DETALIEREA TEMELOR PENTRU GRADUL AL II LEA

I. Obiectivele educaţionale în învăţământul preşcolar

- Scopul activităţilor instructiv-educative din învăţământul preşcolar;
- Funcţii specifice ale obiectivelor educaţionale din învăţământul preşcolar;
- Clasificarea obiectivelor educaţionale: obiective cadru şi obiective de referinţă specifice domeniilor
de conţinut, obiective operaţionale pentru domeniile de conţinut;
- Obiective ale jocurilor şi activităţilor alese; specificul lor.

II. Conţinuturi specifice activităţii în grădiniţă

- Domenii de conţinut:
1) Domeniul Limbă şi comunicare;
2) Domeniul Ştiinţe;
3) Domeniul Om şi societate;
4) Domeniul Pshihomotric;
5) Domeniul Estetic şi creativ.
- Obiective specifice ale domeniilor de conţinut;
- Operaţionalizarea obiectivelor;
- Aplicaţii pentru domeniile de conţinut/ ale dezvoltării, pentru activităţi de învăţare pe discipline sau
integrate;
- Corelaţia domeniilor dezvoltării copilului cu domeniile de conţinut;
- Forme şi moduri de organizare a activităţilor; activităţi de învăţare pe discipline sau integrate şi
activităţi liber alese.
- Strategii didactice specifice domeniilor de conţinut. Matricea obiective -conţinuturi
- strategii didactice, metode, procedee, mijloace de învăţământ -evaluare;
Diferenţierea / personalizarea activităţilor cu preşcolarii;
- Repere de evaluare a progreselor înregistrate în dezvoltarea psihofizică a copiilor.

III. Forme specifice şi moduri de realizare a activităţii cu preşcolarii

- Activitatea – formă specifică de realizare a obiectivelor educaţionale în grădiniţa de copii;
- Activităţile de învăţare dirijată (caracteristici, exigenţe);
- Jocuri şi activităţi la alegere: caracteristici, evoluţia raportului între îndrumare şi manifestarea liberă
a copilului.

IV. Modalităţi de organizare a grupei pentru activităţile de învăţare

- Exigenţe psihopedagogice şi ergonomice privind organizarea grupei de copii;
 - Organizarea grupei de copii în cadrul activităţilor zilnice (cu toată grupa, cu grupuri mici, în
perechi, individual)
- Modele de aranjare spaţială a grupei de copii (cerc, semicerc, clasă etc.)
- Organizarea grupei combinate.

V. Construirea mediului educaţional în grădiniţă

- Relaţia dintre copil, grup, mediul ambiental (de învăţare, de joc, de odihnă);
- Teorii şi practici referitoare la spaţiul educaţional;
- Caracteristici ale mediului educaţional din grădiniţă;
- Ambianţa psiho-relaţională în grădiniţă.

VI. Jocul în grădiniţă

- Principalele tipuri de jocuri desfăşurate în grădiniţă (joc de rol, joc didactic, joc de construcţie, joc
de mişcare, joc muzical);
- Materiale utilizate în jocurile desfăşurate în grădiniţă (jucăria, materiale din natură, materiale
confecţionate de educatoare etc.);
- Aspecte specifice ale desfăşurării jocurilor în grădiniţă; Aplicaţii la activităţile de învăţare pe
domenii de conţinut, la activităţile alese, la activităţile de dezvoltare personală).

VII. Particularităţi ale proiectării, organizării, desfăşurării şi evaluării activităţii

educaţionale din grădiniţă
- Obiectivele învăţării în activităţile instructiv-educative desfăşurate cu preşcolarii;
- Prezentarea conţinuturilor pe domenii de dezvoltare;
- Strategii, metode, tehnici, mijloace şi forme ale instruirii pe tipuri de activităţi;
- Proiectarea activităţii: modele alternative (anuale, semestriale, săptămânale, zilnice) pe domenii sau
integrate. Aplicaţii;
- Evaluarea achiziţiilor de învăţare la preşcolari (bune practici, indicatori de progres).

