Tema 1 : ELEMENTELE DEFINITORII ALE DREPTULUI FISCAL ȘI ALE LEGISLAȚIEI

FISCALE
S 1: Definiţia dreptului fiscal
Dreptul fiscal, ca ramură a dreptului public, reglementează raporturile juridice care se nasc în procesul
colectării impozitelor şi taxelor de la persoanele fizice sau juridice care obţin venituri sau deţin bunuri
impozabile ori taxabile. Trăsăturile caracteristice:
a) dreptul fiscal este o ramură a dreptului public, datorită raporturilor juridice fiscale care sînt reglementate
de norme juridice de drept public;
b) raporturile juridice fiscale apar în procesul colectării impozitelor şi a taxelor şi al administrării acestora;

c) subiect al impunerii este orice persoană fizică sau juridică care realizează venituri sau deţine bunuri
impozabile sau taxabile;
d) obiect al impunerii sînt atît bunurile, veniturile, cît şi activităţile impozabile sau taxabile;
e) contribuabilul poate contesta orice act al organului fiscal sau orice acţiune a funcționarului fiscal; poate
solicita instanţei de judecată anularea actului administrativ, suspendarea executării silite a obligațiilor fiscale
etc.;
f) contribuabilul poate cere statului despăgubiri pentru o impunere ilegală, pentru încălcarea drepturilor sale
în procesul executării silite a obligaţiei fiscale, în procesul efectuării controlului fiscal etc.;
g) contribuabilul are dreptul la rambursarea unor impozite (de ex., TVA) etc.
Termenul „fiscal” provine de la latinescul „fiscus”, care înseamnă „coș” fiind utilizat în Roma Antică pentru
desemnarea „casei militare” unde se păstrau banii ce urmau a fi plătiţi militarilor. Cercetătorul român Nelu Niţă
susţine provenienţa termenului „fiscal” de la „fiscus”, însă face o argumentare mai reuşită a destinaţiei banilor,
şi anume: pentru întreținerea principelui. Ulterior aceşti bani, susţine dînsul, s-au contopit cu „tezaurul public”
şi au devenit resurse financiare publice, resurse financiare destinate cheltuielilor publice.

S2: Obiectul şi metoda reglementării juridice în dreptul fiscal

Dreptul fiscal este format din totalitatea normelor juridice care reglementează mecanismele de percepere
pentru acumularea la buget a veniturilor publice prin specificul fiscal al impozitelor şi taxelor.
Obiectul dreptului fiscal îl constituie realizarea veniturilor fiscale ale bugetelor publice.
Obiectul de reglementare al dreptului fiscal reiese şi din prevederile alin.(2) art.1 din Codul fiscal, şi anume:
relaţiile ce ţin de executarea obligațiilor fiscale în ce priveşte impozitele şi taxele generale de stat, stabilind, de
asemenea, principiile generale de determinare şi percepere a impozitelor şi taxelor locale.
Obiectul dreptului fiscal cuprinde o serie de reglementări concrete referitoare la:
 administrarea impozitului pe venit, impozitului pe trenurile imobiliare, impozitului privat, accizelor, taxei
pe valoarea adăugată, taxelor vamale, taxelor percepute în fondul rutier, taxelor pentru folosirea resurselor
naturale, taxelor locale etc.;
 nașterea, modificarea, stingerea (inclusiv prin executare silită) şi asigurarea stingerii obligaţiei fiscale;
 modul şi regulile de efectuare a controlului fiscal;
 particularitățile răspunderii juridice pentru încălcarea obligaţiei fiscale etc.
Obiectul de studiu al dreptului fiscal este determinat nu doar de reglementările cuprinse în Codul fiscal şi
în actele legislative şi normative, dar şi de reglementările din acordurile internaţionale de evitare a dublei
impuneri, de evitare a evaziunii fiscale, de asistenţă reciprocă în domeniul fiscal etc.
!!! Deşi are un obiect de reglementare complex, dreptul fiscal reprezintă un ansamblu coerent şi unitar de
norme juridice, întrucît el vizează nu orice acte sau operaţiuni, ci numai pe acelea care formează ramura
dreptului fiscal.
Metoda de reglementare a dreptului fiscal este metoda imperativă. Normele dreptului fiscal impun o
conduită obligatorie, o conduită de la care nu se poate deroga, în caz de nerespectare putînd fi aplicată forţa de
constrîngere a statului.
Părţile în relaţiile fiscale sînt pe poziţii de subordonare.
!!! Totodată, în dreptul fiscal se mai aplică şi metoda dispozitivă, normele date permiţînd contribuabilului să-
şi aleagă singur conduita în cadrul raporturilor din domeniul dreptului fiscal. Contribuabilului i se acordă
dreptul de a alege achitarea impozitului pe bunurile imobiliare pînă la 15 august (prima parte) şi pînă la 15
octombrie (a doua parte) sau achitarea integrală a impozitului pînă la 30 iunie şi de a beneficia de o scutire de
15% din suma impozitului.

