Sunteți pe pagina 1din 8

Concepte şi definiţii de bază

Patrimoniul turistic (oferta turistică) a unui teritoriu geografic (judeţ, staţiune) este compus
din:
- Potenţialul turistic (natural şi antropic);
- Infrastructură (generală şi turistică);
- Structuri turistice (baza tehnico-materială a turismului).
Elementele naturale sau antropice- resurse sau atracţii turistice- reprezintă materia primă
pentru activităţile turistice.

Potenţialul turistic natural- reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă


cadrul natural prin componentele sale fizico-geografice (relief, climă, hidrografie, faună,
floră) inclusiv caracteristici modificate sau amenajări ale acestora.
Potenţialul antropic- reprezintă totalitatea resurselor turistice rezultate ale creaţiei umane
din punct de vedere cultural - istoric şi tehnico -economic din cadrul unui teritoriu sau al unei
aşezări umane considerate ca având valoare turistică sau constituind bază de existenţă pentru
turism.
Infrastructura
Aceasta caracterizează gradul de dezvoltare şi este menită să asigure funcţionarea normală
a unor sectoare importante ale societăţii moderne, fiind indispensabilă pentru industria
hotelieră şi turistică. Ea este de două feluri:
1. infrastructura generală;
2. infrastructura turistică.
1. Infrastructura generală:
- Reţeaua de transport comunicaţii;
- Reţeaua tehnico-sanitară (alimentare cu apă, energie electrică şi termică);
- Reţeaua edilitar-urbană (construcţii, pietonală);
- Reţeaua comercială şi prestări servicii;
- Reţeaua administrativă şi de asigurare a populaţiei.
2. Infrastructura turistică:
- Reţeaua de transport pe cablu în staţiuni montane şi pârtie de schi;
- Grupuri administrative gospodăreşti;
- Reţeaua tehnico-sanitară pentru staţiuni turistice şi obiective distractive;
- Căi de comunicaţie.
Structurile turistice
Sunt totalitatea mijloacelor materiale de care se foloseşte turismul pentru realizarea
funcţiilor şi obiectivelor sale economico-sociale. Cuprind:
1.Structuri de primire (hoteluri, moteluri, cabane, vile);
2.Structuri pentru servirea mesei (restaurante, autoservire);
3.Structuri agrement (cluburi agrement, cazinouri);
4.Structuri tratament balnear;
5.Structuri de transport turistic
NATURA OCROTITA
Parcuri naţionale, Monumente
Rezervaţii naturale

FAUNA
Fond cinegetic (vînat cu pǎr şi pene); fond
piscicol; specii faunistice
POTENTIAL TURISTIC NATURAL

ocrotite; rezervaţii ştiinţifice.

VEGETAŢIA
Tipuri de pǎduri; florǎ specificǎ, plante
ierboase; curiozitǎţi floristice; pǎduri de
interes social.

HIDROGRAFIA
Ape freatice, ape minerale, râuri, lacuri
naturale (inclusiv terapeutice) şi
antropice; Marea Neagrǎ şi Delta Dunǎrii

CLIMA
Temperatura aerului şi a apei; precipitaţii
lichide; stratul de zǎpadǎ; durata de
strǎlucire a soarelui, tip de climat.

RELIEF ŞI GEOLOGIE
Trepte şi forme de relief; peisaj
geomorfologic; forme bizare de relief şi
structuri geologice; monumente ale
naturii.
*populaţia şi aşezǎrile umane:
rurale, urbane;
TEHNICO – ECONOMIC
SOCIO - DEMOGRAFIC

*centre artizanale şi meşteşugǎreşti;


*instituţii sociale;
*hidrotehnice:
POTENŢIALUL TURISTIC ANTROPIC

- baraje, lacuri, poduri, canale,


hidrocentrale;
*muzee şi case memoriale; instituţii de
culturǎ şi artǎ;
*manifestǎri populare traditionale;
CULTURAL - ISTORIC

ETNOGRAFIE ŞI
FOLCLOR

*muzee etnografice;
*creaţie artisticǎ popularǎ;
*arhitecturǎ şi tehnicǎ popularǎ;
*monumente şi locuri istorice;

