Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aspecte de practică
privind percheziţia şi
arestarea preventivă
Martie 2007
Acest proiect a fost posibil datorită susţinerii acordate de către Departamentul de Justiţie al Statelor
Unite,
Secţiunea Penală, Biroul pentru Dezvoltare, Asistenţă şi Instruire Internaţională pentru Procurori
(OPDAT),
Oficiul Programului pentru Justiţie, în condiţiile contractului nr. 2006-AB-CX-0001.
Iniţiativa Juridică pentru Europa Centrală şi Eurasia (CEELI) a Asociaţiei Baroului American este autorul
afirmaţiilor şi analizei din raportul de faţă şi este singura responsabilă pentru conţinutul acestuia.
Punctele de
vedere exprimate în această lucrare nu au fost aprobate de Camera Delegaţilor sau de Consiliul
Director al
Asociaţiei Baroului American şi, prin urmare, nu trebuie percepute ca exprimând politica Asociaţiei
Baroului
American. Mai mult decât atât, nimic din ceea ce conţine raportul de faţă nu trebuie considerat ca
acordare de
consultanţă juridică pentru cazuri specifice iar cititorii au responsabilitatea de a obţine astfel de
consultanţă
de la avocaţii lor personali.
ASOCIAȚIA BAROULUI AMERICAN
INIȚIAȚIVA JURIDICĂ PENTRU EUROPA CENTRALĂ ŞI EURASIA
Martie 2007
Mulţumiri
Adresăm calde mulţumiri şi aprecieri doamnei consilier juridic Ana Maria Andronic,
care a coordonat acest proiect încă de la iniţierea sa şi a contribuit la structurarea
analizei şi raportului final. De asemenea, dorim să menţionăm contribuţia doamnei
consilier juridic Ramona-Elena Cherciu la elaborarea raportului final şi la coordonarea
seminariilor organizate în cadrul proiectului, împreună cu doamnele Genoveva Bolea,
coordonator de programe, şi Adina Edu, director financiar.
Madeleine Crohn
Director ABA/CEELI
România
În calitate de ataşat juridic al Ambasadei SUA în România din partea Departamentului
de Justiţie (USDOJ/OPDAT1), mă bucur că am posibilitatea să vă împărtăşesc câteva
gânduri legate de compendiul de procedură penală Aspecte de practică privind
percheziţia şi arestarea preventivă elaborat de către ABA/CEELI. Chiar dacă biroul
nostru a susţinut şi promovat acest proiect, munca propriu-zisă a revenit de fapt
echipei ABA/CEELI şi talentatului grup de lucru alcătuit de aceasta.
Încă de la primul simpozion, s-a observat în mod clar că problemele ridicate ar fi putut
beneficia de o analiză mai aprofundată. În acelaşi timp, părea important să se reţină
cât mai multe informaţii cu putinţă dintr-o astfel de analiză, pentru ca acestea să
poată fi utilizate ca punct de referinţă pentru ceilalţi şi ca bază de plecare pentru
elaborarea unui ghid judiciar în următorii ani.
1
OPDAT este Biroul pentru Dezvoltare, Asistenţă şi Instruire Internaţională pentru Procurori al Departamentului de
Justiţie al Statelor Unite ale Americii.
Între intenţiile de atunci şi rezultatul concret de astăzi, reprezentat de compendiumul
de faţă, stau o documentare, coordonare şi o muncă susţinute. Pentru a desfăşura un
proiect de o asemenea anvergură, este nevoie şi de mult curaj, în afara aptitudinilor
juridice şi organizatorice. Îi suntem profund recunoscători doamnei Madeleine Crohn,
director ABA/CEELI România, şi colectivului acestei organizaţii pentru desfăşurarea
acestui proiect în acord cu propria viziune şi la standarde ridicate. Eforturile acestora,
canalizate prin intermediul unui grup de lucru, au depăşit cu mult aşteptările modeste
ale primului simpozion. Prin atingerea obiectivului imediat de a elabora compendiul de
faţă, ABA/CEELI a pus de asemenea bazele unui material de referinţă flexibil şi viabil,
de pe urma căruia vor putea beneficia judecătorii, procurorii şi ceilalţi practicieni din
domeniu.
Timothy J. Ohms
Consideraţii introductive
1)
Decret-lege nr. 12/1990 privind abrogarea şi modificarea unor dispoziţii din Codul penal şi din Codul
de procedură penală (publicat în „Monitorul Oficial al României”-M.Of.-, partea I nr. 7/12.I.1990); Legea
nr. 32/1990 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii ale Codului de procedură penală
(publicată în M.Of., partea I nr. 128/17.XI.1990); Legea nr. 104/1992 pentru modificarea şi
completarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a altor legi, precum şi pentru abrogarea
Legii nr. 59/1968 şi a Decretului nr. 218/1977 (publicată în M.Of., partea I nr. 244/01.X.1992); Legea
nr. 45/1993 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală (publicată în M.Of., partea
I nr. 147/01.VII.1993) şi Legea nr. 141/1996 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
penală (publicată în M.Of., partea I nr. 289/14.XI.1996).
2)V. M.Of., partea I nr. 78/30.IV.1997.
3)Denumită în continuare „Convenţia”.
A: Percheziţia
B: Arestarea preventivă
4)
Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi
pentru modificarea altor legi (publicată în M.Of., partea I nr. 677/07.VIII.2006); O.U.G nr. 60/2006
pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi
(publicată în M.Of., partea I nr. 764/7.IX.2006).
1.2.1. Necesitate
5)
V. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. VII/2006, pronunţată în judecarea unui recurs în
interesul legii, în Secţii Unite.
6)Modificare în acord cu Decizia nr. XII/2005, pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi.
7)V. Legea nr. 281/2003 şi, mai recent, Legea nr. 356/2006 şi OUG nr. 60/2006.
Ohms, ataşatul juridic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii din România.
Împreună cu echipa OPDAT8), domnia sa a desfăşurat, pe parcursul unei
perioade de aproxmativ trei ani (2004-2007), numeroase activităţi practice care
s-au circumscris activităţii cu procurorii din România. Biroul OPDAT a sponsorizat
şi organizat în parteneriat cu instituţiile române de resort – Consilul Superior al
Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie – un simpozion anual în domeniul dreptului penal şi al dreptului
procesual penal.
1.2.2. Scop
8)
Membrii biroului OPDAT: Monica Custura (consilier juridic), George Bădescu (consilier juridic), Corina
Pascu (asistent administrativ).
1.2.3. Metodologie
Proiectul a debutat prin crearea unui grup de lucru format din practicieni din
cadrul instanţelor şi parchetelor din Bucureşti. La sediul ABA/CEELI din
Bucureşti (Strada Caimatei nr. 8) s-au întâlnit săptămânal un număr de opt
practicieni experimentaţi: judecători, procurori, avocaţi şi poliţişti. Aceştia au
răspuns cererii lansate de organizatori şi şi-au manifestat disponibilitatea de a
realiza materialul documentar de bază.
9)
Facem precizarea că documentul de faţă menţionează funcţiile ocupate de membrii grupurilor de lucru
la momentul participării acestora la proiectul aici descris.
10)La fel de important în derularea în bune condiţii a proiectului în această etapă a fost sprijinul oferit de
doamna Genoveva Bolea, coordonator de program al biroului ABA/CEELI, care a asigurat traducerea unor
materiale bibliografice ale grupului de lucru şi interpretarea în timpul şedinţelor grupului la care au
participat partenerii americani.
11)V. Anexa 1.
Întrucât din grupul iniţial au făcut parte doar persoane care activau în cadrul
instituţiilor bucureştene, materialul elaborat de acestea a fost distribuit unui
colectiv de practicieni din întreaga ţară, selectaţi de ABA/CEELI cu scopul de a
completa analiza de practică începută la Bucureşti.
Acest grup a fost numit „virtual” pentru că membrii săi au fost răspândiţi la nivel
naţional şi nu s-au întâlnit niciodată direct. Comunicarea cu aceştia s-a realizat
în scris, prin tele-conferinţe şi corespondenţă electronică.
12)
O analiză comparativă a acestor documente face parte integrantă din prezentul raport (v. capitolul
III).
Moderatorii discuţiilor din cadrul celor trei seminarii au fost doamna Roxana
Maria Trif şi domnul Alexandru Vasiliu. Ambii moderatori sunt reputaţi
profesionişti, judecători în cadrul Curţii de Apel Braşov, formatori colaboratori ai
Institutului Naţional al Magistraturii şi colaboratori statornici ai ABA/CEELI.
1.2.4. Durată
Perioada
Grupul de lucru din Noiembrie 2005 -
ETAPA I Bucureşti Martie 2006
Grupul de lucru Martie 2006 -
„virtual” Iunie 2006
Seminarul de la 22-23 iunie 2006
Timişoara
ETAPA Seminarul de la Iaşi
A II-A 7-8 Septembrie
2006
Seminarul de la Cluj 14-15 Septembrie
Napoca 2006
Elaborarea Raportului Noiembrie 2006 -
ETAPA
Martie 2007
A III-A
Aprilie 2007
Diseminarea Raportului
1.2.5. Rezultate
1.2.6. Perspective
13)
Prezentul material încorporează inclusiv analiza unor aspecte controversate ale celor mai recente
modificări legislative, respectiv Legea nr.356/2006 şi O.U.G nr. 60/2006.
Sub aspect terminologic, trebuie făcută pentru început distincţia cuvenită între
percheziţiile cu caracter judiciar, care cad sub incidenţa Codului de
procedură penală şi activităţile extrajudiciare supuse unor reglementări
speciale, ca de exemplu, percheziţia vamală, percheziţia antiteroristă la
pătrunderea pe un aeroport, percheziţionarea în vederea dezarmării unui
infractor periculos, ori percheziţia corporală obligatorie la primirea în arest a
reţinuţilor, arestaţilor preventiv sau condamnaţilor.