S3: Normele juridice fiscale

Normele dreptului fiscal sînt reguli de conduită instituite de stat, a căror aplicare este asigurată prin
conştiinţa juridică, iar la nevoie – prin forţa de constrîngere a statului.
Normele dreptului fiscal au următoarele caractere juridice:
 general,
 impersonal,
 la fel ca şi majoritatea normelor juridice, se referă la un număr nedeterminat de subiecţi de drept,
aplicîndu-se repetat în timp ori de cîte ori sînt întrunite condiţiile necesare.
Norma de drept fiscal este o regulă de conduită generală şi impersonală care prescrie drepturi şi obligaţii
subiecţilor participanţi la relaţiile fiscale.
!!! Normele cu caracter fiscal sînt instituite atît de organele puterii de stat, cît şi de cele ale administraţiei de
stat şi reglementează activitatea fiscală a statului, perceperea taxelor şi impozitelor etc.
Din punctul de vedere al structurii logico-juridice, normele dreptului fiscal cuprind 3 elemente
specifice normelor juridice:
1) ipoteza,
2) dispoziţia,
3) sancțiunea.
Ipoteza normelor dreptului fiscal prevede condițiile sau împrejurările în care urmează să se aplice
dispoziţiile cuprinse în aceste norme juridice. De ex., în interpretarea alin.(10) art.6 din Codul fiscal, impozitele
şi taxele sînt surse ale bugetului de stat, ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale, avînd ca scop
acumularea acestor venituri la fondurile bugetare.
!!! Ipoteza trebuie să cuprindă descrierea clară şi precisă a obligaţiilor fiscale ce revin contribuabililor pentru
a se permite astfel subiecţilor raporturilor juridice, care se nasc prin aplicarea normei juridice fiscale, să respecte
regula de conduită prescrisă.
!!! De cele mai multe ori, ipoteza şi dispoziția sînt contopite în actele normative, iar sancțiunile sînt
specificate la finele acestora sau în Codul penal, în Codul contravenţional ori în Codul muncii.
Dispoziţia normelor dreptului fiscal prevede conduita subiecţilor de drept vis-à-vis de aceste norme, fie
obligîndu-i să acţioneze într-un anumit fel, fie permiţîndu-le să efectueze anumite operaţiuni fiscale sau să
săvîrşească anumite acte fiscale, fie interzicîndu-le comiterea unor acte sau operaţiuni de natură fiscală.
Dispoziţiile cuprinse în normele dreptului fiscal pot fi:
 onerative,
 permisive,
 prohibitive.
Majoritatea dispozițiilor normelor dreptului fiscal sînt onerative, impun subiecţilor o conduită de la care
aceștia nu se pot abate. Astfel de dispoziţii sînt acelea care reglementează obligaţiile fiscale ale persoanelor
fizice şi ale persoanelor care practică activitate de antreprenoriat de a achita impozitele şi taxele etc. La lit.e)
alin.(2) art.8 din Codul fiscal se prevede expres obligaţia fiecărui contribuabil de a achita complet şi la termen
obligaţia fiscală calculată.
Unele norme ale dreptului fiscal cuprind dispoziţii permisive, dispoziții ce dau contribuabililor dreptul de a
opta pentru o conduită sau alta; astfel alin.15(1) art.24 din Codul fiscal permite deducerea cotizațiilor de
membru de sindicate, însă în mărime de 0,15 din fondul de retribuire a muncii.
Unele norme ale dreptului fiscal cuprind şi dispoziții prohibitive, dispoziții ce interzic săvîrşirea unor acţiuni,
şi anume: art.23 din Codul fiscal interzice deducerea cheltuielilor personale şi de familie.
Sancţiunile cuprinse în normele dreptului fiscal sînt reglementate potrivit interesului statului de a percepe
complet şi la termen de la persoanele fizice şi juridice impozitele şi taxele, atît generale de stat, cît şi locale. Ca
sancţiune specifică dreptului fiscal este amenda, prevăzută de art.236 din Codul fiscal: măsură cu caracter
punitiv care are ca scop prevenirea săvîrşirii în viitor a unor încălcări ale legislației fiscale, educarea
contribuabilului în spiritul respectării legii fiscale.
 Amenda constă în obligarea persoanei care a săvîrşit o încălcare fiscală de a plăti o sumă de bani. !!! Ea
reprezintă o parte a obligației fiscale, percepîndu-se, inclusiv, prin executare silită, indiferent de faptul dacă au
fost aplicate sau nu alte sancțiuni fiscale.
!!! În dependenţă de încălcarea legislaţiei fiscale, se mai pot aplica și sancţiuni contravenţionale sau penale.
De ex., art.301 din Codul contravenţional prevede pedeapsa pentru evaziunea fiscală a persoanelor fizice sub
formă de amendă contravenţională.
Codul penal, însă, în art.244 prevede sancțiunea pentru evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor sub formă de amendă penală sau privaţiune de libertate, precum şi privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate.
!!! În normele juridice din domeniul fiscal cel mai des ipoteza şi dispoziția sînt contopite în actele normative,
iar sancţiunile sînt specificate la finele acestora sau în Codul penal, în Codul contravenţional ori în Codul
muncii.