VESTIGII, LOCURI
ŞI MONUMENTE
*monumente istorice, de arhitecturǎ şi de artǎ

ISTORICE
plasticǎ;
*monumente istorice si de artǎ cu valoare de
unicat;
*vestigii arheologice;
*cetǎţi dacice, greceşti, romane, medievale;
Mediul înconjurător, reprezintă totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi de
oameni care în strânsă interacţiune asigură menţinerea de echilibrului ecologic
determinând condiţii de viaţă pentru om şi de dezvoltare a societăţii. Acesta are două
tipuri de componente:
1. Natural, cu două elemente:
a) Abiotice (aerul, apa, solul, subsolul, relieful);
b) Biotice (vegetaţia şi fauna).
2. Antropice, cu elemente introduse de om prin activităţile sale complexe surselor
turistice (regională şi naţională), precum şi evaluarea acestora.
Între etapele esenţiale ale planificării , un loc important îl ocupă evaluarea resurselor.
Demersul în care se impune constă în realizarea unui inventar general al resurselor
turistice ale regiunii sau ţării, ceea ce înseamnă adesea un inventar al resurselor materiale,
la care se alătură un recensământ al bogăţiilor culturale. Până astăzi îm multe ţări
alegerea regiunilor amenajabile a fost dirijată de considerente de ordin economic şi
politic de o atitudine constantă şi raţională a perspectivelor viitoare.

Conceptul de resurse turistice


Nu sunt resurse turistice în sine ci doar resurse exploatabile şi utilizabile în condiţii
tehnologice şi economice date.
Resursele se clasifică în:
a) Resurse naturale: climat favorabil unui anumit tip de turism, topografia care
crează peisajul montan, coline, lacuri sau plaje, floră, faună.
b) Resurse socio-culturale: manifestări artistice, festivaluri de muzică, concerte
internaţionale, expoziţii, reuniuni literare şi culturale internaţionale, manifestări
sportive, tehnice şi ştiinţifice, oraşe moderne, locuri arheologice şi istorice.
c) Resurse cu caracter economic: uzine, centre tehnice, dar şi condiţii economice
favorabile achiziţionării de bunuri şi servicii la preţuri joase, fie pentru că preţul
vieţii este scăzut fie din cauza condiţiilor de schimb favorabile. Utilizarea acestor
resurse comportă punerea în evidenţă a caracteristicilor lor. O resursă nu are
interes decât în funcţie de atracţia pe care o poate executa asupra turistului.
Atracţia este mai întâi socială cu este cazul marilor oraşe, iar ea poate decurge din
raritatea şi originalitatea resursei sau datorită permanenţei resursei.

Inventarul resurselor
Acest inventar cuprinde următoarele elemente:
a) Patrimoniu natural: care cuprinde elemente geologice sau geomorfologice;
elemente de climat: temperatură, precipitaţii, soare; higrometrice: vânturi, durata
anotimpurilor, puritatea aerului; hidrologice: căderi de cascade; fluvii, lacuri, râuri
şi mări; fauna şi flora; păduri, zone rezervate crescătorilor de animale, animale
pentru vânat şi pescuit, surse de energie termică şi nucleară;
b) Patrimoniul uman: date demografice, conduită de viaţă şi nivel de viaţă, salarii,
condiţii de muncă, calificarea forţei de muncă, centre de formare profesională,
opiniile şi mentalitatea populaţiei în raport cu fenomenul turistic dar şi structura
socială şi participarea populaţiei la democraţia locală, regională sau naţională,
concedii plătite, aranjarea timpului liber, a timpului de lucru, de petrecere a
vacanţelor;
Ca aspecte politice şi juridice: regim de stabilitate politică, imaginea regiunii, legi şi
reglementări în vigoare, privind direct sau indirect dezvoltarea turistică, structura
administrativă a regiunii sau ţării, existenţa unui plan de dezvoltare a turismului, a unui
plan de finanţare, măsuri politice de securitate.
c) Patrimoniul cultural: cuprinde arheologie, locuri şi monumente istorice,
arhitectură locală, tradiţie, folclor popular;
d) Infrastructura rutieră, feroviară, aeriană, maritimă;
e) Infrastructuri şi legi de turism: porturi de agrement şi plaje, amenajări de pante
de munţi pentru sporturile de iarnă, parcuri naturale, regionale, naţionale,
rezervaţii, alte infrastructuri de ocupaţie în mediul urban sau rural. Cazări
hoteliere şi compelxe ( camping, sate de vacanţă, zăcăminte) restaurante turistice
şi gastronomice, cofetării şi baruri, agenţii de voiaj.
f) Resurse financiare şi economice: surse de finanţare publică, sprijinul
colectivităţii locale şi regionale, alte surse publice, surse private bancare, alte
sisteme de stimulare a investiţiilor turistice.
Resursele economice pot fi folosite pe termen lung sau mediu pentru dezvoltarea
turismului şi agriculturii, industriei şi comerţului. Unul dintre cele mai vechi inventare a
fost realizat de firma F-Basil în 1964. Alte studii s-au raportat la insulele greceşti:
Peloponez, etc.
Această inventariere are printre altele un interes economic, politic şi social: reducerea
dependenţei de aprovizionare externă, investiţii străine în regiune sau în ţară, crearea de
locuri de muncă.
Evaluarea resurselor
In acest scop se foloseşte o tehnică foarte simplă: o fişă de evidenţă a resurselor la
care se aplică note sau ponderi elementelor ce compun resursa. Această fişă cuprinde:
1. Denumirea şi localizarea resursei.
2. Raporturile sale cu alte resurse turistice şi circuitele în care se înregistrează.
3. Infrastructură şi echipamente specifice.
4. Semnalizarea şi accesul la ele.
5. Calendarul şi orarul de utilizare.
6. Nivelul şi gradul de utilizare.
7. Tipul de utilizare.
8. Proprietarul.
9. Persoana sau organismul responsabil cu amenajarea, conservare şi gestiunea lui.
10. Caracteristici particulare- în evaluarea unui aşezământ istoric vor pondera şase
elemente:
- epoca construirii;
- stilul arhitectural;
- valoarea arhitecturală;
- valoarea artistică;
- starea de conservare,
Ponderea poate fi simplă, se alege o scară între 0 şi 9 sau o scară nominală, cu
valoare ridicată. Pentru evaluarea resurselor turistice ale unei zone se face suma valorilor
acordate fiecărei dintre resursele sale: se obţine astfel valoarea globală. Este necesară
evaluarea resurselor turistice în funcţie de o cerere potenţială sau existentă.
Oferta turistică

