Poluarea Apei Cu Hidrocarburi

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

Promoţia iulie 2014
Facultatea de Energetică
Departamentul: Hidraulica,Masini Hidraulice si Ingineria Mediului
Program de masterat: INGINERIA MEDIULUI IN ENERGETICA MS7
TEMA
lucrării de disertaţie a masterandului
HORNEŢ(TĂLÎNGĂ) L. RODICA
PROTECTIA MEDIULUI IMPOTRIVA POLUARII CU HIDROCARBURI IN ZONA

MARII NEAGRE SI A APELOR INTERIOARE . STUDII DE IMPACT SI DE CAZ.
GESTIONAREA UNOR ASEMENEA SITUATII DE URGENTA
Conducător ştiinţific profesor: GRATIELA BRANZA

Masterand:Hornet(Talinga)L.Rodica
1
CUPRINS:
1. Definirea conceptului privind poluare a apelor cu hidrocarburi......................................3
2. Factorii care favorizeaza producerea poluarii a apelor interioare si a Marii Negre.....12

3. Monitorizarea riscului generat de poluare a apelor .......................................................23
4. Masuri de interventie pentru gestionarea situatiilor de urgenta generate de poluare...29
5. Modalitati practice, concrete de coordonare a interventiei in astfel de situatii de
urgenta. Studiu de caz: scufundarea impingătorului Dunafoldvar.....................................54
6.Concluzii.........................................................................................................................66
7.Bibliografie......................................................................................................................67
2
CAPITOLUL 1
DEFINIREA CONCEPTULUI PRIVIND POLUARE A APELOR CU
HIDROCARBURI
1.1 – Poluarea apelor cu hidrocarburi
Poluarea marină cu hidrocarburi este definită asfel: “introducerea în sistem de substanţe

sau fluxuri de energie cu efecte nocive asupra:
-sănătăţii oamenilor, florei şi faunei;
-provocarea de distrugeri ale resurselor biologice;
-modificarea calităţii apei;
-reducerea activităţilor recreaţionale.”
Apa, în general, constituie un mediu foarte sensibil la poluare, datorită proprietăţilor sale
fizice de fluid mobil şi dizolvant ideal, pe de o parte, iar pe de alta datoritã atributului sau
biologic de suport al vieţii. La nivel local sau la scară planetară, rolul ei este determinant în
stabilirea unor echilibre climaterice, geomorfologice, ecologice, etc.
Din zorii existenţei sale, omul a tras foloase benefice de pe urma apei, mărturie stă însăşi
istoria civilizaţiei, apărută şi dezvoltată de-a lungul cursurilor de apă ori la malul Mării.
În câteva mii de ani, Marea Neagră a devenit un vast câmp de activitate umană. De la
navigaţie şi pescuit la exploatarea resurselor minerale şi războaie, de la turism la cercetarea
stiinţifica, Marea Neagră suporta astăzi consecinţele avântului tehnico-economic al societăţii
umane.
Dacă până nu demult, raporturile omului cu Marea Neagră au fost relativ paşnice, în
limitele unui echilibru ecologic, în ultima vreme, aceste raporturi s-au deteriorat în sensul unei
agresivitaţi sporite din partea omului.
Se ştie că orice ecosistem posedă o capacitate limitată de autoreglare şi de apărare
împotriva unor factori perturbatori.
Odată depăşite anumite limite, ecosistemul intră intr-o fază de instabilitate, în interiorul său
petrecându-se o serie de modificări ireversibile, care conduc în final, fie la o altă stare de
echilibru (dacă factorii peturbatori sunt constanţi), fie la degradarea completă a acestuia (dacă
factorii perturbatori scapă de sub control).
In ceea ce priveste ecosistemele Mării Negre, există zone puternic afectate de activităţi
umane, unde se inregistrează puternice dezechilibre ecologice traduse prin dispariţia unor
vieţuitoare şi în mod special a unor specii valoroase de peşti, prin degradarea ţărmurilor,
eutrofizarea apelor, etc.
Poluarea apelor îmbracă diferite forme şi, lucru foarte important, nu se datorează exclusiv
activităţilor legate de Marea Neagră.
Contaminarea mediului care ne inconjoara cu anumite materiale care pericliteaza
sanatatea oamenilor, nivelul calitativ al vietii sau modul de functionare natural al ecosistemelor
poarta numele de poluare. Poluarea afecteaza apa, aerul si solul in aceeasi masura. Poluarea
aerului se realizeaza in mare parte prin eliminarea hidrocarburilor obtinute din combustibili care
nu s-au ars.
3
Prin poluarea apei intelegem modificarea de orice tip a compozitiei sau starii apelor,
datorata activitatii nocive umane. Amestecurile lichide cele mai cunoscute de hidrocarburi sunt
petrolul brut si titeiul.
Poluarea apei de hidrocarburi este datorata in principal activitatilor aferente industriei

extractive de petrol. Fluidele receptionate de la platformele marine sunt procesate prin
intermediul unor conducte de amestec. Acestea separa amestecul, stocheaza titeiul in rezervoare,
care mai apoi este trimis spre rafinare.
Efecte ale procesului ce consta in poluarea apei de hidrocarburi sunt: gust si mirosul
neplacut al apei, impiedicarea absorbtiei oxigenului la suprafata (autoepurarea), toxicitatea pe
care acestea o au pentru flora si fauna acvatica, imposibilitatea utilizarii apei poluate la
alimentarea instalatiilor de irigatie, agrement, etc.
Industria de extractie si prelucrare a gazelor naturale si petrolului aduce beneficii
semnificative din punct de vedere economic, dar se constituie intr-o problema majora in ceea ce
priveste poluarea apei de hidrocarburi. Aceste modificari care depasesc limitele permise pentru
calitatea apelor provoaca regresia unor domenii precum agricultura si aduc mari prejudicii
sanatatii oamenilor, animalelor si plantelor.
Cand un amestec de apa sarata si hidrocarburi ajunge intr-un parc colector, acesta este
deversat in anumite separatoare, al caror rol este sa mentina apa sarata jos si hidrocarburile sus.
Aceste separatoare sunt elementele esentiale cu care omul incearca sa combata poluarea apei de
hidrocarburi.
Poluarea apei de hidrocarburi a mediului marin si a celui de coasta este cunoscuta sub
numele de „poluare estetica”. Aceasta consta in degradarea peisajului datorata amplasarii
necorespunzatoare a industriei extractive sau de orice alt tip intr-un biotop virgin sau mai putin
modificat de om.
Construcţiile hidrotehnice de pe apele interioare, aruncarea inconştientă la canal a unor
substanţe chimice (detergenţi şi uleiuri), deversarea apelor tehnologice neepurate în râuri şi
canale şi poluarea cu hidrocarburi sunt câteva exemple în acest sens.
Dintre multiplele forme ale poluării marine, cea cu hidrocarburi deţine intâietatea atât în
plan cantitativ cât şi în plan perceptiv. Vina principală o poartă activitatea de transport naval
(peste 40 % din total), fie prin scăpări operaţionale, fie prin accidentele unor barje petroliere.
Pe locul secund se situează deversările apelor infestate cu hidrocarburi provenite de la
spălarea santinelor navelor, de la reţeaua de canalizare urbană, de la rafinării sau de la alte
complexe industriale. Aparent paradoxal, accidentele conductelor de transport produse petroliere
şi a platformelor de exploatare a hidrocarburilor, din Platforma Continentală, sunt menţionate
abia pe locul al cincilea, responsabile cu doar un procent din cantitatea de petrol ce ajunge în
mare.Cât despre aspectul vizibil, poluarea cu hidrocarburi este cea mai şocantă, cel puţin pentru
opinia publica. Este binecunoscută imaginea dramatica a păsărilor mânjite cu petrol.
Exista o mare diversitate a felului în care poate sa apara şi sa evolueze pe suprafata Mării
Negre o pelicula de titei.
Atat metodele cat şi mijloacele trebuie sa tina seama de aceste particularitati, nu dintr-o
simpla dorinta de adaptabilitate (fiecarei situaţii sa-i corespunda o anumita metoda -lucru ideal-
dar imposibil de realizat practic), ci dintr-o cerinta de flexibilitate (o metoda şi mijloacele
aferente sa fie utilizate intr-o paleta cat mai larga de situatii).
De fapt, nocivitatea poluarii apei se rasfrange direct sau indirect asupra omului si de aceea
este necesar sa se cunoasca mai bine aceste pericole, inclusiv efectele pe care le pot avea asupra
omului chiar cantitatile mici de substante chimice din sursele de apa. Desi se poate afirma ca
exista tehnologii pentru a mentine calitatea bacteriologica buna a apei si pentru a indeparta multe
4
din substantele chimice periculoase din apa potabila, din pacate, acestea nu se aplica pe o scara
larga, potrivit cerintelor.
Amploarea si diversitatea distrugerilor cauzate de poluare e usor de masurat. In primul
rand, este in joc sanatatea omului. Dupa aceea, sunt amenintate un sir de activitati economice. In
sfarsit, degradarea vietii acvatice este plina de consecinte, deoarece ea tinde sa reduca resursele
alimentare obtinute din mari tocmai intr-un moment in care se are in vedere ulizarea mai larga a
acestora.
Faptul ca poluarea poate prejudicia turismul este lesne de inteles : rari sunt aceia care nu
au intalnit inca o plaja murdara. Si faptul ca ea poate sa fie fatala culturilor de stridii se intelege
de la sine. Tot asfel, este usor de inteles ca sanatatea noastra poate fi grav afectata : se stie ca
anumite uleiuri deversate in mare contin produse cancerigene.
Opinia publica trebuie sa se convinga de gravitatea situatiei actuale. Masa substantelor
poluante pe care le deversam in ape creste cu fiecare zi, ceea ce inseamna ca, daca nu luam
masuri pentru a preveni pericolul, poluarea de azi nu va reprezenta nimic in comparatie cu
poluarea de maine.
Cele dintai victime ale panzelor plutitoare formate, de cele mai multe ori, prin
imprastierea hidrocarburilor sunt pasarile care au obiceiul sa se aseze pe mare sau sa plonjeze
pentru a apuca pesti. Se stie ca in mod normal apa nu poate sa patrunda prin penajul lor, ceea ce
le permite sa plonjeze si sa ramana scufundate in ape foarte reci, deoarece perna de aer retinuta
de penaj indeplineste rolul de regulator termic si permite, in acelasi timp, zborul deasupra apei.
poluate de hidrocarburi, penajul pierde aceste insusiri si pasarea moare de frig, fara a se putea
smulge din mediul lichid.
Acolo unde poluarea atinge un anumit grad, de exemplu in porturi,se constata o saracire
generala a florei, care in anumite cazuri poate merge pana la disparitia oricarei forme de viata
vegetala. Flora marina este amenintata deoarece pelicula uleioasa formeaza un ecran si
impiedica oxidarea apei. Se intelege de la sine ca flora din zona de coasta este cea dintai atinsa,
dar aceasta nu inseamna ca flora de pe fundul marii este in afara pericolului, deoarece uleiurile,
rascolite si iar rascolite de mare, se aglomereaza impreuna cu microorganismele si formeaza
sedimente care inabusa fundul marii.
Poluarea perturba, totodata, activitatile economice din zonele litorale. Se intelege de la
sine ca petrolul este dusmanul crescatorilor de stridii si al pescarilor, deoarece el poate face ca
pestii si testaceele sa devina necomestibile. Aceste maree negre aduc, fireste, un prejudiciu
considerabil si activitatilor turistice. In toate cazurile curatarea tarmurilor este foarte costisitoare.
Hidrocarburile petroliere- compoziţie şi proprietăţi
Petrolul este combustibilul cel mai important al societăţii noastre dar şi sursa principală
pentru produşi ca materiale sintetice plastice, uleiuri lubrifiante, bitum etc.Petrolul reprezintă un
pericol pentru mediu acvatic datorită scurgerilor în oceane din timpul transportului, scurgeri care
se ridică anual la câteva milioane de tone/an.Oceanele au fost considerate multă vreme calea cea
mai uşoară de diluare a rezidurilor industriale şi municipale care s-au şi depozitat în ele .
Constituenul principal al petrolului îl reprezintă hidrocarburile (50-90%) formate din n-
alcani, alcani ramificaţi, cicloalcani şi hidrocarburi aromatice (20%). O parte din hidrocarburile
aromatice sunt din clasa PAH-urilor din care benzopirenul este preponderent. Alţi constituenţi
sunt compuşi polari ce conţin heteroatomi ca O, N, S. Compuşii sulfului sunt numeroşi ca de
exemplu: H2S, R-SH, R-S-R şi derivaţi tiofenici. Dintre proprietăţile fizice ale petrolului pentru
mediu sunt importante densitatea mai mică decât unu ce va face ca pata de petrol să pluteasca la
suprafaţa apei întinzându-se pe suprafeţe mare (grosimea stratului de petrol pe apă este de 0,1
5
mm), solubilitatea şi volatilitatea. Petrolul formează cu apa emulsii : petrol/apa şi
apa/petrol.Gustul hidrocarburilor petroliere este foarte neplăcut pentru fiinţa umană .
Toate componentele ţiţeiului sunt biodegradabile doar că vitezele sunt foarte
diferite.Atât ţiţeiul cât şi produsul rafinat conţin o varietate de compuşi toxici. Compuşii cu masa
moleculară mică nu sunt foarte periculoşi pentru apă deoarece se evaporă foarte repede.
Compuşii cu masa moleculară mare sunt puţin periculoase.Cei mai periculoşi sunt compuşii cu
masa moleculară medie cum ar fi motorina.Pentru apele portuare limita pentru hidrocarburi
dizolvate nu trebuie să exceadă 0,03 ppm
Din punct de vedere al originii sursei poluante, aceasta poate fi localizata în cuprinsul
Mării Negre (spargerea unei conducte petroliere, spalarea tancurilor unui petrliere, accident naval
de proportii, etc.), langa tarm (barja esuata, deversări clandestine de santina sau de reziduuri), la
gurile de varsare ale raurilor sau conductelor de canalizare urbana, pe plajele marine sau în
solurile aferente plajelor marine.
Dupa amploare, poluarea poate lua forma unor incidente (pentru rezolvarea carora sunt
suficiente mijloace simple aflate de regula în mod obligatoriu în dotarea potenţialului agent
poluator), accidente (cand cantitatea deversata depaseste posibilitaţile de acţiune a unei singure
unitati de combatere a poluării dotate corespunzator, necesitand şi interventia unor alte unitati
similare) sau catastrofe (cand trebuie sa intre în functiune toate mijloacele existente în zona,
inclusiv cele din dotarea tarilor riverane vecine sau ale altor companii straine, specializate).
Fig. 1.1 – Efectele poluarii cu hidrocarburi asupra pasarilor
Lupta împotriva poluării cu hidrocarburi vizează doua obiective strategice:

-protecţia ecosistemelor marine;
-limitarea consecinţelor şi daunelor.
6
Primul dintre ele este determinat de necesitatea salvării mediului şi în special a resurselor
biologice. Întrucât mediul este perturbat nu numai pe durata poluării, problema se extinde şi
dupa înlăturarea cauzelor care au produs poluarea, pentru refacerea echilibrului biologic.
Cel de-al doilea obiectiv, are scop reducerea, până la eliminare, atât a daunelor directe,
cât şi al consecinţelor ulterioare ale unui accident de poluare.
Ca daune directe, se menţionează cele economice: pierderi de produs, perturbarea
circulaţiei fluviale şi a turismului în zonă, compromiterea pescuitului, afectarea unor instalaţii
industriale (nave, instalaţii portuare), plata unor amenzi şi despăgubiri, precum şi cele ecologice
pe termen scurt (afectarea unor indivizi sau specii).
Dintre consecinţe, mai importante sunt cele sociale (sănătatea publică, şocul opiniei
publice, peturbarea unor activitaţi), cele politice (interne, dar mai ales externe), precum şi cele
ecologice pe termen lung (ruperea unor lanţuri trofice, diminuarea numerică a unor specii sau
generaţii, modificări metabolice, etc.).
Factorii hidrometereologici: vanturile, valurile, curentii, starea atmosferica, au şi ei un rol
determinant asupra metodelor şi mijloacelor de interventie.
Daca mai adaugam şi circumstanţele particulare ale fiecarui accident de poluare (de exemplu,
daca este insotit sau nu de incendiu, daca ameninta zone speciale sau instalaţii industriale de
importanta deosebita etc.), precum şi faptul ca toate cele de mai sus sunt variabile în timp, vom
intelege mai usor de ce exista aceasta mare diversitate de metode şi mijloace de interventie.
1.2.- Clasificarea produselor petroliere
Petrolul este un amestec de hidrocarburi (gazoase şi solide dizolvate în hidrocarburi

lichide), a căror compoziţie poate varia de la un zăcământ la altul, sau în cadrul aceluiaşi
zăcământ la diferite momente şi adâncimi pentru un anumit foraj. Are în compoziţia sa pe lângă
hidrocarburi (în procente semnificative) şi alţi diferiţi compuşi organici în proporţii mici, ce
conţin N2, S, 02, precum şi metale grele (Fe, Ni, V, Cr) (Overstreet & Galt, 1995).
Petrolurile variază după natura hidrocarburilor (hidrocarburi parafinice, naftenice,
aromatice etc), după compuşii cu sulf, azot şi după sărurile diferitelor metale cu acizii organici
care intră în componenţa lor.
Hidrocarburile existente în petrol fac parte din următoarele clase: hidrocarburi saturate
(aciclice şi ciclice) şi hidrocarburi aromatice (Fig.II.1). Petrolul nu conţine hidrocarburi
nesaturate (acestea pot apărea însă în unele produse de cracare).
a) Alcanii (parafinele) (CnH2n+2) sunt hidrocarburi saturate aciclice, ce se găsesc în
proporţia cea mai mare în petrol, cu precădere în fracţiunile uşoare (metan - CH4, etan - C2H6,
propan - C3H8). Sunt compuşi inerţi din punct de vedere chimic (parum affinis = afinitate redusă)
şi se caracterizează prin aceea că au toţi atomii de C dispuşi în catene deschise liniare sau
ramificate. Ele pot exista în toate stările de agregare: gazoasă, lichidă, solidă şi semi-solidă
(gelatină), în funcţie de numărul atomilor de carbon pe care-l posedă (Overstreet & Galt, 1995).
Astfel, gazele de sondă sunt alcătuite aproape numai din alcani inferiori, care se găsesc
amestecaţi în zăcământ (adeseori ei erup din pământ formând gaze naturale). În fracţiunile cu
puncte de fierbere mai înalte (fracţiuni medii), proporţia de alcani scade. Parafina care este
formată din alcani cu un număr mare de atomi de carbon (peste 16), se găseşte în proporţii
ridicate în fracţiunile de ulei.
b) Cicloalcanii (naftenele) (CnH2n) sunt hidrocarburi saturate ciclice, ce se găsesc de
asemenea în proporţie mare şi sunt caracterizate prin aceea că atomii de C sunt dispuşi în formă
circulară, pe unul sau mai multe inele (ex. ciclopentan - C5H10, ciclohexan - C6H12). În petroluri
există numai naftene cu cicluri de C5 şi C6. în fracţiunile inferioare se găsesc derivaţi ai
7
ciclopentanului şi ciclohexanului, iar în fracţiunile superioare sunt prezente naftene policiclice cu
2-6 cicluri, în ale căror molecule se găsesc şi catene alchilice. Se caracterizează prin rezistenţă şi
densitate uşor mai ridicată decât a parafinelor, la aceeaşi temperatură de fierbere.
c) Hidrocarburile aromatice (arene) se găsesc în proporţie mai redusă decât celelalte
hidrocarburi. Ele au la bază inelul clasic al benzenului (cu 6 atomi de C). Totuşi, proporţia lor în
petrol variază în limite foare largi. Astfel, în fracţiunile uşoare se găsesc în proporţie de 4-20%
hidrocarburi aromatice monociclice; în fracţiunile care fierb peste 200 °C, creşte conţinutul în
compuşi cu mai multe nuclee aromatice. Cu cât conţinutul în hidrocarburi aromatice din
fracţiunile grele este mai mare, cu atât petrolul respectiv conţine mai mult asfalt.
Fig. 1.2. - Clasificarea hidrocarburilor
Ca o caracteristică aşa zis "pozitivă" a tipurilor de petroluri este aceea că în general,