_______________________________________________________________________________________
TOATE TEMELE DE MAI SUS, SE REGASESC IN
“Metodica predarii activitatii instructiv educative in gradinite” de LAURA COLCERIU – 2010
„Metodica activitatilor instructiv-educative in gradinita de copii” de MOGONEA - 2014
_______________________________________________________________________________________
VIII. Pregătirea copilului pentru integrarea optimă în activităţile de tip şcolar
- Conceptul de maturitate şcolară (aptitudine de şcolaritate); criterii de definire şi viziunea
integratoare a definirii acestuia (pregătirea copilului, pregătirea şcolii, pregătirea familiei);
Conceptul de pregătire pentru şcoală se referă la nivelul de dezvoltare al unui copil (din punctul de
vedere al competenţelor cognitive, socio-emoţionale, motrice, de autonomie) care ar trebui să-i asigure
acestuia o adaptare optimă la mediul şcolar. În psihologia dezvoltării au fost identificate următoarele
competenţe fundamentale ce necesită a fi dezvoltate în pregătirea pentru şcoală a unui copil: - competenţe
cognitive: atenţie, memorie, categorizare, limbaj, planificare şi rezolvare de probleme; - competenţe sociale:
se referă la capacitatea copilului de a stabili relaţii sociale adecvate, de a respecta regulile sociale şi de a
rezolva probleme ce pot apărea în relaţiile personale. - competenţe emoţionale: înţelegerea emoţiilor
celorlalţi, exprimarea propriilor emoţii şi capacitatea de autoreglare emoţională - competenţe de autonomie
personală: capacitatea copilului de a rezolva probleme cotidiene specifice grupului de vârstă din care face
parte. - competenţe motrice: motricitate grosieră şi fină - prerechizite ale şcolarizării: prerechizitele scris-
cititului, prerechizitele matematice, cunoştinţele despre funcţionarea cognitivă.
Aptitudinea de şcolaritate
Grădiniţa este veriga iniţială a învăţământului preuniversitar, cu sarcini instructiv-educative pentru
pregătirea preşcolarilor în vederea integrării şi adaptării optime în viaţa de şcolar. Momentul intrării în
şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare psiho-fizică. Aptitudinea pentru şcolaritate presupune
dobândirea unor capacităţi, abilităţi şi deprinderi. Copilul are aptitudine pentru şcolaritate când dovedeşte că
poate să facă faţă exigenţelor şcolare, evitându-se astfel eşecul şcolar. Fenomenul integrării copilului în
activitatea şcolară este un fenomen complex, în analiza căruia trebuie să se ţină cont de:
- vârsta cronologică
- maturitatea şcolară
- conţinutul instruirii în clasa pregătitoare/clasa I.
- Copilul-domenii de maturizare, sănătate şi dezvoltare fizică; dezvoltare socioemoţională; motivaţia
pentru învăţare; dezvoltarea limbajului şi capacitatea de comunicare; dezvoltarea cognitivă şi cunoştinţele
generale; deprinderi motrice utile învăţării);
Maturitatea şcolară. Adaptare şcolară Maturitatea şcolară, expresia unei forme de dezvoltare a
copilului, marcând acel nivel al dezvoltării la care activitatea de tip şcolar poate contribui din plin la
dezvoltarea în continuare a personalităţii sale, se plasează de obicei între 5 şi 7 ani. Maturizarea şcolară
reprezintă trecerea de la copilăria preşcolară, dominată de structurile şi motivele activităţii ludice, la
copilăria şcolară, dominată de structurile şi motivele activităţii de învăţare se face sub impactul maturizării
unor premise psihice interne, cum are fi: dezvoltarea motivelor şi a intereselor de cunoaştere, capacitatea
copilului de desfăşura acţiuni variate, nu numai în plan obiectual, dar şi în plan mental, creşterea ponderii
momentelor verbale, în analiza reprezentărilor, sub impactul descrierilor şi povestirilor celor din jur –
premisă a dezvoltării memoriei logice şi a gândirii abstracte, creşterea indicelui independenţei proceselor
intelectuale, care iau forma unor acţiuni teoretice speciale (raţionamente), ce vor juca un rol deosebit în
medierea demersurilor cognitive solicitate de învăţare.