S4 Locul dreptului fiscal in sistemul dreptului

Relaţiile dreptului fiscal cu alte ramuri de drept
Dreptul fiscal are un rol deosebit de important în sistemul dreptului, avînd legături strînse cu un şir de
ramuri de drept:
 dreptul constituțional,
 dreptul administrativ,
 dreptul financiar,
 dreptul penal,
 dreptul contravenţional,
 dreptul muncii,
 dreptul internaţional public etc.
Relaţia dreptului fiscal cu dreptul constituţional este datorată în primul rînd importanţei dreptului
constituţional în sistemul dreptului. Dreptul constituţional are ca obiect de studiu Constituţia, care, la rîndul ei,
conţine fundamentele de bază ale fiscalităţii, ea fiind pilonul de existenţă a dreptului fiscal.
!!! Constituția RM este actul normativ suprem care prevede expres îndatorirea fiecărui cetăţean al RM de a
contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice.
Cu dreptul administrativ, dreptul fiscal se află într-o relaţie foarte strînsă, dreptul administrativ cuprinzînd
normele referitoare la organizarea şi funcţionarea tuturor organelor puterii executive, inclusiv norme privind
conducerea, organizarea şi funcţionarea organelor fiscale care de asemenea fac parte din administraţia de stat.
Cu dreptul financiar, dreptul fiscal are relaţii strînse datorită importanţei bugetelor de diferite niveluri,
dreptul financiar studiind procesul de formare, gestionare şi efectuare a cheltuielilor din aceste bugete, care, la
rîndul lor, sînt formate în majoritate din impozite şi taxe, ce reprezintă obiectul de studiu al dreptului fiscal.
Cu dreptul penal, dreptul fiscal de asemenea se află în relaţii strînse, în virtutea dispoziţiilor referitoare la
constatarea infracţiunilor în domeniul fiscal de către organele de control fiscal.
!!! Printre infracțiunile reglementate în Codul penal al RM şi-au găsit locul lor şi infracţiunile fiscale, ca:
evaziunea fiscală a persoanelor, întreprinderilor, organizațiilor, instituțiilor (art.244) şi evaziunea fiscală a
persoanelor fizice ce nu practică activitate de antreprenoriat (art.2441).
Cu dreptul contravenţional, dreptul fiscal se află tot în relaţii strînse, în virtutea dispoziţiilor referitoare la
constatarea contravenţiilor în domeniul fiscal de către organele de control fiscal.
!!! Printre contravențiile reglementate în Codul contravenţional al RM şi-au găsit locul lor şi contravenţiile
fiscale, ca: încălcarea drepturilor, intereselor şi obligaţiilor contribuabilului sau ale unui alt participant la
raporturile fiscale (art.297); încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de casă şi control (art.2931) etc.
Cu dreptul muncii, dreptul fiscal are o legătură în virtutea răspunderii juridice de natură materială sau
disciplinară pe care o pot aplica persoanele cu funcţie de răspundere din cadrul organelor controlului fiscal.
Cu dreptul internaţional public, dreptul fiscal are relaţii în virtutea existenţei convenţiilor interstatale:
 de colaborare şi asistenţă reciprocă;
 de asistenţă administrativă reciprocă în domeniul fiscal;
 de stabilire a principiilor de percepere a impozitelor indirecte;
 de evitare a dublei impuneri şi prevenire a evaziunii fiscale etc.
 S 5 Principiile dreptului fiscal
Principiile de bază ale dreptului fiscal se conţin în art.6 din Codul fiscal şi au următorul conţinut:
a) neutralitatea impunerii – presupune asigurarea prin legislaţia fiscală a condiţiilor egale investitorilor,
capitalului autohton şi străin. Potrivit acestui principiu, impozitele şi taxele nu vor fi diferenţiate în funcţie de
cetăţenia investitorului sau de originea capitalului şi nici în funcţie de forma capitalului. Impozitele trebuie să