Potrivit art. 100 alin. (6) C.proc.pen., pentru a solicita emiterea unei autorizaţii
de percheziţie este necesară începerea urmăririi penale. Cerinţa legală de a
situa astfel, din punct de vedere procedural, percheziţia în cadrul procesului
penal este pe deplin justificată. Efectuarea unei percheziţii vizează unul dintre
drepturile fundamentale ale omului – inviolabilitatea domiciliului sau a
persoanei – şi autorizarea sa nu se poate situa în afara procesului penal. Este
necesar să existe un minim de date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni care
să permită începerea urmăririi penale. Procedura începerii urmăririi penale
este, în general, simplă şi sumară şi nu ar trebui să reprezinte un obstacol
pentru realizarea operativă a unei percheziţii domiciliare.
Potrivit art. 100 alin. (3) C.proc.pen., „percheziţia domiciliară poate fi dispusă
numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la
cererea procurorului, sau în cursul judecăţii”.
Potrivit art. 203 alin. final C.proc.pen., procurorul poate solicita emiterea autorizaţiei
de percheziţie la propunerea motivată a organelor de cercetare penală sau din oficiu.
14)
Opinia trebuie considerată în contextul schimbărilor legislative intervenite, cu implicaţii asupra
prerogativelor organului de urmărire penală care multă vreme a avut posibilitatea de a dispune
efectuarea unei percheziţii.
15)
V. Ţuculeanu, A., „Modificările şi completările aduse Codului de procedură penală în privinţa
percheziţiei”- Revista Dreptul nr. 7/2004, pag. 147.
16)Alin. 41 al art. 100 a fost introdus prin art. I pct. 53 din Legea nr. 356/2006.
17)V. art. 83 pct. 8 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, adoptat
prin Hotarârea C.S.M. nr. 387/22.09.2005, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 958/28.X.2005, cu
modificările şi completările ulterioare.
18)V. art. 83 pct. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
19)
V. art. 146 alin. (2) C.proc.pen. (arestarea învinuitului în cursul urmăririi penale) – astfel cum a fost
modificat prin art. I pct. 73 din Legea nr. 356/2006 (: „Dosarul, împreună cu propunerea de luare a
măsurii arestării preventive întocmită de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea
penală, se prezintă preşedintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instanţa căreia i-ar reveni
competenţa să judece cauza în fond sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei
circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea
penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează
urmărirea.”); art. 1491 alin. (1) şi (2) C.proc.pen. (arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale) –
modificate prin art. I pct. 76 din Legea nr. 356/2006 (: (1) Procurorul (...) întocmeşte propunerea
motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului. (2) Dosarul, împreună cu propunerea de
luare a măsurii arestării preventive întocmită de procurorulcare supraveghează sau efectuează
urmărirea penală se prezintă preşedintelui ori judecătorului delegat de acesta (...)”; art.159 alin. (1)
C.proc.pen. (procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale) – modificat prin
art. I pct. 83&84 din Legea nr. 356/2006 (: “Dosarul cauzei va fi depus la instanţă, împreună cu
propunerea de prelungire a arestării preventive întocmită de procurorul care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive şi va
putea fi consultat de apărător.”
20)V. art. 100 alin. (3) – modificat prin art. I pct. 52 din legea nr. 356/2006: “Percheziţia domiciliară
poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea
procurorului, sau în cursul judecăţii (...)”. În continuare, alin. (4) precizează: “Percheziţia domiciliară se
dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului
este obligatorie.”
Practica judiciară adoptă frecvent forma primei situaţii descrise, care se află în
acord cu principiul privind independenţa şi imparţialitatea instanţei de judecată:
procurorul nu poate fi acela în măsură să decidă ce acte trebuie să examineze
instanţa de judecată şi ce acte de procedură ar fi relevante în autorizarea
percheziţiei. Această apreciere trebuie să o facă nemijlocit instanţa de judecată.
a. [v.supra a)] Potrivit art. 100 alin. (3) C.proc.pen., procurorul se adresează cu
o cerere („la cererea procurorului”). Este evident că cererea trebuie să cuprindă
motivarea în fapt şi în drept şi, de dorit, indicarea actelor relevante din dosar,
pentru a uşura sarcina de verificare a instanţei. Deci, ideea unui referat motivat
nu are suport legal. De altfel, referatul este un act de procedură specific mai
mult organului de cercetare penală.
21)
Alin. (2) şi (3) de la art. 205 C.proc.pen. au fost introduse prin art. I pct. 115 din Legea nr. 356/2006.
(3) Deşi foarte rar întâlnită în practică, există şi o a treia situaţie care se
limitează la prezentarea instanţei de judecată doar a referatului întocmit de
organul de urmărire penală. Apreciem că, în măsura în care un astfel de referat
este foarte bine motivat, el poate veni în sprijinul accelerării procesului
decizional, dar nu va putea sta singur la baza unei decizii a instanţei de
judecată în dosarul respectiv. După cum am arătat, este esenţial ca instanţa de
judecată să îşi formeze convingerea şi să îşi bazeze decizia pe actele existente
în dosarul de urmărire penală cu privire la indicii temeinice sau date certe că
este necesară percheziţionarea locuinţei respective.
Încheierea prin care s-a dispus autorizarea percheziţiei nu are cale de atac.
22)
V. Vasiliu, Al., Noile modificări ale Codului de procedură penală: comentarii şi explicaţii, Ed.
Hamangiu, 2006, pag. 114.
23)
V. art. 146 alin. (12) C.proc.pen. (arestarea învinuitului în cursul urmăririi penale): „Împotriva
încheierii se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la
comunicare, pentru cei lipsă.”; art. 1491 alin. (13) C.proc.pen. (arestarea inculpatului în cursul urmăririi
penale): „Împotriva încheierii se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei
prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.”; art. 159 alin. (8) C.proc.pen. (procedura prelungirii
arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale): „Încheierea prin care s-a hotărât asupra
prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la
pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se soluţionează înainte
de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheirii atacate”; art. 160a alin. (2) C.proc.pen.
(arestarea inculpatului în cursul judecăţii): „Încheierea poate fi atacată separat cu recurs (...)”.
24)
V. art. 23 alin. (7) din Constituţia României: „Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive
sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.”
25)Alin. (41) şi (42) de la art. 100 C.proc.pen. au fost introduse prin art. I pct. 53 din Legea nr. 356/2006.
Potrivit art.103 din Codul de procedură penală, percheziţia se poate face între
orele 6:00-20:00, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă sau
când percheziţia urmează să se efectueze într-un local public. Termenul de
infracţiune flagrantă este cel definit în art. 465 C.proc.pen.26)
Nu aceeaşi este situaţia percheziţiilor începute între orele 6:00-20:00, care pot
continua şi în timpul nopţii din motive de oportunitate. O asemenea
reglementare se justifică, deoarece o percheziţie întreruptă nu şi-ar putea
atinge scopul. Până la reluarea percheziţiei, persoanele vizate pot să distrugă
sau să ascundă într-un alt loc obiectele căutate de organele judiciare.
26)
V. art. 465 C.proc.pen.:
„ (1) Este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire.
(2) Este, de asemenea, considerată flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire,
este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori este surprins aproape
de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune
participant la infracţiune. (…)”
27)Loghin, O., Filipaş, A., Drept penal român, partea specială, ediţie revizuită, Ed. Şansa, Bucureşti,
1992.
Potrivit art. 104 alin. (2) şi (3) C.proc.pen., percheziţia domiciliară se face în
prezenţa persoanei la care se efectuează percheziţia, iar în lipsa acesteia, în
prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei sau a unui vecin având
capacitate de exerciţiu. Pentru a exista garanţia că această activitate se
desfăşoară în coordonatele legii, operaţiunile de percheziţionare se efectuează
de către organul judiciar în prezenţa unor martori asistenţi.
Potrivit art. 27 alin. (4) din Constituţia României, percheziţiile în timpul nopţii sunt
interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.
Codul de procedură penală nu prevede în mod expres maniera în care se dispune ori
se efectuează percheziţia în cazul infracţiunilor flagrante, adoptându-se aceeaşi
Prevederile art. 100 alin. (3) C.proc.pen., astfel cum au fost modificate prin
Legea nr. 356/200628), au instituit criteriile de competenţă potrivit cărora este
desemnată instanţa competentă să autorizeze percheziţia domiciliară. Astfel,
instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă sau instanţa
corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului
din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. O
bună cooperare între organele judiciare implicate într-o astfel de cauză ar putea
asigura sesizarea promptă a instanţei competente potrivit legii, putându-se pregăti
anume un astfel de moment procesual, pentru a fi operativ şi eficient.
28)
V. art. I pct. 52 din Legea nr. 356/2006.
Rezultă aşadar că, pentru efectuarea unei percheziţii informatice este necesară o
autorizaţie de percheziţie emisă de judecător, la solicitarea procurorului, după
examinarea temeiniciei acestei cereri, în şedinţa din camera de consiliu, care are
loc fără citarea părţilor şi cu participarea obligatorie a procurorului conform art.
100 alin. (4) C.proc.pen.
C: Percheziţia autovehiculelor
Codul de procedură penală nu prevedea, anterior Legii nr. 356/2006, în mod
expres, maniera în care se dispune ori se efectuează percheziţia autovehiculelor,
creând astfel dificultăţi semnificative practicienilor confruntaţi frecvent cu astfel
de situaţii.
Deşi alin. (2) al art. 100 C.proc.pen. omite a enumera percheziţia vehiculelor,
noua formulare a alin. (5) al aceluiaşi articol30) menţionează faptul că percheziţia
vehiculelor urmează regimul percheziţiei corporale.
29)
Publicată în M.Of., partea I nr. 279/21.IV.2003.
30) V. Legea nr. 356/2006, art. I pct. 54.
31
V. Supra cap. II.a. ii).
32) Publicată în M.Of., Partea I nr. 135/31.V.1994 şi denumită în continuare „Convenţia”.