cantităţile de hidrocarburi aromatice, considerate cancerigene prezente în produsele petroliere
sunt relativ mai mici decât cantităţile de parafine sau naftene.
Dintre celelalte clase de substanţe organice care se găsesc în petrol, se menţionează
compuşii cu oxigen: acizi graşi, acizi naftenici şi fenoli, care imprimă petrolului caracterul acid,
compuşii cu sulf: hidrogen sulfurat, mercaptani etc. ce imprimă petrolului miros neplăcut,
proprietăţi corosive şi gust „acru" sau „dulce" (ex. petrolul brut extras din Kuwait este considerat
„acru" deoarece are un conţinut de S aproximativ de 10 ori mai mare decât petrolul extras din
Louisiana de sud, care este considerat „dulce"), compuşii cu azot, care au caracter bazic, diferite
substanţe organice cu stuctură complexă conţinând O2. S şi uneori N2, denumite răşini şi
asfaltene.
Răşinile (compuşi cu structuri polare) se caracterizează prin greutăţi moleculare ridicate,
iar asfaltenele sunt definite mai mult în termenii solubifităţii lor, decât ai compoziţiei. Astfel,
sunt solubile în solvenţi aromatici şi insolubile în slovenţi alcani. Urmărind această idee se poate
considera despre comportamentul fizic al petrolurilor că poate depinde printre altele de raportul
dintre concentraţiile aromatic şi alcani.
Cerurile de petrol (componente parafinice ale petrolurilor, cu greutăţi moleculare mai
ridicate, ce se găsesc sub formă cristalină când petrolul se află sub punctul de picurare) împreună
cu răşinile şi asfaltenele sunt considerate de unii cercetători componente cheie în procesul de
emulsificare (prin care o cantitate de apă sub forma de picături foarte mici sunt încorporate în
petrolul deversat) deoarece au demonstrat necesitatea surfactanţilor şi a particulelor solide
coloidale la interfaţa petrol - apă.
Prezenţa acestor clase de substanţe organice este importantă şi pentru faptul că fracţiile
nearomatice sunt în general mai solubile şi de cele mai multe ori mai toxice decât hidrocarburile,
8
aspect foarte important în cazul deversărilor de petrol în ape dulci, unde capacitatea de diluţie
poate fi restricţionată, iar dispersia în coloana de apă, poate afecta alimentarea cu apă potabilă şi
menajeră. Referitor la toxicitate, în unele cazuri, pentru organismele acvatice, aceasta este mai
ridicată în apele dulci, decât în cele sărate, datorită descreşterii capacităţii de menţinere a
echilibrului osmotic.
Tipurile de petroluri se pot clasifica după compoziţia chimică, dar şi în funcţie de
caracteristicile fizico-chimice primare necesare într-o primă fază a procesului de remediere.
Astfel, pe baza compoziţiei chimice, respectiv a predominării unor categorii de
hidrocarburi, petrolurile au fost clasificate simplu în 3 tipuri (Beral & Zapan ; 1973):
1. Petrol parafinos caracterizat prin procentul mai ridicat în alcani (până la 78%), cum
sunt în general petrolurile americane
2. Petrol asfaltos, caracterizat prin procentul mare de hidrocarburi aromatice (în
fracţiunile uşoare) cât şi de substanţe asfaltoase, cum sunt petrolurile din Caucaz;
3. Petrol de tip intermediar, caracterizat prin procentul mare fie de cicloalcani fie de
alcani şi hidrocarburi aromatice.
În nici un tip de petrol brut nu s-au identificat hidrocarburi nesaturate. Compoziţia
elementară a ţiţeiului variază puţin, în jurul unor valori medii de ordinul: C = 85 - 86 %, H = 11 -
13 %, O = 0,4-2 %, N = 0,2 - 0,6 %, S = 0,05 - 0,2 % şi în funcţie de tipul petrolului şi ţara de
origine procentul hidrocarburilor variază după cum se poate observa în tabelul II.1.
Industria petrolieră caracterizează adesea ţiţeiurile în funcţie de sursa geografică (ţiţei
România, ţiţei Kuweit, ţiţei Alaska, Venezuela etc), deoarece au proprietăţi unice, specifice zonei
geografice putând varia de la fluid uşor volatil, la semisolid.
O astfel de clasificare a tipurilor de petrol în funcţie de sursa geografică nu ar fi
folositoare pentru remedierea situaţiilor accidentale, deoarece primele observaţii sunt toxicitatea,
starea fizică şi modificarile ce apar in timp sub influenta parametrilor atmosferici.
Tabelul 1.1
Compoziţia medie a ţiţeiului (Albu&Brezeanu, 1974)
Hidrocarburi
[%]
Tipul
Arene Ţara de origine
petrolului Alcani Cicloalcani
(Hidrocarburi
(Parafine) (Naftene)
Aromatice)
USA (Pennsylvania,
Parafinos 46-61 22-32 15-25
California), Venezuela
Neparafinos 15-26 61-76 8-13 Rusia, Ucraina, Belarus
Semiparafinos 42-45 38-39 16-29 Kuweit, Iran, România
USA (Texas),
Semiasfaltos 27-35 36-47 26-32
Mexic, România
Indonezia,
Asfaltos 0-8 57-58 25-40
India, Japonia
9
De aceea, pentru scenariul de răspuns, se consideră a fi mai utilă următoarea clasificare:
Clasa A: Petroluri volatile uşoare

Aceste petroluri sunt foarte fluide, adesea limpezi, se împrăştie rapid pe suprafeţe solide
sau apă, au un puternic miros, viteză de evaporare mare şi de obicei inflamabile. Penetrează
suprafeţe poroase precum nămol şi nisip şi pot persista în roca de bază, nu tind să adere la
suprafeţe, iar spălarea cu apă, în general, le îndepărtează. Pot avea un grad ridicat de toxicitate
pentru oameni, peşti şi alte organisme biologice. în această clasă pot fi incluse multe din
produsele rafinate şi multe din ţiţeiurile uşoare de calitate ridicată.
Clasa B: Petroluri nevâscoase

Aceste petroluri au o componenţa ceroasă sau uleioasă. Au toxicitate mai redusă şi aderă
mai bine la suprafeţe decât cele din clasa A, deşi pot fi îndepărtate de pe suprafeţe prin spălare
intensă. La temperaturi ridicate, au tendinţa să penetreze substratele poroase extinse şi pot
persista. Evaporarea fracţiilor volatile poate conduce la reziduuri de clasă C sau D. în această
clasă se încadrează parafinele medii până la grele.
Clasa C: Petroluri grele, vâscoase

Sunt caracterizate prin vâscozitate, lipicioase sau smoloase, brune sau negre. Spălarea cu
apă nu le îndepărtează imediat de pe suprafeţe, însă ele nici nu pătrund uşor în suprafeţele
poroase. Densitatea acestor petroluri poate fi apropiată de cea a apei, fapt pentru care adesea, ele
se scufundă. Influenţa atmosferei sau evaporarea fracţiilor volatile poate produce petroluri solide
sau smoloase din clasa D. Toxicitatea este scăzută, dar păsările pot fi asfixiate sau înecate prin
contaminare. Aici sunt incluse petroluri reziduale şi ţiţeiurile medii şi grele.
Clasa D: Petroluri solide

Sunt relativ ne-toxice, nu penetrează substratele pororase şi sunt de obicei negre sau brun
închis colorate. Când se încălzesc, se pot topi şi acoperi suprafeţele ce devin foarte greu de
curăţat. Din această clasă fac parte petrolurile reziduale, ţiţeiurile grele, unele parafine înalte şi
câteva petroluri degradate.
Această clasificare este dinamică pentru petrolurile deversate supuse acţiunii condiţiilor
atmosferice şi temperaturii apei datorită influenţei comportamentului ţiţeiului şi a produselor
petroliere rafinate în mediu. De exemplu, prin evaporarea fracţiilor volatile ale petrolurîlor din
clasa B, pot deveni petroluri de clasă C. Dacă apare o semnificativă scădere de temperatură (de
ex. noaptea), petrolul de clasă C se poate solidifica şi transforma în petrol de clasă D. O încălzire
poate transforma petrolurile de clasă D în petroluri de clasă C.
O clasificare mai complexă ce cuprinde şi produsele petroliere rafinate, conform colecţiei

STAS a produselor petroliere româneşti (Biblioteca Standardizării, 1977) este schematizată în
Fig.1.3.
În România predomină petrolurile parafino-nafteno-aromatice (52%), cărora le urmează,
în ordinea frecvenţei, petroluriie parafino-naftenice (37%), nafteno-aromatice (8%) şi parafinice
(3%).
Caracteristica petrolurilor româneşti constă în abundenţa compuşilor aromatici, cu
precădere în fracţiunile inferioare, fapt pentru care benzinele româneşti conţin 10-20%
10
hidrocarburi aromatice. De asemenea, caracteristic este conţinutul foarte redus de asfaltene şi de
compuşi cu sulf.
Produse
petroliere
Uleiuri
Gaze
minerale si
combustibile
aditivi
Produse Unsori
petroliere albe consistente
Bitumuri Produse speciale

şi emulsii de şi produse
bitum diverse
Fig. 1.3. Clasificarea produselor petroliere româneşti
11
CAPITOLUL 2
FACTORII CARE FAVORIZEAZĂ PRODUCEREA POLUĂRII A
APELOR INTERIOARE ŞI A MĂRII NEGRE.
Numărul accidentelor soldate cu deversări de produse petroliere de peste 700 t în decursul

ultimilor 25 de ani este făcut cunoscut de mai multe publicaţii renumite. Analiza acestor statistici
indică faptul că, din anul 1960 şi până astăzi, în apele mărilor şi oceanelor lumii s-au deversat în
total aproximativ 5500000 t de petrol (Vieites, şa., 2004). Însă, tot din aceste date, se poate trage
şi o concluzie pozitivă evidenţiată prin scăderea numărului acestor accidente la nivel mondial,
fapt datorat strategiilor, reglementărilor şi tratatelor aplicate.
Datele furnizate de surse internaţionale arată că, pe plan global, numărul accidentelor cu
hidrocarburi produse de nave maritime a scăzut cu 60% în ultimii 25 de ani. (Ornitz, B E Champ,
M.A., 2002). Unele estimări preliminare făcute pentru anul 1999, indică faptul că volumul de
petrol deversat (puţin peste 38 t) poate fi comparabil cu cel de 109000 t din 1998. Şi deşi
cantitatea deversată este considerabil mai mică în 1999 faţă de 1998, un studiu recent asupra
acestui fapt arată că o parte din aceste accidente din 1999, s-au produs în zone sensibile din punct
de vedere ecologic în perioade nepotrivite, precum timpul reproducerii. Spre exemplu, accidentul
produs în golful Biscay, asupra cargobotului maltez Erika a cauzat pe coasta de vest a Franţei
pagube serioase asupra păsărilor, datorită perioadei în care s-a produs.
Federaţia Internaţională a Poluării produse de Proprietarii de Petroliere (ITOPF) a
întocmit o bază de date a petrolierelor, transportoarelor şi barjelor încă din 1970, ce acoperă
accidentele produse pe apele de suprafaţă, conform căreia, scăderea deversărilor de hidrocarburi
menţionată anterior este evidenţiată prin:
- Numărul deversărilor majore (de peste 700 t): este în descreştere după cum se poate
observa şi din Fig.I.1. La sfârşitul anilor '80 media deversărilor masive a scăzut de aproximativ
trei ori faţă de cea atestată în decada precedentă. Din '70 până în '79 când s-a înregistrat o medie
de 25,4 deversări/an, comparativ cu perioada 1980 - 1989 când media determinată a fost de 9,3
deversări majore/an. Din 2000 - 2009, figura arată că descreşterea atinge valoarea medie de 3,3
deversări/an;
- Cantitatea deversată: marea majoritate a deversărilor sunt de sub 7 t, fapt pentru care
sunt considerate deversări minoră. Datele sunt incomplete pentru acest tip de deversări, în schimb
pentru cele care depăşesc 7 t sunt disponibile, iar comparaţiile arată reducerea cantităţii de petrol
deversat. După cum se poate observa şi din Fig.2.1 în anul 1970 au fost deversate 330000 t
comparativ cu 1998, perioadă în care s-au înregistrat 13000 t. Este dificil de apreciat faptul că
reducerea apărută se poate datora regulamentelor/strategiilor de prevenire pe perioada respectivă,
datorită unuia dintre accidentele produse în această perioadă, care poate schimba datele. Spre
exemplu în perioada 1990 - 1999 au fost 358 de deversări peste 7 t, totalizând 1138000 t, iar
830000 t (73%) au fost deversate numai în 10 accidente (adică doar sub 3%). Reprezentările
12
pentru un anumit an pot fi deci serios deformate de un singur accident major (ex. 1979 - Atlantic
Empress – 287000 t, 1983 - Castillo de Bellver – 252000 t şi 1991 – ABT Summer – 260000 t).
Fig. 2.1 - Numărul deversărilor de peste 700 t produse la nivelul global în perioada 1970 – 2009
(adaptată după http://www.itopf.com/information%2Dservices/data%2Dand%2Dstatistics/statistics/)
Fig. 2.2 - Volumul de petrol deversat la nivel global în perioada 1970 – 2009
În viitor, statisticile deversarilor de hidrocarburi pot fi serios influentate de urmatorii

factori: creşterea populaţiei şi a consumului global corespunzător de petrol, îmbătrânirea flotei
globale precum şi creşterea traficului vaselor prin aceleaşi puncte de sufocare.
13
Protejarea, modernizarea navelor (sau alternative echivalente) sunt obiective de viitor.
Realitatea neschimbată a acestor factori sugerează necesitatea creşterii vigilenţei, continuarea
acţiunii de prevenire incipientă a accidentelor nu numai atunci când petrolul este deversat precum
şi îmbunătăţirea capacităţii de răspuns prin integrarea tehnologiilor şi ştiinţei.
Trebuie menţionat faptul că volumul petrolului deversat reprezentat în figuri se referă la
tot petrolul deversat, ce-l include şi pe cel pierdut în mediu, respectiv cel ars sau rămas pe fundul
vaselor.
Tabelul 2.1
Frecvenţa accidentelor produse
la nivel global in functie de cauzele producerii
(http://www.itopf.com/information%2Dservices/data%2Dand%2Dstatistics/statistics/)
< 7 tone >7 şi >700 tone >700 tone Total

Operatiuni
Încărcări/descărcări 3155 383 36 3574
Depozitare 560 32 0 592
Alte operaţiuni 1221 62 5 1288
Total 4936 477 41 5454
Accidente
Coliziuni 176 334 129 639
Ancocări 236 265 161 662
Spărturi ale fuselajului 205 57 55 317
Echipamente defecte 206 39 4 249
Foc şi explozii 87 33 32 152
Total 910 728 381 2019
Alte cauze
Alte cauze 1983 44 22 2049
Total 1983 44 22 2049
TOTAL GENERAL 7829 1249 444 9522
Se constată aşadar ca multe incidente sunt produse prin operaţiuni de rutină de încărcare-
descărcare şi depozitare, care apar normal în porturi sau la terminalele de petrol şi că majoritatea
incidentelor sunt mici (<7 tone) ceea ce reprezintă 88%, în ceea ce priveşte accidentele, numărul
acelora provenite din coliziuni şi ancorări este semnificativ mai mare faţă de cel al deversărilor
provenite din spărturi ale fuselajului, foc şi explozii sau echipamente defecte, şi se poate spune că
în procent de 86% incidentele din aceasta categorie reprezintă cauzele deversărilor majore (de
peste 700 tone).
Majoritatea accidentelor cu petrol soldate cu deversări sub 7 tone s-au produs la nivel
global ca urmare a încărcărilor - descărcărilor (40,3%).
14
Fig.2.3 Reprezentarea grafică a poluărilor accidentale cu petrol produse pe plan mondial in perioada 1970
– 2009 (< 7 t)
Fig.2.4 Reprezentarea grafică a poluărilor accidentale cu petrol produse pe plan mondial in perioada 1970
– 2009 (> 7 t si < 700 t)
15
Fig. 2.5 - Reprezentarea grafică a poluărilor accidentale cu petrol produse pe plan mondial in perioada
1970 – 2009 ( > 700 t )
În tabelul 2.2 se prezintă o clasificare a celor mai mari accidente (din punct de vedere al
cantităţii deversate) produse în lume, începând cu anul 1967.
Tabelul 2.2
Topul celor mai mari 20 accidente cu petrol produse în lume în perioada 1967 – 2009
(adaptată după
http://www.itopf.com/information%2Dservices/data%2Dand%2Dstatistics/statistics/)
Volumul
Nr. de petrol
Numele navei Anul Locaţia
crt. deversat
x 103 [t]
1. Atlantic Empress 1979 Tobago, Indiile de Vest 287
2. ABT Summer 1991 1300 km de Angola 260
Castillo de
3. 1983 Saldanha Bay, Africa de Sud 252
Bellver
16
Volumul
Nr. de petrol
Numele navei Anul Locaţia
crt. deversat
x 103 [t]
4. Amoco Cadiz 1978 Off Brittany, Franţa 223
5. Haven 1991 Genoa, Italia 144
6. Odyssey 1988 1300 km de Noua Scoţie, Canada 132
7. Torrey Canyon 1967 Insulele Scilly, Marea Britanie 119
8. Sea Star 1972 Golful Oman 115
9. Irenes Serenade 1980 Golful Navarino, Grecia 100
10. Urquiola 1976 La Coruna, Spania 100
11. Hawaiian Patriot 1977 500 km de Honolulu 95
12. Independenta 1979 Bosfor, Turcia 95
13. Jakob Maersk 1975 Porto, Portugalia 88
14. Braer 1993 Insulele Shetland, Marea Britanie 85
200 km de coasta Atlantică a
15. Khark 5 1989 80
Morocului
16. Aegean Sea 1992 La Coruna, Spania 74
17. Sea Empress 1996 Milford Haven, Marea Britanie 72
18. Nova 1985 Insula Kharg, Golful Iranului 70
19. Katina P 1992 Maputo, Mozambic 66,7
20. Prestige 2002 Galicia, Spania 63
Prince William Sound, Alaska,
35. Exxon Valdez 1989 37
USA
O parte din aceste incidente, în ciuda mărimii lor, au avut impact minor, sau nu au avut
deloc impact asupra mediului, având în vedere că petrolul nu a ajuns în apropierea ţărmurilor,
fapt pentru care unele din acestea nu sunt cunoscute publicului larg, spre deosebire de accidentul
produs cu vasul ,,Exxon Valdez”, care deşi s-a situat pe locul 35 în topul celor mai mari volume
de ţiţei deversate, în ceea ce priveşte pagubele produse şi popularizarea a fost printre primele.
Poluarea în zona Mării Negre
În fiecare an, Dunărea deversează în Marea Neagra 280 de tone de cadmiu, 60 de tone de
mercur, 4.500 de tone de plumb, 6.000 de tone de zinc, 1.000 de tone de crom si 50.000 de tone
de hidrocarburi. Alte ape care se varsă în Marea Neagră – Nipru, Nistru, Don, Kuban şi altele –
deversează mii de tone de cadmiu, cupru, plumb, zinc, nitraţi şi fosfor. Congresul puterilor locale
şi regionale ale Consiliului Europei vor să instituie o Euroregiune a Mării Negre, ceea ce ar trebui
17
să favorizeze dezvoltarea durabilă a regiunii. Uniunea Europeană dezvoltă pe de alta parte
iniţiativa Sinergia Mării Negre, care priveşte între altele proiecte de mediu, politica maritimă şi
pescuit şi care se bazează în special pe cooperarea transfrontalieră.
Cele şase state riverane Mării Negre au ratificat în 1992 o convenţie pentru protejarea
acesteia, care vizează un control mai eficient al resurselor sale. În ceea ce priveşte poluarea cu
petrol şi hidrocarburi , se poate spune ca analizele făcute au demonstrat existenta unor scurgeri de
petrol în apele mării provenite de la ţările situate de-a lungul coastei mării, cam 57.400 tone. În
plus , scurgerile accidentale de particule de petrol , provin şi de la deversarea fluviului Dunărea
aducând un total de 110.840 tone/an. Trebuie specificat însă că în ultimii ani s-a observat o
tendinţă de scădere a nivelului poluare în sedimentele marine .În ciuda faptului că tendinţele sunt
în scădere , poluarea cu petrol din Marea Neagră , este în continuare principala preocupare pentru
că a crescut riscul accidentelor pentru tancurile care transporta petrol.Cheltuielile de transport
rezultate în urma transportului de petrol din Asia Mijlocie catre Azerbaijan sunt destul de
ridicate, de asemenea Georgia transportă cantităţi mari de petrol şi alte hidrocarburi , iar riscurile
de contaminare a apei se referă la eventualele accidente sau poluarea cu pulberi de gaze.
Numeroase accidente au loc în timpul acestor tranporturi, de exemplu 16 accidente au fost
înregistrate în portul Constanta între anii 2000-2002 când au fost deversate 0,42 tone apa
menajeră, 0,55 tone combustibil, 0,1 tone ţiţei şi 0,3 tone petrol mineral, dar oricum zona afectată
a fost destul de mică.Între 2000-2003 şi în Bulgaria s-au produs astfel de accidente , numai prin
unul singur s-au deversat 0,17 tone de hidrocarburi , însa tot pe zone limitate. Astfel de accidente
s-au produs şi în Rusia.În 2003, Bulgaria, Romania, Turcia au semnat Black Sea Conttingenty
Plan în cadrul protocolului pentru combaterea poluării pe Marea Neagră. Georgia, Rusia şi
Ucraina au aderat şi ele la Plan în 2005 – 2006. Deversările de petrol au efecte dramatice asupra
ecosistemelor marine, ca urmare a expunerii organismelor vii la compuşii chimici.
Poluarea cu petrol afectează în mod deosebit specii ca păsările mari şi mamiferele
acvatice, care trăiesc la suprafaţa apei.Petrolul deversat conţine hidrocarburi, care sunt substanţe
poluante ce afectează şi pe termen lung comunităţile marine. Unele studii au demonstrat faptul
că, în timp, mor mai multe animale şi păsări decât în momentul în care se produc catastrofele
ecologice, provocate de scurgerea petrolului din vasele avariate. Cercetătorii spanioli au efectuat
teste biochimice asupra pescăruşilor care trăiesc pe malurile din Galicia, care au fost expuse
deversării de petrol în anul 2002, când a naufragiat nava „Prestige”. Ei au măsurat 16 concentraţii
de hidrocarburi din ţesuturile păsărilor, pe care le-au comparat ulterior cu rezultatele testelor care
au fost efectuate pe colonii de pescăruşi care nu au fost supuşi dezastrului. La 17 luni după
accidentul ecologic, au fost obţinute rezultate îngrijorătoare. Testele biochimice au relevat leziuni
ale organelor interne vitale, rinichi şi ficat, în rândul păsărilor adulte. Puii au fost afectaţi într-o
mai mică măsură, efectele grave survenite în rândul adulţilor fiind justificate prin faptul că aceştia
au fost expuşi contaminării o perioada mai lungă dupa deversare. Asupra alimentaţiei nu a fost
sesizat niciun efect, principalele consecinţe ale infestării cu petrol făcându-se simţite prin
disfuncţiile organelor vitale ale păsărilor. Hidrocarburile pot afecta însă în întregime componenţa
lanţurilor trofice. Oamenii de ştiinţă susţin că, deocamdată, există prea puţine cercetări asupra
expunerii mediului înconjurător la poluarea cu petrol. O cunoaştere mai bună a impactului pe
termen lung a deversărilor de petrol poate aduce un avantaj major în gestionarea şi combaterea
efectelor asupra mediului şi vieţii marine.
Cantitatea de petrol deversată în Marea Neagră ca urmare a accidentelor sau spălărilor de
nave, este mica, de circa 136 t/an, în comparaţie cu cantitatea de petrol ce poate fi răspândită în
cazul unui petrolier într-o singură zi, sau de cele trei surse importante: domestic, industrial sau
Dunăre (Tabelul 2.1) .
18
Tabelul 2.3. Cantitaţile de petrol deversate în Marea Neagră (tone/an).
Sursa de Bulgaria Georgia România Federatia Turcia Ukraina Total