 Dintre laturile esenţiale ale maturităţii şcolare putem menţiona maturitatea intelectuală şi maturitatea
socială a copiilor. Cea intelectuală se poate aprecia pe baza unor probe de inteligenţă verbală sau nonverbală,
precum şi pe baza reuşitelor, nereuşitelor observate în activităţi grafomotorii, de joc etc. Dar pentru că indicii
obţinuţi prin aplicarea acestor probe de inteligenţă nu se referă şi la factorii nonintelectuali, care, de
asemenea, au o pondere mare în adaptarea şcolară, formularea prognozei şcolare generale presupune şi
cunoaşterea trăsăturilor nonintelectuale ale copilului. Un element important al maturităţii şcolare este
adaptarea şcolară, ca proces de echilibrare între asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, proces
care îl solicită pe copil pe toate direcţiile sale de dezvoltare şi care vizează gradul de concordanţă între
nivelul de dezvoltare a copilului şi viitoarele cerinţe şcolare: intelectuală, morală, estetică, fizică şi
comportamentală. Ruperea echilibrului poate conduce la eşec; de aceea, stadiul nivelului de adaptare a
copilului ne poate dezvălui evoluţia sa viitoare: succesul sau eşecul şcolar. Din punct de vedere psihologic,
adaptarea şcolară marchează tendinţa de echilibru necesar între procesele de asimilare şi cele de acomodare,
tendinţă realizată, în mod obiectiv, la nivelul interacţiunii permanente existente între om şi realitate. Din
punct de vedere social, adaptarea şcolară marchează tendinţa de integrare a copilului într-o anumită
comunitate, în cadrul unui proces care începe în familie şi continuă în grădiniţă, şcoală, societate etc. În
această accepţie adaptarea şcolară constituie o parte integrantă a unui proces mai complex, care este procesul
de adaptare socială.
- Variabilitatea standardului de maturitate pentru şcoală - ritm individual de dezvoltare, diferenţe de
educaţie, mediu socio-cultural, eventuale dizabilităţi ş.a.m.d.;
În evaluarea preşcolarilor pot exista diverse modalităţi de apreciere a nivelurilor de cunoştinţe,
capacităţi-atitudini, dar cea mai reuşită ar fi aprecierea prin calificativele: "foarte bine", "bine", "suficient".
Educatorii sunt liberi în elaborarea strategiilor şi selectarea metodelor de evaluare şi apreciere. Important
este ca ele să aibă o funcţie constructivă, de dezvoltare. Drept suport pentru aprecierea evaluării maturităţii
şcolare pot servi Nivelurile optime de dezvoltare a copilului la debutul şcolar pe baza următoarelor criterii:
Comportamentul social:
- Identificarea şi respectarea perspectivei celuilalt.
- Pregătirea copilului pentru statutul de şcolar, şi asumarea acestui statut.
- Respectarea intereselor grupului
- Complianţa la reguli
Comportamentul afectiv
- Autoreglare emoţională
- Capacitatea de a exprima emoţiile
- Capacitatea de a recunoaşte emoţiile
Comportamentul cognitiv
- Capacitatea de a-şi concentra atenţia în activitate.
- Prezenţa reprezentărilor şi a unor cunoştinţe despre mediul ambiant
- Capacitatea de a evidenţia caracteristicile generale ale obiectelor şi relaţiile dintre fenomene
- Orientarea după un model dat în realizarea unor sarcini.
- Prezenţa intereselor cognitive.
- Formarea coordonării vizual-motrice, percepţia relaţiilor fonofigurale, a poziţiei obiectului în spaţiu
Comportamentul verbal
- Dezvoltarea funcţiei semantice şi comunicative a limbajului
- Posedarea practică a tuturor aspectelor limbii materne (vocabular, fonologie, corectitudine gramaticală,
limbaj coerent, expresiv)
- Prezenţa şi gradul de dezvoltare a formelor limbajului: situative, contextuale şi expresive
- Dezvoltarea literară (perceperea, analiza elementară, reproducerea textelor, creativitatea)
- Asocierea sunetelor vorbirii cu semnele lor corespunzătoare. Formarea premiselor citirii şi scrierii.
- Dezvoltarea creativităţii verbale
Comportamentul motor
- Posedarea deprinderilor şi calităţilor motrice de bază.
- Coordonarea auditiv-motorie.
- Dezvoltarea fizică armonioasă, formarea şi perfecţionarea capacităţilor psihomotrice.