Art. 5 alin. (1): „Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate
fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent;
b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o
hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării
executării unei obligaţii prevăzute de lege;
c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare
competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune,
sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l impiedica să
săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;
d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub
supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii
competente;
e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o
boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui
vagabond;
f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o
împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o
procedură de expulzare ori de extrădare”.
Pentru a se putea stabili, de la caz la caz, dacă este vorba despre o privare de
libertate sau despre o simplă restrângere a libertăţii individuale, Curtea a arătat că
33)
Denumită în continuare Curtea.
34)V. CEDO, Guzzardi c. Italiei (decizia din 6 noiembrie 1980); Nielsen c. Danemarcei (decizia din 28
noiembrie 1988).
35)V. CEDO, Engel şi alţii c. Olandei (decizia din 8 iunie 1976).
Ipoteza reglementată mai sus se referă la persoana arestată sau reţinută, scopul
arestării sau reţinerii acesteia fiind reprezentat de aducerea persoanei în cauză în faţa
autorităţii judiciare competente, însă ea se aplică numai în cazul în care există motive
36)
V. CEDO, Engel şi alţii c. Olandei (decizia din 8 iunie 1976).
37)V. CEDO, Worwa c. Poloniei (decizia din 27 noiembrie 2003).
38)V. CEDO, Vasileva c. Danemarcei (decizia din 25 septembrie 2003); Ciulla c. Italiei (decizia din 22
februarie 1989).
lit. f - Prima teză a textului vizează situaţia în care se poate dispune privarea de
libertate a unei persoane ce încearcă să pătrundă ilegal în ţară, în timp ce teza a
II-a se referă la privarea de libertate a persoanei faţă de care se desfăşoară o
procedură de extrădare sau expulzare, măsura putând fi luată numai în cursul
acestor proceduri, după începerea formalităţilor specifice şi înainte de finalizarea
acestora.
Conform articolului 5 alineatul (2) din Convenţie, orice persoană arestată trebuie
să fie informată în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege,
asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.
Dispoziţia corelativă din dreptul nostru intern este art. 1371 alin. (1)
C.proc.pen.41), potrivit căruia „persoanei reţinute sau arestate i se aduc de
îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale
arestării şi învinuirea, în cel mai scurt termen. Învinuirea se aduce la cunoştinţă
numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. (...)”.
39)
A se vedea şi reglementările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în acest sens.
40)V. CEDO, H.L. c. Marii Britanii (decizia din 5 octombrie 2004).
41)V. Vasiliu, Al., op.cit., cu privire la modificarea art. 1371 alin. (1), prin art. I pct. 58 din Legea nr.
356/2006: „ (...) noua prevedere garantează dreptul persoanei de a se folosi de limba pe care o înţelege,
garanţie care este corelată cu obligaţia pe care organele judiciare o au în a se asigura că persoana
înţelege limba română, iar în caz contrar, în obligaţia de a asigura – în mod gratuit – interpret”.
Magistratul la care face referire articolul 5 alineatul (3) trebuie să aibă puterea
de a ordona punerea în libertate a persoanei în cauză şi să fie independent faţă
de executiv şi faţă de părţi.
42)
V. CEDO, Pantea c. României (decizia din 3 iunie 2003), cu trimiterea la Vasilescu c. României (decizia
din 22 mai 1998).
43)V. CEDO, Wemhoff c. Germaniei (decizia din 27 iunie 1968) în care se enumeră „criteriile” sau
„elementele” de avut în vedere pentru aprecierea de la caz la caz: 1. durata efectivă a detenţiei; 2.
durata detenţiei prin raportare la pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea respectivă; 3. efectele morale,
materiale sau de altă natură asupra persoanei deţinute; 4. conduita celui deţinut; 5. dificultăţile privind
investigarea cazului; 6. maniera în care au fost conduse investigaţiile; 7. conduita autorităţilor judiciare.
44)V. CEDO, Letellier contra Frantei (decizia din 26 iunie 1991).
Acest drept la reparaţie al persoanei este garantat atât atunci când este încălcat
articolul 5 din Convenţie cât şi în ipoteza în care anumite dispoziţii din dreptul
intern, care stipulează o protecţie mai extinsă decât cea prevăzută de articolul 5,
sunt încălcate. Prevederile legale corelative din dreptul nostru intern care vin în
aplicarea acestor principii sunt art. 504 şi art. 505 C.proc.pen. Acestea prevăd
că ”(...) are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului
penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod
nelegal (...)” şi, respectiv că „la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de
durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate precum şi de
consecinţele produse asupra persoanei sau asupra familiei celui privat de
libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă (...)”.
Conţinutul art. 148 C.proc.pen. a fost substanţial modificat prin intervenţia Legii
nr. 356/2006 şi a OUG nr. 60/2006.46) Întrucât dispoziţiile sale reprezintă esenţa
materiei arestării preventive, apare ca oportună prezentarea formei actualizate a
articolului.
„Art. 148. Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului.
(1) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite
condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre următoarele cazuri:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire
sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în
orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei;
a1) inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi
localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri;47)
b) există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect
aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert, ori prin
distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;
c) există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni;
d) inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune;
e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că
încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta;
45)
V. CEDO, Pantea c. României.
46) V. Vasiliu, Al., op.cit., pag. 76-77, referitor la modificarea art. 148 C.proc.pen., prin art. I pct. 75 din
Legea nr. 356/2006.
47)Lit. a1) de la alin. (1) al art. 148 a fost introdusă prin O.U.G nr. 60/2006. Textul se coroborează cu
prevederile art. 145 alin. (3) C.proc.pen., aşa cum a fost modificat prin art. I pct.6 din O.U.G. nr.
60/2006.
(2) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a)-e), măsura arestării preventive a
inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este
detenţiunea pe viaţă sau închisoare mai mare de 4 ani."
Cazurileîncaresedispunereţinereasauarestarea
învinuitului/inculpatului, enumerate limitativ în art. 148 alin. (1) lit.a)-f)
C.proc.pen. reprezintă, în sensul art. 137 C.proc.pen., temeiurile
concrete care determină privarea de libertate a unei persoane. Ca atare,
ele trebuie menţionate în actele de arestare: ordonanţă, rechizitoriu,
hotărâre judecătorească, mandat de arestare.
Unii practicieni au opinat că noţiunea de probe la care se referă art. 148 alin.
(1) lit. f) teza a II-a C.proc.pen. nu se confundă cu noţiunea de mijloace de
probă definită prin dispoziţiile art. 64 C.proc.pen. Aceasta din urmă poate
include acele probe sau indicii temeinice la care fac referire dispoziţiile art. 143
C.proc.pen., dar poate avea o sferă mai largă, incluzând şi elemente de fapt din
care să rezulte periculozitatea socială sporită care ar justifica arestarea
preventivă (spre exemplu, aplicarea unor sancţiuni administrative sau
contravenţionale anterior, depoziţii testimoniale din care ar rezulta un potenţial
agresiv al inculpatului la adresa altor persoane, indicii în sensul că acesta a
încercat să intimideze partea vătămată sau martorii, chiar dacă nu e vorba de
ameninţări propriu-zise etc.).
Art. 14348), art. 14649) şi art. 148 C.proc.pen. condiţionează privarea de libertate
a învinuitului sau inculpatului de existenţa unor probe sau indicii temeinice
48)
V. Vasiliu, Al., op.cit., pag. 62-63, privind modificarea art. 143 C.proc.pen., prin art. I pct. 65 din
Legea nr. 356/2006: S-a eliminat din acest articol definirea noţiunii de „indicii temeinice”, aceasta fiind
introdusă în titlul destinat probelor şi mijloacelor de probă, la art. 68 1 .
49)V. Ibid., pag. 72-73, privind modificarea art. 146 C.proc.pen., prin art. I pct. 73 din legea nr.
356/2006:
În sensul art. 68 1 C.proc.pen. 50) , există indicii temeince atunci când, din
examinareadateloraflateladosar,sedesprindeinsistent
presupunerea rezonabilă că învinuitul a săvârşit fapta pentru care este
urmărit ori atunci când organul de urmărire penală surprinde o persoană
în condiţii suspecte, determinând sesizarea din oficiu şi începerea
urmăririi penale. De exemplu, o persoană este găsită cu bunuri de genul
celor sustrase ori provenind dintr-o sustragere şi a căror provenienţă nu
o poate explica 51) sau o persoană având asupra sa instrumente care
servesc la săvârşirea unor spargeri este găsită în apropierea unui imobil
care a făcut obiectul unor repetate încercări de spargere, etc. Aceste din
urmă situaţii pot fi menţionate în conţinutul procesului-verbal întocmit de
organul de urmărire penală, în conformitate cu art. 221 alin. (1)
C.proc.pen. 52)
S-a înlăturat cerinţa anterioară „să existe probe”, care apărea ca un adaos la exigenţa probării cazurilor
de la art. 148.
50)
Introdus prin art. I pct. 36 din Legea nr. 356/2006.
51)Nu trebuie să se piardă însă din vedere că prezumţia constituţională de provenienţă licită a
bunurilor scuteşte pe deţinător de a face dovada modului de dobândire.
52)V. abrogarea art. 228 alin. (3) prin art. I pct. 128 din Legea nr. 356/2006, reglementarea conţinută de
acesta fiind preluată de art. 228 alin. (11) şi art. 221 alin. (1), introdus prin art. I pct. 127 din Legea nr.
356/2006 şi, respectiv modificat prin art. I pct. 122 din Legea nr. 356/2006.
53)
Potrivit art. 136 C.proc.pen., măsurile preventive au drept scop asigurarea bunei desfăşurări a
procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului/inculpatului de la urmărire penală, de
la judecată sau de la executarea pedepsei. Buna desfăşurare a procesului penal implică, în
mod necesar, atingerea obiectivelor specificate de art. 1 şi implicit art. 200 C.proc.pen.