poluare Rusă
Domestic 5649,00 475,00 3141,10 5467,00 7,30 2121,90 30016,30
Industrial 2,72 78,00 4052,50 52,78 752,86 10441,00 157379,86
Exploatări 4200,00 5169,20 9369,20
petroliere
Rauri 1000,00 165,70 1473,00 2638,70
Total 6651,00 78,00 7196,60 4418,48 760,16 38299,10 57404,06
Poluare accidentală de petrol în ultimii 10 ani =136,00 tone

Poluarea trasmisă de Dunăre =53.300,00 tone/an
Total cantitate petrol prin poluare în Marea Neagră=110.840 tone/an
Astfel din cele 110.000 tone de petrol ce se deversează anual în Marea Neagră, 52 % adica
57.200 tone/an îl reprezintă sursele de poluare domestice şi industriale datorită staţiilor de tratare
inadecvate sau manipulărilor greşite a produselor petroliere, iar 48 % adică 52.800 tone sunt
transportate pe Dunăre.
În poluările cu petrol apar o serie de procese cunoscute (dispersie, biodegradare, evaporare,
emulsionare) care vor schimba caracteristicile şi comportamentul petei.
Factorii care afectează comportamentul petei de produs petrolier sunt:
-caracteristicile fizice ale produselor petroliere: greutatea specifică, vâscozitatea şi
volatilitatea;
-caracteristicile chimice şi compoziţia produselor petroliere;
-condiţiile meteorologice (temperatura apei,cantitatea de precipitaţii, viteza şi direcţia
vânturilor,etc.);
-caracteristicile mediului acvatic (greutatea specifică, curenţii acvatici, prezenţa
bacteriilor,prezenţa suspensiilor solide, etc.)
-caracteristicile solului poluat (al ţarmului).
Tabelul 2.4. ne arată importanţa relativă a acestor procese şi timpul lor de acţiune asupra
petei de titei.
19
Tabelul 2.4. Procesele fizice care acţionează asupra petei de produs petrolier
Nr. Fenomenul Timp de acţiune Timp de acţiune fără

în combinaţie cu alte alte procese
Crt. procese
1. Evaporare 100 ore 10.000 ore
2. Biodegradare - 10.000 ore
3. Dispersie 10 ore 100 ore
4. Emulsionare 10 ore 10.000 ore
5. Depunere 100 ore 10.000 ore
6. Foto-oxidare 1000 ore -
7. Împrăştiere 100 ore -
8. Plutire - 10.000 ore
9. Dizolvare 1 ora 10 ore
In condiţiile în care o cantitate de circa un milion de barili de produse petroliere se

transportă zilnic în regiunea Mării Negre, iar previziunile estimează ca această cantitate se va
dubla în următorii 10 ani, România este una din ţările care a recunoscut creşterea potenţialului de
risc pentru cazurile de deversări accidentale cu produse petroliere.
Prin Ordonanţele de Urgenţa 14/2000 şi 15/2000 legislaţia română a fost armonizată cu
cea internaţională. Aceste Ordonanţe, ratifică prevederile pentru cazurile speciale de poluare
accidentală în bazinul Mării Negre.
Tocmai de aceea s-a încercat în acest studiu:
-Determinarea spectrului solurilor poluate cu hidrocarburi - metodologii de depoluare a
solurilor în funcţie de analiza spectofotometrica (absorbanţi, dispersanţi).
-Evaluarea poluării accidentale cu petrol: repartiţia pe verticală (aer, apa, sol) şi pe orizontală
în funcţie de factorii meteorologici.
-Evaluarea extinderii şi deplasării pe orizontală a unei poluări accidentale cu petrol,
degradarea în timp, în funcţie de tipul hidrocarburii.
-Evaluarea impactului unei poluări accidentale la litoralul românesc al Mării Negre.
S-au luat în calcul sistemul sol, apă subterană, plaje, apă marină pentru a evalua toate
posibilităţile de depoluare şi refacere a mediului afectat de eventualele poluări marine cu
hidrocarburi.
Cauzele poluării mediului marin cu hidrocarburi sunt analizate,de regulă, în raport cu cele
două forme de poluare pe care le îmbracă poluarea cu hidrocarburi a mediului marin:
operaţională şi accidentală. Poluarea operaţională este generată de deversările ce se produc
neintenţionat, în următoarele situaţii: pe timpul operaţiilor de încărcare-descărcare a tancurilor
petroliere; pe timpul operaţiilor de buncherare (realizare a plinurilor de combustibil greu şi uşor
20
pentru motoarele navei); pe timpul voiajului navei, prin evacuarea balastului şi a apei de santină
fără o epurare suficientă; pe timpul staţionării în porturi, când se înregistrează scurgeri la
curăţarea petrolierelor în vederea trecerii la transportul altor tipuri de petroluri etc. Poluarea
accidentală este cauzată de accidentele de navigaţie, dintre care cele mai semnificative sunt:
coliziunile, eşuările, naufragiile datorate ruperii corpului navei sau găurilor de apă, incendiile,
exploziile ş.a.
Sursele poluării mărilor şi oceanelor cu petrol Pondere

Emisii industriale ……………………………………………………60,8%
Transport maritim, excluzând tancurile petroliere …………………..14,4%
Emisii naturale ……………………………………………………….10,2%
Accidente ale tancurilor petroliere ……………………………..……..6,6%
Operarea tancurilor petroliere……………………………………...… 4,7%
Producţia Offshore …………………………………………………….2,1%
Rafinării / terminale petroliere ………………………………………...1,2%
Sursa: United Nations Environment Programme (UNEP), 1990
Figura 2.6. Numarul deversarilor de petrol mai mare de 700tone,1970-2007 (sursa ITOPF, 2008)
21
Figura 2.7. Ponderea incidentelor cauzate de poluare (Sursa ITOPF, 2008)
22
CAPITOLUL 3
MONITORIZAREA RISCULUI GENERAT DE POLUARE A APELOR
Ţiţeiul lasă urme care nu pot fi şterse ani în şir. De-a lungul timpului, catastrofele
ecologice provocate de deversările masive de petrol au fost mai mult decât numeroase. Surprinse
pe mare de futună, petrolierele şi-au pierdut busola ori au fost avariate, prin ciocnire accidentală,
de alte vase aflate pe mare, lasând în urma lor pete imense, care nu au mai putut fi şterse, uneori,
ani în şir.Petrolul, care este insolubil în apa şi mult mai uşor decât aceasta, nu a putut fi strâns,
uneori, din cauza furtunilor puternice, care nu au permis accesul barjelor de salvare la vasele
avariate sau, pur şi simplu, statele riverane zonelor maritime în care s-au produs accidentele nu au
fost pregătite pentru a face faţă catastrofelor.În cazurile fericite, petrolul a putut fi împiedicat să
nu ajungă la mal prin iscusinţa marinarilor care au reuşit, în timp util, să recupereze şi să stocheze
în rezervoarele neafectate, aflate pe vas, o mare parte din combustibilul scurs în momentul
accidentării. Cu toate acestea, ţiţeiul nerecuperat, rămas la suprafaţa apei, se întinde rapid şi
formează o pătură uleioasă, destul de groasă, care pluteşte multă vreme în larg, afectând fauna şi
flora din preajma.
Ecosistemele marine, poluate dublu.
Pentru a curaţa apele de petrolul deversat în urma accidentelor, prima masură care poate
fi luată este izolarea zonei cu ajutorul ambarcaţiunilor de salvare. Dacă pompele aflate pe vas
sunt în stare de funcţionare şi există rezervoare neavariate, petrolul poate fi recuperat din apă prin
pompare şi restocat. Această operaţiune, dacă nu este împiedicată de furtună, nu poate şterge
definitiv urmele catastrofei. De cele mai multe ori, specialiştii apelează tot la substanţe chimice,
denumite solvenţi, care sunt împrăştiate din elicopter pe suprafeţele afectate. Aceşti solvenţi sunt
destinaţi spălării apelor, dar, la rândul lor, măresc efectele poluării şi nici nu pot fi împrăştiaţi
uniform pe suprafeţele afectate de deversările accidentale de petrol. În consecinţa, ecosistemele
marine sunt expuse, astfel, unei duble poluări. Un litru de petrol, odată ajuns pe suprafaţa apei,
formează o pată a cărei mărime poate atinge dimensiunile unei jumătăţi dintr-un teren de fotbal.
Grosimea acestor pete este variabilă, în funcţie de cantitatea de combustibil deversată.
Consecintele poluarii mediului

Lupta împotriva poluării cu hidrocarburi vizează doua obiective strategice:
-protecţia ecosistemelor ;
-limitarea consecinţelor şi daunelor.
Primul dintre ele este determinat de necesitatea salvării mediului şi în special a resurselor
biologice.
Întrucât mediul este perturbat nu numai pe durata poluării, problema se extinde şi dupa
înlăturarea cauzelor care au produs poluarea, pentru refacerea echilibrului biologic.
Cel de-al doilea obiectiv, are scop reducerea, până la eliminare, atât a daunelor directe,
cât şi al consecinţelor ulterioare ale unui accident de poluare.
Ca daune directe, se menţionează cele economice: pierderi de produs, perturbarea
circulaţiei fluviale şi a turismului în zonă, compromiterea pescuitului, afectarea unor instalaţii
industriale (nave, instalaţii portuare), plata unor amenzi şi despăgubiri, precum şi cele ecologice
pe termen scurt (afectarea unor indivizi sau specii).
23
Dintre consecinţe, mai importante sunt cele sociale (sănătatea publică, şocul opiniei
publice, peturbarea unor activitaţi), cele politice (interne, dar mai ales externe), precum şi cele
ecologice pe termen lung (ruperea unor lanţuri trofice, diminuarea numerică a unor specii sau
generaţii, modificări metabolice, etc.).
Datorită emanaţiilor de gaze ce se produc în tancuri, petrolul şi produsele petroliere
prezintă un ridicat pericol de incendii şi explozii. De aceea, la bordul acestor nave se impun
măsuri deosebite atât din punct de vedere al dotării cu instalaţii de gaz inert, de avertizare şi de
stingere a incendiilor, cât şi al managementului pentru siguranţa navigaţiei şi operarea mărfii.
Naufragiul petrolierului românesc UNIREA, de 88 285 tdw, ce a avut loc în dreptul coastelor
Bulgariei, la 40 Mm sudsud- est de Cap Kaliakra, pe 13.10.1982, a avut drept cauză incendiul şi
exploziile provocate de acumulările de gaze. Viciile ascunse ale navei, ale aparaturii şi
instalaţiilor de la bord pot avea efecte dintre cele mai grave asupra petrolierelor. O serie de
petroliere rupte în două, sau care au suferit avarii la instalaţia de guvernare, la maşini sau la
aparatura de radiolocaţie şi care s-au soldat cu naufragii au fost suspectate de vicii ascunse. Deşi
au fost invocate şi alte cauze, în accidentele suferite de petrolierele Prestige, Erika şi altele,
armatorii au solicitat expertize care să demonstreze că ruperea în două a navelor respective
s-ar datora viciilor ascunse.
Între cauzele accidentelor frecvente de navigaţie ale tancurilor petroliere adeseori sunt
citate erorile umane. Se estimează că peste jumătate din accidentele de navigaţie implică greşeli
ale comandanţilor sau ale echipajelor. În anumite cazuri accidentele puteau fi evitate dacă se luau
măsuri de prevenire a anumitor riscuri.
Trebuie sa ne convingem ca o lupta impotriva poluarii nu poate fi opera unei tari sau a
unei generatii, ci totul trebuie gandit la nivel universal. Este o mare satisfactie sa constatam la
tinerii din lumea intreaga o atractie si uneori chiar un entuziasm pentru aceasta batalie, menita sa
protejeze mediul nostru.
Efectele poluarii apelor
Un efect al poluarii apelor, deosebit de grav, este eutrofizarea lacurilor, numita si

'moartea lacurilor', ca urmare a cresterii fertilitatii acestora prin aport de elemente nutritive, mai
ales fosfati si nitrati, care favorizeaza proliferarea fitiplanctonului si a plantelor acvatice. Putin
cate putin, lacul se colmateaza, se ingusteaza si dispare.
Poluarea chimica a apelor afecteaza fitoplanctonul si macrofitele in mod diiferit, dupa natura
agentului contaminat. Astfel, sarurile de cupru si cromatii sunt toxice pentru alge. Fitoplanctonul
este puternic afectat de numeroase pesticide, mai ales erbicide. De exemplu, erbicidele din grupa
Ureelor blocheaza cresterea fitoflagelatelor. Detergentii sintetici, pe de alta parte, sunt foarte
toxici pentru flora microbiana a apelor. Pestii pot muri din cauza tuturor tipurilor de poluare, dar
majoritatea cazurilor mortale sunt provocate de lipsa oxigenului dizolvat in apa si datorita
pesticidelor si a reziduurilor toxice.
Probleme grave ridica, de asemenea, poluarea apelor cu metale grele, mai ales cu mercur,
care atinge o mare acumulare pe lantul trofic. Ansamblul consecintelor ecologice ce rezulta din
poluarea biosferei cu mercur constituie un semnal de alarma pentru a se pune capat
comportamentului iresponsabil al civilizatiei industriale cu privire la calitatea apei.
De fapt, nocivitatea poluarii apei se rasfrange direct sau indirect asupra omului si de
aceea este necesar sa se cunoasca mai bine aceste pericole, inclusiv efectele pe care le pot avea
24
asupra omului chiar cantitatile mici de substante chimice din sursele de apa. Desi se poate afirma
ca exista tehnologii pentru a mentine calitatea bacteriologica buna a apei si pentru a indeparta
multe din substantele chimice periculoase din apa potabila, din pacate, acestea nu se aplica pe o
scara larga, potrivit cerintelor.
Amploarea si diversitatea distrugerilor cauzate de poluare e usor de masurat. In primul
rand, este in joc sanatatea omului. Dupa aceea, sunt amenintate un sir de activitati economice. In
sfarsit, degradarea vietii acvatice este plina de consecinte, deoarece ea tinde sa reduca resursele
alimentare obtinute din mari tocmai intr-un moment in care se are in vedere ulizarea mai larga a
acestora.
Faptul ca poluarea poate prejudicia turismul este lesne de inteles: rari sunt aceia care nu
au intalnit inca o plaja murdara. Si faptul ca ea poate sa fie fatala culturilor de stridii se intelege
de la sine. Tot asfel, este usor de inteles ca sanatatea noastra poate fi grav afectata: se stie ca
anumite uleiuri deversate in mare contin produse cancerigene.
Opinia publica trebuie sa se convinga de gravitatea situatiei actuale. Masa substantelor
poluante pe care le deversam in ape creste cu fiecare zi, ceea ce inseamna ca, daca nu luam
masuri pentru a preveni pericolul, poluarea de azi nu va reprezenta nimic in comparatie cu
poluarea de maine.
Poluat de hidrocarburi, penajul pierde aceste insusiri si pasarea moare de frig, fara a se putea
Acolo unde poluarea atinge un anumit grad, de exemplu in porturi, se constata o saracire
vegetala. Flora marina este amenintata deoarece pelicula uleioasa formeaza un ecran si impiedica
oxidarea apei. Se intelege de la sine ca flora din zona de coasta este cea dintai atinsa, dar aceasta
nu inseamna ca flora de pe fundul marii este in afara pericolului, deoarece uleiurile, rascolite si
iar rascolite de mare, se aglomereaza impreuna cu microorganismele si formeaza sedimente care
inabusa fundul marii.
Trebuie sa ne convingem ca o lupta impotriva poluarii nu poate fi opera unei tari sau a
unei generatii, ci totul trebuie gandit la nivel universal. Este o mare satisfactie sa constatam la
tinerii din lumea intreaga o atractie si uneori chiar un entuziasm pentru aceasta batalie, menita sa
Reintoarcerea la o viata simpla si naturala, care se manifesta prin aceste uriase reuniuni in
aer liber, o anumita simplificare in atitudine si in vestimentatie, un entuziasm pentru a continua
lupta, foarte vizibile in unele tari, sunt indicii incurajatoare.
Multa vreme am crezut – sau in orice caz am actionat ca si cum am fi crezut - ca apa, prin
imensitatea volumului ei, “digera" tot ce putem sa aruncam in ea; cu alte cuvinte, intinderile de
apa ar fi o imensa lada de gunoi pe care o stiam purificatoare. Au fost necesari 50 de ani – in
cursul carora am aruncat in mare mai multe deseuri de toate felurile decat in cursul celor 20 de
secole precedente – pentru ca aceasta iluzie sa se spulbere.
25
A trebuit sa se produca o serie de catastrofe pana sa descoperim greseala pe care am
facut-o. Savantii cunosteau primejdia, dar avertismentele lor au trecut, de cele mai multe ori,
neluate in seama. Astazi suntem aproape neputinciosi in fata anumitelor fenomene de
impurificare.
Poluarea se produce atunci cand, in urma introducerii unor substante determinate – solide,
lichide, gazoase, radioactive – apele sufera modificari fizice, chimice sau biologice, susceptibile
de a le face improprii sau periculoase pentru sanatatea publica, pentru viata acvatica, pentru
pescuitul industrial, pentru industrie si turism.
Poluarea apei datorita agentilor biologici (microorganisme si materii organice
fermentescibile) duce la o contaminare puternica, bacteriologica a apei, care are drept urmare
raspandirea unor afectiuni cum sunt colibacilozele sau hepatitele vitale, febra tifoida. La aceasta
categorie de poluare, pe langa apele uzate urbane pot participa in mare masura industriile
alimentare, industria hartiei. Se considera, de exemplu, ca o fabrica de hartie de dimensiuni
mijlocii echivaleaza, in ceea ce priveste poluarea, cu un oras de 500.000 de locuitori. Nu mai
putin periculoase, sunt apele uzate provenite de la cresterea animalelor in marile complexe
agroindustriale, caracterizate de o foarte mare concentrare a animalelor pe spatii inchise, foarte
restranse.
Poluarea chimica rezulta din deversarea in ape a diversilor compusi ca: nitrati, fosfati si
alte substante folosite in agricultura, a unor reziduuri si deseuri provenite din industrie sau din
activitati care contin plumb, cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu. Dealtfel, poluarea
apelor cu nitrati si fosfati a devenit tot mai ingrijoratoare in ultimul timp, mai ales in tarile cu
agricultura dezvoltata si industrializate. Excesul de ingrasaminte cu azot in sol sau din alte surse
poate face ca o parte din nitrati si nitriti sa treaca in apa freatica in cantitati mari. Consumul de
apa cu concentratie mare de nitrati poate duce la "boala albastra" a copiilor -
methemoglobinemie. O cauza principala a poluarii apelor o constituie hidrocarburile - prezente in
toate fluviile lumii - ca unul din efectele civilizatiei moderne.
Poluarea apei cu substante organice de sinteza este datorata in principal, detergentilor si