- Fortificarea sănătăţii, formarea deprinderilor igienico-sanitare.
Dificultăţi de învăţare
Ce este o dificultate de învăţare? Din perspectiva specialiştilor, „O dificultate de învăţare se referă la
o întârziere, o tulburare, o dezvoltare încetinită în plan emoţional sau comportamental. Ea nu este însă
rezultatul întârzierii mentale, deficienţelor senzoriale sau factorilor culturali şi instrucţionali.” ”(S. KIRK
1962 p.262).
Abordarea dificultăţilor de învăţare:
A. Din perspectiva copilului
Analiza dificultăţilor de învăţare din perspectiva copilului ne orientează atenţia asupra
particularităţilor pe care acesta le prezintă în procesul de învăţare. Acest fapt permite planificarea şi
organizarea programelor de intervenţie individualizată cât mai eficiente şi mai adecvate copilului. În acest
caz se identifică domeniile funcţionale ale dificultăţilor de învăţare, care sunt:
- psihomotricitatea: • motricitate globală şi fină; • schema corporală şi lateralitatea; • orientarea, organizarea
şi structurarea spaţio-temporală.
- percepţia vizuală: • discriminare vizuală; • ordine vizuală; • memorie vizuală.
- limbajul • componenta semantică (vocabular, concepte); • cunoaşterea sintaxei; • utilizarea limbajului
- capacitatea de comunicare.
- percepţia auditivă • discriminare auditivă; • memorie auditivă; • auz fonematic.
- gândirea
– rezolvarea de probleme • relaţionarea evenimentelor; • stabilirea ipotezelor; • strategii rezolutive .
- factori sociali şi personali • interacţiuni sociale ( în familie şi în clasă); • ritm, stil de învăţare şi motivaţie
pentru învăţare; • stima de sine, încrederea în sine.
B. Din perspectivă pragmatică (a intervenţiei educaţionale) se pun în evidenţă domeniile operaţionele ale
D.Î., care sunt:
 - domeniul limbajului rostit (vorbit) care se referă la: • dislalii (incapacităţi de pronunţare corectă a
sunetelor, a grupurilor de sunete, cuvintelor sau propoziţiilor); • tulburări de ritm: logonevroze (bâlbâiala),
tahilalie (ritm accelerat de vorbire), bradilalie (ritm încetinit de vorbire); • disfonii (tulburări de voce);
- întârzieri în apariţia şi dezvoltarea vorbirii.
- domeniul limbajului scris-citit care cuprinde: • dislexiile (incapacităţi parţiale de însuşire a citirii);
• disgrafiile (incapacităţi parţiale de însuşire a scrisului).
- domeniul limbajului nonverbal, care se referă la psihomotricitate şi expresie (dificultăţi în motricitatea
grosieră şi fină, în coordonarea psihomotorie, în structurarea schemei corporale);
- domeniul atenţiei şi concentrării în activitate şi pe obiect;
- domeniul motivaţiei
- domeniul schemelor de percepţie şi orientare (dificultăţi sau incapacităţi de structurare a schemelor de bază
perceptiv-motorii, orientare spaţială şi temporală);
- domeniul structurilor simbolice matematice (discalculiile ca incapacităţii de operare cu simbolurile
matematice şi cu schemele de rezolvare);
- domeniul reacţiilor de răspuns şi al ritmului de rezolvare a problemelor (dificultăţi legate de ritm);
- domeniul relaţionării sociale şi al problemelor de comportament.
Pentru a fi siguri de un diagnostic este bine să vă consultaţi cu un specialist. Acest specialist poate fi
consilierul psihologic al şcolii, medicul de familie sau medici specialişti (prin evaluările cărora se vor
exclude tulburările organice evidente, cum ar fi tulburări de vedere sau auz sau diferite tulburări neurologice
majore), logopedul sau kinetoterapeutul.
a) Caracteristicile generale ce pot indica o dificultate de învăţare: • hiperactivitate; • slabă capacitate de a fi
atent; • orientare confuză în spaţiu şi timp; • incapacitate de a urmări indicaţiile orale; • inversează literele
sau cuvintele; • face constant greşeli ortografice; • prinde greu o minge şi o loveşte greu cu piciorul; nu poate
sări coarda; • dificultăţi la închiderea nasturilor; dificultăţi la legarea şireturilor; • mod defectuos de a ţine
creionul în mână; caligrafie mediocră; • mers dificil; incapacitate de a sări; stângăcie; dificultăţi de a sta într-