54)Prin decizia nr.26/2000 şi decizia nr.73/2000 Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că
prevederile art. 148 lit.f (fostă lit.h) C.proc.pen. sunt conforme cu dispoziţiile Constituţiei.
Există însă anumite tipuri de infracţiuni care, prin însăşi natura lor, conduc la
ideea creării unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea
socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă prin impactul
negativ asupra întregii colectivităţi fie prin limitele ridicate de pedeapsă stabilite
de lege. În aceste condiţii, chiar şi în lipsa antecedentelor penale, luarea măsurii
arestării se justifică, dacă există probe sau indicii temeinice că inculpatul este
autorul infracţiunii reţinute în sarcina lui (trafic de droguri, trafic de persoane,
organizarea şi sprijinirea unui grup de crimă organizată, infracţiuni de corupţie
săvârşite de persoane cu atribuţii în combaterea acestui fenomen etc.).
În practica judiciară s-a întâlnit situaţia în care un colectiv de procurori este desemnat
cu soluţionarea cauzei. Unii practicieni au opinat că, în această situaţie, referatul cu
propunerea de arestare preventivă trebuie semnat de toţi procurorii implicaţi în
55)
V. CEDO, Fox, Campbell şi Hartley c. Marii Britanii (decizia din 30 august 1990).
56)V.CEDO, Brogan şi alţii c. Marii Britanii (decizia din 29 noiembrie 1988); Murray c. Marii Britanii
(decizia din 21 septembrie 1994).
57)
V. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, încheierea nr. 27şi 1492R/20.06.2005.
58)V. Volonciu, N., Tratat de procedură penală, ed. Paideia, 1997, vol.II, pag. 12.
59)Spre deosebire de sistemul american, unde judecătorul primeşte doar o declaraţie/cerere motivată, pe
propria răspundere, din partea procurorului.
60)Cf. modificării din Legea nr. 356/2006.
Dacă dosarul se află în ancheta proprie a procurorului sau când măsura reţinerii
este luată de procuror, acesta ar trebui ca, în acelaşi termen de 10 ore de la
reţinere, să prezinte dosarul cauzei instanţei de judecată, cu propunerea
motivată de luare a măsurii arestării preventive, conform art. 144 alin. (4)
C.proc.pen. Şi în această situaţie, jurisprudenţa a susţinut constant
interpretarea conform căreia termenul de 10 ore este unul de recomandare.
Unii practicieni au opinat că dispoziţiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen. nu instituie
o nulitate absolută în acest caz. Această împrejurare duce la concluzia că se poate
discuta despre existenţa unei nulităţi relative care ar afecta propunerea de arestare
preventivă a procurorului, partea care o invocă (respectiv inculpatul) trebuind să
dovedească vătămarea care i-a fost produsă. Ca atare, în cazul invocării acestor
dispoziţii legale, situaţiile trebuie examinate cu atenţie de la caz la caz, cu atât mai
61)
Modificat prin art. I pct. 110 din Legea nr. 356/2006.
62)TribunalulMunicipiului Bucureşti (TMB), Secţia I Penală, încheierea din 24.02.2006, dosar
7188/3/2006, TMB, Secţia I Penală, încheierea din 01.03.2006, dosar 6513/3/2006.
63)
TMB, Secţia I Penală, încheierea din 24.02.2006, dosar 7188/3/2006; TMB, Secţia I Penală, încheierea
din 01.03.2006, dosar 6513/3/2006.
64)Modificat prin art. I pct. 84 din Legea nr. 356/2006, în corelare cu abrogarea art. 156 alin. (4) şi cu
modificarea adusă art. 146.
Luarea unei hotărâri (în sensul admiterii sau respingerii propunerii de arestare
preventivă) presupune ca judecătorul să evalueze, prin prisma prevederilor art.
143 C.proc.pen., existenţa probelor sau indiciilor temeinice cu privire la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către învinuit sau inculpat.
Acest lucru implică ab initio (anterior cercetării împrejurării dacă în cauză există
vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C.proc.pen.), o analiză a materialului
probator administrat în faza de urmărire penală.
65)
Modificat prin art. I pct. 157 din Legea nr. 356/2006.
Aşa cum s-a remarcat în doctrină, probele care trebuie avute în vedere la luarea
măsurii arestării preventive nu trebuie să aibă greutatea celor ce ar justifica
trimiterea în judecată sau chiar condamnarea şi nu trebuie confundate cu
împrejurările care fac dovada temeiurilor de arestare prevăzute de art. 148
C.proc.pen. Cât priveşte indiciile, acestea nu sunt probe, ci simple presupuneri
sau bănuieli, bazate însă pe deducţii logice având ca premise datele existente în
cauză.
Relevante în acest context sunt dispoziţiile art. 48 alin. (1) C.proc.pen. lit. a) –
cf. reglementării anterioare – respectiv, lit. a1) – cf. modificărilor din Legea nr.
356/200666):
Faţă de dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit.a), teza a II-a C.proc.pen., în lipsa unei
reglementări exprese şi pentru evitarea oricărei suspiciuni asupra imparţialităţii
sau obiectivităţii sale, în condiţiile respingerii unei astfel de propuneri pentru alte
temeiuri decât acela că nu ar fi incidente nici unul dintre cazurile prevăzute de art.
148 C.proc.pen., judecătorul învestit cu soluţionarea fondului aceleiaşi cauze poate
66)
V. art. I pct. 22 din Legea nr. 356/2006.
67
V. Vasiliu, Al., op. cit., pag. 12-14.
68)V.CEDO, Ilijkov c. Bulgariei (decizia din 26 iulie 2001), cu trimitere la Lutz c. Germaniei (decizia din
25 august 1987) şi Hauschildt c. Danemarcei (decizia din 24 mai 1989): luarea sau prelungirea măsurii
preventive nu presupune, în mod necesar şi de la sine, o stare de incompatibilitate.
69)
Asigurarea asistenţei juridice, prin apărător ales sau desemnat din oficiu; aducerea la cunoştinţa celui
reţinut, de îndată, a motivelor reţinerii, în prezenţa unui avocat; întocmirea procesului verbal de aducere
la cunoştinţă a învinuirii; luarea declaraţiei olografe de învinuit; luarea declaraţiei de învinuit pe formular;
întocmirea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale; luarea declaraţiei de inculpat pe formular;
întocmirea referatului cu propunere de arestare preventivă; prezentarea dosarului judecătorului şi
apărătorului celui reţinut, într-un timp util care să le permită studiul acestuia.
70)Cf. art. I pct. 98 din Legea nr. 356/2006.
Deşi legiuitorul nu a prevăzut expres organul judiciar care poate dispune în faza
de urmărire penală asupra înlocuirii, revocării sau încetării de drept a măsurii
arestării preventive, din analiza coroborată a dispoziţiilor legale prevăzute de
art.139 alin. (32) şi art.1403 C.proc.pen., rezultă că în această materie
competenţa îi aparţine exclusiv instanţei de judecată. Un alt argument în acest
sens îl reprezintă şi faptul că măsura arestării preventive poate fi luată şi
prelungită în condiţiile legii numai de către judecător, motiv pentru care doar
acesta are posibilitatea să revină asupra măsurii dispuse, înlocuind-o sau
revocând-o, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei.
71)
V. art. I pct. 59 şi pct. 60 din Legea nr. 356/2006, respectiv modificarea alin. (2) al art. 139, cu
preluarea reformulată a prevederilor alin. (33) al aceluiaşi articol, care a fost abrogat.
72)V. art. I pct. 61 din Legea nr. 356/2006 care a modificat litera a) a alin. (1) al art. 140 C.proc.pen.
B: Procedura de judecare
Modificările aduse prin Legea nr. 365/2006 articolelor 1403 şi 141 C.proc.pen.73)
au consacrat legislativ faptul că încheierea prin care se dispune respingerea
cererii de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii arestării preventive
nu poate fi atacată separat cu recurs de către inculpatul arestat, ci doar o dată
cu fondul cauzei.
Într-o opinie, s-a apreciat că lipsa posibilităţii de a ataca separat cu recurs încheierea
pronunţată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii în primă instanţă şi în
73)
V. art. I pct. 62-64 din Legea nr. 356/2006.
apel, prin care a fost respinsă cererea de revocare, înlocuire sau încetare a
arestării preventive, nu contravine art. 5 alin. (4) din Convenţie.
S-a interpretat de asemenea că, aşa cum rezultă din jurisprudenţa CEDO, art. 5
alin. (4) al Convenţiei nu garantează dreptul la o cale de atac împotriva
hotărârilor privitoare la arestarea preventivă, ci garantează un grad de
jurisdicţie reprezentat de o instanţă independentă, pentru luarea, prelungirea
sau menţinerea arestării preventive.74)
74)
V. CEDO, Negoescu c. RO (decizie de inadmisibilitate din 17.03.05)
75) V. modif acestora de la art. I pct. 200, pct. 63 şi respectiv pct. 64 din Legea nr. 356/2006.
O problemă ivită tot mai des în practică, în special după intrarea în vigoare a
Regulamentului de ordine interioară a instanţelor de judecată, este aceea de a
stabili completul de judecată competent a soluţiona cererile de înlocuire,
revocare sau încetare de drept a măsurii arestării preventive, formulate după
trimiterea în judecată a inculpatului, în condiţiile în care principiul repartizării
aleatorii a dosarelor intră în contradicţie cu principiul judecării cererii incidentale
de către completul învestit cu soluţionarea cauzei în fond.
76) V. modificarea art. 160b prin art. I pct. 85 din Legea nr. 356/2006.
77)
Pe motiv că au încetat temeiurile ce au determinat luarea unei asemenea măsuri sau că acestea, deşi
există nu impun în continuare privarea de libertate şi nici nu există altele noi care să o justifice.