fie instituite şi aplicate în aşa mod, încît să reducă la minimum influenţa acestora asupra deciziilor economice;
b) certitudinea impunerii – prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări
arbitrare, iar modalitatea şi termenele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare contribuabil, respectiv aceștia
să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de
management financiar asupra sarcinii lor fiscale. Acest principiu susţine respectarea dreptului contribuabilului
de a cunoaşte anticipat ce impozit va trebui să achite, obiectul impunerii, cotele, termenele şi modalităţile de
plată, facilităţile fiscale etc. Însă, ca acesta să la cunoască, ele trebuie să fie prevăzute expres;
c) echitatea fiscală – presupune tratare egală a persoanelor fizice şi juridice, care activează în condiţii
similare, în vederea asigurării unei sarcini fiscale egale. !!! Principiul echităţii fiscale presupune şi o echitate
socială în domeniul impunerii, ceea ce implică necesitatea impunerii diferenţiate a veniturilor şi a averii, în
funcţie de puterea contributivă a subiectului impozabil, dar implică şi reducerea sau scutirea de la plata
impozitului a persoanelor cu venituri mici, ori stabilirea unui minim neimpozabil. !!! Respectarea echităţii
fiscale presupune îndeplinirea unui șir de condiții, printre care stabilirea unui minim neimpozabil – a scutirii
personale anuale, a scutirii pentru persoana la întreţinere etc., ceea ce ar presupune satisfacerea nevoilor de
strictă necesitate;
d) stabilitatea fiscală – presupune asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor legislației fiscale, iar
efectuarea modificărilor sau completărilor legislaţiei fiscale să se facă prin modificarea sau completarea
Codului fiscal. !!! Acest principiu reflectă maxima fiscală, potrivit căreia „un impozit bun este un impozit
vechi”. Asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor legislaţiei fiscale, neadmiterea situațiilor cînd
prevederile legislaţiei fiscale duc la efecte retroactive defavorabile pentru persoanele fizice şi juridice, în raport
cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a deciziei investiţionale majore, vor duce inevitabil
la o eficienţă a impunerii, la o creştere a investiţiilor străine şi, respectiv, la dezvoltarea economiei statului;
e) randamentul impozitelor – presupune perceperea impozitelor şi taxelor cu minimum de cheltuieli, cît mai
acceptabile pentru contribuabili.
Alături de principiile menţionate supra, mai sînt şi un şir de alte principii, printre care:
 principiul priorităţii scopului fiscal în procesul perceperii impozitelor – la colectarea impozitelor şi taxelor
de la contribuabili punîndu-se accent pe acumularea completă şi la termen a acestora, nu pe alte scopuri;
 principiul perceperii impozitelor în scopuri publice – presupune perceperea impozitelor pentru
satisfacerea necesităţilor întregii populații, pentru formarea bugetelor de diferite niveluri, care şi au destinația de
a satisface necesităţile statului;
 principiul stabilirii, modificării şi anulării impozitelor exclusiv prin lege şi urmînd procedura prestabilită –
presupune stabilirea, modificarea şi anularea impozitelor doar printr-un act normativ şi după o procedură
stabilită reglementată de actele normative în domeniu;
 principiul nesuprimării în procesul perceperii impozitelor a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti –
presupune respectarea drepturilor şi libertăţilor omului atît în procesul perceperii benevole, cît şi în cazul
executării silite a obligaţiei fiscale.