pesticidelor. La noi, de exemplu, s-a evaluat la 13,1 % proportia de dermatoze (afectiuni ale
pielii) provocate de detergenti. La fel de mare este si gradul de poluare a apelor cu PCB
(policlorobifenili), care se utilizeaza foarte mult in industria materialelor plastice sau care apar
datorita intrebuintarii in orezarii a octoclordifenilului. Pe langa aceste substante, mai participa
nenumarate alte substante organice de sinteza, cum sunt fenolii in apele continentale.
Poluarea apei datorita agentilor fizici apare ca urmare a evacuarii in apa a materialelor
solide, minerale, insolubile, cum este de pilda deversarea in cursurile de apa a reziduurilor de la
exploatarea carierelor sau minelor. In aceasta categorie intra si poluarea termica a apei. Poluarea
termica este cauzata de deversarile apelor de racire care provin din industrie si de la unele
centrale termice si nucleare. Insa, ridicarea temperaturii apei,ca urmare a acestor deversari, poate
duce la modificari intolerabile pentru cea mai mare parte a speciilor animale si vegetale din
zonele respective. De asemenea, sunt accelerate fenomenele de descompunere bacteriana;
animalele acvatice sufera pentru ca temperaturile superioare maresc intensitatea metabolismului.
Toate acestea determina asa-numita 'poluare termica'.
O problema speciala o reprezinta poluarea radioactiva a apelor care poate sa apara in

urma unor caderi de materiale radioactive din atmosfera sau, mai ales, ca urmare a incorectei
degajari a reziduurilor radioactive lichide sau solide de la industriile care folosesc energie
atomica sau de la cercetarile nucleare.
26
Figura 3.1 - Accidente navale
Dintre toate formele de poluare, impactul cel mai sever asupra ecosistemelor marine îl are
poluarea cu hidrocarburi. Petrolul, deversat în cantităţi mari, se întinde pe suprafeţe considerabile
şi afectează grav calitatea apei şi viaţa marină. Consecinţele cele mai dezastruoase le-au avut
mareele negre produse în regiunile costiere şi, în special, în zone unde pânza de petrol s-a
concentrat pe suprafeţe reduse sau cu adâncimi mici. Experimentele şi observaţiile efectuate în
cadrul unor deversări accidentale de hidrocarburi au relevat faptul că toxicitatea diferitelor
produse petroliere, cum ar fi ţiţeiul sau chiar şi produsele finite, are efecte foarte diferite asupra
organismelor marine. În general, s-a observat că toxicitatea periculoasă este cauzată de
concentraţia compuşilor volatili din hidrocarburi, incluzând parafinele uşoare şi aromatice
(benzina, toluenul, xilenii, naftalina ş.a.).
Consecinţele ecologice ale mareelor negre cauzate de accidentele unor mari tancuri
petroliere, ale unor rafinării situate în zone costiere sau ale unor platforme marine de extracţie a
petrolului, urmate de deversarea în mare a unor masive cantităţi de petrol, s-au dovedit a fi
deosebit de grave şi uneori chiar catastrofale pentru ecosistemele marine. Efectele poluării cu
hidrocarburi au decimat populaţii de floră şi faună marină din cele mai diverse, atât ca genuri cât
şi ca specii: peşti bentali şi pelagici, stridii şi midii, gasteropode, crustacee, delfini, foci, vidre de
mare, pinguini, fitoplancton şi zooplancton, colonii de corali, alge marine etc. S-a demonstrat că
doze moderate de petrol diminuează activitatea de fotosinteză a algelor şi a fitoplanctonului.
Totodată, peştii care trăiesc în zone contaminate acumulează hidrocarburi în ţesuturile
musculare, ceea ce îi face neconsumabili (F. Ramade, 1999). Unele specii ale faunei marine din
rândul bivalvelor,peştilor, crustaceelor, zooplanctonul, diverse microorganisme şi bacterii etc.,
pot consuma sau absorbi anumite cantităţi de hidrocarburi din zonele poluate. S-a dovedit că
27
ţesuturile multor organisme marine pot reţine o perioadă îndelungată unele fracţiuni din ţiţeiul
deversat. În corpul peştilor şi al unor organisme marine, aceste fracţiuni sunt transformate în
diferite substanţe prin procese metabolice. Concentraţia de hidrocarburi din corpul lor creşte mai
mult atunci când aceste vieţuitoare se hrănesc cu microorganisme contaminate cu ţiţei, în
asemenea cazuri înregistrându-se o rată a mortalităţii mai ridicată. Efecte negative, mergând chiar
până la moartea organismelor, le-au avut şi substanţele utilizate în lupta pentru combaterea
poluării, în special dispersanţii pe bază de detergenţi, ale căror urmări au fost, în unele cazuri,
mai grave decât efectele produse de pânza de petrol (cazurile Torrey Canyon, Exxon Valdez,
ş.a.). O altă consecinţă a poluării stratului superficial al mărilor şi oceanelor cu hidrocarburi este
alterarea interacţiunilor ocean-atmosferă. Petrolul influenţează negativ, pe de o parte,transferurile
de materie din cadrul circuitelor biogeochimice, iar pe de altă parte, fluxurile de energie calorică
la nivelul interfeţei dintre cele două medii. S-a evaluat că o tonă de petrol poate acoperi 12 km2
de ocean, ceea ce înseamnă că, la cantitatea anuală de milioane de tone deversate în întregul
Ocean Planetar, suprafaţa marină contaminată prin această formă de poluare ar reprezenta zeci,
poate chiar sute de milioane de km2.
Figura 3.2 - Dezastre ecologice marine
În funcţie de natura microorganismului şi al hidrocarburilor aromatice (dupa tipul de ţiţei)

pot să apară compuşi intermediari foarte diverşi, iar hidrocarburile heterociclice pot fi degradate
în aceeaşi măsură ca şi cele aromatice. Primul factor care limitează biodegradabilitatea
hidrocarburilor este numărul restrâns al microorganismelor capabile să le metabolizeze. Alt factor
restrictiv este insuficienţa oxigenului necesar reacţiilor de oxidare ale biodegradării. Asfel pentru
oxidarea completă a unui mililitru de hidrocarbură sunt necesare 3-4 mg de oxigen.
Asfel, un sol poluat în anotimpul cald este degradat în şase luni.
În lunile noiembrie-martie activitatea de biodegradare este nesemnificativă. Maximum de
degradare biologică are loc la temperatura de 30 C şi cu un conţinut de apa corespunzător. În
condiţii optime, perioada de înjumătăţire a petrolului, determinată în funcţie de CO 2, a fost de
130 de zile în cazul poluării cu nămol de rafinărie şi 600 de zile în cazul poluării cu nămol
provenit din petrochimie.
28
CAPITOLUL 4
MASURI DE INTERVENTIE PENTRU GESTIONAREA SITUATIILOR DE
URGENTA GENERATE DE POLUARE
Strategia de interventie
Schita principala a strategiei care trebuie aplicata de catre autoritatile operationale ale
partilor contractante in interventia la poluarile accidentale ale mediului marin in cadrul planului
consta din:
 evaluarea gravitatii accidentului, luand in considerare cel putin urmatorii factori:
 zona de producere a accidentului;
 tipul poluantului;
 cantitatea de poluant deversata si/sau care poate fi deversata;
 posibilitatea transportarii poluantului;
 gradul de risc pentru viata umana si/sau potentialul risc pentru sanatate;
 riscul de incendiu/explozie;
 toxicitatea poluantului deversat;
 potentialul de afectare a resurselor naturale;
 potentialul de afectare a unor proprietati de valoare si/sau de a avea consecinte economice
grave;
 activarea planului national de interventie si notificarea celorlalte parti contractante;
 selectarea metodelor adecvate de interventie;
 evaluarea resurselor de interventie disponibile si necesare;
 activarea planului si solicitarea de asistenta;
 implementarea metodelor alese pentru interventie, utilizand resursele proprii si pe cele
solicitate din partea partilor contractante asistente;
 reevaluarea situatiei si modificarea aspectelor necesare pentru actiunile de interventie;
 incheierea operatiunilor de interventie;
 dezactivarea planului;
 inapoierea personalului, echipamentelor si a altor mijloace oferite ca asistenta in tara lor
de origine.
Fazele interventiei
In sensul prezentului plan, operatiunile de interventie in caz de poluare au fost impartite in

patru faze distincte:
Faza I – Notificarea
Faza II – Evaluarea si activarea planului
Faza III – Operatiunile comune de interventie pe mare
Faza IV – Operatiunile comune de interventie la tarm
Se intelege de la sine ca, in functie de imprejurari, unele faze sau parti ale acestora se pot
suprapune.
29
Supravegherea poluarii accidentale.
Pentru supravegherea deplasarii frontului poluant si a comportarii acestuia, se va acorda
prioritate mijloacelor aeriene de supraveghere, altfel putand fi utilizate si alte mijloace (vapoare),
daca nu se dispune imediat de aparate de zbor.
Supravegherea deplasarii frontului poluant si a transmiterii rapoartelor relevante catre alte
parti, inainte de activarea planului, se afla in responsabilitatea partii in a carei zona de
responsabilitate s-a produs poluarea accidentala. Dupa activarea planului, aceasta responsabilitate
revine CSE, care va lua toate masurile necesare pentru a asigura supravegherea periodica a
deversarii, a deplasarii si comportarii acesteia, cu scopul de a evalua corect situatia si de a decide
asupra masurilor adecvate pentru interventie. In acest sens, CSE poate solicita asistenta de la alte
parti contractante.
Partile contractante sunt de acord sa permita, daca este necesar, zboruri peste teritoriul si
apele lor teritoriale ale aparatelor de zbor ale celorlalte parti, cu scopul de a supraveghea
deversarile in cadrul planului si urmand solicitarile specifice inaintate de partea contractanta in
ale carei ape teritoriale sau pe ale carei coaste s-a produs incidentul. In solicitarea sa, autoritatea
lider defineste precis scopul misiunii si planul de zbor.
Poluat de hidrocarburi, penajul pierde aceste insusiri si pasarea moare de frig, fara a se putea
Acolo unde poluarea atinge un anumit grad, de exemplu in porturi, se constata o saracire
vegetala. Flora marina este amenintata deoarece pelicula uleioasa formeaza un ecran si impiedica
oxidarea apei. Se intelege de la sine ca flora din zona de coasta este cea dintai atinsa, dar aceasta
nu inseamna ca flora de pe fundul marii este in afara pericolului, deoarece uleiurile, rascolite si
iar rascolite de mare, se aglomereaza impreuna cu microorganismele si formeaza sedimente care
inabusa fundul marii.
Trebuie sa ne convingem ca o lupta impotriva poluarii nu poate fi opera unei tari sau a unei
generatii, ci totul trebuie gandit la nivel universal. Este o mare satisfactie sa constatam la tinerii
din lumea intreaga o atractie si uneori chiar un entuziasm pentru aceasta batalie, menita sa
Caile de reducere a poluarii apelor sunt:
-adoptarea de tehnologii cu efecte poluante scazute;

-scoaterea din uz a unor produse cu potential poluant ridicat
-intensificarea reaerarii apelor
-favorizarea actiunii ecologice de autoepurare (prin curatirea periodica a namolului organic)
-intarirea legislatiei care sa protejeze apele, de poluarea agentilor industriali si casnici.
30
Folosirea de materiale biodegradabile. Biodegradarea este fenomenul prin care o substanta se
descompune natural cu ajutorul unor microorganisme, din descompunerea acesteia rezultand alte
substante inofensive.
In contrast cu factorii poluanti din apa care necesita o tratare speciala pentru a fi
eliminati,substantele biodegradabile nu polueaza mediul. Un produs este numit biodegradabil
atunci cand se transforma, se descompune si se elimina in mod natural. Resturile de mancare,
hartia si materialele de origina vegetale sau animala, cum sunt bumbacul si lana, sunt
biodegradabile; unele produse de curatat sunt de asemenea biodegradabile. In schimb numeroase
materiale plastice nu sunt.rezistente la uzura, la rupere si la actiunea factorilor chimici, ele
formeaza depozite dupa urare. Pentru aceste materiale artificiale, chimisti au inventa metode de
reciclare (reciclarea este transformarea deseurilor in produse noi). Unele materiale plastice sunt
rupte si folosite apoi la fabricare aglomeratelor, a materialelor de constructii sau pentru asfaltarea
drumurilor. Altele, care nu degaja gaze nocive, sunt arse si folosite la incalzitul urban. Cu toate
astea se incearca realizarea materialelor plastice biodegradabile, care sa se descompuna tot ata de
natural ca hartia si lemnul.
Poluarea poate fi indepartata si prin tratarea apelor. Apele reziduale sunt tratate in statii de
tratare a apei, numite statii de epurare (epurarea este eliminarea impuritatilor din gaze sau ape
reziduale). Dupa ce se analizeaza compozitia acestora, tratarea lor presupune trei etape :
eliminarea particulelor solide prin strecurare, apoi prin decantare ; dupa aceasta se adauga
oxigen ; apoi se elimina produsele toxice cu ajutorul unor microorganisme. Apa este retrimisa
spre utilizare dupa ce se face o analiza chimica a gradului ei de puritate.
Metode şi echipamente de depoluare
La ora actuală, atât pe plan international cât şi naţional, metodele utilizate pentru
depoluarea apelor contaminate cu hidrocarburi provenite din deversări accidentale au un grad de
eficienţă mai mult sau mai puţin ridicat şi se clasifică în:
- metode de limitare a împrăştierii şi de izolare a petei de petrol
- metode de depoluare/curăţare aplicate pentru îndepărtarea acesteia
Tehnici de limitare a împrăştierii şi de izolare a poluantului petrolier
Strategiile de limitare a împrâştierii peliculei formate la suprafaţa apei la deversarea

poluantului petrolier, se referă la:
1. îngrădirea petei de petrol, prin oprire mecanică, după care petrolul poate fi transferat
într-o unitate de înmagazinare;
2. Devierea mecanică a petrolului dinspre zonele care trebuiesc protejate de contaminare;
3. Creşterea gradului de dispersie al poluantului
4. Arderea petrolului la suprafaţa apei
Oprirea mecanică
Dacă se doreşte recuperarea petrolului deversat, este importantă limitarea împrăştierii,

care se realizează prin îngrădirea acestuia, acţiune ce ar trebui să se producă în cel mai scurt timp
posibil. Scopul îngrădirii este de a obţine grosimea necesară echipamentelor de recuperare sau
31
necesare aprinderii petrolului. Îngrădirea poate fi folosită şi pentru devierea petei, într-o poziţie
mai potrivită tratării petrolului decât cea iniţială. Una dintre variantele simple de îndepărtare este
colectarea petrolului deviat în apropierea unei instalaţii, remorcarea acestuia la o distanţă sigură
şi arderea sa.
Bariere flotante
Există o mare varietate comercială de bariere/baraje limitaloare de produse petroliere,

realizate din plastic, metal, paie, sau alte materiale. Cele de dimensiuni mari sunt construite
pentru condiţiile din apele de suprafaţă de mare întindere (din largul mărilor şi oceanelor), în
timp ce barierele de dimensiuni mai mici se potrivesc apelor amenajate sau apelor continentale
stătătoare (golfuri şi lacuri), iar cele din materiale grele sunt utilizate în cazul apelor curgătoare,
care au viteze de curgere mari şi curenţi puternici. Ele pot fi amplasate în diferite secţiuni
transversale de pe râuri, în secţiunile de vărsare pentru a împiedica deversarea în mări, precum şi
în alte zone sensibile din punct de vedere al impactului produs asupra mediului.
Rolul major al barierelor este de a limita extinderea poluării pe suprafaţa apelor. Unele
dintre ele, cum ar fi cele permanente, sunt reutilizabile dar nu sunt absorbante.
Bararea întinderii peliculei are drept scop, după caz:
- împiedicarea răspândirii şi deplasării necontrolate a hidrocarburilor pe suprafaţa apei;
- menţinerea într-o zonă strict delimitată a peliculei de hidrocarburi;
- favorizarea operaţiunilor de recuperare a hidrocarburilor şi dirijarea peliculei spre

utilajele recuperatoare;
- împiedicarea pătrunderii peliculei în anumite zone sau instalaţii de importanţă deosebită.
Barajele absorbante reutilizabile, realizate din polipropilenă au capacitatea de a absorbi

produsul petrolier de la suprafaţa apei şi chiar solului au o capacitate de absorbţie foarte mare, de
până la 25 - 30 ori greutatea lor de asemenea, aceste tipuri de baraje nu sunt toxice pentru om sau
mediul înconjurător şi plutesc pe suprafaţa apei chiar şi când sunt saturate. Acestea pot fi folosite
în mai multe operaţii de depoluare, iar la finalizarea lucrărilor pot fi incinerate fără probleme,
cantitatea de cenuşă obţinută, fiind foarte mică.
Toate barierele se caracterizează printr-o componentă scufundată şi o una aflată deasupra

ape, (Fig.4.1). Ele au în comun o parte flotantă, balastul şi o parte care poate susţine tensiunea
aplicau barierei. În funcţie de construcţia lor, pot fi clasificate în patru categorii.
32
Fig.4.1 Părţile esenţiale ale unei bariere
Barierele cu flotaţie internă sunt construite, în general, din PVC şi conţin o spumă
flexibilă ca mijoc de flotaţie. Toate aceste bariere au un element de tensiune, la partea de jos, iar
unele au în plus un element de tensiune, localizat deasupra.
Barierele umflate sub presiune sunt construite din PVC, neopren sau din material acoperit
cu poliuretan. Camerele sunt umplute manual cu aer şi pot fi segmentate sau continue.
Barierele umflate mecanic sunt construite din aceleaşi materiale ca şi barierele cu flotaţie
internă. Camerele sunt comprimate când barierele sunt depozitate şi sunt umflate prin ventilele de
admisie a aerului atunci când sunt puse în folosinţă.
Barierele gard sunt fabricate din materiale rigide sau semirigide. Flotaţia este asigurată de
blocuri de spumă sau plutitori în consolă.
Exemple din cele patru categorii de bariere sunt prezentate în Fig. 4.2
33
Fig. 4.2 Tipuri de bariere
Există trei configuraţii cunoscute de amplasare a barierelor (Fig 4.3). numite U, J sau V
pentru că reflectă geometria văzută de deasupra. Pe fundul fiecărei configuraţii se poate pune câte
un separator. Foarte importantă este ajustarea vitezei navelor astfel încât viteza relativă dintre
bariere şi apă să fie suficient de mică (aproximativ 0,35 m/s pentru viteza componentei
perpendiculare pe barieră) pentru a preveni scurgerea petrolului. Dacă viteza este prea mare, apar
turbulenţe în jurul părţii scufundate acest lucru conducând la scurgerea petrolului colectat pe sub
bariere. Pentru a evita această situaţie, navele pot pluti de-a lungul curentului de apă, pot avea o
poziţie staţionară sau se pot deplasa contra curentului de apă spre poziţia petei de petrol pentru a
obţine o viteză convenabilă faţă de apă. Aplicabilitatea pentru diferitele configuraţii şi tipuri de
bariere este prezentată în Tabelul 4.1.
O descriere a barierelor plutitoare cu exemplificare în imagini şi schiţe este prezentată în