Din modalitatea de redactare a art. 139 alin. (2) C.proc.pen. rezultă intenţia
legiuitorului de a conferi supremaţie principiului legalităţii în faţa celorlalte
principii care guvernează procedura judiciară. În timp ce înlocuirea şi revocarea
măsurii arestării preventive (cu excepţia cazului de revocare prevăzut în art. 139
C.proc.pen.) este un act procesual asupra oportunităţii căruia apreciază organul
judiciar, constatarea încetării de drept a arestării preventive este obligatorie
pentru acesta. Astfel, potrivit art. 140 C.proc.pen., măsura arestării preventive
încetează de drept când:
a expirat termenul stabilit de lege sau de organul judiciar pentru măsura
luată;
a survenit scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale,
respectiv achitarea ori încetarea procesului penal;
durata arestării preventive a atins, înainte de pronunţarea unei hotărâri
de condamnare, în primă instanţă, jumătate din maximul pedepsei
prevăzute de lege pentru infracţiunea în legătură cu care s-a luat măsura;
a intervenit orice altă cauză anume prevăzută de lege care produce
încetarea de drept a arestării preventive.
Într-o altă opinie, art. 160b şi art. 300¹ alin. (2) C.proc.pen. impun revocarea
măsurii arestării preventive şi în situaţia în care temeiurile care au stat la baza
luării acestei măsuri subzistă, însă instanţa apreciază, în raport de anumite
circumstanţe ale cauzei, că nu mai există temeiuri noi care să justifice această
măsură sau că temeiurile iniţiale nu mai impun privarea de libertate.
Aceste elemente de fapt şi chiar de drept se pot modifica în cursul judecăţii, fiind
necesar ca la momentele anterioare ale menţinerii măsurii aceste condiţii să fie
întrunite.
78)
V. Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în temeiul
dispoziţiilor art.III din Legea nr.232/2004, publicată în M.Of. partea I, nr.502/03.VI.2004, dându-se
textelor o nouă numerotare.
79)Cf. modificării din Legea nr.356/2006, art. I pct. 149.
Până la o nouă modificare legislativă care să coreleze dispoziţiile art. 29 alin. (5)
din Legea nr. 147/1992 cu caracterul de urgenţă al pricinilor în care există
inculpaţi arestaţi preventiv, soluţia concretă care poate fi abordată de către
instanţe pentru a evita situaţiile în care măsura arestării preventive ar înceta de
drept în cazul suspendării cauzei (suspendare obligatorie, potrivit art. 303 alin.
(6) C.proc.pen. şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată), este dată
atât de interpretarea dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C.proc.pen., cât şi de
împrejurarea că admiterea unei astfel de excepţii de către Curtea Constituţională
îşi produce efectele doar pentru viitor.
Aceeaşi practicieni au apreciat că în nici un caz dispoziţiile art. 303 alin. (6)
C.proc.pen. şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată nu pot fi interpretate
Aceeaşi procedură este aplicabilă şi când inculpatul se află în una dintre situaţiile
prevăzute de art. 1491 alin. (6) C.proc.pen. (nu este adus din motive de
sănătate, din cauză de forţă majoră sau de necesitate), aducerea acestuia în
faţa judecătorului în vederea ascultării făcându-se de îndată ce a încetat cauza
care a determinat imposibilitatea deplasării sale. O asemenea interpretare se
impune faţă de împrejurarea că legiuitorul nu face nici o distincţie în raport cu
motivele care au determinat arestarea fără ascultarea inculpatului.
Numai în ipoteza în care obiecţiile privesc identitatea, inculpatul este condus în faţa
instanţei locului unde a fost găsit, instanţă care poate solicita relaţii judecătorului ce a
emis mandatul, în cazul în care consideră acest lucru necesar. În celelalte cazuri,
soluţionarea unor asemenea obiecţii este de competenţa exclusivă a instanţei care a
analizat propunerea de arestare preventivă.
Rezultatul rezolvării obiecţiilor (de către instanţa locului unde a fost găsit
inculpatul) se consemnează în încheierea pronunţată şi se trimite judecătorului
care a emis mandatul.
Este discutabil dacă în procedura ascultării inculpatului pot fi verificate
obiecţiunile cu privire la legalitatea şi temeinicia încheierii prin care s-a dispus
arestarea preventivă sau dacă examinarea acestora se va putea face doar pe
calea recursului exercitat împotriva încheierii ce constată măsura preventivă,
procedura aplicabilă la judecarea căii de atac fiind identică cu cea prevăzută în
cazul arestării inculpatului prezent, conform art. 141 C.proc.pen., întrucât
instanţa este obligată să verifice şi din oficiu legalitatea luării măsurii. Aceasta,
cu atât mai mult cu cât, în această materie, hotărârile nu au autoritate de lucru
judecat.
80)
V. modificarea art. 151 alin. (1) C.proc.pen. prin art. I pct. 77 din Legea nr. 356/2006.
81)
În caz de reluare a urmăririi penale prevăzută în art. 270 alin. (1) lit. a) şi c) şi în art.273, termenul
privitor la măsura arestării inculpatului curge de la data luării acestei măsuri (…).
82)V. Vasiliu, Al., op. cit., pag. 129 şi 152-157, ref. art. I pct. 137 din Legea nr. 356/2006 şi
subsecvent abrogarea art. 333 şi modificările aduse art. 335-337 C.proc.pen.
Exercitarea căii de atac – recursul – împotriva încheierii prin care s-a dispus
asupra propunerii de arestare preventivă sau de prelungire a acesteia,
pronunţate de instanţă în cursul urmăririi penale.
Exercitarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii
arestării preventive a inculpatului, în faza de judecată.
Încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care s-a dispus luarea măsurii
arestării preventive poate fi atacată, separat, cu recurs, în termen de 24 de ore,
conform art. 1413 C.proc.pen. Acest termen curge în mod diferit faţă de prezenţi
sau absenţi. Persoanele îndrituite să facă recurs sunt inculpatul sau procurorul.
După declararea recursului, în termen de 24 de ore, dosarul se înaintează
instanţei de recurs care va soluţiona cauza în termen de 3 zile de la sesizare.
Indiferent de soluţia emisă în cauză, dosarul se restituie în temen de 24 de ore
instanţei de fond sau apel.
Durata arestării preventive a minorului între 14-16 ani nu poate depăşi 15 zile, putând
fi prelungită, de fiecare dată, cu cel mult 15 zile, până la un termen rezonabil de 60
de zile. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate fi arestat preventiv pentru cel
mult 20 de zile, iar prelungirea arestării se poate face pentru o perioadă de 20 de zile
de fiecare dată, dar nu mai mult de 90 de zile. În mod excepţional însă, pentru
infracţiuni deosebit de grave, măsura arestării preventive poate fi prelungită pentru o
perioadă de cel mult 180 de zile.
Din punct de vedere practic, atât procurorul cât şi judecătorul trebuie să atragă
atenţia organelor de detenţie unde se află minorul arestat, ca acestuia sa-i fie
În cursul judecăţii, inculpatul minor poate fi arestat dacă sunt întrunite condiţiile
cerute de art.143 C.proc.pen. şi dacă se regăsesc şi condiţiile cerute de art.148
C.proc.pen.
În practică însă, aceste instituţii sunt mai puţin uzitate, lucru datorat, în egală
măsură, faptului că:
dispoziţiile legale sunt destul de restrictive - mai ales în ceea ce priveşte
cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă- încât
ele sunt, practic, aplicabile doar cu privire la o categorie restrânsă de fapte
şi făptuitori;
83)
V. Ibid., pag. 87-92, ref. modificările aduse de art I pct. 87 şi 90 din Legea nr. 356/2006 şi respectiv,
art. I pct. 8 şi 9 din O.U.G. nr. 60 /2006, cu privire la obligaţiile pe care le poate impune organul judiciar
şi pe care trebuie să le respecte inculpatul pe durata liberării provizorii.
Durata măsurii este de cel mult 24 de ore. Din această durată se deduce timpul
cât persoana reţinută a fost condusă la locul de reţinere, precum şi cel consumat
cu formalităţi administrative.
84)
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 948/25.X.2005.
85) Republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 35/16.I./2006.
Astfel, legislaţiile ţărilor din Uniunea Europeană acordă niveluri diferite de imunitate
parlamentarilor:
În Olanda, parlamentarul nu are mai multe drepturi decât oricare cetăţean, încă
din 1884. El poate fi percheziţionat şi trimis în judecată fără ca Parlamentul să
aibă vreun cuvânt de spus.
Parlamentarii britanici nu au avut niciodată imunitate în faţa legii penale.
O situaţie asemănătoare (lipsa imunităţii) există şi în Irlanda.
86)
În cazul în care Camera/Senatul constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat
revocarea acestei măsuri, care se execută de îndată prin ministrul justiţiei.
Conform art. 172 alin. (6) din Regulamentul Senatului, cererea de autorizare a
trimiterii în judecată penală ori contravenţională se va adresa preşedintelui
Senatului de către ministrul justiţiei. Există şi deosebiri, mai puţin relevante, de
termene înlăuntrul cărora se efectuează anumite acte sau măsuri: Camera
Deputaţilor trebuie să se pronunţe asupra măsurii în termen de 20 de zile de la
sesizare iar în cazul Senatului, biroul permanent supune spre dezbatere şi
aprobare plenului raportul Comisiei Juridice în termen de 15 zile de la data
depunerii lui.
În esenţă, completările aduse reglementează expres în art. 89-91, art. 941, art.
942, drepturile şi garanţiile procedurale de care se bucură persoana care face
obiectul unui mandat european de arestare. De asemenea, prin modificarea art.
77 şi a art. 85 alin. (1) din Lege, s-a urmărit îndreptarea unor erori existente în
textul iniţial al legii, din cauza traducerii deficitare, iar modificarea şi
completarea art. 81 acoperă un viciu al textului iniţial al legii – absenţa
reglementării procedurii de emitere a unui mandat european de arestare de
către instanţele române competente. Modificările aduse art. 82 şi 83 urmăresc
coerenţa acestor texte şi transpunerea exactă a Deciziei-cadru, iar cele aduse
art. 100 şi art. 102, îndreptarea unor erori materiale.
