmă ia acceptat deoarece erau foarte mulţi mai ales in partea Scoţiei,

ş i ajunseră chiar si in guvern.

Un alt lucru care a afectat biserica anglicană a fost dezvoltarea

miscari evanghelicilor sau ,,renaş tera evanghelică,, cum este numită de

simpatizanţi aces tei miş cări. Aceas tă miş care a apărut în condiţiile

p olitico-economice ale secolului al XVII- lea ca un protes t împotriva a

doua lucruri:

a) neseriozitatea ş i desfâul societăţii engleze din ultima parte a

secolului al XVII- lea şi de pe întreg secolul al XVIII- lea ş i

4
 b) sărăcia în teologi e ş i comportatrea ,,lumească,, a Bisericii pe

întreg parcursul acestei perioade.

Aceas tă perioadă mai este numită si perioada hanovriană, după

n umele dinastiei Hanovriene ce a domnit în Anglia între anii 1714-1901.

Aş a cum am mai arătat, începuturile miş cări evanghelice se leagă

în mare parte de numele lui John Wesley. La începutul secolului al

XVIII-lea situaţia politică, economică şi reli gioasă a fost destul de

dif icilă. Am putea să spunem ca miş carea evanghelică a fost una de 5

n atură practică, ş i de aceea aş vrea să pun accent pe latura practică a

lucrurilor. 6

Din punct de vedere social Anglia s-a confruntat cu mai multe

n eajunsuri. În primul rând aş aminti aici un lucru care in unele cazuri

este o problemă si in zilele noastre alcolul. Pieţele erau pline de oameni

beţi ; toate tranzacţiile sfârş eau în taverne în fata mai multor sticle cu

tări e şi parcă era o mândrie să nu ajungi acasă treaz. Lozinci în

f elul : ,,beat pentru un penny, mort de beat pentru doi penny,paie curate

p en tru nimic ,, atârnau in toate tavernele. Cu siguranţa ca alcolismul a

p rodus multe neajunsuri societă ţii engleze.

O altă caracteristică a societăţii timpului a fost imoralitatea. De la

regin ă (care traia cu miniş trii) până la cel mai sărac om (care era în stare

sa îş i văndă nevasta la târg pentru ceva bănuţi) societatea engleză a fost

marcată de aces t flagel. Mână în mână cu imoralitate a mers cruzimea ,

în sp ecial manifestată faţă de animale, ce erau folosite deseori ca torţe

56
Pr. Lector. Univ. Dorinel Dani, mişcarea evanghelică in Anglia, în ,,Ortodoxia maramureşană,, , nr.2,
1997, pg.262
6
7 Ibidem, pg.263
8 Ibidem, pg.264
vii p entru distracţii, luptele de cocoş i etc. Cele mai des întâlnite forme

de amuzament însă erau execuţiile. În vremea aceea era in uz o lege ,

care arăta că nelegiuirile ce atrăgeau după ele pedeapsa capitală erau în

n r de 253. Dintre aces tea amintim ,, furtul din buzunar , furtul unei oi,

tăi erea unei tufe de hamei,, etc. În Londra luni era zi de execuţi e. Mulţi

p reoţi din Londra au fost oameni de carte, dar pentru ei creş tinizmul n-a

însemnat altceva decat cea mai inaltă formă a raţionalismului. Mândria

lor consta în faptul că au lăsat la o parte părţile misterioase ale reli giei

ş i au propovăduit poporului numai lucruri simple şi moralitate practică.

Rezultatul a fost o credinţă foarte stranie, lipsită de frumuseţe şi puterea

ei.

Sectele din Anglia au dus o viaţa ş i mai puţin spirituală în

comp araţie cu cea a Bisericii. Foarte mulţi baptiş ti ş i prezbiteri eni au

aderat la unitarism. De exemplu, prin anul 1756, în nordul ţării, în

oraş ele mari, doar doua case de adunare au rămas trinitariene.

Evanghelicii au fost mai întâi membri ai mişcări metodiste, dar,

sub influenţa calvine, n-au prea fost de acord cu postul, rugăciunile

riguroase, sfintele taine etc.

 Bibliografie

1. Ludwing Herting , Istoria bisericii, traducere de pr.prof. Emil

Dumea 2001.

2. Keith Randell , Henric al VIII-lea şi reforma în Anglia, traducere de

Cornelia Bucur, Bucureşti, 2000.

3. Pr.Prof. Ioan Rămureanu, Pr.Prof. Milan Şesan, Pr. Prof.

Teodor Bodogae, Istoria Bisericii Universale, volumul II , Bucuresti ,
1993.

4. Pr. lector.univ.drd. Dorinel Dani, Ortodoxia maramureşană, nr.2,

Baia Mare, 1997.