un picior; • dificultăţi în a merge cu bicicleta sau de-a lungul unei linii.
b) Caracteristici ce pot indica dificultăţi vizuale la elevi: capul foarte aplecat; simptome de tensiune vizuală,
de exemplu: strabism, clipeşte des, îşi freacă des ochii, îi fug ochii, sare cuvinte sau rânduri când citeşte, îşi
apropie foarte mult capul de pagină când scrie sau citeşte, etc.
c) Simptome ce indică tulburări afective sau de comportament: • imagine greşită despre sine; • accese
colerice sau de ostilitate; • impulsivitate excesivă; • închidere în sine sau dezorientare.
d) Dificultăţi ce pot fi asociate cu unele de ordin social: • tendinţa de a se juca cu copii mult mai mici decât
el; • dificultatea de a stabili raporturi cu colegii; • evitarea situaţiilor sociale noi
- Şcoala - cunoaşterea trebuinţelor copiilor şi oferirea condiţiilor de îndeplinire a acestor trebuinţe;
Pregătirea copiilor pentru şcoală este importantă pentru a le facilita procesul de învăţare şi de
dezvoltare. În acest sens, este necesară cunoaşterea copilului din perspectiva cerinţelor educaţionale conform
vârstei sale. Câteva repere urmărite în acest sens includ capacitatea copilului de
-a lucra independent
-a relaţiona cu copii de aceeaşi vârstă
-a învăţa să participe la activităţi structurate cum ar fi jocul şi citirea de poveşti
-a urmări cu atenţie indicaţiile persoanei care îl îndrumă (educator, învăţător)
-a învăţa prin cooperare cu învăţătorul /învăţătoarea şi cu alţi copii
-a se juca împreună cu alţi copii (să îşi aştepte rândul, să urmeze instrucţiuni, să respecte anumite reguli etc.)
-a fi capabil să realizeze sarcini de natură cognitivă în conformitate cu vârsta (de exemplu, clasificări,
identificarea unor detalii dintr-o imagine dată, identificarea diferenţelor dintre litere, sunete etc.)
Clasa pregătitoare reprezintă etapa care face trecerea de la grădiniţă la şcoală. Prin această tranziţie
au loc schimbări importante, unele care sunt caracteristice trecerii de la grădiniţă la şcoală în general
(schimbări generale), iar altele care sunt proprii acestei etape (schimbări specifice).
Schimbările generale se referă la:
- mediul fizic (locaţia, sala de clasă) - programul copilului – durata activităţilor, perioada de timp în care
copilul este la şcoală - programa (în general asemănătoare cu programa utilizată anterior în grupele
pregătitoare de la grădiniţe) - persoana responsabilă cu realizarea activităţilor din clasa pregătitoare
(învăţătorul / învăţătoarea) - colegii copilului - reguli mai stricte
Schimbările specifice au în vedere: - activităţi care au ca rezultat dezvoltarea aptitudinilor şcolare
(prerechizitele scris-cititului, coordonarea ochi-mână, comportament adecvat în situaţii cum ar fi activităţile
în echipă, activităţile structurate impuse etc.) - posibilitatea de a identifica probleme de comportament sau
dificultăţi de învăţare, fără ca acest lucru să afecteze negativ adaptarea copilului la şcoală. În cazul în care
sunt idenficicate astfel de probleme, copilul poate fi îndrumat înspre asistenţa de specialitate.
Clasa întâi impune din partea copilului cerinţe care necesită pregătire. Pregătirea pentru şcoală este
un concept utilizat pentru a descrie capacitatea copilului de a face faţă la cerinţele de la şcoală.
Pregătirea şcolii pentru a integra copiii la şcoală presupune: -adaptarea mediului la cerinţele vârstei
-pregătirea personalului didactic care va prelua elevii -comunicarea cu familia pentru a facilita procesul de
adaptare a copilului şi a familiei la mediul şcolar.
- Familia; rolul familiei în dezvoltarea socio-emoţională a copilului.
Pregătirea familiei pentru şcoală presupune: -transmiterea unei atitudini pozitive faţă de şcoală astfel
încât copilul să perceapă acest lucru într-un mod pozitiv -pregătirea rutinelor care se vor schimba prin
trecerea de la programul de grădiniţă la cel de şcoală (somnul de după-amiază pe care îl va face acasă,
preluarea copilului de la şcoală) -cunoaşterea modalităţilor prin care părintele va colabora cu şcoala în
diferite situaţii.