87)
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 534/21.VI.2006.
88) Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Practicienii au exprimat opinia potrivit căreia cea de-a doua interpretare ar fi cea
corectă şi că traducerea definiţiei mandatului european de arestare ar fi trebuit
să fie corelată cu regulile pe care se bazează reglementarea internă şi care nu
contravin celor din reglementarea internaţională.
În acest scop, art. 82 al Legii nr. 302/2006, aşa cum fost el modificat prin
Legea nr. 224/2006, precizează că se aplică dispoziţiile articolului 95 al
„Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14
iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune
Schengen”. Semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen este
considerată echivalentă cu un mandat european de arestare, cu condiţia să fie
însoţită de informaţiile prevăzute în anexa la lege. Cu titlu tranzitoriu, până la
data la care Sistemul Informatic Schengen va avea capacitatea de a transmite
toate informaţiile menţionate în anexă, semnalmentul echivalează cu un mandat
de arestare european în aşteptarea trimiterii originalului.
Atunci când s-a emis un mandat european în situaţia prevăzută la art. 81 alin.
(1) lit. a) din Lege, autoritatea judiciară emitentă română va putea solicita
autorităţii judiciare de executare, înainte ca aceasta să se fi pronunţat asupra
predării definitive, predarea temporară în România a persoanei urmărite, în
vederea ascultării sale sau va putea solicita să fie autorizată luarea declaraţiei
acestei persoane pe teritoriul statului de executare a mandatului.
Executarea mandatului european de arestare se mai poate refuza, deci, în urma unei
examinări şi aprecieri a autorităţii judiciare, în următoarele cazuri:
în situaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) din prezenta Lege; în mod excepţional, în
materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea
mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română
nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite sau nu conţine acelaşi tip de
Dacă persoana audiată sau procurorul vor propune probe şi ele sunt admise, instanţa
poate fixa, cu respectarea termenelor maxime prevăzute la art. 95 din Lege, un
termen pentru administrarea lor sau pentru transmiterea unor informaţii
suplimentare, dacă acestea sunt necesare, de către autoritatea judiciară emitentă, cu
privire la cauzele de refuz sau de condiţionare a predării. Procurorul va fi prezent şi va
pune concluzii în toate cazurile.
Consimţământul la predarea de către statul român a unei persoane către alt stat
membru, în baza unui mandat european de arestare emis pentru o infracţiune
comisă înaintea predării sale, se presupune că a fost dat către toate acele state
membre care au transmis o notificare în acelaşi sens Secretariatului General al
Consiliului Uniunii Europene, dacă autoritatea judiciară română de executare nu
dispune altfel prin hotărârea de predare.
În cazul în care persoana urmărită a fost extrădată în România dintr-un stat terţ în
care aceasta a fost protejată cu privire la regula specialităţii, prin dispoziţiile acordului
Extrădarea unei persoane care a fost predată în România în baza unui mandat
european de arestare, solicitată ulterior de către un stat care nu este membru
al Uniunii Europene, nu se poate acorda fără consimţământul autorităţii
judiciare de executare care a aprobat predarea.
Dacă ridicarea imunităţii este de competenţa unui alt stat sau a unei organizaţii
internaţionale, cererea va fi formulată de autoritatea judiciară care a emis
mandatul european de arestare. Autoritatea judiciară de executare trebuie să
comunice această împrejurare autorităţii judiciare emitente.
multilaterale la care România este parte, dacă prin acestea se simplifică sau se
facilitează procedura de predare, în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 2 al
art. 31 al Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene.
Potrivit prevederilor tranzitorii din lege, dispoziţiile din prezentul titlu se aplică
mandatelor europene de arestare şi predare care se emit ulterior intrării sale în
vigoare, chiar atunci când se referă la fapte anterioare acestei date în timp ce
procedurile de extrădare în curs în momentul intrării în vigoare a prezentului
titlu vor continua să se soluţioneze potrivit titlului II.
Aceste domenii cheie sunt prezentate în tabelele de mai jos, care prezintă
studiul în rezumat. Tabelele sunt urmate de o descriere a abordării fiecărui
regim juridic în parte. Aceste descrieri sunt bazate pe informaţiile incluse în
tabele şi explică detaliat abordarea fiecărui regim juridic, cu concluziile de
rigoare.
SUA Germania UE
Metoda de Un ofiţer (districtual sau Metoda este neclară. Judecătorul n/a
iniţiere federal) de poliţie sau un autorizează percheziţia sau, în
procuror solicită mandatul de la împrejurări excepţionale,
judecătorul care are procurorul este cel care face
autoritatea de a emite acest lucru.
mandate.
Descoperirea de probe privind
Motivele comiterea unui delict, Pentru a aresta suspectul; pentru n/a
pentru care contrabanda, bunurile obţinute a descoperi probe.
poate fi prin comiterea unor infracţiuni
emis
sau alte bunuri deţinute ilegal,
mandatul
bunuri destinate spre a fi
PERCHEZIŢIA
ARESTAREA PREVENTIVĂ
SUA Germania UE
Metoda de Procurorul (districtual Persoana este Autoritatea
iniţiere sau federal) emite o arestată, apoi adusă în judecătorească din
sesizare: o declaraţie faţa unui judecător statul respectiv emite
scrisă cuprinzând care decide dacă un mandat pe numele
faptele esenţiale care emite un mandat de persoanei împotriva
constituie infracţiunea arestare sau căreia statul
vizată. eliberează persoana. intenţionează să
iniţieze proceduri
penale sau al
persoanei care a fugit
din statul respectiv
după ce o sentinţă a
fost pronunţată deja
pe numele său.
După ce a fost emis
mandatul de arestare,
Procesul de Judecătorul va evalua Persoana arestată este instanţa supremă a
autorizare sesizarea pentru a adusă în faţa statului care îl
decide dacă poate judecătorului care primeşte trebuie să
stabili indicii temeinice decide dacă arestarea andoseze mandatul.
că inculpatul a săvârşit este justificată. În Instanţa trebuie să fie
infracţiunea. cazul în care este convinsă că au fost
justificată, judecătorul respectate toate
emite un mandat de prevederile legii.
arestare. Dacă nu este
justificată, judecătorul
cere eliberarea
persoanei.
Persoana este
Executarea Inculpatul este arestată, informată cu Mandatul este
privire la conţinutul
arestat, i se arată transmis statului în
mandatul şi este mandatului şi i se cauză, persoana
înmânează o copie a
informat asupra arestată este
infracţiunii de care acestuia. Ulterior, informată cu privire la
persoana este adusă
este acuzat. Mandatul drepturile sale în
se remite în faţa judecătorului. momentul arestării şi i
judecătorului care se înmânează o copie
l-a emis. a mandatului.
Persoana este adusă
ulterior în faţa
instanţei supreme.
În anul 2003, Uniunea Europeană a adoptat Legea Uniunii Europene privind mandatul
de arestare. Aceasta reglementează mandatele de arestare şi extrădările dintr-un stat
membru în altul. Legea a fost concepută pentru a simplifica procesul de extrădare în
cadrul Uniunii Europene. Statele trebuie să adopte legea pentru ca aceasta să fie
aplicabilă. Legea urmează modelul adoptat de Irlanda.89)
3.1.1. Percheziţia
89)
Textul integral al Legii (European Arrest Warrant Act, 2003) poate fi găsit la adresa:
http://www.oireachtas.ie/documents/bills28/acts/2003/a4503.pdf
Procesul se iniţiază în momentul în care o autoritate judiciară din orice stat emite
un mandat european de arestare, în conformitate cu Legea. Persoana în cauză
este ulterior arestată şi predată statului care a emis mandatul. Legea prevede că
mandatul trebuie emis de autoritatea judiciară din statul care emite mandatul.
90)
V. Supra, cap. d): Mandatul european de arestare, pentru o prezentare mai detaliată a aplicabilităţii
acestor dispoziţii legale în legislaţia naţională.
SECŢIUNEA 2 - GERMANIA
91)
V. BVerfG, 2 BvR 2236/04 of 07/18/2005, para. (1 - 202), text disponibil în limba engleză la adresa:
http://www.bverfg.de/entscheidungen/rs20050718_2bvr223604en.html
92)V. „Strafprozeßordnung”, text disponibil în limba engleză la adresa:
www.iuscomp.org/gla/statutes/StPO.htm
Legislaţia internă germană în aceste materii este similară sub multe aspecte cu
abordarea românească, cea a Uniunii Europene şi cea a Statelor Unite ale
Americii. Cu toate acestea, Codul german conţine multe prevederi unice,
abordate în continuare. În afară de aceasta, s-ar părea că în sistemul german,
faţă de toate celelalte sisteme studiate, există o suprapunere mai mare între
competenţele judecătorului şi cele ale parchetului: de exemplu, judecătorul
poate iniţia percheziţii în anumite situaţii, dacă un procuror nu este disponibil.
3.2.1. Percheziţia
O altă prevedere unică din codul german permite poliţiei să stabilească filtre de
verificare pe drumurile publice unde există fapte care justifică prezumţia că,
procedând astfel, se va ajunge fie la capturarea infractorului fie la colectarea de probe
în acel caz. În aceste filtre de verificare, ofiţerii pot cere tuturor persoanelor să se
3.2.2. Arestarea
3.3.1. Percheziţia
Mandatele pot fi emise prin telefon dar procesul este mult mai laborios, deoarece
mărturia trebuie înregistrată şi autentificată.
Ulterior, mandatul se emite pe numele unei autorităţi care este abilitată să-l
execute. Mandatul trebuie să prezinte identitatea persoanei sau a proprietăţii
care trebuie percheziţionată sau confiscată şi să desemneze judecătorul către
care se remite mandatul după executare. În afară de acestea, mandatul trebuie
să-i impună ofiţerului:
să execute mandatul în decursul unei anumite perioade de timp (nu mai
mult de 10 zile);
să execute mandatul în timpul zilei (dacă nu există o excepţie acordată de
judecător);
să remită mandatul judecătorului desemnat.
