Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

Carpen David Gabriel

Anul III

Analiză sursă primară

„Scrisoarea Regelui Franței, Henric al III-lea, către Marele-Vizir Mohammed
Sokollu, despre drepturile lui Petru Cercel la tronul Țării Românești”
21 aprilie 1579

Implicarea activă a Franței în Răsăritul Europei, prin urmărirea impunerii intereselor

Casei De Valois în rândul statelor din această arie geografică, a început să se manifeste vizibil
de la sfârșitul secolului al XVI-lea, mai cu seamă din anul 1572 când Dinastia Jaggielon
pierde tronul Poloniei. În Răsărit, Franța urmărea întreținerea unor relații cât mai cordiale cu
Imperiul Otoman, iar în acest sens venirea pe tronul Poloniei a unui membru al Casei De
Valois, anume Henric, facilita consolidarea poziției Franței în Europa de S-E și formarea unui
bloc anti-Habsburgic, așa cum Regii Franței urmăreau să realizeze și în Europa Occidentală.1
După ce a reușit să ajungă să ocupe tronul Poloniei, la sfârșitul anului 1572, Henric III spera
că Sultanul îi va acorda dreptul de a numi pe domnitorul din Moldova, așa cum făcuseră regii
polonezi până la acea vreme, astfel remarcându-se extinderea intereselor Casei De Valois și
asupra Principatelor române. Poarta a refuzat categoric această propunere a lui Henric,
Marele-Vizir de la Constantinopol transmițând în martie 1573 Episcopului de Dax că
interesele Franței trebuie să se limiteze doar la Regatul Poloniei. În plus, Regele Poloniei,
Henric al III-lea, a renunțat de bună voie la tronul Poloniei doi ani mai târziu pentru a se
reîntoarce în Franța, urmând să fie încoronat Rege al Franței în februarie 1575 la Reims.2
Cazul lui Petru Cercel, pe care am ales să-l expun prin intermediul analizei acestei surse,
demonstrează faptul că politica Franței cu privire la interesele din Răsăritul Europei a rămas
neschimbată, chiar și după ce Casa De Valois nu a mai avut un reprezentant pe un tron al
vreunui stat din această zonă. Pe lângă susținerea primită de la Regele Franței, Petru Cercel și-
a înlesnit ascensiunea pe tronul Țării Românești și prin eforturile depuse la Constantinopol,
prin sumele mari de bani oferite ca daruri Sultanului și prin încheierea de relații avantajoase
cu înalții demnitari ai Porții.3 Astfel că, în momentul în care a ajuns la curtea lui Henric al III-
lea, pretendentul muntean avea deja o bază consolidată și avantaje la curtea Sultanului la care
putea apela pentru a complementa eforturile diplomatice ale Regelui Franței.

1
Cristian Luca, Petru Cercel, un domn umanist în Țara Românească, București, Editura Militară, 2000, p. 29,30.
2
Ibidem, p. 32.
3
Ibidem, p. 34.

1
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

Mai mult decât atât, Petru Cercel a știut și să se plieze foarte bine pe contextul acelui moment
și pe ambițiile francezilor de a-și menține într-un fel sau altul poziția influentă în afacerile din
Răsărit. Deși a părăsit de bună voie tronul Poloniei, Henric al Franței nu se împăcase încă cu
venirea la conducerea Regatului Polonez a lui Stefan Bathory, pe care îl considera un
uzurpator, și refuza să accepte noile realități din Europa Răsăriteană.
Așadar, la scurt timp după ce ajunge la curtea lui Henric al III-lea, după ce a perindat
mare parte din Europa Răsăriteană și Centrală, Petru Cercel adresează un memoriu Regelui
Franței, în care expune greutățile prin care a trecut cât timp s-a aflat în Imperiul Otoman ca și
ostatic al Porții și apelează la bunăvoința monarhului francez pentru a-l susține în eforturile
sale de a dobândi tronul Țării Românești care a fost uzurpat de „adversari ai familiei sale”.4
La 1 februarie 1579, Petru Cercel scria o scrisoare Papei Grigore al XIII-lea mulțumindu-i
pentru recomandarea pe care i-a făcut-o și care i-a asigurat o primire admirabilă la curtea
Regelui Henric al III-lea, cerând Papei încă o astfel de brevă de recomandare ca să rămână în
atenția monarhului francez. Tot în aceeași zi, pretendentul muntean îi scria și cardinalului
Commendone pentru a-i cere tot o astfel de recomandare pe care să i-o trimită Ducelui de
Nevers. Astfel, vedem cum Petru căuta să ăși creeze un cerc de susținători la curtea regelui
Franței, la fel cum își crease și la Constantinopol printre înalții funcționari ai Porții, iar aceste
lobby-uri să îi asigure intervenția lui Henric al III-lea pe lângă Sultanul Murad al III-lea.5
Toate aceste eforturi ale lui Petru Cercel nu au rămas fără efect, deoarece la data de 21
aprilie 1579 Regele Franței, Henric al III-lea, îi trimite o scrisoare Marelui-Vizir Mohammed
Sokolu de la Constantinopol în care îl recomandă pe pretendentul muntean Sultanului pentru a
lua la cunoștiință de pretențiile justificate la tronul Țării Românești ale lui Petru.
Dacă până acum am prezentat pe scurt câteva detalii legate de Henric al III-lea și Petru
Cercel, se cuvine să oferim informații și în legătură cu destinatarul scrisorii, anume Marele-
Vizir Mohammed Sokollu.
Acesta s-a născut în Bosnia, aflată sub stăpânire otomană, în anul 1505, într-o familie de
creștini, dar a fost luat și adus la Constantinopol ca parte a sistemului otoman devșirme, prin
care tinerii creștini din imperiu erau luați, convertiți la Islam și erau crescuți pentru a servi în
armata sau administrația otomană. Mohammed Sokollu a parcurs toate treptele ierarhice
administrative, dar a fost și comandant militar și amiral de flotă, participând, spre exemplu, la
Bătălia navală de la Lepanto din 1571, iar în anul 1565 a ocupat poziția de Mare Vizir. El a