S6 Izvoarele dreptului fiscal

Conform practicii legislative actuale, actele normative prin care sînt instituite normele dreptului fiscal
sînt:
 legile,
 actele subordonate legilor,
 acordurile internaţionale.
Legile sînt cele mai importante acte normative emise de către Parlament ce au ca obiect de bază, printre
altele, şi reglementarea relațiilor fiscale, reglementarea relaţiilor ce apar între stat şi contribuabil în legătură cu
achitarea impozitelor, taxelor şi a altor contribuţii la stat.
 Legea Supremă pune fundamentul fiscalităţii, în general, şi al obligației fiscale a cetăţenilor, în special.
Constituţia RM prevede expres, în art.58, îndatorirea fundamentală a fiecărui cetăţean al RM de a contribui prin
impozite şi taxe la cheltuielile publice. Această îndatorire fundamentală trebuie să fie garantată însă de aşezarea
justă a sarcinii fiscale şi de interzicerea oricăror alte prestaţii decît cele stabilite prin lege.
În afara Legii Supreme, în anul 1997 normele dreptului fiscal au fost codificate în Codul fiscal, unde sînt
prevederi exprese atît legate de impozitele şi taxele generale de stat, cît şi de cele locale, prevederi concrete ce
stabilesc organele cu atribuţii de administrare fiscală, de control fiscal, prevăd răspunderea juridică pentru
încălcarea legislaţiei fiscale, naşterea, modificarea şi stingerea obligaţiilor fiscale, inclusiv prin executare silită
etc.
Actele subordonate legilor adoptate în scopul executării legilor conţin reglementări secundare, detaliază în
amănunt modul de aplicare a normelor fiscale, în a căror absenţă aplicarea legislaţiei fiscale ar fi dificilă.
Acestea sînt hotărîrile Guvernului, instrucţiunile şi regulamentele Ministerului Finanţelor, regulamentele
Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi deciziile administraţiilor publice locale.
Hotărîrile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor şi sînt acte normative prin care se instituie
norme juridice necesare pentru executarea dispoziţiilor generale ale Codului fiscal şi ale altor acte normative în
domeniu. Prin HG nr.596/2012 privind Declaraţia cu privire la impozitul pe venit s-a reglementat expres
modul de completare a declaraţiei la impozitul pe venit.
Instrucţiunile şi regulamentele Ministerului Finanţelor sînt acte normative prin care se instituie norme
juridice care dezvoltă şi detaliază cuprinsul dispoziţiilor generale ale Codului fiscal şi ale altor acte normative în
domeniu. În scopul aplicării corecte a normelor art.175 din Codul fiscal ce reglementează modul de stingere a
obligaţiei fiscale prin compensare, a fost emis Regulamentul privind stingerea obligaţiei fiscale prin
compensare, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.42 din 07.07.2004.
Regulamentele Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de asemenea detaliază normele generale prevăzute în
actele normative de specialitate şi stabilesc unele proceduri concrete de implementare a acestora. Regulamentele
IFPS sînt justificate de a explica din punct de vedere specializat dispoziţiile generale ale Codului fiscal şi ale
altor legi prin sire se instituie norme ale dreptului fiscal. În scopul aplicării reuşite a art.146 din Codul fiscal, a
fost emis Regulamentul-cadru privind principiile generale de instituire şi funcţionare a posturilor fiscale,
aprobat prin Ordinul IFPS nr.776 din 17.06.2013, regulament ce conţine modul de instituire şi funcţionare a
posturilor fiscale.
Deciziile administraţiilor publice locale sînt izvoare ale dreptului fiscal în măsura în care ele reglementează
impozite şi taxe locale, stabilesc cotele acestora, modalitatea de gestionare, facilităţile fiscale etc. Decizia
Consiliului Municipal Chişinău nr.3/1 din 28 martie 2013 au fost aprobate şi puse în aplicare taxele locale pe
teritoriul mun. Chişinău.
Acordurile (convenţiile) internaţionale sînt izvoare ale dreptului fiscal în măsura în care ele reglementează
relaţii fiscale, au fost semnate şi ratificate corespunzător. RM a încheiat un şir de acorduri internaţionale în
materie fiscală, printre care acorduri de evitare a dublei impuneri şi de evitare a evaziunii fiscale cu 46 state:
Spania, Israel, Italia, Germania, Turcia, Canada, Rusia etc.; acorduri privind principiile impozitării indirecte şi
acorduri privind colaborarea şi asistenţa reciprocă cu statele membre ale CSI (Rusia, Bielorusia etc.). De
asemenea, RM a semnat, în 2011, la Paris, Convenţia privind asistenţa administrativa reciprocă în materie
fiscală.
Dacă un tratat internaţional care reglementează relaţii fiscale, la care RM este parte, stipulează alte reguli şi
prevederi decît cele prevăzute de legislaţia fiscală naţională, se aplică stipulațiile tratatului internaţional, se
menţionează în art.4 din Codul fiscal.