3.3.2. Arestarea
4.1.1. Abordare
4.1.3. Metodologie
93)
Acestea au constat în extrase ale articolelor relevante din următoarele texte: Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor
publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (publicată în M.Of., Partea I nr.
279/21.IV.2003); Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române (publicată în
M. Of., Partea I nr. 305/09.V.2002); Constituţia României (publicată în M. Of., Partea I nr.
767/31.X.2003); Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, Legea nr. 356/2006.
94)V. Anexa 2.
95)V. Anexa 3.
4.2.1. Percheziţia
S-a mai susţinut că instanţa are posibilitatea să aprecieze asupra conţinutului sesizării
şi asupra pertinenţei acesteia pe baza notei telefonice pe care grefierul o va întocmi în
urma convorbirii avute cu procurorul, pe baza examinării dosarului de urmărire penală
şi pe baza concluziilor ce vor fi puse de procurorul aflat în instanţă. Examinarea
dosarului va permite să se aprecieze dacă sunt îndeplinite condiţiile legale de
autorizare ale unei percheziţii domiciliare.
S-a constatat că, deşi legiuitorul a omis să prevadă acest lucru, în practică,
procurorul depune la instanţa de judecată un exemplar al procesului-verbal în
care se consemnează efectuarea percheziţiei şi astfel judecătorul care a dat
autorizaţia poate constata în ce condiţii s-a desfăşurat percheziţia.
S-a pus în discuţie situaţia în care dosarul de urmărire penală nu este finalizat cu
rechizitoriu, iar persoana al cărei domiciliu a fost percheziţionat consideră că a fost
lezată în drepturile şi interesele sale şi formulează o plângere împotriva modului în
care s-a efectuat percheziţia.
96)
Vezi cap. II.
97) Vezi capitolul 3.3 - abordarea americană.
98)
V. CEDO, Lamy c. Belgiei (decizia din 30 martie 1989); Sanchez-Reisse c. Elveţiei (decizia din 21
octombrie 1986); Kampanis c. Greciei (decizia din 13 iulie 1995); Nikolova c. Bulgariei (decizia din 30
septembrie 2004); Shishkov c. Bulgariei (decizia din 9 ianuarie 2003).
Relevante pentru această discuţie sunt modificările aduse prin Legea nr.
356/2006. Art. 136 alin. (4) C.proc.pen. stabileşte faptul că măsurile preventive
prevăzute de art. 145 şi art. 1451 C.proc.pen. se pot lua şi de judecător în cursul
urmăririi penale.
În mod unanim s-a stabilit că nu este legală înregistrarea cererii separat, ca o cauză
nouă, ea trebuind să fie prezentată completului cauzei, respectându-se astfel
principiul continuităţii.
Ipotezele cuprinse în art. 150 alin. (1) C.proc.pen. obligă la ascultarea imediată
a celui în cauză, în condiţiile stipulate expres în alin. (2) al aceluiaşi articol.
Acest alineat nu acoperă însă şi situaţiile avute în vedere de art. 1491 alin. (6)
C.proc.pen., situaţii prevăzute în alin. (1), dar omise în alin. (2).
S-au purtat discuţii ample pe marginea acestui aspect, considerat de către toţi
participanţii la dezbateri ca foarte important. S-a subliniat necesitatea motivării
concrete, cu argumente bazate pe demonstrarea îndeplinirii cerinţelor cerute de
lege în situaţia luării măsurilor preventive. S-a făcut trimitere la jurisprudenţa
CEDO.99) S-a mai subliniat că, deşi o motivare insuficientă sau deficitară nu are
drept consecinţă nulitatea actului de procedură, ea este în măsură să
influenţeze, în mod direct, eficacitatea exercitării controlului judiciar cu privire la
aprecierea temeiniciei cu care a fost examinată luarea unei măsuri preventive.
99)
V. CEDO, Tomasi c. Franţei (decizia din 27 august 1992) şi Letellier c. Franţei (decizia din 26 iunie
1991).
100)
V. CEDO, Wemhoff c. Germaniei (decizia din 27 iunie 1968); B c. Austriei (decizia din 28 martie
1990); Toth c. Austriei (decizia din 12 decembrie 1991).
În urma modificărilor aduse prin Legea nr. 356/2006 art. 332 C.proc.pen., în
cazul în care instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului, este
prevăzut un termen special de 3 zile de declarare a recursului. Acest termen
curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei
lipsă.
Într-o primă opinie, din formularea de la art. 274 alin. (2) C.proc.pen.,
potrivit căreia termenul de 30 de zile curge de la data pronunţării
hotărârii, ar rezulta că, din momentul în care instanţa a dispus restituirea
cauzei la procuror, începe să curgă un termen de 30 de zile, înlăuntrul
căruia este obligatorie verificarea măsurii arestării preventive şi
prelungirea sau revocarea măsurii, după regulile care se aplică în cursul
urmăririi penale.
o În această opinie nu are relevanţă faptul că dosarul se restituie
procurorului numai după rămânerea definitivă a hotărârii şi numai dacă
aceasta nu a fost schimbată în recurs.
Într-o altă opinie, majoritară, textele de lege arătate mai sus trebuie
interpretate coroborat:
S-a prezentat şi punctul de vedere potrivit căruia numai judecătorul care a emis
mandatul poate audia pe cel arestat şi poate verifica legalitatea măsurii,
întemeiat pe prevederile art. 152 alin. (3) C.proc.pen., însă opinia majoritară a
fost că această dispoziţie este aplicabilă numai atât timp cât dosarul penal se
află încă în faza de urmărire penală. În faza de judecată şi în căile de atac,
instanţele legal investite devin competente să se pronunţe şi asupra măsurii
arestării preventive. Spre exemplu, instanţa ar putea dispune revocarea măsurii
arestării preventive chiar înainte ca inculpatul să fi fost identificat sau arestat,
atunci când constată că temeiurile legale au dispărut.
Situaţia prevăzută la art. 153 alin. (3) C.proc.pen. are în vedere numai ipoteza
în care cel arestat ridică obiecţii privind identitatea.
În cazul în care cel arestat solicită revocarea sau înlocuirea măsurii arestării
preventive, el va fi prezentat la instanţa la care se află dosarul în acel moment,
iar aceasta, verificând îndeplinirea cerinţelor legale şi temeinicia măsurii, va
proceda în consecinţă.
101
V. CEDO, Ekbatani c. Suediei (decizia din 26 mai 1988 ) şi Toth c. Austriei.
Această intervenţie legislativă a generat numeroase controverse care sunt mai mult
determinate de dificultăţile care apar în faza de judecată în alcătuirea completelor de
judecată, ca urmare a incompatibilităţilor generate de soluţionarea propunerilor de
arestare preventivă ori de prelungire a acestei măsuri.
Astfel, s-a pus întrebarea dacă soluţionarea propunerii de arestare ori de prelungire a
arestării are în vedere atât soluţia din primă instanţă cât şi soluţia din recurs sau
102)
V. CEDO, Samoilă şi Cionca c. României (decizia de admisibilitate din 6 aprilie 2006).
Anexa I
8. Săpt. 16-20/
Contramandat
2006 Contramandat
14. Săpt. 27-03/02 IV. Perspectivă comparativă asupra procedurilor Traian Gherasim
emiteriimandatelor dearestareşi
MARTIE percheziţie în diferite sisteme de drept.
Mandatul european de arestare. Practică Brandusa
CEDO. Chiujdea
2006
STUDIU DE CAZ I
Situaţia 1
Situaţia 2
Întrebări:
STUDIU DE CAZ II
Situaţia 1
Întrebare:
Situaţia 2
Întrebări:
Situaţia 3
Întrebări:
Situaţia 1
Situaţia 2
Între timp, încetând măsura preventivă a reţinerii, inculpatul M.M. a fost pus în
libertate.
Întrebări:
Întrebare:
STUDIU DE CAZ IV
Situaţia 1
Întrebări:
Situaţia 2
Întrebări:
STUDIU DE CAZ I
Situaţia 1
Situaţia 2
Întrebări:
Situaţia 1
Întrebări:
Întrebări:
Situaţia 3
Întrebări:
Situaţia 1
G.G. a susţinut că i-a predat acelei persoane suma de 300 de euro, dar că
ulterior nu a mai găsit-o, dându-şi seama că a fost indus în eroare.
În urma unor verificări poliţia l-a reţinut pe numitul I.G. ca presupus autor al
acestei fapte.
recunoaştere din grup, recunoaştere la care G.G. l-a indicat pe I.G. ca fiind autorul
faptei.
A fost propusă arestarea preventivă a lui I.G., însă acesta a continuat să nege
că ar fi autorul faptei, invocând în faţa instanţei că nu există nici probe şi nici indicii
temeinice împotriva sa. Apărătorul inculpatului a susţinut că la recunoaşterea dintr-un
grup de 4 persoane, celelalte 3 erau îmbrăcate cu cămaşă, iar cel în cauză era
îmbrăcat cu cămaşă şi cu vestă din material textil, iar partea vătămată declarase
anterior că poate să-l recunoască pe autor după faptul că este îmbrăcat cu o vestă din
material textil.
Întrebări:
Situaţia 2
Între timp, încetând măsura preventivă a reţinerii, inculpatul M.M. a fost pus în
libertate.
Întrebare:
Situaţia 3
Identificarea şi prinderea acestuia s-au realizat ulterior, când cauza era în faza
de judecată.
Întrebare:
Situaţia 1
Ulterior, în faza de judecată, inculpatul a invocat la primul termen nulitatea absolută a încheierii de
admitere a cererii de autorizare a percheziției, pe motiv că pronunțarea nu se făcuse în şedință pu
blică.
Întrebări:
Situaţia 2
Cererea a fost însoţită de câteva dintre actele din dosarul de urmărire penală (în
fotocopie) pe care procurorul le-a apreciat ca relevante pentru instanţa de judecată.