Tabelul 4.2.
34
Fig. 4.3. Modul de amplasare a barajelor în functie de locul poluării
Fig. 4.4. Configuraţii ale barierelor în formă de U, V şi J
Tabelul 4.1
Aplicabilitatea diferitelor bariere şi configuraţii în diferite tipuri de ape
Umflare sub Umflare

Utilizarea barierei Flotaţie internă Gard
presiune mecanică
Ape U/V - - - -
liniştite
J - - - -
Ape U/V - - - -
amenajate
J - - - -
Ape de U/V - - - -
suprafaţă
J - - - -
Ape U/V - - - -
îngheţate
J - - - -
- eficient - rezonabil - ineficient
35
Tabel 4.2
Schematizarea tipurilor de bariere plutitoare
Foto Descriere şi caracteristici Schiţă
Bariere ultrarapide, cu autoumflare, care pot fi descărcate

şi montate rapid, precum şi depozitate în spaţii mici; sunt
uşor de utilizat cu precădere pentru cazuri de urgenţă
Bariere de construcţie durabilă, obţinute prin turnare,

umplute cu spumă sunt proiectate să poată fi lasate în apă
permanent; permit atât reţinerea poluanţilor lichizi, cât şi a
materialelor solide plutitoare; se folosesc în porturi şi în
vecinătatea prizelor de apă
Bariere de râuri, au caracteristici tehnice care la fac ideale

pentru utilizarea în curenţi cu viteze foarte mari;
performanţă ridicată
Bariere de mal au o construcţie de formă plană verticală

lestate la partea inferioară, ceea ce le face ideale pentru
utilizarea în ape relativ liniştite şi în ape de mică adâncime
Bariere de larg pentru limitarea deversărilor în codiţii de

valuri din largul mărilor şi oceanelor, sunt uşoare fiind
umflate cu aer
Bariere de izolare a malurilor se ataşează la barierele

convenţionale şi izolează plajele sau ţărmurile; pot
deasemenea fi folosite în ape de foarte mică adâncime,
unde barierele normale nu sunt eficiente; camerele
inferioare sunt lestate cu apă
36
Bariere de uz general sunt optime din punct de vedere al
costului şi performanţelor pentru orice condiţii
hidrodinamice
Bariere scufundate
Barierele obişnuite nu ajung la o adâncime destul de mare pentru a colecta şi petrolul

dizolvat în apă în acest caz pot fi folosite plase în combinaţie cu barierele. O soluţie este aceea de
a se forma o configuraţie de tip V şi de a se conecta laturile barierelor cu o plasă, formându-se
aşa numita barieră-năvod.(Fig 4.5)
Fig. 3. 5 Barieră-năvod
Berme
Dacă petrolul este deversat pe gheaţă, pentru a preveni împrăştierea se pot crea berme de
obicei realizate din zăpadă şi preferabil, se acoperă cu un material plastic pentru a preveni
îmbibarea gheţii cu petrol (0kland, 2000).
Baraje naturale
Baraje de paie
Barajele de paie sunt formate din baloţi de paie înveliţi în plasă de sârmă. Acestea sunt
folosite în general în cazul depoluărilor produse pe râuri având avantajul atât al rezistenţei la
viteza mare de curgere a apei, cât şi capacitatea de absorbţie a produsului petrolier. Acest tip de
baraje este utilizat la noi în ţară, fiind o măsură rapidă de limitare a împrâştierii petei de petrol,
aplicată în cazul planurilor de urgenţă.
37
Baraje de pământ
Pentru a reţine o cantitate cât mai mare de petrol deversat, la noi în ţară se recurge în
paralel cu metoda barajelor de paie şi la construirea unor baraje de pământ în calea poluantului.
Devierea mecanică
Barierele limitatoare pot fi folosite şi pentru devierea petrolului dinspre zonele sensibile
spre zone în care accesul pentru recuperarea petrolului este mai favorabil.
În acest caz bariera se află în poziţie staţionară şi prin urmare curentul trebuie să fie sub o
anumită limită pentru a preveni trecerea petrolului pe sub barieră. Prin ajustarea unghiului
barierei, aceasta poate permite trecerea curenţilor cu viteze de aproximativ 1 m/s.
Pulverizarea/dispersarea de substanţe chimice
Folosirea substanţelor de dispersie (substanţe tensioactive) este considerată a fi o metodă

rapidă de răspuns cu potenţial ridicat de intensificare a gradului dispersiei naturale. Din punct de
vedere tehnic, aplicarea dispersanţilor este mai avantajoasă comparativ cu arderea la suprafaţă
sau curăţarea mecanică.
Cercetările referitoare la metoda dispersiei arată că limitele operaţionale ale aplicaţiilor
privind această tehnică, depind de:
- aplicarea metodelor;
- echipament;
- media mărimilor de picături de dispersant;
- condiţiile de mediu (starea mării, salinitate, temperatură);
- densitatea petrolului şi dozajul;
- distribuirea petrolului la suprafaţa apei mării.
Un impact major în eficienţa dispersanţilor îl au următorii factori (Ornitz & Champ, 2002):
- Punctul de lichefiere al ţiţeiului;
- Vâscozitatea păcurei şi a emulsiilor;
- Conţinutul de apă din emulsii;
- Stabilitatea emulsiei.
Majoritatea produselor petroliere rafinate sau nerafinate, în urma acţiunii dispersanţilor,

vor forma emulsii. Procesul de degradare a petrolului este însoţit de o creştere a vâscozităţii
acestuia, care influenţează desigur punctul de lichefiere, conduce la creşterea conţinutului de apă
din petrol precum şi la degradarea stabilităţii emulsiei. Toate aceste modificări tind să facă
petrolul mai puţin dispersabil pe măsură ce vâscozitatea lui sau a emulsiei atinge valorile limită.
Valorile limită depind de tipul de petrol şi de condiţiile de mediu predominante.
Utilizaţi corespunzător, dispersanţii chimici pot fi o metodă eficientă în combaterea
poluărilor cu petrol, aceştia fiind capabili să înlăture rapid mari cantităţi de hidrocarburi de pe
suprafaţa apelor, existând chiar situaţii în care dispersanţii sunt singura soluţie viabilă pentru
îndepărtarea petelor de petrol.
38
Dispersia chimică
Însoţeşte procesul de dispersie naturală prin reducerea tensiunii superficiale la interfaţa

petrol/apă facilitând procesul de spargere a peliculei de către valuri, în picături mici.
Dispersanţii moderni sunt obţinuţi dintr-un amestec de substanţe tensioactive şi solvenţi
(ITOPF, 2005, Technical Information Paper). Solventul îndeplineşte două funcţii de reducere a
vâscozităţii surfactantului care face posibilă difuzarea şi permite penetrarea surfactantului în
pelicula de petrol.
Moleculele de surfactant sunt compuse din două părţi: o parte lipofilică (cu absorbţie de
petrol) şi o parte solventul transportă şi distribuie substanţa tensioactivă prin peliculă, la interfaţa
petrol/apă unde moleculele componente (lipofile şi hidrofile) se rearanjează, producându-se (ca
urmare a scăderii bruşte a tensiunii superficiale) spargerea peliculei în mai multe picături, sub
acţiunea valurilor. Reunirea picăturilor este împiedicată de moleculele tensioactive de la
suprafaţa picăturilor (Fig.4.6).
A. Picăturile dispersate ce conţin surfactanţi sunt împrăştiate pe suprafaţa petrolului

B. Solventul introduce surfactantul în pelicula de petrol
C. Moleculele tensioactive migrează către interfaţa petrol/apă, reducând aici tensiunea
superficială
D. Picăturile mici de petrol se desprind din peliculă
E. Picăturile sunt dispersate de amestecul turbulent lăsând la suprafaţa apei doar luciul
Fig. 4.6. Procesul de dispersie chimică

39
Fig. 4.7 Împrăştierea dispersanţilor cu ajutorul ambarcaţiunilor
Fig. 4.8 Împrăştierea dispersanţilor cu ajutorul avionului
De obicei, micile particule de produs petrolier nu sunt vizibile cu ochiul liber, iar
dispersia realizată apare în apă asemănător unei „pene de fum”.
Dispersanţii pot fi împrăştiaţi din ambarcaţiuni, avioane şi elicoptere (Fig. 4.7 şi Fig. 4.8).
Cu un suport operaţional bun, suprafeţe foarte mari de petrol deversat pot fi tratate rapid şi
eficient. Aceştia, însă, nu vor avea nici un efect dacă vâscozitatea petrolului este mai mare de
10000 cSt, sau dacă temperatura minimă de curgere a petrolului este mai mare cu 15-20 °C decât
temperatura apei. Aceasta înseamnă că intervalul de timp în care se pot folosi dispersanţi este
limitat. Dezagregarea va modifica petrolul, astfel încât vâscozitatea şi temperatura minimă de
curgere vor creşte.
40
Aşadar, pentru a avea eficienţă maximă, dispersanţii trebuie împrăştiaţi înainte ca petrolul
să devină vâscos în urma evaporării sau înaintea formarii emulsiei, Există totuşi unele tipuri de
petrol, cum ar fi combustibilul petrolier greu şi cel nerafinat vâscos care sunt mai greu de
îndepărtat prin această metodă.
Pentru a putea dispersa o peliculă de petrol este necesară o anumită cantitate de energie
folosită la amestecarea petrolului cu apa. În practică, aceasta înseamnă că ambarcaţiunea de
pulverizare trebuie să pătrundă în ţiţei la suprafaţă cu 2 m/s pulverizând şi agitând zona. Ţiţeiul
trebuie urmărit pentru a vedea dacă dispersia are loc, caz în care viteza ambarcaţiunii poate fi
mărită cu câte 0,5 m/s pentru a afla viteza optimă pentru dispersie, cuprinsă între 2 şi 4 m/s.
Filmele subţiri de ţiţei brut proaspăt se dispersează uşor la o viteză a ambarcaţiunii de 4 m/s.
Dispersia peliculelor de produse petroliere mai groase şi mai vechi, care sunt susceptibile de
pulverizare, necesită viteze mai reduse ale ambarcaţiunii pentru a mări raportul dintre dispersant
şi ţiţei. Unele ţiţeiuri brute învechite pot deveni rezistente la dispersare din cauza caracteristicilor
şi a vechimii lor (timpul scurs de la deversare). Aceasta se observă uşor după o încercare de
probă cu o viteză a ambarcaţiunii de 2 m/s (doza maximă de dispersant), prin aceea că la
suprafaţă pot fi văzute picături mari de ţiţei. Culoarea emulsiei formate în urma dispersiei,
variază de la brun închis la brun deschis în funcţie de ţiţei si de timpul cât a fost suspus la
acţiunea vremii. Dacă după tratare, pot fi observate picături mari de ţiţei (1 cm sau mai mult)
acesta arată că dispersia nu se produce.
Optimizarea compoziţiei dispersanţilor prin modele de amestec şi metode de răspuns la
suprafaţă reprezintă o abordare importantă cu rol semnificativ în eficienţa tehnicii de limitare a
împrâştierii poluantului petrolier deversat. Astfel, s-a ajuns la concluzia că amestecul obişnuit
bazat pe echilibrul hidrofil-lipofil (EHL) 9-11 nu este o modalitate utilă în optimizarea
dispersantului, datorită eşecului luării în considerare a interacţiunilor moleculare puternice dintre
surfactanţi (Brandvik & Daling. 1998).
Utilizarea controlată a dispersanţilor poate reduce impactul masiv produs asupra mediului
şi resurselor economice în cazul unei deversări petroliere.
Oricum, până în momentul în care se va realiza transferul particulelor de petrol de la
suprafaţa apei în interiorul coloanei de apă, se va impune o evaluare atentă a riscului de afectare a
altor resurse sensibile din diferitele părţi ale mediului acvatic . Din aceste motive, înainte de a se
aplica această metodă, trebuie consultate recomandările din planul de urgenţă, în care se specifică
zonele de interes special unde nu este permisă pulverizarea de dipersanţi şi este necesară
obţinerea informaţiilor referitoare la tipul ţiţeiului implicat, durata perioadei de plutire a acestuia,
precum şi condiţiile de stare a apei cu care a intrat în contact.
Arderea la suprafaţă
Datorită dificultăţilor logistice de colectare de pe suprafaţa mării şi de depozitare, o altă

alternativă ar fi reţinerea petrolului de către bariere speciale rezistente la ardere şi apoi arderea
lui.
Arderea la faţa locului a petroluiui este definită ca fiind „controlarea” arderii petrolului
din apă, râuri sau mlaştini, prin care directa ardere a ţiţeiului este procesul cel mai eficient pentru
îndepărtarea hidrocarburilor din apă, prin cele mai actuale tehnologii (http://www.mms.gov).
Iniţial, interesul arderii la suprafaţa apei a venit din experienţa precedentelor accidente majore de
poluare cu petrol, în cadrul cărora au fost atacate iremediabil flora şi fauna apelor. Ca urmare a
acestor poluări s-au descoperit metode de depoluare a mediului cu rezultate de înaltă calitate, dar
41
cu costuri pe măsură. Eficienţa acestei metode depinde atât de condiţiile meteorologice, cât şi de
proprietăţile fizico-chimice ale petrolului deversat.
Criteriile urmărite în procesul arderii la faţa locului pot fi (Ornitz & Champ, 2002);
1. Degradarea petrolului;
2. Reacţia logistică;
3. Vremea;
4. Distanţa până la zonele populate.
Au fost înregistrate şi accidente de ardere a hidrocarburilor datorate unei utilizări

necorespunzătoare, care au avut ca urmare arderi de plante sau incendii ce au pus în pericol
mediul înconjurător. O utilizare corectă a acestui proces este foarte eficientă, iar şansele să se
producă accidente datorate arderii la suprafaţă sunt destul de limitate.
Condiţiile naturale care afectează succesul arderii petrolului deversat se bazează pe trei
criterii:
a. Timpul de la deversare până la ardere (evaporarea şi dispersia petrolului);
b. Gradul de emulsificare ca factor limitant (influenţat de prezenţa apei);
c. Condiţiile care afectează operaţiunea (vremea).
Primele obiective care trebuie avute în vedere în momentul efectuării acestei operaţii sunt
protecţia mediului înconjurător, a resurselor vieţii, şi a sănătăţii omului dar şi siguranţa şi
eficienţa rapidităţii îndepărtării petrolului de la suprafaţa apelor. Utilizarea aceastei metode este
indicată în cazurile în care deversarea s-a produs în zone sensibile, slab energizate, în care alte
metode nu sunt atât de eficiente şi în care rapiditatea îndepărtării este primordială.
Succesul acestei metode este determinat de trei grupe de factori cheie legaţi de
proprietăţile fizico-chimice ale petrolului deversat:
A Factori referitori la aprindere şi combustie ce sunt dependenţi de greutatea moleculară,

presiunea vaporilor, viteza de vaporizare, punctul de aprindere, punctul de fierbere, temperatură
şi vânt.
B. Factori referitori la modificările proprietăţilor petrolului datorate degradării în timp a
acestuia, degradare care este însoţită de evaporare şi emulsificare
C. Factori ce se referă la consideraţii tehnice şi operaţionale ce includ rezistenţa la foc a

mijloacelor tehnice (vase şi baraje) şi capacitatea de aprindere a sursei de a aduce temperatura de
la suprafaţa ţiţeiului la temperatura de ardere
Pentru a se putea estima timpul de ardere al petrolului (Ornitz & Champ, 2002) este
necesar a se determina:
a. Timpul necesar pentru pierderea prin evaporare pentru a putea stabili limita pentru
evaporare şi pentru a compara perioada de timp cu timpul estimat pentru ardere, ţinând cont de
vânt şi de temperatura apei.
b. Conţinutul de apă din petrolul deversat şi să se compare cu conţinutul de apă admis din
ţiţei.
42
c. Cantitatea de căldură necesară pentru aprindere, pentru a aduce temperatura suprafeţei
petrolului la valoarea corespunzătoare punctului de aprindere, astfel că petrolul va arde în timpul
estimat pentru combustia peliculei.
Aşadar, arderea unei pelicule sau a unei porţiuni din pelicula de petrol la faţa locului,
după ce acesta a fost îngrădit este o tehnică ce funcţionează cel mai bine în cazul petrolurilor
proaspete, în condiţii meteorologice de calm relativ. Totuşi, în practică, această tehnică nu este
indicată în majoritatea deversărilor provenite din surse de navigaţie, datorită dificultăţii
menţinerii unei grosimi suficiente pentru ardere. Grosimea stratului rămas după ardere, pe
suprafaţa apei va depinde atât de natura petrolului cât şi de condiţiile externe. Din acest motiv,
arderea este cu atât mai eficientă cu cât pelicula de petrol este mai groasă în momentul aprinderii.
Unele lichide petroliere, în special cele degradate, sunt foarte greu sau chiar imposibil de aprins,
deoarece majoritatea componenţilor petrolului deversat se evaporă foarte repede. Deoarece
aprinderea petrolului necesita un sistem bine pus la punct, operaţia se face, de obicei, din
elicopter sau de pe un vas, preferabilă fiind telecomandarea de la mare distanţă. Există însă şi
cazuri în care mai convenabilă este utilizarea aprizătoarelor manuale.
Prin această metodă, poluarea este transferată în atmosferă, iar reziduurile sunt diluate
rapid. Cu toate acestea, consecinţele asupra sănătăţii şi siguranţei populaţiei sunt mari şi se refera
la poluarea atmosferei respirabile cu radicali liberi, produşi rezultaţi în urma arderii
hidrocarburilor şi caracterizaţi printr-o toxicitate foarte ridicată, apariţia riscului de împrăştiere a
focului precum şi la faptul că întotdeauna după ardere va rămâne O cantitate mare de reziduri
grele la suprafaţa apei, care se pot depune având potenţiale efecte pe termen lung asupra
ecosistemului acvatic totuşi, cercetări experimentale au arătat faptul că această metodă nu ar avea
un impact sever asupra mediului (gazele de ardere emanate în atmosferă în urma arderii ar fi în
cantităţi mai mici decât cele rezultate prin evaporarea ţiţeiurilor, iar calitatea ecosistemului
acvatic ar fi neafectată de căldura arderii), dacă s-ar recurge la modele matematice bazate pe
măsurători anterioare ai parametrilor apă şi aer.
Metode de îndepărtare/curăţare a poluantului petrolier
Tehnicile de îndepărtare/curăţare a peliculei formate la suprafaţa apei în urma deversării

