Relația dintre două personaje

Otilia Mărculescu și Felix Sima

George Călinescu este unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari
români. Acesta a dublat activitatea de teoretician cu aceea de scriitor, ca romancier
cultivând realismul balzacian, metoda de creație vizibilă în toate cele patru romane
ale sale: „Cartea nunții”, „Enigma Otiliei”, „Scrinul negru”, „Bietul Ioanide”.
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune
complexă care se desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje
numeroase a căror personalitate este bine individualizată și al căror destin este
determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce constituie subiectul operei.
Realismul este un curent literar teoretizat în a doua jumătate a secolului al XIX-
lea care promovează reflectarea veridică a realității în operele literare.
Realismul balzacian se individualizează prin profunda impresie de autenticitate
rezultată din: tehnica detaliului semnificativ, portretele demonstrative, ilustrarea
unor motive literare cum ar fi motivul orfanului, motivul paternității, motivul
banului, motivul moștenirii etc. și prezentarea unor tipologii umane specifice
existenței burgheze (tipul parvenitului sau al arivistului, tipul avarului, tipul
intelectualului în formare etc.)
Cel de-al treilea roman al lui George Călinescu, „Enigma Otiliei”, a fost publicat
în anul 1938 și reflectă realismul balzacian în esența lui prin: tematica socială,
încadrarea personajelor în tipologii, utilizarea tehnicii detaliului semnificativ și
stilul sobru.
Inițial titlul romanului era „Părinții Otiliei”, atenția fiind focalizată astfel asupra
motivului paternității. Ulterior, titlul a fost schimbat de editori, cu acordul
scriitorului, din motive comerciale în „Enigma Otiliei”, ceea ce a dus la plasarea în
prim plan a misterului eroinei, deși enigma nu o trăiește Otilia ci Felix și
Pascalopol.
Tema textului este una specifică realismului fiind reprezentată de viața
burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX, surprinsă sub detrimentul
social-economic ilustrând modul în care puterea banului pervertește totul.
 Motivele care ajută la configurarea orizontului tematic sunt preluate tot din
inventarul realismului balzacian: motivul paternității eșuate, motivul moștenirii,
motivul orfanului etc.
Viziunea despre lume este în corelație cu tematica, autorul conturând imaginea
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările fiind relatate la persoana a III-a de
către un narator omniscient, obiectiv și extradiegetic, cu viziune „din spate” și
focalizare 0.
Romanul este alcătuit din 20 de capitole, iar acțiunea se derulează pe două
planuri: unul urmărește destinul lui Felix Sima, iar celălalt urmărește lupta dusă de
„clanul” Tulea pentru moștenirea lui Costache Giurgiuveanu. În interiorul aceluiași
plan, secvențele se conectează prin înlănțuire și ocazional prin inserții, iar trecerea
de la un plan la altul se face în alternanță.
Există o simetrie a incipitului cu finalul deoarece textul începe și se încheie cu
imaginea străzii Antim și a casei lui Costache Giurgiuveanu, surprinse din
perspectiva lui Felix aflat însă la vârste diferite: la sfârșitul adolescenței și ulterior
la maturitate (după 10 ani).
Personajele sunt construite în manieră realistă și se înscriu în tipologii. Așadar
Felix Sima reprezintă tipul intelectualului în devenire, Otilia Mărculescu este
întruchiparea eternului feminin care prin natura lui este contradictoriu și derutant,
Leonida Pascalopol întruchipează tipul aristocratului rafinat, Costache
Giurgiuveanu este tipul avarului, umanizat de dragostea sinceră pe care i-o poartă
Otiliei. Celelalte personaje, Aglae Tulea- baba absolută fără cusur în rău, Aurica-
fata bătrână, Titi- tipul retardatului, Olimpia- tipul femeii placide, Simion- tipul
senilului, iar Stănică Rațiu este tipul arivistului, al parvenitului.