Întrebări:
ANEXA III
120 ABA/CEELI ‐ Aspecte de practică privind percheziția şi arestarea preventivă
ANEXE
19 participanţi
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 1 participanţi
5- 17 participanţi
- 1 participant nu a răspuns la întrebare
Comentarii:
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 0 participanţi
5- 19 participanţi
Comentarii:
Comentarii:
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 0 participanţi
5- 19 participanţi
Comentarii:
concordante,diferenţeledeopiniedovedindindependenţa
judecătorului în activitatea de judecată – 1 participant;
- părerile argumentate ale colegilor mi-au deschis o altă perspectivă
practică cu privire la unele dispoziţii legale – 1 participant;
foarte util; interacţiunea participanţilor/grupurilor a dat naştere la
-
discutarea respectivelor teme – 1 participant;
foarte utile, pentru a putea adopta o practică unitară, cunoscând
- totodată şi opinia judecătorilor de la instanţa ierarhic superioară – 1
participant;
am avut posibilitatea de a cunoaşte punctele de vedere ale altor colegi
- ce au dus la discuţii interesante pe baza speţelor puse în dezbatere – 1
participant;
discuţiile contradictorii, chiar între membrii aceluiaşi grup, au condus
- în final la elaborarea unei opinii unitare a acestuia, astfel că
argumentele aduse de fiecare participant au completat cunoştinţele
celorlalţi sau au prezentat moduri de abordare diferite – 1 participant;
schimb de păreri, conturarea de opinii noi pe baza cunoaşterii şi a altor
puncte de vedere – 1 participant;
- este foarte util să poţi cunoaşte opiniile practicienilor care s-au
confruntat cu diverse probleme practice – 1 participant;
- s-au găsit soluţii pentru multe cazuri în care, datorită lacunelor
legislative, poate s-au făcut erori la pronunţarea hotărârilor – 1
- participant;
da, mai ales că au participat judecători de la niveluri diferite de
instanţă, care au putut prelua din activitatea celorlalţi – 1 participant;
- discuţiile s-au purtat la un înalt grad de profesionalism – 1 participant.
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 2 participanţi
5- 17 participanţi
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 2 participanţi
5- 17 participanţi
1- 7 participanţi
2- 1 participant
3- 1 participant
4- 1 participant
5- 4 participanţi
- 6 participanţi nu au răspuns la întrebare.
DA - 19 participanţi
NU – 0 participanţi
DA - 19 participanţi
NU – 0 participanţi
DA - 19 participanţi
NU – 0 participanţi
34 participanţi
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 2 participanţi
5- 32 participanţi
Comentarii:
participanţilor – 1 participant;
- desfăşurarea seminarului a avut loc cu respectarea programului – 1 participant;
- am fost anunţaţi din timp cu privire la data când va avea loc seminarul, ni s-au
comunicat materialele prin corespondenţă la instanţele unde funcţionăm iar
organizarea seminarului a fost excelentă – 1 participant;
seminarul a fost foarte bine organizat – 1 participant;
- organizare bună, s-a adus la cunoştinţa participanţilor în timp util tematica
- abordată, materialele necesare, astfel încât participarea să fie cât mai activă, în
cunoştinţă de cauză; unele minusuri sub aspectul problemelor subsidiare,
legate de cazare – 1 participant;
apreciez organizarea seminarului ca fiind foarte bună, atât din punct de vedere
al condiţiilor de lucru cât şi din cel al temei puse în discuţie -1 participant;
-
condiţiile de cazare, masă şi desfăşurare a seminarului au fost foarte bune;
atmosfera de lucru şi discuţiile purtate au fost foarte plăcute – 1 participant.
-
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 1 participant
5- 33 participanţi
Comentarii:
-
-
Comentarii:
1 participant;
- de maximă importanţă, date fiind drepturile şi libertăţile persoanei cu
care interferează (libertatea persoanei, inviolabilitatea domiciliului, a
vieţii private sau a corespondenţei) – 1 participant;
extrem de util în condiţiile modificărilor consecutive ale dispoziţiilor de
-
procedură – 1 participant;
este util deoarece în prezent sunt judecător specializat în drept penal
- şi procesual penal şi având în vedere modificările intervenite la Codul
penal şi la Codul de procedură penală – 1 participant;
datorită diversităţii problemelor ce pot apărea in practică – 1
- participant;
seminarul pe tema propusă este deosebit de util, având în vedere
importanţa arestării preventive şi a percheziţiei în practica judiciară,
-
într-un moment în care au intervenit modificări semnificative în
redactarea Codului penal şi a celui de procedură penală şi frecvenţa
acestor instituţii de drept în practică – 1 participant;
singura problemă este că nu rezolvă controversele şi nu duce la
crearea unei interpretări unitare a legii şi la o practică unitară – 1
- participant;
tema seminarului constituie subiectul unor lungi controverse, unele
dintre acestea beneficiind de rezolvări juridice – 1 participant;
tema este utilă în activitatea oricărui judecător şi voi împărtăşi din
-
informaţiile culese cu această ocazie colegilor mei; se observă
necesitatea specializării, lipsa acesteia se resimte raportat la
- complexitatea abordărilor de la acest seminar, la capacitatea de
sinteză pe care o poate avea un judecător specializat – 1 participant;
acest seminar şi tema aleasă sunt foarte utile pentru activitatea mea,
arestarea şi percheziţia sunt teme foarte importante în vederea intrării
în UE – 1 participant;
- acest seminar cât şi tema aleasă sunt foarte utile în activitatea mea,
întrucât soluţionez cauze în materie penală şi, deşi unele dintre
problemele discutate aici nu le-am întâlnit în practică, îmi vor fi utile
pe viitor, în eventualitatea apariţiei lor – 1 participant;
- cu aceste instituţii de drept ne confruntăm zi de zi şi, din acest
considerent, tema propusă a fost foarte utilă pentru noi – 1
participant.
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 4 participanţi
5- 30 participanţi
Comentarii:
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 2 participanţi
5- 32 participanţi
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 2 participanţi
5 - 32 participanţi
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 2 participanţi
5 - 32 participanţi
1- 21 participanţi
2- 5 participanţi
3- 3 participanţi
4- 2 participanşi
DA - 34 participanţi
NU – 0 participanţi
DA - 33 participanţi
NU – 0 participanţi
DA - 32 participanţi
NU – 2 participanţi
25 participanţi
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 1 participant
5- 24 participanţi
Comentarii:
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 0 participanţi
5- 25 participanţi
Comentarii:
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 0 participanţi
5- 25 participanţi
Comentarii:
-
-
-
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 2 participanţi
5- 23 participanţi
Comentarii:
- discuţiile din cadrul grupurilor au fost foarte utile deoarece fiecare şi-a
spus părerea referitor la textul de lege discutat şi astfel s-au lămurit
mai multe aspecte ce suportă interpretări diferite – 1 participant;
- opiniile colegilor au fost relevante şi argumentate într-un mod foarte
adecvat, ceea ce a dus la înţelegerea fiecărui raţionament la
soluţionarea problemelor – 1 participant;
fiecare membru al grupurilor de lucru create a avut posibilitatea să-şi
- exprime punctul de vedere; succesul discuţiilor s-a datorat şi faptului
că au fost prezenţi judecători de la instanţe reprezentând toate gradele
de jurisdicţie – 1 participant;
foarte utile; deşi s-au adus o serie de argumente extrem de
- convingătoare pentru toate opiniile prezentate, în final am reuşit să
aflăm care ar fi soluţia legală şi corectă într-o anumită cauză – 1
participant;
având în vedere că au fost puţine grupuri şi s-a limitat participarea,
comunicarea cu celelalte grupuri a fost posibilă şi utilă; dacă numărul
-
participanţilor ar fi fost mai mare, discuţiile nu ar fi fost posibile – 1
participant;
au existat situaţii în care am avut iniţial o opinie dar părerile şi
argumentele celor din grupul meu de lucru sau din celelalte două
- grupuri m-au determinat să-mi schimb opinia iniţială – 1 participant;
foarte utile; eram interesaţi să aflăm şi părerea celorlalţi colegi – 1
participant;
- constructive; toţi participanţii şi-au putut exprima şi argumenta
punctele de vedere - 1 participant;
- discuţiile au fost foarte utile, cu atât mai mult cu cât aspectele puse în
discuţie şi-au găsit, relativ, şi o rezolvare – 1 participant;
s-au pus şi unele probleme ce denotă o conformaţie încă prea teoretică
-
a unora dintre participanţi: de pildă, discuţiile referitoare la
întreruperea percheziţiei, tranşată, evident, de legiuitor – există o
-
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 1 participant
5- 24 participanţi
1- 0 participanţi
2- 0 participanţi
3- 0 participanţi
4- 0 participanţi
5- 25 participanţi
1- 12 participanţi
2- 6 participanţi
3- 3 participanţi
4- 0 participanţi
5- 0 participanţi
- 4 participanţi nu au răspuns la întrebare.
DA - 25 participanţi
NU – 0 participanţi
DA - 25 participanţi
NU – 0 participanţi
DA - 25 participanţi
-
-
-
-
soluţioneze fondul unei cauze; există încă situaţii în practica judiciară în materie
care nu îşi găsesc dezlegare în textele de lege, aşa cum au fost ele modificate;
- pe parcursul seminarului s-au ridicat anumite probleme de drept care nu sunt
reglementate în prezent şi, în consecinţă, este necesară intervenţia
legislativului;
din dezbateri a reieşit necesitatea corectării normative a ultimelor modificări la
- legea de procedură penală, cel puţin cu privire la instituţia juridică a
incompatibilităţii judecătorului care se pronunţă asupra măsurilor preventive;
pentru că anumite dispoziţii legale contravin celor europene în materie;
- unele texte legale modificate sunt ambigue, dând naştere la interpretări, iar
- rolul judecătorului este acela de a aplica legea şi nu de a o interpreta.