poluantului petrolier, se referă la:
1. Reţinerea poluantului prin absorbţie, procedeu realizat cu ajutorul materialelor

absorbante;
2. Recuperarea mecanică de pe suprafaţa apei,
3. Recuperarea manuală de pe suprafaţa apei;
4. Spălarea rapidă în cazul contaminării malurilor/plajelor;
5. Metode naturale de curăţare.
Alegerea celei mai potrivite metode de depoluare este foarte importantă şi depinde de
datele cât mai exacte referitoare la incident.
În cazul mărilor şi oceanelor, aplicarea tehnicilor de curăţare nu este întotdeauna

necesară, deoarece există situaţiile în care petrolul rămâne în larg, unde poate fi dispersat şi
eventual degradat prin procese naturale de biodegradare, neafectând ţărmurile, în astfel de cazuri,
pentru a confirma prognozele estimate este suficientă monitorizarea evoluţiei petelor de petrol,
43
metodă aplicată în cazurile marilor deversări apărute de-a lungul a zeci de ani. În ceea ce priveşte
râurile, chiar o mică deversare, în special de petrol greu rafinat sau nerafinat foarte persistent,
poate necesita un efort major şi rapid, mai cu seamă dacă sunt ameninţate resursele naturale
sensibile la acest tip de poluare.
Absorbanţi
Capacitatea de absorbţie a produselor absorbante trebuie stabilită experimental pentru

fiecare tip de produs petrolier (ex. ţiţei brut, benzină, ş.a.), astfel încât sa poată fi estimat
consumul optim de produs absorbant şi efectele induse calităţii apei. Refolosirea produselor după
utilizare se poate face cu bune rezultate după presare si uscare prealabilă. De asemenea,
utilizatorul trebuie să se asigure că dispune de mijloacele necesare de soluţionare a eliminării sau
reintegrării în mediu a produsului folosit.
Folosirea din ce în ce mai frecventă a materialelor absorbante pentru eliminarea efectelor
poluărilor accidentale ale apei şi solului, impune luarea unor măsuri privind reglementarea
utilizării acestora pe plan naţional pentru confirmarea eficienţei, eficacităţii şi inexistenţei
riscurilor de poluare indusă (Mişescu, 2002). Este necesară întocmirea unei documentaţii care să
conţină toate categoriile de materiale absorbante existente pe piaţă, domeniul de utilizare şi
măsurile de precauţie. Dezvoltarea de materiale absorbante ar trebui să constituie o altă prioritate
pentru cercetare. Trebuie găsite materiale autohtone, eventual deşeuri, care prin prelucrare să
constituie absorbanţi eficienţi de intervenţie în caz de poluări accidentale cu substanţe toxice sau
periculoase pentru mediu şi care să satisfacă şi din punct de vedere al preţului de livrare.
Absorbantii chimici/sintetici
Teste realizate în laborator au evidenţiat modificarea calităţii apei la utilizarea

absorbanţilor SS, HS şi BG pentru îndepărtarea motorinei, în sensul introducerii de materii în
suspensie în concentraţii relativ reduse (produs absorbant dezintegrat în particule fine) şi
introducerii de substanţe organice (probabil motorină emulsionată) (Mişescu. 2002).
Absorbanţii sintetici (produşi în România şi străinătate), utilizaţi pentru depoluarea

apelor poluate cu petrol:
- OILDEPOLPLAST
- brevetat de OSIM Bucureşti;
- ab/adsoarbe produsele petroliere de pe apă şi sol;
- fabricat din materiale plastice;
- capacitatede ab/adsorbţie cca 1: 6;
- nebiodegradabil;
- se elimină prin incinerare.
- MIXSORB
- ab/adsoarbe foarte bine produsele petroliere în peliculă subţire de pe apă/sol, suprafeţe

dure (pardoseli, pereţi, piese, diverse alte obiecte etc.);
- are în compoziţie materiale sintetice;
44
- capacitate mare de ab/adsorbţie a produsului petrolier sub formă de peliculă subţire, nu
lasă irizaţii pe apă;
- parţial biodegradabil;
- se elimină prin incinerare;
- se livrează în saci de plastic de cca. 10 ±0,5 kg.
- ROMSORB
- ad/absorbant de produse petroliere de pe apă/sol;

- are în compoziţie fibre vegetale + materiale sintetice;
- capacitate mare de ab/adsorbţie;
- parţial biodegradabil;
- se elimină prin biodegradare şi incinerare.
- BIOSORB
- ab/adsorbant de produse petroliere de pe suprafaţa apei/sol;

- are în compoziţie fibre animale (deşeuri de lână ) şi pentru o eficienţă mai bună se pot
adăuga şi materiale sintetice (20-30%);
- capacitate mare de ab/adsorbţie;
- biodegradabil sau parţial biodegradabil când se folosesc materiale sintetice se elimină
prin biodegradare;
- RAW Absorbent (http://mariusc.3x.ro/iso/CATALOG.pdf)
- realizat din polipropilenă prelucrată şi tratată termic;

- are o mare capacitate de absorbţie a hidrocarburilor deversate accidental pe apă, sol,
suprafeţe solide;
- rata de absorbţie: 1/20;
- poate fi utilizat la depoluări ale apelor şi solurilor (produs cu comportare excelentă pe
apă);
- pluteşte un termen nedefinit pe apă, chiar şi după saturaţie;
- se colectează foarte uşor de pe apă şi sol,
- după utilizare se depozitează în locuri de colectare a deşeurilor, se poate incinera în
instalaţii autorizate;
- nebiodegradabil
Absorbanţii de tip tampon
Sunt convenabili datorită greutăţii mici şi costului redus. Au capacitate de absorbţie a

produselor petroliere de până la 25 de ori greutatea lor. Sunt eficienţi şi în cazul produselor
petroliere ce stau la baza obţinerii solvenţilor, vopselurilor, uleiurilor vegetale şi a altor chimicale
insolubile în apă, dar sunt eficienţi pentru cantităţi mici de poluant, cu precădere pe ape slab
energizate.
45
Absorbanţi naturali
Din categoria absorbanţilor naturali, cei mai folosiţi, pentru depoluarea apelor de
hidrocarburi, sunt SPILL-SORB/ PEAT SORB/NATURE SORB (produsul este acelaşi, dar
diferă producatorii) şi ENVIROPEAT. Tehnologiile de depoluare care utilizează aceşti
absorbanţi, sunt simple, nu necesită utilaje speciale sau personal calificat, hidrocarburile
absorbite fiind biodegradate.
- SPILL-SORB/PEAT SORB. cunoscut ca „absorbantul mileniului”, este 100% natural şi

biodegradabil. Reţine şi încorporează definitiv poluanţii, astfel că produsele absorbite nu se pot
scurge. Este total integrabil în natură, netoxic, nu necesită colectarea lui din teren; are o
capacitate de absorbţie: de 8 - 12 ori greutatea lui şi nu este abraziv fiind capabil să absoarbă
până şi vaporii de benzină din atmosferă, ce pot fi în pericol de explozie, reducând vaporii cu
proprietăţi de ardere de la 100% la 10% după aplicare (http://www.peatsorb.com/)
Acest absorbant este un muşchi de turbă recoltat din zonele mlăştinoase ale Canadei de
Nord, fiind eficient pe uscat sau pe apă mai ales în apropierea ţărmului (malurilor). în stare
naturală, muşchiul de turbă Sphagnum are un conţinut de apă de 85% - 90%. În urma unui proces
special de uscare până la un conţinut de apă de 7%, îşi schimbă caracteristicile devenind hidrofob
şi având capacitatea de a încapsula o gamă largă de poluanţi, care înlocuiesc apa. Are greutate
mică motiv pentru care este şi uşor de manipulat şi de transportat. Este un produs cu aspect
fibros, cu greutatea specifică de 60 - 90 g/l, nu se autoaprinde, este stabil în timp, are pH = 4 - 6,
prin ardere producând numai 2% cenuşă. A trecut procedura testului caracteristicilor toxicităţii
antivegetative, testul filtrului culorii şi testul de eliberare a lichidelor.
- ENVIROPEAT este un produs 100% natural şi biodegradabil, cu aspect fibros şi

culoare maronie, rezultat prin deshidratarea termică în condiţii aerobe a muşchiului de turbă
(Spliagnum), care provine din Noua Zeelandă. El absoarbe produse petroliere şi derivatele
acestora, erbicide, pesticide, cerneluri, sânge, grăsimi animale etc. Dacă se asigură condiţiile
optime, cum ar fi: prezenţa oxigenului şi a temperaturii de 10 -12 °C, la care se adaugă şi
elemente nutritive (fosfat, azot, potasiu), acesta se biodegradează prin activitatea microbiană, în
maximum 120 zile.
Singurele deosebiri între cele două tipuri de absorbanţi sunt cele referitoare la ţara de
provenienţă, şi la durata necesară pentru biodegradare. Astfel, SPILL SORB (PEAT SORB)
provine din zonele mlăştinoase ale Canadei de Nord, în timp ce ENVIROPEAT provine din Noua
Zeelandă. Împrăştiaţi manual sau mecanic pe suprafaţa poluată reţin şi încapsulează, aproape
instantaneu, produsele petroliere în celulele vegetale ale muşchiului de turbă deshidratat. În
paralel, începe un proces biochimic de rupere a structurilor chimice ale hidrocarburilor de către
enzimele produse de flora bacteriană existentă în apă, acizii humici din structura celulară având
rol de catalizator.
Absorbantul se comportă ca o „gazdă” ce reţine şi controlează procesul de biodegradare în
prezenţa oxigenului, a unei temperaturi de minim 10 - 12 °C şi a umidităţii, procesul de
biodegradare decurge normal. Elementele biogene, ca azotul, potasiul şi fosforul, stimulează
acest proces. Fiind hidrofobi aceşti absorbanţi plutesc la suprafaţa apei şi după ce intră în contact
cu produsele petroliere le absorb aproape instantaneu. Ei pot fi împrăştiaţi în mod direct pe
suprafaţa apei sau pot fi încorporaţi în baraje/salteluţe plutitoare. Recuperarea lor se realizează cu
echipamente uşoare, prevăzute cu site fine, barajele şi salteluţele recuperându-se direct în
46
continuare, absorbanţii saturaţi cu hidrocarburi, pot fi folosiţi drept combustibili în centrale
termice. Cantităţile de absorbant saturat, nerecuperate de pe suprafaţa apei se biodegradează în
timp, fără a afecta calităţile mediului. De asemenea, absorbanţii naturali pot fi utilizaţi în filtrarea
şi purificarea apelor uzate care conţin coloranţi şi metale grele. Testele au arătat că după numai
două treceri ale apei uzate printr-o saltea ce conţine absorbant natural, concentraţia metalelor
grele a fost adusă în limite acceptabile. După utilizare, absorbantul a putut fi manevrat în condiţii
de siguranţă şi incinerat.
În concluzie, avantajele utilizării absorbanţilor biodegradabili pentru depoluarea apelor

contaminate cu hidrocarburi aromatice policiclice sunt următoarele:
- absorbanţii acţionează cu succes la depoluarea apei, nu sunt abrazivi, fiind 100%

naturali şi biodegradabili;
- produsele absorb şi încorporează definitiv poluanţii, pe care îi biodegradează, fără a
permite scurgerea acestora;
- 1 kg de produs absoarbe 8-12 litri poluant;
- fiind produşi naturali, netoxici, total reintegrabili în natură, nu este obligatorie colectarea
lor din teren;
- după depoluare apa poate fi redată categoriei de folosinţă iniţială;
- tehnologiile de depoluare cu aceşti absorbanţi se realizează în situ şi nu presupun
folosirea unor utilaje speciale sau personal înalt calificat;
- dacă se asigură condiţiile optime, cum ar fi: prezenţa oxigenului şi a temperaturii de 10-
12°C, la care se adaugă şi elemente nutritive (fosfat, azot, potasiu), ENVIROPEAT se
biodegradează prin activitatea microbiană, în maximum 120 zile.
Cercetări experimentale au arătat că utilizarea grafitului exfoliat ca absorbant al petrolului
deversat poate fi o metodă foarte eficientă şi rapidă de curăţare a apelor contaminate. S-a
demonstrat experimental (Toyoda & Inagaky, 2000) că grafitul exfoliat de greutate specifică
aparentă de 6 kg/m3 poate absorbi 76 g ţiţei/g grafit exfoliat, în aproximativ 2 minute, comparativ
cu absorbanţii realizaţi din polipropilenă sau poliuretan care au capacitatea de absorbţie de până
ia 20- 30 g ţiţei/g polipropilenă sau poliuretan. De asemenea, avantajul utilizării grafitului
exfoliat, constă în faptul că absoarbe doar ţiţeiul, spre deosebire de absorbanţii sintetici, care
absorb petrolul împreună cu apa şi care nu pot absorbi petroluri foarte vâscoase, precum cele de
clasă B sau C.
Recuperarea mecanică de pe suprafaţa apei
Procesul de curăţare mecanică, ce constă în recuperarea produsului petrolier de pe

suprafaţa apei se bazează pe două variabile diferite. Prima se referă la schimbarea proprietăţilor
petrolului (în funcţie de vreme), iar cea de a doua, la condiţiile de mediu, operabilitatea,
tehnologia, şi echipamentul folosit. Ambele însă, depind de factorii de mediu: viteza de
împrăştiere a vântului, curenţii, vizibilitatea, starea şi temperatura apei. În mod normal se
folosesc bariere pentru a devia pata de petrol în calea separatoarelor.
Eficacitatea curăţării mecanice poate depinde de:
- eficienţa dispozitivului de curăţare;
47
- eficacitatea sistemului ce include vasul, separatorul, şi bariera limitatoare;
- raportul dintre petrolul recuperat şi cel împrăştiat;
Metodele de recuperare mecanică se pot împărţi în trei grupe:

- Separatoare în mişcare (dispozitive cu benzi colectoare)
- Separatoare staţionare (skimmere)
- Cisterne cu vid (autovidanje) - această metodă este considerată a fi improprie recuperării
de pe mare)
Separatoare în mişcare
Caracteristica principală a acestor tipuri de separatoare este simplă şi constă în faptul că

ele se pot deplasa. Unele au motoare proprii, în timp ce altele sunt împinse sau tractate de alte
vase (Fig. 4. 9). Separatoarele pot fi folosite şi în condiţii de gheaţă (concentraţie sub 30%).
Fig. 4.9 Tipuri de separatoare în mişcare
În cazul dispozitivelor de recuperare a produselor petroliere care folosesc benzi

absorbante din polipropilenă, elementul specific constă în banda absorbantă continuă, formată
din fâşii subţiri de polipropilenă, care este trecută prin rolele de stoarcere pentru recuperarea
48
produsului petrolier. Utilitatea constă în faptul că partea „curăţată" a benzii, revine în zona cu
produs petrolier de la suprafaţa apei pentru a continua operaţia de recuperare a acestuia.
Ţiţeiul recuperat de rolele de stoarcere este colectat într-un bazin de produs din care este
transferat cu ajutorul unei pompe, într-un rezervor intermediar, într-o autocisterna sau într-un
vehicul similar.
Aceste echipamente pot fi folosite în ape cu adâncime foarte mică, cu toate că plaja sau
albia unui râu cu pietriş sau roci cu muchii ascuţite pot avea un efect abraziv asupra materialului
din care este confecţionată banda colectoare.
Suprafeţe netede, cum ar fi malurile înierbate şi rocile netede nu au efecte dăunătoare.
Sunt indicate a fi folosite pentru înălţimi ale valurilor până la circa 0,6 m (***, 1993).
Cercetări recente ale arhitectului naval Christian Gaudin, arată că o recuperare mecanică
eficientă a petrolului deversat ar fi cel mai bine realizată prin utilizarea unui vas colector "Oil Sea
Harvester" - OSH (Fig.3.10), un trimaran de 138 m lungime şi 38 m lăţime, format dintr-un corp
central şi două laterale, care au rol de stabilizare a vasului la viteze ale vântului şi la valuri foarte
mari şi care în plus, crează canale de 8 m lungime de apă calmă, în care se recuperează petrolul.
Originalitatea dispozitivului constă în aceea că în interiorul canalelor este amplasat sistemul
benzilor transportoare cu perii pentru petroluri foarte vâscoase şi un skimmer/colector tip stavilă
pentru petroluri uşoare. Vasul poate fi de asemenea echipat şi cu dispozitive pentru tratarea
petrolului recuperat.
Fig. 4.10 Vas pentru recupararea ţiţeiului deversat pe mare
Eficacitatea dispozitivului se referă la faptul că recuperarea va fi mult mai semnificativă

cantitativ (99% din cantitatea deversată), dar şi mai rapidă, chiar şi în condiţii nefavorabile de
vreme, testele efectuate cu acesta, demonstrând că poate ajunge foarte rapid la locul deversării, de
unde pot fi recuperate până la 250 t/h, capacitatea acestuia de stocare, fiind de maxim 6000 t.
49
Separatoare staţionare
Atunci când petrolul deversat este reţinut, se poate folosi un separator staţionar pentru a
colecta petrolul şi de al transfera într-o unitate de depozitare (Fig.4.11).
Tipuri de skimere
Cilindru rotativ
Perie de franghi rotativa
Cilindru rotativ cu perie
Cilindru rotativ cu discuri
Baraj autonivelator
Fig.4. 11 Tipuri de separatoare staţionare

50
Skimmere-le sunt dispozitive de separare/colectare, cu rol de îndepărtare a petrolului de
pe suprafaţa apei pentru a nu se împrăştia pe zonele de coastă. Acest lucru se realizează după
concentrarea produsului petrolier pe suprafaţa apei, cu ajutorul barierelor limitatoare, astfel încât
pelicula să atingă grosimi considerabile pentru a putea fi separat.
Skimmerele (colectoarele de ţiţei) Komara au fost concepute pentru recuperarea
produselor petroliere din zone relativ adăpostite, cum ar fi porturile, docurile, estuarele şi apele
de coastă. Separatorul funcţionează după principiul „suprafeţelor adezive”. El este format din
discuri rotative pe care aderă ţiţeiul care este recuperat apoi cu ajutorul unor lame racloare şi
dirijat într-un recipient central. Aceste dispozitive sunt indicate pentru valuri cu înălţime până la
circa 0,6 m.
Capacităţi de recuperare uzuale:

• produse uşoare - benzine/motorine ce formează pelicule cu grosimea de 6 mm - 2,4 t/h
• ţiţeiuri brute şi emulsii ce formează pelicule cu grosimea de 12,5 mm - 8 t/h
• păcuri şi emulsii
Capacitatea maximă de recuperare a colectorului este atinsă de regulă prin folosirea

vitezei maxime de rotaţie a discului, chiar cu riscul de a antrena în materialul colectat mai multă
apă. Turaţiile mai mici ale discurilor sunt indicate când grosimea stratului de produs este mică
sau dacă este sub formă de emulsie de apă în ulei, care aderă pe discuri numai la turaţii mici.
Colectorul recuperează majoritatea combustibililor lichizi şi a emulsiilor de vâscozitate medie.
Aceste produse devin foarte greu sau imposibil de recuperat la temperaturi scăzute ale aerului şi
ale apei, sau după o perioadă în care produsul petrolier a fost supus degradării. Astfel de produse
au o culoare neagră sau maro închis, iar la temperaturi joase ale apelor de coastă, ele nu se mai
împrăştie pe suprafaţa apei aşa ca ţiţeiurile brute proaspete, formând de obicei bulgări mici de
produs.
În general, cu cât stratul de produs este mai gros, cu atât creşte debitul de recuperare. De
aceea este necesar ca produsele petroliere să fie îngrădite cu ajutorul barajelor flotante, sau al
dispersanţilor care determină filme de suprafaţă.
În apele adăpostite, adică în docuri şi porturi, vântul determină adesea direcţia în care este
împins produsul petrolier şi contribuie la îngroşarea stratului de produs. Barierele flotante trebuie
folosite dacă se poate pentru a împrejmui produsul în direcţia vântului şi pentru a mări grosimea
stratului de produs petrolier. în unele cazuri de vânt slab sau în lipsa vântului, barajele flotante
trebuie folosite astfel încât să se optimizeze amplasarea utilajelor de recuperare. Alte deşeuri de
dimensiuni mari cum ar fi cheresteaua sau grămezile mari de alge pot afecta funcţionarea
discurilor de recuperare sau chiar le pot distruge. De aceea este recomandabil ca utilajele să fie
încadrate cu personal pentru a înlătura resturile.
Cisterne cu vid (autovidanje)