În centrul construcției epice se află Otilia Mărculescu și Felix Sima, ei sunt
personaje principale și rotunde, surprinse în evoluție, ambii având același statut
social nefavorabil, fiind orfani, care au nevoie de protecția lui Costache
Giurgiuveanu și Leonida Pascalopol.
Felix Sima reprezintă tipologia intelectualului în formare și este surprins în
ipostaza de student la Facultatea de Medicină din București și ulterior în cea de
doctor renumit. Din punct de vedere familial este orfan de ambii părinți, tutorele
legal fiind unchiul său, Costache Giurgiuveanu.
 Otilia Mărculescu reprezintă eternul feminin care este prin natura lui
contradictoriu și derutant. Aceasta este fiica vitregă a lui Costache Giurgiuveanu,
neadoptată legal de acesta, o tânără de „vreo 19” ani, care studiază la Conservator.
Autorul recurge la modalități de caracterizare directă: realizată de narator, acesta
portretizându-l pe Felix în incipitul romanului, trăsăturile fizice prefigurându-le pe
cele psihice; de alte personaje, Otilia fiind percepută contradictoriu de cei din jur
(pentru Costache este „fe-fetița lui papa”, pentru Felix este adorabilă, atrăgătoare,
cultă, talentată, o fată superioară, pentru Aglae e „o dezmățată”, colegii lui Felix
„Cea mai elegantă conservatoristă”), iar Felix este considerat de aceasta ca un frate
sau ca un copil , iar Aglae îl privește ca pe un posibil pretendent la averea
bătrânului. Prin autocaracterizare Otilia afirmă că „eu sunt o zăpăcită, nu știu ce
vreau”, iar Felix „să-mi fac o educație de om! Voi fi ambițios, nu orgolios!”.
Caracterizarea indirectă rezultă din fapte, atitudini, limbaj, comportament, relația
cu celelalte personaje, mediul de viață și confruntarea cu situații tensionate.
Între cei doi se naște de la început o afecțiune delicată, determinată de apropierea
de vârstă și de condiția lor de orfani.
O primă secvență semnificativă este venirea lui Felix, străinul, în casa lui
Costache Giurgiuveanu. Primul portret fizic al Otiliei este realizat din perspectiva
tânărului „fața măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștrii, arăta foarte
copilăroasă între multele bucle și gulerul de dantelă”. . Felix este întâmpinat prima
dată de moș Costache care îi reproșează că „Aici nu stă nimeni!”, dar a doua oară,
replica salvatoare a lui Otilia „Dar, papa, e Felix!” îl scoate pe băiat din
încurcătură. „Verișoara” Otilia pe care o știa doar din scrisori îl surprinde în mod
plăcut, mai ales că frumusețea ei contrastează cu portretul fetei bătrâne Aurica și
delicatețea ei cu răutatea Aglaei . Ea îl primește cu căldură în casa lui Moș
Costache, îl prezintă familiei și-i oferă cu generozitate propria camera în seara
sosirii.
Portretul fizic al lui Felix este prezentat de către narator în mod detaliat de la
prima lui apariție „Fața îi era însă juvenilă și prelungă, aproape feminină din
pricina șuvițelor mari de păr ce-i cădeau de sub șapcă, dar culoarea măslinie a
obrazului și tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia
impresie”.
 În scena jocului de table, Aglae îi așază pe Felix și Otilia în aceeași categorie,
prin caracterizarea directa „N-am știut, faci azil de orfani”, îi reproșează ea fratelui
său.
Felix este naiv și lipsit de experiență în dragoste fiind crescut fără o prezență
feminină alături, vede astfel în Otilia o întruchipare a idealului său feminin fiind
însă incapabil să o înțeleagă cu adevărat deoarece contradicțiile sexului opus
fiindu-i necunoscute.
Comportamentul contradictoriu și derutant este o altă trăsătură a tinerei care trece
de la o stare la alta făcând ca pentru Felix să fie o enigmă: de la sentimentul că
viața trebuie trăită din plin, până la senzația că fericire este doar o iluzie, stări
contradictorii care o fac să aibă un comportament ieșit din tiparele sociale (aleargă
desculță prin iarbă, cântă impulsiv la pian) devine dintr-o dată interiorizată.