Cererea şi oferta sunt componentele oricărui tip de piaţă. Pe piaţa


forţei de muncă funcţionează cererea şi oferta de muncă, pe piaţa
capitalurilor acţionează cererea şi oferta de capital. Cu atât mai mult pe piaţa
turistică este evidentă manifestarea celor două componente ale pieţii, cererea
şi oferta. Activitatea turistică, ca şi celelalte ramuri din circuitul economic
intern şi internaţional, şi-a constituit în timp o piaţă proprie, caracterizată
prin influenţa unor factori cu manifestare specifică şi determinaţi de natura
economică, socială, politică, culturală, geografică şi mai ales motivaţională a
unei zone teritoriale, cu posibilităţi relativ limitate de cunoaştere
aprofundată, fapt ce măreşte în principiu riscul pătrunderii ofertanţilor pe
această piaţă.
Piaţa reprezintă totalitatea persoanelor sau unităţilor economice care
cumpără sau pot fi determinate să cumpere un produs sau serviciu. Definiţia
de mai sus priveşte piaţa în spiritul marketingului. În ceea ce priveşte piaţa
turistică, majoritatea specialiştilor sunt de acord cu următoarea definiţie:
piaţa turistică reprezintă sfera economică de influenţă a ofertei turistice,
materializată prin producţia turistică, şi cererea turistică, materializată prin
consum.
Particularităţile ofertei turistice
În comparaţie cu piaţa mărfurilor, piaţa turistică are următoarele
particularităţi:
• locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de
formare a cererii.
• oferta turistică este percepută de cerere sub forma unei imagini
formate prin cumularea tuturor informaţiilor primite, direct sau
indirect de fiecare turist potenţial.
• cererea şi oferta turistică, componente ale pieţei turistice, se
manifestă diferit; cererea turistică este foarte elastică şi supusă
unei permanente fluctuaţii datorate influenţei unei multitudini
de factori politici, economici, sociali, conjuncturali ; oferta
turistică este rigidă, neelastică în spaţiu şi în timp, nu poate fi
stocată sau transformată, consumul hotărându-se în acelaşi areal
geografic.
Aceste particularităţi pot sugera un decalaj potenţial între ele sau
chiar apariţia unor combinaţii: ofertă bogată şi cerere redusă, cerere mare şi
ofertă necorespunzătoare, ofertă dispersată şi cerere concentrată sau invers.
Oferta turistică grupează ansamblul elementelor care concură la
obţinerea produsului turistic, respectiv: potenţial natural şi antropic,
echipamentul de producţie a serviciilor turistice, diversitatea bunurilor
materiale destinate consumului turistic, forţa de muncă specializată în
activităţile specifice turismului, infrastructura turistică şi condiţiile de
comercializare. În această accepţiune se poate spune că oferta integrează
ansamblul resurselor economice mobilizate în calitate de factori ai producţiei
turistice.
Producţia turistică reprezintă ansamblul de servicii care mobilizează
forţa de muncă, echipamentul de producţie şi bunurile materiale, şi care, în
cadrul unei ambianţe specifice, se materializează într-un consum efectiv.
Aşadar, între oferta turistică şi producţia turistică există o relaţie
strânsă care, comparativ cu aceeaşi relaţie de pe piaţa bunurilor fizice este
marcată de următoarele particularităţi:
• Producţia turistică (notată Pt) poate fi cel mult egală cu oferta
turistică (notată Ot), adică Pt<=Ot, în timp ce pe piaţa bunurilor
materiale, oferta este cel mult egală cu producţia, O<=P.
• Oferta turistică există şi independent de producţie. Comparativ,