Pentru recuperarea produselor petroliere de pe suprafaţa apei se pot folosi şi autovidanje.
Aceste vehicule sunt folosite de obicei pentru a goli prin pompare drenurile, haznalele şi fosele
septice. Ele sunt potrivite pentru a recupera benzine şi motorine, ţiţeiuri brute proaspete şi
majoritatea emulsiilor de ţiţei brut, precum şi a combustibililor lichizi medii, dar sunt neadecvate
pentru unii combustibili lichizi grei, vâscoşi.
Prezintă dezavantajul că, atunci când produsul este în strat subţire, pot colecta cantităţi
mari de apă. De aceea trebuie făcut tot posibilul pentru a mări grosimea stratului de produs cu
ajutorul barajelor, în ape liniştite se poate folosi cu succes un baraj mic pentru a mări grosimea
51
stratului de produs. Capătul furtunului trebuie menţinut mereu în plan orizontal pentru a
minimiza cantitatea de ; apă liberă colectată odată cu produsul petrolier. Pentru recuperarea
deşeurilor petroliere de pe suprafaţa apei se pot folosi cu succes şi cisterne de la ferme.
Depoluarea în cazul contaminării malurilor/plajelor

Recuperarea produselor petroliere, a uleiurilor minerale şi a deşeurilor acestora deversate
accidental în apă, când acestea se găsesc sub formă de irizaţii sau pelicule foarte subţiri pe
suprafaţa apelor, se realizează în fază finală prin folosirea absorbanţilor. Odată ce petrolul a fost
adus pe ţărmuri, eforturile de curăţare a acestora ar trebui direcţionale mai întâi către suprafeţele
cu concentraţii mari, respectiv cu petrol mobil, care, pe de altă parte, ar putea direcţiona mai
departe poluantul către zonele învecinate. De obicei, în cazul malurilor contaminate se utilizează
o combinare a tehnicilor de curăţare, ce include metode manuale şi mecanice de remediere,
curăţarea cu pompe de vid, spălarea cu apă la temperaturi şi presiuni ridicate sau scăzute,
inundarea unor zone şi chiar ştergerea cu cârpe şi materiale absorbante.
Este foarte importantă alegerea metodei celei mai apropiate nivelului de contaminare şi
tipului de ţărm, care poate fi de la plat mâlos, plaje nisipoase şi pietroase şi până la maluri
stâncoase la fel de bine ca structurile antropice (stabilopozi).
Curăţarea cu pompe de vid

La recuperarea deşeurilor de produse petroliere sunt necesare pompe, dar este puţin
probabil ca în acest scop să se poată folosi pompe tradiţionale pentru lichide cu vâscozitate
scăzută (de exemplu apa sau alte lichide uşoare). Folosirea acestora ar fi posibilă doar pentru ţiţei
brut proaspăt şi cu conţinut mic de apă şi resturi materiale.
Pentru unele produse petroliere şi emulsii vâscoase sunt adecvate pompe pentru lichide
vâscoase. Pompele nu fac faţă atât de bine ca vehiculele cu vacuum în cazul amestecurilor
uleioase foarte vâscoase, însă, sunt mai potrivite pentru zonele izolate şi porţiunile de plajă care
sunt prea moi pentru utilajele cu vacuum. Aceste pompe fac faţă unei game destul de mari de
corpuri solide dar nu în aceeaşi măsură ca vehiculele cu vid (***, 1993).
Curăţarea cu jet de apă

Odată ce petrolul a fost adus pe ţărmuri, eforturile de curăţare a acestora ar trebui
direcţionate mai întâi către suprafeţele cu concentraţii mari, respectiv cu petrol mobil, care, pe de
altă parte, ar putea direcţiona mai departe poluantul către zonele învecinate. De obicei, în cazul
malurilor contaminate se utilizează o combinare a tehnicilor de curăţare, ce include metode
manuale şi mecanice de remediere, precum spălarea cu apă la temperaturi şi presiuni ridicate sau
scăzute, inundarea unor zone şi chiar ştergerea cu cârpe şi materiale absorbante.
Metode naturale de curăţare

A) Bioremedierea
Este o metodă de remediere a petrolului de pe suprafaţa apelor, ce constă în biodegradarea
microbiologică a hidrocarburilor în cadrul unui proces natural, în funcţie de temperatură, pH, şi
de prezenţa unor diverse microorganisme sau nutrienţi, cu precădere N, P, K, iar absenţa
tehnologiei de modificare genetică permite utilizarea acestei metode în multe ţări aflate în curs de
dezvoltare (Abu & Ogiji, 1996).
O echipă de cercetători de la Institutul de Cercetări Ştiinţifice din Spania a descoperit că
anumite bacterii de pe coasta Galiţiei sunt capabile să elimine în mod natural petrolul deversat în
52
timpul naufragiilor. Experţii în domeniu au observat că aceste vieţuitoare minuscule, aflate în
ecosistemul marin, pot degrada în mod natural compuşii petrolului.
Odată deversate în mare, hidrocarburile suportă diverse transformări, printre care cea mai
importantă este biodegradarea. Cu toate că numeroşi compuşi ai petrolului sunt în mare parte
biodegradabili, există totuşi elemente chimice, ce intră în componenţa acestui combustibil, care
sunt dificil de eliminat. Pentru studiul lor, oamenii de ştiinţă au luat probe dintr-o zonă afectată şi
le-au analizat în laborator, în paralel, au reconstituit artificial condiţiile de poluare cu petrol şi au
comparat ambele situaţii. Rezultatele obţinute în primul caz au confirmat existenţa bacteriilor şi
contribuţia acestora la degradarea ţiţeiului. în al doilea caz, procesul degradării, deşi existent, a
fost mult mai lent, nereuşindu-se decât parţial curăţarea apei în care a fost vărsat petrolul în
condiţii de laborator.
Contribuind la îmbunătăţirea procesului de degradare naturală, această metodă a stârnit,
numeroase interese în ultimii douzeci de ani, dar încă, nu s-a demonstrat a fi tehnologic posibilă
sau beneficiară pentru proiecte de restaurare la scară mare .
B) Dispersia naturală
O anumită parte din cantitatea de hidrocarburi deversată, se va dispersa în mod natural.
Acest fenomen se va produce atunci când energia de amestecare petrol-apă datorată valurilor şi
vântului va fi suficientă să învingă tensiunea superficială la interfaţa petrol/apă astfel încât să se
producă ruperea peliculei de petrol în picături de diferite dimensiuni. De obicei, picăturile mai
mari vor reveni la suprafaţă şi se vor uni între ele, fomând o altă peliculă, iar picăturile mici vor
rămâne în suspensie în coloana de apă, de unde vor fi dispersate datorită turbulenţei şi curenţilor
de sub suprafaţa apei.
Acest proces depinde atât de tipul hidrocarburii cât şi de condiţiile de mediu, fiind
specific în general mărilor agitate, cu valuri care se sparg şi vânt de până la 5 m/s.
Recuperarea de pe râuri, mări şi oceane şi curăţarea ţărmurilor sunt metode de depoluare
care generează cantităţi de petrol substanţiale şi deşeuri petroliere care necesită transport,
depozitare temporară şi nu în ultimul rând eliminare prin metode acceptate de mediu. Încheierea
fazei de curăţare se continuă apoi cu unele operaţiuni, cum ar fi: reprocesarea în rafinărie a
petrolului lichid precum şi a apei petroliere, utilizarea deşeurilor petroliere ca material brut, în
unele procese industriale şi de asemenea pot fi stabilizate pentru utilizarea în proiectele de
construcţii, ca material brut secundar cu cost scăzut. Multe metode de înlăturare includ arderea şi
îngroparea.
53
CAPITOLUL 5
MODALITĂŢI PRACTICE, CONCRETE DE COORDONARE A
INTERVENŢIEI ÎN ASTFEL DE SITUAŢII DE URGENŢĂ.
STUDIU DE CAZ: SCUFUNDAREA IMPINGĂTORULUI DUNAFOLDVAR
(PAVILION UNGARIA)
Figura 5.1 – Scufundarea împingătorului Dunafoldvar
Nava împingător Dunafoldvar, sub pavilion Ungaria, s-a scufundat sâmbătă 05.04.2014
pe Canalul Dunăre-Marea Neagră la kilometrul 29+500, în zona localității Poarta Albă, după ce
echipajele de pompieri, de pe apă si mal, s-au luptat mai bine de 12 ore să stingă un incendiu ce
izbucnise la bord, în timp ce vasul tranzita magistrala de navigatie.
Zona unde s-a scufundat împingătorul sub pavilion unguresc a fost poluată pe o suprafaţă
de aproximativ 400 de metri pătraţi, perimetrul respectiv fiind delimitat cu baraje antipoluante. In
zonă a fost instalată o retea dublă de baraje Depol, flotante, pentru a împiedica scurgerea de
hidrocarburi, nava având în tancurile de combustibil peste 90 de tone de motorină. S-a intervenit
de asemenea cu materiale cu substanţe absorbante, cu batiste de colectare a hidrocarburilor.
54
Fig 5.2. Instalarea unor baraje flotante in jurul navei Dunafoldvar
RAPORT Administraţia Bazinală de Ape Dobrogea-Litoral (06.04.2014) privind
incendiul izbucnit în data de 04.04.2014, ora 21.20 la bordul impingătorului Dunaufoldvar
(pavilion Ungaria) ce forma un convoi cu 6 barje, în filă dublă, încărcate cu 10.825,01 tone
minereu de fier, ce se deplasa pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, în sensul Agigea – Cernavodă
(în dreptul Km. 28 + 800) cu destinaţia portul Linz:
- pentru stingerea incendiului au intervenit „nava pompier Peştera” din dotarea C.N.
AC.N. S.A., iar de pe uscat 4 maşini de pompieri;
- primele măsuri preventive împotriva poluării au fost luate imediat de catre S.C.
BRANIC S.R.L., societate abilitată, ce a inconjurat zona accidentului cu un baraj plutitor
antipoluant;
- în data de 05.04.2014 - ora 10.30, la o noua operaţiune de stingere a incendiului
împingătorul Dunaufoldvar s-a scufundat pe malul stang al C.D.M.N.;
- impingatorul era asistat de catre un alt impingator şi o barjă care asigură menţinerea la
suprafaţă a < 5% din corpul navei (partea în care se află gurile de aerisire de la tancurile
cu carburant);
- din declaraţiile oficiale, făcute la intrarea pe C.D.M.N., rezultă că în santină se afla
cca. 0,5 mc apă de santină, iar la bord se află un sac cu gunoi menajer şi recipienţi goi, în
care s-a aflat carburant, fapt ce a condus la poluarea apei în zona accidentului (în
interiorul barajului plutitor antipoluant);
- starea navei a fost verificată cu scafandri constatându-se ca nu există fisuri în corpul
împingătorului, iar tancurile de carburant sunt inchise etanş.
Pentru prevenirea şi combaterea poluării acccidentale a apelor canalului, C.N. A.C.N.
S.A. a aplicat procedurile stabilite prin „ Planul de prevenire şi combatere a poluărilor
accidentale”.
Au intervenit operativ agenţii economici, abilitaţi pentru astfel de operaţiuni, S.C.
BRANIC S.R.L. şi S.C. ENVIROTECH S.R.L.;
55
Pana în prezent cele doua societăţi au participat cu / şi au efectuat urmatoarele:
- 3 barci;
- 7 autoutilitare;
- 2 maşini transport personal;
- 3 autovidanje;
- 1 grup electrogen;
- 5 proiectoare;
- 1.100 m baraj plutitor antipoluant cu Dn = 300 mm şi fusta de „30 cm”, amplasat în
doua rânduri în jurul perimetrului;
- 1.500 m baraj plutitor absorbant de produs petrolier;
- 3.000 batiste absorbante de produs petrolier;
- 7 tone absorbant degradabil de produs petrolier;
- s-au colectat cca. 1 tona deseuri provenite de la incendiu;
- s-au colectat 1.600 saci din plastic cu apa in amestec cu absorbant de produs petrolier;
- personal participant – 43 muncitori;
- s-a asigurat permanenţa pentru durata de 24 ore / zi.
Se estima că ranfluarea împingătorului se va va realiza în curs de o săptămâna, de către o

societate abilitată.
Nu se constată urme ale poluării în afara perimetrului înconjurat cu baraje.
Fig 5.3. Vedere de ansamblu in cazul prezentat
56
Fig. 5.4. Etapa de ranfluarea a împingătorului
Măsuri întreprinse în data de 07.04.2014:

-zona în care s-a scufundat împingătorul a fost înconjurată cu 3 baraje plutitoare antipoluante,
dublate de baraje absorbante de produs petrolier;
-în amonte şi în aval de zona accidentului la o distanţă de 50 m s-au montat 2 baraje sub formă
de aripă dublă, baraje absorbante de produs petrolier;
-pe malul drept al Canalului Dunăre-Marea Neagră au fost identificate o zonă cu vegetaţie în
care s-a observat existenţa irizaţiilor de produs petroliercare care a fost înconjurată cu un baraj
absorbant de produs petrolier pe o lungime de 70 metri şi o pată de hidrocarburi, care a fost
izolată cu baraje de reţinere şi baraje absorbante pe o lungime de cca. 300m;
- s-a împrăştiat material absorbant (pe ambele maluri în total 1500kg) şi s-au colectat 3 mc. şlam
solid şi 1 mc. şlam lichid;
-în data de 08.04.2014 s-a constitui un Comandament de Urgenţă pentru a stabili procedura de
lucru pentru intervenţia în cazul ranfluării navei.
Navigaţia în zonă se desfăşoară pe un singur fir, cu restricţii de viteză la depăşiri şi întâlniri pe o
distanţă de 2 km (1 km amonte şi 1 km aval).

- s-au montat alte baraje absorbante de produs petrolier, sub formă de aripă, pe distanţe de aprox.
1 km în aval de locul poluării, pe malul stâng;
- pe malul drept s-au înconjurat zonele cu vegetaţie în care s-a constatat existenţa irizaţiilor de
produs petrolier şi se colectează vegetaţia stuficola. Totodată se curaţă malurile;
- în amonte, pe malul stâng, s-au mai instalat două baraje absorbante de produs petrolier sub
formă de aripă şi un baraj, pe malul drept;
57
- s-au aplict în continuare substanţe absorbante de produs petrolier, biodegradabile şi s-au
colectat cele impregnate;
- s-a constatat prezenţa irizaţiilor discontinue în interiorul zonei inconjurate cu cele trei rânduri
de baraje; în exteriorul zonei nu se observă prezenţa irizaţiilor de produs petrolier.
- s-au montat patru baraje absorbante de produs petrolier, sub forma de ,,carje,, în aval şi în
amonte de zona unde este nava scufundată .
-pe parcursul zilei, datorită vântului care a batut poziţia acestor baraje a fost modificată şi au fost
scoase o parte din acestea fiind contaminate.
- la ora 20 existau doua baraje amonte şi două baraje în aval dar şi patru randuri de baraje in jurul
ambarcaţiunilor de pe malul stâng. Zona este curată, în cea mai mare parte, dar lucrările se vor
continua şi in data de 09.04.2014.
-pe malul drept al canalului Dunăre - Marea Neagră au fost curataţi 3 metri cubi de vegetaţie
contaminată, ce a fost depozitată pe folii urmând a fi ridicată de o firma specializată.

- s- au administrat substanţe absorbante de produs petrolier, biodegradabile, în interiorul barajelor
existente (care izolează nava) şi ulterior, au fost colectate substanţele impregnate cu produs
petrolier.
- firma depoluatoare a înlocuit barajele "cârjă" si le- a repoziţionat astfel:
 baraje în amonte, spre bifurcaţie;
 mai multe baraje "cârje" în aval, până la km 26+000 care vor fi schimbate (înlocuite)
în cursul zilei de 10.04.2014.
- în zona în care se află epava nu se mai constată pierderi de produs petrolier din interiorul navei;
- situatia este sub control, zona fiind supravegheată în permanenţă de către CN A.C.N. şi firma
depoluatoare.
58
Fig. 5.5.Recuperarea poduselor absorbante contaminate folosite
- pe tot parcursul zilei au fost schimbate barajele cu fustã şi absorbantele contaminate cu altele
noi;
- s-a administrat material absorbant şi batiste absorbante de produs petrolier în interiorul
barajelor de cãtre personalul CN A.C.N. SA şi firma depoluatoare;
- în amonte şi în aval de zona existã mai multe rânduri de baraje tip ,,cârjă”.
Irizaţiile persistă în interiorul barajelor, dar sunt din ce în ce mai reduse.
În ceea ce priveşte instituirea Comandamentului de Urgenţã, acesta nu s-a putut alcãtui deoarece
agentul navei a comunicat faptul cã armatorii şi asiguratorii navei nu au finalizat încă procedura
de încheiere a unui contract pentru executarea operaţiunii de ranfluare.
Până la data de 15.04.2014, ora 19.00, la operaţiunea de depoluare au participat 21 de persoane şi

au fost folosite următoarele materiale:
- 325 kg praf absorbant;
- 100 buc. batiste absorbante;
- 50 litri soluţie dispersantă Bio.
În zonã au acţionat: 1 vidanjã, 3 bãrci şi 4 autoutilitare.
Au fost înlocuiţi 111 ml de baraj absorbant amonte şi aval de locul accidentului. Zona este
supravegheatã în permanenţã de către reprezentanţii CN A.C.N. SA şi ai firmei depoluatoare.
Inspectorii ABADL monitorizeazã şi coordoneazã acţiunile desfãşurate în zonã.
59
În data de 17.04 2014, nu au fost semnalate irizaţii de produs petrolier în afara zonei înconjurate
cu cele 6 baraje absorbante de produs petrolier. La solicitarea armatorului, A.N.R. - Căpitania
Zonală Constanţa a prelungit termenul de ranfluare a navei pînă la data de 29.04.2014.
-s-a acţionat cu o echipă de 23 muncitori şi s-au înlocuit 90 ml baraj absorbant de produs
petrolier, ;
- au fost utilizate pentru depoluare 290 kg substanţă absorbantă de produs petrolier
(biodegradabilă), 100 de batiste absorbante de produs petrolier care ulterior, după impregnare, au
fost colectate, 25 litri de soluţie dizolvantă de produs petrolier (tip SUPER 100);
-a fost colectat un volum de 0,25 mc şlam solid.

- s-a acţionat pentru depoluare cu 10 muncitori;
- s-au înlocuit 21 ml baraj absorbant de produs petrolier, biodegradabil;
- au fost utilizate:
- 150 kg substanţă absorbantă de produs petrolier, biodegradabilă;
- 50 batiste absorbante de produs petrolier ;
- 25 litri de soluţie dizolvantă de produs petrolier (tip SUPER 100).
Utilaje folosite: 3 bărci şi 3 autoutilitare.

-s-a acţionat cu 22 de muncitori şi s-au înlocuit 24 ml baraj absorbant de produs petrolier,
biodegradabil;
- au fost recuperate 0,25 mc şlam solid.
Au fost utilizate 400 kg substanţă absorbantă de produs petrolier (biodegradabilă), 25 batiste
absorbante de produs petrolier, 10 litri de soluţie dizolvantă de produs petrolier (tip SUPER 100).
Utilaje folosite:
- 3 bărci;
- 4 autoutilitare;
- 1 autovidanjă.