O altă trăsătură specifică lui Felix este inteligența. Acesta este student eminent la
medicină, apreciat de profesori și de colegi, reușind să se remarce cu ușurință
datorită cunoștințelor vaste și studiului aprofundat. Publică un articol într-o revistă
franceză de specialitate.
Contradicțiile Otiliei îl nedumeresc pe Felix. Inițial, tânărul ezită între a crede
bârfele clanului Tulea și a-i păstra o dragoste pură pentru Otiliei, iar mai apoi când
Otilia pleacă pe neașteptate la Paris cu Pascalopol, Felix are o scurtă aventură cu
Georgeta „fată faină”, „pupila” unui general, pe care i-o prezintă Stănică. De altfel,
cele două femei , Otilia și Georgeta, contribuie în egală măsură la maturizarea lui
Felix.
O ultimă secvență narativă care evidențiază relația celor doi este ultima întâlnire
dintre ea și Felix, înaintea plecării fetei din țară cu Pascalopol. Pentru a-i
demonstra lui Felix dragostea sinceră pe care i-o poartă, Otilia alege să i se
dăruiască, dar acesta nu profită de fată. Cei doi realizează că au așteptări diferite
de la viața, pentru Felix, intelectualul ambițios, fiind mai importantă cariera, dar cu
toate acestea ar fi fost dispus să aștepte oricât în virtutea promisiunii că, la un
moment, se va căsători cu Otilia, dar pentru Otilia dragostea este mai importantă,
în felul aventuros al artistului, cu dăruire și libertate absolută. Ca să nu fie o
piedică în calea realizării profesionale a lui Felix, Otilia îl părăsește pe tânăr și
alege siguranța căsătoriei cu Pascalopol.
În epilog, 10 ani mai târziu după aceste întâmplări, Felix se întâlnește în tren cu
Pascalopol, care îi spune ca a divorțat de Otilia, pentru ca fata să își poată trăi
tinerețea, aceasta recăsătorindu-se cu un conte exotic din Buenos Aires „A fost o
fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă”, afirmă Pascalopol. Felix nu o
regăsește în fotografia arătată de moșier pe Otilia de care se îndrăgostise, ci vedea
doar o femeie frumoasă.
La rândul lui, Felix își realizează ambițiile profesionale, devenind un medic
renumit și profesor universitar „se căsători într-un chip care se cheamă strălucit și
intră, prin soție, într-un cerc de persoane influente”.
Conflictul interior pe care Otilia îl experimentează este generat de statutul ingrat
care îi plasează viitorul sub semnul unei nesiguranțe dureroase. Otilia este
permanent rănită de comportamentul și aluziile celor din familia Tulea, fiind în
aceeași măsură o victimă a unui sistem social în care statutul femeii nu-i permitea
prea multe alegeri.
Personajul este implicat într-un conflict exterior cu Leonida Pascalopol în care
vede un rival în plan sentimental deși moșierul încercă să nu-i alimenteze
frustrările respectându-l pe Felix și văzând în el un tânăr cu un viitor strălucit.
Felix experimentează și un conflict interior deoarece comportamentul
contradictoriu și derutant al Otiliei îl face să sufere din dragoste și să simtă că nu-și
mai poate împlini așteptările. De aceea este marcat adesea de tristețe și dezamăgire
având senzația că fără Otilia ființa lui interioară nu poate atinge plenitudinea.
În opinia mea, relația dintre cei doi scoate în evidență lipsa de experiență și
naivitatea lui Felix, precum și capacitatea Otiliei de a renunța la cu altruism la o
iubire care îi va duce pe amândoi spre nefericire.
În concluzie, Otilia Mărculescu și Felix Sima din romanul „Enigma Otiliei” de
George Călinescu sunt două personaje incompatibile, cu aspirații și gândiri diferite,
iar modul în care se petrec lucrurile și încheierea relației dintre ei, i-a condus spre o
viață fericită și maturizare.