S7 Acţiunea legislaţiei fiscale în timp, spaţiu şi asupra persoanelor

Reglementarea juridică a impozitelor şi taxelor este instituită potrivit unor criterii de aplicare a legii fiscale în
timp, spaţiu şi asupra persoanelor, astfel ca necesităţile şi interesele statului să fie protejate şi realizate.
Aplicarea în timp a legii fiscale se bazează pe principiul anualităţii impozitelor şi taxelor. În conformitate
cu art.3 din Codul fiscal, impozitarea se efectuează în baza actului normativ sus-numit şi a altor acte normative
care sînt în vigoare pe o perioadă stabilită. De aici reiese aplicabilitatea nelimitată în timp a impozitelor şi
taxelor; însă, desigur, e necesar de a se conduce de anualitatea exerciţiului bugetar.
 În condiţiile elaborării şi executării bugetelor de stat anuale, în virtutea faptului că bugetul statului este un act
de autorizare a veniturilor publice, în mod raţional se ajunge la ideea că impozitele şi taxele se percep în baza
legii de adoptare a bugetului de stat anual, în limitele exerciţiului bugetar respectiv. !!! În consecinţă,
legislația fiscală se aplică în timp cu periodicitate anuală determinată de anualitatea exerciţiului bugetar.
Aplicarea în spaţiu a legii fiscale se bazează pe principiul teritorialității impozitelor şi taxelor, coordonat cu
principiul evitării dublei impuneri. E necesar de a se evita situaţiile cînd o persoană străină, obţinînd venituri şi
achitîd impozitele într-un stat, la revenirea în statul de baştină este nevoită iarăşi să achite impozitele pentru
aceleaşi venituri.
În general, principiul teritorialităţii legii fiscale se aplică asupra tuturor veniturilor, bunurilor şi a altor
obiecte impozabile obţinute şi situate pe teritoriul statului, indiferent de cetăţenia sau reşedinţa subiectelor
impozabile. Acest principiu este ghidat de aşa-numita „suveranitate fiscală” a fiecărui stat independent şi
suveran.
!!! Pentru cetăţenii rezidenți în RM principiul teritorialității legii fiscale se aplică cu diferenţieri pentru
veniturile şi bunurile impozabile obţinute în RM faţă de cele obţinute în străinătate şi aduse în RM. Veniturile şi
bunurile obţinute în RM de către cetăţenii RM rezidenţi se impozitează în conformitate cu prevederile Codului
fiscal şi cu alte acte în domeniu, se aplică înlesnirile prevăzute de acestea.
Spre deosebire de acestea, veniturile obţinute în străinătate de către cetăţenii rezidenţi în RM pot fi
impozitate doar în cazul aducerii lor în RM şi doar în cazul lipsei convenţiei de evitare a dublei impuneri cu
statul respectiv.
!!! Veniturile obţinute pe teritoriul RM de către cetățenii nerezidenţi se impun în conformitate cu prevederile
Codului fiscal, şi doar sursele aflate în RM, în cazul în care acordurile internaționale nu prevăd altfel.
În ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei fiscale asupra persoanelor, această problemă a fost elucidată odată
cu cercetarea acţiunii teritoriale a actelor normative fiscale, deoarece teritoriul nu este o categorie abstractă, ci
este un spaţiu populat de oameni. Acțiunea legii fiscale are loc asupra acelor persoane care întrunesc condițiile
stabilite de lege. De ex.: normele Codului fiscal ce reglementează impozitul pe venit se aplică asupra tuturor
cetățenilor, apatrizilor, cetăţenilor străini ce obţin venituri pe teritoriul RM, precum şi asupra cetăţenilor ce
obţin venituri în afara RM. !!! Normele referitoare la impozitul pe bunurile imobiliare se aplică asupra acelor
persoane care au aceste bunuri.

S8 Ştiinţa dreptului fiscal

Dreptul fiscal, ca ramură a sistemului de drept, studiază, pe lîngă normele juridice constituite într-o ramură
distinctă a dreptului, şi raporturile juridice ce se nasc în procesul de aplicare a acestor norme.
Noţiunea de drept fiscal poate fi utilizată însă şi pentru a desemna o anumită disciplină ştiinţifică, caz în care
prin această sintagmă se înţelege un ansamblu de norme avînd un obiect specific, ci disciplina care cercetează
din punct de vedere ştiinţific normele dreptului fiscal.
Ştiinţa dreptului fiscal caută să determine categoriile care îi sînt proprii, să stabilească legităţile obiective
care stau la baza dezvoltării fenomenelor juridice ce-i sînt specifice. Domeniul pe care îl studiază este constituit
din regulile dreptului fiscal şi din fenomenele juridice născute în procesul aplicării acestor reguli.
Ştiinţa dreptului fiscal studiază, prin diferite metode şi tehnici de cercetare ştiinţifică, normele dreptului
fiscal, raporturile juridice ce apar între stat şi contribuabili în ceea ce priveşte impozitele şi taxele, modul de
colectare benevolă şi silită a lor, controlul fiscal etc. În ce priveşte metodologia studierii dreptului fiscal, ea se
manifestă printr-un număr suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legăturile, relaţiile ce
se stabilesc între diferite metode în procesul cunoaşterii. Printre acestea se enumeră:
 metoda logică care reprezintă argumentarea pe calea deductivă;
 metoda comparativă, extrem de utilă în compararea sistemelor fiscale între ele;
 metoda istorică care are la bază studierea evoluţiei sistemului fiscal din cele mai vechi timpuri şi pînă la
ziua de azi;
 metoda cantitativă care contribuie la sistematizarea şi evidenţa legislativă, stocarea şi sistematizarea
informaţiei ştiinţifice juridice.
În comparaţie cu alte ramuri ale dreptului (de ex., cu dreptul constituţional, dreptul civil, dreptul penal etc.),
dreptul fiscal este cu mult mai tînăr, acesta distanţîndu-se de dreptul financiar după declararea independenţei
RM.