IX. Valorificarea valenţelor formative ale alternativelor educaţionale utilizate în

învăţământul preşcolar
- Prezentarea principalelor alternative educaţionale: Waldorf, Montessori, Freinet, Planul Jena,
abordarea integrată a limbajului şi învăţarea prin cooperare;
 - Tehnici de lucru utilizate în cadrul alternativelor educaţionale; posibilităţile de transfer în
învăţământul tradiţional.

X. Modalităţi de implicare a comunităţii pentru sprijinirea actului educaţional

- Relaţia grădiniţă-familie-comunitate;
- Parteneriatul – fundament comun de acţiune; unitate de concepţie şi de acţiune în beneficiul
copiilor;
- Parteneriate viabile şi activităţi comune de învăţare, activităţi de îmbunătăţire a mediului
educaţional, proiecte de curriculum colaborativ, participare la luarea deciziilor etc.;
- Strategii de cooperare şi colaborare;
- Practici şi programe pe care grădiniţa le poate folosi pentru implicarea comunităţii în actul
educaţional (ex.: pentru dezvoltarea abilităţilor parentale, pentru îmbunătăţirea comunicării, pentru
voluntariat, pentru conducere şi susţinere etc.) .

XI. Abordări specifice ale copiilor cu CES

- Definirea conceptului de copil cu cerinţe speciale (copii supradotaţi şi copii dezavantajaţi);
- Copilul supradotat: identificare, caracteristici, problemele care pot apărea în sala de clasă, acţiunea
educaţională diferenţiată/individualizată;
- Copilul cu tulburări de învăţare: definirea conceptului, criterii de identificare, caracteristici, tipuri
de tulburări, acţiunea educaţională diferenţiată;
- Copilul hiperactiv: identificare, caracteristici, abordarea educaţională a copilului preşcolar
hiperactiv;
- Copilul cu deficienţe senzoriale: surditate, cecitate, motorii, intelectuale; caracteristici generale ale
fiecărui tip de deficienţă;
- Şcoala incluzivă - educarea copilului cu deficienţe sau provenit din medii defavorizate, în
condiţiile integrării în grădiniţa de masă.

XII. Stimularea potenţialului creativ al preşcolarilor în cadrul activităţii din grădiniţă

- Factori de personalitate care condiţionează creativitatea: cognitivi şi de procesare intelectuală,
aptitudini speciale, factori nonintelectuali şi nonaptitudinali;
- Factori de personalitate care inhibă sau blochează creativitatea copiilor;
- Conceptul de potenţial creativ;
- Specificul creativităţii la vârsta preşcolară: comportament, precocitate, capacităţi excepţionale;
- Stimularea creativităţii preşcolarilor; obiective, criterii, metode, instrumente de evaluare.