4
Ibidem, p. 44.
5
Ibidem, p. 45.

2
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

servit ca și membru al administrației și armatei otomane sub trei sultani, anume Suleyman I,
Selim II și Murad III.6
Observăm că pentru a susține cât mai eficient cauza lui Petru Cercel la Înalta Poartă,
Regele Henric al III-lea decide să îl trimită la Constantinopol pe data de 16 aprilie, deci cu
câteva zile înaintea redactării scrisorii către Marele-Vizir, pe Jacques de Germigny, Baron de
Germolles, ca și ambasador al Franței în capitala Imperiului Otoman.7
Așadar, observăm că scrisoarea redactată de către Regele Henric al III-lea, pe data de 21
aprilie 1579 și trimisă Marelui Vizir Mohammed, este una destul de scurtă și concisă, dar în
care sunt precizate informațiile esențiale cu privire la dorințele monarhului francez cu privire
la Petru Cercel.
Henric menționează încă de la început că această chestiune reprezentată de pretențiile lui
Petru la tronul Țării Românești este una din lucrurile cele mai importante și pe care monarhul
francez le are pe suflet în acel moment. De asemenea, el afirmă că își dorește să îl vadă pe
prințul adevărat și moștenitorul legitim, adică Petru Cercel, adus și pus pe tronul Valahiei,
ocupat de strămoșii săi, anume de Pătrașcu cel Bun, tatăl lui Petru, și ca acesta să fie
recunoscut ca și Domnitor de către ceilalți Mari-Seniori și de către Înalta Poartă, față de care
va plăti tributul obișnuit ca și tatăl său înainte.
În scrisoare mai este menționat și faptul că Jacques de Germigny, consilierul regal al Regelui
Franței, va fi trimis la Constantinopol ca și ambasador.
În final, Regele Franței îl roagă pe Marele Vizir să dea crezare vorbelor sale expuse în această
scrisoare, dar și tuturor celorlalte lucruri pe care ambasadorul de Germigny i le va mărturisi în
particular când va sosi la Constantinopol și îl asigură că reușita acestui aranjament, anume de
a-l pune pe Petru Cercel pe tronul Valahiei, va reprezenta o lucrare demnă de măreția
Sultanului, dar și un exemplu de prudență dat de Marele Vizir în coordonarea și gestionarea
marilor afaceri. În plus, va aduce o plăcere și satisfacție infinită Regelui Franței cu această
ocazie.8
În concluzie, putem afirma că scrisoarea de față reprezintă încununarea strădaniilor lui
Petru Cercel de a obține sprijin în vederea afirmării pretențiilor sale pentru tronul Țării
Românești, din acest moment găsindu-și un susținător însemnat pe scena politică a vremii, în
persoane Regelui Franței, Henric al III-lea.

6
https://www.britannica.com/biography/Mehmed-Pasa-Sokollu
7
Cristian Luca, Petru Cercel, un domn umanist în Țara Românească, p. 46
8
Eudoxiu Hurmuzaki, Documente Istoria Românilor, Vol 11 (1517-1612), p. 96.

3
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

Bibliografie :

Eudoxiu Hurmuzaki, Documente Istoria Românilor, Vol 11 (1517-1612), publicate sub

auspiciile Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice și ale Academiei Române, București,
1900

Cristian Luca, Petru Cercel, un domn umanist în Țara Românească, București, Editura
Militară, 2000

https://www.britannica.com/biography/Mehmed-Pasa-Sokollu