- s-a acţionat cu 21 de muncitori şi au fost utilizate 13 kg de substanţă absorbantă de produs
petrolier (biodegradabilă), 25 de batiste absorbante de produs petrolier, 20 de litri de soluţie
dizolvantă de produs petrolier (tip SUPER 100), s-au înlocuit 135 ml de baraj absorbant.
Utilaje folosite: o vidanjă, 3 bărci, 4 autoutilitare.
S-au constatat în continuare irizaţii pe suprafaţa apei, dar în interiorul barajului.
- s-a acţionat cu 16 muncitori şi s-au inlocuit 60 ml baraj absorbant de produs petrolier,

biodegradabil; au fost utilizate:
- 250 batiste absorbante de produs petrolier;
S-a intervenit cu:
60
- 1 vidanjă;
- 3 bărci;
- 3 autoutilitare.

- s-a acţionat cu 16 muncitori şi s-au înlocuit 90 ml baraj absorbant de produs petrolier,
biodegradabil;
- au fost utilizate: 260 kg substanţă absorbantă de produs petrolier, biodegradabilă, 150 batiste
absorbante de produs petrolier, 15 litri de soluţie dizolvantă de produs petrolier (tip SUPER 100)
S-a intervenit cu:o vidanjă, 3 bărci şi 3 autoutilitare

- s-a acţionat pentru depoluare cu 16 muncitori care au au înlocuit 60 ml baraj absorbant de
produs petrolier, biodegradabil şi au fost utilizate 280 kg substanţă biodegradabilă absorbantă
biodegradabilă, 75 bucăţi de batiste absorbante;
- utilaje folosite: 3 barci, 3 autoutilitare, o autovidanjă. S-a colectat un metru cub de şlam solid.
Zona este supravegheată în permanenţă de către reprezentanţii C.N. A.C.N. S.A. şi ai firmei
depoluatoare. Inspectorii ABA Dobrogea- Litoral monitorizează şi coordonează acţiunile
desfăşurate în zonă.

S-a acţionat cu 16 muncitori şi s-au inlocuit 45 ml baraj absorbant de produs petrolier,
biodegradabil;
- au fost utilizate: - 60 kg substanţă absorbantă de produs petrolier, biodegradabilă si 75 batiste
absorbante de produs petrolier;

- s-a acţionat cu 16 muncitori şi s-au înlocuit 21 ml baraj absorbant de produs petrolier,
biodegradabil. Au fost utilizate: 150 kg de substanţă absorbantă de produs petrolier,
biodegradabilă, 210 batiste absorbante de produs petrolier; 120 litri de soluţie dizolvantă de
produs petrolier (tip SUPER 100).
S-a intervenit cu o vidanjă, 3 bărci, 3 autoutilitare.

S-a acţionat cu 13 muncitori şi s-au înlocuit 24 ml baraj absorbant de produs petrolier,
S-a intervenit cu:
- 1 vidanjă;
- 3 bărci;
- 3 autoutilitare.
După operaţiunea de ridicare a navei, începută sâmbata 9.05.2014 ora 9:00, în data de
12.05.2014, la ora 17:00 a avut loc ridicarea la suprafaţă (puntea principală a navei se afla
deasupra nivelului apei din canal la aprox. 70 cm ).
- s-a întervenit cu 2 pompe de 350 mc/ h, 1 pompa de 150 mc/ h si 6 pompe de 20 mc/
61
h ( aprox. 970 mc/ h );
- toată zona este înconjurată cu baraj plutitor antipoluant cu fusta 30 cm şi dublat de baraj
absorbant de produs petrolier.
- în afara barajelor nu se observă irizaţii de produs petrolier.
- zona rămâne în continuare sub observaţia şi consultanţa inspectorilor ABADL.
- dupa ranfluarea completa a navei, aceasta se va deplasa în convoi la dana 98- 99 (dana de
aşteptare) a Portului Constanţa, tranzitând Canalul Dunare Marea Neagră cu toate aprobările
necesare obţinute.

S-a acţionat cu 16 muncitori şi s-au înlocuit 21 ml baraj absorbant de produs petrolier,
S-a intervenit cu:
- 1 vidanjă;
- 3 bărci;
- 3 autoutilitare.

În zona scufundării navei s-a acţionat cu 13 muncitori şi s-au inlocuit 200 ml baraj absorbant de
produs petrolier, biodegradabil; au fost utilizate:
- 100 kg substanta absorbanta de produs petrolier, biodegradabila
- 15 litri de solutie dizolvanta de produs petrolier (tip SUPER 100)
Împingătorul Dunaufoldvar a fost ranfluat în data de 14.05.2014. iar în urma acţiunii de

ranfluare, apele CDMN nu au fost poluate suplimentar.
Operaţiunea aleasă s-a bazat pe principiul doc plutitor. Au fost folosite două barje, în care
s-a introdus apă, acestea fiind scufundate la 1,5 - 2 metri. Între timp, pe sub împingător s-au tras
un lanţ şi o parâmă metalică groasă, care au fost legate de barje în momentul în care au fost
scufundate. Cu ajutorul a două pompe de mare capacitate, s-a scos apa din barje, iar odată cu
această operaţiune, s-a ridicat şi nava. Pe tot parcursul operaţiunilor de ranfluare a navei,
CNACN a asigurat derularea în siguranţă a traficului în zonă, pe un singur sens de navigaţie, cu
viteză redusă, astfel încât să fie evitate întâlnirile între nave.
Au fost prelevate probe de apă, şi s-a început acţiunea de colectare finala a barajelor
absorbante de produs petrolier, biodegradabile, situate în aval de zona accidentului, pe ambele
maluri şi reecologizarea malurilor.
62
Fig 5.6. Impingatorul Dunaufoldvar repus pe linia de plutire
În data de 14.05.2014, la ora 01.30 împingătorul Dunaufoldvar a acostat în dana 98 a

Portului Agigea, iar în aceeşi zi - la ora 18.30 s-a observat existenţa unei pelicule subţiri şi a unor
uşoare irizaţii de produs petrolier, în lateralul navei, în dana 99. S-a intervenit cu substanţe
absorbante biodegradabile.

S-a intervenit cu:
- 2 barci
- 2 autoutilitare

S-a intervenit cu:
- 1 barcă
- 3 autoutilitare
În cursul zilei de 20.05.2014 s-a continuat operaţiunea de depoluare în zonă. S-a intervenit cu 1
barcă şi 3 autoutilitare şi s-a acţionat cu 9 muncitori. Au fost utilizate următoarele materiale:
- 10 kg substanta absorbantă de produs petrolier, biodegradabilă;
- 9 ml baraj absorbant (în zonă exista deja 200 ml baraj absorbant de reţinere
produs petrolier, biodegradabil);
- 15 litri de soluţie dizolvantă de produs petrolier (tip SUPER 100)
63
Cap.6 Concluzii
Cel mai important in cazul unui accident privind poluarea cu produse petroliere este
interventia rapida cat si analiza factorilor majori de risc, de accea se impune respectarea intrutotul
a coordonarii si cooperarii a tuturor factorilor implicate.
La nivel de Marea Neagra putem vorbi de :instruirea si exercitiile comune in cazul unui accident
la nivel national cat si la nivel international
Partile contractante organizeaza periodic (cel putin o data pe an) cursuri de formare si/sau
exercitii comune. Obiectivele de baza ale acestor cursuri de formare si exercitii sunt:
- imbunatatirea nivelului cooperarii si coordonarii in cadrul personalului operational, in special
al echipelor de interventie ale diferitelor parti contractante;
- testarea structurii de comanda a planului;
- atingerea unui nivel satisfacator al comunicarii in cadrul personalului, in special al echipelor
de interventie desemnate sa ia parte la operatiunile comune de interventie;
- dobandirea de cunostinte cu privire la operatiunile de manuire a echipamentului, produselor si
a altor mijloace care ar putea fi utilizate in cadrul operatiunilor comune de interventie;
- asistenta acordata personalului diferitelor parti contractante in acumularea de experienta ca
urmare a muncii in echipa.
Partile contractante gazduiesc, de asemenea, in mod alternativ asemenea cursuri si
exercitii. Tara gazda organizeaza cursurile de formare si/sau exercitiile si furnizeaza suportul
logistic necesar; totusi, cheltuielile pentru participanti si pentru mijloacele angrenate in cadrul
exercitiului comun sunt suportate de partile contractante respective. Programul, durata si alte
detalii relevante privind instruirea si exercitiile se decid la reuniunile anuale periodice ale
partilor.
Structura de comanda
Structura de comanda pentru operatiunile comune de interventie este prezentata in
diagrama 1.
Structura de comanda este formata din 3 componente:
a) comanda operationala, care consta in luarea deciziilor privind strategia de interventie,
definirea sarcinilor diferitelor grupuri sau echipe si unitati si in exercitarea intregii comenzi si
coordonari asupra tuturor resurselor implicate in operatiunile comune de interventie. Dupa
activarea planului, comanda operationala asupra operatiunilor comune de interventie este
exercitata de catre autoritatea operationala a statului lider (autoritatea lider) prin intermediul
CNE care, odata ce planul este activat, isi asuma rolul de CSE;
b) controlul operational, care consta in transmiterea ordinelor catre grupuri specifice de echipe si
unitati, in conformitate cu strategia si sarcinile definite prin comanda operativa. Controlul
operational asupra resurselor nationale se exercita de catre CNE ai partilor contractante
respective. Controlul operational asupra resurselor statului lider este exercitat de catre un
inlocuitor al CNE(Comandamentul National Operativ), care, pe perioada activarii planului, isi
asuma rolul de CSE(Comandamentul Suprem Operativ).
64
Interventia in caz de poluari accidentale in cadrul zonei de responsabilitate a fiecarei parti
contractante se efectueaza in conformitate cu dispozitiile planului national de interventie al
statului lider, exercitata prin CSE.
Pentru a facilita buna functionare a operatiunilor comune de interventie, partile se
informeaza reciproc cu privire la elementele esentiale din cadrul planurilor nationale de
interventie proprii, in special acele elemente care descriu:
- organismul national de interventie;
- sursele posibile de poluare cu produse petroliere, resursele vulnerabile la acestea si prioritatile
de protectie;
- resursele alocate pentru interventia in cazul poluarilor accidentale, disponibile la scara
nationala;
- regulile privind utilizarea agentilor de dispersare;
- reglementarile nationale privind eliminarea deseurilor petroliere;
- suportul logistic disponibil in interiorul tarii.
c) comanda tactica, care consta in directionarea si supervizarea actiunilor fiecarei echipe si

unitati. Comanda tactica se exercita de catre liderul fiecarei echipe sau de catre comandantul
fiecarei unitati care ia parte la operatiunile de interventie.
Rapoartele post-incident
Dupa incheierea operatiunilor de interventie, atat la nivel national, cat si in cadrul

planului, CNE si/sau CSE pregatesc raportul final, care va include:
a) descrierea incidentului si a evolutiei sale;
b) descrierea masurilor de interventie luate;
c) descrierea asistentei oferite de celelalte parti contractante;
d) evaluarea operatiunilor de interventie incheiate;
e) evaluarea asistentei oferite de celelalte parti contractante;
f) descrierea si analiza problemelor intalnite in interventie;
g) recomandari privind posibilele imbunatatiri ale acordurilor existente si, in particular, ale
dispozitiilor planului.
Raportul final poate sa mai contina costurile suportate in timpul interventiei de fiecare
parte contractanta si o estimare a pagubelor economice si asupra mediului.
65
BIBLIOGRAFIE
1] Studiul unui canal navigabil Cernavodă-Constanţa, Buletinul Ştiinţific al Şcolii Politehnice,

Aurel Bărglăzan, Octavian Smighelschi
2] Coleta de Sabata, Ioan Munteanu- Remember: Profesori ai Şcolii Politehnice Timişorene,
Timişoara: Editura Helicon, 1993, ISBN 973-9133-44-4, p. 217
3] Memorialul Durerii, Lucia Hossu Longin, Editura Humanitas, Bucuresti, 2007
4] Programul Naţional de Monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă

5] Revista dezvoltarii durabile, an IV, nr. 22, iulie-august 1998
6] Raport de securitate pentru S.C. ROŞIA MONTANĂ GOLD CORPORATION S.A
7] Raportul privind starea factorilor de mediu în judeţul Constanţa pentru anul 2005
8] Proiect de cercetare ştiinţifică - “Consecinţe ale modificărilor geo - climatice asupra
dezvoltării durabile în Dobrogea”, Coordonator proiect Romeo Boşneagu (Direcţia Hidrografică
Maritimă)
9] Revista presei 16-18 octombrie 2010, realizată de Administraţia Naţională «Apele Române»
10] Ghid privind termenii utilizaţi în reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare,
acordurile şi convenţiile în domeniul nuclear (Anexa la Ordinul CNCAN nr. 342/24.09.2008)
11] Sinteza studiilor de fundamentare a schemelor directoare de amenajare şi management ale
bazinelor hidrografice – Administraţia Naţională “Apele Române”, Institutul Naţional de
Hidrologie şi Gospodărire a Apelor
12] Documentul de Referinta al Celor mai Bune Tehnici Aplicate in Tratarea Apei Reziduale si a
Gazului Rezidual/ Sistemele de Management in Sectorul Chimic Februarie 2003 – Agenţia
Naţională de Protecţia Mediului
13] Plan de intervenţie pentru Marea Neagră anexat protocolului privind cooperarea în
combaterea poluării Mării Negre cu petrol şi alte substanţe nocive în situaţii de urgenţă -
Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină “Grigore Antipa”
14] Principii directoare pentruDezvoltarea teritoriala durabila a Continentului european elaborate

de catre Comitetul Înaltilor Functionari - Conferinta europeana a Ministrilor responsabili cu
Amenajarea Teritoriului (CEMAT).
15] Studiul evolutiei interfatei a doua fluide imiscibile vascoase cu aplicatie la poluarea cu petrol
produsa pe curgerile cu suprafata libera, Delia–Mihaela Popescu, Universitatea Politehnica
Bucuresti-2008, p.145 – 154.
66
16] ASCE Task Committee on Modeling of Oil Spills of the Water Resources Engineering
Division, (1996), State-of-the-Art Review of Modeling Transport and Fate of Oil Spills, Journal
of Hydraulic Engineering, Vol. 122, No. 11, pg. 594-609, ©ASCE
17] ® Nistoran, D.E., Moatar, F., Manoliu, M„ lonescu, C.S, (2008), Hidraulică Tehnică, Editura
Printech, pg. 82, Bucureşti, România
18] Pomerleau, R., (1995), Riverine Emergency Management Model (REMM), U S Army Corps
of Engineers
19] Popa, R., (1997), Elemente de hidrodinámica râurilor, Ed. Didactică şi Pedayogică, R.A.,
pg. 70-76, Bucureşti, România
20] Popa, R., (1998), Modelarea calităţii apei din râuri, Ed. H*G*A*, pg 157-219, Bucureşti,
România
21] Tkalich, P., (2000), Numerical simulation of oil spills and oil combating techniques, Oil and
Hydrocarbon Spills II: Modelling, Analysis and Control, Proceedings of the Second International
Conference „OIL SPILL 2000", Las Palmas de Gran Canaria, Spain, WIT Press, Southampton,
UK
22] Tkalich, P., Xiaobo, C., (2001), Accurate Simulation of Oil Slicks, Computer Technology
and Oil Spills, pg. 1133-1137, International Oil Spill Conference
23] Tkalich, P., Huda, M.D.K, Gin, K.Y.H , (2003), A multiphase oil spill model, Journal of
Hydraulic Research, Vol. 41, No. 2, pg. 115-125, International Association of Hydraulic
Engineering and Research
24] U.S. Army Corps of Engineers, (2008), HEC - RAS Hydraulic Reference Manual, Version
4.0, USACE software, Washington DC, U.S.A.
25] U.S. Army Corps of Engineers, (2008), HEC -RAS River Analysis System, User's Manual,
Version 4.0, USACE software, Washington DC, U.S.A.
Xiaobo C et. al., (2003), Development and Application of Oil Spill Model for Singapore Coastal
26] Waters, Journal of Hydraulic Engineering, Iulie, pg. 495-503, ©ASCE
67

Poluarea Apei Cu Hidrocarburi

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Poluarea Apei Cu Hidrocarburi

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

PROTECTIA MEDIULUI IMPOTRIVA POLUARII CU HIDROCARBURI IN ZONA

Conducător ştiinţific profesor: GRATIELA BRANZA

1. Definirea conceptului privind poluare a apelor cu hidrocarburi......................................3

2. Factorii care favorizeaza producerea poluarii a apelor interioare si a Marii Negre.....12

1.1 – Poluarea apelor cu hidrocarburi

Poluarea marină cu hidrocarburi este definită asfel: “introducerea în sistem de substanţe

Poluarea apei de hidrocarburi este datorata in principal activitatilor aferente industriei

Hidrocarburile petroliere- compoziţie şi proprietăţi

Fig. 1.1 – Efectele poluarii cu hidrocarburi asupra pasarilor

Lupta împotriva poluării cu hidrocarburi vizează doua obiective strategice:

1.2.- Clasificarea produselor petroliere

Petrolul este un amestec de hidrocarburi (gazoase şi solide dizolvate în hidrocarburi

Fig. 1.2. - Clasificarea hidrocarburilor

Ca o caracteristică aşa zis "pozitivă" a tipurilor de petroluri este aceea că în general,

Clasa A: Petroluri volatile uşoare

Clasa B: Petroluri nevâscoase

Clasa C: Petroluri grele, vâscoase

Clasa D: Petroluri solide

O clasificare mai complexă ce cuprinde şi produsele petroliere rafinate, conform colecţiei

Bitumuri Produse speciale

Fig. 1.3. Clasificarea produselor petroliere româneşti

Numărul accidentelor soldate cu deversări de produse petroliere de peste 700 t în decursul

În viitor, statisticile deversarilor de hidrocarburi pot fi serios influentate de urmatorii

< 7 tone >7 şi >700 tone >700 tone Total

Poluarea în zona Mării Negre

Sursa de Bulgaria Georgia România Federatia Turcia Ukraina Total

Poluare accidentală de petrol în ultimii 10 ani =136,00 tone

Nr. Fenomenul Timp de acţiune Timp de acţiune fără

1. Evaporare 100 ore 10.000 ore

2. Biodegradare - 10.000 ore

3. Dispersie 10 ore 100 ore

4. Emulsionare 10 ore 10.000 ore

5. Depunere 100 ore 10.000 ore

6. Foto-oxidare 1000 ore -

7. Împrăştiere 100 ore -

8. Plutire - 10.000 ore

9. Dizolvare 1 ora 10 ore

In condiţiile în care o cantitate de circa un milion de barili de produse petroliere se

Sursele poluării mărilor şi oceanelor cu petrol Pondere

Ecosistemele marine, poluate dublu.

Consecintele poluarii mediului

Efectele poluarii apelor

Un efect al poluarii apelor, deosebit de grav, este eutrofizarea lacurilor, numita si

Poluarea apei cu substante organice de sinteza este datorata in principal, detergentilor si

O problema speciala o reprezinta poluarea radioactiva a apelor care poate sa apara in

Figura 3.2 - Dezastre ecologice marine

În funcţie de natura microorganismului şi al hidrocarburilor aromatice (dupa tipul de ţiţei)

In sensul prezentului plan, operatiunile de interventie in caz de poluare au fost impartite in

Caile de reducere a poluarii apelor sunt:

-adoptarea de tehnologii cu efecte poluante scazute;

Metode şi echipamente de depoluare

Tehnici de limitare a împrăştierii şi de izolare a poluantului petrolier

Strategiile de limitare a împrâştierii peliculei formate la suprafaţa apei la deversarea

Dacă se doreşte recuperarea petrolului deversat, este importantă limitarea împrăştierii,

Există o mare varietate comercială de bariere/baraje limitaloare de produse petroliere,

Bararea întinderii peliculei are drept scop, după caz:

- împiedicarea răspândirii şi deplasării necontrolate a hidrocarburilor pe suprafaţa apei;

- menţinerea într-o zonă strict delimitată a peliculei de hidrocarburi;

- favorizarea operaţiunilor de recuperare a hidrocarburilor şi dirijarea peliculei spre

- împiedicarea pătrunderii peliculei în anumite zone sau instalaţii de importanţă deosebită.

Barajele absorbante reutilizabile, realizate din polipropilenă au capacitatea de a absorbi

Toate barierele se caracterizează printr-o componentă scufundată şi o una aflată deasupra