în sectorul producţiei bunurilor materiale oferta acestora nu se
poate detaşa de existenţa unei producţii.
• Structura ofertei turistice nu coincide întotdeauna cu structura
producţiei turistice, în timp ce structura ofertei de bunuri
materiale reflectă structura producţiei respective.
• Oferta turistică este fermă – există atâta timp cât sunt prezente
elementele ce intră în structura sa, pe când producţia turistică
este efemeră – există atâta timp cât se manifestă consumul şi se
întrerupe odată cu încetarea consumului.
Această relaţie specială dintre oferta turistică şi producţia turistică
reliefează rolul primordial al ofertei ca sursă a producţiei turistice, dar şi
rolul producţiei în mobilizarea ofertei date.
Specificul turismului ca activitate economică, la fel ca în cazul cererii
şi consumului orientate spre acest domeniu, imprimă ofertei şi respectiv
producţiei turistice, câteva caracteristici.
A. Principala caracteristică a ofertei turistice o reprezintă
complexitatea şi eterogenitatea sa. Aceasta vizează atât structura ofertei cât
şi structura producţiei turistice. totuşi cu toată diversitatea elementele
structurale ale ofertei turistice pot fi grupate în două categorii: elemente de
atracţie (resurse naturale şi antropice) şi elemente funcţionale (echipamentul
şi serviciile aferente produsului turistic
B. Cea de-a doua caracteristică a ofertei o constituie rigiditatea sa.
Aceasta are mai multe aspecte:
• imobilitatea ofertei şi producţiei turistice, care pentru a-şi dovedi
utilitatea prin consum, presupune deplasarea consumatorului în
bazinul de manifestare a acesteia şi nu a produsului în bazinul cererii.
• imposibilitatea stocării ofertei
• rigiditatea ofertei în amplasarea capacităţilor de producţie turistică,
care sunt localizate la „sursă”, deci în perimetrul sau în apropierea
elementului atractiv, ceea ce exclude alte posibilităţi ale localizării
producţiei.
• imposibilitatea adaptării ofertei la oscilaţiile cantitative de tip sezonier
ale cererii turistice, generate de diversitatea motivaţiilor. Această
ultimă faţetă a rigidităţii are consecinţe economice majore, regăsite în
profitabilitatea şi gradul de risc al investiţiilor în oferta turistică.
De neignorat este faptul că rigiditatea ofertei turistice antrenează,
alături de alte cauze, unele consecinţe socio-economice negative în ramurile
economice antrenate în crearea sa. Astfel, subutilizarea unora dintre
elementele funcţionale ale ofertei din turism atrage mărirea duratei de
amortizare a investiţiilor, uzura morală a mijloacelor fixe şi amânarea
momentelor de retehnologizare a producţiei turistice.
C. Cea de a treia caracteristică a ofertei turistice, conturată ca o
alternativă la rigiditatea sa, cu efecte de atenuare a fenomenelor negative
enumerate mai sus, este existenţa în cadrul unor limite a unui efect de
substituire a unui tip de ofertă cu altul, care satisface motivaţii ce se pot
substitui între ele.
De exemplul în condiţiile în care producţia turistică mobilizează
numai o parte din oferta turismului de odihnă şi recreere, capacităţile
suplimentare din perioada respectivă pot fi valorificate prin producţia
turismului de afaceri. Pentru viabilitatea acestei alternative se impune ca
elementele constitutive ale ofertei în cauză să aibă un caracter polifuncţional,
să poată satisface mai multe alternative de consum fără cheltuieli specifice
suplimentare.